PERSPECTIVE DE ABORDARE A CONCEPTULUI DE EVALUARE

În prezenta lucrare a fost abordată o temă de actualitate ce vizează modalitățile prin

care cadrul didactic și nu numai contribuie la modernizarea strategiilor de evaluare în vederea
creșterii motivației în rândul elevilor.Acest articol prezintă o clasificare a metodelor
tradiționale și moderne de evaluare prezentarea valențelor formative ale acestora și nu în
ultimul rând, evidențierea unor numeroase posibilități de aplicare a lor eficientă și creativă.

CUVINTE CHEIE: metode, evaluare, activizare, rezultate școlare , autoevaluare,

Evaluarea rezultatelor şcolare: avantaje şi limite

Activitatea de evaluare permite pronunțarea efectivăasupra stării unui unui anumit tip de
proces efectiv la un anumit moment, din punctul de vedere al tuturor informaţiilor cu adevărat
relevante pe care le putem astfel selecta prin intermediul unui anumit gen de instrument, ce ne
oferă posibilitatea să putem măsura.
Evaluarea rezultatelor școlare reprezintă acel întreg set de diferite genuri de activităţi
specifice în funcţie de anumite tipuri de intenţii, care pot determina astfel toate rezultatele
imediate, date care vor fi ulterior raportate la o serie întreagă de diferite funcţii specifice precum
şi de scopuri foarte limpede definite.
O evaluare cât mai eficientă în cadrul claselor primare reprezintă o activitate cu un grad
relativ înalt de dificultate şi, prin urmare, mai multe studii din domeniu au dezbătut
intensproblematica etapelor specifice acestei activități evaluative, tuturor factorilor caracteristici
în funcţie de care astfel se realizează întreaga activitate de evaluare. (Nicola, I., 1994, p. 331).
Evaluarea școlară trebuie să țină întotdeauna cont de mai multe aspecte precum:
- Corectitudine;
- Obiectivitate;
- Non-discriminare;
- Acuratețe;
- Precizie.
În absența elementelor amintite mai sus, activitatea de evaluare va fi subiectivă și lipsită
de autenticitate. Elevii se vor simți nedretățiți, discriminați și, prin urmare vor putea deszvolta
anxietate de testare.
 Analizată și dintr-un alt punct de vedere, evaluarea din cadrul învățământului primar
presupune de fapt specificarea tuturor finalităților, evaluarea măsurii de atingere a tuturor
acestora şi realizarea unei analize comparative a tuturor informațiilor rezultate astfel cu unele
tipuri de praguri specifice, aşa încât să se poată realiza în acest mod doar aprecieri cât mai
corecte.
Evaluarea realizată la clasă de către cadrul didactic a tuturor rezultatelor școlare ale
elevilor se realizează prin intermediul a două foarte importante acțiuni complet diferite: acțiunea
de măsurare precum şi acțiunea de apreciere.
Acțiunea deevaluare a rezultatelor școlare se referă așadar la aplicarea unor anumite tipuri
de tehnici ori chiar a unor anumite tipuri de teste specifice pentru a putea așadar stabili care sunt
toate consecințele procesului didactic în sine, respectiv, pentru a putea stabili în acest mod genul
ori numărul tuturor elementelor specifice de un anumit gen pe care le deține subiectul respectiv.
De fapt, toate tehnicile specifice măsurării a tuturor informațiilor acumulate determină astfel
obținerea dediverse tipuri de date cu privire la rezultatele școlare ale tuturor elevilor.
În ceea ce privește activitatea de apreciere are întotdeauna în vedere formarea unei
anumite judecaţi de valoare cu privire la toate rezultatele efective ale măsurării. Din această
perspectivă, aprecierea tuturor rezultatelor elevilor se realizează de fapt prin note ori prin
calificative și nu neapărat prin aprecieri verbale.
În momentul actual, aspectul participativ al școlarizării, identificarea precum și
eliminarea tuturor obstacolelor nu doar de acces ci și de parcurs se află cu precădere în atenția
celor mai mulți dintre analiști. (Dragu, A., Cristea, S., 2003)
În literatura de specialitate, metoda a fost definită ca fiind un drum ori o cale efectivă de
urmat în ceea ce privește activitatea comună a cadrului didactic precum şi a tuturor celor
educaţilor, pentru îndeplinirea tuturor scopurilor reale ale învăţământului, mai exact pentru
informarea şi pentru formarea educaţilor, mai exact, a elevilor.
Cu privire la aplicareaefectivă a activităţii de evaluare, atât măsurarea cât şi analiza
rezultatelor devin astfel procese pe care orice cadru didactic trebuie să aibă obligaţia să le
armonizeze, într-un fel sau altul.
În cadrul practicii școlare din învățământul primar s-a încercat adesea propunerea unor
anumite tipuri de corelații între finalități, carateristicile de conţinut precum şi mijloacele şi
strategiile aplicate doar în vederea sprijinirii alegerii unor câteva tipuri de variante precum şi a
unor anumite soluţii cât mai adecvate pentru actul instructiv-educativ în sine (Neacşu, I., 1990,
p. 223).
Evaluarea şcolară a micilor școlari nu se oprește însă niciodată doar la aprecierea propriu-
zisă a rezultatelor obţinute de către elevi, ci se întinde foarte mult şi asupra unor diferite tipuri de
ansambluri de elemente cât mai complecxe și mai diversificate.
Hunziati (1991, p. 79-85) este de părere căîn situația în care se discută despre
problematica evaluării inițiale a unui anumit gen de proiect educativ, cazul este relativ bizar,
întrucât se vrea a se evalua ceva anume care încă nu există.
Metodele și tehnicile specifice de evaluare din cadrul claselor primare îngăduie de fapt
un anumit gen de categorisire, în situația în careastfel de la elementele absolut fundamentale ale
tuturor acestora, respectiv: volumul concret de informaţie, perioada propriu-zisă de timp în care
se realizează verificarea precum şi întreg procesulefectiv de referinţă în vederea emiteriituturor
valorizărilor.
Luând în considerare cu precădere primul element,specialiștii în domeniul educațional au
identificat două tipuri de evaluări, respectiv, cea parţială, în cazul în care se notează doar
cunoștințede tip cognitiv ori comportamental (prin intermediul ascultării curente, lucrări de
control etc.) precum şi cea de tip global, în situația în care volumul efectiv de informații deținute
este cu adevărat relevant.
Astfel, un avantaj al activității de evaluare ar putea consta în faptul că se poate obține o
viziune globală a clasei de elevi, precum și a fiecărui elev. Dezavantajul este că această viziune
poate să nu fie atât de relevantă dacă luăm în calcul o serie de factori care ăl pot împiedica pe
elev să demostreze ceea ce știe (starea de sănătate, factori perturbatori, condițiile de evaluare
etc). În acest context se poate considera că în orice condiții s-ar desfășura activitatea de evaluare,
tot conține o anumită doză de subiectivism, de care toate cadrele didactice sunt perfect
conștiente.
Cu toate acestea însă, evaluările repetate ale aceluiași elev reflectă într-o manieră destul
de realistă adevăratul său potențial și este foarte greu de crezut că mai multe note note sau
calificative acumulate nu reflectă nimic din realitate.

