BIBLIOGRAFIA GENERALĂ

1. Constituția României;

TITLUL I Principii generale

ART. 1

Statul roman

(1) Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.

(2) Forma de guvernămant a statului roman este republica.

(3) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si
libertătile
cetătenilor, libera dezvoltare a personalitătii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintă valori
supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din
decembrie 1989, si sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativă,
executivă si judecătorească - in cadrul democratiei constitutionale.
(5) In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.
ART. 2

Suveranitatea

(1) Suveranitatea natională apartine poporului roman, care o exercită prin organele sale
reprezentative,
constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum.

(2) Nici un grup si nici o persoană nu pot exercita suveranitatea in nume propriu.

ART. 3

Teritoriul

(1) Teritoriul Romaniei este inalienabil.

(2) Frontierele tării sunt consfintite prin lege organică, cu respectarea principiilor si a celorlalte
norme
general admise ale dreptului international.

(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, in comune, orase si judete. In conditiile legii,
unele
orase sunt declarate municipii.

(4) Pe teritoriul statului roman nu pot fi strămutate sau colonizate populatii străine.

ART. 4

Unitatea poporului si egalitatea intre cetăteni

(1) Statul are ca fundament unitatea poporului roman si solidaritatea cetătenilor săi.

(2) Romania este patria comună si indivizibilă a tuturor cetătenilor săi, fără deosebire de rasă, de
nationalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenentă politică, de
avere sau de origine socială.
ART. 5

Cetătenia

(1) Cetătenia romană se dobandeste, se păstrează sau se pierde in conditiile prevăzute de legea
organică. (2) Cetătenia romană nu poate fi retrasă aceluia care a dobandit-o prin nastere.
ART. 6

Dreptul la identitate

(1) Statul recunoaste si garantează persoanelor apartinand minoritătilor nationale dreptul la
păstrarea, la
dezvoltarea si la exprimarea identitătii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase.

(2) Măsurile de protectie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea si exprimarea identitătii
persoanelor apartinand minoritătilor nationale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate si
de nediscriminare in
raport cu ceilalti cetăteni romani.
ART. 7

Romanii din străinătate

Statul sprijină intărirea legăturilor cu romanii din afara frontierelor tării si actionează pentru
păstrarea,
dezvoltarea si exprimarea identitătii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase, cu respectarea
legislatiei statului ai cărui cetăteni sunt.
ART. 8

Pluralismul si partidele politice

(1) Pluralismul in societatea romanească este o conditie si o garantie a democratiei constitutionale.

(2) Partidele politice se constituie si isi desfăsoară activitatea in conditiile legii. Ele contribuie la
definirea si la exprimarea vointei politice a cetătenilor, respectand suveranitatea natională,
integritatea teritorială, ordinea de drept si principiile democratiei.
ART. 9

Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale

Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale se constituie si isi desfăsoară activitatea potrivit
statutelor lor, in conditiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor si la promovarea intereselor
profesionale, economice si sociale ale membrilor lor.
ART. 10

Relatii internationale

Romania intretine si dezvoltă relatii pasnice cu toate statele si, in acest cadru, relatii de bună
vecinătate,
intemeiate pe principiile si pe celelalte norme general admise ale dreptului international.
ART. 11

Dreptul international si dreptul intern

(1) Statul roman se obligă să indeplinească intocmai si cu bună-credintă obligatiile ce-i revin din
tratatele
la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) In cazul in care un tratat la care Romania urmează să devină parte cuprinde dispozitii contrare
Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constitutiei.
ART. 12

Simboluri nationale

(1) Drapelul Romaniei este tricolor; culorile sunt asezate vertical, in ordinea următoare incepand de
la
lance: albastru, galben, rosu.

(2) Ziua natională a Romaniei este 1 Decembrie.

(3) Imnul national al Romaniei este "Desteaptă-te romane".

(4) Stema tării si sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
ART. 13

Limba oficială

In Romania, limba oficială este limba romană.

ART. 14

Capitala

Capitala Romaniei este municipiul Bucuresti.

TITLUL II Drepturile, libertătile si indatoririle fundamentale

CAP. 1

Dispozitii comune
ART. 15 Universalitatea
(1) Cetătenii beneficiază de drepturile si de libertătile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si
au obligatiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.
ART. 16

Egalitatea in drepturi

(1) Cetătenii sunt egali in fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Functiile si demnitătile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, in conditiile legii, de
persoanele
care au cetătenia romană si domiciliul in tară. Statul roman garantează egalitatea de sanse intre
femei si bărbati pentru ocuparea acestor functii si demnităti.
(4) In conditiile aderării Romaniei la Uniunea Europeană, cetătenii Uniunii care indeplinesc
cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi alesi in autoritătile administratiei publice
locale.
ART. 17

Cetătenii romani in străinătate

Cetătenii romani se bucură in străinătate de protectia statului roman si trebuie să-si indeplinească
obligatiile, cu exceptia acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din tară.
ART. 18

Cetătenii străini si apatrizii

(1) Cetătenii străini si apatrizii care locuiesc in Romania se bucură de protectia generală a
persoanelor si
a averilor, garantată de Constitutie si de alte legi.

(2) Dreptul de azil se acordă si se retrage in conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a
conventiilor
internationale la care Romania este parte.
ART. 19

Extrădarea si expulzarea

(1) Cetăteanul roman nu poate fi extrădat sau expulzat din Romania.

(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetătenii romani pot fi extrădati in baza
conventiilor
internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe bază de reciprocitate.

(3) Cetătenii străini si apatrizii pot fi extrădati numai in baza unei conventii internationale sau in
conditii
de reciprocitate.

(4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăste de justitie.

ART. 20

Tratatele internationale privind drepturile omului

(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertătile cetătenilor vor fi interpretate si
aplicate in
concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care
Romania este parte.
(2) Dacă există neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale
omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internationale, cu
exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
ART. 21

Accesul liber la justitie

(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor
sale
legitime.

(2) Nici o lege nu poate ingrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părtile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil. (4)
Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.
CAP. 2

Drepturile si libertătile fundamentale
ART. 22

Dreptul la viată si la integritate fizică si psihică

(1) Dreptul la viată, precum si dreptul la integritate fizică si psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori
degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.

ART. 23

Libertatea individuală

(1) Libertatea individuală si siguranta persoanei sunt inviolabile.

(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu
procedura prevăzute de lege.
(3) Retinerea nu poate depăsi 24 de ore.

(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător si numai in cursul procesului penal.

(5) In cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile si se
poate
prelungi cu cate cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăsească un termen rezonabil, si nu
mai mult de 180 de zile.
(6) In faza de judecată instanta este obligată, in conditiile legii, să verifice periodic, si nu mai tarziu
de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestării preventive si să dispună, de indată, punerea in
libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au incetat sau dacă
instanta constată că nu există temeiuri noi care să justifice mentinerea privării de libertate.
(7) Incheierile instantei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de
lege.
(8) Celui retinut sau arestat i se aduc de indată la cunostintă, in limba pe care o intelege, motivele
retinerii sau ale arestării, iar invinuirea, in cel mai scurt termen; invinuirea se aduce la cunostintă
numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea in libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au
dispărut, precum si in alte situatii prevăzute de lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa in libertate provizorie, sub control
judiciar sau pe cautiune.
(11) Pană la rămanerea definitivă a hotărarii judecătoresti de condamnare, persoana este considerată
nevinovată.
(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decat in conditiile si in temeiul legii. (13)
Sanctiunea privativă de libertate nu poate fi decat de natură penală.

ART. 24

Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) In tot cursul procesului, părtile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

ART. 25

Libera circulatie

(1) Dreptul la liberă circulatie, in tară si in străinătate, este garantat. Legea stabileste conditiile
exercitării
acestui drept.

(2) Fiecărui cetătean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate
din
tară, de a emigra, precum si de a reveni in tară.
ART. 26

Viata intimă, familială si privată

(1) Autoritătile publice respectă si ocrotesc viata intimă, familială si privată.

(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea insăsi, dacă nu incalcă drepturile si libertătile altora,
ordinea publică sau bunele moravuri.
ART. 27

Inviolabilitatea domiciliului

(1) Domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămane in domiciliul ori
in
resedinta unei persoane fără invoirea acesteia.

(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situatii:

a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărari judecătoresti;

b) inlăturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;

c) apărarea securitătii nationale sau a ordinii publice;

d) prevenirea răspandirii unei epidemii.

(3) Perchezitia se dispune de judecător si se efectuează in conditiile si in formele prevăzute de lege.

(4) Perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, in afară de cazul infractiunilor flagrante.

ART. 28

Secretul corespondentei

Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al
celorlalte
mijloace legale de comunicare este inviolabil.
ART. 29

Libertatea constiintei
(1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingrădite
sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrans să adopte o opinie ori să adere la o credintă
religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea constiintei este garantată; ea trebuie să se manifeste in spirit de tolerantă si de respect
reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere si se organizează potrivit statutelor proprii, in conditiile legii.

(4) In relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrăjbire
religioasă. (5) Cultele religioase sunt autonome fată de stat si se bucură de sprijinul acestuia,
inclusiv prin inlesnirea
asistentei religioase in armată, in spitale, in penitenciare, in azile si in orfelinate.

(6) Părintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori
a
căror răspundere le revine.
ART. 30

Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice
fel,
prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public,
sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică si libertatea de a infiinta publicatii.

(4) Nici o publicatie nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare in masă obligatia de a face publică sursa
finantării. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulară a
persoanei si nici
dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea tării si a natiunii, indemnul la război de agresiune, la ură
natională,
rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violentă
publică, precum si manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informatia sau pentru creatia adusă la cunostintă publică revine
editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului
mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Delictele de
presă se stabilesc prin lege.
ART. 31

Dreptul la informatie

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingrădit.

(2) Autoritătile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea
corectă a
cetătenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informatie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protectie a tinerilor sau securitatea
natională.

(4) Mijloacele de informare in masă, publice si private, sunt obligate să asigure informarea corectă a
opiniei publice.

(5) Serviciile publice de radio si de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor
sociale
si politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii si controlul
parlamentar asupra activitătii lor se reglementează prin lege organică.
ART. 32

Dreptul la invătătură

(1) Dreptul la invătătură este asigurat prin invătămantul general obligatoriu, prin invătămantul liceal
si
prin cel profesional, prin invătămantul superior, precum si prin alte forme de instructie si de
perfectionare. (2) Invătămantul de toate gradele se desfăsoară in limba romană. In conditiile legii,
invătămantul se
poate desfăsura si intr-o limbă de circulatie internatională.

(3) Dreptul persoanelor apartinand minoritătilor nationale de a invăta limba lor maternă si dreptul
de a
putea fi instruite in această limbă sunt garantate; modalitătile de exercitare a acestor drepturi se
stabilesc prin lege.
(4) Invătămantul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor si
tinerilor proveniti din familii defavorizate si celor institutionalizati, in conditiile legii.
(5) Invătămantul de toate gradele se desfăsoară in unităti de stat, particulare si confesionale, in
conditiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea invătămantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecărui cult. In
scolile de stat, invătămantul religios este organizat si garantat prin lege.
ART. 33

Accesul la cultură

(1) Accesul la cultură este garantat, in conditiile legii.

(2) Libertatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea si de a accede la valorile culturii nationale si
universale nu poate fi ingrădită.

(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identitătii spirituale, sprijinirea culturii nationale, stimularea
artelor, protejarea si conservarea mostenirii culturale, dezvoltarea creativitătii contemporane,
promovarea valorilor culturale si artistice ale Romaniei in lume.
ART. 34

Dreptul la ocrotirea sănătătii

(1) Dreptul la ocrotirea sănătătii este garantat.

(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei si a sănătătii publice.

(3) Organizarea asistentei medicale si a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente,
maternitate si recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale si a activitătilor paramedicale,
precum si alte măsuri de protectie a sănătătii fizice si mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
ART. 35

Dreptul la mediu sănătos

(1) Statul recunoaste dreptul oricărei persoane la un mediu inconjurător sănătos si echilibrat
ecologic.

(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

(3) Persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si a ameliora mediul inconjurător.

ART. 36

Dreptul de vot

(1) Cetătenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pană in ziua alegerilor inclusiv.

(2) Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si nici persoanele
condamnate,
prin hotărare judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
ART. 37

Dreptul de a fi ales

(1) Au dreptul de a fi alesi cetătenii cu drept de vot care indeplinesc conditiile prevăzute in articolul
16
alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea in partide politice, potrivit articolului 40 alineatul
(3).

(2) Candidatii trebuie să fi implinit, pană in ziua alegerilor inclusiv, varsta de cel putin 23 de ani
pentru a fi alesi in Camera Deputatilor sau in organele administratiei publice locale, varsta de cel
putin 33 de ani pentru a fi alesi in Senat si varsta de cel putin 35 de ani pentru a fi alesi in functia de
Presedinte al
Romaniei.
ART. 38

Dreptul de a fi ales in Parlamentul European

In conditiile aderării Romaniei la Uniunea Europeană, cetătenii romani au dreptul de a alege si de a
fi
alesi in Parlamentul European.
ART. 39

Libertatea intrunirilor

Mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri sunt libere si se pot organiza si
desfăsura
numai in mod pasnic, fără nici un fel de arme.
ART. 40

Dreptul de asociere

(1) Cetătenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de
asociere. (2) Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează
impotriva
pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitătii, a integritătii sau a
independentei Romaniei sunt neconstitutionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului,
magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin
lege organică.
(4) Asociatiile cu caracter secret sunt interzise.
ART. 41

Munca si protectia socială a muncii

(1) Dreptul la muncă nu poate fi ingrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a
locului de muncă este liberă.
(2) Salariatii au dreptul la măsuri de protectie socială. Acestea privesc securitatea si sănătatea
salariatilor, regimul de muncă al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tară,
repausul săptămanal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale,
formarea profesională, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, in medie, de cel mult 8 ore.

(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbatii.

(5) Dreptul la negocieri colective in materie de muncă si caracterul obligatoriu al conventiilor
colective
sunt garantate.
ART. 42

Interzicerea muncii fortate

(1) Munca fortată este interzisă.

(2) Nu constituie muncă fortată:

a) activitătile pentru indeplinirea indatoririlor militare, precum si cele desfăsurate, potrivit legii, in
locul
acestora, din motive religioase sau de constiintă;

b) munca unei persoane condamnate, prestată in conditii normale, in perioada de detentie sau de
libertate
conditionată;

c) prestatiile impuse in situatia creată de calamităti ori de alt pericol, precum si cele care fac parte
din
obligatiile civile normale stabilite de lege.
ART. 43

Dreptul la grevă

(1) Salariatii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice si sociale.

(2) Legea stabileste conditiile si limitele exercitării acestui drept, precum si garantiile necesare
asigurării
serviciilor esentiale pentru societate.
ART. 44

Dreptul de proprietate privată

(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele
acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată si ocrotită in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetătenii
străini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai in conditiile
rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeană si din alte tratate internationale la care
Romania este parte, pe bază de reciprocitate, in conditiile prevăzute prin lege organică, precum si
prin mostenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu
dreaptă si prealabilă despăgubire.
(4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită in proprietate publică a unor
bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a
titularilor.
(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăti
imobiliare, cu obligatia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau
constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritătii.
(6) Despăgubirile prevăzute in alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau,
in caz de divergentă, prin justitie.
(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea
bunei vecinătăti, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin
proprietarului.
(8) Averea dobandită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobandirii se prezumă.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai
in conditiile legii.
ART. 45

Libertatea economică

Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera initiativă si exercitarea acestora in
conditiile
legii sunt garantate.
ART. 46

Dreptul la mostenire

Dreptul la mostenire este garantat.

ART. 47

Nivelul de trai

(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică si de protectie socială, de natură să
asigure
cetătenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetătenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistentă medicală in unitătile
sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute
de lege. Cetătenii au dreptul si la măsuri de asistentă socială, potrivit legii.
ART. 48

Familia

(1) Familia se intemeiază pe căsătoria liber consimtită intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul
si
indatorirea părintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor.

(2) Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria
religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali in fata legii cu cei din căsătorie.

ART. 49

Protectia copiilor si a tinerilor

(1) Copiii si tinerii se bucură de un regim special de protectie si de asistentă in realizarea drepturilor
lor. (2) Statul acordă alocatii pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav ori cu
handicap. Alte
forme de protectie socială a copiilor si a tinerilor se stabilesc prin lege.

(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor in activităti care le-ar dăuna sănătătii, moralitătii sau care le-
ar
pune in primejdie viata ori dezvoltarea normală sunt interzise.

(4) Minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati.

(5) Autoritătile publice au obligatia să contribuie la asigurarea conditiilor pentru participarea liberă
a
tinerilor la viata politică, socială, economică, culturală si sportivă a tării.
ART. 50

Protectia persoanelor cu handicap

Persoanele cu handicap se bucură de protectie specială. Statul asigură realizarea unei politici
nationale de
egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participării efective a
persoanelor cu handicap in viata comunitătii, respectand drepturile si indatoririle ce revin părintilor
si tutorilor.
ART. 51

Dreptul de petitionare

(1) Cetătenii au dreptul să se adreseze autoritătilor publice prin petitii formulate numai in numele
semnatarilor.

(2) Organizatiile legal constituite au dreptul să adreseze petitii exclusiv in numele colectivelor pe
care le
reprezintă.

(3) Exercitarea dreptului de petitionare este scutită de taxă.

(4) Autoritătile publice au obligatia să răspundă la petitii in termenele si in conditiile stabilite
potrivit
legii.
ART. 52

Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

(1) Persoana vătămată intr-un drept al său ori intr-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-
un act
administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptătită să obtină
recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.
(2) Conditiile si limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea
statului este stabilită in conditiile legii si nu inlătură răspunderea magistratilor care si-au exercitat
functia cu rea- credintă sau gravă neglijentă.
ART. 53

Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti

(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrans numai prin lege si numai dacă se
impune, după caz, pentru: apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a
drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei
calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică. Măsura
trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu
si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertătii.
CAP. 3

Indatoririle fundamentale
ART. 54

Fidelitatea fată de tară

(1) Fidelitatea fată de tară este sacră.

(2) Cetătenii cărora le sunt incredintate functii publice, precum si militarii, răspund de indeplinirea
cu
credintă a obligatiilor ce le revin si, in acest scop, vor depune jurămantul cerut de lege.
ART. 55

Apărarea tării

(1) Cetătenii au dreptul si obligatia să apere Romania.

(2) Conditiile privind indeplinirea indatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.

(3) Cetătenii pot fi incorporati de la varsta de 20 de ani si pană la varsta de 35 de ani, cu exceptia
voluntarilor, in conditiile legii organice.
ART. 56

Contributii financiare

(1) Cetătenii au obligatia să contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice.

(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure asezarea justă a sarcinilor fiscale.

(3) Orice alte prestatii sunt interzise, in afara celor stabilite prin lege, in situatii exceptionale.

ART. 57

Exercitarea drepturilor si a libertătilor

Cetătenii romani, cetătenii străini si apatrizii trebuie să-si exercite drepturile si libertătile
constitutionale
cu bună-credintă, fără să incalce drepturile si libertătile celorlalti.
CAP. 4

Avocatul Poporului
ART. 58

Numirea si rolul

(1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor si libertătilor
persoanelor fizice. Adjunctii Avocatului Poporului sunt specializati pe domenii de activitate.

(2) Avocatul Poporului si adjunctii săi nu pot indeplini nici o altă functie publică sau privată, cu
exceptia
functiilor didactice din invătămantul superior.

(3) Organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică.

ART. 59

Exercitarea atributiilor

(1) Avocatul Poporului isi exercită atributiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate in
drepturile si
in libertătile lor, in limitele stabilite de lege.

(2) Autoritătile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar in exercitarea
atributiilor sale.
ART. 60

Raportul in fata Parlamentului

Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea
acestora.
Rapoartele pot contine recomandări privind legislatia sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea
drepturilor si a libertătilor cetătenilor.

TITLUL III Autoritătile publice

CAP. 1 Parlamentul
SECTIUNEA 1 Organizare si functionare
ART. 61

Rolul si structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare
a tării.
(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputatilor si Senat.
ART. 62

Alegerea Camerelor

(1) Camera Deputatilor si Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat,
potrivit legii electorale.

(2) Organizatiile cetătenilor apartinand minoritătilor nationale, care nu intrunesc in alegeri numărul
de
voturi pentru a fi reprezentate in Parlament, au dreptul la cate un loc de deputat, in conditiile legii
electorale. Cetătenii unei minorităti nationale pot fi reprezentati numai de o singură organizatie.
(3) Numărul deputatilor si al senatorilor se stabileste prin legea electorală, in raport cu populatia
tării.
ART. 63

Durata mandatului

(1) Camera Deputatilor si Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeste de drept
in
stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgentă, pană la incetarea acestora.

(2) Alegerile pentru Camera Deputatilor si pentru Senat se desfăsoară in cel mult 3 luni de la
expirarea
mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.

(3) Parlamentul nou ales se intruneste, la convocarea Presedintelui Romaniei, in cel mult 20 de zile
de la
alegeri.

(4) Mandatul Camerelor se prelungeste pană la intrunirea legală a noului Parlament. In această
perioadă
nu poate fi revizuită Constitutia si nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.

(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative inscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent
isi
continuă procedura in noul Parlament.
ART. 64

Organizarea internă

(1) Organizarea si functionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele
financiare ale Camerelor sunt prevăzute in bugetele aprobate de acestea.

(2) Fiecare Cameră isi alege un birou permanent. Presedintele Camerei Deputatilor si presedintele
Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalti membri ai birourilor permanente sunt
alesi la inceputul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocati inainte de expirarea
mandatului.
(3) Deputatii si senatorii se pot organiza in grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei
Camere.
(4) Fiecare Cameră isi constituie comisii permanente si poate institui comisii de anchetă sau alte
comisii speciale. Camerele isi pot constitui comisii comune.
(5) Birourile permanente si comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuratiei politice a
fiecărei Camere.
ART. 65

Sedintele Camerelor

(1) Camera Deputatilor si Senatul lucrează in sedinte separate.

(2) Camerele isi desfăsoară lucrările si in sedinte comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul
majoritătii deputatilor si senatorilor, pentru:

a) primirea mesajului Presedintelui Romaniei;

b) aprobarea bugetului de stat si a bugetului asigurărilor sociale de stat;

c) declararea mobilizării totale sau partiale;

d) declararea stării de război;

e) suspendarea sau incetarea ostilitătilor militare;

f) aprobarea strategiei nationale de apărare a tării;

g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Tării;

h) numirea, la propunerea Presedintelui Romaniei, a directorilor serviciilor de informatii si
exercitarea
controlului asupra activitătii acestor servicii;

i) numirea Avocatului Poporului;

j) stabilirea statutului deputatilor si al senatorilor, stabilirea indemnizatiei si a celorlalte drepturi ale
acestora;

k) indeplinirea altor atributii care, potrivit Constitutiei sau regulamentului, se exercită in sedintă
comună.
ART. 66

Sesiuni
(1) Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc in două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune incepe
in luna februarie si nu poate depăsi sfarsitul lunii iunie. A doua sesiune incepe in luna septembrie si
nu poate depăsi sfarsitul lunii decembrie.
(2) Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc si in sesiuni extraordinare, la cererea Presedintelui
Romaniei, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel putin o treime din numărul deputatilor
sau al senatorilor.
(3) Convocarea Camerelor se face de presedintii acestora.
ART. 67

Actele juridice si cvorumul legal

Camera Deputatilor si Senatul adoptă legi, hotărari si motiuni, in prezenta majoritătii membrilor.
ART. 68

Caracterul public al sedintelor

(1) Sedintele celor două Camere sunt publice.

(2) Camerele pot hotări ca anumite sedinte să fie secrete.
SECTIUNEA a 2-a

Statutul deputatilor si al senatorilor
ART. 69

Mandatul reprezentativ

(1) In exercitarea mandatului, deputatii si senatorii sunt in serviciul poporului.

(2) Orice mandat imperativ este nul.

ART. 70

Mandatul deputatilor si al senatorilor

(1) Deputatii si senatorii intră in exercitiul mandatului la data intrunirii legale a Camerei din care
fac
parte, sub conditia validării alegerii si a depunerii jurămantului. Jurămantul se stabileste prin lege
organică. (2) Calitatea de deputat sau de senator incetează la data intrunirii legale a Camerelor nou
alese sau in caz
de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.
ART. 71
Incompatibilităti

(1) Nimeni nu poate fi, in acelasi timp, deputat si senator.

(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei functii publice de
autoritate, cu exceptia celei de membru al Guvernului.

(3) Alte incompatibilităti se stabilesc prin lege organică.

ART. 72

Imunitatea parlamentară

(1) Deputatii si senatorii nu pot fi trasi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile
politice
exprimate in exercitarea mandatului.

(2) Deputatii si senatorii pot fi urmăriti si trimisi in judecată penală pentru fapte care nu au legătură
cu
voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati,
retinuti sau arestati fără incuviintarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea si
trimiterea in judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe langă Inalta Curte de
Casatie si Justitie. Competenta de judecată apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
(3) In caz de infractiune flagrantă, deputatii sau senatorii pot fi retinuti si supusi perchezitiei.
Ministrul justitiei il va informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii si a perchezitiei.
In cazul in care Camera sesizată constată că nu există temei pentru retinere, va dispune imediat
revocarea acestei măsuri.
SECTIUNEA a 3-a Legiferarea
ART. 73

Categorii de legi

(1) Parlamentul adoptă legi constitutionale, legi organice si legi ordinare.

(2) Legile constitutionale sunt cele de revizuire a Constitutiei.

(3) Prin lege organică se reglementează:

a) sistemul electoral; organizarea si functionarea Autoritătii Electorale Permanente;
b) organizarea, functionarea si finantarea partidelor politice;

c) statutul deputatilor si al senatorilor, stabilirea indemnizatiei si a celorlalte drepturi ale acestora;

d) organizarea si desfăsurarea referendumului;

e) organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Apărare a Tării;

f) regimul stării de mobilizare partială sau totală a fortelor armate si al stării de război;

g) regimul stării de asediu si al stării de urgentă;

h) infractiunile, pedepsele si regimul executării acestora;

i) acordarea amnistiei sau a gratierii colective;

j) statutul functionarilor publici;

k) contenciosul administrativ;

l) organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor judecătoresti, a
Ministerului Public si a Curtii de Conturi;

m) regimul juridic general al proprietătii si al mostenirii;

n) organizarea generală a invătămantului;

o) organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum si regimul general privind
autonomia
locală;

p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele si protectia socială;

r) statutul minoritătilor nationale din Romania;

s) regimul general al cultelor;

t) celelalte domenii pentru care in Constitutie se prevede adoptarea de legi organice.

ART. 74

Initiativa legislativă


(1) Initiativa legislativă apartine, după caz, Guvernului, deputatilor, senatorilor sau unui număr de
cel
putin 100.000 de cetăteni cu drept de vot. Cetătenii care isi manifestă dreptul la initiativă legislativă
trebuie să provină din cel putin un sfert din judetele tării, iar in fiecare din aceste judete, respectiv in
municipiul Bucuresti, trebuie să fie inregistrate cel putin 5.000 de semnături in sprijinul acestei
initiative.
(2) Nu pot face obiectul initiativei legislative a cetătenilor problemele fiscale, cele cu caracter
international, amnistia si gratierea.
(3) Guvernul isi exercită initiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera
competentă să il adopte, ca primă Cameră sesizată.
(4) Deputatii, senatorii si cetătenii care exercită dreptul la initiativă legislativă pot prezenta
propuneri legislative numai in forma cerută pentru proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai intai Camerei competente să le adopte, ca primă
Cameră sesizată.

ART. 75

Sesizarea Camerelor


(1) Se supun spre dezbatere si adoptare Camerei Deputatilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele
de legi
si propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internationale si a
măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum si proiectele legilor
organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2),
articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2),
articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118
alineatele (2) si (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) si (5) si articolul 142
alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii si adoptării, ca
primă Cameră sesizată, Senatului.
(2) Prima Cameră sesizată se pronuntă in termen de 45 de zile. Pentru coduri si alte legi de
complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. In cazul depăsirii acestor termene se consideră
că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.
(3) După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea
legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
(4) In cazul in care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră in
competenta sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă si cea de-a doua Cameră este de
acord. In caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se intoarce la prima Cameră
sesizată, care va decide definitiv in procedură de urgentă.
(5) Dispozitiile alineatului (4) referitoare la intoarcerea legii se aplică in mod corespunzător si in
cazul in care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenta decizională apartine
primei Camere.
ART. 76
Adoptarea legilor si a hotărarilor
(1) Legile organice si hotărarile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majoritătii
membrilor fiecărei Camere.
(2) Legile ordinare si hotărarile se adoptă cu votul majoritătii membrilor prezenti din fiecare
Cameră.
(3) La cererea Guvernului sau din proprie initiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau
propuneri legislative cu procedură de urgentă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere.
ART. 77

Promulgarea legii

(1) Legea se trimite, spre promulgare, Presedintelui Romaniei. Promulgarea legii se face in termen
de cel
mult 20 de zile de la primire.

(2) Inainte de promulgare, Presedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.

(3) Dacă Presedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constitutionalitătii ei,
promulgarea legii se face in cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la
primirea deciziei Curtii Constitutionale, prin care i s-a confirmat constitutionalitatea.
ART. 78

Intrarea in vigoare a legii

Legea se publică in Monitorul Oficial al Romaniei si intră in vigoare la 3 zile de la data publicării
sau la
o dată ulterioară prevăzută in textul ei.
ART. 79
Consiliul Legislativ
(1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează
proiectele de acte normative in vederea sistematizării, unificării si coordonării intregii legislatii. El
tine evidenta oficială a legislatiei Romaniei.
(2) Infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.
CAP. 2

Presedintele Romaniei
ART. 80

Rolul Presedintelui

(1) Presedintele Romaniei reprezintă statul roman si este garantul independentei nationale, al
unitătii si al
integritătii teritoriale a tării.

(2) Presedintele Romaniei veghează la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritătilor
publice. In acest scop, Presedintele exercită functia de mediere intre puterile statului, precum si
intre stat si societate.
ART. 81

Alegerea Presedintelui

(1) Presedintele Romaniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.

(2) Este declarat ales candidatul care a intrunit, in primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale
alegătorilor inscrisi in listele electorale.

(3) In cazul in care nici unul dintre candidati nu a intrunit această majoritate, se organizează al
doilea tur
de scrutin, intre primii doi candidati stabiliti in ordinea numărului de voturi obtinute in primul tur.
Este declarat ales candidatul care a obtinut cel mai mare număr de voturi.
(4) Nici o persoană nu poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult două
mandate. Acestea pot fi si succesive.
ART. 82

Validarea mandatului si depunerea jurămantului

(1) Rezultatul alegerilor pentru functia de Presedinte al Romaniei este validat de Curtea
Constitutională. (2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune in fata Camerei Deputatilor si
a Senatului, in sedintă
comună, următorul jurămant:

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea si priceperea pentru propăsirea spirituală si materială a poporului
roman, să respect Constitutia si legile tării, să apăr democratia, drepturile si libertătile fundamentale
ale cetătenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritorială a Romaniei. Asa să-mi
ajute Dumnezeu!".
ART. 83

Durata mandatului
(1) Mandatul Presedintelui Romaniei este de 5 ani si se exercită de la data depunerii jurămantului.

(2) Presedintele Romaniei isi exercită mandatul pană la depunerea jurămantului de Presedintele nou
ales. (3) Mandatul Presedintelui Romaniei poate fi prelungit, prin lege organică, in caz de război sau
de
catastrofă.
ART. 84
Incompatibilităti si imunităti
(1) In timpul mandatului, Presedintele Romaniei nu poate fi membru al unui partid si nu poate
indeplini nici o altă functie publică sau privată.
(2) Presedintele Romaniei se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplică
in mod corespunzător.
ART. 85

Numirea Guvernului

(1) Presedintele Romaniei desemnează un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste
Guvernul
pe baza votului de incredere acordat de Parlament.

(2) In caz de remaniere guvernamentală sau de vacantă a postului, Presedintele revocă si numeste,
la
propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compozitia politică a Guvernului,
Presedintele Romaniei va putea exercita atributia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării
Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
ART. 86

Consultarea Guvernului

Presedintele Romaniei poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente si de importantă
deosebită.
ART. 87
Participarea la sedintele Guvernului
(1) Presedintele Romaniei poate lua parte la sedintele Guvernului in care se dezbat probleme de
interes national privind politica externă, apărarea tării, asigurarea ordinii publice si, la cererea
primului-ministru, in alte situatii.
(2) Presedintele Romaniei prezidează sedintele Guvernului la care participă.

ART. 88

Mesaje

Presedintele Romaniei adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice
ale natiunii.
ART. 89
Dizolvarea Parlamentului
(1) După consultarea presedintilor celor două Camere si a liderilor grupurilor parlamentare,
Presedintele Romaniei poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de incredere
pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai după respingerea
a cel putin două solicitări de investitură.
(2) In cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat in ultimele 6 luni ale mandatului Presedintelui Romaniei si nici
in timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgentă.
ART. 90

Referendumul

Presedintele Romaniei, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-si exprime, prin
referendum, vointa cu privire la probleme de interes national.
ART. 91
Atributii in domeniul politicii externe
(1) Presedintele incheie tratate internationale in numele Romaniei, negociate de Guvern, si le
supune spre ratificare Parlamentului, intr-un termen rezonabil. Celelalte tratate si acorduri
internationale se incheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Presedintele, la propunerea Guvernului, acreditează si recheamă reprezentantii diplomatici ai
Romaniei si aprobă infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentantii diplomatici ai altor state sunt acreditati pe langă Presedintele Romaniei. ART. 92

Atributii in domeniul apărării
(1) Presedintele Romaniei este comandantul fortelor armate si indeplineste functia de presedinte al
Consiliului Suprem de Apărare a Tării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea partială sau totală a
fortelor armate. Numai in cazuri exceptionale, hotărarea Presedintelui se supune ulterior aprobării
Parlamentului, in cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) In caz de agresiune armată indreptată impotriva tării, Presedintele Romaniei ia măsuri pentru
respingerea agresiunii si le aduce neintarziat la cunostintă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă
Parlamentul nu se află in sesiune, el se convoacă de drept in 24 de ore de la declansarea agresiunii.
(4) In caz de mobilizare sau de război Parlamentul isi continuă activitatea pe toată durata acestor
stări, iar dacă nu se află in sesiune, se convoacă de drept in 24 de ore de la declararea lor.
ART. 93

Măsuri exceptionale

(1) Presedintele Romaniei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgentă in intreaga
tară
ori in unele unităti administrativ-teritoriale si solicită Parlamentului incuviintarea măsurii adoptate,
in cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află in sesiune, el se convoacă de drept in cel mult 48 de ore de la
instituirea stării de asediu sau a stării de urgentă si functionează pe toată durata acestora.
ART. 94

Alte atributii

Presedintele Romaniei indeplineste si următoarele atributii:

a) conferă decoratii si titluri de onoare;

b) acordă gradele de maresal, de general si de amiral;

c) numeste in functii publice, in conditiile prevăzute de lege;

d) acordă gratierea individuală.

ART. 95

Suspendarea din functie

(1) In cazul săvarsirii unor fapte grave prin care incalcă prevederile Constitutiei, Presedintele
Romaniei
poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedintă comună, cu votul
majoritătii deputatilor si senatorilor, după consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate da
Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din functie poate fi initiată de cel putin o treime din numărul
deputatilor si senatorilor si se aduce, neintarziat, la cunostintă Presedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din functie este aprobată, in cel mult 30 de zile se organizează
un referendum pentru demiterea Presedintelui.
ART. 96

Punerea sub acuzare

(1) Camera Deputatilor si Senatul, in sedintă comună, cu votul a cel putin două treimi din numărul
deputatilor si senatorilor, pot hotări punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei pentru inaltă
trădare.

(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi initiată de majoritatea deputatilor si senatorilor si se
aduce, neintarziat, la cunostintă Presedintelui Romaniei pentru a putea da explicatii cu privire la
faptele ce i se
impută.

(3) De la data punerii sub acuzare si pană la data demiterii Presedintele este suspendat de drept.

(4) Competenta de judecată apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Presedintele este demis de
drept
la data rămanerii definitive a hotărarii de condamnare.
ART. 97
Vacanta functiei
(1) Vacanta functiei de Presedinte al Romaniei intervine in caz de demisie, de demitere din functie,
de imposibilitate definitivă a exercitării atributiilor sau de deces.
(2) In termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanta functiei de Presedinte al Romaniei,
Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Presedinte.
ART. 98

Interimatul functiei

(1) Dacă functia de Presedinte devine vacantă ori dacă Presedintele este suspendat din functie sau
dacă
se află in imposibilitate temporară de a-si exercita atributiile, interimatul se asigură, in ordine, de
presedintele Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor.
(2) Atributiile prevăzute la articolele 88 - 90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului functiei
prezidentiale.
ART. 99

Răspunderea presedintelui interimar

Dacă persoana care asigură interimatul functiei de Presedinte al Romaniei săvarseste fapte grave,
prin
care se incalcă prevederile Constitutiei, se aplică articolul 95 si articolul 98. ART. 100
Actele Presedintelui
(1) In exercitarea atributiilor sale, Presedintele Romaniei emite decrete care se publică in Monitorul
Oficial al Romaniei. Nepublicarea atrage inexistenta decretului.
(2) Decretele emise de Presedintele Romaniei in exercitarea atributiilor sale prevăzute in articolul
91 alineatele (1) si (2), articolul 92 alineatele (2) si (3), articolul 93 alineatul (1) si articolul 94
literele a), b) si d) se contrasemnează de primul-ministru.
ART. 101

Indemnizatia si celelalte drepturi

Indemnizatia si celelalte drepturi ale Presedintelui Romaniei se stabilesc prin lege.
CAP. 3 Guvernul
ART. 102

Rolul si structura

(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea
politicii
interne si externe a tării si exercită conducerea generală a administratiei publice.

(2) In indeplinirea atributiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.

(3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organică.

ART. 103

Investitura

(1) Presedintele Romaniei desemnează un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma
consultării
partidului care are majoritatea absolută in Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a
partidelor reprezentate in Parlament.
(2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul
de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului.
(3) Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedintă comună.
Parlamentul acordă incredere Guvernului cu votul majoritătii deputatilor si senatorilor.
ART. 104

Jurămantul de credintă

(1) Primul-ministru, ministrii si ceilalti membri ai Guvernului vor depune individual, in fata
Presedintelui Romaniei, jurămantul de la articolul 82.

(2) Guvernul in intregul său si fiecare membru in parte isi exercită mandatul, incepand de la data
depunerii jurămantului.
ART. 105
Incompatibilităti
(1) Functia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei functii publice de
autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu
exercitarea unei functii de reprezentare profesională salarizate in cadrul organizatiilor cu scop
comercial.
(2) Alte incompatibilităti se stabilesc prin lege organică.

ART. 106

Incetarea functiei de membru al Guvernului

Functia de membru al Guvernului incetează in urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor
electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum si in alte cazuri prevăzute de lege. ART.
107
Primul-ministru
(1) Primul-ministru conduce Guvernul si coordonează activitatea membrilor acestuia, respectand
atributiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputatilor sau Senatului rapoarte si
declaratii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.

(2) Presedintele Romaniei nu il poate revoca pe primul-ministru.

(3) Dacă primul-ministru se află in una dintre situatiile prevăzute la articolul 106, cu exceptia
revocării, sau este in imposibilitate de a-si exercita atributiile, Presedintele Romaniei va desemna un
alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a indeplini atributiile primului-
ministru, pană la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilitătii exercitării
atributiilor, incetează dacă primul- ministru isi reia activitatea in Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplică in mod corespunzător si celorlalti membri ai Guvernului, la
propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
ART. 108

Actele Guvernului

(1) Guvernul adoptă hotărari si ordonante.

(2) Hotărarile se emit pentru organizarea executării legilor.

(3) Ordonantele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si in conditiile
prevăzute de
aceasta.

(4) Hotărarile si ordonantele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se
contrasemnează de
ministrii care au obligatia punerii lor in executare si se publică in Monitorul Oficial al Romaniei.
Nepublicarea atrage inexistenta hotărarii sau a ordonantei. Hotărarile care au caracter militar se
comunică numai institutiilor interesate.
ART. 109

Răspunderea membrilor Guvernului

(1) Guvernul răspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate. Fiecare
membru
al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru
actele acestuia.
(2) Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul să ceară urmărirea
penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvarsite in exercitiul functiei lor. Dacă s-a cerut
urmărirea penală, Presedintele Romaniei poate dispune suspendarea acestora din functie. Trimiterea
in judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din functie. Competenta de
judecată apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
(3) Cazurile de răspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o
lege privind responsabilitatea ministerială.
ART. 110

Incetarea mandatului

(1) Guvernul isi exercită mandatul pană la data validării alegerilor parlamentare generale.

(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a increderii acordate sau dacă primul-
ministru se află in una dintre situatiile prevăzute la articolul 106, cu exceptia revocării, ori este in
imposibilitatea de a-si exercita atributiile mai mult de 45 de zile.
(3) In situatiile prevăzute in alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.
(4) Guvernul al cărui mandat a incetat potrivit alineatelor (1) si (2) indeplineste numai actele
necesare pentru administrarea treburilor publice, pană la depunerea jurămantului de membrii noului
Guvern.
CAP. 4

Raporturile Parlamentului cu Guvernul
ART. 111

Informarea Parlamentului

(1) Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice, in cadrul controlului parlamentar al
activitătii
lor, sunt obligate să prezinte informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau
de comisiile parlamentare, prin intermediul presedintilor acestora. In cazul in care o initiativă
legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de
stat, solicitarea informării este obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenta,
participarea lor este obligatorie.
ART. 112

Intrebări, interpelări si motiuni simple

(1) Guvernul si fiecare dintre membrii săi au obligatia să răspundă la intrebările sau la interpelările
formulate de deputati sau de senatori, in conditiile prevăzute de regulamentele celor două Camere
ale Parlamentului.
(2) Camera Deputatilor sau Senatul poate adopta o motiune simplă prin care să-si exprime pozitia
cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a
făcut obiectul unei interpelări.
ART. 113

Motiunea de cenzură

(1) Camera Deputatilor si Senatul, in sedintă comună, pot retrage increderea acordată Guvernului
prin
adoptarea unei motiuni de cenzură, cu votul majoritătii deputatilor si senatorilor.

(2) Motiunea de cenzură poate fi initiată de cel putin o pătrime din numărul total al deputatilor si
senatorilor si se comunică Guvernului la data depunerii.

(3) Motiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data cand a fost prezentată in sedinta comună a
celor două Camere.

(4) Dacă motiunea de cenzură a fost respinsă, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot
initia, in aceeasi sesiune, o nouă motiune de cenzură, cu exceptia cazului in care Guvernul isi
angajează răspunderea potrivit articolului 114.
ART. 114

Angajarea răspunderii Guvernului

(1) Guvernul isi poate angaja răspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedintă
comună,
asupra unui program, a unei declaratii de politică generală sau a unui proiect de lege.

(2) Guvernul este demis dacă o motiune de cenzură, depusă in termen de 3 zile de la prezentarea
programului, a declaratiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată in conditiile
articolului 113.

(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau
completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea
programului sau a declaratiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) In cazul in care Presedintele Romaniei cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3),
dezbaterea acesteia se va face in sedinta comună a celor două Camere.
ART. 115

Delegarea legislativă

(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in
domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, in mod obligatoriu, domeniul si data pană la care se pot emite
ordonante. (3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonantele se supun aprobării Parlamentului, potrivit
procedurii
legislative, pană la implinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage incetarea
efectelor ordonantei.
(4) Guvernul poate adopta ordonante de urgentă numai in situatii extraordinare a căror reglementare
nu poate fi amanată, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora.
(5) Ordonanta de urgentă intră in vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere in procedură de
urgentă la Camera competentă să fie sesizată si după publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei.
Camerele, dacă nu se află in sesiune, se convoacă in mod obligatoriu in 5 zile de la depunere sau,
după caz, de la trimitere. Dacă in termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu
se pronuntă asupra ordonantei, aceasta este considerată adoptată si se trimite celeilalte Camere care
decide de asemenea in procedură de urgentă. Ordonanta de urgentă cuprinzand norme de natura
legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).
(6) Ordonantele de urgentă nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta
regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertătile si indatoririle prevăzute de
Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri in proprietate
publică.
(7) Ordonantele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege in care vor
fi cuprinse si ordonantele ale căror efecte au incetat potrivit alineatului (3).
(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare
cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonantei.

CAP. 5 Administratia publică

SECTIUNEA 1

Administratia publică centrală de specialitate

ART. 116

Structura

(1) Ministerele se organizează numai in subordinea Guvernului.

(2) Alte organe de specialitate se pot organiza in subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca
autorităti administrative autonome.
ART. 117
Infiintarea

(1) Ministerele se infiintează, se organizează si functionează potrivit legii.

