SI TALIA JUNGERE POSSIS SIT

TIBI SCIRE SATIS

DIN CICLUL:

2
 FORME RELIGIOASE
SOLARE ŞI SERPENTINE

ORTODOXIA
BIJUTERIA OCULTÃ A
CREŞTINISMULUI MODERN

VOLUMUL 1

3
ATENTIE !

4
Acest document este doar pentru uz intern in
cadrul Camerei a 2-a Ezoterice, deci va fi
folosit numai de membrii Lojei !

SI TALIA JUNGERE POSSIS SIT

TIBI SCIRE SATIS !

5
 PROLOG

De-a lungul timpului, sacra învãțãturã a Venerabilului Mare Maestru Aberamento

(istoricul Jeshua Ben Pandira – Iisus Cristos) a suferit multiple adulterãri, încã de la
începutul oficializãrii organelor de transmisie a gnozei Sale, ajungând astãzi într-un stadiu

6
avansat de involuție ce-i anunțã din pãcate sfârşitul. Deja mişcãrile sectare desprinse recent
din Biserica Catolicã au desființat în mare mãsura instituția Templului din obiceiurile lor,
sacrul simbol al Focului şi venerația pentru aspectul feminin al Marelui Arhitect Universal,
elemente fãrã de care inițierea aspiranților cãtre îndumnezeire, cât şi ajutorul divin care se
poate primi prin Magia Ceremonialã exotericã pentru cei neinițiați, sunt mai mult decât
imposibile.
Putem afirma cã începutul degradãrii procesului religios s-a produs o datã cu insãşi
oficializarea gnozei V.M. Aberamento sub forma Edictului din Milan din 313, urmând ca
ulterior nenumãratele concilii şi desprinderi din Biserica Oficialã sã nascã diverse
distorsionãri, atât la nivel ritualic cât şi scriptual sau dogmatic.
În prezent avem peste 38000 de denominații creştine, dupã aspectul numeric
principalele fiind Catolicismul, Protestantismul şi Ortodoxismul.
Marea schizmã din 1054 a separat Biserica Creştinã în 2 mari denominații: cea
rasariteanã sau Ortodoxã şi cea occidentalã sau Catolicã. Pe parcurs, din pricina
diverselelor interese materiale şi urcãrii în funcții ierarhice a celor farã cunoaştere
initiațicã, ceea ce numim generic “Creştinism” s-a depãrtat treptat de demersul sãu inițial.
Sub pretextul ereziei, importante lucrãri sacre şi informații utile laicilor au fost fãcute
dispãrute, iar o bunã mãsurã din Evangheliile celor Patru, deja adulterate prin traducerea
din limba ebraicã, au fost periodic denaturate pentru a se plia, la nivelul interpretãrii pur
textuale, peste interesele şi dogmele clerului neofit.
Structurile ezoterice ale Bisericilor oficiale au început progresiv sã intre în
anonimat şi sã se refugieze în diverse congregații monahale şi frãții cu caracter aparent
militar sau divers (Templierii, Rozacrucienii, Francmasonii, etc.)
Mişcãrile inchizitorii au reuşit însã sã le afecteze şi pe acestea şi sã le retragã de la
conducerea instituțiilor ecleziastice, astfel cã de-a lungul timpului, sacerdoții Templului au
pierdut progresiv cunoaşterea inițiaticã, ajungând astãzi sã nu poatã transcede dincolo de
sensurile literale şi morale ale învãțãturii Marelui Sacrificat de pe Goglota.
La nivel formal însã putem afirma cã Biserica Rasariteanã a conservat cel mai bine
arhetipurile Templului şi mesajul Cãii Seci a celui mai mare Maestru coborât vreodatã în
regatul lui Mechisedec: Kabirul Iisus, mesaj care are ca sintezã învãțarea Iubirii şi
încarnarea Cristosului. Datorita aşa-numitei “Sfinte Tradiții” templele ortodoxe încã mai
pastreazã elementele esențiale ale Magiei Cristice şi ale proceselor inițiatice iar ritualurile
sãvârşite de sacerdoții ritului rãsãritean încã mai sunt respectate, în ciuda lipsei cunoaşterii
semnificației oculte a acestora.
Pentru un inițiat al Cãii de Mijloc participarea la ritualurile dintr-un templu
ortodox (în țãri ca Ucraina sau România), aşa de încãrcate de sensuri profund ezoterice,
nu poate decât sã producã înaltã exaltare şi bucurie, indiferent dacã e vorba despre
ceremoniile relaționate cu diverse procese inițiatice (Calea Pietroasã cu evenimentele
alegorizate de viața Marelui Cristos din Nazareth) sau Liturghia Solarã de duminicã prin
care neofiții pot primi alimentele arhetipale (pâinea şi vinul) încãrcate de atomii Mielului
Jertfit coborâți de la nivel cosmic prin Sacra Transsubstanțiere produsã prin ceea ce
ortodocşii numesc Epiclezã.
Principalele Sacramente ale Bisericii Ancestrale îşi pãstreazã încã forma simbolicã,
prin ceea ce ortodocşii numesc “Sfinte Taine” iar reflexiile marilor ştiințe ale Cabalei,
Alchimiei, Numerologiei şi Astrologiei se vãd peste tot în Creştinismul Ortodox, indiferent
dacã vorbim de picturile murale ale templelor, mantralizãrile cu iz oriental din cântãrile
bisericeşti, asanele şi mişcãrile fãcute de sacerdoți sau congregație sau fixarea datelor

7
calendaristice pentru cele 7 Mari Ceremonii Cristice şi pentru cele 5 Mari Ceremonii Isiace
(“Praznicele Împãrãteşti”, cum sunt numite în Ortodoxism).
Mai mult, teologia ortodoxã a reuşit din fericire sã pãstreze şi o oarecare cunoaştere
asupra misterelor sexuale. Cãlugarii isihaşti practicã Arta Transmutãrii prin ceea ce
numesc “Rugãciunea Inimii” şi prin formulele mantrice ale cântãrilor din timpul
ritualurilor sãvârşite. De asemenea, putem observa cã sacerdoții nu pot fi hirotoniți dacã nu
sunt cãsãtoriți (respectându-se simbolic ideea cã Oficianții Templului au cunoaşterea
“Sacramentului Bisericii din Roma” şi lucreazã în Alchimie), iar Patriarhul nu este
cãsãtorit (în sensul cã a terminat muncile Ultimului Munte, deci nu mai are nevoie de
Alchimie) . Un alt aspect relevant este acela cã înaintea oficierii în Templu, Sacerdotului i
se impune sã nu aibã contact intim cu Preoteasa lui, pentru a putea concentra întreaga forțã
sexualã în timpul Magiei Ceremoniale (sau bineînțeles, pentru a nu transforma întregul
ritual într-unul de magie neagrã, în cazul vãrsãrii Sacrului Vas al lui Hermes).
Chiar şi în ceea ce priveşte aspectul dogmatic şi practic, spre deosebire de Biserica
Creştinã din occident, cea Ortodoxã a continuat sã propãvãduiascã ideile de toleranțã şi
umilințã, şi a pãstrat o relativã libertate laicilor, neimpunand taxe pentru sãvârşirea
Sacramentelor, pentru negocierile cu Maeştrii Legii (“Spovedania”) sau pentru cheltuielile
de întreținere a Templelor, aceste lucruri facându-se în mod benevol.
Urmãrim prin aceastã broşurã sã prezentam schematic principalele aspecte ale
Creştinismului estic, importante din punct de vedere ezoteric, pentru a servi drept ghid
fraților de rit creştin-ortodox din Lojile Europei Rãsãritene şi pentru a semnala frumusețea
ritualurillor şi arhetipurilor Bisericii Creştine de Rãsãrit, atât sub aspectul lor exterior cât şi
ocult.

Fiat Lux!

CUPRINS
SCURT ISTORIC AL BISERICII
ORTODOXE............01
Declinul ezoterismului in Ortodoxie................01
Masoni romani...............................................02
CARACTERISTICI DOCTRINARE............................03
DIFERENTE CONFESIONALE.................................04
ARHITECTURA ECLEZIASTICA...............................07
RECUZITA ARHETIPALĂ........................................09
SACRAMENTELE ORTODOXE................................37
TAINA BOTEZULUI..........................................39

8
 TAINA SPOVEDANIEI (MARTURISIREA)..........47
TAINA IMPARTASANIEI (EUHARISTIEI)...........50
TAINA MIRUNGERII (CONFIRMARII).............57
TAINA CASATORIEI (CUNUNIEI)....................58
TAINA PREOTIEI..............................................71
COMPONENTA CLERULUI IN ORTODOXIE.........71
RITUALUL DE INITIERE MONAHALA....................78
VEşMINTE NE-LITURGICE......................................83
ARHAISME IN CARTILE DE CULT...........................86
PRINCIPALELE SARBATORI-PRAZNICELE
IMPARATESTI...90
POSTUL IN ORTODOXIE........................................91
SIMBOLURILE EZOTERICE DIN
TEMPLE.................94
CRUCEA SI PENTAGRAMA IN
ORTODOXIE..........111
ARBORELE CABALISTIC..........................................113
INFERNURILE.........................................................115
CEI 3 MUNTI..........................................................116

9
SCURT ISTORIC AL BISERICII ORTODOXE.
DECLINUL EZOTERISMULUI IN ORTODOXIE
Etimologia cuvantului “ortodoxie” o vom gasi in limba greaca: ορθο (ortho -
drept, corect) si δοξα (doxa - slăvire sau, într-un înțeles mai general, opinie) , desemnand
asadar o “opinie corecta” sau o “credinta dreapta”. Desi termenul a fost adoptat de Biserica
Rasariteana, vom observa ca si celelalte confesiuni crestine se considera ca fiind unicele
sisteme de transmitere a “caii celei drepte” sau de inglobare a dogmelor autentice.
Fundamentele teologiei ortodoxe au fost stabilite la primele sinoade ecumenice, intre sec.
IV si VIII, deci inainte de bine-cunoscuta Schisma (1054 D.C.). Astazi Biserica Ortodoxa
considera ca are la baza succesiunea apostolica neintrerupta si este cea soborniceasca
(universala sau catolica). Acelasi lucru in considera despre sine si sora ei occidentala.
Prezenta ortodoxismului este dominanta in zonele spatiului cultural al fostelor
imperii bizantin si rus, deci in Europa de Est si de Sud-Est, Asia si unele parti din Africa si
Orientul Mijlociu. In prezent majoritatea ortodocsilor ii gasim in Belarus, Bulgaria,
Georgia, Grecia, Romania, Moldova, Rusia, Ucraina, Serbia si Muntenegru. Emigrarea
europenilor din aceste zone in Europa Occidentala si Statele Unite a adus cu sine si crearea
unor comunitati locale ortodoxe, mai ales in tari ca Italia sau Spania.
Aspectul ezoteric s-a conservat mult mai bine in Crestinismul Rasaritean, chiar
pana la mijlocul secolului XX: in Grecia si Bulgaria sub forma anumitor comunitati
monahale iar in restul tarilor ortodoxe, pana la aparitia comunismului, prin intermediul
comunitatilor fraternale ale Rozacrucianismului si Masoneriei.
Marii arhierei si carturari ai Bisericii Ortodoxe erau initiati in general in Lojile Masonice
iar oamenii de cultura si politicienii timpului apartineau tot Fratiilor “celor care zideau in
Piatra”.
In Romania, spre exemplu, in mod paradoxal, disparitia ezoterismului a fost dictata
chiar din sanul Ortodoxismului, din cauza unor interese de natura politica. In 1937 urmare
a unor neintelegeri intre Mitropolitul Nicolae al Ardealului si Maestrul Mason Miron
Cristea, Patriarh in functie la acea data (de altfel si primul Patriarh Ortodox al Romaniei),
sinodul BOR (Biserica Ortodoxa Romana) a acceptat cererea intocmita de Mitropolitul
Nicolae de a condamna Francmasoneria, hotarare aflata si astazi in vigoare. Nu mult dupa,
o data cu instaurarea regimului comunist, Masoneria Romana, lipsita si de sprijinul BOR,
s-a refugiat in occident pana dupa 1989 (anul revolutiei anti-comuniste din Romania). Intre
timp, miscarile reformate din Masoneria Italiana si cea a Statelor Unite au reusit sa se
inflilteze in locul Masoneriei Traditionale si in Europa Rasariteana, dand curs unei
adevarate desacralizari a aspectului ocult al Crestinismului prin accesul oricaror persoane
cu influenta politica si financiara si prin expunerea publica a ritualurilor de initiere si a
Magiei oculte de forma masonica, pastrate cu sfintenie pana in ultimele decade. Astazi, din
pacate, din cauza nenumaratelor scandaluri iscate de anumite grupari auto-intitulate
“masonice”, Biserica Ortodoxa se fereste sa discute sau sa accepte legatura seculara cu
Scolile Oculte de Initiere, sau chiar le ataca vehement, uitand de cel mai important aspect
al ei: cel ezoteric, si de importanta initiatilor crestini care au condus Biserica sau care au
dictat marile miscari culturale, politice si sociale de pe teritoriul Romaniei:
MASONI CU FUNCTII IERARHICE IN ORTODOXIA ROMANEASCA:

- mitropolitul GHEUCA LEON, (1730 – 1788)

- arhimandritul GHERASIM de la Mitropolia Moldovei - traduce Taina francmasonilor in 1787
- episcopul AMFILOHIE HOTINEANUL (? – 1800), autor de manuale scolare
- episcopul-carturar GHERASIM CLIPA (? – 1826), episcop de Husi (1796-1803) si de Roman
( 1803-1826)

1
 - in sec. XVIII si XIX, Clipa strânge o scoala de calugari carturari-francmasoni
- mitropolitul DIONISIE LUPU (1769-1831), mitropolit al Ungrovlahiei (1819-1821), sprijinitor al
lui Gheorghe Lazar si al învatamântului românesc.
- arhiereul FILARET SCRIBAN (1811-1873), profesor si episcop „in partibus” de Stavropoleos,
profesor de teologie la Universitatea din Iasi, luptator pentru Unire, deputat si senator în Parlamentul
tarii
- episcopul MELCHISEDEC STEFANESCU (1822-1892), carturar, ministru. al carui rol în lupta
pentru Unire la 1859 este arhicunoscut, ministru în guvernul Kogalniceanu, aparator al autocefaliei
Bisericii Române fata de Patriarhia de la Constantinopol
- mitropolitul ATANASIE STOIANESCU (1815-1880), episcop de Râmnic (1873-1880). La 1877
binecuvânteaza trupele române la trecerea Dunarii
- Patriarhul MIRON CRISTEA (1868-1939), primul patriarh a1 Bisericii Ortodoxe Române (1925-
1939), membru al Regentei în timpul minoratului regelui Mihai I (1926-1930), fost regent în timpul
minoratului regelui Mihai.
- mitropolitul IRINEU MIHALCESCU (1874 – 1948), preot-profesor, decan al Facultatii de
teologie din Cernauti, mitropolit al Moldovei si Sucevei (1939- 1947).
- GALA GALACTION [Grigore Piscupescu] (1879-1961), preot, scriitor, academician, traducator al
Bibliei.

MASONI OAMENI DE CULTURA SI PERSONALITATI ISTORICE:

o Constantin Mavrocordat o Ion Ghica
o Sandu Sturza o Octavian Goga
o Dimitrie Cantemir o Alexandru G. Golescu
o Horea, Closca, Crisan o Mihail Kogalniceanu
o Tudor Vladimirescu o Titu Maiorescu
o Carol I o Ion Minulescu
o Vasile Alecsandri o Alexandru Paleologu
o Constantin Argetoianu o Ion Heliade Radulescu
o Gheorghe Asachi o C. A. Rosetti
o Nicolae Balcescu o Alecu Russo
o Simion Barnutiu o Mihail Sadoveanu
o George Valentin Bibescu o Alexandru Sturdza
o Dimitrie Bolintineanu o Nicolae Titulescu
o Dimitrie Bratianu o Alexandru Vaida-Voevod
o Ion C. Bratianu o Dimitrie Sturdza
o Gheorghe Grigore Cantacuzino o Traian Vuia
o Carol al doilea Romania o Duiliu Zamfirescu
o Alexandru Ioan Cuza o Tudor Arghezi

CARACTERISTICI DOCTRINARE ALE

ORTODOXISMULUI

- are ca baza doctrinara Vechiul si Noul Testament

- conducatorul si indrumatorul ei este considerat Cristosul (in mod generic: “Iisus
Hristos”), in prezent fiind confundata notiunea de Cristos sau Hristos cu
Boddhisatva Maestrului Aberamento (istoricul Iisus – Jeshua Ben Pandira)

2
- se inchina un cult Marelui Arhitect Universal - Dumnezeu Creatorul Cognoscibil
(Triunghiul Logoic), numit in ortodoxie Sfanta Treime
- se recunoaste unitatea multipla perfecta a Fiintei, in mod specific aspectul
trinitar al Triughiului Logoic: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, “intreit in ipostas
(persoane) dar unul in fiinta”
- cuvantul “persoane”, ca si confuzia dintre alegoriile biblice a creat in multe cazuri
conceptia unui Dumnezeu antropomorf, cu caracteristici umane, chiar razbunator
sau tiran, desi teologii instruiti inteleg aceste nuante
- sunt recunoscute anumite aspecte ale Divinitatii: omniscienta, omnipotenta si
omniprezenta, desi aspectul omniprezent nu este pe deplin acceptat, Dumnezeu
fiind considerat mai degraba exterior si nu imanent
- se inchina un cult aspectului feminin al Divinitatii, numit in ortodoxism Fecioara
Maria sau Maica Precista, desi deseori se confunda cu Maestra care i-a dat nastere
Cristosului din Nazaret
- teologia ortodoxa, in mod teoretic, are la baza dragostea, atat fata de Divin cat si
fata de ceilalti, pastrand astfel mesajul important al Avatarului Erei Pestilor:
“Dumnezeu este Iubire”
- se considera ca Evangheliile pot fi intelese de cei neinitiati sau fara constiinta
treaza, doar prin prezenta in Templu, reminiscenta a faptului ca in trecut
Sacerdotii erau neaparat initiati in ezoterismul Cristic si puteau transmite corect
invataturile sacre si la nivelul celor neinstruiti
- Transsubstantierea Cristica – Euharistia sau Impartasania – este considerata foarte
importanta, intreaga Magie Liturgica care se savarseste in Zilele Solare
(duminica) are ca finalitate Euharistia (desi in ultimele decade s-a renuntat
progresiv la a da ungerea tuturor credinciosilor din Templu sau chiar a nu o da
deloc in zilele care nu sunt Sarbatori Cristice sau Isiace)
- Cel de-al 3-lea factor (Urmarea lui Cristos) adica sacrificiul pentru ceilalti este
considerat a fi foarte important, credinciosii facand periodic asa-numitele
“pomene” – hrana sau alte obiecte materiale care se dau saracilor sau se aduc in
Templu pentru a fi magnetizate si impartite la finalul ceremoniei. Desi laicii fac in
general sacrificii de acest tip, din pacate institutia Bisericii Ortodoxe e foarte putin
prezenta in activitatile cu specific umanitar, concentrandu-se mai mult la aspectul
constructiei si ingrijirii Templelor.
- Soteriologia are o importanta desavarsita in teologia ortodoxa, drumul initiatic
fiind denumit “mantuire”, iar cele 3 etape ale sale fiind codate cu denumirile de
“curatire” , “luminare” si “indumnezeire”
- Aspectul conservativ (numit Sfanta Traditie) a fost destul de bine respectat, mai
ales in ceea ce priveste ansamblul de ritualuri de Magie Ceremoniala si doctrina
exoterica
- Recunoasterea Supradimensiunilor (Rai) si infradimensiunilor (Iad)
- Recunoasterea importantei posturilor, chiar cu zile si perioade speciale dedicate
postului
- Folosirea mantrelor (Cantari Bisericesti) mai ales datorita influentelor pe filon
bizantin
- Recunoasterea importantei sacrificiului (cel de-al 3-lea factor)
- Pastrarea simbolisticei alchimice: foc, apa, sare, vin, paine, tamaie
- Distributie ierarhica cu simbolistica originara
- Respectarea simbologiei construirii Templelor

3
 - Ritualurile Sacramentale (numite Sfinte Taine) sunt foarte importante, mai ales
ca se confunda aspectul lor simbolic (care se desfasoara de altfel la nivel exoteric)
cu insasi necesitatea practicarii lor
- Cultul mortilor este esential in Ortodoxism, ritualul funerar de dezlegare a
legaturii magnetice se practica, se fac rugaciuni pentru cel decedat, atat de catre
familie, cat si de catre Sacerdot, prin citirea lor de pe hartii numite “acatiste” sau
“pomelnice”. Se fac sacrificii (“pomene”) pentru cel decedat, pentru a servi ca
dharma si chiar se zice: “Sa fie de sufletul lui X...”
- aspectele asa-zise “pagane” mostenite din culturile slave, dacice, celtice au fost au
fost integrate si adaptate in traditia ortodoxa.
- EX: specificul evenimentelor funerare:
o diverse obiceiuri legate de modul cum se ingrijeste trupul neinsufletit,
o acoperirea oglinzilor,
o alimente care se dau celor nevoiasi sau se lasa la ferestre sau pe masa,
o lumanare care se aprinde in mana celui aflat in agonie si dupa decesul
acestuia,
o o perna care se pune simbolic in sicriu, pentru ca se stie ca cel mort doar
“doarme” o perioada (desi nu se discuta despre procesul de reintoarcere)
o bani care se pun in mana sau pe pieptul decedatului, in mod simbolic pentru
a-si plati intrarea in Astralul inferior si pentru a negocia cu Legea Divina
o o lumanarea sub forma Sarpelui Kundalini (numita chiar “toiag”) care se
pune la capul decedatului, amintind de perisabilitatea corpurilor
protoplasmatice si de faptul ca fornicatia aduce moarte in toate aspectele ei:
„Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în
ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” (Geneza 2:16,17)

DIFERENTE CONFESIONALE FATA DE ALTE RITURI

CRESTINE IMPORTANTE NUMERIC

Fata de Bisericile Orientale Vechi, care s-au despartit dupa refuzul celui de-al 4-lea
Sinod Ecumenic, principala diferenta este cea de hristologie: afirmatia ca Cristos are doua
naturi: umana si Divina, nedespartite, neamestecate si neschimbate. Bisericile
necalcedoniene contesta aceasta invatatura, fie radical prin monofizitism (Dumnezeu are o
singura natura) sau prin miafizitism (Dumnezeu are o singura natura, dar compusa). Este
evident vorba de faptul ca Logosului Creator se dedubleaza pe sine in creatie prin
intermediul aspectului pasiv (Cristosul – Fiul Sacrificat), deci Dumnezeu cognoscibil,
Fiinta in sine, are atat aspect de Creator (Partile Elevate) cat si aspect uman, mai jos de
Tipheret.

Fata de Biserica Catolica:

 nerecunoasterea primatului episcopului Romei asupra celorlalti episcopi (în

Biserica Ortodoxă, toti arhiereii, indiferent de titlul purtat - patriarh, mitropolit,
arhiepiscop, episcop - sunt considerati egali);
 nerecunoasterea adăugării Filioque din Crez: faptul ca Duhul Sfant (Binah)
emana din Tatal (Kether) prin Fiul (Chokmah); ortodoxismul considera ca Duhul
Sfant emana („purcede”) doar de la Tatal, nu si de la Fiul; Este evidenta neintelegerea
celor 2 Trimutri-uri si faptul ca cei care au pornit aceasta controversa nu aveau

4
 cunostere initiatica. In prezent Filioque este considerata în Biserica Ortodoxă o
învătătură gresită, cu profunde implicatii teologice;
 nerecunoasterea validitătii folosirii la Euharistie a azimei, adică a pâinii
nedospite, folosită de Biserica Catolică (Biserica Catolică recunoaste ca validă atât
folosirea pâinii azime cât si a celei fermentate);
 nerecunoasterea existenta Purgatoriului (considerat în Biserica Romano-
Catolică a fi un loc de mijloc între rai si iad, în care sufletele celor decedati se
purifică). Este vorba de Limb sau Anticamera infernului (Astralul inferior) unde se duc
toti mortii

 infailibilitatea ex-cathedra a Papei (Biserica Ortodoxă consideră că nu poate

exista o persoană infailibilă, indiferent de pozitia eclezială pe care o detine);
 harul sau gratia creată (Biserica Ortodoxă consideră că harul sau energia
dumnezeiască este necreată, ca mijloc prin care Dumnezeu se împărtăseste pe sine
oamenilor);
 nu este acceptata imaculata conceptie (neprihănita zămislire) a Fecioarei Maria
(Biserica Ortodoxă consideră că toti oamenii, inclusiv Fecioara Maria, au fost
zămisliti si s-au născut având păcate; ulterior, prin conlucrare - συνεργια - cu
Dumnezeu pot ajunge la sfintenie); Se confunda bineinteles nasterea Cristosului
(Initierea din Tipheret) prin combinatia Binah-Isis („coborarea Duhului Sfant asupra
Mariei”) in inima initiatului cu evenimentul istoric al nasterii V.M. Aberamento de
catre Maria din Nazareth, eveniment ce alegorizeaza pocesul initiatic respectiv.
 thesaurus meritorum (tezaurul de merite) ale sfintilor - din a cărui supra-
abundentă, consideră Biserica Catolică, ar putea lua si restul credinciosilor, -
 indulgențele (Biserica Ortodoxă consideră că virtuțile sunt personale şi nu pot fi
"împrumutate" sau "dăruite"; mântuirea este o conlucrare personală a unui om cu
Dumnezeu);
 celibatul clericilor : Biserica Ortodoxă acceptă căsătoria preoților şi diaconilor,
cu condiția să se facă înainte de hirotonia acestora;
 practica botezului prin stropire sau turnare; Biserica Ortodoxă practică botezul
prin afundare.

ÎNTRU GLORIA ETERNÃ A TATÃLUI COSMIC COMUN !

5
 Pater noster qui in caelis
Sanctificetur nomen tuum Tatãl nostru, care eşti în Ceruri
Veniat regnum tuum Sfințeascã-se numele Tãu
Fiat voluntas tua, Vie împãrãția Ta,
sicut in caelo et in terra Facã-se voia Ta,
Panem nostrum precum în cer aşa şi pe pãmânt,
supersubstantialem Pâinea noastra transsubstanțialã,
da nobis hodie dã-ne-o nouã astãzi,
Dimite nobis debita nostra şi ne iartã datoriile noastre,
sicut et nos dimisimus aşa cum iertãm şi noi pe datornicii
debitoribus nostris noştri,
et ne inducas nos in Și nu ne lãsa sã cãdem în ispitã,
temptationem sed libera nos a ci ne elibereazã de rãu.
malo Cã a Ta este împãrãția şi puterea şi
mãrirea
Amen. acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin

ARHITECTURA ECLEZIASTICA
O clădire de cult ortodox - biserica - este compusă din următoarele părţi prezentate în ordine,
din exterior spre interior: pridvorul, pronaosul, naosul peste care se înalţă turla
Pantocratorului, absidele laterale, altarul şi absidiolele proscomidiei şi diaconiconului
desparţit de naos şi celelalte spaţii prin tâmpla catapetesmei. Totdeauna bisericile ortodoxe se
construiesc din punctul de vedere al punctelor cardinale pe direcţia Est- Vest, adica la vest
este pridvorul şi la est altarul.

Pe lângă cele enumerate mai sus se pun în evidenţă elemente, componente şi

subsisteme specifice: arce, bolţi, cupole, turle etc., alaturi de elemente comune construcţiilor
în general: grinzi, stâlpi, pereţi etc. Deosebit de important este şi turnul-clopotniţă.
Pridvorul bisericii este de obicei mare, larg, deschis, de multe ori însă pentru

conservarea monumentului el se închide cu geamuri.Uneori pridvorul poate să lipsească sau

poate fi adăugat mai târziu bisericii. (Pridvor - spaţiu deschis, la nivelul solului, care face
legătura dintre interiorul şi exteriorul unor edificii, delimitat de regulă de arcade sprijinite pe
coloane sau stâlpi de piatră, zidărie sau lemn. În arhitectura ecleziastică precedă spaţiile de
cult propriu-zise.)

Pronaosul este locul în care se pătrunde din pridvor, printr-o uşă masivă. El are forma unui
dreptunghi şi permite trecerea în naos.

Naosul are forma unui pătrat, încoronat de Turla cea mare a Pantocratorului adică cupola de
deasupra naosului unde se află pictat Isus Cristos ca împărat al lumii (Pantocrator=cel care
împărăteşte, conduce - Pantocrator în traducere "Atotputernicul" sau "Atotţiitorul". În
iconografia de tradiţie ortodoxă imaginea lui Iisus Cristos, reprezentat, de obicei, cu capul
descoperit cu nimb cruciger, binecuvântând cu mâna dreaptă şi ţinând Evanghelia închisă
(uneori deschisă) în mâna stângă. Este reprezentat frecvent în calotele bisericilor, care
acoperă spaţiul lor central - naosul)care se sprijină de obicei pe patru picioare puternice de
zidărie, împărţind greutatea cu arcurile laterale semicilindrice.
Absidele laterale sunt de largi şi adânci, astfel că ele depăşesc planul pronaosului. Astfel
în dreptul lor lăţimea bisericii atinge cea mai mare dimensiune. Zidurile absidelor au de
obicei formă cilindrică în interior şi poligonală în exterior.

Altarul se prezintă ca un dreptunghi în continuarea zidurilor naosului, este spaţios cu nişe

mari, poate fi considerat cel mai important element al bisericii. În partea de răsărit, altarul se
închide printr-un semicerc asemănător absidelor şi situat în ax. Rezultă astfel o importantă
mărire a spaţiului. În altar trecerea se face prin două uşi numite diaconeşti, prin aceste uşi,
femeilor le este interzis să treacă. Există în cadrul altarului şi absidiolele (abside mai mici)
proscomidiei şi diaconiconului.

Absidiola proscomidiei este o nişă sau firidă mai mică (uneori în lipsă de spaţiu chiar o
masă) situată pe peretele de nord al altarului unde preotul pregăteşte painea şi vinul pentru
împărtăşanie. (Proscomidie - în bisericile ortodoxe, încăpere anexă a altarului sau simplă
nişă de dimensiuni mari, situată în parte de nord a altarului, în care se oficiază o slujbă
specială la care se pomenesc ctitorii şi binefăcătorii respectivului locaş, înainte de începerea
liturghiei. Tot aici se păstrează vasele sacre şi împărtăşania pentru bolnavi.

