MARIA FILOTTI

ACTRIȚA PE CARE TEATRUL A ALES-O

VOCAȚIE PENTRU TEATRU

■ născută pe 8 octombrie 1883, în comuna Batogu de lângă Brăila

■ înscrisă la Școala secundară de fete, unde a descoperit gustul pentru citit
Molière, Racine, Voltaire (permiși), dar și Zola, Flaubert, Maupassant sau Musset
■ înclinațiile pentru teatru au ieșit în evidență pe când “scanda declamatoriu”
opere latine ale lui Oliviu, Virgiliu sau Horațiu, iar în primul an de liceu a
improvizat în ioacă un “spectacol personal și ad-hoc”, coborând din clasă pe o
cracă groasă și flexibilă de copac și stârnindu–le, astfel, aplauzele colegelor
■ apoi, a început să monteze piese de teatru cu colegele sale, în care ea, cu o
înfățișare mai băiețoasă, juca roluri de travesti și regiza. Acestea au jucat
împreună, la liceu, Sobiețki și plăieșii sau Casta-Diva (cenzurată), în care Maria
Filotti a jucat rolul lui Fănică Răducanu și a fost lăudată de directoare, vorbind
despre vocația ei teatrală
DRUMUL CĂTRE TEATRU

■ în ciuda acestor afinități, credea că pasiunea ei este literatura și studia intens

pentru examenul de bacalaureat pentru a se înscrie la Facultatea de litere și la
cea de drept (spre a deveni profesoară)
■ în timpul examenului de bacalaureat, a fost întrebată ce facultate vrea să
urmeze și i-a fost sugerată arta dramatică în schimb de către Ștefan Sihleanu
(rudă, director al Teatrului Național și profesor de zoologie)
■ s-a înscris la București la Facultatea de litere și filozofie și la Facultatea de drept
și a locuit la un pension, achitându-și cazarea și mâncarea cu lecții de română,
istorie și filozofie
■ Ștefan Sihleanu a vizitat-o spre a o convinge să dea admitere la Conservator,
unde a susținut cu batjocură monologul masculin din Sâmburele de I. A.
Bassarabescu. Astfel, a fost admisă, deși nu își dorea
“Între teatru și
toate comorile
lumii, aș alege
teatrul.”
CONSERVATORUL

■ elevă a Aristizzei Romanescu (și a lui Constantin Nottara, care preda pentru băieți)
■ voia să joace roluri masculine, dar profesoara sa avea multă încredere în
potențialul său și își plănuia să facă din ea une grande coquette
■ repeta vaietele Fedrei în podul casei și vecinii au crezut că se întâmpla o crimă,
strângând-se toți, îngrijorați, sub fereastra sa
■ la sfârșitul primului an de studii (1904), doamna Romanescu i-a propus să joace cu
ea într-o serie de spectacole care urmau să fie date în turneu
■ când au ajuns la Brăila, Aristizza Romanescu l-a felicitat pe domnul Filotti și i-a
cerut aprobarea sa pentru ca Maria Filotti să continua cu teatrul, emoționându-l
astfel
■ au urmat încă două turnee cu Petre Sturdza, respectiv Petre Liciu
“Simțeam sufletul meu ca
o vioară înstrunită, gata
să cânte toate imnurile
vieții în nenumăratele
pasiuni ce aveam de
redat pe scenă.”
■ Aristizza Romanescu și-a luat concediu, iar în locul său a venit Petre Liciu, un
profesor exigent și disciplinat cu care au plecat în turneu pentru câteva
reprezentații în provincie
■ a dat examenul de absolvire cu Fedra, un succes, Frații, cu Nottara, și cu
Fântâna Blanduziei
■ Haralamb Lecca i-a propus un contract de un an la Teatrul Național din Iași în
1906, trebuind să își mute și ultimul an la Faciltatea de litere în Iași. Ulterior,
Alexandru Davila i-a propus același lucru la Teatrul Național din București, însă
și-a retras oferta când a aflat că Maria Filotti a semnat deja la Iași
■ rolul Neera din Fântâna Blanduziei nu a mulțumit-o pe Maria Filotti, dar, precum
îi prevestise și maestrul Nottara, a jucat acel rol douăzeci de ani pe scena
Teatrului Național