(2) Guvernul si ministerele, cu avizul Curtii de Conturi, pot infiinta organe de specialitate, in
subordinea
lor, numai dacă legea le recunoaste această competentă.

(3) Autorităti administrative autonome se pot infiinta prin lege organică.

ART. 118

Fortele armate

(1) Armata este subordonată exclusiv vointei poporului pentru garantarea suveranitătii, a
independentei
si a unitătii statului, a integritătii teritoriale a tării si a democratiei constitutionale. In conditiile legii
si ale tratatelor internationale la care Romania este parte, armata contribuie la apărarea colectivă in
sistemele de aliantă militară si participă la actiuni privind mentinerea sau restabilirea păcii.
(2) Structura sistemului national de apărare, pregătirea populatiei, a economiei si a teritoriului
pentru apărare, precum si statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
(3) Prevederile alineatelor (1) si (2) se aplică, in mod corespunzător, si celorlalte componente ale
fortelor armate stabilite potrivit legii.
(4) Organizarea de activităti militare sau paramilitare in afara unei autorităti statale este interzisă.
(5) Pe teritoriul Romaniei pot intra, stationa, desfăsura operatiuni sau trece trupe străine numai in
conditiile legii sau ale tratatelor internationale la care Romania este parte.
ART. 119

Consiliul Suprem de Apărare a Tării

Consiliul Suprem de Apărare a Tării organizează si coordonează unitar activitătile care privesc
apărarea
tării si securitatea natională, participarea la mentinerea securitătii internationale si la apărarea
colectivă in sistemele de aliantă militară, precum si la actiuni de mentinere sau de restabilire a păcii.
SECTIUNEA a 2-a Administratia publică locală
ART. 120

Principii de bază

(1) Administratia publică din unitătile administrativ-teritoriale se intemeiază pe principiile
descentralizării, autonomiei locale si deconcentrării serviciilor publice.

(2) In unitătile administrativ-teritoriale in care cetătenii apartinand unei minorităti nationale au o
pondere
semnificativă se asigură folosirea limbii minoritătii nationale respective in scris si oral in relatiile cu
autoritătile administratiei publice locale si cu serviciile publice deconcentrate, in conditiile
prevăzute de legea organică.
ART. 121

Autorităti comunale si orăsenesti

(1) Autoritătile administratiei publice, prin care se realizează autonomia locală in comune si in
orase,
sunt consiliile locale alese si primarii alesi, in conditiile legii.

(2) Consiliile locale si primarii functionează, in conditiile legii, ca autorităti administrative
autonome si
rezolvă treburile publice din comune si din orase.

(3) Autoritătile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui si in subdiviziunile administrativ-teritoriale
ale
municipiilor. ART. 122
Consiliul judetean
(1) Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice pentru coordonarea activitătii
consiliilor comunale si orăsenesti, in vederea realizării serviciilor publice de interes judetean.
(2) Consiliul judetean este ales si functionează in conditiile legii.

ART. 123

Prefectul

(1) Guvernul numeste un prefect in fiecare judet si in municipiul Bucuresti.

(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local si conduce serviciile publice
deconcentrate ale
ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitătile administrativ-
teritoriale. (3) Atributiile prefectului se stabilesc prin lege organică.

(4) Intre prefecti, pe de o parte, consiliile locale si primari, precum si consiliile judetene si
presedintii
acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

(5) Prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, un act al consiliului judetean,
al
celui local sau al primarului, in cazul in care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de
drept.
CAP. 6

Autoritatea judecătorească
SECTIUNEA 1 Instantele judecătoresti
ART. 124

Infăptuirea justitiei

(1) Justitia se infăptuieste in numele legii.

(2) Justitia este unică, impartială si egală pentru toti.

(3) Judecătorii sunt independenti si se supun numai legii.

ART. 125

Statutul judecătorilor

(1) Judecătorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, in conditiile legii.

(2) Propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecătorilor sunt de
competenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii sale organice.

(3) Functia de judecător este incompatibilă cu orice altă functie publică sau privată, cu exceptia
functiilor
didactice din invătămantul superior. ART. 126
Instantele judecătoresti
(1) Justitia se realizează prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecătoresti
stabilite de lege.
(2) Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
(3) Inalta Curte de Casatie si Justitie asigură interpretarea si aplicarea unitară a legii de către
celelalte instante judecătoresti, potrivit competentei sale.
(4) Compunerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie si regulile de functionare a acesteia se stabilesc
prin lege organică.
(5) Este interzisă infiintarea de instante extraordinare. Prin lege organică pot fi infiintate instante
specializate in anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara
magistraturii.
(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autoritătilor publice, pe calea contenciosului
administrativ, este garantat, cu exceptia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a
actelor de comandament cu caracter militar. Instantele de contencios administrativ sunt competente
să solutioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonante sau, după caz, prin dispozitii din
ordonante declarate neconstitutionale.
ART. 127

Caracterul public al dezbaterilor

Sedintele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege. ART. 128

Folosirea limbii materne si a interpretului in justitie

(1) Procedura judiciară se desfăsoară in limba romană.
(2) Cetătenii romani apartinand minoritătilor nationale au dreptul să se exprime in limba maternă in
fata instantelor de judecată, in conditiile legii organice.
(3) Modalitătile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de
interpreti sau traduceri, se vor stabili astfel incat să nu impiedice buna administrare a justitiei si să
nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesati.
(4) Cetătenii străini si apatrizii care nu inteleg sau nu vorbesc limba romană au dreptul de a lua
cunostintă de toate actele si lucrările dosarului, de a vorbi in instantă si de a pune concluzii, prin
interpret; in procesele penale acest drept este asigurat in mod gratuit.
ART. 129

Folosirea căilor de atac

Impotriva hotărarilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac,
in
conditiile legii. ART. 130
Politia instantelor

Instantele judecătoresti dispun de politia pusă in serviciul lor.
SECTIUNEA a 2-a Ministerul Public
ART. 131

Rolul Ministerului Public

(1) In activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societătii si apără
ordinea
de drept, precum si drepturile si libertătile cetătenilor.

(2) Ministerul Public isi exercită atributiile prin procurori constituiti in parchete, in conditiile legii.

(3) Parchetele functionează pe langă instantele de judecată, conduc si supraveghează activitatea de
cercetare penală a politiei judiciare, in conditiile legii. ART. 132
Statutul procurorilor
(1) Procurorii isi desfăsoară activitatea potrivit principiului legalitătii, al impartialitătii si al
controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei.
(2) Functia de procuror este incompatibilă cu orice altă functie publică sau privată, cu exceptia
functiilor didactice din invătămantul superior.
SECTIUNEA a 3-a

Consiliul Superior al Magistraturii
ART. 133

Rolul si structura

(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:

a) 14 sunt alesi in adunările generale ale magistratilor si validati de Senat; acestia fac parte din două
sectii, una pentru judecători si una pentru procurori; prima sectie este compusă din 9 judecători, iar
cea de-a doua din 5 procurori;
b) 2 reprezentanti ai societătii civile, specialisti in domeniul dreptului, care se bucură de inaltă
reputatie profesională si morală, alesi de Senat; acestia participă numai la lucrările in plen;
c) ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al
Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie.
(3) Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu
poate fi reinnoit, dintre magistratii prevăzuti la alineatul (2) litera a).
(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.

(5) Hotărarile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.

(6) Presedintele Romaniei prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care
participă.

(7) Hotărarile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive si irevocabile, cu exceptia celor
prevăzute la articolul 134 alineatul (2). ART. 134
Atributii

(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a

judecătorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instantă de judecată, prin sectiile sale, in
domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor si a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin
legea sa organică. In aceste situatii, ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie
si procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie nu au drept de vot.
(3) Hotărarile Consiliului Superior al Magistraturii in materie disciplinară pot fi atacate la Inalta
Curte de Casatie si Justitie.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste si alte atributii stabilite prin legea sa organică, in
realizarea rolului său de garant al independentei justitiei.
TITLUL IV

Economia si finantele publice
ART. 135

Economia

(1) Economia Romaniei este economie de piată, bazată pe libera initiativă si concurentă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea
tuturor factorilor de productie;

b) protejarea intereselor nationale in activitatea economică, financiară si valutară;

c) stimularea cercetării stiintifice si tehnologice nationale, a artei si protectia dreptului de autor;

d) exploatarea resurselor naturale, in concordantă cu interesul national;

e) refacerea si ocrotirea mediului inconjurător, precum si mentinerea echilibrului ecologic;

f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitătii vietii;

g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională in concordantă cu obiectivele Uniunii Europene.

ART. 136

Proprietatea

(1) Proprietatea este publică sau privată.

(2) Proprietatea publică este garantată si ocrotită prin lege si apartine statului sau unitătilor
administrativ-
teritoriale.

(3) Bogătiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic
valorificabil, de
interes national, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului
continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietătii
publice.
(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. In conditiile legii organice, ele pot fi date in
administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate; de
asemenea, ele pot fi date in folosintă gratuită institutiilor de utilitate publică.
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, in conditiile legii organice.

ART. 137

Sistemul financiar

(1) Formarea, administrarea, intrebuintarea si controlul resurselor financiare ale statului, ale
unitătilor
administrativ-teritoriale si ale institutiilor publice sunt reglementate prin lege.

(2) Moneda natională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. In conditiile aderării la Uniunea
Europeană, prin lege organică se poate recunoaste circulatia si inlocuirea monedei nationale cu
aceea a Uniunii Europene.
ART. 138

Bugetul public national

(1) Bugetul public national cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat si bugetele
locale
ale comunelor, ale oraselor si ale judetelor.

(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat si pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe
care
le supune, separat, aprobării Parlamentului.

(3) Dacă legea bugetului de stat si legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu
cel
putin 3 zile inainte de expirarea exercitiului bugetar, se aplică in continuare bugetul de stat si
bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, pană la adoptarea noilor bugete.
(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă si se execută in conditiile legii.

(5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare.
ART. 139

Impozite, taxe si alte contributii

(1) Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurărilor sociale
de stat
se stabilesc numai prin lege.

(2) Impozitele si taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judetene, in limitele si in
conditiile
legii.

(3) Sumele reprezentand contributiile la constituirea unor fonduri se folosesc, in conditiile legii,
numai
potrivit destinatiei acestora. ART. 140
Curtea de Conturi
(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare si de
intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public. In conditiile legii organice,
litigiile rezultate din activitatea Curtii de Conturi se solutionează de instantele judecătoresti
specializate.
(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale
bugetului public national din exercitiul bugetar expirat, cuprinzand si neregulile constatate.
(3) La cererea Camerei Deputatilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de
gestionare a resurselor publice si raportează despre cele constatate.
(4) Consilierii de conturi sunt numiti de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi
prelungit sau innoit. Membrii Curtii de Conturi sunt independenti in exercitarea mandatului lor si
inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supusi incompatibilitătilor prevăzute de lege pentru
judecători.
(5) Curtea de Conturi se innoieste cu o treime din consilierii de conturi numiti de Parlament, din 3
in 3 ani, in conditiile prevăzute de legea organică a Curtii.
(6) Revocarea membrilor Curtii de Conturi se face de către Parlament, in cazurile si conditiile
prevăzute de lege.
ART. 141

Consiliul Economic si Social

Consiliul Economic si Social este organ consultativ al Parlamentului si al Guvernului in domeniile
de
specialitate stabilite prin legea sa organică de infiintare, organizare si functionare.
TITLUL V

Curtea Constitutională
ART. 142

Structura

(1) Curtea Constitutională este garantul suprematiei Constitutiei.

(2) Curtea Constitutională se compune din nouă judecători, numiti pentru un mandat de 9 ani, care
nu
poate fi prelungit sau innoit.

(3) Trei judecători sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei.

(4) Judecătorii Curtii Constitutionale aleg, prin vot secret, presedintele acesteia, pentru o perioadă
de 3
ani.

(5) Curtea Constitutională se innoieste cu o treime din judecătorii ei, din 3 in 3 ani, in conditiile
prevăzute de legea organică a Curtii. ART. 143
Conditii pentru numire
Judecătorii Curtii Constitutionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, inaltă competentă
profesională si o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridică sau in invătămantul juridic
superior.
ART. 144

Incompatibilităti

Functia de judecător al Curtii Constitutionale este incompatibilă cu oricare altă functie publică sau
privată, cu exceptia functiilor didactice din invătămantul juridic superior. ART. 145
Independenta si inamovibilitatea
Judecătorii Curtii Constitutionale sunt independenti in exercitarea mandatului lor si inamovibili pe
durata acestuia.
ART. 146 Atributii
Curtea Constitutională are următoarele atributii:
a) se pronuntă asupra constitutionalitătii legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea
Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor două Camere, a Guvernului, a Inaltei Curti
de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel putin 50 de deputati sau de cel
putin 25 de senatori, precum si, din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei;
b) se pronuntă asupra constitutionalitătii tratatelor sau altor acorduri internationale, la sesizarea
unuia dintre presedintii celor două Camere, a unui număr de cel putin 50 de deputati sau de cel
putin 25 de senatori;
c) se pronuntă asupra constitutionalitătii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre
presedintii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel putin 50 de deputati
sau de cel putin 25 de senatori;
d) hotărăste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata
instantelor judecătoresti sau de arbitraj comercial; exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicată
si direct de Avocatul Poporului;
e) solutionează conflictele juridice de natură constitutională dintre autoritătile publice, la cererea
Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor două Camere, a primului-ministru sau a
presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei si confirmă rezultatele
sufragiului;
g) constată existenta imprejurărilor care justifică interimatul in exercitarea functiei de Presedinte al
Romaniei si comunică cele constatate Parlamentului si Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea si desfăsurarea referendumului si confirmă
rezultatele acestuia;
j) verifică indeplinirea conditiilor pentru exercitarea initiativei legislative de către cetăteni; k)
hotărăste asupra contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic; l)
indeplineste si alte atributii prevăzute de legea organică a Curtii.

ART. 147
Deciziile Curtii Constitutionale
(1) Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca
fiind neconstitutionale, isi incetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii
Constitutionale dacă, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord
prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile
constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
(2) In cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora,
Parlamentul este obligat să reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu
decizia Curtii Constitutionale.
(3) In cazul in care constitutionalitatea tratatului sau acordului international a fost constatată potrivit
articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate. Tratatul
sau acordul international constatat ca fiind neconstitutional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curtii Constitutionale se publică in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data
publicării, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.
TITLUL VI

Integrarea euroatlantică
ART. 148

Integrarea in Uniunea Europeană

(1) Aderarea Romaniei la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, in scopul transferării unor
atributii
către institutiile comunitare, precum si al exercitării in comun cu celelalte state membre a
competentelor prevăzute in aceste tratate, se face prin lege adoptată in sedinta comună a Camerei
Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputatilor si senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si
celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fată de dispozitiile contrare
din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(3) Prevederile alineatelor (1) si (2) se aplică, in mod corespunzător, si pentru aderarea la actele de
revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea
la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului (2).
(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter
obligatoriu inainte ca acestea să fie supuse aprobării institutiilor Uniunii Europene.
ART. 149

Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord

Aderarea Romaniei la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată in sedinta comună a
Camerei Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputatilor si
senatorilor.
TITLUL VII Revizuirea Constitutiei
ART. 150

Initiativa revizuirii

(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiată de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de
cel
putin o pătrime din numărul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de
cetăteni cu drept de vot.
(2) Cetătenii care initiază revizuirea Constitutiei trebuie să provină din cel putin jumătate din
judetele tării, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie să fie inregistrate
cel putin 20.000 de semnături in sprijinul acestei initiative.
ART. 151

Procedura de revizuire

(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputatilor si de Senat, cu o
majoritate de cel putin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputatilor si Senatul, in
sedintă
comună, hotărăsc cu votul a cel putin trei pătrimi din numărul deputatilor si senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat in cel mult 30 de zile de
la
data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. ART. 152
Limitele revizuirii
(1) Dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al
statului roman, forma republicană de guvernămant, integritatea teritoriului, independenta justitiei,
pluralismul politic si limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor si a
libertătilor fundamentale ale cetătenilor sau a garantiilor acestora.
(3) Constitutia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgentă si nici in timp
de război.
TITLUL VIII

Dispozitii finale si tranzitorii
ART. 153

Intrarea in vigoare

Prezenta Constitutie intră in vigoare la data aprobării ei prin referendum. La aceeasi dată,
Constitutia din
21 august 1965 este si rămane in intregime abrogată. ART. 154
Conflictul temporal de legi
(1) Legile si toate celelalte acte normative răman in vigoare, in măsura in care ele nu contravin
prezentei Constitutii.
(2) Consiliul Legislativ, in termen de 12 luni de la data intrării in vigoare a legii sale de organizare,
va examina conformitatea legislatiei cu prezenta Constitutie si va face Parlamentului sau, după caz,
Guvernului, propuneri corespunzătoare.
ART. 155 Dispozitii tranzitorii

(1) Proiectele de legi si propunerile legislative in curs de legiferare se dezbat si se adoptă potrivit
dispozitiilor constitutionale anterioare intrării in vigoare a legii de revizuire.
(2) Institutiile prevăzute de Constitutie, existente la data intrării in vigoare a legii de revizuire,
răman in functiune pană la constituirea celor noi.
(3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică incepand cu următorul mandat prezidential.
(4) Dispozitiile cu privire la Inalta Curte de Casatie si Justitie vor fi aduse la indeplinire in cel mult
2 ani de la data intrării in vigoare a legii de revizuire.
(5) Judecătorii in functie ai Curtii Supreme de Justitie si consilierii de conturi numiti de Parlament
isi continuă activitatea pană la data expirării mandatului pentru care au fost numiti. Pentru
asigurarea innoirii Curtii de Conturi din 3 in 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de
conturi acestia vor putea fi numiti pentru incă un mandat de 3 ani sau de 6 ani.
(6) Pană la constituirea instantelor judecătoresti specializate, litigiile rezultate din activitatea Curtii
de Conturi vor fi solutionate de către instantele judecătoresti ordinare.
ART. 156

Republicarea Constitutiei

Legea de revizuire a Constitutiei se publică in Monitorul Oficial al Romaniei in termen de 5 zile de
la
data adoptării. Constitutia, modificată si completată, după aprobarea prin referendum, se republică
de către Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor, dandu-se textelor o nouă numerotare.

2. Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice, 1961;

Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, încheiată la 18 aprilie

1961, Decret nr. 566/1968;

Statele părţi la prezenta convenție, amintind ca, dintr-o epoca îndepărtată, popoarele
tuturor țârilor recunosc statutul agenților diplomatici, conștiente de scopurile şi
principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite privind egalitatea suverana a statelor,
menținerea păcii şi a securității internaționale şi dezvoltarea de relații prietenești între
națiuni, convinse ca o convenție internaționala cu privire la relațiile, privilegiile şi
imunitățile diplomatice ar contribui la favorizarea relațiilor de prietenie între tari,
oricare ar fi diversitatea regimurilor lor constituționale şi sociale, convinse ca scopul
acestor privilegii şi imunități este nu de a crea avantaje unor indivizi, ci de a asigura
îndeplinirea eficace a funcțiilor misiunilor diplomatice ca origine de reprezentare a
statelor, afirmând ca regulile dreptului internațional cutumiar trebuie să continue a
guverna materiile care n-au fost reglementate în mod expres în dispozițiile prezentei
convenții, au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
În sensul prezentei convenții, următoarele expresii se înţeleg asa cum se precizează
mai jos:
a) prin expresia "şef de misiune" se înțelege persoana însărcinată de statul acreditant
sa acționeze în aceasta calitate;
b) prin expresia "membrii misiunii" se înțelege șeful misiunii şi membrii personalului
misiunii;
c) prin expresia "membrii personalului misiunii" se înţelege membrii personalului
diplomatic, ai personalului administrativ şi tehnic şi ai personalului de serviciu al
misiunii;
d) prin expresia "membrii personalului diplomatic" se înţelege membrii personalului
misiunii care au calitatea de diplomati;
e) prin expresia "agent diplomatic" se înţelege şeful misiunii sau un membru al
personalului diplomatic al misiunii;
f) prin expresia "membrii personalului administrativ şi tehnic" se înţelege membrii
personalului misiunii angajaţi în serviciul tehnico-administrativ al misiunii;
g) prin expresia "membrii personalului de serviciu" se înţelege membrii personalului
misiunii angajaţi în serviciul casnic al misiunii;
h) prin expresia "om de serviciu particular" se înţelege persoanele folosite în serviciul
casnic al unui membru al misiunii, care nu sînt angajaţi ai statului acreditant;
i) prin expresia "localuri ale misiunii" se înţelege clădirile sau părţile din clădiri şi din
terenul aferent care, indiferent de proprietar, sînt folosite pentru realizarea scopurilor
misiunii, inclusiv reşedinţa şefului misiunii.
Articolul 2
Stabilirea de relaţii diplomatice între state şi trimiterea de misiuni diplomatice
permanente se fac prin consimţământ mutual.
Articolul 3
1. Funcţiile misiunii diplomatice constau în special în: a) a reprezenta statul
acreditant în statul acreditar;
b) a ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi, în
limitele admise de dreptul internaţional;
c) a duce tratative cu guvernul statului acreditar;
d) a se informa prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor
din statul acreditar şi de a raporta cu privire la acestea guvernului statului acreditant;
e) a promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţiile economice, culturale şi
ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditat.
2. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu poate fi interpretată ca interzicand
misiunii diplomatice exercitarea funcţiilor consulare.
Articolul 4
1. Statul acreditant trebuie să se asigure ca persoana pe care intenţionează sa o
acrediteze ca şef al misiunii în statul acreditar a primit agrementul acestui stat.
2. Statul acreditar nu este obligat sa comunice statului acreditant motivele refuzului
agrementului.
Articolul 5
1. Statul acreditant, după ce a făcut notificarea cuvenită statelor acreditare interesate,
poate acredita un şef de misiune sau afecta un membru al
personalului diplomatic, după caz, în mai multe state, afară numai dacă unul dintre
statele acreditare se opune în mod expres la aceasta.
2. Dacă statul acreditant acreditează un şef de misiune în unu sau mai multe alte state,
el poate stabili o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim
în fiecare din statele în care şeful misiunii nu-şi are reşedinţa sa permanenta.
3. Şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii poate
reprezenta statul acreditant pe lîngă orice organizaţie internationala.
Articolul 6
Mai multe state pot acredita aceeaşi persoana în calitate de şef de misiune într- un alt
stat, dacă statul acreditar nu se opune.
Articolul 7
Sub rezerva dispozițiilor articolelor 5, 8, 9 şi 11, statul acreditant numeşte la alegerea
sa pe membrii personalului misiunii. În ceea ce priveşte pe atasatii militari, navali sau
aerieni, statul acreditar poate cere ca numele lor să-i fie supuse mai înainte spre
aprobare.
Articolul 8
1. Membrii personalului diplomatic al misiunii vor avea, în principiu, naționalitatea
statului acreditant.
2. Membrii personalului diplomatic al misiunii nu pot fi aleşi dintre cetăţenii statului
acreditar decât cu consimțământul acestui stat, care poate oricînd sa şi-l retragă.
3. Statul acreditar poate să-şi rezerve acelaşi drept în ce privești cetăţenii unui al
treilea stat care nu sînt şi cetăţeni ai statului acreditant.
Articolul 9
1. Statul acreditar poate oricînd, şi fără a trebui sa motiveze hotărîrea, sa informeze
statul acreditant ca şeful sau orice alt membru al personalului diplomatic al misiunii
este persona non grata sau ca orice alt membru al personalului misiunii nu este
acceptabil. În acest caz, statul acreditant va rechema persoana în cauza sau va pune
capăt funcţiilor sale în cadrul misiunii, după caz. O persoana poate fi declarata non
grata sau inacceptabila înainte de a ajunge pe teritoriul statului acreditar.2. Dacă
statul acreditant refuza să execute sau nu executa într-un termen rezonabil obligaţiile
care îi incumba conform paragrafului 1 al prezentului articol, statul acreditar poate
refuza sa recunoască persoanei în cauza calitatea de membru al misiunii.
Articolul 10
1. Se notifica Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar sau oricărui alt
minister asupra căruia se va fi convenit:
a) numirea membrilor misiunii, sosirea lor şi plecarea lor definitivă sau încetarea
funcţiilor lor la misiune;
b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane aparținând familiei unui membru al
misiunii şi, dacă este cazul, faptul ca o persoană devine sau încetează de a fi membru
al familiei unui membru al misiunii;
c) sosirea şi plecarea definitivă a oamenilor de serviciu particulari aflaţi în serviciul
persoanelor menționate la alineatul de mai sus şi, dacă este cazul, faptul ca ei
părăsesc serviciul acestor persoane;
d) angajarea şi concedierea de persoane care îşi au reședința în statul acreditar, în
calitate de membri ai misiunii sau în calitate de oameni de serviciu particulari avînd
dreptul la privilegii şi imunități.
2. Ori de câte ori este posibil, sosirea şi plecarea definitivă trebuie să facă de
asemenea obiectul unei notificări prealabile.
Articolul 11
1. În lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest
efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el considera ca rezonabil şi normal, avînd
în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauza.
2. Statul acreditar poate de asemenea, în aceleaşi limite şi fără discriminare, sa refuze
a admite funcţionari de o anumită categorie.
Articolul 12
Statul acreditant nu trebuie să stabilească, fără a fi obţinut în prealabil consimţămîntul
expres al statului acreditar, birouri făcînd parte din misiune în alte localităţi decât cele
în care este stabilită misiunea însăşi.
Articolul 13
1. Şeful misiunii este considerat ca şi-a asumat funcţiile în statul acreditar de îndată
ce şi-a prezentat scrisorile de acreditare sau de îndată ce şi-a comunicat sosirea şi o
copie a scrisorilor sale de acreditare a fost prezentată Ministerului Afacerilor Externe
al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit conform
practicii în vigoare în statul acreditar, care trebuie să fie aplicată în mod uniform.
2. Ordinea prezentării scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori este
determinata de data şi ora sosirii şefului misiunii.
Articolul 14
1. Şefii de misiune sînt repartizaţi în trei clase şi anume:
a) aceea a ambasadorilor sau nuntilor acreditaţi pe lîngă şefii de stat şi a celorlalţi şefi
de misiune avînd rang echivalent;
b) aceea a trimisilor, ministrilor sau internuntilor acreditaţi pe lîngă şefii de stat;
c) aceea a insarcinatilor cu afaceri acreditaţi pe lîngă ministerele afacerilor externe.
2. În afară de precădere şi eticheta, nu se face nici o deosebire între şefii de misiune
în raport cu clasa lor.
Articolul 15
Statele convin asupra clasei căreia trebuie să-i apartina şefii misiunilor lor.
Articolul 16
1. Şefii de misiune primesc rangul în fiecare clasa după data şi ora la care şi-au
asumat funcţiile, în conformitate cu articolul 13.
2. Modificările aduse scrisorilor de acreditare ale unui şef de misiune, care nu implica
schimbări de clasa, nu afectează rangul sau de precădere.
3. Prezentul articol nu afectează uzanţele care sînt sau ar putea fi acceptate de statul
acreditar în ceea ce priveşte precaderea reprezentantului Sfantului Scaun.
Articolul 17
Ordinea de precădere a membrilor personalului diplomatic al misiunii este notificată
de către şeful misiunii Ministerului Afacerilor Externe sau oricărui alt minister asupra
căruia se va fi convenit.
Articolul 18
În fiecare stat procedura ce trebuie urmată pentru primirea sefilor de misiune trebuie
să fie uniforma faţă de fiecare clasa.
Articolul 19
1. Dacă postul de şef de misiune este vacant sau dacă şeful misiunii este împiedicat
să-şi exercite funcţiile, un însărcinat cu afaceri ad-interim funcţionează cu titlu
provizoriu ca şef al misiunii. Numele insarcinatului cu afaceri ad-interim va fi
notificat fie de către şeful misiunii, fie, în cazul în care
acesta este împiedicat să facă acest lucru, de către Ministerul Afacerilor Externe al
statului acreditant Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar sau oricărui alt
minister asupra căruia se va fi convenit.
2. În cazul în care nici un membru al personalului diplomatic al misiunii nu este
prezent în statul acreditar, un membru al personalului administrativ şi tehnic poate, cu
consimţămîntul statului acreditar, să fie desemnat de către statul acreditant pentru a
gira afacerile administrative curente ale misiunii.
Articolul 20
Misiunea şi şeful sau au dreptul sa arboreze drapelul şi sa pună stema statului
acreditant pe localurile misiunii, inclusiv reşedinţa şefului de misiune, şi pe
mijloacele de transport ale acestuia.
Articolul 21
1. Statul acreditar trebuie fie sa înlesnească achiziţionarea pe teritoriul sau, în cadrul
legislaţiei sale, de către statul acreditant al localurilor necesare misiunii sale, fie sa
ajute statul acreditant să-şi procure localuri în alt fel.2. El trebuie, de asemenea, dacă
este nevoie, sa ajute misiunile în obţinerea de locuinţe convenabile pentru membrii
lor.
Articolul 22
1. Localurile misiunii sunt inviolabile. Nu este permis agenților statului acreditar sa
pătrundă în ele decât cu consimțământul șefului misiunii.
2. Statul acreditar are obligația specială de a lua toate măsurile potrivite pentru a
împiedica invadarea sau deteriorarea localurilor misiunii, tulburarea liniștii misiunii
sau micșorarea demnității acesteia.
3. Localurile misiunii, mobilierul lor şi celelalte obiecte care se găsesc acolo, precum
şi mijloacele de transport ale misiunii, nu pot face obiectul nici unei percheziții,
rechiziții, sechestru sau măsuri executorii.
Articolul 23
1. Statul acreditant şi şeful misiunii sunt scutiți de orice impozite şi taxe naţionale,
regionale sau comunale asupra localurilor misiunii ai căror proprietari sau locatari
sînt, cu excepția impozitelor sau taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii
particulare prestate.
2. Scutirea fiscală prevăzută în prezentul articol nu se aplică acestor impozite şi taxe
cînd, după legislaţia statului acreditar, ele cad în sarcina persoanei care tratează cu
statul acreditant sau cu şeful misiunii.
Articolul 24
Arhivele şi documentele misiunii sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc s-ar
afla.
Articolul 25
Statul acreditar acorda toate înlesnirile pentru îndeplinirea funcțiilor misiunii.
Articolul 26
Sub rezerva legilor şi regulamentelor sale referitoare la zonele în care accesul este
interzis sau reglementat din motive de securitate naționala, statul acreditar asigura
libertatea de deplasare şi de circulație pe teritoriul sau tuturor membrilor misiunii.
Articolul 27
1. Statul acreditar permite şi ocrotește comunicarea libera a misiunii în orice scopuri
oficiale. Pentru a comunică cu guvernul, precum şi cu celelalte misiuni şi consulate
ale statului acreditant, oriunde se găsesc acestea, misiunea poate folosi toate
mijloacele de comunicare potrivite, inclusiv curierii diplomatici şi mesajele în cod
sau cifrate. Totuși, misiunea nu poate instala şi utiliza un post de radio-emisie decât
cu asentimentul statului acreditar.
2. Corespondenta oficială a misiunii este inviolabilă. Prin expresia "corespondenta
oficială" se înțelege întreaga corespondenta referitoare la misiune şi la funcțiile sale.
3. Valiza diplomatică nu trebuie să fie nici deschisă, nici reţinută.
4. Coletele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare
vizibile ale caracterului lor şi nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau
obiecte de uz oficial.
5. Curierul diplomatic, care trebuie să fie purtător al unui document oficial ce atesta
calitatea sa şi precizează numărul de colete care constituie valiza diplomatică, este
ocrotit în exercitarea funcțiilor sale de statul acreditar. El se bucura de inviolabilitatea
persoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau de detențiune.
6. Statul acreditant sau misiunea poate numi curieri diplomatici ad-hoc. În acest caz,
dispozițiile paragrafului 5 al prezentului articol vor fi de asemenea aplicabile, sub
rezerva ca imunitățile pe care le menționează vor înceta să se aplice de îndată ce
curierul a remis destinatarului valiza diplomatică pe care o are în grija.
7. Valiza diplomatică poate fi încredințată comandantului unei aeronave comerciale
care trebuie să aterizeze la un punct de intrare autorizat. Acest comandant trebuie să
fie purtătorul unui document oficial care să indice numărul coletelor ce constituie
valiza, dar el nu este considerat ca un curier diplomatic. Misiunea poate trimite pe
unul din membrii săi sa ia în posesie în mod direct şi liber valiza diplomatică din
mâinile comandantului aeronavei.
Articolul 28
Drepturile şi taxele percepute de către misiune pentru acte oficiale sînt scutite de
orice impozite şi taxe.
Articolul 29
Persoana agentului diplomatic este inviolabilă. El nu poate fi supus nici unei forme
de arestare sau detențiune. Statul acreditar îl tratează cu respectul care i se cuvine şi
ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei,
libertății şi demnității sale.
Articolul 30
1. Locuința particulară a agentului diplomatic se bucura de aceeași inviolabilitate şi
de aceeași ocrotire ca şi localurile misiunii.2. Documentele sale, corespondenta sa şi,
sub rezerva paragrafului 3 al articolului 31, bunurile sale se bucura de asemenea de
inviolabilitate.
Articolul 31
1. Agentul diplomatic se bucura de imunitatea de jurisdicţie penală a statului
acreditar. El se bucura, de asemenea, de imunitatea de jurisdicţie civilă şi
administrativă a acestuia, dacă nu este vorba:
a) de o acţiune reală privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar,
afară numai dacă agentul diplomatic nu-l poseda în contul statului acreditant pentru
realizarea scopurilor misiunii;
b) de o acţiune privind o succesiune, în care agentul diplomatic figurează ca executor
testamentar, administrator, moştenitor sau legatar nu în numele statului acreditant, ci
cu titlu particular;
c) de o acţiune privind o activitate profesională sau comercială, oricare ar fi ea,
exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar în afară funcţiilor sale oficiale.
2. Agentul diplomatic nu este obligat să depună mărturie.
3. Nu poate fi luată nici o măsura de executare faţă de agentul diplomatic, în afară de
cazurile prevăzute la alineatele a, b şi c de la paragraful 1 din prezentul articol, şi
numai dacă executarea poate avea loc fără a se aduce o atingere inviolabilității
persoanei sale sau a locuinței sale.
4. Imunitatea de jurisdicție a agentului diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe
acest agent de jurisdicția statului acreditant.
Articolul 32
1. Statul acreditant poate renunța la imunitatea de jurisdicție a agenților diplomatici şi
a persoanelor care beneficiază de imunitate în baza articolului 37.
2. Renunțarea trebuie să fie întotdeauna expresă.
3. Dacă un agent diplomatic sau o persoană care beneficiază de imunitate de
jurisdicție în baza articolului 37 intentează o acțiune, el nu mai poate invoca
imunitatea de jurisdicție fată de nici o cerere reconvențională direct legată de cererea
principala.
4. Renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru a acțiune civilă sau administrativă nu
este considerată ca implicând reenunțarea la imunitatea privind măsurile de executare
a hotărârii, pentru care este necesară o renunțare distinctă.
Articolul 33
1. Sub rezerva dispozițiilor paragrafului 3 al prezentului articol, agentul diplomatic
este, în ce privește serviciile prestate statului acreditant, scutit de dispozițiile cu
privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar.
2. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol se aplică şi oamenilor de
serviciu particulari care sunt în serviciul exclusiv al agentului diplomatic, cu condiția:
a) ca ei sa nu fie cetățeni ai statului acreditar sau sa nu aibă în acesta reședința lor
permanenta; şi
b) ca ei să fie supuși dispozițiilor cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul
acreditant sau într-un al treilea stat.
3. Agentul diplomatic care are în serviciul sau persoane cărora nu li se aplică scutirea
prevăzută la paragraful 2 din prezentul articol trebuie să respecte obligațiile pe care
dispozițiile statului acreditar cu privire la asigurările sociale le impun celui care
angajează.
4. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol nu exclude
participarea voluntara la regimul asigurărilor sociale al statului acreditar în măsura în
care este admisă de acest stat.
5. Dispozițiile prezentului articol nu afectează acordurile bilaterale sau multilaterale
referitoare la asigurările sociale care au fost încheiate anterior şi nu împiedica
încheierea ulterioară a unor asemenea acorduri.
Articolul 34
Agentul diplomatic este scutit de orice impozite şi taxe, personale sau reale,
naţionale, regionale sau comunale cu excepţia:
a) impozitelor şi taxelor care prin natura lor sînt în mod normal încorporate în
preturile mărfurilor sau ale serviciilor;
b) impozitelor şi taxelor asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul
statului acreditar, afară numai dacă agentul diplomatic le poseda în contul statului
acreditant, pentru realizarea scopurilor misiunii;
c) drepturilor de succesiune percepute de statul acreditar, sub rezerva dispozițiilor
paragrafului 4 din articolul 39;
d) impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare care-şi au sursa în statul acreditar şi
a impozitelor pe capital prelevate asupra investițiilor efectuate în întreprinderi
comerciale situate în statul acreditar;
e) impozitelor şi taxelor percepute ca remunerație pentru servicii particulare prestate;
f) drepturilor de înregistrare, grefa, ipoteca şi de timbru în ce privește bunurile
imobiliare, sub rezerva dispozițiilor articolului 23.
Articolul 35 Statul acreditar trebuie să scutească pe agenții diplomatici de orice
prestație personală, de orice serviciu public, indiferent de natura sa, şi de sarcinile
militare ca rechiziții, contribuții şi încartiruiri militare.
Articolul 36
1. Potrivit dispozițiilor legale şi regulamentare pe care le poate adopta, statul
acreditar acorda intrarea şi scutirea de plată drepturilor de vama, taxelor şi altor
drepturi conexe, altele decât cheltuielile de depozitare, de transport şi cheltuielile
aferente unor servicii similare, pentru:
a) obiectele destinate uzului oficial al misiunii;
b) obiectele destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor
familiei sale, care fac parte din gospodăria sa, inclusiv efectele destinate instalării
sale.
2. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului sau personal, afară de cazul ca
ar exista motive serioase să se creadă ca acesta conține obiecte care nu beneficiază de
scutirile menționate la paragraful 1 din prezentul articol, sau obiecte al căror import
sau export este interzis de legislație sau supus regulamentelor de carantina ale statului
acreditar. În asemenea caz, controlul nu trebuie să se facă decât în prezenta agentului
diplomatic sau a reprezentantului sau autorizat.
Articolul 37
1. Membrii familiei agentului diplomatic care fac parte din gospodăria sa beneficiază
de privilegiile şi imunitățile menționate în articolele 29-36, cu condiția sa nu fie
cetățeni ai statului acreditar.
2. Membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii, precum şi membrii
familiilor lor care fac parte din gospodăriile lor respective, beneficiază, dacă nu sunt
cetățeni ai statului acreditar sau dacă nu au în acest stat reședința lor permanenta, de
privilegiile şi imunitățile menționate în articolele 29-35, dar imunitatea de jurisdicție
civilă şi administrativă a statului acreditar menționată la paragraful 1 al articolului 31
nu se aplică actelor îndeplinite în afară exercitării funcțiilor lor. Ei beneficiază de
asemenea de privilegiile menționate la paragraful 1 al articolului 36 în ceea ce
privește obiectele importate cu ocazia primei lor instalări.
3. Membrii personalului de serviciu al misiunii care nu sunt cetățeni ai statului
acreditar sau nu-şi au în acesta reședința permanenta beneficiază de imunitate pentru
actele îndeplinite în exercitarea funcțiilor lor şi de scutirea de impozite şi taxe pe
salariile pe care le primesc pentru serviciile lor, precum şi de scutirea prevăzută la
articolul 33.
4. Oamenii de serviciu particulari ai membrilor misiunii, care nu sunt cetățeni ai
statului acreditar şi nu-şi au în acesta reședința lor permanenta, sunt scutiți de
impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. În toate celelalte
privințe, ei nu beneficiază de privilegii şi imunități decât în măsura admisă de statul
acreditar. Totuși, statul acreditar trebuie să-şi exercite jurisdicția asupra acestor
persoane în așa fel încât sa nu stânjenească în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor
misiunii.
Articolul 38
1. Exceptând cazul în care privilegii şi imunități suplimentare au fost acordate de
statul acreditar, agentul diplomatic care are naționalitatea statului acreditar sau își are
în acesta reședința permanenta nu beneficiază de imunitate de jurisdicție şi de
inviolabilitate decât pentru actele oficiale îndeplinite în exercițiul funcțiilor sale.
2. Ceilalți membri ai personalului misiunii şi oamenii de serviciu particulari care sunt
cetățeni ai statului acreditar sau își au în acesta reședința lor permanenta nu
beneficiază de privilegii şi imunități decât în măsura în care le sunt recunoscute de
acest stat. Totuși, statul acreditar trebuie să-şi exercite jurisdicția asupra acestor
persoane în așa fel încât sa nu stânjenească în mod excesiv îndeplinirea funcțiilor
misiunii.
Articolul 39
1. Orice persoană care are drept la privilegii şi imunități beneficiază de ele de îndată
ce pătrunde pe teritoriul statului acreditar pentru a-și lua în primire postul sau, dacă
ea se afla deja pe acest teritoriu, de îndată ce numirea sa a fost notificată Ministerului
Afacerilor Externe sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit.
2. Când funcțiile unei persoane care beneficiază de privilegii şi imunități iau sfârșit,
aceste privilegii şi imunități încetează în mod normal în momentul în care aceasta
persoana părăsește țara, sau la expirarea unui termen potrivit, care îi va fi acordat în
acest scop, dar ele continua până în acest moment, chiar în caz de conflict armat.
Totuși, imunitatea continua în ceea ce privește actele îndeplinite de către aceasta
persoana în exercitarea funcțiilor sale ca membru al misiunii.
3. În caz de deces al unui membru al misiunii, membrii familiei sale continua sa
beneficieze de privilegiile şi imunitățile de care ei beneficiază, până la expirarea unui
termen potrivit, care să le permită sa părăsească teritoriul statului acreditar.
4. În caz de deces al unui membru al misiunii care nu este cetățean al statului
acreditar sau nu-şi are reședința permanenta în acesta sau al unui membru al familiei
sale care face parte din gospodăria sa, statul acreditar permite retragerea bunurilor
mobile ale defunctului, cu excepția acelora care au fost achiziționate în ţara şi care
fac obiectul unei interziceri de export în momentul decesului sau. Nu se vor percepe
taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezenta în statul acreditar se
datora în mod exclusiv prezentei în acest stat a defunctului în calitate de membru al
misiunii sau de membru al familiei unui membru al misiunii.
Articolul 40
1. Dacă agentul diplomatic traversează teritoriul sau se găsește pe teritoriul unui al
treilea stat, care i-a acordat o viza de pașaport, în cazul în care aceasta viza este
cerută, pentru a merge să-şi asume funcțiile sau să-şi ia în primire postul sau pentru a
se întoarce în tara sa, statul terţ îi va acorda inviolabilitatea şi toate celelalte imunități
necesare pentru a-i permite trecerea sau întoarcerea. În același fel va proceda şi cu
membrii familiei agentului diplomatic care beneficiază de privilegii şi imunități şi
care însoțesc sau care călătoresc separat pentru a-l întâlni sau pentru a se întoarce în
țara lor.
2. În condiții similare acelora care sunt prevăzute la paragraful 1 al prezentului
articol, statele terţe nu trebuie să stânjenească trecerea pe teritoriul lor a membrilor
personalului administrativ şi tehnic sau de serviciu al misiunii şi a membrilor
familiilor lor.
3. Statele terțe acorda corespondentei şi celorlalte comunicări oficiale în tranzit,
inclusiv mesajele în cod sau cifrate, aceeași libertate şi ocrotire ca şi statul acreditar.
Ele acorda curierilor diplomatici, cărora li s-a acordat o viza de pașaport, dacă aceasta
viza este cerută, şi valizelor diplomatice în tranzit aceeași inviolabilitate şi aceeași
ocrotire pe care statul acreditar este obligat să le-o acorde.
4. Obligațiile statelor terțe prevăzute la paragrafele 1, 2 şi 3 ale prezentului articol se
aplică de asemenea persoanelor respective menționate la aceste paragrafe, cat şi
comunicărilor oficiale şi valizelor diplomatice, când prezenta lor pe teritoriul statului
terţ este datorită forței majore.
Articolul 41
1. Fără prejudiciul privilegiilor şi imunităților lor, toate persoanele care beneficiază
de aceste privilegii şi imunități au datoria de a respecta legile şi regulamentele
statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne
ale acestui stat.
2. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar, încredințate misiunii de către
statul acreditant, trebuie să fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului
acreditar sau prin intermediul sau, sau cu oricare alt minister asupra căruia se va fi
convenit.
3. Localurile misiunii nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcțiile misiunii
așa cum sunt ele enunțate în prezenta convenție, sau în alte reguli ale dreptului
internațional general, sau în acordurile speciale în vigoare între statul acreditant şi
statul acreditar.
Articolul 42
Agentul diplomatic nu va exercita în statul acreditar vreo activitate profesională sau
comercială în vederea unui câștig personal.
Articolul 43
Funcțiile agentului diplomatic iau sfârșit în special:
a) prin notificarea statului acreditant către statul acreditar ca funcțiile agentului
diplomatic au luat sfârșit;
b) prin notificarea statului acreditar către statul acreditant ca, în conformitate cu
paragraful 2 al articolului 9, acest stat refuza sa recunoască pe agentul diplomatic ca
membru al misiunii.
Articolul 44
Statul acreditar trebuie, chiar în caz de conflict armat, sa acorde înlesniri pentru a
permite persoanelor care beneficiază de privilegii şi imunități, altele decât cetățenii
statului acreditar, ca şi membrilor familiei acestor persoane, indiferent de
naționalitatea lor, sa părăsească teritoriul sau în termenele cele mai potrivite. El
trebuie îndeosebi, dacă este nevoie, să le pună la dispoziție mijloacele de transport
necesare pentru ei înșiși şi pentru bunurile lor.
Articolul 45
În cazul ruperii relațiilor diplomatice între doua state, sau dacă o misiune este
rechemata definitiv sau temporar:
a) statul acreditar este obligat, chiar în caz de conflict armat, să respecte şi sa
ocrotească localurile misiunii, precum şi bunurile şi arhivele sale;
b) statul acreditant poate încredința paza localurilor misiunii, cu bunurile care se
găsesc în acestea, precum şi arhivele, unui stat terț acceptabil pentru statul acreditar;
c) statul acreditant poate încredința ocrotirea intereselor sale şi ale cetățenilor săi unui
stat terț acceptabil pentru statul acreditar.
Articolul 46
Cu consimțământul prealabil al statului acreditar şi la cererea unui stat terț
nereprezentant în acest stat, statul acreditant poate să asume ocrotirea temporară a
intereselor statului terț și ale cetățenilor acestuia.
Articolul 47
1. În aplicarea dispozițiilor prezentei convenții, statul acreditar nu va face
discriminare între state.2. Totuși, nu vor fi considerate ca discriminatorii:
a) faptul ca statul acreditar aplica în mod restrictiv una din dispozițiile prezentei
convenții pentru motivul ca aceasta este aplicată în acest mod misiunii sale din statul
acreditant;
b) faptul ca unele state îşi acorda în mod reciproc, prin cutuma sau pe cale de acord,
un tratament mai favorabil decât cel cerut de dispozițiile prezentei convenții.
Articolul 48
Prezenta convenție va fi deschisă semnării tuturor statelor membre ale Organizației
Națiunilor Unite sau ale unei instituții specializate, precum şi oricărui stat parte la
Statutul Curții Internaționale de Justiție şi oricărui alt stat invitat de Adunarea
Generală a Organizației Națiunilor Unite sa devină parte la convenție, în modul
următor: până la 31 octombrie 1961, la Ministerul Federal al Afacerilor Străine al
Austriei şi apoi, până la 31 martie 1962, la Sediul Organizației Națiunilor Unite la
New York.
Articolul 49
Prezenta convenție va fi ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la
secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 50
Prezenta convenție va rămâne deschisă aderării oricărui stat care aparține uneia din
cele patru categorii menționate în articolul 48. Instrumentele de aderare vor fi depuse
la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 51
1. Prezenta convenție va intra în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii la
secretarul general al Organizației Națiunilor Unite a celui de-al douăzeci şi doilea
instrument de ratificare sau de aderare.2. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica
convenția sau vor adera la aceasta după depunerea celui de-al douăzeci şi doilea
instrument de ratificare sau de aderare, convenția va intra în vigoare întra-a treizecea
zi după depunerea de către acest stat a instrumentului sau de ratificare sau de aderare.
Articolul 52
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va notifica tuturor statelor care
aparțin uneia din cele patru categorii menționate la articolul 48:a) semnăturile puse pe
prezenta convenție şi depunerea instrumentelor de ratificare
sau de aderare, în conformitate cu articolele 48, 49 şi 50;b) data la care prezenta
convenție va intra în vigoare, în conformitate cu articolul 51.
Articolul 53
Originalul prezentei convenții, ale cărei texte englez, chinez, spaniol, francez şi rus
au aceeași valoare, va fi depus la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite,
care va transmite o copie certificată conformă tuturor statelor aparținând uneia din
cele patru categorii menționate la articolul 48.Drept care plenipotențiarii mai jos
semnați, autorizați în modul cuvenit de guvernele lor respective, au semnat prezenta
convenție. Încheiată la Viena la 18 aprilie 1961.
3. Convenția de la Viena privind relațiile consulare, 1963;

Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare, încheiată la 24 aprilie 1963, Decret nr.
481/1971;


Statele părţi la prezenta Convenţie,Amintind ca, dintr-o epoca indepartata, între popoare s-au
stabilit relatii consulare,Constiente de scopurile şi principiile Cartei Natiunilor Unite privind
egalitatea suverana a statelor, menţinerea pacii şi a securitatii internationale şi dezvoltarea relatiilor
amicale între natiuni,Tinind seama de faptul ca Conferinta Natiunilor Unite asupra relatiilor şi
imunitatilor diplomatice a adoptat Convenţia de la Viena cu privire la relatiile diplomatice care a
fost deschisa pentru semnare la 18 aprilie 1961,Convinse ca o convenţie internationala asupra
relatiilor, privilegiilor şi imunitatilor consulare va contribui, de asemenea, la favorizarea relatiilor de
prietenie între tari, indiferent de diversitatea regimurilor lor constitutionale şi sociale,Convinse ca
scopul acestor privilegii şi imunitati nu este de a avantaja pe indivizi, ci de a asigura indeplinirea
eficace a functiilor lor de către posturile consulare în numele statelor lor respective,Afirmind ca
regulile dreptului international cutumiar vor continua sa reglementeze problemele care n-au fost
prevăzute în mod expres în dispozitiile prezentei Conventii,Au convenit asupra celor ce
urmeaza:Articolul 1Definitii1. În prezenta Convenţie, expresiile urmatoare se înţeleg asa cum se
precizeaza mai jos:a) prin expresia "post consular" se înţelege orice consulat general, consulat,
viceconsulat sau agentie consulara;b) prin expresia "circumscriptie consulara" se înţelege teritoriul
atribuit unui post consular pentru exercitarea functiilor consulare;c) prin expresia "sef de post
consular" se înţelege persoana însărcinată sa actioneze în aceasta calitate;d) prin expresia
"functionar consular" se înţelege orice persoană, inclusiv seful de post consular, însărcinată în
aceasta calitate cu exercitarea functiilor consulare;e) prin expresia "angajat consular" se înţelege
orice persoană angajata în serviciile administrative sau tehnice ale unui post consular;f) prin
expresia "membru al personalului de serviciu" se înţelege orice persoană afectată serviciului casnic
al unui post consular;g) prin expresia "membrii postului consular" se înţelege funcţionarii consulari,
angajatii consulari şi membrii personalului de serviciu;h) prin expresia "membrii personalului
consular" se înţelege funcţionarii consulari, cu excepţia sefului postului consular, angajatii consulari
şi membrii personalului de serviciu;i) prin expresia "membru al personalului particular" se înţelege
o persoană folosita în mod exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular;j)
prin expresia "localuri consulare" se înţelege cladirile sau părţile de cladiri şi terenul aferent care,
indiferent în a cui proprietate se afla, sînt folosite exclusiv pentru postul consular;k) expresia
"arhive consulare" cuprinde toate hirtiile, documentele, corespondenta, cartile, filmele, benzile de
magnetofon şi registrele postului consular, precum şi materialul de cifru,
fisierele şi mobilierul destinate să le protejeze şi să le pastreze.2. Exista două categorii de
functionari consulari: functionari consulari de cariera şi functionari consulari onorifici. Dispozitiile
capitolului II al prezentei Conventii se aplică posturilor consulare conduse de functionari consulari
de cariera; dispozitiile capitolului III se aplică posturilor consulare conduse de functionari consulari
onorifici.3. Situaţia speciala a membrilor consulatului care sînt cetăţeni sau rezidenti permanenti ai
statului de reşedinţa este reglementata de art. 71 al prezentei Conventii.Capitolul I Relatiile
consulare în generalSecţiunea I STABILIREA ŞI CONDUCEREA RELATIILOR
CONSULAREArticolul 2Stabilirea relatiilor consulare1. Stabilirea relatiilor consulare între state
se face prin consimtamint reciproc.2. Consimtamintul dat pentru stabilirea de relatii diplomatice
între doua state implica, dacă nu exista o indicatie contrara, consimtamintul pentru stabilirea de
relatii consulare.3. Ruperea relatiilor diplomatice nu atrage după sine ipso facto ruperea relatiilor
consulare.Articolul 3Exercitarea functiilor consulareFunctiile consulare sînt exercitate de către
posturile consulare. Ele sînt exercitate, de asemenea, de misiunile diplomatice, în conformitate cu
prevederile prezentei Conventii.Articolul 4Stabilirea unui post consular1. Un post consular nu
poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţa decit cu consimtamintul acestui stat.2. Sediul
postului consular, rangul şi circumscripţia sa sînt fixate de către statul trimitator şi supuse aprobării
statului de reşedinţa.3. Statul trimitator nu poate aduce modificari ulterioare sediului postului
consular, rangului sau circumscriptiei sale consulare decit cu consimtamintul statului de reşedinţa.4.
Consimtamintul statului de reşedinţa se cere de asemenea dacă un consulat general sau un consulat
vrea sa deschidă un viceconsulat sau o agentie consulara intr-o alta localitate decit aceea în care este
stabilit el insusi.5. Consimtamintul expres şi prealabil al statului de reşedinţa se cere de asemenea
pentru deschiderea unui birou, făcînd parte dintr-un consulat existent, în afara sediului
acestuia.Articolul 5Functii consulareFunctiile consulare constau în:a) a proteja în statul de
reşedinţa interesele statului trimitator şi ale cetatenilor săi, persoane fizice sau juridice, în limitele
admise de dreptul international;b) a favoriza dezvoltarea relatiilor comerciale, economice, culturale
şi stiintifice între statul trimitator şi statul de reşedinţa şi a promova în orice alt mod relatii amicale
între ele în cadrul dispoziţiilor prezentei Conventii;c) a se informa, prin toate mijloacele licite,
despre condiţiile şi evolutia vietii comerciale, economice, culturale şi stiintifice a statului de
reşedinţa, a face rapoarte în aceasta privinta către guvernul statului trimitator şi a da informaţii
persoanelor interesate;d) a elibera pasapoarte şi documente de calatorie cetatenilor statului
trimitator, precum şi vize şi alte documente corespunzătoare persoanelor care doresc sa mearga în
statul trimitator;e) a acorda ajutor şi asistenţa cetatenilor, persoane fizice şi juridice, ai statului
trimitator;f) a actiona în calitate de notar şi de ofiter de stare civila şi a exercita functii similare, ca
şi unele functii de ordin administrativ, în măsura în care legile şi regulamentele statului de reşedinţa
nu se opun la aceasta;g) a apara interesele cetatenilor statului trimitator, persoane fizice sau juridice,
în succesiunile de pe teritoriul statului de reşedinţa, în conformitate cu legile şi regulamentele
statului de reşedinţa;h) a apara, în limitele fixate de legile şi regulamentele statului de reşedinţa,
interesele minorilor şi incapabililor, cetăţeni ai statului trimitator, mai ales atunci cînd este ceruta
instituirea unei tutele sau curatele cu privire la ei;i) sub rezerva practicilor şi procedurilor în vigoare
în statul de reşedinţa, a reprezenta pe cetatenii statului trimitator sau a lua măsuri în scopul
asigurarii reprezentarii lor adecvate în faţa tribunalelor sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţa
pentru a cere, în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţa, adoptarea de măsuri
provizorii în vederea apararii drepturilor şi intereselor acestor cetăţeni atunci cînd, datorita absentei
lor sau din orice alta cauza, ei nu-şi pot apara în timp util drepturile şi interesele;j) a transmite acte
judiciare şi extrajudiciare sau a efectua comisii rogatorii în conformitate cu acordurile internationale
în vigoare sau, în lipsa unor asemenea acorduri, în orice mod compatibil cu legile şi regulamentele
statului de reşedinţa;k) a exercita drepturile de control şi de inspecţie prevăzute de legile şi
regulamentele statului trimitator asupra navelor maritime şi a navelor fluviale avînd naţionalitatea
statului trimitator şi asupra aeronavelor înmatriculate în acest stat, ca şi asupra echipajelor lor;l) a
acorda asistenţa navelor şi aeronavelor menţionate în alineatul k) din prezentul articol, precum şi
echipajelor lor, a primi declaratiile asupra curselor acestor nave, a examina şi a viza documentele de
bord şi, fără a prejudicia prerogativele autorităţilor statului de reşedinţa, a face anchete privind
incidentele survenite în cursul calatoriei şi a reglementa, în măsura în care legile şi regulamentele
statului trimitator autoriza aceasta, divergentele de orice natura între capitan, ofiteri şi marinari;m) a
exercita orice alte functii încredinţate unui post consular de către statul trimitator, care nu sînt
interzise de legile şi regulamentele statului de reşedinţa sau la care statul de reşedinţa nu se opune,
sau care sînt menţionate în acordurile internationale în vigoare între statul trimitator şi statul de
reşedinţa.Articolul 6Exercitarea functiilor consulare în afara circumscriptiei consulareÎn
împrejurări speciale, un functionar consular poate, cu consimtamintul statului de reşedinţa, să-şi
exercite functiile în afara circumscriptiei sale consulare.ART.7Exercitarea functiilor consulare într-
un stat tertStatul trimitator poate, după notificarea către statele interesate şi afară de cazul cînd unul
dintre ele se opune în mod expres la aceasta, sa insarcineze un post consular stabilit într-un stat să-şi
asume exercitarea de functii consulare într-un alt stat.Articolul 8Exercitarea de functii consulare în
numele unui stat tertDupă notificarea corespunzătoare către statul
de reşedinţa şi afară de cazul cînd acesta se opune, un post consular al statului trimitator poate
exercita functii consulare în statul de reşedinţa în numele unui stat tert.Articolul 9Clasele sefilor de
post consular1. Sefii de post consular se impart în patru clase, şi anume:a) consuli generali;b)
consuli;c) viceconsuli;d) agenti consulari.2. Paragraful 1 al prezentului articol nu limiteaza cu nimic
dreptul oricareia din Părţile Contractante de a fixa denumirea functionarilor consulari care nu sînt
şefi de post consular.Articolul 10Numirea şi admiterea sefilor de post consular1. Sefii de post
consular sînt numiti de statul trimitator şi sînt admisi pentru exercitarea functiilor lor de către statul
de reşedinţa.2. Sub rezerva dispoziţiilor prezentei Conventii, modalitatile de numire şi de admitere a
sefului de post consular sînt fixate respectiv prin legile, regulamentele şi uzantele statului trimitator
şi ale statului de reşedinţa.Articolul 11Patenta consulara sau notificarea numirii1. Seful de post
consular primeste de la statul trimitator un document, sub forma de patenta sau un act similar,
întocmit pentru fiecare numire, atestind calitatea sa şi indicind, ca regula generală, numele şi
prenumele sau, categoria şi clasa sa, circumscripţia consulara şi sediul postului consular.2. Statul
trimitator transmite patenta sau actul similar, pe cale diplomatica sau pe orice alta cale potrivita,
guvernului statului pe teritoriul caruia seful de post consular trebuie să-şi exercite functiile.3. Dacă
statul de reşedinţa este de acord, statul trimitator poate inlocui patenta sau actul similar printr-o
notificare cuprinzind indicatiile prevăzute în paragraful 1 din prezentul articol.Articolul
12Exequaturul1. Seful de post consular este admis să-şi exercite functiile printr-o autorizatie a
statului de reşedinţa denumita "exequatur", oricare ar fi forma acestei autorizaţii.2. Statul care
refuza sa elibereze un exequatur nu este obligat sa comunice statului trimitator motivele refuzului
sau.3. Sub rezerva prevederilor articolelor 13 şi 15, seful de post consular nu poate intră în functie
înainte de a fi primit exequaturul.Articolul 13Admiterea provizorie a sefilor de post consularÎn
timpul cit asteapta eliberarea exequaturului, seful de post consular poate fi admis în mod provizoriu
sa exercite functiile sale. În acest caz, dispozitiile prezentei Conventii sînt aplicabile.Articolul
14Notificarea către autorităţile circumscriptiei consulareDe îndată ce seful de post consular a fost
admis, chiar cu titlu provizoriu, să-şi exercite functiile, statul de reşedinţa este obligat sa informeze
imediat autorităţile competente ale circumscriptiei consulare. El este de asemenea obligat sa
vegheze ca să fie luate masurile necesare pentru ca seful de post consular să poată să se achite de
oblibaţiile misiunii sale şi sa beneficieze de tratamentul prevăzut de dispozitiile prezentei
Conventii.Articolul 15Exercitarea cu titlu temporar a functiilor sefului de post consular1. Dacă
seful de post consular este impiedicat să-şi exercite functiile sau dacă postul sau este vacant, un
gerant interimar poate actiona cu titlu provizoriu ca sef de post consular.2.
Numele şi prenumele gerantului interimar sînt notificate fie de către misiunea diplomatica a statului
trimitator, fie, în lipsa unei misiuni diplomatice a acestui stat în statul de reşedinţa, de către seful de
post consular, fie, în cazul cînd acesta este impiedicat sa o faca, de către autoritatea competentă a
statului trimitator, Ministerului Afacerilor Externe al statului de reşedinţa sau autorităţii desemnate
de acest minister. De regula, aceasta notificare trebuie să fie facuta în prealabil. Statul de reşedinţa
poate condiţiona de consimtamintul sau admiterea ca gerant interimar a unei persoane care nu este
nici agent diplomatic, nici functionar consular al statului trimitator în statul de reşedinţa.3.
Autorităţile competente ale statului de reşedinţa trebuie să acorde asistenţa şi protecţie gerantului
interimar. În timpul activităţii sale, dispozitiile prezentei Conventii îi sînt aplicabile în aceeasi
măsura, ca şi sefului de post consular în cauza. Totusi, statul de reşedinţa nu este obligat sa acorde
unui gerant interimar inlesnirile, privilegiile şi imunitatile de care seful de post consular se bucura
numai în baza unor condiţii pe care gerantul interimar nu le indeplineste.4. Atunci cînd un membru
al personalului diplomatic al reprezentantei diplomatice a statului trimitator în statul de reşedinţa
este numit gerant interimar de către statul trimitator în condiţiile prevăzute în paragraful 1 al
prezentului articol, el continua să se bucure de privilegiile şi imunitatile diplomatice, dacă statul de
reşedinţa nu se opune la aceasta.Articolul 16Precaderea între sefii de post consular1. Ordinea de
precadere a sefilor de post consular din fiecare clasa este determinata de data acordarii
exequaturului.2. Totusi, în cazul în care seful de post consular, înainte de a obtine exequaturul, este
admis cu titlu provizoriu sa exercite functiile sale, data acestei admiteri determina ordinea de
precadere; aceasta ordine este mentinuta şi după acordarea exequaturului.3. Ordinea de precadere
între doi sau mai mulţi şefi de post consular care au obţinut exequaturul sau admiterea provizorie la
aceeasi data este determinata de data la care patenta lor sau actul similar a fost prezentat, sau la care
notificarea prevăzută la paragraful 3 al art. 11 a fost facuta statului de reşedinţa.4. Gerantii
interimari se situeaza ca ordine de precadere după toţi sefii de post consular. Între ei, ordinea de
precadere este determinata de datele la care şi-au luat functiile de geranti interimari şi care au fost
indicate în notificarile facute în conformitate cu paragraful 2 al art. 15.5. Funcţionarii consulari
onorifici, şefi de post consular, se situeaza ca ordine de precadere în fiecare clasa după sefii de post
consular de cariera, în ordinea şi după regulile stabilite în paragrafele precedente.6. Sefii de post
consular au precadere asupra functionarilor consulari care nu au aceasta calitate.Articolul
17Indeplinirea de acte diplomatice de către funcţionarii consulari1. Intr-un stat în care statul
trimitator nu are misiune diplomatica şi nu este reprezentat prin misiunea diplomatica a unui stat
tert, un functionar consular poate, cu consimtamintul statului de reşedinţa şi fără ca statutul sau
consular să fie afectat
prin aceasta, să fie insarcinat sa indeplineasca acte diplomatice. Indeplinirea acestor acte de către un
functionar consular nu-i conferă nici un drept la privilegiile şi imunitatile diplomatice.2. Un
functionar consular poate, după notificarea către statul de reşedinţa, să fie insarcinat sa reprezinte
statul trimitator pe linga orice organizaţie interguvernamentala. Actionind în aceasta calitate, el are
dreptul la toate privilegiile şi imunitatile acordate prin dreptul international cutumiar sau prin
acorduri internationale unui reprezentant pe linga o organizaţie interguvernamentala; totusi, în ceea
ce priveste orice functie consulara exercitata de el, nu are dreptul la o imunitate de jurisdictie mai
larga decit aceea de care beneficiaza un functionar consular în baza prezentei Conventii.Articolul
18Numirea aceleiasi persoane ca functionar consular de către doua sau mai multe stateDoua sau mai
multe state pot, cu consimtamintul statului de reşedinţa, sa numeasca aceeasi persoana în calitate de
functionar consular în acest stat.Articolul 19Numirea membrilor personalului consular1. Sub
rezerva dispoziţiilor articolelor 20, 22 şi 23, statul trimitator poate numi conform vointei sale pe
membrii personalului consular.2. Statul trimitator notifica statului de reşedinţa numele şi prenumele,
categoria şi clasa tuturor functionarilor consulari, altii decit seful de post consular, cu destul timp
înainte pentru ca statul de reşedinţa să poată exercita, dacă doreste, drepturile pe care i le conferă
paragraful 3 al art. 23.3. Statul trimitator poate, dacă legile şi regulamentele sale o cer, să solicite
statului de reşedinţa sa acorde exequatur unui functionar consular care nu este sef de post consular.
4. Statul de reşedinţa poate, dacă legile şi regulamentele sale o cer, sa acorde exequatur unui
functionar consular care nu este sef de post consular.Articolul 20Efectivul personalului consularÎn
lipsa unui acord explicit asupra efectivului personalului postului consular, statul de reşedinţa poate
cere ca acest efectiv să fie mentinut în limitele considerate de el ca fiind rationale şi normale, avînd
în vedere circumstantele şi condiţiile din circumscripţia consulara şi nevoile postului consular în
cauza.Articolul 21Precaderea între funcţionarii consulari ai unui post consularOrdinea de precadere
între funcţionarii consulari ai unui post consular şi orice schimbari care îi sînt aduse sînt notificate
de misiunea diplomatica a statului trimitator sau, în lipsa unei asemenea misiuni în statul de
reşedinţa, de către seful postului consular Ministerului Afacerilor Externe al statului de reşedinţa
sau autorităţii desemnate de acest minister.Articolul 22Naţionalitatea functionarilor consulari1.
Funcţionarii consulari trebuie să aibă în principiu naţionalitatea statului trimitator.2. Funcţionarii
consulari nu pot fi aleşi dintre cetatenii statului de reşedinţa decit cu consimtamintul expres al
acestui stat care poate oricînd sa-l retraga.3. Statul de reşedinţa îşi poate rezerva acelasi drept în
ceea ce priveste cetatenii unui stat tert care nu sînt totodata şi cetăţeni ai statului trimitator.Articolul
23Persoana declarata non grata1. Statul
de reşedinţa poate în orice moment sa informeze statul trimitator ca un functionar consular este
persona non grata sau ca orice alt membru al personalului consular nu este acceptabil. În acest caz,
statul trimitator va rechema persoana în cauza sau va pune capat functiilor sale în cadrul acestui
post consular, după caz.2. Dacă statul trimitator refuza sa indeplineasca sau nu indeplineste într-un
termen rezonabil oblibaţiile care îi revin conform paragrafului 1 al prezentului articol, statul de
reşedinţa poate, după caz, sa retraga exequaturul persoanei în cauza sau sa inceteze de a o considera
ca membru al personalului consular.3. O persoana numita membru al unui post consular poate fi
declarata inacceptabila înainte de a ajunge pe teritoriul statului de reşedinţa sau, dacă se găseşte deja
acolo, înainte de a intră în functie la postul consular. Statul trimitator trebuie, în acest caz, sa retraga
numirea.4. În cazurile menţionate la paragrafele 1 şi 3 din prezentul articol, statul de reşedinţa nu
este obligat sa comunice statului trimitator motivele hotărîrii sale.Articolul 24Notificarea către
statul de reşedinţa a numirilor, sosirilor şi plecarilor1. Sînt notificate Ministerului Afacerilor
Externe al statului de reşedinţa sau autorităţii desemnate de acest minister:a) numirea membrilor
postului consular, sosirea lor după numire la postul consular, plecarea lor definitivă sau încetarea
functiilor lor, precum şi orice alte schimbari referitoare la statutul lor care pot să se produca în
cursul serviciului lor la postul consular;b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane din familia
unui membru al postului consular care locuieste împreună cu el şi, dacă este cazul, faptul ca o
persoană devine sau inceteaza de a mai fi membru al familiei;c) sosirea şi plecarea definitivă a
membrilor personalului particular şi, dacă este cazul, încetarea serviciului lor în aceasta calitate;d)
angajarea şi concedierea persoanelor care îşi au reşedinţa în statul de reşedinţa ca membri ai
postului consular sau ca membri ai personalului particular care au dreptul la privilegii şi imunitati.2.
Cînd este posibil, sosirea şi plecarea definitivă trebuie de asemenea sa faca obiectul unei notificari
prealabile.Secţiunea A II-A INCETAREA FUNCTIILOR CONSULAREArticolul 25Încetarea
functiilor unui membru al unui post consularFunctiile unui membru al unui post consular inceteaza
indeosebi prin:a) notificarea de către statul trimitator către statul de reşedinţa despre faptul ca
functiile lui au incetat;b) retragerea exequaturului;c) notificarea statului de reşedinţa către statul
trimitator despre faptul ca el a incetat sa mai considere persoana în cauza ca membru al personalului
consular.Articolul 26Plecarea de pe teritoriul statului de reşedinţaStatul de reşedinţa trebuie, chiar
în caz de conflict armat sa acorde membrilor postului consular şi membrilor personalului particular,
care nu sînt cetăţeni ai statului de reşedinţa, precum şi membrilor familiilor lor care locuiesc
împreună cu ei, indiferent de naţionalitatea lor, timpul şi inlesnirile necesare pentru a-şi pregati
plecarea şi pentru a părăsi
teritoriul acestui stat într-un termen cit mai scurt posibil după încetarea functiilor lor. El trebuie mai
ales dacă este necesar, sa puna la dispoziţia lor mijloacele de transport necesare pentru ei insisi şi
pentru bunurile lor, cu excepţia bunurilor dobindite în statul de reşedinţa, al caror export este
interzis în momentul plecarii.Articolul 27Protectia localurilor şi arhivelor consulare şi a intereselor
statului trimitator în circumstanţe excepţionale1. În cazul ruperii relatiilor consulare între doua
state:a) statul de reşedinţa este obligat, chiar în caz de conflict armat, să respecte şi sa protejeze
localurile consulare, ca şi bunurile postului consular şi arhivele consulare;b) statul trimitator poate
incredinta paza localurilor consulare, ca şi a bunurilor care se gasesc în ele şi a arhivelor consulare,
unui stat tert acceptabil pentru statul de reşedinţa;c) statul trimitator poate incredinta protectia
intereselor sale şi a celor ale cetatenilor săi unui stat tert acceptabil pentru statul de reşedinţa.2. În
caz de inchidere temporara sau definitivă a unui post consular, sînt aplicabile prevederile aliniatului
a) din paragraful 1 al prezentului articol. În afară de aceasta:a) dacă statul trimitator nu este
reprezentat în statul de reşedinţa printr-o misiune diplomatica, dar are un alt post consular pe
teritoriul statului de reşedinţa, acest post consular poate fi insarcinat cu paza localurilor postului
consular care a fost inchis, a bunurilor care se gasesc acolo şi a arhivelor consulare, precum şi, cu
consimtamintul statului de reşedinţa, cu exercitarea functiilor consulare în circumscripţia acestui
post consular; saub) dacă statul trimitator nu are în statul de reşedinţa misiune diplomatica şi nici un
alt post consular, sînt aplicabile prevederile aliniatelor b) şi c) din paragraful 1 al prezentului
articol.Capitolul II Inlesniri, privilegii şi imunitati privind posturile consulare, funcţionarii
consulari de cariera şi alti membri ai unui post consularSecţiunea I INLESNIRI,
PRIVILEGII ŞI IMUNITATI PRIVIND POSTUL CONSULARArticolul 28Inlesniri acordate
postului consular pentru activitatea saStatul de reşedinţa acorda orice inlesniri pentru indeplinirea
functiilor postului consular.Articolul 29Folosirea drapelului şi a stemei naţionale1. Statul trimitator
are dreptul de a folosi drapelul sau naţional şi scutul cu stema sa de stat în statul de reşedinţa,
conform prevederilor prezentului articol.2. Drapelul naţional al statului trimitator poate fi arborat,
iar scutul cu stema de stat poate fi asezat pe cladirea ocupata de către postul consular şi pe poarta sa
de intrare, precum şi pe reşedinţa sefului postului consular şi pe mijloacele sale de transport, atunci
cînd acestea sînt folosite în interes de serviciu.3. În exercitarea dreptului acordat prin prezentul
articol se va ţine seama de legile, regulamentele şi uzantele statului de reşedinţa.Articolul
30Localurile1. Statul de reşedinţa trebuie fie sa faciliteze dobindirea pe teritoriul sau, în cadrul
legilor şi regulamentelor sale, de către statul trimitator, a localurilor necesare postului consular, fie
sa ajute statul trimitator să-şi procure localuri în alt mod.2. El trebuie, de asemenea, dacă acest lucru
este necesar, sa
ajute postul consular să obţină locuinte convenabile pentru membrii săi.Articolul 31Inviolabilitatea
localurilor consulare1. Localurile consulare sînt inviolabile în măsura prevăzută în prezentul articol.
2. Autorităţile statului de reşedinţa nu pot patrunde în partea localurilor consulare pe care postul
consular o foloseşte exclusiv pentru nevoile muncii sale, decit cu consimtamintul sefului postului
consular, al persoanei desemnate de acesta sau al sefului misiunii diplomatice a statului trimitator.
Totusi, consimtamintul sefului postului consular poate fi considerat ca obţinut în caz de incendiu
sau de alt sinistru care cere măsuri de protecţie imediata.3. Sub rezerva prevederilor paragrafului 2
din prezentul articol, statul de reşedinţa are obligaţia speciala de a lua orice măsuri necesare pentru
a împiedica violarea sau deteriorarea localurilor consulare şi pentru a împiedica tulburarea linistii.
postului consular sau atingerea demnitatii sale.4. Localurile consulare, mobilierul lor şi bunurile
postului consular, ca şi mijloacele sale de transport, nu pot face obiectul vreunei forme de rechizitie
în scopuri de aparare naţionala sau de utilitate publică. în cazul cînd o expropriere ar fi necesară în
aceste scopuri, vor fi luate toate masurile corespunzătoare pentru a evita impiedicarea exercitarii
functiilor consulare, şi statului trimitator îi va fi varsata o indemnizatie prompta, adecvata şi
efectiva.Articolul 32Scutirea fiscala a localurilor consulare1. Localurile consulare şi reşedinţa
sefului postului consular de cariera, asupra cărora statul trimitator sau orice persoană actionind în
numele acestui stat este proprietar sau locatar, sînt scutite de orice impozite şi taxe de orice fel,
naţionale, regionale sau comunale, cu excepţia taxelor percepute ca remunerare pentru servicii
special prestate.2. Scutirea fiscala prevăzută în paragraful 1 al prezentului articol nu se aplică
acestor impozite şi taxe cînd, după legile şi regulamentele statului de reşedinţa, ele cad în sarcina
persoanei care a contractat cu statul trimitator sau cu persoane care acţionează în numele acestui
stat.Articolul 33Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulareArhivele şi documentele
consulare sînt inviolabile în orice moment şi în orice loc s-ar gasi.Articolul 34Libertatea de
deplasareSub rezerva legilor şi a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis
sau reglementat din motive de securitate naţionala, statul de reşedinţa asigura tuturor membrilor
postului consular libertatea de deplasare şi de circulatie pe teritoriul sau.Articolul 35Libertatea de
comunicare1. Statul de reşedinţa permite şi protejeaza libera comunicare a postului consular pentru
orice scopuri oficiale. Comunicînd cu guvernul, cu misiunile diplomatice şi cu celelalte posturi
consulare ale statului trimitator, oriunde s-ar gasi ele, postul consular poate folosi toate mijloacele
de comunicatie potrivite, inclusiv curierii diplomatici sau consulari, valiza diplomatica sau
consulara şi mesajele în cod sau cifrate. Totusi, postul consular nu poate instala şi utiliza un post de
radioemisie decit cu asentimentul statului de reşedinţa.2. Corespondenta oficiala a postului consular
este inviolabila. Prin expresia "corespondenta oficiala" se înţelege întreaga corespondenta
referitoare la postul consular şi la functiile sale.3. Valiza consulara nu trebuie să fie nici deschisa şi
nici retinuta. Totusi, dacă autorităţile competente ale statului de reşedinţa au motive serioase sa
creada ca valiza contine alte obiecte decit corespondenta, documentele şi obiectele vizate în
paragraful 4 din prezentul articol, ele pot cere ca valiza să fie deschisa în prezenta lor de către un
reprezentant autorizat al statului trimitator. Dacă autorităţile statului trimitator refuza sa satisfaca
cererea, valiza este inapoiata la locul de origine.4. Coletele care constituie valiza consulara trebuie
să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot contine decit corespondenta oficiala
şi documente sau obiecte destinate exclusiv pentru folosinţă oficiala.5. Curierul consular trebuie să
poarte un document oficial în care să se atesteze calitatea sa şi să se precizeze numărul de colete
care constituie valiza consulara. Afara de cazul cînd statul de reşedinţa consimte la aceasta, el nu
trebuie să fie nici cetatean al statului de reşedinţa, nici, cu excepţia cînd el este cetatean al statului
trimitator, o persoană cu reşedinţa permanenta în statul de reşedinţa. În exercitarea functiilor sale,
acest curier este protejat de către statul de reşedinţa. El se bucura de inviolabilitatea persoanei sale
şi nu poate fi supus nici unei forme de arest sau de detentiune.6. Statul trimitator, misiunile sale
diplomatice şi posturile sale consulare pot desemna curieri consulari ad-hoc. În acest caz,
prevederile paragrafului 5 din prezentul articol sînt de asemenea aplicabile, sub rezerva ca
imunitatile care sînt menţionate în el vor inceta să se aplice din momentul în care curierul va fi
remis destinatarului valiza consulara pe care o are în grija.7. Valiza consulara poate fi incredintata
comandantului unei nave sau al unui avion comercial care trebuie să soseasca într-un punct de
intrare autorizat. Acest comandant trebuie să poarte un document oficial indicind numărul de colete
care constituie valiza, dar el nu este considerat curier consular. Printr-un aranjament cu autorităţile
locale competente postul consular poate trimite pe unul din membrii săi sa ia valiza, în mod direct şi
liber, de la comandantul navei sau al avionului.Articolul 36Comunicarea cu cetatenii statului
trimitator1. Pentru ca exercitarea functiilor consulare cu privire la cetatenii statului trimitator să fie
usurata:a) funcţionarii consulari trebuie să aibă libertatea de a comunică cu cetatenii statului
trimitator şi de a avea acces la acestia. Cetatenii statului trimitator trebuie să aibă aceeasi libertate
de a comunică cu funcţionarii consulari şi de a avea acces la ei;b) autorităţile competente ale
statului de reşedinţa trebuie să avertizeze fără întîrziere postul consular al statului trimitator atunci
cînd, în circumscripţia sa consulara, un cetatean al acestui stat este arestat, incarcerat sau pus în
stare de detentiune preventiva sau retinut în orice alta forma de detentiune, dacă cetateanul în cauza
cere aceasta. Orice comunicare adresata postului consular de către persoana
arestata, incarcerata sau pusa în stare de detentiune preventiva sau retinuta în orice alta forma de
detentiune, trebuie, de asemenea, transmisa fără întîrziere de către aceste autorităţi. Acestea trebuie
să informeze fără întîrziere persoana în cauza despre drepturile care îi revin în baza prezentului
alineat;c) funcţionarii consulari au dreptul de a vizita pe un cetatean al statului trimitator care este
incarcerat, în stare de detentiune preventiva sau retinut în orice alta forma de detentiune, de a se
intretine şi de a purta corespondenta cu el, precum şi de a lua măsuri pentru asigurarea reprezentarii
lui în justiţie. De asemenea, ei au dreptul de a vizita pe un cetatean al statului trimitator care se afla
incarcerat sau detinut în circumscripţia lor în executarea unei hotărîri judecătorești. Cu toate
acestea, funcţionarii consulari trebuie să se abtina de a interveni în favoarea unui cetatean incarcerat
sau aflat în stare de detentiune preventiva sau retinut în orice alta forma de detentiune, dacă
cetateanul în cauza se opune în mod expres la aceasta.2. Drepturile la care se referă paragraful 1 al
prezentului articol trebuie să fie exercitate în conformitate cu legile şi regulamentele statului de
reşedinţa, cu rezerva totusi ca aceste legi şi regulamente trebuie să permită deplina realizare a
scopurilor pentru care sînt destinate drepturile acordate în baza prezentului articol.Articolul
37Informaţii în caz de deces, tutela sau curatela, de naufragiu şi accident aerianDacă autorităţile
competente ale statului de reşedinţa deţin informaţiile corespunzătoare, ele sînt obligate:a) sa
informeze fără întîrziere, în caz de deces al unui cetatean al statului trimitator, postul consular în
circumscripţia caruia a avut loc decesul;b) sa notifice fără întîrziere postului consular competent
toate cazurile în care numirea unui tutore sau curator apare a fi în interesul unui cetatean minor sau
incapabil al statului trimitator. Totusi, acordarea acestei informaţii nu trebuie să prejudicieze
aplicarea legilor şi regulamentelor statului de reşedinţa în ce priveste numirea acestui tutore sau
curator;c) dacă o nava avînd naţionalitatea statului trimitator naufragiaza sau esueaza în marea
teritoriala sau în apele interioare ale statului de reşedinţa sau dacă un avion înmatriculat în statul
trimitator sufera un accident pe teritoriul statului de reşedinţa, sa informeze fără întîrziere postul
consular cel mai apropiat de locul unde s-a produs accidentul.Articolul 38Comunicarea cu
autorităţile statului de reşedinţa1. În exercitarea functiilor lor, funcţionarii consulari pot să se
adreseze:a) autorităţilor locale competente ale circumscriptiei lor consulare;b) autorităţilor centrale
competente ale statului de reşedinţa dacă şi în măsura în care acest lucru este admis de legile,
regulamentele şi uzantele statului de reşedinţa sau de acordurile internationale respective.Articolul
39Drepturi şi taxe consulare1. Postul consular poate percepe pe teritoriul statului de reşedinţa
drepturile şi taxele pe care legile şi regulamentele statului trimitator le prevad pentru actele
consulare.2. Sumele percepute cu titlu de drepturi şi taxe prevăzute în paragraful 1 al prezentului
articol şi chitantele aferente lor sînt exonerate de
orice impozite şi taxe în statul de reşedinţa.Secţiunea A II-A FACILITATI, PRIVILEGII ŞI
IMUNITATI PRIVIND FUNCTIONARII CONSULARI DE CARIERA ŞI CEILALTI
MEMBRI AI POSTULUI CONSULARArticolul 40Protectia functionarilor consulariStatul de
reşedinţa va trata pe funcţionarii consulari cu respectul cuvenit şi va lua toate masurile necesare
pentru a împiedica orice atingere adusa persoanei, libertatii şi demnitatii lor.Articolul
41Inviolabilitatea personala a functionarilor consulari1. Funcţionarii consulari nu pot fi pusi în stare
de arest sau de detentiune preventiva decit în caz de crima grava şi în urma unei hotărîri a
autorităţilor judiciare competente.2. Cu excepţia cazului prevăzut în paragraful 1 al prezentului
articol, funcţionarii consulari nu pot fi incarcerati sau supuşi vreunei alte forme de limitare a
libertatii lor personale, decit în executarea unei hotărîri judecătorești definitive.3. Cînd o procedură
penala este angajata împotriva unui functionar consular, acesta este obligat să se prezinte în faţa
autorităţilor competente. Totusi, procedura trebuie să fie condusa cu menajamentele care se cuvin
functionarului consular în virtutea pozitiei sale oficiale şi, cu excepţia cazului prevăzut în paragraful
1 al prezentului articol, în asemenea mod incit ea sa stinjeneasca cit mai puţin posibil exercitarea
functiilor consulare. Atunci cînd, în imprejurarile menţionate în paragraful 1 din prezentul articol, a
devenit necesar ca functionarul consular să fie pus în stare de detentiune preventiva, procedura
indreptata împotriva lui trebuie să fie deschisa în termenul cel mai scurt.Articolul 42Notificarea
cazurilor de arestare, detentiune sau de urmărireÎn caz de arestare, detentiune preventiva a unui
membru al personalului consular sau de urmărire penala angajata împotriva lui, statul de reşedinţa
este obligat sa previna neintirziat pe seful de post consular. Dacă acesta din urma este el insusi vizat
de una din aceste măsuri, statul de reşedinţa trebuie să informeze despre acest lucru statul trimitator,
pe cale diplomatica.Articolul 43Imunitatea de jurisdictie1. Funcţionarii consulari şi angajatii
consulari nu pot fi chemati în faţa autorităţilor judiciare şi administrative ale statului de reşedinţa
pentru actele savirsite în exercitarea functiilor consulare.2. Totusi, prevederile paragrafului 1 din
prezentul articol nu se aplică în caz de actiune civila:a) care rezultă din incheierea unui contract de
către un functionar consular sau un angajat consular, pe care acesta nu l-a incheiat în mod expres
sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimitator; saub) intentata de un tert pentru o
paguba rezultind dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţa de un vehicul, o nava sau de o
aeronava.Articolul 44Obligaţia de a depune ca martor1. Membrii postului consular pot fi chemati
să depună ca martori în cursul procedurilor judiciare şi administrative. Angajatii consulari şi
membrii personalului de serviciu nu trebuie să refuze să depună ca martori, cu excepţia cazurilor
menţionate în paragraful 3 al prezentului articol. Dacă un functionar refuza să depună ca
martor, nici o măsura coercitiva sau alta sanctiune nu i se poate aplica.2. Autoritatea care solicită
marturia trebuie să evite a împiedica un functionar consular în indeplinirea functiilor sale. El poate
să obţină marturia lui la reşedinţa lui sau la postul consular, sau sa accepte o declaratie scrisa din
partea sa ori de cite ori acest lucru este posibil.3. Membrii postului consular nu sînt obligati să
depună marturie asupra faptelor care au legătură cu exercitarea functiilor lor şi să prezinte
corespondenta şi documentele oficiale referitoare la acestea. Ei au, de asemenea, dreptul de a refuza
să depună marturie în calitate de experti asupra legislaţiei statului trimitator.Articolul 45Renuntarea
la privilegii şi imunitati1. Statul trimitator poate renunta la privilegiile şi imunitatile unui membru al
postului consular, prevăzute în articolele 41, 43 şi 44.2. Renuntarea trebuie să fie intotdeauna
expresa, sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 din prezentul articol şi trebuie să fie comunicata în
scris statului de reşedinţa.3. Dacă un functionar consular sau un angajat consular angajează o
procedură intr-o materie în care ar beneficia de imunitatea de jurisdictie în virtutea art. 43, el nu
poate invoca imunitatea de jurisdictie faţă de nici o cerere reconventionala legata direct de cererea
principala.4. Renuntarea la imunitatea de jurisdictie pentru o actiune civila sau administrativa nu
poate fi socotita ca implica renuntarea la imunitate în ceea ce priveste masurile de executare a
hotărîrii, pentru care este necesară o renuntare distincta.Articolul 46Scutirea de inmatriculare a
strainilor şi de permise de sedere1. Funcţionarii consulari şi angajatii consulari, precum şi membrii
familiei lor care locuiesc împreună cu ei sînt scutiti de toate oblibaţiile prevăzute de legile şi
regulamentele statului de reşedinţa în materie de inmatriculare a strainilor şi de permise de sedere.2.
Totusi, dispozitiile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică nici functionarului consular care
nu este angajat permanent al statului trimitator sau care exercită o activitate particulara cu caracter
lucrativ în statul de reşedinţa, nici unui membru al familiei sale.Articolul 47Scutirea de permise de
muncă1. Membrii postului consular sînt scutiti, în ce priveste serviciile aduse statului trimitator, de
oblibaţiile pe care legile şi regulamentele statului de reşedinţa referitoare la folosirea miinii de lucru
straine le impun în materie de permise de muncă.2. Membrii personalului particular al
functionarilor consulari şi angajatilor consulari sînt scutiti de oblibaţiile menţionate la paragraful 1
din prezentul articol, dacă ei nu exercita nici o alta ocupatie particulara cu caracter lucrativ în statul
de reşedinţa.Articolul 48Scutirea de regimul de securitate sociala1. Sub rezerva dispoziţiilor
paragrafului 3 din prezentul articol, membrii postului consular şi membrii familiei lor care locuiesc
împreună cu ei sînt scutiti, în ceea ce priveste serviciile aduse statului trimitator, de dispozitiile de
securitate sociala care pot fi în vigoare în statul de reşedinţa.2. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al
prezentului articol se aplică şi membrilor
personalului particular care sînt în serviciul exclusiv al membrilor postului consular, cu condiţia:a)
ca ei sa nu fie cetăţeni ai statului de reşedinţa sau sa nu- şi aiba reşedinţa permanenta în acest stat;
şib) ca ei să fie supuşi dispoziţiilor de securitate sociala care sînt în vigoare în statul trimitator sau
într-un stat tert.3. Membrii postului consular care au în serviciul lor persoane cărora scutirea
prevăzută la paragraful 2 din prezentul articol nu li se aplică, trebuie să respecte oblibaţiile pe care
dispozitiile de securitate sociala ale statului de reşedinţa le impun celui care angajează.4. Scutirea
prevăzută la paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol nu exclude participarea voluntara la regimul de
securitate sociala al statului de reşedinţa, în măsura în care ea este admisa de acest stat.Articolul
49Scutirea fiscala1. Funcţionarii consulari şi angajatii consulari, precum şi membrii familiei lor care
locuiesc împreună cu ei, sînt scutiti de orice impozite şi taxe, personale sau reale, naţionale,
regionale şi comunale, cu excepţia:a) impozitelor indirecte incorporate în mod normal în preţul
marfurilor sau serviciilor;b) impozitelor şi taxelor pe bunurile imobile particulare situate pe
teritoriul statului de reşedinţa, sub rezerva dispoziţiilor articolului 32;c) drepturilor de succesiune şi
de mutatie percepute de către statul de reşedinţa, sub rezerva prevederilor paragrafului b) al
articolului 51;d) impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare inclusiv cîştigurile în capital, care-şi
au sursa în statul de reşedinţa, şi a impozitelor pe capital prelevate asupra investitiilor efectuate în
întreprinderi comerciale sau financiare situate în statul de reşedinţa;e) impozitelor şi taxelor
percepute ca remunerare a serviciilor particulare prestate;f) taxelor de înregistrare, de grefa, de
ipoteca şi de timbru, sub rezerva dispoziţiilor articolului 32.2. Membrii personalului de serviciu sînt
scutiti de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor.3. Membrii postului
consular care angajează persoane ale caror retributii sau salarii nu sînt scutite de impozitul pe venit
în statul de reşedinţa trebuie să respecte oblibaţiile pe care legile şi regulamentele acestui stat le
impun în materie de percepere a impozitului pe venit celor care angajează.Articolul 50Scutirea de
taxe vamale şi de control vamal1. În conformitate cu dispozitiile legislative şi regulamentare pe care
le poate adopta, statul de reşedinţa autoriza intrarea şi acorda scutirea de orice taxe vamale,
impozite şi alte redevente conexe, cu excepţia cheltuielilor de depozitare, de transport şi a
cheltuielilor pentru servicii similare, pentru:a) obiectele destinate folosirii oficiale a postului
consular;b) obiectele de uz personal al functionarului consular şi al membrilor familiei sale care
locuiesc împreună cu el, inclusiv efectele destinate instalarii sale. Articolele de con nu trebuie să
depăşească cantitatile necesare pentru folosirea lor directa de către cei interesati.2. Angajatii
consulari beneficiaza de privilegiile şi scutirile prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol în
ceea ce priveste obiectele importate cu ocazia primei lor instalari.3. Bagajele personale insotite de
funcţionarii consulari
şi de membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sînt scutite de control vamal. Ele nu pot fi
supuse controlului decit dacă exista motive serioase să se presupuna ca ele conţin alte obiecte decit
cele menţionate la alineatul b) al paragrafului 1 din prezentul articol sau obiecte al caror import sau
export este interzis de către legile şi regulamentele statului de reşedinţa sau supus legilor şi
regulamentelor sale de carantina. Acest control nu poate avea loc decit în prezenta functionarului
consular sau a membrului familiei sale, interesat.Articolul 51Succesiunea unui membru al postului
consular sau a unui membru al familiei saleÎn caz de deces al unui membru al postului consular sau
al unui membru al familiei sale care locuia împreună cu el, statul de reşedinţa este obligat:a) să
permită exportul bunurilor mobile ale defunctului, cu excepţia celor care au fost dobindite în statul
de reşedinţa şi care fac obiectul unei prohibitii de export în momentul decesului;b) sa nu perceapa
taxe naţionale, regionale sau comunale de succesiune sau de mutatie asupra bunurilor mobile a
caror prezenta în statul de reşedinţa se datora exclusiv prezentei în acest stat a defunctului în calitate
de membru al postului consular sau de membru al familiei unui membru al postului
consular.Articolul 52Scutirea de prestatii personaleStatul de reşedinţa trebuie să scuteasca pe
membrii postului consular şi pe membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei de orice prestatie
personala şi de orice serviciu de interes public, indiferent de caracterul lui, ca şi de sarcinile
militare, cum ar fi rechizitiile, contribuţiile şi incartiruirile militare.Articolul 53Inceputul şi
încetarea privilegiilor şi imunitatilor consulare1. Orice membru al postului consular beneficiaza de
privilegiile şi imunitatile prevăzute în prezenta Convenţie de la intrarea sa pe teritoriul statului de
reşedinţa pentru a ajunge la post sau, dacă se găseşte deja pe acest teritoriu, din momentul mutarii
sale în functie la postul consular.2. Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc
împreună cu el, precum şi membrii personalului sau particular, beneficiaza de privilegiile şi
imunitatile prevăzute în prezenta Convenţie, incepind cu una din datele urmatoare: aceea de cînd
membrul respectiv al postului consular se bucura de privilegii şi imunitati conform paragrafului 1 al
prezentului articol; aceea a intrarii lor pe teritoriul statului de reşedinţa sau aceea la care ei au
devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular respectiv.3. Cînd functiile unui
membru al postului consular inceteaza, privilegiile şi imunitatile sale, precum şi acelea ale
membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu el sau ale membrilor personalului sau particular
inceteaza în mod normal la prima din datele urmatoare: în momentul în care persoana în cauza
paraseste teritoriul statului de reşedinţa sau la expirarea unui termen rezonabil care îi va fi fost
acordat în acest scop dar el subzista pînă în acest moment, chiar în caz de conflict armat. În ce
priveste persoanele menţionate la paragraful 2 din prezentul articol, privilegiile
şi imunitatile lor inceteaza din momentul cînd ele inceteaza sa mai locuiasca împreună sau sa mai
fie în serviciul unui membru al postului consular, cu rezerva totusi ca, dacă aceste persoane
intenţionează sa părăsească teritoriul statului de reşedinţa într-un termen rezonabil privilegiile şi
imunitatile lor subzista pînă în momentul plecarii lor.4. Totusi, în ceea ce priveste actele savirsite de
un functionar consular sau de un angajat consular în exercitarea functiilor sale, imunitatea de
jurisdictie subzista fără limita de durata.5. În caz de deces al unui membru al postului consular,
membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continua să se bucure de privilegiile şi imunitatile
de care beneficiaza, pînă la prima din datele urmatoare: aceea la care ei parasesc teritoriul statului
de reşedinţa sau la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop.Articolul
54Oblibaţiile statelor terte1. Dacă functionarul consular traverseaza teritoriul sau se găseşte pe
teritoriul unui stat tert care i-a acordat o viza, în cazul în care aceasta este necesară, pentru a se duce
să-şi preia functiile sau sa ajunga la post, sau pentru a se intoarce în statul trimitator, statul tert îi va
acorda imunitatile prevăzute în celelalte articole din prezenta Convenţie care pot fi necesare pentru
a-i permite trecerea sau inapoierea. Statul tert va proceda la fel pentru membrii familiei care
locuiesc împreună cu el şi care beneficiaza de privilegii şi imunitati, cînd acestia însoţesc pe
functionarul consular sau calatoresc separat pentru a i se alatura sau pentru a se inapoia în statul
trimitator.2. În condiţiile similare celor prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol, statele terte
nu trebuie să impiedice trecerea pe teritoriul lor a celorlalţi membri ai postului consular şi a
membrilor familiilor lor care locuiesc împreună cu ei.3. Statele terte vor acorda corespondentei
oficiale şi celorlalte comunicari oficiale aflate în tranzit, inclusiv mesajelor în cod sau cifrate,
aceeasi libertate şi aceeasi protecţie pe care statul de reşedinţa este obligat să le acorde în virtutea
prezentei Conventii. Ele vor acorda curierilor consulari cărora le-a fost eliberata viza dacă aceasta
este necesară, precum şi valizelor consulare aflate în tranzit, aceeasi inviolabilitate şi aceeasi
protecţie pe care statul de reşedinţa este obligat să le acorde în baza prezentei Conventii.4.
Oblibaţiile statelor terte prevăzute în paragrafele 1, 2 şi 3 ale prezentului articol se aplică şi
persoanelor menţionate în aceste paragrafe, ca şi comunicarilor oficiale şi valizelor consulare, cînd
prezenta lor pe teritoriul statului tert este datorata unui caz de forta majoră.Articolul 55Respectarea
legilor şi regulamentelor statului de reşedinţa1. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunitatilor lor,
toate persoanele care beneficiaza de aceste privilegii şi imunitati au datoria de a respecta legile şi
regulamentele statului de reşedinţa. Ele au de asemenea datoria de a nu se amesteca în treburile
interne ale acestui stat.2. Localurile consulare nu vor fi folosite într-un mod incompatibil cu
exercitarea functiilor consulare.3. Dispozitiile paragrafului 2 din prezentul articol nu exclud
posibilitatea instalarii intr-o parte a cladirii în care se gasesc localurile postului consular, a birourilor
altor organisme sau agentii, cu condiţia ca localurile afectate acestor birouri să fie separate de acelea
care sînt folosite de către postul consular. În acest caz, aceste birouri nu sînt considerate conform
prezentei Conventii, ca făcînd parte din localurile consulare.Articolul 56Asigurarea contra
pagubelor cauzate tertilorMembrii postului consular trebuie să se conformeze tuturor obligaţiilor
impuse de legile şi regulamentele statului de reşedinţa în materie de asigurare de raspundere civila
pentru utilizarea oricărui vehicul, nava sau aeronava.Articolul 57Dispozitii speciale referitoare la
ocupatia particulara cu caracter lucrativ1. Funcţionarii consulari de cariera nu vor exercita în statul
de reşedinţa nici o activitate profesionala sau comerciala în profitul lor personal.2. Privilegiile şi
imunitatile prevăzute în prezentul capitol nu sînt acordate:a) angajatilor consulari şi membrilor
personalului de serviciu care exercită în statul de reşedinţa o activitate particulara cu caracter
lucrativ;b) membrilor familiei unei persoane menţionate la alineatul a) din prezentul paragraf şi
membrilor personalului sau particular;c) membrilor familiei unui membru al postului consular care
exercită ei insisi în statul de reşedinţa o activitate particulara cu caracter lucrativ.Capitolul III
Regimul aplicabil functionarilor consulari onorifici şi posturilor consulare conduse de
eiArticolul 58Dispozitii generale privind facilitatile, privilegiile şi imunitatile1. Articolele 28, 29,
30, 34, 35, 36, 37, 38 şi 39, paragraful 3 din articolul 54 şi paragrafele 2 şi 3 din articolul 55 se
aplică şi posturilor consulare conduse de un functionar consular onorific. În afară de aceasta,
facilitatile, privilegiile şi imunitatile acestor posturi consulare sînt reglementate de articolele 59, 60,
61 şi 62.2. Articolele 42 şi 43, paragraful 3 din articolul 44, articolele 45 şi 53 şi paragraful 1 din
articolul 55 se aplică şi functionarilor consulari onorifici. În afară de aceasta, facilitatile, privilegiile
şi imunitatile acestor functionari consulari sînt reglementate de articolele 63, 64, 65, 66 şi 67.3.
Privilegiile şi imunitatile prevăzute în prezenta Convenţie nu sînt acordate membrilor familiei unui
functionar consular onorific sau unui angajat consular care este angajat într-un post consular condus
de un functionar consular onorific.4. Schimbul de valize consulare între doua posturi consulare
situate în tari diferite şi conduse de functionari consulari onorifici este admis numai sub rezerva
consimtamintului celor două state de reşedinţa.Articolul 59Protectia localurilor consulareStatul de
reşedinţa ia masurile necesare pentru a proteja localurile consulare ale unui post consular condus de
un functionar consular onorific şi pentru a împiedica violarea sau deteriorarea lor şi tulburarea
linistii sau atingerea demnitatii postului consular.Articolul 60Scutirea fiscala a localurilor
consulare1. Localurile consulare ale unui post consular condus de un functionar consular onorific,
al caror proprietar sau locatar este statul trimitator, sînt scutite de orice
impozite şi taxe de orice natura, naţionale, regionale sau comunale, cu excepţia taxelor percepute ca
remuneratie pentru servicii particulare prestate.2. Scutirea fiscala prevăzută la paragraful 1 din
prezentul articol nu se aplică acestor impozite şi taxe atunci cînd, conform legilor şi regulamentelor
statului de reşedinţa, ele cad în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimitator.Articolul
61Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulareArhivele şi documentele consulare ale unui
post consular condus de un functionar consular onorific sînt inviolabile în orice moment şi în orice
loc s-ar gasi, cu condiţia ca ele să fie separate de celelalte hîrtii şi documente şi, în special, de
corespondenta particulara a sefului de post consular şi a oricarei persoane care lucreaza cu el, ca şi
de bunurile, cartile sau documentele care se referă la profesiunea sau la comertul lor.Articolul
62Scutirea vamalaÎn conformitate cu dispozitiile legislative şi regulamentare pe care le poate
adopta, statul de reşedinţa acorda intrarea şi scutirea de orice taxe vamale, impozite şi de alte
redevente conexe, cu excepţia cheltuielilor de depozitare, de transport şi a cheltuielilor pentru
servicii similare, pentru urmatoarele obiecte, cu condiţia ca ele să fie destinate exclusiv folosirii
oficiale a unui post consular condus de un functionar consular onorific: steme, drapele, firme,
stampile şi sigilii, cărţi, imprimate oficiale, mobilierul de birou, materialul şi rechizitele de birou şi
obiectele similare furniza, pe postului consular de către statul trimitator sau la cererea sa.Articolul
63Procedura penalaDacă împotriva unui functionar consular onorific este angajata o procedură
penala, acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente. Totusi, procedura trebuie
să fie condusa cu menajamentele care se cuvin functionarului consular onorific în baza pozitiei sale
oficiale şi, în afară de cazul cînd el se afla în stare de arest sau de detentiune, în asa fel incit
exercitarea functiilor sale consulare să fie stingherita cit mai puţin posibil. Atunci cînd apare
necesitatea ca un functionar consular onorific să fie pus în stare de detentiune preventiva, procedura
indreptata împotriva lui trebuie să fie deschisa în termenul cel mai scurt.Articolul 64Protectia
functionarului consular onorificStatul de reşedinţa este obligat sa acorde functionarului consular
onorific protectia care poate fi necesară în baza pozitiei sale oficiale.Articolul 65Scutirea de
inmatriculare a strainilor şi de permise de sedereFuncţionarii consulari onorifici, cu excepţia acelora
care exercită în statul de reşedinţa o activitate profesionala sau comerciala în profitul lor personal,
sînt scutiti de toate oblibaţiile prevăzute de legile şi regulamentele statului de reşedinţa în materie
de inmatriculare a strainilor şi de permise de sedere.Articolul 66Scutire fiscalaFunctionarul
consular onorific este scutit de orice impozite şi taxe asupra indemnizatiilor şi onorariilor pe care le
primeste de la statul trimitator pentru exercitarea functiilor consulare.Articolul 67Scutirea de
prestatii personaleStatul de reşedinţa trebuie să scuteasca pe funcţionarii
consulari onorifici de orice prestatie personala şi de orice serviciu de interes public, indiferent de
natura lui, precum şi de sarcinile militare ca rechizitii, contribuţii şi incartiruiri militare.Articolul
68Caracterul facultativ al institutiei functionarilor consulari onorificiFiecare stat este liber sa
hotarasca dacă va numi sau va primi functionari consulari onorifici.Capitolul IV Dispozitii
generaleArticolul 69Agentii consulari care nu sînt şefi de post consular1. Fiecare stat este liber sa
hotarasca dacă va stabili sau va admite agentii consulare girate de către agenti consulari care nu au
fost desemnaţi ca şefi de post consular de către statul trimitator.2. Condiţiile în care agentiile
consulare menţionate în paragraful 1 din prezentul articol pot să-şi exercite activitatea, precum şi
privilegiile şi imunitatile de care pot să se bucure agentii consulari care le gireaza sînt fixate prin
acord între statul trimitator şi statul de reşedinţa.Articolul 70Exercitarea functiilor consulare de
către o misiune diplomatica1. Dispozitiile prezentei Conventii se aplică, de asemenea, în măsura în
care contextul o permite, şi la exercitarea functiilor consulare de către o misiune diplomatica.2.
Numele membrilor misiunii diplomatice atasati secţiei consulare sau insarcinati în alt mod cu
exercitarea functiilor consulare ale misiunii sînt notificate Ministerului Afacerilor Externe al statului
de reşedinţa sau autorităţilor desemnate de acest minister.3. În exercitarea functiilor consulare,
misiunea diplomatica poate să se adreseze:a) autorităţilor locale din circumscripţia consulara;b)
autorităţilor centrale ale statului de reşedinţa, dacă legile, regulamentele şi uzantele statului de
reşedinţa sau acordurile internationale respective permit aceasta.4. Privilegiile şi imunitatile
membrilor misiunii diplomatice, menţionaţi în paragraful 2 din prezentul articol continua să fie
determinate de regulile dreptului international privind relatiile diplomatice.Articolul 71Cetăţeni ai
statului de reşedinţa şi persoane care au reşedinţa permanenta în acest stat1. Dacă statul de reşedinţa
nu acorda functionarilor consulari, care sînt cetăţeni ai statului de reşedinţa sau care au reşedinţa
permanenta în acest stat, facilităţi, privilegii şi imunitati suplimentare, acestia nu beneficiaza decit
de imunitatea de jurisdictie şi de inviolabilitatea personala pentru actele oficiale indeplinite în
exercitarea functiilor lor şi de privilegiul prevăzut în paragraful 3 al articolului 44. În ceea ce
priveste acesti functionari consulari, statul de reşedinţa trebuie de asemenea să respecte obligaţia
prevăzută în articolul 42. Dacă împotriva unui asemenea functionar consular se angajează o actiune
penala, procedura trebuie să fie condusa, în afară de cazul cînd persoana în cauza se afla în stare de
arest sau de detentiune, în asa fel incit exercitarea functiilor consulare să fie stingherita cit mai puţin
posibil.2. Ceilalti membri ai postului consular care sînt cetăţeni ai statului de reşedinţa sau care au
reşedinţa permanenta în acest stat, membrii familiei lor, precum şi membrii familiilor functionarilor
consulari menţionaţi în paragraful 1 al
prezentului articol nu beneficiaza de facilităţi, privilegii şi imunitati decit în măsura în care acestea
le sînt acordate de către statul de reşedinţa. Membrii familiei unui membru al postului consular şi
membrii personalului particular care sînt ei insisi cetăţeni ai statului de reşedinţa sau au reşedinţa
permanenta în acest stat nu beneficiaza, de asemenea, de facilităţi, privilegii şi imunitati decit în
măsura în care acestea le sînt acordate de către statul de reşedinţa. Totusi, statul de reşedinţa trebuie
să-şi exercite jurisdictia asupra acestor persoane astfel incit sa nu impiedice în mod excesiv
exercitarea functiilor postului consular.Articolul 72Nediscriminarea1. În aplicarea dispoziţiilor
prezentei Conventii, statul de reşedinţa nu va face discriminari între state.2. Totusi, nu vor fi
considerate ca discriminatorii:a) faptul ca statul de reşedinţa aplica restrictiv una din dispozitiile
prezentei Conventii, intrucit ea este astfel aplicata posturilor sale consulare în statul trimitator;b)
faptul ca statele îşi acorda reciproc, prin cutuma sau prin acord, un tratament mai favorabil decit cel
cerut de dispozitiile prezentei Conventii.Articolul 73Raportul dintre prezenta Convenţie şi celelalte
acorduri internationale1. Dispozitiile prezentei Conventii nu aduc atingere celorlalte acorduri
internationale în vigoare în relatiile dintre statele părţi la aceste acorduri.2. Nici o dispoziţie din
prezenta Convenţie nu poate împiedica statele sa incheie acorduri internationale care să confirme, sa
completeze sau sa dezvolte dispozitiile acesteia, sau care să extinda sfera lor de aplicare.Capitolul
V Dispozitii finaleArticolul 74SemnareaPrezenta Convenţie va fi deschisa spre semnare tuturor
statelor membre ale Organizaţiei Natiunilor Unite sau ale unei institutii specializate, precum şi
oricărui stat parte la statutul Curtii Internationale de Justiţie şi oricărui alt stat invitat de către
Adunarea generală a Organizaţiei Natiunilor Unite sa devina parte la Convenţie, după cum urmeaza:
pînă la 31 octombrie 1963, la Ministerul federal al Afacerilor Externe al Republicii Austria şi, apoi,
pînă la 31 martie 1964, la sediul Organizaţiei Natiunilor Unite la New York.Articolul
75RatificareaPrezenta Convenţie va fi supusă ratificarii. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la
Secretarul general al Organizaţiei Natiunilor Unite.Articolul 76AderareaPrezenta Convenţie va
ramine deschisa pentru aderare oricărui stat apartinind uneia din cele patru categorii menţionate în
articolul 74. Instrumentele de aderare vor fi remise Secretarului general al Organizaţiei Natiunilor
Unite.Articolul 77Intrarea în vigoare1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare după treizeci de zile
de la data depunerii pe linga Secretarul general al Organizaţiei Natiunilor Unite a celui de- al 22-lea
instrument de ratificare sau de aderare.2. Pentru fiecare din statele care vor ratifica Convenţia sau
vor adera la ea după depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau de aderare, Convenţia
va intra în vigoare după treizeci de zile de la depunerea de către acest stat a instrumentului sau de
ratificare sau de aderare.Articolul 78Notificarile Secretarului generalSecretarul
general al Organizaţiei Natiunilor Unite va notifica tuturor statelor apartinind uneia din cele patru
categorii menţionate în articolul 74:a) semnarea prezentei Conventii şi depunerea instrumentelor de
ratificare sau de aderare, conform articolelor 74, 75 şi 76;b) data la care prezenta Convenţie va intra
în vigoare, conform articolului 77.Articolul 79Valabilitatea textelorOriginalul prezentei Conventii,
ale cărui texte englez, chinez, spaniol, francez şi rus au aceeasi valabilitate, va fi depus la Secretarul
general al Organizaţiei Natiunilor Unite care va trimite cite o copie certificata conforma tuturor
statelor apartinind uneia din cele patru categorii menţionate la articolul 74.Drept pentru care
subsemnații plenipotențiari, împuterniciţi în mod cuvenit de către guvernele lor respective, au
semnat prezenta convenţie.Facuta la Viena, la 24 aprilie 1963

