Remedii

naturiste

1
PREFAŢĂ

Numărul mare al noxelor deversate în atmosferă de platformele industriale, ca şi

gazele de eşapament eliminate de maşinile din ce în ce mai numeroase, la care se
adaugă "nevinovatul" fum de ţigară, otrăvesc aerul şi sechestrează razele ultraviolete, cu
implicaţii grave asupra sănătăţii omului.
Civilizaţia modernă a schimbat şi ea profilul activităţii fizice prestate de om,
predispunându-l la sedentarism, factor de risc implicat în geneza multor boli. Aceeaşi
civilizaţie a modificat dieta omului, înlocuind din ce în ce mai mult hrana naturală cu
preparate rafinate, prelucrate termic, spoliind alimentele de proprietăţile lor vitale. Alături
de acestea, alcoolul, tutunul, excitantele, munca şi odihna dezordonată, alterează starea
de echilibru vital al organismului. Faţă de cauzele arătate mai sus, încercăm prin această
lucrare, să ajutăm pe cât posibil oamenii şi să-i determinăm, cu ajutorul reţetelor din
această lucrare, să-şi aline durerile lor.
Elaborarea acestei lucrări are la bază considerente de ordin practic. În acest scop
încerc să pun la îndemâna celor interesaţi o gamă largă de produse fito-terapeutice sub
forma cea mai simplă de preparare şi administrare: infuzii, ceaiuri, decocturi, macerate,
siropuri, tincturi, sucuri, vinuri, oţeturi medicinale, care pot fi preparate în orice gospodărie.
Prietene cititor, în această lucrare vei găsi ghidul farmaciei verzi în casa ta, fiind
scutit astfel să-ţi cheltui banii pe medicamentele elaborate prin sinteză de laborator,
aceasta şi datorită faptului că s-a constatat în timp că intoleranţa, efectele secundare sau
chiar accidentele medicamentoase sunt mai reduse în cazul terapiei cu produse naturale,
iar biodisponibilitatea pentru organism este mult mai ridicată faţă de acestea, decât faţă de
remediile chimioterapeutice. Utilizarea plantelor medicinale, ca unul dintre cele mai vechi
remedii cunoscute de om, şi-a îmbogăţit conţinutul. În zilele noastre, FITOTERAPIA
MODERNĂ (inclusiv aromoterapia), în sensul larg al acestei noţiuni, este tratamentul
bolnavilor cu ajutorul produselor farmaceutice obţinute din plante inferioare sau
superioare. Având la bază dezvoltarea fitochimiei, biochimiei, farmacodinamiei şi a tehnicii
farmaceutice moderne, fitoterapia este astăzi o nouă ramură a medicinii, în plină
dezvoltare şi ascensiune. Acest fapt explică numărul mare de produse farmaceutice care
au în formula lor plante sau principii active elaborate prin biosinteză de celula vegetală.
Iată numai câteva din cele mai uzuale produse farmaceutice româneşti care au în formula
lor plante sau principii active elaborate prin biosinteză de celula vegetală.
Vă sunt cunoscute denumirile următoarelor produse: CODAMIN, CODENAL,
COFEDOL, DIGITALINĂ, DISTONOCALM, ERGOMET, EXTRAVERAL, FASCONAL,
HIPAZIN, HIPOSERPIL, LIZADON, NEVROCALM, RENOGAL, SCOBUTIL, SIROGAL,
TUSOMAG, ULCEROTRAT şi altele.
De la început este necesară o precizare: fitoterapia nu exclude chimioterapia sau
celelalte procedee terapeutice. Aşa cum există excelente medicamente chimioterapeutice,
la fel există minunate remedii naturale elaborate de celula vie.
Terapeutica română modernă a devenit o ştiinţă interdisciplinară, ea presupune o
colaborare strânsă între medic, farmacist, chimist, fizician, biolog, matematician, psiholog,
inginer sau tehnolog, având un scop unic şi anume, găsirea şi aplicarea remediului cel mai
potrivit bolnavului.
Dispunând de procedee şi de o aparatură modernă de investigaţie, cunoştinţe
complexe şi de specialitate, produse farmaceutice eficiente, medicului îi revine rolul
principal în alegerea remediului terapeutic principal şi auxiliar.
Fitoterapia nu trebuie înţeleasă ca practică exclusivistă. Alături de ea există şi
produse chimioterapeutice bune şi verificate, la care se pot asocia produse de origine
animală, apicole, oligoelemente, enzime, hormoni şi altele.
În ceea ce priveşte fitoterapia este necesar să se sublinieze următoarele aspecte:
nu există un "panaceu universal", adică un remediu care să vindece toate bolile;

2
 să nu se apeleze la fitoterapie ca la o "ultimă speranţă", după ce chimioterapia şi
toate celelalte metode terapeutice au fost epuizate;
fitoterapia trebuie să se bazeze pe indicaţiile specialiştilor în acest domeniu,
deoarece ea presupune cunoştinţe complexe şi o pregătire superioară;
adresându-se în mare măsură bolnavilor cronici, presupune un tratament de lungă
durată, bine condus, cu respectarea în acelaşi timp a celorlalte indicaţii medicale.
Doresc ca prin această lucrare să aflaţi cât mai multe despre felul în care să vă
menţineţi sănătatea, să vă alimentaţi raţional, să vă păstraţi frumuseţea, să vă îngrijiţi
trupul, să vă salvaţi sufletul, să vă protejaţi copiii, să vă eliberaţi de complexe, să vă
petreceţi timpul liber în mijlocul naturii, care este un izvor de sănătate.
Vă mulţumesc anticipat pentru lecturarea acestor reţete şi recomandări.

PULBERILE DE PLANTE
Cunoscută şi aplicată practic de peste 5000 de ani, ştiinţa milenară a vieţii –
Ayurveda – ne oferă unele metode simple şi naturale, deosebit de eficiente, de utilizare în
scop terapeutic a plantelor cu proprietăţi vindecătoare. Una dintre acestea constă în
utilizarea plantelor medicinale şi aromatice sub formă de pulbere.
Majoritatea plantelor cu proprietăţi vindecătoare pot fi administrate sub formă de
pulbere. De fapt, această metodă nu este necunoscută. Spre exemplu, folosirea plantelor
condimentare, măcinate sub formă de pulbere, reprezintă o modalitate practică la care noi
facem adeseori apel, atunci când preparăm supe, ori alte mâncăruri, pe care le dorim să
fie cât mai savuroase şi plăcute.
Dacă ne gândim bine, este posibil ca nu de puţine ori să ne fi surprins gustând câte
puţin din pulberile multicolore de condimente pe care la avem în bucătărie. Fie că este
vorba de binecunoscutele pulberi de piper ori de sare, fie că suntem atraşi de pulberile
aromate ale unor condimente cum sunt coriandrul, muştarul, boiaua, mărarul, leuşteanul
ori pătrunjelul, fie că ne dorim să gustăm pulberea aromată de scorţişoară, vanilie,
nucşoară, fenicul sau anason, ori că suntem captivaţi de pulberea de mentă, măghiran,
busuioc ori salvie, de fiecare dată când noi gustăm puţin din aceste pulberi aromate, ceva
deosebit, plăcut şi înviorător se petrece, atât pentru apetitul nostru, cât şi pentru pentru
simţurile noastre. Stârnind pofta de mâncare şi îmbunătăţind digestia, încântându-ne
simţurile şi mintea, pulberile din plante condimentare ne fac să descoperim care este
puterea vindecătoare ascunsă în ele.
Ori de câte ori ne dorim ca o mâncare să fie cât mai plăcută, savuroasă şi plină de
aromă, suntem motivaţi să presărăm puţin din câte una sau mai multe din aromele pe care
le ştim şi care ne plac. Uneori, curiozitatea ne împinge să punem câte puţin praf de vanilie
sau scorţişoară pe limbă, ori să mestecăm căteva bucăţele de frunze de busuioc, pentru a
anticipa aroma pe care ele o vor oferi mâncării în care le vom pune. Suntem adeseori
uimiţi şi totodată încântaţi de căldura, de savoarea, ori de aroma lor. Alteori, suntem tentaţi
să gustăm un pic de praf de frunze de mentă şi imediat ne cuprinde o răcoare plăcută şi
totodată o aromă împrospătătoare ne inundă atunci întreaga fiinţă.
În mod cert, aromele plantelor mărunţite sau măcinate luate cu măsură ne
îmbunătăţesc atât starea trupului, cât şi cea a minţii. Aşadar, de ce să nu ne gândim să
folosim această modalitate extrem de simplă - folosirea pulberii din plante - pentru a pune
în valoare, pe această cale, cât mai multe dintre plantele medicinale binefăcătoare, despre
care ştim că au certe proprietăţi vindecătoare?
În ştiinţa milenară ayurvedică sunt date nenumărate exemple de formule, unele
simple, altele mai complexe, care se bazează pe folosirea plantelor uscate sub formă de
pulbere, în scopul ameliorării şi vindecării unor dezechilibre, tulburări sau boli.
Pentru obţinerea pulberii unei plante este necesar să avem la dipoziţie câteva
plante uscate, de acelaşi fel, ale căror părţi utile au fost deja selecţionate, cum ar fi de
exemplu, rădăcina în cazul brusturelui, frunzele în cazul mentei, florile în cazul
muşeţelului, fructele în cazul anasonului, seminţele în cazul schindufului, mugurii în cazul
bradului. Pulberea de plante poate fi obţinută apoi cu uşurinţă fie cu ajutorul unui mojar, fie
3
cu ajutorul unei râşniţe electrice, măcinând fin părţile selecţionate, care au fost în pralabil
mărunţite. Pulberea obţinută se poate folosi imediat sau poate fi păstrată într-un recipient
închis, în vederea unei folosiri ulterioare.
Modalitatea de administrare a pulberilor este deosebit de simplă: o cantitate
cuprinsă între un vârf de cuţit şi o linguriţă de pulbere din plante este pusă sub limbă, este
apoi umezită uşor, eventual cu puţină apă şi după aceea pulberea este menţinută sub
limbă un interval de timp cuprins de regulă între 3 şi 20 de minute, în funcţie de plantele
folosite. Experienţa practică a dovedit că acest mod de administrare este deosebit de
eficient în ameliorarea rapidă a unui mare număr de stări de dezechilibru, pentru că, pe
această cale, sunt puse în valoare atât proprietăţile fizice ale plantelor, cât şi proprietăţile
subtil-energetice, invizibile, ale acestora, chiar dacă acest aspect este poate mai puţin
cunoscut de marea majoritate a oamenilor.
Iată în acest sens un exemplu. Dacă ne aflăm într-o stare de surescitare după o zi
agitată şi solicitantă, iar starea în care ne aflăm nu ne permite să adormim pentru a ne
odihni, putem alege câteva plante care ne ajută să ne redobândim liniştea şi pacea
interioară, cum sunt florile de tei, seminţele de mac, ori florile de sulfină. Pulberea acestor
plante poate fi combinată în proporţii egale, şi apoi ea va fi plasată şi ţinută sub limbă, timp
de 5-10 minute. Această formulă simplă are efect calmant, contribuind totodată la
reducerea tendinţelor către stări de insomnie.

RECOMANDARI

Se recomanda legumele crude, lactatele nefierte. Se merge si mai departe, la grija

de a nu omorî nici legumele. S-a descoperit stiintific ca plantele receptioneaza
agresivitatea omului si emana unde energetice negative, nocive pentru organismul
nostru. Nu rupeti brutal legumele, folositi doar frunzele marginale si, daca vreti si
radacinile, scoateti planta întreaga si lasati-o 1-2 ore sa intre în “adormire” si sa-si
neutralizeze radiatiile negative. Orice aliment are în el informatii de viata si de moarte. Un
aliment omorât si fiert are astfel de informatii de moarte care va omoara si organismul.
Fructele si semintele nu au nici o problema, fiind neutre. Daca se fierb, capata informatii
de moarte. Grâul încoltit nu este bun imediat dupa încoltire, deoarece s-a trezit la viata si
prin mestecare este omorât. De aceea, dupa încoltire, lăsaţi-l la o uşoară reuscare, să
treacă la “adormire” şi astfel este hrănitor.

POSTUL – cea mai firească terapie

Postul alimentar are virtuţi preventive, purificatoare şi vindecătoare

Postul, adică repausul alimentar complet sau parţial, este unul dintre tratamentele
cele mai vechi şi mai eficiente din câte există. Acesta depăşeşte ca putere de vindecare
toate celelalte procedee cunoscute, acţiunea sa dovedindu-se prin experienţă a fi nu
numai lipsită de orice pericol, ci chiar salvatoare în multe situaţii. Aceasta datorită faptului
că postul acţionează direct asupra cauzei bolii, ajungând chiar să o vindece, dacă postul
este ţinut suficient timp.

Principalele efecte ale postului sunt acelea de repaus al întregului tub digestiv, de
facilitare a unor procese şi schimburi interne, de eliminare a reziduurilor metabolice şi de
purificare a întregii fiinţe. Cercetări ştiinţifice recente arată că postul are inclusiv puternice
virtuţi antioxidante.

Când vorbim despre post ne referim, în principal, la postul negru, repausul

alimentar complet realizat într-un anumit interval de timp în care nu se mănâncă nimic şi
se bea doar apă. Postind o zi pe săptămână - aceasta fiind o frecvenţă optimă pentru
practicarea postului alimentar total - îi oferim corpului timpul necesar pentru regenerare şi

4
purificare. Folosirea apei, cel puţin 1,5 litri în 24 de ore, este obligatorie pentru a evita
deshidratarea corpului şi blocajul renal. Cei care se simt devitalizaţi în timpul postului sau
după aceea vor trebui să bea mult mai multă apă decât de obicei (chiar 3 sau 4 litri). Cel
mai bine este să ţineţi post începând din seara zilei precedente zilei de post şi ieşind din
post numai în dimineaţa zilei următoare – altfel spus, ziua de post nu se termină seara,
după 24 de ore de la ultima masă!

Acest tip de post este indicat drept cură de dezintoxicare, fiind terapia cea mai
puternică şi cu efectele cele mai rapide, atât pentru vindecarea trupului, cât şi a sufletului,
reprezentând deci o modalitate esenţială nu doar pentru vindecare, ci şi pentru
transformarea fiinţei umane. Practic, putem spune că postul acţionează la nivelul tuturor
structurilor fiinţei, începând cu cele subtile şi, prin rezonanţă, are efecte puternice şi la
nivel fizic.

Postul, un subiect la modă în lumea ştiinţifică

Postul alimentar, înţeles ca post negru, a ajuns în ultimii 5-10 ani să capteze
treptat şi atenţia cercetătorilor. Posibilele aspecte psihologice şi spirituale ale postului
alimentar reprezintă încă un mare mister pentru lumea medicală ştiinţifică, la acestea
concurând şi sărăcia modalităţilor actuale de cuantificare şi monitorizare a unor procese
mai puţin concrete. Deşi enigmele lui nu au fost încă elucidate complet, este unanim
acceptat că postul alimentar are un efect anti-îmbătrânire şi reduce riscul de dezvoltare a
unor stări patologice.

Ştiinţific, se atestă că omul poate trăi fără hrană până la 100 de zile, rezervele
interioare depozitate în organism pentru cazuri de nevoie fiind suficiente pentru a-i
întreţine viaţa, fără hrană din afară, pe toată durata unei boli obişnuite. Sunt numeroase
exemplele celor care au ţinut post negru timp de 40 de zile pentru a se vindeca astfel de
boli foarte grave ori pentru a se apropia de Dumnezeu.

Nutriţie şi longevitate

Legătura dintre tipul de nutriţie şi longevitate este menţionată încă de la

începuturile istoriei umanităţii. În antichitate, excesele alimentare erau considerate a fi
cauza tuturor bolilor, având în acelaşi timp reputaţia de a scurta viaţa, în timp ce
moderaţia în alimentaţie reprezenta una dintre „regulile de aur” ale oricărei strategii
terapeutice.

Un obicei tradiţional având drept scop menţinerea stării de sănătate, încă practicat
în Orient, este acela de a te „ridica de la masă pe jumătate flămând” sau altfel spus, cu
stomacul numai pe jumătate plin. Nutriţioniştii moderni subscriu la acest punct de vedere,
considerând supraalimentaţia ca unul dintre motivele apariţiei unor afecţiuni, inclusiv a
obezităţii.

Hrană pură şi hrană impură

Orice aliment, chiar dacă este natural, lasă în organism unele reziduuri. Atunci
cand mâncăm, organismul absoarbe ceea ce îi este necesar din mâncare, apoi încearcă
să se debaraseze de resturi. El nu poate face această eliminare eficient atunci când este
mai mereu supraîncărcat sau când – aşa cum este de cele mai multe ori cazul –
mâncarea pe care i-o oferim este greu digerabilă. Reziduurile se acumulează atunci în
diferite organe, dar mai ales în intestine, unde putrezesc, fiind astfel o sursă de
dezechilibru şi boală pentru întreaga noastră fiinţă.
Tradiţional, se vorbeşte despre hrană „pură” (cea care este benefică organismului
nostru din toate punctele de vedere) şi hrana „impură” (cea care ne dăunează, indiferent
5
de motiv). Aceste apelative nu se referă nicidecum la faptul că alimentele sunt spălate
sau curăţate, ci se referă la calitatea lor. Cum putem distinge hrana pură de cea impură?
Hrana care putrezeşte repede şi lasă multe reziduuri în organism nu este considerată
pură, chiar dacă este preparată din ingrediente bine spălate şi corect preparate. Un
exemplu de hrană pură îl constituie alimentele care rămân proaspete mult timp, cele care
sunt aproape integral absorbite de organism fără a lăsa decât puţine reziduuri, fructele şi
legumele coapte natural, care sunt pline de energie solară.

Corpul emite semnale care arată necesitatea purificării

Importanţa acţiunilor de purificare şi dezintoxicare este prea puţin înţeleasă şi pusă

în aplicare, astfel încât corpul este obligat adeseori să se ocupe singur de aceasta,
folosind „mecanismele de urgenţă”. Avem uneori din senin febră, ne curge nasul, apar
erupţii cutanate. Toate acestea nu reprezintă altceva decât mijloace naturale de purificare
la care organismul apelează când e forţat de împrejurări. Persoanele care au febră au
aproape automat tendinţa de a posti, adică nu simt nevoia să mănânce, şi acest lucru
este chiar salutar atunci, deoarece se ştie că procesele digestive duc la ridicarea
temperaturii corporale.

Este important să ţinem periodic o zi de post, mai ales atunci când remarcăm că
reziduurile eliminate prin intestine şi prin transpiraţie au un puternic miros neplăcut. Atunci
putem fi siguri că suntem ori urmează să fim bolnavi, chiar dacă boala nu s-a manifestat
încă, fizic sau psihic. Mirosul şi secreţiile corporale depind foarte mult de hrana pe care o
consumăm, dar şi de stările psihice prin care trecem. Dacă ne vom urmări cu atenţie, vom
observa că atunci când suntem anxioşi sau supăraţi, furioşi sau geloşi, mirosul corporal
se schimbă, devenind neplăcut. Mirosul unei persoane este revelator pentru starea sa de
sănătate şi, susţin iniţiaţii, chiar pentru nivelul ei de evoluţie spirituală.

Postul declanşează mecanismele de purificare ale organismului

Acţiunea naturală de eliminare a impurităţilor din organism poate fi însoţită la

începutul postului de unele fenomene mai puţin plăcute: pot apare dureri de cap,
palpitaţii, senzaţii de leşin. Toate acestea sunt de fapt semne bune, care arată că tocmai
ne eliberăm de o mare cantitate din impurităţile acumulate. Cei care se simt tulburaţi când
postesc sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie să ţină post. Atitudinea înţeleaptă în
această situaţie este aceea de a aştepta cu răbdare să se încheie acţiunea naturală de
eliminare a toxinelor. Este importantă încrederea în transformările binefăcătoare pe care
postul le va produce în fiinţa noastră. În scurt timp disconfortul va dispărea făcând loc
unei stări de bine şi de linişte interioară. Devenim mai uşori şi mai fericiţi. Aceasta pentru
că prin post se elimină chiar şi reziduurile karmice, adică urmele lăsate în fiinţa noastră
de greşelile pe care le-am săvârşit în această viaţă ori în cele anterioare, încălcând legile
universale ale firii.

Revenirea la alimentaţia obişnuită se face treptat

Pentru a menţine cât mai mult timp starea de bine pe care ne-o aduce postul e
bine să fim prevăzători şi în momentul revenirii la regimul alimentar obişnuit. La prima
masă după un post de 24 de ore cel mai bine e să mâncăm o salată de fructe sau legume
crude şi să evităm alimentele mai grele (lactate, uleioase) pe care le putem consuma
după 2-3 ore. Dacă postul (negru) este mai îndelungat, revenirea la alimentaţia obişnuită
trebuie făcută gradat, în acelaşi număr de zile cât a durat şi postul, începând cu supe
foarte diluate, în care s-au fiert anumite legume sau cereale (de obicei morcov şi orez).
George Bernard Shaw, celebrul scriitor englez care era adept al dietei vegetariene,
spunea: “Orice prost poate să ţină post, dar numai un înţelept reuşeşte să procedeze
corect la revenirea din post.”
6
 Un post negru mai lung de trei zile este bine să fie făcut sub supravegherea unui
medic naturist. Postul negru nu este recomandat persoanelor subponderale, cu o
vitalitate scăzută, hipotensive, cu carenţe grave de minerale şi vitamine. În aceste cazuri,
sunt de preferat curele cu sucuri de legume şi fructe.

Postul ca modalitate de transformare a fiinţei umane

De-a lungul istoriei civilizaţiei umane, postul alimentar a fost investit cu valenţe
curative nu numai în ceea ce priveşte corpul fizic, dar şi psihicul, sufletul şi chiar spiritul,
fiind un element central al majorităţii religiilor: creştinism, hinduism, budism, iudaism,
islamism etc. Practica postului alimentar, se afirmă în textele antice ale omenirii, te învaţă
autocontrolul global al fiinţei pornind de la supunerea şi educarea senzaţiei de foame.
Dacă învăţăm să ne abţinem de la hrana fizică învăţăm să ne abţinem şi de la
sentimente, gânduri şi tendinţe negative. Astfel ne redobândim ori ne păstrăm puritatea şi
libertatea.

„Şi nu uitaţi că fiecare a şaptea zi este sfântă şi închinată lui Dumnezeu. Timp de
şase zile hrăniţi-vă trupul cu darurile Mamei Pământeşti, dar în a şaptea zi sfinţiţi-vă
trupul pentru Tatăl vostru Ceresc. Şi într-a şaptea zi nu mâncaţi mâncare pământească,
ci trăiţi numai din cuvintele lui Dumnezeu. Şi fiţi toată ziua cu îngerii Domnului în
Împărăţia Tatălui Ceresc. Şi în a şaptea zi lăsaţi îngerii lui Dumnezeu să clădească
Împărăţia Cerurilor în trupul vostru, aşa cum voi munciţi şase zile în Împărăţia Mamei
Pământeşti. Şi nu lăsaţi mâncarea să tulbure munca îngerilor în trupul vostru în timpul
celei de-a şaptea zi. Şi Dumnezeu vă va da viaţă lungă pe Pământ, ca să puteţi avea
viaţă lungă în Împărăţia Cerurilor. Pentru că vă spun cu adevărat, dacă nu mai vedeţi nici
o boală pe pământ, veţi trăi veşnic în Împărăţia Cerurilor.” (Evanghelia Păcii după Ioan)

Corelaţii astrologice

Postul negru realizat într-o anumită zi a săptămânii ne pune în rezonanţă cu

influxul subtil astral al planetei care influenţează în mod predominant ziua respectivă.
Efectuarea cu regularitate a postului în aceeaşi zi a săptămânii duce în timp la asimilarea
în fiinţa noastră a aspectelor benefice corespunzătoare respectivei sfere de forţă şi
influenţă planetară. De exemplu: postul negru de marţea (zi aflată sub influenţa subtilă
planetară a lui Marte) amplifică masculinitatea şi ajută la eliminarea situaţiilor de viaţă ce
implică violenţa; postul negru ţinut miercurea (zi aflată sub influenţa subtilă planetară a lui
Mercur) permite obţinerea succesului material; postul negru de vinerea (zi aflată sub
influenţa subtilă planetară a lui Venus) favorizează asimilarea aspectelor ce ţin de iubire,
armonie, frumuseţe, pace lăuntrică şi fericire; postul negru de duminica (zi aflată sub
influenţa subtilă a Soarelui) solarizează şi purifică, arde karma negativă acumulată,
favorizează apropierea de Dumnezeu. Pentru a ajunge la efectele dorite este necesar să
ţinem post cu regularitate în aceeaşi zi a săptămânii; după 3-4 luni efectele încep să se
facă simţite, iar după doi ani se obţine o stabilizare a lor.

Recomandări privind postul negru (Valeriu Popa)

Acest tip de post este indicat drept cura de dezintoxicare, fiind terapia cea mai
puternica si cu efectele cele mai rapide, atat pentru vindecarea trupului, cat si a sufletului.
Este forma de post recomandata persoanelor cu o vointa foarte puternica, precum
si celor aflati in situatii limita si care au o motivatie pentru a recurge la acest tip de
tratament.
Valeriu Popa, fiind el insusi un practicant al postului negru, cel mai lung pe care l-a
tinut fiind de 52 de zile, l-a promovat ca forma de tratament, avand rezultate
spectaculoase. Pentru oamenii ajunsi in pragul dispera rii, bolnavi irecuperabili pe cale
medicala, fara speranta de viata, aceasta terapie reprezenta ultima solutie. In cazurile de
7
cancer si toate bolile grave este considerat principala „terapie-soc“ a medicinii naturiste,
prin aceasta stopandu-se evolutia lor si chiar vindecandu-se.
Postul negru nu este recomandat persoanelor subponderale, cu o vitalitate scazuta,
hipotensive, cu carente grave de minerale si vitamine.
In aceste cazuri, sunt de preferat posturile cu sucuri de legume si fructe.
De la caz la caz, Valeriu Popa recomanda 7, 14 sau 21 zile de post cu apa distilata.
Foarte rar, sugera posturi de 28 de zile sau mai mult.
Celor aflati in situatii limita le spunea franc: „Omule, fizic esti mort, energetic mai ai
insa sanse. Lupta, fa ce ti-am recomandat si poti scapa.“ Dansul nu garanta viata sau
vindecarea nimanui: „Eu nu sunt Dumnezeu, nu eu iti dau viata, nu eu te pot salva; pot
insa sa-ti spun ce au facut alti semeni si contemporani cu tine, aflati in situatii similare cu a
ta, care acum traiesc, care au iesit din prapastia mortii.“ In timpul postului se consuma 2
litri de apa distilata (pentru uz alimentar) pe zi si se fac doua clisme: una dimineata cu 2
litri de ceai de musetel si alta seara cu 2 litri de ceai de rostopasca. Cei doi litri de lichid
pentru clisma se introduc in doua sau mai multe reprize pentru a nu forta colonul.
Este bine ca postul sa fie insotit de rugaciune pentru ca el are darul de a actiona
asupra fiecarui aspect din fiinta umana, fiind prilej de curatire a mintii si sufletului si de
inaltare spirituala.
Pe durata postului este bine sa aveti activitate fizica si intelectuala moderata (atat
cat este posibil), sa se evite statul in pat peste limita fireasca, necesara somnului. Feriti-va
de situatii conflictuale, discutii contradictorii.
Impacati-va si iertati pe toti cei care considerati ca v-au necajit si cereti-va iertare
celor carora le-ati gresit; astfel postul castiga mult in eficienta.
Nu postiti in scopuri revendicative, protestare caci vibratiile negative cu care va
inconjurati in asemenea situatii va afecteaza sanatatea.
Tot pe parcursul postului, limba se racleaza cu o spatula de lemn (coada de lingura
de lemn), de 2-3 ori/zi, de fiecare data cand limba devine incarcata.
La fel de importanta ca postul in sine, dar prezentand riscuri mari pentru sanatate
daca e facuta incorect - este revenirea din post.
De obicei, Valeriu Popa recomanda 7 zile de revenire, perioada in care se consuma
in continuare 1 pana la 1,5 litri de apa distilata zilnic, la care se adauga:

in prima zi: zeama de la o lingura de orez fiert in 0,5 litri apa distilata timp de 10
minute
in a doua zi: zeama de la 2 linguri de orez fiert in 0,5 litri apa distilata timp de 10
minute
in a treia zi: zeama de la 3 linguri de orez fiert in 0,5 litri apa distilata timp de 10
minute
in a patra zi: Se fierb 3 linguri de orez si una de arpacas intr-un litru de apa distilata,
10 minute. Se bea zeama si se consuma 2-3 linguri de fiertura treptat, pe parcursul
zilei.
in a cincea zi: Se fierb 4 linguri de orez si 2 linguri de arpacas intr-un litru de apa
distilata, 10 minute. Se consuma zeama si jumatate din fiertura pe parcursul zilei.
in a sasea zi: Se fierb 4 linguri de orez si 3 linguri de arpacas intr-un litru de apa
distilata, 10 minute. Se bea zeama si se consuma fiertura pe parcursul zilei.
in a saptea zi: Se fierb 5 linguri de orez si 3 linguri de arpacas intr-un litru de apa
distilata, 10 minute. Se bea zeama si se consuma fiertura.

In cazul posturilor de 3-4 saptamani si mai mult, perioada de revenire de 7 zile

trebuie prelungita in functie de organism. Dupa aceasta, pacientul intra pe un regim
echilibrat, specific lui si bolii respective.

Efectele secundare ale postului negru isi fac apartitia inca din primele zile. Apar diverse
tulburari, oboseala, transpiratii, tremuraturi, palpitatii, greturi, varsaturi, tulburari vizuale,

8
cefalee, nervozitate, iritabilitate - care sunt provocate de eliminarea toxinelor sub diverse
forme si de un consum energetic mai mare din partea organismului pentru a le expulza. In
fata unor astfel de manifestari nu trebuie sa va speriat i si sa intrerupeti postul deoarece
prin aceste eliminari se regenereaza si regleaza anumite functii si procese ale corpului.
Tot pe parcursul postului, se elimina gradat si diverse „impuritati“ din aura energetica si
Lumina interioara se va manifesta din ce in ce mai pregnant in voi. Deveniti astfel mult mai
usori si mai fericiti.

Atentie!
Daca se urmareste un post negru mai mare de 3 zile, este bine sa fie facut sub
supraveghere medicala de specialitate. Consultati un medic naturist inainte sa va
hazardati la astfel de auto-tratamente si asigurati-va ca aveti asistenta lui.

CÂTEVA REŢETE DE CEAIURI DINTR-O SINGURĂ PLANTĂ

1. CEAI DE BRUSTURE: 1 linguriţă rasă de rădăcină de brusture se pune peste noapte la
macerat în 1 litru de apă, se încălzeşte dimineaţa şi se strecoară. Se foloseşte în caz de
febră, insuficienţă respiratorie, artrită, gută, epilepsie. Se beau zilnic 2-3 ceşti cu ceai.

2. CEAI DE COŞUL POPII (NALBĂ): se foloseşte numai ca extract rece. Se pune 1

linguriţă cu vârf de plantă la 1 litru de apă, se lasă peste noapte la macerat, iar dimineaţa
se încălzeşte uşor. Se recomandă în inflamaţiile mucoaselor gastro-intestinale, gastrite,
inflamaţiile mucoaselor vezicale, ale cavităţii bucale, în caz de secreţie pulmonară
abundentă, bronşite, tuse, răguşeală puternică, amigdalită, laringită, gură uscată, emfizem
pulmonar. Se beau 2-3 ceşti de ceai pe zi.

3. CEAI DE CIMBRU: 1 linguriţă cu vârf de plantă opărită în 250 ml de apă, se lasă să

stea puţin. Se foloseşte în stimularea fluxului diuretic şi ciclului lunar, accelerează
avorturile şi naşterea normală, grăbind ieşirea fătului din trupul mamei. Este un bun leac
împotriva leprei, a paraliziei, a bolilor de nervi. Băut dimineaţa în loc de cafea are un efect
binefăcător, o prospeţime a spiritului, o senzaţie plăcută la stomac, lipsa tusei de
dimineaţă, o stare generală bună. Se foloseşte şi în crampele abdominale, stomacale şi
menstruale, ca şi în spasmele organelor pelviene (genitale). Asociat în părţi egale cu
pătlagina îngustă, cimbrul şi-a dovedit eficacitatea în combaterea afecţiunilor căilor
respiratorii, a secreţiilor abundente bronşice, a astmului bronşic, în tusea convulsivă. Se
beau 2-3 ceşti pe zi, iar în crizele de epilepsie se beau 2 ceşti pe zi, timp de 3 săptămâni,
cu întrerupere de 10 zile.

4. CEAI DE CIUBOŢICA CUCULUI: se prepară ca mai sus. Este recomandat împotriva

insomniei, în tulburările nervoase, are efecte liniştitoare asupra inimii şi a nervilor, are
efect depurativ, elimină substanţele toxice, calmează migrena, cefaleea, elimină calculii
vezicii urinare. Se beau 2-3 ceşti pe zi.

5. CEAI DE COADA CALULUI: 1 linguriţă cu vârf de plantă la 1 litru de apă clocotită, se

opăreşte, se lasă să stea puţin să se infuzeze, se strecoară şi se beau câte 2-3 ceşti pe zi,
călduţ, cu înghiţituri mici. Este recomandat în dureri reumatismale, artrite şi nevralgii,
hemoragii şi vărsături cu sânge. În cazul răcelilor vezicale, a durerilor spastice, ajută în
retenţiile de apă în pericard, în pleură sau în tulburările renale de după scarlatină şi alte
boli infecţioase grele cu dereglări în eliminarea apei. Se mai foloseşte în erupţii de piele
însoţite cu mâncărimi. Coada calului amestecată cu sunătoare, opărită şi consumată 1-2
ceşti pe zi, în timp ce seara se consumă hrană solidă, ajută în incontinenţa urinară. Se
recomandă gargara de coada calului în amigdalite, inflamaţii ale mucoasei bucale,
stomatite ulceroase, sângerări ale gingiilor, gingivite, fistule şi polipi în cerul gurii şi gât, în
tumori maligne, acestea din urmă putând fi stopate.

9
6. CEAI DE COADA ŞORICELULUI: se prepară ca mai sus. Se recomandă în cazul
ciclului neregulat, menopauzei, cancerului la organele pelviene, în cazul inflamării
ovarelor, în incontinenţa urinară, leucoree. Se fac băi de şezut şi se beau 1-2 ceşti pe zi.
În prolaps uterin se fac băi de şezut şi se beau 4 ceşti pe zi, împreună cu creţişoara. Este
recomandat şi în congestii cerebrale însoţite de dureri, împotriva ameţelilor, a greţurilor, a
bolilor de ochi însoţite de lăcrimări, a durerilor acute de ochi, a hemoragiei nazale, în
migrena cauzată de schimbarea vremii.

7. CEAI DE CREŢIŞOARĂ: se face o infuzie din 1 linguriţă cu vârf de plantă la 1 l apă

clocotită. Se beau 2-3 ceşti pe zi şi este indicat în febra pricinuită de răni purulente, leziuni,
abcese neglijate, în urma extracţiilor dentare, îndepărtează slăbiciunile musculare
(adinomiile, miopatiile) şi articulare, ajută în anemii, în leziunile postnatale, în relaxarea
organelor pelviene la femeile care au avut naşteri grele sau predispoziţia spre avort
(pentru fixarea sarcinii) şi fortifierea fibrelor uterine în toate bolile de femei. În asociere cu
traista ciobanului se foloseşte în histeroptoză (prolaps uterin) şi hernii inghinale. În aceste
cazuri se beau 4 ceşti pe zi. În obezitate se beau 2-3 căni de ceai.

8. CEAIUL DE DRĂGAICĂ (SÂNZIENE): se prepară ca mai sus. Se foloseşte în bolile de

ficat, rinichi, pancreas, splină, este indicat pentru cei care suferă de tulburări ale sistemului
limfatic, în cloroză, hidropizie, junghiuri intercostale, epilepsie, isterie, boli ale nervilor,
retenţie urinară, nisip şi piatră (calculi) la rinichi, vezica urinară, în bolile guşii, a glandei
tiroide, cancerul limbii, ulceraţii canceroase, boli de piele de natură canceroasă. Se beau
până la 4 ceşti de ceai pe zi, iar în afecţiunile de piele se foloseşte şi alifia.

9. CEAI DE FILIMICĂ (GĂLBENELE): se face infuzie din 1 linguriţă de flori la 250 ml de

apă clocotită timp de 2-3 minute, se strecoară, se beau 3 căni pe zi, cu înghiţituri rare.
Este recomandat pentru icterul infecţios, are efect de curăţire, stimulează circulaţia
sângelui, vindecarea rănilor, în boli gastro-intestinale, în crampe şi ulcere stomacale, în
inflamaţii ale colonului, hematurie, viroze şi infecţii bacteriene.

10. CEAI DE MĂCRIŞUL IEPURELUI: se opăreşte 1 lingură de frunze proaspete cu 1 l

apă clocotită. Înlătură pirozisul (arsurile la stomac), tulburările hepatice şi digestive uşoare.
Se beau 2 căni pe zi, încălzite, contra icterului, nefritei, erupţiilor cutanate, viermilor.

11. CEAI DE MĂTASE DE PORUMB: se opăreşte 1 linguriţă cu vârf în 250 ml de apă

clocotită, se lasă puţin în repaus, nu se îndulceşte. Se recomandă în bolile căilor urinare
cu formaţie litiazică (formare de calculi), în edeme, nefrite, catar vezical, artrite, reumatism,
în incontinenţa urinară, în colicile renale. Se bea la fiecare 2-3 ore, câte 1 lingură plină de
ceai.

12. CEAI DE MUŞEŢEL: se face infuzie din 1 linguriţă de flori la 250 ml de apă clocotită,
timp de 2 minute, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi. Este indicat în crampe şi dureri
abdominale (colici), balonări, diaree, erupţii, dureri de stomac, secreţii stomacale
abundente, tulburări menstruale, alte afecţiuni ale organelor pelviene, insomnii,
epididimită, febră, dureri de pe urma rănilor, dureri de dinţi. Se fierbe 1 l vin cu 1 pumn de
muşeţel, se bea dimineaţa 1 pahar şi unul seara, în caz de retenţie urinară, maxim 8 zile.

13. CEAI DE NUC: 1 linguriţă cu vârf de frunze tăiate mărunt se opăresc cu 250 ml de apă
clocotită. Se foloseşte în caz de tulburări digestive, constipaţii, inapetenţă, în curăţirea
sângelui, diabet, contra icterului.

14. CEAI DE OBLIGEANĂ: 1 linguriţă rasă de rădăcină se lasă peste noapte la macerat
în 250 ml de apă rece. Dimineaţa se încălzeşte şi se strecoară. Se bea câte o înghiţitură
înainte şi după fiecare masă. Este indicat în cazul slăbirii generale a organismului, a
organelor digestive, în balonări stomacale, intestinale, colici, dereglări glandulare, artrită,
10
la curăţirea mucozităţilor intestinelor şi stomacului de secreţiile abundente, în
hipometabolism, hipotonie intestinală, cloroză şi hidropizie.

15. CEAI DE PĂPĂDIE: se prepară ca mai sus. Se bea cu înghiţituri mici, cu 1 oră înainte
şi după micul dejun. Este recomandat ca depurativ, pentru stimularea digestiei, sudorific,
diuretic, stimulent, face sângele mai subţire, ajută bolile biliare şi hepatice.

16. CEAI DE PĂTLAGINĂ ÎNGUSTĂ: se face infuzie din 1 linguriţă de plantă în 250 ml de
apă clocotită timp de 3 minute, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi. Este recomandat
împotriva maladiilor aparatului respirator, la secreţii abundente, tuse, astm bronşic,
tuberculoză pulmonară, curăţă stomacul de toxine, pentru bolnavii de ficat, rinichi, cei cu
înfăţişare palidă, care fac erupţii, eczeme, la copiii firavi, bolnăvicioşi, care nu se dezvoltă
normal, deşi sunt hrăniţi în condiţii bune.

17. CEAI DE PEDICUŢĂ: 1 linguriţă rasă de pedicuţă se opăreşte în 250 ml de apă

clocotită timp de 2 minute. Se bea 1 ceaşcă pe zi, dimineaţa, pe stomacul gol, cu 1 oră
înainte de micul dejun, înghiţitură cu înghiţitură. În cazul cirozei hepatice sau cancerului
hepatic se beau zilnic 2 ceşti. Este indicat pentru reumatici şi bolnavii de artrită, chiar dacă
prezintă modificări ale articulaţiilor, în caz de constipaţie cronică şi hemoroizi. Este
recomandat în toate bolile căilor urinare, a organelor genitale, la dureri şi tumefieri ale
testiculelor, în colicile renale, hepatite, tumori ale ţesutului conjunctiv al ficatului, chiar
dacă sunt deja maligne.

18. CEAI DE PODBAL: se foloseşte 1 linguriţă de flori şi frunze amestecate în părţi egale
la 1 litru de apă clocotită, care se opăreşte şi se lasă la răcit. Se recomandă în bronşite,
laringite, faringite, astm bronşic, pleurezie, tuberculoză pulmonară, tuse, răguşeală. Se
beau mai multe căni pe zi îndulcite cu miere de albine.

19. CEAI PENTRU TUSE: se amestecă podbal, lumânărică, cuscrişor (mierea ursului sau
plămânărică), pătlagină îngustă, în părţi egale. Se iau 2 linguriţe din amestecul de plante
la 250 ml de apă clocotită şi se opăresc. Se beau zilnic 3 ceşti, calde, îndulcite cu miere,
înghiţitură cu înghiţitură.

20. CEAI DE PUFULIŢĂ CU FLORI MICI: se opăreşte 1 linguriţă cu vârf de plantă în 250
ml de apă clocotită, se lasă să stea puţin. Se beau 2 căni pe zi, prima dimineaţa, pe
stomacul gol, iar a doua seara, cu 1 oră înainte de cină. Se recomandă pentru prostatită
cronică, în hipertrofie a prostatei, în cancer vezical sau la prostată.

21. CEAI DE ROSTOPASCĂ: se prepară ca mai sus. Are leac în bolile hepatice grave,
curăţă sângele şi ficatul, are influenţă benefică asupra metabolismului, este folosit cu
succes în afecţiunile biliare, renale şi hepatice. În combinaţie cu urzica şi mlădiţe de şoc,
este indicat în leucemie.

22. CEAI DE SALVIE: prepararea ca mai sus. Recomandat sub formă de gargară în
gingivite, paradontoze. Băut ca ceai, are efecte asupra paraliziilor, apoplexiei, în
combaterea transpiraţiei nocturne, spasmelor, în afecţiunile măduvei spinării, în dereglări
glandulare, în tremurul membrelor, asupra ficatului bolnav, a balonărilor. Are acţiune
depurativă, elimină mucozităţile prea abundente din aparatul respirator, stimulează pofta
de mâncare, combate diareea şi tulburările intestinale. Se mai poate recomanda în
amigdalite, boli de gât, abcese dentare, inflamaţii ale laringelui şi cavitaţii bucale, ajută
dinţii care se mişcă, gingiile care sângerează.

23. CEAI DE SPLINUŢĂ: de regulă se prepară împreună cu drăgaica, urzica moartă, în

părţi egale. Se ia 1 linguriţă de plante la 250 ml de apă clocotită, se lasă să stea puţin, se
beau 3-4 ceşti pe zi. Se recomandă în bolile şi hemoragiile intestinale, în afecţiuni renale,
11
în racordarea la rinichiul artificial, în stări sufleteşti după un şoc de ordin depresiv, decepţii,
stări sufleteşti stresante.

24. CEAI DE SUNĂTOARE: se opăreşte 1 linguriţă cu vârf în 250 ml de apă clocotită, timp
de 1-2 minute. Se consumă 2-3 căni pe zi. Se recomandă în leziuni nervoase, boli
nervoase, răni de pe urma unor lovituri şi vătămări prin ridicat, în diaree, în nevralgia
trigemenului, astenie însoţită de insomnii, în tulburări de vorbire, somn agitat, accese de
isterie, somnambulism, incontinenţă urinară, depresii, dereglări ale ciclului menstrual.

25. CEAI DE TĂTĂNEASĂ: se pun peste noapte, la rece, 2 linguriţe de rădăcină tăiată
mărunt, în 250 ml de apă rece. Dimineaţa se încălzeşte uşor şi se strecoară. Se beau 3
căni pe zi, cu înghiţituri mici. Este indicat în ulcerul gastric, combinat cu 50 gr gălbenele,
50 gr troscot. Se foloseşte în bronşite, afecţiuni ale aparatului digestiv, hemoragii
stomacale, pleurezii.

26. CEAI DE TRAISTA CIOBANULUI: se opăreşte 1 linguriţă de plantă în 250 ml de apă

clocotită, timp de 2-3 minute. Se beau zilnic 2-3 ceşti. Se recomandă în hemoragii nazale,
stomacale, intestinale, metroragii, hipermenoree, în răni sângerânde. În bolile de femei se
beau cu 8-10 zile înainte de venirea ciclului câte 2 ceşti. Acest ceai se foloseşte şi în
reglarea ciclului în perioada pubertăţii. Pe timpul menopauzei se beau câte 2 ceşti timp de
30 de zile, cu pauză de 21 de zile, repetându-se periodic.

27. CEAI DE TURIŢĂ MARE: se prepară o infuzie din 1 linguriţă de plantă în 250 ml apă
clocotită, timp de 2 minute. Se beau zilnic 2 ceşti. Se recomandă în inflamaţiile gâtului şi
ale gurii, cum ar fi laringita, stomatita ulceroasă, de asemenea în caz de anemie, răni,
reumatism, lumbago, tulburări digestive, ciroză hepatică, în bolile splenice, emfizem
pulmonar, cord mărit, dilatarea stomacului şi a intestinelor, în bolile renale şi vezicale.

28. CEAI DE URZICĂ: se prepară ca mai sus. Recomandat în eczeme, dureri de cap,
eliminarea nisipului de la rinichi şi în bolile renale, fiind depurativ şi hematopoetic, are
influenţă pozitivă asupra pancreasului, scade glicemia, vindecă bolile şi inflamaţiile căilor
urinare, are şi efect laxativ, fiind indicat în cura de primăvară.

29. CEAI DE URZICĂ MOARTĂ GALBENĂ: se prepară ca mai sus şi se beau 2 ceşti pe
zi. Are efecte benefice în caz de tulburări şi dureri menstruale, asupra glandelor pelviene,
în retenţia urinară, în boli ale căilor urinare şi renale grave, în tulburări digestive, contra
ulceraţiilor şi a varicelor.

30. CEAI DE VENTRILICĂ: se face o infuzie, se beau 2 ceşti pe zi, neîndulcite.

Îndepărtează secreţiile stomacale abundente, tulburările intestinale, combate nervozitatea
care provine din suprasolicitarea intelectuală, îndepărtează senzaţiile de ameţeală, are
efect asupra memoriei, asupra secreţiilor şi eczemelor cronice. Amestecat cu ţelina
înlătură debilităţile nervoase şi stările melancolice. Are rezultate bune şi în cazul
reumatismului, artritelor, icterului, nisipului în urină.

31. CEAI DE VÂSC: se pregăteşte doar ca extract rece, din 1 linguriţă de plantă în 250 ml
apă rece, lăsat la macerat peste noapte. Dacă este necesară o cantitate mai mare, se
poate păstra cald în termos. Se recomandă în epilepsie, împotriva spasmelor cronice, a
acceselor de isterie, influenţează pozitiv funcţionarea întregului sistem glandular,
stimulând metabolismul, are acţiune asupra pancreasului, diabetului, tulburărilor
hormonale. În aceste cazuri se beau 2 ceşti pe zi. Împotriva arterosclerozei, apoplexiei are
efect hemostatic. Tras rece pe nas opreşte hemoragiile nazale. Consumat ca ceai, opreşte
hemoragiile pulmonare şi intestinale din timpul tifosului şi dizenteriei. Scade tensiunea
arterială la hipertensivi şi creşte tensiunea la hipotensivi. Are acţiune în cazul congestiei

12
cerebrale, a senzaţiilor de ameţeală, vâjâitului în urechi, tulburărilor de vedere, cardiace şi
circulatorii.

COMPRESE CU PLANTE
1. COMPRESĂ CU BRUSTURE: frunzele proaspete se spală, se zdrobesc, se aplică sub
formă de cataplasmă, de mai multe ori pe zi până dispare cauza. Este recomandată în
entorse, luxaţii, picioare rănite de prea mult umblat, arsuri, leziuni ulceroase, plăgi
usturătoare.

2. COMPRESĂ CU CREŢIŞOARĂ: se spală o cantitate corespunzătoare de plante

proaspete, se zdrobesc pe un fund de lemn cu un sucitor de tăieţei, se aplică sub formă de
compresă pentru vindecarea rănilor, înţepăturilor, tăieturilor.

3. COMPRESĂ CU MUŞEŢEL: se toarnă 1 l lapte clocotit deasupra a 2 linguri de muşeţel,

se lasă să stea 2-3 minute, se strecoară şi se aplică sub formă de compresă caldă. Este
recomandată compresa caldă în durerile de ochi, conjunctivite, alte inflamaţii ale ochilor, în
erupţii cutanate care provoacă mâncărimi sau supuraţii, iar sub formă de gargară în
durerile de dinţi, precum şi la spălarea rănilor.

4. COMPRESĂ CU PĂTLAGINĂ ÎNGUSTĂ: frunzele proaspete se spală, se zdrobesc

până se formează o pastă (terci), care se aplică pe zona interesată. Este recomandată în
răni, crăpături la picioare, tăieturi, înţepături de insecte, muşcături de câine turbat, animale
veninoase. Frunzele frecate în mâini cu sare şi aplicate la gât, vindecă guşa, iar la picioare
vindecă băşicile sau rosăturile de la încălţăminte. Este recomandată compresa şi în cazul
bolilor canceroase ale glandelor.

5. COMPRESĂ CU PODBAL: se prepară ca mai sus. Este recomandat a se folosi

compresa în boli de plămâni, erizipel, leziuni ale ţesutului cu umflături vineţii, în inflamaţii
ale bursei sinoviale, în ulcerul scrofulos. Vaporii de podbal sunt utili în bronşite cronice şi
în insuficienţă respiratorie sau sufocantă.

6. COMPRESĂ CU TERCI DE TĂTĂNEASĂ: se prepară din rădăcinile bine spălate,

măcinate fin, amestecate cu apă clocotită şi câteva picături de ulei, până se formează un
terci, care se întinde pe o pânză, apoi se aplică local caldă, legând-o strâns pe zona
afectată. Se recomandă în paralizia membrelor, atunci când maladia provine din surmenaj,
luxaţie, entorsă sau apoplexie. Cu acest terci se retrag şi tumefierile la glezne şi
încheieturile mâinilor. Poate aduce alinare în paraplegie, ulcer varicos, tumefieri reumatice
ale muşchilor, noduri de artrită, umflături, dureri de ceafă (spondiloză cervicală), inflamaţii
ale pielii piciorului, calmează durerile după amputări.

7. COMPRESĂ CU ABURI DE TRAISTA CIOBANULUI: se pun 2 mâini pline de plantă

proaspătă într-o sită, care se ţine pe aburi. Planta înmuiată la abur se pune pe o bucată de
pânză, care se aplică sub formă de compresă pe zona afectată. Se recomandă în cazul
sânilor umflaţi, în hemoragiile renale, în hernia inghinală.

8. COMPRESĂ CU URZICĂ MOARTĂ GALBENĂ: se prepară din 3 linguriţe cu vârf de

plantă puse în 250 ml de apă clocotită. Se umezesc cârpe (tifon) cu această infuzie şi se
aplică sub formă de compresă caldă contra ulceraţiilor şi varicelor.

13
APNEEA ÎN SOMN (SFORĂITUL)
APNEEA ÎN SOMN (SFORĂITUL) este oprirea voluntară sau involuntară a
respiraţiei. Aceasta se poate produce în circumstanţe foarte variate, de la traumatisme,
aspiraţii de corpi străini, până la apneea din cadrul stopului cardio-respirator, ce necesită
măsuri speciale de tratament.
Sindromul apneei în somn (SAS); această entitate patologică este definită ca fiind
oprirea repetată a respiraţiei în somn (peste 10 opriri într-o oră de somn), asociată cu
sforăit sonor şi somnolenţă marcată în timpul zilei. Practic, boala poate afecta până la 9%
din populaţia adultă. Oprirea respiraţiilor normale în timpul somnului are ca urmare o
proastă aprovizionare cu oxigen a tuturor organelor, putând duce, în timp, la afectări
importante ale funcţiilor acestora. Studiile efectuate pe pacienţi cu SAS netratat anterior au
arătat o creştere a incidenţei cazurilor de hipertensiune arterială, infarct de miocard şi
accidente vasculare cerebrale.
Pe de altă parte, alterarea calităţii somnului duce la somnolenţă în timpul zilei.
Aceasta, la rândul ei, are numeroase urmări cum ar fi: scăderea capacităţii de concentrare
la volan, până la adormitul la volan (ceea ce produce accidente de circulaţie), scăderea
capacităţii de concentrare la locul de muncă cu alterarea calităţii muncii depuse de
pacient.
Nu orice persoană care sforăie noaptea suferă de SAS. În general, motivul
prezentării la medic este oboseala exagerată din timpul zilei. Un rol important îl are
partenerul (partenera) de somn, care poate da relaţii despre numărul şi durata pauzelor de
respiraţie din cursul nopţii. Există o serie de condiţii care pot predispune un individ la
apariţia SAS; boala are tendinţă la "agregare" familială şi consumul de alcool predispune
la dezvoltarea acestei suferinţe. În general pacienţii sunt supraponderali, ei asociază
tulburări endocrine sau metabolice importante. Tot un element de diagnostic clinic este şi
nicturia (necesitatea de a merge des la toaletă pe timpul nopţii), un alt motiv pentru
alterarea calităţii somnului, o altă explicaţie posibilă pentru somnolenţa exagerată din
timpul zilei.
Examenul pacienţilor care poate evidenţia obezitatea, valorile crescute ale tensiunii
arteriale, examenul ORL, care pune în evidenţă modificările din sfera cavumului (văl
palatin, luetă, amigdale, faringe), este absolut necesar pentru un diagnostic corect al SAS.
Există mai multe remedii terapeutice, în funcţie de cât de avansată este afectarea
organică determinată de SAS. Mulţi pacienţi vin târziu la medic, atunci când boala este
deja visceralizată (au apărut modificări în organ).
Prin scăderea în greutate, evitarea consumului de alcool, a fumatului, precum şi
prin simple măsuri medicamentoase de scădere a presiunii din căile respiratorii, se poate
ameliora calitatea vieţii bolnavului.
Alte remedii terapeutice sunt mai complexe, necesită intervenţii chirurgicale (cel mai
adesea excizia cu laser a unei părţi din valul palatin) sau utilizarea unor dispozitive
speciale în timpul nopţii, care asigură permeabilitatea căilor respiratorii prin menţinerea
unei anumite presiuni a aerului la nivelul lor.
Se pot face inhalaţii cu ceai de muşeţel, muguri de pin, pentru a uşura respiraţia.
Camera se aeriseşte bine, nu trebuie să fie supraîncălzită, dar nici prea rece. Iarna, se
recomandă aşezarea unui vas cu apă pe sursa de căldură pentru a se umezi aerul. Înainte
de culcare se bea un pahar cu lapte călduţ, eventual îndulcit cu miere sau ceai de tei,
muşeţel. Se va evita mâncarea grea seara, mai ales înainte de culcare. Este recomandat
ca masa de seară să fie luată cu cel puţin 2-3 ore înainte de culcare.

APOPLEXIA
Se va începe cu o cură de ceai de vâsc; se beau 3 căni de ceai zilnic, timp de 45
zile, apoi 3 săptămâni câte 2 căni, iar timp de 2 săptămâni, câte 1 cană. Se prepară un

14
ceai din următoarele plante: sunătoare, ventrilică, levănţică, roiniţă, rozmarin, salvie, care
se amestecă în părţi egale. Se opăreşte 1 linguriţă din amestecul de plante în 250 ml apă
clocotită şi se lasă câteva minute în repaus. Se bea o cană dimineaţa şi una seara. Se pot
aplica comprese cu biter suedez pe regiunea occipitală, partea superioară a corpului se
fricţionează cu esenţe de coada şoricelului, sunătoare, traista ciobanului sau cimbru,
precum şi frecţii cu ulei de cimbru, sunătoare, făcute pe zonele paralizate. Se fac băi de
şezut cu coada şoricelului şi coada calului sau băi complete cu cimbru (200 gr la o baie).
Pentru băi se lasă plantele peste noapte la macerat, se încălzeşte totul a doua zi, se
strecoară şi se toarnă ceaiul în apa de baie. Durata băii este de 15-20 minute. Se va folosi
săptămânal numai o singură plantă pentru baie.
Zonele paralizate se înviorează cu comprese calde cu frunze de tătăneasă.
Noaptea bolnavul va dormi pe o pernă umplută cu frunze de ferigă uscate, fără tulpini. Se
ţine o dietă cu sucuri de legume şi fructe, grâu încolţit, cură cu boabe de ienupăr, se beau
ceaiuri din următoarele plante: 40 gr creţişoară, 30 gr salvie, 30 gr coada şoricelului, 20 gr
ciuboţica cucului, 40 gr coada calului, 30 gr urzică, 30 gr cimbrişor, 20 gr sunătoare. Se
infuzează 1 linguriţă din amestecul de plante în 250 ml apă clocotită, timp de 2 minute; se
beau 4 ceşti pe zi, cu 1 linguriţă de tinctură suedeză. Se mai poate pune suc proaspăt de
măcrişul iepurelui, care se administrează câte 5 picături la fiecare cană de ceai. Altă reţetă
de ceai: 30 gr tătăneasă, 30 gr trifoi roşu, 20 gr sunătoare, 10 gr ventrilică, 10 gr lavandă,
20 gr roiniţă, 10 gr rozmarin, 20 gr salvie, 10 gr isop. Se prepară ca mai sus, se beau 2
căni pe zi, una dimineaţa şi una seara, cu 1 linguriţă de bitter suedez, alternativ cu prima
reţetă. Se face baie de trunchi de 2 ori pe zi timp de 25 minute, o baie generală caldă cu
lut, de 3 ori pe săptămână timp de 15-30 minute, o baie caldă de şezut timp de 20 minute,
o dată pe săptămână, cu muguri de pin, sunătoare, salvie, muşeţel, cimbrişor, coada
calului, urzică. Este indicat duşul scoţian alternant, de 2 ori pe zi, duşul rece general sau
frecţie cu apă rece, de 3 ori pe săptămână. Se aplică o compresă cu tinctură suedeză,
timp de 30 minute pe coloana vertebrală sau o cataplasmă cu lut lobo-abdominală, de 3
ori pe zi. Membrele se fricţionează cu tinctură de arnică, sunătoare, cimbrişor sau traista
ciobanului, de 2-3 ori pe zi. Este indicată baia de soare, gimnastica medicală de
recuperare, reflexoterapia, prin masarea zonelor hipofiză - suprarenale - rinichi - uretră -
vezică urinară - paratiroide - organele de metabolism - sistemul limfatic - zona afectată.

CATARACTA ŞI GLAUCOMUL
CATARACTA ŞI GLAUCOMUL nu este numai o boală a ochilor, ci provine mai
exact dintr-o dereglare a rinichilor. De cele mai multe ori, glaucomul merge mână în mână
cu reumatismul şi durerile articulare. Se face un amestec în părţi egale din urzică,
ventrilică, gălbenele şi coada calului, se beau 3 ceşti în care se pune 1 linguriţă de bitter
suedez. În cazul cataractei, se ung pleoapele cu bitter suedez. Rinichiul dereglat transmite
presiunea ascendentă mai departe ochilor. Băile de şezut cu coada calului ajută la
retragerea presiunii din ochii afectaţi. Se iau 100 gr plante uscate sau 2,5 kg de plantă
proaspătă. Acestea se lasă peste noapte la macerat în apă rece; apa trebuie să acopere
plantele. În ziua următoare se încălzeşte maceratul, se filtrează şi se toarnă peste apa din
baie, care trebuie să aibă temperatura de 37-38 0C. Durata băii este de 15-20 minute,
încăperea de baie trebuie să fie încălzită, apa de baie să acopere regiunea renală, inima
să fie în afara apei. Fără a se şterge, bolnavul se acoperă cu un halat şi se culcă timp de 1
oră ca să transpire. Se prepară o baie de aburi pentru ochi astfel: 20 gr silur, 20 gr
odolean, 20 gr muşeţel, 10 gr verbină, 30 gr soc, se amestecă, se iau 5 linguri de plante
se opăresc cu 1 l vin alb, care a fost înfierbântat până la limita de fierbere. Aburul este
lăsat să acţioneze asupra ochilor închişi. Tratamentul reflexogen se va face în zona
ochilor, a glandelor suprarenale, limfatice corp superior, capului şi ochilor.
Reflexoterapia se bazează pe stimularea punctelor VU1, situat în apropierea
unghiului intern al ochiului şi VU2, situat la extremitatea internă a sprâncenei - tonifierea
punctelor 39, 40, 49, 8, 23.

15
DIABETUL ZAHARAT
Când sângele conţine prea multă glucoză, înseamnă că a apărut diabetul.
Manifestările tipice sunt printre altele: setea, foamea de lup, rănile care se vindecă greu,
furnicăturile în extremităţi, o stare de slăbiciune. Evident, din când în când, starea omului
se schimbă. De exemplu, de fiecare dată la apariţia febrei, dintr-un motiv oarecare,
organismul omului consumă mai multă energie, ceea ce impune introducerea mai multor
calorii în alimentaţie şi de mai multă insulină sau alte medicamente, care se consumă în
mod frecvent. La schimbarea locului de muncă sau la plecarea în vacanţă, creşte
activitatea fizică, care implică creşterea cantităţii de insulină şi nevoia de energie este mai
mare. Este imperios necesară analiza urinei, chiar dacă se presupune că situaţia este sub
control. Prin această analiză, făcută periodic, se va putea stabili exact momentul trecerii la
schimbarea alimentaţiei şi a medicaţiei. De exemplu, dacă urina marchează valoarea 1+
pe banda test, care este înmuiată în eşantionul de urină şi brusc creşte la 3+ sau 4+,
atunci este nevoie de mai multă insulină. Această doză se va menţine până când se
menţine cauza schimbării.
Astăzi, cea mai mare parte a oamenilor folosesc trei tipuri de insulină: insulina
izofonă (MPH), insulina lentă şi cea obişnuită. Toate acestea pot fi amestecate la nevoie în
aceeaşi seringă. Totuşi este indicată folosirea separată a seringilor pentru fiecare tip de
insulină. Dacă se foloseşte insulina izofonă (semilentă), această acţionează la începutul
după-amiezii, dacă injecţia este făcută dimineaţa. Aceasta înseamnă că masa principală
va fi la prânz, pentru a conferi maximum de energie organismului în momentul în care şi
acţiunea insulinei ajunge la maxim. Insulina obişnuită are efectul la 2 ore după injectare. În
acest caz o gustare înainte de culcare va acoperi nevoia unei doze suplimentare de
insulină.
Tratamentul diabetului zaharat trebuie stabilit şi monitorizat de către medicul
diabetolog.
Un aspect care nu trebuie neglijat este legat de sănătatea diabeticului, de tonusul
lui muscular. Se consideră că celulele musculare pot folosi mai eficace caloriile şi pot
înmagazina propria lor energie sub o formă direct utilizabilă, mult mai uşor, atunci când
organismul este pe cale de a se îmbolnăvi de diabet, decât atunci când boala este extinsă
în corp. Bolnavul care are un tonus muscular crescut trece mai uşor peste efectele bolii,
decât cel care nu este "în formă".

TRATAMENTUL DIABETULUI PE CALE NATURISTĂ

Se recomandă cura de sucuri şi crudităţi timp de 2 luni, apoi crudităţi 6-12 luni. Se
recomandă zarzavaturile şi plantele medicinale în salate - salată, conopidă, vinete, ceapă,
hrean, anghinare, sfeclă, varză, usturoi, păpădie, castravete, morcov, după cum sunt
indicate şi smântâna, ouăle, soia, proteina vegetală.
Se consumă fructe ca: mere, pere, nuci, piersici, mure, portocale, pepene,
mandarine. A se evita fructele foarte dulci. Se fac cure cu tije de păpădie, cu suc de orz
verde (3x50 ml. pe zi), cărbune de tei (3x1 linguri pe zi), tinctură de valeriană (3x15
picături pe zi), ceaiuri, ceai de obligeană, se beau 6 linguri pe zi.
Reţeta 1: 40 gr. cerenţel, 10 gr. mur, 20 gr. troscot, 10 gr. frunze de afin, 30 gr.
cinci-degete. Se fierb 30 gr. teci de fasole într-un litru de apă timp de 30 de minute,
apoi se ia vasul de pe foc şi se adaugă 1 lingură din amestecul de mai sus, se
infuzează 3 minute, se beau 3 căni pe zi, cu tinctură suedeză.
Reţeta 2: 20 gr. salvie, 20 gr. coada şoricelului, 10 gr. frunze de afin, 10 gr. soc. 1
linguriţă cu vârf rădăcină de tătăneasă se pune la fiert în 250 ml. apă. După primul
clocot se ia de pe foc şi se adaugă 1 linguriţă din amestecul de mai sus, se
infuzează 2 minute, se beau 3 căni pe zi, cu tinctură suedeză.
Cură de sucuri, crudităţi, până la 12 luni.

16
 Zarzavaturi, plante medicinale în salate (conopidă, vinete, ceapă, hrean, anghinare,
sfeclă, castravete, usturoi, varză, păpădie, morcov, soia).
Smântână, ouă.
Fructe: mere, pere, nuci, piersici, mure, banane, pepene, mandarine. Se evită
fructele dulci.
Sucul de varză crudă, praz, sparanghel, morcov, ceapă, usturoi, urzică,
normalizează glicemia. Sucul de ţelină, 3 păhărele pe zi, scoate cantitatea de zahăr
din sânge. Se mai consumă: morcovi, 4-5 pe zi, suc de castraveţi proaspeţi, 100 ml.
zilnic.
Cura de vâsc: se lasă în apă rece până a două zi, apoi se încălzeşte uşor, se
strecoară, se beau 3 ceşcuţe pe zi, timp de 2-3 săptămâni.
Usturoi macerat în rachiu de secară. Se folosesc 3 căpăţâni de usturoi zdrobite,
într-o sticlă de 1 litru de rachiu, se macerează 14 zile, se consumă 1 lingură în
fiecare zi, înainte de micul dejun.
Ceai din teci de fasole. Decoct de teci de fasole: se fierb 20 gr. de teci de fasole cu
1 litru de apă, la foc domol, timp de 30 de minute. Se răceşte, se strecoară, se ia 1
lingură de 3-6 ori pe zi, numai la recomandarea medicului în caz de diabet. Decoct
de teci de fasole cu alte plante: se amestecă câte 10 gr. teci de fasole, seminţe de
in, paie de ovăz, frunze de dafin. Se iau 3 linguri din amestec cu 3 pahare de apă,
se fierb 10 minute la foc domol, se strecoară. Se bea 1 pahar de 3 ori pe zi, la 1 oră
după mesele principale. Se utilizează pentru diabet, cu recomandarea medicului.
Mâncare de fasole verde, care înlocuieşte insulina. 300 gr. de fasole verde
echivalează cu 2 unităţi de insulină.
“Proteina vegetală" se realizează din: 1 kg făină de grâu, muiată în apă rece,
frământată până se obţine o cocă vâscoasă la care se adaugă puţină cafea de
cereale. Se pune într-un vas cu apă rece care să acopere coca, se lasă de seara
până dimineaţa, se scurge apa, se frământă coca adăugându-se apă rece, până se
îndepărtează amidonul, rămânând glutenul. Se adaugă după gust usturoi, ceapă,
mărar, pătrunjel. Se frământă, se pregătesc găluşte sau chiftele, se fierb.
Ceai anti-diabetic: frunze de afin, dud, nuc, flori de gălbenele, teci de fasole,
sunătoare. Reglează funcţiile biliare, scade zahărul din sânge. Se face infuzie în
400 ml. apă; se bea fracţionat de 3 ori. Se mai folosesc brusturele, fasolea, nucul,
salvia, care au acţiune hipoglicemiantă.
Baia vitală de două ori pe zi a câte 25 de minute, baia de soare, o dată pe zi, baia
de trunchi, o dată pe zi, 25 de minute, baia de abur generală de 2-3 ori pe
săptămână câte 15-20 de minute. Duşul rece general, de 3 ori pe săptămână. Baia
alternantă de picioare o dată pe zi. Duşul scoţian alternant de 2 ori pe zi.
Cataplasmă cu cărbune, alternantă cald-rece, aplicată în zona de proiecţie, pe
peretele abdominal, a stomacului şi pancreasului: 8 minute cald, apoi 4 minute
rece. Se alternează de 5 ori succesiv şi se pune de trei ori pe zi.
Cura de aer cu gimnastică respiratorie şi fizică, după toleranţa individuală.
Supraveghere medicală riguroasă.
REFLEXOTERAPIE - Se masează următoarele puncte: 17 stomac, 19 duoden timp
de 15 minute; punctul 34 intestin subţire timp de 5 minute; punctul 29 intestin gros
timp de 5 minute; punctul 13 tiroidă timp de 3 minute, punctul 4 timp de 5 minute şi
punctul 23 timp de 3 minute.

DOPUL DE CERUMEN
Omul nu trăieşte izolat de mediul care îl înconjoară. El este în contact cu lumea din
afară, iar cunoaşterea realităţii se face cu ajutorul celor 5 simţuri: văzul, auzul, mirosul,
pipăitul şi gustul. Organul auzului şi echilibrului, urechea, se compune din 3 părţi: urechea
externă, mijlocie şi internă.

17
 În timp ce urechea externă este vizibilă, celelalte două (mijlocie, internă) sunt
situate profund în interiorul cutiei craniene, în osul temporal. Urechea externă este
segmentul aparatului auditiv care culege şi concentrează undele sonore din mediul
înconjurător spre timpanul osicular. Ea este formată din pavilionul auricular şi conductul
auditiv extern. Pavilionul este o formaţiune fibro-cartilaginoasă de formă ovală, care se
inserează pe peretele lateral al craniului şi care are două funcţii importante: auditivă
propriu-zisă şi de orientare auditivă în spaţiu. Pavilionul se continuă cu al doilea segment
al urechii externe reprezentat de conductul auditiv extern. Acesta are forma unui cilindru
uşor aplatizat antero-posterior şi un traiect în formă de "S" în plan orizontal.
Conductul auditiv extern este format dintr-o porţiune fibro-cartilaginoasă externă şi
o porţiune osoasă internă. Învelişul cutanat din porţiunea fibro-cartilaginoasă prelungeşte
din afară spre interior pielea pavilionului şi este acoperit de foliculi piloşi, glande sebacee,
glande aprocrine (glande sudoripare modificate), numite glande ceruminoase. Secreţiile
acestor glande şi produşii de descuamaţie ai tegumentului formează o substanţă
păstoasă, cu aspect ceros (cerumenul) cu PH acid, higroscopică, cu rol în protecţia
urechii. Cerumenul este singurul produs uman ce conţine cupru. În componenţa
cerumenului intră: apă, proteine, acizi graşi, colesterol, acid cerotic, săruri minerale de
sodiu, magneziu, potasiu, calciu, fosfor şi cupru. Creşterea sau scăderea cantităţii de
cerumen depinde de mai mulţi factori: oscilaţii de temperatură, stimulări mecanice şi
medicamentoase, traumatisme emoţionale, reacţii psihice. La unele persoane cerumenul
se acumulează în conduct formând un veritabil dop, de consistenţă şi culoare variabilă.
Dopul nu se formează deodată, ci în timp îndelungat, el fiind bine suportat atât timp cât
există un spaţiu între masa sa şi peretele conductului pentru a permite o audiţie normală.
Alteori apare scăderea de auz (hipoacuzie de transmisie), senzaţia de plenitudine,
zgomote auriculare, autofonie, vertij, durere. Niciodată nu se scoate dopul de cerumen de
către persoane neautorizate prin diverse manevre şi cu diferite obiecte, care pot să-l
împingă spre timpan şi să producă leziuni, sângerări, infecţii. Dopul se poate elimina prin
spălătură auriculară cu apă caldă la 37 0C, dacă pacientul nu a prezentat anterior perforaţii
ale membranei timpanice sau nu are în prezent un proces supurativ acut. Dopurile vechi şi
uscate se îndepărtează fie prin extragere cu un cârlig pentru corp străin, fie prin spălătură
auriculară efectuată după înmuierea acestora. Deşi o profilaxie veritabilă a dopului de
cerumen nu există, se poate recomanda evitarea stagnării apei în urechi şi curăţarea
intempestivă a conductului auditiv extern.

INCONTINENŢA URINARĂ
Reprezintă pierderea involuntară de urină, temporară sau permanentă. Conform
statisticilor, peste 15% dintre vârstnici au această problemă. Incontinenţa urinară poate fi
trecătoare sau cronică. Cea tranzitorie este determinată de cauze reversibile: infecţii
urinare, vaginite şi uretrite atrofice, unele medicamente (diuretice, antihipertensive,
antihistaminice, sedative, decongestionante nazale cu efedrină), alcoolul, unele boli
(insuficienţă cardiacă sau venoasă), constipaţia.
Dintre cauzele apariţiei incontinenţei urinare cronice la persoanele în vârstă, una
principală este tulburarea de contracţie a muşchiului vezicii urinare, una secundară este în
urma unor afecţiuni neurologice (accidente vasculare cerebrale, boala Parkinson, boala
Alzheimer) sau alte cauze (cistite, cancere vezicale, obstrucţie uretrală). O altă cauză este
şi cea datorată stresului, mai ales la femeile în vârstă şi constă în pierderea de urină prin
manevre ce cresc presiunea intraabdominală (tuse, strănut, ridicarea unor obiecte grele),
fiind o consecinţă a slăbirii planşeului pelvin prin îmbătrâniri şi naşteri multiple. La bărbaţi
principala cauză este afecţiunea prostatei (adenomul sau cancerul de prostată). În 5%
dintre cazuri incontinenţa urinară este secundară neuropatiei diabetice, deficitul de
vitamină B12 sau este idiopatică. La toate aceste cauze se adaugă modificările fiziologice
de vârstă (scăderea capacităţii vezicii urinare, creşterea eliminării lichidelor consumate
ziua, în timpul nopţii). Mobilitatea redusă a vârstnicului, tulburările de mers, pierderea
echilibrului, contribuie la apariţia incontinenţei urinare. Consecinţe ale acestei afecţiuni
18
sunt: medicale (leziuni locale, ulceraţii, micoze, infecţii urinare), psihosociale (jenă, izolare
socială, depresie), economice.
La primele simptome bolnavul trebuie să se prezinte la medicul de familie pentru
identificarea cauzei şi să se determine o anumită conduită terapeutică. Tratarea infecţiilor
urinare prin antibiotice, a atrofiei vaginale prin terapie hormonală, eliminarea unor
medicamente, tratamentul constipaţiei pot rezolva această problemă.
În incontinenţa urinară de stres, alături de modificarea stilului de viaţă (scăderea
greutăţii corporale la obezi, oprirea fumatului, exerciţii de întărire a planşeului pelvian),
tratamentul factorilor precipitanţi (tuse, vaginite), un rol important îl au tratamentele
farmacologice şi chirurgicale.
Pentru incontinenţele urinare, care nu au răspuns la aceste măsuri, un rol major îl
are educarea pacientului. Golirea vezicii urinare la anumite intervale de timp, reducerea
consumului de lichide după ora 18.00, golirea vezicii urinare înainte de culcare, au efect
benefic. Toaleta locală riguroasă previne apariţia infecţiilor bacteriene, micotice, leziunilor.
Purtarea condoamelor, tampoanelor, pamperşilor, montarea sondelor urinare temporar
sau definitiv, devin necesare în incontinenţa urinară refractară la măsurile terapeutice.
Se fac băi calde de şezut cu coada şoricelului, coada calului (100 gr plante la
fiecare baie), sare de bucătărie (2 pumni de sare de Basna). Se beau zilnic 4 ceşti de ceai
de creţişoară. Se freacă regiunea vezicală cu esenţă de traista ciobanului, care înviorează
musculatura dinspre exterior.

PSORIAZISUL
Este o dermatoză plurifactorială, inflamatorie, proliferativă, caracterizată printr-o
etiopatogenie extrem de complexă. Boala ia naştere din cauza unei dereglări a funcţionării
ficatului. La tratament se va ţine cont de alimentaţie, din care se scot mezelurile,
afumăturile, carnea de porc, acriturile, oţetul, vinul, lămâia, portocalele, fructele citrice şi
de pădure, precum şi sucurile lor, merele, cafeaua, ciocolata, cacao, mierea, peştele,
conservele, mazărea, fasolea, lintea etc., deoarece acestea formează acizi pe care ficatul
bolnav nu-l suportă.
Sunt permise laptele şi produsele lactate, salatele acrite cu iaurt, carnea fiartă de
viţel, pasăre, vacă, peştele proaspăt, legumele uşoare fierte, compoturile. Pielea cu cruste
uscate se unge cu alifie de rostopască, suc de nalbă.
Se fac băi cu infuzie de ciuboţica cucului, nalbă, coada calului.
Se ţine o dietă cu sucuri de fructe şi zarzavaturi timp de 1 an, regim crudivor
depurativ timp de 5-7 zile pe lună, cură cu suc de orz verde 3x50 ml pe zi, cu boabe de
ienupăr, cu tije de păpădie, timp de 5-7 zile.
Se aplică comprese locale cu infuzie de cimbrişor şi badijonare cu suc de
gălbenele. Se fac băi de trunchi, vitală, înfăşurare scurtă, duş scoţian alternant de 2-3 ori
pe săptămână.
Se prepară următoarele reţete:
Reţeta 1 - 40 gr coada calului, 30 gr coajă de salcie albă, 50 gr urzică, 10 gr
ventrilică, 20 gr fumăriţă, 30 gr gălbenele, 20 gr coada şoricelului, 10 gr coajă de
stejar, 30 gr tătăneasă, 40 gr trifoi roşu.
Reţeta 2 - 20 gr brusture, 20 gr mesteacăn alb, 20 gr salcie albă, 20 gr trei fraţi
pătaţi.
Se face infuzie din 1 linguriţă amestec în 250 ml de apă, se beau 3-4 ceşti pe zi,
alternând reţetele.
Pentru uz extern se prepară următoarea reţetă: năprasnic, coada calului, coada
şoricelului, gălbenele, nalbă, rostopască, se amestecă în părţi egale, se pun 200 gr
din amestec în 5 l apă rece, se macerează 12 ore, se încălzeşte puţin, se strecoară
şi se toarnă în apa de baie. Baia durează 20 minute, după care se aplică alifia de
gălbenele, tătăneasă sau tinctură de frunze de limba câinelui.

19
 Reflexoterapia se aplică prin masarea zonelor reflexe corespunzătoare glandelor
suprarenale şi paratiroide, pentru combaterea stărilor inflamatorii. Zonele limfatice
se vor masa pentru creşterea puterii de apărare a organismului la infecţii, prin
producerea de anticorpi. Zonele ficatului, colecistului, stomacului, intestinelor, se
vor masa pentru reglarea funcţiilor metabolice. Se vor masa punctele: 24, 25, 26
timp de 5-7 minute fiecare; 13, 23 timp de 3 minute; 15, 17, 28-33 timp de 5 minute.
Masajul se va face zilnic timp de 12-14 zile, apoi se continuă cu 3 şedinţe pe
săptămână încă 5-6 săptămâni, menţinând o igienă riguroasă a tegumentelor.

TUBERCULOZA
Tuberculoza este o boală cronică, infecto-contagioasă, care se transmite în special
pe cale aeriană, prin intermediul picăturilor Flluger rezultate în urma acceselor de tuse,
râs, cântat. Este o afecţiune cunoscută de mii de ani, cu perioade de recrudescenţă
determinate de situaţii speciale naturale şi sociale. Tuberculoza este produsă de bacilul
Koch, o micobacterie foarte rezistentă la frig şi căldură, dar care poate fi relativ uşor
omorâtă de expunerea la soare (UV) şi dezinfecţia cu produşi chimici speciali (cei mai
simpli sunt cei cloruraţi). Bacilul Koch are o proprietate deosebită de a-şi putea inhiba
metabolismul pe termen lung (10, 15, 20 de ani), în condiţii neprielnice pentru el,
metabolism pe care îl poate relua în momentul în care condiţiile locale sau generale ale
organismului îi permit. Existenţa acestor "bacili adormiţi" în organism constituie punctul de
plecare al tuberculozelor secundare numite ftizii (popular oftică), care apar la distanţă în
timp de momentul infecţiei cu bacilul Koch sau al reactivărilor tuberculozei după un prim
tratament, chiar corect executat. O altă particularitate a acestui microb este posibilitatea
de a dezvolta rezistenţă la acţiunea unor antibiotice specifice, în condiţiile în care se
întrerupe tratamentul recomandat de specialist sau nu se respectă schemele recomandate
de medicul curant. Această posibilitate reduce şansele de reuşită ale tratamentelor
ulterioare.
Infecţia tuberculoasă (pătrunderea bacilului Koch în organism) nu se continuă
obligatoriu cu îmbolnăvirea de tuberculoză. Prima infecţie tuberculoasă (naturală sau
vaccinală) are un efect benefic asupra imunităţii organismului, determinând o creştere faţă
de o nouă infecţie tuberculoasă. Acest lucru se întâmplă însă în condiţiile unui organism
sănătos. Receptivi la infecţia tuberculoasă sunt în special copiii până la vârsta de 3 ani şi
adulţii de vârsta a treia, a căror sistem imunitar nu este maturizat sau este debilitat de
maladiile intercurente. Factorii care conduc la transformarea infecţiei tuberculoase în boală
aparţin, atât organismului, cât şi mediului. Pentru o persoană prost alimentată calitativ şi
cantitativ, care duce o viaţă dezordonată marcată de vicii - fumat, băut, stresată emoţional
şi intelectual, afectată de maladii cum ar fi: cancerul, virozele, diabetul, boli de sistem,
psihopatii, este mai probabil ca infecţia tuberculoasă să fie continuată de apariţia ftiziei.
Situaţii de criză economică, războaie, calamităţi naturale favorizează apariţia şi
răspândirea tuberculozei în rândul populaţiei. Proporţia mare de persoane fără locuinţă,
fără loc de muncă, necooperante în finalizarea tratamentului corect al tuberculozei duce la
apariţia cazurilor de tuberculoză cronică, ce constituie sursa de infecţie principală.
Tuberculoza nu are simptome proprii care să sugereze de la început afecţiunea. Ea
evoluează lent până la forme avansate de boală. Principalul simptom este tusea, iniţial
neproductivă, apoi cu secreţie mucopurulentă, simptom care este caracteristic multor boli,
în special la fumători unde schimbarea caracterului de tuse obişnuită a fumătorului poate
să fie un semnal. Starea febrilă (37-380C), scăderea în greutate, lipsa poftei de mâncare,
transpiraţiile nocturne şi oboseala, întregesc sindromul de impregnare bacilară. O situaţie
particulară o constituie hemoptiziile, expectoraţii cu sânge proaspăt, denumite "hemoptizii
providenţiale" pentru că duc la descoperirea unei tuberculoze active. Ele survin în urma
ruperii unor vase de sânge mai mici sau mai mari, de unde rezultă cantitatea mică sau
impresionantă de sânge eliminată, vase care se erodează în ansamblul de leziuni locale
pulmonare pe care le dă tuberculoza evolutivă.

20
 În cazul reactivărilor tuberculoase, în tuberculoza cronică, la simptomele descrise
mai sus se pot adăuga altele cum ar fi dispneea (greutate în respiraţie) sau alte complicaţii
apărute în urma repetatelor leziuni tuberculoase la nivel pulmonar.
Diagnosticul de certitudine al tuberculozei este cel bacteriologic din sputa
expectorată de pacient. Examenul microscopic pune în evidenţă bacilul Koch, după o
coloraţie specială. În cazul bolnavilor cu leziuni minime, neexcavate, cantitatea de bacili
eliminată în spută este foarte mică şi este posibil ca în eşantionul de spută analizat să nu
fie suficienţi bacili Koch pentru a deveni vizibili pe frotiu. De aceea este necesară
cultivarea sputei recoltate pe medii specifice de creştere a bacilului.

Tratament:
Izoniazidă, PAS, streptomicină sulfat, strepancil, fintozid, pirazinamidă, tiocarbid,
kanamicină, tebemicin, nizolin.
Vitaminele D2, D3 hidrosolubile, gluconat de calciu, vitamina B6, Cedecalcin, Cavit
9, ACTH, Predinson, Supercortison.
Sirop de pătlagină, Trecid, Tusomag, Calmotusin, Tusan, Codein fosfat, Stodal.
În perioada de convalescenţă se utilizează unele specii de plante medicinale care
conţin săruri minerale, vitamine, substanţe antibacteriene. Cu acţiune
remineralizantă sunt indicate următoarele plante în cură de 6 luni până la 2 ani: 40
gr coada calului, 40 gr frunze de podbal, 20 gr flori de tei. Se face decoct din 5
linguri de amestec la 1,5 l de apă, se beau 3-4 căni pe zi, îndulcite cu miere de
albine. - Reţetă: 20 gr coada calului, 15 gr troscot, 20 gr frunze de podbal, 5 gr
frunze de mentă, 15 gr rizomi de pir, 5 gr fructe de ienupăr, 20 gr conuri de hamei.
Se face decoct din 1 lingură de amestec la 1 cană de apă, se beau 2-3 căni pe zi,
timp de 3-6 luni. Pe timpul acestei cure se recomandă săptămânal consumarea a
500 gr miere amestecată cu hrean ras (1-2 rădăcini), din care se ia câte 1 linguriţă
cu 1 oră înainte de masa de prânz şi seară.
În perioada de iarnă şi primăvară se recomandă următoarea reţetă: 40 gr măceşe,
40 gr fructe de cătină, 10 gr frunze de urzică, 10 gr frunze de ciuboţica cucului, care
se prepară ca infuzie din 2 linguriţe de amestec la 1 cană de apă. Se beau 1-2 căni
pe zi.
Reflexoterapia aduce îmbunătăţiri în respiraţie, dacă este cazul de exces de
energie la nivelul plămânului, caracterizat prin accese violente de sufocare sau de
vid de energie la nivelul plămânilor, caracterizat prin respiraţie greoaie,
permanentă. În primul caz se masează punctul P5, situat în pliul cotului în afara
tendonului muşchiului biceps - dispersie (fig. 1). În cazul al doilea, pentru tuse,
hemoptizie se masează punctul P1 - tonifiere. Se mai poate masa meridianul
vasului de concepţie cu punctul JM15 - tonifiere.

6 CURE PENTRU CURĂŢAREA ORGANISMULUI

Când ultimele zvâcniri ale iernii au trecut şi în lumina biruitoare a soarelui lumea
plantelor se retrezeşte la viaţă, este momentul marii curăţenii de primăvară. Totul în natură
se primeneşte: copacii capătă un nou veşmânt de frunze, ierburile îşi scot noile tulpiniţe la
lumină, animalele îşi schimbă blana, iar păsările îşi refac cuiburile. Şi oamenii ar trebui să
ia în serios acest mesaj de înnoire, de spălare trupească. Suntem plini de zgură! La
sfârşitul iernii, în organismul fiecăruia dintre noi rămân „zaţuri”, impurităţi care vor genera,
dacă nu sunt eliminate din timp, tot felul de boli şi tulburări. Multe din afecţiunile
începutului de primăvară, cum ar fi epidemiile de boli respiratorii, problemele digestive
(gastrita, ulcerul, colita), puseurile de reumatism, cistitele, infecţiile renale etc., se
datorează acestor acumulări de toxine în corp. Chiar celebra astenie de primăvară este, în
marea majoritate a cazurilor, o consecinţă directă a acestei stări de intoxicare cronică a
organismului. Iată de ce este extrem de important ca în această perioadă, când farmacia

21
naturii îşi umple cămările cu plante pline de vigoare şi energie, să apelăm la ele, înainte ca
primele semne de boală să-şi facă apariţia.

1. Cura cu păpădie - pentru ficat şi vezica biliară

Este o plantă în aparenţă banală, dar care are nişte efecte detoxifiante cu totul
excepţionale. Aceasta deoarece acum, primăvara devreme, păpădia conţine în frunzele şi
în tulpina sa substanţe amare, enzime şi fitohormoni care fac adevărate minuni pentru
ficatul obosit şi încărcat de toxine.

Desfăşurarea curei
Timp de 14 zile, se vor consuma câte zece frunze proaspete de păpădie, de două-trei ori
pe zi, cu 10 minute înaintea meselor principale. Recoltarea frunzelor se face în aceeaşi zi
sau cu maximum două zile înainte de a fi consumate, de la plante care încă nu au înflorit,
pentru a conţine colină (un principiu activ cu proprietăţi drenoare şi tonice hepatice foarte
puternice) în cantităţi maxime. Unii naturişti recomandă folosirea tijelor florale de păpădie
în locul frunzelor - un sfat valabil, singurul inconvenient fiind că aceste tije se procură greu,
culegându-se în intervalul de timp de dinaintea înfloririi plantei, care este de obicei foarte
scurt (3-4 zile).

Efectele curei cu păpădie

Această cură are darul de a relansa activitatea ficatului, de a stimula puternic regenerarea
celulelor hepatice şi de a favoriza eliminarea toxinelor din acest organ extrem de
important. Mai mult, frunzele proaspete de păpădie stimulează secreţia de bilă şi
important, favorizează evacuarea acesteia. Nu în ultimul rând, păpădia are darul de a
stimula peristaltismul întregului tub digestiv, fiind de un mare ajutor pentru persoanele cu
digestia slăbită sau leneşă.

Câteva recomandări terapeutice

Printre afecţiunile care se agravează la ieşirea din iarnă şi care sunt eliminate cu ajutorul
tratamentului cu frunze de păpădie proaspătă enumerăm: dischinezia biliară (fierea
leneşă), dispepsia, hepatitele de toate felurile, icterul, constipaţia atonă, indigestia. Este un
adjuvant valoros în cazurile de microlitiază biliară, precum şi în ciroza hepatică.

Precauţii: La persoanele cu stomacul foarte sensibil, subponderale sau debile,

tratamentul cu păpădie crudă se poate dovedi prea puternic, motiv pentru care va fi făcut
cu prudenţă.

2. Cura cu urzică - pentru sânge

Este una din cele mai vechi şi mai utilizate plante medicinale de pe glob, având o
multitudine de întrebuinţări terapeutice. Frunzele urzicii au cea mai mare putere
terapeutică primăvara, imediat după răsărire, când rezervele de substanţe vindecătoare
acumulate în anul trecut sunt puse în mişcare de primele valuri de căldură. În martie-
aprilie, această plantă are şi cele mai intense efecte depurative şi reîntineritoare, fiind într-
un acord perfect cu perioada de trecere de la sezonul rece la cel cald, când dezintoxicarea
şi revigorarea sunt mai necesare ca oricând.

Desfăşurarea curei
Sucul de urzică se obţine astfel: într-un mixer electric se pune o mână de frunze de urzică
tăiate nu foarte mărunt, după care se adaugă trei sferturi de pahar de apă. Se mixează
vreme de 2-3 minute, apoi se lasă să mai stea vreme de un sfert de oră, după care se
filtrează prin strecurătoarea pentru ceai sau prin tifon. Se obţine aproximativ un pahar de
suc, cu o culoare verde intensă, care va fi băut într-o singură doză, dimineaţa, pe stomacul
gol. Pentru curele de curăţare a sângelui mai puternice, se beau 2 pahare de suc de
urzică pe zi: dimineaţa şi seara.

22
Efectele curei cu urzică
Fiind extrem de bogat în clorofilă, sucul de urzică este un excelent purificator pentru
sânge. Acest preparat de primăvară anihilează radicalii liberi, stimulează procesele de
hematopoeză (de producere a globulelor roşii), stimulează procesul de producere a altor
elemente figurate ale sângelui (globule albe, trombocite). Iată în continuare şi indicaţiile de
tratament pentru această cură:

Câteva recomandări terapeutice

Cura cu suc de urzică se recomandă în mod special în anemie, atât în cea feriprivă (urzica
este bogată în fier şi favorizează asimilarea acestui oligoelement), cât şi în formele auto-
imune sau în cele în care apar modificări morfologice ale hematiilor. De asemenea, este
recomandată în tulburările de coagulare ale sângelui, ca adjuvant în hemoragiile interne,
precum şi pentru sechelele post-hemoragice. Studii recente arată că sucul proaspăt de
urzică are efecte foarte bune în tratarea diferitelor forme de leucemie.

Precauţii: Persoanele cu colită de fermentaţie vor consuma cu prudenţă (la început în

cantităţi mici) sucul de urzică, care va fi întotdeauna foarte proaspăt.

3. Cura cu grâu verde - pentru colon şi stomac

La început de aprilie, pe câmp, grâul deja a crescut, mlădiţele sale arătând ca o
perie deasă, de un verde viu, care clocoteşte parcă de viaţă. Sucul obţinut din ele este o
adevărată colecţie de vitamine, enzime şi minerale, cu efecte benefice asupra întregului
organism, dar mai ales asupra tubului digestiv.

Desfăşurarea curei
Pentru a face tratamentul cu grâu verde, trebuie în primul rând să ne asigurăm „materia
primă”. Pentru aceasta, vom pune într-o tăviţă de plastic un strat de pământ fertil de flori,
netratat chimic, cu o grosime de doi-trei centimetri şi îl vom însămânţa cu boabe de grâu
(se găsesc la magazinele naturiste) puse des, la 1-2 mm una de cealaltă. Vasul se pune
apoi pe pervazul ferestrei şi se udă la un interval de timp de 2-4 zile. În două săptămâni
grâul verde va răsări şi va creşte la o înălţime de 15-20 cm. Atunci este momentul potrivit
pentru recoltare. Se taie tulpinile (rădăcinile care rămân, dacă sunt udate, vor mai răsări
de 1-2 ori), se spală bine, după care se dau prin maşina de tocat. Tocătura se pune în
storcătorul electric centrifugal şi se obţine sucul de grâu verde - un adevărat elixir de
sănătate. Administrarea lui se face în cure de 10-21 de zile, timp în care se ia câte un sfert
de pahar (50 ml) de trei ori pe zi, înainte de mesele principale.

Efectele curei cu grâu verde

Sucul obţinut din mlădiţele de grâu are un efect puternic, de curăţire a întregului tub
digestiv. Mai mult, el are o acţiune reparatoare, favorizând regenerarea epiteliilor lezate de
feluritele boli, calmând durerile, cicatrizând leziunile şi normalizând procesele digestive.

Câteva recomandări terapeutice

Cura cu grâu verde este recomandată într-o multitudine de afecţiuni digestive specifice
primăverii. În cazurile de gastrită hiperacidă şi de ulcer, în măsura în care sucul de grâu
este tolerat (pentru că nu toţi pacienţii suportă acest remediu), are o acţiune calmantă,
favorizează cicatrizarea şi regenerarea ţesuturilor afectate de boală. În colita de
putrefacţie, care apare sau se agravează invariabil la sfârşitul iernii, din cauza consumului
exagerat de proteine, cura cu suc de grâu verde ajută la modificarea florei (devenită
patologică) şi favorizează eliminarea reziduurilor din colon. În multe cazuri de enterită sau
de colon iritabil, cura cu mlădiţe de grâu are efecte calmante şi determină vindecarea
gradată a acestor afecţiuni.

23
4. Cura cu ridichi - pentru aparatul reno-urinar
Rădăcinile de un roşu viu şi strălucitor ale ridichilor sunt un adevărat elixir pentru
rinichi. „De vină” sunt substanţele antiinfecţioase şi diuretice pe care această legumă de
primăvară le conţine din belşug.

Desfăşurarea curei
Dimineaţa şi seara vom mânca, pe stomacul gol, câte o salată obţinută din cinci ridichi de
mărime medie, tăiate mărunt şi amestecate cu puţin ulei de măsline, oţet de mere şi sare
de bucătărie. Pentru un gust mai bun, putem adăuga în salată şi câteva fire de pătrunjel.
Tratamentul se face minimum 12 zile la rând, pentru ca efectele sale să fie resimţite în
profunzime. Pentru persoanele cu probleme renale cronice sau foarte grave, se
recomandă administrarea zilnică a 100 ml (jumătate de pahar) de suc de ridichi proaspăt,
obţinut cu storcătorul electric centrifugal.

Efectele curei cu ridichi

Ridichile de lună conţin substanţe cu un puternic efect antibiotic, care ajută la vindecarea
rapidă a feluritelor infecţii care afectează rinichii, vezica şi căile urinare. Apoi, aceste
rădăcini au un efect diuretic intens, favorizând eliminarea apei din corp prin urinare, au o
acţiune antiinflamatoare asupra rinichilor şi asupra prostatei.

Câteva recomandări terapeutice

Cura cu ridichi este în mod special indicată persoanelor care reţin apa în organism, care
suferă de nefrită, pilo-nefrită ori cistită cronică. De asemenea, este un real ajutor celor
care au pietre sau nisip la rinichi, întrucât anumite principii active conţinute de ridichi
favorizează mărunţirea calculilor urinari şi eliminarea lor. De asemenea, curele de ridichi
previn formarea unor noi calculi în cazul persoanelor care au recurs la operaţie sau la alte
forme de tratament pentru eliminarea lor. O altă recomandare a acestui tratament este
pentru bolnavii cronici de prostată, întrucât are efecte antiinflamatoare şi ajută la controlul
sfincterelor urinare.

5. Cura cu leurdă - pentru inimă şi vasele de sânge

Este o plantă ce creşte în semi-umbra pădurilor de stejar, gorun sau fag, are frunzele de
un verde închis şi un miros ca de usturoi, motiv pentru care se mai numeşte şi usturoiţă.
Fără îndoială, cura cu leurdă este un panaceu pentru întregul aparat cardiovascular, aşa
cum vom vedea în continuare.

Desfăşurarea curei
Sucul de leurdă se obţine astfel: o mână de frunze proaspete se taie foarte fin, ca
zarzavatul pentru ciorbe. Se pun într-un vas de sticlă şi se toarnă deasupra un pahar de
apă călduţă, după care se lasă să se macereze la temperatura camerei, vreme de patru
ore, apoi se filtrează prin tifon. Se obţine ceva mai mult de un pahar de suc, doză care va
fi consumată pe stomacul gol, imediat după preparare, o dată pe zi. Tratamentul durează
12 zile, pentru prevenirea afecţiunilor cardiovasculare şi minimum 30 de zile, pentru
bolnavii cardiaci cronici. Dacă nu puteţi avea în fiecare zi acest suc proaspăt de leurdă,
atunci recurgeţi la o cură cu tinctură de leurdă, care se prepară în următorul mod: frunzele
proaspete de leurdă se taie cât mai fin şi se pun într-un borcan de sticlă cu filet, până
acesta se umple pe trei sferturi. Deasupra se adaugă alcool alimentar de şaptezeci de
grade, cât să le pătrundă şi să le acopere, după care borcanul se închide ermetic. Se lasă
să se macereze vreme de zece zile, la temperatura camerei, timp în care se agită
conţinutul borcanului de 2-3 ori pe zi, pentru o mai bună extragere a principiilor active.
După trecerea acestui interval de timp, se filtrează preparatul obţinut. Se administrează
câte o linguriţă de tinctură, diluată în jumătate de pahar de apă, de 4 ori pe zi, în cure de
minimum 30 de zile.

24
Efectele curei cu leurdă
Studii făcute în Germania şi Austria au pus în evidenţă efectele excepţionale ale acestei
plante, pentru anihilarea radicalilor liberi din sânge, pentru împiedicarea formării
cheagurilor de sânge (trombe), pentru menţinerea elasticităţii vaselor de sânge şi reglarea
tensiunii arteriale. Are efecte regulatoare asupra ritmului cardiac şi este un tonic bun
pentru muşchiul inimii, fiind considerat de către comunitatea ştiinţifică una din cele mai
bune plante din lume pentru afecţiunile cardiovasculare, aşa cum o arată şi indicaţiile
medicale care vor urma.

Câteva recomandări terapeutice

Flebita, tromboflebita şi trombozele sunt prompt eliminate cu ajutorul acestei plante, care
are puternice efecte antiinflamatoare vasculare, fluidifiante sanguine şi anti-agregante
plachetare. Hipertensiunea, ateroscleroza şi ischemia cardiacă, asociate cu valori ridicate
ale colesterolului, sunt puternic combătute de această cură, pentru că leurda conţine
adenozină, o substanţă care conform unor studii recente efectuate în Germania, are un rol
esenţial în reducerea colesterolului, în împiedicarea formării trombelor, în scăderea
tensiunii arteriale. Leurda este pe termen lung adjuvantul ideal şi pentru aritmia cardiacă
sau tahicardie, fiind administrată în cure de câte 2-3 luni. Precauţii: La persoanele cu
stomac sau colon extrem de sensibil, leurda poate provoca stări de jenă sau uşoare
crampe. Mamele care alăptează nu vor consumă leurdă, deoarece aceasta transmite un
gust neplăcut laptelui.

6. Cura cu hrean - pentru aparatul respirator

Frunzele sale lunguieţe sunt printre primele care ies pe câmp şi prin pârloage primăvara.
Poate din acest motiv este şi aşa de utilizat pe timpul primăverii în medicina populară
românească, pentru că rădăcinile sale sunt uşor de reperat cu ajutorul frunzelor care se
grăbesc să iasă la lumină. Dar mai este un lucru: hreanul vindecă o multitudine de
afecţiuni respiratorii care se agravează la început de primăvară, când organismul este
extrem de sensibil la feluritele infecţii. Din acest motiv este foarte bine să cunoaştem mai
multe despre cura cu această plantă de primăvară, care se dovedeşte salvatoare în multe
boli de sezon.

Desfăşurarea curei
Intern: Zece linguri de hrean dat prin răzătoarea fină se amestecă bine cu treizeci de
linguri de miere şi se lasă la macerat vreme de trei-patru zile, într-un borcan închis
ermetic. După trecerea acestui interval de timp, se începe administrarea preparatului, din
care se iau 1-2 linguriţe de patru ori pe zi. Un tratament durează între 20 şi 40 de zile,
putând fi reluat de câte ori este nevoie pe parcursul anului.
Extern: Se dă o rădăcină de hrean prin răzătoare şi apoi se înveleşte într-o bucată subţire
de pânză (tradiţia populară cere ca această pânză să fie de culoare roşie). Cataplasma
obţinută astfel se aplică pe rădăcina nasului şi pe frunte, pentru bolile care afectează căile
respiratorii superioare şi pe zona pieptului pentru bolile bronho-pulmonare. Se ţine hreanul
pe piele vreme de 2-10 minute, cu atenţie însă, să nu producă arsuri, întrucât conţine
substanţe extrem de iritante pentru cei cu tegumentele sensibile. Tratamentul se repetă o
dată pe zi, până la vindecarea completă.

Efectele curei cu hrean

Folosită intern, rădăcina de hrean este un excelent antibiotic, stimulează capacitatea
naturală de apărare a organismului în faţa infecţiilor respiratorii, ajută la eliminarea
secreţiilor patologice din arborele bronşic şi plămâni. De asemenea, combate accesele de
tuse, inclusiv de tuse convulsivă. Extern, este un încălzitor şi un drenor redutabil,
stimulând foarte puternic procesele de eliminare a secreţiilor de pe căile respiratorii şi
având efecte antiinfecţioase directe.

25
Câteva recomandări terapeutice
Cura internă cu hrean este un remediu care nu dă greş în bronşitele acute şi cronice,
precum şi în astmul bronşic. Este indicată persoanelor care au ieşit din iarnă cu probleme
cronicizate, cum ar fi rinita, sinuzita, tusea persistentă. În cazul rinitei şi sinuzitei cronice,
se obţin rezultate excepţionale prin aplicarea cataplasmei pe zona frunţii - o aplicaţie care
desfundă prompt nasul şi căile respiratorii superioare, ce determină eliminarea masivă de
secreţii patologice.
Aplicată pe zona pieptului, cataplasma cu hrean va fi un adjuvant excepţional în cazurile
de pneumonie, viroză pulmonară şi tuberculoză pulmonară, la fel ca şi cura internă cu
hrean.

Precauţii: În contact cu pielea, hreanul poate produce iritaţii foarte puternice, asemeni
unor arsuri. Din acest motiv va fi aplicat extern la început doar pe perioade de timp foarte
scurte, mărindu-se timpul de expunere, doar dacă nu apare reacţia iritativă puternică.

ENERGIZAŢI-VĂ CU AJUTORUL COPACILOR !

Până ce nu se scutură frunzele, duceţi-vă în pădure şi luaţi energie de la copaci.
Sevele care i-au ajutat să rodească au încă vigoare. O maturitate care vi se va
transmite benefic.
Prin aplicaţiile şi procedurile sale, silvoterapia se deosebeşte de celelalte metode
de tratament naturiste, deşi conţinutul procesului de vindecare este în mare măsură
acelaşi. El implică nu numai latura fizică a trupului nostru, ci şi cea psihică (sufletul) şi cea
spirituală (mintea). Acesta este un aspect hotărâtor, deoarece se ştie că orice influenţă
exercitată asupra componentei organice a fiinţei noastre se transmite ulterior afecţiunii şi
raţiunii. Şi invers, o experienţă sau o trăire din planul spiritual se repercutează prin
intermediul sentimentelor asupra trupului nostru. Dacă demersul de vindecare nu va
depăşi orizontul materialist, rezumându-se doar la medicamente, mai curând sau mai
târziu, acestea îşi vor extinde acţiunea şi asupra universului afectiv şi spiritual. Erorile au
consecinţe grave, care deseori nu mai pot fi eliminate prin mijloace de acelaşi tip, adică
materiale. Dacă însă vom alege un remediu şi o terapie ce se adresează mai întâi laturii
spirituale, procesul de vindecare va fi, eventual ceva mai îndelungat, dar va pătrunde mai
profund în zonele organice.
Toate aceste considerente sunt valabile şi pentru silvoterapie, ca parte a medicinii
naturii. De fapt, silvoterapia preia străvechea tradiţie populară de vindecare cu ajutorul
arborilor, în care se obişnuia să se meargă la cutare sau cutare copac, pentru a lecui
cutare sau cutare suferinţă fizică. Iată mai jos câţiva dintre arborii şi arbuştii cel mai
frecvent recomandaţi odinioară şi azi:

Arţarul - Contra oricăror erupţii pe piele (se ating crengile).

Mărul - Are acţiune antitumorală (se foloseşte în tratamentul cancerului).
Mesteacănul - Echilibrează şi combate stresul celor ce depun o muncă intelectuală
intensă, stimulează activitatea cerebrală. De asemenea, poate fi de ajutor în gută şi
afecţiuni reumatismale.
Stejarul - Reglează sistemul circulator şi normalizează tensiunea. Are acţiune tonifiantă,
se recomandă pentru perioada de convalescenţă după spitalizare.
Taninul - Folositor în gută şi astenie.
Plopul - Contra stărilor tensionate.
Frasinul - Stimulează şi tonifică întregul organism.
Molidul, pinul - În gută şi boli de plămâni. Combat transpiraţia. Ajută în momentele de
suprasolicitare, întăresc nervii şi relaxează.
Alunul - Stimulează funcţiile pielii, fortifică nervii şi inima.
Socul - Activează eliminarea reziduurilor prin scaun şi urină. Întăreşte sistemul imunitar şi
previne răcelile.

26
Teiul - Întăreşte inima. Calmează şi relaxează. La prima vedere, s-ar putea crede că sub
denumirea de silvoterapie se înţeleg doar formele obişnuite de prelucrare şi utilizare ale
plantelor medicinale, aşa cum le cunoaştem din practica generală a fitoterapiei, prin
urmare, prepararea de infuzii, tincturi, unguente şi altele asemenea. Desigur, aceste
posibilităţi există.

Un remediu de sorginte divină: energia arborilor

Rădăcinile, scoarţa, mugurii, frunzele, florile şi fructele arborilor sunt transformate
frecvent în remedii de sănătate. Cu mult mai importantă e însă forţa energetică a pomilor
fructiferi şi a copacilor, o iradiere benefică pentru starea psihică şi spirituală a celor ce au
nevoie de ajutor, oameni bolnavi, dar şi sănătoşi care vor să-şi refacă rezervele de
vitalitate. Ideea de însănătoşire cu ajutorul arborilor e la fel de veche precum omenirea
însăşi. Din păcate, ea a fost uitată aproape cu totul, foarte puţini oameni mai cunosc astăzi
această metodă. Este o modalitate de vindecare ce s-a pierdut, fiindcă necesită
receptivitate şi timp. Odată cu dispariţia treptată a celor două premise, această terapie
subtilă a încetat să-şi mai afle locul în societatea noastră tehnicizată, grăbită şi lipsită de
sentimente. Silvoterapia oferă posibilităţi nelimitate de a regăsi legătura profundă cu
natura şi prin natură cu noi înşine, dar şi cu semenii noştri, de a învăţa din nou să simţim şi
să comunicăm. Fireşte, este doar una dintre numeroasele modalităţi de a impulsiona
căutarea sinelui şi revigorarea relaţiilor cu cei din jur, însă una dintre cele mai frumoase pe
care le cunoaştem. În silvoterapie, remediul este chiar fiinţa vie a arborelui. Ne
însănătoşim şi ne energizăm, apelând la forţa ce face copacul să crească până la
splendoarea deplinei sale maturităţi, după tiparul caracterului său specific, al unicităţii lui.
Privite din afară, toate plantele ce alcătuiesc o anumită familie, fie arbori, fie arbuşti,
fie ierburi, seamănă leit unele cu altele, încât suntem incapabili să le deosebim. Abia când
le cercetăm îndeaproape, fiecare din ele îşi dezvăluie făptura individuală. Prin însuşirile
sale specifice şi prin farmecul său, un mesteacăn tânăr ni se arată altfel decât unul matur
sau bătrân. Tot atât de deosebiţi sunt un mesteacăn sănătos şi unul bolnav. Fiecare
copac, la fel ca fiecare floare sau arbust, are povestea sa. O poveste care poate fi
descifrată şi înţeleasă atunci când ştim să ne apropiem de ele cu respect şi cu drag.
Natura, pământul şi tot ce ele adăpostesc în sânul lor ni se deschid deodată. La început, ni
se arată aspectul şi împrejurările exterioare. Încetul cu încetul însă, ne deprindem să
înţelegem modul lor de a comunica, limbajul vizual. Astfel vom descoperi că, de fapt, acest
limbaj al imaginilor nu ne este câtuşi de puţin străin. Dimpotrivă, îl vom recunoaşte ca pe
propriul nostru limbaj ancestral. Vom percepe, în sfârşit, comunicarea continuă dintre toate
fiinţele existente în lume. Atunci vom intra în dialog cu natura, cu noi înşine şi cu însăşi
ideea creaţiei. Acest dialog devine o putere vindecătoare. Nu mai e nevoie să culegem
frunze, să dezgropăm rădăcini, să rupem flori şi să jupuim scoarţa copacilor. Izvorul forţei
vindecătoare îl găsim chiar în noi, prin dialogul cu arborele. Devenim propriul nostru
remediu. Suntem un remediu pentru noi şi pentru arbore, la fel cum arborele este un
remediu pentru sine şi pentru noi. E un dar care ni se oferă şi care aşteaptă ca noi să
învăţăm a-l primi.

Copacul ca mijlocitor
Când izbutim să ne apropiem de un copac, e ca şi cum l-am auzi spunând: „Vino şi
cunoaşte-te prin mine. Deschide-ţi inima. Dacă îmi înţelegi glasul, te pot însoţi pe calea
noastră comună, până la sorgintea eternă a vieţii”. Pentru a implica arborele în procesul
nostru de însănătoşire, nu trebuie să preparăm ceai din frunzele lui. Nu sunt necesare nici
un fel de alte premise, în afară de deschiderea şi disponibilitatea noastră lăuntrică.
Modalitatea tradiţională de a intra în legătură cu un arbore este următoarea: descălţaţi de
pantofi şi ciorapi, cu tălpile simţind nemijlocit pământul, cu bustul gol sau dacă este posibil,
complet dezbrăcaţi, ne apropiem de copac, îi atingem trunchiul cu vârfurile picioarelor şi îl
înconjurăm cu braţele. Sau braţele pot fi lipite de el, cu palmele îndreptate în jos. De
asemenea, se poate ca braţul stâng să fie ridicat în lungul trunchiului, iar braţul drept
coborât. Şi poziţia inversă este la fel de bună. Aici, fiecare trebuie să-şi aleagă forma de
27
atingere cea mai potrivită şi mai plăcută pentru el personal, la momentul respectiv.
Important este doar să ne simţim bine, ceea ce înseamnă şi să fim total liberi, să nu ne
simţim observaţi, supuşi vreunei presiuni din interior său exterior.
Cu aceasta, am făcut primul pas. Urmează să percepem copacul încet, fără grabă.
Ne rezemăm de el şi ne odihnim la pieptul lui. E o concentrare tăcută, în care arborele
începe să ne ajute. Acum el îşi îndeplineşte rolul de mijlocitor. Încetează să fie doar lemn
şi frunziş şi devine făptura vie care a fost de fapt întotdeauna. Îl simţim ca fiinţă şi tot ca
fiinţă el ne transmite poveştile sale, trecutul, prezentul şi viitorul lui. Ca fiinţă ne transmite
forţă, pace, linişte, echilibru, dar şi tristeţe, melancolie, vechi amintiri, griji şi speranţe.
Scoarţa lui ni se pare uneori caldă, alteori răcoroasă. Câteodată, ne face să lăcrimăm,
apoi ne cheamă să ne trezim din visare. Ne învaţă să găsim ocrotire şi indispensabilul
sentiment de siguranţă. Ne arată o lumină în beznă. Durerile se topesc în îmbrăţişări.
Trăim comunicarea cu copacul. Stăm înlănţuiţi şi prin el ne cunoaştem pe noi înşine. Toate
graniţele au dispărut. Arborele devine un mijlocitor, o verigă pe drumul ascendent al
cunoaşterii şi al împlinirii noastre. Ceea ce percepem la el, felul cum îl simţim, reflectă
ceea ce suntem noi în acest moment. Vedem imaginile arborelui, pentru care suntem
deschişi acum. Toate acestea se petrec în planul spiritual. Pornind de aici, el acţionează
apoi şi în planul fizic. În organismul nostru, construit din materie opacă, mijlocirea lui se
resimte ca un proces de vindecare. Transformările interioare, subtile, spirituale prind chip
şi formă la nivelul grosier, corporal. Invizibilul devine vizibil, prin modelarea materiei. În
cuprinsul întregii naturi, aceste procese sunt puse în evidenţă prin aspectele lor exterioare.
Trăsăturile caracteristice, „fiinţa lăuntrică”, îmbracă forme şi astfel devin perceptibile.

LEGUMELE LA CONTROL !
De la o vreme încoace, legumele sunt considerate medicament. Un remediu menit
să ne întărească imunitatea şi să alunge boala. Un leac aflat la îndemâna oricui şi
oricând. A trecut vremea când iarna ne îndopam cu cartofi şi cu varză murată,
aşteptând cu răbdare să vină vara, ca să mâncăm roşii şi castraveţi. Pieţele noastre
sunt ocupate azi de legume de import, care au spulberat sezoanele şi tradiţiile
alimentare, oferindu-ne trufandale aduse din toate colţurile pământului. Foarte bine!
Dar oare ştim ce mâncăm? Roşiile din Spania şi ardeii din Turcia sunt aceleaşi
legume ca cele ce se cultivă în grădinile noastre? Preluat din presa elveţiană, o ţară
unde importurile de legume şi fructe sunt supuse unui control draconic, îndreptarul
de faţă, adaptat la realităţile româneşti, îşi propune să vă ajute ca atunci când puneţi
o legumă în farfurie, să ştiţi ce mâncaţi.

Întrebări ajutătoare :

- Sunt legumele atât de sănătoase pe cât se spune?

- Cu siguranţă, da. Chiar dacă majoritatea soiurilor sunt compuse, în principal, din apă,
restul componentelor conţin ceea ce trebuie: multe vitamine, substanţe minerale, fibre şi
substanţe vegetale secundare. Pe lângă fructe, legumele sunt pentru noi cea mai
importantă sursă de vitamină C, vitamine din grupa B şi betacaroten. Ultimul (o fază
premergătoare a vitaminei A) se găseşte în aproape toate legumele, dar în mod special în
morcovi, varză albă şi spanac. O cantitate importantă de vitamină C ne-o oferă ardeiul
gras, varza creaţă şi broccoli. Iar substanţele vegetale secundare, atât de importante
pentru sănătatea noastră, care conferă plantelor aromă, culoare şi gust, sunt prezente - în
cantităţi diferite - în toate legumele. Asupra noastră, ele au un efect antibacterian, întăresc
sistemul imunitar sau pot preveni îmbolnăvirea de cancer.

- Se spune că legumele congelate ar conţine la fel de multe vitamine ca cele

proaspete. E adevărat?

28
- Legumele congelate pot fi chiar mai bune decât cele proaspete. De regulă, aceste
legume se fierb, se opăresc şi se congelează la cel mult trei ore după ce au fost culese. În
acest fel, este stopat metabolismul şi vitaminele sunt păstrate intacte.

- Legumele conservate sunt şi ele bune?

- De obicei, legumele sunt încălzite înainte de a fi conservate. Vitamina K, prezentă în
cantitate mare în varza acră, suportă încălzirea fără probleme. În plus, există substanţe
nutritive pe care organismul le poate asimila doar după încălzirea legumelor, de pildă
licopina, care se găseşte în cantitate mare în roşii. La testarea conservelor de roşii s-a
constatat că în ele, cantitatea de licopină era de două ori mai mare decât cea din roşiile
proaspete. Cu toate acestea, concluzia generală este următoarea: prin conservare,
legumele îşi pierd adeseori peste 50% din vitamine, mai ales vitamina C. Şi în afară de
aceasta, substanţele minerale se descompun în lichidul fierbinte.

- Ce ingrediente se pun în conservele de legume?

- În principiu, conservele de legume nu au voie să conţină substanţe conservante sintetice,
o interdicţie permanent încălcată în industria alimentară de larg consum. Sigur, există şi
conserve „curate”, dar preţul lor este piperat şi nu şi-l poate permite oricine. Singura
soluţie: vigilenţă la E-urile de pe etichete.

- Roşiile de seră conţin mai puţine substanţe nutritive decât cele de grădină?
- Nu neapărat, căci cantitatea acestor substanţe nu depinde de locul unde sunt cultivate
roşiile, ci mai ales de soi, de îngrăşământ, de lumină şi de temperatură. Deşi primeşte mai
puţin soare decât soiurile cultivate în ţinuturile sudice, roşia românească, de seră, nu este
cu nimic mai prejos decât acestea. Fireşte: cea mai bună roşie nu este nici cea de seră,
nici cea din sud, ci cea care se coace vara în grădini. În plin sezon, roşiile noastre se
dezvoltă în condiţii optime de lumină şi temperatură şi sunt culese doar când sunt bine
coapte.
- Legumele autohtone conţin mai multe vitamine decât cele importate? - Legumele
prezintă o cantitate mai mare de vitamine şi substanţe nutritive, atunci când sunt
consumate proaspete, adică imediat după ce au fost culese. Legumele cultivate în alte ţări
sunt recoltate, uneori, necoapte încă, pentru a nu se strica în timpul transportului. Şi chiar
dacă se coc ulterior, nu pot dezvolta atâtea componente precum legumele culese la
vremea lor.

- Legumele româneşti conţin mai puţine substanţe toxice decât cele din alte ţări?
- Da, atunci când sunt cultivate în gospodăriile ţărăneşti, cu îngrăşământ natural. Din
păcate, s-au făcut şi la noi teste care au confirmat existenţa unor urme de pesticide la
unele dintre legumele de pe tarabe. În ceea ce priveşte legumele de import, controalele
efectuate la nivel european arată că printre cele „vizate” se numără: ardeii graşi din Turcia
şi Spania, castraveţii din Spania, roşiile din Spania şi Italia, care prezentau diverse
substanţe pesticide.

- Pot fi îndepărtate aceste substanţe prin spălare?

- Clătitul superficial nu este suficient. Legumele trebuie spălate cu apă călduţă, cu o perie
moale sau cu un burete. În orice caz, nu cu detergent. La salată verde şi la varză trebuie
îndepărtate frunzele exterioare. Rădăcinoasele se curăţă bine cu un burete aspru. Deşi
sub coajă se găsesc adeseori multe substanţe vegetale importante, nutriţioniştii
recomandă îndepărtarea acesteia, în cazul castraveţilor şi al morcovilor.

- Cum pot fi recunoscute legumele modificate genetic?

- Începând cu 18 aprilie 2004, în Comunitatea Europeană, alimentelor modificate genetic
trebuie să li se aplice o etichetă pe care să scrie „modificat genetic”.

29
- Aceste legume sunt periculoase?
- În 2003, cercetătorii britanici au efectuat o serie de studii, al căror rezultat nu a fost
publicat până azi. Dar până în prezent nu s-a efectuat nici un studiu serios, care să arate
cum reacţionează organismul - pe durată lungă - la alimentele „manipulate” genetic.

- Sunt mai bune legumele cultivate biologic?

- Bio-legumele sunt ferite, practic, de reziduurile de chimicale şi conţin mai puţini nitraţi
decât legumele obişnuite.

- Nitratul este aşa de problematic?

- În organism, din el se poate forma nitritul, care se lipeşte de globulele roşii, împiedicând
transportul oxigenului, astfel că la copiii mici poate provoca cianoza (boala albastră).
Nitratul se găseşte mai ales în spanac, gulii şi toate soiurile de salată verde. Iarna, aceste
valori cresc semnificativ. Valabil pentru toate soiurile de salată: trebuie îndepărtate
frunzele exterioare, codiţele şi cotorul, care acumulează nitraţi, şi trebuie adăugată zeamă
de lămâie, pentru că vitamina C împiedică formarea nitritului în organism.

- Acrilamidele din produsele pe bază de cartofi sunt un motiv de îngrijorare? -

Experţii consideră acrilamida, în prezent, ca şi în trecut, drept periculoasă. În
experimentele efectuate pe animale, ea a declanşat cancerul şi a afectat ereditatea. Riscul
pe care-l prezintă pentru om nu a fost confirmat până acum, dar se bănuieşte că există.
Vizate sunt: cartofii prăjiţi şi chips-urile. Doi factori sunt determinanţi pentru conţinutul de
acrilamidă din produsele cu cartofi: cantitatea de zahăr din tuberculi şi temperatura de
preparare. Acasă, cartofii nu trebuie ţinuţi într-un loc prea rece, în nici un caz în frigider, ca
să nu producă prea mult zahăr. Se prăjesc în friteuză la maximum 17grade., iar în tigaie
niciodată la foc prea iute, ca să se rumenească repede.

- Cum se prepară legumele, ca să se păstreze intacte vitaminele şi substanţele

nutritive?
- Regula generală este următoarea: se curăţă repede, se spală sub jetul de apă (nu se ţin
în apă) şi se fierb (sau se prăjesc) întregi sau se taie doar înainte de a le prepara. Nu se
fierb prea mult. Ideal: în aburi sau opărite (ţinute puţin în apă clocotită şi pe urmă sub jetul
de apă rece).

- Legumele crude sunt mai sănătoase?

- Nu toate. Unele nu se pot consuma crude (nu au gust plăcut) sau conţin chiar substanţe
toxice. Fasolea verde, de pildă, conţine fazină, care se lipeşte de globulele roşii,
împiedicând oxigenarea. În plus: unele substanţe nutritive preferă temperatura ridicată,
devenind active doar prin încălzire şi putând fi asimilate mult mai bine în mâncărurile
calde. Printre ele se numără licopina din roşii sau vitaminele E şi B2.

- Cum ar trebui păstrate legumele?

- Jos în frigider, în cutia pentru legume - în afară de cartofi, roşii, ardei şi castraveţi, cărora
le plac locurile întunecoase şi aerisite, dar nu prea reci. Morcovilor, ridichilor şi guliilor li se
îndepărtează frunzele care extrag umiditatea. Sparanghelul, mazărea păstăi şi fasolea
verde se păstrează mai bine învelite într-un şervet umezit. Legumele nu trebuie ţinute
lângă fructe, pentru că se coc mai repede şi preiau uneori mirosul de la ele.

- Ciupercile continuă să fie radioactive?

- Da, chiar şi la 20 de ani după accidentul de la Cernobâl, unele specii - din anumite zone -
acumulează cesiu.

30
5 REGULI DE AUR !
Vreţi să vă hrăniţi cât mai sănătos cu putinţă, fără să ameţiţi de cap de-atâtea sfaturi şi
indicaţii? Este foarte uşor, dacă ţineţi seama de recomandările de mai jos:
Mâncaţi cât de des legume şi cât mai diferite. Şi chiar dacă nimeriţi peste vreo roşie
sau un ardei cu urme uşoare de pesticide, nu renunţaţi, pentru că sunt mai puţin
dăunătoare, decât renunţarea la legume.
Optati mai ales pentru legumele indigene proaspete, de sezon. Sunt mai
consistente, se recoltează de regulă atunci când sunt bine coapte, iar drumul până
la tarabe este mai scurt.
Încredeţi-vă în ceea ce vedeţi cu ochii dvs.: legumele autohtone cu aspect frumos,
proaspete, puternic colorate şi nevătămate, au şi un gust pe măsură.
Nu lăsaţi legumele proaspete prea mult la frigider. Înainte de a le prepara : spalati-
le cu apă caldă şi cu o perie moale şi mărunţiţi-le abia înainte de a le fierbe. Şi nu le
ţineţi prea mult în apă clocotită.
Valabil pentru lunile de iarnă : nu vă temeţi de legumele congelate. Îngheţarea
rapidă păstrează bine pecetluite majoritatea substanţelor componente, până în
momentul încălzirii în oala pusă pe foc.

HREANUL şi MUŞTARUL
Nelipsite cândva din farmacia gospodăriilor ţărăneşti, muştarul şi hreanul au fost
puse în umbră de medicamentele făloase de la oraş. Păcat! Daruri minunate ale
naturii, ele ascund virtuţi tămăduitoare puternice, pe care ni le oferă, pe deasupra, şi
gratuit.

HREANUL
Cunoscut încă din vremea antichităţii, leac preţuit de greci şi romani, hreanul era o plantă
răspândită şi printre daci, care îi spuneau usturonilă. Frunzele crude, legate pe frunte,
alungau durerile şi limpezeau mintea. Din rădăcina dată pe răzătoare se coceau turte cu
care se vindecau gâlcile, iar ceaiul de flori alunga cele mai grele răceli. Decăzut din
vechea lui glorie, hreanul se mai foloseşte rar ca medicament şi mult mai des ca picanterie
alimentară. Păcat! Forţa lui vindecătoare e remarcabilă şi... gratuită. Care este secretul
puterii sale? În primul rând iuţeala din rădăcini, care îl face să fie foarte eficient în tratarea
bolilor reumatice şi ale căilor respiratorii superioare. Pe urmă, rădăcina de hrean este
foarte bogată în vitamine (în special C şi din complexul B) şi minerale, conţine substanţe
antibiotice naturale, enzime, fitohormoni etc. Numeroase leacuri populare pun în valoare
acest „arsenal” de principii active ale hreanului în boli din cele mai diverse, aşa cum vom
vedea în continuare:

REŢETE CU HREAN

Tinctură de hrean
Se dau prin răzătoarea mică rădăcinile de hrean, se pun într-un borcan până se umple o
treime şi restul se completează cu alcool alb alimentar de 80 de grade. Se lasă la macerat
8 zile, apoi se strecoară, presând amestecul printr-un tifon. Intern, se ia o jumătate de
linguriţă de 3-4 ori pe zi pentru tratarea tusei, guturaiului, gripei. Extern: se aplică pentru
tratarea reumatismului, plăgilor (rănilor) necrozate. Aplicarea tincturii este uşor dureroasă,
dar foarte eficientă.

31
Siropul de hrean
Se dă prin răzătoare o rădăcină de hrean, se adaugă 4 linguri de miere, se amestecă bine
şi se lasă câteva minute la macerat. Se strecoară, presând conţinutul cu un tifon. Se
obţine siropul crud. Resturile care rămân în tifon se pun la fiert cu puţină apă (cât să le
acopere). După fierbere, se strecoară prin presare, se lasă să se răcească, apoi se
amestecă împreună cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi. Recomandări: astm, bronşita
cronică, afecţiuni ale căilor respiratorii medii şi inferioare în general.

Energizant cu hrean
Se spală foarte bine 12 ouă, apoi se pun într-un vas, cu coajă cu tot şi se ţin timp de 12
ore în suc natural de lămâie (trebuie să le acopere). Se scot ouăle din sucul de lămâie, se
sparg şi se bat bine, după care se pun din nou în vasul cu suc de lămâie, în care se mai
adaugă 1 kg de hrean curăţat de coajă şi dat pe răzătoare, 1 litru de ţuică naturală tare
(palincă de prune), 1 kg de miere. Amestecul se ţine la macerat într-un borcan, vreme de
nouă zile, după care se iau zilnic, după mesele principale, 1-3 linguri.

Vin tonic cu hrean

Într-un litru de vin roşu, natural, se pun 15 linguri de hrean dat prin răzătoarea fină. Se
astupă sticla şi se lasă să se macereze conţinutul vreme de 8-9 zile, după care se
filtrează. Se administrează 3-4 linguri din acest vin tonic pentru îmbunătăţirea digestiei,
pentru stimularea şi reglarea activităţii cardiace, contra anemiei şi pentru prevenirea litiazei
renale. Pe termen lung, acest vin cu hrean este şi un tonic sexual şi un afrodiziac foarte
bun.

Făină de hrean
Rădăcinile de hrean se taie cubuleţe şi se pun pe calorifer sau în apropierea unei surse de
căldură ca să se usuce. Atunci când se elimină complet apa şi devin uscate ca iasca,
aceste cubuleţe se macină cu râşniţa electrică de cafea, obţinându-se un praf alb, cu
efecte puternic iritative: făina de hrean, care se foloseşte în obţinerea decocturilor, pentru
cataplasme sau administrată ca atare. De regulă, măcinarea rădăcinilor uscate pentru
obţinerea făinii de hrean se face chiar înainte de folosirea acesteia. Altfel, dacă este
depozitată, pe măsură ce trece timpul ea îşi pierde proprietăţile terapeutice.

Cataplasma cu hrean

Varianta 1: Se dă hreanul prin răzătoarea mică, după care se înveleşte în tifon şi se pune
pe locul afectat. Se ţine până când apare senzaţia de arsură, după care se îndepărtează.
Este aplicaţia externă cu efectul cel mai puternic, dar este destul de dură, aşa încât
adesea este preferată o variantă mai blândă.

Varianta 2: Se pun într-un vas 2 linguri de făină de hrean şi 2 linguri de făină de seminţe
de in, se adaugă apă şi se amestecă foarte bine, până când se formează o pastă. Această
pastă se înveleşte în tifon şi se aplică pe locul afectat vreme de 1 oră.

Oţetul de hrean
Se rade o rădăcină de hrean şi se introduce într-o sticlă. Se toarnă deasupra oţet de mere
cu miere, până ce lichidul acoperă hreanul. Se lasă să se macereze într-un loc cald, timp
de zece zile, după care se scoate din sticlă câte puţin lichid, care se utilizează pentru
aplicaţii externe. Este folosit cu succes contra parezelor faciale, contra descuamării pielii şi
a seboreei.

Indicaţii terapeutice ale hreanului:

Guturaiul, tusea de diverse etiologii - se iau 5-6 linguriţe pe zi de sirop de hrean, care
se înghite încet, lăsându-l să acţioneze la nivelul gâtului. Suplimentar se face gargară cu
tinctură de hrean: trei linguriţe de tinctură la un sfert de pahar de apă.
32
Bronşita cronică şi acută, astmul - se consumă zilnic 3-4 linguriţe de hrean ras, simplu
sau în combinaţie cu morcov, dat prin răzătoare. Hreanul are efecte antibiotice puternice,
expectorante şi bronhodilatatoare.

Adjuvant în tuberculoza pulmonară - se administrează zilnic, după mesele principale,

câte 3-4 linguriţe din tonicul pe bază de hrean, descris mai sus.

Polipii uretrali - se iau zilnic câte 4 linguriţe de tinctură de hrean, dizolvate în puţină apă.

Digestia lentă, gastrita hipoacidă - se consumă 2-3 linguri de hrean ras fin, în timpul
meselor principale. Suplimentar, se pot lua înainte de masă 1-2 linguri de vin tonic cu
hrean.

Anemia la adulţi - se iau cu câteva minute înainte de masă 3-4 linguri de vin tonic cu
hrean.

Inapetenţa, anemia la copii - se consumă cel puţin o dată pe zi o salată din hrean ras fin
(1-2 linguriţe) şi sfeclă roşie (1-2 linguri). Această minicură se ţine minimum o lună, fiind
recomandată cu precădere pe perioada iernii şi la trecerea de la sezonul rece la cel cald.

Reumatismul, guta - într-o cană de lapte cald se pun 1-2 linguriţe de hrean. Acest
preparat se bea pe stomacul gol, de 1-2 ori pe zi. Un tratament durează minimum 3
săptămâni.

Nasul înfundat (rinita cronică) - se consumă hrean ras: 2-4 linguriţe pe zi. Suplimentar se
face tratamentul extern recomandat pentru sinuzită.

Aplicaţii externe cu hrean

Sinuzită, rinită - într-o basma de culoare roşie (aşa cere tradiţia...) se pun 2 linguriţe de
hrean ras. Se aplică această cataplasmă pe zona frunţii, atât timp cât este suportată,
având grijă să nu apară arsură pe piele. Nasul se desfundă aproape instantaneu şi încep
să fie eliminate secreţii din abundenţă, curăţindu-se astfel căile respiratorii superioare. Se
recomandă să se facă acest tratament, cu efecte extrem de rapide, câte patru-cinci zile la
rând.

Bronşită, gripă, congestii pulmonare - se aplică pe torace cataplasme cu făină de in şi

hrean (preparate după metoda de mai sus), care se ţin vreme de 30-60 de minute.
Aplicaţia se repetă o dată la 2-3 zile.

Dureri reumatice - pe zona afectată se aplică o cataplasmă cu hrean crud, atât timp cât
nu apare senzaţia de arsură. Suplimentar, după îndepărtarea cataplasmei, se poate aplica
un unguent camforat.

Paradontoză - se mestecă îndelung hrean crud dat prin răzătoare (eventual amestecat cu
morcov ras pentru atenuarea iuţelii). La nivelul gingiilor, hreanul are efecte de stimulare
puternică a circulaţiei şi a proceselor trofice.

Stomatită - 3-4 linguriţe de tinctură de hrean se dizolvă în jumătate de pahar de apă. Se

fac clătiri îndelungate ale gurii cu această soluţie.

Paralizie facială - se aplică pe obraz, de două ori pe zi, o compresă cu oţet de hrean,
obţinut după reţeta de mai sus. Peste compresă se pune un nailon şi se ţine o sticlă cu
apă caldă, aşa încât să se obţină o uşoară hipertermie locală. Fiecare aplicaţie durează
10-15 minute.
33
Reţete de frumuseţe

Ten palid, ofilit - se aplică cu un tampon de vată oţet de hrean, care are efecte de
activare a circulaţiei sanguine şi efecte tonice asupra pielii. Menţinerea tinereţii pielii - se
aplică pe obraz seara, înainte de culcare, sirop de hrean, care se ţine vreme de 10-15
minute, după care se îndepărtează cu un tampon de vată înmuiat în lapte.

Descuamarea tenului - se şterge zona afectată cu tinctură de hrean (eventual diluată în

puţină apă), după care se aplică un unguent de gălbenele.

Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul cu hrean

Intern, hreanul se administrează cu prudenţă persoanelor cu colon iritabil sau care suferă
de gastrită hiperacidă. Abuzul de hrean în alimentaţie duce la deranjamente digestive şi
tulburări nervoase.

Extern, hreanul, mai ales sub formă de cataplasmă, va fi folosit cu prudenţă la persoanele
care au pielea sensibilă, alergică.

MUŞTARUL
Există două specii de muştar: una cu seminţele albe (Sinapis albă), care are efecte mai
blânde (dar este şi mai slabă din punct de vedere terapeutic) şi una cu seminţe negre
(Sinapis nigra), cu un puternic gust picant şi extrem de rubefiantă, care este de obicei
preferată în terapie. Ambele sunt intens folosite în medicina populară, mai ales ca aplicaţii
externe în bolile bronho-pulmonare, în care fac adevărate minuni. Să vedem în continuare
câteva modalităţi de preparare şi câteva utilizări terapeutice ale ambelor specii de muştar:

Reţete cu muştar

Făină de muştar
Se obţine prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea sau prin zdrobire în piuă. Se
păstrează în recipiente închise la culoare şi în locuri răcoroase. De regulă, este de preferat
ca făina de muştar să fie folosită în primele 2-3 săptămâni de la preparare, după aceea
proprietăţile sale curative diminuându-se progresiv.
Se administrează intern în lapte sau vin, iar extern se foloseşte la prepararea
cataplasmelor.

Cataplasmă cu muştar
Se amestecă 3-4 linguri de făină de muştar cu apă până se formează o pastă, care se
pune apoi într-un săculeţ de pânză şi se aplică pe locul afectat, ţinându-se până la
înroşirea pielii şi apariţia unei uşoare senzaţii de arsură.
Pentru copiii peste 6 ani, cataplasma se prepară din 3 linguri de făină de muştar şi 3 linguri
de făină obţinută prin măcinarea seminţelor de in. La copiii sub 6 ani aplicaţiile cu muştar
sunt contraindicate.

Indicaţii terapeutice ale muştarului

Constipaţie cronică - se iau zilnic 1-2 linguri de seminţe întregi de muştar alb, pe
stomacul gol, înghiţindu-se cu apă. Este un tratament eficient, dar contraindicat
persoanelor care suferă de colon iritabil.

Intoxicaţii - se amestecă 1 lingură de făină de muştar negru într-un pahar de apă şi se ia

pe stomacul gol. Provoacă aproape instantaneu un acces de vomă care va elimina
materiile toxice din stomac.
34
Lipsa poftei de mâncare - se pune un sfert de linguriţă de făină de muştar negru într-un
pahar cu lapte. Se administrează cu un sfert - o jumătate de oră înainte de masă.

Aplicaţii externe cu muştar

Bronşită, astm, pneumonie - se aplică o cataplasmă cu făină de muştar negru pe zona

toracelui. Se menţine atât timp cât senzaţia de arsură nu este foarte puternică, după care
se îndepărtează şi se acoperă zona tratată cu un material călduros.

Dureri reumatice, nevralgii - în apa fierbinte din cadă se pune un săculeţ cu 100-200
grame de seminţe de muştar negru. Se lasă circa 10 minute, după care se îndepărtează.
Se fac băi generale în această apă cu durata de 10 minute. Este un tratament valabil şi în
astmul cronic, în durerile cu diverse localizări produse de expunerea îndelungată la frig
sau curenţi de aer.

Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul cu muştar

Copiii sub 6 ani sunt extrem de sensibili la tratamentul cu muştar negru, care poate
da intoxicaţii severe.
Administrarea prelungită a muştarului, negru sau alb, devine iritantă şi toxică, mai
ales la persoanele cu dispepsie, cu stomacul sau colonul sensibil, care suferă de iritaţii ale
căilor urinare.

Cercetarea atentă a mâinilor reprezintă o metodă străveche de

diagnostic în medicina chineză. Învăţaţi şi dvs. să vă apreciaţi singuri
starea de sănătate, în funcţie de forma unghiilor şi a liniilor din palmă
Nu există chinez bolnav care să nu-i întindă mâna medicului, nu din politeţe, ci
pentru ca acesta să-i examineze cu atenţie forma, structura pielii, degetele, unghiile,
cutele şi liniile mai pronunţate sau mai şterse din palmă. Pentru medicii chinezi mâna este
o hartă a întregului organism, cu ajutorul căreia speră să pună un diagnostic.
Această metodă de diagnosticare, cunoscută încă din Antichitate şi în India, Grecia
şi Egipt, se numeşte chirologie (de la grecescul „chir” = mână şi „logie” = învăţătură). În
prezent, ea este practicată în Europa, mai ales de terapeuţii specializaţi în cele peste 150
de semne, din care se pot trage importante concluzii medicale. Ei nu se bazează în mod
exclusiv pe ele, ci încearcă să combine diverse metode pentru a-şi face o imagine
completă asupra stării de sănătate a pacientului. Dar mâna îi poate ajuta să-şi dea seama
de anumite predispoziţii la boli sau de sensibilităţi moştenite din naştere.
Cele trei linii principale din palmă le oferă şi neiniţiaţilor - care le pot recunoaşte cu
uşurinţă - indicii importante legate de sănătatea lor.

1. Linia vieţii (în medicina chineză, „linia pământului”)

Spune câte ceva despre constituţia persoanei respective. Dacă este lungă, vizibil
pronunţată şi fără întreruperi, persoana este robustă. Ramificaţiile existente la baza ei (în
direcţia încheieturii mâinii) ar putea indica probleme în zona genitală. Dacă linia vieţii
seamănă cu un lanţ compus din multe verigi, este posibil să existe o sensibilitate a
traiectului gastro-intestinal.

2. Linia capului (la chinezi, „linia omului”)

După părerea chirologilor, se află în strânsă legătură cu creierul, sistemul nervos şi
simţurile. Bine pronunţată, indică şi ea - ca şi linia vieţii - o constituţie robustă. O „insulă”
situată pe această linie (se desparte şi pe urmă se uneşte din nou) ar putea indica
migrene moştenite din naştere, iar o „insuliţă” situată sus, în apropierea degetului arătător,
o vedere slabă condiţionată genetic.

35
3. Linia inimii (la chinezi, „a cerului”)
După cum arată şi numele, această linie se află în strânsă legătură cu inima şi cu
vasele de sânge. Când este foarte pronunţată, ea ar putea indica o anumită predispoziţie
la afecţiunile vasculare. Predispoziţia către hipotensiune se poate recunoaşte după două
linii drepte şi scurte, care întretaie linia inimii în apropierea inelarului. Indiferent de câtă
încredere acordă oamenii medicinii alternative sau celei clasice alopate, merită cu
prisosinţă ca ei să-şi examineze mâinile şi dacă văd vreo modificare, mai ales a degetelor,
să se adreseze unui specialist.
Tabelul pe care vi-l prezentăm mai jos arată semnele, modificările posibile şi cum pot fi ele
interpretate:

Simptomul: Unghia se bombează, arătând ca sticla unui ceas.

Cauza posibilă: Unghiile bombate din naştere sunt, în general, inofensive. Dar când
bombarea lor se produce în timp, cauza poate fi apariţia unor afecţiuni pulmonare grave
sau cardiace.
Soluţii: Consultaţi medicul.

Simptomul: Unghie îngustă, în formă de lingură, arcuită în sus, adeseori casantă.

Cauza posibilă: Unghiile pot fi aşa din naştere şi nu reprezintă un pericol, dar dacă apar
brusc, cauza poate fi lipsa de fier şi anemia.
Soluţii: În caz de anemie, trebuie consultat medicul. În ce priveşte lipsa de fier, ea poate fi
urmarea unei alimentaţii greşite şi se compensează consumând organe de vită (splină,
ficat), cereale integrale, pătrunjel, suc de ovăz sau ovăz încolţit.

Simptomul: Unghia se arcuieşte în jos şi, uneori, se îngroaşă. Seamănă cu o gheară.

Cauza posibilă: Dacă nu sunt ereditare, unghiile-gheară pot fi indicii pentru dereglări ale
irigării sanguine. Dacă „gheara” apare doar la unghia arătătorului, poate fi vorba de o
predispoziţie la astm sau lipsă de calciu.
Soluţii: Dereglările irigării sanguine trebuie tratate de medic. Pentru lipsa de calciu se
recomandă leguminoasele (fasole, mazăre, linte), nucile, produsele lactate, calciul natural
obţinut din coji de ouă pisate, multă apă.

Simptomul: Una sau mai multe adâncituri apărute de-a lungul unghiilor.
Cauza posibilă: Cea mai frecventă este manichiura prost făcută sau o boală care a
împiedicat pentru scurtă vreme creşterea unghiei. Dacă există şi o pată, înseamnă că
unghia a fost strivită sau lovită cândva în acel loc.
Soluţii: Unghia se reface în 130-180 de zile, timp în care adâncitura dispare de la sine. În
ceea ce priveşte manichiura: atenţie la rădăcina unghiei. Pieliţa trebuie împinsă uşor cu un
beţişor moale.

Simptomul: Striuri verticale care se întind de la rădăcină la vârful unghiei. Sau dungi albe
care apar sub unghie.
Cauza posibilă: Aceste striuri apar, în general, la persoanele cu pielea uscată şi sunt
inofensive. Dar ele pot fi şi semnele unui psoriazis ce urmează să se instaleze sau
semnele artritei. Dungile albe şi lungi pot fi un semn că e vorba de o ciupercă (micoză).
Soluţii: Uneori e suficient să consumaţi mai multe lichide. Dacă sunt permanente, striurile
pot fi înlăturate pilind cu grijă unghia. În caz de micoză, trebuie consultat medicul. Cu cât
mai repede, cu atât mai bine.

Simptomul: Pete de culoare închisă sub unghie.

Cauza posibilă: Cauza cea mai frecventă sunt sângerările provocate de răniri (înţepături).
Mai rar, punctele şi petele negre indică prezenţa mare de toxine în organism.
Soluţii: În cazul când e vorba de un exces de toxine în organism, apelaţi la zile de post cu
lichide. Cel puţin o dată pe săptămână, beţi sucuri de legume şi fructe, luaţi detoxifiant din
plante.
36
Simptomul: Pete galbene pe unghie sau dedesubtul ei.
Cauza posibilă: La fumători sunt urme de nicotină, dar dacă unghia devine casantă şi se
îngroaşă, pricina poate fi o micoză sau o dereglare a funcţiei ficatului sau a fierii.
Soluţii: Petele produse de nicotină se îndepărtează cu apă şi oţet sau lămâie. Dacă
motivul apariţiei petelor este neclar, trebuie consultat medicul.

Simptomul: Umflarea temporară a degetelor, mâinilor şi încheieturilor.

Cauza posibilă: La femei, dacă procesul inflamator se produce între ziua a 24-a şi a 28-a
a ciclului, s-ar putea să fie vorba de reţinerea lichidelor. În general, dacă umflăturile se
instalează permanent, în cauză pot fi probleme legate de circulaţia limfei şi trebuie
consultat medicul.
Soluţii: Depunerile de apă se rezolvă cu... apă: beţi cel puţin 2 litri de apă plată pe zi sau
ceaiuri de plante (urzică, teci de fasole), reduceţi drastic sarea, luaţi potasiu (banane) şi
tinctură de ienupăr.

Simptomul: Degete şi mâini reci, chiar şi când afară e cald.

Cauza posibilă: Dereglări ale circulaţiei sângelui sau hipotensiune. Dacă degetele devin
brusc reci ca gheaţa şi palide, cauza ar putea fi aşa-numitul sindrom Raynaud, dar
diagnosticul trebuie să-l pună medicul.
Soluţii: În caz de tulburări de circulaţie, renunţaţi la ţigări şi cafea şi faceţi permanent
mişcare. Pacienţii cu sindromul Raynaud suferă, adesea, de angoase şi stres. Li se
recomandă tehnici de relaxare.

UN REMEDIU FOARTE PUTERNIC :

Tinctura de propolis - Se pun într-o sticlă de culoare închisă 50 g propolis solid

(cumpărat de la apicultori), 500 ml alcool alimentar în diluţie de 30%. Se ţine sticla într-o
oală cu apă caldă câteva ore. Apoi se agită zilnic, timp de o săptămână, până se topeşte.
Se beau 30 de picături, într-o ceşcuţă cu 100 ml apă caldă, de trei ori pe zi, înainte de
masă. Este contraindicată administrarea lui cu orice fel de ceai, doar apă simplă, care în
contact cu picăturile se face lăptoasă. Intern: se recomandă pentru toate infecţiile renale,
calculi şi nisip, chiar şi la vezica biliară. Ajută la înmulţirea anticorpilor şi revitalizează
ficatul. Pentru afecţiuni digestive se iau doar 10 picături, după masă. Extern: se
tamponează eczemele, rănile infectate, înţepăturile de insecte, locurile cu iritări alergice
ale pielii. Se ung încheieturile cu dureri reumatice şi gâtul, în caz de răceală, bronşite şi
laringite. Extern, se poate folosi la copii numai după vârsta de trei ani. E bine să
conştientizaţi puterea propolisului - un adevărat miracol produs de albine - însoţind
administrarea lui de rugăciuni şi linişte interioară.

Reţeta-minune contra reumatismului - La o jumătate de litru spirt medicinal se adaugă 2

linguriţe sare de lămâie şi 2 linguriţe sare fină de bucătărie. Se lasă la macerat 7-10 zile,
agitându-se zilnic. Când perioada expiră, soluţia se foloseşte la frecţii şi comprese.
Frecţiile se fac zilnic, de două ori, lăsând să se usuce spirtul pe piele. Şi compresele se
lasă să se usuce pe locul dureros. Cu acest tratament se scapă de dureri.

Băutură emolientă cu miere, recomandată în astmul bronşic - Într-o punguţă de pânză

foarte curată puneţi 125 g seminţe de in. Introduceţi-o într-un vas cu 400 ml de apă.
Fierbeţi pe foc domol, până obţineţi un lichid vâscos. Luaţi vasul de pe foc, lăsaţi
compoziţia să se răcească, apoi adăugaţi zeama de la trei lămâi şi 400 g miere de bună
calitate. Puneţi amestecul într-un borcan de culoare închisă şi lăsaţi-l la macerat 2-3 zile,
la rece, după care preparatul este gata. Luaţi câte o linguriţă înainte de fiecare masă. Este
un excelent emolient în afecţiuni bronşice şi cu rezultate deosebite în astmul bronşic.

37
Băutură reconfortantă pentru anemici - Luaţi 2 ouă de la găini crescute în curte, spălaţi-
le bine şi puneţi-le aşa, întregi, într-un borcan. Turnaţi peste ele zeama de la o jumătate de
kilogram de lămâi. Lăsaţi borcanul acoperit timp de 24 ore, interval în care o parte din
calciul conţinut în coaja ouălor trece în sucul lămâilor. Scoateţi apoi ouăle, spargeţi-le şi
separaţi gălbenuşurile, pe care le frecaţi bine cu o lingură de zahăr şi un pacheţel de zahăr
vanilat, după gust. Amestecaţi zeama de lămâie din borcan cu gălbenuşurile astfel
pregătite şi cu 250 g de miere. Albuşurile nu se folosesc. Păstraţi amestecul la rece, în
frigider. Înainte de masă, daţi copiilor să bea câte o lingură din acest preparat diluat cu
sifon sau apă minerală.
P.S.: Bunica prepara în fiecare toamnă şi primăvară, această băutură, care merită trecută
în rândul medicamentelor cu rezultate remarcabile. Înviorează întreg organismul şi redă
pofta de viaţă. Copiii apatici şi palizi, ale căror mame erau interesate de sănătatea lor,
făceau mereu acest tratament. Medicamentul acesta este minunat şi pentru cei care stau
multe ore la serviciu şi n-au mese ordonate. În loc să folosească sucurile artificiale, cu tot
felul de aditivi alimentari, pot prepara cu puţin efort această miraculoasă băutură.

Alifie contra micozelor - O reţetă veche : se iau o ceapă tocată mărunt, 50 ml ulei de
floarea-soarelui, ceară de albine, câteva granule de tămâie. Toate ingredientele se pun pe
foc până ce se omogenizează (ceapa se va dizolva complet). Se vor separa două
substanţe: una fină, omogenă, care se va folosi drept unguent pentru zona afectată (ce se
va usca complet), cealaltă compusă din resturi, care se va arunca.

LEACURI PENTRU BOLILE DE FICAT, CONTRA CĂDERII PĂRULUI ŞI

PENTRU ABCESELE DENTARE
Leacuri pentru ficat
o 1 kg de sunatoare uscata se fierbe în 5 litri de apă, până ce lichidul se reduce la
jumătate. Se strecoară, se lasă să se răcească puţin, apoi se adaugă 1 kg de miere
de albine polifloră. Se pune conţinutul în sticle şi se păstrează la frigider. În fiecare
dimineaţă, cu o jumătate de oră înainte de masă, se iau 100 ml din acest sirop.
Rezultatele sunt foarte bune. Cu această reţetă, s-a vindecat icter negru.

o 50 g pelin, 50 g troscot, 50 g pătlagină, 50 g anghinare, 50 g sunătoare. Plantele se

fierb în 5 litri de apă, până rămâne un litru. Se adaugă 1 kg miere de albine polifloră
peste ceaiul strecurat şi se mai fierbe până rămâne încă o dată 1 litru. Se ia câte un
păhăruţ mic, de ţuică, de trei ori pe zi, înainte de masă. Tot timpul tratamentului se
bea ceai de sunătoare în loc de apă. Se face pauză o lună.

Leac contra căderii părului

Se taie rostopască mărunt, se umple o sticlă de 1 l pe trei sferturi, se toarnă deasupra oţet
de mere şi se lasă la macerat timp de trei săptămâni. Se filtrează şi se fricţionează capul
la fiecare două zile.

Abcese dentare
Până mergeţi la dentist, puteţi domoli durerea aplicând pe gingie cataplasme groase cu
argilă rece. Se lasă 2 ore, apoi se schimbă. Argila se înmoaie cu apă sau ceai până se
face o pastă moale, care se pune între două bucăţi de tifon, apoi se aplică pe gingie.

Remediu cu ardei iuţi contra durerilor sciatice

Cu zeci de ani în urmă eram tânăr şi fericit, dar mereu mi se dezlănţuia o durere în şolduri,
când într-o parte, când în alta, care ţineau zile întregi, de nici nu puteam să respir. Mama,
care cunoştea multe plante de leac, a încercat să mă vindece, dar nici una nu s-a potrivit
cu boala mea. Din fericire, am găsit într-o carte o reţetă cu care m-am vindecat: într-o
sticlă de lapte cu gura largă se pun 18 ardei iuţi (roşii) mărunţiţi, peste care se toarnă 100
38
ml ţuică curată de fructe de 40 de grade. Se lasă la macerat 10 zile, lângă o sursă potrivită
de căldură. Se strecoară şi se trage în sticluţe mici, de culoare închisă. Se aplică pe un
tampon de vată, cu care se unge partea dureroasă (de obicei, seara, la culcare).
Preparatul acţionează rapid asupra sciaticii şi boala nu recidivează. Dacă apar iritaţii pe
piele, se recomandă ungerea în prealabil cu alifie de gălbenele.

„Cum m-am vindecat de Zona Zoster”

Am făcut Zona Zoster pe fond nervos. Am mers la medicul de familie şi mi-a
recomandat o listă cu medicamente. Dar durerile cumplite continuau. Am mers la alţi
medici, dar medicamentele recomandate n-au avut nici un efect. Într-o zi, cineva m-a
îndemnat să fac acupunctură. M-am dus într-o doară, dar tratamentul a avut efect imediat.
Într-o săptămână, mi-a dispărut Zona Zoster. Simţeam cum, în locurile unde mi se înfigeau
acele, durerea ceda.

Reumatism cronic. Preparatul se numeşte tinctură de untul-pământului şi rezultatul a fost

miraculos.

CURA CU STRUGURI
Judecând după numele său - viţa de vie - fără îndoială că în frunzele, în seva şi în
fructele acestei plante se află o tainică energie a vieţii. Mult mai apropiaţi de natură ca noi,
înaintaşii noştri botezau florile, arborii şi ierburile de leac în funcţie de virtuţile lor. Şi nu s-
au înşelat niciodată. E suficient să ţinem un ciorchine de strugure în soare, ca să
înţelegem că reprezintă una din corolele de minuni ale firii. Lumina filtrată prin boabele
translucide, culoarea de miere şi de ambră brumată, gustul dulce şi rafinat explică de ce în
antichitate strugurii erau consideraţi fructe sacre. Nici o mirare: acum, la început de
mileniu, faima lor e la fel de puternică, dar de data asta, explicată ştiinţific. Motivul? Până
nu demult apreciate doar ca materie primă pentru vin, aceste fructe au devenit materie
primă pentru medicamente, datorită proprietăţilor lor terapeutice.
Studii riguroase, făcute în laboratoare şi clinici de prestigiu din lume, demonstrează
că strugurii, consumaţi din belşug, rivalizează ca acţiune terapeutică cu o întreagă
industrie de medicamente. La loc de frunte se află rezultatele privitoare la acţiunea de
prevenire a bolilor tumorale, inclusiv a cancerului, cercetări in vitro şi chiar de laborator,
punând în evidenţă faptul că acidul elagic conţinut de struguri reduce cu până la... 70%
incidenţa cancerului, în special a celui pulmonar. O primă aplicaţie: mai ales persoanele
care inspiră noxe, fumătorii activi sau pasivi, trebuie să consume pe timpul toamnei mari
cantităţi de struguri proaspeţi. O altă componentă, întâlnită din abundenţă mai ales în
strugurii roşii şi negri, quercitina, inhibă dezvoltarea melanoamelor maligne (una din cele
mai invazive şi mai greu de tratat forme de cancer), fiind şi o speranţă în tratarea tumorilor
metastazate. Aceeaşi quercitină este un protector al inimii, ajută la menţinerea supleţii
vaselor de sânge, întăreşte capilarele şi încetineşte considerabil procesul de îmbătrânire.
Resveratrolul, o altă substanţă conţinută de struguri, este un elixir mai ales pentru
femei, studii clinice arătând ca ameliorează activitatea hormonală, fiind de un imens ajutor
pentru reglarea ciclului menstrual, combaterea hirsutismului, a hipoplaziei mamare
(insuficienta dezvoltare a sânilor), a infertilităţii şi a menopauzei premature. De asemenea,
această substanţă ajută la prevenirea şi combaterea cancerului la sân şi a tumorilor
mamare în general.

O precizare importantă
În primul rând, strugurii trebuie consumaţi cu tot cu coajă pentru a avea efectele
terapeutice scontate. Oricât vi s-ar părea de amăruie, înecăcioasă ori neplăcută la gust,
acceptaţi ideea că trebuie să mestecaţi bine şi să înghiţiţi această coajă. De ce? Pentru că
în coajă şi în micul strat gelatinos dintre ea şi pulpa fructului se află cele mai valoroase
substanţe sub aspect terapeutic. Dacă vrem să profităm din plin de valoarea acestui fruct,
ar fi bine să mestecăm şi sâmburii, care conţin un ulei gras ce reduce colesterolul şi
39
menţine sănătatea vaselor de sânge. Strugurii conservaţi păstrează sub 10% din
proprietăţile curative ale celor proaspeţi, iar vinul, sub 6%, aşa încât cei care imaginează
variante „originale” ale curei de struguri trebuie să ştie că nimic nu substituie forţa unui
strugure proaspăt, „adevărat”.

TERAPIA CU STRUGURI

Cura de mare intensitate

Începe cu o perioadă „de încălzire” de trei zile, în care se consumă progresiv: o
jumătate de kilogram de struguri în prima zi, un kilogram în a doua zi, ajungându-se la 1,5
kilograme în cea de-a treia zi. După aceste zile în care ne obişnuim digestia şi
metabolismul cu strugurii, urmează 5 zile (dacă vreţi să slăbiţi drastic pot fi şi 10 zile), în
care se consumă numai şi numai struguri, ca atare sau sub formă de suc (must). Se
consumă în fiecare zi minimum 1,5 kg de struguri ori 1,2 litri de suc proaspăt, cantitatea
maximă fiind de 3-4 kg de struguri ori 2,4 litri de suc pe zi. După ultima zi de cură ne
reobişnuim gradat cu alimentele normale, consumând mai întâi infuzii de plante îndulcite
cu miere şi alimente uşoare (supe de legume calde, cartofi fierţi), ajungând ca în 3-4 zile
să ne alimentăm normal.
Recomandări: pentru un maximum de efect este necesar, în primul rând, ca întotdeauna
să fim bine aprovizionaţi cu struguri, aşa încât să nu rămânem fără „combustibil” şi să
apelăm, sub imboldul foamei, la alimentele din frigider. Strugurii trebuie să fie dulci, bine
copţi, proaspeţi (să nu fi intrat în fermentaţie sau să se fi deshidratat la soare) şi parfumaţi.
Singurul supliment care se permite pe parcursul curei sunt ceaiurile calde neîndulcite de
chimen, menta piperată ori cimbrişor pentru a vă încălzi corpul (care în această perioadă
este mai sensibil la frig) şi pentru a combate eventuala diaree sau crampele abdominale.
Efecte: cura de mare intensitate este o veritabilă mătură pentru organism, ne curăţă de
toxine, elimină prompt obezitatea, reglează metabolismul, întăreşte sistemul
cardiovascular. Cura cu struguri curăţă şi înfrumuseţează tenul şi pielea, combate acneea,
erupţiile cutanate, ajută la vindecarea dermatozelor, rebele la alte forme de tratament. În
urma proceselor de dezintoxicare declanşate prin această cură, pielea devine strălucitoare
şi catifelată, iar surplusul de greutate este cu uşurinţă eliminat.

Cura de intensitate medie

Timp de două zile pe săptămână nu se consumă nimic altceva decât struguri: 1,5 - 3 kg pe
zi. Ziua de cură începe întotdeauna la ora 00 şi se termină la ora 00 a zilei următoare.
Este bine ca zilele de cură să nu fie la o distanţă prea mare una de cealaltă, repausul de o
zi între ele fiind suficient (cele mai convenabile zile s-au dovedit a fi cele de vineri şi
duminică - când programul este mai lejer).
Recomandări: Cura de două zile pe săptămână trebuie ţinută o lună. Veţi vedea că, în
acest răstimp, organismul va cere instinctiv alimente mai uşoare şi mai bogate în vitamine
şi minerale (fructe, legume, lactate proaspete), ceea ce vă va ajuta să slăbiţi armonios. În
cazul în care apar probleme, cum ar fi diaree uşoară sau crampe, puteţi consuma în ziua
de cură mici cantităţi de ceai de chimen ori mentă, neîndulcite. La ieşirea din cură
introduceţi pâinea prăjită, orezul, aperitivele uscate.
Efecte: scăderile în greutate sunt mai puţin spectaculoase ca la cura precedentă, dar
dacă între zilele de cură menţineţi o alimentaţie regulată (fără suplimente între mese) şi
uşoară (fără prăjeli, carne, dulciuri suculente) veţi scădea încet şi sigur în greutate - 1-3
kilograme pe săptămână. În rest, se menţin efectele de la cura precedentă, dar ceva mai
reduse.

Cura în varianta blândă

Inedit la această cură este că se pot consuma şi alte alimente în afară de struguri.
Cantitatea de struguri creşte gradat astfel: în prima zi se consumă o jumătate de kilogram
de struguri, repartizaţi la cele trei mese principale (de exemplu, câte un ciorchine înainte
de fiecare masă). A doua zi se va consuma cu o jumătate de kilogram mai mult, deci un
40
kilogram de struguri, repartizaţi la mesele principale. Se creşte cu câte o jumătate de
kilogram pe zi, aşa încât, în a şasea zi, se ajunge la 3 kilograme de struguri, repartizaţi la
cele trei mese principale. Se menţine această cantitate timp de încă trei zile (deci în zilele
7, 8, 9), după care se revine la alimentaţia normală.
Recomandări: strugurii se consumă întotdeauna înainte de masă, fiind repartizaţi
echilibrat, aşa încât să nu ajungem să mâncăm la cină 2 kilograme de struguri, în timp ce
în restul zilei ne-am delectat cu toate bunătăţile, în afară de struguri. Între mese nu se
mănâncă nimic. Mesele se iau pe cât posibil la aceeaşi oră. Cura se poate repeta după
trei zile de pauză.
Efecte: scăderea în greutate este lentă, dar sigură, cu condiţia să nu facem abuzuri
alimentare. Strugurii (mai ales cei dulci şi cu un parfum fin, gen Hamburg) sunt printre
puţinele fructe al căror consum nu produce o creştere spectaculoasă a poftei de mâncare.
Datorită faptului că sunt bogaţi în zaharuri foarte uşor asimilabile, consumarea lor elimină
prompt stările de slăbiciune (provocate de scăderea glicemiei), care apar frecvent în
curele de slăbire. Mai mult, s-a constatat o acţiune echilibrantă la nivel nervos, ce are
drept efect eliminarea nevoii imperioase şi maladive de a mânca pe durata curei.
Persoanele care au un apetit „tăios”, care nu rezistă la regimuri mai radicale (cum ar fi
postul negru), pot apela cu încredere la această cură, impunându-şi doar să mănânce la
ore regulate şi să înceapă fiecare masă, conform prescripţiei, cu struguri.

MIC GHID TERAPEUTIC AL CUREI CU STRUGURI

Obezitate şi îngrăşare - toate cele trei cure cu struguri vizează explicit o scădere mai
mult sau mai puţin bruscă în greutate. Important este că, pe lângă acest efect, se produce
şi o eliminare masivă a toxinelor din corp, care va favoriza apoi menţinerea greutăţii în
limitele pe care le dorim.

Hipertensiune - în formele uşoare de hipertensiune, cura cu struguri este un remediu

excelent şi foarte blând. Ea nu le este însă recomandată celor cu hipertensiune gravă,
cărora medicul le-a contraindicat aportul de lichide în organism.

Bolile de ficat (hepatită, sechele post-hepatice) - cura trebuie făcută cel puţin o dată pe
an, după ea evitându-se consumul alimentelor grase, grele, prăjeli etc.

Afecţiuni biliare - cura cu struguri este recomandată mai ales în tratamentul dispepsiei, a
colecistitei şi pentru prevenirea şi tratamentul litiazei biliare în forme uşoare.

Digestie lentă - se recomandă ca strugurii (nu foarte dulci) să fie consumaţi cu minimum
30 de minute înainte de masă.

Constipaţie - strugurii stimulează digestia, peristaltismul intestinal, cojile lor acţionând ca

un „piston natural” care împinge din colon materiile reziduale.

Gută - strugurii în cantitate mare mobilizează şi elimină din organism acidul uric.

Tulburări hormonale la femei - se pare că strugurii au efecte cu totul deosebite asupra

gonadelor şi glandelor cortico-suprarenale, care secretă o bună parte din hormonii
frumuseţii feminine. Din acest motiv cura cu struguri este indicată contra îmbătrânirii
premature a pielii, hirsutismului (creşterea firelor de păr în zone nespecifice la femei),
acneei, uzurii fizice pe fond de stres, eczemelor de etiologie necunoscută.

Menometroragii - se recomandă mai ales strugurii roşii şi negri mai bogaţi în taninuri,
care reduc cantitatea de sânge menstrual şi chiar opresc sângerarea.

41
Anemie - mai ales strugurii roşii şi negri conţin substanţe antianemice în cantităţi
importante, în plus, vitaminele din complexul B ajută la fixarea fierului.

Hemoroizi - strugurii cu tot cu coajă sunt un remediu extraordinar contra constipaţiei şi în

acelaşi timp, un tonic venos. Cura cu struguri, împreună cu remediile locale (unguent de
tătăneasă, de cătină) este o combinaţie infailibilă în această afecţiune.

Contraindicaţii la cura cu struguri

Bolile în care este strict contraindicată cura cu struguri sunt: diabetul, problemele renale
grave, hipertensiunea gravă, retenţia de apă în ţesuturi, colita de fermentaţie, diareea
cronică.

Reţete de frumuseţe

Sucul proaspăt de struguri este o excelentă soluţie demachiantă şi întineritoare a pielii.

Are un efect vitaminizant, uşor răcoritor şi calmant. Este recomandat atât pentru tenul
normal, cât şi pentru cel gras şi cel iritat. Se fac seara spălări ale feţei cu o bucăţică de
vată înmuiată bine în suc, după care se aplică pe faţă vreme de 10 minute un tifon îmbibat
cu suc de struguri. În general, se folosesc strugurii albi şi ceva mai acri.

Cojile care rămân de la stoarcerea strugurilor reprezintă, din punct de vedere

medicinal, cea mai activă parte a strugurelui. Aici, în coajă, se găsesc taninurile, substanţe
cu efecte astringente, cicatrizante şi antiseptice asupra pielii. După stoarcerea sau
pasarea strugurilor, se formează turte din cojile rămase, care se aplică direct pe faţă, timp
de 10-30 de minute pe zi. Constituie un remediu redutabil pentru tratarea tenului cu pori
mari (coajă de portocală) şi a dermatozelor uşoare. Tratamentele tenului cu coajă de
strugure pot fi făcute şi ocazional, dar efecte mai vizibile şi mai durabile se obţin prin 5-7
zile de tratament.

SOMNUL - Un dar ceresc pentru sănătate

Adormiţi greu, aveţi un somn agitat, dimineaţa vă simţiţi mai obosiţi decât seara?
Dacă da, este foarte posibil să fiţi “beneficiarul” unei maladii care prinde proporţii
pe întreg mapamondul: insomnia
O statistică recentă arată că în majoritatea ţărilor civilizate, aproape jumătate din
populaţie se confruntă pe parcursul vieţii cu probleme majore legate de somn. Ce a făcut
ca insomnia să capete asemenea proporţii în ultimii ani? Primul răspuns pe care îl dau
specialiştii este uşor de intuit: stresul. Problema omului contemporan este că ajunge
adesea într-un cerc vicios: lipsa de odihnă îl face să acumuleze foarte uşor tensiune
psihică, iar starea de tensiune psihică împiedică relaxarea şi regenerarea prin somn, ceea
ce îl va face şi mai susceptibil la stres ş.a.m.d. Între alte cauze provocatoare de insomnie,
la loc de frunte se află: schimbările climatice din ultimii ani, care perturbă puternic
activitatea nervoasă, hrana ticsită cu aditivi alimentari excitanţi, uitatul la televizor (o
continuă sursă de agitaţie), lipsa de activitate fizică, care duce la economisirea unor
cantităţi uriaşe de energie, care apoi se cer consumate, împiedicându-ne să dormim.
Atunci când lipsa de somn apare doar câteva nopţi pe lună, nu este o problemă, dar
când tulburările apar zi de zi, putem spune fără să exagerăm că trăim o adevărată
calamitate. O medie de patru ore de somn pe noapte duce rapid la slăbirea organismului
sau după caz, la creşterea necontrolată în greutate, diabet, creşterea tensiunii sanguine,
instabilitate psihică şi mentală. Lipsa somnului reprezintă 60% din cauzele accidentelor
rutiere, în unele ţări ea este pedepsită la fel de aspru ca şi conducerea sub influenţa
alcoolului. Iată aşadar câteva motive extrem de întemeiate pentru a ne apleca asupra
acestei activităţi aparent banale: dormitul.

42
Spune-mi cum dormi, ca să-ţi spun cât de odihnit eşti.
Specialiştii nu se pot pune de acord asupra cantităţii de somn necesare pentru un
om, aşa încât regenerarea sa fizică şi psihică să fie optimă. Cercetătorii germani sunt de
părere că sunt necesare opt ore pe zi, cei francezi spun că şase ore sunt suficiente, în
timp ce cifra vehiculată în SUA este de şapte ore. Pe de altă parte, fiecare om are propriile
sale ritmuri biologice şi ca atare, perioada optimă de somn poate diferi mult de la un
individ la altul. Dar nu cât dormim, ci cum dormim este mai important. Sunt cunoscute
cazuri în care oamenii dorm 3-4 ore pe noapte, însă foarte profund, după care sunt într-o
formă excelentă, dar şi oameni care după zece ore de somn pe noapte simt că ar mai
avea nevoie de un supliment consistent. Din fericire, există mulţi factori ce influenţează şi
chiar modelează somnul, care poate fi la un moment dat dirijat, aşa încât să devină foarte
plăcut şi odihnitor.

Metode naturale de îmbunătăţire a somnului

1. Crearea spaţiului de protecţie

Cei mai mulţi oameni au o sensibilitate foarte mare la ambianţa în care dorm. Din
acest motiv, dormitorul trebuie să devină un adevărat spaţiu “sacru”, impregnat de linişte şi
de tihnă, în care să ne simţim izolaţi şi protejaţi de toate influenţele perturbatoare. Pe cât
posibil, din dormitor vor fi scoase toate aparatele electrice. Ceasul deşteptător şi alte
accesorii de acest gen vor fi puse cât mai departe de pat, în timp ce interiorul va fi decorat
în nuanţe lipsite de stridenţă şi cât mai aproape de cele naturale (culoarea lemnului, mai
ales în combinaţie cu alb, este foarte odihnitoare). Mai mult, niciodată nu vom lucra, nu
vom avea discuţii şi nu vom face proiecte în încăperea în care dormim şi mai ales, în
apropierea patului.
Păstrarea unei curăţenii impecabile, aerisirea dimineaţa şi seara a dormitorului,
lenjeria de pat de culoare albă vor fi de asemenea de un real folos, oferind un anumit
confort psihic şi ajutând la “limpezirea” somnului. De ce sunt atât de importante toate
aceste detalii referitoare la ambianţa în care dormim? Ei bine, cercetătorii au constatat că
atunci când ne aflăm la graniţa dintre starea de veghe şi somn, mintea - şi în special
subconştientul - este extrem de receptivă la orice sugestie dată de mediu. Un mediu
dezordonat, marcat de tensiune, va induce o sugestie de stres, în timp ce, din contră, un
mediu prietenos, curat şi liniştit, va induce o stare de calm şi de relaxare.

2. Alimentaţia sedativă
Ce, când şi cât mâncăm are o mare importanţă asupra calităţii somnului, mulţi
dintre cei care suferă de o formă sau alta de insomnie putând elimina foarte simplu
această tulburare prin câteva schimbări aduse în alimentaţie.
Este un sfat important, mai ales pentru persoanele care adorm greu sau care au un
somn foarte agitat. Se pare că regimul de viaţă cu mese la ore fixe şi cu cantităţi
moderate de hrană are darul de a regulariza activitatea nervoasă, conferind un fond
de stabilitate psihică, care este de un imens ajutor în tratarea insomniei.
Evitaţi mesele luate după ora 20, în general; suprapunerea proceselor digestive
peste perioada de somn nu este de dorit. Credinţa populară că cel care mănâncă
înainte de culcare va avea vise urâte are şi o fundamentare ştiinţifică arătând că
activitatea sistemului nervos este perturbată de mesele luate târziu sau atunci când
suntem deja foarte obosiţi.
Curele drastice de slăbit au, între altele, “darul” de a da insomnii severe, dintr-un
motiv foarte simplu: organismul supus la foame este într-o continuă stare de alertă.
Din acelaşi motiv, anularea totală a mesei de seară nu este indicată nici pentru
persoanele gurmande, care vor trăi o adevărată frustrare cauzată de lipsa de hrană,
frustrare tradusă prin insomnie.
Recurgeţi la dulciuri (cu excepţia ciocolatei), luaţi-vă desertul seara. De ce? Pentru
că după consumarea, chiar şi a unei cantităţi moderate de dulciuri, creierul

43
 eliberează anumite substanţe care conferă o stare de mulţumire, foarte propice
pentru inducerea unui somn plăcut şi odihnitor.
Teobromina din produsele cu cacao, cofeina din cafea şi din ceaiul negru şi verde,
majoritatea amelioratorilor de gust şi de aromă din alimentele industrializate sunt un
stimulent puternic al sistemului nervos, alungând cu promptitudine somnul. Feriţi-vă
de ele, dacă nu vreţi să aveţi multe nopţi albe.
Ne referim, desigur, la alimente naturale, cum ar fi salata verde, seminţele de
dovleac, mierea de tei şi de salcâm, ceapa, conopida, ţelina (rădăcina), cartofii (mai
ales “natur”), bananele, condimentele blânde (fenicul, mărar, măghiran), ceaiurile
de tei, muşeţel sau sunătoare.

