IVAN-AGACHE LUMINIŢA-MARIA, Masterat, an I

Originalitatea schemelor prozodice în poezia bacoviană

Poezia „Amurg violet” a fost publicată în volumul „Plumb”, apărut în anul 1916 şi
face parte din categoria creaţiilor simboliste cu un puternic caracter descriptiv, pictural,
care creionează tablouri autumnale unice. Tema poeziei pare a fi oraşul, însă nu trebuie să
uităm faptul că, la simbolişti, cadrul exterior devine expresia unei stări de spirit, iar ca
motive literare sunt prezente: toamna, amurgul, lumina, visul:

Amurg violet
de George Bacovia

I „Amurg de toamnă violet… 8/a

v- v-v vv-
II Doi plopi, în fund, apar în siluete 11/b
- - / v- / v- vvv-v
III - Apostoli în odăjdii violete – 11/b
v-v vv-v vv-v
IV Oraşul tot e violet. 8/a
v-v- vvv-

V „Amurg de toamnă violet… 8/a

v- v-v vv-
VI Pe drum e-o lume leneşă, cochetă 11/c
v- v-v -vv / v-v
VII Mulţimea toată pare violetă 11/c
v-v -v -v vv-v
VIII Oraşul tot e violet. 8/a
v-v- vvv-

IX Amurg de toamnă violet… 8/a

v- v-v vv-
X Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete 11/b
v- / v- / - vv- v-v
XI Străbunii trec în pâlcuri violete 11/b
v-v - v-v vv-v
XII Oraşul tot e violet.” 8/a
v-v- vvv-
 Dacă titlul sugerează prin intermediul motivului crepuscular ideea stingerii, a
extincţiei şi, implicit a nostalgiei şi tristeţii, adjectivul „violet” din componenţa lui oferă,
de fapt, cheia interpretării poeziei, pentru că în demersul hermeneutic trebuie să se ţină
cont de semnificaţia acestei culori alcătuite din amestecul unei culori reci- albastrul- cu o
culoare caldă- roşul. Albastrul semnifică aspiraţia spre absolut, dorinţa de transcendere
iar roşul viaţa, iubirea. Semnificaţia culorii violet poate fi descoperită odată cu stabilirea
fiecărei culori din componenţa sa, aşa că interpretările sunt divergente. Dacă cititorul îşi
imaginează predominanţa culorii roşii, atunci violetul are funcţii terapeutice, devine o
culoare stenică, aşa cum afirmă domnul profesor Voica în lucrarea sa „Repere în
interpretarea prozodică”. Dacă lectorul percepe un violet-indigo, deci o culoare
întunecată, mohorâtă, este exprimată tristeţea, nostalgia, sobrietatea. Această ultimă
interpretare este valorificată mai ales în artele plastice.
Prin repetiţia primului şi ultimului vers al fiecărei strofe se marchează rama prozodică
ce sugerează Ideea de tablou, caracterul pictural al poeziei, element al crochiului, dar şi
ideea de spaţiu citadin înveşmântat în culorile amurgului. Aceste versuri-refren au şi rolul
de a conferi muzicalitate poeziei.
Printre funcţiile culorii violet există şi aceea de sugera o lume iluzorie, ireală
fascinantă care exprimă cel mai bine sensibilitatea eului poetic. Prin intermediul
nuanţelor de violet identificate în cuvintele de rimă „violet”, „violete”, „violetă” ce trimit
la impresionism, „Bacovia recurge la un adjectiv cu patru forme dintre care trei apar în
rimă. Celulele ritmice aferente rimei se modifică şi ele, anapestul (vv-) şi peonul III
(vv-v) sugerând tocmai acele nuanţe nu numai de ordin coloristic, ci şi muzical” 1
Influenţa impresionistă este evidentă mai ales în primul catren unde este descris spaţiul
exterior, cadrul natural autumnal în a cărui imagine din fundal se observă siluetele a doi
plopi ce îşi pierd contururile, fiind transfiguraţi de imaginaţia eului poetic. Nu este
întâmplătoare ruperea ritmului prin intermediul spondeului (- -), în structura „Doi plopi”
ce aduce în prim-plan două elemente noi (plopii). Poetul contrazice astfel afirmaţia că
spaţiul descris este marcat de simbolul spleen-ului şi al monotoniei.
Substantivul „în siluete” reprezintă unicul mesomacru (vvv-v) din poezie, ce
sugerează unicitatea perspectivei eului poetic asupra naturii transfigurate, iluzia. De fapt,

1
Adrian Voica, Repere în interpretarea prozodică, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1998, pag. 202
toate celulele ritmice ale acestei poezii întrerup monotonia sonoră, sugerând o linie
melodică nouă. În combinaţie cu alte celule ritmice, amfibrahul devine expresiv , muzical
şi insolit. Afirmaţia este valabilă şi pentru anapest. Construcţiile „de toamnă”, „apostoli”,
„e-o lume”, „mulţimea”, „cu plete”, „în pâlcuri”, „străbunii” care, cu excepţia
substantivului „toamnă”, exprimă ideea de colectivitate, au structura amfibrahului (v-v).
Astfel, eul poetic se raportează la societatea uşor superficială, dar nu maladivă ca în alte
poezii bacoviene şi caracterizată prin intermediul dactilului (-vv) „leneşă”.
Poezia urmăreşte gradat de la exterior spre interior (spre sine) impactul crepusculului:
natura-în planul îndepărtat, societatea (alteritatea)-la jumătatea distanţei dintre sine şi
alter, şi planul proxim, sinele. Eul poetic este mai degrabă un punct de referinţă pasiv
(„Din turn, pe câmp văd voievozi cu plete ”) decât un eu marcat de spaime ori
presentimentul declinului şi al morţii. În ultimul catren, eului poetic îi este asociată
imaginea turnului care, de obicei simbolizează interiorizare, însă aici poate exprima ideea
de detaşare a eului, de obiectivitate, de absenţă a oricărei emoţii afective. Ideea detaşării
eului poetic este sugerată la nivel prozodic prin intermediul silabei independent
accentuate (-) identificate în verbele la prezent „văd” şi „trec”. Cromatica violetului se
extinde şi asupra unor reprezentări ale trecutului („Din turn, pe câmp, văd voievozi cu
plete/ Străbunii trec în pâlcuri violete.”)
Îmbinarea celulelor ritmice iamb (v-), amfibrah, spondeu (--), anapest (vv-), peon III
şi peon IV conferă poeziei o muzicalitate aparte, o notă optimistă şi sugerează faptul că,
în realitate, elementele realului nu se costituie totuşi într-un tablou coerent, descriptiv,
datorită intensităţii cromatice sugerate în text de prezenţa obsedantă a cuvântului „violet”.
Valorificând figuri de stil ca anafora şi epifora, poetul realizează o rimă obsesivă care
sugerează identitatea începutului şi sfâşitului, conform principiului sferei.
Poezia „Amurg violet” este foarte diferită de celelalte poezii bacoviene pentru că nu
exprimă obsesia, spleen-ul şi angoasa binecunoscute, ci aduce un element de noutate prin
influenţa impresionistă.