STEFAN DUMITRESCU

CERUL ŞI CÂRTIŢA

( PIESĂ DE TEATRU ÎN PATRU ACTE)

PERONAJELE:

Regele Carol Robert de Anjou Oşteanul

Generalul Bella Ion
Generalul Arpad Constandin
Generalul Gory Gheorghe
Generalul Bey Dumitru
Cronicarul Iov
Nebunul regelui Orfeu
Ofiţer 1 Oşteni

1
Acţiunea piesei se petrece în toamna anului 1330. Oastea maghiară, condusă de Carol Robert de
Anjou, pătrunzând în viitoarea Ţară Românească pe la Severin, s-a îndreptat către Capitala
Domnitorului Basarab I , Curtea de Argeş. Înţelept, Domnitorul Basarab I, Întemeietorul Ţării
Româneşti, s-a tot retras necontenit din calea duşmanului, ale cărui oşti erau cu mult mai
numeroase, pustiind totul în calea sa, otrăvind fântânile, dând foc fâneţelor şi satelor.

ACTUL I
TABLOUL 1
SCENA 1

Peisaj de ţară pustiită. Pe fund se văd munţii pierduţi în pâcla depărtărilor. Locul, în care îşi va
aşeza corturile Regele Carol Robert de Anjou cu generalii săi, e un fel de pajişte la marginea
unei păduri. Bate un vânt molcuţ dinspre miazăzi stârnind foşnetul dulce al pădurilor. Se aude
zgomot de care, de arme, nechezat de cai, tropote şi răcnete care vestesc apropierea unei oştiri.
Pe fundal se văd cete de bărbaţi înarmate cu arcuri şi cu suliţe înconjurând pădurea. În scenă
pătrunde, din dreapta, generalul Bella, comandantul Gărzii Regelui , însărcinat cu paza Regelui
Carol Robert de Anjou, şi cu paza avutului Curţii Regelui . Este urmat de un grup de ofiţeri,
îmbrăcaţi în straie militare înzorzonate, ţipătoare, şi de oşteni înarmaţi.

GENERALUL BELLA : (uitîndu-se mândru în jur) Acesta va fi un loc tocmai bun pentru
odihna Maiestăţii sale .
OFIŢEUL 1 : Într-adevăr , domnule general. Pădurea e bine păzită de oştenii noştri, iar locul
este plăcut şi deschis.
GENERALUL BELLA: (privind cu atenţie în jur, dar şi în depărtare. Preocupat) Aşa pare să
fie.
OFIŢERUL 1: Avangarda armatei noastre, Excelenţă, a cercetat şi a străbătut locul acesta acum
două zile.
GENERALUL BELLA : (întorcându-se către ofiţeri şi oşteni ) Descălecaţi ! (se aud zgomote de
lucruri descărcate din carele de război. Un grup de oşteni apar în scenă ducând cortul Regelui,
din mătase strălucitoare, pe care-l instalează în fundul scenei, în partea dreaptă.Aduc apoi tronul
regal pe care-l aşează în faţa cortului. De asemenea sunt aduse toate acele lucruri pe care le
întâlnim la Curtea unui rege. Care ţin de modul de viaţă al Curţii regale de la Budapesta.
Generalul Bella şi Ofiţerul 1 urmăresc şi supraveghează cu mare atenţie instalarea corturilor. (se
va mai instala încă un cort). După ce sunt terminate toate preparativele oştenii se vor retrage. În
scenă rămân numai generalul Bella şi Ofiţerul 1. Prin codri se aud răgnete de lupte.
Apoi...sunetul cornului care anunţă sosirea regelui. În scenă apare maiestuos şi solemn regele
Carol Robert de Anjou, urmat de suita sa, de comandanţi ai armatei magheare.)
GENERALUL BELLA : Maiestate, acesta este locul ales pentru odihna maiestăţii voastre.
REGELE CAROL ROBER DE ANJOU : (ţeapăn, aruncând o privire dispreţuitoare peste locul
ales) Da, generale, locul este bun. (în stânga se vede soarele lăsându-se peste păduri. Codrii
vuiesc deodată ameninţători. Se aud frunze căzând, apoi cântecul unei ciocârlii )
GENERALUL BELLA : Mulţumesc, Maiestate. (înclinându-se) Care sunt dorinţele, Maistăţii
voastre?
REGELE : (E trist. Vorbeşte rar, privind dispreţuitor în jurul lui ) Aş voi să mă spăl...Apoi aş
voi să mă odihnesc...La apus, anunţă-i pe generalii mei, că vom ţine consiliul de război...Atât!
GENERALUL BELLA : ( salutând) Precum spuneţi, Maiestate.

2
OFIŢERUL 1: (se agită dând ordine. Din dreapta vor apare doi oşteni aducând un fel de butoi
imens pentru baia Regelui. Regele se dezbracă fără grabă) Ţara asta pute numai a vulpi şi a
urşi...Mirosul acesta mi-a intrat în haine şi în piele...În curând îmi va pătrunde şi în sânge.
GENERALUL BELLA : (gânditor) Nu trebuia să venim în ţara aceasta, Maiestate.
REGELE : (s-a spălat. I se aduce un prosop) În afară de şerpi, şobolani, de vulpi, de urşi şi de
porci mistreţi în ţara aceasta nu mai întâlneşti nimic. (scrâşnind şi cutremurându-se ) Ah, de voi
da ochii cu fiara de Basarab, de barbă îl voi scoate din bârlogul lui în care pute a urs şi îl voi târî
în faţa oştenilor ca să se urineze pe el.
GENERALUL BELLA : Dacă îmi permiteţi, Maiestate. (oftând) Eu zic că Basarab acesta, cu
care am venit să ne batem, nici nu există, Înălţimea ta. (pauză . Se aude limpede vâjâitul unui
râu de munte) Ţara asta e pustie, nu dai, zile întregi, săptămâni, luni de zile, de picior de om,
dintr-o zare în alta.
REGELE : (oftând) Aşa s-ar părea. Aproape că aş jura că acesta este adevărul, dacă n-am fi
văzut satele arse, dacă nu ne-ar fi murit oamenii otrăviţi de apa din fântâni...Dacă nu ne-ar
dispărea în fiecare zi câte cincizeci sau o sută de oşteni.
GENERALUL BELLA : Ai dreptate, Măria ta.
REGELE : (făcând mişcări de înviorare) M-am rugat toată noaptea să dăm măcar azi ochii cu
duşmanul...De trei luni hălăduim ca nişte bezmetici prin pustietăţile acestea şi-n afară de şerpi şi
de nevăstuici nu dăm de nimic.
GENERALUL BELLA : (ajutându-l să se îmbrace) Aşa e, Maiestate. (Regele merge şi se
aşează pe tron. Pare refăcut şi puţin înveselit)
REGELE : Mi-a mai trecut oboseala. (strângând din dinţi) Sunt tare furios şi amărât, generale.
E cea mai umilitoare campanie militară pe care o poate trăi un cuceritor. (aproape urlând) Mă
simt jicnit! Mă simt ofensat ! Acest Basarab trebuie să fie un scelerat şi o bestie dacă a putut el
să dea foc unei ţări întregi ! ( se sufocă. Urlând cu mâna ridicată ) Simt cum mă apucă turbarea !
(din pădure vine lugubru, ca şi cum s-ar târî , urletul lung al unui lup)
GENERALUL BELLA : (care a ascultat îngrozit) Să chem Nebunul să vă distreze, Maiestate?
REGELE : (căzut pe gânduri ) Nu, nu...M-am săturat de el până peste cap. (tare) Altceva vreau!
De altceva am nevoie...(se gândeşte la ceva) Mai bine să-mi fie aduşi cei trei prinşi. (un oştean îi
aduce în scenă pe Ion, pe Constandin şi pe Gheorghe. Sunt oameni simpli, cu feţele nerase şi
ascuţite. Sunt îmbrăcaţi în port popular )
REGELE : (către cei trei ) Ei, vitejilor, v-aţi adus aminte unde s-a ascuns Basarab al vostru ?
ION: (mai îndrăzneţ ) Nu ştim, Măria ta. Ce treabă avem noi cu el. Nu l-am văzut în viaţa
noastră.
REGELE : (furios) Dar care e treaba voastră, mă, jivinelor ? (către oşteni ) Au fost biciuiţi cum
se cuvine ?
OŞTEANUL : Au fost, Măria ta.
REGELE : Şi?
OŞTEANUL : Nimic, Măria ta. Sunt prostănaci rău de tot.
GHEORGHE : (dând din cap ) Ihî. Aşa e , Măria ta. Suntem tare prostănaci. Noi suntem cei
mai...
REGELE : (spumegând ) De ce mă, de ce sunteţi cei mai...?
GHEORGHE: Păi dacă eram deştepţi nu cădeam în mâinile tele, Măria ta.
REGELE : Îhî. Înţeleg...
GHEORGHE : De aia, ce să scoţi de la noi, Măria ta. Mai bine dă-ne drumul să ne găsim şi noi
un bârlog...Să ne ascundem de ruşine.

3
OŞTEANUL 1: Oamenii ăştia trăiesc ca fiarele, Maiestate. Au vizuini şi bârloguri. Trebuie să
băgăm câinii după ei, Măria ta, să-i scoatem afară.
REGELE: (cu mâna la bărbie, meditând ) Nu e rea ideea. Generale ! Să fie scotocite toate
vizuinele şi bârlogurile!
OŞTEANUL 1 : Măria ta, pe ăsta, (îl arată pe Gheorghe) pe prizonierul acesta l-am prins săpând
gropi şi punând în ele pietre.
REGELE : (curios) A mărturisit de ce făcea lucrul acesta ?
OŞTEANUL : Nu, Măria ta,oricât l-am bătut.
REGELE : (zâmbind ) De ce făceai lucrul acesta, omule?
GHEORGHE : Măria ta, cum v-am spus şi ieri. Săpam gropi şi puneam în ele pietre ca să răsară
munţi. Munţi, măria ta (arată munţii cu mâna) , mari ca ăia. (tare ) Eu mă ocup cu munţii, Măria
ta. Asta e treaba mea...Altceva nu mai ştiu.
REGELE : (se încruntă ) Te ocupi cu munţii?
GHEORGHE: (mirându-se sincer, uimit că Regele nu poate să creadă aşa ceva ) Da, Măria ta.
REGELE : (nervos) Păi data trecută mi-ai spus altceva.
GHEORGHE : (sincer) Că sunt cântăreţ şi poet, Măria ta. Da e tot aia. ( ridicându-şi
sprâncenele ) Că dacă n-aş fi poet şi cântăreţ nu aş semăna pietre să crească munţi, Măria ta.
CEI TREI : (sărindu-i în ajutor ) Da, Măria ta. Aşe e ! Gheorghe e poet şi cântâreţ şi el se ocupă
cu munţii. Asta e treaba lui de când se ştie.
REGELE : (îşi mângâie barba. Se gândeşte) Mda...mda...
OŞTEANUL : Eu cred, Măria ta, că mai degrabă voia să lase semne în urma noastră, ca să ştie
fiara de Basarab pe unde am trecut. Eu aşa zic.
GENERALUL BELLA : (care a urmărit atent scena) Şi eu la fel cred, Măria ta.
REGELE : (izbucneşte deodată într-un râs sănătos) Să semene munţi! Ha ha ha ha ha ha ha ha !
(râde în hohote) ha ha ha ha ha ha ha ! Să semene munţi ? Ha ha ha ha ha ! Nu că asta e bună !
Să semene munţi pe lume! Ha ha ha ha !
OŞTEANUL : (furios) Măria ta, porunceşte să-i bat până-i omor! (tare) Să-i biciuiesc zi şi
noapte, Măria ta.
REGELE : (care nu se poate opri din râs) Ha ha ha ha ha ha ha! Să-i biciuieşti! ( serios deodată)
Nu, nu. De oameni ca aceştia am mare nevoie. (ştergându-şi lacrimile de la râs) Niciodată, în
viaţa mea nu am râs cu atâta poftă ! (grav) Să fie păstraţi pe lângă mine. La orice oră din zi şi
din noapte să-mi fie aduşi, să stau de vorbă cu ei... Sunt foarte nostimi. Ha ha ha ha ! (începe
din nou să râdă ) Ha ha ha ha ha ! (ţinându-se cu mâinile de burtă) Ha ha hahaha... Nu mai zic
că pe el (arată cu mâna către Gheorghe) o să-l luăm cu noi, la Buda, şi o să-l punem să semene
munţi în pusta maghiară. Că noi n-avem munţi. Ha ha ha ha ha ha ha ! Ha ha ha ha!
GHEORGHE : (nedumerit, n-a înţeles bine ) Ce , ce zice, Măria sa? (generalului Bella) Ce-a
zis Măria sa, că n-am auzit bine?
GENERALUL : ( cu fălcile încleştate, în timp ce Regele râde) Măria sa vrea să te luăm, după
ce o să-l prindem pe Basarab, să te luăm acasă la noi, în Ţara Hungariei, unde e numai câmpie,
numai pustă, să te punem să semeni munţi. Ca să avem şi noi munţii noştri.
GHEORGHE : (care l-a ascultat încruntându-se ) Am înţeles, Măria ta. (clatină trist din cap )
Nu merg, Măria ta. (Regelui ) Puteţi să mă bateţi, să mă biciuiţi cât vreţi, dar eu treaba asta n-o
fac.
REGELE : (care a auzit ceva) Ce este? Ce-ai zis?
GHEORGHE : (serios) Aşa e, Măria ta. Precum am zis. ( Ion şi Constandin se uită la el
îngroziţi. Generalul Bella priveşte absent în zare. Oşteanul spumegă de mânie)

4
OŞTEANUL : A zis că nu vrea să vină la noi , să semene munţi, Măria ta. Să n-aibă, Măria ta ,
grijă, că e după cum vrem noi nu după cum vor ei, Măria ta.
REGELE : (uitându-se la cei trei şi oftând) Deci, aşa ?
CEI TREI : Aşa, Măria ta, Dumnezeu să ne ajute!
OŞTEANUL : Iar acesta, Măria ta, (îl arată pe Constantin) când l-am lăsat slobod, ca să-l
urmărim, să vedem ce face, la ce bârlog se duce... Încotro o apucă, în ce vizuină intră, poate că
se duce la vizuina ticălosului de Basarab...ştii ce-a făcut, Măria ta ?
REGELE : (curios) E, ce-a făcut?
OŞTEANUL : In loc să plece sau să se ascundă undeva, Măria ta, s-a apucat să taie copacii, să-
i facă pari şi să-i pună din nou în pământ.
REGELE : (râzând uşor) Cum îi punea? Culcaţi ?
OŞTEANUL : În picioare, Maiestate. (gest cu mâna) Uite aşa îi punea.
GENERALUL BELLA : Să le dea de veste la ai lor despre trecerea noastră, pe unde a trecut
oastea maghiară, Maiestate.
REGELE : Păi să ne spună chiar el cu gura lui. (către Constandin ) Ia zii, isteţule ?
CONSTANDIN : (pătimaş ) Măria ta, îţi vorbesc din suflet. Domnia ta să nu râzi, rogu-te, de
mine. Eu de când mă ştiu mi-a fost teamă să nu se dărâme cerul pe mine. (privire în sus) Există
pericolul, Măria ta, să se dărâme cerul pe noi. (ezitând ) Cel puţin în Ţara Românească.
(îngrijorat) Şi atunci va fi vai de capul nostru, zob ne face. Aşa că, Măria ta, lasă-mă, rogu-te,
să sap gropi şi să plantez pari în ele. Că apoi parii or să crească mari, Maiestate.
REGELE : (spumegând de furie ) Oşteni, luaţi-i să nu-i mai văd. (urlând) O mie de bice de
fiecare. (oşteanul îi ia. Dispare cu ei în partea dreaptă a scenei. Se lasă un moment de tăcere. Se
aude vâjâitul unui râu de munte, foşnetul pădurii şi cântecul păsărilor)
REGELE : (furios, se plimbă cu mâinile la spate) Ai, ai, ai, ai!
GENERALUL BELLA : Liniştiţi-vă , Maiestate. Un popor de sărăntoci, de sălbatici şi de
neciopliţi. Nu merită să vă stricaţi buna dispoziţie pentru nişte nespălaţi ca ăştia.
REGELE : (izbind cu pumnul în tron) Blestemată fie clipa când am hotărât să cuceresc această
ţară! (urlând) Am pierdut jumătate din armată şi trei sferturi din cai! Şi nici măcar n-am văzut
oastea lui Basarab!
GENERALUL BELLA : (cu fălcile încleştate) Porunciţi să ne întoarcem, Maiestate.
REGELE: (se aşează resemnat pe tron. Trist ) Să ne întoarcem? Eşti nebun, generale! Aşa ceva
e imposibil. Ar echivala cu o înfrângere. Ar râde toată Europa de noi. (pauză. Se dă jos de pe
tron şi se plimbă nervos prin faţa cortului ) Simt cum îmi pierd minţile. Cu fiecare zi. Cu fiecare
ceas! (urlând) De o lună de zile n-am închis un ochi!
GENERALUL BELLA: Măria ta, până la urmă a noastră va fi victoria. (oftând) Din păcate
acum nu ne mai putem retrage. Va trebui, de data ceasta, să luptăm până la capăt.
REGELE : (plimbîndu-se nervos, urmându-şi gândurile ) Ah, de ar veni o dată ziua aceea !
Atunci mă voi simţi liber şi fericit! (ridicând mâinile ) Liber şi fericit! (către general ) Ştie
cineva ce înseamnă lucrul acesta ? (mică pauză. Generalului Bella ) Trimite, dragul meu, să fie
chemaţi toţi generalii . (Regele îşi vede de plimbarea lui cu mâinile la spate. Generalul Bella
transmite ordinul Ofeţerului 1, iar acesta la rândul lui curierilor. Soarele s-a lăsat peste păduri
gata să apună )

SCENA 2

5
 Apusul învăluie lumea într-o culoare sângerie. Generalii Armatei maghiare se prezintă unul
câte unul. Se aud tropote şi nechezat de cai, ordine repezite în limba cotropitorului. In poiană
intră ofiţeri care descalecă )
GENERALUL ARPAD : (înclinându-se în faţa Regelui ) La ordinele, Maiestăţii voastre !
REGELE : (salutându-l ) Fii binevenit, generale Arpad. (ridicându-şi bărbia ) Care sunt veştile
pe care mi le aduci?
GENERALUL ARPAD : (trist, lăsându-şi capul în jos) Am scotocit toţi codrii, şi toate
văgăunile, Măria ta, cale de două zile în jurul nostru…Nimic. Parc-ar fi intrat în gaură de şarpe.
REGELE : (oftând) Blestematul ! (trist ) Dar şi când voi pune mâna pe el... (apar încă doi
generali ) Fiţi bineveniţi, generale Gory şi generale Bey ! Să dea Domnul să vă fi întors cu veşti
bune.
GENERALUL GORY: (înclinându-se şi ducându-şi mâna la inimă) La ordinele, Maiestăţii
voastre!
GENERALUL BEY : (acelaşi gest ) La ordinele , maistăţii voastre!
REGELE : (încruntat) Vreau veşti bune!
GENERALUL BEY : ( respectuos dar şi speriat ) Măria ta, în afară de vulpi, de urşi şi de râşi
n-am mai întâlnit altceva. Parcă ar fi un pământ sălbăticit şi blestemat, Maiestate ! Colinzi toate
pădurile şi văgăunile şi nu întâlneşti ţipenie de om.
REGELE : (pe gânduri ) Generalii mei... (mică pauză ) Oare nu mai am generali viteji şi
iscusiţi?
GENERALUL GORY : Măria ta...Mai bine trimite-ne să luptăm împotriva Europei.
(îngenunche ) Simt că îmi pierd minţile, Maiestate ! Acest Basarab îşi bate joc de noi ! (respiră
adânc ) Mai bine slobozeşte-mă!
REGELE : (râs nervos ) Ha ha ha ha ha ! Ce aud ? (fornăie pe nas) Ce-mi aud urechile ? (se
urcă pe tron. Coboară apoi şi se plimbă nervos prin faţa generalilor ) Ce aud ? Ne e teamă !?
Generalii mei, după ce că nu sunt buni de nimic, mai vor să fie şi sloboziţi. Le e teamă. (se
opreşte şi-i priveşte mândru în faţă ) Nu suntem noi vitejii Europei, generalii mei ? N-am
obţinut noi împreună atâtea victorii ? (pauză oratorică ) Generalii mei, veniţi-vă în fire ! (gest
maiestuos ) A noastră va fi victoria finală ! Chiar de vom fi nevoiţi să-i scoatem pe aceşti
viermi şi dihori, care îşi zic valahi, din fundul pământului. (fornăie pe nas, apoi se linişteşte )
GENERALII : (luând poziţie de drepţi) Trăiască, Maiestatea sa Carol Robert de Anjou, regele
Ungariei ! Aşa cum am cucerit Transilvania vom cuceri şi Valahia, Măria ta.
REGELE : (care i-a ascultat, vizibil satisfăcut ) Generalii mei... De mâine veţi ucide toţi urşii şi
lupii pe care-i întâlniţi prin păduri! Căci aceste fiare sunt oamenii lui Basarab îmbrăcaţi în piele
de urşi şi de lupi. (gândindu-se ) Este posibil ca şi vulpile, râşii şi viezurii să fie tot oamenii lui
Basarab, care s-au făcut mai mici ca să încapă în pielea acestor animale. (mică pauză. Departe,
abia auzindu-se, se tânguie dureros jeletul unui tulnic. Ascultă toţi înfioraţi ) Deasemenea,
oriunde veţi vedea o vizuină sau un bârlog puneţi oştenii şi câinii să pătrundă până în fundul
vizuinii şi să mi-i scoată afară de barbă pe neciopliţii şi blestemaţii de valahi! (ridicând mâna,
teatral ) Care n-au nici măcar demnitatea de a da ochii cu duşmanul ! (înroşindu-se ) Ceea ce
înseamnă, domnilor generali, lipsă totală de cavalerism ! (se face deodată tăcere. Se aud codrii
foşnind. Undeva departe se aude huhuitul prelung, înfricoşetor al unui huhurez. Ascultă toţi
împietriţi )
GENERALUL BELLA: (cu scârbă ) Nespălaţii de valahi îşi vorbesc ca păsările pădurii, prin
semne, Măria ta.

6
GENERALUL ARPAD : (înclinându-se ) Precum spui, Măria ta. Poate că astfel vom reuşi să-i
scoatem la lumina zilei, dacă nu au curajul să dea ochii cu noi !
REGELE : (generalii se înclină ) Vă doresc o noapte bună, plină de odihnă, generalii mei, fără
atacuri din partea oamenilor lui Basarab. (mică pauză ) Aveţi grijă şi întăriţi străjile. N-ar fi de
mirare, la noapte, să ne pomenim cu ei în corturile noastre.
GENERALUL GORY: Am înţeles, Măria ta. (se înclină )
REGELE : Pe mâine, comandanţii mei!
GENERALII : Noapte bună, Maiestate! Vom veghea toată noaptea, ca somnul Măriei tale să nu
fie zădărât de nimeni şi de nimic. (se retrag cu spatele)

SCENA 3

Răsare luna. O lună uriaşă, de început de toamnă. Regele se plimbă gânditor, fără somn , prin
faţa cortului. E o noapte cu lună ca ziua. În spatele cortului regesc se văd străjile. De undeva
din luminiş apare Nebunul regelui.

NEBUNUL : (înclinându-se ) Bună seara, Măria ta. (râzând brusc ) E cam mâhnită inima
Măriei tale, văz bine. Ha ha ha ha ha ! (face tumbe, se scălâmbăie, încercând să-l înveselească
pe rege )
REGELE : ( Părinteşte ) Pe unde mi-ai umblat astăzi, Horaţius?
NEBUNUL : (gudurându-se ca un câine) Ha, ha, ha! (luând o mină de om umil şi bun ) Am fost
pe la prietenii noştri, jivinele şi scârbele, de valahi, Măria ta. Am vorbit cu Basarab. Ce e drept,
n-am de ce mă plânge, m-a primit regeşte. M-a invitat la masă. Am luat deci masa împreună. Nu
pot să nu recunosc, Maiestate, că are purtări foarte alese. De altfel m-a rugat să-ţi transmit că
eşti invitatul Măriei sale oricând pofteşti la masă.
REGELE : (furios) În seara aceasta îmi faci greaţă, Horaţius. Voinţa mea este să nu te văd
înaintea ochilor. (scârbit, gest) Când voi avea nevoie de tine te voi chema. (Nebunul se
îndepărtează cu coada între picioare. Către căpitanul străjii) Să-mi fie aduşi cei trei valahi luaţi
prizonieri ! (Un oştean dispare ca să transmită ordinul )

SCENA 4

Sunt aduşi cei trei valahi luaţi prizonieri. Sunt îmbrăcaţi în aceleaşi haine. În lumina lunii li se
văd chipurile triste, spectrale.

OŞTEANUL : (care-i excortează ) I-am adus, Măria ta. Precum aţi poruncit.
REGELE : ( şi-a pus o hlamidă şi s-a urcat pe tron. Cei trei stau în faţa lui ) Să iasă în faţă ăla
care bate pari în pământ şi-i pune în gropi ca să crească mari, să nu se surpe cerul ?
CONSTANDIN: (face un pas în faţă ) Eu, Măria ta. (îşi ţine capul plecat )
REGELE : Auzi, tu ştii cu cine stai de vorbă ?
CONSTANDIN : (fără să se piardă cu firea ) Ştiu, Măria ta. (trist)
REGELE : Cu cine?
CONSTANDIN : Cu Regele ungurilor, Măria ta. (în momentul acesta apare Nebunul Regelui )
REGELE: ( calm ) Iţi voi spune că Regele ungurilor nu este un rege oarecare. E unul dintre cei
mai mari filosofi ai Europei şi ai Lumii.
GHEORGHE : (uimit, şi bucuros) Eşti filosof, Măria ta?

7
CONSTANDIN : (bucuros) O, Măria ta, păi de ce nu spui aşa, Măria ta! (râzând) Atunci
înseamnă că eşti de-al nostru , Măria ta. Că şi noi suntem tot un fel de...ăştia.
ION : Noi suntem poeţi, bă, Constandine, nărodule, nu filosofi.Vezi că le încurci.
REGELE : (bucuros) Tot aia e...
CONSTANDIN : (râzând ca prostul ) Păi tot aia e...asta e.. Eşti de-al nostru, Măria ta. (Nebunul
începe să schelălăie )
REGELE : M-am gândit mult la ce-ai zis. C-o să se surpe cerul. Acum patru zile, înainte de a vă
prinde gărzile mele, am avut un vis. ( se gândeşte ) Se făcea că eram între doi munţi şi deodată
cerul a început să bubuie şi să se surpe cu zgomot înfricoşetor... (pauză ) Te întreb, de unde ştii
că o să se surpe cerul ?
CONSTNADIN : (fericit ca un copil ) Ştiu, Măria ta,cum să nu ştiu.
REGELE : ( tace gânditor. Din pădure vine cântecul ciudat al unei păsări de noapte) Cum ştii?
CONSTANDIN : (încurcat, sincer) Păi noi vedem, Măria ta. Vedem prin timp. Noi suntem
acum în toamna anului ăsta, şi eu văd peste o mie de ani... Mă uuuuuit prin timp aşa cum te uiţi
Înălţimea ta pe o câmpie şi vezi până în zare.
REGELE : (uimit şi puţin înfricoşat. Nu ştie dacă-şi bate joc de el sau este adevărat) Şi ce va fi
peste 6OO de ani ...? Dar exact peste 600 de ani !
CONSTANDIN : (oftând. Îşi pune palma streaşină la ochi şi se uită în depărtare. Ca şi cum ar
vedea ) Ce să fie, Măria ta... (oftează ) Înălţime ta, cu toţi ghinăralii şi oştenii, nu veţi mai fi.
Nici noi, amărâţii ăştia trei, nu vom mai fi. Pe locul acesta va fi un sat, iar pământul va fi tot
pământ românesc. Cu sate, cu oraşe, cu oameni care muncesc câmpul, Măria ta. (gândindu-se )
Va mai fi multă suferinţă şi va curge mult sânge, Măria ta, peste pământul acesta.
REGELE : (mângâindu-şi barba, trist, pe gânduri) Dar peste o mie de ani ?
CONSTANDIN : (înfiorat, ca şi cum ar vedea) Peste o mie de ani, Măria ta...? A , peste o mie
de ani, Măria ta, strănepoţii noştri vor avea case pe lună. Or să umble cu corăbiile lor printre
stele cum umblăm noi cu căruţele pe pământ.
REGELE : (foarte trist . Către ceilalţi ) Şi voi vedeţi prin timp ?
ION ŞI GHEORGHE : Da, Măria ta...
REGELE : Şi aşa va fi cum zice el?
ION : (clătinând din cap ) Aşa e ,Măria ta. Aşa va fi...
REGELE : Puneţi mîna în foc?
GHEORGHE : (sincer) Punem, Măria ta, de ce să nu punem? Punem.
REGELE : Ei bine, poruncesc să vi se dea câte o mie de bice pe spinare la fiecare, iar mâine să
vi se pună mâinile în foc. (oşteanului) Luaţi-i de aici. ( e o noapte cu lună ca ziua.Se vede
marginea pădurii, zarea. Cântecul greierilor pare o apă subţire care curge peste tot . Ţipătul
lugubru al unei păsări de noapte răsună în adâncul pădurii îngheţându-le inimile)

SCENA 5

Cei trei prizonieri valahi sunt luaţi. Nebunul regelui a rămas într-o stare de prostraţie.

REGELE : Ei, ce zici, Horaţius? Cum îţi plac prietenii mei ?

NEBUNUL : (oftează, gânditor) Măria ta, ce sunt eu nebun. Da ăştia sunt mai nebuni decât
mine de o mie de ori. (comic) Aiurează, Măria ta. Nu sunt în toate minţile. De altfel cred că în
ţara asta nu găseşti unul în toate minţile.

8
REGELE: Nu mai ştiu ce să mai cred...(gândindu-se ) Acum , Horaţius, am nevoie mai mult de
înţelepciunea ta decât de scălâmbăielile tale.
NEBUNUL: (de departe , din noaptea plină de vrajă, vine tropot de cal. Clopotele unei biserici
se aud slab , ca de pe alt tărâm) Precum este voia Măriei tale. (viersul unui nai se aude straniu şi
adormitor. Regele şi nebunul ascultă înfioraţi şi împietriţi )
REGELE : (după mult timp, oftează ) Aud sau mi se pare, Horaţius? (amândoi par vrăjiţi ) Într-
o noaptea negrăit de frumoasă ca aceasta, cum n-am mai văzut în viaţa mea, să-ţi dăruiască
Dumnezeu o astfel de cântare divină? Spune şi tu, nu e un miracol? Nu ne face Dumnezeu un
dar prea mare? (mică pauză. Ascultă amândoi ) Presupun că nu cântă vreun oştean de-al nostru.
NEBUNUL : (oftează înfiorat) Sigur, Măria ta. Ăsta e cântec de-al lor. Din timpuri străvechi.
(mică pauză ) Simt cum mi se rupe sufletul de jale. Ca şi cum s-ar desprinde o parte din fiinţa ta.
REGELE : (după un timp, transpus) Aşa e. E un cântec răscolitor. Parcă ţi-ar mângâia
adâncurile sufletului. (tulburat) Zău, parcă ţi-ai lua...câmpii. Simţi cum îţi vine să urli (ţipete şi
răgnete de luptă. Un corn se înalţă în noaptea tulburător de frumoasă. Zgomote înfricoşetoare de
copaci prăbuşiţi. Gemete, urlete de durere. Soldaţii din Garda regelui se grupează imediat în
jurul lui, cu lăncile , suliţele şi săbiile pregătite de luptă. Regele e îngrozit. A intrat brusc în
panică. Îl vedem ţopăind comic, încercând să se ascundă sub tron. La fel de speriaţi sunt şi
generalul Bella şi ofiţerii săi, care încearcă să se ascundă şi ei după nişte lăstari de un stat de
om. Regele încearcă să se ascundă sub tron. Tremurând de spaimă, aleargă ca un titirez în jurul
tronului . Generalul Bella a căzut în genunchi şi se roagă făcând sute de cruci pe minut, în timp
ce loveşte pământul cu fruntea ca un pastolache...Apoi , treptat, ţipetele şi urletele se sting. O
linişte stranie , de gheaţă, înfricoşetoare se instalează peste tot peste poiana în care regele
maghiar şi-a aşezat tabăra. )
REGELE : (uluit şi îngrozit, îi clănţăne dinţii de frică ) Ce-a fost asta, generale ?
GENERALUL BELLA : (îngrozit şi el) Nu ştiu, Maiestate. Nu ştiu, Măria ta...Nu ştiu...Să
trimit curierii să vadă ce-a fost.
REGELE : Sună adunarea pentru Consiliul de război, generale. (un oştean va suna prelung din
corn. Ecoul se va auzi în noaptea plină de vrajă, ca şi cum ne-am afla pe alt tărâm, din ce în ce
mai pierdut.)
GENERALUL BELLA : (înfricoşat, patetic) Măria ta ! (căzându-i în genunchi) Aceasta e ţară
blestemată, Măria ta, pământul acesta e blestemat. Simt cum urcă din pământ şi de peste tot o
mireasmă a morţii, spiritele strămoşilor lor, cum ne înhaţă de gât şi ne otrăvesc.
REGELE : (înspăimântat şi el) Să rămânem, generale, până la capăt. (regăsindu-şi o parte din
aroganţă) Sunt de acord că m-am băgat până la gât într-o porcărie fără seamăn, dar acum nu
mai putem să dăm bir cu fugiţii ca nişte laşi.
GENERALUL BELLA : De trei luni, Maiestate, de când am călcat pământul acesta blestemat,
care pute a urşi şi a lupi, noi nu mai suntem oameni. Nu am mai făcut o baie ca lumea, că am
ajuns şi noi să puţim ca aceşti valahi nespălaţi . Nu am mai văzut un turnir, nu am mai ascultat o
muzică şi nu am mai văzut un danţ! ( tremură de indignare) Da, măria ta , în loc să ne veselim
cu soţiile şi cu iubitele noastre, tremurăm de frică. Dormim ca vulpile cu ochii deschişi. Somnul
nu mai e somn, Măria ta, masa nu mai e masă!
REGELE : (mai refăcut, mai stăpân pe el) Gata ! de ajuns, generale!
Ordonă să se mai sune adunarea încă o dată! Ce dracului, doar nu i-o fi mâncat pe toţi. (cornul
se înalţă lung, sfâşietor. Ecoul bântuie codrii şi pustietăţile în noaptea ca de pe alt tărâm.)