3. Plantele psihotrope
În medicina populară românească, somnului i se acordă o importanţă cu totul
specială. Era profund înrădăcinată credinţa că în somn sufletul omului ajunge pe alte
tărâmuri, în care se poate întâlni cu spirite mai bune sau mai rele, care îl vor marca nu
numai în timp ce doarme, ci şi după trezire. De pildă, întâlnirea tinerelor fete cu zburătorii
le dădea un somn greu şi agitat, topindu-le puterile, în timp ce întâlnirea flăcăilor cu ielele
era foarte periculoasă, putându-le lua minţile şi chiar viaţa. Strigoii sau moroii erau cei care
dădeau vise urâte şi coşmaruri, în timp ce “cei din vânt” dădeau tulburări nervoase,
mergând până la paralizie. În schimb, întâlnirea zânelor, a îngerilor sau a rudelor “plecate
dincolo” era de bun augur, în somn apărând rezolvarea unor probleme, fiind primite
adevărate ghidări şi sugestii privitoare la viaţă. Pornind de la aceste premise, au fost
descoperite zeci şi sute de remedii vegetale, utile pentru protecţia psihică în timpul
somnului, dar şi pentru o odihnă mai profundă, pentru o regenerare fizică şi sufletească
deplină. Dacă până acum se poate spune că este vorba doar de superstiţie, cercetările
făcute asupra plantelor folosite pentru somn în medicina populară au pus în evidenţă fără
putinţă de tăgadă că ele au o influenţă cât se poate de benefică asupra psihicului. Încă nu
se ştie mecanismul de acţiune al plantelor psihotrope (“tropos” în limba greacă înseamnă
“mişcare”, deci plantele psihotrope sunt cele care mişcă, care produc o schimbare în
starea de spirit), dar este sigur că ele au efect atunci când se urmăreşte corectarea
tulburărilor de somn cu ajutorul lor. Lista acestor plante este mult prea mare pentru a o
cuprinde în acest articol, în cele ce urmează făcând doar câteva sugestii în acest sens:

Valeriana (Valeriana officinalis) - rădăcina sa este remediul de căpătâi în tratarea

insomniilor rebele. Vă recomandăm administrarea sa sub formă de tinctură. Se ia o
linguriţă dizolvată într-un pahar de apă, cu un sfert de oră înainte de culcare. Efectul
somnifer este rapid, iar în medicina populară, se spune că valeriana protejează împotriva
influenţelor malefice şi fereşte de visele urâte.

Sulfina (Melilotus officinalis) - este un somnifer ceva mai blând decât valeriana,
neîncetinind procesele de gândire şi putând fi luată în cazurile mai uşoare de insomnie. Se
administrează sub formă de pulbere (obţinută din partea aeriană înflorită). Se ia o linguriţă
pe stomacul gol, seara la ora 19 şi eventual încă una la ora 22. Este o plantă foarte utilă şi
în tratarea insomniei femeilor ajunse la menopauză, care au bufeuri, palpitaţii, stări de
nervozitate care le împiedică să adoarmă.

Brusturele dulce (Petasites hybridus) - creşte pe văile pârâurilor de munte şi are o frunză
asemănătoare cu a brusturelui obişnuit, doar că are un parfum dulce extrem de evident,
de unde şi numele. Frunza acestei plante are un efect calmant cu totul special, limpezind
visele, alungând coşmarurile, fiind de un real ajutor persoanelor care se trezesc noaptea
cu o stare puternică de anxietate, după care nu mai pot adormi. Se administrează de
asemenea sub formă de pulbere. Se ia o linguriţă de trei ori pe zi, pe stomacul gol, dintre
care o dată seara, înainte de culcare.

44
Pelinul (Artemisia absinthum) - este o plantă care nu are efect somnifer propriu-zis, însă
este foarte utilă persoanelor cu un somn greu şi care au probleme la trezire. Se ia sub
forma de tinctură - 50 de picături de trei ori pe zi, dintre care o dată imediat după trezire.
Cura cu tinctură de pelin nu va fi mai lungă de două săptămâni, cu alte două săptămâni de
pauză, întrucât dă dependenţă.

PROPOLISUL - panaceul primăverii

Cel mai puternic medicament al naturii e preparat în stupul albinelor
Nici n-apucă primăvara să vină, cu cortegiul ei de muguri şi flori, când roiurile de
albine îşi pornesc deja colindatul prin lumina crudă a soarelui. Niciodată nu-i prea
devreme, pentru ca zburătoarele harnice şi aurii să plece în căutarea nectarului. Dar prima
urgenţă de primăvară o reprezintă propolisul, unul dintre cele mai puternice medicamente
ale naturii. Amestec de substanţe de consistenţa răşinii, culese de pe cel puţin 20 de
specii de arbori, propolisul este pentru stup o adevărată barieră de protecţie. De altfel,
cuvântul propolis vine din greacă şi înseamnă „partea dinaintea cetăţii”. El a fost denumit
aşa de către învăţaţii greci care, observând cum îşi construiesc albinele stupul, au ajuns la
concluzia că această substanţă joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi,
propolisul făcând din stup o adevărată cetate.
Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe
oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri
de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai
puternic medicament antiinfecţios cunoscut. Iar proprietăţile sale terapeutice nu se opresc
aici, eficienţa să fiind demonstrată în nu mai puţin de 200 de afecţiuni. Iată de ce ne-am
hotărât să cunoaştem mai bine acest produs al stupului, una din cele mai puternice arme
din arsenalul terapiei naturale.

Cum se obţine şi unde găsim propolisul

Propolisul este un „cocteil” de substanţe vindecătoare, adunat din mugurii şi de pe
scoarţa plopilor, a mestecenilor, a castanilor, a sălciilor, a frasinilor, a aninilor şi ale unor
specii de pomi fructiferi. Cum ştiu albinele să dozeze acest elixir, să-l combine şi să-i dea
în final o compoziţie unitară, aşa încât diferitele tipuri de propolis culese din diverse regiuni
ale lumii să aibă proprietăţi practic similare, este o enigmă. O enigmă este şi cum au putut
medicii antici, cum ar fi Galen sau Pliniu, să identifice, fără a beneficia de mijloacele
moderne, proprietăţile sale terapeutice.
Un lucru este cert: primăvara, albinele culeg un medicament excepţional, adunat cu
un efort uriaş, din mugurii abia ieşiţi la lumină. Există două metode prin care apicultorii
recoltează acest medicament: răzuindu-l direct de pe pereţii stupului de albine sau pentru
o mai mare eficienţă, construind un colector special, ce preia progresiv producţia albinelor,
care astfel sunt stimulate să culeagă cantităţi tot mai mari de propolis. Remediu de tradiţie
în medicina naturistă din România, propolisul se găseşte uşor la apicultori, fie brut, sub
forma unor bulgăraşi maronii, fie lichid, ca tinctură alcoolizată. Propolisul brut de bună
calitate se recunoaşte printr-un miros specific (dulceag-amărui) foarte puternic, precum şi
prin lipsa de luciu (propolisul lucios are foarte multă ceară în el şi ca atare, proprietăţile
sale sunt mult diminuate).

Preparate din propolis

Tinctura
Dacă nu vrem să luăm acest remediu gata preparat din comerţ, putem să-l obţinem
casnic: se pun într-un borcan cu filet cincisprezece linguri rase de propolis, peste care se
adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 90 de grade. Se închide borcanul
ermetic şi se lasă la macerat vreme de două săptămâni, timp în care se agită zilnic, după
care se filtrează. Tinctura rezultată va fi pusă în sticluţe mici, închise la culoare. Se

45
administrează din acest remediu câte 50 de picături, puse pe puţină pâine uscată sau în
miere, de patru ori pe zi.
Cu foarte puţine excepţii, pe care le vom preciza ulterior, tinctura de propolis nu se
ia diluată în apă, deoarece anumite substanţe din compoziţia sa precipită (se întăresc) în
contact cu apa, devenind insolubile şi ca atare trec prin organism fără efect. De
asemenea, nu se ia tinctura de propolis simplă, deoarece în contact cu saliva se va
produce acelaşi efect ca în cazul diluării în apă.

Propolisul brut
O bucăţică de propolis de mărimea unei alune se suge asemenea unei bomboane,
cât putem de mult, aşa încât principiile sale active să îşi facă efectul local. Este un
tratament recomandat în infecţii la nivelul gurii, în faringite şi în amigdalite. Dezavantajul
acestei metode constă în faptul că propolisul nu are o acţiune amplă, asupra întregului
organism, ci doar locală. Un alt inconvenient este că propolisul aderă foarte puternic pe
dantură, necesitând apoi o spălare îndelungată şi repetată.

Unguentul de propolis
Într-o ceşcuţă (50 ml) de untură încinsă pe foc foarte mic se pun trei linguri de
tinctură de propolis şi o bucăţică de ceară de mărimea unei alune, după care se amestecă
continuu vreme de 10 minute. Se ia de pe foc untura, după care se amestecă în
continuare până când se întăreşte. Preparatul se păstrează la frigider, folosindu-se extern
contra arsurilor, pentru vindecarea contuziilor şi a rănilor uşoare, contra eczemelor (mai
ales a celor uscate).

Apă de propolis
Aşa cum afirmam anterior, în contact cu apa, propolisul precipită şi devine insolubil,
pierzând astfel cea mai mare parte din calităţile sale. Totuşi, cercetările arată că o soluţie
obţinută din cinci linguriţe (aprox. 25 ml) de tinctură de propolis la un pahar de apă (200
ml) are efecte terapeutice în anumite cazuri, când tinctura simplă nu poate fi folosită,
deoarece are o acţiune prea dură asupra ţesuturilor. Apa de propolis, obţinută în
proporţiile pe care le-am prezentat, are efecte excelente în combaterea stomatitelor şi a
cariei dentare (se fac clătiri atente ale gurii după fiecare spălare pe dinţi), precum şi în
tratarea unor afecţiuni genitale la femei (leucoree, cervicită).

Mierea propolizată
Se obţine prin combinarea unei linguriţe de tinctură de propolis cu 3 linguriţe de
miere. Este un produs recomandat copiilor, cărora li se va administra jumătate de lingură
de 3 ori pe zi, pentru întărirea sistemului imunitar, pentru combaterea infecţiilor respiratorii
şi intestinale.

7 afecţiuni specifice primăverii care se previn şi se tratează cu propolis

Gripa, guturaiul - un studiu realizat de către un cercetător german, A. Scheller, a arătat

că la pacienţii care iau 50 de picături de tinctură de propolis de patru ori pe zi,
probabilitatea de a face o infecţie cu virusul gripal scade cu până la 40%. De asemenea, la
majoritatea pacienţilor trataţi astfel cu propolis, timpul de vindecare se reduce la 3-4 zile,
faţă de 6-7 zile la lotul martor.

Bronşita, bolile respiratorii cu secreţii abundente - se ia de patru ori pe zi câte o

lingură de miere propolizată, în cure de 3 săptămâni. Propolisul este un excelent antibiotic,
care acţionează progresiv inhibând dezvoltarea bacteriilor, refăcând ţesuturile lezate de
către acestea, favorizând eliminarea secreţiilor în exces de pe căile respiratorii.

Gastrita, ulcerul - se pun 30 de picături de tinctură de propolis pe o felie de pâine albă

uscată se amestecă bine şi se înghite pe stomacul gol. Se iau 4-6 asemenea doze pe zi,
46
care au efect cicatrizant asupra pereţilor gastrici, reglează cantitatea de sucuri acide
secretate. Reţineţi, însă, că dacă nu se administrează pe o cantitate suficient de mare de
pâine uscată, tinctura poate agrava gastrita, din cauza alcoolului pe care îl conţine.

Colita de fermentaţie şi de putrefacţie - se pun 50 de picături de tinctură de propolis

într-o lingură de miere şi se înghit pe stomacul gol. Se iau 3 asemenea doze pe zi, înainte
de masă. Vindecarea apare în maximum 5 săptămâni. La persoanele cu colită de
fermentaţie pe care mierea de albine o agravează, se va lua aceeaşi cantitate de tinctură
de propolis pe pâine uscată. Medicul bulgar S. Nikolov a făcut un studiu cu acest
tratament pe 45 de pacienţi suferind de colită, observând după o lună la 43 dintre ei reacţii
pozitive. În general, după maximum 20 de zile, durerea şi celelalte simptome deranjante
au dispărut, tratamentul fiind continuat doar pentru consolidarea efectului.

Astenia - anumite substanţe numite flavonoide din compoziţia propolisului au efecte

excepţionale în tratarea asteniei de primăvară. Ele au efecte tonice nervoase, împiedică
degradarea unor vitamine esenţiale pentru organism (cum ar fi vitamina C), relansează
activitatea hormonală. Contra asteniei de primăvară se face o cură de trei săptămâni cu
miere propolizată, timp în care se iau 6 linguriţe pe zi, din acest preparat.

Căderile imunitare - studii făcute în paralel în Japonia, Statele Unite, Rusia au pus în
evidenţă faptul că propolisul activează foarte puternic sistemul imunitar. Extractul alcoolic
de propolis (adică tinctura) administrat sistematic măreşte producţia de celule specializate
ale sistemului imunitar, le face mai „agresive”, ceea ce determină o mult mai mare
rezistenţă la infecţiile cu orice tip de germen. Pentru creşterea imunităţii se face o cură de
3 săptămâni, timp în care se iau câte 30-40 de picături de tinctură de propolis, de 4 ori pe
zi.

Hipertensiunea şi tulburările de ritm cardiac - cercetările făcute în spitalul de

cardiologie din Jiangsu, China, au pus în evidenţă că administrarea a 300 mg de propolis
(aproximativ 150 de picături de tinctură) zilnic conduce la scăderea presiunii arteriale, la
normalizarea ritmului cardiac, la scăderea cantităţii de colesterol din sânge. De asemenea,
s-au constatat efecte de refacere a elasticităţii vaselor de sânge.

Alte boli care se tratează cu propolis

Boala canceroasă - peste 30 de studii, cu efecte mai mult decât promiţătoare, cu extracte
de propolis, folosite atât intern cât şi extern, s-au făcut în diverse laboratoare de medicină
experimentală şi spitale din întreaga lume. Folosit intern, 30-50 de picături de tinctură
administrate de 4 ori pe zi, propolisul împiedică dezvoltarea celulelor maligne, creşte
capacitatea sistemului imunitar de a fagocita celulele canceroase, ajută la restabilirea
echilibrului organic al bolnavilor de cancer. Rezultate bune s-au obţinut cu tratamentul
intern cu propolis în tratarea cancerului la sân, a cancerului de colon şi genital, a
melanomului malign, a metastazelor pulmonare şi hepatice. Un studiu făcut în Iugoslavia
mai pune în evidenţă că administrarea sistematică a propolisului înlătură o bună parte a
efectelor nefaste ale aplicării radioterapiei în cancer. De asemenea, propolisul are efecte
extraordinare utilizat extern, pe plăgile canceroase.

Giardia - infecţia cu protozoarul Giardia lamblia cedează la un tratament de 30 de zile

făcut cu tinctură de propolis. Se iau 50 de picături pe o bucăţică de pâine, de patru ori pe
zi, înainte de masă.

Tuberculoza - un studiu făcut într-un spital din Rusia de V.H. Karinova şi E.I. Rodionova
pe 135 de pacienţi cu tuberculoză a avut rezultate uimitoare. Ele au administrat, vreme de
10 luni, câte 7-10 ml de tinctură pe zi. La trecerea acestui interval de timp, la aproape 25%
dintre pacienţi s-a constatat remisia completă a bolii, iar la ceilalţi - cu excepţia a 12
47
pacienţi - îmbunătăţiri substanţiale ale stării de sănătate. Toţi cei 12 pacienţi care nu au
răspuns la acest tratament sufereau de tuberculoză renală.

Tratamente externe cu propolis

Herpes cu diferite localizări - se aplică pe locul afectat tinctură de propolis prin picurarea
directă cu o pipetă şi nu prin ştergerea cu un tampon de vată (deoarece propolisul tinde să
precipite mai rapid pe tampon), până se creează o mică crustă pe suprafaţa tratată. Se
repetă procedura de 2-3 ori pe zi. Timpul de vindecare scade în 80% din cazuri de 3-4 ori,
iar posibilitatea de recidivă se înjumătăţeşte - aşa sună concluziile unui studiu suedez
efectuat în 1995.

Eczeme infecţioase - se pun zilnic comprese cu tinctură de propolis, care se ţin vreme de
o oră. În eczemele uscate se fac aplicaţii cu unguent de propolis sau cu cremă de
gălbenele şi propolis, de 2-3 ori pe zi.

Arsuri - în arsurile uşoare se fac aplicaţii cu unguent de propolis sau unguent de propolis
şi tătăneasă. În arsurile grave se aplică tinctură de propolis - produce usturimi foarte
puternice, dar efectele sale vindecătoare sunt uimitoare.

Coşuri, acnee, furuncule, abcese - se aplică pe locul afectat tinctură de propolis cu un

tampon de vată. Efecte uimitoare în tratarea coşurilor şi acneei are un preparat numit
„Dermogent”, pe bază de propolis şi alte câteva plante (rostopască, tătăneasă, coada-
şoricelului, etc.), care în 24-48 de ore provoacă dispariţia formaţiunilor tratate de pe piele.

Cancer de piele, tumori exteriorizate - se pune, timp de o oră pe zi, o compresă cu

tinctură de propolis pe locul afectat. După scoaterea compresei cu tinctură de propolis,
pielea se lasă să se zvânte la aer vreme de minimum 30 de minute. Tratamentul se face
30-60 de zile continuu.

Ulceraţii pe piele, ulcer varicos - 64 de pacienţi cu ulcere de gambă, cu vârste între 23 şi

98 de ani, au fost trataţi cu tinctură de propolis şi unguent. S-au făcut aplicaţii zilnice cu
tinctură pe zona ulcerată şi tratament la periferie cu unguent de propolis. Durata
tratamentului a fost între 4 şi 12 săptămâni. La final, 19 din cei 64 de pacienţi nu mai
aveau nici un semn clinic al bolii, iar alţi 39 de pacienţi erau într-o condiţie mult
îmbunătăţită.

Precauţii şi contraindicaţii
La anumite persoane propolisul poate da, administrat intern sau în contact cu pielea,
reacţii alergice. Din acest motiv, înainte de a începe un tratament cu acest produs este
necesar să facem un test, administrând intern sau aplicând pe piele câteva picături de
tinctură şi văzând care este reacţia. Dacă apar senzaţii neplăcute de iritaţie, inflamaţie,
dacă se declanşează catar respirator sau apare înroşirea pielii, nu se va face tratament cu
propolis. Un substitut excelent pentru propolis sunt mugurii de plop şi tinctură de muguri
de plop, care au efecte relativ similare, dar sunt mult mai bine tolerate de către organism.

ARMURARIUL
(Silybum marianum)

Este o plantă ţepoasă, de vreun metru înălţime, cu tulpini şi frunze de un verde

şters, cu flori roşietice, care fac nişte seminţe cu gust amărui. Acest scaiete este printre
cele mai utilizate plante medicinale din lume. De ce? Pentru că în seminţele sale se
ascund substanţe cu o extraordinară acţiune benefică asupra ficatului. Studii făcute în
Germania, Statele Unite, Italia, Austria au arătat că armurariul este în prezent unul dintre
48
cele mai puternice remedii naturale contra afecţiunilor hepatice, aflate în explozie în ultimul
deceniu. Mai mult, armurariul este un anti-toxic redutabil, ajutând organismul să reziste
celor mai puternice otrăvuri, de la ciupercile toxice, până la gazele industriale sau metalele
grele. Să cunoaştem în continuare mai bine acest remediu, cu adevărat miraculos.

Unde găsim armurariul

Armurariul (Silybum marianum) este la noi în ţară o plantă exclusiv de cultură, care
creşte în zone mai calde, cum ar fi Dobrogea, Oltenia, sudul Moldovei, Subcarpaţii Sudici.
Cândva se cultiva în aceste zone pe suprafeţe întinse, fiind obţinut chiar un soi românesc
original, numit „de Prahova”, bogat în silimarină, principala substanţă activă a acestei
plante. În zilele noastre, planta este cultivată doar pe suprafeţe reduse, de către
producătorii particulari. Găsim în prezent seminţele de armurariu în Plafaruri, sub formă de
ceai sau preparate sub formă de tinctură. Înainte de a cumpăra ceaiul de armurariu, uitaţi-
vă cu atenţie la termenul său de valabilitate, întrucât este o plantă cu principii active foarte
sensibile şi care se degradează puternic în timp. Din acest motiv şi prepararea sa este
foarte delicată, aşa cum vom vedea în continuare:

Ceaiul de armurariu
Este, conform părerii cercetătorilor americani, varianta cea mai puţin inspirată de a
folosi armurariul, întrucât flavonoidele din compoziţia sa se degradează puternic în contact
cu apa clocotită. Din acest motiv, formele de administrare preferabile sunt cele pe care le
vom prezenta în continuare:

Pulberea
Se obţine prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea după care se face o cernere
prin sită pentru făină albă. Ideal ar fi, spun biochimiştii, să se macine pulberea cu 5-10
minute înainte de administrare, aşa încât oxidarea principiilor active să fie cât mai redusă.
Dacă procedeul vi se pare dificil, atunci păstraţi pulberea de armurariu într-un borcan
ermetic închis, la rece şi la întuneric, nu mai mult de 4-5 zile. Se ia 1 linguriţă rasă de
pulbere de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute,
după care se înghite cu apă.

Extractul hidroalcoolic (tinctura)

Este, probabil, forma de administrare ideală, pentru că acest preparat se poate
păstra mult timp (2 ani), fără a-şi pierde calităţile terapeutice. Iată cum se prepară tinctura:
se pun într-un borcan douăzeci de linguri de pulbere de seminţe de armurariu, care se
acoperă cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecând continuu. Când întreaga masă
de pulbere a fost acoperită, rămânând deasupra un strat de alcool de două degete, se
închide borcanul ermetic şi se lasă conţinutul la macerat vreme de 14 zile, după care se
strecoară. Extractul obţinut se pune în sticluţe mici, închise la culoare şi se păstrează
vreme de maximum 2 ani. Se administrează de regulă o linguriţă, de 4 ori pe zi.

Infuzia combinată
Cum arată şi numele, combină extracţia la rece cu cea la cald, ajutând astfel la
conservarea principiilor active. Se prepară astfel: 1-2 linguriţe de pulbere de seminţe de
armurariu se lăsă la înmuiat într-o jumătate de cană de apă de seara până dimineaţa,
când se filtrează; maceratul se pune deoparte, iar pulberea rămasă se opăreşte cu o
jumătate de cană de apă fierbinte 20 minute, după care se lasă la răcit; se combină cele
două extracte; se bea acest preparat cu un sfert de oră înainte de masă. Doza: 3 căni pe
zi.

Cataplasma
2-3 linguri de pulbere fin măcinată din seminţe de armurariu se amestecă cu apă
călduţă pentru a forma o pastă ce va fi aplicată extern pe locurile afectate. Se leagă
deasupra un tifon curat, cataplasma fiind menţinută astfel timp de minimum 2-3 ore.
49
Boli în care se folosesc seminţele de armurariu

Hepatita virală A, B şi C - numeroase studii efectuate în Statele Unite au arătat ca

flavonoidele din compoziţia seminţelor de armurariu favorizează regenerarea celulelor
hepatice, măresc capacitatea organismului şi în special a ficatului de a se apăra de infecţii.
Într-o primă fază, armurariul se ia sub formă de infuzie combinată (întrucât se recomandă
un aport consistent de lichide): 1 litru şi jumătate pe zi, vreme de 3 săptămâni. Apoi se
face o pauză de 15 zile, după care armurariul se administrează sub formă de pulbere, din
care se ia o linguriţă de 4 ori pe zi.

Icter, insuficienţă hepatică - silibinina conţinută de armurariu împiedică procesul de

acumulare a toxinelor în ficat, favorizează activitatea celulelor hepatice, stimulează
eliminarea compuşilor toxici din celulele hepatice. Se administrează zilnic jumătate de litru
de infuzie combinată de armurariu, în cure de două săptămâni, cu o săptămână de pauză.

Ciroza hepatică - o comisie medicală oficială din Germania a dat în urmă cu doi ani avizul
favorabil pentru folosirea armurariului în tratamentul bolnavilor de ciroză. Această plantă,
se spune în raportul comisiei, este un foarte bun stimulent al activităţii ficatului, împiedică
fibrozarea acestuia şi ajută la regenerarea sa. Se ia sub formă de pulbere, câte o linguriţă
rasă de patru ori pe zi, în cure de 21 de zile, cu 15 zile de pauză.

Diskinezie biliară, litiază biliară - se face un amestec de tinctură de armurariu şi tinctură

de anghinare, în proporţii egale. Se ia din această combinaţie o linguriţă de patru ori pe zi,
de preferinţă înainte de mesele principale. Are un puternic efect de stimulare a producţiei
de bilă, favorizează eliberarea acesteia, împiedică acumularea calculilor la nivelul vezicii
biliare şi diminuează stările inflamatorii. Tratamentul se recomandă şi în cazul dispepsiei
sau al digestiei dificile.

Otrăvire cu ciuperci toxice - se consumă vreme de 10 zile, din abundenţă, infuzie

combinată de armurariu (minimum un litru pe zi), care susţine activitatea hepatică şi
neutralizează direct acţiunea unor substanţe toxice din ciuperci (în special amanitina şi
faloidina).

Intoxicaţie cu metanol, cu tetraclorură de carbon, cu metale grele (plumb, mercur),

cu medicamente care atacă ficatul - se administrează vreme de o săptămână un litru şi
jumătate de infuzie combinată de armurariu pe zi. Este un tratament adjuvant foarte util
pentru protejarea organelor interne şi a sistemului nervos.

Alcoolism - se fac cure de trei săptămâni, cu două săptămâni de pauză, cu infuzie

combinată de armurariu, din care se bea un litru pe zi. Armurariul nu diminuează
depedenţa de alcool, însă ajută la refacerea ficatului (greu încercat de consumul
sistematic al acestei substanţe) şi foarte important, susţine activitatea nervoasă, ajutând
chiar la recăpătarea reflexelor şi a coordonării normale, reducând tremurul membrelor şi
alte simptome de acest gen. Un studiu făcut pe pacienţii alcoolici dintr-un spital de profil
din Spania sub conducerea medicului A. Pares a pus în evidenţă toate aceste efecte
benefice ale armurariului.

Două aplicaţii externe

Psoriazis - se aplică o dată pe zi o cataplasmă cu pulbere de seminţe de armurariu, pe

locurile afectate. Suplimentar se face o cură internă cu seminţe de armurariu, sub formă
de tinctură, 4 linguriţe pe zi, pentru dezintoxicare.

50
Adjuvant în cancerul de piele - o dată la două zile, se pun cataplasme cu pulbere pe
zona bolnavă. Suplimentar, se face un tratament intern, aşa cum vom vedea în capitolul
special dedicat bolii canceroase.

Precauţii la tratamentul intern cu armurariu

Studiile efectuate până în prezent nu au pus deocamdată în evidenţă efecte secundare
nocive la administrarea armurariului pe cale internă sau externă. Singura observaţie în
acest sens este că dozele mari pot provoca (rareori) scaune diareice, caz în care se vor
diminua, sau în cazurile grave, se va întrerupe administrarea.

Armurariul şi cancerul
Seminţele de armurariu sunt „găselniţa” de ultimă oră a cercetătorilor care caută noi
mijloace pentru prevenirea şi combaterea bolii canceroase. Zeci de studii, unele dintre ele
finalizate, altele în curs de derulare, arată că seminţele acestei plante sunt un inamic
redutabil al cancerului. Ele sunt recomandate atât persoanelor sănătoase, pentru a
preveni această maladie, cât şi celor deja bolnave, pentru a o putea combate şi pentru a-
i diminua efectele nefaste asupra organismului.
Iată câteva elemente practice în acest sens :

Pentru a preveni cancerul: faceţi la fiecare schimbare de anotimp o cură cu seminţe de

armurariu, consumând 4 linguriţe de tinctură pe zi, vreme de trei săptămâni. Această
plantă activează sistemul imunitar (favorizând fagocitarea celulelor maligne), neutralizează
radicalii liberi, reîntinereşte organismul. Studii făcute în rândul populaţiilor mediteraneene
şi din Asia Centrală, unde această plantă este consumată în mod tradiţional, arată că
incidenţa cancerului este de până la trei ori mai mică la cei care consumă frecvent această
plantă.

Combaterea efectelor adverse ale chimioterapiei - este un domeniu de maximă

importanţă pentru cei care recurg sau au recurs la medicaţia de sinteză, pentru
combaterea bolii canceroase. Seminţele de armurariu (arată studiile făcute în câteva
spitale americane) sunt printre puţinele remedii cunoscute care au eficienţă dovedită în
combaterea teribilelor efecte adverse ale citostaticelor. Un litru de infuzie combinată de
armurariu, consumată zilnic vreme de 20 de zile, susţine activitatea hepatică, menţine
capacitatea de luptă a sistemul imunitar şi împiedică apariţia simptomelor neurologice,
provocate de administrarea acestui tip de medicaţie.

Cancerul de prostată şi hepatic - sunt cele două localizări ale bolii canceroase, în care a
fost verificată clinic acţiunea favorabilă a seminţelor de armurariu sau a silimarinei (un
complex de principii active secretate de această plantă). Se ia câte o linguriţă de pulbere
de seminţe de 4 ori pe zi, în cure de 15 zile, cu 10 zile de pauză.
Alte forme de cancer, în care studiile de laborator au pus în evidenţă acţiunea curativă a
armurariului, sunt cancerul pulmonar, cancerul la sân, cancerul ovarian, cancerul la
intestinul gros şi cancerul de piele. În prezent sunt în derulare studii care - se speră -
vor confirma eficienţa acestei plante lipsite de toxicitate în toate aceste forme de cancer.

APITERAPIA

MOTTO: "Aceasta tainica primavara izvoraste din mierea miraculoasa care nu este altceva
decat o raza de caldura transformata odinioara si care acum, isi recapata forma cea
dintai... Ea tine loc de soare si flori pana cand fratele ei mai varstnic, soarele...
strecurandusi prin portile intredeschise primele mangaieri caldute, va trezi la viata violetele
si anemonele si va scoate din toropeala si lucratoarele (albinele) spunandu-le ca ozonul a
pus din nou stapanire pe lume si ca cercul neintrerupt ce leaga moartea de viata a mai
facut un ocol in jurul sau si iar a inviat."
51
 Produsele albinei s-au inscris de la inceputul preistoriei in randul elementelor
naturale folosite pentru completarea si ameliorarea hranei si apoi pentru combaterea si
prevenirea durerii si a suferintelor omului. Practica traditionala a apiterapiei dateaza din
vremurile imemoriale ale istoriei umane. Primele comunitati mai dense de oameni au
aparut pe valea Indului, cam prin jurul anului 3000 I.H.

In cea mai veche carte din India, RIG-VEDA, scrisa intre anii 3000-2000 I.H., atat
mierea cat si albinele sunt amintite de mai multe ori. Trecand la o alta antica civilizatie, la
cea egipteana, inca din timpul primei dinastii, anul 3200 I.H., albina reprezenta simbolul
regelui. Civilizatia elena a evoluat si ea in spiritul credintei ca mierea reprezinta un aliment,
dar si un remediu de prim rang. Ea este mentionata in Iliada si Odiseea, de mai multe ori.

Apiterapia este terapia traditionala care foloseste mierea, polenul, ceara, laptisorul
de matca, veninul albinelor si alte produse ce tin de complexa alchimie a stupului, in
vederea mentinerii sanatatii corpului omenesc.

Astfel, mierea de salcam obisnuita este calmanta; cea de castan decongestioneaza

ficatul si prostata, favorizand circulatia sanguina; mierea de mar este tonica si antidiareica;
cea de tei este calmanta si sedativa; cea de papadie este depurativa si uso laxativa;
mierea de rapita este indicata in tratamentul local al ulcerelor varicoase; mierea de mure
este tonica si antidiareica; cea de salcam galben japonez este antihemoragica, micsorand
timpul de coagulare si regleaza menstruatia, influenteaza de asemenea functiile digestive;
mierea de cimbrisor este antiseptica, pectorala si afrodisiaca.

Un kilogram de miere este echivalent sub raport caloric cu 1,680 kg carne de vaca,
cu 50 de oua, cu 5,675 l lapte si cu aproximativ 40 de portocale. Mierea este un aliment
delicios si foarte util sanatatii. Ea se poate consuma ca atare, sau ca adaos la ceai, lapte,
alte bauturi, sub forma de tartine. Cu ajutorul mierii se pot prepara prajituri perfect
tolerabile, care, dupa opinia nutritionistilor, pot inlocui prajiturile obisnuite, care sunt in
general stimulatoare ale aciditatii.

Produse apicole

Daca in trecut, milenii de-a randul, mierea a fost folosita ca atare in terapeutica, astazi
stau la dispozitie in afara acesteia si alte produse apicole. Acestea pot fi impartite in doua
categorii:

1. Produse apicole naturale, directe :

mierea
ceara
propolisul
polenul
laptisorul de matca
veninul de albine

2. Produse apicole indirecte naturale sau produse derivate :

Hidromelul
otetul de miere
turtele si prajiturile din miere
cremele de ceara
preparatele cosmetice pe baza de produse apicole
diversele sortimente vitalizante alcatuite pe baza de produse apicole.
In domeniul sanatatii un rol deosebit il ocupa combinatiile de miere, polen si laptisor
de matca, dozate corespunzator. Se folosesc pentru ocrotirea mamei si copilului, a
52
sanatatii adultului, in convalescente, avitaminoze, diverse afectiuni ale tubului digestiv si a
ficatului, in afectiuni ale cailor respiratorii, nevroze, astenii, senilitate.

Tratamente naturiste pe baza de produse apicole :

PROPOLISUL: se ia 1 gr. pe zi, pânã la vindecare.

POLENUL: este indicat în nevroze, hepatite, ciroze, colite, ulcer. Se iau 2-4 lingurite
dimineata si la prânz, înainte de mese. Se consumã ca atare sau cu miere. Cura dureazã
o lunã, se face o pauzã de 3 luni, se repetã de 2-3 ori pe an.

LÃPTISORUL DE MATCÃ: indicat în special bãrbatilor. Se ia 1 linguritã dimineata pe

nemîncate. Este indicat în bolile de nervi. Nu se foloseste în cancer, diabet, dereglãri
hormonale, la femei. O curã dureazã o lunã, se face pauzã 90 de zile, se repetã de 2-3 ori
pe an.

PREPARATUL DIN ALOE, MIERE, PROPOLIS: 100 gr. miere, 20 gr. propolis dat pe
rãzãtoare, 750 gr. aloe (frunze date pe rãzãtoare), se tin la rece timp de 5 zile. Se ia câte o
linguritã dimineata si la prânz cu 2 ore înainte de masã, timp de 5 zile, apoi o linguritã
dimineata cu 2 ore înainte de masã timp de 3 sãptãmâni. Cura se poate repeta dupã o
pauzã de 7 zile. Se recomandã în gripã, viroze respiratorii, anorexie, cefalee, faringo-
amigdalitã, astm bronsic, reumatism, paralizii, infectii cronice ale pielii, neurastenii, ulcer
gastric, cancer, TBC pulmonar. Este contraindicat în sarcinã si dereglãri hormonale.

SIROP DE PROPOLIS: se fierbe 1 linguritã de propolis mãruntit în 250 ml. apã pânã
scade la jumãtate, se strecoarã, se îndulceste cu 2 linguri de miere. Se administreazã
zilnic 3 lingurite în crize de tuse.

MIEREA – medicament / aliment

Pe lânga aportul energetic imediat datorat continutului de glucoza si fructoza, direct

asimilabile, ceea ce o recomanda în toate actiunile ce necesita efort fizic si intelectual
intens, mierea de albine are si însusiri terapeutice prin continutul în enzime, vitamine,
saruri, minerale si acizi organici.
Mierea este indicata în:
1) Afectiuni ale aparatului digestiv :
ulcere gastro-duodenale
gastrite hiperacide
constipatii
Se recomanda doze de 150g/zi în trei reprize cu doua ore înainte de masa , însotite
de ceaiuri usor caldute, în nici un caz reci
.
2) Afectiuni hepato-biliare, atât în hepatita toxica, cât si în cea infectioasa; gratie actiunii
bactericide si continutului în glucide, mierea amelioreaza functiile hepato-celulare si
mareste rezistenta organismului. Mierea se administreaza ca atare sau asociata cu
ceaiurile indicate în aceste afectiuni.

3) Afectiuni cardio-vasculare
Mierea are o actiune favorabila asupra muschiului cardiac si a circulatiei
coronariene si periferice prin prezenta acetil colinei(în special în mierea de floarea
soarelui) dar si prin continutul bogat în vitamine si glucide si nul în clorura de sodiu.
Datorita îmbunatatirii circulatiei periferice, mierea favorizeaza activitatile intelectuale
si atenueaza efectele îmbatrânirii.

53
4) Afectiuni ale aparatului respirator, laringite, bronsite, datorita actiunii antimicrobiene
si antiinflamatorii a mierii; se administreaza ca atare sau cu lapte caldut.

5) Afectiuni ale pielii, rani, eczeme, furunculoze, datorita actiunii antimicotice si

antimicrobiene; se foloseste prin aplicarea directa pe suprafata ranii; dar mierea este si o
hrana pretioasa pentru piele, astfel ca, sub actiunea ei, pielea devine moale si elastica; se
poate folosi ca atare, sau în amestec cu albus de ou sau glicerina.

6) Afectiuni ale sistemului nervos, neuroastenii. Mierea hraneste si fortifica celulele

nervoase (prin continutul în glucoza si fructoza), iar prezenta vitaminelor si a sarurilor
minerale ajuta la întretinerea echilibrului ionilor în organism si, ca urmare, nervozitatea
scade, somnul devine mai linistit, apare senzatia de vigoare.

Dar, atentie, toate proprietatile terapeutice sunt diminuate de timp, iar prin încalzire
componentele active, de valoare îsi înceteaza activitatea, mierea transformându-se într-un
simplu depozit de zaharuri si saruri minerale cu valoare redusa, de fapt un aliment dulce
fara a mai fi si un medicament pretios.

Sfaturi pentru cumparatori

Mierea naturala, cristalizata, are cristale fine care se "topesc" repede în gura, pe
când mierea falsificata cu zahar are cristale grosolane care se dizolva mai lent.
Mierea falsificata cu zaharina are gust dulce pronuntat, aproape lesinator.
Mierea naturala contine întotdeauna în suspensie particule solide sau materii
coloidale, astfel încât, pusa într-un vas transparent are aspect usor tulbure.
Daca gustul mierii este usor caramelizat, se poate deduce ca aceasta a fost
încalzita direct pe flacara pentru a fi fluidizata sau amestecata cu zahar ars.
Daca mierea nu are aroma se poate presupune sau ca a fost supraîncalzita în
scopul fluidizarii, sau provine din zahar prelucrat de albine sau este foarte veche. În
toate cazurile este fara valoare terapeutica.
Mierea provenita de la albinele hranite cu zahar sau cea falsificata cu glucoza
industriala este mai putin dulce decât mierea florala, iar în cazul falsificarii cu
zaharina în amestec cu glicerina, desi dulce, are reactie alcalina.
Mierea veche, ca si mierea falsificata cu zahar invertit artificial are aciditate mai
mare decât cea normala, în timp ce mierea falsificata cu zahar neinvertit are un
indice de aciditate foarte scazut.Mierea încalzita agresiv îsi mareste aciditatea
datorita descompunerii fructozei în acid formic.

Ce este mierea de albine?

În procesul de fotosinteza plantele transforma CO2 si H2O, în prezenta unor enzime,

în substante organice, printre care si unele cu formula Cn(H2O)n numite hidrati de carbon,
care apar în diferite proportii în aproape toate partile componente ale plantelor, inclusiv în
nectarul florilor. Unele din aceste substante au gust dulce si mirosuri delicate, astfel încât
sunt agreate si cautate de catre albine. Acestea le recolteaza si le transporta în stup, unde
le prelucreaza în amestecuri necesare metabolismului lor. În timpul prelucrarii mierea(caci
acesta este amestecul rezultat prin prelucrarea nectarului de catre albine), capata unele
caracteristici noi pentru a putea fi depozitata timp mai îndelungat, iar la nevoie sa
constituie medicamentul familiei de albine. Calitatile nutritive ale mierii sunt date de de
compozitia nectarului dupa tipul de floare, dar calitatile terapeutice sunt date în mare parte
de prelucrarea nectarului în gusa albinelor. În urma prelucrarii are loc o îmbogatire a
nectarului în enzime, acizi organici, acetil colina si se transforma oligozaharidele, chiar si
polizaharidele în compusi mai simpli, preponderent fructoza si glucoza.

54
 Glucoza si fructoza intervin direct în metabolismul uman, ele asigurând energia
necesara organismului si favorizând formarea si hranirea celulelor nervoase;este
cunoscuta nevoia de "dulce" la copii si, mai ales, în perioadele de efort intelectual. Mierea
cu un continut mai mare de fructoza se mentine în stare fluida mai multa vreme, pe când
mierea în care predomina glucoza cristalizeaza foarte repede,uneori la doar câteva
saptamâni de la recoltare. Cristalizarea mierii este un proces cât se poate de natural,
favorizat de pastrarea mierii într-un anumit interval de temperatura, dar si de prezenta în
miere a polenului. Prezenta în miere a polenului îi mareste acesteia calitatile,fiind un
avantaj care nu trebuie neglijat; în mierea cristalizata se conserva toate proprietatile
nutritive,dietetice si curative ale acesteia. Enzimele sunt substante organice complexe de
natura proteica, cu rol major în dirijarea si favorizarea proceselor metabolice la toate
organismele vii. Ele au o mare specificitate, prezenta lor determinând transformarea
diverselor substante în produsi unitari(care pot fi asimilati), fara reactii colaterale care ar
duce la obtinerea unor produsi secundari, ca în cazul sintezelor industriale. Prezenta
enzimelor în miere este o masua a calitatii acesteia, în timp ce lipsa lor indica degradarea
sau falsificarea mierii. Cu timpul enzimele se inactiveaza, iar, prin încalzire la peste 50oC,
calitatea lor dispare ireversibil. De aceea trebuie consumata în scopuri terapeutice mierea
din ultimul an de productie si care nu a fost încalzita în scopul fluidizarii la mai mult de
45OC.

Cum metabolismul uman are la baza degradarea enzimatica a hranei pâna la

compusi foarte simpli (din care unii, în prezenta oxigenului se transforma în CO2 , H2O si
energie), în absenta enzimelor hrana nu poate fi digerata si devine chiar un balast. Pe
lânga aceste componente ale mierii, albinele îmbogatesc nectarul florilor în compusi ca
acizi organici, vitamine, acetil colina, s.a. care asigura atât o conservare a produsului(
pentru ca acesta sa nu poata fi atacat de bacterii si mucegaiuri ce apar în timpul iernarii)
cât si distrugerea florii microbiene în timpul hranirii de peste iarna. De exemplu s-a
semnalat prezenta acidului gluconic, conservant si bactericid, a acidului
formic,dezinfectant si bactericid, sau a inhibinei,o enzima foarte pretioasa, cu rol
bactericid, care mareste determinant calitatea mierii; alte componente determina o
atenuare a efectelor îmbatrânirii(acetil colina combate scleroderma) si asigura
supravietuirea familiei de albine peste iarna;albinele care se hranesc cu miere traiesc 6-7
luni, pe când suratele lor care se hranesc cu nectar în timpul verii traiesc doar 40-45 zile.

MIERE si SCORTISOARA – O COMBINATIE CURATIVA

Introducere:
¬ S-a descoperit ca o combinatie de miere cu scortisoara poate vindeca majoritatea
bolilor.
¬ Mierea este produsa in majoritatea tarilor lumii.
¬ Medicina alternativa Ayurvedica, precum si cea Yunani au utilizat mierea ca remediu
vital timp de mai multe secole.
¬ Oamenii de stiinta de astazi accepta si ei mierea ca pe un remediu Ram Ban (foarte
eficient) in tratarea multor tipuri de afectiuni.
¬ Mierea poate fi utilizata in multe tipuri de afectiuni fara a avea efecte secundare.
¬ Stiinta contemporana ne spune ca desi mierea este dulce, daca se administreaza in
doze corespunzatoare, ca medicament, nu va dauna pacientilor cu diabet.
¬ O revista faimoasa, Weekly World News, care apare in Canada, a publicat in editia din
17 ianuarie 1995 o lista de afectiuni care pot fi vindecate cu ajutorul combinatiei de miere
cu scortisoara, in urma studiilor efectuate de savantii occidentali.

Artrita
¬ Amestecati o parte de miere in doua parti apa calduta si apoi adaugati o lingurita de
scortisoara pudra. Faceti o pasta si masati-o usor in partea de corp care va doare.
¬ Durerea cedeaza in interval de 15 minute, in cele mai multe cazuri.
55
¬ Pacientii cu artrita isi pot administra zilnic cate o cana de apa fierbinte cu doua linguri de
miere si o lingurita de scortisoara pudra..
¬ Daca remediul se administreaza cu regularitate, chiar si artrita cronica poate fi
vindecata.
¬ Intr-un studiu recent efectuat de Universitatea din Copenhaga, s-a constatat ca atunci
cand doctorii le-au administrat pacientilor o combinatie de o lingura de miere cu o jumatate
de lingurita de scortisoara pudra inainte de micul dejun, timp de o saptamana, din 200 de
pacienti tratati, 73 de pacienti au scapat complet de dureri in interval de o luna. Majoritatea
acestor pacienti nu puteau merge sau aveau o libertate de miscare restransa, dar dupa
terapie, au inceput sa mearga cu mai putine dureri.

Căderea părului
¬ Cei care au probleme de caderea parului sau calvitie pot aplica pe par o pasta alcatuita
din ulei de masline fierbinte, o lingura de miere, o lingurita de scortisoara pudra, inainte de
baie, lasand-o sa actioneze aproximativ 15 minute, dupa care se spala parul.
¬ S-a demonstrat ca remediul este eficient si daca se pastreaza timp de 5 minute..

Infecţii urinare
¬ Luati doua linguri de scortisoara pudra si o lingurita de miere intr-un pahar de apa
calduta si beti. Distruge toti germenii din vezica urinara.

Dureri de dinţi
¬ Faceti o pasta dintr-o lingurita de scortisoara pudra si cinci lingurite de miere si aplicati
pe dintele care doare. Remediul se poate aplica de 3 ori pe zi (zilnic) pana cand dintele nu
mai doare.

Colesterol
¬ Doua linguri de miere si trei lingurite de scortisoara pudra, amestecate cu 450 ml.. de
ceai, daca sunt administrate unui pacient care are colesterolul mare, vor reduce nivelul
colesterolului din sange cu 10% in interval de 2 ore.
¬ Ca si in cazul pacientilor cu artrita, daca remediul se administreaza de 3 ori pe zi,
reduce nivelul colesterolului.
¬ Conform unei informatii publicate intr-o revista medicala, mierea in stare pura
consumata zilnic impreuna cu mancarea inlatura problemele de colesterol.

Răceli
¬ Cei care sufera de raceli normale sau severe ar trebui sa ia o lingura de miere calduta
cu 1/4 lingurita de scortisoara pudra timp de 3 zile.
¬ Acest remediu vindeca majoritatea cazurilor de tuse cronica, raceala si curata
sinusurile.

Infertilitate
¬ Medicinele alternative Yunani si Ayurvedica au utilizat mierea timp de mai multe secole
pentru a fortifica sperma barbatilor.
¬ Daca barbatii impotenti vor lua cu regularitate doua linguri de miere inainte de culcare,
problema lor se va rezolva.
¬ In China, Japonia si Orientul Indepartat, femeile sterile, dar si cele care doresc
fortificarea uterului, au luat scortisoara pudra, timp de secole.
¬ Femeile sterile pot sa ia un varf de cutit de scortisoara pudra cu o jumatate de lingurita
de miere si sa isi frece gingiile cu aceasta combinatie, in mod frecvent pe toata durata
zilei, astfel incat combinatia sa se amestece usor cu saliva si sa patrunda in corp.
¬ Un cuplu din Maryland (SUA) nu a putut avea copii timp de 14 ani, pierzandu-si
speranta ca vor fi capabili sa procreeze vreodata. Cand au aflat despre acest remediu,
atat femeia cat si barbatul au inceput sa consume miere si scortisoara in modul aratat mai
sus. Femeia a ramas insarcinata dupa cateva luni si a nascut gemeni la termen.
56
Deranjamente stomacale
¬ Mierea cu scortisoara pudra vindeca durerile de stomac si indeparteaza ulcerele
stomacale de la radacina.

Balonare
¬ In conformitate cu studiile efectuate in India si Japonia, s-a descoperit ca mierea, in
combinatie cu scortisoara pudra, ajuta si indeparteaza balonarea si durerile de stomac.

Boli cardiovasculare
¬ Faceti o pasta din miere si scortisoara pudra. Ungeti pe paine sau umpleti clatitele cu
aceasta pasta in loc de dulceata sau gem si mancati cu regularitate la micul dejun.
¬ Reduce colesterolul din artere si salveaza pacientul de riscul unui atac de cord.
¬ Pentru cei care au suferit deja un atac de cord, urmati acest remediu zilnic, pentru a
preveni aparitia unui alt atac.
¬ Consumul cu regularitate al produsului de mai sus reduce dispneea si intareste ritmul
cardiac.
¬ In America si Canada , mai multe spitale si-au tratat pacientii cu succes, cand au
descoperit ca arterele si venele isi pierd flexibilitatea si tind sa se astupe. Mierea si
scortisoara imbunatatesc circulatia sanguina.

Sistemul imunitar
¬ Utilizarea zilnica a scortisoarei pudra intareste sistemul imunitar si protejeaza
organismul impotriva bacteriilor si atacurilor virale.
¬ Oamenii de stiinta au descoperit ca mierea contine diferite vitamine si fier in cantitati
mari.
¬ Consumul regulat de miere intareste corpusculii celulari ai leucocitelor care combat
bacteriile si afectiunile virale.

Indigestie
¬ Scortisoara pudra presarata peste 2 linguri de miere administrate inainte de masa,
inlatura aciditatea si ajuta la digestia celor mai grele mancaruri.

Gripa
¬ Un om de stiinta din Spania a demonstrat ca mierea contine un ingredient natural care
omoara germenii de gripa, salvand pacientul de la imbolnavire.

Longevitate
¬ Ceaiul cu miere si scortisoara, consumat cu regularitate, incetineste efectele
imbatranirii.
¬ Pentru ceai, puneti la fiert 4 linguri de miere, 1 lingura de scortisoara pudra si 3 cani de
apa.
¬ Beti 1/4 de cana, de 3 pana la 4 ori pe zi. Va pastreaza pielea sanatoasa si fina si
incetineste efectele imbatranirii.
¬ De asemenea, creste speranta de viata, va veti simti mult mai tanar(a) !

Acnee
¬ Formati o pasta din trei linguri de miere si o lingurita de scortisoara pudra. Aplicati
aceasta pasta peste cosuri seara inainte de culcare si spalati-o cu apa calduta, in
dimineata urmatoare. Daca tratamentul se aplica timp de doua saptamani, va inlatura
cosurile de la radacina.

Infecţii ale pielii

¬ Eczemele, herpesul si toate tipurile de infectii ale pielii se vindeca prin aplicarea unei
combinatii de miere si scortisoara pudra pe partile afectate.

57
Cure de slăbire
¬ In fiecare dimineata pe stomacul gol, cu o jumatate de ora inainte de micul dejun si
seara inainte de culcare, beti miere si scortisoara pudra fierte intr-o cana de apa.
¬ Daca se administreaza in mod regulat, acest remediu duce la reducerea greutatii chiar si
a celor mai obeze persoane.
¬ De asemenea, administrarea cu regularitate a acestui remediu previne depunerea de
grasimi in organism, chiar daca persoana respectiva consuma o dieta hipercalorica.

Cancer
¬ Studii recente efectuate in Japonia si Australia au aratat ca s-au tratat cu succes cazuri
de cancer stomacal si osos.
¬ Pacientii diagnosticati cu aceste tipuri de cancer ar trebui sa ia zilnic o lingura de miere
cu o lingurita de scortisoara pudra timp de o luna, de 3 ori pe zi si sa continue tratamentul
prescris de oncolog. Nu strica!

Oboseală
¬ Studii recente au aratat ca continutul de zahar din miere este mai degraba folositor si
nicidecum daunator vitalitatii organismului.
¬ Persoanele de varsta a treia care consuma miere si scortisoara, in parti egale, au mai
multa vitalitate si flexibilitate.
¬ Dr. Milton, care a efectuat studii aprofundate in acest subiect, spune ca o jumatate de
lingura de miere intr-un pahar cu apa, presarat cu pudra de scortisoara consumata zilnic,
dimineata dupa ce ne spalam pe dinti, si din nou dupa amiaza in jurul orei 3.00 atunci
cand vioiciunea organismului este in scadere, duce la imbunatatirea vitalitatii organismului,
in interval de o saptamana.

Halena
¬ Locuitorii din America de Sud : Primul lucru dimineata, fac gargara cu o lingurita de
miere si scortisoara pudra amestecate in apa fierbinte.. Astfel, respiratia lor isi pastreaza
prospetimea pe durata intregii zile.

Pierderea auzului
¬ Mierea cu scortisoara pudra, luate zilnic in cantitati egale duc la refacerea auzului.

TERAPIA CU VENIN DE ALBINE

Apiterapia, utilizarea in medicina a produselor obtinute de la albine, a fost practicata
inca din cele mai vechi timpuri. In epoca moderna, veninul albinelor a inceput sa fie folosit
in tratarea artritei si a altor inflamatii si boli degenerative.

Literatura stiintifica de specialitate contine numeroase articole legate de studiile

clinice realizate in diferite tari, iar armata SUA si-a extins cercetarile asupra componentilor
chimici care se gasesc in acest venin.

Veninul este bogat in substante active

Veninul albinelor producatoare de miere contine cel putin 18 substante active.

Melitina, cea mai importanta substanta, este unul dintre cei mai puternici agenti
antiinflamatori cunoscuti (de 100 de ori mai puternic decit hidrocortizonul). Adolapinul este
un alt antiinflamator puternic care inhiba ciclooxigenasele, avind si un rol analgezic. Alte
substante sint, de asemenea, implicate in raspunsul inflamator al veninului, prin slabirea
tesuturilor si facilitarea curgerii altor agenti.

58
Cind sa se utilizeze aceasta terapie

Terapia cu veninul de albine poate fi folositoare intr-o mare varietate de situatii.

Charles Mraz, un apicultor din Middlebury, Vermont, a popularizat acest tip de terapie pe
la sfirsitul anilor ’60, spunind ca este bine sa fie incercat si acest tip de terapie in oricare
situatie clinica unde nici un alt tratament nu a dat rezultate.

Oricum, iata patru dintre situatiile in care veninul este cel mai folosit in tratamente.

Artrita si alte inflamatii sistemice

Terapia cu venin de albine poate fi folositoare atit in cazurile reumatoide, cit si in

cele osteoartritice, ajutind la scaderea durerilor si a umflaturilor. In cazul artritei
reumatoide, nodulii reumatoizi se pot reduce ca marime. Maladiile altor tesuturi de
legatura, cum este scleroderma, pot fi tratate si ele in acest fel. Chiar si inflamatiile
sistemice ale articulatiilor, cum sint colitele ulceroase sau chiar astmul, isi pot gasi
rezolvarea cu veninul de albine. In acest caz, veninul permite stimularea hipotalamusului si
a glandei pituitare, ceea ce poate duce la rezolvarea problemelor.

Leziuni acute si cronice

Inflamarea tendoanelor si ranile care apar in alte zone raspund foarte bine la
terapia cu venin de albine. In acest caz, efectul este probabil unul antiinflamator, la nivel
local, implicind necesitatea unui raspuns al celulelor, la nivel imunitar, la actiunea
proteinelor straine. Durerile cronice de spate si git pot raspunde foarte bine la acest tip de
tratament.

Ranile si cicatricele

Ranile si tesuturile cu cicatrice sint inmuiate de substantele din venin, se pot netezi
si pot recapata culoarea. Ranile tesuturilor interne, aparute ca urmare a unor interventii
chirurgicale, se pot vindeca prin tratamentul zonei de la suprafata corpului.

Scleroza multipla poate fi tratata cu venin de albine

Utilizarea veninului albinelor in aceste cazuri este insuficient cunoscuta si necesita

inca studii viitoare. Specialistii americani in imunologie studiaza efectele extrasului de
venin de albine pe pacientii care sufera de scleroze multiple. Sute de persoane care
sufera de aceasta boala sint totusi in cautarea unui terapeut specialist in veninul de albine.
Tratamentul este de lunga durata si destul de siciitor, dar de obicei, in urma lui se poate
constata o crestere a stabilitatii, scaderea oboselii si a convulsiilor.

Modul de utilizare a veninului

Terapia cu veninul albinelor poate fi realizata cu ajutorul unui apicultor, de un alt

pacient sau de rudele celui bolnav, cu conditia sa fie invatat sa umble cu albinele.

O albina este luata din stup sau dintr-un borcan, cu ajutorul unei pensete, pusa pe
zona cu probleme a corpului unde ea va intepa.

Numarul, locul si frecventa intepaturilor depind de pacient si de necazurile cu care

se confrunta el. O simpla tendonita necesita doar citeva intepaturi, poate doua-trei pe
sedinta, timp de doua-cinci sedinte. Pentru o boala cronica, cum este artrita, sint necesare
doua-trei sedinte pe saptamina, cu mai multe intepaturi la o sendinta, timp de una-trei luni.

59
 Scleroza multipla raspunde destul de greu la tratament, uneori poate dura luni de
zile pana cind pacientii sa se simta mai plini de energie. In aceste cazuri se recomanda un
tratament de doua-trei ori pe saptamina timp de sase luni pina la primele rezultate, dar
exista cazuri in care organismul a raspuns si mai repede.

Medicii folosesc injectiile cu venin

Exista medici care utilizeaza in practica lor terapia bazata pe veninul albinelor. Ei
folosesc veninul colectat in fiole sterilizate pe care apoi il injecteaza sub piele, uneori in
amestec cu un anestezic local.

Unii spun insa ca utilizind acest mod de colectare a veninului se pierde din puterea
lui, dar in multe situatii este mult mai accesibil si mai usor asa, decit sa apelezi la un
apicultor sau sa ai de-a face direct cu albinele.

Efectele secundare care pot sa apara in urma terapiei cu venin de albine sint in
general limitate la inflamarea si durerea binecunoscute in astfel de cazuri.

Exista insa riscul sa apara o reactie alergica la acest venin si este bine ca
intotdeauna sa faceti inainte de tratament un test.

POLENUL – un superaliment natural

Ca toate celelalte produse apicole, polenul exista de cind albina a aparut pe pamint,
adica in urma cu 50-60 de milioane de ani, in timpul primei perioade tertiare, marcata de
diversificarea mamiferelor si debutul formarii Muntilor Alpi.

Dar in vreme ce mierea contribuie la hrana omului din cele mai vechi timpuri, iar
utilizarea produselor pe baza de ceara si propolis dateaza de citeva mii de ani, polenul a
ramas necunoscut, relativ recent, adica in ultimele decenii, fiind utilizat pe plan alimentar si
medicinal.

Ce este polenul

Cuvintul polen provine din grecescul pale, care desemna faina si praful polinic. Din
aceeasi radacina s-a format cuvintul polinologie, care corespunde studiului stiintific al
polenului.

Polenul inglobeaza o multitudine de corpusculi microscopici, continuti in sacii

polinici ai florilor, acesti graunti minusculi constituind elementele de reproducere ale
acestora. Un graunte de polen are forma sferica sau ovoida si marimea situata in jurul a
20-40 de microni.

Exista mii de varietati de polen. Fiecare specie de plante cu flori produce un

sortiment – veritabila amprenta digitala a plantei in cauza – ale carui caracteristici permit
identificarea exacta la microscop.

Recoltarea polenului

Recoltarea polenului de catre om direct de pe plante intimpina mari dificultati usor

de inteles. In schimb, albina care polenizeaza florile il recolteaza natural cu ajutorul
picioarelor posterioare, perfect adaptate pentru a culege aceasta pudra fina, pe care o
transforma in doi mici bulgari pe care ii aduce la stup.

60
 Astfel, in fiecare zi, milioane de muncitoare inaripate recolteaza pentru noi polenul
florilor sub forma acestor bulgarasi de culori variate, de la alb la negru in functie de spatiul
botanic polenizat, culorile cele mai intilnite fiind galben, oranj si maro deschis.

Apicultorii polenicultori au astfel posibilitatea sa obtina (nu trebuie sa preleveze mai

mult de 10 la suta din recolta albinelor pentru a nu pune in pericol viata stupului) circa 3
kilograme de polen pe stup si pe an, recolta care se intinde de la sfirsitul iernii pina la
inceputul toamnei, in functie de perioada de inflorire a fiecarei specii vegetale polenizata
de albine.

Compozitia analitica a polenului

Pe parcursul ultimelor decenii, tehnicile stiintifice moderne de analiza au permis

formarea unei idei precise asupra compozitiei calitative si cantitative a diferitelor
sortimente de polen aduse de albine la stup, avind in vedere ca exista diferente cantitative
importante in functie de originea sa botanica. Pentru moment se utilizeaza in apiterapie
numai polenul mixt, care cuprinde mai multe specii florale (este imposibil sa ceri albinelor
sa recolteze polenul unei anumite specii florale!). De aceea, specialistii dau numai
compozitia calitativa obisnuita, constanta si cunoscuta a polenului mixt. Cifrele au rezultat
din recentele investigatii analitice realizate de cercetatori.

Polenul contine:

apa – 10-15 la suta in cazul polenului proaspat si 4 la suta in cazul polenului uscat;
glucide (zahar) – 35 la suta;
lipide (grasimi) – 5 la suta;
protide (substante azotate) – 20 la suta din care o mare parte este formata de
aminoacizi liberi si combinati. Dintre acestia cei mai importanti sint in numar de opt
si sint indispensabili vietii, deoarece organismul uman nu poate sa ii sintetizeze
singur si atunci trebuie sa se regaseasca zilnic in alimentatia noastra. Bogatia in
aminoacizi esentiali confera polenului un atu major;
vitamine – majoritatea, dar in special exista din abundenta vitaminele din grupa B,
si anume: B1 (tiamina), B2 (riboflavina), B3 (vitamina PP), B5 (acid pantotenic), B6
(piridoxina), B7 (mezoinozitol), B8 (biotina), B9 (acid folic), B12 (cianocobolamina),
de asemenea polenul mai contine provitamina A sau caroten, vitamina C, vitamina
D si vitamina E;
substante minerale(oligoelemente)–calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, siliciu etc.
enzime – amilaze, fosfati etc.;
substante antibiotice – active pentru tulpini de colibacili si salmonela;
substante care sporesc rezistenta capilara, o substanta acceleratoare a cresterii;
alte substante care nu se cunosc, dar care pot avea o mare importanta, cercetarile
avansate rezervindu-ne anumite surprize in viitor.

Rezumând toate acestea, observam ca polenul reuneste majoritatea elementelor

indispensabile vietii. Polenul actioneaza in sinergie naturala printr-o miraculoasa sinteza
care ar fi absolut imposibil de reprodus artificial in laboratoare. Aceasta bogatie transforma
acest aliment complet si natural intr-unul dintre cele mai minunate suplimente alimentare
pe care ne-am dori sa-l gasim.

Conservarea polenului

Inca de la recoltare, bulgarasii de polen sunt uscati rapid cu ajutorul unui curent de
aer cald si uscat care traverseaza sertarele unde sint depozitati. Aceasta operatiune se
desfasoara zilnic, dureaza mai multe ore, uscarea se face la o temperatura de 40 de grade
61
Celsius, pina cind bulgarasii nu se mai lipesc intre ei. Dupa uscare se efectueaza sortarea
(manual cu pensete sau cu ajutorul unor aparate sofisticate). La final, depozitarea se face
in recipiente etansate, pentru evitarea patrunderii umiditatii. La rindul lor, recipientele vor fi
plasate, cu precautii suplimentare, intr-un loc uscat si racoros.

Care sunt proprietatile polenului

Pina la momentul actual se cunoaste ca polenul poseda actiuni care se manifesta in

special asupra:
Aparatului digestiv, prin cresterea poftei de mincare si luarea in greutate in caz de
slabire excesiva; ajuta la reglarea unor tulburari functionale precum constipatia.
Sistemului neuro-psihic, prin stimularea bunei dispozitii si efectului euforizant,
insotite de marirea capacitatilor intelectuale.
Metabolismului general, prin efecte reglatoare ce intervin pe planul dezvoltarii
generale a individului si in sfera prevenirii imbatrinirii organice.
De asemenea, datorita compozitiei sale, polenul are diverse actiuni farmaceutice
studiate in laborator pe animale si efecte constatate in cadrul experimentelor clinice
riguroase atit la copii, cit si la adulti. Aceste actiuni benefice studiate sint:
o producerea in organism a numeroase elemente vitale susceptibile ca lipsesc;
o contributia la ameliorarea a numeroase functii organice care au devenit
ineficiente sau la reglarea unora care au fost perturbate;
o favorizarea sau restabilirea armonioasa a metabolismelor dereglate;
o stimularea si cresterea pe plan global a energiei vitale.

Proprietatile generale ale polenului

Polenul este un tonifiant si un stimulator generator de buna dispozitie si are efect

euforizant.
Polenul este un produs de reechilibrare functionala, actionind in maniera naturala si
psihologica.
Polenul este un produs detoxifisant general al intregului organism.

Cand se foloseste polenul

Actiunile benefice mentionate mai sus transforma polenul intr-un extraordinar

produs alimentar natural care poate interveni eficace asupra sanatatii fiecaruia, fie pentru
mentinerea acesteia la cel mai bun nivel de eficienta, fie pentru intarirea ei daca este
deficienta, fie pentru recuperarea sanatatii.

Chiar daca toate indicatiile enumerate sint reale, aceasta nu inseamna ca doar
polenul este intotdeauna capabil sa rezolve singur tulburarea patologica sau afectiunea
respectiva in totalitate. Polenul nu este nici un produs miraculos, nici un panaceu
universal, ci doar un excelent supliment alimentar cu rolul de a va ajuta sa va simtiti bine
sau mai bine. Exista indicatii majore in care doar polenul, in general, da rezultate
excelente si exista indicatii importante pentru care polenul prezinta efecte pozitive in
completare cu un tratament specific, adaptat tulburarii sau bolii respective.

Cum ajuta polenul o persoana sanatoasa

Polenul este luat in scopul de a diminua eventualele insuficiente in saruri minerale

si oligoelemente, in vitamine, aminoacizi etc., cauzate de actuala alimentatia precara si
mai ales cu ocazia unor perioade psihologice deosebite, precum sarcina, alaptarea,
cresterea sau imbatrinirea.

62
 Pentru a obtine un mai bun randament psihic si fizic in cadrul activitatilor normale
este bine sa luati polen. De asemenea, pentru obtinerea unei mai mari rezistente la
oboseala in momentele cu activitati mai intense (de exemplu, sportivii care doresc sa
obtina performante mai bune sau elevii, studentii care sint in perioada pregatirii
examenelor, deoarece polenul confera o mai mare usurinta la invatare si memorizare).

In lupta organismului impotriva agresiunilor fizice (microbiene) si psihice (stres)

polenul ajuta la intarirea individului. Pentru copii si adolescenti este indicat polenul,
deoarece favorizeaza cresterea armonioasa. Pentru persoanele mai in virsta, polenul
frineaza efectele imbatrinirii, in general, a pielii, parului si unghiilor, in special.

Asadar, polenul se adreseaza tuturor persoanelor sanatoase care vor sa-si

pastreze cea mai buna forma si sa intirzie la maximum imbatrinirea biologica, adica cei
care doresc sa-si conserve sau sa-si sporeasca vitalitatea si pofta de viata.

Indicatiile polenului pentru persoanele bolnave

Observind originea si gravitatea tulburarii sau afectiunii respective, polenul trebuie

sa fie administrat singur sau asociat altor medicatii indispensabile.

Indicatii generale:

oboseala (astenie) in toate stadiile si originile diverse: pe parcursul bolii sau

postoperatoriu, convalescenta medicala sau chirurgicala, surmenaj si stari de
epuizare fizica, psihica si intelectuala, astenia cronica a batrinilor;
pierderea poftei de mincare (anorexie) de origine fiziologica, precum si slabirea
excesiva si starea de slabiciune;
intirzierea cresterii organismului;
persoane cu deficiente constitutionale;
senilitate sau imbatrinirea prematura si anormala exagerata.

Indicatii speciale:

sfera cardiovasculara: ateroscleroza impreuna cu consecintele sale (hipertensiunea

arteriala, fragilitatea vasculara si capilara);
sfera digestiva: constipatia pentru care polenul are rezultate remarcabile,
enterocolitele si colitele diverse;
sfera genito-urinara: colibacilozele, toate tulburarile de prostata, diferite forme de
astenie sexuala;
sfera neuro-psihica: neurastenia (stare in care oboseala nevrotica este
predominanta), starea depresiva minora (polen asociat cu tratament pe baza de
plante stimulatoare si reglatoare – ginseng);
sfera dermatologica: unghii fragile si casante, caderea anormala sau prematura a
parului, piele sensibila, anumite dermatoze;
sfera oculara: oboseala vederii.

Dupa parcurgerea acestei liste de indicatii puteti constata ca polenul poate ameliora
sau schimba major viata multor oameni.

Formele de prezentare a polenului

In circuitul comercial, polenul florilor este propus sub diverse forme de prezentare,
care se disting in doua mari categorii: in prima polenul este prezentat ca unica substanta,
63
iar in a doua el este asociat altor produse terapeutice naturale care vin sa completeze
actiunea lui.

Polenul – singura substanta activa:

- polenul ca bulgaras natural este prezentat in recipiente din plastic sau sticla, in cantitate
de 250-500 de grame. Se gaseste la Plafar sau direct la apicultori.
- polenul sub forma de pudra este comercializat in pliculete sau in capsule care trebuie
pastrate intr-un loc uscat si racoros. Aceasta forma poate conveni persoanelor care nu
suporta mirosul sau gustul bulgarilor.
- polenul sub forma de extract purificat care se obtine in diverse laboratoare farmaceutice
si care se gaseste in farmacii.

Polenul – asociat cu alte produse:

Exista sub diverse forme in care sint combinate si alte produse dietetice (miere,
laptisor de matca, propolis, argila etc.). Procentul este variabil in functie de specialitate, de
aceea trebuie intotdeauna sa verificati daca doza mentionata este suficienta pentru ca
efectul polenului sa fie eficient.

Dupa cum observati oferta este suficient de bogata pentru ca sa nu aveti nici o
greutate in a alege forma care corespunde cel mai bine nevoilor si gusturilor
dumneavoastra.

In ce cantitate se ia polenul

Specialistii au ajuns la concluzia ca administrarea polenului se face dupa anumite

reguli care tin seama daca este luat de un copil sau de un adult, daca este luat intr-o
forma sau alta.

Polenul in bulgarasi naturali – dozele medii zilnice sint urmatoarele:

Pentru adulti: 15-20 de grame (cura de intretinere); 30-40 de grame (doza de

tratament sau de atac).
Pentru copii: 4-8 grame (virsta: 3-6 ani); 8-12 grame (virsta: 6-12 ani); 12-15 grame
(virsta: 12-16 ani).

Trebuie sa stiti ca dozele nu trebuie sa fie cintarite cu maxima exactitate, polenul

nefiind un medicament, ci un produs alimentar cu insusirea de a nu fi vatamator. De
exemplu, daca masurati dozele cu o lingurita de cafea, cantitatea rasa este de aproximativ
4 grame, iar o lingura mare rasa inseamna aproximativ 12 grame.

Polenul sub forma de extract sau cel asociat altor substante dietetice trebuie luat
dupa indicatiile pentru adulti si copii mentionate de laboratoare pe prospect.

Cea mai buna modalitate de a lua polen

Pentru ca gustul polenului de pai uscat nu place oricui, este bine (mai ales daca
trebuie luat de copii) sa fie incorporat in suc de fructe sau lapte indulcit cu miere. De
asemenea, granulele de polen pot fi amestecate cu miere, dulceata sau iaurt. Sint posibile
diverse combinatii si nu veti avea dificultati pentru a o gasi pe cea care corespunde cel
mai bine gusturilor dumneavoastra. Daca gustul polenului nu va deranjeaza, puteti
mesteca granulele inghitind totul cu putina apa. Pe de alta parte, daca le spunem copiilor
ca granulele de polen sint bomboane, acestora le va face placere sa le ia asa cum sunt.

64
 Personal, va sfatuiesc sa amestecati doza corespunzatoare intr-un pahar de suc
proaspat de portocale, lasati citeva minute sa se incorporeze, apoi amestecati pina obtineti
buna omogenizare a continutului. Acest preparat este foarte bun si placut la gust atunci
cind il beti.

Atentie, nu fierbeti niciodata polenul, caci veti distruge esentialul acestui produs
activ. In schimb, puteti sa-l adaugati intr-un aliment caldut (sub 40 de grace Celsius), ca
laptele sau supa.

Când sa luati polenul

Cel mai simplu ar fi sa luati polenul la micul dejun, dar puteti hotari acest lucru in
functie de cum va convine mai bine in orice alt moment al zilei. Micul dejun este mai
potrivit pentru ca este mai usor sa-ti formezi deprinderea de a bea un pahar cu suc de
portocale sau cu lapte aditionat cu polen dimineata, cind este singura masa pe care zilnic
o serviti cu siguranta acasa. Acest fapt este extrem de important pentru asigurarea
regularitatii dozelor, ceea ce constituie un factor esential al eficacitatii tratamentului.

Durata unei cure cu polen

Perioada de cura este variabila in functie de caz, dar nu ar fi mai putin de 45 de zile
pentru a obtine un rezultat valabil. In general, curele se prescriu pentru 3 luni, reinnoite de
2 ori pe an, de preferinta cu ocazia marilor schimbari de anotimpuri (primavara si toamna).
Pe parcursul acestor perioade, organismul se dovedeste mai fragil.

Cea mai buna schema de cura pentru un adult sanatos, cu greutate normala, care
doreste sa-si mentina cea mai buna forma, cuprinde o doza zilnica de 15-20 de grame, in
fiecare dimineata, preparat dupa reteta de mai sus, de doua ori pe an incepind cu 1
februarie pina la 30 aprilie, apoi urmeaza o pauza pina la 1 august, cind se reia cura pina
la 31 octombrie.

Nu uitati ca polenul actioneaza in profunzime foarte progresiv si ca deseori este

nevoie de 2-3 saptamini pentru a incepe sa resimtiti efectele sale. Dar in acelasi mod,
efectele binefacatoare ale unei cure se prelungesc mai multe saptamini dupa terminarea
acesteia.

Cine poate sa ia polen

Specialistii spun ca polenul este un produs natural care nu creeaza dependenta, de

o inocuitate absoluta (nu are insusiri vatamatoare), fara incompatibilitati cu alte produse
terapeutice, fara contraindicatii, fara efecte secundare, daca se respecta intocmai dozele
recomandate. Singurele fenomene constatate, uneori, constau in senzatie de greata la
unele persoane sensibile la mirosul polenului, unele rare tulburari intestinale de tip diareic,
dar care dispar in general daca se micsoreaza doza.

Trebuie mentionat ca polenul recoltat de albine nu are nici o legatura cu polenul

transportat de vint care sta la originea manifestarilor alergice respiratorii. Polenul recoltat
de albine poate fi luat fara nici o problema de catre persoanele care sufera de astm sau
alte alergii.

Polenul poate fi luat si in timpul sarcinii fara nici un inconvenient, ba dimpotriva.

Poate fi luat si de persoanele supraponderale, deoarece daca polenul reda pofta de
mincare celor care au pierdut-o, in schimb nu determina aparitia unui apetit exagerat
provocind ingrasarea. Chiar este recomandat persoanelor care vor sa slabeasca si tin un
regim hipocaloric, pentru ca polenul ajuta la suportarea mai buna din punct de vedere
65
psihologic a regimului alimentar. Dezechilibrul regimului hipocaloric este restabilit de
elementele esentiale biologice ale polenului.

Unde se comercializeaza polenul

Polenul este un produs usor de gasit pe piata, iar pretul sau este convenabil in
raport cu beneficiile pe care le aveti consumindu-l. Cele mai multe forme de comercializare
ale polenului se gasesc la apicultorii producatori, la farmacii sau Plafar. Asadar nu ar
trebui sa intimpinati greutati in achizitionarea acestui extraordinar produs natural, care
constiuie principalul aliment al albinelor (mierea ocupa pozitia a doua in hrana lor) si pe
care apicultorii il numesc piinea albinelor. Nu depinde decit de dumneavoastra pentru ca
polenul sa devina piinea de sanatate zilnica, ceea ce va mentine in plina forma si vitalitate.

Un superaliment natural

Gratie compozitiei sale bogate, polenul este un asa-numit superaliment natural care
constituie complementul alimentar ideal consumului zilnic pentru a limita sau compensa
toate inconvenientele alimentatiei industriale contemporane cu grave consecinte asupra
sanatatii noastre. Cum, din pacate, mai nimic nu se va schimba pozitiv in acest domeniu in
viitorul apropiat – ba dimpotriva – depinde de dumneavoastra sa adoptati masurile
necesare pentru a nu suferi.

Astfel, daca veti lua decizia sa va ginditi la o buna asigurare de sanatate-vitalitate

pentru anii care urmeaza, nu ezitati sa integrati polenul in acest contract. Cu siguranta, nu
veti regreta!

BOLILE FICATULUI ŞI TRATAMENTELE NATURISTE

Inainte de a descrie cele mai bune remedii ale stupului de albine si cele mai utile
plante medicinale, este extrem de important sa intelegem si sa aplicam foarte bine regulile
de aur ale apifitoterapiei in bolile hepatice:
- Tratamentul trebuie coordonat de la inceput de medic, ideal de un medic specializat
in terapii complementare.
- Diagnosticul trebuie sa fie cat mai exact si sa includa nu numai un simplu si
expeditiv diagnostic de tip clasic (de exemplu “hepatita cronica tip B”), ci si diagnosticul
energetic de tip acupunctural (“deficit energetic in meridianul ficat”), diagnosticul de tip
ayurvedic (“exces ocazional de <> pe o structura afectiva de tip <>“), informational (ca in
homeopatie), diagnosticul psihologic al personalitatii pacientului s.a.m.d.
- Inainte de inceperea tratamentului propriu-zis, daca timpul o permite (in special in
fazele initiale sau de mijloc ale bolii), este bine sa se aplice individualizat, de la caz la caz,
diverse tehnici de eliminare rapida a toxinelor din organism si in special din tubul digestiv,
plamani, rinichi si ficat. Dintre aceste metode de dezintoxicare, enumeram: diete speciale,
bogate in sucuri de fructe si legume + produse apicole; post (daca persoana are suficiente
rezerve, nu este prea slabita si medicul o permite); remedii homeopatice care ajuta la
dexintoxicare (remedii “drenoare”); clisme; tehnici de presopunctura (stimularea unor
puncte bioactive si zone reflexogene recomandate de medicul acupunctor care ajuta
dezintoxicarea); psihoterapie etc.
- Terapia trebuie sa se adreseze in principal nu simptomelor, ci cauzei: virusuri,
alcool, boala autoimuna, greseli alimentare grave, obiceiuri de viata “toxice” (cum ar fi
fumatul), dar si stresul emotional excesiv, care induce sau ajuta starile de teama si
anxietate sau starile colerice (in medicina traditionala chineza se afirma de mii de ani ca
bolile ficatului pot aparea sau se pot agrava datorita tulburarilor emotionale din viata de zi
cu zi).

66
 - Trebuie asigurat aportul de substante nutritive vitale pentru o functionare cat mai
buna a ficatului (apa, aminoacizi, acizi grasi, glucide, vitamine, enzime, oligoelemente,
minerale, hormoni, oxigen).
- Trebuie asigurat aportul de substante protectoare: bioflavonoide, antioxidanti,
compusi bioactivi din plante medicinale.
- Pe langa toate aceste substante vitale, trebuie asigurat si aportul energetic optim,
inclusiv cel reprezentat de caldura, energie bioelectrica, camp magnetic, bioenergie (Qi) si,
de ce nu, iubire, afectivitate, compasiune.
- Plantele medicinale, produsele apicole si orice alte remedii trebuie selectate cu
mare grija, in functie de originea, compozitia si proprietatile lor farmacologice utile cazului
respectiv, strict individualizat. Astfel, fiecare pacient trebuie sa primeasca reteta lui
personala, si nu o reteta “universala”, cu pretentia de a vindeca orice boala de ficat.
- Incepeti orice tratament cu produse sau remedii noi - initial cu doze mici, apoi
cresteti doza treptat, pana ajungeti la doza recomandata de catre medicul curant.
- Este mai bine sa se utilizeze mai multe tratamente simultan (actioneaza sinergic) si
mai multe cai de administrare a remediilor - oral (ceaiuri, sucuri de fructe si legume,
produse apicole), injectabil (vitamine, aminoacizi, glucoza), unguente cu efect de
ameliorare a circulatiei sanguine locale si generale (Apireven), supozitoare (Miprosept,
Carpicon), inhalatii (uleiuri eterice cu efect antiviral) etc. Nici una dintre metodele de mai
sus nu este suficienta pentru a inlatura sau ameliora toate bolile hepatice, de aceea
utilizarea combinata a mai multor asemenea metode are sanse mult mai mari de succes.
- Este foarte important sa se amelioreze fluxul de sange prin ficat, pentru a permite o
mai buna hranire si incalzire a acestuia, dar si pentru a elimina mai bine toxinele din el. In
acest sens, metode precum masajul, presopunctura, gimnastica medicala, Taiji Quan-ul,
Qi-gong-ul (descrise in medicina traditionala chineza) si Yoga medicala pot fi de un real
folos si trebuie aplicate zilnic.
- Somnul odihnitor si o buna relaxare in timpul zilei, prin metode speciale (cum sunt
cele descrise in Yoga de mii de ani si mai recent in psihoterapia moderna), pot ajuta
enorm in procesul de vindecare sau de stabilizare a bolii.
- Mediul inconjurator al bolnavului trebuie sa fie cat mai curat, ordonat, iar aerul din
camera - cat mai proaspat. Este foarte important sa i se induca sau sa i se intareasca
pacientului gandirea pozitiva, optimista, dinamizatoare. In acest sens, familia si prietenii
bolnavului pot avea un rol extraordinar de important. Sfatul psihoterapeutului trebuie cerut
si apoi urmat cu strictete de catre fiecare pacient in parte!
- Terapiile complementare, inclusiv in bolile hepatice, nu pot fi considerate metode
“blitz”, cu efect imediat; in cele mai multe cazuri este nevoie de rabdare si perseverenta,
pentru a acorda suficient timp celulelor hepatice sa isi elimine mai intai toxinele, sa
neutralizeze virusurile sau factorii nocivi si apoi sa reinceapa sa se regenereze in mod
normal, asa cum o faceau inainte de aparitia bolii.
- Pacientul educat este cel mai usor de tratat si vindecat. De aceea, terapeutul
trebuie sa investeasca mult timp pentru a-i arata pacientului cauzele care au dus la
aparitia bolii lui, factorii care ii sunt cei mai redutabili inamici si mai ales care ii sunt cei mai
importanti prieteni. In timp, fara a exagera totusi, fiecare pacient trebuie sa devina propriul
lui medic si un mare iubitor al remediilor si metodelor naturale de tratament, metode care
implica din start un mare respect pentru Mama Natura!

Apiterapia in bolile hepatice

Dintre toate produsele apicole, de departe se detaseaza ca importanta polenul. In

literatura medicala de specialitate este cel mai des citat remediu si nutrient apicol in bolile
de ficat.

Pe locul doi se situeaza laptisorul de matca (cu efect nutritiv, antiviral si de

stimulare a unei regenerari normale a hepatocitelor).

67
 Pe locul trei este mierea, ca produs apicol cu aport energetic maxim, dar avand si
efecte de tip depurativ (eliminare de toxine) si dupa unele studii recente, efect antiviral.

Propolisul are efect antiviral cert, dar si rol protector al celulelor hepatice, prin marea
lui concentratie in bioflavonoide.

Cum se administreaza produsele apicole?

In primul rand, respectand toate regulile de mai sus. Se pot lua separat, in special la
inceputul tratamentului, pentru a verifica daca sunt bine tolerate, apoi este bine sa se ia
combinat, pentru a obtine mai usor un efect sinergic (de exemplu, produsul “Hercules” -
contine miere, polen si catina sau produsul “Apivitas forte” - contine miere, extract de
polen, apilarnil). Se vor respecta dozele recomandate de producator.
Pentru un adult, dozele recomandate sunt in general urmatoarele:
- Miere proaspata (ideal poliflora): aproximativ 30-60 g/zi (interzisa diabeticilor
insulino-dependenti; cu mare atentie, sub control medical, 5-10 g/zi la diabeticii insulino-
independenti).
- Polen (ideal proaspat recoltat, procurat de la apicultorul cel mai apropiat de
domiciliul bolnavului, uscat la o temperatura de maxim 35?C): 30-60 g/zi. In absenta
polenului recoltat prin metoda descrisa mai sus, se poate folosi si polenul existent pe
piata, amestecat cu miere si apoi cu iaurt sau amestecat in suc proaspat de fructe si
legume (lamai, portocale, morcovi, sfecla rosie, varza, cirese, fragi, mere, catina, struguri,
banane).
- Laptisor de matca (ideal cel proaspat, cu maxima putere antivirala si
regeneratoare): 1-2 g/zi, obligatoriu sublingual.
- Propolis in forma de extract uscat. Proposept (6-8 tablete/zi); propolis brut
proaspat, direct de la apicultori (3-5 g/zi - se suge, apoi se mesteca inainte de inghitire);
extract alcoolic (tinctura 30%) - 1 picatura la fiecare kilogram de greutate corporala.
Copiii intre 6 si 12 ani pot lua jumatate din doza adultului, iar copiii intre 1 si 5 ani -
aproximativ 1/4 din doza adultului. Este foarte bine ca toate produsele apicole (ca si
remediile din plante) sa se tina cat mai mult timp sub limba inainte de inghitire. Aceasta
metoda permite absorbtia anumitor substante, chiar daca in cantitate foarte mica, totusi
extrem de utile pentru functionarea intregului organism, inclusiv a ficatului.

Fitoterapia in bolile hepatice

Exista o gama foarte larga de plante medicinale utile in bolile hepatice, cu actiune
directa in eliminarea sau neutralizarea cauzelor bolii sau cu efect de ajutorare a
functionarii ficatului si a vezicii biliare. Dintre acestea, cele mai importante sunt: semintele
de armurariu (cu actiune antihepatotoxica) - care se vor pisa inainte de utilizare;
anghinarea (efect de ameliorare a functionarii vezicii biliare), rostopasca (efect favorabil
asupra vezicii biliare), cimbrul (foarte bun efect antibacterian), sunatoarea, sofranul, turita
mare, coada-soricelului, sulfina, urzica vie (efect depurativ si mineralizant), coada-calului
(efect mineralizant, antihemoragic), matasea de porumb (efect diuretic), cerentelul
(antihemoragic), pedicuta, anasonul, cicoarea (antiobstruante).
In hepatita cronica se recomanda urmatoarele plante medicinale: afin (frunze si
fructe), alun (muguri), anghinare, catina, cicoare, levantica, lichen de piatra, radacina si
iarba de papadie (depurativa, diuretica), pin (muguri), pufulita cu flori mici, sulfina,
sunatoare, urzica vie.
In ciroza hepatica se recomanda: catina, pedicuta, pufulita, sulfina, cerentel, traista
ciobanului si coada-calului (antihemoragice).

68
CEREALELE ŞI SĂNĂTATEA
Curate şi „adevărate”, aşa cum ni le-a dăruit Dumnezeu, netratate chimic şi
nefalsificate cu adaosuri otrăvitoare, cerealele sunt cele mai complexe alimente-
medicament pe care vara ni le aşează în farfurii. Energia ascunsă în bobul care se
pierde în palmă e unul din marile miracole ale universului vegetal.

TĂRÂŢELE DE GRÂU

Expresia „scump la tărâţe şi ieftin la făină” este pe cale să capete în ultimele decenii cu
totul alte conotaţii decât cele iniţiale şi aceasta din cauza rezultatelor extraordinare,
obţinute prin tratarea cu tărâţe de grâu a unor afecţiuni din cele mai variate şi grave, de la
obezitate şi tulburări digestive până la cancer şi alte boli incurabile. De „vină” sunt
vitaminele din complexul B, magneziul, fibrele alimentare şi enzimele, prezente într-o
concentraţie atât de puternică, încât un kilogram de tărâţe valorează mai mult decât un
pumn de medicamente supersofisticate şi scumpe. Dar să vedem câteva dintre
întrebuinţările lor.

Maceratul la rece (apă de tărâţe)

2-3 linguri de tărâţe se pun într-un pahar cu apă şi se lasă la temperatura camerei vreme
de 8-10 ore, de seara până dimineaţa. După trecerea intervalului de timp necesar
macerării, preparatul nu se filtrează, ci se consumă direct, atât partea lichidă (care este
foarte bogată în vitamine şi enzime), cât şi pasta de pe fundul paharului (care este foarte
bogată în minerale şi fibre alimentare). De regulă, se consumă un pahar de macerat
dimineaţa pe stomacul gol, doar în anumite cazuri excepţionale doza ajunge la 2-3 pahare
pe zi, luate înainte de fiecare masă. O cură cu macerat cu tărâţe durează minimum două
săptămâni, putând fi prelungită până la două-trei luni, fără efecte adverse.

Pulberea fină de tărâţe

Se obţine prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea a tărâţelor, vreme de jumătate de
minut, obţinându-se un praf care poate fi administrat ca atare, cu apă - câte o linguriţă
înainte şi după masă - sau adăugat în mâncăruri (supe, ciorbe, salate de crudităţi etc.). De
regulă se iau câte două linguriţe din această pulbere de tărâţe la o masă, fiind extrem de
utilă pentru activarea şi uşurarea digestiei, dar şi în curele de slăbire. Tratamentul poate fi
de lungă durată (6-12 luni), fără a apărea efecte adverse.

Indicaţii ale curei cu tărâţe

Îngrăşarea şi obezitatea - se ia înainte de fiecare masă pulbere fină de tărâţe, câte o

lingură minimum. În stomac, fibrele conţinute de coaja bobului de grâu îşi vor mări foarte
mult volumul, „tăind” pur şi simplu foamea şi dând senzaţia de saţietate. În plus, ele ajută
procesele de eliminare, importante în tratamentul obezităţii.

Digestia dificilă, indigestia - enzimele conţinute de tărâţele de grâu sunt un neîntrecut

activator al digestiei, ajutând la mistuirea alimentelor. Câte o jumătate de linguriţă de
pulbere de tărâţe luată înainte şi după masă „atacă” alimentele care cad greu şi elimină
indigestiile, balonarea şi anumite forme de colită.

Litiaza biliară (prevenire, adjuvant în tratament) - se administrează pulbere de tărâţe,

câte o jumătate de linguriţă înainte şi după masă.

Constipaţia şi colita de putrefacţie - în fiecare dimineaţă se consumă câte un pahar cu

macerat de tărâţe, care are un efect laxativ şi de curăţire a intestinului. În cazurile

69
cronicizate, refractare la tratament, se consumă încă un pahar de macerat seara, înainte
de ultima masă.

Acneea, pielea cu sensibilitate alergică mărită - se face cură cu macerat la rece de

tărâţe, câte un pahar pe zi, vreme de minimum 30 de zile.

Prevenirea cancerului - o dată pe lună se face o cură de 10 zile cu macerat la rece de

tărâţe, vreme în care se consumă un pahar de preparat pe zi. Fibrele alimentare,
vitaminele şi mineralele din compoziţia sa sunt un preventiv excelent pentru cancerul la
stomac, ficat, intestin şi rect, putând fi un adjuvant valoros şi în tratarea acestor forme de
cancer.

Aplicaţii externe cu tărâţe

Pielea uşor iritabilă - se pun comprese cu apă de tărâţe (obţinută prin filtrarea
maceratului descris mai sus) de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, vreme de 10 minute
minimum.

Psoriazisul - pasta rezultată în urma macerării tărâţelor se înveleşte în tifon şi se aplică

sub formă de cataplasmă pe plăgile psoriazice. Se face o aplicaţie pe zi şi îşi sporeşte
eficienţa dacă e corelată cu tratamentul intern pe bază de crudităţi şi plante depurative.

Tumorile benigne (chisturi, fibroame, adenofibroame) - tărâţele amestecate cu apă se

lasă 4 ore să se macereze la temperatura camerei, după care se învelesc într-un strat de
tifon şi se aplică pe piele în zona afectată, unde se lasă minimum trei ore. După
îndepărtarea cataplasmei, pielea se lasă să se usuce, după care se aplică un unguent de
tătăneasă.

PORUMBUL
Planta, adusă în urmă cu mai bine de jumătate de mileniu din America de către primii
exploratori spanioli, a fost aclimatizată în România abia în jurul anului 1700. Dar, deşi a
fost cultivată târziu, s-a răspândit extrem de rapid, devenind un aliment de bază mai ales
în lumea satelor, unde mămăliga a înlocuit pâinea. Este inutil să mai spunem cum se
prepară mămăliga, ea fiind azi o specialitate a bucătăriei româneşti. Ar mai trebui doar
adăugate câteva dintre calităţile terapeutice ale acestei mămăligi, calităţi care nu sunt
deloc de neglijat, ea putând fi un ajutor preţios în tratarea unor afecţiuni.

Obezitate - mai mult ca orice aliment, mămăliga conferă o senzaţie de saţietate extrem de
rapidă, datorită fibrelor alimentare din compoziţia sa.

Hipotiroidie - studiile de specialitate au arătat că la cei care consumă regulat porumb,

anumite probleme generate de hipotiroidie, cum ar fi îngrăşarea, somnolenţa, lipsa de
tonus fizic şi mental, sunt reduse considerabil.

Dischinezie biliară, dispepsie, colecistită - porumbul măreşte secreţia de bilă şi

facilitează evacuarea sa, având şi efecte antiinflamatoare biliare. Consumul mămăligii în
loc de pâine, asezonată cu multe salate de crudităţi, duce la reducerea şi eliminarea în
timp a acestor probleme.

Gastrita hiperacidă şi ulcerul - sunt ameliorate de consumul de mămăligă caldă în loc de

pâine, mălaiul având, pe lângă efectul de reducere a acidităţii şi o acţiune uşor calmantă,
sedativă. Studiile de nutriţie şi biochimie alimentară au arătat ca mămăliga consumată
frecvent ameliorează şi afecţiuni cum ar fi reumatismul, diabetul, menstruaţiile dificile cu
sângerări abundente, anexita şi metroanexita, litiaza renală, hepatita.
70
Cataplasma cu mămăligă: în medicina populară românească se ştie că răcelile care nu
cedează la nici un tratament se vindecă prin aplicarea unei cataplasme cu mămăligă
caldă. Pe pieptul bolnavului se pune un ştergar subţire sau un tifon, iar pe acesta se
întinde un strat gros de mămăligă, atât de fierbinte cât se poate suporta (atenţie, să nu
apară opăriri!), după care se pune un material impermeabil deasupra şi o pătură ca să
păstreze căldura. Pacientul se ţine astfel jumătate de oră, după care cataplasma se
îndepărtează. Acest tratament se aplică în bronşita acută şi gripă, pneumonie, tuse
cronicizată. Aceeaşi aplicaţie se face în zona rinichilor pentru tratarea colicilor renale şi a
nefritelor, pe zona inferioară a abdomenului, ca remediu rapid pentru anexite şi cistite.

ORZUL
Puţini ştiu că această cereală cu boabele tari şi cu gustul destul de aspru este printre
primele plante cultivate pe Terra, cu 4000 de ani în urmă ea fiind întâlnită pe mari
suprafeţe, din Egipt şi până în India. În China, este considerată una dintre cele cinci plante
sfinte, fiind folosită atât ca aliment, cât şi ca bază pentru o gamă impresionantă de
medicamente naturiste. În Europa, orzul e consumat în cantităţi tot mai mari în ultimii ani
ca suc, obţinut prin centrifugarea plantelor tinere şi sub formă de fulgi, obţinuţi prin presare
la rece. Aceşti fulgi sunt foarte digerabili şi păstrează practic nealterate proprietăţile
terapeutice ale boabelor de orz, proprietăţi care vom vedea că nu sunt deloc de neglijat:

Hepatita de toate tipurile, sechelele posthepatice şi hepatita cronică evolutivă - fulgii

de orz au efect drenor hepatic şi ajută la regenerarea celulelor din ficat. Au un efect foarte
bun mai ales preparaţi cu miere de albine şi fructe, cum ar fi afinele, cătina, merele,
gutuile.

Hipotensiunea - consumul regulat de fulgi de orz măreşte pe cale naturală tensiunea

arterială, fără a apărea riscul hipertensiunii, tensiunii arteriale oscilante sau al palpitaţiilor.
De asemenea, orzul este cunoscut pentru efectele sale de prevenire a ischemiei cardiace.

Diaree, dizenterie şi febră tifoidă (adjuvant) - se consumă fulgi de orz în amestec cu

infuzii îndulcite din plante, cum ar fi menta, busuiocul, ceaiul negru.

Atonia gastrică şi intestinală, probleme de digestie şi apetit la persoanele sedentare - se

consumă dimineaţa şi seara câte o farfurie de fulgi de orz combinaţi cu fructe acrişoare,
tăiate mărunt (mere, grapefruit, afine, cătină, coacăze) şi miere.

Tuberculoză, bronşită cronică - fulgii de orz sunt amestecaţi cu lapte fierbinte, miere şi
un vârf de cuţit de pudră de ghimbir. Se consumă această combinaţie uşoară, foarte
hrănitoare şi cu efecte de stimulare a imunităţii, la micul dejun şi cină.

OVĂZUL
Într-o scriere antică se arată că dacii şi germanii erau printre singurele popoare care
foloseau această cereală ca aliment de bază. Mai târziu, în Evul Mediu, populaţiile nordice
din Europa au adoptat şi ele ovăzul, care este un excelent energizant în perioadele cu
vreme rece şi umedă. În prezent, el este larg folosit sub formă de fulgi, care sunt mai
digerabili şi mai gustoşi decât cei de orz, fiind recomandaţi cu precădere pentru:

Hipotiroidie - ovăzul este un excelent stimulent al funcţiei tiroidiene. Fulgii de ovăz vor fi
introduşi pe termen lung în dieta persoanelor suferinde de această afecţiune. Suplimentar,
se bea pe parcursul unei zile un „ceai” obţinut din 7 linguri de boabe fierte vreme de
jumătate de oră într-un litru de apă. Acest preparat are efecte stimulente foarte puternice,
fiind recomandat şi în stările de astenie, surmenaj şi somnolenţă, pentru tratarea pietrelor
la rinichi, a gripei şi a unor disfuncţii sexuale la bărbaţi.
71
Adjuvant în sterilitate şi impotenţă - studii recente arată că la popoarele care consumă
cantităţi mari din această cereală, vârsta medie la bărbaţii care ajung la andropauză este
mult mai ridicată, iar fertilitatea se menţine până la vârste impresionante.

Sensibilitate la răceli la persoanele meteosensibile - consumul regulat de fulgi de ovăz

măreşte rezistenţa la variaţiile bruşte de climă, mai ales la răcire, întărind sistemul imunitar
şi conferind un tonus psihic foarte bun.

Nisip (microlitiază) la vezica biliară şi rinichi - 4 linguri rase de fulgi de ovăz se fierb la
foc mic într-un litru de apă vreme de 20 de minute, după care se filtrează. Se consumă
acest decoct pe parcursul unei zile, o cură durând 14 zile. Acest tratament este util şi în
diabet, gută şi hepatită, ca adjuvant.

BITTERUL SUEDEZ
De la Paracelsus, până în mileniul trei A fost redescoperit în urmă cu două decenii,
odată cu apariţia extraordinarei cărţi „Sănătate din farmacia Domnului” a fitoterapeutei de
origine austriacă Maria Treben. Un remediu despre care experimentata cunoscătoare a
plantelor spunea că vindecă aproape orice boală. Nu era departe de adevăr. Prin timp,
miraculoasa tinctură - o veritabilă „antologie” de ierburi tămăduitoare - a dovedit că are
efecte benefice asupra sănătăţii, dobândindu-şi rapid o celebritate meritată. Milioane de
flacoane cu preţiosul elixir, în tot felul de formule şi diluţii, au fost vândute anual pe tot
mapamondul, bitterul suedez devenind între altele şi un simbol al reînvierii tradiţiei de
vindecare cu plante. Dar care este, de fapt, originea acestui remediu? Care dintre zecile
de formule care se găsesc acum pe piaţă este cea bună? Îşi merită, oare, bitterul
celebritatea?

Originea bitterului suedez

Se pare că această tinctură a fost descoperită în Evul Mediu de către legendarul savant şi
alchimist Theophrastus Bombastus Von Hohenheim, zis Paracelsus, care a vrut să creeze
un elixir din plante care să prelungească tinereţea. După un succes fulminant, elixirul-
minune a căzut în uitare, fiind păstrat şi transmis din tată în fiu doar într-o familie de medici
suedezi, pe nume Samst. Se pare că elixirul de viaţă lungă al lui Paracelsus era cu
adevărat eficient, pentru că toţi membrii respectivei familii au ajuns la vârste
impresionante. Klaus Samst, rectorul facultăţii de medicină din Uppsala, căruia i se
datorează repunerea în circulaţie a tincturii, a ajuns, de pildă, la venerabila vârstă de 104
ani, când a murit subit, din cauza... unei căzături de pe cal. Repopularizat prin cartea
Mariei Treben, bitterul suedez şi-a dovedit din nou eficienţa într-o serie impresionantă de
boli, de la indigestii şi migrene la boala canceroasă şi maladiile de piele greu vindecabile.
Au apărut tot felul de versiuni ale bitterului suedez, în afara celei cu 32 de plante: cu 16
plante, cu 12 plante, cu 8 plante, dar şi cu 180 de plante, aşa cum îl prepară compatriotul
nostru Nica Micu, ţăran din comuna Iveşti, Galaţi.

Ce este de fapt bitterul suedez?

Este un extract hidroalcoolic sau altfel spus, o tinctură din plante medicinale amare. De
altfel, este uneori numit şi „aperitiv amar suedez”. De ce amar? Pentru că plantele şi gustul
amar au o importanţă deosebită în terapia naturistă. Remediile naturale amare sunt un
drenor puternic pentru ficat şi vezica biliară, stimulează procesele de eliminare prin
amplificarea peristaltismului digestiv, activează digestia prin sporirea secreţiei de sucuri
gastrice. Din punct de vedere psiho-mental, gustul amar este asociat dezamăgirii - o
sintagmă care, analizată din punct de vedere etimologic, înseamnă descoperirea,
eliberarea de amăgire. De aceea, în medicina holistică, remediile amare au în plan
psihologic rolul foarte interesant de a ajuta la eliminarea convingerilor şi ideilor false, cu
alte cuvinte, a amăgirilor, care conduc la boală. Practic, nu se poate vorbi în medicina
naturistă de un proces de dezintoxicare eficient şi complet în care să nu fie folosit gustul
72
amar. Ei bine, diferitele variante de bitter suedez sunt o colecţie fără egal de plante amare,
cu diferite nuanţe. Astfel, acest bitter conţine plante amare pure (genţiană, ţintaură,
anghinare), amare aromatice (pelin, coada-şoricelului, coajă de portocal amar), amare
saline (cicoare, păpădie), amare mucilaginoase (lichen de Islanda) etc. Din acest motiv,
acest elixir amar este un drenor şi detoxifiant extraordinar, ceea ce şi explică efectele sale
vindecătoare într-o gamă extrem de mare de boli.

Formula cea mai bună de bitter suedez

În ciuda popularităţii sale ca leac, nici până în prezent nu se ştie cu precizie care este
reţeta originală de bitter suedez. De fapt, anumite componente ale sale, cum ar fi theriacul
veneţian, sunt chiar formule obţinute prin procedee alchimice, procedee care nu mai sunt
cunoscute în prezent. Există, astfel, mari probabilităţi ca astăzi să nu mai poată fi preparat
bitterul original pe care l-a creat Paracelsus în Evul Mediu. Dar asta nu exclude eficienţa
lui. Revenind la una dintre întrebările puse la începutul acestui articol: „Care este cea mai
bună formulă de bitter suedez?”, trebuie să recunoaştem că răspunsul este foarte dificil de
dat. Personal, am fost foarte curios să aflu în mod practic cu care versiune a bitterului
suedez dintre cele existente în prezent la noi în comerţ se obţin cele mai bune rezultate.
Mărturisesc că am fost surprins de faptul că versiunile obţinute din plante româneşti sunt
net mai puternice şi mai nuanţate ca acţiune faţă de majoritatea importurilor. Cum este
posibil acest lucru? În primul rând, prin calitatea plantelor - mai ales flora medicinală
spontană a României este extrem de bogată în plante medicinale amare şi aromatice, cu
efecte foarte puternice, care, incluse în reţeta acestui remediu, fac adevărate minuni. Apoi,
concentraţiile de principii active de la bitterurile româneşti sunt mult mai mari decât la cele
aduse din străinătate, unde, în mod curios, se pune mai mult accent pe gustul plăcut al
remediului decât pe acţiunea sa terapeutică. În fine, se pare că în domeniul terapiei cu
plante, creativitatea autohtonă a găsit un teren foarte bun de exprimare, aşa încât au fost
găsite nişte reţete de bitter care pun foarte bine în valoare principiile care stau la baza
alcătuirii acestui remediu.

Prepararea casnică a bitterului suedez

Plantele folosite sunt urmatoarele:

- 30 gr aloe - frunze
- 10 gr rasina de brad
- 5 gr sofran (radacina) sau stanjenel (radacina)
- 10 gr salcam (flori)
- 10 gr dafin (frunze) sau scortisoara pisata
- 20 gr frasin (frunze)
- 10 gr fenicul sau anason
- 20 gr troscot sau radacina de rubarba
- 20 gr gentiana (sau 50 gr pelin si 5 gr anghinare)
- 10 gr scaiete (radacina)
- 10 gr angelica
- 20 gr ienupar (boabe pisate)
- 20 gr soc
- 30 gr tintaura
- 20 gr tataneasa
- 20 gr rostopasca
- 20 gr salvie
- 20 gr odolean
- 20 gr coriandru
- 20 gr anghinare
- 30 gr galbenele
- 30 gr sunatoare
- 25 gr ciubotica cucului
73
- 30 gr urzica
- 30 gr pufulita cu flori mici
- 30 gr coada calului
- 30 gr coada soricelului
- 30 gr unguras
- 25 gr traista ciobanului
- 25 gr vasc
- 30 gr pedicuta
- 25 gr osul iepurelui
- 30 gr cimbru
- 30 gr patlagina

Acest amestec se pune in 3 litri de alcool de 38-40°; se amesteca de doua ori/ zi si

se lasa la macerat 14 zile, dupa care se strecoara prin tifon si se toarna in sticle mici de
culoare inchisa. Pot fi pastrate ani. Cu cat sta mai mult, cu atat are efect mai bun.
Profilactic, se iau 2 lingurite/zi, una dimineata si una seara.
Lingurita de bitter suedez se dilueaza in 125 ml ceai de plante sau apa si se ia cu
1/2 ora inainte de masa.
In bolile maligne se iau 2-3 linguri/zi dupa cum urmeaza: cate o lingura diluata in 125 ml
apa sau ceai de plante, prima se ia cu 1/2 ora inainte de masa de dimineata iar celelalte
cu 1/2 ora dupa masa.

Boli în care este folosit cu succes bitterul suedez

Pe cale internă:

Indigestie, balonare, dischinezie biliară - Se ia câte o linguriţă de bitter, diluată în

jumătate de cană de apă, de patru ori pe zi, înainte de masă. În cazurile de indigestie, se
poate administra imediat ce apar simptomele neplăcute o doză mai mare de bitter - 2
linguriţe într-un pahar cu apă.

Afecţiuni hepatice cronice - Plantele amare ale bitterului acţionează cu mare putere în
sensul decongestionării şi regenerării ficatului. Se administrează câte o linguriţă, de 3 ori
pe zi, într-o cană de apă (250 ml), pe stomacul gol. Se vor face cure de câte 2-3
săptămâni, urmate apoi de o săptămână de pauză.

Anorexie, anorexie psihică - Încă din primele zile ale administrării bitterului se
declanşează o senzaţie naturală de foame, simultan cu trezirea unui neobişnuit tonus
psihic şi a poftei de viaţă, stări care trebuie de altfel să caracterizeze orice om sănătos.
Aceasta conduce la o normalizare ponderală gradată, prin echilibrarea funcţiilor digestive,
ca şi a stărilor emoţionale. Se vor lua 3 mese pe zi, bitterul fiind administrat cu 20 de
minute înainte de fiecare masă, în doză de 1-2 linguriţe la o cană cu apă.

Boli de piele - Se face o cură de o lună cu bitter suedez, din care se administrează câte o
linguriţă într-un pahar cu apă, de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Efectele se instalează
gradat, dar sunt persistente, fapt ce va fi uşor constatat la cei predispuşi la eczeme ori
acnee, precum şi la cei care nu pot să scape de unele infecţii cu ciuperci sau bacterii cu
localizare pe piele. Tratamentul intern se asociază foarte bine cu aplicaţiile externe
descrise mai jos.

Afecţiuni alergice - Bitterul se foloseşte în cure de două luni. Se administrează de patru

ori pe zi, câte o linguriţă de bitter diluată într-un pahar cu apă. Modul de acţiune a
preparatului în cazul acestor afecţiuni nu este încă pe deplin elucidat, se pare însă că
efectul tonifiant şi purificator puternic asupra principalelor organe, de eliminare şi drenare

74
din corp (ficat, rinichi, plămâni), conduce gradat la o reglare a reacţiilor imunitare ale
organismului.

Tulburări menstruale (ciclu menstrual neregulat, dureros, abundent) - Administrarea

se realizează într-un mod aparte: cu 4-5 zile înaintea menstruaţiei, se administrează câte
o linguriţă de trei ori pe zi, iar în primele două zile în care ciclul menstrual s-a declanşat, se
administrează câte o jumătate de linguriţă de 5-6 ori pe zi, diluată într-un pahar cu apă.

Cistită, infecţii renale - Sunt afecţiuni în care bitterul exercită printre cele mai puternice
efecte. Se administrează câte o linguriţă de patru ori pe zi în 250 ml de apă (se consumă
astfel zilnic un litru de apă cu preparat). În cazurile de criză, se vor aplică suplimentar
comprese calde cu bitter pe zona vezicii urinare sau a rinichilor, după caz.

Viermi intestinali - Se administrează de trei ori pe zi câte o linguriţă de bitter suedez,

diluat într-un pahar cu apă.

Guturai (răceală), gripă - Bitterul se administrează din trei în trei ore, pe întreaga durată a
zilei, în doză de o jumătate de linguriţă - o linguriţă la un pahar cu apă. Are efecte de
eliberare treptată a căilor respiratorii, de reducere a inflamaţiilor şi a durerilor gâtului, de
uşurare a respiraţiei şi reglare a temperaturii în caz de febră. De asemenea, are efecte de
stimulare imunitară.
Febră - Este recomandat ca bitterul să fie administrat chiar de la începutul declanşării
stărilor febrile. În aceste cazuri, în primele zile se va administra, din două în două ore, câte
o linguriţă la o jumătate de pahar cu apă. Alimentaţia trebuie să fie foarte uşoară în acest
interval, bazată mai mult pe legume, fructe şi băuturi naturale (sucuri proaspete din citrice
sau apă plată). Odată cu reducerea temperaturii, remediul se administrează normal, câte o
linguriţă de trei ori pe zi.

Stări de greaţă dimineaţa, migrene - Se administrează atât preventiv, câte o linguriţă de

trei ori pe zi, cât şi ca adjuvant în cazul în care au apărut aceste stări - câte o linguriţă din
oră în oră, dar nu mai mult de 5 administrări zilnic.

Reumatism, gută - Bitterul are un efect „cu bătaie lungă” în cazul acestor boli, prin
declanşarea proceselor de mobilizare şi eliminare a toxinelor din tot corpul. Se va folosi în
cure de lungă durată (3 luni), timp în care se administrează de patru ori pe zi câte o
linguriţă de preparat la o cană cu apă, pe stomacul gol. După o pauză de o lună, cura se
poate relua de mai multe ori.

Boli cardiace, asociate cu valori crescute ale colesterolului - Bitterul suedez reduce
valorile colesterolului, ajută la menţinerea tinereţii şi flexibilităţii vaselor de sânge, având şi
efecte tonice cardiace. Se administrează în tratamente de minimum două luni, timp în care
se iau câte 3 linguriţe pe zi.

Boli ale pancreasului, adjuvant în diabet - Se iau 3-4 linguriţe de bitter pe zi, diluate în
apă. Plantele amare din compoziţia sa au efecte tonice şi antiinflamatoare asupra
pancreasului.

Adjuvant în boala canceroasă - Este recomandat mai ales pentru stimularea poftei de
mâncare, reducerea senzaţiei de greaţă şi eventual, a febrei. În plus, are efecte de
stimulare a imunităţii, motiv pentru care poate fi un ajutor preţios în această afecţiune. Se
ia o linguriţă diluată în jumătate de pahar cu apă, înaintea fiecărei mese.

75
Pe cale externă:

Dureri de cap, tulburări nervoase posttraumatice - Se pune pe ceafă o compresă cu

bitter suedez, care se ţine minimum 30 de minute.

Răni, cicatrice persistente - Se spală rănile cu un tampon bine înmuiat în preparat. Se

stoarce apoi tamponul de vată înmuiată în bitter suedez deasupra locului tratat, aşa încât
pe zona afectată să se formeze o crustă de preparat.

Arsuri uşoare şi medii - Se aplică cu ajutorul unui tampon de vată bitter pe locul afectat.

Tromboflebită - Se pun comprese cu bitter suedez pe zona afectată.

Luxaţii, entorse - Zilnic, se ţine vreme de două ore o compresă pe zona articulaţiei
accidentate.

Înţepături de insecte - Se scoate acul, după care se aplică o compresă înmuiată în bitter.

Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul cu bitter suedez

Intern, datorită concentraţiei destul de mari de alcool, nu va fi de regulă administrat

nediluat. Excepţie vor face doar cazurile în care este contraindicat aportul masiv de lichide
în corp. Întrucât conţine plante cu efecte abortive (pelin, angelică), nu va fi administrat
intern femeilor gravide.

Extern, va fi folosit sub formă de compresă, după ce se dă în prealabil un strat protector

cu cremă de gălbenele pe porţiunea de piele care va fi tratată. De asemenea, după
aplicarea pe porţiunea de piele, va fi lăsată la aer măcar un sfert de oră, pentru a se
zvânta. În cazul în care apar senzaţii de arsură ori maceraţia puternică a tegumentelor,
tratamentul va fi întrerupt temporar.

LEACURI SĂSEŞTI DIN ARDEAL

Transmise din generaţie în generaţie, leacurile de sănătate ale femeilor din satele
săseşti din Ardeal reprezintă un tezaur inestimabil dar, din păcate, înstrăinat.
Păstrate sute de ani, în lăzi pictate cu flori sau printre rufele din credent, presărate
cu levănţică, reţetele sătencelor din Rotbav, Jibert, Ungra, Vurpăr sau Biertan au
plecat în exil, odată cu stăpânele lor. Redescoperite şi publicate în reviste şi cărţi,
astăzi ele se bucură de un interes deosebit în Germania, ţara de popas a saşilor
transilvani.

Balonări
Balonările apar ca urmare a aerului închis în intestin, iar presiunea provocată de acesta
este destul de dureroasă uneori.
Tratamentul: Ceaiul de anason este leacul cel mai eficient (chiar şi pentru bebeluşi). Se
toarnă 1/4 l de apă clocotită peste 1 linguriţă de seminţe măcinate ori zdrobite, se lasă să
se infuzeze 10 minute (cu capac) şi se bea o ceaşcă de ceai după masă.
Efectul: Uleiurile eterice ale anasonului liniştesc crampele şi stimulează digestia
mâncărurilor grase.

Bătături
Acolo unde creşte bătătura, s-a îngroşat stratul cornos al pielii, de obicei din cauza
pantofilor care ne bat.

76
Tratamentul: Se aplică o felie de ceapă pe bătătură, până ce se desprinde „miezul”
dureros, după care se ţin picioarele în apă caldă, se şterg şi se unge locul cu alifie de
gălbenele.
Efectul: Sulfidele din ceapă înmoaie stratul cornos al pielii, iar alifia conţine tinctură de
gălbenele, un leac miraculos pentru orice fel de rană.

Bronşită
Tratamentul: Sursa aburilor care calmează bronhiile iritate este oala cu apă pusă pe foc
în bucătărie. Pentru o inhalaţie se fierb 3-4 l de apă, în care se introduc 2 linguri cu flori de
muşeţel şi 2 linguri cu cimbru şi se lasă 10 minute să se pătrundă. Se acoperă capul cu un
prosop şi se ţine faţa circa 10 minute deasupra aburilor. Se respiră alternativ, pe nas şi pe
gură. După inhalaţie, se recomandă odihnă (neapărat) şi se interzice categoric contactul
cu aerul rece de afară.
Efectul: Cimbrul conţine tymol, o substanţă activă antibacteriană şi decontractantă, după
cum au demonstrat studiile efectuate. Iar muşeţelul, cu efectul lui antiinflamator, calmează
mucoasele iritate.

Celulită
Pielea de „portocală” de pe coapse, fese şi picioare nu reprezintă un pericol şi totuşi, este
o problemă pentru femei, pentru că are un aspect dizgraţios. Este vorba de o dereglare a
depunerilor de grăsime, prezentă aproape exclusiv la femei, deoarece structura ţesutului
lor conjunctiv este mai flască.
Tratamentul: O lingură de pătrunjel se amestecă cu o ceaşcă de apă fierbinte, după
care se strecoară. Se bea zilnic o ceaşcă de ceai. Reţeta nu le este recomandată femeilor
gravide şi bolnavilor de rinichi.
Efectul: Fiind diuretic, pătrunjelul ajută la eliminarea reziduurilor.

Cistită
Frigul (de ex. picioarele reci) favorizează fixarea bacteriilor în vezica urinară. Este o
afecţiune de care suferă mai ales femeile, al căror canal urinar este mai scurt, astfel că
bacteriile ajung mai uşor la „destinaţie”.
Tratamentul: Străbunica recomandă sucul de merişor (coacăz de munte sau afin roşu)
ori de coacăze şi salată de năsturel (Nasturtium officinalis). Şi multe lichide.
Efectul: Sucurile conţin - în afara vitaminei C (imunostimulatoare) - şi cantităţi mari de
flavonoide antibiotice. Uleiul de muştar din năsturel are un efect antibacterian asemănător
cu cel al penicilinei. Lichidele băute în cantităţi mari ajută la eliminarea directă a agenţilor
patogeni.

Conjunctivită
Ochii sunt roşii şi iritaţi, lăcrimează şi ustură. Cauza: leziuni, iritaţii, reacţii alergice, bacterii
sau virusuri.
Tratamentul: Există o plantă specială pentru vindecarea conjunctivitei şi anume, silurul
(Euphrasia stricta). Se opăreşte 1/2 linguriţă de plantă cu 1 ceaşcă de apă clocotită şi se
lasă să se pătrundă 1-2 minute. După ce s-a răcit, se aplică o compresă pe pleoapele
închise şi se ţine 5-10 minute (de mai multe ori pe zi).
Efectul: Silurul conţine - printre altele - aucubina, care are efect antiinflamator.

Diaree
Prin ea, organismul se protejează de substanţele reziduale care trebuie eliminate. De
aceea, diareea de scurtă durată este mai bine să nu fie tratată cu substanţe care constipă,
ci pe căi naturale.
Tratamentul: Supa de zarzavat „alcalină” este un balsam pentru mucoasă. Se taie
mărunt 2 cartofi şi 1 morcov, se fierb 20 de minute într-un sfert de litru de apă, după care
se sfarmă şi se sărează puţin (nu se adaugă piper!).

77
Efectul: Cartofii şi morcovii conţin pectine, care extrag lichidul resturilor alimentare
existente în intestin.

Dureri de burtă
Tratamentul: În cazul durerilor de burtă (crampe), remediul cel mai bun este compresa
caldă cu muşeţel: se toarnă 1/2 l de apă clocotită peste 2 linguriţe cu muşeţel, se lasă să
stea 10 minute, se înmoaie un prosop de in în infuzia fierbinte, se stoarce bine şi se aplică
pe abdomen. Se acoperă cu alt prosop mai gros sau cu o pătură şi se lasă să acţioneze
15 minute, cât timp compresa mai este caldă. În paralel, se bea ceai de muşeţel.
Efectul: Căldura destinde şi ameliorează irigarea cu sânge. Astfel, substanţele nutritive şi
oxigenul ajung mai uşor în zona dureroasă, activând forţele de autovindecare. Uleiurile
eterice ale ceaiului de muşeţel au efect antiinflamator.

Dureri de cap
Substanţa activă cea mai frecvent folosită împotriva durerilor de cap este acidul
acetilsalicilic, pe
care-l conţine, de pildă, aspirina. Dar remedii au existat şi înainte ca acest medicament să
fi fost descoperit.
Tratamentul: Se pune o linguriţă de scoarţă de răchită albă (Salix alba) într-un sfert de
litru de apă rece, se lasă să se înfierbânte până aproape să dea în clocot, apoi să se
pătrundă 5 minute, după care se strecoară şi se bea ceaiul. Sau se masează uşor
tâmplele şi ceafa cu ulei de mentă. Sau un ceai de hamei, mentă şi rozmarin (1 linguriţă
de amestec de plante la o ceaşcă de apă); sau o pernă umplută cu levănţică, sunătoare
şi roiniţă.
Efectul: Răchita albă conţine salicina (un pre-acid acetilsalicilic), menta dilată vasele,
sunătoarea stimulează producerea substanţelor calmante.

Dureri de gât
Tratamentul: În loc de medicamente, femeile foloseau comprese reci cu brânză de
vaci. Se ia un şervet de in, se întinde pe el un strat gros de brânză de vaci, se stropeşte
cu puţin oţet şi se aplică pe gât cu stratul de brânză în jos. Se leagă deasupra un fular şi
se ţine - de preferat - toată noaptea sau dacă nu, cel puţin până ce se usucă brânza. În
paralel, se bea ceai de pătlagină, cu înghiţituri mici.
Efectul: Brânza răcoreşte şi dezumflă, iar pătlagina calmează mucoasa.
Durere de şale (lumbago)
Muşchii inferiori ai spatelui se contractă la şocuri, reflex care protejează coloana vertebrală
de alte vătămări, dar care afectează, în acelaşi timp, irigarea sanguină producând astfel
dureri puternice.
Tratamentul: Bunica recomandă în acest caz baia fierbinte cu adaos de plante - 500 g
de flori de fân, macerate 30 de minute în apă rece, se strecoară şi se toarnă în apa din
cadă.
Efectul: Căldura face bine la vasele sanguine (îngustate) din muşchi, stimulând, în plus,
irigarea cu sânge.

Dureri de urechi
Însoţesc adeseori răcelile şi dacă nu există o inflamaţie serioasă a urechii medii (otita),
durerile pot fi alinate prin metode empirice.
Tratamentul: Ceapa este un remediu străvechi şi garantat: se înfăşoară 1-2 cepe tăiate
mărunt într-un şervet, se încălzesc puţin deasupra aburilor, se pun pe urechi şi se fixează
eventual cu o basma sau cu un bandaj. Se ţin circa o oră. Aplicaţii, de 2-3 ori pe zi.
Efectul: Ceapa calmează durerile şi stopează infecţiile.

78
Febră
Febra nu este o boală, ci mecanismul natural de apărare a organismului împotriva
agenţilor patogeni. La o temperatură de peste 38°C, majoritatea bacteriilor şi virusurilor nu
se mai înmulţesc. De aceea febra nu trebuie neapărat combătută.
Tratamentul: Ceaiul de cimbru, de tei şi de muşeţel susţine încercările de apărare ale
organismului. Şi de asemenea, compresele (împachetările) reci pe gambe. Acestea sunt
remediile clasice pentru scăderea febrei, fără a-i îngrădi însă efectul vindecător. Pentru
comprese, se înmoaie un prosop în apă rece (la temperatura camerei), se stoarce uşor, se
înfăşoară în jurul gambei şi se ţine 10 minute, nu mai mult. Se procedează la fel de 2-3 ori.
Efectul: Compresele cu apă rece reduc direct temperatura sângelui.

Guturaiul de fân
Odată cu apariţia polenului, se instalează şi rinita alergică: nasul începe să curgă şi
mâncărimea devine de nesuportat. Persoanele care suferă de această afecţiune produc
prea multe histamine pentru a se apăra de polen: mucoasa este prea irigată cu sânge, se
inflamează şi presează în nas apă din ţesuturi. Boala se manifestă ca un guturai, iar
bronhiile se îngustează atât de tare, încât pot apărea probleme respiratorii.
Tratamentul: Ca prim ajutor temporar - se trage apă rece pe o nară. Şi, ceea ce lumea
satului ştia de pe-atunci: ardeiul, pâinea integrală prăjită, castravetele, ridichile şi pâinea
de secară conţin foarte mult magneziu - fiind recomandate în cura antirinită.
Efectul: Apa trasă pe nas dezumflă mucoasa şi elimină polenul, iar magneziul stopează
producerea histaminelor.

Herpes
Este un virus pe care-l avem cu toţii în stare latentă, dar care nu „se manifestă”
întotdeauna, el apărând mai cu seama atunci când sistemul imunitar este slăbit.
Tratamentul: Roiniţa şi sunătoarea fierte (infuzate) şi aplicate direct pe zona afectată
sub formă de comprese (sau chiar pliculeţe de ceai înmuiate în apă călduţă). În caz de
recidivă: înfăşuraţi un cub de gheaţă într-o batistă şi apăsaţi-l în locul unde simţiţi
furnicăturile, semn că herpesul va „izbucni” din nou.
Efectul: Remediile bunicii stopează inflamaţiile şi infecţiile, iar plantele au o acţiune
antivirală.

Hipertensiune arterială
În cazul unei predispoziţii la tensiune arterială ridicată, inima şi vasele sanguine sunt
solicitate mai mult şi pot fi mai uşor vătămate.
Tratamentul: Usturoiul curăţă cel mai bine vasele sanguine, dar numai în cantitate mare
(1-2 căţei proaspeţi, zilnic).
Efectul: Usturoiul conţine sulfide care reduc nivelul colesterolului.

Hipotensiune
La persoanele hipotensive, inima pompează sângele cu putere scăzută. Pentru întărirea
puterii de pompare, se recomandă o reţetă a pastorului Kneipp.
Tratamentul: Turnaţi 3/4 l de vin alb tare peste 20 g frunze de rozmarin, lăsaţi să stea 5
zile şi beţi apoi în mod regulat, câte un păhărel, la prânz şi seara. (Hipotensiunea este mai
puţin gravă decât hipertensiunea.)
Efectul: Rozmarinul reglează puterea de pompare a inimii şi la fel, o substanţă activă
(camphen) din vin.

Înţepături de insecte
Înţepăturile de ţânţari nu sunt periculoase, umflăturile dispărând, de obicei, de la sine. Mai
rele sunt cele de albine şi de viespi, care pot produce inflamaţii grave sau reacţii alergice.
În cazul unor astfel de simptome, trebuie mers la doctor, dar altfel, ne putem „vindeca”
singuri.

79
Tratamentul: Mai întâi se spală locul înţepăturii cu apă rece, după care se aplică o
compresă cu cuburi de gheaţă, pentru ca umflătura să nu se mai producă. Şi o ceapă
tăiată în două reduce inflamaţia şi mâncărimea.
Efectul: Apa rece împiedică inflamaţiile grave, iar sulfidele din ceapă sunt antibiotice şi
absorb apa din ţesut.

Lipsa de fier
Persoanele cu fier insuficient în sânge obosesc repede, sunt mai iritabile, au unghiile
casante, părul pleoştit şi tenul palid şi uscat. În mod normal, printr-o alimentaţie corectă,
se asimilează o cantitate suficientă de fier, dar după eventuale hemoragii, în cazul unei
menstruaţii abundente sau în timpul sarcinii, acest lucru nu mai este valabil.
Tratamentul: Ceaiul de urzică poate fi de mare folos în asemenea situaţii: se opăreşte o
linguriţă cu frunze de urzică cu o ceaşcă de apă fierbinte, se lasă să stea 5 minute, se
strecoară şi se beau zilnic 3 căni cu ceai. Primăvara, salata de părăluţe proaspete
stimulează hematopoieza (formarea sângelui) şi în plus, este şi foarte apetisantă.
Efectul: Substanţele amare din părăluţe (Bellisperenis) stimulează şi metabolismul, în
afară de formarea sângelui.

Mahmureală
După o seară „stropită” din belşug, urmează dureri de cap, stare de greaţă şi ameţeală,
pentru că alcoolul a agresat membrana celulelor.
Tratamentul: Ţărăncile ştiau să-şi trezească soţii. Ele puneau pe masă, la micul dejun,
scrumbie marinată, zeamă de varză acră sau zer.
Efectul: Magneziul din alimente stabilizează membrana celulei.

Neurodermită
Este o boală ereditară, cu o componentă psihică puternică, care nu poate fi vindecată
definitiv, starea putând fi însă ameliorată printr-o îngrijire atentă a pielii, fără a-i afecta
pelicula protectoare.
Tratamentul: Refacerea grăsimii se poate obţine cu ajutorul băilor cu adaos de ulei (de
soia, de pildă). Băile se pot face zilnic: se toarnă circa 10 ml de ulei în apă caldă (37-
38°C), se stă 10 minute în cadă, după care se masează uşor pelicula uleioasă în piele.
Împotriva mâncărimilor se fac spălături cu oţet de mere: se amestecă o parte de oţet cu 2
părţi de apă şi se tamponează zona afectată cu o bucăţică de vată umezită.
Efectul: Grăsimile şi uleiurile refac supleţea pielii şi calmează mâncărimea. Oţetul de
mere stabilizează stratul acid protector al pielii.

Ochi obosiţi
La televizor, la volan sau în faţa computerului, ochii sunt suprasolicitaţi şi la un moment
dat „capotează”: ustură, imaginile nu mai sunt foarte clare, apar durerile de cap. Prin
suprasolicitare, producerea lichidului lacrimal scade, pleoapele acoperă mai rar ochii, iar
aceştia se irită.
Tratamentul: Silurul este o binecuvântare pentru ochi. Sub formă de ceai cald şi
comprese reci. Ceaiul: se opăreşte o linguriţă de silur cu o ceaşcă cu apă fierbinte, se
infuzează 2 minute, se strecoară şi se bea. Compresele : în ceaiul răcit se înmoaie o
bucăţică de vată şi se aplică pe pleoapele închise.
Efectul: Substanţele din silur calmează ochii iritaţi.

Picioare şi mâini reci

Mâinile şi picioarele reci pot fi şi o urmare a stării de teamă şi de încordare, dar de cele
mai multe ori, reacţia este provocată de irigarea deficitară cu sânge cauzată de
sedentarism, de hipotensiune sau de circulaţie proastă.
Tratamentul: Duş rece la picioare, după metoda Kneipp. Se poartă un jet de apă de la
gleznă spre coapsă, pe faţa şi pe dosul piciorului, de trei ori.

80
Efectul: „Cura Kneipp” întăreşte vasele de sânge, care reacţionează mai flexibil la stimulii
reci şi calzi.

Răceală
Tratamentul: În funcţie de centrul de greutate, afecţiunea poate fi tratată cu o serie
întreagă de remedii la îndemână. De exemplu, pentru durerile de gât - ceai de salvie,
pentru guturai - apă sărată trasă pe nas, pentru tuse - ceai de ceapă (se fierbe o
jumătate de ceapă tăiată mărunt într-un sfert de litru de apă şi se îndulceşte cu puţină
miere). Pentru căile respiratorii inflamate, se recomandă baia fierbinte cu flori de fân.
Florile de tei şi ceaiul de soc provoacă şi ele transpiraţia şi întăresc sistemul imunitar. Iată
un ceai pentru răceală: se amestecă 20 g de măceşe, 14 g flori de soc, 14 g muşeţel, 14 g
flori de tei, 11 g frunze de mur, 10 g scoarţă de salvie şi 5 g flori de hibisc (zămoşiţă). Se
face o infuzie din 2 linguri de plante şi 1/4 l de apă şi se lasă să se pătrundă 10 minute.
Efectul: Toate plantele sunt calmante, expectorante şi imuno-stimulatoare. Salvia, de
pildă, este planta cu efectul antiinflamator cel mai puternic, iar apa sărată este remediul
cel mai sigur pentru nasul înfundat.

Răguşeală
Tratamentul: Când vocea cedează, remediul cel mai eficient este gargara cu ceai de
salvie sau de pătlagină. Se dau în clocot 2 linguriţe de plantă cu 1/4 l de apă, se lasă să
se pătrundă 10 minute şi se face gargară de câteva ori pe zi. Şi încă ceva: tăcerea e de
aur (ajută la refacerea coardelor vocale agresate).
Efectul: Ambele plante stopează inflamaţia şi sporesc rezistenţa coardelor vocale la
agenţii patogeni.

Riduri
Ridurile nu sunt o boală, ci o urmare firească a înaintării în vârstă. Cu toate acestea, ele
dau mari bătăi de cap, mai cu seamă femeilor. Din păcate, nu există nici un remediu
miraculos care să transforme peste noapte pielea ridată într-una netedă, ca de bebeluş.
Se poate face totuşi ceva pentru încetinirea - pe cât posibil - a procesului de îmbătrânire a
pielii. Tratamentul: O mască cu ingrediente din propria cămară - se amestecă 1
gălbenuş cu 2 linguri de ulei din germeni de grâu şi cu un bob de drojdie şi se întinde într-
un strat subţire pe faţă şi pe gât. Se lasă să acţioneze 30 de minute, după care se clăteşte
faţa cu multă apă.
Efectul: Lecitina din gălbenuş netezeşte şi întinde pielea, iar vitaminele din drojdie o
protejează de efectele dăunătoare ale mediului înconjurător.

Sciatică
În decursul anilor, discurile dintre vertebre îşi pierd din elasticitate. Urmarea: deplasarea
acestora, strivirea şi inflamarea nervului sciatic.
Tratamentul: Pentru că buiota de apă este prea mică pentru suprafaţa afectată, se
rulează un prosop, se udă cu apă fierbinte şi se aplică imediat pe zona dureroasă. Se
ţine până când începe să se răcească.
Efectul: Prosopul fierbinte decontractează, relaxează şi accelerează eliminarea
produselor de metabolism care produc durere.

Stări depresive
Tratamentul: Paracelsus recomanda încă din secolul al XVI-lea sunătoarea împotriva
„fricii şi a viselor urâte”. Astăzi, confirmarea eficienţei acestei plante aparţine oamenilor de
ştiinţă: când starea sufletească este la pământ, sunătoarea intervine, restabilind echilibrul
hormonal. Şi în Ardeal, tristeţea se alungă cu „pojarniţă”. Se ia de 2-3 ori pe zi, câte o
ceaşcă cu ceai de sunătoare şi una chiar înainte de culcare.
Efectul: Sunătoarea blochează receptorii din creier responsabili pentru stările depresive.
Şi se pare că împiedică descompunerea serotoninei, hormonul fericirii.

81
Urcior
La început, se simte o durere ca şi când sub pleoapă s-ar afla un bob de nisip. Ulterior,
urciorul colectează puroi şi după câteva zile se „goleşte” de la sine.
Tratamentul: Pentru ca procesul să decurgă mai repede, se pot aplica comprese cu
seminţe de in. Se amestecă 2 linguri de seminţe măcinate cu 2 ceşti cu apă clocotită şi se
lasă puţin să se umfle. Se înmoaie un tifon sau o bucăţică de vată şi se ţine 20 de minute
pe pleoapa inflamată. Durerile pot fi alinate cu terci de cartofi: se zdrobeşte cu furculiţa un
cartof fiert, curăţat de coajă şi se amestecă cu 1 gălbenuş şi puţin lapte fierbinte, până se
obţine un terci, care se întinde apoi pe un tifon sau o pânză şi se ţine 20 de minute pe
ochi. Se repetă de 2-3 ori pe zi.
Efectul: Cartofii sunt antiinflamatori, iar seminţele de in accelerează - prin uleiul pe care-l
conţin - coacerea urciorului.

Varice
În zilele noastre, varicele sunt considerate o boală „populară”. Apar atunci când suntem
predispuşi ereditar, când îmbătrânim, când stăm mult în picioare, când pereţii vaselor sunt
prea subţiri şi când fibrina - substanţa care fluidizează sângele - nu se mai descompune în
suficientă măsură. Varicele pot fi operate, dar putem acţiona şi noi, întărind pereţii venelor.
Tratamentul: În afară de mişcare (inclusiv simpla ridicare pe vârfuri), eficiente sunt astăzi
extractele de castan sălbatic, care se găsesc gata preparate în farmacii. În trecut, se
făceau: împachetări reci cu oţet de mere şi tinctură de arnică (în proporţie de 1:9 şi subţiat
cu apă) sau cu sare de mare (1 lingură dizolvată în 1/4 l apă). Şi atenţie la alimentaţie:
vitamina C întăreşte pereţii venelor, ceapa, usturoiul şi piperul reduc producţia de fibrină.
Efectul: Împachetările desfac blocajele, stimulează irigarea sanguină, stabilizează
circulaţia, iar castanul sălbatic „etanşează” pereţii venelor.

Vărsături
Când simţim că ni se strânge stomacul, n-avem ce face şi vomăm. Este ca un reflex de
autoapărare al organismului, prin care se separă substanţele nocive. De aceea este bine
să nu reprimăm senzaţia de greaţă.
Tratamentul: Pentru ca stomacul agresat să se poată reface, ar trebui să apelăm la
remediul clasic: ceai de mentă şi pesmeţi sau biscuiţi uscaţi. Sau o supă mucilaginoasă de
ovăz: se pun 20 g de fulgi de ovăz în apă fierbinte şi se lasă să dea în clocot.
Efectul: Ceaiul de mentă este un tampon pentru acidul gastric excedentar, iar pesmeţii,
care conţin hidraţi de carbon, alimentează organismul cu energie, fără să-l împovăreze.

Vânătăi
Loviturile sunt nu numai dureroase, ci ele sunt însoţite adeseori de apariţia unor pete
albastre: vânătăile.
Tratamentul: Se pune o linguriţă de acetat de aluminiu sub formă de argilă într-un pahar
cu apă, se amestecă şi se înmoaie o bucăţică de vată, care se aplică pe zona dureroasă.
Alternativă: alifie sau gel de arnică.
Efectul: Argila reduce umflătura, iar arnica conţine uleiuri eterice care blochează formarea
în organism a substanţelor care provoacă dureri şi inflamaţii.

LAVANDA
„Spaima moliilor”, îmbătătoarea floare de levănţică este totodată un remediu de
sănătate, prea puţin cunoscut.
Sfârşitul de vară şi începutul de toamnă este o perioadă privilegiată pentru plantele
aromatice, care acum sunt în plină maturitate parfumând cu miresme întreg văzduhul. Ce
sunt plantele aromatice? Sunt specii care conţin o categorie cu totul specială de
substanţe, aşa-numitele uleiuri aromatice (numite şi volatile sau eterice) care au, pe lângă
calitatea lor de odorizant extrem de puternic, virtuţi terapeutice cu totul speciale. Multe din
uleiurile volatile sunt mai puternice decât antibioticele în combaterea infecţiilor de tot felul,
82
mai eficiente decât remediile de sinteză în reglarea activităţii nervoase şi hormonale, fiind
pe bună dreptate considerate adevărate medicamente ale viitorului.
Lavanda este prin excelenţă o plantă europeană, originară din zona Alpilor, unde creşte
spontan, pe pajişti întinse de la poalele munţilor şi până la altitudini de 1700 de metri,
îmbălsămând aerul cu un miros de neconfundat. Răspândirea acestei plante în întreaga
Europă s-a făcut cu sute de ani în urmă, când a pătruns, prin Marea Britanie, până în
zonele îndepărtate ale Rusiei orientale. Mai mult, această iarbă aromată a intrat rapid în
medicina populară a tuturor popoarelor europene, fiind adoptată şi îndrăgită imediat pentru
virtuţile sale terapeutice, despre care vom vorbi pe larg în continuare.

Cum arată şi unde găsim lavanda

Lavanda (Lavandula angustifolia) este un subarbust cu o înălţime de până la cincizeci de
centimetri, cu tulpini subţiri şi lemnoase, frunze mici, de un verde-cenuşiu şi flori liliachii-
roşietice. Întreaga parte aeriană înflorită degajă o mireasmă puternică datorită uleiurilor
volatile secretate din abundenţă. La noi, ea este o plantă de cultură, cerinţele ei faţă de
climă (în special faţă de căldură) împiedicând-o să crească spontan. O găsim cultivată în
zona de deal şi de şes, în locuri unde temperaturile, mai ales pe timpul verii, sunt mai
ridicate. Din păcate, la noi în ţară, în ultimii zece ani, suprafeţele pe care este cultivată
lavanda s-au restrâns tot mai mult, zeci şi sute de hectare de soiuri ameliorate de lavandă
fiind distruse sau lăsate în părăsire. Din acest motiv, o veţi găsi destul de greu în
magazinele naturiste şi la preţuri ceva mai mari decât cele obişnuite. Însă, veţi vedea,
eforturile pentru a o achiziţiona merită din plin, pentru că subtilele sale efecte vindecătoare
sunt unice printre plantele de la noi.

Reţete pe bază de lavandă

Pulberea de lavandă
Planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea sau în piuă, după care se pune într-un
borcan de sticlă închis ermetic, care se păstrează la întuneric şi răcoare. Se ia o linguriţă
de pulbere de 3-4 ori pe zi. Planta se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute, după care se
înghite cu apă. În ciuda parfumului său dulce, veţi remarca faptul că are un gust
surprinzător de amar, motiv pentru care adesea este preferată tinctura.

Tinctura de lavandă
Se obţine prin măcinarea părţilor aeriene uscate, cu râşniţa electrică de cafea, după care
pulberea obţinută se pune într-un borcan care va fi umplut până la o treime, restul fiind
completat cu alcool de 70 de grade. După adăugarea alcoolului peste pulberea de plantă,
borcanul se închide ermetic şi se lasă la macerat vreme de 14 zile, agitând din când în
când conţinutul pentru o mai bună solubilizare a principiilor active. După trecerea
intervalului de timp necesar macerării, preparatul se filtrează prin tifon, iar tinctura obţinută
se păstrează în sticluţe mici şi închise la culoare. Se administrează pe stomacul gol, de
trei-patru ori pe zi, câte o linguriţă dizolvată în jumătate de pahar de apă.

Uleiul volatil de lavandă

Este preparatul cel mai puternic din lavandă, ce nu poate fi însă obţinut casnic, ci numai
prin procedee industriale (de obicei prin distilare cu aburi). Îl găsim în magazinele şi
farmaciile naturiste de la noi. Intern: se iau amestecate cu miere sau pe o bucăţică de
zahăr 2-3 picături de trei ori pe zi. Extern: uleiul se foloseşte amestecat în unguente,
adăugat la apa de baie, pentru aromatizarea aerului încăperilor.

Atenţie: înainte de a folosi un ulei volatil pentru uz intern, citiţi cu atenţie eticheta şi
prospectul. Există şi uleiuri volatile numai pentru uz extern, care sunt semisintetice şi
foarte dăunătoare organismului, administrate intern. În cazul în care în timpul tratamentului
apar simptome cum ar fi ameţeala, durerea de cap, greaţa, usturimea la urinare, se
întrerupe administrarea.
83
Oţetul aromatic de lavandă
Într-o sticlă cu gâtul larg se pun 10 linguri de lavandă mărunţită, peste care se adaugă
jumătate de litru de oţet de mere. Se lasă să se macereze vreme de 10 zile la temperatura
camerei, după care se filtrează. Se foloseşte pentru fricţionări şi comprese.

Uleiul gras de lavandă

La jumătate de litru de ulei de floarea-soarelui rafinat se adaugă 5 linguri de lavandă
uscată şi mărunţită. Se pune într-un borcan închis ermetic şi se lasă să se macereze la
soare sau în apropierea unei surse de căldură vreme de 5 zile, după care se filtrează.
Uleiul, uşor aromatizat, obţinut se mai pune la macerat cu alte 5 linguri de lavandă vreme
de încă 5 zile, după care se filtrează ş.a.m.d., până când capătă un miros foarte puternic
de lavandă. Se foloseşte pentru masaje şi fricţionări.

Baia cu lavandă
Două mâini de lavandă se lasă la macerat în 2 litri de apă, vreme de 8-10 ore (de
dimineaţa până seara), după care se filtrează. Planta rămasă după filtrare se opăreşte cu
încă 2 litri de apă clocotită, după care se acoperă, se lasă să se răcească şi se filtrează. În
final, se combină cele două extracte, preparatul obţinut fiind adăugat în apă din cada de
baie.

UTILIZĂRI INTERNE ALE LAVANDEI

Dischinezie biliară, balonare la bolnavii de bilă, crize biliare însoţite de dureri de cap
- Se ia lavanda sub formă de pulbere, administrată pe stomacul gol, câte o linguriţă de
patru ori pe zi. Datorită principiilor sale active amare, lavanda măreşte secreţia de bilă şi
ajută la evacuarea ei, calmând durerile abdominale şi activând digestia.

Depresie, anxietate - în cazurile uşoare se ia lavandă sub formă de tinctură - 1 linguriţă

dizolvată în jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi, în cure de lungă durată (3 luni
minimum). Uleiul volatil de lavandă se administrează în depresiile şi crizele de anxietate
severe: două picături de ulei volatil amestecate cu puţină miere se iau de trei ori pe zi, pe
stomacul gol. Studiile făcute până în prezent au arătat că există o anumită selectivitate a
pacienţilor trataţi cu această plantă, unii neavând o reacţie specială la uleiul volatil, în timp
ce la alţii s-a observat o ameliorare clară a stării lăuntrice, ameliorare tradusă prin
reducerea sensibilităţii psihice, estomparea fricilor şi angoaselor, reapariţia dorinţei de
viaţă.

Aritmie cardiacă, adjuvant în ischemia cardiacă apărută pe fond de stres - Lavanda

este prin excelenţă o plantă antistres, motiv pentru care, administrată în cure de lungă
durată ameliorează şi gradat conduce la vindecarea bolilor produse de acesta. În
problemele cardiace s-a observat o acţiune deosebit de favorabilă a tincturii de lavandă,
care acţionează direct la nivelul sistemului nervos central. Se administrează de trei-patru
ori pe zi câte o linguriţă de tinctură, diluată în jumătate de pahar de apă.

Viermi intestinali, infecţii cu protozoarul Giardia lamblia - Se combină în proporţii

egale tinctură de lavandă, de pelin şi de cimbru (toate tincturile se prepară la fel ca cea de
lavandă). Se ia din această combinaţie de tincturi câte o linguriţă diluată în puţină apă, de
patru ori pe zi, înainte de masă. O cură durează minimum două săptămâni. Acest
tratament este eficient, atât singur, cât şi în combinaţie cu remediile alopate, a căror
eficienţă o măreşte.

Oboseală, iritabilitate psihică, insomnie - Cele mai bune rezultate se obţin făcând băi
cu lavandă, cu jumătate de oră înainte de culcare. Suplimentar, este bine să puneţi sub
pernă un mic săculeţ (ceva mai plat) cu lavandă. Somnul va fi mai odihnitor şi mai lin, iar

84
peste zi veţi remarca o mult mai bună rezistenţă psihică şi stăpânire de sine. Intern, se ia
tinctură de lavandă: o linguriţă de trei ori pe zi.

Dureri de cap, migrenă, ameţeală - Ca remediu de urgenţă se iau 1-2 picături de ulei
volatil de lavandă cu puţină miere. Ca tratament pe termen lung se recomandă pulberea
de lavandă: o linguriţă de patru ori pe zi, administrată pe stomacul gol.

Reumatism - Se face un ceai din o parte flori de soc şi două părţi lavandă, o linguriţă din
acest amestec fiind opărită cu o cană de apă, după care se lasă să se răcească puţin şi se
filtrează. Se beau pe zi 2-3 căni din acest ceai, cât mai cald (pentru ca efectul sudorific şi
depurativ să fie mai intens). Are un gust destul de greu de suportat, dar o cură de 10 zile
cu acest ceai are efecte antireumatice excepţionale.

Tuse convulsivă, gripă, bronşită - 2 picături de ulei volatil se amestecă cu o lingură de

miere şi se administrează câte puţin din acest amestec, care nu va fi înghiţit direct, ci va fi
lăsat să alunece pe gât pentru a-şi exercita din plin efectele antiinfecţioase şi calmante. Se
iau maximum 6 picături de ulei de lavandă pe zi la adulţi şi două picături pe zi la copii.

FOLOSIREA EXTERNĂ A LAVANDEI

Adjuvant în pneumonie şi bronşită cronică - La 4 linguri de lavandă proaspăt măcinată

se adaugă apă, amestecând progresiv, până când se formează o pastă, care se înveleşte
în tifon şi se aplică pe piele. Deasupra cataplasmei se pune o sticlă cu apă fierbinte şi se
acoperă cu o pătură, ca să păstreze căldura. Cataplasma se ţine minimum o jumătate de
oră.

Contra păduchilor şi a altor insecte parazite - 3-4 picături de ulei volatil de lavandă se
amestecă cu o linguriţă de oţet şi se aplică pe păr (sau pe zona afectată), după care capul
se acoperă vreme de câteva ore, pentru a se formă un mediu de vapori de ulei volatil care
vor elimina insectele. Se aplică tratamentul 7-10 zile la rând.

Pentru creşterea părului - Se face un masaj la rădăcina părului cu oţet de lavandă

obţinut prin macerare după metoda de mai sus.

Întreţinerea pielii uscate - Imediat după baie se aplică uleiul gras de lavandă (obţinut prin
macerarea plantei în ulei de floarea-soarelui, după metoda de mai sus) pe toată pielea,
făcându-se în acelaşi timp un masaj uşor.

Eczeme uscate, tumefacţii produse de loviri - Se aplică uleiul gras de lavandă pe zona
afectată de 3-4 ori pe zi.

Câteva utilizări casnice ale lavandei

Condiment de lavandă - amestecaţi în cimbrul cu care condimentaţi mâncărurile puţină

lavandă (într-o proporţie aproximativă de 1:5). Mâncărurile vor căpăta o aromă deopotrivă
delicioasă şi rafinată, fiind, în plus şi mai uşor digerabile. În zona sudică a Alpilor, cimbrul
amestecat cu lavandă se dă mâncăcioşilor pentru a le regla apetitul şi a-i ajuta astfel să
scadă spontan în greutate.

Pentru a scăpa de molii - se pun în dulap săculeţi cu inflorescenţe de lavandă uscată.

Zilnic, conţinutul săculeţilor se freacă în palme pentru ca astfel să se degaje cât mai mult
ulei volatil, care alungă insectele.

85
Furnicile, puricii şi gândacii fug de mirosul de lavandă. Pentru a scăpa de musafirii
nepoftiţi, stropiţi de două ori pe zi locurile în care aceştia se ascund sau traseele pe care
vin, cu o soluţie formată din 6 linguri de apă şi 10 picături de ulei volatil de lavandă.

Pentru a scăpa de mirosurile neplăcute din casă - puneţi într-o cană de apă 10 picături
de ulei volatil de lavandă şi 10 picături de ulei volatil de mentă. Ştergeţi cu această soluţie
pereţii, podelele, toate zonele care degajă mirosuri neplăcute. Evitaţi suprafeţele lăcuite,
pentru că uleiurile volatile sunt un dizolvant redutabil şi strică lacul.

METODE DE PURIFICARE A ORGANISMULUI şi câteva leacuri de sezon

Toţi adepţii şi practicanţii medicinii alternative ştiu că nici o boală nu poate fi vindecată fără
o puternică şi corectă curăţire prealabilă a organismului. Mijloacele aflate la îndemână
sunt diverse şi eficiente, indiferent dacă apelăm la purificarea prin dieta alimentară
(regimul Oshawa, regimul Yang, cura de sucuri de legume şi fructe), metodele ayurvedice,
cura cu argilă sau postul de sănătate. Între toate acestea, plantele joacă şi ele un rol
important, iar rostul acestui articol le priveşte în mod special. Întrucât vine iarna şi
organismul nostru va fi solicitat peste medie să lupte împotriva gripelor şi a altor infecţii
virale, consider că o curăţire a principalelor noastre organe va uşura sarcina greu
încercatului sistem imunitar. Reţetele pe care vi le prezint provin dintr-o îndelungată
experienţă de practicare a terapiilor naturiste şi sper să le fie tuturor de folos.

Curăţarea şi purificarea rinichilor

Se iau 6 crenguţe de mure de 50-60 cm fiecare. Se taie mărunt ca ceapa şi se pun la fiert
într-o cratiţă de 6 l plină cu apă de izvor sau filtrată. Se fierbe 2-3 ore fără capac, la foc
încet, până când rămâne jumătate (3 l). În două zile se bea toată cantitatea, fracţionat, în
părţi egale, în decursul primei şi celei de-a doua zi. Timp de o săptămână se recomandă
alimentaţie vegetariană, fără carne (trei zile înainte şi trei zile după tratament). În timpul
tratamentului, chiar şi după, se poate verifica urina, în care vom observa (dacă e cazul)
nisipul şi chiar şi calculi de mici dimensiuni.

Purificarea sângelui
Avem nevoie de 100 g rostopască şi 300 g miere. Se pune rostopasca într-o cratiţă
smălţuită, se toarnă peste ea 1 l de apă clocotită şi se lasă la macerat 12 ore. Lichidul
obţinut se strecoară, se dizolvă mierea în el, iar siropul rezultat se pune într-o sticlă în
frigider. În fiecare zi se toarnă din acea sticlă într-una mai mică 150 g compoziţie, din care
se ia câte o lingură, de şase ori pe zi, din oră în oră, de preferat de dimineaţa până la
prânz. Se procedează astfel până la terminarea întregului conţinut din sticla de la frigider.
Tratamentul cu rostopască se face o dată pe an.

Purificarea articulaţiilor
Se pun 10 foi de dafin în 500 ml apă şi se fierb la foc încet, timp de 15 minute. Lichidul,
împreună cu frunzele, se toarnă într-un termos, unde se lasă două ore, după care se
împarte în trei porţii egale, pe trei zile. O porţie se consumă de-a lungul a 12 ore, altfel se
poate provoca hemoragie internă. Peste o săptămână se poate repeta procedura timp de
două zile. În zilele de tratament se respectă dieta vegetariană. Purificarea articulaţiilor în
primul an se face o dată pe trimestru, după care o singură dată pe an şi doar după
purgarea, curăţarea intestinului prin clisme. Acest decoct de foi de dafin poate normaliza şi
nivelul glicemiei, când nu este prea mare. În acest caz, se va lua pe parcursul a două
săptămâni câte o lingură, cu 20 de minute înaintea meselor principale.

Purificarea ficatului
Medicina populară propune purificarea ficatului după ce s-a făcut eliberarea şi
purgarea intestinului prin clisme. În caz contrar, apare pericolul unei intoxicări a sângelui,
din cauza absorbirii reziduurilor stagnate din intestin în timpul curăţirii ficatului. Pregătirea
86
ficatului pentru purificare se face printr-un regim alimentar care să conţină legume, fructe,
seminţe, de preferat crude, netratate termic şi purgarea intestinului zilnic, timp de o
săptămână, după care timp de trei zile nu se bea decât suc de mere proaspăt, în orice
cantitate, după ce în prealabil s-a recurs la o clismă (pe nemâncate). A treia zi, consumul
de suc de mere se încheie la ora 19. Conform bioritmului, în acest timp ficatul se
relaxează şi se poate debarasa de calculi de bilirubină, de colesterol etc. Până la ora 19,
ne pregătim 200 g de ulei de măsline încălzit uşor şi 200 g suc de lămâie proaspăt stors,
de asemenea încălzit uşor. La ora 19-20 ne culcăm în pat cu o pernă electrică pusă în
regiunea ficatului (o sticlă cu apă încălzită sau chiar o cărămidă mai mică încălzită pe
sobă), acestea se ţin 2-3 ore. Se consumă din 15 în 15 minute 3 linguri de ulei şi imediat 3
linguri de zeamă de lămâie, până se consumă cele 200 + 200 g. După procedeu, putem
adormi liniştiţi. Spre dimineaţă, când va veni impulsul de defecare, se vor elimina calculi
de bilirubină de culoare verde, care vor avea consistenţa lutului sau a plastilinei, dopuri
cilindrice de colesterol, fiere neagră cu miros urât. După aceasta se face o clismă uşoară
şi se poate lua un mic dejun compus din fructe de acelaşi fel (3-4 mere, portocale sau
pere). Ziua se bea ceai diuretic, iar de-abia seara se poate mânca puţin orez, griş sau
arpacaş, şi acestea fierte numai în apă. Cu o oră înainte de masă se mănâncă un fruct
copt (măr, grapefruit etc.). Procedeul trebuie continuat cu o săptămână de alimentaţie
vegetariană (fără carne).

JALA-NETI, o tehnică de purificare nazală cu ajutorul apei sărate

Tehnicile yoghine de purificare deţin un potenţial binefăcător enorm. Acesta poate fi

descoperit doar dacă avem îndrăzneala de a trece de la citirea informaţiilor despre
acestea la etapa în care căutăm şi apoi primim o învăţătură directă. Ca orice alte tehnici
YOGA, nici acestea nu se învaţă fără asistenţa unui instructor de specialitate. Următoarea
etapă necesară este practica personală zilnică.

Chiar dacă la prima vedere unele dintre aceste tehnici par dificile sau neplăcute,
prin practică ne vom convinge de simplitatea şi eficienţa lor. Adoptarea lor în viaţa de zi cu
este la fel de utilă ca spălatul pe dinţi sau pe mâini şi nu necesită efort.

JALA-NETI este indicată, în tratatele clasice YOGA şi AYURVEDA, în special

pentru purificarea zonei capului. Ea facilitează absorbţia PRANA-ei la nivelul nasului şi
elimină bolile legate de KAPHA şi VATA DOSHA. NETI este o practică binefăcătoare
pentru ochi, urechi, nas, gât, plămâni, precum şi pentru procesul gândirii. Această tehnică
are ca efect purificarea şi activarea gradată a lui AJNA CHAKRA.

Modalitatea de execuţie

Există cel puţin şapte metode diferite de realizare a acestei tehnici: JALA-NETI (trei
variante diferite, care folosesc toate apă sărată), DUGDHA-NETI (cu lapte), GHRITA-NETI
(cu ghee), SWAMOOTRA-NETI (cu urina proprie), SUTRA-NETI (cu o panglică).

Vom descrie în continuare prima variantă de JALA-NETI, care foloseşte un vas

special pentru realizarea exerciţiului :

a) Se umple cu apă caldă şi sărată (la temperatura şi salinitatea sângelui – o linguriţă de

sare la jumătate de litru de apă – aceasta numindu-se soluţie izotonică) o cană specială
pentru NETI.

b) Capătul sub formă de pâlnie al cănii se introduce cu grijă în nara dreaptă, fără să
blocăm canalul nazal. Din acest moment gura se ţine deschisă pentru a putea respira pe
gură. Urmăriţi să nu strănutaţi, să nu înghiţiţi, să nu râdeţi, să nu vorbiţi şi să nu aveţi nici
un fel de mişcări ale aerului prin nas, în timp ce apa se scurge prin el.
87
c) Capul se înclină lateral, cu nara stânga dedesubt, astfel încât apa să se poată scurge
prin ea. Aceasta se petrece după câteva secunde. O lăsăm să curgă astfel timp de 30 de
secunde apoi ne ridicăm capul la verticală.

d) Înainte de a schimba nările, suflaţi-vă puţin nasul ca să iasă eventualele resturi de apă.

e) Se repetă punctele b) şi c) cu singura diferenţă că acum apa este introdusă prin nara
stângă şi va ieşi prin nara dreaptă. După aceasta vă ridicaţi din nou capul la verticală şi vă
suflaţi uşor nasul.

f) Dacă mai simţiţi canalul nazal blocat de mucus, reluaţi procesul chiar de câteva ori, dacă
este necesar, până când nasul este curat. Dacă după câteva încercări nu reuşiţi ar fi
indicat să vă prezentaţi la un consult medical pentru a detecta eventualele obturări ale
tractului nazal.

O etapă extrem de importantă este uscarea nasului după tehnică. Aceasta nu trebuie
neglijată niciodată, mai ales de către cei cu presiune mai ridicată a sângelui. Se realizează
în modul următor :

a) Mai întâi vă aplecaţi în faţă lăsând capul să atârne cu nasul îndreptat către podea.
Presaţi uşor nasul între degetele de la mână, apoi, lăsându-l liber, inspiraţi uşor de 10 ori
pe gură expirând pe nas. Câteva picături de apă mai pot cădea astfel.

b) Vă ridicaţi si realizaţi câteva expiraţii rapide după cum urmează: de 10 ori pe ambele
nări în acelaşi timp, de 10 ori pe nara stângă (cea dreaptă fiind acoperită cu un deget), de
10 ori pe nara dreaptă (cea stângă fiind acoperită cu un deget), în final din nou de 10 ori
pe ambele nări simultan.

Aceste etape ar trebui să cureţe şi să usuce nasul. Dacă simţiţi că a mai rămas apă
acolo, repetaţi întregul proces până la reuşită, pentru că altfel se pot manifesta simptome
de răceală timp de câteva ore după aceea, ori se pot produce infecţii pornind de la apa
impură rămasă în sinusuri ori în trompele lui Eustachio.

Odată învăţată, metoda poate fi realizată în aproximativ trei minute şi poate fi

introdusă în rutina zilnică a igienei corporale. Majoritatea celor care o practică sunt plăcut
surprinşi de simplitatea acestei tehnici şi de eficienţa ei în menţinerea sănătăţii.

Eventuale dificultăţi

- Apa poate să intre în gât dacă unghiul de înclinare a capului este incorect, dacă respirăm
pe nas în timp ce apa se scurge pe acolo ori dacă nara este înfundată.

- Poate apărea o senzaţie neplăcută în nas dacă apa este prea puţin sărată ori prea caldă,
dacă încă nu ne-am obişnuit cu tehnica ori dacă apa şi cana nu sunt curate.

- Apa poate fi stopată în curgerea ei de blocaje în interiorul nasului, contractarea

involuntară a nasului (trebuie lăsat relaxat), o cantitate de mucus care-l blochează
temporar şi care va dispărea după câteva încercări, apa prea rece care îl poate face să se
închidă, un blocaj permanent care poate fi rezolvat cu ajutorul medicului.

- Pot apărea răni uşoare în interiorul nasului la cei cu tensiunea ridicată ori la cei cu
mucoasa nazală foarte sensibilă. În aceste situaţii practica trebuie întreruptă până la
primirea unor sfaturi de specialitate.

88
 În anumite variante ale tehnicii se poate folosi, în loc de apă cu sare, apă
hipertonică bogată în compuşi ai sulfului, clorului, sodiului, magneziului, bromului sau apă
cu extracte de plante.

Efectele tehnicii JALA-NETI:

îndepărtează din nas tot mucusul plin de impurităţi, aducând o stare de uşurare
imediată;
ajută la drenarea sinusurilor; ca urmare sunt reprogramate mecanismele naturale
de apărare a corpului în caz de febră, alergii, sinuzită şi alte dereglări ale tractului
respirator ca durere de gât, tuse, nas înfundat, inflamaţii ale amigdalelor şi polipi;
este binefăcătoare în cazul astmului şi al bronşitei reducând tendinţa de a respira
pe gură atunci când nasul este înfundat;
are un efect răcoritor şi liniştitor asupra creierului prin reducerea căldurii excesive,
ameliorând durerile de cap şi migrenele. Este benefică în cazuri de epilepsie,
tulburări psiho-emoţionale, isterie, depresie şi, în general, în cazuri de tensiuni
mentale;
NETI este de mare ajutor în problemele asociate cu ochii: ajută la curăţarea
canalelor lacrimare, îmbunătăţeşte vederea, face ochii strălucitori şi frumoşi;
poate ajuta în cazul unor afecţiuni ale urechii, ca de exemplu infecţii ale urechii
mijlocii, urechi înfundate, tinitus (ţiuit în urechi);
NETI îmbunătăţeşte sensibilitatea nervilor olfactivi, ajutând la refacerea simţului
mirosului, de aceasta beneficiind şi simţul gustului şi procesul digestiei;
are efecte subtile asupra glandelor pineală şi pituitară, care controlează sistemul
hormonal, efectul fiind armonizarea comportamentului emoţional;
NETI influenţează centrul secret de forţă AJNA CHAKRA, ajutând astfel la
atingerea unor stări deosebite în meditaţiile yoghine;
ajută la stimularea unei mai bune puteri de vizualizare şi concentrare; duce la o
stare de luminozitate şi claritate a minţii;
NETI este un remediu excelent pentru cei care încearcă să se lase de fumat,
reducând tendinţa de a respira pe gură; de asemenea resensibilizează nasul în
cazul poluării prin ingerare de fum, deprogramând astfel creierul de la dependenţa
fizică şi fiziologică.

Recomandări

1. Apa trebuie să fie întotdeauna călduţă, niciodată rece sau fierbinte.

2. Folosiţi sare neiodată şi fără aditivi.
3. Utilizaţi un recipient special pentru NETI: o cană cu o prelungire sub formă de
pâlnie. În absenţa acestuia poate fi folosită şi o seringă simplă (fără ac !)
4. În anotimpul rece este contraindicat să se iasă afară în aer rece imediat după ce s-
a realizat NETI. Aplecarea în faţă este obligatorie, pentru ca apa rămasă să iasă în
totalitate.
5. Dacă auziţi de recomandări ferme ale unor companii farmaceutice împotriva acestei
tehnici, gândiţi-vă că adevăratul motiv este că în timp ce medicamentele costă bani,
această tehnică simplă este gratuită.

89
SHANK PRAKSHALANA – procedeu de purificare a intestinului gros

In conceptia yogina, una dintre cheile sanatatii se gaseste in intestin.

Organismul fizic se intoxica in mod sistematic si fara intrerupere pe intreaga durata a vietii.
Una dintre cauzele principale ale imbatranirii premature si ale senilitatii este acumularea
de toxine in organism prin autointoxicare. Orice celula in viata produce toxine. Exista insa
o sursa de autointoxicare extrem de periculoasa, fiind alcatuita din otravurile care se
filtreaza prin peretele intestinal pentru a imbacsi intregul organism. Chiar si aceia care nu
sunt constipati, sau cel putin cred ca nu sunt, au totusi o
sursa permanenta de autointoxicare in intestinul gros.
Evacuarea, chiar cotidiana, a intestinului nu
exclude faptul ca mucoasa poate fi acoperita cu o coaja
de sedimente, ele incrustandu-se acolo, putin cate putin,
si nefiind NICIODATA eliminate. Aici, ele provoaca
fermentatii putrede ale caror toxine se imprastie in
intregul organism. Iritatia permanenta a mucoasei
intestinale se afla la originea a numeroase forme de
cancer. Cazurile de cancer ale intestinului bat toate
recordurile in comparatie cu alte organe ale corpului.
Este evident ca majoritatea cazurilor de cancer apar in
locurile cele mai predispuse incrustarii cu sedimente a
mucoasei intestinului gros. Schema intestinului gros,
reprodusa aici este revelatoare in aceasta directie.
Aceasta boala nu este insa singurul rau de temut pentru persoanele cu colonul
acoperit cu o coaja de materii fecale neeliminate.
Bolile direct imputabile autointoxicatiei : ciroza, reumatism, dizenterie, artrita,
nevrita, psihoza, maladiile inimii, boli ale pielii, miros in gura, litiaza, insomnia, sciatica,
anemie. Acestea se datoreaza recircularii toxinelor.
Iata principalele consecinte ale constipatiei, la diverse etaje ale corpului :
o Stomac : pierderea tonusului stomacal, ptoze stomacale, ulcere, cances. De multe
ori constipatia se afla la originea mirosului urat al gurii.
o Colon : hemoruizi, cancer.
o Ficat : congestii hepatice, calculi ai vezicii biliare, intoxicatii de prigine hepatica.
o Apendice : apendicita cronica si acuta;
o Partea inferioara a abdomenului : staze sanguine diverse, infectii cronice ale
organelor genitale feminine (uter, ovare, trompe), deplasarea uterului.
o Rinichi : litiaze, colici, nefrite.
o Sistem nervos : insomnii, depresii, iritabilitate, isterie.
o Sange : anemie, modificari patologice ale compozitiei sanguine (ceea ce
influienteaza TOATE organele si TOATE celulele corpului.
o Piele : eruptii de diferite naturi.
o Picioare : sciatica, staze venoase ce conduc la formarea varicelor.
Veritabila drama a constipatiei, insotita de incrustarea materiilor reziduale, este ca
nu exista organe purificatoare intre mucoasa colonului si circulatia sanguina. Toxinele
patrund direct in sange si se repartizeaza in intregul organism. Daca otravurile rezultate in
colon filtreaza in sange multi ani, asa cum se petrece adeseori la omul modern, se pot
imagina efectele lor profund negative asupra organismului, accelerand procesul de
imbatranire. Permeabilitatea colonului este foarte mare. Din acest motiv, multe
medicamente sunt administrate sub forma de supozitoare, pentru ca astfel ele ajung direct
in sange.
Sedentarismul favorizeaza autointoxicatia. Clismele nu reprezinta o solutie. Ele
produc constipatie, tulbura peristaltismul. Metoda ideala este tehnica de purificare numita
SHANK PRAKSHALANA. Apa (calduta, usor sarata) absorbita pe gura ajunge in stomac
de unde, condusa de miscari simple, parcurge tot intestinul pana la iesire. Exercitiul se
90
continua pana cand apa iese tot asa de curata si de limpede ca la intrare. El nu prezinta
nici un fel de dificultati majore, nu implica nici un pericol si de aceea este recomandat
oricui, cu conditia ca tehnica sa fie corect executata.

Pregatire :
Lasam sa se incalzeasca apa sarata intr-un dozaj de 15-16 grame sare cat mai
naturala (nerafinata) la litru (1 lingura de supa, rasa, cu sare, la 1 litru de apa), ceea ce
reprezinta mai putin decat concentratia serului fiziologic. Este obligatoriu apa sa fie sarata,
caci, daca este pura, va fi absorbita prin osmoza, strabatand mucoasa intestinului si fiind
evacuata pe cale normala ca urina, si nu prin anus cum este de asteptat la aceasta
procedura.
Daca apa ni se pare prea sarata la gust, putem sa-i reducem concentratia pana
cand ni se va parea acceptabila.

Momentul propice :
Momentul cel mai potrivit pentru realizarea acestei tehnici este dimineata, pe
nemancate. Vom tine cont ca tehnica dureaza mai mult de o ora. In acea zi, si nici a doua
zi nu se fac asanas (exercitii de yoga) si nici un fel de efort foarte solicitant.

Mod de executie :
Iata schema desfasurarii complete a acestei tehnici de purificare, in afara de
miscarile necesare pentru a asigura trecerea apei de-a lungul tubului digestiv, care vor fi
descrise mai departe :
1. bem un pahar (250 ml) cu apa sarata calda (temperatura va fi precum a unei supe
calde);
2. imediat dupa aceea se vor executa toate miscarile prescrise;
3. bem apoi inca un pahar de apa calda sarata, care va fi urmat din nou de intreaga serie
de miscari.
Se continua astfel absorbtia astfel absorbtia a cate unui pahar de apa sarata,
urmata de exercitiile indicate.
In timpul efectuarii lui SHANK PRAKSHALANA, datorita grupajului de miscari, apa
parcurge aproape imediat in tubul digestiv, fara a cauza senzatie de greata. Se va
continua alternanta : absorbtie apa calduta sarata - miscarile indicate, pana ce vom bea 6
pahare in total. In acest moment trebuie sa mergem la toaleta. In mod normal, o prima
evacuare se produce instantaneu, fecalele normale inmuiate sunt urmate de scaune si mai
moi, apoi lichide (galbui). Daca aceasta nu se produce imediat, sau cel putin dupa un
interval de 5 minute, vom executa din nou miscarile indicate, fara a mai absorbi apa, apoi
ne reintoarcem la toaleta.
Daca, in mod cu totul exceptional, rezultatul nu se produce, va trebui sa amorsam
evacuarea, eventual printr-o clisma cu ½ litri de apa, cu mijloace obisnuite (irigator).
Odata ce sifonul a fost amorsat, sau de indata ce primele scaune au aparut, restul
urmeaza in mod automat.
Dupa fiecare trecere la toaleta, dupa folosirea hartiei uzuale, se va spala anusul cu
apa calduta, se va sterge si se va unge cu ulei, pentru a preveni o iritatie datorata sarii.
Dupa aceasta prima trecere la toaleta trebuie sa continuam astfel :
Bem din nou un pahar de apa calda sarata
Efectuam toate miscarile si mergem la toaleta, caci de fiecare data va avea loc o
noua evacuare.
Continuam astfel alternanta baut apa calda sarata – exercitii – W.C. pana cand apa
va iesi la fel de curata ca si la intrare ceea ce, dupa gradul de acoperire cu sedimente
incrustate a colonului, corespunde absorbtiei a 10 – 14 pahare de apa sarata, rareori
necesitand mai mult.
Atunci cand suntem satisfacuti de rezultat sau, cu alte cuvinte, de indata ce apa
evacuata va fi indeajuns de curata, dupa cum dorim, putem :

91
 a) Sa nu mai facem nimic – si in aceasta situatie vom mai merge inca de cateva ori la
toaleta in ora care va urma, acesta fiind singurul inconvenient.
b) Sa bem 3 pahare de apa calda nesarata si sa facem VAMANA DHAUTI. Aceasta
dezamorseaza sifonul si goleste complet stomacul.

Cauze ale unui eventual esec :

Dupa ce au fost consumate 4 pahare de apa daca, de exemplu, simtim ca
continutul stomacului nu trece normal in intestin, ceea ce produce o senzatie de
supraincarcare ce poate ajunge pana la greata, aceasta inseamna ca sfincterul piloric
(dintre stomac si duden) nu se deschide cum ar trebui. Odata insa ce sifonul este amorsat
nu mai exista nici un fel de dificultate, si potinua continua linistiti tehnica. Este posibil ca la
unele persoane, un dop de gaze, datorat fermentatiei, sa impiedice amorsarea normala a
sifonului. In acest caz, este suficient sa se apese in mod ferm abdomenul cu mainile,
realizand masajul abdominal (SAHAJ AGNISARA DHAUTI) sau sa se faca lumanarea
(SARVANGASANA) in afara seriei de exercitii indicate.
In situatia cea mai nefavorabila, atunci cand apa nu paraseste deloc stomacul,
avem de ales între 2 solutii :
1. sa facem VAMANA DHAUTI, sau cu alte cuvinte sa golim continutul stomacului,
gadiland la baza limbii cu degetele aratator, mijlociu si inelar, pentru a declansa reflexul
vomitativ;
2. sa nu facem nimic, apa evacuandu-se de la sine, progresiv, sub forma de urina.
Dupa efectuarea acestei tehnici este absolut necesar sa ne odihnim si sa evitam sa
iesim in frig.

