"Spiritul este prezent"

Eu Sunt Cel Ce Sunt, fără greşeală, Adamus din Domeniul Suveran,
pe deplin integrat cu Saint-Germain acum, după adunarea noastră
din Sedona. Dintre toate locurile, acolo am ales să-mi fac eu
integrarea. (râsete) Dacă tot vorbeam de asta, ce indica azi
makyometrul? Care e nivelul de makyo în sală? Ridicat? Scăzut?
Nivelul de makyo online… hmm, camera de aici, te rog. Roy, ai fost
plecat un timp! (vorbeşte spre cameră) Care este nivelul de makyo
al fiecăruia dintre voi, cei care priviţi online? Ceva mai ridicat decât
este aici, în grup.

Nivelul de makyo. Nu prea rău astăzi. Nu prea rău azi. Îl reduceţi,

ajungeţi la claritate, ajungeţi la mesajul real. Ajungi la tine, Pete.
Iar apoi Pete încetează să mai existe, slavă domnului! Slavă
domnului, pentru că atunci există Eu Sunt. Scuze că mă iau de tine,
Pete, dar mereu te aşezi la margine de rând.

PETE: Cu un scop anume!

ADAMUS: Aşa că haideţi să respirăm adânc, Shaumbra, pe măsură

ce începem această zi, acest mesaj. Ahh! E o conştiinţă bună în
sală, ca şi a celor ce privesc online. Larry?

LARRY: Ce mai faci?

ADAMUS: Eu fac bine, ca întotdeauna. Tu ce mai faci? Nu mă lua cu

makyo.

LARRY: Mai bine.

ADAMUS: Mai bine. Un răspuns bun. Mai bine. Scuză-mă o clipă.

(iese afară) Mai bine. Cred ca urmează o petrecere! (afară erau
pregătite mesele şi grătarul) Cred că Shaumbra o să sărbătorească
şi cred că nu o să stau pentru.. burgeri, zău? Burgeri, chifle şi copii
răzgâiaţi? (râsete) Aşa că, dragi Shaumbra… o să stau puţin. (revine
în interior)

Ce chemaţi?
Dragi Shaumbra, rezonanţa care vine din voi, din interiorul vostru,
al fiecăruia, este foarte simplă, foarte clară. Ceea ce chemaţi acum
este exact ceea ce primiţi, orice din viaţa voastră. Ceea ce chemaţi
în adunările noastre, cu… (ia pălăria cuiva) Mulţumesc. Din nou, aş
vrea ca unul dintre voi care are capul mai mare să aducă din când în
când o pălărie.

Ceea ce chemaţi în aceste adunări este exact ceea ce primiţi. Nu era

vremea pentru Saint-Germain. Era timpul, ei bine, pentru Adamus.
Adamus, marca înregistrată – marca înregistrată a Shaumbra, a
voastră, a dragei de Linda, a Aandrei şi a lui On, a tuturor
învăţătorilor Cercului Crimson, cu siguranţă a lui Cauldre – şi asta
primiţi. (râsete, căci pozează cu pălăria) Mulţumesc. Mulţumesc.
(audienţa aplaudă)

Aşa că, dragi Shaumbra… mulţumesc. (dă pălăria înapoi) Dragi

Shaumbra, ceea este în interior, care uneori scapă minţii – mintea
nu înţelege cu adevărat ce este acolo, aici (inima) – îi scapă şi
creează o confuzie. Voi aţi chemat la un nivel profund, care
realmente are o încărcătură mai mare decât acest lucru (capul). Aţi
chemat şi aţi spus: “Vreau să merg înainte. Vreau să mă extind.
Vreau să ies din acest blocaj makyo, din realitatea densă, orientată
spre procesare. Vreau să merg înainte”. Astfel că atunci când
chemaţi, aţi şi ieşit.

Acum deveniţi mai clari, voi toţi, în legătură cu cele pe care le

chemaţi. Trebuia să treci prin exerciţiul scrierii unei cărţi. (vorbeşte
cu Todd Schaafer, care tocmai a lansat cartea “The Acceptance
Guidebook” – Ghidul Acceptării) Nu era vorba atât de mult despre
carte. A fost o mare oportunitate pentru tine, maestre Todd, să
îndepărtezi din vechituri. Ai îndepărtat multe vieţi de identităţi
vechi, de makyo, aşa cum ai descoperit, de adevăruri vechi, de
clişee vechi ce nu se mai aplică vieţii tale. Tu ai fost atât de curajos
ca să le împărtăşeşti cu alţii, iar acea carte va fi lăsată pe cale
pentru ca alţii să o găsească la timpul potrivit, la locul potrivit,
sincronistic, în viaţa lor.

Astfel că voi aţi chemat şi asta avem aici, această împletire, acest
mesaj, acest mod diferit de a face lucrurile, Edith, cu care, ştii, unii
oameni s-ar putea să nu rezoneze. Nu contează. Nu contează. Nu e
mai bine sau mai rău. Este ceea ce au chemat ei. Ca urmare, pe noi
iată-ne aici. Iată-ne aici. Deci aşa! (râsete, căci se uită la Linda,
îmbrăcată într-un costum de Statuia Libertăţii, întrucât este înainte
de 4 iulie, sărbătoarea naţională a independenţei SUA) Extravagant!

EDITH: Da!

ADAMUS: Semeni cu o franţuzoaică cu care mă întâlneam eu la un

moment dat. (multe râsete şi aplauze) Sau numai eu văd uşoara
asemănare cu coarnele de pe cap? Nu ştiu. Dar e foarte frumos,
într-adevăr (Linda îl atinge cu “torţa”) şi e frumos… Nu poţi să dai în
channeler.

LINDA: Nu, doar te-am atins cu torţa.

ADAMUS: Hai să vorbim despre libertate. Îţi mulţumesc pentru că

porţi un costum – ţie şi celor câţiva care au făcut asta. Vă
mulţumesc pentru că aţi ieşit din rolul vechi şi că vă distraţi.

LINDA: Ce am în carte?

ADAMUS: Mmmm…. Premii Adamus!

LINDA: Iahuuuu!!!! (arată premiile Adamus din “cartea Statuii

Libertăţii”)

ADAMUS: Ce nu este în cartea ta? Bani. Bani.

LINDA: Ahhh! Bietul de tine. Bietul de tine.

“Istorie”

ADAMUS: Aşa că hai să vorbim puţin despre libertate, de vreme ce

suntem la acest subiect, de vreme ce este atât de apropiată.
Trebuie să... înainte de a intra în prelegerea mea trebuie să vă
amintesc că istoria este una din cele mai mari ficţiuni ale tuturor
timpurilor.

LINDA: Mmm, hmmm.

ADAMUS: Unde este butonul cu râsete despre care am auzit?

(râsete, căci ia telecomanda şi se uită la butoane) Ar trebui să
citeşti instrucţiunile. Acesta chiar e un punct jos. Daţi-mi voie să
repet. Istoria este una din cele mai mari poveşti de ficţiune din toate
timpurile. (râsete în sală, cineva porneşte înregistrarea cu râsete)
Încă nu sunteţi pregătiţi pentru maximă audienţă! Una din cele mai
mari ficţiuni ale tuturor timpurilor, pentru că istoria, ei bine, istoria
voastră, istoria întrupărilor voastre nu este cu adevărat asta.

Mai întâi de toate, aşa cum a arătat atât de frumos Kuthumi în

Sedona, de curând[1], el nu era cu adevărat Pitagora. Este o
descendenţă, poate că este un văr sau un frate al sufletului său, dar
nu era Kuthumi cu adevărat, iar el nu era Pitagora, Baltazar şi
niciunul dintre cei despre care se susţine că ar fi fost. Asta este
liniar. Este progresia liniară a spiritului, iar adevăratul spirit nu
progresează liniar. Există o asociere, aţi putea spune, cu acele
aspecte ale sufletului – veri, o anume familiaritate şi, desigur, o
anume întrepătrundere, pentru că vin din aceeaşi sursă a sufletului
– dar, aşa cum Ah-Kir-Rah i-a arătat lui Kuthumi, nu sunteţi voi cu
adevărat.

Este un lucru minunat să treceţi de la conceptul unei unice vieţi – vă

naşteţi, păcătuiţi, muriţi, mergeţi în iad sau pe unde vă duceţi. Este
o săritură cuantică să începeţi să luaţi în considerare întrupările,
conceptul de reincarnare. Vă amintiţi cum a fost când aţi realizat
prima dată că există reîncarnare? Cât de eliberator, cât de frumos
era şi cât de liberi eraţi, pentru că nu mai aveaţi o singură şansă, ci
1.400? Dacă nu vă descurcaţi de data asta, rezolvaţi data viitoare.

Într-un fel, aşa cum a arătat Ah-Kir-Rah, Kuthumi nu era cu

adevărat acele întrupări. Nu era nevoie să ducă povara aceea cu el.
Nu există niciun motiv ca voi să purtaţi poverile întrupărilor
sufletului vostru. Însă da, sunt amintiri dragi, simţiri, asocieri atunci
când mergeţi într-un loc. Mergeţi în Atena sau în Moscova, aveţi o
senzaţie de reamintire şi spuneţi: “Am avut o viaţă trecută aici”. Eu
bine, nu, nu cu adevărat. Sufletul vostru a avut o viaţă trecută
acolo. Voi, dragii mei, sunteţi liberi. Sunteţi absolut liberi. Este
uluitor. Nu aveţi nevoie să purtaţi acel bagaj cu voi. Voi sunteţi ceea
ce sunteţi.

Se poate spune – s-a spus în unele din Şcolile vechi ale Misterelor –
că întrupările anterioare erau mai degrabă liniare, până la această
întrupare. Însă această întrupare, aşa cum a arătat Tobias, este
diferită. Este acea viaţă. Voi sunteţi aspectul, fiinţa care face
integrarea vieţilor, care aduce înapoi aspectele sufletului, cea care
este sufletul, este sufletul în această viaţă. Nu mai este distant. Nu
vă mai scapă. Nu mai este ascuns în colţuri întunecoase ale
trecutului vostru. Este aici, chiar acum.

Atunci când chemaţi din fiinţa voastră, fie că mintea înţelege sau nu
cuvintele, dar când strigaţi după evoluţia sufletului vostru, o primiţi.
O primiţi. Nu va fi mereu ceea ce vrea acel aspect sau ceea ce
aşteaptă mintea, iar uneori ştiu că intraţi într-o stare de confuzie, de
consternare şi de frustrare din cauză că este diferit de ceea ce aţi
gândit că va fi, dar este exact ceea ce aveţi nevoie. Este exact ceea
ce alegeţi voi. Asta este, atunci când ne adunăm astfel, când putem
râde puţin, ceea ce este... este un miracol în sine, acela că fiinţele
spirituale au învăţat să râdă din nou. Amuzant. (râsete, căci Linda
încearcă să pornească înregistrarea cu râsete) Da.

Dar hai să ne întoarcem la istorie. (în cele din urmă se aude şi

înregistrarea cu râsete) Hai să ne întoarcem la istorie. Istoria este
cel mai mare basm, pentru că nu conţine toate elementele. Deseori
este scrisă de către ceea ce numiţi voi învingătorii, este scrisă de
învăţaţi. Este foarte multă informaţie eronată în legătură cu
timpurile lui Yeshua, de exemplu. Eu râdeam, de fapt, de unele din
slide-urile de mai înainte, „Biblie versus RH”, pentru că există foarte
multă informaţie şi oamenii o iau foarte literal.