SCENA 6

9
Se aud comenzi răstite, tropot de cai, nechezatul cailor, gemete şi înjurături. O ceată de oşteni
pătrunde în poiana unde se află instalată tabăra Regelui Carol Robert de Anjou.

UN OFIŢER: (înclinându-se) Măria ta, am prins o iscoadă. (împinge în faţa regelui un tânăr cu
plete, care ţine în mâinile legate fedeleş un nai. Tânărul pare speriat, cu minţile rătăcite.)
TÂNĂRUL : ( Uimit, nevenindu-i să creadă ) Ce e...? Ce...? Ce aveţi cu mine..? Nu v-am făcut
nimic.
REGELE: (pentru o clipă se lasă o linişte stranie.Toţi se uită parcă vrăjiţi la tânărul nespus de
frumos. Deodată regele izbucneşte într-un râs nervos, demenţial ) Ha ha ha ha ha ha ha ha! Ce-
avem cu el ? Auzi? (tare, teatral ) Ce-avem cu el? Noi suntem în război de patru luni cu aceşti
sălbateci şi nespălaţi de valahi, ne omoară în fiecare zi câte o sută de soldaţi, ne mor caii
otrăviţi cu sutele şi el ne întreabă nevinovat, ce avem cu el ? Ha ha ha ha ha ha ! Unde e
Cronicarul să consemneze scena aceasta ? Când or citi-o , urmaşii noştri, şi peste o mie de ani or
să râdă să se prăpădească. (a obosit.Tace brusc. In arborii din apropiere o privighetoare cântă să
se omoare)
TÂNĂRUL : (dorind să plece, sincer, habar neavând de ce se întâmplă ) Ci daţi-mi pace, rogu-
vă, lăsaţi-mă să-mi văd de treburile mele. ( ceva îl nedumereşte ) Dar cine sunteţi ,domniile
voastre, că nu v-am mai întâlnit prin locurile aceste?
REGELE : (obosit de atâta râs) Ha ha ha ha...Dar tu tinere, cine eşti, şi ce faci pe lumea asta?
Dacă ştii cumva pe ce lume te afli, pe asta, ori pe cealălaltă? Ha ha ha...
TÂNĂRUL : (sincer, de o naivitate şi puritate dezarmantă ) Sunt cântăreţ. Poet. Cânt din nai şi
fac versuri pe care le cânt. (îi priveşte mirat)
REGELE : (în băşcălie) Eşti poet? Eşti cântăreţ? Ha ha ha ha ha ha ha! La fel mi-au răspuns şi
ăia trei pe care i-au prins oştenii mei.Umblau ca lunaticii prin codri, semănau pietre în gropi ca
să răsară munţi sau arbori tăiaţi ...şi ei erau poeţi. (ridicând arătătorul, tare) Poeţi, auzi ? Nici
mai mult nici mai puţin decât poeţi. Ha ha ha ha ha ha ha! Ha ha ha ha! (ceilalţi îl privesc pe
rege îngroziţi)
TÂNĂRUL : (trezindu-se puţin la realitate) Dar domniile voastre cine sunteţi, că nu v-am mai
văzut pe aici şi nu prea vă înţeleg nici limba? Nu ştiu cum vorbiţi... Am bătut multe ţări, dar
limba aceasta parcă n-am auzit-o.
OFIŢERUL 1 : ( furios, jicnit) Măria ta! La spânzurătoare cu ticălosul acesta, Maiestate! După
ce că ne-a făcut foarte mult rău îşi mai bate şi joc de noi!
REGELE : (a obosit de atâta râs. Îşi şterge o lacrimă) Ha ha ha ha... (E o noapte cu lună de o
frumuseţe sălbatică.In adâncul pădurii se aude cântecul huhurezului. Se lasă o tăcere de gheaţă.)
NEBUNUL : (îşi dă şi el drumul la râs) Ha ha ha ha ha ! Sfântă prostie şi naivitate. I-auzi, nu
prea înţelege limba. Ha ha ha ha ha! Că n-a auzit-o? Ha ha ha ha ha ! Păi, cum s-o audă dacă noi
venim tocmai din fundul Asiei ! (tare, maimuţărindu-l pe Tânăr) Noi suntem huni, domnule
poet şi cântăreţ! Noi nu suntem de pe aici, suntem tocmai din Asia, dacă ai auzit domnia ta de
Asia ?
REGELE : (trist, meditând. Privindu-l cu simpatie pe tânăr) La început am crezut că vă bateţi
joc mine. De noi, de armata maghiară. Că faceţi pe proştii...(îşi scarpină barba. Către Ofiţer) Şi
unde l-aţi prins? Şi ce făcea ?
OFIŢERUL: ( bătându-şi pintenii. ) Măria ta, întâi am auzit un cântec...Era un cântec nespus de
frumos şi de dulce, care parcă te adormea. Ne-am luat după cântec, că altfel nici gând să dai de
el. Umbla de unul singur prin păduri şi pe coclauri. Părea cam nebun, ce e drept, şi cânta din

10
instrumentul ăla pe care-l are în mână. (râzând forţat, ca să-i facă regelui pe plac) Ha ha ha ha !
Aşa ceva n-am mai văzut în viaţa mea, să umbli de unul singur prin păduri, noaptea pe lună.
(mică pauză ) Întâi am crezut că e cercetaş, Măria ta. Da de unde, mergea ca un somnambul prin
pădure, fără să ştie de el. Habar n-avea nici pe unde calcă. Mergea aşa, ca şi cum ar călca din
pod, ca şi cum ar fi fost somnambul, Măria ta.
REGELE : (privindu-l cu milă ) Da, văd şi eu că e nebun. Nu e în toate minţile. Are minţile
rătăcite. (pauză ) Blestemată fie clipa când am pus piciorul pe pământul acesta afurisit. Care
miroase a piele de oaie şi a brânză. (spumegând de furie) Am crezut şi eu că venim să ne batem
cu oameni ca lumea. Serioşi. Cu oameni demni, viteji, educaţi. Care ştiu ce este aceea onoarea !
(spumegând) Şi când colo am dat peste nişte sălbatici şi peste nişte nespălaţi care trăiesc ca
fiarele prin vizuinele şi hăţişurile pădurilor. Prin văgăunile cele mai întunecoase. (urlând de
furie ) Şi după ce că sunt nişte sălbatici, mai sunt şi nebuni. Lunatici , somnambuli cu minţile
rătăcite! (urlând cu o octavă mai sus) Şi după ce că sunt nebuni, îşi mai bat şi joc de tine!
GENERALUL BELLA : Aşa e, Maiestate. (încercând să-l liniştească) Nişte nespălaţi şi nişte
sălbatici. Şi după ce că sunt aşa cum sunt, mai sunt şi nebuni, cu minţile rătăcite.
REGELE : (către ceruri, urlând) Doamneee ! Doamneee ! de-ajuns! Bunule Părinte ceresc, cât
ţi-ai bătut joc de noi! Pune capăt suferinţelor noastre! Şi scoate-mi-i pe viermii şi pe nevăstuicile
de valahi de prin găurile pământului şi de prin vizuine să-i fac chisăliţă ! (Regele se opreşte
brusc, ca şi cum ar fi obosit. Işi duce mâna la gât şi tuşeşte de câteva ori. Luna poleieşte
pădurile, poiana, depărtările cu un voal de aur. Parcă ne-am afla pe un alt tărâm.Toţi cei de faţă
se uită la rege împietriţi)

SCENA 7

Se aud tropote de cai, comenzi şi voci răstite. În scenă pătrund unul după altul cei trei mari
Comnadanţi ai armatei maghiare, condusă de Regele Carol Robert de Anjou. Toşi sunt
înzorzonaţi în fireturi de aur, care strălucesc în lumina lunii, şi păşesc ţanţoşi

GENERALUL ARPAD : (îşi bate pintenii şi salută milităreşte. Se vede că este înfricoşat, în
acelaşi timp spumegă de furie ) La ordinele, Maiestăţii voastre!
GENERALII BEY ŞI GORY: La ordinele, Măriei voastre. (tremură din tot corpul ) Măria ta,
aşa nu se mai poate!
GENERALUL ARPAD : Măria ta, suntem furioşi şi îngroziţi, Maiestate! Jumătate din corpul
de armată pe care-l conduc a fost decimat. Dacă nu-i distrugem pe blestemaţii de valahi în trei
zile, simt cum eu, ofiţerii şi oştenii mei ne vom pierde minţile, Maiestate ! (se înclină, acum
pare cu adevărat îngrozit.)
REGELE : (întristându-se ) Dar ce s-a întâmplat, generale Arpad?
GENERALUL ARPAD : (bătându-şi pintenii ) Maiestate ! Pe la miezul nopţii s-a auzit un
cântec ciudat, nespus de dulce, adormitor. La început soldaţii mei s-au bucurat şi s-au veselit.
Dar cântecul ăsta i-a adormit, Măria ta. A adormit străjile şi oştenii într-un somn atât de greu, că
atunci când a dat năvală o turmă de urşi nici unul nu s-a mai putut scula.
REGELE: (uimit şi îngrijorat) O turmă de urşi, zici?
GENERALUL ARPAD : Da, Măria ta . O turmă de urşi mi-a sfâşiat jumătate din corpul de
armată pe care-l conduc! (spumegă )
REGELE : (arătând către tânăr) Aşadar tânărul acesta nu e nebun ! (către generalul Bella) Şi
zici că urşii erau chiar urşi, generale ?

11
GENERALUL ARPAD : (oftând) Erau urşi, Măria ta...Chiar eu am omorât doi. Nu erau oameni
ascunşi în piei de urşi, aşa cum am crezut cu toţii. (din codrii poleiţi de lumina lunii se aude
cântecul unui huhurez. Un alt huhurez îi răspunde la rândul lui)
GENERALUL BEY: Vorbesc ca huhurezii între ei ca să nu înţelegem noi, Maiestate.
REGELE : (către tânăr) Ai avut noroc că că erau urşi. Cu mâna mea îţi despicam ţeasta,
nebunule.
TÂNĂRUL : (senin) Ce se întâmplă oare aici? Nu înţeleg nimic.
REGELE : Lasă că ai să vezi tu acum pe dracu. (Ofiţerului) Să fie adus unul dintre prizonieri.
(unul dintre oştenii din gardă dispare şi se întoarce cu unul dintre prizonieri)
OŞTEANUL : L-am adus, Măria ta.
REGELE : Tu care eşti, omule, că nici nu vă pot deosebi unul de altul?
CONSTANDIN : Eu sunt Constandin, Măria ta, ăla care înfig pari în pământ.
REGELE : (ca şi cum şi-ar fi adus aminte) Aşa e. (către tânăr) Îl cunoşti pe ăsta?
CONSTANDIN : (luându-i-o înainte ) Ahă, hăă! Să fii, Măria ta, sănătos de când îl ştiu eu pe
ăsta ! (mică pauză, trist) Cum să nu, Maiestate. E poet ca şi noi... Îl cheamă Orfeu, şi este al lu
unu Dumitru Orfu de peste Olt, cântăreţ vestit din nai şi din frunză. Şi bunicu-su şi străbunicu-
su şi stră-stră-străbunicu-su au fost toţi cântăreţi vestiţi de la începutul lumii.
REGELE : (scrâşnind) E nebun sau nu? Eu asta vreau să ştiu.
CONSTANDIN : (nelămurit, privind când la Orfeu când la Rege)
Nebun, Măria ta? Cum să fie nebun, Măria ta? Nu se există aşa ceva. E un băiat cât se poate de
bun, Înălţimea ta. Cuminte, ascultător, la locul lui. De treabă. Om ca el mai rar.
REGELE : (muşcându-şi buza de jos) Are el un beteşug, nu se poate.
CONSTANDIN : A, da, Măria ta, are. Acum vreo cinci sau şase ani a păţit un necaz. Era în
vorbă cu o fată, se iubeau şi ei ca tinerii, de. Cum v-aţi iubit şi Măria voastră cu fetele când
eraţi tânăr.
NEBUNUL : (făcând tumbe) Ha ha ha ha ha ha ha! Cum se iubea el cu tinerele, auzi !?
CONSTANDIN : (uimit, curios) Da ăsta, zăpăcitul ăsta, ce are, Măria ta ? Parcă l-a apucat. A
dat strechea în el.
NEBUNUL: (făcând tumbe) Ha ha ha ha ha ha ha ha ha !
REGELE : Horaţius, Horaţius ! (pauză) Da, şi ?
CONSTANDIN: Aşa, şi cum vă spusăi. Băiatul ăsta, pe care domniile vostre îl ţineţi legat, deşi
eu zic că e mai bine să-i daţi drumu, că e nevinovat, săracu, era în vorbă cu o fată. Şi când să se
ia şi ei, Măria ta, să vezi nenorocire ce s-a întâmplat. (comic) Şi-a vârât dracu coada şi i-a murit
fata, logodnica, Măria ta, că se logodiseră. Făcuseră logodna şi îşi juraseră unul altuia, ştii Măria
ta , ce...Că şi Măria ta…
REGELE : (curios, interesat să afle ) Da, şi?
CONSTANDIN : ( încurcat, trist ) Păi...ce să fie, Măria ta... De atunci umblă aşa, săracul, ca
lunaticul pe lume. O ia pe coclauri, pe dealuri, prin păduri, de la munte la mare. De aici o ia
înapoi şi suie la munte. De vreo şapte ani tot aşa, fie zloată, fie ploaie, fie soare, vânt, arşiţă...
REGELE : (impresionat, compătimindu-l sincer) Sărmanul. Îmi pare rău de el. Voiam să-l
omor. (către strajă ) Să fie lăsat liber, să plece unde vede cu ochii.
CONSTANDIN : Aşa, Măria ta.
REGELE : (cu un semn discret îl cheamă pe unul dintre ofiţeri la el. Îi şopteşte ceva. Acesta se
înclină şi pleacă.) Şi mai aveţi mulţi din ăştia ?

12
CONSTANTIN : (cu o mină tristă ) Mulţi, Măria ta. În fiecare sat e câte unul. De, cum are
fiecare, norocul să-i moară logodnica. (mică pauză) Da ăştia ai lu Orfu aşa au fost ei blestemaţi
de când se ştiu. Că şi lui taică-su, şi lu moşu-su, le-au murit fetele cu care voiau să se însoare.
REGELE : Luaţi-l. (se răzgândeşte ) Numai o clipă. Şi de unde venea tânărul acesta ?
CONSTANDIN : (cu o expresie de mirare dar şi de teamă pe chip) A, nu ştiu, Măria ta. (mică
pauză ) Ba nu, Măria ta. Cred că ştiu. Venea din lumea ailaltă. (toţi îl privesc îngroziţi, încep să
se închine) Se duce pe lumea ailaltă la logodnica aia a lui, care-a murit. Cu cântecul lor
măiestrit ai lu Orfu au adurmit paznicii de la poarta iadului şi a raiului şi au intrat înăuntru şi
şi-au luat miresele. Le-au adus acasă, au făcut nuntă cu ele, apoi au făcut copii. (către tânăr) De
aia părea băiatul ăsta aşa pierdut, cu minţile rătăcite, că venea din lumea ailaltă, Măria ta.
REGELE : (puţin îngrozit, începe să sughită ) Din lumea morţilor?
CONSTANDIN : Da, Măria ta. Tomnai de acolo.Tocmai din lumea morţilor, din fundul lumii
ăleilalte venea. Nu l-aţi văzut ? E galbin ca ceara la faţă. (între timp cântăreţul s-a înclinat
luându-şi rămas bun şi s-a îndepărtat. Cântecul lor vrăjit, adormitor, se va auzi apoi din ce în ce
mai stins.)
REGELE : (simţind că îşi pierde minţile) Hai, duceţi-l de aici, iar începe să aiureze. (Oşteanul îl
ia şi-l duce pe Constandin) Generale Bey, dumneata de ce eşti trist ?
GENERALUL BEY: Măria ta, n-am mai putut să închid ochii toată noaptea. Am pus soldaţii să
caute în toate vizuinile şi bârlogurile. Le-am poruncit să se bage în toate râpile, poate că avem
norocul să-l scoatem afară chiar pe fiara de Basarab.
REGELE : (cu răsuflarea întretăiată ) Da, şi ?
GENERALUL BEY : A intra unul, Măria ta, au intrat doi soldaţi, au intrat trei în , vizuini, au
intrat zece, au intrat o sută . Dar n-au mai ieşit. ( spaima i se citeşte pe chip)
Când am văzut eu că nu mai ies am ordonat să mai intre încă trei. (îl priveşte îngrozit pe rege)
Dar nu s-au mai intors nici aceştia, Maiestate. (răsuflă greu ) Am pierdut astfel 847 de soldaţi,
Maiestate. (urlând, tremurând) De aceea îmi vine să turbez, Măria ta. Simt că-mi pierd minţile!
(ceilalţi au rămas împietriţi. Li se aud respiraţiile şi le se citeşte spaima pe chip. Sunt îngroziţi.
Cântecul lugubru al unei cucuvăi spintecă noaptea)
REGELE : (tremurând, respiră greu) Asta e semn bun, generale Bey. Înseamnă că acolo, în
vizuinile alea, se află diavolul de Basarab şi oamenii lui, căpeteniile lui. Să aşteptăm să se
lumineze de ziuă. Mâine voi conduce chiar eu operaţiunile de luptă împotriva nespălatului de
Basarab.Vom săpa galerii până în bârlogul în care se ascund. Sunt convins că vizuinile şi
bârlogurile au legături între ele pe sub pământ, ca nişte galerii.
GENERALUL BEY : Cred că au săpate pe sub pămâmt adevărate peşteri şi cetăţi, Măria ta.
REGELE : (destinzându-se, teatral ) Mi-ai adus o mare bucurie, generale Bey. (mică pauză)
Generale Gory, dumneata ce ţi s-a întâmplat în noaptea aceasta?
GENERALUL GORY : Nimic, Măria ta. Numai că mi-au dispărut 3OO de soldaţi
REGELE : (burzuluindu-se ) Nu e o veste tocmai bună, generale. Dar, în sfârşit, presimt că
mâine se va da bătălia finală! (scrâşnind, gest de satisfacţie) Îi vom prinde în peşterile lor ca
într-un cleşte.
GENERALUL BELLA : Aşa e, Maiestate! Sunt convins că în două zile praful şi pulberea se va
alege de ticăloşii ăştia. O să teminăm pentru totdeauna cu acest neam de sălbatici.
REGELE : (se plimbă câteva momente gânditor, cu mâinile la spate) Iată care sunt ordinele
mele pentru mâine. (răspicat) Cele trei corpuri de armată conduse de generalii Arpad, Gory şi
generalul Bey, care până acum au înaintat pe un front larg, se vor regrupa în jurul bârlogului
subteran în care dezmăţatul de Basarab şi-a ascuns oastea.

13
GENERALUL ARPAD : Am înţeles, Măria ta.
REGELE : (gest,hotărât) Voi conduce chiar eu operaţiunile de luptă.
GENERALII BEY ŞI GORY : Da, maiestate. În câteva zile ţara
aceasta blestemată va fi a noastră.
REGELE : Încheiem consiliul de război aici. Peste puţin timp se va lumina de ziuă. Mergeţi să
vă pregătiţi oştile, vitejii mei generali.
GENERALII : (salută milităreşte, apoi părăsesc scena ) Noapte bună, Maiestate. Să prindeţi
măcar un ceas bun de somn, Excelenţă!
REGELE : (salutîndu-i ) Vă doresc o mare izbândă, generalii mei !

SCENA 8

Regele a rămas singur. În preajma lui , generalul Bella, Ofiţerii din Garda regală, Garda regelui ,
care nu se îndură să-l lase singur. Nu departe de tronul regelui , Nebunul, a întins pe iarbă nişte
piei şi s-a culcat. E o noapte cu lună ca ziua.

REGELE : (plimbându-se trist, cu mâinile la spate) Cred că aceasta e cea mai frumeasă noapte
pe care am trăit-o vreodată. E o noapte de basm, plină de vrajă. (către general ) Parcă ar fi
lumină ca ziua, generale.Te uiţi şi vezi până departre !
GENERALUL BELLA: ( obligat să-i ţină Regelui de urât) Aşa e , Măria ta. E o noapte divină.
Ca-n basme, Maiestate.
REGELE : (meditativ, zâmbind uşor) Ştii la ce mă gândesc, generale? (mică pauză, în pădure se
aud privighetorile cântând.) Ei, comedie ca asta ! E o ideea genială. ( mică pauză. Regele se
plimbă meditând) Dacă ar fi să le iau ceva nespălaţilor ăştia de valahi... numai luna le-aş lua-o.
Are ţara aceasta o lună ca în basme.
GENERALUL BELLA : Le-o luăm, Maiestate, de ce să nu le-o luăm. Că doar al nostru o să fie
şi pământul acesta. Aşa cum le-am luat Transilvania le vom lua şi Valahia. De ce să nu le-o
luăm. Apoi vom şti noi să punem biciul pe sălbaticii aceştia. O să facem din ei nişte mieluşei de
n-or să zică pâs. (respiră adânc) Îi vom pune să ne ridice cetăţi, Maiestate, să construiască
drumuri pietruite, (oftând) vom ridica apoi oraşe şi târguri, Excelenţă.
REGELE : (oftând fericit şi privind în depărtare) Hei, hei, hei, frumos este să visezi, generale!
Bine că am dat de urma lor. Parcă mi s-a risipit starea aceea de nelinişte şi groază, care ne-a
intrat la toţi în suflet.
GENERALUL Bella : Aşa e, Măria ta...
NEBUNUL : (începe să se agite în somn, se zbate vorbind şi urlând în somn. Spectacolul acesta
capătă note dramatice)
REGELE : (îl priveşte speriat. In noapte ţipătul unei păsări sfâşie văzduhul. Un zgomot
înfundat pare că vine din adâncul pământului.) Ia, ce-a fost asta?
NEBUNUL: (zbătându-se ) Aaaa! Aaaiiiiii!
GENERALUL BELLA : (îl priveşte îngrozit) S-a cutremurat pământul, Maiestate! ( încercând
să-l trezească pe Nebunul regelui ) Horaţius, Horaţius ! (se dă înapoi speriat )
REGELE : (mai calm ) Lasă-l , generale, lasă-l. Poate că e un vis prevestitor. Poate că visează
chiar lupta finală.
NEBUNUL : (zbătându-se, urlând în somn. Cei doi îl privesc îngroziţi )
GENERALUL BELLA : ( înspăimântat) Măria ta...Măria ta... să-l...Simt...
REGELE : ( priveşte şi el hipnotizat spectacolul )

14
GENERALUL BELLA : (se apropie totuşi şi-l zgâlţâie ) Horaţius, Horaţius..
NEBUNUL : (care s-a trezit, buimac. Priveşte îngrozit la cei doi, ca şi cum n-ar şti pe ce lume
se află ) Măria ta...Măria ta...
REGELE : (apropiindu-se de el ) Am văzut, Horaţius...Ai avut un vis...
NEBUNUL : Da, da...Da, Măria ta...(e îngrozit, tremură din tot trupul. De departe vine stins şi
dule sunetul unui tulnic. Regele tresare, ascultă îngrozit)
GENERALUL BELLA : Spune-ne ce-ai visat, dragă Horaţius.
REGELE : (oftează, priveşte cerul spuzit de stele) Mai e puţin şi se va lumina, Generale. Iar ne-
a mai trecut o noapte fără să închidem un ochi.
NEBUNUL : (îngrozit deodată, ca şi cum şi-ar fi adus aminte ) Măria ta, Măria ta!
REGELE : (căscând) Haaai. Povesteşte-ne, Horaţius, ce-ai visat...
NEBUNUL : (agitat) Măria ta, am avut un vis groaznic. Un vis înspăimântător, Maiestate.
(respiră adânc, se ridică tremurănd în picioare) Se făcea că eram cu oastea între doi munţi. Şi
deodată cerul a început să se crape, troznind şi pârâind asurzitor, şi să se prăbuşească peste
noi...Curgeau stânci, ape clocotite, buşteni, pietre, foc şi zmoală, apă şi flăcări peste capul
nostru...Iar noi eram îngroziţi şi nu ştiam în ce gaură de şarpe să ne adăpostim. În ce gaură de
şoarece să ne băgăm, Maiestate. (respiră uşurat) Uff…Îţi mulţumesc nespus, generale, că m-ai
trezit. Putea să-mi crape inima în somn, atât de îngrozitor a fost visul acesta. (privind la rege)
Puteam să mor, Măria ta. A fost groaznic, îngrozitor. Doamne apără şi fereşte. (tremură, îi
clănţăne dinţii în gură de spaimă) Uf...Bine că s-a terminat.
REGELE : (îl priveşte mut, îngrozit)
NEBUNUL: (priveşte la Regele care a rămas împietrit de groază ) Măria ta. Ce s-a întâmplat, de
ce te uiţi aşa? Să nu damblageşti, Maiestate.
REGELE : ( clătinându-se, cu privirile pierdute) Ni nimic. Mă ..mă gândeam. (i se face rău)
GENERALUL BELLA : (sare să-l sprijine) Maiestate ! Maiestate! (îl ajută să se menţină pe
picioare)
REGELE : (revenindu-şi ) Lăsaţi-mă...mă (respiră adânc, mai este încă speriat) Mă..mă simt
mai bi bine. Trebuie să fie oboseala...n-am închis un ochi de trei zile...de nu mai ştiu când...
(respiră adânc. Generalul Bella îi aduce un vas cu apă)
GENERALUL BELLA : Luaţi câteva înghiţituri de apă, Maiestate… (Regele întinde mâna, bea
cu sete) E o campanie obositoare, Măria ta. (din adâncul pădurii se aude cântecul unei cucuvăi)
REGELE : (care şi-a mai revenit. Ecoul cântecului cucuvelei se aude amplificat de zări şi de
munţi, prevestitor de mari nenorociri. Ascultă toţi înlemniţi de spaimă )
REGELE : (într-un târziu. Ştergându-şi transpiraţia de pe frunte ) Ce pa...pasăre e a aceasta?
NEBUNUL : (îngrozit, ca de pe altă lume ) Aceasta e pasărea prevestitore de moarte, Măria ta.
GENERALUL BELLA : (atmosfera e lugubră, plină de prevestiri rele ) Maiestate... (cade în
genunchi. Spaima îl face să tremure din tot corpul.) Să, să părăsim pământul acesta blestemat,
Măria ta…Simt..simt groaza cum mă împietreşte. Vă, vă rog în genunchi, Maiestate.
REGELE : (împietrit şi el de groază. Într-un târziu. Rar, îngrozitor de trist) Interesele
Coroanei...sunt mai, mai presus de dorinţele noastre , generale. (pare că şi-a pierdut minţile.
Rar, sacadat) La Budapesta nu ne putem întoarce decât eroi. (respiră adânc, gata să plângă ) Te
rog ..să te..să te ridici. (către unul din Ofiţeri ) Doresc să fie aduşi prizonierii… (priveşte în
depărtare, ca şi cum ar urmări ceva care-l îngrozeşte. Un huhurez cântă foarte aproape)

SCENA 9

15
Cei trei prizonieri sunt aduşi în scenă. Sunt abătuţi şi înfricoşaţi. În adâncul pădurii se aude
cântecul cocoşilor sălbatici, ridicâmdu-se ca dintr-un străfund de vremuri.

REGELE : (străveziu, clătinându-se. Are în el ceva straniu, de personaj donquijotesc) Generale

Bella, ofiţerii mei, puteţi să mergeţi la culcare, până la ziuă mai e un ceas bun de odihnă.
(căscând) Mie mi-a fugit somnul.
GENERALUL BELLA : (căscând) Mulţumim, Maiestate, dar nici de noi nu se prinde somnul
acum.
REGELE : (plictisit) Cum doriţi. ..(către Constantin) Cu tine vreau să stau de vorbă. (aspru )
Dacă nu îmi spui de unde ştii că se va dărâma cerul, că se va prăbuşi bolta huruind peste mine şi
peste armata mea, te voi spinteca personal cu sabia ! (gest cu mâna pe mânerul săbiei) Unde-ţi
stau picioarele acolo îţi va sta capul, ticălosule.
CONSTANDIN : (trezindu-se. Chipul i s-a alungit de nesomn) Cum să nu, Măria ta, cum să nu-
i spun eu Măriei tele! Păi s-ar putea altfel.
REGELE : (demn) Te ascult…
CONSTANDIN : Măria ta, cerul se va prăbuşi peste Măria ta şi peste oştenii Măriei
tale ...pentru că aşa se va întâmpla, Măria ta. (sincer) Dacă aşa se va întâmpla. Uite, văd lucrul
acesta cu ochii mei. (cu palma streaşină la ochi, arătând cu mâna undeva pe zare) Uite, privesc
prin timp... (arătând) Uite-te şi Măria ta… (mică pauză. Cântecul cocoşilor se aude parcă de pe
alt tărâm) Aşa e , mă uit prin timp şi văd cum se va surupa cerul, şi numai foc şi piatră curge
peste noi, Măria ta. (clătinând capul ) Va fi vai şi amar de Măria ta şi de oştenii Măriei tale.
(oftează ) Of, Doamne! Şi de noi, sărmanii, de toţi va fi , Măria ta, vai de noi şi de noi!
REGELE : (privindu-l înfricoşat dar şi cu ură ) Nu mă convinge ce-ai spus ! Sărmane om, habar
nu aveţi ce spuneţi, toţi sunteţi nişte aiuriţi. (departe se aud stins clopotele unei biserici)
CONSTANDIN : (foarte trist, absent) Se va surupa, Măria ta, se va surupa. (oftează trist )
REGELE : ( cu mâna pe mânerul spadei, scrâşnind) Cum aşa, trebuie!? Nu înţeleg,
nenorocitule ! de ce trebuie?
CONSTANDIN : (se gândeşte un timp ) Uite, Măria ta... Dacă iau o piatră (se apleacă şi ia o
piatră, pe care o aruncă în sus)...şi o arunc în sus. Piatra cade jos. Pentru că aşa trebuie ea să
cadă. (dând din umeri ) E lege, Măria ta. Unde-i lege nu-i tocmeală !
REGELE : (e totuşi un om profund) Aha, înţeleg. Generale Bella, unde este cronicarul meu ?
GENERALUL BELLA : (apropiindu-se ) A rămas în Cetatea de scaun a lui Basarab, Măria ta.
Voia să cerceteze nişte înscrisuri.
REGELE : (calm ) Mâine să fie adus la mine. (către cei trei, către Ion) Tu nu mi-ai spus cu ce te
ocupi...? Pritenii tăi ştiu cu ce se ocupă. (mică pauză, cercetându-l ) Pari mai tăcut, mai înţelept.
ION : (oftând, ca un om amărât) Cu ce să mă ocup, Măria ta, păcatele mele.. Cânt din frunză şi
eu, şi fac versuri populare. (ridicând din umeri ) Sunt cântăreţ şi poet, cum suntem toţi în ţara
aceasta...Şi amărât, că toţi suntem amărâţi, Doamne. (oftează ) Şi aşa o să fim toată istoria.
REGELE : ( abia stăpânindu-se ) Îhî! Deci eşti şi tu tot ca ei?
ION: (trist, obosit) Da, Măria ta. (pauză, oftează ) Aş avea o mare rugăminte la Măria ta.
(privindu-l în ochi pe Rege) De mâine să ne laşi să cântăm, Măria ta. Că dacă nu cântăm va fi
vai şi amar de noi.
REGELE : (uimit ) Ce va fi ?
ION: (foarte trist) Se va surupa cerul peste noi, Măria ta, mai degrabă decât ne aşteptăm.
(privindu-l cu jale ) Şi nu va fi bine deloc, Măria ta.
REGELE :( a devenit atent, îngrijorat ) Fă-mă, te rog să înţeleg! Nu pricep.

