Sunteți pe pagina 1din 2

Cel puternic generează realitatea

Atunci când vorbim de acțiuni, decizii sau evenimente cu impact


major asupra societăţii umane în ansamblul ei, sau chiar a unei părţi a
acestei societăţi, marcăm o anume realitate, în general acceptată. Nu
întotdeauna, însă, această realitate se potrivește cu ce credem noi.
Așadar, putem vorbi de realități diferite, depinzând de nivelul la care
sunt ele receptate. Dar să nu facem filosofie sau logică ieftină, pentru
că de fapt voiam să pornesc azi de la un comentariu făcut de un fost
consilier al președintelui SUA, George Bush, comentariu care a
constituit un boom de presã, nu atât pentru ineditul său, cât datoritã
sincerității brutale cu care a fost rostit, citat fiind de un cunoscut ziar
american. Consilierul respectiv vorbea, în esență, de o altă realitate
decât cea pe care o percepem/o comentăm/o dezbatem uzual și în
funcție de care luăm decizii. „Creierul“ din spatele președintelui
american vorbea pur și simplu de realitatea pe care o produce un
imperiu (referindu-se la Statele Unite, firește, n.n.).

„Suntem un imperiu, spunea acel consilier, într-o citare


aproximativã, și ne confecționăm propria realitate. În timp ce voi
observați și analizați realitatea pe care o credeți realitate valabil
acceptatã, noi producem alte și alte realitãþi, pe care voi veți fi
întotdeauna ocupași să le comentați.“

Trebuie să fim conștienți de faptul că quasitotalitatea


declarațiilor, intervențiilor, deciziilor șefilor de state și de guverne, ale
oamenilor puternici, care pot înclina balanța mondială într-o direcție
sau alta, se bazează pe prestația acestor consilieri, al căror cuvânt
atârnă extrem de greu. Pozițiile Casei Albe, de pildă, dar nu numai,
sunt rodul unei întregi instituții, al unui întreg mecanism care de
regulă funcționează ca uns. E greu de imaginat împletirea
inextricabilă, dar dificilã, uneori benefică pentru părțile interesate,
alteori toxică, între politicã, mediul de afaceri și influențele militare,
dictate și ele în special de ascensiunea industriei de armament. „Jocul“
intereselor mondiale, realitatea creată de cei puternici, într-un
fascinant, în felul său, proces de „geneză“ modernă, sunt mult mai
directe și mai puțin diplomatice decât ne-am putea imagina. Ele
servesc cuceririi supremației mondiale și, de sub aparenta lustruială de
civilizație, se întrevăd colții și ghearele atavice, reacțiile instinctuale
de apărare și de atac.

S-ar putea să vă placă și