Prima masa :
Dupa SHANK PRAKSHALANA trebuie, in mod imperativ sa se respecte
urmatoarele indicatii :
Sa mancam, dar nu mai devreme de o jumatate de ora dupa exercitiu si nu mai
tarziu de o ora. Este categoric interzis sa se lase tubul digestiv gol mai mult
de o ora !
Prima masa va fi alcatuita din : orez alb (nu orez complet sau cu coaja, care ar irita
mucoasa intestinala) fiert in apa, chiar foarte bine fiert, astfel incat boabele sa se
topeasca in gura. El poate fi servit insotit de morcovi bine fierti. La aceasta prima
masa este absolut necesar sa se consume cel putin 40 grame unt. Acesta poate fi
topit chiar deasupra orezului, sau putem sa-l mancam direct dintr-o lingura.
In cazul in care nu avem orez, acesta poate fi inlocuit cu o fiertura de paste
fainoase (macaroane, spaghete) cernute cu branza razuita.

Important !
In nici in caz orezul nu va fi fiert in lapte. Timp de 24 de ore care urmeaza dupa
aceasta tehnica, este absolut interzis sa se consume lapte sau sa se manance iaurt, chefir
(aceasta (aciditatea) este una dintre ratiunile interzicerii iaurtului), fructele si legumele
crude. Painea este permisa numai la a doua masa care urmeaza dupa exercitiu. Toate
branzeturile cu pasta tare sau semitare sunt permise. Astfel, varietatile de svaiter sunt
permise. Sunt absolut interzise branza alba si branzeturile fermentate, cascavalul de
Bries, sau branza Camembert.
Dupa 24 de ore putem reveni la regimul normal specific, evitand orice exces de
carne (in cazul in care nu am renuntat complet la consumul acesteia).

Bauturi :
Apa sarata absorbita va antrena, prin osmoza, o parte din lichidele organismului
catre tubul digestiv. Este deci normal sa simtim o sete accentuata dupa aceasta tehnica.
Este absolut necesar sa nu se consume nici o forma de lichid, nici macar apa curata, pana
dupa prima masa, caci astfel vom continua sa alimentam sifonul si vom merge fara
incetare la toaleta.
92
 Dupa prima masa insa, putem sa bea moderat apa sau infuzii usoare (tei, menta),
apa minerala deloc sau putin gazoasa. Alcoolul este strict interzis in intervalul de 24 de ore
care urmeaza dupa exercitiu.
Daca scaunele nu vor apare decat dupa 24 sau 36 de ore, acest lucru nu trebuie sa
ne surprinda. Ele vor fi acum galben - aurii si inodore, precum acelea ale unui bebelus.
Aceasta tehnica trebuie efectuata de cel putin doua ori pe an, la schimbarea
anotimpurilor. Cei care vor insa sa se purifice foarte bine, o pot realiza o data pe luna.
In cazurile de intoleranta la sare, se poate recurge la o fiertura de praz, morcovi sau
alte legume, chiar bulion.
Persoanele care sufera de constipatie pot sa realizeze SHANK PRAKSHALANA in
fiecare saptamana dar numai cu 6 pahare de apa. In acest caz tehnica se realizeaza intr-o
jumatate de ora. Aceasta este cel mai bun reeducator al intestinului si are avantajul ca nu
slabeste peretii colonului.

Efecte binefacatoare :
Primul efect este de ordin eliminatoriu, prin evacuarea totala a sedimentelor
incrustate in mucoasa intestinului gros.
Practicantii carora o evacuare cotidiana a intestinului le dadea iluzia ca nu au fost si
ca nu sunt constipati, vor constata ca in materiile fecale eliminate sunt coji, samburi, fire
de par, etc., toate acestea fiind incrustate in intestin de luni sau chiar de ani de zile. Prin
SHANK PRAKSHALANA toate aceste murdarii sunt eliminate, iar pericolul de intoxicare
datorat prezentei si absorbtiei permanente a toxinelor este suspendat.
Efectele benefice nu vor apare neaparat imediat, dar ele nu vor intarzia sa se
manifeste dupa 2-3 zile, prin prospetimea mirosului respiratiei, printr-un un somn mai bun,
prin disparitia eruptiilor sau a cosurilor de pe fata sau de pe corp. Toate acestea se
mentin, cu conditia de a alege un regim alimentar hipotoxic, fara exces de carne.
Se constata, de asemenea disparitia rapida a mirosurilor corporale. Transpiratia
devine inodora, putand astfel sa renuntam la deodorante, care stim ca au efecte nocive.
Pielea in general, si mai ales tenul, devine luminoasa, privirea devine stralucitoare si
magnetica. Acest procedeu nu este numai pur eliminatoriu, el fiind in acelasi timp si tonic.
Prin SHANK PRAKSHALANA se stimuleaza profund ficatul, aceasta constatandu-se dupa
culoarea primelor scaune. El actioneaza de asemenea si asupra celorlalte glande anexe
ale tubului digestiv si in special asupra pancreasului. Cazurile usoare de diabet sunt
tratate in spitalele yogine (in India) punandu-l pe pacient sa faca SHANK PRAKSHALANA
la fiecare doua zile timp de doua luni, aceasta realizandu-se in paralel cu un regim
alimentar adecvat, fiind asociata cu tehnici respiratorii (PRANAYAMA) si cu alte metode
yogine. Glandele lui Langerhans, situate in pancreas vor secreta mai multa insulina ca
efect al stimularii generale a pancreasului. Curatirea completa a tubului digestiv
antreneaza o asimilare corecta a hranei si ii va face pe cei slabi sa se implineasca fizic si
cei cu kilograme in plus sa piarda din greutate.
SHANK PRAKSHALANA este foarte eficienta pentru a completa tratamentul
oxiurozei, intregul continut al intestinului fiind evacuat. In aceasta situatie, viermii si ouale
sunt antrenati afara.

Contraindicatii :
In general, SHANK PRAKSHALANA nu trebuie sa fie realizata in cazuri de boli
cardiace grave, boli digestive acute, boli renale cronice si in perioada de sarcina (la femei)
in ultimele doua trimestre.
In mod particular, persoanele suferinde de ulcer gastric in forma grava trebuie sa se
abtina si sa astepte vindecarea inainte de a practica. Persoanele suferinde de afectiuni
acute ale tubului digestiv : dizenterie, diaree, colita acuta, apendicita acuta sau afectiuni
grave ca tuberculoza intestinala sau cancer, trebuie sa nu practice. Cazurile de colita
cronica pot fi totusi ameliorate executand SHANK PRAKSHALANA, in afara perioadelor de
criza.

93
 Aceste contraindicatii nu sunt totusi absolute. In India, in spitalele yoghine, se
intalnesc cazuri de dizenterie vindecate complet prin SHANK PRAKSHALANA, chiar si
atunci cand bolnavii fusesera tratati luni de zile prin metode clasice fara a se vindeca.

Grupajul de miscari necesare in SHANK PRAKSHALANA

Introducere :
Pentru a conduce apa prin tubul digestiv pana la iesire, este suficient sa se execute
urmatoarele miscari : fiecare trebuie sa fie repetata de 4 ori pe fiecare parte in mod
alternativ, intr-un ritm suficient de rapid. Seria completa nu ia mai mult de 2 minute si
jumatate.
Miscarile nr. 1, 3 si 4 se pornesc spre stanga, iar miscarea nr. 2 este singura care
va fi pornita spre dreapta.

Prima miscare :

Pozitia de pornire in picioare, talpile departate la

aproximativ 30 cm, degetele de la maini inlantuite, cu
palmele orientate in sus. Ne vom indrepta spatele bine, si
vom respira normal, de voie.
Fara a face sa se rasuceasca bustul ne inclinam mai
intai spre stanga, apoi fara sa ne oprim in pozitia finala,
revenim pentru a ne inclina pe cealalta parte (dreapta). Se
va repeta de 4 ori aceasta miscare dubla, facand deci 8
inclinari alternative la stanga si la dreapta. Aceste miscari
deschid pilorul si la fiecare inclinare, o parte din apa
paraseste stomacul trecand in duoden si intestinul subtire.

A doua miscare :

Aceasta miscare face ca apa sa inainteze

prin intestinul subtire. Pozitia de pornire este
aceeasi : in picioare cu talpile departate. Intindem
bratul drept la orizontala si vom indoi bratul stang
pana cand aratatorul si degetul mare ating clavicula
dreapta.
Vom efectua apoi o rotatie a trunchiului spre
dreapta, indreptand bratul intins catre spate, cat mai
departe cu putinta. Vom privi varful degetelor de la
mana dreapta. Nu ne oprim la sfarsitul cursei ci
revenim imediat la pozitia de plecare. Executam
apoi miscarea si in cealalta parte. Aceasta dubla
miscare va fi repetata de 4 ori : se vor face deci 8
miscari de rotatie a trunchiului spre dreapta si spre stanga.

A treia miscare :
Apa continua sa inainteze in intestinul subtire si va patrunde in intestinul gros
datorita acestei miscari. Se va efectua o varianta a cobrei (BHUJANGASANA) in care
numai degetele de la picioare si palmele ating solul (ca la flotari in pozitia de plecare).
Bratele intinse.
Foarte important ! Picioarele sunt departate la circa 60 cm.
94
 Cand pozitia este
luata, vom face sa
pivoteze capul, umerii si
trunchiul pana ce ajungem
sa privim calcaiul opus
(deci daca incepem rotatia
spre dreapta, se va privi
calcaiul stang).

In continuare nu ramanem nemiscati, ci revenim la pozitia de plecare se reincepem

pe cealalta parte.
Se va repeta de 4 ori aceasta dubla miscare. In total vor fi 8 rotatii.

A patra miscare :
Apa ajunsa la extremitatea intestinului subtire si inceputul intestinului gros va fi
condusa prin colon datorita celei de-a patra miscari, cea mai complicata din serie, cu toate
ca este accesibila oricui, cu exceptia persoanelor cu afectiuni ale articulatiei genunchiului
sau meniscului. Aceste persoane vor recurge la varianta de inlocuire a acestei miscari.
Pozitia de pornire : pe vine,
picioarele departate la 30 cm, calcaiele
fiind orientate catre exteriorul pulpelor si
nu sub fese. Mainile sunt asezate pe
genunchi, care la randul lor sunt
departati la aproximativ 50 cm. Vom roti
trunchiul si vom aseza genunchiul stang
la sol in fata piciorului opus. Palmele
imping pulpa dreapta catre partea stanga
si pulpa stanga catre partea dreapta,
astfel incat sa comprime jumatatea
dreapta a abdomenului pentru a apasa colonul.
Vom privi cat mai mult in spate, rasucind capul spre dreapta, pentru a se accentua
torsiunea trunchiului si pentru a mari presiunea asupra abdomenului.
Apoi se realizeaza din nou miscarea completa in sens opus, asezand de data
aceasta genunchiul drept la sol si rotind trunchiul catre stanga.
In acest fel, pulpele vor comprima alternativ cele doua jumatati ale abdomenului.
Aici este absolut necesar sa se inceapa prin punerea genunchiului stang la sol,
pentru a se comprima mai intai partea dreapta a abdomenului, apasandu-se astfel mai
ales colonul ascendent (prima parte a intestinului gros).
Aceasta dubla miscare se va executa de 4 ori (deci 8 torsiuni).
În caz ca nu se va putea executa cea de-a patra miscare, se va recurge la varianta
de inlocuire.

Varianta de inlocuire :

Pozitia de plecare : asezat la sol, picioarele

intinse, trunchiul ridicat, sprijin pe bratele intinse. Se
indoaie piciorul drept si se trece peste stangul,
punandu-se in acelasi timp palma dreapta pe talpa
piciorului si se rasuceste trunchiul mult spre stanga,
privind inapoi. Se revine imediat si se executa miscarea
alterna. Se fac 4 torsionari pe fiecare parte.

95
SINTEZA : Rezumatul procedeului complet

1) Bem un pahar cu apa (250 ml) calda sarata, in concentratie de 1 lingura de sare la
1 litru de apa.
2) Efectuam ciclul complet de miscari.
3) Bem un al doilea pahar, urmat de toate exercitiile.
4) Procedam la fel in continuare, pana la ingurgitarea completa, gradata, a 6 pahare
de apa calda sarata.
5) Mergem la toaleta si asteptam sa se produca o prima evacuare. Daca aceasta nu
se produce intr-un interval de 5-7 minute, refacem mai amplu, mai dinamic tot ciclul
de exercitii, fara a mai bea apa sarata. Daca rezultatul se lasa inca asteptat,
executam suplimentar SAHAJ AGNISARA DHAUTI (automasajul abdominal) si
SARVANGASANA (Postura lumanarii). Daca nici in acest caz nu se produce
evacuarea, o clisma usoara va declansa peristaltismul intestinal si va amorsa
sifonul.
6) Bem inca un pahar cu apa, executam exercitiile, mergem la toaleta.
7) Urmam astfel alternanta : absorbtie apa – exercitii – toaleta, pana cand rezultatul ne
satisface. Curatirea se continua pana cand apa iese la fel de curata intocmai ca la
intrare.
8) Pentru a incheia – facultativ – evacuam toata cantitatea de apa continuta in stomac
realizand VAMANA DHAUTI, dupa ce am baut mai intai doua pahare cu apa calda,
nesarata. VAMAHA DHAUTI goleste stomacul, decongestioneaza ficatul, vezica
biliara si splina si totodata dezamorseaza sifonul. Daca nu facem VAMANA
DHAUTI ne putem astepta sa mai mergem la toaleta inca de cateva ori in ora
urmatoare.
9) Asteptam cel putin o jumatate de ora inainte de prima masa, dar in orice caz nu
lasam sa treaca mai mult de o ora dupa ce am terminat tehnica de curatire, inainte
de a realimenta tubul digestiv.
10) Trebuie sa rezistam ferm senzatiei de sete, cel putin pana dupa prima masa, caci,
in caz contrar, vom continua sa mergem la toaleta fara oprire.

96
REŢETE CU ALIMENTE
Tratament de purificare cu dovleac în cazul insuficienţei cardiace cu edeme
500 g miez de dovleac, fără seminţe, se taie în bucăţele şi se fierbe într-un vas emailat cu
apă cât cuprinde. Când s-a înmuiat dovleacul, scurgem lichidul şi îl păstrăm. Dovleacul
fiert se freacă într-un alt vas cu o lingură de lemn până se face o pastă fină, peste care se
pune apa în care a fiert. Se freacă şi se amestecă până la completa omogenizare. Băutura
rezultată se consumă în două reprize, dimineaţa şi seara. Cura durează 30 de zile.
Tratamentul cu dovleac fiert sau suc de dovleac este recomandat şi la constipaţia cronică.

Cura cu must, recomandată persoanelor care suferă de hipertensiune arterială

Se începe cu 0,5 l must zilnic, în trei reprize, cu o oră înainte de mesele principale, apoi
cantitatea creşte progresiv cu 100 ml/zi până se ajunge la 2 l (după circa două săptămâni),
cantitate care se menţine 2-3 zile, fără a se mai consuma şi altceva. După acest nivel
maxim, se revine la cantitatea iniţială. Cura este importantă şi pentru efectul ei diuretic,
depurativ şi antisclerotic. Pe timpul acestei cure se va urma şi un tratament profilactic
(evitarea solicitărilor nervoase, a alcoolului, tutunului, consumului excesiv de sare etc.),
precum şi o dietă vegetariană.

Reţete cu suc de ridiche neagră cu miere şi suc de varză albă cu miere, pentru
combaterea bronşitei cronice
Ridichile se spală şi se curăţă de coajă (1-2 kg), se dau pe răzătoare şi se trec prin maşina
de tocat. Într-un vas emailat se amestecă ridichile cu mierea (de preferat de culoare
închisă, de pădure). Amestecul se ţine la frigider şi se consumă 1-2 linguriţe pentru copii şi
1-2 linguri pentru adulţi, de trei ori pe zi. Se foloseşte până dispare tusea şi răguşeala.
La sucul din varză se foloseşte numai varza proaspătă, care se curăţă de impurităţi şi de
foile exterioare, se spală şi se scurge de apă. Se taie mărunt cu cuţitul şi se trece de două
ori prin maşina de tocat, după care se strecoară. Se îndulceşte cu miere după gust şi se
poate păstra la frigider, dar nu mai mult de 24 de ore. Se ia câte o lingură de 5-6 ori pe zi
şi se consumă până la vindecarea bronşitei. Este un foarte bun emolient, înlesnind
expectoraţia.

PLANTELE DEPURATIVE ŞI AMARE

O treaptă obligatorie pentru întărirea sistemului imunitar

În medicina naturistă se ştie că starea de sănătate a trupului şi a sufletului se bazează
într-o foarte mare măsură pe echilibrul între două procese fundamentale ale fiinţei noastre:
asimilarea şi eliminarea. Cel mai adesea, boala şi suferinţa apar atunci când, într-o formă
sau alta, asimilăm mai multe toxine decât putem elimina. Dacă, de pildă, trăim într-o
aglomeraţie urbană şi inspirăm zilnic noxele a sute şi mii de ţevi de eşapament, bem o apă
de calitate îndoielnică şi ne hrănim cu alimente „presărate” cu tot felul de aditivi chimici, la
un moment dat organismul nostru va fi împovărat de substanţe nocive. Această
împovărare va duce la o scădere a capacităţii naturale de apărare, iar de aici până la
boală nu mai este decât un singur pas. În plan psihologic, lucrurile stau exact la fel:
neliniştile, conflictele, supărările şi alte emoţii negative mai mici sau mai mari se adună, iar
sufletul, nemaiputând să le primenească, intră în criză. Forma de manifestare poate fi o
iritabilitate pasageră, o insomnie sau mai rău, o depresie, însă fenomenul este acelaşi: o
încărcare a fiinţei cu toxine (de data această psihice), care duce la îmbolnăvire. Ce este
de făcut? Este limpede că nu putem pleca de la îndatoririle noastre pentru a ne izola pe un
vârf de munte, unde apa şi aerul sunt limpezi şi curate, unde stresul vieţii de zi cu zi nu ne
mai atinge. Soluţia cea mai eficace este să ne despovărăm cât mai repede de toate
impurităţile şi zaţurile adunate, fiinţa noastră regăsindu-şi apoi în mod spontan echilibrul.
Atât pentru eliminarea toxinelor fizice, cât şi a celor psihice, medicina naturistă ne pune la
îndemână mijloace de purificare cât se poate de eficiente. Aplicarea lor este extrem de
importantă. După cum am spus, nu o dată, întărirea imunităţii (o fază ulterioară purificării)
97
nu se poate face decât pe un organism spălat de zguri şi de toxine. Ca să poată lupta,
celulele de apărare - o adevărată armată pusă la dispoziţia noastră - au nevoie de drum
curat.

PLANTELE DEPURATIVE

Rolul lor este să facă o „curăţenie generală” a organismului, determinând intensificarea

eliminării reziduurilor pe toate căile principale: transpiraţie, urină şi fecale. Purificarea
determinată de ele este atât de intensă, încât la persoanele foarte intoxicate pot apărea
într-o primă fază fenomene derutante şi nu întotdeauna foarte plăcute, cum ar fi:
transpiraţia abundentă şi cu un miros mai neplăcut ca de obicei (după care se reduce
cantitativ şi devine inodoră), urinarea frecventă, mici erupţii tegumentare (care se vindecă
extrem de rapid, fiind vorba de o reacţie de vindecare). În flora noastră sunt mai bine de
30 de plante depurative, unele mai intense ca acţiune, altele mai blânde. Dintre acestea,
am selectat câteva cu efecte puternice, dar în acelaşi timp neagresive şi pe care le puteţi
găsi cu uşurinţă în magazine:

Iarba de trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor) - am pus-o pe primul loc fiindcă are cele mai
complete efecte. Rezultate deosebite se obţin în cazul persoanelor foarte sensibile la
bolile sezonului rece (în special la guturai şi bronşită), precum şi în cazul celor care deja
suferă de afecţiuni cronicizate cum ar fi bronşita, astmul, reumatismul etc. Recomandăm
administrarea acestei plante sub formă de ceai preparat astfel: se pun într-un vas de
porţelan sau sticlă 2-3 linguri de iarbă de trei-fraţi-pătaţi mărunţită, într-o jumătate de litru
de apă de izvor sau plată. Planta se lasă să se macereze la temperatura camerei, de
seara până dimineaţa, când se filtrează. Maceratul se pune deoparte, iar planta rămasă se
va opări vreme de jumătate de oră cu o jumătate de litru de apă clocotită, după care se
lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se combină maceratul cu extractul obţinut prin
opărire, iar preparatul va fi băut pe parcursul unei zile.

Boabele de ienupăr (Juniperus communis) - sunt un remediu foarte eficient mai ales
pentru persoanele care au tendinţa de a acumula foarte multă apă în ţesuturi, care au
probleme cu rinichii şi căile urinare. Se ia sub formă de tinctură: o linguriţă de tinctură de
ienupăr se bea diluată în jumătate de pahar de apă, de trei ori pe zi. Tinctura se prepară
prin punerea într-un borcan cu apă a 15 linguriţe de boabe de ienupăr măcinate cu râşniţa
electrică de cafea, după care se adaugă un pahar de alcool alimentar de 70°; se închide
ermetic borcanul şi se lasă la macerat vreme de 10 zile, după care se filtrează prin tifon,
preparatul obţinut păstrându-se în sticluţe închise la culoare. (Preparatul se găseşte şi în
farmacii.)

Fructele de soc (Sanbucus nigra) - le-am lăsat în mod intenţionat ultimele, pentru că sunt
probabil cele mai puternice şi mai complexe depurative din flora noastră medicinală. Se
foloseşte tinctura obţinută din fructe proaspete, tinctură pe care în prezent o găsiţi în mai
toate magazinele naturiste de la noi. Care sunt efectele acestei tincturi? În primul rând, ea
deblochează tranzitul intestinal, fiind de un imens ajutor pe termen lung persoanelor
constipate sau cu o eliminare leneşă. Apoi, tinctura de fructe de soc mobilizează toxinele
din organism şi intensifică eliminarea lichidelor din corp prin diureză şi prin transpiraţie. Cel
mai spectaculos efect al acestui remediu este reglarea rapidă a greutăţii corporale, ducând
în mod reflex la mult dorita pierdere a kilogramelor în plus. Mai ales la debutul sezonului
rece, perioadă în care kilogramele se depun cu uşurinţă, este extrem de benefică această
uşurare a organismului de surplusurile de greutate. Aceasta pentru că este ştiut că
persoanele supraponderale, la fel ca şi cele extrem de slabe, au problemele de imunitate
cele mai mari şi sunt cele mai vulnerabile la bolile sezonului rece. Se administrează 1-2
linguri de tinctură de fructe de soc pe zi, dimineaţa pe nemâncate. Pentru persoanele cu
probleme ceva mai serioase de greutate se recomandă o schemă de tratament mai
complexă: în prima zi se ia o linguriţă, la ora 18; a două zi se iau două linguriţe la aceeaşi
98
oră ş.a.m.d., până în ziua a şaptea, când se ajunge la 7 linguriţe luate odată. Se menţine
această doză vreme de 30 de zile. Dozele progresive se iau pentru a nu crea un şoc
tranzitului intestinal, care va fi foarte mult accelerat, la fel ca şi diureza şi procesele de
eliminare pe ansamblu.

Cât timp durează o cură

Durata tratamentului de dezintoxicare cu aceste plante este determinată în primul rând de
gravitatea problemelor cu care ne confruntăm. Pentru o persoană sănătoasă, cu un regim
de viaţă moderat şi fără vicii majore, două săptămâni de tratament cu una din plantele de
mai sus sunt suficiente pentru asigurarea unei bune imunităţi pe perioada sezonului rece.
Persoanele foarte sensibile la răceli, care au eventual afecţiuni respiratorii, nu numai
cronicizate, ar fi bine să facă minimum o lună de tratament cu una din aceste plante
depurative, cura putând fi prelungită atât cât simt nevoia.

Care sunt efectele curei

În primul rând, această cură ne face să ne simţim mai uşori, ne conferă în timp un anumit
gen de prospeţime, reflectată printr-o capacitate de muncă sporită, un somn mai odihnitor,
o piele mai curată şi mai strălucitoare, o rezistenţă fizică şi psihică mai bună. Apoi,
remediile de stimulare imunitară „prind” mult mai rapid după ce am urmat acest tratament.
În funcţie de planta aleasă pentru cură, din cele trei descrise mai sus, vom sesiza şi nişte
efecte specifice, după cum urmează:
Cura cu trei-fraţi-pătaţi ajută în special la eliminarea bolilor respiratorii cronice (mai
ales bronşita şi astmul), precum şi a bolilor alergice de tot felul;
Cura cu tinctură de ienupăr măreşte foarte mult imunitatea la nivelul rinichilor şi a
vezicii, ceea ce duce la eliminarea promptă a cistitelor, nefritelor, a anumitor forme
de uretrită;
Cura cu tinctură de fructe de soc elimină constipaţia şi ajută la o scădere rapidă în
greutate (mai ales în varianta ceva mai complexă şi îndelungată, prezentată mai
sus).

PLANTELE AMARE

Ocupă un loc cu totul aparte, fiind considerate adevăraţi catalizatori ai organismului. Mai
sunt denumite şi tonice amare, pentru că majoritatea proceselor din corp sunt stimulate ca
sub efectul unui tonic. De obicei, se suprapune cura cu plante depurative cu cea cu plante
amare (vom vedea la modul de administrare în ce fel), aşa încât efectele de dezintoxicare
să fie cât mai puternice, într-un timp cât mai scurt. Apoi, plantele şi remediile amare pot fi
luate şi în afara regimurilor de dezintoxicare, mai ales atunci când există probleme cu
ficatul, cu bila sau cu constipaţia, pentru a stabiliza efectele curelor de purificare. Iată în
continuare câteva plante amare cu efect extrem de puternic:

Pelinul (Artemisia absinthum) - este un stimulent general extraordinar, indicat în curele de

purificare mai ales persoanelor cu un trai sedentar, care prezintă o anumită lentoare a
proceselor de digestie ori se confruntă frecvent cu stări de astenie. Pentru că este destul
de greu de suportat altfel (din cauza gustului extrem de amar), se recomandă să fie
administrat sub forma de tinctură, care se prepară întocmai ca cea de ienupăr, descrisă
mai sus. Se iau 3 linguriţe de tinctură pe zi, diluate în puţină apă, de regulă câte una
înainte de masă. O cură cu tinctură de pelin durează maximum două săptămâni, urmată
de o pauză de 10 zile, după care tratamentul se poate relua. Dacă nu se respectă timpul
de pauză, pelinul poate da un gen de dependenţă nedorită.

Rostopasca (Chelidonium majus) - este o plantă destul de toxică, dar cu efecte asupra
ficatului şi bilei extraordinar de puternice, fiind un drenor şi regenerator neîntrecut. Se ia
sub forma de pulbere, obţinută prin măcinare cu râşniţa electrică de cafea - un vârf de cuţit
(aproximativ 0,25 grame) de trei ori pe zi, pe stomacul gol.
99
Bitterul suedez - este un remediu pe care îl găsiţi în orice magazin naturist şi care are la
bază plante amare. De altfel, una din denumirile sale este aceea de tonic amar suedez. Se
administrează câte o jumătate de lingură - o lingură, înainte de fiecare masă, puse în apă
sau ceai.

Cum şi cât timp se administrează plantele amare?

De regulă, depurativele se iau primele, cu minimum jumătate de oră înainte de a mânca,
în timp ce plantele amare se iau cu 10-15 minute înainte de masă. Pentru ca efectul
plantelor amare să fie complet, ele se iau încă o săptămână după ce tratamentul cu
depurative s-a încheiat. Mai mult, în cazul în care există anumite perturbări hepatice sau
digestive, tratamentul cu tonice amare va fi continuat pe perioade lungi de timp (de ordinul
lunilor), în caz contrar, acumulările de toxine reapărând într-un timp foarte scurt şi anulând
practic eforturile făcute în cadrul tratamentului de dezintoxicare.

Care sunt efectele plantelor amare?

Fiind o completare adusă tratamentului cu depurative, plantele amare contribuie la
obţinerea efectelor de stimulare şi reglare imunitară despre care am vorbit ceva mai sus.
În plus, ele sunt un ajutor foarte preţios pentru câteva categorii de persoane. Pelinul este
un remediu forte pentru compensarea efectelor sedentarismului şi pentru combaterea
atoniei digestive. Rostopasca este în mod special recomandată persoanelor care suferă
de dischinezie biliară (fiere leneşă), pentru cele care au avut sau au hepatită (inclusiv
formele virale grave), care au suferit intoxicaţii majore, cu repercusiuni negative asupra
ficatului. În fine, bitterul suedez are un spectru mult mai larg de aplicaţii (datorită
compoziţiei sale foarte complexe), dar ne vom opri acum doar asupra acţiunii sale de
stimulare a digestiei, motiv pentru care este recomandat în special celor cu gastrită
hipoacidă sau celor care se confruntă cu indigestii frecvente.

Cui îi sunt contraindicate plantele amare?

Plantele amare nu vor fi folosite de către persoanele extrem de slăbite, care sunt într-o
perioadă în care se confruntă cu surmenajul fizic sau psihic. În mod special, pelinul nu va
fi folosit de femeile aflate în perioada de graviditate şi de către persoanele care suferă de
gastrită hiperacidă în fază acută.

CÂTEVA REPERE DE ALIMENTAŢIE ÎN TIMPUL CUREI DE PURIFICARE

În mod firesc, pe lângă administrarea unor plante menite să ajute la eliminarea rapidă a
substanţelor nocive din organism, este necesar ca regimul alimentar să sprijine şi să
stabilizeze acest proces benefic. În acest context, ar fi extrem de potrivit ca măcar pe
perioada curei de dezintoxicare să urmaţi un regim vegetarian sau măcar lacto-vegetarian
pentru a susţine dezintoxicarea. De asemenea, ar fi util să consumaţi câteva din
alimentele-medicament recomandate în continuare:

Sucul proaspăt de mere şi sucul de morcovi - sunt foarte hrănitoare, compensează o

parte din deficitul de vitamine şi minerale care poate apărea pe moment în cursul curelor
de dezintoxicare. Sucul de morcov este recomandat în mod special persoanelor cu
predispoziţie spre gastrită, inflamaţii ale colonului, în timp ce cel de mere este recomandat
persoanelor în vârstă sau mai slăbite, pentru plusul de energie pe care îl aduce.

Fulgii de cereale (grâu, orz, ovăz) - prin conţinutul lor de fibre vegetale sunt un ajutor
foarte bun pentru curăţarea tubului digestiv. Mai mult, anumite minerale din compoziţia lor
vin să compenseze pierderea masivă de minerale şi oligoelemente care apare pe moment,
atunci când sunt folosite plantele depurative puternice.

100
Pâinea integrală - este folosită din aceleaşi raţiuni ca şi fulgii de cereale, adică în special
pentru conţinutul de fibre alimentare, care absorb şi ulterior elimină materiile reziduale din
tubul digestiv.

Uleiul de măsline presat la rece - are un efect uşor laxativ, curăţă vasele de sânge şi
reglează nivelul colesterolului.

Varza crudă - se consumă sub forma de salată. Enzimele din compoziţia sa catalizează
anumite procese de dezintoxicare. Este cunoscută şi ca un bun purificator al sângelui şi un
protector al stomacului.

Miezul de nucă, seminţele de dovleac şi floarea-soarelui - sunt nişte surse de energie

formidabile, de care avem din plin nevoie, atunci când corpul trebuie să facă faţă rigorilor
unui proces de detoxifiere.

ZERUL, BORŞUL şi MOAREA DE VARZĂ

Cum se transformă bucătăria în laborator de cercetare ştiinţifică
Printre amintirile cele mai parfumate din anii copilăriei se numără zilele în care bunica
prepara brânza, borşul şi murăturile. Aşezat tăcut şi cuminte pe laviţa din bucătărie,
priveam uimit arsenalul ei de ulcele, pâlnii şi coveţi de lemn, pe care le manevra ca un
adevărat alchimist. La scurtă vreme, spaţiul încăperii se umplea de arome acrişoare şi
aspre, dominate de mireasma tare a mărarului. Opărirea pânzei în care se făcea brânza,
tăierea ramurii de vişin care se punea în borş sau adăugarea verdeţurilor din grădină în
murături mi se păreau mai mult decât o treabă a bucătăriei, un adevărat ritual. Iar când
bunica îmi dădea să gust din minunile ei, spunându-mi că o să mă fac mare, sănătos şi
frumos, mă şi vedeam călărind caii lui Făt-Frumos.
Iată, mai ştiinţific, “farmacia” verzei murate, a zerului şi a borşului românesc.

ZERUL

Pentru cine nu ştie, zerul este zeama aceea acră, gălbuie şi uşor tulbure, care rămâne
după ce caşul proaspăt e pus la scurs. Zerul cel mai bun şi care se foloseşte în terapie
este cel nefiert. Din bătrâni se ştie că zerul întăreşte plămânii, dă vigoare trupului şi alungă
bolile, aşa că rareori era aruncat, fiind folosit atât ca supliment pentru hrana oamenilor, cât
şi a animalelor. La foarte multe popoare europene, cu tradiţii în păstorit, există această
credinţă despre virtuţile tămăduitoare ale zerului, credinţă dată uitării, odată cu instaurarea
epocii medicamentelor de sinteză. Şi iată că un cercetător canadian, dr. T.J. Ellison,
creează o adevărată revoluţie în lumea producătorilor de suplimente nutriţionale prin
descoperirea unor proteine cu efecte excepţionale asupra organismului: proteinele din zer.
Extractul proteic din zer scade colesterolul, stimulează producţia de celule imunitare de tip
T, stopează evoluţia sau chiar ajută la remisia tumorilor, favorizează creşterea masei
musculare în detrimentul ţesutului adipos, reglează greutatea. Din „91, când au fost
publicate primele studii şi până acum, tot mai multe colective de cercetare din lume s-au
concentrat asupra efectelor miraculoase ale zerului şi ale extractului proteic de zer. Ce
este extractul proteic din zer? Este foarte asemănător cu ceva obţinut de sute de ani de
către ciobanii noştri, urda - o brânză extrem de bogată în proteine şi practic, fără grăsimi,
care se mai prepară doar pe teritoriul României şi în Corsica. Ei bine, o urdă obţinută la
rece (procedeul culinar este la cald) şi apoi deshidratată, pentru a putea fi conservată,
este acum preparată de către mari firme de suplimente nutriţionale şi prezentată ca
remediu de ultimă oră. Un remediu pe care însă medicina populară românească îl
cunoaşte din timpuri imemoriale şi pe care ştiinţa nu face decât să-l reconfirme. La ce este
bun zerul vom vedea în continuare:

101
Valori ridicate ale colesterolului - două-trei pahare de zer consumate zilnic reduc
valoarea colesterolului din sânge, scad procentul de colesterol din ficat şi protejează
sistemul cardio-vascular.

Infecţii bacteriene - jumătate de litru de zer consumat zilnic creşte capacitatea de

apărare a organismului şi distruge direct bacteriile.

Imunitate slăbită, sensibilitate la infecţii respiratorii - consumul zilnic de urdă, 100 de

grame minimum, creşte în timp capacitatea naturală de apărare a organismului, care
devine mult mai rezistent la infecţiile virale şi bacteriene.

Boli tumorale (maligne şi benigne) - în mai multe cazuri de cancer (de sân cu
metastaze, cancer de pancreas şi cancer de ficat), pacienţilor li s-a administrat o cantitate
zilnică de 30 de grame de concentrat de proteine din zer (echivalentul a un litru - un litru şi
jumătate de zer), timp de 6 luni. În total au fost 7 pacienţi, dintre care 2 au avut regresii ale
tumorilor, normalizarea hemoglobinei şi a numărului de limfocite. La alţi doi pacienţi
tumorile nu au regresat, dar procesul lor de dezvoltare a fost stopat. La ceilalţi trei boala a
progresat într-un ritm mai lent.

Adjuvant în infecţia cu HIV - într-un studiu cu durata de două săptămâni, realizat de

către cercetătorii germani, 30 de bolnavi seropozitivi cu HIV (5 femei şi 25 de bărbaţi) au
luat echivalentul a un litru şi jumătate de zer sub forma unui concentrat de proteine,
administrat de trei ori pe zi. Rezultatul: nivelul de producere a celulelor imunitare, care
sunt distruse la cei atinşi de această boală cumplită, a crescut cu 32%, un rezultat
neegalat de nici un alt medicament natural sau de sinteză.

Anemie - un tratament de o lună, în care se bea câte o jumătate de litru de zer pe zi,
elimină această afecţiune.

Guta - zerul are pe termen lung efect drenor şi depurativ, fiind de un real folos pentru
tratarea acestei afecţiuni. Se fac cure de 2-3 luni, în care se beau 3 căni de zer pe zi, cu
30 de minute înainte de masă.

Două utilizări externe ale zerului

Eczeme - se pun comprese cu zer pe zonele afectate, se lasă vreme de 60 de minute,

după care se îndepărtează şi se lasă zona tratată să se usuce. Tratamentul se repetă
zilnic, vreme de două săptămâni.

Degerături - zonele afectate se învelesc în tifon înmuiat abundent în zer. Se lasă astfel
învelite vreme de o oră, după care se spală cu apă. Se face zilnic această aplicaţie, până
la vindecare.

BORŞUL

Ingredientul de bază al borşului sunt binecunoscutele tărâţe de grâu. Ei bine, tărâţele de

grâu fermentate în apă dau naştere acelui lichid gălbui, cu gust acru şi efecte terapeutice
deosebite: borşul. Puţin cunoscut în ţările occidentale, la români (ruşii sunt şi ei maeştri ai
terapiei cu borş) există o sumedenie de tradiţii legate de virtuţile purificatoare şi
energizante ale acestei licori, considerată în multe zone ale ţării drept magică. În
Bucovina, de pildă, înainte de intrarea în post şi înainte de mesele de sărbători, toate
vasele şi tacâmurile erau clătite în borş şi apoi erau binecuvântate cu semnul crucii, ca să
fie “spălate toate relele”. În Oltenia, se spunea că borşul cel mai bun este cel făcut de
oamenii iuţi şi harnici. În Moldova, borşul era remediu pentru copiii deocheaţi, care nu
mâncau şi plângeau des, dar şi pentru oamenii “leneşi la mâncare şi la muncă”. În fine,
102
faima cea mai mare şi-a câştigat-o borşul prin aceea că are capacitatea, încă neexplicată
de ştiinţă, că trezeşte omul din beţie. Mai mult, el înlătură mai toate simptomele intoxicaţiei
cu alcool (ale mahmurelii), fiind un remediu fără egal în această direcţie. Fie şi numai din
cele spuse până acum şi deja ne dăm seama că merită să avem la îndemână acest
“remediu” de sărbători şi chiar şi după aceea. Dar să vedem cum acţionează borşul ca
medicament.

Boli respiratorii cronice: bronşită, astm, sinuzită - două căni de borş băute zilnic ajută la
vindecarea acestor boli şi mai ales, preîntâmpină agravările şi recidivele. Se fac cure de
câte trei săptămâni cu borş, care se bea de obicei cu un sfert de oră înainte de masă.

Adjuvant în tuberculoză - se bea în fiecare zi o jumătate de litru de borş, pe stomacul

gol, înainte de mesele principale. Se pare că anumite substanţe active din borş blochează
dezvoltarea bacililor care provoacă această maladie.

Alcoolism - pentru trezirea din beţie se beau 1-2 litri de borş dintr-o dată. De asemenea,
se bea minimum 1 litru din această licoare a doua zi, pentru a combate simptomele
mahmurelii, cum ar fi ameţeala, durerea de cap, tremurăturile membrelor, senzaţia de
vomă. Se spune că cei care beau zilnic borş mult, nu mai simt nevoia să bea alcool.

Indigestie, vomă - se bea zilnic înainte de masă o jumătate de pahar - un pahar de borş.
Acest tratament este contraindicat în dispepsia acidă.

Oboseală cronică - se bea un sfert - o jumătate de litru de borş dintr-o dată pentru
revigorarea rapidă a organismului şi a sistemului nervos.

MOAREA DE VARZĂ
Moarea nu este altceva decât zeama rezultată prin scurgerea verzei murate. Este un
extract 100% natural din varză, îmbogăţit cu fermenţi şi enzime, cu principii active de la
plantele aromatice puse în murături şi sare. Din păcate, moarea de varză a fost destul de
puţin studiată de către ştiinţă, deşi cu siguranţă va veni vremea când şi ea va declanşa o
mică revoluţie în lumea medicamentelor naturale. Până atunci, vă prezentăm câteva din
recomandările medicinii populare româneşti, referitoare la acest remediu, nu foarte grozav
ca miros, dar extrem de sănătos:

Constipaţie - 3-4 pahare de moare de varză stimulează digestia, deblochează eliminarea

şi ajută la dezintoxicarea traiectului digestiv. Acesta este şi motivul pentru care, în multe
sate româneşti, în timpul meselor tradiţionale de Crăciun şi de Anul Nou se serveşte
moare de varză din belşug, înainte de felurile de mâncare mai grele, precum şi la sfârşitul
ospeţelor.

Sensibilitate la frig - prin conţinutul său de vitamine, moarea de varză stimulează

circulaţia sângelui şi implicit, favorizează încălzirea corpului, inclusiv a extremităţilor
(mâini, picioare). Se consumă zilnic 1-2 pahare de moare de varză.

Hipotensiune - moarea se foloseşte în medicina tradiţională românească pentru cei “slabi

la inimă”. Se bea dimineaţa, la prânz şi seara câte un pahar de moare de varză, mai ales
în timpul sezonului rece.

Digestie dificilă, inapetenţă - moarea de varză este un stimulent digestiv puternic şi mai
ales rapid. Se bea înainte de masă o jumătate de pahar de moare de varză, apoi în timpul
mesei, se mai poate lua câte o înghiţitură din acest stimulent digestiv, ori de câte ori
simţim nevoia.

103
Afecţiuni febrile - se bea câte un pahar de moare de varză pe stomacul gol de 3-4 ori pe
zi. Moarea de varză în cantităţi ceva mai mari reglează temperatura corpului, măreşte
rezistenţa organismului la febră şi se pare, are şi efecte stimulente imunitare.

MĂRUL-LUPULUI
Modestă ca înfăţişare, conduce în topul celor mai puternice plante medicinale din
România
Denumirea ştiinţifică a acestei plante este Aristolochia clematitis. În zona de vest a ţării i
se spune mărul-lupului, în sudul Moldovei, curcubeţică, iar pe malul Dunării, buruiana de
remf. Creşte prin vii, la margini de câmp şi prin locuri virane. Este înaltă de jumătate de
metru, uneori mai mult, iar frunzele ei amintesc oarecum de cele ale fasolei. Are florile
galbene, un miros foarte puternic şi destul de înecăcios, fiind ocolită de insectele
dăunătoare, precum şi de bolile virale şi bacteriene ale plantelor. Este atât de rezistentă şi
vivace, încât sufocă adesea culturile, ţăranii noştri nemaiştiind cum să scape de ea (între
altele, rezistă foarte bine şi la ierbicide). Buruiana aceasta este - se pare - una din cele
mai puternice plante medicinale din flora noastră, având atât de multe aplicaţii, încât ar
putea fi scrise despre ea tomuri întregi. Comparaţia cu forţa unei explozii atomice nu este
hazardată, doar că efectul e pozitiv.
Partea aeriană a fost studiată intens în anii „80, când savanţii au fost fascinaţi de efectele
sale imunostimulatoare extrem de intense. S-a încercat atunci izolarea din frunzele sale a
unui medicament de semisinteză cu administrare internă, însă s-a dovedit că separat de
celelalte componente ale plantei, acidul aristolochic, principiul activ imunostimulator
secretat de ea, este foarte toxic pentru ficat, putând favoriza chiar formarea tumorilor
hepatice. Atunci s-a renunţat la studierea sa, ea rămânând, ca şi până atunci, în apanajul
medicinii populare. Ceea ce ne determină acum să scriem despre ea sunt nenumăratele
semnale primite, referitoare la miracolele terapeutice făcute cu ajutorul acestei plante.
Lista afecţiunilor vindecate cu ea este impresionantă: de la boli hepatice şi infecţii
recidivante la dermatoze rezistente la orice altă formă de tratament, tumori benigne şi
maligne sau boli ginecologice.

În scop medicinal, se folosesc părţile aeriene, tulpina şi rădăcina, aceasta recoltându-se

toamna.

Planta conţine : tanin, glucide, aristolochină (un alcaloid toxic), ulei volatil, un principiu
amar, rezină, având insuşiri antibiotice, astringente, emenagoge, cicatrizante.

Efecte : rădăcinile sunt diuretice, antigutoase, febrifuge, eutocice, folosindu-se prudent în

anorexia atonică, hemoptizie, febre intermitente, stări nervoase, astm umed, gută cronică,
paralizii, amenoree, menstruaţii dificile, pentru eliminarea lohiilor după naştere.

Utilizarea internă
Prezintă fără doar şi poate riscuri, deoarece mărul-lupului, fără a fi atât de toxic ca
spânzul, mătrăguna sau rostopasca, are o anumită acţiune nefastă la nivelul rinichilor şi a
tubului digestiv, în doze mari dând reacţii adverse severe. Se pare că în doze mici, de
până la 1,5 grame pe zi pentru un adult, administrat o perioadă limitată de timp (maximum
o lună), nu prezintă nici un inconvenient, fiind chiar un remediu rapid în tratarea cancerului
pulmonar, de piele, la sân şi la intestin, a hepatitelor virale, precum şi a infecţiilor
intestinale, însă singurul care are investitura să prescrie şi să conducă acest tratament
este medicul curant. Din acest motiv, nu ne vom ocupa în acest articol de administrarea
internă a mărului-lupului, ci doar de tratamentele externe, care sunt lipsite de pericole, au
o eficienţă foarte mare şi se aplică unei game foarte largi de boli.

104
Utilizări interne
Infuzie, sau decoct 12-15 g rădăcină la un litru de apă, câte 2 ceşti de ceai / zi, sau
tinctură 1-2 picături într-un ceai.

Fiind toxică, planta se va folosi mai mult extern, în loţiuni la plăgi ca infuzie 10-15 g plantă
/ l, sau ca decocţie 100 g plantă proaspătă / l, pentru băi locale, de mai multe ori pe zi, în
caz de prurit. Decocţia se fierbe 3 minute şi se infuzează 10 minute.

Homeopatia recomandă o tinctură preparată din planta aeriană, proaspătă, recoltată în

timpul înfloritului, contra tulburărilor digestive, precum şi în tuberculoză, amenoree,
dismenoree, ca analgezic general,diuretic, tonic, stimulent.

Câteva forme de preparare şi administrarea externă

Cataplasmă cu mărul-lupului
Se macină fin iarba de mărul-lupului cu ajutorul unei râşniţe de cafea, iar pulberea obţinută
se combină în proporţii egale cu pulbere de rădăcină de tătăneasă. Peste amestecul de
pulbere de mărul-lupului şi tătăneasă se adaugă apoi apă călduţă, amestecând mereu,
aşa încât să se formeze o pastă cât mai omogenă. Această pastă se aplică printr-un tifon
pe zona afectată vreme de o oră.

Baia de şezut cu mărul-lupului

O mână de plante se lasă să se macereze în 2 l de apă, vreme de 8-10 ore (de dimineaţa
până seara), după care se filtrează. Planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă 2 l de
apă clocotită, după care se acoperă, se lasă să se răcească şi se filtrează din nou. În final
se combină cele două extracte într-un lighean, în care se va sta cu şezutul vreme de 20
minute (adăugând din când în când apă caldă, dacă este nevoie). Este un leac foarte bun
pentru hemoroizi, inflamaţii anale, infecţii genito-urinare recidivante.

Clismă cu mărul-lupului
Preparatul pentru clismă se obţine dintr-o lingură rasă de pulbere de mărul-lupului, o
lingură de rădăcină de tătăneasă şi o lingură de flori de muşeţel, care se lasă la înmuiat în
jumătate de litru de apă, de seara până dimineaţa, când se filtrează; maceratul se pune
deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în jumătate de litru de apă până când
scade la jumătate; se lasă la răcit decoctul, după care se combină cu maceratul. Cu
preparatul astfel obţinut se fac clisme cu ajutorul irigatorului. Lichidul se ţine în intestin
vreme de 10 minute, înainte de a fi eliminat.

Tinctură de mărul-lupului
Într-un borcan cu filet se pun frunze de mărul-lupului bine pisate ori măcinate cu râşniţa de
cafea, până se umple borcanul. Apoi se adaugă alcool alimentar de minimum 70°, atât cât
cuprinde, amestecând din când în când, astfel ca planta să fie bine pătrunsă de alcool. Se
închide borcanul şi se lasă la macerat vreme de 14 zile, după care se filtrează prin tifon.
Se pun comprese pe locurile afectate cu tinctura astfel obţinută.

Unguent de mărul-lupului
Şase linguri de tinctură se pun pe o farfurioară curată şi se lasă să se evapore până îşi
reduc volumul de circa trei ori, obţinându-se aproximativ două linguri dintr-o pastă groasă
şi uşor lipicioasă, cu miros puternic de plantă. Această pastă va fi adăugată peste un sfert
de pachet de unt (uşor înmuiat în prealabil în apropierea unei surse de căldură, fără a-l
topi complet), amestecând bine cu o lingură până se omogenizează perfect, această
combinaţie păstrându-se apoi în frigider.

105
Boli care se vindecă prin tratamentul extern cu mărul-lupului

Pentru o cicatrizare estetică a rănilor în urma unor intervenţii chirurgicale - se pune

pe locul afectat o cataplasmă cu tătăneasă şi mărul-lupului o dată pe zi, ţinându-se
vreme de o oră. Viteza de vindecare va creşte simţitor, iar cicatricele vor deveni cu
timpul abia vizibile.
Rănile, inclusiv de la intervenţii chirurgicale) care nu se închid - se tratează cu
comprese cu tinctură de mărul-lupului. Un tifon bine îmbibat cu tinctură se pune pe
locul afectat vreme de 30 de minute, după care se îndepărtează compresa şi se
lasă pielea să se zvânte vreme de măcar o jumătate de oră.
Cancer intestinal, genital, de rect, de prostată - se recomandă clismele cu mărul-
lupului, făcute o dată la două zile. În cazul în care clismele sunt contraindicate, se
fac zilnic băi de şezut.
In cancerul genital la femei se face o clismă la două zile şi o irigaţie vaginală (cu
acelaşi tip de preparat ca şi la clisme) o dată la trei-patru zile.
Cancer esofagian, la limba, etc. - se face gargară cu ceai de mărul-lupului,
tătăneasă şi muşeţel, preparat întocmai ca şi cel pentru clisme. În cadrul aceluiaşi
tratament se vor realiza totodată clisme cu mărul-lupului, o dată la două zile.
Cancerul de piele - se face o dată la două zile o clismă cu mărul-lupului şi în plus se
aplică zilnic o cataplasmă cu tătăneasă şi mărul-lupului. Aplicarea cataplasmelor se
repetă până la dispariţia totală a leziunii.
Infecţii genitale cu trichomonas, papiloma, chlamidya - se fac spălături vaginale cu
un ceai preparat la fel ca cel pentru clisme. Tratamentul se face vreme de 7-10 zile
cu două săptămâni de pauză pentru refacerea florei vaginale. La bărbaţi se fac
zilnic băi de şezut cu mărul-lupului, pentru sporirea imunităţii locale. Mai ales în
infecţii cu chlamidya şi în cele bacteriene va fi respectat cu stricteţe tratamentul cu
antibiotice prescris de medic, cele două terapii mergând foarte bine în paralel.
Răni purulente, greu vindecabile la degetele de la mâini şi de la picioare - se umple
pe jumătate un păhărel îngust cu tinctură de mărul-lupului, după care se înmoaie în
el degetul afectat vreme de 20-30 de minute. În câteva zile infecţia se va retrage şi
apoi va dispărea. Sunt multe cazuri de pacienţi cărora trebuia să le fie amputat
degetul şi l-au salvat ca prin minune doar cu acest tratament simplu.
Abcese, furuncule, eczeme infecţioase rezistente la alte forme de tratament - se
pune pe locul afectat o cataplasmă cu mărul-lupului vreme de trei-patru ore pe zi,
după care se lasă pielea să se zvânte în aer liber vreme de o oră. Se repetă
aplicaţia zilnic, până la vindecarea totală.
Contra hemoroizilor - se foloseşte unguentul al cărui mod de preparare a fost
descris anterior, cu care se fac aplicaţii locale de două-trei ori pe zi. Foarte utile
sunt şi băile de şezut cu mărul-lupului, care vor fi făcute o dată la două-trei zile.

Intoxicaţia cu mărul-lupului
Apare la adulţi atunci când se depăşeşte doza de 6 grame pe zi şi se manifestă prin
următoarele simptome: greaţă, vărsături, scaune numeroase (uneori sangvinolente),
urinări dese, inflamaţii severe ale rinichilor, tulburări circulatorii. Utilizat extern, nu prezintă
nici un fel de inconveniente, cu condiţia să fim atenţi ca manipularea şi depozitarea să fie
corectă. Toate tratamentele interne vor fi făcute sub directa îndrumare şi supraveghere a
unui medic. În caz de intoxicaţie, de la primele simptome adresaţi-vă medicului curant.
Tratamentul constă în vomă terapeutică (spălături gastrice), administrarea de cărbune
medicinal, producerea unei purgaţii puternice. Nu faceţi tratament intern cu mărul-lupului
fără îndrumare medicală. Dacă aveţi în casă plante toxice, atunci păstraţi-le în dulăpiorul
de medicamente, bine închise şi puneţi la îndemână şi antidotul elementar - cărbunele
medicinal, care trebuie administrat imediat, până ajungeţi la cea mai apropiată unitate
sanitară.

106
 Mărul-lupului este una dintre cele mai utilizate plante încă din cele mai vechi
timpuri. Primele consemnări despre folosirea ei în scopuri medicinale datează de acum...
5000 de ani, din Egiptul antic, unde ea era numită “iarba cobrei”, întrucât era singurul
remediu eficient contra veninului temutei reptile. Tot în Egipt era administrată pentru
tratamentul infecţiilor pielii, pentru vindecarea rapidă a muşcăturilor de animale şi insecte,
precum şi pentru a apăra oamenii de epidemii.
Vechii gali foloseau mărul-lupului pentru tratarea tumorilor şi a oricăror excrescenţe
apărute pe corp.
În Evul Mediu, în Spania, planta era remediul de taină al cavalerilor care o foloseau
pentru a-şi tămădui rapid rănile primite în luptă şi pentru a preveni infecţiile, care în
vremurile acelea erau fatale. Herboriştii englezi din secolele XVI-XVII recomandau
mestecarea a două-trei frunze de mărul-lupului pe zi, pentru întărirea organismului
împotriva epidemiilor, pentru eliminarea abceselor dentare şi a tuturor afecţiunilor gurii. Tot
ei avertizau asupra toxicităţii plantei, arătând că tratamentele interne mai lungi de trei
săptămâni pot dăuna rinichilor, vezicii urinare şi tubului digestiv. În medicina noastră
populară este consemnată folosirea acestei plante în foarte multe zone ale ţării. În Banat
era utilizată contra “rănilor rele”, adică a cancerului la piele, în Satu Mare şi în Bistriţa
Năsăud era folosită pentru tot soiul de “bube” (boli de piele), pentru “trânji” (hemoroizi), dar
şi pentru tratarea cancerului de rect sau de intestin. În Moldova este consemnată folosirea
acestei plante mai ales în judeţele Vrancea, Galaţi şi Bacău, unde era considerată un
adevărat elixir contra bolilor femeieşti, precum şi a celor recto-anale (se folosea sub formă
de băi). De asemenea, se folosea pentru a face părul să crească frumos, pentru a
îndepărta coşurile de pe faţă şi a înfrumuseţa pielea. În Oltenia, mărul-lupului era folosit în
special pentru tratarea rănilor şi a bolilor de piele, dar şi a hepatitei şi ulcerului stomacal
(se administra puţină rădăcină fiartă în lapte).
Intoxicaţiile cu mărul-lupului, datorate aristolochinei, care este un toxic al capilarelor, se
manifestă prin diaree, vomizări, gastro-enterite, meteorism, colici, hemoragii uterine, avort,
leziuni renale şi la ficat. Tenomenele toxice sunt similare cu cele produse de colchicină,
tratamentul fiind acelaşi.

Seminţele de mărul-lupului se dau în hrana curcilor şi gâştelor, în scop fortifiant, sub

formă de pastă de faină, la care se adaugă puţină pulbere de genţiană şi lapte prins.
Seminţele încălzite se folosesc şi în hrana păsărilor de colivie.

STIMULENTELE IMUNITARE NATURALE

Vă număraţi printre fanii sfaturilor de curăţare a organismului? Dacă răspunsul este
afirmativ, e momentul să vă bucuraţi de succese: întărirea imunităţii va fi pentru
dvs. un fleac.
Ce este sistemul imunitar? O “armată” formată din miliarde de celule, menită să ne
protejeze corpul de orice formă de agresiune din exterior sau din interior. Zilnic, mii şi
milioane de microbi cu care intrăm în contact sunt inactivaţi de către acest sistem fără ca
noi să ştim. Cele câteva sute de celule canceroase, care există în fiecare clipă chiar şi în
corpul celor mai sănătoşi dintre noi, sunt, de asemenea, eliminate şi ţinute sub control de
către aparatul imunitar cu care natura ne-a înzestrat. Fără aceste structuri de apărare,
coordonate magistral de către o veritabilă inteligenţă naturală aflată în organismul fiecăruia
dintre noi, nu am putea supravieţui nici măcar o zi. Starea de sănătate nu este, din
această perspectivă, un fenomen static, ci un proces extrem de dinamic, la care sistemul
imunitar participă în fiecare secundă, pe zeci şi zeci de fronturi. Atunci când ne
îmbolnăvim de guturai, de gripă, când facem o infecţie renală ori urinară, o hepatită sau
orice altă formă de infecţie, “vina” o poartă nu neapărat microorganismele care o produc,
ci în primul rând sistemul imunitar, care în mod normal are capacitatea de a opri orice
agresiune microbiană, cunoscută sau necunoscută. Apoi, atunci când ne vindecăm cu
antibiotice sau cu alte substanţe antimicrobiene, aceasta se datorează în cea mai mare
107
măsură tot sistemului imunitar, care este doar ajutat din exterior prin aceste intervenţii cu
medicamente. Fără îndoială că buna funcţionare a acestui sistem este o veritabilă cheie a
sănătăţii fiecăruia. Din păcate, stilul de viaţă al omului modern este cât se poate de
neprielnic acestui sistem imunitar, care mai ales pe termen lung se dovedeşte a fi extrem
de sensibil la intoxicaţiile lente prin alimentaţie, la calitatea îndoielnică a apei de băut, la
sedentarism, la stres, la poluarea atmosferică şi la o multitudine de alţi factori nocivi. Din
acest motiv, epidemiile de gripă, de hepatită virală, infecţiile renale etc. fac ravagii în
ultimele decenii, adesea medicaţia modernă abia reuşind să atenueze simptomele bolii,
fără a reuşi să ţină sub control infecţia în sine. Medicina naturistă are însă mijloace pentru
a revigora acest sistem imunitar, iar primul şi probabil cel mai important dintre ele este
dezintoxicarea, despre care am vorbit pe larg înainte. Odată organismul dezintoxicat,
terenul este pregătit pentru acţiunea unei alte “arme” a naturii: stimulentele imunitare din
plante medicinale, despre care vom vorbi în continuare.

ARNICA
Este o plantă superbă, cu flori mari şi galbene, care creşte pe pajiştile înalte ale munţilor
noştri la începutul verii. Arnica (Arnica montana) este o “rivală” serioasă a echinaceei,
având, pe lângă efectele imunostimulatoare şi o acţiune antibiotică puternică, motiv pentru
care adesea este folosită pentru tratarea infecţiilor deja declanşate. Mai mult, datorită
efectelor sale antidepresive şi tonice cerebrale, este un excelent remediu pentru perioada
de toamnă-iarnă, când tonusul psihic este în scădere (ceea ce afectează nefast
capacitatea organismului de a se apăra de boli).

Cum se administrează arnica?

Având (în doze mari) o toxicitate destul de mare, arnica se foloseşte intern, mai ales sub
formă de tinctură, care permite o dozare exactă şi are efecte foarte puternice în cantităţi
mici. Tinctura de arnică se găseşte în farmaciile naturiste şi se administrează de regulă
câte 50 de picături, diluate într-o jumătate de pahar de apă, de trei-patru ori pe zi.
Persoanele care au probleme de imunitate la nivelul gâtului vor face gargară cu două
linguriţe de tinctură de arnică, diluate într-o jumătate de pahar cu apă.

Cui îi este recomandată arnica?

La fel ca şi la echinacea, o cură de două săptămâni cu arnică este recomandată
persoanelor care nu au probleme majore de sănătate, dar care vor să evite bolile iernii, în
special răcelile. Cele mai spectaculoase efecte se obţin însă în mărirea imunităţii
persoanelor deja afectate de boli cum ar fi guturaiul, faringita, amigdalita, bronşita,
sinuzita, eventual cronicizate. Tinctura de arnică completează foarte bine şi tratamentul cu
antibiotice de sinteză. Este indicată în bolile însoţite de febră, în prevenirea şi în tratarea
infecţiilor rinichilor şi căilor urinare.

ECHINACEA
Este o plantă înăltuţă, a cărei tulpină floriferă depăşeşte adesea un metru, adusă din
America de Nord, unde era un leac de căpătâi al pieilor roşii. A fost preluată de către
cercetătorii americani din medicina tradiţională a amerindienilor şi ulterior, de către cei
germani, care au descoperit faptul că are efecte uimitoare de mărire a rezistenţei naturale
a organismului la infecţii. Se pare că cele mai spectaculoase rezultate le are, în timpul
sezonului rece, în prevenirea gripei, fiind denumită adesea “vaccinul antigripal natural”.
Cea mai folosită este specia cu flori roşii (Echinacea purpurea), care este fără doar şi
poate cel mai vândut stimulent imunitar de pe mapamond la ora actuală. Care sunt atuurile
acestui remediu? Acţionează relativ rapid (în 3-4 zile apar efectele de mărire a capacităţii
de apărare a organismului în faţa infecţiilor), are o toxicitate scăzută (este indicat şi copiilor
mici), poate fi folosit pe termen lung, fără a da efecte adverse.

108
Cum se administrează echinacea?
Pe termen scurt, cel mai rapid şi simplu mod de administrare este tinctura, pe care o
găsim în prezent în mai toate farmaciile şi magazinele naturiste. Se ia o linguriţă de
tinctură de trei ori pe zi, de preferinţă pe stomacul gol, pentru prevenirea îmbolnăvirii.
Atunci când răceala s-a instalat deja, se iau până la 4 linguriţe pe zi sau se apelează la
remedii mai puternice, cum ar fi arnica. Pe termen mai lung, efecte extraordinare are
pulberea de echinacea, care - deşi este mai greu de găsit la Plafar şi e ceva mai complicat
de administrat - este mult mai eficientă decât tinctura. Se ia o jumătate de linguriţă de
pulbere de echinacea, obţinută prin măcinarea plantei cu râşniţa electrică de cafea, de trei
ori pe zi, în cure de minimum două săptămâni. Este un remediu excepţional atunci când
simţim că ne încearcă răceala, când avem infecţii în gât, ale amigdalelor sau ale
sinusurilor, care nu mai cedează. Reacţia imunitară potenţată de tratamentele cu pulbere
de echinacea este atât de puternică, încât persoane care se tratau de un banal guturai au
constatat dispariţia unor infecţii renale, a unor boli de piele de origine infecţioasă sau chiar
a unor tumori benigne, care nu cedaseră la nici o altă formă de tratament.

Cui îi este recomandată echinacea?

Este în primul rând indicată persoanelor relativ sănătoase, care vor să se ferească de
bolile respiratorii din timpul iernii. O cură de 10-14 zile cu tinctură sau pulbere de
echinacea măreşte considerabil capacitatea de apărare a organismului în faţa infecţiilor.
Apoi, echinacea, mai ales sub formă de pulbere, este un adevărat elixir pentru persoanele
foarte sensibile la frig, care fac guturai, se confruntă cu umflarea amigdalelor sau a
ganglionilor la cea mai mică pală de curent. O cură de o lună cu echinacea sub formă de
pulbere ajută la eliminarea gradată a infecţiilor persistente şi măreşte rezistenţa la bolile
infecţioase.

GINSENGUL
Ginsengul (Panax ginseng) este una dintre plantele medicinale emblematice ale lumii. A
fost, se pare, prima dată cultivat în China, de unde s-a răspândit pe tot continentul asiatic.
În prezent, există o multitudine de tipuri de ginseng, dintre care cele mai apreciate sunt cel
chinez şi cel coreean. Rădăcina acestei plante este considerată una dintre cele mai bune
adaptogene, motiv pentru care este folosită cu succes într-o mare varietate de boli. Ce
înseamnă plantă adaptogenă? Plantele din această categorie sunt cele care măresc
capacitatea şi viteza de adaptare a organismului la condiţiile neprielnice de viaţă (frig,
stres, absenţa luminii, carenţe de alimentaţie, etc.). În contextul articolului nostru,
interesează în primul rând efectul ginsengului de mărire a imunităţii şi a rezistenţei
organismului la frig şi la oscilaţiile de temperatură.

Cum se administrează ginsengul?

În farmaciile noastre, ginsengul se găseşte mai ales sub formă de capsule care conţin
pulbere de rădăcină, pură sau în amestec cu alte plante chinezeşti. Aceste capsule se
administrează conform prospectului, doza pentru un adult fiind în jur de un gram de plantă
pe zi, în timp ce pentru copii ea se înjumătăţeşte sau se împarte la trei. De asemenea, mai
există şi fiole cu extract de ginseng, de obicei combinat cu lăptişor de matcă. Se ia câte o
fiolă pe zi. Un tratament pentru mărirea imunităţii poate dura între zece şi treizeci de zile,
putând fi reluat periodic, atunci când ne simţim slăbiţi sau cu imunitatea scăzută.

Cui îi este recomandat ginsengul?

Ca stimulent imunitar, această plantă este recomandată structurilor mai puţin robuste, care
au o rezistenţă redusă la efort şi intemperii. Este, de asemenea, de un real folos
persoanelor convalescente, mai în vârstă, care se confruntă cu perioade de epuizare fizică
sau intelectuală.

109
Precauţii la tratamentul cu ginseng
La femeile aflate la menopauză, ginsengul poate declanşa reacţii cum ar fi bufeurile,
reapariţia temporară a unor sângerări similare celor menstruale. Este contraindicată
administrarea ginsengului copiilor sub 10 ani. De asemenea, este contraindicată
administrarea ginsengului, atunci când există afecţiuni tumorale, benigne sau maligne.

MĂGHIRANUL
Măghiranul (Majorana hortensis) este o plantă aromatică şi condimentară în compoziţia
căreia nu au fost descoperite principii imunostimulatoare propriu-zise. Cu toate acestea,
este probabil unul din mijloacele cele mai rapide de mărire a imunităţii, care ne poate salva
atunci când declanşarea guturaiului sau a gripei este iminentă. Secretul său este că are
efecte de mărire rapidă a temperaturii organismului, producând un fel de acces de febră
(deloc dezagreabil), care permite sistemului imunitar să acţioneze extrem de eficient. De
altfel, problema febrei este foarte controversată în medicină, tot mai mulţi cercetători
susţinând că în anumite limite este extrem de benefică pentru organism, temperatura
ridicată fiind un sprijin pentru anumite celule cu rol imunitar în neutralizarea microbilor.
Cert este că 2-3 căni de ceai fierbinte de măghiran, pe lângă faptul că produc o
transpiraţie intensă şi ne încălzesc puternic corpul, sunt adesea un remediu salvator în
fazele incipiente ale răcelii. Să vedem în continuare cum se administrează şi cui îi este
recomandat în mod special acest remediu.

Cum se administrează măghiranul?

O linguriţă de pulbere de măghiran (îl găsiţi în mai toate magazinele naturiste, chiar şi în
cele alimentare, sub formă de condiment) se opăreşte cu o cană de apă fierbinte vreme de
15 minute, după care se filtrează şi se consumă cât mai cald. Se beau două-patru căni de
infuzie fierbinte de măghiran într-un interval de timp de două ore, ceea ce va produce o
puternică încălzire a corpului, precum şi o senzaţie de relaxare în toţi muşchii. Este bine
să nu facem cantităţi mari de ceai dintr-o dată, ca temperatura acestuia să nu scadă,
pierzându-şi efectele sudorifice scontate. De asemenea, e util să ne pregătim nişte haine
de schimb, pentru că pe parcursul tratamentului vom transpira intens. Acest tratament se
aplică o zi, maximum trei (timp în care va trebui să ne ferim de frig şi vom evita oboseala),
fiind cu adevărat salvator atunci când simţim că ne îmbolnăvim de gripă, în chiar primele
faze ale bolii.

Cui îi este recomandat măghiranul?

În primul rând, este indicat persoanelor foarte sensibile la frig, care au probleme circulatorii
traduse prin răceala extremităţilor sau care se confruntă cu oboseală şi contracturi
musculare. De asemenea, tratamentul cu măghiran are efecte antidepresive şi chiar
euforizante intense, fiind în consecinţă un remediu excelent pentru momentele de impas
psihologic, când boala poate apărea ca o consecinţă a asteniei, tristeţii sau a lipsei
noastre de tonus lăuntric. Foarte potrivit este acest tratament şi persoanelor
supraponderale sau care reţin foarte multă apă în corp, efectele sale diuretice şi sudorifice
puternice făcându-l un remediu ideal atât pe termen scurt, cât şi pentru cure mai lungi.

Precauţii şi contraindicaţii ale tratamentului intern cu măghiran

Această plantă nu va fi folosită de către persoanele care suferă de hipertensiune, care au
avut accidente vasculare, care deja au febră cu valori mari (peste 38 de grade Celsius).

Ginsengul românesc - BRÂNCA URSULUI (Heraclea sphondylium)

Creşte înaltă, chiar foarte înaltă pentru o plantă ierboasă, putând depăşi doi metri,
are frunzele mari şi de un verde închis, florile albe şi seminţele late, cu un miros foarte
pătrunzător şi un gust picant. O întâlnim de la deal, unde preferă pădurile luminoase şi
umede, până la munte, unde creşte pe marginea drumeagurilor şi a pâraielor. Se folosesc
110
de la ea rădăcinile, care se culeg primăvara, florile, seminţele şi frunzele, care se
recoltează la începutul lui august. Toate părţile plantei au proprietăţi revigorante şi tonice,
însă inflorescenţele şi mai ales, seminţele au o asemenea putere curativă, încât pe bună
dreptate au fost asemănate cu ginsengul, pe care însă îl depăşesc în multe privinţe.
Seminţele de brânca-ursului redau tinereţea biologică şi fertilitatea, reglează activitatea
sistemului nervos, ajută la refacerea capacităţii funcţionale a rinichilor, previn şi combat cu
o eficienţă extraordinară hipertensiunea, având multe alte întrebuinţări despre care vom
vorbi în continuare.

Recoltare şi uscare
Florile şi seminţele de brânca-ursului se recoltează prin desprinderea lor de pe lujerul
plantei, pe timp uscat şi pe cât posibil, spre orele serii, când razele soarelui au o
intensitate mai mică. După recoltare se pun la uscat în strat subţire, pe hârtie, în locuri
lipsite de umiditate şi bine aerisite, întrucât planta este sensibilă la umezeală şi poate
mucegăi foarte uşor. Atunci când tijele inflorescenţelor devin rigide şi trosnesc când sunt
îndoite, iar seminţele scot un sunet sec şi sunt tari la pipăit, procesul de uscare s-a
încheiat, iar planta se pune la păstrare în săculeţi de pânză sau de hârtie.

Preparare şi administrare

Tinctura de brânca-ursului
Este cel mai eficient preparat obţinut din brânca-ursului, fiind o formă de administrare în
care planta acţionează nu doar foarte puternic, ci şi extrem de rapid. Se obţine prin
măcinarea inflorescenţelor şi seminţelor cu râşniţa electrică de cafea, după care pulberea
obţinută se pune într-un borcan care va fi umplut până la o treime cu ea, restul fiind
completat cu alcool de 70°. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat vreme de 8-
10 zile, agitând din când în când conţinutul. Preparatul se filtrează prin tifon, iar tinctura
obţinută se păstrează în sticluţe mici şi închise la culoare.
Se administrează pe stomacul gol, de trei ori pe zi, câte o linguriţă de soluţie diluată în
jumătate de pahar de apă.

Pulberea de brânca-ursului
Planta se macină cu râşniţa electrică de cafea sau se mărunţeşte în piuă, după care se
pune la păstrare într-un borcan de sticlă închis ermetic. Se ia o linguriţă de pulbere pe
stomacul gol de trei ori pe zi. La copiii peste 12 ani doza va fi înjumătăţită, cei cu vârsta
între 6 şi 12 ani vor lua un sfert de linguriţă, iar sub această vârstă doza va fi de un vârf de
cuţit. Planta se ţine sub limbă câteva minute, după care se înghite cu apă. Este o formă de
administrare folosită mai ales atunci când tinctura nu este tolerată.

Uleiul de brânca-ursului
10 linguri de pulbere din planta uscată se pun în jumătate de litru de ulei rafinat de floarea-
soarelui şi se lasă să se macereze la soare vreme de trei săptămâni, într-un borcan închis
ermetic, după care se filtrează prin tifon. Se va obţine un ulei ceva mai închis la culoare şi
puternic aromat, care va fi păstrat în sticluţe mici, în locuri întunecoase, fiind folosit pentru
aplicaţii externe.

Cataplasmă cu frunze de brânca-ursului

Frunzele proaspete sunt zdrobite cu sucitorul pe o planşetă de lemn, după care sunt
aplicate pe zona tratată, unde se lasă vreme de 3-4 ore (eventual se fixează cu tifon prins
cu leucoplast). După îndepărtarea cataplasmei, pielea se spală bine cu infuzie de muşeţel,
după care se lasă să se zvânte la aer, evitându-se însă contactul direct cu razele solare.

Boli care se vindecă prin administrarea de brânca-ursului

Impotenţă - se ia tinctură, câte o linguriţă, de 3-4 ori pe zi.

111
Frigiditate - o linguriţă de tinctură luată cu 20-30 de minute înainte de actul sexual
relaxează musculatura uterină, măreşte stimularea neuro-transmiţătorilor care generează
dorinţa erotică şi ajută la dezinhibarea psihică.

Sterilitate la femei şi bărbaţi - se face tratament de lungă durată cu tinctură de brânca-

ursului, câte o linguriţă de patru ori pe zi. Eficienţa este mult mărită dacă se ţine un regim
lacto-vegetarian şi se renunţă la alcool, tutun şi cafea.

Menopauză prematură - se face un tratament progresiv cu tinctură. Se începe cu 20 de

picături luate de trei ori pe zi, în prima săptămână şi se creşte doza cu câte 10 picături pe
săptămână, până când se ajunge la 50 de picături, luate de trei ori pe zi, în a patra
săptămână. Se face o lună de tratament cu zece zile de pauză. Această gradare a
tratamentului este necesară pentru a preveni fenomenele neplăcute date de relansarea
activităţii hormonale (bufeuri, nervozitate, sângerări menstruale prelungite). De asemenea,
eficienţa tratamentului este sporită de o dietă lacto-vegetariană şi cu multe crudităţi.

Insuficienţă ovariană, insuficienta dezvoltare a sânilor şi a altor caracteristici

feminine - o lingură de miere se amestecă bine cu o linguriţă de tinctură şi se ia pe
stomacul gol înainte de masă. Se iau 3-4 asemenea doze pe zi.

Epilepsie - se fac cure succesive, de câte 40 de zile, cu 10-20 de zile pauză. Se ia pe

nemâncate câte o linguriţă rasă de pulbere de brânca-ursului, de 3-4 ori pe zi.

Hipertensiune - 50 de picături de tinctură se administrează de patru ori pe zi, înainte de

mesele principale.

Insuficienţă renală, adjuvant în boli venerice - se ia o linguriţă de tinctură diluată în

jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi. Tratamentul se face minimum 40 de zile şi are
un efect de stimulare a circulaţiei sanguine şi a imunităţii locale, de restabilire a funcţiei
renale.

Două aplicaţii externe

Adjuvant în scleroza în plăci - se aplică frunze zdrobite de brânca-ursului pe coloană,

vreme de 3-4 ore pe zi. Tratamentul se repetă cât de des pe timpul verii, când se găsesc
frunze crude din această plantă. În sezonul rece se fac masaje pe coloană cu ulei de
brânca-ursului.

Răceli frecvente ale rinichilor, anexită şi metroanexită - tălpile se masează de două ori
pe zi energic, cu ulei de brânca-ursului. Suplimentar se fac masaje cu ulei cald pe zona
bazinului, după care se acoperă cu o pânză de bumbac şi o pătură de lână, pentru a
păstra căldura. Tratamentul are un excelent efect de stimulare a imunităţii locale luând cu
„mâna” răcelile de tot felul.

Precauţii la tratamentul cu brânca-ursului

Supradozarea acestui remediu produce reacţii de tip alergic, vasodilataţie periferică şi

hipotensiune.

Afecţiunile prostatei manifeste sau latente pot fi activate de această plantă. În cazul în
care apare o jenă la urinare, se va întrerupe tratamentul cu brânca-ursului şi se va trece la
o cură cu ceaiuri din plantele: pufuliţă (Epilobium hirsutum) şi ghimpe (Xanthium
spinosum), după care se va putea relua tratamentul iniţial. În caz de hipotensiune, planta
va fi administrată împreună cu măghiranul (Majorana hortensis), care are rol compensator.

112
Planta este contraindicată femeilor gravide. După tratamentul extern cu brânca-ursului
este interzisă expunerea la soare, deoarece are proprietăţi fotosensibilizante.
„Le recomand tuturor celor care au probleme legate de epilepsie să apeleze la
virtuţile acestei plante”
„Toţi bărbaţii ar trebui să cunoască această plantă”

MEDICAMENTELE VERZI
Greu de crezut că frunzele unor plante pe care le vârâm toată ziua în ciorbe şi în
salate au şi valoare de medicament. Singurul fel în care vă puteţi convinge de
adevăr este să le încercaţi. Sănătatea se desparte de boală în farfurie. Noi
propunem, dumneavoastră alegeţi!

FRUNZELE DE RIDICHE DE LUNĂ (Raphanus sativus)

Sunt arareori folosite în alimentaţie, pentru că foarte puţini oameni ştiu că frunzele de
ridiche au efecte vitaminizante şi remineralizante mult mai puternice decât rădăcinile roşii
şi apetisante. Ele conţin vitaminele A, B1, B2 şi vitamina C, având în acelaşi timp efecte
antitoxice şi depurative puternice, mai ales în cure îndelungate. Iată câteva dintre bolile în
care este recomandată cura cu frunze de ridiche de lună:

Avitaminoza A şi B, scorbut - se consumă salată de frunze de ridichi de lună, câte două-

trei porţii pe zi, înainte de mesele principale. După o cură de 1-2 săptămâni, anumite
simptome specifice avitaminozelor de primăvară, cum ar fi sângerările gingiilor, astenia,
tulburările de ritm cardiac ori somnolenţă, dispar.

Intoxicaţie medicamentoasă - cura de o lună cu salată preparată din frunze şi rădăcini

proaspete de ridichi de lună este un excepţional detoxifiant pentru întreg organismul. Ea
ajută la refacerea florei intestinale normale, protejează stomacul, elimină o bună parte din
bolile infecţioase, care apar atunci când sistemul imunitar este slăbit de administrarea
abuzivă de medicamente. Acest tratament este recomandat mai ales persoanelor care au
luat vreme îndelungată medicamente de sinteză cu efecte antibiotice, antiinflamatoare
(mai ales corticoizi), tranchilizante.

Hiperexcitabilitate nervoasă şi sexuală - se consumă salată din frunze, 3-4 porţii pe zi,
pe stomacul gol. Dacă rădăcinile de ridiche au efecte stimulente nervoase şi uşor
afrodiziace, frunzele sunt, dimpotrivă, calmante uşoare şi anafrodiziace. Pentru un efect
mai puternic, se recomandă salatele din frunze de ridiche şi frunze de salată verde,
asezonate cu ulei de dovleac şi zeamă de lămâie, fără sare.

Boli hepatice şi biliare - se consumă suc de frunze de ridiche (obţinut printr-una din
metodele prezentate), câte 1 pahar de 2 ori pe zi. Are efecte tonice hepatice, stimulează
peristaltismul, fiind un remediu blând şi uşor pentru persoanele cu astfel de probleme.
Durata minimă a unei cure este de 12 zile.

FRUNZELE DE LOBODĂ (Atriplex hortensis)

Le cunoaştem mai ales ca ingredient pentru ciorbe, însă folosite în stare crudă, ca salată
sau suc, au efecte terapeutice mult mai puternice. În medicina populară românească, cele
trei varietăţi de lobodă cunoscute (cu frunze roşii, verzi şi galbene) erau frecvent folosite
primăvara, pentru rezolvarea celor mai diverse probleme de sănătate. Iată câteva dintre
indicaţiile lor terapeutice:

Chisturi ovariene şi mamare apărute pe fondul dezechilibrului hormonal - se face o cură

de douăzeci şi opt de zile cu suc de frunze de lobodă. Se bea o jumătate de pahar, de trei
113
ori pe zi, pe nemâncate. Tratamentul este bine să se înceapă atunci când luna este în
descreştere.

Acnee, boli de piele în general - se consumă salate de frunze de lobodă şi de păpădie,

câte 2-3 porţii pe zi. O cură durează minimum două săptămâni (o lună la persoanele cu
boli cronice).

Adjuvant în bronşită şi astm - se mestecă frunze proaspete de lobodă, bine spălate în

prealabil. Părţile aeriene ale lobodei au efecte antiinflamatoare, emoliente şi
antiinfecţioase asupra căilor respiratorii superioare. De asemenea, frunzele acestei plante
scad febra.

Alergie - în perioadele de sensibilitate maximă, se consumă salate din frunze proaspete

de lobodă. Efecte mai puternice se obţin dacă se adaugă frunze de păpădie şi de măcriş.

Dureri abdominale, probleme digestive la femeile însărcinate - frunzele proaspete de

lobodă se toacă mărunt, se amestecă cu miere şi se aplică pe abdomen. Se acoperă cu o
folie de plastic, peste care se aplică o bucăţică de material de lână şi se ţine minimum o
oră.

FRUNZELE DE PĂPĂDIE (Taraxacum officinalis)

Fără doar şi poate sunt cel mai puternic detoxifiant dintre frunzele de primăvară. Gustul
lor, pregnant amărui, le recomandă ca un excelent drenor pentru ficat şi vezica biliară, ele
având în acelaşi timp efecte laxative, diuretice şi depurative puternice.

Hepatită virală de tip A, B şi C - sucul de frunze de păpădie are efecte miraculoase în

toate bolile de ficat. Se consumă câte o jumătate de pahar dimineaţa şi seara, pe stomacul
gol. Tratamentul durează 2-3 luni şi se combină cu o alimentaţie strict vegetariană, fără
prăjeli şi alimente cu aditivi sintetici. Efecte antivirale şi stimulente imunitare foarte
puternice are combinaţia de suc de păpădie cu suc din frunze de pătrunjel, în proporţii
egale - se beau două pahare pe zi.

Dischinezie biliară - se consumă salata de frunze de păpădie la mesele principale. O

cură durează minimum douăsprezece zile.

Diabet zaharat de tip II (inclusiv formele insulino-dependente) - un grup de americani,

membri ai unei asociaţii a diabeticilor insulino-dependenţi, au realizat pe ei înşişi un
experiment tulburător. Vreme de mai multe luni, au consumat frunze de păpădie, înainte şi
după fiecare masă, sub formă de salată sau ca atare. După o lună, majoritatea lor a trebuit
să-şi reducă la jumătate doza de insulină, pentru ca după trei luni, unii dintre ei să renunţe
practic la aceasta, precum şi la orice altă medicaţie de sinteză. În timpul curei, ei au
consumat 100-150 g de frunze crude de păpădie, fără nici un fel de alt adaos. După un an
de la tratamentul intensiv cu păpădie, în condiţiile unui regim cu raţia de hidraţi de carbon
riguros calculată şi al repetării curei la 1-2 luni, rezultatele au rămas stabile.

Constipaţie (mai ales la persoanele obligate la un trai sedentar) - se bea dimineaţa un

pahar de suc de păpădie, obţinut prin metoda descrisă în caseta acestui articol.
Tratamentul se face vreme de două săptămâni la rând.

Pentru eliminarea calculilor reno-urinari - studii de ultimă oră făcute în Statele Unite au
pus în evidenţă faptul că anumite principii active din frunzele şi rădăcina de păpădie
modifică peristaltismul (contracţiile muşchilor netezi) căilor urinare, ceea ce permite
eliminarea rapidă a calculilor de dimensiuni mici. Pentru a obţine acest efect, se consumă

114
trei pahare de suc de frunze de păpădie pe zi, pe stomacul gol, preferabil la intervale
scurte unul după celălalt. O cură durează cinci-şapte zile, iar la nevoie se poate relua.

Acnee (mai ales la persoanele constipate) - se face o cură cu suc, din care se beau un
pahar dimineaţa şi unul seara, pe nemâncate. Cura durează trei săptămâni şi se asociază
cu un regim vegetarian, cu multe crudităţi.

FRUNZELE DE MĂCRIŞ (Rumex acetosa)

Cu frunzele sale acrişoare şi înviorătoare, adevărat elixir pentru persoanele astenice sau
cu lipsă de apetit de viaţă, măcrişul este remediul ideal pentru a ne trezi din amorţeala
sfârşitului sezonului rece. Ele stimulează digestia, au efecte detoxifiante, neutralizează
otrăvurile preluate din mediul înconjurător tot mai poluat. Se folosesc cu succes pentru
tratarea următoarelor afecţiuni:

Intoxicaţii cu mercur, plumb şi alte metale grele - se consumă o salată obţinută dintr-o
mână de frunze proaspete cu jumătate de oră înaintea mesei principale, de prânz. De
regulă, o cură durează paisprezece zile, iar în cazul persoanelor intoxicate cronic se reia
de cinci-şase ori.

Indigestie, inapetenţă - se mestecă câteva frunze proaspete de măcriş înainte de masă.

Principiile active din măcriş stimulează producţia de sucuri gastrice, amplifică uşor apetitul
şi măresc puterea de digestie. Senzaţie de vomă, migrenă - se iau 1-2 linguri de suc de
măcriş la intervale de o oră-două. La persoanele la care aceste probleme apar pe fondul
unor tulburări hepato-biliare, sucul de măcriş se amestecă în proporţii egale cu cel de
păpădie şi se administrează în acelaşi mod.

Alergie, eczeme alergice - se face o cură cu frunze de măcriş, o mână pe zi, consumate
ca atare sau sub formă de salată. Se consumă pe stomacul gol, vreme de paisprezece
zile, cu o pauză de patru-cinci zile, după care se poate relua.

Pareze ale nervilor periferici, adjuvant în hemiplegie - se bea suc de măcriş, un sfert
de pahar dimineaţa şi un sfert de pahar seara, înainte de culcare. Tratamentul se face în
serii succesive, vreme de două săptămâni, cu o săptămână de pauză.
Important Raţia maximă zilnică de frunze de măcriş este de 70-100 de grame pentru un
adult, peste această doză putând apărea fenomene de demineralizare, tulburări digestive,
ameţeli, tulburări nervoase.

SUC 1
Într-un mixer electric se pune o mână de frunze proaspete din plantele enumerate în text,
tăiate nu prea mărunt, după care se adaugă trei sferturi de pahar de apă. Se mixează
vreme de 2-3 minute acest amestec, apoi se lasă să mai stea vreme de un sfert de oră,
după care se filtrează prin strecurătoarea pentru ceai sau prin tifon. Se obţine aproximativ
un pahar de suc de culoare verde intens, suc care va fi băut
într-o singură doză, dimineaţa, pe stomacul gol. Pentru curele mai puternice de curăţare a
sângelui se beau 2 pahare de suc pe zi: dimineaţa şi seara.

SUC 2
O mână de frunze proaspete se taie fin, ca zarzavatul pentru ciorbe. Se pun într-un vas de
sticlă sau ceramică şi se toarnă deasupra un pahar de apă călduţă (în nici un caz
fierbinte), după care se lasă să se macereze la temperatura camerei vreme de patru ore şi
se filtrează prin tifon. Se obţine ceva mai mult de un pahar de suc cu miros puternic,
specific frunzelor din care a fost preparat, doză care va fi consumată pe stomacul gol,
imediat după preparare.

115
Dozele de suc recomandate în cadrul articolului se referă la aceste două metode de
extracţie, prin care sucul este deja diluat într-o anumită proporţie cu apă. În cazul obţinerii
prin alte metode a sucului pur (nediluat) din frunze, e necesar ca dozele zilnice să fie
reduse în mod corespunzător (cel mai adesea nu se depăşeşte o cantitate de 100-150 ml
de suc nediluat pe zi).

SALATĂ Porţia pentru o persoană se prepară dintr-o mână de frunze proaspete, care se
spală bine cu apă călduţă, se taie mărunt şi se pun într-un castron. Se amestecă cu o
linguriţă de oţet de mere, un vârf de cuţit de sare şi o jumătate de linguriţă de ulei (de
floarea-soarelui sau de măsline, obţinut prin presare la rece). Se consumă la maximum 30
de minute de la preparare. Într-o cură de primăvară, se consumă o asemenea salată
dimineaţa la prima masă, înainte de a începe să consumăm alte alimente şi o porţie la
prânz. O cură cu salată durează minimum 12 zile. Pentru tratarea unor boli cronice, cura
de salată durează 1-2 luni.

GENŢIANA şi CERENŢELUL
Aţi fost în pădure în luna noiembrie? Dacă nu, atunci ar trebui să o faceţi. Deşi pare greu
de crezut, la sfârşitul „mohorâtei” toamne, natura este de o frumuseţe uimitoare. Ultimele
frunze se cern în lumina aurie a soarelui dezvelind trunchiurile copacilor în toată puterea şi
frumuseţea lor, în vreme ce tăcerea pădurii vesteşte somnul de iarnă. Arse de brumele
dimineţii, aproape toate plantele s-au oprit din vegetaţie, trăgându-şi seva şi întreaga
vitalitate înspre rădăcini. E vremea lor! Vremea celor mai puternice leacuri ascunse în
adâncul pământului.

CERENŢELUL (Geum urbanum)

Trecem pe lângă el de zeci de ori, fără să ştim că este o plantă medicinală şi încă una de
prim rang. Cerenţelul are nişte flori mici, galbene, cu cinci petale, este înalt de nici
jumătate de metru, iar frunzele sale sunt dinţate. Rădăcina este puternică, perenă
(dormitează iarna în pământ, reînviind odată cu primăvara) şi - foarte interesant - are un
miros care aduce aminte de cuişoare, datorită unei substanţe volatile pe care o secretă
ambele specii. Este extrem de răspândit, crescând în masă la adăpostul umbros al pădurii,
dar şi pe marginile de drumuri, pe lângă casă ori pe locurile virane. Se culege de la el
rădăcina (rizomul), care se scoate toamna, în noiembrie, când are maximum de principii
active. Rizomii se dezgroapă, se spală rapid în curent de apă rece, se despică în două sau
în patru şi se usucă în strat subţire, în locuri lipsite de umiditate şi bine aerisite. Atunci
când rădăcinile capătă o consistenţă lemnoasă şi devin casante, rupându-se cu un pocnet
sec, procesul uscării s-a încheiat. Rizomii de cerenţel se păstrează în săculeţe de hârtie,
în locuri curate şi lipsite de umiditate. Iată, în continuare şi câteva utilizări terapeutice ale
lor.

Faringită, amigdalită, bronşită cronică - se ia de trei ori pe zi câte o jumătate de

linguriţă rasă de pulbere de cerenţel. Tratamentul durează minimum 2 săptămâni în bolile
acute şi 6 săptămâni în cele cronice, având efecte puternic antibiotice, astringente (reduce
catarul) şi tonice.

Depresie psihică, melancolie, astenie fizică şi psihică - zilnic se administrează două

căni de infuzie combinată de cerenţel. Se fac cure de şase săptămâni, cu două săptămâni
de pauză. Cerenţelul este un stimulent blând, dar puternic al sistemului nervos central, iar
aceste cure au o intensă acţiune tonică psihică, favorizând recăpătarea tonusului interior şi
a bunei dispoziţii.

Infecţii intestinale, dizenterie (adjuvant), diaree - se iau patru linguri de pulbere de

rădăcină de cerenţel pe zi, până la eliminarea afecţiunii. Rădăcina de cerenţel are efecte
116
antibacteriene, este un astringent excelent şi în plus, ajută la menţinerea vitalităţii
pacientului. Atunci când diareea sau dizenteria este însoţită şi de o puternică deshidratare,
se face o infuzie combinată din cerenţel şi coada-racului (Potentilla anserina), în părţi
egale (1 linguriţă din fiecare, la o cană de apă), din care se beau 3-4 căni pe zi.

Boala canceroasă - se administrează câte o jumătate de linguriţă de pulbere sau

jumătate de pahar de infuzie combinată de cerenţel, cu treizeci de minute înainte de masă.
Această plantă este foarte utilă ca adjuvant în cancer, eliminând anumite tulburări conexe
cu el. Astfel, cerenţelul ajută la recăpătarea apetitului alimentar, amplifică procesele de
asimilare, oprind scăderea în greutate, împiedică apariţia deranjamentelor intestinale (la
care sunt predispuşi, mai ales cei care ţin regimuri de crudităţi). În plus, ajută la
menţinerea tonusului fizic şi, mai ales psihic, element de maximă importanţă la bolnavii de
cancer.

Hemoragie uterină, adjuvant în hemoragiile interne - se ia o doză de şoc de 2-3

linguriţe de pulbere de cerenţel, după care se continuă cu administrarea a câte o linguriţă
de pulbere de patru ori pe zi, vreme de 4-5 zile. Cerenţelul reduce sângerările prin
micşorarea calibrului vaselor sanguine, ajută la combaterea anemiei produse de
hemoragii, menţine tonusul fizic, eliminând într-o mare măsură senzaţia de slăbiciune care
apare după hemoragii.

APLICAŢII EXTERNE

Afte bucale, gingivite, stomatite - se fac de 3-4 ori pe zi clătiri ale gurii cu infuzie
combinată de cerenţel. Tratamentul durează 6-12 zile şi are o acţiune antiinfecţioasă,
cicatrizantă şi regenerativă epitelială.

Dureri de dinţi - se pune pe dinte un tampon de vată impregnat cu tinctură de cerenţel,

care se ţine vreme de cinci minute. Are efecte anestezice, eliminând durerea pentru o
perioadă de 15-30 de minute.

Dureri musculare - se face un masaj uşor al zonei afectate cu tinctură de cerenţel, vreme
de 10 minute, după care se aplică alifie de arnică sau de tătăneasă.

Medicina populară: despre cerenţel se spune că îi ajută să îşi recapete puterile pe cei
care au fost multă vreme bolnavi, pe cei care au fost deocheaţi sau care sunt sub influenţa
unui farmec sau al unui blestem. Tot despre cerenţel se spunea că „ajută omul să-şi
recapete tăria, atât cea trupească, cât şi cea sufletească”. De aceea, vracii îl dădeau ca
fiertură sau plămădit în rachiu, pentru toate beteşugurile care slăbeau trupul şi sufletul.
Chiar pentru întărirea oaselor se dădea cerenţel vreme de şapte săptămâni la rând,
împreună cu rădăcina de fierea-pământului (genţiană) şi iarbă de coada-şoricelului.

GENŢIANA (Genţiana cruciata)

Numele îi vine din Antichitate, de la Gentius, regele Iliriei, care a descoperit şi a menţionat
pentru prima oară într-un tratat această plantă medicinală. De mai bine de două mii de ani,
genţiana este folosită în toată Europa ca tonic amar, ca anti-toxic şi stimulent al funcţiilor
ficatului. În medicina populară românească, ocupă un loc de cinste, fiind denumită de
către vindecătorii populari din nordul ţării „căpitanul buruienilor de leac”. Este folosită ca
tonic digestiv şi al întregului organism, precum şi ca remediu împotriva diferitelor otrăviri.
Are tulpinile lungi, de până la jumătate de metru, şi arcuite, flori superbe - albastru-mov,
rădăcinile sunt lungi ca nişte fire şi extrem de amare, motiv pentru care planta mai este
numită la noi şi fierea-pământului. Se recoltează la fel ca şi cerenţelul, în noiembrie, prin
dezgropare. Uscarea şi condiţionarea rădăcinii acestei plante se face întocmai ca şi la
cerenţel. Iată în continuare câteva utilizări terapeutice ale genţianei:
117
Crize biliare, dischinezie biliară, prevenirea litiazei biliare - se administrează rădăcină
de genţiană sub formă de tinctură, din care se ia câte o linguriţă, diluată într-un sfert de
pahar de apă, de 3-4 ori pe zi. Cele mai bune momente pentru administrare sunt
dimineaţa, imediat după trezire şi cu un sfert de oră înaintea meselor principale.

Boli de ficat - rădăcina de genţiană are efecte tonice hepatice, adică stimulează funcţia şi
ajută la regenerarea celulei hepatice, inhibă - conform unor studii recente - dezvoltarea
virusurilor care afectează ficatul. Se administrează contra hepatitei cronice şi acute, contra
sechelelor post-hepatice. De regulă, se administrează sub formă de pulbere, din care se ia
o jumătate de linguriţă de 3-4 ori pe zi, în cure de 6-12 săptămâni.

Balonare, dispepsie, constipaţie atonă - rădăcina acestei plante excepţionale conţine

un principiu activ numit amarogentina, care este considerată cea mai amară substanţă din
lume. Ea stimulează foarte puternic secreţia şi eliberarea sucurilor gastrice şi a bilei
necesare procesului de digestie, stimulează peristaltismul, eliminând majoritatea
tulburărilor digestive. Se fac cure de câte 3-6 săptămâni cu macerat la rece de genţiană,
din care se ia câte un sfert de pahar de patru ori pe zi, de preferinţă cu un sfert de oră
înainte de masă.

Indigestii frecvente, gastrita hipo-acidă - un studiu german condus de dr. Franz Goetzl
a arătat că tinctura de genţiană măreşte simţitor puterea de digestie şi elimină senzaţia de
greutate în stomac sau de greaţă de dinainte şi de după masă. Se administrează o
linguriţă de tinctură de genţiană diluată în puţină apă, cu 10-15 minute înainte de fiecare
masă.

Lipsa poftei de mâncare la copii - se pun 10-15 picături de tinctură de genţiană într-o
linguriţă de miere şi se administrează cu un sfert de oră - douăzeci de minute înainte de a
mânca. Acest remediu simplu va declanşa prompt o poftă de mâncare sănătoasă.

Hipotiroidie şi tulburări conexe - se administrează tinctură de genţiană ca adjuvant în

tratamentul acestei afecţiuni, câte o linguriţă de patru ori pe zi, în cure de trei luni, cu 15-
30 zile de pauză. Are puternice efecte de stimulare a metabolismului şi favorizează - se
pare - secreţia normală de hormoni tiroidieni.

O APLICAŢIE EXTERNĂ:

Leziuni ale pielii cu risc de malignizare - se pun zilnic cataplasme cu rădăcină de

genţiană preparate astfel: se ia pulberea de rădăcină şi se pune într-un vas în care se
adaugă progresiv apă călduţă, amestecând continuu, până se formează o pastă. Se
înveleşte în tifon şi se aplică pe locul afectat, unde se ţine vreme de 1-3 ore.

Medicina magică: rădăcina de genţiană împreună cu cea de angelică scot - se spune -

răul din trup şi din suflet. Despre Pintea Viteazu se spunea că purta mereu cu el o ploscă
umplută cu plămădeala celor două rădăcini, pe care o folosea contra „răului la inimă”. Se
credea, chiar, că rădăcina de genţiană administrată nouă sau şapte zile la rând are
proprietăţi exorcizante, scoţând demonii care produc feluritele boli, precum şi orice rău din
trup.

Modul de preparare al rădăcinilor

Macerat la rece
Se pun două linguriţe de pulbere de rădăcini (obţinută prin măcinarea cu râşniţa electrică
de cafea) într-un pahar (200 ml) de apă şi se lasă vreme de 8-10 ore la temperatura
camerei, după care se strecoară. Se consumă 1-3 pahare pe zi din acest macerat,

118
întotdeauna pe stomacul gol, cu minimum 15 minute înainte de masă. În funcţie de
afecţiunea tratată, cura cu astfel de macerate durează 3-6 săptămâni.

Infuzie combinată
Se pun două linguriţe de pulbere de rădăcină într-un pahar de apă şi se lasă să macereze
vreme de 6-8 ore la temperatura camerei, după care se strecoară. Extractul obţinut se
pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă un pahar de apă, după
care se lasă să se răcească. În final, se combină cele două extracte, iar preparatul obţinut
se va administra pe parcursul unei zile.
Tinctură
Se pun într-un borcan douăzeci de linguri de pulbere de rădăcină, care se acoperă cu
alcool alimentar de 50 de grade, amestecând continuu. Când întreaga masă de pulbere a
fost acoperită, rămânând deasupra un strat de alcool de două degete, se închide ermetic
borcanul şi se lasă conţinutul la macerat vreme de 12 zile, după care se strecoară.
Extractul obţinut se pune în sticluţe mici, închise la culoare şi se păstrează vreme de
maximum 2 ani. Se administrează de regulă o linguriţă de 4 ori pe zi, în tratamente de 1-3
luni.

OŢETUL DE MERE
Cel mai modest dintre alimente vindecă 100 de boli!
Este vorba despre un leac excepţional şi pe care îl aveţi la îndemână în permanenţă în
cămară. Este vorba de unul din cele mai vechi medicamente cunoscute de umanitate,
menţionat pentru prima oară în tratate de medicină egiptene, scrise în urmă cu mai bine
de trei milenii: oţetul de mere. Medicii Greciei antice îl foloseau pe scară largă, însuşi
Hipocrate punându-l la loc de cinste în scrierile sale. În medicina populară românească,
este folosit din timpuri imemoriale. Ţăranii noştri din zonele de deal şi de munte prepară şi
astăzi oţetul de mere în fiecare toamnă, folosindu-l apoi pe timpul lungii ierni contra
diferitelor boli ori, pur şi simplu, pentru menţinerea sănătăţii. Practic nu există zonă în care
să nu fie cunoscută folosirea acestui remediu popular. Deşi nu este un panaceu, ar putea
candida cu şanse serioase la acest titlu. De ce? Pentru că licoarea acrişoară şi uşor
tulbure rezultată în urma fermentării cidrului de mere vindecă nu mai puţin de... o sută de
afecţiuni din cele mai diverse, de la banalele dureri de cap, la boli metabolice grave.

Compoziţia oţetului de mere

În principal, această licoare este compusă din apă şi din acizi organici, între care
predomină acidul acetic, la care se adaugă acid propionic, acid lactic, pectină, enzime,
cantităţi infime de aminoacizi. Acest cocteil de acizi organici şi enzime este un foarte
puternic stimulent al digestiei şi al metabolismului, cu efecte excepţionale de dezintoxicare
a organismului. Însă oţetul de mere mai are şi alte calităţi, fiindcă a preluat de la fructele
din care este obţinut câteva substanţe în formă naturală extrem de utile pentru organism,
dintre care vom menţiona în continuare doar câteva:
- potasiu - este un mineral esenţial pentru menţinerea sănătăţii aparatului cardiovascular.
El reglează activitatea inimii şi normalizează tensiunea arterială.
- vitamină C - ajută la asimilarea fierului necesar organismului, are efect preventiv în bolile
infecţioase.
- vitamine B1, B2 şi B6 - au efect întineritor şi întârzie apariţia semnelor bătrâneţii. Au
efect pozitiv asupra tonusului sistemului nervos central. - izoflavonoide - sunt o categorie
de substanţe organice conţinute de oţet, care au un puternic efect antioxidant. Ele
favorizează normalizarea ciclului menstrual la femei şi reînnoirea hematiilor (globulelor
roşii).
- magneziu şi fosfor - sunt două substanţe minerale conţinute de oţet, cu un rol foarte
important în menţinerea sănătăţii şi echilibrului sistemului nervos. Au, de asemenea,
efecte favorabile asupra sistemului imunitar şi favorizează consolidarea oaselor.

119
Boli care se tratează intern cu oţet de mere
În cele ce urmează nu vom putea enumera toate afecţiunile care se tratează cu rezultate
bune cu ajutorul oţetului de mere, pur şi simplu din cauză că lista este prea lungă pentru a
putea fi cuprinsă integral. Vom detalia doar principalele categorii de afecţiuni care răspund
pozitiv la administrarea oţetului de mere:

* Reumatism, reumatism degenerativ - se ia de trei ori pe zi câte o lingură de oţet de

mere amestecată cu o linguriţă de miere. Cura durează minimum trei luni şi are efecte de
dezintoxicare a organismului foarte puternice. În plus, anumite substanţe conţinute de
oţetul de mere au efecte antiinflamatoare articulare şi împiedică procesele de îmbătrânire
şi de degenerare a cartilajelor şi a epiteliilor.

* Litiază renală (pietre la rinichi) - prevenire şi combatere - se bea de trei ori pe zi câte
un pahar de apă plată (săracă în minerale) în care se dizolvă 1-2 linguriţe de oţet de mere.
Remediul se ia vreme de o lună.

* Obezitate, îngrăşare - cu oţetul de mere se fac cele mai simple şi mai eficiente
tratamente de reglare ponderală. Iată unul dintre ele: se bea în fiecare dimineaţă, la
trezire, pe stomacul gol, un pahar de apă de izvor, în care au fost dizolvate două linguriţe
de oţet de mere. Apoi, pe parcursul zilei, după fiecare masă, vom bea o jumătate de pahar
de apă în care am adăugat o linguriţă de oţet de mere şi două linguriţe de miere. Oţetul de
mere stimulează procesele de eliminare din organism (în special tranzitul intestinal) şi
activează anumite lanţuri metabolice care favorizează slăbitul. Dacă vreţi o cură de slăbire
forte, folosiţi-o pe următoarea: înainte de fiecare masă, oricât de îmbelşugată sau săracă,
se înghit doi căţei de usturoi pisaţi împreună cu o lingură mare de oţet de mere şi puţină
apă. Este un preparat nu prea rafinat ca aromă şi cu atât mai puţin ca gust, însă efectul
merită efortul. Ar mai fi de reţinut că această cură, destul de dură pentru tubul digestiv, nu
se face mai mult de şapte zile la rând, urmate de şapte zile de pauză.

* Colecistită, dischinezie biliară, litiaze biliară - majoritatea persoanelor care au

probleme cu bila ar putea fi scutite de multe necazuri luând 1-2 linguriţe de oţet de mere
cu 10 minute înainte de fiecare masă (20-25 de minute în cazul persoanelor cu un apetit
alimentar foarte puternic).

* Indigestii frecvente, hipoaciditate - beţi înainte de masă cu 5-10 minute şi imediat

după masă câte un sfert de pahar de apă în care a fost diluată o linguriţă de oţet. Oţetul
stimulează salivaţia, secreţia de sucuri gastrice şi măreşte peristaltismul tubului digestiv.

* Inapetenţă, anemie, slăbiciune corporală la copii - medicina populară recomandă în

toate aceste cazuri administrarea unei linguriţe de oţet, combinată cu o linguriţă de miere,
înainte de fiecare masă (doza va fi redusă la jumătate, în cazul copiilor sub cinci ani).
Oţetul de mere, pe lângă faptul că stimulează pofta de mâncare şi digestia, ajută la
asimilarea fierului şi a altor minerale esenţiale din alimente, favorizează procesul
producerii hematiilor (globulelor roşii), stimulează foarte blând sistemul nervos central,
inducând o stare de vioiciune şi tonus. Suplimentar, pe lângă administrare internă, se fac
săptămânal frecţii pe tot corpul cu oţet de mere, mai ales în cazul copiilor debili, care se
îmbolnăvesc uşor.

* Migrenele - mai ales cele care apar ca o consecinţă a unor probleme hepato-biliare sau
a constipaţiei, se tratează intern cu oţet de mere, din care se iau 2 linguriţe diluate în
puţină apă. Extern se fac fricţionări ale tâmplelor şi ale bazei craniului (deasupra cefei) cu
oţet de mere. O metodă populară care uneori dă rezultate surprinzător de rapide este
inspirarea vreme de cinci minute a vaporilor de oţet de deasupra unui vas umplut cu acest
lichid.

120
Aplicaţii externe cu oţet de mere

* Durerile de gât - se face din oră în oră gargară cu o soluţie de oţet concentrată: 4 linguri
de oţet la o cană (250 ml) de apă. După ce durerile de gât se atenuează, gargara se face
mai rar: din 3 în 3 ore. Este un tratament deosebit de eficient în fazele incipiente ale
răcelilor. Procedura are un efect foarte bun şi în cazul în care avem senzaţia de gât uscat.

* Oboseala cronică, epuizare - se face un masaj al întregului corp cu oţet de mere sau,
mai bine, cu un oţet de mere aromatizat cu lavandă. Se ia oţet de mere în palmă şi se
întinde pe piele cu mişcări blânde şi energice (făcute mereu în sens ascendent)
insistându-se asupra umerilor, a cefei, a toracelui şi în zona frunţii. Acest tratament
durează 30 minute şi va fi urmat obligatoriu de un duş, după care vă veţi simţi proaspeţi şi
în formă. Acelaşi tratament este recomandat contra surmenajului intelectual, precum şi
contra febrei musculare.

* Contra îmbătrânirii premature a ţesuturilor, inclusiv a pielii, se fac de două ori pe lună
masaje ale întregului corp cu oţet de mere. Acest produs natural favorizează recăpătarea
supleţei şi a tonusului tegumentelor, înviorează, curăţă pielea, previne apariţia infecţiilor şi
a dermatozelor.

* Micozele unghiilor - se face un tratament de lungă durată, dar cu o eficienţă

excepţională, verificată în practică: de trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara, se ţine
degetul în oţet de mere timp de o jumătate de oră. Peste noapte, se înveleşte degetul
bolnav în vată îmbibată cu oţet de mere şi se înfăşoară în plastic (degetare tăiate din
mănuşile chirurgicale). Din când în când, se mai tamponează unghia şi cu tinctură de
propolis sau de muguri de plop, care au efecte antiinfecţioase foarte puternice şi
acţionează foarte bine pe ţesuturile înmuiate anterior de oţet. După 2-3 luni, micoza va
dispărea.

* Răceala, adjuvant în cazul pneumoniilor şi infecţiilor gripale severe - se fac fricţionări ale
întregului corp, dar în special ale toracelui, cu oţet de mere. După tratament, pacientul se
înveleşte bine şi se lasă să asude vreme de măcar 10 minute. O eficienţă deosebită în
cazul în care aceste boli sunt însoţite de febră sau de dureri musculare o are masajul cu
oţet mentolat, care are o importanţă terapeutica atât de mare, încât vom vorbi despre el
detaliat.

OŢETURILE AROMATE
Se obţin din plante care conţin uleiuri volatile (mentă, lavandă, cimbru, rozmarin, trandafir,
tarhon etc.), care sunt puse la macerat în oţet de mere. Iată reţeta completă de obţinere a
acestor preparate: se pisează mărunt planta aromatică aleasă şi apoi se pun 6-8 linguri
rase de pulbere într-o sticlă în care se adaugă apoi o jumătate de litru de oţet. Se închide
sticla ermetic şi se lasă la macerat vreme de 10-14 zile, după care se filtrează.

Oţetul mentolat
Se obţine, aşa cum arată şi numele, din mentă, cel mai adesea din specia numită menta
dulce (Mentha viridis), care este mai „rece” decât celelalte soiuri ale acestei plante. Folosit
extern, este un foarte puternic febrifug, utilizat în toate tipurile de infecţii respiratorii şi
infecţii însoţite de temperatură ridicată. Mai este recomandat contra durerilor de cap,
contra durerilor musculare, contra reumatismului inflamator (cu senzaţia de fierbinte la
nivelul articulaţiei), contra stărilor de greaţă la femeile gravide.

Oţetul de levănţică
Este un foarte bun relaxant, folosit extern în cazurile de surmenaj fizic şi intelectual,
anxietate (stări de teamă fără motiv aparent), stări de agitaţie la copii, insomnie. În arsurile
121
uşoare (de gradul I şi ÎI), oţetul de levănţică este un excelent calmant şi ajută la refacerea
rapidă a pielii. Folosit intern, 4 linguriţe pe zi, este un remediu excelent contra problemelor
biliare (dischinezie, colecistită) şi contra infecţiilor cu giardia lamblia.

Oţetul de rozmarin
Aplicat pe piele, este excelent pentru menţinerea tinereţii şi supleţei acesteia, fiind unul din
secretele cosmeticienilor renumiţi. Fricţionările cu oţet de rozmarin dau rezultate foarte
bune în tratarea paraliziilor de tot felul, făcând adevărate minuni în unele cazuri. În fine,
intern, oţetul de rozmarin (folosit chiar în alimentaţie) este un bun stimulent al digestiei, un
tratament eficace contra gastritelor hipoacide şi a atoniilor digestive. De asemenea, este
un excelent stimulent al... memoriei. (Amintiţi-vă acest lucru!)

COMBINAŢIILE DE SUCURI
Septembrie e apogeul legumelor. Sevele lor ascund energii binefăcătoare care ne
fortifică şi ne vindecă de o mulţime de boli. Primiţi cu încredere sprijinul uriaş al
naturii.
Am vorbit pe larg despre cura cu sucuri de legume care, aşa cum am văzut, este un
excelent mijloc de întreţinere a sănătăţii. Prin aportul lor de minerale, vitamine şi enzime,
aceste sucuri sunt un excelent revigorant, detoxifiant şi tonic pentru organism. Ceea ce
însă puţini ştiu este că aceste aparent banale sucuri, combinate în anumite proporţii şi
administrate în doze suficient de mari, pot deveni remedii extraordinar de puternice. Iată
câteva din „medicamentele” care la începutul lui septembrie, au maximumul puterii
vindecătoare şi ne stau la dispoziţie din belşug:

Sucul de cartofi
Se obţine la fel ca şi celelalte sucuri, prin centrifugarea tuberculilor foarte bine spălaţi în
prealabil.
Este recomandat să fie consumat atunci când este foarte proaspăt, altfel el oxidându-se
rapid şi pierzându-şi o parte din calităţile terapeutice. Constituie unul din cele mai blânde
remedii din gama pe care o vom prezenta acum, având efecte calmante, antiacide şi uşor
depurative. Ce îl face atunci un medicament puternic? Studii recente au arătat că sucul
foarte proaspăt de cartof conţine anumite substanţe înrudite cu cortizonul, care au efecte
de inhibare a dezvoltării tumorilor, de oprire a proliferării virusurilor hepatice, efecte
hipotensoare şi... anticoncepţionale. Să vedem în continuare mai multe despre aplicaţiile
acestui remediu:

Obezitate - o jumătate de pahar de suc de cartofi băut cu un sfert de oră înainte de fiecare
masă (indiferent cât de săracă din punct de vedere cantitativ ar fi) are efecte de inhibare a
apetitului alimentar foarte puternice. Mai mult, acest remediu stimulează din plin procesele
de eliminare, ceea ce determină o accelerare a procesului de slăbire.

Hepatită virală A, B, C - se bea de două ori pe zi o combinaţie formată dintr-un sfert de

pahar (50 ml) de suc de pătrunjel şi trei sferturi de pahar (150 ml) de suc de cartofi. Cura
durează vreme de 30 de zile, cu o pauză de 10 zile, după care se poate relua. Efectele în
tratarea hepatitelor, cronice sau acute, sunt cu adevărat extraordinare.

Constipaţii uşoare, reumatism - se bea jumătate de litru de suc de cartofi pe parcursul

unei zile, timp de 2-3 săptămâni. Pentru a face gustul mai suportabil, se poate adăuga şi
suc de morcov.

Scorbut - sucul de cartofi este în această afecţiune unul din cele mai puternice şi mai
rapide remedii cunoscute. Se bea un pahar pe zi, în timpul sezonului rece.

122
Cancer gastric - se bea câte un sfert de pahar (50 ml) de suc de cartofi de 3-4 ori pe zi.
Pentru un gust mai blând şi un efect mai puternic, se diluează cu suc de morcov. Efecte şi
mai puternice se obţin cu următoarea combinaţie, care are o eficienţă foarte mare şi în
cazul gastritei. Se face următorul amestec de sucuri: 100 ml cartofi + 100 ml varză + 500
ml morcov. Se bea această cantitate pe parcursul unei zile. În ciuda gustului destul de
greu de suportat, acest amestec, băut în cure de 20 de zile, are efecte excepţionale în
această categorie de afecţiuni. Dacă simţiţi că vă este greu să beţi foarte mult din această
combinaţie, puteţi înjumătăţi cantitatea zilnică.

Suc de sfeclă roşie

Terapeutul austriac Rudolf Breuss consideră acest suc drept unul din cele mai puternice
remedii în tratarea cancerului şi a leucemiei. Tuturor pacienţilor slăbiţi, anemici sau care
nu aveau poftă de mâncare le prescria o cură cu acest suc, pe care îl recomanda să fie
băut cu linguriţa, pentru a avea efecte mai puternice.

Anemie, slăbiciune generală a organismului - se bea pe parcursul unei zile un pahar de

suc, în reprize, pe cât posibil înainte de masă cu minimum o jumătate de oră.

Gripă - se beau 1-2 pahare de suc de sfeclă roşie pe zi. Acest remediu are efecte
antifebrile, tonice şi măreşte rapid capacitatea de luptă a organismului împotriva infecţiei.

Alergie - se bea pe stomacul gol câte un sfert de pahar de suc de sfeclă roşie, diluat cu
suc de morcov, de 2-3 ori pe zi. O cură durează 30 de zile şi are o eficienţă extraordinară
în cazul alergiilor la polen şi la praf.

O combinaţie contra cancerului şi leucemiei - se amestecă: 50 ml pătrunjel + 100 ml

sfeclă + 400 ml morcov + 1 linguriţă suc de lămâie. Se bea întreaga cantitate pe parcursul
unei zile, în cure de minimum o lună.

Sucul de ceapă
Este atât de puternic, încât nu poate fi consumat decât în doze mici (maximum 50 ml pe
zi) şi în combinaţie cu miere sau cu alte sucuri, cum ar fi cel de morcov. Poate fi
considerat un adevărat panaceu în bolile respiratorii, în diabet, în infecţiile urinare şi
renale, precum şi în anumite dereglări hormonale. Este un puternic antiinfecţios, elimină
paraziţii intestinali, stimulează în mod deosebit activitatea rinichilor. Iată în continuare
câteva dintre bolile în care este deosebit de eficient:

Viermi intestinali (ascaris, tenie) - 2 linguri de suc de ceapă se dizolvă într-un pahar de
lapte. Se beau două asemenea doze, dimineaţa şi seara, pe stomacul gol. O cură durează
minimum 10 zile. Preventiv, se administrează copiilor expuşi la infecţia cu paraziţi
intestinali o doză la 3-4 zile.

Ascita - se bea zilnic jumătate de pahar de lapte, în care au fost dizolvate 3-4 linguriţe de
suc proaspăt de ceapă.

Diabet - la o oră după masă, se beau 2 linguri de suc de ceapă diluate în jumătate de
pahar de suc de morcov. Tratamentul se face vreme de minimum trei săptămâni, timp în
care, în cazul pacienţilor insulino-dependenţi, glicemia va fi verificată regulat, pentru a se
ajusta doza zilnică de insulină.

Astm, bronşită, tuse - se amestecă două linguri de suc de ceapă cu patru linguri de
miere. Se administrează acest remediu pe parcursul unei zile.

123
Infecţii renale şi urinare (cistită) recidivante - într-un pahar de suc de morcov se
adaugă 2 linguri de suc de ceapă şi 6 linguri de suc de ţelină. Se beau 2-3 asemenea
doze pe zi, în cure de minimum două săptămâni.

Dereglări ale glandelor cortico-suprarenale - se bea sucul de mai sus (de la infecţii
renale): o doză pe zi, în cure de două luni.

O combinaţie puternic detoxifiantă: 40 ml ceapă + 100 ml ţelină + 50 ml ridiche (neagră

sau roşie). Se iau din acest suc câte 6 linguri, de 4-5 ori pe zi. Este un excelent drenor şi
detoxifiant al organismului, indicat pentru tratarea acneei, psoriazisului, eczemelor
alergice, lupusului eritematos, bolilor imune în general.

Suc de ridichi negre şi roşii

Sucul obţinut din ambele tipuri de ridichi are - veţi vedea - un miros destul de greu de
suportat, din cauza unor substanţe sulfuroase care se dispersează în timpul preparării.
Efectele terapeutice compensează din plin acest neajuns. În primul rând, acest suc este o
adevărată mătură pentru vezica biliară şi pentru rinichi, pe care le curăţă rapid de calculi.
Apoi, are un efect puternic diuretic, motiv pentru care este folosit şi ca detoxifiant în
reumatism, în bolile produse de intoxicarea lentă a organismului. În medicina
mânăstirească este la mare preţ acest suc pentru tratarea bolilor respiratorii cronice.

Reumatism - se dizolvă un sfert de pahar de suc de ridiche în trei sferturi de pahar de suc
de morcovi. Se beau pe stomacul gol două asemenea doze pe zi: una dimineaţa şi una
seara. Cura durează minimum două săptămâni şi se face mai ales la schimbarea de
anotimp.

Bronşită cronică - într-o jumătate de pahar de suc de ridiche se pun 4 linguri de miere şi
se amestecă bine. Se bea cu înghiţituri mici acest remediu, dimineaţa.

Calculi biliari - se amestecă patru linguri de suc de ridiche cu aceeaşi cantitate de suc de
pătrunjel. Se bea această combinaţie înainte de fiecare masă cu un sfert de oră.
Tratamentul durează trei săptămâni şi este deosebit de eficient în cazul microlitiazei.

Calculi renali - se beau zilnic 50-100 ml (un sfert - o jumătate de pahar) de suc de ridiche.
Efecte mai puternice are următoarea combinaţie:

O combinaţie pentru eliminarea calculilor renali: 400 ml morcov + 100 ml castraveţi +

100 ml ridichi (negre sau roşii) - rezultă 600 ml, care se beau, în câteva reprize, dimineaţa,
pe stomacul gol. Tratamentul durează minimum 21 de zile şi este eficient indiferent de
natura calculilor.

Suc de varză
La fel ca şi celelalte sucuri prezentate până acum, este obţinut prin stoarcerea prin
centrifugare a frunzelor de varză proaspete şi bine spălate. Are prin excelenţă efecte
tonice, purificatoare, antiinflamatoare, fiind recomandat în mai mult de cincizeci de
afecţiuni. Se remarcă prin faptul că deblochează tranzitul intestinal, prin efectul său de
stimulare şi de normalizare a digestiei şi, nu în ultimul rând, prin acţiunea sa
anticancerigenă. Iată câteva din recomandările terapeutice ale sucului de varză:

Constipaţie, prevenirea viermilor intestinali - se bea dimineaţa şi seara câte o jumătate

de pahar - un pahar de suc de varză. Pentru un gust mai bun, se adaugă câteva picături
de suc proaspăt de lămâie.

124
Cancer al tubului digestiv - se combină un pahar de suc de varză cu două pahare de
suc de morcov. Se bea întreaga cantitate pe parcursul unei zile. Tratamentul durează trei
luni, timp în care se va menţine o alimentaţie strict vegetariană şi preponderent crudivoră.

Cancer la gât - se aplică tratamentul de la cancerul cu localizare pe tubul digestiv.

Suplimentar, se face, de trei ori pe zi, câte o gargară cu suc proaspăt de varză.

Diabet - se bea jumătate de pahar de suc de varză dimineaţa şi la prânz. Acest remediu
are un efect foarte interesant de stabilizare a valorilor glicemiei.

Adenom de prostată - se face o cură de trei luni, în care se bea câte o jumătate de pahar
de suc de varză, de trei ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara. Tratamentul cu suc de varză
are efecte puternic antiinflamatoare asupra prostatei şi a traiectului urinar.

O combinaţie pentru a slăbi rapid: 200 ml suc de varză + 200 ml grepfrut. Se bea din
acest amestec câte un pahar, cu 5-10 minute înaintea fiecărei mese. Este o combinaţie
mai puţin obişnuită între un suc alcalin (cel de varză) şi un suc acid (cel de grepfrut), care
are un puternic efect inhibitor al apetitului alimentar şi favorizează ajungerea rapidă la
saţietate pentru o perioadă lungă de timp. Un tratament durează două luni şi se poate
relua la nevoie după o pauză de 10 zile.

ALERGII
Nu există vreo altă boală căreia primăvara să-i fie atât de prielnică. Cu toate acestea,
medicul specialist şi natura vă ajută să o biruiţi!
Ce este alergia? Pe înţelesul tuturor, este o reacţie exagerată a organismului la anumite
alimente, substanţe naturale sau chimice, manifestări climatice, animale, insecte,
împrejurări de viaţă. În mare, se pot distinge două forme de manifestare: alergia care are
cauze obiective (praf, polen, păr de animale, purici, păianjeni etc.) şi alergia provocată de
cauze subiective (fobii, manii etc.). În primul caz, boala se poate trata de un medic
specialist cu medicamente antihistaminice şi cu o serie de produse naturiste. În al doilea
caz, ea trebuie tratată de către medicul psihiatru. Deci, din start ar trebui diferenţiate
aceste tipologii, lucru nu prea uşor, pentru că la toate alergiile este implicat şi factorul
psihic.
Simptomele alergiilor sunt, şi ele, de multe feluri. Unele se manifestă cu pusee periodice
(febra fânului etc.), altele sunt permanente: strănuturi repetate, edeme, rinoree abundentă
sero-mucoasă, lăcrimări, obstrucţie nazală, secreţii purulente şi multe alte complicaţii. La
alergia digestivă pot apărea vomă, anumite dermatoze. La cazurile de alergie
medicamentoasă, aceste simptome pot ajunge la şoc anafilactic, care este o reacţie
alergică, critică, uneori fatală. Apare de obicei după injectarea unui ser sau drog.
Având în vedere complexitatea acestor afecţiuni, se recomandă ca fiecare bolnav să
consulte medicul şi să respecte cu stricteţe indicaţiile primite, pentru că în unele cazuri,
chiar viaţa bolnavului este în pericol şi trebuie luate măsuri urgente şi calificate.

TRATAMENTE

Consultaţi doi medici specialişti

Primul lucru pe care trebuie să-l facă un bolnav de alergie este să facă un control foarte
atent la un medic specialist ORL-ist, pentru a depista eventualele afecţiuni care pot fi
prezente (deviaţie de sept, polipi, sinuzite, hipertrofie de cozi de cornete etc.). Pe urmă
urmează o vizită la un alt specialist, şi anume medicul alergolog. Cine doreşte să se
trateze corect de alergie nu poate să se lipsească de aceste vizite medicale.

125
Folosiţi-vă subconştientul
Al doilea lucru extrem de important vizează o măsură psihologică, ce ţine de
autosugestie: convingeţi-vă subconştientul că vă simţiţi mai bine. Fără această
convingere, este foarte dificil de tratat orice tip de alergie. Am să vă spun o mică poveste,
chiar dacă ocupăm un pic de spaţiu în plus cu ea. În anii '70, într-un spital oarecare a venit
un om care avea convingerea că în ziua când va împlini 50 de ani, la ora 12, va muri.
Evenimentul îi fusese prezis de o ghicitoare, când avea 15 ani. Individul era convins că
premoniţia este adevărată, pentru că tot ce îi prezisese acea femeie s-a adeverit. Ei bine,
pacientului i s-au făcut absolut toate analizele şi era perfect sănătos. La cererea lui, în
salonul unde fusese internat s-a pus şi un ceas, ce mergea însă cu o oră în urmă. În ziua
cu pricina, când ceasul a arătat ora 12 (de fapt era 13), omul a murit, cu toată asistenţa
medicală de excepţie. Autosugestia jucase rol de călău.
Alergia este o reacţie exagerată a organismului, dar de fiecare dată, acest lucru
este posibil doar cu ajutorul subconştientului. Probabil, încă din cea mai fragedă copilărie,
bolnavul a văzut anumite manifestări, probabil ale părinţilor (excesul de curăţenie, anumite
gesturi sau sugestii), care au fost recepţionate şi mult amplificate.
Emile Coue, un farmacist din Nancy (Franţa) a devenit celebru tratând - cu ajutorul
subconştientului, o mulţime de afecţiuni, printre care şi alergia. Nu are rost să insist asupra
succeselor sale, pentru că sunt de notorietate mondială. Ceea ce trebuie reţinut este
metoda lui, foarte simplă, prin care se pot implanta în subconştient o serie de comenzi, pe
care el le va executa.
Se face un şirag de mătănii (se pot face din bile, mărgele etc.) care va conţine 21
de bucăţi. Din acestea, una trebuie să fie mai mare. Dimineaţa, în momentul când bolnavul
se trezeşte, imediat cât este încă în pat, trebuie să ia în mână aceste mătănii şi să
înceapă să spună în gând sau chiar cu voce tare următoarele cuvinte: „Din zi în zi, sunt tot
mai sănătos”.
Se trece câte o mărgea dintr-o mână în cealaltă şi de fiecare dată se spune această
propoziţie. În acest fel, ea se va rosti de 20 de ori dimineaţa, fără să se numere, deoarece
la fiecare mărgea, mesajul se repetă. Procedeul se practică şi seara, înainte de a adormi.
Timp de 30-40 de zile, subconştientul recepţionează comanda şi o va executa. Într-adevăr,
vă veţi simţi mai bine. Încercaţi! Metoda e simplă şi fără risc.

Nu excludeţi tratamentele cu medicamente

Mulţi dintre cei care doresc să aplice tratamente naturiste exclud medicamentele. Este cea
mai mare greşeală! Trebuie luate şi medicamentele care sunt date de medici, pentru că
tratamentul naturist nu poate exclude, în toate cazurile, tratamentul medicamentos.
Tratamentele naturiste trebuie să fie luate doar în completare, pentru a ajuta ca
tratamentul medicamentos să fie mai eficient. Doar în aceste cazuri se obţin rezultate.
Treptat, în funcţie de cum va reacţiona organismul, se va putea reduce din medicamente,
dar numai cu acordul medicului curant.

Apelaţi la calmante din plante

În toate formele de alergie trebuie avut în vedere că afecţiunea poate fi agravată de
sistemul nervos, caz în care este foarte indicat să se recurgă la tratamente cu ajutorul
plantelor medicinale. Este vorba despre câteva plante cunoscute, care se găsesc la orice
magazin de profil: ciuboţica-cucului, levănţica, păducel, roiniţă, sunătoare, talpa-gâştei.
Din aceste plante se fac ceaiuri şi se pot consuma 2-3 căni pe zi. (Pe fiecare pachet există
instrucţiuni de preparare.) Cel mai bine este însă să se facă o tinctură cu 50 g de plantă
mărunţită, pusă în 250 ml alcool alimentar de 70 de grade. Se ţine timp de 15 zile, agitând
des, apoi se strecoară şi se pune la rece. Se vor lua câte 10 picături (o linguriţă) de 2-3 ori
pe zi sau în funcţie de cât de nervoşi sunteţi în momentul respectiv. Se ia în diluţie cu 100
ml apă, înaintea meselor, cu 15-20 de minute. În răstimpul acesta, substanţa activă
pătrunde în organism datorită alcoolului, care este un bun vehicul şi o transportă direct în
sânge.

126
Tincturile se iau pe perioade scurte, de 7-10 zile, sau mai lungi, dar este bine să se facă o
pauză. Nu este indicat să se permanentizeze aceste tratamente.

Alte măsuri
În tratarea alergiilor se pot lua şi o serie de măsuri de ordin igieno-dietetic: combaterea
sedentarismului, regim alimentar cu suprimarea condimentelor, alcoolului, alimentelor
excitante, conservelor, fumatului. Eventual, schimbarea climatului, cura de altitudine,
talasoterapie. Suplimentar, se indică consumul de calciu, magneziu, vitaminele C, D,
complex B. Pentru carenţa de calciu, se recomandă consumul pastei preparate din urzici.
Se iau câte 2-3 linguri, de 2-3 ori pe zi, din vârfuri tinere de urzici fierte şi tocate. Vitamina
B naturală se poate lua din drojdia de bere.
Pentru cei mai sensibili la gustul drojdiei, există alternativă cu oţetul de mere cu miere. Se
pun două linguri de oţet la 200 ml apă şi se pune miere după gust.
Dacă nu există alergie la ea, diabet zaharat sau obezitate, mierea se poate lua în toate
cazurile, ajutând foarte mult. Se pot lua zilnic câte 2-3 linguri de miere.

TRATAMENTE CU PLANTE
Se aplică concomitent cu recomandările făcute anterior

Alergia nazo-faringiană
În formele cronice ale alergiei nazo-sinusale se vor urmări, în primul rând, ameliorarea
respiraţiei nazale (cu apă cu sare sau suc de lămâie) şi instituirea tratamentului antialergic.

Modul de folosire a plantelor medicinale

Brad (Abies alba) - se folosesc ramuri tinere, muguri sau conuri verzi mărunţite. Se pun 2
linguriţe în 250 ml apă şi se fierb timp de 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-
3 căni, cu înghiţituri mici (în special când este prezenta şi faringita). Se pot face şi inhalaţii
cu aburii plantei, în timpul fierberii şi, de asemenea, se recomandă aplicarea de comprese
calde pe gât sau pe frunte. Procedeul se repetă de 2-3 ori pe zi. Bradul este un foarte bun
dezinfectant.

Brustur (Arctium lapa) - o linguriţă de rădăcină mărunţită se pune în 250 ml apă şi se

fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se consumă 2-3 căni, cu înghiţituri mici. Şi în
acest caz se recomandă inhalaţii cu aburii plantei, în timpul fierberii, şi comprese calde pe
gât şi frunte. Se repetă de 2-3 ori pe zi. Are şi rol antibiotic.

Ciuboţica-cucului (Primula officinalis) - o linguriţă de rădăcină mărunţită se pune în 250

ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se consumă 2-3 căni, cu înghiţituri
mici. Se aplică şi comprese externe. Ciuboţica-cucului are şi un efect calmant.

Coada-şoricelului (Achillea milefolium) - 1-2 linguriţe de plantă se opăresc cu 250 ml apă

clocotită. Se acoperă 15 minute, apoi se strecoară. Se administrează 2-3 căni pe zi cu
înghiţituri mici. Extern, se pun cataplasme calde, cu plantă fiartă. De asemenea, se pot
face inhalaţii.

Ienupăr (Juniperus communis) - o linguriţă de bace se pun în 250 ml apă şi se fac

inhalaţii în timp ce acestea fierb. La inhalaţii se poate folosi şi tinctură de ienupăr. Se
foloseşte conform indicaţiilor producătorului. Este un foarte bun dezinfectant.

Lămâie (Citrus lemonium) - se va pune suc de lămâie în toate ceaiurile care se consumă.
De asemenea, este foarte indicat să se pună 2-3 picături de lămâie în fiecare nară, de 2-3
ori pe zi. Chiar dacă ustură un pic, sunt foarte eficiente.

127
Ovăz (Avena sativa) - se pun 2 linguri de seminţe în 500 ml apă şi se fierb până se
înmoaie boabele. Ele se mănâncă, iar fiertura se bea. Este foarte emolientă, indicată în
special pentru faringe. Extern, se pot aplica comprese calde cu acest lichid.

Ridiche neagră (Raphanus sativus niger) - se consumă aşa cum este, pentru că poate
aduce decongestionarea mucoaselor. De asemenea, se poate amesteca cu miere în părţi
egale şi se ia câte o linguriţă de trei ori pe zi.

Salvie (Salvia officinalis) - o linguriţă de plantă mărunţită se opăreşte cu 250 ml apă

clocotită. Se acoperă 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma câte 3 căni pe zi. Se
recomandă mai ales atunci când există secreţii abundente, pentru diminuarea lor. Se
poate aplica şi sub formă de compresă externă, caldă.
Decocturile şi infuziile din plantele enumerate mai sus se pot introduce şi în nas, sub
formă de picături, de trei ori pe zi, sau chiar să se facă spălături nazale. Este bine ca
plantele să fie folosite alternativ, pentru a nu se obişnui organismul cu ele (atenţie, unele
dintre ele pot fi socotite alergeni, de unii dintre bolnavi, şi nu sunt suportate).

Sirop antialergic
Se pun la fiert, într-un litru de apă, 10 nuci sparte şi foile de la 5 cepe roşii (de mărime
potrivită). Se lasă pe foc mic, până când lichidul scade la jumătate. Se va lăsa acoperit
până se răceşte complet, eventual chiar până a doua zi. Se strecoară, se toarnă totul într-
o sticlă de 1 litru şi se completează cu miere polifloră. Se ţine la rece, în sticlă bine
închisă. Se va lua după fiecare masă câte o lingură de sirop, după ce a fost foarte bine
agitat. (Se interzice celor care din anumite motive nu pot consuma miere - diabet.)

Ceai complex antialergic

Ingrediente: se iau 50 g trei-fraţi-pătaţi (un pachet), 2 linguri de flori de coada-şoricelului,
1 lingură flori de levănţică, 4 linguri de talpa-gâştei, 4 linguri de frunze de urzică, 3 linguri
de rădăcină de brusture. Se amestecă toate plantele. Se ia din acest amestec o lingură şi
se opăreşte cu 300 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se
vor consuma 2-3 căni de ceai, timp de 30 de zile, cu efecte deosebit de bune pentru
organism. (În cazul când alergia e însoţită de urticarie se mai pot adăuga şi 4 linguri de
iarbă-mare).

Orice tratament începe cu o cură de dezintoxicare, care va ţine minimum 7 zile, timp în
care se vor consuma ceaiuri depurative şi laxative şi se va prefera numai hrana vegetală.
Se consumă până la 3 litri de lichid pe zi, în majoritate sub formă de ceai.

Alte recomandări :

Complexul vitaminic B este un tonic al organismului şi echilibrează sistemul endocrin şi

nervos. Luaţi pentru aceasta drojdie de bere uscată. Se pune într-un pahar de apă să se
dizolve şi se bea. Se ia de două ori pe zi, câte o linguriţă.

Quercina poate menţine sub control eliberarea de histamine şi alte substanţe care
declanşează reacţia alergică. Se găsesc în vinul roşu. Deci, beţi un pahar de vin roşu, de
50 ml, la masă.

Ardeiul iute, hreanul, ceapa, usturoiul sunt utile pentru că subţiază secreţiile şi ajută la
curăţirea căilor respiratorii.

128
CEAPA

In 1919 cand gripa a ucis 40 milioane de oameni, un doctor vizita fermierii pentru a-i
ajuta sa combata gripa.
Multi dintre fermieri si familiile lor o contractasera si multi chiar murisera.
Doctorul a ajus la un fermier unde, spre surprinderea lui, toti membrii familiei erau
sanatosi. Cand doctorul a intrebat fermierul ce facea el diferit de ceilalti, sotia lui a spus ca
a pus o ceapa necuratata intr-un vas in fiecare camera a casei (si probabil pe vremea
aceea casa avea doar 2 camere). Doctorul nu a crezut si a cerut una din cepe pentru a o
analiza la microscop. Spre surprinderea lui a descoperit virusul gripei in ceapa. In mod
evident aceasta a absorbit virusul pastrand familia sanatoasa.
Apoi, am auzit aceasta povestire de la coafeza mea din Arizona. Acum multi ani
angajatii ei se imbolnaveau de gripa si la fel multi dintre clienti. In urmatorul an ea a pus
cepe in boluri peste tot in salon. Spre surprinderea ei nici un angajat nu s-a mai imbolnavit.
Treaba functioneaza ! (si nu, nu fac afaceri cu ceapa).
Morala povestii este : cumparati cateva cepe si puneti-le in boluri in fiecare camera
din casa. Daca lucrati la birou, puneti unul sub birou sau undeva pe un raft. Incercati si veti
vedea. Noi am facut asta anul trecut si nimeni din casa nu s-a imbolnavit de gripa. Daca
va ajuta pe voi si pe cei dragi sa nu va imbolnaviti, cu atat mai bine. Daca totusi faceti
gripa, va fi o forma usoara. Oricum... ce aveti de pierdut ? Doar cateva cepe !!!!
Acum... mai exista si un PS la aceasta poveste, trimis de o prietena din Oregon
care de obicei imi trimite contributii la articolele pe tema sanatatii. Ea mi-a povestit
urmatoarea experienta despre ceapa : "Eu nu stiam despre povestea cu fermierul.... dar
stiu ca eu personal am facut pneumonie si am fost foarte bolnava. Am citit un articol care
spunea sa tai o ceapa la ambele capete, sa pui unul din capete intr-o furculita si sa pui
capatul infipt in furculita intr-un borcan gol... iar apoi sa pui borcanul langa patul
pacientului peste noapte.
Se spunea ca ceapa se innegreste peste noapte din cauza germenilor... si chiar
asa s-a intamplat. Dimineata ceapa era un dezastru dar eu deja ma simteam mai bine.
Altceva ce am citit intr-un articol a fost ca atat ceapa cat si usturoiul distribuite prin
camera au salvat pe multi de la ciuma neagra. Ele au multe proprietati antibacteriale si
antiseptice."

Si acum inca o nota : Cepele abandonate devin otrăvitoare !!!

Am folosit o ceapa care fusese lasata in frigider. Uneori nu folosesc o ceapa

intreaga odata, ci pastrez cealalta jumatate pentru mai tarziu.
Dupa ce am citit aceasta informatie mi-am schimbat parerea... si pe viitor voi
cumpara cepe mai mici.
Am avut privilegiul sa vizitez Mullins Food Products, divizia de fabricare a
maionezei. Mullins este mare si este detinuta de 11 frati si surori din familia Mullins.
Prietena mea Jeanne este CEO acolo.
A venit vorba despre intoxicatii alimentare si am dorit sa le impartasesc ceea ce am
aflat de la un chimist.
Tipul care ne-a condus in turul fabricii se numea Ed si era unul dintre frati. Ed este
un expert in chimie si este implica in dezvoltarea formulei sosului. El a dezvoltat formula
sosului si pentru McDonald's.
Deci retineti ca Ed este un magician al chimiei alimentare. In timpul vizitei cineva a
intrebat daca chiar trebuie sa ne facem griji cu privire la maioneza. Oamenii intotdeauna
sunt ingrijorati ca maioneza se va strica. Raspunsul lui Ed va va surprinde. El a spus ca
toata maioneza produsa comercial este sigura.
"Nici macar nu trebuie pusa la frigider. Nu face nici un rau sa fie pusa, dar nu e
neaparat necesar". El a explicat ca pH-ul maionezei este stabilit la o valoare la care
bacteriile nu pot supravietui in mediul inconjurator.

129
 El a vorbit despre picnicul esential, cu bolul de salata de cartofi pe masa si cum
toata lumea da vina pe maioneza cand cuiva ii este rau.
Ed spune ca atunci cand este raportata intoxicatia alimentara, primul lucru pe care il
cerceteaza autoritatile este cand a mancat bolnavul ultima oara CEAPA si de unde au
venit aceste cepe (din salata de cartofi?) Ed spune ca nu maioneza (atata timp cat nu e
facuta in casa) este cea care se strica la aer. Cel mai probabil este ceapa, iar daca nu
ceapa, atunci CARTOFII.
El a explicat ca ceapa este o mare piata de desfacere pentru bacterii, in special
ceapa negatita.. Nu ar trebui niciodata sa pastrezi o bucata de ceapa taiata. Nu este
sigura nici daca o pui intr-o punga etansa si o bagi la frigider. Se contamineaza deja
suficient doar prin faptul ca e taiata si sta la aer putina vreme, si poate deveni periculoasa
pentru cine o ingereaza (asa ca, atentie sporita la ceapa care va este pusa in hotdog la
meciurile de baseball!)
Ed spune ca daca iei partea de ceapa lasata si o gatesti nebuneste s-ar putea sa fii
in regula... dar daca tai ceapa lasata ca sa o pui in sandwich iti cauti problemele cu
lumanarea. Atat ceapa cat si cartofii fierti dintr-o salata de cartofi vor atrage si favoriza
inmultirea bacteriilor mult mai repede decat orice maioneza preparata comercial.
Deci, cum suna asta ca noutate? Luati-o cum vreti. Eu (autorul) am de gand sa fiu
foarte atent la ceapa de acum incolo. Din mai multe motive acord credubilitate unui chimist
si unei companii care produce milioane de tone de maioneza pe an.
De asemenea, CAINII NU TREBUIE SA MANANCE NICIODATA CEAPA. Stomacul
lor nu o poate metaboliza.
Deci, nu uitati ca este periculos sa tai o ceapa si sa o folosesti pentru gatit a doua
zi. Devine otravitoare intr-o singura noapte si creeaza bacterii toxice care pot provoca
infectii la stomac din cauza excesului de secretie de bila.

DROJDIA DE BERE
Era în iarna anului 1898, într-o seară friguroasă de februarie, când inginerul german
Wolfgang Schulze a rămas mult după lăsarea întunericului în laboratoarele fabricii de bere
în care lucra. Când şi-a terminat munca, a stins lumina de la biroul său, apoi a păşit prin
întuneric spre ieşire, când, deodată, a văzut un fenomen uluitor: vasele în care se afla
drojdia de bere iradiau o lumină fluorescentă. A fost ca un semn; din momentul acela,
inginerul german a început să studieze fără încetare ceea ce era considerat un simplu
reziduu - drojdia. Surprizele nu au întârziat să apară. La scurtă vreme, Schulze a
descoperit că substanţa aceea păstoasă şi maronie avea o mulţime de însuşiri legate de
sănătate: aplicată pe piele, drojdia de bere vindeca foarte rapid rănile, iar administrată
intern scurta convalescenţa după diferite boli. Chiar şi animalele slăbite se înzdrăveneau
ca prin farmec atunci când erau tratate cu ea. Încurajat de aceste rezultate, inginerul şi-a
tratat cu drojdie şi soţia bolnavă de cancer şi - minune! - boala nu a mai progresat. Din
nefericire, la vremea aceea era probabil mult prea devreme pentru asemenea descoperiri,
aşa că observaţiile şi cercetările lui Schulze au fost trecute sub tăcere de către
comunitatea medicală, pentru ca apoi să cadă în uitare. Abia pe la mijlocul secolului al XX-
lea, cercetările inginerului german aveau să fie luate în serios de către medici şi
biochimişti, un demers care a revoluţionat ştiinţa în general şi medicina în special.

Ce este drojdia de bere?

Este o aglomerare de ciuperci inferioare (Saccharomyces cerevisiae), de dimensiuni

microscopice, dar care se comportă ca nişte adevărate uzine de medicamente, care
produc aproape întreaga gamă de aminoacizi esenţiali, toate vitaminele din complexul B,
enzime, minerale în formă asimilabilă (calciu, magneziu, fosfor) şi anumite oligoelemente
indispensabile vieţii (în special seleniu). Sute de studii făcute în ultimele decenii arată

130
faptul că substanţele secretate de drojdia de bere joacă un rol esenţial în întreţinerea
sănătăţii şi în vindecarea unor boli, de la cele mai uşoare la cele mai grave.
Poate cea mai importantă calitate a acestui supliment nutritiv este faptul că acoperă
carenţele de vitamine din complexul B, care, mai ales la sfârşit de iarnă şi început de
primăvară, afectează majoritatea oamenilor. Aceasta, în condiţiile în care cele nouă
vitamine din acest complex sunt indispensabile pentru funcţionarea oricărui organ sau
sistem din corp. Vitamina B1 este necesară pentru sistemul nervos şi cardiovascular, fiind
folosită contra bolilor de inimă, contra depresiei şi a asteniei. Vitamina B2 este esenţială
pentru piele, fiind indicată în toate afecţiunile dermatologice. Vitamina B3 este implicată în
procese ce ţin de echilibrarea sistemului nervos, în timp ce vitamina B5 este un stimulent
natural al glandelor cortico-suprarenale, mărind rezistenţa la infecţii şi la stres. Vitaminele
B7 şi B8 sunt implicate în metabolismul colesterolului şi al proteinelor, fiind importante şi
pentru menţinerea sănătăţii şi rezistenţei părului. Vitamina B9 este un elixir contra anemiei
şi pentru menţinerea echilibrului hormonal, în timp ce vitamina B12, care acţionează
asupra sistemului nervos, măreşte puterea de concentrare, favorizează eliminarea unor
simptome specifice stresului psihic. În fine, vitamina B15 - ultima descoperită - favorizează
schimburile de oxigen la nivelul ţesuturilor şi este un remediu minune contra îmbătrânirii,
contra infertilităţii şi a bolilor hepatice. Numai din această scurtă enumerare şi ne putem da
seama de extraordinarele aplicaţii terapeutice ale drojdiei de bere. Însă, înainte de a le
cunoaşte, va trebui să aflăm câte ceva despre modul de administrare a acesteia.

Cum se administrează drojdia de bere

Drojdia proaspătă
Este vorba de aparent banalul ingredient pentru creşterea aluatului, care se vinde în
magazinele alimentare la calup, având o culoare brună şi un miros de... bere. Se consumă
în combinaţie cu miere: la o linguriţă de drojdie se adaugă două linguriţe de miere de
albine, frecându-se până când se obţine o pastă omogenă. Doza zilnică pentru un adult
este de 3 linguriţe de drojdie de bere, care se administrează pe stomacul gol, dimineaţa, la
prânz şi seara.

Drojdia uscată
O găsim ambalată sub formă de pliculeţe, fiind în ultima vreme preferată de către
comercianţi în faţa drojdiei proaspete, care este mult mai greu de conservat şi are un
termen de valabilitate mai scurt. Înainte de a administra drojdia uscată, asiguraţi-vă că nu
este aditivată sintetic, caz în care nu este recomandată în tratament. Este mai puţin activă
din punct de vedere terapeutic, dar în lipsa celei proaspete, poate fi folosită şi ea cu
succes. Mod de administrare: în jumătate de litru de suc de morcovi (obţinut casnic cu
ajutorul storcătorului electric) se pun 2 linguriţe de praf de drojdie uscată, se amestecă
bine şi se păstrează la frigider. Se bea întreaga cantitate de preparat într-o zi, fracţionată
în 3 reprize.

Tabletele de drojdie
Le găsim în farmacii şi în magazinele naturiste, fiind extracte atomizate de drojdie,
condiţionate sub formă de comprimate. Sunt de regulă foarte eficiente în terapie, fiind
obţinute din culturi de drojdie selecţionate aşa încât să aibă o concentraţie ridicată de
vitamine din complexul B şi de seleniu. Se administrează conform prospectului.
O cură cu drojdie durează minimum 10 zile şi maximum 30 de zile (pentru a nu afecta flora
intestinală), urmate de o săptămână de pauză, după care tratamentul se poate relua.

Drojdia de bere în prevenirea bolilor

La copii: administrarea de drojdie de bere este foarte importantă pentru stimularea

proceselor de creştere (ajută la consolidarea oaselor), pentru dezvoltarea psihică şi
mentală armonioasă. Mai ales copiii bolnăvicioşi, anemici, cu o slabă capacitate de
131
concentrare sau cu un grad ridicat de nervozitate ar trebui să consume drojdie de bere.
Doza pentru copiii între 4 şi 8 ani este, de regulă, o treime din cea pentru adulţi, iar pentru
copiii între 8 şi 14 ani este o jumătate din doza pentru adulţi.

La adolescenţi: vitaminele şi aminoacizii din drojdie ajută la reglarea proceselor

hormonale, împiedicând apariţia unor fenomene neplăcute la nivel fizic, cum ar fi:
maturizarea întârziată a organelor genitale, apariţia erupţiilor puternice de acnee,
hirsutismul la fete. De asemenea, curele cu drojdie de bere (se administrează în aceleaşi
doze ca la adulţi) de 10 zile pe lună ajută la dezvoltarea intelectului şi la ţinerea sub
control a fenomenelor din sfera emoţională.

La adulţi: acest produs natural este un excelent susţinător de efort, care ajută la
îmbunătăţirea performanţelor fizice şi intelectuale. Un alt element important este faptul că
drojdia de bere este un excelent remediu antistres, diminuând efectele nefaste ale
acestuia asupra corpului şi asupra psihicului.

La persoanele de vârsta a treia: drojdia de bere, prin conţinutul său de vitamine,

aminoacizi şi oligoelemente, este un excelent medicament pentru prelungirea tinereţii
biologice. La schimbarea anotimpurilor este utilă o cură de 3 săptămâni cu acest produs
natural, care împiedică apariţia bolilor degenerative, susţine activitatea hormonală,
menţine sănătatea sistemului nervos şi a celui cardiac.

Drojdia de bere în tratamentul bolilor

Anemie. Pentru tulburările de asimilare a mineralelor (în special a calciului şi a

magneziului) - se face o cură de 21 de zile cu drojdie de bere. Este un remediu nu doar
foarte bogat în minerale şi vitamine, dar care şi ajută la metabolizarea corectă a acestora.
Mai mult, s-a demonstrat faptul că administrarea de drojdie de bere stimulează producerea
de către organism a elementelor figurate ale sângelui, ceea ce deschide noi perspective în
tratarea anemiei, dar şi a tulburărilor de coagulare, precum şi a altor boli ale sângelui.

Hepatită virală A, B şi C. Doctorul german A. Schrauzer a studiat vreme de 18 ani felul în

care organismul uman se apără în faţa infecţiilor cu virusuri hepatice. El a observat în
studiile pe animale de laborator că rezistenţa în faţa acestor virusuri creşte foarte mult
atunci când se administrează drojdie de bere. „De vină” pentru această imunitate sporită
sunt nişte compuşi pe bază de seleniu, care ajută activitatea unor celule ale sistemului
imunitar.

Răceli şi boli infecţioase în general, deficienţe imunitare. Se administrează vreme de

2-3 săptămâni câte trei linguriţe de drojdie proaspătă pe zi. Seleniul, precum şi anumite
vitamine conţinute de acest produs natural, măresc foarte mult rezistenţa organismului la
orice gen de infecţie.

Supragreutate, obezitate. Studii americane arată că tratamentele de 20 de zile cu drojdie

de bere, repetate de mai multe ori la rând, ajută la scăderea în greutate. Această
remarcabilă proprietate se datorează cromului conţinut din belşug de drojdia de bere,
oligoelement important şi într-o altă maladie în care acelaşi remediu ajută foarte mult, şi
anume diabetul.

Boli cardiovasculare cronice. Consumul de drojdie de bere reglează nivelul

colesterolului în sânge, aduce la valorile normale tensiunea şi favorizează activitatea
miocardului. Studii comparative efectuate au arătat că persoanele cu boli cardiace care
consumă sistematic acest supliment alimentar au cu 30% mai puţine probleme decât
cardiacii din loturile martor.

132
Paralizie, Parkinson, Alzheimer. Se face în fiecare lună o cură de câte două săptămâni,
în care se consumă zilnic 3-4 linguriţe de drojdie de bere. Este un tratament cu o puternică
acţiune reîntineritoare, cu efecte tonice asupra întregului sistem nervos. Acelaşi tratament
este valabil şi în depresie, precum şi în tulburările psihice generate de stres.

Psoriazis, sclerodermie, afecţiuni dermatologice în general. Se fac cure de o lună cu

drojdie de bere (4 linguriţe pe zi), cu o săptămână de pauză. Complexul de vitamine B,
precum şi anti-oxidanţii conţinuţi de drojdie sunt de un real ajutor pentru îmbunătăţirea
metabolismului celular la nivelul pielii.

Acnee. Se face tratamentul intern descris mai sus, la care se adaugă măşti obţinute din: 2
linguriţe de drojdie de bere, 2 linguri de ulei de măsline şi 2 linguri de miere lichidă.
Amestecul se omogenizează şi apoi se întinde pe ten, unde se lasă vreme de 30 de
minute, după care se spală cu apă călduţă.

Precauţii la tratamentul cu drojdie

Cu excepţia persoanelor alergice la acest produs, nu se cunosc contraindicaţii la
tratamentul cu drojdie. Uneori, administrarea internă a drojdiei de bere poate da o uşoară
balonare, caz în care se va administra un carminativ uşor, cum ar fi praful de chimen sau
de anason, din care se ia câte o jumătate de linguriţă de 3 ori pe zi.

Drojdia de bere şi cancerul

Studiile făcute în Occident, mai ales în Germania, au arătat fără dubiu că asemenea altor
remedii naturale, drojdia de bere este foarte utilă în tratamentul bolilor tumorale maligne.
Mai mult, dacă armurariul era un excelent antidot pentru efectele adverse ale citostaticelor,
drojdia de bere este un extraordinar ajutor pentru bolnavii de cancer care au recurs sau
recurg la iradiere (cobaltoterapie). Iată mai multe elemente în acest sens:

Iradierea are mai puţine efecte adverse atunci când este asociată cu consumul zilnic de
drojdie de bere (minimum 6 linguriţe pe zi). Aceasta este concluzia unei echipe de medici
din Munchen, care a studiat vreme de 15 ani evoluţia bolnavilor de cancer, cărora li s-a
administrat acest produs. La pacienţii trataţi prin iradiere care au primit simultan drojdie de
bere s-a observat o stare de sănătate mult mai bună faţă de pacienţii trataţi numai prin
iradieri. Drojdia de bere stimulează apetitul, ajută somnul şi peristaltismul intestinal. De
asemenea, protejează mucoasele - aspect important, mai ales în cancerul de gât şi
esofag. Efectele negative ale radioterapiei sunt îndepărtate şi în ceea ce priveşte
manifestările externe: formarea de ragade cu infecţii, deformarea unghiilor şi inflamarea
lor, hipercheratozele, atrofiile pielii. Profesorul doctor Ries, de la Bayerische
Krebsgesellschaft (Asociaţia Oncologică Bavareză), a stabilit, în urma studiilor realizate la
departamentul de oncologie din Munchen, că „Afectarea datorată iradierii a scăzut în
proporţie considerabilă, inflamaţiile au dispărut, la fel şi atrofiile pielii, care au fost înlocuite
de epiteliu normal. Până astăzi nici una dintre metodele clasice de tratament nu a dat
astfel de rezultate benefice ca administrarea de drojdie de bere”. Asociaţia Oncologică
Bavareză menţionează în scris, pentru suferinzii de cancer, recomandarea de a utiliza
drojdia de bere împotriva acestei boli.

Efectele directe ale tratamentului cu drojdie în boala canceroasă sunt în curs de

cercetare, existând indicii serioase că în cazul majorităţii formelor de cancer, consumul de
drojdie de bere determină stagnarea şi apoi remisia formaţiunilor tumorale maligne. Prof.
dr. Gottschalk observă la animalele de experienţă tratate cu drojdie de bere faptul că, în
mai puţin de trei luni, cancerul de prostată, de piele sau al ficatului era oprit de ingerarea
zilnică a acestui produs natural.

133
REMEDII NATURALE CONTRA REUMATISMULUI
Printre bolile aţâţate de umezeală şi frig, la loc de frunte se află reumatismul.

UNTUL-PĂMÂNTULUI (Tamus communis)

Numele îi vine de la uriaşele rădăcini pe care această plantă ierboasă le dezvoltă în
pământurile pietroase pe care creşte. În ciuda dimensiunilor, ele au însă o consistenţă
moale, care aduce cumva cu cea a untului, de unde şi numele. O proprietate interesantă a
acestei rădăcini este că în contact cu pielea umană are un efect rubefiant, producând o
uşoară reacţie iritativă, stimulând circulaţia sanguină şi încălzind locul tratat. În majoritatea
satelor din zona Carpaţilor de curbură şi din zona muntoasă a Banatului, precum şi din
Apuseni, oamenii folosesc extern această rădăcină, contra afecţiunilor reumatice. Modul
de folosire: se rad rădăcinile şi se pun într-o sticlă, în care se adaugă apoi ţuică de 30-40
de grade, cât să le acopere şi să formeze o peliculă de 1-2 centimetri deasupra. Se
închide sticla şi se lasă la macerat vreme de 6 zile, timp în care recipientul se scutură de
3-4 ori pe zi, pentru o mai bună extracţie a principiilor active. În final, se filtrează
preparatul, iar cu soluţia obţinută se fac fricţionări ale zonelor dureroase, de 2-3 ori pe zi.
O altă reţetă pe bază de untul-pământului este combinarea sucului de rădăcină cu
lanolină, în părţi egale, obţinându-se o alifie cu care se ung zonele dureroase. Toate
aceste remedii pe bază de untul-pământului încălzesc articulaţiile, stimulează circulaţia
sanguină în această zonă, după un tratament de 1-2 săptămâni apărând o reducere
sensibilă a durerilor reumatice şi o creştere a elasticităţii articulaţiilor.

Nucul (Juglans regia)

În comuna Bertea, din judeţul Prahova, se foloseşte din strămoşi un remediu simplu,
obţinut din frunze şi coji verzi de nuc. Bătrânii ştiau acest tratament pe care îl foloseau
sistematic, pentru că le elimină durerile şi le redă flexibilitatea articulaţiilor, aşa încât
puteau merge la muncă chiar şi la vârste înaintate, de 70-80, chiar 90 de ani.

Modul de preparare: în zece litri de apă clocotită se pun frunze şi, eventual, coji verzi de
nuc cât cuprinde, se fierb vreme de 30 de minute, apoi se adaugă în apa fierbinte de baie.
Se fac săptămânal 2-3 asemenea băi ale întregului corp. Procedeul are efect rapid,
durerile dispărând ca prin farmec. În Bertea şi în satele din jur, băile cu frunze de nuc se
combină şi cu băile cu flori de fân, obţinându-se rezultate excelente. De asemenea,
reumaticii consumă multe nuci, care sunt foarte bogate în vitamine şi minerale, precum şi
în alte substanţe active, care au efect antiinflamator articular şi ajută la menţinerea tinereţii
şi flexibilităţii întregului corp.

Fagul (Fagus sylvatica)

În drumeţiile mele prin locurile sălbatice din Munţii Buzăului, am întâlnit o dată un
moşneag care cioplea cu cuţitul nişte crengi de fag, îndepărtând scoarţa, pe care o punea
într-o desagă. Eram singuri în munţi, iar el era atât de absorbit de munca lui, încât abia
într-un târziu m-a observat. Ne-am dat bineţe şi
l-am întrebat ce face cu atâta scoarţă de fag. Atunci el mi-a spus următoarea poveste: în
tinereţe, lucrase la pădure, la tăiat copaci. Era printre cei mai harnici din echipa de tăietori
şi, fie ploaie, fie frig sau viscol, lucra la pădure fără să ia în seama că-i ud ori înfrigurat.
Într-o dimineaţă de noiembrie, pur şi simplu nu s-a mai putut ridica din pat, din cauza
durerilor de articulaţii, nu se mai putea mişca deloc. Dar omul era tânăr şi nu putea zace,
aşa că s-a dus la doctori şi s-a căutat, dar abia dacă i-au putut alina un pic durerile, nici
vorbă să se vindece şi să se întoarcă la muncă. Atunci s-a dus la o babă meşteră dintr-un
cătun îndepărtat şi ea i-a spus să cojească cam 4 mâini de scoarţă de fag, să o lase la
înmuiat de seara până dimineaţa într-o găleată de apă, apoi să o fiarbă în încă o găleată
de apă, preţ de o jumătate de ceas. La urmă, să facă o baie cât de fierbinte poate răbda,
cu cele două licori obţinute, şi asta vreme de două săptămâni la rând, zilnic. I-a mai spus
să se ferească de umezeală, şi totdeauna să poarte pe el veşminte de lână, că lâna
134
„trage” reumatismul din oase. Apoi, în fiecare primăvară, să mănânce cam o lingură de
muguri de fag în fiecare zi, iar de cum dă frigul, să se scalde, măcar o dată pe săptămână,
în acel preparat din scoarţă de fag. Moşul avea, când l-am întâlnit, vreo 80 de ani, şi
mergea sprinten la deal, încât abia mă ţineam după el. Iar secretul vigorii lui, spunea el,
era acea scoarţă de fag care-l salvase în tinereţe de la invaliditate.

Hreanul (Armoracia lapathifolia)

Este planta cea mai folosită în popor contra reumatismului, printre altele şi pentru că este
pe cât de puternică, pe atât de accesibilă. Nu există grădină unde să nu fie prezentă
frunza lunguiaţă a hreanului şi să nu fie scoase la iveală toamna, de sub brăzdarul
plugului, rădăcinile sale albe.
Mod de folosire
Extern: rădăcinile de hrean rase se pun într-o basma, care apoi se aplică pe articulaţia
dureroasă, cât timp se poate suporta, dar fără să apară leziuni la nivelul pielii. Aplicaţia se
repetă de 1-2 ori pe zi, până la dispariţia inflamaţiei articulare. Este eficientă mai ales în
cazul bolnavilor la care puseele reumatice apar şi se agravează pe fondul frigului şi al
umezelii.
Intern: peste două linguri de rădăcini rase, se pune o cană de lapte fierbinte, după care se
lasă o oră pentru extragerea principiilor active şi apoi se bea preparatul obţinut, cu
înghiţituri rare. Tratamentul se face în fiecare dimineaţă, vreme de minimum o lună.

Mesteacănul (Betula alba)

Puţini ştiu că în unele zone de munte din România, mesteacănul, cu scoarţa sa alb-
argintie şi portul său zvelt, era considerat arbore sacru. Aceasta, poate şi pentru că din
toate părţile acestei plante se obţin remedii dintre cele mai puternice, contra unui număr
impresionant de boli. De pildă, cel mai bun remediu contra reumatismului la persoanele de
vârsta a treia este seva de mesteacăn. În medicina populară românească, se recomandă
să se bea primăvara, în fiecare zi, câte o cană - două de sevă de mesteacăn, obţinută prin
crestarea tulpinii şi punerea unei ţevi colectoare în orificiul făcut. Numaidecât - se spune -
reumatismul „se trage din oase” după acest tratament.
Mod de folosire: în sezonul rece, se face un macerat la rece din frunze uscate de
mesteacăn: două linguriţe de plantă măcinată se pun la macerat într-o cană (300 ml) de
apă, de seara până dimineaţa, când se strecoară. Se bea acest preparat pe stomacul gol,
înaintea micului dejun. O cură durează minimum o lună şi are puternice efecte depurative
şi antitoxice, precum şi antiinflamatoare articulare. Dar cel mai puternic antiinflamator
articular este remediul despre care voi vorbi în continuare:

Lemnul-dulce (Glycyrrhiza glabra)

Tinctura obţinută din el este un adevărat cortizon natural, care are efecte antiinflamatoare
comparabile cu substanţa farmaceutică de sinteză, dar cu efecte adverse mult mai reduse.
Mod de folosire: tinctura se obţine din 100 g de rădăcină măcinată cu râşniţa electrică de
cafea sau zdrobită în piuă, la care se adaugă o jumătate de litru de alcool alimentar. Se
lasă să se macereze într-o sticlă închisă, vreme de 10 zile. După trecerea acestui interval,
se filtrează preparatul, iar din tinctura obţinută se ia câte o linguriţă de 4-6 ori pe zi.
Tratamentul durează vreme de 14-20 de zile, după care obligatoriu se face o pauză de 10
zile şi se poate relua. Lemnul-dulce administrat intern reduce inflamaţia, împiedică apariţia
proceselor degenerative, protejează şi chiar ajută să se regenereze finele ţesuturi
cartilaginoase din zona articulaţiilor. Efecte excelente se obţin prin asocierea acestui
remediu cu un regim lacto-vegetarian, cu multe crudităţi.

Dreţele (Lysimachia nummularia)

Undeva, la poalele munţilor Penteleu, pe lângă localitatea Bisoca, într-o pădure deasă, de
amestec de foioase, se află trei lacuri, care în timp au devenit mlaştini acoperite cu un
strat de muşchi, ca o imensă plapumă. Este un peisaj de basm: hectare întregi de muşchi
verde şi mătăsos, peste care cad razele soarelui, filtrate de crengile copacilor. În aceste
135
locuri umede şi mai tot timpul răcoroase, „ideale” pentru agravarea unei boli reumatice,
creşte, în mod paradoxal, una din cele mai puternice ierburi anti-reumatice - dreţele.
Reţeta am aflat-o de la localnici şi este extraordinar de eficientă, spun ei. Cu partea
aeriană a acestei plante se face următoarea aplicaţie: două linguri de frunze şi tulpini
uscate şi mărunţite se opăresc cu o cană de apă, după care se lasă să se infuzeze vreme
de 20 de minute. Cu preparatul obţinut se face o compresă care se pune peste articulaţia
dureroasă, iar deasupra se pune o sticlă cu apă cât mai fierbinte, ca să menţină o
temperatură ridicată pe locul tratat. Aplicaţia durează vreme de o jumătate de oră şi se
face de 1-2 ori pe zi. Este extrem de eficientă, chiar şi în reumatismele aflate în faza
acută, care se ameliorează în câteva zile de tratament cu comprese cu extract de dreţe.

REMEDII NATURALE CONTRA GRIPEI

Boala infectioasa contagioasa, cauzata de un grup de virusuri in continua
transformare, gripa loveste cu o agresivitate ce difera de la un val epidemic la altul, cu
daune imense pentru om si societate, uneori chiar dezastruoase (sa amintim doar cele 20
de milioane de victime ale "gripei spaniole"...). Virusurile acestei boli provin de la fiinte
purtatoare, bolnave ori aparent sanatoase, animale, pasari, oameni. Cercetari de data
recenta sustin chiar ca acesti agresori sunt adusi din neant, in coada cometelor sau in
meteoriti. In ce priveste victimele, ele se recruteaza mai ales dintre oamenii care in
anotimpul rece s-au suprasaturat cu alimente "moarte", fara vitaminele naturale din
legume si fructe, cu multe carnuri si grasimi, si a caror rezistenta fata de boala scade.
Epuizarea fizica si stressul cotidian, in conditii de frig, sunt implicate in producerea
bolii, stiut fiind ca oboseala nervoasa scade imunitatea, ceea ce il face pe om sa nu poata
raspunde in mod adecvat in fata unei agresiuni (motiv pentru care contracteaza repetate
infectii, raceli, herpes, pneumonii s.a.).
Vaccinarea anti-gripala: este contraindicata daca boala a aparut, fiind posibile
complicatii din cele mai grave, deoarece organismul este deja solicitat imunologic si nu
este oportuna o solicitare suplimentara.
Masurile de prevenire a gripei cuprind mai ales mijloacele ce urmaresc cresterea
rezistentei generale a corpului prin reconsiderarea alimentatiei naturale, a dozarii efortului
in perioada frigului, ocrotirea rezistentei mucoaselor respiratorii, pentru a nu deveni porti
de patrundere pentru agentii patogeni. Nu consumati alimente reci sau fierbinti, evitati
condimentele, renuntati la fumat si la alcool.
Evitarea pe cat posibil a contactului dintre oamenii sanatosi si bolnavi, respectarea
carantinei in spitale, maternitati, camine, crese s.a. sunt masuri epidemiologice strict
necesare.
Complicatiile gripei, prevenirea si tratarea lor. Am credinta, pe baza experientei
personale, ca respectarea recomandarilor de mai sus inlatura in cea mai mare masura
riscul complicatiilor legate de contractarea acestei viroze, ce pot fi numeroase si greu de
stapanit. Astfel, se pot produce meningo-encefalite, alterarea muschiului inimii, pneumonii,
ruperea pleurei (pneumotorax), hemoragii, nefrite, astuparea unui vas de sange,
reaprinderea unei tuberculoze, otita, sinuzita, avort, nasteri premature, malformatii
congenitale, alergii cu blocarea laringelui, astm, apendicita acuta, peritonita, pancreatita.
Oricare complicatie poate surveni in timpul ori dupa trecerea puseului febril, cand dupa un
interval oarecare reapare ridicarea temperaturii si apar simptomele unei noi afectiuni. In
primele luni de sarcina, gripa ameninta integritatea fatului. Unele observatii arata ca
infarctul ori atacul de apoplexie sunt precedate de gripa sau o alta viroza; la fel, herpesul
recidivant, Zona Zoster si pareza faciala "a frigora". Repet insa: respectarea chiar din
primele ore a masurilor generale de tratament asigura stapanirea bolii de catre organismul
insusi, prin mijloacele de aparare cu care este natural dotat. O atentie sporita trebuie sa
manifeste bolnavii cirotici, pentru ca unele medicamente, miscari sau tusea pot rupe
varicele esofagiene. Din aceleasi motive, cei cu hernie diafragmatica isi agraveaza
suferinta (am indicat repausul mai mult in fotoliu). Important de stiut: gripa care nu trece in
doua saptamani necesita neintarziat control medical (un indiciu fiind si mentinerea
136
nejustificata a unei temperaturi de peste 37,6 grade C). Diabeticii de ambele tipuri sa
continue tratamentele care sa le corecteze glicemia, cu un plus de atentie pentru repausul
fizic si aportul sporit de apa, pentru a usura functionarea rinichilor, aflati deja in suferinta la
cei cu glicemia crescuta. La fel si cei cu cataracta ori glaucom, sa nu neglijeze aplicarea
instilatiilor oculare, la intervale regulate.
Pacientii neoplazici, desi slabiti fizic si imunologic, au nevoie totusi de regim
restrictiv pe durata febrei.
Ce trebuie facut dupa gripa? Deoarece aparatul digestiv, ficatul si pancreasul au
fost agresate, este indicat ca alimentatia sa se reia cu mancaruri usor digerabile, sucuri de
fructe si legume, supe si creme de zarzavaturi, prune uscate, putina zeama de varza
murata, tarate, grau incoltit, apoi lapte si lactate cat mai proaspete, carne slaba, peste,
pasare, de preferat fierte. Toate acestea sunt necesare, pentru ca organismul, o data
scapat de boala, are nevoie de un timp pentru a-si reveni. Gripa este o boala ce lasa
organismul cu imunitatea prabusita.

Cum recunoastem gripa?

Afirmatia unor persoane ca nu au temperatura cand fac gripa nu este adevarata,
pentru ca aceasta boala implica obligatoriu prezenta febrei. In absenta ei, diagnosticul se
exclude. Debutul este brusc, cu temperaturi chiar de peste 40 grade C, timp de 3-5 zile,
apoi scade cand organismul reuseste sa produca anticorpi suficienti sa neutralizeze
agresorii.
Boala invadeaza - afirma unii cercetatori - mai ales organismele suprasaturate de
mancare si toxine, pentru ca apoi, prin pierderea apetitului, sa se produca un proces
depurativ.
La febra se adauga o stare de rau general, dureri musculare, frisoane, greturi ori
varsaturi repetate, tuse chinuitoare, dureri de cap de intensitate variabila, dureri de ochi,
infundarea nasului, secretie nazala iritanta, usturime in gat.
Aceasta usturime este, de obicei, primul semn al bolii si trebuie luate urgent primele
masuri. In acest moment, temperatura nu depaseste 37,5 grade C si se considera ca
viroza s-a declansat.
Respiratiile frecvente, greutatea in respiratie (mai ales la sugari si copilul mic, la
batrani, bolnavii cardio-pulmonari), durerile abdominale si ale muschilor membrelor si
coloanei vertebrale completeaza tabloul clinic al prezentei maladiei gripale de forma
obisnuita si necomplicata.
Bine ar fi ca boala sa poata fi prevenita prin masuri de crestere a rezistentei
organismului la infectii in anotimpul friguros. (Hrana monotona, lipsita de fructe si legume
proaspete, asociata cu stresul cotidian scad imunitatea.)

