Imparatul Taian

Împăratul Traian cu numele său complet Nerva Traianus Marcus Ulpius, s-a născut pe 18
septembrie 53 d.Chr, în oraşul Italica (la marginea actualului oras Sevilla) din Hispania Baetica
(regiunea Andaluzia, din Spania modernă). Tatăl său, M. Ulpius Traianus, era un cunoscut
senator şi general, din faimoasa familie romană Ulpia, originară din peninsula Italică. Mama sa,
Marcia, provenea tot dintr-o familie importantă care susținea că se trage din primii regi ai
Romei. Traian a urcat în ierarhia armatei romane luptând în cea mai periculoasă zonă a
Imperiului Roman, pe fluviul Rin, luând parte la războaiele lui Domiţian împotriva triburilor
germanice. Contrar opiniei generale, cuceritorul Daciei nu a fost primul împărat născut în afara
Italiei, ci al doilea, întâiul fiind Claudiu.
Traian a fost în primul rând un mare comandant militar, care datorită reuşitelor sale, a
sărbătorit cele mai mari triumfuri. În timpul guvernării sale Imperiul Roman a atins maxima sa
întindere. Caracterul său onest şi serios, l-au făcut sa fie apreciat atât de Senat cât si de popor,
încă de la început. Se spune ca la moartea împăratului Nerva, în ianuarie 98 d.Hr, deşi era
succesor legal, Traian fiind fiul adoptiv al împăratului, nu s-a grăbit la Roma să-şi ia tronul în
primire, această grabă putând fi considerată nedemnă din partea lui. A ales să facă un tur de
inspectie al trupelor care păzeau frontierele de la Rin si de la Dunăre. Vizita personală la
garnizoanele de la marginea imperiului a fost o mişcare înţeleaptă a lui Traian pentru a-şi
consolida sprijinul în rândul legiunilor pe care le comandase în campaniile impăratului Domiţian.
Intrarea lui Traian in Roma, în anul 99 d.Hr, a fost un adevărat triumf. Mulţimile jubilau la vestea
sosirii sale. Noul împărat a intrat în oraş pe jos, a îmbrăţişat pe fiecare dintre senatori şi chiar a
umblat printre oameni obişnuiţi. A fost un comportament diferit de al oricărui alt împărat roman
de până atunci şi probabil, acest lucru reflectă o mică parte din adevărata măreţie a împăratului
Traian

.
 Deși avea suflet de soldat, noul împărat a înțeles necesitatea de a face aranjamente
politice în capitală înainte de a-si concentra în întregime energia în altă parte. Anul 100
d.Hr. a fost petrecut la Roma, atât în onorarea lui Nerva, cât și pentru construirea unui
sentiment de guvernare în cadrul autorității Senatului. Curtea imperiala a fost redusă la
minimum în comparație cu „administrațiile” anterioare. De-a lungul domniei sale, Traian
a dat dreptul guvernatorilor provinciilor să ia decizii și astfel, doar problemele de
importanță extremă erau înaintate împăratului. Datorită lui Pliniu cel Tânăr, guvernator
de provincie a cărui corespondență cu împăratul mai există în mare măsură, poate fi
văzut un portret viu al stilului lui Traian, în ciuda lipsei teribile de informații de la alți
istorici antici. Într-adevăr, guvernarea sa a fost mai mult ca cea a unui general care
foloseşte ofițerii subordonați în sens militar. Ca si Nerva, Traian a continuat măsurile
populare care-i pedepsea pe delatori (informatori) pentru partea lor de vină în crearea
dezordinii administrative, a redus puterea gărzii pretoriene și a reformat sistemul
instanțelor de judecată. Pentru faptele sale, continuând și perfecționând sistemul de
asistență socială cunoscut sub numele de Alimenta, el a câștigat din partea poporului
renumele de Optimus – cel mai bun. În puținul timp cât a stat în Roma, Traian a pregătit
lumea romană pentru o perioadă de conducere constantă și eficientă.