Niciodată să nu faceţi asta cu această informaţie. Mai întâi de toate,

o să se întoarcă împotriva voastră. În al doilea rând, este vorba
despre esenţă, nu despre cuvinte. E vorba despre simţiri, despre
radianţă, nu despre detalii. Când începeţi să citaţi fraze exacte din
oricare mesaj, realmente îi îndepărtaţi pe oameni. Mă îndepărtaţi pe
mine (face o pauză, aşteptând înregistrarea cu râsete) şi de fapt vă
îndepărtaţi şi pe voi. Sinelui vostru nu-i place să audă toate acele
lucruri didactice... (înregistrarea cu râsete) Cred că azi avem o
pauză în sistem. (înregistrarea cu râsete)

Oh, noi nu suntem liniari! Pricep. Dă-i drumul când vrei. (audienţa
râde, căci înregistrarea cu râsete rulează de două ori) Istoria
acestei... (apare brusc un slide cu sonorul “Rrrrrrrrr! Rrrrrrrrr!!”)

LINDA: Nu am făcut eu aşa.

ADAMUS: Istoria acestei ţări nu este cea scrisă în cărţi. Ei bine, o
parte a ei este scrisă în cărţi, dar adevărul acestei ţări, America, nu
se află cu adevărat în cărţi. Oh, nu ar fi mers atât de bine şi în cele
din urmă nu contează cu adevărat.

Întrucât suntem îmbrăcaţi pentru această ocazie, întrucât vorbim

despre libertate şi pentru că este weekendul vostru sacru – oh,
americanii îl tratează aşa de sacru! (râsete, căci face o pauză, iar
Linda încearcă să pornească iar înregistrarea cu râsete) Ok, acum îţi
luăm asta. (râsete, căci îi ia telecomanda Lindei şi o dă Normei) Să
nu i-o dai lui! (lui Garret) Vaai! Vulpea să păzească coteţul găinilor?
Nu! (mai multe râsete)

Istoria europeană

Haideţi să aruncăm o privire, o privire rapidă la istorie. Europa era

în tulburări de... ei bine, de câtă vreme îmi amintesc eu. Însă
Europa era în tulburări în mod special în perioada secolelor XVII şi
XVIII. Erau multe lupte, războaie, familii mici, dar puternice,
controlau mulţi oameni şi vieţile lor, iar ei nu mai puteau răbda.
Ceva trebuia să se schimbe, dar sistemul nu vroia să se schimbe.
Sistemul era destul de mulţumit cu sine, dar conştiinţa ţinutului – a
celui fizic – şi conştiinţa oamenilor din acele ţinuturi obosiseră şi le
ajunsese, din diverse motive, în care voi intra în această prelegere.
Însă în principiu era un punct de schimbare a unei ere, o schimbare
de eră pe care o experimentaţi acum, în schimbările sale cumulate.

Trebuia să fie o schimbare în cele din urmă în echilibrul masculinului

şi femininului, care nu era prea prezent în Europa la acea vreme.
Era dominată de masculin, energiile erau foarte masculine, chiar şi
la unele dintre reginele pe care le cunoşteam şi cu care lucram. Ele
încă erau foarte, foarte controlate de consiliul de bărbaţi din jurul
lor. Europa din acea vreme, deşi noi depuneam multe eforturi
pentru a aduce un anume echilibru, Europa din acea vreme nu
accepta noua înţelegere a spiritului, a lui dumnezeu.

Biserica... pe care am iubit-o mult în zilele sale de început… vă rog

să nu interpretaţi asta greşit, am iubit-o mut, ca şi voi toţi. Am fost
parte a grupului mare, care a contribuit la crearea sa, care a ajutat
la aducerea energiei lui Yeshua pe această planetă. Apoi, cinci, şase
sute de ani după fondarea bisericii, a intrat în corupţia omenirii, a
virusului energiei sexuale şi îndeosebi în dezechilibrul masculinului.

Biserica ţinea strâns întreaga Europă sub aspectul politicii,

finanţelor, absolut, şi arta la fel – ceea ce era o ruşine, fiindcă, aşa
cum am spus înainte, arta va salva lumea. Cu adevărat. Biserica
ţinea strâns autorităţile şi toate afacerile. Orice se întâmpla, puteai
fi sigur că şi-a amestecat şi biserica o mână, fie în bine, fie în rău.
Oh, erau amestecaţi în corupţie şi în grupări criminale ale vremii.
Erau amestecaţi în orice tranzacţie, în orice distribuţie de produse,
care înseamnă, de fapt, distribuţie de energie. Nu era vorba doar
despre predicarea textelor sacre, care sunt absolut sacre. Dacă vă
întoarceţi la primele traduceri, acolo se spuneau lucruri foarte
frumoase.

Astfel că exista un mare dezechilibru şi aveam dificultăţi în

remedierea lui. Mereu exista lupta împotriva altor forţe. Acesta a
fost unul dintre motivele pentru care unele dintre grupuri, precum
cel numit Frăţia Albă – de fapt nu se numea deloc astfel, era doar
Frăţia –, masonii liberi şi altele au fost fondate. Au fost fondate (a)
pentru ca oamenii să poată studia cu adevărat mistica şi (b) pentru
ca unii să poată avea o slujbă în afara bisericii. Cumva ca un
sindicat de la acea vreme.

Am lucrat intens cu cele precum doamna de Pompadour, Maria

Josepha în Germania, cu Margot din zona franceză, cu multe, multe
alte personaje feminine sau dintre membrii feminini ai familiilor
regale. Multe dintre ele au participat, de fapt, au participat în secret
la Şcolile Misterelor. Cele mai multe dintre ele s-au întrupat în
Europa la acea vreme, la finalul secolului XVII şi în tot secolul XVIII,
s-au întrupat în familii regale, în poziții de putere, anume pentru a
ajuta la schimbarea echilibrului a ceea ce se petrecea în Europa.

Atunci când ei, atunci când voi, atunci când eu şi alţii, cei care
lucram la asta, am înţeles că probabil nu se va produce, că era mult
mai dificil să curăţăm casa veche şi să o reconstruim – casa Europei
–, noi am realizat că exista un tărâm nou, un ţinut liber, care fusese
pregătit, conservat mult, mult timp, numit America. Nu contează
cine l-a descoperit – Norvegia –, dar ideea este că… (râsete) Ideea
este că… Ei, se vor lupta la nesfârşit pentru asta. Ideea este că noi
am realizată că va fi mai uşor să creăm o ţară nouă, una liberă, care
a fost numit Noua Atlantidă. Era mai uşor să aducem unele din
energiile feminine aici, iar unele dintre femei şi dintre ceilalţi – şi
femeile pe care le-am menţionat – au fost parte integrantă din
crearea acestei ţări.

Acum, istoria vorbeşte despre cei care au semnat pentru Declaraţia

de Independenţă şi pentru Constituţie, iar voi cunoaşteţi multe
dintre numele acelor bărbaţi. Ei au venit mai târziu. Şi ei, de
asemenea, mulţi dintre ei, înţelegeau ce se petrece. Înţelegeau că
femeile Europei, soţiile regilor şi prinţilor, baronilor şi conţilor,
ajutau la crearea acestor lucruri.

America urma să devină o lumină călăuzitoare. Urma să atragă

oameni din întreaga lume. Singurul mod în care această ţară ar fi
putut funcţiona ar fi fost să aibă oameni din toate ţările Europei, din
Africa, din Asia şi în cele din urmă din ceea ce acum numiţi America
de Sud. Erau şi indigeni, urmau să fie şi cei care mai fuseseră mult
timp pe Pământ, dar şi cei noi. Unii au numit acest loc „cazanul de
topire”, dar trebuia să aibă acel echilibru, trebuia să aibă echilibrul
energiei feminine. Trebuia să existe toleranţă, chiar şi faţă de
organizaţiile religioase. Trebuia să existe toleranţă faţă de biserică.
V-aţi putea gândi că noi am spus: “Nu, biserica o ţinem în afară”,
deoarece a provocat atâtea probleme în Europa, cu dezechilibrul
spre masculin şi cu ceea ce numim virusul energiei sexuale.

Istoria americană

Astfel că această ţară măreaţă a fost pregătită, iar mulţi au venit

aici înainte de Mayflower[2]. Despre ei nu s-a scris. Mulţi au venit
aici ca să pregătească energetic acest ţinut. Unii dintre voi poate că
aveţi amintiri, fiindcă sufletul vostru s-ar putea să fi avut o întrupare
ce a fost prezentă în acel timp. E foarte similar cu fiinţele angelice
care au venit pe Pământ înainte ca acesta să fie populat de vreun fel
de fiinţă vie. Fiinţele angelice au venit aici şi au semănat. Astfel că
au existat grupuri ce au venit în America cu mult timp înainte de
menţiunile din cărţile de istorie şi au semănat.

Ei au vorbit cu indigenii, cu oamenii din Primele Naţiuni, cei pe care

i-aţi numi indieni, despre crearea aici a Noii Atlantide. Indigenii au
înţeles în întregime. Este o parte a descendenţei lor şi o parte a
istoriei lor, pe care au transmis-o din generaţie în generaţie: “Într-o
zi acest pământ măreţ va găzdui oameni din întreaga lume, oameni
cu conştiinţă înaltă, oameni care înţeleg ce se petrece într-o eră
nouă a omenirii”. Contactele de la origini cu indigenii erau favorabile
şi corecte, echitabile şi sincere.

Din nefericire, mai târziu s-a constatat că unii dintre indigeni nu

vroiau să renunţe, aşa cum fuseseră deja de acord. Anasazii, hai să
vorbim despre ei: au înţeles la un anume punct că acest pământ va
găzdui oameni din întreaga lume, care vor căuta crearea ţinutului
libertăţii. Anasazii au plecat cu toţii, dintr-o dată – puf! Oh, aţi putea
spune că a fost o boală – nu contează. Aţi putea spune că era nava-
mamă – probabil că nu. Indiferent ce spuneţi, indiferent ce spune
istoria, nu contează cu adevărat. Însă ei au înţeles, iar mulţi dintre
ei s-au reîntrupat drept ceea ce aţi numi primii colonişti în acest
ţinut.

Acest ţinut a fost infuzat cu energie feminină şi masculină, cu un

echilibru foarte sănătos al ambelor. A fost creat pe principiile
libertăţii, ale libertăţii pentru fiecare persoană. Da, ştiu că puteţi
spune că a durat sute de ani ca să se ajungă acolo, la dreptul de vot
al femeilor. Nu a contat, deoarece femeile erau realmente
influenţa… sau ar trebui să spun că zeiţa, femininul, reprezenta
influenţa subterană în această ţară. Astfel că oamenii au venit aici şi
totul a fost proiectat cu o mare cantitate de libertate. Am mai vorbit
despre libertate în unele din mesajele noastre de dinainte. Vor
oamenii libertatea cu adevărat? Este discutabil, însă la vremea
fondării acestei ţări, da, o vroiau. Aşa că, dragi Shaumbra, această
ţară a fost proiectată ca lumină călăuzitoare care să radieze ce
poate fi libertatea către toate celelalte ţări, către întreaga Europă,
către întreaga Africă, Asie, către întreaga lume.

