Henry David Thoreau (1817 - 1862)

Henry David Thoreau se naște în Concord, statul Massachusetts, oraș considerat centrul
Renașterii americane datorită prezenței acolo a trei reprezentanți de primă mărime a filosofiei și
literaturii americane, Ralph Waldo Emerson, Henry David Thoreau și Nathaniel Hawthorn.
Emerson va reprezinta o influență semnificativă în dezvoltarea lui Thoreau prin intermediul
filosofiei transcendentaliste care susține că tot ceea ce există este străbătut de o esență divină.
Thoreau studiază la Harvard filologia clasică și filosofia și va absolvi în 1837. Pe 4 iulie 1845 se
va retrage pentru doi ani într-o cabană construită de el, la Walden Pond. Retragerea sa are o
semnificație simbolică. Pe placa aflată în apropierea cabanei în care Thoreau a locuit timp de 2
ani apare un citat din celebra sa lucrare Walden1, ilustrativ pentru demersul său: „M-am retras în
codru pentru că am vrut să trăiesc conștient, să fiu pus față în față doar cu aspectele esențiale ale
vieții, să văd dacă pot sau nu învăța, ceea ce ele au să mă învețe, și să nu descopăr atunci cînd am
să mor că nu am trăit deloc.” Motivul călătoriei sale la Walden se datorează indignării morale în
fața unei culturi lipsite de virtute și a unui sistem corupt. Walden, lucrare clasică a filosofiei
americane, reprezintă declarația de independență a autorului. Nu este vorba despre o declarație
politică. Declarația politică va fi conținută în eseul, la fel de celebru, care-i va urma la scurt timp,
intitulat Civil disobedience2 (Nesupunerea civică). Succesiunea în care Thoreau alege să-și
prezinte punctul de vedere îi dă nota de specificitate, la el perspectiva individuală o precede pe
cea politică. Eseul va sintetiza în termeni politici rezultatele retragerii sale pe malurile lacului
Walden Pond. Thoreau abordează în Civil disobedience puterea prin prisma pericolelor care ea le
antrenează, în special prin maniera în care ea este exercitată de către stat. Spre deosebire de Marx
exercitarea puterii de către stat nu va abordată prin categoria economicului, ci prin cea a
percepției individului.
La Thoreau divinul străbate întreaga natură și conștiința individuală. Statul nu face decît
să inhibe evoluția spirituală a individului și este privit ca ceva străin, ca o instituție nocivă.
Filosoful american va combate statul, autoritatea acestuia și doctrina naționalistă pentru că le
percepe ca fiind obstacole în calea evoluției morale a individului și a manifestării exprimării sale.
Statul „nu antrenează niciodată în mod direct sentimentul intelectual sau moral al individului, ci
doar corpul și simțurile sale. Nu este înarmat cu spirit sau cu onestitate, ci cu o forță fizică
superioară. Nu m-am născut să fiu obligat. Voi trăi așa cum cred de cuviință. Să vedem cine va fi
mai puternic.”3
Cînd Thoreau vorbește despre aceste lucruri guvenul american menținea sclavia, iar între
1846-48 se implică într-un război nedrept împotriva Mexicului. Va înțelege să lupte împotriva
guvernului în două moduri: va lupta contra menținerii sclaviei devenind aboliționist și-și va
manifesta opoziția față de războiul cu Mexicul refuzînd să-și plătească taxele pe care nu le-a
plătit timp de șase ani de zile. Astfel pe 23 iluie 1846 Thoreau este arestat și își petrece, spre
dezamăgirea sa, doar o noapte în arestul din Concord. Noaptea petrecută în arest i-a inspirat
conferința numită The relation of the individual to the state care va deveni eseul intitulat Civil
disobedience.

