Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-laboratorul
-specialiştii
-copil
t uman fundamental
– valorile fundamentale
– sanatatea
– individul
AMP AMS
abilităţi de:
Functiile MF:
4) diagnostic, tratament
7) recuperare, reabilitare
9) cercetare stiintifica
1) program de lucru
3) consultatiile de rutina
4) accesul telefonic
5) timpul de asteptare
6) vizite la domiciliu
1) informationala
3) in timp (flexibila)
5) relationala, interpersonala
asistenta
nu numai persoanelor individual ci şi precauta problemele de sănătate a comunităţii
şi intervine în cazurile necesare pentru prevenirea bolilor la nivel de comunitate.
e familiesusţine pacientul prin
activităţi de recuperare şi reintegrare în activitate în cazul după externarea din spital sau
afecţiunile trenante.
specialităţii
medicina de familie. Participarea la cercetare medicala contribuie atât la
perfecţionarea specialităţii cit găsirea soluţiilor optimale pentru sistemul de sănătate şi
problemele de sănătate a pacienţilor.
Practica publica
De stat
inici (CSI)
Practica privata
-profit/ Voluntare
Practica publica MF in RM
Practica MF Privata
comunitare
Medicul de familie
personal
5. Componenţa echipei de asistenţă medicală primară (contact clinic cu
pacienţii) şi rolurile membrilor echipei AMP / MF. Sarcinile şi motivarea
membrilor echipei MF. Beneficii de abordare în echipa a lucrului în MF.
de familie
de sănătate
de recuperare și reabilitare
Sarcinile echipei deAMP
-a adresat
-chirurgicale eventuale
educație sanitară
urgențe
Moașa:
F supravegherea gravidelor
necessitate
min consultatia
-60min)
-chirurgicale
icitarea a
fost transmisa pentru deservire medicului de familie
Documentație medicală
ional
avilor cronici
arte
Principiile AOM:
1) solidaritate
2) echitate
3) acces universal
6) decentralizare economico-
7) acreditare
calitate ingrijiri de sanatate
1) AMP:
2) AMS
3) servicii spitalicesti
1) urgente
4) servicii consultative
5) planificare familiala
7) servicii medico-sociale
-chirurgicale
supraveghere si tratament
ea
a fost transmisa pentru deservire
Servicii profilactice
stresului,
bilanţ,
(F >20 ani);
contingentulpericlitant);
specialitate
e stat
Biologia umană
• Include toate aspectele sănătăţii fizice şi mintale, care au loc în corpul uman
ca consecinţă a proceselor biologice ale corpului şi determină înfăţişarea lui
individuală.
– Ereditatea individului
– Procesele de mutaţie şi îmbătrânire
• osteo-articular,
• muscular,
• nervos,
• cardiovascular,
• endocrin,
• digestiv, etc.
Mediul ambiant
– produsele alimentare,
– medicamentele,
– produsele cosmetice,
– aerul,
– apă poluată,
– zgomotul, vibraţia
Stilul de viaţă
• Restul 85 – 90% sunt distribuite aproape egal între celelalte trei domenii:
• biologia umană,
• comportamentul
• mediul ambiant
Gradientul social
Stresul
Izolare socială
Locul de lucru
Şomajul
Suportul social
Dependenţa de substanţe
Alimentaţia
Transportul
• ASSESS (a evalua)
• ADVISE (a propune, a da sfat)
• AGREE (a obţine acordul)
• ASSIST (a ajuta)
• ARRANGE (a organiza)
ASSESS (evaluează)
Se va întreba (evalua) despre factorii de risc comportamentali şi factorii ce
influenţează alegerea scopurilor (şi metodelor) de schimbare a comportamentului.
ADVISE (propune, dă sfat)
Se va da un sfat clar, specific şi personalizat referitor la schimbarea
comportamentului, care va include şi informaţii despre daunele/pericolele
comportamentului actual şi beneficiile personale în cazul schimbării comportamentului
AGREE (obţine acordul)
Prin colaborare se va alege scopul şi metodele potrivite de atingere a scopului
bazate pe interesul pacientului şi dorinţa lui de a schimba comportamentul
ASSIST (ajută)
Folosind tehnicile de schimbare a comportamentului (autoajutorarea şi/sau
consilierea) pacientul se va ajută în atingerea scopurilor stabilite prin însuşirea
deprinderilor, obţinerea încrederii şi suportului social, suplimentat prin tratamentul
medical adăugător unde este necesar (ex. contraceptive, farmacoterapia la
dependenţă de alcool, tutun, etc.)
ARRANGE (organizează)
Se vor programa contactele de supraveghere ulterioară (personal sau prin telefon)
pentru a asigura asistenţa şi suportul continuu şi pentru a ajusta planul de tratament
dacă este necesar, inclusiv referirea la tratament mai intensiv sau specializat.
voltarea infrastructurii,
Programele de instruire şi informaţie trebuie să asigure sporirea numărului
populaţiei, careeste bine informată despreproblemele de sănătate şi care poate mai bine
săse organizeze în soluţionarea lor. Activităţile de promovare a sănătăţii sunt activităţi
individualesau activităţi care serealizează ca o parte componentă a unor programede
promovare a sănătăţii. Obiectivele de promovare a sănătăţii trebuie să fie bine alese în
dependenţă de scopul programului şide grupul de populaţie cărui ele sunt adresate.
Elemente:
Lider. În mai multe situaţii medicul de familie preia rolul de lider în soluţionarea
problemelor de sănătate a comunităţii, analizând prevalenţa lor, cunoscându-le
cauzele şi căile mai raţionale de soluţionare.
m. Biomedical
m. biopsihosocial deviere interviu
Calgary-Cambridge
E4
model trifunctional
Model biomedical:
• centrat pe maladie
• abordare tehnica
• conditii de spital
• cunostinte teoretice + tehnologii medicale si informationale
Model biopsihosocial:
1.Iniţierea sesiunii
2.Colectarea informaţiei
3.Formarea relaţiei
4.Explicarea şi planificarea
5.Încheierea sesiunii
5. Deprinderile de comunicare necesare medicului de familie pentru un
consult efectiv în cadrul etapelor de consultaţie.