16
ION : ( gata să plângă ) Măria ta...noi când cântăm, sunetele cântecelor noastre, ori ale doinelor
noastre, se înalţă ca păsărelele la cer... (gest cu mâna) Şi astfel îl susţin , ţin cerul să nu se lase în
jos. Să nu cadă, Măria ta, să nu crape şi să se prăbuşească. (Regele îl urmăreşte cu mare atenţie )
Ori în ţara asta, Măria ta, de când ai venit cu oastea asupra ei, n-a mai cântat nimeni...şi sunetele
care să se ridice la cer şi să-l susţină, nu mai există acum. (oftând şi privindu-l pe Rege) Şi
acum, de, poate să se prăbuşească cerul, şi va fi vai şi amar de noi. Va fi mare nenorocire, Măria
ta! (este şi el îngrozit)
REGELE : (speriat, meditând. Din adâncul codrilor vin ecouri ciudate şi înfricoşetoare ) Da,
înţeleg… (mică pauză ) Voi aveţi un singur noroc. Că eu, Regele Ungariei, Măritul Carol
Robert de Anjou, sunt filosof...Şi deşi, ce-mi spuneţi voi sunt bazaconii de oameni cu minţile
rătăcite, de sălbatici care trăiţi prin păduri, care habar nu aveţi pe ce lume sunteţi...mărturisesc
că au în ele un sâmbure de adevăr...şi de poezie. (oftând, dar şi emoţionat) De aceea vă las în
viaţă. (mică pauză ) Mărturisesc că dacă nu m-aţi distra cu, cu închipuirile voastre de copii
bătrâni , demult vă stăteau capetele unde vă sunt picioarele.
ION : (îngrijorat, oftând) Mult te rog, Măria ta, mâine să-mi dai voie să cânt, că mi s-a uscat
sufletul şi beregata de când n-am mai cântat.
REGELE : (surprins de cererea prizonierului, căzut pe gânduri ) Hmmmmî ! Hmmmî! (mică
pauză ) Vă las...Da cu o singură condiţie
ION :(bucuros, înclinându-se în faţa regelui ) Mulţam , Măria ta. Mulţam mult de tot,
Înălţimea ta ! Acum nu ne mai trebuie nimic.
(se lasă o linişte de gheaţă. Regele se gândeşte.) Spune-mi unde e Basarab?
ION : (blând şi trist ) Iţi spun, Măria ta, îţi spun. (în păduri se aud cocoşii sălbatici cântând.
Oftând) Tii, Măria ta, i-auzi cocoşii ! Ce frumos cântă, Luminăţia ta!
REGELE : (furios, scoţând spada) Unde e Basarab, nenorocitule ! Spune-mi o dată unde este
ticălosul de Basarab?
ION : (speriindu-se ) Îţi spui, Măria ta, îţi spui.
REGELE: (rânjind, furios, cu mâna pe mânerul spadei ) Atunci spune o dată, ţărănoi împuţit !
(şuierând) Popor de ţărani şi de ciobani nespălaţi şi sălbatici! Scrâşnind ) De şarlatani !
ION : (ca un om amărât ce este ) E dus, Măria ta, e dus.
REGELE : (scrâşnind, ameninţător) Unde e dus, mişălule,unde e dus?
ION: (privindu-l pe rege în ochi ) E plecat în excursie, Măria ta...În excursie.
REGELE: , (urmărindu-l ) Unde? (gâfâie ) Spune unde, ticălosule?
ION: (o ţine pe-a lui ) În excursie, Înălţimea ta
REGELE: Ce e aia excursie, şarlatane?
ION : (retrăgându-se din faţa lui ) Păi, ziceai că eşti filfizon de-al nostru, Măria ta. N-ai zis,
Înălţimea ta, că eşti filfizon?
REGELE : (jicnit, înfuriindu-se şi mai rău) Ce zici că sunt, mă, ticălosule ?
ION : (oprindu-se în loc, sincer) N-ai zis ,Măria ta, că eşti filfizon, iar noi suntem poeţi ? Eşti
filfizon de-al nostru, Măria ta.
REGELE : (s-a oprit în loc. Pare mai liniştit) E, nu că asta e culmea ! (calm) Fifizon zici ?
NEBUNUL REGELUI : (se apropie pe la spate şi-l loveşte pe Ion cu sabia peste scăfârlie)
Filozof, bă, nespălatule, nu filfizon, e Măria sa. (ca să fie mai convingător, îi mai dă una )
Filosof, bă, sălbaticilor! Filozof, a zis Măria sa, nu filfizon, bădăranule, care înseamnă cu totul
altceva.

17
ION : (mirându-se ) Filozof zici, domnia ta? (se ţine cu mâna de cap ) Aşa e, băi, fratele meu,
că uitasem...Filosof a zis ,Măria sa, nu filfizon. (regelui ) Filozof, Măria ta, asta eşti, Înălţimea
ta, nu filfizon...
Fi-mi-ar capul al dracului să fie, că nu ţine minte deloc!
REGELE : (uitându-se la el cu milă ) Şi unde ziceai,cântăreţule şi poetule, că e fiara de Basarab
, cu oastea lui?
ION : (care îl priveşte în faţă , înfruntându-l ) Te rog să mă ierţi, Măria ta, că am încurcat
filosof cu filfizon. Cât despre Măria sa, Basarab întâi, e plecat în excursie.
REGELE : ( scrâşnind) Unde ,mă, ticălosule , unde?
ION : (calm ) În excursie, Măria ta.
REGELE . : (ironic ) Şi de unde ştie un nespălat ca tine termenul ăsta ? De excursie ?
ION : (uimit şi jicnit totdată ) Ei nu, că asta e bună, Măria ta! Păi eu n-am fost în excursie ? C-
am fost şi eu în excursie, Măria ta.
REGELE : (devenind deodată grav ) Ce înseamnă cuvântul acesta la voi?
ION : ( ca şi cum şi-ar fi adus aminte. Scărpinându-se în cap ) A, uitai să-i spui Măriei tale.
(crezând în ce spune ) Noi suntem daci şi latini, Înălţimea ta. Şi noi suntem aici de când ne
ştim, nu ca Măria ta, care ai venit în excursie călare, tomnai din deşerturile Mongoliei. Şi pe
limba noastră, latinească, ex curs înseamnă (accentuând) călătorie în afară. (foarte serios ) Au
plecat în afară, Măria ta. Acesta este adevărul. (mică pauză ) Dacă vrei mă crezi, dacă nu, nu !
REGELE : ( strângând mânerul sabiei ) Unde adică au plecat, mujic nespălat, ( tare) unde ? (se
apropie ameninţător)
ION : Păi, Măria ta… Măria ta a venit aici, iar Basarab şi-a luat oamenii lui şi a plecat în
afară.
NEBUNUL : (îngrozit, are o revelaţie. Îl vedem deodată pălind) Măria ta... (e îngrozit) Măria ta,
s-a întâmplat o nenorocire...
REGELE : (realizând, îngheaţă) Doamne Dumnezeule !
NEBUNUL : ( îngrozit, tremurând) Măria ta...ţine mine. Că pe când noi am năvălit cu oastea în
Ţara Românească, ticălosul de Basarab, viclean cum este, cu oastea lui, a năvălit în ţara noastră.
Şi acum fac prăpăd în avutul şi în femeile noastre. (se lasă o tăcere de gheaţă.Toţi sunt
îngroziţi ) Cu siguranţă că în clipa aceasta ne ucid femeile şi copiii!
REGELE: (spontan) Să le ucidă n-ar fi nimic, să nu le facă altceva.
GENERALUL BELLA : (îngrozit că s-ar putea să fie adevărat) Doamne Dumnezeule Mare,
apără-ne şi fereşte-ne ! Noi ne pierdem vremea pe aici şi ei acum ...ne violează femeile, se
distrează cu ele. Se distrează cu femeile noastre, Măria ta!
REGELE: ( a împietrit într-o poziţie comică, cu mâna ridicată şi cu gura întredeschisă)
NEBUNUL : ( care nu şi-a pierdut capul de tot, tremurând.) Măria ta, de la nebunii ăştia te poţi
aştepta la orice.
REGELE : (parcă şi-a mai revenit) Unde s-au dus ? În excursie? (prizonierilor) Făceţi-vă cruce,
neam blestemat...că vă căsăpesc de tot.
ION : (oftând, ridică din umeri ) S-au dus, Măria ta...Ce putem noi face acum ?
CONSTANDIN : (sărind şi el cu gura ) Aşa e, Măria ta. S-au dus! (mică pauză ) Basarab nu ne
ascultă pe noi. Au plecat în excursie...Şi dacă s-au dus duşi sunt. Nu mai putem să facem nimic.
REGELE : (bănuitor ) Şi unde s-au dus? Dacă s-au dus, acum ne interesează unde s-au dus?
GHEORGHE: ( ridicând din umeri ) S-au dus ,Măria ta. Nu mai putem să mai facem nimic !
REGELE : (tremurâmd de furie, cu sabia ridicată ) Unde, ticăloşilor, s-au dus ? Că s-au dus, am
văzut şi noi că s-au dus. Dar unde s-au dus, bestiilor, unde (urlând) s-au dus?

18
ION ŞI CONSTANDIN : (se privesc temători) S-au dus, Înălţimea ta. (ridicând din umeri )
Acum sunt duşi.
REGELE : (urlând din toţi răruchii) Spuneţi mai repede unde s-au dus, blestemaţilor !
ION : (sincer) Sub pământ, unde să se ducă, Măria ta, sub pământ. (se lasă o linişte de gheaţă.
Li se aude respiraţia)
NEBUNUL : (are o idee) Asta trebuie să fie...Măria ta.
REGELE : ( le pune sabia în piept) Unde s-au dus, nenorociţilor,că vă spintec... Spuneţi repede
că vă spintec!
ION : ( sincer ) În lumea morţilor, Măria ta. Sub pământ. (Regele şi generalul Bella se privesc,
ca şi cum ar fi înţeles )
NEBUNUL : ( fericit că a aflat în sfârşit adevărul ) Asta trebuie să fie, Măria ta, cum de nu ne-a
dat în minte? Fi-ne-ar capetele ale dracului să ne fie, că degeaba le ţinem pe umeri. (mică
pauză.) Vizuinile şi bârlogurile, prin ele a intrat Basarab cu oştenii lui sub pământ.
OŞTEANUL : (îngrijorat ) Şi dacă s-au dus pe sub pământ la muierile noastre, Măria ta?
GENERALUL BELLA :(luminat şi el ) Asta trebuie să fie , Măria ta. Basarab şi oastea lui se
află sub pământ, în lumea subterană.
REGELE : (respiră adânc, chipul i se luminează încet ) Aţi avut noroc, nefericiţilor că ne-aţi
spus adevărul. Altfel vă retezam la toţi gâturile ca la găini. (oşteanului însărcinat cu paza lor )
Luaţi-i ! Să nu-i mai văd în faţa ochilor!
GENERALUL BELLA : (satisfăcut) Acum că ştim unde sunt, Maiestate, îi vom scoate şi din
gaură de şarpe!
REGELE : (privind tăcut cerul, care începe să se rumenească ) Bine că am aflat unde sunt. Nu
sunt numai sălbatici şi rătăciţi la minte. (mică pauză) Au şi un fel de şiretenie diavolească.
GENERALUL BELLA : (bănuitor) Şi dacă totuşi, Măria ta, pe sub pământ, vorba soldatului, s-
au dus la muierile noastre? În cazul acesta ce ne facem ?
REGELE : (se gândeşte, nu-l aude)
NEBUNUL : (ca pentru el) S-au dus, s-au dus, să le fie de bine!
OŞTEANUL : (apare aducându-l pe Gheorghe ) Măria ta, Măria ta, pe ăsta l-am prins săpând
gropi în pământ şi suflând în ele, Maiestate. (mică pauză ) Eu zic că ticălosul făcea o vrajă. O fi
vreo taină, Înălţimea ta.
REGELE : (privindu-l cu interes ) Ţărani vicleni, primitivi şi nespălaţi ! (îi pune sabia în gâtlej)
De ce sapi gropi şi sufli în ele, mă, ticălosule ?
GHEORGHE :( speriat, cade în genunchi. ) Iertare, Măria ta, iertare !
REGELE : (scrâşnind ) Numai adevărul te mai poate salva, ticălosule...(urlând ) Vreau Adevărul
şi numai adevărul !
GHEORGHE : (purtându-se firesc ) Spun, Măria ta..Spun..Cum să nu. (mică pauză ) Când i-am
ascuns eu Maiestăţii sale adevărul?
REGELE : ( şuierând, tremurând din tot trupul ) Atunci spune! Spune adevărul, ticălosule !
GHEORGHE : (respiră adânc. ) Măria ta... Ai noştri au plecat toţi în excursie pe lumea ailaltă.
Prin vizuini, prin bârloguri şi prin peşteri, aşa au ajuns în Împărăţia lui Zamolxe. Adică în
lumea subtpământeană, în lumea morţilor. (mică pauză. Ca şi cum ar povesti ) S-au îngrămădit
cu toţii acolo, morţii şi vii, Măria ta, claie peste grămadă. Nici nu pot să răsufle, ( tare ) n-au aer,
Măria ta. De aceea făceam găuri în pământ şi suflam în ele. (se lasă o tăcere de gheaţă..Aproape,
se aude o privighetoare cântând nespus de dulce)
REGELE : ( se plimbă cu mâinile la spate, trist şi gânditor ) Mda...Înţeleg. (deodată izbucneşte
într-un hohot de râs nervos, de nestăvilit ) Ha ha ha ha ha ha ha ha ! Să sufli printr-o gaură,

19
printr-o groapă, sau printr-o vizuină în lumea ailaltă ! Ha ha ha ha ha ha ha! (râde ţinându-se cu
mâinile de burtă. A obosit de atâta râs, nu mai poate să râdă ) Ha ha ha ha ! ha ha ha ha !
Sărmanii de voi…Ţărănoi nespălaţi, care suflaţi toată ziua în găuri săpate în pământ..
NEBUNUL : (care s-a prins, izbucneşte în râs) Ha ha ha ha ha ha ha ! (face câteva tumbe ) Au
imaginaţie ţărănoii ăştia, Excelenţă ! Au imaginaţie !
REGELE: (a obosit de atâta râs) Ha ha ha ha ha ! O să mai vorbim noi mâine. (privind spre
răsărit unde zarea şi pădurile se înroşesc de focul răsăritului) Generale, pune să sune cornul. În
curând va răsări soarele. (tare ) Aceasta va fi ziua izbânzii noastre !
GENERALUL BELLA : (transmite ordinul Ofiţerului 1.Acesta transmite ordinul mai departe.
Sunetul cornului se va înălţa peste păduri ca un vaiet sinistru) Măria ta... Tot ce aţi spus e foarte
adevărat.
REGELE : (cu mâna pe mânerul spadei) Sigur că e adevărat. (mică pauză ) În curând vom porni
să scotocim toate vizuinele şi bârlogurile, vom intra prin toate gurile de peşteri care duc în
adânc, în lumea subterană. Nu ne va scăpa nici o gaură de guştere sau de şobolan.
NEBUNUL : (făcând tumbe şi scamatorii ) Da, Măria ta, trăiască Maiestatea sa ! (cu patimă ) O
să-i prindem ca pe şoareci în găurile lor! (face tumbe, se scălâmbăie )
REGELE : ( privind către răsăritul care se petrece în toată măreţia lui. Rămâne extaziat, mut de
admiraţie. Într-un târziu.) Fantastic, generale ! Un asemenea răsărit n-am mai văzut în viaţa
mea.
GENERALUL BELLA : (melancolic ) Aşa e, maiestate. La sălbaticii şi la nespălaţii ăştia toate
lucrurile sunt frumoase.
REGELE : (căzând pe gânduri) Aşa ziceam şi eu, la asta mă gândeam...În ţara aceasta totul este
ireal de frumos.Râurile, codrii, nopţile cu lună, cântecul privighetorilor. Cântecele din nai, din
frunză.. Toate au o frumuseţe stranie şi dureroasă în ele. (nostalgic, trist ) În ţara aceasta parcă-ţi
vine să ţipi de atâta frumuseţe.
NEBUNUL : (face câteva tumbe, apoi se opreşte în faţa regelui ) Ha ha ha ha ha...(nu poate să
râdă, îl priveşte trist pe rege. Gânditor) Poate că de asta şi sunt aşa, maiestate...Cu minţile şui.
De atâta frumuseţe. (priveşte în gol, gata să plângă ) Că nici atâta frumuseţe nu e bună.
REGELE : (surprins şi emoţionat) Ce face nebunul meu, plânge ? (respiră adânc) N-am mai
văzut niciun nebun care să plângă. ..(se plimbă cu mâinile la spate. Trist ) Da, Horaţiu..S-ar
putea să fi spus un mare adevăr. (repetă gânditor ) Un foarte mare adevăr... (din pădure apare
Cronicarul regelui Carol Robert de Anjou, însoţit de unul din Ofiţerii Maiestăţii sale şi de câţiva
oşteni )
NEBUNUL (oftînd, ca pentru el) Aşa este, din păcate...La noi toate sunt urâte, pe când la
sărăntocii ăştia toate sunt nespus de frumoase! (mică pauză ) Să nu-ţi vină să înebuneşti ?

SCENA 10

CRONICARUL : (îngenunchind) M-am prezentat la ordinele maiestăţii sale. Am auzit că

Maiestatea sa a întrebat de mine?
REGELE : (extaziat, cu mâna întinsă ) Vreau să consemnezi în Cronica mea măreţia şi
frumuseţea acestui răsărit de soare. (mică pauză ) Dacă Dumnezeu ţi-a dat har destul, pe măsura
frumuseţii acestui răsărit magnific. (poruncitor Tototodată doresc să rămâi în preajma mea, căci
astăzi vei avea fericitul prilej de a asista la una dintre mai mari victorii ale istoriei.
CRONICARUL : (înclinându-se ) Să dea Dumnezeu, Măria ta. (se înclină, ducându-şi mâna la
inimă ) Preaumilul Maiestăţii sale slujitor.

20
REGELE : (mândru) Aş mai dori deasemenea să descrii bătălia în pagini memorabile. (tare ) Să
vuiască toată Europa, iar generaţiile viitoare să se minuneze de vitejia Maiestăţii mele, Regele
Carol Robert de Anjou, şi a soldaţilor mei.
CRONICARUL : (înclinându-se, se retrage cu spatele ) Precum este voia Mărieie sale, aşa va
fi, Înălţimea ta. (retras în marginea poenei cronicarul se apucă de scris )

SCENA 11

Câţiva oşteni maghiari aduc un nou prizonier. Îl îmbrâncesc şi îl împing cu suliţele de la spate.

OFIŢERUL : (înclinându-se ) Maiestate...Avem cinstea şi onoarea de a vă aduce o altă iscoadă

a şarlatanului şi a netrebnicului de Basarab.
REGELE : (bucuros, minunându-se) În sfârşit..Avem onoarea a mai cunoaşte încă un om de-al
prietenului nostru Basarab.
(mică pauză ) Unde l-aţi prins?
OFIŢERUL : Era pe vârful unui deal, Măria ta, în pădure..Făcuse focul şi se uita pierdut cum
urcă fumul la cer.
REGELE : (ironic) Aşa este, prietene?
PRIZONIERUL : (cuminte ) Aşa este, Măria ta...Voiam să mă urc pe fum în sus.
REGELE : ( şocat pur şi simplu) Ce să faaaci ?
PRIZONIERUL : Să mă urc pe fum în sus...(temător) Înălţimea ta.
REGELE : ( După câteva momente de gândire ) Fii bun şi spune-mi ce eşti?
PRIZONIERUL : ( neliniştit) Sunt cântăreţ din frunză şi din fluier, Înălţimea ta..
REGELE : (izbucneşte în râs, râde cu poftă dându-şi capul pe spate ) Ha ha ha ha ha ha ha! Ha
ha ha ha ha ha ha ! (râde cu lacrimi) Mi-am închipuit eu... Popor de gură cască şi de nespălaţi pe
coclauri ! Fluieră trestie şi taie frunză la câini ! (căinându-se ) Cu un asemenea popor mi-a fost
dat mie, Marelui rege al Ungariei, Carol Robert de Anjou, să mă lupt!
PRIZONIERUL : Da , Măria ta..
GENERALUL BELLA : Maiestate, dacă îmi permiteţi...fumul nu era altceva decât un semnal
pentru ai lui, ticălosul! (mică pauză ) Le comunica astfel locul în care ne găsim, Măria ta.
REGELE : (prizonierului ) E adevărat ? (îl priveşte cu milă ) Cum te cheamă ?
PRIZONIERUL : ( respectuos şi demn ) Dumitru, Măria ta. (soarele s-a înălţat pe cer de o
palmă, imens,ca o roată înroşiră în foc)
REGELE : ( îl priveşte cu ură. Ca şi cum i-ar fi silă de el ) Dacă este adevărat, Dumitre, voi da
ordin să ţi se taie capul.
DUMITRU : (uimit ) Dar cine sunteţi domniile voastre de îmi vorbiţi aşa ?
REGELE: (râde cu poftă ) Ha ha ha ha ha ha ha ! Astăzi o să am onoarea să dau ochii cu
Basarab. (privindu-l chiorâş ) Şi chiar nu ştii cine suntem ?
DUMITRU : (sincer) Nici prin gând nu-mi trece, pentru că nu v-am mai văzut pe-aici. (mică
pauză) Ba, dacă stau să mă gândesc bine..
REGELE : (către generalul Bella ) De ce întârzie generalii ?
GENERALUL BELLA : (oftând) O să trimit curierul după ei, Măria ta.
DUMITRU : (cască ochii mari ) Măria taa?
REGELE : Ei, acum ai aflat cine suntem, Dumitre?
DUMITRU : (socotind ) Cred că sunteţi huni..sau avari mai degrabă.
REGELE : (îşi dă capul pe spate şi râde cu poftă ) Ha ha ha ha ha ha ha !

21
NEBUNUL : (făcând tumbe) Ha ha ha ha ha ha ! (îl loveşte cu sabia peste scăfârlie) Suntem
unguri, bă, prostănacule ! Suntem maghiari, dacă ai auzit cumva cuvântul acesta !? (îl mai
loveşte încă o dată . Da de unde dracului să auziţi voi de maghiari dacă staţi toată ziua în
vizuini şi în găuri de şerpi. Mai na una, ca să ţii minte! (Dumitru încearcă să se ferească )
DUMITRU : (sincer mirat ) Unguri ? (mică pauză ) Hmm! Huni, avari, gepizi, goţi, vizigoţi, de
ăştia am auzit.. (ca şi cum şi-ar fi adus aminte ) Aaaa! Acum înţeleg.
REGELE : Parcă ştiam că voi vedeţi prin timp ?
DUMITRU : Văd, Măria ta, văd...E adevărat..Dar ochii mei văd mai bine în depărtare decât
aproape. De aia nu ştiu cine sunteţi.
REGELE : Şi de ce făceai focul ?
DUMITRU : Măria ta. (respiră adânc ) Întâi că eu sunt pus, asta e treaba mea, altă treabă nu am,
să răspund de cer, Înălţimea ta. Şi eu , de când mă ştiu, asta fac, fac focul ca să iasă fum. (mică
pauză ) Că dacă nu faci focul nu iese fum, Măria ta. (gest ) Fumul se înalţă la cer şi susţine
cerul, Înălţimea ta. Că dacă fumurile care se înalţă la cer n-ar susţine bolta cerească ar fi vai şi
amar de noi. (privindu-i în ochi ) S-ar surupa cerul peste capetele noastre şi ar fi vai şi amar de
scăfârlia noastră, Înălţimile voastre.
REGELE : (îl priveşte îngrozit) Cum, şi tu faci tot lucrul acesta ? (în depărtare se aude
melancolic un sunet de corn)
GENERALUL BELLA : (frecându-şi mâinile bucuros) În curând vor sosi generalii, Maiestate.
REGELE : (uitându-se la soarele care s-a înălţat deasupra codrilor) Sunt nerăbdător să-i văd,
generale Bella. Nu peste mult timp vom porni atacul. (lui Dumitru) Şi te ocupi şi tu cu acelaşi
lucru, ai ?
DUMITRU : Care lucru, Măria ta ?
REGELE : ( ironic ) Te ocupi cu susţinerea cerului.
DUMITRU : (firesc ) Da, Măria ta. Că vezi, Înălţimera ta, cum devine situaţia ? Acum câteva
zile am avut o presimţire, care apoi mi s-a adeverit în vis...Se făcea, Măria ta, că mulţi oameni,
cu cai şi cu care treceau printre două dealuri. Sau, mai bine zis, printre doi munţi, că erau măi
înalţi. Ştii, Măria ta. (gest, îngroşându-şi glasul ) Şi deodată, Maiestate, deodată, aud un bubuit,
Măria ta, înspăimântător. Dar ştii ce e aia înspăimântător? Înspăimântător rău de tot, Maiestate.
(mică pauză ) Şi unde începe pămâmtul să se cutremure şi să se despice. Şi cerul să se crape...
(gest halucinant ) Curgeau, Măria ta, bucăţi de cer, întregi, mari cât o pădure, Înălţimea ta. Că
ştie Măria ta că cerul este de sticlă, de piatră albastră…Şi fulgere, şi zmoală topită, şi şerpi şi
trunchiuri de copaci, şi stânci şi ape, Luminăţia ta..Vai, şi se auzeau de peste tot pământul
gemete şi urlete, Măria ta...Şi se vedeau râuri de sânge,şi fluvii de sânge (crescendo, ca o
jelanie, Dumitru este acum un povestitor îngrozit, care suferă ), mări de sânge spumegând,
luând leşurile, coastele, râpile la vale. (urlând, înfiorător, regele şi generalul Bella îl privesc
îngroziţi ) Urgie mare şi vaier cum nu s-a mai pomenit pe pământ, de când este pământul, Măria
ta. (se lasă o tăcere de gheaţă.Toţi au rămas înlemniţi )
REGELE : (se reculege ) Ai visat tu asta, omule ?
DUMITRU : (îşi face cruce .Redevenind omul care era ) Jur...Măria ta. Pe ce am mai sfânt !
CEILALŢI : (sunt încă îngroziţi, sub efectul celor povestite de Dumitru) Măria ta...
GENERALUL BELLA : (înspăimântat ) Să părăsim acest pământ blestemat, de lunatici şi de
sălbatici, Măria ta. Acasă ne aşteaptă cetăţile şi palatele noastre, danţurile şi femeile, Maiestate.
Jocul, petrecerile...

22
REGELE : ( încruntându-se ) Să fie luat şi dus la ceilalţi prizonieri. Acum avem alte treburi.
(către generalul Bella . Mândru, cu mâna ridicată ) Din clipa aceasta consideraţi-vă învingători,
generalii mei! Să sune cornul !

SCENA 12

În scenă au intrat generalii Arpad, Gory şi Bey, urrmaţi de gărzile şi ofiţerii lor.

GENERALUL ARPAD : (înclinându-se ) La ordinele, maiestăţii sale. (raportând) Aşa cum aţi
ordonat, Înălţimea voastră, armata mea a ocupat poziţiile de luptă. Suntem pregătiţi pentru
începerea atacului.
GENERALII GORY ŞI BEY : (milităreşte ) Maiestate! Oştile noastre sunt gata de luptă...Au
înconjurat bârlogurile şi vizuinele sălbătăciunilor lui Basarab şi acum aşteaptă numai ordinul de
atac al Maiestăţii sale.
REGELE : (cu mâna ridicată ) Prea bine, generalii mei. Ştiam eu că am cei mai viteji generali şi
ofiţeri..(mică pauză, priveşte mândru în zare) Atunci dacă toate preparativele de luptă sunt gata
să începem atacul! (sună trâmbiţele. Din codri se aud răgnete de asalt, urlete, schelălăituri de
lupi şi de vulpi, trâmbiţe, nechezat de cai )
GENERALUL ARPAD : (plecând la luptă ) Să fii binecuvântat, Măria ta !
REGELE : (mândru, viteaz ) Atunci să ridicăm tabăra, generalii mei ! Să mi se aducă Ducipal,
viteazul meu cal ! (regele urmat de generalii săi va ieşi prin partea dreaptă a scenei...Un timp se
va mai auzi freamătul bătăliei şi al codrilor, urlete, gemete, schelălăituri de vulpi, scârţâit de
care, tropot de cai)

ACTUL II
TABLOUL I
SCENA 1

În aceiaşi zi, după amiază. Un loc mai deschis în pădure, imensa pădure care în secolul XIV
acoperea aproape toată regiunea subcarpatică a ţării, câmpia română de mai târziu, până la
Dunăre. Se văd în prim plan câţiva stejari uriaşi, iar în planul depărtat trunchiurile nenumărate
ale copacilor care opresc privirea. Cam pe la mijlocul scenei, la baza unui dâmb, se vede un
bârlog de urs. Oştenii Regelui Carol Robert de Anjou au săpat cu cazmalele, sapele şi
târnăcoapele până în adâncul bârlogului (de fapt nu se vede altceva decât o groapă, şi pământul
aruncat pe margini). De pe fundul gropii se vor auzi glasurile oştenilor care sapă...Când şi când
frunzele copacilor foşnesc bătute de adierile toamnei. Prin păduri se aude nechezatul stins al
cailor, comenzi de luptă, urlete, zgomot de cavalcadă, schelălăituri de jivine fugărite, zăngănitul
ascuţit al armelor, scârţâitul carelor, zgomotele înfundate făcute de prăbuşirea arborilor uriaşi.
În prim plan se vede Regele Carol Robert de Anjou, plimbându-se nervos, cu mâna pe mânerul
spadei. Din când în când se opreşte pentru a asculta zgomotul luptei. Acum pare şi mai nervos
şi mai neliniştit. Este urmat de generalul Bella şi de generalul Bey, de alţi ofiţeri. In jur, în
planul doi, se vede garda Regelui. Aceiaşi soldaţi care îl apără tot timpul.

