O încununare

Orice trupă teatrală serioasă are, în câte o perioadă din istoria sa, o doamnă a ei –
Doamna trupei cum i se spune, adică o personalitate artistică deosebită, care domină prin
talent, longevitate profesională, distincţie scenică, întruchipări de personaje memorabile,
ţinută civică etc.
Dacă mă refer doar la trupa Teatrului Naţional din Iaşi, e suficient să le amintesc
pe Aglae Pruteanu pentru primele decenii ale secolului XX sau pe Margareta Baciu şi
Anny Braeschi pentru perioada interbelică şi primii ani de după război. Cine a văzut-o pe
Margareta Baciu în Mutter Courage sau în Celestina, iar pe Anny Braeschi în Doamna
Clara („Vlaicu Vodă”) va fi de acord că ele au ocupat, alternativ, pe drept, fotoliul de
Prima Doamnă a trupei ieşene.
Acum, acest râvnit şi onorant fotoliu îi revine Mihaelei Arsenescu-Werner, actriţa
care, la Gala Premiilor UNITER din 2015, a fost distinsă cu Premiul pentru întreaga
activitate. Este prima actriţă ieşeană încununată cu această distincţie şi sunt obligat să
observ că – după ce vreme îndelungată ieşenii nu s-au aflat printre laureaţii UNITER,
acum, an de an, ei urcă pe podium unul după altul: criticii Ştefan Oprea (2012) şi
Constantin Paiu (2013), scenografa Axenti Marfa (2013), actorul Petru Ciubotaru (2014),
actriţa Mihaela Arsenescu-Werner (2015) – toţi la aceeaşi categorie: Premiul UNITER
pentru întreaga activitate. Cine va fi următorul sau următoarea?
Despre laureata din acest an se poate vorbi mult şi frumos. Mai întâi trebuie spus
că „împricinata” e destul de obişnuită cu distincţiile, căci are premiul AICT (Asociaţia
Internaţională a Criticilor de Teatru, secţia română pentru rolul din „Efectul razelor
Gamma...”), Premiul „Vasile Pogor” al Municipiului Iaşi pentru performanţă
profesională, o nominalizare UNITER pentru cea mai bună actriţă a anului 2000, precum
şi Ordinul pentru Merit în rang de Cavaler (2003).
Când, în 1981, am văzut-o pentru prima dată pe scena Casei lui Alecsandri în
rolul Rosalinda din „Cum vă place” de Shakespeare, mi-am zis: aceasta ar putea fi
viitoarea Doamnă a trupei ieşene (tocmai se transferase de la Craiova unde, vreme de un
deceniu, îşi edificase un statut artistic excelent); avea toate datele: sensibilitate, intuiţii
surprinzătoare, ştiinţa relaţiei scenice, naturaleţe şi farmec feminin insinuant, supleţe
fizică şi spirituală, carismă – adică toate înzestrările necesare interpretării unei întinse
game de roluri. Şi a interpretat, într-adevăr, în cei aproape treizeci şi cinci de ani de când
slujeşte această scenă, numeroase roluri de dramă şi comedie în spectacole care o
solicitau multilateral. Personaje foarte diferite – de la cele shakespeariene, cehoviene,
strindbergiene, pirandelliene, la cel din dramaturgia românească sau din repertoriul
universal actual – au primit, în interpretarea Mihaelei Arsenescu-Werner contururi
pregnante şi adâncimi psihologice remarcabile în evoluţii scenice memorabile, actriţa
având capacitatea rară de a şlefui cu fineţe faţete şi caractere de o mare varietate
dramatică şi de a parcurge întinse spaţii între lirismul cald şi răceala raţională, cu o
infinitate de nuanţe şi cu autentică poezie.
Din cele peste o sută de personaje cărora le-a dat întruchipare scenică şi fiinţă din
fiinţa ei, rămân de neuitat unele, nu puţine (inclusiv dintre cele de la Craiova):
Desdemona, Lady Macbeth, Anne Page, Rosalinda din teatrul shakespearian, Angela din
„Casa cu fantome” de Calderón de la Barca, Elise din „Pelicanul” de Strindberg, Maşa
din „Ivanov” de Cehov, Doamna Ignazia din „Astă seară se improvizează” de Pirandello,
Silvia din „Jocul dragostei şi al întâmplării” de Marivaux, Madelaine Béjart din „Cabala
bigoţilor” de Bulgakov, Sotoba şi Yasuko din „Nō. Cinci poveşti de dragoste” de
Mishima, Jacques-mama din „Jacques sau Supunerea” de Eugen Ionescu, Elisabeta din
piesa omonimă a lui Paul Foster, Beatrice din „Efectul razelor Gamma asupra
anemonelor” de Zindel, Ghizi din „Familia Toth” de Orkeny István, Jane din „Quartet”
de Harwood, Doamna Baker din „Fluturii sunt liberi” de Gershe, iar din dramaturgia
românească: Ziţa din „Noaptea furtunoasă” de Caragiale, Doamna Maria din „Apus de
soare” de Delavrancea, Domnişoara Cucu din „Steaua fără nume” de Sebastian, Nina din
„...Escu” de Muşatescu, Teodota din „Socrate” de Dumitru Solomon şi altele, şi altele.
Abordează acum, cu Claire Zahanasian din „Vizita bătrânei doamne” de
Dürrenmatt, unul dintre cele mai dificile, dar şi mai ofertante roluri din dramaturgia
universală contemporană; va fi, cred, un fel de corolar al unei frumoase, bogate şi
dinamice cariere artistice.
Societară a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, Mihaela Arsenescu-Werner
şi-a asumat şi delicata misie de profesoară la Facultatea de Teatru a Universităţii de Arte
„George Enescu” contribuind substanţial la pregătirea câtorva promoţii de tineri actori.
Joacă uneori alături de studenţii ei, în spectacolele de şcoală, spre a-i încuraja, a le insufla
încredere şi a le oferi un model.
A susţinut cu brio un doctorat în teatru („Tentaţia abisului. Destine dramatice
limită în situaţii limită – transpuneri în limbaj scenic”) după care a publicat lucrări de
reală valoare teoretică, inclusiv volumul cu titlul tezei de doctorat mai sus menţionat –
volum despre care critica s-a pronunţat foarte favorabil, un exemplu edificator fiind
opinia lui Florin Faifer, din care cităm, în încheiere: „Lucrarea doamnei Mihaela
Arsenescu-Werner este [...] de referinţă. Profund gândită, intens trăită (ceea ce se
întâmplă mai rar), cu acuităţi hermeneutice, cu un închegat spirit de sistem, etalând
valenţe de expresivitate...”
De fapt, nu doar lucrarea teoretică a actriţei poate fi astfel caracterizată, ci
întreaga ei activitate artistică şi pedagogică... Spre bucuria noastră, a tuturor.

Ştefan Oprea