Evul Mediu

Lecțiile:
1. Autonomii locale în spațiul românesc
2. Întemeierea statelor medievale românești
3. Instituții centrale în spațiul românesc
4. Diplomație și conflict

Autonomii locale în spaţiul românesc (secolele IX-XIII)

Autonomii locale = formaţiuni politice prestatale = cnezate, voievodate, ţări, codrii, câmpuri= uniuni de sate
(obşti sătești)

Autonomii în Transilvania (în interiorul arcului carpatic)

- secolului IX: - sunt atestate voievodatele lui Gelu, Glad şi Menumorut în perioada așezării maghiarilor în
Ungaria (896)
- sursa : Gesta Hungarorum - Faptele ungurilor (Cronica lui Anonymus)
 Gelu (în centrul Transilvaniei) este înfrânt de o căpetenie maghiară, Tuhutum, care preia
conducerea voievodatului.
 Glad (în Banat) îi învinge pe maghiari şi formaţiunea sa politică îşi păstrează independenţa.
 Menumorut (în Bihor) este învins de nişte căpetenii maghiare şi în final hotărăşte ca fiica sa să ia
în căsătorie pe fiul ducelui Arpad, conducătorul maghiarilor. La moartea lui Menumorut,
voievodatul rămâne ginerelui său.

În anul 1000 se întemeiază regatul Ungariei, sub conducerea regelui Ştefan I, iar maghiarii se creştinează.

- secolul XI - sunt atestate voievodatele lui Ahtum și Gyula

- sursa: Viaţa Sfântului Gerard.
 Gyula, urmaş al lui Tuhutum, intră în conflict cu Ştefan I pentru că refuză să se creştineze, este
învins şi luat prizonier.
 Ahtum, creştin ortodox, urmaş al lui Glad, care este ucis într-o luptă cu oştile regelui.

Autonomii în Ţara Românească (la sud de Carpați)

- Secolul XIII (1247) - sunt atestate voievodatele lui Litovoi şi Seneslau, cnezatele lui Ioan şi Farcaş, Ţara
Severinului, vasale regelui Ungariei
- sursa: Diploma Cavalerilor Ioaniţi (1247)

- Secolul XIII (pe la 1277) - voievodul Litovoi şi fratele său, Bărbat, se revoltă împotriva suzeranităţii maghiare.
Litovoi este ucis în luptă de oştile regelui Ungariei, iar Bărbat este luat prizonier şi apoi răscumpărat de familia sa
cu o mare sumă de bani.
Concluzia: în secolul XIII spaţiul de la sud de Carpaţi este vasal regelui Ungariei.

Autonomii în Moldova (la răsărit de Carpați)

- pe la anul 1000 - sunt atestate formațiuni cu numele ţări, codri, câmpuri.
- sursa: tradiţia populară consemnată de primele cronici moldoveneşti.
- În secolul XIII ele sunt dependente de tătari.

1
 2. Constituirea (întemeierea) statelor medievale în spaţiul românesc (secolul XIV)

Statele medievale româneşti s-au constituit în mai multe etape:

- constituirea formaţiunilor prestatale autonome: cnezate, voievodate, ţări, codri, câmpuri etc.;
- unificarea autonomiilor într-un singur stat;
- cucerirea independenței doar în cazul Ţării Româneşti şi Moldovei;
- crearea instituţiilor centrale și locale
Ţara Românească
- Întemeierea : pe la 1310, Basarab I (1310?-1352) a unificat cnezatele şi voievodatele de la sud de Carpați sub
conducerea sa, întemeind Ţara Românească.
 Într-un document maghiar de la 1324 se spune că Basarab este vasal al regelui maghiar Carol Robert de
Anjou
- Independența: bătălia de la Posada (1330).
 Carol Robert de Anjou, a considerat că voievodul român nu şi-a îndeplinit obligaţiile de vasalitate faţă
de el, aşa că organizează o expediţie militară care să cucerească Ţara Românească.
 Basarab evită o luptă decisivă şi atrage oastea maghiară în interiorul ţării.
 Aceasta, rămasă fără provizii, este nevoită să se întoarcă.
 La înapoiere, românii îi atacă prin surprindere pe maghiari într-o trecătoare foarte îngustă din munţi.
Regele abia scapă cu viaţă, după ce îşi schimbă hainele cu un om de încredere, iar oastea sa este
măcelărită.
- Crearea instituțiilor:
 Nicolae Alexandru (1352-1364), a întemeiat Mitropolia Ţării Româneşti, în 1359, la Curtea de Argeş.
 Vladislav Vlaicu (1364-1377) a bătut primele monede româneşti

Întemeierea Moldovei
- Primul stat pe teritoriul Moldovei a fost întemeiat de către voievodul Dragoş din Maramureş,
 Ludovic I, regele Ungariei, a creat o marcă de apărare împotriva tătarilor la conducerea căreia l-a numit
pe Dragoş
 Moldova lui Dragoş, care cuprindea numai nordul actualei Moldove, era un stat vasal regelui Ungariei.
 La scurt timp moldovenii au început să se revolte împotriva suzeranităţii Ungariei.
- Independența
 Pe la 1364 moldovenii s-au revoltat din nou contra suzeranităţii maghiare,
 Bogdan, voievod din Maramureș, a intrat în conflict cu regele Ungariei, deoarece încălcase autonomia
Maramureşului. Bogdana trecut munţii, în Moldova, însoţit de mai mulţi dintre oamenii săi.
 Bogdan a condus revolta moldovenilor contra regelui Ungariei, alungându-l pe urmaşul lui Dragoş, Balc,
ce revine în Transilvania în 1365. Moldova lui Bogdan a devenit un stat independent.

- Instituțiile: Domnitorul Petru I Muşat (1375-1392)

 a întemeiat mitropolia ortodoxă la Suceava
 a bătut primele monede.