REGELE : Asta este...(dezamăgit ) şi-au bătut joc de noi..(oftează)

23
NEBUNUL : (se scălâmbâie, făcând tumbe. Maimuţărindu-l pe rege) Asta e...Şi-au bătut joc de
noi ..Ha ha ha ha ha ha ha ! Aşa ne trebuie, Maiestate. Unde nu e cap vai de picoare. (se loveşte
cu stângul în dreptul ) Aoleuuu ! Aoleuuu! Ce mă doare picorul, Maiestate!
VOCE : (din groapă, un fel de bolboroseală )
UN OFIŢER : Măria ta ! Măria ta...s-a găsit ceva.
REGELE : (oprindu-se semeţ în loc ) Ce este ? (furios ) Eu pe Basarab îl vreau, domnule Ofiţer.
Pe el îl caut de trei luni de zile...(tare) Să fie tras afară de barbă din bârlogul lui ! (s-a apropiat
de groapă să privească înăuntru)
GENERALUL BEY: (salutând milităreşte ) Şi totuşi, Maiestate, în bârlogul acesta blestemat ne-
au dispărut şaptezeci de soldaţi, numai astăzi. Au intrat unul după altul. I-am văzut, şi i-a văzut
şi Măria ta, cu ochii Excelenţei voastre.
CRONICARUL : (care se zăreşte în partea stângă a scenei, scriind de zor într-un catastif.
Apropiindu-se cu pana în mână ) Dacă îmi permite, Maiestatea sa?
REGELE: ( rigid) Da, scumpul meu Anonimus.
CRONICARUL : Măria ta...Aceşti sălbatici, care nouă ni se par nişte fiinţe ciudate, foarte
deosebite de noi, petrecându-şi timpul pe coclauri, prin păduri şi pe dealuri...cântând toată ziua
din frunză şi din fluier şi făcând versuri populare...sunt de fapt în posesia unor cunoştiinţe şi a
unor ştiinţe foarte adânci privind tainele oculte, vrăjitoria şi magia neagră...( îngrozit şi el ) Sunt
vrăjitori şi magi, Maiestate...Este posibil ca aici să fi fost o intrare în Cetatea subpământeană a
vicleanului Basarab, dar acesta, prin vrajă, s-o fi transformat într-o simplă vizuină de urs. (se
lasă un moment de tăcere. Zgomotele luptei, nechezatul cailor, gemetele soldaţilor, schelălăitul
fiarelor pădurii încă nu s-au stins)
GENERALUL BELLA : Aşa este, Măria ta...Şi eu am aceiaşi impresie.
REGELE : (ca şi ceilalţi de altfel, îngrijorat ) Să fie posibil aşa ceva?
CRONICARUL : Este, Măria ta. (din adâncul codrilor se aude un vuiet înspăimântător)
GENERALUL BEY : Măria ta...
REGELE : ( înspăimântat) Blesteamat pământ...Plin de duhuri rele şi de stihii necurate. (printre
copaci apare un pâlc de soldaţi împingând de la spate un om care pare orb)
OFIŢERUL : ( aducându-l în faţa regelui ) Măria ta, permite-mi să raportez. Am mai prins încă
o iscoadă, Înălţimea ta...(încurcat ) Avea în mână o lumânare şi voia să dea foc la pădure.
(ţipând ) Să ardem ca şobolanii, Măria ta ! (cel prins are o înfăţişare de-a dreptul
dezgustătoare.Faţa, mâinile, capul îi sunt pline de bubube şi de buboaie pline de puroi, urât
mirositoare. Celor care se uită la el li se văd gurile strâmbându-se de silă şi de spaimă )
REGELE : ( îngrozit, înlemnit. După un moment lung de scârbă şi tăcere, furios) Tu cine eşti,
omule ? Pari a fi moartea în persoană.
OMUL : (cu mâinile tremurând, umil ) Eu sunt Io Iov...Oameni buni...Da voi , domnile voastre ,
cine sunteţi ? (privind în groapă ) Ce groapă mare aţi săpat ! (tăcere, îl privesc stupefiaţi ) După
o groapă umblu şi eu pe lume, oameni buni, şi n-o găsesc.Amarnică soartă mi-a dat Dumnezeu..
CRONICARUL : (notând) Al cui ai zis că eşti, omule ?
IOV : ( trist, povestind ) Sunt Iov al lui Constandin al lui Iov, al lui Cheorghe al lu Iov, al lu
Nicolae al lu Iov din obştea cea mare de pe malul Oltului
REGELE : (aspru, furios) Dacă ne spui unde se ascunde Basarab cu ceata lui de bandiţi şi
nespălaţi, te lăsăm să pleci să-ţi vezi de treburile tale.
IOV : (părând că se trezeşte ) Da, dar cine sunteţi voi ? Că eu v-am spus cine sunt.
GENERALUL BEY : ( arogant) Suntem oastea maghiară condusă de ilustru Principe al
Ungariei, Măria sa Carol Robert de Anjou.

24
IOV : (ca şi cum ar înţelege ) Aaaa! Mă miram eu de ce nu ştiam! (tare ) Rostul meu pe lume
este să caut ziua de ieri...oameni buni. Umblu prin văi, prin păduri, pe coclauri cu lumânarea în
mâini şi caut ziua de ieri.
TOŢI : (îl privesc îngroziţi. Pe feţe li se citeşte sila şi oroarea ) O, Doamne !
O VOCE DIN ADÂNCUL GROPII : (urlând înfundat ) Măria ta, am găsit ! În sfârşit, am găsit.
(mişcare, câţiva ofiţeri se reped în groapă, oştenii înconjoară groapa, agitaţie mare . Într-un
târziu regelui i se aduce de către Ofiţer 1 o armură, pe o tavă de argint)
OFIŢERUL : (prezentându-i tava ) Măria ta...s-a găsit această armură şi aceste monezi. (i se
arată Regelui grămezile de aur)
TOŢI : (se strâng curioşi în jurul Regeleui şi privesc cu gurile căscate) Aur! Mult aur ! Aur !
Aur !
REGELE : (uluit, fericit ) Un adevărat tezaur, generale Bella...
TOŢI : ( fericiţi,avizi ) Aur ! Aur, Măria ta, e mult aur !
REGELE : (figura îi devine deodată serioasă . Aducându-şi
aminte ) Pe Basarab îl vreau ! (ceilalţi îl privesc îngheţaţi) Eu pe Basarab îl vreau prins !
OFIŢER 1: (aduce pe o tavă de argint o platoşă de aur. Pe tavă se văd grămezi de monede de aur
) Am mai găsit, Maiestate ceva. De altfel cred că am dat peste o mină de aur.
TOŢI : (uluiţi, fericiţi ) Aur ! Aur ! (crescendo ) Aur , Măria ta, aur!
GENERALUL BELLA : Maiestate, se pare că am dat peste tezaurul ticălosului de Basarab.
Înseamnă că Basarab trebuie să fie pe aproape.
OFIŢER 1 : Se pare, maiestate, că subsolul acestei ţări, locuită de sălbatici , este plin de aur. De
ce să-l mai căutăm pe Basarab dacă am găsit atât de mult aur ? Îi luăm tot aurul şi plecăm.
REGELE : (încruntându-se, lui Iov ) Te-am întrebat,
nefericitule, unde este ticălosul de Basarab? Şi nu mi-ai răspuns.
IOV : (cu bunăvoinţă ) Cum să nu , Măria ta...Îţi spun..Da..să-mi...promiţi..
REGELE: ( furios, gata să-l străpungă cu sabia ) Nici o dorinţă, ticălosule ! (gâfâie ) Unde este
laşul de Basarab cu oastea lui ? (urlând ) Eu asta vreau să ştiu!
IOV : (calm ) Nu e laş, Măria ta...De ce să fie laş?
REGELE: ( turbat de furie, îi pune sabia în piept) Unde e ? (tremură de furie ) unde e ,
spurcăciune, spune o dată , unde este !
IOV : (sincer, oarecum vesel ) A plecat în excursie, Măria ta. La plimbare pe lumea ailaltă .
Numai o ţâră.,.cât stai Măria ta pe aici pe la noi, pe pământul nostru.
REGELE : ( scrâşnind ) Mă, ticălosule, bestiilor..
IOV : Când a văzut că vii Măria ta cu oastea şi-a luat şi el oastea şi ţara şi a plecat pe lumea
ailaltă. Unde va sta cât stai Luminăţia ta la noi. Apoi după ce pleci vine şi el înapoi.
REGELE : (calm, cinic, scrâşnind, îi pune sabia la gât ) De unde ştii tu toate astea, urâciunea
pământului?
IOV : (simplu, binevoitor ) Păi el mi-a spus, Măria ta.
REGELE : Ai vorbit tu cu el ?
IOV: (firesc) Da, Măria ta...
REGELE : (ironic ) Juri ? Pe ce juri ?
IOV: Pe toate bubele mele, Măria ta.
REGELE : (împungându-l cu sabia în beregată, Iov se retrage mereu) Dar n-am înţeles de ce
cauţi ziua de ieri?
GENERALUL BELLA : Îşi bate joc de noi, Maiestatea ta.

25
IOV : A, Măria ta. Asta e o poveste mai lungă. Ar trebui Înălţimea ta să asculţi povestea vieţii
mele.
REGELE : (abia stăpânindu-se ) Te ascult…Da mai repede! (către ofiţeri şi soldaţi ) Voi săpaţi
mai departe. ( prin păduri se aud ţipete de luptă, ordine răstite, nechezat de cai, zgomot de
săbii. Sunetele şi zgomotele făcute de uneltele cu care soldaţii scormone pământul, cotrobăind
şi lărgind vizuinele şi bârlogurile fiarelor se aud peste tot. Din când în se aude zăngănit de arme,
înjurături, ordine răstite, gemete , câini şi lupi care urlă lung a morţiu)
IOV: ( ca şi cum ar povesti ) Măria ta, eu eram cântăreţ din frunză şi din fluier...Şi poiet al
obştii...Şi pentru că eram cel mai bun m-a blestemat Dumnezeu ca orice boală o lovi pe semenii
mei să treacă asupra mea. (tare , dureros ) Eu iau toate bolile asupra mea, Măria ta, şi astfel
poporul meu e mai sănătos şi mai curat.
REGELE : (uimit, s-a mai calmat ) Dumneata pari mai degrabă filosof decât poet. Ca toţi
ceilalţi ai şi tu o doagă sărită.
IOV : Cum zici, Măria ta...
UN OFIŢER : Am mai găsit ceva, Maiestate. Încă un coif de aur! (aduce pe o tavă un coif de
aur şi o hârcă )
IOV: ( privindu-le atent ) Aha, cred că ştiu ale cui sunt. Coiful ăsta şi hârca sunt ele lui
Orontes...Regele Orontes, Înălţimea ta, trebuie să fi auzit de el.
REGELE : (mirat ) Orontes? Cine a fost regle Orontes ?
IOV : Un strămoş de al lui Basarab, Maiestate..A domnit peste triburile burilor acum două mii
de ani. Aşa se numeau dacii care locuiau în dreapta Oltului...Asta e armura lui, i-o cunosc bine.
Şi hârca la fel.
REGELE : (examinându-le cu atenţie ) Într-adevăr , par a fi ale unui rege...
IOV : Ce spun eu aşa este, Măria ta. Acum te-ai convins.
REGELE : ( pentru prima dată îl priveşte cu interes ) Şi încotro ziceai că te duci?
IOV : Mergeam către trecut, Măria ta...Căutam ziua de ieri...cum vă spusăi, şi Înălţimea ta nu
vrusăşi să mă crezi.
REGELE : (după ce s-a gândit un timp ) Şi de ce ai luat-o către trecut...?
IOV: Păi, Măria ta, să duc bubele astea cât mai departe.
REGELE : (zgomotele făcute de soldaţii care răscolesc pământul
au devenit asurzitoare. Se aude zăngănit de arme, urlete, gemete ) Înţeleg...Iată ce te întreb
acum? Dar să-mi spui sincer. (strigă ) Îl voi găsi eu pe Basarab să-l înving sau nu ?
IOV : (vorbind şi el tare ca să se audă ) Nu ştiu, Maiestate, nu ştiu. Eu nu pot să văd în viitor ,
văd numai în trecut...(pauză ) Da , dacă ai venit să-l învingi pe Basarab şi să stârpeşti poporul
acesta...Eu ţi-o spun de la început, Măria ta, mai bine mergi, Înălţimea ta, sănătos, acasă...Pe
ăştia nu vei putea , Maiestatea voastră, să-i învingi.
REGELE: (acum zgomotul de fond al luptelor parcă a mai scăzut. Soldaţii care sapă vizuinile
cât mai adânc în pământ par a fi obosit) Şi de ce, mă rog ?
IOV : Ăsta e neamul dracului, Măria ta. E mai tare ca piatra...Şi e greu de priceput, nu ştii de
unde să-l apuci, dacă vrei să-l înţelegi şi să-l învingi.
REGELE : (încruntat) Adevăr grăieşti...Să fie chemaţi prizonierii.
IOV : Şi apoi, Înălţimea ta eşti un rege deştept, nu unul prost.
REGELE : (tresărind ) Ce-ai spus, spurcăciune ?
IOV : (umil, fricos) Iertare, Măria ta, am zis că vă spui şi eu adevărul. Că aşa mi-ai cerut,
Maiestate, să-i spun Măriei tale numai adevărul.

26
REGELE : (uimit de îndrăzneala prizonierului, dar şi interesat ) Şi de ce îmi spui adevărul
acesta ?
IOV : Pentru că Măria ta eşti un rege deştept. Cel puţin aşa arăţi. Nu prost, aşa
cum suntem noi, ăştia pe care au pus oştenii Măriei tale mâna. Şi care suntem ăi măi proşti.
REGELE : (şiret) Şi dacă sunt un rege deştept ce trebuie să fac?
IOV : (simplu) Mai nimic, Măria ta. Să-ţi iei oastea şi să te întorci cu ea acasă.
REGELE: Mâhî ! (mică pauză ) Poţi sp-mi explici şi de ce ?
IOV: (mândru că e băgat în seamă ) Cum nu, Măria ta !.Ascultă-mă Înălţimea ta pe mine. Ăsta e
poporul dracului, nu-l poate cuceri nimeni, că se ascunde prin văgăuni şi viziuini. Dar dacă este
lăsat în pace se distruge singur.
REGELE : (uimit, viclean) E , pe dracu ? Cum vine asta?
IOV : (apropiindfu-se de rege, ca şi cum ar vrea să-i spună un secret la ureche ) Măria ta…
(regele se dă scârbit doi paşi înapoi.Ofiţer 1 îi pune sabia în piept lui Iov)
REGELE : ( îngrozit) Nu mă atinge , spurcăciune !
IOV : (insistă, ducîndu-şi palma la gură) Măria ta, Măria ta...Să-ţi spui o taină..Ăsta e un popor
care se autodistruge singur. Nu e nevoie să vină alţii din afară să ne distrugă, că ne mâncăm noi
între noi, singuri. Da număi să fim lăsaţi în pace. Că dacă vin alţii peste noi să ne cucrerească,
iar ne adunăm şi nu ne mai mâncăm între noi. Să le spui , Măria ta, la neamurile din jur, ori la
turci, să nu măi vină peste noi, să ne lase dracului în pace , ca să ne mâncăm între noi. Să ne
devorăm, să dispărem o dată ca popor, că noi asta vrem. Da nu putem din cauza ălora care tot
vin peste noi să ne cucerească.
REGELE : (care l-a ascultat îngrozit, scârbit) Nu mă păcăleşti? Nu vreţi să scăpaţi de noi şi nu
ştiţi cum ?
IOV : (de terabă ) Nu , Măria ta, cum să vreau eu să-l păcălesc pe Măria ta?
REGELE : ( inteligent, speră să afle adevărul ) Şi de ce zici că vă mâncaţi între voi? (mică
pauză ) N-aveţi ce mânca, de ce să vă mâncaţi între voi? Ce dracului aveţi ? Ori nu sunteţi în
toate minţile!
GENERALUL BELLA : Sunt nebuni, Maiestate, ăştia sunt dilii ! Păi, Măria ta nu ţi-ai dat
seama pănă acum ?
IOV : (gest cu mâna ) Nu, Măria ta. Să fie Înălţimea ta sănătoasă. Avem ce să mâncăm. Dar aşa
e neamul nostru, aşa suntem noi făcuţi. Avem sămânţa asta în noi, să ne mâncăm între noi, până
când ne distrugem. Păi n-au dispărut aşa, şi tracii şi dacii? Ce spui, Măria ta, cu boala asta nu te
joci, e mai rea ca ciuma.
REGELE : (curios ) E o boală asta, ce este? Cred că vine de la faptul că sunteţi sălbatici şi
nespălaţi. Că nu văspălaţi.
IOV : (binevoitor) Nu, Măria ta, nu de aici vine, boala asta. Ci de la traci, de la daci, Maiestate.
(mică pauză ) De aceea ziceam eu , Măria ta, dacă eşti un rege deştept...Dacă nu, nu, Măria ta.
Poţi să stai aici , în ţara asta, cât vrei, că degeaba stai.
REGELE : (meditează la ceea ce a auzit de la Iov) Îmi pare rău, dar nu pot să cred aşa ceva.
(mică pauză ) Vreţi să mă păcăliţi, spurcăciunilor, asta vreţi !
OFIŢERUL 1: (aducându-i pe prizonieri) I-am adus , Măria ta.
IOV : (trist ) Noroc, Dumitre...Noroc, Constandine !
GHEORGHE : Noroc ,Iovule, te prinsără şi pe tine, bă ?
REGELE : (nervos ) Până acum nu l-am găsit pe Basarab, chiar dacă am săpat toate vizuinele,
până în fundul lor. Voiesc să ştiu unde este! Vă întreb pentru ultima oară. (fierbe, abia
stăpânindu-se)

27
IOV : (umil) În lumea morţilor, Măria ta, unde să fie? (mică pauză ) Lasă-l, Măria ta, acolo
unde este. Că stă bine.
GHEORGHE : (liniştit) Pe lumea ailaltă, Înălţimea ta. S-a dus să se plimbe în excursie pe acolo.
REGELE : (în culmea furiei ) Să fie străpunşi toţi cu suliţele!
OŞTENII: ( îi astrăpung cu suliţele.Un moment prizonierii se chircesc de durere şi cad morţi la
pământ. Apoi, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic se ridică de la pământ , calmi, scuturându-şi
hainele. Regele , ofiţerii şi soldaţii au rămas împietriţi)
GENERALUL BELLA : (cu gura căscată de groază ) Măria ta… (urlând , gata s-o rupă la fugă )
Măria ta..Sunt vrăjitori, Înălţimea ta ! (tropăie , vrea să fugă , să se ascundă undeva)
CRONICARUL: (speriat şi el ) Posedă ştiinţa magiei, maiestate. Cu ăştia nu ne putem bate.
REGELE : (are ochii holbaţi. Soldaţii, apoi ofiţerii o rup la fugă îngroziţi )
REGELE, GENERALUL BELLA, CRONICARUL : (privesc cu spaimă, înmărmuriţi )
IOV : (bucuros) Uf...Imi trecu. Mi să pusă un junghi în coastă, Gheorghe...Vai, mai să mă
doboare. Acum îmi trecu.
GHEORGHE : (către rege ) Bună ziua, Măria ta. Eu fusăi o ţâră pe lumea ailaltă. Dădui o raită,
că mă trimisăşi Măria ta. Îl văzui pe Basarab.
DUMITRU : Aşa e , Măria ta, îl văzui şi eu.
CONSTANDIN : Şi eu, Măria ta. Mă întrebă ce mai face Înălţimea ta, dacă mai ai de gând să
mai stai mult pe la noi. (mică pauză ) Dacă nu, să-i faci o vizită pe lumea ailaltă.
REGELE : (încă uluit şi îngrozit ) Eu ? Să-i fac o vizită ? Lui Basarab?
CONSTANDIN : Da, Măria ta...Cu toată oastea, cu ofiţerii şi ghinăralii Măriei tale. (acelaşi
fundal sonor, nechezat de cai, unelte care sapă şi răscolesc pământul, zăngănit de arme, scârţâit
de care de luptă, gemete )
GENERALUL BEY : (întorcându-se ruşinat după ce a rupt-o la fugă, împreună cu ofiţerii )
Măria ta...
REGELE : ( furios ) Laşilor ! aţi fugit ca nişte laşi! Ca nişte fricoşi!
GHEORGHE : Fă-i, Măria ta, Domnitorului nostru , Basarab ,o vizită sub pământ, pe lumea
aialaltă ! Te rugăm noi !
DUMITRU: (îngenunchind ) În genunchi te rugăm, Măria ta .
REGELE : (căutînd ceva . Oştenilor care se întorc la regele lor) Continuaţi să săpaţi ! (urlând )
Săpaţi până în fundul pământului ! Până vom da de fiara de Basarab, ascunsă în fundul
vizuinii!
IOV : Da, Măria ta...Numai că poarta prin care se intră în lumea ailaltă nu e pe aici ! Degeaba
săpaţi în locul ăsta. (arată cu degetul ) În altă parte e poarta aia. Prin altă parte se intră în lumea
ailaltă.
REGELELE: (aspru, soldaţilor şi ofiţerilor ) Săpaţi în continuare. (urlînd ) Hai, apucaţi-vă o
dată, puturoşilor, de săpat, că n-o să stăm în ţara aceasta o mie de ani !
GHEORGHE : (ca pentru el şi ai lui ) Dacă aţi venit de la mii de kilometri să vă săpaţi
mormântul aici, săpaţi-l.
REGELE : (scrâşnind ) Duceţi-i! Pe toţi cinci. (prizonierii sunt luaţi ) Săpaţi, săpaţi! Până în
fundul pământului ! Până vom da de ticălosul de Basarab, în fundul vizuinii ! (îşi ia capul în
palme , gemând ca un nebun) Blestemată fie ziua cînd am pormit acest războii! (urletul i-a
davenit sălbatic ) Blestemat fie neamul acesta de sălbatici, şi de rătăciţi. (rămâne cu capul în
mâini mult timp, gemând. Soldaţii sapă de zor. Acelaş zgomot se ridică de peste tot. Cînd şi
cînd se aude zăngănit de arme şi nechezat de cai )

28
 SCENA 2

În scenă pătrund generalii Arpad şi Gory. Regele e în aceiaşi poziţie.

GENERALUL ARPAD : Măria ta...Maiestate... (e agitat)

REGELE : (ridică ochii încet. Parcă ar avea minţile rătăcite )
GENERALUL GORY : Maiestate.. (tremură de furie şi de spaimă )
GENERALUL ARPAD : (îngrozit, urlând) Maiestate ! Diavolul de Basarab şi-a bătut joc şi de
data aceasta de noi ! Îmi pierd minţile, Înălţimea ta ! La fel şi soldaţii şi ofiţerii mei. Am
scormonit toate vizuinele şi găurile pământului, până în fundul lor. (tremurând ) N-am găsit
nimic, Maiestate. Dar aboslut nimic.
GENERALUL GORY : Soldaţii mei sunt speriaţi, nemâncaţi, însetaţi, Maiestate. Caii ne mor
de foame şi de sete , Înălţimea ta... (gata să plângă ) Trei sute de soldaţi şi de ofiţeri au intrat în
vizuini şi nu s-au mai întors.
REGELE : (rânjind, cu minţile pierdute ) Mie îmi spuneţi...?
GENERALUL ARPAD : (tremură, tropăie ) Măria ta...trebuie să facem ceva ! (gâfâie ) Aşa nu
se mai poate. În curând vor veni ploile de toamnă, se va pune gerul şi ninsoarea, Maiestate !
REGELE : (negru, urlând , apucat de pandalii) Blestemat fie pămîntul acesta, cu toţi ticăloşii
care stau pe el!
GENERALUL BELLA : (umil, înclinându-se ) Să ne întoarcem acasă, Măria ta. Ne aşteaptă
castelele nostre călduroase, soţiile noastre...frumoase şi dulci, Maiestate...muzica, danţurile...
(bolnav) maiestate.
REGELE : (urlând ca un nebun ) Ascultaţi ordinele mele ! (mică pauză, gâfâie ) Nu se întoarce
nimeni acasă. (tăcere dureroasă, prin păduri se aud schelălăiturile vulpilor, nechezat de cai,
gemete, zăngănit de arme ) Să se sune oprirea atacului...Să fie întinse corturile, iar străjile să fie
întreite. Garda să stea tot timpul în jurul regelui. Ne putem aştepta oricînd la un atac prin
surprindere. Regele închide ochii. Este epiuzat, abia mai respiră )

TABLOUL 2
SCENA 1

Acelaş decor. În fundul scenei a fost înălţat cortul regelui maghiar, Carol Robert de Anjou. Pe
lături se văd ofiţerii şi soldaţii de gardă. In faţa cortului se vede Tronul regesc. Regele şade
abătut pe un trunchi de copac. În preajma lui se văd aşteptând, generalul Bella , Cronicarul şi
Nebunul regelui. E o noapte cu lună ca în basme. Din adâncul pădurii se aud când şi când ţipete
şi zgomote înfricoşetoare.

NEBUNUL: (apropiindu-se de rege) Măria ta...Înţeleg suferinţa maiestăţii sale..Aş face orice ,
numai ca să-ţi înveselesc sufletul.
REGELE : (trist, oftând ) Îţi mulţumesc, Horaţius...Dacă te-ai purta ca un saltâmbac mi-ai face
mai mult silă. De un sfetnic înţelept şi cu gândire adâncă aş avea nevoie.
NEBUNUL : Tot eu sunt acela, Măria ta.
REGELE ) : (clătinând capul ) Ştiinţa ta de carte nu-mi ajunge, bunul meu nebun, pentru a lua
cea mai bună hotărâre...
RNEBUNUL : (plin de omenie ) Ai încredere în mine, Măria ta. Ştii bine că ţi-am fost de ajutor
şi la bine şi la rău, Maiestate.

29
REGELE : (privindu-l în ochi ) Atunci, ce ne sfătuieşti?
NEBUNUL: ( convins ) Să plecăm, Măria ta. Să plecăm acasă cât mai repede. De trei, patru luni
batem câmpii, coclaurile şi pădurile pline de mărăcini ale pământului ăsta blestemat. (tare ) Ne
luptăm cu strigoii, Măria ta, n-ai văzut ? Ăsta e popor de strigoi, nu de oameni. (din adâncul
pădurii vin schelălăituri de vulpi şi de lupi, zăngănit de arme, nechezat de cai, ţipete, comenzi
răstite, trâmbiţe, peste care se ridică fericite glasurile cocoşilor sălbatici. Cei doi ascultă înfioraţi
)
REGELE : (abătut) Aşe e, precum zici, Horaţius. (o cucuvaie şi un huhurez încep să cânte de
mama focului ) Să ne fie sortită oare o întoarcere ruşinoasă la Buda ? (clatină capul ) Mai bine
moartea, pieirea demnă, Horaţius...gloriasă.
NEBUNUL : Măria ta...De când umblăm ca nişte bezmetici pe coclaurile acestea am ajuns şi
noi nişte strigoi...Oastea este înjumătăţită, înfometată, sleită de puteri, caii ne-au murit...soldaţii
sunt cu moralul la pământ.
REGELE : (tace un timp) Aşe e..am luat hotărârea ca de mâine să ne retragem încet, încet, către
trecătorile din munţi, pentru a ajunge în Transilvania. Unde vom fi la adăpost.
NEBUNUL : (oftează uşurat ) E o hotărâre înţeleaptă, Măria ta.
REGELE : (Ofiţerului ! ) Să-mi fie adus prizonierul care a fost prins azi...(un oştean îl va aduce
pe Iov împungându-l cu suliţa de la spate)

SCENA 2

OŞTEANUL : L-am adus, Înălţimea ta.

IOV : (înclinându-se respectuos) M-ai chemat, Măria ta ?
REGELE : ( ca un om de treabă ) Şezi, rogu-te jos...(îi arată cu o mişcare a capului ) Vreau să
vorbim ca de la om la om, ca de la filosof la filosof..
IOV : (trist, pe gânduri) Înţeleg, Măria ta..Văd că eşti foarte trist.
REGELE : Aşa e, sunt foarte mâhnit...
IOV : (oftând şi el) Şi noi suntem, Măria ta, tare necăjiţi (îndurerat)
Sate, semănături, prisăci, fraţi, rude...s-au dus. S-a ales praful de totul, Măria ta. Numai jale şi
nenorociri. (tace un timp. Regele oftează şi el ) Măria ta , îmi eşti drag, că parcă eşti un altfel de
cotropitor... Nu eşti ca avarii, ca gepizii, ca vandalii, pecenegii… eşti altfel, nu ştiu cum. Cred
că unde eşti filosoc, Măria ta.
REGELE : (corectându-l ) Filosof se zice, nu filosoc. Mai duceţi-vă şi voi pe la şcoli, prin
Europa, nu staţi toată ziua prin păduri.
IOV : (sigur pe el ) Nu, măria ta, să avem iertare. Măria ta eşti filosoc, nu filozof, că dacă erai
filosof nu veneai cu războiul asupra noastră.
REGELE : (tresare, îl priveşte cu atenţie) Cum aşa ?
IOV : Simplu, Măria ta, filosofii nu pleacă să le ia altora pământul şi să omoare oameni prin
păduri. Dacă sunt filosofi cu adevărat şi nu sunt nişte proşti, care se cred filosofi.
REGELE : ( în sinea lui îi dă dreptate ) S-ar putea să ai dreptate.. Însă eu tot nu vă înţeleg ca
popor. Oricât m-aş strădui...Aveţi o psihologie tare ciudată.
IOV : ( nu înţelege) Ce e aia Pirologie, Măria ta?
REGELE : (inervat) Se zice Psihologie nu Pirologie. (privindu-l în ochi ) Adică aveţi un suflet
tare ciudat, greu de înţeles, de prins.
IOV : (făcând pe prostul ) Aşa e, Măria ta, n-o să-i prindă nici dracu.

30
REGELE : (privindu-l în faţă ) Ce fel de oameni sunteţi voi ? (din pădure vin sunetete şi
zgomote de luptă, se aude schelălăitul fiarelor fugărite, scrâşnetul sapelor şi al tîrnăcoapelor cu
care sapă oştenii încercând să dea de fundul vizuinelor )
IOV : (care s-a gândit un moment) Vezi, Măria ta...pe aici, pe pământul nostru, au trecut o mie
de ani, ba avarii,ba goţii, ba gepizii, ba vizigoţii, ba cumanii, ba tătarii...ba dracu, ba lacu...
(gest) treceau toţi aşa, într-un iureş, aşa , ca vântul, ca o morişcă. (tare şi comic). Uuuuuuu!
Uuuuuu! Toţi treceau prin bătătura noastră, Maiestate, încolo şi încoace, uuuuu! Uuuuuu1 şi
asta ne-a zăpăcit de cap. Iureşul ăsta al popoarelor migratoare, sau cum dracului le-o mai zice,
că nu erau decăt nişte cete de pradă, ne-a zăpăcit pur şi simplu. Ne-a turmentat, ne-a căpiat pe
toţi de cap ! (comic , tare ) Ne-a aiurit, Înălţimea ta. De asta suntem noi, romînii, aşa de zăpăciţi
şi de căpiaţi.
REGELE : (care l-a ascultat cu atenţie ) Da, înţeleg...Nici pentru voi n-a fost uşor.
IOV : Vezi, Măria ta...(tăcere. Luna trece peste arbori poleind pădurile, văzduhul. E o noapte de
vrajă. Departe în adâncul codrilor se aude zgomot de lupte, nechezat de cai, cântecul sinistru,
prevestitor de nenorociri al unor cucuvăi. Cei doi ascultă înfioraţi )
GENERALUL BELLA : (tremurând ) Simt cum mă trec fiorii morţii, Măria ta.
IOV : Da, pentru că suntem prieteni, îmi permite, Măria ta, să-i spun ce am pe sufelt ?
REGELE : (surprins ) Cum să nu, prietene. Doar suntem filosofi amândoi
IOV :(oftînd ) Hei,hei, ce bine era, Măria ta, dacă în loc să vii cu război asupra noastră, ai fi
venit aşa, în plimbare, în excursie...Aşa cum s-a dus Basarab al nostru pe lumea ailaltă...(vesel )
A mai făcut şi el o plimbare, să-şi clătească ochii. (zâmbeşte amar)
REGELE : (ironic, şiret ) Aşa ?
IOV : (cu nostalgie ) Să fi venit, Măria ta, în plimbare pe la noi...Aşa ca pe la nişte prieteni.Te
aşteptam , Măria ta, cu pâine şi sare, cu flori, cu dansuri populare, cu cântece...Ce mai...Ar fi
fost grozav. ..Aşa, ai văzut, Măria ta, că ăsta e poporul dat dracului. O fi el cam căpiat aşa de
cap, că l-a căpiat istoria asta nebună, da să ştii, Măria ta, că nu e popor rău. Are sufletul bun.
(oftează )Şi dacă, Măria ta, ai fi ştiut cum să-l iei, ai fi fost mult mai câştigat. (ca o concluzie )
Ba, dacă stau să mă gândesc bine, poporul ăsta e nărod de bun ce este , Măria ta... (mică pauză )
Păcat...Mare păcat.
REGELE : (care n-a înţeles ) Ce e ? Cum ai zis?
IOV : (amărât) E nărod de bun ce este, Măria ta. Tot ce are măi bun dă la alţii...Măriei tale, de
pildă, ţi-ar fi dat şi lapte de pasăre, dacă ai fi venit, aşa, în vizită pe la noi...Şi el ar fi mâncat
ceapă, sau ar fi răbdat. (oftează ) De, Măria ta, aşa suntem nou, rumânii ăştia! (prin arbori se
aude trecând o suflare de vânt rece)
NEBUNUL : Brrrrr! ...S-a pus frigul, Măria ta. În curând or să vină ploile reci, zăpezile.
REGELE : (furat de gânduri ) Aşa ?
IOV : Da, Măria ta, să fi venit ca prieten...Ţi-am fi dat şi hainele de pe noi.
REGELE : (căindu-se ) Cred că spui adevărul. Dar acum e prea târziu. (oftează )
IOV : Jur pe toate bubele mele, că spun adevărul, Măria ta.
REGELE : (trist, gândindu-se ) Să fi ştiut eu lucrul acesta...Am avut eu o presimţire când am
plecat în canpania aceasta militară. O strângere de inimă, aşa. Parcă mi se pusese un pietroi în
stomac.
IOV : Păi vezi, Măria ta. Dacă mă aveai pe mine ca sfetnic, şi nu pe dilimache ăsta care face
tumbe pe lângă Măria ta, alta ar fi fost situaţia.
REGELE : (hotărât) Te iau sfetnicul meu ,dragă Iov. C-ai mei sunt nişte dobitoci. Numai
tâmpenii îmi spun când îi întreb ceva. Primeşti ?

