”Ochi albaștri”

Daniel Botgros

România este cel mai sigur loc de pe draga noastră planetă. Aici nu ţi se

poate întâmplă absolut nimic, teroriştilor, spionilor sau cine ştie căror altor

personaje malefice, li „să sparie gândul“, vorba cronicarului, numai când se

gândesc că ar putea iniţia ceva criminal în spaţiul mioritic. De ce spunem asta?

În ţara noastră există mai multe cadre de informaţii la milionul de locuitori

decât au Statele Unite, Germania sau Franţa. Numărul ofiţerilor, subofiţerilor şi

al altor oameni din structurile speciale de informaţii depăşeşte de şase ori pe cel

– de pildă – al FBI-ului american. Astfel, potrivit unor analize (pentru care,

totuși, nu băgăm mâna în foc), România avea la un moment dat aproximativ 570

de sereişti la un milion de locuitori, în timp ce Germania avea 89 iar Franţa 98.

Chiar şi celebrul serviciu de spionaj britanic M5 e depăşit lejer de cadrele

Serviciului de Informaţii Externe românesc, care dispune, la un milion de

locuitori, de aproape de cinci ori mai mulţi angajaţi. Ca să nu mai spunem că

România depăşeşte la capitolul servicii de informaţii, din perspectivă numerică,

majoritatea statelor din UE. Paradoxul absolut este însă acela că avem acum, în

ultimii ani, mai mulţi „securişti“ decât înainte de 1989!

E greu de comentat o asemenea situaţie, dacă lucrurile stau aşa. Este bine,

este rău să ai atâţia ofiţeri de informaţii? Se află România în avanpostul

pericolului terorist sau al spionajului industrial? Ori al altor situaţii de natură a

pune în pericol securitatea internă şi externă, pentru a necesita un aşa mare

număr de structuri specializate? E bine că n-am avut până acum evenimente de

natură teroristă pe teritoriul românesc. Chiar dacă aici e vorba de servicii

secrete, ne mai parvin uneori informaţii despre dejucarea unor tentative de a se

organiza anumite acţiuni care ţin de punerea în pericol a siguranţei naţionale.

Poate că liniştea aceasta, din punctul de vedere al pericolului extern infiltrat

aici, se datorează unei activităţi susţinute a serviciilor de informaţii, ceea ce e

foarte bine. Dar nu cumva, după cum acreditează unii observatori, numărul

mare de cadre de informaţii din România, comparativ cu cel din alte ţări

dezvoltate, maschează o anumită ineficienţă, din acest punct de vedere? Nu ştim

exact, dar peste 500 de cadre la un milion de locuitori, faţă de nici 100, e o cifră

care cam dă de gândit.