- tăcere
- încurajare nonverbală
- reflectarea (ecou)
- cerere
- recapitulare (rezumare)
Tehnici non-verbale:
corpului
Tehnici verbale:
ersonal
Educatia pacientului:
•Subiectul comunicării.
•limba
necunoaşterea limbii
frazeologisme neobişnuite
maniera de vorbi
•teme nedorite:
sterilitate
•Sex opus
•Sex opus
•Incompetenţă profesională
•Manieri specifice
•Stranietăţi în comportament
Principiul de autonomie, la baza căruia stă dreptul persoanei de aşi determina liber
regulile cărora ea se supune, este de o importanţă primordială şi coexistă cu conceptul
legal de competenţă a pacientului. Se consideră competent pacientul care este apt de a
percepe informaţia necesară, de a o memoriza, evalua şi utiliza în luarea unei decizii şi
care poate lua decizii. Pacientul poate face o alegere liberă, autonomă prin acordarea
consimţământului informat, în cazul când această alegere este 1) intenţionată, 2) ne
influenţată, 3) luată prin înţelegere raţională. Respectarea autonomiei presupune o
condiţie importantă, cea de a informa corect pacientul: fără a-l forţa, a-l manipulaetc.
Medicul, din punct de vedere etic şi legal, este dator să respecte dreptul
pacientului la confidenţialitate. La baza acestui drept stă autonomia pacientului.
Implicarea pacientului în luarea deciziei este un moment important de autonomie, el
devenind astfel partener activ al procesului curativ.
2. cadrul confidenţialităţii.
o Informaţiile despre client, oferite în situaţiile menţionate mai sus, vor viza
strict obiectul cererii, şi vor fi considerate justificate de consilier în termenii
prezentului cod etic şi a legilor în vigoare.
1. Insuficienţă de timp;
Primul contact
debuturile atipice
complet
-
chirurgicale
Asistenţa continua
eventualelor complicaţii
Dotarea tehnică
ii investigaţiilor paraclinice,
lţi specialişti
Asistenţa persoanei
bolilor
ilor - diagnosticul global,
considerarea tuturor bolilor de care suferă bolnavul
-psiho-social
Asistenţa familiei
starea de sănătate:
-colaterale (familiale)
Dificultăţi de diagnostic
Erorile de diagnostic.
Fiecare diagnostic este perfectibil. Dacă două opinii asupra diagnosticului sunt
radical diferite, poate fi necesară solicitarea unei a treia opinii medicale. Apariţia unor
elemente noi, clinice sau paraclinice, poate duce la schimbarea, uneori radicală a
diagnosticului şi a conduitei terapeutice. Există un şir factori care condiţionează
erorile de diagnostic, ei fiind selectaţi în patru grupuri :
Între două investigaţii se alege cea mai simplă şi mai puţin riscantă
Sinteza diagnostică şi terapeutică reprezintă una din funcţiile cele mai importante
ale medicului de familie. Deoarece medicul de familie se ocupa nu numai de boală, ci şi
de bolnav, el trebuie să stabilească nu numai un diagnostic integral al bolnavului,
deoarece unii bolnavi pot avea mai multe boli, medicul de familie trebuie sa facă o
sinteză diagnostică a bolnavului respectiv. După consultaţiile multiplilor specialişti,
bolnavul apare cu o colecţie de boli fără vre-o legătură între ele. În practica medicinii
de familienevoia de totalizare şi de integrare a datelor se impune cu mare acuitate.
Pentru aceasta recurgem la analiza sistemică care la rândul său obligă la sinteză.
Ierarhizarea bolilor
Trecerea bolilor care produc o suferinţă mai puternică înaintea celor care
produc o suferinţă mai mică
Trecerea bolilor care au un tratament eficace înaintea celor care nu au
tratament eficace
Revizuirea ierarhiei ori de cate ori apar modificări în starea bolnavului
1. Posibilităţile limitate ale medicului de familie. Există unele boli grave, unii
bolnavi care necesită internarea în spital necătând la faptul că medicul de familie posedă
abilităţi şi cunoştinţe pentru tratament. Posibilităţile tehnice, cunoştinţele şi deprinderile
limitate ale medicului de familie influenţează la fel posibilitatea de tratament la domiciliu.
Necesitatea de acorda ajutor medical în diferite afecţiuni, obligaţia de a efectua tratamentul
continuu în boli cronice, dependenţa de cooperarea bolnavului, obligaţia de a trata familia,
dependenţa tratamentului de membrii familiei sunt încă câteva aspecte ale posibilităţilor
limitate ale medicului de familie pentru tratament.
Recomandări de regim
Recomandări de alimentaţie
Consiliere psihologică
Recomandări de recuperare
Decizia terapeutică este unul din cele mai importante decizii pe care medicul de
familie le ia zilnic. Sunt necesare abilităţi pentru a îmbina cu măiestrie necesităţile şi
posibilităţile de tratament la domiciliu, în oficiul medicului de familie sau în staţionar.
• Bolnavi alergici
• Bolnavi singuri,părăsiţi
Toate acestea criterii nu pot avea un caracter absolut, elepot fi puse la îndoială.
o La momentul luării deciziei starea pacientului poate fi cu totul alta decât ceea
de la scrierea testamentului. „Raţionamentul de substituire” poate fi înlocuit cu
„interesul major” sau cu „directiva în avans”, ţinând cont de perioada în care pacientul
şi-a exprimat o careva dorinţă în acest context.
