Opera literară Enigma Otiliei de George Călinescu a apărut în perioada interbelică (anul 1938) si este

primul nostru roman citadin modern, obiectiv, de tip clasic si balzacian. Enigma Otiliei, este un roman
realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, apartinând prozei interbelice. De asemenea, este un
roman social si citadin. Opera literară Enigma Otiliei este un roman, având o actiune amplă, desfăsurată
pe mai multe planuri, un conflict complex, numeroase personaje si este realizată o imagine amplă
asupra vietii. Enigma Otiliei este un roman realist balzacian prin prezentarea unor aspecte ale societătii
bucurestene de la începutul secolului XX, prin motivul mostenirii si al paternitătii, prin structura
simetrică, circulară, închisă, prin tehnica detaliului, importanta decorului, a vestimentatiei, a mijloacelor
de caracterizare, realizarea personajelor încadrabile în tipologii, veridicitatea, naratiunea la persoana a
III-a, cu focalizare 0 si viziunea "dindărăt”, narator omniscient si omniprezent. Tema romanului este
prezentarea unor aspecte ale burgheziei bucurestene de la începutul secolului XX, ceea ce determină
caracterul citadin si social al operei. Romanul prezintă formarea/maturizarea unui tânăr care, înainte de
a-si face o carieră, trăieste experienta iubirii si a relatiilor de familie. Titlul initial a fost ”Părintii Otiliei”,
întrucât fiecare personaj se comportă oarecum patern cu aceasta, determinându-i destinul. Sunt
prezente toate modurile de expunere, cu diverse trăsături si semnificatii: descrierea are functie
simbolică.

Sunt prezente toate modurile de expunere, cu diverse trăsături si semnificatii: descrierea are functie
simbolică si de anticipare; naratiunea este obiectivă si are functia de reprezentare a realitătii prin
absenta mărcilor subiectivitătii iar dialogul sustine veridicitatea. Romanul este alcătuit din 20 de capitole
iar prin tehnica planurilor narative paralele este urmărit destinul mai multor personaje: destinul Otiliei,
destinul lui Felix cât si destinul clanului Tulea. Secventele narative sunt prezentate prin alternantă, iar
succesiunea evenimentelor este redată prin înlăntuire. Un plan urmăreste lupta membrilor clanului
Tulea pentru înlăturarea Otiliei si obtinerea averii lui Costache. Cel de-al doilea plan prezintă destinul
tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele
său si trăieste iubirea adolescentină pentru Otilia Mărculescu. Autorul acordă interes si planurilor
secundare, pentru sustinerea imaginii ample a societătii citadine. Romanul este caracterizat de o
simetrie între incipit si final datorită căruia romanul are o strucutră circulară. Incipitul romanului realist
fixează veridic cadrul spatial si temporal al evenimentelor, prezintă principalele personaje, sugerează
conflictul si trasează principalele planuri narative. Finalul este închis prin rezolvarea conflictului si
prezintă, în mod simetric, acelasi cadru, însă într-un alt moment temporal (după aproximativ zece ani:
”după război”).

Actiunea romanului începe cu venirea tânărului orfan Felix Sima, la Bucuresti, în casa unchiului si
tutorelui său, pentru a studia medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creste în casa
lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intentia de a o înfia. Aglae o consider un pericol pentru
mostenirea fratelui ei. În expozitiune, realizată în metoda realist - balzaciană, sunt prezentate, cu
exectitate, principalele personaje, timpul si spatiul, ceea ce conferă veridicitate romanului realist.
Caracteristicile arhitectonice ale străzii si ale casei lui mos Costache sunt surprinse de "ochiul unui
estet”, din perspectiva naratorului specializat, desi observatia îi este atribuită personajului. Familarizarea
cu mediul, prin procedeul restângerii treptate a cadrului, este o modalitate de pătrundere a psihologiei
personajelor din acest spatiu, prin reconstruirea atmosferei. Strada si casa lui mos Costache sugerează,
prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretentia de confort si bun gust a unor locatari bogati si
realitate - acestia sunt inculti, zgârciti, snobi si delăsători. Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în
declin, care a avut cândva energia necesară pentru a se îmbogăti, dar nu si fondul cultural. Ajuns în
locuintă, Felix îl cunoaste pe unchiul său, pe verisoara Otilia si asistă la o scenă de familie: jocul de table.
Sunt realizate portretele fizice ale personajelor cu detalii vestimentare si fiziologice. Atmosfera sugerată
este neprimitoare, iar replicile Aglaei anticipează conflictul. Intriga se dezvoltă pe două planuri care se
întrepătrund: lupta membrilor clanului Tulea pentru obtinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu si
destinul tânărului Felix Sima.