Absidiola diaconiconului este locul în altar unde se păstrează veşmintele liturgice

(hainele preoţeşti dar şi alte elemente ce fac parte din ritualul bisericesc).

Ferestrele sunt atât în pronaos, naos cât şi în altar. În pronaos şi naos, ferestrele sunt
dispuse pe ambele laturi, iar în altar există o singură fereastră care străpunge semicercul ce
închide altarul dinspre răsărit. În acest fel edificiul primeşte suficientă lumină, fiind veşnic
scăldat în interior de razele soarelui ce pătrund şi creează o atmosferă de linişte şi reculegere
specifică monumentelor religioase.

Tâmpla bisericii (catapeteasmă sau iconostas - Tip de ecran alcătuit dintr-un schelet
lemnos sau de zidărie, care separă sanctuarul (absida altarului) de spaţiul naosului, cu care
comunică prin uşile împărăteşti şi prin perechea de uşi diaconeşti.) este din lemn şi are
oarecum forma unui perete ce desparte naosul de altar, sau altfel spus altarul de tot restul
bisericii. Ea este pictată în ulei, frescă, etc şi cuprinde un număr mare de icoane împărăteşti
cu praznice împărăteşti, apostoli şi prooroci..
O biserică atunci cînd se construieşte are un hram. Hramul adoptat la sfinţirea unei
biserici poartă numele unui Sfânt, şi este dat astfel încât să aibă legătură cu viaţa comunităţii
ce a ridicat biserica respectivă.

Turnul-clopotniţă este situat în general, la intrarea de vest şi pe sub el sau pe lângă el se

face intrarea în incinta bisericii. În partea de sus a turnului-clopotniţă de găsesc clopotele.
Alteori - în special cand spaţiul destinat clădirii bisericii este limitat - poate fi chiar deasupra
pronaosului bisericii.

RECUZITA ARHETIPALĂ ÎN CREȘTINISMUL

ORTODOX

AERUL

- val folosind pentru a acoperi Potirul in

timpul si dupa Euharistie
- sacerdotul misca Sfantul Aer in timpul
Euharistiei
 - simbolizeaza giulgiul cristic / coborarea Spiritului Sfant asupra Potirului
(Conceptia Imaculata / nasterea Cristului prin Magia sexuala):

LUCA 1:
34. Şi a zis Maria cãtre înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de
bãrbat?
35. Şi rãspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea
Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din
tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.

ALTARUL

- cea mai de rasarit zona a templului

- locul central de oficiere a Magiei
Ceremoniale si de depunere a ofrandelor (in
alte forme religioase – si loc de oficiere a
sacrificiilor)
- are in mijloc Sfanta Masa, in stanga
Proscomidiarul, in dreapta diaconiconul
- forma dreptunghiulara, cu nise, inchis printr-
un zis semicircular
- intrarea in Altar din naos se face prin Usile
Imparatesti (Diaconesti) din centrul
Catapetesmei
- doar clerul hirotonit poate trece prin Usile Imparatesti

ANTIMISUL

- etimologic: gr. αντιμηνσιον - "în loc de

masã"
- bucata de panza de in sau matase de forma
patratica/dreptunghiulara
- reprezentarea celei de-a 8-a Initieri
Venusiene (lepadarea totala de Satan /
Sfantul Mormant inaintea inceperii celui
de-al 2-lea Munte)
- simbolizeaza giulgiul in care este
infasaurat Cristosul, uneori cu pasaje din
Troparul Sepulcral: "Iosif cel cu bun chip,
de pe lemn luând preacurat Trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãşurându-L şi cu
miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus."
- fara Antimis nu se poate savarsi Magia Liturgica
- pe Antimis se pun Potirul si Discul pe durata Litughiei
- pe Antimis se sfintesc Darurile
- in cele 4 colturi sunt reprezentarile celor 4 elemente cu care se realizeaza actul magic:
 apa – Matei (inger)
 aer – Ioan (vultur)
  pamant – Luca (taur)
 foc – Marcu (leu)
„Tu din patru stihii ai asezat faptura, cu patru vremi ai incununat curgerea anului”

- se pastreaza in Altar, pe Piatra Cubica (Sfanta Masa), sub Sfanta Evanghelie, tinand
locul Sfintei Mese cand ceremoniile magice se savarsesc in afara Templului
- In Antimis se afla si un mic burete in care se aduna firimiturile din Transsubstantierea
Cristica (Epicleza) si pe care sacerdotul isi pune partea din Sfantul Agnet cand se
impartaseste
- contine bucatele din trupurile initiatiatilor care au primit prima Initiere a Misterelor
Majore (Sfinte Moaste)
- invelit intr-o panza rosie (Ilitonul)
- in prezent Ilitonul si Antimisul se desfac la Ectenia pentru cei chemati, dar in vechime
se desfãcea doar ilitonul, iar Antimisul (pana în secolul al XVII-lea) statea permanent
deschis sub acoperamantul (inditia) Sfintei Mese, deci nu la vedere, ca astazi.

AGNEȚUL

- etimologic: sl. agnĭcĭ, "miel"

- este bucata, de formã cubicã sau
paralelipipedicã, tãiatã de cãtre sacerdot la
proscomidie din prescura principalã
- painea de ungere (impartasanie) care
primeste Atomii Cristici prin Sacra
Transsubstantiere (se preface în Trupul
lui Cristos in timpul Epiclezei).

CEREMONIA DE PREGATIRE:

- pe fiecare prescurã se aflã una sau mai multe peceţi, fãcute cu prescurnicerul de cãtre cei ce au fãcut prescura.
- la Proscomidie sacerdotul alege prescura cu pecetea pe care o considerã cea mai potrivitã (literele se vãd
limpede, este crescutã aşa încât sã poatã fi bine tãiatã, nu are gãuri de aer etc.), şi face cruce peste ea de trei ori
cu copia (suliţa), zicând: "Întru pomenirea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Cristos".

Pecetea principalã are formã pãtratã. Acest pãtrat conţine la rândul lui patru pãtrate, cu inscripţia IC-XC NI-
KA (gr. "Iisus Cristos învinge"), astfel:
IC (=Iisus), sus, în stânga;
XC (=Cristos), sus, la dreapta;
NI şi KA, jos (gr. νικά = "învinge").
Sacerdotul, rostind versete din Biblie, cartea Isaia, capitolul 53, va decupa agneţul cubic sau paralelipipedic, în
jurul peceţii. Aceste operaţii nu sunt fãcute pe Sfântul Disc însuşi, ci pe o placã sau farfurie platã din lemn.

1. Mai întâi face o incizie adâncã prin bordura stângã a peceţii, anume în dreptul lui IC şi NI, zicând: "Ca un
miel spre junghiere S-a adus."
2. A doua incizie se va face prin bordura dreaptã, în dreptul lui XC şi KA, zicând: "Şi ca o oaie fãrã de glas
împotriva celui ce o tunde pe ea, aşa nu şi-a deschis gura Sa."
3. Urmeazã o a treia incizie, prin bordura de sus, în dreptul lui IC şi XC, însoţitã de cuvintele: "Întru smerenia
Lui judecata Lui s-a arãtat".
4. A patra incizie se face prin bordura de jos, în dreptul lui NI şi KA, cu cuvintele:
"Şi pe neamul Lui, cine-l va spune?"
Dupã aceasta, preotul face o incizie pe un plan paralel cu pecetea, în unghi drept faţã de celelalte inciziuni
precedente, şi astfel scoate agneţul afarã din prescurã, zicând:
"Cã s-a luat de pe pãmînt viaţa Lui."

Preotul ia agneţul în mânã, şi-l întoarce cu coaja (pecetea) în jos, şi cu miezul în sus, şi aşa-l pune pe placã.
Apoi, cu suliţa (copia), taie miezul, fãrã însã a tãia complet coaja, încât sã despartã cele patru pãrţi ale agneţului,
dar nu de tot, cãci ele vor fi rupte / împãrţite / îmbucãtãţite dupã prefacere. Astfel agneţul va fi tãiat ca şi cu o
cruce încrustatã. Fãcând încrustãrile, preotul zice prima parte din versetul 10 din capitolul X din Evanghelia
dupã Ioan: "Şi unul din ostaşi cu suliţa coasta Lui a împuns." Şi aşa pune pe disc agneţul, întorcându-l cu coaja
(pecetea / inscripţiile) în sus, şi aşezându-l pe partea de mijloc sau de sus a discului.

APOSTOLUL

Apostolul este cartea liturgicã ce conţine toate citirile

din epistolele apostolilor în ordinea citirilor la
slujbele de peste an.
Un apostol sau o epistolã este o scriere cãtre sau
trimisã unei persoane sau unui grup de persoane, de
obicei o scrisoare dar una foarte convenţionalã,
didacticã şi elegantã. Scrisorile Apostolilor cãtre
creştini din Noul Testament sunt adesea prezentate
sub numele de epistole.
În cadrul Sfintei Liturghii sau alte slujbe liturgice,
epistola se referã mult mai precis la un pasaj precizat
din epistola din Noul Testament care este programatã
sã fie cititã într-o anumitã zi sau cu o anumitã ocazie.
CĂDELNIȚA

- mic vas din metal sau piatrã folosit pentru a

arde în el tãmâie.
- suspendatã de 3 lãnţişoare (cele 3 canale
spinale: IDA, PINGALA si
SHUSHUMNA)
- in versiunile moderne, apar si 4 lantisoare in
loc de 3 (ups!)
- de lantisoare sunt atârnaţi 12 clopotei (cele
12 forte zodiacale – cei 12 Apostoli ai
Cristosului)
- simbolismul alchimic al Marelui Arcan
- in vas se pun cãrbuni aprinşi (focul
creator), iar tãmâia se aşazã deasupra lor.
Cãdelniţa se foloseşte la mai multe slujbe
bisericeşti.
- când nu e folositã, cãdelniţa stã de obicei în
Altar, atârnatã de un cârlig (coloana
vertebrala).
- cãdelniţa are de obicei o culoare aurie
 - arderea tãmâiei simbolizeazã Harul sfinţitor al Duhului Sfânt (jertfa nocturna - Magia
Sexuala / transmutarea )

Un psalm care se cântã frecvent în timpul

cãdirii este „Sã se ridice rugãciunea mea
ca tãmâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor
mele [precum] jertfa de searã”
- simbolizeaza cuplul Lingam-Yoni
(Biserica cu Turla) – imitatia creatiei
la nivel microcosmic
- Adonai Jehova (YOD HE VAU HE)
- Biserica/Templul – Yoni-ul /Potirul/
aspectul feminin (HE) - Maica
Domnului, primind in pântecele ei
Focul cel Dumnezeiesc
- Turla – Lingam/simbolul falic
masculin (VAU)
- In varianta originala Cadelnita avea
deasupra si o Cruce fixata in varf
(faptul ca trezirea focurilor interne –
Coborarea Sfantului Duh – se poate realiza doar prin transmutarea in cuplu, nu de
unul singur)
- Cadirea se face doar de sacerdot (pentru ca se presupune ca are focurile trezite)

CĂȚUIA

- etimologic: (gr. κατζιον - "lopãţicã pentru jeratic") este un

mic obiect din metal sau din lut în care se aprinde tãmâia în
bisericã sau în casã
- spre deosebire de cadelnita, catuia nu are lanturile (cel care o
tine nu este initiat in tainele sexualitatii sau nu are focurile
trezite), de aceea este folosita de cei care nu sunt Discipoli
Acceptati
- se folosea inainte si in manastirile in care nu se dezvaluia
Marele Arcan, simbolizand faptul ca oficiantii nu cunosteau
sau nu practicau Magia Sexuala
- varianta cu maner se folosea de cei care nu cunosteau
misterele (in sensul ca nu practicau Maithuna) iar varianta
fara maner, care era manipulata tinand Graalul, era folosita
de cei care o practiacau, dar care inca nu isi trezisera focurile

CHIVOTUL

- tradus din: cutie, casetã, numit şi artoforiu sau

tabernacol
- simbol al Marelui Arcan
- astazi este o cutie în formã de bisericuţã, fãcutã din
metal şi pãstratã pe Sfânta Masã, având în interior o
 altã cutie, mai micã, din metal preţios, în care se pãstreazã Sfânta Împãrtãşanie pentru
bolnavi şi copii, sfinţitã în Joia Mare a fiecãrui an şi pregãtitã pentru a fi depusã în
Chivot în a treia zi de Paşte.
- În locul chivotului se mai foloseşte, cu acelaşi scop, o cutiuţã în formã de porumbel,
suspendatã de bolta baldachinului de deasupra Sfintei
Mese. Cutiuţa este numitã chiar porumbel.
- aminteşte de vasul (nãstrapa de aur) cu manã, care se
pãstra în chivotul sau sicriul Legii, din templul
Vechiului Testament.
- Varianta originala imprumutata de la egipteni, cat si
reprezentarile sexuale au fost ulterior inlocuite
- Varianta originala: Chivotul Legii (sau sicriul Legii)
era o cutie cu capac frumos, împodobit cu doi
heruvimi (în basorelief) auriţi, conectati sexual
- în Chivot se pãstrau Tablele Legii (adicã Tablele cu
Decalogul), toiagul lui Aaron
- era cel mai important obiect de cult din Cortul adunãrii (sau Cortul mãrturiei)
- semnul vãzut al alianţei dintre Dumnezeu şi Israel, poporul sãu, de aceea se şi numea
Arca alianţei sau Arca legãmântului sau Tabernacol.
- Chivotul era pãstrat în Sfânta Sfintelor din Cortul mãrturiei.

COPIA

- numit si sulita sau

lancea (gr. λογχη)
- instrument liturgic ca
un mic cuţit în formã de
lance, de care se foloseşte sacerdotul la proscomidie pentru a
tãia prescurile aduse de credincioşi.
- simbolul falic al fortei sexuale cu care se distruge insasi
originea ego-ului (Eva)
- lancea lui Longinus cu care e invinsa Eva (femeia se supune
barbatului) – impungerea Cristosului in coasta)
- are vârful cu douã tãişuri (polarizarea pozitiva/negativa a
fortei sexuale)
- capãtul de sus se terminã de obicei cu o cruce.

CRUCEA

- obiect de cult prezent in toate culturile Solare si Serpentine

- in Crestinism, asociat cu rastignirea Cristosului Jeshua
- reprezentarea conexiunii Lingam- Yoni, a intersectiei celor 2
polaritati: masculin si feminin
- la nivel macrocosmic, simbol al desfasurarii Energiei Cristice
in cele 4 elemente / puncte cardinale
- in anumite contexte si simbol al sacrificiului sau al karmei
EGIPTEANA PAGANA COPTA HINDUSA

CELTICA GRECEASCA GNOSTICA ORTODOXA

CATHEDRA (SCAUNUL EPISCOPAL)

- scaunul sau tronul episcopului pe care acesta stã

la slujbele bisericii.
- este simbolul autoritãţii învãţãtoreşti în
Biserica Ortodoxã.
- pe picioarese sprijinã pe doi câini, simbol al
instinctelor erotice, şi de faptul cã episcopul le
controleazã.
- la nivelul umerilor urcã doi şerpi-dragoni, care
sunt Ida şi Pingala cu care trebuie sã se lucreze.
- deasupra capului sunt porumbei, simbolizând
recuperarea stãrii inocenţei şi a forţelor
Spiritului Sfânt.
- iniţial era rezervat împãratului roman, dar a fost
adoptat de episcopi dupã secolul al IV-lea. O
bisericã în care era instalat scaunul unui episcop
se numea catedralã, fiind consideratã biserica de
reşedințã a episcopului (şi implicit principala
bisericã a eparhiei).
- poziţia tradiţionalã este în absida centralã, în
spatele mesei altarului. -
- aceasta era şi poziţia magistratului în absida basilicii romane, clãdire administrativã care a
furnizat modelul — şi câteodatã şi structura actualã — pentru bisericile creştine primare.
- iniţial, tronul episcopului era aşezat în centrul absidei, flancat pe ambele pãrţi (dar la un
nivel mai coborât) de bãnci pentru preoţii asistenţi.
-in primele secole ale creştinismului exista obiceiul ca episcopul sã spunã predica sau omilia
aşezat pe scaunul sãu, în faţa comunitãţii.
- în prezent, bisericile au un tron al episcopului în spatele altarului, cu scaune pentru preoţi pe
ambele pãrţi (doar episcopii şi preoţii pot sta pe scaun în altar; diaconii şi clerul inferior
trebuie sã stea în picioare).
- locul este cunoscut şi sub numele de Locul Înalt şi simbolizeazã prezenţa Cristosului, care
prezideazã slujbele din biserica respectivã, chiar şi când episcopul nu este prezent. - din acest
motiv, adesea, Locul Înalt are aşezatã pe el o icoanã a Cristosului, iar pe iconostas este pusã o
icoanã cu Cristos aşezat pe un scaun cu braţe (de regulã icoana "Deisis").
- episcopul stã pe Locul Înalt doar la Sfânta Liturghie, la Trisaghion (în alte momente, dacã
stã în altar, va folosi un scaun lateral).
- din acest motiv, hirotonirea unui episcop are loc la Trisaghion, astfel ca el sã poatã sã stea pe
Locul Înalt pentru prima datã la Liturghia la care este hirotonit.
- un alt tron episcopal (synthronos) este aşezat în naosul bisericii:
- în tradiţia greacã, acesta este aşezat de obicei de-a lungul zidului sudic al bisericii în stranã.
În felul acesta, este inclus în stranele din corul monahal (kathismata), fiind doar, uneori,
decorat mai bogat şi, de obicei, aşezat pe un podium cu trei trepte, eventual cu un baldachin
deasupra.
- în timpul Sfintei Liturghii, diaconul urcã aceste trepte ca sã citeascã Evanghelia, cu faţa spre
vest.
- în tradiţia rusã, katedra este o platformã pãtratã, largã aşezatã chiar în mijlocul navei, cu un
scaun care poate fi mutat sau cu un jilț portabil (faldstool) plasat pe el. Acest aranjament este
rãmãşiţã a vechiului amvon, care, în tradiția iudaicã, era aşezat în centrul sinagogii. În timpul
liturghiei ruse, la citirea Evangheliei, diaconul stã pe aceastã platformã, cu faţa spre rãsãrit.
- cu toate cã un egumen (stareţ) nu are o catedralã, el poate avea un tron similar, rezervat
pentru el în strana mãnãstirii, fiind, de asemenea, simbolul autoritãţii sale. Scaunul
egumenului va fi mai simplu decât al unui episcop, uneori ridicat cu douã trepte şi aşezat
lângã tronul episcopului.
CÂRJA (TOIAGUL )

- simbol al autorităţii păstoreşti şi al dreptului de jurisdicţie.

- etimologic: gr.: paterissa; slavonă: Posokh

- unul din obiectele pe care le poartă episcopii ortodocşi şi monahii de rang înalt, fiind
un semn distinctiv al rangului acestora
- simbol al maiestriei si al competentei: Ierarhul are Serpii de Foc si de Lumina
ridicati de-a lungul coloanei

- facuta initial din aur si argint: cele 2 metale:

o argintul lunar – Ida
o aurul solar – Pingala
- reprezentarile caduceului lui Mercur:
cei 2 serpi incolaciti de-a lungul
coloanei vertebrale, emanand in sus
sub forma “Coarnelor de Lumina”
ale lui Moise sau sub forma
“Aripilor Spiritului”.
- ierarhul a trecut prin cele
33 de initieri masonice
(Serpii sunt incolaciti de
33 de ori pe Toiag)
- incrustata cu 7 noduri:
cele 7 chakre activate in
urma trezirii Focului
Penticostal
- cârja sau toiagul poate
fi purtat de episcopi,
arhimandriţi, stareţi
şi stareţe.

- cârja îi este înmânată noului episcop de către cel dintâi dintre

episcopii care săvârşesc hirotonia acestuia iar arhimandriţilor,
stareţilor sau stareţelor la momentul învestirii lor.
- Episcopul poartă cârja numai în afara altarului; el nu intră cu
ea în altar, în spatele iconostasului, ci lasă cârja sprijinită de
iconostas, lângă icoana Cristosului, la dreapta uşilor împărăteşti.
- când episcopul nu poartă veşmintele liturgice, în vederea
participării la slujbele bisericeşti, el foloseşte un toiag mai mic
şi mai puţin somptuos, ca un baston din lemn cu o măciulie
rotunjită, din argint sau din alte metale preţioase.
- este simbolul lui Mercur si al lui
Hermes Trismegistul (caduceul)
- aceeasi reprezentare se regaseste si la
azteci, hindusi, indienii americani
- energia sexuala ia aceeasi infatisare si la
nivel bio-chimic, prin bazele purinice ale
moleculelor de ADN: aceeasi spirala
- fiind relationat cu viata si vitalitatea, a fost
folosit si simbol al sanatatii

CLOPOT

Clopotul este o parte integrantă a slujbelor şi vieții

credincioşilor în Biserica Ortodoxă.

Evident ca simbolizeaza Logosul Divin, prin care se face

creatia in toate dimensiunile.
Prin rezonanta interactioneaza cu mediul inconjurator,
inclusiv cu microcosmosul- om
IOAN:
La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
1:1.
1:2. Acesta era întru început la Dumnezeu.

Clopotele se utilizează în momente variate şi sub diferite forme:

Clopotele mari (aşezate în clopotnița bisericii) cheamă pe credincioşi la rugăciune şi
anunță, tot pentru cei care nu sunt la biserică, diferite momente diferite momente liturgice
(cum ar fi: începerea Sfintei Liturghii, prefacerea Darurilor), dar au şi funcții de utilitate
publică (anunță evenimente triste sau fericite de interes comunitar, diferite pericole publice
cum ar fi incendii, apropierea puhoaielor de apă, atacul în timp de război etc.). În mănăstiri,
clopotele sună în plus pentru a-i trezi pe călugări la rugăciune sau pentru a-i preveni de
apropierea momentului începerii slujbei.

Clopotele mici sau clopoțelele se folosesc în biserică la slujbe pentru a anunța anumite
momente, cum ar fi procesiunea cu Darurilor la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, iar în
unele biserici, mai ales în Banat şi Ardeal, sub influență apuseană, anunță credincioşilor
prezenți la slujbă momentele mai importante.
Clopoțeii sau zurgălăii se găsesc cusuți pe veşmintele liturgice ale episcopilor.

DVERA (PERDEAUA)

- numită şi dvera (din slavonul дверь, dvĕrĭ, "uşă")

- bucată de ţesătură de diferite culori din mătase, stofă sau
catifea şi brodată cu motive şi simboluri religioase care
acoperă Uşile Împărăteşti (uşile centrale) ale iconostasului.
- perdeaua se poate trage în sus sau lateral.
- simbol al Misterelor Isiace, al ocultismului magic
- perdeaua acoperă tot timpul uşile împărăteşti în afara
slujbelor.
- se ridică sau se coboară potrivit tipicului bisericesc în
diferite momente ale slujbelor (practicile diferă de la o
tradiţie la alta).
- În unele momente ale Magiei Liturgice, perdeaua se trage,
accentuând caracterul tainic al momentului (de exemplu
momentul sfinţirii Darurilor).
DICHERUL ŞI TRICHERUL

- sfeşnicele liturgice, adesea bogat ornate, folosite atunci

când Sfânta Liturghie este slujită de un episcop.
- au baza plată, astfel încât să poată fi aşezate pe masă.
- dicherul are două lumânări care simbolizează
dualitatea masculin-feminin
- explicatia actuala: îndoita fire (natura duală) a lui Iisus
Cristos - adică om deplin şi Dumnezeu deplin
- tricherul are trei lumânări care simbolizează cele 3
forte primare: Kether, Chokmah, Binah (Tatal, Fiul,
Duhul Sfant) unite printr-o sfera: Triughiul Logoic
- simbol al faptului ca Ierarhul a ajuns sa incarneze cele 3 forte
- tricherul este întotdeauna în mâna dreaptă a episcopului: a
folosit cele 3 Forte Primare prin Magia de Dreapta
- dicherul sta în mâna stângă: Ierarhul se presupune ca a
incarnat aspectele masculin-feminin si se afla dincolo de ele,
sexualitatea nemaifiind necesara, deci devine pasiva (mana
stanga)
- dicherul este aşezat în colţul nordic al altarului (partea stanga)
- tricherul este asezat in coltul sudic al altarului (partea dreapta)
- când sunt necesare episcopului, ele îi sunt aduse de subdiaconi sau diaconi, care le pot
duce şi în timpul tămâierii de către diacon sau în timpul Ieşirii Mari.

DISCUL

- vas ca un taler pe care se aşează, în cadrul Proscomidiei,

Agneţul şi părticelele sau miridele care-l înconjoară.
- ca şi celelalte obiecte de cult, sfântul disc este sfinţit printr-o
rugăciune preoţească din Molitfelnic înainte de a începe a fi
utilizat pentru întâia oară.

EPITAFUL

- etimologic: gr. Επιτάφιος, epitaphios, sau Επιτάφιον, epitaphion; sl. Плащаница,

plaşcianiţa; ar. ‫نعش‬, naash
- icoană, astăzi cel mai adesea găsit sub forma unei pânze mari pictate sau brodate, bogat
ornamentată, care este utilizată în timpul slujbelor din Sfânta şi Marea Vineri şi Sâmbăta
Mare. De asemenea, epitaful există şi în formă pictată sau ca mozaic pe pereții bisericii, pe
iconostas sau pe panouri de lemn.
EVANGHELIA

- etimologic gr. Εύαγγέλιον, Evangélion

- numit si Evangheliarul
- considerată ca o icoană a lui Hristos, şi este cinstită
ca şi icoanele.

Rol în Biserică
- adesea îmbrăcată în coperţi din metale preţioase,
bogat împodobite
- tradiţional, ortodocşii nu acoperă niciodată
Evanghelia în piele - pielea unui animal mort -,
deoarece cuvintele Cristosului sunt considerate a fi
dătătoare de viaţă.
- după tradiţie, Evanghelia este îmbracată în aur,
simbolul Solar Cristic
- dacă aurul nu este disponibil, ea poate fi îmbrăcată şi
în pânză.
- Evanghelia se găseşte în mijlocul Sfintei Mese din
Altar: activitatea lui Cristos la momentul Creaţiei (Altarul pătrat reprezentând Universul creat
prin cele 4 elemente
- Evanghelia stă pe Antimis, care se află tot timpul pe masa Altarului

Folosirea în timpul Magiei Liturgice

Sfânta Liturghie începe atunci când Sacerdotul ridică Sfânta Evanghelie şi face semnul
Sfintei Cruci cu ea asupra Altarului. Evanghelia este purtată în procesiune în anumite
momente, însoţită de lumânări, cel mai frecvent în timpul Vohodului Mic, moment care
precede citirea Apostolului şi a Evangheliei. Evanghelia mai este purtată în cadrul Procesiunii
Sfintei Cruci de Paşti şi la Botezul Domnului. După citirea Evangheliei, Sacerdotul îi
binecuvintează pe credincioşi cu aceasta. La Utrenia de Duminică, după citirea Evangheliei,
toţi se apropie să cinstească Sfânta Carte şi să primească binecuvântarea preotului sau a
episcopului.

Folosirea în alte ocazii

Spovedanie
De câte ori un creştin răsăritean merge la Spovedanie o va face în faţa Evangheliei şi a
Crucii. În ţările de tradiţie ortodoxă, atunci când o persoană face un legământ sau o
promisiune, de obicei, o face în faţa Evangheliei şi a Crucii.
Aproape de sfârşitul Sfintei Taine a Mirungerii, persoana sau persoanele care sunt unse
îngenunchează iar Cartea Evangheliei este deschisă şi pusă pe capul lor cu scrisul în jos, în
timp ce preotul care slujete spune Rugăciunea Evangheliei.
Când este hirotonit un episcop, el îngenunchează, îşi apropie fruntea de masa Altarului iar
Sfânta Evanghelie este deschisă şi pusă cu scisul în jos peste gâtul lui, în timp ce episcopii
care îl hirotonesc îşi pun mâinile pe Evanghelie şi spun Rugăciunea de
Când se întâlneşte un sinod de episcopi, adesea, o Evanghelie este aşezată într-un loc
proeminent, ceea ce arată că Însuşi Cristos prezidează peste acea întânire.
Când este înmormântat un preot sau episcop, el este înmormântat împreună cu
Evanghelia, ca o indicaţie a vocaţiei sale de a propovădui Evanghelia tuturor oamenilor.

Dispunerea textelor
Cartea Evangheliei conţine citirile de la Vecernie, Sfânta Liturghie, Molifte şi alte slujbe. În
tradiţia greacă, Cartea Evangheliei conţine textele în ordinea citirii de-a lungul anului liturgic,
cu o secţiune la sfârşit care conţine citirile de la Utrenie, sărbători şi ocazii speciale. În
tradiţia rusă, Evanghelia conţine textul complet al celor patru Evanghelii canonice în ordinea
canonică (Matei, Marcu, Luca, Ioan), cu notaţii pe margine care indică începutul şi sfârşitul
fiecărei citiri şi cu un tabel al citirilor la sfârşit. Ocazional, conţine texte aranjate ale citirilor
complexe, cum ar fi Cele Doisprezece Evanghelii citite la Utrenia din Vinerea Mare.

ICONOSTAS
Iconostasul, numit şi
catapeteasmă sau tâmplă, se
prezintă ca un perete (din zid,
lemn, metal) pe care sunt agăţate
sau încrustate un număr de
icoane, într-o ordine bine
stabilită teologic. Deşi unii
consideră iconostasul ca un zid
separator între altar şi naos, rolul
lui principal a fost întotdeauna
acela de dispozitiv de expunere a
icoanelor. În vechime,
iconostasul a putut fi foarte puţin
dezvoltat, uneori prezentând doar
două icoane: Cristosul şi Maica
Domnului. El s-a dezvoltat mai
ales după victoria Ortodoxiei împotriva iconoclasmului, ajungând prin secolele XIV-XVI la
forma şi structura unitară pe care le cunoaştem astăzi, cu mai multe rânduri de icoane.