Metode şi tehnici de evaluare a rezultatelor şcolare

 În învățământul primar și preșcolar există foarte multe metode și tehnici de evaluare,
unele mai agreate de elevi și de profesori, altele mai puțin agreate. Cu toate acestea, în școala
romândească întâlnim cel mai frecvent următoarele:

Verificarea orală a cunoștinețelor

Această metodă de de evaluare vizează realizarea unui dialog prin intermediul căreia
cadrul didactic are ca și obiectiv verificarea volumui de informații acumulat de către un elev.
Această metodă îl ajută însă pe cadrul didactic să stabilească și calitatea procesului instructiv.
Verificarea orală se poate realiza în mod individual, frontal ori combinat. În ceea ce privește
avantajele reale și concrete ale acestei metode, acestea sunt determinate de o oarecare
interacțiune între cadrul didactic şi întreaga clasă de elevi, iar din acest punct de vedere,rezultatul
obținut este mult mai rapid.
Această metodă a verificării orale a cunosștințelor determinăașadar tot ceea ce privește
formarearapidă a tuturor abilităților de exprimare orală a elevilor.
Desigur, în cadrul acestei metode putem discuta cu adevărat despre imparțialitate și
subiectivism, mai ales că nu există un barem efectiv de punctare. Totul este la latitudinea
cadrului didactic.
În acest context, verificarea orală a elevilor simbolizează acel tip de evaluare, foarte
frecvent utilizată la clasă. Astfel, ca urmare a obiectivității foarte scăzute, aceste probe nu sunt
însă întotdeauna prescrise pentru evaluările cu o miză foarte importantă.
În ceea ce privește avantajeleconcrete ale aplicării verificării orale se referă astfel la
(Stoica, A., 2001, p. 48-49):
 elasticitateaprecum şi la personalizarea probeiefective de evaluare prin intermediul
posibilității de alternare a itemilorprecum şi a dificultății acestora;
 eventualitatea clarificării și corectării imediatea posibilelor erori comise de către elevii
supuși evaluării;
 oferireatuturor rezolvărilor urmărind astfel structuraunui discurs oral, ceea ce
determinăastfel sporirea creativității subiectului;
 comunicarea directă, consolidată astfel între cadrul didactic şi elev, cu rolul de a optimiza
maniera reală de structurare a tuturor răspunsurilor oferite de către subiect,
 determinândastfel şi o serie de manifestări care determină și ele la rândul lor evaluarea
comportamentului de tip afectiv și atitudinal.