criza de timp
evitarea reclamaţiilor
bolnav necooperant
neinformarea pacientului
diferenţe de opinii
evitarea stresului
-Probleme financiare;
Promovarea sănătăţii
Prevenţia primară
Prevenţia secundară
Prevenţia terţiară
Prevenţia specifică
Probleme medicale speciale
Patologia socială
Controale profilactice
Examene de bilanţ
Planificarea familială
- Diversitatea problemelor
- Gravitatea problemelor
- Complexitatea fenomenelor
Colaborarea cu bolnavul
posibilităţile de prevenţie
de diagnostic
de tratament
de recuperare
Umani
Familiali
disponibilitatea familiei
susţinerea familială
atmosfera familială
Profesionali
Sociali
Culturali
Educaţia sanitară
Obiceuiri, tradiţii
Factorii spirituali
Economici
Pentru repaos
Confirmarea diagnosticulu
Stabilirea tratamentului
Depistarea complicaţiilor
Tratamentul complicaţiilor
Tratamentul urgenţelor
Evaluarea rezultatelor
Modificarea tratamentului
– perioada de celibat,
– perioada de adult,
– vârsta a treia.
virsta de regresie
Celibatul este cea mai critica perioada. La maturitate individul se separa emoţional de
familie. În cursul acestui stadiu, oamenii încearcă sa devină independenţi din punct
de vedere emoţional, fizic, social si financiar. Încep sa dezvolte calităţi unice
si caracteristici care ii vor defini ca individ.
o Pe verticală– soţ, soţie, copii + părinţii unuia dintre soţi sau ai ambilor;
• Orice medic de familie știe că apariția unei boli la un membru al familiei are un
impact asupra întregului sistem familial, iar evoluția bolii este influențată de modul în
care membrii familiei se mobilizează si se adaptează stresului provocat de boală si
nevoilor celui în suferință • În lume asistenta medicală primară prin medicul de familie
si comunitate umană într-un sistem de sănătate judicios organizat, încearcă
ambulatoriu rezolvarea a peste 85% din îmbolnăvirile acute si cronice. • Eficienta
economică a îngrijirii unei boli în familie față de spital este benefică sistemului sanitar
si societății fiind de 10 ori mai ieftină.
• factorul cultural poate influența familia în atitudinea acesteia sau unor membrii ai
săi fată de medicul de familie si serviciile de sănătate. Acești factori culturali pot
influința adresabilitatea la medicul de familie, complianța la tratamentul prescris,
precum si disponibilitatea de a se implica în acordarea unor îngrijiri recomandate.
• factori tradiționali (etnici, religioși etc.) pot influența pozitiv sau negativ impactul
familiei asupra bolii. Astfel, întâlnim refuzul unor familii de a se adresa medicului de
familie sau de a accepta îngrijirile propuse apelând la obiceiuri populare, îngrijiri
empirice sau așteptând vindecări miraculoase.
b. Modelul interdisciplinar
Un grad mai înalt de colaborare şi integrare în oferirea serviciilor a fost atins
odată cu implementarea modelelor de activitate interdisciplinară. Modelul se
caracterizează printr-un grad mai înalt de comunicare, cooperare, coeziune a
specialiştilor în echipă. Cu toate că scopurile programelor sunt selectate doar de
membrii echipei (fără implicarea obligatorie a familiei),în acest tip de organizare are
loc sistematic comunicarea între specialişti cu transmiterea informaţiei, experienţei,
discutarea scopurilor. Acest model este centrat pe client, dar aici lipseşte comunicarea
suficientă, de la egal la egal, cu familia, persistă protecţionismul profesional.
c. Modelul transdisciplinar
Bilet 22
1.Tipuri de profilaxie. Definitiile si scopurile diferitor tipuri de
preventive. Activitatatile echipei de asistenta medicala primara
Profilaxia primară.
Profilaxia primară reprezintă activităţile orientate spre prevenirea bolii sau
leziunii atât la un individ în parte, cât şi în mediul populaţiei în întregime. Aceste
activităţi pot avea ca ţintă organismul uman prin crearea unei rezistenţe specifice
(imunitate) la acţiunea unui agent patogen sau prevenirea apariţiei unor condiţii
favorabile pentru dezvoltarea unor maladii (fluoroza, guşa endemică etc.). În prezent în
Republica Moldova se realizează diferite programe de prevenţie primară:
imunoprofilaxia bolilor infecţioase în conformitate cu calendarul vaccinărilor, utilizarea
centurilor de siguranţă pentru prevenirea traumatismului în accidentele rutiere, iodarea
sării de bucătărie pentru prevenirea maladiilor iododeficitare, tratarea cu clor a apei
potabile pentru prevenirea bolilor infecţioase, care se răspândesc pe cale hidrică etc.
Un rol important în asigurarea realizării eficace a activităţilor de prevenire
primară o are informarea permanentă şi instruirea populaţiei.
Profilaxia secundară.
Profilaxia secundară include măsurile de diagnostic şi management terapeutic
precoce cu scopul de a trata boala şi preveni complicaţiile ei. Activităţile sanitare
publice de prevenire a răspândirii bolilor infecţioase includ măsurile antiepidemice în
focarele de boli infecţioase, depistarea şi tratamentul surselor de agenţi patogeni,
măsuri de supraveghere medicală a persoanelor, care au avut contact cu bolnavii
infecţioşi şi tratamentul sau imunizarea lor.
Asigurarea unui management adecvat al hipertensiunii arteriale este o activitate
de prevenire secundară a maladiilor cardio-vasculare. Copilul cu o infecţie
streptococică nedepistată şi netratată la timp riscă să dezvolte complicaţii severe ca
afecţiunile reumatice, glomerulonefrita etc. În cazul leziunilor traumatice un rol
hotărâtor îl are asistenţa competentă de urgenţă, transportarea şi managementul adecvat
al traumatismului, care pot reduce riscurile de deces şi/sau invaliditatea.
Profilaxia terţiară.
Acest mod de profilaxie include activităţi de reabilitare, recuperare şi menţinere a
funcţiei maxime a organismului după instalarea unei boli cronice sau a complicaţiilor
ei. Persoanele, care au suferit un accident cerebro-vascular sau o traumă cranio-
cerebrală necesită la un anumit timp după debutul maladiei efectuarea unei reabilitări
active pentru a restabili funcţiile pierdute şi pentru a preveni activizarea ulterioară a
complicaţiilor. Tratamentul infarctului miocardic şi fracturilor astăzi include o
reabilitare precoce pentru vindecarea optimă şi restabilirea maximală a funcţiei.