2
 Transilvania, voievodat sub stăpânirea Ungariei (secolul XI – 1541)
Cucerirea maghiară
Formaţiunile prestatale din Transilvania nu au reuşit să se unifice sub o conducere independentă, în
secolele XI-XIII cnezatele şi voievodatele de aici au fost cucerite treptat de către statul maghiar.
Secolele IX: unele formaţiuni prestatale româneşti au intrat în stăpânirea unor conducători militari maghiari
(voievodatul lui Gelu, voievodatul lui Menumorut)
Anul 1000 - Ştefan I creează Regatul Ungariei (deci Ungaria se formează ca stat)
Secolul XI- începe cucerirea Transilvaniei, mai întâi prin ocuparea voievodatelor lui Gyula şi Ahtum.
Cucerirea este atestată prin organizarea de comitate, unităţi administrative tipice regatului maghiar.
Colonizarea cu populaţii noi.
Pentru cucerirea şi administrarea eficientă a Transilvaniei, regii maghiari au colonizat diverse populaţii
cărora le-au oferit privilegii şi posibilitatea de a-şi păstra organizarea tradiţională (autonomia). Astfel au fost aduşi
în Transilvania secuii şi saşii.
Secuii erau o populaţie de războinici a căror origine nu se cunoaşte exact. Regii maghiari i-au folosit ca pe o
avangardă a cuceririlor lor, aşezându-i apoi în Transilvania în zonele de graniţă, începând cu secolul XI. Ei aveau obligaţia de
a apăra hotarele, în schimbul obţinerii unor privilegii.
Saşii erau germani din Saxonia şi din alte provincii. Ei au fost colonizaţi în zonele care nu se aflau sub controlul
direct al maghiarilor (Sibiu, Bistriţa), în secolele XII-XIV. Saşii au întemeiat primele oraşe din Transilvania.
Organizarea Transilvaniei în cadrul Ungariei. Instituţiile centrale.
Transilvania era voievodat autonom în cadrul Ungariei, condusă de un voievod şi Adunarea Stărilor
(autonomia presupune posibilitatea ca cetățenii să-și aleagă organele de conducere locale).
În 1111 este atestat primul conducător al Transilvaniei, Mercurius, intitulat princeps Ultrasilvanus, confirmându-se
astfel autonomia teritoriului. Ulterior titlul de principe va fi înlocuit cu cel de voievod.
Voievodul era numit de regele Ungariei dintre nobilii transilvăneni importanţi şi avea atribuţii
administrative, judecătoreşti şi militare. Reşedinţa sa era la Alba Iulia. El numea comiţii (şefii comitatelor) şi
vicevoievodul. Primul voievod este atest în anul 1176 (numele său era Leustachius).
Adunarea Stărilor (Dieta) era formată din categoriile sociale privilegiate: nobilii, fruntașii sașilor și
secuilor, boierii români (ultimii, până în 1366). Atribuţiile ei erau: adoptarea impozitelor şi taxelor, chemarea la
oaste a populaţiei, judecarea anumitor pricini, adoptarea unor legi care trebuiau însă să respecte legislaţia regatului
maghiar. Prima ei convocare a fost în 1288.
În 1366, regele Ludovic I a dat o lege prin care a condiţionat calitatea de nobil de apartenenţa la religia
catolică (doar catolicilor li se confirmau posesiunile prin document regal).
Unii boieri români au trecut la catolicism pentru a-şi păstra proprietăţile, ei fiind apoi asimilați nobilimii
maghiare (Cândea devine Kendeffi, Dragoș devine Dragfi etc.). Ceilalţi, care au rămas ortodocşi, au ajuns în
rândul ţăranilor. Românii au pierdut astfel dreptul de a fi reprezentaţi în Dietă, deoarece nu mai aveau elite
politice recunoscute oficial. Totuşi, în zonele de graniţă sau cu populaţie maghiară redusă (Hunedoara, Făgăraş,
Maramureş), cnezii români ortodocși au rămas mult timp stăpâni peste satele lor fără să aibă act de donaţie.

În 1437, în timpul răscoalei ţărăneşti de la Bobâlna, s-a încheiat o alianţă a naţiunilor privilegiate (numită
Unio Trium Nationum) din care făceau parte nobilii şi elitele saşilor şi secuilor. Această alianţă avea ca scop lupta
împotriva oricărui duşman din interior (ţărănimea) sau din exterior (Imperiul Otoman) al celor trei stări. Alianţa a
exclus în mod oficial ţărănimea de la viaţa politică. Românii erau majoritatea ţărani, astfel că Unio Trium
Nationum a fost indirect o alianţă a nobililor maghiari, saşilor şi secuilor împotriva românilor.

Organizarea administrativă la nivel local a Transilvaniei

Transilvania era organizată, din punct de vedere administrativ, în:
 comitate maghiare,
 scaune săseşti şi secuieşti
 districte săseşti.
La nivelul acestor unităţi administrative autonome se găseau instituţii ce aveau atribuţii administrative şi
judecătoreşti.
Comitatele s-au suprapus peste vechile cnezate şi voievodate româneşti, menţionate în documentele
oficiale cu termenul de districte româneşti (se cunosc peste 60).

3
 Statutul Transilvaniei şi al românilor din Transilvania în Evul Mediu şi Epoca Modernă
Auxiliar, p. 14, pp. 103-107

I. Statutul Transilvaniei de-a lungul secolelor

Voievodatul Transilvaniei (secolul XII-1541), provincie a Ungariei
- În secolele XI-XIII, Transilvania a fost cucerită de maghiari şi a făcut parte din Ungaria până în 1541.
fiind provincie autonomă. Numele oficial era voievodatul Transilvaniei (sec. XII-1541), și conducerea
aparținea voievodului şi Adunării Stărilor.
Principatul Transilvaniei (1541-1699) - stat
- În 1541-1688 Transilvania a fost stat vasal Imperiului Otoman, având numele de Principatul
Transilvaniei. Principatl era condus de un principe, ales din rândul nobilimii şi Dietă (Adunarea Stărilor).
- Românii au rămas la statutul de țărani, majoritatea dependenți. Ei erau numiți în documente națiune
tolerată, iar religia ortodoxă nu era recunoscută oficial.
- După 1530 se răspândesc în Transilvania confesiunile protestante luterană (în rândul sașilor), calvină
si unitariană (în rândul maghiarilor). Astfel, se ajunge la existența a patru confesiuni recunoscute oficial
(recepte): confesiunea catolică și trei confesiuni reformate sau protestante. Astfel, în documente sunt amintite trai
națiuni privilegiate (nobilii, sașii și secuii) și patru religii recepte (catloică, luterană, calvină și unitariană)
Transilvania sub stăpânirea Habsburgilor (1699-1918)
- În 1699 Transilvania a fost ocupată de austrieci şi organizată ca provincie autonomă a Imperiului
Habsburgic (Austria). Împăratul austriac (toţi împăraţii erau din familia de Habsburg) şi-a luat titlul de principe
al Transilvaniei. Transilvania este, deci, provincie autonomă a Imperiului Habsburgic (Austria): 1699-1867
- În 1867, Imperiul Habsburgic şi-a schimbat numele şi organizarea politică, devenind Austro-Ungaria
Austro-Ungaria s-a realizat prin împărţirea Imperiului Habsburgic în două provincii, Austria şi Ungaria,
fiecare cu guvernul şi parlamentul său. Transilvania a fost anexată provinciei Ungaria, din Austro-Ungaria
(1867-1918), desfiinţându-i-se astfel autonomia. Transilvania ține de guvernul și parlamentul de la Budapesta.

