O SCRISOARE PIERDUTĂ, I.L.

Caragiale
1884

1. Încadrare în epoca: Geniu incontestabil şi maestrul suprem al comediei şi prozei scurte, I L Caragiale
face parte din perioada marilor clasici, activitatea lui fiind strâns legată de Junimea, ce a adus teatrului şi prozei
româneşti o stralucire deosebită. Comediile sale se înscriu în realism, un curent literar care apare la sfarsitul
secolului al XIX-lea in Franta, ca o reactie impotriva romantismului, impotriva tendintei de evadare din real a
romanticilor, promovând în operele literare o viziune asupra vieții cât mai aproape de realitate. I.L.Caragiale este
un scriitor realist si moralizator, un observator atent al societatii din vremea lui, pe care o prezinta in mod critic.
2. Specia literară: O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri, ca specie a genului dramatic ce stârneşte
râsul, prin surprinderea unor aspecte din viaţa publică şi de familie a unor politicieni care , ajunşi la putere şi roşi
de ambiţii, se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctelor de parvenire. Comedia este destinată
reprezentării scenice, dovadă fiind prezenţa listei de Persoane de la inceputul piesei şi a didascaliilor ca singurele
intervenţii directe ale dramaturgului.
O primă trăsătură a speciei este conflictul dramatic, determinat de contrastul dintre ceea ce vor să
pară personajele şi ceea ce sunt în realitate, ceea ce stârnește comicul. Un conflict principal se manifestă între
putere şi opoziţie, secundare în cuplurile formate şi în interiorul partidului, moment în care Brânzovenescu şi
Farfuridi se tem de trădare.
O altă trăsătură ce încadrează opera în comedie este structura, piesa de teatru, "O scrisoare pierdută" este
împărţită în patru acte şi scene. Textul este conceput ca o succesiune dinamică de replici, iar principalul mod de
expunere este dialogul.
3. Tema comediei este de natură socială, unde se analizează formele parvenirii ca trasătura tipologică a
omului. Se prezintă viaţa social politică în circumstanţele tensionante ale alegerii unui deputat.
4. Titlu: Are o valoare anticipativă, reprezentând instrumentul de şantaj în lupta politică, care pune în joc
reputaţia personajelor din triunghiul conjugal. Articolul nehotarât “ o” subliniază banalitatea ei.
5. Timp si spatiu: Acțiunea este plasată la sfârșitul secolului XIX, în capitala unui judeţ de munte, într-un
interval de trei zile. O prima scenă semnificativă pentru tematica operei este cea de la începutul piesei, în
care Trahanache îi povesteste amicului sau, Tipătescu, modul în care fusese șantajat de Nae Catavencu,
seful Opoziției locale. Tipatescu își exprimă disprețul față de lipsa de moralitate a lui Catavencu:
“Mizerabilul!”, când el însuși e imoral, fiind amantul Zoei și înșelând astfel încrederea prietenului său.
Trahanache îi spune ca Nae Catavencu se afla in posesia unei scrisori de amor pe care Tipatescu o trimise
Zoei. Srisoarea găsită de cetăţeanul turmentat şi sustrasă acestuia de Caţavencu, este folosită de cel din
urmă ca mijloc de şantaj pentru obţinerea candidaturii. În timp ce Zoe este dispusă la acceptarea condiţiilor
cerute de Caţavencu, Tipătescu îi oferă acestuia diferite funcţii în schimbul scrisorii, dar adversarul nu
cedează. În zarva acestui conflict, Zaharia Trahanache pare convins că este vorba de un fals iar Farfuridi şi
Brânzovenescu bănuiesc o trădare şi se decid să expedieze o anonimă la Centru.
O altă secenă reprezentativă este cea din punctul culminant. Când totul părea rezolvat urmează o adevărată
lovitură de teatru, de la Bucureşti se cere fără explicaţii să fie trecut pe lista candidaţilor un nume necunoscut,
Agamemnon Dandanache, care a ajuns să fie susținut în această funcție, recurgând la aceleași strategii imorale ca
Nae Cațavencu, dar la alt nivel şi cu mai multă ticolăşie.. În actul trei al piesei are loc adunarea electorală, unde cu
concursul poliţaiului Ghiţă Pristanda şi al oamenilor acestuia se declanşează o bătaie. În încăierare Caţavencu
pierde scrisoarea şi dispare pentru o vreme , producând mari emoţii soţiei prezidentului. Nae se simte dezarmat
fără scrisoare, căci acesta este găsită de Cetăţeanul turmentat, şi acceptă să conducă festivitatea în cinstea noului
ales. Totul se termină într-o atmosfră de sărbătoare şi împăcare.
6. Personajul:
Ca dramaturg, Caragiale se remarcă prin măiestria cu care-şi construieşte personajele, devenite tipuri
umane. Ele se încadrează într-o tipologie comică, având o trăsătură dominantă de caracter, căreia i se
subordonează alte trăsături. Astfel, Nae Caţavencu este tipul demagogului ambiţios, Tipătescu – tipul junelui
prim, Zaharia Trahanache reprezintă tipul soţului înşelat, iar Pristanda – tipul slujbaşului umil, al servitorului
slugarnic.
Statut social/ moral Singurul personaj feminin al piesei, Zoe Trahanache reprezintă tipul adulterinei,
femeie voluntară şi autoritară, figura feminină cea mai distinsă din dramaturgia lui Caragiale. Apare in diverse
ipostaze: soţia "venerabilului" domn Trahanache, amanta prefectului Tipătescu , susţinatoarea "temporară" a lui
Caţavencu, celelate personaje făcând referiri directe la ipostazele menţionate.