Se ştia de la început că această ţară va avea o abundenţă de

resurse, de bani, de ceea ce aţi numi putere – dar este cu adevărat
doar capacitatea de a atrage energie pentru a vă servi – şi se ştia că
această ţară va fi puternică în ceea ce priveşte trecerea prin cele
mai întunecate timpuri de pe Pământ, cele ale războaielor mondiale
şi ale altor evenimente. Se ştia că această ţară va rămâne
puternică, că va fi lumina pentru unele din cele mai întunecate zone
ale omenirii. Va rămâne puternică chiar şi atunci când fiinţe din
afară, din dimensiuni exterioare, vor încerca să interfereze. Această
ţară, în esenţa sa, ştia că într-o zi va elibera acel rol, că nu va mai fi
nevoie de o mare putere pe această planetă, că nu va mai fi nevoie
să fie singurul loc în care să există o uriaşă abundenţă a puterii.
Asta se petrece acum. Noua Atlantidă funcţionează.

Ştiu că mulţi vă întrebaţi încotro merge această ţară, de ce sunt

atâtea probleme economice. Ei bine, economia este o problemă în
întreaga lume, în cea mai mare parte. Trebuie să râd: de curând
cineva a întrebat dacă prevăd prăbuşirea economiei mondiale. Deja
s-a petrecut! Asta e partea frumoasă. Cu adevărat! Nu se bazează
pe nimic în aceste zile, în afară, poate, de încredere, iar oamenii au
ieşit din încredere.

Substanţa reală a economiei globale s-a prăbuşit acum câţiva ani.

Lucrul interesant este că încă mai continuă. Voi mai continuaţi. Nu e
ca în vremea marii căderi[3], când era hos pretutindeni. Acesta e
lucrul uluitor. S-a prăbuşit şi iată-ne aici. Deoarece conştiinţa alege
să meargă mai departe, nu mai are nevoie de structura în care se
afla înainte. Nu are nevoie de o structură comună, comunistă, aşa
cum susţin unii oameni – o structură comunistă. Nu are nevoie de o
cădere totală. S-a prăbuşit şi este aici.

Este o analogie bună cu voi înşivă. Voi v-aţi prăbuşit şi încă sunteţi
aici. V-aţi prăbuşit în toate felurile posibile, mental, fizic, spiritual,
dar totuşi este ceva ce perseverează în voi, în relaţia voastră cu
propriul suflet, în dorinţa şi pasiunea voastră de a trăi, care
continuă. Este uimitor. Este o teorie interesantă – lucrurile se pot
sfărâma şi încă pot merge înainte. Sfidează cea mai marte a fizicii şi
logicii, dar este foarte, foarte adevărat. Priviţi în următorii câţiva
ani, fie că este vorba despre voi personal, fie că este vorba despre
grupuri, despre naţiuni sau despre lume, că se poate prăbuşi. Cu
alte cuvinte, identitatea veche se destructurează, se de-identifică,
însă identitatea reală, adevărul real continuă. Ah! Este un lucru
frumos.

Aşa că, dragi Shaumbra, haideţi să respirăm adânc cu asta. Ţineţi

minte aceste lucruri. Vom conecta punctele, pentru că toate se
leagă.

Istoria atlantă

Acum ne vom întoarce la Atlantida. Atlantida. Ne vom întoarce

acolo, deoarece Atlantida a reprezentat a doua eră a omenirii.
Lemuria a fost prima, Atlantida a doua. Societatea atlantă nu avea
nici un concept asupra lui dumnezeu. Ei căutau Sursa, dar nu în
ceea ce consideraţi voi a fi termeni spirituali. Nu era conceptul unei
fiinţe mai măreţe. Căutau magia. Căutau secretul. Căutau elixirul,
iar mulţi atlanţi şi astăzi fac acelaşi lucru. Voi, dragi atlanţi, v-aţi
aflat în aceeaşi capcană uneori.

Ei căutau acel lucru unic, cum să combine câteva substanţe şi să

obţină sursa de bază a vieţii, fie că era în... ei credeau că este în
apă sau în anumite alimente. Au început să se uite insistent la cer –
voi aţi început să vă holbaţi la cer –, spunând: “Trebuie să fie acolo,
pentru că aici nu am găsit-o. Trebuie să fie pe undeva, pe acest cer
magic, în stelele nopţii” şi au început să facă, de fapt, multe lucruri
interesante. Astronomia şi astrologia provin din Atlantida. Dar, pe
când ei făceau asta, pe când cercetau stelele în căutarea Sursei, a
venit timpul, a venit momentul evoluţiei acelei ere, iar lucrurile au
început să se strice. Lucrurile au început să se destrame în
Atlantida.

Acum, aţi putea spune că finalul a fost provocat de Azura Timu [4],

de războaie şi de dezechilibrul energiei sexuale. Acele lucruri au
venit ca răspuns, tot aşa cum lucrurile vin spre voi ca răspuns. Acele
lucruri au venit ca răspuns la chemarea din partea conştiinţei,
chemarea din interior, pentru următoarea evoluţie, următoarea
spirală, următorul pas mare, pasul care a spus: “Trebuie să fie ceva
mai mult. Cam este timpul să integrăm, să lucrăm cu şi să fim acel
ceva. Ce este?”

Ei bine, Atlantida a căzut, indiferent de motiv – războaie, vreme,

distrugere, asteroizi, toate celelalte. A căzut. Nu s-a petrecut dintr-o
dată, dar a fost dureros. A fost foarte, foarte dureros. Cei mai mulţi
dintre voi aţi trecut de acea durere, dar încă mai există durere
reziduală rămasă în urmă, căci era un ţinut pe care l-aţi iubit foarte
mult timp.

Atlantida era un loc al unei societăţi comunale, însemnând că trăiaţi

împreună. Nu exista individualitate. Nu exista unicitate. Era doar
ceva mare. Copiii voştri erau crescuţi în comunitate. Era ca un kibuţ
mare. Hmmmm, nu mai suntem amuzanţi, nu-i aşa? Dar a fost
amuzant. O mare com... (înregistrarea cu râsete) O comună mare.
Pe măsură ce lucrurile au început să se destrame – pentru un motiv
foarte bun, a început să se deterioreze – atlanţii, oamenii care
rămăseseră, au intrat sub pământ. Cu adevărat au făcut asta.
Foarte, foarte puţini puteau supravieţui pe suprafaţa Pământului la
acel timp. Era violentă, cu incendii, inundaţii, cu furtuni… cumva ca
acum. Era foarte violent. Era dificil. Fiarele, animalele, deveniseră
feroce. Substanţa, structura energetică a relaţiei dintre oameni şi
animale s-a deteriorat. Animalele s-au întors împotriva oamenilor şi
invers. Nu erau vremuri prea plăcute. Majoritatea celor rămaşi au
mers sub pământ.

Acum, aici este o metaforă interesantă. Dedesubt, sigur, unii dintre

voi v-aţi gândit că veţi avea o ascunzătoare. Unii v-aţi gândit că
eraţi mai aproape de sursa cristalelor, acolo unde erau energii ale
cristalelor ce menţineau societatea în mişcare. Aveaţi electricitate,
cu fire mici ce mergeau în toate părţile. Scuze, ăsta era sarcasm.

LINDA: Ha, ha, ha.

ADAMUS: Atlanţii foloseau cristale, aşa că au intrat sub pământ. În

acele timpuri erau obişnuiţi oricum să intre sub pământ, pentru că
de acolo îşi aveau energia. Au intrat sub pământ, însă metafora,
simbolismul, sunt foarte importante aici, pentru că era evoluţia unei
ere. Ei căutaseră în stele răspunsul. Era timpul să devină reali, să
intre în pământ, să se conecteze cu Gaia.

Una dintre problemele din Lemuria era că spiritul în corp fizic era
atât de uşor, atât de aerian, că nu se putea susţine aici, nu se putea
împământa, iar acest lucru a fost dus mai departe în Atlantida.
Acum, prin intrarea în pământ, realmente s-a făcut legătura cu
Gaia. Zeci de mii de ani oamenii au trăit în cea mai mare parte în
subsol, iar când timpul a fost potrivit au început să iasă la suprafaţă.
Prin urmare, piramidele au fost modul de a ieşi. Erau un tip de
protecţie şi de găzduire, erau şi un fel de punct de focalizare
energetică.

Piramidele, dragii mei prieteni, în cea mai mare parte – nu toate,

dar cele mai multe – au fost construite din adânc în sus. Istoria
spune: “Ei bine, nu. Ei au luat o grămadă de blocuri de piatră şi le-
au tras mii sau sute de mii de mile, blocuri de piatră prea mari ca să
fie mişcate chiar de grupuri de bărbaţi. Le-au construit dinspre
interior spre exterior. Încă mai existau suficiente resurse de energie
în structurile cristalelor din sol, plus sursele naturale de energie din
pământ – sursele termale, cele de căldură, de presiune – nu era aşa
de dificil să le construiască din interior în sus.

Ca revelaţii interesante, acum ei descoperă tot mai multe piramide

îngropate în adâncul pământului. Ei bine, nu doar praful deşertului
le-a acoperit. Multe dintre ele… vor descoperi că au fost construite
din sol în sus. Un sistem uimitor de tunele mergea între ele. Ce
altceva aveaţi de făcut în aceşti 10.000, 20.000 de ani în subsol?
Construiaţi şi mai multe tunele, ştiţi, conectate. Fluvii subterane
purtau bunuri dintr-un loc în altul.

Plante... voi spuneţi: “Dar nu este întuneric acolo?” Nu, nu era,

deoarece exista suficientă energie cristalină – încă mai există – care
oferea o iluminare frumoasă, stabilă, care, de fapt şi foarte sincer,
era mai frumoasă decât cea a soarelui. Era o radiere. Soarele are o
lumină dură şi cu efecte energetice aspre. Acele structuri ale
cristalelor erau frumoase. Şi de asemenea… atlanţii ştiau cum să le
folosească pentru a genera orice vroiau. Erau sursa lor de energie.
Puteau creşte hrană. Puteau, oh, puteau face vindecări cu unele
dintre acestea.

Nu a mai rămas multă energie cristalină acolo, cu excepţia marelui

cristal din centrul Pământului. Acolo nu e doar lavă topită. Este un
cristal imens în centrul Pământului. Încă este acolo. Acesta e un
lucru bun. Asta vă permite vouă să fiţi aici.

Ne întoarcem la subiect. Energiile din cristale au început să plece

acum mult timp, iar asta a fost adecvat, pentru că oamenii au cerut
asta, nu pentru că aţi fi fost răi, iar energiile nu v-au mai plăcut şi
au decis să plece. A fost potrivit. A fost tranziţia, pentru că în cele
din urmă, dragă David, dragă Penny şi Edith – draga mea Edith, oh,
un sărut azi (o sărută) –, fiindcă în cele din urmă este vorba despre
a realiza că este aici. Este aici sau nimicul o atrage aici. Eu Sunt o
atrage.

Istoria recentă

Următorul pas: oamenii au început să iasă din subsol. La început a

fost traumatic, dificil. Au fost multe lucruri frumoase în legătură
cu... Erau şi grădini dedesubt. Erau grădini foarte frumoase. Mai
târziu unii au încercat să recreeze acele grădini la suprafaţă.
Grădinile din Babilon încercau să fie o replică a unora din
frumoasele, uluitoarele grădini din interior.

Acum, nu vă lăsaţi prinşi în asta, nu vă gândiţi că trebuie să vă

duceţi acasă, să luaţi lopata şi să începeţi să săpaţi. (râsete) Este
vorba despre a trăi chiar aici, chiar acum. Vă pot auzi pe unii dintre
voi, da. Dacă aş fi un marketer mai bun, aş lansa o lopată specială
Adamus… pentru makyo. (râsete)

LINDA: Ha, ha, ha, ha, ha.