4
 Instituţii centrale în Ţara Românească şi Moldova
În secolul al XIV-lea, după întemeierea statelor, se formează principalele instituţii centrale (adică îşi
exercită atribuţiile pe întreg cuprinsul ţării): Domnia, Sfatul Domnesc, Adunarea Ţării, Armata și Biserica.
- Domnia era principala instituţie a statului, fiind condusă de domnitor, care era şi mare voievod.
Atribuţiile domnitorului: declara război şi încheia tratate, era comandant suprem al armatei, făcea legile, bătea
monedă, fixa impozite, conducea administraţia, numea dregătorii, acorda privilegii, era judecător suprem.
Alegerea domnitorului: Domnitorul era ales dintre membrii familiei domnitoare (dinastiei) care era cea a
Basarabilor în Ţara Românească şi cea a Muşatinilor în Moldova. În mod practic, alegerea era făcută de către
marii boieri ai ţării care se constituiau în Sfatul Domnesc sau, mai rar, convocau Adunarea Ţării. Începând cu
secolul XV, dar mai ales din secolul XVI sultanii se amestecă în numirea domnitorilor români.

Evoluţia instituţiei domneşti. Puterea domnitorului a fost limitată în timp de accentuarea dependenţei otomane.
În secolul XV,Ţările Române ajung state vasale Imperiului Otoman (sau sub suzeranitate otomană), prin urmare,
atribuţiile domnitorului în politica externă au fost diminuate. În plus, domnitorii au început să fie înlocuiţi la
dorinţa sultanului, chiar dacă statutul de vasal nu prevedea acest lucru (un exemplu este înlocuirea lui Vlad Ţepeş,
cu fratele său, Radu cel Frumos, de către sultanul Mehmed al II-lea.
În secolul XVI, turcii încep să se amestece în numirea domnitorilor, considerând domnia ca pe o funcţie în statul
otoman, pe care o putea cumpăra aproape oricine.
În secolul XVIII, după instaurarea domniilor fanariote, domnitorii au pierdut atribuţiile militare şi de politică
externă întrucât Ţările Române nu mai aveau armată şi nici drept de a încheia tratate.
- Sfatul Domnesc
Atribuții: îl ajuta pe domnitor în conducerea ţării, în principal îl asista la scaunul de judecată şi la încheierea
tratatelor cu alte state. Avea rol consultativ, deoarece hotărârile pe care le lua domnitorul puteau să fie contrare
voinţei Sfatului.
Membrii: boierii cu dregătorii (cu funcţii în stat).
Dregătoriile au apărut pe parcursul secolelor XIV-XV. Cele mai importante erau: mare logofăt (şeful cancelariei
domneşti, se ocupa de redactarea hotărârilor domneşti), mare vornic (şeful Curţii domneşti; avea atribuţii judecătoreşti), mare
vistier (administra finanţele), mare spătar (avea atribuţii militare), mare postelnic (se ocupa de primirea solilor străini şi de
activitatea diplomatică).

- Adunarea Ţării apare în documente abia în secolul XV.

Membrii: marii boieri, clerul înalt, boierimea mică şi mijlocie, curteni (ostaşi de la curtea domnească) şi orăşeni.
Atribuţii: alegerea domnitorului, hotărârea în probleme de încheierea păcii şi declararea războiului.
De fapt, era foarte rar convocată. De obicei apărea, sub numele de Adunarea Ţării, un Sfat mai extins, prin
includerea unui mai mare număr de boieri şi a clerului înalt.

- Armata era alcătuită din două corpuri:

 oastea cea mică, ce cuprindea unităţile militare ale boierilor,
 oastea cea mare, formată din întreaga populaţie aptă de război (era convocată în caz de mare primejdie).
De fapt, oastea cea mare era alcătuită din ţăranii liberi, deoarece în mod obişnuit ţăranii dependenţi erau scutiţi de
serviciu militar. Oastea cea mare dispare în cursul secolului XVI, nemaifiind convocată de domnitori, datorită accentuării
dependenţei otomane.
Treptat începe să ocupe un loc important oastea profesionistă de mercenari, numiţi lefegii.

- Biserica era o instituţie foarte importantă întrucât între mitropolit şi domnitor se realiza o colaborare strânsă.
Mitropolitul oficia ceremonia de înscăunare a domnitorului, fiind apoi cel mai important sfătuitor al acestuia.
Domnitorii au asociat mitropoliţii la guvernarea statului, iar în cazul în care domnitorul era minor sau inapt,
mitropolitul conducea ţara. Mitropolitul era ales de episcopi şi de marii boieri.

5
 Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începuturile
modernităţii
Statutul unui teritoriu faţă de Imperiul Otoman:
 stat independent;
 stat plătitor de tribut - stat care plăteşte o taxă pentru răscumpărarea păcii;
 stat vasal otomanilor sau sub suzeranitate otomană – stat obligat
- să plătească tribut,
- să ajute otomanii cu armată de câte ori se solicită şi
- să nu încheie alianţe cu alte popoare împotriva Imperiul Otoman sau fără acordul otomanilor
(se folosea formula să fie prietenul prietenilor şi duşmanul duşmanilor);
 paşalâc – provincie otomană. Locuitorii care se aflau pe teritoriul unui paşalâc erau desemnaţi cu
termenul de raiale, în sensul de supuşi, şi erau datori să plătească un impozit numit, pentru creştini,
djizie.

Relaţiile internaţionale la sfârşitul secolului al XIV-lea în Europa centrală şi de este

- Turcii şi-au stabilit graniţa pe linia Dunării, prin ocuparea celei mai mari părţi a Peninsulei Balcanice,
devenind o ameninţare pentru statele creştine.
- Alte mari puteri în Europa centrală şi de est erau în acea vreme Ungaria şi Polonia.