4. Tratatul Atlanticului de Nord (1949);

TRATAT din 4 aprilie 1949
Atlanticului de Nord
EMITENT ACT INTERNAŢIONAL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 3 martie 2004

Washington DC, 4 aprilie 1949

Părţile la prezentul tratat,
reafirmându-şi credinţa în scopurile şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi
dorinţa de a convieţui în pace cu toate popoarele şi guvernele,
hotărâte să salvgardeze libertatea, patrimoniul lor comun şi civilizaţia popoarelor lor, fondate pe
principiile democraţiei, libertăţii individuale şi supremaţiei legii,
dornice să promoveze stabilitatea şi bunăstarea în spaţiul Atlanticului de Nord,
hotărâte să îşi unească eforturile în scopul apărării lor colective şi menţinerii păcii şi securităţii,
au convenit asupra prezentului tratat al Atlanticului de Nord.
Articolul 1
Părţile se angajează, în conformitate cu prevederile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, să
soluţioneze prin mijloace paşnice orice diferend internaţional în care ar putea fi implicate, astfel
încât să nu se aducă atingere păcii şi securităţii internaţionale, precum şi justiţiei, şi să se abţină în
relaţiile internaţionale de la recurgerea la ameninţarea cu forţa sau la folosirea forţei în orice mod
incompatibil cu scopurile Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Articolul 2
Părţile vor contribui la dezvoltarea pe mai departe de relaţii internaţionale bazate pe pace şi
prietenie, prin consolidarea instituţiilor lor libere, prin asigurarea unei mai bune înţelegeri a
principiilor pe care sunt fondate aceste instituţii şi prin promovarea condiţiilor de asigurare a
stabilităţii şi bunăstării. Ele vor căuta să elimine diferenţele dintre politicile lor economice
internaţionale şi vor încuraja colaborarea economică dintre fiecare sau dintre toate părţile.
Articolul 3
Pentru atingerea într-un mod cât mai eficient a obiectivelor acestui tratat, părţile, acţionând
individual sau colectiv, prin dezvoltarea propriilor mijloace şi prin acordarea de sprijin reciproc în
mod continuu şi eficace, îşi vor menţine şi vor dezvolta capacitatea individuală şi pe cea colectivă
de a rezista unui atac armat.
Articolul 4
Părţile se vor consulta ori de câte ori, în opinia vreuneia dintre ele, este ameninţată integritatea
teritorială, independenţa politică sau securitatea oricăreia dintre părţi.
Articolul 5
Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în
America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor părţilor şi, în consecinţă, sunt de acord
că, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare
individuală sau colectivă, recunoscut prin art. 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, va sprijini
partea sau părţile atacate, prin realizarea imediată, individual şi împreună cu celelalte părţi, a
oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, în vederea restabilirii
şi menţinerii securităţii în spaţiul Atlanticului de Nord.
Orice astfel de atac armat şi toate măsurile adoptate ca urmare a acestuia vor fi imediat aduse la
cunoştinţă Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după adoptarea de către Consiliul de
Securitate a măsurilor necesare pentru restabilirea şi menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
Articolul 6
În scopul aplicării art. 5, este considerat atac armat asupra uneia sau mai multora dintre părţi un atac
armat:
(i) asupra teritoriului oricărei părţi în Europa sau în America de Nord, în departamentele algeriene
ale Franţei, pe teritoriul Turciei sau pe insulele aflate sub jurisdicţia oricăreia dintre părţi din spaţiul
Atlanticului de Nord, aflat la nord de Tropicul Racului;
(ii) asupra forţelor, navelor sau aeronavelor oricăreia dintre părţi, care se află pe aceste teritorii sau
deasupra lor sau în orice altă zonă a Europei, în care forţele de ocupaţie ale uneia dintre părţi erau
staţionate la data intrării în vigoare a acestui tratat, sau pe Marea Mediterană ori în spaţiul
Atlanticului de Nord, aflat la nord de Tropicul Racului.
Articolul 7
Tratatul nu afectează şi nu va fi interpretat ca afectând în vreun fel drepturile şi obligaţiile care
decurg din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru părţile care sunt membre ale Organizaţiei
Naţiunilor Unite sau responsabilitatea primară a Consiliului de Securitate pentru menţinerea păcii şi
securităţii internaţionale.
Articolul 8
Fiecare parte declară că nici un angajament internaţional, aflat în prezent în vigoare, între aceasta şi
oricare dintre celelalte părţi sau un stat terţ nu este în contradicţie cu prevederile prezentului tratat şi
se obligă să nu îşi asume nici o obligaţie internaţională care ar fi contrară acestui tratat.
Articolul 9
Prin prezentul articol părţile înfiinţează un consiliu, în cadrul căruia fiecare dintre ele va fi
reprezentată, pentru analizarea problemelor referitoare la aplicarea acestui tratat. Consiliul va fi
astfel organizat încât să se poată reuni prompt şi în orice împrejurare. Consiliul va constitui
organismele subsidiare necesare; în special, va înfiinţa de urgenţă un comitet al apărării care va
recomanda măsurile de aplicare a art. 3 şi 5.
Articolul 10
Părţile, prin acord unanim, pot invita să adere la acest tratat orice alt stat european capabil să
promoveze dezvoltarea principiilor acestuia şi să contribuie la securitatea spaţiului Atlanticului de
Nord. Orice stat astfel invitat poate deveni parte la prezentul tratat, în urma depunerii la Guvernul
Statelor Unite ale Americii a instrumentului său de aderare. Guvernul Statelor Unite ale Americii va
informa fiecare parte în legătură cu depunerea fiecărui instrument de aderare.
Articolul 11
Acest tratat va fi ratificat şi prevederile sale vor fi duse la îndeplinire de către părţi în conformitate
cu reglementările constituţionale proprii. Instrumentele de ratificare vor fi depuse cât mai curând
posibil la Guvernul Statelor Unite ale Americii, care îi va informa pe toţi semnatarii asupra
depunerii fiecărui instrument de ratificare. Tratatul va intra în vigoare între statele care l-au ratificat,
de îndată ce au fost depuse instrumentele de ratificare de către majoritatea semnatarilor, inclusiv de
către Belgia, Canada, Franţa, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie şi Statele Unite, şi va intra în
vigoare pentru celelalte state la data depunerii instrumentelor lor de ratificare.
Articolul 12
După ce prezentul tratat va fi în vigoare timp de 10 ani sau la orice dată ulterioară, părţile, la cererea
oricăreia dintre ele, se vor consulta în scopul revizuirii acestuia, luând în considerare factorii care la
acel moment afectează pacea şi securitatea în spaţiul Atlanticului de Nord, inclusiv evoluţia
aranjamentelor, atât universale, cât şi regionale, încheiate în conformitate cu prevederile Cartei
Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
Articolul 13
După ce prezentul tratat va fi în vigoare timp de 20 de ani, oricare parte poate să îl denunţe la un an
după ce a transmis nota de denunţare Guvernului Statelor Unite ale Americii, care va informa
guvernele celorlalte părţi în legătură cu depunerea fiecărei note de denunţare.
Articolul 14
Acest tratat, ale cărui texte în limbile engleză şi franceză sunt în mod egal autentice, va fi depozitat
în arhivele Guvernului Statelor Unite ale Americii. Copii certificate ale acestuia vor fi transmise de
către Guvernul Statelor Unite ale Americii guvernelor celorlalte state semnatare.
NOTĂ:
1. Tratatul Atlanticului de Nord a fost semnat la data de 4 aprilie 1949, de Regatul Belgiei, Canada,
Regatul Danemarcei, Franţa, Islanda, Italia, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Unit al Marii
Britanii şi Irlandei de Nord, Regatul Norvegiei, Portugalia, Statele Unite ale Americii şi Regatul
Ţărilor de Jos la 4 aprilie 1949 şi a intrat în vigoare la data de 24 august 1949, după depunerea
ratificărilor din partea tuturor statelor semnatare.
2. La Tratatul Atlanticului de Nord au aderat Grecia şi Turcia în 1952, Republica Federală Germania
în 1955, Spania în 1982 şi Republica Cehă, Polonia şi Ungaria în 1999.

5. Tratatul privind Uniunea Europeană;

PREAMBUL

MAIESTATEA SA REGELE BELGIENILOR, MAIESTATEA SA REGINA DANEMARCEI,

PREȘEDINTELE REPUBLICII FEDERALE GERMANIA, PREȘEDINTELE REPUBLICII
ELENE, MAIESTATEA SA REGELE SPANIEI, PREȘEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE,
PREȘEDINTELE IRLANDEI, PREȘEDINTELE REPUBLICII ITALIENE, ALTEȚA SA REGALĂ
MARELE DUCE DE LUXEMBURG, MAIESTATEA SA REGINA ȚĂRILOR DE JOS,
PREȘEDINTELE REPUBLICII PORTUGHEZE, MAIESTATEA SA REGINA REGATULUI
UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD (1),

DECIȘI să parcurgă o nouă etapă în procesul de integrare europeană inițiat prin

constituirea Comu nităților Europene,

INSPIRÂNDU-SE din moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei, din care s-au
dezvoltat valorile universale care constituie drepturile inviolabile și inalienabile ale
persoanei, precum și liber tatea, democrația, egalitatea și statul de drept,

REAMINTIND importanța istorică a sfârșitului divizării continentului european și

necesitatea stabilirii unor baze solide pentru arhitectura Europei viitoare,

CONFIRMÂND atașamentul lor față de principiile libertății, democrației și respectării

drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și ale statului de drept,

CONFIRMÂND atașamentul lor față de drepturile sociale fundamentale definite în Carta

socială euro peană, semnată la Torino, la 18 octombrie 1961, și în Carta comunitară a
drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 1989,

HOTĂRÂȚI să întărească solidaritatea dintre popoarele lor, respectând totodată istoria,

cultura și tradițiile acestora,

HOTĂRÂȚI să consolideze caracterul democratic și eficacitatea funcționării instituțiilor,

pentru a le permite acestora să-și îndeplinească mai bine, într-un cadru instituțional unic,
misiunile care le sunt încredințate,

HOTĂRÂȚI să-și consolideze economiile naționale, să asigure convergența acestora,

precum și să stabilească o uniune economică și monetară care presupune, conform
dispozițiilor prezentului tratat și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, o
monedă unică și stabilă,

DECIȘI să promoveze progresul economic și social al popoarelor lor, ținând seama de

principiul dezvoltării durabile și în cadrul realizării pieței interne, al consolidării coeziunii și
protecției mediului, precum și să pună în aplicare politici care asigură progrese
concomitente în domeniul integrării economice și în celelalte domenii,

(1) Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica
Letonia, Republica Lituania, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Austria,
Republica Polonă, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda
și Regatul Suediei au devenit ulterior membre ale Uniunii Europene.

HOTĂRÂȚI să instituie o cetățenie comună pentru resortisanții țărilor lor,

HOTĂRÂȚI să pună în aplicare o politică externă și de securitate comună, inclusiv

definirea treptată a unei politici de apărare comune, care ar putea conduce la o apărare
comună, în conformitate cu dispozițiile articolului 42, consolidând astfel identitatea
Europei și independența acesteia în vederea promovării păcii, securității și progresului în
Europa și în întreaga lume,

HOTĂRÂȚI să faciliteze libera circulație a persoanelor, asigurând totodată siguranța și

securitatea popoarelor lor, prin instaurarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție în
conformitate cu dispozițiile prezentului tratat și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii
Europene,

HOTĂRÂȚI să continue procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între
popoarele Europei, în care deciziile să fie luate cât mai aproape posibil de cetățeni, în
conformitate cu principiul subsidiarității,

ÎN PERSPECTIVA etapelor următoare care vor trebui parcurse pentru ca integrarea

europeană să progreseze,

AU DECIS să instituie o Uniune Europeană și, în acest sens, au desemnat drept

plenipotențiari: (lista plenipotențiarilor nu este reprodusă)

CARE, după ce au făcut schimb de depline puteri, găsite în bună și cuvenită formă,
convin cu privire la următoarele dispoziții:

TITLUL I

DISPOZIȚII COMUNE Articolul 1

(ex-articolul 1 TUE) (1)

Prin prezentul tratat, ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE instituie între ele o UNIUNE
EUROPEANĂ, denumită în continuare „Uniune”, căreia statele membre îi atribuie
competențe pentru realizarea obiectivelor lor comune.

Prezentul tratat marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai
profunde între popoarele Europei, în cadrul căreia deciziile se iau cu respectarea deplină a
principiului transparenței și cât mai aproape cu putință de cetățeni.

Uniunea se întemeiază pe prezentul tratat și pe Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene (denumite în continuare „tratatele”). Aceste două tratate au aceeași valoare
juridică. Uniunea se substituie Comunității Europene și îi succedă acesteia.

(1) Această trimitere are caracter indicativ. Pentru informații detaliate, a se vedea tabelele
de corespondență între vechea și noua numerotare a tratatelor.

Articolul 2

Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației,

egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a
drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor
membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție,
solidaritate și egalitate între femei și bărbați.

Articolul 3

(ex-articolul 2 TUE)

(1) Uniunea urmărește să promoveze pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor sale.

(2) Uniunea oferă cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără frontiere
interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor, în corelare cu
măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum
și prevenirea criminalității și combaterea acestui fenomen.

(3) Uniunea instituie o piață internă. Aceasta acționează pentru dezvoltarea durabilă a
Europei, întemeiată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilitatea prețurilor, pe o
economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea
deplină a forței de muncă și spre progres social, precum și pe un nivel înalt de protecție și
de îmbunătățire a calității mediului. Aceasta promovează progresul științific și tehnic.

Uniunea combate excluziunea socială și discriminările și promovează justiția și protecția

sociale, egalitatea între femei și bărbați, solidaritatea între generații și protecția drepturilor
copilului.

Aceasta promovează coeziunea economică, socială și teritorială, precum și solidaritatea

între statele membre.

Uniunea respectă bogăția diversității sale culturale și lingvistice și veghează la protejarea

și dezvoltarea patrimoniului cultural european.

(4) Uniunea instituie o uniune economică și monetară a cărei monedă este euro.

(5) În relațiile sale cu restul comunității internaționale, Uniunea își afirmă și promovează
valorile și interesele și contribuie la protecția cetățenilor săi. Aceasta contribuie la pacea,
securitatea, dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea și respectul reciproc între
popoare, comerțul liber și echitabil, eliminarea sărăciei și protecția drepturilor omului și, în
special, a drepturilor copilului, precum și la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului
internațional, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite.

(6) Uniunea își urmărește obiectivele prin mijloace corespunzătoare, în funcție de

competențele care îi sunt atribuite prin tratate.

RO

C 326/18 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

Articolul 4

(1) În conformitate cu articolul 5, orice competență care nu este atribuită Uniunii prin
tratate aparține statelor membre.

(2) Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și

identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale,
inclusiv în ceea ce privește autonomia locală și regională. Aceasta respectă funcțiile
esențiale ale statului și, în special, pe cele care au ca obiect asigurarea integrității sale
teritoriale, menținerea ordinii publice și apărarea securității naționale. În special,
securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.

(3) În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se

ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.

Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii
obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii.

Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la

orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.

Articolul 5

(ex-articolul 5 TCE)

(1) Delimitarea competențelor Uniunii este guvernată de principiul atribuirii. Exercitarea

acestor

competențe este reglementată de principiile subsidiarității și proporționalității.

(2) În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acționează numai în limitele competențelor

care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor
stabilite prin aceste tratate. Orice competență care nu este atribuită Uniunii prin tratate
aparține statelor membre.

(3) În temeiul principiului subsidiarității, în domeniile care nu sunt de competența sa

exclusivă, Uniunea intervine numai dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii
preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central,
nici la nivel regional și local, dar datorită dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate, pot
fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.

Instituțiile Uniunii aplică principiul subsidiarității în conformitate cu Protocolul privind

aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității. Parlamentele naționale asigură
respectarea principiului subsidiarității, în conformitate cu procedura prevăzută în
respectivul protocol.

(4) În temeiul principiului proporționalității, acțiunea Uniunii, în conținut și formă, nu

depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.

Instituțiile Uniunii aplică principiul proporționalității în conformitate cu Protocolul privind

aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității.

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/19

Articolul 6

(ex-articolul 6 TUE)

(1) Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor

funda mentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12
decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.

Dispozițiile cuprinse în Cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt
definite în tratate.

Drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu

dispozițiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea și punerea sa în aplicare și
cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicațiilor menționate în Cartă, care
prevăd izvoarele acestor dispoziții.

(2) Uniunea aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale. Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt
modificate de această aderare.

(3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile
constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului
Uniunii.

Articolul 7

(ex-articolul 7 TUE)

(1) La propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European
sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu
o majoritate de patru cincimi din membrii săi, poate să constate existența unui risc clar de
încălcare gravă a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru. Înainte de a
proceda la această constatare, Consiliul audiază statul membru în cauză și îi poate adresa
recomandări, hotărând după aceeași procedură.

Consiliul verifică cu regularitate dacă motivele care au condus la această constatare

rămân valabile.

(2) ConsiliulEuropean,hotărândînunanimitatelapropunereauneitreimidinstatelemembresau
a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, poate să constate
existența unei încălcări grave și persistente a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un
stat membru, după ce a invitat acel stat membru să-și prezinte observațiile.

(3) În cazul în care a fost făcută constatarea menționată la alineatul (2), Consiliul, hotărând
cu majoritate calificată, poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului
membru în cauză în urma aplicării tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al
reprezentantului guvernului acelui stat membru. Procedând în acest fel, Consiliul ține
seama de eventualele consecințe ale unei astfel de suspendări asupra drepturilor și
obligațiilor persoanelor fizice și juridice.

RO

C 326/20 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

Obligațiile care îi revin statului membru în cauză în temeiul tratatelor rămân obligatorii în
orice situație pentru statul membru respectiv.

(4) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide ulterior să modifice sau să
revoce măsurile luate în temeiul alineatului (3), ca răspuns la modificarea situației care l-a
determinat să impună măsurile respective.

(5) Modalitățile de vot care, în înțelesul prezentului articol, se aplică Parlamentului

European, Consiliului European și Consiliului sunt prevăzute la articolul 354 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.

Articolul 8

(1) Uniunea dezvoltă relații privilegiate cu țările învecinate, în vederea stabilirii unui spațiu
de prosperitate și de bună vecinătate, întemeiat pe valorile Uniunii și caracterizat prin
relații strânse și pașnice, bazate pe cooperare.

(2) În înțelesul alineatului (1), Uniunea poate încheia acorduri speciale cu țările în cauză.
Aceste acorduri pot include drepturi și obligații reciproce, precum și posibilitatea de a
realiza acțiuni în comun. Punerea lor în aplicare face obiectul unei concertări periodice.

TITLUL II

DISPOZIȚII PRIVIND PRINCIPIILE DEMOCRATICE

Articolul 9

În toate activitățile sale, Uniunea respectă principiul egalității cetățenilor săi, care
beneficiază de o atenție egală din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor sale.
Este cetățean al Uniunii orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia
Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci se adaugă acesteia.

Articolul 10

(1) Funcționarea Uniunii se întemeiază pe principiul democrației reprezentative.

(2) Cetățenii sunt reprezentați direct, la nivelul Uniunii, în Parlamentul European.

Statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de șefii lor de stat sau de guvern
și în Consiliu de guvernele lor, care la rândul lor răspund în mod democratic fie în fața
parlamentelor naționale, fie în fața cetățenilor lor.

(3) Orice cetățean are dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii. Deciziile se iau
în mod cât mai deschis și la un nivel cât mai apropiat posibil de cetățean.

(4) Partidele politice la nivel european contribuie la formarea conștiinței politice europene
și la exprimarea voinței cetățenilor Uniunii.

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/21

Articolul 11

(1) Instituțiile acordă cetățenilor și asociațiilor reprezentative, prin mijloace

corespunzătoare, posi bilitatea de a-și face cunoscute opiniile și de a face schimb de
opinii în mod public, în toate domeniile de acțiune ale Uniunii.

(2) Instituțiile Uniunii mențin un dialog deschis, transparent și constant cu asociațiile

reprezen tative și cu societatea civilă.

(3) În vederea asigurării coerenței și a transparenței acțiunilor Uniunii, Comisia Europeană

procedează la ample consultări ale părților interesate.

(4) La inițiativa a cel puțin un milion de cetățeni ai Uniunii, resortisanți ai unui număr semni
ficativ de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în limitele
atribuțiilor sale, o propunere corespunzătoare în materii în care acești cetățeni consideră
că este necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor.

Procedurile și condițiile necesare pentru prezentarea unei astfel de inițiative sunt stabilite
în confor mitate cu articolul 24 primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene.

Articolul 12

Parlamentele naționale contribuie în mod activ la buna funcționare a Uniunii:

(a) prin faptul că sunt informate de către instituțiile Uniunii și prin primirea de notificări
privind proiectele de acte legislative ale Uniunii în conformitate cu Protocolul privind rolul
parlamentelor naționale în Uniunea Europeană;

(b) prin respectarea principiului subsidiarității în conformitate cu procedurile prevăzute în

Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității;

(c) prin participarea, în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție, la mecanismele

de evaluare a punerii în aplicare a politicilor Uniunii în acest spațiu, în conformitate cu
articolul 70 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și prin implicarea în
controlul politic al Europol și în evaluarea activităților Eurojust, în conformitate cu
articolele 88 și 85 din respectivul tratat;

(d) prin participarea la procedurile de revizuire a tratatelor, în conformitate cu articolul 48

din prezentul tratat;

(e) prin faptul că sunt informate cu privire la cererile de aderare la Uniune, în conformitate
cu articolul 49 din prezentul tratat;

(f) prin participarea la cooperarea interparlamentară dintre parlamentele naționale și cu

Parlamentul European, în conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor naționale
în Uniunea Euro peană.