Un rol important îl are asigurarea unei îngrijiri şi a unui management adecvat a
bolnavilor cu maladii cronice prin organizarea asistenţei la domiciliu cu elaborarea unui
regim optimal de tratament, alimentare, activitate fizică (gimnastică curativă) şi servicii
de îngrijire. Supravegherea persoanelor cu boli cronice şi asigurarea lor cu tratament
medical, monitoring-ul manifestărilor clinice, suportul social contribuie la menţinerea
unei independenţe maximale în activitatea de toate zilele a acestui grup de pacienţi şi
constituie un element esenţial al Sănătăţii Publice.
2. Principiile asigurarilor medicale obligatorii
Între AMP şi AMS există o serie de deosebiri legate de orientarea AMP, predominat
asupra stării de sănătate, în timp ce AMS este orientată spre starea de boală. În timp ce AMP
îngrijeşte boli mai uşoare, dar mai frecvente, în AMS se îngrijesc pacienţii cu patologii mai
avansate ce necesită investigaţii şi tratamente mai complexe.
- Debutul bolii;
- Mecanismele psihobiologice;
Promovarea sănătăţii
Promovarea sănătăţii este o parte componentă a sănătăţii publice fiind un proces de
creare a posibilităţilor pentru populaţie de a îmbunătăţi sănătatea sa şi a fortifica controlul
asupra ei. (OMS, 1986). Conform unei alte definiţii, promovarea sănătăţii este ştiinţa şi arta
de a ajuta populaţia să-şi schimbe modul de viaţă spre o stare optimală a sănătăţii (American
Journal of Health Promotion, 1989).
Există un şir de factori, care pot influenţa sănătatea noastră: ereditatea, mediul social,
fizic, economic şi deprinderile individuale ale fiecărei persoane. Informarea sistematică a
populaţiei despre impactul acestor factori asupra sănătăţii este o cale importantă de
conştientizare a necesităţii activităţilor pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi bunăstării personale.
Încurajarea şi sporirea rolului populaţiei în realizarea activităţilor de sănătate este una
din funcţiile principale ale sistemului de sănătate publică ceea ce preconizează de a ajuta
populaţia să-şi menţină şi să-şi îmbunătăţească sănătatea. Aşadar principiile prioritare de
efectuarea acestor activităţi sunt determinate de promovarea sănătăţii.
În linii generale, promovarea sănătăţii include o totalitate de activităţi nemedicale şi
mai puţin medicale, orientate la schimbarea stilului de viaţă, alimentaţiei, mediului ambiant
axate spre fortificarea potenţialului de sănătate al individului şi al populaţiei. Promovarea
sănătăţii reprezintă un concept de organizare a activităţilor de îmbunătăţire a sănătăţii şi
prosperităţii individului şi comunităţii în întregime. Acest concept este orientat spre
majorarea gradului de implicare a individului şi comunităţii în menţinerea sănătăţii proprii.
elaborarea politicii,
dezvoltarea infrastructurii,
dezvoltarea deprinderilor,
participarea comunităţii.
- Gravitatea problemelor
- Complexitatea fenomenelor
Bilet 9
1. Definitia sanatatii conform OMS. Avantajele si dezavantajele . Domeniile de
aplicare.
Constitutia OMS, Conferinta internationala a sanatatii, 1946: sanatatea este o
stare de prosperitate completa fizica, mintala si sociala, si nu doar lipsa bolii
2. sau infirmitatii.
Astfel se stabilesc scopurile pt sistemele de sanatate
Ordinul MS Nr. 382 din 21.12.2004 „Cu privire la aprobarea Regulamentului despre
criteriile de performanţă a muncii MF şi AMF”
Ordinul MS Nr. 477 „Cu privire la organizarea staţionarelor de zi” (din 27.12.2005)
Bolnavi alergici
Spre deosebire de specialiştii din staţionar, care acordă asistenţă medicală episodică,
medicii de familie acordă asistenţă medicală continuă şi sunt obligaţi să
supravegheze în timp rezultatele tratamentului şi să adapteze conduita terapeutică
lui în funcţie de evoluţia bolii, în scopul preveniri complicaţiilor şi recidivelor.
7. Importanţa tratamentului nemedicamentos în medicina de familie.
Unul din cele mai dificile momente în tratamentul ambulatoriu este de a înlătura
factorii de risc (combaterea deprinderilor dăunătoare cu modificarea stilului de
viaţă, ) şi de a respecta recomandările igieno-dietetice corespunzătoare bolii.
8. Cointeresarea pacientului este necesară pentru atragerea bolnavului pentru
respectarea recomandărilor şi înlăturarea factorilor de risc. Acest aspect prevede
informarea corectă a pacientului, adaptarea deciziei la posibilităţile bolnavului,
aprecierea necesităţii tratamentului psihoterapeutic, altfel spus de a spori complianţa
pacientului pentru tratament.
9. Cointeresarea familiei
Realizarea tratamentelor paliative este unul din cele mai dificile momente în
activitatea curativă a medicului de familie. Medicului de familie trebuie să fie lider în
echipa de îngrijiri paliative la domiciliu, asigurând calitatea vieţii muribundului prin
combaterea celor mai frecvente sindroame întâlnite în această perioadă: durerea,
dispneea, escarele, depresia, constipaţia, anxietatea, etc. Important e şi să asigure
susţinere psihică a bolnavului terminal şi membrilor familiei (şi după decesul
apropiatului).
Bilet 30
1. Consultul centrat pe pacient. Cauzele esecului unui consult medical
Interviul, sau consultul medical este un schimb de informație relevantă între
pacient şi medic care condiționează înțelegerea suferinței pacientului, stabilirea corectă
a diagnosticului şi tratamentului şi formarea unei relații de încredere între pacient şi
medic. Interviul medical generează date şi informații importante despre pacient
necesare pentru diagnostic, mult mai frecvent decât examenul fizic şi cel de laborator.