Cum pot fi prevenite complicatiile si vindecata gripa?

Se spune adesea ca "bine tratata, gripa dureaza 7 zile, iar fara tratament se
vindeca intr-o saptamana".
Mai aproape de adevar sunt aceia care afirma ca: "o gripa dusa pe picioare
dureaza mai mult". Intr-adevar, repausul fizic si alimentar este cel mai eficace remediu
natural de lupta cu boala, un mijloc de tratament ce trebuie adoptat inca la inceput,
singurul menit sa evite complicatii ulterioare, soldate adesea cu moartea.
Temperatura foarte ridicata (repet, nu exista gripa fara febra) justifica si ea
impunerea unui repaus alimentar total, deoarece, cand organismul este febril, mancarea
ingerata ramane nedigerata, cauzand dereglari gastro-intestinale ce se adauga
constipatiei, prezenta si ea in suferintele febrile.
Controlul temperaturii de doua-trei ori pe zi are un dublu scop: preventiv (e bine ca
boala sa fie surprinsa din timp, cand cateva zile de repaus si un regim moderat cu multe
lichide o pot stopa) si altul de supraveghere a evolutiei bolii.
O febra ce se prelungeste peste 3-5 zile semnaleaza prezenta unei complicatii, a
unei suprainfectii microbiene si/sau fungice (cu un mucegai) ce se adauga gripei.

137
 Ceaiurile de fructe de padure si frunze de nuc sunt de preferat celor preparate din
flori ce contin polen (tei, musetel, sunatoare etc). Ele trebuie indulcite cu zahar (eventual),
evitand in timpul bolii consumul de miere, care poate avea in unele cazuri efecte
alergizante pentru mucoasa bronhica.
Apa de menta (cateva frunze de izma se tin 30 de minute in apa, la temperatura
camerei, fara a se fierbe), usor indulcita si cu un adaos de 1-2 lingurite de zeama de
citrice, bauta fragmentat pe durata a cateva ore, are efecte benefice in combaterea
durerilor de cap, a greturilor, a vomei sau a tulburarilor abdominale cauzate de constipatie
(daca aceasta dureaza mai mult de 3 zile, se recurge la o clisma cu apa simpla, la
temperatura de 37-38 grade C).
Apa de baut (minerala ori de la robinet), la temperatura camerei, consumata pe
toata durata febrei, in cantitate de aproximativ 1,5 l pentru 24 de ore (la o greutate
corporala de 60 kg), asigura o buna si naturala transpiratie (spre deosebire de cea
produsa de medicamente), ce ajuta enorm rinichii, extrem de solicitati in timpul acestei boli
(dovada urina de culoare inchisa). Apa in cantitate sporita are efecte bune si asupra
circulatiei capilare din creier, inima, plamani si piele.
Sucurile de fructe si legume, preparate pe moment in casa si numai diluate cu apa,
sunt de preferat celor din comert (conservate) sau compoturilor si supelor cu legume fierte
(supele de carne sunt contraindicate pe intreaga durata a febrei).
Febra ridicata poate fi potolita prin aplicarea de comprese cu apa rece si felii de
cartofi cruzi pe frunte, luand si 1-3 fiole de Algocalmin pe zi (pe cale orala, evitati tabletele)
si prin recurgerea la un post alimentar aproape total.
Repausul in fotoliu este si el un mod de usurare a bolii, fiindca previne iritarea
faringelui prin refluxul de continut gastric ori prin agravarea unei hernii hiatale de catre
tusea ce insoteste gripa. La copilul mic, febra nu produce frisoane, ci convulsii ce pot fi
inlaturate prin impachetari in prosoape umezite cu apa la temperatura camerei, timp de
cateva minute.
Evitati Fenobarbitalul ori Romerganul, nu folositi instilatiile ce contin Cloramfenicol
(cazuri mortale), preparatele glicerinate (produc pneumonii), Efedrina - mai mult de 1-2 zile
(paralizeaza muschii vaselor nazale si pierderea mirosului). Persoanele cu antecedente de
infectie rinosinuzala sa evite suflarea nasului cu insistenta (alternativa este sa scuipe in
batista) pentru ca astfel se impiedica eliminarea si drenarea secretiei din "buretii ososi"
(sinusurile), ba mai mult, se impinge continutul infectios din nas in sinusurile paranazale,
unele situate in apropierea creierului.
Aerisirea repetata a camerei, pastrarea unei temperaturi moderate si baile calde la
picioare pot aduce un sprijin in remediul bolii.
Bolnavii ce nu pot ramane la domiciliu trebuie sa evite cat mai mult efortul fizic, sa
nu consume decat sucurile si ceaiurile indicate mai sus, iar daca temperatura nu scade in
2-3 zile sa solicite sfatul medicului.
Vaccinurile si celelalte preparate din antigene virale ori bacteriene nu trebuie
folosite de catre cei la care gripa deja s-a instalat.
Solicitat deja imunologic, organismul nu mai trebuie supus la un efort suplimentar
de aparare, care poate reprezenta un risc cu complicatii imprevizibile.
Femeia gravida trebuie sa fie deosebit de atenta in a respecta recomandarile de
tratament in caz de gripa, iar in primele doua luni de sarcina o recomandare de intrerupere
nu este ceva nefondat sau exagerat. Pe durata febrei, mamele ce alapteaza se vor mulge,
aplicand repetat comprese cu apa rece pe sani. Alimentarea pruncului la san trebuie
oprita.
Femeile aflate in aceste doua situatii sa evite pe cat posibil orice medicamente,
apeland la mijloacele naturale de aparare.
Fumatorii sa faca un efort ca in perioada acuta a acestei boli sa renunte la tigari.
Pentru periajul dintilor si clatirea gurii (am stabilit ca mancarea nu-si are rostul in
gripa), se foloseste numai apa la temperatura camerei. Important: daca febra se mentine
continuu peste 39-40 grade C, mai mult de 4-5 zile, daca e insotita de varsaturi repetate,
dureri mari de cap, dureri de ochi, dureri in lungul muschilor sirii spinarii, daca nu se
138
suporta lumina si se instaleaza o toropeala accentuata - toate aceste simptome pledeaza
pentru un diagnostic de meningo-encefalita, situatie ce necesita urgent un consult medical
competent.
Complicatiile gripei sunt numeroase si de aici nevoia adoptarii unor masuri
riguroase de tratament pentru a evita riscul aparitiei unor rinite, sinuzite, amigdalite, otite,
mastoidite, traheobronsite, pneumonii, tuberculoze, astm, paralizie faciala, herpes la ochi,
zona zoster, alergii, apendicita, hemoragii, tromboflebite, arterite, infarct de miocard, la
plamani, la creier ori intestinal, ruperea varicelor esofagiene la cirotici.
Toate aceste complicatii sunt posibile pentru ca organismul este slabit imunologic,
devenind prada usoara pentru microbi, de unde si necesitatea cresterii rezistentei naturale
a organismului si a stoparii penetrarii agentului patogen prin poarta sa de intrare: mucoasa
nazala.

Gripa si antibioticele
Inca de la inceput trebuie precizat ca aceste medicamente nu au nici un efect in
combaterea gripei aflata in stadiu incipient.
Numai in gripa tratata neglijent si tardiv, cand apar complicatii bacteriene
infectioase, trebuie luate antibiotice, dar numai dupa o corecta evaluare a raportului
beneficiu/risc.
Ultimele cercetari medicale confirma o situatie foarte grava, si anume: desi
antibioticele au salvat si salveaza multe vieti, administrarea lor in exces a dus la o
adaptare a germenilor care provoaca boala, anulandu-le eficienta, fapt ce face necesare
alte antibiotice si mai puternice (mult mai scumpe si nu lipsite de riscuri) pentru tratarea
unor infectii bacteriene odinioara banale (otite, pneumonii, sifilis, blenoragie, meningo-
encefalite si multe altele).
Sunt tot mai frecvente infectiile cu germeni patogeni, ce nu pot fi distrusi de nici
unul din antibioticele cunoscute.
De retinut : orice gripa care nu trece in 5-6 zile sau o viroza respiratorie care nu
cedeaza in 2-3 saptamani necesita control medical urgent.

Ce trebuie facut dupa stingerea febrei gripale?

Reluarea unei alimentatii normale, rabdare, deoarece aparatul digestiv a fost
agresat.
Se incepe deci cu mancare usor digerabila: supe si creme din zarzavaturi, piureuri
de cartofi si legume, morcovi, telina, sfecla, putina varza murata, prune uscate oparite,
grau germinat, tarate si se continua cu sucuri de fructe proaspat preparate. In functie de
toleranta, se introduc treptat lactatele, supele de carne, carnea slaba, pestele (preferabil
fierte ori pregatite la cuptor).
Acest tratament de recuperare digestiva se completeaza cu cel de antrenare fizica
si exercitii respiratorii de recuperare psihica, toate necesare pentru ca organismul scapat
din boala are nevoie de timp ca sa-si revina dupa conflictul infectios.
De asemenea, in sezonul friguros purtati haine adecvate, calduroase.
Natura l-a inzestrat pe om cu mijloacele necesare de a face fata agresiunilor virale,
numai ca noi am uitat sa traim cat mai aproape de natura si in spiritul ei, stilul nostru de
viata fiind prea adesea irational.
Batranii, copiii mici, femeile gravide si bolnavii cronici trebuie sa evite, pe cat
posibil, contactul direct cu persoanele gripate, iar acestea sa caute sa se izoleze de cei din
jur, sa tina fularul la gura cand vorbesc, stranuta sau tusesc.

Tratamente naturiste
În cazurile usoare, necomplicate, se poate apela la următoarele tratamente:
tratamente naturiste:
Extern :
împachetare caldă cu infuzie de flori de tei sau soc;
frectii cu otet de mentă, salvie sau levăntică;
139
 inhalatii cu aburi de infuzie de busuioc sau musetel, urzică sau gălbenele;
comprese fierbinti pe piept cu suc de lămaie;
băi fierbinti la picioare cu făină de mustar.

Ca tratament intern, adjuvant în gripă si guturai, se recomandă urmatoarele plante:

Flores Tyliae (flori de tei), Flores Sambuci (flori de soc) - infuzie din 1-2 lingurite la o
cană de apă (se beau 2-3 căni pe zi)
Flores et Radix Primulae (flori si rădăcină de ciubotica-cucului) - mai ales cand
afectiunea este însotită de tuse. Infuzie (din flori) sau decoct (din rădăcini) dintr-o
lingurită la o cană de apă, se beau 2-3 căni pe zi.
Herba Hyssopii (isop) - infuzie (1-2 lingurite de plantă la o cană de apă; se beau 2-3
căni pe zi)
Cartex Salicis (coajă de salcie) decoct din 2 linguri coajă la o cană de apă; se beau
2-3 linguri pe zi.

Se pot utiliza următoarele amestecuri:

1. CORTEX CINAMMOMI (scortisoară) - 10 g

FLORES SAMBUCI (flori de soc) - 30 g.
HERBA ORIGANI (sovarv) - 30 g.
HERBA SERPYLLI (cimbrisor) - 10 g.
RADIX GEL (radacină de cerentel) - 20 g.
Se prepară o infuzie dintr-o lingură amestec la o cană de apă, se beau 2-3 căni pe zi,
îndulcită cu miere.

2. FLORES SAMBUCI (flori de soc) - 20 g.

FLORES TILIAE (flori de tei) - 20 g.
HERBA CENTAURI (tintaură) - 10 g.
HERBA TARAXACI (păpădie) - 10 g.
CORTEX SALICIS (coajă de salvie) - 20 g.
STROBULI LUPULI (conuri de hamei) - 20 g.
Se prepară un decoct (prin fierbere 5 minute) dintr-o lingură de amestec la o cană de apă,
se beau 2-3 căni pe zi îndulcite cu miere

3. FLORES CHAMOMILLAE (flori de musetel) - 20 g.

FLORES SAMBUCI (flori de soc) - 20 g.
FLORES TILIAE (flori de tei) - 20 g.
HERBA ORIGANI (sovarv) - 30 g.
HERBA SERPYLLI (cimbrisor) - 10 g.

Infuzie din 2 lingurite de amestec la o cană de apă, se beau 2-3 căni pe zi. In
anotimpul rece, mai expusi infectiei gripale sunt copii si bătranii, persoanele cu imunitatee
scăzută. Protejati-vă organismul prin evitarea expunerii îndelungate la frig si umezeală,
printr-un aport proteic si vitaminic suplimentar în perioadele reci ale anului. Aportul de
citrice (bogate în vitamina C), o alimentatie echilibrată din punct de vedere nutritional,
evitarea suprasolicitării fizice, a aglomerărilor umane, vă pot feri de gripă si complicatii.

Cum scapam de raceala si gripa

Se spune ca o gripa netratata dureaza o saptamana, in timp ce una tratata dureaza
sapte zile. Aceasta afirmatie nu este intru totul adevarata, pentru ca daca stim ce leacuri
sa folosim, in ce cantitati si cat de des, chiar si cea mai "fioroasa" epidemie poate fi
invinsa.
Iata in continuare ghidul celor mai puternice remedii naturale contra gripei.

140
FITOTERAPIE
Maghiranul - se administreaza sub forma de infuzie: la o cana de apa clocotita se pun intre
o lingurita si jumatate si patru lingurite de pulbere de maghiran; se lasa vasul acoperit 15-
20 de minute, dupa care se strecoara. Indulcit cu miere, ceaiul se bea intotdeauna
fierbinte.
La 10-15 minute vom transpira, eliminand din abundenta toxine, in timp ce sinusurile si
caile respiratorii superioare se vor descongestiona.
In faza de coctiune, inainte de declansarea bolii, se bea cate o cana de ceai la 20-40 de
minute, timp de cateva ore. In cazul cand gripa s-a declansat, ceaiul se va bea numai in
afara perioadelor de febra, cu aceeasi frecventa, timp de o zi.
Busuiocul - administrat tot sub forma de ceai fierbinte cu miere, revitalizeaza rapid
organismul si ne invioreaza, ajutandu-ne de asemenea sa stopam procesul gripal in orice
faza a sa, dar mai ales in faza de debut.
Se bea foarte cald, inghitind lent si lasandu-l sa alunece pe gat, abtinandu-ne sa mancam
in timpul tratamentului.
O doza de soc consta in 6-7 cani cu infuzie de busuioc indulcit cu miere, baute la intervale
de 15-30 de minute una de alta.
Ceaiul se prepara prin punerea a 1-2 tulpini florifere de busuioc la o cana de apa clocotita
si lasarea la infuzat timp de 15 minute; daca apare febra, se adauga si 1-2 lingurite de
menta la o cana de ceai.

HOMEOPATIE
Oscillococcinum - este un remediu produs de laboratoarele franceze Boiron, prezentat sub
forma de granule ambalate in mici flacoane, granule care inglobeaza in cantitati
infinitezimale un extract vegetal.
Acest medicament incredibil de eficient - declara cei care l-au folosit, si numarul lor este
mare - poate fi administrat cu succes atat atunci cand suntem sanatosi, pentru a preveni
imbolnavirea, cat si in timpul fazei de coctiune ori chiar dupa declansarea starii gripale.
Administrarea se face conform prospectului inclus in fiecare cutie.
Este bine sa stiti ca si atunci cand profilaxia gripei a dat gres se mai poate opri procesul de
evolutie al bolii, luand o noua serie de 3 doze de Oscillococcinum.
Vaccinul antigripal Plantextrakt - nu este, asa cum s-ar putea crede, o solutie injectabila, ci
este vorba tot de un remediu homeopatic.
Granulele acestui vaccin, care se administreaza oral, contin in cantitati infinitezimale
virusuri de la Institutul "Cantacuzino", preluati din cele mai recente tulpini.
Administrarea se face numai in scop profilactic, in modul indicat de farmacist.

LEACURI DIN BATRANI

Hreanul - sinusurile congestionate si nasul infundat se vindeca fara gres daca punem pe
frunte 2-3 linguri de hrean ras, invelit intr-o basma rosie.
Hreanul se tine 5-30 de minute pe frunte si la radacina nasului.
Cei cu o piele foarte sensibila vor tine mai putin cataplasma, altfel pot aparea inflamatii
serioase. In tratamentul gripei si al guturaiului, desfundarea nasului este foarte importanta,
deoarece daca respiram normal, pe nas, sunt evitate complicatiile bronsice si pulmonare.
Ca si tratament rapid al sinuzitei, acest leac nu are echivalent, o cura de 5 zile in care
facem aceasta aplicatie de 1-2 ori pe zi eliminand rapid aceasta afectiune.
Ceapa - tusea si bronsitele sunt vindecate cu decoct de ceapa.
Se iau doua cepe intregi, cu tot cu coaja, de marime medie, se spala si se pun la fiert in 1
si 1/2 cana de apa, timp de un sfert de ora.
Se bea decoctul cald, indulcit sau nu, pe stomacul gol si fara alte adaosuri.
Ceaiul are un gust nu tocmai placut, insa actioneaza foarte rapid si se zice ca nu exista
leac mai bun contra tusei si durerilor de gat si de piept.

141
BAI
Imediat ce simtiti primele semne ale racelii, recurgeti la traditionala si eficienta
terapie a bailor.
Cu ajutorul lor, debutul unei infectii poate sa fie stopat.
Baie de picioare cu temperatura progresiva - bagati-va picioarele intr-un lighean cu
circa 1,5 litri de apa calda (35 grade C), adaugand progresiv apa fierbinte, pana cand
atingeti temperatura finala de 40 grade C.
Durata baii este de 10-15 minute.
Picioarele se sterg si se incalta sosete groase.
Baia progresiva poate fi facuta zilnic.
Bai complete cu ace de pin (sau esenta) - temperatura din baie sa fie de 18-21
grade C, iar temperatura apei din cada de 35-38 grade C.
Durata baii sa nu depaseasca 20 de minute.
Se adauga 150 g de ace de pin oparite intr-un saculet pe baie de aburi sau 10
picaturi de ulei de pin (se gaseste la Plafar).
Dupa baie, obligatoriu, urmeaza odihna la caldura in pat, vreme de o ora. (Nu faceti
niciodata baie cu stomacul plin.
Evitati baile calde daca suferiti de varice, iritatii si infectii ale pielii, tulburari de ritm
cardiac.)

PLANTE MEDICINALE

Tinctură de fructe de soc. Da, este vorba despre celebrul remediu de slăbit, care are
însă efecte mult mai valoroase decât simpla reducere a kilogramelor în plus. Conform
studiilor efectuate vreme de mai bine de 10 ani la Universitatea de Stat din Israel şi în
câteva zeci de spitale din această ţară, care este cea mai bine dotată din lume contra
epidemiilor şi contra armelor biologice, socul este un inamic redutabil pentru virusurile
gripale. Sucul de fructe de soc conservat în alcool (adică tinctură) are o acţiune antivirală
uimitor de puternică, greu de egalat de orice alt remediu cunoscut, natural sau nu. Un
cercetător israelian eminent, specializat în virusologie, a arătat că extractul de fructe de
soc pur şi simplu blochează penetrarea celulelor umane de către virusurile din clasa A (din
care face parte şi cel care a declanşat epidemia de gripă aviară) şi din clasa B. El a făcut
teste de laborator atât pe zeci de tulpini de virusuri gripale, cât şi pe voluntari bolnavi de
gripă, şi a obţinut rezultate uluitoare. Testele făcute pe pacienţi au arătat că la un procent
de aproximativ 35% dintre cei trataţi, simptomele gripei au fost foarte slabe, în timp ce la
alţi 40% dintre bolnavii trataţi cu soc, simptomele gripei au dispărut în 3-4 zile, fără a mai
apărea nici o altă complicaţie ulterioară. Mai mult, dintre cei care au luat preventiv în
timpul epidemiilor de gripă 15-30 ml de extract, procentul de îmbolnăvire a fost de două
până la trei ori mai scăzut faţă de lotul martor. În concluzie, dacă vreţi să preveniţi gripa,
faceţi în timpul epidemiei o cură de două săptămâni cu tinctură de fructe de soc, în care să
luaţi 3-6 linguri pe zi (fiecare doză diluată în apă). Dacă deja v-a prins gripa, veţi lua 2
linguri de tinctură diluate în jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi (de preferinţă la
intervale de patru ore o doză de cealaltă).

Mugurii şi mlădiţele de mesteacăn. Maceratul glicerinat din părţile tinere ale acestui
arbore îl găsim în farmaciile naturiste. Se administrează 50 de picături din acest remediu,
de trei ori pe zi, în cure de 1-2 luni. Are extrem de valoroasa calitate de a amplifica
imunitatea la nivelul căilor respiratorii medii şi superioare, adică exact în locurile care sunt
cele mai afectate într-o primă fază de infecţiile gripale. Dacă celălalt remediu menţionat,
tinctura de fructe de soc, are efecte antivirale directe, acest extract de mesteacăn are un
alt rol foarte important: stimulează organismul să lupte singur contra infecţiei. Este un
excelent mijloc de prevenire a gripei, care fie va fi ţinută la distanţă, fie se va manifesta
într-o formă mult mai uşoară datorită acestui tratament.

142
AROMOTERAPIE
Este acea metodă de tratament în care se folosesc uleiurile aromatice (numite şi
esenţiale, volatile sau eterice) extrase din plante. Ce sunt uleiurile volatile? Sunt substanţe
care, aşa cum o arată şi numele, se evaporă foarte repede în aer liber şi care pe lângă
această calitate fizică, au o mulţime de calităţi farmacodinamice extrem de utile în
tratamentul tuturor bolilor respiratorii, dar în special al gripei şi complicaţiilor sale. Iată în
continuare trei sugestii de uleiuri volatile:

Uleiul de mentă. Se iau de patru ori pe zi câte 1-2 picături, amestecate cu o linguriţă de
miere. Este un foarte puternic stimulent respirator, împiedicând blocarea plămânilor (care
este cauza decesului în cazul bolnavilor de gripă aviară), dilatând şi ajutând la curăţarea
arborelui bronşic de secreţii, desfundând căile respiratorii superioare.

Uleiul de cimbru. Este un puternic antibiotic şi un antiviral destul de bun. Împiedică

apariţia suprainfecţiilor bacteriene care produc pneumonia şi alte complicaţii severe ale
gripei. Se administrează
2-3 picături de două ori pe zi, în cure de 7-14 zile.

Uleiul de busuioc. Temperează accesele de tuse, desfundă şi favorizează curăţarea

căilor respiratorii. Se administrează 3 picături dizolvate în puţină miere, de 2-3 ori pe zi.
Tratamentul durează minimum 5 zile.

HIPERTERMIE
La o temperatură a corpului situată în jurul valorii de 38 de grade Celsius (adică peste
temperatura normală cu un grad-două), sistemul imunitar luptă cel mai bine cu infecţiile
virale şi bacteriene. De aceea, mai ales la debutul bolii, dacă provocăm această
hipertermie (creştere a temperaturii) a organismului, avem mari şanse să scăpăm de gripă
sau să o facem într-o formă foarte uşoară. Cum putem provoca hipertermia? Iată în
continuare două metode:

Baia fierbinte. Are un efect extrem de rapid şi este relativ uşor de făcut. Iată cum se
procedează: ne băgăm în cada cu apă la o temperatură suportabilă şi apoi lăsăm apa
fierbinte să curgă până încălzeşte apa din cadă la limita suportabilităţii noastre. În acel
moment oprim încălzirea apei şi rămânem vreme de 15 minute în cadă, adăugând din
când în când apă fierbinte, cât să menţinem temperatura constantă. La sfârşitul procedurii,
ieşim din cadă, ne ştergem bine cu un prosop, ne îmbrăcăm gros şi ne băgăm sub pătură
pentru jumătate de oră. Dacă vom simţi o căldură puternică în tot corpul şi vom transpira
puternic, este semn că procedura îşi face efectul. Este un mijloc rapid şi sigur, însă este
contraindicat ferm cardiacilor şi are în plus un efect devitalizant destul de puternic. De
aceea este bine să încercaţi şi următorul mijloc:

Infuzia fierbinte de măghiran (majoran sau măgheran). Băută cât de caldă puteţi
suporta, rapid şi în mari cantităţi, este un hipertermiant extrem de puternic. Se face o
infuzie dintr-o lingură de plantă mărunţită care se pune într-o cană de apă clocotită, se
lasă acoperită vreme de un sfert de oră, după care se filtrează. Se beau într-un interval de
una, maximum două ore, 2-3 căni din această infuzie, cât mai caldă posibil. Efectul este
impresionant: corpul se încălzeşte puternic şi transpiră, senzaţia de congestie din zona
gâtului şi a sinusurilor dispare, apare o stare de relaxare şi bună dispoziţie (planta este
uşor euforizantă). Acest tratament făcut în fazele incipiente ale gripei are adesea efecte
miraculoase.

143
REMEDII DIETOTERAPEUTICE
Ardeiul iute - are o acţiune antiseptică extrem de puternică asupra zonei gâtului.
Consumaţi când simţiţi că vă încearcă gripa un ardei iute împreună cu o farfurie de ciorbă
sau de supă caldă. Efectul său terapeutic extrem de prompt vă va surprinde.

Usturoiul - nenumărate studii au confirmat faptul că usturoiul conferă efectiv un gen de

invulnerabilitate la gripă. Secretul său sunt substanţele volatile pe care le conţine şi care
au darul de a distruge virusurile şi bacteriile, ţinând la distanţă infecţiile respiratorii. Se
consumă în scop profilactic doi căţei de usturoi pe zi (minimum), mai ales în timpul
epidemiilor.

Ceapă - un remediu care - se pare - opreşte gripa să afecteze arborele bronşic şi plămânii
este ceaiul de ceapă fierbinte. Două cepe de mărime medie, cu tot cu coajă, se fierb un
sfert de oră la foc mic în jumătate de litru de apă. În final se strecoară preparatul, se
îndulceşte puţin şi se bea într-o singură repriză, cât mai fierbinte. Are un gust mai mult
decât neplăcut, dar efectul său terapeutic merită "chinul" de a-l bea. Ceaiul de ceapă, mai
ales administrat repetat, degajează arborele bronşic de secreţii, opreşte tusea (inclusiv
cea convulsivă), grăbeşte procesul de vindecare.

Hreanul - compuşii săi care-i dau gustul iute inconfundabil sunt un adevărat inamic al
microorganismelor care produc infecţii respiratorii de tot felul. Se amestecă patru linguriţe
de hrean ras cu două linguri de miere şi se consumă pe parcursul zilei pentru prevenirea
îmbolnăvirii în timpul epidemiilor. Dacă boala s-a instalat, consumaţi hrean simplu sau cu
sfeclă roşie, atât pentru efectul său antiseptic respirator, cât şi pentru acţiunea sa de
desfundare a căilor respiratorii superioare.

Lămâia - nişte substanţe numite flavone, conţinute de sucul şi mai ales de coaja de
lămâie, sunt un stimulent imunitar şi un febrifug excelente, fiind un ajutor nepreţuit atunci
când gripa s-a instalat. Se prepară un suc astfel: se stoarce o lămâie, se pune într-o
jumătate de litru de apă, în care se adaugă coaja sa tăiată cât mai fin şi două linguri de
miere. Se amestecă bine toate ingredientele şi se lasă apoi să se macereze două ore la
temperatura camerei. Se consumă acest preparat pe stomacul gol, în mai multe reprize.

COADA-CALULUI
Este o iarbă de leac cu puteri de excepţie, care doarme sub zăpezile abundente ale
lui Făurar, conservând în ea o energie care va exploda în curând. Este diferită ca plantă şi
pentru că răsare de două ori pe an: imediat ce zăpada s-a topit (atunci apar, ca nişte mici
ciuperci, pălăriile cu spori din care se va înmulţi), şi a doua oară vara, când din iarbă apar
tulpini de un verde deschis, cu frunze subţiri, aşezate ca o coadă de cal. Este o plantă de
leac cunoscută şi folosită în Europa din timpuri imemoriale. Marii medici şi învăţaţi ai
Antichităţii, Galen, Dioscoride şi Plinius, o menţionează în tratatele lor chiar cu denumirea
de coada-calului, recomandând-o cu precădere în bolile de plămâni şi de rinichi, care se
agravează iarna. În acelaşi scop o recomandau şi medicii Evului Mediu (Paracelsus,
Culpeper), iar mai târziu, preotul Kneipp, părintele terapiei naturale contemporane. Studii
de ultimă oră pun în evidenţă proprietăţi excepţionale ale acestei plante foarte răspândite
la noi. Anumite substanţe secretate de coada-calului protejează aparatul respirator
împotriva infecţiilor şi refac ţesuturile distruse în cazul bronşitei, pneumoniei sau
tuberculozei. Extrem de bogată în minerale, această plantă consolidează oasele şi dinţii,
protejează inima şi vasele de sânge (greu încercate din cauza alimentaţiei sărace din
sezonul rece). În plus, tulpinile de coada-calului sunt un excelent stimulent şi dezinfectant
pentru aparatul urinar, fiind extrem de utile la trecerea dintre iarnă şi primăvară, când
sensibilitatea la infecţii este cea mai mare. Să aflăm în continuare mai multe despre
această plantă care ne ajută să luptăm cu bolile iernii.
144
Ce folosim de la coada-calului
În terapie, se folosesc părţile aeriene ale plantei, care se recoltează şi se usucă în timpul
verii. Este una din plantele medicinale cele mai folosite şi cele mai răspândite de la noi din
ţară, fiind disponibilă în acest moment în orice farmacie sau magazin naturist. Este bine să
cumpărăm coada-calului numai de la surse autorizate, pentru că, alături de cele două
specii bune (Equisetum arvense şi Equisetum maxima), există şi altele otrăvitoare
(Equisetum palustre este cea mai frecventă), care nu se folosesc intern. Apoi, pentru ca
această iarbă de leac să fie eficientă, trebuie să nu fie mai veche de doi ani, iar tulpinile
uscate să aibă o culoare verde pronunţată, şi nu gălbuie sau brună - semn clar că este
alterată şi nu este eficientă în tratament.

Cum să preparăm această plantă

Pulberea
Se obţine prin măcinarea plantei uscate cât mai fin, cu râşniţa electrică de cafea.
Depozitarea se face în borcane de sticlă, închise ermetic. Se administrează, de 3-4 ori pe
zi, câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol, fiind foarte eficientă şi bine tolerată de organism
în tratamentele de lungă durată.
Este probabil unul din cele mai bune remedii pentru tratarea hemoragiilor, a anemiilor
posthemoragice, pentru prevenirea şi tratarea infecţiilor bronşice şi pulmonare, pentru
consolidarea oaselor şi a dinţilor, pentru prevenirea şi tratarea bolilor cardiovasculare.

Maceratul la rece
Într-un litru de apă se pun 4-6 linguriţe de pulbere de coada-calului şi se lasă să macereze
10-12 ore la temperatura camerei, după care se filtrează. Se consumă întreaga cantitate
pe parcursul unei zile, pentru stimularea funcţiei renale, contra infecţiilor, pentru eliminarea
nisipului din rinichi.

Decoctul combinat de coada-calului

Contra afecţiunilor reno-urinare se recomandă şi băile cu decoct combinat de coada-
calului, obţinut astfel: se pun la macerat 3-4 linguri de coada-calului mărunţită, în jumătate
de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune
deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme
de cinci minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele
două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseşte intern (2-3
căni pe zi) sau extern, sub formă de comprese şi băi.

Cataplasme cu coada-calului
2-3 tulpini uscate de coada-calului se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-
50 grade Celsius). După trecerea acestui interval de timp, se aplică direct pe locul afectat,
acoperindu-se cu un tifon, şi se lasă vreme de o oră.

Tratamente interne cu coada-calului

Bronşită, pneumonie, tuberculoză pulmonară - se ia de 3 ori pe zi câte o linguriţă de

pulbere de coada-calului, pe stomacul gol. Are efecte antiseptice (mai ales antibacteriene),
ajută la refacerea rapidă a ţesuturilor distruse de infecţii, fiind un remediu foarte eficient
atunci când boala deja s-a instalat sau tinde să se cronicizeze.

Pentru consolidarea oaselor, vindecarea rapidă a fracturilor - studii de medicină

experimentală arată că oasele fracturate se sudează de 1,5 până la 2 ori mai repede
atunci când se administrează coada-calului, care este bogată în săruri de calciu şi
magneziu şi, în plus, prin mecanisme încă necunoscute, permite asimilarea rapidă a
acestor minerale. Se iau de regulă 4 linguriţe de pulbere, pe stomacul gol, cu 5-10 minute

145
înainte de masă. Este un remediu recomandat şi în osteoporoză, mai ales în combinaţie
cu lemnul-dulce.

Prevenirea şi tratarea arteriosclerozei - se administrează 2-3 linguriţe de pulbere de

coada-calului pe zi. Studii de ultimă oră arată că în organismul uman, cantitatea de siliciu
scade odată cu vârsta, ceea ce determină rigidizarea şi sclerozarea vaselor de sânge, mai
ales a arterelor. Ori, coada-calului este planta care conţine cea mai mare cantitate de
siliciu solubil din lume, în cure de 2-3 luni fiind un reîntineritor de excepţie. Tratamentul cu
pulbere de coada-calului este foarte eficient şi în hipertensiune, precum şi în bolile de
inimă (conţinutul ridicat de potasiu al acestei plante este un argument în plus în acest
sens).

Retenţie de apă în ţesuturi, cistită, nefrită - se administrează zilnic 3 pahare de macerat

la rece de coada-calului. O cură durează minimum 14 zile şi are efecte diuretice şi
stimulente ale funcţiei renale. De asemenea, coada-calului are efecte antibiotice de
intensitate medie, care sunt mult potenţate de băile de şezut fierbinţi cu coada-calului (1
litru de decoct la cinci litri de apă pentru baie).

Nisip la rinichi (microlitiază renală) - se administrează decoctul combinat de coada-

calului, 2-3 căni pe zi. Terapeutul german Sebastien Kneipp recomandă, tot în acest scop,
un ceai preparat din coada-calului, fructe de ienupăr şi flori de soc. Din aceste plante,
combinate în proporţii egale, se prepară un decoct obţinut după metoda pe care am
prezentat-o anterior, din care se beau 2-3 căni pe zi.

Hemoragii abundente în timpul ciclului menstrual - ca remediu de urgenţă, se ia o

doză unică, de 2-3 linguriţe de pulbere, după care se continuă cinci zile tratamentul, cu 1-2
linguriţe pe zi. Coada-calului are efecte antihemoragice puternice şi permite refacerea
rapidă după sângerările abundente, fiind unul din cele mai bune remedii în anemia post-
hemoragică. Acest tratament este un foarte bun adjuvant şi în toate tipurile de hemoragie
internă.

Colagenoză - siliciul, conţinut din belşug de coada-calului, este un mineral esenţial în

producerea colagenului (care este un „adeziv corporal” ce menţine unite ţesuturile
musculare şi pielea). S-a constatat ca aportul mărit de siliciu obţinut prin administrarea
sistematică de coada-calului (4 grame de pulbere pe zi) contribuie, alături de regimul
vegetarian preponderent crudivor, la ameliorarea acestei boli.

Hiperaciditate gastrică, ulcer - se ia 1 linguriţă rasă de coada-calului, pe stomacul gol,

de 3-4 ori pe zi. Este un excelent antiacid, având şi proprietăţi cicatrizante foarte bune. Se
fac cure cu acest remediu, începând cu sfârşitul lui februarie şi până la începutul lui mai,
acesta fiind intervalul de timp în care se manifestă cel mai frecvent aceste afecţiuni.

Tratamente externe cu coada-calului

Abces - se pun comprese cu decoct de coada-calului ceva mai concentrat (6 linguri la

litru) pe locul afectat. Compresele se ţin câte un sfert de oră, schimbându-le din când în
când. Această aplicaţie curăţă abcesele, le drenează şi accelerează cicatrizarea treptată.

Eczeme, eczeme cu mâncărimi - se fac spălături cu decoct de coada-calului, după care

se aplică o cataplasmă, ce se ţine vreme de 1-3 ore, iar apoi locul tratat se lasă să se
zvânte la aer.

Hemoragii nazale (epistaxis) - într-un pahar de decoct combinat de coada-calului se pune

o linguriţă de sare şi se amestecă bine. Se trage puţin pe nas din acest preparat. Efectul
de oprire al sângerării va fi prompt.
146
Contuzii - se pune o cataplasmă cu coada-calului (se prepară după metoda descrisă
anterior) şi se ţine vreme de 2-3 ore pe locul afectat.

Transpiraţie abundentă a picioarelor - se fac seara băi fierbinţi de picioare cu decoct de

coada-calului.

PRECAUŢII

Administrarea plantei pe perioade de timp mai lungi de două săptămâni (cu două
săptămâni de pauză) nu este recomandată copiilor, datorită conţinutului ridicat de siliciu
anorganic.

Pentru înfrumuseţare

Celulita şi vergeturile se tratează atât intern, cât şi extern cu coada-calului. Intern se va

face o cură de o lună, cu macerat la rece, din care se vor bea 1-2 căni pe zi. Extern, se
face un masaj energic cu unguent de coada-calului, pe locurile afectate.

Părul şi unghiile - după cura internă cu coada-calului, devin mult mai solide, îşi recapătă
structura şi culoarea normală. Se iau 3-4 linguriţe rase de coada-calului, în cure de 1-2
luni.

Cura de slăbire - este mult mai eficientă dacă se face un tratament cu macerat la rece de
coada-calului. Studii făcute de către medicul francez Bruneton, în 1995, arată că
administrarea acestei plante amplifică efectul dietelor, prin mărirea intensităţii proceselor
de eliminare pe cale renală şi digestivă. Se face un tratament de minimum 28 de zile, în
care se beau 2-3 căni pe zi, cu puţin înainte de masă.

CASTANELE şi GHINDA
În nemărginita ei bunătate pentru toate făpturile vii, mama natură are grijă şi de bietele
vieţuitoare ale pădurii, pe care iarna le ameninţă cu foamete şi îngheţ. Exact acum, când
oamenii strâng ultima recoltă din grădini şi livezi, pregătindu-se să o depoziteze în
hambare, arborii din păduri îşi scutură roadele singuri, spre bucuria sălbăticiunilor.
Alunele, ghinda, castanele, jirul, scoruşele - toate se găsesc din abundenţă în luna
octombrie, prin lizierele şi luminişurile atinse de aripa toamnei. Şi, cum în marea farmacie
a naturii darurile de hrană sunt şi daruri de sănătate, fructele pădurii reprezintă, şi ele,
leacuri adesea miraculoase, pe care toamna ni le aduce în dar.

CASTANELE SĂLBATICE

Aparent, banalele castane, pe care le găsim la vremea aceasta prin mai toate parcurile
oraşelor, ascund sub coaja lor maronie substanţe vindecătoare foarte puternice. Ele reduc
durerea şi inflamaţia, protejează vasele de sânge, opresc hemoragiile, stimulează
circulaţia sanguină. Mai mult, în ultimii ani, ele au devenit o preţioasă materie primă pentru
industria de cosmetice şi unguente, deoarece, folosite extern, au efecte benefice asupra
pielii şi a circulaţiei periferice.

Recoltarea se face foarte uşor, prin simpla lor culegere de pe jos. Se usucă în strat gros
(10-15 cm), în locuri călduţe şi bine aerisite, vreme de trei săptămâni, după care pot fi
puse la păstrare în săculeţe de pânză ori de hârtie sau pot fi preparate imediat.

Făină de castane: castanele uscate se pisează cu tot cu coajă în piuă, până se

mărunţesc suficient pentru a fi măcinate în maşina electrică de cafea, după care se cern

147
cât mai fin. Praful alb-gălbui care rezultă, adică făina de castane, va fi folosit apoi intern şi
extern pentru următoarele afecţiuni:

Hemoroizi, hemoroizi sângerânzi - se iau zilnic, pe stomacul gol, 3-4 linguriţe de făină
de castane. Planta se ţine sub limbă vreme de 5-10 minute, după care se înghite cu apă.
O cură durează 2-6 săptămâni, în funcţie de gravitatea afecţiunii, şi are un efect
extraordinar şi asupra venelor, vindecând o serie întreagă de boli pentru care farmacia
modernă încă nu a descoperit medicamente.

Varice, flebită, afecţiuni ale venelor în general - se face tratamentul intern de la

hemoroizi şi, în plus, se aplică o cataplasmă cu făină de castane preparată astfel: la patru
linguri de făină de castane se adaugă iaurt proaspăt, amestecându-se continuu, aşa încât
să se formeze o pastă groasă. Această pastă se aplică cu un tifon pe locul afectat, după
care se acoperă cu o folie de nylon şi se leagă (dar fără a strânge deloc). Se ţine 1-2 ore.
Tratamentul se repetă zilnic sau o dată la două zile, vreme de o lună.

Tromboflebită, tromboze - se pun într-un borcan patruzeci de castane proaspăt culese şi

bine zdrobite (cu tot cu coajă), peste care se adaugă alcool alimentar de 80 de grade, cât
să le acopere şi să rămână deasupra o peliculă de lichid de 2-3 degete. Se închide
borcanul şi se lasă conţinutul să se macereze vreme de 20 de zile, după care se filtrează.
Se administrează o linguriţă din această tinctură de patru ori pe zi, vreme de o lună.

Prostatită, adenom de prostată - se administrează tinctură, obţinută după metoda de

mai sus, câte 4 linguriţe pe zi, în cure de 2-3 luni. Coaja şi miezul castanelor au principii
active antiinflamatoare puternice, care acţionează asupra prostatei.

Reumatism - se fac spălături cu zeama obţinută după fierberea a 5 mâini de castane în 5

litri de apă, până când lichidul scade la jumătate. Băile vor fi cât mai fierbinţi posibil.
Procedura se repetă o dată la două zile.
O credinţă populară spune că cei care poartă în buzunare castane sunt feriţi de dureri
reumatice, de dureri de şale (lombosciatică) şi de înţepeneli (nevralgii, întinderi de
muşchi). Mulţi oameni care au încercat acest procedeu, mai degrabă magic decât medical,
au declarat că au obţinut rezultate excelente.

CASTANELE COMESTIBILE
Au fost aduse pe teritoriul ţării noastre odată cu primele legiuni romane care au ocupat
Dacia, iar de atunci, castanul comestibil a fost aclimatizat şi cultivat mai ales în zona de
vest a ţării. Mai târziu, prin secolul al XIV-lea, castanii comestibili au fost intens plantaţi în
jurul mânăstirilor din Oltenia şi Moldova, iar cu ocazia aceasta, fructele lor au intrat în
reţetele vestitelor leacuri monahale, ocupând printre acestea un loc de cinste. Cu ele se
tratau reumatismul şi degerăturile, problemele digestive şi intestinale, diferitele boli ale
bătrâneţii. Nu în ultimul rând, castanele au fost folosite ca hrană uşoară şi extrem de
hrănitoare pentru convalescenţi, bogăţia lor de minerale şi de vitamine (greu degradabile
în procesul preparării) fiind un excelent sprijin pentru o vindecare rapidă.

Culegerea castanelor comestibile se face de la sfârşitul lui septembrie şi până la

începutul lui noiembrie. Pentru uz intern, se folosesc fructele proaspete. Pentru utilizări
externe, sunt foarte eficiente şi castanele uscate (uscarea se face la fel ca la castanele
sălbatice).

Piure de castane: este unul dintre puţinele produse prelucrate termic care păstrează, în
mare parte, vitaminele fructului proaspăt. REŢETA: se spală bine castanele cu tot cu
coajă, după care se pun în apă clocotită, unde se lasă să fiarbă la foc mediu, vreme de 45
de minute (nu mai mult, pentru a nu ieşi taninurile din coajă, care dau un gust neplăcut).
148
Se scot castanele din apa clocotită şi se cojesc cât sunt calde, după care se pisează cu o
furculiţă sau se zdrobesc cu un bătător din lemn. Iată în continuare câteva indicaţii
terapeutice pentru acest remediu:

Hemoroizi, varice, tromboflebită - se consumă câte o farfurie de piure de castane,

îndulcit cu miere şi aromatizat cu coajă de lămâie rasă, înainte de micul dejun şi de cină.
Se face o cură de câteva săptămâni. Acest preparat stimulează tranzitul intestinal, are
efecte antiinflamatoare şi tonice vasculare.

Boli cronice de rinichi - vitaminele din miezul castanelor, precum şi anumite principii din
coajă au efecte stimulente asupra activităţii renale şi împiedică formarea calculilor. Se
consumă câte o farfurie de piure de castane înainte de fiecare masă, în cure de minimum
două săptămâni.

Indigestie, diaree - treizeci de castane comestibile (proaspete sau uscate) se pisează şi

se pun să fiarbă la foc mic în trei căni de apă, până când scad la o treime. Zeama foarte
concentrată rezultată se bea într-o doză unică.

Convalescenţă, perioada de creştere la copii - se consumă o combinaţie de piure de

castane şi brânză de vaci (în proporţii egale), îndulcite cu miere. Este o hrană uşor
digerabilă şi foarte energizantă.

Degerături, dureri reumatice care se agravează la frig - cinci mâini de castane se fierb
cu trei litri de apă până când scad la jumătate. Se filtrează decoctul rezultat, cu care se fac
spălături cât mai calde posibil pe locurile afectate. Aplicaţia durează 10-15 minute şi se
repetă zilnic, până la completa vindecare.

GHINDA
În octombrie, frumoasele fructe ale stejarilor, cu pălăriuţele lor aşezate pe creştet,
formează un adevărat covor în pădurile de deal şi de câmpie sau în preajma arborilor
solitari. În urmă cu un secol, ghindele erau considerate o adevărată bogăţie, culeasă cu
grijă, pentru a fi folosită ca medicament pentru oameni şi ca aliment pentru animale, pe
perioada iernii. Ele erau, totodată, şi obiecte de veneraţie magică. Astfel, se credea că
ghindele conţin în ele o tainică esenţă a vigorii stejarului, capabilă să redea puterile celor
bolnavi sau obosiţi, să prelungească tinereţea şi să aducă noroc şi prosperitate. Ghinda se
administra uscată şi pisată, sub formă de decoct, plămădită în vin sau sub forma unei
„cafele” .

Preparate din ghindă

Pulberea de ghindă - se culeg ghindele şi se lasă să se usuce într-un loc călduros şi bine
ventilat, în strat de 2-3 degete grosime, timp de 3-4 săptămâni. După ce s-au uscat, se
macină cu râşniţa electrică de cafea sau se pisează în piuă, iar din pulberea obţinută se
administrează câte 3-4 linguriţe pe zi.

Cafeaua de ghindă - pe o tavă încinsă se prăjesc, vreme de un sfert de oră, ghinde şi

seminţe de năut (în proporţia 2:1), amestecându-le mereu, aşa încât să nu se rumenească
prea tare. Se macină şi se obţine o pulbere maronie - cafeaua de ghindă. Se pun la o
jumătate de cană de apă (150 ml) 1-3 linguriţe din această pulbere, după care se mai lasă
să fiarbă 2-3 minute. Se consumă caldă. Iată în continuare câteva indicaţii terapeutice:

Diaree, dizenterie - se iau 3-4 linguriţe de pulbere de ghindă pe zi, pe stomacul gol.
Planta se ţine sub limbă vreme de câteva minute, după care se înghite cu apă. În cazurile

149
grave, doza se poate mări până la 10 linguriţe pe zi, acest leac vegetal având o toxicitate
foarte scăzută.

Adjuvant în hemoragii interne - se administrează pe stomacul gol 2-3 linguriţe de

pulbere de ghindă, foarte fin măcinată. Dacă hemoragia este puternică, se fierb 6 linguriţe
de pulbere de ghindă într-o cană de apă, vreme de două minute, după care se filtrează şi
se consumă pe stomacul gol, în doză unică.

Colită de fermentaţie, enterită - se beau 2-3 căni de cafea de ghindă pe zi. Acest
preparat nu se va îndulci şi va fi băut întotdeauna pe stomacul gol, înainte de masă.

Ulcer, gastrită - se administrează câte 1 linguriţă de pulbere de ghindă de 2-3 ori pe zi,
între mese sau atunci când apar dureri (dar întotdeauna pe stomacul gol). Acest remediu
are efecte antiacide, calmante gastrice şi cicatrizante.

Debilitate, anemie - se face o cură de o lună, timp în care se administrează în fiecare zi

câte 3 linguriţe rase de pulbere de ghindă. Pentru a nu apărea constipaţia, se
administrează concomitent şi tărâţe de grâu, miere, fructe proaspete.
- se bea o cafea de ghindă (obţinută din 2-4 linguriţe la o cană de apă) îndulcită cu miere.
Are un efect energizant, oarecum asemănător cu cel al cafelei clasice, dar fără să mai
apară acea accentuare a oboselii, resimţită după trecerea efectului cofeinei.

LEURDA
Verişoară bună cu usturoiul, i-a luat-o înainte, devenind o adevărată vedetă
Venirea primăverii se simte mai întâi în aer, ca o adiere de vânt prietenoasă şi blândă.
Apoi, un semn sigur este cântecul păsărilor, care de la mijlocul lui februarie începe din nou
să fie vesel şi tot mai prezent, pentru ca la începutul lui martie - atunci când mai este
zăpadă afară - trilurile de o veselie debordantă să invadeze văzduhul de când mijesc zorii.
În fine, cerul începe să capete nuanţe tot mai deschise, în timp ce, prin contrast, pământul
care iese de sub zăpezi are culoarea aceea închisă, care vesteşte că este pregătit să
hrănească milioanele de flori care-şi vor înălţa în curând capetele spre lumină. Vine
primăvara! Nu doar calendaristic, ci şi pe câmpuri, prin păduri şi livezi. În curând, pădurile
vor fi brodate cu violetul brebeneilor parfumaţi, cu albul vesel al păscuţelor şi cu verdele
crud al frunzelor de leurdă. Ce bogăţie de culori şi miresme, dar şi câte medicamente şi
tonice apărute în farmacia naturii, prin mugurii tineri, prin florile abia mijite sau prin frunzele
crude şi fragede. Oferta de sănătate a primăverii a fost lansată. Să nu pregetăm să o
folosim.

Leurda
Descrierea plantei
Numele latinesc al leurdei este Allium ursinum (usturoiul ursului) şi, într-adevăr, urşii o
consumă ca medicament, imediat ce ies din hibernare. De altfel, se pare că apariţia
frunzelor de leurdă este şi semnul că în curând animalele vor ieşi din bârloguri pentru a se
bucura de razele soarelui de primăvară.
Este o plantă de talie medie-mică, cu frunze cărnoase, de un verde puternic, care face
nişte flori mici şi albe. Popular, mai este numită şi usturoiţă, pentru că frunzele şi tulpinile
sale au un gust şi un miros puternic de usturoi, cu care de altfel este şi rudă, din punct de
vedere botanic. Leurda creşte numai în pădurile din Europa Centrală, iar până în prezent
nu a putut fi aclimatizată în nici o altă regiune. De asemenea, nu a putut fi cultivată, fiind o
specie eminamente sălbatică, prezentă în pădurile de stejar, frasin sau fag. În urma unor
studii efectuate în laboratoarele din Germania, a fost declarată „Planta mileniului trei”,
efectele sale asupra inimii şi a vaselor de sânge, asupra digestiei, asupra sistemului
imunitar şi a celui endocrin uimind pur şi simplu oamenii de ştiinţă. În prezent, leurda este
considerată mai puternică din punct de vedere terapeutic decât usturoiul, care la rândul
150
său este unul dintre cele mai folosite şi apreciate medicamente naturale din lume. Cum
este posibil acest lucru? Ei bine, în comparaţie cu celebrul ei văr, leurda a crescut liberă,
neinfluenţată de mâna omului, păstrându-şi neatinse însuşirile cu care a fost înzestrată.
Aşa se explică faptul că are efecte terapeutice atât de puternice.

Recoltarea
Pentru alimentaţie şi preparare în stare proaspătă, se recoltează frunzele fragede, tinere,
în lunile martie-aprilie. Se taie cu un cuţitaş, pentru a nu scoate afară planta cu tot cu
rădăcină, care trebuie să rămână în pământ pentru a permite regenerarea ei. De regulă,
leurda creşte în asociaţii dense, în multe locuri, pe hectare întregi de pădure, aşa încât
„doza” pentru câteva zile de tratament o putem recolta în mai puţin de jumătate de oră.
După recoltare, frunzele de leurdă se păstrează în frigider, la 2-4 grade Celsius. (Uscarea
frunzelor de leurdă se face foarte greu, deoarece conţin foarte multă apă şi fermentează
imediat ce au fost lăsate mai multe zile să stea la temperatura camerei.)

Preparate terapeutice pe bază de leurdă

Salată
Porţia pentru o persoană se prepară dintr-o mână de frunze proaspete, care se spală bine
cu apă călduţă, se taie mărunt şi se pun într-un castron. Se amestecă cu o linguriţă de oţet
de mere, un vârf de cuţit de sare şi o jumătate de linguriţă de ulei, după care se consumă
la maximum 30 de minute de la preparare.
Într-o cură cu leurdă, se consumă o asemenea salată pe zi, dimineaţa, la prima masă,
înainte de a începe să consumăm alte alimente. O cură cu salată durează minimum 10
zile. Este foarte bine tolerată de ficat. Deşi are un puternic miros şi gust de usturoi, nu dă
respiraţiei izul neplăcut pe care îl dă usturoiul (se pare că din cauza conţinutului ridicat de
clorofilă).

Sucul
Se poate prepara prin două modalităţi, în funcţie de mijloacele pe care le avem la
îndemână.

Metoda I: Într-un mixer electric se pune o mână de frunze de leurdă tăiate nu foarte
mărunt, după care se adaugă trei sferturi de pahar de apă. Se mixează vreme de 2-3
minute, apoi se lasă să mai stea vreme de un sfert de oră, după care se filtrează prin
strecurătoarea pentru ceai sau prin tifon. Se obţine aproximativ un pahar de suc cu o
culoare verde intensă, care va fi băut într-o singură doză, dimineaţa, pe stomacul gol.
Pentru curele mai puternice de curăţare a sângelui se beau 2 pahare de suc de leurdă pe
zi: dimineaţa şi seara.

Metoda II: O mână de frunze de leurdă se taie foarte fin, ca zarzavatul pentru ciorbe. Se
pun într-un vas de sticlă sau ceramică şi se toarnă deasupra un pahar de apă călduţă (dar
în nici-un caz fierbinte), se lasă să se macereze la temperatura camerei vreme de patru
ore, după care se filtrează prin tifon. Se obţine ceva mai mult de un pahar de suc de
leurdă, doză care va fi consumată pe stomacul gol, imediat după preparare.

Tinctură
Frunzele proaspete de leurdă se taie cât mai fin şi se pun într-un borcan de sticlă cu filet,
până când acesta se umple pe trei sferturi. Deasupra se adaugă alcool alimentar de 70 de
grade, cât să le acopere, după care borcanul se închide ermetic. Se lasă la macerat vreme
de zece zile, la temperatura camerei, timp în care se agită conţinutul borcanului de 2-3 ori
pe zi, pentru o mai bună extragere a principiilor active. După trecerea acestui interval de
timp, se filtrează preparatul obţinut, trăgându-se în sticle mici, care vor fi păstrate închise
ermetic, în locuri întunecoase şi răcoroase.

151
Se administrează câte o linguriţă de tinctură, diluată în jumătate de pahar de apă, de 3-4
ori pe zi, în cure de minimum trei săptămâni.

Boli care se vindecă prin tratamentul cu leurdă

Tromboflebită, trombozele în general - dintre plantele medicinale din flora europeană,

leurda are printre cele mai puternice efecte fluidifiante sanguine şi antiagregante
plachetare. Se consumă sub formă de suc: 1-2 pahare pe zi, pe stomacul gol, în cure de
minimum 20 de zile. Când sezonul de culegere se sfârşeşte, se administrează tinctură de
leurdă: o linguriţă diluată în jumătate de pahar de apă, de patru ori pe zi, în cure de câte o
lună, cu o săptămână de pauză.

Sechele după accidentul vascular, prevenirea accidentului vascular - se face o cură

cu salată de leurdă, vreme de două săptămâni, timp în care se consumă câte o porţie de
salată, obţinută dintr-o mână de frunze, în fiecare dimineaţă. După cura de salată se
continuă cu tratamentul cu tinctură: o linguriţă în jumătate de pahar de apă. Se
administrează de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul cu tinctură durează
minimum două luni.

Ateroscleroză, boli cardiace asociate unor valori ridicate ale colesterolului - leurda
este foarte bogată în adenozină, o substanţă care, conform unor studii recente, are un rol
esenţial în reducerea colesterolului, în împiedicarea formării trombilor, în scăderea
tensiunii arteriale. Astfel, leurda este pe termen lung adjuvantul ideal în tratarea bolilor
cardiace (ischemie, aritmie, tahicardie), fiind administrată în cure de câte 2-3 luni, cu două
săptămâni de pauză, sub formă de tinctură. Se ia 1 linguriţă de tinctură diluată în puţină
apă, de patru ori pe zi, înaintea meselor principale. În timpul primăverii, este foarte utilă o
cură cu salată de leurdă, cu o durată de minimum două săptămâni.

Hipertensiune arterială - substanţele active conţinute de leurdă au efecte vasodilatatoare

şi ajută la menţinerea în limite normale a presiunii sanguine. Se administrează tinctură,
câte patru linguriţe pe zi, diluate în foarte puţină apă (mai ales în cazul în care este
contraindicat aportul suplimentar de lichide). Tratamentul se face vreme de două luni, cu
două săptămâni de pauză.

Reumatism, reumatism degenerativ - se face o cură cu suc de leurdă de trei săptămâni,

timp în care se consumă câte două pahare de suc pe zi, dimineaţa, pe stomacul gol. În
paralel, se ţine o cură vegetariană cu multe crudităţi. Sucul de leurdă are puternice efecte
depurative, fiind eficient şi în tratarea sclerodermiei, psoriazisului, acneei şi în general a
bolilor de piele care apar pe fondul intoxicării organismului.

Oprirea procesului de îmbătrânire - se consumă zilnic salată de leurdă, înaintea

meselor principale, pe o perioadă cât mai îndelungată, în timpul sezonului de recoltare a
frunzelor. Studii de ultimă oră arată că anumite substanţe active din leurdă neutralizează
radicalii liberi din sânge, au efecte de relansare a activităţii endocrine, previn sclerozarea
vaselor de sânge şi favorizează circulaţia cerebrală.

Înlăturarea efectelor nocive ale nicotinei şi ale fumatului - atât clorofila din frunzele
proaspete de leurdă, cât şi anumite substanţe similare cu cele conţinute de usturoi au
efecte antitoxice puternice. Ele contracarează efectele dăunătoare ale nicotinei şi ale
gudroanelor din ţigări, fiind un mijloc de protecţie excelent, atât pentru fumătorii activi, cât
şi pentru cei pasivi. De asemenea, se pare că pe perioada curei cu leurdă, renunţarea la
fumat este mai uşoară. Se consumă suc de leurdă, câte 2 pahare pe zi, dimineaţa şi
seara, pe o perioadă de minimum două săptămâni.

152
Prevenirea şi tratarea guturaiului, gripei şi infecţiilor respiratorii în general - studiile
de laborator au arătat că anumite principii active ale leurdei au efecte de inhibare şi
distrugere a virusurilor gripale, intensificând în acelaşi timp activitatea celulelor sistemului
imunitar. Din acest motiv, o cură cu salată sau suc de leurdă este un remediu excelent
pentru prevenirea răcelilor care apar la tranziţia dintre anotimpul rece şi cel cald.

Precauţii la tratamentul cu leurdă

Leurda este mult mai bine tolerată de sistemul digestiv decât usturoiul, însă la persoanele
cu stomac sau colon extrem de sensibil poate provoca stări de jenă sau uşoare crampe.
Mamele care alăptează nu vor consuma leurdă, deoarece aceasta transmite un gust
neplăcut laptelui.

URZICA
Aşa cum Martie nu lipseşte din post, nici urzicuţa nu lipseşte din Martie. Tovarăşi de
drum, unul aduce cu el primăvara, celălalt – sănătatea.
Nu există plantă mai modestă decât urzica, dar nici mai iubită, în lumea satului
românesc. Folosită, deopotrivă, în ritualuri magice de “facere” şi “desfacere”, buruiană de
bază în atelierul fermecătoarelor a căror spiţă nu s-a pierdut, ea este, totodată, şi o plantă
de protecţie fizică, un remediu de forţă prin care natura îşi dovedeşte puterea asupra
suferinţelor omeneşti. Cu domiciliul universal - de la margini de şanţ şi de drum până la
maluri de apă şi streşini umede de păduri, îţi iese în drum, cu frunzele ei ţepoase şi pline
de clorofilă, vârându-se dinadins sub talpa piciorului: “Ia-mă şi bea-mă, dacă vrei să
trăieşti fără medicamente în buzunar”. Într-adevăr, cine recurge la zeama şi ceaiul lor, se
va conecta direct la o sursă excepţională de energie, ca să nu mai vorbim de remediul pe
care îl reprezintă pentru anemii, probleme respiratorii, boli de rinichi, genitale, de piele şi
multe altele. În concluzie: în loc s-o călcaţi, mai bine culegeţi-o şi luaţi-o acasă,
mulţumindu-i în gând pentru sacrificiul ei.

Recoltarea şi condiţionarea urzicii

Rădăcinile urzicii sunt subţiri şi întinse pe sub pământ ca o reţea, adesea lungă de
câţiva metri (urzicile cresc în colonii), care se dezgroapă foarte uşor, întrucât se dezvoltă
la adâncime mică. După dezgropare, rădăcinile se taie, lăsând o parte dintre ele în
continuare în pământ, pentru a asigura regenerarea, iar apoi se spală într-un curent rapid
de apă şi se lasă la zvântat. Se prepară proaspete sau se usucă la soare, până când
devin casante, semn că pot fi depozitate.
Frunzele de urzică tinere se culeg în luna martie şi la începutul lui aprilie, prin
rupere cu mâna. Este bine în timpul recoltării să ne protejăm cu o mănuşă, întrucât perii
iritativi ai urzicii se dezvoltă cu mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate. De regulă,
frunzele fragede de urzică nu se usucă, ci se consumă proaspete, aşa cum vom vedea în
continuare.

Preparate terapeutice pe bază de urzică

Suc
Se obţine întocmai ca şi cel de leurdă, prin mixare sau prin macerare în apă.

Tinctură
Rădăcinile proaspete de urzică se taie cât se poate de mărunt şi se pun într-un borcan cu
filet, după care se adaugă alcool de şaptezeci de grade, cât să le cuprindă. Se închide
borcanul ermetic şi se lasă la macerat 2-3 săptămâni, într-un loc călduţ. După trecerea
perioadei de macerare, se filtrează, iar tinctura obţinută se păstrează în sticluţe mici,
închise la culoare.

153
Se administrează o linguriţă din această tinctură de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. De
regulă, fiecare doză de tinctură se diluează în jumătate de pahar de apă înainte de
administrare.

Pulbere de rădăcină
Se macină fin cu râşniţa electrică de cafea rădăcinile uscate de urzică. Administrarea se
face pe stomacul gol: 1 linguriţă de pulbere de 4-6 ori pe zi.

Sirop de urzică
Se prepară din frunzele proaspete de urzică, care se toacă foarte fin, după care se pun
într-un borcan, umplându-l pe trei sferturi. Se completează volumul rămas cu miere de
albine lichidă, amestecându-se continuu, aşa încât să omogenizăm preparatul. Se închide
borcanul şi se lasă conţinutul la macerat vreme de 30 de zile, după care se filtrează,
obţinându-se un sirop verzui, cu efecte detoxifiante şi reîntineritoare excepţionale.

Boli care se vindecă prin tratamentul cu urzică

Alergie, boli autoimune - se consumă zilnic 2 pahare de suc de urzică, pe stomacul gol,
înainte de mesele principale. Acest suc are o acţiune puternic depurativă, reglează
activitatea imunitară şi are efect antiinflamator. O cură durează minimum 21 de zile, cu 5
zile pauză, după care se poate relua. În afara sezonului se consumă siropul de urzică: 4-5
linguriţe pe zi, în cure de 1-2 luni.

Adenom de prostată, prostatită - se ia câte o linguriţă de tinctură de rădăcină de urzică,

de patru ori pe zi. Suplimentar, se bea suc de urzică (obţinut însă nu doar din frunze, ci şi
din rădăcini), câte un pahar pe zi. Tratamentul durează minimum o lună, iar efectele sunt
spectaculoase, pentru că urzica acţionează nu doar ca antiinflamator şi antitumoral, ci are
şi efecte de reglare hormonală foarte bune, acţionând asupra cauzei bolii.

Anemie, demineralizare - se consumă 1-2 pahare de suc de urzică pe zi. Simultan, se

consumă urzici fierte (gătite), câte un castron pe zi minimum, pentru un aport masiv de
minerale. De regulă, o cură de remineralizare cu suc şi fiertură de urzici durează două
săptămâni. Efectele sunt mult mai puternice dacă se consumă şi 1-2 gălbenuşuri crude pe
zi.

Ciclu menstrual neregulat sau cu sângerări abundente - se consumă suc de urzici,

două pahare pe zi, în cure de câte trei săptămâni, cu o săptămână de pauză. Frunzele de
urzică sunt antihemoragice şi antiinflamatoare, iar pe termen lung au efecte reglatoare
endocrine foarte bune. Sunt recomandate la femei şi pentru bolile de piele (cum ar fi
acneea sau anumite eczeme) care apar pe fondul dereglărilor hormonale.

Boli de rinichi cronicizate, adjuvant în insuficienţă renală - se consumă câte un pahar

de suc de urzică pe zi, dimineaţa, imediat după trezire. Tratamentul se menţine 20-30 de
zile şi are efecte diuretice şi regenerative asupra epiteliului renal.

Hipertensiune - se bea înainte de mesele principale câte o jumătate de pahar de suc de

urzică. Pe lângă efectele de reglare a tensiunii arteriale, extractul apos de urzică are un
efect protector asupra vaselor de sânge, împiedică sclerozarea şi rigidizarea acestora.

Căderea părului, calviţie (chelie) - este ştiut că fiertura de frunze de urzică pusă în ultima
clătire la spălarea pe cap face ca părul să crească sănătos şi frumos. Recent, oamenii de
ştiinţă au observat că, la rândul său, rădăcina de urzică luată de data această intern
încetineşte sau opreşte procesele hormonale care duc la degradarea şi căderea firelor de
păr odată cu vârsta. Se fac tratamente de câte 60 de zile, timp în care se administrează
câte o jumătate de linguriţă de pulbere de rădăcină de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.
154
O observaţie importantă
S-a constatat că frunzele şi rădăcina de urzică au efecte destul de diferite, aşa încât este
necesară utilizarea lor separată, pentru tratarea anumitor categorii de afecţiuni. Astfel,
rădăcinile luate intern sunt foarte bune regulatoare ale activităţii hormonale la bărbaţi,
favorizează regenerarea firului de păr şi a epiteliilor, au efecte imunomodulatoare şi
anticancerigene. În schimb, frunzele sunt foarte bune 100 antihemoragice şi
antiinflamatoare, conţin multe minerale, au un efect depurativ, regulator al tensiunii şi
diuretic puternic.

Leacuri populare cu urzică

Contra reumatismului - frunzele de urzică proaspăt culese sunt aplicate direct pe

articulaţia afectată, legându-se împrejur un bandaj de tifon şi lăsându-se să stea 5-15
minute. Imediat va apărea o reacţie iritativă locală puternică (urzicarea), care va pune
sângele în mişcare, va produce o încălzire a întregii zone şi va determina schimbarea
metabolismului local. Nu sunt exact cunoscute procesele care se desfăşoară atunci când
ne urzicăm voluntar, cert este însă că, în urma aplicării repetate a acestei proceduri de
medicină populară, articulaţiile se dezumflă şi se elasticizează, durerile se estompează şi
este oprită evoluţia reumatismului.

Pentru tratarea durerilor de spate (nevralgia sciatică) - se bate cu tulpini de urzica

proaspăt culeasă pielea de pe zona dureroasă a spatelui, vreme de 5-10 minute. Apoi se
înveleşte zona tratată cu o ţesătură foarte călduroasă şi cât mai fină (ca să nu irite şi mai
tare) din fire naturale. Pacientul va rămâne culcat pe burtă şi învelit vreme de 30 de
minute, după care se va face o frecţie uşoară cu ulei de floarea-soarelui.

Cei cu circulaţia periferică slabă, care au mâinile şi picioarele mai tot timpul reci, se vor
urzica uşor, vreme de 5-10 minute, pe pielea de pe zona labelor picioarelor şi a mâinilor.
Această procedură, la fel ca şi cele anterioare, este contraindicată în cazul persoanelor cu
sensibilitate alergică foarte mare. În unele sate era obiceiul ca atunci când ieşeau primele
urzici fragede să se meargă pe ele desculţ, pentru a pune sângele în mişcare, pentru a
alunga durerile de spate şi de rărunchi. Acest mers peste urzici se făcea de regulă
primăvara, când urzicile nu erau încă foarte iritative.

MĂCRIŞUL şi BOZUL
Cine crede că toamna natura moare se înşeală. E doar o simplă schimbare de decor.
Căderea frunzelor e un semn că viaţa florilor şi a arborilor se mută de la suprafaţă în
adânc, acolo unde rădăcinile lor, pline de sevă şi forţă, sunt scoase la bal. Două
dintre plantele pe care vi le recomandăm sunt măcrişul şi bozul, nepreţuite prin
zestrea lor tămăduitoare, pregătite să vă cadă în braţe şi în cana cu ceai.

RĂDĂCINĂ DE MĂCRIŞ
Măcrişul (Rumex acetosa) este o plantă înăltuţă (atinge un metru), cu frunzele alungite,
amintind de o săgeată. Partea aeriană are un gust acrişor foarte plăcut şi răcoritor, motiv
pentru care era frecvent folosită în alimentaţie de către ţăranii noştri. Rădăcina sa
pivotantă, cu un gust amărui-dulceag, era utilizată în medicina populară în tratarea
afecţiunilor pielii. În prezent, rădăcina de măcriş este o adevărată revelaţie în tratarea
bolilor de ficat, în special a hepatitelor virale extrem de agresive (A, B, C), precum şi a
intoxicaţiilor de tot felul.

155
Unde găsim şi cum culegem rădăcina de măcriş
Măcrişul este o plantă foarte adaptabilă, crescând în locuri deschise (pajişti şi fâneţe în
special), din zonele de câmpie şi până la munte, la 2000 de metri altitudine. Rădăcina sa
este profundă şi se culege prin dezgropare cu cazmaua în luna octombrie, după ce tulpina
şi frunzele s-au uscat. După dezgropare, rădăcinile se spală de pământ în apă rece, după
care se despică în patru şi se lasă la uscat în locuri lipsite de umiditate şi bine aerisite. În
momentul în care fragmentele de rădăcină îşi pierd elasticitatea şi se rup cu un pocnet sec
atunci când le îndoim, procesul de uscare s-a terminat.

Forme de administrare

Pulbere Nu întâmplător am pus-o prima, întrucât este forma de administrare cea mai
eficientă şi cu acţiunea cea mai rapidă. Se obţine prin sfărâmarea rădăcinilor de măcriş în
piuă, urmată de măcinarea lor cu râşniţa electrică de cafea. Se obţine astfel o pulbere din
care se administrează de regulă câte o jumătate de linguriţă de patru ori pe zi. Planta se ia
pe stomacul gol, se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute, după care se înghite cu apă.

Un mic secret: în bolile de ficat şi în bolile produse de intoxicarea organismului (care sunt
principala specialitate a acestei plante), pulberea de măcriş este foarte eficientă în
combinaţie cu cea a plantelor amare: anghinare, ţintaură, genţiană, pelin etc.

Decoctul Două linguriţe de rădăcină de măcriş, mărunţită, se lasă la înmuiat într-o

jumătate de cană de apă de seara până dimineaţa, când se filtrează; maceratul se pune
deoparte, iar planta rămasă se fierbe cu încă o jumătate de cană de apă 1-2 minute, după
care se lasă la răcit; se combină cele două extracte. Preparatul obţinut se consumă în 2-3
reprize pe parcursul unei zile.

Ce boli vindecă

Hepatită virală de tip A, B, C. Următorul caz este relevant pentru a ilustra eficienţa
terapeutică a acestei plante: Doamna G.L. era într-o situaţie disperată - suferea de o
hepatită de tip C cu o evoluţie galopantă şi care tindea spre ciroză. Pacienta era slabă
(pierduse mai mult de zece kilograme într-un an), pielea avea o tentă galbenă, nu putea
merge la serviciu şi nu putea face nici un fel de efort. În momentul în care a început
tratamentul cu un amestec de pulberi de rădăcină de măcriş, iarbă de anghinare (Cinară
scolymus), seminţe de armurariu (Silbyum marianum) şi iarbă de sunătoare (Hypericum
perforatum), în proporţii egale, deja încercase cam toate tratamentele alopate sau
naturiste cunoscute în prezent, fără nici un rezultat. Ei bine, luând din această combinaţie
câte o linguriţă de pulbere pe stomacul gol, de patru ori pe zi, după câteva săptămâni au
apărut şi mult aşteptatele rezultate pozitive. Mai întâi i-a revenit pofta de mâncare şi a
căpătat o rezistenţă ceva mai mare la efort. Încetul cu încetul, pielea a început să revină la
culoarea normală, iar tonusul psihic a cunoscut îmbunătăţiri spectaculoase. Interesant
este că în primele luni, la analizele de sânge nu a fost evidenţiată o îmbunătăţire
considerabilă a stării de sănătate a ficatului, dar ea devenise încrezătoare în tratament,
aşa că l-a continuat. După patru luni, analiza sângelui a arătat, în sfârşit, că procesele de
destrucţie la nivelul ficatului au încetat şi lucrurile tind să revină la normal. Eficienţa
rădăcinii de măcriş a fost demonstrată fără nici un fel de dubiu în momentul, mai mult
decât neplăcut, în care planta s-a terminat şi nu a mai putut fi găsită cu nici un chip la
vreun Plafar sau la un culegător de plante. Imediat, pacienta, deşi lua celelalte plante din
amestec, a început să se simtă rău şi să prezinte aceleaşi simptome de dinainte de
tratament. Din fericire, s-a găsit o nouă sursă a rădăcinii miraculoase, cu care s-a putut
continua tratamentul, aşa încât în prezent pacienta este complet restabilită, şi-a reluat
serviciul şi este chiar mai energică decât înainte. Periodic, ea recurge la cure de 3 luni cu
amestecul care a vindecat-o şi care o ajută să se menţină sănătoasă.
156
Sechele posthepatice, tulburări hepatice apărute pe fond de oboseală. Se asociază
pulberea de rădăcină de măcriş cu cea de iarbă de anghinare, în proporţii egale, şi se
administrează de trei ori pe zi, înainte de mesele principale. Tratamentul este de minimum
două săptămâni în afecţiunile uşoare şi de două-trei luni în cele severe.

Adjuvant în bolile tumorale maligne şi benigne. Se ia rădăcină de măcriş sub formă de

pulbere, câte o linguriţă de patru ori pe zi. Anumite substanţe conţinute de acesta au
efecte imunostimulente, mobilizând organismul să elimine pe cale naturală formaţiunile
tumorale. Mai mult, rădăcina de măcriş este un stimulent blând şi eficient al digestiei, ajută
la menţinerea tonusului fizic şi psihic, elemente extrem de importante în tratamentul bolii
canceroase.

Petele pe piele apărute din cauza unor dezechilibre interne. Se beau zilnic pe
stomacul gol 2-3 căni de decoct de rădăcină de măcriş. Este un remediu de medicină
populară românească folosit în foarte multe zone ale ţării, a cărui eficienţă este explicată
ştiinţific prin efectul său extrem de benefic asupra ficatului şi prin calitatea sa de
detoxifiant. O cură pentru rezolvarea acestui gen de probleme durează minimum o lună,
iar eficienţa remediului creşte, dacă se adaugă şi o linguriţă de iarbă de trei-fraţi-pătaţi
(Viola tricolor) la o cană de preparat.

Acnee. Patru linguriţe de pulbere de rădăcină de măcriş se combină cu patru linguriţe de

miere. Se consumă acest preparat pe parcursul unei zile, pe stomacul gol. Cura durează
minimum două luni.

RĂDĂCINĂ DE BOZ
Bozul (Sambucus ebulus) este fratele mai sălbatic al socului, având frunzele, florile şi
fructele foarte asemănătoare cu ale acestuia, dar fiind considerabil mai scund şi având o
rezistenţă mult mai mare la condiţiile vitrege de mediu. Se distinge printr-un miros al
frunzelor, al tulpinilor şi al rădăcinilor care poate fi caracterizat pe drept cuvânt ca nesuferit
sau chiar dezgustător, dar care vom vedea că are rolul său în terapie (bozul este un
inhibitor redutabil al apetitului alimentar). Rădăcina de boz este fără doar şi poate unul
dintre cele mai puternice purgative şi detoxifiante din flora noastră, fiind o adevărată
mătură pentru organism. Cel mai semnificativ însă, este efectul acestei plante în curele de
slăbit, unde este o armă redutabilă, probabil fără egal în flora noastră medicinală.

Unde găsim şi cum culegem rădăcina de boz

Puţine plante sunt atât de puţin pretenţioase ca bozul, care se aşează oriunde este lumină
destulă şi pământ cu multe resturi organice. Ca atare, îl găsim de la munte până la
câmpie, pe marginile de drum, în locurile virane, pe malul apelor curgătoare, la margini de
pădure. Rădăcina sa este adâncă şi foarte puternică, necesitând un efort considerabil la
dezgropare, care de obicei se face la sfârşitul lui octombrie, când planta şi-a sfârşit
vegetaţia, iar pământul este umezit de ploile de toamnă şi, în consecinţă, mai uşor de
săpat. După dezgropare, rădăcina se spală în apă, se taie mărunt şi (în cazul în care nu o
folosim crudă) se întinde la uscat în strat foarte subţire, în locuri bine aerisite.

Forme de administrare

Plămădeală în ţuică
Este forma cea mai eficientă de administrare a rădăcinii de boz, care este foarte puternică
şi, ca atare, trebuie luată în preparate care să permită o dozare foarte bună. Se prepară
din 100 g de rădăcină proaspătă, tăiată foarte mărunt, care se pun într-un litru de ţuică
tare, unde se lasă să se macereze vreme de 5 zile. După trecerea timpului de macerare
se filtrează şi se păstrează într-o sticlă închisă la culoare. Se iau de regulă 1-3 linguri pe
157
stomacul gol, înainte de masă, pentru cura de slăbire şi cu două ore înainte de masă,
pentru efectul purgativ.

Maceratul la rece
Două vârfuri de cuţit de rădăcină de boz mărunţită se lasă la înmuiat într-un pahar (200
ml) de apă, de seara până dimineaţa, când se filtrează. Preparatul astfel obţinut se ia pe
stomacul gol, câte 1-2 pahare pe zi.

Ce boli vindecă

Constipaţie. Rădăcina de boz (mai ales macerată în ţuică) este printre cele mai puternice
remedii laxativ-purgative din flora noastră. Se iau 1-2 linguri de plămădeală de două-trei
ori pe zi, pe stomacul gol. De regulă, un tratament durează două săptămâni, apoi se face
o pauză de o săptămână, după care se poate relua.

Obezitate, îngrăşare, apetit alimentar necontrolat. În tratarea acestei categorii de

afecţiuni, pe drept cuvânt bozul poate fi considerat planta-minune. De ce? În primul rând
pentru că rădăcina de boz intensifică extraordinar procesele de eliminare, fiind un diuretic
şi un laxativ-purgativ redutabil, care produce o scădere rapidă în greutate. Apoi, mirosul
său destul de neplăcut, de care vorbeam mai sus inhibă extraordinar de mult apetitul, dacă
bozul este administrat înainte de a mânca. Aşadar, administrarea unei linguri de
plămădeală de boz în ţuică cu câteva minute înainte de masă este un remediu de slăbire
care îi va corecta şi pe cei mai înrăiţi mâncăcioşi. Merită să încercaţi această metodă,
aducându-vă însă aminte de un singur lucru: este foarte puternic şi, ca atare, trebuie luat
cu măsură. În cazul în care abuzaţi de el, este foarte posibil să aveţi o scădere mai bruscă
în greutate decât v-aţi dori şi, în plus, să vă confruntaţi cu un deranj stomacal destul de
serios.

Gastrită hipoacidă, capacitate de digestie slabă. Părintele Elefterie de la Mănăstirea

Secu - un duhovnic şi un vindecător excepţional - obişnuia să-şi trateze pacienţii cu
probleme digestive cu rădăcină de boz. Se ia un vârf de cuţit de pulbere din această
rădăcină, cu 20-30 de minute înainte de mesele principale. Efectul de stimulare şi reglare
al digestiei este excepţional.

Cistită şi infecţii renale recidivante, ascită. De patru ori pe zi se ia câte o jumătate de

pahar de macerat la rece. În cazul în care este contraindicat aportul suplimentar de lichide,
rădăcina de boz se ia sub formă de pulbere - câte un vârf de cuţit de 3-4 ori pe zi.

Precauţii
Rădăcinile de boz sunt un purgativ cu o acţiune extrem de drastică şi care pot da efecte
secundare extrem de neplăcute (deshidratare, colici abdominale, stări de iritaţie a tubului
digestiv). Din acest motiv este extrem de important să nu se depăşească dozele
menţionate în rândurile de mai sus. De asemenea, această plantă sau extractele obţinute
din ea nu vor fi lăsate la îndemâna copiilor.

Contraindicaţii

Intern, planta nu va fi administrată persoanelor cu diaree, care suferă de colon iritabil,

gastrită hiperacidă, care sunt slăbite. Rădăcina de boz este, de asemenea, contraindicată
persoanelor care au senzaţie de vomă accentuată.

158
SOCUL şi fructele lui
Cercetări recente plasează socul în fruntea celor mai puternice stimulente ale
sistemului imunitar. Fructele lui sunt un concurent redutabil al vaccinurilor
antigripale.
În laboratoarele supersofisticate ale unei universităţi medicale din Israel se fac
experimente care ar putea influenţa soarta omenirii. Subiectul cercetării sunt nişte... bobite
negre-albăstrui ale unei plante capabile să neutralizeze cei mai periculoşi microbi şi să
mărească extraordinar capacitatea naturală de apărare a organismului. Se pare că
această plantă are cu adevărat ceva special, pentru că a declanşat o desfăşurare de forţe
fără precedent; sute de cercetători de prima mână lucrează de mai bine de zece ani la
aceste studii care au căpătat o copleşitoare importanţă, în condiţiile în care omenirea este
tot mai ameninţată de spectrul unor boli incurabile cum ar fi SIDA şi SARS, cancerul sau
leucemia. Curios, un banal extract din fructele acestei plante devansează mult, ca
eficienţă, substanţele chimice obţinute prin sintezele cele mai complicate. Despre ce
plantă este vorba? Ei bine, aceste studii se referă la o mai veche cunoştinţă a noastră,
care la noi în ţară s-a impus ca remediu de prima mână în curele de slăbire şi de
dezintoxicare rapidă: socul. Ce au special aceste fructe de soc? Nu ne-ar ajunge paginile
pentru a consemna toate faptele experimentale şi concluziile la care s-a ajuns în ultimii
ani, legate de această plantă, în urma unor studii desfăşurate în paralel, în zeci de spitale
şi institute. Extractele de fructe de soc sunt un puternic concurent al medicamentelor
antivirale de ultimă generaţie, ajută la vindecarea majorităţii bolilor degenerative, la
prevenirea bolii canceroase, la combaterea tumorilor benigne, prelungesc tinereţea
biologică. În cele ce urmează, ne propunem să facem o scurtă şi foarte necesară sinteză
despre utilizările acestei extraordinare plante, în tratarea şi prevenirea bolilor:

Unde găsim fructele de soc

În miez de toamnă, fructele socului (Sambucus nigra) pot fi găsite mai ales în zonele
muntoase, pe văile râurilor şi pâraielor, unde razele soarelui pătrund mai greu, iar ciclul de
vegetaţie al acestei plante este întârziat. Cel mai frecvent întâlnim socul în marginile de
pădure, în zonele limitrofe drumurilor forestiere, în tăieturile de pădure unde arborii de
bază încă nu s-au regenerat şi unde arbuştii de talie mică se dezvoltă luxuriant.

Recoltarea fructelor de soc

Se face prin tăierea ciorchinilor cu boabe de pe ramuri. La trei-patru ore de la culegere,
aceste boabe se vor prepara sau vor fi puse la frigider, unde se pot păstra 24-48 de ore.
Dacă nu se folosesc în stare proaspătă, pentru preparate cum ar fi siropul, tinctura sau
sucul, fructele de soc pot fi uscate, dar numai pe cale artificială. Boabele se desprind de
pe ciorchine şi se pun în strat foarte subţire pe o sobă sau pe un calorifer, care asigură o
temperatură în jur de 40 de grade Celsius. Se lasă boabele să se deshidrateze până când
seamănă cu stafidele. Atunci se depozitează în pungi de hârtie, în locuri uscate şi
întunecoase.

Cele mai eficiente preparate din fructe de soc

Suc proaspăt
Se obţine prin zdrobirea boabelor de şoc cu ajutorul mixerului electric, sau manual, cu
ajutorul unei linguri de lemn. După zdrobire, pasta rezultată se filtrează printr-un tifon pus
în două, sucul obţinut fiind pus într-o sticlă curată şi apoi depozitat la rece. Termenul de
valabilitate al acestui suc în condiţiile păstrării la frigider este de maximum 48 de ore. Se
administrează 3-4 linguri pe zi, pe stomacul gol, pentru tratarea constipaţiei, a colitelor de
putrefacţie, pentru întărirea capacităţii de apărare a organismului.

159
Tinctură
Se obţine prin amestecarea sucului proaspăt de fructe de soc cu alcool alimentar de
nouăzeci de grade. Într-o sticlă, se pun un pahar de suc de fructe de soc şi un pahar de
alcool alimentar, după care se agită bine amestecul pentru a se omogeniza. Ulterior,
tinctura se pune la păstrare în sticlă bine închisă, la loc întunecos şi rece. Termenul său
de valabilitate este de doi ani. Se administrează 1-4 linguri pe zi, ca remediu forte în curele
de slăbire, ca detoxifiant în bolile cronice şi degenerative, pentru sporirea rapidă a
imunităţii.

Pentru o scădere rapidă în greutate - în cazul persoanelor obeze sau supraponderale,

schema de tratament este următoarea: în prima zi se ia o linguriţă pe stomacul gol, la ora
18; în a doua zi se iau 2 linguriţe la aceeaşi oră ş.a.m.d., până în ziua a şaptea, când se
ajunge la 7 linguriţe luate o dată. Se menţine această doză vreme de 30 de zile. Această
creştere gradată a dozei este necesară pentru a nu apărea diareea sau colicile
abdominale. Dacă pe măsură ce se creşte doza apare totuşi diareea puternică, se iau în
completare (sublingual) 2-3 linguriţe de pulbere de scoarţă de stejar (Quercus robur) pe zi
sau de iarbă de coada-racului (Potentilla anserina), iar dacă diareea persistă, atunci se
reduce doza sau chiar se întrerupe tratamentul. În cazul în care apare balonarea (fenomen
rar la tratamentul cu soc), consumaţi zilnic 1-2 linguriţe de chimen sau fenicul.

Pulbere
Se obţine prin măcinarea cât mai fină a boabelor uscate cu râşniţa electrică de cafea. Se
administrează 3-4 linguriţe de pulbere pe zi, pe stomacul gol, fiind recomandată în tratarea
avitaminozelor, a bolilor oculare, a diareei (fructele uscate au un efect opus extractelor
proaspete), a colitei.

Sirop
La două pahare de suc proaspăt de fructe de soc, obţinut după metoda de mai sus, se
adaugă două pahare de zahăr brun şi coaja rasă de la două lămâi. Se pune acest
amestec pe foc şi se lasă să clocotească scurt, după care se toarnă fierbinte într-o sticlă
care va fi închisă apoi ermetic. Se iau 4-5 linguriţe din acest preparat pe zi, pentru un efect
uşor laxativ, tonic, vitaminizant şi remineralizant.

Boli care se tratează cu fructe de soc

Gripă, guturai, sensibilitate la epidemiile de gripă - vaccinurile antigripale cele mai

sofisticate au acum o concurentă serioasă: tinctura de fructe de soc. Cel puţin aşa susţin
cercetătorii, care au testat extractul pe zeci de tipuri de virusuri care produc gripă.
Concluzia: substanţele conţinute de fructele de soc blochează infectarea celulelor
sănătoase de către virusurile gripale şi, ca atare, stopează boala, atât în fazele incipiente,
cât şi în cele avansate. Acţiunea fructelor de soc este deocamdată unică în lume, nici un
alt medicament de sinteză sau natural neajungând la asemenea performanţe. Preventiv, în
timpul epidemiilor de gripă care se fac deja simţite la începutul toamnei, se fac cure de
două săptămâni, timp în care se iau 2-3 linguri de tinctură de soc pe zi. Dacă gripa v-a
„prins” deja, luaţi pe parcursul unei zile 2-4 linguri de tinctură diluată în apă, timp de 7-10
zile la rând. Vindecarea se va face mult mai rapid, iar în plus, vor fi mult diminuate anumite
simptome, cum ar fi febra, durerile musculare, stările de slăbiciune.

Obezitate, îngrăşare - acum câteva luni, am văzut un caz care mi-a reconfirmat
uimitoarea capacitate a tincturii de soc de a rezolva rapid acest tip de probleme. Pacienta,
în vârstă de 38 de ani, avea o greutate cu douăzeci de kilograme peste cea normală, iar
curele de înfometare pe care le încercase dădeau rezultate mult prea lente, aşa încât se
descuraja şi renunţa la ele. În disperare de cauză, a apelat la o cură cu tinctură de fructe
de soc, pe care a ţinut-o vreme de trei luni neîntrerupt. Încă din primele două săptămâni, a
sesizat o puternică intensificare a tranzitului intestinal, precum şi o eliminare a apei din
160
corp, aşa încât a scăzut trei kilograme în greutate, aproape fără efort. A continuat
tratamentul intens cu tinctură de fructe de soc şi, pe lângă faptul că slăbea la aceeaşi
cantitate de hrană consumată, de la un moment dat a început să nu mai simtă acea
nevoie imperioasă de a mânca. A reuşit în cele nouăzeci de zile de tratament să
slăbească aproape 15 kilograme, iar scăderea în greutate s-a corelat cu o extraordinară
modificare în bine a trăsăturilor fizice. Aspectul încărcat al tenului a dispărut încă din
primele săptămâni, pielea a căpătat un aspect luminos, întreg corpul câştigând parcă o
nouă tinereţe. Schema de administrare folosită în acest tratament este cea prezentată mai
sus, la modul de obţinere a tincturii de soc.

Constipaţie, constipaţie cronică, colită de putrefacţie - se administrează dimineaţa, pe

nemâncate, una-trei linguri de tinctură de soc, diluate într-o cană de apă. Tratamentul se
face vreme de patru săptămâni la rând şi se poate relua, la nevoie, după o pauză de 5-7
zile.

Herpes - atunci când apar primele simptome ale unei erupţii herpetice (uşoară febră,
nervozitate, usturime sau mâncărimi), se ia câte o lingură de tinctură, diluată în jumătate
de pahar de apă, din oră în oră, în total 3-4 doze. Se menţine tratamentul vreme de o
săptămână. Anumite principii active din fructele de soc anihilează mecanismul enzimatic
prin care virusurile pătrund în celulele sănătoase, stopând astfel boala ori grăbind
vindecarea. Un fenomen similar se petrece şi în cazul infecţiei cu temutul virus HIV,
despre al cărei tratament vom vorbi în continuare.

Adjuvant în tratamentul infecţiei cu HIV - se fac tratamente de lungă durată cu tinctură

de fructe de soc. Se administrează 2-4 linguri pe zi, pe stomacul gol, în cure de 45 de zile,
cu o săptămână de pauză, după care se reia.

Pentru îmbunătăţirea vederii nocturne, adjuvant în tratarea bolilor oculare - se iau

zilnic 3-4 linguriţe de pulbere de fructe uscate de soc. Administrarea se face pe stomacul
gol, în cure de 3-4 săptămâni. Anumiţi pigmenţi (care dau culoarea neagră boabelor),
vitaminele şi mineralele din compoziţia acestor fructe au un efect excepţional asupra
ochilor.

Adjuvant în tratarea tumorilor maligne şi benigne - o cură de treizeci de zile cu tinctură

de fructe de soc, administrată câte 2 linguri pe zi, are efecte surprinzător de puternice, prin
activarea sistemului imunitar, element extrem de important în tratarea acestei categorii de
afecţiuni.

Psoriazis, alergie cutanată, sclerodermie, boli de piele rezistente la tratamentele

clasice - mai ales în lunile octombrie-noiembrie, când multe boli de piele, cum ar fi
psoriazisul sau sclerodermia, tind să recidiveze sau să se agraveze, cura cu suc sau
tinctură de fructe de soc este cât se poate de binevenită. Se administrează zilnic 1-2
linguriţe de suc sau 3-4 linguriţe de tinctură, pe o perioadă de minimum patru săptămâni.

Precauţii şi contraindicaţii

Intrucat are un efect laxativ si purgativ puternic, tinctura de soc va fi administrată cu

prudenţă în doze mari (peste 2 linguri pe zi), pentru a nu accelera prea mult
tranzitul intestinal. Cu excepţia cazurilor în care se foloseşte tinctură de fructe de
soc pentru slăbire rapidă sau contra constipaţiei, este indicat să se ia zilnic şi câte
una-două linguriţe de pulbere de creţişoară (Alchemilla vulgaris) sau de scoarţă de
stejar (Quercus sp.), pentru a ţine sub control tranzitul intestinal.
Preparatele obtinute din frunzele de soc proaspete, mai ales tinctura şi sucul, sunt
contraindicate în cazurile de diaree acută şi cronică, precum şi în cazul colitei de
fermentaţie.
161
 Persoanele care au un colon sensibil sau sufera frecvent de balonare, ar fi bine sa
consume in paralel cu preparatele din fructe de soc şi anumite condimente cu rol
carminativ şi antiinflamator intestinal: seminţe de fenicul, seminţe de chimen,
busuioc, mentă.

Atenţie la toxicitatea socului

Fructele de soc sunt foarte puternice ca remediu, fiind mai degrabă medicament decât
aliment. Şi ca orice medicament ingerat în doze prea mari, poate da reacţii adverse cât se
poate de neplăcute: vomă, arsuri la stomac, inflamarea gâtului, dificultăţi în respiraţie.
Dozele periculoase sunt de 200 de grame de fruct sau de suc şi de 300 de grame de
tinctură/zi.

FÂNUL şi florile de fân

„Domnule, da’ de ce alegi florile separat şi nu le culegi laolaltă, cum le-o pus Dumnezeu?”
Întrebarea vine de la o femeie în vârstă, care se odihneşte, ferindu-se de suliţele fierbinţi
ale razelor de soare, sub o tufă de alun. Nici nu o observasem. Este îmbrăcată în straie de
muncă, dar foarte curate, are o broboadă albă strânsă cu un nod mare sub bărbie şi mă
priveşte cu curiozitate cum îmi culeg plantele medicinale de pe fâneaţa care în curând va fi
cosită. Are 74 de ani bătuţi pe muchie şi încă o mai ţin puterile să meargă la întors fânul şi
să-şi ajute fiicele şi ginerele la munca de pe câmp. Au încercat-o, nu-i vorbă, şi
reumatismul, şi durerile de spate, ba, la un moment dat, a ajuns prin spitale din cauza unei
„înţepeneli” (pareze) a feţei, dar până la urmă, tot cu leacurile din bătrâni s-a vindecat. De
la buna ei ştie că nu e leac mai bun pentru durerile de spate, de piept ori de picioare, ca
florile de fân. Şi buruienile de leac culese pe alese sunt bune, le ştie după nume că-s
trifoişte, vulturici ori sânziene, dar la vremea asta cel mai bine e să-ţi iei scuturătura de la
fân, că-n florile proaspăt cosite şi uscate e cea mai mare putere. Şi apoi cum să nu fie,
dacă „Dumnezeu după înţelepciunea Lui o pus toate florile aiestea de leac împreună”?
Nici în farmacie nu găseşti atâtea leacuri şi atât de meşteşugit amestecate ca pe pajiştea
de sub munte, în luna lui Cuptor.
Mă opresc din cules şi mă adăpostesc de soare împreună cu interlocutoarea mea sub tufa
de alun, pentru a o asculta mai bine şi a putea să-mi iau notiţe. „Florile de fân ca să fie
bune nu trebuie să le vadă soarele mai mult de cinci zile la rând, că altfel îşi pierd puterea.
Trebuie luate imediat ce s-a strâns fânul în căpiţe şi puse într-o desagă, pe care să o
păstrezi în loc curat şi uscat. La nevoie, scoţi florile aiestea şi faci scăldătură pentru
reumatism şi dureri de rărunchi, oblojeli calde pentru plămâni şi reci pentru vătămătură
(hernie) sau dureri de cap de la căldură şi oboseală.”

Un imens potenţial terapeutic

Dacă imensa întindere de fâneţe „cu flori puse laolaltă de bunul Dumnezeu” aflată sub
culmile abrupte ale Bucegilor ar fi fost în Alpii Elveţieni, în Tirol, în Franţa sau în Germania,
cu siguranţă în jurul ei ar fi funcţionat câteva sanatorii care să pună în valoare această
resursă. Pentru că în prezent, puţinele fâneţe din Europa rămase nemodificate de mâna
omului şi nepoluate sunt un tezaur de sănătate, care aduce imense beneficii celor care
ştiu să-l exploateze. Există în aceste ţări zeci de sanatorii şi clinici unde se fac adevărate
minuni cu florile de fân. Folosite sub formă de împachetări, ele stimulează circulaţia
sanguină periferică, relaxează musculatura, favorizează eliminarea toxinelor, intensifică
metabolismul. Băile de flori de fân reduc inflamaţiile articulaţiilor, stimulează imunitatea
generală, decongestionează traseul respirator. Cercetătorii au studiat chiar şi calitatea
somnului, atunci când se doarme pe fân proaspăt cosit. Ei au pornit de la credinţa
populară a ţăranilor din Tirol că un somn de jumătate de oră pe fân proaspăt e la fel de
odihnitor ca o noapte de odihnă în pat. Cei care dorm pe fân proaspăt se trezesc
regeneraţi, sensibilitatea lor la stres se reduce, iar în timp, chiar anumite afecţiuni psihice
uşoare se remediază. În sanatoriile de lux din Elveţia, bogaţii stresaţi din toată lumea
162
plătesc sume impresionante pentru privilegiul de a se relaxa în voie pe o mână de fân şi
de a face proceduri cu acest remediu, pe cât de simplu în aparenţă, pe atât de complex ca
acţiune terapeutică.

Când fânul devine medicament

Fânul este un amestec de specii ierboase din familia gramineelor şi din peste şaizeci de
specii de plante medicinale. În mai toate fâneţele întâlnim trifoiul roşu, trifoiul alb,
ghizdeiul, coada-şoricelului, drobiţa, pătlagina, cimbrişorul, busuiocul sălbatic, piciorul-
cocoşului, clopoţeii. În fâneţele din zona de câmpie şi de deal, mai apar trifoiul de baltă,
salvia de câmp, cicoarea, lipicioasa, sânziana galbenă. La munte, întâlnim în fâneţe
creţişoara, angelica, brânca-ursului, arnica, ţintaura. Aşadar, afirmaţia că în fân se
ascunde o adevărată farmacie nu este deloc exagerată, o multitudine de specii medicinale
cu acţiuni terapeutice din cele mai diverse fiind recoltate laolaltă cu iarba.

Florile de fân
Florile de fân se obţin prin scuturarea fânului imediat după uscare. Atunci, prin „sita” făcută
de paiele uscate, sunt cernute flori, seminţe şi frunze ale plantelor medicinale care cresc
laolaltă cu iarba. Pentru obţinerea acestor flori, fânul trebuie scuturat cât este proaspăt
(imediat după uscare), altfel se scutură singur şi florile se pierd în timpul transportului şi al
diferitelor manipulări, ori se degradează în timpul depozitării. Valoarea terapeutică cea mai
mare o au florile obţinute din fânul din anul respectiv, în timp, ele pierzându-şi puterea
curativă. Dacă nu am obţinut din timp flori de fân, se poate folosi fânul ca atare, mărind
doar concentraţia extractelor folosite de cinci ori. În sanatoriile cu tradiţie din Occident,
care utilizează acest gen de remedii, este folosit de obicei fânul ca atare, fără a mai
separa florile de el.

REŢETE CU FÂN ŞI FLORI DE FÂN

Baia fierbinte cu flori de fân

Mod de preparare
În cinci litri de apă fiartă se adaugă 10-15 mâini de flori de fân. Se lasă să se infuzeze
vreme de 15-20 minute, amestecând din când în când. Se filtrează infuzia şi se toarnă
fierbinte în apa de baie, potrivindu-se temperatura apei, aşa încât să se ajungă la 38-40°C.
Baia durează 20-30 de minute, timp în care apa trebuie menţinută mereu foarte caldă prin
adăugarea de apă fierbinte sau infuzie de flori de fân fierbinte.

Câteva indicaţii şi efecte terapeutice

Baia fierbinte cu flori de fân activează circulaţia, permite preluarea rapidă a principiilor
active din plante, măreşte pe moment capacitatea de apărare a organismului în faţa
infecţiilor. Este un remediu excelent contra infecţiilor renale şi a cistitei, reumatismului,
guturaiului, gripei (în faza incipientă). Este recomandat cu precădere persoanelor cu mare
sensibilitate la frig şi la curenţii de aer rece.
Băile fierbinţi parţiale, cum ar fi cea de şezut sau a membrelor, se fac într-un lighean,
numai cu infuzie răcită până la temperatura de 37-39° C, fără adaos de apă.

Contraindicaţii şi precauţii
La baia completă cu flori de fân, creşterea temperaturii se va face gradat, pornind de la
temperatura de 36-37°C. Nu vor face aceste băi fierbinţi persoanele hipertensive, care
suferă de ischemie cardiacă, epilepsie, tromboflebită, arterită obliterantă în forme grave,
care au suferit accidente vasculare.

163
Baia cu extract complet de flori de fân

Mod de preparare
În 5 litri de apă se pun la înmuiat 7-10 mâini de flori de fân, timp de 8-10 ore, la
temperatura camerei (de dimineaţa până seara). Se filtrează maceratul şi se pune
deoparte într-un vas. Florile de fân rămase, la care se mai adaugă 3-4 mâini de flori
proaspete, se pun la fiert 1-2 minute în 5 litri de apă clocotită, după care se lasă să mai
infuzeze timp de 20-30 minute. După ce s-a răcit acest decoct, se filtrează şi se combină
cu maceratul la rece obţinut iniţial, după care se toarnă în apa de baie.
Acest extract conţine, atât principiile active obţinute prin macerare, cât şi cele extrase la
temperaturi înalte, fiind din acest motiv cel mai activ.

Cataplasmă cu flori de fân

Cataplasmă caldă
O mână de flori de fân se opăresc cu o cană de apă clocotită, vreme de 10-15 minute. Se
scot apoi florile de fân şi se filtrează. Se învelesc în tifon şi se aplică cât se poate de calde
pe locul afectat.
Cataplasmă rece
O mână de flori de fân se macină cu râşniţa de cafea sau se mărunţesc în piuă. Se
adaugă peste ele apoi apă caldă (la 37-42°C) şi se lasă să stea vreme de 1-2 ore; apoi se
învelesc în tifon şi se aplică pe locul afectat.

Boli care se tratează cu succes cu ajutorul florilor de fân:

Afecţiuni ale nervilor periferici, dureri musculare. Se fac băi generale calde, cu extract
complet de flori de fân, băi care vor avea o durată de 30 de minute. Tratamentul se face
de 2-3 ori pe săptămână şi are efecte blânde, de reglare a activităţii sistemului nervos
central, dar şi de stimulare a nervilor periferici, de eliminare a durerilor musculare. Sunt
indicate în parezele uşoare, în nevralgii, în mialgii.

Cistită şi boli renale. Se recomandă băile fierbinţi de şezut făcute seara, vreme de 10-20
de minute. Într-un lighean se toarnă 5-7 litri de infuzie fierbinte de flori de fân, care se lasă
să se răcească la 39°C. După aşezarea în lighean, se mai adaugă din când în când infuzie
fierbinte, pentru ca temperatura să rămână constantă. După baie, corpul nu se şterge, ci
se învelesc şalele într-un prosop uscat şi cald, după care pacientul se acoperă cu o
pătură, vreme de o jumătate de oră.

Reumatism. În reumatism se folosesc băile parţiale şi cele complete. De obicei, terapeuţii

naturişti recomandă băile complete foarte fierbinţi, făcute cu extract complet de flori de fân:
se toarnă în cada cu apă fierbinte (la 39-41°C) 5 litri de extract complet de flori de fân, se
acoperă cada cu o folie, aşa încât doar capul şi gâtul să iasă afară, restul corpului
„inspirând” aburii de flori de fân din cadă. Din când în când, se mai adaugă infuzie
fierbinte, pentru ca temperatura apei să nu scadă. Aceste băi se fac o dată la două zile, pe
o perioadă de minimum 10 zile; apoi se reduc treptat. Tratamentul este deosebit de
eficient, deoarece la acţiunea antireumatică, analgezică, antiinflamatoare articulară a
plantelor se mai adaugă un proces amplu de dezintoxicare. Reamintim că aceste băi
fierbinţi sunt contraindicate persoanelor care suferă de boli cardiace şi vasculare.

Boli de piele. Numeroase plante care cresc laolaltă cu fânul au efecte antiseptice şi
modifică anumite procese metabolice la nivelul pielii, atunci când sunt utilizate extern:
trifoiul roşu combate ciupercile parazite, piciorul-cocoşului este antibacterian, pătlagina
este antibacteriană şi favorizează refacerea ţesuturilor, sânziana galbenă este
cicatrizantă, cimbrişorul şi coada-şoricelului sunt antiinflamatoare şi antialergice etc. Iată
de ce băile cu extract complet de flori de fân sunt cât se poate de indicate ca adjuvant sau
164
chiar ca modalitate principală de tratament pentru eczeme, infecţii bacteriene ori cu
ciuperci la nivelul pielii, sclerodermie. Excepţie fac infecţiile în faza acută, care necesită
folosirea unor antiseptice puternice, precum şi anumite dermatoze, care se agravează în
mediu umed.
Pentru tratarea alergiilor, infecţiilor, acneei, psoriazisului, dermatozelor rebele la alte forme
de tratament, se recomandă băi parţiale (în care să fie introdusă doar partea afectată) cu
extract complet de flori de fân. Se începe cu o cură intensivă: 1-2 băi de 15-30 minute pe
zi, timp de o săptămână, apoi se face o baie la 2 zile, timp de alte trei săptămâni. În
paralel, se fac cure de dezintoxicare cu plante, cum ar fi trei-fraţi-pătaţi, soc, angelică.

Migrenă. Există mai multe modalităţi de aplicare a florilor de fân, în funcţie de tipul de
pacient şi circumstanţele în care apare această afecţiune:
Daca durerea se diminueaza la cald, se pune o cataplasma cu flori de fan pe ceafa,
peste care se ţine o sticlă umplută cu apă fierbinte (pentru ca temperatura să nu
scadă). Aplicaţia durează o jumătate de oră - o oră, timp în care pacientul rămâne
cât mai relaxat, întins pe burtă, căutând să respire cât mai profund.
In cazurile in care durerea se agraveaza la caldura, se fac cataplasme reci cu flori
de fan, pe frunte şi tâmple, care se schimbă la 10-15 minute. O astfel de procedură
va fi făcută timp de maximum o oră pe zi.
Baile complete cu extract la rece din flori de fan sunt indicate mai ales persoanelor
surmenate, care lucrează intelectual vreme îndelungată, care se simt slăbite şi
devitalizate. Se fac cure - o baie completă la 3 zile, vreme de 3 săptămâni.

Insomnie. Se recomandă băile complete cu extract complet din flori de fân făcute seara,
chiar înainte de culcare. Temperatura apei de baie va fi reglată aşa încât pacientul să se
simtă cât mai destins. Baia durează 30 de minute. În prima săptămână va fi făcută câte o
baie pe zi, înainte de culcare. Apoi se face câte o baie la 3 zile.

Adjuvant în boala canceroasă. Băile cu extract complet de flori de fân sunt un adjuvant
preţios în tratamentul cancerului, datorită efectelor detoxifiante şi anticancerigene ale
anumitor plante din fân. Printre plantele purificatoare menţionăm drobiţa, sovârful,
chimenul, sânzienele albe, iar dintre cele anticancerigene: brânca-ursului (frunza mai
ales), iarba-şarpelui, cimbrişorul, trifoiul roşu. Băile contra cancerului vor fi făcute de
regulă o dată pe săptămână, maximum de două ori pe săptămână, şi vor dura jumătate de
oră. Temperatura nu va fi nici prea mare, nici prea mică, pentru a nu suprasolicita
organismul. Folosirea extractului complet va da acestei băi şi valenţe revitalizante
deosebite (datorită păstrării anumitor proprietăţi bioenergetice ale florilor de fân).

PLANTELE LINIŞTII
Câte suferinţe există în om, tot atâtea plante vindecătoare. Chiar şi neliniştea are
flori care îi vin de hac.
Sfârşitul lui august - începutul lui septembrie este momentul când natura cunoaşte
o transformare semnificativă: soarele îşi slăbeşte intensitatea, lumina amiezii capătă o
tentă aurie, cerul devine albastru adânc, verdele frunzelor se închide la culoare şi devine
mai puţin pregnant, semn că plantele au ajuns la maturitate. Este o perioadă întrucâtva de
odihnă, de repaus între vara tumultuoasă şi grăbită şi toamna melancolică, care
pregăteşte natura de hibernare. Un moment de împlinire şi linişte, indus deopotrivă de
peisaje, de temperaturile domolite, de aromele specifice începutului autumnal. Un moment
propice şi calmului sufletesc, un răgaz pentru a vindeca agitaţia vacanţei şi a verii, mai
micile sau mai marile spaime şi angoase, ori poate stările emoţionale negative. Un
moment de a ridica stavilă între lumea cea zgomotoasă şi noi. În farmacia naturii există
leac pentru tot, flori şi plante medicinale care tămăduiesc nu doar trupul, ci şi problemele
psihice.

165
„Noaptea adorm foarte greu şi am un somn uşor, trezindu-mă la orice stimul”
Este o formă de insomnie specifică persoanelor cu o mare energie psihică, pe care însă
nu ştiu să o canalizeze, precum şi celor emotivi, la care această problemă apare temporar,
în timpul perioadelor mai agitate. Un remediu sedativ care rareori dă greş în aceste cazuri
este tinctura de valeriană (Valeriana officinalis). Se foloseşte rădăcina, care în luna
septembrie, este gata de recoltare şi care se prepară astfel: se pun într-un borcan cu filet
zece linguri de pulbere de valeriană, peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool
alimentar de 70 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă să se macereze vreme
de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici,
închise la culoare. Se iau, cu 10 minute înainte de culcare, 1-2 linguriţe de tinctură de
rădăcină de valeriană, diluate în jumătate de pahar de apă. Tratamentul se face
douăsprezece seri la rând, urmate de patru zile de pauză. Valeriana calmează prompt
gândurile şi emoţiile, atenuează stresul şi frica, induce o stare de linişte şi calm propice
unui somn odihnitor.

„Mă enervez foarte uşor”

Controlul impulsiunilor agresive este fără doar şi poate una din cele mai spinoase
probleme ale psihologiei şi ale medicinii. Aceasta, cu atât mai mult cu cât stările de
nervozitate sunt de mai multe feluri: exteriorizate sau interiorizate, de moment sau de
durată, motivate mai mult sau mai puţin etc. Cert este un lucru - stările de enervare
repetate, oricât de justificate ar putea părea, sunt o adevărată otravă, atât pentru psihic,
cât şi pentru corp, atât pentru propria fiinţă, cât şi pentru cei din jur. Calmantele de sinteză
nu sunt decât rareori o soluţie pentru cei care se confruntă cu această problemă, plantele
medicinale cu acţiunea lor blândă şi de lungă durată fiind un remediu mult mai potrivit.
Dintre remediile vegetale folosite contra nervozităţii am ales două, pe care le vom
prezenta în continuare:

Mugurii de tei (Tilia sp.) se găsesc în farmacii sub forma maceratului glicerinat şi se
administrează sub forma unor cure de 1-2 luni. În fiecare zi, se iau de trei ori, câte 50 de
picături din acest preparat, diluate în puţină apă. Mugurii de tei sunt în mod special
recomandaţi persoanelor impulsive, extrovertite, dominatoare, care au accese de furie.

Captalanul (Petasites officinalis) este o plantă de munte, care creşte în apropierea

cursurilor de apă. Se mai numeşte şi brusture dulce, datorită parfumului frunzelor sale
uriaşe, care au proprietăţi calmante excepţionale. Din frunzele uscate se face o pulbere
prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea, pulbere din care se administrează de 3 ori pe
zi câte o linguriţă rasă, în cure de minimum o lună. Este un remediu excepţional în tratarea
nervozităţii la persoanele introvertite, care nu îşi exteriorizează decât foarte rar
resentimentele şi ajung să trăiască stări de frustrare intensă, explodând.

„Am coşmaruri sau visuri chinuitoare, adesea somnul meu este întrerupt de stări
puternice de nelinişte”
Originea acestor tulburări de somn este încă neelucidată. Ipoteza cel mai des vehiculată
este aceea că frustrările şi temerile nerezolvate şi apoi refulate în timpul stării de veghe se
concretizează în timp ce dormim sub forma viselor urâte. Problema este că, repetate,
aceste vise ajung să facă somnul prea puţin odihnitor şi să producă, printr-o reacţie în lanţ,
tulburări emoţionale mult mai grave. Ce este de făcut? În flora noastră medicinală există o
plantă despre care tocmai am vorbit, captalanul, care pe lângă calitatea sa excepţională
de calmant, mai are o enigmatică proprietate: limpezeşte visele şi face somnul mai
odihnitor. Cei care au studiat efectele acestei plante asupra psihicului uman au afirmat
chiar că acest remediu favorizează o stare de expansiune afectivă ce elimină emoţiile
neplăcute şi favorizează, în timpul stării de somn, trăirea unor emoţii benefice: iubire,
bucurie, calm etc. Se administrează după-amiaza, la ora 17, o linguriţă din pulberea
acestei plante şi încă o linguriţă seara, înainte de culcare. Tratamentul durează o lună şi
se poate relua după 5-7 zile de pauză.
166
„Vremea rea îmi dă stări de tristeţe şi nelinişte”
În termeni de specialitate, această problemă, de care suferă milioane de oameni, se
numeşte meteosensibilitate şi este tot mai larg răspândită. Mai ales în perioadele ploioase,
cu cer închis şi cu plafon de nori jos, stările emoţionale cunosc aceeaşi evoluţie ca şi
vremea de afară, tinzând să devină instabile şi mohorâte. Care este leacul? O plantă cu
proprietăţi psihostabilizante, care creşte în grădină: rozmarinul (Rosmarinus officinalis).
Din această plantă se realizează o infuzie combinată astfel: se pun 2-3 linguriţe de
rozmarin mărunţit la macerat într-o cană de apă, vreme de 8-10 ore, după care se
filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se opăreşte
cu o cană de apă clocotită, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se
amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ o jumătate de litru de preparat,
care se administrează pe parcursul unei zile. Rozmarinul conferă o stare de bună
dispoziţie şi tonus psihic, atenuează fluctuaţiile emoţionale specifice meteosensibililor,
micşorează receptivitatea la stimulii percepuţi ca negativi (lumină redusă şi cenuşie,
zgomotul monoton al ploii, umezeală etc.).
În perioadele friguroase şi umede, un leac extraordinar pentru psihic şi corp se obţine
dintr-o rudă de origine mediteraneană a rozmarinului, şi anume măghiranul (Majorana
hortensis). O infuzie fierbinte, obţinută prin opărirea a 3 linguriţe de măghiran cu o
jumătate de litru de apă, are proprietăţi încălzitoare rapide, relaxante şi chiar euforizante,
risipind depresia indusă de vremea de afară.

„Sufăr de anxietate”
Anxietatea este o stare de teamă puternică, fără un motiv aparent. În prezent constituie -
se pare - cea mai frecvent întâlnită tulburare emoţională la noi în ţară. Cauza profundă a
anxietăţii este acumularea de frici, de tensiuni cauzatoare de îngrijorare, care ajung
ulterior să se traducă prin apariţia unor stări de angoasă, de teamă, cu atât mai intensă, cu
cât motivul ei scapă celui care o trăieşte. Există în momentul actual medicaţie anxiolitică,
care se administrează celor la care această tulburare emoţională apare în forme grave. În
formele mai uşoare, însă, este extrem de eficient un remediu pe cât de cunoscut, pe atât
de puternic: iarba de sunătoare (Hypericum perforatum). Studiile moderne arată că
această iarbă de leac aparent banală acţionează ca un adevărat normalizator al activităţii
emoţionale, reducând pur şi simplu gradul de excitabilitate psihică, dar fără a da reacţii
adverse, de genul apatiei, al stărilor de confuzie mentală etc. Din contră, sunătoarea este
un vigilizant, adică un remediu care ţine mintea trează şi limpede, conferind un gen de
imunitate la stări emoţionale negative, cum ar fi anxietatea, depresia, astenia. Se
administrează de trei ori pe zi câte o linguriţă de pulbere de plantă, luată cu puţină apă.

„În situaţiile stresante simt cum ritmul cardiac o ia la galop şi mă panichez”

Ghizdeiul (Lotus corniculatus) este o plantă cu tulpini ierboase şi flori delicate, de
culoare galbenă, extrem de des întâlnită pe pajiştile din zonele de deal şi de munte de la
noi. Aşa cum o arată şi denumirea ştiinţifică, este înrudit cu faimosul lotus şi are două
calităţi terapeutice extrem de preţioase: acţionează ca un calmant psihic blând şi totodată
reglează activitatea şi ritmul cardiac. Este probabil cel mai eficient remediu de la noi, în
tratarea nevrozelor cardiace. Se administrează sub formă de tinctură preparată astfel: se
pun într-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de tulpini înflorite de ghizdei,
peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se
închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat vreme de zece zile, după care se filtrează,
iar tinctura rezultată va fi pusă în sticluţe mici, închise la culoare. Se ia câte o linguriţă de
tinctură de ghizdei de patru ori pe zi, în cure de 2-3 luni.

„Am un somn greu, dar mă trezesc mai obosit decât mă culc”

Această tulburare de somn se datorează fie unei stări de epuizare cronică, fie unor
disfuncţionalităţi ale sistemului nervos, pentru care momentan nu există tratament în
medicina oficială. În medicina tradiţională, există însă un leac cu efecte excepţionale:
combinaţia în proporţii egale de frunze de pelin (Arthemisia absinthum) şi seminţe de
167
chimen (Carum carvi). Din fiecare plantă se face o tinctură după reţeta prezentată la
ghizdei, după care cele două tincturi se combină în proporţii egale. Din acest amestec se
iau seara, cu zece minute înainte de culcare, 50 de picături, putându-se ajunge gradat,
dacă nu apar efectele scontate, la 150 de picături, administrate în doză unică.
Administrarea se face pe stomacul gol, ultima masă fiind luată cu minimum 3 ore înainte
de culcare. Tratamentul va fi urmat vreme de 21 de zile, după care se face o pauză de 10
zile. Tratamentul se poate relua dacă este nevoie. Efectele acestui amestec de chimen şi
pelin sunt uimitoare: somnul devine mult mai uşor şi mai limpede, ne amintim visele mult
mai uşor şi, cel mai interesant, ne putem programa aceste vise. Pentru aceasta, înainte de
a adormi, ne vom relaxa profund şi apoi ne vom gândi cu intensitate la un peisaj plăcut şi
odihnitor, trăind cu anticipaţie bucuria din vis, atunci când ne vom regăsi în acel decor.
După ceva antrenament, visele plăcute pe care ni le dorim vor începe să apară, iar somnul
va deveni mult mai odihnitor, ne vom trezi învioraţi şi bine dispuşi.

ARŢARUL (Acer platanoides)

Aria de răspândire: Arţarul se întâlneşte frecvent pe tot continentul european. Este
deseori plantat în parcuri, pentru umbra generoasă a frunzişului său.

Perioada de înflorire: martie - mai.

Aspectul: Arţarul este un arbore viguros, însă rareori depăşeşte 20 m în înălţime. El

formează o coroană arcuită simetric, pe un trunchi mai degrabă scurt. Scoarţa netedă,
cenuşie, se desprinde de trunchi sub formă unor solzi alungiţi. Frunzele sunt lobate, având
practic aceeaşi culoare şi acelaşi luciu pe ambele feţe. Lobii sunt ascuţiţi şi puţin zimţaţi pe
margini. În lunile de primăvară, arţarul poartă flori alb-gălbui, dispuse în inflorescenţe
umbeliforme. Fructele sunt prevăzute cu două aripioare îmbinate, astfel încât descriu un
unghi obtuz. Între ele, în vârful acestui unghi, se găseşte sămânţa, o mică nucă turtită.
Fructele verzi pot fi văzute încă din mai, atârnând în ciorchini grei pe crengi. Mai târziu, îşi
schimbă culoarea în maroniu şi se lasă duse de vânt, rotindu-se prin aer ca nişte elice.
Toamna, frunzele arţarului se colorează în nuanţe strălucitoare de roşu şi galben.

Istoric: Arţarul apare deja în scrierile istoricului roman Plinius Secundus (23-79 d.Hr.), dar
îl aflăm menţionat şi în papirusuri, ca unul din cele mai importante remedii folosite în
medicina Egiptului antic. În secolul XII, călugăriţa Hildegard von Bingen îl caracterizează
drept un arbore „uscat şi rece”. Ea îl recomandă pentru combaterea febrei prelungite, fie
punând frunzele în baia bolnavului, fie pregătind o licoare ce se amestecă în vin. Şi alţi
vindecători ai Evului Mediu au cunoscut foarte bine arţarul. Toţi l-au prezentat ca pe un
remediu cu acţiune antifebrilă.
În zilele noastre, arţarului i se acordă din nou atenţie, mai ales datorită calităţilor sevei
sale. Deşi recoltarea sevei de arţar are o îndelungată tradiţie, ea a fost practic uitată
pentru mult timp. Astăzi, seva este foarte apreciată ca sirop, respectiv ca îndulcitor. Ea se
obţine la fel ca răşinile sau cauciucul, prin crestarea scoarţei. E regretabil faptul că în
prezent s-a renunţat aproape cu totul la utilizarea arţarului în scopuri medicale, deşi până
la începutul secolului XIX se preparau remedii, atât din crengile şi frunzele lui, cât şi din
trunchi şi sevă. Acum, nu se mai foloseşte decât siropul, ca edulcorant în diete.
Extragerea sevei se face după anumite reguli. Manevrele brutale, executate de oameni
nepricepuţi, pot duce la uscarea copacului, dacă el pierde prea multă sevă.

Arţarul în medicina populară: Ca leac întrebuinţat în medicina populară, arţarul continuă

să-şi păstreze o anume însemnătate. Sunt preţuite în special proprietăţile sale antipiretice
şi dezinflamatoare. Bucăţile de scoarţă şi frunzele proaspete se strivesc bine, se aşează
pe o pânză curată şi se înfăşoară în jurul încheieturilor umflate, ori se pun pe ochii obosiţi.
Şi atunci când ne simţim labele picioarelor grele şi înfierbântate, putem conta pe efectul
răcoritor al frunzelor de arţar, introduse în şosete. Înţepăturile de insecte se pot trata, de
168
asemenea, cu scoarţă şi frunze proaspete. Bolnavilor cu febră le ajută frunzele strivite,
puse la tălpi.

Însemnătatea în ezoterism: Arţarul ocupă locul al şaselea în seria simbolică a celor

şapte arbori cosmici. El corespunde planetei Jupiter, zilei de joi, culorii albastre, iar dintre
metale, zincului. Este copacul care linişteşte orice fierbinţeală şi spaimă. Lăsând să ardă
mocnit puţin lemn de arţar pe mangal încins, el degajă un fum plăcut mirositor, ce
calmează şi răcoreşte mânia şi agitaţia.

Fizioterapie astrologică: Arţarul se află în relaţie cu planeta Jupiter.

Efect stimulator: în disfuncţiile hepatice, în special în stazele biliare, ce pot influenţa

negativ procesele metabolice.

Efect de atenuare: contra secreţiei prea abundente de bilă, pentru normalizarea funcţiilor
ficatului şi colecistului.
Remediul se practică fie prin aplicarea de cataplasme cu frunze şi scoarţă, fie prin
consumarea siropului. La cataplasme, se pot întrebuinţa atât scoarţa, cât şi frunzele
proaspete sau uscate.

Vindecări energetice: Arţarul le este indicat mai cu seamă celor pe care un eveniment
sau o împrejurare i-a zguduit şi i-a înspăimântat, astfel încât ei nu mai reuşesc să-şi
recapete liniştea şi echilibrul. Modalitatea cea mai rapidă de contracarare a acestei stări
neplăcute şi de limpezire a sentimentelor este aceea de a se odihni şi răcori zilnic câteva
minute la umbra unui arţar. Terapia poate fi completată cu prepararea unui ceai din frunze
proaspete.

Utilizarea în medicina veterinară: Frunzele de arţar constituie un furaj hrănitor şi

fortifiant, ce se poate adăuga ca supliment la hrana zilnică a animalelor.

În bucătărie: Mugurii foarte fragezi de arţar, încă nedesfăcuţi, se pot folosi ca adaos în
salate. Siropul obţinut primăvara serveşte ca un îndulcitor bine tolerat, cu efect uşor
laxativ. Din aceeaşi sevă se poate prepara şi un oţet.

Utilizarea în cosmetică: Infuziile ajută la curăţarea tenului, iar frunzele proaspete, strivite,
au o acţiune dezinflamatoare şi calmantă asupra pielii iritate.

ZÂMBRUL (Pinus cembra)

Într-una din poveştile noastre se spune că un drumeţ, hoinărind dimineaţa prin
pădure, a dat de un zâmbru pe care trăsnetul îl despicase, dezgolindu-i rădăcina
noduroasă. Omul a mângâiat-o cu luare aminte, parcă încercând să aline durerea
copacului. Atunci i-a pătruns în nări o aromă puternică, ce se ridica din lemnul uscat, şi
îndată a auzit un glas care îi vorbea. Era al făpturii ce trăise ascunsă în acel arbore, un
pitic bătrân, care va deveni însoţitorul şi sfătuitorul drumeţului.
Zâmbrul, un conifer din familia pinului, ne insuflă perseverenţă şi fermitate a voinţei,
rezistenţă, dar şi înţelepciunea de a ceda. El ne transmite impulsuri încurajatoare, ne
învaţă să acordăm în orice situaţie răgazul necesar devenirii şi maturizării, să apelăm la
forţa elementelor naturii şi să ne arătăm concilianţi în împrejurările furtunoase. Ne
îndeamnă la moderaţie şi puţină odihnă, atunci când muncim peste măsură, irosindu-ne
puterea nechibzuit. Pentru ca sfaturile lui înţelepte să ajungă la noi, nu e nevoie decât de
linişte, răbdare, tăcere şi atenţie. Fiinţa tainică a copacului ne hrăneşte psihic, ne aprinde,
ne înviorează şi ne face să respirăm liber.

169
Aria de răspândire: Zâmbrul este un arbore ce creşte în zonele montane, la altitudini de
1500 - 2400 m. Îl întâlnim în Europa (inclusiv în Carpaţi), în Manciuria, Siberia şi Japonia.

Aspectul: În condiţii propice, zâmbrul poate atinge înălţimi de până la 35 m. Crengile

viguroase, depărtate de trunchi, alcătuiesc o coroană aproximativ piramidală. La arborii
mai vârstnici, scoarţa maroniu-roşcată plesneşte, acoperindu-se cu solzi mărunţi.
Frunzele, în formă de ace, cresc în cinci mănunchiuri, la vârful unor rămurele scurte, au
trei muchii, sunt lucioase şi de un verde-albăstrui. Florile sunt unisexuate, cele femele fiind
dispuse în conuri de formă rotunjită, compactă, care la început au o culoare violet-verzuie
şi devin brune, pe măsură ce se maturizează.

Istoric: Informaţiile referitoare la istoria zâmbrului nu sunt prea bogate. Lonicerul este
descris ca o varietate de pin (care ar putea fi însă şi pinul comun, Pinus silvestris), ale
cărui ace pot fi folosite contra durerilor de dinţi, afecţiunilor hepatice, tusei, ca şi pentru
purificarea alimentelor. Aceeaşi descriere o găsim şi la Hieronymus Bosch, într-o lucrare
din 1565.
În general, proprietăţile zâmbrului sunt comparabile cu cele ale molidului (Picea
abies), pinului (Pinus silvestris) şi zadei.

Fitoterapie astrologică: Zâmbrul se află în relaţie cu Marte, Jupiter şi Venus.

Efect stimulator: în afecţiunile hepatice şi astenie generală.

Efect de atenuare: în bolile de plămâni şi tuse.

Vindecări energetice: De regulă, acţiunea zâmbrului este mai energică decât a bradului
sau molidului. El radiază o forţă vitală neobişnuit de mare şi, de asemenea, multă căldură.
Zâmbrul nu posedă fineţea bradului şi a molidului, în schimb se observă la el o atitudine
îndârjită, aproape războinică. El poate compensa lipsa de putere şi de entuziasm, ca şi pe
cea de încredere în sine. Oamenii care au nevoie de ajutorul zâmbrului cedează în faţa
celor mai mărunte obstacole, totodată suferind din pricina lipsei lor de fermitate. Sunt în
general ezitanţi şi deseori au extremităţile reci, din cauza unei circulaţii defectuoase.
În bucătărie: Crude sau prăjite, seminţele zâmbrului sunt nu numai comestibile, dar şi
gustoase. În unele regiuni, oamenii le adună pentru a se delecta cu ele pe timpul iernii.
Dar când avem asemenea intenţii, e bine să cerem mai întâi voie pădurarului.

CAMFORUL şi RICINUL – două leacuri uitate

Remediile „bătrânilor”, redescoperite cu entuziasm de ştiinţă
Cu ceva timp în urmă, mi-a căzut în mână o carte rară: un manual de farmacie editat în
anul 1827. O carte scrisă cu caractere chirilice, plină de reţete şi sfaturi medicale pentru o
sumedenie de boli. M-am hotărât să o studiez din pură curiozitate, convins fiind că reţetele
de acolo erau total depăşite de cercetările fitoterapiei moderne. Curiozitatea mea s-a
transformat însă în uimire când am regăsit acolo remedii care fac astăzi vâlvă în Occident
: folosirea gelului de aloe, a eucaliptului, a extractelor de muguri sau a... spânzului erau
lucruri la ordinea zilei în marile farmacii din Iaşi, Bucureşti sau Sibiu acum două secole.
Înainte cu mult de a fi descoperite principiile active ale plantelor, înainte de a fi puse la
punct procedurile microbiologiei, maeştrii farmaciilor ştiau să stimuleze capacitatea
naturală de apărare a organismului, să prevină o sumedenie de tulburări şi afecţiuni.
Redescoperirea descoperirilor lor nu face decât să reconfirme virtuţile de excepţie ale
remediilor naturii, pe care ştiinţa pare în sfârşit hotărâtă să le exploreze şi să le repună în
drepturi, după ce anterior au fost abandonate pentru mirajul medicamentelor chimice
„atotputernice”. Din sipetul cu leacuri vechi am ales acum două remedii-forte: camforul şi
ricinul, care la noi sunt pe cale de dispariţie, în timp ce în Occident reprezintă o adevărată
revelaţie.

170
CAMFORUL

Camforul este obţinut din răşina unui copac originar din sudul Chinei, Cinnamomum
camphora, înrudit cu arborele din care se obţine scorţişoara. Arborele de camfor este un
fenomen de vitalitate: ajunge la vârste de peste două mii de ani, atinge cincizeci de metri
înălţime, secretă antibiotice şi antimicrobiene atât de puternice încât este practic
invulnerabil la boli. Fireşte, proprietăţile sale terapeutice sunt pe măsura caracteristicilor
sale biologice, fiind printre cele mai vechi şi mai folosite medicamente din lume. Chinezii,
la fel ca şi indienii, aveau un adevărat cult pentru această răşină despre care spuneau că
sporeşte energia tuturor celorlalte plante cu care intră în amestec, că este printre puţinele
remedii capabile să reînvie spiritul adormit şi că stimulează circulaţia energiilor stagnante.
Apoi, camforul împreună cu theriacul veneţian (un remediu alchimic obţinut din răşina de
zadă) se spune că sunt singurele componente ale bitterului suedez care nu pot fi
substituite de nicio altă plantă. Camforul reglează activitatea inimii şi a sistemului nervos,
decongestionează căile respiratorii şi plămânii, scade febra, „uneşte” toate componentele
remediilor în care intră, făcând din acestea un tot unitar. Apoi, se mai spunea că această
răşină are proprietatea de a transporta şi de a difuza în tot corpul principiile vindecătoare
ale celorlalte plante.
Până de curând, în mai toate farmaciile noastre se preparau remedii pe bază de camfor
pentru afecţiuni din cele mai diverse, de la astm la reumatism, de la hipertensiune la gripă,
remedii pe care din păcate le găsim tot mai greu, fiind împinse deoparte de avalanşa de
medicamente de sinteză. Iată câteva dintre cele mai reuşite remedii pe bază de camfor şi
câteva din aplicaţiile lor.

Alcoolul camforat
Este leacul pe bază de camfor cel mai simplu şi mai la îndemână pentru a fi folosit atât
intern, cât şi extern. Se obţine prin dizolvarea cristalelor de camfor în alcool alimentar de
mare puritate (96 de grade), în proporţie de 1:9. Pentru a obţine 100 de grame de alcool
camforat, se pun într-o sticlă 10 grame de camfor şi 90 de grame de alcool, după care se
pune dopul şi se agită bine pentru a se omogeniza. Intern, se administrează 50 de picături
de camfor de 3-4 ori pe zi, iar extern se foloseşte sub formă de comprese sau pentru
fricţionări.

Unguentul cu camfor
În varianta sa casnică, se obţine din untură (circa 10 linguri) şi cristale de camfor (10 g).
Se pune într-un vas camforul, se adaugă peste el o linguriţă-două de alcool alimentar de
96 de grade, se zdrobeşte şi se amestecă bine pentru a se dizolva, după care se adaugă
osânză de porc (untura de prăjituri) şi se omogenizează prin amestecare. Se păstrează la
frigider şi se aplică local. Cel mai bine este însă să găsiţi o farmacie în care se mai
prepară unguentul camforat, al cărui mod de obţinere este relativ similar cu cel descris mai
sus, atât doar că în loc de untură (care are numeroase inconveniente) se foloseşte un
amestec de lanolină şi vaselină.

Elixirul pentru inimă şi sistemul nervos

Este o veche reţetă farmaceutică, readusă de curând la lumină în Occident şi care face
adevărate minuni în clinicile şi sanatoriile naturiste din Germania şi Franţa. Se obţine din
camfor şi tinctură de păducel. Mai întâi se prepară tinctura de păducel: se umple pe
jumătate un borcan cu pulbere (obţinută prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea) de
flori şi frunze de păducel (Crataegus sp.); se completează volumul rămas cu alcool
alimentar de 70 de grade; se închide ermetic borcanul şi se lasă să se macereze 8 zile,
după care se filtrează conţinutul, iar tinctura rezultată se trage separat într-o sticlă închisă
la culoare. La jumătate de litru de tinctură de păducel astfel obţinută se adaugă o linguriţă
(aproximativ 7 grame) de camfor, care se va dizolva prin agitare. Din acest elixir se ia câte
o linguriţă de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.

171
Afecţiuni în care sunt recomandate preparatele cu camfor

Palpitaţii cardiace, hipertensiune - Se administrează elixirul de mai sus pentru inimă şi

sistemul nervos, din care se ia câte o linguriţă de patru ori pe zi, la orele 8, 12, 18 şi 22. Se
face o cură de trei luni, cu trei săptămâni de pauză, după care se reia de câte ori este
nevoie. Este un remediu extraordinar mai ales pentru firile agitate, cu tendinţă spre
irascibilitate, nervozitate sau anxietate.

Tulburări de menopauză (bufeuri, transpiraţie, aritmie, nervozitate) - Se ia de trei ori

pe zi câte o linguriţă din elixirul pe bază de camfor şi păducel descris mai sus. Tratamentul
durează un an şi are efecte de reglare hormonală şi nervoasă, extraordinare. Persoane
care erau dependente de medicamentele hormonale de sinteză au reuşit să le înlocuiască
cu acest remediu simplu şi fără efecte adverse.

Sindrom premenstrual, ciclu menstrual abundent şi/sau dureros - Se ia alcool

camforat începând cu o săptămână înainte de ciclul menstrual şi până în ultima zi, câte o
linguriţă de patru ori pe zi. Camforul are efect de reglare a gonadelor, este un anafrodiziac
de intensitate medie, iar cercetări de ultima oră confirmă efectele sale contraceptive, cu
care era creditat în trecut de către medicina chineză.

Tulburări de dinamică sexuală la bărbaţi - Se recomandă, de asemenea, alcoolul

camforat: câte o linguriţă de patru ori pe zi, pentru combaterea ejaculării premature şi a
hiperexcitabilităţii. Contra ejaculării premature se mai foloseşte extern un unguent special
cu camfor, care reduce excitabilitatea senzorilor tactili de la nivelul glandului.

Epuizare psihică - Se recomandă elixirul pentru inimă şi sistemul nervos pe bază de

camfor: 2-3 linguriţe pe zi, pe stomacul gol.

Utilizarea externă a camforului

Reumatism - se fac aplicaţii cu unguent de camfor de 2-3 ori pe zi, pe articulaţiile

dureroase.

Bronşită, astm, adjuvant în pneumonie - Se amestecă în unguentul camforat clasic

câteva picături de ulei volatil de mentă (se găseşte în magazinele naturiste). Se masează
cu acest unguent întreaga zonă toracică (pieptul şi spatele). Efectele de stimulare şi
uşurare a respiraţiei, de eliberare a căilor respiratorii de secreţii sunt imediate. Acest
tratament este indicat şi contra tusei.

Mâncărimi ale pielii, indiferent de natura lor - Se pun în alcoolul camforat câteva
picături de ulei volatil de mentă. Se aplică pe piele printr-o fricţionare uşoară.

Dureri de cap - Se masează ceafa şi tâmplele cu alcool camforat.

Crampe musculare - Se masează blând zona afectată cu unguent camforat.

Leac băbesc - Pe timp de iarnă, o bucăţică de camfor, pusă într-o punguţă şi atârnată la
gâtul copiilor (şi adulţilor), îi fereşte de răceli şi gripe.

Atenţie, nu supradozaţi camforul!

Intern, în doze mai mari de 4-6 g pe zi, camforul generează simptome neplăcute:
hipotensiune, deranjamente digestive, dificultate în respiraţie. La adulţi, o doză de peste
17 g produce paralizia unor centri nervoşi, care duce la comă şi apoi la moarte.

172
ULEIUL DE RICIN
Ricinul este un arbust adus din India în Europa cu milenii în urmă. Prima extracţie a
uleiului de ricin a avut loc, se pare, acum nu mai puţin de şase mii de ani şi tot de atunci
este folosit şi în terapie, fiind probabil cel mai vechi medicament de semisinteză din lume.
Care sunt proprietăţile sale? În primul rând, deblochează tranzitul intestinal şi intensifică
eliminarea materiilor toxice din organism. Apoi, folosit extern, este un adevărat elixir pentru
piele, păr şi mucoase, având proprietăţi trofice, antimicrobiene, antitumorale. Atât în
farmacia, cât şi în medicina populară românească, era un leac de căpătâi, având foarte
multe aplicaţii. Iată-le pe cele mai importante dintre ele:

Mijloc eficient pentru vindecarea negilor - Timp de 10-15 minute se maseaza negul
(negii) cu ulei de ricin. Procedura se aplica de doua ori pe zi – dimineata si seara, pina
cind tratamentul isi face efectul.

Iritarea si inrosirea mucoasei ochilor - Se picura 1-2 picaturi de ulei de ricin in fiecare
ochi. Are efectul calmant si cu ajutorul vitaminei A si a altor componente, efect terapeutic.

Efect de stimulare a cresterii genelor si sprincenelor (este o metoda folosita de multe

vedete. Una dintre ele este Catherine Deneuve).

Hemoroizi - Pentru ungerea anusului (extern), dar si cite 1-1/2 lingurita intern, pentru a
avea un scaun ce nu irita si nu agraveaza hemoroizii.

Cand ombilicul nou-nascutului se cicatrizeaza prea incet, se recomanda ungerea

acestuia cu ulei de ricin.

Uleiul de ricin este foarte potrivit si in tratamentul escoriatiilor, zgirieturilor, a taieturilor,

ulceratiilor, a diverselor eruptii. Cel mai bine pentru a evita durerile este sa se foloseasca o
pana, care se inmoaie in ulei si cu care se ung locurile afectate.

Pentru a inmuia bataturile si pielea ingrosata - Se ung picioarele de trei ori pe

saptamina cu ulei de ricin, dupa ce au fost bine spalate cu apa calda si sapun. Dupa
ungerea cu ulei se imbraca sosete de bumbac, lasindu-le peste noapte.

Uleiul de ricin se recomanda si in tratamentul papiloamelor, alunitelor, ca si a

pigmentatiei hepatice. Pentru aceasta se frictioneaza insistent locurile afectate cu ulei de
ricin, dimineata si seara. Efectul se face vizibil dupa aproximativ o luna.

In bronsite si raceli se fac frectii pe piept cu un amestec de 2 linguri ulei de ricin si 1

lingura terebentina. Dupa ce se frictioneaza bine pieptul bolnavului, se infasoara bine cu
un sal de lina, apoi se imbraca un tricou gros (din bumbac flausat). In raceli frectia se face
seara, inainte de culcare, iar in faze mai severe – de 2 ori pe zi.

Constipaţie, constipaţie atonă - În cazurile uşoare se ia o lingură pe zi, dimineaţa. În

cazurile cronice se iau 3-4 linguri pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul se face vreme de
două săptămâni, urmat de una-două săptămâni de pauză, pentru a nu da dependenţă.
Este un remediu eficient şi în cazul persoanelor sedentare sau imobilizate la pat.

Viermi intestinali - Se consumă dimineaţa 100-200 g de seminţe de dovleac, după care

se iau 1-2 linguri de ulei de ricin. Tratamentul se repetă şapte zile la rând.

Lipoame - Am aflat următorul tratament de la o bătrână din satul Moeciu de Jos, judeţul
Braşov: se unge în fiecare zi zona afectată cu ulei de ricin vreme de un sfert de oră, atât

173
cât poate absorbi pielea. Se face tratamentul vreme de 3-4 săptămâni sau, dacă este
nevoie, şi mai mult. Lipoamele scad gradat, cu timpul ajungând să se resoarbă.

Aluniţe (nevi) - Se ung nevii cu ulei de ricin de 2-3 ori pe zi. Tratamentul durează 2-3 luni.

Pete pe piele la persoanele cu probleme hepatice - Se fricţionează uşor zona cu

tulburări de pigmentaţie, câte un sfert de oră în fiecare zi. În câteva săptămâni pielea îşi
recapătă coloraţia normală.

Alopecie (chelie) - Se frictioneaza la radacina cu ulei de ricin. Procedura se aplica seara

inainte de culcare, pentru ca uleiul sa actioneze peste noapte. A doua zi dimineata se
spala bine parul si pielea capului. Tratamentul se face de trei ori pe saptamina, pina cind
se obtine rezultatul dorit. Apoi, pentru intretinere, se poate aplica tratamentul de doua ori
pe luna.

Prevenirea crăpării pielii şi a degerăturilor - După baie se masează corpul cu ulei de

ricin din abundenţă, după care se lasă pielea la aer să se zvânte vreme de o jumătate de
oră. Ca preparat de masaj, mai ales pentru persoanele cu pielea uscată, uleiul de ricin
este neîntrecut, singurul neajuns fiind mirosul său destul de neplăcut. Pentru a rezolva
acest inconvenient se adaugă la uleiul de ricin câteva picături de ulei de lămâie, care va
da o aromă plăcută şi înviorătoare.

PELINUL (Artemisia absinthium) - Amăreala care vindecă

În satele de câmpie, pelinul creşte pe mai toate marginile de drum. Verde-nisipiu la
culoare, nu l-ai băga în seamă dacă n-ar umple lumea fierbinte a verii cu o aromă
puternică, dulce-amăruie şi ameţitoare. Nu-i pasă de căldură şi soare. Ba ai zice că
arşiţele usturătoare ale verii îi priesc. Creşte viguros şi năvalnic, în veritabile lanuri, în timp
ce în jurul său plantele se usucă sub arşiţă. E uimitoare vitalitatea acestei plante, ce pare
să se hrănească direct din soare, fără a mai avea nevoie de apă şi de pământ. De altfel, în
medicina populară românească, pelinul are un loc privilegiat, fiind considerat plantă
magică, de simbol solar, care alungă spiritele rele, curăţă fiinţa umană de impurităţi şi îi
redă vigoarea şi vioiciunea. Pelinul este cel mai puternic tonic amar de la noi. În industrie,
planta este folosită la prepararea vinului, a vermutului şi a lichiorului de absint. Ca remediu
de sănătate, tocmai principiile amare ale pelinului (uleiul eteric pe care-l conţine, de
culoare verde-albastră) îl fac să aibă efecte vindecătoare excepţionale. Dar atenţie
maximă: în exces, pelinul e toxic, dă agitaţie, halucinaţii, pierderea cunoştinţei, iar abuzul
de băuturi de pelin duce la tulburări psihice, pierderea memoriei, greaţă.

Unde găsim şi cum culegem pelinul

Este o plantă înăltuţă, cu o tulpină care poate ajunge la peste un metru înălţime. Are
frunzele verzi-argintii, cu un peduncul lung, flori gălbui, iar în vârf, face nişte bobiţe (fructe)
mici, de asemenea albicioase. Se aseamănă foarte bine cu o surată de-a sa, peliniţa
(Artemisia vulgaris), cele două deosebindu-se în principal prin culoarea tulpinii: cea a
pelinului are nişte peri foarte fini albicioşi, în timp ce tulpina peliniţei este brun-roşiatică. De
la pelin se culege prin tăiere vârful tulpinii, pe la sfârşitul lui iulie - începutul lui august.
După recoltare planta se foloseşte proaspătă, pentru aplicaţii externe, pentru prepararea
vinurilor şi a unor siropuri terapeutice, ori se usucă în strat subţire la umbră, după care se
depozitează în locuri întunecoase şi uscate. Termenul său de valabilitate este de 2 ani.

Câteva reţete pe bază de pelin

Pulbere
Se obţine prin măcinare cât mai fină cu râşniţa electrică de cafea. Depozitarea pulberii de
pelin se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o
174
perioadă de maximum 2 săptămâni (deoarece uleiurile sale volatile se evaporă foarte
rapid). De regulă, se administrează de 3-4 ori pe zi câte un sfert - o jumătate de linguriţă
rasă, pe stomacul gol.

Tinctură
Se pun într-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de pelin, peste care se
adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide borcanul
ermetic şi se lasă să se macereze vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar
tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează din acest
remediu, de patru ori pe zi, câte 50 de picături diluate în puţină apă.

Vin de pelin
Într-un litru de vin natural alb se pun zece tulpini proaspete de pelin, zdrobite în prealabil,
şi se lasă să macereze vreme de trei săptămâni, după care se strecoară. Se iau 1-3 linguri
din acest vin, înainte sau după masă, pentru stimularea activităţii tubului digestiv,
combaterea balonării şi a indigestiei.

Sirop de pelin
Era foarte mult folosit de către călugării benedictini, care îl considerau un panaceu pentru
digestie şi eliminare. Iată reţeta sa de preparare: un borcan de 400 ml se umple pe sfert cu
frunze fin tăiate de pelin proaspăt, iar restul de trei sferturi se completează cu miere. Se
pune un capac şi se lăsă vreme de o lună la macerat. Va rezulta un sirop vâscos, amărui
şi aromat, cu efecte tonice digestive, carminative (reduce balonarea), laxative.

Infuzie combinată
Se pun 3-4 linguri de pelin mărunţit la macerat în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10
ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după
filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă
să se răcească şi se filtrează. În final se amestecă cele două extracte, obţinându-se
aproximativ un litru de preparat, care se foloseşte extern, sub formă de comprese,
spălături, clisme şi băi.

Plasture cu pelin
Se amestecă 2 linguri de pelin mărunţit cu miezul proaspăt de la 4 felii de pâine şi cu vin
sau oţet, până când se formează un fel de aluat. Acest aluat se aplică pe zona afectată,
după care se acoperă cu o bucăţică de nailon şi se lasă vreme de patru ore. Această
aplicaţie se foloseşte contra luxaţiilor, reumatismului şi a nevralgiei.

PELINUL CA MEDICAMENT

TRATAMENTE INTERNE

Digestie dificilă, gastrită hipo-acidă, senzaţie de greaţă sau deranjamente stomacale

frecvente Nici o altă plantă nu se poate compara cu pelinul, atunci când este vorba de
stimularea activităţii stomacului şi a digestiei. Preotul german Sebastien Kneipp spunea
despre pelin că este cel mai bun purificator şi întăritor al sistemului digestiv, fiind eficient
chiar şi la persoanele foarte în vârstă sau care suferă de afecţiuni cronice. Se
administrează, cu 5-10 minute înainte de masă, câte cincizeci de picături de tinctură de
pelin, diluate într-un sfert de pahar de apă. Se fac cure de 3 săptămâni, cu zece zile de
pauză, după care se poate relua tratamentul.

Hepatită, ciroză - pulberea de pelin este un extraordinar tonic şi protector al ficatului. Se

administrează câte un sfert - o jumătate de linguriţă de 3 ori pe zi, în cure de două
săptămâni, cu o săptămână de pauză. Cercetări de ultimă oră făcute în China au arătat că

175
pulberea de pelin este eficientă chiar şi în cazurile persoanelor care au ficatul grav afectat
după otrăviri sau după consumul îndelungat al unor substanţe toxice, cum ar fi alcoolul.

Indigestie, balonare - se iau înainte de masă 2-3 linguri de vin de pelin sau o jumătate de
linguriţă de tinctură. Este un tratament care activează puternic secreţia de sucuri digestive
şi peristaltismul (mişcarea) tubului digestiv, normalizând digestia şi împiedicând apariţia
balonării şi a altor tulburări digestive. Este un tratament foarte eficient şi contra dispepsiei,
dischineziei biliare, colecistitei şi pentru profilaxia litiazei biliare.

Giardia, viermi intestinali - cel mai eficient remediu din flora noastră în această categorie
de afecţiuni este pelinul, care pe lângă faptul că secretă substanţe extrem de toxice pentru
viermi şi alţi paraziţi intestinali, are şi o puternică acţiune de activare a peristaltismului
tubului digestiv, ceea ce îl face să acţioneze în profunzime. Se administrează câte 4
linguriţe de tinctură, în cure de 14 zile, cu 10 zile de pauză. Poate fi administrat singur sau
în combinaţie cu medicamente de sinteză, a căror acţiune o potenţează foarte mult.

Lipsa poftei de mâncare la copii - se administrează sirop de pelin, câte o linguriţă, cu 15

minute înaintea meselor principale. Este recomandat să nu se folosească în cure mai lungi
de 21 de zile, cu 14 zile de pauză. Acest remediu este foarte eficient, atât pentru copii, cât
şi pentru adulţi, şi în tratarea constipaţiei atone şi a atoniei gastro-intestinale. De
asemenea, are efecte benefice în tratarea bronşitei, a astmului şi a pneumoniei.

Intoxicaţii alimentare, otrăviri - după acordarea ajutorului de urgenţă şi stabilizarea

pacientului, pentru revigorarea organismului şi îndepărtarea cât mai rapidă a sechelelor,
se face o cură de 2 săptămâni cu pulbere de pelin, din care se iau câte două linguriţe pe
zi. Pelinul este depurativ, stimulează şi tonifiază ficatul, stimulează eliminarea toxinelor
rămase în organism.

Retard mental la copii, incapacitate de concentrare şi de memorare - în urmă cu şase

ani am văzut un caz cu adevărat uimitor. O mamă care avea un copil de 14 ani cu
probleme grave de memorare şi de concentrare l-a tratat vreme de 3 săptămâni cu o
combinaţie de tinctură de pelin şi de chimen în proporţii egale. În fiecare zi, îi administra
câte 4 linguriţe din acest amestec de tincturi, la orele 8, 12, 16, 22. După trecerea celor 3
săptămâni de tratament, performanţele intelectuale ale micului pacient s-au ameliorat
nesperat de mult: de unde nu putea fi atent la teme sau la explicaţii, nici câteva minute,
ajunsese să poată rămâne concentrat şi un sfert de oră sau mai mult; capacitatea de
memorare, de asemenea, i s-a îmbunătăţit considerabil, inclusiv cea de lungă durată. Însă
faptul cel mai neobişnuit a fost că acest copil, care avea o disfuncţie a glandelor lacrimare
ce împiedica lăcrimarea şi producea probleme oculare grave, a plâns - ceea ce nu i se
întâmplase niciodată în viaţă. Medicii, care considerau practic incurabile toate aceste
probleme ale micului pacient, nu au putut explica altfel această reabilitare spectaculoasă,
decât prin acţiunea acestor două plante, care au avut efecte cu adevărat miraculoase.

Dureri de cap, vomismente, migrene - se tratează prin administrarea de tinctură de

pelin, din care se iau câte 50 de picături de 4-6 ori pe zi. Pelinul ajută la normalizarea
circulaţiei cerebrale, combate voma, înlătură tulburările digestive şi în special biliare, care
adesea sunt asociate şi stau la baza migrenelor.

TRATAMENTE EXTERNE

Limbrici şi oxiuri - se face în fiecare dimineaţă clismă cu infuzie combinată de pelin,

vreme de 7 zile. Pelinul este unul din cele mai puternice vermifuge din flora noastră, folosit
atât intern, cât şi extern.

176
Anexită, metroanexită şi complicaţiile lor - se fac băi de şezut fierbinţi, cu infuzie
combinată de pelin. Această procedură are un puternic efect antiinflamator şi antiinfecţios,
acţionând totodată ca un puternic stimulent al activităţii ovarelor. În trecut, femeile care
aveau anexită corelată cu amenoree (absenţa ciclului menstrual) făceau asemenea băi
fierbinţi cu pelin şi luau intern peliniţă (surata pelinului despre care am vorbit la începutul
acestui articol), ceea ce le redeclanşa numaidecât menstruaţia.

Contra reumatismului şi paraliziei - se fac băi cu infuzie combinată de pelin (5 litri la o

cadă de apă), de două ori pe săptămână. Extern, pelinul acţionează ca tonic nervos,
ameliorând local circulaţia impulsurilor nervoase. În tratamentul reumatismului,
suplimentar se pun plasturi cu pelin pe locurile afectate, remediu indicat şi în tratarea
luxaţiilor şi a entorselor.

Candidoză vaginală, adjuvant în infecţia cu trichomonas - se fac, cu ajutorul

irigatorului, spălături vaginale zilnice cu infuzie combinată de pelin, în tratamente de câte 7
zile, urmate de 7 zile de pauză (pentru refacerea florei normale la acest nivel). Pelinul este
un puternic antiinfecţios şi antiinflamator, reduce secreţiile anormale, calmează senzaţia
de mâncărime sau usturime.
Două indicaţii de medicină magică:

Contra îmbolnăvirilor la copii - se pune o cunună cu frunze de pelin la capul patului în

care dorm copiii. În unele sate, există obiceiul să se treacă, în nopţile cu lună nouă, pruncii
printr-un cerc făcut din tulpini proaspete de pelin. Se crede că această plantă fereşte copiii
de epilepsie, de friguri, de felurite boli de plămâni, precum şi de posesiunile demonice.

Pentru purificarea locuinţei - se mătură vreme de şapte săptămâni, în fiecare sâmbătă,

dimineaţa, cu o mătură simbolică din frunze de pelin, fiecare colţ al casei. Astfel, se
spunea, erau alungate spiritele rele, erau curăţate seminţele vrajbei şi ale certei din casă,
lăsând ocupanţii să trăiască în pace şi armonie. Frunzele de pelin puse sub perne şi prin
aşternuturi alungau, de asemenea, duhurile necurate, şi mai aveau şi o altă utilitate de
ordin practic: îndepărtau insectele, care nu suportă aroma acestei plante.

Precauţii la tratamentul intern cu pelin

O anumită substanţă din compoziţia pelinului dă dependenţă pacienţilor, care îl folosesc
vreme de mai mult de o lună. În plus, atunci când este supradozat (se iau peste opt grame
pe zi), pelinul produce reacţii adverse, traduse prin tremurături ale membrelor, convulsii şi
halucinaţii. Din aceste motive, tratamentele cu pelin nu vor fi mai lungi de două, maximum
trei săptămâni, urmate de 10-14 zile de pauză. De asemenea, nu se vor lua mai mult de
şase grame pe zi din această plantă.

Contraindicaţii ferme
Pelinul este contraindicat femeilor însărcinate sau care alăptează şi bolnavilor foarte
slăbiţi.

CIMBRUL
Plantă medicinală străveche, se spune că protejează şi conferă invulnerabilitate faţă
de boli. Exact ce ne trebuie, acum, când toamna se pregăteşte de ploi şi frig
Cine nu-i cunoaşte aroma, care la vremea toamnei şi a conservelor se răspândeşte peste
bucătării şi cămări? Imposibil de confundat, mireasma lui iute şi piperată e legată în
amintire, mai ales de bunicile stăpânind peste putinile cu varză şi borcane de murături. Dar
la fel ca toate ierburile bune de hrană, cimbrul este totodată şi una din cele mai puternice
plante medicinale, despre care egiptenii spuneau că dăruieşte invulnerabilitate faţă de boli.
Şi pentru că afară e iarăşi toamnă şi mirosul lui se răspândeşte peste pământ, este timpul
să vorbim despre minunile ascunse în florile şi în frunzele lui.
177
Cele două specii de cimbru
Sub aceeaşi denumire se ascund, de fapt, două plante diferite, înrudite prin miros şi prin
proprietăţile lor terapeutice, dar foarte clar delimitate din punct de vedere botanic: cimbrul
de cultură (Thymus vulgaris), cu un miros înţepător şi mai aspru, care îl face să fie folosit
doar ca remediu de sănătate, şi cimbrul de grădină (Satureja hortensis), cu o aromă mai
blândă şi foarte plăcută, care îl face foarte apreciat, deopotrivă în bucătăria şi în medicina
populară românească.

Cimbrul de cultură
Este o plantă originară din Grecia, de nici patruzeci de centimetri înălţime, cu flori mici, de
culoare roz-pal, care apar de la mijlocul verii şi până toamna târziu. Se folosesc tulpinile
înflorite, care se recoltează acum, în octombrie, şi se pun la uscat pentru a fi folosite tot
timpul iernii. Cimbrul de cultură este un adevărat antibiotic natural, care nu numai că
distruge majoritatea bacteriilor şi microorganismelor dăunătoare, dar întăreşte şi
capacitatea organismului de a se autoapăra, făcându-l mai puternic. Este un remediu ideal
pentru sezonul rece, în care tocmai intrăm, fiind - aşa cum vom vedea - o adevărată
pavăză împotriva tuturor bolilor şi neplăcerilor pe care sfârşitul de toamnă şi apoi iarna le
vor aduce.

Modalitati de preparare si de administrare a cimbrului

Pulberea Se obtine prin macinarea cat mai fina cu rasnita electrica de cafea a partilor
aeriene ale plantei. Depozitarea pulberii de cimbru se face in borcane de sticla inchise
ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum o saptamana, deoarece
uleiurile sale volatile se evapora foarte rapid. De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi,
cate un sfert - o jumatate de lingurita rasa, pe stomacul gol.

Uleiul volatil Se obtine doar prin procedee industriale, la noi, in magazinele si in

farmaciile naturiste, fiind disponibil gata preparat. Se va folosi doar uleiul de cimbru din
magazine specializate si care poate fi folosit pentru uz intern. Se administreaza de regula
cate 3 picaturi de ulei de cimbru, dizolvate intr-o lingurita de miere sau puse intr-o lingura
de apa, de 2 ori pe zi, in cure de 5-14 zile. La copiii intre 8 si 12 ani, doza se
injumatateste, iar la cei intre 5 si 8 ani, se administreaza o singura picatura, de doua ori pe
zi.

Extractul hidroalcoolic (tinctura) Se pun intr-un borcan 15 linguri de pulbere de cimbru,

care se acopera cu 400 ml de alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu.
Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, se inchide borcanul ermetic si se lasa
continutul la macerat vreme de 12 zile. Apoi preparatul se strecoara, se adauga 10 picaturi
de ulei volatil de cimbru, se agita bine, iar extractul astfel obtinut se pune in sticlute mici,
inchise la culoare. Se administreaza de regula o lingurita de 4-6 ori pe zi, in tratamente cu
o durata de 1-3 luni.

Infuzia combinata Se pun 3-4 linguri de cimbru maruntit la macerat in jumatate de litru de
apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar
planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci
minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua
extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie combinata de cimbru, care se
foloseste intern (1-2 cani pe zi) sau extern, sub forma de comprese si bai.

Infuzia fierbinte Se prepara prin oparirea unei lingurite de pulbere de cimbru cu o cana de
apa, dupa care se lasa acoperit amestecul sa infuzeze vreme de 10-15 minute si apoi se
filtreaza. Se administreaza cat mai calda posibil.

178
Tratamente interne cu cimbru

Bronsita acuta, raceala (viroza respiratorie) - in ultimii ani, mai multe cercetari au
ratat uimitoarele efecte terapeutice ale cimbrului in infectiile respiratorii acute. Intr-
unul dintre aceste studii, facut la un institut de cercetari din Berlin, 189 de pacienti
cu bronsita acuta abia declansata au fost tratati cu cimbru, ca remediu principal, la
care s-a adaugat un extract de ciubotica-cucului (Primula officinalis) . Dupa trei zile
de tratament cu aceste plante, aproximativ 53% dintre cei tratati nu mai prezentau
nici un fel de simptom al bronsitei, iar la 25% dintre pacienti, simptome cum ar fi
tusea, durerile in zona pieptului, catarul, febra ori starea de astenie erau mult
ameliorate, chiar daca nu disparusera total. Asadar, contra racelii si bronsitei se
recomanda tinctura de cimbru, cate o lingurita de 4-6 ori pe zi, in cure de maximum
12 zile. Pentru o eficienta sporita, tinctura de cimbru se poate combina in proportia
de 2:1 cu tinctura de radacina de ciubotica-cucului, combinatia administrandu- se in
aceeasi doza.
Bronsita cronica, tuse convulsiva, tuse productiva - ca remediu de urgenta, se
administreaza cateva inghitituri de infuzie fierbinte de cimbru, care are efecte
bronhodilatatoare, expectorante si calmante rapide. Pentru un tratament de lunga
durata, se recomanda pulberea, din care se ia de trei ori pe zi cate o lingurita rasa.
Tratamentul dureaza 4 saptamani. Suplimentar, se fac bai fierbinti cu infuzie de
cimbru, care au efecte puternice de intarire a imunitatii. Intr-un studiu facut in
Germania , s-a observat ca in aceste afectiuni rezultate mai bune se obtin daca in
paralel cu pulberea de cimbru se ia si tinctura de iedera (Hedera helix), cate 4 ml
(aproximativ o lingurita) pe zi, in cura de 4 saptamani.
Astmul, pneumonia, infectiile respiratorii recidivante - se administreaza uleiul
volatil, cate 2-3 picaturi, de 4 ori pe zi, in cure de 10-20 de zile. De preferinta se ia
diluat in infuzia combinata de cimbru: o doza de ulei volatil la un sfert de pahar (50
ml) de infuzie combinata din aceeasi planta. Acest tratament are un efect antibiotic
si bronhodilatator puternic, usurand respiratia, eliminand infectiile bacteriene. Este
un tratament adjuvant foarte bun si contra tuberculozei.
Laringita, faringita, amigdalita - se ia intern uleiul de cimbru, cate 2-3 picaturi,
inghitite cu putina apa, de trei ori pe zi. Extern, se face gargara cu infuzie
combinata de cimbru, macar de doua ori pe zi, fiecare aplicatie durand minimum
cinci minute. Tratamentul dureaza 5-7 zile, in cazul formei acute a acestor afectiuni,
si 12-21 de zile pentru forma cronica.
Colita, enterocolita, colon iritabil, colon spastic - faima de condiment a
cimbrului nu se datoreaza neaparat aromei sale (care este mai putin placuta ca a
cimbrului de gradina), ci efectului sau terapeutic, cu totul exceptional, asupra tubului
digestiv. Mai multe studii arata fara dubiu ca cimbrul este unul din cele mai
puternice remedii contra colitei, distrugand flora bacteriana in exces, fie ea de
putrefactie sau de fermentatie. Apoi, cimbrul calmeaza spasmele digestive, elimina
balonarea, are efect antiinflamator asupra tubului digestiv. Se ia cate o jumatate de
lingurita rasa de pulbere de cimbru, de patru ori pe zi. Tratamentul dureaza 21 de
zile, putand fi reluat de cate ori este nevoie. In cazul colitelor severe, se ia si ulei
volatil, cate 5-7 picaturi zilnic, pe perioade de 5-10 zile.
Diaree, adjuvant in dizenterie - se administreaza, de asemenea, pulberea de
cimbru, cate o lingurita, de 4-6 ori pe zi. Are actiune astringenta, distruge bacteriile
patogene din intestin, reduce crampele abdominale. Contra dizenteriei si a diareei
severe produse de toxiinfectii alimentare se face suplimentar o cura cu ulei volatil
de cimbru, din care se iau cate patru picaturi de doua ori pe zi.
Tulburari ale circulatiei cerebrale, prevenirea accidentului vascular cerebral -
se fac de patru ori pe an cure in care se administreaza, in fiecare zi, cate patru
lingurite de tinctura. Tratamentul dureaza vreme de 28 de zile si se face cu pauze
de doua luni intre doua cure. Studii de medicina experimentala facute in

179
laboratoarele din Marea Britanie, in anul 2000, arata ca cimbrul impiedica
depunerea grasimilor pe vasele de sange din creier, mentinand astfel circulatia la
un nivel optim. In plus, cimbrul impiedica imbatranirea si degenerarea celulelor
sistemului nervos, datorita efectului sau antioxidant. De asemenea, s-a observat -
de data aceasta in studii pe subiecti umani - ca cimbrul favorizeaza atentia si
concentrarea mentala.
Colesterol - un studiu amplu facut pe animale de experienta in Turcia, in anul
2006, a pus in evidenta faptul ca ingerarea regulata a cimbrului reduce cantitatea
de colesterol negativ (LDL) si reduce nivelul trigliceridelor din sange, prevenind
astfel bolile cardiovasculare. Se recomanda, asadar, consumul cimbrului in
alimentatie ca si condiment. Suplimentar, se tin cure de cate 6 saptamani, timp in
care se administreaza zilnic cate 3 grame de pulbere de parti aeriene.
Tromboze - in frunzele cimbrului au fost descoperite doua principii active care
impiedica formarea cheagurilor de sange. Se administreaza infuzia combinata de
cimbru, din care se iau cate 2-3 cani pe zi, in fiecare doza de infuzie combinata
dizolvandu-se in prealabil doua picaturi de ulei volatil de cimbru. O cura dureaza
vreme de trei saptamani si se repeta dupa o pauza de minimum o luna.
Infectii renale si urinare, adjuvant in uretrita (inclusiv gonococica) - se
administreaza uleiul volatil de cimbru, din care se iau cate 3 picaturi, de trei-patru
ori pe zi, in cure de 7-14 zile. Un studiu german extrem de amanuntit arata ca uleiul
volatil de cimbru, care are efecte antibiotice si antimicotice extrem de puternice,
este eliminat in proportie de 20% prin urina, vreme de 41 de ore de la ingerare,
exercitandu- si astfel actiunea curativa la nivelul rinichilor, al vezicii urinare si al
uretrei. Pentru a beneficia de aceste efecte terapeutice este esential, insa, ca pe
timpul tratamentului sa fie mentinuta o dieta alcalina, care sa favorizeze efectul
antiseptic al cimbrului. Acelasi tratament este eficient si in tratarea infectiilor genito-
urinare cronice, cum ar fie nefrita, pielita, salpingita. Suplimentar, se pun comprese
cu extractul alcoolic de cimbru pe zonele afectate, comprese care se tin vreme de
minimum o ora pe zi.
Adjuvant in hipertensiune arteriala - un grup de cercetatori din fosta Uniune
Sovietica, sub indrumarea dr. Z.T. Kulieva, au demonstrat ca administrarea uleiului
volatil de cimbru reduce semnificativ presiunea arteriala. De asemenea, acest ulei
reduce susceptibilitatea aparatului cardiovascular la influenta daunatoare a stresului
psihic. Ca atare, este recomandat consumul cimbrului in alimentatie drept
condiment, iar suplimentar, se fac cure cu tinctura de cimbru, din care se
administreaza cate o lingurita de patru ori pe zi. Tratamentul dureaza vreme de 56
de zile si este recomandat in mod special hipertensivilor foarte sensibili la stres,
hipertensivilor care au avut, sau au o dieta preponderent carnivora ori se confrunta
cu tulburari digestive de genul aerofagiei, balonarii sau colitei.
Viermi intestinali - se administreaza uleiul volatil de cimbru, cate cinci picaturi,
puse intr-o lingura de ulei de masline sau de floarea-soarelui. Se iau doua astfel de
doze pe zi, prima dimineata, pe stomacul gol, cu cel putin jumatate de ora inainte
de a manca, iar cealalta seara, inainte de culcare. Tratamentul dureaza vreme de
28 de zile. Uleiul de cimbru inhiba dezvoltarea parazitilor intestinali, paralizeaza
centrii nervosi ai viermilor, ajutand la eliminarea lor prin scaun.
Infectia cu Giardia lamblia - o combinatie imbatabila in tratarea acestei boli este
cea dintre cimbru si rostopasca (Chelidonium majus). Tincturile celor doua plante
se amesteca in parti egale si se pun apoi intr-o sticla care se inchide ermetic. Se
administreaza cate o lingurita din acest amestec, diluata intr-un sfert de pahar de
apa, in care se adauga si doua picaturi de ulei de cimbru. Aceasta doza se ia de
patru ori pe zi. Tratamentul se face vreme de trei saptamani, iar daca mai este
necesar, se poate relua dupa 14 zile de pauza. Conform unui studiu mexican facut
in anul 2006, sub conducerea dr. F. Calzada, principiile active din cimbru, mai ales
uleiul volatil, distrug Giardia lamblia si impiedica reproducerea sa. Un alt studiu, de
data aceasta iranian, publicat in 2008, arata ca cimbrul este foarte eficient in
180
 infectia cu protozoarele Entamoeba histolytica, Trypanosoma brucei si
Trypanosoma cruzi, care produc boli tropicale pe cat de periculoase, pe atat de
raspandite in zonele calde. Uleiul volatil de cimbru are, conform studiului iranian
mentionat, o actiune terapeutica comparabila cu cea a metronidazolului, care este
medicamentul cel mai frecvent folosit in aceste afectiuni, dar fara a avea si efectele
adverse ale produsului de sinteza.
Candidoza bucala, digestiva, respiratorie, genitala - intr-o jumatate de cana de
infuzie combinata de cimbru se pun doua picaturi de ulei volatil de cimbru si se
consuma acest amestec la 2 ore dupa masa. Se iau 2-3 astfel de doze pe zi, in
cure de 12-21 de zile, urmate de 14 zile de pauza, dupa care se poate relua.
Cimbrul, si mai ales compusii sai aromatici, sunt printre cele mai puternice
anticandidozice cunoscute, atat in medicina naturala, cat si in cea alopata.
Nenumarate teste de laborator au pus in evidenta efectul puternic de distrugere al
diverselor specii si tulpini de Candida sub actiunea cimbrului.

Tratamente externe cu cimbru

Sinuzita - se fac aromatizari in incapere, cu ulei volatil de cimbru sau, mai bine,
daca este suportata - se face inhalatie cu acelasi ulei volatil. Suplimentar se pun pe
frunte comprese cu tinctura de cimbru. Se tin vreme de 20 de minute pe zi, pana la
vindecare. Cimbrul actioneaza astfel direct la nivelul cailor respiratorii superioare,
exercitandu-si actiunea antibiotica si decongestiva.
Rani, ulcere pe piele, arsuri - pentru prevenirea infectarii acestor leziuni se fac
spalaturi cu extract alcoolic sau cu infuzie combinata de cimbru. Aceste extracte au
un efect antibiotic foarte puternic, avand de asemenea un usor efect cicatrizant.
Circulatie periferica deficitara - se fac bai fierbinti cu infuzie combinata de cimbru
(5 litri la o cada cu apa). Facute saptamanal, activeaza puternic circulatia,
actioneaza asupra metabolismului organismului, intensificand arderile, si intaresc
sistemul imunitar.
Micoza vaginala, candidoza vaginala, leucoree, infectii bacterine genitale - se
fac spalaturi vaginale cu infuzie combinata de cimbru pana la vindecare. Cimbrul
are un efect antifungic si antibacterian puternic si cu spectru larg, foarte rar in
lumea plantelor medicinale. De asemenea, are efecte antiinflamatoare, fiind util in
tratamentul salpingitelor (inflamatia trompelor uterine).
Reumatism - se pun cataplasme fierbinti cu cimbru pe locul afectat. Acest
tratament intensifica circulatia sanguina pe segmentul afectat, reduce rigiditatea
articulara si sensibilitatea la frig, are efecte calmante si antialgice.
Micoze localizate pe unghii (onicomicoze) - se pune o compresa cu tinctura de
cimbru pe unghia bolnava, care se inveleste apoi in nailon, pentru a se evita
evaporarea, si se tine vreme de 1-2 ore. Imediat ce se indeparteaza compresa,
partea afectata de unghie se pileste si se lasa apoi sa se usuce la aer. Procedura
se repeta zilnic, pana cand intreaga portiune de unghie afectata de micoza este
indepartata prin pilire. Uneori, daca micoza este foarte extinsa, este posibil ca
unghia tratata chiar sa cada si sa creasca o unghie noua, sanatoasa.
Micoze localizate la degetele picioarelor (boala piciorului de atlet) - se pun
intre degetele afectate tampoane imbibate in tinctura de cimbru, apoi se incalta
piciorul cu o soseta care se tine toata noaptea, asa incat sa permita tincturii sa isi
exercite efectul antiseptic pe o perioada mai lunga de timp. Cimbrul, folosit in
special sub forma de ulei volatil si de tinctura, este un antimicotic de prima mana.
Acest lucru a fost obiectivat printr-un studiu facut in anul 2008 de un colectiv de
cercetatori sarbi de la institutul "Sinisa Stankovic" din Belgrad. Ei au testat cimbrul
pe 17 specii de ciuperci parazite si au constatat ca uleiul sau volatil este mult mai
puternic decat un produs de sinteza antifungic, bifonazolul, dar si decat uleiul volatil
al altor plante cu actiune antifungica demonstrata (menta, chimen, fenicul).