ADAMUS: (râzând) O audienţă dură. Aşa că, dragi Shaumbra,

înţelegeţi că era se schimba. Se ieşea din era atlantă şi se intra în
era christică, era de cristal, era christică, astfel că toate aceste
schimbări erau parte din asta. În era christică, era vorba despre a
începe să înţelegeţi conceptul de dumnezeu, de spirit, al Sursei, dar
care nu era un loc sau un lucru, ci al Sursei mereu prezente, al
Sursei care sunteţi voi.

Astfel, conceptul de dumnezeu, Spirit, a început să prolifereze

printre cei care trăiau acum la suprafaţă, iar cei ce trăiau la
suprafaţă, aşa cum sunt oamenii dispuşi să facă, nu s-au putut pune
de acord asupra unui singur concept de dumnezeu. Au început să
creeze zei pentru orice – zei ai cerului, ai apei, ai focului, ai
păsărilor, ai urşilor, ai peştilor. Orice ar fi fost, un zeu a fost creat
pentru acel lucru. Mai există încă religii pe Pământ care adoră peste
100.000 de zei. Acum, niciun om nu este capabil să adore şi să
mulţumească toţi aceşti zei, pentru că, ştiţi, zeii sunt capricioşi şi au
nevoie de multă adorare. Nu e suficient timp în fiecare zi pentru
fiecare dintre cei 100.000 şi lor nu le place dacă încercaţi să-i
mulţumiţi pe toţi odată. Nu e suficient de onorant. Nu-mi vine să
cred ce amuzant sunt azi, dar voi nu râdeţi. (râsete)

Astfel că oamenii au început să dezvolte mulţi, mulţi zei şi îi adorau

pe mulţi dintre ei. Într-un fel era corect, căci există o conştiinţă a
păsărilor. Există o conştiinţă a copacilor. Există o conştiinţă a
furnicilor. Luaţi oricare dintre specii şi are un o conştiinţă de grup
sau colectivă pe care o puteţi accesa. Însă nu este un dumnezeu, ca
să spun aşa, şi nu are nevoie de adorare. Focul este o energie adusă
în manifestare de către conştiinţă. Este o energie care răspunde
conştiinţei. Toată acea energie răspunde şi se manifestă în diverse
moduri.

Astfel că în cele din urmă, un atlant minunat, un atlant grozav, care

fusese un lider cunoscut de mulţi dintre voi în vremurile Atlantidei,
pe numele său Abram, Abraham, a apărut şi a spus: “Hai să-i dăm
afară pe toţi zeii şi să avem un singur dumnezeu”. Conceptul lui era
foarte clar şi de fapt avea destul de multă dreptate. El a spus: “Hai
să înţelegem conceptul de…” – conceptul originar era ceea ce cred
că aţi numi panteism şi se referea la un dumnezeu – există o
singură Sursă -, iar asta a fost în regulă până când mulţi, mulţi,
mulţi ani mai târziu, oameni au început să intre peste el.

Abraham, din care, apropo, derivă cea mai mare parte a marilor
religii ale lumii – islamul, iudaismul, creştinismul – Abram avea
conceptul unui singur dumnezeu, un dumnezeu viu, un dumnezeu
real, iar acel dumnezeu era al tuturor lucrurilor. Oamenii l-au
distorsionat mai târziu şi au început să-l transforme într-un
dumnezeu din afară şi nu aşa trebuia să fie. Bisericile au început să
spună: “Nu zei – un singur dumnezeu, absolut, aşa ne este mai uşor
tuturor, însă acel dumnezeu este în altă parte. Dumnezeu este în
rai, nu aici”. Aceasta cu adevărat a dezechilibrat cumva schimbarea
acelei ere. Într-un alt fel a oferit experienţe bune oamenilor, dar
până azi dumnezeu a rămas pe afară.

Nu mai poate fi astfel. Nu mai poate fi astfel, căci pe măsură ce

această eră nouă, pe care o numim era Noii Energii, evoluează,
prinde formă, nu puteţi avea un dumnezeu care să fie în altă parte.
Trebuia să aduceţi acasă acel dumnezeu. Trebuia să aduceţi aici acel
dumnezeu, iar exact asta se petrece acum pe planeta voastră.

Era actuală

Dacă vreţi să eliminaţi toată aglomeraţia, tot acel makyo filosofic,

discuţiile politice şi economice, puteţi ajunge până la urmă la un
singur lucru de bază. Evoluţia acestei ere înseamnă „Eu Sunt
dumnezeu”, dumnezeul prezent chiar aici, în loc să fie altundeva,
dumnezeul care se manifestă şi păşeşte pe Pământ.
Nu este doar o tendinţă religioasă ori spirituală. De fapt, hai să
îndepărtăm asta de revistele de spiritualitate sau religie. Este un
trend de conştiinţă care are loc. Nu are legătură cu religiile.
Religiilor nu le place. Religiile, aşa cum au tendinţa şi oamenii, intră
foarte mult în sistemul lor. Sunt foarte prinse în el, iar apoi îşi
extrag puterea din el. Cu alte cuvinte, sunt anumiţi oameni, anumite
grupuri, organizaţii ce deţin putere şi nu vor să interfereze ceva cu
asta. Ei bine, din păcate, oricând aveţi o structură a puterii, mai
devreme sau mai târziu va cădea. Iar acesta este un lucru bun.

De fiecare dată când veţi crea ceva prin control şi, în general, prin
putere – deoarece controlul şi puterea merg mână în mână – se va
prăbuşi. Oricând creaţi ceva în libertate, oricând creaţi ceva şi îi daţi
libertatea absolută, aceeaşi libertate pe care spiritul şi sufletul
vostru v-au dat-o vouă, va înflori şi va evolua. Şi oricând creaţi ceva
– o carte, un proiect sau orice altceva, o nouă identitate pentru voi
– şi îi daţi libertate, poate îndura cele mai dificile furtuni. Poate trece
prin haosul absolut. Poate rezista colapsului oricărei alte structuri –
de fapt, într-un fel, se descurcă mai bine în acele situaţii – pentru că
este expresia liberă a spiritului. Are libertate. Are graţie.

Astfel că dacă vă întrebaţi în legătură cu viaţa voastră, creaţiile

voastre şi propriul Eu Sunt, amintiţi-vă asta. Este ceva ce facem cu
grupul Keahak 99. Ei încă nu ştiu asta. Aşa că, dragi Shaumbra, nu
este o schimbare de eră spirituală sau religioasă. Este o schimbare a
conştiinţei. În cele din urmă, dacă priviţi în urmă, la istoria omenirii,
veţi înţelege că dumnezeu, spiritul, este prezent chiar aici.

De fapt, dragi Shaumbra, este un dumnezeu viu. Este era la crearea

căreia aţi contribuit, iar multor oameni, multor grupuri de pe
Pământ nu le place deloc. Oh, ei nu ştiu neapărat că voi sunteţi
aceia. Ei cred că sunteţi doar nişte new ageri superficiali. Daţi-le
voie. Lăsaţi-i să creadă asta, pentru că nu este aşa. Nu sunteţi deloc
astfel. De asta vorbim despre makyo – despre a scăpa de unele din
neadevăruri şi de unele din zorzoanele vechi. Evoluţia conştiinţei,
dumnezeul cel viu prezent pe Pământ – exact asta se petrece. Puteţi
privi la ceea ce se petrece în lume, care este curentul subteran.
Mişcarea sau cauza subterană se petrec. Puteţi vedea asta în
economie, politica, psihologie.

Voi, dragii mei prieteni, aţi chemat ceva diferit. În esenţă, aţi spus:
“Sunt pregătit să evoluez şi nu-mi pasă ce implică”. Niciodată să nu
mai spune asta din prima. Mai întâi negociaţi. (râsete) Aţi spus:
“Sunt pregătit pentru ceva”, astfel că v-au răspuns fiinţe precum
Kuthumi ori Tobias, eu şi alţi mesageri. Noi nu suntem mesageri.
Suntem, simplu… noi clarificăm. Asta suntem, cei care clarifică. Noi
am ajutat ca acestea să fie spuse în cuvinte, prin lucrul uluitor
numit Shoud, claritatea voastră pe care mintea nu vă lasă să o
vedeţi.

Dincolo de minte

La această limită înaintată a spiralei evoluţiei, treceţi prin a învăţa

cum să mergeţi dincolo de minte. Dacă restrângem puţin, mintea a
devenit dumnezeu, într-un fel. Ştiţi, trebuie să clarific ce a spus
Cauldre mai devreme. Mintea, implicit, a devenit dumnezeul, dar, pe
de altă parte, cea mai mare bătălie cu dumnezeu se poartă în minte.
Este un fel de paradox. În vreme ce oamenii consideră mintea
supremă, aveţi această luptă imensă ce continuă, cu mintea şi
spiritul. De asta cei mai mulţi oameni nu au şi nu pot avea percepţii
de iluminare. Ei nu pot avea momentele ahmyo, care în cele din
urmă devin momentul ahmyo-tot-timpul.

Ei sunt blocaţi în minte. Acesta este un uriaş câmp de luptă, câmpul

de luptă al minţii ce luptă pentru teritoriul ei, împotriva unui
dumnezeu care oricum este mental. Astfel că toate acestea se
petrec. Voi aţi chemat şi aţi spus: “Este timpul. Noi – eu – vrem
ceva diferit”. Astfel că noi am răspuns. Cel mai mare subiect de
discuţie, cât timp voi fi cu voi, se referă la trecerea dincolo de
minte. Când voi ieşiţi din minte, eu plec. Ce înţelegere grozavă.

LINDA: Hmmm.

ADAMUS: Nu, eu urmez modul în care mă conectez cu voi

deocamdată, dar nu va mai fi nevoie să facem asta, rutina în care
suntem, pentru că dintr-o dată aveţi atâta încredere în voi că nu
mai aveţi nevoie de separare. Asta este – o separare. La un anume
punct o veţi integra.

Un exemplu bun: cei mai mulţi dintre voi l-au integrat pe Tobias. Cei
mai mulţi dintre voi l-aţi integrat pe Tobias. Acum, Tobias este o
fiinţă suflet, evident, care trăieşte o exprimare numită Sam, însă
esenţa lui... nu aveaţi nevoie ca Tobias să stea pe scaun, cu ochii
închişi, ca să aducă mesaje sacre cu toată pompa din jur. (câteva
râsete) Nu aveaţi nevoie. Tobias v-a răspuns în modul în care aveaţi
nevoie să vi se răspundă. Acum zece ani asta aveaţi nevoie să
vedeţi şi să percepeţi. Astăzi mă aveţi pe mine. (râde) Este puţin
diferit.

Revenim la subiect. Cea mai mare problemă a mea în lucrul cu voi

este trecerea dincolo de minte. Este dur. Este cu adevărat dur.
Puneţi-vă în locul meu într-o zi, pentru că mintea stă pe loc şi
încearcă să priceapă totul. Sunt momente în care alunecaţi dincolo
de minte, dar apoi vă trageţi înapoi. Spuneţi: “Oh, dumnezeule, îmi
pierd minţile”. Ei bine, da! Pentru asta suntem aici. Despre asta este
vorba.