Structura iconostasului

Iconostasul ne arată desfăşurată pe verticală imaginea Bisericii, istoria chipului creat, chipul
lui Dumnezeu şi căile lui Dumnezeu în istoria mântuirii omului. Întreaga viaţa este rezumată
prin iconostas sub forma mijlocirii sfinţilor şi a îngerilor care se roagă împreună cu noi, cei ce
participăm la slujbele din biserică.
În forma lui clasică, din secolul al XVI-lea încoace, iconostasul are în general maximum cinci
rânduri / registre de icoane (de jos în sus):

1. Rândul întâi simbolizează Biserica luptătoare (de pe pământ) şi îndeosebi Biserica

locală, făcând vizibilă legătura între cer şi pământ şi cuprinde:
icoanele împărăteşti ale lui Hristos (în dreapta porţii împărăteşti pentru privitor) şi Maicii
Domnului cu Pruncul (în stânga);
porţile împărăteşti cu icoana Bunei-Vestiri şi cei patru Evanghelişti (în mijloc); pe uşile
împărăteşti mai pot apărea, în locul Evangheliştilor, Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Ioan
Hrisostom, cu Liturghiile scrise.
două uşi laterale diaconeşti ce au zugrăvite chipurile arhanghelilor Mihail şi Gavriil sau pe
diaconii Ştefan, Filip sau Laurenţiu; pe uşa dinspre Sud mai poate fi reprezentat uneori Sf.
Dismas, tâlharul cel bun.
icoana hramului bisericii (în dreapta) şi Sfântul Nicolae sau Sfântul Ioan Botezătorul (în
stânga);
în tradiţia rusă, se poate întâmpla să mai existe încă un rând de uşi laterale, precum şi icoana
hramului al doilea al bisericii.

2. Rândul al doilea: icoanele praznicelor, adică ale sărbătorilor mari, având în centru icoana
Cinei de Taină sau Mahrama Domnului (Mandylion); acesta reprezintă vremea venirii
Mântuitorului Hristos pe pământ şi instituirea Legii Harului, care înlocuieşte Legea veche.

3. Rândul al treilea: chipurile celor 12 apostoli şi la mijloc icoana Deisis (cu Hristos
Judecător şezând pe tron, însoțit de Maica Domnului şi de Sf. Ioan Botezătorul) sau Sfânta
Treime; uneori pot apărea aici şi îngeri sau sfinți episcopi, monahi sau mucenici, acest rând
simbolizând roadele Întrupării şi ale Cincizecimii, precum şi rugăciunea Bisericii pentru
lume. Ordinea rândurilor al doilea şi al treilea este variabilă: uneori apar mai întâi Praznicele,
alteori Apostolii.

4. Rândul al patrulea: 12 proroci mari şi mici ai Vechiului Testament având în mijloc icoana
Maicii Domnului cu Pruncul (Orantă). Acest rând închipuie lumea aflată sub Legea Veche,
Legea lui Moise, având-o în centru pe Maica Domnului, întrucât Aceasta este centrul tuturor
proorociilor.

5. Rândul al cincilea: foarte rar, apare acest al cincilea rând, cel al Patriarhilor din Vechiul
Testament, până la Patriarhul Avraam, având în centru prima arătare a Sfintei Treimi de la
Stejarul lui Mamvri. Acest rând închipuie lumea de la Adam şi până înainte de instituirea
Legii lui Moise.

6. Sus de tot, în mijlocul iconostasului, se înalţă Crucea Domnului, având de o parte şi de

cealaltă Icoana Maicii Domnului şi pe cea a Sf. Apostol Ioan. Acesta nu e considerat un
registru de sine stătător.
Astfel, asa cum se zice in Ortodoxie, iconostasul se constituie într-o recapitulare sintetică a
istoriei mântuirii.

Rostul iconostasului

Trebuie să observăm că fiecare rând reprezintă o perioadă de timp bine definită din istoria
mântuirii omului, rânduri străjuite de o parte, jos, de icoana Bunei-Vestiri, "începutul
mântuirii noastre" iar de altă parte, sus, de Crucea lui Cristos. Nu avem de a face cu un
simplu perete despărţitor dintre altar şi naos sau care desparte pe preoţi de enoriaşi.
Iconostasul nu este un element decorativ, ci are un profund sens liturgic şi teologic. El vine să
întrunească, prin imagine, conţinutul rugăciunii euharistice, rostite cu voce tare de către
preot. Ca imagine a Bisericii, Trupul lui Cristos, iconostasul arată creşterea Bisericii în timp
şi viaţa ei. Astfel că el devine nu un element despărţire, ci unul de unire, de întrepătrundere
între altar şi naos, între veşnicie şi vremelnicie, este o punte spre care privim (înspre viaţa
veşnică).
ICOANA
Icoana (gr. εικον = chip, reprezentare) este, în înţelegerea
creştinismului ortodox, o imagine sacră, în două dimensiuni,
care reprezintă Cristosul, pe Mama Divina sau un sfânt.

Reprezentarea picturală

Ca reprezentare picturală, icoana poate avea aspectul ei istoric,

estetic, arheologic etc. specific, dar pentru creştini ea nu
aparţine propriu-zis artelor, ci cultului Bisericii: pe de-o parte,
împreună cu sfintele moaşte, cu cărţile sfinte şi celelalte
obiecte de cult, iar pe de altă parte, cu toată moştenirea
teologică, de credinţă şi învăţătură ortodoxă - Sfânta
Scriptură, Sfânta Tradiţie, Sfintele Taine etc.
Icoana nu este deci un ornament, un tablou sau o simplă reprezentare figurativă, ci o
comunicare vizuală a realităţii invizibile divine, manifestată în timp şi spaţiu. Icoana nu este
portretul unei persoane care a fost, ci este portretul sau reprezentarea unei persoane în
Împărăţia lui Dumnezeu.

- în portretul iconic al persoanei sfinte reprezentate aceasta persoană poate fi recunoscută, dar
trăsăturile ei nu sunt de un realism carnal, ci mai degrabă ascetice
- fondul icoanei este cel mai adesea aurul (sau albastrul, în fresce), culoare în acelaşi timp
caldă, împărătească şi preţioasă, culoarea Logosului Solar (Cristosul)
reprezentări realiste ale naturii lipsesc, iar natura care este prezentă în icoană transmite şi ea
un mesaj spiritual (ex.: munţii înclinaţi ca nişte valuri asupra personajului sfânt fac legătura
cu imnografia: "Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin
alergând, strig către Tine...")

Cultul icoanelor

Atitudinea faţă de icoane în cadrul Bisericii s-a precizat în timp. După ce episcopi, clerici,
teologi şi scriitori bisericeşti au avut atitudini pro şi contra timp de mai multe secole, prigoana
din timpul iconoclasmului (secolele VIII şi IX) determină Biserica lui Hristos să precizeze şi
să fixeze definitiv, în mai multe sinoade (între care Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea,
în 787, sau sinodul general din 843), învăţătura ortodoxă despre sfintele icoane şi cultul lor.
Tradiţia ortodoxă face o distincţie importantă între diferitele feluri de închinare:
închinarea ca latrie, adorarea cuvenită numai lui Dumnezeu (şi lui Hristos ca "Unul din
Sfânta Treime" întrupat, "Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat" - Crezul)
închinarea ca venerare sau cinstire, ce revine Maicii Domnului şi sfinţilor
Închinarea pe care creştinii o aduc icoanelor, nu se referă la obiectul material (la lemnul pe
care este reprezentată persoana sau la frumuseţea picturii etc.) - altminteri aceasta ar fi
idolatrie -, ci orice cinstire dată icoanei trece la / revine persoanei zugrăvite, adică
"originalului".
LINGURITA
Linguriţa (Gr. λαβίδα, „cleşte”) este un obiect liturgic folosit în primul rând în timpul Sfintei
Liturghii, pentru distribuirea Sfintei Împărtăşanii. De obicei este confecţionată din aur, argint
sau alte materiale preţioase şi are la capăt o cruce.

Simbolistică
Apelativul de „cleşte” dat linguriţei trimite la viziunea proorocului Isaia (Isaia 6, 6-7):
Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase
cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: „Iată s-a atins de buzele tale şi
va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi”.
După cum serafimul ia cu cleştele cărbunele şi se atinge de buzele proorocului ca semn al
curăţirii de păcate şi al misiunii sale profetice, cărbunele este văzut ca o prefigurare a lui
Hristos euharistic, iar linguriţa este „cleştele” cu care se atinge acesta de buzele credincioşilor.
Această interpretare este reflectată şi în rugăciunile pe care credincioşii le rostesc înaintea
Împărtăşaniei, care vorbesc despre „cărbunele Preasfântului Tău Trup” şi despre Sfânta
Împărtăşanie ca foc curăţitor pentru cei vrednici.

Utilizare
Linguriţa se foloseşte pentru distribuirea Ungerii (Sfântului Trup şi Sânge al lui Hristos)
credincioşilor. În practica liturgică din primele veacuri, linguriţa se folosea doar atunci când
se administra Sfânta Euharistie pruncilor şi bolnavilor. Restul credincioşilor primeau Sfântul
Trup în mână, iar diaconul le oferea Potirul cu Sfântul Sânge, practică folosită şi în prezent
de clerici. Odată cu dezvoltarea ritualului liturgic în Biserica Ortodoxă şi după ce a apărut
nevoia ca preoţii să slujească Sfânta Liturghie şi fără a fi asistaţi de diaconi, folosirea
linguriţei pentru administrarea Sfintei Împărtăşanii s-a generalizat. În secolul al IX-lea,
linguriţa este pentru prima dată enumerată printre Sfintele Vase din Altar în Canonul 10 al
Sinodului de la Constantinopol (861). În unele practici liturgice (rusă sau greacă) linguriţa nu
se atinge de buzele celui care se împărtăşeşte.

Discuţii recente
În timp ce majoritatea credincioşilor acceptă practica împământenită a împărtăşirii cu
aceeaşi linguriţă, unii credincioşi consideră că împărtăşirea cu aceeaşi linguriţă este o
practică neigienică şi evită chiar să se împărtăşească din acest motiv. Pentru liniştirea
conştiintelor acestora, o posibilitate de evitare a acestor preocupări este preluarea practicii
altor Biserici Ortodoxe de a nu atinge linguriţa de buzele credincioşilor. De asemeni, dat fiind
că practica împărtăşirii cu aceeaşi linguriţă nu este obligatorie (semnul comuniunii cu
Hristos a credincioşilor este considerat a fi împărtăşirea din acelaşi Potir), unii preoţi sfinţesc
mai multe linguriţe pentru împărtăşirea credincioşilor sau pot găsi alte soluţii potrivite.
LUMANAREA
Este, ca in toate culturile, simbolul Solar al Sulfului, al
Focului Sexual activ, al Iluminarii si al Energiei Cristice

Ca explicatie exterioara, lumânarea simbolizează jertfa de

sine, transfigurarea, transformarea în lumină a omului prin
arderea de sine, ceea ce reprezintă calea împlinirii şi a
desăvârşirii.

Se foloseste foarte des in ceremonniile ortodoxe.

SFANTA MASA
Sfânta Masă sau Masa Altarului este
masa aşezată în bisericile ortodoxe
în mijlocul absidei Altarului pe care
se aduce Sfânta Jertfă. Este de formă
pătrată, lungă şi lată de aproximativ
un metru, confecţionată din piatră
sau din lemn.
Este evident simbolul PIETREI
CUBICE (Piatra Filosofala) adica
al Cristosului Se sprijină pe unul
sau patru stâlpi sau coloane,
simbolizându-i respectiv pe Domnul
Iisus Hristos şi pe cei patru
Evanghelişti. Este îmbrăcată
permanent cu două veşminte aşezate
permanent pe ea, cămaşa sau
katasarkia (de culoare albă, frecvent
din in) şi enditonul, inditionul sau
inditia, din brocart sau alte ţesături preţioase (sau chiar din metale preţioase) în culori
strălucitoare şi care se poate schimba odată cu celelalte veşminte liturgice şi acoperăminte, în
funcţie de perioada liturgică. Pe şi lângă Sfânta Masă sunt aşezate mai multe obiecte
liturgice, fiecare cu rolul său specific.

Simbolistica
Sfânta Masă reprezintă Jertfelnicul lui Dumnezeu. Ea simbolizează în acelaşi timp Tronul lui
Dumnezeu, întrucât, prin Sfânta Jertfă săvârşită aici harul lui Dumnezeu cel mântuitor şi
sfinţitor se răspândeşte asupra tuturor credincioşilor. Ea este totodată Golgota, locul
răstignirii Domnului Iisus, căci pe acest jerfelnic sunt reactualizate, la fiecare Liturghie
Patimile Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mai reprezintă şi Mormântul
Domnului, căci prin moartea Lui s-a dăruit lumii întregi viaţa veşnică.
Sfinţirea
Sfinţirea Sfintei Mese se face la sfinţirea Bisericii. Atunci masa altarului se aşază şi se lipeşte
pe stâlpii ei cu un amestec de ceară, sacâz şi alte substanţe amintind de îngroparea
Mântuitorului. În piciorul Sfintei Mese sunt de obicei încastrate părticele din Sfintele Moaşte
ale unui Sfânt Mucenic. Masa este spălată mai întâi cu apă, închipuind taina Botezului, apoi
cu vin şi apă de trandafiri, amintind spălarea trupului Domnului cu miresme după moarte,
după care arhiereul miruieşte Sfânta Masă în semnul Crucii. În cele patru colţuri ale mesei se
aşază patru bucăţi de pânză cu icoanele celor patru Evanghelişti, temelie a credinţei Bisericii.
După aceea Sfânta Masă se îmbracă în primul veşmânt sau cămaşa care simbolizează
giulgiurile Mântuitorului, peste care se aşază enditonul, veşmântul strălucit ce simbolizează
îmbrăcămintea Sa de lumină de la Înviere. Apoi este aşezat pe Sfânta Masă Antimisul, o
bucată de pânză brodată pe care este reprezentată îngroparea Domnului, în care sunt cusute
părticele din moaştele unui mucenic. Deasupra acestora se aşază Sfânta Evanghelie şi Sfânta
Cruce. În spatele Sfintei Mese, spre răsărit se aşază, pe un postament, o Cruce mare pe care
este reprezentată Răstignirea Domnului, lângă care stă permanent o candelă aprinsă.
Dacă în Sfântul Altar pot intra, cu binecuvântarea episcopului sau preotului, şi simpli monahi
(sau monahii) ori mireni, de Sfânta Masă, odată sfinţită, nu au voie să se atingă decât
clericii, începând de la rangul de ipodiacon. Pe Sfânta Masă nu ar trebui aşezate obiecte care
nu au fost sfinţite sau care nu sunt obiecte de cult. Icoanele sunt uneori aşezate pe Sfânta
Masă pentru o anumită perioadă de timp, ca parte a pregătirii pentru sfinţirea lor ca obiecte
de cult.
Obiectele de pe Sfânta Masă

Pe Sfânta Masă se găsesc în mod obişnuit mai multe obiecte liturgice folosite la slujbele
bisericeşti. Acestea sunt: Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Chivotul trusa
pentru botez, un sfeşnic cu unul sau mai multe braţe, un clopoţel folosit în anumite momente
ale Sfintei Liturghii etc.

MIRUL
Este simbolul Mercurului, al Apelor Genezice ale Spiritului Sfant

Mirul este propriu-zis o răşină aromatică extrasă din arborii (arbuştii) de mir, dar în limbajul
creştin cuvântul poate avea diferite întrebuinţări, după cum urmează:
Untdelemn (ulei) – este considerat întotdeauna unul dintre darurile cele mai preţioase pe care
Dumnezeu le face omului prin intermediul naturii, a regnului animal, simbol al belşugului.
Este folosit ca aliment indispensabil pentru hrana omului, ca medicament sau balsam şi ca
materie de luminat. În biserică untdelemnul este folosit în candele, pentru a lumina, ca simbol
al luminii divine şi ca jertfă adusă, prin ardere, lui Dumnezeu ca dar al pământului.

Untdelemn sfinţit – este ulei de măsline sau floarea soarelui care se sfinţeşte la Taina
Sfântului Maslu sau la slujba Litiei. Untdelemnul este materia prin care se transmite lucrarea
sfinţitoare a harului Sfântului Duh. La slujba Sfântului Maslu, prin ungere cu untdelemn
sfinţit se transmite lucrarea tămăduitoare a Duhului lui Dumnezeu. La slujba Litiei se aduce
la biserică şi se binecuvintează (alături de pâine şi vin) şi untdelemn, ca o ofrandă adusă de
credincios din darul pământului şi ca un element de bază al hranei omului, daruri pentru
înmulţirea cărora preoţii împreună cu credincioşii se roagă la Litie. Prin ungerea pe frunte cu
untdelemn sfinţit la sfârşitul fiecărei slujbe, credincioşii primesc pecetea, semnul prin care
este consacrat lui Dumnezeu.
"Untdelemnul bucuriei" - ulei sfinţit care se foloseşte la Taina Sfântului Botez. Cu el se
unge pruncul (sau cel ce urmează a fi botezat) înainte de cufundarea în cristelniţă spre a fi
"ungere de nestricăciune, armă dreptăţii, înnoire sufletului şi trupului, izgonire a toată
lucrarea diavolească, spre înlăturarea tuturor răutăţilor" (slujba Botezului), ca o re-creaţie a
noului botezat prin iertarea păcatelor şi însănătoşirea puterilor spirituale.

Sfântul Mir sau Marele Mir – este un amestec de untdelemn curat de măsline sau floarea-
soarelui cu vin curat, balsam şi cu plante aromate şi răşini (în total 38 la număr). Se sfinţeşte
de către soborul Sfântului Sinod în Joia Mare în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.
Este întrebuinţat de episcopi şi preoţi numai la sfinţirea bisericilor şi a antimiselor, la Taina
Mirungerii şi la revenirea la Ortodoxie a unei persoane botezate în numele Sfintei Treimi.
Împlinire şi încununare a Botezului, ungerea cu Sfântul Mir împărtăşeşte noului botezat pe
Sfântul Duh ca dar. Este Cincizecimea noastră personală în care Sfântul Duh coboară peste
noi şi rămâne în noi ca dar al lui Hristos, este pecetea, amprenta în noi a Aceluia Căruia îi
aparţinem după Botez.

POTIRUL
Potirul este o cupă din metal preţios (sau, mai nou, chiar din
ceramică sau sticlă, iar în unele locuri chiar din lemn), în
care, în cadrul Proscomidiei, se pune vinul amestecat cu apă.
În timpul Sfintei Liturghii, acest vin se preface în Sângele lui
Cristos şi din el se vor împărtăşi creştinii. Doar clericii se
împărtăşesc astăzi direct din potir, iar ce rămâne în potir
după împărtăşirea credincioşilor este consumat de diacon
(sau, în lipsa diaconului, de către preot), la sfârşitul
Liturghiei.
Simbolizeaza Calis-ul, Sfantul Graal (Yoni feminin), Hava
(Eva) si calota craniana in care se strange Vinul
Transmutarii.
In Ortodoxism, potirul este asociat cu coasta lui Iisus Cristos
din care au curs, pe Cruce, sânge şi apă, şi simbolizează,
deopotrivă, paharul de la Cina cea de Taină şi cel în care,
după tradiţie, Sfântul Ioan Evanghelistul a strâns o parte din sângele Cristosului vărsat pe
Cruce.

PRESCURA
Prescura (sl. proskura) este o pâinişoară
rotundă făcută din aluat dospit, din care
se pregăteşte la Sfânta Liturghie
cuminecătura şi celelalte părticele, numite
miride, şi din care se taie anafura.
În ritualul proscomidiei se folosesc mai multe prescuri:
una, care este propriu-zis pâinea de împărtăşanie, şi având neapărat pecetea IIS-HR (în
rândul de sus) NIKA (în rândul de jos) - "Iisus Hristos învinge" -, se va preface, în cadrul
Sfintei Liturghii, în Trupul lui Hristos; este tăiată la proscomidie în formă de paralelipiped în
jurul peceţii, rezultând ceea ce se numeşte Agneţul, care este depus pe Sfântul Disc;
- dintr-o altă prescură se taie o parte în formă triunghiulară pentru Maica Domnului, care
se pune la dreapa Agneţului;
- dintr-o alta, se taie (scot) părticele/miride pentru sfinţi, care se pun la stânga Agneţului, pe
câte trei coloane de trei părticele
- dintr-o alta, se scot părticele/miride pentru pomenirea ierarhului locului, a
conducătorilor ţării, a ctitorilor bisericii, care se pun în josul Agneţului
- din celelalte prescuri, inclusiv cele aduse de fiecare credincios în parte, se scot părticele
pentru creştinii vii şi morţi, care şi ele se depun pe disc în josul agneţului
Felurile prescurilor

Din pacate, desi in vechime prescurile erau transsubstantiate prin Euharistie si impartite
multimii o data cu Vinul, astazi prescurile sunt doar binecuvantate si doar un numar limitat de
persoane (care respecta anumite conditii) pot primi Sacra Ungere

PROSCOMIDIARUL
Proscomidiarul, mai rar numit schevofilachion (după termenul grecesc, dar care azi se aplică
mai mult la diaconicon), este locul primirii darurilor pe care le aduc credincioşii la Sfânta
Liturghie.
În Biserica veche, această încăpere era situată în afara bisericii. Aici se păstrau de asemeni şi
veşmintele şi alte obiecte liturgice.
Diaconii preluau darurile aduse de credincioşi, şi le pregăteau împreună cu preotul în ritualul
Proscomidiei.
Astăzi proscomidiarul este un loc (o firidă, o nişă, o absidă, un intrând sau chiar o măsuţă)
în latura de nord a altarului. Aici prescurile şi vinul adus de credincioşi sunt pregătite de către
preot (împreună cu diaconul, acolo unde este) în ritualul proscomidiei, şi apoi aduse pe masa
altarului prin procesiunea de la Vohodul Mare.

RIPIDELE
Ripidele (gr. exapteriga/ripidia, Slavonă: rapidia) sunt
un fel de apărătoare sau evantai de forma unei palete pe
care este reprezentat un Serafim cu şase aripi, căruia îi
este ataşat un băţ lung care îi serveşte drept mâner.
Potrivit viziunii profetului Isaia, serafimii înconjoară
tronul ceresc al lui Dumnezeu. De aceea, imaginea unui
serafim este adesea gravată pe paleta circulară sau
stelată, de obicei de metal.
În mai toate bisericile Ortodoxe, atunci când ele nu se
află în mâinile slujitorilor care le poartă, două ripide
sunt aşezate de o parte şi de alta a chivotului, amintind
o dată în plus că aceiaşi îngeri înconjoară tronul lui
Dumnezeu pe pământ – Sfântul Altar. În vremea Sfintei
Liturghii, ripidele însoţesc Sfintele Daruri la Vohodul Mare, precum şi Sfânta Evanghelie,
atunci când aceasta este scoasă din altar pentru citirea pericopei evanghelice.

SFEŞNICUL
Sfeşnicul este un suport de lemn, metal,
ceramică sau chiar marmură, de obicei de
formă cilindrică, de înălţimi variabile, care
are în partea de sus un orificiu în care sunt
înfipte lumânările. Sunt folosite în cultul
creştin public şi privat.

Este simbolul iudaic al coloanei spinale cu

Chakrele activate

Tipuri de sfeşnice si simbologia ortodoxă

Sfeşnicul poate avea unul sau mai multe
braţe, având un anumit simbolism.
Sfeşnicul cu un braţ (gr. primikirion)
simbolizează unitatea Sfintei Treimi.
Sfeşnicul cu două braţe sau dicherul (gr.
dikirion) simbolizează cele două firi ale
Mântuitorului (firea dumnezeiască şi firea
umană). Sfeşnicul cu trei braţe sau tricherul
(gr. trikirion) simbolizează cele trei Persoane
ale Sfintei Treimi. Sfeşnicele cu şapte braţe
simbolizează cele 7 daruri ale Sf.Duh, iar
sfeşnicele cu 12 braţe simbolizează pe cei 12
apostoli. În bisericile ortodoxe se află în faţa
icoanelor împărăteşti de pe catapeteasmă
două sfeşnice cu câte trei braţe, cel din
mijloc fiind mai înalt, numite sfeşnice
împărăteşti.
Sfeşnicele au mărimi şi forme variabile: unele sunt formate doar dintr-un mic suport, pentru a
fi ţinute în mână; altele, cu o bază mai lată, se pot aşeza pe masă; unele au un picior înalt,
fiind aşezate direct pe podea; există şi sfeşnice care se pot ataşa de perete şcl. Pot fi foarte
simple sau bogat împodobite cu picturi, sculpturi, modele vegetale, decoraţiuni din email sau
porţelan, din metale simple sau preţioase [1].
În biserici se mai găsesc şi suporturi pentru un număr mare de lumânări, aşezate pe un picior
cilindric, în care credincioşii pot aşeza ei înşişi lumânări aprinse.
Creştinii mai pot folosi şi acasă, la rugăciune, sfeşnice în care aşază lumânări, alternativ sau
împreună cu candela precum şi la diferitele slujbe care se oficiază prin casele credincioşilor.

STELUTA
Steluţa (gr. astir; lat. asteriscus) este un obiect
liturgic format din două arce de metal preţios
unite în partea de sus, deasupra lor fiind crucea.
Acestea fac o mică boltă peste Agneţ şi peste
părticele pentru a le proteja atunci când Discul
este acoperit cu procovăţul, o bucată de
ţesătură imprimată sau brodată.
Este simbolul MONADEI DIVINE
Când preotul acoperă cinstitele daruri la
Proscomidie, atunci el tămâiază mai întâi
steluța, şi apoi o pune pe sfântul disc (în aşa fel
încât să nu atingă nici miridele, nici Agnețul)
zicând cuvintele: „Si venind steaua, a stătut
deasupra, unde era aşezat Pruncul.”
Steluța rămâne pe disc, protejând Agnețul şi
miridele până la prima rugăciune din anamneză
când preotul zice că: „Ție îți mulțumim şi pentru Liturghia aceasta pe care ai binevoit a o
primi din mâinile noastre, deşi înaintea Ta stau mii de arhangheli şi zeci de mii de îngeri,
heruvimii cei cu ochi mulți şi serafimii cei cu câte şase aripi, care în înalturi se rotesc
zburând, cântare de biruință cântând, glas înălțând şi grăind (la enumerarea care începe cu
„zburând” preotul ia sfânta steluță de pe sfântul disc şi face semnul crucii deasupra acestuia,
lovind uşor cu ea în cele patru parți ale sfântului disc): Sfânt, Sfânt Sfânt, Domnul Savaot!...”
La sfârşitul Liturghiei, după Împărtăşire, sfânta steluță este aşezată împreună cu
acoperămintele şi cu sfânta copie pe disc, şi duse la proscomidiar, de preot sau diacon, după
ecfonisul: „...totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”.

TAMAIA
Tămâia (probabil din lat. thymanea) este sucul
(răşina) unor arbori/arbuşti exotici [1], care
ajungând în contact cu aerul se încheagă, la
fel ca şi răşina brazilor. Ea era adusă ca
ofrandă la templul iudaic, iar în creştinism
este considerată ca un prinos sfânt, al cărui
fum înmiresmat însoţeşte toate actele cultului.
Este simbolul transmutarii si rasina care
prin eterizare atrage forte benefice.

În cultul Vechiului Testament trebuia să se

aducă dimineaţa şi seara sacrificii de tămâie, pe altarul special amenajat în Cortul Mărturiei
şi apoi în Templu, numit altarul tămâierii (Ieşire 30, 1-8); pe acest altar nu se ardea numai
tămâie curată, ci erau amestecate încă patru ingrediente (Ieşire, 30, 34). Proorocul Maleahi
(Cartea Proorocului Maleahi|Maleahi 1, 11) prezice că după venirea lui Mesia se va aduce
jertfă de tămâie de la răsăritul soarelui până la apus.
În creştinism

În cultul creştin găsim întrebuinţarea tămâiei încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, canonul
3 al Sfinţilor Apostoli spune: "(...) Dar să nu fie iertat a se aduce altceva în altar decât
untdelemn pentru candele şi tămâie la vremea aducerii înainte". : jertfa se face prin
transmutarea Energiilor Sexuale.
In Ortodoxism este vazut ca simbol al rugăciunilor pioase, care, asemenea fumului de tămâie,
se ridică în sus, ca unul dintre cele mai preţioase daruri de jertfă aduse lui Dumnezeu. Astfel
de daruri au fost aduse şi pruncului Iisus de către magi: aur, smirnă şi tămâie. Smirna este tot
un fel de tămâie, însă mai de preţ şi cu un miros mai plăcut decât al tămâiei.
Tămâierea are două înţelesuri: când se tămâiază persoane sfinte sau icoane, ea este semn de
veneraţie şi respect, iar când se tămâiază lucruri asupra cărora se invocă trimiterea harului de
la Dumnezeu, simbolizează harul Sfântului Duh, care ni se trimite de sus, după cum spune şi
rugăciunea tămâierii. Precum am spus mai sus, ea este simbolul rugăciunilor noastre, care se
înalţă spre Dumnezeu ca fumul de tămâie. Cei 24 de bătrâni din viziunea Sfântului Ioan
Evanghelistul au căzut înaintea Mielului având fiecare alăute şi năstrape de aur pline cu
tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor (Apocalipsa 5, 8). Acelaşi înţeles îl au şi cuvintele
Psalmistului, care zice: "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, ridicarea
mâinilor mele jertfa de seară" (Ps. 140, 2). Pentru tămâierile sau cădirile din rânduiala
sfintelor slujbe se întrebuinţează cădelniţa (căţuia sau tămâierul), în care se pune tămâia.

Rugăciunea tămâierii
"Tămâie îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă
duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne
nouă harul Preasfântului Tău Duh."