În tot timpul petrecut la Roma, privirea împăratului era aţintita peste Dunăre. Marele
istoric Tacitus, contemporan cu Traian, prin lucrarea sa “Germania” (una dintre puținele
surse antice dedicat misterioaselor triburi germanice) a inițiat o propagandă publică,
pentru a putea avea sprijin în expedițiile militare spre nord. Deși obiectivul lui Traian nu
era chiar aliniat cu așteptările lui Tacitus, s-a obținut susţinere atât din partea poporului
cât și din partea aristocraţiei. Dacă în veacul al doilea înainte de Hristos, Cato își
încheia discursurile cu sintagma ”Cartagina trebuie distrusă”, așa și Traian spunea
mereu ”așa cum voi preface eu Dacia în provincie romană”. După două războaie grele
și-a îndeplinit obicetivul.
 Cumpătarea i-a deschis noului împărat calea spre succes. Traian a arătat respect pentru
instituții şi pentru oamenii simpli atunci când a promis că va informa întotdeauna Senatul despre
strategia sa de guvernare şi când a declarat că dreptul împăratului de a se pronunța trebuie să
fie compatibil cu libertatea cetătenilor guvernati. Traian a fost un om educat și o figură foarte
puternică. El a avut un adevărat simţ al demnităţii, dar si al modestiei, care în ochii romanilor, a
făcut din el un împărat cu adevărate virtuţi. Dar, cu toate calitățile sale, împăratul Traian nu a
fost un om perfect. Se păre că se bucura prea mult de ideea războiului. Pasiunea lui pentru
confruntarea armată venea de la simplul fapt că era foarte priceput în arta militară. A fost un
general strălucit, aşa cum ne arată realizările sale militare din titulatură: “Germanicus, Dacicus,
Parthicus”. Era foarte popular în rândul trupelor, datorită disponibilitaţii sale naturale, de a
participa la muncile grele ale soldaţilor săi.

Ca administrator civil, Traian este bine cunoscut pentru programul său amplu de construcţii
publice, care a remodelat Roma şi a lăsat repere durabile, cum sunt Forumul lui Traian (107-
117 d.Hr.) şi Columna lui Traian (107-113 d.Hr.), capodopere ale arhitectului Apollodor din
Damasc. A dispus drenarea Mlaştinilor Pontine, a construit un nou port la Ostia, a construit
foarte multe drumuri, poduri si apeducte. Toate acestea au fost finanţate din marea comoară a
dacilor, obţinută ca pradă în al doilea război de cucerire a regatului Daciei, în anii 105-106 d.Hr.
După războaiele daco-romane imperiul s-a bucurat de o perioada liniştită de câtiva ani, după
care, în anul 114 d.Hr., a pornit un nou război înspre est, împotriva Imperiului Part. Deşi a
anexat Armenia şi a cucerit spectaculos întreaga Mesopotamie, inclusiv capitala Parthiei,
Ctesifon, in 116 d.Chr., steaua lui Traian a început să apună. Revoltele din ţările recent
cucerite, în rândul evreilor din Orientul Mijlociu şi a mesopotamienilor, i-au slăbit convingerea de
a continua războiul. Traian şi-a retras trupele în Siria, deşi această manevră a afectat aura sa
de invincibilitate.

S-a hotărât să se intoarcă la Roma, dar nu a mai apucat să revadă capitala imperiului. A murit
în noaptea de 9 spre 10 august 117 d.Hr. în drum spre Roma, la Selinus, în Cilicia(S-E Turciei).
Popularitatea sa a ajunsese la asemenea nivel încât Senatul Roman i-a acordat lui Traian încă
din timpul vieții(unicul caz) titlul de optimo principi, adică cel mai bun împărat. Dupa dispariţia
sa, timp de patru secole a rămas tradiţia ca oricărui nou împărat urcat pe tronul Romei, să i se
ureze de către Senat să fie ”felicitor Augusto, melior Traiano”, adică “mai norocos decât
Augustus şi mai bun decât Traian”. Cuceritorul Daciei este poate singurul împărat roman care
are o reputație ce nu s-a știrbit de-a lungul mileniilor.