181
 Gingivite, carii, placa bacteriana - cinci picaturi de ulei volatil de cimbru se dizolva
intr-un litru de infuzie combinata obtinuta din aceeasi planta. Cu acest preparat
(care la rece poate fi pastrat 3-5 zile fara sa se altereze) se fac de trei ori pe zi
clatiri ale gurii, de preferinta dupa mesele principale. Fiecare clatire va dura vreme
de cinci minute, timp in care preparatul din cimbru va fi agitat cu putere in gura,
pentru a-si exercita actiunea asupra dintilor, asupra gingiilor si asupra intregii
mucoase bucale. Studii facute in laboratoare din Elvetia si din Germania au aratat
ca un constituent din uleiul volatil de cimbru, timolul, distruge mare parte din
bacteriile cu potential daunator din cavitatea bucala, inlatura infectia la nivelul
gingiilor, protejeaza dintii de formarea cariilor si incetineste evolutia cariilor deja
existente.

Efectele psihologice ale cimbrului de cultura

Uscat, da o aroma inconfundabila mancarurilor, in special la varza si cartofi.

In Grecia antica, cimbrul era un ingredient indispensabil in alimentatia tinerilor
razboinici, carora - se spunea - le amplifica increderea in sine si curajul. De altfel, cei mai
multi cercetatori spun ca denumirea stiintifica a cimbrului "Thymus" vine de la grecescul
"thymos", care inseamna curaj.
Medicii greci si apoi cei ai evului mediu foloseau cimbrul pentru pacientii slabiti fizic
si psihic, pentru efectele sale tonice si revigorante. De altfel, cimbrul are o actiune
demonstrata de imbunatatire a circulatiei cerebrale, iar studiile au aratat ca are o certa
actiune de favorizare sau chiar de inducere a unor stari de atentie, vigilenta, concentrare
mentala.
In medicina macrobiotica se recomanda consumul de cimbru pentru amplificarea
capacitatii de control a emotiilor si pentru intarirea "imunitatii" la stresul psihic.

Precautii si contraindicatii

Supradozat, cimbrul si mai ales uleiul volatil extras din el dau reactii adverse extrem
de puternice : convulsii, varsaturi, dureri abdominale puternice, delir.
Cimbrul se va administra cu prudenta, la inceput in doze reduse la un sfert, in
cazurile de hipotensiune, colon iritabil, ulcer gastric si gastrita hiper-acida.
Daca se constata o exacerbare sau o reactivare a simptomelor uneia dintre aceste
afectiuni, tratamentul intern cu cimbru va fi oprit.
Ingerarea cimbrului este contraindicata pentru femeile insarcinate. De asemenea,
femeile care alapteaza vor consuma maximum 1 gram de cimbru pe zi si vor evita
administrarea interna a uleiului volatil de cimbru.
Extern, cimbrul poate da persoanelor cu sensibilitate alergica marita reactii alergice
la nivel cutanat, iar aplicat multa vreme pe piele poate produce leziuni cu aspectul unei
arsuri.

Efectele antibiotice ale cimbrului

Cimbrul nu doar ca intrece ca eficienta multe medicamente antiinfectioase, dar este

o completare extraordinara la tratamentele clasice. Este o planta medicinala care ar putea
modifica viziunea asupra a ceea ce inseamna tratament antiinfectios cu adevarat eficient.
Mai multe studii facute in laboratoare sau spitale din Germania, Spania, Elvetia, Japonia,
Anglia ori Romania au arata faptul ca cimbrul, in special uleiul volatil obtinut din el, are
efecte antibiotice extrem de puternice si cu un spectru foarte larg. Conform studiilor,
compusii uleiului volatil de cimbru ataca membrana celulara a bacteriilor, reducandu-i
permeabilitatea, ceea ce duce la moartea microorganismelor respective.
Mai mult, s-a demonstrat ca bacteriile nu pot dezvolta rezistenta la uleiul de cimbru,
asa cum o fac in cazul antibioticelor de sinteza, deoarece acest ulei are componente atat
de multe si de variate, incat face imposibila o adaptare a microorganismelor. In plus, studii
182
foarte recente arata ca uleiul de cimbru potenteaza activitatea unor antibiotice, adica un
antibiotic administrat in paralel cu uleiul de cimbru este mult mai eficient decat luat singur.
In multe cazuri de infectii bacteriene, o corelare a tratamentului alopat cu cel natural, cu
cimbru, va face sa fie evitate cazurile foarte periculoase de rezistenta a bacteriilor la
tratament sau de recidiva a infectiei. Iata in continuare si o lista sumara a bacteriilor care
sunt distruse de uleiul de cimbru: Staphylococcus aureus (produce infectii urinare,
respiratorii), Clostridium botulinum (produce botulism), Eschericcia choli (produce infectii
reno-urinare si digestive), Shigella sonnei (produce toxiinfectie alimentara, dizenterie),
Bacillus subtilis (produce gastro-enterita) , Salmonella enteridis (produce toxiinfectie
alimentara), Campylobacter jejuni (produce infectii gastro-intestinale), Lysteria
moncytogenes produce infectii care afecteaza sistemul digestiv si cel nervos).
Contra tuturor infectiilor bacteriene mentionate se recomanda un tratament cu o
durata de 7-12 zile, timp in care se iau cate 3-5 picaturi de ulei volatil de cimbru, de trei-
patru ori pe zi, cu putina apa sau cu miere.

GUTUILE şi PERELE
Sub razele aurii ale soarelui de toamnă se coc ultimele fructe ale anului. Pere dulci
parfumate, mere roşii şi pline de sevă, struguri translucizi cu gust tămâios, gutui
dulci-amărui de culoarea aurului. Natura nu oboseşte să-şi împlinească minunile. Iar
când ele sunt şi minuni de ordin terapeutic, e cazul să le cercetăm cu mai multă
atenţie

GUTUI
Primele mărturii despre cultivarea acestor fructe galbene, cu un gust neobişnuit, dulce-
astringent, şi cu un parfum amărui inconfundabil, datează de acum 4000 de ani. Atunci s-
au cultivat - se pare - pentru prima oară, în însoritele insule ale arhipelagului grecesc. Din
Grecia antică gutuile s-au răspândit apoi în întreaga Europă şi în Asia, ajungând să fie
considerate adevărate ingrediente magice. Romanii le numeau „mere de aur” şi le
foloseau pentru a se feri de deochi („ochiul rău”) şi de farmece. Îndrăgostiţii celebrau
ritualuri erotice, mâncând un fruct de gutui, pentru a-şi rămâne fideli pentru eternitate.
Copiii debili sau bolnăvicioşi erau îmbăiaţi în decoct de gutui pentru a deveni puternici şi
invulnerabili la boli. Grecii considerau gutuile fructele iubirii şi ale fericirii şi le aduceau
drept ofrandă Afroditei, zeiţa frumuseţii şi a dragostei. În timpurile noastre, cercetările au
pus în evidenţă proprietăţi, dacă nu magice, cel puţin extraordinare, ale acestor fructe în
alt domeniu: cel al medicinii. Gutuile conţin substanţe care stimulează ficatul şi pancreasul,
încetinesc procesele de îmbătrânire şi combat incredibil de eficient teribilul cancer. Vă
oferim în continuare un mic ghid de folosire a acestor fructe, încă foarte puţin cunoscute şi
apreciate ca valoare terapeutică:

Insuficienţă pancreatică, pancreatită. Sucul proaspăt de gutui face adevărate minuni în

vindecarea acestor afecţiuni, altfel foarte dificil de tratat prin metode clasice. Se bea de trei
ori pe zi câte o jumătate de pahar de suc de gutui, diluat cu jumătate de pahar de suc de
mere, în cure de minimum trei săptămâni. Sucul de gutui are efecte stimulente ale
activităţii pancreasului şi antiinflamatoare, fiind un excelent adjuvant al medicaţiei clasice
în aceste boli.

Hepatită, insuficienţă hepatică - se face o cură cât mai lungă (ideal ar fi de o lună şi
jumătate) de nectar proaspăt de gutui, din care se bea câte un litru - un litru şi jumătate pe
zi. Substanţele conţinute de aceste fructe stimulează activitatea hepatică, măresc gradat
pofta de mâncare, au efecte imunostimulente. Cercetări recente efectuate în Japonia au
pus în evidenţă existenţa în coaja gutuilor a unor substanţe antivirale, care se pare că
inhibă dezvoltarea microorganismelor ce declanşează hepatita de tip A, B şi C.
183
Boală canceroasă - consumul ca atare de gutui, precum şi al nectarului (care trebuie să
includă şi coaja) obţinut din aceste fructe are efecte excepţionale în tratarea acestei
teribile maladii. În anul 2004, cercetătorul nipon Kanematsu Sugiura a demonstrat ştiinţific
faptul că anumite substanţe conţinute de gutui (în special vitamina B17) ajută la
distrugerea celulelor maligne, fără a le afecta pe cele normale.

Enterită, enterocolită. Un litru - un litru şi jumătate de decoct de gutui băut zilnic elimină
sau ameliorează simţitor aceste afecţiuni. Gutuile rase şi amestecate cu miere, câte
jumătate de kilogram pe zi, combat foarte eficient colita de fermentaţie. În Anglia, decoctul
de gutui este folosit chiar contra hemoragiilor intestinale.

Colon iritabil, ptozarea intestinelor. Sucul de gutui, din care se consumă câte o
jumătate de litru pe zi (eventual în combinaţie cu sucul de mere), are efecte tonice
remarcabile la nivelul intestinelor. De asemenea, rase şi consumate cu miere, gutuile au
efecte antiinflamatoare, fiind un remediu surprinzător de eficient pentru persoanele care au
colonul iritabil.

Senzaţie de greaţă şi greutate în stomac dimineaţa. Se consumă dimineaţa, pe

stomacul gol, un sfert sau o jumătate de gutuie, neîndulcită. Are un gust destul de
neplăcut, însă este neîntrecut ca remediu antivomitiv şi ca stimulent al digestiei.

Hemoroizi. Se consumă dimineaţa şi seara câte o gutuie cu tot cu coajă, rasă şi

amestecată cu miere. Are efecte uşor laxative, astringente (opreşte sângerările) şi
antiinflamatoare. Extern, se foloseşte o soluţie obţinută din seminţele acestui fruct:
sâmburii a două gutui se strivesc şi se pun la macerat într-un sfert de pahar de apă, de
seara şi până dimineaţa, când soluţia se filtrează. Cu preparatul obţinut se fac comprese
care se pun pe zona afectată. Dacă este posibil, se pot face şi clisme, cu o pară de
cauciuc.

PERE
Sunt printre primele fructe cultivate pe pământ. Mai întâi, perii au crescut spontan la
poalele munţilor Himalaya, în urmă cu 6000 de ani. Apoi au fost cultivaţi şi a început
răspândirea lor gradată în Asia şi pe continentul european, având un loc privilegiat în
grădinile regale din întreaga lume. Se spunea despre pere că aduc în sufletul fiinţei umane
blândeţea şi iertarea, fiind recomandate în alimentaţia persoanelor cu porniri colerice, care
se enervează foarte uşor. Plinius considera că perele sunt fructele speranţei, care readuc
optimismul şi favorizează pornirile generoase.
Despre valoarea terapeutică a acestor fructe nu s-a ştiut multă vreme mai nimic. Studii
recente au arătat, însă, că perele se disting prin câteva calităţi vindecătoare, rar întâlnite la
alte alimente, fiind excepţionale în tratarea afecţiunilor renale şi urinare, a bolilor cardio-
vasculare, precum şi în intoxicaţii şi în bolile care apar pe fondul deficienţelor imunitare.

Colita de putrefacţie este eliminată într-o săptămână cu următorul tratament: înaintea

fiecăreia dintre cele trei mese principale se consumă câte o jumătate de kilogram de pere
proaspete. Regimul alimentar în această perioadă şi 2 luni după tratament va fi exclusiv
lacto-vegetarian, fără nici un fel de carne, fără ouă, fără majoritatea lactatelor (se pot
consuma doar unt, smântână de fermentaţie şi iaurt).

Anemia (inclusiv cea care apare la copii). Se consumă zilnic minimum un kilogram de
pere, ca atare sau sub formă de nectar. Perele, pe lângă faptul că sunt destul de bogate în
fier, stimulează hematopoeza, adică procesul de formare a globulelor roşii.

Infecţii asociate cu febră, deficienţe imunitare. Se face o cură de 1-2 săptămâni cu

nectar de pere, din care se consumă minimum un litru pe zi. Aceste fructe favorizează
184
producţia de celule cu rol imunitar, ameliorează stările febrile, hrănesc organismul,
ajutându-l să lupte cu boala.

Hipertensiune, aritmie cardiacă, boli cardio-vasculare în general. Studii recente au

arătat că un consum ridicat de polifenoli (substanţe organice prezente mai ales în fructe)
din surse naturale este în strânsă legătură cu un risc mult mai scăzut de apariţie a bolilor
cardio-vasculare. Perele şi piersicile sunt cele mai bogate în aceste substanţe naturale,
mai ales când nu sunt tratate cu pesticide. Mai ales persoanele cu predispoziţie spre
această categorie de afecţiuni, sau la care bolile cardio-vasculare sunt deja instalate, ar
trebui să consume în timpul toamnei mari cantităţi din aceste fructe, în special pere,
netratate chimic.

Litiază renală (mai ales cu uraţi). Se consumă zilnic, vreme de 2-3 săptămâni, câte 1-2
litri de suc de pere. Acest remediu nu numai că dizolvă şi mărunţeşte pietrele, ci şi
favorizează eliminarea lor promptă, prin mărirea diurezei. De altfel, perele sunt un excelent
stimulent al activităţii rinichilor, fiind folosite şi în scop profilactic, împotriva litiazelor de
orice fel.

Reţete de frumuseţe cu gutui

Ridurile sunt foarte eficient combătute de cojile unei gutui fierte într-o jumătate de cană de
lapte. Soluţia obţinută se pune călduţă, sub formă de compresă, pe obraji, unde se ţine 20-
30 de minute. Tratamentul se repetă zilnic, vreme de 3-4 săptămâni.

Ten gras. Se fac loţionări ale obrajilor, nasului, bărbiei şi ale frunţii cu suc proaspăt de
gutui. După aplicarea preparatului, se rămâne aşa vreme de 30 de minute, după care
pielea se spală cu apă călduţă.

Prepararea fructelor în scop terapeutic

Fructele uscate. Se obţin prin tăierea în felii, cu o grosime de 1 cm, a fructului bine spălat
în prealabil şi nedecojit. Feliile se pun pe o aţă care se plasează în preajma unei surse
puternice de căldură (sobă de teracotă, calorifer). După 2-3 zile de uscare, feliile de fruct
se pun în cuptor, care se dă la foc mic şi se lasă cu uşiţa întredeschisă, aşa încât fructele
să se usuce rapid, dar fără să se ardă. Când feliile de pere sau de gutui sunt tari şi aspre
la pipăit, pierzându-şi în mare măsură elasticitatea, procesul de uscare s-a încheiat, iar
produsul obţinut se depozitează în pungi de plastic bine închise.

Decoct de fructe uscate. Aproximativ 40 de grame de fruct uscat se fierb vreme de 10

minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. Preparatul astfel obţinut se
consumă de regulă îndulcit cu miere, fiind un excelent astringent şi antiinfecţios digestiv.
Acelaşi decoct poate fi obţinut din jumătate de kilogram de gutui sau de pere proaspete,
date în prealabil prin răzătoare. Decoctul de gutui este cel mai cunoscut şi folosit.
Denumirea sa în limbaj de specialitate este de „Decoctum Cydoniae”, fiind un preparat
oficial înregistrat în farmacopeea britanică, belgiană, franceză, şi recomandat a se
consuma în cantităţi mari contra: dizenteriei, diareei, gonoreei, stărilor de iritare ale
mucoaselor, durerilor de gât.

Fructe proaspete. Se consumă bine spălate şi, important, fără a li se îndepărta coaja
(care este foarte bogată în vitamine şi minerale). Întrucât gustul gutuilor nu este
întotdeauna agreat, ele se consumă rase şi amestecate cu miere (eventual amestecate şi
cu mere şi cu coajă de lămâie rasă).

185
Suc. Se obţine din fructele proaspete, cu storcătorul electric centrifugal. Se consumă la
câteva minute după preparare, când potenţialul său terapeutic este maxim. La frigider se
poate păstra într-o sticlă foarte bine închisă, vreme de cel mult 6 ore.

Nectar. Se obţine în blender (mixer electric), în care se pun un litru de apă, 3-4 pere de
mărime medie sau 2 gutui nedecojite şi 2 linguri de miere. Toate ingredientele se mixează
vreme de 5 minute, după care se pune preparatul obţinut într-o sticlă cu dop, care se
păstrează la frigider. Se consumă nectarul pe parcursul unei zile.

SĂNĂTATE CU FRUNZE VERZI: mărarul, pătrunjelul şi ţelina.

Când rupi o frunză de pătrunjel ca s-o pui în oala cu supă, un fir de leuştean ca să boteze
ciorba cu aromă sau o rămurea de mărar ca să parfumeze o salată de castraveţi, nu te
gândeşti niciodată că verdeţurile pe care le-ai cumpărat la piaţă ascund în ele comori cu
mult mai nepreţuite decât aromarea bucatelor. Ei bine, modestele frunze pe care le tocăm
fără milă cu ghilotina cuţitului sunt zăcăminte absolut fabuloase de principii vitale,
medicamente verzi, pe care natura le umple de forţă în luna mai. Reconsiderate cu
demnitatea care li se cuvine, scoase din rolul de Cenuşărese ale bucătăriei, ele vă pot
dărui remedii de sănătate nepreţuite. Folosiţi-le! Costă puţin şi pot mai mult decât tonele
de medicamente pe care le înghiţim.

MĂRARUL
Este probabil zarzavatul cu cea mai lungă „carieră” din lume, folosirea sa ca adaos în
mâncăruri, dar şi ca medicament fiind menţionată într-un papirus egiptean vechi de peste
4000 de ani. Mărarul a fost intens folosit şi în medicina tibetană (Unani) şi în cea indiană
(Ayurveda), unde era administrat ca tonic digestiv, antiinfecţios şi antiinflamator. În
Antichitate, romanii preţuiau în mod special mărarul, care era un remediu de prim ajutor
contra tulburărilor digestive şi a durerilor de cap ce apăreau după petrecerile prea
îmbelşugate. În medicina populară românească sucul proaspăt sau decoctul obţinut din
tulpinile de mărar se dădea contra bolilor de inimă şi contra tusei, dar şi pentru diverse
„boli femeieşti” ori pentru „boli de pântece”.
Secretul frunzelor sale fine, de un verde ambrat, este constituit de uleiul aromat pe care îl
conţin, o substanţă cu proprietăţi terapeutice excepţionale. Uleiul aromatic din mărar
acţionează în special asupra sistemului digestiv şi a acelui nervos, dar are şi alte acţiuni,
aşa cum vom vedea în cele ce urmează:

Mărarul şi bolile digestive

Mărarul verde are darul de a ne feri de o mulţime de probleme, cum ar fi: indigestia,
hipoaciditatea sau balonarea. Mărarul este de un real folos şi în colite, întrucât substanţele
aromate pe care le conţine împiedică bacteriile să se dezvolte în intestin. Persoanele care
se confruntă cu aceste probleme ar trebui să consume mâncăruri condimentate cu mult
mărar sau să mănânce salate de mărar, cu ulei de măsline şi suc de lămâie, iar vara, să
adauge în compoziţie şi roşii.

Mărarul şi sistemul nervos

În medicina tradiţională a multor popoare europene, mărarul este renumit pentru efectele
sale echilibrante asupra sistemului nervos. Mestecarea câtorva tulpini de mărar verzi
combate eficient durerile de cap (inclusiv cele însoţite de ameţeală şi vărsături), redă
acuitatea şi claritatea simţurilor celor surmenaţi, combate astenia nervoasă.

Mărarul şi aparatul urinar

Consumarea a patru linguri de suc proaspăt de mărar (obţinut prin centrifugare), de 3-4 ori
pe zi, în cure de două săptămâni, este un puternic stimulent al activităţii rinichilor, ajută la
prevenirea şi combaterea calculozelor, fiind şi un bun adjuvant în combaterea cistitelor şi
186
infecţiilor renale. Acest remediu este cu atât mai indicat cu cât nu are reacţii adverse şi
poate fi administrat pe perioade lungi.

Mărarul şi stările post-graviditate

Frunzele de mărar proaspete, mestecate zilnic de femeile care au născut de curând, sunt
un excelent tonic fizic şi nervos, ajutând la recăpătarea apetitului, stimulând secreţia
lactică, îmbunătăţind calitatea laptelui, favorizând recăpătarea tonusului psihic.

Mărarul şi feminitatea
Frunzele de mărar conţin mici cantităţi de estrogen, hormonul feminin care catifelează
pielea, face ca pilozităţile să crească mult mai lent, ajută la creşterea naturală a sânilor,
încetineşte foarte mult procesele de îmbătrânire. Salatele asezonate cu mult mărar sunt
aşadar recomandate în această perioadă, când planta are maximum de forţă terapeutică,
fiind un adevărat elixir de frumuseţe.

PĂTRUNJELUL
Această plantă este extraordinar de bogată în elemente preţioase şi efecte
terapeutice. Pătrunjelul conţine, pentru numai o sută de grame, circa 200 mg de vitamina
C, pe când lămâia – considerată foarte bogată în vitamina C – conţine numai 100 mg. În
plus, el mai conţine 60 mg de provitamina A (betacaroten), pe când morcovul conţine de la
2 la 14 mg. Prin aceasta el se constituie într-un foarte puternic antioxidant, vitamina C şi
betacarotenul fiind doi din cei trei antioxidanţi naturali pe care organismul are nevoie să-i
primească prin alimentaţie. Pătrunjelul mai conţine, de asemenea, 240 mg de calciu şi 20
mg de fier la 100 mg.
El este un excelent antiseptic al sângelui, ca şi al intestinului, după unii terapeuţi
fiind un preventiv al cancerului. Pătrunjelul are un rol echilibrant prin conţinutul său de
calciu şi, în consecinţă, este foarte indicat în cazurile de rahitism şi tuberculoză. Datorită
conţinutului de fier, are efect antianemic şi este un excelent remediu în afecţiunile oculare,
datorate unor deficienţe de caroten. Pătrunjelul are, de asemenea, efecte de întârziere a
îmbătrânirii. Se indică să se presare (după ce în prealabil a fost bine spălat) peste diferite
feluri de mâncare; la nevoie poate fi consumat şi sub formă de suc.
Îl ştim atât de bine ca aliment, încât ideea că ar putea fi şi medicament ni se pare
mai mult o figură de stil. Ba fiert în supe, ba tocat în salate, s-a banalizat prea tare, ca să-l
mai poţi privi cu respect. Şi totuşi, va trebui să reconsiderăm pătrunjelul, acordându-i
importanţa pe care o merită. Puţine medicamente din lume se pot compara ca eficienţă cu
această legumă, care, corect preparată şi administrată, are o acţiune terapeutică extrem
de intensă. Atât de intensă, încât laboratoarele unor universităţi şi firme farmaceutice
prestigioase din lume l-au luat în studiu pentru a-i afla tainele. Iar ceea ce s-a descoperit
despre el merită toată atenţia. De aceea, îl vom scoate din supă şi-l vom pune acolo unde-
i e locul: între miracolele naturii, care cresc până şi în grădina cu zarzavat.

Ce folosim de la pătrunjel
Totul! Rădăcina este un excelent remineralizant, stimulent al rinichilor, drenor al
ficatului şi antiviral. Frunzele şi tulpinile neutralizează şi ajută la eliminarea toxinelor din
organism, împrospătează respiraţia, dizolvă şi ajută la eliminarea pietrelor la rinichi şi la
ficat. Fructele (seminţele) de pătrunjel sunt un puternic tonic digestiv, stimulează puternic
glandele sexuale şi au efecte afrodiziace uimitor de puternice, combat alcoolismul. Iată, în
continuare, câteva preparate din pătrunjel.

Suc de frunze
Pentru a obţine sucul de pătrunjel verde se mixează o mână de frunze proaspete, la
care s-au adăugat patru linguri de apă, după care se lasă jumătate de oră la macerat, apoi
se filtrează. Licoarea obţinută este bine să se consume imediat sau să fie păstrată la
frigider, dar nu mai mult de 4 ore. Sucul proaspăt obţinut din frunze de pătrunjel este un
187
puternic medicament, care de obicei nu se administrează singur, ci diluat în puţin suc de
rădăcină de morcov. De regulă, se iau de 4 ori pe zi, câte 4-6 linguri de suc de frunze de
pătrunjel, diluate în câte un sfert de pahar de suc de morcov.

Suc de rădăcină
În funcţie de mijloacele avute la dispoziţie, se poate prepara în două moduri:
Varianta I - cu storcătorul centrifugal: Este cea mai simplă metodă şi presupune să avem
un storcător de fructe centrifugal (cum se găsesc în comerţ). Rădăcinile de pătrunjel se
spală bine, eventual frecându-le cu o perie aspră, dar fără a le răzui cu cuţitul, întrucât
astfel s-ar pierde anumite vitamine şi enzime preţioase conţinute de coaja subţire de la
suprafaţă. După spălare, se taie bucăţi, apoi se pun în centrifugă (nu se ţin înainte în apă
sau la frigider). Sucul care rezultă se consumă imediat sau se pune într-o sticlă cu dop şi
se lasă la răcoare. Se bea în maximum 30 de minute de la preparare, diluat în proporţia de
1:3 în suc de morcov. Varianta II - prin tocare urmată de filtrare manuală: Rădăcinile de
pătrunjel se spală şi se taie mărunt, după care se trec prin maşina manuală de tocat
carne. Pasta astfel obţinută se filtrează printr-un tifon pus în două, aşa încât sucul obţinut
în final să fie cât mai limpede. Sucul se pune deoparte, iar reziduul rezultat se foloseşte în
scopuri culinare sau se aruncă. Administrarea se face, de asemenea, la scurtă vreme
(maximum 30 de minute) după obţinerea sucului.

Pulbere
Se obţine din seminţe de pătrunjel, prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea sau
prin sfărâmarea în piuă (urmată de cernere prin sita pentru făină albă). După măcinare,
pulberea se păstrează la frigider într-un borcan bine închis, pentru a nu se evapora
uleiurile volatile. Se administrează jumătate de linguriţă rasă, de 2-3 ori pe zi.

Cataplasmă
Rădăcina de pătrunjel se dă prin răzătoarea fină şi apoi se înveleşte într-un tifon.
Se aplică pe locul afectat vreme de 30-60 de minute, după care se îndepărtează şi se lasă
pielea să se usuce la aer. De regulă, aplicaţiile se fac zilnic, vreme de minimum 7 zile.

Boli care se vindecă prin tratamentul intern cu pătrunjel

Hepatita virală. Studii recente au arătat că pătrunjelul are un neobişnuit efect de

combatere a virusurilor care atacă ficatul. Se recomandă aşadar bolnavilor de hepatită A,
B şi C să facă vreme de 4 săptămâni o cură cu suc proaspăt de frunze de pătrunjel, câte
cincisprezece linguri pe zi, luate de preferinţă pe stomacul gol, înainte de masă.

Alcoolism. Într-un litru de apă se pun patru rădăcini de pătrunjel, coajă de la o lămâie şi
coajă de la un grapefruit. Se fierbe tot acest amestec până scade la jumătate, se ia de pe
foc şi se adaugă două linguri de seminţe de pătrunjel. Se lasă acoperit să se răcească şi
apoi se filtrează. Se păstrează la frigider şi se ia de patru ori pe zi câte o lingură din acest
preparat, până la epuizarea întregii cantităţi. Acest remediu reduce nevoia de alcool,
înlătură unele sechele hepatice şi nervoase ale alcoolismului, dând chiar o intoleranţă la
acest drog. Ca paleativ contra intoxicaţiei alcoolice acute (beţiei) şi a urmărilor ei, se
consumă mari cantităţi de pătrunjel frunze, care se mestecă bine, înainte de înghiţire.

Celulită, acumulare de apă în ţesuturi. Se face o cură de suc de rădăcină de pătrunjel,

minimum trei săptămâni, timp în care se bea un pahar pe zi. Suplimentar, se face un
masaj energic pe zonele afectate cu suc de pătrunjel proaspăt.

Litiază renală şi biliară. Se bea de trei ori pe zi, înainte de masă cu 1-2 ore, câte un sfert
de pahar de suc de pătrunjel (rădăcină şi frunze), diluat cu trei sferturi de pahar de suc de
morcovi.

188
Anorexie. Câteva frunze de pătrunjel mestecate înainte de masă trezesc pofta de
mâncare şi activează digestia, fiind un excelent remediu contra anorexiei. De asemenea,
acest zarzavat combate greaţa, fiind de un real ajutor celor cu boli grave, care nu pot
mânca din cauza stărilor de greaţă persistente.

Halenă. Pătrunjelul verde mestecat îndelung dă un miros plăcut respiraţiei, acţionează ca

un dezinfectant excelent asupra căilor respiratorii medii şi superioare. Se recomandă ca
tratament celor care suferă de halenă, precum şi celor cu boli respiratorii cronice.

Infecţii recidivante, imunitate slăbită. În medicina arabă, pătrunjelul verde tăiat fin,
amestecat cu suc de lămâie, ulei de măsline şi puţin usturoi (eventual câteva felii de roşii),
este folosit ca salată ce se administrează celor care au boli infecţioase recidivante. Studii
recente făcute la universitatea din Ankara (Turcia) au pus în evidenţă că acest remediu
culinar făcut din pătrunjel activează puternic sistemul imunitar şi, în plus, combate direct
foarte multe specii de bacterii şi ciuperci parazite.

Boala canceroasă. Salatele cu mult pătrunjel şi sucul de frunze şi rădăcină de pătrunjel

sunt un excelent adjuvant în tratamentul cancerului. Acest zarzavat proaspăt menţine
pofta de mâncare, activează sistemul imunitar, susţinând organismul să lupte cu boala,
ajută la restabilirea echilibrului hormonal. În plus, pătrunjelul verde combate multe dintre
reacţiile adverse ale citostaticelor şi ale radioterapiei.

Sterilitate masculină, impotenţă. Se face un tratament de 40 de zile, timp în care se

administrează, de patru ori pe zi, câte o jumătate de linguriţă de pulbere de seminţe de
pătrunjel, înainte de masă. Pentru efecte rapide, se ia o doză unică din următorul preparat:
două linguriţe de pulbere de pătrunjel şi un vârf de cuţit de piper negru se amestecă bine
până când se omogenizează. Remediul se ia pe stomacul gol. Acelaşi tratament este
extrem de eficient contra frigidităţii.

Tratamentul extern cu pătrunjel

Hernie. O sută de grame de rădăcini de pătrunjel se fierb vreme de 15 minute într-o

jumătate de litru de borş. Se scot apoi rădăcinile, se zdrobesc, se pun într-un tifon şi se
aplică sub formă de cataplasmă pe zona afectată. Zeama rezultată în urma fierberii
pătrunjelului în borş se bea pe parcursul unei zile.

Inflamaţii ale pleoapelor şi ale ochilor. Se aplică o compresă cu suc de frunze de

pătrunjel, care se ţine vreme de 20 de minute. Frunzele de pătrunjel au efecte
antiinfecţioase, antiinflamatoare şi regenerative.

Contra inflamaţiilor sânilor (la femeile care alăptează). Se pune pe locul afectat o
cataplasmă cu frunze şi rădăcini de pătrunjel, fierte câteva minute în apă. Aplicaţia
durează 30 de minute şi se repetă zilnic. Cataplasma din frunze de pătrunjel proaspete,
nefierte, ajută la oprirea lactaţiei.

Nevralgie. Se combină sucul de rădăcină de pătrunjel în proporţie egală cu alcool de 70

de grade. Se înmoaie degetul arătător în acest preparat şi se ung traseele nervoase
afectate, precum şi gingiile.

Precauţii:
Sucul de patrunjel (radacina sau frunze) are o actiune terapeutica atat de intensa,
incat nu se foloseşte niciodată nediluat, ci doar amestecat cu suc de morcov, cu
care se combină foarte bine.

189
 In doze mai mari de 200 ml la adulţi şi de 60 de ml la copii, sucul de pătrunjel poate
da reacţii adverse, cum ar fi hiperexcitabilitate nervoasă, anumite deranjamente
digestive.
O doza mai mare de 8 g de seminte produce vertij, spasme, deranjamente digestive
puternice.

Contraindicaţii
Pătrunjelul nu va fi utilizat în scopuri terapeutice de către femeile însărcinate, întrucât are
efecte abortive (produce avortul). Cel mai puternic efect abortiv îl au seminţele (câteva
grame determină începerea contracţiilor uterine), dar nici efectul similar al rădăcinii şi mai
ales al frunzelor nu este de neglijat.

ŢELINA
În medicina chineză se spune că nu există aliment mai eficient pentru întinerirea corpului
şi a minţii ca frunzele de ţelină. Ele dau vioiciune, calmează „focul interior” care mistuie
resursele vitale, dau vigoare trupului şi, nu în ultimul rând, retrezesc virilitatea şi erotismul.
Aceeaşi părere o aveau şi medicii greci şi romani, care puneau frunze proaspete de ţelină
în vin, pentru mărirea puterii fizice şi a capacităţii de procreare. Vindecătorii populari
români foloseau ţelina verde ca pe un mic panaceu, util copiilor (pentru a-i face să crească
repede şi a-i feri de boli), adulţilor (contra bolilor de rărunchi şi a oboselii), bătrânilor
(contra reumatismului, senilităţii şi a altor neajunsuri). Deopotrivă aliment şi medicament,
frunzele de ţelină au o serie de proprietăţi terapeutice remarcabile, recunoscute şi de
medicina modernă, după cum vom afla în continuare:

Ţelina şi bolile de piele

Frunzele de ţelină sunt un excelent diuretic şi depurativ, precum şi un fin reglator
hormonal, întrunind multe din calităţile necesare tratării unor boli de piele cu o cauzalitate
complexă, cum ar fi: psoriazisul, sclerodermia, vitiligo, anumite forme de acnee,
dermatozele alergice. Se ţin cure de 2-3 săptămâni, timp în care se consumă la fiecare
masă salate asezonate cu ţelină verde din belşug.

Ţelina şi bolile cauzate de intoxicaţii

Zece-cincisprezece linguri de suc de ţelină consumate zilnic, în cure de două săptămâni,
sunt un excelent depurativ de primăvară, care accelerează puternic procesul de eliminare
a substanţelor toxice din corp. Acest tratament este indicat în mod special persoanelor
care lucrează într-un mediu poluat, celor care au consumat sau consumă carne, alimente
cu aditivi alimentari, tutun sau medicamente de sinteză cu efecte adverse puternice.

Ţelina şi echilibrul hormonal la femei

Studii făcute în China, Japonia, Rusia au pus în evidenţă faptul că o dietă în care se
consumă multe legume şi zarzavaturi proaspete, în special ţelină în cantităţi, mari
prelungeşte tinereţea biologică a femeii, combate foarte eficient dismenoreea şi
infertilitatea. Sucul de ţelină este un puternic remediu contra menopauzei premature,
precum şi contra tulburărilor care apar la debutul climaxului.

Ţelina şi potenţa
Nu există în medicina populară românească un remediu sexual mai răspândit ca sucul
proaspăt de ţelină. Puţini ştiu însă că cel mai eficient nu este sucul obţinut din rădăcină, ci
din frunze. Din acesta se consumă câte o jumătate de pahar pe zi, în cure de 3-4
săptămâni.

Ţelina şi reumatismul
Salatele cu multă ţelină tăiată mărunt sunt un excelent preventiv şi adjuvant în tratamentul
reumatismului şi al gutei. Ele au efect antiinflamator, depurativ şi chiar uşor calmant pentru
190
durere. Extern, se face următorul tratament contra reumatismului: frunzele de ţelină
opărite cu apă clocotită se lasă să se răcească un pic şi se pun pe articulaţiile dureroase,
se învelesc cu un celofan şi pe deasupra cu o ţesătură de lână. Se ţine această
cataplasmă vreme de două ore. Este un tratament valabil şi în vitiligo şi în cancerul de
piele.

Cum se prepară sucul de verdeţuri?

Se mixează o mână de frunze proaspete (de ţelină, de pătrunjel sau de mărar) la care s-
au adăugat patru linguri de apă, după care se lasă jumătate de oră să se macereze şi se
filtrează. Licoarea obţinută este bine să se consume imediat sau să fie păstrată la frigider,
dar nu mai mult de 4 ore. Sucul proaspăt, obţinut din zarzavaturi, este un puternic
medicament, care de obicei nu se administrează singur, ci diluat în puţin suc de rădăcină
de morcov. De regulă, se iau de 4 ori pe zi câte 4-6 linguri diluate în câte un sfert de pahar
de suc de morcov.

Cum trebuie folosite verdeţurile la gătit?

Este bine să ţineţi cont de câteva sfaturi simple, referitoare la prepararea mâncării:
Nu fierbeti niciodata verdeturile, cu adaugati-le la câteva minute după ce mâncarea
a fost scoasă de pe foc. În felul acesta se va pierde mai puţin din aroma şi puterea
lor tămăduitoare.
Pentru a nu pierde nimic din proprietăţile terapeutice ale verdeţurilor prin preparare
termică, tăiaţi zarzavaturile foarte fin şi adăugaţi-le în mâncare, doar înainte de a o
consuma.
Nu pastrati mult timp zarzavaturile in apa, dupa ce le-aţi cumpărat, deoarece îşi
pierd rapid conţinutul de vitamine.
Pentr a pastra mai mult timp zarzavaturile, puneti-le în frigider (nu în congelator),
într-o pungă de plastic bine închisă. Astfel verdeţurile pot fi păstrate 2-3 zile fără să-
şi piardă foarte mult din proprietăţi.
Mancarurile cu zarzavaturi crude trebuie mestecate îndelung (de minim 30 de ori),
altfel ele vor trece prin organism complet nedigerate şi, în consecinţă, fără să aibă
acţiune terapeutică.

RĂŞINA şi CETINILE DE BRAD

Medicamente proaspete, de sezon
Fără a ţine seama de capriciile şi paradoxurile iernii, care pare că nu poate să-şi intre în
drepturi, lipsindu-ne de ninsori şi zăpezi, natura îşi urmează netulburată tainicul său curs.
În aparenta lor încremenire, copacii îşi dezvoltă mugurii care vor erupe în primăvară, în
vreme ce rădăcinile acumulează întruna seve, pentru anotimpul exploziei vegetale. În
pădurile de la munte, brazii şi pinii secretă acum, spre sfârşitul lui ianuarie, maximumul de
uleiuri aromate şi volatile - care îi vor ajuta să treacă cu bine prin iarnă. Dincolo de
încremenirea aparentă a anotimpului, lumea vegetală are „abilitatea” de a se menţine într-
o continuă transformare, mereu atentă la primejdiile din exterior. Din acest proces continuu
de adaptare şi de transformare a plantelor rezultă şi o multitudine de remedii puternice, pe
care noi, oamenii, le putem folosi pentru a ne ocroti sănătatea. Două dintre ele, răşina şi
cetinile de brad - sunt cele mai accesibile medicamente vegetale proaspete ale acestui
sezon.

Unde găsim şi cum recoltăm răşina

Răşina de brad se acumulează pe trunchiul arborelui, acolo unde acesta a fost rănit, ea
având un rol de dezinfectant şi de cicatrizant. Ca atare, o vom putea recolta de pe orice
traseu turistic montan, deoarece - veţi vedea - în aceste zone, brazii sunt, din păcate,
adesea scrijeliţi şi au scurgeri mari de răşină.

191
Răşina se desprinde de pe trunchi cu ajutorul unui cuţitaş, doar de acolo unde stratul este
gros şi nu mai este nevoie să răzuim trunchiul, pentru a nu-l răni în plus şi pentru a nu lua
şi bucăţi de scoarţă, care ulterior ne vor deranja în procesul preparării. Răşina se poate
depozita în pungi de plastic, dar nu mai mult de câteva zile, deoarece le va dizolva, sau în
cutii metalice, în cazul în care vrem să o ţinem o perioadă mai lungă de timp (termenul sau
de valabilitate este de 3-4 ani).

Preparate pe bază de răşină

Tinctură
Se obţine foarte simplu, amestecând un pahar (200 ml) de alcool alimentar tare, de 80-90
de grade, cu 3-4 linguri de răşină. Amestecul se pune într-un borcan care se va închide
ermetic şi se lasă minimum 3 zile într-un loc călduţ, agitându-l periodic, aşa încât răşina să
se dizolve cât mai bine. Apoi preparatul se filtrează, iar tinctura rezultată se depozitează în
sticluţe care vor fi închise şi ele ermetic. Tinctura de răşină de brad este un remediu
cicatrizant, antiinfecţios şi antiinflamator comparabil cu propolisul, dar mult mai bine tolerat
de către organism.

Unguent
Se prepară din şapte linguri de untură, o lingură de răşină de brad cât mai curată şi câte o
linguriţă de miere zaharisită şi de ceară de albine (ambele le găsim în pieţe, la apicultori).
Mai întâi se pune într-un vas la foc mic untura şi se lasă până devine lichidă, după care se
adaugă răşina şi ceara, care se lasă şi ele să se dizolve complet, după care se ia vasul de
pe foc, se adaugă mierea şi se lasă să se răcească. Cât mai este cald, unguentul se
toarnă într-un borcan, care va fi închis şi lăsat în frigider, unde se poate păstra până la trei
luni.

Ulei cu răşină
Într-o oală cu apă clocotită, ţinută pe foc mic, se pune un vas cu 100 ml (jumătate de
pahar) de ulei de măsline, care se lasă să se încălzească. După ce uleiul a devenit
fierbinte, se pune o lingură de răşină şi se amestecă bine până se dizolvă complet, după
care se filtrează, se lasă să se răcească şi se pune într-o sticlă care va fi închisă ermetic.
Cu acest ulei se fac fricţionări pentru combaterea afecţiunilor respiratorii şi se aplică pe
arsuri de gravitate mică şi pe contuzii, pentru o vindecare rapidă.

Răşina în tratamente interne

Cistite, cistite cu hemoragie, infecţii renale. Se ia de 3 ori pe zi câte o linguriţă de

tinctură de răşină de brad, dizolvată în jumătate de pahar de apă. Preparatul se
administrează pe stomacul gol, în cure de minimum 14 zile, având efecte antiinfecţioase,
cicatrizante şi regenerative epiteliale foarte puternice. De asemenea, răşina de brad (şi
într-o măsură şi mai mare cea de pin) are efecte de stimulare a diurezei şi a activităţii
rinichilor, similare tincturii de ienupăr, dar fără acţiunea iritativă a acesteia.

Tuse. Se ia de 3-4 ori pe zi câte o linguriţă de tinctură de răşină, amestecată cu o lingură

de miere lichidă. Este un excelent calmant, dezinfectant şi stimulent imunitar pentru zona
gâtului.

Tabagism. Se administrează, o dată la patru ore, o jumătate de linguriţă de tinctură de

răşină de brad, amestecată cu o linguriţă de miere de salcâm. Acest preparat
decongestionează arborele bronşic de secreţii şi, se pare, reduce dorinţa de a fuma, fiind
de ajutor celor care vor să renunţe la acest viciu extrem de periculos pentru sănătate.

Balonare şi colici abdominale, care apar în contact cu frigul. Se administrează înainte

de a ieşi din casă o linguriţă de tinctură pusă pe o bucăţică de pâine uscată.
192
Infecţii intestinale, colită de fermentaţie. Vreme de trei săptămâni se administrează
înainte de fiecare masă o bucăţică de pâine uscată, pe care s-a pus o linguriţă de tinctură
de răşină. Se iau minimum trei doze pe zi.

Răşina în tratamente externe

Răcelile de tot felul. Se face un masaj al întregului corp, insistându-se asupra zonei
toracice, cu ulei de răşină preparat după metoda de mai sus. Este un remediu popular,
care se foloseşte atât pentru prevenirea îmbolnăvirilor, cât şi pentru vindecarea rapidă.
Amigdalită. Se face gargară cu două linguriţe de tinctură de răşină dizolvată în puţină
apă. Această procedură are un efect antimicrobian şi stimulent imunitar rapid, fiind
recomandată şi în faringită, traheită, faringo-amigdalită etc.

Negi. O bucăţică de răşină se pune pe locul afectat şi se acoperă cu un plasture care să o

fixeze. Răşina se ţine 24 de ore, după care se schimbă, tratamentul făcându-se 7 zile la
rând.

Răni. Se cicatrizează mult mai repede şi fără urme, dacă se tratează cu tinctură de răşină.
Aceasta se aplică folosind un tampon de vată, cu care se înmoaie locul afectat, curăţat
bine în prealabil.

Arsuri. Atunci când sunt de gravitate mică, se tratează cu unguentul de răşină, a cărui
reţetă am prezentat-o anterior. Arsurile de gravitate mai mare se tratează într-o primă fază
cu tinctură de răşină, pentru a preveni infecţia, după mai multe zile folosindu-se unguentul.

Eczeme infecţioase uscate. Se tratează cu comprese cu tinctură de răşină, care se ţin

timp de un sfert de oră, pentru a înmuia tegumentele, după care se lasă să se usuce, iar
deasupra se pune o peliculă de ulei de răşină. Acelaşi tratament se aplică în cazul
contuziilor (vânătăilor), efecte mai bune obţinându-se prin utilizarea unguentului în locul
uleiului.

Precauţii şi contraindicaţii
La anumite persoane, răşina poate provoca reacţii alergice, atât administrată intern, cât şi
în contact cu pielea. Din acest motiv, înainte de a începe un tratament cu acest produs,
este necesar să facem un test, administrând intern sau aplicând pe piele câteva picături
de tinctură şi văzând care este reacţia. Dacă apar senzaţii neplăcute de iritaţie, inflamaţie,
dacă se declanşează catar respirator sau apare înroşirea pielii, nu va fi făcut tratament cu
răşină. Răşina dizolvă substanţa din care este alcătuită dantura, motiv pentru care nu se
administrează pe cale bucală decât sub formă de tinctură.

Tratament cu cetini de brad

În această perioadă, în acele bradului este secretată o foarte mare cantitate de uleiuri
aromatice cu efecte vindecătoare excepţionale. Aflate la îndemână, e păcat să nu le
folosim.

Sirop din ace de brad

Se prepară din acele de brad desprinse de pe cetini cu ajutorul unui cuţit, spălate şi strivite
ulterior pe o planşetă de lemn, cu un sucitor. Se umple un borcan pe un sfert cu aceste
ace de brad, după care se adaugă deasupra miere, până se umple complet. Se închide
ermetic. Se ţine pe calorifer sau în apropierea unei surse de căldură vreme de trei
săptămâni, după care siropul obţinut se filtrează. Are un miros foarte puternic de brad
(mult mai puternic decât cel preparat din muguri). Se va folosi în următoarele afecţiuni:

193
Tuse persistentă, imunitate scăzută a segmentului respirator. Se administrează câte o
jumătate de linguriţă de sirop de ace de brad, de 6 ori pe zi. Tratamentul durează
minimum 7 zile şi are efecte antiinfecţioase, imunostimulente şi regenerative puternice.

Apetit alimentar excesiv. Se administrează cu cinci minute înainte şi după masă, câte o
lingură de sirop de ace de brad, fără apă. Acest preparat este foarte bun şi ca desert,
întrucât inhibă pentru o perioadă destul de mare apetitul pentru dulciuri.

Oboseală intelectuală. Se iau 1-2 linguriţe de sirop de ace de brad, atunci când trebuie
făcut un efort mental prelungit. Mierea din sirop redresează rapid glicemia şi hrăneşte
creierul, în timp ce uleiul volatil din ace are efecte tonice psihice şi cerebrale.

Sterilitate la femei. Se face o cură de 1-2 luni cu sirop de ace de pin (se prepară întocmai
ca şi cel din ace de brad). Acele de pin au efecte puternice de stimulare şi de reglare a
activităţii glandelor sexuale la femei.

Baie aromatică din cetini de brad

Cinci mâini de cetini de brad mărunţite (ace cu crenguţe cu tot) se pun la macerat în doi
litri de apă, la temperatura camerei, vreme de opt-zece ore (de dimineaţă până după-
amiaza). După trecerea acestui interval de timp, preparatul se strecoară, maceratul
rezultat punându-se deoparte, în timp ce planta rămasă se pune în alţi doi litri de apă
clocotită şi se lasă să stea acoperită până se răceşte, după care se filtrează. În final, se
combină cele două preparate (maceratul şi infuzia răcită) şi se vor pune în apa de baie,
care va fi la o temperatură de 38-39 de grade Celsius. Baia durează 20-30 de minute,
după care pacientul se va usca puţin prin tamponare cu prosopul şi va rămâne să se
odihnească, la loc foarte călduros, timp de o jumătate de oră. Iată câteva recomandări ale
acestei băi:

Artrită, poliartrită reumatoidă. Se fac de 2-3 ori pe săptămână aceste băi cât mai
fierbinţi, care au efecte foarte puternice, mai ales în perioadele reci ale anului.

Prevenirea răcelilor şi gripelor. Se fac de 1-2 ori pe săptămână băi cu cetini de brad.
Uleiurile volatile degajate din acele de brad au efecte excepţionale asupra întregului
aparat respirator, fiind un excelent mijloc profilactic, dar şi pentru tratarea în faza incipientă
a gripei şi guturaiului.

Oboseală fizică şi psihică. Se fac băi calde cu cetini de brad, la sfârşitul zilei. Medicul
Bach (fondatorul terapiei florale) spunea despre cetinile de brad că sunt un excelent tonic
psihic, util în stările de oboseală, epuizare, dar şi împotriva... descurajării, auto-
condamnării şi deznădejdii.

VREMEA GRÂNELOR COAPTE:

Sănătate cu cereale. Hambarele ţării sunt pline cu grâne coapte. Indienii şi japonezii
le folosesc de sute de ani, pentru tratarea unor boli incurabile.

Dacă aveţi în casă un animal, pasăre cântătoare sau patruped, aţi observat, desigur, că
atunci când este bolnav refuză mâncarea, mulţumindu-se cu puţină apă. Instinctiv,
animalele îşi aplică o terapie cunoscută încă din îndepărtata Antichitate: postul şi
dezintoxicarea, eliminarea zgurelor, a toxinelor din organism. Medicina tradiţională chineză
şi indiană demonstrează, pe baza unei experienţe de mii de ani, că principiul dezintoxicării
este fundamental în terapeutică, fenomen observat şi la numeroşii bolnavi care şi-au
încercat şansele prin tratamente naturiste. Fără respectarea dezintoxicării, orice încercare
de vindecare a bolii, orice remediu (chiar şi naturist) este sortit unui succes limitat. Nu de
194
puţine ori, dezintoxicarea, spălarea organismului de reziduuri nocive, reprezintă ea însăşi
o metodă de vindecare cu rezultate spectaculoase, indiferent dacă e vorba de
dezintoxicarea prin post cu apă şi pâine, cu ceaiuri şi sucuri de legume, cu cereale etc. În
Occident, principiul dezintoxicării a fost şi este practicat de mari terapeuţi, precum Kneipp,
Kuhne, Oshawa, Breuss, dr. Jean Valnet şi mulţi alţii. În România, metoda a fost aplicată
cu mult succes de cunoscutul terapeut ing. Valeriu Popa, fiind integrată, astăzi, obligatoriu,
în toate tratamentele vindecătorilor naturişti.

Metoda de dezintoxicare Oshawa

Face parte din medicina tradiţionala japoneză şi a fost îndelung practicată de cunoscutul
terapeut George Oshawa (1893-1966), celebru prin lucrările sale despre macrobiotică,
ştiinţa unei alimentaţii corecte, bazată pe consumul echilibrat de alimente încărcate cu
energii masculine (Yang) şi feminine (Yin). Practicanţii macrobioticii (milioane, în Occident,
America, Australia şi Canada), văd în alimentaţie principalul drum către o sănătate
perfectă. Se spune, de altfel, că însuşi Oshawa s-ar fi vindecat singur de tuberculoză prin
alimentaţie macrobiotică.
În ce priveşte dezintoxicarea cu cereale, ea se bazează pe: grâu, orez, mei sau hrişcă,
cumpărate, dacă este posibil, de la ţărani, cât mai sănătoase şi bine coapte, obţinute din
locuri unde nu s-au folosit îngrăşăminte chimice. Cura de dezintoxicare cu cereale
durează 10 zile, folosindu-se reţete rapide, uşor de preparat. Cerealele enumerate vor fi
consumate în orice cantitate (se poate mânca din ele pe săturate), în mai multe mese pe
zi. Singurele adausuri permise: apa şi sarea grunjoasă. Practicată experimental şi în unele
spitale din România, dezintoxicarea cu cereale a dat rezultate spectaculoase în
vindecarea unor boli aparent incurabile. Ceea ce se ştie mai puţin despre aceste cereale
este că ele au o compoziţie chimică remarcabilă, nu au aproape deloc grăsimi, conţin toţi
nutrienţii necesari unei persoane adulte şi chiar grâul are aceeaşi cantitate de proteine ca
şi pulpa de porc. Un studiu amplu, realizat la o universitate de medicină din statul Texas
(SUA), arată că un regim cerealier integral scade cantitatea de radicali liberi din sânge.
Aşa se explică efectele anticancerigene ale curei cu cereale, dovedite în decursul anilor, la
foarte mulţi subiecţi care au recurs din disperare la o asemenea dietă extremă.

REŢETE CU CEREALE

1. Turtiţe din grâu

Ingrediente: 500 g grâu curat, 1 linguriţă sare grunjoasă, 150 ml apă.
Mod de preparare: Se macină fin grâul (cu o râşniţă electrică sau cu o moară casnică de
uruială), obţinându-se făină integrală, din care se face o cocă cu apă şi sare. Se lasă la
înmuiat 30 de minute, apoi se fac turtiţele, care se coc în tigaie fără ulei, la foc mic.

2. Grâu, hrişcă sau mei copt

Ingrediente: 300 g grâu, hrişcă sau mei, 1 linguriţă sare grunjoasă. Mod de
preparare: Se spală bine grâul şi se pune în tigaie sau ceaun de fontă cu apă şi sare, atât
cât să-l acopere. Se lasă la foc iute până se evaporă apa şi se amestecă continuu până
grâul îşi schimbă culoarea şi este uşor de mestecat. Hrişca şi meiul pot fi coapte fără a fi
umezite în prealabil.

3. Terci de grâu
Ingrediente: 200 g făină de grâu integrală, 400 ml apă şi un vârf de cuţit sare
grunjoasă.
Mod de preparare: Se pune apă cu sare la fiert. Când clocoteşte, se toarnă (în ploaie)
făina de grâu integrală, până se obţine consistenţa dorită. Se fierbe 20-30 de minute.

195
4. Supă de orez cu găluşte de grâu
Ingrediente: 100 g făină de grâu integrală, 100 g orez, jumătate de linguriţă de sare,
500 ml apă.
Mod de preparare: Din grâul măcinat, puţină apă şi sare se face o cocă moale şi se lasă
la înmuiat 30 de minute. Se fac găluşte mici care se pun în apă clocotită cu sare, se fierb
10 minute, apoi se adaugă orezul şi se mai fierb 20 de minute.

5. „Lapte” de grâu
Ingrediente: 40 g grâu şi 300 ml apă.
Mod de preparare: Se macină grâul (la râşniţa de cafea), se pune într-o cană mare şi se
toarnă apă fierbinte; se agită şi se lasă la răcit. Înainte de a se consuma, se amestecă
conţinutul.

6. „Pilaf” simplu
Ingrediente: 100 g orez, 300 ml apă, 1/2 linguriţă sare grunjoasă. Mod de preparare:
Se spală bine orezul şi se pune la fiert cu apă şi sare într-un vas de fontă, la foc moderat,
20 de minute.

7. Hrişcă crudă
Ingrediente: 200 g hrişcă.
Mod de preparare: Se spală boabele de hrişcă, se pun într-un vas şi se acoperă cu apă.
După 1-2 ore hrişca se înmoaie, se umflă şi se poate consuma. Hrişca poate fi înlocuită cu
grâu, cu condiţia să fie pus la înmuiat cu o seară înainte.

8. Pastă de orez
Ingrediente: 200 g orez, 400 ml apă, 1/2 linguriţă sare grunjoasă. Mod de preparare:
Se macină orezul cu o râşniţă de cafea. Se pune apa cu sare la fiert. Când clocoteşte, se
adaugă făina de orez. Se fierbe 15-20 minute.

Exemplu de dietă:

Mic dejun: 1-2 căni „lapte” de grâu.

Ora 10: 3-5 linguri hrişcă crudă.
Dejun: 1) supă de orez cu găluşte de grâu; 2) pilaf simplu cu făină de grâu copt sau turtiţe
de grâu.
Ora 17: 3-5 linguri de mei copt.
Cină: 1) terci de grâu; 2) pastă de orez cu turtiţe de grâu.

9. Plăcintă de grâu cu orez fiert

Ingrediente: 500 g făină de grâu integrală, 200 g orez, 1 linguriţă de sare grunjoasă.
Mod de preparare: Se prepară o cocă cu apă călduţă şi sare din grâu integral şi se fierbe
orezul separat cu puţină sare. Se întinde coca cu un făcăleţ pentru a obţine o foaie de
plăcintă, dar ceva mai groasă decât cea de la patiserie. Se pune orezul fiert la mijloc şi se
rulează foaia de plăcintă. Se presară puţină făină integrală pe tavă, se aşează 3 rulouri şi
se coc la foc iute 10-20 de minute. Se taie în felii groase şi se mănâncă în decurs de 7-10
ore.

10. Fulgi din cereale (grâu, orez, secară, ovăz)

Se cumpără de la supermarket sau magazine naturiste şi se consumă ca atare, uscate,
sau înmuiate în apă, simple sau combinate şi în cantitatea pe care o dorim.

11. Turtiţe multicereal

Se prepară ca şi cele din grâu. Pentru a pregăti coca, pe lângă făina integrală din grâu, se
folosesc suplimentar mei măcinat şi fiert, hrişcă măcinată înmuiată cu apă 2-3 ore sau
orez măcinat şi fiert, amestecate în proporţii egale sau după imaginaţia de moment.
196
Evident, fiecare va adapta aceste reţete după necesităţile personale sau după sfatul
medicului şi se pot face chiar asocieri parţiale cu unele legume şi fructe de sezon.
Soldaţii romani au cucerit întreaga lume mâncând grâu, dvs. de ce să nu vă cuceriţi
sănătatea mâncând cereale? Succes!

NĂPRASNICUL (Geranium robertianum)

O floare gingaşă, cu putere de uriaş, Iarba sfântului Robert.
În anul 1000 după Hristos, într-o mică mânăstire din Franţa, la Molesme, trăia un preot
despre care se ştia că poate vindeca orice boală. Aceasta, în ciuda faptului că el nega cu
umilinţă acest lucru, punând toate miracolele terapeutice în seama lui Dumnezeu, pe care-
l chema în ajutor, prin rugăciuni fierbinţi şi posturi îndelungate, precum şi pe seama
plantelor pe care le cultiva în grădina mânăstirii ori le culegea din pădurile din apropiere.
Blândeţea şi puterea duhovnicească a preacuviosului Robert, precum şi harul său
tămăduitor, cu adevărat ieşit din comun, au făcut ca miile de credincioşi pe care i-a ajutat
să-l privească, încă din timpul vieţii, ca pe un sfânt. După moartea sa, Vaticanul i-a
recunoscut înălţimea spirituală şi morală, trecându-l oficial în rândul sfinţilor. Relativ puţine
învăţături consemnate în scrierile vremii au rămas de la sfântul Robert. În schimb, el a
lăsat oamenilor, pe care i-a iubit atât de mult, o iarbă cu tulpini verzi-roşietice, cu flori roz-
liliachii şi un miros destul de greu, de sălbăticiune, cu care el făcuse multe minuni
terapeutice în timpul vieţii: năprasnicul. Sfântul spunea despre această iarbă că redă
tinereţea şi puterea, vindecă fără greş tumorile, ajută trupul şi spiritul să lupte împotriva
răului din interior şi din exterior. De atunci, în limba franceză, la fel ca şi în engleză,
această plantă a fost denumită „iarba sfântului Robert”. Denumirea sa latină este
Geranium robertianum, ea fiind răspândită din Europa, unde creşte spontan, până în
America şi în Australia. Ce boli vindecă această plantă? Greu de răspuns la această
întrebare, având în vedere că numărul lor este tot mai mare. Să aflăm în continuare
principalele indicaţii ale acestei plante, nu înainte de a afla mai întâi cum se culege şi cum
se prepară.

Recoltarea năprasnicului
Se iau tulpinile înflorite cu tot cu frunze, dar fără rădăcini, pentru ca planta să se poată
regenera după culegere. Tulpinile sunt foarte moi şi se rup cu multă uşurinţă, aşa încât nu
este nevoie de cuţit la cules. Planta se poate folosi proaspătă (din frunze şi tulpini se
extrage sucul) sau, mai frecvent, uscată. Uscarea se face în strat subţire, în locuri
umbroase şi foarte bine aerisite. O dată pe zi, planta trebuie întoarsă, mai ales dacă în
locul de uscare aerul nu circulă suficient. Termenul de valabilitate al plantei uscate este de
maximum doi ani.

Câteva reţete cu năprasnic

În medicina populară românească, există nenumărate leacuri pe bază de năprasnic (numit
şi „ciocul-berzei”, „ciocul-cucoarei”), plantă renumită în zonele de munte, mai ales pentru
puterea sa revigorantă atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. În Vrancea, bărbaţii fără
putere erau îmbrăcaţi mai multe zile la rând cu cămăşi înmuiate în fiertură de năprasnic; în
Bistriţa, sucul proaspăt de năprasnic era combinat cu lapte (de capră, mai ales) şi era băut
de femeile sterpe şi de bărbaţii fără vigoare; în Neamţ, din năprasnic era făcut un decoct
băut de femeile cu ciclu prelungit, lipsite de vlagă ori care răceau uşor la rinichi. În
mănăstirile din Moldova, năprasnicul era folosit mai ales pentru bolile intestinelor, pentru
bolile organelor genitale la femei şi contra cancerului uterin. În unele zone de munte, cu
decoct concentrat de năprasnic aplicat extern se vindecă herpesul, în timp ce sucul era
folosit pentru întremarea tuberculoşilor. Sucul şi fiertura se mai consumau cu credinţa că
opresc orice scurgere de sânge şi alungă orice fel de junghi.
Iată, pe scurt, câteva modalităţi de preparare a năprasnicului, preluate din medicina
populară şi actualizate:

197
Suc de năprasnic
O mână de frunze şi tulpini proaspăt culese se mărunţesc cu cuţitul, se pun într-un mojar
şi se pisează bine până devin ca o pastă. Apoi se filtrează printr-un tifon, iar sucul rezultat
se combină imediat cu lapte sau se consumă ca atare.
O metodă mai modernă foloseşte mixerul de bucătărie cu care se mărunţesc fin frunzele
înmuiate în puţină apă, după care stoarcerea se face mai uşor.
Se administrează 6 linguri de suc de năprasnic pe zi, de obicei diluat cu tot atâta lapte
proaspăt.

Ceai de năprasnic
O mână de frunze şi flori uscate nemăcinate se pun cu o cană (250 ml) de apă la înmuiat
de seara până dimineaţa. Dimineaţa se filtrează licoarea rezultată (care nu este altceva
decât un macerat), iar planta rămasă se opăreşte cu încă o cană de apă. După ce se lasă
să se răcească vreme de o jumătate de oră la temperatura camerei, această infuzie se
filtrează. La sfârşit, se combină maceratul cu infuzia răcită.
Se beau 3-4 căni din acest ceai pe zi, pe stomacul gol. Ceaiul se bea înghiţitură cu
înghiţitură (unii terapeuţi recomandă să se bea cu lingura).

ATENŢIE! Pentru ceaiul de năprasnic nu se foloseşte apă de la robinet, ci doar apă plată
sau, mai bine, apă de izvor, care nu trebuie să fie mai veche de 48 de ore.

Pulbere de năprasnic
Planta uscată se mărunţeşte bine într-un mojar sau cu o râşniţă electrică, după care se
face o cernere cu sita pentru făină albă. Se ia o linguriţă rasă de plantă de patru ori pe zi,
pe stomacul gol. Înainte de a înghiţi pulberea cu puţină apă, ea se ţine timp de câteva
minute sub limbă. Pentru vindecarea cancerului, în medicina populară franceză şi engleză
există o reţetă în care se combină pulberea de năprasnic cu gălbenuş proaspăt de ou,
reţetă pe care o vom prezenta ceva mai jos.

Indicaţii terapeutice ale năprasnicului

Sterilitate la bărbaţi, impotenţă. În timpul sezonului, când năprasnicul se poate recolta

crud, se administrează sucul: 6 linguri pe zi. În rest, se administrează pulberea de
năprasnic, câte o linguriţă de patru ori pe zi. Are efecte mai ales în impotenţa hormonală şi
psihică (mai puţin în cea vasculară), o cură durând 3-6 luni, pentru a avea rezultate de
durată.

Sterilitate la femei, tulburări de ciclu menstrual (sângerări prelungite, amenoree). Se

administrează năprasnicul sub formă de pulbere, câte o linguriţă de patru ori pe zi, pe
stomacul gol. Terapeutul austriac Rudolf Breuss relata că a folosit ceaiul de năprasnic
pentru a trata opt cupluri care nu puteau avea copii. Ambii parteneri au băut zilnic 2-3 căni
de năprasnic şi, după mai puţin de un an, toate femeile erau însărcinate, ulterior născând
copii sănătoşi.

Cancer pulmonar, mamar, intestinal, uterin. Un medic spaniol, V. Ferrandiz, a urmărit

mai multe cazuri de cancer, cu diverse localizări, tratate exclusiv cu năprasnic. Iată unul
din cazurile pe care le-a consemnat într-o revistă de specialitate: „Anna Cruz Caridade
avea un cancer de plămân, neoperabil, cu ramuri întinzându-se către gât şi braţe. Ea a
auzit de virtuţile vindecătoare ale năprasnicului şi l-a încercat. Foarte curând, în mai puţin
de trei luni, a avut loc o îmbunătăţire, şi după un an şi jumătate, ea era complet vindecată.
Ceva mai târziu i-au apărut noduli la sâni, pe coaste şi umeri, şi medicii au sfătuit-o să
urmeze o serie de tratamente de radioterapie. Dar ea şi-a amintit de ce se întâmplase cu
cancerul de plămân şi din nou a încercat aceeaşi plantă. Treptat, nodulii au început să se
retragă şi să scadă în dimensiuni, până când au dispărut total.” În Spania şi Portugalia,
zone în care năprasnicul este foarte popular, s-au înregistrat numeroase cazuri de cancer
198
vindecate cu această plantă. În mod tradiţional, se administrează dimineaţa o linguriţă cu
vârf de pulbere de năprasnic amestecată cu un gălbenuş de ou crud, iar pe parcursul zilei
se ia de încă trei ori câte o linguriţă de pulbere de năprasnic pe stomacul gol. Tratamentul
se asociază cu regim vegetarian cu foarte multe crudităţi, durând minimum un an. Se
poate asocia cu alte plante şi remedii.

Fibrom uterin, chisturi ovariene, tumori benigne în general. Cercetări foarte recente
au pus în evidenţă faptul că năprasnicul conţine, într-o cantitate neobişnuit de mare,
germaniu, un oligoelement cu efect de stimulare a oxigenării celulare deosebit de puternic.
Or, se pare că această intensificare a oxigenării celulare este cheia vindecării tumorilor
atât maligne, cât şi benigne. Se fac cure îndelungate (minimum 6 luni) cu năprasnic,
administrat sub formă de pulbere - 3-4 linguriţe pe zi.

Iradiere, sechele după iradiere. Ceaiul de năprasnic este foarte folositor pentru a
combate imediat efectele iradierii, precum şi pentru a îndepărta anumite sechele. Se bea
ceai de năprasnic, minimum o jumătate de litru pe zi. Este eficient şi în prevenirea şi
combaterea bolilor de piele care apar în urma expunerii excesive la soare, inclusiv
cancerul de piele.

Diaree, colită de fermentaţie. Pentru efecte rapide, se foloseşte ceaiul de năprasnic, din
care se bea un litru. Pentru tratarea bolilor intestinale cronice se foloseşte pulberea: 4
linguriţe pe zi. Efecte foarte bune se obţin prin asocierea cu scoarţa de stejar.

Boli care apar pe fondul stresului psihic accentuat şi al surmenajului. Năprasnicul

este considerat în prezent una dintre cele mai bune plante adaptogene, sporind rezistenţa
la stres, mărind rapid imunitatea organismului, neutralizând radicalii liberi. Este eficient
într-o gamă foarte mare de boli foarte receptive la tensiunea psihică şi la factorii de mediu
nefavorabili, de la bolile infecţioase (herpes, infecţii gripale) la dezordinile hormonale
(disfuncţii ale gonadelor şi ale glandelor cortico-suprarenale) şi problemele de metabolism
(diabet, obezitate). Se administrează sub formă de pulbere: 3-4 linguriţe pe zi, în cure de
minimum o lună.

Câteva utilizări externe ale năprasnicului

Herpes, herpes genital. Se fac spălături locale cu un decoct concentrat de năprasnic. Se

prepară ca şi ceaiul dat mai sus, dar din 4 linguri de pulbere de năprasnic, care nu se
opăresc cu apă, ci se fierb 5 minute.

Epistaxis (curgerea sângelui din nas). Într-o cană de decoct concentrat de năprasnic se
pune o linguriţă de sare şi se amestecă bine. Din această soluţie se pune puţin câte puţin
în nas cu ajutorul unei pipete sau al unui tampon de vată.

Conjunctivită, blefarită, cataractă. Se fac spălături oculare cu ceai de năprasnic. Iată

relatarea unei paciente din Australia, Doreen S., care a folosit acest remediu: „Am
cataractă la ambii ochi, ochiul stâng fiind complet orb. Din cauza unor probleme de
sănătate nu suport operaţia, aşa că am făcut un ceai din frunze de năprasnic, amestecat
în proporţii egale cu aloe vera. Mi-am spălat ochii cu acest amestec de două ori pe zi.
După aproape trei săptămâni, am început să am un pic de lumină în ochiul meu stâng, iar
vederea ochiului drept s-a îmbunătăţit.”

Precauţii şi contraindicaţii
Deşi e o plantă atât de puternică, năprasnicul este aproape lipsit de reacţii adverse.
Singurele probleme care s-au constatat în timpul administrării lui sunt agravarea
inflamaţiei prostatei la bărbaţii, care deja aveau probleme de această natură. Este un efect

199
advers care apare arareori şi se elimină în câteva zile, prin administrarea de tinctură de
ghimpe (Xanthium spinosum) şi de pufuliţă (Epilobium sp.).

Rădăcinile vieţii

TĂTĂNEASĂ
Puţine alte plante din fitoterapeutica românească sunt atât de divinizate, dar şi atât de
hulite ca ea. De când s-a zvonit că ar avea efecte cancerigene, marilor firme de preparate
din plante li s-a interzis până şi fabricarea nevinovatelor unguente. Suntem în faţa unui
scenariu stupid. Folosită de sute de ani în medicina populară din ţara noastră, tătăneasa
este, în realitate, o plantă-minune, o plantă cu virtuţi terapeutice de excepţie. Cu o
condiţie: o administrare corectă, bazată pe dozaje care să elimine orice urmă de risc.

Tătăneasa, în medicina veche românească

În limba dacilor, tătăneasa se numea prodiarnela, fiind folosită încă de acum câteva mii de
ani pentru tratarea rănilor şi a fracturilor, precum şi pentru diferitele acţiuni interne. De la
daci se pare că a învăţat această plantă celebrul medic roman Dioscoride, care a inclus-o
apoi în nu mai puţin celebrul său tratat “Materia medica”, în acest fel denumirea dată
supravieţuind până în zilele noastre. Poate nici o iarbă de leac nu a fost atât de preţuită şi
iubită în popor ca tătăneasa, care, fără discuţie, intră în clasamentul primelor zece plante
tămăduitoare folosite de români. Utilizarea tătănesei în scopuri terapeutice este
menţionată de etnobotanişti, practic, în toate zonele ţării. Din Banat în Bucovina, din
Oltenia în Transilvania, tătăneasa era principalul leac extern contra fracturilor, a
scrântiturilor şi a plăgilor de toate felurile. Pe cale internă, se administra contra herniei
(dacă bolnavul voia să se tămăduiască repede, trebuia să mănânce turte din tărâţe
amestecate cu rădăcini pisate de tătăneasă, să se încingă cu o legătură făcută cu
tătăneasă şi pedicuţă, să se cruţe de la efortul fizic măcar 3-4 săptămâni). Ca vitalizant
puternic (una din denumirile populare ale tătănesei este aceea de iarbă întăritoare),
tătăneasa amestecată cu miere era dată celor bolnavi de tuberculoză (“hectica”) şi de
astm (“suspin”). Decoctul de rădăcină era băut în loc de apă de bolnavii de gastrită
hiperacidă şi de ulcer.
Legăturile cu tătăneasă erau folosite în Oltenia contra durerilor de cap, în Apuseni la
scrântituri şi dureri de oase, în Nordul Moldovei în gastro-enterită, în Banat contra durerilor
de stomac, splină, rinichi. Zeci de reţete cu tătăneasă au fost consemnate de către
culegătorii de tradiţii populare, reţete care vom vedea că se regăsesc şi în medicina
modernă.

Tătăneasa în terapia modernă

Studiile făcute în ultimele decenii au confirmat în cea mai mare parte ceea ce se ştia din
medicina populară despre tătăneasă. S-a stabilit faptul că principiile active ale tătănesei
favorizează cicatrizarea şi regenerarea rapidă a pielii şi a mucoaselor, sudarea rapidă a
fracturilor, remisia tumorilor maligne şi benigne. Alantoina, considerată actualmente cel
mai important principiu activ al tătănesei, are efecte antiinflamatoare, antitumorale şi
favorizează regenerarea ţesuturilor. Există foarte multe preparate externe (mai ales
unguente) pe bază de tătăneasă, folosite pentru tratarea rănilor, tumorilor, nevralgiilor. Mai
multe formule Plafar de ceaiuri includ tătăneasa ca plantă de bază în amestec. Ceaiurile
cicatrizant gastric, calmant gastric, folosite pe scară largă la noi în ţară vreme de 20 de
ani, conţin tătăneasă şi sunt folosite pentru tratarea gastritei hiper-acide şi a ulcerului.
Pentru uz extern, tătăneasa este cea mai folosită plantă din ultimii 10 ani (la nivel
mondial), existând peste 200 de preparate farmaceutice pe baza ei.

200
Reţete cu tătăneasa

Pulbere de tătăneasă
Rădăcinile uscate se macină fin cu râşniţa de cafea; dacă mai rămân bucăţi nemăcinate,
se face o cernere. În principiu, doza la adulţi este de o linguriţă de trei ori pe zi. Pulberea
se ţine sub limbă timp de 10-15 minute, apoi se înghite cu puţină apă. La copiii între 2 şi
12 ani, doza se înjumătăţeşte, iar la copiii sub 2 ani se reduce la o treime. Tratamentul
intern cu tătăneasă se face vreme de maximum două luni, după care se face o pauză de
14-21 de zile.

Macerat la rece de tătăneasă

La o cană de apă se pun 2 linguriţe de rădăcină de tătăneasă, măcinată cu râşniţa
electrică de cafea. Se lasă 8-10 ore la macerat, după care se filtrează. Se obţine un lichid
uşor vâscos, puternic emolient, cu efecte cicatrizante şi calmante gastrice, expectorante -
deosebite. Se beau 2-3 căni de macerat la rece pe zi, de obicei pe stomacul gol.

Decoct de tătăneasă
Se fierb 2 linguriţe de pulbere de tătăneasă într-o jumătate de litru de apă (două căni) timp
de 5 minute, după care se lasă să se răcească şi apoi se filtrează. Se amestecă jumătate
de litru de decoct astfel obţinut cu încă jumătate de litru de macerat la rece. Preparatul
obţinut se bea în 3-4 reprize zilnic, pe stomacul gol.

Tinctură de tătăneasă
Se pun 20 linguri rase de pulbere de tătăneasă (obţinută prin măcinare cu râşniţa electrică
de cafea) într-un vas; se adaugă apoi alcool de 750 (trei părţi alcool alimentar de 960 şi o
parte apă), atât cât să cuprindă pulberea şi să rămână o peliculă de alcool de 4-5 cm
deasupra. Se lasă la macerat vreme de 10 zile, apoi se stoarce şi se filtrează. Se ţine în
sticluţe mici, închise la culoare.

Alifie de tătăneasă
Cea mai bună alifie de tătăneasă se obţine casnic, pe suport de unt şi ceară de albine. Se
pune un pachet de unt într-o oală şi se fierbe pe foc de intensitate medie, înlăturându-se
spuma din când în când. După 15-20 de minute, nişte sedimente închise la culoare se
depun pe fundul cratiţei, iar untul rămâne limpede. Atunci se ia de pe foc şi se trece untul
încins, limpede (fără vreun sediment de pe fund) într-o altă oală curată, în care se adaugă
şi un bob de ceară de albine de mărimea unei alune, după care se amestecă bine. Atunci
când amestecul de unt limpezit şi ceară este gata să se întărească, se adaugă 3-4 linguri
cu vârf de pulbere de tătăneasă, obţinută prin măcinare, urmată de cernere cu sita pentru
făină albă. Se amestecă până la omogenizare completă, după care se lasă să se răcească
şi se păstrează în frigider. Cu această alifie se ung locurile afectate, de 2-3 ori pe zi.

Câteva din bolile care se vindecă cu tătăneasa

CANCER - Tătăneasa este un adjuvant preţios pentru mai multe forme de cancer, cum ar
fi cancerul la intestin, prostată şi stomac, în care s-au obţinut rezultate spectaculoase. Se
administrează decoctul, 1-3 căni pe zi, pe stomacul gol, în 3-4 reprize, din care una
obligatoriu dimineaţa, la trezire, înainte de a mânca sau a consuma altceva. În tratamentul
cu tătăneasă al cancerului este strict necesar să nu se consume carne, zahăr, alimente cu
conservanţi, prăjeli. Regimul alimentar va fi compus din minimum 50% crudităţi. Se fac
cure de patru săptămâni, cu 12 zile pauză. Pe ansamblu, tratamentul durează şase luni.
Acelaşi tratament ne-a fost semnalat ca fiind valabil pentru cancer la ficat, fibrom uterin,
polipi stomacali.

GASTRITĂ HIPERACIDĂ şi ULCER - În aceste afecţiuni, un tratament intern de 2-4

săptămâni cu pulbere de tătăneasă este cu adevărat miraculos. Principiile active ale
201
tătănesei protejează şi ajută la refacerea pereţilor stomacului, alină durerea şi reduce
frecvenţa puseelor de gastrită, până la vindecarea completă. Se ia o linguriţă de pulbere
de rădăcină de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Dacă vreţi să obţineţi rezultate şi mai bune,
puneţi la fiecare doză de tătăneasă câte o jumătate de linguriţă rasă, dintr-o plantă
calmantă, cum ar fi florile de tei sau de salcâm.

DURERI DE GÂT, BRONŞITĂ, BOLI PULMONARE TRENANTE - Se ţine în gură o

bucăţică de rădăcină de tătăneasă, sugând-o ca pe o bomboană (pentru o eficienţă mai
mare, poate fi folosită direct pulberea de tătăneasă, care este mult mai solubilă). În acest
fel, se extrag principii active care regenerează epiteliul, calmează tusea, favorizează
expectoraţia şi grăbesc vindecarea. Acelaşi tratament este deosebit de eficient în tusea
seacă şi iritantă, în faringite şi amigdalite acute şi cronice.

Utilizări externe:

Cancer de piele, plăgi şi aluniţe cu risc de malignizare. Se aplică tinctură de

tătăneasă de 3-4 ori pe zi pe locul afectat. Pentru a spori aderenţa acestui extract pe
ţesutul tratat, se adaugă în el câteva picături de tinctură de propolis. Tinctura se picură
cu o pipetă, “scăldând” bine toată suprafaţa tratată, de mai multe ori, până ce pe locul
afectat se formează o peliculă groasă. (Recomand în cunoştinţă de cauză eficienţa
tincturii pe care am folosit-o şi eu, cu succes, în vindecarea unei aluniţe pe cale de a se
canceriza.)
Entorse, luxaţii şi fracturi - Pe entorse şi luxaţii se aplică comprese cu tinctură de
tătăneasă sau se face un masaj foarte uşor cu alifie de tătăneasă. Prin acest tratament
făcut zilnic, vreme de măcar o săptămână, perioada de vindecare se scurtează cu
până la jumătate.
Hemoroizi - Se aplică pe locul afectat, de două ori pe zi alifia de tătăneasă, al cărei
mod de preparare a fost descris mai sus.
Arsurile de gravitate mică, rănile, rănile vechi ori care se vindecă greu,
cicatricele inestetice se tratează eficient prin pensulări cu tinctură sau, când nu este
suportat alcoolul, cu decoct de tătăneasă, făcute de două ori pe zi pe locul afectat.
Răni de pe colul uterin - Cu ajutorul irigatorului se fac spălături zilnice cu decoct de
tătăneasă. După introducerea decoctului, bazinul se ţine mai ridicat decât trunchiul,
aşa încât lichidul să ajungă în profunzime. Pentru o mai mare eficienţă, la decoctul
obţinut după metoda prezentată mai sus se adaugă două linguri cu iarbă de coada-
şoricelului. Tratamentul durează timp de două săptămâni.
În tratamentul bolilor venerice, tătăneasa este un ajutor preţios, deoarece grăbeşte
vindecarea şi favorizează acţiunea altor plante. De exemplu, tătăneasa are o acţiune
potenţatoare pentru rostopască, aceasta fiind un remediu preţios în tratamentul
vegetaţiilor veneriene (produse de papilomavirusuri) şi al herpesului. Pentru igiena
obişnuită a organelor genitale, decoctul de tătăneasă este de preferat altor soluţii,
deoarece nu distruge flora normală. Decoctul de tătăneasă este şi un anticandidozic
puternic.

Tătăneasa - un pericol?!
În ultimii ani se vehiculează ideea că anumite plante medicinale tradiţionale, printre
care la loc de “frunte” se află tătăneasa, ar avea efecte cancerigene. Argumentele aduse
în discuţie sunt următoarele: 1. Animalele furajate cu cantităţi mari de tătăneasă au avut
tulburări hepatice, unele au prezentat chiar tumori hepatice. 2. Au fost izolaţi anumiţi
compuşi ai tătănesei - aşa-numiţii alcaloizi pirolizidinici -, ai căror efecte mutagene şi
cancerigene au fost demonstrate prin teste de laborator. În baza acestor două fapte, s-a
făcut o adevărată campanie prin care s-a susţinut că “tătăneasa este cancerigenă”. O
campanie care însă nu “stă în picioare” atunci când se pun câteva întrebări:
1. Care au fost dozele, calculate pe kilogram-corp, administrate animalelor din
experimente? - Dacă a fost administrat 1 g de tătăneasă/kilogram-corp, animalelor
202
 furajate cu tătăneasă din experimentele menţionate, atunci acest fapt nu are nici o
validitate din punct de vedere al medicinii umane. Aceasta, deoarece în acest caz
ar trebui să-i administrăm unui adult cu greutate normală 75 g de tătăneasă (o
pungă şi jumătate de la Plafar!) pe zi, aşa încât să apară efectele cancerigene
menţionate.
2. De ce sunt trecute sub tăcere substanţele anticancerigene din tătăneasă? -
Desprinşi de “contextul” plantei ca întreg, planta care conţine zeci şi sute de
substanţe active, într-adevăr alcaloizii în cauză ar putea avea efect cancerigen.
“Problema” este că nu sunt administraţi alcaloizii simpli, ci planta întreagă, plantă
care conţine principii active cu efecte antitumorale foarte puternice.
3. Care este gradul de intensitate al presupusei acţiuni cancerigene a tătănesei?
Singura referire cât de cât precisă pe care o găsim în literatura noastră despre
gradul de toxicitate al tătănesei este în cartea lui Mark Mayell - “Ghid naturist de
prim-ajutor” (Editura “Colosseum” 1996), în care se afirmă: “În cercurile
fitoterapeutice internaţionale, se sugerează că potenţialul cancerigen al unei ceşti
de ceai de tătăneasă este mai scăzut decât al unui suc îndulcit cu zaharină”.
Vă lăsăm să trageţi concluziile.
4. Presupunând că tătăneasa ar fi, într-adevăr, o plantă cancerigenă, ar fi trebuit ca
accidentele provocate de folosirea ei să fie popularizate la nivel mondial. Unde sunt
statisticile privitoare la bolile sau mortalitatea provocate de utilizarea internă a
tătănesei? Ele nu există! Din „85, când au luat naştere curentele de opinie “anti-
tătăneasă”, nu a apărut şi, probabil, nu va apărea vreodată vreun studiu statistic
care să arate că tătăneasa utilizată în doze normale este cancerigenă şi mutagenă.
Este foarte posibil să apară însă studii statistice care să arate că tătăneasa este
un... anticancerigen redutabil. Asta, da! Ca şi în cazul altor plante puternice: spânz,
năprasnic, rostopască, mărul-lupului, problema constă în dozaj, deci în modul de
administrare, lucru valabil şi pentru multe dintre medicamentele de sinteză, care
conţin în ele procente mult mai mari de nocivitate, decât nevinovata tătăneasă.
De altfel, marile concerne farmaceutice recurg la mijloace din ce în ce mai
sofisticate şi bizare pentru a-şi vinde produsele, subminând cât pot mijloacele naturale,
care sunt mult mai ieftine, accesibile şi într-o diversitate care în mod normal ar anula orice
concurenţă. Ştim, desigur, că timpul va scoate adevărul la iveală, dar acest timp trece în
defavoarea celor în suferinţă.

TREI-FRAŢI – PĂTAŢI (Viola tricolor) - O floare în luptă cu alergiile

De multă vreme n-a fost iarba atât de înaltă şi atât de plină de flori! Ploile din anul acesta
au făcut adevărate minuni. În pădurea din spatele casei mele, (care de fapt este un bloc
din Braşov, dar aşezat în plină natură), răsar în fiece zi fel de feluri de plante, daruri
nesperate de frumuseţe şi sănătate, lăsate nouă de Creator. Mergând într-o zi la izvor,
lângă un soc gata să dea în floare, am zărit o panseluţă sălbatică. Subţirică, fragilă, se
bucura din toate puterile ei de viaţă, înălţându-şi petalele galbene către soarele strălucitor.
Cunoscută sub numele de trei-fraţi-pătaţi (sau barba-împăratului), ea este una din plantele
medicinale specifice începutului verii, hărăzită să ne apere de “febra fânului”, cum i se
spune alergiei în popor. Copie fidelă a panselei mari, de grădină, are petalele mai pestriţe
şi mai firave, fiind dăruită însă cu har ceresc. Şi în natură, ca şi în viaţă, modestia ascunde
virtuţi.

Mic istoric
Zice-se că au fost odată trei feciori de împărat frumoşi şi viteji, care s-au pornit cu toţii la
luptă, să biruiască un balaur înfricoşător, care înspăimânta de ani de zile pe supuşii tatălui
lor, furându-le copiii, pustiindu-le holdele şi întunecându-le soarele. Numai ce au ajuns în
vizuina fiarei, şi au început a se lupta cu ea, de s-a oprit soarele pe cer, ca să se uite.
Când erau gata să-l răpună, balaurul le-a spus că, dacă nu l-or lăsa în viaţă, mare năpastă
se va abate asupra lor. Dar ei aveau inimi viteze şi nu s-au dat înapoi, omorându-l. Şi
203
numai ce şi-a dat suflarea jivina, că toată faţa şi pielea li s-a umplut de bube, şi din
frumuseţea lor strălucitoare nu a mai rămas nimic. Cum nu se mai puteau arăta aşa în
lume, ei s-au pus în genunchi şi au început a se ruga cu lacrimi la bunul Tată din Ceruri să
le curme suferinţa. Iar Dumnezeu le-a ascultat ruga şi i-a transformat pe cei trei fraţi într-o
floare cu tulpina fragedă, cu miros abia simţit şi suav ca tinereţea lor, care vindecă toate
bolile pielii. Acea floare se cheamă şi acum trei-fraţi-pătaţi. Şi dacă tot v-am spus povestea
ei, să vedem unde o găsim, cum o culegem şi cum o putem folosi pentru a ne redobândi
sănătatea.

Descrierea plantei
Originară din Europa, Asia Occidentală şi Africa de Nord, panseluţa sălbatică (trei-fraţi-
pătaţi) creşte spontan pe câmpii şi pe pajişti, în locuri virane şi la margini de drum. Mare
iubitoare de lumină, uneori formează adevărate lanuri colorate şi parfumate. În zona
câmpiei, florile au culoare galben deschis (ca lămâia), cu pete albe către interior. La
munte, culoarea ei specifică este albastru spre violet, cu mijlocul galben. Floricelele cresc
câte una singură pe tulpină, iar frunzele sunt ovale, cu marginea dinţată.

Recoltarea
De la trei-fraţi-pătaţi se foloseşte numai partea aeriană. Tulpina, cu frunze şi flori, se taie
cu un cuţit, pentru că, prin smulgere, planta ar fi distrusă. După culegere, planta se usucă
la umbră, în straturi subţiri. Timpul optim de recoltare: lunile iulie, august şi septembrie.
Fiind o plantă foarte bogată în apă, după uscare, dintr-un braţ de tulpini n-o să vă rămână
mai mult de o mână de plantă. Şi încă un amănunt: în timpul uscării, veţi auzi nişte foşnete
şi pocnete stranii. Nu cumva să credeţi că v-a intrat în casă un priculici! Pur şi simplu
capsulele plantei explodează.

Moduri de preparare
Infuzie. Se macină planta cu o râşniţă de cafea sau se pisează bine în piuă ori în mojar; se
iau patru linguri de plantă şi se pun într-un sfert de litru de apă (o cană de ceai) la înmuiat,
de seara până dimineaţa, când se filtrează maceratul rezultat, care se pune deoparte, iar
planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă o cană de apă clocotită; se lasă să se
răcească vreme de jumătate de oră la temperatura camerei, după care se filtrează. La
sfârşit, se combină infuzia cu maceratul la rece, iar preparatul obţinut se bea pe parcursul
unei zile. Acest remediu este unul din cele mai puternice depurative cunoscute în
fitoterapia noastră, mobilizând toxinele şi accelerând eliminarea lor pe toate cele trei căi:
transpiraţie, urină şi prin scaun. În bolile mai uşoare, se beau două căni pe zi din acest
remediu, pe stomacul gol, dimineaţa. În bolile mai grele, se beau patru căni pe zi. O cură
durează minimum 21 de zile.
Decoctul. În tusea grea (cu multe secreţii), în astmul în faza acută, precum şi în bronşită,
cele mai bune rezultate le dă decoctul de plantă. Acesta se obţine la fel ca ceaiul descris
mai sus, doar că, în loc să opărim planta cu o cană de apă după filtrare, o vom fierbe
vreme de 5 minute la foc mic.

Boli care se vindecă cu trei-fraţi-pătaţi:

- Alergie la polen şi praf - Toţi cei care strănută la contactul cu polenul sau cu praful,
care au urticarii pe piele, senzaţii de sufocare, cărora le curg nasul şi ochii, ar trebui să
încerce măcar o cură de trei săptămâni cu ceai de trei-fraţi-pătaţi. Se beau 2-4 căni pe zi,
pe stomacul gol, iar efectul este foarte posibil să vă surprindă într-un mod foarte plăcut:
această plantă nu numai că previne reacţia alergică, dar poate chiar stopa un proces
alergic deja declanşat (în câteva ore).

- Astm şi bronşită alergică - La fiecare schimbare de anotimp, se face o cură în care se

bea ceai de trei-fraţi-pătaţi, câte o cană, de 3 ori pe zi. Ceaiul se bea îndulcit cu miere de

204
salcâm. Atunci când boala este în faza acută, se bea decoct de trei-fraţi-pătaţi, care are
darul de a debloca rapid căile respiratorii.

- Psoriazis şi alte dermatoze alergice - Mereu când vine vorba despre psoriazis, mi-
aduc aminte de o doamnă pe care am cunoscut-o în anii de studenţie, când abia
începeam să pătrund tainele ierburilor de leac. Îi sunt foarte recunoscător acelei doamne,
deoarece cazul ei mi-a dat foarte multă încredere în plante şi în puterea tămăduitoare a
naturii, încredere de care aveam mare nevoie la început. În cazul ei, boala a debutat foarte
repede: au apărut pe corp un fel de pete roşii, care după aceea au prins cruste, iar în
câteva luni s-au extins şi au cuprins 70% din corp. Diagnosticul: psoriazis. A fost internată
în spitalul de boli de piele vreme de câteva luni, a făcut tot felul de tratamente, dar nici un
rezultat. Disperată de starea în care ajunsese, sătulă să tot umble pe holurile spitalului
“pictată” cu soluţii de toate culorile curcubeului, care nu aveau nici un efect, s-a hotărât să
urmeze un tratament inedit: nu a mai mâncat nimic vreme de 7 zile, a băut numai ceai de
trei-fraţi-pătaţi (doi litri pe zi) şi s-a rugat, seară de seară, la lumina stelelor care se vedeau
prin geamul salonului de spital şi care-i ţinea loc de lumânări. Doctorul care o trata i-a spus
sceptic: “Fă-o şi pe asta, oricum nu mai ai ce pierde”. Nu mică a fost mirarea aceluiaşi
medic când, după o săptămână, corpul pacientei sale a început să se cureţe de la sine şi
să rămână de parcă nici nu ar fi existat boala vreodată. Pacienta a urmat apoi o cură
alimentară cu vegetale (fără carne şi băutură), a mai luat din când în când din ceaiul
miraculos... Au trecut de atunci aproape 20 de ani, iar boala aceea cumplită a rămas un
vis, nu a mai revenit niciodată.

- Acnee - Este o afecţiune care răspunde extraordinar de bine la tratamentul cu regim

vegetarian (mai ales cu crudităţi) şi ceaiuri depurative. Cum această iarbă este o
adevărată regină printre plantele de dezintoxicare, vă recomandăm o cură de 30 de zile,
cu un litru de ceai băut zilnic, pe stomacul gol, adăugând, pentru cei care au avut
probleme hepatice, o jumătate de linguriţă rasă de iarbă de rostopască, la litrul de ceai.
După primul tratament, faceţi o lună de pauză şi, chiar dacă nu au apărut rezultatele pe
care le aşteptaţi, mai faceţi apoi 30 de zile de cură. Efortul va merita!

- Rinită şi rinosinuzită alergică - Indiferent dacă este vorba de o afecţiune pe fond

alergic sau pe fond infecţios, cura cu ceai de trei-fraţi-pătaţi (2-4 căni pe zi) vă va ajută.
Faceţi, aşadar, un tratament intern cu acest ceai, la care adăugaţi aspiraţiile nazale făcute
astfel: în jumătate de pahar cu decoct foarte concentrat (aveţi reţeta mai sus), puneţi un
sfert de linguriţă de sare grunjoasă şi amestecaţi bine; puneţi în căuşul palmei această
soluţie şi aspiraţi-o cu o nară, până simţiţi că locul s-a curăţat bine, apoi continuaţi cu
cealaltă nară. Rezultatele vă vor uimi.

- Boli grave, produse de intoxicare (reumatism degenerativ, cancer cu diverse localizări,

dereglări endocrine) - În toate aceste afecţiuni, tratamentul consecvent cu plante
purificatoare înseamnă, nu este o exagerare, că aţi rezolvat pe jumătate lucrurile, oricât de
grave ar fi. Se fac cure îndelungate cu ceai de trei-fraţi-pătaţi, care va fi folosit în locul apei
de băut. Acest tratament, în aparenţă banal, va declanşa procese de purificare foarte
puternice, va pregăti terenul pentru alte remedii specifice bolii respective şi, nu în ultimul
rând, va elimina efectele nefaste ale medicamentelor chimice pe care eventual le-aţi luat.

Uz extern
Pentru tratarea dermatozelor, a bubelor dulci şi a scurgerilor vaginale (leucoree), se
face infuzie din 4 linguri de plantă mărunţită, la o cană de apă clocotită (pentru boli de
piele) sau la un litru de apă (pentru leucoree). Se lasă acoperit 30 de minute. Se
strecoară. Se aplică comprese în dermatoze şi bube dulci, se fac spălături vaginale pentru
leucoree.

205
Sfatul... pisicii mamei mele
De zece ani, mama mea are cea mai mofturoasă pisică pe care am văzut-o
vreodată, mofturoasă atât la mâncare, cât şi aşa, în general. Singurul fel de “hrană” pe
care Susu însă nu-l refuză niciodată, oricât de prost dispusă ar fi (au şi animalele toane,
chiar dacă nu atât de insuportabile ca oamenii), este iarba de trei-fraţi-pătaţi. Nici cea mai
apetisantă bucăţică de carne nu se compară cu această delicatesă 100% vegetală, pe
care o consumă cu o plăcere imensă. Anul trecut, când a fost secetă şi nu am avut
suficientă plantă, a luat o boală care a făcut să-i cadă foarte tare blăniţa - un motiv serios
pentru ca ai casei să se aprovizioneze din belşug anul acesta cu acest elixir. Animalele
simt instinctiv că au nevoie de purificare, de o spălare de toxine a organismului. Noi,
oamenii, trebuie să ne îngrijim de sănătate, folosindu-ne înţelepciunea. S-o folosim acum,
în pragul acestei veri luminoase, când câmpurile şi locurile virgine sunt pline de trei-fraţi-
pătaţi.

“Reţetă eficace pentru durerile de reumatism”

Leacul a fost testat pe foarte multe persoane şi, de fiecare dată, rezultatele au fost
spectaculoase. Reţetă: la un sfert de litru de spirt medicinal se adaugă o lingură de sare
de lămâie şi o linguriţă de sare de bucătărie foarte fină. Totul se pune într-o sticlă de o
jumătate de litru, pentru a se putea agita din când în când. Amestecul se lasă să stea 7-10
zile, pentru a se dizolva complet sarea (deşi mai rămâne pe fundul sticlei puţin). Se ung cu
acest spirt locurile dureroase şi se stă la căldură, bine învelit (iarna se stă lângă o sobă
încinsă). Aşa cum am spus, rezultatele sunt surprinzătoare.

“Vă propun câteva tratamente vechi şi foarte eficiente”

Din întâmplare, am intrat în posesia unei cărţi foarte vechi, în care, printre altele,
am găsit şi câteva reţete de leacuri, pe care le-am încercat în familie, cu rezultate
deosebite.
Suc pentru sufocări. Se prepară o infuzie dintr-o linguriţă de spin alb, opărită cu 250
ml apă. Se lasă să stea 10 minute, se strecoară, apoi se adaugă 3 cuburi de gheaţă
şi se bea lichidul după ce ele s-au dizolvat.
Leac pentru picioare obosite. Într-un lighean cu apă caldă se dizolvă trei aspirine.
Se ţin picioarele înăuntru, până ce apa se răceşte. Este foarte reconfortant.
Senzaţie de leşin. Se umple un pahar cu apă şi se înclină în sens invers, ca şi cum
ai vrea să dai altcuiva să bea, dar bei tu. L-am încercat pe mine şi are efect
fulgerător.
Contra otitei. Se încălzeşte o felie de slănină de porc, neafumată şi nesărată, într-o
tigaie, atât cât să suporte bolnavul. Apoi se pune într-o pânză curată şi se aşează
pe urechea bolnavă. Se ţine capul aplecat în partea cealaltă.

“Leac contra insomniei”

Insomnia se poate vindeca miraculos, cu următoarea reţetă: se iau părţi egale din:
muşeţel, coada-şoricelului, sunătoare, busuioc şi se amestecă omogen. Se face o infuzie
cu un pumn de plante la un litru de apă. Se beau 3-4 căni pe zi.

GINKGO – BILOBA
Rareori prin unele gradini botanice, prin parcuri ori pe alei, se intaInste un arbore
falnic, care creste necuitivat doar in China, Japonia si Coreea, desi locul sau de origine
este Extremul Orient, cu toate ca nici aici nu este foarte raspandit. Acest arbore - Ginkgo
biloba - , este cunoscut in Europa si sub numele de "Arborele de 40 de taIeri" sau
"Arborele celor 40 de steme". In Japonia i se mai spune si "Bradul sacru", "Arborele
templier" sau "Arborele pagodelor" si se considera ca are o sacralitate si o putere curativa
extraordinara.

206
 Unii autori pretind chiar ca, in urma cu milenii, cultura arborelui era interzisa in afara
rezervatiilor oficiale chineze, frunzele sale fiind considerate chiar moneda de schimb!
Europa I-a cunoscut abia in 1710, cand a fost adus in Gradina Botanica din Utrecht
(Olanda), platindu-se pentru un puiet 40 de taIeri de aur, de aici veniindu-i numele de
"Arborele de 40 de taleri".
Ginkgo biloba este un arbore cu o origine foarte veche, fiind unicul reprezentant al
unui mare numar de specii de arbori disparuti, care au trait odinioara, in mezozoic. El a
supravietuit de-a Iungul perioadelor geologice, infruntand vreo 350.000.000 de ani. Putem
spune deci ca el este, ca si Sequoia, o "fosila vie" .
Mult timp ginkgo biloba a fost clasat in marea familie a conifereIor, dar deoarece
caracteristicile sale botanice il diferentiaza de gimnospermele clasice - bradul, pinul,
chiparosul etc. - s-a creat pentru el ordinul Ginkgoales. De fapt o singura privire este de
ajuns pentru a constata ca frunzele lui nu sunt aciforme, ca ale conifereIor, ci seamana
foarte mult cu ale foioaselor. Ele au un petiol lung, in prelungirea caruia limbul se
desfasoara ca un evantai triunghiular, delimitat in 2-3 lobi. Nervurile sunt, de asemenea,
distribuite prin limb ca un evantai (nervatiune dicotonica), punctul lor de pornire fiind locul
de unire al petiolului cu limbul. Frunzele sunt semitari, lucitoare, de un verde sclipitor, iar
nervurile lor sunt dispuse Ia fel cum sunt asezate crengile pe trunchi, fiind inca o marturie
a faptuIui ca "totuI este in parte si partea in tot". Toamna ele cad, nu inainte insa de a
deveni galbene ca aurul. Ginkgo poate ajunge pana la 40 m inaltime si se caracterizeaza
prin ramurile care sugereaza forma acoperisului pagodelor.
Ginkgo este o planta dioica, adica organele sexuale feminine si masculine se
gasesc pe arbori separati. Fecundatia florilor femeisti se produce dupa patrunderea
polenului in ovule. Semintele sunt carnoase si rotunde, avand in ele toate gusturile, ele
sunt mari cat o cireasa, de culoare galben-pamantiu si foarte zemoase. Desi seamana cu
o drupa, sunt de fapt un fruct fals, numit galbula. Japonezii numesc acest fruct yin-kuo -
"caisa de aur", el fiind capabil sa realizeze echilibrul dintre cer si pamant.
Ginkgo creste luxuriant, izolat sau in paIcuri, atingand grosimi apreciabile si varste
matusalemice. Spre deosebire de conifere, este foarte ramificat, crengile masurand chiar
10 m lungime. Se inmulteste prin butasi si seminte (se sadesc cu doua zile inainte de luna
pIina, semintele fiind orientate cu germenul spre nord).

Compozitia chimica

Frunzele :
- substante flavonice : - glicozide ale kempferolului, cvercetolului si luteolului
- substante biflavonoide : ginkget, izoginkgetolul
- aproape toate catehinele
- leucoantocianidoli
- procianidoli - dimeri (W. Baker si colab., 1963)
- sciadopitizina – tot o biflavona, descoperita in 1971 (B. K. Handa si colab.)
- lactone diterpenice
- ginkgolidele A, B si C
- 2 lactone sescviterpenice : - bilobalidul si bilobanona (Kimura, 1962)
- ß-sitosteril-glucozida
- acid sikimic
- pinitol
Fructele :
- acizi alchil fenolici, ca acidul ginkgolic si fenolii : bilobol si ginkgol.
Ca si la Crataegus, actiunea frunzelor revine unui fitocomplex, cu predominanta
actiunii flavonoidelor.
.

207
Actiuni si intrebuintari

In vechime, chinezii fierbeau frunzele si tratau cu succes orice forma de raceala. EI

era folosit ca tuberculostatic, antiasmatic, antibrosic, antigonoreic (fructe). Ginkgo
actioneaza in primul rand ca angioactivator. El poate fi considerat un fitogeroatric. Sunt
puse in evidenta 3 actiuni de baza ale preparatelor pe baza de Ginkgo :
1. actiuni asupra microcirculatiei
2. actiuni asupra circulatiei periferice
3. actiuni asupra circulatiei venoase
Extractul din frunze proaspete (TEBONIN) sau tinctura mama, are actiune
vasodilatatoare si proprietati de stimulare a circulatiei, mai ales la nivelul arterelor mici si
medii, din zonele mai profunde. Viteza de circulatie in zona capilara cat si in portiunile
terminale ale capilarelor creste.
Se administreaza in tulburarile circulatorii de gradul 1 si 2.
Mai este folosit in :
- claudicatio intermitens
- maladia Raynaud si alte stari spastice ale vaselor, cand se produc
ameliorari
subiective
- ameteala la persoanele mai in varsta
- imbunatateste memoria
Activeaza nu doar circulatia periferica ci si pe cea cerebrala, in special in scleroza
cerebrala.
Constatarile chimice arata ca influenteaza favorabil simptomatologia psihica,
labilitatea afectiva, capacitatea de retinere, rezistenta la efort si la oboseala, mareste
vitalitatea pe multiple planuri.
EI este un remediu in angiopatia diabetica, atat de greu influentabila pe cale
medicamentoasa. In afectiunile venoase (+ ghimpe + sulfina + castan) unde efectul nu se
produce doar asupra arteriolelor ci si asupra capilarelor si venulelor fiind recomandat in
tratamentul complexului varicos, sindromului post trombotic si ulcus cruris varicos.
Trebuie specificat faptul ca lipsa de toxicitate da posibilitatea unui dozaj convenabil.
Putem spune ca Crataegus si Arnica influenteaza coronarele, iar usturoiul si Ginkgo
- vasele periferice. Toate stimuleaza circulatia cerebrala, insa dintre ele Ginkgo este cea
mai activa (Ginkgo 1-2 g sublingual + Shirshasana).
Mai este utilizat in insuficienta circulatorie cerebrala, sechele dupa accidente
vasculare cerebrale, traumatisme craniene (si nu numai), tulburari vasculare periferice,
afectiuni neuro-senzoriale de origine circulatorie.
Cercetarile privind repartitia compusilor bioactivi din Ginkgo biloba au aratat ca cea
mai mare parte a acestora se gasste in diferite compartiniente cerebrale (cortex, cerebel,
trunchiul cerebral), cu o actiune indelungata. Ei se mai gasesc in aceesi masura si in
tiroida si suprarenale.
Pe pacienti voluntari in grupe de varsta, intre 57 si 77 ani, s-a dovedit o imbunatatire
vizibila a timpului de reactie in testele de inteligenta si o crestere a vigilentei, a atentiei. Se
pare ca, cu cat pacientul este mai in varsta cu atat eficienta remediului este mai mare. De
fapt s-a dovedit ca exista o actiune mult mai evidenta la bolnavi (actiune in sensul pozitiv)
decat la subiectii sanatosi.
Se pare ca preparatele din Ginkgo inhiba activitatea unor dehidrogenaze.
Prin continutul in substante flavonoide, preparatele dau bune rezultate bune si in
cosmetica, favorizand secretia sebacee a pielii uscate sau deshidratate (p. Rosvesti,
1974). Stimuleaza secretia prostaciclinelor din peretii vaselor si actioneaza in sensul
inhibarii sintezei de tromboxan.
Una din forme de administrare este sub forma tincturii mame de 10-20%; cate 1015
pic. de 4x/zi pentru 20% si 15-20 pic. de 5x/zi pentru 10%.

208
Principii active
- frunze
- fructe

Actiuni farmacologice
1. Stimuleaza sinteza de prostacicline
-angioactivator
- frunze proaspete – actiune vasodilatatoare, stimulare a circulatiei (arterele medii si mici
din zonele profunde). Viteza de circulatie in zona capilara cat si in portiunile terminale ale
capilarelor crste.
2. - stimuleaza circulatia venoasa – varice, tromboze venoase, tulburari trofice datorita
varicelor (ulcer varicos), inhiba sinteza de tromboxoni
3. - actioneaza pe microcirculatie, pe circulatia periferica, pe circulatia venoasa –
claudicatie intermitenta, boala si sindromul Raynaud, stari spastice ale vaselor
4. - actioneaza pe circulatia cerebrala – ATS cerebrala, ameteli la persoanele in varsta
(insuficienta vertebro-bazilara), imbunatatste memoria
- mareste vitalitatea pe multiple planuri
- influenteaza favorabil psihicul, combate stresul
- mareste capacitatea de retinere, rezistenta la efort si la oboseala
- angiopatia diabetica (+ ghimpe + sulfina + castan)
5. - tuberculostatic
- in orice forma de raceaIa, antibrositic, antiasmatic
- antigonoreic (fructe)
- reintinereste
- inhiba activitatea unor dehidrogenaze - reintineritor

Sange
- insuficienta circulatorie, cerebrala, accident vascular cerebral (A VC), traumatisme
craniene

Aparatul circulator
- tulburari vasculare periferice
- claudicatii intermitente
- boala si sindromul Raynaud
- stari spastice ale venelor
- varice, tromboze venoase
- angiopatie diabetica

Psihic
- imbunatatirea timpilor de reactie in testele de inteligenta
- crestere a vigilentei, a atentiei
- creste puterea de patrundere mentala

Mod de utilizare
- tinctura mama 10-20%:
- 10-15 pic. de 4 ori pe zi (20 %)
- 15-20 pic. de 5 ori pe zi (10%)

Creeaza rezonanta cu :
- starea de multumire
- starea de iubire fara obiect
- elimina stressurile afective de orice natura (de exemplu, pierderea unei fiinte dragi,
despartirea de iubit etc.)
- creeaza o puternica rezonanta cu planul financiar
- excelent pentru Vata Dosha si Pitta Dosha
209
- avand toate gusturile are o energie potentiala foarte mare specifica celor trei tipuri
constitutionale
- creste inteligenta, atentia, puterea de patrundere mentala
- reintinerste – creeaza rezonanta cu energiile Vesniciei (Eternitatii)
- este sattvica

TAPAŞNICUL – Galeopsis dubia Leers

Este o planta comuna pe terenurile bogate in siliciu, nicipoase, pietroase, pe
prundisuri, araturi, prin rapi, pe marginile drumurilor si pe langa cai ferate.
Planta emana un miros puternic, neplacut. In scop medicinal se recolteaza planta
inflorita, in lunile iulie-octombrie, folosindu-se uscata, dar nu mai tarziu de un an de la
recoltare.
Contine tanin, saponozide, ulei eterat, hidrati de carbon (galactoza, pentoza), un
glucozid amar, o rezina, numeroase elemente minerale, (siliciu, potasiu, calciu, fosfor,
sodiu, magneziu, etc.). Compozitia minerala a tapasnicului se apropie de acea a sangelui
uman, ceea ce ar explica rezultatele lui deosebite in terapeutica.
Datorita principiilor rezinoase si aromatice, el este un bun expectorant cu actiune in
toate bolile pectorale, inclusiv tuberculoza incipienta, putandu-se asocia cu patlagina,
ciubotica cucului, isopul, plamanarica, ventrilica, lumanarica, silnicul, coada calului, etc.
Mai poseda in pluc insusiri mineralizante, astringente, antianemice.
Poate fi folosita eficient in bolile cailor respiratorii (laringe, trahee, bronhii), in boli
pulmonare, gripa, tuse simpla sau catarala, raguseala, hemoptizii, boli de splina si de
rinichi, leucemie.
Intern : in scop expectorant, se va utiliza decoctia 10-20 g la 1 litru de apa sau
lapte dulce, luându-se 3-4 cesti de ceai pe zi intre mese. In celelalte scopuri se indica
ceaiul de 30 g planta la litru, cantitate care se ia in cursul unei zile.
Se recomanda ca planta sa fie utilizata cat mai curand de la recoltare.

POJARNITA ( SUNATOAREA )
Una din plantele mai des solicitata de populatie este pojarnita ori sunatoarea (Hypericum
perforatum). Primul botanist care a descris pojarnita a fost Carol Linne, numind-o stiintific
Hypericum perforatum, adica "planta gaurita", din motivul ca pe frunzele ei sunt niste
puncte negre, care la prima vedere, par a fi niste orificii strapunse. In realitate, acestea
sunt glande producatoare de ulei volatil.

In flora spontana pojarnita creste pretutindeni, insa rareori formeaza desisuri. Creste de
cele mai multe ori in grupuri mici. Plantele au un miros specific si un gust astringent
amarui, mai contin taninuri, hipericina, substante colorante etc.

Pojarnita este de mult inclusa in arsenalul medicinii populare si chiar circula o vorba:
"Precum nu poti coace paine fara faina, asa nu poti vindeca omul fara pojarnita". Ea
trateaza multe boli: reduce procesele inflamatorii hepatice si stomacale, iar extern se
foloseste "uleiul de pojarnita" care se prepara in modul urmator: 20 g pojarnita maruntita
se umezeste cu alcool concentrat si dupa 12 ore se adauga 200 ml de ulei de floarea
soarelui, in care se va macera timp de 5-6 saptamani, dupa care amestecul se tine pe bai
de apa in fierbere 3 ore. Dupa un repaus de 2-3 zile se strecoara, obtinand un ulei de
culoare roscata bun de folosit in arsuri si rani pe piele.

Plantele de pojarnita se recolteaza in plina inflorire, taindu-se cu foarfecele sau cutitul

partile aeriene nelignificate de 20-30 cm lungime. In nici un caz, planta nu se rupe cu
mana, deoarece, datorita radacinilor situate la suprafata solului, se smulge usor, ducand la
epuizarea plantelor in curs de fructificare. In timpul culesului plantelor, este necesar sa

210
lasam 25-30 exemplare care vor da seminte. In luna august le vor recolta si, facand
santulete pe poienita de unde am recoltat plante anterior, vom semana semintele culese,
acoperindu-le cu un strat de sol cu o grosime de cel mult 0,5 cm grosime. Aceste seminte
vor incolti in primavara anului urmator, din care in primul an de vegetatie vor creste plante
de pojarnita, formate numai dintr-o rozeta de frunze. Incepand cu al doilea an, plantele vor
inflori si fructifica.

In acest mod, in urma spontaneizarii pojarnitei, noi contribuim la cresterea potentialului

economic al speciei in flora spontana si se mentin resursele ei genetice.

GALBENELE

Denumirea plantei : galbenele (Calendula officinalis)

Fam. Compositae

Denumiri populare : boance, calce, calinica, caldarusa, cilimica, coconite, craite, fetisca,
filimica, floare galbena, flori osenesti, galbenare, galbenele, hilimica, nacotele, ochi
galbeni, ruginele, rujulita, rosioara, rusculite, salomie, salunii, sinilii, stincuta, tataiasi,
vizdoage.

Ecologie si raspindire : O planta cu tulpina inalta, ramificata si paroasa, cu flori centrale,

tubuloase, de culoare galbena. O putem intilni in intreaga tara pe terenuri necultivate, pe
marginea drumurilor, a cailor ferate si pe linga garduri.

Perioada de vegetatie : planta anuala care infloreste din luna mai pina in septembrie.
Perioada de recoltare: Se recolteaza florile fara codite cind sint complet dezvoltate.
Recoltarea se face succesiv 3-4 zile, dupa ce se ridica roua si pina seara se usuca in
straturi subtiri, la umbra.

Boli in care se utilizeaza:

Uz intern : gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistita, icter infectios,
ulceratii canceroase, inflamatii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant
intern, dismenoree.

Uz extern : leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degeraturi, rani purulente, cancerul

pielii, leziuni ulceroase ale sinilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, asteoporoza.

Retete :

Infuzia : 2 lingurite cu virf de floare uscata la 300 ml apa clocotita. Din infuzie se bea
caldut ceaiul de 3 ori in decursul unei zile inainte cu o jumatate de ora de masa.O infuzie
mai concentrata se prepara din 4 linguri de flori la 200 ml apa din care se beau 3 linguri pe
zi; pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi cite 30 picaturi de tinctura in
putina apa.

Tinctura : se poate obtine din florile proaspat culese care se introduc intr-un recipient de
sticla de circa 1 litru, peste care se toarna alcool pana se acopera florile. Vasul se aseaza
in apropierea unei surse de caldura sau la soare unde trebuie sa stea timp de 2 saptamini.

Alifie : se infierbinta 100 g de untura de porc nesarata, peste care se pun 20 g de flori
proaspete, se lasa sa sfiriie la foc mic. Se amesteca incet timp de 10 minute apoi se da
tigaia la o parte si se lasa sa stea asa pina a doua zi cind se incalzeste din nou amestecul
si se filtreaza printr-un tifon, intr-un borcan, in care se stoarce si rezidul rezultat din
prajirea plantei. Se aplica alifia, in straturi subtiri in zonele cu arsuri si degeraturi.
211
Baile de sezut : 30 g de flori proaspat culese se lasa sa stea in apa rece timp de 24 ore.
Dupa acest timp se fierb timp de 10 minute in apa in care au stat si se adauga la apa de
baie din cada la nivelul de 25-30 cm, atit cit sa ne acopere soldurile. Baile de sezut vor
dura timp de 10-15 minute si se fac de doua ori pe zi timp de 12 zile.

Perna de flori : se realizeaza foarte simplu din flori culese si puse la uscat undeva la
umbra timp de 24 ore, dupa care se introduc intr-un saculet pe care il aplicam pe abdomen
in cazul durerilor ulceroase, pe mijloc in cazul durerilor renale, dar mai ales pe fata pentru
revigorarea tenului marcat de diferite spasme.

BRUSTURELE (Arctium lappa)

Regele radacinilor

Limba romana are o zicala foarte expresiva pentru ideea de invingator absolut: "I-a venit
de hac", l-a terminat adica, l-a pus la pamant. Brusturele este si el un invingator care stie
sa vina de hac, iar dusmanul pe care-l ucide e boala. Mai exact: bolile, pe care le
lichideaza cu o dexteritate de campion mondial.

Planta cu totul extraordinara, Brusturele are proprietati detoxifiante de exceptie,

care il recomanda in incredibil de multe afectiuni. Si inca ceva: aceasta planta este foarte
valoroasa, intr-un domeniu cu care, din pacate, noi, romanii, suntem prea putin obisnuiti:
medicina preventiva.

Fisa de identitate

Denumirea stiintifica a Brusturelui este Arctium lappa, numele de Arctium provenind

din limba greaca, unde arktos inseamna urs, iar lappa inseamna in limba celtilor laba.
Deci, Arctium lappa ar insemna laba ursului, probabil datorita formei frunzelor sale mari,
care aduce intrucatva aminte de urma labei unui urs pe pamantul reavan. Brusturele este
o planta bianuala (traieste doi ani). In primul an isi dezvolta sistemul de radacini si
frunzele, pentru ca in al doilea an sa faca flori si fructe, dupa care moare. In primul an,
Brusturele are doar frunze, asezate sub forma unei rozete, un adevarat laborator de
fotosinteza, care hraneste cu belsug de substante nutritive o radacina, transformand-o intr-
un depozit de substante. Din aceasta radacina va creste o tulpina de pana la doi metri
inaltime, cu flori nu foarte spectaculoase, care pana in toamna se vor transforma in
binecunoscutii scaieti (cu care faceam razboaie in copilarie), care nu sunt altceva decat
semintele de Brusture. Planta buna de recoltat este cea in varsta de un an, adica fara tija
florifera, care este gata de cules chiar in acest moment al toamnei.

Recoltarea

De la Brusture se recolteaza acum, toamna, radacinile, impreuna cu acea tulpina

subterana care depoziteaza substantele nutritive, numita rizom. Recoltarea se face prin
dezgropare cu cazmaua. Dupa culegere, radacinile se spala in curent de apa repede,
dupa care se despica pe lungime si se pun la uscat in strat subtire, intr-un loc fara
umezeala si calduros. Dupa incheierea procesului de uscare (cand radacinile devin rigide
si se rup cu un pocnet sec), se depoziteaza in saci de hartie, in locuri curate si uscate.

Principii active

Planta contine : nitrat de potasiu, ulei eteric, mucilagii, inulina, acid palmitic, acid cafeic,
sigmasterol, sitosterol, substante amare, vitamine B, saruri minerale inclusiv de potasiu.

212
Preparate din Brusture

Pulberea de radacina de Brusture

Radacinile de Brusture se macina fin, cu rasnita de cafea sau in piua, dupa care se
cern prin sita pentru faina alba. Pulberea fina rezultata se depoziteaza intr-un borcan de
sticla inchis ermetic. In general, pulberea de Brusture nu isi pastreaza calitatile mai mult
de 14 zile, deoarece prin oxidare tinde sa-si piarda rapid proprietatile terapeutice. Se
administreaza o jumatate de lingurita rasa (cca 2 grame) de pulbere de 3-6 ori pe zi, pe
nemancate. Planta se tine sub limba vreme de cateva minute, dupa care se inghite cu
apa.

Maceratul la rece
Se pun doua lingurite de pulbere de radacini (obtinuta prin macinarea cu rasnita
electrica de cafea) intr-un pahar (200 ml) de apa si se lasa vreme de 8-10 ore la
temperatura camerei, dupa care se strecoara. Se consuma 1-3 pahare pe zi, pe stomacul
gol, cu minimum 15 minute inainte de masa. In functie de afectiunea tratata, cura cu
macerat din radacina dureaza 3-6 saptamani.

Decoctul combinat de radacina de Brusture

Se pun doua lingurite de pulbere de radacina intr-un pahar de apa si se lasa sa
macereze vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, dupa care se strecoara. Extractul
obtinut se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe vreme de cinci minute,
intr-un pahar (200 ml) de apa, dupa care se lasa sa se raceasca. In final se combina cele
doua extracte, iar preparatul obtinut se va administra pe parcursul unei zile.

Tinctura de Brusture
Se obtine astfel: se pun intr-un borcan cu filet douazeci de linguri de pulbere de
radacini de Brusture, peste care se adauga doua cani (in total 500 ml) de alcool alimentar
de 40 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua
saptamani intr-un loc calduros, dupa care se filtreaza. Tinctura rezultata se pune in sticlute
mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru-sase ori pe zi, cate o lingurita diluata in
putina apa.

BRUSTURELE - efecte preventive

Vreme de secole, in Europa, radacina de Brusture a fost considerata drept cel mai
important remediu pentru curatarea sangelui. Iar cercetarile recente confirma acest lucru:
Brusturele neutralizeaza radicalii liberi din sange, ajuta la eliminarea mult mai rapida a
ureei si a altor substante reziduale din organism, scade nivelul colesterolului si
trigliceridelor din sange. Insa actiunea detoxifianta a acestei radacini-minune nu se
opreste aici. Ea curata prompt si eficient colonul, spala rinichii prin efectul sau diuretic
puternic, ajuta la eliminarea surplusului de apa din corp prin transpiratie si urina. Iata de ce
nu este de mirare ca Brusturele este considerat un adevarat elixir de toamna ce are pe
drept cuvant renumele de antidot pentru toate bolile. Dupa cum se stie, detoxifierea este
primul si cel mai important demers pentru blocarea bolilor, de la aparent banalele infectii si
pana la afectiunile endocrine sau tumorale. In continuare, iata si cateva afectiuni in care a
fost foarte bine studiata actiunea preventiva a Brusturelui.

Boala canceroasa - mai multe teste de laborator si de medicina experimentala au

aratat ca administrarea Brusturelui previne aparitia si evolutia tumorilor canceroase,
cu diferite localizari. Intre altele, substantele active din radacina acestei plante
previn malignizarea celulelor normale, sub actiunea substantelor chimice
cancerigene si a radiatiilor. Apoi, Brusturele are actiuni specifice in diferite forme de
cancer, cum ar fi cele care apar pe fondul perturbarilor hormonale sau al blocarii
proceselor naturale de eliminare.
213
 Cancer la san - curele cu Brusture, administrat sub forma de infuzie combinata,
cate 500 ml pe zi, in cure de minimum 40 de zile, sunt un excelent profilactic pentru
cancerul la san. Tratamentul este valabil si pentru femeile care au fibroame sau
chisturi mamare cu risc de malignizare. Brusturele are o actiune reglatoare
hormonala, mai ales asupra ovarelor, lenta, dar foarte eficienta, care ajuta la
prevenirea acestei forme de cancer. Alte plante care se administreaza pentru
profilaxia cancerului la san sunt Trifoiul rosu (Trifolium pratense), Macrisul iepuresc
(Oxalis acetosella), Nasturelul sau Cresonul (Nasturtium officinalis).
Cancerul intestinal - conform ultimelor date statistice cunoaste cea mai rapida
proliferare la noi in tara. Pentru prevenirea acestei afectiuni se administreaza
maceratul la rece de radacina de Brusture, cate un pahar inainte de fiecare masa,
in cure de 2-3 luni, urmate de o luna de pauza, dupa care administrarea se poate
relua. Acest tratament dreneaza din colon materiile fecale stagnante, ajuta la
mentinerea sau la refacerea florei intestinale normale. De asemenea, tratamentul
cu macerat la rece de Brusture are efecte antitumorale directe, la nivelul colonului.
Diabetul - marii consumatori de dulciuri, dar si persoanele care au avut precedente
de diabet in familie ar fi bine sa tina cure cu tinctura de Brusture, din care se ia cate
o lingurita, de 4-6 ori pe zi. Un tratament cu tinctura de Brusture dureaza 3-6
saptamani si se face macar o data pe anotimp, fiind alternat cu administrarea altor
plante antidiabetice, cum ar fi Anghinarea (Cynara scolymus), frunzele de Dud
(Morus alba), frunzele de Afin (Vaccinium mirtyllus).
Tromboflebita - un studiu chinez si unul japonez, facute in anii 1996, respectiv
2002, au aratat ca animalele de experienta tratate cu Brusture au o predispozitie
mult mai redusa spre formarea cheagurilor de sange si spre inflamarea peretilor
venosi. Pentru prevenirea acestei afectiuni (inclusiv a recidivelor) este recomandata
cura cu infuzie combinata de radacina de Brusture, din care se bea cate un pahar
(200 ml), de doua ori pe zi.

TRATAMENTE INTERNE

Diabet - un studiu realizat pe organisme cu diabet indus a aratat ca tratamentul cu

Brusture reduce glicemia cu aproximativ 12%, efectele fiind amplificate de
asocierea sa cu radacina de Cicoare (Cichorium intybus) sau cu frunze de
Anghinare (Cynara scolymus). De asemenea, Brusturele reduce producerea de
glucoza la nivel hepatic si stimuleaza secretia de insulina din celulele pancreatice.
Se adminstreaza decoctul combinat, obtinut din cele trei plante, amestecate in
proportii egale, din care se bea cate un litru pe zi. Persoanele care se afla deja sub
tratament cu insulina trebuie sa fie supravegheate in timpul acestui tratament de
catre medicul specialist, deoarece scaderile glicemiei sunt atat de puternice, incat
trebuie ajustate dozele de insulina.
Constipatia - zaharurile nedigerabile din radacina de Brusture stimuleaza formarea
de bacterii "prietenoase", de tip Bifidus, in colon, fac sa creasca biomasa fecalelor
si continutul lor de apa, stimuleaza peristaltismul intestinal, imbunatatind eliminarea.
Se administreaza pulberea, cate doua lingurite pe zi, dimineata si seara. Un
tratament dureaza trei saptamani si se poate relua la nevoie dupa cinci zile de
pauza.
Adjuvant in cistita, nefrita, pielo-nefrita - o categorie de principii active din radacina
de Brusture (poliacetilenele) au un efect antibiotic puternic, fiind de un imens ajutor
in tratarea infectiilor urinare, fie ele joase sau inalte. In plus, Brusturele are un efect
diuretic si antiinflamator puternic, precum si o usoara actiune antipiretica, adica de
scadere a febrei, fiind de un mare ajutor in timpul puseelor acute ale infectiilor de
acest tip. Se administreaza decoctul combinat, cate un litru pe zi, in combinatie cu
orice fel de tratament, medicamentos sau natural.

214
Litiaza renala - radacina de Brusture este unul dintre remediile diuretice si
antiinflamatoare renale cele mai sigure si eficiente. Se administreaza pentru
eliminarea microlitiazei renale, precum si pentru a usura migrarea calculilor de mari
dimensiuni, aflati deja pe uretere. Se bea cate un litru de decoct combinat pe zi.
Concomitent se fac bai fierbinti de sezut, adaugandu-se in apa de baie decoct de
Brusture si infuzie de frunze de Rostopasca (Chelidonium majus).
Polipi intestinali, adjuvant in cancerul de colon - radacina acestei plante are efecte
antitumorale directe, este antiinflamatoare si, in plus, stimuleaza tranzitul intestinal,
eliminarea toxinelor, normalizeaza flora in colon, are efect de neutralizare al
radicalilor liberi. De aceea, Brusturele se administreaza pentru combaterea
cancerului de colon, incetinind sau chiar stopand formarea tumorilor si impiedicand
aparitia metastazelor. Se ia sub forma de pulbere, 4-8 grame pe zi, in cure de 45 de
zile, cu 15 zile de pauza.
Psoriazis - in aceasta afectiune combinatia, in proportii egale, de radacina de
Brusture si de Iarba de Trei-frati patati (Viola tricolor), administrate sub forma de
pulbere, este practic imbatabila. Se administreaza sase lingurite din aceasta
combinatie, zilnic, pe stomacul gol, inaintea meselor principale. Se tine un
tratament cu o durata de 90 de zile, dublat de un regim lacto-vegetarian, in care
60% din hrana zilnica sa fie constituita din legume, fructe si cereale nepreparate
termic. Se recomanda, de asemenea, consumul de lichide, minimum 3 litri pe zi,
sub forma sucurilor proaspete de fructe sau legume, a infuziilor din plante, cum ar fi
Musetelul, Roinita, Menta.
Artrita reumatoida - la venirea anotimpului rece, se tine o cura cu decoct combinat
de radacina de Brusture, din care se administreaza cate 2-3 cani pe zi, in cure de 4-
6 saptamani. Tratamentul va fi dublat de administrarea de plante vitaminizante, cum
ar fi Macesul si Catina. Aceasta terapie previne si combate eficient puseele
reumatice, pentru ca Brusturele stopeaza procesele degenerative la nivelul
articulatiilor, are efecte antiinflamatoare articulare, ajuta la stoparea proceselor de
distructie la nivelul finelor tesuturi cartilaginoase din articulatii, prin actiunea sa
antioxidanta.
Adjuvant contra hepatitei virale si alcoolice - mai multe studii facute in China au
aratat ca extractele din Brusture au efecte antivirale directe si, in plus, protejeaza
ficatul de actiunea agentilor toxici, inclusiv a alcoolului. Se tin cure de cate 60 de
zile, timp in care se administreaza radacina de Brusture sub forma de pulbere, cate
o lingurita de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Este un tratament care ajuta la
regenerarea celulei hepatice, impiedica evolutia bolii spre ciroza sau spre cancer
hepatic.
Tratamentele cu antibiotice - inulina, continuta in proportii foarte mari (pana la 45-
50%) de radacina de Brusture recoltata toamna, este un principiu activ extraordinar,
ca adjuvant la tratamentul cu medicamente antibiotice de sinteza. Previne unele
tulburari digestive produse de administrarea de antibiotice, cum ar fi inapetenta,
durerile de stomac, tulburarile de tranzit intestinal, dar ajuta si la prevenirea
candidozelor digestive. Ca atare, Brusturele este un ajutor excelent la administrarea
antibioticelor, fara a le inhiba in vreun fel actiunea, dar combatand principalele lor
reactii adverse. Se administreaza pulberea, cate o lingurita de patru ori pe zi, in
cure de minimum 21 de zile.
Adjuvant contra avitaminozelor, a deficitului de calciu si de magneziu - radacina de
Brusture este destul de bogata in vitamina C, in vitamine din complexul B, in Fier,
Magneziu etc. Totusi, nu aceasta este principala sa proprietate, ci aceea ca ajuta
organismul sa asimileze mult mai bine acesti nutrienti vitali, din hrana de zi cu zi.
Pentru tratarea acestor deficiente, se tin cure cu pulbere de Brusture, din care se
administreaza cate 2-3 grame, inaintea meselor principale.
Guta, exces de uree in sange - se tin cure cu o durata de minimum 5 saptamani,
timp in care se bea intre jumatate si un litru de decoct combinat de Brusture pe zi.

215
 Acest tratament mobilizeaza si ajuta la eliminarea ureei din organism, atat prin
urina, cat si prin transpiratie. Sa nu va sperie daca in primele saptamani transpiratia
si urina vor capata un miros foarte intepator - este semnul clar ca aceasta planta isi
face efectul, iar excesul de saruri ale acidului uric din organism este eliminat.
Expunere la radiatii - un studiu japonez realizat inca din anul 1984, la Facultatea de
Medicina din Okayama, arata ca, ajutate de principiile active din Brusture, celulele
organismului sunt mult mai rezistente la actiunea mutagena a radiatiilor. Ca atare,
persoanelor expuse la radiatii de diferite feluri le este recomandata pulberea de
Brusture, din care se administreaza cate 10 grame zilnic, in cure de minimum 30 de
zile. Radacina de Brusture face parte din clubul foarte select al remediilor naturale
care protejeaza organismul impotriva radiatiilor, club din care mai fac parte
Napraznicul, Ceaiul negru, Catina, polenul de albine, propolisul.
Adjuvant in tratamentul HIV/SIDA - un studiu chinez, realizat in 1996, arata ca
anumite substante active din Brusture (numite lignani) pur si simplu blocheaza
replicarea virusului care produce temuta maladie. Se recomanda administrarea de
pulbere de Brusture, ca adjuvant, cate o lingurita de patru ori pe zi, in cure de 90 de
zile.

TRATAMENTE EXTERNE

Matreata - ultima clatire a parului, dupa spalare, se face cu infuzie combinata de

Brusture (aproximativ jumatate de litru), in care se pun si 3-4 picaturi de ulei de
Lavanda (Lavandula angustifolia, L. officinalis). Se toarna incet, frictionand usor
pielea, cu ajutorul degetelor. Principiile active din Brusture si din Lavanda sunt
antiinflamatoare, antibacteriene si antimicotice. Ele ajuta la distrugerea florei
parazite de la nivelul scalpului si la refacerea troficitatii pielii.
Caderea parului - in multe regiuni din Rusia, tarancile au pana la varste inaintate un
par sanatos si des, folosind decoctul de Brusture, combinat cu cel de frunze de
Urzica. Cu acest preparat fac ultima clatire, lasandu-l cateva minute pe par, dupa
care nu se mai clatesc cu apa simpla. Acelasi decoct este si baut, zilnic, mai ales la
venirea frigului, explicatia stiintifica a eficientei acestui tratament fiind aceea ca cele
doua plante ajuta la asimilarea oligoelementelor, vitale pentru sanatatea firului de
par.
Eczeme alergice - se face un tratament intern cu Brusture, sub forma de decoct
combinat, din care se bea cate un litru pe zi, vreme de macar 30 de zile.
Suplimentar, se face o cataplasma din radacina de Brusture si din flori de Musetel,
astfel: cele doua plante, macinate sub forma de pulbere, se amesteca in proportii
egale. Din amestecul de pulberi rezultat se iau 2-3 linguri care se pun intr-un vas si
se adauga apa calduta, amestecand incontinuu, pana cand se formeaza o pasta.
Aceasta pasta se aplica pe locul afectat, unde se tine vreme de o ora, apoi se
indeparteaza si se lasa pielea sa se usuce. Se repeta tratamentul intern si extern
zilnic, pana cand simptomele cutanate ale alergiei dispar. Acest tratament este
recomandat si contra dermatitei atopice, iar tratamentul intern se recomanda contra
atopiei, in general.

BRUSTURELE SI FRUMUSETEA

Din flora europeana, Brusturele si Trei-frati-patati sunt, probabil, ierburile cu

actiunea cea mai eficienta pentru mentinerea tineretii si a supletii pielii. Radacina de
Brusture, administrata intern sub forma de decoct combinat, cate 600 ml pe zi, curata
gradat pielea si tenul de iritatii, de exces de sebum. Este un tratament eficient si contra
acneei (probabil datorita efectului sau reglator hormonal), contra problemelor alergice ale
tenului, in aceasta ultima problema fiind foarte eficient daca este administrat impreuna cu
Trei-frati-patati. Dupa tratamentul cu Brusture, pielea devine mai luminoasa, mai catifelata,
mai curata si mai placuta ca aspect.
216
Precautii si contraindicatii la tratamentul cu Brusture
Administrarea radacinii de Brusture nu are nici un fel de contraindicatie.
Singurele precautii vor fi la persoanele diabetice, care vor trebui sa-si
ajusteze dozele de insulina la administrarea acestui remediu.
Semintele (doar ele, NU si radacina) de Brusture sunt contraindicate in caz
de sarcina, deoarece pot provoca contractii uterine. In schimb, radacina de
Brusture este chiar recomandata in timpul sarcinii, pentru prevenirea
constipatiei, a problemelor venoase si a deficitelor de minerale si de vitamine
din organism.
In cazuri foarte rare, au fost semnalate dermatite alergice, prin aplicarea
externa a radacinii de Brusture.

COSMETICE NATURISTE LA ÎNDEMÂNA FIECĂRUIA

Reţete şi secrete ale frumuseţii naturale

O bună alternativă la cosmeticele care conţin substanţe sintetice sunt produsele

pregătite acasă, din ingrediente naturale uşor de procurat şi bine tolerate de
organism. Vă prezentăm în continuare câteva idei simple pentru astfel de produse.
Pornind de la acestea veţi putea apoi să vă creaţi propriile reţete, conform
preferinţelor şi necesităţilor personale.

Produse pentru îngrijirea tenului

Laptele de migdale este un demachiant potrivit pentru toate tipurile de ten. Acesta se
poate prepara din 50g migdale dulci, 200ml apă de trandafiri sau de portocal, 1g pulbere
din rădăcină de angelică. Migdalele se pisează turnând câte puţină apă de trandafiri, se
adaugă rădăcina de angelică şi se amestecă bine totul. Pentru tenul uscat se poate
prepara un demachiant special din 100ml apă de trandafiri sau de portocal încălzită puţin
(maxim 30ºC) pentru a putea dizolva în ea o lingură de miere şi 20g lapte praf; se
adaugă 20ml ulei de migdale dulci şi 20ml ulei de avocado; se păstrează la frigider.
Cantităţile sunt suficiente pentru mai multe utilizări, de aceea e bine ca aceste creme
naturale să fie păstrate la frigider, de preferinţă în recipiente din sticlă.

O dată pe săptămână se poate realiza un tratament pentru curăţarea pielii şi

îndepărtarea celulelor moarte. Acesta constă în masarea blândă a pielii (după ce a fost
umezită în prealabil cu apă) cu mălai, cu tărâţe de grâu ori cu un amestec din: un pahar
mălai, o jumătate de pahar făină de grâu, un pahar lapte praf. Amestecul este suficient
pentru mai multe utilizări, între timp păstrându-se într-o cutie închisă ermetic. După
masaj, pielea se clăteşte cu apă din belşug. Tot săptămânal se pot face băi de aburi şi
se pot aplica măşti din fructe, smântână, miere, drojdie de bere, fiecare contribuind în
modul său specific la întreţinerea frumuseţii şi prospeţimii tenului.

După demachiere este binevenită o loţiune pentru faţă. O astfel de loţiune poate fi
preparată simplu din 50ml apă de trandafiri sau de portocal, o jumătate de linguriţă de
miere, 50ml apă de hamamelis şi 10 picături tinctură de muşeţel. Se dizolvă mierea în
apa de trandafiri şi apa de hamamelis puţin încălzite, se adaugă tinctura de muşeţel, se
pune amestecul într-un recipient din sticlă de culoare închisă şi se agită. Pentru tenul
gras se poate prepara o loţiune din 80ml apă de hamamelis şi 20ml tinctură de salvie în
care s-au dizolvat 4 picături ulei de rozmarin. Iar pentru tenul uscat şi sensibil este
recomandată o loţiune din 90ml apă de trandafiri sau de portocal şi 10ml tinctură de

217
gălbenele. Acestea, de asemenea, sunt cantităţi suficiente pentru mai multe utilizări şi e
recomandabil ca, între timp, să fie păstrate în frigider.

Una dintre cele mai vechi reţete de cremă pentru faţă a fost inventată de către greci şi
se compunea din ceară de albine, ulei şi apă. O astfel de cremă, dar mai îmbogăţită,
poate fi preparată din: o lingură ceară de albine, 150ml ulei presat la rece (poate fi de
porumb, de măsline, de susan), o lingură gel de aloe vera, două linguri unt clarificat,
câteva picături de ulei volatil (muşeţel, lavandă, portocal sau un altul, după preferinţe).
Ceara de albine se topeşte în puţină apă fierbinte, apoi se adaugă treptat untul clarificat,
gelul de aloe vera (care în prealabil a fost amestecat împreună cu uleiul) şi uleiul volatil.
Se pot adăuga şi câteva picături de ulei de migdale pentru efectul antirid al acestuia. Se
amestecă continuu până când crema se răceşte, apoi se pune într-un vas de porţelan în
care se păstrează la frigider. Din 20-30 picături de ulei de migdale amestecate în 20g unt
clarificat se poate prepara o cremă foarte eficientă contra ridurilor fine din jurul ochilor; şi
aceasta se păstrează în condiţii mai bune la frigider.

Igiena gurii şi a dinţilor

Pentru aceasta putem prepara în casă un praf pentru dinţi din 40g coajă de portocală
netratată lăsată la uscat până a doua zi şi amestecată apoi cu 30g frunze de mentă
pulbere şi cu 10g sare de mare. Se mai poate prepara o pastă de dinţi naturală din
pulpa de la o lămâie amestecată cu o linguriţă frunze de salvie mărunţite, o linguriţă
pulbere din rădăcină de stânjenel, o jumătate linguriţă ulei de scorţişoară şi puţină apă
distilată, atât cât să se formeze o pastă groasă. Ambele se păstrează în recipiente cu
capac. Ca apă de gură poate fi folosită tinctura de arnică (în proporţie de câteva picături
la un pahar cu apă), aceasta având efect antiinflamator.

Iată şi o reţetă pentru balsam de buze: două linguriţe de ceară de albine se topesc pe
baie de aburi, apoi se amestecă cu o linguriţă de apă de trandafiri, o linguriţă de ulei de
sâmburi de struguri şi două linguriţe de ulei de migdale dulci. Se lasă să se răcească şi
se păstrează într-o cutiuţă cu capac.

Reţete pentru îngrijirea şi menţinerea frumuseţii naturale a părului

Părul normal poate fi îngrijit cu succes cu ajutorul unui şampon preparat dintr-o linguriţă
de fulgi de săpun natural (se obţin foarte simplu dând pe răzătoarea mică săpunul
respectiv), 100ml de apă, uleiuri esenţiale sau extracte de plante. Modul de preparare
este următorul: se pune apa la fiert, iar când începe să fiarbă se ia de pe foc şi se
adaugă fulgii de săpun amestecând până la dizolvarea acestora. După răcire se adaugă
2-3 picături din uleiul esenţial ori extractul de plante preferat. Cantitatea este suficientă
pentru o spălare.

O reţetă mai elaborată pote fi obţinută din: 8 linguri flori de muşeţel uscate (ori salvie în
cazul părului închis la culoare), o lingură mentă uscată, 2 linguri rozmarin, 600ml apă
distilată, 60g fulgi de săpun natural, 3 picături ulei de eucalipt sau mentă, 2 linguri alcool.
Se prepară astfel: din apă şi plante se face un decoct, care se lasă încă 30 minute
acoperit, după care se strecoară presând bine plantele. Se încălzeşte din nou şi se
adaugă fulgii de săpun amestecând până la dizolvarea lor. După răcire se adaugă
alcoolul amestecat cu uleiul volatil, se toarnă într-un recipient închis ermetic şi se mai
ţine 3-4 zile la temperatura camerei, înainte de prima utilizare, apoi se păstrează în
acelaşi recipient.

Un şampon purificator poate fi obţinut din 100ml apă distilată, 20g rădăcină de
tătăneasă tocată, 2 gălbenuşuri, 20ml alcool de 50%. Din rădăcina de tătăneasă se
prepară un macerat (timp de 3-6 ore), după care se înfierbântă, se strecoară şi se
218
adaugă gălbenuşurile şi alcoolul. Se aplică în două reprize pe părul ud, se masează
pielea capului şi se clăteşte părul de fiecare dată.

Pentru părul uscat şi deteriorat este potrivit un şampon cu gălbenuş de ou şi cu miere

preparat în modul următor: se amestecă bine cu telul un albuş, două gălbenuşuri, o
linguriţă de miere, o lingură ulei de măsline presat la rece şi sucul de la o lămâie. Se
aplică pe părul ud şi se masează, după care se lasă să acţioneze puţin şi apoi se
clăteşte părul cu apă din abundenţă.

O dată pe lună se poate aplica acestui tip de păr o cură nutritivă din: 50ml ulei de
migdale, 30ml ulei de floarea-soarelui, 30ml ulei de nucă, 30ml ulei de ricin, 5ml ulei de
trandafir. Acestea se amestecă şi se lasă la rece timp de două zile. Se aplică prin
masare pe păr, se înfăşoară capul într-un prosop şi se lasă uleiurile să acţioneze peste
noapte. A doua zi se spală şi se clăteşte cu multă apă.

Din 100ml apă, o lingură de plante uscate (de exemplu muşeţel pentru blonde sau coajă
de nucă pentru brunete) şi 6 linguri de suc de lămâie sau oţet de fructe se poate prepara
o loţiune pentru clătirea părului după spălare în modul următor: din apă şi plante se
prepară o infuzie în care, după 10 minute, se adaugă sucul de lămâie sau oţetul. Se
aplică pe părul ud fără a se mai clăti după aceea. Pentru părul gras şi subţire este foarte
eficient masajul cu macerat din următoarele plante (câte o linguriţă din fiecare): rozmarin,
muşeţel (sau cimbru), urzici (sau coada-calului). Se poate adăuga şi o lingură de oţet de
fructe.

Un fixativ natural poate fi preparat din 250ml de apă în care se adaugă o linguriţă de
miere, puţin oţet şi câteva picături de ulei aromat. Se aplică în locul loţiunii pentru clătire.

Câteva idei pentru îngrijirea corpului

Săpun nutritiv: se prepară dintr-un săpun obişnuit de toaletă dat pe răzătoarea mică şi
dizolvat în 300 ml de ceai tare din flori de tei amestecat cu 4 linguri de suc de grapefruit,
ambele încălzite. Se mai înglobează 5 picături de ulei de micşunea şi 4 linguri de fulgi fini
de ovăz. Când ajunge o masă păstoasă se pune în forme, se acoperă cu o pânză
uscată, se lasă să stea 2-3 săptămâni într-un loc uscat şi cald, după care pot fi scoase
din forme şi împachetate.

Deodorant natural: 1g mentol se dizolvă în 30ml alcool de 90º. Se încălzesc 50ml apă
de trandafir în care se dizolvă 1g piatră acră. Se amestecă cele două soluţii şi se agită
energic. Se păstrează într-un recipient din sticlă bine închis pentru a evita evaporarea.
Un alt deodorant natural mai delicat poate fi constituit din câteva picături de ulei esenţial
(lavandă, mentă, busuioc, etc.) adăugate într-o linguriţă de apă, amestec cu care se
tamponează apoi pielea. Se foloseşte imediat.

Masarea pielii cu urina proprie are efecte dezinfectante, vindecătoare, de întinerire,

care pot părea de domeniul miracolului. Vechii romani foloseau urina şi ca pastă de dinţi,
datorită efectelor sale de curăţare şi albire a dinţilor.

Ulei pentru corp: se amestecă bine şi se păstrează apoi într-o sticlă de culoare închisă
50ml ulei de susan, 25ml ulei de ricin, 10ml ulei de germeni de grâu şi câteva picături de
ulei volatil.

Ulei pentru plajă: 250ml ulei de măsline presat la rece, 10 picături tinctură de iod şi
sucul de la o lămâie se amestecă şi se păstrează într-o sticlă închisă la culoare. Se agită
înainte de utilizare.

219
Ulei de masaj anticelulitic: un pumn de frunze proaspete de iederă se lasă la macerat
timp de două săptămâni în 200ml ulei de germeni de grâu, apoi se strecoară presând
bine plantele şi se adaugă două picături de ulei eteric de rozmarin. Se păstrează într-un
recipient din sticlă şi se aplică zilnic după duş prin mişcări energice de masaj.

Parfum: dacă vrem un parfum fără riscuri, putem să alegem unul cu uleiuri esenţiale, dar
fără alcool.
Ingredientele pentru aceste produse pot fi cumpărate din magazine Plafar, din
magazine naturiste sau din raioanele naturiste ale supermarket-urilor la preţuri
accesibile. Câteva sfaturi în acest sens:
ceara e bine sa fie achiziţionată direct de la producătorii apicoli pentru a fi cât mai
curată, fără adaosuri (nu se foloseşte ceara care se găseşte în magazine, gata
preparată de exemplu pentru epilat, aceasta conţine şi alte ingrediente în afară de
ceară);
cumpăraţi migdale neprăjite, lapte praf fără zahăr, apă de trandafiri care conţine
doar compuşi naturali (e bine să citiţi etichetele înainte de a cumpăra);
gelul de aloe vera se obţine cel mai simplu din frunzele proaspete ale plantei
respective, al căror miez se rade cu o lingură de lemn după ce frunza a fost
despărţită în două pe lungime (în concluzie, e folositor un ghiveci cu o plantă de
aloe printre celelalte plante de apartament, ea se regenerează repede şi putem
folosi din frunzele ei din când în când);
untul clarificat se prepară după o reţetă pe care o găsiţi în această lucrare.

Tratamentul naturist al OSTEOPOROZEI

Terapia neconvenţională recomandă o schimbare rapidă a modului de viaţă şi mai
ales o dietă echilbrată corespunzătoare vindecării acestei afecţiuni.

În fiecare dimineaţă imediat după trezire se merge la toaletă şi se suge uşor

saliva după care se scuipă, apoi cu o linguriţă se va curăţa limba de la bază spre vârf.
După ce ne-am clătit gura cu apă, ne vom spăla pe dinţi înmuind degetul în apă şi luând
sare grunjoasă pe el, masând dinţi şi gingiile, după care ne clătim din nou gura cu apă.
Odată încheiată şi această fază, vom realiza aspirarea apei sărate pe fiecare nară în
parte. Pentru aceasta trebuie ca seara să punem o linguriţă de sare grunjoasă într-un
pahar de 250ml apă şi dimineaţa vom pune apa în palma făcută căuş, aspirând-o când pe
o nară, când pe cealaltă. Se astupă nara liberă cu degetul arătător. Următoarea fază a
purificărilor de dimineaţă constă în spălarea feţei cu apă rece şi săpun, după care vom
arunca câte un pumn de de apă rece în ochii deschişi, spălându-i şi purificându-i. Urmărim
să percepem astfel starea de înviorare şi purificare ce se induce în fiinţă în urma tehnicilor
realizate.

1) Purificarea digestivă (A)- tehnica se realizează o dată pe lună.

Cele mai recomandate cure:
1) Cura cu oţet de mere şi miere (B)
2) Cura cu pastă de argilă şi propolis (C)
3) Cura cu urzici (D)
4) Cura cu suc de orz verde
4) Cura cu boabe de ienupăr (E)
5) Cura cu lămâie (F)
6) Cura de sucuri şi crudităţi (G)
7) Cura pentru asimilarea calciului şi combaterea spasmofiliei (H)

220
FITOTERAPIE
Zilnic se vor administra următoarele plante sub formă de pulbere câte un gram de 4 ori pe
zi. Plantele se ţin sublingual timp de 10 -15 min. după care se înghit cu puţină apă :

Denumirea
Nr Denumirea ştiinţifică Cantitate Mod de administrare
populară
1. Coada calului Equisetum arvense -herba 50g
2. Polygonum aviculare-
Troscot 50g
herba
3. Pulmonaria officinalis-
Plămânărică 50g
herba
4. Coacăz negru Ribies nigrum-folium 50g Sublingual
5. Pir Agropyrum repens 50g
6. Urzică Urtica dioica-folium 50g
7. Leonorus cardiaca –folium
Talpa gâştii 30g
– flos
8. Tapaşnic Galeopsis dubia – herba 30g
9. 2 ling. pulbere la 5oo ml.
Brusture Arctium lappa – radix macerat
apă distilată
10. se macerează 8 ore, se
Cătină Hippophae rhamnoides -//-//-
consumă
11. cu 30 min înainte de
Măceş Rosa canina-fructus -//-//-
masă
12. Ginkgo Ginkgo biloba tinctură - 40pic x 4/zi în 50 ml apă
13. Orz verde Hordeum vulgare suc -se bea 3x50 ml/zi

NOTĂ (A,B,C,D,E,F,G,H) vezi descrierea curelor.

Ceai intern din: -gălbenele 50 g (Calendula officinalis-flos)

-codiţa şoricelului 50 g (Achillea millefolium-herba)
-creţuşcă 25 g (Filipendula ulmaria-flos)
-salvie 25 g (Salvia oficinalis-herba)

Din plantele mărunţite se pune o lingură într-o cană, se umectează timp de 7

minute şi se adaugă apoi 250 ml apă distilată în clocot, se infuzează 3 min. şi se bea cald
încet, gură cu gură. Se vor consuma două ceaiuri pe zi la două ore de la servirea mesei.

Macerat la rece din vâsc de măr. Se pune o linguriţă cu vârf de văsc într-un pahar
cu 200 ml apă distilată, se lasă de seara până dimineaţa, când se încălzeşte uşor, apoi se
strecoară prin tifon dublu şi se bea pe parcusul zilei gură cu gură între mesele principale.
Atenţie! nu se supradozează şi nu se prepară altfel.

Dafin Acest macerat se va consuma la aproximativ o lună de la începerea dietei

naturiste. Maceratul se realizează din frunze mărunţite, aprox. 5 g la 300 ml apă distilată.
Se pun într-un vas de lut se acoperă şi se lasă la macerat de la ora şase seara până a
doua zi la ora nouă. Se va consuma gură cu gură pe parcursul unei zile, câte 25-30 ml. din
oră în oră. Nu se supradozează şi nu se consumă altfel. Maceratul de dafin se va lua 7 zile
cu 10 zile pauză şi se repetă până la vindecare.

221
DIETOTERAPIE Regimul alimentar ce trebuie urmat pe perioada tratamentului :

Regim Oshawa Primele 10 zile (dacă se realizează purificarea digestivă se începe

după 3 zile) se va consuma numai grâu, hrişcă, orez, mei, plantele
indicate pentru afecţiunea de care suferiţi şi polen 2 ling. pe zi
Dietoterapie după Fructe: mere, caise, prune (uscate), piersici, musli cu fructe,
regimul Oshawa stafide,curmale, smochine (mai ales în caz de constipaţie), pere, nuci,
alune, coacăze, pepene galben.
Legume:sfeclă roşie (salată), linte, năut, soia (boabe, cuburi, şniţel,
granule), bob, salată verde, varză, conopidă, pătrunjel, ţelină, morcov,
cartofi, usturoi, ceapă, supe de legume, dafin
Produse lactate: lapte dulce, sana, brânză de vaci (cu grâu încolţit)

Postură
Este foarte indicat în timpul cât mai avem dureri să abordăm următoarea postură.
Din picioare mâinile pe lângă corp ne lăsăm pe vine, fără să ridicăm călcâile de la sol şi
prindem apoi genunchii cu braţele. Rămânem în această postură timp de 3 min. după care
revenim foarte încet. Pentru persoanele care nu au echilibru pot să se sprijine cu spatele
de un suport (perete, pat etc.).

PRESOPUNCTURĂ
Este indicat ca în fiecare zi să realizaţi tehnica de presopunctură globală a tălpilor.
Pentru aceasta trebuie să umpleţi o tavă cu pietre de râu şi după ce aţi deschis fereastra
mergeţi pe petricele timp de 10 min.

MASAJ
Se va face o cremă cu ulei vegetal şi unt din tătăneasă, gălbenele şi dafin cu care
se va masa zonele dureroase. Se poate folosi unguentul de tătăneasă produs de firma
Plant Extract din Rădaia, jud. Cluj.

Modul de efectuare al curelor

1) Cura cu oţet de mere şi miere (B)

Dimineaţa la o oră după prima masă se va turna o lingură jumătate de oţet, şi o
linguriţă de miere într-un pahar de 150 ml apă călduţă. Se amestecă până la complecta
omogenizare şi se bea încet gură cu gură. Cura se realizează 21 de zile.

2) Cura cu pastă de argilă reminerealizantă şi propolis (C)

ANTIOXIDANŢII ŞI SECRETELE LOR

Este greu în zilele noastre să studiezi o publicaţie medicală, să citeşti o revistă, să
deschizi un ziar sau chiar să priveşti o reclamă la televizor fără să vezi vreo referire la
antioxidanţi sau la radicalii liberi. Deşi acest subiect rămâne învăluit în mister şi confuzie
pentru mulţi oameni, înţelegerea lui poate deveni chiar o problemă de viaţă şi de moarte.
Radicalii liberi (moleculele de oxigen reactiv) sunt implicaţi în mai mult de 50 de afecţiuni
medicale, inclusiv diverse forme de cancer, maladii cardiace, îmbătrânire prematură,
cataractă şi chiar SIDA.

Legăturile cu această largă varietate de boli sugerează că radicalii liberi nu sunt un

fenomen izolat, periferic, ci, mai degrabă, actori principali în majoritatea problemelor de
sănătate ale oamenilor. Astfel, orice problemă am avea cu sănătatea, putem presupune

222
că, oarecum, într-un mod perfid şi ascuns, radicalii liberi ar putea fi un factor în a provoca
ori în a exacerba afecţiunea de care suferim.

Ce sunt radicalii liberi şi cum acţionează ei?

Nu îi putem vedea. Nu îi putem simţi. Lasă doar urme trecătoare ale prezenţei lor. Dar, să
nu ne lăsăm înşelaţi: inima, plămânii, vasele de sânge, toate organele şi ţesuturile
noastre suferă un atac continuu din partea acestor renegaţi biologici, cunoscuţi sub
numele de „radicali liberi”.

Să ne imaginăm că am putea micşora o cameră de luat vederi până la dimensiunile unei

molecule, pe care s-o introducem apoi în propriul organism la bordul unui submarin la fel
de minuscul, care să circule prin fluidele interne care susţin viaţa. Imediat am fi martorii
unui spectacol asemănător cu un foc de artificii biologic. Este rezultatul mişcărilor
bezmetice ale „radicalilor liberi”, care încearcă să se agaţe de orice altceva pentru a
obţine o oarecare stabilitate.

Există atât molecule stabile cât şi molecule instabile de oxigen, care „aleargă” prin
organism. Oxigenul stabil este esenţial pentru susţinerea vieţii. Moleculele instabile de
oxigen (radicalii liberi) sunt utile, de asemenea, pentru că luptă împotriva inflamaţiilor,
ucid bacteriile şi controlează tonusul „muşchilor netezi”, cei care reglează funcţionarea
organelor interne şi a vaselor de sânge.

Cheia acţiunii eficiente şi sigure a radicalilor liberi din organism este echilibrul lor, dar
problema este că mecanismele fin echilibrate se dereglează deseori. Pentru a corecta
situaţia, organismul produce substanţe de curăţire a radicalilor liberi – cunoscute ca
„antioxidanţi endogeni”, sisteme enzimatice care „înghit” radicalii liberi în plus şi îi
împiedică să producă efecte negative (superoxid-dismutaza, catalaza şi glutation-
peroxidaza). Unii antioxidanţi pe care îi preluăm din afara organismului prin alimentaţie
ajută şi ei la sporirea apărării împotriva numărului excesiv de radicali liberi. Cei mai
importanţi dintre aceşti antioxidanţi externi (sau exogeni) sunt vitamina C, vitamina E şi
betacarotenul.

Supraproducţia de radicali liberi

Se pare că, oriunde ţi-ai întoarce privirea, diferite substanţe ori situaţii ameninţă să ne
invadeze organismul cu radicali liberi. Iată câţiva dintre factorii mediului sau ai modului de
viaţă, care ne pun în pericol de stres oxidativ şi de îmbătrânire prematură: fumul de
ţigară, aerul poluat, anumite medicamente, lumina ultravioletă (naturală sau artificială),
pesticidele şi alte substanţe chimice dăunătoare din mâncare, prepararea
necorespunzătoare a alimentelor, leziunile articulaţiilor şi ale ţesuturilor (inclusiv durerile
sau febra musculară), leziunile legate de reperfuzie (întoarcerea sângelui într-un organ
sau ţesut care a fost temporar privat de sânge, de exemplu după un infarct miocardic sau
după o comoţie cerebrală), diabetul, radiaţiile (proceduri medicale, reţele de înaltă
tensiune, computere, cuptoare cu microunde, telefoane mobile, pături electrice,
televizoare), stresul emoţional, azbestul şi alte materiale care pot fi inhalate prin
respiraţie, alimentarea în exces cu sânge a tractului digestiv după o masă copioasă sau
exerciţiile fizice realizate imediat după masă şi chiar exerciţiile fizice, însă realizate în
exces.

Când organismul este suprasaturat cu radicali liberi, aceste molecule instabile de oxigen
se transformă, din aliaţi, în prădători moleculari. Încep să alerge în dezordine, atacând cu
succes atât părţi bolnave cât şi părţi sănătoase. Unii dintre ei sunt atât de instabili încât
există doar pentru un moment, o microsecundă, timp în care acţionează pe post de
catalizatori, determinând reacţii chimice şi schimbări în alte molecule, chiar mutaţii
223
genetice. Îmbătrânirea precoce sau accelerată, boli de inimă, diverse tipuri de cancer şi
multe alte maladii sunt consecinţa acţiunii acestora.

Orientativ, se estimează că genele fiecărei celule sunt agresate de aproximativ zece mii
de ori pe zi de către radicalii liberi, iar ADN-ul mitocondrial de aproximativ o sută de mii
de ori pe zi. Dacă ne gândim că celulele miocardice (ale inimii) şi celulele neuronale (ale
sistemului nervos) nu se divid, atunci ne dăm seama cât de importantă este combaterea
agresiunii exercitate de către radicalii liberi.

Ce putem face pentru a ne proteja?

Pentru că este mult mai eficient, dar şi mai ieftin, să menţinem o bună stare de sănătate,
decât să o redobândim după ce am pierdut-o, cea mai bună tehnică de apărare împotriva
radicalilor liberi este aceea de a construi şi de a menţine scuturi de antioxidanţi, printr-un
regim alimentar adecvat (cu grăsimi puţine, bogat în fibre digestive şi în substanţe
antioxidante - 400 UI de vitamina E, 1000 mg de vitamina C şi 25.000 UI de betacaroten
pe zi), prin practicarea regulată a exerciţiilor fizice (dar fără exagerări), şi printr-un
program de viaţă care să urmărească evitarea, pe cât posibil, a situaţiilor în care suntem
expuşi atacului radicalilor liberi.

Pregătirea alimentelor şi dieta

Alimentele cu conţinut mare de antioxidanţi trebuie să constituie baza elementelor

nutritive pe care le luăm din surse exterioare, cu atât mai mult cu cât în hrană mai există,
în afara antioxidanţilor, şi alte substanţe care ne pot proteja împotriva bolilor.

Studii de amploare, realizate în SUA, Anglia, Finlanda, Japonia, China, au

concluzionat că cei care consumă fructe şi legume proaspete au un risc de afectare de
către radicalii liberi redus cu aproximativ 75%. Atenţie! Este vorba despre consumul de
fructe şi legume proaspete şi nu de suplimente vitaminice, deoarece aceste suplimente
realizate în laborator nu pot înlocui toată gama de compuşi care se găseşte în mod
natural în fructe şi legume: vitamine, săruri minerale, polifenoli, etc. Inteligenţa naturii, în
mii de ani de evoluţie, a realizat în produsele sale echilibrul perfect al elementelor
necesare organismului uman.

Mai întâi, pentru a ne obişnui să estimăm conţinutul antioxidant maxim potenţial al

hranei, să vedem care alimente sunt bogate în antioxidanţi:
alimente bogate în betacaroten: cartofi, morcovi, pepene galben, dovleac, nuci,
spanac, broccoli, pătrunjel, mango, papaya, alge, batate, caise.
alimente cu conţinut ridicat de vitamina C: acerola (fruct din India de vest,
asemănător cu cireşele), pătrunjel, orz verde, ardei, broccoli, căpşuni, conopidă,
grapefruit, guava, kiwi, lămâie, mango, mure, papaya, pepene galben, portocale,
roşii, sparanghel, varză de Bruxelles.
alimente bogate în vitamina E: alune, batate, ciocolată, floarea soarelui, grâu
(inclusiv germeni şi grâu încolţit), migdale, porumb.

Al doilea pas îl constituie evaluarea impactului pregătirii termice şi al altor

procedee de preparare a hranei asupra conţinutului de antioxidanţi; în general, cantitatea
de antioxidanţi poate fi redusă de factori ca: aditivii alimentari, expunerea la oxigen,
expunerea la lumină, expunerea la căldură sau la temperaturi mari (cele mai bune
metode de preparare a alimentelor, astfel încât să se păstreze antioxidanţii sunt: la
cuptor, în aburi sau prin prăjire uşoară).

Câteva recomandări pentru pregătirea şi păstrarea alimentelor:

o evitaţi produsele veştede
224
 o nu exageraţi atunci când curăţaţi, mărunţiţi, tăiaţi, spălaţi sau înmuiaţi legumele şi
fructele
o evitaţi folosirea în exces a apei în timpul preparării
o evitaţi folosirea în exces a temperaturilor ridicate în timpul gătitului; fierberea timp
îndelungat, alte metode prelungite de preparare, expunerea alimentelor la flacără
sau fum, cum ar fi la grătar sau la foc în aer liber, pot distruge antioxidanţii; aceste
metode pot, de asemenea, stimula schimbări chimice nedorite în hrană şi
producerea de radicali liberi în exces
o folosiţi la gătit apa în care aţi fiert legumele, în ea se vor păstra antioxidanţii
o nu păstraţi mai mult de o zi la frigider alimente gata pregătite
o depozitaţi hrana gătită în recipiente cu aer puţin
o nu încălziţi din nou preparatele din legume sau zarzavaturi deja gătite
o evitaţi să păstraţi alimentele încălzite mai mult de 30 de minute înainte de a le servi
o nu cumpăraţi produse gata tăiate
o nu păstraţi produsele proaspete în frigider mai mult de câteva zile

Model de meniu pentru o zi : (alimentele care îl alcătuiesc conţin 1.120 mg de vitamina

C, 36.085 UI de betacaroten şi 109 UI de vitamina E, adică aproximativ cantitatea
recomandată zilnic)
Mic dejun: suc de portocale, fulgi de cereale şi germeni de grâu, stafide, iaurt
simplu, căpşuni proaspete.
Prânz: suc cocteil de fructe cu boabe, portofel de aluat umplut cu broccoli,
conopidă şi brânză, salată cu paste, suc de roşii.
Gustare de după-amiază: fruct de kiwi proaspăt.
Cină: salată de spanac proaspăt şi roşii cu seminţe de floarea soarelui,
condimente, fără ulei, morcovi înăbuşiţi, orez brun, salată de fructe (pepene verde,
pepene galben şi mandarine).
Gustare de seară: suc de portocale, baton şi unt.

ALTE PROCEDEE ANTIOXIDANTE :

POSTUL NEGRU

Postind una sau două zile pe săptămână, îi oferim corpului timpul necesar pentru a
elimina cu eficienţă toxinele acumulate din alimente şi pentru regenerarea anumitor funcţii
şi procese ale sale. Când vorbim despre post ne referim la postul negru, ţinut doar cu
apă, a cărei folosire este obligatorie pentru a evita deshidratarea corpului şi blocajul renal.
Dacă postul este mai îndelungat, revenirea la alimentaţia obişnuită trebuie făcută gradat,
în acelaşi număr de zile cât a durat şi postul, începând cu supe foarte diluate, în care s-
au fiert anumite legume sau cereale (de obicei morcov şi orez).
Ştiinţific, se atestă că omul poate trăi fără hrană circa 100 de zile, rezervele
interioare fiindu-i suficiente pentru aceasta, cercetări ştiinţifice recente arătând că postul
are inclusiv puternice virtuţi antioxidante. Practic, putem spune că postul acţionează la
nivelul tuturor structurilor fiinţei, începând cu cele subtile şi, prin rezonanţă, până la cele
fizice.

CURA CU STRUGURI

În sâmburii de struguri se găseşte proantocianidina, compus ce face parte din

clasa flavonoidelor şi având un rol important în combaterea directă a radicalilor liberi,
creşterea vitalităţii şi a rezistenţei faţă de atacurile agenţilor mutageni(cancerigeni) şi
redarea tinereţii.
Concentraţiile cele mai crescute sunt prezente în sâmburii de struguri negri,
extractul din sâmburi de struguri negri fiind unul dintre cei mai puternici antioxidanţi.

225
 Este benefic să se realizeze o cură de struguri (fără a mai consuma nimic altceva)
timp de 10 zile minim (se poate prelungi până la 21 de zile, în bolile cronice). Se vor
consuma 4 kg de struguri pe zi. Acest regim este contraindicat în diabet. Modul de
realizare a curei cu struguri este prezentat mai detaliat în lucrarea Enciclopedia terapiilor
naturiste de vindecare a cancerului, de Gregorian Bivolaru.

CURA CU SUC DE ORZ VERDE

Orzul verde conţine superoxid-dismutaza (SOD), o enzimă proteică activă, în

proporţie de 2000 micrograme SOD (superoxid-dismutaza) activ, la o porţie de 2 g pudră
de orz verde. SOD este unul dintre antioxidanţii endogeni, cu un efect deosebit în
inactivarea radicalilor liberi oxidril, vindecarea bolilor, revitalizarea organismului şi în
încetinirea procesului de îmbătrânire. Orzul verde este cea mai bogată sursă de SOD
cunoscută până în prezent.

Modul de preparare a sucului de orz verde :

Se pune orzul la inmuiat o zi, dupa care se seamana in ghiveci, ladite solare,
gradini, in serii succesive. Se uda. Cand firul ajunge la inaltimea de 15-20 cm, se poate
folosi. Se curata de radacina, se spala in cateva ape. Se marunteste. Se inmoaie in apa
si apoi imediat se da prin masina de tocat, iar apoi prin centrufuga. Ce se depune pe sita
extractorului se inmoaie din nou in apa si se centrifugheaza inca o data. Rezulta un suc
verde inchis, cu gust usor amarui, care se pastreaza in sticle astupate, la frigider. Se pot
face 1-2 litri odata.
Pentru consum se iau 50 ml suc concentrat, care se dilueaza cu 50-100 ml suc de
mere sau apa. Se bea la temperatura camerei, cu inghitituri rare.
Se poate prepara si din 1 lingurita de pudra de orz verde la 150-200 ml apa sau
suc de mere.
Compozitia biochimica a orzului verde confera plantei un efect curativ deosebit,
incetinind totodata procesele de imbatranire a celulelor.
Bogatia in proteine, vitamine, minerale, si enzime, face ca orzul verde sa fie
eficient in buna functionare a organismului.
Comparativ cu alte plante, orzul verde contine :
de peste 250 ori mai multa vitamina A decat in salata
de peste 25 ori mai mult potasiu decat in banane
de peste 11 ori mai mult calciu decat in lapte
de peste 11 ori mai mult fier decat in telina
de peste 7 ori mai multa vitamina C decat in portocale
de peste 10 ori mai multa vitamina B decat in spanac
de peste 23 ori mai multa biotina (factor din grupa vitaminelor B) decat in lapte
2000 micrograme SOD (superoxid-dismutaza) activ, la o porţie de 2 g pudră de orz
verde. SOD este o enzima proteica activa cu un efect deosebit in vindecarea
bolilor, revitalizarea organismului si in incetinirea proceselor de imbatranire.
Aceasta enzima intervine in inactivarea radicalilor liberi oxidril, radicali care, atunci
cand sunt activi, favorizeaza imbatranirea celulelor si aparitia bolilor. Orzul verde
este pana in prezent cea mai bogata sursa de SOD cunoscuta.
Sucul de orz verde este indicat in urmatoarele boli : anorexie, anemie, stomatite,
afectiuni oculare, boli de stomac, boli hepatice, cancer, colite, pancreatite, boli de inima,
arteroscleroza cerebrala, astm bronsic, gripa, viroze pulmonare, TBC, rinita alergica,
dereglari hormonale, diabet, obezitate, retard psiho-motor, neurastenii, insomnii,
schizofrenie, epilepsie, nevralgie de trigemen, nevralgie faciala, reumatism, acnee,
dermatite, hemoroizi, hemoragii, afectiuni ginecologice, avitaminoza, alopecie, sterilitate,
impotenta sexuala.

226
Folosirea plantelor cu proprietăţi antioxidante:
Oregano (Origanum vulgare), busuioc (Ocimum basilicum), maghiran (Majorana
hortensis), dafin (Laurus nobilis), cimbru (thymus vulgaris), cimbrul de munte (satureja
montana), mărar (Anethum graveoles), rozmarin (Rosmarinus officinalis), salvia (Salvia
officinalis), cuişoare (Eugenia caryophyllata), scorţişoara (cinnamonum zeylanicum),
ghimbir (zingiber officinalis), coriandru (Coriandrum sattivum), pătrunjel (Petroselium
arvense), chimen (Carum carvi), fenicul (Foeniculum vulgare), turmeric (Curcuma longa),
brusture (Aratium lata), ceaiul verde (Green Tea), usturoiul (Allium sativum), harpagofitum
(Harpagophytum procumbens), buruiana de 5 degete (Potentilla tormentilla), amalaki
(Emblica officinalis), rooibos (Aspalathus linearis), etc.

După cum observăm, multe din plantele menţionate pot fi utilizate în prepararea
alimentelor, pentru a spori savoarea acestora. Cunoscând şi acest secret al lor, de
diminuare a stresului oxidativ, veţi putea utiliza plantele menţionate mai sus cu mai mult
interes, dar şi cu atenţie, fără a exagera.

Exerciţiile fizice
Exerciţiile fizice sunt necesare pentru sănătate şi longevitate. Fără exerciţii fizice
practicate regulat, apărarea internă a organismului împotriva radicalilor liberi, cu tot efortul
antioxidanţilor endogeni naturali, poate deveni prea fragilă pentru a beneficia în întregime
de efectul suplimentelor, persoanele sedentare fiind mai predispuse la îmbolnăviri.

Hatha-Yoga, o modalitate exceptională de menţinere a tinereţii şi longevităţii

Hatha-yoga implică realizarea unor posturi corporale speciale cu efecte benefice

complexe (asana-e), precum şi relaxarea profundă (Shavasana).
Asana (postura statică) în Yoga este o modalitate de integrare psihofizică şi se
bazează pe reeducarea posturală. Efectele predominante ce se resimt din ce în ce mai
pregnant în urma menţinerii imobile în aceste posturi yoga sunt: echilibru, încredere în
sine, energie crescută, rezistenţă la oboseală şi stres, senzaţie relaxantă de bunăstare şi
calm, vindecarea unor boli, rearmonizare fizică şi psihică, creativitate şi concentrare
crescute, menţinerea tinereţii şi prevenirea îmbătrânirii.

Transformarea modului de viaţă

Traiul în societatea modernă ne expune, dincolo de voinţa noastră, la

bombardamentul radicalilor liberi. Sunt unele situaţii pe care nu avem cum să le evităm,
însă ceea ce putem face este să micşorăm ameninţarea pe care radicalii liberi o
reprezintă pentru sănătate evitând prezenţa acestora de câte ori este posibil şi înlocuind
obiceiurile nesănătoase cu unele benefice. Menţinerea echilibrului între factorii
antioxidanţi şi radicalii liberi permite desfăşurarea normală a vieţii şi a creşterii celulare,
precum şi a proceselor de apărare a organismului, ceea ce duce la creşterea longevităţii.

