Arhitectura Temporara, Abordări Neinvazive Pentru Mediul Construit

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM
Arh. Dragoș Șerban Ion ȚIGĂNAȘ
TEZĂ DE DOCTORAT
ARHITECTURA TEMPORARĂ, ABORDĂRI

NEINVAZIVE PENTRU MEDIUL CONSTRUIT
Conducător ştiinţific
Prof.dr.arh. Mihaela Ioana Maria AGACHI
2016
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM
Arh. Dragoș Șerban Ion ȚIGĂNAȘ
TEZĂ DE DOCTORAT
ARHITECTURA TEMPORARĂ, ABORDĂRI

NEINVAZIVE PENTRU MEDIUL CONSTRUIT
Conducător ştiinţific
Prof.dr. arh. Mihaela Ioana Maria AGACHI
Comisia de evaluare a tezei de doctorat:

PREŞEDINTE: Prof.dr.ing. Laura Bacali - Universitatea Tehnică din Cluj-
Napoca
MEMBRI: Prof.dr.arh. Mihaela Ioana Agachi, conducător științific -

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Conf.dr.arh. Dorina Vlad - Universitatea Tehnică din Cluj-
Napoca
Prof.dr.arh. Vlad Alexandru Gaivoronschi – Universitatea
Politehnica din Timișoara
Conf.dr.arh. Iulia Stanciu – Universitatea de Arhitectură și
Urbanism ”Ion Mincu” din București
ARHITECTURA TEMPORARĂ,
Abordări neinvazive pentru mediul construit Cuprins
CUPRINS
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE 7
1.1. Motivarea abordării și caracterul cercetării 7

1.1.1. Motivarea alegerii tematicii 7
1.1.2. Caracterul cercetării 10
1.2. Obiectivele cercetării 12
1.3. Metodele cercetării și structurarea tezei 14
1.3.1. Metodele cercetării 14
1.3.2. Structurarea tezei 16
CAPITOLUL 2. STRUCTURAREA DOMENIULUI ARHITECTURII

TEMPORARE 19
2.1. Scurtă istorie a arhitecturi temporare și perspectivele viitorului 19

2.1.1. Necesitatea unei perspective istorice asupra domeniului arhitecturii
temporare 19
2.1.2. Arhitectura temporară în diferite epoci 25
2.1.3. Viitorul arhitecturii temporare 54
2.1.4. Concluzii ale studiului privind istoria arhitecturii temporare 57
2.2. Identificarea și definirea principalelor categorii și a termenilor specifici pentru
arhitectura temporară 59
2.2.1. Criterii de clasificare a construcțiilor nepermanente și argumente pentru
arhitectura temporară 59
2.2.2. Perspectivele aprecierii și evaluării arhitecturii temporare și limitele
acestora 60
2.2.3. Definirea principalelor categorii de temporalitate a arhitecturii 65
2.3. Programe pentru arhitectura temporară 67
2.3.1. Programele de arhitectură, criteriu fundamental de clasificare a
construcțiilor 67
2.3.2. Utilizarea soluțiilor de construire temporară pentru principalele programe
de arhitectură 69
2.4. Medii pentru arhitectura temporară 73
2.4.1. Cercetarea arhitecturii temporare în funcție de mediul de destinație 73
2.4.2. Etape de aprofundare și condiții tehnice ale soluțiilor pentru arhitectura
temporară în diferite medii de destinație 76
2.5. Concluziile Capitolului 2. 77
CAPITOLUL 3. ABORDAREA INTERDISCIPLINARĂ PRIN TIPOLOGII

CONSTRUCTIVE COMPARATE 81
3.1. Relația arhitectură – inginerie civilă din perspectiva abordării interdisciplinare 81

3.1.1. Fundamentele și necesitatea clarificării relației dintre arhitectură și inginerie 81
3
3.1.2. Poziționarea arhitecturii și a ingineriei civile în raport cu fenomenele

construirii 84
3.2. Opțiunea pentru tipologiile comparate 102
3.2.1. Alegerea celor trei tipologii studiate 102
3.2.2. Scurt istoric al utilizării tipologiilor constructive selectate 105
3.3. Construcțiile care folosesc containere și ansambluri de containere 111
3.3.1. Definirea și descrierea tipologică a containerelor 111
3.3.2. Caracteristici structurale ale construcțiilor care folosesc containere 113
3.3.3. Materiale și detalii pentru structurile pe bază de containere 114
3.3.4. Domeniul de aplicare a structurilor pe bază de containere 116
3.4. Construcțiile care folosesc corturi, structuri pe bază de pânze tensionate 119
3.4.1. Definirea și descrierea tipologică a corturilor 119
3.4.2. Caracteristici structurale și metode de configurare a construcțiilor cu
membrane tensionate 121
3.4.3. Materiale folosite pentru structurile cu membrane tensionate 126
3.4.4. Domeniul de aplicare a structurilor temporare de tip cort 130
3.5. Construcțiile care folosesc structuri pneumatice, gonflabile 134
3.5.1. Definirea și descrierea tipologică a structurilor pneumatice 134
3.5.2. Caraceristici structurale ale construcțiilor care folosesc anvelope sau
elemente gonflabile 135
3.5.3. Domenii de aplicare pentru structuri pneumatice temporare 138
CAPITOLUL 4. ARHITECTURA TEMPORARĂ ÎN CONTEXTUL

PROIECTĂRII CONTEMPORANE ȘI AL TEHNOLOGIILOR DE CONSTRUIRE
AVANSATE 149
4.1. Domeniul arhitecturii temporare și stadiul cercetării 149

4.1.1. Arhitectura temporară, o categorie distinctă, amplă și în continuă creștere 149
4.1.2. Dezvoltarea arhitecturii temporare în contextul saltului tehnologic
modern și contemporan 157
4.1.3. Actualitatea interesului pentru arhitectura temporară și considerente pentru
viitorul acesteia 166
4.1.4. Inginerii-arhitecți și contribuțiile lor la arhitectura temporară 173
4.2. Proiectarea avansată și arhitectura temporară 176
4.2.1. Turnura digitală din proiectare la schimbarea mileniului 176
4.2.2. Noile matematici și aplicațiile lor în domeniul arhitecturii temporare 187
4.2.3. Arhitectura orientată către performanță 193
4.3. Noile tehnologii ale construirii și arhitectura temporară 203
4.3.1. Influența tehnologiilor asupra construirii temporare 203
4.3.2. Utilizarea materialelor pentru construcții contemporane și arhitectura
temporară 207
4.3.3. Fabricarea, prefabricarea și refabricarea 216
4.4. Rolul construcțiilor temporare în cercetarea și formarea din domeniul arhitecturii și al
construcțiilor 222
4
4.4.1. Avangarda arhitecturii contemporane și cercetarea integrată 222

4.4.2. Rolul experimental al construcțiilor temporare 226
4.4.3. Rolul construcțiilor temporare în formarea profesională a specialiștilor în
arhitectură și construcții 231
CAPITOLUL 5. ROLUL ȘI CONDIȚIILE ARHITECTURII TEMPORARE PENTRU

VIITORUL CONSTRUIRII 241
5.1. Construirea sustenabilă, imperativ contemporan pentru mediul construit 241

5.1.1. Conceptul de sustenabilitate în domeniul construcțiilor 241
5.1.2. Schimbarea actuală de paradigmă a construirii 249
5.1.3. Fenomene ale construrii determinate de strategii și politici pentru
sustenabilitate 253
5.2. Răspunsul construcțiilor temporare la cerințele construirii sustenabile 260
5.2.1. Utilizarea construcțiilor temporare pentru regenerări urbane 260
5.2.2. Adaptarea cerințelor pentru construcții la condițiile utilizării temporare 265
5.3. Aplicații de construcții temporare sustenabile 270
5.3.1. Construcții temporare pentru spațiul public 270
5.3.2. Utilizarea construcțiilor temporare în procesele de transformare ale mediului
construit 273
5.3.3. Cadrul normativ pentru construcțiilor temporare 279
CAPITOLUL 6. PROIECTE PROPRII - STUDII DE CAZ 285
6.1. Proiecte realizate în activitatea practică profesională 285

6.1.1. Cultura proiectelor de construcții temporare, un fenomen în evoluție 285
6.1.2. Proiecte construite 287
6.1.3. Proiecte neconstruite 302
6.2. Proiecte de construcții temporare generate 311
6.2.1. Concursuri de proiecte de construcții temporare generate 311
6.2.2. Pavilioane temporare pentru diferite manifestări 314
6.3. Proiecte didactice universitare inițiate și conduse 320
6.3.1. Proiecte didactice în cadrul atelierului de proiectare al Facultății de
Arhitectură și Urbanism 320
6.3.2. Proiecte de diplomă de master îndrumate la Facultatea de Arhitectură și
Urbanism 325
CAPITOLUL 7. CONCLUZII, CONTRIBUȚII PERSONALE ȘI DIRECȚII

VIITOARE DE CERCETARE 329
7.1. Rezultatele aplicării metodelor de cercetare 329

7.2. Răspunsurile cercetării la obiectivele enunțate 330
5
7.3. Recomandări pentru aplicarea în continuare a rezultatelor cercetării 335
CAPITOLUL 8. BIBLIOGRAFIE 339
8.1. Cărţi 339

8.2. Capitole din cărţi 346
8.3. Articole, eseuri 349
8.4. Studii, alte documente 352
8.5. Interviuri 354
8.6. Lucrări şi prezentări la conferinţe, simpozioane 354
8.7. Surse electronice / webografie 355
CAPITOLUL 9. GLOSAR DE TERMENI 359
CAPITOLUL 10. LISTA ȘI SURSELE ILUSTRAȚIILOR 365
LUCRĂRI PUBLICATE
Serban TIGANAS, Dana OPINCARIU, Adina MOLDAN

Inflatable structures for Temporary Use.Aplicability and Limits,IAHS World Congress-
Istanbul Turcia /Aprilie 2012-ISBN 978-975-561-417-5
Serban TIGANAS, Dana OPINCARIU, Adina MOLDAN

The Future of timber structures for Housing.Between Tradition and new Sustainability,
IAHS World Congress-Istanbul Turcia /Aprilie 2012-ISBN 978-975-561-417-5
6
Abordări neinvazive pentru mediul construit Capitolul 1.
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE
(explicarea opțiunii pentru domeniul cercetat și scurta descriere a
istoricului implicării în problematică, a conexiunilor importante care
au condus la abordarea metodologică, descrierea obiectivelor acestei
teze și a metodologiei de cercetare utilizate, argumente și experiențe)
1.1. Motivarea abordării și caracterul cercetării

(descrierea experiențelor din domeniul arhitecturii temporare care au
condus la alegerea temei, a întâlnirilor semnificative cu reprezentanți
ai avangardei domeniului și ai teoriei, experiențe didactice practicate,
precum și motivarea alegerii titlului)
1.1.1. Motivarea alegerii tematicii

Studiul problematizează raţiunea, evoluţia şi practica domeniului arhitecturii temporare la
nivel internaţional, cu exemple practice şi didactice foarte recente din România. Cercetarea
abordează astfel un subiect actual, aflat în configurare. Necesitatea şi urgenţa examinării
critice a acestui subiect sunt întărite şi de amploarea din ultimii circa 20 de ani, în condiţiile
unor schimbări economice, sociale şi climatice nebănuite cu puțin timp în urmă, cărora li se
pot oferi răspunsuri şi soluţii prin temporalitate şi flexibilitate.
Motivația alegerii acestui subiect de cercetare dedicat arhitecturii temporare are pentru
autor un caracter personal și reprezintă rezultatul unei continuități de interese convergente și
determinante pentru domeniu, combinate cu o serie de întâlniri cu personalități importante. La
acestea se adaugă experiențe profesionale proprii, explicitate prin studii de caz.
Începând de la jocurile de construcție din copilărie – având probabil asupra autorului
un efect asemănător cu cel produs de forma de educație asupra generației de arhitecți ai
modernismului care au frecventat grădinița cu metoda Froebel1, după cum sugerează
cercetările, traseul preocupărilor pentru construcții temporare a trecut prin interesul pentru
teleferice și mecanisme de ridicat, dotări și tabere sportive și de explorare și organizări de
1
Friedrich Wilhelm August Froebel (1782-1852), pedagog german fondator al educației moderne, creator al
grădiniței; se consideră că generațiile de copii care au fost educate prin metoda lui, folosind jocuri cu volume
simple, au fost influențate în opțiunile lor pentru formele arhitecturii și designului modern.
7
șantiere de construcții vizitate. Admirației speciale pentru personajul Alexis Zorba2 și

telefericul său i s-au adăugat anii de explorare speologică3 și bivuacuri în subteran și, apoi,
stagiul militar al autorului acestei teze la Protecția civilă4, specialitate din cadrul armatei
dotată cu spitale mobile de campanie și echipamente de intervenții în caz de calamități și
dezastre.
Formarea ca arhitect în perioada 1982-1988 a beneficiat de un proiect preferat realizat
în anul 5 de studii, constând într-un teatru itinerant, propus într-o structură pliabilă și
demontabilă. Interesul pentru scenografia de teatru a continuat prin aprecierea deosebită
pentru opera lui Liviu Ciulei5, continuată imediat după anii 1990 de contactul cu marea scenă
demontabilă montată în Piața Sfatului din Brașov pentru festivalul Cerbul de Aur6.
Fig. 1.1. Scenografii realizate de Liviu Ciulei, bazate pe interpretarea

unor structuri arhetipale: Procesul Horia, 1967; A douasprezecea noapte, 1970;
Play Strindberg, 1976.
2
Alexis Zorba este eroul principal din romanul omonim al scriitorului grec Nikos Kazantsakis, publicat pentru
prima dată în 1946.
3
În cadrul Clubului Speologic Amator Emil Racoviță din Cluj-Napoca, condus de reputatul profesor speolog
Iosif Viehmann.
4
Protecția civilă, numită în trecut Apărare locală antiaeriană (ALA), apoi Apărare civilă, este în prezent integrată
în Inspectoratul pentru situații de urgență (ISU) și cuprinde ofițeri și subofițeri pregătiți pentru intervenții în caz
de calamități naturale, incendii sau alte pericole care pot afecta mediul construit și cel natural.
5
Liviu Ciulei (1923-2011), arhitect, scenograf, regizor, actor complex, creator al Teatrului Bulandra de la
Grădina Icoanei din Bucureşti, personalitate de primă mărime a teatrului și filmului românesc.
6
Festival românesc de muzică ușoară care s-a desfășurat la Brașov (1968 -1971; 1992-2009); în a doua perioadă
festivalul a avut loc cu ajutorul unei imense structuri demontabile în aer liber pentru spectatori, practic un
amfiteatru temporar în aer liber montat în centrul istoric.
8
Seria de întâlniri semnificative pentru opțiunea pentru construcțiile temporare a fost

generată de profesorul Florin Pop7 de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și
colaboratorul său de la University of Liverpool, Faculty of Social and Built Environment,
School of Architecture, profesorul David Carter, care dezvăluia studenților secretele lucrului
cu lumina, cel mai efemer material de construcție. În acest context, i-am întâlnit și m-au
influențat arhitecții Gladys Martinez, preocupată de conversia navelor de transport în hoteluri
plutitoare, și Robert Kronenburg8, cel mai consecvent cercetător al arhitecturii portabile,
mobile și flexibile din anii care au urmat. La invitația acestuia, am participat, în 1997, la prima
conferință organizată la Londra sub genericul Portable Architecture (Arhitectura portabilă). În
acest context, am continuat întâlnirile cu Mark Fisher9, arhitect contemporan dedicat scenelor
portabile pentru mari spectacole rock, Richard Horden10, creatorul domeniului
microarhitecturii la Universitatea Tehnică din München (TU Münich) și, mai ales, cu
arhitectul vizionar Cedric Price11, una dintre cele mai importante personalități a avangardei
britanice în arhitectură. Proiectele sale de cercetare din seria Magnets (Magneţi) se referă la
structuri temporare activatoare ale unor spații (publice) degenerate, care au stat la originea
multor propuneri ulterioare12.
7
Florin Pop, profesor specialist în ingineria iluminatului, creatorul Centrului de Ingineria Iluminatului din cadrul
Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
8
Robert Kronenburg, profesor de arhitectură și cercetător la University of Liverpool, principalul inițiator al
studiului construcțiilor temporare la nivel mondial, în anii 1990, autor a numeroase lucrări publicate dedicate
arhitecturii portabile și a impactului tehnologiei asupra arhitecturii – Portable Architecture (2003), Houses in
Motion. The Genesis, History and Development of the Portable Building (2002), Spirit of the Machine:
Technology as an Inspiration in Architectural Design (2002), Flexible: Architecture that Responds to Change
(2007).
9
Mark Fisher (1947-2013), arhitect dedicat proiectelor scenografice, de scene portabile pentru mari spectacole
pop și rock în Statele Unite ale Americii și Europa, forma cea mai efemeră, dar și cea mai intensă de folosire a
unei structuri construite.
10
Richard Horden (n.1944), arhitect și profesor, cu vastă activitate dedicată domeniului de interferență a
designului cu arhitectura, apelând frecvent la soluții ușoare temporare, dedicat dedicat construcțiilor ușoare,
mobile și ecologice pentru viitor. Noţiunea de microarhitectură este explicitată de Richard Horden în cartea sa
Micro Architecture: Lightweight, Mobile and Ecological Buildings for the Future, Thames and Hudson, Londra,
2008.
11
Cedric Price (1934-2003), arhitect și membru marcant al avangardei britanice postbelice, autor a mai multe
proiecte nonconformiste care apelau la efemeritatea structurilor și transformabilitatea asamblajelor.
12
Detalii în Samantha Hardingham, ed., Cedric Price: Opera, Wiley-Academy, Londra, 2003.
9
Peste mai mulți ani, în 2011, am avut ocazia să îl întâlnesc și să discut teme ale
efemerității, avându-l ca invitat într-o conferință la București13, pe profesorul Werner Sobek14,
arhitect şi inginer, un reputat specialist mondial în structuri ușoare. Ca o consecinţă firească,
începând cu anul 1997, când a avut loc prima conferință dedicată domeniului analizat, şi până
în momentul elaborării acestei teze de doctorat, am urmărit cu consecvență cercetarea
publicată timp de peste 18 ani.
Nu îl las la urmă, dar îi rămân dator cu o uimire fără egal față de înțelegerea lucrurilor
și modul în care, observând, îndrăznind și combinând, a rezolvat sute de probleme, fiind în
același timp pentru mine cel mai mare arhitect și inginer al instalațiilor temporare – Leonardo
da Vinci15. Despre el nu mă voi opri niciodată să afirm că ar fi meritat să zboare cu aparatele
inventate de el.
Fig. 1.2. Leonardo da Vinci, machete ale unor aparate de zbor,

Muzeul Tehnicii din Milano, foto 2013.
13
Este vorba despre a doua ediţie a Conferinţei de Arhitectură RIFF (22 noiembrie, 2011, Bucureşti).
14
Werner Sobek (n. 1953), inginer și arhitect german, conducător al Institutului pentru Structuri Ușoare de la
Stuttgart (Institut für Leichte Flächentragwerke, Suttgart), continuator al inginerilor-arhitecţi Frei Otto și Jürgen
Schlaich, promotor al sustenabiltății prin consum redus de materiale și reciclare integrală a structurilor după
utilizare.
15
Leonardo di ser Piero da Vinci (1452-1519), cel mai important reprezentant al Renașterii italiene la apogeul
acesteia, considerat a fi cel mai de seamă geniu al omenirii, a avut descoperiri în mai multe domenii ale
cunoașterii și a inventat aplicațiii practice bazate pe cunoașterea aprofundată a mecanicii și a hidraulicii, multe
dintre ele în domeniul ingineriei civile.
10
1.1.2. Caracterul cercetării

Această teză reprezintă o cercetare de maturitate profesională, care se suprapune peste
o mare parte din cariera de arhitect a autorului atât ca practician, cât și ca formator, în cadrul
Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism. Pe durata
cercetării, s-a schimbat perspectiva asupra sensului și poziției studiilor doctorale în peisajul
general al studiilor postuniversitare. Prin această modificare, doctoratul a devenit accesibil și
chiar finanțat public în imediata succesiune a obținerii licenței și masterului care, în cadrul
actualelor formule pentru arhitecți, sunt concomitente, în manieră integrată în România.
Aceasta înseamnă că studiile doctorale nu mai reprezintă în prezent o cercetare la maturitatea
carierei, bazată pe practică sau cercetări anterioare, fiind o continuare a studiilor, de cele mai
multe înainte de acumularea unei experiențe practice, cercetare doctorală fiind necesară pentru
a accede la cariera didactică universitară.
Cazul prezentei teze de doctorat este cel al formulei anterioare, dinainte de această
schimbare, reprezentând la ora finalizării ei cei 18 ani de experiențe16 complexe și variate,
interferențe teoretice și proiecte concrete ale autorului. Complexitatea rezidă, în primul rând,
în continuitatea abordării domeniului arhitecturii temporare încă din perioada în care se
puneau la nivel mondial bazele cercetării consolidate ale acestuia şi până în prezent, când
domeniul este recunoscut ca atare. Aplicațiile pe care le-am inițiat în mediul academic, cu
caracter didactic, au însoțit atât activitatea proprie de arhitect, cât și pe cea de promotor al unei
politici profesionale prin Ordinul Arhitecților din România17, forul profesional oficial din
domeniul arhitecturii, în România.
Evoluția înțelegerii spațiului public din ultimii zece ani s-a concentrat mai ales pe
potențialul său pentru activități nepermanente, care se folosesc de structuri construite
temporare. Aceasta a ocazionat o serie de promovări de proiecte concrete la care autorul a
contribuit ca inițiator sau susținător.
16
Punctul de pornire pentru studiile organizate în direcția construcțiilor temporare este considerat contactul cu
University of Liverpool, Faculty of Social and Built Environment, School of Architecture, și participarea ca
invitat la conferința Portable Architecture de la Londra, 1997.
17
OAR a realizat în iulie 2015 un parteneriat cu asociațiile profesionale ale inginerilor și patronatele
antreprenorilor în construcții în scopul rediscutării și modificării întregului pachet legislativ care guvernează
domeniul construirii, în scopul de a îl aduce la nivelul cerințelor actuale ale proceselor avansate de proiectare și
execuție a lucrărilor.
11
Abordarea holistică, interdisciplinară, constituie atât o metodă de lucru, cât și una de

cercetare. Având în vedere caracterul fondator și de consolidare a unui domeniu de dată
recentă în sfera construcțiilor, şi anume cel al arhitecturii temporare, teza abordează curent
maniera explicativă asupra mai multor noțiuni fie noi, fie redefinite din perspectivă
contemporană. În fine, dincolo de obiectivele uzuale ale unei cercetări doctorale de a atinge o
utilitate practică, această teză se situează pe poziția de a trage concluzii prin contribuții
practice deja manifestate. Deopotrivă, cercetarea prezentată are potențialul de a fi în
continuare utilă evoluțiilor rapide ale domeniului arhitecturii și celui al construcțiilor, mai ales
prin schimbarea majoră de paradigmă la care acestea sunt supuse în prezent.
Fig. 1.3. Robert Kronenburg conferențiind la București în 2011,

în cadrul galei de premiere a Concursului internațional Arhetipuri dedicat
construcțiilor temporare, ediția a doua.
1.2. Obiectivele cercetării

(construcția temei de cercetare prin abordarea unei categorii
aparținând domeniului arhitecturii, din perspectivă interdisciplinară,
cu scopul precis de a contribui la obținerea de soluții pentru noile
probleme majore care influențează construirea)
Obiectivele acestei cercetări sunt multiple și convergente, datorită mai multor factori
motivanți. Faptul că domeniul arhitecturii temporare nu este încă pe deplin recunoscut ca atare
și ca făcând parte din domeniul arhitecturii cu „drepturi depline” este un prim argument pentru
o cercetare care deschide o direcţie nouă, bazată pe o abordare complexă, cu perspective
cumulate și balansată între universal și local.
Construcțiile temporare nu sunt reglementate la fel de aprofundat ca cele netemporare,
existând o toleranță care le face să lipsescă din înțelegerea juridică a categoriei valorilor
12
imobiliare. Condițiile de autorizare și folosință sunt de cele mai multe ori indulgente și diferite
faţă de cele pentru construcțiile considerate permanente. Acest fenomen are loc, deși s-a
demonstrat că această permanență nu există practic, putând vorbi de temporalități ale
construcțiilor de la câțiva ani la câteva zeci de ani, uneori la sute de ani, dacă valoarea lor
patrimonială este ridicată sau excepțională. În contextul schimbărilor socio-economice,
climatice şi demografice care au loc în perioada contemporană, referitor la felul în care se va
construi în viitor, considerăm că demersul de cercetare are un caracter necesar şi urgent:
construcțiile temporare au nevoie de o perspectivă aprofundată care să le poziționeze mai
favorabil în raport cu beneficiile pe care le pot aduce.
În consecinţă, obiectivele cercetării sunt sintetizate în următoarele enunțuri:
1. Structurarea domeniului arhitecturii temporare.
2. Clarificarea terminologiei, a categoriilor și domeniilor de aplicație a construcțiilor
temporare, precum și a celor mai perfomante sisteme constructive folosite.
3. Abordarea holistică permanentă, ca obiectiv și metodă în același timp, accentuând
extinderea perspectivei asupra domeniului cercetat.
4. Studiul arhitecturii temporare pentru a evalua capacitatea acesteia de a răspunde
problemelor acute ale omenirii, nevoii de mobilitate accentuată, de intervenție în cazul
catastrofelor naturale sau produse de oameni și a cerințelor de sustenabilitate pe care le
impune construirea contemporană și viitoare.
5. Aprecierea valorii didactice a studiului arhitecturii temporare în formarea academică
a specialiștilor în arhitectură și construcții.
6. Evidențierea valorilor experimentale ale arhitecturii temporare pentru domeniul
construirii, în general.
7. Evaluarea rolului construcțiilor temporare în raport cu societatea și comunitățile la
scară urbană și în spațiul public, acolo unde construcțiile permanente nu pot fi realizate și
analiza cadrului normativ aplicabil.
8. Realizarea de aplicații pentru implementarea unor strategii de dezvoltare urbană sau
de regenerare urbană prin utilizarea de soluții construite temporare18.
18
Autorul prezentei cercetări a contribuit la elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Municipiului Cluj-Napoca
2014-2020, condusă de un colectiv al Universităţii Babeş-Bolyai, coordonând domeniul dezvoltării urbane pentru
care diferite politici sunt propuse a fi implementate cu ajutorul unor proiecte care au în vedere construcțiile
13
9. Contribuția la dezvoltarea culturii arhitecturii temporare și stimularea cercetării în

continuare a acestui domeniu.
10. Fundamentarea unor texte normative și de legislație în scopul dezvoltării practicii
utilizării construcțiilor temporare în condiții avansate, conform potențialului acestora.
Aceste obiective au determinat structurarea tezei și modul de sintetizare a concluziilor.
Toate obiectivele au identificat răspunsuri care sunt prezentate în capitolul de concluzii.
Fig. 1.4. Structură temporară demonstrativă construită activ prin legături,

la deschiderea Congresului Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, Torino, 2008.
1.3. Metodele cercetării și structurarea tezei

(o perspectivă interdisciplinară, mai cuprinzătoare, o explicitare a
noțiunilor, categoriilor și rolurilor într-un moment de schimbare de
paradigmă a construirii, care trebuie abordat într-o manieră avansată)
1.3.1. Metodele cercetării

Metoda de cercetare este combinată, abordând integrat perspectivele construirii
temporare. Abordarea holistică este necesară și indispensabilă, în special atunci când se
evaluează sustenabilitatea unor tipologii constructive. Multiplele fațete ale teoriei și
cercetărilor internaționale trebuie luate în considerare pentru a putea compune o abordare
holistică. În acest sens, am optat pentru a culege referințe din diferite domenii și subdomenii
conexe. Studiile de caz sunt alese atât din practica internațională, cât și din experiența proprie
și cea românească.
temporare. Ele sunt explicitate în Capitolul „Dezvoltare urbană și planificare spaţială”. Documentul poate fi
consultat la adresa de internet www.cmpg.ro, accesată la 18 iulie 2015.
14
Experimentele didactice din ultimii peste zece ani, desfăşurate în atelierele Facultății
de Arhitectură și Urbanism a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în domeniul arhitecturii
temporare, au constituit un suport important pentru cercetare. De asemenea, utilizarea
software-urilor din ultima generație pentru abordările BIM, Building Information Modelling,
ca platformă pentru generarea soluțiilor integrate, monitorizarea performanțelor și chiar a
proceselor de construire, a fost luată în considerare.
Fig. 1.5. Ilustrare a relațiilor și a direcțiilor de analiză, la interferența

dintre domeniul academic, cercetare și practică; Laura Lee,
prezentare la Consiliul Arhitecților din Europa, Bruxelles, 2014.
Metodele cercetării sunt următoarele:

1. Cercetarea de bază de tip desktop research19 asupra domeniului arhitecturii
temporare în vederea structurării acestuia.
2. Cercetarea fenomenologică în contextul schimbării de paradigmă a construirii, aflată
în curs.
3. Contacte, interferențe și colaborări directe cu personalități ale arhitecturii și
ingineriei construcțiilor, determinante pentru teoria și practicile contemporane din domeniul
arhitecturii temporare.
4. Cercetarea prin proiecte realizate sau generate prezentate ca studii de caz.
19
Se referă la cercetarea pe bază de date disponibile, clasificate și publice.
15
Starea cunoașterii domeniului arhitecturii temporare contemporane este descrisă

practic în mai multe capitole. Cea mai importantă constatare este intensificarea fără precedent
a interesului și cazuisticii pentru aceasta.
Ca metodă de sinteză, am ales formularea unei serii de teze concluzive, specifice
fiecărui capitol de cercetare propriu-zisă, sub forma unor enunțuri. Lectura lor devine
relevantă pentru întreg conținutul cercetării.
1.3.2. Structurarea tezei

Teza de doctorat este organizată în capitole, după cum urmează: un capitol introductiv
în cercetare; cinci capitole ample care cuprind secţiunea de cercetare propriu-zisă; capitolul
concluziv; capitolele de final cuprinzând bibliografia, un glosar de termeni, lista şi sursele
ilustraţiilor.
Primul capitol care deschide lucrarea, intitulat „Introducere”, explică geneza abordării,
obiectivele și metodologia utilizată, rezumând structura tezei.
Cel de-al doilea capitol, „Structurarea domeniului arhitecturii temporare”, propune o
scurtă istorie universală distinctă a arhitecturii temporare, precum și diferite clasificări ale
construcțiilor temporare, după mai multe criterii. Este un capitol destinat clarificării noțiunilor
utilizate și a perspectivei generale istorice și fenomenologice. A fost realizat și un glosar de
termeni prezentat la finalul tezei.
Al treilea capitol, „Abordarea interdisciplinară a arhitecturii temporare prin tipologii
constructive comparate”, este dedicat mai întâi clarificării relațiilor dintre arhitectură și
ingineria construcțiilor, iar apoi unei comparații între trei tipologii structurale și constructive
fundamentale, utilizate frecvent în domeniul arhitecturii temporare (cotainere, corturi, structuri
pneumatice). Analiza are în vedere specificul configurațiilor, materiale și metode de calcul
abordate și domenii de utilizare pentru fiecare dintre categoriile studiate.
Capitolul al patrulea, „Arhitectura temporară în contextul proiectării contemporane şi
al tehnologiilor de construire avansate”, abordează domeniile proiectării avansate din epoca
digitală contemporană și al tehnologiilor constructive de ultimă generație, evidențiind rolul
experimental al proiectelor de arhitectură temporară pentru dezvoltarea construirii. Este
16
evidențiat stadiul actual cercetării construcțiilor temporare și legăturile dintre metodele de

proiectare și tehnologiile de fabricare.
În capitolul al cincilea, „Rolul și condițiile arhitecturii temporare pentru viitorul
construirii”, se studiază utilizarea construcțiilor temporare în orașul contemporan și rolul
crescând acordat acestora pentru rezolvarea unor probleme specifice utilizării spaţiului public.
De asemenea, examinează capacitatea de răspuns a construcțiilor temporare la problemele
majore ale omenirii (epuizarea resurselor, poluare, schimbări climatice, dezastre naturale,
eradicarea sărăciei etc.), respectiv caracterul sustenabil al soluțiilor temporare. Capitolul are în
vedere cadrul normativ existent pentru construcțiile temporare și necesitatea revizuirii
acestuia.
Capitolul al șaselea, denumit „Proiecte proprii - studii de caz”, este dedicat cercetării
prin proiecte proprii sau generate în mediul academic sau profesional. Sunt prezentate
elemente conceptuale argumentate și metode de proiectare în ipotezele specifice.
Capitolul al șaptelea este concluziv. Toate capitolele oferă propriile concluzii, care
sunt sintetizate la finalul cercetării, în raport cu obiectivele acesteia. Fiecare capitol oferă o
serie de teze desprinse din cercetare, sub forma de enunțuri izvorâte din argumentație, care
reconstituie într-un format axiomatic întreaga perspectivă a cercetării.
Capitolul destinat bibliografiei prezintă exhaustiv sursele scrise folosite – cărţi, articole
din reviste şi periodice, eseuri, studii, comunicări, lucrări şi prezentări la conferinţe şi
simpozioane, alte documente. Glosarul de termeni este constituit dintr-o serie sintetică de
noţiuni de dată recentă, relevante pentru domeniul nou structurat al arhitecturii temporare,
precum şi caracterul său interdisciplinar (de ex., arhitectură temporară, portabilă sau
transportabilă; construcţii temporare portabile, transportabile sau relocabile; flexibilitate,
portabilitate, sustenabilitate, temporalitate etc.).
Teza este ilustrată cu un corpus extins de imagini, provenite din materialele studiate şi
colecţia personală a autorului: fotografii (machete, schiţe, expoziţii, prezentări), reproduceri de
proiecte şi după lucrări de specialitate, studii de an şi teme de licenţă, schiţe şi desene. Lista şi
sursele ilustraţiilor numeroase oferă o imagine în retrospectivă a complexităţii domeniului
cercetat.
17
În acest studiu s-a folosit noţiunea de „temporar” în sensul de durabilitate limitată,

nepermanentă, reprezentând o calitate pentru adaptarea la nevoi şi schimbare. Termenul este
deseori asociat, în sens larg, cu noţiunile de tranzient, tranzitoriu, efemer.
O limitare în derularea cercetării a constituit-o însăşi noutatea domeniului şi felul în care
instrumentele de definire şi analiză se consolidează şi se modifică continuu. De asemenea,
impactul şi relevanţa arhitecturii temporare dezvăluie situaţii aparent neomogene în funcţie de
culturi, configurarea spaţiilor, resurse şi societăţi aflate în schimbare.
O precizare necesară este faptul că prezenta formă a studiului reprezintă o primă
radiografie critică în România a unui domeniu dezvoltat foarte recent, în ultimii cca 20 de ani,
ca disciplină de cercetare la nivel internaţional. De asemenea, acesta se bazează atât pe studii
practice de caz la nivel internaţional, cât şi pe contribuţia proprie a autorului, care a dezvoltat
sau promovat proiecte temporare la nivel naţional. Pe măsură ce nevoile societăţii se vor
modifica, şi răspunsurile arhitecturii temporare vor suferi transformări, generând noi soluţii
practice, cu potenţial de originalitate, şi alte direcţii de cercetare.
Fig. 1.6. Schema cercetării cu relațiile dintre obiective, metode și rezultate, 2015.
18
CAPITOLUL 2. STRUCTURAREA DOMENIULUI ARHITECTURII TEMPORARE

(în care se analizează categoriile și tipologiile de construții temporare,
istoria preocupărilor pentru astfel de construcții, programele și
domeniile de utilizare, mediile și contextele în care se realizează,
materialele și tehnologiile predilecte, precum și tendințele
contemporane)
2.1. Scurtă istorie a arhitecturii temporare și perspectivele viitorului

(în care se constată faptul că o istorie condensată a construirii
temporare este paralelă cu istoria construirii perene)
2.1.1. Necesitatea unei perspective istorice asupra domeniului arhitecturii temporare

Un domeniu al culturii are întotdeauna o istorie care îi certifică existența și evoluția.
Arhitectura beneficiază de istorii care acoperă diverse decupaje temporale, culturi și zone
geografice. Ele sunt studiate și relevate din perspectiva vieții societăților și a omenirii, prin
fenomene exemplare care au produs schimbări, au generat o evoluție și apoi au devenit clasice,
fiind astfel cele mai influente repere.
Nu ne propunem în această cercetare să completăm spaţiile goale din istoriile
arhitecturii cu o istorie exhaustivă a arhitecturii temporare, mai ales că acest domeniu se află
acum în cercetare din perspective multiple. Arhitectura și-a bazat foarte mult educația și
cunoașterea pe studiul istoriei. Înțelegerea contextelor și operarea în context a viitorului
arhitect presupune cunoașterea complexă a istoriei. Ingineria în schimb, se studiază sincron,
viitorul inginer este educat „la zi”, urmând să opereze pe baza teoriilor recente. Ele sunt
aplicabile datorită transpunerii în sistemul normativ fără de care nu se mai pot realiza
construcții contemporane, cu excepția celor experimentale și a celor temporare, în anumite
condiții.
Despre istoria arhitecturii se poate discuta corect la plural, deoarece construcția
științifică a lucrărilor este dependentă de autor, ca în cazul oricăror opere edificate similare ce
prezintă fenomene culturale complexe, evoluții bazate pe cauzalitate și ilustrate selectiv.
Exhaustivitatea este exclusă în cazul unei istorii a arhitecturii, iar arhivarea arhitecturii1 se
1
Mai multe despre subiect în Şerban Ţigănaş, „Arhivarea arhitecturii,” în Fondul documentar de arhitectură din
România. Raport preliminar de politică culturală, Mirela Duculescu, ed., Editura Simetria, Bucureşti, 2011, pp.
18-21.
19
confruntă cu problemele arhitecturii însăși, una dintre acestea fiind înlocuirea construcțiilor,
voluntară sau după degradarea lor, fie prin renunțare totală, fie prin păstrare și reutilizare în
diferite grade.
Una dintre istoriile reputate ale arhitecturii este cea care poartă semnătura primului său
autor, Sir Banister Fletcher, A History of Architecture (1886)2, aflată acum la peste 100 de ani
de la apariție şi având peste 25 de reeditări. Volumul se numește onest și obiectiv
„o istorie” și nu „istoria”, deși este una dintre cele mai acoperitoare și mereu aprofundate
perspective istorice asupra arhitecturii universale. Ne vom referi, ca urmare, la „o istorie” a
arhitecturii temporare, ca parte din istoriile arhitecturii dar și ale ingineriei construcțiilor,
capabilă să capete mai multe structurări. Vom începe cu o periodizare temporară, pe epoci,
pentru ca mai apoi, în subcapitolele următoare, să ne concentrăm asupra perioadei moderne și,
mai ales, asupra celei contemporane, în care construcțiile temporare se manifestă extrem de
prezente și anunță un viitor din care nu pot lipsi.
O istorie a arhitecturii cuprinde studiul fenomenelor construirii prin prisma rezultatelor
construite, păstrate sau reconstituite ipotetic sau real cu ajutorul arheologiei și restaurării.
Aceste fenomene sunt determinate de societăți prin modul de organizare, stadiul dezvoltării
tehnice, influențele și preluările din diferite culturi cu care intră în contact, nevoile și modul de
viață. Una dintre multiplele definiții ale arhitecturii afirmă că aceasta este oglinda unei
civilizații, sau a unei epoci, și că tezaurizează dezvoltarea societăților.
În ceea ce privește categoria construcțiilor temporare, în mod evident acestea sunt mult
mai greu de studiat istoric din cauza naturii lor efemere, fiind necesare surse complexe. Totuși,
mai ales datorită ponderii importante de utilizare a soluțiilor constructive temporare în toate
timpurile, putem constata că există o istorie a arhitecturii temporare paralelă, integrată și în
legătură cu cea a arhitecturii perene sau permanente. Premisele construirii temporare au fost în
mare măsură aceleași cu cele ale construirii în general: adăpostirea primordială, protecția față
de agresiuni, adăpostirea în raport cu modul de viață și cu ciclurile de mobilitate. Nomadismul
și mobilitatea au fost și vor rămâne, chiar dacă se modifică condițiile, parte din
comportamentul uman individual și de grup, organizat sau aleatoriu.
2
Sir Banister Fletcher, A History of Architecture, 20 ed., editată de Dan Cruickshank, Architectural Press,
Oxford, 1996. Publicată pentru prima dată în 1886, cartea rămâne una dintre lucrările cele mai complete și de
referință pentru istoria arhitecturii universale.
20
Fig. 2.1. Reprezentări ale formelor de locuire primitive, temporare,

după Sir Banister Fletcher, 1886.
Civilizațiile au depins întodeauna de capacitatea de mișcare, de deplasare, de

mobilitatea și adaptarea la diverse condiții. Această capacitate a oferit supremația militară,
comercială și culturală unora dintre civilizațiile istorice în diferite perioade. În prezent, această
capacitate de mișcare își menține importanța, chiar dacă se manifestă mult mai mult la nivel
individual sau organizatoric, prin structuri de afaceri, companii comerciale sau alte forme
discrete.
Nomadismul, colonizarea, cucerirea și ocupația au fost forme de manifestare a
societăților organizate. Acestea au corespondență contemporană de altă natură precum
emigrația, mobilitatea pentru educație, studii și muncă, turismul, pelerinajul și altele.
Mobilitatea a aparţinut întodeauna atât oamenilor, cât și bunurilor și informațiilor. Cele mai
importante descoperiri și progrese ale omenirii sunt legate de navigație, telecomunicații, căile
ferate, aviație și, în epoca actuală, de internet și capacitatea de a stoca și transmite informații
în mediul digital. Toate acestea au legătură cu formele de construire și modul în care oamenii
au ales să trăiască în diferite perioade de timp.
Mobilitatea este însoțită de flexibilitate3, caracteristica spațiilor construite de a putea fi
reorganizate și adaptate după nevoi pentru alte activități decât cele inițiale sau curente. Pentru
acest deziderat construcțiile trebuie să fie adaptabile. Flexibilitatea impune anumite formule de
concepție a construcțiilor care să permită aceste reconfigurări funcționale cu efort material
3
Robert Kronenburg, Flexible: Architecture That Responds to Change, Laurence King Publishing, Londra, 2007,
p. 11.
21
rezonabil. Construcțiile temporare sunt mai degrabă reutilizabile integral sau parțial decât de
unică folosință, în special din motive economice. Concepția lor este influențată de aceste
cerințe care, în prezent, se subordonează practicilor de reciclare, preocupări ce fac parte din
marea familie a orientărilor spre sustenabilitate.
Precaritatea vieții primitive a adus în prim-plan funcția de adăpost a construcțiilor.
Adăpostirea împotriva condițiilor naturale a căpătat și valențe organizate pe grupuri menite să
facă față atacurilor altor grupuri. Rezistența la atacuri s-a realizat prin două strategii posibile,
fortificarea şi temporalitatea construcțiilor, respectiv capacitatea de a le abandona și reface sau
demonta și reloca.
Nomadismul în funcție de ciclurile naturale și activitățile de crescători de animale sau
vânători, transhumanța4 și practicile schimburilor comerciale sunt formele care au evoluat în
secole. Li se adaugă marile drumuri care au legat încă din Antichitate Orientul de Occident,
cel al mătăsii, al ceaiului și altele. Caravanele traversau zonele ostile sau dificile, expedițiile
încercau să descopere locuri noi cu resurse. Marile migrații au constituit o perioadă importantă
de reașezare a populațiilor. Mobilitatea a fost însoțită de organizări construite temporare
precum tabere, campusuri etc. Câteva tipologii constructive au devenit arhetipale: corturile,
cabanele, igloo-urile, iurtele5.
Dominația popoarelor de navigatori a dus la formarea marilor imperii coloniale, la
descoperirea continentelor care au format după secolul al XV-lea Lumea Nouă. Noile structuri
coloniale au necesitat mobilitate și o flexibilitate pe care au susținut-o de multe ori cu ajutorul
construcțiilor temporare. Necesitatea creșterii rapide a capacităților de locuire a condus la
dezvoltarea de formule prefabricate și portabile. Resursele naturale și umane, prin sclavagism
sau alte forme de exploatare colonială sau de ocupație la mare distanță față de origini, au stat
la baza evoluției civilizațiilor.
Societățile moderne au progresat odată cu Revoluția Industrială, cu noile moduri de
producție, de asigurare a resurselor, dar și de formare a piețelor de desfacere pentru produse.
4
Despre transhumanţă în raport cu nomadismul, vezi un complex demers fotografic şi antropologic, iniţiat de
Dragoş Lumpan timp de 5 ani pe urmele ciobanilor din România, Albania, Grecia, Italia, Marea Britanie şi
Turcia. Dragoş Lumpan, Ultima transhumanţă/The Last Transhumance, Asociaţia Fotocabinet&GAV, Bucureşti,
2012.
5
Robert Kronenburg, Houses in Motion. The Genesis, History and Development of Portable Building, ed. 2,
Wiley-Academy, Chichester, 2002, p. 22.
22
Industrializarea a permis expansiunea fără precedent a tehnologiilor de construire bazate pe

prefabricare și pe transportul componentelor pentru montaj.
Sfârșitul secolului al XIX-lea și secolul al XX-lea au fost marcate de o nouă practică a
prezentării marilor realizări din sfera progresului industrial, tehnologic, și de alte diferite
naturi, expozițiile universale și marile târguri. Istoria arhitecturii a reţinut cazuri excepționale
de realizare a unor construcții semnificative cu ocazia acestor manifestări, în formule
temporare.
Războaiele și campaniile militare au evoluat până la a culmina cu marile conflagrații
mondiale din secolul al XX-lea, după care evoluția a armamentului și, în special, a armelor
nucleare au stabilit forme de echilibru care tind să elimine riscurile de nimicire în masă cu care
s-a confruntat omenirea modernă. Modul de organizare militar, tehnologia și resursele alocate
au făcut ca acest domeniu să aibă contribuții importante în sfera construcțiilor. Consecințele
războaielor, taberele de refugiați sau lagărele de prizonieri au generat și generează în
continuare formule de construire temporară.
După marile războaie a survenit reconstrucția, iar după mijlocul secolului al XX-lea s-
au realizat integral noi mari orașe. Acestea au fost dublate de așezările temporare ale marilor
organizări de șantier, ca în cazul Brasiliei, noua capitală a Braziliei.
Orașul contemporan încearcă de multe ori să își regenereze zone aflate în decădere și
abandon, să transforme suprafețe importante ocupate de industrii care nu mai funcționează,
prin amorsarea de activități care pornesc în construcții temporare, pentru activarea zonelor
respective. Un exemplu este cazul orașului Zürich, care își convertește zonele industriale prin
ocuparea cu construcții temporare și continuarea activităților mixte, suprapuse; astfel, nu se
mai trece prin deșertificarea care generează perioade lungi de timp și costuri enorme până
când zona respectivă va avea din nou un standard urban.
Expedițiile pentru descoperirea şi explorarea ultimelor pete albe de pe planetă, în
zonele polare, cucerirea tuturor vârfurilor alpine, explorările submarine și zborurile în spațiul
cosmic sunt relevante. Ele au deschis, de asemenea, noi perspective pentru construcțiile
temporare.
Procupările oamenilor pentru agrement și calitatea vieții includ interesul pentru
spectacole din domeniul cultural sau sportiv, cu rădăcini încă din Antichitate, dar cu forme
extrem de importante ale manifestărilor construite. Marile evenimente din această sferă sunt
23
folosite astăzi pentru regenerarea economică și progresul localităților. Organizarea unor mari
festivaluri, jocuri sportive sau spectacole de anvergură sunt generatoare de activități
economice și investiții cu efecte pe termen lung. Însă, ele necesită o calibrare foarte precisă
pentru a nu genera construcții de mari capacități ce riscă să nu mai fie folosite eficient ulterior
evenimentului. Este clasică soluţia privind generarea de locuințe permanente pentru localnici
prin construirea de sate olimpice pentru sportivi şi convertite ulterior, postveniment, după
intrarea in patrimoniul local.
Odată cu depășirea perioadelor de reconstrucție după războaiele mondiale, a căderii
Cortinei de Fier și împărțirii lumii în cele două blocuri politice și militare, capitalist și
comunist, modul de viață al oamenilor a inclus tot mai mult turismul ca activitate curentă.
Forma sub care se manifestă este de natură culturală, balneară sau pentru sănătate, sau pur și
simplu apare ca o practică foarte răspândită atât în Orient, cât și în Occident, de manifestare a
libertății individuale și a curiozității față de lumea globalizată. S-au dezvoltat, în consecinţă,
noi forme de nomadism contemporan, precum mijlocul de transport recreaţional de tip RV
(Recreational Vehicle) 6 în Statele Unite ale Americii, dar nu numai.
Problema locuirii rămâne cea mai importantă la nivel cantitativ și de răspândire.
Populația planetei a crescut în ultima sută de ani exponențial și continuă ritmul, ceea ce
conduce la probleme imense de spațiu și resurse, făcând necesară regândirea completă a
modului în care se construiește. În cadrul acestui proces important de schimbare a paradigmei
construirii, construcțiile temporare își anunță o contribuție semnificativă.
Evoluția fenomenelor construirii arată existența formelor construite temporare din cele
mai vechi timpuri și felul în care au însoțit dezvoltarea societăților pe parcursul istoriei.
Evoluția tehnologiilor construirii în paralel cu industriile și comunicațiile a permis în
permanență apariția de construcții temporare în formule noi și a generat preocupări orientate în
această direcție.
În prezent, marile probleme ale omenirii care țin de creșterea demografică, epuizarea
resurselor, probleme de sărăcie extremă, acces la sănătate și educație, soluții care vin în
contraponderea efectelor dezastrelor naturale sau sociale, au rezolvări din domeniul
6
Deane Simpson, „Leisure Nomads of the New Third Age: Nomadic Network Urbanism of the Senior RV
Community in the US,” în Ilka Ruby şi Andreas Ruby, eds., Urban Transformation, Ruby Press, Berlin, 2008,
pp. 268-270.
24
arhitecturii temporare. Studiul istoriei arhitecturii temporare ne indică faptul că aceasta este
consistentă, diversă, în evoluție și, mai ales, arată că viitorul are tot mai mult în vedere
dezvoltarea ei pentru a rezolva problemele cu care se anticipează a fi confruntată omenirea.
Periodizarea generală pe care o propunem este marcată de marile perioade ale
culturilor umane care nu sunt distincte și generalizate. Ele admit suprapuneri și simultaneități
inerente atât din cauza neomogenităților pe care le prezintă dintodeauna civilizția umană, cât și
datorită simultaneității manifestate vizibil în contemporaneitate. Astfel, tradițiile și formulele
curente, populare, răspândite sunt concomitente cu utilizarea celor avansate, experimentale și
ocazionale.
Epocile rezultate din studiu sunt: epoca ancestrală, epoca antică, epoca premodernă și
cea tradițională, epoca invențiilor, epoca mașinii și epoca informației, la care adăugăm, ca
previziune, epoca viitorului, pe care am putea să o anticipăm ca o epocă a sustenabilității
generalizate. Între epoca mașinii și cea a informației introducem ca distinctă, datorită
caracterului vizionar special, o epocă a utopiilor secolului al XX-lea, bazate pe descoperirile și
experimentele postbelice, dar transformate în realitate mult mai puțin decât preconizau
viziunile respective.
2.1.2. Arhitectura temporară în diferite epoci

Epoca ancestrală este caracterizată de dezvoltarea construcțiilor temporare înaintea
celor permanente. „Arhitectura efemeră a reprezentat fără îndoială prima formă de construire a
oamenilor.”7 Construcțiile temporare au fost de la începuturi confruntate cu o formă de
înțelegere, de percepție din partea oamenilor care nu le atribuie în general un statut dincolo de
satisfacerea unor nevoi fizice, rezultând de cele mai multe ori produse cu o calitate inferioară.
Populațiile nomade au dezvoltat relații speciale cu teritoriile locuite; înțelegerea acestor relații
ne relevă felul în care ele se repercutează asupra construcțiilor temporare pe care le realizează.
„Trame simbolice sofisticate au fost dezvoltate astfel încît să ajute la
înțelegerea spațiului, ceea ce pare a fi un factor esențial al existenței
umane. În anumite societăți, doar cel mai simplu sau efemer semn este
necesar pentru a genera și determina conceptual emoții complexe ca
cele legate de înțelegere, amintire și apartenență.”8
7
Robert Kronenburg, Houses in Motion, p. 11.
8
Ibidem, pp. 11-12.
25
Un subiect filosofic legat de construcții este coliba primordială sau locuința primului om în
sens biblic, Adam. Această problemă care a preocupat teologii și teoreticienii este ilustrată în
mai toate tratatele de arhitectură din perioada renascentistă și cea ulterioară, ce conţineau
ipoteze în acest sens.
Fig. 2.2. Coliba primordială, gravură în lemn din Vitruvius, cartea a doua, 1.
Tehnologiile construirii au început să se dezvolte în perioada paleolitică. Conform

istoriei arhitecturii9, construcțiile nu aveau destinații diferite, toate fiind în fapt locuințe.
Formele construite pot fi împărțite în patru categorii tipologice: coliba, casa cu acoperiș
într-o singură pantă, cortul și casa îngropată (bordeiul).
După ce în perioada neolitică s-a dezvoltat prima fază a expansiunii agricole, au apărut
alte forme construite cu caracter mai durabil, precum și organizări în așezări cu anumite
structuri organizaționale. Câteva tipologii de construire au origine străveche, dar s-au păstrat și
rafinat cu ajutorul populațiilor care au decis să își păstreze caracterul nomad. Cortul indian
nord-american, cortul beduinilor, igloo-ul eschimoșilor canadieni, iurta asiatică sunt câteva
dintre cele foarte cunoscute, din care au derivat și forme contemporane de construire. Aceste
formule sunt continuatoarele celor ancestrale, devenite tradiționale și perpetuate în epocile
următoare. Spre exemplu, iurtele sunt folosite și azi datorită caracterului optimizat al structurii
9
Fletcher, op. cit., p. 212.
26
spațiului și datorită ușurinței de a fi monate, care seamănă cu cea a unui cort turistic
contemporan.
Primii locuitori din paleolitic de pe continentul nord-american urmăreau migrația
sezonieră a turmelor de bizoni, fiind vânători, cu 12 000 până la circa 6 000 de ani înainte de
era noastră. Deși s-a dezvoltat agricultura, folosirea cailor a încurajat mobilitatea populațiilor,
vânatul și creșterea animalelor, ceea ce a dus la dezvoltarea unor forme de construire tipice,
cortul tipi, al cărui nume înseamnă locuință în limba Dakota. Torvald Faegre10 a descris
vastele câmpii din mijlocul și vestul continentului nord-american ca fiind un laborator în care
s-au dezvoltat toate variațiunile posibile ale cortului conic.
Construcția cortului tipi constă într-o structură ușoară de stâlpi reciproc contravântuiți
acoperiți cu un înveliș din piei de animale sau pânză, atunci când aceasta a devenit disponibilă.
Diametrul conului este de circa 5 metri, iar la partea superioară se prevede un deflector pentru
fum și vapori, orientabil în funcție de vânturi. Forma circulară este nu numai rezultantă din
considerentele structurale și de montaj, dar este și simbolică, ca tot ceea ce însemna putere
pentru triburile indiene. Timpul de realizare a montajului structurii este de sub jumătate de oră,
în general.
Fig. 2.3. Cort tipi al indienilor nord-americani, fotografie şi schemă de montare

de către femei, după Faegre.
Pe continentul asiatic, caracterizat de stepe, cu 7 000 de ani înainte s-au instalat

populații preocupate de agricultură. Cu circa 3 000 de ani în urmă zonele vaste acoperite de
pajiști pentru pășunat au fost ocupate de populații nomade care foloseau caii. Acestea au lăsat
Torvald Faegre, Tents: Architecture of the Nomads, Anchor Press/Doubleday, New York, 1979. Vezi şi în
10
27
vestigii mai numeroase decât cele din America de Nord sau din nordul Africii. S-au format
mai multe triburi dintre care cele mai cunoscute au fost ale mongolilor, turcilor, cazacilor,
bașkirilor sau cele altaice, care foloseau cu toții iurta ca structură construită.
Yurta este un cuvânt de origine turcă, care înseamnă locuință și are corespondente în
alte limbi, precum kherga în afgană, kabitka în rusă sau ger în mongolă11. Aparența acestor
construcții este foarte solidă, deși iurta este transportabilă. Cele mai interesante elemente ale
construcției sunt pereții din împletitură paralelogramică din nuiele de salcie, numite khana, cu
noduri care permit contractarea pentru transport și expansiunea la construire. Cea mai
complexă parte a construcției este coroana circulară superioară care susține acoperișul.
Construirea durează circa treizeci de minute. Iurtele se amplasează cu deschiderea spre sud
permițând luminii să joace rolul de ceas solar. În prezent, circa trei sferturi din populația
mongolă încă trăiește in iurte, datorită faptului că o astfel de construcție valorează aproximativ
salariul mediu al unui muncitor pe două sau trei luni.
Fig. 2.4. Iurtă asiatică, imagine de la montaj și desene ilustrând diferitele

componente și modul de utilizare precis al spațiului interior.
Barry Biermann scrie în eseurile sale despre locuirea populațiilor zulu, din Africa, că
adăposturile lor sunt în avangarda eficienței arhitecturale, a economiei constructive și a
11
Ibidem, p. 22.
28
exploatării materialelor.12 Coliba zulu, numită indlu, este realizată din împletituri suportate de
o structură distinctă din lemn.
Igluul eschimoșilor sau inuiților din America de Nord și Groenlanda a fost, alături de
corturi acoperite cu piei, tipul de construire al vânătorilor care au trecut strâmtoarea Bering în
urmă cu circa 12 000 de ani. Igloo înseamnă casă, iar igluvigaq casă din zăpadă, fiind realizată
din blocuri tăiate din zăpadă, structurate în spirală, de forma unei cupole. Rosturile se umplu
cu zăpadă și interiorul se acoperă cu piei, lăsând un strat de aer rece care permite structurii să
nu se topească la o temperatură interioară care se menține în jurul a 15 grade Celsius.13 Alte
tipuri de construcții din zăpadă realizate în America de Nord sunt anegiuchak, de formă
rectangulară, și killegun, care înconjoară un cort cu rol de izolație termică și protecție la vânt14.
Aceste tipologii sunt exemple de perfectă adaptare la condițiile în care sunt executate, în medii
extrem de dificile pentru supraviețuire.
Epoca antică cuprinde avansul construirii impulsionat de progresul mariilor imperii
antice, a căror expansiune s-a bazat pe construirea rapidă de așezări cu caracter militar și pe
campanii care au folosit numeroase forme de construcții temporare. Antichitatea este
caracterizată de arhitectura perenă care a rămas și a constituit, preț de mai multe secole, un
model de referință pentru arhitectura Renașterii și a clasicismului.
Teoria arhitecturii își are originile în Antichitatea romană. Cea mai veche scriere,
reprezentată de un tratat de arhitectură, este cea datorată lui Marcus Vitruvius Pollio, De
Architectura Libri Decem, şi a fost elaborată pe parcursul anilor 30-20 înainte de Hristos, după
cum am menţionat în capitolul precedent. El vorbește în Cartea a doua despre „inventarea
artelor și a clădirilor”15 și remarcă tehnicile de construire primitive. Evident, date fiind
condițiile culturii imperiale avansate, construcțiile temporare nu sunt considerate ca făcând
parte din arhitectura cu ambiții perene.
12
Ibidem, pp. 22-23.
13
Robert Kronenburg, Architecture in Motion. The History and Development of Portable Building, Routledge,
Londra, 2014, pp. 35-36.
14
Ibidem, p. 36.
15
Idem, p.13.
29
Imortalitatea, eternitatea prin arhitectură, este, în fapt, o aspirație a tuturor liderilor

antici. Totuși, dezvoltarea tehnicilor nu a evitat domeniul construirii temporare. Spre exemplu,
Colosseumul16 a fost acoperit cu un velarium, o structură din pânze care era întinsă și strânsă
întocmai ca pânzele corăbiilor. Putem considera această suprastructură ca fiind o componentă
temporară, o participare a structurilor efemere la construcțiile permanente.
Un alt domeniu în care a excelat tehnica romană a fost cel al mașinilor pentru
construcții, bazate pe cunoașterea și utilizarea mecanicii, dar și a staticii, care înseamnă
tehnologii avansate pentru construire. Vitruvius le alocă un spațiu generos în Cartea a zecea, în
care explicitează principiile și exemplifică cu modele de macarale, scripeți şi acționări
multiple extrem de ingenioase. Putem considera aceste echipamente drept structuri temporare,
construcții pentru construire, precursoarele tehnologiilor moderne, reluate în epoca Renașterii
de Leonardo da Vinci și apoi mecanizate după invenția motoarelor cu aburi, ardere internă și
electrice. Nu în ultimul rând, tehnicile militare au excelat prin invenția mașinilor de luptă sub
forma unor structuri temporare de cele mai multe ori mobile, cu caracter de vehicule. Câteva
exemple ne parvin tot din Cartea a zecea din tratatul lui Vitruvius. Construirea ambarcațiunilor
a fost un domeniu care a influențat tehnologia construirii clădirilor. „Arca (lui Noe) a fost
comandată de însuși Dumnezeu și construită după specificațiile Sale. Întrebarea dacă este o
construcție plutitoare sau o ambarcațiune, corăbiile nefiind cunoscute la data Potopului.”17
Fig. 2.5. Turnuri de asalt romane și mașini pentru construire

și geniu civil, ilustrații după Vitruvius (sec. I î.H.).
16
Fletcher, p. 257.
17
30
Epoca premodernă este cea a dezvoltării arhitecturii temporare tradiționale, specifice

populațiilor nomade și celor cu activități sezoniere. Am arătat deja că anumite tipologii de
construcții temporare își au originea în epoca ancestrală și că s-au păstrat transformându-se și
rafinându-se până în vremurile actuale, în vreme ce altele își datorează dezvoltarea și
consacrarea unor evoluții mai recente la scara istoriei. Acesta este motivul pentru care am
reţinut construcții precum igluul eschimoșilor sau iurtele asiatice în cadrul epocii ancestrale și
pentru care prezentăm alte tipologii precum cortul beduinilor sau casele- bărci orientale ca
aparținând epocii premoderne tradiționale.
Transportul pe roți a fost folosit în Europa și Asia timp de secole și totuși încorporarea
unei locuințe în vehicule este de dată relativ recentă. Herodot descria sciții ca neavând
locuințe, ci doar căruțe, ei construind adăposturi simple alături de acestea. Din secolul al
XVII-lea se știe că binecunoscutul cardinal Richelieu beneficia de o caleașcă dotată cu
dormitor și cameră de studiu; iar Napoleon a deţinut o trăsură de campanie care conținea
spațiu de bucătărie, spații pentru masă, lucru și odihnă. Păstorii bulgari și din alte regiuni
balcanice foloseau colibe instalate pe sănii, într-o formulă de locuință-vehicul. Practic, coliba
avea un gabarit determinat de mobilitatea și posibilitățile de tracțiune, fundațiile fiind înlocuite
cu tălpi de sănii care permiteau glisarea.
Fig. 2.6. Cortul beduinilor, schemă constructivă și fotografie;

colibe pentru iarnă, portabile, ale păstorilor bulgari.
31
In ilustrarea cărții The Book of Ser Marco Polo. The Venetian Concerning the
Kingdoms and Marvels of the East18 se prezintă o tabără tătărească cu iurte și construcții pe
roți, datând din secolul al XIII-lea. Corturile sunt structuri tensionate despre care se poate
spune că au supraviețuit mai mult ca oricare alte forme de construcții. Populațiile nomade din
zonele de deșert și semideșert din nordul Africii au folosit și încă folosesc varietăți multiple de
corturi19. Tipologiile au fost dezvoltate cu foarte multă grijă, ajungându-se la maxime
performanțe în termeni de detaliere, eficiență a utilizării materialelor și greutate redusă.
Fig. 2.7. Echipament militar tătar din sec. al XIII-lea, cu iurte portabile, pe roți,
după The Book of Ser Marco Polo... în traducerea şi editarea lui Sir Henry Yule din 1871.
Corturile beduinilor se numesc beit sha'ar, ceea ce înseamnă casă din păr, respectiv fâșii de
țesături din păr de capră de circa 60-70 de centimetri lățime, întrețesute. Calitatea și
dimensiunea corturilor exprimă puterea și bogăția posesorului, dar oricum toate posesiile
acestor populații nu depășesc niciodată ceea ce poate fi transportat de doi oameni. Corturile
tuaregilor, crescători de animale din zona centrală și sud-sahariană sunt realizate dintr-o
structură care formează o boltă cilindrică de elemente încovoiate. Torvald Faegre afirmă că
marile structuri de tip dom din zidărie, realizate de civilizațiile occidentale, și-ar putea avea
originea în aceste forme de clădiri simple, temporare20.
18
Vezi Rustichello da Pisa şi Marco Polo, The Book of Ser Marco Polo. The Venetian Concerning the Kingdoms
and Marvels of the East, vol. 1 şi 2, traducere şi editare de Sir Henry Yule (1871), citată în Robert Kronenburg,
Houses in Motion, p. 11.
19
Vezi şi Capitolul 3, din prezenta cercetare.
20
32
Casele-bărci sunt formule asupra cărora atrage atenția Bernard Rudofsky în lucrarea sa
Architecture without Architects...21, întărind ideea existenței unor relații importante între
construirea de ambarcațiuni și aceea a clădirilor. Cele mai timpurii forme de transport
construite de oameni au fost ambarcațiunile. Junk (joncă, tip oriental de ambarcaţiune)
reprezintă o locuință plutitoare arhetipală ce conține spații pentru locuit și pentru muncă
deopotrivă.22 În China și Orientul Îndepărtat există uriașe orașe plutitoare, formate din
platforme nesfârșite de ambarcațiuni atașate unele de celelalte. Casele din Kașmir sunt
decorate bogat. O parte din aceste culturi au transferat nu numai tehnologia construirii bărcilor
la construcții, ci și imaginea lor, cum sunt cele din insula indoneziană Sumatra.
Tehnologia construirii cu structuri de lemn în timpul Evului Mediu se pare că
împrumută cunoștințe din construirea bărcilor și prefabricarea lor. În secolul al XVII-lea, în
Marea Britanie se dezvoltă pe râurile și canalele interioare –Trent și Mersey, Bridgewater,
Tamisa și Severn – o întreagă organizare socială și mod de existență bazat pe folosirea
bărcilor. Aceasta a reprezentat o formă de tranziție de la locuirea în zonele costiere la cea din
interiorul insulei, axată pe societăți mobile.
Fig. 2.8. Casa pentru banchete a lui Henric al VIII-lea, la Calais, 1520,
desen de James Fitz Gibbon; Rulota doamnei Jarley din The Old Curiosity Shop
de Charles Dickens, desen de C. Green, 1876.
21
Bernard Rudofsky, Architecture without Architects. An Introduction to Non-Pedigreed, 1 ed. 1965, John Wiley
and Sons, Londra, 1972; vezi şi în Robert Kronenburg, Houses in Motion, p. 24.
22
Robert Kronenburg, Architecture in Motion..., pp. 27-28.
33
Spectacolele sunt activități care au generat și generează în continuare mobilitatea și

temporalitatea construcțiilor. În Evul Mediu, teatrele demontabile purtau denumirea de
mansions și erau prevăzute cu un fel de boxe-loje pentru confortul și siguranța spectatorilor
avuți. În perioada Renașterii, arhitecți cunoscuți ca Filippo Brunelleschi, Peruzzi și Vasari au
fost implicați în realizarea de scenografii cu scene arhitecturale complexe la finele secolului al
XV-lea și în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Se foloseau cunoștințele de perspectivă
pentru a crea orașe temporare ideale pe scenă. In Italia secolului al XVI-lea, se construiau
pavilioane plutitoare circulare cu rol de scenă pentru spectacole, numite teatri del mondo.
Membrii dinastiei Tudor au încurajat și agreat spectacolele și, mai ales, recepțiile și
banchetele. Henric al VIII-lea a generat în 1520 o mare casă pentru banchete23, constând dintr-
o construcție temporară care utiliza abilitățile constructorilor navali. Clădirea a fost amplasată
la Calais, în nordul Franței, fiind în fapt un palat temporar. El consta din apartamente,
bucătărie și peste 100 de săli pentru banchete. Era construit în jurul unui catarg central de 40
de metri înălțime și avea 37 de metri diametru, fiind închis perimetral după forma unui poligon
cu 16 laturi. Sala centrală deţinea un plafon dublu, stratul interior fiind decorat scenografic
prin reprezentarea cerului. Această construcție este precursoarea circului mobil care se va
dezvolta de abia la finalul secolului al XVIII-lea și dezvolta complet ca model până la mijlocul
secolului al XIX-lea.
Epoca marilor invenții acoperă perioada de timp corespunzătoare marilor schimbări
petrecute în apropierea Revoluției Industriale și a schimbărilor generate de aceasta. În mod
deliberat, nu am considerat ca o epocă distinctă aceea care ar putea fi numită preindustrială
deoarece construcțiile temporare tradiționale au continuat să își joace rolul. Am pus accentul
pe acele descoperiri și exemple intrate în istorie care au fost relevante pentru progresul
construirii temporare, grupându-le pe toate sub genericul inventării.
Marile descoperiri geografice încep cu noi continente și apropierea Occidentului de
Orient. Epoca marilor invenții cuprinde epoca industrială ce acoperă perioada începută cu
Revoluția Industrială, a continuării expansiunilor coloniale în căutare de resurse, până în
apropierea secolului al XX-lea. Mari invenții ale omenirii nu au fost folosite imediat după
23
34
realizare sau descoperire și nici întotdeauna în cadrul culturii în care au apărut. Astfel, spre
exemplu, zmeul care a stat la baza construirii aparatelor de zbor mai grele decât aerul a apărut
în China cu circa 2000 de ani în urmă24, iar balonul cu aer cald, tot în China, cu circa 800 de
ani în urmă, dar a fost folosit pentru zbor în Europa, mult mai târziu.
Fig. 2.9. Case portabile, Calvert and Light Portable Building System,
în Mechanics Magazine, 1860.
Tehnologia construirii prin prefabricare a fost dezvoltată și extinsă în timpul

colonialismului britanic din secolul al XVIII-lea. Elemente structurale din lemn erau
transportate gata fasonate și pregătite pentru îmbinare pentru a ușura sarcina și a evita
transportul materialului de care nu era nevoie. În anul 1787, Samuel Wyatt a construit 12
spitale mobile care puteau fi demontate și remontate în timp de o oră, fără scule speciale.25
Sistemele astfel create s-au bazat pe folosirea repetată de elemente standardizate și reducerea
la maximum a numărului de componente diferite care alcătuiau setul (kit). La 1830, John
Manning pune la punct producția de masă a locuințelor prefabricate The Manning Portable
Colonial Cottage (Locuinţa colonială portabilă a lui Manning)26. Succesul său a fost urmat de
alți fabricanți precum Peter Thompson27, care a realizat atât locuințe, cât și biserici, bănci și
alte construcții pentru colonii.
În America, industria prefabricării a început în aceeași perioadă. Prima mare piață
pentru aceste construcții a s-a manifestat în California în timpul Gold Rush (goana după aur)
din 1849. La 1860 se folosea acest tip de construcții prefabricate din lemn în Vestul mijlociu,
24
Ibidem, p. 36.
25
Ibidem, p. 44.
26
Idem.
27
Idem.
35
unde materialul nu era disponibil, dar dezvoltarea căilor ferate a făcut posibilă construirea. La
1895, firma Sears, Roebuck and Company a introdus sistemul de case comandate prin poștă.
Peste 100 000 de familii au beneficiat de astfel de case din circa 450 de tipuri diferite.
Fig. 2.10. Balloon Frame, sistem de prefabricare atribuit lui Augustine Taylor
și Manning; Portable Colonial Cottage for Emigrants, H. Manning, 1830.
Cea mai importantă invenție și singura care a influențat în mod important construirea
în timpul Revoluției Industriale a fost fonta turnată. Sir Banister Fletcher remarcă începutul
erei construcțiilor influențate de metalurgie prin construcția unui pod, The Iron Bridge, în
1779, la confluența râurilor Severn cu Coalbrookdale, realizat de Abraham Darby III28.
Structura a fost integral executată din componente de fontă asamblate cu buloane și nituri.
Compania fondată de acesta a trimis în 1807 componentele unui pod din fontă în Jamaica.
Fonta a început să fie folosită pe scară largă în construcții, la fel și principiile prefabricării.
În anul 1844, Alexander Gordon construiește în Bermuda un far prefabricat de 40 de
metri înălțime29, iar la 1850 se transportă din Marea Britanie spre Buenos Aires, în Argentina,
locuințe, biserici, cazarme militare, prăvălii, hoteluri, teatre, clădiri pentru vămi, bănci și
spitale. Materialul a excelat, schimbând complet posibilitățile de a realiza structuri ușoare și a
permis în epoca victoriană dezvoltarea pasiunii pentru botanică prin construirea de sere din
sticlă. John Claudius Loudon, grădinar, construiește în 1827, la Bretton Hall, Yorkshire, una
28
Colin Davies a descris această structură drept un candidat serios la prima structură high-tech, vezi Robert
Kronenburg, Houses in Motion, p. 45.
29
Ibidem, p. 46.
36
dintre primele sere, cu un dom de 30 de metri în diametru și o structură bazată pe conlucrarea

dintre fontă și sticlă pentru rigiditate30. Tot el realizează o deschidere de 60 de metri în 1831
pentru Birmingham Horticultural Society. Primele structuri pentru sere care au atras atenția
publicului au fost construite de Sir Joseph Paxton31. Richard Turner împreună cu arhitectul
Decimus Burton realizează sera pentru palmieri de la Kew Gardens din Londra între 1845 și
1847. Construcția aduce inovații importante precum sudura termică și post-tensionarea. Aceste
construcții prefabricate și transportabile nu au fost în general utilizate în manieră temporară,
dar au contribuit la dezvoltarea de sisteme care au permis construirea temporară.
Circul, care are origini antice în forme construite permanente, s-a dezvoltat cu
precădere în secolul al XIX-lea, în două formule constructive de bază ale cortului: trama
tridimensională și structura tensionată. Ca exemplu, putem menţiona Circul Palisse, care a
funcționat 30 de ani, începând cu anul 1911: el adăpostea 3200 de spectatori într-un diametru
de 32 de metri, având o structură de lemn acoperită cu pânză. Erau necesari 5 oameni pentru
montajul care dura de la două până la șase zile și demontarea care dura două zile.
Corturile care necesitau ancoraje nu se puteau realiza în zone urbane pavate,
recurgându-se la structuri tubulare, ca de exemplu cea pentru Napoleon Rancy Circus, cu 41
de metri diametru pentru 3000 de spectatori, cântărind 120 de tone și fiind transportat cu 18
vehicule medii. Circul cort-umbrelă conică cu stâlp central a excelat cu spectacolul The
Barnum and Bailey Greatest Show on Earth, desfăşurat între 1897 și 1902. Avea nevoie de
terenuri de 200 x 300 de metri pentru 14 corturi, dintre care cel mai mare adăpostea 10000 de
spectatori. Construcția se baza pe trei inele structurale, două scene și era transportată cu întreg
ansamblul în 70 de vagoane de cale ferată în 4 trenuri32.
Expozițiile universale realizate în secolul al XIX-lea au pornit de la tradiția din Franța,
începută, în special, cu expoziția din 1855. Marea Britanie va realiza expoziții de mai mică
amploare în anii 1847-1849, când Prințul Albert a inițiat realizarea unei mari expoziții pentru
care s-a organizat un concurs cu 246 de soluții primite33. Au fost premiate două, dar niciuna
30
Idem.
31
Ibidem, p. 47.
32
Idem.
33
Ibidem, p. 46.
37
contractată din cauza dificultăților de construire și, mai ales, a perioadei prea îndelungate de
edificare.
Fig. 2.11. Crystal Palace, realizat în 1851, la Londra pentru The Great Exhibition
(Marea Expoziţie Universală), autor Sir Joseph Paxton.
O nouă soluție oficială a fost creată având ca reacție propunerea lui Joseph Paxton care
a fost imediat acceptată de prințul Albert. Crystal Palace (Palatul de cristal) a fost o clădire
creată special pentru a fi demontată și reutilizată, ceea ce s-a și întâmplat după expoziția din
1851. Avea 563 de metri lungime, 124 de metri lățime și 33 de metri înălțime, constând dintr-
un sistem prefabricat cu 48 de componente, modulat la 7 metri, cu 3300 de stâlpi de fontă,
2150 de grinzi, 38,6 kilometri de jgheaburi, 402 kilometri de bare conectoare, 293635 de
panouri de sticlă montate de pe trolee pe șine speciale, încorporate în structura acoperișului.34
Construcția a durat doar 6 luni. Pawley descrie această clădire ca fiind o epopee a
prefabricării, standardizării, preciziei şi managementului construcției, fără precedent în istorie.
Sir Banister Fletcher o numește un rezultat uimitor, excelent pentru scopul urmărit, un
precedent de mare importanță pentru realizările secolului al XX-lea35. Construcţia Crystal
Palace a atras 6 000 000 de vizitatori, fiind demontată și asamblată pe un alt teren în 1852, ca
expoziție permanentă.
În 1889, expoziția de la Paris a implicat o suprafață dublă de desfăşurare față de cea
din 1851, de la Londra, făcând să se remarce două construcții temporare de excepție: turnul
34
Idem.
35
Idem.
38
realizat de Gustave Eiffel, de 300 de metri înălțime, cea mai înaltă construcție a vremii, și
Galeria mașinilor, de arhitectul Ferdinand Dutert și inginerul Victor Contamin36, cu cea mai
mare deschidere a vremii, de 111 metri, ambele folosind structurile metalice prefabricate cu
îmbinări cu buloane și nituri.
Epoca mașinii este dominată de spiritul mașinii, de tehnologie și de schimbările care
au apărut în modul de viață a oamenilor și în relațiile dintre ei, precum și raportarea la obiecte
și mediul construit. Secolul al XX-lea se suprapune în mare măsură cu epoca mașinii.
Arhitectul Martin Pawley critica în 1991 imaginea de secol al invențiilor, atrăgând atenția că,
cu excepția computerelor și a electronicii, toate marile descoperiri care au stat la baza
dezvoltării tehnologice din secolul al XX-lea datează din secolul anterior37.
Secolul al XX-lea a fost zguduit de cele mai devastatoare războaie mondiale, de
catastrofe naturale cu efecte distrugătoare în masă, cu mutații sociale și economice fără
precedent, dar și cu o accelerare îngrijorătoare a creșterii demografice generale concomitent cu
crize energetice alarmante. Problemele survenite au creat un imens teren cu provocări pentru
construirea temporară. Construcțiile cu destinație militară, locuințele de masă, dar mai ales
cele necesare ca adăpost imediat după dezastre, explorările în zonele cele mai ostile vieții,
marile evenimente expoziționale, spectacolele și competițiile sportive au fost tot atâtea
prilejuri pentru arhitectura efemeră prin tehnologiile construirii temporare.
Mișcarea modernă este responsabilă de construirea în epoca mașinii. Le Corbusier
arăta în 1923, în cartea sa de referință Vers une Architecture (Spre o arhitectură)38, că
arhitectura începutului de secol XX rămăsese în urma progresului identificat cu evoluția
automobilelor, a vapoarelor și aeronavelor, cu care autorul își ilustrează tratatul de teorie.
Încă înainte de această apariție, arhitectul italian Antonio Sant’Elia, membru al mişcării
futuriste, declara în Manifestul arhitecturii futuriste din 1914:
„Nu mai credem în monumental, greu, static, și ne-am îmbogățit
sensibilitatea cu gustul pentru supleţe, practic, efemer şi rapiditate. [...]
Trebuie să inventăm și să reconstruim noul oraș futurist ca pe un imens
și activ șantier naval, agil, mobil şi dinamic în fiecare detaliu;
36
37
Ibidem, p. 49.
38
Vezi Capitolul 2.
39
iar clădirile moderne trebuie să fie asemenea unor gigantice mașini.” 39
Ingineria militară s-a dezvoltat cu precădere după războiul din Crimea din 1854, ocazie
cu care industria britanică a livrat 14000 de construcții prefabricate în foarte scurt timp. Primul
Război Mondial abundă de construcții portabile, de la adăposturi și spitale de campanie la
hangare pentru dirijabile și, mai apoi, pentru aviație, toate demontabile. Zeppelinele40 au fost
abandonate din cauza dificultăților și a riscurilor de manevrare, fiind înlocuite cu aparatele mai
grele decât aerul.
Fig. 2.12. Thomas Edison și macheta de studiu pentru Single Pour Concrete System,
cca 1907; Richard Buckminster Fuller și macheta pentru Dymaxion House, 1946.
Germanii au dezvoltat în cel de-al Doilea Război Mondial baze aeriene mobile care le-
au oferit pentru o perioadă supremația aeriană. Hangarul Hunnenbeck reprezintă o construcție
ușoară din grinzi zăbrelite. În replică, forțele aeriene americane au produs hangarul Buter, dar
au avut și o colaborare importantă cu Richard Buckminster Fuller pentru locuințe de urgență
de tip Dymaxion Dwelling Unit (DDU, Unitatea de locuit Dymaxion)41 în 1944. După al
Doilea Război Mondial s-au produs portavioane care sunt considerate ca cele mai complexe
39
Citat în Robert Kronenburg, Houses in Motion, p. 49.
40
Contele Ferdinand von Zeppelin și-a dat numele invenției sale, dirijabilul fusiform cu gaz. Robert Kronenburg,
Houses in Motion, p. 38.
41
Dymaxion Dwelling Unit, proiect realizat de R.B. Fuller prin conversia silozului de cereale realizat de Butler
Manufacturing Company, în Robert Kronenburg, Houses in Motion, p. 51. Dezvoltarea construcțiilor temporare
în contextul saltului tehnologic modern și contemporan.
40
entități realizate de omenire dintr-o singură bucată. Un portavion propulsat nuclear din clasa
Nimitz, CBN71, are 317 metri lungime, 90000 de tone și un echipaj de 5500 de persoane care
trăiesc și își desfășoară toate activitățile la bord.42 Mai mult, forturile plutitoare sunt structuri
complexe transportate prin flotație și apoi lestate prin inundare în pozițiile dorite. Aceste
structuri au precedat forme civile de construire pentru stații de foraj marin sau chiar expoziții.
Fig. 2.13. Portavionul CBN71, clasa Nimitz, 1972; lungime de 317 m,

90000 tone și 5500 de persoane pentru echipaj.
În domeniul locuințelor temporare, mobile și portabile, Muzeul de Artă Modernă din

New York (MoMA, fondat în 1929) a realizat o serie de 5 expoziții la New York, începând din
1949, când a fost montată în grădina muzeului o casă propusă de Marcel Breuer43. Cele mai
prolifice cercetări și aplicații i se datorează lui Richard Buckminster Fuller, după cum am
menţionat anterior: Dymaxion House, DDU și Wichita House (Dymaxion Dwelling Machine,
1946). Arhitecţii germani Walter Gropius și Konrad Wachsmann dezvoltă în perioada1941-
1952 un sistem de case la pachet (packaged houses), din panouri ușoare din material lemnos44.
Un moment important este marcat de experiențele datorate designerilor Charles și Ray Eames
cu Case Study Houses, prin care au generat locuințe moderne din elemente discrete metalice
modulate.45 Evoluția acestor propuneri este cvasicontinuă, ajungând la microarhitectura în
42
Ibidem, p. 37
43
http://www.momahomedelivery.org/, accesat la 23 iulie 2015. Detalii în publicaţia menţionată: Barry Bergdoll
și Peter Christenseen, eds., Home Delivery: Fabricating the Modern Dwelling, catalogul expoziţiei omonime (20
iulie-20 octombrie 2008, MoMA, New York), The Museum of Modern Art New York/MoMA, Birkhäuser,
Basel, 2008.
44
45
Ibidem, pp. 94-97.
41
accepţiunea lui Richard Horden.46 Dezvoltarea transporturilor navale bazate pe containere a

determinat o întreagă dezvoltare a construcțiilor containerizate, care vor fi prezentate mai
amplu în Capitolul 3.
Clădirile pentru spectacole au continuat să evolueze. O replică la preocupările din
Renaștere, care a intrat în istorie, a fost dată de arhitectul Aldo Rossi în 1979 prin proiectul
Teatro del Mondo, o scenă plutitoare postmodernă, arhetipală, lansată la Veneția.47 Japonezul
Tadao Ando a realizat în 1987 un teatru din schelărie pentru șantierele de construcții, Karaza
Theater, asamblat în două locuri, Sendai și Taito Ward (la Tokio). Elveţianul Mario Botta
realizează în 1991 un pavilion comemorativ temporar în castelul medieval Bellinzona.48
Probabil că cel mai relevant arhitect al spectacolelor care se desfăşoară pe scene temporare
itinerante este Mark Fisher. Numele lui se leagă de structurile extrem de elaborate și
performante, proiectate după toate principiile eficienței de resurse necesare pentru transport,
montaj și demontare, siguranță și management. Structurile au fost folosite în turneele mondiale
ale marilor cântăreți și trupe de rock ale secolului al XX-lea și continuă în secolul al XXI-lea:
Rolling Stones, Pink Floyd, U2 etc.
Fig. 2.14. Karaza Theatre, teatru demontabil, Tokio și Sendai, Tadao Ando, 1987-1988;
Pavilionul Elveției la al șapte sutelea centenial, castelul Bellinzona, Mario Botta, 1991.
Structura pavilionului pentru muzică Carlos Moseley (Carlos Moseley Music

Pavilion), dedicat Operei Metropolitane şi Filarmonicii din New York, este montată în 1991,
46
Vezi Capitolul 1.
47
O parte dintre aceste exemple privind structurile temporare pentru spectacole vor fi amintite şi aprofundate în
Capitolul 4. Secțiunea 4.4.2. Rolul experimental al construcțiilor temporare.
48
Robert Kronenburg, Houses in Motion, pp. 252-253.
42
pentru prima oară, în Central Park, după un design al biroului de ingineri FTL Happold.
Transportat în şapte camioane articulate, sistemul constructiv constă din trei grinzi
tridimensionale compuse articulate si o pânză tensionată suspendată. Cinci dintre camioane
devin parte integrantă a structurii în poziția asamblată. Fără a putea menționa toate exemplele
remarcabile, mai trebuie adăugat aici proiectul Fun Palace din Londra datorat lui Cedric Price
în 1961.49 Similar tacticilor exercitate de grupul Archigram, el a fost preocupat de
interacțiunea cu comunitatea. În completare față de aceștia, Price s-a dedicat rezolvării
problemelor concrete referitoare la dimensiuni și operarea construcției, căi de evacuare și
trasee de circulație. Complexul consta dintr-o serie de corpuri suspendate în interiorul unei
structuri-cadru și era menit să fie un adevărat activator spațial în zone lipsite de dotări.
Marile concentrări de evenimente sportive au devenit frecvente în secolul al XX-lea și
continuă să fie factori stimulatori pentru afaceri, turism și dezvoltare. Jocurile Olimpice
moderne, campionatele mondiale de fotbal, atletism sau alte sporturi, turneele de tenis și cupa
mondială de schi alpin sunt cele mai cunoscute exemple. Cursele auto-moto sunt, de
asemenea, generatoare de turism, precum şi marile festivaluri rock și pop.
AT &T Global Olympic Pavilion realizat după designul firmei FTL Happold a
funcționat prima dată la Atlanta în 1996, fiind apoi reutilizat. Structurile au fost asemănătoare
celor folosite la Carlos Moseley Music Pavilion, însă complexitatea funcțională a programului
a fost deosebită, constând în zone comerciale, restaurante spații pentru întâlniri, centre de
presă și comunicare și altele. Ultimele olimpiade au fost marcate și de insuccesul pe termen
lung al unor structuri prea mari pentru a fi utilizate în mod curent în locurile respective.
Aceste aspecte care țin de sustenabilitate au fost luate în calcul la ultima Olimpiadă din
2012 de la Londra, unde stadionul olimpic a fost prevăzut cu o extensie structurală
demontabilă care a fost retrasă după jocuri. Centrul de natație proiectat de Zaha Hadid
Architects avea două aripi temporare pentru tribune de mare capacitate, fiind redus ulterior
Jocurilor Olimpice, iar sala pentru turneul de baschet fiind integral demontată și preconizându-
se reutilizarea ei la Olimpiada din Brazilia, 2016.50 Din punctul de vedere al dezvoltării
49
Vezi şi Capitolul 4. secțiunea 4.3.1., Influența tehnologiilor asupra construirii temporare.
50
Vezi şi Capitolul 5. subcapitolul 5.2., Răspunsul arhitecturii temporare la cerințele construirii sustenabile.
43
structurilor, este remarcabil aportul adus de arhitectul şi inginerul structurist Frei Otto
(fondatorul Institutului pentru Structuri Ușoare de la Stuttgart)51, de Jürgen Schlaich și, în
prezent, de arhitectul şi inginerul structurist german Werner Sobek.
Contribuțiile arhitecților Richard Rogers și Renzo Piano sunt fundamentale pentru
dezvoltarea curentelor arhitecturale bazate pe tehnologie, intrate în istorie sub denumirea de
high-tech (high technology). Ambii, coautori ai Centrului Pompidou din Beaubourg (Paris,
1977), o clădire care a revoluționat gândirea arhitecturală a secolului al XX-lea, și-au adus
aportul prin construcții temporare52. De asemenea, reţinem ca exemplu pavilionul IBM
Travelling Exhibition (Expoziţia itinerantă IBM), din 1982-1984, cel mai important proiect
temporar semnat de Renzo Piano.53 Granița dintre epoca mașinii și epoca informației este
uneori vagă, implementarea tehnologiilor axate pe informație, a computerelor și a producției
bazate pe comanda numerică fiind graduală.
Epoca marilor utopii ale secolului al XX-lea este o încercare de a izola și a analiza o
categorie de proiecte vizionare care par a continua ideile renascentiste despre orașul ideal sau
scrierile vizionare ale lui Jules Verne. Criticul de artă şi arhitectură Michel Ragon observă în
volumul său esenţial Histoire mondiale de l'architecture et de l'urbanisme moderne.
Prospective et futurologie, vol. 3, capitolul „Architecture visionnaire, Architecture fantastique,
ou Architecture prospective,” că „de la Ledoux și Boullée a început, încă din secolul al XVIII-
lea, marea aventură a fantasticului tehnologic.”54
Importanța acestor utopii și proiecte vizionare poate fi foarte mare dacă sunt studiate
și analizate holistic. Ele arată din ce în ce mai mult că nu disponibilitatea tehnologiei este
problema opțiunii pentru anumite formule revoluționare de a construi, ci disponibilitatea unei
societăți de a își schimba modul de viață și de a renunța la continuitate. Mulți dintre marii
arhitecți și ingineri ai modernității secolului al XX-lea și-au dedicat studiile arhitecturii
temporare și mobilității, din proprie inițiativă sau la comanda guvernelor și a piețelor, pentru a
51
Activitate menţionată şi în Capitolul 3., secţiunea 3.1.1. Alegerea celor trei tipologii studiate.
52
Vezi şi Capitolul 4. secțiunea 4.3.1., Influența tehnologiilor asupra construirii temporare.
53
Robert Kronneburg, Portable Architecture. Design and Technology, Birkhäuser, Basel, 2008, pp. 24-30.
54
Michel Ragon, „Architecture visionnaire, Architecture fantastique, ou Architecture prospective,” Histoire
mondiale de l'architecture et de l'urbanisme moderne, Tome 3: Prospective et futurologie, Casterman, Tournai,
1978, pp. 41-52.
44
răspunde unor necesități. Doar unii dintre aceștia au dezvoltat proiecte vizionare de ansamblu
și globale, cuprinzând propuneri pentru întreaga societate, exemplificate sau nu prin
prototipuri și proiecte pilot.
Jules Verne imagina un Paris vast care se va întinde până la mare pentru a face față
creșterii populației care se anunța deja. În jurul anului 1900, societatea își plasează aspirațiile
sub semnul vitezei și ilustratorii vremii caricaturizează societatea mișcării sub forma orașului
zburător55. În perioada dintre cele două războaie mondiale apare în Statele Unite termenul SF
(sience-fiction). Revista Amazing Stories (Poveşti extraordinare) apare în 1926 şi are un succes
uimitor, relevând interesul pentru noul mod de expresie.
Fig. 2.15. Yona Friedman, Orașul mobil – orașul spațial, 1959-1962;

Archigram, Peter Cook, Dennis Crompton, Ron Herron, Instant City, 1969-1970.
Scriitorul Aldous Huxley publică în 1931 romanul Brave New World cu următorul
epigraf, citat din filosoful rus Nicolas Berdiaeff: „Utopiile apar acum mult mai realizabile
decât păreau altădată [...] Ele sunt realizabile. Viața se îndreaptă către utopii. Poate că un nou
secol va începe, un secol în care intelectualii și clasa cultivată vor visa la mijloace de a evita
utopiile și se vor orienta către o societate non-utopică, mai puțin perfectă şi mai liberă.”56
Școala națională superioară de Belle Arte din Paris este confruntată cu un val de
proiecte de diplomă ale absolvenților săi, orientate către formule pentru un viitor alternativ.
Charles Péré-Lahaille a prezentat împreună cu un grup de colegi, în 1955, proiectul La cité
55
Un astfel de exemplu ironic întâlnim într-o imagine din revista L’Assiette au beurre, 14 decembrie 1901,
Arhiva Gallica/ Bibliothèque nationale de France (BnF). Vezi
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k1047874h/f4.image, accesat la 11 iunie 2015.
56
Apud Véronique Willemin, Maisons mobiles, Éditions alternatives, Paris, 2004, p.148.
45
mobile, influențat de studiile lui Jean Prouvé57. Juriul a refuzat proiectul sub pretextul că se
referea la o arhitectură feroviară. Totuși, acest proiect ce inaugura noțiunea de mobilitate în
urbanismul contemporan a fost prezentat, în 1956, la al X-lea Congres Internaţional de
Arhitectură Modernă (CIAM)58 de la Dubrovnik și a devenit o referință importantă pentru
arhitectura mobilă.
Cunoscutul arhitect şi urbanist francez de origine ungară Yona Friedman, autor al
celebrei cărţi L'architecture mobile : vers une cité conç ue par ses abitants, din 1958,
mărturiseşte că
„Principiul mobilității m-a preocupat dintodeauna. În 1945,
aflându-mă în România, am desenat un sistem de panouri înlănțuite,
ca niște paravane... Am vrut să reacționez la faptul că utilizatorul
nu are posibilități de decizie asupra spațiului pe care îl locuiește.
Am încercat să dau libertate locuitorilor, libertate în sensul unei
decizii nepremeditate.”59
Între 1953 şi 1954 Yona Friedman lucrează cu Konrad Wachsmann, folosind tehnici de
prefabricare, mai ales pentru structuri tridimensionale. În 1956 va adresa către CIAM un
pamflet numit Manifesto de l’Architecture Mobile (Manifestul Arhitecturii Mobile)60. În 1958
produce prototipul pentru adăposturi de tip siloz, destinate unei zone din Sahara, cu costuri
foarte reduse. Tot în 1958 publică volumul menţionat mai sus care va deveni unul dintre
textele fundamentale ale noii arhitecturi, L'architecture mobile. Yona Friedman este cel care
propune noţiuni precum urbanismul mobil, urbanismul spaţial cu infrastructură spatială și
orașele poduri, ce pot să deveni noile metropole intercontinentale.
Între 1958 şi 1962 funcționează grupul de lucru intitulat Groupe d’Étude
d’Architecture mobiles (Grupul de studii pentru arhitectura mobilă, GEAM), format din David
57
Jean Prouvé (1901-1984), artizan francez al metalului, considerat unul dintre cei mai influenţi arhitecţi şi
designeri ai secolului XX, a lucrat cu Le Corbusier şi a produs case prefabricate.
58
Congresul Internaţional de Arhitectură Modernă (CIAM) reprezintă o organizaţie care a defăşurat în Europa în
perioada 1928-1956 o serie de evenimente destinate promovării Mişcării Moderne. Printre membri s-au numărat
Le Corbusier, Alvar Aalto, Walter Gropius.
59
Yona Friedman, L'architecture mobile : vers une cité conç ue par ses abitants, colecția Mutations –
Orientations, 2 ed., Casterman, Tournai, 1958/1970, p. 41.
60
http://www.yonafriedman.nl/, accesat la 7 iunie 2015.
46
Emmerich din Paris, Yona Friedman, Jean Pecquet din Paris, Jerzy Soltan din Varșovia, Jan
Trapman din Amsterdam. Componenţa grupul a crescut internațional cu o majoritate de
arhitecți germani și a emis principii pentru „eliberarea viitorului”. Yona Friedman declară în
cadrul GEAM: „arhitectura mobilă este rezultatul schimbării structurale a societății... orașele
de astăzi nu au posibilitatea să se adapteze acestor transformări.”61
Fig. 2.16. Le Dyodon: habitation pneumatique experimentale, Jean-Paul Jungmann,

din grupul Aerolande, 1967; Jacques Rougerie, Sea Orbiter, laborator submarin în deriva
curenților, intrat în construcţie în 2014, și Galathée, habitat-laborator submarin, 1976.
În 1965, Michel Ragon creează Grupul Internațional pentru Arhitectură Prospectivă

