PARAMARTHA DVADASHIKA

(Douăsprezece strofe despre Suprema

Realitate Divină)
1.
Fii mereu netulburat, renunţă la vorbăria
mentală inutilă, rosteşte cuvinte puţine!
Nu-ţi mai pune întrebări despre „ce se petrece
cu mine?”; „de ce se petrece astfel?” sau „cine
sunt eu?”
Căci ele îţi vor zăvorî Calea cea Pură.
Lumina, care se revelează nefragmentat şi
dintr-o dată sub toate formele firii
Şi chiar dincolo de ele
Este Vidul cel Nenăscut, Tărâmul cel Sfânt al lui
SHIVA, suprema realitate.
Ea este chiar BRAHMAN (Absolutul) – cum ar
putea fi Ea considerată vreodată un obiect de
meditaţie sau cunoaştere?

2.
Dacă crezi că găseşti Realitatea abandonând ceea ce nu este real
Atunci şi ceea ce vei găsi astfel este la fel de ireal!
Fie că o priveşti ca fiind adevărată, fie că nu – nu eşti tu oare chiar această
Realitate?

3.
Nimic din ceea ce este manifestarea nu este diferit de Lumina Transcendentă
[care îl manifestă].
Dacă vei crede că această Lumină se manifestă ca fiind fragmentată de timp şi
de spaţiu,
Gândeşte-te: nu apare şi fragmentarea însăşi tot prin lucrarea aceleiaşi Lumini?
Renunţă aşadar la aceste concepţii limitate şi diverse ca bucăţile unui mozaic!
Dacă în vis eşti conştient că visezi, atunci el nu mai este pentru tine decât un
simplu joc.
Chiar dacă [în vis] eşti rănit de sabie, te îneci, arzi în foc sau cazi prizonier,
Nicio temere nu te mai încearcă.

4.
Totul, în fiecare clipă, este cunoscut de Dumnezeu prin energiile cunoaşterii şi
acţiunii.
Atunci, spune-mi, cum ar putea fi această Pură Cunoaştere distinctă de obiectele
materiale („cunoscutul”)?
Oare nu vibrează şi planul material la fel ca şi tărâmul Luminii celei sfinte care
este dincolo de orice dualitate,
Nemărginită, eternă, liberă şi adevărată?

5.
Dacă Tu, Doamne, eşti Cel ce manifestă toate lucrurile,
Atunci de ce orbirea se împrăştie asupra lumii?
Totuşi, chiar şi cei ce nu Te văd încă nu sunt decât lucrarea Ta:
Chiar şi în ei Lumina Ta rămâne neschimbată,
Căci altfel ei nu ar putea avea un Sine.
Întotdeauna, o, Doamne, Tu eşti cel veşnic
treaz,
Neschimbat, neînlănţuit, distrugătorul
ignoranţei.
Preafrumuseţea Ta este mereu strălucitoare.

6.
„Îndreaptă-ţi privirea în afară fără a o fixa pe
ceva anume”
Dragul meu, aceasta nu este decât o imitaţie a
stării divine!
Pe cerul Luminii fără de egal nu există nici
interior, nici exterior,
Şi nici pe pământul luminos al desfăşurării
Creaţiei nu poate să existe cu adevărat o
asemenea diferenţiere.

7.
Priveşte cu intensitate la tot ce apare atunci când se revarsă impregnările
psihice!
Dacă lumina conştiinţei tale va străluci permanent, dragul meu,
La începutul, la mijlocul şi la sfârşitul oricărei trăiri,
Atunci lumea iluzorie a diversităţii se va dizolva definitiv pentru tine!

8.
Tulburarea sufletului sporeşte dacă vei fi copleşit, mereu şi mereu, de suferinţă şi
îndoială,
Iar teama şi agitaţia ce urmează acestor rătăciri, precum şi cauzele lor, sunt
diverse.
Ele pot fi asemuite cu lumea caleidoscopică a muzicienilor celeşti [Gandharva].
Dacă aceste stări inferioare nu ar străluci chiar şi ele tot pe cerul Conştiinţei
Absolute –
Câmpul neprihănit din care rodesc atât gândurile despre dualitate
Cât şi cele despre non-dualitate –
Unde altundeva ar putea ele străluci şi care ar fi temeiul lor ultim,
Natura lor fiind atât de diversă?

9.
Fluviul impregnărilor psihice nu-ţi mai pare la fel de real în starea de vis,
Iar în somnul profund ele nici nu apar;
Atunci, cum ar putea ele să acopere vreodată cu adevărat Cerul preacurat al
infinitei Conştiinţe,
Care este dincolo de orice condiţii sau limitări?
Chiar dacă, în starea de veghe, eşti conştient de o multitudine de obiecte, ca de
exemplu pământul,
De o anumită succesiune temporală şi de o anumită aranjare spaţială [a
evenimentelor],
Toate acestea nu sunt separate însă de cunoaşterea ta [asupra lor].
Cum ar putea exista vreo separare între conştiinţă şi obiectul cu care ea
fuzionează [prin actul cunoaşterii]?

10.
Toate formele şi toate luminile sunt în mine
însumi.
Ele îşi găsesc locul propriu în supremul Vid al
Inimii mele,
Ale cărui raze strălucesc nediferenţiate în
veşnicia splendorii Sinelui meu.
Această Lumină a nesfârşitei Cunoaşteri,
Neschimbătoare, absolută,
Adevărată, neprihănită şi liberă,
Care împrăştie întunericul cauzat de cele doua
credinţe contrarii: dualitate şi non-dualitate,
Această Lumină sunt Eu!

11.
Fie ca Timpul să-şi înghită mai departe
fragmentele în Prezentul Etern!
Fie ca Fiinţa Imensă [BRAHMA, Creatorul] să
creeze mai departe cu atenţie neclintită!
Fie ca zeul iubirii [KAMA] să ne înfioare mai departe inimile la indicaţiile lui
SHIVA!
Fie ca toate făpturile să îşi bazeze mai departe existenţa pe corp, pe suflul vital şi
pe intelect!
Întregul joc al manifestării nu este decât un desen făcut chiar de El [SHIVA] pe
Cerul Conştiinţei Sale.
O, SHIVA, oare nu te văd numai pe Tine în această piesă iluzorie a
transformărilor?

12.
Ce este aici, ca să îl resorb în Inima mea?
Ce este aici, să îl mistui plin de un impetuos elan?
Ce este aici, ca să îl beau dintr-o dată, căci sunt beat,
Beat de extazul Supremei Iluminări!
 
 

Citiţi şi:

Vidul transcendent şi roata energiilor universale (I)

PRAKASHA – Lumina conştiinţei divine străluceşte orbitor (I)

Douăzeci de strofe despre suprema învăţătură spirituală

(Mahopadeshavimshatika)