31
IOV : (îngândurat ) Să mă mai gândesc, Măria ta...Am şi eu treburi de îndeplini pe lumea asta.
Ce, crezi că noi suntem aşa de capul nostru. Eu, de pildă, sunt blestemat să caut ziua de ieri. Şi
să nu crezi, Măria ta, că asta e treabă uşoară. (mică pauză ) Auzi, Măria ta. Şi mai vreau să-ţi
măi spun un secret. (gest ) Da trimite-i pe oamenii ,ăştia ,ai Măriei tale, măi încolo, să nu mă
audă.
REGELE : (le face semn să se îndepărteze, deşi Iov va vorbi tare, ca să fie auzit) Te ascult, zii.
IOV : Vezi, Măria ta. Pământul ăsta e blestemat. La noi, pământul şi cerul formează un fel de
capcană, cum e cursa de şoareci. (gest ) Cine intră, cine pune piciorul pe pământul ăsta venind
cu război, cerul, clap! Clap! Gata, a căzut şi s-a închis, l-a prins în capcană. (tare ) Şi cine a
căzut în capcană, Măria ta, la noi, nu mai are nici o scăpare.
REGELE : (care l-a ascultat atent .Tresare îngrozit ) Hiii! Nu se poate...
IOV : Pe sufletul meu, şi pe toate bubele mele, Măria ta! Că ăstea sunt lucrurile cele mai de
preţ, toată averea mea, cum ar veni, pe care o am. (apropiindu-se şi privindu-l în ochi ) Gata,
Măria ta...S-a zis cu Măria ta! Nu măi ai nici o scăpare. Cu toţi ghinăralii şi cu toată oastea
Măriei tale! Nu vezi că toată oastea şi toţi caii Măriei tale pier ! Şi nimeni nu-i vede, nimeni nu
ştie unde pier...
REGELE : (îngrozit dea binelea ) Nu se poate ! (privindu-l speriat ) Vorbeşti serios ?
IOV : (părându-i nespus de rău) Pe bubele mele că aşa este, Măria ta.
REGELE : (tace, meditează. In păduri se mai aude cînd şi când nechezat de cai, urlete, zăngănit
de arme )
CEILALŢI : (care au auzit, sunt îngroziţi, se strâng unul în altul , şoptind )
REGELE : (care s-a gândit tot timpul ) Auzi...Te tragi din Iov, ăla din Biblie ?
IOV : Şi da şi nu, Măria ta...Ştrămoş mi-a fost , ca toate neamurile din miazăzi.Troienii, grecii,
hitiţii, latinii de aici de pe pământul acesta dintre Carpaţi şi Dunăre sunt plecaţi.Dar în acelaşi
timp, vezi, Măria ta, poporul ăsta avea nevoie de un Iov. Ca orice popor cred eu, număi că eu
sunt Iov al poporului ăsta. Şi eu m-am oferit cu plăcere. Sau poate că aşa a fost soarta mea.
(mică pauză ) Acum ce să fac? Asta e meseria mea şi mă străduiesc şi eu s-o fac cât mai bine.
Mă duc încolo înspre trecut, în fundul trecutului. Cât mai departe.
REGELE : (trist, îngândurat ) Eşti foarte profund, domnia ta, să ştii. Cât de adânc poţi să
gândeşti tu, Iov!
IOV : (oftând ) Toţi suntem aşa, Măria ta...Fiecare e, ba poet genial, ba cântăreţ, ba filosof.
REGELE : Aşa e.. Am pornit să cuceresc o ţară...şi m-am pomenit într-un fel de Rai...în care a
trebuit să mă bat cu poeţii şi filosofii..
IOV : (pe gînduri ) Aşa e ,Măria ta.
REGELE : (zâmbind amar) Bate-te cu ăştia dacă poţi. Că trebuie să fii nebun să te baţi cu poeţii
şi filosofii.
IOV : E cam adevărat ce zici, Măria ta.
REGELE : (întunecat la faţă ) Şi acum dacă am căzut în capcană şi nu mai e nici o scăpare...ce e
de făcut?
IOV : Păi eu să te scap, Măria ta?
REGELE . Am hotărât că suntem prieteni, nu ?
IOV : Aşa e...da...Vezi, Măria ta, că ne ţii prizonieri.
REGELE : Vrei ceva ?
IOV: (clătinând capul ) Aşa e, Măria ta.
REGELE : Spune-mi ce îmi ceri şi ţi se va îndeplini orice voie.

32
IOV : (respiră adânc, uşurat) Întâi şi întâi să fie eliberaţi toţi prionierii, Măria ta...În al doilea
rând să dai poruncă, Măria ta, că de va fi prins sau întâlnit suflet de om pământean să nu i se
facă nici un rău. Şi în al treilea rând, Măria ta, să dai poruncă să se strângă cele trei mari armate
ale Măriei tale şi să se întoarcă degrabă la domniile voastre acasă , în ţara Ungariei, de unde aţi
venit.
REGELE : (gândindu-se.Trâmbiţele cocoşilor sălbatici se aud înălţându-se în noaptea cu
lumină ca ziua) Nu-mi ceri cam mult ? (privindu-l trist ) Cam mult îmi ceri, Iov. Şi ştii
proverbul ăla, dacă tăceai, filozof rămâneai.
IOV :Da, Măria ta, poate că ţi-am cerut cam mult, deşi eu nu zic, însă şi eu te scap de la moarte
pe Măria ta, pe toţi ghinăralii şi oştile Înălţimii sale. (respiră adânc ) Şi de, nu e puţin lucru.
REGELE : ( se hotărăşte brusc ) Bine, mă învoiesc! (mai încet, numai pentru Iov) Că şi aşa
aveam de gând mâine să poruncesc ridicarea taberei...Mă îndreptam apoi către trecătoarea
Oltului şi în câteva zile am fi fost la noi acasă. Făceam şi noi Crăciunul şi sărbătorile acasă, cu
soţiile noastre.
IOV : (îngândurat ) Bun lucru...Bine ai gândit, Măria ta...Se vede că eşti mare filozoc..
REGELE : (căruia nu i-au căzut bine ce i-a spus Iov ) Filosof, ţi-am atras atenţia.
IOV : (mucalit, trist ) Aşa se zice pe la noi, Măria ta, filozoc..
REGELE : (iluminat ) Aaa! Înţeleg…(de departe se aude în noaptea cu lună cântecul vrăjit al lui
Orfeu, care-şi caută iubita.)
CRONICARUL : (tresărind, ascultă emoţionat ) Măria ta...ascultă..
GENERALUL BELLA: (apropiindu-se ) Măria ta, iar vine nebunul acela care cântă din nai şi
pe care Măria ta l-ai lăsat slobod.
IOV : (ascultă şi el înfiorat) Ăsta trebuie să fie al lui Orfu, care merge pe lumea ailaltă să-şi
caute fata cu care să se însoare.
CRONICARUL : (interesându-se ca să noteze ) Cum îi zice, Măria ta? Ca să notez aici, în
Cronica de la Buda.
IOV : Orfu, aşa îl chemă, din neamul Orfilor. (Cronicarul notează atent)
CRONICARUL : (silabisind ) Notez...Or-fu, al lui Orfeu..Înseamnă că pe pământul acesta mai
trăiesc urmaşii lui Orfeu, marele cântăreţ trac...Vestitul fiu al lui Oiagros, rege trac, căruia acest
Orfu îi duce numele şi arta mai depate... Am notat, Măria ta.
REGELE : (dumirit ) A, acum îmi dau seama. Deci acest Orfu este un urmaş al vestitului Orfeu.
IOV : (mai înseninat ) Da, Măria ta, chiar aşa. Din tată în fiu oamenii aceştia au dus cântecul
mai depaerte.
REGELE : (oftând, impresionat ) Înţeleg, înţeleg... (tăcere, toţi ascultă înfioraţi. Apoi cântecul
nu se mai aude. Se aud în schimb schelălăitul lupilor, al vulpilor şi al urşilor, zăngănit de arme,
gemete, înjurături, blesteme, scrâjnetul lopeţilor şi al târnăcoapelor săpând pământul ) Păi, dacă
e posibil...Dar nu mi-ai spus, prietene Iov, cum pot scăpa din capcana aceasta în care am intrat
eu cu oastea mea? Capcană care se întinde cât ţine pământul românesc, din câte am înţeles.
IOV : Cum vrea, Măria ta, să scape, singur sau împreună cu oastea?
REGELE : (gândindu-se, frământat) Păi, dacă e posibil cu oastea, că nu mi-a mai rămas nici
jumătate din ea....(în şoaptă ) Da, dacă nu e posibil,...şi singur, dragă Iov. Da numai să scap de
aici, din iadul acesta.
IOV : (în şoaptă, la urechea Regelui, căruia acum, se vede bine, nu-i mai e silă de Iov ) Să
vedem ce putem face, Măria ta...Că pământul acesta are legi tainice, un fel de magie neagră
peste care nu se poate trece.
REGELE : (în şoaptă) Înţeleg, dau oricât. Tot aurul.

33
IOV : (încruntat ) Să lase, Măria ta, tot aurul şi toate bogăţiile pe care le-a strâns şi le-a jefuit de
la noi.
REGELE : Bine...(oftează ) Ne-am înţeles atunci...(bat palma. Din adâncul codrilor se aude
stins şi dulce sunetul unui bucium) Şi acum spune-mi cum să scap.?
IOV : Asta este, Măria ta.
REGELE : (trist ) Asta este.
IOV : (gândindu-se) Cred că nu e greu...(ceilalţi stau mai de o parte şi trag cu urechea) Uite ce
trebuie să faci, Măria ta. (iar se aude cântecul nespus de dulce şi adormitor al cântăreţului)
GENERALUL BELLA : (înspăimântat ) Măria ta, nebunul ăsta o să ne adormă soldaţii cu
cântecul lui!
REGLE : ( se întoarce către Ofiţeri şi ostaşi ) Ia nu mai ascultaţi şi mergeţi mai bine la culcare.
NEBUNUL : (speriat ) Măria ta, cântecul ăsta este pentru noi aducător de moarte şi de
nenorocire.
GENERALUL BELLA : (speriat) Da, Măria ta, data trecută un sfert din oaste ne-a fost mâncată
de urşi şi de lupi, c-au fost adormiţi de cântecul lui..
REGELE : (încruntându-se ) Vă vreau viteji, comandanţii şi soldaţii mei. Nu fricoşi!
GENERALUL BELLA : (înclinându-se împreună cu ceilalţi ) Datoria noastră este să veghem şi
s-o apărăm pe Maiestatea sa cât mai bine. Stăm pe aproape, Măria ta, atenţi la cel mai mic
zgomot. ( se retrage câţiva paşi )
REGELE : (mai înseninat ) Precum zici, generale...(către Iov) Spune mai departe, dragă Iov..
IOV : Măria ta..Nu cred să fie greu...Numai să poată, Maiestatea ta.
REGELE : Ca să scap cu viaţă fac orice, dragă Iov!
IOV : (rânjind ) Ce nu face omul ca să scape cu viaţă, pentru viaţa lui...
REGELE : (impacientat de cântecul care se aude din ce în ce mai tare) Spune o dată că n-avem
timp.
IOV : Aşa , Măria ta...Spuneam că cine vine ca duşman pe pământul ăsta, capcana cerului, face,
clap! Haţ, şi cursa s-a şi închis. L-a prins! (respiră adânc. Ca şi cum ar avea chef de vorbă ) Da
cine vine ca prieten, Măria ta...e primit regeşte. De fapt, mai mult decât regeşte...Şi atunci m-am
gândit...aşa, Măria ta. Ce-ar fi să zici, Înălţimea ta, că ai venit aici, pe pământul nostru, ca la
nişte prieteni. Ca pe la nişte rude, în plimbare, în excursie...Cum s-a dus Basarab al nostru, în
timpul ăsta, în excursie pe la moşii şi strămoşii noştri , pe lumea ailaltă.
REGELE : (ridicându-se, iluminat ) Aaa..
IOV : (privindu-l cu înţelegere) Măria ta, eşti în excursie pe la noi, nimeni n-are nimic cu
Înălţimea ta, toţi îţi suntem prieteni..
REGELE: ( gânditor, este trist) Bună idee..
IOV: (se ridică şi el ) Păi vezi, Măria ta..Acum excursia s-a terminat...Îşi ia Maiestatea sa
oastea, câtă i-a mai rămas, şi se întoarce acasă.
REGELE : (tot trist ) Excelentă ideea, Iov.
IOV : (căscând ) Aaa...Mi s-a făcut şi mie somn, Măria ta.
REGELE : (tare) Excelentă ideea. De mâine voi da ordin oştilor mele...Să ştie că suntem în
excursie în ţara Românească.
IOV : (crezând ) Ăsta e lucrul cel mai bun de făcut, Măria ta. (cântecul lui Orfeu se aude acum
şi mai limpede)
REGELE : (căscând şi el ) M-a cuprins şi pe mine somnul. (cască ) Şi nu e nici măcar miezul
nopţii.

34
IOV : (cască şi el ) Suntem obosiţi cu toţii, Măria ta. Şi apoi noaptea aceasta cu lună parc-ar fi
din basme..Atât de frumoasă este.
REGELE : (întinzându-se ) Acum sunt mai liniştit..Parcă îmi este sufletul mai uşurat. (respiră
adânc) Că până acum mi-a fost foarte frică, mărturisesc lucrul acesta. O spaimă adâncă, un fel
de groază neagră, o nelinişte ciudată pusese stăpânire pe sufletul, pe mintea şi pe toate ciolanele
mele.
IOV: Păi vezi, Măria ta, dacă eşti prieten cu noi, dacă ne eşti prieten şi acum zici că eşti în
excursie prin Ţara Românească? (îl priveşte pe Rege prietenos, cască ) Apoi, mă duc şi eu să mă
culc, Măria ta, că tare mai sunt obosit şi eu.
REGELE : Noapte bună, prietene Iov...Ai avut dreptate. Cu voi, cu valahii, e mai bine dacă ne
purtăm cu frumosul, cu binişorul...decât dacă...
IOV : (trist) Avem noi un proverb, Măria ta..Dă, Doamne, mintea a de pe urmă, a românului.
Văd că vi se potriveşa şi domniilor voastre, maghiarilor. (oftând) Din păcate aşa este, precum ai
zis , Măria ta. Noapte bună.
REGELE : (rămas singur, cască, le face semn Ofiţerilor)
GENERALUL BELLA : ( ceilalţi ofiţeri şi soldaţi. Se apropie temători de rege)

SCENA 3

REGELE : (căscând ) Ah, ce somn îmi este, generale Bella şi dragă Horaţius. Şi cât de frumos
se aude cîntecul nebunului care crede că este Orfeu. Iar noaptea a atât de frumoasă că pare de
basm. (Oftând) Zău, generale, dacă ţara aceasta nu e cea mai frumoasă ţară din lume.
GENERALUL BELLA : (oftează şi el ) Aşa e, Maiestate. Din păcate acesta este adevărul.
REGELE : ( respiră adânc ) Cred că trebuie să ne schimbăm tactica. De la sărăntocii ăştia
obţinem mai mult dacă îi luăm cu binişorul. (semn cu ochii ) Adică aşa, prin învăluire.. (cască)
NEBUNUL : (care s-a apropiat şi a tras cu urechea) Aşa e , Măria ta...Sărăntocii şi sălbaticii
ăştia nu rezistă la bine şi la laude..
REGELE : (sever) Mâine de dimineaţă vom avea Consiliul de război. Vom discuta schimbarea
strategiei . (cască ) Vă las...Eu mă duc la culcare. Pe nefericitul ăla care bântuie lumea cu
cântecele lui lăsaţi-l slobod. Ne mai mângâie sufletele cu cântecul...(cască, intră în cort)
GENERALUL BELLA : (ceilalţi îl urmează, înclinându-se ) Noapte bună, Maiestate! Somnul
să vă fie un sfetnic bun!
REGELE : (din cort ) În sfârşit, prima noapte pe care o petrec şi eu mai liniştit.

SCENA 4

Peste câteva zile. O noapte de vrajă, ca şi celelalte. Luna poleieşte pădurile, poienele, iarba,
făcând-o să pară de omăt. E o linişte profundă. Când şi când se aude cucuveaua cântând. Peste
toate se înalţă cântecul înfiorător de dulce al nefericitului Orfeu. Deodată în adâncul pădurii
izbucnesc ţipete, urlete înfiorătoare, zăngănit de săbii lovite, schelălăituri de urşi, lupi , fiare ale
pădurii, nechezat de cai.Vaier prelung, zgomote de unelte care lovesc şi scormone pământul.
Codrii parcă se cutremură. Printre arbori se văd urşi şi lupi luptându-se cu soldaţii. Garda
regelui ţopăie şi aleargă încolo şi încoace pregătindu-se de luptă. Câţiva urşi au ajuns în preajma
cortului Maiestăţii sale. Din corturile învecinate ies numai în izmene generalul Bella, Ofiţerii
regelui, Nebunul , care nu mai nimeresc să-şi pună pantalonii. Joc comic, îi vedem pe ofiţeri

35
cum nu nimeresc să se îmbrace. Apar acum şi Nebunul Regelui şi Cronicarul, alergând zăpăciţi
de spaimă şi de nesomn.Ţipete, urlete, de oameni şi de fiare )

GENERALUL BELLA : ( la uşa cortului regelui.Ţopăie de spaimă şi aleargă comic, încolo şi

încoace. Urlând din toate puterile ) Măria ta...! Maiestateeeee! Scoală-te, Înălţimea taaa, că de
data asta am dat de dracu! Am păţit-o !
REGELE : (apare buimac din cort, în izmene şi cu sabia în mână, ţopăind şi el) La ataaaac! La
ataaaac! (urlând răguşit, comic ) Pe ei ! Pe ei, vitejii mei !
GENERALUL BELLA : (gâfâind, jucând din picioare ) Măria ta...Măria ta..
CRONICARUL : (în picioare, cu călimara la brâu, notează de zor, tremurând de frică) Brrrr ! ce
frig e, Doamne! Brrr!
NEBUNUL : (ţopăie şi el, fugind încolo şi încoace, încercând să se ascundă . Îi dă peste mână
Cronicarului) Zevzecule ! Nu nota scena aceasta , că ne facem dracului de râs. Or să râdă
generaţiile viitoare şi cu fundul, că am făcut pe noi de frică !
TOŢI: (aleargă îngroziţi, încolo şi încoace, ţopăind, căutînd un loc unde să se ascundă )
CRONICARUL: (tremurând de frică ) Brrr! Are dreptate idiotul ăsta de Nebun al regelui. Ce-o
să creadă posteritatea despre noi. Mai bine nu notez nimic.
REGELE : (în izmene, ţopăind cu sabia ridicat ) La attaaac! La ataaaac!..(îşi dă deodată seama)
Ce se întâmplă ? ce se petrece aici ?
NEBUNUL : (urlă făcând spume, joc de picioare ) La attaaac! La ataaac!
REGELE : (lucid, urlând ) Ce este conspiraţia aceasta ? (îi vede şi pe ceilalţi în izmene) În
izmene, generale Bella? În faţa regelui tău, ţopăind şi tremurând de spaimă, în izmene ? (urlând
din toate puterile. Către ceilalţi ) Îndrăzniţi să vă prezentaţi în fata mea, în faţa regelui vostru, în
izmene ? (spumegă ) Cum v-aţi permis? Cine v-a permis să apăreţi în faţa mea în izmene?
(ceilalţi au înlemnit. Se uită cu gura căscată, îngroziţi, la Rege. Prin păduri vaierul luptelor nu s-
a încheiat )
CRPNICARUL : (tremurând. ) Doamnee, ce privelişte...antologică.
REGELE : (privindu-şi picioarele, e înmărmurit) Cine...Cine...sunt e e eu.. Cum ? Şi eu sunt în
izmene?
NEBUNUL : (din reflex ) Ha ha ha ha ha ha ha ha !! ( se prăpădeşte de râs.) Veniţi să-l vedeţi
pe Rege în izmene ! ( face tumbe, se scălâmbăie) Ofiţeri şi generali, veniţi să-l vedeţi pe Rege
în izmene ! (face tumbe, ţipă, chirăie ) Un Rege în izmeneeeeeee ! cine a mai văzut un rege în
izmene ! (arătând cu degetul ) Uitaţi-vă la Regele nostru în izmene! Zău dacă nu-i stă mai bine
aşa ! Ha ha ha ha ha ! (generalul Bella îl loveşte cu sabia peste scăfârlie)
GENERALUL BELL : (urlând la Nebun ) Ce-ai băă, nebunul dracului, ai înnebunit? (trăgând
aer în piept) Dobitocule ! idiotule ! (gâfâie ) Tu-l faci de râs pe Măria sa ?
REGELE : (care s-a mai regăsit ) Ce e vacarmul acesta!? Ce se întâmplă aici ?
GENERALUL BELLA : Maiestate ! cred că oştile noastre au fost atacate prin surprindere. Şi
acum se dau lupte grele , Maiestate ! Să ne îmbrăcăm şi noi, pentru a comanda oştile, Măria ta.
Că nu le putem comanda aşa, în izmene! (e agitat) Nu uitaţi că trebuie să ne păstrăm calmul,
orice s-ar întâmpla.
REGELE : (privindu-şi picioarele şi izmenele. Se uită apoi la izmenele celorlalţi. ) Ai, dreptate ,
generale! Avem totuşi izmene frumoase. (începe să dârdâie de frig. Sau poate de frică. Intră în
cort. Ceilalţi se întorc şi ei la locurile lor. După un timp.)
GENERALUL BELLA : (legându-şi cu mâinile tremurânde sabia ) Ma ..mai..Maiestate..
CEILALŢI : Maiestate...

36
GENERALUL BELLA : (ordonând ) Curierii ! Să vină curierii la mine! (aceştia apar tremurând
şi ei de frică în scenă ) Maiestate ! (Regele iese şi el pleoştit, tremurând din cortul lui. Este tot în
izmene)
REGELE : (zăpăcit încă ) Unde...? unde să porneşti la atac, prin noaptea asta nebună ?
GENERALUL BELLA : Mma maiestate. Avem curierii.
REGELE : (acum ne apare şi mai bătrân, aşa cum tremură de spaimă, cu barba zburlită ) Aaşa
e.. Mi-am pierdut capul. (luând poziţie de drepţi ) Atunci ascultaţi ordinele mele! Generalii să
continue atacul şi urmărirea duşmanului până în bârlogul lui. ! Să fie măcelăriţi până la unul..
(gest, joc comic ) Să fie...Să nu fie, iertat nimic...Totul...Totu...Să se dea foc la pădure. (urlând )
Ţară de hoţi şi de barbari. (face o criză de nervi ) Ţară de laşi şi de nebuni cu minţile
rătăcite...De filozofi şi de poeţi..Avea dreptate Platon când spunea că poeţii trebuie izgoniţi din
Cetate. Eu spun că trebuie izgoniţi şi din păduri. (tăind cu sabia prin aer ) Izgoniţi ! Izgoniţi!
Izgoniţi !...(gâfâind ) ucişi! Ucişi ! ucişi, până la ultimul. (cade jos epuizat )
GENERALUL BELLA : Maiestate...Liniştiţi-vă, Maiestate..În curând lupta se va termina şi
armata maghiară va ieşi biruitoare.
REGELE : (dârdâind, clănţănindu-i dinţii de frică, bâlbâindu-se ) Mi mi mi mi mi-e fri fric că
că,căcă! (gâfâind ) da dacă ne nene în înving ei pe no noi ? (se ridică cu greu de jos. I se aduce
din cort tronul regesc. E aşezat pe tron , aşa în izmene cum se găseşte )
CRONICARUL: (apropiindu-se ) Lili li linişti ţi-văvă, Mă Măraia ta ! (cu un ultim efort)
Liniştiţi-vă !
NEBUNUL : (căzând în genunchi, sărutându-i picioarele ) Mă Măria ta. Ce să fa fac caca,
Măria ta, săsă...?
REGELE : ( are un moment de luciditate ) Dacă tu, Nebunul Regelui, nu ştii ? Eu, rege, de unde
să ştiu? Căcă , că voi, ne nebunii conduceţi lu lumea… (îl apucă iar tremuratul )Nu nu no noi, re
regii.
NEBUNUL : (plângând ) Îmi, îmi e frică, Măria ta... M-a cuprins o o o spa spai mămă de de
mo moarte… frica.
GENERALUL BELLA : Măria ta...Să ne întoarcem... Duşmanul ne decimează forţele cu fiecare
clipă.
REGELE : (sărind în picioare furios ) Care duşman, nătărăilor! Laşilor şi fricoşilor ! Care
duşman, arătaţi-mi voi duşmanul şi eu îl mânânc! (gâfâie ) Care duşman, când duşmanul se
plimbă prin lumea ailaltă, şi nici nu-i pasă de noi !
GENERALUL BELLA : (în genunchi, tremurând ) Aşa e , Măria ta...Uitasem, uita-m-ar
moartea...
REGELE : (cu o expresie de om nevinovat ) Cum să cuceresc eu o ţară de poeţi cucu cu nişte
generali care fac pe ei, fac în pantaloni, de frică! Spuneţi şi voi ? Cu nişte militari care se cer
acasă, care fug de rup pământul ca să se ascundă sub fustele nevestelor şi ale mămicilor...(cu
durere ) Halal ofiţeri !
CĂŢIVA OFIŢERI : Maiestate.
GENERALUL BELLA : Maiestate.
CRONICARUL: Maiesta...
NEBUNUL : (lângă el, dându-i peste mână ) Nu scrie, bă, tâmpitule , asta, că Maiestea sa a
făcut pe el în pantaloni de frică, pentru că or să râdă şi curcile de noi. Şi peste o mie de ani or să
râdă nepoţii noştri să se prăpădească de râs.
CRONICARUL : (bâlbâindu-se, tăind ce-a scris) Aoleu, aşa e…ce ce prostie era să fac. Acum
trebuie să şterg.

37
REGELE : (luându-şi capul în palme, geme ) Simt că-mi pierd minţile! (urlând ) Nu mai poooot
! Nu mai reziiiist ! Cu o asemenea armată de imbecili, care nu poate înfrânge o oaste de zece ori
mai mică decât ea, formată din nişte ciobani şi poetaşi, ne facem de râs în istorie ! Cu o oaste
care este înfrântă de nişte ţărănoi nespălaţi şi de nişte nebuni cu minţile rătăcite, nu putem decât
să ne punem ştreagul de gât. (între timp luptele în păduri s-au mai potolit. Rar de tot se mai aude
zăngănit de arme, schelălăituri de vulpi şi de lupi , nechezat de cai . Încet, încet peste codru se
aşterne liniştea.)
GENERALUL BELLA : (ascultând ) Măria ta...Maiestate... S-a terminat lupta...Curaj,
Maiestate. În curând vom fi anunţaţi că sântem îmvingători, Măria ta !
REGELE : (ascultă şi el, e foarte trist ) Aşa e... s-a terminat. Dar... dar dacă n-am învins ? Dacă
acum suntem înfrânţi ? (tremură toţi de teama care le-a intrat în oase )

SCENA 5

Se aude necheat de cai. Arme zăngănind, foşnet de codri, ape curgând. Urlete, schelălăituri de
fiare, ordine de atac, gemete.

GNERALUL ARPAD : (intră în scenă furios.În acelaş timp pare la capătul puterilor) Măria ta..
REGELE : (trist, la capătul puterilor ) Generale..Bine că văd şi eu un general viteaz.
GENERALUL ARPAD : (zdrobit ) Măria ta...am fost atacaţi de o turmă de lupi, de vulpi şi de
urşi...Jumătate din armată mi-a fost mâncată, Maiestate. ...Ne-am luptat...ne-am luptat ca nişte
eroi, Înălţimea ta, dar degeaba. Mii de fiare, urşi, vulpi, bursuci, râşi, au tăbărât asupra noastră,
Maiestatea voastră.
REGELE : (îngrozit ) De ce n-aţi tăbărât voi pe vulpi şi pe lupi, laşilor, şi aţi lăsat să tabere
fiarele pe voi! Nu ? Aşa era firesc! Să tăbărâţi voi pe fiare, nu ele pe voi ! generali de paie !
(tremură de furie )
GENERALUL GORY : ( răsuflând greu, pare cu minţile rătăcite ) Sunt îngrozit, maiestate...Am
fost atacaţi prin surprindere...ne-am luptat cu lupii, cu vulpile, cu jderii, cu bursucii, cu
năvăstuicile, Măria ta.
GENERALUL BEY : (vine şi cade în genunchi în faţa Regelui ) Iertare , Măria ta...Armata mea
a fost învinsă. Suntem învinşi, Înălţimea ta...Am fost atacaţi de păsări, de vulturi, de ciori, de
cucuvăi, de ulii, de ciocănitori… Săreau din copaci asupra noastră, sau se repezeau ca nişte
săgeţi din înaltul cerului, drept în capul nostru...ne-au scos ochii, ne-au spart capetele, ne-au
gherănit cu ghearele lor de oţel, Înălţimea ta... (plânge )
REGELE : (sărind în picioare, desfigurat ) Asta aveţi să-mi raportaţi, generali ticăloşi ?
Nefericiţilor... Nenorociţilor ! Va fi vai şi amar de voi...(scrâşnind ) Generali de paie, ofiţeri de
cârpe...Militari de paradă ! (tremură tot )
GENERALUL BELLA: ( căzând în genunchi, rugător ) Măria ta, nu uita că de atâtea ori am
fost învingători ! Că suntem cea mai glorioasă armată a Europei.
GENERALUL ARPAD: (pierdut ) Măria ta...Măria ta! Ăsta e pământ blestemat...Plin de
vrăji...Să ne întoarcem acasă, Maiestate !
REGELE : (se plimbă furios, cadaveric, urlând ) Să ne întoarcem acasă, să ne întoarcem acasă !
Alceva nu mai ştiţi ! Parcă aţi fi o armată de iepuri. O armată de două parale ! (s-a mai potolit )
GENERALUL ARPAD : (trist, cu capul plecat ) Nu fi aspru cu noi, Maiestate. Eşti prea
aspru.Tot noi am fost aceia când glorioasa armată maghiară era învingătoare.. (gata să plângă )

38
Maiestatea sa ştie că în campania aceasta am făcut tot ce ne-a stat în putinţă... (oftând ) Mai
mult nu se poate, Măria ta..
REGELE : (întunercat, aspru ) Mâine vom porni către trecătoarea Oltului. Ne vom întoarce
acasă. În ţara aceasta nu avem cu cine ne bate. ( îi tremură bărbia ) Sunt unicul conducător din
istorie şi din lume care s-a luptat cu vulpile, cu bursucii, cu jderii, nevăstuicile , ulii, bufniţele şi
alte animale sălbatice...Şi care a fost înfrânt... Mai am să mă lupt cu gâzele, cu fluturii şi cu
râmele !
GENERALUL ARPAD: (umil ) Nu este nimic de râs, Maiestate. Înălţimea sa a spus un mare
adevăr...În ţara aceasta şi cel mai neânsemnat lucru luptă împotriva noastră, Măria ta. (tare ) Eu
am simţit asta pe pielea mea, Înălţimea voastră ! Fiecare soldat de-al nostru ştie lucrul acesta.
Pentru că şi el l-a simţit pe pielea lui. Numai Maiestatea voastră nu ştiţi lucrul acesta.
(înlemnşete deodată )
REGELE: (negru de supărare ) Da..bine...Consiliul de război s-a terminat...Generalii mei pot să
meargă la oştile lor...Mâine va începe retragerea
GENERALUL BELLA : (înclinându-se ) Mulţumim, Maiestate.
GENERALUL GORY : (înclinându-se ) Acesta e cel mai înţelept lucru, Măria ta. Maiestatea
voastră se doveşte a fi nu numai un rege bun, dar şi un mare strateg.
NEBUNUL : (comic, rânjind ) Aşa e, maiestate. Acum sunteţi un mare strateg. Aţi inventat fuga
din faţa duşmanului ca cea mai nouă strategie militară! (face tumbe. În păduri cocoşii sălbatici
cântă de miezul nopţii Apoi se aud cucuvelele şi bufniţele cântând. Toţi le ascultă înfioraţi )
REGELE : (trist, negru de supărare ) Şi acum , la culcare! E miezul nopţii...Mâine pornim către
casă.

ACTUL III
TABLOUL 1
SCENA 1

Aproape acelaşi decor. Prima parte a zilei. Pe malul unei ape, căci se aude susurul zglobiu al
valurilor. Din partea dreaptă şi stângă a scenei pătrunde generalul Bella, urmat de cîţiva ofiţeri
şi oşteni ai gărzii regale. Se aude scârţâit de care, nechezat de cai, zăngănit de săbii lovite,
gemete, comenzi răstite, schelălăituri de jivine. Când şi când sunetul unui corn, ori ţipetele
stranii ale unor păsări, taie văzduhul. O ciocănitoare loveşte de zor cu ciocul într-un copac.
Ecoul sunetelor se aude în toată pădurea. Cântecul straniu al unei păsări se înalţă în văzduh.