Verificarea scrisă a cunoștințelor

Această activitate de verificare scrisă a cunoștinețelor elevilor implică anumite tipuri de
suporturi scrise, materializateastfel în teste de control, lucrări, extemporale, dictări, ori în teze.
În cazul acestei metode, elevii dispun astfel de şansa efectivă de a-și putea evidenția toate
informațiile acumulate fără intervenţia concretă a cadrului didactic, în absența unui contact direct
cu acesta, așa cum se întâmplă în cazul verificării orale, acolo unde și emoțiile pot fi mai mari.
Cel mai important avanataj al acestei verificări scrise se referă la faptul că această metodă
dispune de posibilitatea evaluării simultane aunui număr mult mai mare de elevi într-un timp
mult mai scurt, decât în cazul verificării orale.
Un dezavantaj față de verificarea orală, are în vedere faptul că verificarea scrisă a
informațiilor acumulate de către elevi implică un feedback ceva mai sărac și mai lipsit de
explicații, așa încât unele tipuri de erori nu pot fi explicate la fel ca în timpul unei conversații.
Este așadar foarte clar faptul că totuși că ambele tipri de variante de evaluare se vor și se pot a fi
aplicateîntr-un mod cât mai oportun şi mai optim de către toate cadrele didactice. (Stan, C.,
2000, p. 261)

Verificarea practică a cunoștințelor și abilităților

Această formă de evaluare a probelor practice se aplică la o serie desebit de importantă de
disciplinede studiu şi are astfel în vedere mai ales identificarea abilitățilorîn practică, a tuturor
cunoştinţelor și informațiilor acumulate precum și a nivelui de acumulare a unor anumite tipuri
de capacități, materializateastfel în anumite tipuri de suporturi practice.

Pe lângă cele trei metode de evaluare amintite anterior, mai există însă și o altă
clasificare a formelor de evaluare specifice învățământului primar, gimnazila precum și
preșcolar, clasificare ce cuprinde:
 Aprecierea verbală a elevilor, care se verbalizeazăastfel prin intermediul
limbajului şi implică o gamă foarte variată de diverse tipuri de exprimări valorice.
Această întreagă manieră de apreciere verbală a elevilor nu este așadar foarte
 precisă, însă produce anumite genuri de stări de împlinire ori de neîmplinire la
elevi. (Pavelcu, V., 1976, p. 67-68)
 Notarea numerică a elevilor, care implicătot ceea ce înseamnă cifre, fiecare
dintre acestea simbolizând astfel un anumit nivel performanță. Acest tip de notare
poate fi însă diferită de la un sistem educaţional la altul, precum și de la un nivel
de școlarizare la altul. (Idem, p. 83-84)
 Notarea prin intermediul calificativelor, care se aplicăde cele mai multe ori prin
intermediul adiverse tipuri de expresii verbale specifice, fiecare dintre acestea
reprezentândașadar un anumit nivel de performanță. Cunoaștem dejaîntre 4 și 6
calificative: foarte bine, bine, suficient, insuficient (la care se mai poate adăuga și
excepţional precum și foarte slab).
În mod normal, calificativele nu pot fi adunate, și astfel nu putem realiza media
aritmetică. În cadrul claselor primare, calificativul acordat semestrial se decide însă selecționând
doar două calificative (cele cu frecvenţa cea mai mare) iar astfel cadrul didactic va putea opta
astfel doar pentru unul dintre cele două calificative selecționate. Este așadar un sistem de notare
subiectiv.
Referitor la teoria precum şi la aplicarea notării tuturor performanțelorelevilor din
învățământul primar s-au identificat mai multe tipuri demodele specifice de evaluare, respectiv:
notarea prin intermediul raportării la grup, notarea prin raportare la toate criteriile stabilite
precum şi notarea personală.
Trebuie specificat faptul că acest calificativ acordat anual va reprezenta de fapt unul
dintre calificativele semestriale, trasat astfel de către cadrul didactic pe baza unor anumite tipuri
de criterii de performanță, pe care fiecare cadru didatic în parte și le stabilește, respectând în
același timp și programa școlară.
Astfel, la finalul procesului didactictoți elevii primesc diverse distincţii la fiecare
disviplină de studiu în parte, renunţându-se așadar complet la toateacele premii globale. (Idem, p.
88)
Maniera efectivă a notării prin intermediul raportării la grup se fundamentează însă pe
observația realizată prin intermediul comparaţiei elevilor între ei ori prin intermediul raportării
tuturor performanțelorobținute la un anumit prag. (Radu, I.T., 1981, p. 247).
 Strategii moderne de evaluare

