Ben Jonson

(Westminster 1572? - Londra 1637)

Prieten cu Shakespeare (care va și juca în piesele sale), actorul, poetul și dramaturgul

englez Ben Jonson a „navigat” toată viața împotriva curentului având un apetit neobosit
pentru controverse. Teatrul său este inspirat din teoria umorilor, derivată din medicina antică:
omul este guvernat de jocul a patru „umori” sau fluide corporale (sânge, glanda pituitară, bilă,
melancolie). Predominanța unei dispoziții generează tipuri (mizantrop, flegmatic etc.)
înzestrate cu un destin medical și social. Din aceste tipuri derivă „personajele”, caractere
tipice care sunt determinate fiziologic și acționează în funcție de o anumită dispoziție. Astfel
dramaturgul reușește să picteze în piesele sale o galerie a excentricilor și a posedaților
(Fiecare om cu toana lui), un univers cinic făcut din poftă și ipocrizie, bestiar uman în care
fiecare manevrează după dorință (Volpone), corupția puterii (Catilina) ori satira moravurilor
(Târgul de Sfântul Bartolomeu, Alchimistul).
Volpone, text scris și reprezentat în 1606, publicat în 1607, este rezultatul unei
relecturi cu trimiteri la texte care își prelungesc sursele în cultura latină și umanistă. Subiectul
își are originile în satira latină: în Pluton și Mercur de Lucian, în Satyriconul lui Petronius cu
amprenta inconfundabilă a Commediei dell`Arte italiene. Numele de animale ale personajelor
și unele dintre teme sunt preluate din fabulele medievale despre Renard Vulpoiul, dar și din
fabulele lui Esop, această practică fiind una caracteristică pentru barocul-fantastic al epocii.
Adept al modelelor clasice, cărora le-a recunoscut deseori supremația, Ben Jonson a
rămas în istoria literară drept un virtuoz al formei, iar controlul atent al structurilor dramatice,
meșteșugul caracterelor, simțul puternic al temelor capabile să traverseze timpul l-au așezat în
panteonul marilor figuri ale Renașterii engleze, care au influențat evoluția literaturii.