Mai există scriitori?

Daniel Botgros
În fiecare an, la 3 martie, se aniversează Ziua Mondiala a Scriitorilor.
Evenimentul este organizat la nivel mondial de filialele PEN-Cluburilor
afiliate la Organizația Internațională a Scriitorilor (International PEN), din
care fac parte poeți, dramaturgi, eseiști, editori și nuveliști, chiar dacă
acronimul PEN semnifică doar Poets - Essayists - Novelists. Inițiat în 1921
de un grup de scriitori englezi și francezi, International PEN a fost prima și a
rămas singura organizație internaționala a scriitorilor. Carta PEN, așa cum
fusese ea formulata în 1921 de către părinții fondatori ai organizației, a fost
alcătuită ca un act de reconciliere intelectuală între scriitorii de dincolo de
toate frontierele, după experiența devastatoare a Primului Război Mondial,
care a fost o traumă pentru conștiințele europene și nu numai, desigur.
International PEN a fost creat pentru a promova prietenia și cooperarea
intelectuală între scriitorii de pretutindeni, indiferent de opiniile lor, politice
sau de altă natură, pentru a lupta în favoarea libertății de expresie și pentru a
a-i apăra pe aceia care au de suferit în regimurile politice opresive.
International PEN are aproape 130 de centre în întreaga lume, dintre care cel
mai mare este PEN American Center. Cuprinzând treptat tot mai multe țări
de pe toate continentele, organizația a devenit un veritabil parlament
scriitoricesc, care se preocupă de drepturile profesionale, de libertatea
cuvântului și, nu în ultimul rând, de libertatea autorilor.
Am făcut această introducere un picuț mai lungă pentru a evidenția,
într-un fel, preocuparea mondială pentru scriitorime – deși, ceva îmi spune
că multe dintre aceste inițiative au un caracter vag formal. Așa cum, din
păcate, pline de formalism sunt și multe dintre ”întâmplările” scriitoricești
de la noi. Manifestări, de multe ori costisitoare, destinate mai curând
socializării excesive și alimentării ego-ului exacerbat al unor autori sau
organizatori de astfel de evenimente, întâlnirile de acest gen se soldează de
multe ori cu concluzii sterile, cu o evidentă lipsă de idei și de proiecte în
domeniu. Îndrăznesc să spun că scriitorul român nu și-a regăsit nici acum,
după aproape 22 de ani, identitatea creatoare. Nu e nimic original în această
afirmație, pentru că, de altfel, nici nu-mi aparține. Dar, e definitorie, cred,
pentru starea actuală de lucruri din sânul scriitorimii. Cu câteva excepții,
puține, trebuie să recunoaștem, scrisul românesc de după 1989 - și aici mă
refer mai mult la proză, la lucrări de întindere epică – s-a dovedit a fi excesiv
de amorf. Nu am avut de-a face cu nici un explozie creatoare, ideatică, cu
nici un program serios care să relanseze scrisul românesc într-o direcție
identitară clară. Sigur, creația este prin definiție o platformă, un pilon al
libertății, dar un mănunchi de libertăți individuale ale oamenilor de litere s-
au topit până la dispariție într-o perioadă fără promovare, fără aparat critic și
cu puține suporturi publicistice care să susțină informația despre eventualele
izbânzi literare. Repet, cu mici excepții, scriitorul român nu s-a regăsit pe
sine însuși într-un stil literar actual, compatibil, până la urmă, cu direcțiile
literare mondiale. Nu vorbim aici de nici o revoluție culturală, așa cum o
anumită imbecilitate a regimului trecut încerca să o aplice, nu vorbim de
teme impuse oamenilor de litere, doar pentru că așa e de bon ton. Vorbim
însă de o necesară lipsă de bâjbâială în scrisul românesc, ancorat, sau mai
degrabă răstignit, între două tendințe: cea tributară perioadei ante 1989 și cea
de după, atunci când excesele literare, ca și cele filmografice, s-au ținut lanț.
Scriitorul român trebuie, cred să aleagă: ori rămâne veșnic în zona
melancoliei prăfuite după un regim apus, ori își adaptează creația la noile
premise. Sunt, desigur, multe de spus, pe acest subiect. Scriitorii au nevoie
de sprijin, de condiții adecvate creației și de mult mai mult respect. Noile
media sunt și ele o încercare dificilă pentru unii autori care nu se pot obișnui
cu suporturile digitale actuale și cu democratizarea fabuloasă a informației.
Oricum, La mulți ani, scriitori! Voi sunteți conștiințele vii ale epocii,
indiferent care este aceasta.