(GIAP), relaționând ideea de prospectivă din economie și politică cu cercetările contemporane
din arhitectură. Printre membrii fondatori s-au numărat Yona Friedman, Walter Jonas, Paul
Maymont, Georges Patrix, Ionel Schein și Nicolas Schöffer. În același an, Ministerul apărării
din Franța înființează Centrul de prospectivă. Un alt reprezentant activ al frământărilor din
primele decenii de după al Doilea Război Mondial, făcând parte din Mișcarea Situaționistă
este Constant Nieuwenhuys, inițial pictor avangardist. Proiectul său major este Noul Babilon,
adresat unei societăți nomade, pentru care preconizează tabere de în structuri ridicate de la sol.
Proiectul contând în picturi, schiţe, texte, machete62 etc. este prezentat, în 1966, la Kunsthalle
din Berna.
61
Citată în L'architecture mobile : vers une cité conç ue par ses abitants, p. 42.
62
Vezi http://isites.harvard.edu/fs/docs/icb.topic709752.files/WEEK%207/CNieuwenhuis_New%20Babylon.pdf,
accesat la 7 iunie 2015.
47
Poate că cea mai cunoscută grupare de avangardă este cea formată între 1963 şi 1974
de tinerii arhitecți englezi Peter Cook, Dennis Crompton, Michael Webb, David Greene, Ron
Herron și Warren Chalk, sub numele de Archigram63, nume sub care au editat o revistă de
colaje și benzi desenate. Revista evoluează și numărul 7 devine un manifest, iar David Greene
afirmă: „cu toate scuzele noastre către maestru, casa este un aparat de transportat cu tine, iar
orașul o mașinărie pe care ne branșăm”64.
Grupul Archigram propune o arhitectură contestatară pentru nomazii contemporani.
Proiectul Cushicle, un fel de pernă uriaşă gonflabilă, al lui Michael Webb sau Living Pod, al
lui David Greene, ambele din 1966, sunt exemple de expresie experimental utopică. Poate cel
mai interesant proiect care aduce și o componentă urbanistică de aceeași factură utopică este
Instant City, din 1968, datorat lui Cook, Herron și Crompton, toți trei membri ai Archigram.
Proiectul vine după Plug-in City din 1964 și se referă la intensificarea vieții urbane în micile
orașe care nu beneficiază de atracțiile metropolelor. El constă din suprapunerea unuor structuri
instantanee peste cele existente ale unui oraș și crearea de spații audio-vizuale pentru
entertainment.
În 1967, o nouă grupare de absolvenți ai școlii de la Paris se prezintă la diplomă cu un
grupaj de proiecte bazate pe structuri gonflabile. Jean Aubert, Antoine Stinco și Jean-Paul
Jungmann sunt sudenții lui Asbert, continuatorul lui Auguste Perret, părintele structurilor din
beton armat. Lecția profesorului lor este aceea de a se detașa de sol, a nu se încastra și a
elibera structurile de constrângeri și a pune toată tehnica în serviciul vieții cotidiene. După
absolvire, formează imediat grupul Utopie, în 1968, la Paris. Grupul editează revista de
sociologie urbană Utopie65 și expun în cadrul ARC de la Muzeul de Artă Modernă al Parisului,
considerând că „dimensiunea utopică poate fi încarnată de gonflabil cu tot ceea ce subînțelege
mobilitatea, flexibilitatea, mișcarea, schimbarea de situație.”66
63
Detalii la http://design.designmuseum.org/design/archigram, accesat la 7 iunie 2015. Vezi şi Capitolul 4.
secțiunea 4.3.1., Influența tehnologiilor asupra construirii temporare.
64
Ibidem, p. 50.
65
Pentru detalii vezi şi Capitolul 3., secţiunea 3.1.2. Scurt istoric al utilizării tipologiilor constructive selectate.
66
Véronique Willemin, Maisons mobiles, Éditions alternatives, Paris, 2004, p. 139.
48
Paul Maymont, membru al GIAP alături de Yona Friedman, consideră că noțiunea de

oraș trebuie să se schimbe. Trebuie eliberat solul și utilizat spațiul. El îi scrie prietenului său
Michel Ragon despre o viziune pentru un oraș lunar în 1961. În 1964, Goutchev și Vassiliev
vorbesc despre viitorul orașelor cu atmosferă artificială, dintre care primul va apărea pe Lună.
Mai târziu, în 1985, Paul Maymont, considerat futurolog și vizionar al arhitecturii, și el
discipol al lui Auguste Perret, propune un proiect de stație orbitală locuită de opt oameni.
Născut la Paris, Paul Maymont este purtat de destin la Universitatea din Kyoto, unde predă la
Departamentul de arhitectură din 1958. În Japonia el propune un proiect de oraș plutitor care
să facă față exploziei demografice nipone și crizei de teren a orașului Tokio. Proiectul este
brevetat în 1960. Ulterior, tot el elaborează o propunere axată pe principiul plutirii pentru
Monaco, bazată pe un sistem de diguri submarine.67
Arhitectul Jacques Rougerie se concentrează de peste 30 de ani pe construcții
submarine, conducând o echipă pluridisciplinară constituită din arhitecți, designeri, ingineri,
biologi, peisagiști și poeți, la Paris. El susţine că aceasta este direcția în care omenirea se poate
salva, prin ocuparea mărilor. Proiectele sale relevante sunt Galathée din 1977, Hippocampe
din 1981 şi Aqualab din 1993. Ulterior, el se implică în proiectul NASA Sea Orbiter, intrat în
construcţie în 2014, un tip de habitat-laborator submarin, aflat în derivă sub curenții marini.68
Filosoful Paul Virilio consideră în articolul „Un habitat exorbitant,” publicat în anul
2000 în prestigioasa revistă Architecture d’Aujourd’hui, că „nu este imposibil ca
îmbrăcămintea să devină într-o zi ultima formă de habitat, figura ultimă a locuirii.”69 Lucy
Orta și atelierul Nexus din Paris și Londra experimentează deja acest concept al locuinței-
veșmânt.70
Epoca informației declanșează o viteză fără precedent a schimbărilor din societatea
globalizată a sfârșitului de secol XX și începutului de secol XXI. O serie întreagă de principii
ale construirii sunt înlocuite de alternative oferite de implicarea computerelor în procesele de
fabricație. Marile utopii ale formelor de organizare prin construcții nu s-au verificat. Nici
67
Ibidem, p. 169.
68
Detalii la http://seaorbiter.com/, accesat la 7 iunie 2015.
69
Paul Virilio, „Un habitat exorbitant,” Architecture d’Aujourd’hui, 328/2000, pp. 112-119.
70
http://www.studio-orta.com/en/artworks/serie/10/Nexus-Architecture, accesat la 8 iunie 2015.
49
generalizarea zborurilor cosmice urmate de colonizarea spațiului, nici colonizarea oceanelor și

nici orașe complet noi, zburătoare sau plutitoare, nu au luat locul celor existente și în
schimbare.
Totuși, câteva realizări și proiecte sunt continuatoarele acestor utopii. Transpunerea
prin generalizare este,de fapt, ceea ce a rămas neaplicat și a conferit caracterul utopic al
proiectelor vizionare, și nu nivelul tehnic și posibilitățile tehnologice. Aceasta ne arată, din
nou, faptul că fenomenele construirii sunt indisolubil legate de complexitatea întregii vieți
sociale, iar construirea independentă de comportamentele sociale rămâne utopică sau doar
experimentală. Comportamentul consumerist are valențe conservatoare pe care industria
construcțiilor le conservă: producem ceea ce se vinde, vindem ceea ce s-a mai vândut. Această
epocă cuprinde ultimii 20 de ani și este în plină desfășurare. Internetul, accesibil și generalizat
în a doua jumătate a ultimului deceniu al secolului al XX-lea, este unul dintre marii
acceleratori ai comunicării.
Fig. 2.17. Pavilioane temporare Expo H2O, Frseh Water pavilion, NOX/Lars Spuybroek,
1994-1997; pasarelă pietonală temporară între Lower Manhattan și Battery Park, SHoP, 2002.
Ce s-a întâmplat în domeniul construirii temporare este tributar domeniului construirii

în general. Avansul în noile concepte și teorii ale arhitecturii s-a făcut prin schimbări de
paradigmă. Computerele devin din ce în ce mai puternice, mai accesibile și mai ușor de
conectat între ele pentru a colabora. Imensa putere de calcul și viteza procesării informațiilor
permit pasul către noile matematici, către geometrii avansate71. Ușurința manipulării curbelor
71
Vezi aportul inginerului Cecil Balmond în Capitolul 4. secțiunea 4.2.2., Noile matematici și aplicațiile lor în
domeniul arhitecturii temporare.
50
spline și a realizării de forme continue direct pe ecranul calculatorului seamănă cu modelarea

manuală. Suportul filosofic al noilor arhitecturi trimite către nonliniaritate și teoria
complexității naturii, în care sistemele sunt departe de a se afla în echilibru și reprezintă
interacțiuni complexe și energii. Aceste perspective asupra naturii conduc spre o nouă natură
și nu doar integrarea cu aceasta și replicarea familiilor de forme. Rezultanta acestor teorii și a
tehnologiilor folosite ca metode de proiect sunt formele de tip blob, geometriile fractale,
fractalii fluizi, arhitectura toplogică72.
Doar recent, în ultima perioadă corespunzătoare anilor 1990-2010, a apărut o oarecare
convergență atât a mijloacelor de lucru, tehnica scripting-ului, adică a programării și a
rezultatelor, arhitectura parametrică sau parametricismul pe care Patrick Schumacher îl
consideră în tratatul său de teorie a arhitecturii The Autopoiesis of Architecture73, un nou stil
epocal. Una dintre marile schimbări care apare în strânsă relație cu tehnologiile
computaționale este orientarea designului către destinatar și implicarea lui în proces. Designul
devine participativ, colaborativ, și noțiunea de autor este puternic afectată în sensul în care
acesta nu mai poate fi în nici un caz unic.
Platformele de lucru BIM (Building Information Modelling) sunt noile instrumente
dezvoltate la începutul anilor 2000 care îi reunesc în construirea modelului virtual al
viitoarelor construcții pe toți cei care participă la realizarea, finanțarea, acceptarea, operarea
acestora într-un proces comprimat, aproape simultan, de o complexitate fără precedent. Piețele
avansate în domeniul construirii, din Statele Unite și Japonia, au început să modifice formele
de contractare a proiectelor și a construcțiilor, iar în Marea Britanie modul de lucru în proiecte
presupune formarea de echipe complexe la care participă clienții, cei care proiectează și cei
care vor construi, optimizând împreună proiectul. În ceea ce privește procesul de construire,
acesta presupune ca atât cei care livrează informațiile, cât și cei care produc, montează și
asamblează, să aibă acces și să folosescă platformele digitale. O construcție obișnuită poate fi
concepută digital și realizată în mod tradițional, dar o construcție avansată, parametrică, nu
poate fi realizată cu mijloacele de producție și gestiune clasice. Schimbarea s-a produs și în
Vezi o analiză detaliată în Capitolul 4. secțiunea 4.2.1., Turnura digitală din proiectare la schimbarea
72
mileniului.
73
Patrik Schumacher, op. cit.
51
această zonă, dar deocamdată doar pentru un segment relativ limitat al constructorilor, prin
implicarea modului de producție bazat pe CNC, mașini cu comandă numerică, adică cu
ajutorul roboților. Principiile prefabricării, producției de masă care au fundamentat epoca
numită fordistă după producătorul de automobile și inventatorul Ford, sunt în prezent înlocuite
de noua prefabricare care nu mai presupune repetarea identică și producția de elemente
similare deoarece pentru computer este indiferent dacă comandă aceeași operație sau operații
similare diferite. Această schimbare fundamentală are un efect important asupra reducerii
costruilor și optimizării construcțiilor. Proiectele realizate în această perioadă sunt diverse și
cu grade de puritate diferită în ceea ce privește implicarea tehnologiilor digitale. Foarte multe
proiecte sunt materializate prin construcții temporare datorită caracterului lor experimental, al
prezentării noilor tehnologii în expoziții și showroom-uri.
Putem afirma că epoca informației în construcții a pornit și se dezvoltă foarte mult cu
ajutorul construcțiilor temporare. Unul dintre pionierii teoriei și experimentului arhitectural
digital este Greg Lynn, care își fundamentează cercetările pe teoria plierii. Ulterior Lynn va
reveni cu un concept propriu despre casa embriologică, pe care îl declară ca fiind o strategie a
inventării ambianței domestice, realizănd prototipuri. Conceptul de hipersuprafață este ilustrat
de biroul olandez NOX prin construirea pavilioanelor temporare gemene, pentru apă proaspătă
și pentru apă sărată între 1994 și 1997, pentru parcul cu temă acvatică Neeltje Jans din
Olanda.74
Cecil Balmond este unul dintre cei mai importanți ingineri ai perioadei. În echipa
Arup, cea mai importantă firmă mondială de inginerie a construcțiilor, Balmond a dezvoltat o
serie de concepte bazate pe geometrii avansate, urmărind logica potrivit căreia geometria este
structură, iar structura este arhitectură. Paleta sa de realizări în domeniul construcțiilor
temporare experimentale este impresionantă. După anul 2000, ne oferă, cu regularitate, în
fiecare an, realizat de cei mai importanți arhitecți contemporani, ca manifest al arhitecturii
actuale și experiment avansat totodată. Cecil Balmond a lucrat cu majoritatea arhitecților care
au realizat aceste construcții de mici dimensiuni în ultimul deceniu. Câteva exemple sunt:
Daniel Libeskind în 2001, cu o structură din bare de aluminiu; Toyo Ito în 2002, cu o structură
74
O analiză detaliată a conceptelor şi proiectelor amintite vezi în Capitolul 4. secțiunea 4.2.1., Turnura digitală
din proiectare la schimbarea mileniului.
52
de tip grid din oțel; Alvaro Siza și Eduardo Souto de Moura în 2005, cu o structură reciprocă
din lemn; Rem Koolhaas în 2006, cu o structură din țesătură și oțel.75
Catalanul Vicente Guallart dezvoltă la Barcelona o unitate de cercetare avansată și își
sintetizează proiectele în volumul Geologics,Geography, Information, Architecture.76 Unul din
experimentele sale importante este Media House, din 2000, realizat împreună cu grupul
Metápolis, MIT Center for Bits and Atoms și 12Cat Elisava Master Interface. Casa este o
instalație temporară suprainformatizată care încearcă să devină o interfață complexă pentru
utilizator, computerul fiind structura spațială însăși.
Pe continentul american, firma SHoP, Sharples, Holden și Pasquarelli, este preocupată
de modul de construire, respectiv de felul în care se produc construcțiile. Realizează mai multe
proiecte printre care și o pasarelă pietonală temporară în Manhattan, New York, pentru care își
pun în aplicație teoriile. În plan teoretic apar idei din ce în ce mai înrudite cu domeniul
biologiei, precum cele ale morfogenezei și emergenței, datorate lui Michael Hensel, Achim
Menges și Michael Weinstock.77
Instituții universitare de mare prestigiu folosesc construirea experimentală de
pavilioane ca metodă didactică. Un astfel de exemplu este oferit de Institute for Computational
Design (Institutul pentru Design Computaţional / ICD) şi Institute of Building Structures and
Structural Design (Institutul pentru Structuri Construite şi Design Structural / ITKE) de la
Universitatea din Stuttgart, care, în perioada 2010-2015, construiesc pavilioane pentru
cercetare, dintre care unele temporare.78 Epoca informației este departe de a fi încheiată după
doar cca 20 de ani de cercetări și experimente.
Patrick Schumacher, partener la Zaha Hadid Architects, afirmă că parametricismul79,
aflat și el într-o fază actuală evolutivă, va deveni noul stil în arhitectură, noua formulă
75
Detalii vezi şi în Capitolul 4. secțiunea 4.2.2., Noile matematici și aplicațiile lor în domeniul construirii
temporare.
76
Vicente Guallart, op. cit.
77
Detalii în Capitolul 4. secțiunea 4.2.3., Arhitectura orientată către performanță.
78
http://icd.uni-stuttgart.de/?p=4458, accesat la 8 iunie 2015.
79
O analiză detaliată despre Patrick Schumacher şi teoria sa vezi în Capitolul 4. secțiunea 4.2.1.,Turnura digitală
din proiectare la schimbarea mileniului.
53
generalizată, așa cum ultimul stil global a fost modernismul, iar toate curentele care i-au urmat
– postmodernismul, deconstructivismul, minimalismul –, fiind doar reacții la modernism.
Schumacher consideră că agenda parametricismului se bazează pe principii euristice pozitive
(dogmele) şi negative (tabuurile)80. Tabuurile se referă la evitarea geometriilor rigide primitive
precum pătratele, triunghiurile și cercurile; evitarea repetițiilor simple ale elementelor și
evitarea juxtapunerii de elemente sau sisteme nerelaționate. Dogmele se referă la considerarea
tuturor formelor ca fiind maleabile parametric, diferențiate gradual și corelate sistematic.
Vom observa din desfăşurarea evenimentelor şi a fenomenelor dacă aceste previziuni
se vor confirma sau dacă starea pluralistă actuală, precum şi coexistența în paralel a mai
multor curente, concepte şi teorii majore va continua. Am îndrăznit să propun, sub semnul
întrebării, bineînțeles, și o epocă a viitorului. Ea se ancorează foarte mult în ceea ce se
întâmplă în prezent, mai ales din punct de vedere al evoluției comportamentelor sociale legate
de construire și de aspectele temporare ale acesteia.
2.1.3. Viitorul arhitecturii temporare

Epoca viitorului, pe care o numim aici a sustenabilității generalizate, se va suprapune
cu perioada în care a construi responsabil față de toate datele sensibile, care compun atitudinea
sustenabilă, va deveni modul dominant de abordare. Principiile sunt conturate, experimentele
anunță direcții de dezvoltare a construirii, iar construcțiile temporare se arată deja ca fiind o
parte importantă din acest viitor.
În prezent, vorbim despre un viitor al principiilor și al performanțelor și nu de unul al
formelor anticipate și al viziunilor conturate, așa cum se întâmpla cu utopiile secolului al XX-
lea. Totuși, omenirea este prizonieră într-un conservatorism care nu îi permite, aparent, să
evolueze consistent pro-activ, ci doar să reacționeze. Din aceste motive, omenirea continuă să
genereze crize de sistem, în condițiile în care este extrem de dificil de modificat sistemele
majore în profunzime.
La începutul mileniului III, gânditorii și practicienii construirii încearcă să prezică
viitorul. Sub egida Universității Columbia din New York, mai mulți arhitecți și filosofi au
80
Vezi un interviu cu Patrik Schumacher acordat lui Fenh Xu, publicat în WA (World Architecture), Parametric
Design issue, Beijing 2009, http://www.patrikschumacher.com/Texts/Interview_WA_May%2009_english.htm,
accesat la 8 iunie 2015.
54
căutat să identifice tendințele care vor avea efecte în viitor, cu ocazia conferinţei The State of
Architecture at the Beginning of the 21st Century (Statutul arhitecturii la începutul secolului
XXI), desfăşurate în 200381. S-a vorbit despre urbanism și politici, materialitate, identitate,
învelitori în raport cu sectorul public și cel privat, globalizare și percepție, iar prezentările au
fost publicate într-un volum omonim.
Printre conferenţiari s-a numărat şi arhitectul olandez Winy Maas care este de părere
că „astăzi arhitectura se îndreaptă către dezvoltarea de aparate care pot combina problemele la
scară mare cu inputul individual și analizele cu propunerile. Arhitectura va fi în viitor orientată
către consumator, conectând bottom-up cu top-down.”82 Gregg Pasquarelli comentează,
remarcând că urbanismul planificat materializează aparatul politic existent, în vreme ce
arhitectura e orientată spre obiecte generate de rațiuni de piață.83 Steven Holl spune că
„arhitectura trebuie să rămână experimentală și deschisă noilor idei și aspirații în fața forțelor
conservatoare care o împing mereu spre cele deja dovedite, deja construite și apreciate.
Arhitecții trebuie să exploreze domeniul not yet (deocamdată nu).”84 Toshiko Mori apreciază
că „în viitor expresia folosirii materialelor va aduce fără îndoială transformări și provocări
estetice lumii construite,”85 iar Mark C. Taylor caracterizează viitorul ca fiind supus „unui
dezechilibru co-evoluționar”86.
81
Conferinţa The State of Architecture at the Beginning of the 21st Century (28-29 martie 2003, New York),
găzduită de Columbia Graduate School of Architecture, Planning, and Preservation în onoarea arhitectului
Bernard Tschumi, cu ocazia încheierii mandatului de decan. Lucrările conferinţei sunt editate în Bernard Tschumi
şi Irene Cheng, eds., The State of Architecture at the Beginning of the 21st Century, Monacelli Press, New York,
2003.
82
Winy Maas şi MVRDV, „Toward an Urbanistic Architecture,” în Bernard Tschumi şi Irene Cheng, eds., The
State of Architecture at the Beginning of the 21st Century, Monacelli Press, New York, 2004, p.15.
Gregg Pasquarelli, „Architecture Beyond Form,” în Bernard Tschumi şi Irene Cheng, eds., The State of
83
Architecture at the Beginning of the 21st Century, Monacelli Press, New York, 2004, p. 24.
Steven Holl, „Idea, Phenomenon and Material,” în Bernard Tschumi şi Irene Cheng, eds., The State of
84
85
Toshiko Mori, „Materiality and Culture”, în Bernard Tschumi şi Irene Cheng, eds., The State of Architecture at
the Beginning of the 21st Century, Monacelli Press, New York, 2004, p. 30.
86
Mark C. Taylor, „Co-Evolutionary Disequilibrium”, în Bernard Tschumi şi Irene Cheng, eds., The State of
55
Fig. 2.18. Media House, Vicente Guallart cu Metápolis,

MIT Center for Bits and Atoms, Barcelona, 2000.
Epoca viitorului ar putea fi marcată de sustenabilitate în sensul în care aceasta va fi

considerată raționalitate holistică. Factorul timp va juca un rol fundamental, influențând astfel
construirea temporară. Rezolvarea problemelor pe termen lung, a consecințelor în viitor, va
deveni cel puțin la fel de importantă ca rezolvarea celor prezente, compatibilitatea dintre acum
și ulterior devenind o condiție definitorie a construirii. Din nou, construcțiile temporare vor
reprezenta, tot mai mult, soluții pentru acum fără influențarea negativă a unui mai târziu.
Localitățile, să le spunem orașe, își vor intensifica activitățile și folosirea spațiului.
Densificarea inteligentă este inevitabilă și, mai ales, necesară. Folosirea temporară a spațiului,
fie că este public, fie că este privat devine tot mai importantă. Arhitectura trebuie să își
augmenteze flexibilitatea, construirea temporară făcând parte din arsenalul de metode pentru a
o obține rezultate. Adecvarea tehnicilor și a tehnologiilor va continua prin coexistența
formulelor hi-tech cu cele low-tech, dar, mai ales, cu tot mai multe combinații inteligente
dintre acestea. Globalizarea nu se va manifesta prin omogenizare, prin preluarea de soluții care
vor deveni general aplicabile. Atitudinile și principiile se vor generaliza, dar nu și răspunsurile
la probleme. Modelele participative se vor diversifica și construirea orientată către client și,
mai ales, către comunitate va naște procese noi de dezvoltare a soluțiilor și de acceptare a
acestora.
Construirea temporară va permite confirmarea unor ipoteze, experimentarea și feed-
back-ul de multe ori extrem de necesar pentru a implementa proiecte. Miza pe construire va
crește, iar rolul arhitectului și al inginerului se va schimba în continuare. Construirea va
56
însemna tot mai mult abordare holistică și tot mai puțin doar ceea ce cade în sarcina unui sau
altui specialist din punct de vedere al concepției.
2.1.4. Concluzii ale studiului privind istoria arhitecturii temporare

Suprapunând această istorie a arhitecturii temporare peste istoria arhitecturii și istoria
ingineriei vom putea remarca influențele, replicile și interferențele. Transferul de tehnologie
dintre mai multe domenii către construire este extrem de important pentru evoluția acesteia.
De aceea, putem să ne referim la construirea temporară ca la un domeniu deschis care
asimilează și se bazează în permanență pe progresul tehnologic, căutând a priori răspunsuri
pentru problemele oamenilor, de multe ori mult mai deschis și fără conservatorismul inevitabil
al arhitecturii perene. Reversibilitatea și temporalitatea, în general, dizolvă inhibiția care apare
frecvent când se construiește deoarece actul construirii presupune acceptarea de către
comunitate, integrarea cu consecințe posibile pe termen lung; de asemenea, acesta este
reglementat în mod foarte complex. Concluziile acestei încercări de a trasa o istorie a
construirii temporare, a arhitecturii efemere, se pot rezuma în câteva enunțuri argumentate.
Epocile propuse sunt în legătură cu epocile civilizațiilor umane aşa cum apar descrise
în istoriile clasice, dar nu se suprapun cu exactitate cu acestea. Opțiunile diferitelor culturi de a
se manifesta, prin ceea ce transmit către o dezirabilă posteritate prin construire, au fost și ele
diferite și au influențat utilizarea și, mai ales, dezvoltarea de soluții temporare. Acestea din
urmă nu au fost apanajul nici al societăților avansate, al succesului în istorie, și nici formule
ale celor pauperi sau nedezvoltați, construcțiile temporare provenind din toate zonele
civilizațiilor. Soluțiile temporare au devenit perene prin intrarea în tradiția diferitelor culturi și
păstrarea prin istorie, cu perfecționările și rafinările ulterioare, ceea ce face ca anumite
tipologii să nu aparțină cu predilecție unei epoci, ca în cazul arhitecturii majore, permanente.
Au existat însă și soluții constructive permanente care s-au transformat în temporare, căutând
astfel o eficiență sporită.
O posibilă clasificare a construcțiilor temporare poate porni de la rolul și, mai ales, de
la efectul obținut prin realizarea acestora. Remarcăm astfel construcțiile experiment, care
încearcă soluții noi, ca răspuns inovant la problemele puse; construcțiile eveniment, ca
realizări unicat, de excepție, care sunt o celebrare a principiilor construirii, efemere ca orice
57
eveniment și construcțiile temporare tradiționale, care sunt cele preluate și asumate de o

anumită cultură, integrate de aceasta și utilizate datorită avantajelor pe care le prezintă.
Tehnicile de construire folosite sunt în general intuitive, bazate pe încercare și rafinare,
precum în cazul arhitecturii permanente, dar devin, la fel ca aceasta, de la un anumit moment
din istorie, subiectul calculelor și al determinărilor avansate. Ceea ce este remarcabil la
formele contemporane constă în transferul de tehnologie din ce în ce mai sofisticată,
tehnologii aplicate mai întâi vehiculelor și abia apoi construcțiilor, în timp ce, la fel ca în cazul
construcțiilor permanente, coexistă alternative care folosesc atât tehnologii înalte, cât și tehnici
meșteșugărești. De multe ori, construcțiile temporare contemporane sunt rezultatul unor
procese de cercetare și proiectare mai avansate, care consumă mult mai multe resurse decât
procesele uzuale, aplicate în cazul construcțiilor în general.
Fig. 2.19. O scurtă istorie a arhitecturii temporare, Șerban Țigănaș, 2015.
58
2.2. Identificarea și definirea principalelor categorii și a termenilor specifici pentru

arhitectura temporare
( în care se urmăresc criteriile de clasificare, se realizează identificarea
și definirea termenilor principali în legătură cu arhitectura temporară,
cu mobilitatea, portabilitatea și efemeritatea)
2.2.1. Criterii de clasificare a construcțiilor nepermanente și argumente pentru

arhitectura temporară
O serie de termeni și noțiuni referitoare la arhitectura temporară, pe care le putem
denumi inițial ca fiind atipice, trebuie clarificate. Mai multe criterii de clasificare intervin în
sfera construcțiilor temporare, două direcții find cele mai importante pentru sistematizarea
domeniului: cea care are în vedere timpul, respectiv temporalitatea și cea care ia în
considerare deplasarea, respectiv mobilitatea.
Dacă înțelegem mobilitatea ca având drept consecință temporalitatea funcționării unei
structuri construite într-un anumit loc, ajungem la a o considera responsabilă de temporalitatea
construcției respective în acel loc. Mobilitatea mai presupune, în anumite cazuri, și deplasarea
în vederea construirii, a amplasării unei construcții, ca formă de prefabricare și, eventual,
refabricare prin relocare, după demontare. Din această direcție, mobilitatea poate fi văzută ca
formă de flexibilitate, respectiv de reciclare a construcțiilor.
O serie de reprezentanți ai avangardelor din domeniul arhitecturii apreciază modul în
care construirea se transformă în raport cu transformările societății, scoțând în evidență rolul
construcțiilor temporare. Arhitectul olandez Eduard Böhtlingk indică faptul că azi „aproape nu
mai depindem de mediul construit.” 87 Americanii Andrew Thurlow și Maia Small arată că
„arhitecții se orientează spre experimente și invenție, făcând un gest simplu prin detașarea
construcției de fundații.”88 Arturo Vittori și Andreas Vogler constată că „semnificația spațiului
se schimbă în epoca digitală” și că, „în epoca spațiului, limitele dintre imobil și mobil, între
Eduard Böhtlingk, „Everything is moving,” în Kim Seonwook şi Pyo Miyoung, eds., Mobile Architecture.
87
Construction and Design Manual, DOM Publishers, Berlin, 2012, p. 13.

88
Andrew Thurlow și Maia Small, „Going Mobile,” în Kim Seonwook şi Pyo Miyoung, eds., op. cit., p. 33.
59
arhitectură și vehicul au devenit vagi.”89 Yuku Shugihara și Tohihiko Suzuki cred că

„generația următoare de spații interioare va fi total schimbată de arhitectura mobilă.”90
Donatello Amabile spune că „s-a schimbat conceptul de trai și o formă de nomadism domestic
își face locul în epocă între societatea civilă și cea nomadă.” 91 Andrew Maynard opinează că
„trebuie să ținem pasul cu natura fluidă a erei informațiilor,”92 în timp ce Facundo Arana
observă că „lumea mobilă și acțiunea reflectă spiritul timpurilor noastre.” 93 Hugon Kowalski94
susţine că „arhitectura mobilă e un răspuns la un nou stil de viață,” iar Max Sanjulian declară
despre conceptul permanenței „că nu mai e o condiție pentru faptul arhitectural.”95
2.2.2. Perspectivele aprecierii și evaluării arhitecturii temporare și limitele acestora

Pentru o înțelegere completă a arhitecturii temporare este necesară o definire și
clarificare a mai multor noțiuni atât independent, cât și relaționate. Aceasta se impune mai ales
din perspectiva evoluției sensului diferitelor noțiuni în paralel cu practicile și nevoile sociale.
Construcțiile sunt rezultatul construirii, respectiv structuri artificiale, realizate de om în
relație cu contextul natural în care sunt amplasate și care servesc unor scopuri legate de
desfășurarea majorității activităților omenești. Practic, viața oamenilor atât individual, cât și în
societate nu este posibilă fără existența mediului construit în acest scop. Arhitectura constă în
ceea ce este construit și toate consecințele și semnificațiile care rezultă din aceasta. Mediul
construit este în general apreciat, analizat și evaluat ca întreg, holistic, din perspective ale
multitudinii de unghiuri de vedere ale căror rezultante indică nivelul său de calitate, aceasta
fiind perspectiva arhitecturală, sau luându-se în considerare diferite sisteme și elemente
89
Arturo Vittori și Andreas Vogler, „Architecture on the Move,” în Kim Seonwook şi Pyo Miyoung, eds., op. cit.,
p. 43.
90
Tohihiko Suzuki şi Yuku Shugihara, „Mobile Architecture and Design,” în Kim Seonwook şi Pyo Miyoung,
eds., op. cit., p. 23.
91
Kim Seonwook şi Pyo Miyoung, eds., op. cit., pp. 306-307.
92
Ibidem, p. 105.
93
Ibidem, p. 341.
94
Ibidem, p. 689.
95
Ibidem, p. 755.
60
componente, cărora li se evaluează comportamentul, răspunsul la condițiile de exploatare și li

se apreciază performanțele măsurabile, aceasta fiind perspectiva inginerească.
Perspectiva arhitecturală înțelege construcțiile atât ca realitate construită, fizică
cuantificabilă, cât și ca relații cu mediul, capacitate de a răspunde cerințelor pentru care au fost
concepute, evoluție în timp în raport cu comunitățile care le utilizează și ca relevanță culturală
pentru acestea. De aceea, măsura arhitecturii este calitatea arhitecturală, o noțiune care
combină multiple criterii de apreciere, practic toate acestea făcând ca aprecierea să fie dificilă,
laborioasă și uneori lipsită de evidență. Este de cele mai multe ori necesară parcurgerea unei
perioade de timp care să permită aprecierea construcțiilor din prisma utilizatorilor, a
transferului în sistemul de valori al comunităților și al consolidării percepției, atașamentului și
transformării prin cultură în valori patrimoniale.
Perspectiva inginerească distinge elementele apreciabile ca atare sau în sisteme care
lucrează împreună, funcționează și pot, în consecință, să fie apreciate prin măsurarea
performanțelor. În acest fel, este extrem de posibil ca o construcție să se comporte excelent din
punctul de vedere al anumitor performanțe și să aibă un comportament opus, potrivit altor
criterii. Aceste performanțe nu pot și nu trebuie să fie ierarhizate după anumite criterii, cum ar
fi de exemplu comportamentul în situații excepționale, puțin probabile și la limită sau doar
după comportamentul curent. Modul în care societățile decid asupra a ceea ce urmează a fi
construit presupune în general ambele abordări, cea arhitecturală și cea inginerească, și o
foarte interesantă abordare a conceptului de risc și de reziliență.96
Din perspectivă arhitecturală se judecă, de regulă, oportunitatea încadrării în contextul
construit și cultural, acceptându-se ca adecvat a se construi ceea ce nu aduce prejudicii acestui
context, deci ceea ce este peste un prag minim apreciat. Din perspectivă inginerească,
aprecierea construcțiilor este descompusă pe diverse criterii de performanță, pentru fiecare
stabilindu-se pragul minim care este apreciat printr-un proces eliminator, în care fiecare
criteriu trebuie satisfăcut prin trecerea peste prag. Ceea ce rezultă nu este o apreciere pozitivă
96
Prin rezilienţă înţelegem adaptare activă la impact. Noţiunea recentă de rezilienţă urbană presupune
reîntoarcerea, cu ajutorul comunităţilor şi al resurselor locale, la o formă de echilibru sistemic după impactul unui
anume factor.
61
prin care construcțiilor propuse li se permite să fie realizate dacă au calitate sau dacă sunt
foarte performante, ci mai degrabă o evaluare de tip negativ, fiind eliminate cele care nu trec
baremul. Într-un cuvânt, sistemele actuale de autorizare a construcțiilor au în vedere a nu se
realiza construcții foarte proaste, aflate sub standardul unui sau mai multor criterii, și mai
puțin a nu se produce calitate proastă.
În prezent, sistemele de evaluare prin normare a performanțelor construcțiilor sunt de
natură inginerească, mai ales din cauza dificultății metodologice de a realiza un sistem unic
cuprinzător. Prima manifestare, în acest sens, este prezentă deja de circa două decenii prin
sistemele de certificare a clădirilor, sau ceea ce se numește în limbaj comun, certificarea
clădirilor verzi.97 Aceste sisteme sunt ele însele în evoluție, fiindu-le deja vizibile limitele și
capacitatea parțială de a evalua holistic construcțiile. Progresul adus de aceste sisteme de
certificare este reprezentat de capacitatea de a estima punctajul pe care îl poate atinge o
construcție din faza de proiect. I se adaugă inclusiv posibilitatea pe care o oferă de a defini,
prin tema de proiect, standardul cerut pentru o anumită construcție și, mai ales, modul de
judecată bazat pe conceptele subordonate sustenabilității, în raport cu emisiile de CO2 ,
utilizarea energiilor regenerabile, managementul deșeurilor, reciclarea și reciclabilitatea din
perspectiva utilizării terenului, a materialelor și altele.
Construcțiile temporare sunt mult mai ușor judecate datorită însăși naturii lor efemere,
respectiv a riscului de a produce o calitate proastă pe termen lung, adică beneficiază, în
general, de o anumită toleranță. În mod evident, riscurile pot fi controlate mult mai ușor în
cazul unei construcții temporare decât în cazul uneia permanente, iar măsurile de asigurare a
siguranței în exploatare pot fi complet diferite. În cazul construcțiilor permanente, aceste
măsuri sunt în general pasive, iar la cele temporare acestea pot fi active.
Revenind la definirea termenilor, construcțiile pot fi împărțite în categorii distincte –
cele care constituie infrastructura fie de transport, de rețele edilitare, de telecomunicații, sau cu
diverse scopuri tehnologice, fie cele care oferă spații pentru desfășurarea de activități de orice
fel, legate de oameni, animale sau bunuri. O categorie aparte de construcții ale oamenilor sunt
cele care sunt concepute special pentru a se deplasa sau a fi deplasate, respectiv cele care pot fi
97
Detalii despre sisteme de certificare în Capitolul 5., Rolul arhitecturii temporare pentru viitorul construirii.
62
numite nave, vehicule sau pur și simplu mobile. Datorită faptului că industria de construire a
navelor s-au diferențiat foarte puternic de industria construcțiilor în general, acestea nu sunt
considerate ca făcând parte din domeniul construcțiilor. Totuși, există exemple semnificative
care sunt special realizate pentru a sluji adăpostirii, vieții și activităților oamenilor, uneori pe
timp îndelungat, după aceleași criterii care se folosesc pentru construcții. Iată, spre exemplu,
un portavion care constituie locul de muncă și viață pentru o comunitate de 5500 de persoane,
respectiv de dimensiunea unei localități mici.98 Din aceeași categorie pot fi enumerate
locuințele plutitoare folosite cu precădere în Olanda, datorită infrastructurii de canale și a
rețelei hidrografice care joacă un rol deosebit în Țările de Jos.
Un alt unghi de vedere legat de definirea arhitecturii în sine sau în raport cu
construcțiile este cel exprimat de reputatul teoretician şi profesor Bruno Zevi99. El apreciază că
arhitectură este tot ceea ce are spațiu interior, respectiv este conceput pentru a oferi cadru, a
conține oamenii și activitățile lor. Ceea ce nu are spațiu interior, deși este construit, nu este
arhitectură, potrivit lui Zevi, respectiv un monument funerar, un monument în sine sau o piesă
de infrastructură.
O perspectivă inginerească de definire a construcțiilor este cea prin care se consideră
că acestea au legătură fermă cu terenul pe care sunt amplasate, respectiv sunt fundate. Ceea ce
nu are legătură fermă, respectiv poate fi deplasat cu relativă ușurință, nu reprezintă construcții.
Remarcăm aici tehnologiile de translatare a unor construcții din rațiuni diverse, practicate, în
special, în România deceniului al IX-lea al secolului trecut. Au fost translatate biserici, clădiri
de locuințe cu valoare de patrimoniu și chiar clădiri de locuințe colective relativ recente,
precum în cazul deschiderii Bulevardului Transilvania din Alba Iulia100. Aceste translatări s-au
făcut practic montând o cale de rulare și roți asemănătoare celor pentru căile ferate. În cazul de
la Alba Iulia, s-au realizat racorduri și branșamente flexibile care au permis locatarilor să
trăiască în locuințele lor pe durata translatării, care s-a făcut cu viteze insesizabil de mici. Au
fost aceste construcții vehicule pentru un timp sau nu au mai fost deloc construcții?
98
Vezi exemplificarea de la Fig. 2.13. şi nota 42 din prezentul Capitol 2.
99
Bruno Zevi, Saper vedere l’architettura, 1 ed. 1948, Einaudi, 2009.
100
Soluţia de translatare pe căi de rulare aparţine inginerului Eugeniu Iordăchescu de la Institutul Proiect
Bucureşti (IPB), care a salvat clădiri şi biserici de furia demolărilor comuniste. Vezi şi Eugeniu Iordăchescu,
Translaţia construcţiilor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1986.
63
Fig. 2.20. Operațiunea „Deschiderea Bulevardului Transilvania” din Alba Iulia, prin
translatarea fără evacuarea ocupanților a două clădiri de locuințe colective inițial alăturate,
folosind cricuri hidraulice, căi de rulare și racorduri flexibile la utilități, 1987.
Perspectivele contemporane asupra construcțiilor iau tot mai mult în seamă situațiile
hibride și interferențele dintre domeniile construirii. De aceea, reținem atenția asupra
clasificării construcțiilor în clădiri, infrastructură și nave, acceptându-le deopotrivă pe toate
datorită existenței și rolurilor pe care le îndeplinesc, a modului de concepție, producție și
utilizare. Una dintre modalitățile de apreciere a arhitecturii, care pune accentul pe legătura cu
contextul, determinarea în funcție de acesta și efectele produse este cea care afirmă că este
arhitectură ceea ce creează loc.101 Legătura cu terenul este oarecum înrudită cu legătura cu
locul, dar noţiunea de „loc” este un concept extins care înglobează valențe culturale, identitare
și de tradiții, pe când legătura cu terenul sau solul se referă strict la o soluție morfologică sau
tehnică.
Ciclul de viață sau timpul de serviciu al construcțiilor este un factor important în
aprecierea și definirea construcțiilor temporare. Temporar se referă la timp, dar într-o formulă
conceptuală, programată și nu una constatativă, care remarcă la sfârșitul, poate accidental, al
duratei de viață a unei construcții, că aceasta a fost relativ scurtă, deci temporară. Noţiunea de
ciclu de viață a unei construcții este din ce în ce mai utilizată, mai ales prin prisma noilor
cerințe de calcul ale costurilor energetice și ale costurilor generale în raport cu întreaga durată
de funcționare. Ceea ce diferențiază construcțiile temporare de cele netemporare, să le numim
101
Despre creare de loc (placemaking) în sens heideggerian.
64
perene, sau chiar permanente, cu toate că această permanență nu poate fi garantată, este faptul
că la cele temporare se planifică durata lor de funcționare, iar aceasta are o influență
importantă asupra modului de concepție și realizare.
O altă clasificare a construcțiilor poate fi realizată după rolul pe care îl îndeplinesc și
modul în care realizează acest deziderat. Categoriile importante sunt cele prin care unei
construcții i se atribuie din start o anumită destinație sau prin care se asigură anumite condiții
pentru ca funcțiunea să se schimbe în timpul vieții construcției; aceasta fin urmă pentru ca să
poată adăposti și răspunde la alte cerințe anticipate sau nu la momentul conceperii și realizării.
Reciclarea și modul de post-utilizare a construcțiilor constituie o altă temă și
modalitate de clasificare. Noul concept cradle to cradle102 presupune reciclarea integrală, un
deziderat care va cuprinde, fără îndoială, și domeniul construcțiilor, modificând multe dintre
practicile clasice. Construcțiile temporare înglobează din start conceptul de reciclare prin
refolosirea posibilă, prin relocare sau demontare și construire modulară în alte formule. La
acesta se adaugă și conceptul de zero waste103 care, la rândul lui, induce necesitatea proiectării
post-utilizării încă înainte de realizarea obiectului sau a construcției astfel încât, per ansamblu,
nimic să nu se piardă, iar totul să fie reutilizat.
2.2.3. Definirea principalelor categorii de temporalitate a arhitecturii

Noţiunea de temporar, referitor la construcții, înseamnă acea construcție care este
concepută și realizată pentru a exista și funcționa pe o perioadă limitată, preconizată într-un
anumit loc. Perioada de funcționare a unei construcții temporare poate varia de la câteva ore la
zile, săptămâni sau luni, un sezon sau chiar câțiva ani. În general, această perioadă este foarte
precis determinată și planificată, dar există contexte în care ea depinde de rezolvarea unor
situaţii, cum ar fi adăposturile în caz de calamități, dezastre sau conflicte, pentru care
102
Potrivit noţiunii cradle to cradle (din leagăn în leagăn, adică de la sursa de resurse la sursa de resurse),
elaborate de un inginer chimist german şi un arhitect american, care fac astfel trecerea de la teoria cradle to grave
(de la leagăn în mormânt, adică de la sursa de resurse la debarasare) la un model sustenabil de producţie,
deşeul/gunoiul produs de o entitate-utilizator devine materie primă pentru o altă entitate-utilizator. Vezi Michael
Braungart şi William McDonough, Cradle to Cradle: Remaking the Way We Make Things, North Point Press,
New York, 2002.
103
Fillosofia zero waste (deşeuri zero) se referă la strategia de management al deşeurilor şi încurajează regândirea
folosirii de resurse pe durata de viaţă a unui obiect/clădire etc. astfel încât ele să poate fi reutilizate. Detalii la
http://www.zerowasteeurope.eu/, accesat la 10 iunie 2015.
65
remedierea circumstanţelor și posibilitatea de relocare a locuitorilor și activităților depinde de

alți factori.
Construcțiile mobile desemnează acele construcții care sunt concepute pentru a fi
deplasate cu relativă ușurință, integral, de la locul de fabricație la cel de destinație sau la
diferite destinații succesive, prin relocare. De regulă, construcțiile mobile nu se demontează,
ele sunt deplasate în forma construită.
Construcțiile transportabile desemnează acele construcții care sunt concepute pentru a
fi transportate în diferite locuri, pe diferite rute. Ele se realizează, în general, prin montarea
componentelor și demontarea lor în momentul în care se pregătește un nou transport către
următoarea destinație.
Construcțiile portabile sunt cele transportabile. Termenul se referă, în principiu, la
aceeași categorie.
Construcțiile demontabile sunt acele construcții concepute pentru a putea fi
descompuse, cu recuperarea integrală a componentelor, și eventuala lor refolosire pentru o
aceeași construcție montată ulterior sau, în diverse combinații, pentru alte configurații
construite. Demontabilitatea nu presupune utilizări multiple, ci doar descompunerea cu
recuperarea componentelor. Ea este cel mai frecvent utilizată pentru relocare.
Construcțiile relocabile sunt atât transportabile, cât și demontabile. Termenul
desemnează reutilizarea în diferite locuri a unor construcții temporare, concepute special
pentru utilizarea după multiple montări și demontări.
Construcțiile prefabricate sunt realizate din elemente componente produse la distanță
de locul construirii, în general în medii industriale și apoi transportate și montate prin
asamblare la locul de destinație. Prefabricarea este folosită atât pentru construcții permanente,
cât și pentru construcții temporare.
Construcțiile modulare sunt realizate din subansambluri care permit asamblarea în
diferite configurații și variante. Modularea este folosită atât la construcțiile permanente, cât și
la cele temporare pentru a realiza compatibilitatea dintre diferite subansambluri, sisteme și
elemente. O consecință a concepției modulare este interșanjabilitatea unor elemente, realizarea
de elemente de schimb, productivitate mare și posibilitatea de a decide ulterior fabricației
asupra configurațiilor adoptate.
66
2.3. Programe pentru arhitectura temporară

(în care se observă varietatea aplicațiilor construcțiilor temporare și se
realizează clasificarea programelor de arhitectură după necesitățile la
care răspund)
2.3.1. Programele de arhitectură, criteriu fundamental de clasificare

Unul dintre criteriile cele mai importante de clasificare a construcțiilor este cel al
destinației lor, al scopului pentru care au fost realizate, respectiv al funcțiunilor pe care le
adăpostesc. Această clasificare se realizează după programele de arhitectură. Un program de
arhitectură semnifică categoria principală de funcțiuni, activități și destinații pentru care este
concepută și realizată o construție sau un ansamblu de construcții, genul proxim în care se
înscrie aceasta.
Programele de arhitectură au istoric și evoluție, tipologii și formule de rezolvare
specifice pentru o anumită perioadă și loc și sunt, în general, în perioadele recente,
determinate de norme. Locuirea reprezintă cel mai răspândit, omniprezent program de
arhitectură, generator al construirii. Locuințele temporare sunt prezente în foarte multe
formule pe tot parcursul istoriei arhitecturii. O altă caracteristică a programelor de arhitectură,
care se poate urmări în istoriile arhitecturii, este evoluția lor, transformările și, uneori, chiar
apariția și dispariția unor programe, în relație cu evoluția societății, a modului de viață și a
tehnologiilor.
Arhitectura temporara poate fi analizată și din punctul de vederea al apariției și
transformărilor. Există programe care au evoluat, fiind generate prin manifestări temporare și
recurgând ulterior la formule construite permanente și invers, cum ar fi spre exemplu circul.
Putând fi apreciată ca o locuire temporară, cazarea în construcții cu destinația de hotel
este derivată din locuire, dar are specificul său aparte. Deși cei care utilizează clădirile pentru
hoteluri, moteluri, pensiuni, hosteluri sau hoteluri pentru tineret, sate de vacață, campinguri și
altele se limitează la o durată scurtă de ședere, între o noapte și câteva nopți, sau pe durata
unei serii turistice, aceste construcții sunt realizate, în general, în formule permanente.
Constatăm totuși formule care sunt acoperite de construcții temporare, în mod curent sau ca
excepții experimentale. Cabinele pentru dormit din aeroporturi, precum cele de la München şi
Dubai, pot fi un astfel de exemplu.
67
Fig. 2.21. Bathing Ship, navă-piscină, acoperită iarna cu o structură temporară,

în albia râului Spree, autori AMP Arquitectos și Wilk Salinas, Berlin, 2005.
Istoria arhitecturii evidenţiază o categorie de construcții care se bucură de atenția și

interesul social concentrat asupra funcției simbolice și ritualice și datorită rolului religios,
respectiv clădirile de cult. Templele, bisericile, capelele, ansamblurile mănăstirești au fost
realizate folosind cele mai importante resurse economice, artistice și tehnice, beneficiind de
materialele și eforturile tehnologice cele mai importante, fiind totodată și construcțiile care au
generat progresul arhitecturii secole de-a rândul. Programatic, aceste construcții trebuie să
dăinuie, să traverseze istoria și să fie veșnice, ceea ce foarte multe dintre ele au reușit și vor
reuși în continuare tocmai datorită rolului pe care îl ocupă în patrimonial umanității și al
comunităților. Totuși, datorită unor situații speciale, până și arhitectura religioasă a recurs la
construcții temporare. Este cunoscută biserica de ghiață de la Bâlea Lac, din România, ridicată
după anii 2000 la mare altitudine, în munții Făgăraș, sau obișnuința de a realiza biserici din
lemn, temporare, în imediata apropiere a bisericilor ortodoxe în construcție.
Școala în toate formele ei se desfășoară în construcții care se încadrează în programul
de arhitectură pentru educație. Educația presupune toate formele adresate tuturor vârstelor, de
la cea preșcolară, școlară, gimnazială și liceală, sau preuniversitară și apoi cea universitară
până la cea postuniversitară și învățământul pe durata carierei, sau formarea profesională
continuă. Chiar dacă educația antică presupunea plimbarea prin grădină, o formă temporară de
participare la spațiul amenajat, școlile sunt așezăminte care au îmbrățișat mereu o combinație
de experiențe cognitive desfășurate programatic în spații diverse, permanente ca destinație, sau
temporare. Călătoriile de studiu, taberele, fluctuațiile de elevi datorate demografiei au fost
întâmpinate și cu construcții temporare. O structurare a programelor de arhitectură se studiază
în majoritatea universităților și, poate cel mai cunoscut și folosit studiu reeditat și tradus în
68
multiple ediții, este cel datorat arhitectului german Ernst Neufert şi publicat pentru prima dată
în anul 1936104.
2.3.2. Utilizarea soluțiilor de construire temporară în principalele programe de

arhitectură
Potrivit lui Neufert, programele de arhitectură sunt grupate în următoarele categorii:
locuințe și clădiri rezidențiale; facilități pentru educație și cercetare; clădiri pentru birouri;
arcade, galerii sau clădiri pentru comerțul cu amănuntul, pentru cumpărături; clădiri pentru
comerț en gros, terminale comerciale; ateliere și clădiri industriale; clădiri pentru agricultură;
clădiri pentru transporturi; aeroporturi; stații de pompieri; restaurante; hoteluri și moteluri;
grădinii zoologice și acvarii; teatre și cinematografe; clădiri pentru sport și recreație; clădiri
pentru îngrijirea sănătății; clădiri de cult; cimitire și crematorii105. Neufert nu acoperă toate
programele existente, spre exemplu cele care țin de domeniul militar sau expozițiile, care
folosesc cel mai mult construcțiile temporare, dar și acestea pot fi asimilate principalelor
categorii pe care le dezvoltă. Cu foarte puține excepții, cercetarea de față constată că, pentru
aproape toate programele majore de arhitectură, s-au identificat corespondente în formule
temporare.
Locuințele constituie programul cel mai răspândit și de aceea formele în care acestea
sunt rezolvate prin construcții temporare sunt extrem de diverse. Putem separa locuințele
temporare de sine-stătătoare de categoria locuințelor temporare care sunt extinderi sau
completări sezoniere ale celor permanente. Din altă perspectivă, putem distinge locuințele
rezolvate în construcții fixe, inamovibile, devenite amovibile doar prin demolare și
reconstruire pe alt amplasament, sau cele mobile prin vehiculare, concepute special pentru a fi
transportate ușor, folosind infrastructura de transport disponibilă. Rulotele, care se transportă
prin tractare de către autoturisme obișnuite sau vehicule special concepute pentru locuire, fac
parte din a doua categorie.
În domeniul educației, în special cea primară, de masă, se folosesc curent construcții
temporare în două direcții predilecte: pentru a duce educația în zone sărace, fără o
104
Ernst Neufert şi Peter Neufert, Neufert Architect’s Data, 4 ed., Wiley-Blackwell, Londra, 2012.
105
Ibidem.
69
infrastructură disponibilă, sau pentru a face față fluctuației numerice de elevi, o problemă
permanentă a oricărui sistem bazat pe repartiție geografică și alocare pe comunități a
facilităților. Birourile sunt funcțiuni care însoțesc aproape orice activitate fie productivă, fie de
servicii și, de aceea, dacă această activitate se realizează în regim temporar și birourile capătă
formule construite temporare fie integrate în construcțiile pentru celelalte funcțiuni, fie
separat. Șantierele de construcții sunt poate cele mai uzuale și vizibile astfel de activități, care
necesită birouri pentru organizarea lor. Există însă și formule temporare pentru birouri
activatoare ale unor zone încă neconstruite sau care sunt cuprinse în procese de regenerare.
Clădirile pentru comerț sunt de asemenea foarte răspândite deoarece activitatea comercială
încearcă să captureze clienții prin formule atractive, instalându-se temporar acolo unde aceştia
se concentrează, tot temporar. Exemplele sunt multiple106, fiind vorba atât de structuri de
dimensiuni mici sau medii, chioșcuri, formule pavilionare monofuncționale, cât şi de structuri
de mari dimensiuni, complexe.
Fig. 2.22. Capsule Hotel, 90x180x100, dezvoltat de compania Kotobuki

la sfârșitul anilor 1970 și Living Units in Motion, proiect de hotel mobil
de Carl de Smet/Uncontrollable Architectural Products, 1998.
Clădirile pentru producție și cele pentru agricultură sunt o categorie care recurge la
formule temporare integrate de multe ori în structurile permanente. Activitățile productive au
ramuri care țin de exploatarea materiilor prime, dependente de locul în care se produce această
exploatare, și atunci construirea temporară devine o soluție logică penru construcțiile necesare.
Vezi şi Wang Shaoquiang, ed., New Portable Architecture: Designing Mobile & Temporary Structures, Sandu
106
Publishing, Barcelona, 2014.
70
Agricultura este, de asemenea, o activitate cu aspecte sezoniere, de campanie, pe teritorii

întinse și care necesită, din cele mai vechi timpuri, construcții care se folosesc temporar. Un
exemplu istoric este cel al caselor de mutătură din Țara Moților, în munții Apuseni107, care nu
sunt altceva decât construcțiile folosite de crescătorii de animale în sezonul cald, când urcă la
pășunat în zone mai înalte, din care se retrag la venirea iernii.
Construcțiile pentru transporturi, gări, aeroporturi sau terminale portuare sunt realizate
frecvent în formule temporare. Gările sunt, în perioada recentă, supuse unor procese de
modernizare, extindere și reformulare a zonelor în care se află prin densificare. Procesele de
construire durează uneori câțiva ani, timp în care transportul trebuie să funcționeze în bune
condiții, motiv pentru care construcțiile temporare oferă soluții complete, amplasate de regulă
în imediata vecinătate a celor aflate în șantier. Aeroporturile militare au fost realizate în timpul
războaielor complet în formule temporare cu hangare, depozite și facilități pentru personal
care să poată fi instalate în zone strategice, ce pot fi ușor mutate. Aeroporturile civile trec de
multe ori prin procese de extindere sau reorganizare, recurgând la formule temporare pe durata
lucrărilor de construcție. Astfel spre exemplu, aeroportul din Dublin a fost rezolvat temporar,
pentru câțiva ani, cu construcții demontabile de tip modular, în sistem de containere. Înălțimea
spațiilor a fost redusă la înălțimea uzuală oferită de sistemul constructiv, toate spațiile și
fluxurile funcționale fiind perfect realizate în plan. Terminalul de pasageri din Hafen City,
Hamburg, este tot un exemplu temporar din acest program pentru transporturi108.
Restaurantele și hotelurile, care de multe ori sunt cuplate funcțional, oferă oportunități
pentru construcțiile temporare de a-și dovedi capacitatea de a răspunde la nevoile specifice.
Proiecte conceptuale sau lucrări realizate o dovedesc. Spre exemplu menționăm proiectele
Capsule Hotel (hotel de tip capsulă), dezvoltat de compania Kotobuki în 1979, și Living Units
in Motion (Unitate de locuit în mişcare), proiect de hotel mobil pliabil de Carl de
Smet/Uncontrollable Architectural Products, de la sfârţitul anilor 1990.109
107
Vezi Marius Barbieri, coord., Casa tradiţională din Ţara Moţilor. Evoluţie, specific, funcţii contemporane,
studiu, Odinul Arhitecţilor din România, Filiala Alba, 2008.
108
Vezi Capitolul 3. secțiunea 3.2.4. Domeniul de aplicare al construcțiilor pe bază de containere.
Donald Albrecht, New Hotels for Global Nomads, Merrel Publishers și Smithsonian Institution, New York,
109
2002, pp. 71-72, 100-103.
71
În domeniul clădirilor pentru spectacole, teatre, cinematografe sau săli de concerte,

circuri sau mari auditorii, construcțiile temporare sunt de multe ori mai competitive decât cele
permanente, mai ales pentru evenimentele cu număr foarte mare de spectatori, care nu se
repetă cu program regulat. Exemplele sunt atât numeroase, cât și extrem de diverse, oferind un
domeniu în care inovația continuă să își spună cuvântul.110
Clădirile pentru sport sunt de multe ori multifuncționale și partajează întrecerile
sportive cu spectacolele artistice. Totuşi, sportul necesită facilități specifice, dincolo de
terenurile de joc, foarte diferite de la un sport la un altul: vestiarele și alte anexe, precum și
sistemele de iluminat performante. Rezolvările în construcții temporare sunt frecvente și
întâlnite peste tot. Să ne referim doar la structurile gonflabile pentru acoperirea terenurilor de
tenis pe timpul anotimpurilor nefavorabile practicării acestui sport în aer liber. Marile întreceri
din circuitele auto-moto folosesc capacități ale tribunelor pentru spectatori construite pe
perioade limitate și mutate apoi pe alte circuite. Nu numai tribunele, ci și spațiile pentru
protagoniști, echipele de formula 1 auto, spre exemplu, recurg la construcții temporare.
Clădirile pentru sănătate, spitalele, sunt programe aparte, care sunt de asemenea,
frecvent realizate în structuri temporare pentru a putea fi amplasat în zone îndepărtate de
civilizație, unde apar necesități de tratament în cazul unor epidemii sau intervenții după
catastrofe. Formulele militare de spitale mobile, nelipsite din dotarea armatelor moderne, care
includ facilități de decontaminare și tratare după atacuri chimice, biologice sau nucleare, sunt
dublate de formule civile. Un astfel de proiect este prezentat și în Capitolul 3.111 Marile spitale
permanente recurg frecvent la extinderi temporare necesare pentru perioadele când o secție
intră în reabilitare, adică în șantier, ceea ce face ca un mare spital să fie conectat frecvent la o
secție alăturată, realizată de obicei cu sisteme containerizate. De asemenea, construcțiile de
cult se realizează de multe ori în formule temporare, pentru a asigura serviciile pe durata
execuţiei unei construcții permanente, durată uneori îndelungată, sau pentru evenimente cu
număr mare de participanți sau în locuri mai puțin accesibile sau utilizate în acest scop.
Această retrospectivă a principalelor programe prezente în tratatele de arhitectură și
evidențiere, în paralel, a faptului că ele sunt realizate și prin construcții temporare ne arată
110
Vezi, de exemplu, Capitolul 3., Fig. 3.30.
111
Vezi Capitolul 3., Fig. 3.29.
72
deschiderea și întinderea domeniului nostru de cercetare, cel al construcțiilor temporare.

Această deschidere se suprapune aproape complet peste cea a construcțiilor permanente.
Construcțiile temporare nu pot, fără îndoială, să răspundă cerințelor la fel de bine ca cele
permanente în multe situații. Cu toate acestea, ele răspund bine în domenii de utilizare
speciale, precum cel al intervențiilor rapide în caz de catastrofă sau cel al adăpostului
temporare în locuri în care construirea nu este posibilă sau acceptabilă. Construcțiile
temporare realizează de multe ori combinații foarte reușite cu cele permanente fie prin
extinderea acestora în diferite scopuri temporare, fie prin realizarea de spații la interior, sau
pur și simplu pentru asigurarea continuității unor activități pe durata șantierelor diverse.
Fig. 2.23. Secvență de montaj a scenei pentru concertul formației U2, PopMart, 1997, și scena
pentru concertul formației Pink Floyd, Division Bell, 1994. Design de arhitect Mark Fisher.
2.4. Medii pentru arhitectura temporară

(în care se cercetează varietatea contextelor de aplicare a soluțiilor
constructive temporare în funcție de relief, climă, context construit și
accesibilitate)
2.4.1. Cercetarea arhitecturii temporare în funcție de mediul de destinație

O perspectivă de clasificare, dar și de relevanță a construcțiilor temporare, este aceea a
mediilor în care sunt utilizate, pentru care sunt concepute. Studiul acoperirii pe care o au
construcțiile temporare din punctul de vedere al mediilor cărora le sunt destinate ne va permite
să observăm suprapunerile și disjuncțiile față de utilizarea construcțiilor permanente,
asemănările, diferențele și determinările care duc la opțiunea pentru construcții temporare. De
asemenea, vom putea să urmărim tendințele în evoluție. Vom analiza mediile în care sunt
73
utilizate construcțiile temporare din perspectivă contemporană, actuală, dimensiunea istorică a

acestora fiind deja cercetată în capitolele precedente.
Un prim criteriu este cel referitor la caracterul spațiului, în funcție de utilizarea lui.
Putem discuta de așezări umane, urbane sau rurale, sau de peisaj neconstruit. La rândul lui,
peisajul natural poate fi cultivat sau controlat de oameni prin exploatări, sau sălbatic, respectiv
neatins de acțiunile umane, pregătit pentru a fi vizitat și protejat sau inaccesibil pentru cei
mulți. În așezările umane ne vom orienta spre structuri construite existente, spre spații care pot
primi densificări sau spre spațiul public care nu este ocupat de construcții doar temporar, în
diferite scopuri. Zonele naturale sunt diferite în funcție de condițiile climatice, geologice sau
vegetale. Păduri sau spații deschise, deșerturi de nisip sau de ghiață, zone cu călduri foarte
ridicate sau foarte scăzute. Putem vorbi în astfel de cazuri de medii extreme, față de medii
uzuale, accesibile și propice vieții oamenilor. Construcțiile temporare se pot raporta la
suprafețele de ape sau chiar la adâncuri și la spațiul cosmic.
Noţiunea de peisaj cultural112 este cea care înglobează toate aspectele legate de
interferențele om-natură și felul în care acestea se dezvoltă în timp specific, cu privire la
identitate, cultură și civilizație. Peisajul cultural presupune o complexitate care cumulează
elementele naturale cu cele construite, pe baza determinărilor complexe dintre acestea, fiind
modalitatea de înțelegere a holistică a omului în relație cu natura și în devenire.
Utilizarea construcțiilor temporare în diferite medii nu este și nu poate fi străină de
procesele complexe care caracterizeză interferența cu peisajele culturale. Soluțiile tehnice
adoptate sunt influențate de condițiile din peisajul cultural, iar ideea că, într-o lume a
globalizării și mobilității, aceste influențe s-au diminuat până la pierderea rațiunii lor poate
conduce la soluții nesustenabile.
Un aspect extrem de important în contextul discuției despre mediul de destinație al
construcțiilor temporare este acela al dinamicii generale, datorate creșterilor demografice și
neomogenităților acestora, fenomenelor sociale influențate și de aspectele politice ale lumii
globale, emigrația, mobilitatea economică, noul nomadism contemporan și raportul în
112
Noţiunea de peisaj cultural este complexă, reflectă identitateaşi calitatea unui loc/oraş/sat etc., şi se referă
simultan la componenta de patrimoniu natural, cea de patrimoniu cultural (arhitectură, urbanism, tradiţii etc.),
precum şi la interacţiuni şi relaţii sociale. Peisajul cultural este un concept viu care defineşte calitatea locuirii.
Vezi şi European Landscape Convention (Convenţia Europeană a Peisajului de la Florenţa), 2002.
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37056, accesat la 11 iunie 2015.
74
schimbare al ponderii așezărilor umane între urban și rural. Acesta din urmă s-a schimbat în
urmă cu doar câțiva ani de la o majoritate mondială rurală la o pondere a urbanului care a
depășit 50% și crește prin aglomerare în polii metropolitani.
Fig. 2.24. Schema mediilor de utilizare a construcțiilor temporare
Un alt aspect extrem de important, semnalat de fostul vicepreședinte al Statelor Unite

ale Americii, Al Gore, în cartea sa An Incovenient Truth113, este cel al existenței unor
transformări evidente, complexe și ireversibile la nivelul climei terestre. Aceste transformări
au legătură cu activitățile umane, cu poluarea ca fenomen global, cu folosirea resurselor
energetice fosile prin ardere și cu alte aspecte pe care omenirea trebuie să le ia în considerare.
Remarcând fenomene și efecte, Al Gore încearcă să atragă atenția asupra faptului că omenirea
este confruntată cu o cursă contra cronometru la scara existenței planetei. Scopul este să se
găsească soluții sustenabile prin care echilibrul dezvoltării civilizației omenești cu cel al
naturii și stării planetei să rămână posibil. În acest context al schimbărilor accelerate și al
fenomenelor complexe, construirea temporară își poate arăta avantajele și poate aduce soluții
extrem de importante pentru medii diverse.
113
Al Gore, An Incovenient Truth: The Planetary Emergency of Global Warming and What Can We Do About It,
Rodale, New York, 2006. Albert Arnold „Al” Gore, politician american şi filantrop, co-laureat în 2007 al
Premiului Nobel pentru Pace pentru activism în domeniul schimbărilor climatice, a fost vicepreședinte al SUA
(1993-2001), președintele Generation Investment Management, firmă care se ocupă de investiții sustenabile,
membru în board-ul Apple și consultant al Google, autor şi al cărţii Earth in Balance: Ecologyand the Human
Spirit (2007).
75
Din punct de vedere al mediului de amplasare, construcțiile temporare se arată

disponibile atât pentru mediul construit, urban sau rural, cât și pentru mediul natural, favorabil
sau extrem.
2.4.2. Etape de aprofundare și condiții tehnice ale soluțiilor pentru arhitectura

temporară în diferite medii de destinație
Putem identifica câteva niveluri ale proiectelor, după gradul de aprofundare și stadiul
implementării. Astfel, un număr mare de soluții temporare pentru diferite medii, cu precădere
extreme, sunt prezente în literatura de specialitate în faza de idee. Proiectul de idee este un
stadiu conceptual axat pe enunțarea principiilor folosite, a spațialității specifice și sugerează
căi de dezvoltare prin similitudine cu alte tehnologii cunoscute. De multe ori, aceste proiecte
indică doar o direcție, oferind noutate și șanse de aprofundare prin aceasta, fără a rezolva însă
problemele specifice proiectării aprofundate. Proiectele de idee provin de multe ori de la
cercetători și inventatori consacrați, precum Richard Bucminster Fuller, de exemplu, fiind
rodul dezvoltării pe baza unor principii consecvente, care pot dura ani de studii sau chiar o
întreagă carieră.
Pe lângă aceste produse ale creativității imaginate și propuse de inventatori și designeri
fără a fi cerute practic, comandate de industrie, sau fundamentate de contracte, există și
domeniul cercetării susținute financiar și logistic de diferiți beneficiari. Această categorie
poate conduce la realizarea de variante, prototipuri și chiar produse finite. Cercetările din
domeniul militar sau al industriilor de vârf sunt cele mai consistente exemple. Trebuie să mai
menționăm că, în ultimul deceniu, întâlnim tot mai mult proiectele de idee utilizate ca
instrument didactic, folosite în mediile universitare pentru a încuraja creativitatea și a permite
studenților să experimenteze roluri dintr-o avangardă a cercetării simulată. Atelierul de
microarhitectură de la Universitatea Tehnică din München, creat și condus de Richard Horden,
este un exemplu. El s-a dezvoltat de peste 15 ani, plasând proiectele la granița dintre
arhitectură și design, spațiu construit și obiect, dar mizând constant pe temporalitatea utilizării
și portabilitate.114
114
http://www.hcla.co.uk/index.php?id=110, accesat la 11 iunie 2015.
76
Prototipurile sunt proiecte construite experimental fie în laborator, atelier, respectiv

într-un mediu de uzinare, fie pe un amplasament accesibil pentru realizarea și cercetarea
comportamentului. Scopul prototipului este acela de a verifica problemele și soluțiile de
detaliu, tehnologice, și condițiile de utilizare la scară reală și a identifica problemele care nu
rezultă în faza virtuală a proiectului. Diferite încercări, teste și măsurători sunt posibile cu
ajutorul prototipurilor. Soarta acestora este de multe ori de a fi modificate mai mult sau mai
puțin substanțial. Un exemplu interesant este proiectul Ski Haus din 1995 semnat de Richard
Horden. 115 Este vorba despre propria casă de ski portabilă, din foi de aluminiu, amplasată în
mediu alpin (Lauterbrunnen, Elveţia) şi transportabilă cu un mic elicopter.
Există situații în care autorii proiectelor decid să se supună ei înșiși experimentului,
construind spre exemplu o locuință în formulă experimentală pentru ei înșiși, mobilizându-și
bugetul și energia în această direcție. Putem spune că, într-un astfel de caz, nu mai vorbim de
prototip, ci direct de produsul final, de factură unicat, construit direct, dar păstrând rolul de
prototip prin concluziile pe care le transmite prin utilizare.
În situațiile în care se preconizeză prin proiect producția de serie, repetarea prin
prefabricare, procesul continuă prin seria 0, sau de început, care poate reprezenta o etapă și
mai avansată de dezvoltare care admite îmbunătățiri pe baza utilizării unui număr inițial de
produse și feed-back-ul obținut din aceasta.
2.5. Concluziile Capitolului 2.

Structurarea domeniului arhitecturii temporare este o cercetare interesantă mai ales
prin prisma concluziilor la care conduce. Istoria arhitecturii cuprinde construcțiile temporare
încă de la începuturi, din cele mai vechi timpuri. Acestea au însoțit evoluția construcțiilor
cosiderate netemporare, pentru perioade lungi, de cele mai multe ori nedeterminate și continuă
și în zilele noastre. Diferite momente de intensificare a evoluției civilizației umane au fost
însoțite de dezvoltarea și utilizarea construcțiilor temporare. Marile descoperiri geografice și
colonizările de teritorii, marile revoluții tehnologice și dezvoltarea unor noi tehnici ale
construirii și răspunsurile omenirii la consecințele marilor catastrofe naturale sau generate de
oameni au folosit construcții temporare.
115
Irene Rawlings şi Mary Abel, Portable Houses, Gibbs Smith, Utah, 2004, p. 88.
77
Există o extrem de bogată bancă de date cu studii și proiecte de arhitectură temporară

nerealizate. Este importantă cunoașterea și sistematizarea lor, pentru că o bună parte continuă
să ofere soluții care nu au fost implementate din varii motive, dar își păstrează relevanța.
Toată gama de programe de arhitectură este servită și de construcții temporare, cu
puține excepții. Unele tipuri de activități, pentru care nu există soluții permanente adecvate,
sunt posibile numai cu ajutorul construcțiilor temporare.
Arhitectura temporară este, prin anumite programe pe care le oferă, în special legate de
locuire în condiții de mobilitate, foarte populară și foarte accesibilă. Putem afirma că ea oferă
o democratizare a anumitor activități. În același timp, construcțiile temporare folosesc soluții
high-tech (de înaltă tehnologie), pentru domenii de vârf ale cercetării și explorării.
Arhitectura temporară oferă soluții ale competiției dintre omenire și timp, pentru lupta
cu mediile neprimitoare, și soluții pentru rezolvarea marilor aglomerări de persoane, în cazul
unor manifestări ocazionale sau fără frecvență, care atrag un număr foarte mare oameni.
Din altă perspectivă, putem aprecia arhitectura temporară ca fiind o formă de
reziliență, adică de adaptare activă la condițiile date, o construire împreună cu natura, nu
împotriva ei. Retragerea construcțiilor și nepermanența constituie cele mai oportune forme de
adaptare a necesităților umane, fără invadarea spațiului natural sau construit pe termen lung, și
cu consecințe cumulate destabilizatoare.
Asigurarea continuității activităților în puncte cheie și cu eforturi investiționale reduse
este o altă calitate oferită de temporalitatea construcțiilor cercetate. Importante unități
permanente, din domeniul sănătății, transporturilor și serviciilor pentru comunități pot fi
reparate, modernizate sau construite prin păstrarea continuității activităților cu ajutorul
construcțiilor temporare utilizate în aceste scopuri.
În fine, arhitectura temporară răspund excelent inițiativelor de tip bottom-up,
reprezentând în același timp o zonă de inovație și cercetare pentru industriile care
prospectează avansul și dezvoltarea tehnologică.
Arhitectura temporară vine atât din trecut, cât și dintr-un viitor pe care încearcă să îl
anticipeze.
78
Fig. 2.25. Montajul scenei pentru concertul formației Rolling Stones,

Bridges to Babilon, 1997. Design de arhitect Mark Fisher.
Teze:
2.1.Istoriile arhitecturii cuprind și arhitectura temporară, cea mai veche formă de construire a
omenirii.
2.2. Arhitectura temporară are o istorie proprie care se întinde pe toată durata evoluției
civilizațiilor.
2.3. Marile utopii ale lumii moderne au făcut apel la arhitectura temporară avansată.
2.4. Arhitectura temporară a fost implicată în marile schimbări de paradigmă ale arhitecturii,
uneori permanentizându-se.
2.5. Există un curent contemporan identificat și activ, adept al mobilității, ca parte din
arhitectura viitorului.
2.6. Arhitectura temporară poate uza de formule tradiționale sau de înaltă tehnologie.
2.7. Construcțiile temporare oferă soluții în lupta cu timpul, mediul sau cu numerele mari de
utilizatori simultani.
2.8. Arhitectura temporară poate fi folosită în cadrul unor soluții reziliente în relație cu natura,
schimbările climatice și consecințele lor.
2.9. Arhitectura temporară reprezintă atât trecutul construirii, cât și interesante soluții pentru
viitor, fiind uneori o combinație reușită dintre trecut și viitor, pentru prezent.
79
80
CAPITOLUL 3. ABORDAREA INTERDISCIPLINARĂ PRIN TIPOLOGII

CONSTRUCTIVE COMPARATE
(în care se clarifică relația dintre arhitectură și ingineria civilă și se
analizează trei tipologii diferite de construcții temporare, containerele,
corturile și structurile pneumatice, în comparație. Rezultă recomandări
pentru alegerea tipologiilor pentru diferite aplicații și ghidaj pentru
proiectarea structurilor și conformarea construcțiilor)
3.1. Relația arhitectură – inginerie civilă din perspectiva abordării interdisciplinare

(se analizează natura relației arhitect-inginer dar și arhitectură-
inginerie pornind de la confuziile actuale și de la nevoia de abordare
interdisciplinară echilibrată a construirii, condiție pentru calitatea
acesteia)
3.1.1. Fundamentele și necesitatea clarificării relației dintre arhitectură și inginerie

Perspectiva combinată și integrată a arhitecturii și ingineriei asupra construcțiilor
temporare este necesară pentru a atinge obiectivul complex propus prin această cercetare.
Abordările segregate, chiar dacă sunt metode de aprofundare prin care domeniile avansează,
pot conduce la pierderea perspectivei de ansamblu și a contactului între discipline, necesar
pentru a surprinde holistic nevoile și răspunsurile la acestea. Din acest punct de vedere,
cercetare propusă este una care asociează disciplinele construirii.
Pentru a realiza această abordare vom defini și explicita domeniile arhitecturii și
ingineriei, relațiile dintre ele și, mai ales, pericolele care conduc la confuzii uzuale. Formarea
profesională conduce în diferite țări la o suprapunere între abilitățile și cunoștințele dobândite
simultan în domeniul arhitecturii și ingineriei. Calificarea absolvenților de arhitectură din
Germania se numește diplom ingenieur1, cea din Cehia arhitect-inginer, iar spaniolii, olandezii
și danezii, pentru a aminti doar câteva situații europene, fac o distincție vagă între profesii, mai
ales în cazul exercitării lor curente, pentru proiecte uzuale. Nu același lucru se întâmplă în
Franța, de la care România a preluat numeroase influențe.
Problema licențierii în domenii cu responsabilitate este complexă și, tot mai mult, tinde
să fie abordată convergent în Europa. Un studiu extrem de interesant al ACE (Architects
1
Titlul de arhitect se dobândește în Germania numai după înscrierea în Bundesarchitektenkammer (BAK),
Camera Federală a Arhitecților din Germania, nefiind conferit de diploma de studii de arhitectură.
81
Council of Europe / Consiliul Arhitecţilor din Europa), realizat prin contribuția unui grup de
lucru2 format special pentru a clarifica misiunile pe care le îndeplinesc arhitecții în diferitele
țări ale Uniunii, a relevat faptul că, în țări diferite, nu se înțelege același lucru despre ceea ce
se așteaptă de la arhitecți și, respectiv, de la ingineri sau alte calificări din domeniul
construcțiilor. Este o demonstrație în plus că problematica trebuie studiată și clarificată.
Fig. 3.1. Schema realizată de Le Corbusier despre arhitect și inginer – omul spiritual și
omul economic și imaginea unui ventilator (Vers une Architecture, Paris, 1923),
care reflectă fascinația sa pentru dezvoltarea tehnicii.
Domeniul construcțiilor temporare, prin natura sa creativă, cu abundența de soluții atipice și

unicat care ies din spectrul normativ riguros sau rigid al construcțiilor, alătură constant
preocupările arhitecților și ale inginerilor, dizolvând granițele dintre aceste profesii.
Arhitectura este percepută în prezent mai cu seamă în două situaţii extreme, fiecare
distorsionată, după cum urmează: fie ca o mulțime de construcții redusă ca pondere, care face
parte din mulțimea care o include, reprezentată de totalitatea construcțiilor; fie ca fiind o parte
componentă a fiecărei construcții, partea de arhitectură, care reprezintă contribuția arhitecților
în cadrul procesului de construire, parte de care aceștia sunt responsabili. Ingineria, la rândul
ei, este percepută ca fiind responsabilă mai degrabă cu execuția, partea efectivă a construirii
sau transpunerea în realitate a proiectului, deși această percepție a apărut și a fost și depășită în
secolul al XIX-lea.
2
Grupul de lucru a fost coordonat de arhitectul Philippe Ridgeway (CNOA), în colaborare cu autorul acestei teze.
82
Două contribuţii personale încearcă să clarifice problematica, prima fiind legată de o

intervenție în cadrul conferinței internaţionale Civil Engineering, organizată la Universitatea
Tehnică din Cluj-Napoca în anul 2012, sub titlul „The Architect and the Engineer, Partners or
Competitors (Arhitectul şi inginerul, parteneri sau concurenţi)?”3. A doua contribuţie teoretică
constă în textul cu titlul „Relevanța arhitecturii...”4, pe care l-am scris imediat după
participarea la Conferinţa Balcanică de Arhitectură (The Balkan Architecture Conference) de
la Belgrad în 2013. În ambele intervenţii, am susţinut că problematica înțelegerii corecte a
arhitecturii și a ingineriei, ca domenii și procese interconectate, este fundamentală pentru
construcția cadrului legislativ și operațiunile administrative din procesele de construire.
În România s-au instalat distorsiuni de înțelegere și percepție, care contribuie la
consolidarea unei culturi a construirii ce nu conduce în mod uzual la calitate și care este cauza
majoră a eșecului frecvent al construirii fie că ne referim la investițiile publice, fie la cele
private. O clarificare în acest sens este fundamentală, dar extrem de greu de acceptat și
implementat din cauza diferitelor interese speculative care pot fi mai ușor urmărite în
contextul actual, dar și din cauza deficitului de cultură a construirii din România, a cărui
motivaţie principală o găsim în educația generală din perioada comunistă și din cea care i-a
urmat până în prezent. Nu poate fi ambiția acestei teze, dedicate construcțiilor temporare, să
rezolve această problemă de cunoaștere și percepție, dar consider că discuția despre arhitectură
și construcții temporare trebuie purtată pe baze științifice aprofundate și corecte, în contextul
mai amplu al arhitecturii și al ingineriei.
3
Autorul tezei a fost keynote speaker la prima conferința internațională Civil Engineering dedicată tinerilor
cercetători de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, 4-7 noiembrie 2012. Detalii la http://sens-
group.ro/ce2012/ce-phd-2012-report/keynote-speakers/, accesat la 21 iulie 2015. Textul conferinţei este publicat
în Şerban Ţigănaş, „Arhitectul şi inginerul, parteneri sau concurenţi?,” Arhitecţi, arhitectură şi oraşe. Despre
profesia de arhitect şi cum se construieşte în România recentă, Editura Simetria, Bucureşti, 2014, pp. 83-86.
4
Balkan Architecture Conference (BAC), Belgrad, aprilie 2013, cu tema globală Architecture Relevance, a avut
loc cu reprezentanţii secțiunilor membre ale Regiunii a II-a a Uniunii Internaţioanle a Arhitecţilor. Vezi Şerban
Ţigănaş, „Relevanţa arhitecturii. 10 întrebări şi răspunsurile lor necesare,” Arhitecţi, arhitectură şi oraşe. Despre
profesia de arhitect şi cum se construieşte în România recentă, Editura Simetria, Bucureşti, 2014, pp. 197-206.
83
3.1.2. Poziționarea arhitecturii și a ingineriei civile în raport cu fenomenele construirii

Prima discuție necesară și extrem de importanță este despre definirea arhitecturii
însăși.5 Despre ce vorbim? Deși veche de când lumea, tratată de Marcus Vitruvius Pollio6 încă
dinainte de Hristos, transpusă în reguli clasice și răspândită prin cópii de mare valoare înainte
de Gutenberg, subiect de dispută al vechilor cu modernii7, integrată și integratoare în proiectul
modern și, mai recent, sustenabilă și responsabilă, nu e deloc clar pentru toată lumea ce este
arhitectura. Nu înseamnă deloc același lucru pentru arhitecți, pentru cei care o practică sau
cercetează și, mai ales, pentru cei care sunt actorii principali ai proceselor de edificare, cei care
determină legislația aplicabilă, deciziile de construire sau definesc cerințele pieței.
Arhitectura e definită de complexitate și contradicții, spunea Robert Venturi8 și tot el
încerca să învețe de la Las Vegas, un loc iconic al consumerismului, pe unde, după unii,
arhitectura nu a poposit vreodată. Câteva întrebări și răspunsurile lor pot lămuri unghiurile de
vedere. Sunt întrebări care au mai fost puse și vor mai fi în discuție, dar fără de care
arhitectura va continua să fie un cuvânt absent din textele legale, din referințele strategiilor de
dezvoltare, o noțiune vagă ieșită din modă, din discursul politic și din cel cotidian. Arhitecții
vor ieși și ei din scenă odată cu jocul lor neprioritar.
Este arhitectura limitată la obiectul arhitectural distinct, la clădire, sau nu, formând
un continuu spațial al interferențelor percepute?
5
O parte dintre ideile formulate în această secţiune au fost publicate într-o altă formă în Şerban Ţigănaş,
„Relevanţa arhitecturii. 10 întrebări şi răspunsurile lor necesare”... , op. cit.
6
Vitruvius, Ten Books on Architecture, editată de Ingrid D. Rowland și Thomas Noble Howe, Cambridge
University Press, Cambridge, 1999; traducere ilustrată a De Architectura Libri Decem, cel mai vechi manuscris
rămas despre arhitectură datorat lui Marcus Vitruvius Pollio, datat cca 30-20 î.H.
7
La Querelle des Anciennes et des Modernes, provocată de Charles Perrault, fratele lui Claude Perrault; este titlul
sub care a rămas in istorie marele scandal din secolul al 17-lea declanșat la Academia Franceză, spunând că
societatea este cea care trebuie să decidă ce trebuie considerat frumos. Reprezintă disputa dintre conservatorii
reprezentați de Francois Blondel și progresiștii reprezentați de Claude Perrault.
8
Robert Venturi, Complexity and Contradiction in Architecture, MoMA, New York, 1966, un document care a
devenit esențial în literatura de arhitectură; Robert Venturi este laureat al Premiului Pritzker (1991), arhitect la
Venturi, Scott Brown and Associates, Philadelphia, profesor la Yale University și American Academy din Rome;
scrierile sale au influențat semnificativ teoria arhitecturii celei de-a doua jumătăți a secolului 20; autor al
dictonului postmodern less is bore. Vezi şi Robert Venturi, Denise Scott Brown și Steven Izenour, Learning from
Las Vegas, MIT Press, Cambridge, 1972.
84
Putem vorbi astfel de o arhitectură, două arhitecturi, mai multe arhitecturi, sau de o
arhitectură și o altă arhitectură? În mod evident, raportarea la actul construirii se face și se va
face cu referire la fiecare construcție în parte, cu identificarea autorului, a arhitectului care stă
de obicei în fața echipei pluridisciplinare de care a avut nevoie. Totuși, arhitectura nu va fi
niciodată apreciată în afara contextului, chiar dacă și acesta este în schimbare, în timp.
Arhitectura este determinată, se raportează, este influențată de context atât fizic, construit, cât
și social, economic, tehnologic, politic. În consecință, arhitectura poate fi privită construcție cu
construcție, dar este întodeauna nelimitată și trebuie apreciată în contextul relevant. Percepția
este unul din factorii fundamentali ai contextualizării, fiind multiplă și complexă.
Este arhitectura o componentă a construcției, un atribut sau o parte, sau chiar invers,
construcția este o parte a arhitecturii, fizică și identificată?
Întrebarea ar putea părea bizară multor familiarizați cu problematica arhitecturii. Totuși în țara
în care lucrez eu se face referire prin lege la „partea de arhitectură”9 ca fiind ceea ce intră în
responsabilitatea și directa sarcină a arhitectului, pe care acesta o semnează. În fapt este de
domeniul absurdului să identifici componente distincte ale construcției după natura profesiei
celui care le semnează ca responsabil, atâta timp cât calitatea rezultatului, a arhitecturii deci,
stă în simultaneitatea calităților în armonie. Arhitectura este rezultatul tuturor acțiunilor
necesare inițierii, gândirii și realizării prin construire, precum și consecințele complexe ale
acestora. Referința la arhitectură ca o componentă a construcției este falsă și a condus la
identificarea arhitectului contemporan ca decorator sau, cel mult, creator de imagine.
Există cărți după care se predă în facultățile de inginerie civilă care fie nu fac referire
la noțiunea arhitectură deloc, fie considerând fenomenul construirii reductibil la esențial, adică
la inginerie și performanțele construcției, fie consideră arhitectura drept componenta estetică a
construcției. Distorsionarea sistematică a semanticii arhitecturii din motive de înțeles, pentru
clarificarea prin disjuncție, pentru justificarea primordialității unor profesii din domeniul
construirii, inclusiv prin dorința de a genera piață prin precizări legale, a contribuit la starea
actuală a arhitecturii. La aceasta s-a adăugat și aroganța arhitecților care nu au încetat să se
considere și să se prezinte ca superiori, determinanți în ale construirii, de necontrazis sau
9
„Partea de arhitectură” a proiectelor reprezintă formularea neinspirată preluată din Legea 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată.
85
corectat în demersul lor creator, dar nu au fost acceptați așa și în consecință lumea s-a așezat
altfel.
Este arhitectura rezultatul acțiunii arhitectului, într-un concert al construirii, la care
se adiționează contribuții distincte, într-un produs integrat, construcția, sau arhitectura este
rezultanta complexă a tuturor acțiunilor și contribuțiilor, chiar dacă acestea sunt
identificabile în parte?
Nu, arhitectura nu este un colaj, ci o colaborare integrată. Ove Arup10, personalitate
universală a ingineriei structurale, spunea în articolul „Teams for Total Design” că „este mult
mai important să construiești ceea ce e bine decât să construiești bine”11, accentuând rolul
extrem de important al clientului în sistemul de ecuații ale construirii. Şi tot el se referea la
acțiunea de a proiecta (designing) ca fiind contabilitate creativă.
Peter Rice, alt inginer influent, lider în echipa Arup, aprecia problematica arhitecturii
ca având nevoie de o abordare esențialmente subiectivă din partea arhitecților, în vreme ce
colaboratorii lor ingineri trebuie să preia problemele obiectiv. Aprofundând discuția despre
rolul arhitectului și al inginerului, Rice spunea că „răspunsul arhitectului la probleme este în
principal creativ, în vreme ce răspunsul inginerului este esențialmente inventiv” 12. Arhitectura
nu este limitabilă la produsul generat de acțiunea arhitectului. Arhitectura este o totalitate, o
complexitate rezultată din interferența rolurilor multor actori printre care arhitectul joacă,
atunci când arhitectura aspiră la calitate, un rol fundamental.
Este arhitectura partea imaterială, în vreme ce construcția este partea materială, cele
două fiind distincte între ele, sau arhitectura este atât materială, cât și imaterială, în vreme ce
10
Ove Nyquist Arup (1895-1988) a fost inginer și filosof, pionier al Mișcării Moderne; eseurile sale au fost
publicate în Ove Arup:Philosophy of Design, editată de Nigel Tonks, Prestel, 2012.
11
Ove Arup, „Teams for Total Design”, The Times, 1968, republicat în David Chipperfield, Kieran Long, Shumi
Bose, Common Ground: A Critical Reader: Venice Biennale of Architecture 2012, Marsilio, Veneţia, 2012, pp.
129-131.
12
Peter Rice, „The Role of An Engineer,” în An Engineer Imagines, Artemis, London, 1994, şi în Charles Jencks
și Karl Kropf, eds., Theories and Manifestoes of Contemporary Architecture, ed. 2, Wiley-Academy, Chichester,
2006, pp. 259-260. Rice este inginerul de structuri pentru construcții, care a lăsat amprenta gândirii sale pe lucrări
majore ca Opera din Sydney, Centrul Pompidou din Paris, Lloyds’ Headquarters din Londra, Muzeul Oraşul
Științei, Tehnologiei și Industriei – Parc de la Villette din Paris.
86
construcția este exclusiv materială, o entitate inclusă, dacă am folosi o formulă din teoria
mulțimilor?
Este uimitor cum, atunci când discutăm de domeniul autovehiculelor, pare că e foarte
ușor de înțeles pentru toată lumea legătura indisolubilă între designul caroseriei, propulsie,
siguranță, ergonomie și multe altele. În cazul arhitecturii, această înțelegere completă,
holistică, este rară, chiar dacă fiecare caracteristică în parte este înțeleasă și apreciată. O
diferență fundamentală care poate explica fenomenul ține de modul de realizare din cele două
domenii și de unicitatea irepetabilă a condiției arhitecturii.
Fig. 3.2. Joc de societate (board game) creat de Teodora Dănilă,

similar cu jocurile introduse de Froebel în metoda sa educativă, în grădiniță.
Dar oare această imaterialitate nu este tocmai acel ceva în plus pe care îl are un sistem,
adică o calitate care excede suma calităților părților? Funcția de comunicare pe care o are
arhitectura, capacitatea de a transmite informaţii, așa cum o argumentează Marina
Djurdjević13, dialogul permanent privitor-obiect pot fi considerate ca aparținând laturii
imateriale a arhitecturii. Nu, arhitectura nu este componenta imaterială, valoarea estetică,
interpretarea filosofică specifică, relativ sau exclusiv subiectivă a construcțiilor. Arhitectura
cumulează și combină toate unghiurile de vedere în complexitatea ei care o face să aibă valori
diferite pentru subiecți diferiți, în momente diferite.
13
Marina Djurdjević, prezentare „Revealing Architecture”, preluând tema celei de-a 8-a Săptămâni Internaționale
a Arhitecturii la Belgrad (Belgrade International Architectural Week/BINA), School for Urban Practices, 18-30
aprilie 2013. Vezi http://www.bina.rs/2013/en/archives/855, accesat la 13 august 2014. Vezi şi catalogul BINA,
ediția 8, ed. Ana Jankovic Corbic, Akademija, Beograd, 2013, pp. 14-21.
87
Este arhitectura doar ceea ce a fost construit și a reușit să atingă un anumit prag de
relevanță, de calitate, sau tot ceea ce este construit are o valoare arhitecturală absolută sau
relativă?
Această interogaţie relevă una dintre cele mai sensibile discuții și suportă orice
controversă. Există mai multe concepții conform cărora arhitectura este o categorie restrânsă
din mulțimea construcțiilor, a clădirilor. Patrik Schumacher consideră în The Autopoiesis of
Architecture...14 că arhitectura începe doar în Renașterea italiană, cu Alberti, și că există o
delimitare clară între clădire și arhitectură, precum între obiecte artizanale și artă. Aceasta face
ca arhitectura să fie un domeniu aparte în cadrul mediului construit, adevărat progresiv,
cultural, dar restrâns și deci chestionabil ca importanță și rol pentru calitatea vieții. Se poate
trăi deci fără arhitectură, deși e mult mai bine cu ea, după această definire.
Nu putem subscrie acestei concepții specific moderne deoarece există mai multe
contraargumente. Patrimoniul arhitectural istoric e constituit din lucrări care în parte au jucat
un rol comun, nu au fost arhitectură la vremea edificării lor, în accepțiunea distincției
construcții – arhitectură, dar au devenit arhitectură prin relevanța dobândită prin supraviețuire
în timp și sunt parte a moștenirii actuale. Dacă discutăm de transformările construcțiilor putem
din nou constata că se pot depune straturi de valori diferite care schimbă statutul din
nearhitectură în arhitectură și invers, ceea ce este din nou ambiguu.
Considerăm arhitectura integralitatea domeniului construit și aici suntem de acord cu
Schumacher care consideră că există o singură arhitectură în lume. Arhitectura nu este a priori
valoroasă ca arhitectură, ci reprezintă mai degrabă o tentativă cu reușitele ei, de la complet
ratată la excepționalitate. Pentru aceasta ar trebui să acceptăm că o lucrare de artă este o
tentativă, reușită sau nu, supusă sistemului critic. Dealtfel Schumacher distinge o limită clară
între arhitectură și artă, chestiune pe care o consider din nou discutabilă. Oricum, ceea ce ne
face să apreciem teoria lui Schumacher este viziunea evolutivă, specifică mecanismului de
inspirație biologică al autopoiesisului. Rezultă că așa cum arhitectura a însemnat ceva într-o
epocă și altceva în alta, așa cum modernitatea a marcat clar distincțiile între arhitectură și artă
și arhitectură și inginerie, aceste lucruri pot evolua și ele spre o înțelegere integrată. Vedem în
această problemă un pas important care ar putea juca un rol în scoaterea arhitecturii din
14
Menţionat în Capitolul 1.
88
condiția de marfă de consum. De asemenea, noul discurs accelerat despre sustenabilitate, care
este legată când de trei, când de patru piloni, culturalul fiind cel care apare și dispare, ar putea
să se construiască și să se dezvolte sub genericul arhitecturii.
În prezent, realitatea de referință este construcția care se cere din ce în ce mai mult să
fie sustenabilă adică să răspundă unor criterii avansate corespunzătoare pilonilor, adică
economic, social și ecologic. Probabil că aici rezidă o altă problemă fundamentală, eliminarea
parametrilor dificil de cuantificat, precum valoarea culturală. Este ca și cum ai încerca să
demonstrezi cuiva că are toate condițiile științific măsurate pentru o calitate a vieții foarte
bună, dar el totuși nu este fericit.
Dacă arhitectura ar fi constituită doar dintr-o selecție de construcții, așa cum o definesc
unii teoreticieni, care este autoritatea care face selecția și, mai ales, de ce mai este necesară
participarea la fenomenul construirii a atâtor arhitecți, pentru atât de puțină arhitectură? În
cazul acesta, doar în anumite situații arhitecții ar trebui să se numească autori, în celelalte,
majoritatea situațiilor, când nu se ajunge la arhitectură, ei ar trebui să fie semnatari,
responsabili, altceva decât creatori în sensul generării unei opere, atâta timp cât nu poate fi
vorba de o operă.
Este arhitectură doar ceea ce s-a edificat sau și ceea ce se intenționează, proiectul
arhitectural, intenția și propunerea de construire?
Procesul de inițiere, generare și devenire a arhitecturii este unitar, definitoriu pentru
contextul arhitecturii și deci important pentru evaluarea acesteia. Teoria arhitecturii e parte din
arhitectură, afirmă Bernard Tschumi15, arhitectura neputând exista fără texte. Ideea este
asimilată de Schumacher, care apreciază că nu există arhitectură fără teorie. Vorbim aici de o
lectură aprofundată, de imposibilitatea de a înțelege arhitectura doar printr-un exercițiu frugal
de percepție. Nu poți aprecia un poem fără a îl citi sau asculta, într-o limbă cunoscută, de
preferință în original. Dacă casele spun povești, arhitectura fiind narativă așa cum o explică
15
Bernard Tschumi, teoretician al avangardei arhitecturii, cunoscut atât pentru scrieri, cât și pentru lucrări, fost
decan al School of Architecture, Planning and Preservation la Columbia University, în „Architecture and Limits,”
Artforum, 1980, republicat ca„Architecture and Limits I (1980) ,” în Theorizing a New Agenda for Architecture:
An Anthology of Architectural Theory 1965 – 1995, editată de Kate Nesbitt, Princeton Architectural Press, New
York, 1996, pp. 150-155.
89
Nigel Coates16 , aceste povești trebuie ascultate, citite și înțelese. Subiectul trebuie să aibă o
anumită pregătire în raport cu obiectul pentru a îl înțelege deplin. Iată de ce intențiile autorilor,
uneori chiar variantele, ezitările și renunțările, argumentele și istoria întregului proces care
conduce la arhitectură credem că fac parte din arhitectură așa cum face parte și teoria. Iată de
ce credem că proiectul este la rândul lui o poartă spre cunoaștere și chiar un instrument pentru
percepție, făcând parte din arhitectură. El nu este arhitectură în sine, în mod evident, dar va
deveni odată cu edificarea. Legăturile între proiecte, referințele, opera continuă și în evoluție a
marilor arhitecți sugerează continuitatea arhitecturii, formula de reţea spațio- temporară ce
caracterizează arhitectura. Din nou este vorba despre valențele de comunicare.
Fig. 3.3. Blur Building, construcție cu volumul realizat din apă vaporizată, Diller și Scofidio,
Yverdon-les-Bains, 2002; Cineroleum, cinema temporar într-o fosta stație de benzină,
Bronson Coates, Londra, 2010.
Este arhitectură doar ceea ce există la un moment de referință sau și ceea ce a fost
înlocuit sau urmează să fie, ceea ce nu mai există dar trimite memorii?
Atât istoria pierdută sau degradată, cât și contextul, intențiile, alternativele, variantele
și modul de influențare între acestea sunt parte indisolubilă a fenomenului arhitecturii.
Edificiile remarcabile arhivate, ruinele, cele transformate radical, convertite, reutilizate etc.
sunt arhitectură. Nu doar ceea ce există la un moment dat este arhitectură. Istoria arhitecturii
remarcă punctele de turnură, acele edificări care au marcat progresul, călătoria arhitecturii
odată cu societățile și civilizația în general. Problema înlocuirii arhitecturii, cu formele sale
parțiale (conversia, modificarea, restaurarea) este una dintre cele mai interesante teme care
Nigel Coates, arhitect, designer și educator, fondator al NATO, Narrative Architecture Today, a condus Royal
16
College of Art din Londra, în Narrative Architecture, John Wiley & Sons, Chichester, West Sussex, 2012.
90
confirmă vitalitatea și importanța arhitecturii, dar și dificultatea de a decide după principii și

practici.
Este arhitectură doar ceea ce trece proba timpului, devenind peren, sau aspirând la
acest statut, sau este arhitectură și ceea ce este gândit și făcut pentru scurt timp, efemer,
mobil, transportabil?
Proba timpului poate fi trecută în două feluri, prin existență și prin memorie. De aici și
două formule de sustenabilitate aflate la extreme: arhitectura care rămâne dovedindu-se
adaptabilă sau chiar foarte importantă pentru comunitate, utilizarea ulterioară celei inițiale
fiind descoperită și dezvoltată ulterior; arhitectura care își propune să dispară și se pregătește
din start pentru aceasta, folosind tehnici care îi permit reciclarea sau fiind gândită ca efemeră.
Cercetarea domeniului arhitecturii temporare, portabile, mobile, a flexibilității ca
formă de sustenabilitate este sfera de interes al lui Robert Kronenburg17, care demonstrează că
această arhitectură este recognoscibilă și întrunește condițiile pentru a se califica ca atare.
Capacitatea acestor construcții de a crea locuri, în sens heideggerian18, este recunoscută.
Arhitectura temporară este în fapt capabilă să experimenteze și să prezică aspecte ale evoluției
arhitecturii din viitor, așa cum se poate constata și din experimentele lui Richard Horden pe
care acesta le numește microarhitectură. Arhitectura este din nou cuprinzătoare și nelimitată.
De la foarte mici dimensiuni până la forme complexe, în continuă schimbare, uneori ciclice și
extrem de legate de comportamentul și nevoile societății, de la efemeritate programată și până
la flexibilitate integrată, arhitectura se prezintă ca fiind capabilă să se dezvolte și să răspundă
contemporaneității, dar asta necesită acceptarea acestor capacități sub genericul arhitecturii.
Este arhitectură doar cadrul, fundalul construit, delimitat de sistemul obiectelor, sau
formează un tot împreună cu acesta, admițând dinamica transformărilor?
Istoria ne arată formule diverse, de la arhitectul care atinge și integrează de la
masterplan, construcție și pînă la detalii sau chiar obiecte integrate în concept pâna la extrema
specializare coordonată, prin care, ca o echipă de producție cinematografică, în care fiecare își
17
Robert Kronenburg, Houses in Motion. The Genesis, History and Development of the Portable Building, ediția
2, Wiley-Academy, Chichester, 2002.
Martin Heidegger, „Building Dwelling Thinking”, 1951, în Basic Writings: Martin Heidegger, editată de
18
David Krell, HarperCollins, Londra, 1993; descrie cum ființele umane recunosc și stabilesc un spirit al locului.
91
îndeplinește creator un rol, diverșii contributori construiesc împreună, sub bagheta regizorului.
Formula prin care utilizatorilor li se dau un rol și o libertate este atât programatică, cât și
dezirabilă pentru multe arhitecturi. Aceasta nu exclude din conținutul arhitectural efectele
ocupării și trăirii spațiilor. Am adăuga discuția despre rolul clientului pe care de prea multe ori
arhitecții îl doresc distant și dându-le mână liberă în a interpreta tema. Analizând relațiile
dintre arhitectură și putere, așa cum o face Deyan Sudjic19, trebuie să acceptăm răspunsurile
date de acesta la întrebarea de ce construim? Formulele combinatorii posibile sunt tot atât de
diverse precum și modurile de exprimare ale puterii și dorinței. Efectele utilizării construcțiilor
nu pot fi separate de aprecierea arhitecturii. Din contră, ele pot fi privite ca fiind o conformare
sau infirmare a calităților arhitecturii sau a abilităților și inspirației ocupanților.
Fig. 3.4. Cadrane solare – potrivit lui Vitruvius, era rolul arhitectului
să le realizeze, Milano și Vaduz, fotografii din 2008 şi 2009.
Este arhitectura delimitată de spațiul public, altă specie de factură infrastructurală,

continuă și supusă unui domeniu distinct al urbanismului, planificării spațiale, sau putem
vorbi de o arhitectură a spațiului public, integrată și integratoare?
Multitudinea practicilor spațiale a condus la genericul designer, care tinde să fie
acoperitor și anonim în același timp, care indică o responsabilitate în asociere cu o gândire, un
proiect. De multe ori o delimitare a specializărilor și contribuțiilor regrupate ulterior într-un
colaj sub gestiune managerială și comercială este forma în care se discută despre aspectele
19
Deyan Sudjic, The Edifice Complex: How the Rich and Powerful Shape the World, Penguin Books, Londra,
New York, 2005. Sudjic este arhitect, director al Design Museum din Londra, fost editor pentru mulți ani al
revistei Domus, director al Bienalei de la Veneţia în 2012, autor al volumelor The Language of Things: Design,
Luxury, Fashion, Art: How We Are Seduced by the Objects Around Us, 100 Miles City, B is Bauhaus. An A-Z of
the Modern World, co-autor al The Architecture Pack etc.
92
construirii contemporane. Dacă pentru Vitruvius arhitectul era responsabil de construirea

orașelor, a clădirilor publice și ale celor private, precum și a cadranelor solare, acum lucrurile
stau cu totul altfel. Epoca mobilității, globalizarea și urbanizarea exponențială au făcut din
infrastructura spațială o prioritate care o decontextualizează de cele mai multe ori.
Calitatea spațiului public este de fapt apreciabilă prin calitatea vieții în spațiul public,
ca în studiile lui Jan Gehl20. Pentru a atinge o astfel de calitate designul trebuie să se adreseze
participanților la viața în spațiul public, oamenii cărora le este în fapt dedicat acest spațiu.
Spațiul public trebuie să îndeplinească toate calitățile arhitecturii pentru a răspunde
utilizatorilor și este în consecință, atăt prin natura sa cât și prin rol, percepție, capacitate de a
comunica, arhitectură. Putem vorbi de o arhitectură a spațiului public, de proiectul pentru
spații publice, acel proiect care a făcut din multe orașe să avanseze cu mulți pași înainte în
perioada recentă. Studiile lui Vicente Guallart21 la Institute for Advanced Architecture of
Catalonia (IAAC) vorbesc despre o nouă logică a arhitecturii care se adresează spațiilor
publice.
Fig. 3.5. Locuință temporară experimentală pentru utilizarea tehnologiilor informatice