ALIMENTAŢIA SĂNĂTOASĂ

Alimentatia reprezinta domeniul in care se fac cele mai grave erori. Omul modern se
hraneste intr-un mod nesanatos, mananca prost si mult. Asa se face ca o persoana din
doua sufera de exces de greutate (depasirea cu peste 10% a greutatii normale). Aceasta
are efect nefast asupra sistemului osos, a scheletului si asupra aparatului motor, in special
asupra partii inferioare a corpului. Cu cat excesul in greutate este mai mare cu atat creste
si procentajul persoanelor care sufera de maladii coronariene (angina pectorala, infarct
miocardic, ateroscleroza), sau cu afectiuni cancerigene, cum ar fi cancerul intestinelor.
Statisticile arata ca peste 30% dintre obezi mor din cauza bolilor de ficat sau a diabetului.

227
De asemenea obezii pot avea probleme mult mai mari decat cei cu greutate normala in
cazul unor inteventii chirurgicale.

Cea mai mare greseala facuta in domeniul nutritiei, priveste absorbtia excesiva a hidratilor
de carbon, care sunt lipsiti de valoare nutritiva si care se gasesc in: zahar, dulciuri, faina,
bauturi alcoolice. Acestea sunt transformate de organism in depuneri de grasimi.

Obezii se afla in interiorul unui cerc vicios. Grasimea nu mai este la moda, iar mass media
infatiseaza saptamanal o imagine care contravine modului de viata a persoanei obeze.
Astfel, aceasta se confrunta, mai mult sau mai putin, cu un stres psiho-social, iar reactia ei
este, in general, sa manance tot mai mult.

Multe persoane, in special femei, iau medicamente de sinteza pentru slabit, care au
efectul de a le suprima pofta de mancare, actionand ca un laxativ. Folosirea permanenta a
acestor medicamente creaza dependenta si perturba metabolismul apei si a sarurilor din
organism, provocand edeme, rinichii sunt afectati, se produc tulburari psihice si de ritm
cardiac. Au aparut regimurile pe baza de pulberi, care, in prima faza, produc o scadere
insemnata in greutate, deoarece organismul pierde multa apa, dar nu scade si grasimea.

Toate aceste cure de slabire restrictive au marele dezavantaj ca persoana nu invata sa-si
inlocuiasca modul de nutritie nesanatos cu obiceiuri alimentare mai bune, astfel ca
majoritatea isi regasesc vechea greutate la numai cateva saptamani de la terminarea
regimului, ele fiind mai dezechilibrate decat inainte din acest punct de vedere.

Regimul disociat propune o alternativa blanda si eficace, pe termen lung, in curele

radicale si restrictive, care au ca scop scaderea greutatii prin prevenirea persoanei de
anumite alimente. Aceasta inseamna ca unele alimente se potrivesc mai bine intre ele
decat altele. Daca alimentele care nu se potrivesc se consuma impreuna, se produce
pentru o scurta durata o dereglare digestiva, in primul rand balonare, apoi o marire a
organelor digestive.

Digestia are loc mai usor daca sucurile gastrice prelucreaza un singur fel de alimente. De
exemplu, legumele verzi se potrivesc cu carnea, decat cele care contin amidon, deoarece
acestea din urma se digera in mediu alcalin, spre deosebire de carne careia ii trebuie un
mediu acid.

Este importanta separarea proteinelor de glucide, care practic nu este posibila 100%, dar
daca se reuseste sa se rezolve la doua treimi din alimente este foarte bine.

Alimentele cu calorii negative sunt cele consumatoare de grasimi. In cea mai mare parte
sunt reprezentate de legume, fructe si condimente si sunt bogate in saruri minerale,
vitamine, contin putine proteine si hidrati de carbon, iar procentul lor caloric va fi de 90 de
calorii la 100 de grame. Pe de alta parte aceste alimente au in compunerea lor peste 90-
95% apa. Consumarea in mod regulat a acestor alimente produce un efect caloric negativ,
care duce la o pierdere in greutate.

Busuiocul, cimbrul, mararul, usturoiul, patrunjelul, menta, salvia, cimbrisorul, chimionul,

ienuparul pe langa faptul ca amelioreaza mult gustul mancarii, contribuie la procesul de
digerare si eliminare a grasimilor.

Fructele cum ar fi: ananasul, merele, portocalele, capsunele, afinele, zmeura, mango,
grapefruit, lamaia, au rol in distrugerea proteinelor.

O hrana sanatoasa este o hrana proaspata, variata, bogata in substante vitale, alcalina, cu
multe vitamine, cu saruri minerale si oligoelemente.
228
Este recomandat ca de trei ori pe saptamana sa nu se consume carne, aceasta fiind
inlocuita cu preparate din soia.

Nevoile zilnice de aminoacizi se pot acoperi prin consumarea a 100 gr. de grau integral
sau orez nedecorticat. Se vor consuma legume proaspete, care contin substante vegetale
bioactive (glucosinolate, flavonaide) cum ar fi: cartofi, linte, mazare, fasole verde, varza,
broccoli, rosii, fulgi din cereale, paine integrala, gris, orez nedecorticat, grau incoltit sau
germeni de grau. Substantele bioactive distrug radicalii liberi care sunt responsabili pentru
evolutia cancerului.

Se recomanda hrana care nu a fost congelata, conservata, rafinata, evitandu-se

alimentele care au fost prelucrate industrial, cum ar fi zaharul rafinat, faina alba, uleiul
rafinat, conservele.

Unele condimente au efect de stimulare a digestiei si metabolismului (cimbrul), altele

actioneaza impotriva imbolnavirilor (chimenul, cimbrul, mararul), sau sunt diuretice (ceapa,
ienuparul).

Se vor consuma numai grasimi vegetale naturale, unt, margarina sau ulei presat la rece.
Se vor evita alimentele cu continut mare de candiu (metal nociv pentru sanatate si care
provoaca leziuni renale) cum ar fi: ciupercile de padure, organele de porc, pateul de ficat.

La prepararea alimentelor trebuie avut grija ca acestea sa se fiarba mai mult decat este
nevoie, deoarece se distrug substantele nutritive. Trebuie avut grija la mancarurile cu
prajeli si sosuri, deoarece nu sunt sanatoase. Afumarea alimentelor si prajirea lor in
grasime animala sau ulei incins produce la suprafata acestora o crusta maronie (care este
o oxidare toxica), precum si deseuri grasoase, care sunt cauza tulburarilor digestive si a
gravelor probleme de sanatate (ateroscleroza, bolile canceroase). Cel mai indicat este ca
alimentele sa fie preparate la aburi, prin fierbere in apa sau la gratar, ele pastrandu-si
gustul, culoarea si valoarea nutritiva.

Ar trebui respectate cateva reguli privind modul in care ne alimentam sanatos:

se mananca incet, avand timp suficient pentru consumarea mancarurilor, fara stres,
fara intreruperi (ridicare de la masa pentru rezolvarea unor probleme), intr-o
atmosfera de calm si liniste;
cu 15-20 de minute inainte de masa principala se poate consuma o salata sau un
mic aperitiv, pentru a se micsora senzatia de foame, marind satietatea;
se mananca pe saturate, dar nu mai mult, chiar daca mancarea este foarte buna si
gustoasa;
se mananca la ore fixe;
nu se "sare" peste mese si nici nu se inlocuieste masa cu o felie de paine cu unt;
se mesteca mult si bine, hrana trebuind faramitata inainte de a se inghiti, pentru a
usura munca stomacului;
nu se beau lichide in timpul meselor, deoarece digestia este mai dificila,
producandu-se mai mult acid in stomac;
dupa ora 17 nu se consuma mese imbelsugate, bogate in proteine, greu de digerat,
iar cu 2 ore inainte de culcare nu se mananca nimic;
se recomanda impartirea celor 3 mese principale in cantitati mai mici, in 5-6 mese
pe zi;
se mananca numai cand apare senzatia de foame, fiind interzisa consumarea
alimentelor de plictiseala sau pentru omorarea timpului;
nu se mananca cu lacomie, iar portiile de mancare sa fie moderate;

229
 este indicata tinerea postului o zi pe saptamana, pentru eliminarea toxinelor si
odihnirea organelor. Pe durata postului se beau multe lichide, apa plata, sucuri
naturale din fructe, ceaiuri, cam 2-3 litri esalonat pe toata ziua;
seara, inainte de culcare se poate bea o cana cu lapte cald, eventual indulcit cu
miere de albine, sau o cana cu ceai din plante medicinale (tei, musetel)

ALIMENTATIA ECHILIBRATA A OMULUI SANATOS

Ati auzit, desigur, despre alimentele toxice prezente in hrana noastra de zi cu zi. Ati
aflat, de pilda, despre carnea din magazine, contaminata, adesea, cu substante
daunatoare, stiti ca modificarea genetica a legumelor este un fenomen care ia o amploare
universala sau ca apa pe care o bem este, adesea, o sursa de infectie si de boala. Desi
semnale de alarma se trag peste tot, le receptionam disparat si nu luam, asa cum ar
trebui, masuri radicale. Stim ca ceva este gresit in alimentatia noastra, dar nu stim exact
ce, nu stim in ce masura si mai ales cat de mult ne afecteaza sau ne va afecta acest lucru.
Alimentatia echilibrata a omului sanatos este o sinteza tulburatoare despre factorii toxici
cuprinsi in alimentatia noastra de zi cu zi. Un compendiu exhaustiv, cu informatii privitoare
la pericolele cuprinse in alimentele pe care le ingeram si care ar trebui cunoscute de
fiecare dintre noi. Va oferim, in continuare, cateva informatii cuprinse in carte, menite sa
va ajute sa raspundeti corect la intrebarea pusa in titlul acestui articol: „Stim ce mancam si
ce bem?”.

PÂINEA

Aproape 80% din painea consumata in prezent este alba, obtinuta dintr-o faina din care
s-au eliminat practic toate fibrele alimentare, vitaminele si mineralele esentiale. Rezultatul:
un aliment gustos, cu destul de multe calorii si cu o valoare nutritiva aproape de zero. Mai
mult, pentru ca nu intotdeauna graul din care se face faina alba este bun, s-a raspandit
moda „amelioratorilor”. Ce sunt acestia? Nimic altceva decat celebrele E-uri, despre care
vom vorbi mai tarziu. Efectele asupra sanatatii ale consumului acestei paini albe sunt cat
se poate de... negre. Absenta fibrelor alimentare, care sunt continute de coaja graului si
sunt eliminate in procesul de obtinere a fainii albe, favorizeaza obezitatea, constipatia si
acumularea de toxine in organism (prin blocarea proceselor de eliminare). Deficitul de
vitamine din complexul B (care sunt, de asemenea, eliminate in procesul de productie) si
de aminoacizi duce la slabirea functiei imunitare, favorizeaza dezechilibrele hormonale,
tulburarile de crestere la copii etc. Saracirea in magneziu si calciu duce la boli osoase,
rahitism, tulburari nervoase. Cu alte cuvinte, alba noastra paine cea de toate zilele este un
inamic al sanatatii care opereaza lent si constant asupra fiecaruia dintre noi. Sa invatam
sa-l contracaram.
Solutii : cel mai bine este sa consumam painea integrala sau graham, care sunt mult
mai bogate in fibre si vitamine. Trebuie insa sa cunoastem continutul acestor varietati de
paine, pentru ca in ultima vreme, ele sunt „asezonate” cu cantitati impresionante de aditivi
sintetici. O solutie este si consumul zilnic de fulgi de cereale integrale (grau, ovaz, orz).

SAREA

Poate cunoasteti faptul ca s-a emis o ordonanta care cerea in mod expres ca sarea din
comert sa fie iodata. De ce? Se spunea ca in acest fel vor fi combatute afectiunile
tiroidiene, produse de deficientele de iod. O idee „generoasa”, care a facut ca in scurta
vreme, rafturile din magazine sa fie invadate numai de sare iodata. Din fericire, au existat
si cercetatori care nu s-au multumit cu versiunea oficiala a efectelor benefice ale acestei
operatiuni, facand studii minutioase in acest sens. Iata ce au aflat ei: consumul mare de
iod sporeste incidenta unor afectiuni tiroidiene autoimune, favorizeaza supradezvoltarea si
chiar aparitia unor procese inflamatorii la nivelul glandei tiroide. Consumul de iod produce

230
alergie si mareste intoleranta la substantele folosite in radiologie, care contin acest
element. In fine, in Tasmania, tara care a „beneficiat” de iodarea obligatorie a sarii si a
altor alimente, s-a remarcat faptul ca rata cancerului tiroidian a crescut de trei ori.
O alta varietate a acestui condiment, sarea fina, prezenta adesea pe mesele noastre,
ascunde un lucru pe care putini dintre noi il stiu: ea este tratata cu E535, adica...
ferocianura de sodiu, un fel de Rosia Montana in avanpremiera, o substanta despre a
carei toxicitate nu mai este necesar sa vorbim. Si inca un lucru: sarea fina nu contine
aproape deloc magneziu (spre deosebire de sarea gema), un mineral esential pentru
sanatatea sistemului cardiovascular. Unii cardiologi sustin chiar ca anumite maladii ale
inimii si sistemului vascular ar fi cauzate, in mare masura, de aceasta sare fina, saracita in
acest mineral esential.
Solutii: mai ales in magazinele naturiste putem gasi fie sare gema neiodata, fie sare
marina, care nu a fost supusa la acest tratament. Consumati numai aceste tipuri naturale
de sare.

APA

In prezent, apa de consum din toate zonele urbane este obtinuta din surse de
suprafata, adica din rauri si din lacuri de acumulare. Problema este ca in aceste ape se
deverseaza anual, la nivelul tarii noastre, nu mai putin de sase milioane de tone de
poluanti chimici si biologici. In aceste conditii, apa devine inutilizabila in forma in care ea
este captata, si atunci s-a recurs la tratarea ei in statiile de epurare. Cum se face aceasta
tratare? In primul rand, prin adaugarea de clor (circa jumatate de gram la un litru de apa),
pentru a elimina bacteriile si alte organisme parazite. Din pacate, studiile facute in foarte
multe tari, in care se foloseste apa dezinfectata prin acest procedeu, au pus in evidenta
urmatorul aspect: consumul de apa cu clor sporeste incidenta cancerului de rect, de colon,
gastric si renal. Mai mult, este un factor agravant in boli cum ar fi gastrita, colita, anumite
tulburari de digestie si asimilatie. In plus, deoarece uneori apele sunt foarte poluate
biologic sau sunt incorect tratate, ele ajung in retelele noastre contaminate, asa incat
multe epidemii au ca sursa robinetul. La noi in tara este exemplificatoare in acest sens
infestarea a zeci de mii de persoane cu de acum celebrul protozoar Giardia lambria, care
produce tulburari digestive, accese de febra, inapetenta, manifestari alergice etc. Daca
adaugam la aceasta faptul ca apa din retelele si chiar din fantanile multor regiuni este
infestata si cu pesticide ori nitriti din ingrasamintele chimice (substante cu efect cancerigen
si alergen foarte puternic), obtinem o imagine exacta asupra pericolelor la care ne
expunem doar consumand zilnic apa necesara.
Solutii: pentru baut, cel mai bine este sa folosim apa minerala sau plata. Pentru a
obtine apa necesara gatitului, se utilizeaza un dispozitiv de filtrare, care poate avea o
eficienta foarte mare. Intr-unul din numerele recente ale revistei noastre, s-a vorbit pe larg
despre acest aspect.

LEGUMELE ŞI FRUCTELE MODIFICATE GENETIC

Ati remarcat ca in ultimii ani, majoritatea rosiilor pe care le cumparam nu mai au nici
mirosul si nici aroma pe care le aveau cand cresteau in gradinile taranilor? La fel se
intampla si cu soiurile aratoase de morcovi, mere sau struguri, aduse, cel mai frecvent,
prin import. Ei bine, aceste „realizari” le datoram ingineriei genetice aplicate fara
discernamant, ale carei prime victime suntem pe cale de a deveni. In ultimele doua
decenii, cercetatorii au reusit sa atinga adevarate performante in modificarea zestrei
genetice a fructelor, legumelor si, mai nou, chiar a animalelor. Ei au produs deliberat
mutatii menite sa provoace cresterea accelerata a fructelor si legumelor, sa dea productii
record si chiar sa se apere singure de daunatori. Legea pe care ei au ignorat-o, insa, este
una simpla: amplificarea artificiala a unei calitati va duce automat la atrofierea celorlalte.
Un mar modificat genetic este mare, are o culoare foarte frumoasa si arata foarte
atragator, in schimb are un parfum slab sau inexistent, este fad (fiind sarac in zaharuri
231
naturale atat cantitativ, cat si ca diversitate) si cu un continut foarte mic de minerale si
vitamine. Acelasi lucru s-a petrecut si se petrece cu aproape fiecare organism modificat
genetic, in incercarea de a „pacali” natura. Consecinta: in Occident, si mai nou si la noi,
vegetalele nu mai sunt o sursa consistenta de factori nutritivi, ceea ce favorizeaza o
multitudine de boli si sindroame, de la tulburarile de crestere si de dezvoltare ale copiilor la
bolile degenerative, la tulburarile hormonale sau obezitate.
Solutii: preferati sa va faceti aprovizionarea cu fructe si legume, in pietele unde sunt
producatori autohtoni, care in buna parte mai cultiva soiuri locale, nemodificate genetic.
Evitati aprovizionarea cu astfel de produse agricole din supermarket-uri, unde majoritatea
lor sunt din import si au suferit asemenea modificari.

CARNEA

Cresterea animalelor pentru carne este foarte costisitoare si neeconomica. Solutia

gasita: cresterea lor intensiva. Cum se face aceasta? In ferme sau in incubatoare
ingemanate cu lagarele de concentrare, lipsite de spatiu si de lumina suficiente, unde
animalul primeste ca hrana faina de oase, combinata cu propriile sale excremente si tot
felul de vitamine sintetice. Apoi, viitoarele victime sunt injectate cu antibiotice si hormoni
de crestere, sunt umflate cu vitamine. Rezultatul: o carne care contine toate substantele
chimice administrate de-a lungul scurtei si chinuitei vieti a animalului in cauza. Consumul
acestei carni este o garantie sigura pentru declansarea unui cortegiu de boli, incepand cu
cele gastrice si intestinale, continuand cu tulburarile de apetit si obezitate si terminand cu
teribila boala canceroasa, la care sunt foarte expusi toti mancatorii de carne. In prezent,
industria carnii din Occident trece printr-o adevarata criza, produsa de numeroasele
imbolnaviri constatate la oamenii care consuma asemenea produse. O alta criza, mai
recenta, a fost produsa de epidemiile din crescatoriile sus amintite, cea mai celebra fiind
asa-numita „boala a vacii nebune”.
Solutia: cel mai simplu este sa evitam consumul de carne, indiferent de provenienta
sa. Daca inca nu suntem convinsi de posibilitatea de a fi sanatosi si in forma cu un regim
vegetarian, putem recurge la un regim in care sa consumam doar peste si putina carne
alba (de pui).

ZAHĂRUL ŞI ULEIUL

Sunt doua alimente care au aceeasi problema: rafinarea - un proces care le face usor
conservabile, dar si foarte sarace in vitamine si minerale si, mai ales, greu de metabolizat
corect pe termen lung de catre organism. Sa vedem in continuare efectele fiecaruia in
parte.

Zaharul rafinat - contine o singura substanta in stare aproape pura (zaharoza), fara
nici un fel de enzime si alte elemente nutritive naturale care sa ajute la metabolizarea sa.
In consecinta, forteaza pancreasul, producand diabet (in Romania sunt in prezent un
milion de diabetici!), apoi cauzeaza dezordini in lant, in intreg organismul. Este printre
principalii vinovati pentru ingrasare, scaderea rezistentei la infectii, deficiente de
concentrare si de somn, boli de piele, boli oculare si cardiace.

Uleiul rafinat - este obtinut printr-o serie de procese termice, care duc la obtinerea
asa-numitelor „grasimi saturate”. Ajunse in organism, aceste grasimi accelereaza
procesele de imbatranire a celulelor, fiind un factor de prima importanta in aparitia unor
boli cum ar fi ateroscleroza, arterita obliteranta, ischemia cardiaca, insuficientele
circulatorii cerebrale, accidentul vascular. Margarina, obtinuta prin incalzirea uleiului rafinat
la 400 de grade, urmata de amestecarea sa cu o pudra de nichel si adaugarea de
hidrogen industrial, este considerata mult mai periculoasa decat uleiul simplu, adaugand la
afectele acestuia o mult mai mare sensibilitate la factorii declansatori ai bolii canceroase.

232
 Solutia: ca inlocuitor al zaharului alb, putem folosi in cantitati mici zaharul brun, o
varietate de zahar mai sanatoasa, pe care o gasim in magazinele naturiste, si, mai ales,
mierea. Tot in magazinele naturiste, gasim si uleiurile presate la rece (de masline, de
dovleac, de floarea-soarelui, de porumb). Este indicat sa le folosim zilnic, mai ales
neprelucrate termic, ele fiind nu doar un remediu cu rol de prevenire, ci si de combatere a
bolilor produse de consumul de grasimi saturate.

ADITIVII ALIMENTARI (E-urile)

Oficialii romani din Ministerul Sanatatii numesc aditivi „substantele care se folosesc la
prepararea unor produse, in scopul ameliorarii calitatii acestora sau pentru a permite
aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare” (conform Monitorului Oficial, nr.
268/1999). Cum „amelioreaza” acesti aditivi calitatea alimentelor? Afanandu-le pana devin
pufoase ca vata, colorandu-le in toate culorile curcubeului, aromatizandu-le pana ne fac sa
nu mai sesizam gustul si mirosul alimentelor naturale etc. Aceasta „ameliorare a calitatii”,
fireste, costa bani si mai ales ne costa sanatatea. In ultimii patru ani, au fost introdusi in
alimentatia romanilor 70 de aditivi, multi dintre ei interzisi in Uniunea Europeana, in SUA
sau in Rusia. De ce au fost interzisi acesti aditivi in tarile respective? Pentru ca multi dintre
ei sunt puternic cancerigeni, altii produc alergii, boli de piele, afectiuni nervoase. Lista
acestor aditivi si a bolilor produse de ei este atat de mare, incat va trebui sa mai vorbim
despre ei intr-un articol separat. Pana atunci, merita sa retineti o cifra: 4,5 kilograme -
aceasta este cantitatea de aditivi pe care o ingurgiteaza un european in fiecare an. Pentru
ca aditivii sunt prezenti in paine, in dulciurile preambalate, in sucuri, in margarina, in toate
mezelurile si in tot mai multe tipuri de branza. Cu titlu generic, trebuie sa stiti ca, in
proportie covarsitoare, aditivii alimentari sunt sintetici si ca atare sunt toxici, fiind nevoiti sa
ne ferim de ei.

Solutii: cititi cu atentie eticheta fiecarui produs alimentar pe care il cumparati. Acolo
este obligatoriu sa fie scrisi toti aditivii pe care respectivul aliment ii contine. Atentie,
adesea producatorii folosesc, in loc de termenul de aditiv sintetic sau „E” urmat de trei
cifre, termeni meniti sa pacaleasca: afanatori, amelioratori de gust, arome identic naturale
etc. Evitati sa consumati aceste produse.

ALIMENTE MIRACOL
“Alimentele trebuie să ne fie medicamente,
iar medicamente trebuie să ne fie alimentele.” - Hypocrate

Există unele alimente deosebit de importante pentru o dietă sănătoasă, chiar miraculoase
datorită efectelor terapeutice, echilibrante, vitalizante, purificatoare şi de prelungire a vieţii.
Acestea îşi datorează numeroasele calităţi bogăţiei în vitamine naturale (dintre care unele
sunt puternici antioxidanţi: vitamina C, vitamina E şi betacarotenul), în acizi aminaţi rari, în
săruri minerale, în oligoelemente indispensabile. În plus, ele aduc în fiinţă o cantitate
foarte mare de prana (energia subtilă ce impregnează întregul macrocosmos). Astfel de
alimente sunt: polenul, mierea de albine, grâul, drojdia de bere, iaurtul, pătrunjelul. Le
prezentăm în continuare, alături de câteva reţete utilizate în alimentaţia lacto-vegetariană,
de unele remedii folosite de medicina tradiţională, precum şi de unele sfaturi pentru o stare
de sănătate perfectă, longevitate şi vitalitate.

Hidromelul
O băutură tonică şi revigorantă se poate obţine amestecând 1 litru de apă cu 100 g
miere şi lăsând-o la fermentat 1-2 zile într-un loc cald, până capătă un gust acrişor. Se
consumă de preferinţă la distanţă în timp de mese, pentru a savura efectul
reîmprospătător.

233
ZAHĂRUL INVERTIT
În cazul în care nu avem mereu miere la dispoziţie sau ne este dificilă procurarea
acesteia, putem recurge, pentru a evita multiplele efecte nocive pe care le declanşează în
corp consumul de zahăr, la aşa-zisul zahăr invertit. Iată şi reţeta: 1 kg de zahăr, 450ml de
apă, o linguriţă rasă de acid citric (suc de lămâie) sau acid tartric (sare de lămâie); toate
acestea se fierb timp de 10 minute. Se colectează mereu spuma cu o lingură de lemn. Se
obţine astfel un amestec de două monozaharide - glucoză şi fructoză, cu putere de
îndulcire dublă faţă de zahăr. Prin faptul că zahărul invertit conţine acid citric, previne
anumite maladii. Se ştie de asemenea că acidul citric sporeşte asimilarea calciului în
intestine, contribuie la combaterea şi vindecarea rahitismului, previne formarea calculilor
renali, dizolvă uraţii (sărurile acidului uric) şi are certe proprietăţi antiinfecţioase.

Pe de altă parte, iată care sunt doar câteva dintre efectele consumului de zahăr alb:
Este considerat ca fiind unul dintre cele mai dure droguri, numit “moartea albă”. După
carne, ocupă primul loc în scurtarea vieţii. Deşi este de natură organică, prin rafinare îşi
pierde constituenţii naturali. Pentru a putea fi apoi metabolizat este invertit de către
organism, proces pentru care fură din rezervele acestuia respectivii constituenţi naturali pe
care i-a pierdut prin rafinare (calciu, magneziu, crom, vitamina B1, enzime). Aceasta duce
la hipoglicemie, scăderea imunităţii, carenţă de magneziu (una dintre marile cauze ale
instalării cancerului), slăbirea pancreasului (care îşi epuizează rezervele de fabricare a
insulinei, ceea ce duce în scurt timp la îmbolnăvirea de diabet), fragilizarea sistemului
osos şi a dentiţiei (organismul îşi mobilizează resursele de calciu pentru neutralizarea
zahărului), micşorarea aportului de crom în organism (conduce la infarct miocardic),
neutralizarea vitaminei B1 (boli ale sistemului nervos, tulburări de memorie, palpitaţii,
ameţeli, ulcere ale stomacului şi ale gambei, degerături, boli de circulaţie). Faptul că este
eliminat de organism constituie cea mai bună dovadă că, pentru corp, el este o otravă.

PREPARATE DIN GRÂU

Germenii de grâu conţin substanţele cele mai preţioase şi cele mai vitaminizante
ale bobului de grâu, care sunt: compuşi cu fosfor uşor asimilabili, săruri minerale
abundente, reprezentate în special de săruri de fier şi de magneziu. De asemenea, grâul
include proteine complete care conţin – în proporţii echilibrate – toţi acizii aminaţi
(aminoacizii) indispensabili vieţii, oligoelemente (precum zinc, cupru, mangan) şi foarte
multe vitamine, în special vitaminele A, B1, B2, C, E, PP. Dată fiind compoziţia lor,
germenii de grâu constituie una dintre cele mai bune surse naturale de fier, de mangan şi
de magneziu, de proteine rare şi de vitamine din complexul B şi vitamina E.

Consumul germenilor de grâu este recomandat în special în surmenaje de orice fel,

în anemii, în stări depresive, în convalescenţă, graviditate şi lactaţie. Germenii de grâu
reprezintă un aliment echilibrant, favorizează digestia, reglează funcţiile intestinale şi
acţionează ca tonic al sistemului nervos şi al nutriţiei.

Prin ”germeni de grâu” se înţelege stadiul corespunzător primei faze de încolţire a

boabelor de grâu, când la acestea apare un mic mugure. Când mugurele creşte peste 1
mm, se trece la stadiul de grâu încolţit. Singura contraindicaţie pentru utilizarea germenilor
de grâu este hipertensiunea arterială.

Adulţii pot consuma 2-3 linguri de germeni de grâu pe zi, la desert, porţionate câte o
lingură la fiecare masă. Copiii pot consuma între o linguriţă şi 4 linguriţe de germeni de
grâu pe zi, doza de creştere fiind de 1 linguriţă pentru 3 ani de vârstă. Sugarilor de la 6 luni
la 1 an li se administrează 1 linguriţă împărţită în 2 sau 3 doze. În funcţie de starea
fiziologică a fiecărei persoane, aceste doze pot fi mărite.

234
GRÂUL ÎNCOLŢIT
Proprietăţile tonice şi vitalizante ale germenilor de grâu sunt mult amplificate în
cazul grâului încolţit, deoarece germinarea măreşte foarte mult puterile vitaminizante ale
seminţelor. Cei reumatici, bolnavi de de gută sau artrită, chiar cei foarte afectaţi şi care nu
tolerează pâinea completă, nu vor simţi absolut nici un incovenient consumând grâu
încolţit.

Modul de preparare este deosebit de simplu: se aşează boabele de grâu într-o farfurie şi
apoi sunt acoperite cu apă pentru a li se asigura germinarea. Acest rezultat va fi atins
după 24 de ore vara şi 36 de ore iarna. Apoi boabele se vor spăla foarte bine în mai multe
ape, iar în zilele următoare ne vom limita doar la a umezi uşor toate boabele, având însă
grijă să nu se formeze un strat de lichid superficial. Aceasta ne va permite să evităm un
început de putrezire, care survine atunci când boabele sunt acoperite cu un exces de apă.

Grâul încolţit se consumă la începutul mesei, în doze de o lingură pentru adulţi şi o

linguriţă pentru tineri şi bătrâni. Înainte de a înghiţi grîul, trebuie ca boabele să fie
mestecate cât mai mult timp posibil, până ce ele capătă în gură un gust dulce. Pentru
bolnavi, copii şi sugari este recomandat un piure foarte fin, realizat prin sfărâmare, care se
amestecă apoi cu miere. Este recomandabil ca, înainte de a pune grâul la germinat, să-l
spălăm cât mai bine, deoarece adesea este tratat cu antiseptice şi insecticide.

Pâinea din grâu integral: se frământă 1 kg de făină de grâu integral, 1 linguriţă de

rădăcină de tătăneasă (fără coajă) dată prin răzătoare, apă călduţă şi sare. Se lasă la
crescut 20-30 de minute, apoi se formează chifle mici care se pun la cuptor în tava
tapetată cu făină. Se poate prepara şi fără tătăneasă, cu adaos de morcov ras şi făină de
hrişcă.

IAURTUL
Iaurtul este un aliment uşor asimilabil, fiind considerat un adjuvant digestiv foarte
bun. În plus, datorită acidului lactic şi bacteriilor pe care le conţine, el menţine existenţa
unei flore intestinale binefăcătoare. Binefacerea cea mai importantă a iaurtului constă în
faptul că el aduce organismului vitamina B şi săruri de calciu în proporţie ridicată.
Proprietăţile sale remarcabile sunt, fără îndoială, una din cauzele esenţiale ale vigorii şi
longevităţii popoarelor de păstori din Bulgaria şi Caucaz, care consumă din timpuri
imemoriale iaurt şi lapte bătut. Însă este bine să nu depăşim măsura, deoarece un exces
de acid lactic are, în timp, efect demineralizant. Un pahar de iaurt pe zi constituie o doză
convenabilă şi, în cazul unei cure, aceasta nu se va prelungi mai mult de 10-15 zile pe
lună.

UNTUL CLARIFICAT
Este un bun remediu pentru sistemul nervos şi pentru buna funcţionare a
organismului. Este una din substanţele onctuoase foarte preferate de organismul uman.
Lubrefiază şi întăreşte întregul organism. Modul în care se prepară untul clarificat este
simplu:
Se pune untul alimentar la topit într-un vas emailat. Se lasă să fiarbă şi se
colectează mereu, cu o lingură de lemn, spuma formată. Se ţine pe foc mic, pentru a nu se
arde, până devine transparent ca uleiul. Imediat după limpezirea sa în totalitate, se ia
repede de pe foc, pentru a evita arderea sa. Se lasă să se răcească puţin, se strecoară
prin tifon dublu şi apoi se lasă să se solidifice. Din 4 pachete de unt alimentar se obţine
aproximativ un borcan de 400 g unt clarificat. Acest unt este mult mai hrănitor, este pur
(sattvic) şi se poate păstra oricât de mult timp fără să se altereze.

235
 Acest tip de unt mai poate fi folosit şi pentru îngrijirea pielii şi tratamente cosmetice,
în combinaţie cu diferite plante (muşeţel, lavandă, sânzâiene, etc.), în funcţie de
preferinţele şi nevoile proprii. Pentru aceasta se procedează în felul următor: imediat după
ce untul a fost luat de pe foc şi este încă lichid, se adaugă plantele dorite; se lasă aşa 24
de ore, apoi se pune din nou la topit până devine lichid, se strecoară şi se lasă să se
solidifice.

PREPARATE DIN SOIA

Laptele de soia: se pun 500 g de soia într-un vas şi se adaugă apă cât să o
acopere. Se lasă la înmuiat 12 ore. Apoi se spală bine, se adaugă apă proaspătă şi se
pune la fiert, dar nu în vase de aluminiu. În timpul fierberii se schimbă apa de două ori.
După ce a fiert cel puţin 2 ore la foc mic, se strecoară şi se dă prin maşina de tocat. Se
pune într-un sac de tifon, iar sacul se pune într-un vas mare în care se adaugă 2 l de apă
călduţă. Se frământă bine sacul cu soia de mai multe ori. Lichidul obţinut se pune într-un
alt vas. Se mai adaugă 2 l de apă călduţă şi se repetă procedeul. Apoi se amestecă
lichidul rezultat cu cel obţinut prima dată. Se fierbe 20 de minute amestecând continuu cu
o lingură de lemn. Se ia de pe foc şi se îndulceşte cu miere după gust. Se serveşte la fel
ca laptele obişnuit.

Untul de soia: se amestecă 250 ml de apă cu 2 linguri făină de soia într-un vas şi
se fierbe până se obţine o pastă. Se ia de pe foc şi se pune la răcit, apoi se adaugă ulei
foarte încet, amestecând continuu, ca pentru pregătirea unei maioneze.

Două remedii eficiente pentru prelungirea vieţii, bazate pe un alt aliment miracol:

USTUROIUL
Remediu siberian
100 g usturoi şi 150 g ceapă se dau printr-o răzătoare fină, se adaugă 2 linguri oţet
de mere şi se lasă la loc cald 24 ore. Se încălzesc puţin 350 g miere, se amestecă cu
usturoiul, ceapa şi oţetul, după care se lasă la “copt”, la loc cald, timp de 7 zile. Se
strecoară apoi printr-o sită deasă. Amestecul se ia în doze de 4 linguriţe luate una după
alta, o dată pe zi. Tratamentul se continuă până la vindecare fără a se întrerupe nici o zi,
deoarece are efect cumulativ. Este indicat în cazuri de: senilitate, debilitate, angină
pectorală, deficienţe cronice ale aparatului respirator, lipsă de energie.

“Elixirul tinereţii”
350 g de usturoi bine pisat se amestecă cu sucul de la 24 de lămâi mari. Se lasă 24
de ore într-un borcan acoperit cu tifon. Se agită bine înainte de întrebuinţare. Doza: o
linguriţă seara, cu o jumătate de pahar de apă călduţă. Este indicat pentru: oboseală
cronică, lipsă de energie, obezitate, hipotensiune.

DEJUNUL KOLLATH – un aliment ideal

Stim ca alimentatia ideala ar trebui sa fie cat mai naturala si pe cat posibil cruda.
Adesea insa, stomacul celor neobisnuiti cu un regim alimentar natural tolereaza destul de
greu cruditatile, mai ales cerealele. Profesorul Werner Kollath (1892-1970), dietetician si
doctor in medicina, a descoperit metoda de a face graul integral mult mai usor digestibil,
fara nici un fel de fierbere. Prin adaugarea de fructe, seminte, miere si scortisoara, acest
dejun dobandeste si un gust placut, care-i completeaza valoarea alimentara exceptionala.
236
Ingrediente
40-50 g (3-4 linguri) de faina integrala de grau. Pe cat posibil, urmariti ca gaul sa fie
organic, netratat chimic. Puteti, de asemenea, macina proaspat graul, folosind o simpla
macinatoare de cafea.
Nuci maruntite (alune sau migdale), stafide (curmale, smochine, prune uscate), eventual
nuca de cocos rasa.
Mere (banane, portocale, pere, fragi, cirese, capsuni, prune, piersici, caise sau orice fructe
de sezon bine coapte).
Miere si scortisoara.

Preparare
Seara, se pune faina integrala de grau intr-un vas din ceramica sau sticla. Se
adauga 3-5 linguri de apa. Se amesteca bine continutul si se lasa la temperatura camerei
pana a doua zi dimineata. Astfel, toata noaptea, faina va absorbi apa, devenind o pasta.
Intre timp, au loc transformari chimice de fermentatie, carora li se poate atribui o buna
parte din valoarea dietetica a dejunului, precum si digestibilitatea sa.
Intr-un vas intins, se pun la inmuiat 15-20 g fructe uscate (nuci, smochine, stafide,
curmale, prune uscate, seminte de floarea soarelui decojite si neprajite, etc.), maruntite.
Minimal, se pot folosi doar cateva nuci.
A doua zi dimineata, continutul celor doua vase se va amesteca, folosindu-se
totodata si apa de la inmuierea fructelor. Minimal, se adauga apoi 100 g de mere rase si
stafidele. Merele vor fi rase in momentul servirii, pentru a se evita oxidarea. Se pot folosi
insa si alte fructe (taiate ori zdrobite), in functie de posibilitati si de inspiratie. Se pudreaza
apoi acest amestec cu scortisoara. Se poate adauga miere.

Beneficii
Consumarea regulata a dejunului Kollath asigura urmatoarele efecte:
1. Stare de satietate timp de cel putin 4 ore. Nici un fel de stare de falsa foame dimineata,
absenta starii de supraincarcare a stomacului.
2. Reglarea armonioasa a greutatii. Persoanele care doresc sa piarda din greutate nu vor
avea senzatia de foame inaintea mesei de pranz si vor suporta chiar o ratie redusa; in
schimb, cele care vor sa se implineasca in mod echilibrat, vor constata fiecare functie
digestiva mult imbunatatita, iar greutatea va creste.
3. Constipatia, factor principal al autointoxicarii, este eliminata.
4. Avand loc dezintoxicarea, semnele de oboseala si de epuizare, care sunt indiciul unei
acumulari de toxine, dispar.
5. Apare o marire a eficientei fizice si intelectuale.
6. Se instaleaza o senzatie de bunastare generalizata, care rezulta dintr-un echilibru
biologic mult mai bun.
7. Apare o senzatie de bucurie interioara si o satisfactie care indeparteaza orice dorinta de
a mai consuma excitante psihodinamice (cafea, tutun, alcool).
8. Se mareste puterea de concentrare, deoarece aparatul digestiv nu mai este ingreunat
de un dejun greu. Stim ca digestia acapareaza in general 70% din energia nervoasa a
corpului.
9. Rezulta o mai buna rezistenta la stres sau stari tensionale.
10. Compozitia sanguina se imbunatateste. Prin multiplicarea celulelor dermei, datorate
unei mai bune irigatii a tesuturilor subcutanate, tenul devine roz, fara eruptii. Eczemele,
furunculele si pecinginile dispar.
11. Parul redevine suplu si plin de vitalitate.
12. Unghiile devin stralucitoare si inceteaza sa se mai rupa.
13. Dentitia se amelioreaza. Dintii care se dezgoleau reintra in alveolele lor.
14. Scheletul este intarit, sutura fiind mai rapida in caz de fracturi.

Preparat cu atentie, acest dejun poate fi considerat o prajitura, in care poate varia la
infinit compozitia, dupa inspiratie si in functie de fructele de sezon. Vitaminele complexului
237
B din faina integrala de grau se adauga vitaminelor si mineralelor din fructe. Acizii organici
ai fructelor proaspete sunt neutralizati de hidratii de carbon ai graului.
Prepararea este simpla si usoara, fara complicatii sau fierbere. Este avantajoasa
mai ales dimineata, cand nu avem mult timp la dispozitie.

CURE NATURISTE
1. CURA CU ULEI

O metodă detoxifiantă a organismului, este mestecarea uleiului de floarea soarelui

în gură dimineata. Toxinele se afla depozitate in glandele bucale ca rezultat al
metabolismului proteic. În fiecare dimineaţă, după igiena gurii se ia 1 lingură de ulei de
floarea soarelui în gură şi plimbându-l în toate direcţiile, timp de 15-20 minute. Amestecul
care se obtine in gura, o pasta alba, contine o multitudine de toxine extrase prin saliva din
glandele cavitatii bucale, se scuipa (Atenţie !!! Nu trebuie sa inghitim nici o picătură de
ulei, deoarece este foarte toxic). Se clateste gura bine cu apa cu sare. Apoi, pentru o
mai buna curatire, se mai freaca 10 min. 1 lingurita malai, dupa care se clateste iar gura
cu apa cu sare. Apoi se face raclajul limbii cu o lingurita de plastic, de zeci de ori, pana se
elimina toate mucozitatile cu toxine de pe limba. In final, se spala dintii cu o periuta de
dinti.
Primele efecte : albirea dintilor, elasticitatea coronarienelor, disparitia senzatiei de
oboseala fizica si psihica, o digestie buna, un somn odihnitor si o stare generala de bine.
Cei foarte bolnavi pot repeta de 4-5 ori/zi cura, dar totdeauna pe stomacul gol.
Dacă procedura este urmată conştiincios, poate ameliora afecţiuni diverse, printre
care dureri de cap şi dentare, bronşite, boli ale sîngelui şi venelor, boli de stomac (inclusiv
tumori), ficat, rinichi, suferinţe ale intestinelor, eczeme, boli ginecologice şi chiar cardiace
cronice. Durata unei astfel de cure variază de la caz la caz. De regulă, este urmată pînă
cînd dispar simptomele şi senzaţia de boală şi, la nevoie, poate fi reluată după cel puţin 30
de zile de pauză.

2. CURA DE STRUGURI

Ca si cea de mere se utilizeaza pe perioade scurte de timp (2-3 zile), iar in bolile maligne
timp de 15-30 de zile. Se consuma numai pulpa boabei de strugure, fara seminte si coaja,
sau numai sucul proaspat extras. Se incepe cu 1 kg. crescand treptat la 2-3 kg. pe zi. Fiind
bogat in vitamine, glucide, saruri naturale, strugurele faciliteaza metabolismul
organismului, echilibreaza balanta de vitamine, favorizeaza eliminarea acidului uric, are un
efect decongestionant, se recomanda in majoritatea bolilor. Sucul are efect depurativ,
diuretic, tonifiant fiind indicat in bolile infecto-contagioase (scarlatina, rujeola, varicela,
gripe), tumori maligne.

3. CURA CU SUC DE LAMAIE

Exercita un efect depurativ, neutralizant al aciditatii sangelui, tonifiant al peretelui capilar.
Se incepe cu sucul de la o lamaie, crescand zilnic doza cu cate o lamaie, pana se ajunge
la 7 lamai pe zi. Din ziua a 8-a se scade cate una pana se ajunge la o lamaie. Durata curei
este de 14 zile, iar dupa o pauza de 2 saptamani se poate relua. Este eficienta in litiaza
renala, guta, obezitate, angina, migrena, varice, sciatica, boli hepatice, respiratorii.

4. CURA CU CLOROFILĂ
- Sangele rosu se curata cel mai bine cu "sange verde "
Cu fiecare zi ce trece, primavara isi intra mai mult in drepturi. Verdele sau crud cucereste
pas cu pas peisajul, acoperind campiile, dealurile, padurile, intr-un tarziu, muntii si vaile
inalte. Natura traieste o adevarata betie verde, o betie a vietii clocotitoare, care a rupt
zagazurile iernii. Razele soarelui sunt sorbite cu lacomie de frunzele tinere,
238
transformandu-se in viata, in culoare si freamat. In aceasta magie a primaverii, a naturii
reinviate, exista o substanta, una singura, care este cheia tuturor transformarilor: clorofila.
Descoperirea ei a revolutionat biologia, fiind decriptat astfel - e drept, doar partial -
procesul prin care razele soarelui dau viata pamantului: fotosinteza. Micile molecule de
clorofila, uluitor de asemanatoare globulelor rosii - elementul de baza al sangelui uman -,
sunt temelia vietii pe aceasta planeta. Ele mentin in viata nu numai plantele, ci (conform
ultimelor descoperiri) si animalele. Reflexul animalelor carnivore de a paste efectiv plante
verzi are ca explicatie efectele tamaduitoare ale clorofilei, care are si asupra organismului
uman efecte benefice uluitoare. Sangele verde, cum mai este numita aceasta substanta,
ne dezintoxica organismul, ne regleaza tranzitul intestinal, ne vindeca si ne alina ranile,
incetineste procesul de imbatranire, ne protejeaza impotriva radiatiilor cancerigene,
precum si impotriva substantelor chimice nocive.
Pe masura ce studiile biologice avanseaza, este pusa in evidenta o legatura uluitor de
puternica, misterioasa, intre om si aceasta substanta vitala. Se pare ca organismul uman
este programat de la Dumnezeu sa interactioneze intens cu acest elixir verde, care-i
modifica in bine majoritatea proceselor vitale. Cea mai intensa actiune a clorofilei se
exercita asupra sangelui uman, compensand carentele in anumite minerale, ajutand la
eliminarea toxinelor. Ideea populara ca o cura de urzica, de leurda sau de spanac verde
"innoieste sangele " si-a gasit astfel un suport experimental extrem de serios. Oamenii de
stiinta au cautat sa dezlege misterul acestei interactiuni intre "sangele plantei " si sangele
uman, lucru care nu este foarte usor. In schimb, studiile lor au pus in evidenta o actiune cu
mult mai ampla a extractelor de clorofila, asa incat a prins contur ideea unei terapii cu
clorofila.

In ce consta terapia cu clorofila?

Consta pur si simplu in administrarea pe cale orala de extracte vegetale foarte bogate in
clorofila. Studiile efectuate in Statele Unite pe aceasta tema au avut rezultate
exceptionale. Clorofila declanseaza procese puternice de dezintoxicare, favorizeaza
asimilarea si fixarea mineralelor vitale, stopeaza infectiile. Aplicata extern, cicatrizeaza
ranile si mareste viteza de regenerare a tesuturilor. In prezent se estimeaza ca cine va
reusi sa extraga, sa izoleze clorofila si sa o faca accesibila in alimentele de uz comun,
acela va domina industria alimentara si chiar farmaceutica a viitorului.

Cum pot fi obtinute extractele de clorofila?

Pentru a obtine extractele pentru o cura de primavara cu clorofila nu avem nevoie de o

aparatura prea sofisticata. Este foarte util sa avem un mixer electric, dar in absenta
acestuia, extractele de clorofila pot fi obtinute si manual. Iata cele doua metode de
obtinere a extractului de clorofila:

Metoda 1 - cu ajutorul mixerului electric

Reteta pentru obtinerea unui pahar (200 ml) de extract de clorofila este urmatoarea: intr-
un vas de plastic se pune un manunchi de mladite verzi de plante (grosimea manunchiului
este cat sa poata fi cuprins intre degetul mare si aratator) si un pahar de apa plata sau apa
de izvor. Se marunteste planta foarte bine (vreme de 3-5 minute) cu ajutorul mixerului,
dupa care se filtreaza imediat printr-un tifon. Se consuma preparatul imediat dupa filltrare,
asa incat sa nu se oxideze.

Metoda 2 - prin macerare

Aceeasi cantitate de mladite verzi se toaca marunt pe o planseta de lemn. Imediat dupa
tocare, planta este pusa cu tot cu suc intr-un pahar cu apa plata sau apa de izvor si se

239
lasa la macerat la temperatura camerei, vreme de sase ore, dupa care se filtreaza prin
tifon. Dupa filtrare, extractul obtinut se consuma imediat.

Ce fel de mladite verzi folosim?

Se folosesc numai tulpini de plante alimentare. Tulpinile plantelor pe care nu le cunoasteti

sau a caror provenienta este incerta nu vor fi niciodata folosite, deoarece pot avea efecte
toxice imprevizibile (fie datorita toxicitatii plantei in sine, fie datorita stropirii plantei cu
substante chimice, ingrasaminte etc.). Cu cat verdele plantei este mai intens, cu atat
efectele sale vor fi mai puternice, deoarece si continutul de clorofila va fi mai ridicat. Iata
cateva plante frecvent folosite in terapia cu clorofila:

- fire verzi de zarzavat: patrunjel sau telina, in anumite cazuri frunze de ceapa verde sau
usturoi;
- tulpini tinere de urzica sau frunze verzi de leurda ori papadie;
- mladite verzi, de circa 8 cm inaltime, de grau, orz sau ovaz;
- tulpini tinere de lucerna.

Cat dureaza si cum se face o cura cu clorofila?

De la bun inceput, trebuie spus faptul ca in ciuda aparentei simplitati a procedeului,

efectele sale asupra organismului sunt foarte puternice. Ca urmare, aceasta cura poate fi
resimtita ca un soc de catre organism, daca nu este pornita gradat. O cura standard cu
clorofila dureaza 12 zile si va decurge astfel:
- In prima zi de cura nu se va bea mai mult de un sfert de pahar (50 ml) de extract de
clorofila, care va fi luat in doza unica, pe stomacul gol, cu 30 de minute inainte mesei de
dimineata.
- In a doua zi de cura se va dubla cantitatea de extract (100 ml), care va fi baut in doua
reprize, cu 30 de minute inaintea mesei de pranz si de seara.
- Intre ziua a treia si a unsprezecea se mareste doza cu cate un sfert de pahar pe zi (150
ml, 200 ml, 250 ml etc.), repartizandu-se in trei parti egale, luate cu 30 de minute inaintea
celor trei mese principale.
- In a douasprezecea zi se bea cate un pahar de extract de clorofila inaintea fiecarei mese.
Este de preferat ca in ultima zi de cura sa nu se consume altceva decat orez fiert si sarat
dupa gust, pentru ca efectele de dezintoxicare sa fie mai intense.

Efectele curei cu clorofila

Este un excelent mijloc de purificare in perioada de primavara, fiind usor de aplicat

si extrem de eficient. Cel mai rapid se va simti efectul de accelerare al tranzitului intestinal,
ceea ce ce va determina o binevenita eliberare a colonului de toxinele acumulate peste
iarna. Daca extractele vegetale sunt prea puternice pentru dvs. si va dau diaree, atunci le
veti lua in doze mai mici si veti bea in paralel ceaiuri de menta, coada-racului sau scoarta
de stejar, pentru a controla procesul.
Al doilea care va beneficia de pe urma curei cu clorofila va fi sangele. Tulburarile de
coagulare, anemia, carentele de calciu si magneziu vor fi rapid compensate de aceasta
cura. Hemofilia, chiar anumite forme de leucemie raspund foarte bine la aceasta forma de
tratament.
Pielea este cea de a treia "tinta " a curei cu clorofila. Acneea rebela, diferitele forme
de alergie, sensibilitatea la infectii vor fi puse pe fuga cu ajutorul tratamentului cu extracte
verzi. Tenul va deveni curat si luminos, pielea va capata o stralucire sanatoasa.
Gastritele si ulcerele de primavara se amelioreaza si ele cu ajutorul acestei cure.
Folositi mai ales extractele din plante aromatice blande (patrunjel, telina) si urzica (care
este cicatrizanta si antiacida), care vor proteja peretii stomacului si - important - vor
combate bacteriile de la acest nivel (inclusiv celebrul Helicobacter pilori). Astmul sau
240
bronsita vor fi si ele ameliorate de aceasta cura, deoarece clorofila inhiba si distruge
bacteriile, favorizeaza procesul respirator.
Astenia de primavara va fi combatuta, mai ales daca vom folosi plante mai amare
(frunzele de papadie sunt excelente), in timp ce starile de oboseala vor fi risipite de
extractele verzi de patrunjel si telina, adevarate tonice aromatice.
Ar fi pacat sa vorbim despre cura cu clorofila fara sa mentionam efectele sale
exceptionale pentru oamenii care lucreaza in mediu toxic, care sunt expusi la radiatii (cum
ar fi cele ale monitoarelor calculatoarelor, razele X ale aparatelor de analiza), care au avut
sau au o hrana cu multi aditivi sintetici sau cu multa carne. Clorofila protejeaza vasele de
sange impotriva sclerozarii, tine la respect infectiile bacteriene indiferent de localizare
(chiar si pericardita - inflamatia muschiului cardiac - a fost tratata cu succes cu acesta
terapie).

Cui ii este recomandata cura cu clorofila?

Fireste, ca orice cura de primavara, si terapia cu clorofila este adresata practic

tuturor persoanelor, fie ele tinere sau in varsta. Desi este eficienta si in boala canceroasa
ori in cele tumorale benigne, cura cu clorofila este recomandata in special persoanelor
sanatoase. Periodic, mai ales la schimbarile de anotimp, organismul are nevoie de
dezintoxicare, iar clorofila este un mijloc sigur si eficient de purificare, care va asigura
premisele unei stari de sanatate excelente si a unei forme fizice si psihice maxime.
O a doua categorie careia i se adreseaza cura cu clorofila este aceeea a
persoanelor care au afectiuni cronicizate. Astmul si bronsitele (inclusv cele tabagice),
hepatita cronica (inclusiv fazele pre-cirotice si cirotice), reumatismul cronic si cel
degenerativ, guta si multe alte boli pot fi ameliorate si vindecate cu ajutorul extractelor
verzi. Batranii si convalescentii, adolescentii cu tulburari hormonale vor beneficia, de
asemenea, de efectele reglatoare exceptionale ale extractelor de clorofila. De asemenea,
obezitatea, inclusiv cea care apare pe fond de dezechilibru hormonal, raspunde foarte
bine la acest tratament, asociat cu o cura vegetarian-crudivora.

Cui ii este contraindicata cura cu clorofila?

Aceasta cura este contraindicata persoanelor cu diaree acuta, cu colita de fermentatie,

precum si celor al caror colon este foarte sensibilizat. Persoanele care au suferit operatii
de by-pass coronarian, care sufera de tromboza vor face aceasta cura numai la
recomandarea si sub supravegherea medicului.

5. CURA CU GRÂU ÎNCOLŢIT

Regimul alimentar-minune al parintelui Leontie Gazea
"Graul incoltit este un stimulator extrem de important al activitatii vitale a
organismului uman, datorita continutului bogat in complexul de vitamina B si in multe alte
vitamine, cat si a diferitilor fermenti (enzime) necesare pentru reglarea proceselor intime
din organism. In multe boli, dupa o saptamana-doua de consum al boabelor incoltite de
grau, la oamenii de orice varsta se constata o vizibila imbunatatire a starii de sanatate si
apoi o insanatosire completa... Folosirea acestei metode nu este periculoasa si este foarte
eficienta". Iar doctorul francez Jean Valnet in lucrarea sa, "Tratamentul bolilor prin legume,
fructe si cereale" (Editura "Ceres", Bucuresti, 1991), scrie: "(...)exceptionala bogatie a
constituentilor lui (a graului - n.r.) autorizeaza cercetatorii care s-au aplecat asupra
problemelor sanatatii sa afirme ca ar da o grea lovitura dezvoltarii tot mai accentuate a
diabetului, a asteniilor, a nevrozelor, a nevritelor, a bolilor cardiovasculare, a cazurilor de
cancer".
Parintele pregatea grau incoltit zilnic si il consuma umed sau sub forma unor turtite
facute de dumnealui. Dar acest mod de folosire a graului incoltit ingreuna si limita
posibilitatea utilizarii lui pe timpul calatoriilor sau deplasarilor in alte localitati. Pentru a
241
inlatura aceste pierderi si a veni in ajutorul consumatorilor, fiul sau - ing. Nicolae Gazea -
impreuna cu feciorul sau, Constantin, si dl Cristea Marin au facut o inventie: fulgi de grau
incoltit. Produsul este brevetat si premiat la Salonul International de Inventii din Iasi,
octombrie 1996, obtinand Medalia de Aur. De asemenea, in noiembrie 1998, la Salonul
International de Inventica de la Bruxelles, a obtinut inca o Medalie de Aur. Acest produs se
gaseste in comert sub numele de "Granovit" - fulgi de grau germinat. Se poate cumpara la
mai toate magazinele alimentare din Iasi si in multe alte localitati. (Fara indoiala si in
Bucuresti). "Granovitul" pastreaza insusirile si intreaga valoare nutritiva si medicinala a
graului incoltit umed. Nu de mult, aceiasi cercetatori au scos inca un sortiment: "Musli-
granovit", care se gaseste deja in comert.

Tratamentul cu grau incoltit

Ce este graul incoltit?

Germenii de grau (graul incoltit) sunt seminte care trec din starea de viata latenta in stare
activa, proces care determina o serie de transformari biochimice si de structura. In acest
moment, samanta incoltita contine maximum de substante folositoare organismului uman.
Iata cateva cantitati de minerale usor de asimilat de catre organism, continute de 100
grame germeni de grau: fosfor (1050 mg%), magneziu (342 mg%), calciu (71 mg%). La
aceste minerale se adauga vitaminele: A, B, E, K, D, PP, enzime si anumiti hormoni
vegetali, cu structura foarte putin cunoscuta, care au efecte terapeutice extraordinare.

Durata curei
Pentru a observa primele efecte ale consumarii graului incoltit este necesara trecerea a 3-
4 saptamani. Stabilizarea efectelor apare, insa, dupa 2-3 luni si 6-12 luni in cazul
persoanelor devitalizate sau care sufera de afectiuni grave.

Doza de grau consumata zilnic

Doza terapeutica la adulti este de 3-6 linguri pe zi; la copii cu varste cuprinse intre 7 si 14
ani, doza este de 1-2 linguri pe zi; la copii de 2-6 ani, doza este de 1-3 lingurite pe zi.

Administrarea
Administrarea germenilor de grau se face dimineata, pe stomacul gol. Graul incoltit se da
prin masina de tocat, pentru a fi maruntit, dupa care se amesteca cu miere. Exista si o
serie de retete de combinare a graului germinat cu alte alimente-medicament.

Actiuni terapeutice ale acestei cure

Primele efecte care se observa la aceasta cura sunt: oprirea caderii parului, marirea sau
refacerea acuitatii vizuale, imbunatatirea coordonarii miscarilor, intarirea dintilor,
infrumusetarea pielii, reglarea activitatii nervoase (germenii de grau au si un efect usor
sedativ), marirea vitalitatii.

Indicatii
Graul incoltit este indicat in:
¥ crestere, tratamentul intarzierilor de crestere la copii;
¥ boli de piele (acnee, eczeme, afectiuni infectioase recidivante);
¥ imbatranire, imbatranire prematura;
¥ afectiuni hepatice;
¥ subponderalitate (are efect reglator asupra greutatii corporale);
¥ la femei - in cazurile de estompare a caracterelor feminine: talia ingusta, bazinul larg,
vocea subtire, lipsa pilozitatilor (parului) din zona abdomenului, spatelui, faciala etc;
¥ tromboflebita;
¥ arterita;
¥ tumori ale stomacului, tumori in general;
¥ cancer;
242
¥ afectiuni oculare;
¥ afectiuni respiratorii recidivante (inclusiv astm si bronsita);
¥ impotenta si sterilitate masculina (pentru barbatii cu vitalitate generala foarte scazuta);
¥ amenoree, dismenoree (la femeile cu o constitutie fragila, anemice);
¥ anemie, lipsa de calciu si magneziu;
¥ dureri de cap, migrene, insomnie.

Contraindicatii ale curei cu grau incoltit

Germenii de grau sunt contraindicati persoanelor care se confrunta cu dezechilibre
cauzate de excesul de hormoni estrogeni in organism. In consecinta, femeile cu ciclu
menstrual foarte abundent, barbati cu tendinta spre efeminare vor folosi cu prudenta acest
remediu-minune, care in cazul lor ar putea sa accentueze anumite probleme.

Sortimente de grau germinat ce se gasesc in comert

In comert se gaseste grau incoltit in urmatoarele forme de prezentare: ¥ pulbere obtinuta
prin uscarea si macinarea graului incoltit si apoi uscat; ¥ fulgi obtinuti prin prelucrarea
mecanica a boabelor de grau incoltit; ¥ diferite combinatii de fulgi sau pulbere de germeni
de grau cu fructe uscate (catina, fructe de padure, fructe exotice). Evident, nici unul din
aceste produse nu are puterea curativa a boabelor de grau proaspat germinate si date prin
masina de tocat.

Obtinerea graului incoltit dupa metoda Valeriu Popa

Se cumpara grau - din ultima recolta. Se cerne prin sita, ca sa cada corpurile straine. Joi
dimineata la ora 6 se pune la incoltit 1 kg de grau, intr-o oala smaltuita, cu o capacitate de
5 litri. Se spala cu apa rece pana se obtine o apa curata. Apoi, se umple oala cu apa
limpede. Se pune intr-un loc ferit. La ora 14 si ora 22 se scurge apa in care a stat graul si
se spala din nou, pana ramane iar apa curata. Se umple din nou oala si se lasa la o parte.
Vineri la ora 6 se scurge apa si se transfera graul in strecuratoare. Se pune strecuratoarea
sub jet de apa. In timpul spalarii nu amestecati graul. Spalarea sa dureze numai cateva
secunde. Se va repeta din 8 in 8 ore, adica la orele 6 - 14 - 22, pana iese embrionul
(coltul) de 2 mm si radacinile de 5 mm. Aceasta se obtine sambata pe la pranz sau, cel
mai tarziu, seara. Cand se obtine marimea embrionului si a radacinii, se pune graul in
sticle de lapte care se vor acoperi cu dopuri, ca sa nu intre aerul, si se lasa la frigider.
Dintr-un kg de grau se obtine 1,5 kg de grau incoltit. Aceasta cantitate ajunge pentru o
saptamana.

6. CURA CU OUĂ DE PREPELIŢĂ

Nu mai tin bine minte cand si unde am citit pentru intaia data despre tratamentul
diferitelor boli cu ajutorul oualor de prepelita. Sa fi fost in "Formula AS"? Imi notasem
atunci, in graba, doar ceea ce ma interesa (egoist, recunosc). Luat "de-ale vietii valuri", am
neglijat staruinta de a cauta o sursa, dupa superficiale incercari. Apoi, in timpul uneia
dintre tot mai sporadicele plimbari prin oras, am zarit in vitrina unui chiosc alimentar un
cofraj in care erau expuse miraculoasele oua. Decis, am cumparat saizeci, am ajuns
acasa si, incepand cu ziua urmatoare, mi-am propus sa incerc tratamentul. In primele zile
a fost mai dificil, pana m-am obisnuit cu tipicul si cu absenta paharelului de palinca inainte
de masa. Dupa cateva zile, efectul tratamentului a inceput sa se simta: eram mai linistit
datorita - se vede treaba - reglarii tensiunii arteriale; somnul imi era mai putin agitat si fara
intreruperile obisnuite; parca si respiratia "curgea" mai lejer.
Am impartasit catorva vecini si prieteni bucuria descoperirii unui "panaceu". Unii
dintre ei mi-au cerut amanunte (nu stiau cum arata o prepelita, unde traieste etc.), altii m-
au luat in deradere. Dar... cand am dorit sa-i ajut pe cei dintai, n-am mai gasit oua.
Patronul chioscului cu pricina renuntase la produsul respectiv pentru ca, zicea el, nu este
rentabil, oamenii nu aveau incredere sau nu aveau bani pentru "tratamente costisitoare".
Atunci m-am hotarat sa-i ajut, in primul rand "luminandu-i" si facilitandu-le obtinerea
243
produselor la un pret convenabil. Sunt pensionar - mi-am zis - am casa, curte, un petec de
gradina, ma va ajuta si baiatul meu, care este informat si - de bine, de rau - se pricepe la
afaceri...
Si iata ce-am aflat: prepelita este, asa cum indeobste se stie, o pasare salbatica de
mici dimensiuni, ceva mai dezvoltata decat porumbelul domestic. Ea poate fi intalnita in
Asia, Europa, Africa, Australia si America de Nord. Este migratoare. Chinezii (ah, iar
chinezii!, veti fi exclamand) au reusit s-o domesticeasca, in urma cu peste o mie de ani.
De la acestia au importat-o japonezii, care au trecut la inmultirea si perfectionarea ei,
astfel incat pana in zilele noastre s-a ajuns la o adevarata industrie de mare importanta
economica. Daca prepelita europeana mai este inca migratoare, produce si cloceste, o
data pe an, pana la 12 oua, cea japoneza produce anual peste 250 de oua, insa nu mai
are aptitudini de zbor si nici nu cloceste.
Datorita carnii lor delicioase, aceste pasari de crescatorie au devenit din ce in ce
mai cautate, mai cu seama in Europa occidentala si in America de Nord. Dar nu numai
atat. Carnea si ouale de prepelita sunt recunoscute si pentru efectele benefice din punct
de vedere medical, fapt pentru care sunt solicitate pe piata mondiala. In plus, necesita
spatii reduse pentru crestere, iar cheltuielile necesare echipamentului, procurarii
materialului de matca si de hrana sunt destul de mici. Efectul tamaduitor al oualor de
prepelita este dovedit, dupa zeci de ani de cercetari, de catre medici din diverse tari,
printre care si din tara noastra. In urma cercetarilor si a experimentarilor in clinici si in
sanatorii, s-a constatat ca, fata de oul de gaina, cel de prepelita contine de cinci ori mai
mult fosfor, de sapte ori si jumatate mai mult fier, de sase ori mai multa vitamina B1 si de
cincisprezece ori mai multa vitamina B2.
De asemenea, contine intregul complex de vitamine A, B, D3, E, plus calciu, zinc,
sulf si potasiu. Oul de prepelita revitalizeaza organismul uman de orice varsta, regleaza si
imbunatateste activitatea aparatului circulator, a digestiei, amelioreaza respiratia si functia
reproductiva, actioneaza pozitiv asupra creierului, asupra sistemului limfatic si al celui
imunologic. Se folosesc benefic in perioada pre si postnatala, ca si dupa interventii
chirurgicale si radioterapii. Formeaza neuronii din sistemul nervos central la copii si
intarzie procesele degenerative de imbatranire.

Sunt recomandate doua tipuri de cura cu oua de prepelita:

1. CURA DE 120 DE OUA - pentru hipertensiune arteriala, ulcer, tulburari digestive,

conjunctivite, urticarii, tuse convulsiva, catalizarea procesului de dezvoltare a copiilor, cu
tot ceea ce implica acest proces.

2. CURA DE 240 DE OUA - pentru TBC, afectiuni hepatice, renale, diabet zaharat, alergii,
astm bronsic, anemie, impotenta, guta, migrene, neurastenie, obezitate; dizolva depunerile
de colesterol si impiedica formarea altora, previne arterioscleroza, regenereaza sistemul
nervos etc.

Cum se deruleaza un asemenea tratament?

Ouale se administreaza dimineata, in loc de cafeluta (la care trebuie sa renuntam in timpul
tratamentului, pentru acel moment al zilei), inainte de micul dejun. Este recomandabil sa
fie inghitite crude si cu galbenusul intreg, fara sare, zahar sau substante aromate. Pentru
ca e mic, eu il sparg intr-o lingura de supa, lasandu-l sa alunece de la baza limbii catre
esofag. Persoanelor care nu suporta aceasta maniera le recomand amestecul cu miere de
albine sau pulpa de fructe. Micul dejun se va servi dupa aproximativ doua ore, acesta fiind
alcatuit, de preferinta, din hrana rece. In cazul unor boli digestive sau al anemiilor severe,
micul dejun se poate servi la o jumatate de ora dupa administrarea continutului oualor.
In timpul tratamentului, consumul de alcool (bauturi alcoolice) reduce efectele terapeutice
cu cel putin 50%.

244
Tratamentul se poate relua dupa trei saptamani de pauza - la adulti, iar la copii - dupa
doua, trei luni.

Exista mai multe scheme (grafice) de tratament, in functie de varsta, de afectiuni si - de

ce nu - de recomandarile medicului curant. Iata, mai jos, cateva pe care le-am gasit in
diferite surse si le-am notat. Este foarte important sa se consume oua proaspete:
1) Cura de 60 de oua in 30 de zile, pentru copii intre un an si trei ani : Se pot
administra cate doua oua zilnic.
2) Cura de 60 de oua in 20 de zile, pentru copii intre 4 si 7 ani : Se adminsitreaza cate
trei oua zilnic.
3) Cura de 90 de oua in 30 de zile, pentru copii intre 8 si 10 ani : Se pot administra
cate trei oua zilnic.
4) Cura de 120 de oua in 32 de zile, pentru copii/ adolescenti intre 11 si 15 ani : In
primele patru zile - cate trei oua pe zi;
5) Intre a 5-a si a 30-a zi - cate patru oua pe zi;
6) In a 31-a zi - trei oua, iar in a 32-a zi - un ou.
7) Cura de 120 de oua in 26 de zile, pentru adulti si adolescenti intre 16 si 18 ani:
Se respecta schema de mai jos, doar ca in a 25-a si a 26-a zi se iau trei, respectiv
doua oua pe zi.
8) Cura de 240 de oua in 50 de zile, numai pentru adulti : In primele doua zile - cate
trei oua pe zi;
9) In a treia zi - patru oua pe zi;
10) Incepand cu ziua a patra, pana in a 48-a zi inclusiv - cate cinci oua pe zi;
11) In a 49-a zi - trei oua pe zi;
12) In a 50-a zi - doua oua pe zi.

Sau :
Tipul
Nr. zile Nr. de ouă consumate zilnic
Categoria de curei
de
vârstă Total ouă
ZiuaZiua Ziua Ziua Ziua Ziua Ziua Ziua Ziua Ziua
tratament 1 2 3 4 5 20 25 30 40 49
Adulţi 240 49 3 3 4 5 5 5 5 5 5 5
Adulţi 120 25 3 3 4 5 5 5 5 - - -
16 – 18 ani 120 25 3 3 4 5 5 5 5 - - -
1 – 15 ani 120 31 3 3 4 4 4 4 4 4 4 -
8 – 10 ani 90 30 3 3 3 3 3 3 3 3 - -
4 – 7 ani 60 20 3 3 3 3 3 3 - - - -
1 – 3 ani 60 30 2 2 2 2 2 2 2 2 - -
3luni – 1 an 30 30 1 1 1 1 1 1 1 1 - -

Datorită faptului că nu au nici un fel de contraindicaţii, terapeuţii recomanda ca

aceste cure sa se tina de trei ori pe an, cu pauza de 21 de zile intre ele. Ouăle trebuie
consumate obligatoriu proaspete, de preferat embrionate (călcate de mascul), cele
neembrionate folosindu-se doar pentru consumul normal De aceea, înainte de a începe un
asemenea tratament, trebuie aleasa cu atenţie sursa de la care ne putem aproviziona. Se
păstrează in spaţii răcoroase (maximum 16° grade C) iar pentru o perioadă mai lungă se
ţin în frigider, la (2-4 grade C, peste temperatura de îngheţare). Atenţie: datorită proceselor
de autoliză (autodistrugere biochimică), calităţile terapeutice, expiră după o luna!

Exista si o reteta pentru impiedicarea calvitiei (chelirii) si a regenerarii firelor de par

slabite :
Se iau 10 galbenusuri de ou de prepelita si se amesteca pana la omogenizare cu laptisor
de matca (doua fiole), o lingurita de miere de albine si putina drojdie (un varf de cutit). Se
lasa la dospit, intr-o incapere bine incalzita, timp de 24 de ore. Se spala parul in fiecare
245
seara si, dupa uscare, se pensuleaza pielea capului pe carari formate cu pieptenele din
cinci in cinci milimetri, daca nu ne permitem sa ne tundem de tot. Peste noapte, capul se
acopera cu un prosop curat. Dimineata se spala, de preferinta cu ceai de musetel. Solutia
ramasa poate fi pastrata la rece, in frigider, pana la consumare.

Terapia cu oua de prepelita : calitatile oului de prepelita sunt renumite prin numarul mare
de vitamine si minerale în comparatie cu cel de gaina. El contine : de 5 ori mai mult fosfor,
de 7,5 ori mai mult fier, de 6 ori mai multa vitamina B1, de 15 ori mai multa vitamina B2 si
alte substante anti – alergice.

Actiuni terapeutice :
- normalizarea activitati inimii
- vindeca bolile de rinichi si ficat
- ajuta digestia, regleaza secretia acizilor din stomac, vindeca spectaculos ulcerul
- întareste memoria
- sporeste rezistenta adultilor constrânsi sa urmeze un regim alimentar
- stimuleaza cresterea si dezvoltarea organismului la copii

Cura cu oua de prepelita :

- ulcer 120 bucati
- tulburari digestive 120 buc
- arteroscleroza 240 buc
- astm bronsic 240 buc
- anemie 240 buc
- scleroza coronanina 240 buc
- colesterol 240 buc
- hipertensiune 120 buc
- rinichi 240 buc
- diabet 240 buc
- tbc 240 buc
- migrene 240 buc
- nevroze 240 buc
- boli de ficat 240 buc
- potenta 240 buc

Mod de administrare :
- cura cu 120 buc se va face în 25 de zile, în prima zi 3 oua, a doua zi 3 oua, a treia zi 4
oua, începând cu a patra zi pâna în a 25-a zi câte 5 oua. – cura cu 240 buc se face în 49
de zile, în prima zi 3 oua, a doua zi 3 oua, a treia zi 4 oua, începând cu a patra zi si pâna
în a 49-a zi, se iau câte 5 oua pe zi.
La copiii între 4 si 8 ani se recomanda cura de 120 oua, fara a se depasi 4 oua pe zi.

Ouale se iau crude, întepându-le si sorbindu-le direct din gaoace sau sparte si amestecate
cu produse naturale : miere de albine, lamâie, brânza de vaci proaspata.
Ouale se iau dimineata, pe stomacul gol, cu 1-2 ore înainte de micul dejun. Dupa 20 de
zile de pauza cura se poate repeta. Ouale se pastreaza în frigider, cât mai departe de
congelator, pentru a nu îngheta. Cantitatea ce trebuie consumata se scoate de cu seara
din frigider, pentru a fi digerata la temperatura camerei.
În timpul curei sunt interzise bauturile alcolice.

7. CURA CU PEPENE ROŞU

Miezul pepenelui rosu este un cocteil de apa, aproape 95 la suta, si zaharuri naturale, cu
un gust aromat si extrem de favorabil, codimentat cu o multitudine de substante
miraculoase cum ar fi anumite enzime, acizi organici sau licopina (o substanta cu efect
246
antioxidant si reglator imunitar), de aici rezulta si proprietatile sale terapeutice), iar
continutul mare de apa il recomanda pentru tratamentul rinichilor, cit si al aparatului urinar.
Cu exceptia persoanelor cu insuficienta renala, tuturor celor care sufera de rinichi le este
recomandata in perioada de vara-toamna, daca este posibil si in celelalte sezoane de
iarna-primavara, o cura de pepene rosu de minimum zece zile in fiecare luna.
Enzimele si acizii organici continuti mai ales in apropierea cojii, de unde si gustul de acru,
nu foarte agreat uneori, au efecte de dezintoxicare puternica, ceea ce face ca pepenele
rosu sa fie in mod special recomandat persoanelor cu un grad mai mare de uzura a
organismului, batrinilor, cit si celor care au avut sau mai au o alimentatie incarcata in
toxine. In concluzie, o cura de minimum zece zile lunar cu pepene rosu are efect de
dezintoxicare, de reglare hormonala si imunitara a organismului uman, cu totul deosebite.
Cura de pepene rosu se face foarte usor, intrucit nu este nevoie de nici un fel de preparare
suplimentara. Unii medici si terapeuti recomanda sucul de pepene, dar acesta se oxideaza
rapid si isi pierde in mai putin de 15 minute potentialul curativ, ca atare este indicat sa se
manince pepenele normal, minimum doua kilograme de pepene pe zi. Se recomanda sa
fie bine copt, dulce si sa nu se evite consumarea partii de miez din apropierea cojii.
Aproape o treime din greutatea unui pepene rosu este reprezentata de coaja, de aceea un
pepene rosu pentru o zi de cura pentru tratament trebuie sa aiba in jur de 3 kilograme, mai
ales ca in zilele calduroase se poate chiar dubla cantitatea de pepene consumata.

Indicatii in cura de tratament cu pepene rosu

Pentru acnee
Cura de pepene de 10-20 de zile produce o dezintoxicare globala si, in plus, are anumite
efecte reglatoare hormonale asupra corticosuprarenalelor in mod special, putind face
minuni in tratamentul acneei, iar pe cit este posibil, in paralel cu cura de pepene rosu se
vor elimina din alimentatie carnea si alte alimente toxice. Extern, se va aplica zilnic tinctura
de propolis pe zonele afectate sau cataplasme cu marul lupului (Aristolochia clematitis):

Pentru nefrita, pielita si pielonefrita

Se consuma cantitati mari de pepene intr-o singura repriza, iar pe perioada curei de
tratament, mai ales dupa ingerarea pepenelui, se recomanda evitarea frigului si a
curentilor de aer in zona salelor.

Pentru calculi renali (pietre la rinichi)

Se recomanda a se consuma cantitati mai mari de pepene rosu. Inainte de cura de
tratament, cit si in ultimele trei zile se iau plante care sfarima calculii renali, aportul de apa
de la pepene ajutind la eliminarea lor. Dupa ce s-au luat aceste plante ce sfarima si
maruntesc calculii renali, 1-2 ore dupa ce s-a consumat pepenele rosu se va tine pe zona
rinichilor o sticla cu apa foarte calda, chiar fierbinte. Aceste plante sint: frunzele de
mesteacan (Betula alba), frunzele de merisor (Vaccinium vitis idaea), rasina de pini (Pinus
sylvestris) si boabele de ienupar (Juniperus communis).

Pentru reumatism
Cura de pepene rosu este un purificator puternic, care poate fi combinat foarte bine cu
proceduri externe pentru vindecare, precum si cu gimnastica medicala recuperatorie. Se
recomanda 12-20 de zile de cura-tratament cu pepene rosu.

Pentru calculi biliari (pietre la bila)

Se iau seminte de pepene rosu si se usuca, apoi se dau prin risnita de cafea si se ia in
fiecare dimineata cite o lingurita din aceasta pudra, amestecata cu o lingura de ulei de
masline. Se iau zece zile consecutiv, dimineata pe stomacul gol, si se sta culcat timp de
zece minute pe partea dreapta, iar tratamentul dureaza trei luni, cite zece zile din fiecare
luna, la intervale regulate. Reteta este foarte eficienta, iar in perioada acestui tratament se
exclud prajelile, grasimile alcoolul si cafeaua.
247
Pentru constipatie si colita de putrefactie
Se va consuma pepenele, toata portia, in fiecare dimineata pe stomacul gol, fara a minca
apoi nimic timp de patru ore, apoi prima masa va incepe cu patru linguri de tarite de griu
inmuiate in apa si eventual indulcite cu miere de albine.

Atentie! La persoanele cu digestie dificila nu este indicata asocierea la aceeasi masa a

pepenelui rosu cu alimentele mai grele cum ar fi: prajeli, fripturi, mezeluri, conserve etc.,
ori bogate in proteine: oua, carne etc., deoarece poate produce indigestie. Atit pepenele
rosu, cit si pepenele galben contin foarte putin sodiu si cantitati insemnate de potasiu, iar
din acest motiv sint indicate pentru reducerea cantitatii de sodiu din organism, ceea ce are
efecte benefice asupra inimii, cit si a sistemului imunitar in special, cele doua fiind
elemente de baza in asa-numitele regimuri hiposodice.

8. CURA CU MACERAT DIN COJI DE OUĂ

Este un macerat din praf de coji de ouă, suc de lămâie sau vin şi miere.

Modul de preparare al maceratului : Se spală cojile de ouă bine, după care se pun
câteva zile la uscat. Se pun apoi într-o bucată de pânză curată şi rezistentă şi se presează
pe un fund de lemn, mărunţindu-le astfel până ajung la dimensiuni de cca. 3x3 mm. Cojile
astfel sfărâmiţate se macină cu o râşniţă de cafea până când devin ca o făină. Într-un vas
de sticlă se amestecă o parte praf de coji de ouă cu două părţi miere şi o parte suc de
lămâie sau vin alb.

După ce se amestecă bine, se toarnă într-o sticlă care se închide ermetic cu un dop şi se
lasă la macerat timp de o săptămână, într-un loc răcoros sau întunecos sau în frigider.
Soluţia se agită zilnic de două - trei ori. Preparatul astfel obţinut se păstrează în vase de
sticlă colorată, ermetic închise, la adăpost de lumină, căldură sau surse de contaminare.
Dacă se ţine în frigider, compoziţia are valabilitate 6 săptămâni.

Compoziţia maceratului : acizi (citric, malic etc), vitamine (C, B, PP şi provitamina A),
minerale (bogate în calciu şi în mai mică măsură siliciu, mangan, fosfor) şi enzime.

Cura cu acest macerat este indicată în : insuficienţa paratiroidiană (cu fenomene de

hipocalcemie şi spasmofilie), tulburări de creştere, osteoporoză, paradontoză, sarcină,
alăptare, fracturi cu dificultaţi în sudarea oaselor.

Modul de administrare al maceratului : Se ia o lingură de macerat, de trei ori pe zi, la

mesele principale, diluat cu puţină apă, sirop sau ceai medicinal. Înainte de întrebuinţare
se agită bine soluţia. Cura durează 2-4 săptămâni şi se poate relua numai după o pauză
de 1-2 săptămâni. În cazul persoanelor în vârstă, doza se reduce la jumătate.

Preparatul nu trebuie consumat la întîmplare, ci numai după efectuarea analizelor

medicale care atestă hipocalcemia, aportul de calciu la persoanele a căror calcemie este
normală producînd acumulări dăunătoare la nivelul sistemului osos.

Atentie! Cura este contraindicată în diabet zaharat.

248
9. KOMBUCHA & KEFIR
Scurtă prezentare:

KOMBUCHA este o colonie de peste 20 de microorganisme, bacterii “prietenoase” şi

ciuperci care fermentează în ceai verde sau negru îndulcit, dând naştere la o băutura
acidulată şi aromată, asemănătoare cidrului. Pe măsură ce Kombucha consumă
zahărul, produce o multitudine de acizi organici, precum acid glucuronic, acid gluconic,
acid lactic, acid acetic, acid butyric, acid malic şi acid usnic, vitamine, în special din
grupul B, precum şi vitamina C. Totodată, mai produce aminoacizi şi enzime necesare
organismului umane. Toate acestea prezintă avantajele culturilor probiotice, care ajută la
menţinerea sănătăţii.

KEFIR (CIUPERCA TIBETANA) este o colonie de este 30 de microorganisme care

fermentează în lapte dulce. Aceste miroorganisme includ: bacterii producătoare de acid
lactic, Lactococcus Lactis, Streptococcus thermophilus, Lb (lactobacili) delbrueckii
subspecia bulgaricus, Lb helveticus, Lb casei subspecia pseudoplantarum şi Lb brevis, o
multitudine de ciuperci precum Kluyveromyces, Torulopsis, şi Saccharomyces, şi chiar
bacterii producătoare de acid acetic (oţet). S-a dovedit că acestea inhibă dezvoltarea
atât la Salmonella, cât şi la Escherichia Coli.

KOMBUCHA şi KEFIR sunt organisme vii care cresc şi se înmulţesc – numai de Dvs.
depinde cum le îngrijiţi! Le puteţi înmulţi cât de mult doriţi!

KOMBUCHA (Combucco Orientalis)

Produce prin fermentare o băutură răcoritoare delicioasă din ceai negru/verde, şi,
în plus, cu calităţi benefice pentru sănătate !
Kombucha este o colonie de peste 20 de microorganisme, bacterii “prietenoase”
şi ciuperci care fermentează în ceai verde sau negru îndulcit, dând naştere la o băutură
acidulată şi aromată, asemănătoare cidrului. Pe măsură ce Kombucha consumă zahărul,
produce o mulţime de acizi organici, precum acid glucuronic, acid gluconic, acid lactic,
acid acetic, acid butyric, acid malic şi acid usnic; precum şi vitamine – în special din
grupul B, şi vitamina C; mai produce aminoacizi, enzime. Toate acestea prezintă
avantajele culturilor probiotice, care ajută la menţinerea sănătăţii.

Beneficii - la ce foloseşte Kombucha ?

reglează flora intestinală şi o susţine pe cea benefică (microorganismele din
intestin care sunt benefice şi indispensabile pentru sănătatea noastră)
ajută la curăţarea colonului şi drenarea vezicii biliare
ajută la menţinerea unei digestii sănătoase
ameliorează colita şi îndepărtează crampele stomacale
opreşte diareea neinfecţioasă
reglează apetitul
ajută în curele de slăbire (dacă se foloseşte şi o dietă corespunzătoare, săracă în
grăsimi de origine animală, şi însoţită de mişcare)
ajută la reducerea sau eliminarea celulitei
ajută în tratamentul artritei
are efect de remisiune a lupusului eritematos
îmbunătăţeşte vederea şi ajută la vindecarea conjunctivitei, cataractei şi
glaucomului
reduce sau elimină manifestările neplăcute ale sindromului premenstrual
ajută la reducerea dependenţei de alcool
curăţă acneea, ameliorează psoriazisul şi alte boli de piele
îngroaşă şi întăreşte părul
249
 întăreşte unghiile
îmbunătăţeşte mirosul
ajută la diminuarea stressului şi a insomniei
uşurează vindecarea de bronşită şi astm
acţionează ca un laxativ blând, ajutând la evitarea constipaţiei
reglează activitatea intestinală
elimină unele simptome ale leuconevraxitei
este un foarte bun calmant
îmbunătăţeşte performanţele sexuale
elimină sau reduce palpitaţiile
îmbunătăţeşte circulaţia sanguină
susţine organismul în lupta cu tumorile
ajută la obtinerea unei digestii sănătoase
îndepartează colita şi crampele stomacale
ajută în vindecare de gripă şi răceală
alină arsurile, inclusiv cele solare (se unge zona arsă cu un strat de ceai
fermentat de Kombucha)
reduce simptomele gutei

Cum se prepară Kombucha

Cel mai bine este sa începeţi cu o cantitate mai mică de ceai şi cu un vas de diametru
mai mic, ca ciuperca să poată creşte repede în grosime şi să facă mai repede „pui”. Pe
măsură ce cultura dvs. de Kombucha se va dezvolta, veţi putea produce cantităţi tot mai
mari de ceai fermentat.

1. Pregătiţi ceaiul aşa cum o faceţi în mod obişnuit. La un litru de apă fierbinte, puneţi 2
linguriţe de ceai negru (aprox. 5 g). Se pot folosi de asemenea şi pliculeţe de ceai.
Lăsaţi-l cca. 15-20 minute (decoct), apoi strecuraţi. Ceaiul poate fi negru sau verde sau
în amestec. Doctorii japonezi spun că ceaiul verde previne dezvoltarea cancerului (este
un puternic antioxidant; totuşi nu e recomandabil să îl consumaţi seara, aproape de
culcare, poate da insomnie). Vă sugerez să folosiţi ceai verde pentru a prepara băutura
de Kombucha. Dacă nu vreţi sa folosiţi ceai negru sau verde, puteţi folosi ceai din alte
plante medicinale (dar nu ceai de Coada Şoricelului sau Muşeţel, etc. care sunt puternic
dezinfectante şi pot distruge o parte din colonia de bacterii care constituie ciuperca
Kombucha). Un raport de 1/5 de ceai de plante la ceai verde sau negru, e probabil cel
mai indicat.

2. - Strecuraţi ceaiul sau, după caz, scoateţi pliculeţele.

3. - Adăugaţi 70 - 100 g de zahăr la un litru de ceai, peste ceaiul strecurat, dar care este
încă fierbinte.
Amestecaţi până ce zahărul se dizolvă în întregime. O lingură de zahăr = aprox. 20 g.

Notă : De ce atât de mult zahăr ? Şi de ce trebuie fiert 15-20 minute ?

Ceaiul trebuie să fie nutritiv şi să hrănească microorganismele din cultura
Kombucha; aici nu e vorba de gustul nostru, ci de nevoile ciupercii! Deci, soluţia nutritivă
trebuie preparată conform nevoilor drojdiei (bacteriile se hrănesc şi ele din soluţia
nutritivă – ceaiul îndulcit). Microorganismele au nevoie de zahăr pentru a fi active. Dacă
au la îndemână o concentraţie mică de zahăr (carbohidraţi), atunci ciuperca produce mai
puţine substanţe active şi de folos pentru noi. În termeni obişnuiţi, putem spune că
drojdia "mănâncă" zahărul.
Infuzia de ceai, pe de altă parte, este o sursă de nitrogen şi încurajează creşterea
microorganismelor. Deci cu cât ceaiul este lăsat mai mult pe foc (decoct), cu atât avem
mai mult nitrogen în soluţia hrănitoare, precum şi mai multe minerale, săruri etc.
250
4. - Lăsaţi ceaiul să se răcească până la 20 - 25 °C (aprox. 68° - 77° Fahrenheit).
Cultura moare dacă este pusă în ceai fierbinte.

5. - Când ceaiul a ajuns la temperatura camerei, turnaţi ceaiul îndulcit într-un vas de
sticlă, porţelan sau ceramică, sau de oţel inoxidabil. Vasele de metal (de pildă cele din
aluminiu) nu sunt indicate şi nu trebuie folosite niciodată, deoarece acizii care se
formează pot reacţiona cu metalul. Trebuie să evitaţi vasele făcute din polivinilclorură
(PVC) sau polistiren.

6. - Dacă pregătiţi pentru prima oară băutura de Kombucha, adaugaţi lichidul pe care l-
aţi primit împreuna cu cultura (sau o linguriţă de oţet de mere, slab concentrat). Pentru
următoarele culturi, întotdeauna păstraţi puţină băutura de Kombucha fermentată pentru
a o adăuga în proporţie de aprox. o zecime (10%) la noua dv. cultura, ca "lichid de
pornire" (accelerează pornirea fermentării).

7. - Puneţi cultura vie de Kombucha (adică ciuperca!) în lichidul pregătit.

8. - Acoperiţi vasul în care va fermenta cu un tifon sau pânză, o hârtie de filtru, etc.
pentru a ţine departe insectele, praful, sporii plantelor sau alte substanţe poluante.
Legaţi-l cu un elastic de cauciuc pentru a vă asigura ca nu intră „musculiţele beţive”.
Pânza trebuie sa fie destul de rară încât să poată permite aerului să circule şi cultura să
poată respira, dar nu atât de rară încât musculiţele să poată intra să-şi depună ouăle.

9. - Fermentaţia durează diferit, în funcţie de temperatura camerei, volumul ciupercii şi

cantitatea de ceai; în general durează 7 - 12 zile. La o temperatura ambiantă mai
ridicată (peste 20 C) fermentarea este mai rapidă. Perioada de 7 - 12 zile este dată doar
ca reper orientativ. Trebuie să gustaţi şi să opriţi fermentarea la momentul oportun!
Cultura Kombucha necesită un loc liniştit şi nu trebuie mutată prea des. Temperatura
ceaiului trebuie sa fie de 20 - 30 °C. Temperatura ideala este de 23 - 27 °C. Nu este
necesară lumina. Cultura se reproduce şi pe întuneric. Cultura însă poate fi distrusă
dacă este expusă la lumina directă a soarelui. O zonă indirect luminată de soare este
ideală.

În timpul fermentării, zahărul este transformat de către drojdie în bioxid de carbon

(CO2), diferiţi acizi organici şi alte componente. Aceasta este combinaţia de procese
care-i dau ceaiului Kombucha aroma. Ceaiul este mai întâi dulce, dar acest gust dispare
pe măsură ce zahărul este transformat. În acelaşi timp, un acid plăcut parfumat începe
să se dezvolte ca rezultat al activităţii bacteriilor, cu o tranziţie de la gustul dulce la cel
acrişor. Dacă preferaţi o băutură ceva mai dulce, fermentarea trebuie oprită mai
devreme. Dacă o preferaţi mai acidă şi mai acrişoară, lăsaţi-o mai mult.

10. - Când ceaiul a atins nivelul de aciditate dorit (pH 2,7 - 3,2), în funcţie de cum îl
preferaţi, scoateţi cultura (ciuperca) din vas, cu mâinile curate. Spălaţi ciuperca sub apă
rece sau slab călduţă. Reumpleţi vasul cu ceai proaspăt (nefermentat), adăugaţi
ciuperca şi 1/10 de ceai fermentat (pentru gărbirea procesului de fermentare).
Respectaţi temperatura pentru ceai (să nu depăşească 30 C, altfel distrugeţi
ciuperca!) Ceaiul care a fost fermentat turnaţi-l în sticle. Pastrati 10% ca 'starter' (lichid
de pornire/grăbire a fermentării) pentru următoarea cultura. Astupaţi bine sticlele. Nu
este necesar să strecuraţi băutura fermentata printr-o cârpă deasă. O anumita cantitate
de sedimente vor trece prin sită, fapt absolut normal, datorita drojdiei care a produs
gazul şi care a acidulat băutura. Se spune că drojdia are efecte benefice asupra
organismului (complex vitaminic B).

11. - Pentru a vă bucura de gustul desăvârşit al ceaiului de Kombucha, băutura trebuie

lăsată să se maturizeze cel puţin 5 zile după ce a fost pusă în sticle.
251
Activitatea bacteriilor este oprită dacă îmbutelierea e făcută corect (până sus, adică se
exclude aerul), în timp ce drojdia îşi continua lucrarea. Dacă sticlele sunt bine astupate,
gazul produs de activitatea drojdiei nu poate ieşi. Aşadar, băutura este uşor
efervescentă. De obicei, pentru atingerea acestui stadiu sunt necesare câteva zile, însă
băutura Kombucha se poate păstra bine chiar luni de zile, la rece. Nu vă faceţi
probleme: după o vreme drojdia nu va mai produce gaz. Este indicat sa ţineţi băutura la
rece.

12. - Băutura de Kombucha are un gust bun. Este limpede, de culoare gălbui-brună (în
funcţie de cât de concentrat a fost ceaiul, ce tip de ceai aţi folosit, etc.), puţin acrişoară şi
răcoritoare. O persoană normală poate bea 3 pahare pe zi: un pahar dimineaţa (100 ml
sau mai mult) pe stomacul gol, al 2-lea pahar după o masă în cursul zilei şi ultimul pahar
înainte de culcare. Bucuraţi-vă de această băutură miraculoasă!

13. - Când începeţi un nou proces de fermentare, să nu uitaţi niciodată să adăugaţi

noului ceai o cantitate de cca. 10% din lichidul deja fermentat provenit dintr-o cultură
anterioară.

Important - îngrijire

Uneori ciuperca pluteşte la suprafaţă, alteori se duce la fund. Ambele variante sunt OK.
Când cultura se duce la fund, o noua cultura ("pui") va începe să se dezvolte la
suprafaţa ceaiului. Iniţial este ca o pojghiţă subţire, ca o folie de plastic. Trebuie lăsată
să se îngroaşe, nu o tulburaţi. Cu cât o lăsaţi mai mult, cu atât se va îngroşa.
Alteori ciuperca „mamă” se desfoieşte şi un „pui” se dezlipeşte de pe suprafaţa ei, la
început ca o peliculă fină, care se va îngroşa cu timpul. Kombucha necesita ceva timp să
se multiplice. Daţi-i noii culturi de la suprafaţa lichidului 3 - 5 săptămâni să crească.
Ciuperca ia forma vasului în care creşte (daca vasul e pătrat, ciuperca va fi şi ea…
pătrată!)

Cultura Kombucha creşte şi acoperă suprafaţa ceaiului în întregime. În timp ce creste,

cultura se îngroaşă şi se întăreşte considerabil. Cultura matură este compusa din straturi
suprapuse, uşor separabile (ca foile de varză). Straturile pot fi desprinse unul de altul şi
pot fi folosite fiecare separat pentru a produce o nouă doză de băutură Kombucha.

Pe măsură ce timpul trece, ciuperca va „îmbătrâni” şi va căpăta o culoare maronie

închisă. Când devine prea închisă la culoare, înlocuiţi-o cu altă ciupercă nouă,
proaspătă (adică un „pui”).

KEFIR (Ciuperca tibetană)

ţara de provenienţă - India

Ciuperca are aspect albicios, cu aspect de muguri de conopidă, cu forme neregulate şi

dimensiuni de 5-10-15 mm, ajungând la maturitate uneori până la 20-30 mm lungime.
Mugurii de dezlipesc şi separă singuri.

Beneficii - la ce foloseşte Kefirul?

reglează activitatea intestinală
combate colita şi crampele stomacale
ajută la menţinerea unei digestii sănătoase
ajută la curăţarea colonului şi la menţinerea unei flore intestinale bune stimulează
sistemul imunitar
creşte longevitatea (Bulgaria e recunoscută pentru centagenarii săi, din pricina
consumului mare de produse lactate fermentate)

252
 aduce în organism un aport de substanţe nutritive, enzime şi vitamine, fermenţi
naturali şi microorganisme benefice care ajută organismul şi îl întăresc
ajută în curele de slăbire, dacă este urmată şi o dietă corespunzătoare, săracă în
grăsimi animale, însoţită de exerciţii fizice regulate
are efect uşor laxativ, dar totodată ajută la formarea scaunului
îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi calitatea sângelui
reglează mecanismele de apărare ale organismului
vindecă boli ale inimii, ale vaselor coronariene şi dizolvă colesterolul depus pe
vasele sanguine (a se consuma ulei presat numai la rece şi seminţe de dovleac, in,
floarea soarelui crude, neprăjite)
ajută ficatul şi pancreasul, colecistul şi splina
curăţă canalele prin care circulă fierea şi dizolvă în timp calculii biliari vindecă
stomacul, intestinele, duodenul şi închide ulceraţiile
ajută rinichii şi uretrele

Atenţie ! - a nu se consuma deodată în cantităţi mari (de ex. o cană din câteva
înghiţituri), în caz de hiperaciditate gastrică; se va bea cu linguriţa… pauză… o nouă
linguriţă… (şi nu pe stomacul gol!)

ciuperca produce singură antibiotice, vindecând astfel zonele inflamate din

organism
reglează tensiunea arterială
împiedică şi frânează producerea metastazelor
împiedică îmbătrânirea prematură
ajută în depresii şi stările de oboseală a organismului
ciuperca conţine toate vitaminele vieţii
normalizează definitiv procesele metabolice din organismul uman.
ajută în bolile alergice
eficientă şi în bolile de plămâni
eficientă în boli ale ficatului şi bilei–dizolvă ţesuturile bolnave şi înlesneşte
eliminarea lor
eficientă în tratarea bolilor inflamatorii
curăţă organismul de toxine – elimină rezidurile metabolice, colesterolul, sărurile
metalelor grele, etc.
în tratamentul diabetului – normalizează glicemia
întinereşte organismul – încetineşte îmbătrânirea celulelor
măreşte resursele interioare ale organismului – ameliorează memoria, atenţia, etc.

Cum se prepară Kefirul

1. Se pun 1-2 linguriţe de ciupercă (cca.3-5 cm3) într-un borcan de sticlă de 200 mg
şi se toarnă 200-300 ml lapte proaspăt, dulce. Se lasă 8-12-16-24 ore la
fermentat (în funcţie de temperatura mediului ambiant), fără să se închidă ermetic, ci
numai cu un capac pus invers pe borcan. Laptele fermentează suficient şi după doar
8-12 ore, are deja proprietăţile complete pentru tratament. Gustaţi şi opriţi
fermentaţia după intervalul optim în condiţiile dvs. de mediu.

2. Pentru consum, se strecoară laptele printr-o sită de plastic cu diametrul orificiilor cât
mai mic (chiar sub 1 mm), într-un vas de sticlă – este chefirul (laptele fermentat) care se
consumă pentru tratament. Ciuperca din sită se spală sub jet de apă rece de rămăşiţele
laptelui fermentat, apoi se reaşează în borcanul spălat şi se toarnă o nouă porţie de
lapte dulce, crud, nefiert.

3. Este foarte important să se procedeze aşa în fiecare zi, altfel ciuperca nu se

dezvoltă, capătă o culoare maronie, nu mai are proprietăţile de tratament şi poate muri.
253
Când ciuperca este bine îngrijită, este albă ca laptele şi în cca. 14-21 zile volumul
acesteia se dublează. Atunci trebuie împărţită în două.

4. Se consumă 100-500 ml lapte de chefir pe zi (eventual mai mult, la cine

tolerează şi nu are aciditate gastrică, fermentaţie intestinală deficitară), de preferat
pe stomacul gol (excepţie făcând gastritele hiperacide, ulcerul gastric sau duodenal –
cazuri în care e bine ca chefirul să se consume după masă sau în paralel cu pâine
prăjită, biscuiţi, etc., care absorb acidul gastric; totodată, nu se vor bea cantităţi mari
deodată, ci se va consuma cu linguriţa… pauză… o nouă linguriţă, etc.)

5. Tratamentul durează minim 20 de zile (unii recomandă o pauză 10 zile după care se
reia). Părerea mea este că se poate consuma fără întrerupere, asemenea iaurtului sau
laptelui bătut. Nu există nici un fel de efecte secundare! Nici măcar înghiţind o bucată de
ciupercă nu se întâmplă absolut nimic! (o veţi elimina prin scaun, nedigerată; ciuperca
nu poate trăi în intestinul omului, fiţi fără grijă!)

ATENŢIE :
În timpul tratamentului este interzis consumul de alcool şi de grăsimi animale (în schimb
se poate consuma ulei presat la rece şi seminţe crude de dovleac, in, floarea soarelui,
nuci), sare, zahăr (înlocuiţi-l cu mierea !), gemuri, băuturi sintetice şi acidulate,
condimente.

Reacţia organismului la laptele fermentat

În primele 10 – 14 zile de tratament activitatea stomacului se intensifică brusc, se
formează gaze din abundenţă şi nu se recomandă consumul laptelui dimineaţa pe
stomacul gol (în această primă fază). Uneori scaunul este mai moale, dar tratamentul nu
trebuie întrerupt. La bolnavii de ficat şi rinichi s-au semnalat şi unele senzaţii mai
neplăcute. După 10 – 14 zile aceste reacţii încetează şi se ameliorează activitatea
întregului organism.
După minim 20 de zile de tratament, veţi începe să vă simţiţi mai bine. După 2 luni de
tratament se constată dispariţia anumitor suferinţe, iar după un an de tratament,
organismul ar trebui să se însănătoşească complet, dacă respectaţi şi celelalte reguli de
viaţă echilibrată (dietă de cruţare, mişcare, somn, etc.).
Laptele fermentat poate fi folosit şi ca demachiant în tratamentele cosmetice, cu efect de
încetinire a formării ridurilor şi eliminarea oboselii faciale.
De asemenea se poate folosi în arsuri (solare sau produse în gospodărie).
De asemenea, ameliorează sau înlătură durerile provocate de reumatism prin ungerea
locurilor dureroase de 7 – 8 ori/zi cu lapte fermentat (chefir).

De reţinut :

Se recomandă să fie folosită şi de alcoolici, deoarece recuperează pierderea de

substanţe din complexul vitaminic B (care duc la dependenţă fizică de alcool ! – un
cerc vicios) şi se foloseşte ca adjuvant în tratamentul tuturor bolilor generate de
consumul excesiv de alcool (care trebuie întrerupt cu orice preţ, brusc sau gradat… dar
fără amânare).

254
 ALTE TERAPII

TERAPIA CU APĂ DE IZVOR

Apa pură de izvor este elixirul tainic al vieţii. Nevoia de a bea apă este una dintre cele mai
importante necesităţi vitale ale omului, iar sănătatea omului depinde într-o mare măsură
de starea de curăţenie a stomacului. A bea o apă curată şi pură este o minunată
împrospătare pentru întreaga noastră fiinţă. Atât trupul, cât şi mintea noastră se bucură de
mângâierea apei purificatoare.

Înainte: În seara de dinaintea procedeului, nu vom consuma băuturi carbogazoase sau

alcoolice.

Procedul propriu-zis: De îndată ce ne trezim, înainte de a merge la baie să ne spălăm,

vom bea, pe cât posibil într-un interval de 5-10 minute, o cantitate de 1 litru până la 1,3 litri
de apă pură de izvor sau apă plată.

După: După aceea, timp de 1 oră, nu vom mânca nimic şi nu vom bea altceva, decât doar
puţină apă.

Durata: Se va proceda în mod similar, în fiecare dimineaţă, mai multe zile la rând.

Efecte: Realizată zilnic, această cură simplă poate favoriza vindecarea următoarelor
afecţiuni:
- după o zi de cură cu apă: constipaţia, durerile de cap, tusea, bronşita
- după două zile de cură cu apă: durerile de stomac, hiperaciditatea, gastrita
- după o săptămână de cură cu apă: bolile uro-genitale, reumatismul
- după o lună de cură cu apă: hipertensiunea, diabetul, cancerul în faze incipiente
- după trei luni de cură cu apă: tuberculoza pulmonară, paralizia, cancerul

CLISMA CU CAFEA - Un ajutor in lupta cu cancerul

Parte componenta a Terapiei Gerson, renumita in lume pentru rezultatele pozitive obtinute
in lupta cu cancerul, clisma cu cafea este o procedura eficienta si simpla, cu conditia sa fie
aplicata corect, sub observatie medicala. Aflata la o specializare in Germania, dr. Carmen
Simona Ghiman a avut ocazia sa aplice nemijlocit terapia Gerson, pe care o va explica in
interviul solicitat.- Ati avut prilejul sa cunoasteti direct Terapia Gerson, pe care ati si
practicat-o in Germania, la un spital specializat din Bad-Wrishofen. Intre procedurile ei se
afla si clismele cu cafea. Care este importanta lor in tratamentul cancerului? Pot fi
practicate ca o terapie de sine statatoare?

- Eficienta clismei cu cafea este cu adevarat iesita din comun in tratamentul cancerului.
I-am vazut rezultatele in Germania, la pacienti cu tumori foarte mari sau cu metastaze. In
decurs de una-doua saptamani se putea constata o relansare a activitatii imunitare si o
imbunatatire extraordinara a starii pacientului, iar remisia tumorilor era mult accelerata. Pe
langa efectele stimulente de drenare a ficatului, aceasta clisma actioneaza foarte puternic
si la nivelul colonului. Peretii intestinului gros sunt eliberati de toxine de catre particulele de
cafea care joaca rolul unui mic burete. Aceasta decongestionare atrage dupa sine o
relansare a productiei de celule ale sistemului imunitar, a productiei anumitor vitamine si
enzime esentiale pentru organism. Clisma cu cafea nu poate insa constitui singura un
tratament contra cancerului. In Terapia Gerson, rolul decisiv il are regimul alimentar (fara
nici un fel de carne, cu multe legume si fructe atent selectionate, in functie de continutul de
minerale). De asemenea, se administreaza anumite medicamente obtinute din plante,
foarte bogate in minerale (seleniu, magneziu, zinc) si in vitamine, care se aleg in functie de

255
anumite particularitati ale pacientului. Ele au inceput sa patrunda si-n tara noastra sub
forma de "suplimente alimentare naturale".

- In ce tipuri de cancer se recomanda aceasta clisma ?- Fiind o terapie ampla, de

purificare, se recomanda in orice tip de cancer. Numai ca, evident, rezultatele favorabile
nu se vor simti la fel de repede in cazul cancerului de colon, care este direct vizat sau in
cel ovarian, unde efectele sunt indirecte, reactia fiind ceva mai lenta. Un caz aparte il
constituie cancerul la ficat, unde are o actiune directa si foarte rapida, la fel ca si in cel la
intestinul subtire. Repet, insa, ca aceasta procedura, fara sa fie un panaceu, este
aplicabila in cancerul cu orice fel de localizare, pentru ca efectele sale se adreseaza
intregului organism. Acestea sunt: - stimularea imunitara; - stimularea secretiei
pancreasului si stimularea secretiei de bila - care contin enzime cu un rol foarte important
in procesul de dezintoxicare; - scindarea si eliminarea toxinelor din organism; - stimularea
producerii de vitamine in corp.

- Cancerul intestinal operat se preteaza la o asemenea terapie ? - In cancerul de

intestin operat, tratamentul depinde de pacient, mai exact de cat de rapid se vindeca
operatia. In general, se admite interventia si dupa operatie, dar numai cu avizul medicului,
care trebuie sa se asigure ca vindecarea dupa interventia chirurgicala s-a produs 100%.

- Cat de rapid si cu ce intensitate se manifesta efectele miraculoase ale acestor

clisme in eliminarea simptomelor bolii canceroase? - Prima oara cand vezi efectele unei
asemenea aplicatii in cancer iti vine greu sa crezi ca poate exista asa ceva. Desi
cunosteam teoretic acest lucru, am fost mirata sa constat ca, la doar 15-25 de minute
dupa clisma, durerile erau eliminate (temporar), iar starea pacientilor se ameliora simtitor.
In cancer, marea problema sunt descurajantele dureri, starea de greata permanenta, care
impiedica pacientul sa se hraneasca corespunzator sau chiar sa gaseasca remedii pentru
cefaleele (durerile de cap) puternice, starea de apatie si de depresie. In multe cazuri, dupa
o asemenea clisma, pacientul se invioreaza ca prin farmec, durerile sunt "luate cu mana",
temporar ii revine apetitul. Acesta este un moment foarte important, pentru ca atunci
pacientul poate sa se autosugestioneze pozitiv, isi poate reorienta gandirea si mobiliza
resursele sufletesti. In tratamentul cancerului, gandirea pozitiva, rugaciunea, purificarea
fiintei prin post sunt foarte importante, esentiale, as putea spune. Or, in conditiile in care
mintea si simturile sunt acaparate de suferinta, reorientarea pozitiva a fiintei este foarte
dificila. Aceasta procedura ofera o "oaza de liniste" pentru pacient, in care el poate lupta si
sufleteste pentru a se insanatosi.

- Pe ce durata de timp se fac clismele si cu ce frecventa ? - La aceasta intrebare nu

pot sa va raspund decat cu o alta intrebare: in ce fel de caz? In clinica germana unde am
lucrat, am invatat ca fiecare pacient este un unicat. Desi toti aveau cancer, nici unul nu era
tratat la fel ca celalalt. Aici, medicul are un rol esential, de neinlocuit. De exemplu, la
pacientii cu un cancer foarte avansat, se faceau clisme din patru in patru ore si erau atent
supravegheati zi si noapte, pentru ca reactiile de purificare erau foarte severe, "sugand"
pe moment resursele vitale ale pacientului. La pacientii cu cancer mai putin avansat, se
faceau una-doua clisme pe zi. Pacientilor foarte slabiti, chiar daca aveau o forma de
cancer foarte grava, nu li se facea mai mult de o clisma pe zi, ori chiar la doua zile.
Aceasta procedura este atat de puternica, incat am vazut si cazuri de lesin, la putin timp
dupa aplicare. Numai ca aceasta se petrecea intr-o clinica cu supraveghere permanenta,
cu oameni gata sa intervina in orice moment si care prevazusera aceasta posibilitate.
Frecventa clismelor era aleasa si in functie de reactia la regimul alimentar. Regimul, fiind
destul de dur, pe baza de cruditati, pe moment poate slabi si el considerabil de mult
pacientul. In ceea ce priveste durata tratamentului in ansamblu, este foarte importanta
evolutia bolii. Chiar dupa ce tumorile incep sa se retraga, tratamentul cu clisme continua
pana la remisia completa si chiar si dupa aceea, pentru intretinere si purificare periodica,
ajungandu-se sa se faca o clisma la doua saptamani sau la o luna. Toti cei care fac clisma
256
trebuie sa fie insa tinuti sub observatie de catre un medic, pentru ca pot aparea efecte de
dezintoxicare imprevizibile. Medicii de la clinica nu admiteau sa se faca terapie intensiva
decat in spital, iar apoi, acasa - terapie moderata, numai cu instiintarea si sub observatia
unui medic competent. Subliniez: in general, in cancerul avansat, nu se face aceasta
procedura acasa, iar in cele incipiente, ea se face doar sub observatie medicala.

- Ce contraindicatii are acest procedeu ? - In primul rand, este interzisa in perioada

imediat urmatoare, dupa operatiile pe colon. Alte contraindicatii ar fi in cancerul de rect si
de colon cu tumori exteriorizate, adica crescute in interiorul tubului digestiv, ca niste polipi.
De asemenea, este contraindicata la persoanele extrem de slabite. In cazul bolilor de ficat
foarte grave (cum ar fi ciroza), trebuie facuta o investigatie de catre un medic inainte de a
porni acest tratament, iar pe parcurs, pacientul trebuie supravegheat permanent.

- Ce inseamna daca apar sangerari dupa clisma ? - Uneori, in scaun pot fi eliminate
cheaguri de sange. Culoarea sangelui si intensitatea sangerarii sunt factorii esentiali dupa
care medicul deduce cauza si gravitatea acestui simptom. Persoanele constipate pot
elimina uneori cheaguri inchise la culoare, fara ca acesta sa fie un simptom ingrijorator.
Daca sangele este deschis la culoare si abundent, atunci este vorba de o hemoragie a
tubului digestiv, iar lucrurile pot fi destul de grave (deoarece riscul de infectie cu complicatii
severe este foarte mare la un bolnav de cancer cu un sistem imunitar slabit). Pentru a lua
in discutie insa toate cazurile in care apar sangerari, ar trebui tinut un mic curs de
medicina, ce nu-si are locul intr-un articol. De aceea, va recomand inca o data
supravegherea medicului, singurul care poate da un diagnostic competent intr-un
asemenea caz.

- Aceasta clisma poate fi folosita si in alte boli, cu aceleasi rezultate spectaculoase ? -

Bineinteles ca da. Fiind o cura de purificare foarte intensa, apar efecte puternice si de
durata intr-o gama larga de afectiuni, mai ales in cele de uzura. Cateva exemple:
reumatism, boli de piele (psoriazis), alergii, convalescenta, infectii repetate, boli ale tubului
digestiv din cele mai diverse, obezitate, malabsorbtie. Lista ar putea continua, fiecare
boala in parte fiind influentata printr-un alt lant de efecte, care porneste din acelasi punct:
purificarea. Purificarea este, de altfel, cel mai important proces in medicina naturala.

- Clisma cu cafea mai are si alte taine ? - Cand am luat primul contact cu aceasta
aparent banala clisma, l-am rugat pe medicul ce ma initia in tainele Terapiei Gerson si
care lucrase la Clinica "Gerson" din Statele Unite, sa-mi scrie totul pe o hartie. Mi-a spus
ca in nici un caz nu o va face, pentru ca trebuie sa vad fiecare etapa si fiecare caz tratat
de cei care aveau deja experienta in acest domeniu. Pe parcurs, mi-am dat seama cata
dreptate avea. Sunt lucruri pe care le pot spune doar unei persoane cu studii medicale si,
mai ales, careia sa-i pot arata efectiv anumite proceduri. De exemplu, dupa clisma trebuie
facut un anumit masaj abdominal, care trebuie invatat cum se face; apoi, pe parcursul unui
tratament, trebuie administrate anumite minerale si vitamine; dupa aceea se are in vedere
reactia pacientului sub aspectul vitalitatii si al relansarii sistemului imunitar. Aceste detalii
foarte importante nu pot fi spuse decat direct si intr-un limbaj adecvat, de specialitate,
altfel existand riscul sa apara inexactitati ori erori pe care nu avem dreptul sa le facem. Un
lucru foarte important este corelarea clismelor cu alimentatia. Trebuie stiut ca efectele
curelor cu cruditati, ale regimurilor cu cereale integrale ori chiar ale postului negru de mai
multe zile sunt mult amplificate de aceasta procedura. In urma celor vazute in practica,
parerea mea e ca una dintre cele mai eficiente combinatii este aceea dintre regimul nr. 7
al lui George Oshawa (cu cereale integrale - grau, orez, mei, hrisca) si clismele cu cafea.
Desi nu este valabila pentru toti pacientii, unii fiind mai receptivi la alte regimuri, aceasta
combinatie da in practica rezultate spectaculoase. Daca nu se tine un regim special, este
important, in tot cazul, ca in timpul tratamentului sa se renunte la carne, zahar, orice fel de
aliment rafinat, chimizat, conservat ori prajit. De asemenea, in timpul tratamentului, nu se
bea cafea.
257
Alte date tehnice privitoare la clisma cu cafea
Nu exista vreun sortiment anume de cafea cu care sa se faca clisma. Poate fi folosita orice
specie de cafea din cele doua cunoscute (Coffea arabica sau Coffea robusta), de orice
provenienta, bine pastrata, proaspata si macinata fin. Nu este indicata folosirea cafelei
solubile, careia ii lipsesc anumite proprietati pe care cafeaua boabe naturala le are.

- Modul de preparare a cafelei pentru clisma

In ceea ce priveste modul de preparare, iata pe scurt indicatiile (pentru obtinerea a 250 ml
cafea): in 300 ml apa clocotita se pun trei linguri de cafea fin macinata. - Se fierbe la foc
mare timp de 5 minute. - Se fierbe apoi zece minute la foc mic. - Se lasa sa stea 15 minute
la o temperatura cat mai ridicata, dupa care se lasa la racit.
- In final, trebuie sa se obtina 250 ml cafea (50 ml se pierd prin evaporare).
- Aceasta cafea concentrata nu se filtreaza (amintim insa ca ea trebuie sa fie foarte fin
macinata), se amesteca cu 750 ml apa si se administreaza cu irigatorul. La inceput, se
administreaza cantitati mai mici din acest preparat - 400-600 ml, crescandu-se gradat
cantitatea de lichid introdusa, pana la 1000 ml.
Important : nu se foloseste apa distilata pentru prepararea cafelei. Se poate folosi apa de
izvor, apa plata ori chiar apa de la robinet, dar nu apa distilata.

- Modul efectiv de administrare

La Clinica "Gerson", clismele se fac cu aparate speciale, prin care sunt controlati mai multi
parametri, dar se poate face si cu un irigator obisnuit. Important este ca acea canula
(adica partea care se introduce in rect) sa nu fie dintr-un material dur, pentru a nu produce
rani ce pot deveni un inconvenient foarte serios in tratament: intr-o luna se fac zeci de
asemenea interventii, ce altfel pot deveni traumatice. De aceea canula se lubrefiaza bine
inainte de folosire cu un unguent antiseptic si antiinflamator (in Germania se foloseste
unguentul homeopatic Traumel; ca substituit poate fi folosit unguentul de tataneasa sau de
galbenele). Tubul irigatorului trebuie sa fie din cauciuc foarte moale. Cafeaua se introduce
gradat, lent, evitand producerea unei presiuni in colon, mai ales daca exista tumori pe
colon ori pe rect. Toata operatiunea de introducere a lichidului in colon nu trebuie sa
dureze mai mult de 5-7 minute. Apoi lichidul este tinut in colon vreme de 10-15 minute,
timp in care pacientul (in pozitia culcat) se intoarce succesiv pe o parte si pe cealalta, si
apoi se ridica in sezut pentru unu-doua minute. Dupa zece minute, lichidul este eliminat
prin scaun. La persoanele cu intestin foarte usor iritabil, se face la ceva timp dupa clisma
cu cafea si o clisma usoara cu infuzie de musetel, care este un antiiritativ si un
antiinflamator redutabil. In cazurile in care se urmareste si un usor efect cicatrizant, se
foloseste ceaiul de galbenele, dar de obicei cel mai eficient este ceaiul de musetel, care se
poate folosi in locul apei pentru diluare.

ARGINTUL COLOIDAL
Din cele mai vechi timpuri, argintul a fost strâns asociat cu luna şi influenţele lunare, atât
în tradiţiile occidentale cât şi în cele orientale. Artiştii au descris adeseori razele lunii ca
fiind „de argint”, argintiul fiind o culoare rece, diametral opusă aurului, asociat cu lumina
solară.

Utilizarea argintului

În occident, virtuţile tămăduitoare şi reîntineritoare ale argintului au fost cunoscute profund

şi folosite de alchimişti, dar unele beneficii ale utilizării lui domestice s-au răsfrânt şi
asupra altora, care şi-l permiteau.

Celebrul medic şi alchimist Paracelsus utiliza argintul ca ingredient secret în remediile

contra infecţiilor.
258
În Evul Mediu, când Europa era devastată de epidemii de ciumă, acestea făceau ravagii
mai ales în rândul ţăranilor şi a orăşenilor sărăci, nobilii şi aristocraţii rămânând aproape
neatinşi. Această protecţie misterioasă şi-a găsit explicaţia ulterior, când s-a observat că
apa şi vinul aristocraţilor erau păstrate în vase de argint, şi ei foloseau în mod curent
farfurii, tacâmuri şi pahare de argint.

În timpurile moderne acest efect al argintului, de „menţinător” al vieţii, a ajuns să fie

cunoscut şi de către oamenii simpli, astfel că, în secolul al XIX-lea, fermierii americani
obişnuiau să pună un dolar de argint într-o găleată de lapte proaspăt, pentru a-i încetini
procesele de fermentaţie.

Abordarea ştiinţifică modernă

Odată cu descoperirea şi utilizarea electricităţii, a devenit posibilă grăbirea unor fenomene

naturale, precum trecerea argintului în lichide. Sub formă de soluţii coloidale obţinute
electric, argintul a fost utilizat ca remediu foarte eficient şi simplu împotriva multor
afecţiuni, şi mai ales împotriva infecţiilor, cu mult înainte de penicilină şi medicamentele pe
bază de sulf.

În zilele noastre, proprietăţile dezinfectante ale argintului sunt bine cunoscute şi utilizate la
purificarea apei: filtre de argint pot fi găsite în sursele de apă ale avioanelor şi navetelor
spaţiale pentru a garanta o apă fără germeni. Pe staţia spaţială MIR, argintul este folosit
pentru a steriliza apa reciclată. Argintul este utilizat şi pentru a înlocui clorul din piscinele
de înot, deoarece are o acţiune germicidă mai puternică decât acesta şi nu are mirosul şi
celelalte efecte neplăcute ale clorului.

În lupta tot mai acerbă a omului modern împotriva agenţilor patogeni, s-a aruncat în luptă
un întreg arsenal de antibiotice, din ce în ce mai sofisticate. Deşi tehnologia chimică şi
industria farmaceutică au avansat foarte mult, nu putem spune astăzi că ne simţim mai
protejaţi în faţa infecţiilor decât eram acum 70 de ani.

În ciuda eforturilor financiare şi a anilor de cercetări pentru a găsi un nou antibiotic, mereu
superior celui care se folosea cu 5 ani în urmă, agenţii patogeni sunt din ce în ce mai
rezistenţi.

În această criză financiară şi de sănătate a lumii de astăzi, unii cercetători consideră că

argintul coloidal este soluţia: costă mult mai puţin decât în urmă cu 70 de ani şi este la fel
de eficient. Aceşti entuziaşti îl folosesc, uneori împotriva multor obstacole legislative şi îl
consideră cea mai eficientă modalitate de luptă contra germenilor şi de regenerare rapidă
a ţesuturilor.

În continuare vom prezenta cercetările şi rezultatele lor, explicaţii teoretice actuale,

sugestii de utilizare, reglementări farmaceutice, metode de testare a calităţii şi, de ce nu?
– o metodă simplă de producere a argintului coloidal în casă.

Antibiotic cu spectru larg

Unul din cele mai remarcabile aspecte referitoare la argintul coloidal este faptul că are un
spectru extrem de larg de aplicaţii şi întrebuinţări. În timp ce un antibiotic farmaceutic
convenţional este eficient împotriva a şase sau şapte tipuri de germeni şi total ineficient
contra virusurilor, generând cel mai adesea efecte secundare nedorite, argintul este letal
pentru mai mult de 650 de tipuri de bacterii, virusuri şi fungi, fără însă a fi toxic pentru
organismul uman.

Care este motivul acestei eficienţe neobişnuite? Spre deosebire de medicamentele de

sinteză, ce reacţionează chimic cu anumite enzime, acţiunea biologică a argintului este de

259
tip catalitic, dezactivând mecanismele enzimatice de oxigenare celulară ale
microorganismelor. Prezenţa sa „sufocă” viruşii, bacteriile şi fungii fără a face niciun rău
organismelor multicelulare, ce au un sistem enzimatic cu totul diferit.

Testele de laborator au arătat că argintul coloidal (5-10ppm) omoară majoritatea

bacteriilor, fungilor şi a virusurilor în 2-6 minute de la contact.

Starea coloidală, o stare naturală

La începutul secolului XX, savanţii au descoperit că majoritatea fluidelor din corpul uman
se află în stare coloidală: lichide conţinând particule foarte fine, într-o suspensie stabilă.
Sângele nostru se află în stare coloidală.

Starea coloidală este o stare în care un lichid sau o soluţie înglobează particule cu
dimensiuni mult mai mari decât acelea ale moleculelor proprii. Dimensiunea acestor
particule se situează între dimensiunile moleculelor şi acelea ale particulelor mai mari ce
generează suspensii. Uzual, particulele ce generează coloizi se situează în gama de
mărime 0,001µm şi 100µm. Stabilitatea stării coloidale este cea care o deosebeşte de o
suspensie grosieră, ce se precipită foarte repede dacă nu este agitată.

Argintul coloidal poate fi definit ca o soluţie din particule extrem de fine (cu diametrul uzual
între 0,001 şi 0,1 microni) de argint metalic foarte pur, suspendate în apă. Stabilitatea
argintului coloidal este dată de forţele de respingere dintre particulele de argint ce sunt
încărcate pozitiv. Aceste forţe de respingere împiedică aglomerarea şi precipitarea.
Dimensiunea foarte mică a acestor particule le permite să traverseze cu uşurinţă
ţesuturile, ceea ce face ca argintul coloidal să fie foarte uşor asimilat de către organism.

Argintul coloidal prezintă avantajul că este asimilat direct de către organism şi, datorită
neutralităţii sale chimice ridicate, este eliminat aproape integral în câteva săptămâni, fără a
lăsa reziduuri.

Tipuri de argint coloidal

Este bine să se ştie că există pe piaţă cel puţin patru categorii diferite de produse
denumite generic „argint coloidal”.

Primul tip de produs este cel clasic, original, numit de regulă „argint electrocoloidal” şi pe
acesta îl vom aborda mai detaliat în acest articol. Culoarea lui este transparentă cu tentă
galben-aurie.

Cel de-al doilea este numit „argint proteic uşor”. Acest produs chimic constă din molecule
de proteine la care se leagă particule microscopice de argint. Aceasta este găsit, de
obicei, în concentraţii de 20-40 ppm (părţi per milion sau µg/l). Aspectul poate fi
transparent-clar sau chihlimbar. Deşi este încadrat comercial în categoria „argint coloidal”,
o denumire cinstită a acestor produse ar fi coloid de argint proteic uşor.

Cel de-a treilea este reprezentat de „sărurile de argint”. Deşi se vând uneori ca „argint
coloidal”, aceste produse nu sunt deloc coloidale. Aceste produse se fabrică chimic sau
electro-chimic şi sunt, de obicei, solubile în apă. Concentraţiile disponibile sunt în gama de
50-500 ppm. Aspectul este transparent-clar. Aceste produse conţin ioni pozitivi de argint şi
ioni negativi ai altor elemente sau compuşi.

Cel de-al patrulea tip este denumit uneori „praf de argint”. Acest produs a fost elaborat de
către ruşi şi se fabrică prin dezintegrarea rapidă, la înaltă tensiune, a unor fire de argint
pur. Particulele microscopice de argint sunt colectate şi sunt apoi dizolvate în apă sau se
adaugă la remedii şi creme pentru uz topic. Concentraţiile produselor rezultate variază, de

260
regulă, între 100-500 ppm. Amestecul apos al prafului de argint poate da coloizi, dacă
dimensiunea particulelor este suficient de mică.

Toate aceste tipuri de produse „funcţionează”, mai mult sau mai puţin, având efect
bactericid cu spectru larg, deoarece toate conţin particule microscopice de argint. Pe de
altă parte, este bine să se ştie că:

1) nu toate aceste produse sunt „suspensii coloidale” de argint;

2) aceste produse nu se comportă toate la fel în organism sau în testele de laborator;
3) eficienţa variază de la produs un la altul;
4) calitatea variază de la un produs la altul şi de la lot la lot pentru acelaşi produs;
5) nu toate aceste produse sunt sigure şi non-toxice.
Nu există standardele industriale pe care producătorii să le urmeze pentru a asigura
controlul calităţii şi nu există nici reglementări guvernamentale în domeniu.

Ce este argintul electrocoloidal ?

Acest produs se fabrică fie prin metoda „arcului electric” în apă deionizată, fie prin metoda
de „joasă tensiune” în apă distilată. Este găsit, de obicei, în concentraţii între 3-5 ppm, dar
poate ajunge şi la 100 ppm. Fabricat în mod corespunzător, acest produs este format din
particule microscopice de argint elementar pur, suspendate în apă, fără alte elemente
prezente.

Metoda de joasă tensiune implică un proces electric special, şi foloseşte curent continuu
sau alternativ de valori adecvate, pentru a desprinde şi dispersa particule metalice mici
(nano-particule) dintr-un electrod de argint foarte pur (99,9% - 99,999%), în apa pură
distilată. Particulele de argint se desprind de electrozi prin ciocnirea acestora de către
moleculele de apă, antrenate de curentul electric. Prin această metoda se pot obţine
particule de argint de dimensiuni mici, având diametrul mediu în gama 0,001 - 0,01
microni.

Secundar şi nedorit, dacă apa nu este pură sau electrozii sunt oxidaţi, din electrozii de
argint se desprind şi ioni de argint, datorită electrolizei şi a formării hidroxidului de argint la
contactul oxidului cu apa.

Unii producători care afirmă că argintul coloidal este „simultan coloidal şi ionic”, nu se
referă la aceşti ioni nedoriţi, ci ei denumesc astfel, neştiinţific, particulele de argint
încărcate cu sarcină electrică pozitivă.

Este de dorit ca dimensiunile particulelor să fie cât mai mici, din mai multe motive:

- la o aceeaşi concentraţie de argint în coloid, particulele componente mai mici prezintă o

suprafaţă de contact mult mai mare, ceea ce face produsul mult mai eficient în organism;
- particulele mai mici formează coloizi stabili;
- particulele mari se elimină mai greu din organism, putând genera depozite în piele.

Efectele biologice ale argintului

Experimentele ştiinţifice au arătat că argintul coloidal este eficient şi activ în tratarea multor
afecţiuni importante: infecţii microbiene, fungice, parazitare şi virale ale pielii, organelor
senzoriale, ale tracturilor digestiv, respirator şi urinar, boli autoimune, arsuri, răni, ulceraţii
şi chiar cancer.

În unele centre de cercetare medicală a fost prescris ca adjuvant în tratamentul unor boli
ale sistemului de reproducere feminin şi ale sistemului circulator, precum şi pentru tratarea
eficientă a unor complicaţii infecţioase date de virusul HIV. În cazul infecţiilor cu HIV s-a

261
constatat că administrarea sistematică a argintului coloidal stopează degradarea
sistemului imunitar şi a infecţiilor conexe, astfel că nu se mai ajunge la SIDA.

Argintul coloidal a fost folosit de asemenea ca tratament pentru afecţiuni tiroidiene, boli
infantile, somnambulism şi anorexie nervoasă.

Procesul de reconstrucţie a ţesuturilor sau de vindecare a plăgilor se accelerează în

prezenţa argintului. În plus, prezenţa argintului coloidal a permis vindecări ale unor răni
grave fără să lase cicatrici sau cu cicatrici mult mai mici decât în mod obişnuit. Cicatricile
se dezvoltă atunci când celulele nediferenţiate nu există în număr suficient de mare. Pe
baza acestor dovezi se presupune că argintul coloidal ar reduce sau elimina cicatricile
interne şi ar accelera vindecarea după operaţii chirurgicale. Rezultate deosebite s-au
obţinut în refacerea rapidă după fracturi, rupturi musculare sau ligamentare, entorse,
luxaţii, arsuri, ulceraţii cutanate etc. Rezultate pozitive s-au obţinut şi în cazul unor
afecţiuni cronice ca: osteoporoză, reumatism, artrită, inflamaţii articulare etc.

Alte cercetări ştiinţifice au arătat că prezenţa argintului a permis o reîntinerire remarcabilă

a ţesuturilor. Suplimentar, subiecţii studiilor au resimţit aproape unanim o îmbunătăţire a
tonusului organismului şi o senzaţie de bunăstare generală.

Tradiţia indiană AYURVEDA consideră argintul ca un detoxifiant al ficatului şi al splinei şi

un purificator al sângelui, un întăritor al minţii şi un antidepresiv.

Argintul deţine un loc de frunte, şi în domeniul chirurgiei, de exemplu în unirea vaselor

cerebrale sau închiderea defectelor de pe suprafaţa craniului. Această metodă este
cunoscută în chirurgia modernă sub denumirea de chirurgie Heidenheim. S-au efectuat
cercetări privind posibilitatea de vindecare a rănilor cu ajutorul pansamentelor poleite pe o
parte cu argint. Astfel, încă din anul 1996 au apărut în SUA foarte multe produse care
conţin argint şi care se folosesc în chirurgie.

Dr. Norman Bjonderstrom din Suedia, specialist în tratarea cancerului mamar, introduce în
ţesutul tumorii ace din argint pur care sunt conectate la curent electric de mică intensitate.
Prin procesul de electroliză, în interiorul tumorii ajung nanoparticule şi ioni pozitivi ai
argintului, ce pot distruge tumoarea canceroasă. Din păcate, această metodă este
deocamdată foarte costisitoare.

Toate acestea l-au determinat pe cercetătorul Dr. Bob Beck să facă următoarea afirmaţie:
„Fără a exagera, poate că e timpul să recunoaştem că argintul coloidal nu este numai cea
mai sigură doctorie de pe pământ, dar şi cea mai puternică!”.

Cum acţionează argintul coloidal?

Dimensiunile submicroscopice ale particulelor de argint – acestea sunt de sute sau mii de
ori mai mici decât o celulă sanguină umană – le permit să intre şi să iasă cu uşurinţă din
celule, favorizând acţiunea germicidă. Această acţiune este favorizată şi de proprietăţile
electrochimice ale argintului coloidal, aşa cum sugerează numeroase studii biologice.
Argintul se ionizează pozitiv în cadrul coloidului, dar reactivitatea sa chimică fiind relativ
redusă, el nu intră în reacţii chimice cu apa sau cu ionii negativi din apă, servind în schimb
drept catalizator pentru unele procese biologice.

Prezenţa argintului coloidal în apropierea unui virus, ciupercă, bacterie sau de orice alt
organism unicelular patogen dezactivează enzima acestuia implicată în metabolismul
oxigenului. Altfel spus, îi blochează sistemul respirator, ceea ce duce la „sufocarea” şi apoi
moartea agentului patogen. Acest lucru explică de ce argintul electrocoloidal are un
spectru atât de larg de acţiune. Agenţii patogeni morţi sunt apoi eliminaţi din organism de
către celulele sistemului imunitar, sistemul limfatic şi apoi cel excretor.
262
Spre deosebire de antibioticele farmaceutice, care distrug şi enzimele benefice, argintul
coloidal lasă neafectate enzimele celulelor din ţesuturi, deoarece acestea sunt radical
diferite de enzimele vieţii unicelulare, primitive. Astfel, argintul coloidal este absolut sigur
pentru om, mamifere, reptile, plante, ca şi pentru toate organismele multi-celulare. Mai
mult decât atât, mai mulţi cercetători au evidenţiat faptul că argintul coloidal nu atacă
bacteriile benefice din organism, cum ar fi cele ce alcătuiesc flora intestinală. O explicaţie
este aceea că argintul coloidal trece în sânge încă din intestinul subţire, neajungând până
la cel gros unde „domiciliază” flora intestinală.

Efectul antiparazitar a fost evidenţiat în faza de ou (faza unicelulară) şi în faza de larvă,

astfel că prezenţa argintului face imposibilă înmulţirea paraziţilor. Astfel, pentru a fi
eficientă, cura antiparazitară cu argint coloidal trebuie să dureze mai mult decât viaţa
paraziţilor.

Cercetările medicului american Robert Becker au evidenţiat că argintul are efectul de a

readuce celulele canceroase la starea lor normală, de celule sănătoase.

Dr. Becker menţionează de asemenea, în lucrările sale, că unele celule se dediferenţiază

în prezenţa argintului (devenind ceea ce numim astăzi celule stem). Numai aceste celule
nediferenţiate pot fi folosite pentru a înlocui celulele distruse, pentru a vindeca rapid o rană
sau a reconstrui un ţesut care lipseşte.
Stimularea dediferenţierii unor celule şi accelerarea generării de celule nediferenţiate noi
(celule stem) poate constitui o explicaţie şi pentru acest fenomen de reîntinerire, după cum
arată şi rezultatele cercetărilor moderne asupra celulelor stem.

Deşi mecanismele de acţiune ale argintului coloidal nu au fost încă pe deplin elucidate,
experimentele realizate până în prezent au demonstrat efectele sale benefice asupra
sănătăţii.

Cum poate fi utilizat argintul coloidal?

Argintul coloidal poate fi utilizat în mai multe moduri, în funcţie de localizarea afecţiunii de
tratat: oral (ingerat sau băut), inhalat sub formă de vapori foarte fini, sub formă de clismă,
la nivel vaginal, pulverizat local sau adăugat la spălături, sub formă de picături în ochi,
urechi şi nas sau aplicat topic, pe piele (cu o sticlă cu pulverizator sau cu bandaje îmbibate
cu soluţie).

Administrat oral, argintul coloidal este absorbit din gură în sânge, apoi transportat rapid la
celulele organismului. Ţinerea acestui lichid sub limbă, câteva zeci de secunde înainte de
înghiţire, poate duce la absorbţia mai rapidă. În trei-patru zile, particulele de argint se pot
acumula în ţesuturi în cantitate suficientă pentru a putea deja observa efectele benefice.

În cazul expunerii frecvente la germeni patogeni, unii specialişti recomandă un aport zilnic
de argint coloidal, ca protecţie. Mulţi terapeuţi naturişti consideră că viaţa a milioane de
persoane, care sunt susceptibile să dezvolte infecţii cronice minore, poate fi îmbunătăţită
prin administrarea preventivă a argintului coloidal.

Doza depinde şi ea de scopul urmărit. În general, doza de întreţinere recomandată pentru

uz intern, pentru adulţi, este de o lingură cu argint coloidal pe zi (10 ml în concentraţie de
10 ppm). Bineînţeles, cantitatea diferă în funcţie de concentraţie. Această cantitate,
considerată „nutritivă”, asigură aceeaşi cantitate de argint pe care o asigură dieta zilnică a
unui adult de la începutul secolului XX, înainte ca solul să fie sărăcit de oligoelemente prin
exploatare excesivă. Se estimează că în prezent solul din SUA mai conţine, în medie, doar
15% din oligomineralele existente în anul 1900.
263
Argintul coloidal poate fi utilizat cu succes şi sub formă de cură generală de purificare şi
detoxifiere. În acest caz, doza poate varia de la 1 la 4 linguri pe zi.

În cazul unor afecţiuni severe şi boli cronice, doza trebuie adaptată în funcţie de reacţia
organismului, sub îndrumarea unui medic competent. În general, orice cantitate peste 5
linguri pe zi este considerată doză „terapeutică”. Unii terapeuţi relatează că au administrat
cu succes unor pacienţi cu infecţii grave, considerate incurabile, până la 450 ml de argint
coloidal (10 ppm) pe zi timp de două săptămâni!

În cazul unor arsuri minore, o acumulare de argint coloidal în organism poate grăbi
vindecarea, reduce posibilitatea infecţiilor şi a cicatricelor.

În unele cazuri medicale grave, precum cangrenele, medicii au utilizat de multe ori
injectarea directă a zonei afectate. Au fost raportate multe cazuri de salvare a membrelor
infectate de la amputare, atunci când a fost iniţiat tratamentul cu argint coloidal.

Efecte secundare

Nu s-a dovedit că ar exista efecte secundare ale terapiei cu argint coloidal, deoarece
acesta nu este toxic şi nu afectează ficatul, rinichii sau alt organ al corpului. Argintul
coloidal nu interacţionează cu niciun alt medicament sau remediu. Argintul coloidal este
eliminat prin rinichi, sistemul limfatic şi sistemul circulator, după o perioadă de timp de la
ingerare.

În cazul utilizării unor suspensii de argint cu particule de dimensiuni mari (peste 0,4
microni) eliminarea poate dura mai mult sau chiar se pot produce acumulări de argint în
organism; acestea nu au efecte secundare nocive asupra stării de sănătate, dar pot duce,
teoretic, la pigmentari gri-albăstrii ale pielii, după ani de consum excesiv. De asemenea,
consumul excesiv al sărurilor de argint a produs în unele cazuri efecte similare, cunoscute
încă din secolul al XIX-lea sub numele de Argyria. Tocmai de aceea NU se recomandă
folosirea sărurilor de argint şi nici folosirea sărurilor pentru accelerarea procesului de
obţinere a argintului coloidal.

Deoarece se absoarbe în sânge înainte de a ajunge în intestinul gros, argintul coloidal nu

afectează flora benefică din tractul digestiv, dacă este administrat în cantităţi rezonabile. În
cazul unor doze mai mari de 75 ml pe zi (10 ppm) au fost totuşi raportate diminuări ale
florei intestinale benefice. În cazul dozelor de şoc poate fi necesară administrarea
suplimentară de „probiotice".

Ce spune medicina alopată?

FDA (Administraţia Alimentelor şi a Medicamentelor din SUA) a permis utilizarea argintului

coloidal în 1913.

Literatura medicală din primele decenii ale secolului XX abundă de relatări cu privire la
utilizarea cu succes a argintului pentru a stimula sistemul imunitar al organismului.

Începând cu al doilea război mondial, odată cu descoperirea şi producerea pe scară largă

a antibioticelor, argintul coloidal şi alte remedii naturale au început să fie descurajate şi au
ieşit din sfera preocupărilor medicinei alopate. Din acel moment, industria farmaceutică s-a
ocupat îndeosebi de produsele medicamentoase chimice, ce aduceau un profit crescut.

În anul 1983, Ministerul Sănătăţii din SUA a recunoscut şi a aprobat argintul coloidal ca
fiind un medicament fără reacţii adverse care se poate elibera fără reţetă de la medicul
specialist.
264
În anul 1991, FDA a clasificat argintul coloidal ca un medicament anterior anului 1938. O
scrisoare a FDA din 13.09.1991 afirma: „Aceste produse pot continua să fie
comercializate... atât timp cât sunt promovate şi etichetate pentru aceleaşi utilizări ca în
anul 1938 şi atât timp cât sunt fabricate prin metoda iniţială.”

În anul 1999 FDA a interzis medicamentele ce se bazează pe argint folosind ca motiv că

nu se cunoaşte formula acestor produse şi că ele pretind a vindeca prea multe boli, fără
dovezi ştiinţifice: „Aceste produse sunt etichetate pentru tratarea adulţilor şi copiilor de boli
incluzând HIV, SIDA, cancer, tuberculoză, malarie, lupus, sifilis, scarlatină, zona zoster,
herpes, pneumonie, febră tifoidă, tetanos şi multe altele”. Un alt motiv al interzicerii
medicamentelor pe bază de argint coloidal a fost asocierea forţată a acestora cu o boală
numită Argyria, definită de Fuchs în anul 1840, ce constă în colorarea epidermei cu nuanţe
gri-albăstrui datorită depunerilor de argint (nitratul de argint era folosit în secolul al XIX-lea
în cazuri de epilepsie, tabes doeralis, dezechilibre nervoase etc.).

În urma acestei decizii a FDA, un producător american de argint coloidal a adresat FDA o
scrisoare prin care solicită, ca în baza legii libertăţii de informare, să i se furnizeze
următoarele informaţii:

1. Numărul de decese legate de consumul de argint coloidal.

2. Numărul de reacţii alergice la consumul de argint coloidal.
3. Numărul de interacţiuni medicamentoase dăunătoare, ale medicamentelor OTC sau
prescrise, în combinaţie cu argintul coloidal.
4. Numărul de cazuri de Argyria raportate, datorate consumului de argint coloidal fabricat
prin metode electrice AC sau DC.
5. Numărul cazurilor de Argyria, datorate consumului de argint coloidal ce nu conţine
stabilizatori proteici.

Răspunsul FDA este năucitor: „Am căutat în înregistrările de la Sistemul de raportare a

Evenimentelor adverse (AERS) al FDA şi am fost în imposibilitatea de a localiza vreun caz
care să corespundă solicitării dumneavoastră. Taxele de $ 3.50 (...) vor fi incluse într-o
factură lunară.”

Ne întrebăm ce „dovezi ştiinţifice” în favoarea argintului coloidal dorea FDA când a luat
decizia să-l interzică, de vreme ce a putut afirma, într-o hotărâre oficială, că „utilizarea fără
discernământ a soluţiilor coloidale de argint a dus la cazuri de Argyria, decolorarea
permanentă a pielii şi a ţesuturilor profunde, de culoare albastră-gri.”, fără a avea nici cea
mai mică dovadă!

Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA) din SUA admite ca fiind nepericuloasă (nu se
precizează care ar fi pericolul n.n.) o doză maximă zilnică de 350 micrograme de argint pe
zi pentru un adult de 70 kilogram (kg) şi consideră (în alt raport) ca fiind critică o doză de
1mg. Facem aici observaţia că este vorba de argint, în general, nu de argintul coloidal în
special. În continuare, EPA afirmă: „Argyria este cauzată de acelaşi mecanism care este
implicat în developarea fotografiilor. Este acelaşi lucru. Dacă se expune la lumină o sare
de argint, o parte din ea se va reduce la argint metalic. Apoi, dacă aveţi un revelator
(cofeina este un bun revelator) într-o soluţie alcalină (sângele este alcalin, în mod normal),
argintul suplimentar va precipita din compus în particule metalice, care vor creşte. Acesta
este procesul fotografic, şi aşa dobândeşte cineva Argyria”.

Este clar în acest caz că EPA se referă la sărurile de argint, mai precis la halogenuri,
acestea fiind cele utilizate în tehnica fotografică. Argyria este, deci, cauzată de consumul
excesiv de săruri de argint. Argintul coloidal este compus din particule metalice, şi nu are
de-a face cu tehnica fotografică.

265
Dacă ar fi, totuşi, să impunem aceste doze şi pentru argintul coloidal, aceasta ar
corespunde unui consum zilnic de 70 ml (respectiv 200 ml) argint coloidal de 5 ppm sau
35 ml (respectiv 100 ml) argint coloidal de 10 ppm.

Mai multe organizaţii guvernamentale (Elveţia, Germania, Australia, Israel etc.) şi-au dat
acordul în folosirea argintului coloidal (Ag+) şi a peroxidului de hidrogen (H2O2) ca
dezinfectant al apei în cantităţi prevăzute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (MLC -
valoarea maximă conţinută de până la 0,08 ppm-0,1 ppm).

Supliment alimentar

În timp ce organizaţiile guvernamentale responsabile cu „sănătatea populaţiei” nu fac nici

o cercetare pentru a lămuri problema argintului coloidal şi a efectelor sale, străduindu-se
însă să-i limiteze sfera de utilizare, milioane şi milioane de utilizatori mulţumiţi doresc să-l
aibă în continuare. De asemenea, există şi un număr tot mai mare de producători care
intră pe piaţă cu o gamă largă de produse noi pe bază de argint.

Între timp mărturiile cu privire la efectele surprinzătoare, adeseori considerate

miraculoase, ale argintului coloidal sunt într-o continuă creştere, el nu este considerat ca
făcând parte dintre metodele terapeutice alopate, nici alternative şi este distribuit, cel mai
adesea, sub titulatura de „supliment alimentar”.

Manufacturarea argintului coloidal

Neavând acces la aparatură sofisticată de testare, unii entuziaşti ai argintului coloidal au

început să şi-l producă singuri. Astfel, deşi nu vor avea nici aşa posibilitatea de a cunoaşte
cu precizie rezultatul, vor putea avea o idee destul de bună asupra lui, controlând procesul
şi calitatea ingredientelor. Astfel, ei sunt siguri că obţin un argint coloidal real, precum cel
descris în literatura de specialitate.

Metoda de curent continuu şi de „joasă tensiune” este cea mai adecvată pentru a produce
argint coloidal acasă. Câteva baterii pot fi conectate în serie la doi electrozi de argint şi
introduse într-un pahar (250 ml) cu apă distilată. Acest proces va determina desprinderea
de electrozi a unor particule mici de argint ce vor intră în apă.

Acest proces este şi foarte uşor de greşit, astfel că majoritatea celor care îşi produc argint
coloidal la domiciliu obţin produse de calitate inferioară.

Unde se greşeşte?

Mulţi dintre cei care au greşit au folosit un electrolit, de exemplu o soluţie de sare de
bucătărie, în locul apei distilate. Aceasta a generat obţinerea unei soluţii ionice cu o
suspensie de particule de argint de mărime mare (0,05 - 0,15 microni) şi nu a unui coloid
de argint pur. Aspectul acestui gen de produs este alb-tulbure şi tinde să se precipite dacă
nu este agitat constant. Unii dintre cei care au consumat în exces astfel de suspensii cu
săruri de argint, precum senatorul american Stan Jones, au dobândit o forma de Argyria.

Alţii au făcut o greşeală mai puţin gravă, dar cu efecte negative evidente asupra calităţii
produsului: în locul apei distilate (chiar bidistilate) au folosit apa filtrată. Produsul rezultat a
conţinut şi alte minerale ce erau prezente în apa filtrată, precum şi unii compuşi ai
argintului.

Metoda corectă, propusă de Dr. Peter A. Lindermann, presupune folosirea apei distilate de
calitate superioară şi a aştepta până când reacţia porneşte. Apa deionizată nu este
adecvată pentru acest proces, pentru că nu permite trecerea curentului electric.
266
Electrozii pot fi confecţionaţi din argint fin cu puritate minimă de 99,99% (cel mai
recomandat este 99,9999%). Argintul cu o puritate scăzută nu este deloc recomandat
deoarece aliajul ce formează partea impură a argintului poate conţine metale grele cu
efect toxic asupra organismului. Este esenţial ca apa folosită să fie dublu distilată, adică
de o puritate foarte mare. În caz contrar, unele impurităţi din apă se pot combina cu
argintul formând săruri nedorite. Electrozii trebuie să fie aşezaţi echidistant pe toată
lungimea lor (din lichid).

Controlul curentului electric poate avea ca rezultat modificarea mărimii particulelor şi a

vitezei de reacţie. Valorile mici ale curentului electric produc, în general, particule de
dimensiuni mai mici. Pe de altă parte, curenţii mici determină o viteză mică de fabricaţie a
argintului coloidal deci el se va produce într-o perioadă de timp mai îndelungată. Astfel,
pentru a produce o anumită cantitate de argint coloidal de calitate, sunt necesare instalaţii
mai mari sau mai multe decât pentru cel de calitate mai slabă. Dacă nu există posibilitatea
controlării/măsurării curentului, cercetătorul Peter A. Lindermann recomandă folosirea unei
surse de tensiune de aproximativ 30V sau un set de baterii înseriate pentru a obţine 36V.
În această variantă, procesul trebuie oprit dacă în jurul electrozilor apar culori mai închise
decât galbenul, ceea ce ar indica apariţia particulelor de dimensiuni peste 50nm.

O altă variabilă care influenţează dimensiunea particulelor este temperatura apei.

Temperatura mai mare creşte viteza procesului şi micşorează dimensiunile particulelor
rezultate.

După alimentarea circuitului, este necesar să se aştepte uneori chiar mai mult de 45
minute până să se observe ceva. Primele semne ale reacţiei vor consta în apariţia unei
tente gălbui în jurul electrozilor. După câteva minute, procesul se va accelera şi „norii”
galben-aurii se vor extinde mai mult, aşa încât coloidul va putea fi deja evidenţiat cu o
lanternă, prin efect Faraday-Tyndall (detalii la final). După încheierea procesului şi
extragerea electrozilor din recipient, culoarea galben-aurie se va dispersa, rămânând o
tentă galben-aurie pentru coloidul rezultat. Aceasta corespunde unei concentraţii de
aproximativ 3-5 ppm.

Prin această metodă se pot obţine 200ml de argint coloidal de concentraţie 3-5 ppm având
particulele de dimensiuni mici, în aproximativ 1-2 de ore, dacă se respectă amperajul
recomandat de 1 miliamperi. Dacă nu se respectă acest amperaj si se folosesc toţi cei 500
miliamperi a setului de baterii de 36V legate în serie atunci se va obţine aceeaşi
concentraţie în timp mult mai scurt, aproximativ 25-30 minute însă dimensiunea
particulelor va fi mult mai mare, ceea ce va face ca argintul coloidal de calitate inferioară.

Cel mai mare „secret” cu privire la fabricarea argintului coloidal de înaltă calitate este
faptul că este aproape imposibilă standardizarea produselor. Argintul este sensibil la unele
forţe naturale ce nu au fost încă identificate ştiinţific. Chiar şi atunci când vasul, electrozii,
apa şi tensiunea sunt identice, diferite loturi vor reacţiona cu viteze diferite în zile diferite.
Viteza de reacţie poate varia cu peste 100%, în funcţie de zi. Într-o zi „normală”, timpul de
reacţie, până la apariţia „norului” galben-auriu este de o oră. În zilele „lente” pot trece şi
trei de ore înainte de apariţia acestuia.

Datorită acestei variaţii, este întotdeauna înţelept să se urmărească reacţia cu un aparat

de măsurat concentraţia particulelor de argint în soluţie (ppm - părţi per milion). De
asemenea se poate măsura şi „după ochi” folosindu-se o lanternă (prin evidenţierea
efectului Faraday-Tyndall, foto) însă pentru început e bine să aveţi în dotare un dispozitiv
de măsurare ppm-metru. Aceasta este cea mai uşoară modalitate de a standardiza
producerea argintului coloidal.

267
Calitatea argintului coloidal

Există mulţi producători ce fabrică argint coloidal de diferite calităţi şi concentraţii. Criteriile
de determinare a calităţii argintului coloidal sunt: dimensiunea particulelor, puritatea,
concentraţia şi costul.

Cel mai bun este argintul electrocoloidal, obţinut fără procese chimice, care conţine doar
argint şi apă.

Un argint coloidal de calitate conţine particule super-fine de argint, ce sunt suspendate un

timp nedefinit în apă distilată sau demineralizată.

Dacă argintul coloidal conţine deopotrivă atât nano-particule cât şi ioni de argint, el este cu
atât mai bun cu cât proporţia particule/ioni este mai mare.

Singura modalitate absolut sigură de a determina cât de coloidal şi cât de pur este un
„argint coloidal” este analiza de laborator. Totuşi, pentru o evaluare a unor caracteristici
ale sale, se pot folosi şi metode la îndemâna oricui.

Aspectul argintului coloidal de cea mai bună calitate este transparent, cu o uşoară tentă
galben aurie. Culorile mai întunecate indică de obicei o suspensie de particule prea mari,
ce tind să se precipite în partea de jos a recipientului, şi nu coloizi reali. O culoare prea
deschisă indică o concentraţie redusă de argint sau predominanţa argintului ionic (săruri
de argint). Unii producători adaugă un colorant galben pentru a falsifica argintul coloidal de
slabă concentraţie sau calitate, făcându-l să arate ca unul autentic.

O metodă bună pentru a vedea dacă lichidul respectiv este un coloid este evidenţierea
efectului Faraday-Tyndall. Acesta presupune trecerea unui fascicul intens de lumină printr-
un flacon transparent plin cu lichid; dacă lichidul este coloidal, drumul luminii prin flacon va
fi vizibil în formă de con, datorită împrăştierii luminii în particulele de coloid. Dacă lichidul
respectiv este mai degrabă o suspensie, ce tinde să se precipite, având particule prea
mari pentru a fi un coloid, conul va fi mai evident în partea inferioară a recipientului, şi,
eventual, vom putea observa un precipitat pe fundul vasului.

O altă metodă de testare implică adăugarea de acid, bază sau sare peste soluţia
respectivă de argint coloidal. Dacă lichidul conţine substanţe care nu reacţionează cu
electrolitul adăugat, nu se petrece nimic nici după câteva zile. Dacă soluţia reacţionează
cu electrolitul – bază cu acid, de exemplu – se observă imediat o transformare – în
culoare, de exemplu. Dacă lichidul testat este într-adevăr argint coloidal (sau altă dispersie
coloidală hidrofobă), atunci într-o primă fază nu se observă nimic iar mai apoi, în decurs
de minute sau ore lichidul se clarifică deoarece particulele de coloid îşi vor pierde sarcina
electrică superficială pozitivă şi se vor putea aglomera în particule mai mari. Aceste
particule mai mari vor cădea apoi pe fundul vasului unde, în general, se disting foarte greu
pentru o concentraţie mică de argint.

Dacă un produs conţine un stabilizator sau oligoelemente, altele decât argintul, este
inferior. Dacă un produs necesită refrigerare, înseamnă că el conţine şi un alt element.

Recipientul şi pipeta trebuie să fie de sticlă, plasticul nepermiţând păstrarea coloidului de

argint pentru o perioadă îndelungată de timp. Recipientul nu trebuie să permită
pătrunderea în interior a razelor ultraviolete. Cele mai potrivite culori pentru asta sunt:
brun-chihlimbar închis şi albastru-cobalt.

268
Unele produse cu concentraţii mari de argint (peste 50 ppm) pot să nu fie foarte sigure,
concentraţiile standard folosite de cabinetele medicale internaţionale fiind de 3-5 sau 10
ppm.

OXITERAPIA – terapia cu peroxid de hidrogen (H2O2) si ozon (O3)

Peroxidul de hidrogen este prezent in apa marilor si a oceanelor, in rauri, lacuri,
zapada proaspata, apa de ploaie, laptele proaspat al animalelor domestice, laptele de
mama, fructele si legumele proaspete (in special pepenii, merele, portocalele etc.). ln
organismul uman, iI gasim in aproape toate celulele si, cu ajutorul sau, rezulta reactiile
enzimatice la nivelul tubului digestiv, in sange, limfa si in alveolele pulmonare. Este
evident ca proportiile in care peroxidul de hidrogen este intalnit sunt infime.
Dintre alimentele care contin in mod natural peroxid de hidrogen, mentionam
mierea de albine proaspata, galbenusul de ou crud, laptele matern sau laptele nefiert
de animal, toate fructele proaspete, etc.

Echilibrul Naturii este ingenios şi totodată perfect

Lumina soarelui conţine un spectru de radiaţii (energii) ultraviolete ale căror

frecvenţe de vibraţie sunt cuprinse între 185 nm şi 255 nm. Atunci când se manifestă la o
anumită înălţime în atmosferă, aceste radiaţii (energii) contribuie la menţinerea şi la
refacerea permanentă a stratului (centurii) de ozon, prin descompunerea moleculelor de
oxigen (O2) din aerul atmosferic în atomi simpli de oxigen (O). Aceştia se reunesc imediat
în lanţuri de molecule de ozon ce pot cuprinde de la 3 până la 21 de atomi. Sub acţiunea
restului de radiaţii (energii specifice) solare, care ajung până la suprafaţa planetei,
plantele şi planctonul din oceane produc ulterior oxigen molecular (O2). Compoziţia medie
a atmosferei este considerată a fi de 20% oxigen molecular (O2) şi 79% azot molecular
(N2), iar restul de 1% îl reprezintă gazele rare, precum şi alte elemente. Deoarece
oxigenul este mai uşor, el se ridică în straturile superioare ale atmosferei, unde va întâlni
intensele radiaţii (energii) ultraviolete. Oxigenul molecular (O2) va fi apoi transformat în
ozon (O3) sau în lanţuri de atomi de forma O4, O5, .... O21. Pentru a simplifica această
expunere succintă le vom denumi pe toate (O4, O5, .... O21) ca fiind ozon (O3). Stratul
sferic de ozon este cam de grosimea unei foi de hârtie şi el este astfel produs printr-un
proces continuu şi instantaneu.
Odată format, ozonul revine după aceea spre pământ deoarece el este mai greu
decât oxigenul, dar fiind instabil el se va descompune imediat în oxigen molecular (O2) şi
oxigen atomic (O). De îndată ce o moleculă de ozon părăseşte stratul, o altă moleculă de
oxigen urcă şi îi ia locul, transformându-se după aceea în ozon. Prin urmare, acolo nu
este vorba despre un strat fix de ozon şi un altul fix de oxigen, ci mai curând de un sistem
natural viu (biodinamic) aflat într-o continuă mişcare şi transformare. După scindarea
ozonului (O3) într-o moleculă şi un atom (O3=O2+O) atomul de oxigen este la rândul său
instabil şi el se va combina cu un alt atom liber sau se va ataşa de o moleculă de apă,
formând H2O2 adică peroxid de hidrogen. În urma acestui proces, o cantitate importantă a
apei de ploaie (aceasta fiind valabil într-un sistem natural nepoluat!) conţine H2O2
(peroxid de hidrogen). Din păcate, degradarea limbajului nostru a devenit pregnantă în
yilele noastre, iar expresia „apă de ploaie“ semnifică acum cu totul altceva decât ceea ce
este de fapt, prin prezenţa în compoziţia sa a peroxidului de hidrogen (H2O2).
Plantele, animalele şi oamenii nu ar putea supravieţui în lipsa acestei substanţe
(peroxidul de hidrogen (H2O2)), care se află prezent atât în corpul nostru fizic, cât şi în
afara sa în proporţii foarte mici. După condensare, apa de ploaie cade pe pământ,
ajungând în râuri, fluvii, mări, oceane, pânze freatice şi în sol, transportând cu ea cantităţi
mici, dar extrem de importante, de peroxid de hidrogen (H2O2). S-a stabilit deja că aerul

269
care rezultă astfel şi este respirat de om conţine 0,05 până la 0,1 ppm (părţi-per-milion)
ozon.

Peroxidul de hidrogen (H2O2) în natură şi în corpul uman

Fiinţa umană beneficiază continuu de un ecosistem bogat în oxigen, care este

transferat în organismul său, aceasta trezindu-i, printre altele, în mod natural conştiinţa şi
starea de luciditate. Dacă nu ar fi înzestrată cu conştiinţă de sine, care trebuie să o
conducă în final la o deplină integrare în mediul său ambiant, procesul natural evolutiv
care este necesar făpturii umane ar dura mai multe milioane de ani. În aceste condiţii
este evident pentru oricine răul imens pe care îl poate face omul care, având totuşi o
conştiinţă de sine, a ajuns nu numai să nu mai fie în armonie cu Natura, ci chiar să
acţioneze împotriva ei, determinând astfel, prin perturbarea echilibrului său natural, tot
felul de cataclisme şi calamităţi.

În erele îndepărtate, conform cercetărilor unor oameni de ştiinţă, atmosfera de

atunci conţinea cam 38-50% oxigen. În prezent însă, datorită poluării crescute, există
unele metropole unde concentraţia de oxigen nu depăşeşte 9%-11%! Ce se produce
atunci cu oxigenul în condiţiile actuale de poluare? În straturile superioare ale atmosferei,
atomii de oxigen care sunt disociaţi din cei de ozon se vor ataşa mult mai repede de
radicalii liberi proveniţi din smog, dehidrogenând toţi compuşii. Apa de ploaie va conţine
astfel mult mai puţin peroxid de hidrogen (H2O2), smogul va fi oxidat şi ozonat, iar gazele
formate : SO2, CO2, NO2 (respectiv dioxid de sulf, dioxid de carbon şi dioxid de azot) etc.,
vor fi ulterior dizolvate de apă, formând apoi acizii corespunzători (sulfuric, carbonic,
azotic etc.), care după aceea vor cădea pe pământ. În a doua fază, consumându-se astfel
cantităţi prea mari de oxigen, stratul de ozon va fi afectat şi pe alocuri chiar distrus,
permiţând astfel radiaţiilor (energiilor) ultraviolete să afecteze în mod direct şi chiar să
distrugă pe alocuri unele dintre formele de viaţă existente pe pământ. Apa de băut,
plantele şi hrana, vor fi astfel şi ele contaminate.

Deficienţa de peroxid de hidrogen (H2O2) în organismul uman duce la apariţia

cancerului

Infima cantitate de H2O2 (peroxid de hidrogen) care mai există în apa curentă se pierde în
mare măsură în timpul circulaţiei acesteia prin conductele metalice lungi, formând chiar
compuşi toxici. Aceasta se petrece, deoarece conductele au fost protejate numai
împotriva eroziunii produse de apă (H2O), iar nu şi împotriva eroziunii pe care o provoacă
peroxidul de hidrogen (H2O2), care este de zeci de ori mai activ din punct de vedere
chimic. Prin defrişarea haotică a pădurilor, cel mai important producător de oxigen, a fost
distrus şi s-a eliminat posibilitatea sintetizării oxigenului în raport cu ritmul ridicat al
poluării, astfel că la ora actuală, la nivel planetar, se consumă mult mai mult oxigen decât
se poate produce. În plus, prin utilizarea maşinilor care funcţionează cu combustie internă
şi obstrucţionarea sau interzicerea construirii maşinilor antigravitaţionale, care se
bazează pe legile sinergiei, omenirea inhalează în plămâni în fiecare zi o cantitate de
hidrocarburi care este aproximativ echivalentă cu conţinutul a două linguri de zahăr. În
timp, cam fiecare automobil deversează în atmosferă o cantitate de hidrocarburi care este
aproape egală cu greutatea sa. În plus, noi trebuie să ştim că nici chiar dacă vom merge
la ţară sau la munte nu vom respira un aer perfect curat. Smogul a ajuns deja să fie
prezent şi acolo. Iar organismul nostru filtrează astfel şi inhalează o parte din acest smog,
intoxicându-se şi otrăvindu-se gradat. Orice celulă vie care beneficiază de mai puţin de
60% din cantitatea necesară de oxigen se modifică aproape automat în celulă
canceroasă anaerobă.

270
Descrierea tehnicii simple de vindecare si purificare folosind peroxid de hidrogen.

Se cunosc pana in prezent peste 30 de metode de oxiterapie. Ele sunt

compatibile cu oricare dintre terapiile naturiste sau homeopate, dar au un efect mult
redus in combinatiile cu terapiile alopate, deoarece reziduurile care sunt, in general,
lasate de medicamentele alopate sunt atat de mari, incat oxigenul transferat in
organism prin oxiterapie se consuma rapid prin reactii cu acestea, nemaiajungand si
la focarul de infectie. Chiar daca nu se poate renunta complet la o anumita terapie
alopata, este bine pe cat posibil sa se reduca cantitatea de medicamente, iar acestea
sa nu fie luate deodata cu peroxidul de hidrogen, ci la diferenta de cel putin o ora
inainte sau dupa administrarea acestuia. lata acum, intr-o prezentare succinta, care
sunt cele mai importante metode de oxiterapie:

Ingerarea pe cale orală de peroxid de hidrogen (H2O2) diluat cu H2O (apă - cel mai
bine este să se folosească pentru diluare apă naturală de izvor);
În colon : introducerea prin clismă de peroxid de hidrogen (H2O2) diluat în apă
(H2O) (cel mai bine cu apă naturală de izvor) şi NaCl (sare naturală de bucătărie
dar fără a exagera dozarea acesteia);
Intravenos, soluţie de H2O2 şi ser fiziologic;
Intramuscular, soluţie de H2O2 şi ser fiziologic;
Baia de peroxid de hidrogen (sau duş cu pompa manuală). Cea mai eficientă în
această direcţie este baia în care rămânem complet scufundaţi până la gât o
anumită perioadă de timp şi apoi se recuperează din nou şi din nou soluţia de
peroxid de hidrogen în canistre de apă pentru refolosire;
Injectarea de ozon în sânge;
Inhalarea ozonului care este produs în cantitate suficientă cu ajutorul unor aparate
generatoare de ozon;
Ozonarea sanguină prin afereza poliatomică asistată de calculator.

ATENŢIE, MARE ATENTIE !

Datorită efectelor secundare NEGATIVE care pot apărea din cauza folosirii greşite
a concentraţiilor şi a aparatelor respective cât şi în lipsa existenţei unei aparaturi de
produs ozon medical de înaltă puritate şi de cifră moleculară suficient de ridicată este
strict contraindicat (ESTE INTERZIS !) să se experimenteze în condiţii de amatorism
metodele de ozonare sanguină!

Metoda simpla si eficienta de ingerare orala a peroxidului de hidrogen (H2O2)

Atentie ! Nerespectarea strictă a protocolului de administrare a peroxidului de hidrogen

(H202) poate produce efecte secundare negative !

Daca in momentul de fata nu avem nici o afectiune (boala) vizibila sau manifesta,
atunci se porneste in terapia PREVENTIVA cu o doza de atac de 3 picaiuri de perhidrol pe
zi (ce contine H202 in concentratia de 30%) sau cu 30 picaturi de apa oxigenata pe zi (ce
contine 3% H2O2). Se pune astfel o picatura de perhidrol (respectiv, 10 picaturi de apa
oxigenata) intr-un pahar cu 200-250 ml apa (cel mai bine se va folosi atunci, pentru
diluare, apa naturala de izvor) sau eventual, la alegere, cu sucuri naturale de legume sau
fructe, ceai din plante medicinale obtinut prin MACERARE LA RECE in apa naturala de
izvor), lapte etc. Se beau astfel 3 pahare pe zi, cu 20-40 de minute inainte de masa. Daca
in momentul inceperii terapiei ne confruntam eventual cu raceala, gripa, viroza etc., atunci
se incepe tratamentul cu o doza de atac de 4 picaturi de perhidrol in prima zi, iar in a doua
se reduce la 3 picaturi si apoi se creste din nou la 4 picaturi de perhidrol in a treia zi. În
continuare, in ambele cazuri se mai adauga o picatura de perhidrol in fiecare zi, pana cand
apar primele reactii de purificare, care constau in :
271
 diaree mai multe zile
transpiratii intense
stranut
dureri de cap
ameteli
febra
expectoratie
secretii nazale
lacrimare
tuse
alte posibile semne secundare de purificare, in functie de zonele mai afectate
din organism sau care au fost multa vreme afecate inainte de inceperea terapiei.

In aceasta faza, se va scadea ratia zilnica de picaturi cu o picatura si se mentine apoi

constanta de picaturi pana la disparitia completa a acestor simptome (aceasta poate dura
de la cateva zile pana la 2-3 saptamani) dupa care, in functie de starea noastra launtrica,
vom putea eventual decide fie continuarea perioadei de purificare prin cresterea treptata a
numarului de picaturi, pana la o valoare medie convenabila, fie reducerea numarului de
picaturi cu cate o picatura pe zi si apoi intreruperea curei (pentru 1-2 luni de zile) daca
organismul nostru a reactionat prea violent la aceasta terapie.

O conditie importanta : Cura minima obligatorie cu peroxid de hidrogen este de

21 de zile !!! Maximul il putem stabili noi insine, dar minimul eficient este stabilit prin
cercetari realizate de catre experti cu o mare experienta in acest domeniu.

Tratamentul cu peroxid de hidrogen se realizeaza chiar si in timpul zilelor de

post negru, fara amendamente.

Un amanunt important : Organismul nostru poate reactiona mai mult sau mai putin
violent la acest tratament, in functie de toxinele si factorii patogeni care mai exista in corp.

Alte efecte secundare: Pana in jurul valorii de 7-9 picaturi de perhidrol (solutie 30%
de H202 (peroxid de hidrogen)), la 200-250 ml apa naturala de izvor nu mai apare nimic
deosebit (Ia un om relativ sanatos si echilibrat), dar peste aceasta doza poate aparea in
unele cazuri starea de greata si voma. Pentru a pastra un echilibru, pentru a asigura o
oxigenare foarte buna, cat si pentru o intretinere in stare excelenta a tubului digestiv, nu
este nevoie sa depasim 7-9 picaturi de 3 ori pe zi in cate un pahar de apa (naturala de
izvor).
Daca dorim sa utilizam aceasta metoda simpla nu in scopuri profilactice, ci chiar in
tratamentul efectiv al anumitor boli, atunci este necesar sa depasim cantitatea, dar in
acest caz vom bea mai intai o jumatate de pahar (gata dozat), iar a doua jumtltate o vom bea
peste 7-15 minute, astfel incat sa evitam cat mai mult posibil eventuala stare secundara de
greata. Ne intindem apoi in pat sau la sol (cu capul orientat la Nord si picioarele la Sud)
timp de zece minute si ne relaxam profund, dupa care vom realiza (daca deja am invatat
aceasta) cateva (7 -8) respiratii yoghine complete, in aer curat, si dupa alte aproximativ 15
minute, putem manca (daca dorim).
Putem de asemenea combina (este chiar indicat) picaturile de perhidrol cu ceai de
plante medicinale, obtinut prin macerare la rece in apa naturala de izvor, cu lapte sau cu
sucuri naturale de fructe sau legume sau putem adauga in paharul cu apa pe care o bem,
o picatura dintr-o esenta naturala volatila foarte placuta la gust sau miros cum ar fi uleiul
natural de menta, de portocale, de lamai, de mere etc. Ceaiul de plante medicinale,
obtinut prin macerarea la rece in apa minerala naturala de izvor, nu trebuie sa fie
foarte rece, ci doar la temperatura corpului, nici cald, pentru ca daca este cald
272
peroxidul de hidrogen se descompune foarte repede. Cu toate acestea, s-a constatat
ca senzatia de voma poate sa mai reapara uneori cam in jurul valorii de 20 de picaturi.
Daca nu avem frigider pentru a pastra in el laptele sau sucurile, atunci putem
introduce in ele o doza de perhidrol (solutie de 30 % de H 2O2), de aprox. 25 de
picaturi/litru, iar acest mod de a proceda le va mentine nealterate chiar si 3 saptamani,
deoarece atunci orice proces de fermentatie este oprit prin uciderea rapida a bacteriilor.
Vasele (sticlele) in care pastram laptele sau sucurile trebuie sa fie ermetic inchise, altfel in
ele vor intra noi si noi bacterii.
Solutia utilizata pentru baut se prepara si se consuma repede, dupa care ne
vom clati IMEDIAT gura cu apa obisnuita (de 3-4 ori la rand), altfel plombele dentare
vor fi serios afectate sau chiar DIZLOCATE si eliminate. Pentru mai multa claritate
este foarte bine sa retinem si sa aprofundam urmatoarea idee forta : Oxigenul va oxida si
va elimina aproape TOTDEAONA din organism si din mediul ambiant tot ce este
nenatural sau depreciat. Dintii cariati si netratati vor fi oxidati rapid deoarece.au smaltul
distrus. Tartrul dentar poate fi astfel rapid eliminat daca vom face gargara timp de maxim
(!I!) 30 secunde cu apa oxigenata (ce con\ine 3% H2O2) fara a o inghiti, dupa care in mod
obligatoriu vom dati gura (de 3-4 ori), timp de mai multe minute incontinuu, cu apa curata
(naturala de izvor).

