Blaga - EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII - Comentariu

1.
Tema poeziei o reprezinta modalitatea de cunoaștere a lumii care se poate realiza numai prin
iubire.

2.
Ideea poetica exprima atitudinea poetului filosof de a proteja misterele lumii prin metafore
revelatorii, prin imagini ce scot in evidenta atat opozitia filosofica intre rational si irational cat si
o diferenta intre gandirea rationala si cea poetica.
În poezia lui Blaga întâlnim două tipuri de cunoaștere:

 cea paradisiaca, de tip logic, specifica oamenilor de stiinta, avand ca scop dezlegarea
tainelor universului;
 cea luciferica, de tip poetic, avand ca scop protejarea tainelor universului, potentarea
misterului si transformarea acestuia intr-unul si mai mare.
Poetul afirma “Datoria noastra in fata unui mister nu este de a-l dezlega, ci de a-l transforma
intr-unul si mai mare” din care putem deduce ca Blaga este adeptul cunoasterii luciferice.
3.
Titlul textului reprezintă o metaforă revelatorie, lumea este percepută ca o corolă de minuni (o
imensă floare cu nestemate petale), pâlpâind de taine.
Crezul literar al poetului presupune că misterele trebuie adâncite, sporite ca să rămână
nesecate (eterne) surse de inspiraţie artistică.
Sintagma „eu nu strivesc” sugerează atitudinea eului liric care protejează misterele universului,
nu vrea să le distrugă prin descoperire.
Cuvântul „corolă” se poate referi la o coroană regală, simbolul bogăţiei, al măreţiei, iar prin
forma de cerc devine simbolul perfecţiunii, trăsături care devin atributele misterului. „Corola”
se poate referi şi la o coroană de flori, reprezentând frumuseţea, gingăşia, viaţa. Dar florile sunt
fragile şi asemenea misterelor pot fi distruse uşor prin descoperire.
„Corola” este o metaforă a operei artistice deoarece aşa cum se împletesc florile într-o coroană,
aşa se înlănţuie gândurile, sentimentele, alcătuind poezia, adică frumosul artistic, care are ca
izvor misterul. Datoria poetului este să protejeze acest izvor artistic pentru că odată distrus, nu
se mai poate reface. Cuvântul „minuni” legat de corolă reprezintă ceva frumos, admirabil şi
etern, de fapt creaţia care este peste tot şi este a tuturor - „a lumii”.

Titlul analitic ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” - înseamnă de fapt ”eu nu distrug tainele
universului”.
4.
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut al autorului, și anume
“Poemele luminii”, apărut în 1919 având ca simbol dominant lumina, definit ca „ars poetica”
modernă, definind cu anticipație concepția metafizică pe care o va detalia în lucrări filozofice 15
ani mai târziu.

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice,
interbelice alături de “Testament” de Tudor Arghezi si “Joc secund” de Ion Barbu.

5.
Opera citata se inscrie in curentul literar numit Modernism, initiat la noi in 1919 de Eugen
Lovinescu, avand ca doctrina ideea ca exista “un spirit al veacului” care impune procesul de
sincronizare intre literatura romana si literatura europeana, cunoscut si ca principiul
sincronismului.
Modernismul - curent literar constituit la sfârşitul secolului al XlX-lea, promovat în literatura
română de Eugen Lovinescu prin revista „Sburătorul”. Modernismul presupune atitudini
anticlasice, antiacademice, antitradiţionale şi anticonservatoare şi se bazează pe ruptura faţă de
trecut şi pe negarea valorilor din etapa anterioară. Modernismul se caracterizează printr-o
mare variaţie tematică, poeţii care se încadrează în această tipologie fiind preocupaţi în primul
rând de căutarea unor noi teme, de a da naştere unui nou limbaj poetic, care nu mai respectă
canoanele anterioare, de a evolua de la epic la liric şi de reducere la lirism. Modernismul
cuprinde toate curentele postromantice: simbolism, expresionism, constructivism,
suprarealism.
În literatura română expresionismul este reprezentat de Lucian Blaga, în mod deosebit în
volumul său de debut ”poemele luminii”, considerat „cartea setei de viaţă”. Pentru
expresionişti, creaţia artistică este expresia pură a trăirilor sufleteşti, eul creator dând lucrurilor
o expresie nouă, a unei raportări la absolut. Regăsirea esenţelor ameninţate de degradare,
revolta unei civilizaţii care uniformizează cultivarea mitului, scindarea subconştientului,
transpunerea neliniştii existenţiale în imagini puternice sunt câteva dintre trăsăturile creaţiilor
expresioniste.
Iniţial, critica s-a aflat în imposibilitatea de a încadra creaţia lui Blaga într-un curent literar,
întreaga sa operă fiind susţinută de sentimentul filozofic. Eugen Lovinescu l-a încadrat printre
modernişti, în timp ce G. Călinescu, în Jstoria literaturii romane de la origini până în prezent” îl
analizează în capitolul „Ortodoxiştii”. Sistemul filozofic al lui Blaga se desparte de ortodoxism,
întrucât lui Dumnezeu, el îi opune entitatea invizibilă numită „Marele Anonim”, misterioasă şi
necognoscibilă.