în viața curentă, Vicente Guallart și MIT, Barcelona, 2000.
20
Jan Gehl, arhitect și profesor la Royal Danish Academy of Fine Arts din Copenhaga, și-a dedicat cercetarea și
activitatea practică modului în care funcționează orașele, vezi cartea în limba română Orașe pentru oameni, trad.
Silvia Gugu, igloomedia, București, 2012, şi Jan Gehl şi Birgitte Svarre, Cum se studiază viaţa urbană, trad.
Silvia Gugu, igloomedia, București, 2015.
21
Vicente Guallart, arhitect și cercetător preocupat de folosirea potențialului lumii informatice de a construi mai
aproape de natură, în Geologics,Geography, Information, Architecture, Actar, Barcelona, 2008.
93
Toate aceste întrebări și posibilele lor răspunsuri și demonstrații există și trebuie

alăturate, fie că vorbim de teorii și cercetare sau de realizări ale arhitecților de oriunde.
Credem că arhitectura se va revigora și va avea șanse să evolueze printr-o nouă poziționare
care pornește de la capacitatea arhitecților de a se reuni în rețele de comunicare și de a
interfera cu celelalte rețele de gestiune și determinare a proceselor legate de societate. De aici
poate începe discuția despre calitatea arhitecturii, înțelegând complexitatea arhitecturii în
formula holistică și cuprinzătoare, făcând tranziția spre o altă semantică necesară, care să
diminueze confuziile voite sau nu, care nu fac altceva decât să trimită arhitectura către a fi
percepută ca un lux nenecesar, mai ales în situații de criză, o marfă sau o componentă a mărfii
și nu o resursă, o soluție la probleme.
Calitatea arhitecturii este axiomatic fundamentală pentru calitatea vieții, dar înțelegerea
arhitecturii și capacitatea de a aprecia și mai ales genera calitate preced orice proces valid.
Este nevoie de o înțelegere și acceptare mult mai largă a arhitecturii și rolului ei pentru a
beneficia de efectele posibilei sale calități. Altfel, vom avea nevoie tot mai mult de ghiduri de
arhitectură, de mult timp și deplasări lungi pentru a ne putea bucura de excepțional, adică de
excepții, de puținele excepții din lumea construcțiilor.
Arhitect ca noțiune are rădăcini etimologice în greaca veche – arché și tekton22, adică
cel care conduce, este mai mare peste constructori, iar inginer în limba engleză – engine, adică
mașină, motor, mecanică. Primul a apărut demult, foarte demult, dar s-a schimbat foarte mult
în timp, pe când cel de-al doilea a răsărit odată cu Revoluția Industrială. Le Corbusier explica
într-un desen schematic relația dintre arhitect și inginer care împart și balansează diferit în
fiecare dintre ei cunoștințele despre om și cunoștințele despre legile fizicii, imaginația
creativă, libertatea de opțiune și constrângerile materiale și de calcul.
22
Arché înseamnă „bătrân”, „principiu” sau „temei ultim”, archi înseamnă „primul”, iar tekton semnifică atât
„făuritor”, cât şi şeful echipei de constructori. Vezi şi Augustin Ioan, „Introducere în tema originii arhitecturii”,
11.01.2011, http://atelier.liternet.ro/articol/10392/Augustin-Ioan/Introducere-in-tema-originii-arhitecturii.html,
accesat la 23 iulie 2015.
94
Fig. 3.6. Alegorie cu titlul „Instrumentele arhitectului,” sugerând prin obiecte

multitudinea cunoștințelor de care nevoie acesta, gravură atribuită lui Virgil Solis,
din Vitruvius Teusch (Vitruvius german) de Walter Rivius (Ryff), 1548.
Alegoriile renascentiste înfățișau arhitectul înconjurat de zeci de instrumente și unelte

care sugerau meșteșugurile și cunoștințele variate pe care acesta trebuie să le dețină pentru a
conduce construirea. Recitindu-l pe Vitruvius, ne aducem aminte:
„arhitectul trebuie să cunoască multe discipline, știința sa bazându-se
pe gândire sintetică, pe raționalism și pe experiență practică. El trebuie
să fie un desenator experimentat, să fie foarte bun la geometrie, să cunoască
istoria, să știe filosofie și muzică, să înțeleagă medicina și dreptul, să aibă o
imagine clară a astronomiei și a hărților cerului. El trebuie să cunoască
literele, optica, aritmetica și relațiile canonice.”23
Arhitecții și inginerii au apărut în roluri diverse în teorie, de-a lungul istoriei omenirii.
Filosofii au fost primii care au vorbit despre arhitectură, înainte de a avea teoreticieni
recognoscibili. De problemele staticii s-au ocupat mai întâi marile genii universale precum
Leonardo da Vinci sau Galileo Galilei, care au descoperit legile și au pus bazele fizicii. Între
timp se construiau catedrale, înainte de a cunoaște relațiile de calcul. Arhitectura călătorea prin
istoria civilizației și puncta pașii mari ai culturii, iar fizicienii transformau totul în formule prin
Hooke, Bernoulli, Newton, Euler, Coulomb. Mult mai târziu apar numele pe care le folosim
azi la calcule fundamentale – Young, Cauchy-Navier și ceilalți.
23
Vitruvius, op. cit., p. 22.
95
În 1748 Raportul Poloni24 marchează nașterea inginerului civil. De aici înainte,

profesia va evolua în mod spectaculos. Să-l ascultăm pe Ove Arup care spunea în 1968:
„Implicarea inginerului civilist sau structurist în construcții este de dată
relativ recentă. Arta construirii a înflorit cu mii de ani înainte de ideea și
apariția disiplinei ingineriei structurale. Dezvoltarea construirii prin
încercări și eșecuri, prin experiment, transmis din generație în generație,
a configurat practica.”25
Peter Rice, inginer structurist, colaborator și succesor de geniu al lui Arup se referea în
1994, într-un text intitulat „The Role of An Engineer” (Rolul inginerului), la faptul că
„inginerul are nobilul rol de a își asuma controlul și îmblânzirea industriei construcțiilor care
investește enorm în a menține lucrurile pe loc și a demonstra cu orice argument că orice altă
alternativă este irațională și nepotrivită.”26
O foarte interesantă perspectivă asupra autoratului lucrărilor de arhitectură o aduce
Pier Vittorio Aureli27 la Bienala de la Veneția din 2012. El observă că arhitectura nu este
numai ceea ce e construit, ci și cunoașterea împărtășită care face ca orice proiect arhitectural
să nu poată fi atribuit cu precizie unui autor. Tot el consideră că această cunoaștere colectivă e
mistificată de capital, acesta încurajând atribuirea către un autor și generând o paradă de
clădiri iconice.
Nu în ultimul rând, o să ne referim la structurile excentrice în arhitectură care, deși
concepute rațional, nu se potrivesc condițiilor reale iraționale și impredictibile. Experimentele
lui Joseph Lim28 realizate împreună cu studenții săi sunt la limita predictibilului. Iată o
apropiere interesantă a structurilor de arhitectura rezultată și, de ce nu, a inginerului de
arhitect, într-o manieră nouă.
Raportul s-a referit la consolidarea tamburului cupolei bazilicii Sf. Petru de la Vatican, realizată de
24
Michelangelo.
25
Ove Arup, op. cit., p. 129.
26
Peter Rice, op. cit., p. 259.
27
Pier Vittorio Aureli, arhitect și profesor, co-fondator al studioului de arhitectură Dogma, predă la Architectural
Association School of Architecture din Londra. Vezi Pier Vittorio Aureli, „The Common and the Production of
Architecture: Early Hypotheses,” în David Chipperfield, Kieran Long, Shumi Bose, Common Ground: A Critical
Reader: Venice Biennale of Architecture 2012, Marsilio, Veneţia, 2012, pp. 147-156.
28
Joseph Lim, Eccentric Structures in Architecture, BIS Publishers, Amsterdam, 2010, despre experimente
studențești la universităţile din Singapore și Izmir.
96
Fig. 3.7. Structură transformabilă turn-pod, experimente coordonate de Joseph Lim.
Concluzia este aceea că arhitecții și inginerii sunt parteneri atunci când conduc spre
rezultate arhitecturale foarte bune, spre calitate, dar de multe ori sunt altfel. Dacă ne raportăm
din nou la schema lui Le Corbusier cu omul sensibil, figurat cu roșu, și omul rațional, figurat
cu albastru, credem că marii arhitecți și marii ingineri pot reprezenta întotdeauna nu numai un
echilibru între cele două aspecte și calități, ci pot fi și de-a dreptul violet, adică o suprapunere
și combinație completă între ele.
Cele două domenii, ambele prezente și definitorii simultan pentru fenomenul
contemporan al construirii, necesită o explicitare a formulelor de complementaritate,
interdisciplinaritate și cooperare. O astfel de explicitare este binevenită pentru a consolida
rolul fiecăreia și metodele de lucru posibile și, mai ales, pentru a permite dezvoltarea
domeniului construcțiilor, în general, și al construcțiilor temporare, în cazul acestei cercetări
specifice, într-o manieră eficientă, progresistă, deschisă și lipsită de prejudecăți instalate în
straturile îndepărtate de zona avangardei. Modul în care am studiat colaborarea, demarcarea și
definirea specifică a rolurilor în cadrul proceselor complexe ale generării mediului construit
este înzestrat cu cele două unghiuri de vedere: din direcția arhitecturii, prin textele teoretice și
din perspectiva arhitecților care au ocupat poziții notorii în cadrul avangardelor contemporane;
din direcția ingineriei, respectiv a inginerilor din elita profesiei, prezenți în aceleași avangarde
alături de arhitecți.
O perspectivă, cea mai recentă în momentul finalizării prezentei cercetări, este cea
oferită de tratatul lui Patrik Schumacher, The Autopoiesis of Architecture. A New Framework
97
for Architecture29, vol. 1 şi vol. 2 din 2011-2012, pe care l-am mai semnalat, şi care oferă un
nou cadru structurat și o nouă agendă pentru arhitectură. Schumacher dedică un întreg capitol
pentru a explica necesitatea delimitării arhitecturii de celelalte discipline cu care este în relații
implicite – arta, ingineria, știiința, disciplinele proiectării (design disciplines).
O altă metodă importantă pentru a constata evoluția disciplinelor și, respectiv, a
relațiilor și demarcării dintre ele în timp este folosită de Schumacher prin compararea a patru
tratate de arhitectură fundamentale, din diferite epoci. Acestea sunt De re aedificatoria, de
Leon Battista Alberti30 din 1450/1485, Précis des leçons d’architecture données à l'École
royale polytechnique, de Jean-Nicolas-Louis Durand31, din 1802/1805, Vers une architecture,
de Le Corbusier32 din 1923 și The Autopoiesis of Architecture, al autorului însuși, Patrik
Schumacher, din 2011/12. Aceste texte fundamentale sunt comparate după un set de criterii
printre care și cel al demarcărilor disciplinare.
Lucrarea De re aedificatoria, despre arta construirii, în zece cărți, scrisă de Leon
Battista Alberti în plină Renaștere, este primul tratat de arhitectură după perioada antichității,
respectiv după lucrarea lui Vitruvius, De architectura – 10 cărți despre arhitectură, din secolul
I înainte de Cristos. Demarcația fundamentală pe care o relevă Alberti în tratatul său este între
arhitecură și meșteșugul construirii. El spune că arhitectul mai degrabă desenează decât
construiește, pe baza minții, a rațiunii, a metodei și a cunoștințelor, realizând cu aceste
instrumente un proiect perfect, înainte de construire.
Această delimitare între gândire ca proiect și construire ca meșteșug este pentru prima
dată afirmată în Renașterea italiană de Alberti. Evident, în acea epocă nu se putea vorbi încă
29
Patrik Schumacher, op. cit. În plus, autorul aduce contribuții semnificative la discursul arhitecturii
contemporane şi prin texte ca Latent Utopias (2002), Digital Hadid: Landscapes in Motion (2004) etc.
30
Patrik Schumacher, op. cit. p. 511. Vezi şi Leon Battista Alberti, De re aedificatoria.On the art of building in
ten books [1450/1485], traducere de Joseph Rykwert, Robert Tavernor şi Neil Leach a lucrării De re aedificatoria
[1450/1485], MIT Press, Cambridge, 1988.
31
Patrik Schumacher, op. cit. p. 543. Vezi şi Jean-Nicolas-Louis Durand, Précis des leçons d’architecture
données à l'École royale polytechnique [2 vol., 1802/1805], disponibil la www. archive.org;
https://archive.org/details/prcisdesleon01dura şi https://archive.org/details/prcisdesleon02dura, accesat la 4 iulie
2015.
32
Patrik Schumacher, op. cit. p. 568. Vezi şi Le Corbusier, Toward an Architecture, introducere de Jean-Louis
Cohen, traducere de John Goodman, The Getty Research Institute Publications Program, 2007, ediţia originală
Vers une architecture, Paris, G. Cres, 1923 (lucrare considerată manifestul modernismului).
98
de o delimitare între arhitectură și inginerie, ambele fiind acoperite de arhitect ca profesionist

complet. Diferențierea între proiect și construire survine față de practicile medievale cu
caracter de breaslă, în care proiectul nu era o componentă distinctă identificabilă și nici în
responsabilitatea arhitectului, ca master builder, meșter suprem peste constructori. Demarcația
lui Alberti este făcută, în secolul al XV-lea, între arhitect și dulgher, unul dintre cei mai
pricepuți dintre constructori, capabil să înțeleagă geometria trasării, îmbinările și descărcarea
eforturilor atât pentru construcție, cât și pentru schele și eșafodaje, mașini de ridicat și
transportat, ele însele construcții în sine, fără de care nu se putea edifica.
Fig. 3.8. Alegoria arhitectului, ieșirea din peștera medievală a necunoașterii

spre palmierul noii epoci, gravură din 1568; alegoria arhitectului rău,
alungat din oraș, cu mâinile tăiate, și cea a arhitectului bun, cu mai multe mâini,
într-o grădină înflorită; Philibert de l'Orme, ilustrații ale tratatului său din 1561.
Lucrarea lui Jean-Nicolas-Louis Durand, Précis des leçons d’architecture..., poate fi

poziționată, potrivit lui Schumacher, ca cea de-a doua piatră de hotar în evoluția teoretică a
arhitecturii. Ea poate fi definită ca o autodescriere a disciplinei, cu ambiția de a preciza cu
acuratețe natura artei, scopul, mijloacele și principiile sale generale. A fost publicată în două
volume în 1802 și 1805, cu trei reeditări ulterioare care certifică succesul lucrării. Ea a fost de
asemenea tradusă în germană, influențând clasicismul german, pe Leo van Klenze și Karl
Friedrich Schinkel. Referitor la unghiul de vedere al demarcației, Bernard Huet remarca faptul
că Précis des leçons d’architecture... este primul tratat de arhitectură care abordează
arhitectura în sine fără referire la arta construirii.33 Lucrarea se concentrează mult mai clar pe
33
Patrik Schumacher, op. cit., pp. 547-548.
99
problematica proprie arhitecturii decât predecesoarele sale. Un alt element important este
modul în care Durand integrează detaliul tehnic în teoria generală sub titlul „Elementele
construcției”.
Separația completă a arhitecturii și ingineriei, ca sisteme de comunicare
incomensurabile, a avut loc de abia mai târziu, dar ceea ce se poate constata la începutul
secolului al XIX-lea este o conștientizare a celor două discipline, arhitectura și ingineria, care
păreau a concura pentru aceeași funcție socială. Emergența ingineriei a fost rezultatul
revoluției burgheze și industriale care a adus odată cu ea o enormă expansiune a construcțiilor.
Arhitecții nu mai sunt singurii cărora li se cere să ridice construcții, în mod frecvent fiind
incluşi inginerii civili și militari. Celor din urmă, spune Durand, cerându-li-se de către stat să
construiască clădiri importante ca spitale, închisori, arsenale, porturi, faruri și așa mai departe.
Toate clădirile publice erau proiectate de funcționari de stat, pe baza principiilor științifice, a
educației primite în Franța la Școala Politehnică, fondată ca Școala Centrală de Lucrări
Publice, în 1795. Durand aliniază arhitectura în tratatul său ca știința și o separă de artă, deși
pe parcursul secolului al XIX-lea arhitectura se menține în conștiința publică ca fiind afiliată
artelor. Pe întregul parcurs al secolului al XIX-lea s-a produs tranziția completă de la o
societate stratificată la una diferențiată funcțional, proces care a influențat fără îndoială
percepția arhitecturii și a ingineriei.
Fig. 3.9. Le Corbusier, construcții inginerești de silozuri

care au influențat arhitectura modernă și progresul tehnologic
prin aeronautică, imagini din volumul Vers une architecture, 1923.
Lucrarea Vers une architecture a fost scrisă de Le Corbusier și publicată prima dată în
limba franceză în 1923. S-a bazat pe asamblarea unei serii de articole publicate anterior în
100
revista avangardistă L’Esprit Nouveau. Cartea a devenit de departe cea mai influentă scriere
asupra arhitecturii moderne și poate fi privită ca manifestul central al modernismului.
Le Corbusier are tendința de a alinia arhitectul cu artiștii și de a face o demarcație, prin
contrast, cu inginerul. Această delimitare nu reprezintă o devaluare a ingineriei, acesta din
urmă (inginerul) fiind literalmente admirat de autor ca urmăritorul logicii și al economiei.
Munca inginerului este privită ca un ingredient necesar sau ca un antecedent al rolului
arhitecturii. Arhitectura clădește pe inginerie, crede Le Corbusier, și trebuie să meargă dincolo
de inginerie. Diferența dintre arhitectură și inginerie este una dintre temele majore care
evoluează pe întreaga întindere a tratatului:
„Inginerul este inspirat de legile economiei și guvernat de calcule
matematice, punându-ne în acord cu legile universale. Arhitectul,
prin aranjarea pe care o dă formelor realizează o creație pură a
spiritului său prin care ne afectează simțurile... el generează ecouri
profunde în noi, ne oferă o nouă ordine pe care o simțim
în concordanță cu ordinea lumii noastre.”34
Fig. 3.10. Renzo Piano, detalii de îmbinări pentru diferite construcții temporare,
Pezzo per pezzo, atelier şi expoziție retrospectivă la Padova (15 martie-24 august 2014).
Demarcațiile arhitecturii nu s-au modificat de la refondarea disciplinei ca arhitectură

modernă, în anii 1920, dar, pe parcursul secolului al XX-lea, acestea au devenit mai adânci.
Arhitectura se delimitează atât de inginerie, cât și de artă. După Le Corbusier, funcționaliștii
radicali au încercat să asimileze arhitectura cu ingineria și știința. În realitate atât arta, cât și
ingineria și-au dezvoltat propriile discursuri care nu mai pot fi reunite. Patrik Schumacher
afirmă și evidențiază aceste demarcații nete în lucrarea sa The Autopoiesis of Architecture....
34
Le Corbusier, op. cit., p. 95.
101
În prezent, putem fi de acord cu arhitectul cercetător Steve Mouzon, care previzioneză

că urmează o schimbare la fel de mare precum Revoluția Industrială de acum 250 de ani și că
sintagmele „mai bine, mai repede și mai ieftin” sau „calitate, viteză și economie”, vor deveni
„răbdare, generozitate și conectivitate”, în noua epocă a ideii (Age of the Idea)35. Ceea ce știm
acum este că trebuie să fim conștienți în permanență că nu știm niciodată mult mai mult decât
câteva principii foarte importante, aflate și ele în schimbare și adaptare, spre care se poate
naviga prin cercetare.
3.2. Opțiunea pentru tipologiile comparate

(o introducere în studiul celor trei tipologii comparate alese și o scurtă
istoriei a fiecăreia dintre ele)
3.2.1. Alegerea celor trei tipologii studiate

O multitudine de formule de realizare a arhitecturii temporare se regăsesc în lumea
construită. Unele se bazează pe materiale și sisteme constructive folosite la construcțiile
uzuale, permanente, iar altele pe sisteme care se pretează cu predilecție prefabricării,
asamblării și montării, dar și demontării. Combinarea sistemelor este, de asemenea, o formulă
curentă, ca la majoritatea construcțiilor. Au fost alese trei sisteme care sunt utilizate cu
precădere pentru construcții temporare – containerele, corturile și structurile pneumatice sau
gonflabile.
Fig. 3.11. Platoon Kunsthalle Seoul, de Platoon și Graft Architects, 2009;

Depoul de camioane München, Ackermann & Partner și Schlaich Bergermann, 1999;
Dom gonflabil pentru filmul The Touchables, Arthur Quarmby, 1968.
35
Vezi noţiunea de Age of the Idea în Steve Mouzon, „The End of Architecture as We Knew It”, articol publicat
pe blogul Original Green și sub titlul „7 Reasons Architecture (As We Know It) Is Over”, ArchDaily, publicat la
24 aprilie 2013, vezi http://www.archdaily.com/363748, accesat la 24 iulie 2013. Steve Mouzon este arhitect,
urbanist, autor, blogger și fotograf, comentator al fenomenului arhitectural pentru care face preziceri.
102
Containerele reprezintă unul din cele mai importante instrumente ale globalizării care a
survenit în secolul al XX-lea, prin generalizarea transporturilor de mărfuri și componente la
prețuri foarte mici. Folosirea containerelor în arhitectură este din ce în ce mai răspândită și
conduce la soluții din ce în ce mai creative. Se poate spune că a apărut o categorie distinctă,
arhitectura containerelor36. Aceste soluții sunt folosite atât pentru realizarea de construcții
rapide și nepretențioase, în diferite scopuri, cât și pentru construcții vizibile, cu un impact
mare asupra privitorilor și utilizatorilor, respectiv construcții iconice.
Mari nume ale arhitecturii și-au adus deja contribuția în domeniu, precum Shigeru Ban,
MVRDV, Will Alsop și Jean Nouvel. Containerele se folosesc atât câte unul singur, pentru
adăposturi minimale, funcțiuni dezvoltate în spații mici, cât și în ansambluri, combinate, sau
adăugate în extindere la construcții existente. Containerele folosesc două principii clare,
generice pentru construire: separarea unui interior conținut de exterior și împachetarea,
stocarea sau stivuirea în volume compacte.
Corturile sunt unele dintre primele tipuri de construcții care au fost realizate de
oameni, structuri care dovedesc ingeniozitatea și capacitatea de adaptare la mediul în care se
amplasează și la transport. Deși există o anumită percepție negativă asupra corturilor37, acestea
fiind asociate cu precaritatea, cu catastrofele și soluțiile improvizate, în secolul al XX-lea
construcțiile din pânze întinse, tensionate, au căpătat o dezvoltare deosebită prin evoluția
tehnologiilor, a metodelor de calcul și a materialelor folosite. Corturile reprezintă esența
nomadismului dar și a sculpturalității unei structuri, obținute cu mijloacele cele mai subtile.
Mari arhitecți și ingineri au excelat în domeniul construcțiilor din pânze tensionate,
făcând din corturi un adevărat simbol al contemporaneității. Frei Otto38 este cel mai important
reprezentant al celor care și-au adus contribuția în acest domeniu. Evoluția pânzelor întinse
36
O serie de volume anunță recunoașterea acestei noi specii arhitecturale. Printre ele, putem enumera: Jure
Kotnik, New Container Architecture. Design Guide + 30 Case Studies, Links Books, Barcelona, 2013 și H.
Slawik, J. Bergmann, M. Buchmeier, S. Tinney, eds., Container Atlas. A Practical Guide to Container
Architecture, Gestalten, Berlin, 2010.
37
Philip Drew, New Tent Architecture, Thames & Hudson, Londra, 2008, pp. 6 și 13.
38
Frei Otto (1925-2015), arhitect și inginer de structuri german, s-aremarcat pentru folosirea structurilor ușoare,
în special cele tensionate și membranele. Laureat al premiului Pritzker pentru arhitectură în 2015.
103
este departe de a se fi terminat, mai ales acum când modelarea digitală permite ca procesele de
form finding39 să fie foarte accesibile.
Fig. 3.12. Institutul pentru Structuri Ușoare Vaihingen, Stuttgart, Frei Otto, 1968;
Complexul Olimpic München, elevația zonei intermediare,
structură pe cabluri acoperită cu plăci, Frei Otto, 1972.
Construcțiile pneumatice, gonflabile, reprezintă o formulă tipică de construire

temporară care folosește tehnologii contemporane precum materiale industrializate etanșe și
instalații de asigurare a suprapresiunii aerului din interior. Aceste construcții au generat o
mișcare, un curent arhitectural și chiar o modă în design, asociată cu utopiile SF și viitorul
tehnologic al omenirii, la finalul anilor 60, din secolul trecut.
Folosirea aerului sub presiune implică asocierea de mașini, de echipamente care au un
consum energetic și o anumită dependență de sursele de alimentare, dar și o remarcabilă
sustenabilitate, dacă îl privim ca un material de împrumut, din atmosferă. Jean Prouvé,
Archigram sau Coop Himmelb(l)au au rămas în istoria designului de structuri pneumatice.
39
Este vorba despre o metodă de lucru holistică pentru generarea formelor structurale optime dezvoltată de Frei
Otto. Va fi discutată în prezentul capitol, secţiunea 4.3.2. Caracteristici structurale și metode de configurare a
construcțiilor cu membrane tensionate.
104
Fig. 3.13. Oasis Number 7, Haus-Rucker, 1972; stație pentru

rachete teleghidate, Walter Bird and Birdair Structures, 1959.
3.2.2. Scurt istoric al utilizării tipologiilor constructive selectate

Istoria containerelor este de dată relativ recentă, iar utilizarea acestora în construcții
este și mai recentă. La sfârșitul secolului al XVIII-lea în Anglia s-a dezvoltat transportul
bunurilor pe calea ferată și cu atelaje, folosind cutii standardizate, pentru o mai mare eficiență.
În anii celui de-al Doilea Război Mondial, guvernul SUA a introdus containere pentru a
distribui mai ușor proviziile necesare armatei, dar adevărata revoluție a transporturilor pe bază
de containere s-a realizat în anul 1955. Malcom Purcell McLean40, fiul unui fermier din
Carolina de Nord care a devenit antreprenor în transportul cu camionul, a reușit în 1936 să
dețină o flotă de 1770 de vehicule și 32 de terminale de încărcare și descărcare. Preocupat de
eficientizarea transportului și obsedat de timpii pierduți la transferul mărfurilor, McLean
cumpără în 1955 compania navală Pan Atlantic Steamship Corporation pe care o redenumește
în 1960 Sealand Services.
El propune folosirea unor containere de dimensiunea volumului transportat de un
camion, transferabile integral pe vagoanele de cale ferată și pe navele maritime. În 1960
realizează transporturi din Japonia, Hong Kong și Taiwan cu această metodă și pune astfel
bazele globalizării și intermodalității, reușind să încarce și să descarce în mai puțin de 24 de
ore, în vreme ce toți ceilalți transportatori aveau nevoie de mai multe zile pentru aceleași
operațiuni. El a oferit sistemul armatei americane, care deși reticentă la început l-a dezvoltat
pentru aprovizionarea din timpul războiului din Vietnam. În 1970 se standardizează
Este considerat părintele containerelor de marfă standardizate, vezi Jure Kotnik, New Container Architecture.
40
Design Guide + 30 Case Studies, Links Books, Barcelona, 2013, p. 14.
105
containerele de transport și întreaga lume începe să folosescă dimensiuni identice și un sistem

de codificare unitar. Ulterior, apar containerele pentru construcuții, standardizate la rândul lor
din rațiuni de transport rutier, care se folosesc cu predilecție pentru organizarea șantierelor în
Europa.
Drumul de la containere la arhitectură nu este foarte lung datorită calităților pe care le
oferă acestea: spațiu delimitat de dimensiuni economice, compatibile cu multe funcțiuni din
arhitectură, costuri foarte mici pentru containere, în comparație cu costurile unitare din
construcții și costuri semnificativ mai mici în cazul utilizării de containere refolosite. La aceste
avantaje se adaugă timpul foarte scurt de proiectare și disponibilitatea universală a materiei
prime. Utilizarea containerelor în arhitectură oferă trei situații posibile: utilizarea containerelor
de marfă propriu-zise ca materie primă efectivă, adaptată în scopuri constructive, utilizarea de
containere special realizate pentru construire sau realizarea de construcții cu aspect și
spațialitate preluată din domeniul containerelor standardizate.
Fig. 3.14. Malcom Purcell McLean, părintele containerelor;

transportul naval al containerelor ISO.
Corturile sunt unele dintre cele mai vechi construcții folosite de oameni, în special de
populațiile nomade, sau în timpul activităților legate de deplasare, vânătoare, creșterea
animalelor sau campanii militare. Dezvoltarea corturilor a căpătat un elan semnificativ odată
cu apariția țesăturilor, a materialelor textile cu diferite compoziții și calități. Corturile au fost
folosite atât de ca modalități precare de adăpostire, cât și ca spații pentru persoanele cu rangul
cel mai înalt, conducători și regi, în deplasările acestora.
Istoria multiseculară a corturilor s-a accelerat semnificativ în epoca modernă, odată cu
apariția și proliferarea circurilor mobile. Originea circurilor datează din a doua jumătate a
106
secolului al XVIII-lea, din periferiile Londrei. În secolul al XIX-lea circul începe să folosescă
structurile transportabile ale marilor corturi. O contribuție importantă o are Joshua Purdy
Brown41 în 1825, în asociere cu Lewis Bailey. Cei doi „americanizează” circul explorând
vestul lumii noi. În Rusia și, ulterior, în Uniunea Sovietică, tradiția circului folosește contrucții
stabile, dar marile circuri în corturi continuă să existe în lume.
Capitala mondială a circului se stabilește la sfârșitul anilor 60 în Montreal, Canada. În
1984 ia ființă Cirque du Soleil42, care în 1994 se regrupează formând un cartier în capitala
canadiană. Un rol fundamental în dezvoltarea structurilor cu pânze întinse îl va juca Germania,
în special după cel de-al Doilea Război Mondial. Philip Drew consideră opțiunea pentru astfel
de structuri un adevărat „purgativ estetic”43 menit să producă distincția față de expresionism și
de neoclasicismul nazist.
Dezvoltarea ingineriei și a industriei chimiei în Germania sunt determinante pentru
opțiunea pentru astfel de structuri. Pavilionul Germaniei de Vest de la Expo 1967 de la
Montreal și stadionul olimpic de la München din 1972 au oferit o nouă expresie complet opusă
monumentalității totalitariste. Tradiția inginerilor de poduri suspendate de la Politehnica
Regală din Berlin și experiențele acestora, inclusiv în Statele Unite, prin John Augustus
Roebling44, arhitectul podului Brooklin, este precursoarea momentului marcat de Frei Otto,
personalitatea cee mai semnificativă a domeniului structurilor tensionate. Industria chimică
germană și ulterior cea americană, prin companii ca Vector-Foiltec, Toray Deutschland,
Covertex și Skyspan, iar apoi Chemfab au produs țesături pe bază de fibre de sticlă. Ingineria
britanică hich-tech a însoțit această dezvoltare prin Ted Happold și Ove Arup, lucrând cu Frei
Otto din 1970.
41
Este considerat cel care a avut o influență decisivă asupra circului în lumea americană, vezi Pascal Jacob,
Christophe Pourtois, Du permanent à l'éphémère... Espaces de cirque, CIVA, Centre International pour la Ville,
l'Architecture et le Paysage, Bruxelles, 2002, p. 71.
42
Cirque du Soleil a fost fondat la Montreal în 1984 de guvernul canadian și a devenit compania contemporană
cea mai importantă în domeniul spectacolelor de circ la nivel planetar. Ibidem, pp. 96-123.
43
Philip Drew, op. cit., p. 7.
44
Ibidem.
107
În același timp, în Japonia, pentru Expo 1970 de la Osaka, se dezvoltă o serie de

pavilioane cu structuri întinse experimentale. În anii 80 se dezvoltă noi materiale prin acoperiri
ale țesăturilor, în general cu teflon. Astfel se realizează o structură foarte importantă pentru
aeroportul internațional din Jeddah, Terminalul Hah, de Skidmore, Owings și Merrill, în 1982,
la o decadă după stadionul olimpic din München. Cercetarea și inovația în domeniul
materialelor aduce în scenă noul PTFE45, care oferă rezultate superioare și durată de viață
dublă față de soluțiile precedente.
Construcțiile pneumatice sunt oarecum înrudite cu corturile prin membranele continue
pe care le folosesc, dar se disting de acestea prin etanșeitatea spațiilor pe care le realizează.
Apariția și evoluția lor are o istorie aparte, concentrată pe anul 1968, anul revoltelor
studențești de la Paris și din Statele Unite cu care Momentul gonflabil46 este strâns legat.
Invenția balonului cu aer cald, aerostaticul, a lui Étienne Mongolfiere și primul zbor de la
Versailles din 1783 constituie actul de naștere al gonflabilelor. A fost considerat o eliberare
colectivă a tuturor celor care au privit evenimentul (circa 100 000 de persoane). La
aproape o sută de ani distanță, în 1870, în timpul războiului franco-prusac, Parisul a fost
asediat și primul ministru Leon Gambetta a evadat cu un balon. Evenimentul a generat noi
conotații simbolice pentru structurile gonflabile.
Fig. 3.15. David luând potirul și lancea în timp ce Saul doarme,

se observă cortul regesc, Morgan Bible, cca 1250;
cortul lui Henric al VIII-lea, Cotton Augustus, sec. XVI, British Library.
45
Politetrafluoretilena (Polytetrafluorethylene) este un polimer sintetic cu aplicații multiple.
46
The Inflatable Moment este denumirea dată protestelor studențești din 1968 și mișcării asociate în arhitectură,
în Marc Dessauce, ed., The Inflatable Moment. Pneumatics and Protest in '68, Princeton Architectural Press,
New York, 1999.
108
Un alt moment important pentru tehnologia pneumatică este cel al fraților Michelin47,
francezii care au patentat camera gonflabilă sau tubul interior de cauciuc folosit pentru roțile
vehiculelor, în 1891. Aceiași Michelin fac una dintre cele mai importante campanii de
marketing din istorie prin Ghidul Michelin, din 1900.
La mijlocul anilor 1960, trei studenți la arhitectură din cadrul Academiei de Arte
Frumoase de la Paris, Jean Aubert, Antoine Stinco și Jean-Paul Jungmann, din atelierul lui
Edouard Albert, fostul atelier Auguste Perret, au decis să se rupă de raționalismul arhitecurii
franceze. Cei trei fondează împreună cu Gérard Dietrich-Sainsaulieu grupul Aerolande48, în
1967, și își prezintă împreună proiectele de diplomă la École Nationale des Beaux-Arts: o sală
gonflabilă pentru 5000 de spectatori, o sală pentru expoziții itinerante cu două cupole sub
presiune și Dyodonul, locuințe pneumatice experimentale. Imediat după aceea, fondează
împreună cu Hubert Tonka și Jean Baudrillard grupul și revista sociologică Utopie49,
dimensiune pe care o considerau încarnabilă într-o nouă arhitectură, detașată de sol, liberă și
revoluționară, arhitectura gonflabilă.
Fig. 3.16. Balonul lui Mongolfier decolând la Versailles, 19 septembrie 1783.
47
Michelin, cunoscută firmă de anvelope din Clermont-Ferrand. Ibidem, pp. 17-19.
48
Aerolande este un grup format de trei studenți de în arhitectură de la École des Beaux-Arts în anii 1960,
angajat în cercetare utopică.
49
Detalii despre activitatea Utopie în Marc Dessauce, ed., The Inflatable Moment în The Inflatable Moment.
Pneumatics and Protest in '68, Princeton Architectural Press, New York, 1999, pp. 20-22 şi Véronique Willemin,
Maisons mobiles, Éditions alternatives, Paris, 2004, p. 139.
109
Arhitecții Utopiei s-au bazat pe tehnica și estetica dezvoltate de iluștri predecesori ca

Buckminster Fuller, Archigram și pe scrierile filozofice ale lui Henri Lefebvre. O parte din
tehnologia pe care s-au axat a fost dezvoltată de inginerul Walter Bird pentru armata Statelor
Unite. În 1968 ei realizează memorabila expoziție Structures gonflables50, la Muzeul de Artă
Modernă al Parisului. A fost apogeul mișcării, care a mai participat la Congresul Utopia de la
Torino, din 1969, și au scos ultimul număr al revistei în luna mai a aceluiași an.
Târgul mondial de la Osaka din 1970 a fost dominat de structuri gonflabile, fiind un
adevărat spectacol al acestui curent. Protagoniștii au părăsit direcția structurilor pneumatice,
dar alți creatori au continuat să li se dedice. Unul dintre aceștia a fost Hans-Walter Müller, cu
o întreagă carieră dedicată construcțiilor temporare pneumatice până în 2004. Bavarezul Axel
Thallemer a creat Festo Corporate Design, o firmă dedicată structurilor umflate. El merge pe
două direcții: Airquarium, domul expozițional translucid de mari dimensiuni, de 30 de metri în
diametru, lestat cu apă, și Airtecture, o arhitectură a spațiilor rectangulare, în care grinzile,
planșeele și chiar ramele ferestrelor sunt realizate din elemente umflate cu aer sub presiune.
Istoria structurilor gonflabile este departe de a se fi terminat încă.
Fig. 3.17. Planul Airquarium, desfășurat, design și producție Festo AG &Co., Axel Thallemer;
Airquarium, dom folosit pentru expoziţia Fifty Years of Italian and German Design, Bonn, 2000.
50
Structures gonflables se numeşte expoziția realizată la Musée d'Art Moderne de la Ville de Paris în martie
1968 de grupul din jurul revistei Utopie. Vezi Marc Dessauce, ed., op. cit., pp. 28-30.
110
3.3. Construcțiile care folosesc containere și ansambluri de containere

(descrierea diferitelor tipologii constructive dezvoltate pe baza
containerelor, a particularităților structurale, a materialor uzuale
folosite și exemplifcarea celor mai importante referințe)
3.3.1. Definirea și descrierea tipologică a containerelor

Containerele51 au fost concepute inițial pentru transportul mărfurilor, dar au devenit și
module pentru arhitectură. Un container este un recipient, o separație între interior și exterior.
Există trei tipuri de containere: containere pentru încărcătură, containere pentru construcții și
structuri pentru containere. Containerele sunt standardizate ISO. Tipurile cele mai întâlnite
sunt containerele de 20 de picioare, de 24 de tone metrice, putând primi 24 de tone încărcătură
și fiind stocate în maximum opt rânduri suprapuse, și containerele de 40 de picioare, care
reazămă doar pe colțuri, de 4,5 tone metrice și primind 30 de tone de marfă. Un container de
20 de picioare nou costă circa 2.500 de euro, în vreme ce unul uzat poate fi achiziționat la
1.300 de euro. Aceasta face ca un metru pătrat de spațiu din containere să coste sub 200 de
euro, ceea ce reprezintă un cost foarte greu de bătut cu tehnici de construire tradiționale.
Containerele pentru construcții sunt mult mai ușoare, putându-se de regulă stivui pe
trei sau chiar patru etaje, cu măsuri suplimentare. Datorită alăturării, ele aduc o anumită
redundanță a elementelor în cadrul asamblărilor structurale, limitând astfel sustenabilitatea.
Profesorul inginer Han Slawik52 a dezvoltat sistemele pentru containere, constând din schelet
structural și elemente de închidere sau compartimentare și alte componente standardizate
interșanjabile. Sistemele de containere pot fi la rândul lor de două categorii: cadre modulare și
sistemele în cadre. A doua varietate este un sistem integrat pentru construcții, dezvoltat pentru
a asigura flexibilitatea structurală și spațială.
51
Din latinescul continere, a ține împreună, a împrejmui, a depozita.
http://dictionary.reference.com/browse/contain, accesat la 22 iulie 2015.
52
Vezi H. Slawik, J. Bergmann, M. Buchmeier, S. Tinney, eds., Container Atlas. A Practical Guide to Container
Architecture, Gestalten, Berlin, 2010, pp. 9, 86-87 şi 92-93.
111
Fig. 3.18. Posibilități de stocare a containerelor pentru marfă;

metode de asigurare prin contravântuire.
Douwe de Jong53 recomandă realizarea de teste de încărcare, care dau rezultate mult
mai bune decât calculele structurale pentru containere, în cele mai multe cazuri, datorită
comportamentului structural al containerelor, influențat de configurația spațială și conlucrarea
elementelor neportante. Există sistemul ISO care standardizează încărcările acceptate și
poziționarea containerelor la transport, care poate fi utilizat și în cazul adaptărilor
containerelor pentru construcții, la care se adaugă respectarea normelor specifice pentru
construcții.
În principiu sistemele de containere pentru construcții sunt realizate de producători
care le comercializează și închiriază împreună cu instrucțiuni clare de montaj și utilizare, după
obținerea agrementelor tehnice de la instituțiile autorizate.
Fig. 3.19. Perspectivă explicativă a alcătuirii structurale și a închiderilor

unui container de marfă standard.
53
Vezi „Structural Engineering and Freight Containers,” în H. Slawik, J. Bergmann, M. Buchmeier, S. Tinney,
eds., op. cit. , pp. 46-47.
112
Fig. 3.20. Tabel cu dimensiunile standardizate, volum, masă și încărcarcătură netă,

ale containerelor de marfă.
3.3.2. Caracteristici structurale ale construcțiilor care folosesc containere

În cazul utilizării containerelor trebuie luate în considerare atât sarcinile statice, cât și
cele dinamice. Containerele se manevrează și instalează cu macarale adecvate. Sarcinile
verticale sunt distribuite pe colțuri, iar cele orizontale sunt preluate și de îmbinările
standardizate. Modul de construire cu containere presupune folosirea tramelor axate, sau, în
cazul devierii de le acestea, trebuie folosite elemente structurale suplimentare cu rol de
consolidare. În general, containerele se instalează orizontal, dar, în anumite situații și cu
măsurile structurale care se impun, se dispun și vertical. Containerele se dispun între 3 și 8
suprapuse, putându-se folosi și elemnete de contravântuire diagonale, ca parte a sistemului.
Utilizarea containerelor este adecvată zonelor cu seimicitate accentuată, cum ar fi Japonia
spre exemplu, datorită capacității asamblajelor de a prelua vibrațiile specifice.
Fundațiile pentru construcțiile care folosesc containere pot fi pierdute sau prefabricate.
Se folosesc de regulă plăci de beton pe straturi de nivelare din nisip, care pot fi integral
prefabricate de circa 14 cm. Fundațiile pot fi izolate, pe colțuri, fie utilizând elemente de tip
113
șurub, fie tălpi prefabricate izolate. Containerele pot fi utilizate și ca pontoane flotante,
datorită etanșeității care le conferă flotabilitate.
Fig. 3.21. Dimensiuni standardizare și derivate pentru containere ISO;

sistem container cu elemente termoizolate; Bayside Marina Hotel,
Yasutaka Yoshimura Architects, Yokohama, Japonia, 2009.
3.3.3. Materiale și detalii pentru structurile pe bază de containere

Materialul de bază pentru containere este oțelul, cu varianta pentru plăcile de închidere
din COR-TEN54, special pentru a întârzia procesele de coroziune din mediu cu salinitate mare.
Dată fiind structura pereților, containerele nu au inerție termică, ceea ce face a nu fi
recomandate în zonele cu temperaturi extreme, pozitive sau negative. Se utilizează izolații
standard, dar sunt recomandate cele pe bază de vacuum. Problemele de rezistență la foc sunt
prezente datorită oțelului folosit ca structură, care este catalogat ca F0, fără rezistență la foc,
pierzându-și capacitatea portantă la numai 500 de grade Celsius. Se obișnuiește folosirea de
plăci pe bază de gips, F90, pentru a ameliora rezistențele la foc ale ansamblurilor construite.
Există sisteme pliante care reduc substanțial volumul containerelor atunci când sunt
transportate vide, reducând astfel costurile.
Modul de amplasare a containerelor oferă mai multe posibilități: utilizarea izolată,
independentă; expandarea hidraulică a spațiului; asamblarea în spații mai ample prin
alăturarea mai multor containere; combinația cu alte materiale și structuri și utilizarea standard
ca module prefabricate. De asemenea, containerele pot fi folosite în structuri mixte, ca
extinderi ale unor construcții existente sau ca elemente adăugate pe acoperișuri.
54
Tip de aliaje de oțel concepute pentru a nu fi protejate prin vopsire, prin formarea unui strat superficial cu
aparența ruginei prin expunere timp îndelungat la condițiile vremii.
114
Fig. 3.22. Sisteme de fundare cu șurub și cu placă pe țăruși, folosite pentru

amplasarea structurilor temporare de tip container;
se pot recupera integral sau parțial după utilizare.
Containerele standard pot avea deschideri pe capăt, laterale sau deasupra, fiind
disponibile și ca rezervoare sau camere frigorifice. Utilizarea containerelor are multe avantaje
care trebuie folosite în situații adecvate, dar și probleme care trebuie de asemenea avute în
vedere. Astfel, containerele sunt foarte durabile, solide și au o durată lungă de viață datorită
robusteții și materialelor folosite pentru a face față transportului naval, în special. Ele sunt, în
acelați timp, ușoare în raport cu rigiditatea pe care o prezintă.
Modularitatea este un alt avantaj incontestabil, la care se adaugă disponiblitatea pe
piață și costurile reduse. Transportul este ușor, cu mijloace comune, chiar dacă instalarea
presupune echipamente mecanice de ridicare. Sustenabilitatea prin reciclare este un alt avantaj
major care le recomandă. Datorită multiplelor avantaje, containerele au devenit trendy55, o
calitate care nu poate fi ignorată în raport cu utilizatorii.
La capitolul dezavantaje trebuie să ținem cont de problemele generate de
supraîncălzirea anvelopei metalice, care reclamă măsuri suplimentare de izolare, uneori
acoperișuri suplimentare ventilate. Se mai poate menţiona faptul că au limitări spațiale contra
cărora măsurile compensatorii sunt limitate şi că necesită, în anumite cazuri de reutilizare,
decontaminări ale pardoselilor tratate cu pesticide sau datorită impregnărilor de pe urma
utilizării la transportul de marfă, sau chiar înlocuirea completă a acestora, caz în care rezultă
deșeuri. Nu trebuie ignorate dificultățile posibile de a obține autorizații de construire în
anumite locuri și reacțiile adverse ale publicului la imaginea asociată cu construcții precare,
55
Adică în vogă, la modă, termen folosit cu referire la utilizarea containerelor în arhitectură, afirmă H. Slawik în
H. Slawik, J. Bergmann, M. Buchmeier, S. Tinney, eds., op. cit., p. 12.
115
pentru muncitori, indezirabile, cărora nu li se recunoaște încă valoarea adăugată pentru

arhitectură.
Fig. 3.23. Homebox 1, locuință portabilă, Han Slawik, 2009; Puma City,
spațiu comercial itinerant, LOT-EK, Alicante și Boston, 2008.
3.3.4. Domeniul de aplicare a structurilor pe bază de containere

Se poate vorbi deja de container architecture56, drept categorie distinctă, evoluată și
recognoscibilă. Gama de programe de arhitectură acoperită este largă, acoperind atât cerințe
permanente, cât și temporare. În cazul construcțiilor permanente, containerele se înglobează în
ansambluri și se completează cu sisteme specifice construcțiilor permanente, fiind folosite în
special ca elemente constitutive ale spațiilor. În cazul construcțiilor temporare,
demontabilitatea și portabilitatea sunt luate în considerare pentru reutilizare, una dintre
calitățile cele mai importante care recomandă containerele pentru a fi utilizate în construcții.
Fig. 3.24. Nomadic Museum, Shigeru Ban Architects, New York, 2005;
Trinity Buoy Wharf Container City, locuințe și birouri,
Nicholas Lacey and Partners, Buro Happold, Londra, 2001.
56
Vezi și nota 36 din prezentul capitol, cu referire la această categorie afirmată de volumele dedicate în ultimii
ani.
116
Exemplele de utilizare sunt prezente în domeniul locuirii atât ca locuințe cu costuri

scăzute, de urgență, cât şi ca locuințe secundare, amplasate în locuri greu accesibile sau chiar
pentru locuințe principale, uneori pretențioase. Locuințele studențești, temporare din punct de
vedere al utilizatorilor și adaptabile la capacitatea cerută care poate fluctua, sunt un alt
domeniu în care s-au utilizat containere. Domeniul în care sunt folosite cu mult succes este cel
al educației, unde unitățile școlare sau grădinițele existente își pot adapta capacitățile prin
extindere la numărul de copii care variază.
Unitățile medicale și sanitare utilizează containere pentru extinderea pe durata
șantierelor de reparații, reabilitare sau igienizare care nu pot opri activitatea din spitale. Astfel,
lângă marile spitale se amplasează secții mutate temporar dar în legătură cu construcțiile
permanente, menținute pe durata lucrărilor de reparații.
Birourile folosesc de asemenea containere, uneori pentru imaginea brandului, ca în
cazul PLATOON. Mobilitatea anumitor firme face ca arhitectura birourilor să fie temporară
atât ca amenajare interioară și utilizare a spațiilor, cât și integral, ca sisteme construite. Clădiri
publice importante au fost realizate în formule temporare cu containere, mai ales în domeniul
terminalelor de transport și al gărilor, care suferă frecvent lucrări de reparații, extindere și
modernizare sau chiar restaurare, care pot dura, nefiind acceptabilă scoaterea din uz și
întreruperea traficului. Terminalul maritim din portul Hamburg57 este un astfel de exemplu.
Comerțul, o altă activitate care se adaptează piețelor și inovează, dar care folosește
intens tacticile de marketing, a recurs la utilizarea containerelor. Structura mobilă PUMA,
realizată de LOT-EK este un exemplu remarcabil, alături de cafeneaua portabilă ILLY,
amplasată la Bienala de la Veneția.
Cele mai atractive utilizări sunt pentru evenimente și expoziții. În acest domeniu,
Muzeul Nomadic (Nomadic Museum), realizat de Shigeru Ban, completat de o structură din
stâlpi de carton, experimentați și utilizați pentru multe aplicații de cunoscutul arhitect japonez
și de acoperiri cu pânză, este una dintre cele mai spectaculoase aplicații. Nu în ultimul rând,
57
Hafen City Hamburg este un proiect de regenerare și conversie a zonei portuare aflată în apropierea centrului
istoric al orașului, început în anii 1990, și dezvoltat în etape succesive.
117
artiști ca Luc Deleu au folosit containerele dincolo de utilizările lor raționale pentru a crea
structuri monumentale, exagerând intenționat modalitățile de asamblare.
Fig. 3.25. Cruise Center, terminal Hamburg,

Renner Hainke Wirth Architekten (RHWA), 2004.
Critica arhitecturii a sesizat și utilizarea imaginilor de container la unele construcții care nu au

nimic de a face cu acestea ca sisteme. Evident, aceste cazuri trebuie judecate distinct,
contextul și demersul arhitectural fiind cel care justifică și validează o astfel de decizie.
Utilizarea containerelor are, dincolo de orice alte conotații, câteva calități remarcabile, care le
plasează în zona soluțiilor sustenabile pentru foarte multe aplicații. Acestea sunt: economia de
spațiu și raționalizarea funcțională, economia de material în condițiile reciclării prin reutilizare
și reabilitare, cu o durată de viață deosebită și disponibilitatea unui stoc considerabil atât în
zonele portuare cât și pe uscat, în apropierea punctelor de utilizare.
Fig. 3.26. Variante de adaptări standardizate ale containerelor tip pentru diferite utilizări.
118
Fig. 3.27. Mobile Dwelling Unit, unitate de locuit mobilă, realizată de LOT-EK și expusă la
Whitney Museum, New York, 2003.
Exemplul din Fig. 3.17. arată cum se poate optimiza spațiul locuibil cu ajutorul unor
extinderi minimale telescopice realizate după transportul și amplasarea containerului pe
poziție. Combinația de spațiu optim, echipare inteligentă cu tehnologie și transportabilitate a
făcut ca această soluție să fie prezentată în muzeele americane de artă ca expresie a designului
contemporan avansat.
3.4. Construcțiile care folosesc corturi, structuri pe bază de pânze tensionate

(descrierea diferitelor tipologii structurale care folosesc pânze
tensionate, detalii specifice, materiale și domenii predilecte de
utilizare a acestor tipologii)
3.4.1. Definirea și descrierea tipologică a corturilor

Cortul este o denumire generică a structurilor întinse, realizate mai ales cu ajutorul catargelor
ancorate cu cabluri și a suprafetelor ușoare din diferite materiale cu proprietăți asemănătoare.
Există și denumirea mai recentă de pânză de cort, care desemnează un material textil, foarte
rezistent, de cele mai multe ori impregnat pentru impermeabilizare. Denumirea de cort a
căpătat o răspândire și accesibilitate deosebită în secolul al XX-lea prin aplicațiilepentru
turism, aflate la îndemâna oricărei persoane, produse în serie mare și disponibile în toate
magazinele de echipament sportiv.
Acceptarea corturilor ca arhitectură a trecut prin mai multe faze care au depășit
barierele culturale ce diferențiau civilizațiile sedentare occidentale de cele nomade. Cortul este
119
și va rămâne un simbol puternic al nomadismului, dar și al celor mai vechi reprezentări cerești,
asociate cu lumea de peste lume. Una dintre reprezentări imaginează lumea ca fiind un cort
într-un alt cort mai mare. Victor Hugo58 compară cărțile cu corturile care circulă, față de
catedralele din piatră care erau cărțile perene, depozitarele naraţiunilor de dinainte de invenția
lui Gutenberg. Corturile sunt folosite și în zone rezistente cultural, de obicei neprimitoare,
toride și seci, unde s-au refugiat populații respinse din zone propice, care au continuat să își
păstreze identitatea.
În principiu, toate aceste structuri sunt concepute pentru a rezolva problemele de
adăpostire și transport cu minimum de material și de energie necesară pentru relocare.
Costurile acestor structuri sunt dintre cele mai reduse. Ele fac parte dintre structurile cele mai
eficiente de pe planetă prin toate aceste caracteristici cumulate.
Evoluția materialelor sintetice țesute și apoi acoperite a condus la soluții mai durabile,
mai rezistente și cu alte calități suplimentare, cum este autocurățirea, pentru structurile cu
membrane întinse. Evoluția din a doua jumătate a secolului al XX-lea a făcut ca aceste
structuri să atingă condiția de semipermanente, având un ciclu de viață care se apropie de cel
al multor construcții considerate din categoria celor permanente. De asemenea, gradul de
acceptare a crescut semnificativ, marcând o nouă eră de maturitate a arhitecturii corturilor.
Fig. 3.28. Rothenbaum Tennis Stadium, ASP Schweger Assozierte Architekten și

Sobek +Rieger, Hamburg, 1997 – acoperire fixă a tribunelor cu pânze și acoperiș
retractabil peste teren, din pânză, pe cabluri.
58
în cartea Cocoșatul de la Notre-Dame (1831), apud Philip Drew, op. cit., p. 13.
120
Tipologic, putem distinge două categorii de soluții care se pot încadra în domeniul
corturilor. Una este cea în care pânzele sau membranele tensionate fac parte din sistemul
structural principal, împreună cu cablurile de ancorare și catargele comprimate. În această
situație se cere acestor pânze să aibă o serie de calități simultan, pe lângă cele structurale,
precum transparență sau opacitate, izolație și etanșeitate, aspect interior și exterior adecvat
aplicației pentru care sunt folosite. Cea de-a doua categorie este aceea a structurilor pe cabluri,
care folosesc diferite plăci, solzi sau alte configurații pe care le suportă, acestea preluând
rolurile nestructurale. Întreg ansamblul astfel format permite mișcarea relativă a elementelor și
a întregului care este de fapt caracteristica structurilor de tip cort prin care acestea se
adaptează supraîncărcărilor. Diferite combinații structurale sunt posibile atât prin acordarea
unui rol mai important scheletului rigid care subîntinde membranele, cât și în direcția reducerii
acestuia prin folosirea membranelor ca structură în sine.
3.4.2. Caracteristici structurale și metode de configurare a construcțiilor cu membrane

tensionate
Comportamentul structural al corturilor este caracteristic acestor sisteme și diferit de
cel al altor sisteme cum ar fi structurile din zidărie portantă sau din elemente de lemn. În
momentele de condiții extreme, de furtună, un cort se întinde și și se relaxeaxă prin fluturare,
ajutând astfel la disiparea energiei prin reducerea razelor de curbură și a tensiunilor induse.
Astfel, se realizează o redistribuire prin mișcare a sarcinilor induse. Elasticitatea structurii este
utilizată la maximum în cadrul acestui comportament, ceea ce sporește evident eficiența
structurii. Calitățile corturilor le fac asemănătoare cu cele ale vestimentației, fiind moi,
reziliente și responsive. S-a invocat caracterul feminin al corturilor59, datorat tocmai supleței și
lipsei totale de masivitate pe care o exprimă.
Corturile moderne au rezultat din hibridizarea a două tipuri de structuri care evoluau
în direcţii diferite. Acestea sunt podurile suspendate, unde în scopul atingerii deschiderilor
liniare foarte mari s-au folosit cablurile și corturile cu pânze întinse pe schelete ușoare.
Pânzele au devenit ele însele rețele de cabluri prin integrarea firelor țeșute în material.
59
Ibidem, p. 15.
121
Arhitectura modernă a ignorat inițial aceste tipuri de structuri, concentrându-se asupra

volumetriilor cubiste. Structurile au evoluat însă rapid, mai ales după război, prin familia
cochiliilor, a pânzelor subțiri și a membranelor tensionate.
Precursorul acestor structuri a fost fără îndoială Richard Buckminster Fuller, care a
introdus noțiunea de structuri ușoare, întrebând arhitecții cât cântăresc casele pe care le
realizează și propunând o formulă de estimare a construcțiilor ca aceea a navelor, prin
deplasament, respectiv volumul de apă pe care îl dislocă. Succesorul natural al lui Fuller a fost
Frei Otto. El este cel care a dat o direcție modernă structurilor tradiționale ale corturilor.
Structurile sale evidențiază vizual fluxurile eforturilor, fapt care l-a determinat pe un alt mare
inginer și arhitect, Pier Luigi Nervi, să afirme că Otto practică „ stilul sincer”60. Frei Otto a
experimentat structuri textile, structuri pe cabluri și mai apoi membrane pneumatice. Asistat
de Peter Stromeyer își dezvoltă propriul birou, pentru ca apoi să înființeze în 1964 la
Vailingen, Stuttgart, Institut für Leichte Flächentragwerke (Institutul pentru Structuri
Ușoare)61.
Metoda de configurare a structurilor care l-a consacrat pe Otto a fost denumită form
finding62, adică găsirea de forme. Așa cum îi spune și numele, aceasta este o metodă iterativă,
care folosește modelarea prin fixarea constrîngerilor și punctelor de suport și observarea
configurării pânzelor direct în machetă. Se obțin forme complet noi, care nu puteau fi intuite
prin desenare și care apar ca mutațiile în domeniul biologiei. Formele cele mai potrivite sunt
alese după observare și comparare. Această metodă precede ceea ce avea să apară mai târziu
exclusiv în domeniu digital, respectiv parametricismul.
60
Ibidem, p. 26.
61
Pentru detalii vezi http://www.uni-stuttgart.de/hi/gnt/campus/Stationen/vaihingen/nord/info_station_r2.html,
accesat la 7 mai 2015.
62
Vezi Philip Drew, op. cit., pp. 36 şi 41.
122
Fig. 3.29. Model de tul și model pentru tunelul de vânt,

Pavilionul Germaniei de Vest, Expo 1967, Montreal, Canada, Frei Otto.
Procesul dezvoltat de Frei Otto este unul mecanic și holistic în același timp,
urmărindu-se alegerea unei forme potrivite, cu un comportament structural optim și un
consum minim de material. Form finding are o rigoare ecologică și un raționalism
interdisciplinar. Metodele de lucru ale lui Otto au inclus și folosirea lănțișoarelor inversate, a
modelelor cu peliculă de săpun și a modelelor cu tul. Acestea din urmă permiteau observarea
tactilă a comportamentului pânzelor și identificarea zonelor insuficient tensionate.
Li se alătură modelele pentru testare în tunelele de vânt, care folosesc senzorii de
presiune repartizați pe griduri mapate pe suprafețele modelate din materiale rigide, supuse
apoi la un număr mare de iterații și măsurători. Modelele numerice au fost adăugate acestor
succesiuni de cercetări și studii pentru realizarea supercorturilor. Ele corespund fazelor de
calcul fără a înlocui modelele fizice din faza de form finding. Computerele se arată
complementare în aceste procese și nu substituie machetele.
Metoda elementului finit63 este adaptată la calculul structurilor cu pânze întinse, pe
principiul realizării unei rețele de elemente și noduri care sunt în echilibru dacă rezultantele
eforturilor de pe toate direcțiile tind spre zero. Două metode sunt dezvoltate, cu utilizarea
matricilor sau a vectorilor. La începutul anilor 1970, Alistair Day creează metoda relaxării
dinamice64, dezvoltată ulterior la Berkeley, Universitatea din California, prin DYNA, cel mai
63
Metoda elementului finit este o metodă de calcul al structurilor care asimilează comportamentul acestora cu cel
al unui sistem de elemente distincte aflate în relații. Ibidem, p. 39.
64
Metoda relaxării dinamice este o metodă avansată de calcul al structurilor speciale care se bazează pe multiple
iterații și calculul vitezelor diferitelor puncte în coordonate cu care este asimilată respectiva structură. Ibidem,
p. 40.
123
avansat program care se bazează pe cicluri de computare care folosesc asimilarea cu

comportamentul materiei accelerate și măsurarea vitezelor nodurilor considerate.
Supercorturile au fost dezvoltate ulterior de arhitecții direcției high-tech, cu origini în
anticipațiile grupului Archigram, contribuții ale vizionarului James Stirling și, apoi, cu
realizări ale lui Michael Hopkins, Norman Foster și Nicholas Grimshaw. Tensiunea din pânze
a putut fi calculată și înțelegerea comportamentului acestor structuri a avansat. Tensiunea este
egală cu presiunea aplicată multiplicată cu raza de curbură a formei.
Fig. 3.30. Form finding cu programul user firendly realizat de Horst Berger, inginer dedicat
cercetării și realizării de instrumente pentru aplicațiile cu membrane pentru structurile ușoare,
New York, 2005, prezentat la simpozionul IASS, București, 2005.
Prin form finding se caută suprafețe care asigură tensiunea necesară peste tot. Fibrele
materialului trebuie aliniate după direcțiile principale ale curburilor. Fabricația membranelor
necesită desfășurări geometrice ale formelor spațiale și tăieri și asamblări care să urmărească
direcția fibrelor după asamblarea unor figuri obținute din rulourile cu lățime limitată în care se
produc materialele, evident cu risipirea a cât mai puțină suprafață pierdută. Modelele numerice
și-au arătat utilitatea și în aceste procese de fabricare a suprafețelor pentru structurile
tensionate, unul dintre cei mai importanți contributori fiind David Wakefield65, fondatorul
biroului de inginerie Tensys.
65
Idem, p. 42.
124
Fig. 3.31. Modelare numerică pe computer a unei structuri cu metoda elementului finit.
Fig. 3.32. Ilustrare a modului de funcționare a unui program de form finding pe bază de plase
(mesh) care distribuie eforturile omogen astfel încât membrana să fie permanent tensionată.
Un fenomen important care trebuie cunoscut și contracarat în proiectare este legat de

acumulările posibile de apă pe zonele apropiate de orizontală ale suprafețelor, cu precădere la
marginile acestora. Aceste acumulări sunt extrem de periculoase pentru stabilitatea structurilor
și trebuie atent luate în considerare. Situațiile în care diferite structuri au suferit avarii cauzate
de zăpadă sau apa stagnantă au dovedit că, dincolo de avarii locale, la un catarg spre exemplu,
structurile întinse au capacități nebănuite de a se adapta, deci o reziliență ridicată.
125
3.4.3. Materiale folosite pentru structurile cu membrane tensionate

Domeniul materialelor folosite pentru realizarea corturilor a fost revoluționat în a doua
parte a secolului al XX-lea prin utilizarea țesăturilor sintetice, așa cum, cu un secol înainte,
cablurile de oțel torsadate au făcut-o în domeniul podurilor suspendate.Țesăturile au rezistența
definită de densitatea numărului de fire pe centimetru și de grosimea țesăturii. Deschiderile la
care pot fi folosite sunt limitate.
Aceste materiale țesute au devenit concomitent structură și anvelopă pentru noile
corturi. Deși țesăturile datează din jurul anului 8000 î.H., ele nu au fost folosite pentru
construirea corturilor de către popoarele nomade. Dezavantajele lânii sau ale bumbacului sunt
faptul că ard ușor și se degradează relativ rapid. Noile fibre sintetice, nylon, polyester, și fibre
de sticlă au intrat în uz imediat după ce au devenit disponibile, însă au dezavantajul unui
comportament mai slab în ceea ce privește umezeala și vaporii de apă.
Evoluția materialelor pentru membrane nu s-a oprit însă aici. Din punct de vedere
structural, membranele pot fi izotropice sau anizotropice. Primele au proprietăți identice pe
toate direcțiile suprafeței, pe când cele din a doua categorie au proprietăți diferite. Țesăturile
ortogonale pot fi considerate rețele de cabluri și se comportă similar acestora, doar că
dimensiunea ochiurilor este mult mai mică. Distingem două tipuri de astfel de țesături, cele
neacoperite și cele acoperite cu vinil sau silicon, fiind folosit poliesterul sau fibrele de sticlă.
Peste această acoperire se poate adăuga un lac fluorin pentru rezistență la umezeală și raze
ultraviolete.
PTFE66 este folosit în construcții din 1970 și cunoscut ca teflon. Poliesterul acoperit cu
PVC67 are o rezistență foarte bună, de circa 1000 kgf/5 cm, față de un necesar de 300-600
kgf/5 cm, la o grosime de 0,7-1,2 mm, rezistă la umezeală, e neinflamabil și de două ori mai
ieftin decât PTFE. Poliesterul acoperit cu PVC se pretează cel mai bine pentru construcțiile
demontabile datorită comportamentului favorabil la plieri repetate pentru transport. Este și
extrem de ușor, doar 0,72 kg/m2. Durata maximă de viață pentru varianta translucidă este de
66
PTFE este politetrafluoretilena, un polimer sintetic al tetrafluoretilenei cu numeroase aplicații. Numele de
brand cel mai cunoscut este teflonul, (C2F4)n; este neinflamabil și poate fi folosit la acoperiri de suprafețe
materiale cărora le conferă diferite calități.
67
PVC este policlorura de vinil sau polivinilclorida, al treilea cel mai folosit material sintetic după polietilenă și
polipropilenă.
126
12 ani, iar pentru cea opacă de până la 20 de ani. Culoarea albă este cea mai recomandată
pentru a menține redusă temperatura la suprafața materialului. PTFE este mai puțin elastic
decât polyesterul acoperit cu PVC și necesită detalii de conectare mai elaborate, dar are o
durată de viață mult mai bună, de peste 20 de ani, timp în care își menține proprietățile și
aspectul, rezistă la chimicale și nu se murdărește. Rezistența la foc este superioară. Cele mai
noi materiale din această categorie au posibilitatea de a fi pliate și sudate.
Fig. 3.33. Allianz Arena, acoperirea retractabilă a copertinelor tribunelor, Herzog & de
Meuron Architekten, Frottmaning, München, 2005; Waldstadion, acoperiș retractabil din
pânză pe cabluri,Von Gerkan, Marg & Partner și Schlaich Bergermann, Frankfurt, 2005.
Matrialele țesute evoluează în continuare și includ noi tehnologii. Gavin Tulloch de la

Sustainable Technologies International din Australia68 a integrat celule fotovoltaice în PVC
fără să altereze calitățile generale ale materialului. Astfel, a reușit să obțină 116 kw-h cu un
rulou de 3 m de material. Martijn Kraus, de la Royal Philips Electronics69 din Olanda, a
integrat LED-uri în țesături obținând o lumină difuză ambientală în spațiile acoperite cu aceste
materiale, fără a le compromite calitățile. Toate aceste evoluții ne indică faptul că structurile
construite cu membrane tensionate au un potențial deosebit și că de la corturi se mai așteaptă
mult în viitor.
68
Philip Drew, op. cit., p. 34.
69
Ibidem, p. 35.
127
Fig. 3.34. Detalii ale prinderilor cu cabluri, realizate prin modelare electronică, realizate
pentru un proiect experimental la University of Dundee și Technical University of Munich,
2003.
128
Fig. 3.35. Tabel cu proprietățile membranelor, în Philip Drew, New Tent Architecture, p. 35.
Fig. 3.36. Prototip de cort superușor pliant din bambus și plastic, schemă de croire, pliere și
interconectare; Marcin W. Padlewski, 2006.
129
3.4.4. Domeniul de aplicare a structurilor temporare de tip cort

Calitățile, dar și limitele pe care le oferă structurile întinse, conduc la diferitele
domenii de aplicare ale acestora. O primă clasificare distinge construcții temporare și
construcții semipermanente. Construcțiile temporare sunt transportabile, fiind amplasate în
diferite locuri, sau sezoniere, fiind reconstruite pe același amplasament, de regulă în anotimpul
cald. Structurile de tip cort se pretează condițiilor în care nu este necesară izolația termică, dar
pentru perioade scurte pot face față și condițiilor extreme cum ar fi expedițiile alpine sau
misiunile de salvare70.
Fig. 3.37. Primăria din Viena, acoperire sezonieră a curții,

Silja Tillner și Schlaich Bergermann, 2000.
O altă aplicație frecventă combină caracterul de structură ușoară și ușurința montării și

demontării cu structuri permanente clasice, prin realizarea de elemente temporare în cadrul
unor construcții. Acoperișurile retractabile sunt cele mai frecvente astfel de aplicații, în special
pentru construcții destinate spectacolelor sportive.
Primăria din Viena a comandat acoperirea curții interioare în anul 2000, cu o structură
retractabilă realizată de arhitecta Silja Tillner împreună cu Schlaich Bergermann71. Această
aplicație se înscrie și în categoria intervențiilor pe clădiri protejate. Stadionul de tenis din
Rothenbaum72, Hamburg, are o acoperire care folosește pânze întinse și un acoperiș retractabil
70
Robert Kronenburg se referă la capacitatea construcțiilor temporare de a răspunde cu soluții pentru situații
catastrofale. Vezi Robert Kronenburg, „Shelter After Disaster”, în Houses in Motion. The Genesis, History and
Development of Portable Building, ed. 2, Wiley-Academy, Chichester, 2002, pp. 101-109.
71
Studiu de caz în Philip Drew, op. cit., pp. 140-143.
72
Ibidem, pp. 150-155.
130
pe cabluri, cu pânză pliată. Lucrarea a fost realizată în 1992 de ASP și Sobek-Rieger. Foarte
cunoscutul stadion Allianz Arena73, de la Frotmaring, München, lucrare realizată în 2005 de
Herzog și de Meuron cu biroul de structuri R+R, oferă un acoperiș din pânză cu cabluri de
susținere și ghidaj.
Una dintre aplicațiile reușite cu structuri întinse este realizarea de astfel de construcții
în imediată relație cu structuri istorice de interes patrimonial. Contrastul formal, material și
tehnologic indică foarte clar diferențele de epocă și nu creează confuzii între vechi și nou,
făcându-le astfel compatibile. Mai mult, reversibilitatea corturilor le face să poată fi retrase
oricând, lăsând construcțiile protejate libere de orice intervenție. Bastionul central al
fortificațiilor de apărare costieră de la Hamina74, lângă Helsinki, a primit un pavilion de 5800
m2 din poliester acoperit cu PVC. Lucrarea este datorată arhitectului Roy Mantari.
Fig. 3.38. Hamina, bastionul central, auditoriu în aer liber

și adăpost, Roy Mantari, Helsinki, 1998.
Evenimentele și spectacolele recurg frecvent la structuri temporare dintre care cele

care folosesc pânze întinse ocupă un loc privilegiat prin calitățile sculpturale și prin cele legate
de eficiența cost-versatilitate. În anul 2000, producătorul de spectacole Alain Pacherie
comandă o structură care să îi permită organizarea de spectacole diverse fără a fi deranjat de
reazeme intermediare, catarge sau alte elmente. Structura trebuia să fie transportabilă și ușor
73
74
Idem, pp. 98-101.
131
de montat și demontat. A luat naștere astfel Circul Phénix75, realizat de biroul Voileries de
Sud-Ouest (VSO), cu o structură integral exterioară care suspendă pânza. Cei 4230 de m2 de
construcție pot adăposti între 5000 și 9000 de spectatori, pentru diferite configurații de
spectacole.
Fig. 3.39. Circul Phénix, Alain Pacherie, secvență de montare, 2000.
Târgurile și expozițiile sunt alt domeniu predilect. Marile expoziții universale au

folosit întotdeauna structuri avansate din ultimele generații. Epoca apariției supercorturilor
moderne a excelat în astfel de soluții, care au făcut loc apoi următoarelor generații de structuri
cu membrane pneumatice și, mai recent, din materiale reciclate sau integral reciclabile.
Fig. 3.40. Ilustrarea secvențelor de montaj a unui cort turistic canadian în anii 1960.
Turismul individual a propulsat corturile de mici dimensiuni în dotarea oricărei familii,

contribuind la democratizarea campării și la accesibilizarea călătoriilor cu costuri scăzute și a
petrecerii timpului în aer liber. Corturile s-au dezvoltat în legătură cu expansiunea
75
Pascal Jacob şi Christophe Pourtois, op. cit., pp. 184-205.
132
automobilului. Catalogul Manufrance76 din 1910 prezintă o serie de corturi disponibile în

comerț sub genericul „Voyage – Exploration – Campement”. Același catalog ajustează
genericul în 1934 la „Tourisme – Camping – Alpinisme”. Corturile familiale recente au
ferestre, compartimentări interiorare și spații intermediare acoperite. Adăposturile pentru
refugiați, de obicei organizate în tabere, folosesc în general corturi de proveniență militară, un
alt domeniu care este practic una dintre cele mai vechi aplicații cunoscute.
Fig. 3.41. Théâtre du Centaure, Patrick Bouchain,

schițe de concept, planuri și fotografie montaj.
Fig. 3.42. Secvență de montaj și secțiune care ilustrează configurația montanților și

ancorajelor pentru tensionare;
76
133
Alături de toate acestea, se distinge și microarhitectura care folosește diferite structuri

cu pânze întinse de mici dimensiuni, dar care, prin multiplicare, pot oferi soluții flexibile
pentru activități în aer liber și spații intermediare între construcții și mediul înconjurător. Cele
mai cunoscute realizări din acest domeniu se datorează echipei lui Richard Horden77, ale cărui
lucrări sunt menționate în mai multe rânduri în această teză.
3.5. Construcțiile care folosesc structuri pneumatice, gonflabile

(descrierea diferitelor formule constructive pneumatice, a
caracteristicilor, materialeor și formulelor tehnice și a domeniului
de utilizare)
3.5.1. Definirea și descrierea tipologică a structurilor pneumatice

Structurile pneumatice se bazează pe două elemente indispensabile, aflate în relație: un
material cu proprietăți structurale, etanș și, eventual, translucid și o sursă de aer cu care se
realizează o suprapresiune în interiorul spațiului. Construcțiile pneumatice sunt în totalitate
temporare și reutilizabile, dar există componente pneumatice folosite în asociere cu construcții
permanente, cum ar fi spre exemplu anvelopa stadionului Allianz Arena de lângă München.
Construcțiile pneumatice sunt, de regulă, spații lipsite de compartimentări, de medii
sau mai mari dimensiuni. Ele pot fi flotante sau, așa cum vom exemplifica în continuare,
destinate unor medii noi, cum ar fi spațiul cosmic sau o altă planetă. NASA a dezvoltat astfel
de structuri în scop expediționar pentru Lună și pentru Marte78.
O altă formulă extrem de interesantă acoperită de structurile pneumatice constă în
utilizarea elementelor rigidizate prin umflare ca părți din sisteme structurale complexe. O
direcție în care structurile umflate s-au manifestat cu predilecție este cea a instalațiilor sau
spațiilor cu caracter artistic, interactive. Adevărate sculpturi spațiale sunt realizate în spații
interioare sau exterioare și furnizează referințe complexe la civilizația contemporană.
Structurile pneumatice sunt de multe ori tactile, apropiate de corp sau evanescente și
imponderabile, disimulându-și prezența.
77
Printre alte titluri, vezi o publicaţie de referinţă, deseori citată în prezenta cercetare: Richard Horden, Micro
Architecture: Lightweight, Mobile and Ecological Buildings for the Future, Thames & Hudson, Londra, 2008.
78
Robert Kronenburg, Portable Architecture, ed., Elsevier/Architectural Press, Oxford, 2003, p. 244.
134
3.5.2. Caraceristici structurale ale construcțiilor care folosesc anvelope sau elemente
gonflabile
Un proiect al US Army (Armatei Americană) este ilustrativ pentru felul în care
funcționează o structură suportată de aer. TME79 este foarte ușor de transportat și montat.
Presiunea internă necesară este joasă, 0,1 psi sau 0,007 kgs/cm2, ceea ce înseamnă că este
confortabil pentru ocupanți. Biroul FTL a fost implicat în dezvoltarea structurii de 9 x 30 m și
6,7 m înălțime maximă. Structura este compusă din patru arce tubulare umflate verticale și
câte trei arce înclinate la capete. Se folosesc centuri ancorate în sol pentru fixare. Tuburile au
1075 mm în diametru, 9 m deschidere și 6 m înălțime. Presiunea internă este de 0,35kgs/cm2,
sau 5 psi, adică circa 1/7 din presiunea dintr-o cameră obișnuită pentru autovehicule.
LanMAS80 este un adăpost similar dezvoltat după TME, dar care folosește o tehnologie
mai avansată pentru tuburi. Acestea sunt mai mici, de 300 mm diametru, și folosesc o presiune
mai mare de 4,23 kgs/cm2, sau 60 psi. Se folosește kevlarul, un material mult mai rezistent
decât poliesterul. Noile arce cântăresc 34 kg față de 113, cât cântăreau cele de la TME.
Fig. 3.43. Proiectele TME și LanMAS, structuri de tip hangar pentru US Army,
bazate pe arce umflate cu aer sub presiune, FTL.
79
Detalii despre proiectul TME, acronimul de la Transportable Maintenance Enclosure, în Robert Kronenburg,
Portable Architecture, ed. 3, Elsevier/Architectural Press, Oxford, 2003, pp. 186-188.
80
Este vorba despre proiectul LanMAS, acronimul de la Light Area Night Maintenance Shelter. Ibidem, pp. 189-
194.
135
Un exemplu de structură de mari dimensiuni, din membrană ușoară susținută de

presiunea interioară a aerului, este Airquarium81, produsă de Festo. Diametrul construcției este
de 32 m, iar membrana folosită este specială, Viroflex, translucidă spre transparentă. Înălțimea
domului semisferic este de 9 m. Construcția folosește un sas de reglare a presiunii pentru
intrare și are dispus echipamentul compresor în partea opusă acesteia. Se produce în mai multe
dimensiuni, fiind folosit în general pentru spații expoziționale, având ca principală calitate
contactul pe care îl menține cu lumea exterioară prin transluciditatea avansată a membranei.
Fig. 3.44. Secțiune prin arcul pneumatic al LanMAS; toate membranele acoperitoare se
suprapun din motive de etanșare și control al mediului presurizat.
Un alt exemplu care a marcat un reper pentru designul britanic al structurilor

temporare este proiectul Power House::UK82. Miza acestui proiect din 1998 a fost aceea de a
asocia unei expoziții dedicate industriilor creative britanice o construcție temporară pe măsura
ambiției de a demonstra puterea designului insular. Amplasamentul ar fi fost extrem de
discutabil în cazul unei construcții obișnuite. Biroul de arhitectură Branson Coates a reușit ca
în numai trei luni să rezolve proiectarea, testarea prototipului, montajul și curatoriatul
expoziției, care a fost prezentată publicului timp de trei săptămâni. Proiectul a fost câștigat
prin concurs.
81
Ibidem, pp. 80-83. Proiectul a fost menţionat şi ilustrat anterior în prezentul capitol, secţiunea 4.1.1. Alegerea
celor trei tipologii studiate, Fig. 4.7.
82
136
Construcția folosește elemente pneumatice atât pentru structura principală, cât și

pentru anvelopă. S-a folosit membrană de poliester acoperită cu PVC argintie, pentru
îmbrăcarea celor patru volume identice care alcătuiesc ansamblul. Fiecare volum are 16 m
diametru. Presiunea interioară este asigurată printr-un ventilator cu putere joasă. După patru
ore de nefuncționare a ventilatorului principal construcția începe să își piardă stabilitatea și să
necesite aport de presiune pentru a-și păstra echilibrul.
Fig. 3.45. Detalii de ancoraj, compresor și racord pentru aerul comprimat prezenta într-o
structură pneumatică.
Toate ipotezele designului s-au confirmat la montaj. Totuși, se poate reproșa acestui
proiect costul foarte mare în raport cu posibilitățile de reutilizare, care ar fi necesitat un alt
sistem de pardoseli și rampe, adaptate acestui scop.
Fig. 3.46. Power House::UK, structură pentru o expoziție în spațiul public,

Branson Coates și BuroHappold, Manchester, 1998.
Un alt proiect experimental vine dinspre compania Festo, care și-a propus să își aducă
aportul la dezvoltarea construcțiilor prin cercetare interdisciplinară și înglobarea tehnologiilor
137
avansate în construcții. Proiectul „Airtecture” Air Hall a fost realizat în 199983. „Airtecture”
nu se referă la o singură construcție, ci la un sistem care folosește diferite elemente
pneumatice. Axel Thallemer a coordonat acest proiect care oferă un spațiu de 375 m2 suprafață
interioară și 6m înălțime, ce încape în totalitate într-un singur container de marfă de mărime
uzuală. Stâlpii în formă de „Y”, pneumatici, sunt inspirați de forma aripei de lăcustă. Ei susțin
grinzi tubulare cu diametru variabil între 750 și 1250 mm, fixate împreună cu conectori din
oțel. Stâlpii sunt contravântuiți triangulat și ancorați. Anvelopa este realizată din poliamidă
acoperită cu un elastomer inhibitor pentru flăcări. Membrana este tensionată cu o presiune de
0,5 bar. Controlul presiunii este realizat de un computer central, cu ajutorul căruia se poate
interveni pentru adaptarea la condițiile climatice variabile. Construcția a putut prelua o
încărcare de zăpadă de 80 kg/m2 și un vânt de 220 km/h, prin varierea presiunii și controlul
elasticității.
Fig. 3.47. „Airtecture” Air Hall, de Festo, Alex Thallemer, 1999.
3.5.3. Domenii de aplicare pentru structuri pneumatice temporare

Construcțiile pneumatice au multiple domenii de utilizare, însă toate souțiile sunt
sofisticate, avansate tehnologic și necesită mentenanță calificată. În anumite situații, putem
afirma că soluțiile pneumatice sunt revoluționare. Cercetările spațiale au recurs la soluțiile
pneumatice datorită volumului foarte redus de împachetare și greutății mici de transportat,
condiții esențiale pentru astfel de aplicații. Biroul de arhitectură şi inginerie FTL din New
83
Ibidem, pp. 72-80.
138
York, în colaborare Honeywell, a dezvoltat și experimentat un sas-ecluză de preseurizare a

aerului pentru transferul cosmonauților în și dinspre navele spațiale de mici dimensiuni, din
următoarea generație.
Fig. 3.48. Pneumatic Airlock și TransHAB, model,

schemă și teste la Johnson Space Centre, Houston, 2003.
La fel ca alte formule constructive temporare analizate, structurile pneumatice sunt

folosite independent sau în relație cu alte tipuri de structuri sau cu construcții existente. Un caz
de asociere recentă cu o construcție edificată în 1974 este proiectul realizat de cunoscuta firmă
new-yorkeză Diller&Scofidio + Renfro pentru Hirshhom Museum din Washington DC84.
Construcția, realizată pe principala arteră monumentală The Mall, este situată într-o zonă cu
restricții de construire, care nu permite decât cupolelor să se ridice peste cota cornișei bine
definite. Soluția propusă de arhitecți este o formulă de spațiu pneumatic, de tip bubble (bulă),
care invadează atriumul și se revarsă atât deasupra ca o cupolă, cât și în exterior la nivelul
parterului, de două ori pe an, sezonier. Spațiul interior temporar astfel creat permite realizarea
unui auditoriu de 500-800 de locuri în atrium, cu o legătură cu spațiul în care este amplasat,
prin transparența pereților volumului pneumatic.
Utilizările militare ale structurilor pneumatice au fost deja evidențiate. În domeniul
construcțiilor pentru intervenții în cazul catastrofelor naturale, construcțiile temporare ușor
84
Philip Jodidio, Temporary Architecture Now!, Taschen, Köln, 2011, pp. 130-135.
139
transportabile și rapid de asamblat sunt soluțiile optime. Dintre acestea, exemplificăm cu un

proiect modular pentru un spital de urgență, realizat în formule care folosesc structurile
pneumatice.
Fig. 3.49. Hirsham Museum, extindere temporară, anuală, cu o structură gonflabilă care
debordează din atriumul construcției, Diller&Scofidio + Renfro, Washington DC, 2012.
Proiectul este dezvoltat la Institutul pentru Tehnologia Construcțiilor și Design, de la

Universitatea din Stuttgart de Ulrich Dangel85. Strategia organizațională prevede module de
tratament, module pentru servicii, conectori și noduri. Întreaga anvelopă este susținută parțial
și controlată printr-un strat de aer, cu principalul rol de temperare a atmosferei interioare. Prin
suprapresiune se elimină și înlocuiește aerul uzat din interior. Cele două straturi sunt alcătuite
din membrane diferite, din poliester cu acoperire de PVC la exterior și cu acoperire de silicon,
pentru o bună izolare, la interior. Ansamblul mizează pe energie obținută dintr-o combinație
între sursa convențională și tehnologia fotovoltaică. Energia solară este folosită la electroliza
hidrogenului care este stocat în rezervoare, pentru a fi utilizat ulterior tot în scopuri energetice.
85
Robert Kronenburg, Joseph Lim, Wong Yunn Chii, eds., Transportable Environments 2: Theory, Context,
Design and Technology, Spon Press, London, 2003, pp. 106-111.
140
Fig. 3.50. Sistem pentru spitale demontabile ușoare din zonele de dezastru, Ulrich Dangel,
Universitatea din Stuttgart, Institutul pentru Tehnologia Construcțiilor și Design, 2003.
Fig. 3.51. „Spacebuster”, teatru mobil, amplasat în diverse locuri

pe care le activează social, New York, Raumlaborberlin, 2009.
Proiectul „Spacebuster”86 este un vehicul transformabil în teatru de cartier pentru 80 de

spectatori prin intermediul unui balon gonflabil. Ansamblul interferează cu arhitectura și își
propune să creeze un spațiu social în diferite locuri din New York. Balonul poate fi inserat în
diferite spații în care parchează vehicolul, forma sa fiind adaptabilă. Intrarea în sală se face
prin ușa laterală a mașinii. Relația dintre Spacebuster și context este esențială pentru mesajul
acestui experiment.
Structurile gonflabile sunt folosite de mulți artiști datorită calităților sculpturale. Maurice
Agis87 și Tomás Saraceno88 sunt cunoscuți, primul pentru lucrările ample, în spațiul public,
86
Detalii şi la http://raumlabor.net/spacebuster/, accesat la 7 mai 2015.
87
Robert Kronenburg, Portable Architecture..., pp. 229-239.
88
Philip Jodidio, Temporary Architecture Now!, pp. 366-375.
141
care implică interferența cu oamenii, cel de-al doilea prin instalații de o lejeritate
imponderabilă, atât pentru spații exterioare, cât și interioare. Helena Willemeit89 face parte din
această categorie de artiști care folosește mai multe module pneumatice pentru a realiza spații
și compoziții spațiale în aer liber. Structurile sunt autoportante și astfel concepute încât să
poată interfera tactil și să se poată deforma sub acțiunea publicului, în condiții de siguranță.
Fig. 3.52. Air Scape, Helena Willemeit, arce gonflabile combinabile, 2008.