Unii dintre voi se tem foarte tare să meargă dincolo de minte,

pentru că nu ştiu ce este acolo. Nu ştiţi ce este în întunericul de
dincolo de minte. Şi ai auzit, ai fost hipnotizată, draga mea.
(vorbeşte cu cineva din sală). Oh, ei au fost hipnotizaţi. Oh, nu atât
voi, dar oamenii au fost hipnotizaţi să creadă că, dacă nu se umplu
pe sine cu tot acel makyo despre dumnezeu, Iisus şi toate celelalte
lucruri, dacă nu sunt constant plini de asta, ei bine, atunci sunteţi cu
toţii doar un vas gol pentru... (audienţa spune “Satana”) Nu am
spus eu cuvântul, cu voi. Satana. Din nou, vorbind despre slide-urile
de mai devreme – Biblie sau RH – există foarte, foarte, foarte puţine
menţionări ale Satanei în Biblie. Cu adevărat. Lucifer. Lucifer,
îngerul de lumină, hello?! Însă răsucit şi distorsionat.

Astfel că există o mare frică faţă de trecerea dincolo de minte,

pentru că aţi fost hipnotizaţi să gân... …hipnoza în masă este foarte
uşor de făcut. (râsete, căci face o faţă “hipnotică” spre cineva) Este
foarte uşor de făcut, căci mintea este precum… este un fertilizator
pentru hipnoză. Mintea este un teren fertil, pregătit. Oh, vrea aşa de
mult să fie hipnotizată. Ştiţi de ce? Pentru că nu se poate suporta pe
sine. Cu adevărat nu poate – cel puţin nu în modul în care este
dezvoltată, astfel că se face pe sine vulnerabilă la hipnoză, ca să nu
trebuiască să-şi facă faţă sieşi. Aşa că e foarte susceptibilă la
hipnoză. (râsete)

LINDA: Ce a fost amuzant?

ADAMUS: Nimic. Ei au crezut că sunt amuzant. Nu eram. Trecerea
dincolo de minte – ce se petrece? Ce este în întuneric, în acel abis,
în acel nimic? Mintea nu poate contempla asta. Aceasta este
problema. Mintea nici nu poate începe să contemple asta, astfel că
trage o linie şi spune: “Nu este nimic acolo. Este non-existenţa. Este
sfârşitul. Este finalul, moartea sau, şi mai rău, pur şi simplu intrarea
în nimic”. Nu! Dincolo de minte este experienţa, potenţialul,
alegerea, viaţa. Asta este dincolo de minte.

Astfel că treaba mea, cea pentru care am fost chemat, este să vă

ajut să ieşiţi din minte. Vreau să fac asta cu multă.. ei bine, cu
multă clasă şi fineţe. (râsete) Fac asta prin… (înregistrarea cu
râsete) prin ceea ce unii dintre voi numesc giumbuşlucuri. De ce? Ei
bine, mai întâi de toate, dacă aş fi stat aici, cu Cauldre cu ochii
închişi şi doar rostind o predică, aţi dormi buştean cu toţii. Vreau să
fiţi prezenţi. De ce? De ce? Pentru că – şi aş vrea să văd tricouri,
pălării, abţibilduri cu asta (scrie pe tablă) – este era Spiritului
prezent.

Spiritul este prezent

Spiritul este prezent. Este o frază mică şi de impact. Spiritul este

prezent. Vezi, Sart? Da? Tricouri? Da. Spiritul este prezent. Aceasta
este era. Este era integrării. Este era aducerii… lasă-mă să o dau
cuiva în care să am încredere. (râsete, căci încearcă să îi ia
telecomanda Lindei) Este era aducerii Spiritului pe Pământ în
această viaţă, în acest corp, în momentul Acum. Prezent. Spiritul
este prezent. Prezent înseamnă chiar acum. Nu mai târziu, nu să îl
studiaţi, nu să aspiraţi la el. Spiritul este prezent în această sală.

Acum, mintea spune: “Ei bine, eu nu sunt încă Spiritul. Nu sunt

pregătită. Trebuie să mai fie ceva”. Apoi voi creaţi acea dinamică,
pentru că vine de aici. Voi o creaţi, astfel că mereu există lucrul
următor. Mereu există acea aşteptare. Mintea voastră o creează,
fiindcă mintea nu-şi poate imagina Spiritul fiind prezent. De ce?
Pentru că pierde controlul, crede că iese din existenţă.

De fapt voi aţi programat-o pentru control. Aţi renunţat în favoarea

minţii. Aţi spus: “Tu să ai grijă de lucruri. Eu o să dorm mult timp”.
Dar acum, la naiba, vă treziţi. Vă treziţi. Mintea nu ştie ce să facă,
astfel că este confuză. Vă treziţi, vreţi mai mult. I s-a spus că este
la conducere, că are controlul. A fost hipnotizată încă din vremurile
Atlantidei, dar în ultimii 50 de ani ai omenirii a fost mai multă
hipnoză decât în toate vremurile Atlantidei la un loc, mai multă
decât în toate timpurile de pe Pământ luate la un loc. O uriaşă
programare a avut loc.

Deci cum ieşiţi? Cum intraţi în voi şi ieşiţi din minte? Aşa cum v-am
spus în Şcolile Misterelor, nu încercaţi să vă pricepeţi calea de ieşire
din minte. Nu se poate. Este mintea, care încearcă să priceapă cum
să iasă din sine, dar ea mereu va fi în ea însăşi. Aşa va face. Se va
spirala absolut în sine. Va fi delirant de fericită, pentru că este
ocupată, pentru că are activitate. Încearcă să priceapă lucrurile. Îşi
urmăreşte propria coadă, iar în final, epuizată şi obosită, va spune:
“Vezi? Chiar muncesc din greu la asta. Merit premii.” Nu! Meriţi să fii
împuşcată! (râsete) Meriţi să închei toate astea. Cum se spune?
Dacă te întâlneşti cu Buddha pe drum, omoară-l! (Linda suspină)
Absolut…

KERRI: Da!

ADAMUS: Absolut. Absolut. De ce? Un singur cuvânt. Începe cu “m.”

(audienţa spune: “Makyo!”) Makyo! Makyo şi mintea, ambele încep
cu “m.” Spiritul este prezent. Aceasta este era şi asta începeţi să
trăiţi voi, dar nu vă puteţi gândi calea spre ea. Nu vă putem ţine
prelegeri despre asta. De fapt nici nu încercăm. Noi venim aici – noi,
eu, ceilalţi – spunem nişte cuvinte şi sperăm că o parte din energie
răzbate. Sperăm că răzbate câte ceva. Este timpul pentru a trăi
spiritul pe Pământ, prezent în momentul Acum.

Se discută mult în prezent în cercurile ştiinţifice. Savanţii încep să

apară cu revelaţii uimitoare – revelaţii uluitoare– că există forţa
vieţii în tot. Există conştiinţă în tot. De fapt nu este adevărat. Îmi
pare rău. Ei vorbesc, de exemplu, că există conştiinţă în fiecare
foton de lumină, fiindcă în experimentele ştiinţifice ei observă fotonii
– particule mici, mici, mici, practic nonfizice – şi sunt uimiţi. Într-o
clipă o particulă este acolo, iar în momentul următor nu mai este.
Unde se duc? Alături, în următoarea dimensiune. Nu diferă de a ieși
pe uşa de aici şi... ai vrea să demonstrezi, Todd? Vrei să ieşi pe uşă?
(Todd iese pe uşă) Bun. Apoi mergi ceva mai departe. (râsete)

LINDA: Todd, Todd, Todd.

ADAMUS: Pfff, nou-veniţi. (multe râsete) Mereu se aşează la capete
de rând. Nou-veniţi.

LINDA: Scuze. (către soţia lui Todd)

ADAMUS: Astfel că aceste particule fotonice se duc... (soţia lui Todd

se duce după el) Curajoasă! Şi iubitoare! (mai multe râsete) Vrei să
mergi şi tu acolo? (râde, căci ea nu poate deschide uşa) Vedeţi?
Distragere. Am vorbit despre asta luna trecută. Puţină distragere,
oh, apoi devine mai uşor şi… da, mulţumesc. Mulţumesc. (aplauze,
căci Todd se întoarce)

Astfel că acei fotoni par a glisa în şi din realitate. Ei bine, ce este în

realitate? Ei au glisat în următoarea stare dimensională, în
următoarea realitate. Este la fel de uşor ca a respira, iar în lucrarea
pe care o face Aandrah, este vorba despre a respira. Vă strecuraţi
sau să extindeţi în alte dimensiuni. Nu are sens să fiţi singulari într-
o dimensiune, vom vorbi despre asta într-un moment.

Astfel că întrebarea este: au conştiinţă fotonii sau oricare dintre

celelalte particule subatomice? Nu, nu, nu, nu au. Nu au. Ele
răspund conştiinţei voastre, iar aici greşesc puţin savanţii acum. Ei
spun: “Oh, există conştiinţă şi lumină. Nu ştiam asta înainte, dar
când stau aici şi îmi fac experimentele văd fotonii mişcându-se şi
făcând nişte lucruri interesante. Trebuie să aibă conştiinţă”.

Nu. Voi, fiinţele umane, aveţi conştiinţă. Orice altceva este un

răspuns către conştiinţă. Totul, totul. Alţi oameni, da, dar lăsaţi-i
deoparte un moment. Orice altceva, inclusiv regnul animal, inclusiv
regnul vegetal, toate sunt răspunsuri la conştiinţa voastră. Voi le-aţi
creat. Conştiinţa voastră este precum un magnet multidimensional.
Atrage şi respinge. Solidifică şi deconstruieşte. Constant continuă.
Vine de aici (arată spre cineva).

LINDA: Merită aplauze? (Adamus dă din cap “Nu”) Nu?

ADAMUS: Nu.

LINDA: Oh.
ADAMUS: Aşa că, dragi prieteni, conştiinţa constant aduce şi elimină
lucruri. Subliniez aici şi acum că Spiritul este prezent. Voi sunteţi
prezenţi. Este vorba în această eră, în cele din urmă, să vă daţi voie
să fiţi dumnezeu viu. Nu un dumnezeu conceptual, nu un dumnezeu
mental, ci Spiritul prezent aici. aceasta evoluţia/dezvăluirea acestei
ere. Mulţi se vor certa cu voi. Vor apăra ceea ce au. Vă vor
ridiculiza, vor râde de voi: “Ha! Cum poţi să spui aşa ceva?” Dar,
ştiţi, lucrul interesant este că mai devreme sau mai târziu vor veni
la voi – oh, ar putea fi peste vieţi întregi – şi vor înţelege exact cum
eraţi de clari, ce anume radiaţi, ce emiteaţi.

Uneori vă îndoiţi de voi. Nu, reformulez. Vă îndoiţi de voi aproape

tot timpul. Dar aveţi dreptate. Este corect. Sunteţi pe calea cea
bună. Aveţi înţelegerea intuitivă exactă a ceea ce se petrece. Mintea
se îndoieşte. Mintea este infiltrată şi poluată şi încearcă să tragă
înapoi, după care sunteţi cu adevărat nefericiţi. Sunteţi amărâţi.
Nivelul vostru de energie este prost. Se pare că totul se destramă
din cauza acelei îndoieli. Nu intru azi în asta, deja am vorbit despre
ahmyo.