Mircea cel Bătrân (1386-1418, Ţara Românească)

Tratatul de alianță cu regele Poloniei Vladislav al II-lea Jagello, de la Radom (1389).
Cei doi promiteau să-şi acorde reciproc ajutor în caz de atac din partea Ungariei.
Bătălia de la Rovine (1394 sau 1395).
Cauzele pentru care turcii au atacat Ţara Românească au fost mai multe evenimente din anii anteriori:
- Mircea a cucerit Dobrogea, pe care turcii urmăreau să o ocupe (în 1388),
- a acordat sprijin militar sârbilor în bătălia de la Kossvopolje (1389),
- a organizat o expediţie la sudul Dunării împotriva trupelor de akingii, care jefuiau periodic creştinii (1394)
Desfășurarea:
 Turcii conduși de sultanul Baiazid au trecut Dunărea
 Mircea a aplicat tactica pământului pârjolit în calea invadatorilor.
 Lupta decisivă s-a dat într-un loc mlăştinos numit Rovine, probabil în apropiere de Curtea de Argeş,
capitala ţării. Victoria a fost de partea românilor.
 Turcii s-au retras.

Tratatul de alianță cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1395).

- După victoria de la Rovine, Mircea a căutat aliaţi în afara ţării deoarece turcii puteau să atace din nou. Ungaria
era un stat ameninţat de expansiunea otomană în aceeaşi măsură ca şi Ţara Românească. De aceea Mircea a
încheiat un tratat de alianţă antiotoman cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, la Braşov, în 1395.
- Tratatul conţinea o formă de vasalitate fără prestarea omagiului, prevăzând că Mircea se va angaja în lupta antiotomană
alături de rege.
- Consecinţa acestui tratat a fost că în anul următor, Sigismund a organizat o cruciadă la sudul Dunării, având ca
scop alungarea turcilor din Europa, la care a participat si Mircea.

Bătălia de la Nicopole (1396).

- Regele Ungariei a organizat o cruciadă cu scopul alungării turcilor din Europa. La aceasta au participat nobili
din statele apusene, în special francezi, germani, italieni.
- Lor li s-a alăturat şi Mircea cel Bătrân cu un corp de 2000 de oşteni.
- Cruciaţii, care aveau o armată numeroasă, dar dezorganizată, au suferit o înfrângere dezastruoasă la Nicopole
(1396), pe teritoriul Bulgariei de astăzi, atunci ocupat de turci.
Acțiuni diplomatice și militare ale lui Mircea cel Bătrân în secolul XV:
- Mircea cel Bătrân s-a implicat în luptele pentru putere între fiii sultanului Baiazid I.
- În 1417 sultanul Mehmed I a atacat Țara Românească, a cucerit Dobrogea și a obținut plata tributului.
6
 Alexandru cel Bun, domnitor în Moldova (1400-1432)
Moldova a fost ferită o vreme de atacurile otomane datorită poziţiei geografice, care nu era pe direcţia
expansiunii turceşti. Cel mai important domnitor al Moldovei până la jumătatea secolului al XV-lea a fost
Alexandru cel Bun (1400-1432). Domnia lui a fost o perioadă de pace deoarece el a fost un foarte abil diplomat.
Acțiuni diplomatice:
- Principalul inamic al Moldovei a fost Ungaria, care a încercat în mai multe rânduri să o cucerească. De
aceea, domnii Moldovei au căutat sprijin extern împotriva maghiarilor. Astfel s-a creat un obicei ca aceştia să fie
vasali ai regilor Poloniei. Polonia era, în Evul Mediu, unul dintre cele mai puternice state europene.
Pentru a face faţă ameninţărilor Ungariei, care îşi dorea dominaţia la est de Carpaţi, Alexandru a acceptat
suzeranitatea regelui Poloniei, Vladislav Iagello.
- Alexandru cel Bun a obţinut şi recunoaşterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhul de la
Constantinopol (1401). Mitropolia fusese înfiinţată de Petru I Muşat .
Acțiuni militare:
În calitate de vasal al regelui Poloniei, Alexandru a trimis corpuri de oaste în ajutorul polonezilor în
luptele împotriva cavalerilor teutoni, la Grünwald (1410) şi Marienburg (1422).

Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei (1441-1456)

