Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei al Republicii Molodova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea: Tehnologie şi Management în Industria Alimentară
Specialitatea: Tehnologii alimentare

LA FILOSOFIE
TEMA: STATUL ÎN FILOSOFIA LUI THOMAS HOBBES

A efectuat: St.gr. FFT-091

TRICOLICI Gabriela

A verificat: Lector universitar

BRAGA Mihail
 Chişinău 2011
„Atât timp cât oamenii trăiesc fără a exista
o putere comună care să-i ţină pe toţi în frâu,
ei se află în acea condiţie care se numeşte
război al tuturor împotriva tuturor.”
Thomas Hobbes în Leviathan
Thomas Hobbes (5 aprilie, 1588–4 decembrie , 1679) a fost un filozof englez, cel
mai cunoscut pentru tratatul său Leviatanul (1651). Hobbes a scris despre filozofie politică şi
alte subiecte, oferind o definiţie a naturii umane. A fost contemporan cu Francis Bacon şi cu
René Descartes şi a scris un răspuns la Meditaţiile lui René Descartes . Hobbes este unul
dintre cei mai mare sistematicieni ai raţionalismului şi un foarte bun cunoscător al filosofiei
lui Descartes. Pentru a scăpa de Revoluţia engleză, Hobbes s-a mutat la Paris în perioada
1640-1651, întorcându-se în Anglia după căderea lui Cromwell.
Filosofia lui Hobbes este strict nominalistă şi mecanicistă, excluzând teologia. Ea nu
se preocupă decât de soarta obiectelor, naturale şi artificiale, adică create de om, care pot fi
"calculate" raţional. Prin opera sa principală, "Leviathan" (1651), a devenit întemeietorul
filosofiei statale moderne, a teoriei politice a iluminismului, contractualismul. Teoria sa cea
mai de succes a fost ceea despre starea naturală şi contractul social (dreptul natural). Aici se
contureaza ideea conform careia contractul social originar nu este altceva decat o conventie
de limitare reciproca a 'libertatilor' absolute aflate in perpetuu conflict. In Leviathan or the
Matter, Form and Power of a Commonwealth both Christian and Civil, Hobbes foloseste, si
nu intamplator, o metafora 'bancara': fiecare membru al viitoarei comunitati (aflata
momentan in status nascendi) 'depune' o parte din libertatea sa absoluta in cadrul unui 'fond
comun de investitii si asigurari', fond care se constituie in expresia cea mai simpla a
sistemului de reguli si institutii care in mod curent poarta numele de 'stat'. Libertatea
fiecaruia se vede in acest caz in acelasi timp limitata si asigurata, fondul comun determinand,
prin mentinerea sa, o 'dobanda' de libertate pentru fiecare in parte.
Thomas Hobbes a dat prin Leviathan raspunsul la „intrebarea fundamentala a
filosofiei politice”, si anume daca statul trebuie sa existe, sau, altfel spus, de ce este statul
preferabil anarhiei. De aici deriva un alt aspect pe care Hobbes il trateaza in cartea sa, si
anume justificarea existentei anumitor strusturi institutionale din interiorul statului si modul
in care statul trebuie sa functioneze. Investigatia lui Hobbes in acest sens, se contureaza in
jurul urmatoarei idei: Pentru a explica functionalitate unui stat, acesta trebuie analizat in
termenii miscarilor celor mai mici componente, adica in termenii „miscarilor” indivizilor
umani. Astfel, Hobbes afirma ca „locul natural” al omului nu mai este societatea, si ca
naturala este doar individualitatea, statul (sau de altfel, orice comunitate) nefiind altceva
decat rezultatul artificiului. Prin urmare, la fel ca pentru construirea masinăriilor este nevoie
de cunoasterea legilor fizicii, tot astfel, pentru a modela statul, este nevoie de cunoasterea
legilor naturii umane.
Mergand pe firul acestei idei, teoreticianul ajunge la doua propozitii fundamentale:
Prima este ca oamenii sunt prin natura lor fiinte egoiste, ale caror actiuni sunt menite sa
procure binele si sa evite raul pentru ei insisi, iar cea de-a doua este aceea ca moartea este
raul cel mai mare. Hobbes va dezvolta aceste doua idei in cuprinsul operei sale, ajungand la