Dar sunteţi pe calea cea bună. Fără îndoială, cu adevărat, absolut

adevărat, iar lucrul distractiv este că voi ştiţi. atunci când stăm
astfel aici, în loc de a vă umple cu şi mai mult makyo, noi încercăm
să-l smulgem. În loc de a intra în cap aici, facem tot felul de glume
pentru ca voi să spuneţi în final: “Ştiam eu! Mereu am ştiut! La
naiba! De ce m-am îndoit de mine?” Ar fi mult mai uşor, mult mai
distractiv dacă v-aţi opri din îndoială. Ce vă împiedică de la bucuria
absolută a Spiritului ce este prezent? Puteţi vedea asta ca abţibild
pentru maşină? Spiritul este prezent – în maşina pe care o
conduceţi în acel moment. Pe tricoul vostru – Spiritul este prezent în
acest corp ce poartă tricoul urât. Spiritul este prezent, pe şapca pe
care o purtaţi pe cap – “Spiritul este prezent acum în creierul meu.
Nu am nevoie ca mintea să împingă Spiritul deoparte”. Spiritul este
prezent în acest frumos moment Acum.

Astfel că întrebarea este: cum ajungeţi de aici până aici? Care este
saltul? Ei bine, de fapt nu există. Ce facem mai departe? Cum facem
Spiritul să fie prezent în corp? Voi sunteţi pionierii noii conştiinţe,
dar încă nu trăiţi la acceleraţie maximă, încă nu trăiţi în înaltă
definiţie. O asimilaţi câte puţin în fiecare zi, treceţi de unele bariere
vechi, dar cum trăiţi? Ei bine… (cineva spune:“Respirăm”) Respiraţi!
Integraţi! Integraţi.

Integrare

Acum, am primit scrisori, scrisori spirituale, energetice, care spun:

“Fac respiraţia, dar nu se petrece nimic”. Greşit. Greşit. Nu vă faceţi
griji pentru felul în care respiraţi sau pentru cât de mult respiraţi
sau nu. Ceva se petrece. Mintea nu vede neapărat, deoarece nu
vede deloc Spiritul. Mintea va avea o experienţă cu Spiritul, dar nu
va percepe neapărat lucrările sale ce se desfăşoară în viaţa ta,
Mary, care se petrec în corpul tău.

Cumva e amuzant. Tu spui: “Dar eu respir şi nu se întâmplă nimic”.

Ei bine, se petrece. Este chiar acolo, dar nu ţi-ai dat voie să vezi. Şi
se petrece. Scutură tot rahatul din viaţa ta, ceea ce este ceea ce ai
vrut tu. (râsete) Şi reprezintă un efect direct, despre care vom vorbi
într-un moment. Dar cum faci asta? Integrare. Integrare absolută.

Este vorba despre integrarea Spiritului în momentul prezent. Este

vorba despre invitarea Spiritului din inima voastră, prin respiraţie,
prin oprirea o clipă, prin acea pauză şi permisiunea ca Spiritul, voi,
să fie prezent în viaţa voastră – nu în trecut, nu în viitor, nu altă
dată, fără îndoială. Fără îndoială. Încă mai există acel mecanism,
acel mecanism hipnotizat din voi care spune că trebuie să vă îndoiţi
de tot. Trebuie să analizaţi, cumva ca un virus din computerul
vostru: “Trebuie să verific totul”. Nu, nu e aşa. Şi mai spuneţi: “Ei
bine, da, dar dacă fac vreo prostie?” Cine judecă dacă este o
prostie?

Este şi programarea veche pe care o aveţi unii dintre voi, aceea că…
(face cu ochiul exagerat) oh, mai fac asta o dată, pentru cameră
(face cu ochiul din nou) … programarea veche pe care o aveţi unii
dintre voi, aceea că “Nu pot face asta şi asta, căci dacă fac vreo
prostie?” Aveţi înregistrări vechi aici. Unii dintre voi le rulaţi de ceva
timp. Unii mai mult decât alţii, căutaţi mereu ceva greşit. Am vorbit
despre asta la şcoala de alchimie din Sedona. Scanarea constantă.
Constanta… este o hipnoză – “trebuie să cred că ceva e greşit”,
astfel creierul vostru scanează constant. De fiecare dată când
trageţi un pârţ, vă îngrijoraţi că e ceva greşit. Este natural! (râsete)

LINDA: Pardon? Ce-a fost asta?

ADAMUS: Nu e şi acesta un cuvânt uman? (porneşte înregistrarea
cu râsete) De fiecare dată când eliberaţi gaz, vă faceţi griji. Vedeţi,
nu sună la fel de bine. Da, flatulenţă. Trecerea gazului, aşa îi spun
eu mereu. De fiecare dată când vă doare puţin genunchiul sau aveţi
un moment în care nu vă amintiţi ceva – oh, binecuvântaţi
momentele în care nu vă amintiţi lucruri, căci sunteţi absolut pe
calea corectă – dar apoi vă faceţi griji pentru asta, pentru că softul
rulează. Puteţi închide softul. Cu siguranţă puteţi.

Astfel că ajungem la punctul de acum, în care spunem: “Cum facem

asta? Cum o facem?” Integrare. Cum integraţi? Doar respiraţi
adânc. Bucuraţi-vă de momentul în care sunteţi. Nu vă mai gândiţi
la asta. Daţi-vă voie să fiţi în spaţiul sigur. Nu e nevoie să fugiţi...
opriţi cu toţii acum scanarea mentală, “ce am greşit” ori “de ce
anume să mă îndoiesc”. Doar opriţi-le. O rog pe Aandrah să vină în
faţă şi vom avea nişte muzică, doar pentru că este frumoasă, puţină
distragere, şi hai să facem ceva integrare. Spiritul este prezent.

Nu e nevoie să porunciţi Spiritului să vină, apropo. Spiritul aşteaptă

la uşă, de mult timp. Divinitatea voastră aşteaptă acolo, pregătită
pentru invitaţie, dar voi alergați prin casă precum pălărierul nebun,
spunând: “Ce e greşit? Ce e greşit? Ce e greşit? Simt o prezenţă la
uşă, sigur e ceva greşit. A venit să mă ia.” Nu! E doar spiritul vostru
care vrea să vină. Apoi, când auziţi asta, începeţi: “Nu ştiu dacă
sunt pregătit. Nu ştiu dacă am curăţat totul. Nu ştiu… am casa în
ordine? Pot să primesc musafiri? Trebuie să fac un ceai? Ce…” Oh!
Dragi oameni, respiraţi adânc şi doar integraţi cu Aandrah. Aandrah,
îţi aparţine. (câteva aplauze)

[începe muzica – “Lemurian Home Coming” de Anders Holte][5]

AANDRAH: Acest moment este al vostru. Este creaţia voastră. Vreţi

să primiţi? Vă invit acum, pe când vă simțiți corpul relaxându-se, să
permiteţi. Permiteţi. Doar simţiţi asta. observaţi cum muzică vă
poartă în adânc, tot mai adânc. Profund, adânc. În adânc. Această
muzică a fost respirată în creaţie în Camera Regelui. Aveţi o cameră
măreaţă în voi. Staţi acum aici... adânc... în centru. Simţiţi asta...
acest spaţiu magnific... adânc şi liniştit. Pe măsură ce respiraţi pe
nas, daţi voie să curgă în adânc, tot mai în adânc...
Simţiţi asta, căci în bazinul vostru, în centrul vostru, este pace. Pace
dincolo de imaginaţia minţii. Tăcere. În acea tăcere, Spiritul vă
aşteaptă. Doriţi să primiţi fiecare respiraţie, curgând în adânc, în
adânc, în adânc… doar primiţi. Doar primiţi… această ploaie de
iubire… ploaia de compasiune. Doriţi? Vreţi? Daţi drumul. Daţi
drumul. Tăcere… linişte… pentru ca trupul să poată respira. Primiţi,
mângâiaţi-vă propriul spirit, iar apoi eliberaţi.

Respiraţi şi primiţi. Respiraţi şi eliberaţi. Lăsaţi această poveste de

iubire să crească. Respiraţi, căci Spiritul este aici, în jurul vostru şi
cu voi. Simţiţi asta, această iubire imensă. Respiraţi adânc acum. Cu
blândeţe… cu blândeţe… cu blândeţe. Profund, tot mai adânc. Simţiţi
asta... ceea ce vrea să vă mângâie. Inspiraţi... expiraţi... căci
fiecare respiraţie este o invitaţie, o invitaţie ca spiritul să vină. Tot
ceea ce sunt, tot ceea ce noi suntem. Respiraţi şi primiţi. Adânc,
adânc… adânc în miracolul vostru. Respiraţie după respiraţie.
Respiraţie după respiraţie… devine o vibraţie curgătoare, esenţă vie,
uman şi Spirit, atât de împletite, atât de minunate. Tu mă respiri pe
mine, dragă Spiritule? Eu te respir pe tine? Adânc… în profunzime
stau, în centrul meu, căci împreună respirăm fiecare respiraţie...
mireasma noastră. Doriţi să primiţi parfumul creaţiei divine, voi şi
esenţa voastră? Da, da.

ADAMUS: Aandrah, e ceva ce contempli de ceva timp, dar nu eşti

sigură dacă eşti pregătită să şi faci acel lucru. Cum faci respiraţia
cu... hai să spunem, cu un grup avansat ca acesta, un grup
iluminat, cum faci respiraţia fără cuvinte? Te las să încerci. Muzica
continuă. Ah, îţi dau câteva indicii. Se face prin ochi. Se face prin
gesturi. Se face prin mişcare corpului din timpul respiraţiei, dar fără
cuvinte. Continuă. (Aandrah gesticulează lent, în tăcere, în timp ce
muzica se continuă)

Acum, fără muzică, cum respiri cu un grup fără cuvinte şi fără

muzică? Cu acest grup, destul de uşor. (tăcere lungă, timp în care
Aandrah respiră cu grupul)

Un moment frumos, magic. Mulţumesc. Ah. Ah, vedeţi, conştiinţa,

Spiritul prezent în momentul Acum, dintr-o dată nu mai are nevoie
de cuvinte. Oh, uneori cuvintele sunt bune. Oamenii au nevoie să le
audă. Aandrah s-a tot întrebat în legătură cu asta în ultimul timp.
Cum treceţi dincolo de cuvinte? Cum treceţi dincolo de muzică?
Ei bine, atunci când sunteţi cu un grup iluminat, îndeosebi, dar se
poate face cu oricine, nu este nevoie de cuvinte. Conştiinţa începe
să răspundă direct altor conştiinţe, fără să trebuiască să cheme nicio
energie în acel moment. Devine un moment magic. Nici măcar nu
încercaţi să chemaţi energie. Nu încercaţi să faceţi nimic. Energia
stă temporar în repaus, onorând şi respectând respiraţia, de la
conştiinţă la conştiinţă.

Mm, un lucru uluitor. Dintr-o dată, Aandrah respira cu voi, voi

respiraţi cu ea, fără să fie nevoie să se spună vreo vorbă. Nu e
nevoie să fie vreo energie, giumbuşlucuri sau nimic altceva. Fără
muzică. Acesta e un lucru frumos. Spiritul este prezent atunci când
nu aveţi nevoie de toată tulburarea, când le reduceţi pe toate, când
intraţi în claritate. Ah! Mulţumesc, draga mea. (Adamus respiră
adânc) Respiraţi adânc, ahhh.

Ce emiteţi?

Următoarea: claritatea. Claritate. Am vorbit despre asta înainte şi o

să vă întreb care este mesajul vostru. Care este mesajul vostru? Ce
emiteţi? Ce iese în afară? Paul, ce mesaj transmiţi tu, radiezi, emiţi?

PAUL: Că totul este în regulă.