Efecte benefice : Dupa numai una sau doua saptamani de tratament corect si
CONSECVENT apar primele semne pozitive, care vor indica faptul ca procesul de
purificare a inceput, printre acestea vom constata ca urina si fecalele noastre nu mai au
miros. Urina noastra capata atunci o culoare usor galbuie, cristalina sau poate deveni
chiar incolora. Digestia si respiratia noastra vor fi mult imbunatatite. Intregul traseu al
aparatului respirator va fi purificat, iar dupa mai multe luni de practica a acestui tratament
vom putea constata, in planpsihomental, urmatoarele efecte: limpezirea gandirii, calm
profund launtric, nevoia zilnica de somn va fi redusa cu cel putin 2-3 ore, putere de
concentrare crescuta datorita oxigenarii ample si profunde, amplificarea magnetismului
individual (biocampul eteric), purificare sanguina excelenta, dupa un an de zile de cura
neintrerupta, trecerea rapida de la starea de somn la cea de veghe si eliminarea gradata a
starilor de inertie, de somnolenta si mahmureala, care apar mai ales dimineata la trezire.
Cercetarile au confirmat ca oxigenul este singurul element din univers care are, printre
altele, proprietatea de a reface rapid si profund sistemul imunitar, celulele si organele.

Alte aplicatii terapeutice ale utilizarii sistematice a apei oxigenate

Daca ne confruntam cumva cu aparitia si proliferarea unor ciuperci sau a altor

afec\iuni ale pielii, indusiv rani (chiar rani rebele) sau felurite infectii purulente, putem
aplica direct apa oxigenata chiar pe locul respectiv (cu exceptia ochilor, a cailor nazale si a
interiorului urechilor, care nu suporta decat o concentratie redusa de peroxid). Contra
infectiilor sanguine grave (dar, ATENTIE!!!, nu in ultima faza a bolii), se poate recurge la
baia de peroxid de hidrogen, in urmatoarea proportie: 4 litri de perhidrol (sau, cu alte
cuvinte, solutie de peroxid de hidrogen, in concentratie de 30%), la 20-30 I apa naturala de
izvor, care va fi astfel utilizata pentru baie. Daca vana este prea mare, putem improviza o
"vana" din plastic sau din faianta, astfel incat sa folosim o cantitate minima de apa naturala
de izvor, dar care sa ne acopere corpul pana la gat. (Atentie la nas, ochi si urechi !l!)
Ramanem atunci nemiscati in aceasta apa tratata cu perhidrol aproximativ 40 de minute;
apa trebuie sa aiba o temperatura SUPORTABILA (SA NU FIE CALDA!) si nu confortabila,
in sensul ca ea va fi atunci atat de rece incat sa o putem suporta in conditii de calm si fara
sa ne fortam. Este necesara o cura de minim!!! 21 de zile cu astfel de bai, de doua ori pe
zi, dar, desi ni se va parea anevoioasa si costisitoare, exista foarte mari sanse de a ne
restaura, in acest mod simplu si natural, sanatatea.
Terapiile de tip oxigeriare-ozonare pot fi apIicate in acelasi timp combinat si astfel
efectele lor vor fi cumulative. CIisma cu apa naturala de izvor, usor sarata cu sare naturala
si imbogatita cu peroxid de hidrogen se va reaIiza (ATENTIE!) In concentratia care se
273
obtine adaugahd la 1litru de apa naturala de izvor 25 de picaturi de perhidrol, nici mai
mult nici mai putin. CIisma nu esteneaparat nevoie sa fie facuta ziInic, in cazul in care
deja luam oral picaturi de perhidrol in solutie sau daca recurgem la baiIe care au fost
descrise mai sus, ci numai in functie de problemele de sanatate pe care Ie avem (de
exemplu, infectii In zona colonului, viermi intestinaIi, ciuperci sau chiar tumori), fara sa
fortam deloc si, mai ales, fara sa depasim niciodata concentratia de H2O2 !

Contraindicatii. Dupa cum se stie, flora intestinala contine anumite tipuri de bacterii foarte
necesare care ajuta in procesul digestiei. Daca ea deja este deficitara, atunci nu este
deloc indicat sa se recurga decat la acele terapii care nu au legatura directa cu tubul
digestiv, pana ce aceasta flora intestinala nu este complet restabilita. Terapiile cu oxigen
sunt, de asemenea, strict contraindicate in cazuri , medicale (relativ rare) de existenta a
unor agenti patogeni de tip aerob (care se dezvolta si cresc In prezenta oxigenului); este,
de asemenea, strict contraindicat sa se realizeze terapiile cu oxigen in cazul unor patogeni
micsti (atat aerobi cat si anaerobi), aceasta asumare a terapiei cu oxigen fiind posibila
numai in situatia cunoasterii precise a ciclului lor de viata la un moment dat. Aici este
necesar sa avem in vedere ca terapiile respective trebuie sa fie combinate atunci, in mod
obIigatoriu, cu alte terapii alternative. Alte contraindicatii nu exista, daca se respecta cu
strictete dozajele si procedura specifica de noi.

PRECAUTII DE MANUlRE : Solutia de peroxid de hidrogen a carei concentratie

depaseste 6 % H2O2 se va pastra in vase de sticla de mica capacitate, foarte inchise la
culoare, in frigider pe raft, vase care vor avea un dop din plastic rezistent, nepolimerizat.
Dupa fiecare extragere de picaturi sau reumplere a unei sticlute mici, cu picuratorul
(pipeta), ne vom spala obligatoriu pe maini cu apa, indiferent daca ni se pare sau nu ca
am atins marginea sticlutei sau ca a cazut vreo picatura din ea. Dupa picurare, se
amesteca solutia existenta cu o Iingurita de plastic sau de inox si apoi se bea imediat apa
din pahar.

Efectele si proprietatile peroxidului de hidrogen

Este instabil si tinde sa se descompuna, dar numai daca concentratia sa

depaseste o anumita valoare (cateva parti-permilidn). Daca se va fierbe apa
oxigenata 3% si apoi va fi recondensata intr-un alt vas, conform celor invatate
la scoala, ar trebui sa nu mai existe nici un fel de urme de H2O2 in apa nou
condensata. Practica demonstreaza, insa, ca aceasta afirmatie nu este
adevarata : conceritratia respectiva va scadea pana la oanumita valoare SUB
CARE NU VA MAl PUTEA SCADEA, indiferent cate ore va fierbe apa, daca
(ATENTIE!) in mediul de fierbere nu exista alte metale, agenti patogeni ori
radicali liberi, eliberati in timpul fierberii, de care peroxidul sa se ataseze
(intrand, astfel, in reactie cu ei).
Odata patrunsa in organism, molecula de peroxid de hidrogen (H2O2) nu se va
descompune niciodata la intamplare, ci numai in prezenta unui agent patogen
sau a unei substante cu care ea ar putea reactiona.
Odata patruns in organism, H2O2 (peroxidul de hidrogen) va reactiona in mod
specific in mediul nostru intern oxidand, pe rand : metalele grele si reziduurile
anorganice, radicalii toxici eliberati de medicamentele alopate, reziduurile
materiilor organice incomplet digerate, somatidele, virusii, bacteriile, fungii
(sporii) si, pe masura ce crestem concentratia de oxigen activ, va incepe
oxidarea celulelor moarte, apoi a celor muribunde, a celor infectate, a celulelor
slabite, insa TREBUIE SA FIM PRUDENTI caci, la o dozare peste masura
(excesiva), vor fi oxidate si celulele normale !
Bacilul streptococus neurotrophic poate trai intr-un mediu avand temperaturi
cuprinse intre -150 grade si +350 grade C. S-a constatat in cadrul experientelor
de laborator ca, daca in apa s-a introdus doar 1,5 % peroxid de hidrogen
274
(H2O2), atunci bacilii existenti in acea apa au fost degradati (au murit) in
aproximativ 30 minute, dupa ce anterior s-a fiert in zadar apa netratata, timp de
96 de ore continuu!
H2O2 (peroxidul de hidrogen) este produs de toate celulele sanatoase din corp,
formand de fapt primul zid al sistemului nostru "imunitar, iar in absenta sa
(H2O2) trebuie sa se creeze celule specializate pentru a distruge anumiti agenti
patogeni, adica un sistem imunitar secundar, singurul pe care medicina alopata
iI considera real si valabil.
Orice grefa de organe artificiale sau de tesut artificial este respinsa de corp
daca acesta are un s'istem imunitar puternic si este usor acceptata daca corpul
are sistemul imunitar mult afectat. Medicii recomanda astazi, in mod absurd,
mai degraba suprimarea partiala a activitatii sistemului imunitar in vederea
reusitei grefei de organ sau de tesut artificial, decat oxigenarea si restaurarea
celui existent prin metode terapeutice naturiste sau prin oxiterapii.
Cel care a intuit si a consemnat printre primii efectele H2O2 (peroxidului de
hidrogen) asupra pasarelelor a fost renumitul puscarias al Inchisorii Alcatraz,
supranumit si “Pasararul din Alcatraz". EI a observat, in cei 55 de ani petrecuti
acolo,ca putea vindeca rapid anumite afectiuni ale pasarilor daca in apa de baut
punea cateva picaturi de H2O2 (peroxid de hidrogen).
Apa de la Lourdes care izvoraste acolo din pamant contine un procent ridicat de
H2O2 (peroxid hidrogen).
In apa inca nepoluata a anumitor mari si oceane, care contine importante
cantitati de peroxid de hidrogen (H2O2) NU SE POATE SA APARA SI NICl NU
SE DEZVOLTA CANCER LA MAMIFERE SI LA PESTI.
Noi putem testa apa si sucurile naturale pentru a constata eventual prezenta
peroxidului de hidrogen (H202) cu ajutorul unei solutii de KI (iodura de potasiu) si
FeSO4 (sulfat de fier). Culoarea galbena ne va indica atunci prezenta peroxidului de
hidrogen (H2O2).
Sarea naturala de mare fixeaza in structura sa anumite cantitati de peroxid de
hidrogen (H202), dar cea recristalizata de bucatarie nu.
Putem afla cu usurinta cat de natural este laptele cumparat de noi de la magazin
daca, dupa ce vom pune in el patru lingurite cu apa oxigenata, vom observa dupa
24 de ore formarea spumei in partea de sus a sticlei. Daca aceasta spuma nu se
formeaza, atunci aceasta inseamna ca avem de-a face cu un lapte de slaba
calitate.
Sucul natural, proaspat de varza contine mult H2O2 (peroxid de hidrogen), astfel ca
el poate fi folosit pentru a trata cu succes ulcerul prin consumarea a 3-4 litri de suc,
zilnic, cel putin 21 de zile, la rand.
H2O2 (peroxidul de hidrogen) este cauza esentiala a diviziunii celulare normale. S-a
observat astfel ca, dupa extragerea fortata a peroxidului de hidrogen (H 202) din
celulele hepatice la mamifere, acestea se TRANSFORMAU LA SCURT TIMP DUPA
ACEEA IN CELULE CANCEROASE!
H2O2 (peroxidul de hidrogen) poate reda, in scurt timp, supletea arterelor
sclerozate.
Terapia cu interferon are efect in primul rand datorita formarii de H2O2 (peroxidul de
hidrogen).
In aplicarea consecventa a terapiei cu H202 (peroxidul de hidrogen), s-a constatat
ca apar reactiile de purificare care vor putea produce simptomele - evident mult
atenuate - ale tuturor maladiilor pe care Ie-am avut pana atunci, in ordine inversa
pe axa timpului, adica intai apar in noi simptomele celor mai recente boli, dupa
aceea cele ale unor boli mai vechi si apoi cele ale unor boli pe care Ie-am avut In
copilarie.
Multe epidemii mortale in tarile sarace sau slab dezvoltate au fost combatute rapid
si eficient cu H2O2 (peroxidul de hidrogen).
275
 Sucul de Aloe Vera contine cantitati importante de H2O2.
Majoritatea gripelor, virozelor si racelilor pot fi tratate usor cu H2O2 (peroxid de
hidrogen).
Ozonul are o putere bactericida de 5.000 de ori mai mare decat clorul!
Coaja verde a fructelor contine H2O2 (peroxid de hidrogen); la fel cartofii cruzi,
rosiile, frunzele de la exteriorul salatei (care de obicei se arunca), varza, ardeiul
verde etc.
Stropirea plantelor cu apa in care s-au introdus 70-80 ppm H2O2 (peroxid de
hidrogen) Ie fereste pe aceasta cale de orice fel de boli si ciuperci parazite.
Se recomanda bai de picioare in apa oxigenata (3% - 6% H202) pentru o regenerare
si purificare foarte buna

Cum se poate fabrica H2O2?

- barbotand un curent de ozon pur (medical) in apa

- barbotand un curent de oxigen molecular pur in apa simultan cu expunerea sa la o
lampa cu radiatii (energii) UV (ultraviolete) dar ATENTIE! - fara a Incalzi apa;
- amplasarea simpla a apei in camp de radiatie UV (astfel se va genera, insa, o
concentratie mai scazuta);
- prin electroliza, dar nu este prea efieient, din cauza formarii de hidroxizi toxici;
- cel mai rapid se poate obtine din Ba02 + H2S04 (dioxid de bariu + acid sulfuric) si
apoi se va proceda in continuare prin distilare.

Fabricarea ozonului

Se porneste cel mai adesea de la oxigen pur, industrial sau medical, imbuteliat. Se
trece acest oxigen printr-un sistem de electrozi cu varfuri de safir metalizat, cuplati la o
sursa de descarcare (efect corona) de inalta tensiune, redresata si filtrata, apoi in faza a
doua se bombardeaza cu radiatii (energii) UV (ultraviolete) pentru imbogatire moleculara
(obtinerea de lanturi mai lungi de ozon) si apoi se ventileaza in exterior. Este interzis sa se
foloseasca aer in loc de oxigen pur, deoarece atunci se vor forma oxizi de azot, fie la
sistemul de descarcare de inalta tensiune, fie in apropierea lampii de UV, daca
temperatura depaseste 60 0C. Inhalarea oxizilor de azot combinati cu ozon si aer poate
conduce la formarea de acid azotic in aparatul respirator si aceasta va conduce la
distrugerea acestuia in mod ireversibil.

Un amanunt important : Instalatiile de ionizare nu pot fi folosite pentru a fabrica ozon. Ele
doar disociaza moleculele de oxigen in ioni pozitivi si negativi, fara a putea forma molecule
de ozon. Acesti ioni sunt foarte instabili in comparatie cu o macromolecula de ozon. Cu
ajutorul unei instalatii de ozonare bine pusa la punct se poate ozona colonul prin
introducerea timp de cateva minute a unui amestec de O2 (oxigen) + O3 (ozon) – in care
O3 reprezinta cam 2 % - printr-un cateter rectal, foarte incet si la presiune mica. Pentru
mai multa siguranta (dar cu efecte ceva mai slabe) se poate recurge la o clisma cu o
solutie de 25 de picaturi de perhidrol (H202) la 1 litru de apa naturala de izvor.

 In cazurile de cancer incipient, se foloselste in scop terapeutic o doza crescanda,

de la 3 la 75 de picaturi H202 (peroxidde hidrogen) in concentratie 35 %, intr-un
pahar mare (300 ml) de apa naturala de izvor, de 2 ori pe zi, dar - ATENTIE! - se
recomanda utilizarea unor concentratii - care vor fi administrate cu precautie – de
cel mult 35 de picaturi H2O2 (35%) la un pahar mare de apa naturala de izvor sau
de sucuri naturale etc.
 In cazul cancerului pulmonar, se poate face o vaporizare cu H2O2 (peroxid de
hidrogen) in apropierea pacientului, in camera, in timpul somnului. Aceasta
amelioreaza dispneea (30 g de H2O2 35% in 3,5 litri H2O.

276
 Terapia cu ozon si oxigen se recomanda a fi asociata, fie chiar si in paralel : cu o
dieta naturista echilibrata, PRANAYAMA si alte tehnici yoghine profund purificatoare (de
exemplu, AMAROLI), meditatia si rugaciunea. Aceste informatii ne vor putea ajuta
considerabil in caz de calamitati sau catastrofe naturale, folosind secretele naturii pentru a
gasi remedii in conditii extreme. Trebuie sa fim convinsi ca in realitate nu exista boli
incurabile! Exista doar pacienti care se vindeca sii pacienti care nu se vindeca. Este foarte
bine sa ne dezvoltam intuitia pentru a folosi aceasta metoda avansata de profilaxie si
tratament in functie de sensibilitatea si disponibilitatile organismului nostru. Cantitatea de
oxigen de care avem nevoie trebuie sa fie dozata in functie de consumul nostru zilnic de
energie, de poluarea mediului si a alimentelor. Oxigenul trebuie atunci sa ne fie
"medicament", natura trebuie sa ne fie ghid, iar intuitia superioara ne poate fi invatatorul.

Hidrogenul si oxigenul priviti ca niste adversari necesari in organism

Hidrogenul : poate fi asociat cu procesele de solidificare, integrare, concentrare,

densitate. ln exces, acest element conduce la solidificari excesive, condensari de materie,
aparitie de tumori etc.
OxigenuI : poate fi asociat cu procesele de dizolvare, dezintegrare, fragilizare, diluare.
Aceste date se, refera la formele active ale acestor compusi, nu la molecule Ie stabile.
Orice dezechilibru al acestor elemente in organism poate conduce, in timp, la aparitia unor
boli.

ARGILOTERAPIA (terapia cu argila)

Papirusuri egiptene, scrieri tinand de medicina antica, elena, romana, ca si traditii orale
existente la diferite colectivitati si triburi din Asia, Africa si America, atesta folosirea acestui
produs natural in tratamentul diferitelor inflamatii interne, in infectii si arsuri ale pielii, in
abcese, in diverse stari de rau ale tubului digestiv si chiar in sifilis. Acest pamant natural si
viu, care este argila, s-a dovedit a fi un remediu pentru stavilirea dizenteriei care facea
ravagii printre soldatii primului razboi mondial aflati in transee.

Virtuti terapeutice ale curei cu argila

Principalele virtuti terapeutice ale curei de argila sunt urmatoarele:

Argila are o remarcabila putere de absorbtie.

Face dovada unui remarcabil tropism pentru boala in general si pentru anumite boli
in particular.
Este o puternica antitoxina, ea potenteaza fortele de aparare ale organismului.
Dispune de puteri in ceea ce priveste echilibrarea radioactiva a corpului.
Are proprietati cicatrizante de exceptie.
Reincarca celulele organismului, prin intermediul unor mecanisme, prin energie
vitala, revigorandu-le.

Argila, dupa ce in prealabil se duce acolo unde trebuie, stand exact cat trebuie, absoarbe
subprodusii nocivi si ii expulzeaza din organism pe calea tubului digestiv.

Argila este folosita ca agent terapeutic fie sub forma de apa careia i s-a adaugat continutul
necesar de argila, apa pe care o folosim in special in cura interna, fie sub forma de
pansamente si cataplasme, acestea din urma aplicandu-se pe cale externa, fie calde, fie
reci, in functie de necesitate.

277
Argila se prezinta pisata, sub forma de pulbere alba, verde, rosie, galbena si gri, in
prealabil curatata de praf.

Apa argiloasa care se pregateste pe baza pulberii sau a argilei pisate, folosita in cura
interna, va fi preparata cu cateva ore inainte de a fi bauta. In acest sens, intr-un pahar cu
apa se dizolva o lingurita (preferabil din lemn) de argila. Aceasta reprezinta doza pentru o
zi. Cura dureaza 3 saptamani. In prima saptamana se bea apa de deasupra sedimentului,
dimineata, pe nemincate. Intr-a doua si a treia saptamana, se bea tot continutul paharului,
bine amestecat.

Cataplasme cu argila

In vederea folosirii argilei ca pansament sau cataplasma, se va pregati o pasta omogena

ce rezulta din dizolvarea argilei pisate sau pulberii, depozitata intr-un vas, peste care se
toarna apa, pana ce depaseste cu cel mult 1 cm nivelul argilei. Se prepara cu putin timp
inainte de folosire.

Cataplasma se aplica rece peste locurile bolnave calde (abcese, furuncule, rani) si se tine
2-3 ore. Daca se aplica deasupra organelor interne afectate, cataplasma se tine peste
noapte. Cand este vorba de procese cronice, este preferabil a se aplica o cataplasma
calda, incalzita prin "bain-marine", sau folosindu-se un radiator.

Este absolut necesar ca aceste cataplasme sa se aplice astfel incat sa adere intim cu
zonele afectate, folosindu-se in acest scop bandaje sau adezive. Se aplica de 1-3 ori pe zi,
dupa necesitate si toleranta. Cataplasmele se aplica nu numai pentru a cicatriza o rana, ci
si pentru a revitaliza organele interne, cum ar fi: stomacul, ficatul, rinichii etc.

Tratamente naturiste cu argila

Afectiunile care beneficiaza de pe urma tratamentului cu argila sunt:

-Insuficienta hepatica si biliara, daca se aplica pe zona ficatului cataplasme de 1-2 ori pe
zi.
-Gastroduodenita si ulcerul beneficiaza de cura constand din ingerare cu 1 ora inainte de
principalele mese, a unui pahar de apa calduta in care s-a dizolvat o lingurita rasa de
argila.
-Colicele nefretice, litiazice, asadar acele produse de "pietricele" renale, beneficiaza de
ingerarea unui pahar de apa argiloasa, bauta dimineata pe nemincate si de aplicarea de
cataplasme pe ariile renale, in cursul dupa amiezii.
-Nevrozele si depresiile sunt atenuate in evolutia lor prin aplicatii pe ceafa, frunte si pe
coloana a cataplasmelor calde.
-In cazul artritelor, dar in afara crizelor dureroase acute, se aplica 3 cataplasme pe zi, de
preferinta calde. Acest tratament se va completa cu un pahar de apa argiloasa, baut
dimineata pe stomacul gol, iar un altul baut cu 1 ora inainte de cina.
-In migrena se atenueaza durerile prin alpicarea unei cataplasme reci pe frunte si ceafa.
-In caz de bronsite se recomanda alternanta de cataplasme reci aplicate pe piept si pe
spate.
-In guturai si sinuzita se va inspira apa argiloasa pe nari.
-In caz de amigdalita si bronsita se va folosi apa argiloasa sub forma de gargara.
-In lombago si sciatica se aplica pe sale 2-3 cataplasme pe zi, calde, care se tin 3-4 ore.
-In caz de arsuri se aplica pe un tifon fin, cataplasme groase de argila rece, timp de 1 ora.
Daca tifonul adera la zona arsa, se lasa pe loc, schimbandu-se doar cataplasma, care se
va aplica atat ziua cat si noaptea.
Proprietãtile terapeutice ale argilei rezidã din compozitia ei chimicã: silicati, sãruri de
aluminiu, caolin, oligoelemente, care îi dau efectele: antitoxicã, antisepticã, bactericidã,
antiinflamatoare, cicatrizantã, absorbantã, remineralizantã.
278
CURA DE LUT: Internã sau externã, se recomandã pentru: accident vascular cerebral,
anemie, arterosclerozã, blefaro-conjuctivitã, cancer, candidozã, constipatie, diaree,
disgravidie, dismenoree, eczeme, epidermofitie interdigitalã, epilepsie, febrã, hemoroizi,
afectiuni hepatice, biliare, intestinale, litiazã biliarã, metroanexite, parotiditã (oreion),
afectiuni ale prostatei, afectiuni renale etc. Se preparã o dozã din 100 ml. apã rece si 1
linguritã de argilã, se lasã 3-4 ore sau de seara pânã dimineata. Se administreazã o dozã
pe zi dimineata înainte de masã, se bea numai apa de deasupra sedimentelor. în perioada
de tratament se recomandã a nu se consuma lapte sau derivatele acestuia, alcool, cafea,
pepsi cola, ceai negru, regimul alimentar sã fie vegetarian, uleiul, zahãrul, sarea se vor
consuma în cantitãti mici.

BAIA PARTIALÃ CU LUT (LA PICIOARE) : într-un vas de 10 l. volum, se preparã o apã
de lut în proportie de 1:1 lut si apã caldã, care se omogenizeazã. în aceastã pastã se
introduc picioarele pânã la genunchi timp de 1 orã, dupã care se face dus rece si se stã în
pat 30 de minute sau se fac exercitii usoare de gimnasticã.

BAIA DE MÂINI: se pregãteste ca mai sus, se introduc mâinile pânã la coate.

CATAPLASMA CU LUT LOMBO-ABDOMINALÃ : lutul se colecteazã din zone

nepoluate, se înmoaie cu apã rece timp de 1-2 ore, se omogenizeazã ca o pastã, se aplicã
pe zona afectatã, se acoperã cu o pânzã curatã si cu o pãturã. La picioare se vor pune
sticle cu apã caldã. Se tine 3 pânã la 8 ore. Dacã se încãlzeste prea tare se schimbã
cataplasma. Lutul folosit se aruncã.

CASCA DE LUT: se aplicã pe cap sau alte regiuni ale corpului, identic ca mai sus.

CÃRBUNELE DE LEMN (VEGETAL)

Este remediu natural valoros în terapia bolilor, bazându-se pe proprietãtile acestuia

de a absorbi toxinele bacteriene, substantele toxice ingerate sau rezultate din
metabolismul organismului. Se obtine prin arderea diferitelor esente lemnoase, oprindu-se
arderea la stadiul de jar. Acesta se prelucreazã sub formã de pulbere finã, care se
pãstreazã în pungi de hârtie sau pânzã. Ca esente lemnoase se pot folosi: lemnul de
eucalipt, tei, nuc, cires, mãr. în afectiuni digestive ca halena fetidã (miros al gurii neplãcut),
ulcer gastric, enteritã acutã si cronicã, colitã de fermentatie, putrefactie, icter, cancer,
intoxicatii acute accidentale cu medicamente sau substante chimice. Se administreazã
înainte de masã 1-2 linguri cu apã, de 2-3 ori pe zi. Ca uz extern se foloseste în întepãturi
de insecte, muscãturi de sarpe, celulitã, ulcer aton, dureri abdominale, inflamatii oculare,
traumatisme ale articulatiilor, eczeme. Se aplicã sub formã de cataplasmã din amestecul
cãrbunelui cu apa caldã, sau cu infuzie de boia de ardei iute, sau mixturã de pulbere de
cãrbune si seminte de in.

Curatenia de primavara a inceput!

In padurea din spatele casei mele va veni in curand primavara. O simt aproape, chiar
daca acum, prin dreptunghiul ferestrei vad cum se cern fulgi marunti. Primii vestitori ai
primaverii sunt pasarile. Daca le asculti cu atentie, deslusesti in larma lor o nota de
bucurie si de emotie. Apoi, dupa pasari, vesteste venirea primaverii pamantul. Mirosul
acela de pamant inviat, pe care toti indragostitii de natura il cunosc din drumetiile in
padure, este semn sigur ca primavara a venit. Inainte sa se puna seva in miscare si sa
umple padurea cu miros amarui de muguri si de rasini, se simte aroma aceea a
pamantului. Adesea am vazut animalele si chiar pasarile mancand primavara efectiv din
tina aceea pastoasa, iesita de sub zapezi. Mai tarziu, aveam sa aflu ca lutul acela untos
este de fapt un redutabil remediu de dezintoxicare, pe care instinctiv, majoritatea
279
vietuitoarelor il folosesc primavara ca remediu. Noi, oamenii, ne-am pierdut, din pacate,
pornirile sanatoase ancestrale, pe care acum ne luptam sa le redescoperim. Una dintre ele
este tocmai folosirea pamantului ca mijloc de sanatate. Mai exact - terapia cu argila,
despre care s-a mai vorbit in paginile revistei, dar fara a epuiza nici pe departe subiectul.

Ce este argila

Argila sau lutul este un pamant extrem de fin, ale carui granule au dimensiuni
microscopice, care de obicei se gaseste in straturile profunde ale solului. Acest pamant
are, folosit intern si extern, niste calitati medicinale cu totul deosebite.
In functie de procentajul anumitor minerale din compozitia lor, exista mai multe
tipuri de argila, de culori diferite: galbene (cele mai frecvente), albe, cenusii, verzi, rosietice
si chiar roz. Toate argilele folosite in terapia interna sunt extrase de la adancimi mari si din
zone nepoluate, asa incat sa fie sterile si sa nu contina substante daunatoare (pesticide,
ingrasaminte etc.)

Care este cea mai buna argila

Despre argila exista o sumedenie de “mituri”, unii sustinand ca ar fi mai bune argilele
albe, altii cele rosii sau roz, cele recoltate din Rusia sau din China etc. Se mai spune ca
cea mai buna argila este cea de pe locurile unde ne-am nascut, afirmatie motivata de
existenta unor campuri magnetice si biologice specifice fiecarei zone. Prin cercetari s-a
demonstrat insa ca, atata timp cat sunt recoltate din locuri curate, care nu contin substante
nocive, argilele, indiferent de aspect si origine, sunt eficiente in tratament. La noi in tara
exista sute de bazine de exploatare a argilei, care are o calitate exceptionala, prin
comparatie cu cea din alte tari. In prezent, in magazinele noastre naturiste exista zeci de
tipuri de argila analizata microbiologic si chimic, pe care o puteti folosi cu succes. Va
recomandam sa luati argila care are inscrisa pe ambalaj garantia: “Produs avizat de
Ministerul Sanatatii”.

De ce este foarte eficienta argila in dezintoxicare

Toti cei care au studiat efectele tratamentelor cu argila au ajuns la concluzia ca

aceasta poseda o adevarata inteligenta naturala, actionand ca teleghidata in corp, in locul
in care este cea mai mare nevoie de ea. Mai mult, ea are un rol important in mentinerea
starii de sanatate si de echilibru a organismului, prin mai multe mecanisme, printre care
cel mai important este acela de detoxifiere. Cum se produce dezintoxicarea prin folosirea
interna a argilei? Ei bine, argila are o capacitate extraordinara de absorbtie, odata ajunsa
in organism actionand ca un fel de burete, care se imbiba cu toate materiile nocive de pe
traiectul digestiv, materii nocive care apoi sunt eliminate prin urina si fecale. Ea curata
stomacul, vezica biliara si ficatul, intestinele, pe care le despovareaza de toate reziduurile
acumulate pe timpul iernii. De asemenea, argila curata si protejeaza rinichii si vezica
urinara, avand o actiune de curatare complexa si completa in acelasi timp.

Cum se face cura cu argila

Exista si in acest domeniu anumite controverse, mai ales legate de dozele luate
zilnic si de durata tratamentului. Pentru tratamentul de dezintoxicare de primavara va
recomandam o cura gradata, care sa va permita o adaptare progresiva a organismului la
acest remediu - vom vedea - destul de puternic.

Cura de dezintoxicare cu argila

Prepararea se face foarte simplu, o doza obtinandu-se dintr-o jumatate de pahar

(150 ml) de apa rece, de izvor sau de robinet, la care se adauga o lingurita de argila (in jur
280
de 7g). Se lasa sa stea minimum 4-5 ore (dar in nici un caz mai mult de 24 de ore), dupa
care se poate folosi.
Important: argila nu va fi preparata in vase de metal (fie el si inox), plastic sau teflon,
ci doar in recipiente de portelan sau lemn.
Administrarea se face astfel: in primele sapte zile se bea inainte de fiecare masa cu
20-30 de minute numai apa limpede din paharul cu argila, fara sedimentul de pe fundul
paharului. Dupa trecerea acestui interval de timp, se bea tot continutul paharului,
amestecand in prealabil apa cu argila cu o lingurita, asa incat sa se omogenizeze.
Administrarea se face intotdeauna inainte de masa, fiind luate in total 1-3 doze pe zi, pe
tot parcursul tratamentului. (Modul de administrare este recomandat pe ambalaje.)
La un adult, doza este de 150 ml; la copii sub un an doza este de 1 lingurita; la cei
de la 1 la 3 ani este de doua lingurite; la cei de la 3 la 12 ani este de patru lingurite, dupa
aceasta varsta se pot lua dozele pentru adulti.
Durata tratamentului de dezintoxicare, pentru obtinerea unor rezultate bune, este de
21 de zile, din care - asa cum precizam - in primele sapte zile se bea doar apa limpede,
fara argila de pe fundul paharului, apoi trecandu-se la consumarea integrala a argilei cu
apa.

Cura cu argila pentru tratarea anumitor boli

Atunci cand argila se foloseste pentru tratamentul unor boli cronice, doza ramane
neschimbata: o lingurita de argila la un pahar de apa, luandu-se zilnic doua-trei asemenea
doze. Perioada de acomodare, in care se bea doar apa limpede, fara argila de pe fundul
paharului, este de doar trei zile, dupa care se consuma apa cu argila omogenizata. In
functie de gravitatea bolii, se face cura cu argila 10 pana la 21 de zile pe luna.

Regimul alimentar in timpul curei cu argila

Toti cei care au studiat efectele terapeutice ale argilei au ajuns la concluzia ca in
absenta unui regim alimentar adecvat, efectele curei sunt reduse pana la zero. Pe
parcursul curei cu argila se va tine un regim alimentar cu grad redus de toxicitate, din care
se elimina carnea, grasimile, cafeaua solubila (tip Ness), bauturile alcoolice rafinate,
bauturile acidulate tip Cola, bauturile racoritoare cu coloranti, condimentele etc. Se vor
consuma: legume, fructe si zarzavaturi proaspete, sucuri naturale de legume si fructe (in
special citrice).

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu argila

Tratamentul cu argila este contraindicat femeilor in perioada ciclului menstrual,

precum si in ultimele luni de sarcina. De asemenea, este contraindicat persoanelor care
sufera de constipatie acuta, putand fi facut atunci cand se rezolva aceasta problema. In
anumite cazuri (mai ales atunci cand regimul alimentar nu este adecvat), cura cu argila
poate genera o constipatie pasagera, care va fi remediata cu laxative naturale: ceai de
crusin, tinctura de fructe de soc, ulei de ricin, pulbere de volbura etc. Uneori pot aparea
anumite fenomene, ca ecou al produselor de dezintoxicare, fenomene care, in ciuda
faptului ca sunt destul de suparatoare, sunt un semn imbucurator, care arata ca argila isi
face efectul. Aceste fenomene alcatuiesc reactia de dezintoxicare-vindecare, despre care
vom vorbi in continuare.

Reactia de dezintoxicare-vindecare

In cursul tratamentului cu argila, la unele persoane apar simptome neobisnuite, cum

ar fi: oboseala, dureri de cap si muschi asemanatoare celor din timpul gripei, stari
subfebrile, greata, senzatie de greutate in intestin. Aceste simptome dureaza trei-patru
zile, nu mai mult, si arata ca organismul era foarte intoxicat si reactioneaza puternic la
281
aceasta cura. Dupa trecerea acestui interval de timp, gradat, ne vom simti din ce in ce mai
bine si mai usori. Daca dupa patru zile aceste simptome persista, atunci vom intrerupe
temporar cura si vom tine un regim vegetarian, cu multe fructe si legume crude, care sa ne
pregateasca organismul pentru tratamentul cu argila, care este ceva mai puternic.

Cura cu argila si bolile primaverii

Dincolo de aspectul dezintoxicarii si al mentinerii noastre in forma, cura de primavara

cu argila este cat se poate de binevenita pentru prevenirea si tratarea unor boli extrem de
suparatoare, care se activeaza in special la sfarsitul sezonului rece. Iata cateva dintre
acestea:
Astenia de primavara - raspunde foarte bine la tratamentul cu argila, care pe de o
parte despovareaza organismul de toxine, iar pe de alta parte furnizeaza organismului
cateva oligoelemente extrem de valoroase pentru mentinerea si amplificarea tonusului fizic
si psihic: magneziu, crom, cobalt.
Anemia - este “atacata” prin aportul direct de fier, usor asimilabil (fier continut mai
ales de argilele rosietice).
Bronsita - este prevenita si tratata cu succes de terapia cu argila, care intareste
sistemul imunitar (magneziul si seleniul aduse in organism de argila joaca un rol important
in procesele de aparare), iar pe de alta parte reduce sensibilitatea organismului la factorii
agresivi din exterior: poluarea, variatiile bruste de temperatura si umiditate etc.
Gastrita si bolile de stomac - argila ajunsa in stomac formeaza un fel de pelicula, un
gel protector, care calmeaza rapid durerile si cicatrizeaza peretii gastrici lezati. Foarte
multe persoane suferinde de ulcer gastro-duodenal si gastrita si-au gasit alinarea cu acest
remediu pe cat de simplu, pe atat de eficient.
Tensiunea arteriala oscilanta - studiile stiintifice nu au reusit inca sa lamureasca
mecanismul prin care tratamentul cu argila reuseste sa aduca valorile tensiunii spre
normal si sa le stabilizeze. Cert este ca la bolnavii de hipertensiune care fac cure repetate
cu argila nevoia de medicamente scade cu 30-50%

TRATAMENTE EXTERNE CU ARGILĂ - PURIFICAREA

- Taranii nostri stiu din vechime ca lutul scoate raul din corp -

Inca din vremea copilariei am ramas cu deprinderea ca la primele semne de

primavara sa fug in padure si sa ma intind pe pamant. Cot la cot cu pasarile si cu primele
gaze iesite din amortire, celebram prezenta soarelui si explozia vegetala ca pe o
sarbatoare asteptata indelung.
"Nu faci bine ca te asezi pe pamant primavara", eram adesea certat, "pamantul
trage acum mai tare ca niciodata si ai sa te imbolnavesti." Ascultam, in cele din urma,
sfatul si nu m-am imbolnavit niciodata, dar ceva mai tarziu aveam sa aflu ca gestul meu
mai fusese deja incercat. Primavara, inainte de a incepe insamantarile, taranii se culcau
pe glie sa vada daca "trage" sau nu. Daca pamantul "tragea" era semn ca iarna nu
plecase de tot si mai trebuia asteptat. Mai tarziu, am aflat si despre capacitatea lutului de a
"trage boala" din corp si de a-l curata printr-un misterios proces de absorbtie exercitat de
pamant. Toate aceste "principii" conservate de traditia taraneasca ar parea superstitii daca
studii moderne nu le-ar confirma punct cu punct: intr-adevar, argila aplicata extern are o
misterioasa capacitate vindecatoare nu doar asupra epidermei, ci chiar si asupra
organelor interne, din care absoarbe boala ca un aspirator. Un procedeu ieftin si foarte
eficient de regenerare, mult potentat de regenerarea anotimpului. Starnit de primavara,
ceasul biologic (descris in pagina alaturata) isi bate cu mai multa forta secundele si e bine
sa-l ascultam.

282
1. Purificarea gurii

Este o parte a corpului pe care o ignoram pe nedrept atunci cand ne ingrijim de

sanatate. Gura este nu doar poarta de intrare a alimentelor si a apei, ci si organul de
expresie cel mai important (prin vorbire), sediul simtului gustativ, locul unde incepe practic
digestia alimentelor etc. De aceea in cura de dezintoxicare trebuie sa-i acordam o atentie
sporita. Un institut de cercetari medicale din Kiev a pus in evidenta cu mai multi ani in
urma ca la nivelul gurii, mai precis pe limba, se acumuleaza in timpul somnului cele mai
multe toxine, eliminarea acestora avand un efect extrem de benefic asupra intregului corp,
care va fi eliberat astfel de o multime de "otravuri". Cel mai bun tratament in acest sens
este clatirea indelungata a gurii, dimineata, cu apa de argila concentrata. Nu exista
purificator care sa se poata compara cu aceasta apa de argila, care absoarbe ca un
adevarat burete toate toxinele, reface mucoasa bucala, neutralizeaza bacteriile si
ciupercile parazite de la acest nivel. Dar sa vedem cum obtinem apa de gura cu argila.
Apa de gura pe baza de argila: se prepara simplu, din 2 linguri de argila, puse vreme de 8
ore intr-o jumatate de litru de apa de la robinet. Dimineata se agita energic acest preparat,
asa incat sa se omogenizeze cat mai bine, dupa care se fac clatiri ale gurii, pe indelete,
asa incat apa argiloasa sa stea in contact cat mai mult timp cu mucoasa bucala, dupa care
se scuipa. Clatirea cavitatii bucale cu apa de argila trebuie sa dureze 7-10 minute. Cei
care deja au probleme, cum ar fi aftele, infectiile, leziunile bucale, este bine sa faca inca 2-
3 clatiri pe parcursul zilei, in afara de toaleta de dimineata. Rezultatele apar dupa primele
sapte zile de tratament, dar este bine sa se continue procedeul, macar o luna.
Cateva efecte: apa de argila este un adevarat elixir pentru persoanele care la iesirea
din iarna prezinta afte, o sensibilitate la infectii (cu ciuperci mai ales) la nivelul gurii,
crapaturi ale limbii, senzatii de usturime a gingiilor si limbii. Apa de argila improspateaza si
respiratia, inlaturand mirosul neplacut. Procedeul accentueaza si simtul gustativ, pe care il
face mai intens si mai rafinat. Rezultatul: hranindu-ne cu mai putine alimente, vom atinge
starea de satietate, sesizand mai usor care din ele ne sunt potrivite si care nu. Aceste
efecte au o aplicatie directa in reglarea greutatii corporale, care se face de la sine atunci
cand simtul gustativ "functioneaza" corespunzator.

2. Nasul si caile respiratorii superioare

La iesirea din iarna, mai toata lumea are probleme cu respiratia. Atunci cand nasul
este, chiar si partial, infundat, tindem sa respiram pe gura, inhaland aer rece si nefiltrat -
de unde si invazia de bronsite, pneumonii si alte complicatii respiratorii, care apar in
primele doua luni de primavara. Mai mult, absenta mirosului ne reduce energia si tonusul
psihic, care sunt intr-o relatie directa cu cantitatea de stimuli olfactivi pe care-i receptam
din mediul inconjurator. Si aici argila ne este de ajutor.
Solutia coloidala argiloasa se obtine prin combinarea unei lingurite rase de argila cu o
lingura de apa, dupa care totul se amesteca foarte bine cu o bagheta de lemn sau portelan
si se lasa sa stea vreme de 20 de minute. Se trage solutia limpezita cu o pipeta (se
gaseste in farmacii) si se pun picaturi in nas - cate 40-50 in fiecare nara, de trei-patru ori
pe zi. Tratamentul dureaza minimum trei saptamani si poate fi repetat de cate ori este
nevoie. Efectele lui sunt spectaculoase in majoritatea formelor de guturai, rinita sau
sinuzita. Mai ales persoanele la care aceste afectiuni apar frecvent sau deja sunt
cronicizate ar trebui sa utilizeze acest tratament la toate schimbarile de anotimp si in
special la iesirea din iarna.

3. Stomacul

In numarul trecut am vorbit despre efectul exceptional al curei interne cu argila

asupra stomacului, pe care il protejeaza de gastrita de primavara. In cele ce urmeaza,
vom completa tratamentul cu o noua aplicatie, facuta de data aceasta in exterior.
Cataplasma cu argila: peste 6-8 linguri de lut se toarna apa rece cat sa se formeze o
283
pasta, dupa care se lasa doua ore sa se inmoaie; se omogenizeaza pasta de argila
amestecand-o foarte bine cu o lingura de lemn, dupa care se aplica direct pe piele, in zona
plexului solar (pe stomac) intr-un strat uniform, de 2 cm grosime; deasupra pastei se pune
o bucata de nylon (menita sa impiedice uscarea argilei), care se acopera cu hartie (ziar) si
apoi cu un material gros si calduros din lana sau bumbac. Cataplasma se tine una-doua
ore minimum, dupa care lutul se indeparteaza, iar zona se spala cu un pic de apa calduta
si se unge cu putina crema. Cataplasma cu argila se aplica o data la doua-trei zile,
minimum doua saptamani, si are efecte puternice asupra persoanelor care sufera de
arsuri stomacale, ulcer (chiar si in faza avansata), care au o digestie lenta sau fac frecvent
indigestie.

4. Ficatul si intestinul

In cazul acesta, procedura de dezintoxicare cu argila este aproape identica cu cea

de mai sus, ceea ce difera fiind doar locul in care cataplasma este aplicata.
Atunci cand cataplasma este asezata in dreptul ficatului, argila are proprietatea de a
decongestiona vezica biliara, care este greu incercata in perioada de iarna, din cauza
alimentatiei cu multa carne si alimente conservate. Mai mult, un tratament de doua
saptamani, in care se aplica o cataplasma cu argila pe zona ficatului o data la doua-trei
zile, imbunatateste direct activitatea hepatica, elimina colicile biliare si senzatia de greata,
amplifica tonusul fizic si psihic si stimuleaza imunitatea.
Cataplasma cu argila asezata pe abdomen are o actiune directa asupra intestinului
gros si a celui subtire. Persoanele care sufera de enterita, colita, constipatie sau diaree ar
trebui sa incerce acest procedeu - nu foarte complicat, dar cu efecte puternice si pe
termen lung. Ingrijirea si dezintoxicarea ficatului si intestinului, prin tratamente interne si
externe, este cat se poate de binevenita inaintea curelor cu legume si fructe de primavara.
De ce? Pentru ca atunci cand aceste organe nu sunt suficient dezintoxicate si activitatea
lor nu este bine reglementata, absorbtia de enzime si vitamine este ingreunata.

5. Articulatiile

Sunt greu incercate, dupa frigul si umezeala iernii. Cum actioneaza argila asupra
lor? Ei bine, nu exista inca o teorie stiintifica lamuritoare in acest sens, dar este sigur ca
dupa mai multe aplicatii de cataplasme cu argila anumite depuneri din articulatii sunt
efectiv eliminate, elasticitatea articulara creste, iar starea de inflamatie, ca si durerea, se
reduc simtitor. Personal, am vazut mai multi pacienti cu probleme articulare grave (mai
ales reumatice) care s-au vindecat in clinica naturista "Eden" de la Breaza cu aplicatii cu
argila. Oameni care abia mergeau cativa metri pe picioarele lor, dupa doua saptamani de
tratament cu argila, au capatat o elasticitate si un tonus uimitor, facand proba practica a
credintei populare ca lutul trage afara din corp toate bolile si durerile.
Cataplasmele cu argila pe articulatii: un strat de 2 cm de pasta de argila (preparata
cu apa) se aplica pe locul bolnav, se acopera cu nylon, apoi cu ziar si in final cu un
material de lana sau bumbac foarte calduros. Cataplasma se tine minimum doua ore, in
fiecare zi, vreme de trei saptamani.

6. Tenul si pielea

Pe langa faptul ca aspectul ei este un excelent indicator al starii noastre de sanatate,

pielea are o sensibilitate aparte la venirea sezonului cald. Aplicatiile externe cu argila au
un rol de curatare si regenerare a tenului, de intinerire si elasticizare. Iata cum se face
tratamentul cu argila pentru piele:
Masca de argila (se gaseste in comert): se amesteca o lingurita de pulbere cu apa
pana cand se obtine o pasta de consistenta smantanii. Se aplica in strat subtire pe obraji,
pe gat si pe decolteu (se evita zona din jurul ochilor), se lasa 20 de minute sa se usuce,
dupa care se indeparteaza prin spalare cu apa calduta.
284
 Efectele acestei aplicatii cu argila asupra pielii sunt multiple: curata tenul de pete,
indeparteaza pletora (vinisoarele rosii) si inchide porii; elasticizeaza si da stralucire pielii;
combate eruptiile acneice; reduce sensibilitatea alergica; face pielea mai rezistenta la
agresivitatea vantului si combate actiunea factorilor poluanti.

Foarte important

Toate aceste tratamente se vor face numai la recomandarea medicului curant

Folosirea argilei in scopuri terapeutice

In zilele noastre oamenii sint atit de atrasi de medicamente, incit adesea nu isi pot imagina
viata fara ele. Ii doare capul, imediat inghit un analgezic, au racit – inghit aspirina si
antibiotice, fara sa tina cont de faptul ca acea durere de cap poate avea sute de alte cauze
(de la oboseala pina la piciorul plat), iar aspirina si analgezicul, fara sa tinem cont de
proprietatile antibacteriene, pot provoca un soc. In timp ce la noi lumea se trateaza cu
diverse preparate medicamentoase, iar dintre mijloacele naturale intiietate au doar alcoolul
si usturoiul, in alte parti este folosita argila.

Cu numai citeva decenii in urma cercetatorii au inceput sa se gindeasca serios la

mijloacele naturale de tratament. Cercetarile au aratat ca argila contine practic toate
microelementele si substantele active din punct de vedere biologic si concentreaza raze
electromagnetice. In ea se afla o mare cantitate de radiu – un element chimic radioactiv
care are caracteristici naturale unice. Argila concentreaza in ea magnetismul soarelui,
aerului si apei. Ea contribuie la regenerarea tesuturilor, la remineralizarea organismului
(absorbtia sarurilor), la eliminarea toxinelor, a gazelor, are proprietati antitoxice,
antiseptice, antibacteriologice si de conservare.

Folosita din Egiptul antic

Argila a fost foarte mult folosita inca din Egiptul Antic: frumusetile locale, dupa reteta
renumitei imparatese Nefertiti, isi intindeau pe corp argila amestecata cu uleiuri volatile si
stateau asa citeva ore. Efectul era uimitor: argila le facea pe femei atit de atragatoare, incit
barbatii le cadeau la picioare. Cu ajutorul argilei egiptenii conservau mumiile, iar romanii o
foloseau in timpul spalatului. In vechile papirusuri au fost gasite retete de tratare a
diverselor inflamatii externe sau interne, infectiilor, abceselor, tulburarilor intestinale, chiar
a sifilisului cu ajutorul argilei. Argila a fost foarte pretuita de Dioscorides, Plinius cel Batrin,
Avicena. Hipocrate a scris ca argila si namolul marin elimina din organism tot ceea ce este
vatamator si negativ, iar procesele inflamatoare din tesuturi trec in argila impreuna cu
mirosul neplacut.

Obiceiuri pe mapamond legate de argila

Locuitorii Indochinei inainte de a bea apa dintr-un riu tulburau namolul de pe fundul
acestuia. Unele popoare adauga argila in mincare. Aceasta este un conservant
extraordinar si ajuta la pastrarea strugurilor, morcovilor, sfeclei, ridichilor in timpul iernii.
Ouale cufundate citeva secunde in argila amestecata cu apa, iar dupa aceea uscate, se
pot pastra mai mult de cinci luni, dar la o temperatura mai scazuta. Sint marturii potrivit
carora in Rusia, in clinica lui S.P. Botkin, argila era folosita in trecut sub forma de
comprese reci (argila rece folosita de obicei de sculptori) in tratarea isteriei, afectiunilor
sistemului cardiovascular si ale aortelor. Compresele cu argila rece pastreaza mult timp
temperatura corpului si nu provoaca neplaceri. In vremurile noastre, in Germania si Scotia,
fiziologii pun pe cavitatea toracica a persoanelor bolnave comprese reci cu argila,
citeodata chiar si pentru 24 de ore.

285
In anul 1903, un profesor de la Universitatea din Berlin a folosit cu succes argila in tratarea
holerei asiatice. In primul razboi mondial, soldatilor francezi li se adauga argila in mustar
pentru a fi protejati in timpul epidemiei de dizenterie.

Cu ajutorul argilei sunt eliminate toxinele

Argila este un amestec de alumosilicati (sare naturala a acizilor silicici, in a carei

structura cristalina o parte din ionii de siliciu sint inlocuiti cu cei de aluminiu), care contine
siliciu, aluminiu, mangan, titan, potasiu, calciu si sodiu. Este de asemenea bogata in
substante active din punct de vedere biologic, saruri minerale si microelemente
(magneziu, bariu, beriliu, fier, galiu, cupru, cobalt, molibden), care influenteaza in mod
nemijlocit sistemul endocrin uman. Cuprul continut in argila stimuleaza secretia fermentilor
din ficat, a hormonilor din hipofiza si din pancreas, contribuie la schimbul corect de
albumine, grasimi, hidrati de carbon si vitamine.

De cite feluri este argila

In natura se gasesc mai multe feluri de argila: alba, verde, rosie si galbena.

Argila alba sau caolinul consta in general din silicat de aluminiu cu adaos de silicat
de magneziu si calciu. Prezenta magneziului, a fierului si a calciului permite folosirea
caolinului in cazurile de extenuare si de demineralizare a organismului, in anemie, in
afectiunile de natura oncologica.

Argila verde contine siliciu (49 la suta), aluminiu (5,6 la suta), oxid de fier (4,4 la
suta), magneziu (4,2 la suta), oxizi alcalini de fier (3 la suta), apa (7,4 la suta). Datorita
continutului ridicat de siliciu argila verde este folosita in tratarea bolilor care apar o data cu
inaintarea in virsta, ateroscleroza, tuberculoza.

Argila rosie este de mare ajutor in bolile articulatiilor.

O valoare deosebita are argila untoasa de culoare albastra. Medicul si cercetatorul

bulgar Ivan Iotov a inchinat foarte mult timp cercetarii argilei albastre si a stabilit ca
aceasta are acelasi camp de vibratii ca si celulele sanatoase si ca este capabila sa
echilibreze biocimpul slabit al omului. Masuratorile facute de I. Iotov in anul 1991 au aratat
ca argila are calitati terapeutice, o unda statica cu o lungime de 8 metri, care coincide cu
undele celulelor sanatoase din organismul uman. De aceea, ea nu este daunatoare, nu
are contraindicatii, este un mijloc terapeutic universal.

Argila de câmp este foarte buna

Pentru tratament se poate folosi argila cu un cimp vibrational energetic de tipul

undelor radio, care patrunde profund in organismul uman. Aceasta argila distruge celulele
bolnave, care au o alta lungime de unda. Argila vibreaza asemenea celulelor sanatoase si
in acest fel le purifica de substantele daunatoare adunate in ele, substante care impiedica
functionarea lor normala.

Argila din cariere este cea mai buna

Cea mai buna argila este aceea luata din cariere, din gropile pentru fundatia unor
constructii, din ripe, pentru ca se stie de foarte mult timp ca actiunea argilei luata de la
adancime este de citeva ori mai ridicata decit cea a argilei de suprafata.

286
Cum se pastreaza

Argila trebuie pastrata in cutii din lemn. Inainte de a fi folosita ea trebuie uscata la
soare doua-trei zile: dupa ce a stat la intuneric mii de ani, argila se reincarca astfel cu
energie solara, iar proprietatile ei terapeutice devin si mai puternice. Dupa ce a stat la
soare, argila este pisata marunt, se trece printr-o sita de metal pentru a fi eliminate
corpurile straine care pot aparea in ea, se adauga apa calda sau apa cu sare de bucatarie
(in proportie de 10 la suta), se amesteca si se incalzeste la baie de aburi.

Argila este foarte absorbanta

Argila este un absorbant puternic. Datorita gradului inalt de dispersie a particulelor,

ea absoarbe grasimile si toxinele de natura gazoasa, mirosurile, gazele, puroiul, microbii.
Este totodata un dezintoxicant deosebit (neutralizeaza veninul). De exemplu, s-au facut
unele experiente pe sobolani: cei carora pe linga stricnina li s-a adaugat in mincare si
argila au supravietuit, iar cei care au fost hraniti cu mincarea otravita, dar fara argila, au
murit.

Are proprietati antiseptice

Avind proprietati antiseptice (de sterilizare), argila vindeca foarte bine ranile si
contribuie la restabilirea potentialului bioenergetic in cazul unor inflalmatii de natura
diferita. Argila are o calitate deosebita, asa-numitul tropism (tendinta de acomodare si de
orientare a unui organism vegetal fixat de pamint, intr-o anumita directie, sub influenta
unei excitatii exterioare ca lumina, gravitatia, caldura, umiditatea etc.), adica tinde catre
partile afectate ale corpului, catre locurile care au nevoie de regenerare bioenergetica.

Cum se verifica argila

Inainte de a incepe sa folositi argila in scopuri terapeutice trebuie sa o verificati.

Primul mod de verificare: puneti in apa o cantitate mica de argila – argila buna (grasa,
untoasa) se asaza pe fundul paharului incet, in timp ce argila saraca in minerale, de
calitate proasta, se lasa la fundul paharului repede.

Cel de-al doilea mod de verificare a calitatii argilei a fost propus de Ivan Iotov.
Acesta a spus ca argila poate fi folosita in scopuri terapeutice daca unda ei statica are 8
metri sau chiar mai mult. Calitatea argilei poate fi masurata aproximativ cu ajutorul unui
pendul. Luati pendulul in mina (agatati de ata o greutate – un inel, o piulita), asezati-l pe
stratul de argila. Pendulul trebuie sa arate plus (sa se miste de la dreapta la stinga), iara
nu minus (sens in care greutatea se va misca de la stinga la dreapta). Dupa aceea, incet
si cu atentie indepartati-va de stratul de argila la o distanta de 8 metri, continuind sa
urmariti pendulul. Daca greutatea continua sa se miste indicind plus se poate spune ca
argila gasita este puternica din punct de vedere energetic, are calitati terapeutice.

Pentru tratament cea mai buna este argila din care dupa ce a fost inmuiata in apa
se poate face un inel care nu se rupe sau se crapa dupa ce s-a uscat. Cel mai bine este
sa folositi argila din localitatea in care traiti.

Sub ce forme se foloseste argila

Argila se foloseste sub forma de alifie, pasta, comprese, cataplasme, fretionari,

balsamuri in care se adauga miere, otet, ierburi aromatice, dar si sub forma de bai
terapeutice sau dizolvata in apa pentru clisme.

287
 In cazul afectiunilor cronice se folosesc compresele calde, iar in cazul abceselor si
al supuratiilor – cele reci. Terapia cu argila calda este contraindicata in hemoragii, in
circulatia proasta a singelui, in tumori, tuberculoza, de asemenea in timpul menstruatiei.
Atunci cind este folosita calda, argila nu trebuie fiarta si nici adaugata peste ea apa
clocotita, pentru ca in acest fel isi poate pierde proprietatile terapeutice, ci trebuie doar
incalzita la 40-60 de grade la baie de aburi.

Tratamentul trebuie sa cuprinda de obicei intre 12 si 15 proceduri. Daca afectiunile

persista, tratamentul poate fi repetat peste cinci-sase luni.

Folosirea externa a argilei

Se pune pe un tifon o lipie din argila groasa de 1-2 centimetri putin mai mare decit partea
bolnava. Argila poate fi rece sau calda. Argila calda se aplica pe ficat, plamini, vezica
biliara si articulatii. In cazul bolilor de inima sau al contuziilor se pun comprese cu apa in
care s-a dizolvat argila. Si lipiile, si compresele trebuie acoperite cu o pinza groasa pentru
a mentine caldura.

Abcesele care supureaza sint tratate tot cu ajutorul compreselor, care trebuie schimbate la
fiecare 30-60 de minute. Pe stomac, ficat si picioare compresele se pun pentru doua-trei
ore pentru a trezi o reactie puternica.

Pentru compresele de durata se poate folosi si argila pudra. Aceasta este indicata a se
utiliza in locul pudrei pentru copii in diversele afectiuni ale pielii, in psoriazis.

Argila este recomandata si pentru mastile cosmetice. Femeile care vor sa aiba un ten
moale si fin trebuie sa stie ca o masca mai buna decit cea cu argila nu s-a inventat. Argila
se amesteca cu suc de castravete si apa in cantitati egale, se obtine astfel o pasta care se
intinde pe fata pentru 10-30 de minute, dupa care se spala. Aceasta masca se aplica o
data pe saptamina. In cazul tenului cu cosuri argila pudra se amesteca cu ulei de masline.

In cazul afectiunilor intestinului, in colite, in bolile ginecologice pentru spalaturi si clisme se

pun trei-patru linguri de argila intr-un litru de apa, inainte de folosire se incalzeste la
temperatura corpului.

Foarte indicate sint si baile in care se adauga argila (o data, de doua ori pe saptamina cite
15-30 de minute). Pentru aceasta aveti nevoie de multa argila, astfel incit apa calda pentru
baie (37-39 de grade) sa devina tulbure. O asemenea baie purifica organismul. In timpul
baii va puteti unge cu argila si fata, si parul – este o terapie extraordinara pentru piele.

Cum se foloseste in Germania

In Germania se fac bai cu argila dupa o metoda deosebita. Astfel, se adauga argila in apa
din baie pina capata o consistenta asemanatoare smintinii, temperatura trebuie sa fie cu
aproximativ 10 grade mai scazuta decit temperatura corpului (adica 25-27 de grade).
Intrati in apa pina la partea inferioara a coapselor (partea superioara a corpului trebuie sa
ramina acoperita). Durata acestei proceduri este de 15-45 de minute. In ciuda temperaturii
destul de scazute a apei, peste citeva minute apare o senzatie de caldura placuta,
straturile de argila apropiate de corp se incalzesc repede. In primele patru minute de la
inceputul procedurii ritmul pulsului creste (in medie de la 78 la 112 batai de minut), apoi
scade (pina la 80-85 de batai pe minut), iar dupa baie revine la normal.

288
Folosirea interna a argilei

Pentru uz intern este indicata numai argila grasa. Daca in ea mai exista si urme de nisip
trebuie trecuta printr-un tifon. Se bea argila cu apa cu 30 de minute inainte de masa (200
de grame din aceasta solutie trebuie sa contina o lingurita de argila si 200 de grame de
apa, iar pentru copiii mai mici de 12 ani – o jumatate de lingurita de argila).

In cazul epidemiilor infectioase apa cu argila trebuie folosita zilnic. Pentru o actiune de
durata asupra intestinului, argila poate fi inghitita (in bucati de marimea unui bob de
porumb). In tulburarile mai usoare ale tractului digestiv este suficient daca luati dimineata
si seara pe stomacul gol cite o bucata de argila de marimea unei bomboane, iar in cazul
unor afectiuni mai serioase – o data sau de mai multe ori pe zi luati cite 50-100 de grame
de argila. Dupa un tratament de 12-15 zile trebuie sa faceti pauza o saptamina. atunci cind
argila este respinsa de organism (mai ales la copii), aceasta poate fi indulcita cu zahar
pina cind organismul se obisnuieste cu ea.

Ce boli interne pot fi tratate cu ajutorul argilei

Argila este recomandata in ulcerul stomacal sau duodenal, in parazitoza intestinului,

colibacterioza, crampe, convulsii, epilepsie, paralizie, astm, laringita, bronsita, migrena,
gusa, chelie, diverse eczeme, seboree, dermatita, in durerile reumatice, otita, sinuzita,
hepatita, conjunctivita, prostata, cistita, ciroza, podagra, icter, alcoolism, dureri menstruale,
deficit de vitamina C, balonari. Terapia cu argila este recomandata de asemenea in caz de
nevroza, depresie, lumbago, artrita, calculi renali. Specialistii in domeniul terapiei cu
ajutorul argilei afirma ca nu exista contraindicatii in folosirea acestui extraordinar
medicament natural.

Citeva recomandari in terapia cu argila

Abcese, furuncule la toate afectiunile: argila sub forma de lipie se pune pe partea
inflamata a corpului pentru o ora, de patru-sase ori pe zi.
Abcese in cavitatea bucala: lipia se aplica pe fata, iar argila inmuiata poate fi pusa
si pe locul afectat. Lipiile se schimba la fiecare doua ore.
In cazul convulsiilor, crampelor, epilepsiei, paraliziei, lipiile de argila se pun in
partea inferioara a spinarii, in partea de jos a stomacului.
Anghina, laringita: in aceste afectiuni este indicata gargara cu argila dizolvata in
apa, dar si compresele sub forma de lipie.
In durerile de dinti sau gingii argila se amesteca cu pasta de dinti.
Astm bronsic: argila sub forma de lipii calde se pune pe spinare si pe piept de doua-
patru ori pe zi.
Arsuri: pe locul arsurii se pun lipii din argila care se schimba la fiecare doua ore,
pina cind se formeaza un nou strat de piele. Dupa aceea, pentru doua ore, de trei-
patru ori pe zi se pun comprese pe locul arsurii.
Afectiuni ale inimii: la inceput se pun comprese cu argila, iar dupa aceea se pun lipii
cite una-trei ore. Asemenea tratament trebuie facut de citeva ori pe zi.
Ivan Iotov recomanda urmatoarele comprese cu argila: in caz de raceala
compresele se pun la radacina nasului, in anghina – pe git, in bronsita sau astm –
pe spinare sau pe piept. In inflamarea prostatei si in radiculita compresele se pun in
regiunea lombara (in acest caz puteti sa va coaseti un saculet din tifon pe care il
umpleti cu argila). In durerile de dinti este bine sa va spalati pe dinti cu apa cu sare
si argila, iar pe gingiile inflamate trebuie sa va puneti cite o bucata de argila.

Terapia cu argila poate fi insotita de tratamente cu fructe si sucuri, de reflexoterapie,

dietoterapie, masaj, de bai de soare sau in apa marii, care actioneaza asupra circulatiei
289
sangvine. In cazul crizelor care apar in timpul tratamentului cu argila, terapia nu se
intrerupe pentru ca aceste crize sint doar semnalul care arata ca organismul se curata de
substantele toxice.

Tratament cu pasta de argila

Prepararea pastei

Prepararea pastei de argila este foarte simpla: punem argila intr-un recipient de sticla, de
lemn, de faianta, de portelan (niciodata intr-un vas din metal sau din material plastic) si
amestecam - adaugind apa - pina obtinem o pasta densa, putin mai moale decit pasta de
modelat. Unii recomanda sa acoperim argila cu apa si sa asteptam citeva ore ca sa se
obtina un terci omogen.

Din ea vom face cataplasme, groase (dupa indicatii) de 1,5-2 cm si cu o suprafata care sa
depaseasca putin regiunea tratata.

Aplicatii reci sau calde

Cataplasmele (plasturii) vor fi, dupa caz, aplicate reci, caldute sau calde:

Reci, pe regiunile inflamate sau pe partea de jos a abdomenului in acest caz

reinnoindu-se de indata ce se incalzesc (15, 20, 30 de minute in genere). Daca
persista senzatia de rece, se va inlocui cataplasma printr-una calduta.
Caldute sau calde pe regiunea hepatica, pe rinichi, pe vezica, pe oase. Cataplasma
va fi aplicata direct pe piele, la nevoie prin intermediul unui tifon.

Intâi comprese, apoi cataplasme

Anumite afectiuni (afectiuni cardiace, contuzii, varice) se trateaza, cel putin la inceput, prin
aplicari de comprese, si apoi cu cataplasme. Pentru a le prepara este de ajuns sa obtinem
o fiertura foarte limpede, in care vom inmuia o bucata de pinza care nu se stoarce inainte
de asezarea pe locul respectiv.

Cataplasmele si plasturii se vor fixa, dupa regiunile tratate, printr-o fasa Velpeau, o
centura de flanela sau un bandaj in forma de T (pentru perineu).

Pentru un plasture la ceafa, se fixeaza banda de imobilizare in jurul fruntii, nu al gitului.

Durata aplicarii variaza

Durata aplicarii variaza, dupa caz, de la o ora la doua-trei ore, uneori toata noaptea. Daca
apar senzatii neplacute (frig, durere), se va scoate cataplasma si nu se va reinnoi decit
dupa 12 sau 24 de ore. In cazul in care cataplasma se usuca prea repede, va fi inlocuita
prin alta proaspata.

Dupa scoaterea plasturelui sau a cataplasmei, ramasitele aderente la piele se

indeparteaza prin spalaturi simple cu apa rece sau incropita.

Ritmul aplicarilor variaza

Ritmul aplicarilor variaza dupa afectiuni si dupa reactiile bolnavului.

290
• Abcese, supuratii diverse: se reinnoiesc plasturii din jumatate in jumatate de ora, apoi
dintr-o ora si jumatate - intr-o ora si jumatate, zi si noapte, daca este necesar.

Pentru noapte se poate inlocui plasturele printr-o compresa cu apa argiloasa, care se va
reinnoi o data sau de doua ori.

• Regiunile lombare, abdomen, partea inferioara a acestuia, regiunea hepatica: aplicarile

pot provoca reactii mai mult sau mai putin vii. De aceea, le vom limita la o cataplasma pe
zi, mentinuta doua pina la patru ore. Vom putea uneori sa lasam plasturele toata noaptea.

Nu vom face mai multe aplicari in acelasi timp. In cazul in care plasturii vor fi indicati in mai
multe locuri (partea de jos a abdomenului si plaminul, de exemplu), se va respecta un
interval de doua la patru ore intre diversele aplicari.

Femeile se vor abtine de la aplicari de argila in timpul menstrei.

Ce facem dupa folosire

Dupa folosire este necesar sa aruncam argila, caci este impregnata de toxine. Se vor
spala bandajele utilizate.

Orice cura externa cu argila trebuie precedata sau insotita cu un tratament dezintoxicant
intern prin fitoaromaterapie, suc de lamiie, laxative usoare, argila in genere, alimentatie
echilibrata atoxica.

Odata inceputa, cura de argila nu trebuie intrerupta

Odata inceputa, cura de argila nu trebuie intrerupta decit in cazuri de exceptie.

Pe linga plasturi si comprese, argila poate fi intrebuintata cu folos pentru pudrare, in chip
de talc, atit la sugari, cit si la copii si la adulti. Peste jupuiturile cutanate si peste plagi,
pudrarea cu argila are o actiune antiseptica si cicatrizanta. La fel si pentru crapaturi,
eczeme, ulcere, anumite cazuri de eritem.

Cum se foloseste in cosmetica

Mastile de frumusete contin foarte adesea argila. Se va proceda mai simplu, mai economic
si mai eficace, folosind argila in pudra, din care se va face o pasta cu jumatate apa,
jumatate suc de castravete, de rosii sau de struguri. Pasta aceasta va fi intinsa in strat
subtire pe toata fata si pastrata pina se usuca: 15 minute pina la o jumatate de ora. Se va
indeparta cu apa calduta. Procedeul acesta, o data pe saptamina, prezinta numai
avantaje. Se trateaza acneea, eruptiile fetei, cuperoza, ridurile. Argila praf, amestecata cu
ulei de masline, da o crema alinatoare, deopotriva de eficace in toate cazurile enumerate.

Când se mai poate folosi

Pe de alta parte, argila poate fi utilizata in injectii vaginale si in spalaturi, in doze de 3-4
linguri la litrul de apa, usor incropita (scurgeri albe, metrite, colite, rectite, parazitoze
intestinale).

Pentru bolnavii carora li se rocomanda bai de namol, care n-au timpul sau mijloacele de a
se duce intr-o statiune termala specializata, prezentam mijlocul de a beneficia totusi de
metoda aceasta terapeutica: se va prepara un terci de argila in cantitate suficienta pentru
a umple o cada sau un butoi. Baia va putea fi folosita de mai multe ori. Va fi de ajuns sa
adaugam, de fiecare data, o cantitate suficienta de apa calda.
291
Durata acestor bai va fi de 5-10 minute la inceput, apoi de 15-20 de minute. Baile se vor
face din doua in doua zile sau de doua ori pe saptamina, timp de o luna. Se repeta daca
este necesar dupa o intrerupere de trei-cinci saptamini. Sint indicate mai cu seama in
cazuri de artritism, afectiuni reumatismale sau osoase si deopotriva in anemie.

Baile locale vor fi practicate in cazul reumatismelor miinilor sau ale picioarelor. In masura
posibilitatilor apa de mare este preferabila sau cea in care s-a pus sare marina.

URINOTERAPIA – O TERAPIE MILENARĂ REDESCOPERITĂ RECENT DE

ŞTIINŢĂ

Terapia cu urină este o metodă terapeutică naturistă, pe cât de simplă pe atât de

eficientă, bazată pe puterea de vindecare a urinei proprii. Această practică este folosită din
vremuri imemoriale la mai toate popoarele, iar în prezent terapeuţi din întreaga lume fac
adesea referire la eficienţa acesteia. Începând cu „leacurile băbeşti” despre care a auzit
aproape oricine şi care includ printre altele utilizarea urinei atât extern, cât şi intern şi până
la Congresele Mondiale de Urinoterapie la care se reunesc medici şi cercetători celebri din
întreaga lume, această terapie reprezintă o realitate de necontestat, cu rezultate de multe
ori miraculoase.

Urinoterapia a fost menţionată adesea de-a lungul istoriei umane

În India această terapie este respectată de mii de ani ca „mamă a medicinii

ayurvedice”. Din India până în Alaska, trecând prin Tibet, Japonia, Siberia, Anglia,
Germania, Franţa, America, China şi multe alte ţări, practica urinoterapiei este foarte
răspândită. De altfel, şi în tradiţia românească se cunosc utilizările urinei. Cei care au
crescut la ţară îşi mai amintesc probabil cum bunicii îi sfătuiau să se spele cu urină în caz
de zgârieturi pentru a opri sângerarea, în caz de arsuri, în caz de acnee sau eczeme.
Masajul cu urină este recomandat din bătrâni pentru ameliorarea multor afecţiuni, de la
răceală la hepatită şi chiar pentru îmbunătăţirea vederii. Este cunoscut la ţară că mâinile
pline de băşici după efectuarea unor munci grele se vindecă prin masajul cu urină.

Urinoterapia este elogiată pentru imensele sale beneficii de Galen (129-199 D.C.)
precum şi de Plinius, în scrierile lor medicale. Aceasta este prezentată ca tratament pentru
muşcături de câini şi şerpi, afecţiuni dermatologice, ale ochilor, arsuri şi plăgi. La fel este
menţionată şi de către Paracelsus (1493-1541) sau Christian Wilhelm Hufeland (1762-
1836), prieten apropiat a lui Goethe. La începutul anilor 1800, o carte numită „1.000 de
lucruri notabile” descrie practica tratării prin urină ca având efecte miraculoase în cazul
unui număr impresionat de boli. În secolul 18, un dentist francez a elogiat urina ca apă de
gură excepţională. În Anglia între 1860-1870 consumarea urinei proprii a fost o cură
folosită la scară largă pentru vindecarea hepatitei. Din vechime până în timpurile moderne,
eschimoşii din Alaska au folosit urina ca antiseptic pentru a trata rănile.

Damar Tantra - un tratat oriental clasic în domeniul autovindecării cu urină

Tehnica terapiei prin urină nu se predă în cadrul cursurilor de yoga MISA. Însă
Gregorian Bivolaru a ţinut o serie de conferinţe despre urinoterapie şi a tradus textul
străvechi secret Damar Tantra, care descrie virtuţile nebănuite ale urinei şi ale
urinoterapiei. Damar Tantra datează dinaintea epocii puranice, cu aproximativ 5.000 de
ani în urmă şi se prezintă sub forma unui dialog tainic între Shiva şi Parvati. A fost
publicată pentru prima dată în româneşte în 1995, într-o ediţie biligvă, în sanscrită şi în
română, cu o prefaţă semnată de Gregorian Bivolaru. Acest text a fost şi rămâne un tratat
oriental clasic în domeniul autovindecării cu urină. Gregorian Bivolaru a făcut această
292
traducere pentru a pune la dispoziţia yoghinilor o documentaţie fundamentală în acest
domeniu. De altfel, chiar Gregorian Bivolaru a afirmat public, în cadrul unui interviu
televizat, că a practicat urinoterapia. Lucru lăudabil, având în vedere că urinoterapia este
cea mai eficace şi cea mai simplă dintre toate terapiile naturiste.

Un argument de bază şi în cazul urinoterapiei este că „un gram de practică

valorează cât tone de teorie”. „Urinoterapia a fost şi este întotdeauna respinsă, blamată şi
criticată numai de aceia care nu o practică", explică Gregorian Bivolaru în prefaţa la
Damar Tantra.

Cea mai veche şi probabil cea mai completă sursă de informaţii referitoare la
terapia prin urină se găseşte în Damar Tantra, sub titlul de Shivambu Kalpa Vidhi. Numele
tradiţional al terapiei prin urină este Shivambu Shastra. Shivambu se traduce ca „apa lui
Shiva”, făcându-se referire la caracterul favorabil al acestei practici - Ambu înseamnă apă.
Shastra înseamnă cunoaştere „în afara timpului”, adică nu se schimbă odată cu timpul,
locul sau circumstanţele. Prin Shivambu se fac referiri la urină - Shiva desemnând aici
falusul (organul sexual masculin, cât şi sistemul urinar).

Un alt nume tradiţional al urinoterapiei este amaroli. Cuvântul sanscrit amaroli este
destul de dificil de tradus cu exactitate în limba română. El are mai multe semnificaţii, cea
mai apropiată echivalare a sa în română fiind „nectarul nemuririi” (amara semnifică în
limba sanscrită nemuritor).

Damar Tantra conţine 108 aforisme, care dezvăluie virtuţile nebănuite ale urinei şi
modalităţile secrete de tratament. Aici sunt descrise complet procedeele şi efectele
tehnicii de Shivambu Kalpa. „Băută astfel cu perseverenţă, urina este un tainic nectar divin
(amrita)! Ea poate înlătura în scurt timp bătrâneţea, precum şi o mulţime de tipuri de boli”
spune Aforismul 9. Tot în acest text sunt descrise toate puterile paranormale (siddhis) ce
pot fi dobândite prin folosirea cu regularitate a lui amaroli.

Terapia cu urină este descrisă în cărţile sacre ale umanităţii

Există, de altfel, o serie de scrieri tradiţionale, pe lângă Damar Tantra, care vorbesc
despre practica urinoterapiei. Celebrul tratat tradiţional secret al înţelepciunii indiene, Yoga
Tattva Upanishad descrie pe larg Amaroli Mudra. În esenţă, tehnica descrisă de Yoga
Tattva Upanishad constă în a bea zilnic o parte din urina proprie. Această veritabilă
energie pranică – mai exact este vorba despre suflul energetic descendent Apana Vayu -
este sublimată în alte forme de energie (prana) superioare, datorită unor ample, profunde
şi complexe procese de transmutaţie biologică la temperatura corpului.

La rândul său, tratatul Hatha-Yoga-Pradipika (III, 96-97) conţine o descriere foarte

detaliată a acestei practici secrete: yoghinul sau yoghina trebuie să ajungă să bea zilnic
partea „centrală” a urinii sale proaspete, adică va evita să bea atât primul jet – deoarece
se consideră că măreşte în timp excesiv de mult secreţiile bilei, cât şi ultimul, deoarece
acesta se consideră ca fiind complet „descărcat” din punct de vedere subtil energetic.

În dialogul lui Shiva cu Parvati din Gyanarnava Tantra (capitolul 22), se afirmă că
după ce a fost cu adevărat realizată cunoaşterea exactă a lui dharma şi adhrama - adică a
ceea ce bun, drept, corect şi a ceea ce este rău, greşit, imoral - orice aspect al lumii
devine prin transfigurare şi consacrare sfânt. Urina, unghiile, oasele, saliva - toate sunt
privite ca fiind nişte materializări ale luminii esenţiale sfinte în viziunea profund
transfiguratoare a unei persoane care a căpătat puterile mantra-elor.

Iată ce spune Shiva în Gyanarnava Tantra: „O Parvati, tu trebuie să ştii că diferitele

zeităţi făcătoare de minuni trăiesc nebănuite în acea apă din care este făcută urina la
293
bărbat şi la femeie. Numai cei ignoranţi se lasă păcăliţi de gândul că urina este impură şi
contaminată”. Alte tratate care vorbesc despre beneficiile practicii amaroli sunt Harit (cap.
I), Bhawa Prakasha (cap. VII), Sushruta Samhita (45, 228) şi Shiva-Parvati Samvad.

Practicile secrete tantrice, cum ar fi amaroli şi vajroli erau realizate şi în cadrul

cuplului amoros. Iată ce spune tratatul Yoga Ratnakar (Mutrash Takam, versul 11): „Atunci
când cei care se iubesc plini de dăruire, oferindu-şi şi savurându-şi unul celuilalt urina în
cadrul trăirilor lor amoroase în care bărbatul nu îşi descarcă sămânţa (bindu), cei doi ating
împreună starea androginală".

Consumul perseverent de urină este menţionat şi în scripturile jainiste. Vyavahar

Sutra, scrisă de Acharya Bhadrabahu (cap. 42), ne vorbeşte de o sadhana specială
numită pratima. Aceasta implică singurătatea deplină într-o chilie şi postul, iar aspirantul
trebuie atunci să bea toată urina pe care o elimină în timpul zilei.

Chiar şi în Biblie se vorbeşte despre această practică străveche: “Bea apă de la

propriul tău izvor şi nu o risipi pe uliţi” (Pildele lui Solomon, 5:15). Iată ce spune Iisus: „Cel
ce crede în mine precum a spus Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”
(Ioan 7:38).

Urina este un produs secundar steril, rezultat în urma filtrării sângelui

În cazul multor oameni obişnuiţi mai persistă un puternic blocaj de natură

psihologică în privinţa acestei tehnici care îşi propune să răstoarne una dintre cele mai
puternic înrădăcinate prejudecăţi: aceea că urina noastră ar fi un deşeu toxic. Adevărul
este că urina nu este un deşeu, ci ea este chiar un panaceu universal, având virtuţi
vindecătoare şi regenerante aproape miraculoase, care permit utilizarea ei cu succes în
cazul tuturor bolilor cunoscute. Urina, introdusă în organism, acţionează ca un autovaccin,
nu numai vindecându-l, ci şi întinerindu-l.

Chiar medicina spune că urina nu este o substanţă toxică, respinsă de organism.

Denumirea medicală a urinei este de „ultrafiltrat plasmatic” pentru că aceasta este un
produs secundar al filtrării sângelui, nu un reziduu al filtrării. Într-un studiu despre
urinoterapie publicat de Nexus Magazin, se face o comparaţie edificatoare: „Urina poate fi
comparată cu ceea ce rămâne în urma unei mese bogate, iar această metaforă ne poate
ajuta să înţelegem de ce elimină corpurile noastre elemente care sunt valoroase pentru
sănătatea şi bunăstarea noastră”.

Urina este un derivat purificat al sângelui, produs de rinichi. Funcţia principală a

rinichilor nu este una de excreţie, ci aceea de reglare a tuturor elementelor din sânge şi a
concentraţiilor acestora, după ce elementele toxice au fost îndepărtate din sânge cu
ajutorul ficatului, urmând să fie eliminate ca reziduuri solide. Rinichii reprezintă de fapt cel
mai complicat, dezvoltat şi rafinat filtru cunoscut până acum. Astfel urina este, de fapt, cea
mai pură apă pe care o putem bea. Un rinichi este înzestrat cu 115 kilometri de tuburi şi
peste un milion de tubuli, numiţi nefroni, care la un loc formează un organ ce nu este mai
mare de 4 centimetri. Fiecare nefron în sine este o structură foarte complicată, capabilă să
selecteze ceea ce este necesar corpului şi să elimine anumite substanţe.

Rinichii filtrează sângele, păstrându-l pur şi eliberându-l de substanţele

nefolositoare sau în exces, menţinând astfel echilibrul chimic, al apei şi al sărurilor
minerale – funcţie pe care doar rinichii o au în corpul uman. Elementele importante din
sânge sunt filtrate şi evacuate nu pentru că ar fi toxice şi dăunătoare pentru organism (nici
o substanţă care a fost în sânge nu poate fi dăunatoare pentru persoana de la care
provine), ci deoarece corpul nu are nevoie de o anumită concentraţie a unui element în
acel moment specific. De aceea nu există două mostre de urină în lume care să conţină
294
exact aceiaşi componenţi, iar când sunt reutilizate, aceste substanţe chimice şi nutritive
acţionează ca vaccinuri naturale, agenţi antibacterieni, antivirali şi anticancerigeni specifici
doar acelui corp şi numai în momentul respectiv.

Un element important este faptul că în fiecare zi rinichii filtrează o masă de apă şi

săruri care este de zece ori mai grea decât greutatea corpului. O mare parte din lichidul
filtrat nu este pierdut, ci reabsorbit din nefron în circuitul sanguin. De exemplu, putem filtra
300 de litri de lichid pe zi, dar vom reabsorbi în sânge 298 de litri. Cei doi litri care rămân
sunt eliminaţi sub formă de urină, reprezentând deci esenţa fluidului filtrat. Produsul final
este, de fapt, mai puţin toxic şi mult mai viu decât cea mai mare parte a alimentelor şi
băuturilor pe care le consumăm. De altfel, dr. Beatrice Bartnett dezvăluie în studiul său
Urine Therapy - It May Save Your Life că noi am băut urină încă înainte de a ne naşte,
pentru că urina este ingredientul principal al fluidului amniotic.

Compoziţia biochimică a urinei explică numeroasele efecte terapeutice ale acesteia

Dr. Beatrice Bartnett estimează că urina are mii de compuşi biochimici, dintre care
au fost studiaţi doar aproximativ 200. Iată o scurtă enumerare a acestora făcută de Nexus
Magazin: „Urina conţine un sortiment incredibil de substanţe nutritive, enzime, hormoni,
anticorpi naturali şi agenţi de apărare imunitară de importanţă critică. Unii dintre aceşti
componenţi merită o examinare suplimentară – cum ar fi alantoina (care protejază
împotriva insolaţiei şi se găseşte şi în tătăneasă şi în aloe vera); creatinina (aminoacid
popular printre culturişti); hormonul DHEA (cu proprietăţi împotriva îmbătrânirii, a
cancerului şi a obezităţii, dovedite prin cercetare); melatonina (cunoscută pentru efectul ei
calmant de întărire a corpului fizic şi a imunităţii); hormoni sexuali precum testosteronul,
androgenul şi estrogenul. Având în vedere un astfel de sortiment de ingredienţi sunt mai
uşor de înţeles efectele antibacteriene, fungicide, antivirale, antineoplastice, anticonvulsive
şi antispasmodice ale urinei”.

Astăzi sunt deja multe studii stiinţifice riguroase care au demonstrat că în urină
există elemente cu valoare terapeutică. În anii '60 un laureat al premiului Nobel, Albert
Szent Gyorgi, a descoperit în urină o substanţă numită 3-metil-glioxal. Această substanţă
este capabilă să distrugă celulele canceroase. În anul 1966, Societatea Americană pentru
Biologie Experimentală din oraşul Atlanta (SUA), a prezentat rezultatele anumitor cercetări
referitoare la o substanţă denumită directin - derivată din urină. Atunci când această
substanţă este pusă într-un mediu canceros, celulele canceroase se aliniază şi se
ordonează pe rânduri drepte. Aceasta a dat mari speranţe de vindecare a cancerului,
pentru că celulele canceroase trăiesc în dezordine, crescând şi înmulţindu-se haotic.

Rinichii fabrică anumite substanţe care pot fi găsite în urină, cum ar fi enzimele ce
activează vitamina D, sau chiar vitamina D – de unde se poate concluziona că urinoterapia
poate avea un rol important în vindecarea rahitismului şi a celorlalte boli ce provin din
deficitul de vitamina D. Rinichii produc de asemenea un hormon numit renină, a cărui
funcţie este aceea de a păstra tonusul vascular şi care influenţează presiunea sanguină. O
altă substanţă care se regăseşte în urină este prostaglandina, substanţă complexă folosită
în contracepţie. Prostaglandinele micşorează, de asemenea, presiunea sângelui.
Urokinaza este o altă substanţă chimică conţinută de urină despre care se spune că
previne formarea cheagurilor de sânge şi se dovedeşte astfel extrem de valoroasă în
prevenirea atacurilor de inimă, în tromboflebite şi în embolismul pulmonar.

Efectele terapeutice ale urinei sunt folosite în industria farmaceutică

Multe dintre substanţele care compun urina sunt folosite azi de către industria
farmaceutică. Ureea – considerată otrava din urină este baza pentru o gamă largă de
medicamente şi cosmetice. „Studii ştiinţifice au arătat că odată reciclată prin ingerare,
295
ureea este convertită într-un aminoacid esenţial, ajutând corpul să folosească mai eficient
proteinele. Ureea s-a dovedit a fi şi un agent antibacterian şi antiviral extraordinar de
eficient, una dintre cele mai bune substanţe naturale diuretice şi una dintre cele mai
eficiente substanţe emoliente ale pielii descoperite vreodată”, scrie Nexus Magazin. Ureea
este un agent medicinal aprobat de FDA (abrev. pentru Food & Drug Administration în
S.U.A.) iar proprietăţile sale antineoplastice remarcabile sunt utilizate în medicamentele şi
tratamentele împotriva cancerului.
Tot Nexus enumeră o listă de medicamente fabricate din constituenţi ai urinei:
Pergonal – un medicament fabricat de una dintre cele mai mari companii producătoare de
medicamente fertilizante din lume, foloseşte hormonul care îmbunătăţeşte ovulaţia, aflat în
urina umană; compania producătoare a raportat vânzări de 855.000.000 $ în anul 1992
(cifră care a continuat să crească de atunci); Murine Ear Drops şi Murine Ear Wax
Removal System; Ureaphil, un diuretic făcut din uree; Urofollotropin, un extract din urină
pentru fertilitate; Ureacin, o cremă cu uree pentru problemele pielii; Amino-Cerv, o cremă
cu uree pentru tratamente cervicale; Premarin, estrogen extras din urină pentru ulceraţii
ale pielii, arsuri, răni infectate şi alte scopuri. Şi medicamentele citotoxice, active în cancer,
sunt produse în momentul de faţă din urină.

Marginalizarea urinoterapiei, o meteahnă a societăţii de consum: nimeni nu face

reclamă la ceva ce e gratuit, deci nu poate fi vândut

Terapia prin urină - una dintre cele mai vechi forme de vindecare şi una dintre cele
mai eficace şi mai simple terapii naturiste - este disponibilă tuturor gratuit, lucru extrem de
important în epoca modernă. În fapt, acesta este şi motivul pentru care urina nu a fost
promovată ca medicament, pe lângă faptul că este controversată: ea nu reprezintă o
sursă de venituri. Pe lângă faptul că este accesibilă în mod gratuit, mai are şi avantajul că
substanţele conţinute de urină sunt perfect naturale şi nu provin din diverse procese de
sinteză chimică. Astfel tratamentul cu urină nu produce efecte secundare sau alergii, cum
se petrece în cazul medicamentelor sintetice. Cu toate acestea, în societatea modernă
urinoterapia este pe nedrept marginalizată şi menţinută într-un con de umbră în favoarea
altor tratamente care folosesc tot felul de produse de sinteză sau alte tehnologii
nenaturale, fiind astfel mult mai toxice, cu efecte secundare grave şi totodată mult mai
scumpe.

Cea mai mare problemă a urinoterapiei este legată de faptul că este disponibilă
tuturor şi la orice oră, că este gratuită şi nu are efecte secundare, afirmă Harald W. Tietze
în cartea Urina - apa sfântă. De ce? Când ceva este gratuit şi stă la dispoziţia tuturor,
nimeni nu îi face reclamă, cel puţin în ţările occidentale. În ţările bogate, unde totul se
vinde şi se cumpără, nimeni nu este interesat să facă reclamă unei modalităţi gratuite de
vindecare. Urina nu costă bani, este accesibilă fără prescripţie medicală şi nu are efecte
secundare negative. Mijloacele mass-media nu sunt interesate de un produs gratuit, deşi
acordă spaţii uriaşe violenţei şi întâmplărilor negative, care le aduc profituri uriaşe.

Urina, sursă inestimabilă de hrănire şi vindecare, este proprie fiecărui om,

conţinând elemente care sunt specifice doar acelui corp. „Studii clinice au dovedit că miile
de substanţe chimice critice ale organismului şi substanţele nutritive care sfârşesc în urină
reflectă funcţiile corpului individual. Când sunt reutilizate, aceste substanţe chimice şi
nutritive acţionează ca vaccinuri naturale, agenţi antibacterieni, antivirali şi anticancerigeni;
ele ajută şi la echilibrarea hormonală şi în cazurile de alergii. Informaţia pe care o conţine
urina nu poate fi deci copiată sau obţinută din nici o altă sursă. La fel după cum natura nu
produce doi oameni exact la fel, nu există două mostre de urină în lume care să conţină
exact aceiaşi componenţi”, scrie Nexus Magazin.

Deşi urina personală reprezintă remediul cel mai personalizat, care poate vindeca
fără efecte secundare chiar şi cele mai grave boli, deşi este complet sterilă şi netoxică,
296
majoritatea oamenilor continuă să o respingă, considerând-o inadecvată. Mai mult, sunt
dispuşi să cheltuiască sume enorme pe medicamente făcute adesea tot din urină, lipsindu-
se astfel de beneficiile tratamentului cu urina proprie şi asumându-şi toate efectele
secundare negative datorate produselor de sinteză chimică. Acest lucru poate fi înţeles
doar dacă acceptăm lipsa lor de educaţie - sau mai bine zis, educaţia greşită pe care o
primesc.

Urinoterapia face posibilă reciclarea substanţelor vitale utile

Modernizarea este cauza pentru care această terapie, atât de simplă şi atît de
eficientă, este respinsă cu vehemenţă, afirmă Gregorian Bivolaru în prefaţa la Damar
Tantra. „Datorită psihozei „consumului” care atrage după sine ideea „aruncării” deşeurilor,
această societate se lipseşte din ce în ce mai mult de resursele necesare unei regenerări
corespunzătoare”, explică mentorul MISA. În natură, însă, nimic nu se pierde, totul se
transformă. Frunzele care cad toamna la rădăcina copacilor devin după aceea, prin
putrezire, humus, contribuind ulterior la hrana pe care plantele sau copacii şi-o extrag mai
târziu din pământ; apa care izvorăşte din pământ se evaporă şi revine apoi din nou pe
suprafaţa pământului sub forma ploii. În acelaşi mod, urinoterapia este valoroasă pentru
că face posibilă reciclarea substanţelor vitale, utile, pe care organismul le-a eliminat prin
urină.
Propria noastră urină este cel mai înţelept medic, pentru că urina fiecărei persoane
conţine o serie de anticorpi pentru diferite boli, unici în cazul fiecărui individ. Martha
Christy sintetizează în cartea Your Own Perfect Medicine rezultatele unor serii de cercetări
medicale care au descoperit multe elemente din sânge în urină, care atunci când sunt
reintroduse în corp stimulează sistemul imunitar şi produc vindecarea diferitelor afecţiuni
într-un mod unic.
În noi înşine există cel mai competent medic şi cel mai înţelept farmacist pe care ni-
l putem închipui vreodată. Acesta se află, însă, în interior, ceea ce face să fie dificil de
observat pentru o societate obişnuită aproape în exclusivitate să facă apel la exterior.
Politica modernă a asistenţei medicale a dat naştere, în fapt, la efecte dezastruoase,
îndepărtându-l cel mai adesea pe om de cunoaşterea propriei sale condiţii fizice, psihice şi
mentale.
Terapia prin urină face parte integrantă din cele mai vechi sisteme vindecătoare
care au existat pe pământ. “O boală poate fi vindecată prin diferite mijloace, dar cel mai
bine este să o previi. Atunci când tratezi o boală, trebuie să ştii mai întâi care este cauza
ei: stresul, dieta alimentară, mediul în care trăieşti etc. Tratarea unei boli fără a elimina
cauza care a stat la baza apariţiei ei este ca şi cum ai lua un algocalmin după ce ţi-ai tras
una în cap cu ciocanul, continuând în acelaşi timp să te loveşti cu el în cap. Este evident
că dacă nu te-ai fi lovit deloc, nu ai fi avut nevoie de nici un algocalmin”, spune Harald W.
Tietze în cartea Urina - apa sfântă. De altfel, iată ce spunea şi părintele medicinii
Hippocrate: “atunci când un om doreşte cu adevărat să se însănătoşească, mai întâi el
trebuie întrebat dacă este într-adevăr hotărât şi pregătit să suprime în totalitate cauzele
bolii care îl face să sufere. Dacă atunci el răspunde afirmativ, numai după aceea va fi cu
adevărat posibil ca el să fie ajutat să-şi redobândească sănătatea”.
Urina are abilitatea de a influenţa toate nivelurile fiinţei – de la cel fizic, la emoţii,
minte, până la suflet. Acesta este şi motivul pentru care în vechime amaroli nu era folosită
exclusiv ca metodă de tratament, ci şi ca practică spirituală.

Cercetările ştiinţifice moderne confirmă eficacitatea terapiei cu urină

În zilele noastre, o serie de cercetători au realizat ample studii ale urinei şi a terapiei
prin urină. John Armstrong autorul cărţii The Water of Life (Apa Vieţii), a făcut muncă de
pionierat în acest domeniu între anii 1920 şi 1940. Armstrong însuşi a postit doar cu urină
şi apă timp de 45 de zile, pentru a se vindeca de tuberculoză. Apoi, Armstrong a
supervizat mai mult de 1.000 de persoane în cura de post negru cu urină. Numărul
297
pacienţilor pe care i-a avut timp de 30 de ani se ridică la 40.000 de persoane. Teoria lui
Armstrong, susţinută ulterior şi de alţi cercetători, este că în urinoterapie diagnosticul nu
are nici o utilitate. Prima ediţie a cărţii lui Armstrong a fost tipărită in 1944. Aici sunt
relatate multe cazuri interesante, inclusiv acela al unui pacient care a postit timp de 101
zile cu urină şi apă. El recomandă ingerarea urinei proprii pentru a vindeca peste 100 de
afecţiuni. De altfel, urina poate fi folosită cu succes pentru masaj, ca apă de gură, loţiune
aftershave sau ca antiseptic.
În anii ’40, când a fost tipărită cartea lui Armstrong, nu existau prea multe studii
ştiinţifice care să susţină rezultatele practice obţinute de Armstrong aplicând urinoterapia.
Astăzi, însă, situaţia s-a schimbat. Cea mai recentă carte a dr. Beatrice Bartnett - Urine
Therapy - It May Save Your Life, publicată în 1996, are ca bază de documentaţie peste
800 de articole diferite despre urinoterapie. Cartea dr. Bartnett conţine o listă de 87 de
referiri la studii medicale pe acest subiect. În cartea Your Own Perfect Medicine, a
autoarei Martha Christy, apărută în 1998 sunt citate 120 studii ştiinţifice şi medicale
referitoare la urină şi terapia prin urină. În bibliografia cărţii The Golden Fountain a lui
Coen van der Kroon sunt trecute 32 de cărţi şi articole despre urinoterapie.
Cercetări importante în acest domeniu au fost realizate şi de către japonezi.
Doctorul japonez Shigeyuri Arai - care a studiat aplicarea urinoterapiei în peste 1.700 de
cazuri pentru tratamentul bolilor grave cum ar fi diabetul sau cancerul - a arătat că gradul
de eficienţă al urinoterapiei este de 60% la pacienţii care sufereau de diabet şi de 73% la
pacienţii bolnavi de cancer. Un alt cercetător japonez, dr. Ming Chen Liau a studiat
efectele anticancerigene a unei proteine care se găseşte în urină – antineoplastonul - şi
care inhibă dezvoltarea celulelor cancerigene, maligne. De altfel, în America şi Japonia s-a
făcut simultan o descoperire senzaţională: în gură şi faringe există nişte celule senzoriale
care sunt activate atunci când se consumă propria urină şi transmit creierului informaţii, ca
un veritabil analizor biochimic. Astfel, creierul este informat despre diferitele afecţiuni sau
dezechilibre produse în organism şi, prin mecanisme de biofeedback, ia măsuri prompte
de vindecare.
Cercetarea ştiinţifică a acestei terapii miraculoase nu se opreşte aici. Interesul lumii
ştiinţifice asupra acestui subiect se poate vedea şi în faptul că până acum au avut loc trei
Congrese Mondiale de Urinoterapie - primul în 1996 în India, cel de-al doilea în 1999 în
Germania (unde se estimează că sunt peste 5 milioane de adepţi ai urinoterapiei) şi cel
de-al treilea în 2003 în Brazilia.

Există foarte multe cazuri de vindecări miraculoase prin urinoterapie

Asistenta medicală Sonia Rodriguez de Gomez, din Mexic, a contactat virusul HIV
printr-o înţepătură cu un ac infectat. Ea a relatat în cadrul celui de-al doilea Congres
Mondial de Urinoterapie cum a reuşit să se vindece consumând sistematic propria urină.
De altfel, ea nu este singura bolnavă de SIDA pentru care terapia prin urină a avut
rezultate miraculoase. În Tanzania, în 1994, foarte mulţi bolnavi de SIDA au început
urinoterapia în cadrul unui proiect medical şi mulţi dintre ei şi-au ameliorat starea de
sănătate şi chiar s-au refăcut integral, aşa cum rezultă din analizele prezentate. Astfel,
Tanzania a devenit prima ţară din lume în care Ministerul Sănătăţii a acceptat oficial
urinoterapia.

SHIVAMBU SHASTRA - Vindecarea prin Urinoterapie

TREZIREA VINDECĂTORULUI INTERIOR

Trăim într-o eră magică: peste tot în jurul nostru, pe toate nivelele, suntem martori
la conexiunile dintre Orient şi Occident, antic şi modern, moştenire spirituală şi ştiinţă.
Suntem cu adevărat norocoşi să trăim într-o astfel de perioadă emoţionantă şi să fim
capabili să privim cu uimire la modul în care viaţa se dezvăluie chiar în faţa ochilor noştri.
Cercetarea ştiinţifică modernă descoperă astăzi că ideile spirituale antice se apropie foarte
298
mult de cele mai recente descoperiri din domeniul fizicii cuantice şi de metodele de
vindecare prin unde.
O astfel de practică puternică pentru vindecare, ce continuă să înflorească şi astăzi,
este Shivambu Shastra, respectată mii de ani ca „mamă a medicinii ayurvedice” şi
cunoscută în mod obişnuit ca „terapia cu urina proprie”. Shivambu înseamnă literal „apa lui
Shiva”, făcând referire la caracterul favorabil al acestei practici. „Metoda de a bea urină
pentru întinerire” este descrisă în Shivambu Kalpa Vidhi, parte a unui document vechi de
5.000 de ani, numit Damar Tantra, care face legătura între această practică şi Vede,
textele sacre hinduse. Terapia cu urina proprie era privită ca una dintre manifestările
divine ale inteligenţei cosmice şi a fost folosită astfel de yoghinii indieni pentru a trezi şi
ridica energia kundalini până la al treilea ochi.
Există ceva ezoteric în privinţa urinei. Ea este considerată o hrană supranaturală
vie deoarece este un produs secundar al sângelui şi conţine „forţa vieţii” sau prana.
Folosirea urinei ca instrument terapeutic îl reflectă pe „vindecătorul interior” care
acţionează atât pe un nivel mecanicist cât şi pe un nivel energetic. Aceasta implică faptul
că urina, ca substanţă holografică, are abilitatea de a influenţa toate nivelele fiinţei – de la
cel fizic, prin câmpurile electromagnetice ale emoţiilor şi minţii, pâna la vibraţiile mai subtile
ale sufletului.
Urina este considerată o sursă inestimabilă de hrănire şi vindecare. Nu s-a discutat
despre ea şi nu a fost promovată ca medicament deoarece a fost prea controversată şi nu
reprezintă o sursă de venituri. Urina proprie a fiecărui om, hrană vie, conţine elemente
care sunt specifice doar acelui corp. Corpul nostru produce constant o varietate uriaşă de
anticorpi, hormoni, enzime şi alte substanţe chimice naturale pentru a-şi regla şi controla
funcţiile şi a combate dezechilibrele de care se poate să nu fim conştienţi. Studii clinice au
dovedit că miile de substanţe chimice critice ale organismului şi substanţele nutritive care
sfârşesc în urină reflectă funcţiile corpului individual. Când sunt reutilizate, aceste
substanţe chimice şi nutritive acţionează ca vaccinuri naturale, agenţi antibacterieni,
antivirali şi anticancerigeni; ele ajută şi la echilibrarea hormonală şi în cazurile de alergii.
Informaţia pe care o conţine urina nu poate fi deci copiată sau obţinută din nici o altă
sursă. La fel după cum natura nu produce doi oameni exact la fel, nu există două mostre
de urină în lume care să conţină exact aceiaşi componenţi.

UN PRODUS SECUNDAR STERIL AL FILTRĂRII SÂNGELUI

Urina nu este o substanţă murdară şi toxică respinsă de organism. Urina este un

produs secundar al filtrării sângelui, nu un reziduu al filtrării. Medical se face referire la ea
cu numele de „ultrafiltrat plasmatic”. Ea este un derivat purificat al sângelui, produs de
rinichi – a căror funcţie principală nu este excreţia, ci reglarea tuturor elementelor şi a
concentraţiilor acestora din sânge. Urina poate fi comparată cu ceea ce rămâne în urma
unei mese bogate, iar această metaforă ne poate ajuta să înţelegem de ce elimină
corpurile noastre elemente care sunt valoroase pentru sănătatea şi bunăstarea noastră.
Sângele trece prin ficat, unde sunt îndepărtate toxinele ce urmează a fi evacuate ca
resturi solide. Acest sânge purificat, curat, trece printr-un proces de filtrare în rinichi, unde
este colectat excesul de apă, săruri, vitamine, minerale, enzime, anticorpi, uree, acid uric
şi alte elemente care nu pot fi folosite de către corp în acel moment, sub forma acelei
soluţii apoase, sterile, purificate care este urina. Funcţia rinichilor este de a păstra în
echilibru diferitele elemente din sânge. Elementele importante din sânge sunt filtrate şi
evacuate nu pentru că ar fi toxice şi dăunătoare pentru organism, ci deoarece corpul nu
are nevoie de o anumită concentraţie a unui element în acel moment specific. Acest
proces de reglare, executat de rinichi, este cel care ne permite să mâncăm şi să bem la o
masă mai mult decât are nevoie corpul atunci.

299
COMPONENŢI BIOCHIMICI

Se estimează că urina are mii de compuşi biochimici, dar nu au fost studiaţi decât
aproximativ 200. Ea conţine un sortiment incredibil de substanţe nutritive, enzime,
hormoni, anticorpi naturali şi agenţi de apărare imunitară de importanţă critică.
Unii dintre aceşti componenţi merită o examinare suplimentară – cum ar fi alantoina
(care protejază împotriva insolaţiei şi se găseşte şi în tătăneasă şi în aloe vera); creatinina
(aminoacid popular printre culturişti); hormonul DHEA (cu proprietăţi împotriva îmbătrânirii,
a cancerului şi a obezităţii, dovedite prin cercetare); melatonina (cunoscută pentru efectul
ei calmant şi de întărire a corpului fizic şi a imunităţii; hormoni sexuali precum
testosteronul, androgenul şi estrogenul. Având în vedere un astfel de sortiment de
ingredienţi sunt mai uşor de înţeles efectele antibacteriene, fungicide, antivirale,
antineoplastice, anticonvulsive şi antispasmodice ale urinei.
Dr. A. H. Free a publicat în cartea sa, Urinalysis in Clinical Laboratory Practice, o
listă de constituenţi ai urinei care nu era completă nici în anul 1975:

Acid ascorbic 30 Acid folic 4 mg/zi Acid glutamic 308 Acid pantotenic 3
mg/zi mg/zi mg/zi
Alanină 38 mg/zi Alantoină 12 mg/zi Aminoacizi 2,1 g/zi Arginină 32 mg/zi
Azot 15 g/zi Bicarbonat 140 Biotină 35 mg/zi Calciu 23 mg/zi
mg/zi
Cistină 120 mg/zi Creatinină 1,4 Dopamină 0,40 mg/zi Epinefrină 0,01 mg/zi
mg/zi
Fenilalanină 21mg/zi Fier 0,5 mg/zi Fosfor organic 9 mg/zi Glicină 455 mg/zi
Glucoză 100 mg/zi Inozitol 14 mg/zi Iod 0,25 mg/zi Lizină 56 mg/zi
Magneziu 100 mg/zi Mangan 0,5 mg/zi Metionină 10 mg/zi Ornitină 10 mg/zi
Potasiu 2,5 mg/zi Proteine 5 mg/zi Riboflavin 0,9 mg/zi Tirozină 50 mg/zi
Triptofan 28 mg/zi Uree 24,5 mg/zi Vitamina B12 0,03 Vitamina B6 100
mg/zi mg/zi
Zinc 1,4 mg/zi

ACŢIUNI, BENEFICII ŞI APLICAŢII

Orice substanţă care a fost în sânge nu poate fi dăunătoare pentru persoana de la

care a provenit. Pe lângă asta, când e luată intern, urina nu merge direct în sânge ci
călătoreşte prin sistemul digestiv, unde constituenţii ei sunt resortaţi. Cei folositori sunt
refolosiţi, iar ceilalţi sunt respinşi ca reziduu solid. Când creşte nivelul de toxine intestinele
şi sistemul limfatic sunt stimulate pentru a elimina orice excremente stagnante acumulate
în colon. Cantitatea de toxine din urina fiecărei persoane este legată de cantitatea de
excremente ce stagnează în colon. Toxinele, în cantităţile mici care se găsesc în urină,
stimulează astfel o reacţie de curăţire în fiecare individ, vaccinează şi protejează corpul
împotriva bolii.
Studiile asupra ureei, considerată substanţa solidă organică otrăvitoare din urină,
au arătat că, odată reciclată prin ingerare, ea este convertită într-un aminoacid esenţial,
ajutând corpul să folosească mai eficient proteinele. Ureea s-a dovedit a fi şi un agent
antibacterian şi antiviral extraordinar de eficient, una dintre cele mai bune substanţe
naturale diuretice şi una dintre cele mai eficiente substanţe emoliente ale pielii descoperite
vreodată. Ureea măreşte de fapt capacitatea pielii de reţinere a apei prin deschiderea
straturilor de piele pentru legăturile de hidrogen, atrăgând umiditate către celulele pielii
uscate. Ca substanţă diuretică naturală este de nedepăşit şi este de asemenea larg
prescrisă în cazuri de edem sau tumoare, glaucom, epilepsie, meningită şi pentru a reduce
presiunea cerebrală şi spinală excesivă. Ureea este un agent medicinal aprobat de FDA
300
(abrev. pentru Food & Drug Administration în S.U.A.) iar proprietăţile sale antineoplastice
remarcabile sunt utilizate în medicamentele şi tratamentele împotriva cancerului. Chiar
acidul uric, despre care se crede în mod normal că este un reziduu ce poate cauza gută,
are implicaţii medicale uriaşe, cum ar fi acţiunea de apărare împotriva cancerului şi
îmbătrânirii prin distrugerea activă a radicalilor liberi. Urochinaza, altă enzimă găsită în
urină, este folosită ca medicament pentru a dizolva cheagurile de sânge şi este larg
întrebuinţată pentru deblocarea arterelor coronare la victimele atacurilor de inimă.
Una dintre cele mai mari companii producătoare de medicamente fertilizante din
lume foloseşte hormonul care îmbunătăţeşte ovulaţia, aflat în urina umană, pentru a
fabrica Pergonal şi a raportat că a avut vânzări de 855.000.000 $ în anul 1992 (cifră care a
continuat să crească de atunci). Mai multe exemple de aplicaţii medicale comerciale ale
urinei şi ureei aflată în uz astăzi includ Murine Ear Drops şi Murine Ear Wax Removal
System; Ureaphil, un diuretic făcut din uree; Urofollotropin, un extract din urină pentru
fertilitate; Ureacin, o cremă cu uree pentru problemele pielii; Amino-Cerv, o cremă cu uree
pentru tratamente cervicale; Premarin, estrogen extras din urină pentru ulceraţii ale pielii,
arsuri, răni infectate şi alte scopuri.

O ŞTIINŢĂ SUBTILĂ

Majoritatea urinoterapeuţilor nu au căutat niciodată o explicaţie ştiinţifică a motivului

sau modului de funcţionare a acestei terapii; propriile lor experienţe s-au dovedit a fi mai
mult decât suficiente. Deoarece interesul medicinii moderne în aspectele puternic
vindecătoare ale lui Shivambu Shastra este în creştere, se întreprinde o cercetare tot mai
intensă şi sunt revelate tot mai multe aspecte pentru a da o bază ştiinţifică istoriei foarte
bogate a acestei terapii.
Ayurveda consideră boala ca fiind cauzată de o modificare a echilibrului metabolic
intern, manifestat în individ prin cele cinci elemente (eter, aer, foc, apă şi pământ).
Revenirea sănătăţii implică reechilibrarea metabolismului pentru a obţine echilibrul
elementelor. În termeni ştiinţifici terapia cu urina proprie poate fi considerată ca o extensie
a metodelor lui Jenner şi Pasteur, ca autoinoculare sau autovaccinare. Anumite substanţe
corporale care au fost îndepărtate din corp, dintre care unele poate că au fost produse ca
rezultat al unui dezechilibru, sunt reintroduse în corp în mici cantităţi şi reabsorbite în
sânge, fie prin intestine, fie prin piele. Aceasta dă sistemului imunitar toată informaţia de
care are nevoie şi şansa de a reacţiona corespunzător pentru a dobândi homeostaza.
Coen van der Kroon, în cartea sa The Golden Fountain, propune ceea ce el
numeşte „teoria transmutaţiei” pentru mecanismele ascunse ale lui Shivambu Shastra.
Propunerea sa este coerentă, dacă luăm în considerare trecerea vizibilă de la
reducţionism la holism în cercetarea ştiinţifică. Teoria susţine capacitatea corpului, prin
schimb energetic, de a „scurtcircuita” sistemul prin ingerarea propriilor fluide secretate de
corp, pentru a stimula forţele transmutaţionale din interior şi pentru a cere corpului să
transforme substanţele nefolosibile în substanţe utilizabile. Van der Kroon crede că terapia
cu urina proprie ar putea restructura ADN-ul alterat, în special când se ţine post cu urină.
Doctorul în medicină şi urinoterapeutul Johann Abele se exprimă astfel: „...se pune
întrebarea dacă urina nu ar putea fi considerată un fel de hologramă lichidă. Odată ce
corpului îi este atrasă atenţia asupra urinei într-un mod neconvenţional (cum ar fi
reintroducerea ei în corp prin injectare intramusculară sau prin ingerare), întregul organism
o evaluează şi îşi actualizează propriile mecanisme de reglare...”
Izopatia este o altă ipoteză validă care merită luată în considerare. Odată ce
microbii din sânge au evoluat până la un nivel patogen, reversarea procesului până la o
fază în care să fie mai puţini dăunători va facilita recuperarea. Modul primar de a face asta
este prin regim, pentru a reechilibra pH-ul sanguin. În cazurile grave procesul poate fi
accelerat biologic, după cum au demonstrat rezultatele cercetării profesorului Enderlein
asupra ciclului de viaţă al paraziţilor interni. Un microb patogen evoluat care produce boală
în organism poate fi combinat cu acelaşi tip de microb aflat într-o stare de dezvoltare mai
primitivă, rezultând o formă nepatogenă şi mai slabă. Acest proces este probabil deoarece
301
coloizii sau somatidele (cele mai mici particule de materie vie) sunt de fapt aşa de mici
încât nu pot fi filtrate de rinichi; prin urmare, odată ce urina este consumată, organismul
poate primi o doză din aceste somatide pure care vor sprijini funcţia imunitară şi e posibil
să transforme microbii patogeni din sânge în forme nepatogene. Aceasta este baza
remediilor izopatice; ele promovează autovindecarea eficientă prin mijloace biologice.
Tratamentul alergiilor ilustrează această metodă foarte bine. Folosind aceeaşi substanţă
care cauzează alergia şi reintroducând-o în corp, i se permite sistemului imunitar să
dezvolte anticorpi pentru receptorii antigeni din urină, pentru a stopa răspunsul alergic.

INDICAŢII PENTRU AUTOTERAPIE

Pentru început, Dr. Beatrice Bartnett (autoarea cărţii Urine Therapy - It May Save
Your Life) sugerează o rugăciune, mulţumindu-i corpului nostru pentru că ne-a dat acest
elixir divin, apoi recomandă să bem urina lent, cu voinţă şi cu veselie! Aceasta este foarte
bine, ţinând cont că majoritatea oamenilor care încep să bea urină consideră gustul mult
prea acru, amar sau picant şi mirosul mult prea puternic. Chiar dacă urina este diluată se
pot experimenta dureri de cap, greaţă, şi alte reacţii puternice până la apariţia obişnuinţei
şi până la începerea apariţiei rezultatelor.
Martha Christy (autoarea cărţii Your Own Perfect Medicine) sugerează să nu se
bea urina cu cantităţi mari de apă, deoarece aceasta diluează proprietăţile vindecătoare
ale urinei. E bine să ne reamintim că urina este doar o mostră a ceea ce ne curge prin
vene; orice repulsie ar trebui folosită mai degrabă ca motivaţie pentru a îmbunătăţi
condiţiile interioare decât ca scuză pentru a nu folosi această terapie miraculoasă.
Urina este de fapt mai puţin toxică şi mai vie decât majoritatea mâncărurilor şi
băuturilor pe care le introducem în corpul care reuşeşte cumva să digere resturile
alimentare şi lichidele devitalizate şi să producă totuşi o băutură medicinală valoroasă.
Dacă urina este produsul unui corp hrănit cu alimente sănătoase, naturale, ea este cu atât
mai valoroasă în scopuri medicinale.
Băutul urinei ne face să ne gândim serios la ceea ce mâncăm. Deoarece urina este
un produs secundar al sângelui, cu cât sângele este mai curat, cu atât urina va fi mai
sănătoasă. Dar chiar şi urina de la un sânge relativ nesănătos conţine factori imunitari
valoroşi care pot îmbunătăţi sănătatea dacă sunt recirculaţi. Efectul de curăţare a
sângelui, obţinut prin băutul urinei, poate fi observat prin schimbarea gustului şi culorii
acesteia: cu cât este recirculată mai mult, cu atât devine mai pură şi mai curată. Dacă
cineva are dificultăţi când urinează – se spune că un jet slab este un semn de forţă vitală
slabă - atunci această practică măreşte fluxul de urină, mărind deci forţa vitală.
Introducerea în corp a mai multor substanţe toxice poate neutraliza totuşi efectele
benefice ale terapiei cu urina proprie. Este deci recomandat ca oricine adoptă această
terapie să renunţe la fumat şi să micşoreze cât mai mult posibil consumul de băuturi reci,
condimente, prăjeli, mâncăruri învechite, mâncăruri şi zaharuri rafinate. Mai presus de
toate, se interzic alcoolul, carnea, cafeaua şi drogurile. Este indicată urmarea unei diete cu
conţinut scăzut în sare şi proteine. Asemenea altor terapii naturale, acesta nu este un
tratament care trebuie să fie stopat după dispariţia anumitor simptome, ci poate fi
încorporat în regimul de viaţă individual. Efectele mai subtile, totuşi foarte reale, ale
acestei terapii aleasă ca stil de viaţă, includ sentimentul de a fi mai puternic, mai relaxat,
mai încrezător în sine, revigorat şi în general mai fericit şi mai destins emoţional şi fizic.

METODE DE AUTOTERAPIE

În practica urinoterapiei se foloseşte doar partea de mijloc (se lasă să se elimine

prima treime, se colectează în vederea utilizării a doua treime şi se lasă să se elimine
ultima treime) a urinei proaspete, calde, de dimineaţă; băutul urinei amestecată cu suc de
portocale proaspăt este probabil cea mai rapidă cale de a realiza această sarcină, cu toate
că cel mai bine este să nu se amestece urina cu alte mâncăruri sau băuturi şi să nu se
bea în intervalul de o oră înainte sau după masă. Picături de urină proaspătă pot fi plasate
302
direct sub limbă. Unii urinoterapeuţi le sugerează pacienţilor să înceapă cu 1-5 picături de
urină proaspătă de dimineaţă în prima zi, să mărească la 5-10 picături a doua zi şi să ia
câte 5-10 picături a treia zi dimineaţa şi seara înainte de culcare. Odată ce pacienţii se
obişnuiesc cu această terapie, ei pot mări gradat cantitatea după cum consideră necesar
pentru obţinerea rezultatelor dorite. Ei pot învăţa cu timpul să ajusteze cantitatea necesară
observându-şi reacţiile la terapie; o doză poate ajunge până la o cană plină!
Urina proprie poate fi folosită ca picături pentru ochi şi/sau urechi, la băile de
picioare şi chiar pentru spălături interne eficiente. Picăturile în nas pot ajuta la subţierea
mucusului şi la curăţarea căilor nazale blocate. Gargara cu urină ajută în caz de dureri în
gât, iar inhalarea ei uşurează congestia respiratorie şi a sinusurilor. Luată intern are efect
laxativ şi diuretic, deoarece curăţă tractul digestiv.
Dr. John Armstrong (autorul cărţii The Water of Life) accentuează necesitatea
masajului cu urină. El insistă că tratamentul funcţionează mai rapid şi mai eficient la cei
care fac baie, masaj şi frecţie cu propria lor urină. El recomandă aceasta în special la
bolile mai serioase, deoarece urina este absorbită prin piele iar conţinutul său pe bază de
hormoni şi proteine este reabsorbit lent în organism, ocolind sucurile digestive care ar fi
putut neutraliza puterea lor. În acest mod urina este şi un „preparat cosmetic” excelent
pentru emoliere şi vindecare a petelor pielii, arsurilor şi cicatricelor. Numai pentru această
întrebuinţare este preferabil să se folosească urina care este veche de maxim 4-8 zile.
Amoniul din urina veche nu este toxic, ba este chiar benefic dacă aceasta este folosită
doar în această direcţie şi nu este luată intern.

ÎNTREBĂRI PUSE FRECVENT

Poate o femeie să-şi bea urina în timpul menstruaţiei?

Da, şi cu toate că uretra şi vaginul sunt două organe separate, nu există nimic în
fluidul menstrual care să poată dăuna unei persoane în cazul în care acesta se amestecă
accidental cu urina.
Poate o persoană să-şi bea urina în timpul unui tratament cu medicamente?
Răspunsul scurt este nu, datorită posibilităţii de supradozare a unui medicament
prin reciclarea porţiunii care este eliminată în urină. Suplimentele minerale, de vitamine şi
de hormoni pot fi luate şi în cadrul terapiei cu urină, atâta timp cât cantitatea administrată
este monitorizată frecvent şi redusă pe măsură ce se îmbunătăţeşte starea de echilibru.
În ce cazuri poate fi folosită Shivambu Shastra?
Fiind cu adevărat considerată „panaceu”, despre Shivambu Shastra se spune că
este eficientă în peste 175 de afecţiuni. Diagnosticarea nu are o importanţă practică în
această terapie, deoarece mostra de urină reflectă perfect cele mai intime detalii
individuale ale stării sănătăţii. Ea are de fapt efecte strălucite asupra celor mai subtile
dezechilibre ale sănătăţii, dezechilibre foarte reale şi adesea prea subtile pentru a fi
etichetate medical. Urina poate fi folosită în masaje pentru cele mai cronice şi rebele
probleme ale pielii, cum ar fi acneea, eczemele, psoriazisul, pecinginea, plăgile, ciupercile
pielii, muşcăturile de insecte, rănile, arsurile şi chiar cangrena. În cazul administrării
interne, urina este considerată eficientă în tratamentul pentru SIDA (deoarece anticorpii
SIDA se găsesc în urină), cancer, sindromul de oboseală cronică, anemie, tot felul de boli
urinare, pierderea greutăţii, răceală şi gripă, candidoză, diabet, probleme digestive, icter şi
pentru multe altele. S-a dovedit medical că ea acţionează împotriva poliomielitei şi a
tuberculozei, iar doctorii au injectat-o intramuscular pentru a trata boli imunologice ca
psoriazisul, carcinomul celulelor bazale şi astmul, pentru a numi doar câteva.
De ce pare ineficientă urinoterapia în unele cazuri?
Sunt cazuri în care există o deficienţă cronică a unuia sau mai multor minerale şi
atunci nici unul din acele minerale nu se găseşte în urină; prin urmare acea problemă
rămâne în aceeaşi stare, chiar dacă sănătatea generală şi alte dezechilibre metabolice se
îmbunătăţesc. De exemplu, un diabetic poate avea nevoie de crom pentru ca celulele să
folosească zahărul din sânge şi de vanadiu pentru a produce insulină. Aceste suplimente

303
pot fi necesare pentru eradicarea diabetului sau a oricărei alte probleme a zahărului din
sânge, problemă care nu poate fi corectată cu urina proprie.

UN VIITOR DE AUR

Deşi multele elemente din urină şi potenţialul lor pentru uz medical au atras mult
atenţia, nu a fost încă întreprinsă o cercetare completă asupra urinei ca entitate totală
aplicată terapeutic. Încă mai urmează să fie dovedite teoriile referitoare la motivul şi modul
de funcţionare a terapiei – să salutăm şi să susţinem deci comunitatea ştiinţifică interesată
în realizarea de studii asupra urinei. Peste 600 de oameni de ştiinţă – dintre care mulţi
cred că urina umană poate trata orice de la alopecie la cancer şi SIDA – s-au strâns în
Goa, India, la Prima Conferinţă Mondială Asupra Terapiei Cu Urina Proprie în februarie
1996. A Doua Conferinţă Mondială Asupra Terapiei Cu Urina Proprie s-a desfăşurat în
Germania în anul 1998.
Acestea sunt cu siguranţă semne că Shivambu Shastra înfloreşte peste tot în lume,
că oamenii sunt gata să-şi asume responsibilitatea pentru propria lor sănătate şi bunăstare
şi sunt gata să-şi depăşească prejudecăţile şi să-şi deschidă minţile pentru a îmbrăţişa o
astfel de practică antică, spirituală şi magică. Cu siguranţă că este crucial în aceste
momente, când tânjim după o vindecare mai profundă, ca Shivambu Shastra să fie
cunoscută şi adoptată ca metodă validă şi profund eficientă de a însănătoşi corpul, mintea
şi spiritul.

APA VIE – APA MOARTA

Stiinta a descoperit in final secretul sanatatii si longevitatii.

Este vorba despre apa alcalina, o adevarata “fantana a vietii”.
Ea este singura capabila sa neutralizeze deseurile organice acide, generand reactii
chimice cu ele si dislocand, lichefiind acele deseuri solide in vederea eliminarii lor mai
usoare. Celulele nu vor functiona niciodata normal daca organismul este ticsit de deseuri
acide.
Dupa cum spunea si dr. Alexander Bryce in cartea sa, “The Laws of Life and
Health” „Legile Vietii si ale Sanatatii“) : „Atunci cand in organism intra prea putin lichid,
sangele pastreaza o greutate specifica mai mare, iar substantele toxice provenite din
regenerarea celulelor si tesuturilor sunt incomplet eliminate. Astfel, organismul este
intoxicat de propriile excretii, si nu sunt prea multe de spus decat ca principala cauza este
cantitatea
insuficienta de lichid care nu a reusit sa scoata in forma de solutie reziduurile provenite de
la celule.“
Corpul pierde cca. 2 litri in fiecare zi doar prin functionare normala. Deci este foarte
importanta calitatea apei pe care o ingeram. Apa trebuie sa fie capabila la cel mai inalt
nivel sa transporte minerale si alte substante hranitoare catre celule si sa indeparteze
toxinele.
Cea mai eficienta modalitate prin care acest lucru se poate realiza este ingerarea
unor cantitati suficiente de apa alcalina. Ea nu este un medicament sau un aliment in sine,
ci un neutralizator si transportator al deseurilor acide acumulate. Asa cum folosim sapun
alcalin pentru a curata murdaria acida de pe piele, trebuie sa spalam murdaria acida
acumulata in corp cu apa alcalina. De asemenea, folosirea ei imbunatateste circulatia
sanguina (vom vedea mai tarziu cum), si atunci ne simtim mai energici si multe simptome
ale bolilor dispar.
Apa alcalina duce de fapt la cresterea capacitatii sangelui de a neutraliza acizii,
chiar daca pH-ul ramane constant intre 7,35-7,45. Cu cat mai multa apa alcalina este
304
ingerata, cu atat sangele (care contine 70-80% apa) devine mai ‘eficient’. Apa este
benefica pentru o gama larga de afectiuni si poate chiar, in cazul cancerului, sa inhibe
cresterea celulelor canceroase si omori celulele maligne existente (rezultate deosebite se
obtin impreuna cu alimentatia corecta si practica energetica de intarire a sistemului
imunitar).
Apa alcalina nu trebuie bauta imediat dupa masa. Sucurile digestive din stomac
sunt foarte acide fiind necesare pentru buna digestie a hranei ingerate. Apa alcalina le-ar
putea dilua sau chiar neutraliza, ducand la o digestie ingreunata. De aceea este
recomandabil a se consuma cu cca. o jumatate de ora inainte de masa sau cel putin 1 ora
dupa masa. Cele mai mari cantitati sunt recomandabil a fi consumate dimineata pe
stomacul gol (atunci are loc cel mai eficient producerea bicarbonatului in cele doua
modalitati). Cantitatea ce poate fi consumata variaza de la o persoana la alta. Se poate
incepe cu o jumatate de litru, continuand cu 1 litru si ajungandu-se la cca. 2 litri pe zi. In
rest se poate consuma apa plata, de preferinta cu un pH cat mai ridicat si cu un continut
de minerale, indeosebi sodiu (Na) cat mai mare (sodiul este o componenta importanta a
sangelui). In general diversele sortimente de apa plata de pe piata au un continut mare de
calciu (Ca) iar unele partial si de magneziu (Mg) – si ele foarte importante.

Apa : importanta si rolul ei in corpul omenesc. Apa ionizata

Apa este necesara pentru fiecare functie a corpului omenesc si trebuie consumata
zilnic pentru a fi sanatosi. Continutul de apa din corpul omenesc este de aproximativ 70% :
sangele – 83%
muschi – 75%
creier – 83%
plamani – 86%
rinichi – 83%
ochi – 95%
Apa este necesara pentru digestie, absorbtia nutrientilor, circulatie, lubrefiere si
eliminare. Apa este un agent de spalare si curatare pentru organism. Ea usureaza
transportul toxinelor de la celule si tesuturi si in final eliminarea lor prin rinichi si
transpiratie. Ca o componenta majora a plasmei din sange, apa este necesara in
transportul nutrientilor catre fiecare celula din corp. Daca organismul este deshidratat, apa
va fi luata de la organele mai putin vitale si transportata catre zonele critice cum ar fi
sistemul cardiovascular, sistemul nervos si sistemul muscular.
Consumul unei cantitati insuficiente de apa va duce in timp la deshidratare cronica
afectand pH-ul corpului si cauzand grave probleme de sanatate. Cata apa ar trebui sa
bem? Consumand suficienta apa in fiecare zi nu este numai esential pentru iata, este
deasemenea o cerinta pentru mentinerea unei sanatati optime. Cand socotim cantitatea
de apa necesara consumului zilnic nu trebuie sa includem lichide cum ar fi : cafea, ceai,
sucuri, alcool, supe, apa carbogazoasa. Aceste lichide in ultima instanta deshidrateaza
corpul si cauzeaza o pierdere a rezervelor de apa ale corpului. Cantitatea de apa pe care
fiecare persoana ar trebui sa o consume depinde de greutatea corpului, clima, activitate,
regim alimentar si starea de sanatate. O regula buna este sa bem 2 – 2,5 litri pe zi.
Conform recomandarilor d-nei dr. Sue Pollock, PGD.Nutr. D.Ay.M ar trebui sa consumam
1 litru de apa pentru fiecare 25 kg. greutate corporala, cantitate ce se dubleaza in cazuri
de imbolnaviri. Este sanatos sa ne incepem ziua consumand un pahar de apa care sa
spele tractul digestiv si sa ne rehidrateze corpul dupa odihna de noapte.
Pentru a putea determina daca un lichid este alcalin sau acid trebuie sa-i
determinam pH-ul. Pe o scara a pH-ului care porneste de la 0 (maxim de aciditate) si se

305
termina cu 14 (maxim de alcalinitate), o solutie este neutra daca are pH 7. La pH egal cu 7,
apa contine in mod egal ioni de H+ si OH-. Substantele cu un pH mai mic decat 7 sunt acide
deoarece contin o concentratie mai mare de ioni de H+. Substantele cu un pH mai mare
decat 7 sunt alcaline deoarece contin o concentratie mai mare de ioni OH- decat H+. Scara
pH-ului este logaritmica asa ca schimbarea pH-ului cu o unitate inseamna schimbarea
concentratiei ionilor de H+ de zece ori.
Valori ale pH-ului pentru cateva fluide din organism :
sange 7,35 – 7,45
sucuri pancreatice 7,5 – 7,8
saliva 6,4 – 7,5
transpiratie 4,5 – 4,8
urina 5,5 – 6,2
secretie biliara 7,5 – 8,8
sucuri gastrice din stomac 1,5 – 2,5
Corpul omenesc are sisteme complexe pentru mentinerea balantei acid/baza.
Plamanii elimina dioxidul de carbon (CO2) in exces. Cand CO2 este dizolvat formeaza
acidul carbonic. Rinichii elimina acizii prin urina. Sangele are de asemenea un sistem
complex pentru mentinerea pH-ului in jurul valorii de 7,35. Cand pH-ul sangelui ajunge la
6,95 intram in coma si putem muri. Cand corpul este incapabil sa mentina un echilibru al pH-
ului, devine prea acid. Acizii se acumuleaza si sunt depozitati in organism cauzand
imbolnaviri. De asemenea este posibil ca organismul sa devina prea alcalin, lucru destul de
rar intalnit. Mediul in care traim, alimentatia neadecvata, poluarea, stresul, ne conduc spre
acidoza. Acidoza este unul din factorii care asigura conditiile dezvoltarii multor boli : guta,
arsuri la stomac, dureri musculare, gastrita, osteoporoza, boli de piele, obezitate,
hipertensiune, diabet, pietre la rinichi, boli de inima, cancer. Un corp aflat intr-o stare acida
se imbolnaveste mai usor si imbatraneste mai repede.
Cateva simptome ale acidozei include : lipsa de energie, constipatie, probleme
digestive cum ar fi indigestia si balonarile, guta, dureri ale incheieturilor, alergii,
hipertensiune, urticarie, cresterea in greutate, slabirea sistemului imunitar.
Cauze care conduc la acidoza : alimentatie neadecvata, consum insuficient de apa,
stres, sedentarism. Consumul de alimente acide este principala cauza a declansarii acidozei
in corp. Anumite alimente cum ar fi carnea, produsele lactate, prajelile, conservele sau
combinarea gresita a acestora (cum ar fi: carne+cartofi; branza+paine, etc) determina
crearea conditiilor pentru acidoza. Lichidele cum sunt : cafeaua, bauturile alcoolice sau
acidulate creaza deasemenea aciditate in corp. Conform experimentelor facute de Sang
Whang, autorul cartii Inversarea procesului de îmbãtrânire", pentru a neutraliza efectul unui
singur pahar de cola (pH 2,5) sunt necesare 32 pahare de apã obisnuita (mãsuratoarea a
fost fãcutã cu apã de la robinet din Florida). Acelasi efect se poate obtine cu un pahar de
apã alcalinã ionizatã cu un pH de 11,5. Consumul insuficient de apa este o alta cauza a
acidozei deoarece apa este necesara pentru a spala reziduurile acide din corp. Stresul,
atat cel mental cat si cel fizic, duce la acidoza.
Cand suntem supusi stresului sistemele corpului produc acizi ca o reactie naturala.
Glandele suprarenale maresc secretia de hormoni de stres (cortizon si adrenalina) ceea
ce duce la accelerarea metabolismului si cresterea nivelurilor de acid in corp.
Sedentarismul contribuie deasemenea la acumularea de acizi in corp. Cand facem
exercitii fizice moderate corpul este stimulat sa arda acizii grasi, creste circulatia sangelui
si deci eliminarea reziduurilor acide. Pe de alta parte exercitiile fizice in exces pot avea ca
rezultat cresterea nivelului de acid lactic in muschi.
In alcatuirea unui program care sa reduca aciditatea in corp vom avea in vedere
indepartarea cauzelor directe care conduc la acidoza si promovarea alcalinitatii.
306
Consumati alimente alcaline cum ar fi legume proaspete, salata verde, fructe precum
bananele coapte si pepenele galben si reduceti alimentele acide. Reduceti stresul pe cat
posibil si faceti exercitii fizice moderate pentru dezvoltarea sistemului aerobic. Cantitatea
si tipul de apa consumata poate ajuta foarte mult la eliminarea acidozei.
Apa alcalina ionizata este produsa cu ajutorul unui aparat numit ionizator de apa.
Ionizatorul de apa, este un aparat electric care se conecteaza la robinetul din bucatarie
pentru a efectua electroliza apei inainte de a fi bauta sau utilizata in bucatarie pentru gatit
sau curatat. Obtinem astfel doua tipuri de apa, apa alcalina la electrodul negativ si apa
acida la electrodul pozitiv. Aproximativ 70% din apa produsa este alcalina si 30% este
acida. Ionizatoarele moderne asigura un debit maxim de 3 litrii pe minut (apa alcalina +
apa acida) si pH-ul poate fi reglat in orice moment la ce valoare dorim, intre 7,5 si 12
pentru apa alcalina si intre 1,8 si 6,5 pentru apa acida.
Apa alcalina ionizata spala reziduurile acide din celule si tesuturi. Marea ei
permeabilitate ii permite sa patrunda adanc in tesuturile organismului. Aceasta actiune de
spalare asigura o detoxifiere blanda a organismului. Simptome comune ale excesului de
toxine in organism: respiratie ingreunata, limba incarcata, lipsa de energie, dureri de cap,
probleme digestive, alergii, acnee, eruptii.
Stilul de viata modern ne expune organismul la o gama larga de toxine: in alimente,
cele produse de oganism, metale grele.
Dupa cum se stie exista aproximativ 3000 de aditivi care se folosesc in producerea,
prepararea si conservarea alimentelor: stabilizatori, conservanti, coloranti artificiali,
aromatizanti. O cantitate mare de chimicale, pesticide, insecticide se regasesc, de
asemenea, in hrana noastra.
Chiar si cele mai bune diete, cele care contin mancare organica neprocesata, au in
componenta substante toxice naturale care trebuie neutralizate si eliminate. Cateva
exemple de astfel de toxine naturale: glicoalcaloizii -inunele vegetale; mucegaiuri si
ciuperci in cereale, alune de pamant, anumite fructe.
Medicamentele pe care le folosim contin de asemenea substante care trebuie neutralizate
si eliminate de organism.
Anumite metale cum ar fi plumbul, arsenicul, cadmiul, aluminiul se regasecsc in
mediul inconjurator si pot fi absorbite de corpurile noastre. Sursele acestor metale include
ustensile de gatit ce contin aluminiu, spray-uri cu pesticide, fum de tigara, plombe dentare,
spray-uri antiperspirante, etc. Asimilarea acestor metale este lenta, dar ele trebuie
neutralizate si eliminate din organism. Corpul poate fi detoxifiat prin consumul zilnic de
Apa Alcalina Ionizata. Reziduurile acide acumulate in organism dea lungul anilor pot fi
neutralizate si eliminate din corp.
In cartea sa “Miracolul pH-ului pentru scaderea in greutate” Dr. Robert O. Young
scrie ca principala cauza a obezitatii “este neintelegerea modului in care corpul stocheaza
grasimea si de ce o stocheaza”. Conform Dr. Young, ceea ce conteaza este sa mentinem
corpul mai mult alcalin decat acid. In cartea sa ne arata ca mentinerea corpului suficient
de hidratat prin consumul de apa alcalina ionizata este o cerinta hotaratoare in mentinerea
unei greutati optime.
Dr. Young scrie: “Excesul de acid in organism incepe sa distruga celulele din
tesuturi si organe – la fel cum sosul acid pentru friptura fragezeste carnea. Celulele
distruse declanseaza instinctul de autoconservare al organismului ; el se foloseste de
diete si de grasimea corpului intr-o incercare disperata de a se proteja, cu orice pret.
Grasimea poate stoca acizii si uneori ii poate elimina din organism. Dar grasimea este
folosita in principal pentru a stoca acizii. Intrebati orice chirurg plastician : grasimea
eliminata prin liposuctie este maro sau neagra datorita tuturor acestor acizi stocati. Pe
scurt, vestea buna este : corpul vostru se protejeaza de distrugerile imediate produse de
307
acesti acizi. Vestea proasta: pe termen lung, aceste depozite de grasime / acizi creaza o
multime de probleme de sanatate.” Conform Dr. Young consumul de alimente alcaline si
apa alcalina ionizata ajuta la neutralizarea acizilor toxici si eliminarea lor din corp.
Apa acida nu este folosita pentru consumul intern decat in anumite cazuri si in
cantitati foarte mici. Ea poate fi folosita pentru distrugerea bacteriilor.
Cateva utilizari:
apa acida folosita la spalat readuce catifelarea pielii si elasticitatea ei;
trateaza acneea fara efecte secundare;
amelioreaza si chiar vindeca psoriazisul;
este un excelent balsam pentru par;
excelenta in tratarea mainilor crapate si a pielii uscate;
excelenta in tratarea ranilor, zgaraieturilor, arsurilor, eruptiilor, muscaturilor de
insecte, otravirii cu iedera;
excelenta in spalarea fructelor, legumelor, a carnii si pestelui pentru indepartarea
bacteriilor;
este utila ca insecticid pentru plante.
Apa disociata prin electroliza (se obtin doua componente : apa vie sau biotica si
apa moarta sau abiotica) se mai numeste si apa ionizata.
Apa distilata are un pH neutru(5,5). Apa vie, ionizata negativ, este alcalina(pH 10 –
12), iar apa moarta, ionizata pozitiv, este acida (pH 2,5 – 4).
Apa vie are atatea virtuti terapeutice mai ales datorita faptului ca elimina radicalii
liberi din organism si este un puternic agent de regenerare celulara.

OBTINERE

Metoda nr. 1
Prezentam o varianta bazata pe o instalatie de ionizare alimentata de un redresor
220V~/220V-. Vasul principal trebuie sa fie din sticla cat mai groasa posibil deoarece in
cursul procesului apa poate ajunge la punctul de fierbere. Acest lucru insa poate fi evitat
scazand tensiunea de alimentare. Practic, instalatia poate fi alimentata si la tensiuni
continue mai mici, de 50 sau 24 V numai ca astfel durata timpului in care apa va fi
disociata se prelungeste.
Vasul secundar este dintr-un material semiimpermeabil si trebuie mentinut in
permanenta foarte curat. Capacul poate fi din orice material izolator.
In principiu, electrozii trebuie
sa fie facuti din metale rezistente la
coroziune cum ar fi aurul, platina,
titanul, dar se poate folosi si
aluminiu. Aluminiul insa nu este atat
de rezistent la coroziune si mai apar
si unii produsi secundari. Nu se
recomanda utilizarea otelului
inoxidabil decat daca este din
categoria celor inalt aliate, cu
procente ridicate de crom si titan.
Altfel in timpul procesului, fierul din
aliaj se descompune, iar apa se
coloreaza in rosu maroniu din cauza oxizilor de fier.

308
Se procedeaza astfel :
1. Atat vasul principal cat si cel secundar se umplu cu apa. In ambele vase apa
trebuie sa fie la acelasi nivel. Vasul secundar nu trebuie sa fie umplut decat pe
jumatate, cel mult trei sferturi, pentru ca in timpul procesului nivelul apei de aici
creste.
2. Se introduc electrozii in vase (electrodul negativ in vasul principal, iar cel pozitiv in
vasul secundar).
3. Se alimenteaza instalatia si se lasa in functiune timp de 5 – 7 minute.
4. Se opreste alimentarea instalatiei si se scot electrozii. Vasul secundar se scoate, iar
apa din acesta se varsa intr-un alt vas (aceasta este apa moarta).
5. Vasul secundar se umple din nou cu apa si se introduce in vasul principal (atentie la
nivelul apei cf. punctului 1).
6. Se reintroduc electrozii si se alimenteaza din nou instalatia.

Procedura trebuie repetata pana cand pH-ul apei ramase in vasul principal (apa vie)
atinge o valoare optima (adica intre 10 si 12). In timpul procesului apar insa si diversi
produsi secundari (saruri, oxizi), dar acestia nu sunt daunatori si oricum, prin electroliza ei
se decanteaza, iar prin filtrarea ulterioara a apelor obtinute sunt in totalitate eliminati.

Metoda nr. 2 (alta sursa)

ANOD (+) – apa moarta
CATOD (-) – apa vie

Prin decuplarea curentului, intregul

lichid devine un mediu neutru, mediile formate
in jurul electrozilor amestecandu-se datorita
miscarii termice a moleculeleor. Oamenii de
stiinta au descoperit baia electrolitica cu un
perete semipermeabil (in cazul cel mai simplu
cu foaia de cort sau tesatura de prelata)
separand anodul de catod. Aceasta nu este
ceva nou, cunoscandu-se de mult electrolizele
diafragmatice, unde un asemenea perete pe
timpul trecerii curentului (cand instalatia este
cuplata) nu permite sa se amestece produsele
electrolizei.
Apa vie (negativa) provoaca la oameni o
dezvoltare intensa a tesuturilor cand acestea sunt vatamate, o crestere rapida a
animalelor cand beau aceasta apa.
Apa moarta (pozitiva) duce la omorarea bacteriilor, mucegaiurilor si daunatorilor in
agricultura, paduchilor de pe frunzele copacilor.
Pregatirea apei vii si a apei moarte se face cu ajutorul aparatului ci o singura dioda
(D-24-6A) si 2 electrozi din otel inoxidabil cu 1x40x120 mm, iar distanta dintre electrozi de
35 mm.
Se procedeaza astfel :
1. Se aseaza saculetul de panza intr-un borcan de 2 litri. Se umple borcanul si
saculetul cu apa incat sa fie la acelasi nivel, iar nivelul apei sa fie 3-4 cm mai jos de
marginea de sus a borcanului.
2. Se aseaza electrozii : ANODUL (+) in saculet si CATODUL (-) in borcan.
3. Introducem stecherul in priza pentru 5-7 minute, dupa care decuplam.
4. Se scot electrozii din borcan si din saculet.

309
 5. Se scoate saculetul in care se gaseste apa moarta si se goleste intr-un vas. Se
umple din nou saculetul cu apa de la robinet, se introduce din nou in borcan (apa
din borcan nu se goleste, ramanand la a doua fierbere) astfel incat sa fie supusa la
a doua electroliza.
6. Se introduc electrozii ca si in primul caz (la prima fierbere), dupa care se introduce
stecherul in priza pentru 5 minute. Se scoate apoi stecherul din priza, iar electrozii
din borcan si din saculet.
7. Se goleste din nou apa din saculet (apa moarta) in acelasi vas in care s-a golit
prima data.
8. Se goleste apa din borcan (apa vie) intr-un alt vas.

TRATAMENTE POSIBILE :

AMIGDALITA – timp de 3 zile, de 5 ori pe zi se face gargara cu apa moarta. Dupa

fiecare gargara se bea ¼ de pahar cu apa vie. Rezultat : temperatura scade din
prima zi.
CANCER DE PROSTATA – timp de 3 zile, de 3 ori pe zi, cu 30 minute inainte de
masa se ia cate ½ pahar cu apa vie. Rezultat : dupa 3-4 zile se separa mucozitatile.
Dupa inca 2 zile tumoarea dispare.
BOALA DE ARTICULATII, INCHEIETURI, ANCHILOZARE – timp de 2 zile, de 3 ori
pe zi inainte de masa, se bea cate ½ pahar cu apa moarta. Boala dispare dupa
prima zi.
PROCESE INFLAMATORII INCHISE – timp de 2 zile se pun comprese pe
portiunea inflamata cu apa vie incalzita. Zilnic, inaintea punerii primei comprese pe
portiunea bolnava, aceasta se umezeste cu apa moarta si se lasa sa se usuce.
Seara se bea ¼ pahar cu apa vie. Rezultat : inflamatia se vindeca in 2 zile.
DURERI DE CAP – se bea o data pe zi ½ pahar cu apa moarta. Rezultat : durerea
trece dupa 30-50 minute.
GRIPA – in decurs de 24 ore se clateste cavitatea gurii si se spala orificiile nazale
de 8 ori cu apa moarta, iar noaptea se bea ½ pahar cu apa vie. Rezultat : gripa
trece in 24 ore.
HEMOROIZI – in decurs de 24 ore se spala dimineata anusul cu apa moarta
(uneori in decurs de 2 zile), apoi se aplica tampoane inmuiate in apa vie,
chimbandu-le pe masura uscarii lor. Rezultat : scurgerile de sange se opresc,
leziunile se cicatrizeaza in 2-3 zile. Simultan cu tratamentul de mai sus se beau 1,5
litri pe zi de apa vie timp de 5 zile, timp in care nu se consuma de loc bauturi
alcoolice, lamai, portocale, zeama de varza.
DURERI DE DINTI – se clateste cavitatea gurii cu apa moarta o data, timp de 5-10
minute.
ARSURI LA STOMAC – se bea ½ pahar apa vie. Arsurile dispar, se elimina gazele.
TUSEA – timp de 2 zile se bea ½ pahar cu apa vie de 4 ori pe zi dupa mese.
Rezultat : tusea inceteaza.
COLITA – se incalzeste apa moarta pana la 37-40 grade. Noaptea se face clisma
cu apa moarta, iar dupa 10-15 minute se clateste anusul cu apa vie. Rezultat : se
vindeca dupa prima procedura.
ARSURI, OPARELI – daca sunt basici cu apa este necasar ca ele sa fie sparte,
portiunile arse se uda cu apa moarta, iar peste 5 minute cu apa vie. Procedeul se
repeta de 7-8 ori pe zi. Tratamentul continua zilnic. Rezultat : arsurile se vindeca in
2-3 zile.
DIAREE – se bea ½ pahar cu apa moarta. Daca in decurs de 1 ora nu se opreste,
se repeta tratamentul.
RANI, TAIETURI – se spala numai cu apa vie, dupa care se panseaza. Rezultat :
se vindeca dupa 1 zi.

310
 RANI CARE SUPUREAZA – se spala rana cu apa moarta. Dupa 3-5 minute sa
spala cu apa vie. In decurs de 24 ore se repeta operatia de 5-6 ori pe zi cu apa vie.
DURERI DE MIJLOC – timp de 24 ore, inainte de masa, se bea de 3 ori cate ¾
pahar cu apa vie. Rezultat : durerile dispar in 24 ore.
PECINGINEA (ECZEME) – timp de 3-5 zile se umezeste alternativ cu apa moarta si
dupa 10-15 minute se umezeste cu apa vie.
RACEALA CEFEI – se pun comprese cu apa moarta incalzita si se bea de 4 ori
cate ¼ pahar cu apa activizata astfel : in prima zi numai cu apa moarta, iar in
celelalte zile cu apa vie.
NEFRITA – timp de 4 zile se ia de 4 ori pe zi cate ½ pahar apa ativizata astfel : in
prima zi numai apa moarta, iar in urmatoarele zile apa vie.
DILATAREA VASELOR (HEMORAGII) – se spala partile umflate sau sangerande
ale corpului cu apa moarta, apoi se inmoaia un tifon in apa vie si se aplica pe
locurile bolnave. Se ia cate ½ pahar cu apa moarta, iar dupa 2 ore se incepe sa se
ia cate ½ pahar cu apa vie la 4 ore. Tratamentul continua 2-3 zile.
MIROSUL PICIOARELOR – se spala picioarele cu apa calda, se sterg pana la
uscare, apoi se uda cu apa moarta. Dupa uscare picioarelor, incaltamintea se
sterge in interior cu apa moarta, prin tamponare. Ciorapii se sterg cu apa moarta si
se usuca.
PENTRU BUNA DISPOZITIE – dimineata si seara, dupa mese, se clateste gura cu
apa moarta si se bea ½ pahar cu apa vie.
PENTRU IGIENA FETEI – dimineta si seara, dupa spalare, se da pe fata la inceput
cu apa moarta, apoi cu apa vie.
HERPESUL – se tamponeaza locul cu herpesul cu vata cu apa moarta timp de 30
minute. De fiecare data se sterge si se improspateaza cu apa moarta. Rezultat :
herpesul se usuca a doua zi.
STERILIZAREA SI DEZINFECTAREA – obiectele se uda cu apa moarta, apoi se
usuca. Sterilizarea se face complet prin stergerea cu un tampon de tifon inmuiat in
apa moarta.

HELIOTERAPIA – Sanatate si energie Divina captate prin expunere la lumina

Soarelui

In timpurile travechi, atunci cand Pamantul era locuit de primii oameni, acestia
foloseau lumina si caldura Soarelui ca unic mijloc de insanatosire, ori de cate ori simteau
vreun discomfort in organismul lor. In cazul unei boli mai grave, ei il duceau pe cel bolnav
la Soare, il dezgoleau complet si apoi il expuneau la lumina tamaduitoare a Soarelui, mai
ales acea parte a corpului unde acesta simtea slabiciune, discomfort, stare de boala
sau durere. Apoi, expunandu-l astfel, atat cat era necesar, chiar mai multe zile la rand, el
se insanatosea complet.
Trebuie sa se stie ca locuitorii timpurii ai acestei planete nu beau aproape niciodata
apa care nu fusese pe cat posibil expusa inainte la lumina binefacatoare a Soarelui un
anumit interval de timp. Pe atunci, oamenii nu aveau de loc fantani adanci si acoperite si
nimeni nu bea niciodata apa din izvoarele la care nu puteau patrunde razele binefacatoare
ale Soarelui, deoarece ei stiau si puteau simti ca in acea apa salasluiesc spirite rele,
uneori chiar foarte malefice, care incarca acea apa cu energii rele, si ei stiau ca nu trebuie
sa bea din acea apa pana ce nu sunt alungate acele stirite rele prin intermediul puterii
divine a luminii solare. Lumina Soarelui poarta in sine energii tainice divine si ea este
totodata hrana si putere pentru spiritele tainice pure si foarte elevate. Aceste spirite pure
sunt in stransa legatura cu partile substantiale specifice ale sufletului omenesc si cu
ajutorul lor fiinta umana poate sa se ridice pentru a-L cunoaste pe Dumenzeu. Atunci cand
sufletul este trezit si intarit prin influenta energiilor divine pe care le manifesta aceste
spirite pure, prelundu-le din energia tainica a Soarelui, el poate sa elimine rapid
311
slabiciunea corpului, fiindca starea de sanatate a trupului depinde intotdeauna numai de
puterea sufletului.

Prima metoda – de realizare a absorbtiei energiilor tainice care sunt vehiculate de razele
solare

Luati in recipient din sticla de culoare violet inchis, cu diametrul de 7,5-10 cm, cu
inaltimea de aprox. 2,5 cm si cu marginea foarte bine slefuita. Faceti-i apoi un capac care
sa il acopere ermetic (etans).
Dupa ce v-ati procurat un asemenea vas care este cel mai potrivit pentru
prepararea acestui remediu, asezati pe fundul vasului bobite mici de lactoza (din cele care
sunt folosite de obicei in homeopatie) si puneti-le acolo intr-un strat egal, astfel inta sa nu
se acopere deloc unele pe altele. Veti proceda astfel pentru ca ele sa poata absorbi
energiile subtile tainice care sunt vehiculate de razele solare.
Expuneti apoi vasul respectiv cu aceste globule la Soare pentru o perioada mai
indelungata (10-12 ore), si atunci bobitele de lactoza vor absorbi si acumula in ele
energiile tainice din razele solare care sunt datatoare de viata si putere.
Daca ulterior aceste bobite de lactoza sunt administrate unei persoane bolnave,
dupa ce aceasta a tinut in prealabil dieta care ii este recomandata, una, doua sau
maximum trei astfel de bobite, de preferinta ele fiind administrate inainte de rasaritul
Soarelui, se va constata ca starea de sanatate a acestuia se va imbunatati vizibil incepand
cu a treia zi, dar nu mai tarziu de a saptea zi.
In cazul acestui tratament, sufletul bolnavului va absorbi din bobitele de lactoza
respective energia vitala care ii este necesara si, fiind astfel gradat intarit, va elimina apoi
ceea ce nu ii este de folos, si ca urmare a acestui tratament se va putea restabili cu
usurinta fluxul de energie vitala din corpul fizic.
Vara, mai ales atunci cand razele solare au cea mai mare putere, este suficient ca
micile bobite de lactoza sa fie expuse la Soare timp de 10-12 ore, o luna de zile.
Expunerea acestor bobite nu trebuie sa se realizeze tot timpul cat Soarele este vizibil pe
cer, ci mai ales atata timp cat Soarele se afla la un unghi de 45 grade fata de linia
orizontului. La un unghi mai mic de 45 grade, impactul razelor solare este prea slab si
atunci lumina are un efect diminuat sau chiar insignifiant asupra bobitelor de lactoza.
Aceste trebuie dupa aceea sa fie acoperite bine cu capacul si apoi vor fi pastrate intr-un
loc uscat si racoros pana in ziua urmatoare, cand expunerea lor la Soare se va realiza in
continuare.
Bobitele de lactoza impregnate cu lumina solara se vor pastra in final in sticlute de
culoare violet inchis etansate cu dopuri curate din acelasi fel de sticla, care se pastreaza
sigilate in pungi de plastic. Sticlutele respectice trebuie pastrate intr-un loc rece si curat.
Primavara sau toamna, expunerea bobitelor de lactoza la actiunea binefacatoare a
Soarelui trebuie sa dureze aprox. 3 (trei) luni. Celelalte indicatii mentionate raman valabile
si in acest caz.
Pe timp de iarna, prepararea acestui remediu este imposibila, deoarece unghiul sub
care cad razele solare este prea mic si din aceasta cauza ele nu pot avea nici un efect
asupra bobitelor de lactoza.
Regimul alimentar este acelaisi in cazul acestui tratament ca si acela care este
folosit in cazul tratamentelor helioterapeutice cu mentiunea ca dieta respectiva trebuie sa
fie inceputa cu 7-10 zile mai devreme decat in helioterapie. Pe parcursul dietei preliminare,
pacientul poate sa bea de mai multe ori pe zi apa curata de izvor sau minerala care
a fost in prealabil expusa la lumina directa a Soarelui. Este preferabil ca
recipientul in care este expusa la Soare apa de baut sa fie un vas de stic1a
violet dar de o nuanta mai inchisa sau cel mult un vas de portelan sau, even-
tual, un vas smaltuit care are aceasta culoare.
Pentru a spori si mai mult efectele vindecatoare ale acestei ape curative
care este expusa la Soare, puteti folosi de asemenea o lentila (lupa) cu un
diametru de cel putin 45 cm si cu distanta focala de cel mult 1 metru, cu
312
ajutorul careia veti directiona razele solare concentrate in punctul focar catre
apa din acel vas, astfel incat sa fie plasat la 2,5-7,5 cm sub suprafaja apei (in
functie de inaltimea vasului) dar cat mai aproape de centrul masei de apa, care
este astfel expusa la Soare. Aveti insa grija ca punctul focar (este vorba de
focarul de lumina) al respectivei lupe sa nu ramana in apa mai mult de o
jumatate de minut pentru ca, in caz contrar, unele spirile si energii profund
invioratoare ale apei ar putea fi prea exaltate de spiritele si energiile de lumina
care sunt venite de la Soare, si mai ales in cazul fiintelor umane mai sensibile,
aceasta apa ar putea produce un efect foarte violent care, in loc sa fie benefic
pentru tratamentul in sine, ar putea fi in detrimentul acestuia.
De asemenea, un vin perfect natural, bun, curat (cel mai adesea vinurile
din ziua de astazi (care se gasesc in comert) contin, in general, conservanti cu
sulf si de aceea ele nu se indica sa fie utilizate pentru ca atunci chiar pot dauna
curei), poate fi utilizat exact in acelasi mod ca si apa, fiind chiar de preferat in
cazul celor cu nervii slabi, cu conditia ca acel vin sa nu fie pastrat in recipiente
din lemn de stejar ci sa fie pastrat fie intr-un burduf de piele, precum in timpurile
de demult, fie in sticle etanse sau chiar in butoaie din lemn dulce.
Dupa folosirea acestui remediu, acelasi regim alimentar - in functie de
sezon - trebuie sa fie tinut cu strictete timp de cel putin 3 luni de zile. Pacientul
trebuie atunci sa mearga des afara la aer curat si sa se expuna NUD la Soare
atunci cand Soarele este puternic, si procedand astfel cu consecventa,
sanatatea sa va fi complet restabilita.
Cuplurile care nu practica continenta trebuie atunci sa aiba grija ca in
perioada tratamentului helioterapeutic sa se abtina complet de la contactele
sexuale deoarece atat sperma barbatului cat si secretiile sexuale feminine
sunt fluide vitale de o importanta primordiala care nu trebuie sa fie
pierdute si de care sufletul nu trebuie sa fie deloc lipsit, mai ales in timpul
refacerii corpului fizic. (In cazul acelora care se iubesc si care practica amandoi
perfect continenta sexuala, contactele amoroase in care se realizeaza
transmutarea perfecta in energie a potentialului sexual sunt binevenite si chiar
ajuta la refacerea sanatatii). Daca o fiinta umana care si-a recapatat pe deplin
sanatatea prin aceste mijloace duce dupa aceea in continuare o viata moderata
si echilibrata, respectcind acelasi regim alimentar mai departe, ea nu se va mai
imbolnavi din nou cu usurinta si va trai mai departe, plina de vigoare, pana la o
varsta inaintata. Aceasta este, deci, una dintre metodele prin care energia
tainica ce este vehiculata de lumina solara poate fi folosita in favoarea
restabilirii sanatatii oamenilor.
In continuare vom oferi cunoasterii voastre alte cateva metode secrete de
acest gen.

Cea de-a doua metoda – ce poate fi utilizata pentru a absorbi si inmagazina

energiile tainice care sunt vehiculate de razele Soarelui

Daca prima metoda care a fost expusa mai sus prezinta unele dificultati
in ceea ce priveste procurarea tuturor lucrurilor care sunt necesare pentru
realizarea ei, puteti atunci sa realizati absorbtia energiei tainice care este
vehiculata de razele Soarelui si intr-un alt mod, similar cu primul, care va va
oferi posibilitatea de a va vindeca de felurite boli, sau chiar de a-i ajuta pe
oamenii care se afla in suferinta. In cazul acestei metode, in loc de recipient de
culoare violeta, puteti folosi eventual un vas de ceramica cu smaltul negru - sau
chiar, cel mai bine, albastru inchis - iar in loc de bobite de lactoza puteti utiliza
polen natural proaspat care va fi pus in vas astfel incat nici o bobita de polen sa
nu o acopere pe alta. Acest polen va fi apoi expus la Soare aceeasi perioada
din zi ca si in cazul metodei precedente timp de cel putin 2 luni si dupa aceea
va fi pastrat peste noapte si in restul timpului, dupa cum am precizat anterior,
313
intr-un recipient inchis la culoare sii bine protejat de influenta aerului. Modul de
folosire in cazul bobitelor de polen este acelasi ca si in primul caz, singura
diferenta constand in faptul ca doza de polen trebuie sa fie mult mai mare (2-3
lingurite) deoarece concentratia razelor solare in bobitele de polen din vasul de
ceramica nu va fi la fel de mare ca in cazul bobitelor de lactoza.
In cazul bolilor foarte grave care necesita un mare ajutor si o ameliorare
rapida, remediile care sunt obtinute prin ambele metode secrete care au fost expuse
de Mine (IISUS CRISTOS) pot fi administrate pacientului impreuna, si imediat. Dar
atunci cand este posibil, trebuie sa fie cu strictete respectata dieta preliminara care a
fost descrisa anterior si trebuie de asemeni sa se realizeze sistematic ingerarea apei
naturale (de izvor sau minerala) care a fost in prealabil expusa la Soare, caci
realizand toate acestea este scutit sufletul de un efort considerabil care se
realizeaza atunci in vederea tamaduirii, iar vindecarea ulterioara este mai sigura si
mai rapida.
Aceste bobite de polen, care vor fi impregnate astfel de lumina solara mai pot
fi folosite intr-un mod eficient dupa cum urmeaza : dupa ce pacientul a baut in timpul
zilei cateva pahare de apa naturala pura care in prealabil a fost expusa Soare, el se
va intinde dupa aceea pe un pat cald, unde va transpira din abundenta timp de
cateva ore. Luati 20- 30 de bobite de polen care a fost expus in prealabil la Soare,
muiati-Ie in cateva picaturi din transpiratia bolnavului si apoi administrati-i-Ie pe cale
orala. Intr-o asemenea situatie este cu putinta ca pacientul sa simta o usoara
presiune in zona capului si a stomacului si un fior de gheata in tot corpul. Acest fior
va fi apoi urmat de o usoara diaree, dupa care pacientul se va insanatosi complet,
ca prin farmec. Efectele care au fost descrise mai sus se pot manifesta la unii
oameni pe timp de 3 zile, la altii chiar pana la 7 zile, in functie de tipul constitutional
usor sau greu al pacientului. Chiar si dupa ce se insanatoseste complet, pacientul
trebuie sa isi continue regimul timp de 4 -5 luni si sa bea din cand in cand cate un
pahar de apa naturala expusa in prealabilla Soare si procedand astfel el va fi
complet vindecat de orice boalii ar avea.
Este important sa tinem de asemeni cont de faptul ca in cazul bolilor care sunt
cauzate de congestie (adica de excesul de sange) este absolut esential sa se tina
(respecte) o dieta stricta prealabila, asa cum de altfel recomanda medicina
helioterapeutica.

Cea de-a treia metoda – de absorbtie si inmagazinare a energiei subtile benefice

care este vehiculata de razele solare

Urmariti mai intai sa faceti rost de sare naturala din care au fost eliminate
toate componentele minerale neutile, si in special arsenicul. Cea mai potrivita pentru
aceasta ar fi o sare naturala sulfuroasa foarte pura sau, eventual, o sare de mare
curata, care trebuie sa fie calcinata complet la foc pana cand nu mai emite deloc
vapori vizibili. Apoi, ea trebuie sa fie atent macinata pana cand ajunge sa fie o
pulbere foarte fina. Aceasta sare pulbere, la fel ca si polenul despre care s-a vorbit
in cea de-a doua metoda, va trebui de asemenea sa fie expusa actiunii razelor de
Soare timp de 2 pana la 3 luni in acelasi tip de vas, de preferinta de culoare violet
inchis. In perioada expunerii la Soare este important ca sarea pulbere sa fie
amestecata, din cand in cand, foarte bine, de mai multe ori pe zi, cu o bagheta de
sticla care va fi utilizata special pentru aceasta. Aceasta actiune este neaparat nece-
sara deoarece pulberea foarte fina de sare va ocupa aproximativ 4 mm din inaltimea
vasului in care ea este expusa la Soare. Pentru ca toate particulele de sare de pe
fundul vasului sa fie expuse razelor solare si sa acumuleze in ele energia tainica
a razelor solare, amestecarea pulberii de sare trebuie sa fie facuta astfel incat
sa nu se formeze deloc cute sau gramajoare. De aceea vom avea grija ca, in
prealabil, sarea sa fie intinsa in vasul respectiv intr-un strat uniform, egal. Daca
totusi se formeaza cute, acestea trebuie sa fie netezite cu mare grija, astfel
314
incat razele solare sa poata sa actioneze in mod uniform pe intreaga suprafata
a pulberii de sare.
Dupa ce au fost impregnate suficient de mult timp de razele Soarelui pe
intreaga perioada de timp care a fost prescrisa, aceste granule foarte fine de
sare, la fel precum bobitele de lactoza sau bobitele de polen despre care s-a
vorbit in cazul descrierii celorlalte doua metode, trebuie sa fie foarte bine
protejate de efectele nocive ale aerului atmosferic prin pastrarea lor in cutii
inchise, foarte bine uscate, care vor fi plasate in cel mai uscat loc din casa.
Pentru a putea scoate dupa aceea din respectiva cutie numai cantitatea de
sare care este necesara atunci cand aceasta (sarea respectiva) trebuie sa fie
folosita pentru tratarea vreunei boli, trebuie in prealabil sa fie confectionate
niste lingurite speciale, care este util sa fie facute din aur sau din argint pur.
Lingurita respectiva trebuie atunci sa aiba o capacitate nu mai mare de un bob
de linte, iar cantitatea de sare care va incapea in ea va fi suficienta pentru
adulti. Copiilor sub 14 ani li se va da numai jumatate din acea cantitate de sare,
iar copiilor sub 6 ani lise va da numai un sfert din respectiva cantitate de sare.
Este bine sa stiti ca aceasta sare, si in special sarea de sulf pur, are un efect
extraordinar de puternic si actioneaza mai ales asupra structurii osoase, dar si
asupra dintilor si parului si ca atare ea trebuie sa fie folosita mai presus de toate in
cazurile de fractura osoasa. Daca fractura cuiva care si-a fupt un brat sau un picior
este foarte bine fixata in atele, ea se va vindeca complet in numai cateva zile dupa
ce pacientului ii va fi administrata aceasta sare. Daca este cumva o fractura
deschisa, tegumentul si muschii piciorului sunt atunci lezate, aceste rani deschise
pot fi tratate extern, fie cu comprese cu apa ce a fost in prealabil expusa la Soare, fie
cu binecunoscutul unguent natural cu arnica (Arnica Montana), dar la acestea este
indicat sa se adauge intotdeauna 1 – 2 doze de sare care a fost expusa la
Soare. Este insa important sa stiti ca pentru uz intern nu se va folosi niciodata
mai mult de o doza si jumatate, chiar si in cazul celor mai robuste persoane, si
atunci respectiva doza se va lua intr-o singura priza, caci daca va fi Iuata mai
des ea va cauza destul de repede moartea, in loc sa cauzeze vindecarea.
Deoarece actioneaza in special asupra structurii osoase, sarea respectiva,
daca se va exagera in ceea ce priveste doza, ar putea stimula osificarea intr-o
asemenea masura incat in scurt timp, toate partile organismului ar putea deveni
rigide.
Atunci cand este folosita in mod corect si sistematic, sarea respectiva
care a fost in prealabil expusa la Soare, reda intregului corp energia necesara
si totodata induce in mod gradat o transformare totala la nivelul organismului,
astfel ca dupa numai un an de zile nu mai ramane nimic rau in corpul pe care
sufletul il târa dupa sine, cu greu, in urma. cu un an. Chiar si dintii care sunt
pierduti pot fi astfel inlocuiti cu dinti noi, iar dintii existenti pot sa creasca
in lungime atunci cand acest remediu este utilizat corect si in mod
sistematic. Stiind toate acestea, tocmai de aceea se indica sa se respecte o
mare strictete in ceea ce priveste dozele prescrise si sa nu fie niciodata
depasite caci, in caz contrar, pacientul va avea probleme mari cu dintii.
Tot ceea ce v-am dezvaluit aici demonstreaza inca o data efectele tainice
speciale ale acestor saruri. Aceste saruri, daca sunt folosite in mod corect si
sistematic, vindeca la fel ca si remediile care au fost descrise anterior,
toate bolile organismului, dar trebuie sa aveti mare grija sa nu depasiti
niciodata doza prescrisa. In cazul metodelor precedente (primeIe doua) nu se
produce nimic rau daca i se administreaza pacientului, tinand cont destructura
lui si de gravitatea bolii, o doza putin mai mare decat cea care este
recomandata, sau daca se repeta tratamentul respectiv dupa un anumit interval
de timp, in functie de necesitati. Dar luati alminte caci in cazul tratamentului cu
sare care a fost amintit, doza nu trebuie sa depaseasca niciodata cantitatea

315
prescrisa si administrarea acesteia nu trebuie sa fie repetata decat numai dupa
zece ani.
Regimul respectiv trebuie sa fie respectat cu tot atata grija ca si in cazul
celorlalte doua metode care au fost descrise anterior, cu singura diferenta ca
pacientul trebuie sa se abtina inainte de la mancarurile sau bauturile acre cu
cel putin 20 de zile mai mult decat in cazul utilizarii primelor doua metode.
Sarea care a fost expusa la Soare este astfel incarcata cu energii subtile tainice
care-i sunt necesare sufletului. Acestea sunt atunci extrem de puternice in
comparatie cu acelea care exista mai mult sau mai putin in orice acid, si trebuie
sa stiti ca dupa ingerarea acestei sari ea atrage (prin declansarea anumitor
fenomene de rezonanta) energiile similare de la toti ceilaiti acizi care patrund in
stomac si in intregul organism, amplificand astfel in mod excesiv fluxul acestora
si intr-o asemenea situatie (atunci cand nu se respecta intervalul de 20 de zile
indicat) efectul poate fi acelasi ca si atunci cand pacientul ar Iua o doza dubla
sau tripla de sare inca de la inceput. Tocmai de aceea, cunoscand foarte bine
aceste pericole, trebuie sa nu neglijati aceasta indicatie (referitoare la intervalul
de 20 de zile, in care inainte nu se vor consuma mancaruri sau bauturi ACRE).
Mai mult decat atat, este foarte important sa stiti ca aceasta sare are chiar
efecte miraculoase, ca daca ea este pusa pe limba unei persoane care se afla
pe patul de moarte (in agonie), acea persoana se va putea astfel vindeca
complet sau daca nu, macar isi va putea prelungi viata cu conditia ca
organismul ei sa nu fie prea grav afectat de boala.
In ceea ce priveste problema referitoare la tipul de sulf care este
recomandat pentru prepararea remediului care fost indicat, raspunsul este
urmatorul : Eu (Iisus Cristos) stiu mai bine decat toti chimistii si farmacistii ca se
prepara deja o intreaga varietate de substante numite "saruri sulfuroase" si
trebuie de asemenea sa stiti ca se pot prepara mult mai multe decat se cunosc
pana acum, caci sulful - care este partial un mineral si partial un component
organic, care isi are originea in maruntaiele pamantului - se gaseste in stare
naturala in compozitia diverselor tipuri de saruri si a mai multor minerale.
Totusi, pe toate acestea, in general, eu nu Ie numesc sulfati; ceea ce eu
numesc "sare" contine de fapt gruparea acid a din sulfat. Acest acid, asa cum
probabil stiti, este de doua feluri, si anume : unul obisnuit, de culoare maroniu -
fumurie, si unul rafinat din care a fost extrasa apa. Acest ultim tip va fi
transformat in sare, care va fi supusa cristalizarii si apoi toata umezeala din
cristalele sale va fi indepartata printr-o metoda adecvata. Dupa ce in prealabil
au fost uscate cat mai bine cu putinta, cristalele de sulfat se pun intr-un mojar
perfect curat din portelan si se macina cu un pistil (se mojareaza foarte bine)
pana cand devin o pudra foarte fina. In timpul mojararii se adauga si se
amesteca foarte bine cu pudra din mojar flori de sulf natural care pe cat posibil
nu trebuie sa contina arsenic ca impuritate, iar in final cantitatea de un sfert de
lingurita de pulbere de sulf se amesteca cu o doza de sare care, asa cum am
indicat, a fost in prealabil expusa la Soare. AmestecuI rezultat este sulfatul care
trebuie sa fie folosit dupa indicatiile care au fost prescrise mai sus in scopul
care a fast deja mentionat. Un farmacist bun sau un chimist care isi da interesul
– poate sa prepare in acest mod sulfatul necesar, dar nu-i va fi usor deoarece
cristalele care sunt obtinute din acidul sulfuric pur sunt greu de uscat. Acestea
se vor usca cu timpul daca sulfatul este lasat sa cristalizeze pana ce cristaIele
sale devin destul de mari. Mai exista si alte cateva metode de a realiza
cristalizarea acestui sulfat obtinut din acidul sulfuric pur si concentrat. Mai
dificila decat reatizarea cristalelor respective este obtinerea inflorescentelor de
sulf complet lipsite de arsenic. Pentru a obtine aceste cristale este de preferat
sa se foloseasca acidul sulfuric pur, concentrat, alb (englezesc), deoarece in
Anglia se prepara cel mai pur acid de acest feI.