De aceea calitatea informației obținute influențează direct procesul clinic, determină
datele necesare pentru decizia de tratament şi prevenție, iar modelul interviului medical
facilitează modul de transmitere a informației necesare pentru pacient şi abilitatea
pacientului de a participa în actul de luare de decizie. În final, calitatea consultului
medical determină formarea şi menținerea relației pozitive între medic şi pacient,
facilitează potențialul terapeutic şi influențează la rîndul sau calitatea informației
transmise de pacient.
Decizia de a consulta medicul de familie îi aparţine pacientului. Din acest motiv,
în asistenţa primară pacienţii vin la medic cu propria lor listă de probleme, adesea
necunoscută medicului de familie, care cuprinde diverse subiecte din diverse arii:
probleme de sănătate şi prevenţie, probleme psihologice, sociale, juridice, etc.
Consultul medicului de familiei este poziționat ca unul „holistic”, ce presupune
integritatea şi indisolubilitatea fiecărui fenomen (simptom) şi dependenţa lui de modul
de viaţa, condiţiile sociale, familiale, economice ş.a. Spre deosebire de alți specialişti,
medicul de familie este primul şi uneori singurul purtător de cuvânt al pacientului
pentru perioade lungi de timp, ce-i permite să înțeleagă problemele pacientului în
ansamblul vieții sale şi în contextul familiei şi comunității de care aparține.
In mod tradițional societatea a “repartizat” atît doctorului cît şi pacientului un
model de comportament. Doctorii au fost învestiți cu putere, autoritate, respect, pentru
a putea analiza nevoile pacientului şi a lua anumite decizii în numele lui. Pacientului i
s-a oferit rolul de “bolnav şi dependent” total sau parțial pentru perioade mai scurte sau
mai lungi de timp; el a fost încurajat să lase toată responsabilitatea pe seama doctorului.
Rolurile medicului şi pacientului la ora actuală au o tendinţă pentru schimbare. Medicii
tind să devină mai puţin autocratici, oferind pacienţilor mai multă autonomie şi
implicându-i în procesul de luare a deciziilor. De aici apare necesitatea de a revizui
relația între pacient şi medic, modul de abordare a pacientului şi comunicare cu el
pentru a ajunge la relația care ar fi mai benefică şi de confort pentru pacient.
Succesul consultaţiei deseori depinde şi de factori necondiţionaţi de medic. Peter Tate
consideră că consultaţiile pot eşua din următoarele cauze:
a. timpul insuficient;
b. întreruperea consultaţiei de către altă persoană;
c. contact nesatisfăcător la începutul consultaţiei;
d. consultarea / examinarea a mai mult de o persoană (mama şi copilul, soţul şi
soţia);
e. pacientul este într-o stare de nervozitate (medicul se află într-o stare de
nervozitate);
f. consultarea aşa-numitor pacienţi „dificili”;
g. pacientul se aşteaptă să-l consulte alt medic;
h. consultaţia se efectuează seara;
i. existenţa barierelor lingvistice.
2. Prevederile Programului Unic de Asigurari Medicalr pentru AMP
Practica publica
De stat
inici (CSI)
Practica privata
-profit/ Voluntare
Practica publica MF in RM
Practica MF Privata
comunitare
Bilet 11
1. Componentele de baza ce alcatuiesc standartul profesional al medicului de
familie (Wonca Euract) . Functiile medicului de familie.
1) management AMP
2) asistenta centrata pe pacient
3) deprinderi medicale propriu-zise
4) abordare comprehensiva
5) abordare holistica
6) orientare spre comunitate
atitudinal
stiintific
MF asigura:
1) primul contact
2) acces la servicii potrivite si de buna calitate, servicii specializate
3) coordonare cu alti specialisti, folosire resurse
4) aparare interese pacient
- tăcere
- încurajare nonverbală
- reflectarea (ecou)
- cerere
- recapitulare (rezumare)
Tehnici non-verbale:
• contact vizual adecvat
• folosirea adecvata a spatiului orizontal si vertical intre medic si pacient
• postura corpului
• intrebari deschise
• intrebari inchise
• facilitare nonverbala
• precizare, directionare
• verificare
• identificarea altor probleme
reflectare
legitimare (justificare)
suport personal
parteneriat
Educatia pacientului:
informatia despre maladie
Bilet 19
1. Lucru in echipa. Familia si activitatea in echipa a medicului de familie,
echipa multidisciplinara, intedisciplinara si transdisciplinara
A Echipa multidisciplinară
b. Modelul interdisciplinar
Un grad mai înalt de colaborare şi integrare în oferirea serviciilor a fost atins
odată cu implementarea modelelor de activitate interdisciplinară. Modelul se
caracterizează printr-un grad mai înalt de comunicare, cooperare, coeziune a
specialiştilor în echipă. Cu toate că scopurile programelor sunt selectate doar de
membrii echipei (fără implicarea obligatorie a familiei),în acest tip de organizare are
loc sistematic comunicarea între specialişti cu transmiterea informaţiei, experienţei,
discutarea scopurilor. Acest model este centrat pe client, dar aici lipseşte comunicarea
suficientă, de la egal la egal, cu familia, persistă protecţionismul profesional.
c. Modelul transdisciplinar
Trecerea pe primul plan a bolilor care pun in pericol iminent funcţiile vitale ale
organismului
Trecerea bolilor cu evoluţie mai rapidă înaintea bolilor cu evoluţie mai lentă
Trecerea bolilor care produc o suferinţă mai puternică înaintea celor care produc
o suferinţă mai mică
e stat
Bilet 29
1. Particularitatile diagnosticului in medicina de familie. Factorii ce influenteaza
diagnoticul
Formularea diagnosticului
Diagnosticul prezintă o denumire acceptată de comunitatea ştiinţifică pentru un tablou clinic,
care are o anumită etiopatogeneză, evoluţie şi tratament.
Formularea diagnosticului medical respectă anumite criterii, ce determină succesiunea unor
termeni în diagnostic, cu referire la următoarele tipuri de diagnostic:
Diagnosticul anatomoclinic – reflectă leziunea organică sau/şi funcţională sistemului
implicat.
Diagnosticul formei clinice şi stadial – reflectă stadiul clinico-evolutiv al patologiei cu
starea lezională sau/şi funcţională.
