Până pe 24 februarie, am fost un ucrainean fericit, am trăit în orașul meu natal și iubit, am

muncit, am iubit, am făcut planuri de viitor. Mergeam la fitness, desen, caiac, dans.
Am patru fii. Pe 22 februarie fiul meu cel mare a mers la primul lui job! Prima zi. Vara urma să
meargă la universitate. Al doilea fiu trebuia să înceapă liceu după ce amândoi au studiat la
școala de muzică. Primăvara plănuiam să facem reparații și să mergem la grădina zoologică din
Nikolaev, iar vara - la mare. Acestea sunt mici activități obișnuite, dar pierderea lor a fost cel
mai dureros lucru. Toate planurile au rămas în urmă în bagajele care nu au încăput la plecarea
noastră din Herson.

În noaptea de 23 spre 24 februarie am adormit greu, eram foarte neliniştită. La 7 am auzit

explozii: au bombardat aeroportul. Când mi-am revenit din primul șoc m-am dus la birou să-mi
iau laptopul. M-am întors repede acasă și am început să caut adresa celui mai apropiat adăpost
anti-bombă, lucrând și liniștindu-mi simultan copiii și mama. S-a dovedit că animalele nu aveau
voie acolo, iar noi avem 2 pisici și un câine, așa că am ales să stăm acasă cu ei.

Mi-era frică să adorm noaptea și să ies din casă ziua. Pe 2 martie trupele rusești au intrat în
oraș, Herson a fost ocupat. Prețurile s-au triplat, magazinele închise, era foarte greu să retragi
numerar, trebuia să stai la coadă 5-6 ore. Dar nici atunci nu m-am gândit să plec. Și apoi
oameni cu mitraliere au venit la vecinul nostru cu o percheziție. Și apoi au fost anunțuri despre
oameni dispăruți. Și apoi au existat zvonuri despre violul femeilor din Herson. Abia atunci am
început să caut un transportator. Mi-a fost foarte frică, pentru mine și pentru copii. Mi-era frică
să nu înnebunesc de frică.

Am plecat pe 11 aprilie la ora 5 dimineața. Am călătorit cu cinci copii și un câine. Iubita fiului cel
mare a mers cu noi - pur și simplu nu s-au putut despărți. Am adunat lucrurile foarte repede și
ca printr-o ceață. Judecând după lucruri ai fi crezut că plecăm pentru trei zile. Nu mi-am dat
seama că plecăm mai mult. Nu știam cum vom merge și unde, așa că am luat cu noi doar
rucsacuri. Am luat doar cele necesare: niște haine, telefoanele. Din cele “inutile”, copiii au luat
cu ei cărți, iar eu am împachetat două perechi de cercei. Una primită de la tata înainte să moară
și perechea mea preferată, cei pe care îi purtam cel mai des.

Mama, unchiul, fratele, soția și nepoții lui au rămas în Ucraina. Au refuzat categoric să-și
abandoneze casele. Mi-am lăsat cu ei o parte din suflet. Tot ce-i cer lui Dumnezeu este să-i văd
într-o zi, să-i îmbrățișez, să vorbim.

Am mers la Odesa. Am înțeles că în Ucraina nu există locuri sigure, așa că a trebuit să plecăm
în străinătate. Nimeni nu ne aștepta nicăieri și ne-am hotărât că vom veni la Odesa și apoi vom
vedea.

Nu noi am ales România, România ne-a ales pe noi. La început am vrut să mergem mai
departe, cât mai departe, dar am primit un sprijin atât de puternic din partea statului și a
poporului român, încât am decis să rămânem. Oriunde mergeam, românii, auzindu-ne discursul,
spuneau „Ucraina? Bravo!"

Dragi români, ne zâmbiți la casele de marcat ale magazinelor și în cafenele. Ne arătați cu

mâinile direcția și drumul corect, ne arătați pe degete prețurile din piață, care roșii sunt mai
bune și cum să folosim automatele. Ne învățați limba voastră și cum să mergem cu metroul. Ne
îmbrățișați cu compasiune, înțelegere și dragoste. Și niciodată nu vă putem mulțumi suficient
pentru asta.

Când am plecat din Ucraina, mi-a fost luată viața. Așa se simte probabil o floare care este tăiată
și pusă într-o vază. Îți schimbă apa, au grijă de tine, parcă trăiești și chiar arăți bine, dar în
interior ești deja mort. Dar România și oamenii săi mi-au redat speranța în viitor și mi-au insuflat
o viață nouă. În fiecare zi ne rugăm pentru România și îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a adus
aici.

Mărturie donată de Anastasia Yermakova pentru Bagajele Abandonului. Proiect finanțat de

CARE prin SERA Romania , Care Franța și FONPC

Anastasia face parte din a 4-a grupă de cursanți Seneca Anticafe la cursurile intensive de limba
română oferite prin Bursele SNK și continuarea poveștii vrea să o scrie personal direct în limba
română la finalul celor 12 zile.

Donează și tu o amintire pentru colecția Muzeului Abandonului despre 𝗕𝗔𝗚𝗔𝗝𝗘𝗟𝗘

𝗔𝗕𝗔𝗡𝗗𝗢𝗡𝗨𝗟𝗨𝗜, o campanie care vorbește despre cele mai dramatice momente dintr-o
existență, cele în care forțe exterioare și imposibil de controlat te duc în situația de a abandona
totul: prietenii, casa, locul în care trăiești sau lucrezi, comunitatea, micile tabieturi, existența așa
cum o știi... și să pui în grabă, într-un bagaj, ceea ce pare că poți salva
𝗺𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹𝗮𝗯𝗮𝗻𝗱𝗼𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶@𝗴𝗺𝗮𝗶𝗹.𝗰𝗼𝗺