1
Henry David Thoreau, Walden, Webster’s Thesaurus Edition, ICON Group International, Inc., 2005.
2
Henry David Thoreau, Civil disobedience, Mozambook, 2001.
3
Henry David Thoreau, Op. cit. - pg. 21
 Eseul debutează cu o afirmație care ilustează clar poziția lui Thoreau: „accept bucuros
motto-ul Acel guvern este cel mai bun care guvernează cel mai puțin; și aș vrea s-o văd impusă
cît mai repede și mai sistematic. Dusă la îndeplinire, în cele din urmă va conduce spre un lucru
pe care-l cred - Acel guvern este cel mai bun care nu guvernează deloc.”4 Guvernul este criticat
prin prisma incapacității sale de a asigura libertatea individului de a trăi o viață liberă și
virtuoasă. Thoreau nu cere însă renunțarea imediată la guvern, ci „imediat un guvern mai bun.
Fie ca fiecare om să spună ce guvern i-ar impune respect, și ăsta ar fi un prim pas în obținerea
lui.”5 Nu trebuie să-l considerăm pe Thoreau prin prisma acestei pretenții un anarhist așa cum a
fost adesea acuzat. O asemenea variantă iese din discuție, Thoreau atribuindu-i guvernului un rol
semnificativ, și anume acela de a-și proteja cetățenii și libertatea lor. În corelație cu obligația
guvernului filosoful american consideră că „singura obligație pe care am dreptul s-o asum e
aceea de a face în fiecare moment ceea ce consider a fi drept.” Și asta pentru că „nu este dezirabil
să cultivi respectul pentru lege, cît pentru ce este drept” 6 Percepția asupra a ceea ce este drept
este una intuitivă, mai curînd un produs al pasiunii decît unul rațional, și care are ca fundament o
lege superioară. Atîta timp cît indivizii nu sînt conștienți de acest lucru ei pierd sentimentul
simțului moral. „Marea masă a oamenilor servesc statul astfel, nu ca oameni, ci ca mașini, cu
propriile corpuri. (...)[aici] nu poate fi vorba despre un exercițiu liber fie el de natură rațională
sau morală; ei se așează la același nivel cu lemnul și pămîntul și pietrele. (...) Au aceeași valoare
asemeni cailor și cîinilor. Și cu toate astea indivizi de acest fel sînt considerați cetățeni buni.” 7
„Practic cei care se opun unei reforme în Massachusetts nu sînt o sută de mii de politicieni din
sud, ci o sută de mii de comercianți și fermieiri de aici, care sînt mai interesați de comerț și
agricultură decît de umanitate, și nu sînt pregătiți să facă dreptate sclavului și Mexicului, orice ar
fi.”8 În acest mod masele devin susținătoarele și garantele unui guvern care poartă un război
nedrept și al unui stat care susține sclavia. „În cele din urmă sub titulatura de Ordine și Guvern
sîntem determinați să aducem un omagiu și să susținem propria noastră răutate.”9
Singura soluție pe care Thoreau o consideră validă este cea a unei revoluții. Revoluția nu
va fi una violentă, ci una mentală, pusă în practică prin refuzul de a plăti taxele. „Toți oamenii
recunosc dreptul la revoluție; adică dreptul de a refuza supunerea, și de a rezista, unui guvern
cînd tirania și ineficiența sînt mari și de neîndurat.” 10 Iar dacă răul este menținut prin intermediul
forței coercitive a statului singura șansă rămasă individului va fi aceea a încălcării legii. Iar dacă
asta este natura lucrurilor „încît îți pretinde ca tu să fii agentul nedreptății pentru altul, atunci îți
spun, încalcă legea. Fie ca viața ta să devină contra fricțiune care oprește mașinăria. Ceea ce am
de făcut este în orice caz să nu devin răul pe care-l condamn.” 11 Încălcarea legii sub forma
refuzului de paltă al impozitelor va avea drept consecință ruperea legăturilor dintre individ și
guvern, imposibilitatea statului de a-și susține politicile expansionste și cele privitoare la sclavie.
Justificarea revoluției care determină opoziția cetățeaului față de acțiunile guvernului se
regăsește în acțiunea principială care, susține Thoreau, este esențialmente revoluționară. „Dacă
vecinul tău te înșeală și cu un singur dolar, nu vei sta liniștit știind că ai fost înșelat sau spunînd
că ai fost înșelat (...); ci vei lua măsuri efective prentru a obține întreaga sumă, și vei face

4
Ibid. - pg. 5
5
Ibid. - pg. 6
6
Ibid. - pg. 7
7
Ibid. - pg. 8
8
Ibid. - pg. 10
9
Ibid. - pg. 13
10
Ibid. - pg. 9
11
Ibid. - pg 15
lucrurile în așa fel încît să nu mai fi înșelat încă o dată. Acțiunea din principiu, perceperea și
realizarea a ceea ce e drept, schimbă lucruri și relații; este esențialmente revoluționară și nu se
mulțumește cu nimic din ce a fost. Nu desparte doar state și biserici, desparte familii; mai mult,
desparte individul, separînd în el diabolicul și divinul.” 12 Oricare ar fi urmările, autorul eseului
avertizează că „sub un guvern care întemnițează pe nedrept, adevăratul loc pentru un om drept
este de asemenea temnița.”13
Ce se întmplă cînd acțiunile statului pot lua o formă mai agresivă care poate ajunge pînă
la vărsarea de sînge? Thoreau va răspunde: „ ce importanță are vărsarea de sînge atunci cînd
conștiința e rănită? Prin această rană adevărata bărbăție și imortalitate a omului se scurg, iar el
sîngerează pînă la moarte. Văd acest sînge curgînd acum.” 14 Ceea ce menține individul activ și
atent este conștiința sa. Orice stingherire și violentare a ei conduce la lipsirea lui de accesul la
ceea ce are el mai divin și spiritual. Una dintre piedicile redutabile împotriva progresului moral o
constituie materialismul. Critica lui Thoreau a materialismului se apropie de cea întreprinsă de
Marx. „Cel bogat (...) este mereu vîndut instituției care-l îmbogățește. În mod absolut, cu cît mai
mulți bani, cu atît mai puțină virtute; pentru că banii intervin între om și obiectele sale, și i le
procură; cu siguranță n-ai nevoie de o mare vitute pentru a le obține. (...) Cel mai bun lucru pe
care un om îl poate face pentru propria cultură cînd e bogat este să-și dorească să îndeplinească
acele lucruri pe care le nutrea cînd era sărac.” 15 Pînă în momentul în care cetățenii nu ajung la un
progres moral care să le permită să trăiască fără guvern, acesta poate fi îmbunătățit doar prin
implicarea directă a cetățeanului cu condiția ca el să se fi suspus inițial unei reforme morale
personale. Doar un individ cu un puternic simț moral poate emite pretenții la reformarea
guvernului. Forța motrice a schimbării este cetățeanul, însă el se află într-o relație de dependență
cu progresul guvernului care trebuie să-i asigure libertatea care-l va conduce spre progresul
moral. „Progresul de la o monarhie absolută la una limitată, de la o monarhie limitată la o
democrație, este un progres spre adevăratul respect pentru individ. (...) Nu va exista un stat cu
adevărat liber și luminat, pînă cînd el nu va recunoaște individul ca forță independentă și
superioară de la care derivă întreaga sa putere și autoritate și pe care să-l trateze în consecință.” 16
Prin actul său de nesupunere Thoreau intreoduce o nouă dimensiune, una radicală, în
sistemul politic american, și nu numai, nesupunerea civică care devine o parte integrantă a sa.

12
Ibid. - pg. 13/14
13
Ibid. - pg. 16
14
Ibid. - pg. 17
15
Ibid. - pg. 18
16
Ibid. - pg. 29