UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

REFERAT LA CALITATEA VIEȚII

DIMENSIUNI ALE CALITĂȚII VIEȚII

PÂȘU RAMONA,
SOCIOLOGIE, AN 2

1
 Conceptul de calitate a vieţii este relativ nou în vocabularul ştiinţelor socio-umane, el
dobândindu-si cetăţenia abia în a doua jumătatea a secolului XX, când a pătruns deja adânc nu
numai în terminologia, dar şi în tematica majoră a numitelor discipline.
Semnificaţia pentru om a vieţii sale este rezultat al evaluării globale din punct de
vedere al persoanei umane, a propriei vieţi.
Calitatea vieţii este un concept evaluativ, fiind rezultantă raportării condiţiilor de viaţă
şi a activităţilor care compun viaţa umană, la necesitatea, valorile, aspiraţiile umane. Se referă
atât la evaluarea globala a vieţii cât şi la evaluarea diferitelor condiţii sau sfere ale vieţii.
Calitatea este o noţiune care face referire la latura pozitivă privită din punctul de
vedere al omului, latură judecată prin prisma inteligenţei sale şi care face raportare la
necesităţile, dorinţele şi aspiraţiile umane. Calitatea vieţii este concept relativ nou în
vocabularul ştiinţelor socioumane, termenul a pătruns adânc nu numai în terminologie, dar şi
în tematica majoră a mai multor discipline.
Omul de ştiinţă francez Bertrand de Jouvenel este cel ce a pus bazele unei preocupări
teoretice şi sistematice legate de „calitatea vieţii”. Acest cercetător a plecat de la următoarea
idee de bază: calitatea vieţii priveşte modul de „amenajare a existenţei, caracterul agreabil,
atractiv al condiţiilor de existenţă”. Calitatea vieţii este un concept şi în acelaşi timp una din
preocupările de bază ale tuturor sistemelor de management ale societăţii moderne. Pentru
îmbunătăţirea calităţii vieţii, orice societate creează o infrastructură din ce în ce mai complexă
prin care se urmăresc toate laturile multidimensionale ale vieţii. Acest lucru a fost impus de
faptul că omul modern conştientizează toate laturile care concură la definirea calităţii vieţii
sale, atât ca individ, ca membru în societatea umană, cât şi ca entitate universală.
Astfel, printre indicatorii calităţii vieţii, putem enumera:
1. Bunăstarea emoţională (psihică), ilustrată prin indicatori precum: fericirea, mulţumirea de
sine, sentimentul identităţii personale, evitarea stresului excesiv, stima de sine (self-esteem),
bogăţia vieţii spirituale, sentimentul de siguranţă.
2. Relaţiile interpersonale, ilustrate prin indicatori precum: a te bucura de intimitate,
afecţiune, prieteni şi prietenii, contacte sociale, suport social (dimensiunile suportului social).
3. Bunăstarea materială, ilustrată prin indicatori precum: proprietate, siguranţa locului de
muncă, venituri adecvate, hrană potrivită, loc de muncă, posesie de bunuri (mobile – imobile),
locuinţe, status social.
4. Afirmarea personală, care însemnă: competenţă profesională, promovare profesională,
activităţi intelectuale captivante, abilităţi/deprinderi profesionale solide, împlinire
profesională, niveluri de educaţie adecvat profesiei.
5. Bunăstarea fizică, concretizată în sănătate, mobilitate fizică, alimentaţie adecvată,
disponibilitatea timpului liber, asigurarea asistenţei medicale de bună calitate, asigurări de
sănătate, activităţi preferate interesante în timpul liber (hobbyuri şi satisfacerea lor), formă
fizică optimă sau fitness, concretizată în cei patru S: strenght – forţă fizică, stamina – vigoare
sau rezistenţă fizică, suppleness – supleţe fizică şi skills – îndemânare sau abilitate fizică
(Lupu, Zanc, 1999, p. 57).
6. Independenţa însemnă autonomie în viaţă, posibilitatea de a face alegeri personale,
capacitatea de a lua decizii, autocontrolul personal, prezenţa unor valori şi scopuri clar
definite, autoconducerea în viaţă.

2
7. Integrarea socială se referă la prezenţa unui status şi rol social, acceptarea în diferite
grupuri sociale, accesibilitatea suportului social, climat de muncă stimulativ, participarea la
activităţi comunitare, activitatea în organizaţii neguvernamentale, apartenenţa la o comunitate
spiritual-religioasă.
8. Asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, cum sunt: dreptul la vot, dreptul la
proprietate, la intimitate, accesul la învăţătură şi cultură, dreptul la un proces rapid şi echitabil
etc.
Bunăstarea este definită drept prosperitate, înflorire, stare de bine şi reprezintă nivelul
de exprimare a satisfacţiei. Ea încununează toate evaluările diferitelor aspecte ale vieţii
personale, ale schimbărilor şi rezultatelor lor, ale condiţiilor favorabile care asigură
desfăşurarea vieţii. Bunăstarea, aspiraţie şi efect, este în esenţă echilibrul între minte, corp şi
spirit, obţinut în urma acţiunii tuturor factorilor determinanţi, pentru menţinerea sănătăţii,
asigurarea prosperităţii şi fericirii personale.
Abordată prin prisma sănătăţii, bunăstarea este o combinaţie reuşită a tuturor tipurilor
de sănătate, fiind asemuită cu un tablou complex al vieţii, în care componentele se regăsesc în
echilibru.
Bunăstarea – proces de devenire, direcţionat spre progres – solicită clarificări şi decizii
în scopul obţinerii celor mai bune proporţii între planul fizic, mental, emoţional, ambiental şi
social în contextul social dat pentru o existenţă de succes.

BIBLIOGRAFIE

1. http://www.marathon.ase.ro/pdf/vol4/41/Leonte.pdf
2. https://ec.europa.eu/eurostat/statistics
3. Lupu, Iustin, Zanc, Ioan, 1999, Sociologie medicala - Teorie si Aplicatii, Editura
Polirom, Iași