GENERALUL BELLA : Aici alegem loc de popoas pentru Maiestatea sa.

UN OFIŢER : Precum ziceţi, domnule general...E un loc excelent.
GENERALUL BELLA :(examinând locul cu atenţie ) Aici credem că suntem în siguranţă.
UN OFIŢER : Pe flancuri înaintează oştile generalilor Gory şi Bey. Iar în faţă, la câteva ceasuri,
se află oastea generalului Arpad.
UN OŞTEAN: (privind în jur ) Frumos loc. Şi frumoasă zi...În ţara aceasta toate lucrurile au o
frumuseţe ciudată, care-ţi ia minţile. De aceea nici nu-ţi mai vine să pleci din ea. Nu-i aşa,
domnule Căpitan ?
OFIŢERUL : Lăsaţi gura, mai bine, şi la treabă.. (în culise se aud lucruri descărcate, scârţâitul
carelor, comenzile ofiţerilor, nechezat de cai. Sunt aduse în scenă cortul şi tronul regesc, apoi
celelalte acareturi ale Curţii regale.)

39
 SCENA 2

Venind din josul râului (care poate fi reprezentat de o fâşie de material plastic sau de staniol, de
culoare argintie, ce trece paralel cu scena) apare regele Carol Robert de Anjou, urmat de Ofiţerii
din garda sa şi de oştenii care-l păzesc tot timpul şi care şi-ar da şi viaţa pentru el. Mai în urmă
şi pe de lături se ghicesc a mărşălui alte detaşamente militare.

GENERALUL BELLA : (înclinându-se ) Maiestate, acesta este locul ales pentru popas...Apa
este aproape, murmurul ierbii şi foşnetul frunzelor îmbie la odihnă. După o masă bună şi un
somn bun ne vom urma drumul înspre miazănoapte.
REGELE : (care s-a oprit în loc, examinează cu atenţie locul. Are faţa nerasă. Pare întunecat şi
neodihnit.Totodată se vede că este grăbit ) Locul este bun...Aş voi să ştiu cât mai avem până
când vom ajunge la trecătoare?
GENERALUL BELLA : Mâine în zori vom pătrunde în trecătoarea Oltului, Maiestate...Iar
poimâine vom fi în Transilvania. Adică acasă, Excelenţă.
REGELE: (privind pădurea, norii pe cer) Bine, să-mi fie adusă masa. (îi este adusă o masă şi un
trepied. I se aduce apoi mâncarea pe o tavă de argint. Regele va mânca stând tot timpul în
picioare)
GENERALUL BELLA : (acelaş lucru îl fac şi ofiţerii, înclinându-se ) Îi dorim poftă bună,
Maiestăţii sale!
REGELE : (mănâncă tăcut, trist)
UN OFIŢER : Înălţimea voastă, acestea sunt ultimele provizii. Ne cerem iertare dacă masa este
săsăcăcioasă. Ofiţerii şi soldaţii nu mai au ce să mânânce de acum câteva zile…
REGELE : Am dat ordin ca hrana să ne-o procurăm din vânat...Ţara asta are , slavă Domnului,
vânat din belşug.
UN OFIŢER : Zilele acestea oştenii nu au vânat nici măcar un iepure, Maiestate..Soldaţii sunt
vlăguiţi şi leşinaţi de foame..Abia se mai târăsc. Nu mai au nici chef şi nici putere să mai
vâneze.
REGELE : (încruntat, trist ) Armată de paie..
GENERALUL BELLA : Iertare, Măria ta..oastea maghiară, vestita oaste a Regelui Carol Robert
de Anjou, este într-un hal fără de hal..Pe deasupra s-au pus ploile şi frigul, Înălţimea ta...Bieţii
oşteni nici haine nu au..sunt înfometaţi, însetaţi şi vlăguţi, Măria ta.
REGELE : (comic, cu codrul de pâine în mână ) Ah, de l-aş fi întâlnit pe laşul de Basarab, pe
viermele ăsta care s-a ascuns în fundul pământului, la morţii lui...Halal aşa viteaz!
NEBUNUL : Praf l-ai fi făcut Măria ta...Dar ştii ce e aia praf ? Praf !
CRONICARUL : (care se uită cu jind la rege cum mânâncă ) Praf şi pulbere s-ar fi ales din
oastea lui, Maiestate.
REGELE : (cu simţul umorului ) Că aşa, s-a ales de oastea noastră. Oaste de paradă. Bună de
împăiat.
GENERALUL BELLA : Măria ta...Noi n-am mai dus până acum o asemenea campanie, cu un
asemenea specific...Soldaţii noştri n-au mai luptat în asemenea condiţii.
REGELE : O ştiu, bunul meu strateg…O ştiu foarte bine. În realitate noi n-am făcut altceva
decăt să ne plimbăm prin ţara aceasta, pentru că n-am dat nici măcar o clipă ochii cu duşmanul.
GENERALUL BELLA : Maiestatea voastră a gândit planul strategic al acestei campanii. (mică
pauză ) După ce ne vom reface forţele putem, la primăvară, să ne pregătim pentru o altă
campanie în Ţara Românească.

40
REGELE : (îngrozit ) Nuuuu! Nuuuu! (privind în jur ) Îmi ajunge. Nu mai vreau nici o
campanie militară. (gest ) Până la gât mi-a ajuns!
GENERALUL BELLA : (liniştit ) Cum doreşte , Maiestatea sa.
CRONICARUL : (salivând ) Măria ta...Voi descrie în aşa fel această campanie, o campanie în
care duşmanul nici măcar n-a îndrăznit să dea ochii cu noi, încât toţi vor înţelege că a fost o
mare victorie, Maiestate. În curând toată Europa va vui, Înălţimea ta .
NEBUNUL : (strâmbându-se, maimuţărindu-se ) Va face vvvvvvvv, vvvvv, ca vântul ăla
nebun.
REGELE : (încurcat ) Precum spui tu ,Anonimus. Aşa să faci. (mică pauză ) Voi mai înflori şi
eu lucrurile în scrisorile pe care ambsadorii mei le vor duce la Curţile europene, încât campania
aceasta va părea la fel de măreaţă precum au fost campaniile lui Alexandru Machedon. (regele
oftează. A terminat masa. Se închină, şoptind o rugăciune. Îşi şterge mâinile şi gura îndelung cu
un ştergar. Apoi merge şi se aşează pe tron.)
GENERALUL BELLA : (se ploconesc cu toţii în faţa Regelui ) Să-i fie de bine, Maiestăţii
voastre!
REGELE : (se întinde în tron ca pentru siestă ) Mulţumesc, ofiţerii mei. (pauză) Şi acum să ne
distrăm puţin… (şi-a regăsit parcă buna dispoziţie ) Horaţius, te-aş pune pe tine să mă distrezi,
dar n-ai face-o nici pe sfert cum mă distrează sălbaticii lui Basarab..(râzând) O să te concediez,
dobitocule, şi o să-i angajez pe ei, pe post de Nebuni ai regelui. Ha ha ha ha ha ! (tare ) Aduceţi-
mi-l pe bubos şi pe cel mai bătrân dintre ei..(un oştean îi va aduce împungându-i cu suliţa pe
Iov şi pe Ion )
IOV: (se înclină trist ) Bună ziua, Măria ta.
ION : (acelaşi gest ) Bună să-ţi fie inima, Înălţimea ta.
REGELE : (privindu-i cu înţelegere ) Bună să vă fie şi vouă inima.
ION : (se mai înclină o dată ) Da, Măria ta, mulţămim de cinste.
REGELE : (jucând teatru ) Deşi vă tratez ca pe bunii mei prieteni, continuaţi să fiţi
nerecunoscători şi vicleni...Parcă ştiam că filosofii au onoare.
ION : Da, Măria ta, pe onoarea mea de filozof.
REGLE : (scrâjnind ) Laşule..Vicleanule..N-am vorbit noi că de acum încolo sunt prietenul
vostru? Şi mă găsesc pe pământul vostru în pre-umblare, sau în plimbare, ori excursie, cum îi
ziceţi voi ? (respiră adânc ) Într-o vizită de prietenie ? De ce nu mi-a ieşit Basarab al vostru
înainte cu pâine şi sare?
IOV : Aşa e, Măria ta...Dar, Înălţimea ta , n-a spus lucrul acesta soldaţilor, care au continuat să
se poarte ca nişte cotropitori, dând foc la colibe şi la sate şi călcând în picioare totul, jefuind.
Călcând în picioare iarba, pământul…
REGELE : (îşi iese din minţi ) Îţi baţi joc de mine, ticălosule ! Dar pe unde ai vrea să calce
soldaţii mei, dacă nu pe iarbă şi pe pământ? Prin văzduh, prin cer ? (urlând ) Gardă ! aceşti
ticăloşi să fie străpunşi cu suliţa ! (doi oşteni se apropie încruntaţi şi îi străpung cu suliţele. Ce
doi vor cădea, morţi, la pământ. Apoi, după un timp, ca şi cum s-ar scula din somn , cei doi se
ridică, liniştiţi şi cuminţi, ştergându-se pe haine. Regele şi toţi cei prezenţi îi privesc îngroziţi,
cu ochii holbaţi)
ION : (mucalit ) Bine te-am găsit, Măria ta.
IOV : (cuminte, respectuos) Bună ziua, Înălţimea ta.
REGELE : (holbându-se la ei ) Aşadar, aţi înviat din nou? (oştenii o rup la fugă îngroziţi,
făcându-şi cruce)
UN OFIŢER : (urlând speriat ) Diavoluuuuul! Diavoliiiiiii!

41
ION: (regelui, care nu şi-a revenit încă ) Dădurăm o fugă pe lumea ailaltă. Că ne trimisăşi,
Măria ta.
REGELE : (respirând greu . Către Iov ) L-am căutat pe Basarab. ( privind în jos, la picioare )
Am răscolit tot pământul , toate vizuinile, peşterile, galeriile de şoareci şi de şobolani şi tot nu
l-am găsit.
IOV : Noi de-acolo venim, Măria ta. Că ne trimisăşi, Înălţimea ta, să dăm o raită pe lumea
aialaltă. Să vedem ce face Basarab şi să măi vorbim şi noi cu el, că ne era dor. De fapt
Maiestatea sa cred că ne-ai trimis cu o misiune , ca ambasadori ai Măriei tale.
REGELE : (regele îl priveşte uluit, cu ochii holbaţi, semn că încă nu şi-a revenit. Bâlbâindu-se )
Ce ce, ce spui ?
IOV: (îl priveşte îngrozit pe Rege) Măria ta...Nu mai e sub pământ! (cu respiraţia tăiată ) Nu
mai e nimeni sub pământ, Înălţimea ta. (se lasă o tăcere de mormânt. Generalul Bella şi Ofiţerii
îi privesc şi ei îngroziţi ) N-am măi găsit pe nimeni pe lumea ailaltă, Măria ta. Şi ce e măi rău
este că nici morţii noştri nu măi sunt. Că-i căutai pe tata, pe mama, pe alde moşu, pe buna lu
mama. Pe alde frate-miu, pe neica, Măria ta. Că la capitolul ăsta, la morţi, noi, rumânii suntem
tari, avem la morţi cu carul, cu nemiluita (mică pauză.Trist ) Asta e , Măria ta. În lumea ailaltă e
pustiu acum. Da ştii ce pustiu, Înălţimea ta ? Pustiu, pustiu ! Că te cuprinde groaza şi-ţi vine s-o
rupi la fugă. (se lasă un moment lung de tăcere. Se aude frunza foşnind, susurul apei, şi undeva
departe sunetul melancolic al unui tulnic )
REGELE : (care şi-a mai revenit. Luându-şi seama ) Aşadar, voi nu mi-aţi spus baliverne până
acum ? (meditînd ) M-am îndoit mereu de voi...să cred sau să nu cred ce-mi spun nărojii ăştia ai
lui Basarab? Că mi-aţi turnat la gogoşi de m-aţi înnebunit!
IOV : (simţindu-se jicnit ) Vai, Măria ta, cu păcat vorbeşti. Ce filozoci măi suntem noi atunci?
Platon, marele filosof al antichităţii, ne învaţă că nu ceea ce vedem cu ochii ăştia, (semn la
ochi ) este adevărat, ci ceea ce vedem cu ochii minţii. (îşi ciocăne fruntea cu
arătătorul)...Simţurile sunt înşelătoarea, Măria ta, acesta este adevărul..
REGELE : (trist, îngândurat ) Adevărat grăieşti, prietene...Eşti un om profund.
IOV : (oftând ) Rău ai făcut, Măria ta, că nu ne-ai ascultat. Acum va fi vai şi amar de Înălţimea
ta, de ofiţerii şi de oastea Maiestăţii sale.
ION : (intrând şi el în vorbă ca să fie mai convingător ) Aşa e, Măria ta, cum zice Iov. Cerul s-a
închis ca o cursă de şoareci şi v-a prins în capcană. Şi acum, cerul şi pământul se vor prăbuşi
asupra Înălţimii tale şi a armatelor Măriei tale. Şi nici oasele şi nici pielea nu va mai rămânea
din Maiestatea voastră, din ghinăralii şi ofţerii Măriei tale ! (îşi face cruce ) Aşa să se
împlinească, Măria ta!
IOV : (cu mare tristeţe ) Rău ai făcut, Măria ta, că nu ne-ai ascultat. (oftând, căinându-l ) Acum
va fi vai şi amar de Măria ta... halal Rege!
REGELE : (a intrat adânc spaima în el ) De ce vă purtaţi cu mine aşa, când eu mă port cu voi ca
un prieten? (respiră adânc, ca şi cum ar ofta) Prietene Iov, suntem amândoi filosofi...Trebuie să
ne înţelegem. Nu se poate să nu ne înţelegem..
IOV : (trist ) Filozoci, Măria ta. Nu filosofi. Asta suntem ,din păcate, filozoci. Că dacă am fi
fost filosofi ar fi fost bine. Să ne înţelegem.
REGELE: (cugetând) Filozoci...Fie cum zici domnia ta...Aseară ne-am înţeles de minune. (mică
pauză ) Vă întind şi acum mâna ca prieten...Să discutăm ca între prieteni, sincer. (se lasă un
moment de tăcere)
IOV : Să discutăm, Măria ta...Da aseară ne-ai tras pe sfoară. Am căzut la o învoială cu Măria ta
şi Înălţimea ta n-ai ţinut-o.

42
REGELE : (tremurînd, bâlbâindu-se ) Acum mămă ţiţin de cu cucuvânt.. Ju Jur!
IOV : Jură, Măria ta.
REGELE : ( precipitat ) Ju jur !...Pe ce am eu mai sfânt jur...Pe Coroana maghiară căcă nu ma
mai mint...
IOV : (privindu-l cu milă ) Ai dreptate, Măria ta, să tremuri şi să-ţi fie frică. Acum eşti în
mâinile noastre. Ai căzut în cursă, în capcană. Şi ce e măi rău e că şi noi suntem tot în capcană.
REGELE : (calm ) Ştiu. Sunt în mâinile voastre.
ION : Da, Măria ta, eşti în mâinile noastre. (ducându-şi palma streaşină la ochi ) Uite, privesc
prin timp...Ce clar văd, Înălţimea ta. Nu e pic de ceaţă. Cerul şi pământul se vor surupa pe
Măria ta şi pe oastea maghiară.
REGELE: (înspăimântat , gesticulând ) Doamne, Dumnezeule...chiar visul acesta l-am avut
aseară, când am aţipit puţin. Înainte de a năvăli urşii şi vulpile asupra mea şi a Armatei mele.
ION : (după un timp, oftând) Chiar aşa va fi, Măria ta.
REGELE : (după un timp ) Unde e Basarab? Să mă duc la el în vizită ca prieten...De acum
încolo vreau să fim prieteni. Nu mai vreau să fim rivali, să ne războim! (se uită în jur să vadă
dacă nu-l ascultă cineva dintr-ai lui ) Vă spun sincer. Vreau să trăim ca buni prieteni. Ca vecini
şi ca prieteni...(tremură ) Mi-e frică. Mi-e groaznic de frică...Mi-a intrat groaza, spaima de
moarte în sânge...
ION : Aaaa....de asta ne trimisăşi, Măria ta, pe lumea ailaltă ? Îhî! Acum înţelegem noi...
REGELE : Ce , ce , ce ?
IOV : Păi acum câteva momente , nu dăduşi , Măria ta , ordin să fim străpunşi cu suluiţa ? Şi nu
dădurăm noi o raită prin lumea morţilor. Acum venirăm înapoi.
REGELE : Aa..Aşa e...Îmi adusei aminte...Păi chiar de asta vă trimisei. Ca să-i spuneţi lui
Basarab că vreau să vin la el în vizită. Să nu se mai ascundă de mine ca un fricos şi laş ce este,
trebuie să recunoaştem asta cu toţii, şi să mă primească, să stăm de vorbă ca nişte prieteni. (mică
pauză ) Şi acum vă întreb din nou, unde îl pot găsi pe Basarab?
ION : (oftând, amintindu-şi ) Măria ta...Când ai venit, Înălţimea ta , cu oastea şi ne-a cotropit
pământul, el şi-a luat oastea şi oamenii şi-a plecat în excursie pe lumea ailaltă...În lumea
morţilor.
IOV : Ţi-am spus doar, Măria ta, aseară...
ION : Dacă , Măria ta, mergeai în lumea morţilor, făceai o mică plimbare pe lumea ailaltă, aveai
norocul să-l găseşti pe Basarab. Aşa...?
REGELE : Da l-am căutat pe sub pământ, prin toate vizuinile şi galeriile..Am scormonit tot
pământul.
IOV : Dar să nu te superi, Măria ta, în lumea ailaltă n-ai fost. Maiestatea sa a scormonit
pământul vreo 2o de metri adâncime. Lumea ailaltă este, Măria ta, hă hă hăăă, mult mai jos,
mult mai departe...La mii de kilometri adâncime.
REGELE : (uluit) Vai de noi şi de noi! Atât de adânc s-a dus Basarab?
ION : Păi, Măria ta...
REGELE : (ca şi cum ar fi sincer ) Sunt gata să mai sap o dată...Vreau să merg la el ca la
prietenul meu cel mai bun.
ION : (oftând ) Păi tomnai asta e, Înălţimea ta, că noi fuserăm acum pe lumea ailaltă..Acum .
Cât e de atunci?
REGELE : Aşa ?

43
ION : (îngrijorat ) Şi nu găsirăm nimic. Nimic, nimic nu găsirăm pe acolo...Măria ta. Pustiu şi
pustiu. Da ştii ce e aia pustiu ? Pustiu de tot, Înălţimea ta. (trist ) Aşa cum e acum pe pământ, la
noi.
REGELE : Aşa ? Şi Basarab ?
ION : (după un timp ) Eu cred că ştiu unde este...Că noi vedem în viitor. Eu, cel puţin, văd bine
de tot în viitor. Şi Gheorghe şi Dumitru. Număi năprodu ăsta de Iov nu vede în viitor. El vede
număi în trecut.
REGELE : Atunci unde este ? Pe mine asta mă interesează. Unde e Basarab, ca să stau de vorbă
cu el?
IOn : Măria ta...Cum să-ţi esplicăm noi ca să înţeleagă Maiestatea sa..
IOV : Nu e greu, Măria ta, de înţăles...Mai ales dacă eşti filozoc, că filosof n-ai cum să fii, că
ăştia nu pornesc războaie asupra popoarelor nevinovate.
REGELE : Înţeleg, înţeleg...Cum să nu înţeleg? Tocmai eu să nu înţeleg! Numai spuneţi-mi o
dată unde este?
ION : (ca un ţăran pus pe tărăşit) Vezi, Măria ta...Ăsta e pământul...Deasupra lui e cerul, ca un
capac boltit. Ca un ţăst, cum se zice pe la noi, Înălţimea ta. (respiră adânc, se gândeşte) Basarab
şi cu oastea lui au ieşit în afară, în afara cerului...Şi apoi au început să se urce pe cer, pe
deasupra, ştii, Măria ta, cum te-ai urca pe un acoperiş boltit...(mică pauză ) Şi acum se uită la
Măria ta cum stai de vorbă cu nişte năroji ca noi...Văd tot, ce faci, cum te mişti, încotro o iei, ce
gînduri ai...Tot, tot.
REGELE : (îngrozit . În acelaş timp nu-i vine să creadă ) A plecat Basarab ? Din lumea ailaltă ?
Adică şi din lumea ailaltă? (mică pauză) Şi a ieşit pe afară de cer şi acum stă urcat pe cer?
IOV : (oftînd ) Întocmai, Măria ta...Mă jur pe ce am mai sfânt că aşa este.
REGELE : Jură-te, să te aud eu cu urechile mele.
IOV : (ducându-şi mâna la inimă) Mă jur pe toate bubele şi buboaiele mele, Maiestate..
REGELE : (gândindu-se ) Te cred...Acum vă cred...(îi e teamă, meditând) Şi acum ce trebuie
făcut? Ce-ar mai fi de făcut, ca să ajung la el?
IOV : Asta e..ce să-i fac eu Înălţimii tale dacă aseară nu m-ai ascultat... ( sincer) Nu cred că se
mai poate face ceva acum .
ION : (amărât ) E rău, Măria ta...Nici eu nu cred că se mai poate face ceva..Acum e prea târziu.
REGELE : ( nu şi-a pierdut speranţa de tot) Să ies afară din lumea aceasta şi să mă urc şi eu pe
cer...? Ilustrul Platon vorbeşte de existenţa unor sfere, de lumea ideilor...
IOV : (care e mai filozof) Aşa, Măria ta ! Asta e!...Acum, Maiestatea sa, măi vine de acasă.
Basarab pe dinafara cerului s-a suit în lumea ideilor, aia care e dincolo de cer...Vedeţi acum câtă
dreptate, ce intuiţie genială a avut Platon.
REGELE : (speriat şi bucuros în acelaş timp , uluit) Extraordinar...Este cu adevărat uimitor.
Acum recunosc că sunteţi un popor de filozofi. De mari filozofi. Şi eu care vă credeam un popor
de sărăntoci, nişte sălbatici.
IOV : Vai, Maiestate, cum aţi putut să credeţi aşa ceva? (îndurerat ) Dar ne-aţi jicnit îngrozitor.
Îngrozitor , Măria ta!
REGELE : (lasă capul în jos) Îmi pare rău. Vă cer iertare...Credeţi-mă că regret foarte mult...
(mică pauză ) Eu deja am dat ordin trupelor mele să se retragă. Ne retragem spre defileul Oltului
ca să ajungem în Ardeal
ION : (încurcat) Păi...Măria ta..

44
REGELE : Domniile voastre sunteţi liberi cu toţii. (oftează ) Aş avea însă dorinţa să rămâneţi în
preajma mea. (făcându-le semn ) Puteţi să mergeţi. Când voi avea nevoie de voi vă chem. Sau
puteţi să veniţi când vreţi la mine ca la cel mai bun prieten al vostru.
IOV : (înclinându-se ) La revedere, Măria ta. Îi mulţumim, Maiestăţii sale.
ION : (la fel ) Să trăieşti, Măria ta. Şi eu îţi mulţumesc.
(cei doi dispar în partea dreaptă a scenei , urmaţi de soldatul cu suliţa, care-i păzeşte)

SCENA 3

Regele singur. Plimbându-se îngândurat, meditând, prin scenă. E trist şi abătut.

GENERALUL BELLA : ( apropiindu-se ) Măria ta..

REGELE : Generale, dă ordin să se sune adunarea pentru Consiliul de Război.
GENERALUL BELLA : (executând ordinul ) Am înţeles, Măria ta! (se îndepărtează să
transmită ordiul . Peste puţin sunetul cornului se înalţă în văzduh, dureros, ca de pe altă lume.)

SCENA 4

Consiliul de război. În jurul regelui Carol Robert de Anjou s-au adunat generalii şi Ofiţerii săi,
ca şi sfetnicii apropiaţi. Generalii Bella, Arpad, Bey, Gory, Cronicarul, Nebunul Regelui, care
este de fapt sfetnicul şi omul de încredere cel mai apropiat al regelui, alţi Ofiţeri şi sfetnici.

REGELE : (sobru, impunător) Generalii mei..Iată de ce am ţinut foarte mult să avem acest
Consiliu de război... (respiră adânc ) Trebuie să luăm grabnic o hotărâre de cea mai mare
importanţă.
GENERALUL BELLA : (înclinându-se ) Da, Măria ta.
CRONICARUL : (notând de zor ) Sunt numai ochi şi urechi, Maiestate.
REGELE : (tuşeşte de cîteva ori. Îşi ia o poză marţială ) Acest război, început de noi acum
câteva luni, a fost un război pornit mai mult din instinct, decât din raţiune. Fără să ne cunoaştem
bine adversarul cu care urma să luptăm.
GENERALUL ARPAD : (întărind ) Da , Măria ta...Ne-am subapreciat adversarul şi lucrul
acesta ne-a pricinuit mari pierderi. Am pornit la luptă fără o cunoaştere profundă a psihologiei şi
a tacticilor pe care le folseşte adversarul.
REGELE : Am crezut că avem de cucerit un teritoiu sălbatic locuit de un popor mic şi primitiv,
de ciobani şi de ţărani nespălaţi. Şi când colo am dat peste nişte nebuni, cu minţile rătăcite,
peste nişte poeţi şi cântăreţi, care habar nu au pe ce lume trăiesc.
GENERALUL BELLA : Întocmai, Înălţimea ta. Acesta este adevărul.
REGELE :Am avut apoi, generalii mei, neşansa să credem că avem de-a face cu un popor de
zmintiţi, de poeţi şi de cântăreţi care taie toată ziua frunze la câini, cu minţile rătăcite, trăind
inconştient pe aceste plaiuri sălbatice, nespus de frumoase...
GENERALUL BEY: (oftând ) Da, Măria ta...Sunt de fapt nişte copii bătrâni, care au minţile
plecate cu sorcova. Acesta este adevărul.
GENERALUL GORY : Şi frumuseţea acestei Ţări, Măria ta, cred că-i înebuneşte, le ia minţile.
Păi, ce credeţi, că pe noi nu ne-a zăpăcit frumuseţea fără seamăn a acestei ţări ?
REGELE : (care nu-i bagă în seamă ) Aşa am crezut şi eu la început. Apoi după ce mi-am dat
seama că nu sunt nebuni, ci numai se fac că sunt, i-am suspectat că ne spun gogoşi. Că ne

45
fraieresc şi că-şi bat joc de noi fără ruşine. (tare ) De aceea , în două rânduri, am ordonat,
pierzându-mi cumpătul, execuţia lor. (oftează, pe gânduri ) Ei bine, aşa cum aţi văzut şi
domniile voastre, ne-am înşelat amarnic şi de data aceasta.
GENERALUL GORY : Are dreptate , Măria sa…Este poporul cel mai ciudat de pe lumea
aceasta. (mică pauză ) Este ca şarpele sau ca peştele, alunecos rău de tot, şi când zici că îl
cunoşti sau că ai pus mâna pe el, atunci îţi scapă ! Te trezeşti că ţii în mână o surcică , sau că n-
ai nimic în mână şi rămâi cu buzele umflate.
REGELE : (care l-a ascultat cu atenţie ) Înt-adevăr, generalul Gory cred că a prins cel mai bine
psihologia acestui popor. Este lucrul cel mai exact spus despre acest popor.
GENERALUL BELLA : (bănuind unde vrea să ajungă Regele ) Da, Măria ta. Şi eu întăresc ,
acum, că acesta este adevărul.
REGELE : (ca un dascăl ) Ei, aflaţi că ultima discuţie pe care am avut-o cu ei m-a convins
definitiv. Nu sunt numai nişte poeţi foarte profunzi, dar sunt şi nişte filozofi foarte mari.
(oftând) Sunt mari, foarte mari, vă spun eu. Poate cei mai mari filozofi ai lumii. ( se gândeşte )
Cunoştiinţele lor despre cele mai adânci taine ale naturii şi ale lumii sunt uimitoare. Nu numai
că ştiu tot ce se poate şti desăpre moarte, dar au învins chiar moartea...(tare ) Sunt nemuritori.
Aţi văzut cu ochii domniilor voastre, trupurile le-au fost străpunse de suluiţi, au căzut jos, la
pământ, morţi, apoi au înviat şi s-au ridicat din moarte. (se lasă tăcerea. Se aude limpede susurul
unui izvor şi cântecul nespus al unei privighetori)
CRONICARUL : (notînd ) Posedă, ca vechii egipteni şi evrei, ştiinţa magiei negre,
Maiestate...Pot să transforme o pădure în apă şi nişte munţi în iepuri, sau în copaci.
CEILALŢI : Sau să ne transforme pe noi în fiare. Sau în copaci.
CRONICARUL : Tot ce se poate, domnii mei...(mică pauză ) Azi noapte când urşii au năvălit
asupra noastră sunt sigur că au fost oştenii lui Basarab transformaţi în fiare. În vulpi şi în
bursuci.
CEILALŢI : (uimiţi, simţind cum îi ia cu fiori ) Doamne Dumnezeule ! Este posibil aşa ceva ?
NEBUNUL : Scălâmbăindu-se ) Uite că e posibil ! Ha ha ha ha ha ! (face tumbe ) În curând o să
ne trasforme în melci, în guşteri, în cucuvele, şi-o să rămânem pe aici.
REGELE : (ştergndu-şi transpiraţia.) Da, generalii mei,este posibil aşa ceva...(tremurând )
Oamenii aceştia au puteri supranaturale...(mică pauză, cumpăneşte ce are de făcut ) Iată de ce
am luat hotărârea de a ne îndrepta cât mai repede către trecătoarea Oltului pentru a ajunge în
Transilvania.
GENERALUL ARPAD : Este cea mai bună hotărâre care putea fi luată, Maiestate. Va trebui să
ne retragem, însă organizat.
REGELE : (după un timp ) Am vorbit cu prietenii noştri, cu prizonierii...Căci ei nu sunt altceva
decât reprezentanţii, ambasadorii lui Basarab. Dacă le spunem că suntem în primblare, într-un
fel de excursie prin Ţara Românească, atunci oamenii acestui pământ ne vor primi cu pâine şi
sare , cu danţuri şi femei, cu băutură...ce mai ! Ne vor primi ca pe fraţii lor.
TOŢI : (se uită la Rege ca la un nebun. Îşi dau seama că i-a luat Dumnezeu miniţile. Işi fac
cruce în tăcere )
GENERALUL GORY: (îngrijorat ) Maiestate...Dar e imposibil, Măria ta.
NEBUNUL : (face tumbe ) Ha ha ha ha ha ha ! A înebunit Regele, oameni buni ! Măria ta, hai
mai bine să schimbăm locurile.
GENERALUL BEY : Chiar şi după ce le-am ars satele , le-am dat foc la holde, le-am violat
fetele şi femeile, sunt prietenii noştri cei mai buni?