ADAMUS: Că totul este în regulă. Aşa este? (Paul dă din cap “Da”)
Bun. Bun. Asta cred şi eu, de fapt. Este important acum să fiţi foarte
clari în legătură cu ce emiteţi, pentru că, aşa cum am spus la
începutul acestei sesiuni, priviţi la ceea ce primiţi. Priviţi la ceea ce
primiţi. Nu e vreo greşeală. Primiţi exact ceea ce emiteţi.

Însă ceea ce emiteţi nu vine prin cuvinte. De fapt, cele mai multe
cuvinte umane realmente nu au sens. Atunci când ascult oameni
care spun lucruri, ei de fapt nu spun nimic. Este doar ciclul mental,
învârtirea. Ei doar umplu spaţiul, se gândesc că dacă pun nişte
makyo pe acolo – nici măcar doar lucruri spirituale, ci orice fel de
lucruri –, dacă îl exprimă, ei fac un lucru bun, ştiţi, aruncă vorbe în
afară. Astfel că vă întreb: ce emiteţi? Ce exprimaţi? Ce vine de aici
(inima) – nu de aici (capul), dar ce vine de aici (inima)? Începeţi să
vă ascultaţi singuri cuvintele şi apoi tăceţi. (râsete) Nu mai vorbiţi.
Se trăncăneşte mult şi ştiţi ce este trăncăneala, pe lângă makyo?
Poveşti. Ştiţi ce sunt poveştile? Trecutul. Ştiţi, poveştile necesită
procesare. Poveştile fură energie. Poveşti vechi, poveşti de victimă –
se petrec multe. Nu neapărat cu voi, dar din partea multor oameni
se petrec multe.

Fără claritatea înţelegerii reale a mesajului pe care îl emiteţi, intraţi

cumva pe modul automat şi primiţi ceea ce meritaţi, iar asta nu e
mult. Nu meritaţi mult şi nu primiţi mult. Asta ar fi fost amuzant,
dar… fiindcă mintea trăcnăneşte. Chiar şi când nu vorbiţi, continuă
trăncăneala minţii, foarte neclară, iar unul dintre lucrurile pe care le
facem în Şcolile Misterelor este să ajungem la puţină claritate. Nu
este mereu uşor, dar ne întoarcem la elementele de bază. De multe
ori încercăm să revenim la lucrurile de bază, iar oamenii sunt încă în
makyo. Apoi vin la mine cu fraze de tot makyo, de tot rahatul,
gândindu-se că o să le dau un premiu Adamus, dar nu îl primesc.

Dar, dragi Shaumbra… (către Linda) Tu ar trebui să primeşti unul,

pentru costum. Da. Da. (audienţa aplaudă) Da. În cea mai mare
parte a timpului nici nu sunteţi clari, iar când vă gândiţi la asta,
devine şi mai neclar. Dar asta radiaţi voi în afară şi asta atrage
lucruri în viaţa voastră. Ce emiţi tu, Bonnie?

BONNIE: Aş vrea să fie lumină.

ADAMUS: Nu, nu ce ai vrea să fie, ce emiţi? O să avem nevoie de

microfon. O să ne luăm un moment de Bonnie. Ce emiţi? Nu ceea ce
ai vrea, dar ce transmiţi acum? Hai să spunem că eu sunt doar o
entitate şi că nu înţeleg deloc cuvintele umane. Pentru mine nu au
niciun sens. Sunt de pe o planetă îndepărtată. Ce transmiți tu
energetic? Ce transmiţi prin conştiinţa ta?

BONNIE: Ok, dacă nu e lumină, atunci e strălucire.

ADAMUS: Asta transmiţi tu acum? Asta aş simţi dacă aş fi vreun

extraterestru, care nu a fost niciodată pe Pământ, dacă nu te-aş
putea vedea sau auzi? Eu doar îţi simt esenţa; este strălucire? Totul
din viaţa ta străluceşte.

BONNIE: Mi-ar plăcea, da.

ADAMUS: Makyo. Scuze, dar aşa este. Este, iar dacă nu te poţi
dezbrăca de tot aici, unde altundeva poţi face aşa ceva? Ceea ce
mulţi oameni…

LINDA: Zău? Vrei şi un răspuns la asta? (râsete)

ADAMUS: Bonnie, nu e vorba despre tine anume, dar mulţi oameni

emit frică. Sunt constant transmise frica şi conflictul, frica şi
barierele, îndoiala şi lipsa valorii de sine. Acum, mintea ar putea
gândi: “Da, dar eu am fost la universitate, am doctorat, un serviciu
şi o familie grozave”. Ei vă urăsc. (râsete) Astfel că mintea vă
înșeală. Ceea ce emiteţi cu adevărat – nu voi, dar ceea ce au
tendinţa oamenii de a emite – este un fel de frică, de insecuritate şi
asta într-o zi bună. Cea mai mare parte a timpului ei emit doar un
fel de bâiguială. Este doar gunoiul ce iese, gunoiul energetic,
deoarece conştiinţa lor este amestecată. Nu au nici cea mai vagă
idee despre ce emit, aşa că emit doar gunoi. E ca un semnal constat
ce iese, fără sens, dar ocupă timp şi spaţiu şi preia… deviază
energia. Nu o confiscă, dar deviază energia. Deci ce emiţi cu
adevărat? Bonnie, pot vedea semnalul tău pretutindeni. Îl pot simţi
peste tot. Vrei să-ţi spun eu?

BONNIE: Da.

ADAMUS: Dorinţă. Dorinţă. Ai o mare dorinţă iubitoare. Ai o mare

dorinţă, tu ai numi-o dorinţa de lumină, dar este o dorinţă şi tu o
emiţi. Îmi pare rău, dar e o nevoie – nu eşti singura, sala este plină
de cei ca tine –, ceva incomplet, o lipsă de… este dorinţa de a avea
mai mult de la viaţă. Tu mi-ai spus că putem face asta. Tu m-ai
rugat. Aproape că m-ai mituit să mă iau de tine azi. (râsete) Scuze.
Nu accept mită decât dacă este foarte mare. Aşa că... dorinţa. Tu te
uiţi – te poţi înfuria pe mine, poţi închide ochii, fă orice vrei –, dar te
uiţi la ceasul vieţii tale, care ticăie şi spui: “Am venit aici cu un scop,
la naiba, şi am investit mult timp şi bani în atingerea acelui scop şi
unde este acum? Când o să vină? Trebuie să ajung pe patul de
moarte ca să ajung la el în cele din urmă?”

Aşa că, Bonnie, tu emiţi dorinţă. Tu emiţi dorinţă. Iar dacă înţelegi
că eşti conştientă de ceea ce este, fără să devii mentală, poţi
transmuta asta în împlinire. Poţi avea Spiritul prezent în viaţa ta
acum. Nu e nevoie să ai o relaţie romantică incompletă cu Spiritul, o
relaţie distantă. Poate fi chiar aici, chiar acum. Poţi da microfonul
înapoi sau poţi arunca cu el în mine.

Tu ce emiţi, Kerri? Ştiai că merg în partea asta şi ai spus: “Adamus,

te rog să vii şi să vorbeşti cu mine”. Ai spus: “Apari lângă mine”.
Iată-mă, draga mea. Ce facem cu asta?

KERRI: Eu... probabil nesiguranţă.

ADAMUS: Nesiguranţă.

KERRI: Da.

ADAMUS: Da. Dă-mi voie să simt. Este... nu este lucrul de bază.

Acela este că... nu ai încredere în tine. Ai această putere dinamică şi
te temi să o dezlănţui. Te temi că va distruge tot Pământul,
omenirea, pe prietenii tăi şi pe toată lumea, aşa că te tragi înapoi şi
îţi oferi multe alte motive, dar ceea ce radiezi este “O să mă reţin. O
să stau în mine”. Prin urmare, te reţii şi exact asta primeşti înapoi –
nimic –, fiindcă tu te restrângi în interior. Ce s-ar întâmpla dacă ai
da voie să iasă?

KERRI: De exemplu, cum?

ADAMUS: De exemplu, nu contează! Nu-mi pasă. Oricum vrei tu. Eu

nu pot... nu pot...

KERRI: Sunt al naibii de obosită deja! Ştii, deja sunt sătulă! (râsete,
cineva spune: “Începe. Atenţie!”) E ca şi cum… futu-te, ok!? Futu-
te! M-am săturat să tot aud rahatul ăsta! Nu vreau să mă abţin, dar
e ca şi cum când am făcut totul…

ADAMUS: De ce este aşa?

KERRI: Nu ştiu! Nu ştiu!

ADAMUS: Te dai mare.

KERRI: Uuuu!

ADAMUS: Eşti laşă. Nu, te ajut să treci prin mânie. Te fac să fii
realmente furioasă pe mine.
KERRI: Păi chiar sunt furioasă pe tine! Adică…

ADAMUS: Nu, te prefaci furioasă. Te prefaci că eşti furioasă.

KERRI: Mă şi reţin, totuşi. Sunt furioasă.

ADAMUS: Da, vedeţi? Se reţine. Dar vrea şi să-i dea drumul. Te rog,
te-ai putea ridica o clipă? Ştiai că o să facem asta. Poţi să-i dai voie
să iasă pe aici? E cel mai uşor loc. Dă-mi şi microfonul înapoi de
data asta, pentru că ar putea durea. (râsete) Doar dă-i voie să iasă,
Kerri, în faţa tuturor. Doar dă-i voie să iasă. Nu-l mai ţine pe loc.

KERRI: (strigă) Ahhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh! (audienţa aprobă şi

aplaudă)

ADAMUS: Cam laş. Da. Oh, vă lăsaţi prea uşor, prieteni. Nu a fost
aşa de bine. A fost... hai aici, în faţă, vino până aici. Odată ce îi dai
drumul, combini puţină mânie şi puţin umor, îi dai voie să iasă şi nu
mai e nevoie să ţii toate astea în tine. Dă-i voie să iasă.

KERRI: Adică nu a fost ceva mare? Eu am simţit că aşa a fost.

(audienţa strigă: “Doar urlă”)
Ahhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh! Scuze!

ADAMUS: Nu. Nu, nu. A fost… Joe spune că te aude aşa dată pe
lună. (râsete)

KERRI: Nu, e speriat.

ADAMUS: Hai să facem asta cu adevărat. Vrei să fac asta împreună

cu tine? Sigur?

KERRI: Mm hmm.

ADAMUS: Ok. Bine. (cineva spune: “Şi noi facem asta”) Hai să
facem asta cu toţii! Absolut. La trei: unu, doi, trei... (strigă toţi)

Ahhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh
hhhhhh!
Ahhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh
hhhhhhhhhhhhhhhhhhh! Mai bine, mai bine. Bun. Bun, mulţumesc.
Mulţumesc. (audienţa aprobă şi aplaudă)

Aşa că, dragi prieteni… vă mulţumesc. Mulţumesc. Vezi, în loc de a fi

aici (arată spre cap), aşa cum ai tendinţa, ştii, doar... dă voie să
iasă. Ţipă totul în afară. În special cu… tu încerci să ţii totul
înăuntru. Aceasta este esenţa a ceea ce emiţi şi exact asta primiţi
înapoi – reţinere. Abţinere. De fapt, acum nu prea mult timp, ai
spus: “Viaţa mea este ca o mare abţinere. Totul este în aşteptare, în
starea de a nu se dezvolta”. Dă-i voie să iasă.