Strategiile moderne de evaluare au început să fie tot mai utilizate în cadrul învățământului
românesc, motiv pentru care puyem enumera:

Proiectulreprezintă o metodă de evaluare foarte frecvent utilizată ce implică astfel o

învăţare activă şi presupune așadar strângerea de diverse tipuri de informaţii, prelucrarea precum
şi sistematizarea tuturor acestora, „producerea de idei”, explorarea de diverse soluţii,
interpretarea, reflecţia personală, comunicarea, interacţiuni, inventivitate şi creativitate etc.
Metoda de evaluare prin intermediul proiectului poate fi utilizată în principiu la orice
disviplină școlară, fiind mai puțin relevantă la disciplinele practice.
Proiectul, ca metodă de evaluare poate fi foarte ușor confundat cu eseul sau cu referatul.
Deși diferențele în ceea ce privește proiectele scrise nu sunt mari, proba de evaluare prin
intermediul proiectului nu vizează doar scrisul. Un proiect poate fi și manufacturat sau poate
reprezenta un experiment. (Manolescu, M., 2004)

Portofoliulconstă în ceea ce implică deplasarea efectivă a accentului de la “cea ce nu ştie

şi ceea ce nu poate realiza elevul” către “ceea ce ştie şi ceea ce poate elevul” la tema precum şi
la disciplina respectivă, în ceea ce privește integrarea evaluării calitative precum şi cantitative,
şi, în egală măsură, reorientarea de la evaluare către autoevaluare. (Oprea, C. L., 2003)
Finalitățile unui portofoliu au în vedere aspecte precum: motivarea concretă a elevului
prin intermediul aprecierii tuturor rezultatelor obținute de către elevi precum şi prezentarea
tuturor experienţelor dobândite în timp, monitorizarea efectivă a dinamicii procesului de
instructiv-educativ.
Portofoliul reprezintă de asemenea o metodă de evaluare frecvent utilizată de către
cadrele didactice și foarte agreată și de către elevi.
Exerciţiul este o metodă bazată pe acţiune ce constă în repetarea conştientă a unor
acţiuni şi operaţii în scopul formării deprinderilor intelectuale şi practice. Prin exerciţiu,copiii îşi
formează priceperi şi deprinderi psiho-motrice, de conduită, grafice, de numărare şi de exprimare
corectă, expresivă. Reuşita exerciţiului depinde de cât de clar şi accesibil este modelul oferit de
educatoare şi de motivaţia copilului de a-l repeta pentru a-şi forma deprinderea respectivă, de
ajutorul şi corectările făcute de adult, de respectarea ritmului individual de lucru.

Eseul, ca drept formă de evaluare își propune să-i ofere elevului oportunitatea de a scrie
liber, de a-şi formula astfel toate opiniile faţă de un anumit tip de subiect, o anumită temă, fără să
fie limitat de anumite tipuri de scheme ori chiar de diverse prejudecăţi.
Precum referatul însă, și eseul poate oferi o serie foarte importantă de informaţii limitate
cu privire la stadiul de pregătire al unui subiect, toate informaţiile sale urmând astfel a fi corelate
cu toate informaţiile obţinute cu ajutorul altor tipuri de forme de evaluare.
Cu ajutorului unui eseu cadrul didatic poate evalua și cunoștințele elevului de construire a
unui text, precum și capacitățile sale de susținere, argumentare sau combatere a unei idei, a unui
fapt sau a unei opere.

Concursurile școlare, al căror rol este acela de a stimula competivitatea, precum şi

motivaţia pentru învăţare.
De cele mai multe ori, concursurile şcolare fac parte din cadrul acelei serii de activităţi
extracurriculare la care școlarii din toate clasele pot  lua parte în mod opţional ori la
recomandarea cadrului didactic corespunzător.
    Din nefericire însă nu toţi elevii au oportunitatea de a putea participa la toate aceste tipuri
de concursuri în special ca urmare a lipsei de informare. Pentru a soluţiona această problemă este
recomadată întotdeauna menţinerea unei legături foarte strânse ca părinte cu cadrul didactic al
elevului. (Chiş, V., 2001)

Bibliografie:
1. Macovei, E., Pedagogie. Teoria educaţiei, Editura Aramis, Bucureşti, 2001.

2. Manolescu, M., Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar. Teorie şi practică,

Universitatea din Bucureşti, Editura CREDIS, 2004.

3. Mavei, E., Pedagogie Propedeutică. Didactică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1997.
4. M.E.C.I. ,,Metode interactive de grup’’ edit. Miniped, Bucureşti 2006.

5. Muster, D.; Moldoveanu, M., Gradul I în învăţământ, Ghid practic, EDP, Bucureşti, 1998.

6. Neacşu, I., Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Editura Militară, Bucureşti, 1990.

7. Neacşu, I., Educaţie şi Acţiune, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986.