RO

C 326/22 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

TITLUL III

DISPOZIȚII PRIVIND INSTITUȚIILE

Articolul 13

(1) Uniunea dispune de un cadru instituțional care vizează promovarea valorilor sale,
urmărirea obiectivelor sale, susținerea intereselor sale, ale cetățenilor săi și ale statelor
membre, precum și asigurarea coerenței, a eficacității și a continuității politicilor și a
acțiunilor sale.

Instituțiile Uniunii sunt:

— Parlamentul European;

— Consiliul European;

— Consiliul;

— Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”); — Curtea de Justiție a Uniunii

Europene;

— Banca Centrală Europeană;

— Curtea de Conturi.

(2) Fiecare instituție acționează în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite prin tratate, în
confor mitate cu procedurile, condițiile și scopurile prevăzute de acestea. Instituțiile
cooperează unele cu altele în mod loial.

(3) Dispozițiile referitoare la Banca Centrală Europeană și la Curtea de Conturi, precum și

dispozițiile detaliate referitoare la celelalte instituții figurează în Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene.

(4) Parlamentul European, Consiliul și Comisia sunt asistate de un Comitet Economic și

Social și de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcții consultative.

Articolul 14

(1) Parlamentul European exercită, împreună cu Consiliul, funcțiile legislativă și bugetară.

Acesta exercită funcții de control politic și consultative, în conformitate cu condițiile
prevăzute în tratate. Parlamentul European alege președintele Comisiei.

(2) Parlamentul European este compus din reprezentanții cetățenilor Uniunii. Numărul
acestora nu poate depăși șapte sute cincizeci, plus președintele. Reprezentarea
cetățenilor este asigurată în mod proporțional descrescător, cu un prag minim de șase
membri pentru fiecare stat membru. Niciunui stat membru nu i se atribuie mai mult de
nouăzeci și șase de locuri.

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/23

Consiliul European adoptă în unanimitate, la inițiativa Parlamentului European și cu

aprobarea acestuia, o decizie de stabilire a componenței Parlamentului European, cu
respectarea principiilor menționate la primul paragraf.

(3) Membrii Parlamentului European sunt aleși prin vot universal direct, liber și secret,
pentru un mandat de cinci ani.

(4) Parlamentul European își alege președintele și biroul dintre membrii săi. Articolul 15

(1) Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește
orien tările și prioritățile politice generale. Acesta nu exercită funcții legislative.

(2) Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre,
precum și din președintele său și președintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate participă la lucrările Consiliului European.

(3) Consiliul European se întrunește de două ori pe semestru la convocarea președintelui

său. Atunci când ordinea de zi o impune, membrii Consiliului European pot decide să fie
asistați fiecare de un ministru și, în ceea ce îl privește pe președintele Comisiei, de un
membru al Comisiei. Atunci când situația o impune, președintele convoacă o reuniune
extraordinară a Consiliului European.

(4) Consiliul European se pronunță prin consens, cu excepția cazului în care tratatele
dispun altfel.

(5) Consiliul European își alege președintele cu majoritate calificată, pentru o durată de
doi ani și jumătate, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată. În caz de
împiedicare sau de culpă gravă, Consiliul European poate pune capăt mandatul
președintelui în conformitate cu aceeași procedură.

(6) Președintele Consiliului European:

(a) prezidează și impulsionează lucrările Consiliului European;

(b) asigură pregătirea și continuitatea lucrărilor Consiliului European, în cooperare cu

președintele Comisiei și pe baza lucrărilor Consiliului Afaceri Generale;

(c) acționează pentru facilitarea coeziunii și a consensului în cadrul Consiliului European;

(d) prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a Consiliului

European.

Președintele Consiliului European asigură, la nivelul său și în această calitate,

reprezentarea externă a Uniunii în probleme referitoare la politica externă și de securitate
comună, fără a aduce atingere atribuțiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate.

RO

C 326/24 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

Președintele Consiliului European nu poate exercita un mandat național. Articolul 16

(1) Consiliul exercită, împreună cu Parlamentul European, funcțiile legislativă și bugetară.

Acesta exercită funcții de definire a politicilor și de coordonare, în conformitate cu
condițiile prevăzute în tratate.

(2) Consiliul este compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat
membru, împuternicit să angajeze guvernul statului membru pe care îl reprezintă și să
exercite dreptul de vot.

(3) Consiliul hotărăște cu majoritate calificată, cu excepția cazului în care tratatele dispun
altfel.

(4) Începând cu 1 noiembrie 2014, majoritatea calificată se definește ca fiind egală cu cel
puțin 55 % din membrii Consiliului, cuprinzând cel puțin cincisprezece dintre aceștia și
reprezentând state membre care întrunesc cel puțin 65 % din populația Uniunii.

Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puțin patru membri ai Consiliului, în caz
contrar se consideră a fi întrunită majoritatea calificată.

Celelalte condiții privind votul cu majoritate calificată sunt stabilite la articolul 238 alineatul
(2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(5) Dispozițiile tranzitorii privind definiția majorității calificate care se aplică până la 31
octombrie 2014, precum și cele care se vor aplica în perioada 1 noiembrie 2014-31 martie
2017 sunt prevăzute în Protocolul privind dispozițiile tranzitorii.

(6) Consiliul se întrunește în cadrul diferitelor formațiuni, lista acestora fiind adoptată în
confor mitate cu articolul 236 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Consiliul Afaceri Generale asigură coerența lucrărilor diferitelor formațiuni ale Consiliului.
Acesta pregătește reuniunile Consiliului European și urmărește aducerea la îndeplinire a
măsurilor adoptate, în colaborare cu președintele Consiliului European și cu Comisia.

Consiliul Afaceri Externe elaborează acțiunea externă a Uniunii, în conformitate cu liniile

strategice stabilite de Consiliul European, și asigură coerența acțiunii Uniunii.

(7) Uncomitetalreprezentanțilorpermanențiaiguvernelorstatelormembrerăspundede
pregătirea lucrărilor Consiliului.

(8) Consiliul se întrunește în ședință publică atunci când deliberează și votează un proiect
de act legislativ. În acest scop, fiecare sesiune a Consiliului este divizată în două părți,
consacrate delibe rărilor privind actele legislative ale Uniunii, respectiv activităților fără
caracter legislativ.

(9) Președinția formațiunilor Consiliului, cu excepția celei Afaceri Externe, este asigurată
de repre zentanții statelor membre în cadrul Consiliului după un sistem de rotație egal, în
condițiile stabilite în conformitate cu articolul 236 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene.

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/25

Articolul 17

(1) Comisia promovează interesul general al Uniunii și ia inițiativele corespunzătoare în

acest scop. Aceasta asigură aplicarea tratatelor, precum și a măsurilor adoptate de
instituții în temeiul acestora. Comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub
controlul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Aceasta execută bugetul și gestionează
programele. Comisia exercită funcții de coordonare, de executare și de administrare, în
conformitate cu condițiile prevăzute în tratate. Cu excepția politicii externe și de
securitate comune și a altor cazuri prevăzute în tratate, aceasta asigură reprezentarea
externă a Uniunii. Comisia adoptă inițiativele de programare anuală și multianuală a
Uniunii, în vederea încheierii unor acorduri interinstituționale.

(2) ActelelegislativealeUniuniipotfiadoptatenumailapropunereaComisiei,cuexcepțiacazului
în care tratatele prevăd altfel. Celelalte acte se adoptă la propunerea Comisiei, în cazul în
care tratatele prevăd acest lucru.

(3) MandatulComisieiestedecinciani.

Membrii Comisiei sunt aleși pe baza competenței lor generale și a angajamentului lor față
de ideea

europeană, dintre personalitățile care prezintă toate garanțiile de independență.

Comisia își exercită responsabilitățile în deplină independență. Fără a aduce atingere

articolului 18 alineatul (2), membrii Comisiei nu solicită și nu acceptă instrucțiuni din
partea niciunui guvern, instituție, organ, oficiu sau agenție. Aceștia se abțin de la orice act
incompatibil cu funcțiile lor sau cu îndeplinirea sarcinilor lor.

(4) Comisia numită între data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona și 31 octombrie
2014 este compusă din câte un resortisant al fiecărui stat membru, inclusiv președintele
și Înaltul Repre zentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care este
unul dintre vicepreședinții acesteia.

(5) Începând cu 1 noiembrie 2014, Comisia este compusă dintr-un număr de membri,
incluzând președintele și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica
de securitate, cores punzător cu două treimi din numărul statelor membre, atât timp cât
Consiliul European nu decide modificarea acestui număr, hotărând în unanimitate.

Membrii Comisiei sunt aleși dintre resortisanții statelor membre în conformitate cu un

sistem de rotație strict egal între statele membre care să reflecte diversitatea demografică
și geografică a tuturor statelor membre. Acest sistem se stabilește de către Consiliul
European, care hotărăște în unanimitate în conformitate cu articolul 244 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.

(6) Președintele Comisiei:

(a) definește orientările în cadrul cărora Comisia își exercită misiunea;

(b) decide organizarea internă a Comisiei pentru a asigura coerența, eficacitatea și

colegialitatea acțiunilor acesteia;

RO

C 326/26 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

(c) numește vicepreședinții, alții decât Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate, dintre membrii Comisiei.

Un membru al Comisiei își prezintă demisia în cazul în care președintele îi solicită acest
lucru. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate își
prezintă demisia, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 alineatul (1), în
cazul în care președintele îi solicită acest lucru.

(7) Ținând seama de alegerile pentru Parlamentul European și după ce a procedat la

consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune
Parlamentului European un candidat la funcția de președinte al Comisiei. Acest candidat
este ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun. În cazul în
care acest candidat nu întrunește majoritatea, Consiliul European, hotărând cu majoritate
calificată, propune, în termen de o lună, un nou candidat, care este ales de Parlamentul
European în conformitate cu aceeași procedură.

Consiliul, de comun acord cu președintele ales, adoptă lista celorlalte personalități pe

care le propune pentru a fi numite membri ai Comisiei. Alegerea acestora se efectuează,
pe baza sugestiilor făcute de statele membre, în conformitate cu criteriile prevăzute la
alineatul (3) al doilea paragraf și la alineatul (5) al doilea paragraf.

Președintele, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate

și ceilalți membri ai Comisiei sunt supuși, în calitate de organ colegial, unui vot de
aprobare al Parlamentului European. Pe baza acestei aprobări, Comisia este numită de
Consiliul European, hotărând cu majo ritate calificată.

(8) Comisia, în calitate de organ colegial, răspunde în fața Parlamentului European.

Parlamentul European poate adopta o moțiune de cenzură împotriva Comisiei, în
conformitate cu articolul 234 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. În cazul în
care se adoptă o astfel de moțiune, membrii Comisiei trebuie să demisioneze în mod
colectiv din funcțiile lor, iar Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica
de securitate trebuie să demisioneze din funcțiile pe care le exercită în cadrul Comisiei.

Articolul 18

(1) Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, cu acordul președintelui

Comisiei, numește Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate. Consiliul European poate pune capăt mandatului acestuia în conformitate cu
aceeași procedură.

(2) Înaltul Reprezentant conduce politica externă și de securitate comună a Uniunii.

Acesta contribuie prin propuneri la elaborarea acestei politici și o aduce la îndeplinire în
calitate de împu ternicit al Consiliului. Acesta acționează în mod similar și în ceea ce
privește politica de securitate și apărare comună.

(3) ÎnaltulReprezentantprezideazăConsiliulAfaceriExterne.

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/27

(4) Înaltul Reprezentant este unul dintre vicepreședinții Comisiei. Acesta asigură coerența
acțiunii externe a Uniunii. Acesta este însărcinat, în cadrul Comisiei, cu responsabilitățile
care îi revin acesteia din urmă în domeniul relațiilor externe și cu coordonarea celorlalte
aspecte ale acțiunii externe a Uniunii. În exercitarea acestor responsabilități în cadrul
Comisiei, și numai cu privire la aceste responsabilități, Înaltul Reprezentant se supune
procedurilor care reglementează funcționarea Comisiei, în măsura în care acest lucru este
compatibil cu alineatele (2) și (3).

Articolul 19

(1) Curtea de Justiție a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiție, Tribunalul și

tribunale specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea și aplicarea
tratatelor.

Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție

jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.

(2) Curtea de Justiție este compusă din câte un judecător pentru fiecare stat membru.
Aceasta este asistată de avocați generali.

Tribunalul cuprinde cel puțin un judecător din fiecare stat membru.

Judecătorii și avocații generali ai Curții de Justiție, precum și judecătorii Tribunalului sunt

aleși dintre personalitățile care prezintă toate garanțiile de independență și care întrunesc
condițiile prevăzute la articolele 253 și 254 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene. Aceștia sunt numiți de comun acord de către guvernele statelor membre
pentru șase ani. Judecătorii și avocații generali care își încheie mandatul pot fi numiți din
nou.

(3) Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele:

(a) cu privire la acțiunile introduse de un stat membru, de o instituție ori de persoane fizice
sau

juridice;

(b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la

interpretarea

dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții;

(c) în celelalte cazuri prevăzute în tratate.

TITLUL IV

DISPOZIȚII PRIVIND FORMELE DE COOPERARE CONSOLIDATĂ Articolul 20

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B și 43-45 TUE și ex-articolele 11 și 11 A TCE)

(1) Statele membre care doresc să stabilească între ele o formă de cooperare consolidată
în cadrul competențelor neexclusive ale Uniunii pot recurge la instituțiile acesteia și își pot
exercita aceste competențe prin aplicarea dispozițiilor corespunzătoare ale tratatelor, în
limitele și în conformitate cu procedurile prevăzute la prezentul articol, precum și la
articolele 326-334 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

RO

C 326/28 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

Formele de cooperare consolidată urmăresc să favorizeze realizarea obiectivelor Uniunii,

să apere interesele acesteia și să consolideze procesul său de integrare. Acestea sunt
deschise în orice moment tuturor statelor membre, în conformitate cu articolul 328 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(2) Decizia care autorizează o formă de cooperare consolidată se adoptă de Consiliu în

ultimă instanță, atunci când acesta stabilește că obiectivele urmărite prin această
cooperare nu pot fi atinse într-un termen rezonabil de Uniune, în ansamblul său, și în
condițiile în care cel puțin nouă state membre participă la aceasta. Consiliul hotărăște în
conformitate cu procedura prevăzută la articolul 329 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene.

(3) Toți membrii Consiliului pot participa la dezbateri, dar la vot participă numai membrii
Consiliului care reprezintă statele membre participante la o formă de cooperare
consolidată. Moda litățile de vot sunt prevăzute la articolul 330 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene.

(4) Actele adoptate în cadrul unei forme de cooperare consolidată sunt obligatorii numai
pentru statele membre participante. Acestea nu sunt considerate ca fiind acquis care
trebuie acceptat de statele candidate la aderarea la Uniune.

TITLUL V

DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND ACȚIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII ȘI DISPOZIȚII

SPECIALE PRIVIND POLITICA EXTERNĂ ȘI DE SECURITATE COMUNĂ

CAPITOLUL 1

DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND ACȚIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII Articolul 21

(1) Acțiunea Uniunii pe scena internațională are la bază principiile care au inspirat crearea,
dezvoltarea și extinderea sa și pe care intenționează să le promoveze în lumea întreagă:
democrația, statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, respectarea demnității umane, principiile egalității și solidarității,
precum și respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și a dreptului
internațional.

Uniunea depune toate eforturile pentru a dezvolta relații și a construi parteneriate cu țările
terțe și cu organizațiile internaționale, regionale sau globale care împărtășesc principiile
prevăzute la primul paragraf. Aceasta promovează soluții multilaterale pentru problemele
comune, în special în cadrul Organizației Națiunilor Unite.

(2) Uniunea definește și desfășoară politici comune și acțiuni și acționează pentru

asigurarea unui nivel înalt de cooperare în toate domeniile relațiilor internaționale, în
scopul:

(a) apărării valorilor, a intereselor fundamentale, a securității, a independenței și integrității

sale;

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/29

(b) consolidării și sprijinirii democrației, a statului de drept, a drepturilor omului și a

principiilor dreptului internațional;

(c) menținerii păcii, prevenirii conflictelor și consolidării securității internaționale, în

conformitate cu scopurile și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite, precum și cu
principiile Actului final de la Helsinki și cu obiectivele Cartei de la Paris, inclusiv cele
privind frontierele externe;

(d) promovării dezvoltării durabile pe plan economic, social și de mediu a țărilor în curs de
dezvoltare, cu scopul primordial de a eradica sărăcia;

(e) încurajării integrării tuturor țărilor în economia mondială, inclusiv prin eliminarea
treptată a barierelor în calea comerțului internațional;

(f) participării la elaborarea unor măsuri internaționale pentru conservarea și îmbunătățirea

calității mediului și gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale, în vederea
asigurării unei dezvoltări durabile;

(g) acordării de asistență populațiilor, țărilor și regiunilor care se confruntă cu dezastre

naturale sau provocate de om; și

(h) promovării unui sistem internațional bazat pe o cooperare multilaterală mai puternică și
pe o bună guvernare globală.

(3) Uniunea respectă principiile și urmărește obiectivele prevăzute la alineatele (1) și (2) în
elaborarea și aplicarea acțiunii sale externe în diferitele domenii reglementate în prezentul
titlu și în partea a cincea din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a
aspectelor externe ale celorlalte politici ale sale.

Uniunea asigură coerența între diferitele domenii ale acțiunii sale externe precum și între
acestea și celelalte politici ale sale. Consiliul și Comisia, asistate de Înaltul Reprezentant
al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, asigură această coerență și
cooperează în acest scop.

Articolul 22

(1) Pe baza principiilor și a obiectivelor enumerate la articolul 21, Consiliul European

identifică interesele și obiectivele strategice ale Uniunii.

Deciziile Consiliului European privind interesele și obiectivele strategice ale Uniunii privesc
politica externă și de securitate comună, precum și celelalte domenii ale acțiunii externe a
Uniunii. Deciziile pot să privească relațiile Uniunii cu o țară sau o regiune sau pot aborda o
anumită tematică. Acestea precizează durata lor și mijloacele care urmează a fi puse la
dispoziție de Uniune și statele membre.

Consiliul European hotărăște în unanimitate, la recomandarea Consiliului, adoptată de

acesta în conformitate cu normele prevăzute pentru fiecare domeniu în parte. Deciziile
Consiliului European sunt puse în aplicare în conformitate cu procedurile prevăzute în
tratate.

RO

C 326/30 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

 (2) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, în

domeniul politicii externe și de securitate comune, și Comisia, pentru celelalte domenii ale
acțiunii externe, pot prezenta Consiliului propuneri comune.

CAPITOLUL 2

DISPOZIȚII SPECIALE PRIVIND POLITICA EXTERNĂ ȘI DE SECURITATE COMUNĂ

SECȚIUNEA 1

DISPOZIȚII COMUNE

Articolul 23

Acțiunea Uniunii pe scena internațională, în temeiul prezentului capitol, are la bază

principiile, urmărește realizarea obiectivelor și se desfășoară în conformitate cu dispozițiile
generale prevăzute în capitolul 1.

Articolul 24

(ex-articolul 11 TUE)

(1) Competența Uniunii în materie de politică externă și de securitate comună include

toate domeniile politicii externe, precum și toate chestiunile referitoare la securitatea
Uniunii, inclusiv la definirea treptată a unei politici de apărare comune care poate conduce
la o apărare comună.

Politica externă și de securitate comună face obiectul aplicării unor norme și proceduri
speciale. Aceasta este definită și pusă în aplicare de Consiliul European și de Consiliu,
hotărând în unanimitate, cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel. Adoptarea de
acte legislative este exclusă. Politica externă și de securitate comună este pusă în
aplicare de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și
de statele membre, în conformitate cu tratatele. Rolurile specifice ale Parlamentului
European și Comisiei în acest domeniu sunt definite prin tratate. Curtea de Justiție a
Uniunii Europene nu este competentă cu privire la aceste dispoziții, cu excepția
competenței de a controla respectarea articolului 40 din prezentul tratat și de a controla
legalitatea anumitor decizii menționate la articolul 275 al doilea paragraf din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.

(2) În cadrul principiilor și al obiectivelor acțiunii sale externe, Uniunea desfășoară,

definește și pune în aplicare o politică externă și de securitate comună întemeiată pe
dezvoltarea solidarității politice reciproce a statelor membre, pe identificarea chestiunilor
de interes general și pe realizarea unui grad din ce în ce mai mare de convergență a
acțiunilor statelor membre.

(3) Statele membre sprijină activ și fără rezerve politica externă și de securitate a Uniunii,
în spiritul loialității și solidarității reciproce și respectă acțiunea Uniunii în acest domeniu.

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/31

Statele membre conlucrează pentru consolidarea și dezvoltarea solidarității politice

reciproce. Acestea se abțin de la orice acțiune contrară intereselor Uniunii sau care poate
dăuna eficienței sale ca forță de coeziune în relațiile internaționale.

Consiliul și Înaltul Reprezentant asigură respectarea acestor principii. Articolul 25

(ex-articolul 12 TUE) Uniunea desfășoară politica externă și de securitate comună:

(a) prin definirea orientărilor generale;

(b) prin adoptarea deciziilor care definesc:

(i) acțiunile care trebuie întreprinse de Uniune; (ii) pozițiile care trebuie luate de Uniune;

(iii) modalitățile de punere în aplicare a deciziilor prevăzute la punctele (i) și (ii);

și

(c) prin consolidarea cooperării sistematice dintre statele membre privind orientarea
politicii acestora.

Articolul 26

(ex-articolul 13 TUE)

(1) Consiliul European identifică interesele strategice ale Uniunii, stabilește obiectivele și
definește orientările generale ale politicii externe și de securitate comune, inclusiv în ceea
ce privește chestiunile având implicații în materie de apărare. Acesta adoptă deciziile
necesare.

În cazul în care evoluția internațională o impune, președintele Consiliului European

convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European pentru a defini liniile strategice
ale politicii Uniunii în raport cu această evoluție.

(2) Consiliul elaborează politica externă și de securitate comună și adoptă deciziile

necesare pentru definirea și punerea în aplicare a acesteia, pe baza orientărilor generale și
a liniilor strategice definite de Consiliul European.

Consiliul și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate

asigură unitatea, coerența și eficiența acțiunii Uniunii.

(3) Politica externă și de securitate comună este pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant
și de statele membre, utilizând mijloacele naționale și ale Uniunii.

RO

C 326/32 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

Articolul 27

(1) ÎnaltulReprezentantalUniuniipentruafaceriexterneșipoliticadesecuritate,careprezidează
Consiliul Afaceri Externe, contribuie prin propunerile sale la elaborarea politicii externe și
de secu ritate comune și asigură punerea în aplicare a deciziilor adoptate de Consiliul
European și Consiliu.

(2) Înaltul Reprezentant reprezintă Uniunea în chestiunile referitoare la politica externă și

de securitate comună. Acesta desfășoară, în numele Uniunii, dialogul politic cu terții și
exprimă poziția Uniunii în cadrul organizațiilor internaționale și al conferințelor
internaționale.

(3) În exercitarea mandatului său, Înaltul Reprezentant al Uniunii este susținut de un

serviciu european pentru acțiunea externă. Acest serviciu lucrează în colaborare cu
serviciile diplomatice ale statelor membre și este format din funcționarii serviciilor
competente ale Secretariatului General al Consiliului și ale Comisiei, precum și din
personalul detașat al serviciilor diplomatice naționale. Organizarea și funcționarea
serviciului european pentru acțiunea externă se stabilesc prin decizie a Consiliului.
Consiliul European hotărăște la propunerea Înaltului Reprezentant, după consultarea
Parlamentului European și cu aprobarea Comisiei.

Articolul 28

(ex-articolul 14 TUE)

(1) În cazul în care o situație internațională impune o acțiune cu caracter operativ din
partea Uniunii, Consiliul adoptă deciziile necesare. Acestea stabilesc obiectivele,
importanța, mijloacele care trebuie puse la dispoziția Uniunii, condițiile privind punerea lor
în aplicare și, dacă este cazul, durata lor.

În cazul în care intervine o schimbare a împrejurărilor care are o incidență clară asupra
unei situații care constituie obiectul unei asemenea decizii, Consiliul revizuiește principiile
și obiectivele deciziei respective și adoptă deciziile necesare.

(2) Deciziile menționate la alineatul (1) angajează statele membre în luările lor de poziții și
în desfășurarea acțiunilor lor.

(3) Orice luare de poziție sau acțiune națională avută în vedere în temeiul unei decizii
menționate la alineatul (1) face obiectul unei informări din partea statului membru în
cauză, într-un termen care să permită, în cazul în care este necesar, realizarea unui acord
prealabil în cadrul Consiliului. Obligația informării prealabile nu se aplică în cazul măsurilor
care constituie o simplă transpunere în plan intern a deciziilor Consiliului.

(4) În cazul în care este imperios necesar în raport cu evoluția situației și în absența unei
revizuiri a deciziei Consiliului menționate la alineatul (1), statele membre pot lua în regim
de urgență măsurile care se impun, ținând seama de obiectivele generale ale deciziei
respective. Statul membru care ia asemenea măsuri informează de îndată Consiliul în
legătură cu aceasta.

(5) În cazul unor dificultăți majore privind punerea în aplicare a unei decizii menționate în
prezentul articol, orice stat membru sesizează Consiliul, care deliberează și caută soluțiile
adecvate. Acestea nu pot să contravină obiectivelor deciziei menționate la alineatul (1) și
nu pot dăuna eficienței acesteia.

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/33

Articolul 29

(ex-articolul 15 TUE)

Consiliul adoptă decizii care definesc poziția Uniunii într-o anumită chestiune de natură
geografică

sau tematică. Statele membre asigură conformitatea politicilor lor naționale cu pozițiile
Uniunii. Articolul 30

(ex-articolul 22 TUE)

(1) Orice stat membru sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica
de securitate, sau Înaltul Reprezentant cu susținerea Comisiei, poate sesiza Consiliul cu
privire la orice chestiune de politică externă și de securitate comună și poate prezenta
Consiliului inițiative sau, respectiv, propuneri.

(2) Încazurileîncareseimpuneodecizierapidă,ÎnaltulReprezentantconvoacă,fiedinoficiu,fie la
solicitarea unui stat membru, în termen de patruzeci și opt de ore sau, în caz de
necesitate absolută, într-un termen mai scurt, o reuniune extraordinară a Consiliului.

Articolul 31

(ex-articolul 23 TUE)

(1) Deciziile care intră sub incidența prezentului capitol se adoptă de către Consiliul
European și de către Consiliu hotărând în unanimitate, cu excepția cazului în care
prezentul capitol dispune altfel. Adoptarea de acte legislative este exclusă.

Fiecare membru al Consiliului care se abține de la vot își poate justifica abținerea printr-o
declarație oficială, în conformitate cu prezentul alineat. În acest caz, acesta nu are
obligația să aplice decizia, dar acceptă faptul că decizia angajează Uniunea. În spiritul
solidarității reciproce, statul membru în cauză se abține de la orice acțiune care ar putea
intra în conflict sau ar împiedica acțiunea Uniunii întemeiată pe decizia respectivă, iar
celelalte state respectă poziția sa. În cazul în care membrii Consiliului care își însoțesc
abținerea de o asemenea declarație reprezintă cel puțin o treime din statele membre,
întrunind cel puțin o treime din populația Uniunii, decizia nu se adoptă.

(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), Consiliul hotărăște cu majoritate

calificată:

— în cazul în care adoptă o decizie care definește o acțiune sau o poziție a Uniunii, în
temeiul unei decizii a Consiliului European privind interesele și obiectivele strategice ale
Uniunii, prevăzute la articolul 22 alineatul (1);

— în cazul în care adoptă o decizie privind o acțiune sau o poziție a Uniunii, la propunerea
Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate prezentată
în urma unei cereri exprese pe care Consiliul European i-a adresat-o din proprie inițiativă,
sau la inițiativa Înaltului Reprezentant;

RO

C 326/34 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

— în cazul în care adoptă orice decizie care pune în aplicare o decizie care definește o
acțiune sau o poziție a Uniunii.

— în cazul în care numește un reprezentant special în conformitate cu articolul 33.

În cazul în care un membru al Consiliului declară că, din rațiuni vitale de politică națională
pe care le prezintă, are intenția să se opună adoptării unei decizii cu majoritate calificată,
nu se trece la vot. Înaltul Reprezentant caută, în strânsă consultare cu statul membru
implicat, o soluție acceptabilă pentru acesta. În absența unui rezultat, Consiliul, hotărând
cu majoritate calificată, poate solicita Consiliului European să se pronunțe cu privire la
chestiunea în cauză, în vederea adoptării în unanimitate a unei decizii.

(3) Consiliul European poate adopta, în unanimitate, o decizie care să prevadă că, în alte
cazuri decât cele menționate la alineatul (2), Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

(4) Alineatele (2) și (3) nu se aplică deciziilor cu implicații militare sau în domeniul apărării.

(5) În ceea ce privește problemele de procedură, Consiliul hotărăște cu majoritatea

membrilor săi.

Articolul 32

(ex-articolul 16 TUE)

Statele membre se pun de acord în cadrul Consiliului European și Consiliului în orice

chestiune de interes general în domeniul de politică externă și de securitate în vederea
definirii unei abordări comune. Înainte de a întreprinde orice acțiune pe scena
internațională sau de a-și asuma orice angajament care ar putea leza interesele Uniunii,
fiecare stat membru consultă celelalte state în cadrul Consiliului European sau al
Consiliului. Statele membre asigură, prin convergența acțiunilor lor, că Uniunea își poate
promova interesele și valorile pe scena internațională. Statele membre sunt solidare între
ele.

În cazul în care Consiliul European sau Consiliul a definit o abordare comună a Uniunii în
înțelesul primului paragraf, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica
de securitate și miniștrii afacerilor externe ai statelor membre își coordonează activitățile
în cadrul Consiliului.

Misiunile diplomatice ale statelor membre și delegațiile Uniunii în țările terțe și în cadrul
organi zațiilor internaționale cooperează între ele și contribuie la formularea și la punerea
în aplicare a abordării comune.

Articolul 33

(ex-articolul 18 TUE)

La propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de

securitate, Consiliul poate numi un reprezentant special căruia i se conferă un mandat
referitor la chestiuni politice speciale. Reprezentantul special își exercită mandatul sub
autoritatea Înaltului Reprezentant.

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/35

Articolul 34

(ex-articolul 19 TUE)

(1) Statele membre își coordonează acțiunea în cadrul organizațiilor internaționale și cu

ocazia conferințelor internaționale. În cadrul acestor instituții, statele membre apără
pozițiile Uniunii. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate asigură organizarea acestei coordonări.

În cadrul organizațiilor internaționale și cu ocazia conferințelor internaționale la care nu

participă toate statele membre, statele participante apără pozițiile Uniunii.

(2) În conformitate cu articolul 24 alineatul (3), statele membre reprezentate în cadrul

organi zațiilor internaționale sau al conferințelor internaționale la care nu participă toate
statele membre informează pe cele care nu participă, precum și pe Înaltul Reprezentant,
în legătură cu orice problemă de interes comun.

Statele membre care sunt și membre ale Consiliului de Securitate al Organizației

Națiunilor Unite se vor pune de acord și le informează pe deplin pe celelalte state
membre, precum și pe Înaltul Reprezentant. Statele membre care sunt membre ale
Consiliului de Securitate apără, în exercitarea funcțiilor lor, pozițiile și interesele Uniunii,
fără a aduce atingere responsabilităților care le revin în virtutea dispozițiilor Cartei
Organizației Națiunilor Unite.

În cazul în care Uniunea a definit o poziție privind o temă aflată pe ordinea de zi a

Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, statele membre care fac parte din
acesta solicită ca Înaltul Reprezentant să fie invitat pentru a prezenta poziția Uniunii.

Articolul 35

(ex-articolul 20 TUE)

Misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre și delegațiile Uniunii în țările terțe și
la conferințele internaționale, precum și reprezentanții acestora pe lângă organizațiile
internaționale, cooperează pentru a asigura respectarea și punerea în aplicare a deciziilor
care definesc pozițiile și acțiunile Uniunii adoptate în temeiul prezentului capitol.

Acestea își aprofundează cooperarea prin schimbul de informații și prin evaluări comune.

Acestea contribuie la punerea în aplicare a dreptului la protecție al cetățenilor Uniunii pe

teritoriul țărilor terțe, prevăzut la articolul 20 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, precum și a măsurilor adoptate pentru punerea în aplicare
a articolului 23 din tratatul menționat.

Articolul 36

(ex-articolul 21 TUE)

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate consultă

periodic Parlamentul European cu privire la aspectele principale și la opțiunile
fundamentale din domeniul politicii externe și de securitate comune și ale politicii de
securitate și apărare comune și îl informează în privința evoluției acestora. Acesta se
asigură că punctele de vedere ale Parlamentului European să fie luate în considerare în
mod corespunzător. Reprezentanții speciali pot fi implicați în activitatea de informare a
Parlamentului European.

RO

C 326/36 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

Parlamentul European poate adresa întrebări sau formula recomandări Consiliului și

Înaltului Repre zentant. Parlamentul European organizează de două ori pe an o dezbatere
privind progresele înre gistrate în punerea în aplicare a politicii externe și de securitate
comune, inclusiv a politicii de securitate și apărare comune.

Articolul 37

(ex-articolul 24 TUE)

Uniunea poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state sau organizații internaționale
în domeniile care fac obiectul prezentului capitol.

Articolul 38

(ex-articolul 25 TUE)

Fără a aduce atingere articolului 240 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, un
Comitet Politic și de Securitate urmărește situația internațională în domeniile care țin de
politica externă și de securitate comună și contribuie la definirea politicilor emițând avize
adresate Consiliului, la cererea acestuia, a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate, sau din proprie inițiativă. De asemenea, Comitetul
supraveghează punerea în aplicare a politicilor convenite, fără a aduce atingere atribuțiilor
Înaltului Reprezentant.

În cadrul prezentului capitol, Comitetul Politic și de Securitate exercită, sub autoritatea

Consiliului și a Înaltului Reprezentant, controlul politic și conducerea strategică a
operațiilor de gestionare a crizelor prevăzute la articolul 43.

Consiliul poate autoriza Comitetul ca, în vederea unei operații de gestionare a crizei și pe
durata acesteia, în conformitate cu cele stabilite de Consiliu, să ia deciziile
corespunzătoare de control politic și de conducere strategică a operației.

Articolul 39

În conformitate cu articolul 16 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și prin

derogare de la alineatul (2) al acestuia, Consiliul adoptă o decizie de stabilire a normelor
privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
personal de către statele membre, în exercitarea activităților care fac parte din domeniul
de aplicare a prezentului capitol, precum și a normelor privind libera circulație a acestor
date. Respectarea acestor norme face obiectul controlului unor autorități independente.

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/37

Articolul 40

(ex-articolul 47 TUE)

Punerea în aplicare a politicii externe și de securitate comune nu aduce atingere aplicării

procedurilor și domeniului de aplicare corespunzător al atribuțiilor instituțiilor prevăzute în
tratate în vederea exercitării competențelor Uniunii prevăzute la articolele 3-6 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.

De asemenea, punerea în aplicare a politicilor prevăzute la articolele respective nu aduce

atingere aplicării procedurilor și domeniului de aplicare corespunzător al atribuțiilor
instituțiilor prevăzute în tratate în vederea exercitării competențelor Uniunii în temeiul
prezentului capitol.

Articolul 41

(ex-articolul 28 TUE)

(1) Cheltuielile administrative care revin instituțiilor în temeiul punerii în aplicare a

prezentului capitol sunt acoperite din bugetul Uniunii.

(2) Cheltuielile operaționale determinate de punerea în aplicare a prezentului capitol sunt

de asemenea acoperite de bugetul Uniunii, cu excepția cheltuielilor legate de operațiile
având implicații militare sau din domeniul apărării, precum și în cazurile în care Consiliul
adoptă în unanimitate o altă decizie.

În cazul în care o cheltuială nu revine bugetului Uniunii, aceasta se suportă de statele

membre în funcție de rata produsului intern brut, cu excepția cazului în care Consiliul,
hotărând în unanimitate, decide altfel. În ceea ce privește cheltuielile aferente operațiilor
cu implicații militare sau din domeniul apărării, statele membre ai căror reprezentanți în
Consiliu au făcut o declarație oficială în temeiul articolului 31 alineatul (1) al doilea
paragraf nu sunt obligate să participe financiar la acestea.

(3) Consiliul adoptă o decizie care stabilește procedurile speciale pentru garantarea
accesului rapid la alocările din bugetul Uniunii destinate finanțării de urgență a inițiativelor
în cadrul politicii externe și de securitate comune, în special la activitățile de pregătire a
misiunilor prevăzute la articolul 42 alineatul (1) și la articolul 43. Acesta hotărăște după
consultarea Parlamentului European.

Activitățile de pregătire a misiunilor prevăzute la articolul 42 alineatul (1) și la articolul 43,

care nu sunt în sarcina bugetului Uniunii, sunt finanțate printr-un fond de lansare,
constituit din contribuțiile statelor membre.

Consiliul adoptă cu majoritate calificată, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii

pentru afaceri externe și politica de securitate, deciziile care stabilesc:

(a) procedura de constituire și de finanțare a fondului de lansare, în special sumele alocate

fondului; (b) procedura de administrare a fondului de lansare;

RO

C 326/38 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

(c) procedura de control financiar.

În cazul în care, în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) și cu articolul 43, misiunea

preconizată nu poate fi pusă în sarcina bugetului Uniunii, Consiliul îl autorizează pe Înaltul
Reprezentant să utilizeze acest fond. Înaltul Reprezentant raportează Consiliului cu privire
la îndeplinirea acestui mandat.

SECȚIUNEA 2

DISPOZIȚII PRIVIND POLITICA DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ

Articolul 42

(ex-articolul 17 TUE)

(1) Politica de securitate și apărare comună face parte integrantă din politica externă și de
secu ritate comună. Aceasta asigură Uniunii o capacitate operațională bazată pe mijloace
civile și militare. Uniunea poate recurge la acestea în cadrul misiunilor în afara Uniunii
pentru a asigura menținerea păcii, prevenirea conflictelor și întărirea securității
internaționale, în conformitate cu principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite.
Îndeplinirea acestor sarcini se sprijină pe capacitățile furnizate de statele membre.

(2) Politica de securitate și apărare comună include definirea treptată a unei politici de
apărare comune a Uniunii. Aceasta va conduce la o apărare comună după ce Consiliul
European hotărăște aceasta în unanimitate. În acest caz, Consiliul recomandă statelor
membre să adopte o decizie în conformitate cu normele lor constituționale.

Politica Uniunii, în înțelesul prezentei secțiuni, nu aduce atingere caracterului specific al

politicii de securitate și de apărare a anumitor state membre, respectă obligațiile care
decurg din Tratatul Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că
apărarea lor comună se realizează în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord
(NATO) și este compatibilă cu politica comună de securitate și de apărare stabilită în
cadrul acesteia.

(3) Pentru punerea în aplicare a politicii de securitate și apărare comune, statele membre
pun la dispoziția Uniunii capacități civile și militare pentru a contribui la obiectivele definite
de Consiliu. Statele membre care constituie în comun forțe multinaționale pot, de
asemenea, să le pună la dispoziția politicii de securitate și apărare comune.

Statele membre se angajează să își îmbunătățească treptat capacitățile militare. Agenția

din domeniul dezvoltării capacităților de apărare, cercetare, achiziții și armament
(denumită în continuare „Agenția Europeană de Apărare”) identifică necesitățile
operaționale, promovează măsurile necesare satisfacerii acestora, contribuie la
identificarea și, după caz, la punerea în aplicare a oricărei măsuri utile pentru întărirea
bazei industriale și tehnologice în sectorul de apărare, participă la definirea unei politici
europene în materie de capacități și de armament și sprijină Consiliul în evaluarea
îmbunătățirii capacităților militare.

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/39

(4) Deciziile referitoare la politica de securitate și apărare comună, inclusiv cele cu privire
la lansarea unei misiuni menționate la prezentul articol, se adoptă de Consiliu, care
hotărăște în unanimitate, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate sau la inițiativa unui stat membru. Înaltul Reprezentant
poate propune recurgerea la mijloace naționale, precum și la instrumente ale Uniunii,
după caz, împreună cu Comisia.

(5) În cadrul Uniunii, Consiliul poate încredința realizarea unei misiuni unui grup de state
membre, în scopul apărării valorilor Uniunii și al servirii intereselor acesteia. Realizarea
unei astfel de misiuni este reglementată la articolul 44.

(6) Statele membre care întrunesc cele mai înalte capacități militare și care au subscris
unor angajamente mai stricte în materie în vederea realizării celor mai solicitante misiuni
stabilesc o cooperare structurată permanentă în cadrul Uniunii. Această cooperare este
reglementată la articolul 46. Cooperarea nu aduce atingere dispozițiilor articolului 43.

(7) Încazulîncareunstatmembruarfaceobiectuluneiagresiuniarmatepeteritoriulsău, celelalte

state membre sunt obligate să îi acorde ajutor și asistență prin toate mijloacele de care
dispun, în conformitate cu articolul 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite. Aceasta nu
aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate și apărare a anumitor state
membre.

Angajamentele și cooperarea în acest domeniu sunt conforme cu angajamentele asumate

în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, care rămâne pentru statele membre
ale acestei orga nizații fundamentul apărării lor colective și cadrul de punere în aplicare a
acesteia.

Articolul 43

(1) Misiunile prevăzute la articolul 42 alineatul (1), în cadrul cărora Uniunea poate recurge
la mijloace civile și militare, includ acțiunile comune în materie de dezarmare, misiunile
umanitare și de evacuare, misiunile de consiliere și de asistență în probleme militare,
misiunile de prevenire a conflictelor și de menținere a păcii, misiunile forțelor de luptă
pentru gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a păcii și operațiile de
stabilizare după încetarea conflictelor. Toate aceste misiuni pot contribui la combaterea
terorismului, inclusiv prin sprijinul acordat țărilor terțe în combaterea terorismului pe
teritoriul acestora.

(2) Consiliuladoptădeciziiprivindmisiunileprevăzutelaalineatul(1),definindobiectiveleși
întinderea acestora, precum și condițiile generale de punere în aplicare. Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, sub autoritatea
Consiliului și în contact strâns și permanent cu Comitetul Politic și de Securitate,
supraveghează coordonarea aspectelor civile și militare ale acestor misiuni.

Articolul 44

(1) În cadrul deciziilor adoptate în conformitate cu articolul 43, Consiliul poate încredința
punerea în aplicare a unei misiuni unui grup de state membre care doresc să se angajeze
în această misiune și care dispun de capacitățile necesare. Aceste state membre,
împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
se pun de acord cu privire la gestionarea misiunii.

RO

C 326/40 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

(2) Statele membre care participă la realizarea misiunii informează periodic Consiliul
despre stadiul misiunii, din proprie inițiativă sau la solicitarea altui stat membru. Statele
membre participante sesizează imediat Consiliul în cazul în care realizarea misiunii are
consecințe majore sau necesită o modificare a obiectivului, a întinderii și a condițiilor
misiunii stabilite prin deciziile prevăzute la alineatul (1). În acest caz, Consiliul adoptă
deciziile necesare.

Articolul 45

(1) Agenția Europeană de Apărare, menționată la articolul 42 alineatul (3) și aflată sub
autoritatea Consiliului, are ca misiune:

(a) să contribuie la identificarea obiectivelor privind capacitățile militare ale statelor

membre și să evalueze respectarea angajamentelor privind capacitățile asumate de
statele membre;

(b) să promoveze armonizarea necesităților operaționale și adoptarea de metode de

achiziție performante și compatibile;

(c) să propună proiecte multilaterale în vederea îndeplinirii obiectivelor în materie de

capacități militare și să asigure coordonarea programelor derulate de statele membre și
administrarea programelor de cooperare specifică;

(d) să susțină cercetarea în materie de tehnologie a apărării, să coordoneze și să planifice

activitățile de cercetare comune și studierea soluțiilor tehnice care răspund necesităților
operaționale viitoare;

(e) să contribuie la identificarea, și, după caz, la punerea în aplicare a oricărei măsuri utile
pentru întărirea bazei industriale și tehnologice a sectorului de apărare și la îmbunătățirea
eficienței cheltuielilor militare.

(2) Agenția Europeană de Apărare este deschisă tuturor statelor membre care doresc să
participe. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă o decizie care definește
statutul, sediul și regula mentul de funcționare ale Agenției. Această decizie ține seama de
gradul de participare efectivă la activitățile Agenției. În cadrul Agenției se constituie
grupuri specifice care reunesc statele membre ce derulează proiecte comune. Agenția își
îndeplinește misiunile în colaborare cu Comisia, dacă este necesar.

Articolul 46

(1) Statelemembrecaredorescsăparticipelacooperareastructuratăpermanentămenționatăla
articolul 42 alineatul (6) și care îndeplinesc criteriile și își asumă angajamentele în materie
de capacități militare prevăzute de Protocolul privind cooperarea structurată permanentă
își notifică intenția Consiliului și Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate.