Competiția pentru moştenirea bătrânului avar devine un prilej pentru observarea efectelor, în plan
moral, ale obsesiei banului. Bătrânul avar, bogat, din dorinta de a nu cheltui, nu asigură în nici un fel
viitorul Otiliei. Clanul Tulea urmăreşte succesiunea totală a averii lui, plan pus în pericol, ipotetic, de
înfierea Otiliei. Deşi are o afecţiune sinceră pentru fată, bătrânul amână înfierea ei, de dragul banilor şi
din teama de Aglae. Inițial într-un plan secundar, Stănică Ratiu urmăreşte să parvină, vizează averea
clanului Tulea, dar smulge in final banii lui moş Costache. El susține în fond intriga romanului, până la
rezolvarea din deznodământ. Planul destinului tânărului Felix, a formării sale, urmăreşte experienţele
trăite în casa unchiului său, în special iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar
nu ia nicio decizie, fiindcă dorinţa de a-şi face o carieră primează. Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după
moartea lui moş Costache îi lasă tânărului libertatea de a-şi împlini visul şi se căsătoreşte cu Pascalopol,
bărbat matur, care îi poate oferi înţelegere şi protecție. În epilog, aflăm că Pascalopol i-a redat cu
generozitate libertatea de a-şi trăi tinereţea, iar Otilia a devenit soția unui conte exotic; ea rămâne
pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă. La final, simetric, Felix se
întoarce pe strada Antim si revede casa lui Mos Costache, lăsată în paragină, amintindu-si de replica
bătrânului, acum adevarată :"Aici nu stă nimeni". Conflictul romanului se bazează pe relațiile dintre celor
două familii înrudite, cea a lui Costache Giurgiuveanu si cea surorii lui Costache, Aglae. Acestea
sugerează universul social prin tipurile umane realizate. Istoria moştenirii determină conflicte
succesorale iar rivalitatea dintre adolescentul Felix şi maturul Pascalopol.

Istoria moştenirii determină conflicte succesorale iar rivalitatea dintre adolescentul Felix şi maturul
Pascalopol pentru mâna Otiliei iscă un conflict erotic. Caracterul de frescă al romanului este dat de
prezentarea diverselor aspecte ale societătii burgheze: avaritia, lăcomia, parvenismul, cât si de
prezentarea unor aspecte ale familiei burgheze: relatia dintre părinti si copii, relatia dintre soti,
căsătoria. Construcţia personajelor este realizată prin tehnica balzaciană a descrierii mediului si
fizionomiei pentru deducerea trăsăturilor de caracter. Personajele reprezintă tipologii: mos Costache -
avarul sufletist, iubitor de copii; Otilia - cocheta; Felix - ambitiosul; Pascalopol - aristocratul rafinat, Aglae
- baba absolută si rea; Aurica - fata bătrână; Simion - dementul senil. Aceste tipuri realiste pornesc de la
caracterele clasice pe care realismul le preia. Tot un element clasic este si triunghiul amoros. Tehnicile
de caracterizare a personajelor utilizate sunt caracterizarea directă, realizată de narator încă de la
începutul romanului când ne dă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă si biografia personajelor
reunite la jocul de table cât si de personaje si caracterizarea indirectă ce rezultă din fapte,
comportamente, limbaj, vestimentație, relații între personaje. În opinia mea, Enigma Otiliei de George
Călinescu, este, datorită prezentării unor aspecte ale societătii burgheze de la începutul secolului cât si
prin realizarea personajelor încadrabile în tipologii, o creație originală, un roman fundamental al
literaturii române. Toate aceste trăsături – prezentarea unor aspecte ale societătii bucurestene de la
începutul secolului XX, motivul mostenirii si al paternitătii, structura simetrică, tehnica detaliului,
importanta decorului si a vestimentatiei, a mijloacelor de caracterizare si realizarea personajelor
încadrabile în tipologii, veridicitatea si naratiunea la persoana a III-a – conduc la concluzia că opera
literară Enigma Otiliei de George Călinescu este un roman realist balzacian, care se înscrie, prin valoarea
sa, în seria capodoperelor literaturii române.