Sunteți pe pagina 1din 4

CUM AJUTĂM COPIII SĂ-ȘI DEZVOLTE LIMBAJUL?

Copiii au nevoie să-și dezvolte limbajul pentru a se face înțeleși mai bine. Odată cu
îmbogățirea vocabularului, se dezvoltă și gândirea analitică, și, de asemenea, capacitatea
copilului de a realiza conexiuni. Copiii vor învăța astfel să se exprime mai bine, iar acest lucru va
avea un impact puternic asupra reușitelor școlare și în viață, în relațiile de negociere cu ceilalți.

Putem crește expunerea la cuvinte a copiilor într-un mod distractiv, stimulându-le celor
mici curiozitatea

7 METODE SIMPLE PRIN CARE POȚI AJUTA COPILUL SĂ-ȘI DEZVOLTE


LIMBAJUL

1. Construiește conversații antrenante, ținând cont de vârsta copilului tău

Momentul în care acesta îți va cere explicații suplimentare în legătură cu termenul nou
folosit, constituie momentul învățării. Profită de acest prilej pentru a dezvolta limbajul celui mic.

2. Povestește-i mereu copilului despre acțiunile tale

Vorbește-i copilului despre activitățile tale zilnice. Chiar dacă ți se pare banal, povestirea
celor mai simple acțiuni, în timp real, stimulează centrii nervoși pentru limbaj să realizeze noi
conexiuni.
De asemenea, îți poți lăsa imaginația să-și facă de cap, imitând diverse voci. Atunci când
te afli cu copilul la cumpărături, te poți folosi de acest prilej pentru a-l antrena pe cel mic să
realizeze calcule matematice simple.

Iată un astfel de exemplu: „Am așezat în coș 3 portocale și 1 măr. Câte fructe avem, în
total? Dacă iau două portocale, cu câte fructe mai rămânem? Ce fructe sunt acelea de-acolo?”

3. Încurajează-l pe cel mic să pună întrebări și argumentează-ți răspunsurile

Atunci când cel mic îți adresează o întrebare, repetă întrebarea cu voce tare, apoi explică-i
acestuia răspunsul tău.

4. Formulează întrebări care încurajează copilul să-și pună în funcțiune gândirea

Atunci când pui întrebări, asigură-te că cel mic nu-ți va răspunde doar prin da sau nu. De
asemenea, încurajează-l să folosească un vocabular cât mai variat.
 În loc să întrebi copilul: „Te-ai distrat la petrecere?”, întreabă-l „Ce ai făcut la
petrecere? Ce jocuri ați jucat?”
 De aemenea, atunci când vrei să afli mai multe detalii despre felul în care acesta
percepe o anumită persoană, nu-l întreba: „Îți place noua educatoare?”; folrmulează,
mai degrabă, o astfel de întrebare: „Cum este noua educatoare?”
Dacă ai 30 de minute pe zi, poţi creşte un copil genial, îl poţi ajuta să se simtă apreciat, să
aibă încredere în forțele proprii. Îţi recomand cartea Copilul tău este un geniu, materialul ce te
va ajuta să răspunzi tuturor întrebărilor legate de parenting care îţi dau bătăi de cap şi să îţi ajuţi
copilul să devină conştient de ceea ce este.
5. Literele pot deveni jucării
În timp ce vă aflați în drum spre școală sau la o plimbare în parc, puteți juca jocuri scurte
de cuvinte.

Iată câteva idei de jocuri de cuvinte care-i vor antrena imaginația celui mic:

 Ce sunet este: Cere-i copilului să-ți spună cu ce sunet începe un cuvânt: „Care este
primul sunet din cuvântul școală? Într-adevăr, este ș ”
 Găsește litera: Rostește sunetul unei litere, apoi cere copilului să găsească acea literă
pe una dintre reclamele luminoase pe care le întâlniți sau pe un indicator rutier (ex:
„S”, Ai dreptate, stop începe cu litera cu S)
 Jocul cuvintelor opuse: Spune un cuvânt, apoi cere-i copilului să rostească opusul
său (ex: gălăgios/liniștit; aglomerat/liber)
 Jocul sinonimelor: Rostește un cuvânt, apoi cere-i copilului să-ți spună un sinonim
(ex: bucuros/fericit;)
 Creați o poveste: Inventează o propoziție, apoi roagă copilul să adauge următoarea
propoziție. Continuați astfel, până creați o poveste.

6. Jucați-vă cu rimele:

Pentru că cei mici le adoră, iar rolul rimelor în dezvoltarea limbajului este unul
semnificativ. Acestea îi ajută pe cei mici să dezvolte abilități care îi vor ajuta mai târziu în
activitatea cititului.

Rimele ajută copiii să se obișnuiască cu sunetele literelor și să exerseze împărțirea


cuvintelor în segmente mai mici. Cu cât învață mai multe rime înainte de a fi înscriși la școală,
cu atât aceștia vor învăța mai ușor să citească.

Iată câteva modalități de a introduce rimele în jocurile cu copilul:

 Citește-i cu voce tare cântece sau poezii


 Crează rime simple despre activitățile cotidiene
 Jucați jocuri scurte de cuvinte care să rimeze (ex: masă/casă; para/vară)

7. Jucați jocuri de scriere

În cazul în care copilul nu știe încă să scrie, îți poate dicta răspunsurile pe care tu să le
treci pe hârtie. Atenție! Atunci când copilul dă semne că nu mai este interesat de activitatea
propusă, oprește jocul. Important este să vă distrați împreună.

Iată câteva idei de astfel de jocuri:

 Scrisul pe corp: Trasează litere imaginare pe spatele copilului, apoi cere-i să ghicească
ce ai scris. Inversați rolurile.
 Rearanjați cuvintele: Scrie un cuvânt, iar apoi cere-i copilului să rearanjeze literele,
astfel încât să creeze un nou cuvânt (ex: minune: mine/meu).
 Realizați împreună liste cu lucrurile pe care adorați să le faceți, apoi liste cu lucrurile
pe care le detestați.
 Descrieți obiecte, persoane: Roagă copilul să studieze trăsăturile unui obiect sau ale
unei persoane, apoi să aleagă 2 cuvinte din care să reiasă trăsăturile principale.
Concluzia

Oricare ar fi modalitatea prin care alegi să îți ajuți copilul să-și dezvolte vocabularul,
important este să-ți folosești imaginația și să creezi situații amuzante, jocuri. Pentru că, lucrurile
serioase se învață uneori în joacă, nu-i așa?

S-ar putea să vă placă și