Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Constantin Brâncoveanu
După ce racla a fost așezată spre închinare într-un loc special din biserică, soborul de slujitori a
oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia părintele protoiereu a rostit cuvântul de învățătură.
Acesta a transmis, totodată, la finalul sfintei slujbe, un mesaj de binecuvântare și felicitare din
partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, subliniind importanța, pentru orice biserică, a
păstrării unui fragment din moaștele sfântului ocrotitor: „Aveți aici o nestemată, un odor de
mare preț. Biserica aceasta s-a îmbogățit. Nu putem cuantifica valoarea unui fragment din
sfintele moaște pentru că sunt inestimabile. Fac parte din patrimoniul Bisericii. Sărutând
sfintele moaște, gustăm anticipat din Împărăția lui Dumnezeu. Sfântul Voievod Martir
Constantin Brâncoveanu va fi de astăzi înainte cu atât mai mult apărător, ocrotitor, tămăduitor
și grabnic ajutător tuturor celor care, cu credință, cu nădejde și cu dragoste, se vor închina
acestui odor de mare preț”.
Părintele paroh George Dincă a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru că a
binecuvântat primirea sfintelor moaște, părintelui Emil Nedelea Cărămizaru pentru bunăvoinţa
de a le oferi, preoților prezenți pentru împreună- slujire, precum și tuturor credincioșilor care
au participat la sfintele slujbe.
În încheiere, soborul de slujitori a sfințit un monument din curtea bisericii închinat Sfinților
Martiri Brâncoveni, compus din cinci cruci, una mare și patru mai mici, dispuse asemenea
chipurilor sfinților din icoana lor.