UŞILE ÎMPĂRĂTEŞTI
Sfintele Uşi, numite şi şi Porţile Minunate sau Uşile
Împărăteşti (istoric, cel din urmă termen se aplica
probabil mai degrabă uşilor de la intrarea în naosul
bisericii, pe care intra împăratul, în vremea
Imperiului Bizantin) sunt uşile centrale ale
iconostasului, plasate chiar în faţa altarului în orice
biserică ortodoxă.
Pe Sfintele Uşi apare de obicei o icoană-diptic a
Bunei-Vestiri. Uneori pe Sfintele Uşi mai apar şi
icoane ale celor patru sfinţi evanghelişti. În dreapta
acestora se află icoana lui Cristos, iar în stânga cea a
Mamei Divine cu Pruncul Iisus, iar imediat deasupra
lor se găseşte icoana Cinei celei de Taină. Sfintele
Uşi se deschid în diferite momente ale Sfintei
Liturghii şi ale altor slujbe, în funcţie de tradiţia
locală a fiecărei Biserici. Ele sunt aproape
pretudindeni deschise în timpul Ieşirii Mari şi a celei
Mici, al citirii Sfintei Evanghelii şi la împărţirea
Sfintei Împărtăşanii.
UŞILE DIACONEŞTI
Uşile diaconeşti, respectiv uşile de nord şi de sud sunt cele două uşi
situate de o parte şi de alta a iconostasului din bisericile ortodoxe,
situate spre marginile iconostasului, de o parte şi de alta a Uşilor
Împărăteşti. Aceste uşi sunt frecvent folosite de diaconi atunci când
aceştia intră şi ies din altar.
Uşa de sud este de obicei folosită ca intrare liturgică în altar, care în
arhitectura bisericii reprezintă Cerul. De obicei pe această uşă este
zugrăvită o icoană a Sf. Arhanghel Gavriil, întrucât acesta este
"Vestitorul", cel care aduce Maicii Domnului vestea Întrupării şi pe
cale de consecinţă a intrării noastre în Împărăţia Cerurilor. Uşa de
nord este uşa folosită pentru "ieşirea" liturgică din Altar, iar pe
aceasta este zugrăvit de obicei Sf. Arhanghel Mihail, "Paznicul"
uşilor Împărăţiei cereşti, îngerul cu sabia de foc.
Uneori pe uşile diaconeşti sunt zugrăvite icoane ale sfinţilor diaconi
în locul celor ale
arhanghelilor, evocând rolul liturgic al celor două uşi. De obicei este
vorba de icoana Sf. Apostol Filip din cei Şaptezeci) sau a Sf. Efrem
Sirul pe uşa de sud şi respectiv a Sf. Lavrentie (Laurenţiu) sau a Sf.
Arhidiacon Ştefan pe uşa de nord.

VULTURUL
Vulturul (gr. ὁ ἀετός - ho aetós, sl. potnojia)
este un covoraş de obicei rotund pe care este
reprezentat un vultur cu aripile întinse deasupra
unei cetăţi cu trei râuri pe care stă arhiereul cu
picioarele atunci când participă la slujbele
bisericeşti. Este asimilat veşmintelor liturgice ca
unul dintre însemnele specifice arhiereului, deşi
nu este propriu-zis un obiect de îmbrăcăminte.
Poate fi aşezat acolo unde episcopul urmează să
petreacă mai mult timp pe parcursul slujbei, în
naos sau în altar. Semnifică autoritatea cu care
este învestit episcopul, precum şi rolul său care
trebuie să fie cel de supraveghetor, ocrotitor şi
cârmuitor înţelept al eparhiei sale, impunător
prin statura sa morală şi autoritatea sa
învăţătorească. Atunci când slujesc mai mulţi
arhierei, pot fi folosite mai multe asemenea covoraşe [1].
Acest covoraş este numit uneori vulturul mic pentru a-l distinge de vulturul mare, un covor de
dimensiuni ceva mai mari folosit cu ocazia hirotoniei întru arhiereu. Vulturul mare se aşază în
mijlocul naosului, între cele două sfeşnice. În timpul slujbei, în cursul examinării
candidatului la arhierie, acesta înaintează pe vulturul mare la fiecare întrebare, această
înaintare simbolizând, potrivit pr. Ene Branişte, înaintarea sa pe treptele preoţiei.
 ALTE
OBIECTE
LITURGICE

Acoperămintele sau Pocroveţele pentru Sfintele Vase

Aghiasmatar
Burete
Candelă
Cămaşa altarului sau katasarkion-ul
Clopoţel
Cristelniţa sau colimvitra
Cununii
Iliton
Indition, enditon sau inditie
Litier
Miruitorul
Policandru (candelabru)
Steaguri bisericeşti sau prapori
Toaca
Trusa pentru botez
SACRAMENTELE ORTODOXE (SFINTELE TAINE)

Orice aspirant spiritual trebuie sa treaca prin diferite stadii

de studiu si initiere pe parcursul Drumului Initiatic. Aceste
stagii, asa cum stim, sunt simbolizate prin ritualurile numite
Sacramentele Gnostice, mostenite si conservate si de
Crestinismul Ortodox sub formula „Sfintelor Taine”.
Sa ne aducem aminte ca Sacramentele apartin periodei
Neptunian-Amentiene (epoca atlanta), fiind relationate cu
Misterul Eternei Polaritati si cu nasterea Fiului Omului.
Sufletul Uman este cel care are nevoie de Sacramente (in
aspectul lor practic) pentru a se dezvolta, pentru a deveni
Fiul Omului, insusi rodul Sacramentelor, intrucat Fiul
Omului este rezultatul comuniunii dintre Sufletul Uman si
Cristos.
V.M. Aberamento a pus in scena in lumea fizica intregul proces al cobararii
Cristosului in Tipheret, aratand cum Cuvantul se face Carne si devenind astfel
Fiul Omului.
Asa cum se observa in reprezentarea cabalistica a Arborelui Vietii, noi suntem
legati de Triughiul Logoic („Sfanta Treime” ortodoxa) prin Cunoasterea
Revelata, iar de lumea fizica prin Forta Sexuala reprezentata de Yesod. Se vede
clar ca legatura cu Dumnezeu Creatorul se face prin cunoasterea initiatica si prin
utilizarea corecta a Energiei Vietii.
Stim ca Tipheret este al 6-lea sefirot al Cabalei, deci este relationat cu cea de-a
6-a Porunca Divina („Sa nu fornici”).
Porunca provine din Daath si este data lui Tipheret, iar acesta nu o respecta,
cazand prin Yesod in Malchuth. Evident, recuperarea se face in acelasi mod: din
lumea fizica, prin ceea ce ortodoxia numeste „jertfa de seara” (transmutarea
energiilor sexuale) vom ajunge in Tipheret, unde Cristosul Intim se va „naste”
pentru a ne salva (Jeshua – „salvatorul”).

Principalele Sacramente, respectand Legea Heptaparaparshinok (cea a

Organizarii), sunt tot in numar de 7 si in Ortodoxism:

1. TAINA BOTEZULUI (Baptismul catolic)

2. TAINA MIRUNGERII (Confirmarea catolica)
3. TAINA SPOVEDANIEI (Marturisirea)
4. TAINA IMPARTASANIEI (Comuniunea sau Euharistia)
5. TAINA CASATORIEI
6. TAINA PREOTIEI
7. TAINA MASLULUI (Ungerea)

- etimologic: lat. sacramentum ("un lucru sau act sfințit")

grec. Mysterion ("taină", "mister")
Aspectul ezoteric al Ritualurilor Sacramentale este indicat prin notiunea de
„Taina”.

Alte Sacramente, care apatin altei categorii sunt si:

- Slujba înmormântării
- Călugăria (tunderea în monahism)
- Binecuvântarea mare a apelor la Epifanie
- Ungerea unui Monarh.
TAINA BOTEZULUI

- asa cum este privit in Ortodoxie, Botezul este Taina inceperii unui nou fel de
viata prin moartea celei vechi si nasterea din nou la o viata in Cristos.
- conform Crezului de la Niceea, botezul este pentru spalarea pacatelor si
intrarea in Biserica
- etimologic: lat. baptizmo, grec. βάπτειν (a scufunda in apa)
- simbol universal al mortii si renasterii
- ritual savarsit si de Ioan Botezatorul:
LUCA: A răspuns Ioan tuturor: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare
3.16. decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El
vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc

- la ortodocsi, in mod simbolic sunt botezati copiii:

MATEI Iar Iisus a zis: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca
19.14. aceştia este împărăţia cerurilor.

Botezul in sine este un pact de Magie Sexuala pe care neofitul il face sau pe
care Nasii il fac in numele neofitului. Desfasurarea ritualica prezinta in mod
alegoric intreaga cale care trebuie urmata pentru Cea de-a Doua Nastere. Asa
cum stim, crearea Corpurilor Solare (To Soma Heliakon) este necesara pentru
a iesi din Roata si pentru a cunoaste Lumile Interne:
IOAN Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi
3.5. din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.

DESFASURAREA RITUALULUI:
- sacerdotul imbraca sfita alba si manecutele
- ELEMENTELE PRINCIPALE:
o FOCUL – sulful alchimic – instinctul sexual
o APA – mercurul alchimic – ‫ מ‬Mem – apele spermatice
o SAREA – intelepciunea salvatoare: ‫ נ‬Nun – Mesia (Salvatorul)
o AERUL – Aleph, Suflul Divin

1. PRIMA ETAPA: necesitatea existentei focului erotic:

DEUT
"Scopitul şi famenul să nu intre în obştea Domnului.
23.1.
- sacerdotul aprinde lumanarile in sfesnice: focul sexual
- nasii, ca in Misterele Egiptene, se presupune ca ar fi initiati
- cel ce se boteaza sau Nasul (Tatal Spiritual – simbol al Parintilor Interni) in
numele finului va face un ritual premergator in care se incheie un juramant ca
cel botezat va dezintegra defectele (lepadarea de Satan), pana va lucra in
alchimie, pentru a nu deveni un Hanassmusen
- cel ce se boteaza sau nasii vor sta cu pruncul inaintea usilor bisericii; iar
sacerdotul, stand in usa bisericii il va descinga de brau sau de fasa pe cel ce vine
sa se lumineze

- dupa ce il va dezbraca de haine, sa-l intoarca cu fata spre rasarit, descins, cu

capul descoperit, descult, numai in camasa, tinandu-si mainile in jos, slobode
(neofitul a cazut din Eden, nu are Corpurile Solare - Hainele de Nunta - nici
Duhul lui Dumnezeu, deci este „gol”):
GENEZA
Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: "Adame, unde eşti?"
3.09.
3.10. Răspuns-a acesta: "Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt
gol, şi m-am ascuns".
3.11. Şi i-a zis Dumnezeu: "Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat
din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?"

- iar de va fi prunc cel ce vine sa se boteze, il va tine nasa sau nasul.

- Dupa acestea sacerdotul va sufla de trei ori, in chipul crucii, pe fata lui,
insemnandu-l de trei ori la frunte, la gura si la piept, si zicand la fiecare
inchinare: „Mainile Tale m-au facut si m-au zidit.”

- Sacerdotul va tine mana dreapta pe capul celui ce se boteaza si va zice o

serie de rugaciuni si 3 conjurari numite „Lepadari”

- Sunt conjurate toate fortele malefice din trupul neofitului:

„Teme-te, iesi si te departeaza de la zidirea aceasta si sa nu te intorci, nici sa te

ascunzi in el, nici sa-l intampini pe el, nici sa lucrezi impotriva lui, nici noaptea, nici
ziua, nici dimineata, nici la amiaza”

2. ETAPA A 2-A: juramantul ca se va dezintegra egoul (Satan):

- pana la a lucra in alchimie, se poate dezintegra fata vazuta a lunii (defectele

vizibile – Satan)
- apoi fiind descins si descult cel ce vine sa se boteze, il intoarce preotul cu fata
spre apus si, de va fi om in varsta, isi ridica mainile in sus si Sacerdotul
intreaba: Te lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti slujitorii lui? si
de toata slujirea lui? si de toata trufia lui?
Cel initiat sau nasul in numele lui: Ma lepad. (se repeta de 3 ori)

3. ETAPA A 3-A: dezintegrarea defectelor vizibile (Satan):

- daca neofitul a dezintegrat defectele vizibile, deci s-a lepadat de Satan, i

se vor dezvalui pe rand misterele transmutarii si apoi Marele Arcan:
Sacerdotul intreaba apoi: Te-ai lepadat de satana?
El sau nasul raspunde: M-am lepadat.
- se repeta intrebarea de 3 ori
- Dupa aceea ii zice sacerdotul: Sufla si-l scuipa pe el. (eliminarea
defectelor cu ajutorul Spiritului Sfant – Suflul Divin)
 - Iar el sau nasul sufla de trei ori si scuipa de trei ori.

4. ETAPA A 4-A: juramantul ca neofitul va urma Calea Cristica:

- sacerdotul intoarce cu fata spre rasarit pe cel ce se boteaza, care tine mainile
slobode in jos, si il intreaba: Te unesti cu Hristos?
- Si raspunde cel ce vine sa se boteze sau nasul: Ma unesc!
- se repeta de 3 ori intrebarea
- apoi sacerdotul: Te-ai unit cu Hristos?
- El sau nasul raspunde: M-am unit.
- sacerdotul: Si crezi Lui?
- neofitul sau nasul raspunde: Cred Lui ca unui Imparat si Dumnezeu.
- apoi nasul sau neofitul zice Simbolul de Credinta
- sacerdotul intreaba apoi: Si te inchini Lui?
- neofitul sau nasul: Ma inchin Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimii
Celei de o fiinta si nedespartite. (se vede clar aici ca Cristosul Cosmic este
tot una cu Triunghiul Logoic – misterul Trimurti)

5. ETAPA A 5-A: necesitatea transmutarii energiilor sexuale:

- sacerdotul cadeste tamaie in jurul cristelnitei: transmutarea
- cristelnita era original din piatra (sexualitatea), acum este dintr-un metal:
MATEI Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: "Piatra pe care au
21.42. nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la
Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri"?
43. De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da
neamului care va face roadele ei.
44. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va
cădea îl va strivi.

- apa este principalul arhetip: secretiile sexuale

- sacerdotul magnetizeaza apa din cristelnita, prin
puterea Spiritului Sfant:
„Pentru ca sa se sfinteasca apa aceasta cu puterea,
cu lucrarea si cu venirea Sfantului Duh, Domnului
sa ne rugam.”
- in mod simbolic sugereaza ca
apele genezice vor fi cele cu
ajutorul carora se vor dezintegra agregatele psihologice,
atat cele din partea vizibila a lunii (Satan) cat si cele din
partea invizibile (Antichristul):
 „Pentru ca sa se arate apa aceasta izgonitoare de toata bantuiala vrajmasilor
celor vazuti si a celor nevazuti, Domnului sa ne rugam.”

- se conjura apele spermatice spre a fi folosite pentru crearea Corpurilor Solare

(„Hainele de la nunta Imparatului” – imbracamintea de nestricaciune ) si
pentru anularea karmei prin distrugerea radacinilor cauzale:
„Pentru ca sa se faca lui apa aceasta baie nasterii de-a doua, spre iertarea
pacatelor si spre imbracaminte de nestricaciune, Domnului sa ne rugam.”

- apoi afundand preotul mana in apa, face semnul crucii, de trei ori, zicand de
fiecare data:
„Tu insuti dar, Iubitorule de oameni Imparate, vino si acum cu pogorarea
Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta” (de trei ori).

- se dezleaga apele pentru a putea crea Corpurile Solare („izvor de

nestricaciune”), pentru anularea karmei create de eurile cauzale („dezlegarea
de pacate”), pentru vitalitate si sanatate („vindecare de boli”), pentru
dezintegrarea eurilor („diavolilor pieire”), pentru a da initiatului capacitatile
de natura divina („plina de putere ingereasca”):
„Si-i da ei harul izbavirii, binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe ea izvor de
nestricaciune, har de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli,
diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsa, plina de putere
ingereasca. Sa fuga de la ea pizmasii zidirii Tale, ca am chemat, Doamne, numele
Tau cel minunat, slavit si infricosator pentru cei potrivnici.”

- sacerdotul sufla asupra apei in chipul crucii de trei ori, zicand:

„Sa se zdrobeasca sub semnul chipului Crucii Tale toate puterile cele potrivnice” (de
trei ori).

„Sa se departeze de la noi toate nalucirile cele din vazduh si nearatate, si sa

nu se ascunda in apa aceasta duhul cel intunecat , rugamu-ne Tie, Doamne,
nici sa se pogoare la acesta ce se boteaza duh viclean, care aduce intunecare
gandurilor si tulburare cugetului. Ci Tu, Stapane a toate, arata apa aceasta, apa de
izbavire, apa de sfintire, curatire trupului si sufletului dezlegare legaturilor,
iertare pacatelor, luminare sufletului, baie de-a doua nastere, innoire
duhului, har de infiere, imbracaminte de nestricaciune, izvor de viata. Ca
Tu, Doamne, ai zis: spalati-va si va curatiti, scoateti viclesugurile din sufletele
voastre. Tu ne-ai daruit noua de sus a doua nastere prin apa si prin Duh.„

6. A 6-A ETAPA: ACTIVAREA CHAKRELOR CA URMARE A

TRANSMUTARII:
Dupa saturarea trupului cu energia sexuala
transmutata din apele seminale, se va trezi
Kundalini (coborarea Sfantului Duh:
„arata-Te, Doamne...”) pentru a
transforma animalul intelectual (omul cel
vechi) in Om Nou, cu Corpurile Solare
(Adam Kadhmon cel fara de pacat), creat
dupa chipul si asemanarea Marelui
Arhitect („dupa chipul Ziditorului sau”)

Arata-Te, Doamne, in apa aceasta si da

acestuia ce se boteaza sa se schimbe prin ea, sa lepede pe omul cel vechi , stricat de
poftele inselaciunii, si sa se imbrace in cel nou, ce este innoit dupa chipul
Ziditorului sau, ca, fiind impreuna-sadit cu asemanarea mortii Tale prin Botez, sa se
faca partas invierii Tale si pazind darul Sfantului Tau Duh si sporind asezamantul harului, sa
ia plata chemarii celei de sus si sa se numere cu cei intai-nascuti inscrisi in cer, intru Tine,
Dumnezeul si Domnul nostru Iisus Hristos. Ca Tie se cuvine slava, puterea, cinstea si
inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de inceput al Tau Parinte si cu Preasfantul si bunul si
de-viata-facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.”

- se va folosi si uleiul (untdelemnul) – simbol al apelor transmutate care

activeaza simturile interne
- tinand diaconul vasul cu untdelemn, sufla sacerdotul peste untdelemn in
chipul crucii, binecuvantand de trei ori.
- sacerdotul va face ritualul de deschidere a Chakrelor, cu ajutorul fortei sexuale
proiectate prin cele 2 polaritati: masculin/feminin (2 degete), simbolizand
faptul ca apele transmutate (untdelemnul) va activa chakrele
- se vor deschide simturile oculte din zona inimii (Chakra Anahata/Biserica din
Tiatira), zona coloanei, incheieturile mainilor si ale picioarelor
- sacerdotul va lua din untdelemnul sfintit cu doua degete si-i face chipul
crucii pe frunte, zicand: „Se unge robul lui Dumnezeu (N) cu untdelemnul bucuriei,
in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pe piept: Spre tamaduirea sufletului.
Pe spate: Si a trupului.
La urechi: Spre ascultarea credintei.
La maini: Mainile Tale m-au facut si m-au zidit.
La picioare: Ca sa umble pe caile Tale.

7. A 7-A ETAPA: NECESITATEA DEZVALUIRII

CUNOASTERII INITIATICE:

- se pune sare in cristelnita si sub limba pruncului, semn ca neofitul (copilul)

primeste intelepciunea ezoterica cu ajutorul careia va putea sa faca Drumul
Initiatic
- in popor se zice ca sarea se pune pentru ca pruncul sa nu se irite de la apa
fierbinte

MATEI Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De

5.13. nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de
oameni.
8. A 8-A ETAPA: MAGIA SEXUALA (BOTEZUL PROPRIU-
ZIS)

- prin Alchimie (Magia Sexuala) toate Corpurile se impregeaza pe rand de

energia sexuala a apelor spermatice (initiatul este scufundat in apa, exact ca in
Misterele Egiptene, in initierile maiase sau hinduse)
- sacerdotul il ia pe neofit in maini si
tinandu-l drept, cautand spre rasarit, il
boteaza, afundandu-l de trei ori, zicand la
intaia afundare:
„Se boteaza robul lui Dumnezeu (N)
in numele Tatalui. Amin.”
La a doua afundare: „Si al Fiului. Amin„
Iar la a treia afundare:
„Si al Sfantului Duh. Amin;
acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”

Dupa cum stim, dupa ce energia sexuala

satureaza corpul fizic, trezeste focul in
corpul eteric. Dupa ce il satureaza pe acesta
va urma sa creeze adevaratele Corpuri
Astral, Mental si Cauzal, numite in
Crestinism „Hainele de Nunta” fara care nu
se poate intra in lumile superioare
(„Imparatia lui Dumnezeu”)

9. A 9-A ETAPA: CREAREA CORPURILOR SOLARE

Ca urmarea a muncilor alchimice, Corpurile Solare sunt create.

Sacerdotul il imbraca pe initiat in haina curata, zicand:

„Se imbraca robul lui Dumnezeu (N) in haina dreptatii, in numele Tatalui
si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.”

- sacerdotul isi spala mainile, iar cantaretul citeste de trei ori Psalmul 31
- dupa rugaciune, unge cu luare-aminte pe cel botezat cu Sfantul Mir, facand
chipul crucii: la frunte, la ochi, la nari, la gura, la amandoua urechile, pe
piept, pe spate, la maini si la picioare, zicand:
„Pecetea darului Sfantului Duh.”

- dupa aceasta sacerdotul impreuna cu nasul si cu pruncul inconjoara

cristelnita si analogul, cadind si cantand de trei ori.
„Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si-mbracat. Aliluia.”

- sacerdotul ia fasa pruncului, uda amandoua capetele si stropeste fata lui,

zicand:
„Indreptatu-te-ai, luminatu-te-ai, sfintitu-te-ai, spalatu-te-ai, in numele
Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.”
 
- luand un burete nou, udat in apa, sterge pe prunc pe toate partile pe unde l-a
miruit, zicand:
 
„Botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, miruitu-te-ai, sfintitu-te-ai, spalatu-te-ai,
in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in
vecii vecilor. Amin.”

10. A 10-A ETAPA: DOBANDIREA CASTITATII

- sacerdotul il tunde in chipul crucii, zicand:

 
„Se tunde robul lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui si al Fiului si al
Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.”
 
TAINA SPOVEDANIEI (MARTURISIREA)
Ca in toate Religiile Autentice, Crestinismul contine si factorul dezintegrarii defectelor
psihologice
- Ortodoxismul respecta denumirile oculte din Crestinismul ezoteric:
- defectele (eurile/agregatele) sunt numite Pacate sau Diavoli/ Demoni
- suma eurilor (egoul) este numit Satan, multiplicitatea lor este numita Legiune
- dezintegrarea defectelor se numeste „lepadarea de sine” sau „lepadarea de Satan”
MARCU
Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta.
5:08.
5:09. Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele
meu, căci suntem mulţi.
5:10. Şi Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ţinut.

- se pastreaza impartirea eurilor facuta de culturile precrestine, tot in 7 categorii:

o Mândria
o Lăcomia
o Desfrânarea
o Invidia 
o Gurmandismul
o Mânia
o Lenea.
- Taina Spovedaniei urmareste dezintegrarea defectelor, dupa etapele de identificare,
analiza, intelegere si cainta
- Pentru a servi comunitatii exoterice, ritualul se facea de Sacerdot
- are la baza ritualul Pratimokcha, care a ajuns sa se faca public in cazul greselilor mai
grave (ucidere, adulter).
- Penitentii isi spuneau pacatele cu voce tare in fata obstii crestine, urmand apoi o
perioada de post si reflexie, urmata de dezlegarea data de sacerdot (prin invocarea
aspectului distrugator al Spiritului Sfant – Kali hindusa) daca penitentul a inteles
defectul in toata profunzimea lui
- Asa cum se stie, un defect descoperit este pe jumatate dezintegrat, deci identificarea
naturii si specificului lui este un prim si important pas
- La inceput sacerdotii (fiind maestri si avand capacitati motrice in Lumile Interne)
puteau negocia cu legea pentru acceptarea dezintegrarii eurilor identificate de penitent,
iar platile erau facute de penitent, in acord cu legea, prin diverse sacrificii (canoane)
- Cu timpul s-a introdus „marturisirea auriculara”, adica nu in public, ci doar catre
sacerdot
Impartita in 4 parti:
1) cainta penitentului (identificarea defectului si intelegerea efectelor grave ale greselii
facute)
2) marturisirea catre Sacerdot a greselii facute
3) hotararea canonului de catre Sacerdot si promisiunea ca va fi indeplinit
4) rugaciunea de dezlegare („epicleza duhovniciei”) – practica de dezintegrare a
defectului

- in Ortodoxie exista 2 tipuri de marturisire: cea generala si cea deasa

- se recomanda marturisirea cat mai deasa, chiar zilnica (ca la inceputul oficializarii
Crestinismului), pentru a deveni cat mai constienti de greseala
- fata de Catolicism, Sacerdotul este vazut doar ca martor capabil sa faca ritualul de
dezintegrare, deci credinciosul trebuie sa constientizeze ca isi recunoaste greselile in
fata Divinitatii, si nu in fata unui om
- se recomanda ca marturisirea sa se faca de buna-voie, intr-o maniera cat mai obiectiva,
cu umilinta si fara a ascunde sau distorsiona adevarul
- hotararea de a nu mai repeta greseala este esentiala, permitand astfel dezintegrarea ei
(bineinteles daca defectul cauzator a fost inteles iar legea permite dezintegrarea):

" Nu se foloseşte de mărturisire, nici se mărturiseşte, cel ce zice la spovedanie

numai că a greşit, însă rămâne iarăşi în păcat şi nu-l urăşte "
Vasile cel Mare

- practica de dezlegare se face, evident, cu forta Spiritului Sfant („harul Duhului Sfant”)
- penitentul face o rugaciune inainte de Sfanta Marturisire, prin care cere sprijinul
Cristosului Cosmic, recunoscand ca erorile facute au atentat asupra Sa:

„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce pentru păcatele mele

ai primit ocară pe cruce si chemi pe cei păcătosi la Tine, zicând : "Pe cel ce
vine la Mine nu-l voi scoate afară", primeste-mă si pe mine, nevrednicul.
Iartă-mi toate păcatele mele si-mi dă harul Tău si binecuvântarea Ta,
pentru mila Ta cea mare si nemăsurată ; cu rugăciunile preacuratei Maicii
Tale si ale tuturor sfintilor Tăi. Amin.”

- Dezintegrarea eurilor se face de Binah prin Chokhma (sau cum s-ar zice in Ortodoxie,
prin Epicleza de catre Duhul Sfant prin Hristos)
- Energia Cristica va dezintegra defectul, esenta va fi eliberata iar in locul defectului se
va naste virtutea corespondenta („duh drept înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele”)

- Penitentul va face o rugaciune dupa practica de dezlegare, tot catre Cristosul Cosmic,
pentru a cere in continuare ajutorul necesar in dezintegrare, trezirea constiintei,
intelepciune, intelegere, mod corect de a gandi si actiona si vointa:
 „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, izvorul întelepciunii si al
darului, deschide buzele mele ale păcătosului si mă învată cum se cuvine si
pentru ce se cade să mă rog. Că Tu esti Cel ce stii multimea cea mare a
păcatelor mele. Iată, cu frică stau înaintea Ta ; îndreaptă viata mea, Cel ce
îndrepti toată zidirea cu cuvântul si cu puterea cea nespusă a întelepciunii,
Cel ce esti liman celor înviforati, si-mi arată calea pe care voi merge. Dă
cugetelor mele duhul întelepciunii Tale, iar nepriceperii mele duhul
întelegerii. Cu duhul temerii de Tine pătrunde faptele mele si duh drept
înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele. Cu duh stăpniitor întăreste
alunecarea gândurilor mele ; ca în toate zilele fiind îndreptat spre cele de
folos cu Duhul Tău cel bun să mă învrednicesti a împlini poruncile Tale si
pururea să-mi aduc aminte de mărită venirea Ta, care va cerceta toate
faptele noastre.

Că milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slavă înăltăm, Tatălui

si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.”

- Cu timpul, marturisirea grselilor s-a transformat intr-o procedura mecanica, dogmatica

- Acum la un ritual de Spovedanie se pot marturisi mai multe „pacate”, nu doar unul
- in prezent, la ortodocsi, practica de dezlegare se face in acelasi ritual in care penitentul
marturiseste greselile, chiar daca nu a inteles mecanismul lor (evident ca dezlegarea nu
are niciun efect daca penitentul nu a reflectat si a inteles cum si de ce s-a manifestat
defectul respectiv)

- sacerdotul, nemaiavand cunoastere initiatica si anumite capacitati, nu poate negocia cu

legea, deci canonul impus este in general subiectiv si nu in acord cu voia Marii Legi
- in unele regiuni, se impune un post alimentar inaintea ritualului de Marturisire

TAINA IMPARTASANIEI (EUHARISTIEI /

COMUNIUNII)
- Este universalul Sacrament al Ungerii
- are la baza ceremonia arhaica a Fratiei Sangelui:
membrii ei picurau fiecare sange intr-un Calis, il
amestecau si apoi il beau fiecare, pentru a ramane
uniti la nivel energetic si a avea recurente pentru
totdeauna
- ceremonia Cinei cele de Taina, care este punctul de
origine a Euharistiei Crestine este o varianta a
Ceremoniei Sangelui: apostolii V.M. Aberamento
(Iisus Cristos) au picurat parte din sangele lor pentru
a-l amesteca in Sfantul Graal cu sangele Cristosului
incarnat in personalitatea lui Jeshua Ben Pandira
- aceasta e originea semnarii pacturilor in mod simbolic cu sange
- in mod simbolic se foloseste painea (intelepciunea, trupul Cristului, Sulful Alchimic)
si mustul/vinul (sangele Cristosului, Mercurul Intelepciunii)
- prin mantrele cantate, energia sexuala se sublimeaza si ajunge in dreptul inimii (sediul
Atomului Cristic) pentru a se uni cu acesta
- prin ritualizare se creaza un canal de legatura intre Logosul Solar (centrul magnetic
al Cristosului Cosmic), prin cele 7 planuri catre lumea fizica, concentrandu-se in
Painea si Vinul transsubstantiate
- aceasta transsubstantiere se face prin intermediul Spiritului Sfant (Epicleza
ortodoxa)
- ele devin in mod real Trupul si Sangele Cristosului, iar dupa alimentare si digestie,
se difuzeaza in integ organismul fizic si in toate nivelele energetice pentru a da
practicantului forta de natura Solara care sa combata entropia naturala
- in Ortodoxism este cunoscuta si sub numele de Sfinte Daruri, Dumnezeiesti Taine
sau Trupul si Sangele Domnului Iisus Hristos
- Biserica este considerata o comunitate euharistica
- Intreaga Liturghie are ca punct central Sfanta Euharistie
- Este considerata desavarsirea tuturor celorlalte Taine, „izvorul şi ținta tuturor
învățăturilor şi instituțiilor Bisericii”
-inaintea primirii Sfintei Impartasanii toti rostesc o rugaciune:
 Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel
viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt
eu. Încă mai cred că acesta este Însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este Însuşi
scump Sângele Tău. Deci mă rog Ţie, miluieşte-mă, şi-mi iartă greşelile mele cele
de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele cu ştiinţă şi cu
neştiinţă. Și mă învredniceşte fără de osândă să mă împărtăşesc cu preacuratele
Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Amin.
Cinei Tale celei de taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte, că nu voi
spune vrăjmaşilor Tăi taina Ta, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda; ci ca tâlharul,
mărturisindu-mă, strig Ţie: "pomeneşte-mă, Doamne, întru Împărăţia Ta".
Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtăşirea cu preacuratele Tale
Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului.