316
Cea de-a patra metoda – de folosire a energiilor tainice care sunt vehiculate de
lumina solara in scopul vindecarii

Pentru aceasta este necesar sa utilizati un creuzet din piatra de serpentin

(serpentin = mineral cu varietati de diferite culori care rezulta din hidroliza silicatului
de magneziu) cu o capacitate de cel putin o jumatate de litru (500 ml). Utilizati de
asemenea un pistil din acelasi material care va fi folosit pentru amestecare si
mojarare. Apoi urmariti sa faceti rost de la un veterinar de 1/4 sau 3/8 litri de sange
proaspat de miel (care suge doar lapte de la mama lui) sau, daca nu, eventual
sange de vitel sanatos (care suge doar lapte de la mama lul). Turnati dupa aceea
sangele de vitel in vasul care a fost mentionat mai sus si daca acesta este prea mic,
luati doua vase si puneti cate jumatate din cantitatea totala in fiecare, ceea ce va
insemna aproximativ 1/8 - 3/16 litri, apoi expuneti acest sange la Soare, asa cum s-a
explicat anterior si amestecati-l in repetate randuri in timp ce Soarele straluceste
deasupra lui. Trebuie insa sa aveti in vedere ca in timpul noptii sa protejati vasul
respectiv cu grija de actiunea aerului si sa-l tineti la rece. Amestecarea si expunerea
la Soare a sangelui respectiv trebuie sa continue pana cand acesta este complet
uscat. Dupa ce ati realizat aceasta asa cum trebuie, este necesar sa pulverizati
sangele, sa-l faceti pudra foarte fina in acelasi vas si cu acelasi pistil, prin mojarare,
prin zdrobire si prin pisare. Cand ati obtinut in final, procedand astfel, o pudra brun
roscata, puneti-o dupa aceea la pastrare intr-un recipient curat din sticla cat mai
inchisa la culoare.
Acest remediu care a fost astfel obtinut, se utilizeaza in acelasi mod ca si
primele doua care au fost descrise anterior, si trebuie sa stiti ca efectul lui este de
asemenea universal. In plus, mai trebuie sa stiti ca acest remediu este foarte eficient
mai ales in afectiunile pulmonare si el este indicat in special pentru cei care sufera
de sangerari de tot felul. Daca in urma expunerilor repetate la Soare sangele
respectiv emana un miros foarte neplacut, aceasta nu trebuie sa va deranjeze
absolut deloc. Un astfel de miros nu este absolut deloc daunator, iar in final, cand
sangele respectiv expus la Soare va fi suficient de uscat, veti constata ca acest
miros se transforma chiar intr-un miros placut. Aveti insa mare grija sa nu folositi
cumva sange de la nici un alt animal, nici macar de la vite sau oi, fiindca de indata
ce aceste animale incep sa se hraneasca cu iarba, energiile specifice sufletului din
sangele lor devin grosiere si impure, iar aceasta ar putea atrage (prin declansarea
anumitor procese specifice de rezonanta) din razele Soarelui numai ceea ce este
similar in ele. (Prin urmare este foarte clar ca sangele care este indicat sa se
foloseasca va proveni de la un miel sau de la un vitel care suge doar lapte de la
mama lui si care in afara de lapte nu se "hraneste cu nimic altceva). Prin urmare, nu
trebuie sa pierdeti din vedere ca sangele mieilor sau al viteilor complet sanatosi si
care nu au fost inca intarcati, hranindu-se mai departe numai cu lapte de la mama
lor, este singurul care este potrivit in scopul prepararii acestui medicament
miraculos. Acest medicament natural miraculos, daca este pastrat intr-un mod
corespunzator, isi mentine nealterata eficacitatea timp de un an de zile. Dupa
aceasta perioada el devine mai putin eficient. El poate fi "reincarcat" cu energiile
tainice binefacatoare ale razelor Soarelui daca este expus apoi din nou actiunii
razelor de Soare, pentru intervalul prescris de timp, dar este mult mai bine totusi sa
se prepare unul nou. Acestea fiind spuse, cea de-a patra metoda a fost explicata in
mod clar si acum putem trece la urmatoarea.

Cea de-a cincea metoda – de utilizare a energiilor tainice care sunt vehiculate de
lumina solara in scopul vindecarii

Ca medicamente miraculoase pentru uz intern, primele patru remedii care

deja au fost mentionate anterior sunt suficiente, dar este bine sa stiti ca exista si alte

317
metode foarte eficiente de folosire a energiilor tainice care sunt vehiculate de razele
solare, pentru tratarea cu succes a diferitelor afectiuni ale corpului fiintei umane.
De exemplu, daca cineva sufera de o leziune externa de natura canceroasa,
luati atunci o lupa si, fiind la Soare, potriviti-o astfel ca lumina acesteia, focalizata
prin lupa, sa fie trecuta pe deasupra ranii, milimetru cu milimetru, de mai multe ori pe
zi. Cu alte cuvinte trebuie ca focarul lupei respective sa fie "plimbat" pe intreaga
suprafata a ranii. Este insa necesar sa fiti foarte atenti ca focarul respectiv al acestei
lupe sa nu se opreasca prea mult timp asupra nici unei portiuni a leziunii. La mai
mult timp dupa ce ati trecut focarul lupei respective prin care trecea lumina Soarelui
pe deasupra unei rani, inmuiati o bucata de panza de in apa naturala (apa minerala
sau apa de izvor), care a fost in prealabil expusa la Soare si dupa aceea puneti-o
direct pe respectiva rana. Compresa respectiva trebuie atunci sa fie schimbata de
mai multe ori in decurs de o ora si, daca se respecta de asemenea regimul alimentar
adecvat, bolnavul care prezinta o asemenea leziune se va insanatosi in curand.
Daca eventual aveti la dispozitie frunze sanatoase si mature de tutun (Nicotina
Tabacum), acestea sunt chiar mai de preferat in locul fasiilor de panza de in, dar
atunci este necesar ca inainte de folosire, acestea sa fie bine uscate si expuse la
Soare timp de 2-3 luni, fiind apoi asezate pe o bucata plata de sticla.
Este de asemeni bine sa stiti ca in loc de apa naturala (apa de izvor sau apa
minerala) care a fost in prealabil expusa la Soare se poate folosi cu aceeasi eficienta
o "tinctura solara" care se prepara dupa cum urmeaza : fiecare dintre voi ati auzit
probabil de floarea alpina care este numita arnica (Arnica Montana). Luati doua
maini bune din petalele galbene si filamentele cu polen ale florii respective (arnica) si
puneti-le apoi intr-o jumatate de litru de vin perfect natural sau, daca nu, in alcool pur
de 90°. Acest amestec trebuie apoi sa fie expus la actiunea razelor solare timp de 3-
4 saptamani intr-o sticla transparenta care trebuie sa fie bine inchisa si care trebuie
sa fie agitata de cateva ori in intervalul de timp care a fost mentionat ca va fi utilizat
pentru expunerea ei la Soare. Dupa aceasta perioada, "tinctura solara" va fi gata si
ea va trebui apoi sa fie filtrata si in final va fi desertata intr-o sticla de culoare inchisa
si va fi pastrata cu grija, fiind astupata in mod etans.
Atunci cand este necesar, luati o picatura din aceasta tinctura si amestecati-o
cu 1/5 l de apa care a fost in prealabil expusa la Soare, iar daca ranile sunt mari,
atunci foIositi 3 - 5 picaturi de tinctura pe care Ie veti pune in aceeasi cantitate de
apa. Apoi incaIziti Ia Soare o bucata de panza curata de in, umeziti-o in respectiva
tinctura si apoi puneti-o pe rana sau pe ranile respective. Veti vedea ca in urma
acestui tratament, ca si in cazuI foIosirii ceIor doua remedii care au fost mentionate
anterior, ranile se vor vindeca cu repeziciune.
Cu ajutorul "tincturii solare" se pot vindeca de asemenea cu o mare usurinta
leziunile externe care sunt cauzate de bolile venetice, herpesul genital si râia, cu
conditia sa fie insa respectat in mod strict regimul alimentar adecvat.
Un alt remediu perfect natural pentru astfel de leziuni externe maligne este
urmatorul : luati seminte sanatoase de canepa (Cannabis Sativa), uscati-le apoi la
Soare timp de 14 zile si puneti-Ie dupa aceea la pastrare intr-un loc uscat in niste
recipiente inchise ermetic. Atunci cand aveti nevoie de acest remediu treceti
semintele de canepa printr-o presa de ulei dupa ce le-ati sfaramat putin. Va rezulta
astfel un ulei destul de rafinat. Daca dupa aceea ungeti leziunile respective cu acest
ulei in mai multe randuri si daca totodata respectati cu strictete regimul alimentar
care este recomandat, ranile respective se vor vindeca in scurt timp, si facand
aceasta mai trebuie sa stiti ca uleiul folosit nu va avea nici un efect daunator asupra
organismului.
Din semintele de canepa care au fost tratate in modul descris mai sus se
poate prepara si un, fel de lapte care este asemanator cu laptele de migdale si care
in plus este benefic pentru cei care sufera de tuberculoza plamanilor sau de
congestie sau boli ale ficatului, splinei sau rinichilor. Atunci cand se administreaza

318
acest lapte efectul sau profund binefacator asupra organelor bolnave va fi resimtit
aproape imediat.
Totusi, in cazul in care aceste organe interne sunt in pericol de deshidratare
este de preferat sa se foloseasca mai bine lapte din seminte de in (Linum
Usitatissimum), care in prealabil au fost uscate la Soare, in locul laptelui din
seminte de canepa.
In afara de acestea mai trebuie sa stiti ca exista si un remediu miraculos
pentru alinarea durerilor de membre : luati aproximativ 500 g de ulei pur natural de
masline care trebuie sa fie proaspat presat la rece, turnati-l dupa aceea intr-o sticla
care are un dop ermetic foarte bun si adaugati o mana buna de petale de mac
(Papaver Somniferum). Petalele de mac salbatic sau de mac de camp sunt de
preferat in locul petalelor de mac mare de gradina. Dupa ce petalele de mac au fost
adaugate in uleiul de masline respectiv, sticla, in care se afla uleiul trebuie sa fie
acoperita cu grija, in mod etans, si ea va fi expusa la Soare pentru o perioada de 3 –
4 saptamani, timp in care ea va fi agitata destul de frecveht. La sfarsitul acestui
interval de timp, uleiul de masline respectiv, care a fost in prealabil expus la Soare,
va fi turnat intr-o sticla, de preferinta inchisa la culoare si care va fi foarte bine
etansata.
In cazul in care cineva sufera de dureri chiar cronice ale membrelor, este de
ajuns sa inmoaie in acest ulei o bucata de panza care a fost expusa la Soare de
curand, si sa o puna dupa aceea pe membrul dureros, si va constata ca in curand
durerile Ii vor ceda. Un astfel de ulei poate fi aplicat cu rezultate foarte bune si in
cazul durerilor acute de piept si din zona coastelor, mai ales daca aceste dureri sunt
de natura reumatica, sau apar in cazul acelora care au artrita.

Cea de-a sasea metoda – de utilizare a energiiior tainice care sunt vehiculate de
lumina solara in scopul vindecarii

Vom trece acum la descrierea unui alt remediu la fel de eficient ca si acelea
care au fost descrise pana acum. Luati lapte de capra care a fost in prealabil
smantanit foarte bine (lapte care nu are smantana) si turnati-l apoi intr-un recipient
de sticla similar aceluia pe care vi I-am descris anterior, cand v-am explicat cum se
obtin cristalele de sulfat. Daca este dificil sa faceti rost de un asemenea recipient
puteti folosi un vas de sticla inchis la culoare, care trebuie sa aiba o suprafata de
aproximativ 30 cm2. Lasati apoi sa picure laptele pe vasul respectiv de sticla si
puneti-l dupa aceea la Soare. Veti constata ca dupa un anumit interval de timp
picaturile respective de lapte se vor usca destul de repede. Dupa ce s-au uscat
primele picaturi, turnati din nou putin lapte in vasul respectiv de sticla, lasati-l la
Soare sa se usuce si continuati in acest mod pana cand se formeaza o crusta destul
de groasa. Razuiti apoi cu grija aceasta crusta de pe suprafata sticlei si faceti-o
dupa aceea sa devina o pulbere foarte fina, si pastrati apoi pudra respectiva intr-un
recipient de sticla care va fi tinut intr-un loc foarte uscat si care este ferit de actiunea
aerului.
In acelasi timp, intr-un vas de sticla care este prevazut cu un capac boltit care
trebuie sa fie facut din acelasi fel de sticla si care trebuie sa se potriveasca exact
deasupra vasului respectiv, puneti bucatele marunte de camfor natural, umpland
astfel vasul pe jumatate si, dupa ce ati astupat bine (etans) vasul, puneti-l apoi
pentru a fi expus Ia Soare. Veti observa atunci cum camforul din recipient va scadea
in volum pe zi ce trece dar in schimb pe capacul boltit al vasului se va forma gradat
un sediment albicios.
Atunci cand capacul boltit isi pierde transparenta din cauza sedimentului,
indepartati-l prin razuire de pe sticla, puneti in el laptele praf pe care I-am mentionat
mai sus si amestecati cele doua componente pana cand aceasta pudra din lapte
absoarbe toate sedimentele care au fost razuite de pe respectiva sticla boltita.

319
Pastrati cu grija apoi pudra rezultanta in niste sticle adecvate care sunt inchise
ermetic.
Acesta este un remediu miraculos impotriva tuturor durerilor interne si externe
care sunt generate de congestie, sau care sunt cauzate de umflaturi, inflamatii si
abcese in toate partile corpului.
Acest remediu are eficacitate maxima la bolnavii de ciuma si de asemeni este
excelent in cazurile de holera. Cu ajutorul lui, cei care sunt bolnavi de ciuma se
pot vindeca. De asemenea, cei care sufera de boli pulmonare se pot vindeca cu
usurinta prin folosirea acestei pudre cu efecte miraculoase. Mai trebuie sa stiti ca
acest tratament miraculos pe care vi l-am dezvaluit indeparteaza si vindeca rapid
eruptiile cutanate chiar foarte rebele, vindeca zona zoster si scarlatina.
El se poate utiliza in doua moduri : luati intern 0,6 - 1,8 g din aceasta pudra
sau, daca exista umflaturi sau tumori la maini sau la picioare, impregnati in prealabil
aceasta pudra intr-o panza de in curata care in prealabil a fost expusa de curand la
Soare si dupa aceea puneti-o pe umflaturile respective. Veti constata ca in scurt timp
acestea vor disparea complet. Dincolo de aceasta este recomandabil ca in functie
de gravitatea cazului sa se ia de asemenea 0,6-1,8 g din acest miraculos
medicament natural pe cale orala. Aceasta pudra este extraordinar de puternica, si
ea are printre altele proprietatea de a reanima pentru o perioada mai lunga de timp
chiar o persoana aflata pe patul de moarte (in coma) si uneori, (daca aceasta nu
este impotriva vointei lui Dumnezeu) de a o vindeca complet, indiferent de boala
de care sufera si care altfel i-ar fi adus moartea daca ea ar fi urmat clasicele
tratamente alopate, grosiere care adeseori sunt profund defavorabile fiintei umane.

Alte remedii helioterapeutice miraculoase (I)

In plus fata de ceea ce v-am dezvaluit deja, va voi oferi acum si alte cateva
remedii naturale miraculoase care se prepara tot cu ajutorul actiunii binefacatoare a
razelor solare si care se folosesc cel mai adesea extern decat pe cale interna si pe
care Ie puteti numi remedii solare de sine statatoare. Despre aceste remedii merita
sa stiti ca ele pot fi folosite oricand fara a tine neaparat dieta care a fost descrisa
anterior.
Luati crengi de prun cu coaja cu tot si ardeti-Ie pana cand devin cenusa. Cel
mai bine ar fi daca ati putea sa realizati arderea acestor crengi cu ajutorul unei lupe
foarte puternice sau cu o oglinda concava prin care veti face sa treaca lumina solara
si in al carei focar veti aseza, pentru a arde lemnul de la creanga de prun care in
prealabil trebuie sa fie taiat in bucatele mici si facut sa devina aschii. Cenusa
respectiva trebuie sa fie apoi expusa razelor de Soare timp de 8 - 10 zile, fiind de
preferinta asezata in prealabil intr-un vas inchis la culoare. Dupa ce a fost astfel
impregnata cu lumina solara, cenusa aceasta, intocmai ca si celelalte remedii
despre care am vorbit anterior, trebuie sa fie protejata cu grija de actiunea aerului
atmosferic prin pastrarea ei intr-o sticluta care va fi in prealabil bine uscata.
Daca aveti un dinte cariat, puneti atunci 3 - 5 g din cenusa preparata in modul
descris mai sus pe o periuta de dinti nu prea tare care a fost inmuiata intai in spirt de
prune sau in tuica naturala de prune care in prealabil a fost expusa la Soare. Dintele
cariat respectiv trebuie dupa aceea sa fie periat cu aceasta cenusa timp de 3 zile
dimineata si seara si procedand astfel evolutia cariei va putea fi stopata, iar in
final veti constata ca dintele va fi complet refacut. Acest remediu pe care vi-I
dezvaIui vindeca astfel complet cariile dentare.
Este bine sa stiti ca se mai poate prepara o cenusa asemanatoare din tulpini
de salvie (Salvia Splendens) care vor fi supuse unui acelasi procedeu de ardere ca
cel care a fost descris anterior. De data aceasta, atunci cand utilizati cenusa este
bine sa stiti ca periuta de dinti nu va mai fi inmuiata in tuica de prune naturala ci intr-
un distilat din vin sau, daca nu dispuneti de acesta, in alcool alb de aproximativ 40O
care va fi apoi impregnat eu uleiuri eterice de salvie sau, daca nu aveti, atunci cu
320
tinctura de salvie. Pentru a impregna alcoolul respectiv cu uleiurile eterice de salvie,
adaugati 10 picaturi din aceest ulei la 70 ml de alcool. Astupati dupa aceea bine
sticla in care il veti pune, agitati periodic continutul si expuneti amestecul respectiv la
Soare timp de 8 - 10 zile. Apoi inveliti sticla respectiva intr-o hartie inchisa la culoare
si pastrati-o intr-un loc uscat.

Alte remedii helioterapeutice miraculoase (II)

Culegeti fructe proaspete de ienupar (Juniperus Communis) la vremea cand

acestea incep sa capete o culoare albastruie si curatati-le de coditele arbustului.
Apoi luati o bucata de panza de in albastra si intindeti-o intr-un loc uscat unde bate
lumina Soarelui. Cel mai bine ar fi sa o puneti pe o masa veche din lemn. Apoi
imprastiati fructele culese (si fara codite) pe suprafata acestei panze astfel incat
acestea sa nu se acopere deloc unele pe altele. In perioada din zi cand puterea
Soarelui este in scadere, efectul razelor solare poate fi potentat daca se plaseaza un
paravan alb, inalt, care va fi asezat in fata razelor solare. Acest lucru se poate
realiza cu usurinta atarnand in locul respectiv o bucata de panza alba. Atunci cand
se lasa seara, se apuca panza albastra de cele patru colturi si fructele astfel invelite
se pun intr-un vas de sticla destul de mare astfel incat ele sa poata incapea acolo
impreuna cu panza respectiva cu tot. Apoi se astupa sticla cat mai bine posibil si se
lasa astfel peste noapte. Fructele de ienupar vor fi astfel expuse la Soare pana cand
suprafata lor devine zbarcita intocmai ca aceea a boabelor de piper. In continuare,
bobitele de ienupar uscate vor fi puse la pastrare in aceeasi sticla, dar fara panza,
pentru a putea fi folosite mai tarziu. Sticla in care ele vor fi pastrate trebuie sa fie
astupata etans si pastrata intr-un loc uscat. Fructele preparate in acest mod pot fi
pastrate chiar ani de zile fara sa-si piarda puterea vindecatoare.
Daca va aflati intr-o regiune unde bantuie o epidemie de holera, mancati
atunci dimineata 3-7 bobite preparate asa cum v-am aratat. De asemenea. faceti
pulbere cateva bobite intr-un mojar si dupa aceea lasati fumul care rezulta in urma
arderii lente a pulberii respective sa patrunda in toate incaperile casei si sa se
impregneze in hainele pe care Ie purtati atunci cand iesiti din casa. Procedand astfel
in fiecare zi. oricat de puternica ar fi epidemia de holera, cel care utilizeaza acest
remediu cu o credinta profunda in Dumneze, respectand totodata dieta care este
recomandata in cadrul helioterapiei si abtinandu-se de la contactele sexuale in care
el isi pierde samanta (cu ejaculare) cat si de la alte placeri lumesti, va fi in afara
oricarui pericol de contaminare. Cine s-a molipsit deja de holera se poate vindeca
atunci in scurt timp daca pune aceste bobite de ienupar, uscate la Soare, intr-o
jumatate de Iitru de apa de izvor sau in apa minerala pura si dupa aceea bea zeama
rezultanta (maceratul respectiv, fara fructe).
Amestecul de apa (expusa in prealabil la Soare) cu fructe de ienupar in vin
(expus la Soare) poate vindeca ciuma cu conditia ca boala sa fie intr-un stadiu
incipient. Maceratul care este realizat din aceste bobite de ienupar vindeca chiar si
hidropizia mult mai bine decat oricare alt tratament alopat. Totusi este bine sa stiti ca
in cazul hidropiziei este de preferat sa se puna fructele de ienupar care au lost
expuse la Soare numai in apa pura de izvor sau in apa minerala fara a adauga vin
deloc.
Tot impotriva holerei va mai dezvalui acum si un alt remediu foarte eficient.
Culegeti flori de musetel de camp (Matricaria Chamomilla) de la care veti folosi
numai petalele albe si polenul galben. Puneti-Ie apoi intr-o sticla transparenta
(necolorata), astupati apoi etans sticla si expuneti-o dupa aceea la Soare pana cand
continutul se va usca aproape complet. Asezati dupa aceea sticla la pastrare,
ermetic inchisa, intr-un loc uscat. Atunci cand cineva se imbolnaveste de hoIera
puneti intr-o cana o lingura buna de flori uscate de musetel, turnati deasupra 125 ml
de apa curata de izvor sau apa minerala (care a fost in prealabil expusa la Soare) si
lasati cana astfel acoperita (la macerat) timp de 10 ore, dupa care strecurati
321
maceratul. Daca bolnavul de holera bea acest macerat si dupa aceea se odihneste
in pat la caldura, el se va vindeca destul de repede. Adaugati la acest macerat, daca
aveti la indemana, 0.6 - 1.2 g de pudra de ricin pentru a-i spori efectele
vindecatoare. Tinctura de ricin nu este insa recomandata.

Alte remedii helioterapeutice miraculoase (III)

Iisus Christos spune : "Dupa ce in anul 1851 v-am revelat prin mijlocirea
slujitorului Meu o serie de remedii utile pentru restabilirea sanatatii, va voi destainui
astazi o noua metoda de vindecare : culegeti castane salbatice (Aesculus Hippo-
castanum) la vremea cand ele sunt coapte si se desprind singure din invelisul verde
care Ie acopera, curatati-le apoi bine de coaja, taiati-Ie in bucatele marunte si uscati-
le apoi la Soare timp de 3- 4 saptamani, fiind asezate intr-un vas de culoare violet
inchis. Pisati-Ie apoi si dupa aceea faceti-Ie pulbere si pastrati-Ie sub forma de pudra
fina intr-o sticla ermetic inchisa de culoare indigo.
Acest remediu miraculos se utilizeaza sub forma unui macerat la rece astfel:
se pune o lingura de pulbere in apa proaspata de izvor sau in apa minerala (expusa
in prealabil la Soare 8 -10 ore) si se lasa la macerat timp de 8 -10 ore si apoi se bea.
Acest macerat confera rezultate excelente in bolile femeiesti cum ar fi : o
menstruatie prea abundenta, o menstruatie prea frecventa, deoarece el reface
echilibrul secretiilor menstruale pe o cale naturala. Castanele sunt de asemeni
benefice chiar si in forma lor naturala ca remediu impotriva durerilor rebele de cap
de origine nervoasa, mai degraba decat contra durerilor de cap care sunt cauzate de
o afluenta prea mare de sange in creier. In asemenea cazuri bolnavul trebuie sa
poarte 3 castane asupra lui timp de 10-15 zile si procedand astfel, durerea de cap i
se va ameliora la inceput, iar apoi va disparea complet in aproximativ 7 zile. Pentru a
va ajuta sa intelegeti si mai bine efectele extraordinare pe care Ie au castanele
asupra organismului uman va atrag atentia asupra invelisului exterior al acestora,
care este prevazut cu tepi. Trebuie sa stiti ca acesti tepi sunt ca niste conductori
electrici naturali si privind acest aspect cu intelepciune puteti tocmai de aceea
considera castana ca fiind un natural condensator electric, care isi incarca toate
elementele sale componente cu electricitate chiar prin intermediul acestor
conductori. Deoarece tulburarile sanguine sunt de obicei rezultatul unei proaste
functionari a splinei (care este in realitate generatorul electric al corpului omenesc),
aceasta pulbere de castane, atunci cand este impregnata in mod adecvat cu razele
Soarelui, este, datorita proprietatilor ei, singurul mijloc natural de a restabili cotele
normale ale curentilor bioelectrici care strabat permanent corpul omului. Astfel se
justifica manifestarea puterii vindecatoare cu totul exeptionale a castanelor salbatice.
Prin expunerea lor la razele Soarelui, umezeala si impuritatile provenite din Pamant
sunt astfel eliminate si in final ramane numai partea care este incarcata electric de
care este nevoie in cazurile de boli care au fost descrise anterior.
Maceratul realizat din pulbere de castane care au fost in prealabil expuse la
Soare, se poate de asemeni folosi cu rezultate extraordinar de bune si in afectiunile
splinei. Stiind toate acestea trebuie sa nu uitati ca el este un remediu natural
miraculos care poate fi utilizat cu succes pentru eliminarea suferintelor umane.
Folositi insa intotdeauna acest remediu indreptandu-va gandurile catre Dumnezeu si
procedand astfel veti fi siguri ca vindecarea va va fi insotita si ghidata de
binecuvantarea plina de dragoste a lui Dumnezeu Tatal."

Dieta in helioterapie

In general, este foarte bine sa se respecte ritmicitatea in toate actiunile cum ar

fi, de exemplu, servirea mesei, bautul apei expuse in prealabil la Soare, dormitul,
imbaierea, spalarea, expunerea NUD la Soare etc. Este de asemeni necesara, in
mod strict, abtinerea de la toate mancarurile si bauturile acre sau condimentate si,
322
mai ales, evitarea completa a alcoolului, a tutunului, a berii, a carnii, a pestelui si a
cafelei. Cafeaua este de altfel cel mai nociv produs care provine din regnul vegetal
pe care omul a ales sa-l foloseasca pentru propria sa placere perversa. Boabele
acestei plante au fost lasate de Dumnezeu pentru cai, magari, camile si aIte animale
similare de pe Pamant, deoarece pe acestea cafeaua Ie dinamizeaza si Ie intareste
nervii. La oameni insa, efectele nocive care sunt generate de cafeina, pe care
boabele de cafea o contin in concentratie mare, sunt exact contrarii. In plus cafeaua
impurifica sangele, surexcita organele sexuale, si daca aceasta excitare nu
este urmata imediat de satisfacerea impulsurilor erotice, ea cauzeaza imediat o
totala frustrare la nivelul simturilor. Din cauza ca sufletul depune un mare efort
pentru a elimina ulterior din corp aceste substante intaritoare care sunt destinate
animalelor inferioare, el devine cu timpul epuizat, nepasator, blazat, indiferent,
fiind adesea predispus spre tristete, spre posomorare, spre stari sufletesti
sumbre.
Luati de asemenea bine aminte : o cana de urina (care a fost obtinuta
din jetul de la mijloc (prin urmare nu partea de la inceput si nici cea de la sfarsit
a urinii)), care este apoi indulcita cu miere perfect naturala, este in aceasta
directie mult mai sanatoasa pentru organismul omului decat supa care
este facuta din prajeala care provine de la o hrana animaliera sau din
carne (lATA CA AICI IISUS CRISTOS CONFIRMA ASTFEL VALOREA
URINOTERAPIEI). Am tinut sa va atrag atentia asupra nocivitatii foarte mari a
cafelei pentru ca stiu foarte bine ca o mare parte a omenirii, si in special
femeile, este complet dependenta de aceasta hrana nociva pentru om, care a
fost lasata de Dumnezeu pentru magari. Nu uitati ca, de fapt, nimic nu Ie poate
dauna mai mult oamenilor decait aceasta bautura. In plus, mai trebuie sa stiti
ca nimic altceva mai mult decat cafeaua nu va putea face corpul, mai ales
acela al femeii, insensibil la actiunea unui remediu natural cu adevarat benefic.
Tocmai din aceasta cauza, stiind to ate aces tea, cafeaua trebuie sa fie
neaparat evitata in timpul oricarei stari de boala si pe parcursul oricarei cure
naturale, si mai ales pe durata tratamentului helioterapeutic, caci daca nu veti
elimina complet cafeaua, sa stiti ca acest remediu helioterapeutic nu va avea
nici un efect. De asemeni este important sa aveti in vedere ca si dupa
vindecare sa nu mai consumati niciodata cafea, deoarece aceasta va face
foarte mult rau si va poate reimbolnavi. Daca un bautor inveterat de cafea ar
lua otrava si dupa aceea ar bea imediat o cantitate considerabila de cafea,
efectul otravii va fi anihilat de aceasta. Or, daca intr-un asemenea caz, cafeaua
poate distruge pana si otrava, este evident ca ea va distruge cu atat mai usor
efectul bland si moderat pe care il are remediul helioterapeutic pentru
vindecarea sufletului despre care va vorbesc. De aceea, atunci cand va hotarati
sa urmati helioterapia trebuie sa va feriti, de asemenea, in totalitate, de orice
substante nocive care inhiba si anihileaza influenta benefica a remediilor
naturale, nobile si pure, chiar mai mult decat binecunoscutul opiu.
Cerealele proaspete (din recolta anului trecut), printre care amintim graul
si orezul, trebuie sa fie spalate si apoi fierte cu apa care a fost in prealabil
expusa la Soare, sau chiar in lapte proaspat si nu prea gras. Acestea (graul si
orezul) - daca sunt consumate cu moderatie - sunt intotdeauna de preferat
oricaror aIte mancaruri in perioada tratamentului helioterapeutic. Mai trebuie de
asemeni sa stiti ca si alte alimente, cu exceptia fasolei si a lintei pot fi atunci
consumate, cum ar fi de exemplu porumbul proaspat, fiert in apa sau in lapte si
care poate fi consmnat sub forma de supa sau terci. De asemenea, orezul
nedecorticat bine fiert, sub forma de terci, mai poate fi atunci consumat sau
chiar si terciul de mei, fiert in lapte. Asa cum am precizat mai sus, mai ales
aceste alimente trebuie sa fie consumate de catre cel care realizeaza
tratamentul helioterapeutic.

323
 Carnea de orice fel este foarte daunatoare in timpul tratamentului
helioterapeutic si de aeeea este strict interzis ca ea sa fie atunci consumata. In
locul acesteia (a carnii) este mult mai bine sa fie consumate zilnic fructe coapte
cat mai naturale (fara hormoni sau ingrasaminte de sinteza) cum ar fi merele,
perele sau prunele. Este necesar sa stiti ca intotdeauna carnea contine, fara
exceptie, energii subtile grosiere si impure. Tocmai de aceea se recomanda ca
in locul acesteia sa fie consumate fructele si legumele, deoarece atunci
energiile subtile vitale pe care vi Ie aduc in fiinta fructele si legumele proaspete
vor contribui din plin la vindecarea voastra rapida si totodata vor face bine celui
bolnav. Verdeturile si legumele verzi trebuie insa sa fie evitate cu strictete pe
durata tratamentului caci, cel mai adesea, energiile subtile hranitoare (PRANA)
din ierburile si radacinile comestibile, inclusiv acelea care sunt continute in
cartofi, sunt de asemenea impure, si, ca atare, in timpul tratamentului
helioterapeutic, este cel mai bine ca ele sa nu fie consumate deloc sau, daca
nu se poate asa, sa fie consumate cat mai rar.
Aceasta a doua metoda pe care v-am revelat-o (cea in care se utilizeaza
bobitele de polen care este expus la Soare), daca este folosita in mod corect si
cu consecventa, cu o deplina credinta in vindecare si cu o incredere totala in
ajutorul activ al lui Dumnezeu, este la fel de eficienta ca si prima si pe deasupra
are avantajul ca este mult mai usor de pus in practica.
Singura diferenta este doar ca punerea in practica a celei dea doua metode
necesita ceva mai mult timp, dar chiar si acest aspect nu are prea multa
importanta daca ne gandim la beneficiile utilizarii ei, simultan cu prima metoda,
pentru refacerea cat mai rapida a sanatatii. Prepararea remediului vindecator
conform primei metode este mai avantajoasa, dar daca acest lucru va este
cumva dificil, Eu va dau binecuvantarea Mea si pentru cea de-a doua metoda
care veti vedea ca este la fel de eficienta ca si prima, cu conditia sa aveti o
credinta mare in Dumnezeu si increderea necesara ca va veti vindeca. Fara
ajutorul si binecuvantarea lui Dumnezeu sa stiti ca nici un remediu nu va avea
eficienta ci in unele eazuri chiar va actiona in detrimentul sanatatii corpului si
uneori si a sufletului. Tocmai de aceea este important sa nu pierdeti din vedere
ca intotdeauna credinta in Dumnezeu va va ajuta enorm atunci cand veti incepe
sa realizati helioterapia.

324
Terapia cu ventuze
Aplicarea ventuzelor de sticlă sau de cauciuc este o
tehnică mereu actuală, cu efecte benefice în dureri musculare,
afecţiuni respiratorii şi celulită.
Vă amintiţi, desigur, de cutia cu ventuze a bunicii. Mânuia
micile borcănele cu uşurinţă, folosind flacăra lumânării, apoi le
întorcea şi le aşeza pe spatele celui răcit. Le ţinea aşa câteva
minute, până ce pielea se acoperea de vânătăi. Dar, a doua zi,
bolnavul se simţea mult mai bine. Răceala şi junghiurile
dispăreau ca prin farmec. Nu era sat fără un cunoscător în pusul
ventuzelor. Astăzi, tehnica nu mai este atît de folosită acasă, dar
terapia cu ventuze a ajuns extrem de apreciată în medicina tradiţională chineză şi în
cabinetele moderne de masaj. Se foloseşte în tratarea bolilor respiratorii, a durerilor de
spate, şi a multor altor afecţiuni. Ventuzele nu s-au demodat deloc. Au acelaşi rol
terapeutic de mii de ani şi acelaşi efect benefic, chiar dacă azi bolile sunt mult mai multe şi
mai grave.

Prinderea ventuzelor pe piele

Ventuzele făceau cândva parte din trusa terapeutică a

doctorului sau a vraciului. Medicina populară le folosea în
tratarea răcelilor, a durerilor musculare, în stări gripale, congestii
pulmonare, nevralgii intercostale şi boli de sânge. În epoca
aparaturii medicale avansate, ventuza a rămas, totuşi, o metodă
sigură de terapie, dacă e aplicată la momentul şi la locul potrivit.
Poate chiar să înlocuiască tratamentul obişnuit, ventuzele fiind
eficiente şi în virozele care se manifestă imun la antibiotice. Cum
se procedează? E simplu, dar, totuşi, trebuie ceva experienţă. Se
ţine lumânarea în dreptul gurii ventuzei, flacăra va arde consumînd oxigenul, iar prin
aplicarea ventuzei, la suprafaţa pielii se produce un vid, vasele capilare se rup şi sângele
iese în afară, prin piele, producînd pete de culori diferite. La început, petele sunt roşii sau
albastru-verzui, apoi se colorează în galben. Pare a fi o metodă brutală, dar nu e deloc şi,
în niciun caz, nu e dăunătoare. Se spune că în vidul din interiorul ventuzelor, se
acumulează şi se descompune tot ce este rău în sânge. Se produce un aflux al sângelui în
zonele bolnave, grăbind resorbţia toxinelor, vindecarea şi dispariţia simptomelor bolii.

Cele mai bune locuri

Ventuzele sunt din sticlă groasă, ca nişte pahare, cu

marginea rotundă şi netedă. Se pot aplica 16-20 de ventuze în
acelaşi timp. Bolnavul este culcat cu faţa în jos, cu mîinile de-a
lungul corpului. Se frecţionează uşor pielea cîteva minute şi se
unge cu un strat subţire de ulei pentru a fixa bine ventuzele.
Acestea se ţin 10-15 minute, apoi se scot, apăsînd uşor pielea la
marginea fiecărei ventuze, pentru ca aerul să intre în interior.
După scoatere, pielea se fricţionează cu alcool sanitar.
Ventuzele se aplică pe spate, în zonele dureroase, dar niciodată
în dreptul inimii sau al stomacului. Se mai pun în zona
subclaviculară, pe faţa anterioară şi laterală a toracelui, pe spate,
deasupra omoplatului şi la baza toracelui. Ventuzele le sînt interzise gravidelor,
persoanelor cu boli dermatologice sau cu fragilitate vasculară, tulburare de coagulare şi
alcoolism. Printre avantajele acestui tratament se enumeră fortifierea sistemului nervos şi
imunitar, îmbunătăţirea microcirculaţiei, ameliorarea tensiunii acumulate în muşchi.

325
Ventuze cu care pleci la plimbare

Există două metode de aplicare a ventuzelor, la rece şi la cald, în funcţie de tipul

acestora. La cald se folosesc ventuzele din sticlă, iar la rece, cele de cauciuc, din ce în ce
mai populare. Avantajul celor de cauciuc este şi acela că se poate regla forţa sucţiunii prin
presarea ventuzei sau prin dispozitive ataşate în capătul ventuzei. Medicina tradiţională
chineză foloseşte acest tip de ventuză ca instrument pentru acupunctură. Adică, ventuzele
sînt puse exact în punctele de acupunctură. Astfel se tratează astmul, hipertensiunea,
probleme stomacale, impotenţa, bolile prostatei, hemoroizii, reumatismul şi durerile
musculare. Infecţiile, răceala se pot remedia de asemenea cu ajutorul ventuzei
acupuncturale din cauciuc. Mai poate fi folosită şi în nevralgie de trigemen, torticolis,
probleme menstruale, anemie, probleme sexuale, cistite, stări de oboseală, insomnii sau
migrene, spondiloze cervicale şi lombare. Ventuza din cauciuc se poate folosi şi la locul de
muncă, pe timpul conducerii, plimbării, chiar şi al pescuitului. Se curăţă simplu, cu apă şi
săpun.

Duşmanul celulitei

Ventuza de cauciuc poate fi uşor manevrată şi chiar autoadministrată, inclusiv pe

spate. Efecte deosebite dă în masajul anticelulitic. Se unge suprafaţa tratată a corpului cu
cremă sau cu ulei de masaj, se strînge partea de sus a ventuzei din cauciuc astfel încît să
iasă aerul din ea. Apoi, ţinînd-o strîns, se aşază pe piele. Sub ventuză se creează un vid,
care trage pielea în sus. Prin strîngerea ventuzei puteţi să reglaţi presiunea, slăbind-o
dacă simţiţi durere prea mare. Ventuza poate sta pe locul unde aţi lipit-o sau o puteţi
plimba pe corp, fără să lăsaţi să intre aerul sub ea. Operaţiunea se repetă pînă se
înroşeşte pielea. Această metodă acţionează asupra ţesuturilor, angrenînd circulaţia
sanguină în zonă şi ajutînd astfel la eliminarea toxinelor. Ventuza de cauciuc dă rezultate
bune în reducerea aspectului de coajă de portocală a pielii şi în eliminarea depozitelor de
grăsimi.

Masajul cu două ventuze

Tehnica masajului cu ajutorul ventuzelor aplicate pe umeri poate avea un efect

benefic în maladii ale căilor respiratorii superioare: tuse, bronşită sau astm bronşic. De
asemenea, procedeul are efect şi în nevralgii, neurastenii, dureri dorsale, dureri de
coloană şi umeri. Masajul se practică folosind două ventuze, prin plimbarea lor prin
alunecare pe spatele uns al bolnavului, în sens circular, apoi în toate direcţiile, mişcările
fiind lente şi neîntrerupte. Masajul se încheie printr-o trecere peste toate vertebrele, de jos
în sus. Durata unei şedinţe de masaj cu ventuze este de 5-15 minute, pielea trebuind să
se înroşească puternic în urma procedurii.
Terapia se va aplica o dată la trei zile. După această procedură, bolnavul va rămîne
culcat şi acoperit timp de o oră, deoarece se produce sudaţie puternică. Tratamentul este
contraindicat celor ce suferă de hemoragii, hipertensiune, afecţiuni ale pielii sau boli
psihice.

Reguli de bază

Ce mai trebuie să ştim despre terapia cu ventuze? Ustensilele trebuie să fie bine
spălate şi uscate, la fel şi pielea pacientului. După ce pielea se usucă, trebuie unsă cu
cremă sau ulei de floarea-soarelui. Trebuie să manevraţi cu grijă lumînarea sau vata cu
spirt, ca să nu daţi foc pacientului, uleiul fiind inflamabil.
După ce se scot ventuzele, prin înclinarea lor, pielea se şterge cu un prosop uscat
şi pacientul e împachetat într-un pled, deoarece va începe să transpire puternic. Ventuzele

326
lasă pe piele uşoare echimoze. Deşi arată alarmant şi sînt cu atît mai colorate cu cît
afecţiunea tratată a fost mai gravă, ele nu sînt dureroase şi dispar în 3-7 zile.
Principiul terapiei cu ventuze e simplu: aducerea bolii din profunzime la suprafaţă,
de unde poate fi mai uşor eliminată de organism. Chiar dacă în prezent, ventuzele se
găsesc la multe magazine de specialitate, este mai bine ca terapia cu ventuze să o aplice
un specialist calificat, în baza unui diagnostic diferenţial şi a unui plan de tratament bine
determinat.

Primele ventuze erau din corn de animal

Ventuzele au fost folosite încă din Egiptul antic, unde se pare că s-a folosit prima
dată în mod sistematic acest tip de terapie. Elbers Papyrus, cea mai veche carte de
medicină, scrisă la 1550 î.Hr, face o amplă descriere a acestei metode de tratament.
Galen şi Hipocrate le foloseau extensiv şi chiar îşi criticau discipolii care le neglijau ca tip
de tratament. Herodot a făcut menţiuni în scrierile sale referitoare la folosirea ventuzelor
pentru tratamentul unui număr însemnat de afecţiuni. În satele româneşti se folosesc din
cele mai vechi timpuri, practic nu e nici azi o comunitate în care să nu existe un bătrîn care
să ştie să pună ventuze. Primele ventuze au fost cele din corn de animal. Apoi s-au folosit
cele din tulpină de bambus, ceramică, alamă.

Ce ne spun semnele de sub ventuze?

Semne violet-închise: alimentare sanguină insuficientă şi circulaţie redusă a

sîngelui, staze sanguine.
Semne violete cu pete: răceala se răspîndeşte şi stază sanguină.
Semne mici împrăştiate de culoare violetă de intensităţi diferite : stagnare
circulatorie.
Semn roşu aprins: insuficienţă sanguină, temperatură, starea morbidă.
Semn de culoare roşie închisă: hiperlipidemie, temperatură vătămătoare.
Semn de culoare alb-cenuşie, rece la pipăit: umezeală patogenică.
Pe partea interioară a ventuzei se formează picături de apă: această porţiune a
trupului a fost umedă.
Pe locul urmelor au apărut clăbuc de apă, deci, în organism e umezeală ridicată.
Dacă în clăbuc este apă cu sînge, aceasta indică existenţa temperaturii, umezelii şi
toxinelor.
Dacă pacientul are senzaţia de febră, o căldură care se extinde şi apoi confort, e
senzaţie normală.
Dacă pacientul simte o durere arzătoare, se simte bolnav, simte o senzaţie de
slăbiciune, înseamnă că sînt probleme în locurile unde au fost aplicate ventuzele. În
acest caz, le scoatem sau le mutăm în altă zonă.

327
TAIEREA SUB LIMBA
Este o alta terapie veche practicata in tara noastra.
De cand ne stim, am auzit de cate un batran sau o batrana la tara care taie sub
limba, in special pentru „ galbinare“, adica hepatite, icter si boli ale ficatului. Insa, efectul
este benefic in majoritatea bolilor. Se elimina astfel toxine ce nu pot fi indepartate pe alte
cai din organism.
Sangele toxic vine din ficat, eliberandu-se astfel sistemul hepato-biliar. Ficatul -
care reprezinta farmacia organismului - isi reia, prin aceasta procedura, functiile corecte si,
de aici, incep sa functioneze normal si celelalte organe de filtrare si eliminare: bila, rinichi,
pancreas.
Cele doua vinisoare care sunt crestate au legatura directa cu ficatul si reprezinta un
canal de deversare pentru tot ce este rau in sange.
Cand ele sunt negre (adica pline) toxinele raman in sange. Asa apar tot felul de
boli.
Iritarea permanenta a celulelor de toxine, conduce la o disfunctie a ficatului, organ ce
constituie o minune inchisa in el. Functia sa este atat de stabila incat il putem califica drept
un organ extraordinar. In plus fata de importanta sa functie de eliminare a produsilor toxici,
el ia parte in mai multe moduri la metabolismul organismului. Cand el este bolnav, corpul
intreg este afectat. Atunci cand functioneaza normal, totul este cu grija transformat si filtrat
de ficat. Toxinele sunt de asemenea descompuse, distruse inofensiv si eliminate. Ficatul
are deci constant nevoie de o irigare buna sangvina.
Atunci cand el este atins, nu mai are capacitatea de a descompune suficient
diferitele toxine, ele patrunzand astfel in circuitul sangvin, provocand o iritare cronica a
tesuturilor celulare si constituind un teren propice cancerului. Deci, in primul rand, ar trebui
ingrijit si curatat ficatul in lupta impotriva oricarei boli.
Revenind la terapia sus mentionata, rezultate foarte bune s-au obtinut in :

- boli ale ficatului : ciroza, icter, cancer, hepatite, steatoza (se elimina fibrina din ficat)
- cancere de orice tip
- tensiune (mica, mare, oscilanta)
- ateroscleroza
- reumatism
- boli ale rinichilor (efecte de exceptie in cazul bolnavilor care fac dializa)
- tulburari de menopauza
- acnee
- psoriazis
- boli autoimune: colagenoza, lupus
- diabet
- pancreatite
- ulcer varicos, varice, arterita, tromboflebita
- guta
- boli de nervi
- prostata
- impotenta, frigiditate
- miopie, retinopatie, cataracta
- dureri de cap

Este bine de stiut ca inainte cu doua ore de a face taierea sub limba sa mancati
ceva si sa beti un ceai indulcit sau un suc dulce pentru a evita o criza de hipoglicemie. Nu
se intampla nimic, insa puteti avea o senzatie de ameteala, o paloare brusca si
transpiratie. Deci, nu va duceti ca la analize: nemancati si nebauti.
Pentru efect maxim si pentru curatarea cat mai completa a ficatului, se impune
taierea sub limba de 3 ori in 3 luni, adica o data pe luna sau de 3 ori in maxim 6 luni.
Taierea sub limba ar trebui insotita de cura de dezintoxicare de o zi cu laxativ si ulei de
328
masline pentru a elimina depunerile din vezica biliara si a elibera ficatul de colesterol.
Este bine ca inainte de a incepe o dieta naturista sa faceti taierea sub limba si cura de
dezintoxicare. Asta inseamna peste 50% vindecare si echivaleaza cu multe zile de post
negru.
Dupa ce v-ati taiat sub limba de 3 ori, este bine sa o mai faceti o data pe an,
primavara, pentru intretinere.
Cura de dezintoxicare de o zi se poate repeta la inceput o data pe luna, apoi o data
sau de doua ori pe an.
Cura de dezintoxicare de o zi o prezentam in continuare.
Atentie la conditiile igienico-sanitare in care va taiati sub limba!
Castronul in care deversati sangele trebuie sa fie de unica folosinta (el se arunca,
NU se spala si NU se foloseste la alt pacient); lama cu care sunteti taiat trebuie sa fie
sterila si unica (se arunca dupa folosire), iar cel care va taie trebuie sa poarte manusi
sterile. Asigurati-va ca sunt indeplinite toate conditiile si nu va exista pericolul sa va
infectati sau sa contactati alta boala.

CURA DE DEZINTOXICARE DE O ZI

Aveti nevoie de:

2 pliculete de 30 de gr fiecare de sare amara (sulfat de magneziu) din farmacie pe
care le dizolvati in 750 ml apa. Obtineti o solutie laxativa pe care o impartiti in 3 cani
de cate 250 ml fiecare.
200 ml ulei de masline presat la rece + zeama de la 3 lamai In ziua respectiva luati
masa de dimineata la ora 10.00 si pana la ora 14.00 nu mai mancati nimic.
Ora 14.00 - Luati prima cana (250 ml) de laxativ Ora 16.00 - Luati a doua cana (250
ml) de laxativ Ora 18.00 - Se inghite uleiul de masline (200 ml) cu zeama de la 3
lamai si apoi, obligatoriu se sta pe partea dreapta 1/2 ora.
Ora 22.00 - Luati ultima cana (250 ml) de laxativ Ora 23.00 - Se mananca o cana
de gris fiert in lapte.

Pe parcursul curei se poate bea apa in afara de o ora inainte si o ora dupa ce luati
uleiul.
Veti avea multe scaune; e bine sa va controlati fecalele pentru a vedea ceea ce
eliminati.
Excesul de bilirubina precipita sub forma de bilute verzi gelatinoase (sunt imbibate
cu ulei), colesterolul sub forma de bilute albe; iar nisipul si malul ies ca atare.
Dupa cura de dezintoxicare puteti incepe regimul naturist propriuzis.

Atentie:
Cei cu diabet, pe parcursul curei pot manca normal insa in cantitat i foarte mici. O
ora inainte si dupa ce luati uleiul de masline nu mancati nimic.
Cei cu gastrita hiperacida si ulcer nu folosesc solutia laxativa, ci numai solutia
uleioasa de la ora 18.00. In schimb, timp de doua zile, incepand cu ziua in care se
face cura, vor face doua clisme pe zi: una dimineata si una seara cu doi litri de ceai
de musetel.

329
BICARBONATUL DE SODIU

Bicarbonatul ucide tumorile

Oncologul italian Tullio Simoncini, autorul cărţii „Cancerul este o ciupercă“ susţine
că vindecarea cancerului poate fi simplă, rapidă, necostisitoare şi fără riscuri folosind
banalul bicarbonat de sodiu. Simoncini a ajuns la concluzia că maladia secolului este
cauzată de ciuperca numită Candida. Aceasta există în mod natural în organism, şi nu
cauzează probleme atîta timp cît dezvoltarea ei nu scapă de sub control. Tumoarea
canceroasă este reacţia firească a organismului de a se apară de această ciupercă. Din
păcate, nu este suficient să înghiţim praf de copt pentru a scăpa de cancer, ci bicarbonatul
de sodiu trebuie injectat direct în tumoare. pH-ul tumorii se va schimba de la acid la
alcalin, ceea ce face ca ciuperca să fie distrusă înainte de a avea timp să se adapteze.
Experimentele doctorului Simoncini arată că 99% din cazurile de cancer la sîn şi vezică se
pot vindeca în doar 6 zile, folosind doar un cateter care spală tumoarea cu soluţie de
bicardonat de sodiu.

Bun pentru sportivi

Cercetătorii britanici au demonstrat că bicarbonatul de sodiu contribuie semnificativ

la îmbunătăţirea performanţelor fizice (rezistenţă şi viteză). Potrivit unui studiu, înotătorii
care au consumat bicarbonat de sodiu înainte de un concurs au terminat într-un timp mai
scurt proba sportivă. Bicarbonatul de sodiu reduce aciditatea produsă la nivelul muşchilor
în timpul eforturilor fizice, care cresc nivelul de acid lactic şi dau senzaţia de oboseală.

PRIM AJUTOR

Mai este folosit, dizolvat în apă, în primul ajutor în caz de intoxicaţii grave, la febră
cu transpiraţie îndelungată, pentru restabilirea pierderii lichidului din organism.
Bicarbonatul de sodiu este mijlocul de prim ajutor in caz de traumatisme grave, cu
pierdere mare de sange, la intoxicatii care sunt insotite de voma si diaree, la febra
indelungata cu transpiratie abundenta. Pentru restabilirea pierderii lichidului din organism
se prepara solutie de bicarbonat de sodiu si sare. Reteta este simpla: 1/2 lingurita de
bicarbonat si 1 lingurita de sare la 1 litru de apa foarte calda. Se bea cate 1 lingura la
fiecare 5 minute.

COSMETICA

reduce roşeaţa pielii şi previne riscul apariţiei coşurilor

cateva linguriţe de bicarbonat de sodiu în baie fac pielea fină
este şi un bun exfoliant facial - amestecaţi puţin bicarbonat de sodiu cu apă, pînă se
formează o pastă si intindeţi pe faţă, masand uşor, apoi clătiţi cu apă călduţă. Acest
procedeu e bun contra acneei.
dati sapunul prin razatoare si amestecati-l cu bicarbonat. Spalati fata cu un tampon
de vata muiat in amestec, de 2 ori pe saptamana. Curata pielea de acnee si de
celulele moarte, deschizand porii.
o lingură de bicarbonat adăugat în sticla de şampon contribuie la alungarea mătreţii
stropirea rădăcinii părului cu soluţie de bicarbonat va face ca părul să nu mai pară
gras şi fără volum. Metoda previne şi decolorarea părului dacă e aplicată înainte de
a intra în piscină.

330
Contra durerilor de stomac si pentru ameliorarea digestiei

Formula chimica a bicarbonatului de sodiu ne arata ca substanta este o sare

alcalina, ce are puterea de a neutraliza un mediu al carui pH este prea acid. Este vorba
despre o solutie tampon.
Suferi de arsuri stomacale? Inseamna ca ai un pH acid in stomac, iar bicarbonatul
este exact ceea ce-ti trebuie pentru a-l neutraliza. Dilueaza o lingurita de bicarbonat intr-un
pahar mare cu apa si bea-l incet pe tot, chiar daca gustul nu e foarte placut. Senzatia de
calmare apare imediat.
Acelasi remediu si daca suferi de reflux acid: pH-ul de 8.4 al bicarbonatului de sodiu
il va neutraliza pe cel al acidului clorhidric, responsabil de senzatia dezagreabila. Vei simti
nevoia sa eructezi, caci in reactia chimica se formeaza CO2 (dioxid de carbon, un gaz
care se ridica).
Bicarbonatul este eficace si in digestiile dificile. Poti sa-l adaugi in apa in care fierbi
legumele pe care stii ca le digeri mai greu.
Aceeasi reteta este valabila si pentru mahmureli, contra greturilor specifice de a
doua zi dupa bauta.
Se impun totusi cateva recomandari de baza:
Tratamentul cu bicarbonat de sodiu nu este recomandat daca urmezi un regim fara
sare si se recomanda parerea medicului daca urmezi un tratament medicamentos.
Femeile insarcinate si copiii mai mici de 5 ani nu trebuie sa recurga la acest
remediu.
Daca simptomele persista mai mult de 2-3 zile, daca se agraveaza sau sunt de o
violenta anormala, consulta imediat medicul.

Pentru o respiratie proaspata si fara tartru

Bicarbonatul de sodiu este extrem de utilizat si pentru a rezolva problemele buco-

dentare, in lipsa dentistului. De altfel, bicarbonatul se afla frecvent in compozitia pastelor
de dinti.
Functia sa alcalina ii permite sa neutralizeze acizii produsi prin degradarea
resturilor alimentare ramase in gura. Aceste resturi sunt vinovate de halena si
deterioreaza, pe termen lung, smaltul dentar. Bicarbonatul poate actiona asupra unor
alimente foarte acide, cum sunt ceapa si usturoiul, dar si asupra unora mai bazice, precum
pestele.
Dilueaza o jumatate de lingura de bicarbonat in jumatate de pahar cu apa rece sau
calaie si fa bai de gura, cu gargara, timp de cateva minute. Iti vei regasi respiratia
proaspata si iti vei pastra smaltul dentar. Consulta medicul dentist daca halena se
datoreaza cariilor sau bolii parodontale.
Folosita dupa periajul dintilor, aceatsa baie de gura te ajuta sa lupti contra cariilor si
placii dentare (precursoare a tartrului). Nu uita sa clatesti cu apa apoi, altfel vei ramane cu
un gust sarat in gura.
Alta utilizare a bicarbonatului: albirea dintilor. Totusi, trebuie sa fii prudenta atunci
cand folosesti bicarbonatul pe post de pasta de dinti, caci acesta poseda proprietati
abrazive puternice si poate, pe termen lung, sa dauneze smaltului dentar si gingiilor. De
aceea nu trebuie folosit zilnic, ci maximum de doua ori pe saptamana in periaj.
Bicarbonatul este interzis in igiena orala daca ai gingiile sensibile sau daca smaltul
este foarte fin. Cere sfatul dentistului. Daca insa esti tentat, iata o reteta de pasta de dinti
ce poate fi preparata acasa:
1 ingurita bicarbonat de sodiu
1 lingurita sare de mare fina
3 linguri pudra fina de argila alba
2 linguri glicerina vegetala
2 picaturi ulei esential de menta

331
 Amesteca totul intr-un bol si serveste proaspat! Indeparteaza si arunca stratul
superior al amestecului daca dupa mai multe zile prezinta un aspect indoielnic.

Contra mirosurilor neplacute si transpiratiei

Ai tendinta sa te lichefiezi la propriu de indata ce apar primele semne de vara? Nu

ai curajul sa te descalti de fata cu prietenii de frica sa nu ii lasi fara aer? Bicarbonatul te
poate ajuta!
Pentru a-l utiliza ca deodorant natural, nimci mai simplu: aplica un pic de bicarbonat
in locurile unde transpiri mai tare, de exemplu la subrat. Pune cat e nevoie. Bicarbonatul
elimina mirosurile distrugand in acelasi timp bacteriile.
Inmoaie-ti picioarele, la finalul zilei, intr-o solutie de 1 pahar bicarbonat cu 1 litru
apa calduta si las-o sa actioneze 10-15 minute. Alta solutie: iti poti tapeta pantofii cu praf
de bicarbonat, iar dupa ce actioneaza cateva ore, indeparteaza surplusul.
Bicarbonatul de sodiu trateaza in plus si durerile si oboseala picioarelor, dupa o zi
lunga de munca sau de mers. Fa-ti aceeasi baie de picioare, cu apa calaie sau fierbinte,
apoi maseaza-ti picioarele cu ulei de migdale sau ulei esential de lavanda.

Pentru calmarea pielii: urticarie, piscaturi

Te mananca pielea? Nu te scarpina, lasa bicarbonatul sa actioneze! Acesta poseda

proprietati calmante, care te pot scapa de multe simptome dezagreabile. Fa o pasta din
bicarbonat de sodiu si apa si aplica pe,piscaturile insectelor, lasa sa actioneze 20 minute
si vei avea parte de calmare imediata. Aceeasi tehnica este valabila si pentru bubitele de
varicela si urticarie.
Poti trata cu bicarbonat si arsurile solare: aplica pasta de mai inainte pe tifon sau pe
vata si intinde pe zona cu probleme. Inlocuieste compresa din 10 in 10 minute. Senzatia
dezagreabila de piele care te strange ar trebui sa se estompeze imediat.
Contra eczemelor, fa regulat bai in care ai dizolvat 4-5 linguri de bicarbonat. Metoda
fucntioneaza si pentru arsurile solare sau pentru fesele iritate ale bebelusilor.
Pentru afte, pregateste o pasta formata dintr-o parte bicarbonat la 3 parti apa.
Aceeasi reteta poate fi utila si in caz de herpes.

Contra infectiilor de orice gen

Proprietatile alcaline (bazice) ale bicarbonatului de sodiu ajuta la vindecarea

infectiilor si iritatiilor.
Durerea de gat: fa gargara cu o solutie pe baza de bicarbonat.
Cai respiratorii iritate: fa inhalatii cu o solutie compusa din 2 linguri bicarbonat la 1
litru apa. Respira vaporii minimum 10 minute. Poti adauga si 1 picatura cu ulei
esential de eucalipt.
Micoze vaginale: fa spalaturi vaginale cu bicarbonat de sodiu, in preventie sau ca
tratament (2 saptamani). Dilueaza 1-2 linguri bicarbonat intr-un litru cu apa calduta
si foloseste irigatorul pentru spalaturi vaginale. Atentie: nu exagera cu frecventa,
pentru a nu-ti distruge flora bacteriana!
Micozele picioarelor: fa-ti in fiecare zi, timp de 15 minute, baie la picioare cu apa si
bicarbonat (un litru la un pahar).
Contra tusei : la un pahar de lapte se pune 1 lingurita de bicarbonat de sodiu.
Laptele se bea fierbinte inainte de culcare. Persoanele care nu suporta laptele
folosesc solutie de bicarbonat de sodiu in apa -1 lingura de bicarbonat de sodiu la 1
litru de apa.
Nimic nu ajuta mai bine la tratarea durerilor de gat decat clatirea cu solutie de
bicarbonat de sodiu (gargara) - 2 lingurite la 1 pahar de apa calda. Bicarbonatul de
sodiu umezeste mucoasa gatului. Clatirile se efectueaza de 5-6 ori pe zi.

332
Contra guturaiului, solutia de bicarbonat de sodiu se foloseste sub forma de picaturi
pentru nas. Daca va curge nasul abundent, efectuati spalaturi nazale - picurati in
nas cateva pipete de solutie si peste un minut curatati nasul. Procedura se repeta
de 2-3 ori pe zi.
Contra conjunctivitei se spala ochii cu solutie de bicarbonat de i odiu. Dar sa tineti
minte ca nu se poate sa folositi acelasi tampon de vata de 2 ori.
Care bolnav de ulcer nu a apelat la bicarbonatul de sodiu ca sa scape de dureri?
Bicarbonatul neutralizeaza surplusul de acid din stomac. Iata de ce bicarbonatul a
servit drept leac contra ulcerului multi ani. Dar folosirea lui prea des da un efect
invers: se mareste cantitatea acidului secretat in stomac. Mai mult decat atat, la
interactiunea bicarbonatului cu acidul se degaja bioxid de carbon, care
bombardeaza peretii subtiati ai stomacului, ducand la alte ulceratii. Este de dorit sa
utilizati bicarbonat de sodiu cat mai rar, doar cand nu aveti alte medicamente la
dispozitie.
Bicarbonatul de sodiu se foloseste in medicina ca substanta antiaritmica. Un atac
de cord se poate opri administrand 1/2 lingurita de bicarbonat.
Bicarbonatul ajuta la hipertonie datorita faptului ca activeaza eliminarea intensiva a
lichidului si sarurilor din organism si scade tensiunea arteriala. 1/2 lingurita de
bicarbonat consumata impreuna cu medicamentele da posibilitatea micsorarii dozei
acestora.
Bicarbonatul de sodiu este un mijloc eficace contra raului de automobil. Este
important sa nu uitati sa luati la drum praful de bicarbonat.
Bicarbonatul de sodiu este mijlocul de prim ajutor in caz de traumatisme grave, cu
pierdere mare de sange, la intoxicatii care sunt insotite de voma si diaree, la febra
indelungata cu transpiratie abundenta. Pentru restabilirea pierderii lichidului din
organism se prepara solutie de bicarbonat de sodiu si sare. Reteta este simpla : 1/2
lingurita de bicarbonat si 1 lingurita de sare la 1 litru de apa foarte calda. Se bea
cate 1 lingura la fiecare 5 minute.
Au nevoie de bicarbonat de sodiu si bolnavii cu panaritiu -inflamarea cu puroi a
degetului. Incepeti tratamentul imediat ce simtiti durere pulsanta. Pregatiti o solutie
de 2 linguri de bicarbonat la 1/2 litru de apa fierbinte, in care tineti degetul timp de
20 minute. Repetati procedura de 3 ori pe zi si infectia va disparea repede.
Clatirea cavitatii bucale cu bicarbonat de sodiu ajuta contra durerilor de dinti. Este
deosebit de eficace contra inflamarii periostului. Clatiti gura de 5-6 ori pe zi, astfel
puteti evita interventia chirurgicala.
Bicarbonatul de sodiu este si substanta cosmetica. Dati sapunul prin razatoare si
amestecati-1 cu bicarbonat. Spalati fata cu un tampon de vata muiat in amestec, de
2 ori pe saptamana. Curata pielea de acnee si de celulele moarte, deschizand porii.
Bicarbonatul poate inlocui pasta de dinti, pentru inalbire. Muiati un tampon de vata
in bicarbonat de sodiu si stergeti dintii pana ce petele galbene vor disparea.
Rezultatul se vede chiar si dupa o singura spalare.
Bicarbonatul de sodiu nu opreste eliminarea transpiratiei, dar neutralizeaza acizii ei.
Dupa cum se stie, in unii acizi din sudoare se dezvolta bacterii care dau transpiratiei
un miros neplacut Vara, sau inainte de antrenamentele sportive e bine sa stergeti
regiunea axilara cu un tampon de vata, muiat in solutie de bicarbonat de sodiu, si
mirosul neplacut nu va mai aparea toata ziua.
Solutia de bicarbonat de sodiu preparata dintr-o 1/2 lingurita la 1 pahar de apa, ne
va ajuta sa ne tratam de intepaturile insectelor. Daca ungem locul intepat de cateva
ori pe zi, inflamatia dispare. Mai mult, bicarbonatul nu da voie microbilor sa
patrunda in rana.
Dupa o zi de lucru putem trata picioarele obosite si umflate cu o solutie din 10 litri
de apa si 5 linguri de bicarbonat de sodiu. Dupa 15 minute de odihna placuta, cu
picioarele in solutia calda, veti putea dansa toata noaptea.

333
90% din bacterii si pesticide raman pe legumele si fructele spalate cu apa de la
robinet. Daca in apa se adauga bicarbonat de sodiu sau suc de lamaie, legumele si
fructele se spala mult mai bine.
Daca aveti negi, trebuie sa-i ungeti cu pasta din bicarbonat cu ulei de ricin de 2-3
ori pe zi si sa aplicati un pansament.
Pentru gusa adenomatoasa e bine sa mestecati paine de secara astfel ca ea sa fie
bine inmuiata cu saliva. Se face din ea o turtita, se presara cu bicarbonat de sodiu,
se pune pe gat si se panseaza. Se bea infuzie din boabe de boz tufar -1 lingurita de
boabe la un pahar de apa fierbinte. Se bea cate 1/3 pahar de 3 ori pe zi. Se
urmeaza Tratamentul pana cand se obtine rezultatul dorit. Din boabe de boz se
poate fierbe dulceata si se poate folosi la Tratament.
Pentru pinten osos: la 3 litri de apa calduta se pun 500 g de bicarbonat de sodiu. Se
"oparesc" picioarele, turnand apa fierbinte de cateva ori, timp de 30 minute. Apoi se
pun picioarele pe un rolator de lemn cu spini si se rotesc rolele acestuia cu piciorul,
schimband picioarele din timp in timp. Se repeta la 2-3 zile.
Contra radiculitei si bolilor articulatiilor: intr-o cana de apa fierbinte se dizolva o
lingurita de bicarbonat de sodiu. Se inmoaie in aceasta solutie un servetel de
bumbac de marimea locului bolnav si se scurge putin. O parte a servetelului se
sapuneste cu sapun de rufe si se stropeste cu petrol lampant (gaz). Locul bolnav se
unge cu grasime si se acopera cu servetelul. Se panseaza cu o basma de lana, si
se inveleste cald. Se sta asa cat se poate de mult. Se repeta de cateva ori, functie
de starea bolnavului.
Hemoroizi: se iau 4-5 radacini de hrean, se taie si se pun intr-un castron cu 1,5 litri
de apa, se pune pe foc, se fierb 4-5 minute. Se ia de pe foc si se adauga treptat 5
linguri de bicarbonat de sodiu. Se leaga castronul cu hartie groasa, in centru se
face o gaura. Se pune castronul pe un scaunel. Bolnavul se aseaza deasupra astfel
ca locul bolnav sa se incalzeasca cu vaporii de apa degajati prin gaura din hartie.
Se poate inveli castronul cu o plapuma astfel ca apa din el sa se raceasca mai
greu. Se face Tratamentul 7 seri la rand. Este foarte eficient.
Tratamente antiacneice : Amestecati putin bicarbonat de sodiu cu apa, pana cand
se formeaza o pasta. Intindeti pe fata, masand usor cam 30 secunde. Clatiti cu apa
calduta.
Repetati procedeul de trei ori pe saptamana. Sau puteti prepara o masca cu
bicarbonat de sodiu. Cum veti face? Este foarte simplu; se combina bicarbonatul de
sodiu cu putina apa. pasta obtinuta se aplica pe cosuri lasand-o 5-10 minute sau
intreaga noapte. Clatiti bine. Ori ca si curatator facial. O lingurita cu bicarbonat de
sodiu puneti in palme. Adaugati puna apa si amestecati. Pasta formata se aplica pe
fata si pe gat. Clatiti cu apa claduta. Utilizati acest remediu de doaua ori pe
saptamana.
Pentru iritatii : Trei parti de bivcarbonat de sodiu se amesteca cu o parte de apa.
Pasta obtinuta se aplica pe zonele afectate. Lasati sa se usuce. daca este necesar,
repetati.
Tratamentul unghiilor : Daca vreti sa iti curati unghiile (de la maini si de la picioare)
puneti putin bicarbonat pe periuta de unghii. Frecati unghiile si cuticulele. Imediat
cuticulele sunt inmuiate si unghiile sunt pregatite pentru aplicarea lacului.
Pentru maini si picioare : Daca simtiti (cateodata) un miros urat al mainilor utilizati
bicarbonat de sodiu. Amestecati patru parti de bicarbonat de sodiu cu una de apa.
Adaugati sapun. Aplicati pe maini cu putina apa. Clatiti. Repetati pana cand mainile
vor mirosi bine. Acelasi procedeu se poate folosi si in cazul picioarelor. Numai ca
veti mai adauga o parte de bicarbonat; cinci parti de bicarbonat si una de apa.
Astfel, transpiratia este eliminata, picioarele miros frumos si va veti simti relaxati.
In tratamentele parului
o Par gras? Mastreata? Nu, daca veti adauga in sampon putin bicarbonat.
O lingura de bicarbonat puneti in sampon si agitati pana considerati ca
334
 bicarbonul s-a dizolvat. Il veti folosi ca un sampon normal. Clatiti bine si
aplicati un balsam. Duapa spalare, parul va arata mult mai bine.
o Sau puteti sa clatiti parul cu bicarbonat de sodiu. O lingura de bicarbonat de
sodiu se amesteca cu o cana de apa. Puneti totul intr-o sticla veche de
sampon. Spalati si apliati un balsam obisnuit. In final, pentru clatire aplicati
solutia cu bicarbonat.
o Daca parul este turtit si gras si nu stiti cum sa-i dati putin volum, utilizati
bicarbonatul de sodiu. Stropiti cu putina solutie cu bicarbonat la radacina
parului si pieptanati. utilizati uscatorul. Rezultatul este uimitor; un par cu
volum si fara aspect gras.
o Un tratament cu bicarbonat de sodiu este bine sa-l aplicati dupa ati inotat in
piscina. Stropiti putin parul si lasati sa actioneze un sfert de ora. Apoi, spalati
parul ca de obicei. In acest fel, veti preveni decolorarea si lasarea parului. In
plus, produsele chimice din apa bazinului de inot vor fi absorbite.
In alte tratamente :
a) In cazul arsurilor : Pentru tratarea arsurilor minore faceti o pasta din
bicarbonat de sodiu, salvie si apa. Se aplica pe zonele afectate si se
lasa cateva minute. Se clateste cu apa rece si se usuca.
b) In cazul arsurilor solare : Daca ati stat mai mult timp la soare, iar
pielea este rosie si fierbinte incercati urmatorul remediu: bicarbonat de
sodiu si apa. O lingurita de bicarbonat de sdiu se dizolva intr-o cana
cu apa. Cu ajutorul unui tampon de vata se aplica pe piele. Se lasa sa
se usuce cateva minute. Clatiti cu apa sau faceti un dus. O alta reteta
este de a adauga bicarbonat de sodiu in cada. Pe langa faptul ca
arsurile solare vor fi eliminate, va veti simti relaxati.
c) In cazul intepaturilor de albine : Daca v-a intepat o albina folositi
bicarbonat si apa. O pasta mai groasa de bicarbonat de sodiu se
aplica peste intepatura. Se lasa sa actioneze. Senzatia de mancarime
si de durere va fi eliminata.
d) In cazul eruptiilor cutanate : Pentru a trata eruptiile cutanate in cazul
copiilor mici, adaugati doua-trei lingurite de bicarbonat in cadita.
Spalati usor si uscati bine.
e) In cazul infectiilor urinare : Adaugati doua lingurite de bicarbonat de
sodiu la un pahar cu apa. Acest lucru nu te scapa definitiv de
problema, dar impune o stare de confort.

BICARBONATUL IN GOSPODARIE

90% din bacterii si pesticide raman pe legumele si fructele spalate cu apa de la

robinet. Daca in apa se adauga bicarbonat de sodiu sau suc de lamaie, legumele si
fructele se spala mult mai bine.
mirosul neplăcut din frigider dispare în doar cîteva ore dacă aşezaţi în interior un
bol cu soluţie de bicarbonat de sodiu. - acest praf e bun şi în stingerea incendiilor.
Pentru mici accidente la aragaz, e bine să aveţi la îndemînă borcănelul cu
bicarbonat. - cafetiera (filtrul, cana şi recipientul) va arăta ca nouă dacă tunaţi un
pliculeţ de bicarbonat peste apă.
apa cu bicarbonat ajută şi la desfundarea chiuvetei.
petele de grăsime, arsură, cafea sau ceai de pe orice vas de gătit, din orice
material, vor fi mult mai uşor de curăţat dacă întîi se presară pe ele bicarbonat şi se
toarnă apoi o cană de apă fierbinte. Aşteaptă cîteva minute şi apoi curăţă normal.
obiectele sanitare (cada, vas de toaletă, chiuvetă) se curăţă foarte bine cu
bicarbonat, care dezinfectează şi scoate petele de grăsime.
aceeaşi soluţie curăţă şi petele de pe mobilă.
argintul devine ca nou daca este frecat cu bicarbonat de sodiu.

335
 mirosul neplăcut al mainilor (benzină, ceapă, usturoi, peşte) şi petele de nicotină
pot fi înlăturate cu apă şi bicarbonat.

40 de utilizari fantastice ale bicarbonatului de sodiu

Majoritatea dintre noi stim déjà, ca bicarbonatul de sodiu se poate folosi la mai
multe decat doar pentru prajiturele de casa si alte aluaturi dospite. Nu e ceva iesit din
comun sa vedem un borcanel cu acest agent de fragezire lasat deschis in frigider pentru
dezodorizare. Stiati insa ca exista cel putin 40 de moduri diferite in care se poate folosi
bicarbonatul de sodiu? Bicarbonatul de sodiu este un inlocuitor perfect pentru multe
produse de igiena personala, de curatare si dezodorizare. Lista de beneficii este lunga:
este ieftin, fara chimicale toxice, versatil si eficient. Va intrebati cum isi executa magia,
praful de copt, cunoscut sub numele de bicarbonat de sodiu? Ajuta la reglarea pH-ului –
mentinand substantele nici prea acide, nici prea alcaline. Atunci cand bicarbonatul de
sodiu vine in contact fie cu o substanta acida, fie cu o substanta alcalina, reactia lui
naturala este de a neutraliza acel pH. In afara de asta, bicarbonatul are capacitatea de a
intarzia alte schimbari in echilibrul pH-ului, fenomen cunoscut sub numele de “tamponare”.
Aceasta dubla capacitate de a neutraliza si tampona ii permite bicarbonatului sa faca
lucruri precum neutralizarea mirosurilor acide (cum ar fi cele din frigider), precum si
pastrarea unui pH neutru (cum ar fi in apa cu care spalati rufele, care ajuta la potentarea
calitatilor detergentului) . Este o reactie simpla, dar una cu efecte de lunga durata pentru o
multitudine de sarcini de curatare si dezodorizare. Si fara s-o mai lungim prea mult, iata
doar cateva dintre modurile creative in care puteti folosi bicarbonatul d sodiu:

Igiena personala:

1. Faceti pasta de dinti. O pasta de dinti formata din bicarbonat de sodiu si solutie 3%
peroxid de oxigen poate fi folosit ca o alternativa la pastele fara fluor din comert. (Sau iata
aici varianta mentolata)* Puteti de asemenea sa va muiati pur si simplu periuta in
borcanelul cu bicarbonat si sa-l folositi ca atare pentru o curatare suplimentara.

2. Improspatati-va gura. Puneti o lingurita de bicarbonat in jumatate de pahar de apa,

clatiti energic, scuipati, apoi clatiti cu apa. Mirosurile sunt neutralizate, nu doar acoperite.

3. Inmuiati dispozitivele orale. Inmuiati dispozitivele orale (precum aparate dentare,

gutiere, proteze, recipientele de pastrare) intr-o solutie din 2 lingurite de bicarbonat
dizolvat intr-un pahar sau un recipient mic cu apa calduta. Bicarbonatul desprinde resturile
alimentare si neutralizeaza mirosurile pentru a pastra dispozitivele curate. Puteti, de
asemenea, sa periati dispozitivele orale direct cu bicarbonat

4. Folositi ca scrub facial sau exfoliant pentru corp. Oferiti-va un masaj abraziv inviorator
pentru fata sau corp. Faceti o pasta din 3 parti bicarbonat si o parte apa. Masati bland in
sens circular pentru a exfolia pielea. Apoi clatiti. Procedeul este destul de bland pentru a
putea fi folosit in fiecare zi.

5. Evitati deodorantul agresiv. Pudrati-va axila cu bicarbonat de sodiu pentru a neutraliza

mirosurile.

6. Folositi ca antacid. Bicarbonatul de sodiu este un antiacid sigur si eficient pentru a

usura arsurile sau durerile de stomac, si/sau indigestia acida. Urmariti indicatiile de pe
pachetul de bicarbonat pentru instructiuni.

7. Tratati piscaturile de insecte si mancarimile de piele. Pentru piscaturi de insecte, faceti o

pasta din bicarbonat si apa, apoi aplicati-o ca pe o alifie pe locul afectat. Pentru a usura

336
mancarimile, luati niste bicarbonat in palma si frecati-va cu el pe pielea umeda dupa baie
sau dus.

8. Obtineti un sapun de maini care inmoaie pielea. Evitati sapunurile dure si eliminati bland
murdaria intrata in piele, neutralizand si mirosurile, folosind o pasta din 3 parti bicarbonat
de sodiu si o parte apa, sau 3 parti bicarbonat de sodiu si o parte sapun bland de maini.
Apoi clatiti.

9. Ajutati-va parul. Otetul este uimitor pentru par, dar si bicarbonatul are rolul lui la dus.
Presarati un pic de bicarbonat in palma, impreuna cu samponul dvs favorit. Samponati
normal si clatiti temeinic – bicarbonatul ajuta la eliminarea reziduurilor lasate de produsele
de coafat, astfel incat parul dvs va fi mai curat si mai usor de aranjat.

10. Curatati pieptenii si periile. Pentru un par lucios, cu mai multa stralucire, pastrati
pieptenii si periile curate. Inlaturati uleiurile naturale secretate de par si resturile de
produse de coafat prin inmuierea pieptenilor si a periilor intr-o solutie dintr-o lingurita de
bicarbonat si o mica cantitate de apa de la robinet. Clatiti si permiteti sa se usuce.

11. Pregatiti o baie care sa inmoaie pielea uscata. Adaugati o jumatate de ceasca de
bicarbonat de sodiu in apa din cada pentru a neutraliza acizii de pe piele si pentru a ajuta
la curatarea uleiurilor si a transpiratiei. Va veti simti pielea foarte fina. Sau concentrati- va
doar asupra picioarelor. Dizolvati 3 linguri de bicarbonat de sodiu intr-un lighean sau o
cadita cu apa calda si inmuiati-va picioarele. Apoi frecati usor.

Curatenie:

12. Faceti un abraziv fin pentru suprafete. Pentru curatarea sigura si eficienta a cazilor de
baie, a placilor de gresie si faianta, a ciuvetelor – chiar si a faiantei din fibra de sticla sau
lucioasa – presarati usor bicarbonat pe un burete curat si umed si frecati ca de obicei.
Clatiti bine si stergeti. Pentru extra-curatare, faceti o pasta din bicarbonat de sodiu, sare
grunjoasa si detergent lichid de vase – lasati-o sa actioneze putin, apoi frecati.

13. Spalati farfuriile, oalele si tigaile cu mana. Adaugati 2 linguri cu varf de bicarbonat
(impreuna cu detergentul dvs obisnuit de vase) in apa cu care spalati vasele, pentru a
indeparta la indepartarea grasimii si a resturilor de alimente de pe farfurii, oale si tigai.
Pentru cratitele in care s-a gatit si s-au uscat grasimea pe ele, mai intai inmuiati-le in apa
cu detergent si bicarbonat, apoi puneti bicarbonat pe un burete umed si frecati cu aceasta
pudra neabraziva.

14. Improspatati buretii. Inmuiati buretii care miros a vechi intr-o solutie puternica de
bicarbonat de sodiu pentru a scapa de mizerie (4 linguri de bicarbonat dizolvate intr-un
litru de apa calda). Pentru dezinfectare mai puternica, folositi microundele.

15. Curatati cuptorul cu microunde (mai bine nu-l folositi). Bicarbonatul de sodiu pe un
burete umed curata delicat interiorul si exteriorul cuptorului cu microunde si nu lasa urme
de chimicale cu miros puternic. Clatiti bine cu apa.

16. Lustruiti argintaria. Folositi o pasta formata din 3 parti bicarbonat de sodiu si o parte
apa. Frecati argintaria cu aseasta pasta, folosind o carpa moale sau un burete. Clatiti bine
si uscati pentru tacamuri stralucitoare din inox si argint.

17. Curatati ibricele de cafea si de ceai. Inlaturati petele de cafea si de ceai si eliminati
gustul amarui spaland ibricele si cafetierele cu o solutie dintr-un sfert de ceasca de
bicarbonat intr-un litru de apa calda. Pentru petele insistente, incercati sa lasati la inmuiat

337
peste noapte in solutia de bicarbonat si detergent, sau sa frecati cu pasta de bicarbonat pe
un burete umed.

18. Curatati cuptorul. Presarati bicarbonat pe podeaua cuptorului. Stropiti cu apa ca sa

umeziti bicarbonatul. Lasati sa stea peste noapte. Dimineata frecati, razuiti bicarbonatul si
eliminati murdaria cu un burete sau cu un aspirator, si clatiti.

19. Curatati podelele. Indepartati urmele si mizeria (fara urme nedorite de zgarieturi) de pe
podele nelacuite sau dale de gresie ori marmura folosind o solutie dintr-o jumatate de
ceasca de bicarbonat intr-o galeata de apa calda – stergeti cu mopul si clatiti pentru o
podea stralucitoare. Pentru urmele lasate de incaltaminte folositi bicarbonat pe un burete
umed, apoi clatiti.

20. Curatati mobila. Curatati si inlaturati urmele (inclusiv de creion) de pe pereti si mobila
vopsita, aplicand bicarbonat de sodiu pe un burete umed si frecand delicat. Stergeti cu o
carpa moale si uscata.

21. Curatati perdelele de dus. Curatati si dezodorizati perdeaua din vinil de la cabina de
dus, presarand direct bicarbonat pe un burete umed sau pe o perie. Frecati perdeaua de
dus si apoi clatiti. Lasati-o sa se usuce atarnata.

22. Dati-i mai multa putere detergentului lichid de rufe. Oferiti extra-curatare adaugand
rufelor dvs o jumatate de ceasca de bicarbonat pentru a face detergentul lichid de rufe sa
actioneze mai puternic. Un echilibru mai bun al pH-ului apei va face hainele mai curate,
mai proaspete si mai luminoase. Sau puteti adauga o jumatate de ceasca de bicarbonat la
ciclul de clatire al masinii pentru cearsafuri si prosoape mai proaspete, sau pentru a
neutraliza mirosurile hainelor cu care mergeti la sala sau in care munciti in gradina.

23. Curatati si improspatati echipamentele sportive. Folositi o solutie de bicarbonat (4

linguri de bicarbonat intr-un litru de apa calda) pentru a curata si dezodoriza
echipamentele sportive imbacsite de mirosuri. Presarati bicarbonat de sodiu in husele
croselor de golf si in gentile in care va tineti echipamentele de sport pentru a elimina
mirosurile si pentru a curata partile metalice (fara a le zgaria!) cu o pasta din bicarbonat de
sodiu (3 parti bicarbonat, o parte apa) si o perie. Clatiti bine.

24. Inlaturati petele de ulei si grasime. Folositi bicarbonat pentru a curata urmele de ulei si
grasime din garaj sau de pe aleea de intrare. Presarati bicarbonat pe pata si frecati cu o
perie.

25. Curatati bateriile. Bicarbonatul de sodiu poate fi folosit pentru a inlatura urmele de
coroziune lasate de acidul de baterie in autoturism, masina de tuns iarba, etc, pentru ca
este un alcalin slab. Asigurati-va ca ati deconectat terminalele bateriei inainte de a curata.
Faceti o pasta din 3 parti bicarbonat si o parte apa si aplicati cu o carpa umeda pentru a
elimina coroziunea de pe terminalul bateriei. Dupa ce ati curatat si reconectat terminalele
bateriilor, stergeti-le cu vaselina pentru a preveni o viitoare coroziune. Va sfatuim sa fiti
foarte atenti cand lucrati cu baterii – contin un acid foarte puternic.

26. O masina curata. Folositi bicarbonatde sodiu pentru a curata farurile, partile cromate,
ferestrele, cauciucurile, husele de vinyl si covorasele de cauciuc ale masinii, fara a va face
griji in legatura cu zgarieturi nedorite. Folositi o solutie de bicarbonat dintr-un sfert de
ceasca de bicarbonat si un litru de apa. Aplicati cu un burete sau cu o carpa umeda pentru
a inlatura murdaria adunata la drum, rasini de la copaci, insecte si smoala. Pentru petele
incapatanate folositi bicarbonat presarat pe un burete umed sau o perie moale. Eliminati
mirosurile presarand bicarbonat direct pe pata pe tesatura huseelor sau pe carpete.
Asteptati 15 minute (sau mai mult pentru mirosurile persistente) apoi aspirati bicarbonatul.
338
Dezodorizare

27. Improspatati-va frigiderul. Asezati in fundul frigiderului o cutie deschisa cu bicarbonat

pentru a neutraliza mirosurile.

28. Scapati de mirosul cosului de gunoi si al tomberoanelor cu reciclabile. Presarati

bicarbonat pe fundul galetii de gunoi pentru a tine la respect mirosurile. Curatati
containerul pentru materiale reciclabile periodic, presarand bicarbonat pe un burete umed.
Curatati si clatiti. De asemenea, presarati putin bicarbonat deasupra pe masura ce
adaugati materiale reciclabile in container.

29. Odorizati scurgerile si recipientele pentru gunoi. Pentru a elimina mirosurile din
chiuveta, din scurgeri si din tomberoanele de gunoi si pentru a impiedica mirosurile
persistente sa revina, turnati o jumatate de ceasca de bicarbonat in timp ce curge apa
calda – va neutraliza atat mirosurile acide cat si pe cele bazice de pe scurgere. (Aceasta e
o metoda buna de a scapa de bicarbonatul care a fost folosit la reimprospatare aerului din
frigider)

30. Scoateti mirosurile si murdaria din masina de spalat de vase. Folositi bicarbonatul
pentru a scoate mirosurile inainte de a porni programul masinii de spalat vasele si apoi ca
un agent de curatare bland in timpul ciclului de spalare.

31. Scoateti mirosurile din cutiile pentru depozitat mancarea. Intre utilizari, plasati un
recipient cu bicarbonat de sodiu in cutiile pentru pachetel ale fiecarui membru al familiei
pentru a absorbi mirosurile persistente.

32. Scoateti mirosurile din covoare. Presarati liber bicarbonat de sodiu pe covor. Lasati sa
stea peste noapte sau cat de mult posibil (cu cat il lasati mai mult, cu atat functioneaza
mai eficient). Maturati cantitatile mai mari de bicarbonat, apoi aspirati restul (notati faptul
ca sacul aspiratorului va deveni plin si greu). Un bonus suplimentar: veti curata si
aspiratorul de mirosuri.

33. Improspatarea sifonierelor. Plasati o cutie cu bicarbonat pe un raft al sifonieruliui

pentru a mentine aerul proaspat inauntru si a-l feri de mirosuri.

34. Indepartati mirosurile de pe obiectele folosite pentru animalele de casa. Puneti pe

fundul litierei pentru pisica bicarbonat, apoi turnati deasupra nisipul obisnuit. Pentru a
improspata intre doua schimbari ale nisipului, presatati deasupra litierei bicarbonat, dupa
ce ati inlaturat resturile pisicii. Eliminati mirosurile din asternutul pisicii presarand liber
bicarbonat, asteptati 15 minute (sau mai mult pentru mirosuri puternice), apoi aspirati.

35. Eliminati mirosurile din tenisi. Preveniti accentuarea mirosurilor din incaltamintea de
sport presarand bicarbonat in ei intre utilizari. Scuturati –i inainte de a-i incalta.

36. Improspatati animalele de plus. Mentineti jucariile de plus curate si placut mirositoare
facanmdu-le un dus uscat cu bicarbonat atunci cand nu le folositi. Presarati bicarbonat pe
ele si lasati sa stea 15 minute inainte de a-l peria sau aspira.

Diverse

37. Rezolvati toate necesitatile pentru e excursie cu cortul. Bicarbonatul este un “must-
have” pentru urmatoarea excursie cu cortul. Poate spala vasele, poate curata oalele,
poate deveni sapun de maini, deodorant, pasta de dinti, extinctor, si mai are inca multe
utilizari.

339
38. Extinctor. Bicaronatul de sodiu poate ajuta in fazele incipiente ale incendiilor domestice
izbucnite datorita grasimii sau circuitelor electrice, pentru ca atunci cand bicarbonatul este
incalzit, emana dioxid de carbon, care ajuta la potolirea flacarilor. Pentru micile focuri
izbucnite in zona de gatit (tigai, gratare, cuptoare) opriti gazul sau curentul electric daca
puteti face asta in siguranta. Dati-va inapoi si aruncati la baza flacarii cativa pumni de
bicarbonat pentru a domoli flacarile – si chemati pompierii doar ca sa fiti siguri.

39. Ingrijire pentru sistemul septic. Folosirea regulata a bicarbonatului in tevile de scurgere
le poate mentine pe acestea in stare buna de functionare, fara sa se infunde. O cana de
bicarbonat pe saptamana va ajuta la mentinerea unui pH favorabil in rezervorul septic.

40. Curatati fructele si legumele. Bicarbonatul de sodiu este metoda cea mai sigura si
eficienta pentru a inlatura murdaria si reziduurile de pe fructele si legumele proaspete.
Presarati un pic pe un burete umed curat, frecati si clatiti. Iata inca o modalitate de a va
curata legumele.

Detergent biologic pentru vase

Trebuie sa recunoastem ca detergentii pentru vase din comert sunt taaaare

imbietori. Miros bine, au culori frumoase plus ca sunt atat de bine promovati incat este
imposibil sa nu ii cumparam. Dar oare de cate ori ne-am intrebat daca sunt sanatoase
aceste produse? Ei bine, nu sunt sanatoase deoarece contin foarte multe substante toxice
una dintre aceste substante fiind nafta care este o neurotoxina.
Nu sugerez nimanui sa renunte la detergentul cumparat dar doresc sa va propun o
alternativa simpla, ieftina si 100% naturala pe care eu am descoperit-o in urma cu mai
bine de 2 ani si de atunci am facut aceste detergent de foarte multe ori. Este foarte
parfumat, fiind realizat din lamai si curata absoult minunat vasele noastre. Daca totusi
avem vase foarte grase va sfatuiesc sa le curatati inainte cu un servetel si apoi sa le lasati
in apa fierbinte amestecata cu cateva linguri de detergent timp de 10 minute si apoi sa le
spalati.
Mai ales daca aveti copii vi-l recomandam pentru ca cei mici sunt mai sensibili
decat noi.

Ingrediente
3 lamai mari
400 ml apa
200 gr sare
100 ml otet de mere

Spalam lamaile si le stergem bine dupa care le taiem in bucatele mici si le scoatem
samburii.
Mixam la robot, cu ajutorul lamelor de otel, lamaile impreuna cu sarea si 200 de gr
apa pana obtinem o crema (cam 5-6 minute la viteza maxima) dupa care amestecam
crema obtinuta cu inca 200 gr de apa si 100 gr otet si punem intr-o cratita pe foc mic.
Calculam 10 - 15 minute din momentul in care incepe sa fiarba dupa care stingem
focul si lasam detergentul sa se raceasca iar apoi il pastram in sticle de sticla. Si gata
detergentul.
Cand spalam vasele ori le lasam la inmuiat in apa fierbinte amestecata cu detergent
ori punem pe burete detergent si spalam vasele. Detergentul are o consistenta cremoasa.

340
 CUPRINS
Prefata……………………………………………………………………………………….. 2
Pulberile de plante………………………………………………………………………… 3
Recomandari……………………………………………………………………………….. 4
Postul – cea mai fireasca terapie……………………………………………………… 4
Postul alimentar are virtuţi preventive, purificatoare şi vindecătoare………….. 4
Postul, un subiect la modă în lumea ştiinţifică …………………………………… 5
Nutriţie şi longevitate………………………………………………………………… 5
Hrană pură şi hrană impură………………………………………………………… 5
Corpul emite semnale care arată necesitatea purificării………………………… 6
Postul declanşează mecanismele de purificare ale organismului……………… 6
Revenirea la alimentaţia obişnuită se face treptat 6
Postul ca modalitate de transformare a fiinţei umane 7
Corelaţii astrologice 7
Recomandări privind postul negru (Valeriu Popa) 7
Efectele secundare ale postului negru 8
Cateva retete de ceaiuri dintr-o singura planta……………………………………… 9
Ceai de brusture……………………………………………………………………… 9
Ceai de casul popii (nalba)………………………………………………………….. 9
Ceai de cimbru………………………………………………………………………. 9
Ceai de ciubotica cucului……………………………………………………………. 9
Ceai de coada calului………………………………………………………………... 9
Ceai de coada soricelului…………………………………………………………… 10
Ceai de cretisoara…………………………………………………………………… 10
Ceai de dragaica (sanziene)………………………………………………………... 10
Ceai de filimica (galbenele)…………………………………………………………. 10
Ceai de macrisul iepurelui…………………………………………………………... 10
Ceai de matase de porumb................................................................................ 10
Ceai de musetel……………………………………………………………………… 10
Ceai de nuc………………………………………………………………………….. 10
Ceai de obligeana…………………………………………………………………… 10
Ceai de papadie……………………………………………………………………… 11
Ceai de patlagina ingusta…………………………………………………………… 11
Ceai de pedicuta…………………………………………………………………….. 11
Ceai de podbal………………………………………………………………………. 11
Ceai pentru tuse……………………………………………………………………… 11
Ceai de pufulita cu flori mici………………………………………………………… 11
Ceai de rostopasca………………………………………………………………….. 11
Ceai de salvie………………………………………………………………………… 11
Ceai de splinuta……………………………………………………………………… 11
Ceai de sunatoare…………………………………………………………………… 12
Ceai de tataneasa…………………………………………………………………… 12
Ceai de traista ciobanului…………………………………………………………… 12
Ceai de turita mare………………………………………………………………….. 12
Ceai de urzica………………………………………………………………………… 12
Ceai de urzica moarta galbena.......................................................................... 12
Ceai de ventrilica…………………………………………………………………….. 12
Ceai de visc…………………………………………………………………………... 12
Comprese cu plante……………………………………………………………………… 13
Compresa cu brusture……………………………………………………………… 13
Compresa cu cretisoara…………………………………………………………….. 13
Compresa cu musetel……………………………………………………………….. 13
Compresa cu patlagina ingusta…………………………………………………….. 13

341
 Compresa cu podbal………………………………………………………………… 13
Compresa cu terci de tataneasa........................................................................ 13
Compresa cu aburi de traista ciobanului………………………………………….. 13
Compresa cu urzica moarta galbena……………………………………………… 13
Apneea in somn (sforaitul)……………………………………………………………….. 14
Apoplexia…………………………………………………………………………………… 14
Cataracta si glaucomul…………………………………………………………………… 15
Diabetul zaharat……………………………………………………………………………. 16
Tratamentul diabetului pe cale naturista…………………………………………... 16
Dopul de cerumen…………………………………………………………………………. 17
Incontinenta urinara……………………………………………………………………… 18
Psoriazisul…………………………………………………………………………………. 19
Tuberculoza………………………………………………………………………………… 20
Tratament…………………………………………................................................. 21
6 cure pentru curatarea organismului……………………………………………….. 21
Cura cu papadie – pentru ficat si vezica biliara......………………………………. 22
Cura cu urzica – pentru sange……………………………………………………… 22
Cura cu grau verde – pentru colon si stomac......………………………………… 23
Cura cu ridichi – pentru aparatul reno-urinar……………………………………… 24
Cura cu leurdă - pentru inimă şi vasele de sânge.............................................. 24
Cura cu hrean - pentru aparatul respirator......................................................... 25
Energizati-va cu ajutorul copacilor.......................................................................... 26
Un remediu de sorginte divină: energia arborilor............................................... 27
Copacul ca mijlocitor.......................................................................................... 27
Legumele la control ! ................................................................................................ 28
5 reguli de aur.............................................................................................................. 31
Hreanul si mustarul................................................................................................... 31
Hreanul.............................................................................................................. 31
Retete cu hrean.................................................................................................. 31
Tinctura de hrean.................................................................................... 31
Siropul de hrean...................................................................................... 32
Energizant cu hrean................................................................................ 32
Vin tonic cu hrean ................................................................................... 32
Făină de hrean........................................................................................ 32
Cataplasma cu hrean.............................................................................. 32
Oţetul de hrean ....................................................................................... 32
Indicatii terapeutice interne ale hreanului........................................................... 32
Guturaiul, tusea de diverse etiologii........................................................ 32
Bronşita cronică şi acută, astmul............................................................. 33
Adjuvant în tuberculoza pulmonară......................................................... 33
Polipii uretrali........................................................................................... 33
Digestia lentă, gastrita hipoacidă............................................................ 33
Anemia la adulţi....................................................................................... 33
Inapetenţa, anemia la copii..................................................................... 33
Reumatismul, guta.................................................................................. 33
Nasul înfundat (rinita cronică)................................................................. 33
Indicatii terapeutice externe ale hreanului.......................................................... 33
Sinuzită, rinită.......................................................................................... 33
Bronşită, gripă, congestii pulmonare....................................................... 33
Dureri reumatice...................................................................................... 33
Paradontoză............................................................................................ 33
Stomatită................................................................................................. 33
Paralizie facială....................................................................................... 33
Retete de frumusete........................................................................................... 34
Ten palid, ofilit......................................................................................... 34
342
 Descuamarea tenului.............................................................................. 34
Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul cu hrean ............................................ 34
Mustarul............................................................................................................ 34
Retete cu mustar................................................................................................ 34
Făină de muştar ..................................................................................... 34
Cataplasmă cu muştar ........................................................................... 34
Indicatii terapeutice interne ale mustarului......................................................... 34
Constipaţie cronică.................................................................................. 34
Intoxicaţii................................................................................................. 34
Lipsa poftei de mâncare.......................................................................... 35
Indicatii terapeutice externe ale mustarului........................................................ 35
Bronşită, astm, pneumonie...................................................................... 35
Dureri reumatice, nevralgii...................................................................... 35
Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul cu mustar .......................................... 35
Aprecierea starii de sanatate prin cercetarea atenta a mainilor........................... 35
Remedii foarte puternice........................................................................................... 37
Tinctura de propolis............................................................................................ 37
Reteta minune contra reumatismului.................................................................. 37
Bautura emolienta cu miere, recomandata in astmul bronsic............................ 37
Bautura recomandata pentru anemici................................................................ 38
Alifie contra micozelor........................................................................................ 38
Leacuri pentru bolile de ficat, contra caderii parului si pentru abcesele
dentare........................................................................................................................ 38
Leacuri pentru ficat............................................................................................. 38
Leac contra caderii parului................................................................................. 38
Abcese dentare.................................................................................................. 38
Remediu cu ardei iuti contra durerilor sciatice................................................... 38
“Cum m-am vindecat de Zona Zoster”............................................................... 39
Reumatism cronic............................................................................................... 39
Cura cu struguri......................................................................................................... 39
Terapia cu struguri....................................................................................................... 40
Cura de mare intensitate.................................................................................... 40
Cura de intensitate medie.................................................................................. 40
Cura in varianta blanda...................................................................................... 40
Mic ghid terapeutic al curei cu struguri........................................................................ 41
Obezitate si ingrasare........................................................................................ 41
Hipertensiune..................................................................................................... 41
Bolile de ficat (hepatita, sechele posthepatice).................................................. 41
Afectiuni biliare................................................................................................... 41
Digestie lenta..................................................................................................... 41
Constipatie......................................................................................................... 41
Guta.................................................................................................................... 41
Tulburari hormonale la femei.............................................................................. 41
Menometroragii.................................................................................................. 41
Anemie............................................................................................................... 42
Hemoroizi........................................................................................................... 42
Contraindicatii la cura cu struguri....................................................................... 42
Retete de frumusete.................................................................................................... 42
Sucul proaspat de struguri................................................................................. 42
Cojile care raman de la stoarcerea strugurilor................................................... 42
Un dar ceresc pentru sanatate – SOMNUL.............................................................. 42
Metode naturale de imbunatatire a somnului............................................................... 43
Crearea spatiului de protectie............................................................................ 43
Alimentatia sedativa........................................................................................... 43
Plantele psihotrope............................................................................................ 44
343
 Valeriana ........................................................................................................... 44
Sulfina ............................................................................................................... 44
Brusturele dulce................................................................................................. 44
Pelinul ................................................................................................................ 45
PROPOLISUL – panaceul primaverii.......................................................................... 45
Preparate din propolis.................................................................................................. 45
Tinctura ............................................................................................................. 45
Propolisul brut.................................................................................................... 46
Unguentul de propolis........................................................................................ 46
Apa de propolis.................................................................................................. 46
Mierea propolizata.............................................................................................. 46
7 afectiuni specifice primaverii care se previn si se trateaza cu propolis.................... 46
Gripa, guturaiul................................................................................................... 46
Bronsita, bolile respiratorii cu secretii abundente............................................... 46
Gastrita, ulcerul.................................................................................................. 46
Colita de fermentatie si de putrefactie................................................................ 47
Astenia............................................................................................................... 47
Caderile imunitare.............................................................................................. 47
Hipertensiunea si tulburarile de ritm cardiac...................................................... 47
Alte boli care se trateaza cu propolis........................................................................... 47
Boala canceroasa............................................................................................... 47
Giardia................................................................................................................ 47
Tuberculoza ....................................................................................................... 47
Tratamente externe cu propolis................................................................................... 48
Herpes cu diferite localizari................................................................................ 48
Eczeme infectioase............................................................................................ 48
Arsuri ................................................................................................................. 48
Cosuri, acnee, furuncule, abcese....................................................................... 48
Cancer de piele, tumori exteriorizate.................................................................. 48
Ulceratii pe piele, ulcer varicos........................................................................... 48
Precautii si contraindicatii................................................................................... 48
ARMURARIUL............................................................................................................ 48
Ceaiul de armurariu............................................................................................ 49
Pulberea............................................................................................................. 49
Extractul hidroalcoolic (tinctura)......................................................................... 49
Infuzia combinata............................................................................................... 49
Cataplasma ....................................................................................................... 49
Boli in care se folosesc semintele de armurariu.......................................................... 50
Hepatita virala A, B, si C.................................................................................... 50
Icter, insuficienta hepatica................................................................................. 50
Ciroza hepatica.................................................................................................. 50
Diskinezie biliara, litiaza biliara.......................................................................... 50
Otravire cu ciuperci toxice.................................................................................. 50
Intoxicatie cu metanol, cu tetraclorura de carbon, cu metale grele (plumb,
mercur), cu medicamente care ataca ficatul...................................................... 50
Alcoolism............................................................................................................ 50
Aplicatii externe........................................................................................................... 50
Psoriazis............................................................................................................. 50
Adjuvant in cancerul de piele............................................................................. 51
Armurariul si cancerul.................................................................................................. 51
Pentru a preveni cancerul.................................................................................. 51
Combaterea efectelor adverse ale chimioterapiei.............................................. 51
Cancerul de prostata si hepatic.......................................................................... 51
APITERAPIA............................................................................................................... 51
Produse apicole.................................................................................................. 52
344
Tratamente naturiste pa baza de produse apicole...................................................... 53
Propolisul............................................................................................................ 53
Polenul............................................................................................................... 53
Laptisorul de matca............................................................................................ 53
Preparatul din aloe, miere, propolis.................................................................... 53
Sirop de propolis................................................................................................ 53
Mierea – medicament / aliment................................................................................... 53
Afectiuni ale aparatului digestiv……………………………………………………. 53
Afectiuni hepato-biliare……………………………………………………………… 53
Afectiuni cardio-vasculare…………………………………………………………... 53
Afectiuni ale aparatului respirator………………………………………………….. 54
Afectiuni ale pielii…………………………………………………………………….. 54
Afectiuni ale sistemului nervos……………………………………………………... 54
Sfaturi pentru cumparatori.................................................................................. 54
Ce este mierea de albine ? ............................................................................... 54
Miere si scortisoara – o combinatie curativa.......................................................... 55
Introducere......................................................................................................... 55
Artrita.................................................................................................................. 55
Caderea parului.................................................................................................. 56
Infectii urinare..................................................................................................... 56
Dureri de dinti..................................................................................................... 56
Colesterol........................................................................................................... 56
Raceli................................................................................................................. 56
Infertilitate........................................................................................................... 56
Deranjamente stomacale................................................................................... 57
Balonare............................................................................................................. 57
Boli cardiovasculare........................................................................................... 57
Sistemul imunitar................................................................................................ 57
Indigestie............................................................................................................ 57
Gripa................................................................................................................... 57
Longevitate......................................................................................................... 57
Acnee................................................................................................................. 57
Infectii ale pielii................................................................................................... 57
Cure de slabire................................................................................................... 58
Cancer................................................................................................................ 58
Oboseala............................................................................................................ 58
Halena................................................................................................................ 58
Pierderea auzului............................................................................................... 58
Terapia cu venin de albine........................................................................................ 58
Veninul este bogat in substante active............................................................... 58
Cand se utilizeaza aceasta terapie.................................................................... 59
Artrita si alte inflamatii sistemice........................................................................ 59
Leziuni acute si cronice...................................................................................... 59
Ranile si cicatricele............................................................................................. 59
Scleroza multipla poate fi salvata cu venin de albine......................................... 59
Modul de utilizare a veninului............................................................................. 59
POLENUL – un superaliment natural....................................................................... 60
Ce este polenul.................................................................................................. 60
Recoltarea polenului........................................................................................... 60
Compozitia polenului.......................................................................................... 61
Conservarea polenului....................................................................................... 61
Care sunt proprietatile polenului........................................................................ 62
Cand se foloseste polenul.................................................................................. 62
Cum ajuta polenul o persoana sanatoasa.......................................................... 62
Indicatii generale ale polenului........................................................................... 63
345
 Indicatii speciale................................................................................................. 63
Formele de prezentare ale polenului.................................................................. 63
Polenul – singura substanta activa..................................................................... 64
Polenul – asociat cu alte produse...................................................................... 64
In ce cantitate se ia polenul................................................................................ 64
Cea mai buna modalitate de a lua polen............................................................ 64
Cand sa luati polen............................................................................................. 65
Durata unei cure cu polen.................................................................................. 65
Cine poate sa ia polen........................................................................................ 65
Unde se comercializeaza polenul....................................................................... 66
Un superaliment natural .................................................................................... 66
Bolile ficatului si tratamentele naturiste.................................................................. 66
Apiterapia in bolile hepatice............................................................................... 67
Cum se administreaza produsele apicole ? ...................................................... 68
Fitoterapia in bolile hepatice............................................................................... 68
CEREALELE SI SANATATEA................................................................................... 69
TARATELE DE GRAU................................................................................................ 69
Maceratul la rece (apa de tarate)....................................................................... 69
Pulberea fina de tarate....................................................................................... 69
Indicatii ale curei cu tarate........................................................................................... 69
Ingrasarea si obezitatea..................................................................................... 69
Digestia dificila, indigestia.................................................................................. 69
Litiaza biliara (prevenire, adjuvant in tratament)................................................ 69
Constipatia si colita de putrefactie...................................................................... 69
Acneea, pielea cu sensibilitate alergica marita.................................................. 70
Prevenirea cancerului......................................................................................... 70
Aplicatii externe cu tarate............................................................................................ 70
Pielea usor iritabila............................................................................................. 70
Psoriazisul.......................................................................................................... 70
Tumorile benigne................................................................................................ 70
PORUMBUL................................................................................................................ 70
Obezitate............................................................................................................ 70
Hipotiroidie......................................................................................................... 70
Diskinezie biliara, dispepsie, colecistita............................................................. 70
Gastrita hiperacida si ulcerul.............................................................................. 70
Cataplasma cu mamaliga................................................................................... 71
ORZUL........................................................................................................................ 71
Hepatita de toate tipurile, sechelele posthepatice si hepatita cronica evolutiva. 71
Hipotensiunea.................................................................................................... 71
Diaree, dizenterie si febra tifoida (adjuvant)....................................................... 71
Atonia gastrica si intestinala, probleme de digestie si apetit la persoanele
sedentare........................................................................................................... 71
Tuberculoza, bronsita cronica............................................................................ 71
OVAZUL...................................................................................................................... 71
Hipotiroidie......................................................................................................... 71
Adjuvant in sterilitate si impotenta..................................................................... 72
Sensibilitate la raceli la persoanele meteosensibile........................................... 72
Nisip (microlitiaza) la vezica biliara si rinichi...................................................... 72
BITTERUL SUEDEZ.................................................................................................. 72
Originea bitterului suedez.................................................................................. 72
Ce este de fapt bitterul suedez ?....................................................................... 72
Formula cea mai buna pentru bitterul suedez.................................................... 73
Prepararea casnica a bitterului suedez.............................................................. 73
Boli in care este folosit bitterul suedez........................................................................ 74
Pe cale interna............................................................................................................. 74
346
 Indigestie, balonare, diskinezie biliara................................................................ 74
Afectiuni hepatice cronice.................................................................................. 74
Anorexie, anorexie psihica................................................................................. 74
Boli de piele........................................................................................................ 74
Afectiuni alergice................................................................................................ 74
Tulburari menstruale.......................................................................................... 75
Cistita, infectii renale.......................................................................................... 75
Viermi intestinali................................................................................................. 75
Guturai (raceala), gripa...................................................................................... 75
Febra.................................................................................................................. 75
Stari de greata dimineata, migrene.................................................................... 75
Reumatism, guta................................................................................................ 75
Boli cardiace, asociate cu valori crescute ale colesterolului............................... 75
Boli ale pancreasului, adjuvant in diabet............................................................ 75
Adjuvant in boala canceroasa............................................................................ 75
Pe cale externa............................................................................................................ 76
Dureri de cap, tulburari nervoase posttraumatice.............................................. 76
Rani, cicatrice persistente.................................................................................. 76
Arsuri usoare si medii......................................................................................... 76
Tromboflebita..................................................................................................... 76
Luxatii, entorse................................................................................................... 76
Intepaturi de insecte........................................................................................... 76
Precautii si contraindicatii la tratamentul cu bitter suedez........................................... 76
Intern.................................................................................................................. 76
Extern................................................................................................................. 76
LEACURI SASESTI DIN ARDEAL............................................................................. 76
Balonari.............................................................................................................. 76
Bataturi............................................................................................................... 76
Bronsita.............................................................................................................. 77
Celulita............................................................................................................... 77
Cistita................................................................................................................. 77
Conjunctivita....................................................................................................... 77
Diaree................................................................................................................. 77
Dureri de burta................................................................................................... 78
Dureri de cap...................................................................................................... 78
Dureri de gat....................................................................................................... 78
Dureri de urechi.................................................................................................. 78
Febra.................................................................................................................. 79
Guturaiul de fan.................................................................................................. 79
Herpes................................................................................................................ 79
Hipertensiune arteriala....................................................................................... 79
Hipotensiune...................................................................................................... 79
Intepaturi de insecte........................................................................................... 79
Lipsa de fier........................................................................................................ 80
Mahmureala....................................................................................................... 80
Neurodermita...................................................................................................... 80
Ochi obositi......................................................................................................... 80
Picioare si maini reci.......................................................................................... 80
Raceala.............................................................................................................. 81
Raguseala.......................................................................................................... 81
Riduri.................................................................................................................. 81
Sciatica............................................................................................................... 81
Stari depresive................................................................................................... 81
Ulcior.................................................................................................................. 82
Varice................................................................................................................. 82
347
 Varsaturi............................................................................................................. 82
Vânătăi............................................................................................................... 82
LAVANDA................................................................................................................... 82
Cum arata si cum gasim lavanda....................................................................... 83
Retete pe baza de lavanda.......................................................................................... 83
Pulberea de lavanda.......................................................................................... 83
Tinctura de lavanda............................................................................................ 83
Uleiul volatil de lavanda...................................................................................... 83
Otetul aromatic de lavanda................................................................................ 84
Uleiu gras de lavanda......................................................................................... 84
Baia cu lavanda.................................................................................................. 84
Utilizari interne ale lavandei......................................................................................... 84
Dischinezie biliara, balonare la bolnavii de bila, crize biliare cu dureri de cap... 84
Depresie, anxietate............................................................................................ 84
Aritmie cardiaca, adjuvant in ischemia cardiaca aparuta pe fond de stres........ 84
Viermi intestinali, infectii cu protozorul Giardia lamblia...................................... 84
Oboseala, iritabilitate psihica, insomnie............................................................. 84
Dureri de cap, migrena, ameteala...................................................................... 85
Reumatism......................................................................................................... 85
Tuse convulsiva, gripa, bronsita......................................................................... 85
Folosirea externa a lavandei........................................................................................ 85
Adjuvant in pneumonie si bronsita cronica......................................................... 85
Contra paduchilor si a altor insecte parazite...................................................... 85
Pentru cresterea parului..................................................................................... 85
Intretinerea pielii uscate..................................................................................... 85
Eczeme uscate, tumefactii produse de loviri...................................................... 85
Cateva utilizari casnice ale lavandei............................................................................ 85
Condiment de lavanda....................................................................................... 85
Pentru a scapa de molii...................................................................................... 85
Furnicile, puricii si gandacii................................................................................ 86
Pentru a scapa de mirosurile neplacute din casa............................................... 86
METODE DE PURIFICARE A ORGANISMULUI si cateva leacuri de sezon.......... 86
Curatarea si purificarea rinichilor........................................................................ 86
Purificarea sangelui............................................................................................ 86
Purificarea articulatiilor....................................................................................... 86
Purificarea ficatului............................................................................................. 86
JALA-NETI – o tehnica de purificare nazala cu ajutorul apei sarate.................... 87
Modalitatea de executie..................................................................................... 87
Eventuale dificultati............................................................................................ 88
Efectele tehnicii JALA-NETI............................................................................... 89
Recomandari...................................................................................................... 89
SHANK PRAKSHALANA – procedeu de purificare a intestinului gros................ 90
Generalitati......................................................................................................... 90
Pregatire............................................................................................................. 91
Momentul propice............................................................................................... 91
Mod de executie................................................................................................. 91
Cauze ale unui eventual esec............................................................................ 92
Prima masa........................................................................................................ 92
Important............................................................................................................ 92
Bauturi................................................................................................................ 92
Efecte binefacatoare.......................................................................................... 93
Contraindicatii..................................................................................................... 93
Grupajul de miscari necesare in SHANK PRAKSHALANA......................................... 94
Introducere......................................................................................................... 94
Prima miscare.................................................................................................... 94
348
 A doua miscare.................................................................................................. 94
A treia miscare................................................................................................... 94
A patra miscare.................................................................................................. 95
Varianta de inlocuire........................................................................................... 95
SINTEZA – rezumatul procedeului complet....................................................... 96
RETETE CU ALIMENTE............................................................................................. 97
Tratament de purificare cu dovleac in cazul insuficientei cardiace cu edeme.... 97
Cura cu must, recomandata persoanelor care sufera de hipertensiune arteiala 97
Retete cu suc de ridiche neagra cu miere si suc de varza alba cu miere,
pentru combaterea bronsitei cronice.................................................................. 97
PLANTELE DEPURATIVE SI AMARE....................................................................... 97
O treapta obligatorie pentru intarirea sistemului imunitar................................... 97
PLANTELE DEPURATIVE.......................................................................................... 98
Iarba de trei-frati-patati....................................................................................... 98
Boabele de ienupar............................................................................................ 98
Fructele de soc................................................................................................... 98
Cat timp dureaza o cura..................................................................................... 99
Care sunt efectele curei..................................................................................... 99
PLANTELE AMARE.................................................................................................... 99
Pelinul................................................................................................................. 99
Rostopasca........................................................................................................ 99
Cum si cat timp se administreaza plantele amare ?........................................... 100
Care sunt efectele plantelor amare ?................................................................. 100
Cui ii sunt contraindicate plantele amare ?........................................................ 100
Cateva repere de alimentatie in timpul curei de purificare........................................... 100
Sucul proaspat de mere si sucul de morcovi...................................................... 100
Fulgii de cereale (grau, orz, ovaz)...................................................................... 100
Painea integrala................................................................................................. 101
Uleiul de masline presat la rece......................................................................... 101
Varza cruda........................................................................................................ 101
Miezul de nuca, semintele de dovleac si floarea soarelui.................................. 101
ZERUL, BORSUL SI MOAREA DE VARZA............................................................... 101
Cum se transforma bucataria in laborator de cercetare stiintifica...................... 101
ZERUL......................................................................................................................... 101
Valori ridicate ale colesterolului.......................................................................... 102
Infectii bacteriene............................................................................................... 102
Imunitate slabita, sensibilitate la infectii respiratorii............................................ 102
Boli tumorale (maligne si benigne)..................................................................... 102
Adjuvant in infectia cu HIV………………………………………………………...... 102
Anemie………………………………………………………………………………… 102
Guta…………………………………………………………………………………… 102
Doua utilizari externe ale zerului…………………………………………………………. 102
Eczeme……………………………………………………………………………….. 102
Degeraturi........................................................................................................... 102
BORSUL…………………………………………………………………………………….. 102
Boli respiratorii cronice....................................................................................... 103
Adjuvant in tuberculoza...................................................................................... 103
Alcoolism............................................................................................................ 103
Indigestie, voma……………………………………………………………………… 103
Oboseala cronica…………………………………………………………………….. 103
MOAREA DE VARZA…………………………………………………………………….... 103
Constipatie……………………………………………………………………………. 103
Sensibilitate la frig……………………………………………………………………. 103
Hipotensiune………………………………………………………………………….. 103
Digestie dificila, inapetenta…………………………………………………………. 103
349
 Afectiuni febrile……………………………………………………………………….. 104
MARUL LUPULUI………………………………………………………………………….. 104
Modesta ca infatisare, conduce in topul celor mai puternice plante medicinale
din Romania....................................................................................................... 104
Utilitare interna............................................................................................................ 104
Cateva forme de preparare si administrarea externa.................................................. 105
Cataplasma ....................................................................................................... 105
Baia de sezut...................................................................................................... 105
Clisma................................................................................................................ 105
Tinctura.............................................................................................................. 105
Unguent.............................................................................................................. 105
Boli care se vindeca prin tratamentul extern cu marul lupului..................................... 106
Intoxicatia cu marul lupului.......................................................................................... 106
STIMULENTELE IMUNITARE NATURALE............................................................. 107
ARNICA....................................................................................................................... 108
Cum se administreaza arnica ?.......................................................................... 108
Cui ii este recomandata arnica ?........................................................................ 108
ECHINACEA............................................................................................................... 108
Cum se administreaza echinacea ?................................................................... 109
Cui ii este recomandata echinacea ?................................................................. 109
GINSENGUL............................................................................................................... 109
Cum se administreaza ginsengul ?.................................................................... 109
Cui ii este recomandata ginsengul ?.................................................................. 109
Precautii in tratamentul cu ginseng.................................................................... 110
MAGHIRANUL............................................................................................................ 110
Cum se administreaza maghiranul ?.................................................................. 110
Cui ii este recomandata maghiranul ?................................................................ 110
Precautii si contraindicatii ale tratamentului intern cu maghiran........................ 110
BRANCA URSULUI (Ginsengul romanesc)............................................................. 110
Preparare si administrare............................................................................................ 111
Tinctura.............................................................................................................. 111
Pulberea............................................................................................................. 111
Uleiul.................................................................................................................. 111
Cataplasma cu frunze........................................................................................ 111
Boli care se vindeca prin administrarea de branca ursului.......................................... 111
Impotenta........................................................................................................... 111
Frigiditate............................................................................................................ 112
Sterilitate la femei si barbati............................................................................... 112
Menopauza prematura....................................................................................... 112
Insuficienta ovariana, insuficienta dezvoltare a sanilor si altor catacteristici
feminine.............................................................................................................. 112
Epilepsie............................................................................................................. 112
Hipertensiune..................................................................................................... 112
Insuficienta renala, adjuvant in boli venerice...................................................... 112
Doua aplicatii externe.................................................................................................. 112
Adjuvant in scleroza in placi………………………………………………………… 112
Raceli frecvente ale rinichilor, anexita si metroanexita...................................... 112
Precautii in tratamentul cu branca ursului.................................................................... 112
Supradozarea..................................................................................................... 112
Afectiunile prostatei............................................................................................ 112
Planta este contraindicata femeilor gravide....................................................... 113
MEDICAMENTELE VERZI.......................................................................................... 113
FRUNZELE DE RIDICHE DE LUNA........................................................................... 113
Avitaminoza A si B, scorbut................................................................................ 113
Intoxicatie medicamentoasa............................................................................... 113
350
 Hiperexcitabilitate nervoasa si sexuala.............................................................. 113
Boli hepatice si biliare......................................................................................... 113
FRUNZELE DE LOBODA........................................................................................... 113
Chisturi ovariene şi mamare.............................................................................. 113
Acnee, boli de piele in general........................................................................... 114
Adjuvant in bronsita si astm............................................................................... 114
Alergie................................................................................................................ 114
Dureri abdominale, probleme digestive la femeile insarcinate........................... 114
FRUNZELE DE PAPADIE........................................................................................... 114
Hepatita virala de tip A, B si C............................................................................ 114
Dischinezie biliara.............................................................................................. 114
Diabet zaharat de tip II (inclusiv formele insulino-dependente).......................... 114
Constipatie......................................................................................................... 114
Pentru eliminarea calculilor reno-urinari............................................................. 114
Acnee................................................................................................................. 115
FRUNZELE DE MACRIS............................................................................................ 115
Intoxicatii cu mercur, plumb si alte metale grele................................................ 115
Indigestie, inapetenta......................................................................................... 115
Alergie, eczeme alergice.................................................................................... 115
Pareze ale nervilor periferici, adjuvant in hemiplegie......................................... 115
Suc 1.................................................................................................................. 115
Suc 2.................................................................................................................. 115
Salata................................................................................................................. 116
GENTIANA SI CERENTELUL.................................................................................... 116
CERENTELUL............................................................................................................. 116
Faringita, amigdalita, bronsita cronica................................................................ 116
Depresie psihica, melancolie, astenie fizica si psihica....................................... 116
Infectii intestinale, dizenterie (adjuvant), diaree................................................. 116
Boala canceroasa............................................................................................... 117
Hemoragie uterina, adjuvant in hemoragiile interne........................................... 117
Aplicatii externe........................................................................................................... 117
Afte bucale, gingivite, stomatite.......................................................................... 117
Dureri de dinti..................................................................................................... 117
Dureri musculare................................................................................................ 117
Medicina populara.............................................................................................. 117
GENTIANA.................................................................................................................. 117
Crize biliare, dischinezie biliara, prevenirea litiazei biliare................................. 118
Boli de ficat......................................................................................................... 118
Balonare, dispepsie, constipatie atona............................................................... 118
Indigestii frecvente, gastrita hipo-acida.............................................................. 118
Lipsa poftei de mancare la copii......................................................................... 118
Hipotiroidie si tulburari conexe........................................................................... 118
O aplicatie externa....................................................................................................... 118
Leziuni ale pielii cu risc de malignizare.............................................................. 118
Medicina magica.......................................................................................................... 118
Modul de preparare al radacinilor................................................................................ 118
Macerat la rece................................................................................................... 118
Infuzie combinata............................................................................................... 119
Tinctura.............................................................................................................. 119
OTETUL DE MERE................................................................................................... 119
Compozitia otetului de mere............................................................................... 119
Boli care se trateaza intern cu otet de mere................................................................ 120
Reumatism, reumatism degenerativ................................................................... 120
Litiaza renala...................................................................................................... 120
Obezitate, ingrasare........................................................................................... 120
351
 Colecistita, dischinezie biliara, litiaza biliara....................................................... 120
Indigestii frecvente, hipoaciditate....................................................................... 120
Inapetenta, anemie, slabiciune corporala la copii.............................................. 120
Migrenele............................................................................................................ 120
Aplicatii externe cu otet de mere................................................................................. 121
Durerile de gat.................................................................................................... 121
Oboseala cronica, epuizare................................................................................ 121
Contra imbatranirii premature a tesuturilor......................................................... 121
Micozele unghiilor............................................................................................... 121
Raceala.............................................................................................................. 121
OTETURILE AROMATE............................................................................................ 121
Otetul mentolat................................................................................................... 121
Otetul de levantica.............................................................................................. 121
Otetul de rozmarin.............................................................................................. 122
COMBINATIILE DE SUCURI.................................................................................... 122
Sucul de cartofi.......................................................................................................... 122
Obezitate............................................................................................................ 122
Hepatita virala A, B, C........................................................................................ 122
Scorbut............................................................................................................... 122
Cancer gastric.................................................................................................... 123
Suc de sfecla rosie.................................................................................................... 123
Anemie, slabiciune generala a organismului...................................................... 123
Gripa................................................................................................................... 123
Alergie................................................................................................................ 123
Sucul de ceapa........................................................................................................... 123
Viermi intestinali................................................................................................. 123
Ascita.................................................................................................................. 123
Diabet................................................................................................................. 123
Astm, bronsita, tuse............................................................................................ 123
Infectii renale si urinare (cistita) recidivante....................................................... 124
Dereglari ale glandelor cortico-suprarenale....................................................... 124
O combinatie puternic detoxifianta..................................................................... 124
Sucul de ridichi negre si rosii................................................................................... 124
Reumatism......................................................................................................... 124
Bronsita cronica.................................................................................................. 124
Calculi biliari....................................................................................................... 124
Calculi renali....................................................................................................... 124
O combinatie pentru eliminarea calculilor renali................................................. 124
Suc de varza............................................................................................................... 124
Constipatie, prevenirea viermilor intestinali........................................................ 124
Cancer al tubului digerstiv.................................................................................. 125
Cancer la gat...................................................................................................... 125
Diabet................................................................................................................. 125
Adenom de prostata........................................................................................... 125
O combinatie pentru a slabi rapid....................................................................... 125
ALERGII...................................................................................................................... 125
TRATAMENTE............................................................................................................ 125
Consultati doi medici specialisti......................................................................... 125
Folositi-va subconstientul................................................................................... 126
Nu excludeti tratamentele cu medicamente....................................................... 126
Apelati la calmante din plante............................................................................ 126
Alte masuri......................................................................................................... 127
TRATAMENTE CU PLANTE.................................................................................... 127
Alergia nazo-faringiana...................................................................................... 127
Modul de folosire a plantelor medicinale................................................................ 127
352
 Brad.................................................................................................................... 127
Brustur................................................................................................................ 127
Ciubotica-cucului................................................................................................ 127
Coada-soricelului................................................................................................ 127
Ienupar............................................................................................................... 127
Lamaie................................................................................................................ 127
Ovaz................................................................................................................... 128
Ridiche neagra................................................................................................... 128
Salvie.................................................................................................................. 128
Sirop antialergic.................................................................................................. 128
Ceai complex antialergic.................................................................................... 128
Orice tratament incepe cu o cura de dezintoxicare............................................ 128
Complexul vitaminic B........................................................................................ 128
Quercina............................................................................................................. 128
Ardeiul iute, hreanul, ceapa, usturoiul................................................................ 128
CEAPA........................................................................................................................ 129
DROJDIA DE BERE.................................................................................................. 130
Ce este drojdia de bere ?................................................................................... 130
Cum se administreaza drojdia de bere........................................................................ 131
Drojdia proaspata............................................................................................... 131
Drojdia uscata.................................................................................................... 131
Tabletele de drojdie............................................................................................ 131
Drojdia de bere in prevenirea bolilor............................................................................ 131
La copii............................................................................................................... 131
La adolescenti.................................................................................................... 132
La adulti.............................................................................................................. 132
La persoanele de varsta a treia.......................................................................... 132
Drojdia de bere in tratamentul bolilor........................................................................... 132
Anemie............................................................................................................... 132
Hepatita virala A, B, C........................................................................................ 132
Raceli si boli infectioase in general, deficiente imunitare................................... 132
Supragreutate, obezitate.................................................................................... 132
Boli cardiovasculare cronice............................................................................... 132
Paralizie, Parkinson, Alzheimer.......................................................................... 133
Psoriazis, sclerodermie, afectiuni dermatologice in general.............................. 133
Acnee................................................................................................................. 133
Precautii in tratamentul cu drojdie...................................................................... 133
Drojdia de bere si cancerul................................................................................. 133
Iradierea............................................................................................................. 133
Efecte directe ale tratamentului cu drojdie de bere in boala canceroasa........... 133
REMEDII NATURALE CONTRA REUMATISMULUI.............................................. 134
Untul pamantului................................................................................................ 134
Nucul.................................................................................................................. 134
Fagul.................................................................................................................. 134
Hreanul............................................................................................................... 135
Mesteacanul....................................................................................................... 135
Lemnul dulce...................................................................................................... 135
Dreţele................................................................................................................ 135
REMEDII NATURALE CONTRA GRIPEI................................................................ 136
Cum recunoastem gripa ?.................................................................................. 137
Cum pot fi prevenite complicatiile si vindecata gripa ? ………………………….. 137
Gripa si antibioticele…....................................................................................... 139
Ce trebuie facut pentru stingerea febrei virale ? …………………………………. 139
Tratamente naturiste……………………………………………………………………….. 139
Extern…………………………………………………………………………………. 139
353
 Intern………………………………………………………………………………….. 140
Cum scapam de raceala si gripa…………………………………………………… 140
Fitoterapie…………………………………………………………………………….. 141
Homeopatie…………………………………………………………………………… 141
Leacuri din batrani…………………………………………………………………… 141
Bai……………………………………………………………………………………... 142
PLANTE MEDICINALE............................................................................................... 142
Tinctura de fructe de soc.................................................................................... 142
Mugurii si mladitele de mesteacan..................................................................... 142
AROMOTERAPIE........................................................................................................ 143
Uleiul de menta.................................................................................................. 143
Uleiul de cimbru.................................................................................................. 143
Uleiul de busuioc................................................................................................ 143
HIPERTERMIE............................................................................................................ 143
Baia fierbinte...................................................................................................... 143
Infuzia fierbinte de maghiran.............................................................................. 143
REMEDII DIETOTERAPEUTICE............................................................................... 144
Ardeiul iute......................................................................................................... 144
Usturoiul............................................................................................................. 144
Ceapa................................................................................................................. 144
Hreanul............................................................................................................... 144
Lamaia................................................................................................................ 144
COADA CALULUI...................................................................................................... 144
Ce folosim de la coada calului............................................................................ 145
Cum preparam aceasta planta.................................................................................... 145
Pulberea............................................................................................................. 145
Maceratul la rece................................................................................................ 145
Decoctul combinat de coada-calului................................................................... 145
Cataplasme cu coada-calului............................................................................. 145
Tratamente interne cu coada calului............................................................................ 145
Bronsita, pneumonie, tuberculoza pulmonara.................................................... 145
Pentru consolidarea oaselor, vindecarea rapida a fracturilor............................. 145
Prevenirea si tratarea arteriosclerozei................................................................ 146
Retentie de apa in tesuturi, cistita, nefrita.......................................................... 146
Nisip la rinichi (microlitiaza renala)..................................................................... 146
Hemoragii abundente in timpul ciclului menstrual.............................................. 146
Colagenoza (deficit de colagen)......................................................................... 146
Hiperaciditate gastrica, ulcer.............................................................................. 146
Tratamente externe cu coada calului........................................................................... 146
Abces................................................................................................................. 146
Eczeme, eczeme cu mancarimi......................................................................... 146
Hemoragii nazale............................................................................................... 146
Contuzii.............................................................................................................. 147
Transpiratie abundenta a picioarelor.................................................................. 147
Precautii............................................................................................................. 147
Pentru infrumusetare................................................................................................... 147
Celulita si vergeturile.......................................................................................... 147
Parul si unghiile.................................................................................................. 147
Cura de slabire................................................................................................... 147
CASTANELE SI GHINDA......................................................................................... 147
CASTANELE SALBATICE........................................................................................ 147
Recoltarea.......................................................................................................... 147
Faina de castane................................................................................................ 147
Hemoroizi, hemoroizi sangeranzi....................................................................... 148
Varice, flebita, afectiuni ale venelor in general................................................... 148
354
 Tromboflebita, tromboze.................................................................................... 148
Prostatita, adenom de prostata.......................................................................... 148
Reumatism......................................................................................................... 148
CASTANELE COMESTIBILE.................................................................................... 148
Culegerea castanelor comestibile...................................................................... 148
Piure de castane................................................................................................ 148
Hemoroizi, varice, tromboflebita......................................................................... 149
Boli cronice de rinichi......................................................................................... 149
Indigestie, diaree................................................................................................ 149
Convalescenta, perioada de crestere la copii.................................................... 149
Degeraturi, dureri reumatice care se agraveaza la frig...................................... 149
GHINDA....................................................................................................................... 149
Preparate din ghinda................................................................................................... 149
Pulberea de ghinda............................................................................................ 149
Cafeaua de ghinda............................................................................................. 149
Diaree, dizenterie............................................................................................... 149
Adjuvant in hemoragii interne............................................................................. 150
Colita de fermentatie, enterita............................................................................ 150
Ulcer, gastrita..................................................................................................... 150
Debilitate, anemie............................................................................................... 150
LEURDA...................................................................................................................... 150
Descrierea plantei.............................................................................................. 150
Recoltarea.......................................................................................................... 151
Preparate terapeutice pe baza de leurda.................................................................... 151
Salata................................................................................................................. 151
Sucul.................................................................................................................. 151
Medoda I............................................................................................................ 151
Metoda II............................................................................................................ 151
Tinctura.............................................................................................................. 151
Boli care se vindeca prin tratamentul cu leurda........................................................... 152
Tromboflebita, trombozele in general................................................................. 152
Ateroscleroza, boli cardiace asociate unor valori ridicate ale colesterolului....... 152
Hipertensiune arteriala....................................................................................... 152
Reumatism, reumatism degenerativ................................................................... 152
Oprirea procesului de imbatranire...................................................................... 152
Inlaturarea efectelor nocive ale nicotinei si ale fumatului................................... 152
Prevenirea si tratarea guturaiului, gripei si infectiilor respiratorii in general....... 153
Precautii in tratamentul cu leurda....................................................................... 153
URZICA....................................................................................................................... 153
Recoltarea si conditionarea urzicii...................................................................... 153
Preparate terapeutice pe baza de urzica..................................................................... 153
Suc..................................................................................................................... 153
Tinctura.............................................................................................................. 153
Pulbere de radacina........................................................................................... 154
Sirop de urzica................................................................................................... 154
Boli care se videca prin tratamentul cu urzica............................................................. 154
Alergie, boli autoimune....................................................................................... 154
Adenom de prostata, prostatita.......................................................................... 154
Anemie, demineralizare...................................................................................... 154
Ciclu menstrual neregulat sau cu sangerari abundente..................................... 154
Boli de rinichi cronicizate, adjuvant in insuficienta renala.................................. 154
Hipertensiune..................................................................................................... 154
Caderea parului, calvitie..................................................................................... 154
O observatie importanta..................................................................................... 155
Leacuri populare cu urzica........................................................................................... 155
355
 Contra reumatismului......................................................................................... 155
Pentru tratarea durerilor de spate (nevralgia sciatica)....................................... 155
Circulatie pericefica slaba.................................................................................. 155
MACRISUL SI BOZUL.............................................................................................. 155
RADACINA DE MACRIS.......................................................................................... 155
Unde gasim si cum culegem radacina de macris............................................... 156
Forme de administrare................................................................................................. 156
Pulbere............................................................................................................... 156
Decoctul............................................................................................................. 156
Ce boli vindeca............................................................................................................ 156
Hepatita virala de tip A, B si C............................................................................ 156
Sechele posthepatice, tulburari hepatice aparute pe fond de oboseala............. 157
Adjuvant in bolile tumorale maligne si benigne.................................................. 157
Petele pe piele aparute din cauza unor dezechilibre interne.............................. 157
Acnee ................................................................................................................ 157
RADACINA DE BOZ................................................................................................. 157
Unde gasim si cum culegem radacina de boz.................................................... 157
Forme de administrare................................................................................................. 157
Plamadeala in tuica............................................................................................ 157
Maceratul la rece................................................................................................ 158
Ce boli vindeca............................................................................................................ 158
Constipatie......................................................................................................... 158
Obezitate, ingrasare, apetit alimentar necontrolat.............................................. 158
Gastrita hiperacida, capacitate de digestie slaba............................................... 158
Cistita si infectii renale recidivante, ascita.......................................................... 158
Precautii............................................................................................................. 158
Contraindicatii..................................................................................................... 158
SOCUL si fructele lui................................................................................................. 159
Unde gasim fructele de soc................................................................................ 159
Recoltarea fructelor de soc................................................................................ 159
Cele mai eficiente preparate din fructe de soc............................................................ 159
Suc proaspat...................................................................................................... 159
Tinctura.............................................................................................................. 160
Pentru o scadere rapida in greutate................................................................... 160
Pulbere............................................................................................................... 160
Sirop................................................................................................................... 160
Boli care se trateaza cu fructe de soc.......................................................................... 160
Gripa, guturai, sensibilitate la epidemiile de gripa.............................................. 160
Obezitate, ingrasare........................................................................................... 160
Constipatie, constipatie cronica, colita de putrefactie........................................ 161
Herpes................................................................................................................ 161
Adjuvant in tratamentul infectiei cu HIV.............................................................. 161
Pentru imbunatatirea vederii nocturne, adjuvant in tratarea bolilor oculare....... 161
Adjuvant in tratarea tumorilor maligne si benigne.............................................. 161
Psoriazis, alergie cutanata, sclerodermie, boli de piele rezistente la
tratamente clasice.............................................................................................. 161
Precautii si contraindicatii................................................................................... 161
Atentie la toxicitatea socului............................................................................... 162
FÂNUL si florile de fân.............................................................................................. 162
Un imens potential terapeutic............................................................................. 162
Cand fanul devine medicament.......................................................................... 163
Florile de fan....................................................................................................... 163
RETETE CU FÂN SI FLORI DE FÂN.......................................................................... 163
Baia fierbinte cu flori de fan......................................................................................... 163
Mod de preparare............................................................................................... 163
356
 Cateva indicatii si efecte terapeutice.................................................................. 163
Contraindicatii si precautii.................................................................................. 163
Baia cu extract complet de flori de fan......................................................................... 164
Mod de preparare............................................................................................... 164
Cataplasme cu flori de fan........................................................................................... 164
Cataplasma calda............................................................................................... 164
Cataplasma rece................................................................................................ 164
Boli care se trateaza cu succes cu ajutorul florilor de fan............................................ 164
Afectiuni ale nervilor periferici, dureri musculare................................................ 164
Cistita si boli renale............................................................................................ 164
Reumatism......................................................................................................... 164
Boli de piele........................................................................................................ 164
Migrena.............................................................................................................. 165
Insomnie............................................................................................................. 165
Adjuvant in boala canceroasa............................................................................ 165
PLANTELE LINIŞTII.................................................................................................. 165
Noaptea adorm foarte greu si am un somn usor, trezindu-ma la orice stimul.... 166
Ma enervez foarte usor...................................................................................... 166
Mugurii de tei...................................................................................................... 166
Captalanul.......................................................................................................... 166
Cosmaruri si vise chinuitoare, somnul este intrerupt de stari de neliniste......... 166
Vremea rea imi da stari de tristete si neliniste.................................................... 167
Sufar de anxietate.............................................................................................. 167
In situatii stresante, ritmul cardiac o ia la galop.................................................. 167
Am somn greu, dar ma trezesc mai obosit decat ma culc.................................. 167
ARŢARUL................................................................................................................... 168
Artarul in medicina populara.............................................................................. 168
Insemnatatea in ezoterism................................................................................. 169
Fizioterapie astrologica...................................................................................... 169
Efect stimulator................................................................................................... 169
Efect de atenuare............................................................................................... 169
Vindecari energetice........................................................................................... 169
Utilizarea in medicina veterinara........................................................................ 169
Utilizarea in bucatarie......................................................................................... 169
Utilizarea in cosmetica....................................................................................... 169
ZÂMBRUL................................................................................................................... 169
Aria de raspandire.............................................................................................. 170
Aspectul.............................................................................................................. 170
Istoric.................................................................................................................. 170
Fizioterapie astrologica...................................................................................... 170
Efect stimulator................................................................................................... 170
Efect de atenuare............................................................................................... 170
Vindecari energetice........................................................................................... 170
CAMFORUL SI RICINUL – doua leacuri uitate...................................................... 170
Remediile batranilor redescoperite cu entuziasm de stiinta............................... 170
CAMFORUL................................................................................................................ 171
Alcoolul camforat................................................................................................ 171
Unguentul cu camfor.......................................................................................... 171
Elixirul pentru inima si sistemul nervos.............................................................. 171
Afectiuni in care sunt recomnadate preparatele cu camfor......................................... 172
Palpitatii cardiace, hipertensiune........................................................................ 172
Tulburari de menopauza (bufeuri, transpiratie, aritmie, nervozitate).................. 172
Sindrom premenstrual, ciclu menstrual abundent si/sau dureros...................... 172
Tulburari de dinamica sexuala la barbati............................................................ 172
Epuizare psihica................................................................................................. 172
357
Utilizarea externa a camforului.................................................................................... 172
Reumatism......................................................................................................... 172
Bronsita, astm, adjuvant in pneumonie……………………………………………. 172
Mancarimi ale pielii, indiferent de natura lor....................................................... 172
Dureri de cap.crampe musculare....................................................................... 172
Leac babesc....................................................................................................... 172
Atentie, nu supradozati camforul........................................................................ 172
ULEIUL DE RICIN..................................................................................................... 173
Mijloc eficient pentru vindecarea negilor............................................................ 173
Iritarea si inrosirea mucoasei ochilor.................................................................. 173
Efect de stimulare a cresterii genelor si sprancenelor....................................... 173
Hemoroizi .......................................................................................................... 173
Cand ombilicul nou-nascutului se cicatrizeaza prea incet.................................. 173
Tratamentul escoriatiilor, zgarieturilor, taieturilor, ulceratiilor, a diverselor
eruptii.................................................................................................................. 173
Pentru a inmuia bataturile si pielea ingrosata.................................................... 173
Tratamentul papiloanelor, alunitelor si a pigmentatiei hepatice......................... 173
In bronsite si in raceli.......................................................................................... 173
Constipatie, constipatie atona............................................................................ 173
Viermi intestinali................................................................................................. 173
Lipoame.............................................................................................................. 173
Alunite (nevi)...................................................................................................... 174
Pete pe piele la persoanele cu probleme hepatice............................................ 174
Alopecie (chelie)................................................................................................. 174
Prevenirea craparii pielii si a degeraturilor......................................................... 174
PELINUL..................................................................................................................... 174
Cateva retete pe baza de pelin.................................................................................... 174
Pulbere............................................................................................................... 174
Tinctura.............................................................................................................. 175
Vin de pelin......................................................................................................... 175
Sirop de pelin..................................................................................................... 175
Infuzie combinata............................................................................................... 175
Plasture cu pelin................................................................................................. 175
TRATAMENTE INTERNE........................................................................................... 175
Digestie dificila, gastrita hipoacida, senzatie de greata sau deranjamente
stomacale frecvente........................................................................................... 175
Hepatita, ciroza.................................................................................................. 175
Indigestie, balonare............................................................................................ 176
Giardia, viermi intestinali.................................................................................... 176
Lipsa poftei de mancare la copii......................................................................... 176
Intoxicatii alimentare, otraviri.............................................................................. 176
Retard mental la copii, incapacitate de concentrare si memorare..................... 176
Dureri de cap, vomismente, migrene................................................................. 176
TRATAMENTE EXTERNE......................................................................................... 176
Limbrici si oxiuri.................................................................................................. 176
Anexita, metroanexita si complicatiile lor........................................................... 177
Contra reumatismului si paraliziei...................................................................... 177
Candidoza vaginala, adjuvant in infectia cu trichomonas................................... 177
Contra imbolnavirilor la copii.............................................................................. 177
Pentru purificvare locuintei................................................................................. 177
Precautii la tratamentul intern cu pelin............................................................... 177
Contraindicatii ferme.......................................................................................... 177
CIMBRUL.................................................................................................................... 177
Cele doua specii de cimbru................................................................................ 178
Cimbrul de cultura.............................................................................................. 178
358
Modalitati de preparare si administrare a cimbrului..................................................... 178
Pulberea............................................................................................................. 178
Uleiul volatil........................................................................................................ 178
Extractul hidroalcoolic (tinctura)......................................................................... 178
Infuzia combinata............................................................................................... 178
Infuzia fierbinte................................................................................................... 178
Tratamente interne cu cimbru...................................................................................... 179
Bronsita acuta, raceala (viroza respiratorie)....................................................... 179
Bronsita cronica, tuse convulsiva, tuse productiva............................................. 179
Astmul, pneumonia, infectiile respiratorii recidivante......................................... 179
Laringita, faringita, amigdalita............................................................................ 179
Colita, enterocolita, colon iritabil, colon spastic.................................................. 179
Diaree, adjuvant in dizenterie............................................................................. 179
Tulburari ale circulatiei cerebrale, prevenirea accidentului vascular cerebral.... 179
Colesterol........................................................................................................... 180
Tromboze........................................................................................................... 180
Infectii renale si urinare...................................................................................... 180
Adjuvant in hipertensiune arteriala..................................................................... 180
Viermi intestinali................................................................................................. 180
Infectia cu Giardia lamblia.................................................................................. 180
Candidoza bucala, digestiva, respiratorie, genitala............................................ 181
Tratamente externe cu cimbru..................................................................................... 181
Sinuzita............................................................................................................... 181
Rani, ulcere pe piele, arsuri................................................................................ 181
Circulatie periferica deficitara............................................................................. 181
Reumatism......................................................................................................... 181
Micoze localizate pe unghii (onicomicoze)......................................................... 181
Gingivite, carii, placa bacteriana........................................................................ 182
Efectele psihologice ale cimbrului de cultura............................................................... 182
Precautii si contraindicatii............................................................................................ 182
Efectele anitibiotice ale cimbrului................................................................................. 182
GUTUILE SI PERELE............................................................................................... 183
GUTUI.......................................................................................................................... 183
Insuficienta pancreatica, pancreatita.................................................................. 183
Hepatita, insuficienta hepatica........................................................................... 183
Boala canceroasa............................................................................................... 184
Enterita, enterocolita.......................................................................................... 184
Colon iritabil, ptoroza intestinelor....................................................................... 184
Senzatie de greata si greutate in stomac dimineata.......................................... 184
Hemoroizi........................................................................................................... 184
PERE........................................................................................................................... 184
Colita de putrefactie........................................................................................... 184
Anemia............................................................................................................... 184
Infectii asociate cu febra, deficiente imunitare................................................... 184
Hipertensiune, aritmie cardiaca, boli cardio-vasculare in general...................... 185
Litiaza renala...................................................................................................... 185
Retete de frumusete cu gutui....................................................................................... 185
Ridurile............................................................................................................... 185
Ten gras............................................................................................................. 185
Prepararea fructelor in scop terapeutic........................................................................ 185
Fructele uscate................................................................................................... 185
Decoct de fructe uscate...................................................................................... 185
Fructe proaspete................................................................................................ 185
Suc..................................................................................................................... 186
Nectar................................................................................................................. 186
359
SANATATE CU FRUNZE VERZI : mararul, patrunjelul si telina.......................... 186
MĂRARUL................................................................................................................... 186
Mararul si bolile digestive................................................................................... 186
Mararul si sistemul nervos.................................................................................. 186
Mararul si aparatul urinar................................................................................... 186
Mararul si starile post-graviditate....................................................................... 187
Mararul si feminitatea......................................................................................... 187
PĂTRUNJELUL.......................................................................................................... 187
Ce folosim de la patrunjel…………………………………………………………… 187
Suc de frunze………………………………………………………………………… 187
Suc de radacina……………………………………………………………………… 188
Pulbere………………………………………………………………………………... 188
Cataplasma…………………………………………………………………………… 188
Boli care se vindeca prin tratamentul intern cu patrunjel……………………………….. 188
Hepatita virala………………………………………………………………………… 188
Alcoolism……………………………………………………………………………… 188
Celulita, acumulare de apa in tesuturi…………………………………………… 188
Litiaza renala si biliara………………………………………………………………. 188
Anorexie………………………………………………………………………………. 189
Halena………………………………………………………………………………… 189
Infectii recidivante, imunitate slabita……………………………………………….. 189
Boala canceroasa……………………………………………………………………. 189
Sterilitate masculina, impotenta……………………………………………………. 189
Tratamentul extern cu patrunjel…………………………………………………………… 189
Hernie…………………………………………………………………………………. 189
Inflamatii ale pleoapelor si ale ochilor................................................................ 189
Contra inflamatiilor sanilor.................................................................................. 189
Nevralgie............................................................................................................ 189
Precautii............................................................................................................. 189
Contraindicatii..................................................................................................... 190
ŢELINA........................................................................................................................ 190
Ţelina si bolile de piele....................................................................................... 190
Ţelina si bolile cauzate de intoxicatii.................................................................. 190
Ţelina si echilibrul hormonal la femei................................................................. 190
Ţelina si potenta................................................................................................. 190
Ţelina si reumatismul......................................................................................... 190
Cum se prepara sucul de verdeturi ?................................................................. 191
Cum trebuie folosite verdeturile la gatit ?........................................................... 191
RĂŞINA SI CETINILE DE BRAD............................................................................ 191
Medicamente proaspete, de sezon.................................................................... 191
Unde gasim si cum recoltam răşina................................................................... 191
Preparate pe baza de rasina....................................................................................... 192
Tinctura.............................................................................................................. 192
Unguent.............................................................................................................. 192
Ulei cu rasina...................................................................................................... 192
Rasina in tratamente interne........................................................................................ 129
Cistite, cistite cu hemoragie, infectii renale........................................................ 192
Tuse................................................................................................................... 192
Tabagism............................................................................................................ 192
Balonare si colici abdominale, care apar in contact cu frigul.............................. 192
Infectii intestinale, colita de fermentatie............................................................. 193
Rasina in tratamente externe....................................................................................... 193
Racelile de tot felul............................................................................................. 193
Amigdalita........................................................................................................... 193
Negi.................................................................................................................... 193
360
 Rani.................................................................................................................... 193
Arsuri.................................................................................................................. 193
Eczeme infectioase uscate................................................................................. 193
Precautii si contraindicatii................................................................................... 193
Tratament cu cetini de brad...................................................................................... 193
Sirop din ace de brad......................................................................................... 193
Tuse persistenta, imunitate scazuta a segmentului respirator........................... 194
Apetit alimentar excesiv..................................................................................... 194
Oboseala intelectuala......................................................................................... 194
Sterilitate la femei............................................................................................... 194
Baie aromatica din cetini de brad....................................................................... 194
Artrita, poliartrita reumatoida.............................................................................. 194
Prevenirea racelilor si gripelor............................................................................ 194
Oboseala fizica si psihica................................................................................... 194
VREMEA GRÂNELOR COAPTE.............................................................................. 194
Metoda de dezintoxicare Oshawa...................................................................... 195
RETETE CU CEREALE............................................................................................ 195
Turtite de grau.................................................................................................... 195
Grau, hrisca sau mei copt.................................................................................. 195
Terci de grau...................................................................................................... 195
Supa de orez cu galuste de grau....................................................................... 196
“Lapte” de grau................................................................................................... 196
“Pilaf” simplu....................................................................................................... 196
Hrisca cruda....................................................................................................... 196
Pasta de orez..................................................................................................... 196
Placinta de grau cu orez fiert.............................................................................. 196
Fulgi de cereale (grau, orez, secara, ovaz)........................................................ 196
Turtite multicereal............................................................................................... 196
NĂPRASNICUL........................................................................................................... 197
Recoltarea napraznicului.................................................................................... 197
Cateva retete cu naprasnic................................................................................ 197
Suc de naprasnic................................................................................................ 198
Ceai de naprasnic.............................................................................................. 198
Pulbere de naprasnic......................................................................................... 198
Indicatii terapeutice ale naprasnicului.......................................................................... 198
Sterilitate la femei, tulburari de ciclu menstrual (sangerari prelungite,
amenoree).......................................................................................................... 198
Cancer pulmonar, mamar, intestinal, uterin....................................................... 198
Fibrom uterin, chisturi ovariene, tumori benigne in general............................... 199
Iradiere, sechele dupa iradiere........................................................................... 199
Diaree, colita de fermentatie.............................................................................. 199
Boli care apar pe fondul stresului psihic eccentuat si al surmenajului............... 199
Cateva utilizari externe ale naprasnicului.................................................................... 199
Herpes, herpes genital....................................................................................... 199
Epistaxis (curgerea sangelui din nas)................................................................ 199
Conjunctivita, blefarita, cataracta....................................................................... 199
Precautii si contraindicatii................................................................................... 199
TĂTĂNEASA............................................................................................................... 200
Tataneasa in medicina veche romaneasca........................................................ 200
Tataneasa in medicina moderna........................................................................ 200
Retete cu tataneasa..................................................................................................... 201
Pulbere de tataneasa......................................................................................... 201
Macerat la rece de tataneasa………………………………………………………. 201
Decoct de tataneasa.......................................................................................... 201
Tinctura de tataneasa........................................................................................ 201
361
 Alifie de tataneasa............................................................................................. 201
Cateva din bolile care se vindeca cu tataneasa.......................................................... 201
Cancer................................................................................................................ 201
Gastrita hiperacida si ulcer................................................................................. 201
Dureri de gat, bronsita, boli pulmonare trenante................................................ 202
Utilizari externe............................................................................................................ 202
Cancer de piele, plagi si alunite cu risc de malignizare...................................... 202
Entorse, luxatii si fracturi.................................................................................... 202
Hemoroizi........................................................................................................... 202
Arsurile de gravitate mica, ranile, ranile vechi care se vindeca greu,
cicatricele inestetice........................................................................................... 202
Rani de pe colul uterin........................................................................................ 202
In tratamentul bolilor venerice............................................................................ 202
Tataneasa – un pericol ?.................................................................................... 202
TREI-FRAŢI-PĂTAŢI................................................................................................... 203
Mic istoric........................................................................................................... 203
Descrierea plantei.............................................................................................. 204
Recoltarea.......................................................................................................... 204
Moduri de preparare.................................................................................................... 204
Infuzie................................................................................................................. 204
Decoct................................................................................................................ 204
Boli care se vindeca cu trei-frati-patati......................................................................... 204
Alergie la praf si polen........................................................................................ 204
Astm si bronsita alergica.................................................................................... 204
Psoriazis si alte dermatoze alergice................................................................... 205
Acnee................................................................................................................. 205
Rinita si rinosinuzita alergica.............................................................................. 205
Boli grave, produse de intoxicare (reumatism degenerativ, cancer cu diverse
localizari, dereglari endocrine)........................................................................... 205
Uz extern..................................................................................................................... 205
Sfatul... pisicii mamei mele................................................................................. 206
Reteta eficace pentru durerile de reumatism..................................................... 206
Va propun cateva tratamente vechi si eficiente........................................................... 206
Suc pentru sufocari............................................................................................ 206
Leac pentru picioare obosite.............................................................................. 206
Senzatie de lesin................................................................................................ 206
Contra otitei........................................................................................................ 206
Leac contra insomniei........................................................................................ 206
GINGKO BILOBA....................................................................................................... 206
Compozitie chimica............................................................................................ 207
Actiuni si intrebuintari......................................................................................... 208
Actiuni farmacologice......................................................................................... 209
Sange................................................................................................................. 209
Aparatul circulator.............................................................................................. 209
Psihic.................................................................................................................. 209
Mod de utilizare.................................................................................................. 209
Creeaza rezonanta cu : ..................................................................................... 209
TAPASNICUL.............................................................................................................. 210
POJARNITA (SUNATOAREA).................................................................................... 210
GALBENELE............................................................................................................... 211
Denumirea plantei.............................................................................................. 211
Denumiri populare.............................................................................................. 211
Ecologie si raspandire........................................................................................ 211
Perioada de vegetatie........................................................................................ 211
Boli in care se utilizeaza.............................................................................................. 211
362
 Uz intern............................................................................................................. 211
Uz extern............................................................................................................ 211
Retete.......................................................................................................................... 211
Infuzia................................................................................................................. 211
Tinctura.............................................................................................................. 211
Alifie.................................................................................................................... 211
Baile de sezut..................................................................................................... 212
Perna de flori...................................................................................................... 212
BRUSTURELE……………………………………………………………………………… 212
Regele radacinilor……………………………………………………………………. 212
Fisa de identitate…………………………………………………………………….. 212
Recoltarea…………………………………………………………………………….. 212
Principii active………………………………………………………………………… 212
Preparate din Brusture……………………………………………………………………... 213
Pulberea de radacina de Brusture…………………………………………………. 213
Maceratul la rece…………………………………………………………………….. 213
Decoctul combinat de radacina de Brusture……………………………………… 213
Tinctura de Brusture…………………………………………………………………. 213
Brusturele - efecte preventive……………………………………………………………... 213
Boala canceroasa……………………………………………………………………. 213
Cancer la san………………………………………………………………………… 214
Cancerul intestinal…………………………………………………………………… 214
Diabetul……………………………………………………………………………….. 214
Tromboflebita…………………………………………………………………………. 214
Tratamente interne………………………………………………………………………….. 214
Diabetul……………………………………………………………………………….. 214
Constipatia……………………………………………………………………………. 214
Adjuvant in cistita, nefrita, pielo-nefrita……………………………………………. 214
Litiaza renala…………………………………………………………………………. 215
Polipi intestinali, adjuvant in cancerul de colon…………………………………… 215
Psoriazis………………………………………………………………………………. 215
Artrita reumatoida……………………………………………………………………. 215
Adjuvant contra hepatitei virale si alcoolice……………………………………….. 215
Tratamentele cu antibiotice…………………………………………………………. 215
Adjuvant contra avitaminozelor, a deficitului de calciu si de magneziu………... 215
Guta, exces de uree in sange………………………………………………………. 215
Expunere la radiatii…………………………………………………………………... 216
Adjuvant in tratamentul HIV/SIDA………………………………………………….. 216
Tratamente externe…………………………………………………………………………. 216
Matreata………………………………………………………………………………. 216
Caderea parului………………………………………………………………………. 216
Eczeme alergice……………………………………………………………………… 216
Brusturele si frumusetea…………………………………………………………………… 216
Precautii si contraindicatii la tratamentul cu Brusture…………………………………… 217
COSMETICE NATURISTE LA INDEMANA FIECARUIA........................................... 217
Produse pentru ingrijirea tenului......................................................................... 217
Igiena gurii si a dintilor........................................................................................ 218
Retete pentru ingrijirea si mentinerea frumusetii naturale a parului............................ 218
Un sampon purificator........................................................................................ 218
Cura nutritiva...................................................................................................... 219
Lotiune pentru clatirea parului............................................................................ 219
Fixativ natural..................................................................................................... 219
Cateva idei pentru ingrijirea corpului........................................................................... 219
Sapun nutritiv..................................................................................................... 219
Deodorant natural............................................................................................... 219
363
 Masarea pielii cu urina proprie........................................................................... 219
Ulei pentru corp.................................................................................................. 219
Ulei pentru plaja................................................................................................. 219
Ulei de masaj anticelulitic................................................................................... 220
Parfum................................................................................................................ 220
Tratamentul naturist al OSTEOPOROZEI................................................................ 220
Fitoterapie.......................................................................................................... 221
Dietoterapie........................................................................................................ 222
Postura............................................................................................................... 222
Presopunctura.................................................................................................... 222
Masaj.................................................................................................................. 222
Modul de efectuare al curelor............................................................................. 222
ANTIOXIDANTII SI SECRETELE LOR....................................................................... 222
Ce sunt radicalii liberi si cum actioneaza ei ? .................................................... 223
Supraproductia de radicali liberi......................................................................... 223
Ce putem face pentru a ne proteja ? ................................................................. 224
Pregatirea alimentelor si dieta............................................................................ 224
Model de meniu pentru o zi................................................................................ 225
ALTE PROCEDEE ANTIOXIDANTE........................................................................... 225
Postul negru....................................................................................................... 225
Cura cu struguri.................................................................................................. 225
CURA CU SUC DE ORZ VERDE................................................................................ 226
Modul de preparare a sucului de orz verde........................................................ 226
Folosirea plantelor cu proprietati antioxidante............................................................. 227
Exercitiile fizice............................................................................................................ 227
Hatha-Yoga, o modalitate exceptionala de mentinere a tineretii si longevitatii........... 227
Transformarea modului de viata.................................................................................. 227
ALIMENTATIA SANATOASA..................................................................................... 227
ALIMENTATIA ECHILIBRATA A OMULUI SANATOS.............................................. 230
Painea................................................................................................................ 230
Sarea.................................................................................................................. 230
Apa..................................................................................................................... 231
Legumele si fructele modificate genetic............................................................. 231
Carnea................................................................................................................ 232
Zaharul rafinat.................................................................................................... 232
Uleiul rafinat....................................................................................................... 232
Aditivii alimentari (E-urile)................................................................................... 233
ALIMENTE MIRACOL................................................................................................. 233
Hidromelul.......................................................................................................... 233
Zaharul invertit.................................................................................................... 234
Preparate din grau.............................................................................................. 234
Graul incoltit....................................................................................................... 235
Iaurtul................................................................................................................. 235
Untul clarificat..................................................................................................... 235
Preparate din soia........................................................................................................ 236
Laptele din soia.................................................................................................. 236
Untul de soia...................................................................................................... 236
USTUROIUL................................................................................................................ 236
Remediu siberian............................................................................................... 236
“Elixirul tineretii”.................................................................................................. 236
DEJUNUL KOLLATH – un aliment ideal................................................................. 236
Ingrediente......................................................................................................... 237
Preparare........................................................................................................... 237
Beneficii.............................................................................................................. 237
CURE NATURISTE..................................................................................................... 238
364
 Cura cu ulei........................................................................................................ 238
Cura cu struguri.................................................................................................. 238
Cura cu suc de lamaie........................................................................................ 238
CURA CU CLOROFILA............................................................................................... 238
In ce consta terapia cu clorofila.......................................................................... 139
Cum pot fi obtinute extractele de clorofila.......................................................... 239
Metoda 1 – cu ajutorul mixerului electric............................................................ 239
Metoda 2 – prin macerare.................................................................................. 239
Ce fel de mladite verzi folosim........................................................................... 240
Cat dureaza si cum se face o cura cu clorofila.................................................. 240
Efectele curei cu clorofila................................................................................... 240
Cui ii este recomandata cura cu clorofila........................................................... 241
Cui ii este contraindicata cura cu clorofila.......................................................... 241
Cura cu grâu încolţit.................................................................................................. 241
Regimul alimentar minune al parintelui Leontie Gazea...................................... 241
Ce este graul incoltit ?........................................................................................ 242
Durata curei........................................................................................................ 242
Doza de grau recomandata zilnic....................................................................... 242
Administrarea..................................................................................................... 242
Actiuni terapeutice ale acestei cure.................................................................... 242
Indicatii............................................................................................................... 242
Contraindicatii ale curei cu grau incoltit.............................................................. 243
Sortimente de grau germinat ce se gasesc in comert........................................ 243
Obtinerea graului incoltit dupa metoda Valeriu Popa......................................... 243
CURA CU OUA DE PREPELITA............................................................................ 243
Cura cu 120 de oua............................................................................................ 244
Cura cu 240 de oua............................................................................................ 244
Cum se deruleaza asemenea tratament ?......................................................... 244
Exista mai multe scheme (grafice) de tratament................................................ 245
Reteta pentru impiedicarea calvitiei si a regenerarii firelor de par..................... 245
Terapia cu oua de prepelita................................................................................ 246
Actiuni terapeutice.............................................................................................. 246
Cura cu oua de prepelita.................................................................................... 246
Mod de administrare........................................................................................... 246
CURA CU PEPENE ROSU......................................................................................... 246
Indicatii in cura de tratament cu pepene rosu.............................................................. 247
Pentru acnee...................................................................................................... 247
Pentru nefrita, pielita si pielonefrita.................................................................... 247
Pentru calculi renali............................................................................................ 247
Pentru reumatism............................................................................................... 247
Pentru calculi biliari............................................................................................ 247
Pentru constipatie si colita de putrefactie........................................................... 248
CURA CU MACERAT DIN COJI DE OUA.................................................................. 248
Modul de preparare al maceratului..................................................................... 248
Compozitia maceratului...................................................................................... 248
Indicatii............................................................................................................... 248
Modul de administrare al maceratului................................................................ 248
KOMBUKHA & KEFIR.............................................................................................. 249
Scurta prezentare............................................................................................... 249
KOMBUKHA............................................................................................................... 249
Beneficii – la ce foloseste Kombukha ?.............................................................. 249
Cum se prepara Kombukha............................................................................... 250
Important – ingrijire............................................................................................ 252
KEFIR (Ciuperca tibetana)........................................................................................ 252
Beneficii – la ce foloseste Kefirul ?..................................................................... 252
365
 Cum se prepara Kefirul...................................................................................... 253
Reactia organismului la laptele fermentat.......................................................... 254
TERAPIA CU APA DE IZVOR.................................................................................... 255
Inainte................................................................................................................. 255
Procedeul propriu-zis......................................................................................... 255
Dupa................................................................................................................... 255
Durata................................................................................................................. 255
Efecte................................................................................................................. 255
CLISMA CU CAFEA................................................................................................... 255
Eficienta clismei cu cafea................................................................................... 255
In ce tipuri de cancer se recomanda aceasta clisma......................................... 256
Cancerul intestinal operat se preteaza la asemenea terapie ?.......................... 256
Cat de rapid si cu ce intensitate se manifesta efectele miraculoase ale
acestor clisme.................................................................................................... 256
Pe ce durata de timp se fac clismele si cu ce frecventa ?.................................. 256
Ce contraindicatii are acest procedeu ?............................................................. 257
Ce inseamna daca apar sangerari dupa clisma ?.............................................. 257
Aceasta clisma poate fi folosita si in alte boli ?.................................................. 257
Clisma cu cafea mai are si alte taine ?............................................................... 257
Alte date tehnice privitoare la clisma cu cafea................................................... 258
Modul de preparare al cafelei pentru clisma...................................................... 258
Modul efectiv de administrare............................................................................ 258
ARGINTUL COLOIDAL............................................................................................. 258
Utilizarea argintului............................................................................................. 258
Abordarea stiintifica moderna............................................................................. 259
Antibiotic cu spectru larg.................................................................................... 259
Starea coloidala, o stare naturala....................................................................... 260
Tipuri de argint coloidal...................................................................................... 260
Ce este argintul electrocoloidal ?....................................................................... 261
Efectele biologice ale argintului.......................................................................... 261
Cum actioneaza argintul coloidal ?.................................................................... 262
Cum poate fi utilizat argintul coloidal ?............................................................... 263
Efecte secundare............................................................................................... 264
Ce spune medicina alopata ?............................................................................. 264
Supliment alimentar............................................................................................ 266
Manufacturarea argintului coloidal..................................................................... 266
Unde se greseste ?............................................................................................ 266
Calitatea argintului coloidal................................................................................ 268
OXITERAPIA – terapia cu peroxid de hidrogen si ozon......................................... 269
Echilibrul Naturii este ingenios si totodata perfect.............................................. 269
Peroxidul de hidrogen in natura si in corpul uman............................................. 270
Deficienta de peroxid de hidrogen in organismul uman duce la aparitia
cancerului........................................................................................................... 270
Descrierea tehnicii simple de vindecare si purificare folosind peroxid de
hidrogen............................................................................................................. 271
Atentie, mare atentie !........................................................................................ 271
Metoda simpla si eficienta de ingerare orala a peroxidului de hidrogen............ 271
Alte efecte secundare......................................................................................... 272
Efecte benefice................................................................................................... 273
Alte aplicatii terapeutice ale utilizarii sistematice a apei oxigenate.................... 273
Contraindicatii..................................................................................................... 274
Precautii de manuire.......................................................................................... 274
Efectele si proprietatile peroxidului de hidrogen................................................. 274
Cum se poate fabrica H2O2?.................................................................... 276
Fabricarea ozonului............................................................................................ 276
366
 Hidrogenul si oxigenul priviti ca niste adversari necesari in organism............... 277
ARGILOTERAPIA (terapia cu argila).......................................................................... 277
Virtuti terapeutice ale curei cu argila.................................................................. 277
Cataplasme cu argila.......................................................................................... 278
Tratamente naturiste cu argila..................................................................................... 278
Cura de lut.......................................................................................................... 279
Baia partiala de lut (la picioare).......................................................................... 279
Baia de maini...................................................................................................... 279
Cataplasma de lut lombo-ombilicala.................................................................. 279
Casca de lut....................................................................................................... 279
Carbunele de lemn (vegetal).............................................................................. 279
Curatenia de primavara a inceput !.................................................................... 279
Ce este argila..................................................................................................... 280
Care este cea mai buna argila........................................................................... 280
De ce este eficienta argila in dezintoxicare........................................................ 280
Cum se face cura cu argila................................................................................. 280
Cura de dezintoxicare cu argila.......................................................................... 280
Cura cu argila in tratarea anumitor boli.............................................................. 281
Regimul alimentar in timpul curei cu argila......................................................... 281
Precautii si contraindicatii la tratamentul cu argila............................................. 281
Reactia de dezintoxicare-vindecare................................................................... 281
Cura cu argila si bolile primaverii....................................................................... 282
Tratamente externe cu argila – purificarea.................................................................. 282
Purificarea gurii.................................................................................................. 283
Nasul si caile respiratorii superioare.................................................................. 283
Stomacul............................................................................................................ 283
Ficatul si intestinul.............................................................................................. 284
Articulatiile.......................................................................................................... 284
Tenul si pielea.................................................................................................... 284
Folosirea argilei in scopuri terapeutice............................................................... 285
Folosita in Egiptul antic...................................................................................... 285
Obiceiuri de pe mapamond legate de argila....................................................... 285
Cu ajutorul argilei sunt eliminate toxinele........................................................... 286
De cate feluri este argila..................................................................................... 286
Argila de camp este foarte buna........................................................................ 286
Argila de cariere este cea mai buna................................................................... 286
Cum se pastreaza.............................................................................................. 287
Argila este foarte absorbanta............................................................................. 287
Alte proprietati antiseptice.................................................................................. 287
Cum se verifica argila......................................................................................... 287
Sub ce forme se foloseste argila........................................................................ 288
Folosirea externa a argilei.................................................................................. 288
Cum se foloseste in Germania........................................................................... 288
Folosirea interna a argilei................................................................................... 289
Ce boli interne pot fi tratate cu ajutorul argilei.................................................... 289
Cateva recomandari in terapia cu argila............................................................. 289
Tratament cu pasta de argila....................................................................................... 290
Prepararea pastei............................................................................................... 290
Aplicatii reci sau calde........................................................................................ 290
Intai comprese, apoi cataplasme........................................................................ 290
Durata aplicarii variaza....................................................................................... 290
Ritmul aplicarilor variaza.................................................................................... 290
Ce facem dupa folosire...................................................................................... 291
Odata inceputa, cura cu argila nu trebuie intrerupta.......................................... 291
Cum se foloseste in cosmetica........................................................................... 291
367
 Cand se mai poate folosi.................................................................................... 291
URINOTERAPIA – o terapie milenara redescoperita recent de stiinta................. 292
Urinoterapia a fost mentionata adesea de-a lungul istoriei umane.................... 292
Damar Tantra – un tratat oriental clasic in domeniul autovindecarii cu urina..... 292
Terapia cu urina este descrisa in cartile sacre ale umanitatii............................. 293
Urina este un produs secundar steril, rezultat in urma filtrarii sangelui.............. 294
Compozitia biochimica a urinei explica numeroasele efecte terapeutice ale
acesteia.............................................................................................................. 295
Efectele terapeutice ale urinei sunt folosite in industria farmaceurica................ 295
Marginalizarea urinoterapiei, o meteahna a societatii de consum..................... 296
Urinoterapia face posibila reciclarea substantelor vitale utile............................. 297
Cercetarile stiintifice moderne confirma eficacitatea terapiei cu urina............... 297
Exista foarte multe cazuri de vindecari miraculoase prin urinoterapie............... 298
SHIVAMBU SHASTRA – vindecarea prin urinoterapie............................................... 298
Trezirea vindecatorului interior........................................................................... 298
Un produs secundar steril al filtrarii sangelui...................................................... 299
Componentii biochimici...................................................................................... 300
Actiuni, beneficii si aplicatii................................................................................. 300
O stiinta subtila................................................................................................... 301
Indicatii pentru urinoterapie................................................................................ 302
Metode de autoterapie....................................................................................... 302
Intrebari puse frecvent........................................................................................ 303
Un viitor de aur................................................................................................... 304
APA VIE – APA MOARTA.......................................................................................... 304
Apa : importanta si rolul ei in corpul omenesc. Apa ionizata.............................. 305
OBTINERE.................................................................................................................. 308
Metoda nr. 1...................................................................................................... 308
Metoda nr. 2 (alta sursa).................................................................................... 309
Tratamente posibile............................................................................................ 310
HELIOTERAPIA – Sanatate si energie Divina captate prin expunere la lumina
Soarelui....................................................................................................................... 311
Prima metoda..................................................................................................... 312
Cea de-a doua metoda....................................................................................... 313
Cea de-a treia metoda........................................................................................ 314
Cea de-a patra metoda...................................................................................... 317
Cea de-a cincea metoda.................................................................................... 317
Cea de-a sasea metoda..................................................................................... 319
Alte remedii terapeutice miraculoase (I)............................................................. 320
Alte remedii terapeutice miraculoase (II)............................................................ 321
Alte remedii terapeutice miraculoase (III)........................................................... 322
Dieta in helioterapie............................................................................................ 322
TERAPIA CU VENTUZE............................................................................................. 325
Prinderea ventuzelor pe piele............................................................................ 325
Cele mai bune locuri.......................................................................................... 325
Ventuze cu care pleci la plimbare...................................................................... 326
Dusmanul celulitei.............................................................................................. 326
Masajul cu doua ventuze................................................................................... 326
Reguli de baza................................................................................................... 326
Primele ventuze erau din corn de animal........................................................... 327
Ce ne spun semnele de sub ventuze ?.............................................................. 327
TAIEREA SUB LIMBA…………………………………………………………………….. 328
CURA DE DEZINTOXICARE DE O ZI…………………………………………….. 329
BICARBONATUL DE SODIU……………………………………………………………... 330
Bicarbonatul ucide tumorile………………………………………………………………... 330
Bun pentru sportivi………………………………………………………………………….. 330
368
Prim ajutor…………………………………………………………………………………… 330
Cosmetica……………………………………………………………………………………. 330
Contra durerilor de stomac si pentru ameliorarea digestiei…………………………….. 331
Pentru o respiratie proaspata si fara tartru………………………………………………. 331
Contra mirosurilor neplacute si transpiratiei……………………………………………… 332
Pentru calmarea pielii: urticarie, piscaturi………………………………………………… 332
Contra infectiilor de orice gen……………………………………………………………… 332
Bicarbonatul in gospodarie………………………………………………………………… 335
40 de utilizari fantastice ale bicarbonatului de sodiu.......................................... 336
Igiena personala...................................................................................... 336
Curatenie................................................................................................. 337
Dezodorizare........................................................................................... 339
Diverse ................................................................................................... 339
Detergent biologic pentru vase…………………………………………….. 340
CUPRINS……………………………………………………………………………………. 341

369