Comunicarea de masă este orice formă de comunicare în care mesajele, având un caracter public, se

adresează unei largi audienţe, într-un mod indirect şi unilateral, utilizându-se o tehnologie de difuzare
(media).
Aici, caracterul public este asigurat de absenţa restricţiilor şi a delimitărilor personale în
privinţa receptării; mod indirect înseamnă că partenerii comunicării se află distanţaţi în spaţiu sau
timp, iar imposibilitatea inversării rolurilor între emiţător şi receptor s-a semnalat prin cuvântul
unilateral, deşi mai potrivit ar fi fost cuvântul unidirecţional.
Sigur că această definire a comunicării de masă este nesatisfăcătoare, ca aproape oricare alta,
pentru că însuşi fenomenul descris, fiind atât de complex, a suscitat destule controverse. Însă, în
prezent, comunicarea de masă tinde a încuraja evident feedbackul, deci caracterul unilateral nu se mai
susţine decât parţial. Alte definiţii, în dorinţa de a fi cât mai nepretenţioase, ignoră (sau se
dezinteresează de) evidentele deosebiri dintre mesaj (prins în întregul proces de comunicare) şi
mijloacele de comunicare propriu-zise. Însă, asemenea definiţii sunt avantajoase din punct de vedere
didactic: comunicarea de masă constă în “ansamblul procedeelor (presă, radio, televiziune, cinema
etc.) prin care se realizează informarea, propaganda şi acţiunea asupra opiniei publice”, dar ignoră
diferenţele dintre “comunicări” (mesajele plus procesele de comunicare) şi “medium” (mijloacele de
comunicare).
Există, bineînţeles, similitudini sau chiar parţiale suprapuneri între comunicarea interpersonală
şi cea de masă, însă, cea de-a doua se distinge (de prima) prin câteva caracteristici esenţiale care sunt
legate de difuzare, de producţia (şi circulaţia) mesajelor, de numărul receptorilor, de tehnologie şi de
caracterul noninteractiv al comunicării. Alte definiţii evidenţiază caracterul public al comunicării şi,
în special, dorinţa emiţătorului de a nu exclude pe nimeni de la decodarea mesajului său.
Ţinând cont de această observaţie, se poate defini comunicarea de masă drept emitere de
mesaje prin intermediul unui canal accesibil oricărui receptor, atâta timp cât accesul depinde de
instanţa emiţătoare.
În foarte multe situaţii şi chiar în limbajul de specialitate în raport cu acest concept al
comunicării de masă sunt prezente imprecizii terminologice ori ambiguităţi conceptuale. Pe de altă
parte, nu întotdeauna se pot stabili relaţii distincte, satisfăcător definite, între instanţele de transmitere
şi instanţele de recepţie. În general, sunt utilizate ca având acelaşi înţeles, ca sinonime, “comunicarea
de masă”, “mijloace ale comunicării de masă”, “mass-media” ori “media de comunicare”. Mass-
media - termen construit de anglosaxoni (anglofoni) prin contopirea unui cuvânt latin media (mijloace)
şi a unui cuvânt englez mass (cantitate apreciabilă, mare), cum deja am precizat în primul capitol –
suportă continuu presiunea redefinirii. Elementul “media” al acestei construcţii lingvistice, care
definea suportul pe care sunt fixate mesajele, a constituit, în timp, un prilej de controversă şi dispută
conceptuală, ajungând să primească accepţii destul de diverse :
a) o tehnică sau un ansamblu de tehnici de:
1) producere a mesajelor şi de fabricare a unor suporturi manevrabile, ceea ce
implică un anume timp de transport;
2) transmitere instantanee a mesajelor printr-un canal anume (unde hertziene, cablu) către un
terminal (receptor, monitor);
b) ansamblul mesajelor create cu ajutorul acestei tehnici;
c) ansamblul organizaţiilor care produc sau tratează aceste mesaje.
Din cele de mai sus, ca şi din experienţa cotidiană, se poate concluziona că, în ultimul timp,
termenul “media” este pe cale de a desemna de unul singur ceea ce se înţelegea până nu demult prin
sintagma “mass-media”, eliminând, astfel, termenul “mass” dintr-o formulă atât de notorie şi care
părea de neocolit. Din “media” au apărut deja construcţii lingvistice derivate, care s-au impus uzului
curent: multimedia, mediatizare, mediatecă, mediere.
 De fapt, de-a lungul istoriei s-au înregistrat destule schimbări esenţiale în comunicare (numite
chiar, cu temei, revoluţii), fiecare propunând noi mijloace (scrierea, tiparul, telegraful ş.a.), care au
provocat modificări în gândirea umană şi în organizarea socială. Este adevărat, însă, că explozia mass-
media s-a produs recent, în imediata noastră vecinătate temporală. Cum am afirmat mai sus,
comunicarea de masă diferă de comunicarea interpersonală prin câteva importante caracteristici. Să
enumerăm câteva:
- asimetria (unidirecţionalitatea) relaţiei dintre comunicator şi auditor, în avantajul celui dintâi;
audienţa e lipsită de reprezentare şi capacitate de a răspunde;
- interpunerea unei tehnologii complexe; medierea contactului prin tehnologiile comunicării de
masă are, printre alte consecinţe, şi mărirea distanţei, fizice şi sociale, dintre transmiţător şi
receptor, sporind misterul în reprezentările acestuia din urmă şi accentuând inegalitatea
relaţiei;
- feedbackul cvasi-inexistent de la receptori la comunicator; în schimb, se fac studii de
audienţă, studii asupra efectelor şi studii privind receptarea mesajelor (sondaje, anchete,
studii panel ş.a.); imaginile pe care şi le fac unii despre alţii, comunicatorii şi auditorii, sunt
autiste, nenegociabile şi stereotipe: comunicatori utilizează un stereotip al audienţei, în vreme
ce auditorii adoptă concepţii stereotipe despre aşteptările legate de mass-media;
- conţinutul comunicării de masă, fiind fabricat şi multiplicat, diferă de cel transmis pe canalele
interpersonale; problemele din sfera publică diferă de cele personale sau de cele ale
cercetătorilor supraspecializaţi.