Transilvania era provincie autonomă a Ungarie, cu titlul de voievodat, condusă de un voievod numit de
regele Ungariei. Voievodul era comandant militar, conducea administraţia, numea şefii comitatelor şi avea
atribuţii judecătoreşti. El nu avea atribuţii în politica externă, deci nu putea încheia tratate, ci le respecta pe cele
încheiate de regele Ungariei. De obicei, voievozii erau nobili maghiari, dar în 1441 a ajuns voievod un nobil de
origine română, Iancu de Hunedoara. În 1446 Iancu a fost ales şi guvernator al Ungariei, deoarece regele acestui
stat era minor şi voievodul Transilvaniei se dovedise a fi cel mai capabil militar şi om politic din regatul Ungariei.
Acțiuni militare la nordul Dunării (1442)
- Martie 1442: o armată otomană sub conducerea beiului de Vidin pătrunde în Transilvania, cu scopul de
a prăda teritoriul.
 Sântimbru: soldaţii adunaţi în grabă de Iancu sunt învinși
 Sibiu: voievodul îşi mobilizează în două zile întreaga oaste, îi urmăreşte în retragere pe turci şi îi
înfrânge
- Vara 1442: bătălia de pe râul Ialomița
O mare armată turcească pătrunde pe teritoriul Ţării Româneşti (stat vasal turcilor), pregătită să atace
Transilvania, dar este învinsă de Iancu într-o acțiune ofensivă
Războiul ofensiv antiotoman condus de Iancu la sudul Dunării (1443-1448).
Campania cea lungă (1443-1444).
Regele Ungariei, Vladislav I, a hotărât să organizeze un război care să alunge turcii din Peninsula
Balcanică. Iancu a fost numit comandant militar al unei armate de 35 000 de luptători alcătuită din trupele
transilvane, trupele regelui Ungariei, un detaşament din Ţara Românească şi unul sârbesc. Operaţiunea lui Iancu a
fost numită Campania cea lungă, deoarece a durat din septembrie 1443 până în ianuarie 1444.
 Iancu a folosit cel mai nou armament de atunci, tunurile, pe care le transporta în căruţe, şi a beneficiat de
surpriza atacului său, în perioada de toamnă.
 Armata creştină a obţinut mai multe victorii, cucerind oraşe importante ca Sofia şi Niş, dar şi alte localităţi
mai mici.
 Iancu s-a retras abia după ce a întâmpinat o rezistenţă serioasă la trecătoarea din localitatea Zlatniţa. În
retragere a mai câştigat două bătălii cu trupele turceşti care îl urmăreau.
 Turcii, ocupaţi la vremea aceea cu un război în Asia, au cerut pace. Prin tratatul semnat, ei au acceptat să
cedeze Ungariei o serie de teritorii şi se obligau să respecte o pace de 10 ani.
Bătălia de la Varna (1444),
Regele Ungariei a încălcat tratatul chiar în acel an, deoarece Veneţia şi alte puteri creştine occidentale i-
au trimis ajutor pentru o nouă campanie antiotomană. Creştinii suferă însă o grea înfrângere în bătălia de la
Varna (1444), oraş bulgar, port la Marea Neagră. Regele Ungariei, care avea 20 de ani, moare în această luptă.
La conducerea Ungariei urmează un rege minor, de aceea adevăratul conducător al Ungariei este, pentru
mai mult timp Iancu, ales oficial guvernator în 1446
7
 Marea victorie de la Belgrad (1456). Moartea lui Iancu.
 În 1453 sultanul Mehmed al II-lea cucereşte Constantinopolul. După acest succes răsunător îşi propune să
cucerească Belgradul, o importantă cetate fortificată a Ungariei, considerată „cheia” către Europa centrală, pe
care a atacat-o cu 100 000 de oşteni.
 Iancu a strâns o oaste de 30 000 de luptători şi a luat cu asalt tabăra otomană de la Belgrad, obţinând o
victorie zdrobitoare. Turcii s-au retras în derută, iar sultanul a fost rănit.
 Întreaga Europă a sărbătorit această victorie, considerându-l pe Iancu salvatorul creştinătăţii. Papa a pus să
bată clopotele în toate bisericile catolice în semn de cinstire pentru voievodul transilvan. Numai că Iancu a
murit de ciumă, după câteva zile, în cetatea Zemun. Victoria lui Iancu de la Belgrad a amânat ocuparea
Ungariei de către turci.
 Consecinţa luptelor antiotomane duse de Iancu s-a resimţit şi în altă formă: fiul său, Matia Corvin, a fost ales
de nobilimea maghiară rege al Ungariei (1458-1490).

Relaţiile internaţionale la jumătatea secolului al XV-lea

- Imperiul Otoman se afla într-o perioadă de ascensiune. Mehmed al II-lea a cucerit Constantinopolul
(1453) apoi şi alte teritorii în Balcani (Serbia, Albania) şi se extinde în Asia.
- Statele europene care se opun în continuare turcilor în Europa centrală şi de est rămân doar Ţările
Române, Ungaria şi, uneori, Polonia.

Vlad Ţepeş (1456-1462, Ţara Românească)

Tratatul cu regele Ungariei, Matia Corvin (probabil 1461).

- Ţara Românească în timpul domniei lui Ţepeş era stat vasal Imperiului Otoman, ajungând la acest statut în
timpul lui Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş. Regele Ungariei era interesat de slăbirea autorității Imperiului
Otoman, care amenința granițele statului maghiar.
- La începutul domniei, Vlad Ţepeş s-a ocupat de organizarea internă a ţării, abia apoi a plănuit o revoltă
antiotomană. Pentru aceasta a încheiat o alianţă cu regele Ungariei, Matia Corvin, probabil în 1461 (tratatul s-a
pierdut). Ştim că Vlad Ţepeş a fost considerat apoi vasal al său de către Matia Corvin, dar şi că regele Ungariei i-a
trimis domnului român ajutor militar în atacurile de la sudul Dunării din iarna anului 1461-1462.

Revolta antiotomană a lui Vlad Țepeș:

 Refuzul plății tributului
 Tragerea în ţeapă a solilor turci veniţi după bani,
 Țepeș a organizat o expediţie pustiitoare la sudul Dunării (1461-1462), dând foc unor cetăţi turceşti şi
distrugând mai multe localităţi.

Campania sultanului Mehmed al II-lea în vara anului 1462:

 Mehmed al II-lea conduce personal oștile care atacă Țara Românească
 Ţepeş aplică tactica pământului pârjolit.
 Atacul de noapte. Într-o noapte, Ţepeş şi un grup de oşteni îmbrăcaţi turceşte pătrund în tabăra otomană
şi încep să-i ucidă pe turcii care, treziţi din somn, nu pricep ce se întâmplă. După un timp românii se
retrag, dar turcii se măcelăresc între ei până în zori. Acest atac de noapte, cum a fost numit apoi, a avut
loc în apropiere de Târgovişte.
 A doua zi turcii au continuat înaintarea, dar au ajuns într-un loc în care se aflau un număr impresionant
de turci înfipţi în ţeapă. Înspăimântaţi de acest peisaj, turcii se retrag fără a fi dat vreo bătălie importantă.
 Totuşi, pentru Ţepeş, această victorie este inutilă, întrucât boierii îl trădează şi îl acceptă ca domn pe
Radu cel Frumos, fratele său, adus de oştile otomane şi supus turcilor. Acest eveniment este începutul
amestecului turcilor în viaţa politică românească.