Diagnosticul etiologic sau etiopatogenetic – menţionarea factorilor etiologici sau de risc
declanşatori (hepatită de origine virală).
Diagnosticul funcţional – evaluează starea funcţională a organelor în patologie
(insuficienţe, decompensare, etc.).
Diagnosticul evolutiv – apreciază stabilitatea procesului cronic cu risc de complicaţii
precoce sau tardive (ulcer duodenal cronic stenozant).
Diagnosticul de asociaţie morbidă – după patologia de bază se înregistrează toate bolile
asociate în baza sintezei diagnostice şi criteriilor de ierarhizare a bolilor.
– perioada de celibat,
– perioada de adult,
– vârsta a treia.
Orice persoana poate învăța abilitățile neînvățate anterior și prin aceasta să îmbunătățească
calitatea vieții personale și a familiei sale.
Principiile AOM:
1) solidaritate
2) echitate
3) acces universal
6) decentralizare economico-
1) AMP:
2) AMS
3) servicii spitalicesti
1) urgente
risc
4) servicii consultative
5) planificare familiala
7) servicii medico-sociale
Bilet 25
1. Principalele activitati terapeutice ale medicului de famili
După efectuarea consultului centrat pe pacient şi stabilirea diagnosticului, medicul de familie
formulează un plan terapeutic individual pe care îl discută împreună cu pacientul, îi aduce la
cunoştinţă avantajele, alternativele de medicaţii, posibilele reacţiiadverse şi interacţiuni,
obţinând consimţământul informat explicit.
• Recomandări de regim
• Recomandări de alimentaţie
• Consiliere psihologică
• Recomandări de recuperare
etc
posibilităţile de prevenţie
de diagnostic
de tratament
de prevenire a complicaţiilor
de recuperare
Umani
cu alţi specialişti
cu personae de îngrijire
Familiali
disponibilitatea familiei
susţinerea familială
atmosfera familială
Profesionali
Sociali
Culturali
Educaţia sanitară
Obiceuiri, tradiţii
Factorii spirituali
Economici
Pentru repaos
Confirmarea diagnosticulu
Investigaţii de specialitate
Stabilirea tratamentului
Depistarea complicaţiilor
Tratamentul complicaţiilor
Tratamentul urgenţelor
Evaluarea rezultatelor
Modificarea tratamentului
Bilet 26
1 Decizia terapeutica in Medicina de familie. Particularitati . Boli si bolnavi care
necesita internare.
Deciziile terapeutice trebuie neapărat să aibă la bază argumente şi dovezi ştiinţifice. Din aceste
considerente MF trebuie să fie critic faţă de concepţiile şi obiceiurile ce vehiculează şi se
practică. Orice informaţie trebuie verificată riguros, având un grad de dovadă înalt: studii
randomizate, dublu-orb controlate, metaanalize, studii în cohortă, etc. Medicina bazată pe
dovezi urmăreşte să raţionalizeze actul medical de diagnostic, tratament şi profilaxie. În acest
scop în Moldova au fost instituite un şir de protocoale clinice naţionale pe cele mai frecvente
patologii întâlnite, unul din scopuri fiind selectarea strategiei de tratament corecte şi adecvate,
bazat pe dovezi.
Decizia terapeutică este unul din cele mai importante decizii pe care medicul de familie le ia
zilnic. Sunt necesare abilităţi pentru a îmbina cu măiestrie necesităţile şi posibilităţile de
tratament la domiciliu, în oficiul medicului de familie sau în staţionar. Decizia terapeutică şi
realizarea tratamentului în medicina de familie sunt influenţate de un şir de factori.
1. Particularităţi condiţionate de natura bolii
Există un şir de patologii care necesită internare în staţionar, indiferent de cunoştinţele şi
abilităţile practice ale medicului.
Boli care necesită internarea în spital
• Boli care pun în pericol iminent viaţa bolnavului
• Boli care afectează grav funcţiile vitale
• Boli care necesită o intervenţie chirurgicală iminentă
• Boli care necesită o monitorizare permanentă
• Boli grave pentru care nu avem un diagnostic cu certitudine
• Boli care presupun o evoluţie nefavorabilă
• Boli în care pot interveni complicaţii grave
• Boli care necesită investigaţii deosebite
• Boli care necesită tratamente deosebite
• Boli psihice grave
• Unele boli infecţioase
2. Particularităţi determinate de bolnavi
Nu numai particularităţile bolii, dar şi particularităţile bolnavului pot influenţa decizia
terapeutică a medicului de familie.
Bolnavi care necesită internare
• Bolnavi cu o stare generală alterată
• Bolnavi cu o reactivitate deosebita
• Bolnavi alergici
• Bolnavi care nu cooperează
• Unii bolnavi psihici
• Bolnavi care nu au condiţii minime de îngrijire la domiciliu
• Bolnavi din familii dezorganizate
• Bolnavi singuri, părăsiţi
3. Necesitatea de a interveni în urgenţe este marcată de obligaţia medicului de familie de a
acorda primul ajutor în toate urgenţele, pentru întreţinerea funcţiilor vitale şi prevenirea
complicaţiilor fatale, cu alte cuvinte este obligaţia de a face tot posibilul în toate tipurile de
urgenţe.
4. Necesitatea colaborării cu alţi specialişti.
Există cazuri mai complicate, care impun colaborarea cu specialiştii de profil. Medicul de
familie trebuie să întreţină legături funcţionale cu secţiile consultative respective pentru o
colaborare în timp util în favoarea pacientului.
5. Tratamentul integral al bolnavului
Particularităţile determinate de necesitatea îngrijirii integrale sunt:
• Considerarea tuturor bolilor de care suferă bolnavul
• Stabilirea legăturilor patogenetice
• Ierarhizarea bolilor din punct de vedere terapeutic
• Considerarea condiţiilor de viaţă şi familiale
• Elaborarea sintezei terapeutice
• Elaborarea unei conduite optimale
• Evitarea interacţiunilor medicamentoase şi a efectelor adverse
6. Supravegherea continuă a bolnavului
Spre deosebire de specialiştii din staţionar, care acordă asistenţă medicală episodică, medicii
de familie acordă asistenţă medicală continuă şi sunt obligaţi să supravegheze în timp
rezultatele tratamentului şi să adapteze conduita terapeutică lui în funcţie de evoluţia bolii, în
scopul preveniri complicaţiilor şi recidivelor.