2
concluzia ca orice actiune umana este condusa de dorinta atingerii binelui propriu, fapt care
il face pe om „in mod necesar egoist”.
Cu toate acestea, analiza datelor psihologiei individuale nu este suficienta pentru a
explica necesitatea si functionarea statului. Nu orice numar de oamen care locuiesc pe un
teritoriu constituie in mod necesar o comunitate civila. Insa simplul fapt ca oamenii
constituie si traiesc in aceste comunitati, duce la nasterea de conflicte, a caror logica este de
neinteles, dupa cum insusi Hobbes afirma, decat pornind de la un fundament al naturii
umane: egalitatea intre indivizi. Insa acesta egalitate nu este una de ordin moral, mental sau
fizic, este una a vulnerabilitatii (spre exemplu cel slab are destula forta pentru a-l ucide pe cel
puternic prin siretenie sau asociere cu altii). Însa egalitatea dintre indivizi duce mai departe la
egalitatea dintre sperantele si dorintele acestora de a-si realiza scopurile. Este general
cunoscut faptul ca in momentul an care doi oameni isi doresc acelasi lucru, devin rivali.
Hobbes enunta acest lucru astfel: „Admitand posibilitatea ca puterile oamenilor sa se afle in
opozitie, trebuie sa admiti necesitatea unei lupte intre ei. Aceasta este logica oricarui conflict
uman.” Prin urmare, atata timp cat o putere comuna nu intervine in sensul restrictionarii
comportamentului oamenilor, ei se afla intr-o stare de „razboi al fiecaruia impotriva tuturor”.
Dat fiind că în natură domneşte "războiul fiecăruia cu toţi ceilalţi"(homo homini
lupus), oamenii încheie un contract social prin care transferă statului puterea şi competenţa.
Legitimitate statului constă şi în datoria sa de a garanta securitatea. Hobbes porneşte de la
premiza că egoismul domină natura umană (omul pentru om este lup). De aici rezultă
necesitatea apariţiei statului ca o creaţie artificială. Filozofia politică a lui Hobbes se mai
ocupă şi de raportul stat (suveran) - individ (cetăţean), de notiunea şi rolul dreptului natural
în societate şi de distincţia dintre drept (jus) şi lege (lex). Hobbes nu neagă faptul că oamenii
sunt fiinţe conduse de propria raţiune, ba chiar subliniază faptul că prin ea se ajunge la
contract. “Fiecare om trebuie, atâta vreme, cât are speranţa de a o obţine, să caute pacea; iar
atunci când nu o poate obţine să caute să folosească toate resursele şi avantajele
războiului”.Pentru Hobbes, pacea este prima lege fundamentală a naturii. Dar, cu toate că
fiecare om în parte îşi doreşte pacea pentru a putea să-şi conserve viaţa cât mai bine, mă văd
în situaţia de a spune că indiferent dacă oamenii sunt de acord iniţial cu prevederile păcii, vor
fi mereu ghidaţi de aceleaşi pasiuni ca şi înainte. Deşi vor fi atraşi de această idee (de pace),
vor încerca mereu să îşi creeze condiţii mult mai bune decât ceilalţi şi îi vor considera
duşmani, îi vor privi cu o oarecare teamă şi ură pe cei care înclină să aibă aceleaşi opţiuni ca
şi ei, care îşi doresc acelaşi lucru. De aceea, oamenii ar trebui să fie ghidaţi de ceva mai
specific: “Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi asemenea” În ceea ce-l priveşte
pe Hobbes, starea de natură coincide cu starea de război. El consideră că, datorită faptului
că oamenii s-au născut egali, ei se bucură de acea egalitate a şansei de a-şi atinge scopul – de
regulă, propria conservare. Totuşi, pentru a-şi atinge acest scop, ei caută să-i distrugă şi să-i
supună pe ceilalţi. Problema ar consta în faptul că oamenii, fiinţe dominate de pasiune, se
lasă pradă concurenţei şi dorinţei de glorie. De aceea, orice încercare de a se asocia este
sortită eşecului. Din moment ce aceştia nu dispun de o putere comună care să-i ţină la
respect, continuă să se afle într-o stare de război – o luptă a fiecărui om împotriva celuilalt.