(2) În termen de trei luni de la notificarea prevăzută la alineatul (1), Consiliul adoptă o
decizie prin care stabilește cooperarea structurată permanentă și adoptă lista statelor
membre participante. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată, după consultarea
Înaltului Reprezentant.

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/41

(3) Orice stat membru care, într-un stadiu ulterior, dorește să participe la cooperarea
structurată permanentă, notifică intenția sa Consiliului și Înaltului Reprezentant.

Consiliul adoptă o decizie care confirmă participarea statului membru în cauză care
respectă criteriile și își asumă angajamentele prevăzute la articolele 1 și 2 din Protocolul
privind cooperarea structurată permanentă. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată,
după consultarea Înaltului Reprezentant. La vot participă numai membrii Consiliului care
reprezintă statele membre participante.

Majoritatea calificată se definește în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(4) În cazul în care un stat membru participant nu mai îndeplinește criteriile sau nu își mai
poate asuma angajamentele prevăzute la articolele 1 și 2 din Protocolul privind
cooperarea structurată permanentă, Consiliul poate adopta o decizie prin care suspendă
participarea respectivului stat.

Consiliul hotărăște cu majoritate calificată. La vot participă numai membrii Consiliului care
reprezintă statele membre participante, cu excepția statului membru în cauză.

Majoritatea calificată se definește în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(5) În cazul în care un stat membru participant dorește să se retragă din cooperarea
structurată permanentă, acesta notifică decizia sa Consiliului, care ia act de faptul că
participarea statului în cauză încetează.

(6) Deciziile și recomandările Consiliului luate în cadrul cooperării structurate permanente,

altele decât cele prevăzute la alineatele (2)-(5), se adoptă în unanimitate. În înțelesul
prezentului alineat, unanimitatea este constituită doar din voturile reprezentanților statelor
membre participante.

Uniunea are personalitate juridică.

TITLUL VI

DISPOZIȚII FINALE Articolul 47

Articolul 48

(ex-articolul 48 TUE)

(1) Tratatele pot fi modificate în conformitate cu o procedură de revizuire ordinară. De

asemenea, acestea pot fi modificate în conformitate cu unele proceduri de revizuire
simplificate.

RO

C 326/42 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

Procedura de revizuire ordinară

(2) Guvernul oricărui stat membru, Parlamentul European sau Comisia poate prezenta
Consiliului proiecte de revizuire a tratatelor. Aceste proiecte pot viza, printre altele, fie
extinderea, fie reducerea competențelor atribuite Uniunii în cadrul tratatelor. Aceste
proiecte se transmit Consiliului European de către Consiliu și se notifică parlamentelor
naționale.

(3) În cazul în care Consiliul European, după consultarea Parlamentului European și a

Comisiei, adoptă cu majoritate simplă o decizie favorabilă examinării modificărilor
propuse, președintele Consiliului European convoacă o Convenție compusă din
reprezentanți ai parlamentelor naționale, ai șefilor de stat sau de guvern ai statelor
membre, ai Parlamentului European și ai Comisiei. Banca Centrală Europeană este, de
asemenea, consultată în cazul modificărilor instituționale în domeniul monetar. Convenția
analizează proiectele de revizuire și adoptă prin consens o recomandare adresată
Conferinței reprezentanților guvernelor statelor membre prevăzute la alineatul (4).

Consiliul European poate decide cu majoritate simplă, cu aprobarea Parlamentului

European, să nu convoace Convenția în cazul în care amploarea modificărilor nu o
justifică. În acest ultim caz, Consiliul European stabilește mandatul pentru Conferința
reprezentanților guvernelor statelor membre.

(4) În vederea adoptării de comun acord a modificărilor care trebuie aduse tratatelor,
președintele Consiliului convoacă o conferință a reprezentanților guvernelor statelor
membre.

Modificările intră în vigoare după ce au fost ratificate de toate statele membre în

conformitate cu normele lor constituționale.

(5) În cazul în care, la expirarea unui termen de doi ani de la semnarea unui tratat de
modificare a tratatelor, patru cincimi din statele membre au ratificat tratatul menționat, iar
unul sau mai multe state membre au întâmpinat dificultăți în ratificarea respectivă,
Consiliul European se autosesizează cu privire la chestiune.

Proceduri de revizuire simplificate

(6) Guvernul oricărui stat membru, Parlamentul European sau Comisia poate prezenta
Consiliului European proiecte de revizuire, integrală sau parțială, a dispozițiilor părții a
treia din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, privind politicile și acțiunile interne
ale Uniunii.

Consiliul European poate adopta o decizie de modificare, integrală sau parțială, a

dispozițiilor părții a treia din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Consiliul
European hotărăște în unanimitate, după consultarea Parlamentului European și a
Comisiei, precum și a Băncii Centrale Europene, în cazul unor modificări instituționale în
domeniul monetar. Această decizie intră în vigoare numai după aprobarea de către statele
membre, în conformitate cu normele lor constituționale.

Decizia prevăzută la al doilea paragraf nu poate extinde competențele atribuite Uniunii

prin tratate.

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/43

(7) În cazul în care dispozițiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene sau cele
ale titlului V din prezentul tratat prevăd că, într-un anumit domeniu sau într-un anumit caz,
Consiliul hotărăște în unanimitate, Consiliul European poate adopta o decizie de
autorizare a Consiliului de a hotărî cu majoritate calificată în domeniul sau în cazul
respectiv. Prezentul paragraf nu se aplică deciziilor care au implicații militare sau în
domeniul apărării.

În cazul în care dispozițiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene prevăd că

actele legi slative se adoptă de Consiliu în conformitate cu o procedură legislativă
specială, Consiliul European poate adopta o decizie de autorizare a adoptării
respectivelor acte legislative în conformitate cu procedura legislativă ordinară.

Orice inițiativă luată de Consiliul European pe baza primului sau a celui de-al doilea
paragraf se transmite parlamentelor naționale. În cazul opoziției unui parlament național,
notificate în termen de șase luni de la această transmitere, decizia menționată la primul
sau la al doilea paragraf nu se adoptă. În absența oricărei opoziții, Consiliul European
poate adopta respectiva decizie.

Pentru adoptarea deciziilor prevăzute la primul sau la al doilea paragraf, Consiliul

European hotărăște în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European, care se
pronunță cu majoritatea membrilor care îl compun.

Articolul 49

(ex-articolul 49 TUE)

Orice stat european care respectă valorile prevăzute la articolul 2 și care se angajează să
le promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii. Parlamentul European și
parlamentele naționale sunt informate cu privire la această cerere. Statul solicitant
adresează cererea sa Consiliului, care se pronunță în unanimitate după consultarea
Comisiei și după aprobarea Parlamentului European, care se pronunță cu majoritatea
membrilor din care este constituit. Criteriile de eligibilitate aprobate de Consiliul European
se iau în considerare.

Condițiile admiterii și adaptările impuse de aceasta tratatelor pe care se întemeiază

Uniunea fac obiectul unui acord între statele membre și statul solicitant. Acest acord se
supune ratificării de către toate statele contractante, în conformitate cu normele lor
constituționale.

Articolul 50

(1) Orice stat membru poate hotărî, în conformitate cu normele sale constituționale, să se
retragă din Uniune.

(2) Statul membru care hotărăște să se retragă notifică intenția sa Consiliului European. În
baza orientărilor Consiliului European, Uniunea negociază și încheie cu acest stat un
acord care stabilește condițiile de retragere, ținând seama de cadrul viitoarelor sale relații
cu Uniunea. Acest acord se negociază în conformitate cu articolul 218 alineatul (3) din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Acesta se încheie în numele Uniunii de
către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată, după aprobarea Parlamentului
European.

RO

C 326/44 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 26.10.2012

(3) Tratatele încetează să se aplice statului în cauză de la data intrării în vigoare a

acordului de retragere sau, în absența unui astfel de acord, după doi ani de la notificarea
prevăzută la alineatul (2), cu excepția cazului în care Consiliul European, în acord cu statul
membru în cauză, hotărăște în unanimitate să proroge acest termen.

(4) În înțelesul alineatelor (2) și (3), membrul care reprezintă în cadrul Consiliului European
și al Consiliului statul membru care se retrage nu participă nici la dezbaterile și nici la
adoptarea deciziilor Consiliului European și ale Consiliului care privesc statul în cauză.

Majoritatea calificată se definește în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (b) din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(5) În cazul în care statul care s-a retras din Uniune depune o nouă cerere de aderare,
această cerere se supune procedurii prevăzute la articolul 49.

Articolul 51

Protocoalele și anexele la tratate fac parte integrantă din acestea. Articolul 52

(1) Tratatele se aplică Regatului Belgiei, Republicii Bulgaria, Republicii Cehe, Regatului
Danemarcei, Republicii Federale Germania, Republicii Estonia, Irlandei, Republicii Elene,
Regatului Spaniei, Repu blicii Franceze, Republicii Italiene, Republicii Cipru, Republicii
Letonia, Republicii Lituania, Marelui Ducat al Luxemburgului, Republicii Ungare, Republicii
Malta, Regatului Țărilor de Jos, Republicii Austria, Republicii Polone, Republicii
Portugheze, României, Republicii Slovenia, Republicii Slovace, Republicii Finlanda,
Regatului Suediei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

(2) Domeniul de aplicare teritorială a tratatelor este prevăzut la articolul 355 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.

Articolul 53

(ex-articolul 51 TUE) Prezentul tratat se încheie pe durată nelimitată.

Articolul 54

(ex-articolul 52 TUE)

(1) Prezentul tratat se ratifică de către Înaltele Părți Contractante în conformitate cu

normele lor constituționale. Instrumentele de ratificare se depun pe lângă Guvernul
Republicii Italiene.

RO

26.10.2012 JurnalulOficialalUniuniiEuropene C326/45

(2) Prezentul tratat intră în vigoare la 1 ianuarie 1993, cu condiția ca toate instrumentele
de ratificare să fi fost depuse sau, în caz contrar, în prima zi a lunii care urmează depunerii
instru mentului de ratificare de către statul semnatar care îndeplinește ultimul această
formalitate.

Articolul 55

(ex-articolul 53 TUE)

(1) Prezentul tratat, redactat în exemplar unic în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză,
estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, letonă, lituaniană,
maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și
suedeză, textele redactate în fiecare dintre aceste limbi fiind deopotrivă autentice, se
depune în arhivele guvernului Republicii Italiene, care înmânează o copie certificată
pentru conformitate fiecăruia dintre guvernele celorlalte state semnatare.

(2) Prezentul tratat poate, de asemenea, să fie tradus în orice altă limbă stabilită de statele
membre, dintre cele care, în temeiul normelor lor constituționale, se bucură de statutul de
limbă oficială pe întreg teritoriul lor sau doar pe o parte din acesta. Statul membru în
cauză pune la dispoziție o copie certificată a acestor traduceri, care va fi depusă în
arhivele Consiliului.

DREPT CARE, plenipotențiarii mai jos menționați semnează prezentul tratat. Încheiat la
Maastricht la șapte februarie una mie nouă sute nouăzeci și doi. (lista semnatarilor nu este
reprodusă)

6. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

7.6.2016 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 202/389

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A

UNIUNII EUROPENE

(2016/C 202/02)
C 202/390 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 7.6.2016

Cuprins

Pagina

PREAMBUL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 393

TITLUL I DEMNITATEA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 394

TITLUL II LIBERTĂȚILE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 395

TITLUL III EGALITATEA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 397

TITLUL IV SOLIDARITATEA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 399

TITLUL V DREPTURILE CETĂȚENILOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 401

TITLUL VI USTIȚIA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 403

TITLULVII DISPOZIȚII GENERALE CARE REGLEMENTEAZĂ INTERPRETAREA ȘI

APLICAREA CARTEI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 404
7.6.2016 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 202/391

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A

UNIUNII EUROPENE
7.6.2016 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 202/393

Parlamentul European, Consiliul și Comisia proclamă în mod solemn textul următor ca fiind Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE

Preambul
Popoarele Europei, stabilind între ele o uniune tot mai strânsă, au hotărât să împărtășească un viitor
pașnic întemeiat pe valori comune.

Conștientă de patrimoniul său spiritual și moral, Uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile și
universale ale demnității umane, libertății, egalității și solidarității; aceasta se întemeiază pe principiile
democrației și statului de drept. Uniunea situează persoana în centrul acțiunii sale, instituind cetățenia
Uniunii și creând un spațiu de libertate, securitate și justiție.

Uniunea contribuie la păstrarea și la dezvoltarea acestor valori comune, respectând diversitatea

culturilor și tradițiilor popoarelor Europei, precum și identitatea națională a statelor membre și
organizarea autorităților lor publice la nivel național, regional și local; Uniunea caută să
promoveze o dezvoltare echilibrată și durabilă și asigură libera circulație a persoanelor, serviciilor,
mărfurilor și capitalurilor, precum și libertatea de stabilire.

În acest scop, este necesară consolidarea protecției drepturilor fundamentale, făcându-le mai vizibile
prin cartă, în spiritul evoluției societății, a progresului social și a dezvoltărilor științifice și tehno­
logice.

Prezenta cartă reafirmă, cu respectarea competențelor și sarcinilor Uniunii, precum și a principiului

subsidiarității, drepturile care rezultă în principal din tradițiile constituționale și din obligațiile inter­
naționale comune statelor membre, din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, din Cartele sociale adoptate de Uniune și de către Consiliul Europei,
precum și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor
Omului. În acest context, carta va fi interpretată de către instanțele judecătorești ale Uniunii și ale
statelor membre, acordând atenția cuvenită explicațiilor redactate sub autoritatea prezidiului
Convenției care a elaborat carta și actualizate sub răspunderea prezidiului Convenției Europene.

Beneficiul acestor drepturi implică responsabilități și îndatoriri atât față de terți, precum și față de
comunitatea umană în general și față de generațiile viitoare.

În consecință, Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în continuare.

C 202/394 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 7.6.2016

TITLUL I
DEMNITATEA

Articolul 1
Demnitatea umană
Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată și protejată.

Articolul 2
Dreptul la viață
(1) Orice persoană are dreptul la viață.

(2) Nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat.

Articolul 3
Dreptul la integritate al persoanei
(1) Orice persoană are dreptul la integritate fizică și psihică.

(2) În domeniile medicinei și biologiei trebuie respectate în special:

(a) consimțământul liber și în cunoștință de cauză al persoanei interesate, în conformitate cu proce­

durile prevăzute de lege;

(b) interzicerea practicilor de eugenie, în special a celor care au drept scop selecția persoanelor;

(c) interzicerea utilizării corpului uman și a părților sale, ca atare, ca sursă de profit;

(d) interzicerea clonării ființelor umane în scopul reproducerii.

Articolul 4
Interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante
Nimeni nu poate fi supus torturii și nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

Articolul 5
Interzicerea sclaviei și a muncii forțate
(1) Nimeni nu poate fi ținut în sclavie sau în servitute.

(2) Nimeni nu poate fi constrâns să efectueze o muncă forțată sau obligatorie.

(3) Traficul de ființe umane este interzis.

7.6.2016 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 202/395

TITLUL II
LIBERTĂȚILE

Articolul 6
Dreptul la libertate și la siguranță
Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță.

Articolul 7
Respectarea vieții private și de familie
Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a
secretului comunicațiilor.

Articolul 8
Protecția datelor cu caracter personal
(1) Orice persoană are dreptul la protecția datelor cu caracter personal care o privesc.

(2) Asemenea date trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate și pe baza
consimțământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege.
Orice persoană are dreptul de acces la datele colectate care o privesc, precum și dreptul de a
obține rectificarea acestora.

(3) Respectarea acestor norme se supune controlului unei autorități independente.

Articolul 9
Dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie
Dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne
care reglementează exercitarea acestor drepturi.

Articolul 10
Libertatea de gândire, de conștiință și de religie
(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Acest drept
implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia
sau convingerea individual sau colectiv, în public sau în particular, prin intermediul cultului,
învățământului, practicilor și îndeplinirii riturilor.

(2) Dreptul la obiecție pe motive de conștiință este recunoscut în conformitate cu legile interne
care reglementează exercitarea acestui drept.
C 202/396 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 7.6.2016

Articolul 11
Libertatea de exprimare și de informare
(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie
și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și
fără a ține seama de frontiere.

(2) Libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă sunt respectate.

Articolul 12
Libertatea de întrunire și de asociere
(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere la toate
nivelurile și în special în domeniile politic, sindical și civic, ceea ce implică dreptul oricărei persoane
de a înființa împreună cu alte persoane sindicate și de a se afilia la acestea pentru apărarea inte­
reselor sale.

(2) Partidele politice la nivelul Uniunii contribuie la exprimarea voinței politice a

cetățenilor Uniunii.

Articolul 13
Libertatea artelor și științelor
Artele și cercetarea științifică sunt libere. Libertatea universitară este respectată.

Articolul 14
Dreptul la educație
(1) Orice persoană are dreptul la educație, precum și la accesul la formare profesională și
formare continuă.

(2) Acest drept include posibilitatea de a urma gratuit învățământul obligatoriu.

(3) Libertatea de a înființa instituții de învățământ cu respectarea principiilor democratice, precum

și dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri
religioase, filozofice și pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care regle­
mentează exercitarea acestora.

Articolul 15
Libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă
(1) Orice persoană are dreptul la muncă și dreptul de a exercita o ocupație aleasă sau acceptată în
mod liber.

(2) Orice cetățean al Uniunii are libertatea de a-și căuta un loc de muncă, de a lucra, de a se stabili
sau de a presta servicii în orice stat membru.

(3) Resortisanții țărilor terțe care sunt autorizați să lucreze pe teritoriul statelor membre au dreptul
la condiții de muncă echivalente acelora de care beneficiază cetățenii Uniunii.
7.6.2016 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 202/397

Articolul 16
Libertatea de a desfășura o activitate comercială
Libertatea de a desfășura o activitate comercială este recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii
și cu legislațiile și practicile naționale.

Articolul 17
Dreptul de proprietate
(1) Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa
moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale
decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei
despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate
fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.

(2) Proprietatea intelectuală este protejată.

Articolul 18
Dreptul de azil
Dreptul de azil este garantat cu respectarea normelor prevăzute de Convenția de la Geneva
din 28 iulie 1951 și de Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaților și în
conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană și cu Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (denumite în continuare „tratatele”).

Articolul 19
Protecția în caz de strămutare, expulzare sau extrădare
(1) Expulzările colective sunt interzise.

(2) Nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către un stat unde există un risc serios de a
fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante.

TITLUL III
EGALITATEA

Articolul 20
Egalitatea în fața legii
Toate persoanele sunt egale în fața legii.
C 202/398 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 7.6.2016

Articolul 21
Nediscriminarea
(1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea
etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice
altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea
sexuală.

(2) În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale acestora, se
interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie.

Articolul 22
Diversitatea culturală, religioasă și lingvistică
Uniunea respectă diversitatea culturală, religioasă și lingvistică.

Articolul 23
Egalitatea între femei și bărbați
Egalitatea între femei și bărbați trebuie asigurată în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește
încadrarea în muncă, munca și remunerarea.

Principiul egalității nu exclude menținerea sau adoptarea de măsuri care să prevadă avantaje specifice
în favoarea sexului sub-reprezentat.

Articolul 24
Drepturile copilului
(1) Copiii au dreptul la protecția și îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Ei își pot
exprima în mod liber opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcție de
vârsta și gradul lor de maturitate.

(2) În toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de
instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial.

(3) Orice copil are dreptul de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu
ambii părinți, cu excepția cazului în care acestea sunt contrare interesului său.

Articolul 25
Drepturile persoanelor în vârstă
Uniunea recunoaște și respectă dreptul persoanelor în vârstă de a duce o viață demnă și independentă
și de a participa la viața socială și culturală.
7.6.2016 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 202/399

Articolul 26
Integrarea persoanelor cu handicap
Uniunea recunoaște și respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le
asigure autonomia, integrarea socială și profesională, precum și participarea la viața comunității.

TITLUL IV
SOLIDARITATEA

Articolul 27
Dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii
Lucrătorilor sau reprezentanților acestora li se garantează, la nivelurile corespunzătoare, informarea și
consultarea în timp util, în cazurile și în condițiile prevăzute de dreptul Uniunii și de legislațiile și
practicile naționale.

Articolul 28
Dreptul de negociere și de acțiune colectivă
Lucrătorii și angajatorii sau organizațiile lor au dreptul, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu
legislațiile și practicile naționale, de a negocia și de a încheia convenții colective la nivelurile cores­
punzătoare și de a recurge, în caz de conflicte de interese, la acțiuni colective pentru apărarea
intereselor lor, inclusiv la grevă.

Articolul 29
Dreptul de acces la serviciile de plasament
Orice persoană are dreptul de acces la un serviciu gratuit de plasament.

Articolul 30
Protecția în cazul concedierii nejustificate
Orice lucrător are dreptul la protecție împotriva oricărei concedieri nejustificate, în conformitate cu
dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale.

Articolul 31
Condiții de muncă echitabile și corecte
(1) Orice lucrător are dreptul la condiții de muncă care să respecte sănătatea, securitatea și
demnitatea sa.

(2) Orice lucrător are dreptul la o limitare a duratei maxime de muncă și la perioade de odihnă
zilnică și săptămânală, precum și la o perioadă anuală de concediu plătit.
C 202/400 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 7.6.2016

Articolul 32
Interzicerea muncii copiilor și protecția tinerilor la locul de muncă
Încadrarea în muncă a copiilor este interzisă. Vârsta minimă de încadrare în muncă nu poate fi
inferioară celei la care încetează perioada de școlarizare obligatorie, fără a aduce atingere normelor
mai favorabile tinerilor și cu excepția unor derogări limitate.

Tinerii acceptați să lucreze trebuie să beneficieze de condiții de muncă adaptate vârstei și să fie
protejați împotriva exploatării economice sau a oricărei activități care ar putea pune în pericol
securitatea, sănătatea, dezvoltarea lor fizică, psihică, morală sau socială sau care le-ar putea
compromite educația.

Articolul 33
Viața de familie și viața profesională
(1) Familia se bucură de protecție juridică, economică și socială.

(2) Pentru a putea concilia viața de familie și viața profesională, orice persoană are dreptul de a fi
protejată împotriva oricărei concedieri din motive de maternitate, precum și dreptul la un concediu
de maternitate plătit și la un concediu parental acordat în urma nașterii sau adopției unui copil.

Articolul 34
Securitatea socială și asistența socială
(1) Uniunea recunoaște și respectă dreptul de acces la prestațiile de securitate socială și la serviciile
sociale care acordă protecție în caz de maternitate, boală, accident de muncă, dependență de alte
persoane sau bătrânețe, precum și în caz de pierdere a locului de muncă, în conformitate cu normele
stabilite de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale.

(2) Orice persoană care are reședința și se deplasează în mod legal în cadrul Uniunii are dreptul la
prestații de securitate socială și la avantaje sociale, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile
și practicile naționale.

(3) Pentru a combate marginalizarea socială și sărăcia, Uniunea recunoaște și respectă dreptul la
asistență socială și la asistență în ceea ce privește locuința, destinate să asigure o viață demnă tuturor
celor care nu dispun de resurse suficiente, în conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii și
de legislațiile și practicile naționale.

Articolul 35
Protecția sănătății
Orice persoană are dreptul de acces la asistența medicală preventivă și de a beneficia de îngrijiri
medicale în condițiile stabilite de legislațiile și practicile naționale. În definirea și punerea în aplicare a
tuturor politicilor și acțiunilor Uniunii se asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății umane.
7.6.2016 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 202/401

Articolul 36
Accesul la serviciile de interes economic general
Uniunea recunoaște și respectă accesul la serviciile de interes economic general, astfel cum se prevede
în legislațiile și practicile naționale, în conformitate cu tratatele, în scopul promovării coeziunii
sociale și teritoriale a Uniunii.

Articolul 37
Protecția mediului
Politicile Uniunii trebuie să prevadă un nivel ridicat de protecție a mediului și de îmbunătățire a
calității acestuia, care să fie asigurat în conformitate cu principiul dezvoltării durabile.

Articolul 38
Protecția consumatorilor
Politicile Uniunii asigură un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

TITLUL V
DREPTURILE CETĂȚENILOR

Articolul 39
Dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul European
(1) Orice cetățean al Uniunii are dreptul de a alege și de a fi ales în cadrul alegerilor pentru
Parlamentul European, în statul membru în care acesta își are reședința, în aceleași condiții ca și
resortisanții acestui stat.

(2) Membrii Parlamentului European sunt aleși prin vot universal direct, liber și secret.

Articolul 40
Dreptul de a alege și de a fi ales în cadrul alegerilor locale
Orice cetățean al Uniunii are dreptul de a alege și de a fi ales în cadrul alegerilor locale în
statul membru în care acesta își are reședința, în aceleași condiții ca și resortisanții acestui stat.

Articolul 41
Dreptul la bună administrare
(1) Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament
imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și
agențiilor Uniunii.
C 202/402 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 7.6.2016

(2) Acest drept include în principal:

(a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar
putea să îi aducă atingere;

(b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de
confidențialitate și de secretul profesional și comercial;

(c) obligația administrației de a-și motiva deciziile.

(3) Orice persoană are dreptul la repararea de către Uniune a prejudiciilor cauzate de către
instituțiile sau agenții acesteia în exercitarea funcțiilor lor, în conformitate cu principiile generale
comune legislațiilor statelor membre.

(4) Orice persoană se poate adresa în scris instituțiilor Uniunii într-una din limbile tratatelor și
trebuie să primească răspuns în aceeași limbă.

Articolul 42
Dreptul de acces la documente
Orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică care are reședința sau sediul social într-
un stat membru are dreptul de acces la documentele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor
Uniunii, indiferent de suportul pe care se află aceste documente.

Articolul 43
Ombudsmanul European
Orice cetățean al Uniunii, precum și orice persoană fizică sau juridică care are reședința sau sediul
social într-un stat membru au dreptul de a sesiza Ombudsmanul European cu privire la cazurile de
administrare defectuoasă în activitatea instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, cu
excepția Curții de Justiție a Uniunii Europene în exercitarea funcției sale jurisdicționale.

Articolul 44
Dreptul de petiționare
Orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică care are reședința sau sediul social într-
un stat membru are dreptul de a adresa petiții Parlamentului European.

Articolul 45
Libertatea de circulație și de ședere
(1) Orice cetățean al Uniunii are dreptul de circulație și de ședere liberă pe teritoriul
statelor membre.

(2) Libertatea de circulație și de ședere poate fi acordată, în conformitate cu tratatele, resorti­

sanților țărilor terțe stabiliți legal pe teritoriul unui stat membru.
7.6.2016 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 202/403

Articolul 46
Protecția diplomatică și consulară
Orice cetățean al Uniunii beneficiază, pe teritoriul unei țări terțe în care statul membru, al cărui
resortisant este, nu este reprezentat, de protecția autorităților diplomatice sau consulare ale oricărui
stat membru, în aceleași condiții ca și resortisanții acelui stat.

TITLUL VI.
JUSTIȚIA

Articolul 47
Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil
Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la
o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de
prezentul articol.

Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei
instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are
posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată.

Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care
aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție.

Articolul 48
Prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare
(1) Orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi stabilită în confor­
mitate cu legea.

(2) Oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare.

Articolul 49
Principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor
(1) Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau omisiune care, în momentul săvârșirii, nu
constituia infracțiune potrivit dreptului intern sau dreptului internațional. De asemenea, nu se poate
aplica o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă la momentul săvârșirii infracțiunii. În cazul în care,
ulterior săvârșirii infracțiunii, legea prevede o pedeapsă mai ușoară, se aplică aceasta din urmă.

(2) Prezentul articol nu aduce atingere judecării și pedepsirii unei persoane care s-a făcut vinovată
de o acțiune sau omisiune care, în momentul săvârșirii, era incriminată pe baza principiilor generale
recunoscute de comunitatea națiunilor.

(3) Pedepsele nu trebuie să fie disproporționate față de infracțiune.

C 202/404 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 7.6.2016

Articolul 50
Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune
Nimeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracțiune pentru care a fost deja achitat sau
condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu legea.

TITLULVII
DISPOZIȚII GENERALE CARE REGLEMENTEAZĂ INTERPRETAREA ȘI APLICAREA CARTEI

Articolul 51
Domeniul de aplicare
(1) Dispozițiile prezentei carte se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu
respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun
în aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respectă drepturile și principiile și promovează
aplicarea lor în conformitate cu atribuțiile pe care le au în acest sens și cu respectarea limitelor
competențelor conferite Uniunii de tratate.

(2) Prezenta cartă nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii în afara competențelor
Uniunii, nu creează nici o competență sau sarcină nouă pentru Uniune și nu modifică competențele
și sarcinile stabilite de tratate.

Articolul 52
Întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor
(1) Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie
să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți. Prin respectarea princi­
piului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și
numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității
protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

(2) Drepturile recunoscute prin prezenta cartă care fac obiectul unor dispoziții prevăzute de tratate
se exercită în condițiile și cu respectarea limitelor stabilite de acestea.

(3) În măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin
Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și
întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată. Această dispoziție nu
împiedică dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă.

(4) În măsura în care prezenta cartă recunoaște drepturi fundamentale, așa cum rezultă acestea din
tradițiile constituționale comune statelor membre, aceste drepturi sunt interpretate în conformitate cu
tradițiile menționate.
7.6.2016 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 202/405

(5) Dispozițiile prezentei carte care conțin principii pot fi puse în aplicare prin acte legislative și de
punere în aplicare adoptate de instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, precum și prin acte ale
statelor membre în cazurile în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii, în exercitarea compe­
tențelor lor respective. Invocarea lor în fața instanței judecătorești se admite numai în scopul inter­
pretării și controlului legalității unor astfel de acte.

(6) Legislațiile și practicile naționale trebuie să fie luate în considerare pe deplin, după cum se
precizează în prezenta cartă.

(7) Instanțele judecătorești ale Uniunii și ale statelor membre țin seama de explicațiile redactate în
vederea orientării interpretării prezentei carte.

Articolul 53
Nivelul de protecție
Nici una dintre dispozițiile prezentei carte nu poate fi interpretată ca restrângând sau aducând
atingere drepturilor omului și libertăților fundamentale recunoscute, în domeniile de aplicare cores­
punzătoare, de dreptul Uniunii și dreptul internațional, precum și de convențiile internaționale la care
Uniunea sau toate statele membre sunt părți, și în special Convenția europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prin constituțiile statelor membre.

Articolul 54
Interzicerea abuzului de drept
Nici una dintre dispozițiile prezentei carte nu trebuie să fie interpretată ca implicând vreun drept de a
desfășura orice activitate sau de a îndeplini orice act îndreptat împotriva oricăruia dintre drepturile și
libertățile recunoscute prin prezenta cartă sau de a le impune restrângeri mai ample decât cele
prevăzute prin prezenta cartă.

*
* *
Textul anterior preia, cu adaptări, carta proclamată la 7 decembrie 2000 și, de la data intrării în
vigoare a Tratatului de la Lisabona, înlocuiește respectiva cartă.
7. Legea nr. 269/2003 privind Statutul corpului diplomatic și consular;
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
(1) Prezenta lege reglementează Statutul Corpului diplomatic și consular al
României.

(2) Membrii Corpului diplomatic și consular sunt, de regula, diplomați de
cariera și au un statut socioprofesional specific, conferit de atribuțiile și
răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României,
conform prevederilor prezentei legi.

Articolul 2

(1) Au calitatea de membri ai Corpului diplomatic și consular al României:

a) ministrul afacerilor externe;

b) secretarii de stat și subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor
Externe;

c) secretarul general și secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor
Externe;

d) personalul diplomatic și consular care își desfășoară activitatea în
administrația centrala a Ministerului Afacerilor Externe, la ambasadele,
misiunile permanente pe lângă organizațiile internaționale și oficiile
consulare ale României, inclusiv persoanele provenind de la
Departamentul de Comerț Exterior și de la alte ministere și instituții, pe
perioada trimiterii lor în misiune în străinătate cu grade diplomatice sau
consulare.

(2) Ministrul afacerilor externe, secretarii de stat, subsecretarii de stat,
secretarul general și secretarul general adjunct fac parte de drept din
Corpul diplomatic și consular al României, pe durata exercitării funcției.

Articolul 3

(1) Statutul Corpului diplomatic și consular al României se completează cu
prevederile cuprinse în legislația muncii și în Statutul funcționarilor
publici, dacă prin prezentul statut nu se stabilește altfel. (2) Pe perioada cât
se afla în misiune în străinătate, membrilor Corpului diplomatic și consular
li se aplica și prevederile tratatelor la care România este parte, precum și
alte reguli care decurg din normele dreptului internațional.
Capitolul II Gradele și funcțiile diplomatice sau consulare. Modul de
acordare, echivalare și păstrare a acestora
Secţiunea 1 Gradele diplomatice sau consulare
Articolul 4
Membrii Corpului diplomatic și consular al României pot dobândi
următoarele grade: a) gradele diplomatice:

– ambasador;

– ministru plenipotențiar;
– ministru-consilier;

– consilier diplomatic;

– secretar I;

– secretar II;

– secretar III;

– atașat diplomatic;

b) gradele consulare:

– consul general;

– consul;

– viceconsul;

– agent consular.

Articolul 5

Membrii Corpului diplomatic și consular al României ocupă, în
administrația centrala a Ministerului Afacerilor Externe și la misiunile
diplomatice și oficiile consulare, funcții diplomatice și consulare
echivalente gradelor diplomatice sau consulare pe care le dețin.

Secţiunea a 2-a Modul de acordare, echivalare și păstrare a gradelor
diplomatice sau a celor consulare

Articolul 6

(1) În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcționează Comisia pentru
acordarea gradelor diplomatice și consulare. Comisia propune acordarea
gradelor diplomatice sau consulare la admiterea în Corpul diplomatic și
consular al României și pentru promovarea în grad diplomatic sau
consular.

(2) Organizarea și funcționarea comisiei prevăzute la alin. (1), inclusiv
criteriile privind selecționarea pentru admiterea la Academia Diplomatică,
pentru promovarea în grade diplomatice și consulare și la alte concursuri
pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, se stabilesc
prin ordin al ministrului afacerilor externe.

(3) Acordarea gradelor diplomatice și consulare se face prin ordin al
ministrului afacerilor externe, cu excepția gradului diplomatic de
ambasador, în limita numărului maxim de funcții diplomatice și consulare
aprobate.

Articolul 7

Gradul diplomatic de atașat sau gradul consular de agent consular se
acorda candidaților care au promovat concursul de admitere în Corpul
diplomatic și consular al României.

Articolul 8

Organizarea și funcționarea Academiei Diplomatice a Ministerului
Afacerilor Externe sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 9

(1) Promovarea în grad diplomatic sau consular se face pe baza îndeplinirii

condițiilor de stagiu prevăzute la art. 13, a evaluării activității desfășurate
și a calificărilor obținute la Academia Diplomatică sau la alte instituții de
formare profesională, din țara sau din străinătate.

(2) Cu ocazia Zilei Diplomației Române, ministrul afacerilor externe, prin
derogare de la prevederile alin. (1), poate promova în grad diplomatic sau
consular, membri ai Corpului diplomatic și consular al României cu
rezultate deosebite în activitate, cu îndeplinirea a jumătate din condițiile de
stagiu, așa cum sunt prevăzute la art. 13.
Articolul 10
Gradul diplomatic de ambasador se acorda prin decret, de către
Președintele României, la propunerea ministrului afacerilor externe.

Articolul 11

Celelalte grade diplomatice sau consulare se acorda prin ordin al
ministrului afacerilor externe, la propunerea Comisiei pentru acordarea
gradelor diplomatice și consulare.
Articolul 12
Ministerul Afacerilor Externe este singura instituție care acorda grade
diplomatice și consulare, cu excepția gradului de ambasador.

Articolul 13

Stagiul pentru promovarea în grad diplomatic sau consular este:
a) pentru gradele diplomatice:

– 2 ani, de la atașat diplomatic la secretar III;

– 3 ani, de la secretar III la secretar II;

– 4 ani, de la secretar II la secretar I;

– 3 ani, de la secretar I la consilier diplomatic;

– 4 ani, de la consilier diplomatic la ministru-consilier;

– 2 ani, de la ministru-consilier la ministru plenipotențiar;

b) pentru gradele consulare:

– 4 ani, de la agent consular la viceconsul;

– 4 ani, de la viceconsul la consul;

– 4 ani, de la consul la consul general.

Articolul 14

(1) Persoanelor admise prin concurs în Corpul diplomatic și consular al
României, precum și absolvenților Academiei Diplomatice li se acorda
grade diplomatice sau consulare în funcție de vechimea avută în domenii
de activitate apropiate de cele ale Ministerului Afacerilor Externe,
echivalenta cu stagiile pentru gradele diplomatice sau consulare.

(2) Domeniile de activitate apropiate de cele ale Ministerului Afacerilor
Externe se stabilesc, prin ordin al ministrului afacerilor externe, la
propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice sau consulare.

Articolul 15

(1) Trecerea de la un grad consular la unul diplomatic se face cu
respectarea următoarei echivalente a gradelor:

a) consul general - consilier diplomatic, ministru-consilier;

b) consul - secretar I;


c) viceconsul - secretar III, secretar II;

d) agent consular - atașat diplomatic.

(2) Echivalarea gradelor diplomatice cu cele consulare se aproba de
ministrul afacerilor externe, la propunerea Comisiei pentru acordarea
gradelor diplomatice și consulare, cu acordul persoanei în cauza.

Articolul 16

Gradul diplomatic sau consular deținut se păstrează cu titlu onorific.

Capitolul III Admiterea în Corpul diplomatic și consular al României

Secţiunea 1 Condiții

Articolul 17

(1) Calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României
poate fi dobândită de persoana care îndeplinește cumulativ următoarele
condiții:

a) are dreptul să ocupe o funcție publică, conform prevederilor Constituției
și legilor în vigoare;

b) se bucură de toate drepturile politice și civile prevăzute în Constituție și
în legile în vigoare;

c) nu face parte din partide politice;

d) a urmat studii superioare de lungă durata la o instituție de învățământ
superior din țara sau din străinătate, absolvite cu diploma de licența sau
echivalenta, recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării;

e) cunoaște cel puțin o limba străină;

f) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe baza de act medical
de specialitate, emis de centrul medical care deservește Ministerul
Afacerilor Externe;

g) a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere
în Corpul diplomatic și consular al României, organizat potrivit
regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de admitere în
Ministerul Afacerilor Externe;

h) nu a fost condamnata pentru săvârșirea unei infracțiuni.

(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) lit. c) și g) persoanele care
urmează a fi numite în funcțiile de ministru, secretar de stat sau
subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.

(3) Fac excepție de la prevederile alin. (1) lit. g) persoanele provenind din
alte ministere și instituții centrale, trimise în misiune temporară în
străinătate cu funcții echivalente gradelor diplomatice și consulare.

Articolul 18

Concursurile de admitere în Corpul diplomatic și consular al României se
organizează pentru funcțiile diplomatice sau consulare vacante, pe baza
regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, aprobat prin
ordin al ministrului afacerilor externe.

Articolul 19

Pentru numirea în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar,
ministrul afacerilor externe propune, de regula, diplomați de cariera care,
la încheierea misiunii, nu depășesc vârsta legală de pensionare. În mod
excepțional pot fi propuse pentru numire în aceasta funcție personalități ale
vieții publice care îndeplinesc condițiile pentru admiterea în rândul
membrilor Corpului diplomatic și consular al României.

Articolul 20

Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar este reprezentantul unic al

României în țara în care a fost acreditat și îl reprezintă pe Președintele
României pe lângă șeful statului acreditar.

Secţiunea a 2-a Depunerea jurământului de credința

Articolul 21
(1) Persoanele care devin membri ai Corpului diplomatic și consular al
României depun jurământul de credința în momentul dobândirii calității de
membru al Corpului diplomatic și consular al României.

(2) Jurământul scris se rostește, se semnează și se depune astfel:
ambasadorul, în fața Președintelui României, consulul general, în fața
primului-ministru; ceilalți membri ai Corpului diplomatic și consular al
României, în fața ministrului afacerilor externe sau a unei persoane
desemnate de acesta: secretar de stat sau ambasador.
(3) Ambasadorii și consulii generali din serviciul exterior vor depune
jurământul de credința cu ocazia primei deplasări în România, în termen de
un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul 22

(1) Jurământul de credința fața de statul român este obligatoriu și are
următorul conținut: "Jur să promovez și să apar interesele României și ale
cetățenilor români în relațiile internaționale. Jur să- mi îndeplinesc cu
responsabilitate, loialitate și demnitate atribuțiile care îmi revin în
promovarea politicii externe a României. Jur să respect Constituția și legile
tarii, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, angajamentele
internaționale asumate de România, cu păstrarea stricta a secretului și
confidențialității asupra informațiilor pe care le dețin ca membru al
Corpului diplomatic și consular al României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!"
(2) Referirea la divinitate din formula jurământului se poate schimba
potrivit credinței religioase a persoanei care depune jurământul.

(3) Jurământul se poate depune și fără formula religioasă de încheiere. În
acest caz persoana care depune jurământul va declara pe onoare și
conștiința ca va respecta jurământul.
(4) Refuzul de a depune jurământul de credința față de statul român
determina pierderea calității de membru al Corpului diplomatic și consular
al României.
Capitolul IV Drepturile și obligațiile membrilor Corpului diplomatic
și consular al României
Secţiunea 1 Drepturile membrilor Corpului diplomatic și consular al
României
Articolul 23
Membrii Corpului diplomatic și consular al României au următoarele
drepturi specifice:

a) să fie promovați în funcții diplomatice și consulare în administrația
centrala a Ministerului Afacerilor Externe ori la misiunile diplomatice și
oficiile consulare, în raport cu gradul diplomatic sau consular deținut,
vechimea în muncă diplomatică sau consulară și experiența dobândită;

b) să beneficieze de formele de perfecționare a pregătirii profesionale și de
specializare organizate de Ministerul Afacerilor Externe sau de alte
instituții publice române sau străine;

c) să beneficieze în străinătate de privilegiile, imunitățile și facilitățile pe
care le conferă dreptul internațional și convențiile în materie la care
România este parte;
d) să desfășoare activitate didactica și științifică, în țara și în străinătate, cu
respectarea prevederilor prezentului statut;

e) să adere la și să activeze în cadrul asociațiilor profesionale și al
organizațiilor științifice din țara și din străinătate, cu respectarea
prevederilor prezentului statut;
f) să beneficieze, în țara și în străinătate, de distincțiile și onorurile
specifice funcției diplomatice sau consulare pe care o exercita;

g) să fie însoțiți, pe durata misiunii permanente, de soț sau soție și de copiii
minori, precum și de copiii până la vârsta de 25 de ani care urmează studii
în străinătate;
h) să fie înscriși în Anuarul Corpului diplomatic și consular al României.

Articolul 24

(1) Membrii Corpului diplomatic și consular al României au dreptul la un
salariu și la alte drepturi bănești, bazate pe evaluarea corecta a
complexității și dificultății funcției diplomatice sau consulare, ținându-se
seama de activitatea depusa, importanta acesteia și performanta
profesională.

(2) Salarizarea și acordarea altor drepturi bănești, inclusiv sporurile de
vechime, de confidențialitate, pentru cunoașterea mai multor limbi străine,
sporul pentru titlul științific de doctor, premiile, primele și salariile de
merit acordate membrilor Corpului diplomatic și consular al României
care își desfășoară activitatea în administrația centrala și la misiunile
diplomatice și oficiile consulare vor fi reglementate prin lege specială.

Articolul 25

(1) Pe perioada în care își desfășoară activitatea la misiunile diplomatice și
oficiile consulare, membrii Corpului diplomatic și consular al României,
precum și membrii de familie care îi însoțesc beneficiază de asistență
medicală, pe baza de asigurare obligatorie, realizată de Ministerul
Afacerilor Externe sau convenită prin acorduri cu statele străine respective
sau, acolo unde nu este posibil, de decontarea cheltuielilor medicale.

(2) Cuantumul și condițiile asigurării obligatorii, precum și ale decontării
cheltuielilor medicale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 26

(1) În țara, membrii Corpului diplomatic și consular al României, în
activitate ori pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în
întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,
medicamente și proteze, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate
specific apărării, ordinii publice, siguranței naționale și autorității
judecătorești, în condițiile achitării contribuțiilor legale la sistemul de
asigurări de sănătate în perioada de activitate.

(2) Condițiile de acordare gratuita a asistenței medicale, a medicamentelor
și protezelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu se
impozitează.

Articolul 27

(1) Membrii Corpului diplomatic și consular al României au dreptul la
concedii de odihnă, de studii, fără plata, medicale, de maternitate,
concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani,
respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, concedii suplimentare
pentru lucru în țări cu clima greu de suportat, precum și în alte situații, în
condițiile legii.

(2) Membrii Corpului diplomatic și consular al României beneficiază de
concediu de odihnă de 30 de zile lucrătoare pe an, plătit în moneda
națională a României.
(3) Membrii Corpului diplomatic și consular al României au dreptul, pe
lângă o indemnizație de concediu de odihnă, și la o prima egala cu salariul
de baza în lei, din luna anterioară plecării în concediu de odihnă*).