Clarificarea relațiilor arhitectură-inginerie civilă și arhitect-inginer este importantă
pentru viitorul contruirii însăși. Aceste relații, aflate în evoluție istorică permanentă, au creat
confuzii nefaste pentru calitatea construirii în general. Proiectele de construcții temporare
posedă un potențial deosebit de a fi un teren fertil pentru abordările interdisciplinare.
Construcțiile temporare sunt realizate în multiple formule constructive specifice. Unele
dintre acestea sunt înrudite și folosesc tehnici ca cele permanente, obișnuite, în special cu cele
care se pretează la prefabricare și transport. Altele folosesc tehnici derivate din formulele
folosite de populațiile nomade de-a lungul timpului, dar și din modalitățile contemporane de
transport.
Selectarea celor trei tipologii analizate în acest capitol nu este întâmplătoare.
Containerele sunt de dată istorică recentă, având sub 100 de ani de la dezvoltarea la scară
planetară a sistemului și continuă să aibă o evoluție rapidă și spectaculoasă bazată pe tema
contemporană a intermodalității transportului. Corturile sunt probabil cele mai vechi
89
142
construcții de pe planetă. Ele au căpătat formule moderne datorită dezvoltării materialelor, dar
și a metodelor de configurare și calcul. Corturile moderne reprezintă unele dintre cele mai
spectaculoase structuri temporare care fac pasul spre a deveni permanente. Structurile
pneumatice sunt și ele, la fel ca cele care folosesc containere, absolut contemporane. Ele se
plasează uneori între obiecte de mobilier portabile și construcții, dar și între instalații artistice
și dotări utilitare primordiale.
Soluțiile temporare analizate au relevat utilitatea lor atât în forme şi configurații
independente și autonome, cât și în relație cu construcții realizate în formule uzuale sau cu
construcții existente. Cercetarea, integrarea, combinatorica și reciclarea sustenabilă
demonstrează că domeniul construirii este deschis și în evoluție, având o dinamică similară
celorlalte domenii ale tehnologiei planetare.
Fig. 3.53. Proiect Basic House, House b, Martin Ruiz de Azua,

spațiu personal gonflabil, care folosește aerul încălzit datorită
acoperirii metalice a foliei, ce capturează radiația infraroșie, 1999.
Teze:
3.1. Construcțiile temporare sunt o specie a arhitecturii, precis identificabilă, cu o
problematică proprie, diferită de arhitectura perenă, pe care o putem numi cu relativitate,
permanentă.
3.2. Construcțiile temporare sunt acele construcții realizate pentru o durată de timp precisă,
specificată inițial, sau pentru o perioadă scurtă de timp, aproximată.
143
3.3. Toate construcțiile sunt, până la urmă, temporare, cu excepția celor care capătă calitatea
de a se înscrie în patrimoniul conservat, respectiv menținut prin eforturi speciale dedicate.
3.4. Arhitectura temporară prezintă fie metode intensive de soluționare a unor probleme
spațiale, funcționale, în condiții neuzuale, fie un răspuns urgent la probleme la care arhitectura
perenă nu face față.
3.5. Există constante ale condiției umane care fac ca arhitectura să păstreze atât principii
constitutive, cât și elemente de limbaj universale, dar întodeauna există aspecte ce reflectă
caracteristicile unei societăți la un moment dat, prioritățile ei care sunt oglindite în arhitectură
în forme specifice, ce țin de viața materială, socială și spirituală, de economie, tradiții și
mentalități.
3.6. Între cultura occidentală și cea orientală există diferențe fundamentale referitoare la
conservarea construcțiilor, pentru prima fiind importantă autenticitatea, cea de a doua punând
accentul pe refacerea construcțiilor prin aceleași tehnici și meșteșuguri.
3.7. O parte semnificativă din eșecurile construirii este cauzată de confuziile și neînțelegerile
legate de arhitectură și ingineria construcțiilor, precum şi de modul în care se reflectă, în
practici și legislație, rolul arhitecților și al inginerilor.
3.8. Arhitectura este rezultanta tuturor eforturilor care conduc la construire și rezultatul
construit al acestora, împreună cu toate consecințele sale, admițând valori diferite de apreciere
ale persoanelor și comunităților, de la nivel cotidian până la cel de patrimoniu cultural.
3.9. Arhitectura nu este doar o mică parte din ceea ce se construiește, selectată după nivelul de
calitate pe care îl atinge.
3.10. Domeniul arhitecturii include cercetarea, teoria, proiectarea, construirea și construcțiile
rezultate în urma tuturor acestor activități. Este deopotrivă scopul și gradul de atingere a
acestuia, fiind caracterizat de viziunea holistică, integratoare, obiectivă și subiectivă
concomitent.
3.11. Construcția este realitatea fizică, asamblată, realizată prin tehnicile și tehnologiile
construirii. Construcția este fundamentul arhitecturii.
3.12. Arhitectura este în continuă schimbare și adaptare la caracterul societății, răspunzând
modurilor de viață în schimbare cu principii, programe și soluții diverse.
144
3.13. Percepția fenomenelor construirii și a rezultatelor – arhitectura – influențează modul în

care acestea sunt legiferate într-o societate, la un moment dat.
3.14. Nevoile umane fundamentale sunt constante, dar puternic influențate de aspirațiile și
cutumele date de contextul în care se realizează, motive pentru care modul în care construim
este în permanentă schimbare. Faptul că folosim construcțiile vechi demonstrează permanența
acestor nevoi, iar faptul că nu mai construim ca în trecut, arată diferența de răspuns la aceste
nevoi.
3.15. Domeniul construcțiilor temporare este, în prezent, în extindere importantă datorită
mobilității din noul stil de viață a oamenilor și cercetarea acestui domeniu foloseşte, ca metodă
importantă, cercetarea prin proiect.
3.16. Ingineria construcțiilor s-a dezvoltat pe bazele înțelegerii fizice și a calculului matematic
pentru comportarea elementelor și construcțiilor în ansamblul lor, adăugând din ce în ce mai
multe cunoștințe care țin de chimia materialelor, de tehnologii de execuție și mai ales de
capitalizarea experiențelor anterioare. Teoria riscurilor joacă un rol important în ingineria
construcțiilor, unul dintre scopurile principale ale acesteia fiind controlul riscurilor construirii
și construcțiilor în timp.
3.17. Concepția arhitecturală și ingineria evoluează în strânsă legătură, potențându-se reciproc,
fiind domenii deschise care continuă să înglobeze cunoștințe din alte domenii importante
pentru viața oamenilor precum designul, comunicațiile, informatica.
3.18. Există două formule de a construi sustenabil aflate la extremele construirii: cea prin care
se realizează construcții perene, care se permanentizează, durând mai multe generații, și cea
prin care construcțiile își propun să zăbovească o perioadă determinată și să dispară pentru a
nu ocupa spațiul dincolo de rolul lor și capacitatea de a îl satisface.
3.19. Creația arhitecturii evoluează de la concepția și coordonarea realizată de către o singură
persoană, care acoperă problemele complexe ale construirii, în special prin referire la
cunoașterea acumulată în domeniu, către dezvoltarea unor soluții din ce în ce mai complexe,
bazate pe depășirea formulelor cunoscute prin inovație și contribuții coordonate în rețea,
provenite de la un număr mare de persoane.
145
3.20. Atribuirea autoratului unei construcții este mult mai dificilă și convențională față de
atribuirea responsabilităților legate de acea construcție. Frecvent apar confuzii între a fi autor
și a fi responsabil.
3.21. Atât construcțiile, cât și arhitectura au nevoie de criterii de evaluare a calității organizate
în sisteme care permit aprecierea holistică.
3.22. Construcțiile temporare sunt un domeniu al construirii care reapropie profesiile
construirii, aflate de multe ori în dispută concurențială asupra pieței generate de construire,
prin nevoia de a găsi împreună soluții bazate pe inovație.
Fig. 3.54. Categorii de construcții temporare după tehnologia utilizată, Șerban Țigănaș, 2015.
3.23. Arhitectura temporară contemporană a produs sisteme tipologice de construire complet

noi, precum containerele și construcțiile pneumatice.
3.24. Arhitecți și ingineri din elita construirii au abordat proiecte de construcții temporare,
realizând repere de excepție și contribuind la dezvoltarea domeniului.
3.25. Cercetările din domeniul militar și al explorării spațiului cosmic au contribuit la avansul
tehnologic al construcțiilor temporare.
3.26. Arhitectura temporară se potrivește frecvent la rezolvarea unor probleme sociale, mai
bine decât construcțiile permanente.
3.27. Soluții constructive temporare sunt în avangarda domeniului arhitecturii, a
experimentelor și inovației.
146
3.28. Dezvoltarea tehnologiilor industriale alimentează domeniul arhitecturii temporare cu

soluții tot mai performante.
3.29. Metodele de cercetare recente combină folosirea studiilor și încercărilor pe machete
fizice cu utilizarea modelelor numerice, a machetelor digitale prin dezvoltarea tehnologiei
computerelor fără ca acestea din urmă să se substituie primelor.
3.30. Construcțiile temporare pot fi realizate în configurații autonome, independente și
adaptabile sau contextualizate față de mediul construit.
3.31. Arhitectura temporară poate genera relații favorabile cu clădirile de patrimoniu prin
modul ei specific de intervenție în contextul construit.
3.32. Arhitectura temporară a contribuit la democratizarea turismului și accesul larg la natură
și civilizații îndepărtate.
3.33. Vehiculele terestre, navele acvatice și aparatele de zbor sunt surse de inspirație și de
tehnici și tehnologie pentru arhitectura temporară.
3.34. Arhitectura iconică permanentă preia uneori componente speciale de la construcțiile
temporare.
3.35. Arhitectura iconică oferă prilejuri de cercetare și experiment pentru avansul domeniului
construirii, chiar dacă uneori ratează soluțiile optime și poate fi considerată ratată.
147
148
CAPITOLUL 4. ARHITECTURA TEMPORARĂ ÎN CONTEXTUL PROIECTĂRII

CONTEMPORANE ȘI AL TEHNOLOGIILOR DE CONSTRUIRE AVANSATE
(schimbarea de paradigmă din domeniul construirii către

utilizarea curentă și avansată a computerelor atât în
proiectarea construcțiilor, cât și în tehnologiile de realizare a
acestora s-a produs și continuă să deschidă direcții noi către
o reinventare a modalităților în care se va construi în viitor. O analiză
a transformărilor din domeniul concepției și fabricației construcțiilor
oferă o perpectivă asupra rolului pe care îl au construcțiile temporare
în experimentarea și implementarea tehnologiilor de avangardă)
4.1. Domeniul arhitecturii temporare și stadiul cercetării

(construcțiile temporare sunt prezentate din perspectiva perioadei
moderne și contemporane, prin contribuțiile marilor inventatori ai
secolului trecut și ale avangardei epocii digitale din prezent)
4.1.1. Arhitectura temporară, o categorie distinctă, amplă și în continuă creștere

O construcție temporară este acea construcție destinată să fie utilizată o perioadă de
timp limitată, propusă, care poate varia între câteva ore, zile, săptămâni şi/sau un număr mic
de ani, răspunzând în tot acest timp unor scopuri precise. O scenă și amenajările ei aferente
pentru un spectacol pot servi doar câteva ore, dar dacă construcția este demontată și
reasamblată altundeva, în cadrul unui turneu, durata de funcționare a acesteia se prelungește.
Construcțiile destinate unui târg în spațiul public pot dura câteva zile, iar cele ale unor
pavilioane pentru o manifestare expozițională internațională sau chiar universală, câteva
săptămâni sau luni. O tabără pentru refugiați poate dura chiar câțiva ani, manifestând tendințe
de permanentizare.
Construcțiile temporare au însoțit omenirea în toate etapele istoriei sale, progresând și
modificându-se în legătură cu evoluția și modificările modurilor de viață și ale acțiunilor
umane. Mai multe aspecte, laturi ale comportamentului uman, au generat construcții
temporare: nomadismul, militarismul, explorarea și cucerirea de noi teritorii, colonizarea și
transformarea teritoriilor, moduri de viață legate de creșterea animalelor, agricultură,
vânătoare și pescuit, evenimente și ritualuri, intervenția în caz de dezastre. Condiția umană
presupune comunicarea și schimburile, adăpostul și mobilitatea.
149
Fig. 4.1. USA Marine Dome, dom geodezic portabil, cu rol de hangar pentru helicoptere,
Richard Buckminster Fuller, 1954; Fun Palace, ansamblu multifuncțional cu un auditoriu
suspendat, instalații aparente, integral containerizat, Cedric Price, Londra, 1961.
Primul argument al abordării cercetării construcțiilor temporare este realitatea

existenței lor multimilenare și continua evoluție a dezvoltării de noi soluții, în paralel cu
dezvoltarea tehnologiilor și în conformitate cu nevoile omenești. Cu alte cuvinte, construcțiile
temporare există și se dezvoltă, astfel încât are sens să fie cercetate. O cercetare a evoluției
istorice a construcțiilor temporare, a tipologiilor constructive și a programelor de arhitectură,
care sunt de regulă sau în mod excepțional rezolvate cu astfel de soluții, poate fi relevantă în
contextul obiectivelor acestei teze.
Contactul personal din ultimii peste 18 ani cu câțiva dintre cei mai importanți
cercetători, arhitecţi și ingineri, din acest domeniu mi-a relevat o creștere spectaculoasă a
scrierilor și experimentelor care țin de construcțiile temporare. Această creștere ne indică
potențialul de rezolvare a temelor cerute prin astfel de abordări. Arhitecţii Richard Horden1,
Robert Kronenburg2, Jennifer Siegal3 și alții și-au dedicat activitatea practică, teoretică sau
combinată subiectelor legate de cercetarea acestor soluții. Alţii, precum Mark Fisher4, s-au
1
Menționat în Capitolul 1.
2
3
Jennifer Siegal a fondat în Los Angeles OMD, Office for Mobile Design, și este cunoscută pentru crearea Casei
prefabricate pentru secolul 21; a publicat mai multe cărți dedicate domeniului construcțiilor mobile și temporare
printre care Mobile: The Art of Portable Architecture, Princeton Architectural Press, 2002.
4
150
specializat în proiecte scenografice, construcția de scene pentru mari spectacole, forma cea
mai efemeră, dar și cea mai intensă de folosire a unei structuri construite.
Fig. 4.2. Proiecte pentru construcții temporare: U2 Pop Mart Tour,

scenă relocabilă pentru concerte, Mark Fisher și Atelier One, 1997;
auditoriu temporar în biserica San Lorenzo, Renzo Piano, Veneția, 1984.
Diversitatea programelor acoperite de construcțiile temporare, multitudinea tehnicilor

constructive și amplificarea ocaziilor în care se utilizează acestea susțin nevoia de ordonare,
clasificare și sistematizare a domeniului. O serie de articole și cărți publicate în ultimii circa
20 ani sunt dedicate construcțiilor temporare, arhitecturii efemere sau urbanismului temporar,
mișcării care s-a dezvoltat în acest sens.
Mai multe criterii de organizare se pot observa ca predilecte, referindu-se fie la
caracteristica arhitecturală distinctă – cum ar fi portabil, în mișcare, transportabil, flexibil, la
formula constructivă sau structura folosită – de container, structură gonflabilă, tensionată, fie
la o caracteristică suplimentară care particularizează genul proxim – microarhitectură5,
5
Microarchitecture este un termen utilizat de profesorul Richard Horden ca titlu al cursului său de la
Universitatea Tehnică din München și în volumul de referinţă, deja menţionat în Capitolul 1., Micro
Architecture: Lightweight, Mobile and Ecological Buildings for the Future, Thames and Hudson, Londra, 2008.
151
structuri ușoare6, construcții verzi7, arhitectură înscenată8 sau programe și funcțiuni cărora le
oferă soluții, cămine livrabile9, hoteluri pentru nomazi10 etc. În consecinţă, ne apare ca
necesară organizarea completă și complexă a domeniului sub o structură comprehensibilă.
În cercetările contemporane dedicate epocii digitale și construcțiile s-au instalat în mod
aprofundat și general de peste 20 de ani. În volumul The Digital Turn in Architecture 1992-
201211, Mario Carpo arată că filosofia, matematica, științele computării, arhitectura, ingineria
structurală, instalațiile pentru construcții, designul industrial, științele sociale,
comportamentale și altele se reflectă puternic în noi moduri de a construi care corespund
noilor moduri de a gândi și comunica. Construcțiile temporare au jucat și joacă în continuare
rolul de experiment în cadrul avansărilor în domeniul construirii. Tehnicile din aeronautică,
construcții navale, cinematografie, prin efecte speciale și animație, biologie, geologie și
topografie sunt preluate în construcții și producția de elemente se bazează acum pe alte logici
economice decât cele ale societății fordiste12.
De peste un deceniu, la Londra, în Kensington Gardens, la Serpentine Gallery13, un
mic pavilion în parc, destinat expozițiilor de artă plastică, au loc în fiecare an experimente de
6
Werner Sobek folosește termenul cu ocazia Re-Inventing Construction, 3rd Forum for Sustainable Construction,
Universidad Iberoamericana, Mexico City, 14-17 aprilie 2010. Vezi catalogul Re-inventing Construction, the 3rd
International Holcim Forum 2010 for Sustainable Construction (14-17 aprilie 2010, Mexico City).
7
În acest context, termenul de green buildings se referă la construcții ecologice avansate,vezi și Green Building
Council, rețea de organizații care promovează tehnicile de construire ecologice și certificarea clădirilor verzi, cu
filială şi în România. Detalii la http://www.rogbc.org/ro/, accesat la 20 iulie 2015.
8
Mark Fisher în Eric Holding, Staged Architecture: The Work of Mark Fisher (Architectural Monographs, No.
52), Wiley, Londra, 2000.
9
Vezi Barry Bergdoll și Peter Christenseen, eds., Home Delivery: Fabricating the Modern Dwelling, catalogul
expoziţiei omonime (20 iulie-20 octombrie 2008, MoMA, New York), The Museum of Modern Art New
York/MoMA, Birkhäuser, Basel, 2008.
10
Donald Albrecht, New Hotels for Global Nomads, Merrel Publishers și Smithsonian Institution, New York,
2002.
11
Mario Carpo, ed., The Digital Turn in Architecture 1992-2012: AD Reader, John Wiley&Sons, 2013.
12
Fordism, model economic și social bazat pe producția de masă industrializată; vine de la Henry Ford, creatorul
autovehiculelor Ford. Vezi şi Capitolul 4., secţiunea 4.3.3. Fabricarea, prefabricarea și refabricarea.
13
Serpentine Galleries, două galerii de artă contemporană din Kensington Gardens, Londra.
152
cea mai înaltă calitate prin construirea, pentru durata câte unui sezon, de către arhitecți și
ingineri din elita mondială, invitați special în acest scop, a câte unui pavilion temporar
experimental. Galeria de figuri care au construit aceste pavilioane este impresionantă doar prin
pronunțarea numelor, dar efectele acestei tradiții sunt și mai importante.
Mă voi referi în continuare la acele personalități pe care am avut ocazia să le cunosc
personal în cadrul contactelor profesionale, al cercetării și în diferite conferințe și contexte
academice. Toți specialiştii au contribuții extrem de importante în arhitectura și ingineria
contemporană. Interferența, dialogul şi studiul operelor acestora m-a influențat și mi-a
confirmat intuiții și așteptări.
Fig. 4.3. Serpentine Gallery, Kensington Gardens, Londra, pavilioane temporare realizate de
arhitecţii Eduardo Souto de Moura (2005), Toyo Ito (2002), Daniel Libeskind (2001),
Rem Koolhaas şi ing. structurist Cecil Balmond (2006).
Am luat prima oară contact cu opera lui arhitectului Cedric Price (1934-2003),14 în anul
1997, la Londra, vizitând o expoziție de proiecte temporare intitulată Magnets. Price selectase
10 amplasamente ambigue, pe terenuri vagi, în zone degenerate sau incerte, pentru care a
gândit o serie de structuri atractive, magnetice, care să contribuie la recalificarea acelor locuri.
Expoziția prezentată la Centrul de Arhitectură din Londra, aflat în clădirea ziarului The
Independent, operă a celebrilor arhitecți brutaliști Alison și Peter Smithson și restaurată de
14
153
SOM15, m-a surprins prin prospețimea avangardistă a abordărilor, pe care le-am atribuit unor
posibili autori tineri, înainte de a afla că Cedric Price era septagenar în acel moment.
La scurt timp, tot în 1997, am avut ocazia să îl cunosc și să dialoghez cu maestrul Price
în cadrul primei conferințe dedicate Portable Architecture (Arhitecturii Portabile), organizată
la Royal Institute of British Architects (RIBA) și la Building Center din Londra de cercetătorul
Robert Kronenburg. Am urmărit cu fascinație referințele la opera lui Cedric Price și impactul
pentru modernitate care a fost celebrat ulterior de curatorii pavilionului Elveției la Bienala de
la Veneția din 2014. Cedric Price este arhitectul care, potrivit afirmației lui Rem Koolhaas,
„a schimbat cel mai mult arhitectura, cu cele mai puține mijloace.”16 Lucrările sale au abordat
arhitectura și transformările urbane din unghiuri neconvenționale, Price considerând că rolul
arhitecturii este acela de a îndemna oamenii să-și imagineze inimaginabilul. A influențat opera
unor arhitecți și artiști contemporani de la Bernard Tschumi și Rem Koolhaas până la Rachel
Whiteread. În proiectele sale a făcut apel constant la tehnologie și la soluții temporare care se
îndepărtează de formulele, de multe ori rigide, pe care le practică arhitectura în masă.
Proiectul Potteries Thinkbelt este cel prin care, în 1964, Cedric Price a propus o structură
educațională mobilă pentru 20.000 de studenți, bazată pe calea ferată existentă în zona minieră
Statffordshire. Scriitor prolific în domeniul arhitecturii, Price a provocat mereu polemici în
școlile de arhitectură și a abordat critic întreg sistemul educațional britanic.
Robert Kronenburg este originatorul preocupărilor mele pentru arhitectura temporară.
În anul 1996, când l-am întâlnit cu ocazia cercetării pe care am întreprins-o la Şcoala de
Arhitectură din cadrul University of Liverpool, Kronenburg mi-a transmis interesul său pentru
construirea temporară în toate formele și m-a invitat, în anul următor, la prima conferință pe
care o organiza pe această temă (Portable Architecture). Am răspuns invitației și am continuat
legătura prin cercetarea din ultimii 18 ani concretizată printr-un număr impresionant de
articole și cărți dedicate domeniului, scrise, editate sau coordonate de Kronenburg. În anul
2011, am reușit să îl invit în juriul concursului naţional Arhetipuri, pe care l-am creat şi iniţiat
15
Skidmore, Owings și Merrill, celebră firmă americană de arhitectură, cu un portofoliu impresionant de clădiri
speciale.
16
Rem Koolhaas în Introduction, în Cedric Price, RE:CP, Hans-Ulrich Obrist ed., Birkhäuser, Basel, 2003,
p. 6.
154
în 2010 și care a fost dedicat proiectelor de construcții temporare în spații publice din mai
multe orașe românești17. Robert Kronenburg este profesor la School of Architecture &
Building Engineering la University of Liverpool și cercetează de peste două decenii mișcarea
portable architecture, a cărei dezvoltare rapidă este un adevărat fenomen. Este curatorul și
editorul cel mai consacrat al domeniului.
Richard Horden este arhitect și profesor la Universitatea Tehnică din München, fiind
cel care a dezvoltat domeniul microarhitecturii atât prin practica biroului său, cât și prin
cercetare și didactica sa la facultatea de arhitectură bavareză. L-am întâlnit la Londra, în 1997,
vizitîndu-i biroul și apoi dialogând în cadrul conferinței Portable Architecture. Sursele sale de
inspirația sunt firești pentru un reprezentant la nației insulare de navigatori: velierele, navele
acvatice și aeriene, înalta tehnologie și designul, aplicate unor construcții aflate la limita dintre
obiecte și spații. Richard Horden a lucrat cu Farrel, Grimshaw, Spence & Webster și Foster,
pentru ca apoi să înființeze Richard Horden Associates și Horden Cherry Lee. Preocupările
sale se definesc prin interesul pentru o arhitectură ușoară, mobilă și ecologică, pentru viitor.
Ca profesor la TU Münich, el a propulsat domeniul microarhitecturii ca metodă de formare a
arhitecților prin experimente și construire a proiectelor propuse.
Fig. 4.4. Proiecte mobile și temporare – Ski Haus (1985), Point Lookout (1993),
Desert Shelter (2007), Micro Compact Home (2005), arh. Richard Horden.
Werner Sobek este inginer structurist și arhitect, dar și profesor la Stuttgart și la

Chicago. Proiectele sale se îndreaptă obsedant către sustenabilitate prin teoria structurilor
ușoare, cu consumul cel mai redus de material posibil. Am avut ocazia să dialoghez cu Werner
17
Detalii la http://arhitext.blogspot.ro/2011/09/cum-poate-arhitectura-imbunatati.html şi
http://www.arhiforum.ro/concursuri/arhetipuri-2011-rezultate-si-proiecte-participante-etapa-i, accesate la 20 iulie
2015.
155
Sobek la București, în cadrul unei conferințe de arhitectură din 2011, la care am fost
coorganizator18. Sobek a fost director al Institutului pentru Design Structural și Metode de
Construire din Hanovra, succesor al lui Berndt Tokarz, și mai apoi director al Institutului
pentru Structuri Ușoare, ca succesor al lui Frei Otto19, și director al Laboratorului Central
pentru Inginerie Structurală, succedându-l pe Jürgen Schlaich, la Stuttgart. Este cel care a
realizat fuziunea celor două institute, formând Institut für Leichtbau Entwerfen und
Konstruieren (Institutul pentru Structuri Ușoare și Design Conceptual) / ILEK în cadrul
Universității din Stuttgart, apropiind designul arhitectural de perspectiva ingineriei structurale
și a științei materialelor. Din 2008, Sobek predă la Illinois Institute of Technology din
Chicago, iar în 2007 este unul dintre fondatorii Deutsche Gesellschaft fur Nachhaltiges Bauen
(Consiliul German pentru Construcții Sustenabile) / DGNB.
Peter Bishop este profesor la London College of Architecture și a lucrat mai mulți ani
la Primăria din Londra. În această poziție a coordonat mai multe proiecte de regenerare urbană
prin intervenții temporare în spațiul public. Cartea sa The Temporary City20 sin 2012 cuprinde
experiențele în domeniu și exemplifică preocupări recente din diferite locuri din lume, inclusiv
din București. Peter Bishop este urbanist și a condus departamentele de planificare din mai
multe districte londoneze, pentru ca apoi să devină primul director al organizaţiei Design for
London (DfL), fondată în 2006.21 A asociat în cadrul activității sale designul cu planificarea și
dezvoltarea, concentrându-se pe descentralizarea energetică și programe pentru mediu. În
activitatea sa a încurajat și catalizat preocupările arhitecților pentru temporalitate, interimat,
sau utilizări intermediare pentru diferite terenuri și construcții din zone urbane. L-am întâlnit
în cadrul unei conferințe pe care am organizat-o la București, în anul 2012, sub genericul Un
alt fel de arhitect – o altă abordare a spaţiului public22, continuând dialogul și în prezent.
18
Menţionat în Capitolul 1.
19
Referinţe despre operă şi în Curt Siegel, Structurformen der Modernen Architektur, Callway, München, 1965.
20
Peter Bishop şi Lesley Williams, The Temporary City, Routledge, New York, 2012.
21
https://www.bartlett.ucl.ac.uk/bartlett/architecture/research/projects/design-for-london, accesat la 20 iulie 2015.
22
Conferința inițiată și coordonată de autorul tezei a avut ca temă angajarea arhitecților în procese comunitare
(Bursa Mărfurilor / The Ark, București, 17 martie 2012).
156
Cercetarea se plasează, în contextul degradării actuale pe scară largă a culturii

construirii și comercializării excesive, alături de o lipsă de profunzime a actului constructiv în
general, cauzată de orientarea speculativ predominantă, în România și lume, în siajul crizei
economice recente. Fenomenele segregării profesionale din motive de piață și al competiției
între profesii pentru acapararea piețelor slăbite se opun interdisciplinarității autentice, sursa
fundamentală a progresului. În aceste condiții, recursul la construirea temporară oferă soluții
fără precedent și se constituie într-un instrument real eficient, practic, rapid și sustenabil
tocmai prin efemeritatea intervențiilor.
4.1.2. Dezvoltarea arhitecturii temporare în contextul saltului tehnologic modern și

contemporan
Studiul progresului civilizației prin tehnologiile de construire ne poate indica faptul că
secolul al XX-lea nu a fost unul mai ales al marilor descoperiri și invenții, ci unul al marilor
aplicații și inovații bazate pe ceea ce a adus secolul al XIX-lea. Evident, cu unele excepții
remarcabile, în special în ceea ce privește tehnologia informației. În spatele acestor invenții și
inovații au stat atât marile probleme ale omenirii, cât și, mai ales, antagonia dintre două lumi
și două ideologii, nu întotdeauna aceleași, două polarități, dar mereu în opoziție. Ceea ce a
rezultat a fost o adevărată cursă pentru supremația tehnologică, manifestată în stadiul ei ultim
prin puterea de distrugere militară.
Construirea a fost o preocupare atât ofensivă, a cuceritorului, cât și defensivă, a celui
atacat. Construirea modernă a fost realizată de generațiile educate încă din grădiniță după
metoda Froebel23, după logica jocurilor de construcții cu volume simple, primitive. Ingineria
construcțiilor se diversifică și se ramifică, dezvoltând în paralel și aproape în concurență
domeniile structurilor din beton armat, oțelului, lemnului industrializat după tehnologii noi și
cu aportul chimiei maselor plastice și al polimerilor.
23
Metoda de educație Froebel, menționată în Capitolul 1.
157
Fig. 4.5. Admirația lui Le Corbusier pentru cuceririle ingineriei moderne,

automobil de curse american de 250 de cai putere care atinge 263 km/oră;
terasa fabricii Fiat din Lingotto, Torino, vizitată de Le Corbusier în 1925.
Construcțiile temporare sunt un răspuns logic la nevoia de a reacționa rapid și la

distanță față de zonele de fabricație prin prefabricare şi asamblare. Structurile demontabile,
ușoare, kit-urile de instalare, duse până la autoconstruire, la do-it-yourself, direcţionează actul
de a construi temporar către hobby, o latură a consumerismului bazat pe hypermarket.
De la Richard Buckminster Fuller (RBF) la Shigeru Ban, construirea temporară a
evoluat bazându-se pe invenții și inventatori. Richard Buckminster Fuller a fost o personalitate
complexă a construirii în secolul al XX-lea. S-a referit mereu la propriile încercări ca la o
abordare universală al cărei scop este „cum să faci lumea să funcționeze” (How to make the
world work); descrierea lui Fuller va fi întodeauna dificilă, așa cum arată Robert Snyder-
Fuller, ginerele său, care a editat volumul Buckminster Fuller: An Autobiographical
Monologue/Scenario.24 El spune despre RBF că este:
„un marinar, un mașinist, un generalist comprehensiv, un făcător, un nou
formator, un student al tendințelor, un editor tehnic, un om de afaceri, un înger,
un mijlocaș pe trei sferturi, un lector, un critic, un seminarist experimental, un
element la întâmplare, un verb, un designer comprehensiv, un inventator, un
inginer, un arhitect, un cartograf,
un filosof, un poet, un cosmogonist, un coregraf, un vizionar, un om de știință,
o unitate valoroasă, un matematician, un pilot, un locotenent de marină, un
geniu afabil, un geometru, un gânditor avansat, un revoluționar blând, un
anti-academician, un doctor în știință, un doctor în arte, un doctor în
24
RBF, prescurtarea consacrată pentru Richard Buckminster Fuller (1895-1983), inginer, arhitect, designer și
inventator de geniu, autor a peste 30 de cărți, a consacrat termenii efemeralizare, sinergie și planeta Pământ
(Spaceship Earth); a creat structurile geodezice.Vezi Robert Snyder, Buckminster Fuller: An Autobiographical
Monologue/Scenario, St. Martin's Press, New York, 1980.
158
umanism, un lunatic amiabil, un profet, custodele resurselor vitale.”25
De la RBF ne provine o viziune profund marcată de o holistică cuprinzătoare, ce vede

planeta ca o navă în călătorie, care are nevoie de un manual de utilizare26. Fuller vorbește
despre efemeritate și posesie. Prima este o caracteristică esențială a umanității: „am venit ca să
merg mai departe, nu ca să rămân (I came to pass, not to stay),” declara el.27 Pentru RBF
proprietatea înseamnă a trăi la un moment dat într-un loc, a folosi terenul ca sursă pentru hrană
și pentru a locui. Dar aceasta presupune că terenul rămâne disponibil și pentru alții, exact așa
cum marea rămâne disponibilă și pentru ceilalți, în timp ce o traversăm.
Efemerizarea înseamnă pentru el „a face cel mai mult cu cel mai puțin” (more for less),
a crește efectele odată cu descreșterea consumului de materiale, îmbunătățind constant raportul
input/output. Marile sale contribuții nu îi sunt atribuite ca invenții proprii, ci mai ales ca
utilizări inspirate. Domul geodezic a fost dezvoltat independent și patentat de Fuller, deși cu
aproape 30 de ani înainte inginerul german Walter Bauersfeld (1879-1959) cercetase o
structură în formă de coajă de ou pentru Zeiss Planetarium din Jena. Nu a inventat nici
structura octaedrică-tetraedrică, descoperită de Alexander Graham Bell28 cu câteva decade
înainte, deși a folosit-o cu măiestrie.
25
Joachim Krausse şi Claude Lichtenstein, eds., Your Private Sky: R. Buckminster Fuller: The Art of Design
Science, Lars Müller Publishers, Baden, 1999.
26
Richard Buckminster Fuller, Operating Manual for Spaceship Earth [1968], Jaime Snyder ed., Lars Müller
Publishers, 2008, p. 18.
27
Joachim Krausse și Claude Lichtenstein, op. cit. p. 17.
28
Alexander Graham Bell (1847-1922), om știință și inventator scoțian, cunoscut mai ales pentru inventarea
telefonului.
159
Fig. 4.6. 4D Transportation Unit, machetă pentru un vehicul aerodinamic, 1932;

Dymaxion House, varianta III, cu catarg de susținere a plăcilor acoperișului, 1929;
Dymaxion Deployment Unit (DDU), prototip pentru locuințe portabile de masă, 1940 –
Richard Buckminster Fuller.
Problema celei mai mici împachetări a sferelor a fost dezvoltată de Johannes Kepler cu
300 de ani înainte de Fuller, iar molecula de Carbon 60 a fost denumită buckminsterfullerene
după RBF, dar nu pentru că a descoperit-o el. În fine, structura de tensegritate multipolară a
fost descoperită de Kenneth Snelson29, unul dintre studenții săi, deși RBF o anticipase.
În domeniul construcțiilor, Fuller rămâne în istorie cu studiile și prototipurile pentru o
locuință de urgență, comandată de guvernul american din cauza amenințării celui de-al Doilea
Război Mondial. Dymaxion Dwelling Unit (DDU, Unitatea de locuit Dymaxion)30 este o
dezvoltare a acesteia care nu a mai fost pusă în practică din motive de strategie economică a
industriei de război britanice, British War Relief Organisation. DDU a rămas un prototip
adoptat de Muzeul Artă Modernă din New York (Museum of Modern Art, New York /
MoMA) ca model pentru multe alte proiecte ulterioare de locuire prefabricată.
Domul geodezic, structură folosită cu predilecție pentru expoziții temporare, este de
asemenea un produs al viziunii geometrice a lui Fuller asupra celei mai eficiente împachetări
spațiale. Structura folosită în manieră temporară ca adăpost pentru elicopterele marinei
americane a avut ulterior multiple aplicații atât în industrie, cât și în practici publice.
29
Kenneth Snelson (n. 1927), sculptor și fotograf american cunoscut pentru utilizarea tensegrității în lucrările
sale; preferă denumirea de compresiune plutitoare.
30
DDU, serie de variante de construcţii-kit, transportabile și montabile pe amplasament, folosind eficient
resursele; dymaxion – termen inventat de Fuller, provine din combinaţia cuvintelor: dynamic, maximum, tension.
160
Fig. 4.7. Structuri de tensegritate, Domul de la Montreal, 1950; Flying Seapod project,
structură pliantă, 1953; Sculptură de Keneth Snelsson, 1948; Dom demontabil, lemn și
plastic, Aspen, 1953 – Richard Buckminster Fuller.
Tensegritatea31 este un concept derivat din teoriile lui Fuller, dar dezvoltat, cum
aminteam, de studenții săi. Este o abordare anticlasică a structurilor construite care implică o
inversare în percepție: ceea ce apare ca fiind compact și solid este, de fapt, suspendat și
efemer. Fuller a pornit de la structura roții cu spițe (cabluri tensionate), ca revoluție în
construcții.
Shigeru Ban32 este personalitatea contemporană aflată la apogeul carierei sale, fapt
confirmat de atribuirea Premiului Pritzker33 pentru arhitectură în 2014. A studiat cu John
Hejduk și a lucrat cu Arata Isozaki, două personalități ale postmodernismului. Din 1985 și-a
descis propriul birou, realizând clădiri experimentale și arătându-și interesul pentru structurile
efemere atât low-tech, cât și bazate pe high-tech. Proiecte precum Paper Refugee Shelter
(adăpost din hârtie pentru refugiaţi) realizat pentru United Nations High Commissioner for
Refugees, din tuburi de hârtie și foi de plastic, şi Post-Tsunami Rehabilitation Houses sunt
destinate sinistraților ca urmare a catastrofelor naturale recente, pe când Paper Temporary
31
Tensegritatea, integritate tensională sau compresiune plutitoare, este un principiu structural bazat pe utilizarea
unor componente izolate comprimate, care nu se ating, legate cu cabluri întinse.
32
Shigeru Ban (n. 1957), arhitect japonez foarte cunoscut în special pentru inovațiile sale structurale, pentru
folosirea elementelor din carton și hârtie și pentru construcții temporare cu costuri foarte mici sau dimpotrivă,
extrem de sofisticate.
33
Pritzker, premiul pentru arhitectură, considerat Nobelul pentru arhitectură sau cea mai înaltă distincție a
profesiei, acordat pentru contribuții și realizări semnificative pentru umanitate prin arhitectură.
161
Studio (atelier temporar din hârtie), amplasat pe acoperișul Centrului Pompidou din Paris, este
un atelier pentru propria echipă care lucra la proiectul Centrului Pompidou din Metz.
Pavilioane pentru expoziții sau construcții experimentale sunt prilejuri de noi încercări
și cercetare prin proiecte. Papertainer Museum (structură din hârtie pentru muzeu) este un
proiect itinerant, reamplasat în câteva locuri, Paper Tube Tower (turn tubular din hârtie) este o
structură simbolică bazată pe geometrii simple și materiale reciclabile. Are 22 de metri
înălțime și o formă conică, fiind realizat din tuburi de hârtie de 4 diametre diferite, asamblate
cu noduri de oțel zincat simple pentru îmbinarea a câte 6 elemente. Piesele sunt imersate în
rășini pentru a dobândi protecția hidrofugă, iar structura este astfel concepută încât toți
conectorii sunt supuși la compresiune.
Fundațiile sunt și ele temporare, din blocuri de beton, iar arhitectul a explicat opțiunea
pentru lăzi din lemn umplute cu nisip, mai ușor reutilizabile în proiecte viitoare. Paper
Temporary Shelters (adăposturi temporare din hârtie) din Haiti este un ansamblu de urgență
construit împreună cu locuitorii săi, fiind un exemplu de arhitectură participativă post-
cutremur. Shigeru Ban a creat propria echipă denumită Voluntary Architects Network
(Reţeaua Arhitecţilor Voluntari/VAN)34, ca ONG. A construit 37 de adăposturi în apropiere de
Port-au-Prince, folosind tuburi de poliuretan, noduri din plăci fibrolemnoase și folii de plastic.
Fig. 4.8. Forest Park Pavilion, structuri temporare de arh. Shigeru Ban şi ing. Cecil Balmond,
St Louis, 2004; Paper log hoses, locuințe pentru refugiați, Kobe, 1995.
34
Voluntary Architects Network acţionează de urgenţă, oferind adăpost în urma dezastrelor naturale. VAN este
implicată în proiecte comunitare. Vezi http://www.shigerubanarchitects.com/SBA_NEWS/SBA_van.htm, accesat
7 mai 2015.
162
Ordinea cronologică a proiectelor lui Richard Buckminster Fuller și Shigeru Ban pare
inversată și totuși indică provocările construirii contemporane în relație cu problemele globale.
Alți arhitecți și ingineri importanţi şi influenţi s-au aliat exemplului oferit de Ban, oferind
soluții pentru limitarea efectelor marilor dezastre naturale, prin reconstrucția cu ajutorul
comunităților și inovația bazată pe resurse limitate. Toyo Ito este unul dintre aceștia, fiind
cunoscute intervențiile sale numite Houses for All (Case pentru toţi), după cutremurul și
tsunamiul din 2011, din arhipeleagul Japoniei.
O istorie condensată a construirii temporare este sintetizată în Capitolul 3. al acestei
teze doctorale. Ceea ce putem remarca este intensificarea recursului la construcții temporare în
diferite perioade și legat de anumite situații din istorie. Războaiele și procesele de colonizare
au fost timp de secole generatoarele de astfel de soluții, cu predilecție ultimele mari
conflagrații mondiale, însoțite și de cursa pentru supremația tehnologică. Secolul al XX-lea a
oferit și momente de accentuare a unor anumite tehnologii, cum a fost The Inflatable
Moment35, momentul sau perioada gonflabilă sau a gonflabilelor, în anii 1960, cu exploatarea
acestor tehnologii aplicate pe construcții, în mod evident efemere.
Anul 1997 reprezintă un moment recent al condensării cercetărilor și un semnal de
adunare și relaționare dat de Robert Kronenburg de la Universitatea din Liverpool, care, după
cum am menţionat deja, realizează la Londra, sub egida Royal Institute of British Architects,
RIBA și Building Center, prima conferință internațională dedicată domeniului, intitulată
Portable Architecture. De asemenea, am menţionat că acesta a fost momentul important care a
influențat opțiunea personală pentru această cercetare deoarece am participat la conferință, la
invitația organizatorilor.
Anii care au urmat se remarcă prin intensificarea studiilor și a aparițiilor de publicații
pe teme conexe, simultan cu o diversificare a direcțiilor de cercetare. Titluri importante au
început să fie reeditate și multiple cercetări academice au văzut lumina tiparului la edituri care
le-au deschis către publicul larg. Astăzi, orice librărie de specialitate, orientată către arte,
35
Deatlii în Marc Dessauce, ed., The Inflatable Moment. Pneumatics and Protest in '68, Princeton Architectural
Press, New York, 1999.
163
design și arhitectură, sau librăriile mari, cu caracter general, oferă cărți printre care ne va fi
greu să nu găsim titluri referitoare la diverse aspecte ale construirii efemere.
Peter Bishop și Lesley Williams se referă în cartea The Temporary City36 din 2012 la
creșterea recentă a manifestărilor în direcția a ceea ce autorii numesc urbanism temporar.
Acesta se manifestă în formule diferite în orașele cu economie post-industrială, adică exact
acolo unde de secole s-a manifestat „visul permanenței”, reacția prin construcții cu viață
nelimitată la sărăcie și incertitudine. Tot Bishop și Williams arată cum evoluția legislației
britanice a evoluat către „solidificarea” ariilor urbane, către reducerea efemerului din
construcții ca reacție la marile incendii, la riscuri și pauperitate. Mai mult, odată cu
dezvoltarea culturii conservării patrimoniului, o serie de elemenete din peisajul construit care
au fost în mod cert văzute ca temporare – cum ar fi cabinele telefonice, cutiile poștale,
bolarzii, firme magazinelor – sunt protejate și au devenit permanente din acest motiv.
Diferența dintre culturile occidentale și cele orientale în problema conservării este
fundamentală. Occidentalii sunt interesați de autenticitatea materială a construcțiilor pe care le
conservă, pe când orientalii reconstruiesc clădirile pe care decid să le păstreze și le venerează
la intervale scurte de timp, în aceeași manieră, fără a avea vreo problemă în a le recunoaște
simbolistica și rolul. Templele japoneze șintoiste sunt refăcute identic odată la circa 20 de ani.
Cu ocazia Bienalei de Arhitectură de la Veneția din 2010, Rem Koolhaas a chestionat
în expoziția sa Cronocaos37 problema conservării, inversând unghiul de vedere și atrăgând
atenția asupra nevoii de a decide la ce construcții trebuie renunțat, mai degrabă decât la a se
concentra doar pe ceea ce trebuie păstrat. Perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial a
fost, fără îndoială, una a marilor construiri prin înlocuire și una a orientării omenirii spre
permanență, dar epoca recentă aduce tot mai mult practici de tipul pop-up și meanwhile,
remarcate de Andy Beckett38 în ziarul The Guardian.
36
Peter Bishop, op. cit.
37
Cronocaos, expoziție organizată de Rem Koolhaas și biroul OMA în cadrul Bienalei de Arhitectură de la
Veneția din 2010, în care a chestionat critic protecția construcțiilor de patrimoniu și procesele înlocuirii
construcțiilor. Vezi şi http://www.designboom.com/architecture/rem-koolhaas-oma-cronocaos-preservation-tour-
part-four/, accesat la 20 iulie 2015.
38
Andy Beckett, scriitor și publicist în cotidianul The Guardian, autor al cărţii Promised You a Miracle: UK 80–
82, Allen Lane, 2015.
164
Sociologul polonez Zygmunt Bauman39 consideră că în ultimii cca 50 de ani societatea

s-a îndreptat de la faza de modernitate solidă către cea lichidă. Bauman susține că, în condițiile
actuale ale evoluției societății, formele nu pot fi menținute pentru mult timp, condițiile și
nevoile fiind schimbătoare. Fenomenele contracției urbane (shrinking), soldate cu vacantarea
unor mari volume de construcții, în special industriale, dar nu numai, generează activități
temporare legate de acestea și alte forme de utilizare a spațiilor. Fenomenul ocupării și
folosirii în condiții informale (squatting), ilegale chiar a spațiilor disponibile s-a extins și
manifestat atât în lumea occidentală cât, și în cea orientală.
Revoluția din domeniul muncii, la care a avut o contribuție fundamentală dezvoltarea
comunicațiilor mobile și, în special, internetul, a determinat ca procente importante din cei
care lucrează să o facă de acasă. Acestui fenomen îi corespunde nevoia de alte tipuri de spații
pentru întâlnire și comunicare, precum și intensificarea folosirii spațiilor publice. Stilul de
viață urban s-a schimbat în sensul apariției a tot mai multor activități care se petrec în spațiul
public, legate de loisir, sport și socializare. La toate acestea se adaugă emergența culturilor
alternative (counterculture) și a activismului care se bazează pe activități temporare.
Activitățile temporare sunt apreciate și de agendele politice pentru care nimic nu e mai
atractiv decât o reușită rapidă. Bishop și Williams trag concluzia că nu poate fi detectat vreun
factor determinant al urbanismului temporar ca fiind responsabil de intensificare lui, la care
asistăm în prezent. Activitățile temporare se datorează stărilor de incertitudine și forțelor
complexe prezente în orașele din Europa și America de Nord. Este mai mult decât evident că
aceste activități temporare sunt susținute de interesul publicului, a cărui încântare o constituie.
39
Zygmunt Bauman, sociolog eminent de origine poloneză, preocupat de consumerismul postmodern și
„modernitatea lichidă”. Vezi Zygmunt Bauman, Liquid Modernity, Polity, 2000.
165
Fig. 4.9. Temple japoneze reconstruite periodic, Tokio, foto 2011.
4.1.3. Actualitatea interesului pentru arhitectura temporara și considerente pentru

viitorul acesteia
Din ce în ce mai mulți practicieni se dedică proiectelor de arhitectură temporară,
descoperind potențialul acestora de a răspunde diferitelor teme de actualitate. Eduard
Böhtlingk spune că „arhitectura mobilă poate satisface aproape toate temele care sunt cerute
curent arhitecturii statice, iar uneori chiar mai mult.” 40 Tot el afirmă că „nevoia de sens a
spațiului s-a schimbat, iar noile mobilități reclamă noi arhitecturi mobile.”41 Arturo Vittori și
Andreas Vogler afirmă că:
„triada vitruviană este înțeleasă din nou în profunzime acum când
ingineria, arhitectura și psihologia vin împreună atât de aproape
să realizeze spații care permit oamenilor să supraviețuiască
în cele mai ostile condiții. Arhitectura nu mai reprezintă ordinea
statică a universului, iar provocările viitorului sunt de a face
structuri ușoare pentru construcții mobile, integral autosuficiente
și autonome, realizând o nouă armonie cu mediul înconjurător,
un genius locci al epocii spațiale”.42
Eduard Böhtlingk, „Everything is moving,” în Kim Seonwook şi Pyo Miyoung, eds., Mobile Architecture.
40
Construction and Design Manual, DOM Publishers, Berlin, 2012, p. 13.

41
Ibidem.
42
Arturo Vittori și Andreas Vogler, „Architecture on the Move,” în Kim Seonwook şi Pyo Miyoung, eds., Mobile
Architecture. Construction and Design Manual, DOM Publishers, Berlin, 2012, pp. 43-45.
166
Nevoia de flexibilitate și adaptabilitate a utilizărilor este afirmată de Ryszard Rychlicki și

Agnieszka Nowak43, de la biroul 2RAM, care spun că „arhitectura a cărei funcțiuni dispar,
moare. De aceea permaneța creează cele mai multe probleme”. Andrew Maynard44 declară că
„dacă arhitectura nu acceptă posibilitățile mobilității, atunci intrăm sub riscul irelevanței”.
Fig. 4.10. Mercury House Two, casă concept proactivă în mediu, interactivă
și bazată pe robotică, arhirecţi Arturo Vittori și Andreas Vogler, 2004.
Putem observa apariția și configurarea de subdomenii ale construcțiior temporare, după

mai multe criterii. Cel care a generat o evidentă atenție este al construcțiilor portabile sau al
mediilor transportabile. Microarhitectura45, domeniul dimensiunilor mici, inspirat din situațiile
de reducere și intensificare a spațiului pentru călătorii, a mediilor din nave și vehicule,
demonstrează că, pentru timp scurt şi pentru anumite activități, spațiile necesare pot fi de mici
dimensiuni. Microarhitectura este deja un termen consacrat, la limita dintre design și
arhitectură, dintre obiect și construcție, în fapt la interferența acestora. Colonizarea, folosirea
construcțiilor existente, conversia funcțională și complementaritatea necesară în utilizarea
43
Ryszard Rychlicki și Agnieszka Nowak, „2RAM,” în Kim Seonwook şi Pyo Miyoung, eds., Mobile
Architecture. Construction and Design Manual, DOM Publishers, Berlin, 2012, p. 55.
44
Andrew Maynard, „Andrew Maynard Architects,” în Kim Seonwook şi Pyo Miyoung, eds., Mobile
Architecture. Construction and Design Manual, DOM Publishers, Berlin, 2012, p. 105.
45
Richard Horden, op. cit.
167
construcțiilor de-a lungul istoriei a făcut să se dezvolte soluții temporare din ce în ce mai
diverse care lucrează împreună cu cele permanente. Numesc aceste soluții ca fiind construcții
temporare complementare, exemplele fiind numeroase.
Accelerarea evoluției, intensificarea cercetărilor și folosirii de soluții temporare,
interesul publicului și al specialiștilor, toate atrag atenția asupra unui domeniu care va putea fi
consolidat prin teorii proprii, norme și principii de aplicare, inclusiv o legislație dedicată,
specială, diferită de cea a construirii obișnuite. Timpul, durata, mobilitatea, toate contează
extrem de mult în raport cu cerințele și performanțele, cu calitatea obținută prin răspunsuri
specifice. Aceste fenomene sunt imposibil de ignorat pentru că vor conduce la progresul lumii
construcțiilor, la învingerea prin soluții sustenabile a inerțiilor imense pe care le are domeniul
construcțiilor în planul alegerii soluțiilor și nu în cel al cercetării și experimentelor.
Cercetarea și teoria sunt procese continue care se remarcă prin momente importante de
coagulare și schimbări de paradigmă. Cercetarea este, fără îndoială, activitatea ştiințifică
calificată ce pune bazele progresului atât în domeniul cunoașterii, cât și în cel al aplicațiilor
practice. Pentru a încerca să observăm care este stadiul cercetării și, mai ales, al coagulărilor
teoretice actuale în legătură cu construirea temporară, am analizat câteva poziții care s-au
remarcat deja în perioada recentă, mai exact primele două decenii, încă neconsumate, ale
secolului al XXI-lea.
Literatura contemporană dedicată arhitecturii și construcțiilor și-a intensificat enorm
producția și prezența în librării atât de specialitate, cât și pentru publicul larg. În prezent, orice
librărie generală din Europa sau magazin aferent unui muzeu sau instituții culturale are cel
puțin un sector dedicat arhitecturii. Am urmărit prezența și apariția de noi titluri în câteva din
marile librării din Viena, Bruxelles, Londra și București. De asemenea, am studiat edituri și
autori dedicați domeniului.
168
Fig. 4.11. Selecție de publicații dedicate construcțiilor temporare: L'architecture mobile...

(Yona Friedman, 1958/1970), Maisons mobiles (Véronique Willemin, 2004),
Spirit of the Machine... (Robert Kronenburg, 2001),
Mobile: The Art of Portable Architecture (Jennifer Siegal, 2002).
După cum aminteam, punctul de pornire pentru cercetarea construcţiilor temporare a

fost prima conferință cu această temă, dublată de o expoziţie, organizată în anul 1997 de
arhitectul şi profesorul Robert Kronenburg la Londra, sub genericul Portable Architecture.
Editurile care au abordat în producții independente sau colecții diferite cercetări provenite din
domeniul construcțiilor temporare sunt mai multe. Fără a încerca o enumerare exhaustivă,
menționez Thames and Hudson, Taschen, Birkhäuser, Wiley Academy, Ruby Press, DOM
Publishers, Princeton Architectural Press, Laurence King, Merrell și altele. Bibliografia acestei
teze este în măsură să indice abundența crescândă a lucrărilor dedicate construirii temporare în
toate formele, cu precădere în ultimii ani. Dacă în urmă cu 20 de ani definirea arhitecturii era
încă tributară atributului perenității, astăzi titluri ca Temporary Architecture Now! 46 sunt
comune.
Fenomenele legate de construirea contemporană pot fi descrise folosind câțiva
indicatori relevanți. Am ales doi dintre aceștia: premiile Uniunii Europene pentru arhitectură,
Mies van der Rohe, care au deja o vechime de 25 de ani, și premiile Holcim pentru construcții
sustenabile, acordate odată la trei ani și aflate la a treia ediție. Ambii indicatori pot arăta
evoluții și orientări care indică tendințele pentru construirea din viitor.
Primii 25 de ani de premii pentru arhitectură, acordate de Fundació Mies van der Rohe
din Barcelona, au prilejuit un moment de bilanț și editarea unei colecții de texte critice
generate de diferite momente din istoria recentă a premiilor. Arhitectul olandez Ole Bouman
46
Philip Jodidio, Temporary Architecture Now!, Taschen, Köln, 2011.
169
scrie în articolul „What is Quality Today” (2009)47 despre necesitatea redefinirii calității
arhitecturii. El vorbește despre trecerea de la obiect la performanță, de la formă la program, de
la efectul vizual la cel social, de la faptul fizic la povestea convingătoare. A schimba modul de
înțelegere a arhitecturii este pentru Bouman o dilemă dureroasă care va avea un preț de plătit
indiferent de opțiune.
Tot el observă, în același text, faptul că problema arhitecturii atemporale capătă o altă
relevanță. Bouman se întreabă dacă relevanța culturală rezidă în frumusețe, ca putere supremă
a designului. Se pare că o altă calitate de maximă importanță vine tot mai mult să influențeze
judecățile de valoare: performanța. Și tot el propune să se găsească un set noi de criterii de
evaluare a calității arhitecturii, adaptate la noua situație post-criză. Cele mai multe proiecte
recente sunt dedicate noilor preocupări pentru urbanitate. Nu mai prezintă interes sculpturile
izolate sau reperele plasate în deșerturi de periferii; în locul lor sunt apreciate proiectele care
reconectează volumele și funcțiunile orașului.
Înclinația către spațiul public este remarcată și de Ewa P. Porebska în „Three Ways to
Public Space” (2013)48. Ea remarcă faptul că, pentru prima oară în 25 de ani, pe lista scurtă a
finaliștilor pentru premii se află trei proiecte dedicate spațiului public. Porebska pune aceasta
atât pe seama diversității sociale și culturale ce caracterizează Europa, cât și pe seama
complexității spațiului public. Sociologul Richard Sennet remarcă faptul că diversitatea
stimulează și expandează. Aceste proiecte sunt parcul Superkilen din Copenhaga, de BIG,
Bjarke Ingels Group, într-un cartier confruntat cu emigranți proveniți din culturi multiple,
Market Hall (Hala) din Ghent, de Paul Robbrecht și Hilde Daem (biroul Robbrecht en Daem
architecten), un proiect confruntat cu doctrina conservării, pe care am avut ocazia să îl vizitez
recent, și iconicul proiect din Sevilla, Metropol Parasol, o intervenție extrem de contrastantă
într-un centru istoric, datorată arhitectului german Jürgen Mayer H.
47
Vezi Ole Bouman, „What is Quality Today” în catalogul concursului European Union Prize for Architecture
Mies van der Rohe Award 2009, Fundació Mies van der Rohe, 2009, pp. 42-45; de asemenea în Gray, Diane
(ed.), Constructing Europe – 25 Years of Architecture, Actar Publishers, New York, 2013, p. 241.
48
Vezi Ewa P. Porebska, „Three Ways to Public Space” (2013), în Gray, Diane (ed.), Constructing Europe – 25
Years of Architecture: European Union Prize for Contemporary Architecture Mies van der Rohe Award, Actar
Publishers, Barcelona, 2013, p. 247.
170
Proiectul din Ghent, inserat în volumul unei dispărute clădiri a pieței istorice, propune
un spațiu delimitat, dar liber, pentru activități temporare diverse, sub un imens acoperiș.
Celelalte două sunt dedicate democratic cetățenilor care fie vizitează, fie sunt localnici și pot
găsi aici un loc cu care să se identifice. În „The Dawn of Demos” (2013)49, Kent Martinussen
aduce în discuție aspectele democratice ale arhitecturii. În 1923, Le Corbusier propunea
sintagma „arhitectură sau revoluție”, sugerând misiunea arhitecturii de a asigura o locuire
adecvată și facilități pentru locuitori. Hans Ibelings se referă în „Transformations: Europe and
European Architecture” (2013)50 la criza istorică pe care a atins-o societatea contemporană, cu
referire la istoricul Eric Hobsbawm, potrivit căruia viitorul nu mai poate fi doar continuatorul
trecutului, lucru evidențiat atât de semnele interne, cât și de cele externe.
Fig. 4.12. Spatiul public urban: parcul Superkilen din Copenhaga,

BIG/Bjarke Ingels Group, 2012; baldachin suspendat peste o piaţă,
proiectul Metropol Parasol, Sevilla, Jürgen Mayer H., 2011.
Legăturile dintre spațiul public și construcțiile temporare sunt mai mult decât implicite.
Abordarea complexității, a flexibilității și adresării către utilizatori multipli, cu o maximă
intensitate temporară, reclamă soluții nepermanente.
49
Vezi Kent Martinussen, „The Dawn of Demos” (2013) în Gray, Diane (ed.), Constructing Europe – 25 Years of
Architecture: European Union Prize for Contemporary Architecture Mies van der Rohe Award, Actar Publishers,
Barcelona, 2013, p. 254.
50
Vezi Hans Ibelings, „Transformations: Europe and European Architecture” (2013) în Gray, Diane (ed.),
Constructing Europe – 25 Years of Architecture: European Union Prize for Contemporary Architecture Mies van
der Rohe Award, Actar Publishers, Barcelona, 2013, p. 261.
171
Fig. 4.13. Proiectul de cercetare Aggregate Structures in Architecture, arh. Karola Dierichs
și arh. îndrumător Achim Menges, Institute for Computational Design, Stuttgart, 2013,
Premiul European Holcim 2014.
Premiile Holcim pentru construcții sustenabile ilustrează celălalt indicator pentru

tendințele construirii pe care îl aduc în atenție. Fundația elvețiană creată de marele producător
de ciment Holcim și-a asumat un vast program de responsabilitate socială corporativă (CSR)51
prin stimularea proiectelor sustenabile la nivel mondial și prin dezbateri teoretice și publicații
care sondează viitorul construirii. Premiile pentru Europa din 201452 relevă interesul pentru
reciclarea unor amplasamente: DE-Salination, o regenerare a unui peisaj salin în Irlanda,
Vertical Restructuring, o conversie a unui turn din Nantes, sau Anthropic Park, o intervenție
într-un peisaj prin desalinizare la Joniche, în Italia. Proiectul Public Condenser, pentru Paris,
constă într- un echipament universitar cu costuri scăzute și program adaptabil, care poate
evolua în timp. Aggregate Structure in Architecture este o remarcabilă cercetare din 2013 care
reutilizează agregate fără folosirea de lianți, doar prin fixarea asemănătoare scaieților, prin
frecare multiplă. Proiectul se datorează arhitectei Karola Dierichs, îndrumată de Achim
Menges, de la Universitatea din Stuttgart. Reciclarea, reutilizarea, structurile cu o
51
Corporate Social Responsability (responsabilitate socială corporativă) reprezintă un concept controversat legat
de etică, apărut în anii 1960, potrivit căruia companiile (mai ales cele multinaţionale) îşi asumă responsabilitatea
pentru impactul lor asupra societăţii. CSR este tot mai important pentru competitivitate.
Vezi Fourth Holcim Awards – Sustainable Construction 20014/2015, Holcim Sustainable Construction Press,
52
Zürich, 2015.
172
combinatorică multiplă, toate acestea trimit către folosirea temporară a spațiilor și perpetua
adaptare la cerințe în schimbare.
4.1.4. Inginerii-arhitecți și contribuțiile lor la arhitectura temporară

Relevantă pentru cercetarea de faţă este existenţa unei categorii speciale, este adevărat
populată de puțini reprezentanți, cea a inginerilor-arhitecți. După cum în Renaștere demarcația
între profesii nu exista, personalități ale prezentului urmează acum cariere complexe, hibride,
de arhitecți, ingineri și artiști concomitent.
Francezul Marc Mimram53 este unul dintre aceștia. Antoine Picon îl prezintă ca făcând
parte dintr-o categorie care deranjează. Inginerii o suspectează de estetism nejustificat, în timp
ce arhitecții îi reproșează nerespectarea codurilor și a valorilor arhitecturale. Marc Mimram
este un reprezentant notoriu al acestei performanțe combinate pe care o conduce către lucrări
prin care autorul chestionează materialele și calitățile lor într-o manieră care, în mod evident,
împinge arta construirii înainte. Mimram explică această formulă prin relația dintre design și
material. Materialele, subiect al legilor staticii, dar mereu folosite altfel, sunt cele care îi aduc
pe ingineri și arhitecți împreună, spune el.
Fig. 4.14. Cort temporar peste un ring de dans, Frei Otto, Köln, 1957.
53
Detalii în Antoine Picon, Marc Mimram Architecte – Ingénieur, Hybrid [e] , Infolio Éditions, Gollion, 2007.
173
Antoine Picon este el însuși arhitect, inginer și istoric de artă, profesor la Graduate School of
Design, Harvard University, fiind specializat în studiul istoriei ingineriei și al relației dintre
arhitectură, știință și tehnologie.
Poate cel mai protuberant reprezentant al inginerilor-arhitecţi, cunoscut prin unicitatea
și numărul impresionant al realizărilor, dar și prin adăugarea la cele două pregătiri și a celei de
artist, folosită din plin în creațiile sale, este Santiago Calatrava54. Joseph Seymour,
reprezentantul autorității portuare din New York și New Jersey, în calitate de client pentru
construcția pe care o semnează Calatrava în cadrul ansamblului de la World Trade Center,
Transportation Hub, declară despre acesta: „credem că este Da Vinci-ul timpului nostru”55.
Calatrava este al doilea spaniol, după Josep Lluís Sert, care primește, în anul 2005, medalia de
aur a American Institue of Architects (AIA), o distincție importantă pentru arhitectură, juriul
motivând prin faptul că „viziunea sa înalță spiritul uman prin creația de medii în care locuim,
ne jucăm sau lucrăm”.56
Philip Jodidio explică modul în care Santiago Calatrava a închis o dezbatere dintre cele
mai intense din istoria recentă a construcțiilor, cea despre rolul arhitectului și cel al
inginerului. Santiago Calatrava se declară fascinat de mișcare, spunând că totul este de fapt
mișcare, iar lucrările sale capătă de multe ori componente mobile. Din portofoliul de poduri,
pasarele, structuri speciale pentru gări, săli pentru spectacole, muzee și expoziții, am selectat o
lucrare mai puțin cunoscută, din 1980, care prin efemeritate aduce ceva special domeniului
construcțiilor temporare, purtând semnătura lui Calatrava. Facem referinţă la o piscină
suspendată de cupola holului profesorilor de la ETH Zürich (Eidgenössische Technische
Hochschule Zürich), din plastic transparent, o inițiativă a studenților la care Calatrava a aderat
imediat. Conceptul presupunea să înoți liber în spațiu şi acest lucru a devenit posibil prin
O excelentă prezentare monografică a practicii lui Santiago Calatrava în Philip Jodidio, Calatrava Complete
54
Works, 1979-2009, Taschen, Köln, 2009.

55
Ibidem, p. 7.
56
Idem.
174
suspendarea în 24 de puncte a firelor care prelungeau nervurile ca ale unei parașute întoarse
ale acestei piscine temporare.
Reputatul Siegfried Giedion observa în cartea sa de referință Space, Time and
Architecture: The Growth of a New Tradition din 1941 că:
„sosirea inginerilor structuriști cu componentele lor prefabricate,
industrializate și rapid de montat a spart bombastica artistică și a scuturat
poziția privilegiată a arhitectului, furnizând baza construirii din zilele
noastre. Inginerul secolului al XIX-lea și-a asumat inconștient rolul de
păzitor al noilor elemente pe care le furnizează constant arhitecturii.
A dezvoltat forme care sunt în același timp anonime și universale.”57
Fig. 4.15. Santiago Calatrava, piscină temporară suspendată în holul ETH Zürich, 1980.
Giedion s-a ocupat de relevarea acestei dezbateri, citând diferite date și evenimente.
Printre acestea, se enumeră anul 1877 când problema intră în atenţia Academiei Franceze,
oferindu-se un premiu pentru cea mai bună lucrare pe tema „unirii sau separației dintre inginer
și arhitect”. A câștigat unul dintre arhitecții palatului Trocadero, Davioud, care a spus că
„acordul acesta nu va fi niciodată real, complet și rodnic până când inginerul, artistul și omul
de știință nu vor fuziona într-o singură persoană.”58 Iată totuși că acest lucru se poate întâmpla
prin personalități contemporane precum Santiago Calatrava.
57
Apud Philip Jodidio, Calatrava Complete Works..., p. 7. Siegfried Giedion a fost preocupat de fenomenul
arhitecturii moderne și lucrarea sa Space, Time and Architecture: The Growth of a New Tradition (Spaţiu, timp,
arhitectură: creșterea unei noi tradiţii) din 1941 a fost pentru mult timp referința cea mai importantă asupra noii
mișcări de la începutul secolului al XX-lea. Vezi Giedion, Siegfried. Space, Time and Architecture: The Growth
of a New Tradition [1941], Harvard University Press, 2009.
58
Ibidem.
175
4.2. Proiectarea avansată și arhitectura temporara

(apariția și dezvoltarea computerelor a pătruns în domeniul
concepției arhitecturale și al designului construcțiilor într-o
manieră ireversibilă și accelerată. Procesele se schimbă de la
gândirea unor soluții pentru atingerea obiectivelor către
concepția de procese cu parametri controlabili și selectarea
soluțiilor obținute prin computație. Concepte noi conduc
spre imersiunea proiectelor în complexități ireductibile, mai
apropiate de lumea biologică.)
4.2.1. Turnura digitală din proiectare la schimbarea mileniului

Secolul al XX-lea a fost caracterizat prin aplicarea multor invenții și descoperiri ale
secolului al XIX-lea și, evident, prin invenții și inovații noi care au propulsat omenirea pe o
pantă accelerată a progresului tehnologic. Tot secolul al XX-lea a fost caracterizat de cele mai
mari eforturi ale cercetării alocate tehnologiilor militare și distrugerii, de la aparatele de zbor,
submarine, rachete, telecomunicații, până la puterea nucleară și ingineria genetică. Dintre toate
acestea, cele care urmau să afecteze major domeniul construirii au fost computerele și
telecomunicațiile, în special prin ceea ce a devenit internetul, lansat către publicul larg în
1990. Precursorul internetului a fost ARPANET59, un proiect iniţiat în 1968 şi dezvoltat tot în
scopuri militare de State Unite. Primul computer personal a devenit disponibil în 1971, la un
an după ce IBM a dezvoltat floppy disk-ul (discheta) pentru stocarea și transportul informației.
Computerele personale contribuie la generalizarea accesului la tehnologiile de calcul a căror
evoluție va deveni ultra rapidă. În 1997, marele maestru internațional de șah Gary Kasparov
este învins de computer.
În acest context general, la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Boston a
fost dezvoltat programul Computer Aided Design (CAD) între 1959 și 1967. Acest proiect
specific ideologiei Războiului Rece a fost inițiat de US Air Force. Inginerii și cercetătorii au
reimaginat designul în limbajul mașinii. Direcția abordată de cercetătorii americani a fost
aceea a codificării geometriei perspective în formă matriceală. Relația om-mașină a început să
se manifeste prin alternanța de momente creative cu momente mecanice, iar CAD va deveni o
59
Vezi Jane Abbate, “From ARPANET to Internet.” Inventing the Internet, MIT Presss, Cambridge, 1999, pp.
113-146.
176
filosofie pe baza căreia se va dezvolta o întreagă piață de programe pentru proiectare, derivate
din această cercetare militară.
Inginerul şi cercetătorul Steven Coons60 scria în 1963 despre variabilele multiple și
ideea atașării elementelor de construcție abstractizate geometric unor informații descriptive
legate de cantitate, materiale, comportment și performanțe. Acest principiu s-a transferat
ulterior și este prezent în majoritatea programelor actuale CAD și în tehnologia Building
Information Modeling (BIM)61. Student al profesorului Coons, Ivan Edward Sutherland a
realizat în 1963 primul program grafic interactiv, Sketchpad, în cadrul cercetărilor sale
doctorale de la MIT62. Lawrence Roberts, de asemenea student al lui Coons, dezvoltă
reprezentarea perspectivă prin care fixează poziția camerei de luat vederi cu un algoritm
propriu care stă și azi la baza majorității programelor de vizualizare tridimensională şi în
perspectivă actuale.
Fig. 4.16. Ivan Sutherland lucrând la Sketchpad, primul program grafic interactiv,
dezvoltat la MIT, 1963; camera care se mișcă în spațiul virtual 3D,
Lawrence Roberts în teza sa de doctorat, 1963.
60
Steven Anson Coons (1912-1979), inginer mecanic, pionier în programe grafice interactive. În 1967
publică Surfaces for Computer-aided Design of Space Forms, Project MAC Report MAC-TR-41, MIT. Volumul
poate fi vitualizat la http://publications.csail.mit.edu/lcs/pubs/pdf/MIT-LCS-TR-041.pdf, accesat la 9 mai 2015.
61
Pentru o documentare foarte solidă vezi Xavier de Kestelier şi Brady Peters, eds., Computation Works: The
Building of Algorithmic Thought, număr special Architectural Design 83.2 (2013), Wiley, Londra, 2013;
Cardoso, Daniel Llach, „Algorithmic Tectonics: How Cold War Era Research shaped our Imagination of
Design”, în Xavier de Kestelier şi Brady Peters, eds., Computation Works: The Building of Algorithmic Thought,
număr special Architectural Design 83.2 (2013), pp. 16-21.
62
Vezi teza sa doctorală, Ivan Edward Sutherland, Sketchpad, A Man-Machine Graphical Communication
System, PhD, Massachuttes Institute of Technology, 1963.
http://images.designworldonline.com.s3.amazonaws.com/CADhistory/Sketchpad_A_Man-
Machine_Graphical_Communication_System_Jan63.pdf, accesat la 23 iulie 2015.
177
În 1966, arhitectul Nicholas Negroponte63, alt student al lui Steven Coons,

reimaginează procesele de proiectare și planificare ca procese participative susținute de
tehnologie, cu totul altfel decât se petreceau în formula la care participau doar elitele
profesionale. Toate aceste progrese realizate prin programul CAD Project de la MIT în nici
zece ani ai deceniului șapte al secolului trecut au făcut saltul spre o nouă cultură a proiectării
intuită și fundamentată pe baza considerării inefabilei dimensiuni materiale a arhitecturii, a
reprezentării perspective albertiene, anticipând rolul tehnologiilor ca infrastructură de tipul
Building Information Modeling.
Spre dezamăgirea pionierilor din programul CAD, în prima instanță, industria software
a folosit doar direcția orientată către noi instrumente de desenare automată. Peste două decenii
însă toate intuițiile cercetătorilor din programul CAD Project urmau să se adeverească prin
generalizarea programelor de modelare tridimensională pe care le folosește generația actuală
de arhitecți și ingineri în proiectare.
Malcom McCullough, fost manager de produs la Autodesk vorbește în articolul
„Scripting” 64, publicat în 2006, despre începuturile AutoCAD și răspândirea pe piață a
programelor de după 1986. Toată lumea era conștientă în acel moment că programele de
desenare nu ofereau încă suficient pentru a fi adevărate instrumente pentru generarea de
forme. Au urmat două epoci: prima epocă, cea a „manipulării directe”, metoda accesibilă
tuturor nespecialiștilor, care a atras foarte mulți noi adepți și s-a suprapus cu epoca formelor
de tip blob în arhitectură; cea de-a doua, epoca scripting-ului, a scrierii de programe, o
reîntoarcere a arhitecturii la programare.
Profesorul Mario Carpo65 este un formator care predă istoria și teoria arhitecturii (La
Vilette din Paris, Yale şi Georgia Institute of Technology din SUA, University College din
63
Nicholas Negroponte (n. 1943) s-a dedicat cercetării în programe de grafică, CAD şi interfaţa om-computer; în
1985 fondează în cadrul MIT unitatea Media Lab, un laborator de talie mondială dedicat cercertărilor
interdisciplinare şi vizionare despre impactul tehnologiei în viaţa zilnică. Ideile sale sunt expuse în Nicholas
Negroponte, Being Digital, Vintage Books, 1996.
64
Malcom McCullough, „Scripting (2006): : 20 Years of Scripted Space” în Mario Carpo, ed., The Digital Turn
in Architecture 1992-2012: AD Reader, John Wiley&Sons, 2013, pp. 182-187.
65
Mario Carpo, istoric şi teoretician contemporan al arhitecturii; interesat de tehnologia informaţiei, el publică,
printre altele, cartea The Alphabet and the Algorithm (Writing Architecture), MIT Press, Cambridge, 2011.
178
Londra). El editează în 2013 o culegere, citată frecvent în această teză, de texte fundamentale,
care au marcat evoluția computației în arhitectură, sub titlul The Digital Turn in Architecture
199 -2012: AD Reader66, remarcând că schimbarea nu s-a terminat, deși ea este ireversibilă.
Aceste două decenii au adus prin cercetare și experiment direcții noi atât în forma
arhitecturală, cât și în modul de lucru din proiectare.
Prima epocă de care vorbea și Malcom McCullough este cea a softurilor de modelare a
curbelor spline, direct pe ecranul computerelor, prin vectori și puncte. Capacitatea de
procesare disponibilă la acel moment era suficientă și ieftină. Metodele s-au bazat pe
interpretarea curbelor ca funcții parametrice, cu condiția ca acestea să fie continue. S-au
dezvoltat teoriile plierii, ale nonliniarității și ale câmpurilor. Carpo sesizează cum elementele
nestandardizate pot fi acum adaptate în formule pe care le consideră non-industriale,
postmoderne sau chiar antimoderne. Schimbul de informații prin folosirea acestor
tehnologiilor digitale este facilitat și astfel apare, prin lucrul în rețea, posibilitatea deciziilor
colaborative sau chiar colective. Evoluția se face de la tehnologiile de concepție și de
construire mecanice spre cele digitale și de la adaptarea (customizarea) în masă la participarea
în masă la procese. Carpo avertizează că aceasta din urmă practică va evolua și va fi mai
șocantă decât apariția curbelor spline la începutul anilor 90.
Fig. 4.17. Diagramele generatoare ale spațiului, Arnoff Center for

Design and Art, University of Cincinnati, Eiseman Architects, 1989-1996.
66
Mario Carpo, ed., The Digital Turn in Architecture 1992-2012: AD Reader, John Wiley&Sons, 2013.
179
Peter Eisenman67 scrie în 1992 articolul „Architecture After the Age of Printing”
(Arhitectura după epoca tipăririi), referindu-se la continuitatea dintre curentul deconstructivist
și prima perioadă digitală, cu referire la teoria pliurilor a lui Deleuze (1988). Eisenman
dezvoltă propria teorie a diagramelor, instrumente analitice și generatoare, dar și forme de
reprezentare. După Deleuze diagrama este un set suplu de relații între forțe.
Greg Lynn68, unul dintre cei mai importanți contributori la turnura digitală, scrie în
1993 articolul „Folding in Architecture: Architectural Curvilinearity” (Plierea în arhitectură),
arhitectura curbilinearității, evident în siajul teoriilor lui Deleuze, explicând geneza formelor
de tip blob69. Acestea se datorează transformărilor fine, a curbărilor care continuă formulele
deconstructiviste, dar nu în variantele unghiulare, disjuncte, opuse și distorsionate. se
intitulează Embryological Houses70.
Fig. 4.18. Construcții experimentale în care forma și spațiul se modifică în limite predefinite,
modificările influențând fiecare element, Embryologic Houses, Greg Lynn FORM, 2000.
67
Peter Eisenman (n.1932), figură centrală a deconstructivismului, autor al Diagram Diaries (Jurnale ale
diagramelor, 1999), face trecerea spre arhitectura digitală. Vezi Peter Eisenman, „Architecture After the Age of
Printing (1992): Visions Unfolding: Architecture in the Age of Electronic Media, The Affects of Singularity” în
Mario Carpo, ed., The Digital Turn in Architecture 1992-2012: AD Reader, John Wiley&Sons, 2013, pp. 15-27.
68
Greg Lynn, arhitect și teoretician din SUA, „Folding in Architecture: Architectural Curvilinearity”
Architectural Design 63, martie-aprilie, no. 3-4/1993, pp. 8-15.
69
Formele de tip blob au suprafețe izomorfice, cu halouri de interferență și sunt continue și contigue. Greg Lynn
propune termenul de formă blob în „Blobs, or Why Tectonics is Aquare and Topology is Groovy,” revista ANY
nr. 14/1996, cu tema Tectonics Unbound: Kernform and Kunstform Revisited!, pp. 58-61.
70
Vezi Greg Lynn, „Embryologic Houses (2000)” în Mario Carpo, ed., The Digital Turn in Architecture 1992-
2012: AD Reader, John Wiley&Sons, 2013, pp. 124-130. Detalii la
http://www.docam.ca/en/component/content/article/106-embryological-house-greg-lynn.html, accesat la 9 mai
2015.
180
Se referă la ceea ce el numește morfogeneză computațională și folosește tehnologii

împrumutate de la automobile, nave, aeronave, fără a putea depăși încă problema scalării,
adică a transpunerii modurilor de fabricație a formelor de la dimensiuni relativ mici la scară
construcțiilor.
John Frazer71 remarcă rolul internetului în felul în care se vor concepe spațiile în viitor,
în textul său „Architectural Relevance of Cyberspace” (Relevanța arhitecturală a spațiului
cibernetic), în 1995. În 1997 Stan Allen72 scrie „From Object to Field” (De la obiect la câmp),
în care arată schimbarea care s-a petrecut în percepția tradițională a spațiului. Dacă aceasta s-a
bazat pe geometri fixe și înghețate, noua cultură și tehnologie din prezent se apropie mai bine
de complexitatea fluidelor, sisteme organizate asemănător celor care există în natură, de
cârduri, turme, bancuri, mulțimi și aglomerări, guvernate de o nouă logică a fluxurilor,
susținute de vectori.
Tot în 1997, Charles Jencks73 vorbește în „Nonlinear Architecture: New Science =
New Architecture” despre sisteme impredictibile și nedeterminate, unde variabilele nu sunt
legate stabil prin relații cauză-efect. Jenks vorbește despre landform architecture, fractal
landform, fractali fluizi și despre maturizarea paradigmei complexității în arhitectură.El arată
la rândul lui că acest nou mod de a gândi este mai aproape de cosmos, înțeles anti-galileian și
postnewtonian.
Lars Spuybroek și Kas Oosterhuis74, realizatorii construcțiilor experimentale Fresh
Water Pavilion și Salt Water Pavilion, sintetizează concepția lor multisenzorială în
71
John Frazer, „Architectural Relevance of Cyberspace (1995)” în Mario Carpo, ed., The Digital Turn in
Architecture 1992-2012: AD Reader, John Wiley&Sons, 2013, pp. 48-56.
Stan Allen, „From Object to Field (1997)” , în Mario Carpo, ed., The Digital Turn in Architecture 1992-2012:
72
AD Reader, John Wiley&Sons, 2013, pp. 62-79.
Charles Jencks, „Nonlinear Architecture: New Science = New Architecture”, AD Profile 129, AD 67/1997,
73
pp. 7-9.
74
Lars Spuybroek, autor al eseului „Motor Geometry” (V2_Organisation, eds: TechnoMorphica, Rotterdam,
1997) şi, alături de Kas Oosterhuis, autor al eseului „Salt Water Live, Behaviour of the Salt Water Pavilion” din
1998, ilustrează secţiunea „Hypersurfaces (1998)” în Mario Carpo, ed., The Digital Turn in Architecture 1992-
2012: AD Reader, John Wiley&Sons, 2013, pp. 108-124, reluând eseurile publicate sub titlul „Hypersurface
Architecture” în AD Profile 133; anticipator al BIM, Building Information Modeling.
181
„Hypersurfaces” în 1998. Cu referire la arhitectura fluidă a lui Marcos Novak75, aceștia fac o
descriere timpurie a ceea ce avea să devină designul parametric, la confluența dintre tectonică
și senzori. Proiectul lor este participativ, mișcarea corpurilor în spațiu fiind preluată, iar
răspunsul spațiului se adresează tuturor simțurilor.
Fig. 4.19. Fresh Water Pavilion, Olanda, autor arh. Lars Spuybroek, NOX, 1997.
Experimentul lui Greg Lynn din perioada1997-2002, odată cu schimbarea mileniului,
New-yorkezii de la biroul SHoP promovează o formulă de apropiere a proiectării de

modurile de fabricați pe care Gregg Pasquarelli, unul dintre asociați, o descrie în
„Versioning”, în anul 200276. Necesitatea unui limbaj comun între design și execuție reclamă
o nouă inteligență a fabricării, care este pentru ShOP o formulă practică de a construi. Pasarela
temporară din Lower Manhattan realizată după dezastrul din 2011 de la World Trade Center
ilustrează modul lor de gândire.
Bernard Cache se îndreaptă către o arhitectură asociativă, pe care o descrie în
Objectile, din 2003, şi o aprofundează în Objectile. Fast-wood: A Brouillon Project,
Consequence Book Series on Fresh Architecture din 2007. 77 Michael Hensel, Achim Menges
75
Marcos Novak este arhitect, artist, compozitor, teoretician, profesor la University of California, Los Angeles
(UCLA); se descrie ca „transarhitect”, interesat de relaţia dintre arhitectură şi spaţiul electronic. Autor al „Liquid
Architectures in Cyberspace”, Cyberspace: First Steps, MIT Press, Cambridge, 1991, pp. 225-254.
76
Gregg Pasquarelli, „Versioning (2002)”, Mario Carpo, ed., The Digital Turn in Architecture 1992-2012: AD
Reader, John Wiley&Sons, 2013, pp. 131-145.
77
Bernard Cache şi Patrick Beaucé, Objectile. Fast-wood: A Brouillon Project, Consequence Book Series on
Fresh Architecture, Springer, 2007.
182
și Michael Weinstock introduc noțiunea de emergență, care provine din teoria sistemelor și de
morfogeneză ca teorie a evoluției pe bază de cod genetic, în acest caz scriptul computațional.
Articolele care dezvoltă această teorie au apărut în 2004 și 2006, sub titlurile Introduction în
volumul Emergence: Morphogenetic Design Strategies78 și, respectiv, „Polymorphism”79, de
Menges, care se referă cu această ocazie la termenul performativ, ce va fi adoptat și utilizat pe
scară largă de comunitatea designerilor.
Anul 2006 este cel al publicării de către Christopher Hight şi Chris Perry80 a articolului
introductiv „Collective Intelligence in Design”, în care se afirmă natura duală a designului
participativ, democratică și birocratică. Internetul permite noi forme de luare a deciziilor în
mod colectiv, contribuind la transdisciplinaritate. Grid computing sau computația în rețea arată
noul potențial. „Acasa este acolo unde este reţeaua (Home is where the network is)” este
sloganul parafrazat care întărește această foarte importantă nouă direcție asupra cărora
specialiștii opinează că este departe de își fi epuizat contribuțiile la transformarea modului de
lucru în planificare și proiectare.
Fig. 4.20. Schema relațiilor între elementele proiectului

în cadrul unui proces BIM (Building Information Modelling), Richard Garber, 2009.
78
Michael Hensel, Achim Menges și Michael Weinstock, eds., Introduction, Emergence: Morphogenetic Design
Strategies, Architectural Design, Wiley, Londra, 2004.
79
Achim Menges, „Polymorphism”, Architectural Design, 76. 2/2006, pp. 78–87.
Christopher Hight şi Chris Perry, „Introduction. Collective Intelligence in Design”, în Christopher Hight şi
80
Chris Perry, eds., Collective Intelligence in Design, AD, Academy Press, 2006, pp. 5-9.
183
Richard Garber81 explicitează filosofia BIM, Building Information Model(l)ing, termen

introdus încă din anul 2000, și care dincolo de platforma software este un puternic instrument
de colaborare, luare a deciziilor participatorii și de transformare a proceselor. Pe lângă
obișnuitele reprezentări oferite de modelele digitale ale construcțiilor BIM, el include analize,
simulări și tehnologii file to factory, pentru fabricarea digitală. Entuziasmul inițial al
realizatorilor și al utilizatorilor este datorat capacităţii deosebite de a reduce multiplele pierderi
care sunt prezente în industria construcțiilor, din fazelele de proiectare până în cele de
execuție. BIM are un imens potențial dar reprezintă și un pericol deoarece necesită schimbarea
integrală a formelor de coordonare și derulare din cadrul proceselor, afectând rolul diferiților
profesioniști în cadrul contractelor, deci ridicând o serie de probleme care necesită o întreagă
reconstrucție a culturii construirii.
Patrick Schumacher, partener la Zaha Hadid Architects și profesor la Universität für
angewandte Kunst din Viena82, afirmă în 2009 că parametricismul va fi următorul stil
universal care urmează modernismului. „Parametricism: A New Global Style for Architecture
and Urban Design” este articolul publicat în 200983, care precede amplul tratat de teorie pe
care Schumacher îl publică în cele două volume, deja citate în prezenta cercetare, din 2011 și
2012, The Autopoiesis of Architecture: A New Framework for Architecture și A New Agenda
for Architecture.
Schumacher discută despre o importantă schimbare de paradigmă prin care, în sfârșit,
se va produce desprinderea de modernism, ultimul stil epocal care a precedat parametricismul.
Euristicile definitorii ale parametricismului sunt tabuurile și dogmele noii culturi a designului
de avangardă. Cele negative sunt: evitarea geometriilor rigide, a primitivelor ca pătratele,
81
Richard Garber, “Optimisation Stories: The Impact of Building Information Modelling on Contemporary
Design Practice”, The Digital Turn in Architecture 1992-2012: AD Reader, editat de Mario Carpo, John Wiley &
Sons, 2013, pp. 227-229.
82
Patrick Schumacher, arhitect, este şi director fondator împreună cu Brett Steele al DRL, Design Research
Laboratory la AA, Architectural Association, Londra. Are contribuții semnificative la discursul arhitecturii
contemporane prin texte ca Latent Utopias/2002, Digital Hadid: Landscapes in Motion/2004 etc.
83
Patrick Schumacher, „Parametricism: A New Global Style for Architecture and Urban Design” AD
Architectural Design - Digital Cities, Vol. 79, No. 4, July/August 2009, pp. 14-24.
184
triunghiurile și cercurile, evitarea repetițiilor simple de elemente și a suprapunerilor simple de

elemente nerelaționate. Euristicile pozitive, dogmele, sunt: considerarea tuturor formelor ca
fiind parametric maleabile, diferențierea gradată cu diferite rații și inflexiunile corelate
sistemic. Schumacher vorbește de câmpuri relaționale care reflectă o nouă formă de
organicism, inspirat de complexitatea sistemelor din natură. El duce această teorie până la
acoperirea completă a domeniilor proiectării, de la obiecte şi arhitectură până la urbanism.
Însă credem că rezistența pe care o va întâmpina orașul-colaj, cum a fost caracterizat de Collin
Rowe84, va fi imensă și parametricismul se va dezvolta, un timp poate, într-o lume paralelă, iar
principiile sale vor constitui fundamentul pentru multe alternative parțiale sau mai complexe
de abordări ale construirii.
Fig. 4.21. Dezvoltare urbană parametrică

pentru Kartal-Pendik, Istanbul, Zaha Hadid Architects, 2006.
Concluziile privirii sistematice a lui Mario Carpo asupra ultimelor două decenii ale
tranziției digitale sunt următoarele:
1. Computația continuă, având un potențial care se relevă exponențial prin
interdisciplinaritatea cercetărilor care aduc matematica, fizica, biologia, geografia și științele
sociale la lucru împreună. Neil Leach85 prevede că, în curând, nu vom mai dialoga despre
computație ca un fenomen în sine, pentru că va deveni ceva generalizat.
84
Collin Rowe şi Fred Koetter, Collage City, MIT Press, 1984.
85
Neil Leach, important arhitect şi teoretician contemporan al arhitecturii, printre ultimele sale contribuţii se
numără: Neil Leach şi Xu Weiguo, eds., Design Intelligence: New Computational Research, China Architecture
185
2. Programarea, scriptingul, scrierea de algoritmi și codarea mai au multe de spus.

