ZIUA EROILOR

Astăzi este o zi mare, plină de încărcătură emoţională şi spirituală, deoarece

comemorăm şi omagiem eroii neamului românesc şi sărbătorim Înălţarea de-a
dreapta Tatălui a Domnului Iisus Hristos.
La ceas de mare sărbătoarea creştină şi naţională îi omagiem pe cei care de-a
lungul veacurilor, cu sacrificii umane şi materiale, au creat o stare de spirit, un
sentiment al eroismului, al patriei şi al dăruirii de sine.
Eroii poporului român, cu nume cunoscute, dar mai ales necunoscute, unii
ştiuţi doar de Dumnezeu, sunt acele personalităţi care au demonstrat, chiar prin
sacrificiul suprem, că pun interesele comunităţii sau ale naţiei mai presus decât
interesele proprii. Astfel, prin acţiunile întreprinse în situaţiile istorice dificile pe
care le-a traversat poporul şi patria noastră în trăirea sa milenară în acest spaţiu
binecuvântat, au contribuit la continuitatea noastră ca naţie.
Astăzi suntem datori şi onoraţi, în acelaşi timp, să îi omagiem pe cei care s-
au dovedit a fi cei mai bravi apărători ai neamului românesc şi ai interesului
naţional, pentru care au adus jertfa propriilor vieţi, atât în spaţiul Carpato-
Danubiano-Pontic, cât şi în ţinuturi de pe alte continente.
Actele lor de eroism sunt consemnate nu numai de istoria noastră, dar sunt
repere şi în istoria universală. Tăria de caracter, determinarea, hotărârea şi
dragostea cu care au slujit cauza românească, ne obligă să păstrăm şi să
permanentizăm valorile patrimoniului naţional pe care ei l-au făurit cu trudă şi
sânge. Cu smerenie, noi cei de astăzi, români de pretutindeni, în ziua Înălţării
Domnului Iisus Hristos, omagiem pe cei care au apărat şi purtat stindardul
cauzei române de la Viena până în îndepărtata Siberie, precum şi pe cei care cu
demnitate au tranşat în cancelariile lumii drepturile şi libertăţile poporului
român.
Precum Iisus le-a spus ucenicilor săi în momentul Înălţării: “Iată, Eu sunt cu
voi până la sfârşitul veacurilor” aşa eroii noştri au fost şi rămân trup şi suflet din
România.
În momentele complicate ale acestui început de secol suntem datori să ne
amintim, că dispoziţia la sacrificiu face însă diferenţa între un viteaz şi
combatantul obişnuit şi semnalează o asumare superioară a scopului, neuitând că
Patria Română a născut un număr colosal de OAMENI, în sensul cel mai înalt al
cuvântului, oameni dispuşi să facă mari sacrificii.
Ziua omagierii eroilor naţionali este ziua în care noi, cei în viaţă, ar trebui să ne
măsurăm credinţa, umanitarismul, conştiinţa si dragostea de ţară în raport cu
anvergura dată de reperele morale şi spirituale ale neamului românesc.
Şi dacă un gânditor român afirma că „Eroismul nu e decât rezistenţă la
1
sfinţenie”, eu aş spune că „ eroismul este cel mai aproape de sfinţenie”, iar eroii
aduc cinste şi onoare poporului din care s-au ridicat şi se constituie ca parte a
sufletului acelui popor.

Astăzi celebrăm Ziua eroilor, o sărbătoare dedicată eroilor cunoscuţi şi

necunoscuţi, căzuţi în luptă de-a lungul veacurilor pentru credinţă, libertate,
dreptate, pentru apărarea şi reîntregirea neamului. Cinstirea celor care şi-au dat
viaţa pentru aceste sfinte idealuri se săvârşeşte de aproape un secol, încă din
1920, când s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării
Domnului Iisus Hristos, dată decretată sărbătoare naţională a poporului român. 

Pomeniţi la toate liturghiile, eroii neamului au astăzi parte de o atenţie

deosebită din partea tuturor. E ziua când ne înclinăm frunţile şi rostim o
rugăciune pentru sufletele celor care au pierit departe de cei dragi, dar pentru o
cauză dragă. Poate n-ar fi rău să o facem mai des, deoarece avem azi o ţară
întreagă, trăim liberi şi în pace pentru că ei şi-au dat viaţa. Le datorăm mai mult
decât recunoştinţă, le datorăm existenţa noastră ca neam, ca ţară, ca individ. Să
nu le uităm jertfa, să le cinstim memoria şi, mai ales, să avem grijă să nu uităm
principiile care i-au mânat pe ei în luptă: credinţă, libertate, dreptate!

O poezie găsită în timpul Primului Război Mondial, în raniţa unui soldat

român, mort în toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpaţii de Curbură,
ilustrează fără egal patriotismul românilor de altădată. Poate că aceste versuri
vor trezi şi în noi dragostea de ţară şi credinţa în Dumnezeu, care au însufleţit
miile de ostaşi români căzuţi la datorie pentru propăşirea neamului românesc. Să
înţelegem din jertfa lor, a bunilor şi străbunilor noştri, că lupta pentru unitate şi
neatârnare trebuie dusă până la capăt, chiar cu preţul sacrificiului suprem.

NU PLÂNGE, MAICĂ ROMÂNIE!

Nu plânge, Maică Românie,

Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit….

Nu plânge, Maică Românie!

E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!

Pentru dreptate noi pierim;

2
 Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, Maică Românie!

Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!