8
 Ştefan cel Mare (1457-1504, Moldova)
Războiul cu Ungaria: Bătălia de la Baia:
- Cauza imediată a conflictului a fost cucerirea Chiliei, de către Ştefan, în 1465 (cetate era atunci stăpânită de
maghiari). Matia Corvin, urmează însă și tradiția regilor Ungariei de a încerca să cucerească Moldova.
- Desfășurarea:
 Matia Corvin, regele Ungariei, a condus personal armata care a atacat Moldova.
 Maghiarii au suferit o grea înfrângere în bătălia de la Baia (1467), când a fost rănit însuşi regele Matia.
Armata maghiară ocupase oraşul Baia, dar a fost asediată şi aproape nimicită între zidurile acestuia de atacul
surpriză al moldovenilor, care au dat foc oraşului în noaptea de 14 spre 15 decembrie.
 Matia a fost obligat să se retragă.
- Consecințe. După acest eveniment, relaţiile cu Ungaria se îmbunătăţesc, Matia devenind unul dintre aliaţii săi
împotriva turcilor.
Campania turcească din iarna anului 1475. Bătălia de la Vaslui
Cauza campaniei: Ştefan a refuzat să mai plătească tribut turcilor.
Desfășurarea:
 În ianuarie 1475 Suleiman Paşa a venit în Moldova în fruntea unei oşti uriaşe, într-o campanie de pedepsire.
 Ștefan aplică tactica pământului pârjolit, distrugând totul în calea turcilor ca să nu se poată aproviziona.
 Ştefan avea 40000 de oșteni (oastea cea mare și oastea cea mică) și primise ajutor 10000 de oşteni şi din
Polonia şi Ungaria. Turcii aveau un efectiv de 120000 de oșteni.
 Bătălia decisivă s-a dat într-o dimineaţă ceţoasă în apropiere de Vaslui, într-un loc îngust dintre două dealuri
şi râul Bârlad. Turcii au fost atraşi într-o cursă şi încercuiţi în acest loc strâmt.
Consecințe: După victoria moldovenilor, turcii s-au retras, dar au revenit în anul 1476 într-o nouă campanie.
Alianţa cu regele Ungariei, Matia Corvin (1475)
 Cauze: Conştient de faptul că turcii ar putea reveni curând într-o nouă campanie, după înfrângerea de la
Vaslui, Ştefan a căutat să realizeze alianţe cu mari puteri creştine.
 Prevederi: În iulie 1475 Ştefan cel Mare a încheiat cu regele Ungariei o alianţă antiotomană, sub forma unui
tratat de vasalitate, în care Ștefan se obliga să ia parte la campaniile antiotomane ale regelui.
 Consecințe: Matia a trimis ajutor lui Ştefan, în august 1476, după bătălia de la Războieni, dar trupele
maghiare nu au mai apucat să intre în Moldova deoarece sultanul a hotărât retragerea.
Campania sultanului Mehmed al II-lea din vara anului 1476: Războieni
Cauza campaniei: Mehmed al II-lea a venit personal, în fruntea unei armate cu scopul de a cuceri Moldova.
Desfășurarea:
 Ştefan a adunat oastea cea mare, alcătuită din toţi locuitorii,
 Turcii au atacat din sudul Moldovei și i-au pus pe tătari să atace nordul Moldovei, astfel că voievodul a trebuit
să le dea drumul ţăranilor să-şi apere gospodăriile. A rămas să lupte împotriva turcilor doar oastea cea mică.
 Bătălia s-a dat la Valea Albă (loc numit de atunci Războieni) şi a fost câştigată de turci cu pierderi uriașe
(30000 de morți), dar moldovenii nu au suferit pierderi mari (1000 de prizonieri și morți).
 Moldovenii s-au retras în cetăţi, iar sultanul, după mai multe asedii, nu a reuşit să cucerească nicio cetate. În
tabăra turcească a izbucnit și o epidemie de ciumă, sultanul hotărând să se retragă.
 În timpul retragerii, moldovenii i-au hărţuit şi le-au împiedicat aprovizionarea, dezastrul fiind complet.
Consecințele: Mehmed al II-lea nu a reușit să cucerească Moldova, pagubele campaniei au fost foarte mari.
Pacea cu Imperiul Otoman (1487 sau 1489)
Cauzele: - Cetăţile Chilia şi Cetatea Albă sunt cucerite în urma asediilor sultanului Baiazid al II-lea (1484)
- Ștefan rămas şi fără niciun sprijin extern, pentru că şi Polonia şi Ungaria au încheiat pace cu turcii.
Prevederi: Deși tratatul s-a pierdut, știm că Moldova devine stat vasal Imperiului Otoman.
Consecințe: Ștefan, la sfârșitul domniei se eliberează de vasalitatea față de regele Poloniei
Relațiile cu Polonia
- Ștefan este vasal regelui Poloniei Cazimir al IV-lea în urma tratatului de la Overchelăuți (1459), reînnoit în
1485.
- După moartea regelui Cazimir al IV-lea, noul rege Ioan Albert atacă Moldova, dar este înfrânt în bătălia de la
Codrii Cosminului (1497).
- Tratatul de pace de la Hârlău (1499) stabilește raporturi de deplină egalitate între Ștefan și regele Poloniei
9
 Mihai Viteazul (1593-1601, Ţara Românească)
Relaţiile internaţionale în secolul al XVI-lea:
- Secolul al XVI-lea este perioada dezvoltării maxime a Imperiului Otoman: turcii cuceresc nordul Africii,
reuşesc să-şi extindă teritoriile în Asia, iar în 1541, cuceresc o mare parte a Ungariei.
- Ungaria dispare ca stat deoarece o altă parte este cucerită de Imperiul Habsburgic.
- Marea putere creştină care preia conducerea luptei antiotomane este Imperiul Habsburgic (Austria), care
formează o alianţă antiotomană numită Liga Sfântă, la care participă şi alte state şi la care vor adera şi Ţările
Române.
- Polonia lipseşte din alianţele antiotomane în secolul XVI, deoarece ea a încheiat, în 1533, aşa-numita pace
perpetuă cu turcii, pe care a şi respectat-o până la începutul secolului al XVII-lea.
Situația Țărilor Române la sfârșitul secolului al XVI-lea:
- Țara Românească și Moldova își accentuează dependența de Imperiul Otoman: domnii își cumpără tronul de la
sultan (sunt confirmați de sultan, după ce plătesc sume mari de bani), Țările Române, iar pentru a se menţine în
domnie plătesc periodic alte sume de bani şi fac numeroase cadouri costisitoare
- Pentru Țara Românească și Moldova cresc obligaţiile economice prin creşterea tributului şi prin apariţia altor
îndatoriri: de exemplu aprovizionarea cu cereale, vite, miere, cherestea a oraşului Constantinopol, la preţuri mult
mai mici decât preţul pieţei.
- Transilvania devine stat vasal Imperiului Otoman, fiind condusă de un principe maghiar și Dietă (Adunarea
Stărilor). Principii au fost însă mult mai liberi în relaţiile internaţionale, iar tributul plătit de ardeleni era mult mai
mic decât al Ţării Româneşti şi Moldovei