7. Importanţa tratamentului nemedicamentos în medicina de familie.
Unul din cele mai dificile momente în tratamentul ambulatoriu este de a înlătura factorii de risc
(combaterea deprinderilor dăunătoare cu modificarea stilului de viaţă, ) şi de a respecta
recomandările igieno-dietetice corespunzătoare bolii.
8. Cointeresarea pacientului este necesară pentru atragerea bolnavului pentru respectarea
recomandărilor şi înlăturarea factorilor de risc. Acest aspect prevede informarea corectă a
pacientului, adaptarea deciziei la posibilităţile bolnavului, aprecierea necesităţii tratamentului
psihoterapeutic, altfel spus de a spori complianţa pacientului pentru tratament.
9. Cointeresarea familiei
Deoarece tratamentul se desfăşoară în familie este necesară de a cointeresa şi familia, pentru
respectarea recomandărilor şi crearea unei ambianţe favorabile pentru însănătoşirea bolnavului.
10. Consilierea pacientului
Pentru că medicul de familie este medicul care abordează persoana cu probleme medicale şi nu
numai bolile, el trebuie să fie şi un consilier bun al pacient. Medicul-consilier bun se interpune
între pacient şi sistemul medical, pacient şi familie, pacient şi societate, pledând de fiecare dată
pentru respectarea drepturilor pacientului şi apărând interesele bolnavului.
11. Necesitatea îngrijirilor terminale
Realizarea tratamentelor paliative este unul din cele mai dificile momente în activitatea
curativă a medicului de familie. Medicului de familie trebuie să fie lider în echipa de îngrijiri
paliative la domiciliu, asigurând calitatea vieţii muribundului prin combaterea celor mai
frecvente sindroame întâlnite în această perioadă: durerea, dispneea, escarele, depresia,
constipaţia, anxietatea, etc. Important e şi să asigure susţinere psihică a bolnavului terminal şi
membrilor familiei (şi după decesul apropiatului).
1) consultaţie medicala (anamneza, examen clinic) în caz de boala sau accident, stabilirea
diagnosticului, recomandarea investigaţiilor de laborator şi instrumentale prescrierea
tratamentului, acordata, la solicitare persoanei, ori de câte ori are nevoie aceasta în baza datelor
obiective
3) tratament injectabil
persoana sa, la modul său de viaţă, şi la sănătate, dreptul de a decide cui îi pot fi încredinţate
unele date personale, sacre; aceste sunt parte integrală a sensului eul-ui şi a identităţii.
Cunoaşterea unor informaţii personale despre cineva, poate juca un rol important în procurarea
senzaţiei de securitate, libertate, autorespect.
În pofida evidenţelor istorice, conceptul „consimţământ informat” pare a fi unul relativ recent
în bioetica medicală, reactualizat odată cu mişcarea pentru drepturile pacientului, de la
începutul secolului 20. Actualmente el este considerat unul din principiile de baza ale relaţiei
medic-pacient. Abuzul, atitudinea consumatoare în practica medicală au contribuit de
asemenea la atribuirea unui loc tot mai important acestui principiu. Încetarea de a mai
recunoaşte medicina drept o artă creează probleme adăugătoare. Medicul este privit, tot mai
frecvent, ca un furnizor de servicii medicale. Ţelul major al unui consimţământ valid este
garanţia autonomiei pacientului. 101 Consimţământul îi dă pacientului puterea şi îi oferă
posibilitatea de a participa la luarea unor decizii importante pentru el, atâta timp cât el o
doreşte şi are capacitatea de a o face. Justificarea obişnuită a consimţământului informat este în
esenţă asigurarea autonomiei pacientului (autonomia fiind privită în principal ca capacitate a
pacientului de a lua, independent, o decizie).
Există diferite tipuri de consimţământ informat: explicit, tacit, implicit, prezumtiv, fiecare din
ele având rolul său înîngrijirile medicale.
Explicit – consimţimânt prin semnarea unui formular de consimţământ; Tacit – dedus, decizie
care nu este exprimat formal;
Implicit – care se înţelege de la sine, dedus din comportamentul sau acţiunile pacientului;
Prezumtiv, presupus – reieşit din presupunerea că asta ar fi fost decizia, dacă pacientul ar fi
fost în stare să o ia (moral foarte problematic).
Bilet 33
1. Medicina de familie ca specialitate. Definitia medicinii de familie si a asistentei
medicale primare. Obiectivele si metodologia medicinii de familie. Locul medicinii
de familie in medicina moderna.
-specialiştii
Medicina specializată
Medicina de familie
• Predominant clinică
• Tehnologii reduse
Prin dezvoltarea extensivă a medicinei specializate s-a ajuns la paradoxul unor cheltuieli foarte
mari, greu suportate de societate pentru un grup restrâns de pacienţi care aveau nevoie de
servicii sofisticate în raport cu nevoile medicale primite la nivel populaţional, din care motiv în
ultimii 35-40 ani în lume a fost redescoperită Medicina de Familie ca specialitate capabilă să
acopere nevoile reale de sănătate a populaţiei, în concordanţă cu posibilităţile societăţii de a
satisface aceste nevoi.
Diagnosticul definitiv sau de certitudine este etapa finală a unui diagnostic. Reprezintă
definirea clară a afecţiunii de care suferă pacientul şi include diagnosticul diferenţial. Acest
diagnostic este stabilit în urma investigaţilor clinice, de specialitate şi paraclinice solicitate de
medic. Diagnosticul definitiv poate fi stabilit adesea doar în baza simptomatologiei clinice.
Diagnosticul diferenţial este etapa de diagnostic în care diagnosticul prezumtiv este comparat
cu tablourile clinice şi paraclinice ale altor afecţiuni cu simptomatologie asemănătoare.
