Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
GUVERNUL
Publicat : 24.06.2016 în MONITORUL OFICIAL Nr. 169-183 art. 834 Data intrării în vigoare
MODIFICAT
În scopul executării prevederilor art. 4 lit. h) şi art. 20 alin. (6) din Legea nr. 231 din 23
septembrie 2010 cu privire la comerţul interior (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.
206-209, art. 681), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Anexa nr. 1
REGULAMENTUL
de formare a preţurilor de comercializare
preţ de livrare – preţul producătorului autohton diminuat cu suma rabatului comercial acordat,
indicat în documentele primare (cu excepţia taxei pe valoarea adăugată, care se va trece în cont);
b) produsele social importante, atît din import, cît şi autohtone, care au fost supuse procesării
în unităţile comerciale, se comercializează cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte 40%
cumulativ de la preţul de achiziţie/preţul de livrare.
Anexă
la Regulamentul de formare
a preţurilor de comercializare
LISTA
3. Lapte de consum de vaci cu un conţinut de grăsimi de pînă la 2,5% inclusiv (cu excepţia
laptelui ultrapasteurizat – UHT)3 (0401)
6. Smîntînă din lapte de vaci cu un conţinut de grăsimi de pînă la 10% inclusiv (0401)
7. Unt din lapte de vaci cu un conţinut de grăsimi de pînă la 79,0% inclusiv (0405)
13. Preparate pentru sugari şi preparate pentru copii de vîrstă mică7 (0402)
14. *ex. 630790, 481890 – măști medicale
16. *ex. 3808 – produse biocide (dezinfectanți medicali), incluse în Registrul național al
produselor biocide și în Registrul de stat al dispozitivelor medicale
Note:
1
Doar pîinea neambalată şi nefeliată, la fabricarea căreia se utilizează făină de grîu de
calitatea I şi II, apă, sare alimentară, drojdie de panificație și aditivi pentru prevenirea bolii
mesentericus.
2
Doar colaci neambalați, la fabricarea cărora se utilizează făină de grîu, apă, sare alimentară,
drojdie de panificaţie şi aditivi pentru prevenirea bolii mesentericus.
3
Lapte supus procesului de ultrapasteurizare – produsul este expus la o temperatură foarte
înaltă pe o perioadă foarte scurtă de timp (135º C timp de 2-4 secunde).
4
Ulei de floarea-soarelui purificat de substanţele volatile gustative şi aromatice caracteristice.
5
Produs obţinut prin măcinare, din grîu Triticum durum, la care tărîţele şi germenii se
îndepărtează, iar endospermul se macină pînă la gradul de mărunţire corespunzător.
6
Orez de specialitate (orez Basmati, Jasmin, sălbatic, negru, roşu, mixt (multicolor), Carnaroli,
Arborio).
7
Produse definite conform Hotărîrii Guvernului nr. 338 din 11 mai 2011 „Pentru aprobarea
Regulamentului sanitar privind formulele de început şi formulele de continuare ale preparatelor
pentru sugari şi copii mici”.
[Anexa nr.1 modificată prin HG130 din 26.02.20, MO62/27.02.20 art.191; în vigoare 27.02.20]
Anexa nr. 2
LISTA
1. Hotărîrea Guvernului nr. 335 din 24 mai 1994 „Privind liberalizarea continuă a preţurilor”
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.5, art.180).
2. Hotărîrea Guvernului nr. 547 din 4 august 1995 „Cu privire la măsurile de coordonare şi de
reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor)” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995,
nr.53-54, art.426).
4. Hotărîrea Guvernului nr. 41 din 16 ianuarie 1998 „Cu privire la modificarea şi completarea
Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 547 din 4 august 1995” (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1998, nr.16-17, art.111).
5. Hotărîrea Guvernului nr. 1196 din 9 decembrie 1998 „Privind modificarea Hotărîrii
Guvernului Republicii Moldova nr. 547 din 4 august 1995” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
1998, nr.114-115, art.1129).
6. Hotărîrea Guvernului nr. 1144 din 10 noiembrie 2000 „Cu privire la modificarea Hotărîrii
Guvernului Republicii Moldova nr. 335 din 24 mai 1994” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2000, nr.144-145, art.1254).
7. Hotărîrea Guvernului nr. 896 din 9 iulie 2002 „Cu privire la operarea unor modificări în
anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 547 din 4 august 1995” (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.103-105, art.1013).
8. Hotărîrea Guvernului nr. 66 din 27 ianuarie 2003 „Cu privire la aprobarea modificărilor şi
completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 547 din 4 august 1995”
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.11-13, art.75).
9. Hotărîrea Guvernului nr. 1385 din 20 noiembrie 2003 „Cu privire la aprobarea modificărilor
şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr. 547 din 4 august 1995” (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.234, art.1422).
10. Hotărîrea Guvernului nr. 964 din 25 august 2004 „Privind modificarea Hotărîrii Guvernului
nr. 547 din 4 august 1995” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.156-162, art.1130).
11. Hotărîrea Guvernului nr. 1092 din 6 octombrie 2004 „Privind aprobarea modificărilor şi
completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr. 335 din 24 mai 1994” (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2004, nr.186-188, art.1281).
12. Punctul 4 din anexa la Hotărîrea Guvernului nr. 1360 din 8 decembrie 2004 „Cu privire la
aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului” (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.233-236, art.1558).
13. Punctul 1 din modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului,
aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 280 din 13 martie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2007, nr.39-42, art.298).
14. Hotărîrea Guvernului nr. 627 din 23 mai 2008 „Cu privire la aprobarea completărilor ce se
operează în Hotărîrea Guvernului nr. 547 din 4 august 1995” (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2008, nr.92-93, art.619).
15. Hotărîrea Guvernului nr. 670 din 6 iunie 2008 „Cu privire la aprobarea completărilor ce se
operează în anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului nr. 547 din 4 august 1995” (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2008, nr.102, art.667).
16. Punctul 1 din modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 341 din 3 mai 2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2010, nr.70-71, art.418).
17. Hotărîrea Guvernului nr. 523 din 22 iunie 2010 „Cu privire la aprobarea modificărilor şi
completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr. 547 din 4 august 1995” (Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2010, nr.108-109, art.609).
18. Hotărîrea Guvernului nr. 666 din 23 iulie 2010 „Cu privire la aprobarea modificărilor şi
completărilor ce se operează în anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului nr. 547 din 4 august 1995”
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.129-130, art.744).
19. Hotărîrea Guvernului nr. 94 din 18 februarie 2011 „Cu privire la aprobarea modificărilor şi
completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr. 547 din 4 august 1995” (Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2011, nr.32-33, art.121).
20. Punctul 1 anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr. 868 din 19 noiembrie 2012 „Privind
modificarea, completarea şi abrogarea unor hotărîri ale Guvernului” (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2012, nr.242-244, art.938).
21. Punctul 2 din modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului,
aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 928 din 12 decembrie 2012 (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2012, nr.263-269, art.1001).