2012 - anul nerăbdării politice

Daniel Botgros
Chiar și pentru cei familiarizați cu politica, evenimentele
din acest an, calificate prin diverse sintagme ce marchează
inclusiv caracterul emoțional al percepției publice, cum sunt
”taifun”, ”tsunami”, ”cutremur”, precum și elemente conexe:
”magnitudine”, ”valuri” ș.a.m.d., sunt fără precedent. Sigur,
politica este purtătoarea inerentă a unor ruperi de ritm, schimbări
bruște de macaz, imprevizibilitate, mai puțin întâlnite în alte
domenii, dar uneori trepidația excesivă din această arie socială -
ce vine uneori după îndelungi perioade de acalmie sau chiar
lâncezeală - e exasperantă chiar și pentru cetățeanul comun, ce
nu pune pasiune în politică. După părerea mea, anul 2012 (dar și
2011) a fost caracterizat de nerăbdare politică. Nerăbdare care,
iată, s-a soldat cu un final oarecum neașteptat, înainte, cel puțin,
de toamnă: fosta opoziție să preia puterea, ”fără niciun foc de
armă” cum se spune. Sigur, există și un risc în tot acest joc:
abordarea alegerilor din perspectiva celui de la putere. Riscul e
însă categoric diminuat de perioada scurtă, chiar foarte scurtă
până la alegeri, timp în care actualul guvern nu va avea timp să
se erodeze. Ba, dimpotrivă. Restituirile bugetare, pe care nimeni
nu le va mai pune pe seama unei buni imagini electorale,
oamenii bucurându-se că banii reintră, chiar dacă treptat, în
portofele, vor menaja imaginea executivului și a puterii în
general. Cabinetul Ponta vine pe caii albi ai diverselor reparații
economice și sociale și de aceea există reale șanse ca USL să
facă un scor foarte bun la alegeri. Dar, dacă vorbeam de o
oarecare nerăbdare, Victor Ponta a dovedit-o: a schimbat în
prima sa zi de lucru la Cotroceni toți prefecții și subprefecții
PDL și UDMR (lucru care era previzibil, binențeles, pentru că
vin alegerile și nu mai e timp). Fondurile pentru primăriile PDL
se spune că au fost blocate. Un spirit revanșard răzbate vizibil în
gesturile actuale și viitoare ale noii puteri.
Pe de altă parte, PDL a dovedit în ultimii cel puțin doi ani,
o lipsă de luciditate evidentă. Pe considerentul că
macrostabilizează România, liderii portocalii au forțat nota până
la exasperare, cu o aroganță aproape faraonică, ce i-a costat și îi
va costa mult timp de acum încolo.
Una peste alta, însă, pentru că vorbeam mai sus de
schimbarea la foc automat a prefecților, să observăm că acest
prefect a devenit pionul regimurilor politice. Una din puținele
recompense sau demonstrație de forță, dacă vreți, care mai stă la
îndemână direct diverselor puteri ce se succed. În Caraș-Severin,
Ioan Sabo nu a ocupat fotoliul de prefect nici măcar o lună. Va
veni alt prefect. Cine știe dacă după alegeri nu va veni alt
prefect. Anul acesta l-a găsit prefect pe Octavian Țunea, a
continuat cu Ioan Sabo, azi va fi numit un alt demnitar și, poate
până la sfârșitul lui 2012, vom avea un alt înalt funcționar public
la cârma județului. Și când te gândești că totul, sau aproape
totul, a pornit din Caraș-Severin, de unde s-a pus capăt unei
politici ce devenise aproape insuportabilă...