Mijloacele de caracterizare a personajului sunt specifice genului dramatic, mijloace directe: de către
dramaturg, cuprinse în indicaţiile de regie şi de către celelalte personaje: Tipătescu, Caţavencu, Pristanda,
Farfuridi. Ca instanţă dramatică, Zoe este personaj principal, realist, plat sau imobil, aceasta necunoascând
o evoluţie pe parcursul acţiunii.
Caracterizare directă. Deşi nu este membră a partidului din care soţul şi amantul ei fac parte, ea conduce
totul din umbră, datorită influenţei asupra acestora şi de aceea, pentru Farfuridi, partidul înseamnă în primul rând
„madam Trahanache” şi apoi ceilalţi. Caţavencu însuşi o consideră " mai cu minte" decât celelalte personaje
implicate în şantaj, atunci când Zoe hotărăşte să-i susţină candidatura. Părerile diferă în funcţie de conjunctură:
soţul o consideră "simţitoare", Caţavencu o numeşte "înger" după ce-i obţine iertarea, cetăţeanul turmentat o vede
" o damă bună", Tipătescu o acuză de "lipsă de judecată" fiind înfuriat de faptul că Zoe a pierdut scrisoarea , "că
eşti femeie în toată firea, nu mai eşti copil".
În momentul în care riscă descoperirea adulterului, Zoe luptă din răsputeri ca să-şi salveze
reputaţia şi poziţia socială pe care o deţine fiind conştientă de puterea şi influenţa sa. Astfel, îl sfidează pe
Tipătescu "am să lupt şi cu tine om ingrat şi fără inimă", ca mai apoi să se autocaracterizeze atunci cand isi
ameninta amantul " cine lupta cu Catavencu, lupta cu mine." În atingerea scopului propus, pentru a-l convinge pe
Tipătescu să-l sprijine pe Nae Caţavencu, rivalul său, apelează la toate mijloacele posibile: se lamentează, plânge,
leşină, ameninţă, trece de la o stare la alta cu dezinvoltura unei actriţe, pentru ca, în final, să ajungă la aceeasi
concluzie: „în sfârşit, cine luptă cu Caţavencu, luptă cu mine!” Zoe manifesta acelasi comportament și față de
 Cațavencu atunci când acesta declară că a pierdut documentul compromițător: " când te-a arestat Fănica te-am
scăpat eu. Acuma te arestez eu și n-ai să scapi decât atunci când mi-oi gasi scrisoarea."
Alături de mijloace directe de caracterizare se întâlnesc şi mijloacele indirecte pentru conturarea
portretului moral al Zoei Trahanache: din fapte, gesturi, limbaj , comportament si relatia cu celelalte personaje. Ea
este o femeie voluntara ,care joaca însă comedia slăbiciunii feminine. Speriată de şantajul lui Caţavencu, face uz
de lacrimi si alte arme din arsenalul lamentatiei feminine pentru a-si convinge amantul sa accepte conditiile
avocatului. Are un comportament tipic feminin, surprinzator atunci cand Nae este invins : il iarta si ii castiga
devotamentul . Ea nu alege sa se razbune deoarece ştie ca este mai important să ai aliaţi decât duşmani care să
pândească momentul prielnic răzbunării. Prin urmare, îi aminteste avocatului ca mai sunt şi alte Camere,
însemnând suportul ei cu conditia să-i accepte patronajul. Acest gest natural este una dintre armele seductiei
feminine pe care o exercita asupra tuturor barbatilor de la Trahanache pana la cetateanul turmentat.
7. Tipuri de comic
Mijloacele de zugrăvire a epocii aparţin unui mare artist comic. În cuprinsul „Scrisorii pierdute” se întâlnesc
procedee, motive şi modalităţi care acţionează simultan, dramaturgul speculănd aspecte comice ale evenimentelor,
ale comportării oamneilor, ale circulaţiei ideilor şi cuvintelor. Există în primul rând un comic de situaţie, rezultat
din fapte neprevăzute şi din prezenţa unor grupuri insolite: triunghiul conjugal Trhanache-Zoe - Tipătescu
 Comicul de caracter rezultă din tipizarea eroilor lui, autorul îi particularizează, astfel încât niciunul nu
seamănă cu celălalt. Apar astfel- adulterina, prostul fudul, demagogul, ticăitul etc
 Comicul de limbaj este cu totul remarcabil, dramaturgul reţinând cele mai fine nuanţe ale limbii vorbite:
prin greşeli de vocabular- famelie, renumeraţie, adrisant, polisemie- ne-am răcit împreună, cotradicţii de termeni-
După lupte seculare care-au durat 30 de ani, asociaţii incompatibile- Industria noastră e admirabilă, e sublimă,
putem zice, dar lipseşte cu desavârşire, truisme- Un popor care nu merge înainte, stă pe loc, expresii prolixe- Eu,
care familia mea de la patuzopt în Cameră, care va să zică, cum am ziţe, în sfârşit să trăiască, repetiţii obsedante- Ai
puţintică răbdare .
8. Concluzie
Caragiale ramâne un inegalabil creator de comedie umană, recunoscut atât de ai săi contemporani, dovadă
aprecierile realizate de Maiorescu, cât şi de posteritate. Garabet Ibrăileanu îl caracterizeză pe I.L. Caragiale drept o
culme a spiritului critic în Muntenia, ce se exprimă prin ironia, ridicolul şi râsul pe care le provoacă eroii săi. Într-
o societate a compromisurilor de tot felul, personajele pieselor lui Ion Luca Caragiale, se adaptează perfect oricărei
situaţii, neţinând cont de principii, urmărind doar propriile interese.