46
REGELE : (cu chipul iluminat, radiind ) Să avem pardon, generale! Nu noi le-am dat foc la
holde şi la sate. Ei singur şi-au dat foc.
Noi nu le-am violat fetele şi femeile...
NEBUNUL : ( făcând tumbe ) Ei singuri şi-au violat fetele şi femeile...Noi am fost nişte
îngeraşi.Ha ha ha ha ha ha !
GENERALUL GORY : (încercând să-l aducă pe Rege cu picioarele pe pământ ) Chiar şi
aşa ,Maiestate. După câte le-am făcut, şi le-am făcut lucruri îngrozitoare, nici un popor nu ne-ar
primi cu pâine şi sare. Cu muzică şi cu danţuri..
GENERALUL ARPAD : (realist ) Cred că acesta este adevărul , Măria ta. Şi apoi, cum am
putea acum, după o campanie nereuşită, dezastruoasă, când sunt flămânzi şi epuizaţi, să le
spunem soldaţilor noştri că suntem în ţara aceasta în vizită...Că valahii ne aşteaptă cu pâine şi
sare, iar soţiile lor ne primesc cu flori, gata să ne îmbrăţişeze şi să ne pupe. Să fim serioşi,
Înălţimea ta!
GENERALUL BEY : Ne-ar crede nebuni, Maiestate. Că ne-am pierdut minţile, că am ajuns mai
rău decât zăpăciţii ăştia de valahi, care chiar sunt cu minţile plecate cu sorcova.
GENERALUL ARPAD : (calm ) Chiar aşa, Maiestate.
REGELE : (strâmbând din nas, înţelegând şi el ) Aveţi draptate, generale Gory...(meditând)
Atunci spuneţi-le soldaţilor noştri că nu mai au voie să le mai facă nici un rău valahilor. (rar,
gânditor ) N-au voie să ucidă nici o gâză şi nici un iepure. Nici un guştere.
GENERALUL ARPAD : Bine, maiestate, dar soldaţii noştri ce se mai hrănesc cu iepuri, lăcuste
şi cu guşteri. Dacă nici cu astea nu se mai hrănesc atunci mor de foame..
REGELE : (îngrijorat ) Şi dacă guşterii şi iepurii pe care-i vânează soldaţii noştri sunt oşteni de-
ai lui Basarab transformaţi în iepuri şi guşteri ? (ascultă ) În cazul acesta ce facem ?
NEBUBUL :Ha ha ha ha ha ! (face tumbe ) Nu mai putem noi, dacă guşterii, râmele, şerpii şi
mormolocii sunt soldaţi de-ai lui Basarab ! Ha ha ah ha ha !
GENERALUL BELLA : Chiar aşa, Măria ta ! Nebunul are dreptate!
REGELE: (în panică) Şi totuşi nu putem încălca tratatul, să trecem peste hotărârea pe care am
luat-o împreună cu prizonierii noştri. (se vede că a luat-o razna) Le spunem soldaţilor noştri că
suntem în vizită la valahi, dar au voie să vâneze căprioare şi iepuri şi să mânânce guşteri.
CRONICARUL : (pregătindu-se să scrie) E bună ideea Majestăţii sale. Eu vă spun, nu ne putem
permite să ne jucăm cu diavolii ăştia de valahi…(vrea să scrie)
REGELE : (îi dă peste mână ) Nu scrie asta, Horaţius!
CRONICARUL : (speriat ) Aşa e! Iertare, Măria ta, am uitat..
REGELE : Deci aceasta este hotărârea ce am luat-o eu, Maiestatea mea, Regele Ungariei.
GENERALII : (ezitând , zmiorcăindu-se ) Eu ce... Nu s-ar putea, maiestate ?
GENERALUL ARPAD : (cel mai în vârstă ) Râd soldaţii de noi, Maiestate. Or să ne creadă
nebuni. Ne pierdem autoritatea.
REGELE : (înţelept ) Decât să pierim cu toţii mai bine să râdă soldaţii de noi....(râde ) He he he
he! Şi în definitiv de ce să nu râdă şi ei ? de ce să nu se bucure? Să le mai ridicăm moralul. Au
suferit doar atît de mult. Nu ?
CRONICARUL ŞI NEBUNUL : Aşa e...Să le mai ridicăm moralul, Maiestate.
GENERALUL BELLA : În definitiv cred că or să se bucure.
GENERALUL ARPAD : (dezamăgit, ofuscat ) Cum doriţi, Maiestate. Dar să ştie, Înălţimea sa ,
că...
REGELE : Bine, aşa rămâne! (îi priveşte pe rând ) Atunci, la oşti, vitejii mei comnadanţi !
Ridicăm tabăra.

47
GENERALII : (salutînd ) Am înţeles, Maiestate ! (generalii, apoi ofiţerii vor părăsi scena. Se
fac pregătiri pentru ridicarea taberei )

SCENA 5

Un loc de popas. În faţa cortului ridicat al regelui Carol Robert de Anjou. Regele şi generalul
Bella tocmai au terminat masa. Nu departe se văd ceilalţi Ofiţeri, garda regelui. După masă.

REGELE: (oftând ) Din ce în ce mai sărăcăcioase mesele, generale Bella.

GENERALUL BELLA : (îşi face cruce, se roagă ) De, Maiestate. Astăzi au fost vânaţi numai
doi iepuri. Şi pe aceia i-am mâncat noi. (privindu-l, apoi înclinându-se ) Să-i fie de bine,
Înălţimii sale!
REGELE : Hei, hei, hei ! (filozofând ) Să fii un mare rege şi să n-ai ce mânca...Nu e uşor.
GENERALUL BELLA: Mie îmi spuneţi, Maiestate, care am mâncat numai un biet oscior.
REGELE :( căscînd) Aşa e.. (se întinde, apoi cască iar) Ca să mai îmi treacă timpul.
OFIŢERII : (din josul râului, care nu este altul decât Oltul, apare un om îmbrăcat sărăcăcios,
împingând un bolovan. Câţiva oşteni se reped şi-l înconjoară) Măria taa! Măria ta !
GENERALUL BELLA : Oştenii au prins încă o iscoadă, Măria ta.
REGELE : (cam plictisit ) Ei, au prins-o. A venit ea singură. Lăsaţi-l să vină singur la mine.
Poate e un sol al lui Basarab.
GENERALUL BELLA : Da, Maiestate.
REGELE : Hei,omule..Vino încoace. Unde împingi pietroiul ăla la deal?
OMUL : (oprindu-se, privindu-i curios ) Bun lucru, oameni buni.
REGELE : (apropiindu-se ) Bună să-ţi fie inima! Cine eşti şi încotro te duci ?
OMUL : (intimidându-se ) Domnia ta eşti rege? Ai fi rege, te pomeneşti ?
REGELE : (înveselit ) Ha ha ha ha ha! Nu că asta e bună! Aşa e, precum zici. Dar domnia ta
cine eşti?
OMUL : Eu sunt Sisif, al lui Dumitru al lu Sisif... Şi împing bolovanul ăsta la munte...Că apa îl
ia şi-l duce în Dunăre...Eu îl iau şi-l împing în sus, ca să-l aduc la munte.
REGELE : (Uimit, neştiind ce să creadă) Şi de cînd faci dumneata lucrul acesta ?
SISIF : De când mă ştiu..Am moştenit meseria lu tata, că şi el toată viaţa lui n-a făcut decât
treaba asta.
REGELE : (pus pe gânduri) Aşa, care va să zică, deci ? (mică pauză ) Şi de ce faci domnia ta
lucrul acesta ?
SISIF : Păi vezi, Măria ta...Pentru noi munţii ăştia (arată cu capul ) sunt foarte importanţi. Că
dacă n-ar fi ei nici noi n-am fi..Iar eu am grijă de ei, de munţi adică...Dacă apele i-ar săpa şi le-
ar căra toate pietrele şi le-ar duce în Dunăre, şi de aici în mare, n-ar rămâne nimic din munţii
noştri. Aşa, ce cară apa şi duce în Dunăre, eu aduc la loc, şi munţii noştri rămân la fel de mari şi
de falnici. Şi cerul se poate sprijini de ei.
REGELE : (pus pe gânduri ) Înţeleg, înţeleg. Adâncă idee. (mică pauză ) Am mai întâlnit pe aici
oameni ciudaţi ca dumneata. E unul care sapă gropi şi pune pietre în gropi ca să crească munţi.
Altul care ciopleşte arborii, face din ei pari şi sădeşte pari în pământ ca să crească pari şi mai
mari. Asta ca să susţină cerul.
SISIF : Pe ăla care seamănă pietre îl cunosc. E Gheorghe al lu Sucitu. Bună treabă face. Peste o
mie sau două mii de ani, din pietrele ălea or să crească nişte munţi de mai mare dragul.
REGELE : (ironic ) Nu mai spune...(e trist. Nu ştie ce să creadă)

48
SISIF : (înveselit deodată ) Jur pe bolovanul meu, Măria ta. Sisif nu spune baliverne!
REGELE : (îngândurat ) Te cred...Şi ca dovadă că te preţuiesc, adică îţi preţuiesc munca, pentru
că ce faci dumneata e foarte important, şi ca dovadă că îţi vreau binele, te iert şi te rog să fii
oaspetele meu. Şi la masă şi la dicuţii. Primeşti ?
SISIF : Primesc , Măria ta, cum să nu primesc. Cum să nu stau eu la masă cu un rege. Mai ales
de când cu foametea asta , că-mi ghiorăie maţele de foame.
REGELE : (bonom, îl invită ) Şezi, te rog. Să i se aducă demâncare. ( i se aduce un codru de
pâine. Regele se aşează şi el alături) Aş vrea să discutăm ceva foarte important, dragul meu.
SISIF : Foarte bine, Înălţimea ta...Aşa e bine.
REGELE : Să-mi spui, te rog, de ce vreţi voi, oamenii din această ţară, să ajungeţi în cer. Am
întâlnit un om care aprindea focul ca să facă fum şi el să se urce în cer pe fum. Se urca pe fum
ca şi cum s-ar fi urcat pe un copac..
SISIF: ( îmbucând cu poftă. Se vede că-i e foame ) Îl ştiu...Ăsta e Dumitru...Eu i-am spus o
dată, când ne-am întâlnit...Mă frate-miu, lasă dracului urcatu pe fum (înfulecând comic, cu
pauze ), că bate o dată vântul nu ştiu cum, rupe fumul, îl răsuceşte, îl taie şi te pomeneşti o dată
căzând de la înălţime. Din înaltul cerului. Buf, o dată! Te faci dracului chisăliţă, nici fărâme nu
măi rămân din tine. (pauză. Îmbucând de zor) Da ziceţi că m-a ascultat? Da de unde. Ce e
prost!
REGELE : (mâncând şi el o coajă de pâine) Ar trebui să fie mai prevăzător, că o s-o păţească o
dată rău de tot. (stânjenit) Cât despre masă, te rog să mă scuzi că e cam săracă. Suntem cam
strâmtoraţi, de, ne retragem.
SISIF : Ia, ia, Măria ta, şi mânâncă. (rupe de la el şi-i dă jumătate Regelui )
REGELE : (politicos ) Nu, nu , mersi, că am şi eu..
SISIF : Lasă, lasă, că ştiu eu că nici Măria ta nu ai...Că e o foamete în ţara asta, mamă, mamă.
(oftând ) Ce, vorbeşti, Măria ta, sunt vremuri grele, rău de tot.
REGELE : Dar tot nu mi-ai spus de ce voi, valahii, vreţi să ajungeţi toţi în cer...?
SISIF : (îmbucând ) A, că uitai să-ţi spui, Măria ta. Poporul ăsta e dat naibii...Greu de înţeles.
Complex, sucit, adânc, invers, ciudat, straniu, ce măi..
REGELE : (descosându-l ) Aha ?
SISIF : (foarte serios. S-a oprit din mâncat ) Poporul ăsta e bolnav de cer, Măria ta. Sau , cum să
zic eu ca să mă înţelegi, Înălţimea ta...Noi, românii, suntem bolnavi de absolut. Dacă ai auzit,
Maiestatea ta, de aboslut? Dar unde este absolutul ? E în cer, unde să fie ! În univers, Măria ta.
De asta, cred eu , că ne-am apucat toţi să fim poeţi şi filozofi…Şi suntem , Măria ta, de ce să nu
recunoaştem. Că ori suntem ori nu !
REGELE : (îmbucând ) Ştiu, ştiu ! Toţi sunt poeţi şi fiolozofi în ţara asta.
SISIF : (aprobând ) Ştiu. Aşa e ! toţi sunt. Da ştii ce ea aia toţi ? Toţi !Toţi!
REGELE : (flatându-l ) Toţi, absolut toţi . Şi mari. Foarte mari.
SISIF: Unul vrea să se urce la cer pe fum, altul plantează pari, ca să crească din ei pari şi mai
înalţi, până la cer. (pe gânduri, ca şi cum i-ar mărturisi o taină ) La urma urmelor şi eu tot la cer
vreau să ajung, de aia car pietrele de la Dunăre până aici, şi pun piatră peste piatră. (trist ) Dar
nu ştiu cum se face că mi le ia apa.
REGELE : Înţeleg, şi-mi pare rău. (se apropie generalul Bella) Dă ordin să se ridice tabăra şi
pornim, generale. (acesta transmite ordinul unui Ofiţer. Se aude un corn sunând în cele patru
zări )

ACTUL 4

49
 TABLOUL 1
SCENA 1

Un nou popas. Soarele a urcat sus pe cer. Într-un fel de poeniţă Regele şi comandanţii săi
apropiaţi..Nu departe de ei se văd liberi, Ion, cântând din frunză, Gheorghe, semănând pietre în
gropi săpate în pământ, Constantin, făcând focul ca să iasă fum. Par a fi liberi, au totuşi mâinie
legate în faţă cu lanţuri. Mai încolo Sisif împinge un bolovan de râu în sus.

REGELE : (părând îngrijorat. Vremea este noroasă. Când şi când tună) Gata, am ajuns
aproape...Mai avem să intrăm în trecătoare...Poimâine suntem acasă. ( tună, un fulger orbitor
spintecă cerul )
GENERALUL BELLA : Măria ta, ce tunete or fi acestea ? (mică pauză ) Parcă n-ar fi nişte
tunete obişnuite.
CRONICARUL : Măria ta...(îngrozit ) Ăsta e Basarab cu oastea lui...Parcă ar rostogoli stânci
prin cer.. (studiază cerul încordat )
GENERALUL BELLA : (trist, pe gânduri ) Azi noapte am visat că se prăbuşea cerul de foc şi
de piatră peste noi.
REGELE : (a tresărit speriat ) Când ai avut visul acesta, generale ?
GENERALUL BELLA : (oftând ) După miezul nopţii, către ziuă, Maiestate.
REGELE : (pe gânduri ) Mda...Acelaş vis l-am avut şi eu...Şi tot după miezul nopţii, către ziuă.
GENERALUL GORY ŞI ARPAD : (îngroziţi ) Măria ta, acelaş vis l-am avut şi noi! (au
chipurile uimite şi speriate )
REGELE : (meditând ) Mda...Nu e bine... (mică pauză ) Presimt că are să se întâmple ceva rău.
CRONICARUL : (scriind, încruntat ) Şi eu presimt, Măria ta, căci am avut şi eu acelaş vis. Dar
ce ni s-ar putea întâmpla ?
REGELE : (lovindu-l peste mână ) Anonimis, nu povesti visul ăsta.
Nu scrie asta.
CRONICARUL : (lovindu-se peste frunte) Aoleuuu, uitai, Măria ta uita-m-ar moartea.
REGELE : (chemându-l pe Ion ) Ia vino tu încoace.
ION : Eu, Măria ta?
REGELE : (cu degetul către el ) Tu, tu! Chiar tu.
ION: (ascultător, supus) Da, Măria ta.
REGELE : Aţi zis că aveţi facultatea de a vedea în viitor ? Spune-mi ce poate să ni se întâmple?
ION : (făcând pe prostul) Nimic, Măria ta...Ce să vi se întâmple ?
REGELE : Dar tunetele acestea, neobişnuite pentru luna noiemvrie, ce semne sunt ?
ION : (ca un om cuminte ) Trebuie să fie Basarab cu oastea lui, care văzând că Măria ta te
întorci acasă, se dă jos de pe acoperişul cerului.
REGELE : (după un timp ) Aşa am zis şi eu...
ION: (trist ) Chiar aşa şi este ,Măria ta...
REGELE : (calm ) Păi dacă se dă jos din cer atunci să-l aşteptăm. Să-l vedem şi noi la faţă şi să
vorbim cu el. Să nu fi făcut drumul degeaba. (mică pauză ) Să ne întâlnim ca doi buni prieteni.
Să-mi iau la revedere de la el.
CEILALŢI : (îl privesc pe Rege cu ochii holbaţi ) Măria ta. Mai bine să nu ne întâlnim cu el.
REGELE : Ba nu, de ce ?

50
ION : (scărpinându-se în cap ) De, Mătria ta... Eu ştiu ce să zic? Eu nu cred, că după ce a stat
cocoţat pe acoperişul cerului şi i-o fi venit ameţeală, câtă ameţeală o fi îndurat el, săracul, mai
are chef de cântece şi de pupături cu Măria ta..(oftează ) Da, eu ştiu...
REGELE : Să vă mai trimt pe voi încă o dată pe lumea ailaltă, să-i spuneţi că îl aştept şi că
vreau neapărat să mă întâlnesc cu el.
ION : (speriat ) A, nu, Măria ta...Mulţumesc...Sunteţi prea bun cu noi, dar eu sunt sătul de
drumurile până pe lumea ailaltă.E cale lungă, Măria ta, mă dor picioarele. (respiră adânc) Ori ce
m-ai întrebat mai devreme, Măria ta ?
REGELE : Am avut iar un vis cu surparea cerului...Şi voiam să ştiu...
ION: (înveselindu-se deodată ) A, să fie, Înălţimea ta, sănătoasă. Mai avem puţin şi intrăm în
trecătoarea Oltului, şi acolo o să se întâmple. ( oftează ) Dar suntem între munţi, ne adăpostim şi
noi după stânci, pe sub brazi. Ne pitim după stânci, şi n-o să păţim nimic, Maiestate.
REGELE : (gândindu-se ) Da... Cred că ai dreptate...În trecătoare suntem mai adăpostiţi.
GENERALII : (care au ascultat ) Aşa e, Măria ta. Dacă se lasă cerul în jos, se poate sprijini pe
vârfurile munţilor, pe culmi...şi scăpăm.
REGELE : Ei, atunci să ne fie de bine...Să ridicăm tabăra şi să pornim...(oftează ) Mai avem
puţin şi suntem acasă.
GENERALUL BELLA : Să ne vedem acasă o dată, Măria ta. Să vezi ce chefuri o să-i tragem
după aia!
NEBUNUL : (vesel ) De fapt ne întoarcem mai victorioşi decât dacă am fi obţinut cea mai
magistrală victorie, Maiestatea ta.
CRONICARUL : (dârdâind, îşi freacă mâinile ) Ah, să ne vedem noi o dată acasă. Să vezi ,
Măria ta, ce bătălii grozave o să inventez şi o să descriu eu în Cronica Anonimului de la Buda.
Generaţiile viitoare şi Evropa or să creadă că a fost cea mai strălucitoare campanie din istorie,
(fericit ) O să fie bine, Măria ta ! Lasă pe mine, că ştiu să le înfloresc. Pe duşmanii noştri o să-i
fac cu ou şi cu oţet. O să-i fac de două parale. Pe veci o să-i fac de râs. Or să moară de ruşine în
istorie. Nici n-or să mai scoată capul din vizuini de ruşine.
REGELE : (cu mâna pe buze) Psst!...(arată către cer ) Poate ne aude. Acum trebuie să fim în
relaţii bune cu ei.
CRONICARUL: (lovindu-se cu palma peste gură) Aoleuuu, iertare, Măria ta. Gură proastă,
spurcată. Gura este ca moara, Măria ta.
REGELE: (ordonând plecarea ) Îainte, generalii mei ! (îşi face cruce ) Mai avem puţin şi
suntem acasă. Doamne, ajută-ne!

SCENA 2

Regele Carol Robert de Anjou conducându-şi către casă rămăşiţele falnicei lui armate a ajuns în
defileul Oltului. În prim plan apare regele înconjurat de generalii săi, de Cronicar, de Nebun,
apoi de prizonierii valahi, pe care a ţinut cu tot dinadinsul să-i aibă în preajma lui. Decor
muntos, de o parte şi de alta a scenei se văd cele două versante muntoase coborând abrupt. În
plan depărtat se văd ostaşii epuizaţi ai armatei regeale mărşăluind, abia târându-se.

REGELE : (suflând greu ) E aerul rece şi tare , Horaţius, e un aer foarte tare. Am obosit. (se
opreşte ) Generale Bella dă poruncă să se facă popas.
GENERALUL ARPAD : Mulţumim, Maiestate.E o idee bună. Şi oştenii sunt tare obosiţi...Un
popas ne mai dă puteri.

51
REGELE : (se va aşeza, suflând greu pe un bolovan uriaş. Ceilalţi în jurul lui ) Uff! În sfârşit!
Diseară sau mâine o să dormim în paturi curate şi calde.
CRONICARUL : (scriind de zor, citindu-i Regelui ) Drumul la întoarcere , în urma marii
victorii obţinute asupra lui Basarab, a fost o mare plăcere. (mică pauză ) Am o ideea, Măria ta…
Mi-a venit o ideea genială..
REGELE : Ai grijă ce scrii în Cronică, Anonimus..De altfel o să verific personal.
CRONICARUL : Cum nu, Măria ta...Pe valahi o să-i fac cu ou şi cu oţet în Cronica noastră.Va
fi vai de capul lor de sărăntoci. ( gest comic ) În schimb pe Maiestatea sa o s-o îmbrac într-o
aură divină. (în timpul acesta încep să se audă zgomote ciudate, de stânci care se prăvăl. În cer
se aud tunete ca şi cum zeii ar mişca butoaie dogite)
NEBUNUL : (uitându-se în sus) Zmintitul ăsta de Basarab nu se mai dă o dată jos din cer?
CRONICARUL : (privind şi el în sus.) La valahii ăştia nespălaţi cerul e ca un fel de pod.
Basarab şi ai lui s-au urcat în pod , Înălţimea ta, şi acum nu vor să se mai dea jos de acolo.
NEBUNUL : (cu palmele făcute pâlnie la gură) Daţi-vă, bă, zmintiţilor jos din pod, că nu vă
mai facem nimic acum. Ne întoarcem acasă cu coada între picioare..
REGELE : (îngrijorat ) Încetează o ată, bezmeticule ! (Cronicarului ) Aveţi grijă cum vorbiţi,
Horaţius...Nu suntem încă pe pământul nostru.
NEBUNUL : Gura nebunului adevăr grăieşte. (lovindu-se cu palma peste gură ) Aoleuu, ce-am
zis! (repede). Iertare, Măria ta, iertare. Păcătoasa asta de gură mai trebuie bătută. (se plezneşte
comic peste gură ) Na, gură ! Na, gură proastă! Altă dată să nu mai spui prostii. Numai gura
regilor are voie să spună prostii. A Nebunilor nu.
CRONICARUL :Voiam să spun, Maiestatea voastră, că dacă am bătut ţara aceasta de la un
capăt la altul şi-n afara a câtorva poeţi şi cântăreţi, şi aceia foarte ciudaţi, cu minţile rătăcite...n-
am găsit pe nimeni...putem afirma cu toată certitudinea că Ţara aceasta e nelocuită. Iată ce voi
scrieu eu în Cronica noastră. Că la venirea hunilor în Ţara Românească noi am găsit această
Ţară nelocuită. (respiră adânc) Noi am fost deci primii care am venit aici. Pământul acesta
(arătând cu mâna ) este al nimănui!
REGELE : (temător ) Psst ! Mai încet, Anonimus, poate ne aude. (gest în sus ) E nevoie de
multă prudenţă. Cu zăpăciţii ăştia e mai bine să te porţi frumos.
CRONICARUL : Lasă pe mine, Măria ta...Asta e treaba mea. Toţi cei care vor veni după noi în
istorie vor şti că am găsit aici un pământ nelocuit. (Ion, Gheorghe, Constandin, Dumitru, Iov, în
planul doi, privesc tăcuţi undeva în depărtare.)
GENERALUL BELLA : (apropiindu-se de rege) Măria ta...(gâfâie ) Mărturisesc maiestăţii sale,
că în campania aceasta în care toate lucrurile ni s-au părut ciudate, fără nici o logică şi fără nici
un înţeles...am fost cuprins de o spaimă fără seamăn. (mică pauză ) Maiestate, cred că valahii
ăştia sunt un fel de zei sau de diavoli, având filozofia lor la care minţile noastre nu pot să
ajungă.
REGELE : Sunt convins de lucrul acesta, generale . Valahii sunt un popor de vrăjitori, de
magicieni şi de diavoli.
GENERALUL ARPAD : Dimpotrivă... Să mă ierte Maiestatea sa...eu sunt militar, am trecut
prin atâtea campanii militare, am părul cărunt..Eu cred că ne-am speriat degeba, Înălţimea ta.
Vorba lui Anonimus, pământul acesta este nelocuit.. De aceea eu zic să-l anexăm, Măria ta,
regatului Ungariei, şi să-l colonizăm încă din primăvara viitoare.
GENERALUL GORY: Ideea este excelentă, Maiestate.

52
GENERALUL ARPAD : Prizonierii ne-au vândut gogoşi, Înălţimea ta, împuindu-ne capul cu
fel de fel de poveşti. Care mai de care mai trăznită şi mai grozavă. În fond nu sunt decât nişte
bieţi oameni cu minţile rătăcite, care lozăsc, visează şi ei.
REGELE : (râzând batjocoritor ) Sărmanii mei generali...Ha ha ha ha ha ! Aţi uitat când veneaţi
la mine ca nişte curci plouate, tremurând de frică şi făcând pipi pe voi, în izmene.
GENERALUL GORY :(ofensat, suferind) Măria ta..Ne nedreptăţeşti, Înălţimea ta şi ne doare..
REGELE : (oftînd, trist ) Hei,hei, hei..Nu te supăra, generale. Te rog să mă ierţi. Am zis şi eu
aşa. (clătinând capul ) Abia aştept să mă aflu dincolo de munţi. ( se aud tunete rostogolite prin
cer. Norii groşi se încalecă unul după altul)
ION ŞI GHEORGHE: (în partea stângă a scenei) Doamne Dumnezeule, ajută-ne...
ION : (trist) Aha. Se pare că le-a venit mintea la cap..
GHEORGHE : Nu ştii, după război mulţi viteji se arată.
ION : Lasă că nu măi e mult. Îi văzui pe câţiva de-ai noştri.
GHEORGHE : Eu zic că n-ar fi rău să-i măi speriem iar..

SCENA 3

O scenă de spactacol macabru..Ion începe să chiuie şi să ţipe..urmat de ceilalţi prizonieri..Toţi

se tăvălesc, gemând şi urlând, pe jos, ca nişte posedaţi. Regele şi generalii săi îi privesc
îngroziţi.

CRONICARUL : (speriat, notează de zor, mecanic) Măria ta...Măria ta...

GENERALUL ARPAD : Au înebunit, Înălţimea ta, au înebunit prizonierii..
GENERALUL BELLA : Asta e boala copilăriei, Maiestate..
NEBUNUL : (îngrozit ) Par posedaţi, Înălţimea ta. Sunt posedaţi de diavol. (deodată Nebunul
regelui se aruncă la pământ şi face şi el exact cum fac prizonierii ) Iuuuuu ! auuuuuuu! Oaaaaa!
GENERALUL BELLA : (cade în genunchi , îngrozit ) Am o premţire, Măria ta. Nu e bine.
CRONICARUL : (cade şi el în genunchi) Măria ta...Măria ta, simt că mă sufoc.
REGELE: ( tremură şi el, se aude cum îi clănţăne dinţii ) De de de ce de?
NEBUNUL : (s-a oprit. Nu mai ţipă ca ceilalţi.Tremură din tot corpul şi priveşte îngrozit la
rege) Tremură Măria ta, tremură, pentru că şi eu tremur..Ca să ne învăţăm cu tremuratul.
GENERALUL BELLA: (îngrozit ) Să nu ne cuprindă pe toţi, Măria ta, tremurul ăsta.
IOV : (apare în scenă cu o lumânare aprinsă în mână) E cutremur, Măria ta. Se cutremură tot
pământul. Şi cerul şi pământul. (dinspre oaste apar câţiva oşteni îngroziţi)
OŞTENII : (arătîndu-l pe Iov ) Ciuma, măria ta. Fugiiţi! Ticălosul acesta este ciumat. A venit să
ne aducă ciuma. (fug îngroziţi )
UN OFIŢER : (arătându-l pe Iov ) Ciuma, Măria ta.Ticălosul a adus ciuma în tabără, Înălţimea
ta! (urlând ) Ne mor soldaţii pe capete de ciumă, Măria taaa!
REGELE : (îngrozit, împietrit ) Dumnezeule, ce se întâmplă? (urlând cu ochii măriţi ) Doamne!
Ce ai de gînd cu noi? Mai aveam puţin şi eram salvaţi. Acum vom duce ciuma acasă la familiile
noastre.
ION, CONSTANDIN, DUMITRU, GHEORGHE: (care au mâinile legate în faţă, se ridică în
genunchi. Încep să se roage cu privirile pierdute în cer. )
ION : (arătând în sus cu mâinile ) Dumnezeu, Măria ta, Dumnezeu! Uite-l pe Dumnezeu.
GHEORGHE : ( se roagă în gura mare ) Facă-se voia ta. Precum în cer, Aşa şi pe pămînt. Şi ne
iartă nouă toate greşelile...

53
REGELE : (îi clănţăne dinţii, privind în sus ) Dumnezeu ? nu văd nici un Dumnezeu.
GENERALUL ARPAD : (uitându-se în sus, cu mâinile la ochi ) Nici eu , Măria ta, nu văd
nimic. Numai norii, care s-au lăsat foarte jos.
CRONICARUL : (în genunchi, tremurând, notează ) As astăzi, 3o no noiemvrie ano Domini
1330, în trecătoare, plouă, pământul s-a cutremurat şi...
CONSTANDIN : (cu mâna întinsă) Măria ta, Basarab ! (urlând îngrozit ) Basarab, Măria ta!
GHEORGHE : (arătând în sus ) Basarab, Măria ta ! Stă de vorbă cu Dumnezeu..Vorbesc şi se
uită la noi.
DUMITRU : (urlând ) Vai vouă, nefericiţilor şi ticăloşilor, care jefuiţi.. (tunet asurzitor în cer,
se cutremură pământul şi munţii)
REGELE : (este de-a dreptul îngrozit) Generale Arpad, oamenii aceştia văd în cer ceea ce noi
nu vedem!
GENERALUL ARPAD : (tremurând şi el ) Doar i-am lăsat în pace, Înălţimea ta. Ne retragem
aşa cum am vorbit, fără să le facem nimic. (tunete, stânci care se rostogolesc pe munţi, fulgere,
larmă ,urlete, nechezat de cai )
REGELE : (către Ion ) Dacă îl vedeţi pe Basarab vorbiţi-i şi spuneţi-i să coboare şi să stăm de
vorbă..De acum încolo vreau să fim buni prieteni. Niciodată nu voi mai veni cu război asupra
lui.
GHEORGHE : Te cred şi eu, maiestate, că văd cum tremuraţi de frică..
ION : Măria ta, Basarab zice că va coborî. Să stea de vorbă cu Măria ta...da pe noi zice că ne va
omorî. Că suntem trădători. Că l-am trădat, aşa zice.
REGELE : : (urlând ca să acopere tunetul ) Lasă că-i spun eu că nu sunteţi trădători. Că n-aţi
trădat.
IOV : (cu lumânarea în mănă, cu cealălaltă mână arată în sus ) Se pregăteşte să vină, Măria
ta...Gheorghe, sapă o groapă pentru Maiestatea sa, că tu te pricepi la gropi.
GHEORGHE : (începe să sape. Gesturi cu mâinile legate ) Aşa e...(tare ) Măria ta, să vă sap o
groapă, sau mai bine o gaură de şarpe ca să vă băgaţi în ea.
REGELE : (îngrozit, tremurând) Da da dede cece bu bunii me mei prieteni ?
GHEORGHE : (urlâd ) Pentru că în curând Dumnezeu şi Basarab, însoţiţi de oastea românească
vor coborî pe pâmânt...Şi va fi vai şi amar de Măria ta şi de oastea Măriei tale...N-o să aveţi
unde să vă ascundeţi..şi de aia , aveţi nevoie de găuri de şarpe , ca să aveţi unde să vă băgaţi...Iţi
trebuie şi Măriei tale o gaură de şarpe ca să ai unde să te ascunzi. Lasă că Înălţimii voastre i-o
sap eu..
CONSTANTIN : (urlând şi el, ca să acopere tunetul şi vacarmul făcut de stâncile care se
prăval ) Da, Măria ta... Cine va avea o gaură de şarpe, ca să se bage în ea, acum în zilele de
năpraznă, ăla va fi ăl măi fericit şi măi bogat om.
REGELE : (tremurând ) Îîî... Înţeţeleg (tare ) Gege generalii me mei..Ordon să plecăm cât mai
repede. Să plecăm neântârziat...Mai avem numai puţin până în Transilvania şi vom fi scăpaţi de
urgia diavolului de Basarab.
ION : Măria ta e prieten bun cu Dumnezeu, nu vorbi aşa, c-o păţiţi cu toţii. (tare) O să daţi de
dracului, rău de tot, Măria ta!
GENERALUL ARPAD : (urlând cu mâna ridicată ) Plecareaa! Ofiţerii mei, vă ordon să
părăsim cât mai repede cu putinţă acest pământ blestemat!