Rolul arhitectului se schimbă, din a concepe soluții în a stabili parametri și a selecta soluțiile
rezultate din calculul pe baza algoritmilor. Arhitecții nu vor scrie neapărat ei aceste programe,
dar sigur vor avea un rol în a le defini cerințele. Interdisciplinaritatea simultană, ingineria
aplicată simultan în proiect și nu succesiv, ca în metodele clasice, este parte din această
schimbare.
3. BIM, modelarea informatică pentru construcții, va permite folosirea inteligenței
colective pe baza resurselor internetului, dar și noi procese colaborative de luare a deciziilor.
4. Schimbarea de paradigmă se poate sintetiza în apropierea mult mai mare a noilor
generații de construcții de complexitatea prezentă în natură și societate, complexitate care
include mult mai multă adaptabilitate a construcțiilor la diferite contexte și utilizări.
5. Relația cu materialele și fabricația se aprofundează și devine tot mai complexă și
intermediată de mașinile de calcul, care înglobează în prioect comportamentele acestora.
6. Construcțiile temporare s-au remarcat în cadrul experimentelor din schimbarea
digitală, oferind soluții pentru cercetare și testare și aplicații mai ușor de asimilat de contextele
reale. Ele vor rămâne un suport important în continuare pentru a demonstra potențialul
arhitecturilor rezultate din procesele computaționale, pe baza noilor matematici și vor orientate
către noile obiective ale construirii. Construcțiile temporare joacă un rol important în
schimbarea culturii construirii.
Fig. 4.22. Structuri temporare experimentale pentru form finding și dynamic relaxation,
Michael Hensel și Achim Menges, la Architectural Association, Londra, 2006.
and Building Press, Beijing, 2013; Neil Leach, ed., Space Architecture: The New Frontier for Design Research
AD, Profile No 232, Nov/Dec 2014.
186
4.2.2. Noile matematici și aplicațiile lor în domeniul arhitecturii temporare

Noua epocă deschisă de utilizarea pe scară largă a puterii de procesare a computerelor
a deschis posibilitatea abordării geometriilor non-euclidiene, a complexităților bazate pe
algoritmi matematici care nu au fost folosiți până acum în domeniul concepției spațiale.
Rezultatele sunt spectaculoase nu numai datorită noutății formelor create, ci, mai ales, datorită
apropierii structurilor create de om de logica celor naturale.
Jane și Mark Burry86 sunt editorii volumului The New Mathematics in Architecture,
apărut în 2012, lucrare care încearcă, alături de alte scrieri importante, să prezinte evoluția
aplicațiilor matematice în lumea formelor construite. Brett Steele, director la Architectural
Association, School of Architecture, din Londra, consideră că arhitectura are obiective clare,
dar îi lipsesc regulile de ghidaj, în vreme ce matematica are reguli clare, dar îi lipsesc
obiectivele.87 Întâlnirea dintre cele două poate face ca obiectivele să fie atinse urmărind
regulile.
Încă din Antichitate, Vitruvius propunea serii de numere, formule și ecuații pentru a
realiza aranjamente arhitecturale. Matematica s-a dovedit a fi parte din arhitectură, așa cum
pentru a număra ai nevoie de numere. Matematicile sunt descrise la plural de Auguste Comte88
în 1851 ca provenind dinspre diferite activități. Geometria a fost una dintre cele şapte arte
liberale ale Antichității, alături de aritmetică, astronomie, muzică, gramatică, retorică și
dialectică.
Geometria provine din măsurarea pământului, după Herodot (485-425 î.H.), care se
practica după revărsările anuale ale Nilului, în Egipt. Împărțirea și subdivizarea spațiului a fost
aplicația cea mai importantă a geometriei. Renașterea a adus în practică geometria proiectivă.
În secolul al XIX-lea construcțiile geometrice au fost preluate de ingineri, în special pentru
86
Jane Burry și Mark Burry, The New Mathematics in Architecture, Thames & Hudson, 2012.
87
Brett Steele, Introduction, în Alan Dempsey şi Yusuke Obuchi, op. cit., pp. 4.5.
88
Isidore Auguste Marie François Xavier Comte (1798- 1857), considerat primul filosof modern al ştiinţei şi
fondator al sociologiei, adept al pozitivismului, autor al The Philosophy of Mathematics, translated from the
Cours de Philosophie Positive...translated by W.M. Gillespie, Harper & Brothers, New York, 1851.
187
proiectarea căilor ferate, utilizând geometria descriptivă, ne spune Gaspard Monge89. De

atunci, cunoașterea și utilizarea matematicilor devin tot mai mult domeniul inginerilor.
Modernismul anilor 20 din secolul trecut s-a dogmatizat pe baza spațiului cartezian euclidian.
Reacțiile critice la cartezianism au îmbrăcat atât forma postmodernismului, cât și cea a
deconstructivismului, dar au fost doar manifestări antimoderne.
Fig. 4.23. Modele geometrice speculative, SMG, Foster+Partners, 2008;

Seroussi Pavilion, Paris, și The Invisibles, instalație interactivă
la Bienala de la Praga, Alisa Andrasek, Biothing, 2003.
Arhitectul teoretician Robin Evans (1944-1993) se referă la geometriile euclidiene ale

modernismului ca fiind geometrii moarte. În 1975, matematicianul Benoît Mandelbrot90 aduce
în discuție complexitatea prin Fractali: formă, șansă și dimensiune91. Sfârșitul secolului al
XX-lea este caracterizat de acutizarea criticii modernismului, în timp ce arhitectul american
Michael Speaks92 discută despre o nouă eră contemporană, cea a design intelligence, în care
diferite forme ale cunoştinţelor legate de design sunt generate chiar în timpul procesului de
design, oferind o direcţie nebănuită în cercetare.
89
Gaspard Monge (1746-1818), matematician francez, inventatorul geometriei descriptive.
90
Benoît Mandelbrot (1924-2010), părintele geometriei fractale (din limba latină, fractus = spart, fracturat).
91
Benoît Mandelbrot, Fractals: Form, Chance and Dimension, W.H. Freeman and Co, 1977.
92
Michael Speeks, „Interview Series. Design Intelligence. Part 1: Introduction,” Architecture and Urbanism,
12/2002, pp. 10-18, material disponibil la
http://isites.harvard.edu/fs/docs/icb.topic844613.files/week5/speaks%20-%20part%20one.pdf, accesat la 23 iulie
2015.
188
Secolul al XX-lea nu este străin de lucrări care ies din dogma modernistă, datorate
unor ingineri de geniu, cu intuiție și cunoaștere matematică avansată, precum Felix Candela,
Pier Luigi Nervi, Heinz Isler sau Frei Otto, unii dintre ei combinând abilitățile inginerești cu
cele arhitecturale. Mai mulți dintre acești au folosit modele fizice analogice pentru a găsi
formele structurale eficiente, înainte de posibilitatea de a realiza, ca în prezent, modele
digitale.
Nu putem părăsi secolul trecut fără referire la una dintre ultimele lucrări ale lui Le
Corbusier, un pavilion temporar pentru Philips, proiectat pentru expoziţia universală de la
Bruxelles din 1958. Pavilionul a fost conceput împreună cu renumitul muzician Iannis
Xenakis93 pe baze parametrice dictate de ritmurile muzicale.
Fig. 4.24. Pavilion temporar pentru Philips,

Expoziţia universală de la Bruxelles, Le Corbusier, 1958.
Inginerul Cecil Balmond este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori ai tehnicilor
de form finding cu calități structurale eficiente pe baza noilor matematici. După cum s-a
menţionat în Capitolul 2. al tezei, el a înființat, în cadrul biroului Arup, AGU, Advanced
Geometry Unit, un grup multidisciplinar de arhitecți, ingineri și oameni de știință orientați
spre a dezvolta noi tehnici ale construirii.
93
Iannis Xenakis (1922-2001), compozitor, arhitect şi matematician, a compus muzică cu ajutorul computerului
electronic şi pe baza sistemelor probabilistice.
189
Abordările AGU pornesc de la acceptarea complexității ireductibile a lumii construite

la orientarea către complexitate, fără a încerca simplificarea sau reducerea acesteia. Abordarea
este holistică, diferită de modul în care se produc uzual construcțiile. Pentru ei, forma nu este
numai o construcție, este și un masterplan, un organism care integrează în noi maniere spațiile.
Cecil Balmond, inginer remarcabil prin impactul în lumea actuală a construcțiilor și
succesor la conducerea Arup al lui Peter Rice, susține că AGU este o investigare într-o zonă
estetică a structurilor construite. Folosirea matematicilor avansate este suportul cercetărilor și
experimentelor. Cecil Balmond se referă la deep structure, structura profundă, ritmul
fundamental care înseamnă viață, siguranță, bătăile inimii. Repetiţia, cadența, ca o rugăciune
sau incantație, face parte atât din muzică, cât și din lumea formelor. Structura conferă
dinamica spațiului pentru Balmond, într-o lume descrisă prin semne, numere, geometrie și
matematici. Un întreg sistem de referință care a pornit de la număratul pe degete. Tot Balmond
este convins că asemănările între muzică și arhitectură sunt profunde, structura jucând un rol
definitoriu, de ritm fundamental, la fel ca appoggiatura și acciaccatura, mici note care dau
ritmul în muzică. Suprafețele ascund ritmuri în pliurile lor. Atunci când suprafețele nu au
muchii ferme, Balmond spune că formele sse manifestă ca un glissando, care face trecerea de
la o notă la alta. Structura profundă este astfel afinitatea între abstracțiune și tectonică.
Mai multe direcții au fost investigate de AGU, condusă de Cecil Balmond.
Echipartițiile spațiale Ammann, 2D, care îți iau numele de la matematicianul Robert
Ammann94, descoperitorul, în 1970, a placării sau partiției aperiodice fractale cu trei tipuri de
figuri plane și subdiviziunile lor. Folosind algoritmi CAD, AGU a reușit să creeze o metodă de
codare astfel încât să oprească subdivizarea anumitor plăci și să controleze partiția Ammann.
94
Robert Ammann (1946-1994), contributor la teoria cvasicristalelor şi a partiţiei aperiodice.
190
Fig. 4.25. Metode de generare a unor structuri spațiale dezvoltate de ing. Cecil Balmond
și AGU, 2D tiling, după algoritmi Danzer și Voronoi/Delaunay, 2000-2006.
Împachetările 2D au fost studiate din punct de vedere al calităților structurale, obținute

cu cercuri și apoi în 3D, cu sfere. Împachetarea se referă la modul de organizare a obiectelor în
spațiul definit de anumite proprietăți. Se caută modul optim de aranjare și rețelele care se
creează. Placarea 3D este un sistem aperiodic tridimensional de partiție spațială, care și-a
primit numele după matematicianul german Ludwig W. Danzer (1927-2011), de la
Universitatea Tehnică din Dortmund. Placarea Danzer a stat la baza realizării de secțiuni,
excavări și plieri pentru a obține spații arhitecturale. Împachetările 3D folosesc obiecte
tangente unei limite date și între ele.
Diagrama Voronoi95 este intens folosită în grafica bidimensională computațională. O
altă direcție dezvoltată la AGU este metoda Delaunay96, care presupune o triangulare
bidimensională preluată și în trei dimensiuni și care conduce la generarea de forme eficiente ca
structuri portante.
Rețelele reciproce sunt o altă formulă cercetată și aplicată în mai multe construcții
temporare. Aranjarea elementelor se face astfel încât acestea să se susțină reciproc. O astfel de
structură este mai puțin eficientă decât una continuă, dar nodurile pot fi realizate foarte simplu
95
Diagrama Voronoi, denumită după matematicianul rus Georgy Voronoy (1868-1908)., se referă la partiţionarea
unui plan.
96
Metodă de triangulare, după numele matematicianului rus Boris Delaunay (1890-1980), care a aplicat propriile
cercetări din geometrie în cristalografie.
191
datorită sarcinilor care apar din încovoiere. Formula are precedente istorice în construirea
corturilor Tipi ale amerindienilor sau la podurile curcubeu din China dinastiei Song. Leonardo
da Vinci a descris astfel de structuri prezente și în desenele maestrului medieval Villard de
Honnecourt pentru rezolvarea sistemelor pentru pardoseli și tavane.
Pavilionul temporar Sepentine Gallery, realizat în 2005, la Kensington Gardens de la
Londra, a fost proiectat de Cecil Balmond cu arhitecții Alvaro Siza și Eduardo Souto de
Moura pe o suprafață de 340 de metri pătrați, cu o structură de grilă reciprocă. Trama
acoperișului și a pereților este continuă, fiind realizată din elemente de lemn cu îmbinări
neaxiale și beneficiind de o acoperire cu plăci din policarbonat în care sunt montate lămpi
fotovoltaice.
Un alt proiect temporar care folosește structuri reciproce este cel de la Forest Park din
Saint Louis, Missouri, Statele Unite ale Americii. Aici, Cecil Balmond a lucrat cu arhitectul
japonez Shigeru Ban, realizând o structură din bambus laminat și presat, într-o tramă
reciprocă, formată din alternarea a două patrulatere diferite. Structura a fost acoperită cu o
membrană impermeabilă translucidă.
Fig. 4.26. Rețea reciprocă de elemente care generează un sistem structural, Serpentine Gallery
Pavilion, Londra, Alvaro Siza, Eduardo Souto de Moura cu Cecil Balmond, 2005.
192
Exercițiile de pliere cu aranjamente spirale din triunghiuri echilaterale și isoscele care

plachează un hexagon regulat au condus la crearea spidron-ului97. Spidron-ul este folosit prin
maparea pe alte suprafețe. Tehnica branching, constând în încrengături de subdiviziuni
recursive ale poligoanelor, a condus și ea la generarea de structuri cu calități spațiale. Tehnica
knotting, sau înnodarea, folosește modele topologice de organizare a spațiului. AGU a
dezvoltat și un proces de metamodelare numit VEF, Volumetric Energy Field, prin care
folosește primitive simple pentru a emite energii într-un spațiu finit, rezultând astfel forme
spațiale voxelate, adică pixelate în 3D.
4.2.3. Arhitectura orientată către performanță

Discuțiile despre evaluarea, măsurarea şi aprecierea arhitecturii s-au intensificat la
începutul secolului al XXI-lea, în contextul apariției și utilizării crescânde a sistemelor de
certificare a clădirilor verzi. Dificultatea aprecierii cuantificate a arhitecturii este și va rămâne
evidentă, cin cauza componentelor subiective și, mai ales, a complexității implicațiilor în
mediu și societate. Cu toate acestea, necesitatea aprecierii anticipate și a evaluării ulterioare
edificării reprezintă una dintre problemele de care depinde calitatea construirii în viitor.
Michael Hensel, cercetător și profesor la Oslo School of Architecture and Design, unde
conduce Research Center for Architecture and Tectonics (Centrul de Cercetare pentru
Arhitectură şi Tectonică), aduce mai multe contribuții pentru un răspuns la întrebarea firească:
cum ar trebui să construim în viitor? În lucrarea sa importantă din 2013, intitulată
Performance-Oriented Architecture: Rethinking Architectural Design and the Built
Environment, Hensel remarcă următoarele, după o serie de observații care argumentează
natura holistică a arhitecturii și după studii de caz care prezintă direcții pentru viitor: „nu avem
încă propuneri realizate care să prefigureze complet arhitectura viitorului, dar există indicii,
urme și direcții pentru o arhitectură orientată spre performanță”98. Cu alte cuvinte, observă
97
Denumirea spidron provine de la combinaţia dintre spider (păianjen în limba engleză) şi spirale (spirală în
limba franceză). Figură geometrică plată compusă din triunghiuri, modelată în 1979 de artistul maghiar Dániel
Erdély, specializat în design industrial. Vezi http://www.pourlascience.fr/ewb_pages/a/article-les-spidrons-
pliables-a-l-infini-32865.php, accesat la 10 mai 2015.
98
Michael Hensel, Performance-Oriented Architecture: Rethinking Architectural Design and the Built
Environment, AD Primers, Wiley, Londra, 2013, p.16.
193
autorul, suntem în momentul experimentării diferitelor abordări care aduc soluții diverse,
distincte pentru setul de probleme pe care trebuie să îl rezolve construirea în viitor, fără a avea
încă o direcție coagulată. Această performanță despre care discută Hensel apare ca o bază
importantă în cursa pentru a găsi o modalitate de evaluare holistică a arhitecturii.
Noțiunea de performanță a apărut în științele umaniste și sociale pe la mijlocul
secolului al XX-lea. În anii 1940-1950 a existat o mișcare intelectuală intitulată performative
turn, schimbarea către performanță. Ea era văzută ca un element cultural și social. Printre cei
mai importanți gânditori care au fundamentat această paradigmă se numără Kenneth Duva
Burke, Victor Witter Turner și Erving Goffman. Este vorba de a te concentra pe finalitatea
tuturor acțiunilor umane. Conceptul ambiguu de performanță s-a dezvoltat în artele plastice și
muzică, în filosofie și limbaj (John L. Austin), teatru (Erika Fischer-Lichte), în științele
naturii, sțiințele tehnologice și în științele economice.
Sociologul şi filosoful Andrew Pickering, de la Universitatea din Exeter, a proclamat
trecerea științelor de la idiomul reprezentațional la cel performativ, adică de la explicarea și
descrierea fenomenelor la a propune, a crea și a concepe.99 Performanța este deci legată de
acțiunile umane, de human agency (capacitatea omului de a face), iar acțiunile umane sunt
referențiate în legătură cu mediul și ambianța (environment, millieu). Termenul de mediu s-a
concretizat în secolul al XX-lea prin Georges Canguilhem, filosof şi medic, cu ocazia
conferinţei Le vivant et son millieu (Paris, 1947) și lingvistul Leo Spitzer (1887-1960), prin
articolul său din 1942 „Milieu and Ambiance: An Essay in Historical Semantics”100 Termenul
fusese împrumutat din mecanică, de la Newton, în biologie. Auguste Comte (1798-1857)
extinde termenul de la realitatea fizică, ce înconjoară un organism, la condițiile generale
necesare pentru existența acestuia.
99
Andrew Pickering, The Mangle of Practice: Time, Agency and Science, University of Chicago Press, 1995.
Leo Spitzer, „Milieu and ambiance: An Essay in Historical Semantics”, Philosophy and Phenomenological
100
Research 1/1942, pp.1-42.
194
Fig. 4.27. Schema performanței materialeor, Michael Hensel; Studiul capacității

structurale pe un model informat, Wing Yi Hui și Lap Ming Wong,
Responsive Woods Architectures Studio, Oslo, 2010.
Biologul Jakob von Uexküll (1864-1944) introduce distincția între mediu înconjurător
general și cel perceput subiectiv (Umgebund / Umwelt). Disciplina biosemiotică apare ca
foarte interesantă în afiliere cu arhitectura. Toate acestea indică rolul crescând al
interdisciplinarității în evoluția gândirii științifice.
În arhitectură, performanța a apărut ca termen după marile proiecte ale Războiului
Rece dintre care cel mai important, destinat explorării spaţiului cosmic, a fost programul
Apollo (1961-1972), dezvoltat de NASA. În numărul din august 1967, revista americană
Progressive Architecture dedică un dosar temei „Performance Design”, din care se remarcă
abordarea exclusiv hard a programului NASA. Aceasta înseamnă că direcția adoptată s-a
referit la crearea unui mediu autonom complet separat de mediul propriu-zis, direcție care a
fost dezvoltată și în arhitectura secolului al XX-lea, prin izolarea completă a ambianțelor
interioare și realizarea microclimatelor integral controlate mecanic.
Recent, în ultimul deceniu, a reapărut un interes deosebit pentru noțiunea de
performanță în arhitectură. Arhitectul Michael Hensel distinge cinci etape.101 O primă etapă se
manifestă prin interesul orientat către simbolism, reprezentare și semnificație a arhitecturii,
mai ales prin Charles Jencks, Radical Post-Modernism102. Jencks este intens criticat de
profesoroul şi teoreticianul contemporan Jeffrey Kipnis pentru acest radicalism și închiderea
căilor de evoluție a arhitecturii postmoderne.
101
Michael Hensel, op. cit.
102
Charles Jencks, Sean Griffiths, Charles Holland, Sam Jacob, eds., Radical Post-Modernism, AD, Academy
Press, 2011.
195
O a doua și a treia etapă derivă din dezbaterea prelungă între formă și funcție, care a
debutat prin anii 1930. Această dezbatere a căpătat forme distinctive, chiar antagonice,
aplicate binomului artă-știință, artisticului și inginerescului, în care un termen era perfect
cuantificabil, dar extrem de rigid și necuprinzător, iar celălalt prea vag și evaziv. Anii 1960 au
abundat în dezbateri pe tema prevalenței uneia sau a celeilalte direcții în abordarea
performanței. Evident, această antiteză trebuie depășită, abordarea holistică fiind cea care se
apropie de complexitatea implicațiilor construirii în mediu.
A patra etapă derivă din abordarea noțiunii de eveniment în arhitectură, avându-i ca
teoreticieni pe Bernard Tschumi și Antoine Picon, discutaţi în Capitolul 2. Filosoful şi
urbanistul Paul Virilio remarcă importanța lui „ce se întâmplă”, dominația crescândă a acestei
abordări.
Ce-a de-a cincea etapă, prezentă la începutul secolului al XXI-lea, este ilustrată de
scrierile profesorului de arhitectură David Leatherborrow, care atrage atenția asupra relațiilor
dintre performanțele planificate și cele neplanificate, între clădire și contextul mai larg al
topografiei. 103
O abordare integrată a performanței reclamă reconsiderarea obiectivelor și a definiților,
spune Chris Luebkeman, cu studii în inginerie şi arhitectură, director în cadrul biroului
Arup104. Arhitectura orientată spre performanță necesită o structură teoretică inclusivă și un
concept instrumental integrat, strategii de proiectare și metode practice.
Marea majoritate a construcțiilor sunt invariabil percepute ca obiecte discrete, în sine,
distincte. Soluțiile adoptate pentru costruirea arhitecturii sunt dominate de tehnologii. Spațiile
intermediare sunt de multe ori abandonate. În acest context, după dominația tehnologiei
secolului al XX-lea și ambiția de a crea ambianțe complet controlate mecanic, conceptele
recente se orientează către opusul acestor metode, respectiv free running buildings, construcții
fără ventilații mecanice și aer condiționat. Realizarea anvelopelor clădirilor într-un singur strat
etanș devine în mod evident o soluție care nu poate servi acestui concept nou.
103
David Leatherborrow, Uncommon Ground: Architecture, Technology, and Topography, MIT Press,
Cambridge, 2000.
104
http://www.arupconnect.com/2013/10/29/chris-luebkeman-on-systems-thinking/, accesat la 10 mai 2015.
196
Este nevoie de o arhitectură non-discretă, intensiv încastrată în mediu, cu tranziții

gradate între exterior și interior, este de părere cercetătorul menționat anterior, Michael
Hensel. Acesta dezvoltă conceptul de arhitectură non-discretă în sensul realizării unei relații
intense, determinante, cu mediul în care este realizată, indiferent dacă ne referim la zone
predominant naturale sau la contexte urbane intens construite. Hensel instituie un set de criterii
pentru arhitectura non-discretă:
1. Folosirea de treceri gradate între exterior și interior.
2. Arhitectura participă la procesele atmosferice, fiind necesare legături mult mai
nuanțate între arhitectură și condițiile climatului local.
3. Arhitectura poate participa la ecosistemul local.
4. Arhitectura poate oferi thresholds, praguri, distribuite astfel încât să facă mai
versatile procesele ecologice.
În consecință, arhitectura trebuie să fie deschisă, să aibă capacitatea de a participa, așa cum
spunea Umberto Eco despre lucrările deschise, open works, referinduse la teatru: „sunt un fel
de artă care investește o parte din acțiune în spectator”105.
O altă caracteristică importantă a unei arhitecturi orientate spre performanță este,
conform lui Hensel, arhitectura non-antropocentrică. Aceasta își pune problema biodiversității.
În 1971, inginerul și arhitectul Frei Otto declara:
„Condițiile alterate ale mediului de astăzi nu mai pot fi abordate cu
resursele arhitecturale ale trecutului... Relația între biologie și
construcție are acum nevoie de o clarificare datorită exigențelor reale
și practice. Problema mediului nu a mai fost niciodată o asemenea
amenințare asupra exstenței. In fapt, este o problemă biologică.”106
Ernst Mayr adaugă în 1997, la câteva decenii după observațiile lui Otto: „Suprapopularea,
distrugerea mediului și condițiile din interiorul orașelor nu pot fi soluționate cu cele mai noi
descoperiri tehnolgice și nici prin recursul la istorie, ci doar prin recursul la măsuri bazate pe
înțelegerea rădăcinilor biologice ale acestor probleme.”107
105
Umberto Eco, apud Michael Hensel, op. cit., p. 20.
106
Frei Otto, apud Michael Hensel, op. cit., p. 44.
107
Ernst Mayr¸ apud Michael Hensel, op. cit., p. 44.
197
Hensel vorbește de mai multe formule de echilibru vehiculate ca teorii: echilibrul

dinamic, echilibrul menținut și, mai nou, dezechilibrul stabil. El remarcă nevoia de
interdisciplinaritate, cu participarea arhitecților, inginerilor, microbiologilor, geologilor,
botaniștilor, zoologilor, ecologiștilor, ecologiștilor-urbani și a agro-ecologiștilor.
Așa cum remarcam mai înainte, Hensel cercetează semnele, trăsăturile orientate spre
performanță ale unor arhitecturi vechi sau noi. În antiteză cu arhitectura care îmbrățișează
aceleași formule de factură modernă, indiferent de contextul de amplasare, arhitecții căutând
să neutralizeze comportamentul variabil al materialelor datorate microclimatului, pentru a
evita efectele cumulative, arhitectura orientată spre performanță ține cont tocmai de aceste
comportamente. La School of Architecture and Design din Oslo a luat ființă departamentul
Holistic and Integrated Wood Research (Cercetarea Integrată şi Holistică a Lemnului), care
studiază Responsive Wood Architecture (arhitectura de lemn responsivă), propunându-și să
readucă ştiința folosirii acestui important material regenerabil la cotele de performanță pe care
le-a avut în istorie și la care ar putea urca dacă se realizează schimbarea de paradigmă. Un
exemplu de cercetare de acest tip este post-tensionarea structurii de lemn prin eliminarea
umidității după punerea în operă.
Fig. 4.28. Studiu de auto-formare a panourilor de lemn pe baza comportamentului higroscopic

al materialului, Linn Tale Haugen, Oslo, 2010; vedere a unui trafor de protecție specific,
Masharabiya, Al-Suhaymi, Egipt.
Reyner Banham este autorul cărții The Architecure of Well-Temperated Environment

(Arhitectura mediului bine temperat)108. El studiază utilizarea membranelor deflectoare care
108
Reyner Banham, The Architecure of Well-Temperated Environment, University Of Chicago Press, 1984.
198
au efecte microclimatice asupra anvelopelor construcțiilor. Filosoful german Peter Sloterdijk

consideră că la sfârșitul secolului al XIX-lea au apărut invenții tehnologice care au făcut
posibilă realizarea unor medii ambiante în care pot trăi specii străine, precum în serele de
plante realizate după extinderea tehnologiei sticlei curbate.109 Prefabricarea care a urmat
acestor noi direcții a mizat complet pe modelarea mecanică a mediului cu ajutorul instalațiilor.
Open-Air School Movement (Mișcarea pentru școală în aer liber) a făcut ca în anii
1900 în Germania, Franța și Olanda, multe ore de clasă să fie ținute în exterior pentru a
combate îmbolnăvirea cu TBC și alte afecțiuni respiratorii ale copiilor din acea perioadă.
Această orientare a condus la proiecte interesante prin care se modela mediul exterior din
imediata proximitate a construcțiilor și se crea o relație interior exterior mai permeabilă și
flexibilă. Un exemplu reprezentativ poate fi cel al complexului şcolar în aer liber de la
Suresnes, în Franța, datorat lui Eugène Beaudouin și Marcel Lods în 1935.
În 1950 apare mișcarea Bürolandshaft (birouri peisaj), pentu omogenizarea și controlul
climateric interior al spațiilor de birouri, dar și în ideea creșterii randamentului muncii prin
crearea de relații între angajați. Climatizarea devine un status social, iar condițiile climaterice
locale sunt din ce în ce mai mult ignorate în construcții. Întreaga industrie a construcțiilor se
îndreaptă către soluționarea fațadelor într-un singur strat nediferențiat, care rezolvă toate
problemele separării de exterior. Această abordare s-a dovedit ca având limitări severe.
Fig. 4.29. Structură articulată activă, care se modifică în relație cu corpul și condițiile
microclimatice prin microarticulații, Hani Fallaha și Dimitrios Tsigos,
Experimental Temporal House, Architectural Association Londra, 2003.
109
Michael Hensel, op. cit., p. 21.
199
Timothy Oke propune noțiunea de suprafață „activă”, prin care limitele clădirilor,
anvelopele, devin zone de mediere și nu de delimitare110. Un sistem deschis poate schimba
căldură și materie cu împrejurimile. Limita activă are un potențial considerabil pentru
arhitectura orientată spre performanță.
Două exemple interesante vin din construirea tradițională. Primul este reprezentat de
elementul mușarabié islamic, traforurile cu rol de separare, intimizare, filtrare a vederii, dar și
rol parasolar și microclimateric, dezvoltate în arhitectura orientală. David Leatherborrow
studiază posibilitățile de utilizare contemporană a principiilor acestor soluții. Un alt exemplu
luat în studiu este hambarul norvegian tradițional, cu fațada neînchisă complet, care permite o
dramatică schimbare de temperatură în interior, chiar dacă în exterior vântul puternic face să
existe alte condiții.
Andrew Holl, director la Arup Façades în anii 2000, menționează două direcții în
realizarea fațadelor:111
1. abordarea inginerească – care propune un mediu unic, multifuncțional;
2. abordarea arhitecturală – care propune straturi multiple, cu spații utilizabile între ele.
Prima abordare s-a generalizat în epoca de dezvoltare dominată de modernism,
prevalând și în prezent. Încă nu există o alternativă consistentă la aceasta, dar soluțiile pot veni
din reconceptualizarea materialelor și a limitelor spațiale. Spațiile de tranziție, porticele
renașcentiste, peretele gros și permeabil și fațada tridimensională sunt direcțiile de cercetare.
Casa temporală112 proiectată de Hani Fallaha și Dimitrios Tsigos în cadrul programului de
master de la Oslo are o tectonică striată, articulată, care se mișcă adaptându-se continuu la
scara omului.
110
Ibidem, p. 74.
111
Ibidem, p. 83.
112
Ibidem, pp. 87-90.
200
Fig. 4.30. Structuri tensionate autoportante care pot fi adăugate construcțiilor existente pentru
organizarea spațiului și modulare climatică, OCEAN, MM-Tent Membrella, 2008.
Arhitecturile suplimentare113, sau al doilea grad de auxiliaritate, cum îl numește

Michael Hensel, sunt o soluție interesantă care, în legătură cu construcțiile existente, ar putea
lucra pentru a atinge orientarea spre performanță. Teza de doctorat a lui Rainer Graefe
studiază vela romană, acea structură care era atașată teatrelor din antichitate. Universitatea din
Izmir, Turcia, a dedicat un program important, un atelier de mari dimensiuni, studierii
membranelor și efectelor lor asupra microclimatului din spațiile construite.
Proiectul Membrella, din 2008, al grupului OCEAN, se referă la modelarea climatică
eterogenă prin utilizarea membranelor tensionate114. Tim Oke remarcă geometriile
tridimensionale ale pergolelor, copertinele care au suprafețe active superioare și interioare
asemănătoare frunzelor copacilor, care nu izolează, dar au reacții multiple, rețin apa, radiază
termic și au un mare potențial în controlul microclimatului, în comparație cu membranele
unice. În concluzie, Hadi Fathy observă că „forma arhitecurală nu are semnificație decât în
contextul mediului său.”115 Pietro Laureano a enunţat următorul set de principii116:
1. Intensificarea utilizării resurselor locale.
2. Abilitarea managementului local.
3. Costuri reduse cheltuite local.
113
Supplementary architectures sau arhitecturi suplimentare. Ibidem, p. 95.
114
115
Ibidem, p. 109.
116
Michael Hensel, op. cit., pp. .109, 115-116.
201
4. Preferința pentru o cantitate mai mare de manoperă decât pentru capital.

5. O relație aproiată cu mediul.
6. Cicluri de producție și de consum integrate.
7. Predilecție pentru emisii zero, ceea ce însemană că fiecare activitate poată să o
alimenteze pe alta.
8. Auto-intensificare și autopoiesis (auto-regenerare).
9. Un sistem cu scopuri multiple și interrelaționarea dintre rezultatele tehnologice,
culturale și valorile estetice.
10. Management al resurselor eficient.
11. Economii de spațiu (loc) și de energie.
12. Managementul ecosistemului.
13. Proiect integrat.
Pentru Hensel viitorul arhitectruii trebuie să fie orientat spre performanță în mod
indubitabil.
Două sunt cele mai importante măsuri pe care le prioritizează cercetătorul norvegian:
arhitectura poate produce condiții microclimatice indiferent dacă acestea au fost intenționate și
proiectate sau nu. Ele trebuie studiate și ținut cont de acest aspect în construirea viitoare;
curricula școlară trebuie să încorporeze studiul performanțelor care se obțin prin aceste
abordări holistice.
Fig. 4.31. Adăposturi din membrane proiectate ca spații intermediare conținute,

Master-Studio Oslo School of Architecture, proiect în Ritoque, Chile, 2012.
202
4.3. Noile tehnologii ale construirii și arhitectura temporară

(revoluția modernă în fabricarea bunurilor, cunoscută ca
fordistă, a influențat semnificativ domeniul construcțiilor prin
utilizarea unor elemente modulare multiplicate identic în
numere foarte mari. Tehnologiile de fabricare cu comandă
numerică au eliberat procesele de fabricație din capcana
repetării identice, deschizând o nouă eră. Relația dintre
imaginare, simulare și realizare a căpătat noi dimensiuni.
Construcțiile temporare sunt primele care beneficiază de
experimentarea noilor tehnologii.)
4.3.1. Influența tehnologiilor asupra arhitecturii temporare

Tehnologia este un termen cuprinzător folosit pentru operații, procese, obiecte,
evenimente cu impact asupra vieții oamenilor, spune Robert Kronenburg în cartea sa esenţială
Spirit of the Machine: Technology as Inspiration in Architectural Design117. Termenul
desemnează atât cunoașterea, deținerea cunoștințelor, cât și obiectele folosite pentru a produce
și rezultatul produs. Termenul a fost consacrat de profesorul Jakob Bigelow în 1828, pentru
ameliorări mecanice aduse condițiilor de viață ale oamenilor. Astăzi noțiunea este asociată cu
inovația, cu noutatea, avansatul, dar și cu acele lucrări dificil de înțeles de către oricine, fără o
pregătire specială. Tehnologia este astfel domeniul specialiștilor, adică necesită specializare.
Pentru Heidegger, tehnologia este o activitate umană cu finalitate. Kronenburg constată două
probleme care trebuie asociate tehnologiei în relație cu construirea:
1. Tehnologia conduce la eficiență și economii în construcții, dar nu aduce neapărat o
calitate mai bună.
2. Tehnologia nu trebuie să concentreze pe reducerea costurilor, ci pe creșterea calității
pentru a contribui, într-adevăr, la progresul arhitecturii.
Influentul istoric al arhitecturii Nikolaus Pevsner118 constata în perioada de plin avânt a
arhitecturii moderne că este o mare diferență între arhitectură și clădirile obișnuite, întrebându-
117
Robert Kronenburg, Spirit of the Machine: Technology as an Inspiration in Architectural Design, Wiley,
Londra, 2001.
118
Sir Nikolaus Pevsner (1902-1983) s-a născut la Leipzig, Germania, şi s-a mutat la Londra în 1933, pe fondul
escaladării naţional-socialismului. Aici el a studiat arhitectura şi designul britanic şi a scris o carte reper pentru
istoria arhitecturii şi designului – Pioneers of the Modern Movement (1936), devenită care leagă modernismul de
reforma în arhitectură şi design din secolul al XIX-lea.
203
se cum ai putea categorisi în același mod o catedrală și un chioșc de grădină. Astăzi o

asemenea gândire nu mai pare pentru mulți realistă, fiind chiar periculoasă. Nu doar ceea ce
este realizat de arhitecți trebuie inclus în categoria arhitectură.
Tehnologia are un rol important în arhitectură, remarcă Kronenburg, ca de fapt în toate
domeniile de activitate umană. Anumite momente din istoria arhitecturii au folosit tehnologia
ca expresie stilistică, spre exemplu în curentul high-tech. Pavilionul Franței la Bienala de
Arhitectură de la Veneția 2014 a expus modelul casei din filmul de comedie Mon Oncle
(1958), de Jacques Tati, o parodie a progresului tehnologic modern, aducând întrebarea dacă
modernitatea a fost, într-adevăr, un progres remarcabil sau o mare sursă care a creat
problemele pe care omenirea trebuie să le rezolve de acum înainte? Probabil că răspunsul
corect cuprinde ambele aspecte.
Fig. 4.32. Imagini din pavilionul Franței la Bienala de arhitectură de la Veneția, 2014.
Werner Sobek a afirmat, în anul 2010, cu ocazia unei prezentări în cadrul unui
important forum internațional la Mexico City, sub genericul Re-inventing Construction, că
„Trebuie să mergem dincolo de tehnicile de construire tradiționale. Trebuie să privim puțin în
stânga și în dreapta.” 119 Reputatul inginer german sugerează prin aceasta necesitatea
interdisciplinarității și transferul de tehnologie către domeniul construcțiilor.
Comunitatea globală se află în fața unei mari schimbări, aceea de a se reorienta
economic, ecologic și social. Acest proces include construirea. Felul în care construim ar
119
Este vorba despre al 3-lea Forum Internaţional Holcim pentru Construcţii Sustenabile (14-17 aprilie 2010,
Mexico City). Vezi catalogul the 3rd International Holcim Forum 2010 for Sustainable Construction, pagina de
titlu, http://www.holcimnews.cr/awards/reinventingconstruction_full.pdf, accesat 10 mai 2015.
204
trebui reorientat după principiile sustenabilității. Optimizarea componentelor individuale ale

construcțiilor nu mai este suficientă. O abordare integrată și radicală este necesară. Trebuie să
privim construcțiile în funcție de ciclurile lor de viață, afirmă Amory Lovins, fizician
american, fondator și președinte al Rocky Mountain Institute, un cercetător dedicat
sustenabilității. Tot el crede că, în cazul manierei convenționale de practică în construcții, cu
cât economisești mai mult, cu atât te costă mai mult.
Richard Buckminster Fuller, menţionat în Capitolul 4., în calitatea sa de inventator,
designer, arhitect şi cercetător a pus beneficiile tehnologiei în slujba programelor arhitecturale.
Fuller a dezvoltat printre altele casa realizată industrial, Wichita House, dar și deja discutata
Dymaxion Dwelling Unit (DDU, Unitatea de locuit Dymaxion), care trebuia să să fie o unitate
portabilă de locuit în cadrul programului de apărare din al Doilea Război Mondial, dar care nu
a intrat în producție din cauza crizei de metal cauzate de industria de armament.
Fig. 4.33. Comparație între o iurtă asiatică contemporană, cu antenă de satelit

și celule fotovoltaice și DDU, Richard Buckminster Fuller, 1930.
Charles și Ray Eames, un cuplu independent de designeri, care au lucrat împreună între
1941-1978, sunt cei care și-au realizat propria casă din California cu componente îmbinate
mecanic, dar și cu un grad de rafinament artistic foarte profund. Influența proiectelor semnate
de soții Eames a fost semnificativă, iar cel care a dus mai departe conceptele portabilității și
ale industrializării a fost Cedric Price, în special prin proiectul Fun Palace, 1964. Realizat în
Camden Town, Londra, acest centru multifuncțional pentru comunitate îmbină flexibil
componente din clădiri anterioare, containere, chioșcuri și altele, integrându-le și dându-le
utilizări noi.
205
Eames și Price au fost surse de inspirație pentru componenții grupului britanic

Archigram – Peter Cook, Warren Chalk, Ron Herron, Michael Webb, Peter Greene. Grupul a
creat virtual prin revista cu același nume, dar și prin diferite proiecte, o lume flexibilă, în
mișcare, adaptabilă și portabilă, complet inspirată și bazându-se pe tehnologie. Archigram
a avut o influență semnificativă asupra lui Renzo Piano și Richard Rogers care, la începuturile
carierelor relevante pentru arhitectura contemporană, au realizat un prim proiect manifest la
Centrul Pompidou din Paris, în 1977. Am avut ocazia să vizitez expozițiile realizate la
maturitatea carierei de ambii protagoniști, cea a lui Richard Rogers la Design Museum din
Londra, în 2009, și cea a lui Renzo Piano, sub genericul Pezzo per pezzo (bucată cu bucată), la
Padova, în 2014. În lucrările ambilor maeștri se reflectă substanțial interdisciplinaritatea
abordărilor, fidelitatea pentru tehnologie și inovație, tratarea fiecărui proiect ca o ocazie de a
progresa și multe construcții temporare realizate.
Fig. 4.34. Pavilionul mobil IBM, Renzo Piano, prezentat în Pezzo per pezzo, atelier şi
expoziție retrospectivă la Padova (15 martie-24 august 2014).
Ian Ritchie a fost la rândul lui influențat de direcțiile dezvoltate de Piano și Rogers, vizibile în
Eagle Rock House (1979-1980), cu o structură foarte ușoară adaptată terenului.
Una dintre personalitățile cele mai importante ale arhitecturii contemporane, despre a a
cărui relevanţă pentru prezenta cercetare s-a discutat în Capitolul 2, este arhitectul japonez
Shigeru Ban. Reamintim faptul că el a dezvoltat o serie de proiecte din materiale reciclabile,
fie ca arhitectură de urgență, pentru răspunsul la distrugerile cauzate de calamitățile naturale,
fie pentru construcții temporare expoziționale, itinerante, de mică sau mare anvergură. Shigeru
Ban este un adept al tehnologiilor prin care materiale precum hârtia, cartonul, pânza și altele
sunt refăcute după reciclare; el introduce în construcții un mare rafinament arhitectural. Pentru
206
expoziția de la Hanovra, din anul 2000, Shigeru Ban realizează împreună cu Frei Otto și
inginerii de la Buro Happold un pavilion care este prima clădire de mari dimensiuni din
materiale locale colectate și reciclate sub forma de hârtie și carton, tuburi de schele umplute cu
nisip pentru fundații temporare și prelate, membrană din hârtie special impermeabilizată.
Este un paradox faptul că rezultatul schimbărilor tehnologice este, de obicei, profund și
dramatic, dar cerințele de bază ale oamenilor, care le generează, rămân mereu aceleași.
Principiile fundamentale ale siguranței, confortului și frumuseţii, rămân elementele centrale
ale proiectelor de arhitectură. Natura acestor elemente atemporale nu necesită să fie
revoluționată, schimbările fiind posibile doar pentru a asigura soluționarea lor într-un cadru
strategic care folosește resurse corespunzătoare într-o manieră ce oferă semnificație
arhitecturală și continuitate culturală, conchide Robert Kronenburg în volumul Spirit of the
Machine...
Fig. 4.35. Pavilionul Japoniei la Expo Hanovra, Shigeru Ban cu Frei Otto, 2000.
4.3.2. Utilizarea materialelor pentru construcții contemporane și arhitectura temporară

Materialele de construcție au fost întodeauna alese după mai multe criterii, pe primul
loc aflându-se, în general, comportamentul, în funcție de rolul pe care îl primesc în
construcție. Disponibilitatea, costurile, știința lucrului cu materialul respectiv, tradiția folosirii
lui, toate acestea sunt argumente în folosirea unui material. Epoca modernă a adus prin
globalizare și alte posibile argumente cum ar fi materiale care imită alte materiale, dar au alte
calități și costuri, materiale care sunt complet diferite de ceea ce se folosește uzual sau care
sunt aplicate altfel sau în alte scopuri decât cele cu care ne-am obișnuit.
207
Principalele proprietăți măsurate care au un rol determinant în folosirea materialelor de

construcție sunt rezistența, rigiditatea și flexibilitatea sau suplețea. Pe lângă acestea,
materialele au proprietăți care provin din structura lor, care le face mai ușor sau mai greu de
prelucrat. Dincolo de comportamentul care influențează opțiunile structurale, intervin alte
calități care face ca anumite materiale să aibă calități izolatoare, termic sau fonic, să fie
transparente sau translucide, să se încadreze în categoriile calde sau reci, după senzația pe care
o transmit vizual și tactil.
Fig. 4.36. Grafic ilustrând relațiile dintre diferite categorii de materiale în funcție
de modulul lui Young și densități, Pete Silver și Will McLean, 2008.
Profesorul Mike Ashby, de la Cambridge University Department of Engineering, a

realizat un grafic care comprimă o multitudine de date analitice referitoare la materiale,120
analizate după modulul de elasticitate al lui Young (GPa), în relație cu densitatea (kg/m3).
Știința materialelor este o disciplină extrem de importantă în cadrul stiințelor
construirii, indisolubil legată de tehnologie, rezistență și fizica construcțiilor. Pe parcursul
istoriei arhitecturii, câteva materiale au schimbat radical modul de a realiza construcțiile,
făcând carieră, sau nevalidându-se în timp. Amintim fonta și oțelul, care au adus probabil cea
mai mare schimbare în construcții, urmată de tehnologiile betonului armat, dar și de producția
120
Pete Silver și Will McLean, Introduction to Architectural Technology, ed. 2, Laurence King Publishing, 2013,
p. 19.
208
sticlei, mai cu seamă a geamului float după metoda dezvoltată de Alastair Pilkington și
introdusă pe piață în 1959.
Materialele și sistemele de construire au marcat istoria arhitecturii în relație cu
ideologiile care au determinat arhitectura. Spre exemplu, între tema transparenței, sociale și
estetice, și posibilitățile de realizare a vitrajelor a fost o relație directă. Cele mai multe
schimbări la față ale arhitecturii se cantonează în zona limitei dintre interior și exterior, a
fațadelor.
O evoluție a fațadelor este sintetizată de grupul de cercetători, coordonat de Rem
Koolhaas121, care a realizat, pentru Bienala de Arhitectură de la Veneția, din 2014, o serie de
15 studii foarte bine documentate, sub denumirea generică de Elements122. Ele însoţesc
catalogul expoziţiei de arhitectură şi propun o privire retrospectivă asupra arhitecturii,
descompunând construcția în elementele de bază: podea, perete, scară, uşă, acoperiş, lift,
balcon, toaletă, faţadă etc. În publicaţia dedicată faţadelor şi în catalog, graficul urmărește
peretele cortină, panourile prefabricate, fațada etanșă la aer, fațadă rezistentă la apele
meteorice, fațada izolată termic, fațada monomaterial, fațada dublă, fațada tensilă, fațada
media, fațada verde și fațada cinetică. Apariția, extinderea sistemului, dezvoltarea sau declinul
faţadelor sunt văzute în simultaneitatea păstrării pe piețele de construcții a multor astfel de
soluții. Totuși, tendințele și transformările, chiar reîntoarcerea, după un anumit recul, către
unele dintre ele, reprezintă o perspectivă interesantă, prin care viitorul poate fi anticipat în
oarecare măsură, către asamblajele cu mai multe materiale și fațadele tridimensionale,
complexe.
La începutul secolului al XX-lea, filosofia separării complete a interiorului de exterior
a condus arhitectura într-o direcție care încă ne marchează și astăzi, făcând forma construită
cvasiindiferentă faţă de contextul climateric concret și oferind soluții universale ca, de
exemplu, peretele cortină. Industria aviatică a adus în cel de-al Doilea Război Mondial,
datorită fenomenelor de presiune întâlnite la zborurile la mare altitudine, soluții de izolare cu
121
Cunoscutul arhitect olandez contemporan Rem Koolhaas este autorul mai multor studii printre care S,M,L,XL:
Small, Medium, Large, Extra Large (1995) și Content (2004) etc.
122
Rem Koolhaas şi alţii, Elements. a series of 15 books accompanying the exhibition elements of architecture at
the 14th venice architecture biennale, Marsilio, Veneţia, 2014.
209
sigilanți elastomeri. Aceștia au fost preluați în construcții, la fel ca un alt împrumut din
industria automobilelor, cel al chederelor de etanșare a parbrizelor. Siliconul devine
facilitatorul universal al noii arhitecturi, care oferă multe speranțe soluției, prin stratul unic de
separare între interior și exterior. Combinațiile etanșeitate-izolare termică au dus la
dezvoltarea panourilor sendviș din tablă de oțel sau aluminiu și spumă poliuretanică sau alți
izolanți minerali. Problema etanșării s-a mutat către problema izolării termice, odată cu criza
energetică, sau către dominația factorului U (U value) care măsoară gradul de izolare termică a
unui material.
Pânzele, membranele, fațadele tensionate urmau să facă și ele istorie și încă nu și-au
epuizat potențialul, în combinatorică folosind, bineînțeles, și alte straturi. Plastic is fantastic
(plasticul este fantastic) sau momentul pneumatic, inflatable moment, analizat în Capitolul 4.,
desemnează o perioadă în care miza acordată structurilor umflate cu aer și membranelor de
plastic transparente, translucide sau colorate a devenit o modă, semnificând modernitatea
absolută (anii ‘60 ai secolului trecut). În anii ’70, primele aplicații ale materialelor sintetice s-
au realizat cu nailon, poliester, fibre de sticlă acoperite cu PVC, vinil, sau materiale acrilice.
Târgul mondial de la Osaka din 1970 a abundat de pavilioane exotensile sau endotensile și
pneumatice sau membrane de fațadă întinse. În pofida demonstrațiilor de la Osaka, următoarea
generație de materiale de materiale sintetice nu a mai fost reprezentată de țesături, ci de
pelicule. Țesăturile nu pot fi decât translucide, pe când peliculele pot asigura transparența în
condiții comparabile de rezistență.
Fig. 4.37. Cea mai mare structură din multi-membrană de până atunci,
pavilionul Fuji, Osaka, 1970; plapumă din ETFE pe structură ușoară,
Watercube, PTW Architects cu Arup, Beijing, 2008.
210
Cele două materiale revoluționare care au urmat sunt politetrafluoretilena, PTFE,

cunoscut și ca teflon, realizat din carbon și flourină și etilentetrafluoretilena, ETFE. care are
proprietăți și mai spectaculoase, fiind extrem de rezistentă în condiții de temperaturi foarte
diferite, având și o bună rezistență la radiațiile ultraviolete.
Toshiko Mori punctează în articolul său „Materiality and Culture”123 faptul că istoria
materialelor este puternic interconectată cu istoria omenirii. Țesăturile, spre exemplu, sunt
tratate diferit în diverse civilizații, ele sunt fie venerate, fie realizate doar de sclavi. Drumul
Mătăsii este un exemplu al marilor relații create între culturi bazate pe schimburile materiale,
în acest caz al unui material anume, care a realizat o punte între Orient și Occident. Scopurile
arhitecturale ale materialelor sunt și ele prezente în istorie. Pigmeii din Africa Centrală produc
locuințe reciclabile și pliabile, folosind țesături rezistente la apă cu proprietăți în special de
rezistență și durabilitate decât rigiditate. Aplicațiile militare au fost, și în cazul materialelor,
cele care au susținut cercetarea. Compozitele din kevlar și fibre de carbon sunt mai rezistente
ca oțelul, se folosesc pentru uniformele antiglonț, dar sunt preluate și în construcții.
În pofida abundenței tehnologiilor și materialelor inovative, acestea pătrund relativ
greu în construcții din cauza costurilor și, mai ales, a ciclurilor de finanțare de circa 20 de ani
în general. Totuși, ingineria civilă absoarbe materiale noi, unele provenite din domeniul
militar sau prin transfer de tehnologie din alte domenii ale producției de bunuri. Este foarte
posibil ca în viitor să asistăm la schimbări importante ale canoanelor estetice datorate folosirii
unor astfel de materiale împrumutate. Toshiko Mori consideră că „arhitecții trebuie să producă
întotdeauna lucruri care stimulează și afirmă viața și că folosirea materialelor și a tehnologiilor
trebuie să fie întotdeauna constructivă pentru civilizația umană.”124
Adăugăm observația referitoare la industria militară, care produce echipamente
destinate mișcării, mobilității și adaptării la zone diverse, fiind unul dintre cei mai importanți
utilizatori de construcții temporare. Această legătură între mobilitate și armată face ca
123
Toshiko Mori, „Materiality and Culture”, în Bernard Tschumi şi Irene Cheng, eds., op. cit. pp. 30-31.
124
Ibidem, p. 31.
211
inovațiile în privința construcțiilor să se reflecte puternic în domeniul celor temporare,

subiectul pe care îl trătăm în această teză.
Câteva studii de caz ne indică tendințele actuale în domeniul construirii de spații
pentru evenimente cu caracter excepțional. În 2007, Kengo Kuma a realizat un pavilion pentru
ceai, gonflabil, care oferă un ambient special, caracteristic lucrărilor arhitectului japonez, ce
mizează foarte mult pe calitățile materialelor. În anul 2009, grupul OMA (Office for
Metropolitan Architecture), înființat de olandezul Rem Koolhaas în 1975, a realizat Prada
Transformer, o clădire temporară în Seoul, care își modifică forma odată cu rotirea unei
structuri ce tensionează anvelopa flexibilă.
Fig. 4.38. Structuri temporare pentru pavilioane realizate din membrane întinse, Olympic
Shooting Venue, Londra, 2012; Prada Transformer, OMA, 2009;
Inflatable Tea House, Kengo Kuma, 2007.
Cea mai recentă generație de anvelope a clădirilor, de fațade, aduce în atenție câteva
direcții care transformă suprafețele de obicei verticale, de închidere, oferindu-le noi funcții.
Astfel au apărut fațadele media, folosite pentru comunicare, fațadele vegetale, sau grădinile
verticale și, mai recent, fațadele biologice, care conțin micoorganisme care contribuie la
bilanțul energetic al construcției. Concepte recente relevante pentru rolul fațadelor se referă la
posibilitățile de control, în funcție de condițiile de mediu și la capacitatea de a răspunde
inteligent, mai specific, fațada responsivă.
Durata de viață a materialelor pune sub semnul întrebării perenitatea construcțiilor. Și
construcțiile perene, gândite ca nefiind temporare, devin într-un fel temporare, prin necesitatea
de a înlocui după un interval de timp anumite materiale. De multe ori, această înlocuire se face
212
schimbând soluția, deci transformând construcția, pentru a o adapta la cerințele actuale mai
exigente.
Fig. 4.39. Sistemele fluxurilor din proiectul Little Denmark, Bjarke Ingels/BIG,
buclele interconectate realimentează consumul, 2010.
O direcție interesantă de dezvoltare a materialelor de construcție, aparent opusă celei

care folosește cele mai recente inovații tehnologice, este cea orientată către materiale și tehnici
tradiționale. Materialele naturale sunt cele care sunt procurate din natură, respectiv extrase sau
recoltate și puse în operă fără a fi folosite ca materie primă pentru procedee industriale care
implică procese chimice și mecanice cu mare consum energetic. Materialele naturale sunt la
rândul lor de două categorii distincte: cele regenerabile și cele epuizabile, sau limitate. Din
prima categorie fac parte materialele vegetale, deoarece acestea se refac prin cultivare după ce
au fost exploatate, bineînțeles în cantități și cu metode care au în vedere refacerea permanentă
a stocului. Celelalte sunt exploatate în general din resursele subsolului, geologice, și nu se
refac, dar au un potențial mare de reciclare datorită caracterului natural.
Publicația franceză EK: Villes en transition, architectures durables a realizat în 2014
un număr special dedicat materialelor bioresurse, cu ocazia Congresului Uniunii Internaționale
a Arhitecților/UIA (Durban, Africa de Sud, 3-7 august 2014)125. Tema numărului a fost
125
http://www.uia2014durban.org/, accesat la 2 august 2014.
213
Matières en lumière (materii în lumină). Pavilionul Franței la expoziția realizată cu ocazia

acestui congres UIA126 s-a bazat pe o cercetare orientată către folosirea în construcții a
diferitelor materiale naturale, disponibile, uneori în combinații surprinzătoare, inspirate de
soluții meșteșugărești locale, pe cale de dispariție. O astfel de orientare sugerează clar
necesitatea păstrării atenției către resursele de altă factură decât cele provenite din
laboratoarele cu înaltă tehnologie, ambele direcții find viabile, neexcluzându-se reciproc și
având chiar potențialul de a fi combinate compatibil și eficient.
Campionul absolut al materialelor de construcție regenerabile este fără îndoială
lemnul. Franța a înregistrat o creștere importantă a ponderii utilizării lemnului în construcții în
ultimii 5 ani, de la 5% la 12%, fiind a treia țară din Europa ca resurse de pădure. După 1970 au
început să se construiască locuințe din lemn și, treptat, regulamentele și normele din
construcții au fost adaptate în această direcție. După lemn, lista materialelor regenerabile poate
continua cu stuful, paiele și fibrele minerale. Acestora li se adaugă pământul compactat127,
neregenerabil, dar practic complet reciclabil și inepuizabil ca resursă, și piatra pentru
construcții, folosită în formule locale. În zonele unde este disponibil, bambusul devine un
material de construcție excepțional, folosit de arhitecți contemporani remarcabili, ca Kengo
Kuma, în formule contemporane.
În anul 2010, Ilka și Andreas Ruby editează Re-Inventing Construction, o culegere de
texte ale unor contributori importanți la dezbaterea despre starea actuală și posibilul viitor al
construcțiilor.128 Ideile sunt grupate în câteva capitole care relevă direcții diferite de abordare,
fiecare având o convergență a metodelor propuse. Rezultatul integral este acela al consolidării
interpretării și percepției mediului construit ca o complexitate care, în scopul rezolvării
multiplelor probleme interne și implicații, nu poate să se concentreze doar într-o singură
direcție, doar pe o singură soluție.
126
Vezi articolul „Retour a la terre”, numărul cu tema Matières en lumière, EK: Villes en transition, architectures
durables, nr. 39/2014, pp. 18-19.
127
Vezi un studiu foarte solid în Gernot Minke, Construind cu pământ: proiectare şi tehnologii pentru o
arhitectură durabilă, trad. Ligia Jidiuc, Ökobuch Verlag, Staufen; Simetria, Bucureşti, 2008.
128
Ilka Ruby, Andreas Ruby, eds., Re-Inventing Construction, Ruby Press, 2010.
214
Fig. 4.40. Proiectul Little Denmark, reduce la scara unui ansamblu de 100.000 m2
toate componentele Danemarcei, simulând relațiile posibile în sistem și feed-back-ul
proceselor de alimentare și consum al resurselor, Bjarke Ingels/BIG, 2010.
Una dintre aceste direcții se referă la materialele de construcție din perspectiva globală,
cumulată, și indică transformări importante care conduc către o nouă activitate cu potențial,
city mining / urban mining, mineritul urban. Ilka și Andreas Ruby arată că, pentru o foarte
lungă perioadă de timp care s-a încheiat deja, producția arhitecturii a fost caracterizată de două
medii: resursele naturale, din care se obțin materialele de construcție, și clădirea finală în care
se regăsesc aceste materiale, într-o altă organizare, rafinată. Cele două medii au fost clar
delimitate, distincte, geografic și ontologic. Resursele sunt văzute ca parte a domeniului
naturii, iar clădirile din domeniul culturii. Prezentul ne arată o schimbare dramatică a acestei
relații dialectice, care se manifestă în două modalități importante:
1. Resursele naturale pentru construire devin din ce în ce mai puțin disponibile la locul
de origine, acumulându-se în clădiri. De exemplu, specialiștii sunt de părere că în prezent
există mai mult cupru înglobat în construcții decât în resursele subsolului. Pe măsură ce
minele se golesc, clădirile devin ele însele mine posibile.
2. Concomitent cu prima observație, durata de viață, sau speranța de viață a
construcțiilor, se reduce. Uneori durata de viață a construcțiilor se echivalează cu perioada de
depreciere, ca și cum valoarea materială a construcțiilor ar putea fi luată în considerare strict
financiar. Devine tot mai dificil să planifici o construcție pentru mai multe generații și, astfel,
o durată scurtă de viață este percepută tot mai mult de bunul simț comun.
215
4.3.3. Fabricarea, prefabricarea și refabricarea

Construirea este un proces de fabricație combinat cu unul de montaj, asamblare, sau
punere în operă. Se combină întotdeauna munca manuală cu operațiunile realizate cu ajutorul
utilajelor implicate în transportul, manevrarea și procesarea materialelor. Procesele sunt
complexe, succesive, diverse și, de multe ori, realizate în condiții climatice și de vreme
nefavorabile sau dificile. A construi înseamnă a planifica procese și a combina folosirea de
materiale și sisteme în condiții de fabricație optime ca timp și costuri, combinând elementele
realizate în fabrică cu cele in situ. Cu cât amplasamentul este mai dificil, cu atât fabricarea
anterioară și reducerea operațiunilor din șantier sunt mai interesante.
Epoca industrială a fundamentat epoca modernă, care a fost caracterizată de producția
de masă prin așa-numita metodă fordistă, denumită după marele industriaș producător de
automobile Henry Ford. În anii 1920, el a adaptat și dezvoltat metoda de producție pe bandă,
constând din repetarea optimizată a unor operații129 care au ca rezultat produse și acțiuni
identice, optimizând astfel timpul, costurile și riscurile de a produce defecte.
Practic, muncitorii acționează mecanic repetând un număr foarte redus de mișcări
identice. Componentele realizate trebuie să fie absolut la fel și în numere foarte mari,
profitabilitatea sistemului devenind astfel extraordinară. Această logică presupunea ca orice
produs care reclamă o schimbare, o diferență, să crească costurile, cu excepția realizării lui
într-o cantitate suficient de mare. Prefabricarea construcțiilor s-a dezvoltat natural din această
metodă industrială. Prin prefabricare s-a pus la punct metoda care conduce realizarea de clădiri
dintr-un număr cât mai redus de repere identice, ușor de transportat și manevrat, asamblabile
pe șantier.
129
Ford a aplicat teoria formulată de Frederick Taylor, inginer mecanic şi teoretician în economie. Americanul
Frederick Winslow Taylor (1856-1914) este cunoscut ca iniţiatorul managementului ştiinţific sau Taylorism,
bazat pe patru principii explicate în cartea sa Principles of Scientific Management (1911). El a susţinut
standardizarea sarcinilor de lucru, diviziunea muncii şi cooperarea dintre manageri şi muncitori.
216
Fig. 4.41. Prefabricarea în evoluție, sistemul K7 realizat de Vitali Lagutenko pentru locuința
de masă în URSS, 1950-1960; Sisteme prefabricate din anii 1920-1930; realizarea matrițelor
cu CNC și prefabricarea proiectului Der Neue Zollhof, Frank Gehry, Düsseldorf, 1994-1999.
Domeniul construcțiilor a asimilat cu succes prefabricarea de la produse de catalog

până la repere proiectate special pentru un anumit proiect sau chiar sisteme complete care au
ajuns la componente tridimensionale de clădiri, complet echipate, cum ar fi băile, bucătăriile,
sau alte spații capsulate și interconectate pe șantier. Prefabricarea a fost dezvoltată pentru a
realiza construcții definitive cu o foarte mare productivitate, în general, beneficiind de
avantaje industrializării proceselor. Putem numi această prefabricare unidirecțională, într-un
singur sens, orientată către realizarea construcțiilor permanente. Prefabricarea poate fi parțială
sau aproape totală, când marea majoritate a componentelor spațiale sunt realizate în fabrică și
pe șantier, apoi se asamblează și montează, cu puține operațiuni „umede” de monolitizare.
Montajul poate fi, la rândul lui, ireversibil, ca în cazul betonărilor sau sudurilor sau reversibil,
când îmbinările dintre elemente sunt mecanice și pot fi demontate. În acest ultim caz,
prefabricarea poate fi reversibilă integral, deci în două sensuri.
Continuând clasificarea, putem discerne între prefabricarea care admite reciclarea
componentelor după demolare sau demontare, sau nu, acestea devenind în mare măsură
deșeuri. Cele care iau în calcul reciclarea pot să recurgă la reciclarea materialelor folosite sau a
întregii construcții prin refolosire, pe alt amplasament, în alte configurații, sau chiar cu alte
destinații. Aceste din urmă soluții sunt, de fapt, realizate prin construcții temporare
refolosibile. Efortul de proiectare trebuie să includă anticiparea ipotezelor ulterioare.
După mai bine de un secol de dezvoltare și aplicații, prefabricarea în construcții nu mai
este înțeleasă doar ca o metodă de a economisi timp și bani pentru un proiect. Ea este o
alternativă care poate rezolva cele mai complicate situații structurale, inclusiv plieri și
217
comprimări de spații, creșteri ale familiei sau ale utilizatorilor și folosirea sezonieră, pentru
călători, itinerări de spații sau altele asemenea.
Odată cu introducerea și generalizarea computerelor, în domeniul construirii s-a produs
și o schimbare de paradigmă importantă în domeniul prefabricării. Dacă repetarea identică a
unor elemente și reducerea numărului de operații, materiale, variațiuni de orice fel în sistemele
prefabricate a fost cheia obținerii randamentului, acum, când atât modelarea proiectului este
digitală, dar și proceseșle de fabricație sunt sau pot fi în mare măsură intermediate de
computere, nu mai este necesar să fie repetate identic aceleași repere pentru a avea o bună
prefabricare.
Identificarea și reprezentarea cu toate calculele necesare legate de comportamentul
sistemelor construite, cantități și costuri, nusunt mai ușor de calculat în cazul elementelor
similare sau diferite. Modelul electronic permite calculele cu aceeași viteză și consum de
resurse și dacă fiecare componentă este unică, diferită. Mai mult, mașinile de fabricație
asistate numeric nu au nevoie de setări suplimentare și nu riscă să producă erori dacă
realizează piese diferite.
Această nouă posibilitate a deschis lumea formelor arhitecturale spre noi orizonturi,
nemaifiind încarcerate de implacabila judecată economică, care spune că un plan e mai ieftin
decât o suprafață curbă și o suprafață cu simplă curbură e mai ieftină decât una cu dublă
curbură. Consumul efectiv de material a devenit cel care dă măsura costurilor, iar direcțiile de
inovare s-au mutat în zona realizării îmbinărilor dintre componentele sistemelor.
Schimbarea de paradigmă a prefabricării face ca realizarea elementelor de construcție
cu forme eliberate de simplificarea reclamată de vechea filosofie a prefabricării să se facă
predilect în condiții de atelier. Inovația constructorilor face ca aceste condiții de prefabricare și
unele mașini să se mute în proximitatea șantierului, deci și facilitățile de producție să fie
temporare, ca să poată însoți șantierul. Evident, aceste facilități folosesc la rândul lor
construcții temporare.
Principial, există două mari direcții în care s-au dezvoltat tehnologiile de fabricație
pentru construcții în epoca digitală: substracția de material și adiția de material. Prima
categorie este în fapt prelucrarea prin degroșare, sculptare a materialului cu CNC, mașini cu
comandă numerică, respectiv roboți care urmăresc un program computațional. Această tehnică
218
poate folosi la realizarea unor elemente de construcții finite sau la producerea de cofraje,
forme, șabloane, care să fie la rândul lor folosite pentru a modela elementele finite, în atelier
sau pe șantier.
Pentru acest proces, unii dintre cei care au dezvoltat în anii 1990 metode avansate de
producție, cu foarte mari reușite în domeniul eficienței costurilor, au fost membri ai echipei
arhitectului canadian Frank O. Gehry. Deși Gehry este considerat mai mult un artist sculptor
care își realizează proiectele pornind de la viziuni subiective schițate, urmate de modelare
manuală și abia apoi de transpunerea în mediu electronic și fabricație, nefolosind în crearea
formelor algoritmii noilor matematici computaționale din cadrul parametricismului, el a adus
multe inovații și a construit cu succes.
Am putea sintetiza principiile sale prin continua optimizare a modelului, după analize
gaussiene, prelucrări în mediul electronic după preluarea modelului prin digitizare. Parcursul
lucrărilor sale este de la desen, prin macheta fizică, la macheta electronică, mediu în care se
realizează optimizări, și apoi se trece la fabricație controlată de computer. Metodele
parametriciștilor se înscriu pe traseul scripting, scrierea de programe pentru form finding,
producția de modele computaționale rezultate din rularea programelor, selecție dintre acestea,
optimizări și apoi fabricație, prin aceleași metode CNC. Frank O. Gehry mărturisește despre
propria metodă de lucru:
„Această tehnologie îmi oferă o cale să fiu mai aproape de meșteșug.
În trecut erau multe straturi între schițele mele primare și construcția finală și
sentimentul designerului putea să se piardă până ajungea la meșter. Simțeam că
vorbesc o limbă străină, dar acum, deodată, meșterul mă înțelege. În acest caz,
computerul nu dezumanizează, el este un interpret.” 130
Două exemple din proiectele lui Gehry prezintă utilizarea acestor tehnologii CNC.
Unul se referă la realizarea în atelier a cofrajelor din poliuetan, pentru turnarea elementelor din
beton armat in situ, precum în cazul complexului Zollhof din Düsseldorf (1994-1999).
130
Frank Gehry, apud Bruce Lindsay în Digital Gehry, Material Resistance Digital Construction, Birkhäuser,
Basel, Boston, Berlin, 2001, p. 84.
219
Fig. 4.42. Fabricarea folosind modelul electronic CATIA, formarea hidraulică

a panourilor metalice și asamblarea, DG Bank, Frank Gehry, Berlin, 1995-2001.
Al doilea exemplu se referă la DG Bank din Berlin (1995-2001), unde formele

sculptate cu CNC s-au folosit pentru turnarea de matrițe din fontă, folosite la rândul lor pentru
formarea prin presare a foilor de oțel cu care a fost placată sala de conferințe cu forme
sculpturale din interiorul holului central al clădirii.
Cealaltă tehnologie, prin adiție de material, este cunoscută ca 3D printing și seamănă
cu modalitatea de imprimare cu jet de cerneală a imaginilor. Tehnologia este încă la început,
dar evoluează rapid. Ea se aseamănă întrucâtva cu diferite procedee din domeniul materialelor,
care se aplică în formule lichide sau vâscoase prin sprayere, torcretare etc. şi se întăresc rapid
puse în operă. La început, 3D printing s-a folosit pentru realizarea de machete de lucru prin
tehnica rapid prototyping, care a condus apoi la fabricarea de obiecte de mici dimensiuni,
comparabile cu posibilitățile unui utilaj accesibil pentru un birou de proiectare obișnuit.
Tehnologia se bazează pe folosirea a două componente materiale diferite, care se
depun în straturi subțiri prin suflare de către mașina care urmărește ca un tomograf secțiunile
succesive ale modelului electronic ce trebuie transpus în realitate. Cele două componente sunt
necesare pentru a obține forme parțiale stabile structural. La final, componenta de suport este
înlăturată prin spălare, fiind solubilă în apă, iar cealaltă, finală, din care e alcătuit prototipul
propriu-zis rămâne singură, fiind eventual tratată termic pentru întărire, într-un cuptor. Ceea ce
rezultă are dimensiuni relativ mici, încadrabile într-un cub de latură 200 mm la mașinile
uzuale, dar se pot realiza componente care să fie asamblate ulterior. Rezultatul este constituit
dintr-un singur material care are proprietatea de a fi pulverizat foarte fin și de a se întări și
220
deveni stabil ulterior. Provocarea tehnologiei este de a fi transpusă de la machete la construcții

reale.
Fig. 4.43. Imaginea 3D printing a modelului preliminar

pentru Radiolaria, Andrea Morgante, Shiro Studio, 2013.
Arhitectul Cosmin Caciuc tratează problema adaptării printerului 3D la construcția, la

scara 1: 1, în articolul „Printerul 3D care construiește case”.131 El se referă la „D-Shape Life-
Size 3D Printing, inventat în 2008 de Enrico Dini, [care] revoluționează tehnica
stereolitografiei, articulând sistemele CAD (Computer Aided Design) – CAE (Computer
Aided Engineering) – CAM (Computer Aided Manufacturing). Este prima mașină care
realizează o structură autoportantă la scară arhitecturală, adică direct la scara 1/1.”132 Acest
robot folosește nisip și liant anorganic pentru a obţine forme extrem de complexe, care ulterior
se solidifică asemenea betonului sau pietrei artificiale. Deja se pot observa multe avantaje ale
tehnologiei: precizia realizării, costuri și consum de energie reduse, folosirea de resurse locale
ecologice. Dispare efortul realizării cofrajelor foarte laborioase și nu mai este necesară
manopera aferentă. „Cea mai mare structură realizată până în acest moment, de 3 m înălțime,
este macheta de testare a Radiolarului – un pavilion de 8 m înălțime, proiectat de Andrea
131
Cosmin Caciuc, „D-Shape Life-Size 3D Printing (Enrico Dini) / Universe Architecture / Shiro Studio:
Printerul 3D care construiește case”, Zeppelin 116/2013, pp. 118-121.
132
Ibidem, p. 118.
221
Morgante (Shiro Studio) în colaborare cu compania D-Shape – care va fi printat curând la

scara 1/1 pentru un amplasament din Pontedera, Italia”, notează Cosmin Caciuc în articolul
menționat.133
4.4. Rolul construcțiilor temporare în cercetarea și formarea din domeniul arhitecturii și

al construcțiilor
(construcțiile temporare sunt subiectul aplicațiilor inovațiilor
avangardei computaționale. Calitățile construcțiilor temporare
le fac să fie suportul perfect pentru exemplificarea noilor forme
arhitecturale, ale nolior tehnologii și sunt aplicațiile perfecte în
cadrul proceselor educaționale formatoare)
4.4.1. Avangarda arhitecturii contemporane și cercetarea integrată

Proiectele avangardei arhitecturii sunt de multe ori în măsură să anticipeze direcțiile în
care se va dezvolta întreg domeniul, atât ca obiective ale proiectelor și formule de satisfacere
ale acestora, cât și din perspectiva modului de lucru și a metodelor tot mai sofisticate de
design care se folosesc. Helen Castle face un portret succint al epocii digitale în editorialul
introductiv la volumul Computation Works, apărut în 2013.134 Computația a evoluat de la
generarea formelor de tip blob și NURBS, în anii 1990, trecând prin interesul pentru fabricare,
prin CNC și 3D printing, a formelor generate parametric, în anii 2000, către simularea
anticipată a performanțelor construcțiilor și abordarea holistică susținută de tehnologiile BIM.
Tendințele actuale sunt acelea de a continua lanțul gândire-producție- performanțe anticipate
cu monitorizarea comportamentului construcțiilor după ce au fost realizate și încep să fie
utilizate de ocupanții lor.
Problema modului de lucru este una care va afecta în mod important felul în care se va
construi în viitor, iar în acest sens devine important să observăm cum se poziţionează cele mai
importante birouri, din experiențele cărora se deduce o puternică orientare către
interdisciplinaritate. Hugh Whitehead, fost conducător al departamentului Specialist
Modelling Group (SMG) la Foster + Partners, spune că scriptingul, scrierea de algoritmi
133
Idem.
134
Helen Castle, Editorial, în Xavier de Kestelier şi Brady Peters, eds., Computation Works: The Building of
Algorithmic Thought, număr special Architectural Design 83.2 (2013), Wiley, Londra, 2013, p. 5.
222
software, este o preocupare izolată, în sensul unor specialiști în computație care au îmbrățișat
această formă de programare și acționează la cerere pentru diferite echipe.
Dimpotrivă, Brady Peters și Xavier de Kestelier, reprezentanții ultimei generații de
adepți ai computației în arhitectură, susţin că scriptingul este o formă de artă integrată. Helen
Castle nu poate decât să constate că acest lucru nu s-a întâmplat încă și urmează să fie,
probabil, adoptat pe scară mai largă la următoarea schimbare de tendințe din acest domeniu.
Peters adaugă totuși că „suntem într-o eră în care ne pregătim să trecem de la arhitectul care
folosește softuri la cel care creează softuri.”135
Câteva firme importante pentru avansul pe care l-au adus în arhitectura contemporană
pe căi diferite își dezvălui principiile pe care le folosesc în cadrul culturii organizatorice a
proiectării. La Foster + Partners s-a înființat încă din 1998 acest grup de modelare specializată,
SMG, care este un grup mixt interesat de computație, geometrie, fabricație, analizele mediului
și simulări.136 El este divizat în două echipe, una dedicată concepției și realizării construcțiilor,
cealaltă analizelor mediului, comportamentului și performanțelor.
Fig. 4.44. Structura procesului de livrare în construcții,

Dennis Shelden, Gehry Technologies, 2013.
135
Helen Castle, Editorial, în Xavier de Kestelier şi Brady Peters, eds., Computation Works: The Building of
Algorithmic Thought, număr special Architectural Design 83.2 (2013), Wiley, Londra, 2013, p. 5.
136
Xavier de Kestelier, „Recent Developments at Foster + Partners’ Specialist Modelling Group 22”, în Xavier
de Kestelier şi Brady Peters, eds., Computation Works: The Building of Algorithmic Thought, număr special
Architectural Design 83.2 (2013), Wiley, Londra, 2013, pp. 22-27.
223
Interacțiunea lor în diferite proiecte s-a dovedit extrem de benefică. În cadrul acestor
echipe participă arhitecți, artiști, matematicieni, designeri industriali, inginerii de instalații,
fizicieni în construcții, specialiști în fabricație și acusticieni. Un exemplu interesant non-
arhitectural este proiectul lor din 2009, Yacht Plus Boat Fleet, constând dintr-o serie de
ambarcațiuni proiectate și fabricate pe baze computaționale.
La Frank Gehry s-a dezvoltat, sub conducerea lui Dennis Shelden137, compania Gehry
Technologies, care a adoptat metoda BIM și este orientat spre ceea ce ei numesc network
space, spațiul în rețea, pe care îl descriu ca o convergență a geometriei algoritmice, a
sistemelor de cunoaștere și a tehnologiilor de comunicare. Multidisciplinaritatea implică, în
opinia specialiștilor de la Gehry Technologies, o anumită distanțare pentru a putea vedea prin
lentile diferite aceeași problemă și a contribui astfel, din unghiri diferite, la rezolvarea ei. Ei
sunt convinși că viitorul computației arhitecturale este network-ul.
Cunoscuta firmă americană Skidmore, Owings și Merrill, SOM, s-a orientat cu
convingere de peste 50 de ani către utilizarea computerelor, în special pentru emergența
structurală la care au contribuit. SOM este responsabilă pentru realizarea unora dintre cele mai
importante clădiri cu structuri înalte care au fost realizate vreodată, precum John Hancock
Center din Chicago, datorat în 1969 arhitectului Bruce Graham și structuristului Fazlur Kahn.
În cadrul echipei s-a dezvoltat un departament condus actualmente de Keith Bessend și Neil
Katz, ca arhitecți, și Alessandro Beghini, ca inginer de structuri, care sunt orientați către
analiza elementului finit. Ei au dezvoltat propriile softuri FE algorithms.138 Concluzia metodei
lor este sicronicitatea abordării conceptului arhitectural cu structura în cadrul unui proces
research driven collaboration, adică o colaborare interdisciplinară bazată pe cercetare.
137
Dennis Shelden, „ Networked Space” în Xavier de Kestelier şi Brady Peters, eds., Computation Works: The
Building of Algorithmic Thought, număr special Architectural Design 83.2 (2013), Wiley, Londra, 2013,
pp. 36-41.
138
Keith Besserud, Neil Katz şi Alessandro Beghini, „Structural Emergence: Architectural and Structural Design
Collaboration at SOM”, în Xavier de Kestelier şi Brady Peters, eds., Computation Works: The Building of
Algorithmic Thought, număr special Architectural Design 83.2 (2013), Wiley, Londra, 2013, p. 48-55.
224
Fig. 4.45. Prototip pentru fabricația unei fațade dezvoltată parametric

pentru acoperire, umbrire și vedere, Herzog și de Meuron, Basel, 2013.
Extrem de cunoscuții arhitecți elvețieni originari din Basel, Herzog și de Meuron, au

dezvoltat în cadrul firmei lor, sub conducerea arhitectului Kai Strehlke, departamentul Digital
Technology Group. Acesta se concentrează pe realizarea conceptului arhitectural, evitând să
folosescă tehnologii disponibile și încercând să adapteze tehnologiile la realizarea obiectivului
care este întodeauna cel arhitectural.
BuroHappold este o foarte importantă firmă britanică de inginerie a construcțiilor, care
a creat la rîndul ei divizia SMART Solutions, coordonată de Shrikant Sharma și Al Fisher.
SMART Move este o platformă soft dezvoltată de ei pentru a urmări interacțiunea dintre
ocupanții posibili ai clădirii și aceasta și a previziona performanța holistică.139
UN Studio din Rotterdam este o firmă de arhitectură înfințată de Ben van Berkel și
Caroline Bos, care au adoptat computerele încă de la începutul colaborării. Ei folosesc acum
SMART Parameter Platform pentru computație. Interesant de observat este modul în care
testează diferite noi direcții pe proiecte de mici dimensiuni, în special pentru construcții
temporare, care se pretează foarte bine experimentelor.140 Pentru ei computația a depășit faza
de form finding și form controlling, devenind o modalitate de comunicare interdisciplinară de
date asociative.
139
Shrikant Sharma şi Al Fisher, „Simulating the User Experience: Design Optimisation for Visitor Comfort”, în
Xavier de Kestelier şi Brady Peters, eds., Computation Works: The Building of Algorithmic Thought, număr
special Architectural Design 83.2 (2013), Wiley, Londra, 2013, pp. 62-65.
Ben van Berkel, „Navigating the Computational Turn” în Xavier de Kestelier şi Brady Peters, eds.,
140
Computation Works: The Building of Algorithmic Thought, număr special Architectural Design 83.2 (2013),
Wiley, Londra, 2013, pp. 82-87.
225
4.4.2. Rolul experimental al construcțiilor temporare

Construcțiile s-au asociat întotdeauna cu domeniile care marchează starea și progresul
civilizației omenești, indiferent că ne referim la tehnologie, cultură, societate sau întreceri
sportive. Evenimentele ocazionale sau consacrate care atrag cel mai mare număr de spectatori
sunt de cele mai multe ori realizate cu aportul total sau parțial al construcțiilor temporare.
Acolo unde se manifestă ambițiile omenești de a demonstra progresul, de a arăta, a împărți și a
concura cu cei mai avansați din orice domeniu, construcțiile sunt cerute și primite să
însoțească și să încorporeze, să fie la același nivel sau chiar cu un pas înainte. O analiză a
acestor tipuri de mari manifestări complexe ne poate releva importanța construcțiilor
temporare de a testa, a comunica și a încerca să răspundă la cele mai importante și firești
întrebări pe care și le pune omenirea din totdeauna: cine suntem și încotro ne îndreptăm?
O primă privire o aruncăm asupra participărilor românești la marile expoziții
universale și internaționale din ultima sută de ani și a felului în care s-a prezentat prin
pavilioanele temporare realizate.141
Fig. 4.46. Pavilioane românești la expoziții universale: Bruxelles, 1935,

arh. Constantin Moșinschi; Belgrad, 1937, arh. Victor Smighelschi;
Milano, 1941, arh. Nicolae Nedelescu și Nicolae Cucu.
Tradiția expozițiilor universale și rolul pe care l-au avut acestea în progresul

arhitecturiis-au relevat prin experiența Crystal Palace din Londra (1851), Tour Eiffel din Paris
(1889), sau pavilionul Germaniei de la Barcelona (1929). Secolul al XX-lea avea să aducă
141
Vezi Luminiţa Machedonşi Ernie Scoffham. Romanian Modernism. The Architecture of Bucharest, 1920-
1940, MIT, Cambridge, 1999; Emil Ivănescu şi Olivia Zahalca, eds. Exploring Identity. The Nomand Archive,
catalogul expoziţiei româneşti la Bienala de Arhitectură de la Veneţia 2014, Editura Universităţii de Arhitectură
şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti, 2014.
226
pentru România dorința de afirmare a identității naționale142 concomitent cu ambiția

demonstrației apartenenței la clubul statelor progresiste și avansate din Europa.
În 1929 România participă cu un pavilion conceput de arhitectul Duiliu Marcu la
expoziția internațională de la Barcelona, în 1935 cu un pavilion datorat arhitectului Constantin
Moșinschi la Bruxelles, iar în 1937 prin arhitectul Victor Smigelschi, cu un pavilion la
Belgrad. În 1935 se realizează o primă expoziție a capitalei la București, urmată de participări
internaționale cu construcții de pavilioane în 1937 la Paris, în 1939 la Târgul internațional de
la New York cu două lucrări, pavilionul oficial gândit de arhitectul George Matei Cantacuzino
ș casa românească de Octav Doicescu143. Tot arhitectul Octav Doicescu este autorul
proiectului pavilionului românesc de la expoziția națională de la Chișinău.
Două au fost formulele arhitecturale folosite: o abordare neoromânească, pentru a
prezenta o identitate specifică, și o altă abordare modernistă, pentru a prezenta sincronicitatea
cu stadiul gândirii europene. Au existat chiar și tendințe de a le combina sau a le prezenta
distinct, dar simultan, ca în 1939 la New York. Ceea ce este caracteristic acestei perioade și
pavilioanelor prezentate este simularea prin construcții temporare a arhitecturii perene, fără
nicio intenție de a tatona exprimarea efemerității.
După cel de-al Doilea Război Mondial lucrurile s-au schimbat, modernitatea și
progresul devenind o obsesie mai puternică în primele decenii postbelice decât afirmarea
identității. Ascanio Damian și Ion Ressu desenează pavilionul de la Damasc din 1958, urmat
de lucrări moderne în anii 1060 și 1970, dornice să afirme internaționalimul și liberalismul
societății comuniste. Anii de apogeu ai dictaturii lui Nicolae Ceaușescu au adus o izolare
schizoidă a arhitecturii complet ideologizate și derapate spre preamărirea conducătorului unic.
După 1990, arhitectura românească a pavilioanelor la expozițiile internaționale a
oscilat între dorința de a redescoperi tradițiile interbelice avansate pentru acel moment, a
reface legătura distrusă de ruptura comunistă și a se remarca ca fiind angajată la același nivel
142
Detalii în Laurenţiu Vlad, Imagini ale identităţii naţionale. România şi expoziţiile universale de la Paris,
1867-1937, Editura Meridiane, Bucureşti, 2001.
Detalii în Carmen Popescu, ed., Spaţiul modernităţii româneşti / The Space of Romanian Modernity 1906-
143
1947, Arhitext, Bucureşti, 2011.
227
în dezbaterea contemporană, deși nivelul economiei, avansul socio-politic al noii Românii nu

justificau această dorință.
Pavilionul României de la expoziția de la Hanovra din 2000, de Doru Comșa și Andrei
Mihăilescu, o construcție cu anvelopă vegetală integrală, având ca principal exponat macheta
regenerării zonei Casei Poporului prin proiectul București 2000, nu arată decât că ceea ce
propuneau arhitecții pavilioanelor nu reflecta deloc o stare de spirit și direcțiile abordate în
țară. Totuși, practica construcțiilor temporare manifest, cu mesaje importante dinspre
societatea civilă și lumea profesională, ancorate în problemele orașelor și ale vieții românești,
urmau să devină o practică frecventă care continuă și astăzi.
Fig. 4.47. Pavilioane românești la expoziții internaționale: Damasc, 1958,

arh. Ascanio Damian și Ion Ressu; 1960-1970, Viena; teatru în aer liber Romexpo, București;
Hanovra 2000, arh. Doru Comșa și Andrei Mihăilescu.
În plan internațional s-au remarcat câteva momente puternice prin amprenta

construcțiilor propuse.144 Cercetările lui Richard Buckminster Fuller în domeniul geometriei
domurilor geodezice și a structurilor de tensegritate au fost demonstrate la mari târguri
internaționale. Trienala de la Milano din 1954 a găzduit un mare dom cu diametrul de 13
metri, realizat din carton, apoi Geodesic Tensegrity Dome în 1953, urmat de pavilionul
expoziției din Kabul din 1957, cu un apogeu evident în 1967, când se remarcă Expo Dome de
la Montreal, cu un diametru de peste 80 de metri (250 de picioare). Anul 1970 a consacrat la
Osaka momentul structurilor gonflabile, unde pavilionul Fuji, pavilionul Japan Telecom,
Automobile Pavilion și pavilionul american au folosit diferite variante de structuri umflate cu
Detalii pentru cazurile internaţionale în Paul Greenhalgh, Fair World: A History of World's Fairs and
144
Expositions from London to Shanghai 1851-2010, Papadakis Dist A C, 2011.
228
aer sub presiune și mebrane sintetice. Momentul Hanovra 2000, amintit deja, aduce deosbita
lucrare a lui Shigeru Ban, din carton reciclat și hârtie tratată cu o structură de mari mensiuni și
legătui înnodate specific japoneze.
Bienala de arhitectură de la Veneția145 este cel mai important eveniment care caută
răspunsurile la întrebările fundamentale care trebuie adresate arhitecturii, odată la doi ani.
Aldo Rossi este autorul mai multo porți-semnal sau pavilioane temporare care
problematizează semnificația arhitecturii, pentru câteva ediții ale bienalelor de la Veneția.
Fig. 4.48. Construcții temporare de Aldo Rossi: far pentru o expoziție

în Rotterdam, 1988; pasarelă pentru Trienala de la Milano, 1964.
Mai multe încercări de a aduce publicul în contact cu arhitectura s-au transformat în

tradiții ale construirii temporare, precum cea de la Londra, din Kensington Gardens, din
imediata proximitate a pavilionului Serpentine Gallery. Aici, în fiecare an, un reprezentant al
avangardei arhitecturale cu maximă recunoaștere mondială concepe un pavilion temporar ca
un tribut adus de arhitectură cunoașterii și progresului. Toyo Ito, Alvaro Siza, Frank Gehry,
Rem Koolhaas, Daniel Libeskind și mulți alții experimentează anual pe mai puțin de 300 de
metri pătrați, sub pretextul unei ceainării sau al unui loc de întânire, reușind să concentreze
într-o singură construcție temporară de mici dimensiuni un discurs arhitectural contemporan
de actualitate.
Lumea spectacolelor este fără îndoială un mare beneficiar al construcțiilor temporare.
Unele dintre structurile construite sunt concepute pentru a fi relocate, altele pentru a fi
145
http://www.labiennale.org/en/architecture/index.html, accesat la 11 mai 2015.
229
reconstruite pe același amplasament periodic și, bineînțeles, există și structuri care se ridică
doar pentru o singură ocazie.
Fig. 4.49. Teatro del Mondo, construcție plutitoare temporară,

amplasată în diverse locuri în Veneția, Aldo Rossi, 1979.
Una dintre cele mai emblematice realizări destinate a fi un mic teatru itinerant este
lucrarea lui Aldo Rossi146 din 1979, Teatro del Mondo. El a fost realizată ca structură dintr-un
schelet de bare, integral placat și așezat pe câteva barje alăturate, astfel încât să poată fi
remorcat pe laguna venețiană și prima parte a lui Canal Grande. Alte câteva scenografii în
spații publice realizate de Aldo Rossi construiesc puternice cadre arhitectural-simbolice: la
Ravenna, în 1986 (pentru opera Lucia di Lammermoor) și Theater Lighthouse, în Toronto,
1988.
În lumea spectacolelor cu public foarte numeros, cultura rock și pop a celei de-a doua
jumătăți a secolului al XX-lea a adus o nouă dimensiune a comunicării directe, live.
Contribuția construcțiilor temporare scenografice, împreună cu utilizarea luminii, a proiecțiilor
şi a efectelor speciale care însoțesc sunetul și folosirea componentelor mobile se pot regăsi cel
mai bine în proiectele arhitectului britanic Mark Fisher. Numele clienților săi este suficient
pentru a aminti rolul pe care l-a avut echipa pluridisciplinară a lui Fisher pentru mari proiecte
din domeniul muzicii contemporane: Pink Floyd (The Wall, 1980), The Rolling Stones (Steel
Wheels, 1989), U2 (Claw, 2009) ş.a. Fisher s-a inspirat din experimentele iluștrilor predecesori
ai grupului Archigram. „Proiectele dezvoltate de Archigram au început să înlocuiască formele
Detalii despre operă în Alberto Ferlenga, ed., Aldo Rossi The Life and Works of an Architect, Köneman,
146
Milano, 1999.
230
statice și neresponsive ale arhitecturii moderniste cu abordări mai dinamice, bazate pe

eveniment, care propuneau folosirea structurilor efemere și a tehnologiilor comunicației”,
conchide Eric Holding în monografia Staged Architecture: The Work of Mark Fisher
(2000)147.
Fig. 4.50. Structuri temporare pentru scenografia turneului

formației Pink Floyd, Division Bell, arh. Mark Fisher, 1994.
În România, cea mai interesantă construcție temporară destinată spectacolelor a fost

complexul format din scenă și amfiteatru, realizate în Piața Sfatului din Brașov pentru
festivalul Cerbul de Aur, în prima parte a anilor 1990. Proiectul se adapta configurației pieței,
folosind clădirea fostei Primării, cu Turnul Sfatului ca lounge și culise pentru artiști. O
structură de tip schelă din bare, podită, integra fântâna din piață și oferea spațiile anexe
dedesupt, în zona ridicată, îndepărtată de scenă. Pericolul degradărilor la pavimentul pieței,
cauzate de încărcările mari de pe reazeme, s-a adăugat altor argumente care au făcut să se
renunțe la acest festival după câteva ediții.
4.4.3. Rolul construcțiilor temporare în formarea profesională a specialiștilor în

arhitectură și construcții
A te pregăti pentru a deveni un profesionist în domeniul construcțiilor – arhitect,
inginer, fizician, tehnolog, economist – înseamnă a parcurge un proces care, este unanim
acceptat, are două componente majore. Şi anume: orientarea către cunoștințele acumulate în
trecut, către istoria domeniului, și încercarea de a păși spre viitor, prin experiment.
147
Eric Holding, op. cit.
231
O formulă clasică spune că formarea are cele două componente, teoretică și practică, la
care se adaugă o a treia, cea a formării continue, pentru a ține pasul cu o lume în schimbare
rapidă. Nimic eronat în această presupunere, doar că există marele risc ca ceea ce facultățile
consideră a fi practica să fie doar exerciții ce repetă ceea ce se realizează în practica curentă,
fără experimentare, sau cu vizite în lumea reală, care nu permit o „digestie completă” a
proceselor care se produc acolo prin implicare.
Ceea ce se poate constata în universitățile care se situează în elita formării profesionale
este legat de introducerea în programele de studiu a experimentelor, a laboratoarelor și
atelierelor prin care se „prototipează” construcțiile. Ideea învățării prin simulare și nu prin
reprezentare, a testării și descoperirii, mai mult decât a asimilării principiilor, datează de la
începuturile modernismului. Arhitectul şi profesorul Henry van de Velde (1863-1957),
creatorul academiei de arte moderne, a folosit formele de experiență bazată pe atelier. Acest
mod de lucru îl redescoperim mai târziu la A. Gaudi, V. Tatlin, Mies van der Rohe sau Jean
Prouvé, care au introdus prototiparea rapidă în ateliere universitare în anii 1930. Utilizarea
exercițiilor de participare activă hands-on au continuat cu soții Eames, Frei Otto și Frank
Gehry. Richard Buckminster Fuller dezvoltă structurile sale experimentale cu studenții. Astfel
el realizează Geodesic Tensegrity Dome în 1953 la University of Minessota și Tensegrity
Sphere la Princeton University.
Fig. 4.51. Structura geodezică pliabilă Flying Seedpod,

dezvoltată la Washington University de Richard Buckminster Fuller, 1953.
232
Una dintre școlile de arhitectură recunoscute pentru experimentalism și performanțe,

menţioantă este AA, Architectural Association din Londra, care a dezvoltat AA-DRL, Design
Research Laboratory, ce realizează de peste 10 ani pavilioane temporare în spațiul public, în
proximitatea sediului facultății din Bedfore Square. Practica acestei şcoli britanice este
frecvent menţionată în prezenta cercetare datorită relevanţei pentru subiect.
O altă instituție reputată este ETH Zürich, Institutul Federal Elveţian pentru
Tehnologie, unde se experimentează în materie de formare profesională. Marc Angélil a
dedicat în 2003 un volum amplu prezentării direcției pe care o abordează, în Inchoate, An
Experiment in Architectural Education.148 Angélil vorbește despre trei forme de practică,
technical praxis, intellectual praxis și intuitive praxis, care aderă toate trei la problematica
producției, a proceselor și fluxurilor. Filosofii Deleuze și Guattari declară că totul este
producție, inclusiv producția de producție.
Universitatea tehnică din München găzduiește de peste 15 ani un curs şi atelier
fascinant condus de Richard Horden, denumit Microarhitectura. Atelierul realizează proiecte
reale cu studenții, în formule temporare, de mici dimensiuni, trecând prin toate fazele
dezvoltării unui prototip, inclusiv a argumentării și obținerii de resurse pentru dezvoltare de la
principalele industrii de vârf, care contribuie la cercetare. Reușitele acestui atelier au culminat
cu realizarea unui mic grup de microlocuințe temporare pentru studenți, cu caracter
experimental, montate și în perfectă capacitate de a fi utilizate.149
Întorcându-ne la AA-DRL, pentru a aprofunda modul de lucru în domeniul realizării
de prototipuri la scara 1: 1, avem posibilitatea să urmărim descrierea întregului proces, făcută
de directorul școlii londoneze Architectural Association, arhitectul Brett Steele, în
Introducerea volumului Nine Problems in the Form of a Pavilion, editat de Alan Dempsey şi
Yusuke Obuchi (2010)150 şi menţionat în Capitolul 2. pentru relevanţă. Procesul se bazează pe
realizarea aprofundată a tuturor etapelor și colaborarea interdisciplinară dintre arhitecți și
148
Marc Angélil, Mark Lee, Cary Siress, Mark Burkhard et all, Inchoate, An Experiment in Architectural
Education, Swiss Federal Institute of Technology, Zürich, 2003.
149
Richard Horden, Micro Architecture...., op. cit.
Alan Dempsey şi Yusuke Obuchi, eds., Nine Problems in the Form of a Pavilion¸ AA Agenda no. 8,
150
Architectural Association Publications, Londra, 2010.
233
ingineri, designeri și fabricanți, inclusiv implicarea unui furnizor de materiale și a unui

contractor.151
Cele nouă probleme sunt, în sinteza lui Steele, următoarele: o temă, închiderea
(anvelopa), modelarea, structura, materialul, scara, fabricația, asamblarea și cercetarea din
proiect. Teoreticianul și istoricul Charles Jencks observă în „Oneness”, postfața volumului lui
Steele, că pavilionul, „având cerințe de folosință și context minimale, permite concentrarea pe
formă, material, structură și ornament”152, motiv pentru care arhitectura temporară a
pavilioanelor nu a produs niciodată in istorie vreun accident. Ambiția lui Frank Lloyd Wright,
de a realiza o arhitectură organică, în care un singur material miraculos și o singură metodă de
construcție să fie și structură, și ornament, și închidere în același timp, se pare că provine
dintr-o formă de educație, notează Jencks, aceea a cuburilor pentru construcții, introduse de
Froebel la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aceste cuburi cu care s-au jucat la grădiniță
reprezentanții generației care a dezvoltat modernismul erau în același timp geometrie,
construcție și structură.
Fig. 4.52. Pavilion temporar experimental realizat de Architectural Association

prin AA-DRL, Design Research Lab, Londra, 2010.
151
Brett Steele, Introduction, în Alan Dempsey, Yusuke Obuchi, eds., Nine Problems in the Form of a Pavilion¸
AA Agenda no. 8, Architectural Association Publications, Londra, 2010, pp. 4-5.
Charles Jencks, „Oneness”, Alan Dempsey, Yusuke Obuchi, eds., Nine Problems in the Form of a Pavilion¸
152
AA Agenda no. 8, Architectural Association Publications, Londra, 2010, pp. 132-135.
234
Arhitectura de tip blob, denumită așa de Greg Lynn pentru a atrage atenția asupra ei, a
căutat și ea un material miraculos, între fibră de sticlă și beton, sticlă transparentă și rășină,
care ar putea fi folosit pentru orice, de la pereți și pardoseli până la închideri, ornamente și
mobilier, într-o formă contemporană de organicism. Pavilionul DRL trimite către aceste idei,
adaugă Jencks. După perioada de utilizare, pavilionul a fost demontat și împachetat într-un
container naval și mutat la Singapore. Aici, după ce a fost vândut la o licitație, a fost instalat în
fața unei clădiri istorice.
Putem avea o perspectivă globală asupra abordărilor din școlile de arhitectură prin
proiectele de absolvire, de diplomă cum se numesc curent, care participă la concursul bienal
organizat de Hunter Douglas, sub genericul Archiprix; la ediția 2010, juriul s-a reunit la
Massachussets Institute of Technology, MIT, Cambridge, Boston153. Dincolo de scopul acestui
concurs global, de a premia și a încuraja astfel foarte proaspeții absolvenți în momentul intrării
lor pe scena profesiei ți a le transmite responsabilitatea care derivă din așteptările omenirii din
partea noilor generații, Archiprix oferă posibilitatea de a vedea încotro se îndreaptă ideile
absolvenților la scară planetară și care sunt convergențele sau direcțiile distincte. Între
proiectele premiate am găsit foarte bine exprimat potențialul costrucțiilor temporare, o
demonstrație a faptului că acest filon face parte din preocupările școlilor de profil, este premiat
și oferă soluții pentru problemele pe care trebuie să le rezolve arhitectura prin construire.
Domeniul formării academice permite experimente bazate pe proiecte mai puțin
uzuale. Atelierul de proiectare pe care îl coordonez de peste 15 ani, la Facultatea de
Arhitectură și Urbanism a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, și-a asumat o serie de
experiențe cu teme de construcții temporare, observând calitățile didactice ale problematizării
și stimulii pe care astfel de teme îi aduc studenților, mai ales prin lărgirea orizonturilor și
proiectarea lor în zone fără precedente scolastice solidificate. În cadrul prezentei tezei voi
evoca mai multe astfel de experimente și concluziile lor.
153
Archiprix, premii bianuale globale pentru proiecte de absolvire în domeniul arhitecturii, organizate de Hunter
Douglas începând cu 2001. Detalii la http://www.archiprix.org, accesat la 7 mai 2015.
235
Arhitectura se studiază în școlile din România prin programe, ceea ce poate fi o

înșiruire de experiențe benefice, dar de cele mai multe ori neconcordante cu provocările uzuale
pe care le întâlnește un arhitect în carieră. Peste 40% din totalul proiectelor din spațiul Uniunii
Europene sunt locuințe154, iar în cadrul formării educaţionale există posibilitatea ca studentul
să fi abordat un proiect de locuire o singură dată.
A realiza proiecte temporare, fără indicarea programului și fără repere fixe canonizate,
reprezintă pentru studenți o ocazie să anticipeze noul rol al arhitectului și să aprofundeze
documentarea și chiar cercetarea necesară pentru a construi ipotezele unui astfel de proiect.
Mai mult, de peste un deceniu, la Cluj-Napoca, studenții realizează bienal Zilele
Arhitecturii155, un festival complex care, de la prima ediție, a experimentat în spațiul public
realizarea de pavilioane temporare. Am fost organizatorul primului concurs pentru un astfel de
pavilion, care a fost realizat în 2003 în Piața Unirii, înainte de proiectul de modernizare,
tocmai pentru a atrage atenția asupra potențialului acestei piețe situate la kilometrul zero al
municipiului. Pentru executarea acestor pavilioane, studenții au realizat spontan și benefic
colaborări între cei de la arhitectură și cei de la inginerie civilă.
Mai multe universități, recunoscute pentru formarea de arhitecți și ingineri, folosesc
proiectele de pavilioane temporare, integrale, îmbinate cu proiectarea și construirea efectivă.
Aceasta reprezintă una dintre metodele didactice cele mai eficiente de învățare a problemelor
complexe care sunt prezente în orice astfel de construcție.
Există deja mai multe universități care au consacrat în programele lor, ca mod de
învățare, cercetare și experimentare (research by design), realizarea efectivă, construirea de
pavilioane temporare. Organizaţia londoneză Architectural Association (AA), sub direcția lui
Brett Steele, construiește anual, de un deceniu, câte un pavilion experimental în Bedford
Square, în Londra, în replică la construcțiile, de asemenea efemere, realizate anual la
154
Conform Sector Study 2014, o cercetare lansată de ACE, Consiliul Arhitecților din Europa, http://www.ace-
cae.eu/activities/publications/sector-study/, accesat la 7 mai 2015. Vezi Şerban Ţigănaş, „Profesia de arhitect în
schimbare: anul 2014 pentru România în comparaţie cu Europa,” Zeppelin 131/2015, pp. 80-83.
155
Zilele Arhitecturii la Cluj (ZA) reprezintă o manifestare studenţească iniţiată în anul 2001, consacrată, bienală,
realizată de AStA, Asociația Studenților Arhitecți de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității
Tehnice din Cluj-Napoca. Detalii şi în Şerban Ţigănaş, „Zilele Arhitecturii în proces,” Arhitecţi, arhitectură şi
oraşe. Despre profesia de arhitect şi cum se construieşte în România recentă, Editura Simetria, Bucureşti, 2014,
pp. 153-155.
236
Serpentine Gallery în Kensington Gardens, de către echipe invitate de arhitecți și ingineri din
elita profesiei. La Stuttgart, studenții realizează încă de la începutul studiilor, în anul întâi, un
astfel de pavilion în incinta institutului, marcând preocupările și exteriorizând avansul pe care
domeniul structurilor îl parcurge. Sub conducerea lui Werner Sobek, succesorul iluștrilor
predecesori la cârmele institutului, Frei Otto și Jürgen Schlaich, după cum am evidenţiat în
acest capitol, structurile ușoare sunt încercate de studenți și profesorii lor în formule
temporare.
Fig. 4.53. Pavilioane temporare în Bedfore Square,

Londra, Architectural Association (AA), 1987, 1988 și 1991.
Rațiunile pentru care sunt folosite în scopuri didactice experiențele de proiectare și

construire temporară sunt multiple: provocările în direcția creativității neconvențional;
intensitatea didactică și atractivitatea experimentului, construirea propriu-zisă, cu toate
beneficiile aecestei experiențe; accesibilitatea financiară a acestor exerciții; și, nu în ultimul
rând, noile tehnologii de producție bazate pe mașini cu comandă numerică și transportul
informației digitale generate parametric de către acestea. Alan Dempsey și Yusuke Obuchi au
editat volumul Nine Problems in the Form of a Pavilion156, surprinzând problemele procesului
de proiectare, fabricație și asamblare a unui pavilion din seria pe care Architectural
Association o realizează în Londra, în cadrul DLR, Design Reserch Lab. Istoricul acestor
pavilione cuprinde lucrări precum: Collapse of Time, de John Heyduk în 1986; Urban
Pavilion, de Mary Miss în 1987; Open House, de Coop Himmelb(l)au din 1988; The Garden
Alan Dempsey şi Yusuke Obuchi, Nine Problems in the Form of a Pavilion¸ AA Agendas No. 8, Architectural
156
Association Publications, Londra, 2010.
237
of Possibilities, de Andrew Holmes în 1988; T - Zone, de Hiromi Fujii în 1991; Capsule

Classroom, realizat de colectivul AA Inter 4 în 2003; Driftwood, al colectivului AA Inter 2 și
altele.După anii 2000, tot la AA, în anul 2, în cadrul modulului de Studii tehnice (Technical
Studies), studenții au primit ca temă să conceapă și să realizeze structura unui pod care să
reziste la sarcinile pe care le produce o persoană, dar să cedeze sub 4 persoane, astfel încât
materialele folosite să nu fie în exces.
Concluziile referitoare la rolul abordării construcțiilor temporare în domeniul formării
profesionale se îndreaptă către a remarca, în special, caracterul experimental căruia i se
potrivesc. Se adaugă capacitatea de a simula în condițiile cele mai favorabile procesele reale.