Campaniile din 1595-1596: Bătăliile de la Călugăreni şi Giurgiu (1595), atacurile la sudul Dunării (1596)
- Cauzele campaniei organizată de turci în Ţara Românească în anul 1595:
 Mihai declanşează revolta împotriva turcilor: ucide toţi creditorii turci din Bucureşti, care îl
împrumutaseră cu bani pentru cumpărarea tronului, refuză plata tributului şi
 atacă toate cetăţile turceşti de la Dunăre în iarna anului 1594-1595.
 Pentru a se pregăti mai eficient de luptă, Mihai a aderat la Liga Sfântă (1594) şi a încheiat un tratat de
alianţă cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei (1595).
Tratatul este negociat de boieri, care urmăresc să obţină anumite privilegii şi sunt de acord ca domnul să
devină un simplu locţiitor al principelui Bathory în Ţara Românească. Mihai este nevoit să accepte
tratatul, care de altfel nu va fi niciodată pus în practică în aceşti termeni de subordonare.
- Desfășurarea campaniilor din 1595-1596:
 În vara anului 1595 o armată condusă de marele vizir Sinan Paşa trece Dunărea pentru a-l pedepsi pe Mihai
 Mihai dispunea de o mică armată (16000 de ostași), şi de un ajutor primit din Transilvania (7000), comparativ
cu cea turcească (100 000).
 El a ales să dea atacul decisiv împotriva avangardei turceşti la Călugăreni, pe râul Neajlov, în apropiere de
Bucureşti. Românii au obţinut o victorie tactică pentru că turcii au suferit mari pierderi şi s-au retras de pe
câmpul de bătălie. Exemplul personal al lui Mihai a avut un rol foarte important: el a participat direct la
luptă, a ucis unul dintre comandanţii turci şi l-a pus pe fugă pe un altul, Hasan Paşa. Sinan Paşa, comandantul
armatei otomane a căzut în apa Neajlovului în timpul confruntării.
 Din cauză că lupta s-a dat doar cu o mică parte a armatei turceşti (doar avangarda), Mihai a hotărât să se
retragă spre munţi, aşteptând ajutor de la Sigismund.
 Astfel, deşi românii au fost victorioşi pe câmpul de luptă, retragerea lor a avut consecinţele unei înfrângeri.
Turcii între timp au ocupat capitala şi o parte din sudul ţării şi au început organizarea ţării în paşalâc.
 La scurt timp, domnitorul a primit ajutor din Transilvania şi Moldova, dar şi de la Austria şi Toscana, a reluat
ofensiva şi a reuşit să-i alunge pe turci.
 Lupta decisivă s-a dat la Giurgiu, unde turcii au fost înfrânţi de români şi aliaţii lor.
Consecinţele victoriei de la Giurgiu: Mihai trece apoi la sudul Dunării, unde declanşează un atac pustiitor
asupra cetăţilor otomane în 1595-1596.
- Consecințele politice ale campaniilor militare din 1595-1596:
Această ofensivă i-a determinat pe turci ca în 1597 să încheie un tratat de pace favorabil lui Mihai. Astfel, ei îi
recunosc domnia pe viaţă şi scad semnificativ tributul.

10
Acţiuni diplomatice (tratate de alianţă şi de pace):
- Aderarea la Liga Sfântă (1594), vezi mai sus.
- Tratat de alianţă cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei (1595), descris mai sus.
- Tratatul de pace cu Imperiul Otoman (1597), descris mai sus.
- Tratatul de alianţă cu împăratul austriac Rudolf de Habsburg (1598).
Mihai se recunoaşte vasal al împăratului, primind, în schimb promisiunea că împăratul îi va da bani, armată şi
armament pentru o campanie antiotomană.

Unirea de la 1600
În 1599, Mihai Viteazul s-a văzut lipsit de principalii săi aliaţi vecini în lupta antiotomană:
 Principele Sigismund renunţase la conducerea Principatului Transilvaniei în favoarea vărului său, cardinalul
Andrei Bathory, care era susţinător al păcii cu turcii.
 În Moldova domnitor devine Ieremia Movilă, sprijinit de polonezi, favorabil şi el înţelegerii cu otomanii. Mai
mult, acesta din urmă dorea să-l impună pe fratele său, Simion, pe tronul Ţării Româneşti.
Aceste evenimente îl hotărăsc pe Mihai Viteazul să declanşeze cucerirea celorlalte două ţări, pentru a le aduce
în frontul antiotoman.
Unirea Transilvaniei (1599)
- În octombrie 1599, armata Ţării Româneşti, organizată pe două coloane ( una condusă de domnitor, iar cealaltă de
Udrea Băleanu, Baba Novac şi fraţii Buzeşti), intră în Transilvania şi învinge armata principelui Andrei Bathory în
bătălia de la Şelimbăr. Domnul român beneficiază, în această luptă, şi de sprijinul secuilor, nemulţumiţi de
faptul că principii din familia Bathory le reduseseră privilegiile.
- Mihai se proclamă, la Alba Iulia, domn al Ţării Româneşti şi mare principe al Transilvaniei.
- Împăratul Imperiului Habsburgic îi recunoaşte stăpânirea lui Mihai, dar îl consideră un locţiitor al său în
Transilvania, ca urmare a relaţiilor de vasalitate stabilite prin tratatul din 1598. Pentru a-şi afirma autoritatea,
împăratul trimite în Transilvania o armată condusă de generalul Giorgio Basta.
Unirea Moldovei (1600)
- Mihai porneşte apoi spre Moldova, unde nu întâmpină rezistenţă. Ieremia Movilă fuge în Polonia, iar moldovenii
îi deschid lui Mihai cetatea Sucevei fără luptă.
- La 27 mai 1600, Mihai Viteazul se proclamă Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei.
Pierdere celor trei ţări (1600).
- Mihai acordă oamenilor săi de încredere privilegii în Transilvania, pune comandanţi militari români în cetăţi, dă
drepturi Bisericii ortodoxe. Aceste schimbări nemulţumesc stările privilegiate, care se ridică împotriva sa.
- În septembrie 1600, revolta nobilimii maghiare este sprijinită de trupele generalului Basta, care teoretic ar fi
trebuit să fie de partea domnitorului. În bătălia de la Mirăslău, Mihai este înfrânt şi pierde Transilvania.
- În octombrie 1600, Ieremia Movilă recucereşte Moldova, cu ajutorul polonezilor,
- Ieremia Movilă, cu ajutorul polonezilor, trece în Ţara Românească unde îl înscăunează pe fratele său,
Simion. Mihai este învins de Movileşti şi polonezii în bătălia de la Bucov.
Recucerirea Transilvaniei. Uciderea lui Mihai (1601).
- Mihai pleacă după ajutor la împăratul Rudolf, care ar fi trebuit să-l sprijine în calitate de senior. Acesta se
hotărăşte, însă, să-l susţină abia după ce Basta este alungat de nobilimea maghiară, care îl readusese pe principele
Sigismund Bathory pe tron.
- Pentru a obţine din nou controlul asupra Transilvaniei, Rudolf îi dă lui Mihai oşteni şi bani şi îl convinge să îl
accepte din nou ca aliat pe generalul Basta.
- Mihai şi generalul Basta câştigă bătălia de la Guruslău împotriva lui Sigismund. La scurt timp, însă, Mihai
Viteazul este asasinat din ordinul generalului Basta, în tabăra militară de pe câmpia din apropiere de Turda.
Semnificaţia domniei lui Mihai Viteazul
Lupta antiotomană a lui Mihai Viteazul a contribuit la scăderea tributului în Ţara Românească şi la
neamestecul turcilor pentru mai mult timp în alegerea domnitorilor. Unirea de la 1600 a fost făcută în spiritul
realizării unui front antiotoman, şi nu în spirit naţional. Mihai a fost o figură legendară şi pentru popoarele
balcanice, în al căror folclor a intrat ca un erou luptător împotriva turcilor. Ideea unirii celor trei ţări româneşti
într-un front antiotoman va fi reluată apoi de unii principi ardeleni. Mihai a reuşit să ia parte activă la relaţiile
diplomatice ale epocii, prin integrarea în sistemului de alianţe al marilor puteri (Liga Sfântă, Tratatul cu
Rudolf al II-lea). De asemenea, el a rămas în istoria turcilor ca cel mai mare luptător antiotoman al epocii sale.