- sacerdotul da congregatiei Vinul si Painea (NIKA) transsubstantiate („sfintite”)

- se considera ca doar cei botezati si miruiti pot primi Sacra Ungere
- legea Auto-EgoCratic Cosmic Comun este simbolizata prin jertfirea panii si vinului:
 "Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate şi pentru toate"
- Teologii instruiti stiu faptul ca materia este cristalizarea Energiei Cristice, care se
sacrifica sa cada in dimensiunile inferioare („Ale Tale dintru Ale Tale”) deci materia
adusa spre jertfire se incarca in exces cu Atomi Cristici pentru a fi inchinata insusi
Cristosului Cosmic („Tie iti aducem de toate si pentru toate”)
- Pentru cei bolnavi, se sfinteste un al doilea Agnet care este uscat si pastrat in Chivot,
pe Sfanta Masa
- Liturghia Euharistica este ceremonia principala a Bisericii Ortodoxe
- Contine mai multe variante, cea mai des intalnita fiind Liturghia Sfantului Ioan Gura
de Aur

TIPURI DE LITURGHII ORTODOXE

În Biserica Ortodoxă, cele mai răspândite Liturghii euharistice sunt:

Liturghia Sf. Iacov

Liturghia Sfântului Iacov se slujeşte numai în anumite locuri, în general de praznicul
Sfântului Apostol Iacov, cel cunoscut ca „fratele Domnului” (23 octombrie), primul episcop
al Ierusalimului. Este cea mai veche şi cea mai lungă Liturghie. Este semnificativ diferită de
celelalte Liturghii din Biserică, în special prin faptul că se slujeşte pe o Sfântă Masă din
afara Altarului, cu fața la comunitatea credincioşilor.
Conform rânduielilor, slujirea acestei Liturghii se face de către un episcop şi doisprezece
preoți. Dacă nu este de față un episcop, pot sluji Liturghia treisprezece preoți. Credincioşii se
împărtăşesc ca şi preoții, primind Sfântul Trup în gură şi bând apoi din Sfântul Potir.

Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare

Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare se slujeşte în Duminicile din Postul
Mare, în Joia Mare, în ajunul Sfintelor Paşti, al Crăciunului şi la prăznuirea Sfântului Vasile
cel Mare (1 ianuarie). Sfântul Vasile a scurtat şi a unificat toate variațiile în liturghiile care se
dezvoltaseră din timpul Sfântului Iacov şi până la acceptarea creştinismului de către
Imperiul Roman.

Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur este liturghia care se slujeşte cel mai
des în Biserica Ortodoxă, cea care este celebrată în fiecare duminică şi în orice zi se
săvârşeşte Sfânta Liturghie euharistică (cu excepția celor în care se slujeşte Liturghia
Sfântului Vasile sau Liturghia Darurilor Înainte Sfințite).

Liturghia Darurilor înainte sfințite

Liturghia Darurilor înainte sfințite este o slujbă de seară în timpul căreia credincioşii se
împărtăşesc cu Daruri sfințite în altă zi. Liturghia Darurilor Înainte Sfințite se slujeşte
miercurea şi vinerea din timpul Postului Paştilor (şi în anumite zile de sărbătoare, atunci
când acestea cad într-o zi din săptămână din Postul Mare). Această slujbă îi este atribuită
Sfântului Grigorie cel Mare, episcop al Romei din secolul al VI-lea.

În afară de cele amintite mai sus, mai există unele Sfinte Liturghii care sunt folosite mai des
în unele Biserici Ortodoxe, mai rar sau deloc în cadrul altora.

Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Marcu

Această slujbă este liturghia originară, tradițională a Bisericii Alexandriei, cea folosită de
marii ierarhi ai lui Hristos Atanasie, Chiril, Macarie, Dionisie şi alții. Textele manuscrise
păstrate ale acestei Liturghii datează din secolul al IV-lea, dar s-au păstrat şi fragmente mai
vechi. Deşi rânduiala slujbei s-a dezvoltat de-a lungul mai multor secole, nu avem nici o
îndoială că autorul Liturghiei a fost într-adevăr Sfântul Apostol Marcu. Cea mai recentă
versiune a textului, datând din anul 1585 (în perioada Patriarhului grec al Alexandriei Meletie
Pigas) a fost aprobată şi publicată de Sfântul Nectarie din Eghina. Această liturghie se
slujeşte o dată pe an în Bisericile de limbă greacă şi rusă.

Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Tihon

Este folosită de ortodocşii de rit occidental din Biserica Antiohiei şi ROCOR (Biserica
Ortodoxă Rusă din afara granițelor).

Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Apostol Petru

Această liturghie, cunoscută si ca Liturghia Sarum este folosită de ortodocşii de rit
occidental din Biserica Antiohiei şi ROCOR.

DESFASURAREA RITUALULUI

Euharistia este compusa din 3 parti:

1) Proscomidia (sau Prothesis) – pregatirea Sfintelor Daruri
2) Liturghia catehumenilor (Liturghia Cuvântului)
3) Liturghia credincioşilor (Liturghia euharistică)
Pregătirea Darurilor

Înainte de începutul Dumnezeieştii

Liturghii, sacerdotul şi diaconul, dacă
există, încep slujba cu pregătirea
Darurilor de pâine şi vin care vor fi
sfințite la Liturghie. Această pregătire
constituie ea însăşi o parte considerabilă
a slujbei. Nu se pun pur şi simplu
deoparte pâine şi vin. Aceasta se face în
cadrul unui ritual complex, cu un
simbolism elaborat. Deşi principalele
momente ale ritualului sunt aceleaşi pentru majoritatea Bisericilor Ortodoxe, pot exista unele
diferențe în funcție de tipicul folosit în fiecare jurisdicție.

În timpul Proscomidiei, preotul taie din prescura principală un fragment de forma unui
pătrat (piatra cubica – Cristosul) numit in Ortodoxie Agneţ (Mielul).
- Agnețul este cel care va fi transsubstantiat în timpul Liturghiei credincioşilor,
devenind astfel Sfântul Trup al lui Cristos.
- De asemeni, sacerdotull mai scoate părticele de prescură şi le aşază pe Sfântul Disc,
pentru ritualul Isiac (pomenirea Maicii Domnului), pentru diferiții sfinți şi pentru
credincioşii vii şi adormiți. Bucățile de prescură care rămân sunt binecuvântate şi
distribuite enoriaşilor şi închinătorilor după slujbă; această pâine este cunoscută sub
numele de anafură.
- În timpul Proscomidiei, preotul binecuvintează şi vinul şi apa, care sunt turnate în
Sfântul Potir. După rugăciunile Epiclezei, în Potir va fi adăugată apă caldă.
- Darurile sunt tămâiate de mai multe ori în timpul Proscomidiei. Încheierea
Proscomidiei duce direct la începutul Dumnezeieştii Liturghii.

Liturghia celor chemaţi (Slujba Ieşirii cu Sfânta Evanghelie)

După un dialog relativ neauzit între preot şi diacon (dacă slujeşte un diacon), Dumnezeiasca
Liturghie începe cu proclamarea solemnă de către preot:
"Binecuvântată este împărăția Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea
şi în vecii vecilor".
Congregatia răspunde: "Amin".
- Diaconul (sau sacerdotul, dacă nu slujeşte niciun diacon) continuă cu Ectenia Mare,
numită astfel deoarece este mai lungă decât majoritatea ecteniilor, iar cererile pe care
le cuprindă se referă la nevoile întregii lumi: pentru pace şi mântuire, pentru Biserică,
pentru episcopii ei, pentru credincioşi, pentru cei robiți şi pentru vindecarea şi
mântuirea lor, pentru izbăvirea de nevoi şi necazuri.
- Se încheie, ca majoritata ecteniilor, cu pomenirea de către credincioşi a mijlocirii
Mamei Divine (Maicii Domnului) şi a maeştrilor (sfinților). În perspectiva acestei
puternice mărturii, credincioşii sunt chemați să îşi dăruiască viața Cristosului.
- Sacerdotul rosteşte o rugăciune de încheiere.
- Urmează trei antifoane care variază de la o zi la alta şi în funcție de jurisdicţie.
Primele două antifoane sunt urmate de o ectenie mai scurtă şi de o rugăciune. După al
 treilea, urmează Ieşirea cu Sfânta Evanghelie (Vohodul mic sau Ieşirea mică"), după
care se cântă:
"Veniți să ne închinăm şi să cădem la Hristos. Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui
Dumnezeu, [pe noi] cei ce-Ți cântăm: Aliluia!"
- Urmează cântarea troparelor şi a condacelor prescrise pentru ziua, perioada liturgică şi
biserica respectivă.

După ce au intrat liturgic în biserică şi s-au strâns cu toții în jurul Cuvântului, adunarea
credincioşilor cântă Trisaghionul, imnul închinat Sfintei Treimi:
"Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi."

Propovăduirea Cuvântului

- Citirea din Scriptură este anunțată de prochimen, un psalm sau refrenul unei cântări
dialogale
- Apoi, citeţul recită în fața adunării fragmente dintr-o epistolă apostolică sau din
Faptele Apostolilor. Fragmentul este de regulă cântat, dar simpla recitare este permisă,
acolo unde condițiile locale nu permit altceva. (În unele tradiții locale, citețul începe
să cânte foarte încet, continuând apoi din ce în ce mai tare, în amintirea modului în
care Biserica timpurie a ieşit încet-încet din catacombe).
- Urmează apoi un întreit Aleluia, cântat dialogal, ca la prochimen. Acesta anunță
citirea din Sfânta Evanghelie.
- După Aleluia, urmează un scurt dialog între sacerdot şi popor, după care acesta sau
diaconul intonează pericopa Evangheliei zilei respective.
- După citirea fragmentului din Evanghelie, adesea sacerdotul ține o predică (sau
omilie), mai lungă sau mai scurtă, referitoare la Sfânta Scriptură, la perioada liturgică
sau la următoarea sărbătoare sau pomenire. Predica mai poate fi ținută şi după
momentul împărtăşirii sau chiar după încheierea Liturghiei.
- Slujba continuă cu Ectenia cererii stăruitoare, marcată de întreita rostire "Doamne,
miluieşte" după fiecare cerere. În unele zile, aceasta este urmată de Ectenia celor
adormiți.
- Liturghia celor chemaţi se încheie cu o ectenie pentru creşterea în credință a
catehumenilor, până în ziua botezului lor. Deşi în multe biserici nu mai există
catehumeni, această ectenie rămâne parte a Liturghiei şi slujeşte ca un mod de
permanentă reamintire a trimiterii Apostolilor la propovăduire, momentul întemeierii
Bisericii ca misiune către întreaga lume.

Liturghia euharistică (Ieşirea cu Cinstitele Daruri)

- Pe când comunitatea cântă cântarea Heruvimilor, preotul şi diaconul se duc la

proscomidiar (masa pe care sunt pregătite Darurile).
- Preotul îi întinde diaconului Discul, apoi ia el însuşi Sfântul Potir. Diaconul merge
înaintea preotului, ieşind pe uşa de nord a iconostasului.
 - Clericii duc Cinstitele Daruri în procesiune către uşile împărăteşti (uşile centrale ale
iconostasului), în timp ce diaconul atrage atenția credincioşilor, cerând Domnului să îi
pomenească pe toți întru Împărăția Sa.
- În timp ce clericii intră cu Cinstitele Daruri pe uşile împărăteşti, comunitatea
credincioşilor cântă încheierea imnului Heruvimilor. Aceasta este Ieşirea Mare (sau
Vohodul Mare). (Notă: dacă nu este prezent un diacon, preotul poartă el singur Discul
şi Potirul.)
- După ce preotul îi binecuvintează pe credincioşi, diaconul exclamă: "Uşile! Uşile!"
Această cunoscută exclamație aminteşte de momentul slujbei în care, pe vremuri, uşile
bisericii erau încuiate, astfel încât doar credincioşii creştini să rămână înăuntru. De-a
lungul secolelor, vizitatorilor le-a fost îngăduit să rămână, dar solemnitatea
momentelor următoare este încă marcată de această frază.
- Apoi, Biserica mărturiseşte credința sa comună prin recitarea Crezului Niceo-
Constantinopolitan. Denumirea liturgică a Crezului este: Simbolul credinței, arătând
importanța acestuia pentru creştinii din Biserica primară în stabilirea ortodoxiei
persoanelor care declarau că aparțin Bisericii.
-
Rugăciunea euharistică

- După Crez, preotul începe Anaforaua, marea rugăciune euharistică, asupra Darurilor
- Rugăciune este astfel numită din cauză că începe astfel: "Sus să avem inimile".
Principalele două anaforale care sunt folosite în Biserica Ortodoxă sunt cea a Sfântului
Ioan Gură de Aur şi cea a Sfântului Vasile cel Mare.
- După ce se face pomenirea istoriei căderii şi izbăvirii noastre şi a instituirii Cinei
euharistice, sacerdotul Îl invocă pe Spiritul Sfânt, cerându-I să se pogoare şi să
sfințească Darurile.:
Încă aducem Ţie această slujbã duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te
rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste
aceste Daruri, ce sunt puse înainte.

Şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău (Amin)

Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău. (Amin)

Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt. (Amin, Amin, Amin )

Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezirea sufletului, spre iertarea
păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea împărăţiei cerurilor,
spre îndrãznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă.

- În general, se consideră că această rugăciune de invocare a Spiritului Sfânt, numită

Epicleza, este momentul în care Darurile de pâine şi vin se preschimbă în Trupul şi
Sângele Cristosului. Dar nu toți teologii ortodocşi cred că ar putea fi identificat
momentul exact al Liturghiei în care are loc preschimbarea Darurilor. Este însă
limpede că în rugăciunile de după acest moment Darurile sunt considerate sfințite.
- După invocarea Sfântului Duh şi sfințirea Darurilor, preotul multumeste Divinei
Mame (aspectul pasiv al Spiritului Sfant in care Acesta coboara)
- In Ortodoxism se numeste „pomenirea Sfinților”, confundandu-se Isis (Maica
Domnului) cu persoana istorica a mamei Cristosului Jeshua Ben Pandira
 - Congregatia canta împreună Axionul, vechea cântare în cinstea Mamei Divine:

- "Cuvine-se cu adevărat să te fericim [pe tine], Născătoare de Dumnezeu, cea pururea

fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită
decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care
fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat
Născătoare de Dumnezeu, te mărim!"

- Apoi sacerdotul face pomenirea episcopului în numele căruia slujeşte Liturghia,

rugându-se pentru el

Împărtăşirea şi încheierea

După sfințirea Darurilor, pomenirea Sfinților şi a episcopului locului, preotul ridică Sfintele
Daruri, exclamând: "Sfintele [sunt ale] Sfinților!"
Rostire la care credincioşii răspund: "Unul [este] Sfânt, Unul [este] Domn, Iisus Hristos, întru
mărirea lui Dumnezeu Tatăl, amin."
- În tradiția ortodoxă, credincioşii se împărtăşesc cu Sfintele Daruri sub ambele specii
(atât în chipul pâinii cât şi al vinului), dintr-o linguriță, tradiție datând din secolul al
IV-lea.
- După ce au primit Trupul şi Sângele Cristosului, credincioşii iau o bucățică de pâine,
anafura, care este o parte din prescura din care a fost scos şi Agneţul. Anafura (numită
în limba greacă antidoron) nu face parte din partea de prescură sfințită spre a deveni
Sfânta Împărtăşanie sau Euharistia, dar este binecuvântată, astfel încât este tratată cu
respect. Înt radiția rusească (şi uneori şi în bisericile din România), credincioşilor care
s-au împărtăşit li se oferă şi un pahar cu vin.
- Din pacate, insusi rostul Sfintei Liturghii este astazi eliminat, intrucat Sacra Ungere nu
mai este oferita laicilor, decat in conditii speciale (numai la Ceremoniile Cristice si
dupa un post alimentar si savarsirea Sfintei Marturisiri)

TAINA MIRUNGERII

(CONFIRMARII)
 - este Sacramentul care urmeaza Euharistiei,
ca si ritual simbolic.
- Este ritualul Bat-Mitzvah din cultura
iudaica
- Din pacate in Crestinismul Ortodox s-a
pierdut simbolistica
- asa cum o indica si numele pastrat la
Catolici, reprezinta ritualul care confirma
Sacramentele anterioare (se cunoaste
importanta transmutarii, a dezintegrarii
defectelor si a Energiei Cristice)
- este sacramentul prin care tinerii primesc cunosterea explicita asupra importantei
sexualitatii
- desi in Ortodoxism nu se mai respecta varsta potrivita pentru acest Sacrament, la
crestinii de rit Catolic acest ritual se face ca in vechime, la inceputul perioadei
pubertare (12-13 ani la fete, 14 ani la baieti)
- din cauza fortelor Venusiene care intra in actiune, hormonii sexuali se activeaza,
producand schimbari corpului fizic, in special in ceea ce priveste caracteristicile
sexuale secundare; in urmatorii 7 ani corpul se maturizeaza din punct de vedere sexual
iar structura astrala conformeaza emotiile
- deja de la 13-14 ani, sub influenta fortelor venusiene, energia sexuala care impregna
intreg corpul incepe sa se concentreze in zona gonadelor
- din cauza pericolului activarii energiei sexuale, este necesara intelegerea profunda a
importantei sale, lucru simbolizat prin acest Sacrament
- la catolici se pastreaza mare parte din ritualul initial: Sacerdotul il unge pe neofit cu
cenusa in forma de cruce pe frunte, aducandu-i aminte de necesitatea mortii
psihologice: „Din pamant esti facut si in pamnat te vei intoarce”
- Sacerdotul apoi ii trage o palma tanarului pentru a-i aduce aminte de trezirea
constiintei si de importanta sexualitatii: „Sa nu uiti ca eu sunt Episcop de ROMA”
( cabal.: „AMOR” – latin. „dragoste”)
- Apoi Sacerdotul ii pune mainile pe cap si canalizeaza energia Spiritului Sfant asupra
tanarului
- La ortodocsi, mirungerea se face prin ungerea nou-nascutului botezat cu ulei
magnetizat numit Sfantul Mir
- Copilul este uns cu acest ulei in semnul Crucii pe frunte, ochi, nari, urechi (in toate
zonele magnetice) pentru a-i deschide chakrele
- De fiecare data se aduce aminte ca activarea simturilor interne se face cu ajutorul
energiei sexuale: „Pecetea Darului Duhului Sfant”
- Este considerata o extensie a Cincizecimii (ziua simbolica a trezirii lui Kundalini:
coborarea Duhului Sfant asupra apostolilor lui Cristos)
- se stie ca prin transmutare se urmeaza Drumul Initiatic pentru a iesi din sistemul
mecanic al naturii: se zice ca cel miruit devine membru al Poporului lui Dumnezeu –
un mirean sau laic (de la gr. laos - "poporul lui Dumnezeu")
- se stie ca transmutarea activeaza diverse capacitati:
'Iar voi, ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate’ (I Ioan 2:20)
TAINA CASATORIEI (CUNUNIEI)
 - la 21 de ani (fetele chiar mai devreme) animalul intelectual devine complet si din
punct de vedere sexual si emotional, la toate nivelele energetice
- toate sacramentele anterioare, primite simbolic pana atunci, trebuie sa fie concretizate
prin actul sexual cast al
Casatoriei Perfecte dintre sot si
sotie
- este Sacramentul care confirma
inceperea Magiei Sexuale
- are ca baza in mitologia
crestina, nunta din Cana
Galileei:
- este clar ca nu se poate trezi
Kundalini (Apa sa se transorme
in Vin) decat in a 9-a Sfera
(Ceasul Meu)
- doar cei ce au cunoasterea
(Nous- Jeshua) pot practica Marele Arcan
IOAN:
Şi pentru că nu aveau vin , a zis mama lui Iisus către El: Nu au vin.
2:3.
2:4. A zis ei Iisus: Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul
Meu.
- Abba si Aima: cele 3 Amen-uri ale Mirelui si Miresei (6) – Arcanul 6 – Indragostitul
6. Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau
câte două sau trei vedre.
7. Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus.
- Piatra, dupa cum stim reprezinta sexualitatea
- Transmutarea aduce purificarea: „curatirea iudeilor”
- Mintea, emotiile si sexul trebuiesc impregnate de energia transmutata in timpul actului
sexual: „le-au umplut pana sus”
- Miracolul transformarii apei in vin este evident de natura alchimica
- V.M. Aberamento a transformat la propriu apa in vin – acesta este un fapt istoric, desi
importanta lui esentiala este de natura ezoterica : misterul Marelui Arcan

VINUL IN EBRAICA:
VAV –YOD – NUN

VAV – coloana vertebrala, 6 – Tipheret

(Sufletul Uman – Tristan)
YOD – Omul adevarat
NUN – Sarea Pamantului (combinarea celor
3 Ameni care coboara in Apele Genezice)
- Prin Alchimie se vor crea Corpurile Solare,
implinindu-se astfel Botezul (pactul de Magie
Sexuala), Mirii ajungand astfel Regi si Regine ai
naturii
 - In termeni crestini, Taina Casatoriei ne va ajuta sa ne „nastem din nou” din Apa si din
Duh (cu ajutorul secretiilor sexuale si prin puterea Spiritului Sfant)
- Tot prin Marele Arcan se va putea realiza si Nunta din Ceruri dintre Cristosul Intim
(Sufletul Uman ) si Biserica Cristosului (Sufletul Divin)
- Fiul Omului se va crea prin aceeasi procedura ca cea a Trezirii Focului Sacru („Asa
cum a inaltat Moise sarpele in pustie, asa trebuie ridicat Fiul Omului)
- Aceasi semnificatie a incarnarii Sufletului Divin: Tristan si Izolda

IOAN Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi
3:5. din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.

- prin Magia Sexuala (piatra) se va crea Marea Opera

(Magnus Opus – Templul lui Solomon – Biserica lui
Cristos)
- Corpurile Solare nu sunt perisabile si ego nu se mai
poate infiltra in ele: „portile iadului nu o vor birui”
- Sulful si Mercurul (cheile de Argint si de Aur ale lui
Petru) furnizeaza puterea
- Unirea celor 2 Chei se face prin Marele Arcan

MATEI Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi
16:18. porţile iadului nu o vor birui.
19. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi
legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.

DESFASURAREA RITUALULUI

Savarsitorul Tainei: sacerdotul (preotul),

Primitorii: doi credinciosi ai Bisericii, de sex diferit, necasatoriti, din care nici unul nu a fost
casatorit bisericeste mai mult de trei ori si care nu au intre ei o rudenie mai apropiata de
gradul cinci.
Casatoriile mixte intre ortodocsi si eterodocsi sunt permise cu conditia ca pruncii sa fie
crescuti in credinta ortodoxa, iar Taina sa se savarseasca ortodox.
Casatoria nu e admisa dupa hirotonie diaconilor si preotilor, iar la treapta arhieriei nu e
admis cel ce a fost casatorit vreodata, afara de cazul cand sotia a murit, sau s-a retras in
monahism.

ETAPA 1: LOGODNA – MISTERUL LUI LUCIFER

- inainte logodna se efectua cu cativa ani

inainte de Cununie, pentru ca cei 2 sa
poata verifica compatibilitatile
- este un pact prin care cei doi hotarasc
in fata Divinitatii ca vor sa fie
impreuna
- misterul Marelui Arcan nu este inca dezvaluit de catre Nasi (se considera ca Nasii au
cunoastere initiatica)
- se pastra pana nu demult obiceiul ca Nasii de Cununie sa fie tot aceia de la Botez
(pentru ca au incheiat un pact prin care au jurat ca vor initia finul in tainele ezoterice
ale Drumului Initiatic)
- ritualul ortodox se face acum in aceeasi zi cu cel de Cununie:
- se folosesc inele cu piatra – simbolizand bineinteles ca inca nu
se cunoaste misterul lui Baphomet: modalitatea prin care Lucifer
poate fi eliberat din inlantuirea de pe piatra; din cauza
degenerarii sexuale, Purtatorul de Lumina a devenit Ingerul
cazut, luand forma degenerarii noastre si ramanand legat de
pasiunile sexuale (vulturul care ciuguleste ficatul)
- acelasi simbol il gasim si in mitologia greaca: Prometeu (cel care
a „furat” focul pentru a-l da oamenilor) este pedepsit si inlantuit
de o piatra pana cand Hercule (Cristosul) il elibereaza :
(„Tu, care ai coborat in iad si pe diavol l-a dezlegat”)
- evident ca energia sexuala (focul) vine de la Spiritul Sfant si este data lui Lucifer
- pe langa a fi agentul care furnizeaza libidoul, Lucifer este si tentatorul nostru:
GENEZA Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care
3:1. le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a
zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"
2. Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să
nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"
4. Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri!
5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide
ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".
6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut
ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi
a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.
7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au
cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.

13. Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: "Pentru ce ai făcut aceasta?" Iar
femeia a zis: "Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat".
14. Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: "Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să
fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să
te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!
15. Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei;
aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul".

- daca nu exista tentatie, intelepciunea nu poate fi dobandita („ochii vi se vor deschide”)

„Tentatia este Foc, invingerea tenatiei este Lumina”
- evident ca intelepciunea cea mai profunda se obtine prin cunoasterea pacatului si a
suferintei, iar pacatul are originea in folosirea gresita a energiei sexuale
- „nemurirea”, „intrarea in Imparatia Cerurilor” insa nu se poate obtine prin polarizarea
inversa a energiilor sexuale, deci pentru a ne „intoarce in Eden” este necesara „jertfa
de seara” – ascensiunea focului erotic de-a lungul celor 33 de trepte ale Scarii lui
Iacob (coloana vertebrala):
22. Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând
binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul
vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!..."

- Degenerarea sexuala a dat curs generarii agregatelor psihologice, deci putem spune ca
Lucifer este originea lui Satan, desi Lucifer este Parte a Fiintei
- Lucifer coboara in dimensiunile scufundate, pentru ca este legat de felul cum este
polarizata energia sexuala
- In acest mod, Lucifer se transforma din cel mai iubit Inger al Tatalui in Tiphon
Baphomet, luand infatisarea lui Satan
- Teologii ortodocsi instruiti (mai ales cei din Grecia) cunosc diferenta dintre
Lucifer, Satan si Anticrist

- in limba romana, inca se mai face o conexiune intre Lucifer (facatorul de lumina) si
sexualitate
- planeta Venus (centrul magnetic al fortelor erotice) este numita Luceafarul de
dimineata
ISAIA În iad s-a pogorât mărirea ta în cântecul harfelor tale. Sub tine se vor
14:11. aşterne viermii şi viermii vor fi acoperământul tău.
12. Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, Fecior al Dimineţii! Cum ai
fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri!
13. Tu care ziceai în cugetul tău: "Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de
stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt
voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte.
14. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi".
15. Şi acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului!
16. Cei ce te văd îşi întorc privirea în spre tine şi se uită cu luare aminte zicând:
 "Oare acesta este omul de care tremura pământul şi împărăţiile se
cutremurau?"

- este evident ca daca am cazut prin sexualitate (am iesit prin Poarta Edenului) tot prin
sexualitate ne putem recupera
- logodna se savarseste cu binecuvantarea Primului Trimurti (Sfanta Treime):
- sacerdotul insemneaza viitorii soti cu inelele in semnul Crucii:
- "Se logodeste robul lui Dumnezeu (N), cu roaba lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui
si al Fiului si al Sfantului Duh".
- Se repeta la femeie acelasi lucru
- Inelul indica legatura celor 2
- Viitorii miri tin lumanarile aprinse, semn ca au focul erotic necesar Nasterii din Nou
DEUT
"Scopitul şi famenul să nu intre în obştea Domnului.
23.1.

(‫ )כאלהים‬: „VEI FI CA SI ELOHIM”

RITUALUL LOGODNEI:

Sacerdotul va rosti:
„Domnului să ne rugăm.
Doamne, Dumnezeul nostru, Care împreună cu sluga patriarhului Avraam ai
călătorit în Mesopotamia, trimiţându-l să logodească femeie stăpânului său Isaac şi
prin mijlocirea scoaterii de apă i-ai descoperit să logodească pe Rebeca; Însuţi
binecuvântează logodna robilor Tăi acestora (N), şi întăreşte cuvântul ce şi-au dat.
Uneşte-i pe ei cu sfânta unire cea de la Tine. Că Tu din început ai zidit parte
bărbătească şi femeiască şi de la Tine se însoţeşte bărbatului femeie spre ajutor şi
spre dăinuirea neamului omenesc. Însuţi dar, Stăpâne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai
trimis adevărul peste moştenirea Ta şi făgăduinţa Ta peste robii Tăi, părinţii noştri,
cei aleşi ai Tăi din neam în neam, caută spre robul Tău (N) şi spre roaba Ta (N) şi
întăreşte logodna lor în credinţă, în înţelegere, în adevăr şi în dragoste. Că Tu,
Doamne, ai arătat să se dea logodire şi să se întărească toate. Prin inel s-a dat lui
losif stăpânirea în Egipt; prin inel s-a preamărit Daniel în ţara Babilonului; prin
inel s-a arătat adevărul Tamarei; prin inel Părintele nostru cel ceresc S-a îndurat
spre Fiul cel risipitor, când a zis: daţi inel în dreapta lui şi, junghiind viţelul cel gras,
 mâncând, să ne veselim. Această dreaptă a Ta, Doamne, a întrarmat pe Moise în
Marea Roşie, căci prin cuvântul Tău cel adevărat cerurile s-au întărit şi pământul s-a
întemeiat. Şi dreapta robilor Tăi să se binecuvânteze cu cuvântul Tău cel puternic şi
cu braţul Tău cel înalt, Însuţi dar şi acum, Stăpâne, binecuvântează această punere a
inelelor cu binecuvântare cerească, şi îngerul Domnului să meargă înaintea lor în
toate zilele vieţii lor. Că Tu eşti Cel ce binecuvântezi şi sfinţeşti toate câte sunt şi Ţie
slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.”