Acest capitol investighează schimbarea adusă în domeniul construirii de dezvoltarea și
utilizarea avansată și pe scară largă a tehnicilor de calcul și comunicații din perioada recentă.
Această schimbare ireversibilă s-a produs și se produce în continuare cu multă implicare a
construcțiilor temporare, care își demonstrază rolul experimental și didactic, conectat cu
cercetarea și formarea profesională.
Schimbările s-au produs în modul de concepție a arhitecturii și în formele rezultate, pe
de o parte, și în modul de construire-fabricare, pe de altă parte. Cercetările avansate,
pavilioanele demonstrative de la expoziții cu mare vizibilitate şi dezvoltarea de departamente
dedicate computației în marile firme sunt formule care ilustrează pe deplin amploarea și
caracteristicile schimbării de paradigmă la care asistăm în domeniul construirii. Construcțiile
temporare sunt un suport și instrument al schimbării către noile moduri de construire.
Teze:
4.1. Utilizarea computerelor în construire poate aduce arhitectura mai aproape de
complexiatea organică a naturii.
4.2. Tehnologia digitală este capabilă să catalizeze integrarea ingineriilor și a celorlalte
discipline în arhitectură.
4.3. Evaluarea calității arhitecturii prin măsurarea performanțelor este calea către o nouă
paradigmă în domeniu.
238
4.4. Arhitectura orientată către performanță este noul contextualism.

4.5. Tehnologia trebuie să ridice calitatea arhitecturii și să o facă accesibilă.
4.6. Viitorul construirii depinde de utilizarea conceptului de durată de viață a construcțiilor.
4.7. Construcțiile fac parte din circuitele materiilor pe planetă. Funcționarea planetei depinde
de aceste circuite.
4.8. Viitorul construcțiilor depinde de flexibilitatea pentru care sunt realizate, prin
reversibilitate și adaptibilitate. Arhitectura temporară poate oferi ambele situaţii.
4.9. Formarea profesională pentru construire presupune parcurgerea circuitului complet, de la
concepție prin realizare la utilizare. Arhitectura temporară pot oferi aceste experiențe
complete.
239
240
CAPITOLUL 5. ROLUL ARHITECTURII TEMPORARE PENTRU VIITORUL

CONSTRUIRII
(în care se aprofundează conceptele de dezvoltare durabilă,

sustenabilitate și responsabilitate a construirii actuale în contextul unor
provocări majore și extrem de serioase prin care trece civilizația
umană, toate conducând la evaluarea soluțiilor de construire
temporare în acest context și relevarea potențialului lor pentru
construirea în viitor)
5.1. Arhitectura sustenabilă, imperativ contemporan pentru mediul construit

(în care se explicitează cerințele contemporane ale construirii care sunt
subordonate problemelor globale și pentru care se caută răspunsuri
prin politici care iau în considerare utilizarea de construcții temporare)
5.1.1. Conceptul de sustenabilitate în domeniul arhitecturii

Conceptul de sustenabilitate este vast și se axează, în principal, pe necesitatea
imperativă de a asigura, prin acțiunile prezente, resurse pentru generațiile viitoare.1 Este în
general acceptată definiția sustenabilității prin preocuparea pentru viitor manifestată prin
strategii și acțiuni prezente care să evite colapsul previzibil al civilizației umane în perspectiva
evoluției prin extrapolarea formulelor actuale. Yona Friedman trăgea un semnal de alarmă,
avertizând că „dacă nu vom conserva natura, nici aceasta nu ne va conserva pe noi.”2
Sustenabilitatea exprimă o calitate complexă a unui proiect, a unei dezvoltări și, în
același timp, definește o atitudine, un anumit filtru criterial de analiză care se bazează pe
principii, la rândul lor clar definite și argumentate. Este caracteristică pentru sustenabilitate
proiecția în viitor și abordarea holistică, adică o gândire care combină criterii multiple,
acoperind întregul spectru problematic predefinit. Mai multe noțiuni și mai mulți termeni care
sunt alternativi sau complementari în cazul discuției despre sustenabilitate descriu
complexitatea subiectului: responsabilitate, reziliență sau calitatea de a fi „verde”, etichetă
aplicabilă construcțiilor în anumite condiții. Conceptul de sustenabilitate s-a dezvoltat în mod
1
Noţiunea de sustenabilitate în relaţie cu reutilizarea adaptată, valori globale de mediu şi responsabilitate socială
devine vizibilă la nivel public în anii 1960, în special prin activitatea organizaţiilor Greepeace şi Friends of the
Earth). În anul 1987, Comisia Brundtland / ONU accentuează public relaţia dintre sustenabilitate, resurse şi
dezvoltare. Vezi http://www.un-documents.net/our-common-future.pdf, accesat la 25 mai 2015.
2
Yona Friedman, Manuels, vol. 1, Éditions CNEAI, Paris, 2007, p. 27.
241
evident datorită apariției și accentuării accelerate a unor probleme globale ale omenirii, cu
precădere în a doua jumătate a secolului al XX-lea și, în mod evident, în ultimii circa 25 de
ani.
Care sunt problemele majore cu care se confruntă omenirea și care este legătura
acestora cu domeniul construirii? Răspunsurile la aceste întrebări complicate şi plurivalente ne
vor permite să analizăm care este rolul și ce pot oferi construcțiile contemporane în contextul
recent, în care cerința de sustenabilitate a construirii devine un imperativ implicit și creează
standarde crescânde.
Fig. 5.1. Catastrofele naturale sunt tot mai frecvente:

Inundații la Sweizerhof, Lucerna, 2005; Uraganul Rita, Cameron,
Los Angeles, 2005; navetiști după o ploaie torențială, Mumbai, 2005.
A enumera problemele majore ale omenirii poate părea o alunecare în zona

discursurilor politice și a ideologiilor; totuşi, evoluțiile care pot fi observate prin cerințele
programelor de cercetare și convențiile internaționale sunt convergente către câteva teme
majore, formulate fără o ierarhizare după eventuale priorități, ele fiind simultane. Problemele
majore sunt: epuizarea resurselor de apă, hrană, combustibili pentru energie, spații pentru
așezările umane în condițiile ratei accelerate de creștere demografică și a nevoilor și
aspirațiilor de creștere a calității vieții; dificultăţile generate de poluarea diferenţiată a
mediului, inclusiv cea generată de cantitățile imense de acumulări de deșeuri și de emisiile de
gaze cu efect de seră, mai ales CO2; situaţiile problematice generate de imperativele eradicării
sărăciei, asigurării drepturilor fundamentale ale omului pentru toți locuitorii planetei, educației
și a dreptului la muncă.
242
Consecințele acestor probleme majore se manifestă în câteva fenomene incontestabile

ale căror efecte pot fi devastatoare prin catastrofele pe care le produc din ce în ce mai frecvent.
Schimbările climatice sunt la acest moment o consecință constatată, care se încearcă a fi
limitată la un ecart maxim de 20 Celsius, obiectiv foarte greu de atins după opiniile unor
cercetători. Catastrofele naturale și-au intensificat frecvența într-o manieră alarmantă, fiind
interconectate, respectiv seismele cu valurile gigantice și inundațiile, iar exemplul relativ
recent din Japonia3, cu catastrofele nucleare rezultate din vulnerabilitatea centralelor atomice
la astfel de situații nepreconizate anterior.
Echilibrul biologic perturbat de dispariția multor specii din regnul animal și cel
vegetal, cauzată de practicile agricole, de vânătoare și pescuit, de despăduriri și de minerit
extensiv, poate genera schimbări cu consecințe greu de estimat asupra tuturor activităților
umane, prin afectarea ecosistemelor. Epidemii și crize generate de maladiii severe nou apărute
pot avea legătură cu multe dintre mutațiile care se produc în lumea vie, în conexiune
indisolubilă cu natura sub toate formele ei. La toate acestea se adaugă evidenta criză de sistem
care afectează modelele de organizare a societăților, economiile bazate pe dezvoltare și
consum în creștere, emigrația economică și alte probleme de natură socială încă nerezolvate la
nivelul statelor și al cooperării internaționale.
Fig. 5.2. Grafice care indică creșterea exponențială a problemelor omenirii în timp: creșterea
numărului de inundații per decadă, pe diferitele continente; creșterea populației planetare;
creșterea numărului de incendii în pădurile din America pe decenii.
3
Spre exemplu, recentul accident nuclear de la Fukushima-Daiichi, cauzat de un cutremur cu magnitudinea 9
grade scara Richter, urmat de tsunami (Japonia, 11 martie 2011). Vezi http://fukushimaontheglobe.com/the-
earthquake-and-the-nuclear-accident/whats-happened, accesat la 25 mai 2015.
243
În contextul grav deja menţionat, construcțiile joacă un rol fundamental. Aceasta

deoarece ele sunt legate de demografie, economie, resurse materiale și energetice și, nu în
ultimul rând, au puternice rădăcini culturale care determină aspirațiile comunităților și
comportamentele acestora în raport cu construirea.
Încălzirea globală este cel mai sever fenomen care afectează deja echilibrul
ultracomplex al planetei. Al Gore consideră că certitudinii tipic americane legate de iminența
morții și a taxelor i se adaugă acum și cea a încălzirii globale, a schimbărilor climatice, care
numai pot fi negate, deși în urmă cu un deceniu grupuri cu interese economice și politice sau
gândiri conservatoare refuzau să ia în considerare avertismentele diferiților cercetători.4 Doar
urmărirea graficelor care ilustrează frecvența incidențelor privind catastrofele naturale în
ultima perioadă este suficient de relevantă pentru această demonstrație.
Fig. 5.3. Imagine cu deșeuri de sticle de plastic, Chris Jordan; schema ciclurilor
materiei într-un oraș actual și într-unul sustenabil, Marc Angélil și Cary Sires.
Construcțiile sunt responsabile de circa 40% din totalul consumurilor energetice la

nivel planetar, un procentaj care face ca atenția acordată acestui aspect să devină prioritară
chiar și pentru statele care au un anumit confort energetic asigurat de resursele de combustibili
fosili pe care le dețin în prezent. Tot construcțiile sunt responsabile de o cantitate imensă de
CO2 eliberat în atmosferă în cadrul proceselor de producție a materialelor cu care sunt realizate
și din utilizarea lor prin emisiile agenților poluanți rezultați din procesele de încălzire-răcire și
4
Al Gore, op. cit.
244
utilizare, în general. Al Gore explică efectul generat de emisiile de gaze de seră (greenhouse
gases)5 prin faptul că acestea permit radiațiilor solare să pătrundă în atmosfera terestră, dar
capturează radiația infraroșie, termică, fără a-i mai permite ieșirea din capcana atmosferică.
Procesul de demolare și construire şi înlocuirea construcțiilor generează mari cantități de
deșeuri. De exemplu, în Marea Britanie acestea ating circa 19%.6
Conceptele și terminologia sunt în evoluție. În 1974 se discuta în mediile politice
despre termenul de „eco-dezvoltare” (ecodevelopment), noţiune care a fost refuzată. Cu
timpul, anglo-saxonii au introdus termenul de „sustenabil”, înţeles ca „durabil” în limba
franceză, dar care pare mai acceptabil în varianta „viabil”7, așa cum este folosit în Québec,
Canada. Anii de dezvoltare rapidă care au urmat reconstrucției de după cel de-al Doilea
Război Mondial, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost caracterizați de apariția
fenomenelor secundare severe ale dezvoltării, cunoscute sub termenul generic de „poluare”.
Omenirea a realizat pe scară largă ce înseamnă otrăvirea mediului, care părea până atunci
capabil să absoarbă și să dilueze orice intervenție a omului în circuitele naturale, aparent
stabile și oricum foarte lente.
Eticheta de „ecologic” a început să fie adoptată, fără ca înțelesul ei să fie mai mult
decât intuitiv. În primă instanță, ecologicul trimitea cu gândul la ceea ce nu ucide, nu
extermină și nu produce mutații severe, pentru ca, mai apoi, să se observe că, într-un sistem pe
care Richard Buckminster Fuller îl numea Space Ship Earth8, orice contribuție contează,
însumându-se celorlalte. Caracteristicilor ecologice li s-a consacrat culoarea verde, un verde
care a pătruns atât în sferele tehnice, prin crearea conceptului de clădiri verzi, cât și în cele
politice, prin apariția de partide sau în zona civică, prin organizații nonguvernamentale.
Certificarea clădirilor verzi reprezintă o formă inteligentă de generare a conștiinței
calității construcțiilor prin organizații care fac eforturi în sensul implementării sustenabilității
5
Ibidem, p. 28.
6
David Turrent, Sustainable Architecture, RIBA Publishing, Londra, p.15.
7
Ignacy Sachs în „Entretiens avec Thierry Paquot,” Revue Urbanisme, Paris, nr. 303/1998, pp. 6-13.
8
Joachim Krausse şi Claude Lichtenstein, eds., op. cit., p. 18.
245
pe scară largă în construcții. Principiile au fost acelea de a găsi modalități de evaluare

obiective, de a exprima diferite niveluri de performanță atinse și de a crea dorința de a construi
verde și nu obligația pentru acestea.
Contribuția sistemelor LEED, BREEAM, DGNB9 și a altora a fost, pentru mai bine de
douăzeci de ani, foarte importantă la nivel mondial. Ele însele evoluează, aducând noi
concepte, ca cel de „comunități verzi” (green communities), cu referire la cartiere, la sisteme
mai ample și nu numai la construcții. Sistemele sunt în continuă evoluție, organizațiile susțin
amplificarea culturii construirii sustenabile, existând chiar și fenomene concurențiale între
acestea. Este important ca generații noi de modalități de evaluare să apară, din ce în ce mai
aproapiate de surprinderea fenomenelor holistice privind calitatea construirii.
Critica sistemelor de certificare s-a centrat pe incapacitatea lor de a surprinde anumite
aspecte greu de cuantificat, sau imposibil după mulți, cu referire la calitatea arhitecturii în
ansamblu, cu precădere din perspectivă culturală și chiar socială. Problemele legate de
identitate, estetică, semiotică, valoare de patrimoniu material și imaterial, peisaj cultural și
altele asemenea au generat reacții, uneori acerbe, împotriva proliferării aprecierii construcțiilor
pe baza evaluării verzi. Din acest motiv, noţiunile folosite au fost mereu discutate, termenul de
„sustenabilitate” nefiind apreciat ca valabil în limba franceză, din zona căreia a proliferat
termenul de „durabilitate” care, la rândul lui, este ambiguu, mai ales când ne referim la ceva
temporar.
Din această perspectivă, ne întrebăm: cum este o construcție temporară? Poate ea să fie
sustenabilă, adică durabilă? Imperfecțiunea termenilor a arătat, de fapt, nevoia de a cerceta
mai profund. În prezent, există o remarcabilă convergență, în sensul acceptării unui nou
termen care definește nu atât calitatea unei construcții, cât şi a celor care sunt implicați în a o
9
LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) este un sistem de certificare pentru clădiri verzi,
proiectare, construcţie, întreţinere, vecinătăţi etc., bazat pe standarde şi dezvoltat în anii 1990 de Green Building
Council din SUA. BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Methodology)
reprezintă o metodă de evaluare şi certificare a sustenabilităţii clădirilor (utilizare de energie, apă, transport,
poluare etc.), creată în 1988 în Marea Britanie. DGNB (Deutsche Gesellschaft für Nachhaltiges Bauen) constituie
un sistem internaţional flexibil de certificare a clădirilor verzi şi a districtelor urbane, bazat pe cca 50 de criterii
de sustenabilitate; este implementat de Sustainable Building Council din Germania începând cu anul 2007. Vezi
şi Vlad Gaivoronschi, prezentare „Architecture Quality,” Professional Practice Comission, congresul Uniunii
Internaţionale a Arhitecţilor (3-7 august 2014, Durban).
246
realiza. Acest nou termen se extinde la scara sistemică şi se referă la construirea responsabilă,
termenul de „responsabil”10 fiind găsit ca adecvat și relevant, în acest context.
Fig. 5.4. Harta sistemelor de certificare a clădirilor verzi, prezentată de

arh. Vlad Gaivoronschi la congresul Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, Durban, 2014.
Sustenabilitatea este definită în general ca având trei piloni fundamentali: ecologia,

economia și societatea. O dezbatere importantă s-a desfășurat în timp referitor la un al patrulea
pilon, și anume, cel cultural. Există opinii care consideră cultura ca regăsindu-se transversal și
nefiind o categorie în sine.
Consiliul Arhitecţilor din Europa (Architects' Council of Europe, ACE), consideră
sustenabilitatea ca fiind definită de cei patru piloni enumeraţi.11 În această accepţiune,
sustenabilitatea necesită o viziune pe termen lung pentru mediul construit, pentru a cărui
10
Dr. arh. Antoine Zammit, membru al grupului de lucru pe probleme urbane al Consiliului Arhitecţilor din
Europa (Urban Issues Work Group, Architects' Council of Europe), foloseşte sintagma responsible design pentru
a defini proiectarea orientată către calitate, medii sustenabile şi accesibile etc., care se pot obţine şi prin mici
intervenţii urbane. Vezi Antoine Zammit, The Role of The Architectural Profession in Delivering Responsible
Design, 2014, Architects’ Council of Europe, Bruxelles, 2014. Documentul este disponibil la http://www.ace-
cae.eu/uploads/tx_jidocumentsview/ACE_URBA_ISSUES_2014_EN_FORMAT_A5_HORIZ_PANORAMIQU
E_WEB_01.pdf, accesat la 30 mai 2015.
11
Vezi lucrările conferinţei „Designing for the Future: The Market and Quality of Life” desfăşurată sub
patronajul preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso (10 aprilie 2008, Bruxelles), în Designing for
the Future: The Market and Quality of Life, Conference Proceedings, Architects’ Council of Europe, Bruxelles,
2008, http://www.ace-cae.eu/uploads/tx_jidocumentsview/ProceedingsComplete.pdf accesat la 30 mai 2015.
247
valoare este nevoie de planificare, design, construire și management de foarte bună calitate
prin colaborarea dintre arhitecți și alți profesioniști cu liderii orașelor, administrații și cetățeni.
Pentru consolidarea conceptului de sustenabilitate, Fundaţia Holcim (Holcim
Foundation) acordă, o dată la trei ani, premiile pentru construcții sustenabile în cadrul unuia
dintre cele mai ample programe de susținere a cercetării și a proiectelor inovatoare din
domeniul sustenabilității, cu șanse de implementare (International Holcim Awards for
Sustainable Construction) 12. Criteriile enunțate după care se apreciază aceste proiecte ne pot
da o perspectivă aprofundată asupra termenului de sustenabilitate însuși. Sustenabilitatea este
văzută dintr-o perspectivă holistică prin probleme-țintă, subscrise următoarelor cinci noțiuni:
progres, oameni, planetă, prosperitate și loc. Progresul urmărește caracterul inovator și
transferabil, către alte aplicații, al unui proiect sustenabil. Oamenii sunt prezenți în orice
proiect prin standarde etice și echitate socială. Planeta este considerată prin prisma resurselor
și a performanțelor de mediu. Prosperitatea se referă la viabilitatea economică și
compatibilitatea propunerilor construite cu mediul lor pe durata de viață a acestora. Locul este
privit sub aspectul impactului contextual și estetic. Patrick Buchain explică faptul că „ecologia
trebuie să fie socială și culturală” 13. Numai după o astfel de abordare a domeniului, vom putea
vorbi de soluții tehnice.
Fig. 5.5. Grafice ilustrând energia necesară fabricării

diferitelor materiale și consumul de combustibil pentru transportul acestora.
12
Vezi şi Capitolul 2., secţiunea 2.1.3. Actualitatea interesului pentru construcțiile temporare și considerente
pentru viitorul acestora. detalii la http://www.holcimfoundation.org/, accesat la 30 mai 2015.
13
Patrick Buchain, în dezbaterea condusă de Hans Ibelings, forumul european de politici arhitecturale Construire
autrement : les normes en jeu, Grande conférence (9-10 octombrie 2008), Arc-en-Rêve, Centre d'Architecture,
Bordeaux, 2008, p. 2.
248
Ceea ce este de maximă importanță pentru sectorul construcțiilor rezidă în abordarea

holistică, multicriterială şi simultană a sustenabilității. Orice construcție trebuie să răspundă
favorabil, în mod simultan, la toate aceste criterii, reușita sa fiind o combinație care rezultă din
modalitatea prin care se acoperă cerințele sustenabilității. Arhitectura durabilă poate fi definită
simplu astfel, consideră binecunoscutul arhitect Norman Foster: „a face maximum cu
minimum, ca în maxima lui Mies van der Rohe, mai puțin înseamnă mai mult [less is
more].”14 Acest deziderat este urmărit în conceptul de construcții ușoare, conceptele de
reciclare și este susținut și de construirea temporară care, propune a o formă de ”cât mai mult
cu cît mai puțin” timp în care clădirile sunt utilizate în spațiu. Această formulă de adaptare la
utilizare este în fapt o economie substanțială de spațiu, care devine din ce în ce mai valoros în
condițiile actuale.
5.1.2. Schimbarea actuală de paradigmă a construirii

Asistăm, în fapt, la două schimbări de paradigmă succesive, aproape suprapuse. Cea
inițială a fost o reacție cu un anumit grad de superficialitate, prin care industria construcțiilor a
încercat să îşi creeze avantaje din imperativul economiei de energie. Această reacție s-a bazat
pe conceptul casei pasive și, apoi, pe conceptul mult mai accesibil al Nearly Zero-Energy
Buildings (nZEB), construcția cu consum de energie aproape zero.
Acţiunea care în România s-a numit, începând cu anul 2009, anvelopare termică
(Programul Naţional de Reabilitare Termică)15 și continuă ca atare este o ilustrare a acestei
situații. Industria materialelor termoizolante, mai ales a acelor care sunt mai puțin ecologice și
care au o amprentă de carbon crescută, a înflorit. Arhitectura clădirilor de patrimoniu a fost
asaltată cu soluții simpliste care negau orice logică a fațadelor istorice. Impermeabilitatea la
aer și vapori a noilor anvelope a fost ignorată în cele mai multe cazuri.
„Casa pasivă însăși este un concept contestat de tot mai mulți ingineri și arhitecți
luminați. Ea creează mai degrabă un prizonierat decât o locuire, mizând pe schimbarea
14
Norman Foster, citat în forumul european Architecture et développement durable, ressources/extraits de textes,
dossier participants, Arc-en-Rêve, Centre d'Architecture, Bordeaux, 2008, p. 15.
15
http://www.mdrap.ro/programul-national-privind-cresterea-performantei-energetice-la-blocurile-de-locuinte,
249
radicală a modului de viață”, ne atenţionează Ilka și Andreas Ruby16. Abordările privind

rezolvarea problemei crizei de energie eșuează, dacă nu sunt luate în calcul și celelalte ecuații.
Arhitectura secolului al XX-lea a avut ca realizare majoră îmbunătățirea relațiilor dintre om și
mediu prin dematerializarea limitelor între interior și exterior. Dacă aceste limite vor fi
reconstruite într-o manieră aproape medievală, înseamnă că ceva este profund eronat în cadrul
raționamentului, constată Ilka și Andreas Ruby. Problema energiei trebuie abordată prin
schimbarea surselor din fosile în regenerabile și prin trecerea de la producția centralizată la cea
distribuită. Casa pasivă este înlocuită astfel de casa activă (active house), sau PEB17 (casă plus
energie), concept deja preluat de politicile comunitare europene. Vom putea vorbi astfel de o
societate post-fosilă în care vom putea procesa altfel surplusurile, într-o nouă artă a cheltuirii
și împărțirii resurselor. Arhitectul danez Bjarke Ingels18 vorbește de abordarea hedonistică a
sustenabilității, a bucuriei de a consuma, evident ceea ce este regenerabil. „Arhitectura nu
poate fi doar un obiect funcțional, asemenea mașinii, ea trebuie să fie ceva mai complex și mai
variat, asemănător sistemelor biologice din lumea naturală”, nuanţează arhitectul japonez
Toyo Ito19, iar esteticianul şi filosoful german Peter Sloterdijk menționează că „omenirea
începe să înțeleagă faptul că actualul mod de viață și termenul lung sunt lucruri care se exclud
reciproc total.”20
În timp ce putem constata un cvasiconsens în cadrul comunității științifice, referitor la
nevoia de a a schimba sistemul energetic de la sursele fosile la cele regenerabile, remarcăm o
disensiune metodologică fundamentală privind maniera în care trebuie și poate să se producă
această schimbare. John Baden, fondator şi preşedinte al Fundaţiei pentru Cercetare în
16
Ilka Ruby şi Andreas Ruby, eds., Re-Inventing Construction, Ruby Press, Berlin, 2010, p. 14.
17
Plus Energy Building, în broşura Active House – A Vision. Buildings that give more than they take, ed. 1,
http://www.activehouse.info/about-active-house/active-house-vision, accesat la 30 mai 2015.
Bjarke Ingels, „The Joys of Economy. How to Make Sustainability a Heaven of Hedonism,” în Ilka Ruby şi
18
Andreas Ruby, eds., Re-Inventing Construction, Ruby Press, Berlin, 2010, pp. 55-66.
19
interviu cu Toyo Ito, Toyo Ito & Associates, Architects, luat de Ninart Lui, Taxi Design Network, 14 iulie
2008, Design Singapore Council IAP III, 2008, http://designtaxi.com/article/100359/DesignSingapore-Council-
IAP-III/, accesat la 30 mai 2015.
20
Peter Sloterdijk, Dans le même bateau, Paris, Payot et Rivages, 1997, citat în Architecture et développement
durable, ressources/extraits de textes, dossier participants, Arc-en-Rêve, Centre d'Architecture, Bordeaux, 2008,
p. 15.
250
Economie şi Mediu din 1985 (Foundation for Research on Economics and the Environment /
FREE), consideră că dezvoltarea durabilă este o formulă care face apel la emoții, acesta fiind
motivul pentru care beneficiază de un asemenea consens. Altfel, conținutul ei nu este foarte
concret și bine definit.
Fig. 5.6. Schimbarea de paradigmă a proiectării, prof. arh. Laura Lee, 2014.
Dezbaterile actuale relevă, așa cum amintesc Ilka și Andreas Ruby21, prin sintetizarea
ideilor contributorilor la culegerea de texte editată de ei, două poziții fundamental opuse:
„sistemismul” și „incrementalismul”. „Sistemismul” înseamnă o înnoire radicală a întregului
sistem de operare a mediului construit. „Incrementalismul” caută o tranziție pragmatică de la
sistemele existente, prin utilizarea de părți din acestea și optimizări, către îmbunătăţire. Toate
acestea indică necesitatea unor schimbări importante privind modul în care construim, dar
astfel încât modul de viață să nu fie ignorat, patrimoniul multisecular existent să nu fie
denaturat și compromis, iar trecerea la noua paradigmă să fie bine primită și accesibilă.
În acest context, previziunile pentru perioada viitoare, cu un orizont către anul 2050,
indică o intensificare a reabilitării construcțiilor existente, în raport cu realizarea de construcții
noi, care, deja, este mai puțin importantă în Europa. Se discută despre conceptul de renovare
profundă (deep renovation) și modernizare/reutilare pentru un nou scop (retrofitting), prin care
21
Ilka Ruby şi Andreas Ruby, eds., Re-Inventing Construction...p. 17.
251
construcțiile nu sunt doar reabilitate, ci și transformate, astfel încât să se adapteze cât mai bine
la noile cerințe. Putem observa cum, din cele mai mari consumatoare de energie, poluatoare și
producătoare de deșeuri, construcțiile își propun un deziderat major, extraordinar în raport cu
natura problemelor și a amenințărilor, bazat pe o logică clară: să devină cel mai mare
producător de surplus de energie regenerabilă, care poate fi redistribuită, să recicleze aproape
integral materialele folosite și să reducă substanțial emisia de gaze de seră. Nici unul dintre
aceste deziderate nu poate fi abordat separat și univoc; abordarea holistică, centrată pe
identitate și cultură, cu toate aspectele sale capilare, este esențială și inevitabilă pentru reușita
trecerii la noua paradigmă a construirii.
Peter Baccini propune o înțelegere metabolică a mediului construit22, care a fost
fundamentată la începutul anilor 1990 și este preluată acum în practica multor birouri de
arhitectură și inginerie, în maniere diferite. Acestea pot fi grupate în următoarele trei abordări:
1. Reversibilitatea construcțiilor. Această presupunere este puternic susținută de
inginerul și profesorul Werner Sobek, care pledează pentru faptul că orice construcție trebuie
să ia în calcul ipoteza demontării sale încă din proiect. În acest sens, construcțiile trebuie să fie
cât mai ușoare, să consume cât mai puțin material, pentru ca reciclarea post utilizare să fie mai
ușoară, de preferință completă. Mare parte dintre construcțiile actuale nu satisfac aceste cerințe
din cauza ireversibilității structurilor, care folosesc materiale compozite, imposibil de separat
și reutilizat după demolare.
2. Folosința adaptivă. Contrar direcției propuse de inginerul german Werner Sobek,
grupul newyorkez LOT-EK pretinde că părți din structurile existente pot fi refolosite integral
prin deplasare și reintegrare în alte contexte. Ei practică o reciclare a unor spații precum
fuselaje, caroserii și alte obiecte industriale folosite pentru a deveni componente în construcții
noi.
3. Autotransformarea perenă. Această direcție este susținută de proiectele arhitecților
francezi Lacaton & Vassal, care resping ideea demolării construcțiilor, inspirați de numeroase
exemple din istoria arhitecturii, prin care clădirile s-au transformat ori de câte ori a fost
nevoie, adaptându-se la cerințele contemporane.
22
Ilka Ruby, Andreas Ruby, eds., Re-Inventing Construction, p. 244.
252
Ceea ce este comun tuturor acestor abordări este natura fundamental tranzitorie a
construcțiilor, fie că vorbim de existența lor fizică, de reutilizarea materialelor sau a
componentelor sau de transformarea continuă prin adaptare. Ilke și Andreas Ruby trag
concluzia, că „aceste procese de transformare continuă trebuie să provoace radical identitatea
autoproclamată a disciplinei arhitecturii care iubește să se vadă pe sine, în pofida evidențelor
contrare, ca un agent al eternității.”23
O perspectivă care poate inspira vine din partea lui Michael Thompson, autorul lucrării
Rubbish Theory: The Creation and Destruction of Value.24 El vorbește despre economia
socială, care divide lumea obiectelor posedate în tranzitorii și durabile, dar proclamă și
existența unei a treia lumi ce include rubbish, adică deșeurile, resturile, vechiturile. Aceasta
cuprinde obiecte tranzient care au șansa să devină valoroase, în timp.
5.1.3. Fenomene ale construrii determinate de strategii și politici pentru sustenabilitate

„Adevărata resursă naturală este timpul”, apreciază filosoful Heinz Wismann25. În
condițiile prezente, întrebarea se referă la cât timp mai putem folosi resursele limitate?
Problematicile majore care determină imperativ o schimbare de paradigmă în domeniul
construirii au generat documente politice și convenții internaționale. Scopul acestora este,
evident, acela de a obține un angajament și progrese reale de la toate statele pentru
soluționarea problemelor globale.
În aceast sens, Uniunea Europeană s-a angajat într-o serie de pași, marcați prin
documente politice adoptate în cadrul organizaţiei. Strategia tematică pentru mediul urban este
unul dintre aceste documente, propunând o mai bună implementare a legislației existente,
schimburi de experiență și bune practici în scopul de a obține o mai bună calitate a vieții
23
Ibidem, p. 245.
24
Michael Thompson, Rubbish Theory: The Creation and Destruction of Value, Oxford University Press, 1979.
25
Heinz Wismann, prezentare „L’être collectif (The Collective Being),” cu ocazia simpozionului de deschidere a
expoziției „Collectif, nouvelles formes d'habitat collectif en Europe,” Arc-en-Rêve, Centre d'Architecture,
Bordeaux, 4 iulie-26 octombrie 2008. Vezi şi publicaţia dedicată expoziţiei şi colocviului aferent Collectif
nouvelles formes d'habitat collectif en Europe, Arc-en-Rêve, Centre d'Architecture, Bordeaux, 2008.
253
printr-o abordare integrată în zonele urbane. Au fost dezvoltate și alte strategii ulterioare
precum Strategia tematică pentru poluarea aerului.
Carta de la Leipzig pentru Orașe Europene Sustenabile26 este un important document
semnat de statele membre ale UE în 2007, semnificând angajamente guvernamentale pentru a
face orașele mai sănătoase, atractive și sustenabile. Strategia pentru dezvoltare sustenabilă a
Uniunii Europene, reînnoită, este o chemare la crearea de comunități sustenabile cu o înaltă
calitate a vieții, cu atenție asupra mobilității și transportului urban și asupra unei mai bune
cooperări cu mediul rural.
Strategia de la Lisabona 2000-2010 (Agenda Lisabona/ Procesul Lisabona)27 stabileşte
priorități pentru a face din mediile urbane locuri atractive pentru a investi. Strategia Europa
202028, construită pe bazele Strategiei de la Lisabona, proclamă prioritățile menite să ducă la o
Europă eficientă din punct de vedere al exploatării resurselor. Aceasta înseamnă decuplarea
creșterii economice de la utilizarea resurselor și tranziția către o economie cu emisii reduse de
carbon, utilizarea resurselor energetice regenerabile, modernizarea transportului și promovarea
eficienței energetice.
Un moment important în lupta politică împotriva schimbărilor climatice s-a petrecut în
anul 2008, când șefii statelor europene au convenit asupra reducerii cu 20% a emisiilor de
bioxid de carbon până în 2020. Pachetul adoptat de Consiliul Europei în 2008, denumit
Climate and Energy29 a constat din trei puncte:
1. atingerea unei reduceri de 20% a emisiei de gaze de seră în atmosferă, comparativ
cu nivelul anului 1990;
2. acoperirea a 20% din necesarul de energie din Uniunea Europeană din surse de
energie regenerabile;
26
http://ec.europa.eu/regional_policy/archive/themes/urban/leipzig_charter.pdf, accesat la 30 m ai 2015.
27
http://www.europarl.europa.eu/document/activities/cont/201107/20110718ATT24270/20110718ATT24270EN.p
df, accesat la 30 mai 2015.
28
http://ec.europa.eu/europe2020/index_ro.htm, accesat la 30 mai 2015.
29
Energy Efficient Cities, EUKN/European Urban Knowledge Network, Haga, 2013, p. 10.
254
3. atingerea unui nivel de reducere a consumului de energie de 20%, comparativ cu

scenariul din 2007.
Aceste obiective politice au fost cunoscute ca obiectivele 20-20-20. După cum se poate
observa, economia de energie este doar unul dintre cele trei obiective, iar abordarea complexă
simultană începe să se regăsească în politicile comunitare. În prezent s-a constat însă că
atingerea obiectivelor este întârziată și că reducerea consumului energetic va atinge doar 9-
10% dacă se mențin tendințele actuale. Comisia Europeană a configurat deja noile obiective
pentru 2030, pentru a accelera ritmul transformării, lansând recent obiectivele 40-27-27, care
înlocuiesc fostele 20-20-20 și se referă la aceleași variabile, în aceeași ordine.
Documentul Cities of Tomorrow. Action Today. URBACT II Capitalisation30 urmărește
construcția eficienței energetice în orașele europene. Este importantă definiția sărăciei
energetice sau a combustibilului (fuel poverty), care se referă la acele gospodării care cheltuie
mai mult decât 10% din veniturile lor pentru combustibil. Europa de Vest se remarcă prin 12%
din numărul total al gospodăriilor în această situație. În zonele mediteraneene, noţiunea de
sărăcie energetică se referă în special la situațiile cu temperaturi crescute, când valurile de
căldură cauzeză un număr crescut de decese. Nu este vorba doar de bani, ci de impactul
schimbărilor climatice asupra sistemului de sănătate publică, de sărăcia copiilor, de educație
și productivitate.
Fig. 5.7. Nivelul obiectivelor Uniunii Europene pentru 2020,
30
URBACT II. Building Energy Efficiency in European Cities, URBACT, Saint-Denis, 2013, p. 6. Vezi
http://urbact.eu/sites/default/files/import/general_library/19765_Urbact_WS6_ENERGY_low_FINAL.pdf,
255
conform Urbact II, cu referire la politicile din pachetul Climat și energie.
Atitudinea Europei faţă de problemele aduse de schimbările climatice este remarcabilă,

dar total insuficientă la nivel global, mai ales dacă zona asiatică emergentă și continentul nord-
american nu țin ștacheta la același nivel. Arhitectul olandez Rem Koolhaas afirmă că
„sustenabilitatea a devenit un ornament, o etichetă dezirabilă care prezintă avantaje”31. O
astfel de turnură nu este de dorit deoarece poate compromite, prin speculații cu scopuri
profitabile, eforturile unui întreg sector de a depăși problemele pe care el însuși le generează.
Dezvoltarea orașelor în secolul al XX-lea s-a bazat pe planificarea urbană venită dintr-
un sector public care dispunea de puterea și resursele pentru a da formă orașului. Astăzi acest
lucru pare din ce în ce mai puțin posibil, în condițiile fragmentării politice și a lipsei resurselor
economice. Încrederea în guvernanți scade cu fiecare proiect nerealizat sau eșuat.
Toate acestea legitimează întrebarea dacă planificarea obișnuită, master planning-ul,
cum este în genere cunoscută această activitate, mai este utilă. În fapt, suntem în perioada în
care apar abordări alternative ce se bazează în special pe dezvoltarea pe faze și prevederea
unor stadii temporare între acestea. Master planul nu mai poate miza doar pe forma finală,
fixă. Activitățile intermediare pot stimula economia, schimburile sociale și percepția asupra
unei zone, pot stabiliza acele vecinătăți care sunt slăbite și pot aduce activitate și viață în
anumite zone care le-au pierdut, fără cheltuieli semnificative, afirmă Peter Bishop și Lesley
Wiliams în The Temporary City.32
Activitățile temporare pot crea un anumit profil de piață și pot avea influențe asupra
dezvoltării „permanente”, adică pe termen lung, într-o zonă urbană. Bishop și Wiliams sunt
mai puțin tranșanți decât Rem Koolhaas, care a afirmat că master planning-ul a murit,
britanicii atrăgând atenția asupra unor operațiuni ca cea deja menţiontă pentru parcul Olimpic
din Londra, care a beneficiat de resurse și de voinţă politică pentru decizii și implementare,
31
„ An Obsessive Compulsion towards the Spectacular,” interviu cu Rem Koolhaas luat de Stephan Burgdorff și
Berndhard Zand, cotidianul Spiegel on line International, 28 iulie 2008. Vezi
http://www.spiegel.de/international/world/rem-koolhaas-an-obsessive-compulsion-towards-the-spectacular-a-
566655.html, accesat la 30 mai 2015.
32
Peter Bishop și Lesley Wiliams, op. cit.
256
dar care, așa cum am mai arătat deja, a folosit ea însăși elemente de planificare pe faze,
arhitectură temporară corespunzătoare unor activități temporar diferite.
Master planurile eșuate sunt o pierdere costisitoare și o sursă de reacție adversă din
partea comunităților afectate. Durata pentru a formula aceste planuri, timpul necesar adoptării
și aprobărilor sunt de multe ori atât de mari, încât condițiile din momentul inițierii lor se
schimbă pe parcurs și devin contradictorii.
Bishop și Williams propun împotriva acestor fenomene designul 4D33, cu patru
dimensiuni, care adaugă celor trei spațiale cunoscute și pe cea a timpului. Master planurile 4D
trebuie să aibă o flexibilitate suficientă încorporată pentru a fi valabile. O cerință importantă
pentru aceste master planuri flexibile și viabile este aceea de a ține cont cât mai mult de
caracterul social și fizic al zonelor, înloc să le elimine. Mulți practicieni consideră că
planificarea trebuie să pornească de la o atentă studiere a situațiilor existente, de la
identificarea calităților locurilor, tocmai pentru ca acestea trebuie să stea la baza dezvoltărilor.
Este necesară „valorificarea a ceea ce este acolo, care să alimenteze posibilitățile locului și să
definescă ceea ce lipsește”, spun Bishop și Williams34.
Un alt unghi de abordare asupra planificării se referă la dimensiunea strategică a
master planurilor. Acolo unde condițiile stabilității piețelor, controlul financiar și legislativ
sunt slabe, master planning-ul trebuie să fie abordat din perspectiva tactică. Michel de Certeau
definește strategia ca efortul de a sistematiza și impune ordinea35. Prin strategie se reglează
acele căi care nu se pot schimba sau regrupa cu ușurință, care trebuie să rămână stabile pentru
coerență. Tacticile sunt căile care negociază aplicarea elementelor strategice. Tacticile sunt
inteligența creativă care ține cont de timp, se bazează pe acesta și pe oportunitățile care se
creează. Bauman afirmă în teoria sa despre liquid modernity36, că există legături puternice
33
34
Ibidem, p. 182.
35
Michel de Certeau, The Practice of Everyday Life, University of California Press, Berkeley, 1980.
36
Zygmunt Bauman, op. cit.
257
între tactici și modul de operare din master planning. Antropolgul Barbara Kirshenblatt-
Gimblett observă că vernacularul este tactic deoarece are caracter temporal.
Biroul de arhitectură Rebar din San Francisco, menţionat în secţiunea anterioară,
definește urbanismul tactic ca fiind „folosirea unor modificări temporare modeste ale spațiului
urban pentru a însămânța schimbări structurale ale mediului.”37 Robert Temel este de părere că
regenerarea urbană trebuie să procedeze mai mult tactic decât strategic. Odată ce planificatorii
urbani nu mai au resursele de a acționa ca strategi, ei trebuie să devină tacticieni sau să recurgă
prin alianță la astfel de specialiști pentru a ajunge la obiective.
John Chase, Margaret Crawford și John Kaliski editează în 1999 volumul important
Everyday Urbanism: Expanded38, în care arată că master planurile nu lasă loc pentru
neașteptat. Ei sunt preocupați de intervenții care întăresc calitățile neomogene, temporare,
minore și indistincte ale unor spații totuși bine folosite. Designerii trebuie să găsescă
modalități de a îngloba efemeritatea, multiplicitatea și simultaneitatea vieții în spațiile
publice39.
Orașul se află într-un continuu proces de creație care nu poate fi ignorat. Problema
actuală rezidă și în faptul că arhitecții și urbaniștii sunt orientați în general în a proiecta situații
stabile. Master planning-ul colaborativ este o soluție care recurge la implicarea actorilor locali,
mult mai interesați de folosințele temporare decât de o utopie de peste 20 de ani, de tipul celor
care s-au arătat deja ca infirmate de evoluțiile din realitate.
În gestiunea urbană internațională a apărut conceptul de smart city (oraş inteligent)40,
care este o stare calitativă a unui oraș, obținută printr-o abordare strategică holistică. Un smart
city necesită un smart master planning, respectiv apropierea oamenilor, incluziunea,
37
Peter Bishop și Lesley Wiliams, op. cit., p.183.
John Chase, Margaret Crawford și John Kaliski, eds., Everyday Urbanism: Expanded, Monacelli Press, New
38
York, 1999.
39
Vezi şi Magda Angles, ed., In Favour of Public Space, Ten Years of the European Prize for Urban Public
Space, ACTAR, Barcelona, 2010.
40
Conceptul contemporan de smart city sau smarter city presupune implicarea activă a cetăţenilor şi folosirea
tehnologiei şi a plaformelor bazate pe tehnologie digitală pentru a creşte performanţa şi bunăstarea, a reduce
costul şi consumul de resurse. Detalii la http://www.smartcities.info/, accesat la 23 mai 2015.
258
înglobarea capitalului social în procesele de planificare. Conceptul de smart city mai înseamnă
dincolo de obiectivele de mobilitate integrată, reducerea emisiilor de CO2 și alte obiective
principale, o conectivitate la toate nivelurile.
Stephen Marshall folosește conceptul de evolutionary planning41. În opinia lui, nu
trebuie să distrugi simbiozele existente. Marshall opinează: „dacă nu se strică – nu-l repara,
dacă nu se potrivește – adaptează-l, dacă e nou – încearcă-l la scară mică, dacă e mic – lasă-i
pe oameni să îl facă, iar dacă merge – du-te cu el.”42 Această abordare incrementalistă este
asemănătoare evoluționismului darwinian de la care și-a dobândit numele.
Fig. 5.8. Folosirea temporară a spațiului ar putea schimba

opțiunile viitoare de dezvoltare, schemă de Peter Bishop, 2012.
Există și exemple de organizare la scară urbană a unor operațiuni ample, precum cele
realizate de London Development Agency (Agenţia de Dezvoltare a Londrei / LDA) sau de
London Borough of Newham în The Royal Docks, unde s-a mizat pe folosințe temporare ale
spațiilor pentru generarea de strategii pe termen lung. Din 1960, zona închisă a docurilor nu a
putut fi dezvoltată coerent prin planificare clasică. LDA a declanșat o Creative Temporary
41
Stephen Marshall, Cities Design and Evolution, Routledge, Londra, 2008.
42
Stephen Marshall, apud Peter Bihop şi Leslie Williams, op. cit., p. 186.
259
Zone, o zonă pentru activități creative temporare, care a dat un sens al spațiului și a generat
încrederea investitorilor în potențialul pe termen lung de care aveau nevoie.
Planificarea seamănă tot mai mult cu un open source software development, adică un
proces colectiv prin care cei care realizează planificarea urmăresc alte beneficii decât plata
muncii lor şi se adresează comunităţii. Aplicația Wikipedia este un astfel de exemplu prin care
toți cei car au contribuit beneficiază de reputație, de utilizarea ei și nu de o recompensă pentru
această contribuție. Antreprenorul scoţian David Barrie afirmă că place-makingul43, realizarea
de locuri de calitate, prin antreprenoriat creativ, trebuie să fie open source place-making,
încurajând prin aceasta folosirea temporară.
În concluzie, mulți teoreticieni, analiști și cercetători, dar și practicieni afirmă nevoia
de amplificare incrementală a proceselor informale. Urbanismul temporar este o preocupare
nouă, care trebuie cercetată în continuare datorită imensului potențial. Jane Jacobs a explicat
că orașul este un laborator imens care funcționează cu procese de tip trial and error44,
încercare și nereușită, eșec sau succes. Experiențele temporare trebuie
documentate și arhivate înainte de a fi uitate, pierzându-se informațiile, pentru a beneficia cât
mai bine de învățămintele lor.
5.2. Răspunsul arhitecturii temporare la cerințele construirii sustenabile

(în care se analizează diferite exemple care arată modul în care se pot
satisface cerințe de utilizare a spațiului sau chiar se pot iniția procese
de regenerare prin construcții temporare)
5.2.1. Utilizarea arhitecturii temporare pentru regenerări urbane

Arhitecţii Peter Bishop și Lesley Williams aduc în atenție câteva experimente sub
forma de studii de caz. Londra este cadrul în care o serie de astfel de încercări validează
potențialul urbanismului temporar. Proiectul „The Lido” aparţine grupului francez
multidisciplinar EXYZT, fondat în 2003, care a poposit pentru un proiect temporar și la Cluj-
43
David Barrie, „‘Open source’ place-making: A collective approach to the development of cities in an age of
Big Society, digital media and social enterprise,” studiu comandat de Architecture and Design Scotland, 2010,
vezi http://www.ads.org.uk/urbanism/features/open-source-placemaking, accesat la 23 mai 2015.
44
Jane Jacobs, The Death and Life of Great American Cities, Random House, New York, 1961.
260
Napoca în anul 2006. Lido a oferit o terasă pentru plajă, fotolii, piscină, cabine de plajă, bar,
sauna și băi romane și turcești. Activitățile din cadrul a cinci zile în care a funcționat, în timpul
London Architecture Festival, în Southwark, în vara anului 2008, au fost picnicuri, cluburi
after school, club de film.45
Spitalfields Market, o piață londoneză de fructe și legume, a fost amenajată în
construcțiile existente, dar abandonate din cauza unui eșec imobiliar. Din scenografie au făcut
parte o scenă pentru operă și o piscină. Autorii intervenției sunt arhitecţii de la biroul Urban
Space Management (USM)46, conduși de Eric Reynolds, care consideră că proiectul este un
bun exemplu de utilizare intermediară ce a condus la o folosire pe termen lung. În anul 1998,
tot USM realizează proiectul „Trinity Buoy Wharf,” în zona docurilor londoneze, prin care au
fost încurajat doritorii de a porni afaceri în condiții avantajoase, dar temporare, pentru
activarea zonei. Peste 30.000 de metri pătrați de spații au fost create astfel și circa 450 de
locuitori s-au mutat în zonă, într-o ambianță cu containere navale transformate.
Fig. 5.9. Activarea unei zone cu o plajă temporară, Lido, EXYZT, Londra 2011;
Regenerarea unei zone decăzute cu construcții și activități temporare, Trinity Buoy Warf,
Urban Space Management/Eric Reynolds, Londra, 1998.
În New York, o metropolă care descoperă și aplică sistematic în ultima decadă

strategiile de transformare a spațiului public, a fost creat în 2009 proiectul „Lent Space,”47
45
http://www.exyzt.org/southwark-lido/, accesat la 23 mai 2015.
46
http://www.urbanspace.com/, accesat la 23 mai 2015.
47
http://www.urbanspace.com/projects/trinity-buoy-wharf, accesat la 23 mai 2015.
261
pepinieră pentru vegetație urbană pe durata a trei ani. Spațiul a oferit o compensație pentru
deficitul de spații publice din zona Canal Street din Manhattan, fiind o platformă pentru arte.
Tot în New York, în 2009, a fost realizat proiectul „Dumster Swimming Pool”, din
componente donate de companii de construcții și beneficiind de montajul voluntarilor. Orașul
New York a început să ofere cetățenilor Annual Summer Streets Programme, un program
anual pentru activarea străzilor pe timp de vară, care cuprinde felurite astfel de intervenții,
chiar în zone active, cum ar fi Grand Central Station.
Fig. 5.10. Amplasarea temporară a unei piscine, transportul și utilizarea ei,

Dumpster swimming pool, Grand Central Station, New York, 2010.
Pe coasta de vest, la San Francisco, s-a dezvoltat în ultimii ani o adevărată cultură a
folosirii prin intervenții de mici dimensiuni a locurilor de parcare de la marginea străzilor
pentru scopuri diverse în folosul trecătorilor. Grupul Rebar48, un colectiv de arhitecți,
designeri şi artiști realizează proiecte care facilitează schimburi necomerciale între oameni.
În prezent, mai multe experiențe acumulate în special după anii 2000 se încadrează în
categoria activatorilor spațiali folosiți ca tactici pentru a crește calitatea spațiilor publice. În
2004, arhitectul Peter Murray49 a creat London Festival of Architecture (Festivalul de
Arhitectură de la Londra/LFA)50, ca un răspuns la Bienala de Arhitectură de la Veneția, cu
scopul de a schimba percepția oamenilor asupra locurilor și a solicita spațiile publice pentru
48
http://rebargroup.org/, accesat la 23 mai 2015.
49
Peter Murray (n. 1944) este arhitect şi jurnalist de arhitectură britanic, fondator al prestigioaselor reviste de
arhitectură şi design grafic Blueprint şi Eye, printre altele chairman al centrului londonez pentru mediul construit
New London Architecture, autor al volumului The Saga of Sydney Opera House (2003) etc.
50
Vezi http://www.londonfestivalofarchitecture.org/, accesat la 23 mai 2015.
262
evenimente prin instalații și structuri temporare. LFA s-a consacrat și funcționeaă în

continuare aducând mijloace neconfruntaționale în interacțiune cu mașinăriile administrative
și reușind să îi transforme pe politicieni în campionii schimbării. Clădirile din vecinătatea
spațiilor activate au fost și ele deschise pentru expoziții și alte activități, contribuind la sinergia
acțiunilor.
O altă utilizare temporară pe amplasamentul unui proiect amplu, de durată, s-a petrecut
în 2010, la gara King’s Cross din Londra, cu ocazia spectacolului site-specific „The Electric
Hotel”. Spectacolul teatral a presupus o scenografie multietajată față de care publicul a avut
rolul de voayeur, actele spectacolului jucându-se în mai multe spații simultan.
Fig. 5.11. Proiect de regenerare a unei zone prin intervenții peisagere în spațiul public,
Bankside Urban Forest, Witherford Watson Mann Architects, Londra, 2012.
Datat tot în 2010, proiectul „The Cineroleum”51 a presupus amenajarea unui

cinematograf într-o stație de carburanți abandonată, în Clerkenwell, Londra. Proiectul a fost
realizat cu un buget foarte mic de către un colectiv de artiști numit Anssemble, dovedind
potențialul structurilor de acest tip, în Marea Britanie existând în acel moment circa 4000 de
stații similare abandonate. Pe cheiul sudic, în proximitatea galeriei Tate Modern, se află zona
proiectului „Urban Forest” (Pădure urbană), datorat arhitecților de la biroul Witherford
Watson Mann. Aceștia și-au propus să regenereze o întreagă zonă prin creșterea calității
51
http://assemblestudio.co.uk/?page_id=2, accesat la 23 mai 2015.
263
spațiilor publice, cu ajutorul unor intervenții minore, bazate mai ales pe introducerea de
vegetație, tratând fiecare spațiu în parte cu atenție pentru a îi valorifica potențialul.
În România s-a dezvoltat o adevărată mișcare orientată spre valorificarea spațiilor
urbane publice, activate prin evenimente și instalații temporare. Această mișcare incontestabilă
a coincis cu perioada de formare a societății civile și de creștere a culturii implicării în
deciziile administrative, în special legate de construire, în România, perioadă care cuprinde
anii de după 2000. Proiectul fenomen Street Delivery52, primul de acest tip din România, este
un astfel de exemplu care s-a perpetuat pe durata unei decade (2006-2015) și a fost preluat în
mai multe formule și în alte zone din București și în alte orașe din țară (Timişoara, Iaşi, Cluj-
Napoca cu Someş Delivery 2015). Această extindere dovedește validitatea conceptului și a
principiilor care au stat la baza proiectului de activare prin proiecte temporare, informale și
foarte diverse.
Fig. 5.12. Festivalul tematic în spațiul public Street Delivery, planul pentru utilizarea
continuă a Străzii Pictor A. Verona din București, arh. Șerban Sturdza, 2005;
imagine de la ediția a 8-a, 2013.
52
Vezi secţiunea „Operaţiunea Verona – Street Delivery”, în Activări urbane în România / Urban Activation in
Romania (catalogul expoziţiei Activări urbane în România, 2 noiembrie-20 decembrie 2011, MNAC, Bucureşti),
Asociaţia Zeppelin, Bucureşti, 2011, pp. 6-9. Şerban Tigănaş, Mirela Duculescu et all, „Street Delivery 2011,”
Zeppelin nr. 96/2011, pp. 104-107. Maria Mănescu, „Un alt fel de a citi oraşul: Traseul cultural Verona,”
Urbanismul serie nouă nr. 9/2011, pp. 96-103. Mirela Duculescu, „La pas pe strada Pictor Verona“, interviu cu
arhitectul Şerban Sturdza la rubrica „Noi şi oraşul“coordonată de Mariana Celac, Secolul 21 nr.5-10/2004,
pp. 387-397.
264
5.2.2. Adaptarea cerințelor pentru construcții la condițiile utilizării temporare

Pentru a analiza capacitatea construcțiilor temporare de a răspunde performant la
cerințele construirii sustenabile, voi folosi seturile de criterii, deja amintite în această teză, deși
acestea se referă la aceleași deziderate exprimate și grupate diferit. De fapt, și sistemele de
certificare a clădirilor verzi sunt similare din punctul de vedere al criteriilor generale, diferind
doar modul de exprimare a cerințelor și modul de dozare din cadrul evaluării. Reamintesc
faptul că ordinea criteriilor nu înseamnă o ierarhizare, necesitatea satisfacerii lor simultane
fiind fundamentală. Această formulă, prin care se solicită ca economicul să nu mai fie
generatorul construirii, în timp ce socialul și ecologicul sunt doar cenzorii procesului, este
principala caracteristică a schimbării de paradigmă.53
Fig. 5.13. Schema proiectării responsabile, responsible design, document

al Consiliului Arhitecților din Europa, coordonator Antoine Zamitt, Bruxelles, 2014.
Din punct de vedere economic, construcțiile temporare pot aduce beneficii

excepționale, dacă sunt folosite pentru acele funcțiuni care pot fi extrem de eficiente pentru o
anumită perioadă de timp, pentru ca apoi să decadă din cauza subutilizării. În acest sens,
Jocurile Olimpice de vară de la Londra, din 2012, au adus un progres remarcabil și o
demonstrație istorică a randamentului soluțiilor temporare. Precedentul acestei olimpiade a
fost Campionatul European de Fotbal 2008, organizat în Austria și Elveţia. La acest
campionat s-a utilizat o rețea de stadioane, inclusiv din localități mai mici, cum ar fi
Klagenfurt din Austria, pentru care realizarea sau extinderea capacității unui stadion pentru
cerințele cupei nu ar fi justificat utilizarea ulterioară, pentru mult mai puțin public. Soluția
53
Vezi Antoine Zammit, op. cit.; Laura Lee, op. cit.
265
adoptată a fost o construcție cu două secțiuni, una de bază, permanentă, și una superioară,
demontabilă, precum în cazul stadionului de la Klagenfurt, realizată din oțel.
La Londra, conceptul integrat se caracterizează prin suprapunerea mai multor niveluri
de gândire privind faza inițială de dezvoltare, pentru Jocurile Olimpice, și faza ulterioară,
pentru cartier și oraș, după desfășurarea evenimentului care ocupă un singur sezon. În planul
concepției urbanistice, zona alocată parcului olimpic s-a conturat într-o redezvoltare a unei
foste zone industriale decăzute, cunoscută sub terminologia de brownfield54. Investițiile atrase
de Olimpiadă au regenerat cartierul, pentru care a fost gândită o infrastructură specială, care și
ea a avut de suferit schimbări programate între prima etapă și cea ulterioară, pentru următorii
30 de ani. Cea mai spectaculoasă abordare s-a referit la marele stadion olimpic din Londra,
pentru care s-a adoptat aceeași strategie a demontării unei suprastructuri pentru reducerea
capacității, cea a centrului pentru natație, care a fost rezolvat ca o construcție permanentă cu
două extinderi temporare pentru public, ca două aripi, demontate ulterior, și cea a sălii pentru
jocuri cu mingea. Aceasta din urmă a fost integral demontabilă, dispărând complet după
Olimpiadă și având deja rezervat locul pentru următoarele Jocuri Olimpice din Brazilia, din
2016.
Tot din punct de vedere economic, dacă ne referim la regimul de impozitare, este
posibil ca această abordare să ofere avantaje economice considerabile. Calculul costului pe
durata de viață a clădirii, atunci când aceasta este utilizată temporar, poate conduce la o mai
mare eficiență, dacă avem în vedere raportul între perioada de utilizare și cea în care
construcția trebuie doar întreținută fără a funcționa cu randament. În mod evident, în ecuație
trebuie introduse și costurile de montare și demontare.
Din punct de vedere social, două sunt marile calități ce recomandă soluțiile temporare:
răspunsul lor în situațiile de criză, mai ales pentru asigurarea de adăposturi de necesitate, după
calamități naturale sau produse de oameni, pentru refugiați; capacitatea de a oferi dotări
necesare în zonele greu accesibile, care nu sunt echipate cu infrastructură de transport, de
54
Brownfield reprezintă un termen folosit, începând cu anii 1990 în SUA, în planificarea urbană, cu referire la
terenuri utilizate anterior cu scop comercial şi industrial, asociate cu deşeuri şi poluare. Actual, în Europa există
organizaţii care propun reutilizarea acestor terenuri, precum Concerted Action on Brownfield and Economic
Regeneration Network (CABERNET), vezi www.cabernet.org.uk, accesat la 31 mai 2015.
266
exemplu spitalele mobile sau unitățile pentru educație. În Marea Britanie, sistemul educațional
are în vedere fluctuațiile de elevi, pe care le preia de multe ori cu extensii temporare ale
școlilor existente. Relația dintre construcțiile permanente și cele temporare este una rezonabilă
în aceste cazuri.
Mediul și peisajul, în general, sunt cele mai periclitate din cauza dezvoltării
construcțiilor generate atât de atracția pe care o exercită natura, cât și de evadarea din mediul
construit, de multe ori suferind din cauza caracterului periferic fără identitate. Locuințele de
vacanță, dotările turistice şi amenațările sezoniere sunt exemple de funcțiuni pentru care
construcțiile temporare permit retragerea programată din peisaj. Dacă privim în plan material,
mediul are foarte mult de câștigat datorită reciclării integrale a construcțiilor temporare. Teoria
fluxurilor, formulată de profesorul danez Tor Norretranders55, considerată de el conceptul
central al viitorului, se potrivește foarte bine integrării în fluxuri atât materiale, cât și de
activitățiși ale oamenilor, pe care le oferă folosirea construcțiilor temporare.
Fig. 5.14. Școli si spitale temporare: sală de clasă ca extindere pentru

o școală existentă, Future Systems, Richmond upon Thames, 2012.
Aspectele culturale legate de construirea temporară pot fi privite din mai multe
unghiuri. Construcțiile temporare pot fi dispozitive pentru cultură, suport pentru a livra
evenimente și a constitui un cadru pentru generarea, producția de cultură, în sens larg. Un alt
aspect important este relația care se poate stabili între construcțiile temporare și arhitectura de
patrimoniu, foarte sensibilă la intervențiile noi. Utilizarea zonelor istoric constituite și
protejate ca teren pentru construcții temporare este o formulă reversibilă, controlabilă și
neinvazivă importantă, care oferă multe remarcabile exemple reușite.
55
Tor Norretranders, „Discourse,” Daylight&Architecture, Magazine by Velux, 12/2009, p. 7.
267
În fine, provocările designului contemporan, experimentele parametrice şi noua

estetică datorată tehnologiilor digitale sunt prilejuri care indică construcțiile temporare drept
purtătoarele noii culturi de avangardă. În Capitolul 4., care analizează construirea temporară în
relaţie cu tehnologiile de construire avansate, am remarcat exemple semnificative în acest
sens.
Trebuie menționat de la început că, așa cum se întâmplă și în cazul construcțiilor
permanente, în general, opțiunea pentru o soluție sau alta nu este în măsură să dea întâietate
vreunei variante, independent de calitatea intrinsecă a conceptului arhitectural și a rezolvărilor
inginerești. Construirea este, și pentru construcțiile temporare, o problemă foarte complexă de
adecvare, cu o infinitate de soluții pentru fiecare provocare. Din această perspectivă, discuția
despre avantaje și dezavantaje trebuie privită ca una despre potențial și alternative, fără a
încerca absolutizarea unor elemente de comparație între cele două categorii mari de construire.
Fig. 5.15. Construcții temporare extrem de diverse ca program, realizare

și condiții de funcționare: teatrul itinerant The Small-Coal-Man's Tiny Travelling Thetre,
Aberrant Architecture, Londra, 2012; Modul auto-sustenabil-Capa, Cannata&Fernandes
Arquitectos, Matosinhos, Portugalia, 2003; Contemporary Art Container, Zaha Hadid
Architects, Hong Kong, New York, Tokyo, 2008.
Avantajele notabile ale construcțiilor temporare țin de utilizarea terenului, a spațiilor în

general, respectiv de problemele adaptării la context. Impactul temporar al construirii este deci
controlat și transformat din impact pe termen lung, sau permanent cum spunem de multe ori
fără a avea certitudinea duratei de existență a construcțiilor, în impact acceptabil, pe termen
scurt. Acesta este un avantaj ce schimbă profund provocările arhitecturii, deschizând terenul
pentru inovații și transferuri de tehnologie care contribuie ele însele la progresul domeniului
construcțiilor.
268
Utilizarea orașelor, densificarea și teoria orașului compact al viitorului pot miza intens
pe soluțiile temporare, mai ales atunci când e nevoie de soluții tranzitorii, de activare și
regenerare a unor zone, sau de evenimente de scurtă durată, atât de specifice vieții urbane.
Construcțiile temporare pot asigura flexibilitarea la scară urbană. Nu în ultimul rând, așa cum
am demonstrat în mai multe rânduri în cadrul acestei cercetări, construcțiile temporare oferă
soluții imposibil de egalat pentru adăpostirea de urgență, indiferent de cauzele care creează
necesitatea.
În contextul cercetării construcțiilor temporare, este necesar să evidențiem și
dezavantajele uzuale pe care le au aceste soluții și să identificăm rezolvări pentru eliminarea
lor. Unul dintre cele mai evidente obstacole în opțiunea pe scară largă pentru construcțiile
temporare se raportează la cultura proprietății și la mecanismele de finanțare și calcul al
beneficiului (return of investment/ROI). Sectorul imobiliar nu ia în calcul și, respectiv, nu
există afaceri curente pe scară largă, respectiv investiții prin plasamente financiare, în
domeniul construcțiilor temporare. O schimbare de cadru legislativ și al practicilor va putea
aduce încurajări semnificative pentru acest domeniu și va putea contribui la crearea
echilibrului de interese necesar.
Fig. 5.16. Șantierele de construcții utilizeză construcții temporare diverse pentru

cei care lucrează și pentru utilizarea spațiilor din proximitate în condiții de siguranță.
Din punct de vedere al cadrului normativ, al codurilor folosite în construcții, constatăm

un gol de prevederi destinate construirii temporare. Este evident că problemele siguranței,
rezistenței și funcționării sunt diferite dacă discutăm de perioade de timp scurte, de situații
compensate prin supraveghere, sau de construcții permanente. O cercetare intensificată poate
conduce la schimbări normative care să pună în valoare calitățile ce pot fi oferite de
269
construcțiile temporare, în condiții adecvate, garantate de norme specifice. Astfel, ne apare

evidentă necesitatea accelerării culegerii de date și interpretarea lor, respectiv a cercetării
coordonate, în scopul potențării domeniului construirii temporare.
Discuția despre calitate și integrarea în regulamentele de urbanism care se folosesc în
mod uzual, în practicile curente, sunt și ele, în anumite cazuri, dezavantajoase pentru a genera
creativitate prin soluții temporare. În final, este evident că o cultură a construirii temporare
este în curs de formare și că un suport eficient al cercetării în domeniu va putea contribui la
dezvoltarea acesteia.
5.3. Aplicații ale arhitecurii temporare sustenabile

(în care se prezintă intensificarea utilizării și varietatea formulelor de
construcții temporare care răspund diferitelor cerințe de utilizare)
5.3.1. Arhitectură temporară pentru spațiul public

În urma analizei tipologice a spațiilor care primesc diferite intervenții urbane
temporare, putem observa câteva categorii distincte: spațiile publice existente, conturate ca
atare și percepute ca fiind publice, dar care pot fi la rândul lor de două categorii, cele bine
configurate şi active și cele decăzute, fără utilizare; o altă categorie a spațiilor publice ca
destinație este cea a spațiilor reziduale, de tranziție, care sunt aferente infrastructurilor urbane,
dar nu au fost gândite pentru a primi activități sau a fi animate.
Aparte este categoria spațiilor publice nou create, obținute din transformarea unor
locuri care nu aveau această destinație, dar care au valențe în cadrul proceselor de
transformare. Aceste spații nou create pot proveni din foste spații private, cum ar fi incinte
industriale transformate în zone mixte cu acces public, sau pot fi complet noi, făcând parte din
dezvoltările de tip greenfield. Dintr-o altă perspectivă, aceste spații po fi clasificate după
dimensiune: micro spații de tipul parklet56, ca în San Francisco, adică de dimensiunea a unu
sau două locuri de parcare, spații de dimensiuni medii, în general înglobate în orice structură
56
Termenul de parklet se referă la o extensie a străzii care oferă oamenilor mai mult spaţiu şi dotări suplimentare
faţă de parcursul pedestrian.
270
urbană comună și spații regenerate de mari dimensiuni, precum fostul aeroport Tempelhof57
din Berlin.
Fig. 5.17. Ilustrare a noţiunii de parklet, extensie temporară a străzii

în locurile de parcare, Rebar, San Francisco, 2005.
În anul 2013, în cadrul atelierului de practică a studențlor la Facultatea de Arhitectură

din Cluj-Napoca, am organizat la biroul Dico și Țigănaș o cartare a spațiilor publice din Cluj.
Scopul a fost de a oferi asociației care pregătește candidatura orașului la Capitala Culturală
Europeană 2021 idei pentru spații cu potențial de a fi activate prin intervenții artistice și
social-comunitare. Operațiunea de cartare a identificat mai multe categorii de spații, de
importanță și cu potențial municipal, de cartier sau local restrâns, pentru microcomunități.
Unul dintre cele mai interesante exemple sub toate aspectele complexității urbane este
proiectul London Olimpic Park (Parcul olimpic din Londra), care implică regenerarea unor
situri industriale, amenajarea complexă destinată unui mare eveniment, Olimpiada din 2012 și
transformarea pe termen lung într-un cartier mixt. Operațiunea de mare amploare a fost
coordonată și derulată astfel încât să se creeze, pe de o parte, un adevărat ecosistem urban, din
care să nu lipsescă viața plantelor și a animalelor aclimatizate cu grijă. Pe de altă parte, s-a
urmărit să se regenereze o zonă întinsă a Londrei, fără prea mari șanse de dezvoltare din cauza
distanței față de Canary Warf și Tamisa, care atrage interesul dezvoltatorilor.
În cadrul acestui proiect au fost cuprinse inclusiv piese de infrastructură temporară,
precum poduri și pasarele, care au fost gândite pentru a fi relocate după Jocurile Olimpice din
2012. Construcțiile sportive temporare sau parțial temporare au făcut parte din acest imens
57
Detalii la http://www.thf-berlin.de/, accesat la 22 iulie 2015.
271
program, care aduce în zona de master planning o nouă atitudine, în derulare, dar care va putea
demonstra în timp justețea includerii abordărilor tranzitorii temporare în proiect.
Fig. 5.18. Cea mai mare dotare olimpică construită

este temporară, Basketball Arena, London Olympics, 2012.
La o scară curentă, în majoritatea orașelor europene întâlnim o tradiție care poate avea
și sorginte rurală – folosirea multifuncțională a spațiilor pentru schimburi comerciale
periodice. Fie că sunt târguri de mărfuri, alimente sau animale, specializate sau cu caracter
general, ele sunt numite astăzi piețe volante sau piețe temporare. Durata lor poate fi de la o
jumătate de zi, ca în marile capitate (unde putem întâlni o piață pe durata dimineții, în spațiul
cel mai important din cartier, care are o cu totul altă destinație), fie pe durata unei singure zile,
programată anume, în diferite cartiere, pentru că și ritmurile de aprovizionare ale locuitorilor
se pot adapta ușor la astfel de programe.
Autoritățile care nu sunt obișnuite cu problemele managementului operațional tind să
nu încurajeze astfel de folosințe ale spațiului, deoarece e necesară curățirea rapidă, asigurarea
supravegherii active și folosirea de contracte operative cu utilizatorii. Cei ce au reușit să
implementeze piețele volante recurg la amenajări și construcții care pot fi amplasate și
demontate rapid, realizănd dotări permanente în cele mai inovante maniere; de exemplu, într-
una din piețele centrale din Padova, unde grupurile sanitare pentru public și comercianți sunt
subterane, la fel este și spațiul pentru colectarea deșeurilor, cu trape care se deschid pe durata
funcționării pieței și le acoperă apoi, camuflându-le complet.
O altă formă interesantă de utilizare a unor construcții temporare este legată de marile
șantiere de dezvoltare care scot, practic pe durate de timp lungi, terenuri întregi din folosința
publică și privată, cu efecte deranjante asupra vecinătăților. Construcțiile care facilitează
272
cunoașterea proiectelor, vizitarea amplasamentelor pentru a vedea evoluția lucrărilor și a

conecta cetățenii cu intențiile promotorilor sunt puncte de interes care oferă oportunitatea de a
realiza construcții temporare speciale. Un exemplu în acest sens găsim la Viena, la Gara de
sud, unde se derulează un mare proiect public-privat ce cuprinde o nouă gară de tranzit, birouri
și locuințe. Un spațiu de informare și un turn cu elevatoare și platformă de tip belvedere au
fost realizate cu o structură inovantă din lemn.
5.3.2. Utilizarea arhitecturii temporare în procesele de transformare ale mediului

construit
Realizarea de intervenții de mică amploare în spațiul public este o practică intensificată
în ultimii ani, cu predilecție după instalarea crizei economice din 2008. Pavilionul SUA de la
Bienala de Arhitectură de la Veneția din 2012, desfășurată sub genericul Common Ground /
Fondamenti comuni și avându-l drept curator pe David Chipperfield58, a oferit o expoziție
dedicată integral intervențiilor spontane.
Fig. 5.19. Puncte de observație temporare: Bruxelles,

Viena, Hamburg și, din nou, Viena, foto 2010, 2012.
Termenul „spontan” are în acest context sensul de neplanificat prin birocrația

administrativă, bottom-up, de jos în sus, adică inițiativă personală, locală. 124 de proiecte
recente au prezentat diferite acțiuni pentru binele comun, inițiate de arhitecți, planificatori,
designeri sau cetățeni obișnuiți, tocmai pentru a aduce schimbări pozitive în interesul public.
58
Pentru detalii vezi catalogul David Chipperfield, Kieran Long și Shumi Bose, eds., op. cit.
273
Subiectul redă una dintre cele mai provocatoare tendințe contemporane prin care
oamenii își extind facilitățile, își sporesc confortul, siguranța, inclusivitatea și sustenabilitatea
cartierelor și a orașelor în care trăiesc. Formulele sunt multiple, de la ferme comunitare până la
piste de biciclete de tip guerrilla, echipe pentru intervenții și reparații, living room în aer liber
sau piețe pop-up, rețele pentru folosirea de bunuri în comun și arhitectură temporară. Toate
exemplele americane arată inițiative viabile, conduse de cetățeni, fiind alternative la tacticile
tradiționale de revitalizare urbană top-down.
Proiectele din expoziția Spontaneous Interventions: Design Actions for the Common
Good59, prezentă în Pavilionul SUA la Veneţia în 2012, pot fi interpretate ca o critică la starea
orașului contemporan și o afirmare a puterii cu care oamenii pot acționa pentru reformarea
orașelor în care trăiesc. Filosoful Henri Lefebvre teoretiza pentru prima oară în 1968 „dreptul
la oraș”, pentru ca, mai recent, David Harvey să reafirme în 2008 această idee sub forma
„libertății de a ne reface orașele” ca fiind „unul dintre cele mai prețioase și neglijate drepturi
ale omului.” Instalaţia Spontaneous Interventions... (curatori Cathy Lang Ho, Ned Cramer și
David van der Leer) s-a potrivit favorabil cu provocarea lansată tuturor participanților la
bienală de către Chipperfield, sub tema, Common Ground, apreciere confirmată de decernarea
unei menţiuni speciale pentru cea mai bună expoziție tematică.
Fig. 5.20. Proiecte de mică dimensiune în spațiul public la Bienala de Arhitectură

de la Veneția, 2012: Local Code, Nicholas de Monchaux;
Thespis-Cart, O&O Baukunst, Ortner und Ortner.
59
http://www.spontaneousinterventions.org/about, accesat la 23 mai 2015.
274
O altă expoziție importantă de la aceeași ediție din 2012 a Bienalei de Arhitectură de la

Veneția, dedicată spațiului public, folosirii lui și calităților pe care trebuie să le ofere, a fost
realizată ca eveniment colateral sub numele de Life Between Buildings (Viaţa [pr]intre clădiri)
de către echipa daneză Gehl Architects în colaborare cu Louisiana Museum of Modern Art60,
ilustrând viziunile biroului cunoscutului arhitect Jan Gehl pentru micile naraţiuni. Valorile
nordice sunt transpuse în identitatea orașului și realizate prin înmuierea limitelor, crearea de
oaze verzi, mobilitate, implicarea utilizatorului și noi moduri de a crea locuri cu atmosferă.
Orașul la viteza mersului pe jos și redobândirea spațiului public sunt cele două sintagme sub
care Gehl ne aduce aminte că suntem biologic creați să circulăm pe jos cu viteza de 5
kilometri pe oră, observând și participând intens la ceea ce este în jurul nostru. Activitățile și
folosințele temporare sunt manifestări ale activismului personal sau comunitar. Formele
variază de la squatting61 (ocupare ilegală a unei forme de proprietate părăsite, teren sau
construcţie, cu scopul de a locui) la agricultură urbană, sport și petreceri pe stradă.
Amenințarea pe care o prezintă acestea pentru unele administrații este pierderea controlului
asupra activităților economice și diminuarea încrederii. În acelaşi timp, activismul aduce o
speranță importantă pentru posibilitățile de revigorare a sistemelor politice, a structurilor
sociale și a economiilor locale.
Fig. 5.21. Efectele amplasării de mobilier urban în Oslo: dublarea numărului de
60
Jan Ghel, Oraşe pentru oameni...
61
Pentru o analiză extinsă a fenomenului squatting, vezi revista Arhitext nr. 5/2012, cu tema Squatting &
Trashing.
275
locuri de stat în Aker Brygge a dublat numărul de persoane care petrec timp în zonă.
Orașul a fost bună parte din istorie cetate și târg, pentru ca apoi să devină aglomerare,
atractor, fie în creștere exponențială, fie în declin și contracție. Chiar dacă urbanitatea
secolului al XX-lea a încercat să combine avantajele densității și concentrării instituțiilor și
dotărilor cu locuirea suburbană aerată, prin multiplicare și creștere necontrolabilă a ajuns de
cele mai multe ori să combine dezavantajele care rezultă din aceste dorințe de a beneficia de
confortul izolării și independenței și de serviciile datorate comunității compacte. Dacă secolul
trecut a relevat fragilitatea în fața armelor nucleare și a sistemelor politice, acum, după ce
omenirea a depășit de câțiva ani pragul de 50% de locuitori ai planetei în orașe, problemele
par să fie catastrofele naturale și dezechilibrul climatic global cauzat de poluare.
Autoritățile care gestionează orașele sunt confruntate mereu cu lipsa de resurse pentru
a implementa toate planurile pe care le-ar putea intenționa pentru a redezvolta şi revitaliza
zone din orașe sau a încuraja dezvoltarea, pe baze strategice integrate, cel puțin în teorie.
Planificarea și proiectarea s-au concentrat dintotdeauna către aspectele permanente ale
orașelor și au dat foarte puțină dovadă de capacitate de a utiliza stările intermediare din care
este, de fapt, constituit orice organism urban, caracterizat prin dinamică și diferite forme de
echilibru.
După anii 2000 au apărut multe birouri de studii multidisciplinare care și-au dedicat
atenția inițiativelor temporare, ce pot să activeze potențialul unor situri urbane, remarcă Peter
Bishop și Lesley Williams în The Temporary City62, lucrare apărută în 2012. Planurile de
dezvoltare sunt recunoscute de unele administrații ca necesitând mai multă flexibilitate, făcând
astfel loc pentru activități temporare. Preocupările și, mai ales, un suport teoretic bazat pe
cercetare în domeniul urbanismului temporar sunt la începuturi, dar cu atât mai mult foarte
importante pentru ceea ce ar putea aduce în soluționarea problemelor și în practica curentă.
Aapre o serie de întrebări referitoare la schimbările din societate, cultură, tehnologie și
economie care determină urbanismul temporar, la capacitatea unor astfel de soluții
nepermanente de a oferi un oraș mai flexibil, mai dinamic, mai adaptiv în nevoia de a
răspunde cerințelor și preferințelor utilizatorilor săi.
62
Peter Bishop şi Lesley Williams, The Temporary City, Routledge, New York, 2012.
276
Ceea ce este tot mai mult remarcat, deși strategiile de dezvoltare din foarte multe orașe
nu iau serios în calcul faptul că problemele nu mai sunt numai locale, ci și globale, este faptul
că orașul nu mai e independent de natură. Pe de o parte, orașul, pentru a oferi confortul
necesar vieții, trebuie să își găsescă armonia cu natura de pe teritoriul său și din proximitate,
granița dintre natural și artificial nemaifiind o soluție, iar pe de altă parte, ceea ce ține de
natură, și este în vizibilă schimbare, trebuie luat serios în calcul. Furtunile, inundațiile și
cutremurele ne arată că nu există locuri ocolite de efectele transformărilor climatice și că
echilibrul mecanismului de captare a energiei solare din cauza gazelor cu efect de seră s-a
dereglat și își continuă deriva. Efectele acute ale climei pot fi contracarate cu reacții care
folosesc formule de construire temporare atât pentru cele expuse catastrofelor, cât și pentru
cele care sunt folosite pentru a soluționa problemele produse de acestea.
Fig. 5.22. Creșterea activităților staționare în Copenhaga, în timp, concomitent cu extinderea

zonelor pietonale; aspectul unei străzi înainte și după pietonalizare, 1980-1992.
În anul 2014 a avut loc în Santorini, Grecia, prima conferință interdisciplinară dedicată
peisajelor vulcanice (1st International Conference on Volcanic Landscapes, Voland), în special
sub auspiciile Uniuninii Internaţionale a Arhitecţilor63. Cu această ocazie, am pledat într-o
comunicare pentru capacitatea construcțiilor temporare de a oferi soluții valabile unor astfel de
teritorii, nu doar din punct de vedere al problemelor ridicate de riscurile naturale, cât mai ales
63
1st International Conference on Volcanic Landscapes (16-18 October 2014), Santorini, Greece, sub patronajul
UIA (International Union of Architects), UIA ARES International Workgroup Programme, South Aegean Region
Municipality of Thira (Santorini). Vezi detalii la http://voland2014.conferences.gr/, accesat la 22 mai 2015.
277
din nevoia unui echilibru al mediului construit cu natura, atacată de dezvoltarea turistică
nesustenabilă.64
Deplasarea oamenilor cu mijloacele de transport poluante în ansamblu, congestia
autovehiculelor și problema infrastructurii de transport au și ele o posibilă atenuare în
rezolvarea unor dotări itinerante, temporare, relocabile, care reduc nevoile de deplasare masivă
din zonele dormitor către centrele de interes. Dacă ne gândim că cei mai mulți oameni locuiesc
altundeva decât acolo unde ar vrea să locuiască, compensând această nemulțumire prin
deplasarea periodică sau regulată către diferite ținte, potențialul soluțiilor temporare apare
remarcabil în combinația dintre perspectiva globală și cea locală.
Nu în ultimul rând, o mare problemă a urbanității sunt deșeurile, cantitățile imense și
managementul lor. A depozita tot ceea ce oamenii aruncă undeva alături nu mai este o soluție
viabilă. Practic, în acest moment, omenirea nu își mai poate permite să stocheze reziduurile pe
care le produce; ea are la dispoziție câteva soluții: să producă mai puține reziduuri, să recicleze
ceea ce produce, reintegrându-le în circuitul materiei, să distrugă ceea ce a colectat, producând
energie. Ultima formulă este extrem de periculoasă din cauza emisiilor rezultate din procesele
de incinerare. Documentarul produs în 2012 de cunoscutul actor Jeremy Irons, intitulat
Trashed, tratează problema deșeurilor la nivel global, identificând pericolele, dar și noile
practici existente care pot fi parte din soluțiile necesare. Mesajul transmis de Irons îndeamnă
la o judecată cumpănită: „dacă crezi că problema deșeurilor este problema altcuiva...,
gândește-te din nou” 65.
64
Prezentarea susţinută de Şerban Ţigănaş s-a numit „The Eruption of Temporary Architecture: Sustainable
Solutions for Sensitive Environments” (16 octombrie 2014, Voland, Santorini), vezi
http://voland2014.conferences.gr/wp-content/uploads/Program_16_10_VOLAND_2014-1.pdf, accesat la 22 mai
2015.
65
Documentarul Trashed (regia Candida Brady, producător executiv Jeremy Irons, Blenheim Films, 2012) este
câştigătorul, printre altele, al Premiului Palme Verte, UK Green Film Festival, 2013. Vezi
http://www.trashedfilm.com/, accesat la 22 mai 2015.
278
Fig. 5.23. Filmul documentar Trashed, tratează problema globală a deșeurilor, scenariul şi
regia Candida Brady, producător executiv Jeremy Irons, Blenheim Films, 2012.
5.3.3. Cadrul normativ pentru construcțiile temporare

Pentru dezvoltarea culturii construirii temporare este necesară evoluția cadrului
normativ pentru tipologiile de construire din acest domeniu. Dacă cercetăm cadrul legislativ
specific ne va fi ușor să constatăm că acesta este mult mai puțin dezvoltat pentru construcțiile
temporare deși numărul aplicațiilor acestora și dezvoltarea din ultimele decade ne indică un
grad de utilizare crescut. O cercetare statistică în acest sens ar putea aduce argumente
suplimentare pentru aprofundarea cadrului normativ și legislativ pentru construcțiile
temporare. Am efectuat o analiză a condițiilor din România, constatând mai multe probleme.
Prima este prezența în legislația autorizării construcțiilor66 a autorizației pentru construcții
temporare, care se eliberează în condiții mult mai vagi decât cea pentru constrcții
nepermanente, sau pentru construire cum se numește uzual. Construcțiile se autorizează
temporar mai ales în situația în care situația terenului este incertă, protejată, sau pentru
închiriere, eventual concesiune, sugerând că autorizația se poate ridica la nevoie și construcția
trebuie eliminată rapid, în anumite condiții. Cu toate acestea am constatat că astfel de
autorizații au permis anumitor construcții să rămână pe poziție și să fie folosite câteva zeci de
ani, cu șanse de a concura prin durata de viață multe construcții netemporare. Apare necesară
planificarea duratei de viață a construcțiilor temporare cu precizie și nu în manieră deschisă,
66
Legea nr. 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcții.
279
până când administrațiale retrage motivat. Considerăm o lacună a sistemului legislativ situația
actuală.
Putem identifica două categorii importante de construcții temporare care se autorizează
dupăscopul utilizării lor: construcțiile cu o destinație diversă specificată și construcțiile
destinate șantierelor de construcții, sau construcțiile necesare construirii. Prima categorie
necesită autorizații de construire. Ce-a de a doua necesită autorizarea integrală a siturilor
provizorii, cunoscute ca organizare de șantier. Pentru șantiere se folosesc de regulă sisteme de
construcții temporare modulare, adaptabile, omologate de producători, bazate pe teste și
instrucțiuni de folosire și de protecție și siguranță atașate. Aceste sunt sistemele de schele și
construcțiile în general de tip container. Utilizarea acestor sisteme se poate face doar în incinte
organizate ca șantiere de construcții, unde personalul utilizator este specializat și abeneficiat
de instrucțiuni de folosire și de instructaj de protecție a muncii specializat. Dacă analizăm însă
orice construcție uzuală putem observa că se bazează pe sisteme care ele însele necesită
cunoașterea utilizării lor și că în absența unui instructaj, sau autoinstructaj, pot conduce la
accidente sau catastrofe. Din acest punct de vedere o construcție este asemănătoare unui utilaj
sau vehicul, care are caracteristici însumate în general într-un manual de utilizare. Una dintre
căile de dezvoltare a construcțiilor temporare poate fi, în consecință, realizarea de manuale de
utilizare avansate.
Am analizat în continuare acțiunile asupra construcțiilor în scopul de a observa cum
sunt tratate construcțiile temporare față de cele permanente în cadrul legislativ.
În conformitate cu CR 0, construcţiile sunt impărţite în clase de importanţă-expunere,
în funcţie de consecinţele umane şi economice ce pot fi provocate de un hazard natural sau/şi
antropic major.
Pentru evaluarea acţiunii asupra construcţiilor, fiecărei clase de importanţă-expunere (I-
IV) i se asociază un factor de importanţă-expunere, gIw aplicat la valoarea caracteristică a
acesteia.
Construcțiile temporare se încadrează în clasa IV de importanță-expunere.
Pentru încărcările permanente și utile, nu sunt valori diferențiate pentru factorul de
importanţă-expunere corespunzător claselelor de importanță.
280
Pentru evaluarea acţiunii vântului asupra construcţiilor, la construcțiile temporare,

încadrate în clasa IV, avem același coeficient de importanţă-expunere gIw=1, ca și la
construcțiile încadrate în clasa III - construcții de importanță normală (conf. CR 1-1-4/2012 -
Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii vântului asupra construcțiilor)
Valorile factorului de importanță-expunere pentru actiunea vântului:

Pentru evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor, factorul de importanţă-expunere
pentru acţiunea zăpezii este diferențiat dupa clasele de importanta (conform CR 1-1-4/2012 -
Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii vântului asupra construcțiilor).
Valorile factorului de importanță-expunere pentru acțiunea zapezii:
Clasa de importanta-expunere gIs

Clasa I 1.15
Clasa II 1.10
Clasa III 1.0
Clasa IV 1.0
Pentru evaluarea acțiunii seismului asupra construcțiilor, clasa de importanţă şi de

expunere la cutremur este caracterizată de valoarea factorului de importanţă şi de expunere,
gIe, diferențiat dupa clasele de importanță (conform P100-1/2013 - Cod de proiectare seismica)
Valorile factorului de importanță-expunere pentru acțiunea seismului:
Clasa de importanța-expunere gIe

Clasa I 1.4
Clasa II 1.2
Clasa III 1.0
Clasa IV 0.8
În concluzie, doar pentru acțiunea seismică factorul de importanţă-expunere este diferit

pentru construcțiile de clasa IV față de clasa III (construcții de importanță normală), pentru
acțiunea zapezii si vântului avem aceiași coeficienți.
281