Aşa că, dragi Shaumbra, ce emiteţi? Ce este acolo? Nu ceea ce este

aici (capul), ci claritatea. Acum, puteţi reduce totul la unul sau două
cuvinte, iar voi ştiţi ce este. Acum, dacă încercaţi să abordaţi asta
prin minte, dacă încercaţi să o gândiţi, nu se va petrece. Doar
întrebaţi-vă pe voi, pe eu Sunt: “Ce este?” Eliberaţi, răspunsul va
veni. Răspunsul vostru va veni. Ce este? Emiteţi frică? Reţinere?
Dorinţă? Oricare dintre aceste concepte simple. Ce emiteţi?

Este important acum – şi am să vă agit cât de mult va fi nevoie –

este important să începeţi să deveniţi clari în legătură cu ce se
petrece acolo, fiindcă nu se petrece doar acolo. Are loc şi aici. Se
petrece în voi. Acelaşi mesaj de reţinere care este emis sau dorinţa
ce iese se petrece şi în tot corpul vostru de conştiinţă chiar acum. El
aude asta. Aude asta şi acesta este mesajul. Nu primeşte micile
mesaje ale minţii. Nu aude... corpul vostru de conştiinţă nu vă aude
cuvintele. Niciodată. Îşi primeşte simţirile de aici.

Deci ce emiteţi acolo pentru voi înşivă? Odată ce începeţi să deveniţi

cu adevărat clari în legătură cu asta şi înţelegeţi că de fapt puteţi
alege – nu e nevoie să se petreacă pur şi simplu şi nu e nevoie să
fie bâiguiala care este emisă în afară – începeţi să deveniţi foarte
eficienţi energetic. Acum consumaţi cantităţi imense de energie, cu
treburi inexplicabile şi cu energii deviate aici şi acolo. Este ca o
autostradă cu totul congestionată, dar fără un flux real. Maşinile
merg în toate direcţiile, drumul se opreşte brusc, toate benzile
ajung în acelaşi punct în acelaşi timp. Cam aşa este. Este o nebunie
energetică.

Pe măsură ce începeţi să deveniţi cu adevărat foarte, foarte, foarte

clari, pe măsură ce începeţi să reduceţi, aşa cum spunea Todd
despre cartea lui, pe măsură ce scoate acel makyo, ce emiteţi cu
adevărat? Nu este vorba despre a fi duri cu voi sau despre a vă
judeca pe voi. Este vorba despre a fi conştienţi de voi, fiindcă aceste
câteva cuvinte la care puteţi reduce totul sunt exact ceea ce aude
fiecare parte din voi. Exact asta a împiedicat Spiritul să fie prezent.
Exact asta a îndepărtat Spiritul sau a ţinut Spiritul la distanţă, căci o
parte din voi transmite: “Nu sunt pregătit. Nu sunt pregătit. Nu sunt
pregătit. Nu sunt pregătit”. Este ca o hipnoză. Fiecare parte din voi
răspunde apoi ca atare şi începe să creadă asta. Terminaţi cu viaţa
foarte limitată, neîmplinitoare, o viaţă de care vreţi să treceţi chiar
acum.

Claritate

Este un mesaj în toate acestea. Pe când intraţi în acea claritate –

“Ce transmit eu cu adevărat?” – puteţi schimba acel lucru. Îl puteţi
schimba. Nu pe aici (arată spre cap), ci pe aici (arată spre inimă).
Ceea ce este aici, sus, este cumva implicat, dar puteţi schimba
simţirea. Am vrut ca Aandrah să facă respiraţia fără cuvinte căci
dintr-o dată nu aveţi nevoie de cuvinte. Dintr-o dată, voi respiraţi cu
ea şi ea respira cu voi, respiraţiile voastre unite. Este la fel cu
înţelegerea clarităţii voastre şi cu ceea ce emiteţi.

De exemplu, puteţi emite mesajul “dorinţă” către alţii, către lumea

din jur şi către voi. Odată ce recunoaşteţi asta, spuneţi: “Nu.”
Simţiţi acel mesaj al dorinţei. Cum se simte a fi? Ei bine, se simte a
fi plin de nevoie şi incomplet. Are în sine o anume senzaţie, cred că
voi aţi numi-o de melancolie, dar se învecheşte după un timp.
Dorinţa poate avea puţin din ceea ce cred că aţi numi o falsă iubire
sau o natură senzuală, dar după un timp este foarte obositor.

Deci ce vreţi să transmiteţi? Ce veţi simţi cu adevărat? Poate fi

împlinire în loc de dorinţă. Iar dacă o simţiţi – nu să vă gândiţi la ea,
nu să scrieţi pe o bucată de hârtie de o mie de ori, nu să fugiţi să
spuneţi tuturor despre asta – însă simţiţi: “Ce este împlinirea? Ce
înseamnă că Spiritul este prezent în viaţa mea? Cum se simte asta?”
Apoi începe să se petreacă.

Apoi chiar şi mintea începe să priceapă şi să spună: “E drăguţ!” Iar

când mintea face asta, începe să se integreze în corpul de
conştiinţă. Dintr-o dată sunteţi clari, iar dintr-o dată exact asta
începeţi să atrageţi – tot ceea ce este împlinit, tot ceea ce este
complet, tot ceea ce este aici doar ca să danseze, doar pentru
celebrare. Nu este aici fiindcă este incomplet şi trebuie să îndrepte
ceva, ci este aici pentru că este Spiritul prezent.

Lucruri multiple

În viaţa în care am fost contele de Saint-Germain, s-a spus - şi era

în cea mai mare parte adevărat - că puteam compune o scrisoare cu
o mână, puteam scrie o bucată muzicală, o simfonie sau o operă cu
cealaltă mână, puteam conversa cu două sau trei persoane, totul în
timp ce dormeam.

LINDA: Deci erai femeie!!! (multe râsete şi aplauze)

ADAMUS: Nu m-ai lăsat să termin… fără să mă plâng.

LINDA: Ohhhhh! Ooooohhhh! Ooooohhhhh! (audienţa râde şi

huiduie)

ADAMUS: Nu ai... nu are un buton cu huiduieli. Ceea ce am vrut să

spun este că făceam toate acestea în timp ce mă bucuram absolut
de fiecare moment al vieţii mele. Era în parte adevărat, în cea mai
mare parte era adevărat. Iată-vă aici, fiinţe foarte singulare, uneori
poate duale. Puteţi conduce o maşină şi puteţi vorbi la mobil, ceea
ce mă uluieşte uneori. Însă puteţi îndeplini una sau două treburi
simultan – puteţi vorbi la telefon în timp ce gătiţi cina. Poate puteţi
scrie puţin la computer în timp ce ascultaţi muzică. De ce? De ce?
Pentru că aţi fost programaţi astfel, deoarece canalele voastre
energetice, fluxul, distribuţia energiei în corpul vostru de conştiinţă
au fost programate astfel. Asta e greşit. Nu există niciun motiv
pentru care să nu fiţi în stare să faceţi multe lucruri în acelaşi timp.
Acum, există nişte limitări fizice, dar poate că nu.

Aşa că, dragi Shaumbra, aducând toate acestea la un loc, ideea

discuţiei noastre de azi este că sunteţi fiinţe multitalentate,
multidimensionale, dar v-aţi reţinut. Voi doar faceţi un lucru aici,
altul dincolo. Voi aţi adus timpul şi spaţiul şi este timpul să
sfărâmaţi asta. Este timpul să treceţi dincolo. Este timpul să realizaţi
că puteţi începe să faceţi lucruri multiple.
Aşa că... tema. Nu dau deseori teme pentru Shaumbra, dar acum
este o temă. Încercaţi să faceţi lucruri multiple. Mergeţi acasă,
lucraţi cu prietenii, lucraţi cu un grup, nu e nevoie să fie ceva
personal. Cât de multe lucruri puteţi face în acelaşi timp? În seara
asta puteţi purta o discuţie şi mânca un cârnat în timp ce dansaţi,
de exemplu? Acum, mintea spune: “Ei bine, mai întâi de toate, nu ar
trebui să fac asta. În al doilea rând, poate că nici nu pot să o fac.”
Dar, absolut, puteţi. Vreţi să fiţi în Noua Energie. Vreţi să fiţi în...
Spiritul este prezent. Spiritul nu e obligat să facă doar unul sau
două lucruri în acelaşi timp.

La început va fi foarte ciudat. Încercaţi să scrieţi cu ambele mâini

sau să scrieţi la computer cu o mână şi să scrieţi ceva cu totul diferit
cu cealaltă mână. Va fi straniu la început, dar mai devreme sau mai
târziu veţi avea acel moment “aha” despre care a vorbit Tobias. Veţi
realiza că viaţa a fost foarte strânsă, foarte limitată, că a fost trăită
în dualitate. Nu mai e nevoie să fie astfel. Imaginaţi-vă cât de
distractiv ar fi să faceţi toate aceste lucruri simultan. Iată secretul:
nu vă puteţi gândi la asta în timp ce o faceţi, altfel nu o să meargă.
Dacă vă gândiţi, dacă încercaţi să spuneţi: “O să-mi pun jumătate
din atenţie aici, un sfert aici şi încă un sfert aici,” se destramă. Nu
funcţionează. Mintea este programată, hipnotizată să facă doar
câteva lucruri în acelaşi timp.

Realitatea este că acum faceţi foarte multe. Credeţi că doar staţi aici
uitându-vă la mine, huiduindu-mă pe mine, dar de fapt faceţi multe.
Desigur, ochii sunt conştienţi; staţi pe scaun, iar părţi din corpul
vostru lucrează ca să-l echilibreze, ştiţi, să vă ţină drepţi pe scaun.
Astfel că e multă activitate. Multă activitate este în curs. Se face şi
lucrare de conştiinţă. Acum se petrece şi lucrarea de expansiune în
spirală. Acum are loc şi o eliberare. Părţi din voi investighează alte
potenţiale acum, potenţiale de mâine sunt investigate de voi acum,
doar că nu sunteţi conştienţi de asta. Astfel că puteţi face multe
lucruri simultan.

Iar când vă jucaţi puţin cu asta – încercaţi să scrieţi la calculator şi

să şi scrieţi de mână în acelaşi timp sau faceţi două, trei, patru
lucruri diferite – va fi ciudat şi probabil că mă veţi înjura din nou.
Dar dintr-o dată începeţi să realizaţi că se petrec multe şi că aţi
putea face mult mai mult. Deveniţi mult mai eficienţi cu energiile
voastre. Puteţi elibera acele energii pentru creaţiile voastre mari sau
numai pentru a fi fericiţi, prezenţi împreună cu Spiritul pe Pământ în
fericire totală. Realizaţi că nu este nevoie să faceţi nimic. Analogia
este că nu aveţi nevoie de cuvinte pentru respiraţie. Ajută uneori,
poate pun lucrurile în mişcare, dar apoi puteţi elibera chiar şi
cuvintele şi puteţi elibera şi gândirea.

Cu asta, dragi prieteni, este timpul pentru celebrarea voastră. Draga

mea, (către Linda) azi arăţi adorabil. Da, da. (aplauze) Şi trebuie să
spun că proiectantul marii doamne ar fi impresionat de tine. (pe
ecran apare un clip cu artificii) Frédéric Bartholdi, arhitectul Statuii
Libertăţii, ar fi impresionat şi onorat de ce ai făcut tu. (aplauze)

Cu asta, dragi prieteni, aveţi o celebrare mare. Amintiţi-vă că totul

este în regulă în întreaga creaţie.

Şi aşa este.