După ce vin cei logodiţi în biserică, stau înaintea mesei cu lumânările aprinse: preotul îi
cădeşte, citind Psalmul 127, iar credincioşii sau cântăreţii cântă la fiecare stih:

„Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul.
Care umblă în căile Lui.
Rodul muncii mâinilor tale vei mânca.
Fericit eşti; bine-ţi va fii
Femeia ta ca o vie roditoare, în laturile casei tale.
Fiii tăi ca nişte vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale.
Iată, aşa se va binecuvânta omul, cel ce se teme de Domnul.
Te va binecuvânta Domnul din Sion şi vei vedea bunătăţile Ierusalimului în toate
zilele vieţii tale.
Şi vei vedea pe fiii fiilor tăi. Pace peste Israel!”

ETAPA 2: RITUALUL DE CUNUNIE

Sacerdotul va face o Rugăciune:

„Pentru robii lui Dumnezeu (N), care acum se însoţesc unul cu altul prin taina nunţii,
şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fie binecuvântată nunta aceasta, ca şi aceea din Cana Galileii,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să se veselească ei la vederea fiilor şi a fiicelor lor, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să li se dăruiască lor bucuria naşterii de prunci buni şi purtare fără de
prihană în viaţă, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să li se dăruiască lor şi nouă toate cererile cele către mântuire, Domnului
să ne rugăm.
Pentru ca să fie izbăviţi ei şi noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului
să ne rugăm.
Apără, mântuieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu
Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii pomenind-o; pe noi înşine şi
unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Ecfonisul:
 Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.”

Urmeaza apoi alte rugaciuni

„Dumnezeule Cel preacurat şi Ziditorule a toată făptura, Care din iubirea Ta de

oameni ai prefăcut coasta strămoşului Adam în femeie şi i-ai binecuvântat pe dânşii
şi ai zis: creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul; şi pe amândoi i-ai arătat un
trup prin însoţire; căci pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se
va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup, şi pe care i-a unit Dumnezeu omul să
nu-i despartă. Cel ce ai binecuvântat pe robul Tău Avraam şi ai deschis pântecele
Sarrei, şi l-ai făcut tată a multe neamuri; Cel ce ai dăruit pe Isaac Rebecăi şi ai
binecuvântat naşterea ei; Care ai însoţit pe lacov cu Rahela şi dintr-însul ai arătat
doisprezece patriarhi; Cel ce ai însoţit pe losif cu Asineta şi le-ai dăruit lor prunci pe
Efrem şi pe Manase; Care ai primit pe Zaharia şi pe Elisabeta şi le-ai dat lor prunc
pe Inaintemergătorul; Cel ce din rădăcina lui Iesei după trup ai crescut pe Pururea
Fecioara, şi dintr-însa Te-ai întrupat şi Te-ai născut spre mântuirea neamului
omenesc; Care, pentru negrăitul Tău dar şi multa bunătate, ai venit în Cana Galileii
şi nunta care era acolo ai binecuvăntat-o, ca să arăţi că din voia Ta se face însoţirea
cea după Lege şi naşterea de prunci dintr-însa.
Însuţi, Stăpâne Preasfinte, primeşte rugăciunea noastră a robilor Tăi şi precum acolo
şi aici, fiind de faţă cu ajutorul Tău cel nevăzut, binecuvântează nunta aceasta. Şi dă
robilor Tăi acestora (N) viaţă paşnică, lungime de zile, înţelepciune, dragoste unuia
către altul întru legătura păcii, dar de prunci, seminţie cu viaţă îndelungată,
cununa cea neveştejită a măririi. Invredniceşte-i pe dânşii a-şi vedea pe fiii fiilor lor.
Păzeşte viaţa lor fără bântuială. Şi le dă lor din rouă cerului de sus şi din belşugul
pământului. Umple casele lor de grâu, de vin, de untdelemn şi de toată bunătatea,
ca să dea şi celor lipsiţi; şi dăruieşte şi celor ce sunt împreună cu dânşii toate cererile
cele pentru mântuire.
Că Dumnezeu milostiv şi îndurat şi de oameni iubitor eşti, şi Ţie slavă înălţăm,
împreună şi celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de
viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.”

Strana: Amin.
Diaconul: Domnului să ne rugăm.
Iar preotul citeşte cu glas mare această Rugăciune:

„Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, sfinţitorul nunţii celei tainice şi

preacurate şi legiuitorul nunţii celei trupeşti, păzitorul nestricăciunii şi
chivernisitorul cel bun al celor de trebuinţă vieţii. Însuţi Stăpâne, Cel ce din început
ai zidit pe om şi l-ai pus pe dânsul ca pe un stăpân al făpturii şi ai zis: nu este bine să
fie omul singur pe pământ; să-i facem lui ajutor dintr-însul; şi luând una din coastele
lui, i-ai zidit femeie, pe care văzând-o Adam a zis: «iată acum os din oasele mele şi
trup din trupul meu; aceasta se va numi femeie, căci din bărbatul său s-a luat ea;
pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va uni cu femeia sa şi
vor fi amândoi un trup; şi pe care Dumnezeu i-a unit omul să nu-i despartă». Şi acum,
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, trimite harul Tău cel ceresc peste robii Tăi
aceştia (N). Şi dă roabei Tale acesteia să se plece în toate bărbatului său, şi robului
Tău acestuia să fie cap femeii, ca să vieţuiască după voia Ta.
 Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe
Avraam şi pe Sarra. Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum
ai binecuvântat pe Isaac şi pe Rebeca. Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne
Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe lacob şi pe toţi patriarhii.
Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru precum ai binecuvântat pe
losif şi pe Asineta. Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai
binecuvântat pe Moise şi pe Semfora. Binecuvântează-i pe dânşii. Doamne Dumnezeul
nostru, precum ai binecuvântat pe loachim şi pe Ana. Binecuvântează-i pe dânşii,
Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Zaharia şi pe Elisabeta.

Păzeşte-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai păzit pe Noe în corabie.

Păzeşte-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai păzit pe lona în pântecele
chitului. Păzeşte-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai păzit de foc pe
Sfinţii Trei Tineri, trimiţându-le lor rouă din cer. Şi să vină peste dânşii bucuria
aceea, pe care a avut-o Fericita Elena, când a aflat cinstita Cruce.

Adu-Ţi aminte de dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum Ţi-ai adus aminte de
Enoh, de Sem şi de Ilie. Adu-Ţi aminte de dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum
Ţi-ai adus aminte de sfinţii Tăi patruzeci de mucenici, trimiţându-le lor cununi din
cer. Adu-Ţi aminte, Doamne Dumnezeul nostru, şi de părinţii lor, care i-au crescut,
pentru că rugăciunile părinţilor întăresc temeliile caselor copiilor. Adu-Ţi aminte,
Doamne Dumnezeul nostru, şi de robii Tăi (N), naşii lor, şi de nuntaşii, care s-au
adunat la săvârşirea acestei Sfinte Taine. Adu-Ţi aminte, Doamne Dumnezeul nostru,
de robul Tău (N) şi de roaba Ta (N), şi-i binecuvântează pe dânşii.

Dă-le lor roadă pântecelui, prunci buni şi bună înţelegere sufletească şi trupească,
înalţă-i pe dânşii ca cedrii Libanului, ca o vie odrăslită. Dă-le lor roadele
pământului, ca, toată îndestularea având, să sporească spre tot lucrul bun şi
bineplăcut Ţie şi să vadă pe fiii fiilor lor, ca nişte mlădiţe tinere de măslin împrejurul
mesei lor, şi bi-neplăcănd înaintea Ta să strălucească ca luminătorii pe cer, în Tine,
Domnul nostru, Căruia se cuvine slava, puterea, cinstea şi închinăciunea, împreună şi
Părintelui Tău celui fără de început şi Duhului Tău celui de viaţă făcător, acum şi
pururea şi în vecii vecilor.”

Strana: Amin,
Diaconul: Domnului să ne rugăm.

Preotul zice cu glas mare această

Rugăciune:

„Dumnezeule cel sfânt, Care din ţărână ai făcut pe om şi din coasta lui ai făcut
femeie şi ai însoţit-o lui spre ajutor, pentru că aşa a plăcut slavei Tale să nu fie omul
singur pe pământ. Însuţi şi acum, Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaş şi
uneşte pe robul Tău (N) cu roaba Ta (N), pentru că de către Tine se însoţeşte
bărbatul cu femeia. Uneşte-i pe dânşii într-un gând; încununează-i într-un trup;
dăruieşte-le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni. Că a Ta este stăpânirea
şi a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.”
Se incep asanele simbolice: cei doi sunt legati spre Magia Mainii Drepte (Magia Alba):
- sacerdotul zice: «uneşte pe robul Tău (N) cu roaba Ta (N)» ia dreapta mirelui şi o
uneşte cu dreapta miresei.
- Cei 2 sunt incoronati, simbol al faptului ca prin Marele Arcan vor deveni Regi si
Regine:
- sacerdotul ia cununia mirelui şi face cu ea chipul crucii pe faţa lui, zicând de trei ori:
„Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi
al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”

Şi sărutând mirele cununia, o pune sacerdotul împreună cu naşul pe capul mirelui.

Asemenea se face şi la mireasă, punând cununia împreună cu naşa, după ce a zis iarăşi de
trei ori:
„Se cunună roaba lui Dumnezeu (N) cu robul lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi
al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”
Se citeste apoi APOSTOLUL, din Epistola către Efeseni a
Sfânului Apostol Pavel (V, 20 – 33)

- se alegorizeaza celelalte aspecte ale Masculin/

Femininului: mintea si sexualitatea (YOD- HE-
VAU-HE)
- se mentioneaza ca sexualitatea trebuie sa fie supusa
de minte (Adam s-o supuna pe Eva sau Barbatul sa
supuna Femeia:

„Fraţilor, mulţumiţi totdeauna pentru toate, întru numele

Domnului nostru lisus Hristos, lui Dumnezeu şi Tatăl.
Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. Femeile
să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că
bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap
Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Căci
precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru toate.”

- mintea trebuie sa purifice centrul sexual prin Forta Iubirii Cristice

„Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat
pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt. Şi ca s-o
înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau întinăciune, ori altceva de acest
fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.”
„Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile, ca pe înseşi trupurile lor. Cel
ce-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său,
ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica.
 Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. De
aceea, va lăsa omul pe tatăl lui şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi
amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.
Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se
teamă de bărbat.”

Urmeaza o citire din Sfânta Evanghelie de la Ioan (2, 1-11)

„În vremea aceea s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui lisus acolo. Şi a
fost chemat şi lisus şi ucenicii Săi la nuntă. Şi sfârşindu-se vinul, a zis mama lui lisus
către El: Nu mai au vin. A zis lisus: Ce ne priveşte pe Mine şi pe tine, femeie? Încă n-
a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune. Şi erau
acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau câte două sau trei
vedre. Zis-a lor lisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus. Şi le-a zis:
Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i-au dus. Şi când nunul a gustat apa care se
făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a
chemat nunul pe mire şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc,
pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. Acest început al
minunilor l-a făcut lisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au
crezut în El.”

Urmeaza apoi o rugaciune:

„Doamne Dumnezeul nostru, Care, în purtarea Ta de grijă cea de mântuire, ai

binevoit în Cana Galileii a arăta nunta cinstită prin venirea Ta, însuţi şi acum pe
robii Tăi aceştia (N), pe care ai binevoit a-i însoţi unul cu altul, păzeşte-i în pace şi
bună înţelegere. Arată nunta lor cinstită, fereşte patul lor neîntinat.
Binevoieşte să-şi petreacă viaţa lor fără prihană. Şi-i învredniceşte pe dânşii să
ajungă bătrâneţi fericite, cu inimă curată împlinind poruncile Tale. Că Tu eşti
Dumnezeul nostru, Dumnezeu, Care miluieşti şi mântuieşti, şi Ţie slavă înălţăm,
împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de
viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Dumnezeule, Cel ce toate le-ai făcut cu puterea Ta şi ai zidit lumea şi ai înfrumuseţat

cununa tuturor celor făcute de Tine, şi acest pahar de obşte, pe care l-ai dat celor ce
 se însoţesc prin unirea nunţii, binecuvântează-l cu binecuvântare duhovnicească. Că
s-a binecuvântat numele Tău şi s-a preaslăvit Împărăţia Ta, a Tatălui şi a Fiului şi a
Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.”

Apoi cântăreţii cântă: Paharul mântuirii…;

- sacerdotul luând pâinea şi paharul cu vin, dă mirelui de gustă din ele de trei ori; la fel şi
miresei. Şi îndată, luând cădelniţa, începe a cădi împrejurul mesei făcând ocolire cu cei
cununaţi şi cu nunii, de trei ori, şi cântând troparul acesta, glasul al 5-lea:

„Isaie, dănţuieşte; Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe

Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care
slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.”

Alte tropare, glasul al 7-lea:

„Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se
mântuiască sufletele noastre.

Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule; lauda apostolilor şi bucuria mucenicilor, a căror

propovăduire este Treimea cea de o fiinţă.”

- după ocolire mirele face trei închinăciuni şi plecându-şi capul pune mâinile pe Sfânta
Evanghelie şi pe Sfânta Cruce stând cu toată evlavia;
- sacerdotul, apucând cununia de o parte şi nunul de alta, zice:

„Mărit să fii mire ca Avraam, binecuvântat să fii ca Isaac, să te înmulţeşti ca lacov,

umblând în pace şi lucrând în dreptate poruncile lui Dumnezeu.”

- Sacerdotul împreună cu Nasul, ia cununia, o dă mirelui de o sărută, şi o aşază pe

Sfânta Evanghelie. Apoi vine mireasa şi, făcând la fel, preotul zice:

„Şi tu mireasă, mărită să fii ca Sarra, să te veseleşti ca Rebeca, să te înmulţeşti ca

Rahela, veselindu-te cu bărbatul tău şi păzind rânduielile Legii, că aşa a binevoit
Dumnezeu.”

Apoi sacerdotul, dacă nu ţine cuvântare, zice către tineri:

„Iată, fiilor duhovniceşti, prin punerea mâinilor pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta
Cruce, aţi săvârşit jurământ înaintea sfântului altar că veţi păzi legătura dragostei şi
a unirii între voi până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă şi cinstită, şi că nu
vă veţi abate de la datoriile voastre nici unul, nici altul, urmând ce este plăcut lui
Dumnezeu şi oamenilor.”

Urmeaza apoi o alta rugaciune:

 „Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai venit în Cana Galileii şi nunta de acolo ai
binecuvântat-o, binecuvântează şi pe robii Tăi aceştia, care cu purtarea Ta de grijă s-
au însoţit prin unirea nunţii. Binecuvântează intrările şi ieşirile lor. Înmulţeşte cu
bunătăţi viaţa lor. Primeşte cununile lor în Împărăţia Ta, păzindu-i curaţi, fără
prihană şi neasupriţi în vecii vecilor. Amin.”

REGULI
LEGATE DE
ALCHIMIE,
CUNOSCUTE PARTIAL SI IN ORTODOXISM

- in Ortodoxie inca se mai cunosc cateva elemente legate de sexualitatea oculta:

o sacerdotii trebuie sa fie casatoriti
o ei nu pot savarsi ritualuri daca au fornicat
o trebuie sa acumuleze energia sexuala inainte de Marile Ritualuri
o calugarii isihasti practica transmutarea prin Rugaciunea Inimii si asane
o teologii instruiti recunosc gravitatea orgasmului sau al ejacularii si fac
deosebire intre castitate si abstinenta
o unii mai cunosc diferenta intre fornicatie si adulter (a 6-a porunca)
o parte dintre teologi cunosc diferenta intre „a nu fornica” si a nu „adultera”

DEUTERONOMUL – 5:18 „Sa nu fornici!”

Lamed-aleph Tav Nun-aleph-pei ‫ לאת‬- ‫נאף‬

- in ebraica: ‫ נאף‬inseamna: „Sa nu-ti pierzi apele”, evident referindu-se

la secretiile sexuale
- tradus din ebraica, a ajuns „Sa nu fornici” sau „Sa nu fii desfranat”,
confundandu-se cu adulterul
- in Levitic se afirma explicit ca orgasmul si ejacularea (chiar daca este
oprita mecanic) va aduce necuratenie:
LEVITICUL "Grăiţi fiilor lui Israel şi le spuneţi: Dacă un bărbat va avea curgere din
15:02. trupul său, pentru curgerea lui este necurat,
15:04. Tot patul, pe care doarme cel ce are curgere, este necurat; tot lucrul,
pe care va şedea cel ce are curgere, este necurat.
15:05. Şi legea necurăţiei lui este aceasta: Ori de se face curgere din trupul lui,
 ori de este împiedicată curgerea în trupul lui, el este necurat.

- se mentioneaza ca energia sexuala polarizata negativ va afecta si partenerul, si doar

transmutarea („spalarea cu apa”) si dezintegrarea defectelor cauzale („seara”) ii va purifica
LEVITICUL Dacă bărbatul se va culca cu femeia şi va avea el curgerea
15:18. seminţei, să se spele amândoi cu apă şi necuraţi să fie până seara.

- se stie deasemenea ca nu e permisa munca in Alchimie cand femeia se curata de

reziduurile energetice sexuale, intrucat sunt incarcate negativ:
LEVITICUL De va avea femeia curgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie
15:19. să stea şapte zile pentru curăţirea sa. Tot cel ce se va atinge de ea,
necurat va fi până seara.
15:20. Tot lucrul pe care se va culca ea în timpul necurăţiei va fi necurat şi tot
lucrul pe care va şedea va fi necurat.
TAINA PREOTIEI
- etimologic: gr. „Presbyteros” – batran al Templului
- pentru cei care vor sa se devoteze Magiei Cristice, care
vor sa se puna in slujba Sacrelor Amenuri
- Sacramentul Preotiei este relationat cu Tipheret
- Preotia Euharistica a fost instituita la Cina cea de Taina,
primii initiati care au primit-o: apostolii
- Apostolii au putut apoi sa unga alti initiati
- Pentru a ajunge Sacerdot (Preot) este nevoie ca sa fi
implinit celelalte sacramente, deci si Casatoria
- La ortodocsi inca se mai respecta acest lucru
- Sacramentul Preotiei se exprima prin 3 moduri:
o Preotia lui Yesod: Magia Sexuala
o Preotia lui Hod: Magia Ceremoniala (Naturala sau
Rituala)
o Preotia lui Netzach: Magia Ermetica
- In ortodoxie Magia Ceremoniala este cea mai importanta
- Sacerdotul trebuie sa fie cast si sa practice Magia Sexuala cu Preoteasa lui (de aceea se
casatoreste)
- Pentru a putea acumula energie sexuala necesara Magiei, Sacerdotului Ortodox ii este
interzis sa aiba contact sexual cu 3 zile inainte de Magia Liturgica sau orice Sarbatoare
Cristica sau Isiaca
- Bineinteles, slujeste si ca siguranta pentru a nu transforma Marele Magisteriu intr-o
practica de magie neagra, in cazul in care Sacerdotul a fornicat (mai ales in prezent,
cand clerul nu mai are cunoastere initiatica)

Componenţii ordinelor mari ale clerului—episcopul, preotul şi diaconul—sunt hirotoniţi în

timpul Sfintei Liturghii de către episcop, care de obicei este asistat de câţiva preoţi. În
concordanţă cu învăţăturile ortodoxe, procesul hirotonirii începe cu comunitatea locală; dar
episcopul singur, care acţionează în numele bisericii universale, poate finaliza această
acţiune.
COMPONENTA CLERULUI IN ORTODOXIE

Ordinele mari Episcop | Preot | Diacon

Ordinele mici Subdiacon | Citeţ | Cantor | Acolit
Ordine dispărute Horepiscop | Exorcist | Paznicul uşii | Diaconiţa
Patriarh | Catolicos | Mitropolit | Arhiepiscop 
Titluri episcopale
 Episcop |Episcop vicar | Arhiereu vicar
Protopop | Paroh | Protosinghel | Sachelar 
Titluri preoţeşti
 Iconom | Iconom stavrofor
Titluri diaconale Arhidiacon | Protodiacon
Titluri monahale Arhimandrit | Stareţ | Egumen

Ordinele mici

Cântăreţ
Un cântăreţ, numit şi cantor sau psalt (în greacă,
ψάλτης, psaltis; în slavonă, Пѣвецъ, pievets), este o
persoană laică din ordinele mici care cântă
răspunsurile şi imnurile în timpul slujbelor bisericii.
În special în tradiţia bizantină, cântăreţul principal
însărcinat cu muzica din timpul slujbei se numeşte
protopsalt (προτοψάλτης), termen care se poate
referi la acest grad într-o catedrală sau chiar o eparhie
întreagă.
În prezent, rolul cantorului este îndeplinit în unele
tradiţii de cor. În această alcătuire, cantorul este
uneori considerat dirijorul corului sau persoana care
conduce cântările adunării.
În bisericile de tradiţie greacă (practică preluată în
parte şi în România), cantorii şi bărbaţii care cântă la
strană poartă frecvent o rasă.

Citeţ
Un citeţ, numit uneori şi lector (în greceşte,
αναγνώστης, anagnostis sau anagnostes; în slavonă,
Чтецъ, chtets) este unul din ordinele mici ale
Bisericii Ortodoxe, un ordin sub-clerical al cărui
membri sunt tunşi, ceea ce îl face deosebit, binecuvântat de episcop să citească citirile din
Apostol în timpul Sfintei Liturghii. El mai poate îndeplini rolul de cantor, catehet sau alte
roluri în parohie.
Acest rang este mai mare decât cel de paznic al uşilor (acum pe scară largă căzut în
desuetudine) şi mai mic decât cel de subdiacon. Rolul esenţial al citeţului este acela de a citi
pericopele din Vechiul Testament şi din Apostol din timpul Sfintei Liturghii sau altor slujbe,
la fel ca şi cântarea Psalmilor şi versurilor din unele antifoane. Există o slujbă specială pentru
tunderea citeţului, cu toate că în practica contemporană orice laic poate primi binecuvântarea
preotului pentru a citi. Rolul citeţului îl include şi pe acela de purtător de lumânări iar slujba
de tundere a citeţului precizează acest lucru.
În Biserica Rusă dinainte de reformele Patriarhului Nikon, exista un ordin mic adiţional
citeţului numit psalomşcik (în Slavonă Ѱаломщикъ), al cărui unuic rol era acela de a citi
catisma psalmilor, care era lungă, ceea ce le permitea citeţului şi cantorului să îşi menajeze
vocea. Aceste rang a supravieţuit în acele biserici care folosesc ritualurile pre-nikoniene:
rascolnicii (atât cei cu preoţi(popovţii) cât şi cei fără preoţi(bezpopovţii), acele parohii din
ROCOR sau din Patriarhia Moscovei. Rangul de psalomşcik a supravieţuit în cultul rus
nikonian, reformat ulterior, ca o alternativă, uşor arhaică şi cu nume ciudat la cantor.
Citeţilor li se permite să îmbrace o sutană, cu toate că mulţi o fac numai în timpul slujbelor.
În general, citeţii nu poartă haină sau veşminte clericale
Un citeţ este, în general, tuns de un episcop, cu toate că, în unele tradiţii, un protopop sau un
arhimandrit poate face tunderea cu binecuvântarea episcopului, dacă acesta nu este disponibil.
În comunităţile monastice, arhimandritul stareţ îi poate tunde pe acei călugări peste care este
pus.
În perioada de dinaintea tunderii candidatul trebuie să pregătească o sutană. În seara de
dinaintea ceremoniei, candidatul trebuie să participe la Vecernie şi după o cină uşoară începe
să se pregătească pentru Euharistie. În acest timp, el trebuie să fie deranjat de alte persoane
cât mai puţin şi să-şi petreacă timpul în rugăciune şi pregătindu-se pentru tundere. Candidaţii
căsătoriţi trebuie să se abţină de la relaţii conjugale în această perioadă. Ei trebuie să se
spovedească fie după Vecernie fie în timpul utreniei din ziua tunderii.
În ziua tunderii, după Doxologia Mare, dar înaintea troparelor de dinaintea Sfintei Liturghii,
candidatul este adus de asistentul episcopului în mijlocul soleei în faţa episcopului. El face
trei mătănii în faţa Sfântului Altar şi apoi se întoarce spre episcop şi îngenunchiază în faţa
lui.Episcopul îşi pune mâinile pe capul candidatului.

Subdiaconatul
Un subdiacon (sub-diacon sau ipodiacon) este cel mai înalt rang din ordinele mici ale clerului
Bisericii. Acest rang este mai mare decât cel de citeţ şi mai mic decât cel de diacon.
Rolul esenţial al unui subdiacon este să îl asiste pe episcop în timpul unei Sfinte Liturghii
arhiereşti (o Sfântă Liturghie în care este prezent un episcop care prezidează) la îmbrăcarea
acestuia, ţine cartea de slujbă, îi duce lucrurile, îi ţine dicherul şi tricherul etc. Există o slujbă
specială pentru hirotesia unui subdiacon, cu toate că în timpurile moderne un acolit sau un
citeţ poate primi binecuvântare de la episcop ca să se poată îmbrăca şi sluji ca subdiacon, fie
cu anumite ocazii, fie permanent. Motivul principal pentru aceste practici se găseşte în
canoane, adică în Canonul Apostolic 26, care interzice diaconilor să se căsătorească după ce
au primit hirotesia (la fel ca şi diaconii şi preoţii). Această ultimă stipulare a dus la rezervarea
acestei slujbe pentru candidaţii la preoţie, cu toate că aceasta nu este universală.
Cu toate că canoanele spun că subdiaconii nu se pot căsători după hirotesia în subdiaconat,
în practica modernă unele Biserici le permit să se căsătorească. (Ca şi în cazul altor canoane,
felul în care sunt aplicate diferă).
Subdiaconul este îmbrăcat în stihar, cu un orar legat în jurul mijlocului până peste umeri
(formând o cruce în X în spate), şi cu capetele atârnând în faţă, petrecute pe sub bucata din
jurul mijlocului. Ca şi citeţii, subdiaconilor li se permite să îmbrace o sutană, cu toate că
mulţi o poartă doar în timpul slujbei.
Când nu este prezent nici un episcop, un subdiacon va avea rolul acolitului, asistându-l pe
preot în timpul slujbei religioase în altar.
Subdiaconii sunt hirotoniţi în timpul Sfintei Liturghii imediat după "Binecuvântată este
împărăţia Ta", imediat ce tămâierea mare se încheie. După canoane, nimeni nu trebuie să se
mai căsătorească după ce a devenit subdiacon, dar practica s-a schimbat peste tot astfel încât
să permită subdiaconilor să se căsătorească după hirotonire.

Ordinele mari

Diaconia
Diaconul este al treilea şi cel mai mic grad al ordinelor mari ale clerului din Biserica
Ortodoxă, fiind după episcop şi preot. Cuvântul diacon (în greceşte διάκονος) înseamnă
servitor şi iniţial se referea la o persoană care servea/slujea la masă în comunităţile primilor
creştini.
Diaconul este ajutorul preotului şi episcopului în slujbele bisericii şi îi ajută la săvârşirea
tainelor. Totuşi, un diacon nu poate săvârşi slujbele de unul singur.
Cu binecuvântarea preotului sau a episcopului care slujeşte, diaconul conduce comunitatea
prezentă în rugăciunile colective şi citeşte din Sfânta Scriptură în timpul slujbelor. De
asemenea, el este responsabil de amenjările necesare în timpul slujirilor publice şi îi
atenţionează pe oameni la momentele necesare.
În plus, diaconul mai poate realiza şi alte sarcini legate de viaţa Bisericii, din când în când, cu
binecuvântarea şi sub îndrumarea preotului sau episcopului său.
Un diacon poate primi binecuvântare de la episcopul sau preotul său paroh să împartă Sfânta
Euharistie credincioşilor, fie din al doilea potir la Sfânta Liturghie obişnuită (atunci când
slujeşte un preot), fie la slujba numită obedniţa care se slujeşte atunci când preotul este
absent. Cu toate acestea, în niciunul din cazuri, diaconul nu sfinţeşte Sfintele Daruri de unul
singur.
Rangurile diaconilor

Din punct de vedere al Tainelor, toţi diaconii sunt egali între ei. Cu toate acestea, ei au rangul
şi slujesc în funcţie de vechimea de la hirotonire.
La fel ca în cazul episcopilor şi preoţilor, există diferite ranguri administrative printre diaconi.
Un diacon în vârstă al unei catedrale sau al unei biserici importante poate primi titlul de
protodiacon şi pretinde prioritate atunci când slujeşte împreună cu alţi diaconi. Diaconul şef
numit pe lângă persoana unui episcop este numit arhidiacon. Un diacon care este şi monah
este numit ierodiacon.
În Biserica Ortodoxă Română, conform Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii
Ortodoxe Române (art. 145 (4)), rangul de arhidiacon poate fi acordat de către episcopul
locului, „pentru activitate îndelungată şi deosebită”, diaconilor din clerul de mir. Această
distincţie îi dă dreptul de a purta şi cruce pectorală.
Etichetă

La ocaziile oficiale (de exemplu, în antetul unei scrisori sau când este prezentat un vorbitor),
adresarea politicoasă către un diacon se face cu formula "Cuviosul Diacon [Ioan]." Diacon
este adesea abreviat Dcn. sau Dn.
În situaţii obişnuite, de exemplu conversaţii uzuale, este adecvat să se facă referire la un
diacon cu formula "Diaconul [Ioan]." Este de notat că în anumite tradiţii se obişnuieşte ca
diaconii să fie apelaţi cu formula "Părinte"—de exemplu, "Părinte Diacon [Ioan]" sau chiar
"Părinte [Ioan]."
Diaconii nu pot binecuvânta, de aceea este inadecvat să ceri binecuvântarea unui diacon şi să-
i săruţi mâna. Binecuvântările sunt date doar de preoţi şi episcopi, astfel încât aceste
exprimări ale cinstei le sunt rezervate.

