Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena bunuri confiscate.
După trei sute de ani de chinuri şi ucideri, creştinii
Vreme de aproape trei sute de ani creştinii fuseseră prigoniţi de marii
împăraţi ai lumii, începând cu Nero. Hristos fusese răstignit, Apostolii (în
afară de Sfântul Ioan Evanghelistul) muriseră pentru credinţă; urmaseră apoi
mii de martiri. Cu toate acestea, Biserica creştină nu a putut fi risipită:
„Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan XVI, 33). După toate persecuţiile,
tot mai rămăseseră sute de episcopi, la anul 313 d.Hr.
Vremea persecuţiilor a încetat în secolul al IV-lea d.Hr., când prin
mila lui Dumnezeu a venit la conducerea Imperiului roman de Apus, iar
apoi şi de Răsărit, Sfântul Constantin cel Mare, ajutat şi de mama sa, Sfânta
Elena. Iar venirea lui la conducerea Imperiului s-a făcut printr-o minune de
la Dumnezeu, cum ne spun şi istoricii (Eusebiu de Cezareea). Astfel,
Imperiul roman din vremea aceea era condus în Răsărit de Diocleţian, ajutat
de ginerele său, Galeriu, capitala acestei părţi a imperiului fiind la
Nicomidia. Apusul imperiului era împărăţit de Maximian şi de fiul lui,
Maxenţiu, ajutat de Constanţiu Clor, tatăl Sfântului Constantin, capitala
fiind la Roma. Constanţiu supraveghea Galia, Spania şi Britania. Numai în
ţinuturile lui creştinii nu erau prigoniţi, ci socotiţi cei mai de seamă cetăţeni
ai Imperiului roman, deşi Constanţiu era de religie păgână.
Atunci când a murit Constanţiu, a venit în locul lui Sfântul Constantin,
care se închina pe atunci unui zeu al soarelui. Murind şi Maximian, a venit
în locul lui Maxenţiu, un vrăjitor periculos care nu iubea deloc pe creştini şi
care asuprea populaţia. Maxenţiu nu a mai vrut să împartă conducerea cu
Constantin şi a pornit război împotriva acestuia. Oastea lui Maxenţiu avea
150 000 de ostaşi, pe când cea a lui Constantin, doar 20 000. Constantin s-a
rugat Dumnezeului celui adevărat să îl ajute în luptă. Ca răspuns al
rugăciunii, Constantin a văzut ziua în amiaza-mare o cruce luminoasă
strălucind pe cer, pe care scria cu litere alcătuite din stele: „Prin acest
semn vei învinge". Sfântul nu a înţeles din primul moment ce înseamnă
această viziune, pentru că Crucea era şi un element de tortură a celor
răstigniţi. Dar noaptea i s-a arătat Hristos Însuşi, în vis, spunându-i să-şi
pună pe steagul de luptă semnul Crucii, căci aşa îl va birui pe Maxenţiu. Aşa
făcând, Constantin a biruit pe Maxenţiu la Roma, iar acesta s-a înecat în
anul 312 în râul Tibru. În acelaşi an, Constantin a devenit împăratul
Imperiului roman de Apus.
Bucuros şi uimit de ajutorul primit de la Dumnezeu în luptă,
Constantin a început să iubească religia creştină. De aceea, de cum a
ajuns împărat al Imperiului roman de Apus, a dat edictul de la Milan,
în anul 313. Prin acest edict (decret) a oprit prigonirea creştinilor şi le-a
dat libertate în imperiu. Tot prin acest act restituia creştinilor
lăcaşurile de cult confiscate în timpul persecuţiilor şi diverse alte
puteau să-şi manifeste credinţa în siguranţă. În timp, Împăratul Constantin a
dat şi alte legi care favorizau pe creştini: va scuti preoţii creştini de dări, va
declara oficial ziua duminicii ca zi de odihnă în imperiu (în 321), va scoate
chipurile zeilor de pe monede, înlocuindu-le cu semne creştine, va ridica
multe biserici, în tot imperiul. El va da şi legi care dovedeau inima sa bună:
uşurează sclavia, dă subvenţii de la stat pentru familiile nevoiaşe (care
ajungeau să-şi vândă copiii din cauza sărăciei), interzice tortura prin
răstignire, dă pedepse aspre pentru cei care furau copii etc.
În anul 324, Împăratul Constantin se luptă cu Liciniu, conducătorul
Imperiului roman de Răsărit, persecutor al creştinilor, şi îl înfrânge. În urma
victoriei, el devine împărat şi al Răsăritului. În acest fel, libertatea creştinilor
a cuprins întreg imperiul. În anul 325, Sfântul Constantin organizează la
Niceea prima adunare a episcopilor ortodocşi (primul sinod ecumenic),
pentru a lua măsuri împotriva ereziei lui Arie. Câtă schimbare se produsese:
împăratul Nero şi mulţi alţii ca el făcuseră din creştini torţe umane, hrană
pentru animale sălbatice, iar Constantin stă la masă cu episcopii lumii pentru
a întări dreapta credinţă!
În anul 330, Împăratul Constantin mută în mod oficial capitala
imperiului de la Roma la Bizanţ, o localitate de pe malul Bosforului, pe
care o numeşte Constantinopol (oraşul lui Constantin). De la numele acestei
localităţi, imperiul îşi va schimba şi el numele din „Imperiul roman" în
„Imperiul bizantin".
De ce a mutat Sfântul capitala de la străvechea Romă?
- Au fost mai multe motive, printre care unele de ordin strategic şi
economic. Dar principalul motiv era religios: Roma era plină de temple
idoleşti, pe când în Bizanţ Constantin a ridicat multe biserici şi a interzis
sacrificiile la zei. Tradiţia ne spune că Însuşi Dumnezeu l-a călăuzit să
aleagă noua capitală. Conform aceleiaşi Tradiţii, Sfântul Constantin a fost
botezat de episcopul Silvestru, în urma unui vis în care a fost îndemnat de
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel să se boteze, iar prin Botez a scăpat de boala
incurabilă a leprei.
Elena, mama evlavioasă a Sfântului Constantin, este cea care s-a
învrednicit de găsirea lemnului Crucii pe care a fost răstignit Hristos,
cea îngropată în dealul Golgotei (sau al Căpăţânii), alături de crucile celor
doi tâlhari răstigniţi. Cu mare greutate a aflat sfânta Crucea, iar pentru a o
deosebi de celelalte două cruci a fost nevoie de o minune de la Dumnezeu,
care a făcut ca Crucea Sa să învieze un mort. Tot Sfânta Elena e cea care a
zidit foarte multe biserici în Ierusalim şi în alte părţi ale imperiului.
Sfântul Constantin a murit la zece ani după moartea mamei sale, în anul
337, fiind amândoi sărbătoriţi de Biserică la 21 mai şi socotiţi „întocmai
cu Apostolii".