Centrul de greutate al mediului construit, inclusiv al problemelor pe care le are de
rezolvat este și va fi și în viitor orașul. Orașele nu vor putea să își rezolve problemele de orice
natură independent de teritoriul de care aparțin și pe care îl influențează. Construcțiile
temporare oferă soluții atât pentru zonele dense și intens folosite, din orașe, cât și pentru
zonele cu densitate scăzută și cu utilizare periodică sau ocazională, care nu sunt în orașe.
Planificarea și urbanismul în manieră clasică, uzuală, și-au arătat limitele, iar
capacitatea lor de previziune și adaptare la viteza de schimbare a contextului dezvoltării
urbane din prezent este prea mare pentru master planning-ul pe care îl cunoaștem și căruia
omenirea îi este încă tributară. Fenomenele informale și cele temporare în general sunt atât
reacții, cât și experimente care arată, într-o intensificare evidentă în perioada recentă ce
potențial încă puțin explorat au construcțiile temporare. Urbanismul 4D, care folosește timpul
ca dimensiune activă devine mai mult tactic decât strategic, iar planificarea colaborativă își
arată calitățile și câștigă teren prin tot mai multe exemple de bune practici.
În România apar tot mai multe proiecte din categoria activărilor temporare care reușesc
să convingă și care se multiplică rapid, diversificându-se în același timp. Teoreticienii și
profesioniștii au sesizat fenomenele informale, spontane și de tip bottom-up și încep să le
includă în arsenalul rezilienței urbane.
Fig. 5.24. Biblioteca în aer liber, proiect căruia i s-a decernat Premiul European pentru
Spații Publice 2010, KARO cu Architektur+Netzwerk, Magdeburg, 2009.
282
Schimbările climatice – alături de celelalte mari probleme globale fie referitoare la

epuizarea resurselor, la lipsa de combustibil, fie privind locuirea și la accesul la cunoaștere și
servicii de sănătate – sunt legate de construcții, care au un rol important atât în producerea, cât
şi în rezolvarea lor. Construcțiile constituie sectorul care consumă cea mai mare cantitate de
energie și resurse materiale, producând în același timp un număr imens de deșeuri şi fiind
responsabil de mare parte din emisia de gaze cu efect de seră din atmosferă. Această stare
globală a construcțiilor trebuie depășită printr-o schimbare de paradigmă, poate cea mai
importantă din istoria construirii, dacă judecăm după miza și efectele avute în vedere.
Sfera politică și, cu precădere, structurile Uniunii Europene, au acceptat și preluat
aceste probleme și au transformat în obiective dezideratele lor de rezolvare. Cercetarea și
inovația dedicate domeniului construirii, prin prisma resurselor, energiei și a amprentei de
carbon sunt prioritare și susținute.
Construcțiile temporare și-au arătat potențialul de a contribui cu propriile răspunsuri
favorabile la rezolvarea multiplelor probleme și cerințe ale construirii în noua paradigmă. Ele
au o șansă fără precedent să dobândească o poziție importantă în cadrul noului rol al
construcțiilor, dacă domeniul avansează și reușește să își concentreze soluţiile către direcțiile
strategice.
Construcțiile temporare au avantaje remarcabile, dar și dezavantaje care nu pot fi
depășite decât prin abordări largi, interdisciplinare și integrate. Acestea sunt necesare şi
relevante pentru a se adapta amplu la fenomenele construirii, dar și pentru a le adapta pe
acestea noilor formule. Oportunitățile practice în cadrul mizelor globale, pe care le oferă
cercetarea construcțiilor temporare, justifică crearea unui centru de cercetare a construirii
temporare, în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Teze:
5.1. Viitorul mediului construit se decide în orașe și în relația acestora cu teritoriul.
5.2. Viitorul construirii nu va fi dominat de construcțiile noi, ci de cele existente și de spațiile
dintre acestea.
5.3. Planificarea urbană clasică și-a atins limitele și se dovedește depășită de viteza de
schimbare din cadrul dezvoltărilor urbane.
283
5.4. Mediul construit este mai rezilient prin fenomenele informale care pot fi acomodate în
noul urbanism colaborativ.
5.5. Construcțiile temporare au un potențial evidențiat în conectarea informalului cu formalul
și buna funcționare a orașului.
Fig. 5.25. Efectele schimbărilor climatice cauzate de acțiunile oamenilor sunt vizibile și
incontestabile; vase de pescuit eșuate în ceea ce era Marea Aral, Kazahstan, 1990.
5.6. Problemele globale care afectează construirea sunt recunoscute, dar modul de rezolvare
nu beneficiază de consens.
5.7. Atributul principal al construirii contemporane trebuie să fie responsabilitatea.
5.8. Schimbarea de paradigmă în domeniul construirii este o necesitate imediată.
5.9. Schimbarea de paradigmă a construirii impune schimbări de sistem profunde în societate,
economie și guvernanță.
5.10. Construcțiile temporare deţin un potențial remarcabil pentru construirea sustenabilă.
5.11. Construirea temporară are o oportunitate fără precedent în a își demonstra aportul la
schimbarea de paradigmă a construirii.
284
CAPITOLUL 6. PROIECTE PROPRII - STUDII DE CAZ

(se arată principalele proiecte proprii, atât cele construite sau
nu, cât și generate sau la care s-au adus contribuții importante,
în strategie, practică și didactică)
6.1. Proiecte realizate în activitatea practică profesională

(despre proiecte, în general, și câteva proiecte realizate de
biroul de proiectare Dico și Țigănaș, Arhitectură și Inginerie)
6.1.1. Cultura proiectelor de construcții temporare, un fenomen în evoluție

Perioada 1996-2015 se suprapune cu apariția interesului, dezvoltarea cunoașterii,
declanșarea cercetării și aplicarea în practică de proiecte de construcții cu caracter temporar în
România. Am constatat, în acest interval de aproape 20 de ani, o accelerare foarte importantă a
interesului general pentru construcțiile temporare.
De asemenea, numărul designerilor, arhitecți și ingineri, și al artiștilor interesați de
intervenții temporare și care au experimentat prin proiecte, a crescut vizibil. Studiouri, birouri
și firme s-au dedicat aproape exclusiv acestui domeniu în ultimii ani. studioBASAR1, Atelier
MASS2 şi Unulaunu3 sunt câteva nume care s-au consacrat. Aceste birouri și multe altele au
constatat vizibilitatea pe care o oferă lucrul în spațiul public și, mai ales, pentru reprezentarea
României prin pavilioane sau diferite instalații la prestigioase manifestări internaționale.
1
studioBASAR (arhitecții Alexandru Axinte și Cristian Borcan) este o echipă care și-a dedicat activitatea
experimentelor în spațiul public, intervențiilor activatoare, remarcându-se în cadrul mai multor ediții Street
Delivery din Bucureşti. Proiectele studioBASAR diferă de la instalaţii artistice, cercetări urbane, pâna la
concursuri şi diferite tipologii de clădiri rezidenţiale şi publice. studioBASAR a făcut parte în 2009 din
echipa ce a realizat Pavilionul României la a 53-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – La Biennale di
Venezia, iar în 2010 a lansat publicaţia Evacuarea Fantomei. Arhitecturi ale Supravieţuirii ce examinează un
fenomen specific al istoriei sociale româneşti recente, cel de naţionalizare-retrocedare-evacuare.
studioBASAR participă în 2015 la proiectul socio-antropologic de investigare a spaţiului public Spaţii
urbane în acţiune. Vezi http://www.studiobasar.ro/, accesat la 27iulie 2015.
2
Atelier MASS, avându-i în componenţă pe arhitecţii Marius Moga, Silviu Aldea, Camelia și Tamas Sisak, este
un grup fondat la Cluj, foarte activ în amenajări temporare pentru festivaluri diverse, care a realizat expoziția
Superbia, la Institutul de Cercetare şi Cultură Umanistă de la Veneția, în cadrul Bienalei de Arhitectură de la
Veneţia din 2010. http://ateliermass.ro/, accesat la 27 iulie 2015.
3
Unulaunu, format din Romina Grillo, Ciprian Rășoiu, Liviu Vasiu, Matei Vlăsceanu și Tudor Vlăsceanu, s-a
remarcat prin câștigarea concursului și realizarea expoziției cu acelaşi nume în Pavilionul României din Giardini,
Bienala de Arhitectură de la Veneția din 2010, iar mai târziu cu alte amenajări temporare, precum cea ocazionată
de conferința dedicată spațiului public cu ocazia Balului Arhitecților de la Sinaia, 2011. Detalii la
http://www.unulaunu.ro/, accesat la 27 iulie 2015.
285
În practica de zi cu zi din România, mai ales pentru clienții privați, care construiesc
pentru propriul interes de a locui sau pentru dezvoltarea unei afaceri, fie pentru a vinde sau a
închiria spațiile realizate, construcțiile temporare nu sunt încă un domeniu identificabil. Nici
clientul public, adică instituțiile statului și administrațiile, nu iau în calcul acest tip de proiecte
în mod curent. Totuși, putem remarca apariția unor intervenții, cu predilecție în spațiul public,
care pot fi încadrate în domeniul construcțiilor temporare.
Folosirea ocazională, periodică sau sezonieră a spațiului public a devenit o practică în
mediul urban, mai ales în scopul amenajării de târguri de sărbători, de spectacole diverse,
dezvoltate cu timpul ca festivaluri tradiționale. Scopul acestor utilizări ale spațiului public este
comercial și cultural, manifestările artistice având și ele fie o componentă comercială, fie una
publicitară, atât în sensul propriu, pentru sponsori și organizatori, cât și în cel al practicilor
administrative orientate către publicul elector.
Pentru Cluj-Napoca, este suficient să remarcăm aducerea în Piața Unirii, în fapt centrul
orașului, kilometrul zero, a aproape tuturor manifestărilor de după anul 2007, anul refacerii
parțiale a spațiului public, care a oferit o suprafață mult sporită la dispoziția utilizatorilor,
conform practicilor uzuale europene pentru spații publice ultracentrale, flexibile. Cazul Pieței
Unirii din Cluj-Napoca va fi prezentat în acest capitol.
Cultura folosirii spațiului public a evoluat în ultimele două decenii de la infrastructură
pentru mobilitate și parcare către spațiu al publicității outdoor și spațiu al comunicării și al
schimburilor. Clujul este un exemplu al acestor schimbări, spațiile care sunt dedicate exclusiv
sau majoritar pietonilor și activităților dedicate acestora evoluând de la an la an și extinzând o
rețea începută în centru cu ocazia semipietonalizării Bulevardului Eroilor și a Pieței Unirii.
Putem încadra aceste forme de utilizare a spațiului în categoria colaborărilor de tip ppp4, deși
formula nu se referă doar la utilizarea spațiului, ci şi la dezvoltare.
În afară de aceste proiecte, în marea lor majoritate private, dar care folosesc spațiul
public, se remarcă o altă categorie de construcții temporare, care se datorează nevoilor practice
ale construirii și care pot fi încadrate în categoria organizărilor de șantier. Dintre acestea, unele
pot avea o calitate aparte prin modul inovant în care rezolvă criza de spații și felul în care se
4
Parteneriat public-privat (ppp) reprezintă un termen consacrat pentru investițiile private în dotări de interes
public, dar cu practici contestate la nivel european din cauza procedurilor discutabile de contractare și, mai ales,
prin prisma rezultatelor obținute, de multe ori nesatisfăcătoare.
286
integrează sau se retrag după ce și-au îndeplinit perioada de funcționare, reamplasându-se. În

continuare, voi ilustra evoluția acestei culturi în formare a construirii temporare în legătură cu
folosirea spațiilor, în România, cu exemple în majoritate din Cluj-Napoca.
Fig. 6.1. Pavilion temporar dezvoltat

prin design parametric, Street Delivery, București, 2013.
6.1.2. Proiecte construite

Campusul Săvădisla pentru Autostrada Transilvania5 este primul proiect prezentat.
Acest proiect a constat în realizarea6, în anul 2005, a unei întregi așezări temporare destinate
șantierului secțiunii din Autostrada Transilvania,construite în proximitatea Clujului. Terenul
identificat în apropierea comunei Săvădisla trebuia să găzduiască o bază de producție,
întreținere și cazare, pe durata dezvoltării șantierului la autostradă, pe un segment de circa 100
de kilometri, în centrul de greutate al căruia urma să fie amplasat.
Contractul pentru realizarea autostrăzii prevedea ca terenul să fie renaturalizat prin
aducerea la forma inițială după finalizarea lucrărilor. Procesul de transformare a unui teren
natural, un platou și versantul unei coline, într-o bază de producție și întreținere, denumită
Campusul Săvădisla, a trecut prin mai multe etape, astfel: după rezolvarea statutului juridic al
terenurilor s-a realizat descărcarea de sarcini arheologice și apoi lucrările de terasamente.
Acestea au fost importante datorită necesității de orizontalitate a poligonului de turnare de
grinzi precomprimate pentru poduri și traversări destinate autostrăzii, grinzi cu lungimi de 40
5
Este vorba despre contractul cu firma americană Bechtel pentru primul tronson, ulterior reziliat din cauza
condițiilor dezavantajoase pentru guvernul României.
6
Lucrarea aparţine biroului de proiectare Dico și Țigănaș, Arhitectură și Inginerie, din Cluj-Napoca.
287
de metri pe o bază liniară de producție care a însumat 300 de metri. A fost necesară
organizarea circulației vehiculelor de transport cu gabarite depășite, trailere, precum și
racordarea circulației acestora din cadrul campusului la căile de transport care deserveau
șantierul autostrăzii. Peste 50 de construcții de mai multe tipuri au fost ridicate în acest
campus și au funcționat circa doi ani. S-au utilizat tipologii diverse, de la containere spațiale
sau de tip flat-pack7 la structuri de construcții pentru birouri cu două niveluri și clădiri pentru
cazare similare. S-au realizat și ateliere de întreținere și depozite cu deschideri medii, cu
structuri demontabile din oțel, folosind arce sau grinzi din elemente liniare combinate.
Toate componentele, inclusiv blocurile de fundare din beton, au fost prefabricate în
vederea demontării construcțiilor și a reutilizării pe amplasamentul viitor, pentru un alt
tronson viitor de 100 de kilometri. Am realizat proiectarea împreună cu tehnologii firmei de
construcție Enka, având ca obiectiv principal optimizarea fluxurilor de materiale, vehicule și
persoane din cadrul campusului și, mai ales, minimizarea deplasării volumelor importante de
pământ în cadrul procesului de sistematizare verticală. Campusul a funcționat, tronsonul de
autostradă a fost realizat și construcțiile au fost demolate la final.
Fig. 6.2. Campusul Săvădisla, Cluj, o localitate temporară ca organizare a șantierului

pentru Autostrada Transilvania, Dico și Țigănaș, Arhitectură și Inginerie, 2006.
În continuare prezentăm un exemplu de proiectare a unei fundații temporare pentru

construcții de tip container. Fundația a fost proiectată pentru un grup de patru containere,
asociate într-o sala de dimensiuni cumulate. Rezemarea pe infrastructură se realizează în șase
puncte pentru fiecare container. Infrastructura este alcătuită din fundații izolate prefabricate și
7
împachetare plată pentru transport eficient.
288
grinzi perimetrale din beton de clasa C25/30 (clasa de expunere XF1, XF3). Îmbinarea
grinzilor cu fundațiile s-a realizat cu sudură prin intermediul plăcuțelor înglobate în elementele
prefabricate (fundații, grinzi de fundare). Așezarea fundațiilor prefabricate s-a făcut pe un strat
de beton de egalizare de clasa C8/10. Umpluturile din jurul fundațiilor -au făcut din pământul
rezultat din săpături. Aceste umpluturi au avut un grad de compactare minim de 98%. Grinzile
prefabricate au fost așezate pe pietriș compactat, după care s-au realizat sudurile. Părțile
metalice au fost protejate prin vopsire. Sistematizarea terenului din jurul clădirilor s-a realizat
cu dale etanșe și pante care să îndepărteze apele meteorice de zona fundațiilor.
Fig. 6.3. Detaliu de fundație prefabricată pentru construcții temporare; Campusul Săvădisla
pentru Autostrada Transilvania; Dico și Țigănaș, arhitectură și inginerie; Cluj, 2006.
Armarea fundațiilor prefabricate, a fundațiilor izolate și a grinzilor de fundare a fost

realizată cu oțel PC52 și OB37.
Exemplul de calcul extras din proiect a fost realizat pentru mai multe ipoteze de
utilizare a containerelor, pe unul, două sau trei niveluri, în urma suprapunerilor.
289
Fig. 6.4. Exemplu de proiectare a fundațiilor prefabricate pentru construcții temporare;

Campusul Săvădisla, șantierul Autostrada Transilvania, Cluj, 2006.
Breviarul de calcul8 prezentat în continuare pentru studiul de caz este extras din
proiectul fundațiilor temporare a construcțiilor de tip container.
8
Pentru calculul static s-au folosit SR EN 1990-2004 - Eurocod - Bazele proiectării structurilor; SR EN 1991-1-
1-NA-2006 -Eurocod 1_1.1_Acțiuni generale. Încărcări; CR 0-2013 - Cod de proiectare; STAS 3300/2-85 -
Teren de fundare. Calculul terenului de fundare în cazul fundării directe; NP 112-2014 - Normativ privind
proiectarea fundațiilor de suprafață.
290
Calculul s-a realizat cu programul Axis VM11, pentru care s-a realizat modelarea
tridimensională a soluției structurale de fundare:
Fig. 6.5. Model 3D folosit pentru calcul structural al fundațiilor în programul Axis Vm11;
Dico și Țigănaș, 2006.
291
Fig. 6.6. Vizualizarea încărcărilor și a reacțiunilor cu ajutorul Axis VM11, pentru fundațiile
prefabricate ale containerelor.
292
Fig. 6.7. Ilustrarea reacțiunilor pe talpa fundației prefabricate pentru containere.
La final a apărut o oportunitate foarte interesantă de cuplare a acestui proiect

tehnologic, de organizare de șantier, cu un alt proiect major, aflat în stadiu de idee și anume
cel al unui circuit motorsport, de curse pentru vehicule cu două sau patru roți, la nivel
competițional internațional, care să fie dezvoltat pe infrastructura fostului campus. Ideea
aparține arhitectului Mihai Matei9, și s-a materializat, mai întâi, în proiectul de diplomă pe
atunci al studentului absolvent, în 2012. Arhitectul Matei, un pasionat al circuitelor de curse
auto și moto, mai ales din punct de vedere al arhitecturii specifice pe care acestea îl generează,
a dezvoltat ideea de a profita de poziția accesibilă direct conectată la autostradă. Un alt factor
important este distanța față de localități și apropierea, în același timp, de acestea, prin sistemul
rutier nou dezvoltat și, mai ales, dimensiunile și sistematizarea terenului care se pretau la
dezvoltarea unui circuit de curse, pe care România nu îl are încă. Rezultatul studiului a fost un
circuit pe care autorul l-a prezentat ulterior la diverse conferințe de profil, fiind apreciat ca
interesant și viabil pentru o dezvoltare ulterioară. În prezent, autorul continuă demersurile
9
Mihai Matei, arhitect pasionat de sporturile cu motor, a studiat pentru proiectul de diplomă de master
transformarea campusului în circuit auto-moto, proiect pe care l-am îndrumat în anul 2012 la Facultatea de
Arhitectură şi Urbanism, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
293
pentru a contribui la materializarea proiectului său, care poate deveni o investiție strategică în
dezvoltarea zonei metropolitane a Clujului.
Fig. 6.8. Circuit motorsport realizat prin transformarea organizării de șantier

de la Săvădisla pentru construirea Autostrăzii Transilvania, proiect de diplomă
de master de Mihai Matei, îndrumat de Şerban Ţigănaş, FAU, UT Cluj-Napoca, 2012.
Constatăm încă o dată conexiunile care se pot stabili între proiecte diferite, care pot conduce la
soluții sustenabile prin utilizarea și reutilizarea unor părți sau componente în configurații noi.
Totuși, cultura conectării proiectelor pe termen lung este incipientă în România și la Cluj, zona
în care îmi desfăşor preponderent activitatea profesională.
Tribună demontabilă pentru Stadionul CFR „Doctor Constantin Rădulescu” este al
doilea proiect discutat. Este un cu totul alt tip de proiect, de data aceasta exclusiv din mediul
privat, dezvoltat de echipa proprie de proiectare de la Dico și Țigănaș, Arhitectură și Inginerie,
din Cluj-Napoca. Acesta a constat în solicitarea clientului de a moderniza integral stadionul de
fotbal cunoscut ca Stadionul CFR, în cartierul Gruia din Cluj-Napoca. Extrem de interesant
este modul în care această temă a evoluat spre adoptarea unei componente de construcție
temporară. La fel de interesant este potențialul actual de transformare a stadionului în funcție
de evoluțiile ulterioare ale clubului care l-a generat.
Tema inițială ne propunea o modernizare completă a unui stadion amplasat în cartierul
care s-a dezvoltat în apropierea Gării și care adăpostea în majoritate familiile celor a căror
muncă era în legătură cu căile ferate, cartierul Gruia. Stadionul dispunea de o singură tribună
294
și o peluză dezvoltată pe panta terenului natural. Proiectul inițial de modernizare a fost

dezvoltat cu soluții permanente, clasice, combinând structuri din beton armat prefabricate
pentru construcții și gradenele pentru public și structuri din oțel și cabluri tensionate, pentru
acoperire. Soluția prevedea și o rezolvare a parcărilor, profitând de panta terenului pe partea
peluzei dinspre sud.
Fig. 6.9. Tribuna nouă a stadionului „Doctor Constantin Rădulescu” al clubului CFR 1907,
biroul de proiectare Dico și Țigănaș, Arhitectură şi Inginerie¸ Cluj-Napoca, 2008.
Pe parcursul dezvoltării soluției, clientul a schimbat tema, impunând un concept nou,

anume utilizarea unei soluții demontabile pentru tribuna nouă, soluție importată de la firma
olandeză AB Tribunes10. Motivațiile schimbării de temă sunt două, ambele valabile în
contextul dat: termenul de realizare a modernizării era impus pentru începutul sezonului
competițional internațional, pentru care echipa se calificase și nu exista altă variantă de a juca
la Cluj, și faptul că costurile de realizare a soluției prefabricate demontabile erau net inferioare
unei construcții permanente conform proiectului inițial. AB Tribunes dezvoltă soluții de
tribune temporare pentru curse auto-moto, în general, unde sezoanele competiționale creează
mari aglomerări de public pe perioade scurte, mutând apoi competițiile pe alte amplasamente.
Soluția temporară demontabilă și apoi transferabilă pe alt amplasament este eficientă și
sustenabilă. Decizia clientului de la Cluj-Napoca de a folosi o astfel de soluție nu a avut în
vedere demontarea, ci doar realizarea rapidă și bugetul, cum aminteam, însă în prezent
consider că rediscutarea viitorului acestui stadion poate să profite de caracterul demontabil al
construcției. Construcția tribunei noi a adoptat o strategie combinată, realizând partea
10
Arno Bosch Tribunes, firmă din Olanda care fabrică și montează tribune metalice demontabile pentru diferite
competiții sportive.
295
inferioară din beton armat, în formula unei construcții permanente, cu o placă superioară
pregătită pentru a primi structura din oțel a tribunei integral demontabile. Închiderea fațadelor
rezultate pe lateral şi în partea opusă tribunei a prilejuit experimentarea unei semitransparențe
realizate prin folosirea de plăci de oțel cutate și perforate, combinate cu plăci neperforate.
Rezultatul a fost un spațiu din care priveliștea către zona de nord a orașului a putut fi
controlată, rezultând și o ambianță interioară inedită. Experimentul a stat la baza dezvoltării
ulerioare a altor soluții care folosesc transluciditatea reversibilă a anvelopelor, pentru
construcții publice speciale, precum stadionul Cluj Arena și Sala Polivalentă din Cluj-Napoca,
lucrări ulterioare ale aceluiași birou.
O eventuală reconsiderare a viitorului stadionului CFR, după constatarea dificultăților
de utilizare la capacitatea maximă din cauza infrastructurii stradale a cartierului, poate fi
realizată prin demontarea integrală a tribunei est, pentru care toate îmbinările sunt mecanice
demontabile și reconsiderarea construcției de la bază, cu destinație publică, sportivă și dotată
cu un parcaj subteran.
Fig. 6.10. Tribuna nouă a stadionului C.F.R. „Dr. Constantin Rădulescu,” din
Cluj-Napoca, o suprastructură a gradenelor integral demontabilă, Dico și Țigănaș, 2008.
Așa cum prima tribună a stadionului municipal, realizată în 1911, din lemn, a fost
mutată în 1961, odată cu realizarea celui de-al doilea stadion pe același amplasament, la
stadionul din Câmpia Turzii, unde se află și azi, tribuna demontabilă de la CFR poate dobândi
o nouă utilizare în zonă. În anii care vor urma vom putea observa dacă potențialul acestei
construcții temporare va fi utilizat în sens sustenabil. La câțiva ani după realizarea
296
modernizării acestui stadion, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Londra11, în 2012, s-a recurs
la soluții integral sau parțial demontabile pentru marile dotări sportive.
Fig. 6.11. Modelul tridimensional al gradenei demontabile pentru tribuna nouă a stadionului
CFR 1907, din Cluj-Napoca, perspective ilustrând structura integral demontabilă.
Calculele statice, dinamice și seismice pentru această structură au fort efectuate

complet automatizat, pe un model de calcul spațial al ansamblului infrastructură-
suprastructură. Elementele structurale au fost modelate după cum urmează: elementele liniare
(stâlpi și grinzi) cu elemente finite de tip bară cu două noduri, iar elementele plane (plăci și
pereți) cu elemente finite plane cu nouă noduri. Încărcările utilizate au fost următoarele:
- greutatea proprie a strcturii - evaluare automată,
11
Stadionul olimpic și Centru pentru natație au beneficiat de zone demontabile, reducându-se prin demontare
capacitatea tribunelor, iar Sala pentru baschet a fost integral demontată și se va refolosi la Olimpiada de la Rio de
Janeiro, în 2016.
297
- încărcări de suprafață pentru încărcările tehnologice din exploatare,

- încărcări liniare din pereți de închidere și de compartimentare,
- încărcări nodale pentru încărcările din seism - evaluate automat.
pentru analiza modală s-a determinat un număr suficient de moduri de vibrație astfel
încât suma coeficienților de echivalență să îndeplinească condițiile din normativul P100 -
(2013). Valorile de proiectare ale eforturilor s-au obținut din calculul sructural considerând
efectele de ordinul 2 și regulile ierarhizării capacității de rezistență. Calculele12 s-au rulat până
la optimizarea completă a structurii din punct de vedere economic și al comportării seismice.
Fig. 6.12. Imagini din timpul șantierului motării structurii tribunei stadionului CFR 1907 din
Cluj-Napoca, 2008.
12
Documente de referință pentru calculul static: SR EN 1990 - 2004 - Eurocod - Bazele proiectării strcturilor; SR
EN 1991-1-1-NA-2006 - Eurocod 1_1.1_Acțiuni generale. Încărcări; SR EN 1993-1-1 - Eurocod 3. Proiectarea
structurilor de otel; CR 0-2013 - Cod de proiectare. bazele proiectării structurilor în construcții; CR 1-1-4/2012 -
Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii zăpezii asupra construcțiilor; CR 1-1-4/2012 - Cod de proiectare. Evaluarea
acțiunii vântului asupra construcțiilor.
298
Fig. 6.13. Grinda de gradenă, diagrama S0 min/max.
Fig. 6.14. Moduri de vibrație, 1, 2 și 3, pentru gradena demontabilă din profile din oțel.
299
Cadru transversal - deplasări eZ
Cadru transversal - Diagrama M
Cadru transversal - Diagrama S0 min/max
Fig. 6.15. Analize în cadrele transversale, tribuna demontabilă.
300
Reabilitarea Pieței Unirii din Cluj-Napoca este un al treilea proiect adus în discuţie din
perspectiva temporalităţii. Studiile biroului Planwerk13, al cărui membru fondator și partener
este și autorul tezei, au relevat în cadrul studiului de circulație, realizat în 2005, un potențial
deosebit de extindere a zonelor dedicate pietonilor în cadrul arealului central din Cluj-Napoca.
Fig. 6.16. Piața Unirii din Cluj-Napoca, Planwerk, proiect 2007, realizare 2008.
Aceste studii au condus la decizia municipalității de a porni acţiunea de reamenajare a

principalelor spații publice, operațiune pentru care a fost lansat un concurs public de
arhitectură și design urban, concurs câștigat de soluția oferită de Planwerk. Proiectul nu a fost
implementat integral din cauza temerii Primăriei de a avea efecte nedorite în circulația
autovehiculelor în zona centrală și, mai ales, din cauza neasumării riscului de a renunța la
capacitatea de parcare în piața centrală. Aceasta s-a întâmplat, deși un număr mare de exemple
din Europa și din România arată că aceste piețe sunt eliberate de mașini care parchează și
devin mult mai primitoare pentru cetățenii orașelor și turiști. Proiectul câștigător și adoptat a
fost apreciat în presa de specialitate, expus și publicat internațional, dar a stârnit controverse
mai ales din cauza diminuării spațiilor verzi amenajate în beneficiul spațiilor deblocate pentru
activități temporare și a temerii ca astfel de activități, dovedite ulterior extrem de apreciate de
comunități, vor transforma centrul într-un spațiu pentru petreceri câmpenești.
13
Vezi „Planwerk”, Arhitectura 4/2011, pp. 60-69.
301
Realizarea primei etape a proiectului în anul 200814, care, în sfârșit, o anunță și pe a

doua, în 2015, a oferit confirmarea potențialului pentru un astfel de spațiu, ce poate primi
construcții temporare. Primele construcții utilizate au fost scene de spectacol, corturi pentru
târguri diverse și cabane pentru târgul sezonului sărbătorilor de iarnă.
6.1.3. Proiecte neconstruite

Teatrul de vară din Bastionul Ciunt, Cetatea Oradea, va fi discutat din perspectiva
temporalităţii. Acest proiect, din păcate nerealizat, a fost cel pentru care Consiliul Județean
Bihor a lansat concursul pentru amenajarea unei porțiuni din cetatea stelară de tip Vauban, din
Oradea. Am lucrat la proiect cu o echipă de studenți, autointitulată CeiTrei15, împreună cu care
am desfăşurat şi alte proiecte, inclusiv proiectele de diplomă a doi dintre ei și alte lucrări după
absolvire. În această formulă, am obținut premiul întâi, câștigând concursul, însă ulterior, când
s-a pus problema reabilitării efective a Cetății Oradea, după etapa concursurilor de idei, nu am
avut ocazia să continuăm propunerile noastre din 2006.
Soluția pe care am prezentat-o în concurs a adus câteva elemente de utilizare
temporară a spațiilor, cu accent pe sezonul turistic și activități în aer liber. Am propus un
teatru de vară încadrat geometric în configurația bastionului, prin escavarea umpluturii de
pământ cu scop militar defensiv și mularea pe teren a unui sistem de gradene, acoperite cu o
structură temporară din pânze întinse. Aspectul efemer al pânzelor contrastează cu masivitatea
structurii zidului și angularitatea geometriei bastionare antiartilerie. Un alt element pe care
l-am utilizat, în contrast deliberat cu structura istorică existentă, a fost cel al unor turnuri de
scară, din lemn, mobile, inspirate de echipamentele militare de asalt, utilizate încă din
Antichitate pentru asediul fortificațiilor. Turnurile propuse din structuri de lemn, sumar
finisate, au fost gândite a fi amplasate pe traseele de circulație menite să faciliteze legăturile
dintre zona exterioară zidurilor și cea interioară, amenajată public prin proiect. Am lăsat și
14
Detalii în Romana Schneider, ed., Junge Architekten Auslandsbeziehungen Deutschland, catalogul expoziției
IFA, DOM Publishers, Berlin, 2008.
15
Paul Moldovan, Mihai Roșca, Florin Lazăr sunt foști studenți îndrumați de autorul tezei la Facultatea de
Arhitectură şi Urbanism, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, cu participări la mai multe concursuri și
proiecte neconvenționale, de construcții temporare.
302
încurajat posibilitatea de a tatona aceste trasee și a le reconfigura după diferite rațiuni de

dezvoltare care pot apărea în timp.
Ulterior acestui moment, când s-a declanșat proiectul de reabilitare a Cetății Alba Iulia,
o structură din aceeași categorie cu cea de la Oradea, am considerat că legăturile dintre
exteriorul acesteia și interior ar putea fi realizate prin astfel de structuri temporare, chiar
sezoniere sau relocabile, inclusiv pe durata realizării etapizate a lucrărilor de restaurare. Din
păcate, deoarece lucrările au fost încredințate fără concursuri la Alba Iulia, nu am avut ocazia
să exprimăm aceste propuneri.
Fig. 6.17. Bastionul Ciunt, proiect pentru amenajarea Cetății Oradea, propunerea câștigătoare,
teatru temporar și instalații temporare-mobile de acces în cetate,
echipa CeiTrei împreună cu Șerban Țigănaș, Oradea, 2006.
Pavilion modular cu geometrie adaptabilă: acest proiect a fost dezvoltat împreună cu

Zsuzsa Peter16 în 2014, ca practică de vară în cadrul biroului biroul Dico și Țigănaș,
Arhitectură şi Inginerie.
16
Zsuzsa Peter este student la Architectural Association, la Londra, după doi ani studiați la Cluj-Napoca.
303
Fig. 6.18. Pavilion modular cu configurații multiple,

proiect Șerban Țigănaș, Zsuzsa Peter, Cluj-Napoca, 2014.
Conceptul pornește de la tema autoimpusă de a realiza un pavilion ușor de construit,

demontabil, ușor de transportat și adaptabil în multiple spații, care să permită întâlniri
informale, discuții și dezbateri organizate, evenimente în zone diverse. Modulul propus are
dimensiunea unui scaun, realizat din structură suplă din oțel, având proiecția orizontală un
pătrat cu latura de 40 de centimetri. Sistemul de fixare a modulelor unele de altele este
mecanic și poate glisa de-a lungul profilelor, astfel încât poziția relativă a acestora poate varia
discret. Volumele construite, realizabile cu aceste module, sunt practic infinite ca varietate,
rezultând din combinatorica plană și pe verticală. Tipul de structură de acoperire obținută este
în fapt o boltă, care poate fi dezvoltată simetric sau asimetric.
Au fost imaginate două metode de construire. Prima metodă presupune dispunerea pe
sol a tuturor modulelor și realizarea conexiunilor primare între ele, apoi ridicarea pe verticală,
modul cu modul, prin refacerea conexiunilor din aproape în aproape. A doua metodă propune
o secvență de construire pe secțiuni, inițial rabătute pe sol și apoi ridicate și asamblate pe
poziție.
Montarea pavilionului poate fi văzută ca un joc de societate, o colaborare între
membrii comunității și un act creativ, participativ. Rezultatul poate combina valențele
funcționale și cele artistice în dozaje care depind de inspirația celor care participă la proces.
304
Fig. 6.19. Pavilion modular cu geometrie variabilă, Șerban Țigănaș și Zsuzsa Peter, 2014.
Fig. 6.20. Modulul folosit și modelarea pentru verificarea structurală.
Modulul a fost conceput ca un paralelipiped cu baza pătrată și planul superior înclinat,

rigidizat cu două diagonale ale fețelor. Pentru ipoteza de calcul s-a folosit țeavă pătrată din
oțel S235. S-a verificat o secțiune alcătuită din module. Încărcările tehnologice de exploatare
au fost considerate după cum urmează17:
Documentele de referință utilizate: SR EN 1991-1-1-NA-2006 - Eurocod 1_1_.1_Acțiuni generale_Încărcări;

17
CR 1-1-4/2012, CR 1-1-3-2012; CR 0-2013, SR EN 1993-1-1 - Eurocod 3. Proiectarea structurilor de oțel.
305
- Valoarea normată a încărcării utile pentru acoperișuri necirculabile,

- Presiunea de referință din acțiunea vântului,
- Valoarea caracteristică a încărcării din zăpada.
Clasa de importanță a construcției conform P100-2013 este IV, respectiv construcție
temporară. Încărcările de calcul și coeficienții parțiali de siguranță au fost considerați pentru
starea limită ultimă (SLU) și starea limtă de serviciu (SLS). Calculele statice au fost efectuate
complet automatizat pe un model de calcul spațial. Elementele strcturale au fost modelate ca
elemente finite de tip bară cu două noduri. Calculele au fost rulate până la optimizarea
completă a structurii, iar elementele rezultate au fost verificate.
Structura formată din module asamblate
Perspectivă
306
Deplasări eZ
Fig. 6.21. Ilustrarea verificărilor structurale pe model tridimensional

a unei secțiuni tipice de tip arc.
Element de modul - Diagrama S0 min/max
307
Element de modul - Eficiență
Fig. 6.22. Ilustrarea diferitelor faze ale calcului automatizat,

pe modelul tridimensional de lucru.
Regenerarea platformei industriale C.U.G: proiectul presupune realizarea unui master

plan de regenerare care să introducă spații publice de interes municipal și local; de asemenea,
presupune să fie dezvoltat prin utilizarea structurilor existente, în curs de ruinare, ale halelor
combinatului, îmbinate cu construcții și amenajări noi. O serie de construcții temporare vor
avea rolul de atractori și catalizatori ai populării zonei cu activități și se vor retrage pe măsură
ce proiectele permanente vor apărea.
Fig. 6.23. Fostul Combinat de Utilaj Greu, C.U.G., din Cluj, care se propune a fi transformat
într-o zonă activă prin intervenții temporare, Dico și Țigănaș, Arhitectură și Inginerie, 2015.
308
O cartare a Clujului pentru identificarea de spații publice cu potențial de activare: în

vara anului 2013 am inițiat un studiu preliminar de cartare a oraşului Cluj-Napoca, cu intenția
de identificare și clasificare tipologică a spațiilor publice cu potențial de activare prin
eventuale amenajări temporare sau permanente. Studiul a fost prezentat echipei implicate în
configurarea strategiei culturale pentru dezvoltarea municipiului și în vederea aplicației pentru
Capitala Culturală a Europei 2021, la Fabrica de Pensule18 sub titlul Mic atlas incomplet de
spații publice.
Fig. 6.24. Plan cu propunerea de utilizare a unei hale prin inserția de contrucții temporare,
Dico și Țigănaș, 2015.
Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca este unul dintre cele mai efervescente şi creative huburi culturale din
18
România ultimilor ani. http://fabricadepensule.ro/, accesat la 27 iulie 2015.
309
Fig. 6.25. Plan cu amenajarea unei hale ca centru pentru arte prin utilizarea de construcții de
tip container, în diferite combinații; Dico și Țigănaș, 2015.
Fig. 6.26. Propunere de utilizare a unui castel de apă dezafectat ca turn belvedere prin
utilizarea unei construcții auxiliare, Dico și Țigănaș, 2015.
Au fost identificate spații de interes municipal, în legătură cu sistemul de spații și

clădiri publice care pot primi destinații sau evenimente majore frecvente. De asemenea, au fost
identificate spații cu potențial de interes local, respectiv pentru comunitatea de locuitori ai
unor cartiere rezidenţiale. Cu această ocazie, s-a putut observa repartiția inegală a spațiilor
310
publice pe cartiere și deficitul major de astfel de spații, cu precădere în cartierele cu locuințe

dezvoltate pe parcelare pentru construcții unifamiliale. Au fost identificate și spații reziduale,
adiacente infrastructurii de circulație și transport, care nu au primit detalieri corespunzătoare
prin proiecte, rezultând în prezent ca spații pierdute, subutilizate sau reziduale. Cu un mare
potențial sunt înzestrate o serie de spații din cartierele de locuit dense, cu locuințe colective,
unde proprietatea asupra spațiilor interstițiale este publică, dar modul de folosință nu este
definit sau asumat.
Studiul a fost realizat cu studenții aflați în practica de vară la biroul Dico și Țigănaș,
Arhitectură și Inginerie, și a acoperit cu echipele de teren întreaga suprafață a orașului Cluj-
Napoca. Rezultatele sale constituie o bază pentru proiecte viitoare care pot fi gândite în rețea,
cu stații multiple pentru construcțiile temporare relocabile.
6.2. Proiecte de construcții temporare generate

(concursuri, festivaluri în spațiul public, proiecte de activare și
regenerare pe care le-am creat, inițiat sau sprijinit)
6.2.1. Concursuri de proiecte de construcții temporare generate

Concursul internațional de arhitectură pentru spațiul public Arhetipuri: Arhetipuri19
este denumirea pe care am dat-o concursului internațional în rețea, pentru pavilioane
temporare amplasate în spații publice din mai multe orașe din România. Am creat acest
concurs în parteneriat cu o firmă de publicitate, care a asigurat logistica, finanțarea și derularea
operativă a concursului care s-a desfășurat în două ediții, în 2010 și 2011. Scopul concursului
a fost complex: pe lângă un efort pentru a dezvolta cultura concursurilor pentru spațiile
publice, a existat o mobilizare fără precedent în România a administrațiilor aflate în competiție
pentru a primi o amenajare temporară. Am intenționat astfel să atrag atenția asupra
potențialului regenerator al construcțiilor temporare pentru spațiile publice decăzute, care fie
și-au pierdut capacitatea catalizatoare, fie nu au avut niciodată un rol de condensator de
interese. Date despre concurs au fost prezentate și în Capitolul 1. al acestei lucrări.
19
Am ales acest nume pentru concursul de pavilioane temporare pentru a ilustra importanța unei astfel de
construcții în spațiul public pentru oameni și loc.
311
Ceea ce doresc să scot în evidență este vizibilitatea pe care o poate dobândi un astfel de
concurs ridicat la nivel de campanie, dacă se utilizează instrumentele de marketing și
comunicare profesionistă. Vizibilitatea fenomenului Arhetipuri a atins un număr de 22.774 de
vizualizări ale site-ului internet, 8.358 de vizitatori unici distincți și 1.176 de conturi de
vizitare create de public și participanți. De asemenea, două hărți au prezentat răspândirea
concurenților în România și Europa, precum și poziția celor nouă orașe care au furnizat
amplasamente pentru concurs. Cu ocazia premierii și prezentării rezultatelor primei ediții a
Arhetipuri, la Brașov, în 2010, am realizat o sinteză a cercetării soluțiilor participante la
concurs, care mi-a permis o tipologizare după mai multe criterii a celor 191 de proiecte diferite
care au fost acceptate în competiție. O voi prezenta în cele ce urmează.
Fig. 6.27. Arhetipuri, concursul internațional de arhitectură temporară

pentru spațiul public, conceput și inițiat de Şerban Ţigănaş,
lucrările premiate la edițiile 1 și 2, UpTim (coord. Oana Simionescu)
și Vallum (Cristina Constantin şi Cosmin Pavel), 2010 și 2011.
Concluziile analizelor sunt repartizate pe criterii. Astfel, după modul de raportare la

contextul amplasamentului pentru pavilioanele temporare, am distins polarizarea soluțiilor
către trei atitudini diferite: neutru față de context, puternic ancorat în context, respectiv
relaționând cu acesta și determinat sau derivat din context, situații în care soluția datorează
conceptul generator unor elemente morfologice de teren sau construite cu care interacționează.
312
După modul de configurare spațială, respectiv după modul de realizare a închiderii

spațiului, am distins alte trei categorii: construcții cu închidere fermă, cu închidere parțială și
cu închidere și delimitare vagă. După modul de interacționare cu corpul uman, am determinat
trei grupuri de proiecte: cu prezența perceptivă, accentuând vizualul, cu participare a
publicului și elemente transformabile, care răpsund acestei participări și proiecte camuflate,
surpriză, care se descoperă la fața locului.
Multe dintre soluții au propus un parcurs care să le integreze, putând fi grupate în mai
multe categorii după natura acestuia: proiecte care au creat o belvedere, un apogeu destinat
unei priviri asupra peisajului, proiecte care au adus elementul ascensional în parcurs și
proiecte de tip poartă sau tunel, prin care se trece. După destinația funcțională, cele mai multe
proiecte au propus a fi locuri de întâlnire, așteptare și popas, dar unele dintre ele au mizat pe
organizarea unei zone pentru spectacole de mici dimensiuni, altele pe zone pentru joc, întărind
caracterul ludic, în vreme ce altele au folosit construcțiile ca suport pentru informare prin
diferite modalități de comunicare.
Informația a fost și ea, în aceste cazuri, transmisă în trei modalități: static, prin
simbolistica de tip semnal a construcției însăși, prin text sau prin proiecții animate, cartate pe
construcții. Din punct de vedere al materialelor și al tehnologiilor de construire folosite, s-au
distins mai multe categorii evidente: construcțiile care au utilizat materiale uzuale, din
industria curentă, disponibile, construcții care au recurs la materiale reciclate din alte
construcții în general, construcții care au folosit plante vii și au mizat pe dezvoltarea lor pe
durata anului de viață programat pentru pavilioane, construcții care au folosit tehnologii înalte
și materiale avansate.
Au fost, de asemenea, clasificate lucrările după tipologiile formale uzuale folosite,
identificând astfel: construcții în formă de tunele, cuburi modulare accesibile sau nu, gradene
și suprafețe gradenate pentru a da posibilitatea utilizatorilor să se așeze, suprafețe continue de
tipul benzii Moebius20, forme șarpe, forme cu suprafețe triangulate aparent aleatorii de tip
20
Banda Moebius (Moebius strip) este o suprafață continuă cu o singură față și o singură margine, având
proprietatea matematică de a fi neorientabilă; a fost descoperită independent de matematicienii August Ferdinand
Möbius și Johann Benedict Listing în 1858. Vezi http://www.britannica.com/biography/August-Ferdinand-
Mobius, accesat la 27 iulie 2015.
313
stealth21, turnuri sau forme mimetice la elemente din context. Pentru mai multe proiecte a fost
importantă și imaginea de noapte, pe care au redat-o. S-au făcut în unele cazuri referiri la alte
arhitecturi, fie dispărute, ca turnul porții din Sibiu, fie existente în alte locuri din lume, fie s-au
propus post utilizări prin reciclare după ciclul de viață prognozat pentru pavilion.
Concursul Arhetipuri a constituit una dintre cele mai complexe și importante
contribuții la cultura construirii temporare în spațiul public pe care am reușit să o aduc până în
prezent, chiar dacă proiectele câștigătoare ale celor două ediții, din 2010 şi 2011, ambele
pentru București, nu au fost realizate. În acest context, consider că administrațiile publice au
arătat că încă nu sunt pregătite pentru a gestiona astfel de proiecte.
Fig. 6.28. Concursul interațional pentru tineri arhitecți, Antalia, 2013.
6.2.2. Pavilioane temporare pentru diferite manifestări

Pavilioane pentru festivalul Zilele Arhitecturii la Cluj-Napoca: Zilele Arhitecturii la
Cluj, consacrat sub denumirea ZA, reprezintă un festival dedicat arhitecturii și culturii
construirii, realizat de către studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca, membri în
principal ai AStA22, asociația celor de la arhitectură.
De la prima ediție, din 2001, conceptul ZA a fost centrat pe crearea unui eveniment
complementar formării universitare, care să aibă mai multe componente simultane23: să aibă
21
Termenul stealth (clandestin, pe furiş, lb. engleză) a ajuns să fie cunoscut mai ales după realizarea
„bombardierului invizibil”, un avion de luptă american cu forme geometrice menite să reflecte undele radarelor
pentru a impiedica detecția sa.
22
Asociația Studenților Arhitecți (AStA) din Facultatea de Arhitectură și Urbanism de la UTCN, care a generat
Zilele Arhitecturii la Cluj, cunoscut ca ZA, prima ediție în 2001, cu scopul de a aduce în spațiul public probleme
ale arhitecturii actuale, a genera dezbatere și schimburi de idei cu arhitecți și studenți invitați.
23
Vezi Şerban Ţigănaş, „Zilele Arhitecturii în proces”, op. cit.
314
un generic valabil pentru problematica arhitecurii locale din momentul respectiv, să creeze un
cadru pentru schimbul de informații atrăgând participanți externi, să aducă publicul mai
aproape de arhitectură și, nu în ultimul rând, să-și aducă o contribuție la activarea spațiilor
publice sau private prin diferite procedee vizibile. Pavilioanele temporare ZA au fost un astfel
de instrument încă de la prima ediție.
Am fost inițiatorul primului astfel de pavilion, pentru care am organizat un concurs
deschis studenților. Amplasamentul a fost în Piața Unirii, înainte de reabilitare, iar tema
propunea realizarea unei instalații construite care să contribuie la conștientizarea calităților
arhitecturale ale locului și să atragă atenția asupra potențialului de regenerare. Proiectul
pavilionului a fost condiționat de materialele furnizate de sponsorul concursului, constând în
elemente structurale pentru pereți compuși din tablă cutată de oțel și evident foile de tablă, de
câteva culori disponibile. Proiectul câștigător a propus o cadrare a perspectivelor spre
principalele clădiri de valoare din piață, prin alinierea de câte trei fante prin ecrane succesive.
Construcția a fost bine primită în special de către copii, care au folosit-o intens în zilele cât
aceasta a rămas în piața centrală.
Fig. 6.29. Pavilion pentru Zilele Arhitecturii, realizat prin design

parametric, Bogdan Hămbășan și colectiv, Cluj-Napoca, 2011.
Edițiile următoare au adus consacrarea pavilioanelor ZA și au fost realizate alte

construcții temporare reușite, cu impact deosebit asupra publicului. Amenajarea din cartierul
Zorilor a oferit un loc de întâlnire și socializare în cartier, comutând atenția din centru către
spațiile comunităților, garden bookshop a readus pe pietonalul Bd. Eroilor atenția către nevoia
de spații verzi și de activități publice.
315
Pavilionul ZA din 2013, folosind o tehnologie de design parametric și una de

construire prin tensionarea bazei și curbarea progresivă a elementelor liniare din lemn, a
readus atenția către valențele arhitecturii avansate. Acest pavilion a fost relocat în cadrul unui
festival de muzică rock care a urmat.
Fig. 6.30. Pavilion pentru Zilele Arhitecturii, dezvoltat prin design parametric
și montat prin tensionare și deformări succesive, Cluj-Napoca, 2013.
Studenții la arhitectură au experimentat în 2013 un pavilion realizat cu o tehnologie de

tensionare progresive a unei grile din elemente de lemn, deschizând prin acesata dorința de a
aduce în spațiul public construcții personalizate, de o calitate compatibilă cu importanța pieței
centrale a municipiului. Echipa care a generat Festivalul Internaţional de Film Transilvania
(TIFF), al cărui renume internațional a făcut ca acesta să devină o componentă a brandului de
oraș, este cea care a ridicat problema realizării unor construcții temporare de foarte bună
calitate, compatibile cu piața centrală, care să materializeze temporar festivalul în acest loc
care l-a consacrat. Acest fenomen arată evoluția culturii construirii temporare către exigențe
crescute de performanță și design evoluat. Apreciez că, cel puțin în plan local, la Cluj-Napoca,
vom constata în anii următori o nouă etapă a acestei culturi în creștere rapidă.
Street Delivery, un festival pentru folosirea intensivă a spațiului public, la București:
Street Delivery a rezultat în urma unui proiect de urbanism datorat arhitectului Șerban Sturdza,
care a propus în 2005, conectarea mai multor spații din zona centrală a Bucureștiului, astfel
încât să fie mult mai accesibile pietonilor pentru o circulație care să îi favorizeze. Pe aceste
trasee, arhitectul a propus conectarea principalelor grădini și parcuri din zona centrală.
316
Proiectul a fost prezentat în 2005 pe Strada Pictor Arthur Verona, în fața casei Ion
Mincu, sediul Ordinului Arhitecților din România (OAR)24, având ca public vecinii,
reprezentanții Primăriei și alți arhitecți interesați25. Concomitent cu această prezentare, librăria
Cărturești, cu sediul central situal pe aceeași stradă, a făcut o lansare de carte tot în spațiul
public. Cele două instituții, Ordinul Arhitecţilor și librăria Cărtureşti s-au asociat cu începere
din anul următor, 2006, pentru a organiza în fiecare vară un week-end în care sloganul
consacrat este: „închidem strada pentru mașini și o deschidem pentru oameni”. Denumirea
ințială de la prima ediție a fost de Art Delivery, transformată începând cu 2007 în Street
Delivery.
Fig. 6.31. Intervenții temporare la Street Delivery: Piramida lui Arthur Garguromin Verona,
Piscina publică, Cutia cu scule, autor studioBASAR, București, 2012, 2013, 2014.
Formatul spre care a evoluat Street Delivery a fost acela al unei combinații multiple de
proiecte realizate de parteneri, OAR și Cărturești, cu proiecte inițiate de diverse entități, în
general din sfera nonguvernamentală, după o selecție a organizatorilor. Ultimele ediții au
introdus câte o tematică generică precum mobilitatea urbană, buna vecinătate, spațiul public ca
patrimoniu și societatea mobilă. Street Delivery a adus o enormă audiență a publicului
bucureștean și a asigurat o foarte bună vizibilitate pentru problemele orașului, așa cum au fost
aduse în dezbatere de către arhitecți.
24
OAR, organizație profesională înființată în 2001, prin Legea 184 din 2001, republicată, cu misiunea principală
de a gestiona profesia de arhitect în România. Autorul prezentei teze a fost ales ca președinte al OAR în perioada
2010-2014, exercitând această funcţie şi în mandatul 2014-2018.
25
Menţionat alături de surse bibliografice în Capitolul 6., secţiunea 6.3.1. Magneți și activatori urbani construiți
temporar.
317
Unul dintre instrumentele omniprezente la Street Delivery sunt construcțiile și

amenajările temporare. În seria de ediții succesive s-au remarcat producțiile semnate de
arhitecţii de la studioBASAR, care au început cu o piesă de mobilier urban temporară, care
ulterior s-a consacrat și permanentizat, numită „banca de litere”, continuând apoi cu alte câteva
structuri realizate din materiale modeste, dar cu foarte mare efect de coagulare socială.
Piramida Arthur Garguromin Verona, realizată din paleți în 2011, a fost o scenă suport
pentru spectacole sau pur și simplu pentru public, urmată de Piscina publică în 2013, proiectul
unui bazin cu apă pentru copii mici, proiect nominalizat la Premiile Uniunii Europene pentru
Spații publice în 2014. Un alt proiect aparţinând echipei studioBASAR, intitulat Cutia cu
scule, a fost lansat tot în 2013 și a revenit în 2014, fiind în fapt un proiect suport pentru alte
proiecte sau activități. Un set de elemente pentru ședere, discuții pe scenă, gradene sau ecrane,
inteligent împachetate într-un volum mic dotat cu roți pentru transport a avut un mare succes,
devenind fie scenă pentru teatru jucat, în stradă fie loc pentru dezbateri publice,schimbându-și
poziția de mai multe ori pe parcursul celor trei zile ale festivalului.
Street Delivery a devenit o franșiză preluată de alte festivaluri similare precum Train
Delivery, la Gara de Nord, tot în București, sau Street Delivery din Iași sau Timișoara. Aportul
acestora la cultura utilizării spațiului public și, implicit, la cultura construirii temporare este
unul dintre cele mai semnificative din ultimii ani, în România.
Fig. 6.32. Instalații temporare la Someș Delivery, Atelier MASS

și YAA, Young Artists Assembly, Cluj-Napoca, 2014.
Someș Delivery, un proiect de activare socială și spațială, la Cluj-Napoca: discuțiile

dintr-un mic grup de inițiativă despre dezvoltarea unui festival Street Delivery la Cluj au
condus în 2014 la un concept adaptat problemelor strategice locale specifice ale orașului.
Conceptul dezvoltat a fost intitulat Someș Delivery și mizează pe proiecte de activare prin
318
construcții temporare, evaluate și capitalizate științific după derulare. Proiectele doresc să

aducă importante contribuții la luarea deciziilor de amenajare a zonelor adiacente cursului
râului Someș pe teritoriul intravilan al Clujului.
Reproduc textul fondator pe care l-am realizat împreună cu partenerii:
Someș Delivery este un proiect care-și propune să pună în valoare potențialul Someșului
intravilan, evidențiind rolul pe care el ar trebui să-l joace în dezvoltarea armonioasă,
preocupată de oameni și mediu natural, a orașului. Gândit ca eveniment-manifest mobil, care
va aborda an de an alte tronsoane și puncte de pe cursul râului, Someș Delivery e, în primul
rând, un demers de conștientizare și responsabilizare socială. Vrem să contribuim vizibil la
modificarea percepției locuitorilor Clujului asupra Someșului, (re)apropiindu-i de râul
altădată definitoriu pentru urbe („Orașul de pe Someș”). Misiunea noastră este de a participa
la transformarea Someșul, în timp, dintr-o barieră într-o axă de legătură, vie, a orașului.
Funcționând ca o platformă pe care toți actorii urbani preocupați de soarta Someșului
(autorități, societate civilă, specialiști, comunități de riverani etc.) se pot întâlni și conlucra la
imaginarea unor soluții de integrare și folosire a râului, Someș Delivery va avea un vârf de
vizibilitate în luna iunie a fiecărui an, când va organiza, timp de un weekend, o serie de
amenajări temporare/ intervenții/ evenimente pe malul râului. Someș Delivery nu este un
proiect care deschide subiectul importanței utilizării cursului râului în conexiune cu spațiile
publice ale orașului. Acest lucru este deja cunoscut prin efortul multora în ultimii peste zece
ani și în prezent preluat ca obiectiv în principalele strategii ți liste de proiecte generice pentru
Cluj. Someș Delivery își propune să facă trecerea de la CE? la CUM?, inițiind proiecte
concrete de apropiere a oamenior de Someș. Someș Delivery este un laborator pentru
experimentarea integrării râului în comunitate și pentru testarea ”neinvazivă” a diferite
soluții creative. Someș Delivery are ca scop maturizarea ideilor pentru proiectele aferente
râului Someș care vor veni. Maturizarea se face prin experiment și feed-back pe proiecte
temporare, fără impact definitiv sau pe termen lung și cu costuri minime, înainte de a trece la
soluții „hard”. Someș Delivery înțelege amenajarea spațiului ca având un rol de intermediar
între comunitate și cursul apei, în procesul de apropiere și integrare, pe baza unui potențial
identificat, dar încă nevalorificat. Someș Delivery își propune să producă și să folosescă
instrumente avansate de participare a comunității la procesele de adoptare a deciziilor în
planificare, obiectiv promovat de Comisia Europeană prin strategiile la care și România este
319
semnatară. Someș Delivery își propune să acorde atenție detaliului discret și subtil, să lucreze
la scara umană, aprofundând principiile care recomandă planificarea spațială la scara
orașului. Someș Delivery propune să facă trecerea de la înțelegerea și realizarea
amenajărilor ca infrastructură la ridicarea lor la nivelul de cultură, catalizator și
reprezentant în sine, prin calitatea demersului și a designului. Someș Delivery aduce în prim
plan instrumentul concursului de proiecte ca modalitatea cea mai bună de selecție pe bază de
calitate, de minimizare a riscurilor decizionale, care altfel sunt discutabile în absența unor
evaluări prin comparație. Someș Delivery se bazează pe un concept, o echipă managerială,
proiecte diverse creative, participare comunitară și feed back profesionist, prin evaluarea
rezultatelor, nu în ultimul rând prin reacția media. Întrebarea pe care o pune Someș Delivery
este: cât de mult și de bine te poți apropia de râul Someș și cât de mult și de bine poți apropia
râul de tine? Someș Delivery are o importantă dimeniune educativă, propunându-și să
producă un ghid de raportare pozitivă a cetățenilor la Someș, pe care să-l transmită, în forme
atractive, spre diferite categorii de public (copii, tineri, diverse comunități de riverani etc.)
Someș Delivery este forma pe care Street Delivery a luat-o la Cluj, acordându-se nevoilor
orașului.
Someș Delivery este un proiect de proiecte, subordonate unui concept unitar, care are
în față mai multe sectoare ale cursului râului, pe care le poate explora în mai multe ediții
anuale. El poate astfel folosi concursurile de proiecte și construcțiile temporare pentru a testa
potențialul spațiilor în raport cu interesele comunităților.
6.3. Proiecte didactice universitare inițiate și conduse

(20 de ani de proiecte didactice dedicate construcțiilor
temporare, în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, construcția unei culturi a
construcțiilor temporare)
6.3.1. Proiecte didactice în cadrul atelierului de proiectare al Facultății de Arhitectură și

Urbanism
De 20 de ani am fost implicat în îndrumarea atelierelor de proiectare din cadrul
Facultății de Arhitectură și Urbanism de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Din 1999
am condus atelierul anului al doilea, coordonând activitatea de proiectare într-un moment pe
320
care îl consider în continuare decisiv pentru formarea profesională a viitorilor arhitecți.

Principalele surse de inspirație pe care le-am folosit pentru a îmi configura strategia
didactică prin proiectele studenților provin de la întâlnirile fundamentale cu marii maeștri ai
construcțiilor temporare, Cedric Price și Richard Horden. Acestora li se adaugă programele cu
care am intrat în contact la Architectural Association (AA), de la Londra, și la Institutul
Elveţian Federal de Tehnologie (ETH) Zürich. Programul lui Marc Angelil26 mi-a oferit mai
multe sugestii pentru caracterul experimental divers al proiectelor cu studenții. Programele
educaţionale recente de la AA, din 2013 și 2014, îmi confirmă în continuare că opțiunea
pentru construcțiile temporare ca proiecte didactice este una practicată în cele mai
reprezentative școli din Europa27.
Fig. 6.33. Proiecte de construcții temporare la Architectural Association, Londra, 2014
Atelierul de Microarhitectură condus de Richard Horden la TU Münich, deja menţionat, este

de asemenea un model și sursă de inspirație, încă din 1997, când am luat contact cu programul
lor, când l-am cunoscut pe Horden și i-am vizitat atelierul londonez.
În secţiunea următoare, voi trece în revistă peste zece ani de experimente cu proiecte
pentru construcții temporare diverse, realizate la atelierul anului doi.
„Arhitectura și eradicarea sărăciei” a fost titlul unui proiect pe care l-am propus
extrașcolar în 1999, fiind o temă lansată de Congresul Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor
(UIA) din anul respectiv. O echipă pe care am îndrumat-o în acel moment a obținut o
26
Marc Angélil et al, op. cit.
27
Vezi şi Brett Steele, Sarah Handelman, eds., AA Book 2014 Projects, AA Publications, Londra, 2014.
321
mențiune în plan mondial, la ora aceea fiind cea mai importantă distincție pe care a câștigat-o
vreodată o echipă de studenți de la facultatea clujeană. Soluția consta într-un vehicul-adăpost
pentru persoanele fără adăpost, aflat în perpetuă mișcare, care oferea și posibilitatea
pasagerilor de a se conecta cu alte destinații și alte șanse de redresare. Soluția se încadrează în
domeniul arhitecturii portabile.
Cu ocazia ediției următoare a congresului UIA, în 2002, am generat un concurs
național de proiecte studențești, a cărui temă28 am pregătit-o cu profesorul arh. Augustin Ioan,
de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, București. Genericul propus de
UIA a fost de această dată „Arhitectura resursă.” Mai multe dintre proiectele studenților de la
Cluj au recurs la construcții temporare pentru ameliorarea contactelor sociale din campusul
studențesc, pentru activarea unor zone din oraș sau pentru catalizarea de activități existente. O
expoziție a proiectelor a fost realizată la Berlin, la Institutul Cultural Român, cu sprijinul
OAR, expoziție remarcată în cadrul congresului. Anul 2002 a prilejuit un alt experiment în
partea a doua a atelierului, cu proiectul pavilion de arhitectură, prin care am propus o tentativă
de intensificare și esențializare a mesajului arhitecturii prin ea însăşi, sub forma unui pavilion
temporar de expoziție.
Fig. 6.34. „Arhitectura resursă”, proiecte ale studenților de la FAU,

UT Cluj-Napoca, pentru concursul organizat la Congresul UIA, Berlin, 2002.
Peste câțiva ani, în 2005, am introdus competiția în ecuația didactică, realizând un

proiect în colaborare cu Facultatea de la Oradea, nou creată. Proiectul s-a numit „2020 Viziuni
împachetate” și a constat în prefigurarea, sub forma unui pavilion de dimensiuni maxime
28
Ștefan Ghenciulescu &Constantin Goagea, eds., Resource Architecture, Contest for Students in Romanian
Architecture Schools, Catalogue of the Exibition, Berlin 2002, Simetria, București, 2002.
322
limitate, a arhitecturii viitorului proxim cu referință la anul 2020. „Arhitectura pliată” a fost
titlul sub care am desfășurat experimentul din 2006, prin care am propus studenților să
exploreze structurile obținute prin plierea foilor de carton sau hârtie. Rezistența prin formă a
prilejuit realizarea de volume ale căror multiple calități nu pot fi testate decât prin machete.
Considerăm în continuare că realizarea de machete este o metodă importantă de
formare pentru că atingerea directă și rezolvarea construcției machetei, îmbinări, pliuri,
descompuneri, sunt în măsură să aducă în atenția studenților probleme care nu sunt evidente
atunci când se foloseşte doar desenul pentru a explora și descrie o posibilă construcție.
„Pavilionul magnet” a fost exercițiul de proiect temporar tot din 2006 realizat, de
această dată, într-unul din amplasamentele oferite în diferite cartiere ale Clujului. A fost
inspirat de Magnets, proiectul lui Cedric Price pentru Londra din 1997, menţionat în
Capitolul1., cu scopul de a realiza structuri temporare activatoare, atractive și catalizatoare de
activități în locuri care suferă o decădere urbană. Structurile construite au fost puse în relație
cu terenul și construcțiile existente, garaje, șantiere neterminate ale altor construcții, curți
interioare etc.
În 2007 am început atelierul cu un exercițiu scurt, destinat cunoașterii studenților cu
care urma să lucrăm, numit „Cutii de pantofi”. În spațiul limitat al unei astfel de cutii, putând
utiliza orice scară a construcției, am solicitat realizarea un fragment arhitectural esențial, ca un
citat definitoriu pentru domeniul abordat. Exercițiul a avut un grad de abstractizare ridicat,
contrastat de concretețea realizării efective a unei machete explicite. „Plivilion” a fost titlul
proiectului de pavilion realizat din nou prin plierea unor foi materiale și obținerea de structuri
rezistente.
În anul 2008, la aniversarea a 10 ani de funcționare a centrului cultural Casa Tranzit29
din Cluj, împreună cu Fundația Tranzit, am lansat un proiect care a avut atașată și partea de
competiție și expunere publică la final. „Greușor” s-a numit proiectul de pavilioane temporare
relocabile, originate pentru spațiul din proximitatea Casei Tranzit. Relocarea urma să fie
făcută și ilustrată în alte spații la alegere, din Cluj-Napoca, pentru a demonstra capacitatea de
adaptare prevăzută pentru construcțiile temporare. „Greușor” este cuvântul compozit rezultat
29
Casa Tranzit, centru cultural și de artă contemporană, fondat în 1997 în Cluj-Napoca, care funcționează în fosta
sinagogă de pe malul Someșului.
323
prin combinarea celor două caracteristici impuse pentru fiecare dintre cele două pavilioane pe
care trebuia să le imagineze fiecare student: unul greu, care să transmită această caracteristică
prin materialitate, formă sau închidere, și unul ușor, prin contrast. Exercițiul a atins multe
planuri ale investigării potențialului construcțiilor temporare și a rolului lor în spații în curs de
conturare.
Fig. 6.35. Proiecte de construcții temporare ale atelierului anului 2,

generate și îndrumate de Şerban Ţigănaş, FAU, UT Cluj-Napoca, 2004-2008.
În anul 2008, după inundațiile catastrofale care au lovit mai multe localități din
România, am decis să realizăm un proiect cu tema unui campus temporar pentru sinistrați, cu o
durată de funcționare limitată, sub titlul adăpost pentru doi ani. Acest timp presupunea
realizarea unor construcții temporare care să asigure, dincolo de necesitățile primare de
locuire, și cadrul pentru o viață socială necesară celor care au fost dizlocați de catastrofă.
Proiectul a prilejuit experimentarea spațiului vital pentru locuire, a structurilor simple și
eficiente și a dispunerii în ansamblu și conlucrării între construcțiile diferite.
În 2010 am propus un pavilion pentru invitații Zilelor Arhitecturii, imaginat în incinta
atelierelor și în eventuală conexiune cu acestea. Pavilionul, deși nu a fost propus prin temă a fi
o construcție temporară, a condus prin cerințele de utilizare temporară la soluții diverse, unele
cu geometrii variabile, transformabile și adaptabile.
În anii care au urmat, am continuat investigarea construirii adaptată unor contexte
devaforabile, nesaturate din punct de vedere al închegării cadrului edificat și, mai ales, cu
potențial de soluționare a unor probleme comunitare. Interesul pentru reciclarea unor structuri
construite abandonate s-a adăugat practicilor anterioare, rezultând proiecte complexe care, fără
324
a fi solicitat prin temă, aduc frecvent componente construite temporare în formulele de

rezolvare.
Fig. 6.36. Proiecte pentru locuințe temporare pentru profesori invitați,

Zilele Arhitecturii, Cluj-Napoca, 2012.
6.3.2. Proiecte de diplomă de master îndrumate la Facultatea de Arhitectură și Urbanism

Formarea arhitecților, în general și în România, prevede un proiect major realizat la
finalul studiilor, așa-numitul proiect de diplomă. În multe dintre facultăți atât tema, cât și
amplasamentul sunt opționale, la alegerea absolvenților. Ele sunt ghidate de câteva criterii
menite să stabilească amploarea studiului și, de asemenea, sunt validate de consultări
preliminare, care în școlile românești sunt cunoscute ca prediplomă.
Pentru prima dată în Facultatea de Arhitectură și Urbanism de la Cluj-Napoca, în anul
2014, au fost propuse două proiecte de diplomă care au oferit soluții de construire temporare.
Am îndrumat ambele proiecte ale arhitecților Răzvan Luca și Călin Negreț. Argumentele
proiectelor au fost acceptate de comisiile de evaluare și consider că am asistat la un moment
important de validare a fenomenelor construirii temporare ca alternative viabile și ca studii
pertinente de arhitectură.
Răzvan Luca, după ce a fost implicat în realizarea pavilionului temporar ZA în 2013, a
decis să abordeze la proiectul de diplomă un proces de regenerare a unui spațiu de depozitare,
situat pe malul Someșului la Cluj, și având un foarte mare potențial de amenajare ca spațiu
public în relație cu cartierul și orașul. Scenariul imaginat este acela al unui întreg proces care
poate dura circa 10 ani, începând cu o fază de activare care reciclează containere existente,
dezvoltă apoi o zonă de producție a construcțiilor și una pentru cultura plantelor ce vor
contribui la amenajarea unei mici grădini de cartier. Absolventul a folosit mai multe tipologii
325
constructive: de la containere suprapuse la suprafețe acoperite cu pânze întinse și construcții

plutitoare, conectate cu malul râului. O foarte interesantă componentă a acestui proiect-proces
este relocarea unora dintre construcții pe un alt amplasament posibil de regenerat, aflat pe
malul opus al râului, în zona industrială. Complexitatea proiectului care include opțiuni
constructive, scenarii de dezvoltare, elemente de detaliu, o abordare integrată sub semnul
sustenabilității, face ca proiectele care mizează pe construcții temporare să intre într-o nouă
etapă în formarea universitară.
Fig. 6.37. Proiect pentru un centru comunitar temporar pe malul Someșului,

diplomă de master, Răzvan Luca, îndrumător arh. Şerban Ţigănaş,
Facultatea de Arhitectură și Urbanism, UT Cluj-Napoca, 2014.
Călin Negreț este celălalt absolvent care a recurs la o strategie constructivă bazată pe o
combinație între utilizarea de containere, ca elemente de construcție, și de tehnologii de ultimă
oră, 3D printing, practic o torcretare de material după forme predefinite în model electronic.
Programul este un complement al dotărilor aferente domeniului schiabil al noii pârtii de la
Vidra, din apropierea lacului omonim, de pe râul Lotru. Un complex de trambuline de sărituri
cu schiurile și de dotări pentru cazare și antrenament atât pentru sportivi de performanță, cât și
pentru turiști se imaginează a fi dezvoltat tot în cadrul unui proces de activare și construire cu
multe elemente de sustenabilitate înglobate în concept. Chiar dacă multe detalii tehnice nu au
precedent și se cer a fi rezolvate, abordarea este interesantă atât din punct de vedere structural,
mizând pe o dezvoltare de tip organic, cât și, mai ales, prin revelarea rolului pe care îl pot avea
construcțiile temporare, portabile, în relație cu tehnologii diverse, avansate.
326
Fig. 6.38. Proiect complex de cazare și antrenament pentru sportivi de performanță

şi turişti, diplomă de master, Călin Negreț, îndrumător arh. Şerban Ţigănaş,
Facultatea de Arhitectură și Urbanism, UT Cluj-Napoca, 2014.
6.4. Concluziile Capitolului 6

Acest capitol este integral dedicat proiectelor din domeniul construirii temporare pe
care le-am realizat, pe care le-am generat sau în care am fost implicat. Demonstrez astfel
legăturile complexe dintre proiectele care au clienți și se realizează, proiectele de idee, cele de
cercetare autopropuse și proiectele din cadrul formării profesionale academice. De asemenea,
stabilesc conexiuni determinante între aceste sectoare, care au un potențial enorm de
colaborare și evoluție în sinergie. Cercetarea prin proiecte, foarte discutată în domeniul
arhitecturii, dar și în cel al ingineriei construcțiilor capătă argumente în plus, sprijinite pe acest
domeniu inițial nerecunoscut, ulterior minor și acum din ce în ce mai consistent, cel al
construcțiilor temporare. Cultura construcțiilor temporare este în evoluție, în paralel cu
schimbările societății, atât în plan internațional, cât și în ceea ce privește realitatea
românească.
Laboratorul de cercetare cel mai accesibil astăzi este atelierul de proiectare din cadrul
universității. Experimentele didactice au rolul de a închide bucla, întreruptă în prezent, dintre
cercetarea academică și practica profesională. Am demonstrat succesiunea care pornește de la
experimentele din universitate, continuă cu manifestări extrauniversitare inițiate de studenți,
cu rol de conștientizare și de manifest, trece apoi prin consultări bazate pe propuneri în cadrul
concursurilor de arhitectură, pentru ca, în final, să fie adoptate ca teme strategice care primesc
327
proiecte ale comunității. Această succesiune trebuie observată și folosită în cadrul proceselor
de dezvoltare.
În final, cercetarea și proiectele nu se opresc aici, doar teza doctorală se încheie.
Instrumentele utilizate, cele noi descoperite și rafinate, vor fi folosite în continuare.
Fig. 6.39. Vizualizarea circuitului motosport propus pe amplasamentul temporar al organizării

de șantier pentru Autostrada Transilvania (Dico și Țigănaș), proiect de diplomă de master,
Mihai Matei, îndrumat de Şerban Ţigănaş, Facultatea de Arhitectură și Urbanism,
UT Cluj-Napoca, 2012.
Teze:
6.1. Concursurile de arhitectură și design sunt instrumente capabile să fundamenteze deciziile
de construire în situații complexe, care primesc prin multitudinea de soluții diverse informații
valabile pentru cercetare.
6.2. Construcțiile temporare au capacitatea să preceadă și să experimenteze soluțiile
implementabile prin construcții permanente sustenabile.
6.3. Construcțiile temporare sunt instrumente pentru regenerarea urbană.
6.4. Închiderea buclei dintre practică și cercetare în domeniul construcțiilor poate fi catalizată
prin proiectele de construcții temporare.
6.6. Proiectele de construcții temporare au un rol important în formarea profesională prin
apropierea dintre design și execuție și raportarea la rezultate.
328
CAPITOLUL 7. CONCLUZII, CONTRIBUȚII PERSONALE ȘI DIRECȚII

VIITOARE DE CERCETARE
(sinteza concluziilor capitolelor, tezele enunțate, observate în
raport cu obiectivele inițiale formulate, recomandări pentru
aplicarea rezultatelor și continuarea cercetării)
7.1. Rezultatele aplicării metodelor de cercetare

Metodele de cercetare utilizate au fost enumerate în Capitolul 1., subsecțiunea 1.3.1.,
„Metodele cercetării”. Metoda cercetării de bază a domeniului, prin identificarea principalelor
lucrări dedicate acestuia și a prezenței temei arhitecturii temporare ca referințe în alte zone ale
cercetării domeniului construit, a fost în măsură să furnizeze o bază de date suficient de
bogată, care a fost utilizată pentru structurarea câmpului analizat.
Prin utilizarea acestei metode, am putut constata că preocupările la nivel mondial
pentru arhitectura temporară s-au intensificat vizibil în ultimele două decenii și că numărul
cercetătorilor care abordează teme în această direcție a crescut. Două sunt categoriile
fundamentale de informații obținute prin cercetare: fundamentarea teoretică și studiile de caz,
ca aplicații practice.
Cercetarea fenomenologică a identificat faptul că traversăm, chiar în momentul actual,
o perioadă de schimbare a paradigmei din domeniul construirii. Acest proces în derulare
reprezintă o complexitate a relațiilor de tip cauză-efect. El este relaționat cu transformările
majore de natură socio-economică determinate de mediul natural, cu transformările prin care
trece acesta și, nu în ultimul rând, cu transformările din modul de viață sub influența noilor
tehnologii din epoca digitală și a informației. Aceste schimbări influențează cerințele adresate
arhitecturii și au relevat deosebita capacitate, oferită de construcțiile temporare, de a răspunde
acestor cerinţe. Din această direcție a cercetării, rezultă necesitatea continuării studiului
domeniului arhitecturii temporare, dat fiind potențialul oferit de acestea. De asemenea s-a
constatat și argumentat necesitatea revizuirii cadrului legislativ și normativ dedicat
construcțiilor temporare pentru a deschide posibilitățile de utilizare a acestora conform
potențialului identificat.
Contactele, interferențele și colaborările cu mai multe personalități din domeniul
ingineriei și al arhitecturii, dedicate studiului sau realizării de construcții temporare avansate,
au stat la baza opțiunii tematice pentru această teză. Participarea la conferințe internaționale
329
atât în străinătate, cât și în România – unde au fost generate prin contribuția autorului prezentei
teze doctorale – a avut un rol important în coagularea comunității științifice și profesionale
pentru consolidarea domeniului arhitecturii temporare. Colaborările din cadrul unor jurii
pentru concursuri de proiecte de arhitectură temporară au prilejuit, de asemenea, evaluarea
reacției profesioniștilor la provocările acestora.
Proiectele proprii reprezintă utilizarea directă a metodei anunțate în Introducere,
„Cercetarea arhitecturii temporare prin proiecte”. Capitolul 6., intitulat „ Proiecte proprii -
Studii de caz”, a fost integral realizat prin această metodă. Au fost analizate proiecte construite
și proiecte netranspuse în realitate, precum și proiecte generate sau catalizate, alături de
folosirea studiului construcțiilor temporare ca metodă didactică în formarea universitară. Acest
din urmă domeniu de aplicare a oferit rezultate deosebit de bune, despre care am observat că
au influențat formarea câtorva generații de tineri, dintre care mai mulți au abordat cu succes
proiecte de construcții temporare concrete.
Extragerea ideilor și a principiilor cu valoare teoretică, prin intermediul tezelor
enunțate la finalul fiecărui capitol al cercetării, a condus la realizarea unei serii de enunțuri
esențiale, opozabile unor cercetări ulterioare. Un număr de 70 de astfel de teze reprezintă
rezultatul acestei abordări metodologice.
7.2. Răspunsurile cercetării la obiectivele enunțate

Obiectivele cercetării au fost enunțate în secțiunea 1.2. a Capitolului 1., „Introducere”.
Acestora li s-au furnizat răspunsuri după cum urmează:
1. Structurarea domeniului arhitecturii temporare. Am identificat arhitectura
temporară ca domeniu în sine, cu manifestări atât autonome, cât și în relație cu arhitectura
permanentă, așa cum se descrie în subsecțiunea 4.1.1. „Arhitectura temporară, o categorie
distinctă, amplă și în continuă creștere”. Au fost stabilite și descrise mai multe subdomenii sau
domenii conexe cu multe interferențe și soluții din domeniul arhitecturi temporare:
microarhitectura, structurile ușoare, adăposturile în cazuri de calamitate, arhitectura
„înscenată” pentru spectacole, diferite intervenții în cadrul regenerărilor și activărilor urbane,
practici de tip bottom-up și participative, precum și proiecte din zona avangardei, realizate în
mod tradițional în formule temporare reluate anual.
330
Structurarea este prezentată cu predilecție în Capitolul 2., denumit „Structurarea

domeniului arhitecturii temporare”. Ca orice domeniu, arhitectura temporar are o istorie
proprie care interacționează cu istoria arhitecturii și a construirii, dar prezintă o periodizare
autonomă, într-o anumită măsură, și relații de influență și transfer de tehnologie cu
construcțiile permanente, cu vehiculele de mai multe tipuri și cu alte categorii ale designului.
Am realizat o istorie condensată a arhitecturii temporare, din cele mai vechi timpuri până în
prezent. De asemenea, tot în cadrul Capitolului 2., am structurat criteriile de clasificare a
construcțiilor temporare, identificând mai multe tipologii. În Capitolul 3., „Abordarea
interdisciplinară prin tipologii constructive comparate”, am aprofundat cercetarea a trei
tipologii cu largă utilizare (containere, corturi/structuri pe bază de pânze tensionate, structuri
pneumatice). În secțiunea 4.1., ”Domeniul arhitecturii temporare și stadiul cercetării”, se
aduc elemente suplimentare perspectivei contemporane actuale asupra câmpului studiat.
2. Clarificarea terminologiei, a categoriilor și domeniilor de aplicație a construcțiilor
temporare, precum și a celor mai perfomante sisteme constructive folosite. Terminologia
specifică a fost explicitată în secțiunea 2.2., „Identificarea și definirea principalelor categorii și
a termenilor specifici pentru arhitectura temporară”, cu elemente complementare în secțiunea
2.4. S-a constatat că practic toate programele uzuale prezintă rezolvări prin construcții
temporare, dar există unele dintre ele care sunt predilecte, precum: adăposturile în caz de
dezastre, structurile pentru spectacole itinerante și expoziții periodice, construcțiile
expediționare și altele. S-a remarcat, de asemenea, că anumite construcții care s-au realizat de-
a lungul timpului, în mod tradițional în formule permanente, cum ar fi mari dotări pentru
olimpiade sportive, încep să capete rezolvări temporare, din motive de sustenabilitate.
În continuare, analizându-se mediile de destinație, am evidențiat faptul că abordările
temporare ale construcțiilor acoperă practic toate mediile în care se construiește permanent,
extinzându-se și la acelea în care construcțiile temporare nu se folosesc, precum mediile
extreme, zonele naturale protejate sau speciale. Cele mai utilizate sisteme constructive,
containerele, corturile sau structurile cu pânze întinse și structurile pneumatice sau gonflabile,
au beneficiat de detalieri în secțiunile 3.3., 3.4., și 3.5., bazate pe definirea și descrierea
tipologică, evidențierea caracteristicilor structurale ale tipologiei și domeniilor de utilizare.
331
3. Abordarea holistică permanentă, ca obiectiv și metodă în același timp, accentuând

extinderea perspectivei asupra domeniului cercetat. Practic acest filtru al abordării a fost
aplicat pe tot parcursul cercetării și se rflectă pe toată întinderea tezei, de la Capitolul 2., până
la Capitolul 7. Abordarea holistică este prezentă mai ales în Capitolul 3., „Abordarea
interdisciplinară prin tipologii constructive comparateTipologii constructive comparate”, prin
cele trei sisteme constructive amintite deja. În Capitolul 4., „Arhitectura temporară în
contextul proiectării contemporane și al tehnologiilor de construire avansate”, se arată modul
în care instrumentele de calcul au facilitat interdisciplinaritatea și lărgirea orizontului
proiectării și construirii. Viitorul construirii se prefigurează prin metodele BIM, Building
Information Modelling, care sunt platforme interdisciplinare prin esență. Capitolul 5., „Rolul
și condițiile arhitecturii temporare pentru viitorul construirii”, contribuie la fundamentarea
opțiunilor pentru construirea temporară și alegerea tipologiilor potrivite, datorită
performanțelor acestora. Motivarea acestor opțiuni nu poate fi decât holistică, așa cum rezultă
din cercetare.
4. Studiul arhitecturii temporare pentru a evalua capacitatea acesteia de a răspunde
problemelor acute ale omenirii, nevoii de mobilitate accentuată, de intervenție în cazul
catastrofelor naturale sau produse de oameni și a cerințelor de sustenabilitate pe care le
impune construirea contemporană și, mai ales, cea viitoare. Conceptul de sustenabilitate,
complex și în evoluție, este explicitat în relație cu domeniul cercetării în Capitolul 5.
Capacitatea arhitecturii temporare de a răspunde performant acestor cerințe, odată definită din
perspectiva schimbării de paradigmă a construirii, este deosebită, cu condiția abordării
holistice a construirii. În acest sens, apare ca foarte importantă o nouă perspectivă asupra
construcțiilor, care să acorde o atenție deosebită ciclurilor de viață ale acestora, necesității de
adaptare la noi moduri de viață și utilizări pe parcursul existenței construcțiilor. În Capitolul
3., ”Abordarea interdisciplinară prin tipologii constructive comparate”, sunt relevate de
asemenea răspunsurile specifice ale acestora în subsecțiunile 3.3.4., 3.4.4. și 3.5.3, dedicate
domeniilor de aplicare.
Proveniența materialelor, din perspectiva amprentei de carbon a acestora, utilizarea lor
în circuite care se înscriu conceptelor zero waste sau cradle to cradle, explicitate în cercetare,
devin date de intrare pentru construcții și argumente solide pentru situațiile în care se optează
332
pentru variane temporare. Teza relevă, pe lângă potențialul demonstrat al construcțiilor

temporare de a răspunde sustenabil în condiții diverse, și faptul că cercetarea trebuie să
alimenteze cadrul normativ care este vag în ceea ce privește construirea de acest fel.
Diferențele între normele și cerințele de calitate între construcțiile temporare și cele
permanente sunt de multe ori semnificative sub anumite aspecte, din perspectiva teoriilor
riscului și rezilienței. Construcțiile temporare acoperă o gamă foarte largă de abordări
tehnologice: de la cele mai simple asamblaje sau tehnici meșteșugărești până la cele mai
avansate modalități de fabricare, care folosesc modele digitale informate și mașini comandate
numeric pentru execuție.
5. Aprecierea valorii didactice a studiului arhitecturii temporare în formarea
academică a specialiștilor în arhitectură și construcții. Acest obiectiv a fost abordat prin două
perspective, cea a propriei activități didactive și cea internațională, din universități cu reputație
înaltă în domeniul arhitecturii și ingineriei civile. Cercetarea asociază perspectiva didactică
mai multor segmente ale tezei. Astfel avem subsecțiunea 4.4.4., „Rolul construcțiilor
temporare în formarea profesională a specialiștilor din arhitectură și construcții”, în care
observăm utilizarea unor proiecte de construcții temporare realizate efectiv în mod curent la
Universitatea din Stuttgart, la Architectural Association din Londra, la ETH din Zürich sau la
Universitatea Tehnică din München. Aceste proiecte au devenit metode principale de cercetare
și se construiesc în fiecare an. Se evidențiază faptul că realizarea efectivă a construcțiilor
temporare pune studenții în situația de a rezolva problemele practice ale adecvării designului
la tehnologiile disponibile și la toate condițiile fabricării, ceea ce nu se poate în condițiile unei
construcții permanente.
În fine, secțiunea 6.3., „Proiecte didactice universitare inițiate și conduse”, se prezintă
activitatea didactică exercitată de autorul tezei, situată la extremele procesului de formare – cu
anii mici de studii, pentru deprinderea modului de gândire prin proiecte, și la terminarea
studiilor, cu proiecte de diplomă de master. Acestea din urmă au fost o premieră absolută în
domeniul proiectelor de absolvire, care până în 2014 nu au mai abordat niciodată construirea
temporară.
6. Evidențierea valorii experimentale a arhitecturii temporare pentru domeniul
construirii, în general. Construirea în epoca digitală a suferit un proces de transformare de
333
peste 20 de ani, descris în Capitolul 4., în care se relevă faptul că noile geometri structurale și
formale au fost experimentate pe construcții temporare și că cele mai avansate metode
tehnologice de fabricare digitală a construcțiilor, care încep să fie aplicate pe scară mai largă la
clădiri permanente avansate, au fost dezvoltate cu soluții temporare. Secțiunea 4.3., „Noile
tehnologii ale construirii și arhitectura temporară”, continuă să prezinte aspecte ale avansului
tehnologic pe bază de experimente temporare, iar subsecțiunea 4.4.1., „Avangarda arhitecturii
contemporane și cercetarea integrată”, aduce în atenție departamentele interdisciplinare de
cercetare computațională ale celor mai importante firme de proiectare.
7. Evaluarea rolului construcțiilor temporare în raport cu societatea și comunitățile la
scară urbană și în spațiul public, acolo unde construcțiile permanente nu pot fi realizate și
analiza cadrului normativ aplicabil. Capitolul 5., tratează în subsecțiunile 5.1.3. și 5.2.1.
problema utilizării construcțiilor temporare atât prin politici implementate administrativ cât și
prin inițiative locale. Analiza cadrului normativ și mai ales a acțiunilor asupra construcțiilor a
vântului, zăpezii și seismelor, realizată în subsecțiunea 5.3.3., indică necesitatea aprofundării
cadrului normativ pentru a deschide posibilitățile de valorificare a potențialului acestor
construcții.
8. Realizarea de aplicații pentru implementarea unor strategii de dezvoltare urbană
sau de regenerare urbană prin utilizarea de soluții construite temporare. Acest obiectiv este
tratat în Capitolul 6., „Proiecte propri - studii de caz”, în care, la secțiunea 6.1., „Proiecte
realizate în activitatea practică profesională”, am abordat două proiecte ample, lansate și aflate
în derulare la momentul finalizării acestei cercetări doctorale. Ambele folosesc strategii de
activare cu construcții temporare.
Primul este proiectul Someș Delivery, care a fost conceput în 2014 și a avut prima
ediție în iunie 2015. Proiectul dorește să apropie atât cetățenii, cât și responsabilii din
administrație de râul Someș, pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, pentru a îi utiliza
potențialul public. În prima ediție, o serie de construcții temporare au fost utilizate ca
activatori și accesibilizatori. Dezvoltarea spațiilor adiacente cursului râului Someș a fost
preluată de Strategia de Dezvoltare a Municipiului Cluj-Napoca 2014-2010 și de portofoliul de
proiecte pentru aplicația necesară candidaturii la Capitala Culturală Europeană 2021.
334
Celălalt proiect constă în regenerarea celei mai mari unități industriale de pe platforma
clujeană, C.U.G., Combinatul de Utilaj Greu, în prezent dezafectat și în curs de ruinare. Mai
multe intervenții temporare sunt gândite pentru transformarea într-o zonă mixtă activă a peste
30 de hectare de sit industrial.
9. Contribuția la dezvoltarea culturii construcțiilor temporare și stimularea cercetării
în continuarea a acestui domeniu. Secțiunea 6.2., „Proiecte de construcții temporare
generate”, tratează propriile contribuții ale autorului la cultura arhitecturii temporare, prin
concursuri de arhitectură inițiate sau la care a participat la concepție sau jurizare. Concursul
naţional Arhetipuri, edițiile 1 și 2, iniţiat în 2010, constituie un efort important care a pus în
competiție mai multe municipalități și participanți. A doua cale prin care am contribuit la
cultura construirii este, în mod evident, cea didactică, prezentată în secțiunea 6.3., „Proiecte
didactice universitare inițiate și conduse”. Educația tinerilor viitori profesioniști în direcția
construirii temporare a dat deja rezultate, mai mulți foști studenți abordând proiecte de
construcții temporare, chiar și cercetări în această direcție.
10. Fundamentarea unor texte normative și de legislație în scopul dezvoltării practicii
utilizării construcțiilor temporare în condiții avansate, conform potențialului acestora. Acest
deziderat se află într-un porces de derulare care va continua după concluzionarea acestei teze.
Motivele necesității aprofundării cadrului normativ au fost prezentate în mai multe rânduri, cu
predilecție în conținutul Capitolului 5. Un Centru de cercetare al construcțiilor temporare,
propus de autorul tezei, ar putea fi generatorul mai multor proiecte care să conducă la
clarificare condițiilor de utilizare a construcțiilor temporare în paralel cu furnizarea de
argumente care pot avea consecințe asupra cadrului normativ.
7.3. Concluzii și recomandări pentru aplicarea în continuare a rezultatelor cercetării

O sinteză a concluziilor cercetării subliniază atingerea obiectivelor și necesitatea
continuării studiului domeniului datorită potențialului său deosebit și evident. Domeniul
arhitecturii temporare există din cele mai vechi timpuri, dar este doar recent recunoscut ca
fiind unul major, datorită potențialului identificat și utilizat, în special pentru cercetare și
experimente de sorginte digitală. Activarea și regenerarea urbană sunt scopuri pentru care
arhitectura temporară poate fi folosită cu succes. Arhitectura temporară răspunde foarte bine
335
noilor cerințe de sustenabilitate și se prezintă cu potențial foarte bun pentru schimbarea de

paradigmă a construirii care este în curs și nu poate fi ignorată.
Domeniul arhitecturii temporare nu este încă notoriu și recursul la soluțiile pe care le
poate oferi este limitat din cauza lipsei de cunoaștere, de reglementare și chiar a numărului
insuficient de utilizări. Proiectele de arhitectură temporară s-au dovedit un instrument excelent
de formare profesională interdisciplinară, în special dacă se finalizează cu realizarea efectivă
și cu analiza rezultatelor. Amplificarea comunicării și capacitatea bazelor de date electronice,
dar și monitorizarea aplicațiilor și feed-back-ul sunt în măsură să permită accelerarea
dezvoltării domeniului arhitecturii temporare în continuare.
Este necesară dezvoltarea de metode de finanțare constantă a experimentelor cu
construcții temporare și, mai ales, evaluarea rezultatelor. De aceea, consider necesară
constituirea unei baze de date combinate și înregistrarea proiectelor și a proceselor. Un centru
de cercetare în cadrul universității ar putea fi centrul unei rețele suple interuniversitare,
cuprinzând cercetarea academică, firmele furnizoare din industria construcțiilor și potențialii
clienți sau dezvoltatori. Mai mult, experimentele au dovedit potențialul activării unei astfel de
rețele de cercetare.
Această cercetare arată prin atenția acordată unui domeniu care poate fi considerat
minor, cum fenomenele construrii, tehnologia și practicile curente sunt interdependente și
profund conectate cu evoluția societății, comportamentul și aspirațiile comunităților și în
ultimă instanță cu stilul de viață. Cerecetarea generată prin identificarea problemelor și
nevoilor oamenilor în raport cu mediul construit poate fi în măsură să își amplifice relevanța
pentru practica curentă.
Nu în ultimul rând, noua paradigmă a construirii este centrată pe soluționarea
problemelor locale concomitent cu a celor globale. Atât viteza de schimbare din activitățile
umane, amplificată de intensificarea mondială a cercetării și inovației, cât și a amenințărilor și
a problemelor de rezolvat de către sectorul construcțiilor, ne arată cât se poate de clar faptul că
soluțiile temporare au calități care în anumite situații nu pot fi concurate de construirea
tradițională.
Contribuția personală la cultura domeniului arhitecturii temporare este, așa cum arată
și structura tezei, bazată pe perspective multiple, interconectate. Practica, cercetarea, educația
336
și formarea, strategiile și politicile își potențează recirpoc capacitățile prin instrumentele

specifice. Nu se poate afirma că unul sau altul dintre aceste instrumente este mai eficient, dar
este certă relația dintre ele.
337
338
Abordări neinvazive pentru mediul construit Capitolul 8. Bibliografie
CAPITOLUL 8. BIBLIOGRAFIE
8.1. CĂRŢI
Alberti, Leon Battista. De re aedificatoria.On the art of building in ten books [1450/1485],
traducere de Joseph Rykwert, Robert Tavernor şi Neil Leach a lucrării De re
aedificatoria [1450/1485], MIT Press, Cambridge, 1988
Albrecht, Donald. New Hotels for Global Nomads, Merrel Publishers și Smithsonian
Institution, New York, 2002
Angélil, Marc, Mark Lee, Cary Siress, Mark Burkhard et al. Inchoate, An Experiment in
Architectural Education, Swiss Federal Institute of Technology, Zürich,
2003
Angles, Magda, ed., In Favour of Public Space, Ten Years of the European Prize for
Urban Public Space, ACTAR, Barcelona, 2010
Banham, Reyner. The Architecure of Well-Temperated Environment, University of

Chicago Press, 1984
Bauman, Zygmunt. Liquid Modernity, Polity, 2000
Beckett, Andy. Promised You a Miracle: UK 80–82, Allen Lane, 2015
Bergdoll, Barry și Peter Christenseen, eds. Home Delivery: Fabricating the Modern
Dwelling, catalogul expoziţiei omonime (20 iulie-20 octombrie 2008,
MoMA, New York), The Museum of Modern Art New York/MoMA,
Birkhäuser, Basel, 2008
Biermann, Veronica, Barbara Borngässer Klein și alții. Architectural Theory: From the
Renaissance to the Present: 89 Essays on 117 Treatises, Taschen, Köln,
2003
Bishop, Peter şi Lesley Williams. The Temporary City, Routledge, New York, 2012
Braungart, Michael şi William McDonough. Cradle to Cradle: Remaking the Way We

Make Things, North Point Press, New York, 2002
Steele, Brett şi Sarah Handelman, eds. AA Book 2014 Projects, AA Publications, Londra,
2014
339
Burry, Jane și Mark Burry. The New Mathematics in Architecture, Thames & Hudson,
2012
Carpo, Mario, ed. The Digital Turn in Architecture 1992-2012: AD Reader, John
Wiley&Sons, 2013
Cache, Bernard şi Patrick Beaucé. Objectile Fast-wood: A Brouillon Project, Consequence

Book Series on Fresh Architecture, Springer, 2007
Chase, John, Margaret Crawford și John Kaliski, eds. Everyday Urbanism: Expanded,
Monacelli Press, New York, 1999
Chipperfield, David, Kieran Long și Shumi Bose, eds. Common Ground: A Critical
Reader: Venice Biennale of Architecture 2012, Marsilio, Venice, 2012
Coates, Nigel. Narrative Architecture, John Wiley & Sons, Chichester, West Sussex, 2012
Coons, Steven. Surfaces for Computer-aided Design of Space Forms, Project MAC Report
MAC-TR-41, MIT, 1967
de Certeau, Michel. The Practice of Everyday Life, University of California Press,