Preoţia
În timpul slujbei de hirotonire întru preoţie, un preot
conduce candidatul care apoi îngenunchiază şi îşi
pune capul pe altar. Episcopul îşi pune patrafirul şi
mâna dreaptă pe capul candidatului pentru a primii
Sfântul Duh. Întreaga comunitate prezentă la
hirotonire şi mărturiseşte lucrarea Sfântului Duh
spunând la unison "Vrednic este!" (în greacă
'Axios'). Episcopul dă veşmintele sfinte
proaspătului preot care apoi primeşte Sfânta
Împărtăşanie şi spune o rugăciune specială. Prin
hirotonire, oameni care au fost aleşi din rândul
credincioşilor sunt deosebiţi pentru slujbele
bisericii. Timp îndelungat, un candidat la preoţie va
urma cursurile unui seminar.
In Biserica Ortodoxă, este considerată persoana
înzestrată cu puterea de a săvârşi în parohia sa, în
virtutea hirotoniei şi a delegaţiei permanente primite
de la episcop, toate slujbele şi lucrările sfinte de cult, necesare în viaţa religioasă a parohiilor,
cu excepţia celor care alcătuiesc dreptul exclusiv al episcopului.

Un bărbat intră în rândul preoţilor prin Sfânta Taină a Hirotoniei, care este realizată doar
de un episcop. Însă este necesar şi acordul credincioşilor, astfel că la momentul potrivit,
membrii parohiei spun în cor cu voce tare Axios sau Vrednic este!. Înainte de a fi hirotonit în
taina preoţiei, candidatul trebuie să fie hirotonit întâi în treapta diaconiei.
Preoţii ortodocşi se împart în două grupuri distincte:
- clerul căsătorit (clerul secular, sau "de mir")
- clerul monahal.

În Biserica Ortodoxă un bărbat poate fi hirotonit după căsătorie, dar atât el cât şi soţia sa
trebuie să fie la prima căsătorie. Dacă rămâne văduv, el nu se poate recăsători şi continua să
fie preot.
În general, dacă un celibatar este hirotonit, el trebuie să devină monah pentru a-şi putea
păstra preoţia citare / referinţă critică necesară .
Un preot-călugăr este numit ieromonah.

În exerciţiul funcţiunii sale liturgice, preotul ortodox îndeplineşte un rol dublu: pe de o parte,
în virtutea harului sfânt primit de la episcop prin hirotonie, el este un slujitor al lui Dumnezeu,
un reprezentant sau continuator al preoţiei Mântuitorului, iar pe de alta el este un interpret,
delegat al Bisericii, adică al obştii credincioşilor pe care îi păstoreşte, fiindcă el se roagă nu
numai în numele său personal ci şi în numele credincioşilor şi pentru ei
Episcopia
Episcopul (gr. Επίσκοπος sau episkopos; lat.
episcopus), sau episcopatul ori arhieria, este prima şi
cea mai înaltă treaptă a clerului slujitor în Biserica
Ortodoxă. El este următor / succesor Apostolilor în
slujirea şi ocârmuirea Bisericii. Episcopii slujesc εις
τόπον και τύπον Χριστού (gr.: în locul şi ca
tip/imagine vie a lui Hristos) în Biserică.
Un episcop eparhiot este responsabil peste toate
parohiile din eparhia sa. Întreaga autoritate
sacramentală şi bisericească a clericilor dintr-o eparhie
(preoţi, diaconi, ipodiaconi, citeţi etc.) vine de la
episcopul lor. De aceea este este pomenit la fiecare
slujbă şi niciuna din sfintele slujbe nu poate fi săvârşită
în afara harului şi binecuvântării episcopului.

Candidaţii la episcopie sunt hirotoniţi de alţi cel puţin

doi episcopi. Veşmintele neliturgice ale episcopului
includ: camilafca şi epanokameloukion (voal) (care sunt
prinse împreună şi formează klobuk în tradiţia rusă),
împreună cu mantia, toate acestea fiind specifice
monahismului.

Arhiereul este hirotonit de mai mulţi arhierei (doi sau trei).

Atât practica ortodoxă, cât şi practica abuzivă a hirotonirii episcopilor, se sprijină pe Canonul
1 Apostolic, care spune că un episcop să fie hirotonit de doi sau trei episcopi [1]. Pornind de
la acest canon, atât în Biserica Ortodoxă cât şi în cea catolică, s-au propagat multe schisme.
Fiecare grupuscul schismatic a făcut eforturi să scoată ca din pământ doi sau trei episcopi ne-
caterisiţi, care să le hirotonească un altul, şi astfel să obţină "continuitatea apostolică", într-o
logică omenească, neteologică şi de cele mai multe ori perversă.

RITUALUL DE HIROTONIRE A EPISCOPULUI

Un episcop este hirotonit de doi sau trei dintre episcopii riverani (episcopii vecini scaunului
pe care îl va ocupa), care sunt de fapt delegaţi ai Sinodului mitropolitan (al regiunii, care are
în frunte un mitropolit sau un primat). Deci ceidoi sau trei episcopi nu participă la hirotonire
de voia lor, ci reprezintă:
semnul că acea hirotonie este cu binecuvântarea Sinodului în care episcopul urmează să se
integreze (căci nu există biserică şi preot şi episcop şi parohie ortodoxă dacă nu este
integrat/ă unui Sinod ortodox);
episcopii vecini erau de multe ori "locum tenens" (înlocuitor al scaunului episcopal vecin
vacant) şi cunosc situaţia locului şi adeseori erau implicaţi direct în alegerea noului episcop,
deci ei sunt trimişi şi pentru aceste motive (la care se adaugă motive de bună-vecinătate şi
iubire între episcopi, atât de importante pentru armonia lucrării ortodoxe).

SIMBOLURILE SACERDOTALE
 - cele 3 randuri de haine preotesti: CORPURILE SOLARE
- hainele exterioare sunt aurite: simbolul Solar al Cristosului
- Bastonul Patriarhal: Coloana vertebrala cu cele 7 chakre si cele 2 canale: Ida si
Pingala incolacite sub forma serpilor de lumina
- Crucea Pectorala: din argint pentru cei care nu au incarnat inca Cristosul si din aur
pentru cei care au ajuns la acest nivel
- Potcapul: simbolul muncii in Alchimie: cilindric daca Sacerdotul este casatorit
(Sfantul Graal) sau plat daca nu
- Icoana Maicii Domnului: semn al incarnarii Spiritului Sfant
- Icoana cu Sfanta Treime sau cu Cristosul: incarnarea Primului Logos
- Doar Patriarhul are haine albe: este purificat total si dezlegat de muncile alchimice: nu
mai are nevoie de Casatorie (a incarnat ambele aspecte: masculin/feminin – deci a
devenit „androgin” – ca si Elohim)

RITUALUL DE INITIERE MONAHALA

(primirea schimei sau a chipului celui mic, adic ă a mantiei)

Întrebare: De ce ai venit, frate (sau: sor ă) căzând la sfântul altar şi la aceast ă

sfântă însoţire?
Răspuns: Dorind viaţa pustniceasc ă, cinstite părinte.
Întrebare: Doreşti să te învredniceşti de îngerescul chip şi s ă fii rânduit în
ceata monahilor?
Răspuns: Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite p ărinte.
Întrebare: De bunăvoie şi din cugetul t ău te apropii c ătre Domnul?
Răspuns: Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite p ărinte.

Întrebare: Nu de vreo nevoie, ori sil ă ?

Răspuns: Nu, cinstite p ărinte.

Întrebare: Vei petrece în mănăstire şi în pustnicie pân ă la cea din urmă a ta
suflare?
Răspuns: Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite p ărinte.

Întrebare: Te vei păzi pe tine însuţi în feciorie , în întreaga

înţelepciune şi în cucernicie?
Răspuns: Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite p ărinte.
Întrebare: Vei păzi până la moarte ascultarea c ătre mai-marele tău şi către
fraţii cei întru Hristos?
Răspuns: Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite p ărinte.
Întrebare: Vei răbda toate supărările şi strâmtor ările vieţii celei monahiceşti,
pentru împ ărăţia cerurilor?
Răspuns: Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite p ărinte

Ieromonahul: Vezi, fiule (sau: fiică), ce fel de făgăduinţe dai

Stăpânului Hristos . Pentru că sfinţii îngeri sunt de fa ţă în chip nevăzut,
scriind mărturisirea ta aceasta, care -ţi va fi cerut ă la a doua venire a
Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, te pov ăţuiesc pe tine la via ţa cea mai
desăvârşită, după cum s-a arătat a fi viaţa Domnului, şi te înva ţă cele ce se
cuvine ţie să le primeşti şi cele de care se cade a fugi. Pentru c ă iată ai
socotit, fiule, să te apropii şi s ă slujeşti Domnului. Deci de voieşti a te face
monah, mai înainte de toate cur ăţeşte-te pe tine de toată
întinăciunea trupului şi a duhului , săvârşind sfin ţenie întru frica lui
Dumnezeu. Câştig ă-ţi smerită cugetare prin care moştean te vei face al
veşnicelor bunătăţi. Leapădă îndrăzneala obiceiului celui lumesc .
Ascultare să ai către toţi. Fără cârtire să fii în slujbele cele rânduite ţie. În
rugăciune să fii răbdător. În privegheri nu pregeta. În ispite nu te mâhni. În
postire nu slăbi; şi cunoaşte c ă prin rugăciune şi postire se cuvine a îmblânzi
pe Dumnezeu. În neputin ţe şi boli nu te împu ţina. Păzeşte-te dar şi de
viclenele gânduri; pentru c ă nu va înceta vr ăjmaşul să-ţi aducă aminte de
viaţa cea lumeasc ă şi să-ţi facă urâtă viaţa cea îmbun ătăţită. Deci se cuvine,
dacă ai început a călători pe calea ce duce la împ ărăţia cerurilor, s ă nu te
întorci înapoi; pentru c ă nu vei fi îndreptat întru împ ărăţia cerurilor.
Deci, să nu cinsteşti ceva mai mult decât pe Dumnezeu. S ă nu iubeşti nici pe
tată, nici pe mam ă, nici pe frate, nici pe cineva din ai t ăi, nici pe tine să
nu te iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu ; nici odihna sau
cinstea de orice fel ar fi . De sărăcie să nu te fereşti, nici de reaua
pătimire, nici de defăimarea oamenilor sau de altceva care
socoteşti a fi cu anevoie , că vei fi oprit de a alerga în urma lui Hristos. Ci
totdeauna să cauţi spre virtuţile celor ce au vie ţuit după Dumnezeu întru
nădejde. Şi să-ţi aduci aminte de to ţi mucenicii şi cuvioşii cei din veac, care,
cu multe sudori şi dureri şi cu nenum ărate sângiuiri şi moarte, au câştigat
acestea. Fii treaz în toate ; pătimeşte îndelung ca un bun ostaş pentru
Mântuitorul Hristos, Care, bogat fiind întru mil ă, pentru noi a s ărăcit,
făcându-Se ca noi, ca s ă ne îmbogăţească cu împărăţia Lui. De aceea se
cuvine ca şi noi s ă ne facem următori ai Lui şi pentru Dânsul toate s ă le
răbdăm, sporind în poruncile Lui ziua şi noaptea. Pentru c ă însuşi Domnul a
zis: « De voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine,
să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie »; adică să fie gata de-a pururea
până la moarte către împlinirea poruncilor Lui. Pentru c ă prin a fl ămânzi şi a
înseta şi a fi gol şi dos ădit şi batjocorit şi oc ărât şi prigonit şi de multe alte
întristări şi necazuri înconjurat, se închipuieşte via ţa cea după Dumnezeu. Şi
când toate acestea le vei p ătimi, bucură-te, zice Domnul; c ă plata ta mult ă
este în ceruri, întru Iisus Hristos Domnul nostru, C ăruia se cuvine slava în
veci. Amin.
Întrebare: Toate acestea le m ărturiseşti aşa în n ădejdea puterii lui Dumnezeu
şi te îndatorezi a st ărui în aceste f ăgăduinţe până la sfârşitul vie ţii cu darul
lui Hristos?
Răspuns: Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite p ărinte.
---urmeaza o rugaciune

Apoi cel rânduit tunderii îşi pleac ă capul, şi

ierodiaconul zice: Domnului să ne rugăm.
Cântăreţii: Doamne miluieşte.
Ieromonahul aşază deasupra capului lui cartea aceasta (Molitfelnicul) şi zice
în auzul tuturor aceast ă
--- urmeaza alte rugaciuni
Ieromonahul întinde mâna sa spre Sfânta Evanghelie, aşezat ă de mai înainte
pe un analog, înaintea icoanei Mântuitorului, şi zice:
Iată, fiule, Mântuitorul Hristos în chip nev ăzut stă aici de faţă. Vezi, că
nimeni pe tine nu te sileşte a veni la acest chip. Vezi, c ă tu de bunăvoie
voieşti logodirea marelui şi îngerescului chip.
Răspuns: Aşa, cinstite p ărinte, de bună voie.
Şi după făgăduinţă, zice ieromonahul c ătre dânsul: Ia foarfecele şi mi le d ă.

Iar el, luând foarfecele de pe Sfânta Evanghelie, le d ă în mâna

ieromonahului, sărutându-i mâna şi foarfecele. Dac ă sunt mai mulţi cei ce se
tund, împreun ă toţi le dau ieromonahului; pe care punându -le ieromonahul
iarăşi pe Sfânta Evanghelie, iar ăşi le iau ei şi le dau de trei ori.

Şi a treia oar ă dându-i-se foarfecele, ieromonahul zice iar ăşi:

Iată, din mâna Mântuitorului Hristos iei acest foarfece . Vezi, dar,
Cui te făgăduieşti, de Cine te apropii şi de cine te lepezi.
 
Apoi ieromonahul, ţinând foarfecele, zice:
Bine este cuvântat Dumnezeu, Care voieşte ca to ţi oamenii să se mântuiasc ă şi
la cunoştin ţa adevărului să vină, Cel ce este binecuvântat în vecii vecilor.  

Ieromonahul îl tunde cruciş , şi schimbându-i aici numele , zice:

Fratele nostru [sau: sora noastr ă (N)] îşi tunde părul capului său , în
numele Tat ălui, amin; şi al Fiului, amin; şi al Sfântului Duh, amin. S ă zicem
pentru dânsul: Doamne miluieşte.

Cămaşa
Îmbrăcat fiind cu cămaşa, ieromonahul apuc ă de mânecile cămăşii şi,
binecuvântând, zice:

Fratele nostru (N) se îmbracă cu haina veseliei , în numele Tat ălui şi al

Fiului şi al Sfântului Duh. S ă zicem pentru dânsul: Doamne miluieşte.  

Crucea
Ieromonahul ia crucea şi zice:
Fratele nostru (N, monahul) ia semnul Sfintei Cruci a Domnului Hristos pe
pieptul său, ca să se nevoiască cât îi va fi cu putinţă a-L urma şi în tot
ceasul a-şi aduce aminte de patimile, de scuip ările, de def ăimările, de rănile,
de loviturile peste obraz, de r ăstignirea şi de moartea Domnului Dumnezeului
şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care de bun ăvoie le-a răbdat pentru noi;
în numele Tat ălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Paramanul
Apoi ia iermonahul paramanul în mân ă şi binecuvântându -l, zice:
Fratele nostru (N, monahul) primeşte paramanul spre logodirea marelui
şi îngerescului chip ; în numele Tat ălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. S ă
zicem pentru dânsul: Doamne miluieşte.

Dulama (antereul, tunica lung ă)

Luând ieromonahul dulama şi o binecuvânteaza.

Brâul
Luând ieromonahul brâul, pe care -l binecuvânteaz ă, zice:

Fratele nostru (N, monahul) îşi încinge mijlocul său cu puterea

adevărului, spre omorârea trupului şi înnoirea duhului ; în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. S ă zicem pentru dânsul: Doamne
miluieşte.

Sandalele (papucii)
Binecuvântându -i, ieromonahul zice:

Fratele nostru (N, monahul) se încalţă cu sandalele spre vestirea

Evangheliei păcii ; în numele Tat ălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. S ă
zicem pentru dânsul: Doamne miluieşte.

Rasa
Luând ieromonahul rasa şi, binecuvântând -o, zice:

Fratele nostru (N, monahul) se îmbracă în haina mântuirii şi în platoşa

dreptăţii spre a se feri de toat ă nedreptatea, de toate gândurile
cele rele şi de cugetele voii sale , iar gândul morţii totdeauna să-l
aibă în mintea lui ; în numele Tat ălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Potcapul
Luând ieromonahul potcapul şi, binecuvântându -l, zice:

Fratele nostru (N, monahul) se acoperă cu coiful, nădejdea mântuirii ;

în numele Tat ălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. S ă zicem pentru dânsul:
Doamne miluieşte.

Mantia
Luând ieromonahul mantia şi, binecuvântând -o, zice:

Fratele nostru (N, monahul) ia mantia, logodirea marelui şi îngerescului

chip , spre îmbrăcăminte de nestricăciune şi de curăţire ; în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Camilafca
Luând ieromonahul camilafca şi, binecuvântând -o, zice:

Fratele nostru (N, monahul) a luat logodirea marelui şi îngerescului

chip ; în numele Tat ălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Metaniile
Luând ieromonahul metaniile şi, binecuvântându -le, zice:

Fratele nostru (N, monahul) primeşte sabia Duhului , care este cuvântul
lui Dumnezeu, spre rug ăciunea cea de tot ceasul c ătre Mântuitorul Hristos. C ă
este dator în toat ă vremea a avea în minte, în inim ă, în cuget şi în gura lui
numele Domnului Iisus şi a zice: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte -mă pe mine păcătosul. Să zicem pentru dânsul:
Doamne miluieşte .

Crucea
Luând ieromonahul Sfânta Cruce şi, dându -i-o în mână, zice:
A zis Domnul: De voieşte cineva s ă vină după Mine, să se lepede de sine,
să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie .

Făclia
Apoi ia ieromonahul o lumânare aprins ă şi zice:
A zis Domnul: Aşa s ă lumineze lumina voastr ă înaintea oamenilor, ca s ă vadă
faptele voastre cele bune şi s ă slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri.

VEşMINTE NE-LITURGICE

Anteriul (var. antereu) sau sutana sau reverenda: un veşmânt lung, ajustat pe corp, purtat pe
dedesubt, dar fără nasturi în față, precum cel roman. [1]
Rasa: Veşmânt lung, larg purtat pe deasupra. [2].
Crucea pectorală: În Ortodoxia slavă, în general, crucea pectorală[3] este însemnul
distinctiv al preotului; majoritatea preoților, în special din tradiția rusească, poartă o cruce
simplă, de culoare argintie (cel mai adesea dintr-un aliaj de cupru şi cositor); crucile de aur cu
pietre prețioase sunt conferite clericilor ca distincții speciale ; cea mai înaltă distincție care
poate fi acordată unui preot este dreptul de a purta şi o a doua cruce pectorală. În practica
grecească, crucea pectorală se acordă doar atunci când preotul este înălțat la rangul de
iconom, şi nu se face distincție între diferitele tipuri de cruce purtate. În practica românească,
crucea este o distincţie dată de episcop unei preot înălţat la rangul de "iconom stavrofor"
(purtător de cruce).
Scufia sau fesul: un acoperământ pentru cap, cu marginile moi; poate fi conic (stil rusesc)
[4] sau plat (stilul grecesc). În Biserica Ortodoxă Română, preoții poartă doar scufia. [5].
Potcapul ("camilafca"): un fel de pălărie tare;
poate fi cilindrică, cu o margine conică aplatizată în vârf (după stilul grecesc - purtată de
preoții căsătoriți)
sau plată, cu o margine mai mare în partea de sus (stilul rusesc) [7],
ori pur şi simplu cilindrică şi plată în partea de sus (stilul sârbesc). În tradiția românească,
preoții căsătoriți nu se disting de ceilalți prin veşmintele purtate.
Unele din aceste veşminte pot fi purtate în cursul slujbelor bisericeşti.

VEŞMINTE MONASTICE

Deşi nu toți monahii sunt propriu-zis clerici, şi aceştia

poartă anumite veşminte care îi disting de restul
credincioşilor.
Anteriul sau dulama: Haină lungă, purtată pe
dedesubt (a se vedea mai sus). Monahii îl poartă tot
timpul.
Brâul: spre deosebire de brâul preoțesc, este un fel de
curea confecționată din piele; monahii îl poartă tot
timpul, fiind astfel "încinşi cu puterea adevărului", spre
"mortificarea trupului şi înnoirea duhului"; brâul
monahal simbolizează mortificarea trupului prin asceză,
pentru că este făcut din pielea unui animal mort.
Pieptarul: un veşmânt scurt, fără mâneci, purtat peste
anteriu. [9]. Acesta poate fi purtat şi de către preoții
căsătoriți, dar de regulă aceştia nu îl poartă. Monahii îl
poartă tot timpul.
Rasa (sau giubeaua, cu un termen mai vechi): Haină
lungă şi largă, purtată pe deasupra (vezi mai sus). Monahii o poartă în timpul slujbelor
bisericeşti.
Scufia: a se vedea mai sus. Purtată de monahi în afara slujbelor bisericeşti.
Culionul : O bucată lungă, neagră de material care coboară spre spate, cu două fâşii
subțiri care vin în față (cam aşa).
Camilafca (epanokalymavchion sau epanokameloukion): un fel de văl lung, purtat peste
camilafca din practica grecească, fără să fie însă ataşat de aceasta [12]. În tradiția
românească, terminologia este puțin diferită: Termenii culion şi scufie sunt folosiți ca
sinonime, camilafca-potcap din tradiția greacă şi slavă este şi ea asimilată acestora. Astfel,
vălul purtat peste potcap (care în traducere literală ar însemna "peste camilafcă") a luat
numele de camilafcă [13].
Klobuk: un văl ataşat de potcap care coboară peste spate, este regula în practica slavă. Este
purtat de monahi în timpul slujbelor (practica slavă). În tradiția românească, acest văl se
numeşte tot camilafcă.
Mitropoliții din tradiția slavă poartă un văl alb şi o cruce ataşată de acesta [14], iar
arhiepiscopii poartă o cruce ataşată de vălul negru [15] [1].
Mantia: un veşmânt lung şi larg, dintr-un material plisat, "ca o îmbrăcăminte de raze", un
fel de pelerină bogată, purtat peste rasă, de regulă la slujbele bisericeşti [16].
VEŞMINTE LITURGICE

Pentru diacon:
Stihar: este o haină lungă până la pământ, amintind de veşmântul purtat la Botez; pentru
diaconi, stiharul este de regulă făcut dintr-un brocart bogat ornamentat [17].
Orarul: este o fâşie de pânză, purtată peste umărul stâng; în practica slavă, diaconii pot
primi dublul orar (un orar mai lung) ca o distincție aparte, care este purtat peste umărul stâng,
apoi înfăşurat în jurul pieptului şi adus înapoi în față peste umărul stâng; în practica
grecească şi românească, toți diaconii poartă orarul dublu.
Mânecuţe: un fel de manşete care se leagă cu şireturi; diaconul le poartă pe sub stihar
[18].

Pentru sacerdot:
Cruce pectorală (dacă are binecuvântare să o poarte);
Stihar: stiharul preoțesc este, de regulă, alb, şi dintr-un
material mai uşor decât cel al diaconului, eventual cu marginile
brodate;
Mânecuţe: ca şi ale diaconilor, numai că preotul le poartă
peste stihar;
Epitrahil sau patrafir: veşmântul preoțesc prin excelență,
purtat în jurul gâtului
Brâu: curea de pânză purtată peste epitrahil [20];
Felon: un veşmânt larg, de formă conică, fără mâneci, purtat
peste toate celelalte veşminte, mai scurt în față, pentru a facilita
mişcările preotului;
Bederniţa sau nabedernița: aparține tradiției slave; este
alcătuită dintr-o bucată de țesătură întărită, purtată pe partea
stângă, (dacă preotul a primit şi epigonation-ul, bedernița este
purtată pe partea stângă); aceasta este purtată ca o distincție
specială (nu de toți preoții);
Epigonatul: asemănătoare cu nabedernița, este în formă de diamant şi este întotdeauna
purtată pe partea dreaptă, trecută peste umărul stâng; este tot o distincție specifică a clerului;
în practica bizantină, indica preoții care aveau hirotesia de duhovnici.

Pentru episcop:
Crucea pectorală
Stiharul: precum cel al preotului;
Mânecuţele: precum cele ale preotului;
Epitrahil: precum cel al preotului;
Brâu: precum cel al preotului;
Sacosul: în locul felonului, episcopul poartă sacosul, un
veşmânt mai strâns pe corp, cu mâneci largi[21];
Epigonatul sau bedernița: este purtat de toți episcopii
Mitră: ca o coroană pe care o poartă episcopii pe cap în timpul
sfintelor slujbe [23];
Panaghia sau engolpionul - medalion, de regulă cu o
reprezentare a Maicii Domnului ținându-L în brațe pe
Cristos.Unii episcopi (între care întâistătătorii Bisericilor
autocefale) pot purta şi un al doilea engolpion;
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române poartă două engolpioane şi o cruce pectorală
Omofor: considerat a fi cel mai important dintre veşmintele episcopale, omoforul este o
fâşie largă de țesătură purtată de episcop în jurul umerilor [26];
Mantia: are forma unei pelerine care se încheie la gât şi la picioare; episcopul o poartă la
intrarea solemnă în biserică, înainte de Sfânta Liturghie.

ARHAISME IN CARTILE DE CULT

bold - ac, vârf ascuţit (de lance, de exemplu) ; provine din: sl. bodli "spin" ; bg. bodilo
"ac, vîrf ascuţit" (exemplu: "Boldul morţii s-a tâmpit văzându-Te pe Tine,
Mântuitorule" - în cântările punerii în mormânt a Domnului Iisus Hristos - Prohodul
Domnului)

cercare - experienţă (exemplu: "Prin cercare dumnezeieştile taine învăţându-te" -

Paraclisul Sf. Siluan Athonitul)
chinovie - mănăstire (cu viaţă de obşte, de obicei); exemple: "Chinovia Cernicăi"
(nume loc); "chinovia Avei Serida, aproape de Gaza" (nume stareţ)
a (se) clăti - a (se) clătina (din sl. klatiti "a scutura") : "Pentru că a întărit lumea, care
nu se va clăti." (Psalmi 92, 2)
cocon - copil sau tânăr de neam bun (de exemplu, pentru cei trei tineri din cuptorul de
foc - cf. 17 decembrie)
D

diortosire - corectarea şi adaptarea unei traduceri preexistente a textului Sfintei

Scripturi sau ale scrierilor Sfinţilor Părinţi. Literal, a diortosi înseamnă "a îndrepta".
dreptar: îndrumător, linie de conduită sau model de urmat. Termenul este folosit (de
puţine ori) în Noul Testament. În Epistola către Romani (2, 20) Apostolul Pavel spune
că "Legea este dreptarul cunoştinţei şi al adevărului", iar în II Timotei 1, 13: "Ţine
dreptarul cuvintelor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, cu credinţa şi iubirea
care e în Hristos". Se vorbeşte şi de "dreptarul credinţei" (Epistola către Galateni 6,
16), care este Crezul (kerigma) apostolic. Cei ce trăiesc "viaţa în Hristos" sunt
"făptură nouă", iar "câţi vor urma dreptarul acesta, pace şi milă asupra lor". Şi iarăşi,
de "dreptarul învăţăturii, căreia aţi fost încredinţaţi" (Romani 6, 17), dreptar al
învăţăturii, adică modelul de urmat dreapta învăţătură.

faţă - chip, persoană, ipostas (cel trei "feţe" ale Sfintei Treimi)
felon - veşmânt liturgic al preotului: v. Felon

gonaciu - prigonitor, asupritor, cel care persecută

H

hvalite - (sl.) laude (în imnografia slujbelor ortodoxe)

învârtoşat - împietrit, încăpăţânat, încrezător în puterea sa proprie (derivă din "vârtos"

- a se vedea la litera "V", "vârtute"); exemple: "s-a învârtoşat inima lui Faraon" (Ieşire,
7); "s-a învârtoşat inima poporului acestuia" (Luca 8)

lin (pl. linuri) - teasc pentru stors [strugurii, de obicei]

mâneca, a (vb.) - a pleca de cu bună dimineaţă spre o ţintă anume, (fig.) a se grăbi
spre, (fig.) a alerga spre o ţintă anume; exemplu: "Să mânecăm cu mânecare adâncă"
– se cântă la Paşti
mânecare - dimineaţă, dis-de-dimineaţă, în zorii zilei, cu noaptea în cap, când mijeşte
ziua
mironosiţă - din slavonă, o femeie purtătoare de mir
mişel - lipsit, de condiţie modestă, sărac, nevoiaş [din latinescul misellus]
Moisei - precum numele localităţii "Moisei" din Maramureş, este numele proorocului
Moise în slavoneşte
mozavirie - calomniere, ponegrire, bârfă, bârfeală, bârfire ; exemplu: "Nu mă da pe
mine mozaviriei şarpelui"
muncă (pl. munci) - chin [chinuri muceniceşti, de obicei; sau, uneori, ascetice, în
sensul de osteneală: "s-a supus pe sine la munci" etc.]

năimi, a (vb.) - a angaja, a tocmi pentru o muncă plătită [din slavonescul naimu]
nemernic - străin, venetic, pribeag, pripăşit; exemplu: "Nemernic sunt eu pe pământ."
[din slavonescul namĕrĩnŭ - "care vine"]

obraz - chip, faţă, dar uneori chiar "personă" (din sl. obrazŭ)
ostrov - insulă (sau, mai rar, peninsulă, cum ar fi Muntele Athos) [din slavonescul
ostrovŭ]

panihidă - slujba parastasului sau cartea de slujbă ce cuprinde slujba înmormântării şi

alte slujbe de pomenire a morţilor. v. Panihidă
patrafir - veşmânt purtat de preoţi la toate slujbele bisericeşti. V. Epitrahil.
peasnă - din slavonescul pesna, "cântare" sau "odă" - un fel de cântare bisericească
formată din şase-nouă tropare, având ca model de intonare primul tropar din şir,
irmosul.
podoabă - asemănare ("aspect corespunzător", "înfăţişare cum se cuvine").
Slavonescul podobije este traducerea termenului grecesc ομοιωσις (şi a latinescului
similitudo, Imago Dei), folosit în Cartea Facerii în expresia care spune că omul a fost
creat după "chipul şi asemănarea" lui Dumnezeu.
podobie - cântare liturgică specifică imnografiei ortodoxe - v. Podobie
predanie - tradiţie, datină.
praznic - sărbătoare bisericească. V. praznic.
privelişte - arenă (arena de circ unde au murit mucenicii, de exemplu)
prochimen - vers liturgic sau pasaj scriptural cântat sau citit înainte de citirea
Apostolului. Poate servi ca introducere la tema citirii din zilele de sărbătoare. V.
prochimen.
prost (sl. prostŭ) - simplu; nevinovat; curat; blând; fără de răutate; fără ştiinţă de
carte (în funcţie de context ; de exemplu: avva Pavel cel Prost - i.e. "cel Simplu",
ucenicul Sf. Antonie cel Mare, v. Patericul egiptean; "Fiţi înţelepţi ca şerpii şi proşti ca
porumbii" - Matei 10, 16, în Noul Testament de la 1818)