11
 Relaţiile internaţionale la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea
- Imperiul Otoman intră într-o perioadă de declin care va începe de la sfârşitul secolului al XVII-lea și va dura
până la începutul secolului XX. Declinul otoman începe după 1683, când turcii, care asediau Viena, au fost
înfrânţi de o coaliţie de state creştine, punându-se astfel capăt expansiunii lor.
Declinul otoman se manifestă prin:
 încetarea cuceririlor,
 perioade dese de criză economică şi politică internă,
 pierderea unor teritorii în favoarea altor mari puteri.
- Imperiul Habsburgic rămâne cea mai importantă putere creştină care se opune turcilor.
- La începutul secolului al XVIII-lea se afirmă o nouă putere europeană, Rusia.
- Polonia decade, ajungând să fie desfiinţată ca stat de vecinele ei, pe parcursul secolului al XVIII-lea.

Constantin Brâncoveanu (1688-1714, Țara Românească)

Constantin Brâncoveanu este domnitorul care a avut cea mai complexă politică diplomatică.
- El a întreţinut relaţii diplomatice cu Imperiul Habsburgic, Polonia şi Rusia dar şi cu ambasadori ai statelor
europene occidentale de la Constantinopol. Pentru aceasta şi-a alcătuit o cancelarie activă, cu personal calificat în
redactarea documentelor în diverse limbi (dieci).
- De asemenea, el avea emisari şi agenţi diplomatici pe care i-a trimis în capitalele unor mari puteri.
Acțiuni militare: bătălia de la Zărnești (1690)
Context: Sultanul și împăratul Imperiului Habsburgic susțineau fiecare câte un pretendent ca principe al
Transilvaniei. Brâncoveanu a fost de partea pretendentului susținut de turci la tronul Principatului Transilvaniei.
Desfășurarea: Brâncoveanu a condus un corp de armată care a ajutat trupele ardelene şi turceşti să-i
învingă pe austrieci în bătălia de la Zărneşti (1690).
Acțiuni diplomatice:
Scopul diplomaţiei lui Brâncoveanu a fost atât găsirea unor aliaţi împotriva turcilor, cât şi menţinerea sa
în domnie cu ajutorul unor prieteni personali de la Înalta Poartă care primeau daruri importante de la el.
În politica sa externă se pot deosebi mai multe etape:
 Apropierea de Imperiul Habsburgic (Austria) în prima parte a domniei:
- După bătălia de la Zărnești a urmat apoi o perioadă de relaţii foarte bune cu austriecii, cărora le comunica, în
secret, informaţii importante despre otomani.
- Drept consecinţă, el a primit chiar titlul nobiliar de prinţ al Imperiului Habsburgic.
 Apropierea de Rusia în a doua parte a domniei:
- Deoarece nu a obţinut de la austrieci un ajutor concret împotriva Imperiului Otoman, în ultima parte a
domniei s-a orientat către Rusia.
- Brâncoveanu a încheiat chiar un tratat secret de alianţă cu Rusia, în 1709 (astăzi pierdut), care prevedea
aprovizionarea armatei ruse de către români, în cazul unui conflict ruso-turc, iar Rusia trebuia să garanteze
independenţa Ţării Româneşti.
Sfârșitul domniei:
 Sultanul i-a tolerat multă vreme atitudinea sa independentă, deoarece erau într-o perioadă de criză.
 După ce otomanii au revenit la o situaţie politică stabilă, sultanul l-a acuzat de trădare şi l-a executat în sala
tronului, împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul său de încredere, Ianache Văcărescu. Înainte de execuţie,
sultanul a promis că îi graţiază pe condamnaţi dacă vor trece la credinţa islamică; Brâncoveanu a refuzat acest
compromis şi i-a determinat şi pe fiii săi să accepte moartea mai bine decât renunţarea la credinţa creştină.
Dimitrie Cantemir (1710-1711, Moldova)
Tratatul de alianţă încheiat cu ţarul Rusiei (1711)
Dimitrie Cantemir a încheiat un tratat de alianţă antiotoman cu Petru I, ţarul Rusiei (la Luţk, 1711). Conform
tratatului, Moldova trecea sub protectorat rusesc în schimbul ajutorului pe care ţarul îl acorda luptei antiotomane.
Bătălia de la Stănileşti (1711)
Cantemir a pornit apoi un război antiotoman, sprijinit de armata rusă.
Turcii au înfrânt însă cele două oştiri aliate, în 1711, la Stănileşti, pe Prut, iar Cantemir a plecat în exil în Rusia.
La Stănileşti, armatele ruso-moldovene dispuse în careu au rezistat timp de patru zile asaltului trupelor turco-tătare, aproape
de trei ori mai numeroase, dar rămânând fără provizii, au cerut pace.
Consecinţa activităţii domnitorilor Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir: Sultanii au instaurat
domni greci (domnii fanarioţi) în locul celor pământeni, sperând că aceştia nu vor mai avea iniţiative antiotomane.
12