6.
Lucian Blaga a fost filosof, poet, dramaturg si traducator roman. Personalitate impunatoare si
polivalenta a culturii romane interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectiva prin
elemente de originalitate compatibile cu inscrierea sa la universitate.
7.
Structură:
În incipitul poeziei este reluat titlul, iar intentia eului liric este de a nu sugruma vraja, taina
lumii.
În prima strofa apar enumeratii semnificative precum “in flori, in ochi, pe buze ori morminte”,
care semnifica frumusetea, cunoasterea, sarutul si marea taina a mortii.
A doua strofa aprinde apozitia dintre “lumina mea” vs. “lumina altora”, aceasta corespunde
celor doua tipuri de cunoastere si anume luciferica si paradisiaca.
A treia strofa are o nuanta cauzala, exprimand atitudinea eului liric fata de tainele care se
realizeaza numai prin iubire.
Poezia are structură antitetică, organizată pe opoziţia „eu” şi „alţii”, adică poetul- artist şi omul
raţional. Metafora cunoaşterii luciferice este „lumina mea”, plină de sensibilitate şi perfecţiune.
Această cunoaştere se organizează pe succesiunea verbelor „nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc”,
„îmbogăţesc” şi „iubesc”. Cunoaşterea paradisiacă este metaforizată prin „lumina altora” care
„sugrumă vraja”, adică misterele sunt ucise prin raţiune, prin descoperire. în timp ce
cunoaşterea paradisiacă este lumina minţii, cunoaşterea luciferică este o lumină nocturnă (de
noapte), lunară, care îmbogăţeşte misterul, îl transformă în mister şi mai mare. Poetul recurge
la o comparaţie amplă prin care explică metoda lui de cunoaştere: aşa cum lumina lunii redă
doar conturul lumii reale, aşa şi poetul îşi sugerează doar sentimentele, gândurile prin poeziile
sale.

8.
Obiectul cunoaşterii este misterul, ilustrat în poezie printr-o varietate de metafore: „tainele”,
„vraja nepătrunsului ascuns”, „a lumii taină”, „întunecata zare”, „ne- nţelesuri”, „sfânt mister”
şi oferă o bogată sursă de inspiraţie pentru poet. Actul poetic se realizează prin iubire: „căci eu
iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. Aceste versuri reprezintă locul misterelor, al
surselor de inspiraţie: lumea vegetală, lumea umană, lumea sentimentelor şi cea a morţii văzute
ca o componentă a existenţei şi reprezentând eternitatea. Blaga priveşte moartea ca pe o
integrare în univers, astfel prin operele sale trăieşte etern.

9.
In text apar elemente de prozodie precum masura versurilor inegala, acest fapt fiind specific
poeziei moderne.
Versificaţia poeziei este modernă: versurile sunt inegale şi aritmice; se valorifică
ingambamentul ce constă în continuarea ideii poetice în mai multe versuri. Efectul expresiv este
mărit prin multitudinea metaforelor referitoare la mister respectiv prin organizarea antitetică a
ideii poetice.
„Mi se spune că poezia mea ar fi mistică, metafizică. Poezia mea este, în afară de orice intenţie,
aşa cum este. Aceasta fiindcă în general eu nu concep altfel de poezie.” (Lucian Blaga)

10.
In concluzie, datorita elementelor prezentate mai sus, putem afirma ca in opera citata apar
influente mitice si filosofice creandu-se astfel un caracter puternic reflexiv al limbajului.
Totodata opera se incadreaza in curentul literar modernism, interbelic.

Poezia este o meditaţie filozofică cu accente lirice, o confesiune (mărturisire) poetică pe tema
cunoaşterii, în care este ilustrată atitudinea poetului, care ocroteşte misterele pentru ca
acestea să rămână eterne surse de inspiraţie şi astfel cunoaşterea lumii se poate realiza prin
creaţie, prin poezie, prin iubirea misterelor.