R
rost - gură; exemplu: "cu rostul tău de aur grăind..." (despre sfântul Ioan Gură de Aur)
rărunchi - rinichi (lit.), dar în limbajul Bibliei e folosit în sens figurativ: "a-şi încinge
rărunchii" (a fi pregătit şi hotărât pentru ceva), "a striga din rărunchi" (a striga din
toată fiinţa) - "rărunchii" în antropologia veche fiind consideraţi ca sediu interior al
vitalităţii şi sensibilităţii.

sărman - orfan, de unde: sărac, amărît. Forme variabile învechite/arhaice: săriman,

sîrman, suruman, Mold. sîr(u)man, siriman, suriman, Trans. sără(i)man. Sl. siromachŭ
‹ gr. χειρομάχος (Cihac, II, 326; Giurescu, R. Istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb., cr.
siromah, cu schimb de suf. -man. - Der. sărmănesc, adj. (înv., de sărman); sărmănie,
s.f. (înv., sărăcie). - Cf. siromah.) - cf. DER
slavoslovie - laudă lui Dumnezeu, doxologie [din slavonescul slavoslovije]
soartă - "moştenire", "stare" (dar şi "sfârşit") : "Şi ne dă nouă parte şi soartă cu toţi cei
ce se tem de Tine întru adevăr şi păzesc poruncile Tale" (rugăciune la Utrenie). [din
latinescul sors, -tis]
sobor - sinod, dar şi "soborul mănăstirii" (adunarea vieţuitorilor dintr-o mănăstire),
sau (mai vechi) orice fel de adunare. [din slavonescul sŭborŭ]
stih - vers, verset (din Sfânta Scriptură, cel mai adesea)
stihar - veşmânt liturgic al clerului - v. Stihar
stihiră - tropar, cântare liturgică/imnografică - v. stihiră
svetlina - literal în slavonă (rusă, bulgară etc.) înseamnă "lumină", în imnografia
ortodoxă este o stihiră particulară, care se numeşte şi luminândă

tâmpi, a se (vb.) - a se toci, a se ştirbi (exemplu: "Boldul morţii s-a tâmpit văzându-Te
pe Tine, Mântuitorule" - în cântările punerii în mormânt a Domnului Iisus Hristos)

Ţarigrad - Istanbul (var. Istambul), Constantinopol

vârtute - tărie, putere (scris uneori din greşeală "virtute": "Domnul este vârtutea mea",
iar nu "Domnul este virtutea mea"); "vârtute" sau "vârtos" (tare, puternic) sunt vechi
termeni de origină latină în limba română, proveniţi din latinescul virtus = putere
(care şi el la rândul lui derivă din latinescul vir-i = bărbat, ca în neologismul "viril")
vetreală - velă, pânza corabiei, sau chiar corabia însăşi
viers - glas, glăsuire, voce, timbru al vocii, melodie, cântec [Variabil popular: ghiers -
din latinescul versus]
voievod - "mai-mare", conducător, în forma generală; uneori traduceri mai specifice
pot să apară
PRINCIPALELE SARBATORI
(PRAZNICELE IMPARATESTI)
Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe sunt cele mai importante sărbători ale anului
liturgic. În timp ce numeroşi sfinţi şi evenimente au importanţă în anumite zone, întreaga
Biserică sărbătoreşte toate cele treisprezece sărbători aflate deasupra tuturor celorlalte,
Sfintele Paşti şi cele Douăsprezece Praznice Împărăteşti. Acestea sărbătoresc şi ne
reamintesc prezenţa istorică a Mântuitorului şi a Maicii Sale aici pe pământ, printr-o serie de
doisprezece evenimente cele mai importante.
Dintre acestea, şapte sunt praznice în onoarea Domnului nostru Iisus Hristos iar cinci sunt în
onoarea Maicii Domnului, împreună constituind cele Doisprezece Praznice Împărăteşti.

8 septembrie, Naşterea Maicii Domnului

14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci
21 noiembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
25 decembrie, Naşterea Domnului (Crăciunul)
6 ianuarie, Teofania, Botezul Domnului
2 februarie, Întâmpinarea Domnului
25 martie, Buna Vestire
Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, Duminica Floriilor
Patruzeci de zile după Paşti, Înălţarea Domnului
Cincizeci de zile după Paşti, Pogorârea Duhului Sfânt
6 august, Schimbarea la Faţă
15 august, Adormirea Maicii Domnului
 POSTUL
IN
ORTODOXIE
Postul (sl. пост) este înţeles în general ca o practică de abţinere de la anumite mâncăruri, în
anumite zile ale săptămânii (miercurea şi vinerea) sau pe perioade mai lungi stabilite de
Biserică, posturile (şi însemnate în calendarul bisericesc). Totuşi, si in Ortodoxie se stie ca
postul este şi o practică de nevoinţă sufletească şi atenţie sporită,. Postul include reţinerea de
la gânduri şi fapte rele şi de la relaţiile conjugale.

Este, ca si in celelalte culturi serpentine, un sacrificiu care se face pentru

plata datoriilor sau pentru primirea de forte Cristice.
In prezent postul in Ortodoxie a ajuns sa se concentreze numai pe aspectul
alimentar.
Simbolurile carnii si al pestelui sunt interpretate acum ad-literam si se
considera ca postul alimentar trebuie sa elimine produsele de origine
animala.

Semnificaţia spirituală in Ortodoxie

Postul se însoţeşte cu rugăciunea, mulţumirea pentru toate şi spovedania, pregătind persoana

în întregul ei pentru sărbătoarea care urmează, ca în cazul unui atlet care îşi pregăteşte
corpul, mintea şi sufletul. Postul este similar felului în care creştinii ortodocşi speră să fie
bine pregătiţi pentru cea de-a doua venire. Din acest motiv, în timpul perioadelor de post nu
se fac nunţi. (Cf. Sfaturi Pastorale.) O parte foarte importantă a perioadei postului este
spovedania, deşi aceasta nu se limitează la perioadele de post.
Istorie şi tradiţie
Postul creştin îşi are originea în tradiţia iudaică a postirii. Însuşi Iisus Mântuitorul a dat
exemple de postire ucenicilor săi, cel mai important exemplu fiind cele patruzeci de zile în
deşert, la sfârşitul cărora a fost ispitit de diavol (Matei 4,1-11).
Tipuri de postire

Sunt două feluri de postire: postul ascetic şi postul total

Postul ascetic
Postul ascetic reprezintă abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi şi reducerea
substanţială a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului.
Postul ascetic se ghidează după reguli aplicabile monahilor. Aceste reguli nu au rolul de a fi
"sarcini anevoie de purtat" (Luca 11,46), ci sunt un ideal spre care trebuie să tindem. Urmarea
regulilor postului ascetic nu sunt un scop în sine, ci sunt mijloace spre perfecţiunea spirituală,
care este încununată cu dragoste şi ajutată de rugăciune.
Postul total, sau ajunarea

Postul total sau ajunarea (uneori numit, destul de nepotrivit, de altfel, "post negru") este
renunţarea totală la mâncare şi băutură pe o durată scurtă de timp (o zi sau două) fiind
expresia stării de pregătire şi aşteptare. În acest sens, ajunarea face parte întotdeauna din
pregătirea pentru unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăşanie.
În Postul Mare, în zilele de peste săptămână (luni-vineri), Biserica îndeamnă la ajunare până
seara. De aceea ritualul de împărtăşanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care
marchează încetarea ajunării. (a se vedea articolul despre Postul mare şi Liturghia Darurilor
mai înainte sfinţite).
Perioadele de post

Există zile special desemnate de post dar şi perioade mai lungi de post.

Zile de post
Toate zilele de miercuri de peste an, în afara celor notate cu harţi, pentru pomenirea vânzării
lui Iisus Hristos de către Iuda Iscarioteanul.
Toate zilele de vineri de peste an, în afara celor notate cu harţi, pentru pomenirea Răstignirii
Mântuitorului.
Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)
Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
Mănăstirile îi pomenesc pe îngeri în zilele de luni prin post.

Posturile de peste an sunt:

 Postul mare (sau Postul Sfintelor Paşti) - este perioada de şase săptămâni care precede
Săptămâna Patimilor şi care pregăteşte pentru marea sărbătoare a Sfintelor Paşti.
 Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel - variază de la un an la altul în funcţie de ziua
Cincizecimii: începe luni după Duminica Tuturor Sfinţilor şi se termină pe 28 iunie
(ajunul praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel).
 Postul Adormirii Maicii Domnului: 1 august - 14 august (ajunul praznicului Adormirii
Maicii Domnului).
 Postul Naşterii Domnului: 15 noiembrie - 24 decembrie (ajunul sărbătorii Naşterii
Domnului nostru Iisus Hristos) ]] (patruzeci de zile).
  Pregătirea pentru Împărtăşanie
Postul este parte componentă a pregătirii pentru Sfânta Împărtăşanie. Pe lângă post, mai sunt
necesare spovedania şi anumire rugăciuni, speciale pentru acest moment.
Înainte de Împărtăşanie nu se consumă nimic de mâncare sau de băut (nici chiar apă) de la
trezire până la primirea Împărtăşaniei. De asemenea, nu se consumă carne sau lactate până
după Vecernie în aceeaşi zi.
Orice persoană care doreşte să se împărtăşească trebuie să vorbească cu preotul care va sluji
pentru a vedea ce aşteptări are acesta referitor la împărtăşanie.
Deoarece preoţii şi diaconii care slujesc se vor împărtăşi, ei trebuie să ţină post complet
înainte de fiecare Liturghie slujită.
Excepţii
Rigoarea postului poate fi relaxată, dacă este necesar, atunci când creştinul este în călătorie.
În plus, se pot face excepţii atunci când se merge în vizită, deoarece accentul nu trebuie pus
pe aspectul exterior al pietăţii, ci mai degrabă pe acceptarea dragostei şi generozităţii
celorlalţi. Creştinii ortodocşi nu postesc în dauna sănătăţii lor. Postul este un mijloc nu un
scop în sine.
Cei care acum încep să postească este bine să îi ceară unui preot să îi sfătuiască înainte de a
începe să să postească.
Săptămâni de Harţi
După anumite sărbători, creştinii ortodocşi nu postesc miercurea şi vinerea, pentru a petrece
cu bucurie acea sărbătoare.
De la Naşterea Domnului până în Ajunul Bobotezei (din 25 decembrie până în 4 ianuarie)
Săptămâna de după Duminica Vameşului şi Fariseului (prima săptămână a Triodului)
Săptămâna luminată (săptămâna de după Sfintele Paşti)
Săptămâna Sfintei Treimi (săptămâna de după Pogorârea Duhului Sfânt)

Alimente
Postul alimentar se manifestă sub multe forme. În Postul Mare, miercurea şi vinerea, este cât
se poate de strict, evitându-se complet următoarele alimente:
 carne (orice are coloană vertebrală),
 lactate,
 ouă,
 ulei de măsline, de floarea-soarelui etc.
 vin sau alte băuturi alcoolice.

În plus, în Postul Mare, numărul şi mărimea meselor, dar şi numărul felurilor de mâncare
sunt reduse faţă de zilele obişnuite.
În unele zile de sărbătoare, sunt permise anumite alimente, de obicei peştele, mai ales atunci
când aceste sărbători cad într-o zi de post. Permisiunea pentru aceste alimente este trecută în
Calendarul Ortodox. Aceste permisiuni pot avea caracter universal sau local, eparhial

Simbolistica esentiala a postului:

INFRANAREA DE LA CARNE: postul sexual, infranarea de la dorinta carnale

DEZLEGAREA LA PESTE: permisiunea transmutarii sexuale
INFRANAREA DE LA BAUTURI ALCOOLICE: evitarea impresiilor egoice (otravitoare)
SIMBOLURILE EZOTERICE DIN TEMPLELE
ORTODOXE
Bisericile Ortodoxe sunt adevarate bijuterii conservate in forma excelenta, chiar timp de
secole. Simbolistica lor a fost pastrata cu strictete pana de curand.
Mănăstirile care sunt într-adevăr valoroase sunt cele care au mai multe secole. Unele s-au
păstrat extraordinar de bine, şi asta datorăm inteligenţei meşterilor care au reuşit să
colaboreze cu Mama Divina in aspectul ei natural într-un mod perfect. Exista mănăstiri pe
care timpul nu le poate distruge, singura forţă care o deteriorează este Omul. În interiorul
acestor mănăstiri găsim fresce care sunt adevărate capodopere.

Dacă unele mănăstiri sunt construite pe, sau sub stâncă, interiorul lor ne dă impresia că ne-
am apropiat de cer. În aceste locuri parcă Divinitatea pluteşte în aer şi este mai aproape de
acel loc şi de noi.
După cum vedem lumina pătrunde în
interiorul bisericii prin partea de sus.
Aceste contrucţii grandioase sunt
precum omul in care lumina încearcă sa
pătrundă dar întâmpină greutăţi,
rezistenţe. Lumina este ascunsă aşa cum
şi în interiorul nostru este ascunsă şi este

de datoria noastră să o eliberăm.

Totdeauna pentru a urca trebuie să coborâm. Acest lucru ne-a demonstrat inclusiv Iisus
Hristosul. Înainte de a urca la Tatăl, a coborât în infern. Pentru a reuşi să ne ridicăm din
noroi, trebuie să ne scufundam pentru a ne elibera de lanţurile mizeriei interioare.
Trebuie să muncim în mod intens cu noi înşine.

Psihicul nostru este precum această rocă dură. Trebuie să o prelucrăm, trebuie să învăţăm
să întoarcem orice circumstanţă în favoarea noastră, adică să reuşim să facem lumina ori
unde şi în orice situaţie.

Aici vedem cum un sfânt se luptă cu un

călăreţ, dar care se află sub pământ. În
spate este sprijinul Fiinţei, a Mamei
Divine, dar dacă vrem să dobândim
Coroana, este necesar să ne luptăm cu
ceea ce este sub partea vizibilă a
psihologiei noastre (Satan)
 Iona a stat 3 zile şi trei nopţi în
pântecele balenei. Sunt cele trei
calcinări ale alchimistului. Trebuie să
ne scufundăm în profunzimea
psihicului şi trebuie să recoborâm de
fiecare dată când dorim să urcăm
mai sus. Din moartea defectelor
psihologice se naşte ştiinţa adevărată,
papirusul înţelepciunii.

Această luptă cu Satan (Egourile, Păcatele,

Demonii roşii a lui Seth), este continuă. La
orice nivel ezoteric sunt tentaţii şi capcane.

Avem nevoie de multa voinţă pentru a

rezista acestei invazii de defecte care ne
distrug casa (corpul pe care îl avem).

Există o scară a valorilor, scara lui Iacob. Pe

această scara sunt suflete care urcă si sunt cei
care coboară. Tentaţii pericole sunt tot timpul. Coroana o primim doar la sfârşitul drumului.
Doar atunci suntem eliberaţi definitiv de pericole şi suferinţe.
Cei care pictau vechile manastiri erau bineinteles initiati
De aceea vedem Scara lui Iacob are, bineinteles 33 de trepte, pentru ca Focul Sacru urca prin
cele 33 de vertebre ale coloanei vertebrale in toate nivelele energetice (cele 33 de ani ai lui
Iisus Cristos, cele 33 de Initieri Masonice, etc.)

În această
luptă cu
Egourile
nu
suntem
singuri.
Fiinţa
noastră
ne ajută,
Mama
Divină

deasemnea ne sprijină. Dar este

nevoie de colaborarea noastră de a
ţine vasul în picioare. Atunci când
cineva ştie să folosească cele două
Egoul de multe ori poate să aibă înfăţişare blândă, de “înţelept”. Inclusiv din
aceste Egouri trebuie să scoatem conştiinţa reprezentată prin acest personaj mic,
si în poziţie mistică.
Egoul deşi uneori pare frumos şi util, este demonic şi se transformă în otrava
sufletului.

În mănăstirile Ortodoxe în mod normal pe

peretele din spatele altarului se pictează

Apocalipsa. Dacă vrem să ajungem la
sfârşitul drumului eliberării, trebuie să
trecem prin apocalipsă. Apocalipsa se poate
trăi în două moduri:
-cel colectiv
-cel individual
De a trăi apocalipsa în mod individual, intern, trebuie să o facem de bună voie. Din propria
voinţă. Moartea defectelor trebuie să o alegem în mod voluntar.
SFANTUL GHEORGHE HERCULE

FAT FRUMOS SI
BALAURUL CU 7
CAPETE:
- Mania
- Lacomia
- Gurmandismul
- Desfraul
- Invidia
- Lenea
- Mandria

Pentru a arăta munca dură pe care o are cel care vrea să

se elibereze, mulţi asceţi au săpat în piatră chilie, sau
chiar biserică. Reprezintă munca cu voinţa şi cu
„Piatra”. Lumina o primim doar daca o eliberăm din
interior. Aceasta biserica are trei încăperi şi inclusiv
turnul, care este săpat prin stâncă. Deasemnea în una
din încăperi apare steaua lui Solomon, la care se referă
initiatii, când ne spun că trebuie să coborâm în a noua
sferă pentru a ne elibera de Egouri.

CATACOMBA PALEO-CRESTINA:

Putem observa cele 3 forte primare ale Logosului Creator:

Binah, Chokmah, Kether (Tatal Fiul si Duhul Sfant) combinate cu
cele 3 forte de jos (Vointa, Mintea, Emotiile)
In mijlocul lor vedem inca un simbol sexual: Masculinul si Femininul in miscare – simbolul
care in Orient se numeste Yn-Yang

In Bisericile Ortodoxe se pastreasa Sacrul Simbol al Omniscientei Divine, ca in Scolile de

Initiere Antice (cum este Masoneria)

Aici apare Sfântul Mihail,

luptându-se cu demoni şi şerpi. În mâna
are în loc de spadă limbi de foc. Această
pictură este pe tavan şi la cei patru stâlpi
care îl susţin apar următoarele picturi

Religia, Speranţa, Justiţia, Caritatea.

Avem nevoie de aceste calităţi pentru a reuşi în lupta
cu noi înşine.

Trebuie să luptam cu bestia

interioară. Trebuie să învingem
acea prostituată interioară care
transforma orice ajutor Divin în păcat.
Cele şapte cupe trebuie să le
direcţionăm împotriva fiarei, şi să nu
ne închinăm în faţa lui, precum au făcut
mulţi „regi”.
Inevitabil, mai devreme sau mai târziu toţi vom fi judecaţi. Ni se vor pune în balanţă toate
valorile, atât cele pozitive cât şi cele negative.

Este interesant că atunci când

degenerăm pe plan psihic, cei
care ne duc în infern sunt chiar
îngerii. Asta pentru a ne ajuta să
nu devenim şi mai răi şi să ne
creăm şi mai multă suferinţă
nouă înşine. De asemenea
vedem cum aceste agregate
animalice consumă părţi din
corpuri umane.

Defectele ne consuma în fiecare

clipa în care colaborăm cu ele.
Ele sunt reprezentate in picturile
ortodoxe, exact asa cum sunt
percepute in lumile interne: sub
diverse forme animalice sau cu
figuri umane distorsionate
Daca nu ieşim cu bine din judecată, mergem în
infradimensiuni (Iad), în apocalipsa globală.
Persoane cu atitudini mistice, intenţii bune
deasemnea pot ajunge în infern daca nu îşi
dizolvă egoul. Trebuie să învingem pe cei trei
demoni, capeteniile legiunii lui Satan, care ne
devorează:
Pilat – mintea degenerata
Caiafa – reaua vointa
Iuda – dorinta animalica

Vasul intern şi arginţii niciodată nu trebuie să

le lăsăm pe mâna defectelor.
Putem observa cum pe cele două părţi ale
scării sunt aspecte total diferite. În cea din
dreapta sunt îngerii şi au o organizare perfectă.
Pe când în stânga sunt demonii cu o dezordine
evidentă. Ordinea şi disciplina sunt necesare pe
drumul eliberării.
Infernul este legat de Cristos. Dacă mergem pe

drumul lui Cristos trebuie să murim în noi înşine. Dacă nu ne corectam, Cristosul,
judecătorul suprem, ne trimite în infern. Persoanele din stânga sunt aşezate după un zid, care
îi protejează de defecte. Cei care sunt corecti sunt protejati de un zid, acest zid este din
manuscrise. Cel care vrea să fie protejat trebuie să urmeze doctrina Cristică şi să o studieze.
Avem o parte a Fiinţei care ne ajută tot timpul, pentru a ieşi din suferinţă, este Mama Divină.
Mama ne da diferite ocazii, în diferitele zodii (cele 12 semintii ale lui Israel), de a ne
perfecţiona şi de a ne elibera (cate 9 existente pentru fiecare zodie: 9*12 = 108)
Dupa cum observăm toate zodiile au o legatură cu simbolul apei. În fiecare existenţă avem
ocazia de a ne alimenta cu Apa Vieţii.

Mama Divină ne oferă Marele Arcan de a ne salva. Ea ne dă ştiinţa de a naviga pe apele

vieţii. Secretul Arcanului stă în cei doi Peşti, care o poarta pe Mama Divină. Doar cu acest
ajutor putem să eliminăm din Apele Vieţii agregatele psihologice.
In alte reprezentari, Sulful si Mercurul alchimic sunt reprezentati sub forma unor vulturi sau
dragoni uniti.

Cei doi vulturi sau dragoni uniţi

reprezintă forţele alchimice
masculine şi feminine necesare pentru
a realiza Piatra splendorilor sau piatra
filozofală. Dragonul reprezintă
sinteza focului dezvoltat în întreaga sa
amploare alchimică, ce face posibilă
dezintegrarea elementelor inumane ce
constituie Egoul animal, lăsând astfel
piatra curată şi strălucitoare.

Este un
simbol
universal pre-crestin imprumutat si de Scolile de Mistere ale ezoterismului crestin si prezent si
in reprezentari externe, cum este aceasta toaca din metal de la o manastire ortodoxa

Aceeasi reprezentare se gaseste si in China sau in Orientul mijlociu, ca si in picturile

alchimistilor medievali

Vasul sacru apare în picturile ortodoxe ca un obiect

de veneraţie. De obicei se crede ca se venerează Potirul
pe care l-a folosit Isus Cristosul. Prin această mărime
se doreşte ca atenţia noastră să fie îndreptată spre ea, şi
de a ne întreba ce reprezintă.
LEVITICUL Voi aşeza locaşul Meu în mijlocul vostru şi sufletul Meu nu se va scârbi de
26:11. voi.
LEVITICUL Aşa să feriţi pe fiii lui Israel de necurăţenia lor, ca să nu moară ei în
15:31. necurăţenia lor, spurcându-Mi locaşul Meu cel din mijlocul vostru.
15:32. Aceasta este rânduiala pentru cel ce are curgere şi pentru cel ce i se va
întâmpla pierderea seminţei, care-l face necurat

Aceste vase Sacre imense sunt pictate deasupra

altarului, cu Cristosul în interior. Trebuie să ştim să
ne alimentăm din vasul sacru, în care se află forţele
Cristice.

Evident ca vasul este în legătură cu Alchimia, zidul din spate

reprezintă cele trei canale, Ida, Pingala, Shushumna, cu cei
doi martori, şi în centru din vasul încălzit cu trei focuri se
naşte Cristosul.

Vasul cu apa şi focul sunt mereu împreună. Să ne aducem

aminte că trebuie să ne naştem din nou, prin foc şi apă.
Acest Potir în flăcări
reprezintă amestecul
perfect între cele
două elemente.
 Când cineva lucrează cu focul şi apa, în turnul interior, adică în
coloana vertebrală se naşte Focul Divin care ne dă Spada de foc, Spada
măiestriei.

Să ne aducem aminte
de faptul că Moise a
transformat bastonul în
Şarpe. În interiorul lui

s-a trezit Focul sacru, Focul

Divin.

Datorită acestui foc,

pe fruntea sa au
apărut coarnele de lumina. A devenit
mesagerul lui Dumnezeu şi reuşea să ajute în
mod profund poporul care îl urma.

În

aceste fresce se observă un simbol

interesant. Este focul trezit şi care aduce
Iluminarea. Deasemnea reprezintă
glanda pituitară şi pineală dezvoltate.
Pentru ca cineva să devină un adevărat
conducător al religiei, totdeauna trebuie să
aibă focul trezit. Observăm acest baston al
Patriarhului cu cei doi şerpi în vârf, sunt Ida si
Pingala cu care trebuie să se lucreze.
Deasemnea vârful este ascuţit şi se sprijină pe
sol. Este o lance cu care trebuie să lucrăm în
adâncime, în forja ciclopilor, în a noua sferă.
Deasemnea are şapte noduri, reprezentând
cele şapte chakre. În stânga este o pictură mai
veche, şi aici vedem cum o parte a bastonului
este acoperit cu un material pe care este
brodată figura Fecioarei Maria. Simbolizează
vălul Lui Isis, ermetismul în această ştiinţă a
regenerării. De asemenea este ajutorul Mamei
Divine în această muncă de a trezi focul
sacru.
La picioarele Scaunului Patriarhal se sprijină
pe doi câini, simbol al instinctelor erotice, şi

de faptul că le controlează. La nivelul

umerilor urcă doi şerpi-dragoni, care
sunt Ida şi Pingala cu care trebuie să se
lucreze. Deasupra capului sunt
porumbei, simbolizând recuperarea
stării inocenţei şi a forţelor Spiritului
Sfânt. Pentru a deveni preot ortodox
este necesar ca bărbatul să aibă
nevastă. Dar ce este interesant, este că
pentru a deveni Patriarh trebuie să fie
călugăr, adică să fi terminat muncile
alchimice, dupa care sexualitatea nu
mai e necesara. Pe toate scaunele
Patriarhului apare caduceul lui mercur
împreună cu crucea. Crucea este un simbol alchimic
şi cu care trebuie să lucrăm în caduceul nostru intern.
Doar aşa putem obţine coroana. Aici se află secretul,
acesta este cheia Autorealizării.

CRUCEA SI PENTAGRAMA IN
ORTODOXIE
Steaua Microcosmica, simbol ancestral al Autorealizarii si al Aspectului Feminin Cosmic
este prezent si in Ortodoxie
Stim ca Pentagrama cu varful in sus este simbolul Omului Autorealizat si al Mamei Divine

Cele 5 colturi reprezinta cele 5 aspecte ale Divinitatii in aspect Feminin:

- Mama Cosmica
- Mama Particulara
- Mama Moarte (Kali)
- Divina Kundalini
- Magiciana Elementala

Tot Divina Mama guverneaza si cele 5 elemente fundamentale:

- Eter (elementul originar)
- Aer (Vulturul)
- Foc (Leul)
- Apa (Ingerul)
- Pamant (Taurul)

De aceea pe cupolele Bisericilor, inconjurand

Cercul Cosmic al Mamei Divine (Care este ea
insashi Eterul – Akasha) se afla cele 4
reprezentari ale elementelor: Taur, Inger, Leu,
Vultur – corespondentii celor 4 evanghelisti

Stim ca acest Simbol Magic al Mamei Divine este

unul dintre cele mai puternice simboluri de
protectie, de aceea de nenumarate ori, in timpul
Magiei Liturgice, credinciosii descriu acest semn,
ca inchinare Divinei Mame
In Ortodoxie se numeste „inchinare” sau
„plecaciune” si se face de fiecare data cand este invocat Dumnezeu in aspectul lui feminin
(Maica Domnului)

Rugaciunile ortodoxe fata de Mama Divina sunt extraordinar de frumoase si cu un profund

continut ezoteric:

„Ceea ce eşti mai cinstită, Maică prealăudată, nu ne pricepem noi păcătoşii a te

lăuda cum se cuvine, însă nepricepându-ne, strigăm ţie: Bucură-te Maică Soarelui
Celui neapus, a ziditorului tuturor.”
„Ne rugăm ţie, ceea ce eşti cu totul lăudată, Stăpână a lumii, să ne izbăveşti pe noi
din primejdiile noastre, precum ai izbăvit din surparea casei pe pruncul femeii, celei
ce te cinstea pe tine.”

„Înviază-mă, Maică lui Dumnezeu, pe mine cel mort pentru fărădelegile mele,
precum ai înviat pe pruncul evreicei, celei ce te-a chemat pe tine în ajutor.”

Născătoare de Dumnezeu, strigăm către tine: Ceea ce ai născut pe Cel Slăvit în

Treime, roagă-te să ne mântuiasca de partea cea de-a stânga.”
 „Fecioară ai fost mai înainte de naştere şi în naştere iarăşi ai fost fecioară şi după
naştere iarăşi fecioară ai rămas; pentru aceasta te binecuvântăm întru toţi vecii.”
Pe Împărateasa cerului şi a pământului, care a născut neispitită de nuntă pe Hristos
Fiul lui Dumnezeu, şi pe care o laudă oştile îngereşti, lăudaţi-o şi preaînălţaţi-o întru
toţi vecii.”
„Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea
fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât
Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvantul L-ai născut, pe tine cea cu
adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.”

Plecaciunea fata de Mama Divina se face intotdeauna cand se rosteste stihul:

„PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”

Se descrie in timpul acesta Steaua Microcosmica, cu cele 3 degete unite, incepand cu coltul
din dreapta jos al celui care realizeaza asana, inchizand colturile pe accentele cantarii:

Semnul Crucii in Ortodoxie respecta simbolul arhaic al celor 3

Forte Logoice, numai ca se unesc in varfuri, simbolizand unitatea
celor 3 (Sfanta Treime, unica dar intreita in „Persoane”)
ARBORELE CABALISTIC
INFERNURILE