Din definiţiile care au fost conferite comunicării de masă de către diverşi cercetători se pot
reţine câteva accente care evidenţiază mai limpede caracteristicile şi particularităţile acestui
proces:
- publicul este relativ mare, eterogen şi anonim;
- simultaneitatea, fiind realizată cu ajutorul tehnicilor performante, implică importante costuri;
- producţia mass-media este asimilată cu producţiile oricăror întreprinderi din societate,
“comunicarea de masă fiind un proces social organizat”;
- produsele industriei comunicaţionale sunt deosebit de scumpe, iar aceste costuri mari au
influenţe (efecte) asupra publicului;
- diminuarea rolului jurnalistului datorită faptului că acesta a devenit o simplă componentă a unui
proces complex de producţie şi distribuţie din mediile moderne;
- creaţia individuală este serios limitată datorită costurilor ridicate din industriile media;
- efemeritatea relaţiei de comunicare.
Astăzi, studiul rolului mass-media în cadrul societăţii capătă pregnanţă, sociologi, psihologi,
ziarişti, lingvişti specializându-se în acest captivant şi nou domeniu, care promite să aibă o tot mai
mare pondere în cercetarea contemporană. Sigur că încă de la apariţia presei de masă – în prima
jumătate a secolului al XIX-lea – s-au iscat dezbateri aprinse şi controverse, s-au exprimat opinii pro şi
contra cu pasiune şi, de cele mai multe ori, într-un context lipsit de datele şi rigorile obiectivităţii
ştiinţifice. În fapt, pe măsură ce a venit pe lume, fiecare dintre mijloacele de comunicare a fost supus,
deopotrivă, contestărilor şi aprecierilor favorabile. În plus, nu trebuie să neglijăm adevărul că niciunul
dintre mijloacele de comunicare n-a apărut în istorie în forma desăvârşită pe care o cunoaştem noi
astăzi, ci toate au suferit adaptări, ajustări, îmbunătăţiri, ameliorări etc.
“Una din sarcinile majore ale celor ce studiază comunicarea de masă, evaluând această epocă şi
controversele pe care ea le generează, este de a acumula date ştiinţifice privind impactul media asupra
publicului.
1. Contestaţiile s-au adunat pentru:
- pervertirea valorilor culturale ale publicului;
 - stimularea creşterii ratei delincvenţei;
- contribuţia la degradarea morală generală;
- dirijarea maselor către superficialitatea politică, descurajarea creativităţii.
2. Partizanii mass-media susţin că acestea nu sunt perfide, ci sunt servitorii noştri credincioşi
sau chiar salvatorii noştri deoarece:
- demască păcatul şi corupţia;
- acţionează ca gardieni ai preţioasei noastre libertăţi de exprimare;
- aduc cel puţin un anumit grad de cultură pentru milioane de oameni;
- asigură o distracţie zilnică nedăunătoare pentru masele de muncitori obosiţi;
- ne informează despre evenimentele care au loc în lume;
- ridică standardul nostru de viaţă, deoarece, datorită insistenţei lor neobosite, cumpărăm şi
consumăm produse, stimulând astfel instituţia economică.

“O altă sarcină importantă a cercetătorilor comunicării este să explice natura elementară a

procesului comunicării umane. Multe iniţiative promiţătoare vin din partea unor domenii, cum ar fi
semantica, antropologia culturală, sociologia şi socio-psihologia. Acestea, juxtapuse, alcătuiesc o
descriere adecvată a comunicării umane în general”.
Comunicarea de masă este diferită de cea interpersonală prin mai multe elemente,
- actorii comunicării sunt colectivităţi şi nu indivizi;
- comunicarea de masă se desfăşoară la scară mare conectând instituţii de comunicare
- (ziare, radiouri, televiziuni etc.) cu publicuri extinse de auditori - eterogeni, tot mai îndepărtaţi şi
- “invizibili” pentru comunicatori, o “masă” de indivizi “legaţi” doar prin expunerea la aceleaşi
- informaţii, mesaje;
- sursele (emiţătorii) şi receptorii (auditorii) nu sunt colectivităţi de acelaşi tip - sursele sunt
- grupuri specializate, instituţionalizate şi profesionalizate, funcţionând ca organizaţii specifice, pe
- când auditorii nu constituie un “grup” organizat neavând aşteptări şi percepţii organizate;
- relaţia dintre emiţători şi receptori este asimetrică, neechilibrată în favoarea
- comunicatorului care deţine iniţiativa, audienţele fiind lipsite de condiţiile pentru un răspuns
- colectiv, organizat (nici chiar în condiţiile noi ale dezvoltării mediilor şi comunicărilor interactive);
- medierea relaţiei de comunicare prin tehnologiile comunicării de masă, care dezvoltă un
- “contact la distanţă”;
- distanţele fizice şi sociale dintre comunicatori şi auditoriu limitează caracterul
- “negociabil” al contactelor directe din comunicarea interpersonală; ambele părţi deţin o mai mare
- autonomie în definirea situaţiei de comunicare, semnificaţiei conţinutului. Relaţia
comunicatorauditoriu
- este mai deschisă, mai puţin previzibilă, fiecare parte putând construi o imagine variabilă
- despre cealaltă, pe care o pot modifica şi investi cu sens în mod deschis, dificil de controlat;
- conţinuturile comunicării sunt produse “de masă”, “fabricate”, “multiplicate”, au un
- caracter public şi menirea de a defini caracterul problemelor publice;
- media şi audienţele sunt părţi ale unei pieţe comunicaţionale, supuse legilor cererii şi
- ofertei;
- reconstruiesc relaţia dintre sfera publică şi sfera privată a vieţii indivizilor.

Inaintea aparitiei tiparului in societatile occidentale cara l-au adoptat cu frenezie, ca instrument ce a
contribuit substantial si profund la evolutia omenirii, au existat si alte mijloace de comunicare pe care le
urmarim in termeni generali numindu-le principalele etape din istoria comunicarii umane.
Epoca semnelor si semnalelor-unde acum doua milioane de ani si respectiv un milion si jumatate de ani
stramosi ai nostri au descoperit focul folosit ca semnal si topoare cioplite din piatra cu care faceau
semnele.Semnalele erau de fapt maraieli,de asemenea era prezent limbajul corpului, semne facute cu bratele
si mainile.Mesajele erau deci simple si transmise intr-un ritm lent.

Epoca vorbirii si a limbajului-vorbirea a aparut acum 35000-40000 de ani, iar oamenii care o puteau folosi
erau asemanatori fizic, celor de astazi.Sunt opinii ca oamenii de Neanderthal au diparut pentru ca nu au
putut trece granita epocii semnelor si semnalelor.Aceasta epoca se intindepana in anul 5000 i.H.
Epoca scrisului:
Pictograme conventionalizate,
Scrierea fonetica,
Importanta mijloacelor portabile-se remarca perioada descoperiri, in jurul anului 2500 i. H., papirusului din
trestie, de catre egipteni, si a scrieriipe scoarta de ficus tratata, de catre mayasi.
4.Epoca tiparului:
a) Presa si caracterul mobil:

Prima carte din lumea fost Diamond Sutra, in China, in anul 868 d.H.In 953 d.H., operele lui Confucius
sunt imprimate pe placi de lemn gravate in relief.Apoi in 1038, chinezul Pi Shang inventeaza tipografia in
care fiecare semn apare in relief pe un suport.Caracterele descoperite de Gutenberg dupa mai multe
experiente, vreme de 20 de ani, au fost unice;el a realizat o stanta de otel pentru fiecare litera, apoi a stantat
imaginile literelor intr-un metal mai moale (alama), in jurul acestor imprimari a facut matrite din lut, iar in
ele a turnat plumb topit, obtinand pentru fiecare litera, mulajul ei.

b) Raspandirea educatiei:
Secolul urmator descoperirii lui Gutenberg a fost marcat de febra aparitiei cartilor in toate limbile europene,
care puteau fi citite doar de cei ce stiau carte.Tot i secolul al-16-lea se naste si ideea presei.

5.Epoca mijloacelor comunicarii de masa:

Mijloacele comunicarii de masa au accelerat ritmul vietii umane, de astfel si comunicarea.Presa

de masa, cinematograful, radioul si televiyiunea au produs mutatii culturale, sociale, politice si economice
de o complexitte cate constituie obiectul de interes pentru numeroase studii.In anii 70 televiziunea a atins
nivelul de saturatie, iar radioul acelasi nivel cu un deceniu si jumatate mai inainte.

6.Epoca mijloacelor de comunicare computerizate:

Multiplicarea computerelor pe intreg globul a facut sa se vorbeasca de multa vreme, despre o

"societate a informatiilor".

ZVONURILE
Sunt opinii care sustin ca zvonurile reprezinta cel mai vechi mijloc de informare in lume.Din majoritatea
definitiilor care au avut ca obiect zvonul, s-au evidentiat patru caracteristici esentiale ale acestuia:

- obiectul zvonului il constituie un eveniment recent (actual) de interes public,

- zvonul este colporat din om in om, de obicei pe cale orala,

 - destinatia principala a zvonului este aceea de a fi crezut,

- imposibilitatea verificarii datelor furnizate de zvon

ZIARELE

Au preluat elemente culturale specifoce epocilor istorice care le-au premers, incepand cu cele mai
vechi.Ca orice nou mijloc aparut, ziarul nu a omis nimic din ceea ce ii putea servi dezvoltarea si
evolutia.Memoria culurala a omenirii a slujit si slujeste in continuare proceselor de comunicare oricare ar fi
acestea.Intaiele peridice (anuale) au fost almanahurile iar in 1448, la Mainy, s-a tiparit primul calendar.

Sistemul de psta a aparut pe teritoriul Frantei in 1464, iar in Anglia in 1478.Daca in Occident calul
era esential pentru a acoperi distantele, in lumea musulmana a fost folosit dromaderul, iar apoi porumbelul.

RADIOUL
Boomul de pe piata inregistrarilor se va dovedi insa de scurta durata si aceasta deoarece un nou mediu isi
face aparitia:RADIOUL. Radioul se adreseaza unor audiente mai mult sau mai putin largite, dar intotdeauna
"deschise" find anonime sau eterogene.Acesti receptori beneficiaza in ceea ce ii priveste, de un acces liber la
mesajele difuzate,spre deosebire de presa scrisa care presupune un act de cumparare sau ointentie de
lectura", noteaza Guy Lochard & Henri Boyer, in lucrarea Comunicarea mediatica.Iasi, Ed. Institutul
European, 1998, evidentiind transformarea dinamica a radioului in mijloc de comunicare publica (si de
masa).

MULTIMEDIA

Ce este multimedia?
Multimedia (multi-mai multe, media -medii) este o suma de medii de prezentare folosit simultan pentru o
comunicare vizuala si auditiva. Termenul este adeseori folosit pentru a denota sunetele, animatiile, textele
sau secventele video.Din punct de vedere al istoriei, primul mijloc de comunicare a fost Vocea umana,
urmata de publicatiile tiparite- care reprezinta primul mijloc de comunicare in masa, apoi comunicatia prin
radio si apoi televiziunea.

TIPARUL

Una dintre cele mai fascinante inventii ale lumii occidentale, a media tiparite, este tiparul lui Johann
Gutengerg, care nu are o data precisa de nastere.Pentru unii autori, tiparul a aparut in 1434, pentru altii, in
1438,in vreme ce ultimii dateaza in 1439.Sunt indicati si anii 1435 si 1436 ca fiind de debut ai tiparului
european.Si locul aparitiei este notat de unii la Mainz si de altii la Strasbourg.Consensulnu se petrece nici
macar in datarea tipariri Bibliei, intr-o prima si splendida editie in anul 1455, sustin unii, pe cand altii
proclama anul 1456, an in care Gutengerg devine falit si toate cele doua sute de exemplare ale tirajului vor
trece in proprietatea avocatului sau impreuna cu presa si atelierul.Pe exemplarele primei Biblii tiparite
ramane imprimat anul 1456, iar Gutenberg dupa zece ani paraseste aceasta lume ramanand in istorie ca o
personalitate de prim rang, neimaginandu-si ca inventia sa va triumfa in fata concurentei pe care i-o faceau
lucrurile scrise manual.