Berkeley, 1980
Dempsey, Alan şi Yusuke Obuchi. Nine Problems in the Form of a Pavilion¸ AA Agendas
No. 8, Architectural Association Publications, Londra, 2010
Dessauce, Marc, ed. The Inflatable Moment. Pneumatics and Protest in '68, Princeton
Architectural Press, New York, 1999
Drew, Philip. New Tent Architecture, Thames & Hudson, Londra, 2008
Durand, Jean-Nicolas-Louis. Précis des leçons d’architecture données à l'École royale

polytechnique [2 vol., 1802/1805], disponibil la www. archive.org;
https://archive.org/details/prcisdesleon01dura şi
https://archive.org/details/prcisdesleon02dura, accesat la 4 iulie 2015
Peter Eisenman. Diagram Diaries, Thames and Hudson, Londra, 1999
Faegre, Torvald. Tents: Architecture of the Nomads, Anchor Press/Doubleday, New York,
1979
Ferlenga, Alberto, ed. Aldo Rossi The Life and Works of an Architect, Könemann, Milano,
1999
340
Fletcher, Sir Banister. A History of Architecture [1896], ed. 20, editată de Dan
Cruickshank, Architectural Press, Oxford, 1996
Fuller, Richard Buckminster. Operating Manual for Spaceship Earth [1968], Jaime Snyder
ed., Lars Müller Publishers, 2008
Friedman, Yona. L'architecture mobile : vers une cité conç ue par ses abitants, colecția
Mutations – Orientations, 2 ed., Casterman, Tournai, 1958/1970
---. Manuels, vol. 1, Éditions CNEAI, Paris, 2007
Gausa, Manuel, Vicente Guallart et al, eds. Metapolis Dictionary of Advanced

Architecture, Actar, 2002
Gehl, Jan. Orașe pentru oameni, trad. Silvia Gugu, igloomedia, București, 2012
Gehl, Jan şi Birgitte Svarre. Cum se studiază viaţa urbană, trad. Silvia Gugu, igloomedia,
București, 2015
Ştefan Ghenciulescu, Constantin Goagea şi Kai Vöckler, eds. Magic Blocks. Scenarii
pentru blocurile din perioada socialistă în Bucureşti / Scenarios for socialist
collective housing in Bucharest, Zeppelin, Bucureşti, 2009
Ștefan Ghenciulescu &Constantin Goagea, eds. Resource Architecture, Contest for

Students in Romanian Architecture Schools, Catalogue of the Exibition,
Berlin 2002, Simetria, București, 2002
Giedion, Siegfried. Space, Time and Architecture: The Growth of a New Tradition [1941],
Harvard University Press, 2009
Gore, Al. An Incovenient Truth: The Planetary Emergency of Global Warming and What
Can We Do About It, Rodale, New York, 2006
Gray, Diane, ed. Constructing Europe – 25 Years of Architecture: European Union Prize
for Contemporary Architecture Mies van der Rohe Award, Actar Publishers,
Barcelona, 2013
Greenhalgh, Paul. Fair World: A History of World's Fairs and Expositions from London to
Shanghai 1851-2010, Papadakis Dist A C, 2011
Guallart, Vicente. Geologics,Geography, Information, Architecture, Actar, Barcelona,

2008
Hardingham, Samantha, ed. Cedric Price: Opera, Wiley-Academy, Londra, 2003
341
Heidegger, Martin. „Building Dwelling Thinking” [1951], în Basic Writings: Martin

Heidegger, editată de David Krell, HarperCollins, Londra, 1993
Hensel, Michael. Performance-Oriented Architecture: Rethinking Architectural Design

and the Built Environment, ADPrimers, Wiley, Londra, 2013
Hensel, Michael, Achim Menges și Michael Weinstock, eds. Emergence: Morphogenetic

Design Strategies, Architectural Design, Wiley, Londra, 2004
Holding, Eric. Staged Architecture: The Work of Mark Fisher (Architectural Monographs,
No. 52), Wiley, Londra, 2000
Horden, Richard. Micro Architecture: Lightweight, Mobile and Ecological Buildings for
the Future, Thames and Hudson, Londra, 2008
Iordăchescu, Eugeniu. Translaţia construcţiilor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1986
Ivănescu, Emil şi Olivia Zahalca, eds. Exploring Identity. The Nomand Archive, catalogul
expoziţiei româneşti la Bienala de Arhitectură de la Veneţia 2014, Editura
Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti, 2014
Jacob, Pascal şi Christophe Pourtois. Du permanent à l'éphémère... Espaces de cirque,

CIVA, Centre International pour la Ville, l'Architecture et le Paysage,
Bruxelles, 2002
Jacobs, Jane. The Death and Life of Great American Cities, Random House, New York,
1961
Jodidio, Philip. Calatrava Complete Works, 1979-2009, Taschen, Köln, 2009
---. Temporary Architecture Now!, Taschen, Köln, 2011
Kestelier de, Xavier şi Brady Peters, eds. Computation Works: The Building of Algorithmic
Thought, număr special Architectural Design 83.2 (2013), Wiley, Londra,
2013
Koolhaas, Rem. Content, ed. 1, Taschen, Köln, 2004
Koolhaas, Rem şi alţii. Elements. a series of 15 books accompanying the exhibition

elements of architecture at the 14th venice architecture biennale, Marsilio,
2014
Koolhaas, Rem şi Bruce Mau. S,M,L,XL, Monacelli Press, New York, 1995
342
Kottas, Dimitris. Architecture et construction : Le Plastique, Links Books, Barcelona,

2012
Kotnik, Jure. New Container Architecture. Design Guide + 30 Case Studies, Links Books,
Barcelona, 2013
Krasny, Elke., ed. Hands-on Urbanism 1850-2012. The Right to Green, MCCM Creations,
Hong Kong, 2014
Krausse, Joachim şi Claude Lichtenstein, eds. Your Private Sky: R. Buckminster Fuller:
The Art of Design Science, Lars Müller Publishers, Baden, 1999
Kronenburg, Robert. Architecture in Motion. The History and Development of Portable

Building, Routledge, Londra, 2014
---. Flexible: Architecture That Responds to Change, Laurence King Publishing,

Londra, 2007
---. Houses in Motion. The Genesis, History and Development of Portable

Building [1995], ed. 2, Wiley-Academy, Chichester, 2002
---. Live Architecture: Popular Music Venues, Stages and Arenas, Routledge,
Oxford, 2012
---. Portable Architecture, ed. 3, Elsevier/Architectural Press, Oxford, 2003;

Portable Architecture. Design and Technology, Birkhäuser, Basel, 2008
---. Spirit of the Machine: Technology as an Inspiration in Architectural

Design, Wiley, Londra, 2001
Kronenburg, Robert şi Joseph Lim, Wong Yunn Chii, eds. Transportable Environments 2:
Theory, Context, Design and Technology, Spon Press, London, 2003
Kronenburg, Robert şi Filiz Klassen, Taylor & Francis, eds. Transportable Environments3:
Theory, Context, Design and Technology, Oxon, New York, 2006
Le Corbusier. Toward an Architecture, introducere de Jean-Louis Cohen, traducere de

John Goodman, The Getty Research Institute Publications Program, 2007,
ediţia originală Vers une architecture, Paris, G. Cres, 1923
Leach, Neil şi Xu Weiguo, eds. Design Intelligence: New Computational Research, China
Architecture and Building Press, Beijing, 2013
----. ed. Space Architecture: The New Frontier for Design Research AD, Profile
No 232, Nov/Dec 2014
343
Leatherborrow, David. Uncommon Ground: Architecture, Technology, and Topography,

MIT Press, Cambridge, 2000
Lim, Joseph. Eccentric Structures in Architecture, BIS Publishers, Amsterdam, 2010
Lindsey, Bruce. Digital Gehry, Material Resistance Digital Construction, Birkhäuser,

Basel, Boston, Berlin, 2001
Lumpan, Dragoş. Ultima transhumanţă / The Last Transhumance, Asociaţia Fotocabinet &
GAV, Bucureşti, 2012
Machedon, Luminiţa şi Ernie Scoffham. Romanian Modernism. The Architecture of

Bucharest, 1920-1940, MIT, Cambridge, 1999
Mandelbrot, Benoît. Fractals: Form, Chance and Dimension, W.H. Freeman and Co, 1977
Marshall, Stephen. Cities Design and Evolution, Routledge, Londra, 2008
Minke, Gernot. Construind cu pământ: proiectare şi tehnologii pentru o arhitectură

durabilă, trad. Ligia Jidiuc, Ökobuch Verlag, Staufen; Simetria, Bucureşti,
2008
Nebois, Thierry, ed. Architectural Theory, From the Renaissance to the Present, Taschen,
Köln, 2003
Negroponte, Nicholas. Being Digital, Vintage Books, 1996
Neufert, Ernst şi Peter Neufert. Neufert Architect’s Data, 4 ed., Wiley-Blackwell, Londra,
2012
Picon, Antoine. Marc Mimram Architecte – Ingénieur, Hybrid [e] , Infolio Éditions,
Gollion, 2007
Pickering, Andrew. The Mangle of Practice: Time, Agency and Science, University of
Chicago Press, 1995
Popescu, Carmen, ed. Spaţiul modernităţii româneşti / The Space of Romanian Modernity
1906-1947, Arhitext, Bucureşti, 2011.
Price, Cedric. RE: CP, Hans-Ulrich Obrist, ed., Birkhäuser, Basel, 2003
Rawlings, Irene şi Mary Abel. Portable Houses, Gibbs Smith, Utah, 2004
Rowe, Collin şi Fred Koetter. Collage City, MIT Press, 1984
Ruby, Ilka şi Andreas Ruby, eds. Re-Inventing Construction, Ruby Press, Berlin, 2010
344
Ruby, Ilka şi Andreas Ruby, eds. Urban Transformation, Ruby Press, Berlin, 2008
Rudofsky, Bernard. Architecture without Architects. An Introduction to Non-Pedigreed

[1965], John Wiley and Sons, Londra, 1972
Schumacher, Patrik. The Autopoiesis of Architecture, A New Framework for Architecture,

vol. 1 şi vol. 2, Wiley & Sons, West Sussex, UK, 2011/2012
Seonwook, Kim şi Pyo Miyoung, eds. Mobile Architecture. Construction and Design
Manual, DOM Publishers, Berlin, 2012
Shaoquiang, Wang, ed. New Portable Architecture: Designing Mobile & Temporary
Structures, Sandu Publishing, Barcelona, 2014
Siegel, Curt. Structurformen der Modernen Architektur, Callway, München, 1965
Siegal, Jennifer, ed. Mobile: The Art of Portable Architecture, Princeton Architectural
Press, 2002
Silver, Peter și Will McLean, Introduction to Architectural Technology, ed. 2, Laurence

King Publishing, 2013
Sitte, Camillo. Arta construirii orașelor. Urbanismul după principiile sale artistice, trad.
Rodica Eftenie, Hanna Derer şi Mihai Eftenie (Der Städte-Bau, Viena,
1889), Editura Tehnică, Bucureşti, 1992
Slawik, H., J. Bergmann, M. Buchmeier, S. Tinney, eds. Container Atlas. A Practical

Guide to Container Architecture, Gestalten, Berlin, 2010
Sloterdijk, Peter. Dans le même bateau, Paris, Payot et Rivages, 1997
Snyder, Robert. Buckminster Fuller: An Autobiographical Monologue/Scenario,

St. Martin's Press, New York, 1980
Stoian, Ina și Daniela Calciu, eds. Orașul Posibil. In(ter)venții în spațiul urban
postcomunist / The Would-Be City. In(ter)ventions in the Post-Communist
Urban Space, Asociaţia +/- plusminus, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2012
studio BASAR. Evacuarea fantomei. Arhitecturi ale supravieţurii / Evicting the Ghost.
Architectures of Survival, editat de Alina Şerban, CIV, Bucureşti, 2010
Sudjic, Deyan. The Edifice Complex: How the Rich and Powerful Shape the World,
Penguin Books, Londra, New York, 2005
345
Taylor, Frederick Winslow. Principles of Scientific Management, New York and London,
Harper & brothers, 1911
Thompson, Michael. Rubbish Theory: The Creation and Destruction of Value, Oxford
University Press, 1979
Tonks, Nigel, ed. Ove Arup:Philosophy of Design, Prestel, 2012
Turrent, David. Sustainable Architecture, RIBA Publishing, Londra, 2007
Venturi, Robert. Complexity and Contradiction in Architecture, MoMA, New York, 1966
Venturi, Robert, Denise Scott Brown și Steven Izenour. Learning from Las Vegas, MIT
Press, Cambridge, 1972
Vitruvius. Ten Books on Architecture, editată de Ingrid D. Rowland și Thomas Noble

Howe, traducere ilustrată a De Architectura Libri Decem [cca 30-20 î.H.],
Cambridge University Press, Cambridge, 1999
Vlad, Laurenţiu. Imagini ale identităţii naţionale. România şi expoziţiile universale de la

Paris, 1867-1937, Editura Meridiane, Bucureşti, 2001
Willemin, Véronique. Maisons mobiles, Éditions alternatives, Paris, 2004
Zevi, Bruno. Saper vedere l’architettura [1948], Einaudi, 2009
8.2. CAPITOLE DIN CĂRŢI
Abbate, Jane. „From ARPANET to Internet.” Inventing the Internet, MIT Presss,
Cambridge, 1999, pp. 113-146
Arup, Ove. „Teams for Total Design” (1968), în David Chipperfield, Kieran Long, Shumi
Bose, Common Ground: A Critical Reader: Venice Biennale of Architecture
2012, Marsilio, Veneţia, 2012, pp. 129-131
Aureli, Pier Vittorio. „The Common and the Production of Architecture: Early
Hypotheses,” în David Chipperfield, Kieran Long, Shumi Bose, Common
Ground: A Critical Reader: Venice Biennale of Architecture 2012, Marsilio,
Veneţia, 2012, pp. 147-156
Bouman, Ole. „What is Quality Today” în catalogul concursului European Union Prize for
Architecture Mies van der Rohe Award 2009, Fundació Mies van der Rohe,
2009, pp. 42-45
346
Böhtlingk, Eduard. „Everything is moving,” în Kim Seonwook şi Pyo Miyoung, eds.,

Mobile Architecture. Construction and Design Manual, DOM Publishers,
Berlin, 2012, pp. 12-21
Frampton, Kenneth. „Brief Reflections on the Predicament of Urbanism” în Bernard
Tschumi şi Irene Cheng, eds., The State of Architecture at the Beginning of
the 21st Century, Monacelli Press, New York, 2003, p. 13
Hagemann, Anke. „Informal goes Mainstream: A Study of Urban Design between

Romanticization and the Reality of the City,” în Elke Krasny,ed., Hands-on
Urbansim, 1850-2012. The Right to Green, MCCM Creations, Hong Kong,
2014, p. 73.
Ibelings, Hans. „Transformations: Europe and European Architecture” (2013) în Diane

Gray, ed., Constructing Europe – 25 Years of Architecture: European Union
Prize for Contemporary Architecture Mies van der Rohe Award, Actar
Publishers, Barcelona, 2013, p. 261
Ingels, Bjarke. „The Joys of Economy. How to Make Sustainability a Heaven of

Hedonism,” în Ilka Ruby şi Andreas Ruby, eds., Re-Inventing Construction,
Ruby Press, Berlin, 2010, pp. 55-66
Jencks, Charles. „Oneness”, Alan Dempsey, Yusuke Obuchi, eds., Nine Problems in the
Form of a Pavilion¸ AA Agenda no. 8, Architectural Association
Publications, Londra, 2010, pp. 132-135
Koolhaas, Rem. „Whatever happened to urbanism?”, în Rem Koolhaas şi Bruce Mau,

S,M,L,XL, Monacelli Press, New York, 1995, pp. 959-971
Kronenburg, Robert. „Shelter After Disaster”, în Houses in Motion. The Genesis, History
and Development of Portable Building, ed. 2, Wiley-Academy, Chichester,
2002, pp. 101-109
Martinussen, Kent. „The Dawn of Demos” (2013) în Diane Gray, ed., Constructing Europe
– 25 Years of Architecture: European Union Prize for Contemporary
Architecture Mies van der Rohe Award, Actar Publishers, Barcelona, 2013,
p. 254
Maas, Winy şi MVRDV. „Toward an Urbanistic Architecture,” în Bernard Tschumi şi

Irene Cheng, eds., The State of Architecture at the Beginning of the 21st
Century, Monacelli Press, New York, 2004, pp. 14-15
Maynard, Andrew. „Andrew Maynard Architects,” în Kim Seonwook şi Pyo Miyoung,

eds., Mobile Architecture. Construction and Design Manual, DOM
Publishers, Berlin, 2012, pp. 104-139
347
Mori, Toshiko. „Materiality and Culture”, în Bernard Tschumi şi Irene Cheng, eds., The
State of Architecture at the Beginning of the 21st Century, Monacelli Press,
New York, 2004, pp. 30-31
Novak, Marcos. „Liquid Architectures in Cyberspace”, Cyberspace: First Steps, MIT
Press, Cambridge, 1991, pp. 225-254
Porebska, Ewa P. „Three Ways to Public Space” (2013), în Diane Gray, ed., Constructing
Europe – 25 Years of Architecture: European Union Prize for
Contemporary Architecture Mies van der Rohe Award, Actar Publishers,
Barcelona, 2013, p. 247
Prix, Wolf. „B5 2 C6: Public Space,” în Bernard Tschumi şi Irene Cheng, eds., The State of
Architecture at the Beginning of the 21st Century, Monacelli Press, New
York, 2003, p. 18
Ragon, Michel. „Architecture visionnaire, Architecture fantastique, ou Architecture

prospective,” Histoire mondiale de l'architecture et de l'urbanisme
moderne, Tome 3: Prospective et futurologie, Casterman, Tournai, 1978,
pp. 41-52
Rice, Peter. „The Role of An Engineer,” în An Engineer Imagines, Artemis, London, 1994,
preluat în Charles Jencks și Karl Kropf, eds., Theories and Manifestoes of
Contemporary Architecture, ed. 2, Wiley-Academy, Chichester, 2006,
pp. 259-260
Rychlicki, Ryszard și Agnieszka Nowak, „2RAM,” în Kim Seonwook şi Pyo Miyoung,

Simpson, Deane. „Leisure Nomads of the New Third Age: Nomadic Network Urbanism of
the Senior RV Community in the US,” în Ruby, Ilka şi Andreas Ruby, eds.,
Urban Transformation, Ruby Press, Berlin, 2008, pp. 268-270
Steele, Brett. Introduction, în Alan Dempsey, Yusuke Obuchi, eds., Nine Problems in the
Form of a Pavilion¸ AA Agenda no. 8, Architectural Association
Publications, Londra, 2010, pp. 4-5
Suzuki, Tohihiko şi Yuku Shugihara. „Mobile Architecture and Design,” în Kim

Seonwook şi Pyo Miyoung, eds., Mobile Architecture. Construction and
Design Manual, DOM Publishers, Berlin, 2012, pp. 22-31
Taylor, Mark C. „Co-Evolutionary Disequilibrium”, în Bernard Tschumi şi Irene Cheng,

eds., The State of Architecture at the Beginning of the 21st Century,
Monacelli Press, New York, 2004, pp. 80-81
348
Thurlow, Andrew și Maia Small. „Going Mobile,” în Kim Seonwook şi Pyo Miyoung,
Tschumi, Bernard. „Architecture and Limits I (1980),” în Kate Nesbitt, ed., Theorizing a
New Agenda for Architecture: An Anthology of Architectural Theory 1965 –
1995, Princeton Architectural Press, New York, 1996, pp. 150-155.
Ţigănaş, Şerban. „Arhivarea arhitecturii,” în Mirela Duculescu, ed., Fondul documentar de

arhitectură din România. Raport preliminar de politică culturală, Editura
Simetria, Bucureşti, 2011, pp. 18-21
Ţigănaş, Şerban. „Arhitectul şi inginerul, parteneri sau concurenţi?,” Arhitecţi, arhitectură

şi oraşe. Despre profesia de arhitect şi cum se construieşte în România
recentă, Editura Simetria, Bucureşti, 2014, pp. 83-86
---. „Relevanţa arhitecturii. 10 întrebări şi răspunsurile lor necesare,” Arhitecţi,

arhitectură şi oraşe. Despre profesia de arhitect şi cum se construieşte în
România recentă, Editura Simetria, Bucureşti, 2014, pp. 197-206
---. „Zilele Arhitecturii în proces,” Arhitecţi, arhitectură şi oraşe. Despre

profesia de arhitect şi cum se construieşte în România recentă, Editura
Simetria, Bucureşti, 2014, pp. 153-155
Vittori, Arturo și Andreas Vogler. „Architecture on the Move,” în Kim Seonwook şi Pyo
Miyoung, eds., Mobile Architecture. Construction and Design Manual,
DOM Publishers, Berlin, 2012, pp. 43-53
8.3. ARTICOLE, ESEURI
Allen, Stan. „From Object to Field (1997)” , în Mario Carpo, ed., The Digital Turn in
Architecture 1992-2012: AD Reader, John Wiley&Sons, 2013, pp. 62-79
Besserud, Keith, Neil Katz şi Alessandro Beghini. „Structural Emergence: Architectural

and Structural Design Collaboration at SOM”, în Xavier de Kestelier şi
Brady Peters, eds., Computation Works: The Building of Algorithmic
Thought, număr special Architectural Design 83.2 (2013), Wiley, Londra,
2013, p. 48-55
Caciuc, Cosmin. „D-Shape Life-Size 3D Printing (Enrico Dini) / Universe Architecture /

Shiro Studio: Printerul 3D care construiește case”, Zeppelin 116/2013,
pp. 118-121
Cardoso, Daniel Llach, „Algorithmic Tectonics: How Cold War Era Research shaped our
Imagination of Design”, în Xavier de Kestelier şi Brady Peters, eds.,
349
Computation Works: The Building of Algorithmic Thought, număr special

Architectural Design 83.2 (2013), pp. 16-21
Castle, Helen. Editorial, în Xavier de Kestelier şi Brady Peters, eds., Computation Works:
The Building of Algorithmic Thought, număr special Architectural Design
83.2 (2013), Wiley, Londra, 2013, p. 5
Eiseman, Peter. „Architecture After the Age of Printing (1992): Visions Unfolding:
Architecture in the Age of Electronic Media, The Affects of Singularity”, în
Mario Carpo, ed., The Digital Turn in Architecture 1992-2012: AD Reader,
John Wiley&Sons, 2013, pp. 15-27
Frazer, John. „Architectural Relevance of Cyberspace (1995): The Architectural Relevance

of Cyberspace, Architectural Experiments” în Mario Carpo, ed., The Digital
Turn in Architecture 1992-2012: AD Reader, John Wiley&Sons, 2013,
pp. 48-56
Garber, Richard. „Optimisation Stories: The Impact of Building Information Modelling on

Contemporary Design Practice”, în Mario Carpo, ed., The Digital Turn in
Architecture 1992-2012: AD Reader, John Wiley & Sons, 2013, pp. 227-229
Hight, Christopher şi Chris Perry, „Introduction. Collective Intelligence in Design”, în

Christopher Hight şi Chris Perry, eds., Collective Intelligence in Design,
AD, Academy Press, 2006, pp. 5-9.
Holl, Steven. „Idea, Phenomenon and Material,” în Bernard Tschumi şi Irene Cheng, eds.,
The State of Architecture at the Beginning of the 21st Century, Monacelli
Press, New York, 2004, p. 27
Ioan, Augustin. „Introducere în tema originii arhitecturii”, 11.01.2011,

http://atelier.liternet.ro/articol/10392/Augustin-Ioan/Introducere-in-tema-
originii-arhitecturii.html
Jencks, Charles. „Nonlinear Architecture: New Science = New Architecture”, AD Profile

129, AD no 9-10, 67/1997, pp. 7-9
Jencks, Charles, Sean Griffiths, Charles Holland, Sam Jacob, eds.. Radical Post-
Modernism, AD, Academy Press, 2011
Kestelier de, Xavier. „Recent Developments at Foster + Partners’ Specialist Modelling

Group 22”, în Xavier de Kestelier şi Brady Peters, eds., Computation
Works: The Building of Algorithmic Thought, număr special Architectural
Design 83.2 (2013), Wiley, Londra, 2013, pp. 22-27
350
Lynn, Greg. „Blobs, or Why Tectonics is Aquare and Topology is Groovy”, revista ANY
nr. 14/1996, cu tema Tectonics Unbound: Kernform and Kunstform
Revisited!, pp. 58-61
Lynn, Greg. „Embryologic Houses (2000)” în Mario Carpo, ed., The Digital Turn in
Architecture 1992-2012: AD Reader, John Wiley&Sons, 2013, pp. 124-130
Lynn, Greg. „Folding in Architecture: Architectural Curvilinearity” Architectural Design
63, martie-aprilie, no.3-4/1993, pp. 8-15
Maria Mănescu. „Un alt fel de a citi oraşul: Traseul cultural Verona,” Urbanismul serie
nouă nr. 9/2011, pp. 96-103
McCullough, Malcom. „Scripting (2006): 20 Years of Scripted Space” în Mario Carpo,

ed., The Digital Turn in Architecture 1992-2012: AD Reader, John
Wiley&Sons, 2013, pp. 182-187
Menges, Achim. „Polymorphism”, Architectural Design, vol. 76. 2/2006, pp. 78–87
Mouzon, Steve. „7 Reasons Architecture (As We Know It) Is Over”, ArchDaily,

24 aprilie 2013
Norretranders, Tor. „Discourse,” Daylight&Architecture, Magazine by Velux, 12/2009,

p. 7
Pasquarelli, Gregg, SHoP. „Versioning (2002): Introduction to Versioning. Evolutionary

Techniques in Architecture, Eroding the Barriers”, în Mario Carpo, ed., The
Digital Turn in Architecture 1992-2012: AD Reader, John Wiley&Sons,
2013, pp. 131-145
Pasquarelli, Gregg. „Architecture Beyond Form,” în Bernard Tschumi şi Irene Cheng, eds.,
The State of Architecture at the Beginning of the 21st Century, Monacelli
Press, New York, 2004, p. 24
Sachs, Ignacy. „Entretiens avec Thierry Paquot,” Revue Urbanisme, Paris, nr. 303/1998,
pp.6-13
Schumacher, Patrick. „Parametricism: A New Global Style for Architecture and Urban
Design” AD Architectural Design - Digital Cities, Vol. 79, No. 4,
July/August 2009, pp. 14-24
Sharma, Shrikant şi Al Fisher. „Simulating the User Experience: Design Optimisation for
Visitor Comfort”, în Xavier de Kestelier şi Brady Peters, eds., Computation
Works: The Building of Algorithmic Thought, număr special Architectural
Design 83.2 (2013), Wiley, Londra, 2013, pp. 62-65
351
Shelden, Dennis. „Networked Space” în Xavier de Kestelier şi Brady Peters, eds.,

Computation Works: The Building of Algorithmic Thought, număr special
Architectural Design 83.2 (2013), Wiley, Londra, 2013, pp. 36-41
Spitzer, Leo. „Milieu and Ambiance: An Essay in Historical Semantics”, Philosophy and
Phenomenological Research 1/1942, pp.1-42
Spuybroek, Lars şi Kas Oosterhuis. „Hypersurfaces (1998)” în Mario Carpo, ed., The
Digital Turn in Architecture 1992-2012: AD Reader, John Wiley&Sons,
2013, pp. 108-124 (republicare „Hypersurface Architecture”, AD Profile
133)
Ţigănaş, Şerban. „Profesia de arhitect în schimbare: anul 2014 pentru România în

comparaţie cu Europa,” Zeppelin 131/2015, pp. 80-83
Tigănaş, Şerban, Mirela Duculescu et al. „Street Delivery 2011,” Zeppelin nr. 96/2011,
pp. 104-107
Vais, Dana. „De la domeniu la disciplină: cercetare în arhitectură”, argument, Arhitectura

2/2014, pp. 10-15
van Berkel, Ben. „Navigating the Computational Turn” în Xavier de Kestelier şi Brady
Peters, eds., Computation Works: The Building of Algorithmic Thought,
număr special Architectural Design 83.2 (2013), Wiley, Londra, 2013,
pp. 82-87
Virilio, Paul. „Un habitat exorbitant,” Architecture d’Aujourd’hui, 328/2000, pp. 112-119
Zahariade, Ana Maria. „Struțocămilă sau oportunitate reală de cercetare?”, Arhitectura

2/2014, pp. 26-33
Zeppelin, asociaţia. „Operaţiunea Verona – Street Delivery”, în Activări urbane în

România / Urban Activation in Romania (catalogul expoziţiei Activări
urbane în România, 2 noiembrie-20 decembrie 2011, MNAC, Bucureşti),
Asociaţia Zeppelin, Bucureşti, 2011, pp. 6-9
***. „Le BIM : nouvel espéranto du bâtiment ?”, rubrica Chronique

Architecture/Inginerie, în ArchiSTORM, nr. 70, ian-febr. 2015, pp. 74-78
***. „Pavillon de la France au Congrès de l'UIA”, numărul cu tema Matières en

lumière, EK: Villes en transition, architectures durables, nr. 39/2014,
pp. 18-19
***. „Planwerk”, Arhitectura 4/2011, pp. 60-69
352
8.4. STUDII, ALTE DOCUMENTE
Barbieri, Marius, coord. Casa tradiţională din Ţara Moţilor. Evoluţie, specific, funcţii
contemporane, studiu, Odinul Arhitecţilor din România, Filiala Alba, 2008
Barrie, David. „‘Open source’ place-making: A collective approach to the development of

cities in an age of Big Society, digital media and social enterprise,” studiu
comandat de Architecture and Design Scotland, 2010,
http://www.ads.org.uk/urbanism/features/open-source-placemaking
Pocas, Ana, Joana Tavares&Simone Pekelsma. Energy Efficient Cities, European Urban
Knowledge Network, Haga, 2013
Schneider, Romana, ed. Junge Architekten Auslandsbeziehungen Deutschland, catalogul

expoziției IFA, DOM Publishers, Berlin, 2008
Sutherland, Ivan Edward. Sketchpad, A Man-Machine Graphical Communication System,

teză de doctorat, Massachuttes Institute of Technology, 1963
http://images.designworldonline.com.s3.amazonaws.com/CADhistory/Sketc
hpad_A_Man-Machine_Graphical_Communication_System_Jan63.pdf,
Till, Jeremy. What is architectural research? Architectural Research: Three Myths and
One Model, raport, Royal Institute of British Architects (RIBA), Londra
2005;
http://www.architecture.com/files/ribaprofessionalservices/researchanddevel
opment/whatisarchitecturalresearch.pdf
Zammit, Antoine. The Role of The Architectural Profession in Delivering Responsible

Design, 2014, Architects’ Council of Europe, Bruxelles, 2014
***. Forumul Architecture et développement durable, ressources/extraits de

textes, dossier participants, Arc-en-Rêve, Centre d'Architecture, Bordeaux,
2008
***. Forumul european de politici arhitecturale Construire autrement : les

normes en jeu, Grande conférence (9-10 octombrie 2008), Arc-en-Rêve,
Centre d'Architecture, Bordeaux, 2008
***. Catalogul Re-inventing Construction, the 3rd International Holcim Forum

2010 for Sustainable Construction (14-17 aprilie 2010, Mexico City)
***. Catalogul Fourth Holcim Awards – Sustainable Construction 20014/2015,

Holcim Sustainable Construction Press, Zürich, 2015.
353
***. European Landscape Convention (Convenţia Europeană a Peisajului de la

Florenţa), 2002.
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37056
***. Energy Efficient Cities, EUKN/European Urban Knowledge Network,

Haga, 2013
***. Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii,

republicată
***. Strategia de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca 2014-2020, coordonată

de un colectiv al Universităţii Babeş-Bolyai
***. revista A+U, nov. 2006, număr special cu tema Cecil Balmond
***. revista Arhitext nr. 5/2012, cu tema Squatting & Trashing
***. URBACT II. Building Energy Efficiency in European Cities, URBACT,

Saint-Denis, 2013
8.5. INTERVIURI
Duculescu, Mirela. „La pas pe strada Pictor Verona“, interviu cu arhitectul Şerban Sturdza
la rubrica „Noi şi oraşul“coordonată de Mariana Celac, Secolul 21 nr.5-
10/2004, pp. 387-397
Speeks, Michael. „Interview Series. Design Intelligence. Part 1: Introduction,”

Architecture and Urbanism, 12/2002, pp. 10-18
***. „An Obsessive Compulsion towards the Spectacular”, interviu cu Rem

Koolhaas luat de Stephan Burgdorff și Berndhard Zand, cotidianul Spiegel on
line International, 28 iulie 2008
***. interviu cu Toyo Ito, Toyo Ito & Associates, Architects, luat de Ninart Lui,
Taxi Design Network, 14 iulie 2008, Design Singapore Council IAP III, 2008,
http://designtaxi.com/article/100359/DesignSingapore-Council-IAP-III/
8.6. LUCRĂRI ŞI PREZENTĂRI LA CONFERINŢE, SIMPOZIOANE
***. lucrările conferinţei „Designing for the Future: The Market and Quality of
Life” desfăşurată sub patronajul preşedintelui Comisiei Europene, José
Manuel Barroso (10 aprilie 2008, Bruxelles), în Designing for the Future:
354
The Market and Quality of Life, Conference Proceedings, Architects’

Council of Europe, Bruxelles, 2008
Djurdjević, Marina. prezentare „Revealing Architecture”, a 8-a Săptămână Internațională a

Arhitecturii la Belgrad (Belgrade International Architectural Week/BINA),
School for Urban Practices (18-30 aprilie 2013, Belgrad), preluare în
catalogul BINA, ediția 8, ed. Ana Jankovic Corbic, Akademija, Beograd,
2013, pp. 14-21
Gaivoronschi, Vlad. prezentare „Architecture Quality,” Professional Practice Comission,

congresul Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor (3-7 august 2014, Durban)
Lee, Laura. „A Vision for the Future of the Profession,” prezentare la Conferința Adunării
Generale a Consiliul Arhitecților din Europa (ACE/CAE), Bruxelles, 2014
Ţigănaş, Şerban. „The Architect and the Engineer, Partners or Competitors?”, prezentare la
prima conferința internațională Civil Engineering dedicată tinerilor
cercetători de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (4-7 noiembrie
2012, Cluj-Napoca)
Ţigănaş, Şerban. „The Eruption of Temporary Architecture: Sustainable Solutions for

Sensitive Environments”, prezentare la 1st International Conference
on Volcanic Landscapes/ Voland (Prima Conferinţă Internaţională de
Peisaje Vulcanice, 16 octombrie 2014, Santorini)
Ţigănaş, Şerban. „Viitorul construirii e cunoscut. Dar al urbanismului?”, prezentare la

Conferinţa Naţională Urban Concept – dezvoltare urbană modernă în
România (13-14 martie 2014, Sinaia)
Wismann, Heinz. „L’être collectif (The Collective Being),” prezentare cu ocazia

simpozionului de deschidere a expoziției „Collectif, nouvelles formes
d'habitat collectif en Europe,” Arc-en-Rêve, Centre d'Architecture,
Bordeaux, 4 iulie-26 octombrie 2008; vezi catalogul şi lucrările
simpozionului în Collectif nouvelles formes d'habitat collectif en Europe,
Arc-en-Rêve, Centre d'Architecture, Bordeaux, 2008
8.7. SURSE ELECTRONICE / WEBOGRAFIE
http://www.ace-cae.eu/activities/publications/sector-study/
https://aefirms.wordpress.com/2011/01/27/arup-advanced-geometry-unit/,
http://www.archdaily.com/363748
355
http://www.archiprix.org
http://arhitext.blogspot.ro/2011/09/cum-poate-arhitectura-imbunatati.html
http://www.arupconnect.com/2013/10/29/chris-luebkeman-on-systems-thinking/
http://assemblestudio.co.uk/
http://ateliermass.ro/
https://www.bartlett.ucl.ac.uk/bartlett/architecture/research/projects/design-for-london
http://www.labiennale.org/en/architecture/index.html,
http://www.bina.rs/2013/en/archives/855
www.cabernet.org.uk
http://www.clujnapoca2021.ro/
www.cmpg.ro
http://www.designboom.com/architecture/rem-koolhaas-oma-cronocaos-preservation-tour-
part-four/
http://design.designmuseum.org/design/archigram
http://www.docam.ca/en/component/content/article/106-embryological-house-greg-
lynn.html
http://ec.europa.eu/regional_policy/archive/themes/urban/leipzig_charter.pdf
http://www.europarl.europa.eu/document/activities/cont/201107/20110718ATT24270/201
10718ATT24270EN.pdf
http://www.exyzt.org/southwark-lido/
http://fabricadepensule.ro/
http://fukushimaontheglobe.com/the-earthquake-and-the-nuclear-accident/whats-happened
http://www.holcimfoundation.org
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k1047874h/f4.image
356
http://icd.uni-stuttgart.de/?p=4458
http://isites.harvard.edu/fs/docs/icb.topic709752.files/WEEK%207/CNieuwenhuis_New%
20Babylon.pdf
http://www.londonfestivalofarchitecture.org/
http://www.momahomedelivery.org
http://www.patrikschumacher.com/Texts/Interview_WA_May%2009_
http://www.pourlascience.fr/ewb_pages/a/article-les-spidrons-pliables-a-l-infini-32865.php
http://www.publicspace.org/en/works/f250-passage-56-espace-culturel-ecologique
http://raumlabor.net/spacebuster/
http://rebargroup.org/
http://www.rogbc.org/ro/
http://seaorbiter.com/
http://www.shigerubanarchitects.com/SBA_NEWS/SBA_van.htm
http://www.smartcities.info/
http://www.studiobasar.ro/
http://www.studio-orta.com/en/artworks/serie/10/Nexus-Architecture
la http://www.thf-berlin.de/
http://www.trashedfilm.com/
http://www.uia2011tokyo.com/en/
http://www.uia2014durban.org/
http://www.un-documents.net/our-common-future.pdf
http://www.uni-stuttgart.de/hi/gnt/campus/Stationen/vaihingen/nord/info_station_r2.html
http://www.unulaunu.ro/
357
http://www.urbanspace.com
http://www.urbantactics.org/projects/rurban/rurban.html
http://voland2014.conferences.gr/
http://www.yonafriedman.nl/
http://www.zerowasteeurope.eu/
358
CAPITOLUL 9. GLOSAR DE TERMENI
Abordare holistică - metodă care ia în considerare toți factorii relevanți pentru a produce
cele mai bune rezultate posibile.
Adaptare la schimbările climatice - efort colectiv necesar pentru a defini noi strategii și
politici, a folosi tehnologii, materiale și metode pentru a ajuta rasa umană să
facă față efectelor modificărilor climatice.
Amprenta de carbon - cantitatea de bioxid de carbon eliberată în atmosferă ca rezultat al
activităților unei persoane, organizații sau comunități.
Amprentă ecologică - instrument de măsură care permite estimarea resurselor consumate
de o anumită entitate (populație, economie, construcție sau produs) astfel încât
resursele necesare pentru asimilarea deșeurilor șă fie exprimate în suprafața de
teren necesară pentru producerea unor resurse echivalente.
Analiza cost - beneficii - instrument financiar care permite decidenților să ia în
considerare un număr de factori de mediu, sociali și economici care să permită
opțiunea optimă pentru un proiect.
Arhitectură – rezultanta tuturor eforturilor care conduc la construire și rezultatul construit
al acestora împreună cu toate consecințele sale, admițând valori diferite de
apreciere ale persoanelor și comunităților, de la nivel cotidian până la cel de
patrimoniu cultural. Arhitectura nu este doar o mică parte din ceea ce se
construiește, selectată după nivelul de calitate pe care îl atinge.
Arhitectură gonflabilă – arhitectură „elastică”, care-şi măreşte volumul prin umflare,
fiind folosită pentru nevoi, programe şi funcţiuni temporare.
Arhitectură portabilă / transportabilă (portable architecture) – termen general care se
referă la o arhitectură „mobilă”, care poate fi transportată şi adaptată mediului.
Arhitectură temporară (temporary architecture) – termen complex definit în opoziţie cu
arhitectura permanentă, perenă, în sens clasic; reprezintă un concept recent în
schimbare, supus dezbaterii şi cercetării.
Biomaterial - material al cărui conținut provine în mare măsură din resurse regenerabile.
359
Building Information Modelling (BIM) - proces de generare și management al

reprezentărilorcaracteristicilor fizice și funcționale ale elementelor de
construcție cu scopul transferului informațiilor din faza de proiectare la
construire și mentenanță, până la încheierea ciclului de viață.
Calculatorul carbonului - metodă utilizată în proiectare pentru a determina amprenta de
carbon a unui proiect și deci impactul său asupra schimbprilor climatice.
Clădire inteligentă - construcție dotată cu echipamente informatice sofisticate capabile să
amelioreze confortul, siguranța, starea de sănătate, consumul energetic sau
managementul situaților de urgență.
Construcții – realitatea fizică, asamblată, realizată prin tehnicile și tehnologiile construirii.
Construcția este fundamentul arhitecturii.
Construcție adaptabilă (flexibilă) - construcție realizată în așa fel încât să poată fi
transformată ușor în timp pentru a primi alte utilizări decât cele epntru care a
forst concepută inițial.
Construcții demontabile – construcții concepute pentru a putea fi descompuse, cu
recuperarea integrală a componentelor, și eventuala lor refolosire pentru o
aceeași construcție montată ulterior sau, în diverse combinații, pentru alte
configurații construite.
Construcții gonflabile / pneumatice – construcţii elastice, care se umflă, fiind folosite
pentru soluţii temporare.
Construcții modulare – sunt realizate din subansambluri care permit asamblarea în
diferite configurații și variante.
Construcții portabile / transportabile – desemnează acele construcții care sunt concepute
pentru a fi transportate în diferite locuri, pe diferite rute.
Construcții prefabricate – sunt realizate din elemente componente produse la distanță de
locul construirii, în general în medii industriale și apoi transportate și montate
prin asamblare la locul de destinație.
Construcţii responsabile – construcţii temporare care ţin seama de sustenabilitate.
Construcţii temporare – acele construcții concepute și realizate pentru a exista și
funcționa pe o perioadă limitată, preconizată într-un anumit loc.
360
Construcție ușoară - recursul extensiv la materiale și elemente ușoare, de dimensiuni

reduse, pentru a crea elementele portante ale unei construcții.
Construire sustenabilă - aplicarea principiilor de dezvoltare durabilă și arhitectură
durabilă procesului de construire, respectiv în vederea folosirii de cât mai
puține materiale noi, cât mai puțină energie consumată pentru construire și
utilizare, cât mai puțină poluare și deșeuri, conducând la realizarea unei
infrastructuri construite sustenabile.
Deciclare - proces de reciclare prin care materialele reziduale sau produsele utilizate
anterior devin materiale sau produse noi, cu o calitate inferioară sau o
funcționalitate redusă.
Deșeuri de construcție - materiale nedorite produse direct sau incidental în timpul
procesului de construire.
Durabilitate - capacitate de a rezista agenților sau influențelor care tind să cauzeze
schimbări, decădere, deteriorare sau disoluție.
Durata de viață - perioada efectivă în care o clădire continuă să își îndeplinească
funcțiunile inițiale.
Durată de viață calculată - perioadă de timp în care o construcție trebuie să funcționeze
conform prevederilor inițiale fără a se recurge la proceduri majore de renovare.
Ecologia construirii - principiu luat în considerare la concepția unei construcții prin
concentrarea asupra relațiilor și conexiunilorîntre clădiri, ocupanții lor și mediu
în sensul larg, insistând asupra calității și durabilității mediului interior.
Energie încorporată - energia totală consumată în procesele asociate cu producerea
materialelor și produselor utilizate pentru realizarea unei construcții.
Evaluare postocupațională - comparația performanțelor efective ale unei construcții cu
nivelul declarat la realizarea acesteia, efectuată de organizații de gestiune, pe
bază de criterii.
Flexibilitate – caracteristica spațiilor construite de a putea fi reorganizate și adaptate după
nevoi pentru alte activități decât cele inițiale sau curente; impune anumite
formule de concepție a construcțiilor care să permită reconfigurări funcționale
cu efort material rezonabil şi impact minim asupra mediului construit.
361
Indicator de sustenabilitate - indicator care acoperă o gamă vastă de aspecte referitoare la

sustenabilitate, cu predilecție referitoare la resursele naturale, calitatea aerului,
nivelul de zgomot, competitivitatea economică și locurile de muncă.
Material alternativ - material care înlocuiește un material de bază, primar.
Mentenanță - combinația tuturor acțiunilor tehnice și administrative de pe durata de viață
a unei construcții necesare pentru funcționarea cerută a acesteia.
Metabolism urban - concept prin care se consideră orașul ca fiind un sistem în continuă
schimbare și evoluție, având fluxuri de diferite elemente esențieale precum apa,
hrana, energia, telecomunicațiile, deșeurile etc.
Microarhitectură – construcţii uşoare, portabile şi ecologice, aflate în continuă evoluţie în
istoria arhitecturii (vezi Richard Horden).
Mobilitate – capacitatea de mișcare, de deplasare și adaptare la diverse condiții
(tehnologice, estetice etc).
Perturbație de mediu - incidența totală asupra mediului produsă de un proiect de
construire.
Portabilitate – capacitatea de a fi purtat şi transportat cu uşurinţă relativă.
Prefabricare – tehnologie a construirii prin care se obţin elemente componente la distanţă
faţă de locul asamblării.
Reciclare completă (cradle to cradle) - abordarea prin care toate elementele încorporate în
construcție sunt astfel selectate încât la sfârșitul duratei lor de viață să devină
resurse pentru materiale viitoare, fără a rezulta reziduri în nici o etapă.
Reciclare cu circuit deschis - operațiune de valorificare prin care reziduurile sunt
transformate în produse cu finalitate diferită de cea originală.
Reciclarea în circuit închis - operațiunea de valorificare prin care deșeurile sunt
transformate în produse, materiale sau substanțe cu aceeași finalitate ca cea
inițială.
Reziliență - capacitatea unui sistem social sau ecologic de a absorbi perturbațiile fără a-și
modifica structura de bază și nici modul de funcționare, capacitatea de
autoorganizare și de adaptare la stress și schimbare.
362
Sistem geografic de informații (GIS/Geographic Information System) - sistem informatic

care integrează materialele, programele și datele necesare pentru culegerea,
analiza, gestiunea și difuzarea informațiilor determinate geografic
(georeferențiate).
Spaţiul public – spaţiu urban non-privat, activ, rezilient şi responsabil faţă de schimbare şi
nevoile utilizatorilor.
Structuri gonflabile / pneumatice – vezi construcții gonflabile / pneumatice.
Sustenabilitate – concept holistic axat pe patru piloni care acoperă problematicile
mediului construit: economia, societatea, natura și cultura; oferă soluții
durabile prin care probleme specifice pot fi rezolvate prin construcții
temporare.
Temporar – care are durabilitate limitată, nepermanentă, şi reprezintă o calitate pentru
adaptarea la nevoi şi schimbare; termenul este deseori asociat, în sens larg, cu
noţiunile de tranzient, tranzitoriu, efemer.
Teren brun (brownfield land) - teren disponibil pentru dezvoltare care a fost construit
anterior sau utilizat astfel încât starea solului a fost afectată.
Teren verde (greenfield land) - teren pe care nu au existat niciodată construcții.
Urbanism informal – acţiuni şi intervenţii temporare, uneori spontane, bazate pe folosirea
în colaborare şi neplanificată a spaţiului public (de tip bottom-up) pentru a
aduce schimbări pozitive în interesul public, spre deosebire de urbanismul
formal şi planificarea clasică urbană, convenţională (top-down).
Urbanism temporar – noţiune foarte recentă care se referă la inițiative temporare,
nepermanente, ce pot să activeze potențialul unor situri urbane, oferind un oraş
mai flexibil, adaptat la nevoile utilizatorilor; este determinat de schimbările
contemporane din societate, cultură, tehnologie și economie.
363
364
Abordări neinvazive pentru mediul construit Capitolul 10. Lista şi sursa ilustraţiilor
CAPITOLUL 10. LISTA ŞI SURSA ILUSTRAŢIILOR
CAPITOLUL 1.
Fig. 1.1. Scenografii realizate de arhitectul Liviu Ciulei, bazate pe interpretarea unor
structuri arhetipale: Procesul Horia, 1967; A douasprezecea noapte, 1970; Play
Strindberg, 1976. (Liviu Ciulei și Mihai Lupu, 2009)
Fig. 1.2. Leonardo da Vinci, machete ale unor aparate de zbor, Muzeul Tehnicii din
Milano, foto 2013. (foto Şerban Tigănaş)
Fig. 1.3. Arhitectul Robert Kronenburg conferențiind la București în 2011, în cadrul galei
de premiere a Concursului internațional Arhetipuri dedicat construcțiilor temporare, ediția
a doua. (foto Şerban Tigănaş)
Fig. 1.4. Structură temporară construită activ prin legături, la deschiderea Congresului
Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, Torino, 2008. (foto Şerban Tigănaş)
Fig. 1.5. Ilustrare a relațiilor și a direcțiilor de analiză în arhitectură, la interferența dintre

domeniul academic, cercetare și practică; arh. Laura Lee, prezentare la Consiliul
Arhitecților din Europa, Bruxelles, 2014. (Laura Lee, 2014)
Fig. 1.6. Schema cercetării cu relațiile dintre obiective, metode și rezultate, 2015. (Șerban
Țigănaș, 2015)
CAPITOLUL 2.
Fig. 2.1. Reprezentări ale formelor de locuire primitive, temporare, după Sir Banister
Fletcher. (Fletcher, 1996)
Fig. 2.2. Coliba primordială, gravură în lemn din Vitruvius, cartea a doua, 1.
(Biermann, Barbara Borngässer Klein și alții, 2003)
Fig. 2.3. Cort tipi al indienilor nord-americani, fotografie şi schemă de montare de către
femei, după Faegre. (Kronenburg, Houses in Motion..., 2002)
Fig. 2.4. Iurtă asiatică, imagine de la montaj și desene ilustrând diferitele componente și
modul de utilizare precis a spațiului interior. (Kronenburg, 2002)
Fig. 2.5. Turnuri de asalt romane și mașini pentru construire și geniu civil, ilustrații după
Vitruvius (sec. I î.H.). (Vitruvius, 2001)
Fig. 2.6. Cortul beduinilor, schemă constructivă și fotografie; colibe pentru iarnă, portabile,
ale păstorilor bulgari. (Kronenburg, 2002)
365
Fig. 2.7. Echipament militar tătar din sec. al XIII-lea, cu iurte portabile, pe roți, după The
Book of Ser Marco Polo... în traducerea şi editarea lui Sir Henry Yule din 1871.
(Kronenburg, 2002)
Fig. 2.8. Casa pentru banchete a lui Henric al VIII-lea, la Calais, 1520, desen de James
FitzGibbon; Rulota doamnei Jarley din The Old Curiosity Shop de Charles Dickens, desen
de C. Green, 1876. (Bergdoll și Christenseen, 2008)
Fig. 2.9. Case portabile, Calvert and Light Portable Building System, în Mechanics
Magazine, 1860. (Kronenburg, 2002)
Fig. 2.10. Balloon Frame, sistem de prefabricare atribuit lui Augustine Taylor și Manning;
Portable Colonial Cottage for Emigrants, H. Manning, 1830. (Bergdoll și Christenseen,
2008)
Fig. 2.11. Crystal Palace, realizat în 1851 în Londra pentru The Great Exhibition (Marea
Expoziţie Universală), autor Sir Joseph Paxton. (Kronenburg, 2001)
Fig. 2.12. Thomas Edison și macheta de studiu pentru Single Pour Concrete System, cca
1907; Richard Buckminster Fuller și macheta pentru Dymaxion House, 1945. (Bergdoll și
Christenseen, 2008)
Fig. 2.13. Portavionul CBN71, clasa Nimitz, 1972; lungime de 317 m, 90000 tone și 5500
de persoane pentru echipaj. (Kronenburg, 2002)
Fig. 2.14. Karaza Theatre, teatru demontabil, Tokio și Sendai, Tadao Ando, 1987-1988;
Pavilionul Elveției la al șapte sutelea centenial, castelul Bellinzona, Mario Botta, 1991.
(Kronenburg, 2002)
Fig. 2.15. Yona Friedman, Orașul mobil – orașul spațial, 1959-1962; Archigram, Peter
Cook, Dennis Crompton, Ron Herron, Instant City, 1969-1970. (Willemin, 2004)
Fig. 2.16. Le Dyodon: habitation pneumatique experimentale, Jean-Paul Jungmann, din

grupul Aerolande, 1967; Jacques Rougerie, SeaOrbiter, laborator submarin în deriva
curenților, intrat în construcţie în 2014, și Galathée, habitat-laborator submarin, 1976.
(Willemin, 2004)
Fig. 2.17. Pavilioane temporare Expo H2O, Frseh Water pavilion, NOX/Lars Spuybroek,
1994-1997; pasarelă pietonală temporară între Lower Manhattan și Battery Park, SHoP,
2002. (Carpo, 2013)
Fig. 2.18. Media House, Vicente Guallart cu Metápolis, MIT Center Center for Bits and
Atoms, Barcelona, 2000. (Guallart, 2008)
Fig. 2.19. O istorie a construcțiilor temporare. (schemă de Şerban Ţigănaş)
366
Fig. 2.20. Operațiunea „Deschiderea Bulevardului Transilvania” din Alba Iulia, prin
translatarea fără evacuarea ocupanților a două clădiri de locuințe colective inițial alăturate,
folosind cricuri hidraulice, căi de rulare și racorduri flexibile la utilități, 1987.
Foto http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/foto-realizare-grandioasa-epoca-aur-ruperea-doua-
mutarea-unui-bloc-80-apartamente-alba-iulia-1_550a7da0448e03c0fdb29274/index.html,
accesat la 10 iunie 2015, citând Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Alba
Fig. 2.21. Bathing Ship, navă-piscină, acoperită iarna cu o structură temporară, în albia
râului Spree, Berlin, 2005, de AMP Arquitectos și Wilk Salinas. (Kronenburg, 2008)
Fig. 2.22. Capsule Hotel, 90x180x100, dezvoltat de compania Kotobuki la sfârșitul anilor
1970 și Living Units in Motion, proiect de hotel mobil de Carl de Smet/Uncontrollable
Architectural Products, 1998. (Albrecht, 2002)
Fig. 2.23. Secvență de montaj a scenei pentru concertul formației U2, PopMart, 1997, și
scena pentru concertul formației Pink Floyd, Division Bell, 1994. Design de arhitect Mark
Fisher. (Holding, 2000)
Fig. 2.24. Schema mediilor de utilizare a construcțiilor temporare (schemă de Şerban

Ţigănaş)
Fig. 2.25. Montajul scenei pentru concertul formației The Rolling Stones, Bridges to
Babilon. Design de arhitect Mark Fisher, 1997. (Holding, 2000)
CAPITOLUL 3.
Fig. 3.1. Schema realizată de Le Corbusier despre arhitect și inginer – omul spiritual și
omul economic și imaginea unui ventilator (Vers une Architecture, Paris, 1923),
care reflectă fascinația sa pentru dezvoltarea tehnicii. (Le Corbusier, 1923)
Fig. 3.2. Joc de societate (board game) creat de Teodora Dănilă,

similar cu jocurile introduse de Froebel în metoda sa educativă, în grădiniță.(foto Șerban
Țigănaș, 2014)
Fig. 3.3. Blur Building, construcție cu volumul realizat din apă vaporizată, Diller și
Scofidio, Yverdon-les-Bains, 2002; Cineroleum, cinema temporar într-o fosta stație de
benzină, Bronson Coates, Londra, 2010. (Coates, 2012)
Fig. 3.4. Cadrane solare – potrivit lui Vitruvius, era rolul arhitectului
să le realizeze, Milano și Vaduz, fotografii din 2008 şi 2009. (foto Șerban Țigănaș, 2010,
2012)
Fig. 3.5. Locuință temporară experimentală pentru utilizarea tehnologiilor informatice

în viața curentă, Vicente Guallart și MIT, Barcelona, 2000. (Guallart, 2003)
367
Fig. 3.6. Alegorie cu titlul „Instrumentele arhitectului,” sugerând prin obiecte

multitudinea cunoștințelor de care nevoie acesta, gravură atribuită lui Virgil Solis,
din Vitruvius Teusch (Vitruvius german) de Walter Rivius (Ryff), 1548. (Biermann,
Veronica, Barbara Borngässer Klein și alții, 2003)
Fig. 3.7. Structură transformabilă turn-pod, experimente coordonate de Joseph Lim. (Lim,
2010)
Fig. 3.8. Alegoria arhitectului, ieșirea din peștera medievală a necunoașterii

spre palmierul noii epoci, gravură din 1568; alegoria arhitectului rău,
alungat din oraș, cu mâinile tăiate, și cea a arhitectului bun, cu mai multe mâini,
într-o grădină înflorită; Philibert de l'Orme, ilustrații ale tratatului său din 1561.
(Biermann, Veronica, Barbara Borngässer Klein și alții, 2003)
Fig. 3.9. Le Corbusier, construcții inginerești de silozuri

care au influențat arhitectura modernă și progresul tehnologic
prin aeronautică, imagini din volumul Vers une architecture, 1923. (Le Corbusier, 1923)
Fig. 3.10. Renzo Piano, detalii de îmbinări pentru diferite construcții temporare,
Pezzo per pezzo, atelier şi expoziție retrospectivă la Padova (15 martie-24 august 2014).
(foto Șerban Țigănaș, 2014)
Fig. 3.11. Platoon Kunsthalle Seoul, de Platoon și Graft Architects, 2009; Depoul de
camioane München, Ackermann & Partner și Schlaich Bergermann, 1999; Dom gonflabil
pentru filmul The Touchables, Arthur Quarmby, 1968. (Slawik, J. Bergmann şi alţii, 2010)
Fig. 3.12.Institutul pentru Structuri Ușoare Vaihingen, Stuttgart, Frei Otto, 1968;
Complexul Olimpic München, Frei Otto, 1972, elevația zonei intermediare, structură pe
cabluri acoperită cu plăci. (Drew, 2008)
Fig. 3.13. Oasis Number 7, Haus-Rucker, 1972; stație pentru rachete teleghidate, Walter
Bird and Birdair Structures, 1959. (Kronenburg, Filiz Klassen, Taylor & Francis, 1999)
Fig. 3.14. Malcom Purcell McLean, părintele containerelor; transportul naval al

containerelor ISO. (Kotnik, 2013)
Fig. 3.15. David luând potirul și lancea în timp ce Saul doarme, se observă cortul regesc,
Morgan Bible, cca 1250; cortul lui Henric al VIII-lea, Cotton Augustus, sec. XVI, British
Library. (Dessauce, 1999)
Fig. 3.16. Balonul lui Mongolfier decolând la Versailles, 19 septembrie 1783. (Dessauce,
1999)
368
Fig. 3.17. Planul Airquarium, desfășurat, design și producție Festo AG &Co., Axel
Thallemer; Airquarium, dom folosit pentru expoziţia Fifty Years of Italian and German
Design, Bonn, 2000. (Kronenburg, 2003)
Fig. 3.18. Posibilități de stocare a containerelor pentru marfă; metode de asigurare prin
contravântuire. (Kotnik, 2013)
Fig. 3.19. Perspectivă explicativă a alcătuirii structurale și a închiderilor unui container de
marfă standard. (Kotnik, 2013)
Fig. 3.20. Tabel cu dimensiunile standardizate, volum, masă și încărcătură netă, ale
containerelor de marfă. (Kotnik, 2013)
Fig. 3.21. Dimensiuni standardizare și derivate pentru containere ISO; sistem container cu
elemente termoizolate; Bayside Marina Hotel, Yasutaka Yoshimura Architects,
Yokohama, Japonia, 2009. (Slawik, J. Bergmann şi alţii, 2010)
Fig. 3.22. Sisteme de fundare cu șurub și cu placă pe țăruși, folosite pentru amplasarea
structurilor temporare de tip container; se pot recpuera integral sau parțial după utilizare.
(Slawik, J. Bergmann şi alţii, 2010)
Fig. 3.23. Homebox 1, locuință portabilă, Han Slawik, 2009; Puma City, spațiu comercial
itinerant, LOT-EK, Alicante și Boston, 2008. (Slawik, J. Bergmann şi alţii, 2010)
Fig. 3.24. Nomadic Museum, Shigeru Ban Architects, New York, 2005; Trinity Buoy
Wharf Container City, locuințe și birouri, Nicholas Lacey and Partners, BuroHappold,
Londra, 2001. (Slawik, J. Bergmann şi alţii, 2010)
Fig. 3.25. Cruise Center, terminal Hamburg, Renner Hainke Wirth Architekten (RHWA),
2004. (Slawik, J. Bergmann şi alţii, 2010)
Fig. 3.26. Variante de adaptări standardizate ale containerelor tip pentru diferite utilizări.
(Slawik, J. Bergmann şi alţii, 2010)
Fig. 3.27. Mobile Dwelling Unit, unitate de locuit mobilă, realizată de LOT-EK și expusă
la Whitney Museum, New York, 2003. (Kotnik, 2013)
Fig. 3.28. Rothenbaum Tennis Stadium, ASP Schweger Assozierte Architekten și Sobek
+Rieger, Hamburg, 1997 – acoperire fixă a tribunelor cu pânze și acoperiș retractabil peste
teren, din pânză, pe cabluri. (Drew, 2008)
Fig. 3.29. Model de tul și model pentru tunelul de vânt, Pavilionul Germaniei de Vest,
Expo 1967, Montreal, Canada, Frei Otto. (Drew, 2008)
Fig. 3.30. Form finding cu programul user friendly realizat de Horst Berger, New York,
2005, prezentat la simpozionul IASS, București, 2005. (Mihailescu, Mircea, 2005)
369
Fig. 3.31. Modelare numerică pe computer a unei structuri cu metoda elementului finit.
(Drew, 2008)
Fig. 3.32. Ilustrare a modului de funcționare a unui program de form finding pe bază de
plase (mesh) care distribuie eforturile omogen astfel încât membrana să fie permanent
tensionată. (Silver, McLean, 2008)
Fig. 3.33. Allianz Arena, acoperirea retractabilă a copertinelor tribunelor, Herzog & de
Meuron Architekten, Frottmaning, München, 2005; Waldstadion, acoperiș retractabil din
pânză pe cabluri,Von Gerkan, Marg & Partner și Schlaich Bergermann, Frankfurt, 2005.
(Drew, 2008)
Fig. 3.34. Detalii ale prinderilor cu cabluri, realizate prin modelare electronică, realizate
pentru un proiect experimental la University of Dundee și Technical University of Munich,
2003. (Kronenburg, 2006)
Fig. 3.35. Tabel cu proprietățile membranelor, în Philip Drew, New Tent Architecture, p.
35. (Drew, 2008)
Fig. 3.36. Prototip de cort superușor pliant din bambus și plastic, schemă de croire, pliere și
interconectare; Marcin W. Padleswski, 2006. (Kronenburg, 2006)
Fig. 3.37. Primăria din Viena, acoperire sezonieră a curții, Silja Tillner și Schlaich
Bergermann, 2000. (Drew, 2008)
Fig. 3.38. Hamina, bastionul central, auditoriu în aer liber și adăpost, Roy Mantari,
Helsinki, 1998. (Drew, 2008)
Fig. 3.39. Circul Phénix, Alain Pacherie, secvență de montare, 2000. (Jacob, Pourtois,
2002)
Fig. 3.40. Ilustrarea secvențelor de montaj a unui cort turistic canadian în anii 1960.
(Willemin, 2004)
Fig. 3.41. Théâtre du Centaure, Patrick Bouchain, schițe de concept, planuri și fotografie
montaj. (Jacob şi Pourtois, 2002)
Fig. 3.42. Secvență de montaj și secțiune care ilustrează configurația montanților și

ancorajelor pentru tensionare. (Kronenburg, 2006)
Fig. 343. Proiectele TME și LanMAS, structuri de tip hangar pentru US Army, bazate pe
arce umflate cu aer sub presiune, FTL. (Kronenburg, 2003)
370
Fig. 3.44. Secțiune prin arcul pneumatic al LanMAS; toate membranele acoperitoare se
suprapun din motive de etanșare și control al mediului presurizat. (Kronenburg, 2006)
Fig. 3.45. Detalii de ancoraj, compreson și racord pentru aerul comprimat prezent într-o
structură pneumatică. (Kronenburg, 2006)
Fig. 3.36. Power House::UK, structură pentru o expoziție în spațiul public, Branson
Coatesși Buro Happold, Manchester, 1998. (Kronenburg, 2003)
Fig. 3.47. „Airtecture” Air Hall, de Festo, Alex Thallemer, 1999. (Kronenburg, 2003)
Fig. 3.48. Pneumatic Airlock și TransHAB, model, schemă și teste la Johnson Space
Centre, Houston. (Kronenburg, 2003)
Fig. 3.49. Hirsham Museum, extindere temporară, anuală, cu o structură gonflabilă care
debordează din atriumul construcției, Diller&Scofidio + Renfro, Washington DC, 2012.
(Jodidio, 2011)
Fig. 3.50. Sistem pentru spitale demontabile ușoare din zonele de dezastru, Ulrich Dangel,
Universitatea din Stuttgart, Institutul pentru Tehnologia Construcțiilor și Design, 2003.
(Kronenburg, Joseph Lim, Wong Yunn Chii, 2003)
Fig. 3.51. Spacebuster, teatru mobil, amplasat în diverse locuri pe care le activează social,
New York, Raumlaborberlin, 2009. (Jodidio, 2011)
Fig. 3.52. Air Scape, Helena Willemeit, arce gonflabile combinabile, 2008. (Jodidio, 2011)
Fig. 3.53. Proiect Basic House, House b, Martin Ruiz de Azua, spațiu personal gonflabil,
care folosește aerul încălzit datorită acoperirii metalice a foliei, care capturează radiația
infraroșie, 1999. (Kronenburg, Joseph Lim, Wong Yunn Chii, 2003)
Fig. 3.54. Categorii de construcții temporare după tehnologia utilizată. (schemă de Șerban
Țigănaș, 2015)
CAPITOLUL 4.
Fig. 4.1. USA Marine Dome, dom geodezic portabil, cu rol de hangar pentru helicoptere,
Richard Buckminster Fuller, 1954; Fun Palace, ansamblu multifuncțional cu un auditoriu
suspendat, instalații aparente, integral containerizat, Cedric Price, Londra, 1961.
(Kronenburg, 2002)
Fig. 4.2. Proiecte pentru construcții temporare: U2 Pop Mart Tour, scenă relocabilă pentru
concerte, Mark Fisher și Atelier One, 1997; auditoriu temporar în biserica San Lorenzo,
Renzo Piano, Veneția, 1984. (Kronenburg, 2002)
371
Fig. 4.3. Serpentine Gallery, Kensington Gardens, Londra, pavilioane temporare realizate
de arhitecţii Eduardo Souto de Moura (2005), Toyo Ito (2002), Daniel Libeskind (2001),
Rem Koolhaas şi ing. structurist Cecil Balmond (2006). (Kronenburg, 2008)
Fig. 4.4. Proiecte mobile și temporare – Ski Haus (1985), Point Lookout (1993),
Desert Shelter (2007), Micro Compact Home (2005), arh. Richard Horden. (Horden, 2008)
Fig. 4.5. Admirația lui Le Corbusier pentru cuceririle ingineriei moderne, automobil de
curse american de 250 de cai putere care atinge 263 km/oră; terasa fabricii Fiat din
Lingotto, Torino, vizitată de Le Corbusier în 1925. (Le Corbusier, 2007)
Fig. 4.6. 4D Transportation Unit, machetă pentru un vehicul aerodinamic, 1932;

Dymaxion House, varianta III, cu catarg de susținere a plăcilor acoperișului, 1929;
Dymaxion Deployment Unit (DDU), prototip pentru locuințe portabile de masă, 1940 –
Richard Buckminster Fuller. (Krausse și Lichtenstein, 1999)
Fig. 4.7. Structuri de tensegritate, Domul de la Montreal, 1950; Flying Seapod project,
structură pliantă, 1953; Sculptură de Keneth Snelsson, 1948; Dom demontabil, lemn și
plastic, Aspen, 1953 – Richard Buckminster Fuller. (Krausse și Lichtenstein, 1999)
Fig. 4.8. Forest Park Pavilion, structuri temporare de arh. Shigeru Ban şi ing. Cecil
Balmond, St Louis, 2004; Paper log hoses, locuințe pentru refugiați, Kobe, 1995. (A+U,
nov. 2006; Gausa et al, 2002)
Fig. 4.9. Temple japoneze reconstruite periodic, Tokio, foto 2011. (foto Şerban Tigănaş)
Fig. 4.10. Mercury House Two, casă concept proactivă în mediu, interactivă și bazată pe
robotică, arh. Arturo Vittori și Andreas Vogler, 2004.
http://arihaonthemove.org/sp_mercurytwo.html
Fig. 4.11. Selecție de publicații dedicate construcțiilor temporare: L'architecture mobile...

(Yona Friedman, 1958/1970), Maisons mobiles (Véronique Willemin, 2004), Spirit of the
Machine... (Robert Kronenburg, 2001), Mobile: The Art of Portable Architecture (Jennifer
Siegal, 2002).
Fig. 4.12. Spatiul public urban: parcul Superkilen din Copenhaga, BIG/Bjarke Ingels
Group, 2012; baldachin suspendat peste o piaţă, proiectul Metropol Parasol, Sevilla,
Jürgen Mayer H., 2011. (Gray, 2013)
Fig. 4.13. Aggregate Structures in Architecture, arh. Karola Dierichs și arh. îndrumător
Achim Menges, Institute for Computational Design, Stuttgart, 2013, Premiul European
Holcim 2014. (catalogul Fourth Holcim Awards – Sustainable Construction 20014/2015)
Fig. 4.14. Cort temporar peste un ring de dans, Frei Otto, Köln, 1957. (Siegel, 1965)
372
Fig. 4.15. Santiago Calatrava, piscină temporară suspendată în holul ETH Zürich, 1980.
(Jodidio, 2009)
Fig. 4.16. Ivan Sutherland lucrând la Sketchpad, primul program grafic interactiv, dezvoltat
la MIT, 1963; camera care se mișcă în spațiul virtual 3D, Lawrence Roberts în teza sa de
doctorat, 1963. (Architectural Design 83.2/2013)
Fig. 4.17. Diagramele generatoare ale spațiului, Arnoff Center for Design and Art,
University of Cincinnati, Eisenman Architects, 1989-1996. (Eisenman, 1999).
Fig. 4.18. Construcții experimentale în care forma și spațiul se modifică în limite

predefinite, modificările influențând fiecare element, Embryologic Houses, Greg Lynn
FORM, 2000. (Carpo, 2013)
Fig. 4.19. Fresh Water Pavilion, Olanda, autor arh. Lars Spuybroek, NOX, 1997. (Carpo,
2013)
Fig. 4.20. Schema relațiilor între elementele proiectului în cadrul unui proces BIM
(Building Information Modelling), Richard Garber, 2009. (Carpo, 2013)
Fig. 4.21. Dezvoltare urbană parametrică pentru Kartal-Pendik, Istanbul, Zaha Hadid
Architects, 2006. (Carpo, 2013)
Fig. 4.22. Structuri temporare experimentale pentru form finding și dynamic relaxation,
Michael Hensel și Achim Menges, la Architectural Association, Londra, 2006. (Carpo,
2013)
Fig. 4.23. Modele geometrice speculative, SMG, Foster+Partners, 2008; Seroussi Pavilion,
Paris, și The Invisibles, instalație interactivă la Bienala de la Praga, Alisa Andrasek,
Biothing, 2003. (Burry şi Burry, 2012)
Fig. 4.24. Pavilion temporar pentru Philips, Expoziţia universală de la Bruxelles, Le

Corbusier, 1958. (Siegel, 1965)
Fig. 4.25. Metode de generare a unor structuri spațiale dezvoltate de ing. Cecil Balmond
și AGU, 2D tiling, după algoritmi Danzer și Voronoi/Delaunay, 2000-2006. (A+U, nov.
2006)
Fig. 4.26. Rețea reciprocă de elemente care generează un sistem structural, Serpentine
Gallery Pavilion, Londra, Alvaro Siza, Eduardo Souto de Moura cu Cecil Balmond, 2005.
(A+U, nov. 2006)
Fig. 4.27. Schema performanței materialeor, Michael Hensel; Studiul capacității structurale
pe un model informat, Wing Yi Hui și Lap Ming Wong, Responsive Woods Architecture
Studio, Oslo, 2010. (Hensel, 2013)
373
Fig. 4.28. Studiu de auto-formare a panourilor de lemn pe baza comportamentului

higroscopic al materialului, Linn Tale Haugen, Oslo, 2010; vedere a unui trafor de
protecție specific, Masharabiya, Al-Suhaymi, Egipt. (Hensel, 2013)
Fig. 4.29. Structură articulată activă, care se modifică în relație cu corpul și condițiile
microclimatice prin microarticulații, Hani Fallaha și Dimitrios Tsigos, Experimental
Temporal House, Architectural Association Londra, 2003. (Hensel, 2013)
Fig. 4.30. Structuri tensionate autoportante care pot fi adăugate construcțiilor existente
pentru organizarea spațiului și modulare climatică, OCEAN, MM-Tent Membrella, 2008.
(Hensel, 2013)
Fig. 4.31. Adăposturi din membrane proiectate ca spații intermediare conținute, Master-
Studio Oslo School of Architecture, proiect în Ritoque, Chile, 2012. (Hensel, 2013)
Fig. 4.32. Imagini din pavilionul Franței la Bienala de arhitectură de la Veneția, 2014. (foto
Şerban Ţigănaş)
Fig. 4.33. Comparație între o iurtă asiatică contemporană, cu antenă de satelit și celule
fotovoltaice și DDU, Richard Buckminster Fuller, 1930. (Ruby, 2008; Krausse și
Lichtenstein, 1999)
Fig. 4.34. Pavilionul mobil IBM, Renzo Piano, prezentat în Pezzo per pezzo, atelier şi
expoziție retrospectivă la Padova (15 martie-24 august 2014). foto Şerban Ţigănaş)
Fig. 4.35. Pavilionul Japoniei la Expo Hanovra, Shigeru Ban cu Frei Otto, 2000. (Drew,
2000)
Fig. 4.36. Grafic ilustrând relațiile dintre diferite categorii de materiale în funcție de
modulul lui Young și densități, Pete Silver și Will McLean, 2008. (Silver şi McLean 2013)
Fig. 4.37. Cea mai mare structură din multi-membrană de până atunci, pavilionul Fuji,
Osaka, 1970; plapumă din ETFE pe structură ușoară, Watercube, PTW Architects cu Arup,
Beijing, 2008. (Koolhaas şi alţii, 2014)
Fig. 4.38. Structuri temporare pentru pavilioane realizate din membrane întinse, Olympic
Shooting Venue, Londra, 2012; Prada Transformer, OMA, 2009; Inflatable Tea House,
Kengo Kuma, 2007. (Koolhaas şi alţii, 2014)
Fig. 4.39. Sistemele fluxurilor din proiectul Little Denmark, Bjarke Ingels/BIG, buclele
interconectate realimentează consumul, 2010. (Ruby, 2010)
374
Fig. 4.40. Proiectul Little Denmark, reduce la scara unui ansamblu de 100.000 m2 toate
componentele Danemarcei, simulând relațiile posibile în sistem și feed-back-ul proceselor
de alimentare și consum al resurselor, Bjarke Ingels/BIG, 2010. (Ruby, 2010)
Fig. 4.41. Prefabricarea în evoluție, sistemul K7 realizat de Vitali Lagutenko pentru

locuința de masă în URSS, 1950-1960; Sisteme prefabricate din anii 1920-1930; realizarea
matrițelor cu CNC și prefabricarea proiectului Der Neue Zollhof, Frank Gehry, Düsseldorf,
1994-1999. (Koolhaas şi alţii, 2014; Lindsey, 2001)
Fig. 4.42. Fabricarea folosind modelul electronic CATIA, formarea hidraulică a panourilor
metalice și asamblarea, DG Bank, Frank Gehry, Berlin, 1995-2001. (Lindsey, 2001)
Fig. 4.43. Imaginea 3D printing a modelului preliminar pentru Radiolaria, Andrea

Morgante, Shiro Studio, 2013. (Caciuc, 2014)
Fig. 4.44. Structura procesului de livrare în construcții, Dennis Shelden, Gehry

Technologies, 2013. (Kestelier şi Peters, 2013)
Fig. 4.45. Prototip pentru fabricația unei fațade dezvoltată parametric pentru acoperire,
umbrire și vedere, Herzog și de Meuron, Basel, 2013. (Kestelier şi Peters, 2013)
Fig. 4.46. Pavilioane românești la expoziții universale: Bruxelles, 1935, arh. Constantin
Moșinschi; Belgrad, 1937, arh. Victor Smighelschi; Milano, 1941, arh. Nicolae Nedelescu
și Nicolae Cucu. (Machedon şi Scoffham, 1999)
Fig. 4.47. Pavilioane românești la expoziții internaționale: Damasc, 1958, arh. Ascanio
Damian și Ion Ressu; 1960-1970, Viena; teatru în aer liber Romexpo, București; Hanovra
2000, arh. Doru Comșa și Andrei Mihăilescu. (Ivănescu şi Zahalca, 2014)
Fig. 4.48. Construcții temporare de Aldo Rossi: far pentru o expoziție în Rotterdam, 1988;
pasarelă pentru Trienala de la Milano, 1964. (Ferlenga, 1999)
Fig. 4.49. Teatro del Mondo, construcție plutitoare temporară, amplasată în diverse locuri
din Veneția, Aldo Rossi, 1979. (Ferlenga, 1999)
Fig. 4.50. Structuri temporare pentru scenografia turneului formației Pink Floyd, Division
Bell, arh. Mark Fisher, 1994. (Holding, 2000)
Fig. 4.51. Structura geodezică pliabilă Flying Seedpod, dezvoltată la Washington

University de Richard Buckminster Fuller, 1953. (Krausse și Lichtenstein, 1999)
Fig. 4.52. Pavilion temporar experimental realizat de Architectural Association prin AA-
DRL, Design Research Lab, Londra, 2010. (Dempsey şi Obuchi, 2010)
375
Fig. 4.53. Pavilioane temporare în Bedfore Square, Londra, Architectural Association

(AA), 1987, 1988 și 1991. (Dempsey şi Obuchi, 2010)
CAPITOLUL 5.
Fig. 5.1. Catastrofele naturale sunt tot mai frecvente: Inundații la Sweizerhof, Lucerna,
2005; Uraganul Rita, Cameron, Los Angeles, 2005; navetiști după o ploaie torențială,
Mumbai, 2005. (Gore, 2006)
Fig. 5.2. Grafice care indică creșterea exponențială a problemelor omenirii în timp:
creșterea numărului de inundații per decadă, pe diferitele continente; creșterea populației
planetare; creșterea numărului de incendii în pădurile din America pe decenii. (Gore, 2006)
Fig. 5.3. Imagine cu deșeuri de sticle de plastic, Chris Jordan; schema ciclurilor materiei
într-un oraș actual și într-unul sustenabil, Marc Angélil și Cary Sires. (Ruby şi Ruby, 2010,
„Running the Numbers”; Ruby şi Ruby, 2008, „Mine the City”)
Fig. 5.4. Harta sistemelor de certificare a clădirilor verzi, prezentată de arh. Vlad
Gaivoronschi la congresul Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, Durban, 2014.
Fig. 5.5. Grafice ilustrând energia necesară fabricării diferitelor materiale și consumul de
combustibil pentru transportul acestora. (dosarul conferintei forumului Architecture et
développment durable, Bordeaux, 2008)
Fig. 5.6. Schimbarea de paradigmă a proiectării, prof. arh. Laura Lee, 2014. (Lee, 2014)
Fig. 5.7. Nivelul obiectivelor Uniunii Europene pentru 2020, conform Urbact II,
cu referire la politicile din pachetul Climat și energie. (Pocas, 2013)
Fig. 5.8. Folosirea temporară a spațiului ar putea schimba opțiunile viitoare de dezvoltare,
schemă de Peter Bishop, 2012. (Bishop şi Williams, 2012)
Fig. 5.9. Activarea unei zone cu o plajă temporară, Lido, EXYZT, Londra 2011;
Regenerarea unei zone decăzute cu construcții și activități temporare, Trinity Buoy Warf,
Urban Space Management/Eric Reynolds, Londra, 1998. (Bishop şi Williams, 2012)
Fig. 5.10. Amplasarea temporară a unei piscine, transportul și utilizarea ei, Dumpster
swimming pool, Grand Central Station, New York, 2010. (Bishop şi Williams, 2012)
Fig. 5.11. Proiect de regenerare a unei zone prin intervenții peisagere în spațiul public,
Bankside Urban Forest, Witherford Watson Mann Architects, Londra, 2012. (Bishop şi
Williams, 2012)
376
Fig. 5.12. Festivalul tematic în spațiul public Street Delivery, planul pentru utilizarea
continuă a Străzii Pictor A. Verona din București, arh. Șerban Sturdza, 2005; imagine de la
ediția a 8-a, 2013. (planşă Şerban Sturdza; foto Mirela Duculescu)
Fig. 5.13. Schema proiectării responsabile, responsible design, document al Consiliului

Arhitecților din Europa, coordonator Antoine Zamitt, Bruxelles, 2014. Zammit, 2014)
Fig. 5.14. Școli si spitale temporare: sală de clasă ca extindere pentru o școală existentă,
Future Systems, Richmond upon Thames, 2012. (Kottas, 2012)
Fig. 5.15. Construcții temporare extrem de diverse ca program, realizare și condiții de

funcționare: teatrul itinerant The Small-Coal-Man's Tiny Travelling Thetre, Aberrant
Architecture, Londra, 2012; Modul auto-sustenabil-Capa, Cannata&Fernandes Arquitectos,
Matosinhos, Portugalia, 2003; Contemporary Art Container, Zaha Hadid Architects, Hong
Kong, New York, Tokio, 2008. (Shaoquiang, 2014)
Fig. 5.16. Șantierele de construcții utilizeză construcții temporare diverse pentru cei care
lucrează și pentru utilizarea spațiilor din proximitate în condiții de siguranță. (Kronenburg
şi Lim, 2003)
Fig. 5.17. Ilustrare a noţiunii de parklet, extensie temporară a străzii în locurile de parcare,
Rebar, San Francisco, 2005. (Bishop şi Williams, 2012)
Fig. 5.18. Cea mai mare dotare olimpică construită este temporară, Basketball Arena,
London Olympics, 2012. (Koolhaas şi alţii, 2014)
Fig. 5.19. Puncte de observație temporare: Bruxelles, Viena, Hamburg și, din nou, Viena,
foto 2010, 2012. (foto Şerban Ţigănaş)
Fig. 5.20. Proiecte de mică dimensiune în spațiul public la Bienala de Arhitectură de la

Veneția, 2012: Local Code, Nicholas de Monchaux; Thespis-Cart, O&O Baukunst, Ortner
und Ortner. (Chipperfield, Long și Bose, 2012)
Fig. 5.21. Efectele amplasării de mobilier urban în Oslo: dublarea numărului de

locuri de stat în Aker Brygge a dublat numărul de persoane care petrec timp în zonă. (Ghel,
2012)
Fig. 5.22. Creșterea activităților staționare în Copenhaga, în timp, concomitent cu

extinderea zonelor pietonale; aspectul unei străzi înainte și după pietonalizare, 1980-1992.
(Ghel, 2012)
Fig. 5.23. Filmul documentar Trashed, tratează problema globală a deșeurilor, scenariul şi
regia Candida Brady, producător executiv Jeremy Irons, Blenheim Films, 2012.
(http://www.trashedfilm.com)
377
Fig. 5.24. Biblioteca în aer liber, proiect căruia i s-a decernat Premiul European pentru
Spații Publice, KARO cu Architektur+Netzwerk, Magdeburg, 2009. (Angles, 2010)
Fig. 5.25. Efectele schimbărilor climatice cauzate de acțiunile oamenilor sunt vizibile și
incontestabile; vase de pescuit eșuate în ceea ce era Marea Aral, Kazahstan, 1990.
(Gore, 2006)
CAPITOLUL 6.
Fig. 6.1. Pavilion temporar dezvoltat prin design parametric, Street Delivery, București,
2013. (foto Mirela Duculescu)
Fig. 6.2. Campusul Săvădisla, Cluj, o localitate temporară ca organizare a șantierului

pentru Autostrada Transilvania, Dico și Țigănaș, Arhitectură și Inginerie, 2006. (foto
biroul Dico și Țigănaș, Arhitectură şi Inginerie)
Fig. 6.3. Detaliu de fundație prefabricată pentru construcții temporare; Campusul Săvădisla
pentru Autostrada Transilvania; Dico și Țigănaș, arhitectură și inginerie; Cluj, 2006.
(Țigănaș, 2006)
Fig. 6.4. Exemplu de proiectare a fundațiilor prefabricate pentru construcții temporare;

Campusul Săvădisla, șantierul Autostrada Transilvania, Cluj, 2006. (Țigănaș, 2006)
Fig. 6.5. Model 3D folosit pentru calcul structural al fundațiilor în programul Axis VM11;
Dico și Țigănaș, 2006. (Țigănaș, 2006)
Fig. 6.6. Vizualizarea încărcărilor și a reacțiunilor cu ajutorul Axis VM11, pentru

fundațiile prefabricate ale containerelor. (Țigănaș, 2006)
Fig. 6.7. Ilustrarea reacțiunilor pe talpa fundației prefabricare pentru containere.
Fig. 6.8. Circuit motorsport realizat prin transformarea organizării de șantier de la

Săvădisla pentru construirea Autostrăzii Transilvania, proiect de diplomă de master de
Mihai Matei, îndrumat de Şerban Ţigănaş, FAU, UT Cluj-Napoca, 2012. (Matei, 2012)
Fig. 6.9. Tribuna nouă a stadionului „Doctor Constantin Rădulescu” al clubului CFR 1907,
biroul Dico și Țigănaș, Arhitectură şi Inginerie, Cluj-Napoca, 2008. (Țigănaș, 2008)
Fig. 6.10. Tribuna nouă a stadionului C.F.R. „Dr. Constantin Rădulescu,” din
Cluj-Napoca, o suprastructură a gradenelor integral demontabilă, Dico și Țigănaș, 2008.
(Țigănaș, 2008)
Fig. 6.11. Modelul tridimensional al gradenei demontabile pentru tribuna nouă a

stadionului CFR 1907, din Cluj-Napoca, perspective ilustrând structura integral
demontabilă. (Țigănaș, 2008)
378
Fig. 6.12. Imagini din timpul șantierului montării structurii tribunei stadionului CFR 1907
din Cluj-Naoica, 2008. (Țigănaș, 2008)
Fig. 6.13. Grinda de gradenă, diagrama S0 min/max. (Țigănaș, 2008)
Fig. 6.14. Moduri de vibrație1, 2 și 3, pentru gradena demontabilă din profile de oțel.
Fig. 6.15. Analize în cadre transversale, tribuna demontabilă. (Țigănaș, 2008)
Fig. 6.16. Piața Unirii din Cluj-Napoca, Planwerk, proiect 2007, realizare 2008.
(Schneider, 2008)
Fig. 6.17. Bastionul Ciunt, proiect pentru amenajarea Cetății Oradea, propunerea
câștigătoare, teatru temporar și instalații temporare-mobile de acces în cetate, echipa
CeiTrei mpreună cu Șerban Țigănaș, Oradea, 2006. (sursa CeiTrei, Șerban Țigănaș)
(sursa Șerban Țigănaș și Zsuzsa Peter)
(Țigănaș, Peter, 2014)
Fig. 6.20. Modulul folosit și modelarea pentru verificarea structurală. (Țigănaș, 2014)
Fig. 6.21. Ilustrarea verificărilor structurale pe model tridimensional a unei secțiuni tipice
de tip arc. (Țigănaș, 2014)
Fig. 6.22. Ilustrarea diferitelor faze ale calculului automatizat, pe modelul tridimensional
de lucru. (Țigănaș, 2014)
Fig. 6.23. Fostul Combinat de Utilaj Greu, C.U.G., din Cluj, care se propune a fi
transformat într-o zonă activă prin intervenții temporare, Dico și Țigănaș, Arhitectură și
Inginerie, 2015. (Țigănaș, 2015)
Fig. 6.24. Plan cu propunerea de utilizare a unei hale prin inserția de construcții temporare,
Dico și Țigănaș, 2015. (Țigănaș, 2015)
Fig. 6.25. Plan cu amenajarea unei hale ca centru pentru arte prin utilizarea de construcții
de tip container, în diferite combinații; Dico și Țigănaș, 2015. (Țigănaș, 2015)
Fig. 6.26. Propunere de utilizare a unui castel de apă dezafectat ca turn belvedere prin
ulilizarea unei construcții auxiliare; Dico și Țigănaș, 2015. (Țigănaș, 2015)
379
Fig. 6.27. Arhetipuri, concursul internațional de arhitectură temporară pentru spațiul

public, conceput și inițiat de Şerban Ţigănaş, lucrările premiate la edițiile 1 și 2, UpTim și
Vallum, 2010 și 2011. (sursa autori: UpTim, Oana Simionescu; Valllum, Cristina
Constantin şi Cosmin Pavel)
Fig. 6.28. Concursul interațional pentru tineri arhitecți, Antalia, 2013. (foto Şerban
Ţigănaş)
Fig. 6.29. Pavilion pentru Zilele Arhitecturii, realizat prin design parametric, Bogdan
Hămbășan și colectiv, Cluj-Napoca, 2011. (foto Mirela Duculescu)
Fig. 6.30. Pavilion pentru Zilele Arhitecturii, dezvoltat prin design parametric și montat
prin tensionare și deformări succesive, Cluj-Napoca, 2013. (sursa http://astacluj.ro/)
Fig. 6.31. Intervenții temporare la Street Delivery: Piramida lui Arthur Garguromin
Verona, Piscina publică, Cutia cu scule, autor studioBASAR, București, 2012, 2013, 2014.
(foto Mirela Duculescu)
Fig. 6.32. Instalații temporare la Someș Delivery, Atelier MASS și YAA, Young Artists
Assembly, Cluj-Napoca, 2014. (foto Someş Delivery,
https://www.facebook.com/SomesDelivery?fref=ts)
Fig. 6.33. Proiecte de construcții temporare la Architectural Association, Londra, 2014.

(Steele şi Handelman, 2014)
Fig. 6.34. „Arhitectura resursă”, proiecte ale studenților de la FAU, UT Cluj-Napoca,

pentru concursul organizat la Congresul UIA, Berlin, 2002. (Ghenciulescu şi Goagea, 2002)
Fig. 6.35. Proiecte de construcții temporare ale atelierului anului 2, generate și îndrumate
de Şerban Ţigănaş, FAU, UT Cluj-Napoca, 2004-2008. (foto Şerban Ţigănaş)
Fig. 6.36. Proiecte pentru locuințe temporare pentru profesori invitați, Zilelor Arhitecturii,
Cluj-Napoca, 2012. (foto Şerban Ţigănaş)
Fig. 6.37. Proiect pentru un centru comunitar temporar pe malul Someșului, diplomă de
master, Răzvan Luca, îndrumător arh. Şerban Ţigănaş, Facultatea de Arhitectură și
Urbanism, UT Cluj-Napoca, 2014. (sursa Răzvan Luca)
Fig. 6.38. Proiect complex de cazare și antrenament pentru sportivi de performanță şi

turişti, diplomă de master, Călin Negreț, îndrumător arh. Şerban Ţigănaş, Facultatea de
Arhitectură și Urbanism, UT Cluj-Napoca, 2014. (sursa Călin Negreț)
Fig. 6.39. Vizualizarea circuitului motosport propus pe amplasamentul temporar al

organizării de șantier pentru Autostrada Transilvania (Dico și Țigănaș), proiect de diplomă
380
de master, Mihai Matei, îndrumat de Şerban Ţigănaş, Facultatea de Arhitectură și

Urbanism, UT Cluj-Napoca, 2012. (planşă arh. Mihai Matei)
381
382

Arhitectura Temporara, Abordări Neinvazive Pentru Mediul Construit

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Arhitectura Temporara, Abordări Neinvazive Pentru Mediul Construit

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM

Arh. Dragoș Șerban Ion ȚIGĂNAȘ

ARHITECTURA TEMPORARĂ, ABORDĂRI

Prof.dr.arh. Mihaela Ioana Maria AGACHI

Arh. Dragoș Șerban Ion ȚIGĂNAȘ

ARHITECTURA TEMPORARĂ, ABORDĂRI

Prof.dr. arh. Mihaela Ioana Maria AGACHI

Comisia de evaluare a tezei de doctorat:

MEMBRI: Prof.dr.arh. Mihaela Ioana Agachi, conducător științific -

1.1. Motivarea abordării și caracterul cercetării 7

CAPITOLUL 2. STRUCTURAREA DOMENIULUI ARHITECTURII

2.1. Scurtă istorie a arhitecturi temporare și perspectivele viitorului 19

CAPITOLUL 3. ABORDAREA INTERDISCIPLINARĂ PRIN TIPOLOGII

3.1. Relația arhitectură – inginerie civilă din perspectiva abordării interdisciplinare 81

3.1.2. Poziționarea arhitecturii și a ingineriei civile în raport cu fenomenele

CAPITOLUL 4. ARHITECTURA TEMPORARĂ ÎN CONTEXTUL

4.1. Domeniul arhitecturii temporare și stadiul cercetării 149

4.4.1. Avangarda arhitecturii contemporane și cercetarea integrată 222

CAPITOLUL 5. ROLUL ȘI CONDIȚIILE ARHITECTURII TEMPORARE PENTRU

5.1. Construirea sustenabilă, imperativ contemporan pentru mediul construit 241

CAPITOLUL 6. PROIECTE PROPRII - STUDII DE CAZ 285

6.1. Proiecte realizate în activitatea practică profesională 285

CAPITOLUL 7. CONCLUZII, CONTRIBUȚII PERSONALE ȘI DIRECȚII

7.1. Rezultatele aplicării metodelor de cercetare 329

7.3. Recomandări pentru aplicarea în continuare a rezultatelor cercetării 335

CAPITOLUL 8. BIBLIOGRAFIE 339

8.1. Cărţi 339

CAPITOLUL 9. GLOSAR DE TERMENI 359

CAPITOLUL 10. LISTA ȘI SURSELE ILUSTRAȚIILOR 365

Serban TIGANAS, Dana OPINCARIU, Adina MOLDAN

Serban TIGANAS, Dana OPINCARIU, Adina MOLDAN

1.1. Motivarea abordării și caracterul cercetării

1.1.1. Motivarea alegerii tematicii

șantiere de construcții vizitate. Admirației speciale pentru personajul Alexis Zorba2 și

Fig. 1.1. Scenografii realizate de Liviu Ciulei, bazate pe interpretarea

Seria de întâlniri semnificative pentru opțiunea pentru construcțiile temporare a fost

Fig. 1.2. Leonardo da Vinci, machete ale unor aparate de zbor,

1.1.2. Caracterul cercetării

Abordarea holistică, interdisciplinară, constituie atât o metodă de lucru, cât și una de

Fig. 1.3. Robert Kronenburg conferențiind la București în 2011,

1.2. Obiectivele cercetării

9. Contribuția la dezvoltarea culturii arhitecturii temporare și stimularea cercetării în

Fig. 1.4. Structură temporară demonstrativă construită activ prin legături,

1.3. Metodele cercetării și structurarea tezei

1.3.1. Metodele cercetării

Fig. 1.5. Ilustrare a relațiilor și a direcțiilor de analiză, la interferența

Metodele cercetării sunt următoarele:

Starea cunoașterii domeniului arhitecturii temporare contemporane este descrisă

1.3.2. Structurarea tezei

evidențiat stadiul actual cercetării construcțiilor temporare și legăturile dintre metodele de

În acest studiu s-a folosit noţiunea de „temporar” în sensul de durabilitate limitată,

CAPITOLUL 2. STRUCTURAREA DOMENIULUI ARHITECTURII TEMPORARE

2.1. Scurtă istorie a arhitecturii temporare și perspectivele viitorului

2.1.1. Necesitatea unei perspective istorice asupra domeniului arhitecturii temporare

Fig. 2.1. Reprezentări ale formelor de locuire primitive, temporare,

Civilizațiile au depins întodeauna de capacitatea de mișcare, de deplasare, de

Industrializarea a permis expansiunea fără precedent a tehnologiilor de construire bazate pe

2.1.2. Arhitectura temporară în diferite epoci

Tehnologiile construirii au început să se dezvolte în perioada paleolitică. Conform

Fig. 2.3. Cort tipi al indienilor nord-americani, fotografie şi schemă de montare

Pe continentul asiatic, caracterizat de stepe, cu 7 000 de ani înainte s-au instalat

Robert Kronenburg, Houses in Motion, p. 18.

Fig. 2.4. Iurtă asiatică, imagine de la montaj și desene ilustrând diferitele

Imortalitatea, eternitatea prin arhitectură, este, în fapt, o aspirație a tuturor liderilor