SCENA 4

54
Acelaşi decor. Aceleaşi personaje. Din faţă se apropie alergând îngrozit, cu ultimele puteri, un
curier.

CURIERUL : (se prăbuşeşte gata să-şi dea sufletul ) Măria ta ! Nenorocire, Măria ta !
GENERALII : (îl privesc îngroziţi ) Măria ta!
REGELE : (tremurând ) Ce veşti mi se aduc, generalii mei?
CURIERUL : (trăgându-şi sufletul ) Măria ta. Maiestate ! Avangarda a fost oprită.Trebuie să ne
întoarcem...Trecătoarea a fost închisă, Maiestate , de un munte de stânci şi de copaci..Înainte nu
se poate merge.
REGELE : (îngrozit, concentrându-se ) Nu se poate trece înainte ? (respiră adânc) Retragerea
ne-a fost tăiată ?
CURIERUL : (abia îşi trage sufletul ) Da, Măria ta.. (în văzduh şi pe pantele celor două versante
se aud bubuituri ) Înainte nu se mai poate merge. Retragerea ne-a fost tăiată, Măria ta. Singura
cale este înapoi.
REGELE : (buimac, tremurând ) Înapoi? (se trezeşte ordonând, urlând) Înapoi! Înapoi, soldaţi !
GENERALUL BELLA : (îngrozit şi el ) Să ne întoarcem? Mai bine morţi, Măria ta! Mai bine o
moarte demnă decât una ruşinoasă, Maiestate
ALŢI CURIERI : (ţipând, urlând ) Calea ne-a fost tăiată, Măria ta. (se văd oşteni fugind încolo
şi încoace îngroziţi) Înapoi, Măria ta, că s-au pogorât oştenii lui Basarab din cer.
REGELE : (cu ultimele puteri ) Generale Arpad...Dă ordin ariergărzii să taie calea
înapoi...Generale Gory! Preia comanda atacului. Încearcă să deschizi calea către Transilvania.
(învălmăşeală, ţipete, gemete, nechezat de cai. Prin scenă se văd alergând îngroziţi oşteni răniţi
sau schilozi)
REGELE : (către valahi ) Ticăloşilor! Valahi nespălaţi! Sălbaticilor. V-aţi bătut joc de noi.
(urlând răguşit ) Nebunilor, mi-aţi spus că Basarab nu mă va ataca...Dacă nu vă pot omorî , vă
pot schingiui cât voi pofti...Călău ! Călău !
NEBUNUL : (către cer ) Să vină Călăul. Regele doreşte să vină călăul.
ION : (ca şi ceilalţi, făcându-şi jocul ) Măria ta, Măria ta , Basarab ! (către cer. De câtva timp s-
a pus o ploaie rece, mocănească ) Măria ta, Basarab se uită la noi. Alături de el este Dumnezeu.
(urlând ) Şi se uită chiorâş la noi, Măria ta! Nu se uită frumos !
REGELE : (şi mai îngrozit ) Ce tot vorbeşti acolo, nemernicule? !
CEI PATRU PRIZONIERI : (arătând către cer ) Basarab te arată cu degetul, Măria ta!
REGELE : Ticăloşilor ! M-aţi minţit, ţărănoi nespălaţi, m-aţi minţit ca nişte hoţi la drumul
mare.
ION : Măria ta. V-am spus adevărul adevărat, Înălţimea ta. Maiestatea voastră este cel care nu s-
a ţinut de cuvânt !
REGELE : (unui ofiţer) Să vină călăul, să-i lege şi de picioare ca să nu fugă! Să fie puşi în
genunchi şi biciuiţi la sânge ! Să se înveţe minte, ticăloşii, să-şi mai bată joc de mine altă dată !
(răguşit) Să fie puşi în lanţuri şi schingiuiţi. (urlând ) Unde este călăul?
OFIŢERUL : A fugit, Măria ta...Voi face eu treaba lui...
REGELE : Te felicit, Ofiţere ! Când voi ajunge acasă te voi decora.
OFIŢERUL : Mulţumesc, Maiestate! (se apucă să-i lege cu lanţurile de picioare pe prizonieri. Îi
va biciu apoi fără milă .Urlând ) În genunchi, ticăloşilor ! (începe să-i biciuiască )
UN CURIER : (venind din stânga scenei ) Măria ta...Nu e chip să ne întoarcem. (e îngrozit,
tremură ) Trecătoarea a fost barată cu stânci şi cu trunchiuri de copaci, cu bolovani şi cu pari, şi

55
la coadă, Măria ta! (cei patru prizonieri au fost puşi în lanţuri şi acum sunt biciuiţi. Se aud
gemetele şi urletele prizonierilor)
REGELE : (înconjurat de generali, urlând ) Nu se poate! Nu se poate !
GENERALII : ( urlând înspăimântaţi ) Măria ta ! Am căzut într-o capcană ! ce ne facem acum,
Măria ta. Suntem prinşi în cursă !
REGELE : (urlând ca un nebun ) Cursă , aţi zis ? Laşilor! Generali de paie ! (cu sabia ridicată )
Soldaţi, la luptăă ! La ataaac ! (de pe versante încep să se prăbuşească stânci, copaci, noroi,
pietre, nori de săgeţi. Se aud tunete şi vaiete. Nechezat de cai, urlete, gemete, zăngănit de arme.
Armata maghiară a intrat în degringoladă)
GHEORGHE :( plin de sânge, ca şi cum ar jeli .) De ce nu v-aţi ţinut cuvântul, Maiestateeee ?!
V-am spus că cine intră cu gând rău în ţara aceasta va fi prins ca într-o cursă?
REGELE : Ticăloşilor ! M-aţi înşelat! M-aţi păcălit! V-aţi bătut joc de bunătatea mea !
(urlând ) Călău, biciuieşte-i fără milă. (ofiţerul îi biciuieşte în continuare)
CONSTANDIN : (privind în sus. Ca-ntr-un delir) Basarab ! Basarab ! Ba-sa-rab ! (urlând )
Maiestateee ! se coboarăăăă Măria sa Basarab ! Se pogoarăăă !
REGELE : (priveşte în sus , îngrozit ) Nu văd nimic ! Nu nu vă văd ninimic!
NEBUNUL : (în genunchi , lângă Rege, tremurând de spaimă ) Văd ! (ca iluminat ) Îl văd,
Maiestate ! (îi clănţăne dinţii ) Îl văăăd, Măria ta ! Îl văd, Maiestate, pe Basarab! Are barba
mare şi vine, merge pe nori, ca Christos, Măria ta ! E înconjurat de-o lumină dulce!
REGELE : (chiorându-se, cu palma streaşină la ochi ) Nu văd nimic! (mâhnit ) Parc-aş avea
orbul găinilor!
CRONICARUL : (notază înfrigurat, îi clănţăne dinţii de frică ) Măria ta...Basarab e prieten cu
Dumnezeu. Ticăloşii ăştia au puteri oculte, Maiestate! Nu ne putem pune cu ei.
CEI PATRU PRIZONIERI : (gem stins, biciuiţi ) Măria ta.. Of, Doamnee. Numai noi te mai
putem ajuta, Înălţimea ta...
REGELE : (prin scenă se văd oşteni ai armatei maghiare fugind îngroziţi, urlând de durere, cu
feţele schimonosite de spaimă. De sus, de pe versantele munţilor , plouă cu stânci, bolovani,
trunchiuri de copaci, pietre, valuri de săgeţi. În jurul Regelui se văd Ofiţerii şi ostaşii căzînd sub
loviturile stihinice ale oştenilor lui Basarab. Regele cade în genunchi îngrozit) Dumnezeule, dar
acesta este iadul pe pământ!
GENERALUL BEY : (cade în genunchi, cu o săgeată înfiptă în piept ) Murim , Măria ta !
Plouă din cer cu stânci şi cu trunchiuri de copaci.. (jalnic ) Acesta este iadul pe pămînt, Măria
ta, din care nu mai avem scăpare!
REGELE : ( alergând prin scenă cu minţile rătăcite ) Ce e vânzoleala asta! (urlând răguşit )
Unde este falnica armată magiară, neghiobilor ! La ataaaac, soldaţi maghiar ! La luptă , laşilor,
unde fugiţi? (ameninţă cu sabia )
CRONICARUL : (în genunchi, scriind de zor, clănţănind de frică ) Ma mai bi bine săsă ne pre
predăm, Mă mămăria ta...(urlă şi el ) nu nu putem lupta cu un popor care are ştiinţa magiei şi pe
deasupra îl au şi pe Dumnezeu cu ei.
REGELE : (l-a ascultat îngrozit. Are un moment de luciditate ) Asta aşa e. e..Aşa este..(tare )
vezi , ai grijă ce scrii acolo în Cronica aia, Anonimus, să nu ne facem naiba de râs ! Scrie că am
luptat până la unul ca nişte viteji ! Ai mare grijă ,auzi ! Că o să controlez personal ! (regele este
răguşit şi epuizat, înămolit şi rănit )
CONSTANDIN: (în genunchi, cu sângele şiroindu-i pe faţă, arătând cu mâna în sus ) Uite-l pe
Basarab, Măria ta, cum merge pe nori. (tare, răguşit ) Se apropie, se apropie...şi va fi vai şi amar
de noi, de toţi, Înălţimea ta. În primul rând de noi..

56
REGELE : (ofiţerului care-i biciuie pe prizonieri ) Întrabă-l cum putem scăpa cu viaţă ! Ăsta e
lucru cel mai important acum !
OFIŢERUL : (biciuindu-i fără milă ) Spuneţi-i , mă, ticăloşilor, Măriei sale cum poate scăpa cu
viaţa, că vă omor pe toţi !
IOV : (care apare iar ca o fantomă, cu lumânarea în mână, mergând printre morţi şi printre
răniţi. Se aud gemete, urlete, nechezat de cai, soldaţi disperaţi urlând din toate puterile ) Măria
ta...Măria ta...Nu există ieşire din cursa aceasta în care am căzut. Cursa aceasta se întinde cât
toată Ţara şi toată istoria...Înălţimea ta.
CRONICARUL : ( cu dinţii clănţănindu-i de groază, urlând ) Eu zic că e mai bine să ne predăm,
Maiestate! Mai bine ne predăm, Măria ta.
IOV : (venind în faţa Regelui, care este căzut în genunchi, rănit, ud şi înnămolit din creştet până
în tălpi) Eu ţi-am spus, Măria ta, că poporul acesta nu poate fi înfrânt. I-am spus Măriei tale !.
El nu poate fi nici înţeles, nici chiar de el însuşi, dar înfrânt, Măria ta.
REGELE : Prea târziu, dragul meu... (cade în genunchi lovit de un buştean, care este cât pe-aci
să-l culce la pământ pe rege)
NEBUNUL : (în genunchi, cu ochii închişi, rugându-se, tremură de spaimă ) Iartă-ne ,
Basarabe, că am fost tâmpiţi şi n-am ştiut ce facem ! Pa pardon, iartă-ne , Mă Măria ta,
Basarabe ! Căcă nu mai facem ! Ţiţi ţie mămă închin !
REGELE : ( pare tulburat. Lovindu-l cu sabia ) Ticolos bătrân şi scârbos, ce eşti..Te închini lui
Basarab, nemernicule, acum !.Uiţi că mi-ai jurat credinţă pe veci ! (privind dezastrul armatei
sale ) Oaste de mămăligă, fugiţi toţi în toate părţile ca o turmă de oi în care a intrat lupul. (gâfâie
cu ochii ieşiţi din orbite )
CRONICARUL : (târându-se în genunchi, înămolit, clănţănind de groază ) Predă-te , Măria ta,
predă-te. Ca să scăpăm şi noi!
REGELE : ( se ridică greu în picioare. E un rege jalnic, căruia îi plângi de milă. În jurul său
vânzoleala este greu de imaginat. Din cer plouă cu stânci, bolovani, arbori, crengi ) Mă predau...
(plânge ) dar cui să mă predau ? (plânge în hohote, ca un copil ) Vai mie, sărmanul de mine !
CONSTANDIN: (care este în genunchi cu mâinile legate la spate ) Lui Basarab, Măria ta, lui
Basarb..Că ne omoară pe toţi...
REGELE : (ridicând sabia în sus, urlând din toţi boşogii ) Mă predau ţie, viteazule
Basarab...Numai opreşte o dată prăpădul ăsta, că ne omori dracului pe toţi! (plânge ) Lasă-ne să
ne întoarcem acasă, aşa puţini câţi am rămas..(în jurul lui acelaşi vaier, aceleaşi scene de
coşmar. Oşteni alergând îngroziţi, încercând să se ascundă după fiecare piatră, răniţi, cu sângele
şiroiundu-le pe faţă, mulţi căzând în genunchi ,rugându-se. Alţii târându-se cu ultimele puteri,
ca să se salveze. Deasemenea se văd mulţi morţi, claie peste grămadă. În timpul acesta din cer
plouă cu stânci, trunchiuri de copaci, bolovani şi săgeţi )
CRONICARUL: (a înlemnit , cu ochii holbaţi ) A venit sfârşitul lumii. Acesta este Potopul lui
No Noe. (bâlbâindu-se ) Ba ba nu a, a al lului Baba basarab ! (tare ) Potopul lui Basarab !. Am
înţeles , Dumnezeu ne-a prins în cursă şi acum ne chiţcăie ca pe şobolani.
REGELE: (face câţiva paşi clătinîndu-se. Este mai mult mort decât viu) Vai mie...Simt moartea
cum se apropie.. (mergând la cei patru prizonieri, care sunt în genunchi cu mâinile legate.)
Iov..Cu ultimele puteri..Vin la tine, ca la un frate...Căci şi eu în ceasul acesta sunt tot un
Iov...Învaţă-mă ce să fac...Spune-i lu lui Basarab că mă predau... (o săgeată vâjâind i se înfige
Regelui în umăr. Acesta se clatină )
OFIŢERUL : (sărindu-i în ajutor ) Măria ta...Măria ta...(îl sprijină )

57
REGELE : (cu ultimele puteri, se îndreaptă către Ion ) Vin la tine..ca la un frate..cu ultimele
puteri.. Învaţă-mă ce să fac..Spune-i tu lui Basarab că mă predau...
IOV : (jelind îndurerat ) E poptopul lui Noe, Măria ta...Este potopul lui Noe, oameni buni. Toată
ţara Românească va fi acoperită de ape..Dumnezeu ne-a dat potopul acesta pentru păcatele
noastre. Pentru că ne pizmuim şi ne urâm între noi, oameni buni...Pentru că nu ne ajutăm şi nu
ne iubim unii pe alţii. (se jeleşte. În jurul său scenele sunt înspăimântătoare, de coşmar )
REGELE : (îi cade în genunchi ) În genunchi, te rog, Iov...Pe toţi vă implor în
genunchi...Vorbiţi cu regele vostru..Spuneţi-i că mă predau şi că altădată nu mai fac...(plânge)
Îmi dau cuvântul de onoare…Vă dau orice...Vă cumpăr în aur... (regele se clatină epuizat, cade)
IOV : (trist, în jur e iadul pe pământ ) E cursa, Măra ta, cursa de care ţi-am vorbit...Uriaşa cursă
a cerului şi a pămîntului care te-a prins în ea...Acum nimeni nu mai poate să mai facă nimic.
Nici chiar Basarab şi nici Dumnezeu nu v-ar putea ajuta.

SCENA 5

Regele şi-a pierdut cunoştiinţa. Pare că doarme sau că este mort. Este de fapt visul Regelui. Pe
scenă se derulează imagini oribile, îngrozitoare. Deodată se face linişte, o linişte de mormânt.
De gheaţă. Toţi înlemnesc ca nişte stane de piatră. Imaginea aceasta hieratică va dura mult timp.
Pe cele două versante se văd oştenii lui Basarab împietriţi, fiecare aşa cum a rămas. Regele
Carol Robert de Anjou se trezeşte, deschide ochii mari, uimit.Apoi se scoală încet, îngrozit şi
mirat. Pare că s-a trezit din morţi, şi chiar aşa şi este.

REGELE : (acest dialog se va purta ca în transă, ca într-un vis straniu ) Unde mă aflu? Şi ce
este cu mine ? (se freacă la ochi ca atunci când te trezeşti din somn, şi nu-ţi vine să crezi ceea ce
vezi ) Nu-mi aduc aminte nimic. (respiră greu ) Şi ce este cu această apă, care-mi ajunge până la
brâu. Parcă ar fi fost potopul lui Noe..
IOV : ( în şoaptă) Eşti cu oastea maghiară în defileul Oltului, Măria ta...Oastea îţi este
zdrobită...Maiestatea sa însăşi eşti gata să pieri...(oftând ) Ei, Înălţimea ta...este prăpădul de pe
lume..
REGELE : (trist ) Înţeleg..înţeleg . (mică pauză ) Cum mă pot salva ? Spuneţi-mi, rogu-vă, cum
mă pot salva?
IOV : (trist, amărât ) Nu mai este nici o scăpare, Măria ta..Nici o scăpare..Cerul a căzut ca o
cursă peste oastea maghiară, şi Dumnezeu a dat Potopul ca să ne înece pe toţi. (jelind ) Acum nu
mai este nici o scăpare, Măria ta..(după un timp ) Doar că potopul va spăla Ţara Românească de
păcate.
GHEORGHE : (înviat şi el din moarte. În şoaptă, rar, solemn) Acum mă înţelegi , Măria ta, de
ce săpam eu gropi în pământ..de mi-am rupt braţele. Mii de gropi...zece mii de gropi... (pauză )
Erau pentru oştenii Măriei tale, care mor acum în bătălia asta...Şi eu, vai mie, n-am săpat atâtea
gropi...Nici Măriei tale nu i-am săpat groapa (jalnic ) Şi mulţi vor fi neîngropaţi, Maiestate. Vor
putrezi ca nişte oameni fără Dumnezeu, şi vulturii şi corbii se vor înfrupta din leşurile lor.
REGELE : (îngrozit, înţelegând ) Vai mie, sărmanul de mine...Vai falnicei armate
maghiare...Praful şi pulberea s-a ales din visul meu.
IOV : (cu tristeţe ) Aşa e, Măria ta..
REGELE : Rogu-te , nu-mi săpa groapa...mai bine sapă-mi o gaură de şarpe să mă ascund în
ea... Îţi dau cât vrei, dau şi un regat pentru o gaură de şarpe..
GHEORGHE : (amărât, gata să plângă ) Nu pot, Măria ta...nu pot..

58
CONSTANDIN : Şi eu tot de aceea puneam pari în pămînt, Măria ta...Erau crucile pe care
trebuia să le punem la mormintele oştenilor Măriei tale...
REGELE : (îşi duce îngrozit mâna la gură ) Aşadar, voi ştiaţi , ticăloşilor, de la început, de
înfrângerea noastră?
IOV : (mâhnit ) Ştiam, Măria ta...Eu am venit ca să-ţi ţin lumânarea...Să nu moară Maistatea sa
Carol Robert de Anjou fără lumânare.
REGELE : ( (privindu-i cu jale ) Ticăloşilor..Aţi ştiut...Şi nu mi-aţi spus că voi fi învins.
ION : (în genunchi, legat cu mâinile în faţă ) Am ştiut, Măria ta, că noi vedem prin timp. Nu i-
am spus noi Înălţimii sale că se va prăbuşi cerul pe noi...? Uite că acum s-a împlinit ce-am spus
noi.
REGELE : (îi priveşte trmurând) Ţară de poeţi şi de filozofi..Vai de voi, nenorociţilor... Vai de
capul vostru de sărăntoci ! (rar) Toată istoria veţi fi nişte nefericiţi.
ION : (oftând ) La greci există, Măria ta, mitul insulei Hecuba..Ca filozof trebuie să fi auzit,
Maiestatea voastră. Această insulă este fermecată. Dacă pui piciorul în ea ca prieten se
transformă în Rai, iar dacă pui piciorul pe ea ca duşman se transformă în iad.Te prinde în ea ca
într-o temniţă. (oftînd ) Hei, hei, hei...aşa este şi pământul românesc, Înălţimea ta.
REGELE : (pe gânduri ) Da, acum înţeleg... (îşi duce palmele la tâmple) Doamnee, ce singur mă
simt.. E atâta linişte pe câmpul de luptă că îmi ţiuie urechile...Şi ciudat, nu-mi mai este frică.
Tot timpul am trăit o teamă îngrozitoare, o angoasă care te paraliza...(eliberat ) În sfârşit, bine că
s-a terminat.
ION : (foarte trist, oftând ) S-a terminat, Măria ta... (jelind) dar cu câte zeci de mii de morţi, cu
câte sute de sate distruse, cu câtă suferinţă...De ce, Măria ta..de ce? (plângând) De ce ? (mică
pauză , vorbeşte ca în transă ) Acum ne putem întoarce şi noi acasă. (oftează) Ca să ne apucăm
din nou de cântat din frunză..O săăă cîntăăăm pănă când o să ne săturăm. (cu nostalgie, chipul i
se luminează uşor ) E o sete de cântat şi de făcut poezii în noi, Măria ta, (rar) care s-a tot adunat
de două mii de ani încoace...Că ăsta a fost blestemul nostru, să n-avem timp să cântăm.
REGELE : ( mâhnit) Da, da...înţeleg. Acum înţeleg de ce sunteţi toţi cântăreţi şi poeţi .
ION : Pentru că nu am avut timp să ne satisfacem nevoia de cântat şi de poezie, Măria ta... Cum
ne era şi nouă dor să cântăm şi să facem o doină, nici n-apucam s-o compunem bine şi veneau
goţii sau vandalii peste noi. Cui îi mai ardea atunci de cântat şi de compus poezii. (mică pauză )
Apoi, după ce treceau şi vandalii, sau cine mama mă-si or mai fi fost, c-au fost destui, ne
apucam să compunem mai departe. Dar iar veneau alţi nenorociţi peste noi. Aşa cum ai venit,
Măria ta , peste noi acum.
IOV : (binevoitor ) Şi să-ţi mai spunem ceva, Înălţimea ta ...negreşit să le spui la toţi regii şi
principii străini...ca să ne lase dracului în pace.. Şi aşa e vai de curul nostru...Că neamul acesta,
dacă va fi să piară, nici un principe dinafară, oricât de mare ar fi puterea lui, nu-l va putea
distruge. (departe pare că se aude dureros un tulnic) Ci numai dinăuntru, ne vom distruge noi.
Da cu condiţia aia , pe care v-am spus-o eu, să ne lăsaţi în pace. Că noi singuri ne vom sinucide.
Nu măi e nevoie să vă osteniţi domniile voastre. (plângând ) Şi nici nu vă imaginaţi voi, ce bine
o s-o facem !
REGELE : (trist, meditând, mirându-se ) Ci cum aşa, dragul meu? E de necrezult lucrul acesta
pe care l-ai spus. Mare nenorocire..
IOV : Uita aşa, Înălţimea ta...Că dacă o mână ucigaşă dintr-ai lui, ţine-ţi minte ce zic acum, nu
l-ar fi doborât pe marele Rege Burebista,Tracia ar fi şi astăzi. S-ar fi întns pe toată Europa. Şi
dacă măritul rege Decebal nu ar fi fost trădat de ai lui, Dacia ar fi şi azi. Pe unde este astăzi

59
Câmpia Panoniei şi Ţara Rămânească ar fi o şingură ţară, Dacia, iar Măria ta n-ai mai fi pe aici.
Ai fi tomnai prin fundul Asiei, cu hunii ,Măriei tale.
REGELE : (meditând) Acum înţeleg...Înţeleg prea bine. Într-adevăr, îngrozitor blestem.
GHEORGHE : O Doamne...Bine că s-a terminat războiul ăsta. Să mă duc şi eu să-mi văd
nevasta şi copiii.
CONSTANDIN : Acum ne vom întoarcem şi noi acasă, la casele noastre, şi ne vom ridica satele
la loc. Şi viile şi semănăturile şi livezile. (oftând ) Ahă hăăă! Să fie, Măria ta, sănătoasă, câtă
treabă avem noi acum.O să ne spetim de-atâta muncă ! (trist, melancolic ) Toată istoria o să ne
spetim de muncă , Înălţimea ta, şi tot săraci, lipiţi pământului o să fim. (tare) O să fim proştii
Europei. Ăi măi săraci din Europa.. Şi-o să jelim toată istoria, (jelind) munţii noştri aur poartă,
noi cerşim din poartă-n poartă. (mai tare, jelind sfâşietor) Munţii noştri aur poartă, noi cerşim
din poartă-n poartă… Munţii noştri aur poartă, noi cerşim…
REGELE : (trist ) M-aş duce şi eu acasă...(se aude cântecul nespus de dulce şi de dureros al lui
Orfeu. Regele ascultă fermecat ) Ia, ascultaţi.. Cât de frumos cântă. Ăsta trebuie să fie Orfeu.
(Orfeu va trece, dispărînd ca o umbră pe fundalul scenei )
DUMITRU : (ascultând şi el ) El este, Măria ta...Bântuie pământul românesc, săracul...trece prin
sate, prin codri, pe malurile apelor. Acum cântecul lui trebuie să-i trezească pe oameni la viaţă..
(privindu-l ) Aşa cum te va trezi şi pe Măria ta.
REGELE : (melancolic ) Aşa e...
DUMITRU : (se ridică ) Apoi eu mă duc să aprind focul. Să ridic fumurile pe dealuri, ca să-i
vestesc pe oameni că războiul s-a terminat şi că am învins.
REGELE : M-aş duce şi eu acasă...Învăţaţi-mă cum să fac, rogu-vă!
IOV : Cursa, Măria ta, fir-ar ea să fie de cursă. Te-a prins în ea. Nimeni nu mai poate scăpa din
ea...(meditativ ) Din păcate nici chiar noi, Măria ta. Pentru că şi noi vom fi toată istoria un
popor căzut în propria lui cursă. (dureros) Doamnee, fie-ţi milă de noi !
REGELE : (îngrozit ) Vai mie...Şi totuşi nu există nici o scăpare?
(mică pauză ) Voi sunteţi poeţi, sunteţi filozofi...Aveţi ştiinţa magiei, deţineţi tainele adânci ale
lumii...Vă voi da tot ce-mi cereţi. Şi regatul Ungariei vi-l dau, numai să mă scăpaţi!
CONSTANDIN : (a lehamite ) Ce să facem cu el, Măria ta...N-avem noi atâtea belele pe cap, de
ce să ne măi luăm o belea în plus.
REGELE : (disperat, hotărât ) Oameni buni, vă dau tot ce-mi cereţi..Tot ce doriţi.
ION : Nu poţi, Măria ta...Că noi nu de regate, de cuceriri avem nevoie, ci de altceva.
REGELE : De ce ? (disperat ) Spuneţi-mi de ce şi vă dau tot ce vreţi. (patetic ) Tot ce-mi cereţi !
DUMITRU : De libertate am avea nevoie...şi de pace, Măria ta. Fir-ar ele să fie, că n-am avut şi
nici n-o să avem noroc de ele toată istoria.. (mică pauză ) Că după ce o să pleci Maiestatea sa va
veni turcul, apoi neamţul, apoi rusul, apoi cine dracului mai ştie...Şi la urmă de tot noi…O să ne
înfigem cuţitul în burtă singuri.
REGELE : Aşa e , dar ce-mi cereţi voi n-am să vă dau. De unde să iau eu acum libertate şi pace.
Ce dracului or mai fi şi astea? (gândindu-se )
IOV : (meditând, scărpinându-se în cap ) Pentru că eşti om bun şi filosof, deşi ai fost cam
filozoc, o să te ajutăm, Maiestate...să scapi din cursa asta.
REGELE : (târându-se la picioarele lui Iov. I le sărută ) Doamne Dumnezeule...Ştiam eu că
aveţi un suflet nobil. Dumnezeu să vă ajute, oameni buni!
IOV: (ferindu-şi picioarele .Oftează ) Vei face, Măria ta , următorul lucru...(se aude iar cântecul
lui Orfeu cum se apropie ) Uite cum poţi să-ţi scapi pielea... (mică pauză ) iei dumneata mortul
ăsta, de lângă picioarele Măriei tale. Îl dezbraci şi-l îmbraci cu hainele Maiestăţii voastre de

60
rege. Iar Înălţimea ta te îmbraci cu hainele lui. Şi astfel domnia ta eşti mort ca rege. Şi după ce
te faci mort, te transformi domnia ta în cârtiţă. Şi aşa sub formă de cârtiţă , săpând pe sub
pămînt, pe sub munţi, ajungi acasă, în ţara domniei tale.
REGELE : (care a ascultat atent, începe să se dezbrace) Da da! Înţeleg..Mulţumesc mult ,
oameni buni. (fericit ) Ştiam eu că aveţi suflet bun. (după ce l-a dezbrăcat pe un ostaş mort, se
dezbracă şi el, apoi se va îmbrăca fericit cu hainele mortului ) Mulţumesc mult de tot, prieteni.
(joc comic, nu nimereşte cracii pantalonilor, greşeşte, o ia de la cap, tremură tot)
IOV : (care l-a urmărit) Aşa, Măria ta...Aşa...
REGELE : (joc comic ) Da cârtiţă cum să mă fac, că nu ştiu.N-am mai fost niciodată. Asta e
mai greu.
DUMITRU : (arătându-i ) Te întinzi dumneata, că nu măi eşti Măria ta acum, Rege, aşa, pe
burtă. Şi târâş, târâş, dai din mâini şi din picioare, cum face cârtiţa..
REGELE : (executând . Se întinde pe burtă. Joc comic. Dând din mâini şi din picioare seamănă
cu un broscoi care se târăşte către fundul scenei.) Aşa ? Este bine aşa ?
ION : (râzând ) Mai cu spor, prietene, mai cu spor. (regele dă mai tare din mâini şi din picioare,
târându-se mai repede )
DUMITRU : (râzând cu poftă ) Ha ha ha ha ha ha ! Aşa, Măria ta, aşa ! Vezi că ştii ? Eşti o
cârtiţă grozavă, cât se poate de adevărată...
CEILALŢI : (râzând trist, îl arată cu degetul ) Cârtiţa, cârtiţa..maghiară.
REGELE : (din planul doi, îndepărtându-se ) Este bine ? E bine aşa? Încep să învăţ!
IOV : (trist ) Este bine, prietene, este bine. Dar şi mai bine era dacă stăteai domnia ta acasă. Şi
n-ai mai fi venit cu război asupra noastră.
GHEORGHE : Nu se mai vede, a tulit-o repede, ticălosul.
CONSTANDIN : Drum bun ,Măria ta! Şi spune-le la toţi regii şi prinţii Europei, să stea dracului
la ei acasă, să-şi iubească nevestele..Să lase popoarele în pace, să-şi trăiască bieţii oameni viaţa
lor amărâtă. (acum au rămas snumai ei pe scenă. Se aude clipocitul limpede al apei)

SCENA 6

Cei cinci prizonieri, au rămas singuri şi trişti în scenă. De undeva din văi se aude cântecul lui
Orfeu. În jurul lor grămezi de leşuri, noroi. E o zi mohorâtă de noiembrie, norii negri s-au lăsat
jos de tot, plouă şi fulguieşte. Locul , munţii sunt înspăimântător de pusii şi de tăcuţi.

ION : (observând că are mâinile prinse în lanţuri ) Hei, hei, hei, măi oameni buni...Şi acum , hai
să mergem şi noi acasă...Câtă treabă e pe capul nostru, vai de noi şi de noi... Ne pun muierile la
treabă de nu ne vedem.
DUMITRU : (dând să se ridice ) Eu trebuie să fac focul, pe dealuri, să vestesc oamenii că pot
acum să se întoarcă acasă de prin păduri, unde au stat ascunşi.
IOV : (meditând ) Sfântă şi blestemată cursă...(privind în sus ) Ea i-a învins. Cerul, el este
capacul cursei. (privind în jur ) Doamne, câţi morţi. Câmpuri întregi de morţi...(scărpinându-se
în cap ) Claie peste grămadă.
GHEORGHE : (scărpinându-se şi el în cap ) Vai de capul meu...Câte gropi am de săpat.
CNSTANDIN : Şi eu câte cruci am de cioplit. (înfuriindu-se ) Da, al dracului să fie ăla care nu
i-o lăsa fără cruce. Păi ce, eu i-am pus să vină cu război împotriva noastră ?
ION : (rămâne trist, cu privirea pierdută în zare. Toţi au lanţuri la mâini, dar se pot mişca) Mă
uit în viitor...Of, Doamne Dumnezeule...Mai bine nu m-aş mai uita, că ce văăăd!

61
CONSTANDIN : (trist ) Lasă, Ioane, mai bine nu te măi uita, că ne apucă groaza. (mică pauză )
Mai bine scoate fluierul de la brâu şi cântă. (aşa cum este cu mâinile legate, Ion scoate fluierul
de la brâu, îl duce la gură şi începe să cânte)
GHEORGHE : (întinzând mâinile lui Iov) Hai, măi oameni buni, să ne dezlegăm şi noi lanţurile.
Că trebuie să mergem la casele noastre. Iov îi dezleagă lui Gheorghe lanţurile. Cântecul lui Ion
se aude limpede, nespus de frumos. Din văi îi răspunde cântecul dureros de dulce al lui Orfeu.
Costandin scoate şi el un fluier de la brâu şi începe şi el să cânte. Este cântecul trist, plin de jale,
cunoscut în lumea pastorală ca fiind Cântecul Mioarei. În care se spune povestea celor trei
ciobănei, şi unde doi dintre ciobani îl omoară pe al treilea, care are turme mai multe, mândre şi
cornute. In timpul acesta Cortina se lasă încet, încet )

sfârşit

62