Sunteți pe pagina 1din 1

Ministerul Educaţiei şi Cercetării

Şcoala „Iorgu Iordan” Tecuci


Str. 1 Decembrie 1918 , nr 125
tel/ fax : 0236815796

Activitate în cadrul orei de dirigenţie :


Tricoul meu

Obiectivele activităţii:
-dezvoltarea creativităţii elevilor;
-realizarea unui proces de autocunoaştere şi cunoaştere prin intermediul colegilor;
-crearea unei imagini de sine pozitive, dar realiste.

Descrierea activităţii :
Profesorul desenează pe tablă un tricou simplu. Ca sarcină de lucru li se cere elevilor
să deseneze şi ei un astfel de tricou şi să-l personalizeze astfel încât tricoul desenat să fie
ceea ce lor le-ar place să poarte. Tricourile vor putea fi divers colorate î înfrumuseţate aşa
încât să devină tricoul-emblemă, reprezentativ pentru gusturile fiecărui copil. De
asemenea, fiecare işi va personaliza tricoul printr-un logo, motto, ceva care sa-i
definească foarte bine. Ele vor fi realizate pe coli A4 de către toţi participanţii.(20min)
Când tricourile sunt gata, se va realiza o „ prezentare de modă”: fiecare elev va defila
prin clasă şi-şi va prezenta tricoul.(10-15min).
Tricourile sunt expuse pe un panou, la vedere , în clasă. Apoi, fiecare elev va extrage
un bilet, dintr-o urnă, pe care este scris numele unui coleg de-al său. El va trebui să scrie
pe bilet o apreciere despre colegul său şi să lipească biletul pe tricoul realizat de acel
coleg.
Elevilor li se va spune de la bun început că unul din scopurile activităţii este să
memoreze care sunt tricourile realizate de ceilalţi colegi. In situţia în care cineva nu-şi
aminteşte cum arată tricoul colegului, al cărui nume este extras pe bilet, va primi drept
indiciu logo-ul , sau culoarea dominantă de pe tricou.
Activitatea se poate desfăşura cu succes şi pe parcursul a două ore, în prima se
anunţă etapele şi tema de lucru( planşa cu tricoul) iar în a doua oră se face prezentarea şi
„etichetarea”.

propusă de prof. Nicoleta Balaş

S-ar putea să vă placă și