(4) Membrii Corpului diplomatic și consular al României au dreptul la
decontarea cheltuielilor pentru transportul bunurilor personale și ale
membrilor de familie care îi însoțesc, la trimiterea și revenirea din misiune
permanenta în străinătate, în condiții stabilite prin ordin al ministrului
afacerilor externe.
Articolul 28
Membrii Corpului diplomatic și consular al României care pleacă în
misiune permanenta în străinătate pot beneficia de o indemnizație de
reprezentare, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 29
Abrogat.

Art. 29 a fost abrogat de litera c) a art. 196, Cap. X din LEGEA nr. 263 din
16 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20
decembrie 2010.

Articolul 30

(1) Cheltuielile pentru transportul internațional al membrilor Corpului
diplomatic și consular al României care sunt trimiși în misiune de lungă
durata în exterior, precum și pentru membrii lor de familie aflați în
întreținere permanentă legală în exterior, în condițiile prezentei legi, se
suportă de către instituția trimițătoare, în următoarele cazuri:

a) la plecarea în misiune în exterior și la revenirea definitiva în țara;

b) pentru deplasări în interes de serviciu, în România și în străinătate;

c) pentru efectuarea în țara a concediului de odihnă pe anul calendaristic
respectiv, cu excepția anului în care își încheie misiunea;

d) pentru concediu medical și nașteri în România;

e) pentru deplasarea întregii familii în România, în caz de deces al unui
copil ori al soției/soțului și numai pentru deplasarea unuia dintre soți în caz
de deces al unui părinte, frate sau sora;

f) în cazuri de forță majoră.

(2) De asemenea, instituția trimițătoare suporta, o singura data pe an,
costul transportului internațional dus-întors pentru soția/soțul și pentru
copiii aflați în întreținere în țara, pentru a-și vizita soțul/soția, respectiv
părinții aflați în misiune în exterior.

Secţiunea a 2-a Obligațiile membrilor Corpului diplomatic și consular
al României

Articolul 31

Membrii Corpului diplomatic și consular al României sunt obligați să își
îndeplinească cu responsabilitate, profesionalism, loialitate, corectitudine,
promptitudine și conștiinciozitate îndatoririle de serviciu și să se abțină de
la orice fapta care ar putea aduce prejudicii României. Articolul 32

Membrii Corpului diplomatic și consular al României au datoria să
acționeze cu loialitate, demnitate și răspundere în scopul înfăptuirii
politicii externe a României și au următoarele obligații specifice:

a) să promoveze și să apere interesele statului și ale cetățenilor români în
cadrul relațiilor externe, inclusiv prin acordarea protecției diplomatice și
consulare și a sprijinului necesar cetățenilor
români, în limitele competentelor lor și cu respectarea prevederilor
tratatelor internaționale la care România este parte;

b) să respecte secretul de stat și secretul de serviciu, în condițiile legii,
precum și confidențialitatea în legătura cu faptele, informațiile sau
documentele de care iau cunoștința în exercitarea funcției;
c) să aibă în toate împrejurările o conduita profesională și morala
ireproșabilă și să dea dovada de demnitate și responsabilitate în
îndeplinirea atribuțiilor lor;

d) să respecte, fără a aduce atingere privilegiilor și imunităților lor, legile
statelor pe teritoriul cărora își desfășoară activitatea și să nu se lase
implicați în activități care ar reprezenta un amestec în treburile interne ale
tarii în care sunt acreditați sau care ar afecta în orice alt mod relațiile
României sau ar aduce atingere statutului lor diplomatic și consular;
e) să solicite acordul ministrului afacerilor externe pentru primirea
distincțiilor străine;

f) să informeze imediat conducerea ministerului în legătura cu orice
schimbare intervenită în situația lor, care le-ar putea afecta calitatea de
membri ai Corpului diplomatic și consular al României;

g) să nu abuzeze de privilegiile și imunitățile de care beneficiază în
străinătate ca membri ai Corpului diplomatic și consular al României.

Articolul 33

Membrii Corpului diplomatic și consular al României, cu excepția
ministrului afacerilor externe, a secretarilor de stat și a subsecretarilor de
stat, au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la
manifestarea în public a convingerilor lor politice.

Articolul 34

Membrii Corpului diplomatic și consular al României au obligația să își
perfecționeze continuu pregătirea profesională.
Capitolul V Trimiterea în misiune permanenta a membrilor Corpului
diplomatic și consular al României la misiunile diplomatice și oficiile
consulare ale României
Articolul 35
(1) Membrii Corpului diplomatic și consular al României, cu excepția
ambasadorilor extraordinari și plenipotențiari și a consulilor generali care
sunt șefi de consulate generale, sunt trimiși în misiune permanentă în
străinătate prin ordin al ministrului afacerilor externe, în urma unei
proceduri de selecție organizată anual sau ori de câte ori este necesar, pe
baza principiilor imparțialității, obiectivității, competenței și dezvoltării
carierei diplomatice.
(2) Pot participa la procedura de selecție prevăzută la alin. (1) membrii
Corpului diplomatic și consular al României, angajați pe durată
nedeterminată în Ministerul Afacerilor Externe, care se află în una dintre
următoarele situații:

a) își desfășoară activitatea în administrația centrală;
b) se află în misiune permanentă în serviciul exterior, al cărei termen
expiră în cursul anului calendaristic pentru care se organizează procedura
de selecție;

c) se află în misiune cu durata determinată de până la 13 luni sau sunt
trimiși de Ministerul Afacerilor Externe la organizații interguvernamentale;
d) sunt detașați la alte instituții publice;
e) au contractul de muncă suspendat în condițiile legii, din motive
neimputabile, cu condiția încetării cazului de suspendare a contractului
individual de muncă la data stabilită pentru trimiterea în misiune.

(3) Situațiile prevăzute la alin. (2) încetează la data trimiterii în misiune.
(4) Pot participa la procedura de selecție, cu respectarea prevederilor alin.
(2) și (3) și a condițiilor prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. a)-f) și h), și
consilierii pentru afaceri europene, angajați ai Ministerului Afacerilor
Externe, precum și funcționarii publici aflați în raporturi de serviciu cu
Ministerul Afacerilor Externe, cu acordarea calității de membru al
Corpului diplomatic și consular al României pe perioada trimiterii lor în
misiune în străinătate cu grade diplomatice sau consulare. (5) Ministerul
Afacerilor Externe afișează anual sau ori de câte ori este nevoie lista
posturilor diplomatice și consulare din serviciul exterior, vacante sau care
devin vacante în cursul unui an calendaristic, aprobată de ministrul
afacerilor externe, atât în administrația centrală a Ministerului Afacerilor
Externe, cât și în serviciul exterior, prin mijloace care să asigure
publicitatea corespunzătoare.
(6) Membrii Corpului diplomatic și consular al României, precum și
personalul prevăzut la alin. (4) care îndeplinesc condițiile de participare la
procedura de selecție optează pentru posturile cuprinse în lista prevăzută la
alin. (5) și prezintă un dosar de înscriere.

(7) Selecția persoanelor înscrise potrivit prevederilor alin. (6) se face de
către o comisie anuală de selecție, denumită în continuare Comisia pentru
trimiterea în misiune permanentă, constituită prin ordin al ministrului
afacerilor externe, având un număr impar de membri și un președinte
numit dintre aceștia.
(8) Poate avea calitatea de membru al Comisiei pentru trimiterea în
misiune permanentă persoana care îndeplinește cumulativ următoarele
condiții:

a) este membru al Corpului diplomatic și consular al României;

b) deține, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, funcția de secretar de
stat, secretar general, secretar general adjunct, director general, director;
c) nu participă la procedura de selecție și nu este soț, soție, rudă sau afin
până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre participanții la procedura
de selecție ori cu un alt membru al Comisiei pentru trimiterea în misiune
permanentă.

(9) Comisia pentru trimiterea în misiune permanentă selectează persoanele
înscrise la procedura de selecție, prin votul majorității membrilor, pe baza
unui interviu și a dosarului de înscriere. Rezultatul selecției se
consemnează într-un proces-verbal și se afișează în administrația centrală
și în serviciul exterior prin mijloace care să asigure publicitatea
corespunzătoare.
(10) Selecția prevăzută la alin. (9) are în vedere următoarele: a) pregătirea
și experiența profesională;

b) evaluarea activității profesionale;

c) abilitățile profesionale dovedite pe parcursul carierei;
d) potențialul profesional;

e) necesitățile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.

(11) Persoanele înscrise la procedura de selecție pot contesta motivat
rezultatul selecției Comisiei pentru trimiterea în misiune permanentă cu
privire la propria persoană. Contestațiile se soluționează de către o comisie
constituită anual în acest scop, denumită în continuare Comisia pentru

soluționarea contestațiilor, formată din trei membri desemnați prin ordin al

ministrului afacerilor externe. Poate avea calitatea de membru al Comisiei
pentru soluționarea contestațiilor persoana care îndeplinește condițiile
prevăzute la alin. (8) și nu are calitatea de membru al Comisiei pentru
trimiterea în misiune permanentă.
(12) Soluționarea contestațiilor de către Comisia pentru soluționarea
contestațiilor se comunică în scris persoanelor vizate. Rezultatul
soluționării contestației unei persoane nu poate influența rezultatele inițiale
privind alți participanți la procedura de selecție.

(13) Ministrul afacerilor externe aprobă lista finală a persoanelor selectate
pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate, care se afișează în
administrația centrală și în serviciul exterior prin mijloace care să asigure
publicitatea corespunzătoare a acesteia.
(14) Durata misiunii permanente în străinătate este, de regulă, de 4 ani. În
țările cu condiții dificile, durata misiunii permanente în străinătate este, de
regulă, de 3 ani. Lista țărilor cu condiții dificile se stabilește prin ordin al
ministrului afacerilor externe. Cu excepția ambasadorilor extraordinari și
plenipotențiari și a consulilor generali care sunt șefi de consulate generale,
durata misiunii permanente poate fi prelungită în funcție de necesități, prin
ordin al ministrului afacerilor externe. (15) Posturile diplomatice și
consulare vacante în serviciul exterior care necesită o ocupare urgentă,
precum și cele rămase neocupate ca urmare a procedurii de selecție se
anunță în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe, prin
mijloace care să asigure publicitatea corespunzătoare, ulterior aprobării de
către ministrul afacerilor externe. Pentru aceste posturi, ministrul afacerilor
externe decide trimiterea în misiune cu durata determinată de până la 13
luni, cu posibilitatea de prelungire, o singură dată, cu până la un an.
(16) Trimiterea în misiune în serviciul exterior are loc după finalizarea
unei perioade obligatorii de pregătire specifică în Ministerul Afacerilor
Externe.

(17) Aspectele de ordin tehnic și organizatoric ale procedurii de selecție se
aprobă prin ordin al ministrului afacerilor externe.
(la 05-07-2019, Articolul 35 din Capitolul V a fost modificat de
ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 59 din 3 iulie
2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 05 iulie 2019 )

Articolul 36
Membrii Corpului diplomatic și consular al României beneficiază de un
spor la salariu în valuta, pe perioada în care își desfășoară activitatea la
misiunile diplomatice și oficiile consulare, pentru soțul sau soția și copiii
minori care îi însoțesc.

Articolul 37
Membrii Corpului diplomatic și consular al României beneficiază la
misiune de o indemnizație lunară în suma fixa în valuta pentru fiecare
copil care urmează studii elementare, gimnaziale, liceale și universitare în
străinătate, până la vârsta de 25 de ani, cu condiția promovării anului de
studiu precedent.
Articolul 38
Membrii Corpului diplomatic și consular al României pe perioada în care
își desfășoară activitatea în străinătate, la misiunile diplomatice și oficiile
consulare, beneficiază în țara de o indemnizație în lei necesară pentru plata
cheltuielilor de întreținere a locuinței, în cazul în care nu realizează
venituri din chirii, pentru plata contribuțiilor prevăzute de lege în raport cu
drepturile salariale
corespunzătoare funcției pe care membrii Corpului diplomatic și consular
al României sunt încadrați în țara, precum și pentru soțul sau soția care se
afla în țara, dacă nu realizează venituri. Articolul 39

Membrilor Corpului diplomatic și consular al României li se aplica, pe
perioada în care își desfășoară activitatea la misiunile diplomatice și
oficiile consulare ale României, majorările salariale și indexările aplicate
la salariile de încadrare în lei în țara.
Articolul 40
Membrii Corpului diplomatic și consular al României, precum și membrii
familiilor lor, aflați în întreținere în străinătate, beneficiază pe perioada
misiunii de asigurare de viața.

Articolul 41

Membrii Corpului diplomatic și consular al României beneficiază de un
spor la salariu, în valuta, pentru activitatea desfășurata în străinătate în
zone de risc și de conflicte armate.
Articolul 42
Soțul sau soția membrului Corpului diplomatic și consular al României, pe
perioada deplasării sale în străinătate împreună cu acesta și căruia/căreia i
se suspenda raporturile de muncă pe perioada respectiva, beneficiază de
stagii de cotizare utile la stabilirea pensiei, cu plata de către unitatea
trimițătoare a contribuției la sistemul public de pensii, la nivelul ultimului
salariu avut înaintea plecării.
Articolul 43
La încheierea misiunii unui membru al Corpului diplomatic și consular al
României, soțul sau soția care l-a însoțit la post poate solicita reintegrarea
la autoritatea sau instituția publică, regia autonomă sau societatea națională
la care a fost încadrat. Aceasta se acorda de drept.

Articolul 44
Dacă reintegrarea soțului sau a soției nu va fi posibila în termen de 90 de
zile calendaristice de la data încheierii misiunii, membrul Corpului
diplomatic și consular al României beneficiază de o indemnizație de sprijin
pentru familie. Condițiile de acordare și cuantumul indemnizației se
stabilesc prin lege.
Articolul 45
Dacă un membru al Corpului diplomatic și consular al României își
însoțește soțul sau soția în misiune permanenta în străinătate, în calitate de
soț sau soție neîncadrat/neîncadrată în muncă, pe perioada misiunii i se
suspenda raporturile de muncă, iar la revenire va fi integrat cu același grad
diplomatic sau consular.
Articolul 46
Membrii Corpului diplomatic și consular al României pot fi trimiși în
misiune în străinătate, de regula, după o perioada de un an de activitate în
Ministerul Afacerilor Externe.

Articolul 47

Ambasadorii extraordinari și plenipotențiari, precum și consulii generali
dispun, de la data rechemării din misiune, de o perioada de 3 luni pentru a
reveni în țara.
Articolul 48
(1) Pentru acoperirea necesarului de personal specializat din Ministerul
Afacerilor Externe, detașarea sau încadrarea pe perioada determinata se
face pe durata misiunilor permanente, în serviciul exterior, iar în centrala
ministerului, pe durata prevăzută de legislația în vigoare.
(2) Persoanele detașate vor fi salarizate în conformitate cu sistemul de
salarizare din Ministerul Afacerilor Externe.
Capitolul VI Incompatibilități și interdicții
Articolul 49
Calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României este
incompatibilă cu orice alta funcție publică sau privată, cu excepția
funcțiilor didactice din cadrul instituțiilor de învățământ universitar
acreditate.

Articolul 50
(1) Membrilor Corpului diplomatic și consular al României le este interzis:
a) să facă parte din partide politice;
b) să desfășoare propagandă prin orice alte mijloace sau alte activități în
favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice;

c) să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alții, în
considerarea funcției lor, avantaje materiale sau de alta natura care ar putea
aduce atingere loialității, responsabilității și prestigiului lor;
d) să efectueze, în perioada îndeplinirii misiunii în străinătate, direct, prin
membrii de familie sau prin persoane interpuse, activități comerciale;

e) să dețină funcții în regiile autonome, societățile comerciale ori în alte
unități cu scop lucrativ;

f) să declare sau să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații,
procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic.
(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) lit. a) ministrul afacerilor
externe, secretarii de stat și subsecretarii de stat.
Capitolul VII Încetarea calității de membru al Corpului diplomatic și
consular al României
Articolul 51
(1) Calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României
încetează în următoarele cazuri:

a) cu acordul părților;

b) demisie;
c) pierderea capacității de muncă, în condițiile legii; d) incompatibilitate,
în sensul dispozițiilor art. 49;
e) încetarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. a) și b)
ori nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 32 sau a interdicțiilor
prevăzute la art. 50;

f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă încheiat cu
Ministerul Afacerilor Externe;
g) reducerea numărului de funcții diplomatice ca urmare a reorganizării;

h) în cazul arestării preventive ori arestului la domiciliu pe o perioadă mai
mare de 60 de zile sau al condamnării definitive pentru o infracțiune de
natură să îl facă incompatibil cu calitatea sa.

Lit. h) a alin. (1) al art. 51 a fost modificată de pct. 1 al art. 64 din LEGEA
nr. 255 din 19 iulie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din
14 august 2013.

(2) Dacă, ulterior reducerii numărului de funcții diplomatice și consulare,
Guvernul hotărăște o majorare a acestora, persoanele afectate de măsura
reducerii numărului de funcții au prioritate la angajare, la cerere, cu
acordarea gradului diplomatic sau consular deținut anterior.
Articolul 52
Abrogat.
Art. 52 a fost abrogat de litera c) a art. 196, Cap. X din LEGEA nr. 263 din
16 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20
decembrie 2010.
Articolul 53
(1) Membrii Corpului diplomatic și consular al României cu o vechime în
activitatea diplomatică sau consulară de cel puțin 15 ani pentru femei și 20
de ani pentru bărbați beneficiază, la pensionare, de o indemnizație egala cu
5 salarii de baza nete, plătite din bugetul unității trimițătoare.

(2) De indemnizația prevăzută la alin. (1) beneficiază și membrii Corpului
diplomatic și consular al României la încetarea calității de membru ca
urmare a reducerii numărului de funcții diplomatice sau consulare în urma
reorganizării.
(3) Indemnizațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se acorda o singura data în
cursul carierei diplomatice. Articolul 54

Membrii Corpului diplomatic și consular al României care beneficiază de
pensie pot fi încadrați în Ministerul Afacerilor Externe, pe durata
nedeterminată sau pe durata determinata, după caz, beneficiind de
drepturile salariale corespunzătoare funcției în care sunt încadrați, inclusiv
de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă, dobândite până la
data pensionării.
Articolul 55
Membrii Corpului diplomatic și consular al României care împlinesc
vârsta legală de pensionare își pot continua activitatea cu acordul
ministrului afacerilor externe.

Articolul 56

În caz de deces al unui membru al Corpului diplomatic și consular al
României, membrii de familie care au, potrivit legii, dreptul la pensie de
urmaș primesc, pe o perioada de 3 luni, echivalentul salariului de baza net
din ultima luna de activitate a celui decedat, plătit din bugetul unității
trimițătoare.
Capitolul VIII Răspunderea juridică
Articolul 57
Membrii Corpului diplomatic și consular al României răspund, conform
legii, în legătura cu activitatea lor profesională desfășurata în administrația
centrala a Ministerului Afacerilor Externe sau la misiunile diplomatice și
oficiile consulare ale României.

Articolul 58

Încălcarea de către membrii Corpului diplomatic și consular al României a

prevederilor prezentei legi și neîndeplinirea cu buna-credința a
îndatoririlor de serviciu atrag răspunderea disciplinară, patrimonială,
civilă, contravențională sau penală, după caz.

Articolul 59
(1) Condițiile angajării răspunderii și sancțiunile aplicabile sunt cele
prevăzute de lege și de regulamentul de organizare și funcționare a
Ministerului Afacerilor Externe.

(2) Faptele care generează răspunderi și sancțiuni pentru membrii Corpului
diplomatic și consular al României sunt examinate de Consiliul de Onoare,
care face propuneri ministrului afacerilor externe. Organizarea și
funcționarea Consiliului de Onoare se stabilesc prin ordin al ministrului
afacerilor externe.
Articolul 60
Dacă s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui
membru al Corpului diplomatic și consular al României pentru o
infracțiune de natură să îl facă incompatibil cu statutul său, ministrul
afacerilor externe va lua măsura suspendării raporturilor de muncă.

-----------
Art. 60 a fost modificat de pct. 2 al art. 64 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie
2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013.
Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 61
Pentru omagierea tradiției diplomatice românești și pentru stimularea
activității Corpului diplomatic și consular al României, în fiecare an, în
luna septembrie, se sărbătorește Ziua Diplomației Române, la o data
stabilită de ministrul afacerilor externe.

Articolul 62
(1) Pentru contribuții meritorii la afirmarea diplomației românești pe plan
internațional se poate acorda Ordinul sau Medalia Meritul Diplomatic.

-------------

Alin. (1) al art. 62 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 181 din 17 mai
2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 24 mai 2004.
(2) Ordinele și medaliile prevăzute la alin. (1) se acorda de către
Președintele României, la propunerea ministrului afacerilor externe.

Articolul 63

Membrii Corpului diplomatic și consular al României detașați la alte
autorități sau instituții din România sau în străinătate își păstrează calitatea
de membri ai Corpului diplomatic și consular al României pe perioada
detașării.
Articolul 64
Membrii Corpului diplomatic și consular al României care sunt trimiși de
statul român în calitate de funcționari la organizații interguvernamentale își
păstrează calitatea de membri ai Corpului diplomatic și consular al
României pe perioada exercitării funcției internaționale. Pe aceasta
perioada li se suspenda raporturile de muncă, iar la revenirea în Ministerul
Afacerilor Externe li se recunoaște vechimea în muncă și în activitatea
diplomatică.

Articolul 65
(1) Membrii Corpului diplomatic și consular al României care participa la
cursuri, stagii de practica și specializare sau perfecționare în străinătate, cu
aprobarea conducerii Ministerului Afacerilor Externe, pe o durata care
depășește 90 de zile calendaristice, și cărora, pe timpul absenței din țara, li
se suspendă raporturile de muncă își mențin pe aceasta perioada calitatea
de membri ai Corpului diplomatic și consular al României, iar la revenirea
în Ministerul Afacerilor Externe li se recunoaște vechimea în muncă și în
activitatea diplomatică.
(2) Pe perioada studiilor, aceste persoane beneficiază, în țara, de o
indemnizație lunară în moneda națională, necesară pentru plata
contribuțiilor prevăzute de lege și pentru plata cheltuielilor de întreținere a
locuinței, în cazul în care nu realizează venituri din chirii, în raport cu
drepturile salariale corespunzătoare funcției pe care membrii Corpului
diplomatic și consular al României sunt încadrați în administrația centrala.
Cuantumul indemnizației va fi stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 66
(1) Membrilor Corpului diplomatic și consular al României numiți în
funcții de demnitate publică li se suspenda raporturile de muncă pe
perioada mandatului.

(2) La încetarea funcției de demnitate publică și la revenirea în Ministerul
Afacerilor Externe li se recunoaște vechimea în activitatea diplomatică sau
consulară.
Articolul 67
Pe durata numirii membrilor Corpului diplomatic și consular al României
în cabinetele demnitarilor din Ministerul Afacerilor Externe, li se suspenda
contractele individuale de muncă și li se recunoaște vechimea în activitatea
diplomatică, păstrându-și calitatea de membri ai Corpului diplomatic și
consular al României.
Articolul 68
De drepturile prevăzute la art. 24-30, art. 36-45 și art. 48 beneficiază, după
caz, și celelalte categorii de personal angajat în Ministerul Afacerilor
Externe.

Articolul 69

Hotărârile Guvernului și ordinele ministrului afacerilor externe emise în
aplicarea prezentei legi se vor adopta în termen de 90 de zile de la data
intrării în vigoare a acesteia.
Articolul 70
Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului Afacerilor
Externe va fi actualizat în conformitate cu prevederile prezentei legi, în
termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia.

Articolul 71
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Hotărârea Guvernului
nr. 1.070/1990 pentru aprobarea Statutului Corpului Diplomatic și
Consular al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 119 din 2 noiembrie 1990, precum și orice dispoziții contrare
prezentei legi. Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaților în
ședința din 20 mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din
Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

VIOREL HREBENCIUC

Aceasta lege a fost adoptată de Senat în ședința din 22 mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din
Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ București, 17 iunie 2003.

8. Legea nr. 213/2016 privind cooperarea internațională pentru dezvoltare

și asistență umanitară;
LEGE nr. 213 din 9 noiembrie 2016
privind cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară
EMITENT P A R L A M E N T U L
ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 11 noiembrie 2016

Având în vedere că România, ca stat membru al Uniunii

Europene și ca membru al Organizației Națiunilor Unite,
recunoaște principiul solidarității între națiuni și acceptă
asumarea responsabilității de a găsi soluții pentru problemele
globale și a sprijini alte state pe drumul dezvoltării lor sociale și
economice,
având în vedere principiile Uniunii Europene, ale Organizației
Națiunilor Unite, ale Organizației pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică, și anume democrația, statul de drept,
universalitatea, indivizibilitatea și drepturile omului și libertățile
fundamentale, respectarea demnității umane, principiile
egalității și solidarității,
având în vedere că politica de cooperare pentru dezvoltare și
asistență umanitară trebuie dezvoltată și coordonată cu
inițiativele și activitățile similare din partea mediului economic
și societății civile,
în baza principiilor acordării de asistență umanitară, cu
respectarea dreptului internațional umanitar, drepturilor omului
și drepturilor refugiaților,
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1 Domeniul de aplicare
Prezentul act normativ reglementează acțiunile de cooperare
internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară
finanțate din bugetul de stat al României, cadrul programatic și
instituțional, cadrul de finanțare și implementare în domeniul
politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și
asistență umanitară.
Articolul 2 Principiile cooperării internaționale pentru dezvoltare și ale
asistenței umanitare
(1) România respectă principiile internaționale care stau la
baza politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și
asistență umanitară, inclusiv politica de cooperare pentru
dezvoltare a Uniunii Europene, conform Declarației de la Paris
privind eficacitatea cooperării pentru dezvoltare, a Agendei
pentru acțiune de la Accra și asumarea Parteneriatului global
privind eficacitatea cooperării pentru dezvoltare de la Busan,
precum și obligațiile asumate în cadrul organizațiilor
internaționale în care România este membră.
(2) Principiile care stau la baza politicilor internaționale de
cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență
umanitară sunt:
a) principiul solidarității internaționale, care exprimă prin
cooperarea între state în vederea rezolvării cât mai eficiente a
provocărilor globale;
b) principiul coerenței politicilor pentru dezvoltare, care constă
în asigurarea armonizării obiectivelor politicii de cooperare
internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară cu
celelalte politici naționale;
c) principiul predictibilității, care semnifică programarea în
avans a timpului și fondurilor publice alocate în scopul realizării
obiectivelor de cooperare internațională pentru dezvoltare și
asistență umanitară ale României;
d) principiul transparenței, care se referă la asigurarea
accesului la informații privind programele și proiectele de
cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență
umanitară;
e) principiul umanității, care se referă la salvarea de vieți
omenești și îndepărtarea suferinței oriunde se constată;
f) principiul imparțialității, care semnifică implementarea
acțiunilor exclusiv pe bază de necesități, fără discriminare între
sau în cadrul populațiilor afectate;
g) principiul neutralității, care este folosit în sensul în care
acțiunea umanitară nu trebuie să favorizeze o parte într-un
conflict armat sau într-un litigiu, atunci când o astfel de acțiune
este realizată;
h) principiul independenței, care înseamnă autonomia
obiectivelor umanitare în raport cu obiectivele politice,
economice, militare sau de altă natură.
Articolul 3 Obiective strategice
Cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență
umanitară cuprinde totalitatea acțiunilor întreprinse, în
conformitate cu principiul solidarității internaționale, pentru:
a) susținerea pe termen lung a dezvoltării economice și sociale
durabile, întreprinderea de acțiuni care contribuie la reducerea
sărăciei și îmbunătățirea nivelului de trai al populației din alte
state, ridicarea nivelului educațional și a calificării profesionale
a populației și de incluziune socială;
b) promovarea și susținerea păcii și securității, dezvoltării
democrației și a societății civile, incluzând dezvoltarea statului
de drept, principiile bunei guvernări și respectarea drepturilor
omului;
c) oferirea de asistență umanitară, constând în special în
furnizarea de fonduri financiare și/sau bunuri acordate statelor
în caz de dezastre și conflicte armate, cu scopul atenuării
consecințelor asupra victimelor, inclusiv sprijinul oferit pentru
reducerea riscului dezastrelor naturale și în procesul de
tranziție de la o situație de criză umanitară către procesele de
reabilitare sau reconstrucție timpurie;
d) realizarea de activități de comunicare, educație pentru
dezvoltare și conștientizare întreprinse pentru creșterea
gradului de înțelegere la nivelul României, dar și în alte state, a
problemelor de dezvoltare internațională, a interdependenței
dintre țări, precum și a activităților realizate în vederea
adresării acestora.
Articolul 4 Definiții
În înțelesul prezentei legi, expresiile și termenii de mai jos au
următoarele semnificații:
a) cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență
umanitară - totalitatea măsurilor întreprinse și finanțate de
România pentru dezvoltare internațională;
b) acordurile de finanțare - instrumente juridice, indiferent de
denumire sau formă, în baza cărora se realizează transferurile
de fonduri special alocate pentru cooperare internațională
pentru dezvoltare și asistență umanitară, în condițiile
prevăzute de lege;
c) beneficiarii - alte state sau organisme desemnate de
acestea, organizații internaționale și agenții ale acestora,
organisme de drept privat, din România sau alte state,
desemnate conform criteriilor stabilite de Ministerul Afacerilor
Externe, denumit în continuare M.A.E., pentru a beneficia de
fonduri publice alocate pentru îndeplinirea anumitor obiective
de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență
umanitară;
d) programele de cooperare internațională pentru dezvoltare și
asistență umanitară - setul de activități și proiecte de
cooperare pentru dezvoltare interconectate urmărind
consolidarea unui sector specific de interes dintr-un stat terț;
e) proiectele de cooperare internațională pentru dezvoltare și
asistență umanitară - setul de activități specifice interconectate
vizând realizarea unui obiectiv punctual de dezvoltare;
f) programul multianual strategic de cooperare internațională
pentru dezvoltare și asistență umanitară, denumit în
continuare Programul - documentul strategic de stabilire și
planificare a obiectivelor generale și specifice de cooperare
internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară ale
României pe termen mediu și lung;
g) planul anual de cooperare internațională pentru dezvoltare
și asistență umanitară, denumit în continuare Planul -
documentul de planificare a activităților României în cadrul
politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și
asistență umanitară pentru anul aferent exercițiului financiar;
h) educația pentru dezvoltare - transferul de cunoștințe și
abilități necesare în sensul respectării dreptului de acces al
fiecărei persoane, de-a lungul vieții, la oportunitățile de
înțelegere și asumare a preocupărilor la nivel global în
domeniul dezvoltării și ale relevanței locale și personale a
acestor preocupări și de a-și asuma drepturile și
responsabilitățile care îi revin în calitate de locuitor al unei lumi
interdependente și în schimbare;
i) conștientizarea în domeniul dezvoltării - activități menite să
promoveze o mai bună înțelegere și responsabilizare socială
privind cauzele care se află la baza sărăciei și structurile sociale
care le promovează;
j) comunicarea în domeniul dezvoltării - un proces social
continuu, bazat pe dialog prin intermediul unui set amplu de
instrumente și metode care vizează angrenarea factorilor
interesați, stabilirea de medii și canale care să promoveze
schimbul de informații, evaluarea riscurilor și oportunităților,
întărirea încrederii, mobilizarea socială;
k) asistența umanitară - setul de activități întreprinse cu
scopul de a oferi ajutor și sprijin persoanelor aflate în nevoie,
de a apăra demnitatea umană, de a contribui la reducerea
suferinței oamenilor, inclusiv de a participa la salvarea de vieți
omenești cu echipe specializate, în caz de dezastre naturale de
mare amploare, foamete și malnutriție sau alte situații de
urgență ori ca urmare a conflictelor, precum și de a asista și
sprijini programele de prevenire, reabilitare și reconstrucție;
l) sprijinul bugetar direct - transferul de resurse financiare
către entități de drept public din alte state pentru atingerea
unor obiective de cooperare internațională pentru dezvoltare și
asistență umanitară;
m) auditul - activitatea funcțional independentă și obiectivă de
analiză a veniturilor și cheltuielilor realizate în cadrul unui
proiect, de verificare a conformității acestora cu activitățile și
bugetul stabilite în proiect;
n) evaluarea - verificarea obiectivă a rezultatelor și a
impactului proiectului în vederea unei eventuale acțiuni de
remediere și a formulării de recomandări sau instrucțiuni
pentru intervenții similare din viitor;
o) monitorizarea - o funcție continuă care folosește colectarea
sistematică de date privind anumiți indicatori specifici, în
vederea punerii la dispoziția proiectului și a părților interesate
de la nivelul unei intervenții în curs de desfășurare a
indicatorilor care arată evoluția și nivelul de îndeplinire a
activităților, precum și evoluția în utilizarea fondurilor alocate;
p) grantul - finanțarea cu caracter nerambursabil care nu
implică furnizarea unor servicii sau produse în folosul sau
beneficiul direct al M.A.E. în vederea utilizării acestuia într-un
scop public determinat;
q) implementarea directă - administrarea în mod direct de
către M.A.E., prin structurile sale interne și/sau subordonate,
inclusiv prin misiunile diplomatice, conform legislației în
vigoare, a unor activități de cooperare internațională pentru
dezvoltare și asistență umanitară;
r) implementarea indirectă - administrarea unor activități de
cooperare pentru dezvoltare și asistență umanitară prin
intermediul unor beneficiari, în conformitate cu prevederile
prezentei legi.
Capitolul II Cadrul instituțional
Articolul 5 Rolul coordonator al M.A.E.
(1) M.A.E., în calitate de coordonator al politicii de cooperare
internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară a
României, îndeplinește următoarele atribuții:
a) urmărește îndeplinirea de către România, la nivel global, a
angajamentelor asumate privind realizarea obiectivelor
internaționale de dezvoltare, privind eficacitatea asistenței
pentru dezvoltare și coerența politicilor pentru dezvoltare,
precum și a altor angajamente în cadrul politicii de cooperare
internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară
asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene și al
Organizației Națiunilor Unite;
b) raportează anual Guvernului activitățile realizate în cadrul
politicii de cooperare internațională pentru dezvoltare și
asistență umanitară, finanțate din fonduri publice;
c) urmărește, împreună cu alte autorități ale administrației
publice centrale și locale care participă, în aria lor de
competență, la cooperarea pentru dezvoltare, îndeplinirea
angajamentelor asumate de România privind finanțarea
cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistență
umanitară, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu
această destinație;
d) încheie, în nume propriu sau în numele Guvernului
României, acordurile de finanțare prevăzute la art. 14.
(2) Se înființează Agenția de Cooperare Internațională pentru
Dezvoltare, instituție publică cu personalitate juridică în
subordinea M.A.E., pentru îndeplinirea atribuțiilor în domeniul
cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistență
umanitară. Organizarea și funcționarea Agenției de Cooperare
Internațională pentru Dezvoltare se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului.
Articolul 6 Cooperarea cu autoritățile administrației publice centrale și locale
Autoritățile administrației publice centrale și locale, în limitele
competențelor lor, întreprind măsurile de cooperare pentru
dezvoltare și asistență umanitară în conformitate cu Programul
și Planul, din bugetul propriu. Autoritățile administrației publice
centrale și locale care participă din bugetul propriu, în aria lor
de competență, la cooperarea internațională pentru dezvoltare
și asistență umanitară informează anual sau la cerere M.A.E. în
legătură cu progresul activităților.
Articolul 7 Comitetul consultativ în domeniul cooperării internaționale pentru
dezvoltare și asistență umanitară
(1) În scopul asigurării unității planificării strategice și stabilirii
consensuale a priorităților geografice și tematice în politica de
cooperare pentru dezvoltare și asistență umanitară a României
se înființează, prin hotărâre a Guvernului, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 90/2001 privind organizarea și
funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu
modificările și completările ulterioare, Comitetul consultativ în
domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare și
asistență umanitară, denumit în continuare Comitetul
consultativ, care va funcționa în coordonarea M.A.E.
(2) În cadrul ședințelor Comitetului consultativ pot participa în
calitate de invitați și reprezentanți ai societății civile, mediului
academic și mediului de afaceri, în conformitate cu prevederile
legale.
Capitolul III Cadrul programatic
Articolul 8 Programul
(1) În conformitate cu principiile și obiectivele, Programul
cuprinde prioritățile tematice și geografice de cooperare
internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară,
precum și modalitățile de implementare.
(2) Programul se elaborează de către M.A.E., cu consultarea
Comitetului consultativ, pentru o perioadă de 4 ani. Programul
se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 9 Planul
(1) Planul cuprinde obiectivele anuale de cooperare
internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară,
precum și modalitățile de implementare.
(2) Planul se elaborează de către M.A.E., după consultarea
Comitetului consultativ. Planul se supune spre aprobare
Guvernului, prin notă de informare.
Capitolul IV Cadrul de finanțare și implementare
Articolul 10 Fonduri alocate din bugetul de stat
(1) România asigură finanțarea cooperării internaționale pentru
dezvoltare și asistență umanitară de la bugetul de stat,
conform principiilor predictibilității și transparenței.
(2) Programul include o estimare multianuală a fondurilor
alocate de la bugetul de stat și a destinației acestora.
Articolul 11 Utilizarea fondurilor
M.A.E., prin structurile sale interne și/sau subordonate,
administrează fondurile alocate pentru activitățile de cooperare
internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară prin
modalități de implementare directă și, respectiv, de
implementare indirectă, cu respectarea dispozițiilor legale în
vigoare.
Articolul 12 Utilizarea fondurilor prin implementare directă
(1) Utilizarea fondurilor prin implementare directă se realizează
de către M.A.E., prin structurile sale interne și/sau
subordonate, inclusiv prin misiunile diplomatice, conform
legislației în vigoare.
(2) Utilizarea fondurilor prin implementare directă se realizează
prin:
a) achiziții publice de bunuri, lucrări și servicii necesare pentru
realizarea activităților de cooperare pentru dezvoltare și
asistență umanitară, în condițiile prevăzute de legislația privind
achizițiile publice;
b) donații;
c) transfer de expertiză către beneficiari;
d) acordare de burse de studiu și cercetare.
(3) Condițiile specifice utilizării fondurilor prin implementare
directă se reglementează prin normele metodologice, adoptate
conform art. 21.
Articolul 13 Utilizarea fondurilor prin implementare indirectă
(1) Utilizarea fondurilor prin implementare indirectă se
realizează de către M.A.E., prin transfer de fonduri către
beneficiari, în temeiul unui acord de finanțare, potrivit art. 14,
sau pe baza unui ordin al ministrului afacerilor externe.
(2) Utilizarea fondurilor prin implementare indirectă se
realizează sub formă de granturi, potrivit art. 16, sprijin
bugetar direct, conform art. 17, și contribuții voluntare, potrivit
art. 18. În toate cazurile, răspunderea pentru utilizarea
fondurilor în conformitate cu destinația din acordul de finanțare
sau, după caz, din ordinul ministrului afacerilor externe revine
beneficiarului.
(3) Prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (8) din Legea
nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și
completările ulterioare, pentru finanțarea activităților specifice
de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență
umanitară, M.A.E. poate efectua plăți în avans din fonduri
publice către beneficiari până la 100% din valoarea finanțării.
Sumele reprezentând plăți în avans efectuate de M.A.E. pentru
activitatea de cooperare pentru dezvoltare sunt justificate
conform prevederilor din acordurile de finanțare sau, după caz,
din ordinul ministrului.
(4) Utilizarea fondurilor prin implementare indirectă se
reglementează prin normele metodologice, adoptate potrivit
art. 21.
Articolul 14 Acorduri de finanțare
(1) M.A.E. poate finanța, prin intermediul beneficiarilor, în baza
unor acorduri de finanțare încheiate cu aceștia, activitățile de
cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență
umanitară reglementate de prezenta lege.
(2) Acordurile de finanțare conțin, printre altele: obiectivul
finanțării, modalitatea de transfer al fondurilor, raportarea
activităților finanțate, drepturile și obligațiile părților, inclusiv
cu privire la returnarea unor eventuale sume care nu au fost
utilizate conform acordului de finanțare, modalitatea de
soluționare a diferendelor.
(3) Acele acorduri de finanțare care constituie tratate
internaționale în sensul Legii nr. 590/2003 privind tratatele
sunt încheiate și intră în vigoare în conformitate cu procedura
prevăzută de prezenta lege, prin derogare de la prevederile
Legii nr. 590/2003.
Articolul 15 Procedura încheierii acordurilor de finanțare
(1) Prevederile pe care trebuie să le conțină acordurile de
finanțare și procedura lor de încheiere sunt reglementate prin
normele metodologice adoptate potrivit art. 21, în funcție de
forma finanțării stabilită potrivit art. 13 alin. (2) și categoria
beneficiarului.
(2) Acordurile de finanțare intră în vigoare la data semnării sau
la data prevăzută de acestea.
(3) Negocierea și semnarea acordurilor de finanțare prevăzute
la art. 14 alin. (3) sunt aprobate prin ordin al ministrului
afacerilor externe sau un împuternicit al acestuia și intră în
vigoare la data semnării sau o altă dată prevăzută de acestea.
Dispozițiile art. 3-30 din Legea nr. 590/2003 nu se aplică în
cazul acestor acorduri de finanțare.
Articolul 16 Granturi
(1) Fondurile publice pot fi alocate sub forma unui grant, fie în
temeiul unui acord de finanțare, fie al unui ordin al ministrului,
în funcție de forma grantului stabilită potrivit alin. (2) și de
categoria beneficiarului.
(2) Granturile sunt contribuții financiare directe, sub formă de:
a) programe și proiecte;
b) contribuții la bugetul general al unor organisme de drept
public sau de drept privat care urmăresc un obiectiv al
României care se înscrie în cadrul obiectivelor politicii de
cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență
umanitară pentru funcționarea acestuia.
(3) Granturile se acordă prin proceduri competitive de selecție
a beneficiarilor sau prin atribuire directă, în temeiul unei
justificări temeinice.
(4) Principiile și procedurile aplicabile granturilor sunt
reglementate prin normele metodologice adoptate potrivit art.
21.
Articolul 17 Sprijin bugetar direct
(1) M.A.E. poate acorda sprijin bugetar printr-un acord de
finanțare unei alte țări beneficiare, dacă gestionarea fondurilor
publice de către țara respectivă este transparentă și eficace.
(2) M.A.E. stabilește regulile de acordare a sprijinului bugetar
prin normele metodologice adoptate potrivit art. 21.
Articolul 18 Contribuții voluntare
(1) Contribuțiile voluntare se acordă unei organizații
internaționale, la bugetul acesteia sau la bugetul unor entități
administrate de aceasta.
(2) Contribuțiile voluntare se acordă fie unilateral, în temeiul
unui ordin al ministrului afacerilor externe, fie printr-un acord
de finanțare. Contribuțiile voluntare pot fi neafectate sau
afectate unei anumite destinații sau acțiuni specifice.
Capitolul V Asistența umanitară
Articolul 19 Principii specifice
Asistența umanitară se realizează cu respectarea principiilor
umanității, imparțialității, neutralității și independenței, fiind
furnizată fără a se ține seama de cetățenie, religie, gen, etnie
sau apartenență politică.
Articolul 20 Prevederi specifice privind acordarea asistenței umanitare
(1) Asistența umanitară are ca obiectiv furnizarea de materiale,
resurse umane și financiare, realizarea de operațiuni de
răspuns la dezastre, necesare în zonele afectate, creșterea
capacității de prevenire și răspuns la dezastre a autorităților și
organizațiilor care acționează în domeniul asistenței umanitare.
(2) În cazurile de furnizare de asistență constând în bunuri și
materiale de primă necesitate și asistență cu echipe de
intervenție la dezastre, M.A.E. colaborează cu Ministerul
Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de
Urgență și structurile cu atribuții în domeniu, coordonate de
acesta, conform legislației specifice și procedurilor existente la
nivel european și național.
(3) M.A.E. este responsabil pentru colectarea informațiilor și
raportarea către organizațiile internaționale specializate a
acțiunilor întreprinse de România în cadrul asistenței
umanitare.
(4) Principiile și procedurile aplicabile asistenței umanitare sunt
reglementate prin normele metodologice, adoptate potrivit art.
21.
Capitolul VI Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 21 Norme metodologice
(1) Normele metodologice cu privire la realizarea activităților
de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență
umanitară se aprobă prin hotărâre a Guvernului și au ca scop
stabilirea procedurilor specifice pentru finanțarea și
implementarea cooperării pentru dezvoltare și asistență
umanitară din bugetul M.A.E.
(2) Normele metodologice reglementează implementarea
directă și indirectă ca modalități de execuție a bugetului M.A.E.,
în condițiile legii, modalitățile de selecție a beneficiarilor,
modalitățile de monitorizare, evaluare și audit al activităților
desfășurate în temeiul prezentei legi, precum și limitele
activității, atribuțiile și responsabilitățile structurilor
organizatorice din cadrul M.A.E. cu privire la acțiunile de
cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență
umanitară.
(3) Normele tehnice privind participarea structurilor aflate în
coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență din
cadrul Ministerului Afacerilor Interne la acordarea asistenței
umanitare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Intervențiile
operative desfășurate cu ocazia acordării de asistență
umanitară prin scoaterea unor cantități de produse din rezerva
de stat ca ajutoare umanitare externe de urgență, iar, în caz de
dezastre, scoase și din rezervele de mobilizare, se aprobă
potrivit prevederilor Legii nr. 82/1992 privind rezervele de stat,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale
Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a
teritoriului pentru apărare, republicată.
Articolul 22
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la data publicării
în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei legi, Guvernul va adopta normele metodologice de
aplicare a acesteia, precum și hotărârea de organizare și
funcționare a Agenției de Cooperare Internațională pentru
Dezvoltare.
Articolul 23
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
a) Legea nr. 404/2006 privind finanțarea asistenței pentru
dezvoltare din cadrul politicii naționale de cooperare
internațională pentru dezvoltare, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 947 din 23 noiembrie 2006;
b) Hotărârea Guvernului nr. 703/2006 pentru aprobarea
Strategiei naționale privind politica de cooperare internațională
pentru dezvoltare și a Planului de acțiune pentru aplicarea
Strategiei naționale privind politica de cooperare internațională
pentru dezvoltare, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 506 din 12 iunie 2006;
c) Hotărârea Guvernului nr. 1.052/2011 privind reglementarea
acțiunilor specifice aferente finanțării asistenței din cadrul
politicii naționale de cooperare internațională pentru
dezvoltare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 787 din 7 noiembrie 2011, cu modificările ulterioare.
Articolul 24
Programele, proiectele și alte activități de cooperare
internațională pentru dezvoltare sau de asistență umanitară
aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor
continua să fie supuse legislației în vigoare la data începerii
derulării lor.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu
respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din
Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

FLORIN IORDACHE
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 9 noiembrie 2016.
Nr. 213.
----

9. Legea nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în

domeniul afacerilor europene;
LEGE nr.373 din 18 decembrie 2013

privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I


Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezenta lege reglementează cadrul de cooperare între Parlamentul
României sau una dintre Camerele acestuia şi Guvernul României, cu privire la
participarea României la procesul decizional din cadrul Uniunii Europene, precum şi
la monitorizarea armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană.
Art. 2. - În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea
semnificaţie:
a)aviz motivat - documentul adoptat de către Parlament sau una dintre cele două
Camere, prin hotărâre, în care se expun motivele pentru care se consideră că un
proiect de act legislativ european încalcă principiul subsidiarităţii, în conformitate cu
prevederile Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi
proporţionalităţii, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi, respectiv, la
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
b)analiza proiectelor de acte fără caracter legislativ ale Uniunii Europene - procedura
prin care Parlamentul sau una dintre cele două Camere analizează şi evaluează
proiectele de acte fără caracter legislativ, emise de Uniunea Europeană, inclusiv
documentele de strategie, şi care poate fi finalizată cu o hotărâre a Parlamentului
sau a uneia dintre cele două Camere;
c)control de subsidiaritate şi proporţionalitate - procedura prin care Camera
Deputaţilor şi Senatul evaluează modul în care proiectele de acte legislative ale
Uniunii Europene respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii, în temeiul
Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii,
anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi, respectiv, la Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene;
d)examinare parlamentară - procedura prin care Parlamentul sau una dintre cele
două Camere examinează şi evaluează proiectele de acte legislative sau fără
caracter legislativ ale Uniunii Europene din punct de vedere al fondului reglementării
şi implicaţiilor acestora asupra sistemului legislativ naţional;
e)mandat - poziţia de negociere a României, pentru temele aflate pe agenda
Consiliului, inclusiv pentru proiectele de acte legislative de la nivelul Uniunii
Europene;
f)mandat general - poziţia de negociere a României, elaborată de către Guvern,
pentru temele aflate pe agenda Consiliului, inclusiv pentru proiectele de acte
legislative de la nivelul Uniunii Europene, în cazul în care implicaţiile economice,
sociale sau de mediu ale proiectelor de acte legislative de la nivelul Uniunii
Europene au o importanţă majoră sau privesc mai multe domenii sectoriale;
g)proiecte de acte legislative ale instituţiilor Uniunii Europene - propunerile Comisiei
Europene, iniţiativele unui grup de state membre, iniţiativele Parlamentului
European, cererile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, recomandările Băncii
Centrale Europene şi cererile Băncii Europene de Investiţii privind adoptarea unui act
legislativ, sub forma regulamentelor, directivelor sau deciziilor Uniunii Europene;
h)rezerva de examinare parlamentară - procedura prin care Guvernul României
informează Consiliul cu privire la declanşarea procedurii de examinare de către
Parlament sau de către una dintre cele două Camere, potrivit prezentei legi, a unui
proiect de act legislativ european aflat în curs de negociere;
i)proiect de act fără caracter legislativ - proiectele de acte emise de instituţiile Uniunii
Europene care nu sunt adoptate prin procedură legislativă, conform Tratatului de la
Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de
instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007.
Art. 3. - (1) În exercitarea atribuţiilor sale, potrivit prevederilor prezentei legi,
Parlamentul sau una dintre cele două Camere adoptă hotărâri.
(2) Hotărârea Parlamentului sau a uneia dintre cele două Camere este preluată de
către Guvern la definitivarea poziţiei naţionale de negociere în Consiliu, prevăzută în
mandat.
(3) În cazul în care hotărârile celor două Camere conţin prevederi divergente,
Guvernul solicită Parlamentului o hotărâre comună asupra prevederilor având
conţinut divergent, într-un termen stabilit prin consultare cu cele două Camere.
(4) În situaţia în care hotărârea comună nu este transmisă în termenul stabilit,
Guvernul nu este obligat ca la întocmirea mandatului general sau a mandatului să
ţină cont de prevederile având conţinut divergent.
(5) Guvernul motivează în scris, în cel mai scurt timp, susţinerea altei poziţii decât
cea exprimată în hotărârea Parlamentului sau a uneia dintre cele două Camere.