Diagnosticul clinic este bazat pe simptomatologia subiectivă (ceea ce descrie pacientul) sau
obiectivă (constatările făcute de examinator) şi cuprinde următoarele:
-colaterale (familiale)
Bilet 6
1. Istoricul dezvoltarii medicinii de familie in lume si in RM. Rolul insttutiilor
Internationale (WONCA EURACT ) in implementarea practicii decinii de familie.
1978: Conferinta de la Alma-Ata, Kazahstan
1984: Biroul Regional European (38 de sarcini pentru sanatatea fiecarui cetatean)
1996: Conferinta de la Liubleana, Slovenia
RM
1988: program de specializare 6 luni
1993: Ordin 40 MS: medicina de familie = specialitate
instruire postuniversitara – internatura de 1 an
1997: 2 Hotariri de Guvern (668, 1134) + 1 Ordin MS (200)
Ordinul MS Nr. 404 „Cu privire la delimitarea juridică a AMP la nivel raional” 2010:
reevaluarea unor concepte ordin MS despre AMP
WONCA = World Organisation of National Colleges, Academies (= World Organisation of
Family Doctors), 1972 EURACT = European Academy of Teachers in General Practice and
Family Medicine, 1992
Explicatiile non-compliantei:
6. probleme financiare
Sugerarea folosirii unui calendar sau a unui jurnal pentru păstrarea evidenţei
medicale 79598041
Bilet 32
1. Criterii de stabilire a strategiei investigatiilor paraclinice in ambulatoriu
• Se solicită acele investigaţii care pot confirma sau infirma diagnosticul clinic
• Dacă se cunosc criteriile de diagnostic (conform OMS, protocoalelor clinice
naţionale)se vor solicita respectivele
• Între două investigaţii se alege cea mai simplă şi mai puţin riscantă
-chirurgicale
supraveghere si tratament
ea
a fost transmisa pentru deservire
Profilaxia terţiară este un complex de măsuri axate spre prevenirea evoluţiei naturale a
bolii la indivizii bolnavi
Bilet 37
1. Etapele de tranzitie de la sanatate la boala.Numiti activitatile medicului
de familie relevante etapelor enumerate
Înţelegerea procesului de evoluţie a pacientului de la sănătate la boală şi viceversa,
precum şi conştientizarea relaţiilor dialectice între sănătate şi boală, îi permite
medicului de familie stabilirea mai corectă a diagnosticului de sănătate şi de boală.
Etapele tranziţiei sunt prezentate în figura 3. Starea iniţială este starea de sănătate. În
aceasta fază individul este supus acţiunii diferitor factori de risc externi şi interni, însă
organismul posedă o rezistenţă suficientă pentru a înfrunta şi neutraliza efectele lor. La
o etapă anumită, mecanismele de neutralizare a efectelor factorilor de risc se epuizează
şi organismul devine sensibil la acţiunea influenţelor negative, deplasându-se în faza de
susceptibilitate, în care efectele negative a factorilor de risc externi şi interni se
acumulează, cauzând declanşarea proceselor patologice. Procesul patologic rar se
dezvoltă imediat. Chiar şi în cazul îmbolnăvirilor acute, boala există în faza ei
asimptomatică (perioada de incubaţie în bolile infecţioase, faza asimptomatică a DZ,
ateroscleroza coronariană, etc.). Manifestările subiective ale bolii lipsesc, însă
explorarea clinică şi paraclinică aprofundată permite depistarea unor dereglări
instrumentale şi de laborator. La o etapă anumită de evoluţie a bolii, pacientul poate
prezenta unele simptoame minore, acestea fiind în majoritatea cazurilor nespecifice (de
ex.: fatigabilitate, dereglarea somnului, modificări în dispoziţie, etc.), care nu-i reduc
considerabil capacitatea şi sunt interpretate ca tranzitorii. La un moment dat,
manifestările clinice impun pacientul să se adreseze medicului. Stabilirea diagnosticului
în fazele precoce ale bolii necesită explorare minuţioasă a pacientului, gândire medicală
cu aplicarea cunoştinţelor atât din domeniul clinic, cât şi din domeniul sănătăţii publice
(de ex.: pacientul cu inapetenţă, care vine din focarul de tuberculoză), supraveghere
atentă a cazului. Având pacientul clinica desfăşurată a unei maladii, în majoritatea
cazurilor tipice, este relativ uşor de stabilit diagnosticul clinic. O mare parte din boli
acute vor fi vindecate complet cu, sau fără consecinţe decelabile, altele vor evolua în
faza lor cronică. Mai multe boli, în special cele cronice se caracterizează prin perioade
de remisii şi acutizări, în urma cărora capacităţile funcţionale ale pacientului se
diminuează progresiv, boala ajungând la o etapă, în care manifestările ei nu pot fi
compensate, chiar şi cu aplicarea tratamentului potrivit. În ultima fază, în care sunt
epuizate toate mecanismele interne de compensare şi posibilităţile tratamentului, boala
va atinge pragul de supravieţuire a pacientului. Este evident că evoluţia de la o fază la
alta este însoţită de pierderea respectivă a potenţialului de sănătate. Cu alte cuvinte, cu
cât mai grav este bolnav pacientul, cu atâta mai redus este potenţialul lui de sănătate.
La baza clasificării familiei stau numărul persoanelor, relaţiile dintre membrii familiei,
funcţiile fiecăruia precum şi relaţiile cu comunitatea.
A. Familii tradiţionale:
Diada nucleară – soţ şi soţie, singuri, fără copii sau copiii nu locuiesc împreunăcu
ei
Pe verticală– soţ, soţie, copii + părinţii unuia dintre soţi sau ai ambilor; o Pe
orizontală –copii + fraţi sau surorile unuia dintre soţi;
Familia binucleară;
Afilierea nerezidenţială prin care poate fi menţinută relaţia dintre ruda mai
vârstnică şi alţi membri ai familiei extinse;
Din natura relaţiilor dintre membrii familiei, rezultă şi funcţiile pe care aceasta le
îndeplineşte. Ele pot fi foarte multe, dar se rezumă la următoarele: