UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚELE VIEȚII

„ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI

FACULTATEA DE INGINERIA RESURSELOR ANIMALE ȘI ALIMENTARE

PROIECT LA DISCIPLINA
ZOOIGIENĂ ȘI BUNĂSTAREA
ANIMALELOR

Coordonator științific,
Șef lucr. Dr. Doina LEONTE
Student,
Iuliana BUZEC (PREUTESCU)

2021
1
 UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚELE VIEȚII
„ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI
FACULTATEA DE INGINERIA RESURSELOR ANIMALE ȘI ALIMENTARE
SPECIALIZAREA: ZOOTEHNIE - ID

Transportul animalelor

Coordonator științific,
Șef lucr. Dr. Doina LEONTE
Student,
Iuliana BUZEC (PREUTESCU)

IAŞI
2021

2
 CUPRINS

INTRODUCERE.......................................................................................................... 4

TRANSPORTUL ANIMALELOR
……………………………………………………….. 6
1. Managementul de transport al animalelor ..................................……………….
……. 6
2. Modalitățile de transport a animalelor
………………………..................................... 14
2.1 Transportul animalelor fără mijloace de transport …………………….……. 14
2.2 Transportul animalelor cu ajutorul mijloacelor moderne
……………………… 15
1.3 Reglementarea normativă a transportului animalelor .
…........................................... 21
1.4 Documentația ce însoțește transportul animalelor
21
……….........................................

CONCLUZII 25
……………………………………………......................................................
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………… 26
…

3
 Introducere

Creșterea animalelor a constituit întotdeauna un rol important în viața economică a

omenirii întrucât furnizează produse alimentare indispensabile în hrana omului. Prin modul în
care se îmbină cu producția vegetală, aceasta contribuie la dezvoltarea întregului sector al
agriculturii, contribuțiile sale asupra eficienței economice regăsindu-se în mod direct.
Importanța creșterii animalelor rezultă din varietatea de produse pe care acestea le
furnizează omului, lipsa acestora ducând la dereglări ecologice majore, cât și o mare instabilitate
economică la nivel mondial (Ștețca, 2013).
În țara noastră, creșterea animalelor a constituit o preocupare străveche, ale cărei
începuturi sunt asociate cu formarea poporului român.
Răspândirea creșterii animalelor la nivel global este în deplină legătură cu baza furajeră
deținută, dar și cu condițiile climatice prezente. Astfel, creșterea animalelor în număr mare se
face preponderent în zonele cu climă temperată, blândă.
Evoluția creșterii animalelor pe plan mondial a cunoscut numeroase etape, de la creșterea
pentru obținerea producțiilor primare, respectiv carne, lapte sau ouă și până la creșterea acestora
până la obținerea de producții secundare utilizate în diferite industrii.
În România, creșterea animalelor s-a caracterizat, de-a lungul timpului prin extensivitate,
creștere de rase primitive, puțin ameliorate. Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului XX,
creșterea animalelor a devenit în principal semiiintensivă sau intensivă și în această modalitate se

4
regăsește și în zilele noastre. După 1950, efectivele de animale au sporit și, de asemenea, s-au
îmbunătățit structurile de rasă.
Creșterea cantitativă și calitativă a efectivelor de animale implică activități complexe de
îmbunătățire a selecției și structurii raselor, introducerea unor tehnologii moderne de creștere,
asigurarea unei baze furajere suficiente și calitative, dar și asigurarea sănătății animalelor prin
acțiuni de prevenire a bolilor infecțioase și parazitare, a mortalității sau morbidității.

Având în vedere că mişcările de animale prin vânzări, cumpărări, sau prin alte evenimente
ce se petrec în exploataţiile crescătorilor, sunt activităţi permanente şi care, dacă nu se derulează în
conformitate cu normele sanitare veterinare pot afecta starea de sănătate a efectivelor de animale,
dar şi activitatea de comerţ pe teritoriul local, naţional, intracomunitar şi exportul, cu animale vii
sau cu produse de origine animală, care pot genera prejudicii economice însemnate, obligă
crescătorii de animale, autoritățile locale și alți factori implicați, să respecte normele prevăzute în
legislaţia specifică privind mişcarea şi transportul animalelor în şi din exploataţiile de animale
comerciale, din exploataţiile nonprofesionale de la gospodăriile populaţiei, precum și pentru
animalele de companie, cu destinaţia în târguri, expoziţii, abatoare şi în activitatea de import –
export.
Organizarea activității de transport, recepție și lotizarea a animalelor la nivel de fermă sau
unitate crescătoare presupune numeroase aspecte legate de pregătirea animalelor pentru livrare –
recepționare, îmbarcarea animalelor în mijloacele de transport și efectuarea transportului propriu
– zis, recepționarea ulterioare, completarea documentelor de transport și livrare a animalelor,
carantinarea animalelor.

5
 TRANSPORTUL ANIMALELOR

1.1 Managementul de transport al animalelor

Pentru a realiza un transport al animalelor optim și corespunzător este necesar un
management potrivit, respectiv o bună programare și organizare a acestei activități.
Managementul corespunzător al transportului asigură diminuarea consecințelor nefavorabile
asupra animalelor și are efecte pozitive asupra parametrilor cantitativi, calitativi și economici ai
cărnii.
Programarea transportului este o acțiune cu implicații zootehnice, sanitar – veterinare și
economice, iar aceasta impune măsuri precum:
o Stabilirea numărului de animale ce trebuie transportate, a numărului de transporturi și
modalităților de efectuare a acestora, în funcție de mărimea efectivului, distanță, căile de
transport, perioada în care se derulează ș.a.;
o Procurarea documentelor de transport (actele de certificare a proprietății sau de certificare
a sănătății animalelor etc.);
o Încheierea contractelor de transport între furnizori și transportator.
Programarea și organizarea transportului influențează pozitiv fluxurile tehnologice din
îngrășătorii, permit eliberarea spațiilor de cazare la timp și determină economii de nutrețuri și

6
forță de muncă, asigurând, totodată, condiții favorabile pentru derularea normală a fluxurilor
sanitar-veterinare. Pentru o bună organizare se poate ține cont de următoarele indicații:
o Stabilirea graficului și a rutei de transport;
o Formarea loturilor de animale pentru livrare și marcarea lor;
o Definitivarea documentelor de transport;
o Amenajarea și igienizarea spațiilor de încărcare;
o Stabilirea personalului care însoțește transportul și instruirea lor privind ruta de transport,
opririle, locurile pentru adăpare și hrănire, intervențiile ce se impun în caz de accidente și
alte situații neprevăzute ce pot apărea etc.;
o Alegerea modalității de transport cea mai eficientă în funcție de condițiile concrete:
puterea economică a unității, gradul de dotare tehnică, căile de comunicații, specia și
categoria de animale, distanța de transport etc.;
o Stabilirea fluxului rațional de transport (măsuri pregătitoare, îmbarcare, transport propriu-
zis, descărcare și recepționare a animalelor, curățire și dezinfecție a mijloacelor de
transport);
o Supravegherea și controlul desfășurării transportului de către personalul zootehnic sau
veterinar de specialitate.

Planificarea și pregătirea călătoriei

Pregătirea și planificarea bună pentru transportul animalelor este una dintre cele mai
importante etape ale călătoriei. Este cheia succesului în ceea ce privește transportul animalelor,
respectarea legislației, a celor mai bune practici și a standardelor înalte de bunăstare a animalelor
și de beneficii economice. O bună planificare promovează bună execuție a transportului și este
necesară pentru a minimiza riscul ca implicarea diferitelor părți să fie slab sincronizată.
Complexitatea întregului proces de transport al animalelor necesită o integrare bine structurată a
fiecărei activități, în funcție de seturile definite de obiective, responsabilități și sarcini de
monitorizare. Anticiparea evenimentelor și a problemelor neașteptate și furnizarea de planuri de
urgență care să completeze procedurile de operare standard bine definite sunt esențiale. Pe lângă
preocupările imediate privind bunăstarea animalelor, planificarea ar trebui să includă
considerente de sănătate animală (biosecuritate), aspecte legate de sănătatea și siguranța
oamenilor și consecințele economice. Importanța planificării și a pregătirii este, de asemenea,

7
recunoscută de legislatorii UE, iar jurnalele de călătorie cu o secțiune de planificare sunt
obligatorii pentru deplasările lungi.
Călătoria trebuie să fie cât mai lină și mai rapidă posibil pentru a limita expunerea la
stresul de transport. Acesta trebuie planificată cu atenție pentru a asigura condițiile de bunăstare a
animalelor pe întreaga durată a transportului. Ca parte a planificării fiecărei călătorii, se vor lua
măsuri pentru a gestiona orice întârziere, defecțiune sau alte situații de urgență pentru a reduce la
minim riscurile de deteriorare a bunăstării în timpul transportului.
Călătoria va fi planificată și pregătită cu atenție după anunțarea de către fermier sau
comerciant a datei și locului de plecare și a destinației către clientul final. Planurile de călătorie
includ aranjamente scrise privind locurile de pornire și descărcare, planurile de urgență și detalii
privind foile de transport sau aranjamentele care există pentru opririle de odihnă, în special pentru
deplasările lungi.
Durata călătoriei trebuie evaluată cu atenție și trebuie să includă opririle de odihnă și
opririle programate la posturile de control (tab.1.1). Luând în considerare durata călătoriei, ar
trebui să se aleagă tipul corect de vehicul și echipamentul acestuia. Durata maximă permisă de
călătorie este de 29 de ore pentru animalele adulte și 19 de ore pentru animalele tinere. Dacă este
în interesul animalelor, durata călătoriei poate fi prelungită cu două ore, ținând seama, în special,
de proximitatea destinației finale. După această perioadă (maxim 29/19 ore), animalele trebuie să
fie descărcate pentru o perioadă de odihnă de cel puțin 24 de ore într-un post de control înainte de
a călători în continuare.
Tabelul 1.1
Perioade de călătorie maxime permise pentru animale
(conform EC 1/2005)
Oprire la postul
Durata Perioada de odihnă. Durata
Categoria de de odihnă
călătoriei (ore) Animalele rămân în călătoriei
animale autorizat (cod de
Etapa 1 vehicul (ore) Etapa 2
autorizare)
Descărcarea
Perioada de repaus cel
pentru 24 de ore
Animale adulte 14 ore puţin 1 oră pentru adăpare 14 ore
pentru hrănire,
şi dacă este necesar hrană.
adăpare și odihnă.
Descărcarea
Perioada de repaus cel
pentru 24 de ore
Animale tinere 9 ore puţin 1 oră pentru adăpare 9 ore
pentru hrănire,
şi dacă este necesar hrană.
adăpare și odihnă.

Mijloacele de transport

8
 Designul, întreținerea, pregătirea și funcționarea vehiculelor sunt factori cheie în
asigurarea unor standarde ridicate de sănătate și bunăstare a animalelor în timpul transportului.
Un risc major pentru bunăstarea animalelor este prezentat de mediul fizic experimentat pe
vehicul, în special în ceea ce privește mediul termic. Prin urmare, este esențial să se asigure că
regimurile de ventilație sunt eficiente în menținerea condițiilor interne care nu numai că sunt
conforme cu cerințele legale, ci sunt cât se poate de apropiate de cele termice optime pentru
animalele transportate. Sistemele de ventilație adecvate sunt esențiale deoarece, în timpul
călătoriilor de orice durată, condițiile meteorologice pot schimba impunerea diferitelor sarcini
termice asupra animalelor transportate. Diferențele sezoniere în condițiile meteorologice vor
constitui și un risc în ceea ce privește stresul termic. În cazul călătoriilor lungi pe care animalele se
pot deplasa în mai multe zonele climatice, riscul de stres termic crește. Ventilația mecanică trebuie să
elimine căldura și umiditatea pentru a asigura un mediu în care orice risc de solicitare termică este
minimizat. Proiectarea și funcționarea acestor sisteme ar trebui să se bazeze pe o înțelegere a
cerințelor animalelor în plus față de specificațiile prevăzute de legislația în vigoare. Este esențial să se
înțeleagă principiile temperaturilor critice superioare și inferioare și zonele neutre din punct de vedere
termic pentru a asigura o specificare eficientă a cerințelor de ventilație și a strategiilor operaționale.
Alți factori, inclusiv umiditatea și umezeala robei, pot influența, de asemenea, domeniul de
temperatură acceptabil.
Sistemele de ventilație sunt sisteme libere sau forțate. Sistemele de ventilație libere sunt
comune vehiculelor utilizate pentru călătorii scurte (mai puțin de 8 ore), în timp ce sistemele
forțate sunt o cerință pentru vehiculele folosite la călătoriile de lungă durată. Conform
Regulamentului, debitul minim de aer al ventilatoarelor nu trebuie să fie mai mic de 60 m 3/oră la
100 kg greutate vie. Eficacitatea sistemelor de ventilație forțată devine deosebit de importantă în
ceea ce privește transporturile din Europa de Nord spre regiunile mediteraneene și climatul lor
fierbinte. De exemplu, opririle frecvente din cauza traficului sau a controalelor de frontieră în
zonele cu climă caldă pot duce la încălzirea interioarelor vehiculelor, ceea ce conduce la stres de
căldură pentru animale. Ventilarea este, de asemenea, importantă în limitarea concentrațiilor de
amoniac din fecale și urină și de dioxid de carbon din exhalările din interiorul vehiculului. De
asemenea, suspensia slabă poate afecta bunăstarea animalelor. Vibrațiile excesive pot duce la
simptome variind de la greață până la oboseală musculară. Suprafețele de pardoseală
nealunecoase sunt esențiale pentru prevenirea căderilor.

9
 Alocarea spațiului
Bunele practici privind spațiul din vehicul se referă la:
 Vehiculele destinate animalelor trebuie să fie proiectate astfel încât animalele să se poată
ridica în poziție verticală, fără a intra în contact cu structurile de deasupra capului și să
permită o ventilație optimă;
 Animalele netunse sau de greutăți mai mari ar trebui să primească cu 25% mai mult
spațiu decât cele tunse sau animalele mai slabe;
 Spațiul de deasupra celui mai înalt punct al animalului trebuie să fie de cel puțin 15 cm
pentru vehiculele cu ventilație forțată și 30 cm pentru vehiculele fără ventilație forțată;
 Alocarea de spațiu pentru animale ar trebui să fie diferențiate (tab.1.2).

Tabelul 1.2
Alocarea spațiului recomandat pentru animale de dimensiuni mici
(Sursa: www.edu-veterinar.ro)
Animale netunse Animale tunse
Greutatea vie
Călătorii scurte Călătorii lungi Călătorii scurte Călătorii lungi
(kg)
m2
20 - - 0.21 0.27
30 - - 0.28 0.36
40 0.39 0.51 0.34 0.43
50 0.45 0.60 0.35 0.50
60 0.51 0.67 0.40 0.57
70 0.56 0.75 0.44 0.63
80 0.61 0.82 0.48 0.69

Pregătirea animalelor și a echipamentului

Pregătirea animalelor presupune ca acestea să facă față principalelor riscuri de transport și
are ca scop evitarea:
 Timpului de încărcare prea lung, care ar putea fi deosebit de stresant în condițiile
climatului cald în camionul staționar, în care ventilația poate fi critică;
 Dezavantajelor date de abilitatea slabă a unor animale de a călători, care se poate
înrăutăți în timpul transportului, devine dramatică și provoacă suferințe animalelor.
Punctele critice care pot influența bunăstarea animalelor înainte de a începe călătoria
includ nivelul de cunoaștere între animale. Animalele obișnuite cu alte animale ar trebui să fie
păstrate în aceeași boxă sau vehicul. Amestecarea animalelor care nu se cunosc din diferite

10
grupuri sociale va crește stresul și poate duce la agresivitate și luptă. O altă problemă importantă
este cantitatea de apă și de hrană pe care animalele le primesc înainte de călătorie. Postul va
reduce murdărirea animalelor în timpul transportului. Cu toate acestea, este important ca postul să
nu fie prea lung, deoarece produce foamete la animale, diminuează nivelul de energie, poate
provoca oboseală și deshidratare în timpul călătoriei și are efecte negative asupra calității cărnii.
Pentru deplasările lungi este necesar să se adape și să se hrănească animalele.
Manipularea și încărcarea
Încărcarea este una dintre cele mai stresante momente pentru animale. În timpul acestui
proces, animalele sunt mutate boxele de colectare în vehicul și încărcate printr-o rampă (fig. 1.1)
sau lift. Stresul cauzat animalelor este atât fizic, cât și psihic. Animalul trebuie să facă un efort
fizic suplimentar în timpul urcării sale în vehicul, iar stresul psihologic apare deoarece animalele
părăsesc un mediu familiar, pentru a fi adăpostite într-un mediu complet diferit și nou. În plus,
animalele sunt manipulate de personal necunoscut. Încărcarea începe când prima oaie care
urmează a fi transportată iese din boxa de așteptare a unei ferme, un centru de colectare sau un
post de control și se deplasează spre vehicul și se va termina când toate animalele se află în
vehicul (ultimul animal încărcat). Descărcarea și transportul (timpul) se termină când ultimul
animal este descărcat din vehicul (destinația finală).

Figura 1.1 – Rampe pentru încărcarea – descărcarea animalelor

(a – fixă; b – mobilă; c – ușă-rampă de încărcare/descărcare)

Pentru a reduce stresul în timpul încărcării, trebuie luate în considerare următoarele două
puncte principale:
a. proiectarea facilităților din fermă și proiectarea rampelor din vehicule ar trebui să
faciliteze mișcarea animalelor pentru a reduce stresul. Proiectarea incorectă a facilităților
de încărcare și descărcare, combinată cu manipularea necorespunzătoare, poate provoca
alunecări, căderi, vânătăi și, eventual, leziuni și mai mult stres la animale, producând
astfel o calitate slabă a cărnii și pierderi economice;
11
 b. tratamentul brutal al animalelor trebuie evitat. Acest lucru necesită ca personalul implicat
să aibă experiență în manipularea animalelor, precum și cunoașterea comportamentului
său normal. De exemplu, oile au un puternic instinct social, de aceea tind să meargă
împreună. Acestea suferă de stres grav atunci când sunt manipulate în grupuri mai mici de
cinci indivizi și transportul unei singure oi este inadecvat. În acest sens, vocalizarea și
scrâșnitul dinților pot fi observate la oile care suferă de izolare. Trebuie să fie acordat
suficient timp pentru încărcare. Tratamentul dur este cauza principală a vânătăilor la
animale.

Tehnicile de manipulare ar trebui să folosească instinctul de turmă al animalelor. Animalele

au în general un puternic instinct de urmărire și o "zonă de fugă" care trebuie înțeleasă și utilizată
pentru o manipulare eficientă. Pot fi folosite stegulețe sau pungi de plastic pentru a stimula
animalele să se miște și pentru a facilita operațiile de încărcare. Aceasta este o metodă practică și
utilă, în special pentru miei. Ar trebui utilizate practici pentru deplasarea oilor care sunt pozitive
pentru bunăstarea animalelor, condițiile de muncă și profit. Ele includ, de regulă, utilizarea unei oi
instruite pentru a conduce restul animalelor în vehicul. Dacă nu este posibil, se poate folosi mielul
unei mame care a fătat recent. În acest caz, mama urmează mielul, iar restul grupului urmărește
mama. De asemenea, utilizarea unui stimulent pozitiv în fața animalelor. Acest stimulent ar putea fi
o găleată cu hrană sau o sticlă de alăptare pentru miei. Este important ca animalele să fie
familiarizate cu stimulul utilizat, dacă nu sunt obișnuiți cu aceasta, utilizarea lor va duce la stres
pentru animale.
Călătoria și comportamentul personalului
Cu cât călătoria este mai lungă, cu atât este mai mare riscul ca bunăstarea să fie afectată
negativ. Există patru aspecte principale ale transportului animalelor, care au un impact din ce în
ce mai mare asupra bunăstării, pe măsură ce durata crește. Acestea se referă la starea fiziologică a
animalului, hrănirea și adăparea, odihna și mediul termic. Dacă animalele sunt bine pregătite să
călătorească și călătoria a fost planificată bine, este posibil ca acestea să ajungă la destinație într-
o bunăstare deplină și să se poată recupera rapid după descărcare și un timp relativ scurt de
odihnă. Conducătorii auto joacă unul dintre cele mai importante roluri în transportul
animalelor. De obicei, aceștia trebuie să-și asume singura responsabilitate pentru bunăstarea
animalelor de pe șosea. Modul în care șoferii conduc vehicule, cât timp petrec pentru verificarea

12
bunăstării animalelor și cât de bine sunt pregătiți să facă față situațiilor de urgență influențează în
mare măsură rezultatul oricărui transport pe șosea.
Controlul microclimatului
Animalele transportate în călătorii lungi pot suferi expunere prelungită la căldură sau frig
extrem sau pot suferi modificări climatice radicale care pot crește stresul de transport.
Microclimatul termic intern pe vehicule este un factor determinant al bunăstării animalelor și
poate reprezenta un pericol semnificativ în ceea ce privește riscul de căldură sau de stres la rece,
de aceea, este necesară o monitorizare optimă a microclimatului (fig. 1.2). Prin urmare, ar trebui
acordată o atenție deosebită:
 Debitului de aer în unitatea de transport;
 Temperaturii de transport (tab.1.3);
 Vitezei de deplasare;
 Numărului, locației și condițiilor opririlor planificate;
 Alocării de spațiu;
 Condiției animalelor.

Figura 1.2 – Echipament de monitorizare a microclimatului

Tabelul 1.3
Intervalele de temperatură recomandate pentru diferitele categorii de ovine ajustate la nivelurile
de umiditate relativă (UR) din interiorul vehiculului (EFSA, 2009)
Temperatura recomandată cu ventilația mecanică
TIP Maxim ajustat* (o C)
Minim ( C)o

UR < 80% UR > 80%

Ovine netunse 0 28 25
Ovine tunse 10 32 29
* în funcție de umiditate.

Descărcarea animalelor

13
 Descărcarea este o situație stresantă pentru animalele transportate datorită schimbărilor
rapide ale mediului apropiat. Suprafețele de descărcare trebuie să fie securizate și să asigure o
traiectorie largă, clară și dreaptă de la vehicul la boxa de primire.
La efectuarea descărcării, este de asemenea deosebit de important să se țină seama de
starea mentală și de sănătate a animalului. Conducătorii auto și operatorii ar trebui să fie
conștienți că unele animale s-au obosit după o lungă călătorie și ar trebui manipulate
corespunzător pentru a evita orice stres suplimentar.
Competențele de manipulare necesare sunt similare cu cele pentru încărcare. Animalele
trebuie verificate la sosire pentru a se asigura că acestea sunt bine, că nu au suferit de călătoria lor
și că ar trebui să primească o atenție imediată. Dacă este necesar, trebuie să se obțină fără
întârziere un ajutor veterinar.

1.2 Modalitățile de transport ale animalelor

Transportul implică mai mulți potențiali factori de stres care pot afecta în mod negativ
bunăstarea animalelor. Mediul nou și nefamiliar, restricțiile de circulație datorate confruntării,
vibrațiile, zgomotele bruște și neobișnuite, starea de sănătate a animalelor, amestecarea cu alte
animale, variațiile de temperatură și umiditate, împreună cu ventilația necorespunzătoare și
adesea restricțiile privind hrana și apa, toate au un impact asupra stării animalelor. Efectele
tuturor acestor factori asupra animalelor sunt influențate de experiența și condiția animalelor, de
natura călătoriei și de durata transportului. Călătoriile lungi au fost identificate ca fiind potențial
mai dăunătoare pentru starea generală de bunăstare a animalelor, datorită duratei mai lungi a
expunerii la factorii de stres menționați mai sus. Prin urmare, este clar că deplasările stresante,
inclusiv mediile sau condițiile de transport ostile, pot influența în mod negativ sănătatea și
bunăstarea animalelor. Manipularea și transportul necorespunzătoare pot fi asociate cu vătămări
vizibile, stres fiziologic și psihologic, imunosupresie și tulburări metabolice. Acest lucru are un
impact asupra productivității și profitabilității datorită modificărilor în greutatea corporală a
animalelor, starea de hidratare și calitatea cărnii la animalele destinate sacrificării.
Transportul animalelor se poate realiza fără utilizarea unor mijloace de transport sau cu
ajutorul acestora, pe cale terestră, navală sau aeriană.
1.2.1 Transportul animalelor fără mijloace de transport (pe jos)

14
 Transportul animalelor fără utilizarea unor mijloace de transport este puțin întâlnit sau pe
cale de dispariție în țările mai dezvoltate, ca urmare a riscului ridicat de îmbolnăvire și a
consecințelor negative asupra efectivelor de animale (pierderi în greutate, accidente), la care se
adaugă și afectarea abatorizării și calității cărnii. Acest tip de transport are un caracter
preponderal sporadic și se aplică în situații precum:
 Distanțe scurte (în interiorul complexelor zootehnice, la care locurile de îmbarcare se află
în incintă, în situațiile când bazele de recepție sunt situate în proximitatea complexelor
zootehnice, pe distanțe de până în maxim 10 km);
 Specii ușor deplasabile, care pot fi transportate la pas, pe distanțe scurte;
 Absența căilor și mijloacelor de comunicație adecvate (șosele, căi ferate, porturi ș.a.).
Modul de desfășurare a acestui tip de transport se bazează pe o bună coordonare a
procesului, astfel încât neajunsurile să fie diminuate. Pentru eficiența transportului la pas, este
recomandată respectarea următoarelor principii:
 Stabilirea unui traseu accesibil, cu drumuri largi, neaglomerate, ferit de intemperii;
 Cunoașterea prognozei meteorologice pentru evitarea riscurilor climatice nefavorabile;
 Controlul sanitar-veterinar rigurod al animalelor pentru a le depista pe cele
netransportabile și înlăturarea lor din efectiv pentru a nu îngreuna întreaga acțiune;
 Evaluarea capacității zilnice de transport – diferă în funcție de specie și starea de
îngrășare,;
 Dimensionarea efectivului de animale pentru transport în câte maximum 300 – 500
animale și gruparea lor pe sexe și categorii de vârste pentru o mai bună supraveghere (30
– 50 animale);
 Pentru fiecare grup de animale transportate, este necesar să se asigure, în funcție de
mărimea efectivului, un număr suficient de însoțitori pentru a putea coordona și dirija
efectivele (1 însoțitor/ 30 – 50 animale);
 Alegerea unui ritm de mers optim, evitându-se cu desăvârșire forțarea ritmului de mers
care poate duce la acumularea oboselii sau accidentare;
 Asigurarea condițiilor de hrănire, adăpare și îngrijire corespunzătoare animalelor pe
timpul transportului, mai ales când se realizează pe distanțe lungi de timp; pentru marea
majoritate a animalelor se realizează pășunatul, dacă este posibil, și administratea de
nutrețuri uscate; de asemenea, adăparea trebuie să se facă de minimum 2 ori/zi.

15
 1.2.2 Transportul animalelor cu ajutorul mijloacelor moderne
Transportul animalelor utilizând mijloace de deplasare includ:
a. Transportul pe cale ferată (transportul feroviar) - destul de răspândit până acum câteva
decenii, însă şi-a pierdut din importanţă din cauza costului mai mare şi a stresului
suplimentar pentru animale (acestea erau transbordate, neputând fi preluate de la nivel de
fermă);
b. Transportul auto (pe cale rutieră), cel mai utilizat în prezent – realizat cu vehicule
specializate, de mare capacitate;
c. Transportul aerian al animalelor – aplicat mai ales pentru distanţe foarte mari, la indivizi
de mare valoare zootehnică ;
d. Transportul naval al animalelor – fie direct pe punte, fie în containere sau pe nave de tip
roll-on-roll-off (RO-RO: nave pentru transportul vehiculelor sau nave de transbordare);

Transportul animalelor cu autovehicule – prezintă următoarele avantaje: reducerea

numărului de transbordări, animalele fiind preluate direct din exploataţia de origine şi debarcate
la destinaţie, ceea ce implică şi reducerea stresului de transport; rapiditatea maximă, oferind
posibilitatea de eliminare a necesităţii furajării şi adăpării în timpul transportului; posibilitatea
mărită de planificare şi organizare în raport cu condiţiile meteo, oferindu-se astfel condiţii optime
de bunăstare pentru animale atunci când se realizează adecvat.

Figura 1.3 – Mijloace auto de transport animale

În funcţie de specie sau categoria de animale, se utilizează fie autovehicule de uz general,

fie unele special amenajate. În funcţie de modul de realizare a schimbului de aer, se disting
vehicule cu ventilaţie controlată ( în care se realizează o rată de ventilaţie proiectată, dar
temperatura nu poate să scadă mai mult decât cea din exterior) şi vehicule cu mediu controlat
(aclimatizate – în care temperatura poate să atingă valori sub cele înregistrate în exterior);

16
 Mijloacele de transport (fig. 1.3), containerele şi accesoriile trebuie să fie proiectate,
construite, întreţinute şi folosite astfel încât:
o să evite suferinţele şi rănirile animalelor;
o să asigure protecţie faţă de acţiunea factorilor de mediu nefavorabili (mai ales
temperaturi extreme);
o să se cureţe şi să se decontamineze uşor;
o să nu permită evadarea sau căderea animalelor;
o să menţină un microclimat adecvat, din punct de vedere calitativ, dar şi cantitativ (al
volumului de ventilaţie);
o să permită acces uşor la animale, în vederea inspecţiei sau îngrijirii lor;
o să aibă pardoseli integre, antiderapante sau cu traverse din lemn, existând un risc redus de
scurgere a urinei şi fecalelor sau de pierdere a aşternutului;
o să dispună de mijloace de iluminare pentru inspecţia şi îngrijirea animalelor transportate
sau pentru a permite contactul social al acestora în timpul transportului;
Trebuie să existe spaţiu suficient (tab. 1.4) în fiecare compartiment (partiţie) şi la fiecare
nivel al vehiculului (la cele cu mai multe etaje), în vederea asigurării unei ventilaţii adecvate şi a
poziţiei naturale a animalelor. Înălțimea minimă a compartimentului (măsurată în interior) va fi
cu cel puţin 75 cm mai mare decât înălțimea la greabăn a animalelor.
Tabelul 1.4
Suprafeţele minime pentru transportul auto al ovinelor
(Sursa: www.edu – veterinar.ro)
Suprafață (m2) / animal
Specificitatea animalului
< 55 kg >55kg
Oi tunse 0.2 – 0.3 > 0.3
Oi netunse 0.3 – 0.4 > 0.4
Oi gestante 0.4 – 0.5 > 0.5

Mijlocul de transport trebuie să fie dotat cu pereți despărțitori (fig. 1.4) prin care se
creează compartimente separate, asigurându-se însă tuturor animalelor accesul liber la apă, în
acelaşi timp. Pereţii despărţitori trebuie să suporte greutatea animalelor, iar accesoriile sunt
concepute pentru o manevrare rapidă şi uşoară. Înălţimea minimă a acestor elemente pentru

17
delimitare va fi de 76 cm, iar interspaţiul dintre elementul pentru delimitare şi pardoseală trebuie
să fie redus, astfel încât animalele să nu poată ajunge dintr-un compartiment în altul.

Figura 1.4 – Dispunerea pereților despărțitori din incinta autovehiculului de transport

Transportul feroviar – este mai puțin întâlnit și presupune în principal pregătirea

documentației de transport și asigurarea necesarul de vagoane (fig. 1.5), conform planificării.
Transportul se poate efectua cu vagoane etajate tip E, în boxe colective de maximum 20
exemplare, fiind necesar cel puțin 1 îngrijitor la 1 – 3 vagoane. Animalele ajung în locul
îmbarcării cu cel puţin 2 ore înainte de începerea acţiunii. De regulă, în acelaşi vagon se încarcă
numai animale de aceleaşi specie şi sex. După încărcare, se montează paravane la uşi, în vederea
evitării risipirii aşternutului, gunoiului şi furajelor.

Figura 1.5 – Vagoane pentru transportul animalelor

Transportul animalelor pe calea aerului – se foloseşte pentru transportul pe distanţe

lungi, mai ales pentru animalele valoroase de reproducţie. Se folosesc de regulă avioane de
mărfuri sau aeronave cargo.
În avioane mărfuri, exemplarele mici de până în 100 kg sunt transportate în containere.
Pentru a împiedica scurgerea dejecţiilor, pardoseala este impermeabilă şi pereţii cuştii sunt plini
până la cel puţin 10 cm înălţime. Pentru efectuarea ventilaţiei în bune condiţii, vor fi prevăzute cu
deschideri de cel puţin 2,4 cm diametru la nivelul treimii superioare a pereţilor laterali, situate la

18
distanţe de 4 cm între ele. Aria deschiderilor va fi egală cu 16% din suprafaţa pereţilor. În
interiorul cuştilor trebuie să existe hrănitori şi adăpători cu sistem de recuperare a apei şi
posibilitate de umplere din exterior. Se va folosi aşternutul, mai ales pentru călătoriile de durată.
Containerele nu trebuie să aibă în interior piese sau elemente ascuţite, care ar putea răni animalul.
Cuştile se introduc în compartimentul de mărfuri al aeronavei, asfel încât supravegherea,
hrănirea şi adăparea animalelor să se poată realiza în bune condiţii. Nu se pot transporta animale
sub 8 săptămâni de viaţă, animale gestante sau cu pui.
Aeronavele de tip cargo pentru transport de animale sunt vehicule special amenajate sau
proiectate în acest sens: cu suprafaţă mare (tab. 1.5), pardoseala impermeabilă, posibilităţi de
divizare a spaţiului, furajare, adăpare, dotate cu 1 – 2 îngrijitori, posibilitate de colectare a
dejecţiilor în containere pentru inactivare.

Figura 1.6 – Încărcarea animalelor în aeronave de tip cargo

Animalele se pot transporta pe unul sau două nivele, în boxe colective de 10 animale (fig.
1.6), delimitate prin pereţi din plasă de sârmă de 1 m înălţime, animalele cu coarne pot fi cazate
separat – în containere.
În cazul folosirii cuştilor sau containerelor, acestea trebuie:
 Să fie marcate clar, vizibil, asupra prezenţei unor animale vii şi să poarte un semn
indicând partea de sus a containerului;
 Să se menţină în poziţie verticală şi să se evite scuturarea sau zdruncinarea lor;
 Să fie foarte bine fixate, pentru a se preveni deplasarea lor (mai ales pentru cele de peste
50 kg). Fixarea se va realiza şi verifica înainte de călătorie.
Tabelul 1.5
Suprafaţe pentru transportul cu avionul
(Regulament CE 1/2005)

19
 Greutatea ovinelor (kg) Suprafață (m2) / animal
25 0.2
50 0.3
75 0.4

Transportul animalelor pe apă – se realizează fie cu vapoare special amenajate sau

proiectate în acest scop, fie cu nave de tip roll-on-roll-off (pentru transport de vehicule).
Prima categorie este reprezentată de nave special construite sau amenajate, pe care
animalele pot fi cazate în boxe individuale sau colective pentru 10 – 25 animale, amplasate pe
punte (fig. 1.7) sau în cala vasului, pe unul sau mai multe nivele. Transportul pe punte se poate
realiza în sezonul cald (perioada 1 aprilie – 30 octombrie).

Figura 1.7 – Îmbarcarea și transportul animalelor pe apă

Îmbarcarea se face pe dane speciale cu rampe mobile, sub supravegherea medicului

veterinar oficial, în baza unui plan de îmbarcare pe care îl va elabora împreună cu reprezentantul
căpităniei portului şi comandantul navei și respectând suprafețele minime pentru fiecare animal
(tab. 1.6). Se asigură un îngrijitor la 30 de animalelor. Pentru fiecare animal, se asigură zilnic o
cantitate de fân reprezentând 2 % din greutatea corporală, iar necesarul de apă se ridică la 5-10 l.
Furajarea se realizează cu o frecvenţă de 2 ori/zi, iar adăparea de 2 – 3 ori pe zi. La sosirea în
ţară, animalele sunt dirijate pentru carantină.
Navele de tip roll-on-roll-off sunt echipate cu un sistem adecvat de ventilaţie forţată
(mecanică), un sistem de alarmă şi cu o sursă secundară de alimentare electrică în cazul unei pene
de curent. Pe punțile deschise există un sistem adecvat de protecție împotriva apei de mare. Se
acordă o importanţă maximă fixării solide pe navă a vehiculelor rutiere şi vagoanelor feroviare,
înainte de începerea călătoriei.
20
 Tabelul 1.6
Suprafaţe pentru transportul animalelor de dimensiuni mici cu vaporul
(Sursa: www.edu-veterinar.ro)
Greutatea animalelor (kg) Suprafață (m2) / animal
20 – 30 0.24 – 0.265
30 – 40 0.265 – 0.290
40 – 50 0.290 – 0.315
50 – 60 0.315 – 0.34
60 – 70 0.34 – 0.39

1.3 Reglementarea normativă a transportului animalelor

Cele mai importante acte normative care emit prevederi în domeniul transportului de
animale, se referă la:
• H.G.R. nr. 267/1991 privind aderarea ţării noastre la Convenţia Europeană privind protecţia
animalelor în transportul internaţional;
• Legea nr. 215/2004 de aprobare a OGR 42/2004 privind organizarea activităţii sanitare
veterinare; • Regulamentul CE nr. 1/2005 privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al
operaţiunilor conexe şi de modificare a Directivelor 64/432/CEE şi 93/119/CE şi Regulamentului
1255/97;
• Ordinul ANSVSA 83/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind respectarea
condiţiilor de bunăstare a animalelor pe durata transportului;
• Ordinul ANSVSA 201/2007 privind Procedura de eliberare a Certificatului de competenţă
profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere care transportă animale vii;
• Ordinul ANSVSA 16/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de
înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de
origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor
implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate
consumului uman şi a produselor procesate;
• Regulamentele IATA (Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian) pentru animale vii.

1.4 Documentația ce însoțește transportul animalelor

21
 Documentația ce însoțește transportul animalelor este de asemenea deosebit de importantă
pentru desfășurarea optimă a procesului și este pusă la dispoziție autorității compentente atunci
când se solicită. Astfel, nu se pot transporta animale fără a deține în mijlocul de transport
documentația din care să rezulte:
 originea şi proprietarul animalelor, cât şi starea lor de sănătate (bilet de adeverire a
proprietăţii animalelor, adeverinţă de proprietate, bilet de adeverire a proprietăţii şi
sănătăţii, certificate sanitare veterinare de transport pentru animale vii);
 locul de plecare al animalelor;
 data şi ora plecării;
 locul de destinaţie prevăzut;
 durata estimată a călătoriei;
 acte care să certifice conformitatea transportatorului, vehiculului şi parcursului
(autorizaţia transportatorului, autorizaţia mijlocului de transport, jurnalul de călătorie în
cazul parcursurilor de durată în afara graniţelor ţării, certificatul de competenţă
profesională pentru conducătorul vehiculului sau pentru însoţitorii animalelor).

Biletele de adeverire a proprietăţii (Ordinul ANSVSA 26/2005) sunt eliberate de primăria

din localitatea de origine, pentru animalele din sectorul gospodăriilor populaţiei (persoane fizice);
pentru ovine și alte rumegătoare mici, acestea sunt valabile 15 zile (fig. 1.8);

Figura 1.8 – Bilet de adeverire a proprietăţii şi sănătăţii animalelor

Adeverinţa de proprietate – se eliberează pentru atestarea originii animalelor din

exploataţii sau celor deţinute de alţi agenţi economici (persoane juridice), acestea trebuind să
cuprindă și semnătura conducătorului respectivei organizaţii (fig. 1.9);

22
 Figura 1.9 – Adeverinţă de proprietate a animalelor
Certificatele sanitare veterinare pentru transport animale vii (CSVT) – se eliberează
pentru fiecare mijloc de transport sau pentru fiecare turmă ori animal (în cazul transportului pe
jos) de către medicul veterinar oficial care a supravegheat îmbarcarea şi plecarea animalelor din
localitatea de origine şi a verificat mijlocul de transport. Sunt valabile până la sosirea animalelor
la destinaţie sau cel mult 3 zile de la data eliberării. Cuprind informaţii privind: locul de plecare,
ruta, destinaţia, eventualele restricţii sanitare veterinare (barare cu dungă roşie). Se specifică de
asemenea că animalele au fost examinate şi sunt sănătoase, provin din localităţi indemne de boli
infectocontagioase, au fost imunizate anterior transportului, iar vehiculele sunt adecvate (fig.
1.10).

Figura 1.10 – Certificat sanitar veterinar pentru transport animale vii

Certificatele sanitare veterinare de transport pentru animale vii internaţionale sunt

elaborate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Vehiculele şi transportatorii se găsesc de asemenea sub un strict control sanitar veterinar.

23
Conducătorii auto trebuie să deţină autorizaţia firmei transportatoare, autorizaţia pentru vehicul
(pentru călătorii sub 8 ore sau pentru călătorii de lungă durată), certificatul de competenţă
profesională care să ateste cunoştinţele şoferului sau însoţitorului privind comportamentul şi
fiziologia animalelor din specia transportată (fig. 1.11).

Figura 1.11 – Autorizaţii transportator:

tip 1 – călătorii sub 8 ore; tip 2 – indiferent de durata călătoriei;

Pentru călătoriile de lungă durată (peste 8 ore) în afara graniţelor unei ţări, transportatorul
trebuie să deţină jurnalul de călătorie (fig. 1.12) ştampilat şi semnat, cu următoarele secţiuni:
planificarea; locul de plecare; locul de destinaţie; declaraţia transportatorului; formularul de
raportare a anomaliilor. Autoritatea competentă de la locul de plecare va primi cu 2 zile înainte de
ora plecării o copie a planificării completată - cu excepţia numărului certificatelor sanitare
veterinare. Organizatorul transportului (exploataţia de origine sau alţi agenţi economici) se va
asigura că este prezentă întreaga documentaţie de transport, că jurnalul de călătorie este ştampilat,
după care va îl va înregistra. Organizatorul este obligat să urmărească dacă jurnalul de călătorie
însoţeşte transportul de animale până la locul de destinaţie sau, în situaţia exportului într-o ţară
terţă, cel puţin până la punctul de ieşire. Deţinătorii de animale din punctul de îmbarcare şi, în
cazul transportului intracomunitar, şi de la locul de destinaţie, completează si semnează secţiunile
din jurnalul de călătorie (informând autoritatea competentă asupra formularului de raportare a
anomaliilor). Termenul legal de păstrare la punctul de destinaţie a jurnalului de călătorie este de
minim 3 ani (mai puţin declaraţia transportatorului). În cazul transportului de animale în ţări terţe,
transportatorul va înmâna jurnalul de călătorie medicului veterinar oficial de la punctul de ieşire
sau de control la frontieră, păstrându-şi o copie. Pentru transportul feroviar, este necesară şi
scrisoarea de trăsură, eliberată de către staţia CFR de îmbarcare.

24
 Figura 1.12 – Jurnal de călătorie
(secţiunea 1: planificare Jurnal de călătorie; secţiunea 4: declaraţia transportatorului)

CONCLUZII

Asigurarea unor condițiilor adecvate în timpul transportului, recepționării, manipulării și

carantinării animalelor se face în scopul bunăstării acestora, astfel încât animalele să rămână
sănătoase, în condiții sigure și apte pentru destinația lor.
În legislația actuală, recomandările existente privind aptitudinile animalelor de a călători, de
a putea fi transportate, cuprind numeroase scheme de asigurare a calității și ghiduri actuale ce oferă
multe sugestii cu privire la aceste condiții. Acestea recomandă, de exemplu, alocarea de spațiu,
frecvența și durata odihnei și cerințele privind hrana și apa pentru animale, asigurarea unor îngrijiri
sanitar-veterinare corespunzătoare și măsuri de profilaxie adecvate. Acest sfat se bazează pe anii de
experiență sau pe o cercetare amănunțită care a identificat riscurile de bunăstare asociate acestor
tipuri de abateri: dacă alocarea de spațiu este prea mică, animalele nu pot avea acces la apă, pot fi

25
mai ușor rănite și pot să nu fie capabile a se odihni; dacă animalele nu se odihnesc suficient, ele vor
deveni epuizate, cu efecte dăunătoare asupra bunăstării și calității cărnii; etc.
Este important să se înțeleagă că recomandările bazate pe "condiții" nu garantează neapărat
bunăstare dorită: ele oferă doar sfaturi pentru a maximiza șansa ca bunăstarea animală să fie
maximă. Efectul pe care condițiile le exercită asupra stării reale de bunăstare este influențat de alți
factori, deoarece multe dintre condițiile recomandate interacționează între ele. Având în vedere
aceste limitări ale gestionării și a practicilor legate de resurse, măsurile de odihnă, dietă și
carantinare aplicate pe animal pot fi un instrument util de monitorizare pentru a ajuta operatorii
economici să asigure bunăstarea și, dacă este necesar, să ia măsurile corective adecvate.

BIBLIOGRAFIE

1. Banu C., Alexe P., Vizireanu C.,2003 – Procesarea industrială a cărnii. Editura Tehnică,
București.
2. Comisia Europeană, 2018 – Ghid de bune practici pentru transportul oilor, accesat on –
line, 9 noiembrie 2020. (https://www.edu-veterinar.ro/files/download/prezentari/ghiduri-
practice/Guides-to-Good-practices-for-the-Transport-of-Sheep_ro.pdf )
3. Dinu I., Simionescu D., 1998 – Îngrășarea porcilor. Ed. Fermierul, București.
4. EFSA (2009) Final report on Project to develop Animal Welfare Risk Assessment
Guidelines on Transport.Project developed on the proposal CFP/EFSA/AHAW/2008/02.
Istituto Zooprofilattico Sperimentale dell’Abruzzo e del Molise “G: Caporale”, Teramo,

26
 Italy.http://onlinelibrary.wiley.com/store/10.2903/sp.efsa.2009.EN21/asset/efs321e.pdf?
v=1&t=j35jkwrq&s=331287e59dc176a14b73c5dc5d98ee41bb810eb9.
5. Georgescu Gh., 1983 – Cartea fermierului. Creșterea taurinelor. Ed. Ceres, București.
6. Georgescu Gh., Banu C., 2000 – Tratat de producerea, procesarea și valorificarea cărnii.
Editura Ceres, București.
7. Knowles T.G., 1998 – A review of the road transport of slaughter sheep, The Veterinary
Record, vol. 143, nr. 8, p. 212 – 219.
8. Mandal S., Nath S., Sen S., 2020 – Effect of Stress on Haemato-biochemical
Parameters Alteration during Slaughter in Pigs, International Journal of Current
Microbiology and Applied Sciences, vol. 9, nr. 8, p. 3014 – 3020.
9. Mitrănescu E., 2012 – Transportul animalelor, Proiect – Perfecționarea Resurselor umane
din Medicina Veterinară, accesat on – line, 10 noimebrie 2020. (https://www.edu-
veterinar.ro/files/download/prezentari/bunastarea-animalelor/Transportul-animalelor.pdf)
10. Popescu D., 1972 – Transportul animalelor și produselor animale. Ed. Ceres, București.
11. Stănciulescu M., Sârbulescu V., 1981 – Producții animale. Ed. Ceres, București.
12. Stănescu V., Apostu S., 2010 – Igiena, inspecția și siguranța alimentelor de origine
animală. Editura Risoprint, Cluj-Napoca.
13. Ștețca G., 2013 – Materii prime de origine animală. Tehnologii de obținere, ed. II.
Editura Risoprint, Cluj-Napoca,
14. Teușdea V., 1996 – Igiena animalelor și protecția mediului. Ed. Fundația României de
Mâine, București.
15. *** Anuarul F.A.O.- 2000-2005
16. *** Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecția
animalelor în timpul transportului și al operațiunilor conexe, on – line https://eur-
lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX%3A32005R0001
17. *** Standard ocupațional, 2004 – Agricultor în culturi vegetale și crescător de animale,
Cod COR 613001, available on – line at https://www.calificat.ro/uploads/File/ALTE
%20documente%20-%20LAURA/SO-agricultor.pdf
18. *** http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/64010
19. *** http://www.fao.org/3/x6909e/x6909e08.htm

27