Thomas Hobbes susţine următoarele idei care au influenţat evoluţia eticii:

3
 Starea naturală – omul se poate afla în două stări: în starea naturală şi în starea
normală; în starea naturală oamenii diferă prea puţin unii de alţii, iar natura şi fiinţa
naturală nu sunt nici bune, nici rele. Starea naturală este o stare unde nu există nici
proprietate, nici autoritate, fiecare stăpâneşte ceea ce dobândeşte atâta timp cât poate
să-l păstreze, unde fiecare individ se ciocneşte de alţii care urmăresc acelaşi scop şi
unde oamenii îşi exercită dreptul natural de a-şi păstra viaţa şi de a evita moartea;
Homo homini lupus – în starea naturală omul trăieşte într-un război al fiecăruia contra
toţi;
 Contractul social – pentru evitarea confictului, omul trebuie să instaureze puterea
absolută care să garanteze pacea, adică indivizii şi să se adune şi împreună să se pună
sub o autoritate suverană şi puternică, iar dreptul de conduce se fondează pe puterea
de a proteja şi de a păstra pacea continuă;
 Legea – omul renunţă la o parte din libertatea sa pentru a trăi în libertate sub domnia
legii;
 Puterea absolută – puterea suveranului este nelimitată. John Locke este fondatorul
concepţiei moderne despre drept, precursor al nominalismului moral care „agaţă”
moralitatea de convenţii – legi sau cutume.
 Dreptul natural există ca o cerinţă morală a omului aflat în starea naturală, însă
drepturile naturale, precum libertatea şi proprietatea, sunt preexistente societăţii, care
se instituie pentru a le apăra;
 Fundamentul suveranităţii este individul cu voinţa sa, cu drepturile sale inalienabile
asupra proprietăţii şi schimbului, morala şi educaţia îl învaţă pe om moderaţia şi
mulţumirea în care descoperă adevărata plăcere;
 Libertatea în societatea civilă constă în a nu te supune nici unei alte puteri legislative,
cu excepţia celei stabilită prin consimţământul comunităţii, libertatea oamenilor care
sunt spuşi unei unei forme de guvernământ este de a avea reguli de conduită comune,
care au fost prescrise de puterea legislativă care le-a stabilit;
 Puterea legislativă sau suveranul comunităţii este obligat să guverneze urmând legile
stabilite şi cunoscute de popor şi nu prin decrete arbitrare;
 Oamenii, fiind în mod natural liberi, egali şi independenţi, nici nu pot fi scoşi din
această stare şi nici nu pot fi supuşi puterii politice a altcuiva.

In concluzie, putem afirma ca teoria lui Hobbes are darul de a nelinisti. Statul in viziunea
lui Hobbes este rezultatul contractului social,rezultatul conventiei benevole dintre
oameni. Statul este un simplu instrument pe care oamenii si l-au creat asociindu-se,
pentru mai buna satisfacere a intereselor individuale ale fiecaruia dintre membrii
comunitatii civile, acesta fiind de altfel si singurul motiv pentru care ei consimt sa incheie
"contractul social". Aparitia statului porneste de la „starea naturala”. Aflam de aici ca
starea naturala a oamenilor este una de razboi si nu de convietuire pasnica, ca pentru a ne
pastra vietile trebuie sa ne supunem unor sisteme de conducere care nu pot sa ne placa,
sau ca mult-pretuita putere a ratiunii nu este decat o maiestrie de a combina cuvintele. Nu
gasim la Hobbes nici urma de optimism avanat si poate ca tocmai acest lucru ii ofera o
nota de unicitate si autenticitate, care ne indeamna sa consideram ca Hobbes a avut ca
punct de pornire pentru opera sa omul, in simplitatea si veridicitatea existentei sale.