“Cred că în epoca aceea am ales

definitiv teatrul...”
MARIA FILOTTI, TÂNĂRA ARTISTĂ

■ a mers în turneu cu mica trupă a Agathei Bîrsescu

■ în 1907, a fost chemată să semneze contractul cu Naționalul din București, și deși
trebuia să debuteze cu Anna Karenina (nu s-a mai pus în scenă decât 20 de ani
mai târziu), însă rolul său inițiatic a fost Vidra din Răzvan și Vidra
■ joacă în Suprema forță cu mentorii săi, Aristizza Romanescu (proaspăt reîntoarsă
pe scenă) și Constantin Nottara, având un rol neobișnuit de cochetă
■ a primit o bursă de studii, premiu anual acordat celor doi artiști care se disting în
acel an, și a plecat la Viena, la München, la Paris... să vadă în fiecare seară
spectacole de teatru
■ a jucat alături de Tony Bulandra în Chemarea codrului, tot la Teatrul Național din
București, urmând ca mai apoi să reia rolul Ancăi, cu același partener, la Teatrul
Comedia zece ani mai târziu
“Avusesem norocul de a juca alături de mari înaintași, ca
Nottara, Aristizza Romanescu, Agatha Bîrsescu, Petre
Liciu, de la care învățasem câte ceva cu fiecare piesă, cu
fiecare replică.”
A DOUA “EPOCĂ” DIN VIAȚA SA
ÎN TEATRU
■ a devenit societară clasa I în 1916, cea mai înaltă treaptă a avansării administrative
■ devine protagonistă pentru prima oară într-o piesă, Zaza, în același an. De
asemenea, se întoarce la piesa Străina cu care debutase la Iași în urmă cu un
deceniu și, ulterior, se întoarce și la Teatrul Național din Iași pe timp de război, cu
ultimul tren care părăsea Bucureștiul înainte de a fi ocupat de forțele dușmane (cu o
escală de două săptămâni în Brăila, orașul său natal)
■ a jucat din nou Suprema forță cu Agatha Bîrsescu, trecând prin fiecare dintre rolurile
piesei (Silvia, Irina și, apoi, Zoe)
■ dintre 120 de roluri jucate la Teatrul Național în primii 30 de ani de carieră, nu și-a
dorit decât maxim zece
■ a fost prima Arkadina din Pescărușul din România, însă dacă ar fi fost mai tânără i-
ar fi plăcut rolul Ninei, întrucât rezona cu conceptul de “putere de a îndura”
R
O
L
U
R
I

E
M
B
L
E
M
A
T
I
C
E
MARIA FILOTTI ET COMP.

■ a făcut parte din Compania Bulandra-Manolescu-Maximilian-Storin și a

apărut în reprezentație pe toate scenele din București astfel
■ a jucat la Teatrul Modern și la Teatrul Mic în cadrul Companiei
Excelsior
■ în compania lui Mișu Fotino și a lui Bulfinsky, la Teatrul Maria Ventura
■ experiența de la Opera Română nu a conținut cântat. Maria Filotti și-a
tratat partitura, pe Grisi din Casa cu trei fete, ca într-o comedie în
1939 – “o amintire plină de farmec dacă nu de consistență”
■ a început prin a o suplini temporar pe Lucia Sturdza Bulandra la
Conservator, în 1919, iar în 1921 i s-a propus să țină un curs de
mimică, pe care l-a structurat singură, nemaifiind predat până atunci
în România
“Studentul trebuie să-și cultive fizicul concomitent
cu intelectul, punându-le pe amândouă în serviciul
realizării creației artistice.”

* Un pic teatroloagă, are

un capitol întreg în cartea
sa autobiografică în care
discută arta actorului din
punct de vedere al
actorului-critic și actorului
creator, citând din
Shakespeare și Molière
 TEATRUL MARIA FILOTTI (NU
ÎNCĂ) DIN BRĂILA
■ în timp ce era la Congresul Internațional de Teatru de la Paris, în 1937, direcția Teatrului
Național hotărăște pensionarea Mariei Filotti, spre surpriza acesteia
■ a semnat însă un contract cu compania de la Teatrul Comedia, la propunerea lui Sică
Alexandrescu și a intentat o acțiune iudiciară conducerii Teatrului Național (însă a ales să
amâne procesul pe termen nedeterminat, fiind atașată de teatru)
■ Teatrul din Sărindar (apoi redenumit Maria Filotti) a activat în timpul războiului, din 1939, sub
conducerea Mariei Filotti însăși. Aceasta și-a dorit să înființeze un teatru de ansamblu, ceea
ce i-a și reușit. Dedicată muncii în echipă și preocupată de repertoriu, nu și-a ales rolurile
dorite fără interes pentru instituție. A colaborat cu Tudor Mușatescu. Secretar literar a fost Ion
Cantacuzino, iar printre actorii care au jucat în acest teatru se numără Radu Beligan, Clody
Bertola, Marcel Anghelescu sau Nineta Gusti.
■ bombardamentele care au distrus Teatrul Național nu au cruțat nici Teatrul Maria Filotti, dar a
fost refăcut pentru a-și relua cursul odată cu anul nou 1946
■ Zaharia Stancu, director al Naționalului, a invitat-o să joace în Frumoasa adormită, reunind-o
pe marea actriță cu scena iubită
PROGRAM CURS DE MIMICĂ
ÎNTOCMIT DE MARIA FILOTT
■
BÎRFELE VREMII

■ “Mi-aduc aminte că, la o premieră, Eliade a venit la mine în antract, și

m-a acoperit cu laude, spunând că am un viitor strălucit, dar după
cinci minute s-a întors înapoi, fiindcă auzise cine știe ce șoapte, și mi-
a spus, jenat, ca și cum ar fi avut remușcări: -Să știi că m-am grăbit
și că retrag laudele de adineauri, fiindcă am aflat că nu e tocmai așa.
Să mă mai gândesc...” (Filotti, 1961, pp. 74-75)
■ “Aveam, în cabina mea de la Național, înșirați pe pereți, o serie de
fotografii din diferite roluri. Într-o seară, intrând în cabină, am găsit
toate fotografiile mele înțepate cu acul în dreptul ochilor. (...) Am
păstrat acele fotografii, pentru ca ele să-mi fie un îndemn permanent
către altceva. Și le voi lăsa amintire, să fie exemplu actorilor tineri de
ceea ce nu trebuie să fie artistul adevărat...” (Filotti, 1961, p.115)