CAPITOLUL II


Examinarea Programului anual de lucru al Comisiei Europene
Art. 4. - (1) Camera Deputaţilor şi Senatul examinează Programul anual de lucru al
Comisiei Europene, stabilindu-şi fiecare o listă a proiectelor de acte europene pentru
care va declanşa procedura de examinare parlamentară în anul respectiv.
(2) Cele două liste se notifică Guvernului în termen de 5 zile lucrătoare de la
adoptarea lor.

CAPITOLUL III


Informarea Parlamentului
Art. 5. - (1) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, imediat după
primire, proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene care sunt înscrise pe
agenda Consiliului, precum şi documentele însoţitoare.
(2) La solicitarea uneia dintre cele două Camere, Guvernul transmite acestora
proiectele actelor legislative şi fără caracter legislativ ale Uniunii Europene, precum
şi documentele însoţitoare ale acestora care nu au fost transmise deja de către
Comisia Europeană conform obligaţiei prevăzute în Protocolul nr. 1 privind rolul
parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul de la Lisabona de
modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a
Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007.
Art. 6. - (1) Pentru fiecare proiect de act legislativ al Uniunii Europene, aflat în curs
de negociere la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, Guvernul transmite, la
solicitarea uneia dintre cele două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile
lucrătoare de la data solicitării, o fişă explicativă care cuprinde informaţiile prevăzute
în anexa nr. 1 sau, în cel mult 15 zile lucrătoare de la data solicitării, o fişă explicativă
care cuprinde informaţiile prevăzute în anexa nr. 2, după caz.
(2) Pentru proiectele de acte fără caracter legislativ, aflate în curs de adoptare la
nivelul instituţiilor Uniunii Europene, Guvernul transmite celor două Camere, în cel
mult 15 zile lucrătoare de la data solicitării, o informare generală.
Art. 7. - (1) La începutul fiecărei preşedinţii rotative a Consiliului, Guvernul transmite
celor două Camere ale Parlamentului următoarele documente:
a) programul şi priorităţile preşedinţiei respective;
b) lista mandatelor generale care vor fi elaborate, spre observaţii şi propuneri.
(2) Guvernul, prin Ministerul Afacerilor Externe sau prin ministerul de resort, pentru
domeniile aflate în competenţa lor, potrivit legii, informează periodic cele două
Camere ale Parlamentului asupra problemelor esenţiale pentru România şi pentru
Uniunea Europeană, aflate pe agenda europeană.
Art. 8. - Guvernul transmite periodic celor două Camere ale Parlamentului
următoarele documente:
a) informări privind rezultatele participării la Consiliul European;
b) rapoarte periodice despre activitatea şi rezultatele participării României la
procesul decizional al Uniunii Europene, la nivelul Consiliului;
c) rapoarte semestriale privind îndeplinirea obligaţiilor de transpunere a dreptului
Uniunii Europene în legislaţia internă.
Art. 9. - Protecţia documentelor clasificate, care fac obiectul prezentei legi, se
asigură potrivit normelor naţionale şi ale Uniunii Europene în domeniu.

CAPITOLUL IV


Procedura de lucru între Camerele Parlamentului şi Guvern
Art. 10. - (1) Oricare dintre Camerele Parlamentului poate decide începerea
procedurii de examinare parlamentară a unui proiect de act al Uniunii Europene, aflat
în curs de negociere la nivelul instituţiilor Uniunii Europene.
(2) Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, transmite Guvernului o notificare în
legătură cu actul care face obiectul acestei proceduri.
(3) După primirea notificării Guvernul, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe
sau prin ministerul de resort, pentru domeniile aflate în competenţa sa, potrivit legii,
transmite celor două Camere ale Parlamentului, în termen de 15 zile lucrătoare, fişa
explicativă extinsă cu privire la proiectul de act legislativ, care cuprinde elementele
prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 11. - (1) În urma examinării parlamentare, Parlamentul sau una dintre cele două
Camere adoptă hotărâri cu privire la proiectele de acte în curs de adoptare la nivelul
instituţiilor Uniunii Europene.
(2) Parlamentul sau una dintre cele două Camere finalizează examinarea
parlamentară şi transmite Guvernului hotărârea, înainte cu cel puţin 3 zile lucrătoare
de la data stabilită de Guvern pentru definitivarea mandatului care va fi susţinut în
Consiliu.
(3) În situaţii speciale, temeinic motivate, Guvernul poate cere urgentarea prezentării
hotărârii asupra actelor legislative, în discuţie la nivelul Consiliului, urgenţa fiind
motivată de respectarea calendarului european.
(4) În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (2) şi (3) nu sunt respectate,
Guvernul va decide în absenţa hotărârii Parlamentului sau a celor două Camere ale
sale.
(5) În situaţia în care hotărârile Camerelor diferă, Guvernul aplică prevederile art. 3
alin. (3) şi (4).
(6) Guvernul va informa cele două Camere ale Parlamentului cu privire la
modificările semnificative ale mandatelor generale sau mandatelor pentru proiectele
de acte legislative care au făcut obiectul examinării, după caz, generate de procesul
de negociere, în cel mai scurt termen de la elaborarea lor, precum şi amendamentele
semnificative ale altor state membre sau ale instituţiilor europene.

CAPITOLUL V


Rezerva de examinare parlamentară
Art. 12. - Pe durata procedurii de examinare parlamentară a proiectelor de acte
legislative ale Uniunii Europene, Guvernul va informa Consiliul asupra declanşării
acestei proceduri, în temeiul prezentei legi.
Art. 13. - Rezerva de examinare parlamentară se consideră ridicată, după caz, din
momentul transmiterii hotărârii Parlamentului sau a uneia dintre cele două Camere
către Guvern sau la expirarea termenului prevăzut la art. 3 alin. (3).

CAPITOLUL VI


Controlul respectării principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii
Art. 14. - (1) Cele două Camere ale Parlamentului asigură evaluarea modului în care
proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene respectă principiile subsidiarităţii
şi proporţionalităţii, în temeiul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor
subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a
Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii
Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007.
(2) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului fişa prevăzută în anexa
nr. 1, pentru proiectele de acte legislative cuprinse în lista de priorităţi stabilită
conform art. 4 alin. (1), în termen de 10 zile lucrătoare de la data notificării cu
proiectul de act european.
(3) Parlamentul sau una dintre cele două Camere adoptă, prin hotărâre, avize
motivate în cazul în care constată încălcarea de către proiectele de acte legislative
ale Uniunii Europene a principiului subsidiarităţii şi expune motivele.
(4) Avizul motivat se transmite preşedintelui Parlamentului European, al Consiliului
şi, respectiv, al Comisiei Europene, în termen de 8 săptămâni de la data transmiterii
proiectului, în conformitate cu art. 6 din Protocolul nr. 2.
(5) Cele două Camere ale Parlamentului adoptă hotărâri prin care constată
conformitatea proiectelor de acte legislative europene cu principiile subsidiarităţii şi
proporţionalităţii, cu observaţii pe fond.
Art. 15. - (1) Parlamentul sau una dintre cele două Camere, constatând, în urma
analizei lor interne, că un act legislativ european aflat în vigoare încalcă principiul
subsidiarităţii, poate formula acţiune în anulare a actului respectiv la Curtea de
Justiţie, în temeiul art. 263 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi art. 8
din Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii,
anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea
Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la
13 decembrie 2007.
(2) După luarea deciziei de a introduce o acţiune în anulare, Parlamentul sau una
dintre cele două Camere numeşte un agent însărcinat cu reprezentarea intereselor
statului în respectiva cauză.
(3) Corespondenţa cu Grefa Curţii de Justiţie în cadrul acţiunii prevăzute la alin. (1)
se realizează prin Agentul guvernamental însărcinat cu reprezentarea României
înaintea Curţii de Justiţie, precum şi a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene.

CAPITOLUL VII


Analiza proiectelor de acte fără caracter legislativ elaborate de instituţiile
Uniunii Europene
Art. 16. - (1) Parlamentul sau una dintre cele două Camere poate analiza proiectele
de acte fără caracter legislativ ale instituţiilor Uniunii Europene şi notifică în acest
sens Guvernul.
(2) În termen de 15 zile lucrătoare de la primirea notificării, Guvernul transmite celor
două Camere ale Parlamentului o informare generală asupra proiectului actului
supus analizei, care cuprinde elementele solicitate de Camere, precum şi toate
informaţiile considerate relevante de către Guvern.
Art. 17. - (1) Hotărârile Parlamentului sau ale uneia dintre cele două Camere în
cazul documentelor de strategie, programare sau consultare ale Uniunii Europene au
caracter consultativ pentru Guvern.
(2) Pe durata derulării analizei, la solicitarea oricăreia dintre cele două Camere ale
Parlamentului, reprezentantul Guvernului desemnat pentru domeniile de
competenţă, potrivit legii, se prezintă la comisiile pentru afaceri europene ale celor
două Camere ale Parlamentului sau la comisiile de specialitate, pentru a informa
asupra aspectelor relevante pentru România, din cadrul documentului şi asupra
elementelor preliminare de poziţie ale Guvernului.

CAPITOLUL VIII


Controlul parlamentar asupra reprezentării României în Consiliul European
Art. 18. - (1) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, cu minimum
10 zile calendaristice înaintea reuniunii Consiliului European, propunerea de mandat
pe care delegaţia României intenţionează să o prezinte.
(2) Înaintea reuniunii Consiliului European, Parlamentul poate adopta propuneri
privind mandatul.
(3) Propunerile adoptate în conformitate cu alin. (2) se includ în proiectul de mandat
formulat de Guvern.
(4) Preşedintele României se poate adresa Parlamentului pentru a-şi prezenta
mandatul.

CAPITOLUL IX


Persoanele nominalizate sau numite de către Guvern pentru funcţiile din
cadrul instituţiilor Uniunii Europene
Art. 19. - (1) Parlamentul României va fi informat de către Guvern în legătură cu
nominalizarea persoanelor în vederea ocupării unor funcţii în cadrul instituţiilor
Uniunii Europene.
(2) Comisiile de specialitate ale Parlamentului vor audia persoana nominalizată de
Guvern pentru funcţia de membru al Comisiei Europene.

CAPITOLUL X


Monitorizarea armonizării legislaţiei naţionale cu dreptul Uniunii Europene
Art. 20. - (1) Guvernul prezintă anual Parlamentului programul său legislativ
cuprinzând, într-o secţiune dedicată, proiectele de legi prin care urmează a fi
transpuse acte juridice ale Uniunii Europene. În cazul în care, pe parcursul anului,
apar modificări în ceea ce priveşte necesitatea transpunerii prin lege a actelor
legislative ale Uniunii Europene, Guvernul informează, de îndată, Parlamentul.
(2) Programul legislativ prevăzut la alin. (1) poate include proiecte de legi necesare
pentru crearea cadrului juridic în vederea aplicării directe a regulamentelor şi
deciziilor Uniunii Europene.
(3) Programul legislativ prevăzut la alin. (1) poate include proiecte de legi care
modifică, completează sau abrogă acte normative naţionale în vederea executării
hotărârilor pronunţate de instanţele Uniunii Europene împotriva României sau a
prevenirii pronunţării unor asemenea hotărâri împotriva României.
Art. 21. - Guvernul prezintă semestrial Parlamentului stadiul transpunerii în dreptul
intern a actelor legislative adoptate la nivelul Uniunii Europene, cuprinzând şi situaţia
întârzierilor înregistrate.

CAPITOLUL XI


Dispoziţii finale
Art. 22. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

10. Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale;

LEGE nr. 215 din 11 noiembrie 2016
privind ceremoniile oficiale
EMITENT P A R L A M E N T U L
ROMÂNIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 915 din 14 noiembrie 2016

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prezenta lege are ca scop stabilirea unui ansamblu de norme
aplicabile ceremoniilor oficiale desfășurate de autoritățile și
instituțiile publice, centrale și locale.
Articolul 2
Prezenta lege stabilește ordinea de precădere a participanților
la ceremoniile oficiale, prevede regulile generale privind
organizarea și desfășurarea ceremoniilor oficiale și
reglementează atribuțiile autorităților și instituțiilor publice în
această materie.
Articolul 3
În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au
următorul înțeles:
a) ceremonie oficială - manifestare sau acțiune organizată de o
autoritate sau instituție publică, centrală ori locală, dedicată
unui anumit eveniment;
b) ordine de precădere - ansamblu de criterii cu privire la
așezarea și locul participanților în cadrul ceremoniilor oficiale;
c) precădere - prioritatea acordată unui participant la o
ceremonie oficială față de un alt participant;
d) protocol național - totalitatea activităților și regulilor de
etichetă, curtoazie și ceremonial desfășurate de autoritățile și
instituțiile publice în cadrul ceremoniilor oficiale.
Capitolul II Precăderea
Articolul 4
(1) Precăderea nu poate fi delegată.
(2) Persoana care ocupă o demnitate sau funcție publică în
calitate de interimar ocupă în ordinea de precădere locul
titularului demnității sau funcției publice.
(3) Precăderea nu are semnificația conferirii de onoruri sau
ierarhii și nu modifică atribuțiile autorităților sau instituțiilor
publice ori a reprezentanților acestora, astfel cum sunt acestea
stabilite prin lege.
Articolul 5
(1) Ordinea de precădere se stabilește după cum autoritățile
sau instituțiile publice sunt alese, direct ori indirect, sau numite
de o altă autoritate sau instituție publică. Președintele
României este primul în ordinea de precădere.
(2) Pentru autoritățile sau instituțiile publice aflate în relații
funcționale, ordinea de precădere se stabilește în raport cu
natura relațiilor funcționale dintre acestea: autorități aflate sub
controlul, coordonarea sau subordonarea unei alte instituții sau
autorități publice.
(3) În cazul în care ordinea de precădere nu poate fi stabilită
pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1) și (2), în stabilirea
acesteia se va utiliza criteriul vechimii conducătorului autorității
sau instituției publice și, în subsidiar, criteriul alfabetic aplicat
la denumirea autorităților și instituțiilor publice.
Articolul 6
(1) În aplicarea dispozițiilor art. 5 ordinea de precădere în
cadrul ceremoniilor oficiale este prevăzută în anexa care face
parte integrantă din prezenta lege. Locul reprezentantului
autorității publice sau instituției publice organizatoare în cadrul
ceremoniei oficiale se stabilește de comun acord cu instituția
participantă cu rangul cel mai înalt.
(2) Ordinea de precădere a demnităților și a funcțiilor publice
din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice este stabilită
de către conducătorul respectivei entități.
Articolul 7
În cadrul ceremoniilor oficiale organizate la nivel local ordinea
de precădere este următoarea:
a) pozițiile 1-4 din anexă, dacă reprezentanții autorităților sau
ai instituțiilor publice respective participă la ceremonie;
b) primarul localității unde se desfășoară ceremonia;
c) președintele consiliului județean al județului unde se
desfășoară ceremonia;
d) prefectul județului unde se desfășoară ceremonia;
e) reprezentanții altor autorități sau instituții publice conform
ordinii de precădere stabilite potrivit art. 5 și 6.
Articolul 8
Șefii cultelor recunoscute în România, reprezentanții altor
instituții de interes public, precum și alte personalități române
sau străine invitate la ceremonii oficiale ocupă un loc special,
stabilit de instituția organizatoare, având în vedere natura și
scopul ceremoniei.
Articolul 9
Șefii misiunilor diplomatice, ai reprezentanțelor organizațiilor
internaționale și ai organizațiilor internaționale acreditate în
România, invitați la o ceremonie oficială, ocupă loc imediat
după reprezentanții Guvernului sau ai autorităților prezente cu
rang de ministru.
Capitolul III Organizarea și desfășurarea ceremoniilor
oficiale
Articolul 10
(1) Organizatorul ceremoniei oficiale stabilește lista
participanților, locul și poziția acestora, data, locația și
desfășurătorul ceremoniei.
(2) Desfășurătorul ceremoniei oficiale și lista de invitați vor fi
stabilite de către autoritatea sau instituția organizatoare
împreună cu instituția publică participantă cu rangul cel mai
înalt.
Articolul 11
Invitarea la o ceremonie oficială se poate face în una dintre
următoarele modalități:
a) scrisoare oficială, în situația în care cel invitat are rang
superior celui care invită;
b) invitație formală, în situația în care cel invitat are rang
inferior celui care invită.
Articolul 12
Ceremonia oficială începe atunci când sosește șeful instituției
participante cu rangul cel mai înalt. În cazul în care ceremonia
cuprinde alocuțiuni, acestea vor fi rostite în ordinea de
precădere sau în ordinea inversă a precăderii, conform
desfășurătorului ceremoniei.
Articolul 13
(1) În cazul în care la ceremoniile oficiale sunt invitați
demnitari străini, cu rang de ministru sau mai înalt, instituția
organizatoare are obligația de a transmite lista invitaților către
Ministerul Afacerilor Externe, care informează Guvernul
României și Administrația Prezidențială.
(2) Un demnitar străin invitat la o ceremonie oficială în
România ocupă locul echivalent omologului român.
Articolul 14
În cadrul ceremoniilor oficiale serviciul religios este facultativ.
Momentul și durata acestuia vor fi stabilite și prevăzute în
desfășurătorul ceremoniei, cu respectarea normelor, cutumelor
și tradițiilor cultului religios care efectuează serviciul.
Articolul 15
În cadrul ceremoniilor oficiale se poate acorda onorul militar,
potrivit prevederilor Regulamentului onorurilor și ceremoniilor
militare, aprobat prin ordin al ministrului apărării naționale. Pe
timpul unei ceremonii oficiale onorul militar se prezintă o
singură dată persoanei cu rangul cel mai înalt.
Articolul 16
(1) Ceremonia oficială a depunerii coroanelor de flori este
organizată în cooperare cu Ministerul Apărării Naționale și/sau
cu Ministerul Afacerilor Interne.
(2) Depunerea coroanelor de flori se desfășoară cu respectarea
ordinii de precădere.
(3) În cadrul unei ceremonii oficiale va putea fi depusă câte o
singură coroană din partea următoarelor entități prezente:
a) Președintele României/Administrația Prezidențială;
b) Parlamentul României;
b^1) Parlamentul European;
(la 22-06-2020, Alineatul (3) din Articolul 16 , Capitolul III a
fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 86
din 19 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 530 din
19 iunie 2020 )
c) Guvernul României/prefectul;
d) primarul localității unde are loc ceremonia;
e) președintele consiliului județean;
f) corp diplomatic;
g) entitatea organizatoare.
(4) După încheierea ceremoniei oficiale pot fi depuse coroane și
din partea altor entități sau persoane.
Articolul 17
(1) Funeraliile de stat sunt ceremonii oficiale organizate de
Guvern în cazul decesului Președintelui României și al foștilor
șefi de stat ai României.
(2) Funeraliile de stat includ și onoruri militare.
Articolul 18
Funeralii cu onoruri militare, stabilite potrivit legii, se pot
organiza și pentru președinții și foștii președinți ai celor două
Camere ale Parlamentului, precum și pentru prim-ministrul și
foștii prim-miniștri.
Articolul 19
În funcție de natura și de scopul lor, ceremoniile oficiale se
desfășoară și cu respectarea reglementărilor în vigoare privind
arborarea drapelului României, intonarea imnului național și
folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și
instituțiile publice, respectiv cu respectarea celor privind stema
țării și sigiliul statului, precum și cu cele ale Regulamentului
onorurilor și ceremoniilor militare.
Capitolul IV Consiliul Protocolului Național
Articolul 20
Se înființează Consiliul Protocolului Național ca organism
interinstituțional, fără personalitate juridică, ce are drept scop
îndrumarea activităților de protocol desfășurate de autoritățile
și instituțiile publice, în cadrul ceremoniilor oficiale.
Articolul 21
(1) Consiliul Protocolului Național este format din coordonatorii
structurilor cu atribuții în organizarea și desfășurarea acțiunilor
de protocol din următoarele autorități și instituții publice:
a) Administrația Prezidențială;
b) Senatul României;
c) Camera Deputaților;
d) Guvernul României;
e) Ministerul Afacerilor Externe;
f) Ministerul Apărării Naționale;
g) Ministerul Afacerilor Interne;
h) Secretariatul de Stat pentru Culte.
(2) În funcție de problemele dezbătute, la ședințele Consiliului
Protocolului Național pot fi invitați și responsabili cu activitatea
de protocol ai altor autorități și instituții publice.
(3) Consiliul Protocolului Național este coordonat de șeful
structurii de specialitate din cadrul Administrației Prezidențiale.
(4) În sprijinul activității Consiliului Protocolului Național se
organizează un secretariat, care va funcționa în cadrul
Administrației Prezidențiale.
Articolul 22
Pentru realizarea scopului său Consiliul Protocolului Național
are următoarele atribuții:
a) elaborează Ghidul Protocolului Național și, după caz, alte
reguli și norme specifice de protocol, ceremonial, precădere,
etichetă și curtoazie pentru ceremoniile oficiale;
b) actualizează lista șefilor de stat și de guvern;
c) întocmește materiale privind reguli, obiceiuri și uzanțe
protocolare din diferite state;
d) participă la reuniuni de profil organizate în țară sau în
străinătate;
e) colaborează cu structuri similare din alte țări.
Articolul 23
În exercitarea atribuțiilor, Consiliul Protocolului Național emite
hotărâri, adoptate cu votul majorității membrilor săi. Hotărârile
se publică pe pagina proprie de internet.
Articolul 24
Consiliul Protocolului Național se reunește trimestrial sau ori de
câte ori este necesar. Membrii consiliului sunt convocați de
șeful structurii de specialitate din cadrul Administrației
Prezidențiale.
Articolul 25
Consiliul Protocolului Național își desfășoară activitatea pe baza
unui regulament propriu de organizare și funcționare, aprobat
în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei
legi.
Articolul 26
În aplicarea prezentei legi autoritățile și instituțiile publice
centrale și locale pot elabora reguli proprii de protocol
referitoare la organizarea și desfășurarea ceremoniilor publice,
care se publică pe propriile pagini de internet.
Capitolul V Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 27
(1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei
legi, Consiliul Protocolului Național adoptă Ghidul Protocolului
Național.
(2) Până la data de 30 noiembrie a fiecărui an, autoritățile și
instituțiile publice transmit Consiliului Protocolului Național,
potrivit unei proceduri stabilite de acesta, lista ceremoniilor
oficiale pe care acestea le au în vedere la data întocmirii listei,
pentru a fi organizate în anul următor.
Articolul 28
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei legi, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a
stabili ordinea de precădere a demnităților și funcțiilor publice
aflate sub control, subordine sau coordonare, după caz.
Ordinea de precădere, astfel stabilită, se publică pe pagina de
internet a autorității sau instituției publice în cauză și se
comunică Consiliului Protocolului Național.
Articolul 29
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Hotărârea
Guvernului nr. 665/2002 privind înființarea Protocolului
Național, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
486 din 8 iulie 2002, cu modificările ulterioare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu
respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din
Constituția României, republicată.

ANEXĂ
Ordinea de precădere în cadrul ceremoniilor oficiale a
demnităților și funcțiilor publice
1. Președintele României;
2. președintele Senatului;
3. președintele Camerei Deputaților;
4. prim-ministrul;
5. fost șef de stat, în ordinea cronologică a primului mandat;
6. președintele Curții Constituționale;
7. președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție;
8. membrii Biroului permanent al Senatului României, conform
ordinii stabilite de către Biroul permanent;
9. membrii Biroului permanent al Camerei Deputaților, conform
ordinii stabilite de către Biroul permanent;
10. senator, conform ordinii stabilite de Biroul permanent al
Senatului României;
11. deputat, conform ordinii stabilite de Biroul permanent al
Camerei Deputaților;
11^1. membri din România în Parlamentul European;
(la 22-06-2020, ANEXA a fost completată de Punctul 2,
ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 86 din 19 iunie 2020, publicată
în MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 19 iunie 2020 )
12. ministru, conform ordinii stabilite de prim-ministru;
13. consilier prezidențial, conform ordinii stabilite de
Președintele României;
14. președintele Academiei Române;
15. șeful Statului Major General;
16. funcții asimilate rangului de ministru, aflate în controlul,
coordonarea, subordonarea celor două Camere ale
Parlamentului României;
17. funcții asimilate rangului de ministru, aflate în controlul,
coordonarea, subordonarea Senatului României;
18. funcții asimilate rangului de ministru, aflate în controlul,
coordonarea, subordonarea Guvernului României;
19. primarul general al municipiului București, primar de
municipiu, oraș, sector, comună, în ordinea alfabetică a
denumirii localităților și în ordinea crescătoare a numărului de
sector;
20. președintele consiliului județean, în ordinea alfabetică a
denumirii județelor;
21. prefect, în ordinea alfabetică a denumirii județelor;
22. secretar de stat, în ordinea de precădere a ministerelor;
23. consilier de stat, Administrația Prezidențială, conform
ordinii stabilite de Președintele României;
24. funcții asimilate rangului de secretar de stat, aflate în
controlul, coordonarea, subordonarea Parlamentului României;
25. funcții asimilate rangului de secretar de stat, aflate în
controlul, coordonarea, subordonarea Senatului României;
26. funcții asimilate rangului de secretar de stat, aflate în
coordonarea, subordonarea prim-ministrului;
27. funcții asimilate rangului de secretar de stat, aflate în
coordonarea, subordonarea Secretariatului General al
Guvernului;
28. funcții asimilate rangului de secretar de stat, aflate în
coordonarea, subordonarea ministerelor.

11. Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea

imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către
autorităţile şi instituţiile publice;
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL 1
Arborarea drapelului României
Art. 1. - Modelul drapelului României şi intensitatea culorilor acestuia sunt cele
prevăzute în anexa nr. 1.
Drapelul României are formă dreptunghiulară. Lăţimea drapelului este egală cu 2/3
din lungimea acestuia, iar dimensiunile fâşiilor culorilor sunt egale.
Art. 2. - Drapelul României se arborează în mod permanent:
a) pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice;
b) la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură;
c) la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic
internaţional;
d) ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub
pavilion românesc.
Art. 3. - Drapelul României se arborează temporar:
a) cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, în locurile
publice stabilite de autorităţile locale;
b) cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi
internaţional, în locurile unde acestea se desfăşoară;
c) cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern,
precum şi de înalte personalităţi politice reprezentând principalele organisme
internaţionale interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi şi pe diferite trasee;
d) în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare;
e) cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive, pe stadioane şi alte baze sportive;
f) în timpul campaniilor electorale, la sediul birourilor, comisiilor electorale şi al
secţiilor de votare.
Art. 4. - Drapelul României poate fi arborat de persoane fizice la domiciliul sau
reşedinţa lor, precum şi de persoane juridice, altele decât cele prevăzute la art. 3, la
sediile acestora.
Art. 5. - Drapelul României se arborează la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor
consulare ale statului român din străinătate, precum şi la reşedinţa şefilor misiunilor
diplomatice şi oficiilor consulare, potrivit uzanţelor de protocol.
De asemenea, drapelul României se arborează sub formă de fanion, pe mijloacele
de transport ale şefilor de misiuni diplomatice şi oficii consulare române, în
deplasările oficiale ale acestora.
Art. 6. - Drapelul României în bernă se arborează în zilele de doliu naţional, stabilite
de Guvern.
Art. 7. - Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu
drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor
festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu
respectarea prevederilor prezentei legi.
Arborarea drapelului României la manifestările care se desfăşoară sub egida
organizaţiilor internaţionale se face potrivit reglementărilor şi uzanţelor internaţionale.
În locurile în care se arborează drapelul României poate fi arborat şi drapelul
Consiliului Europei.
Art. 8. - În situaţia în care o dată cu drapelul României se arborează şi unul sau mai
multe drapele de stat străine, drapelul României se arborează astfel:
a) când drapelul României se arborează alături de un singur drapel de stat străin,
drapelul României se va aşeza în stânga, privind drapelele din faţă;
b) când drapelul României se arborează alături de mai multe drapele de stat străine
şi numărul drapelelor este impar, drapelul României se va aşeza în mijloc. Dacă
numărul drapelelor este par, drapelul României va fi aşezat în stânga drapelului
împreună cu care ocupă centrul, privind drapelele din faţă.
Toate drapelele de stat care se arborează vor avea dimensiuni egale şi vor fi
amplasate la acelaşi nivel.
CAPITOLUL 2
Intonarea imnului naţional al României
Art. 9. - Imnul naţional al României este "Deşteaptă-te române", redat în anexa nr. 2.
În interpretare vocală prescurtată, imnul naţional al României se intonează potrivit
textului şi partiturii prevăzute în anexa nr. 3.
În interpretarea fanfarelor sau a altor formaţii instrumentale, muzica imnului naţional
se intonează o singură dată.
Art. 10. - Imnul naţional al României se intonează:
a) la festivităţile şi ceremoniile oficiale naţionale, precum şi la ceremoniile oficiale cu
caracter internaţional;
b) la deschiderea şi închiderea emisiunilor staţiilor "Radio România" şi "Televiziunea
Română", în interpretare vocală;
c) cu prilejul vizitelor întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern;
d) în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare;
e) pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive
oficiale internaţionale în care este reprezentată România;
f) la deschiderea fiecărei sesiuni a Camerelor Parlamentului;
g) la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale.
Art. 11. - Imnul naţional al României poate fi intonat şi la alte manifestări organizate
în unităţi de învăţământ sau alte instituţii de cultură.
Art. 12. - La începutul manualelor şcolare: abecedare, manuale de citire pentru ciclul
primar, manuale de limba şi literatura română, manuale de istorie şi manuale de
limba maternă pentru minorităţi se tipăreşte textul imnului naţional al României
prevăzut în anexa nr. 3.
Art. 13. - Imnul naţional al României se intonează vocal şi se publică oficial numai în
limba română.
Art. 14. - Imnul naţional al altor state se intonează cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi
ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional, împreună cu imnul naţional al
României, înaintea acestuia.
CAPITOLUL 3
Folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice
Art. 15. - Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi misiunile diplomatice şi oficiile
consulare ale statului român din străinătate vor folosi sigilii cu stema României,
având înscrisă denumirea proprie.
Art. 16. - Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt răspunzători pentru
păstrarea şi utilizarea legală a sigiliilor cu stema României.
Păstrarea şi utilizarea sigiliilor pot fi încredinţate unor persoane special desemnate.
Art. 17. - Sigiliile cu stema României pentru autorităţile şi instituţiile publice se
execută de Regia Autonomă "Monetăria Statului".
Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Serviciul Român de Informaţii
pot executa sigiliile proprii în unităţile specializate din subordinea lor.
Art. 18. - În caz de pierdere a unui sigiliu cu stema României, conducătorul autorităţii
sau instituţiei publice este obligat să înştiinţeze imediat organele teritoriale ale
Ministerului de Interne şi să publice pierderea acestuia în Monitorul Oficial al
României. Art. 19
Regimul stabilit prin prezentul capitol se aplică sigiliilor, ştampilelor, precum şi
matriţelor timbru sec pe care se imprimă stema României.
CAPITOLUL 4
Dispoziţii finale
Art. 20. - Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional
al României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă acestora.
Art. 21. - La ceremoniile de arborare a drapelului, precum şi la intonarea imnului
naţional, cu prilejul solemnităţilor, asistenţa va sta în picioare, bărbaţii se vor
descoperi, iar militarii de toate gradele vor da onorul conform regulamentelor militare.
Art. 22. - În aplicarea prezentei legi, Guvernul va adopta norme referitoare la
arborarea drapelului României şi intonarea imnului naţional, în funcţie de natura
acţiunilor şi manifestărilor, precum şi de atribuţiile specifice care revin autorităţilor şi
instituţiilor publice. La stabilirea acestor norme se vor avea în vedere reciprocitatea
cu celelalte state şi uzanţele internaţionale în materie.
Art. 23. - Formele ce se cer a fi îndeplinite pentru confecţionarea sigiliilor cu stema
României, modelul sigiliilor, păstrarea şi utilizarea acestora, precum şi scoaterea din
folosinţă a sigiliilor uzate sau care devin nefolosibile, ca urmare a modificării structurii
sau desfiinţării unor autorităţi sau instituţii publice, se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului.
Art. 24. - Anexele nr. 1 - 3 fac parte integrantă din prezenta lege.
Art. 25. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân abrogate: Legea
nr. 33/1977 pentru aprobarea imnului de stat al Republicii Socialiste România,
publicată în Buletinul Oficial nr. 111 din 28 octombrie 1977; Decretul nr.90/1977
privind instituirea drapelului de luptă al gărzilor patriotice şi reglementarea acordării
acestuia, publicat în Buletinul Oficial nr. 36 din 27 aprilie 1977, precum şi orice alte
dispoziţii contrare.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 29 martie 1994,
cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

12. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate;

LEGE nr. 182 din 12 aprilie 2002
privind protecția informațiilor clasificate
EMITENT PARLAMENTU
L
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 12 aprilie 2002

Parlamentul României adopta prezenta lege.

+ Capitolul I Dispoziții generale
Capitolul II Informații secrete de stat
Articolul 16
Protecția informațiilor secrete de stat este o obligație ce revine
persoanelor autorizate care le emit, le gestionează sau care
intra în posesia acestora.
Articolul 17
În categoria informațiilor secrete de stat sunt cuprinse
informațiile care reprezintă sau care se referă la:
a) sistemul de apărare a tarii și elementele de baza ale
acestuia, operațiile militare, tehnologiile de fabricație,
caracteristicile armamentului și tehnicii de lupta utilizate
exclusiv în cadrul elementelor sistemului național de apărare;
b) planurile, precum și dispozitivele militare, efectivele și
misiunile forțelor angajate;
c) cifrul de stat și alte elemente criptologice stabilite de
autoritățile publice competente, precum și activitățile în
legătura cu realizarea și folosirea acestora;
d) organizarea sistemelor de protecție și apărare a obiectivelor,
sectoarelor și la rețelele de calculatoare speciale și militare,
inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;
e) datele, schemele și programele referitoare la sistemele de
comunicații și la rețelele de calculatoare speciale și militare,
inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;
f) activitatea de informații desfășurată de autoritățile publice
stabilite prin lege pentru apărarea tarii și siguranța națională;
g) mijloacele, metodele, tehnica și echipamentul de lucru,
precum și sursele de informații specifice, folosite de autoritățile
publice care desfășoară activitate de informații;
h) produsele geospațiale, cu excepția înregistrărilor
aerofotogrammetrice, pe care sunt reprezentate elemente de
conținut cu relevanță în domeniul securității naționale;
(la 03-07-2015, Lit. h) a art. 17 a fost modificată de pct. 2 al
art. unic din LEGEA nr. 167 din 29 iunie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 30 iunie 2015. )
h^1) înregistrările aerofotogrammetrice obținute cu senzori
aeropurtați de orice tip care operează în spectrul
electromagnetic, cu rezoluția spațială mai mică de 15 cm, și
înregistrările aerofotogrammetrice obținute cu senzori
aeropurtați activi de tip digital care conțin mai mult de 9
puncte/m², pe care sunt reprezentate elemente de conținut cu
relevanță în domeniul securității naționale;
(la 03-07-2015, Lit. h^1) a art. 17 a fost introdusă de pct. 3 al
art. unic din LEGEA nr. 167 din 29 iunie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 30 iunie 2015. )
i) studiile, prospecțiunile geologice și determinările
gravimetrice cu densitate mai mare de un punct pe kilometru
pătrat, prin care se evaluează rezervele naționale de metale și
minereuri rare, prețioase, disperse și radioactive, precum și
datele și informațiile referitoare la rezervele materiale, care
sunt în competenta Administrației Naționale a Rezervelor de
Stat;
j) sistemele și planurile de alimentare cu energie electrica,
energie termica, apa și alți agenți necesari funcționarii
obiectivelor clasificate secrete de stat;
k) activitățile științifice, tehnologice sau economice și
investițiile care au legătura cu siguranța națională ori cu
apărarea națională sau prezintă importanta deosebita pentru
interesele economice și tehnico-științifice ale României;
l) cercetările științifice în domeniul tehnologiilor nucleare, în
afară celor fundamentale, precum și programele pentru
protecția și securitatea materialelor și a instalațiilor nucleare;
m) emiterea, imprimarea bancnotelor și baterea monedelor
metalice, machetele emisiunilor monetare ale Băncii Naționale
a României și elementele de siguranța ale însemnelor monetare
pentru depistarea falsurilor, nedestinate publicității, precum și
imprimarea și tipărirea hârtiilor de valoare de natura titlurilor
de stat, a bonurilor de tezaur și a obligațiunilor de stat;
n) relațiile și activitățile externe ale statului român, care,
potrivit legii, nu sunt destinate publicității, precum și
informațiile altor state sau organizații internaționale, față de
care, prin tratate ori înțelegeri internaționale, statul român și-a
asumat obligația de protecție.
Articolul 18
(1) Informațiile secrete de stat se clasifica pe niveluri de
secretizare, în funcție de importanta valorilor protejate.
(2) Nivelurile de secretizare atribuite informațiilor din clasa
secrete de stat sunt:
a) strict secret de importanta deosebita;
b) strict secret;
c) secret.
Articolul 19
Sunt împuterniciți să atribuie unul dintre nivelurile de
secretizare a informațiilor cu prilejul elaborării lor:
a) pentru informațiile strict secrete de importanta deosebita:
1. Președintele României;
2. președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților;
3. membrii Consiliului Suprem de Apărare a Tarii;
4. primul-ministru;
5. membrii Guvernului și secretarul general al Guvernului;
6. guvernatorul Băncii Naționale a României;
7. directorii serviciilor naționale de informații;
8. directorul Serviciului de Protecție și Paza;
9. directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale;
10. secretarul general al Senatului și secretarul general al
Camerei Deputaților;
11. președintele Institutului Național de Statistica;
12. directorul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat;
13. alte autorități împuternicite de Președintele României sau
de primul-ministru;
b) pentru informațiile strict secrete - împuterniciții prevăzuți la
lit. a), precum și funcționarii cu rang de secretar de stat,
potrivit competentelor materiale ale acestora;
c) pentru informațiile secrete - împuterniciții prevăzuți la lit. a)
și b), precum și funcționarii superiori cu rang de subsecretar de
stat, secretar general ori director general, potrivit
competentelor materiale ale acestora.
Articolul 20
Orice persoana fizica sau juridică română poate face
contestație la autoritățile care au clasificat informația
respectiva, împotriva clasificării informațiilor, duratei pentru
care acestea au fost clasificate, precum și împotriva modului în
care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestația
va fi soluționată în condițiile legii contenciosului administrativ.
Articolul 21
(1) În subordinea Guvernului se organizează Oficiul Registrului
Național al Informațiilor Secrete de Stat.
(2) Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat
organizează evidenta listelor și a informațiilor din aceasta
categorie și a termenelor de menținere în nivelurile de
clasificare, a personalului verificat și avizat pentru lucrul cu
informațiile secrete de stat, a registrelor de autorizări
menționate la art. 10.
Articolul 22
(1) Autoritățile publice întocmesc liste proprii cuprinzând
categoriile de informații secrete de stat în domeniile lor de
activitate.
(2) Listele cuprinzând informațiile secrete de stat pe niveluri de
secretizare, elaborate sau deținute de autoritățile ori de
instituțiile publice, se aproba și se actualizează prin hotărâre a
Guvernului.
(3) Hotărârile Guvernului privind aprobarea listelor cuprinzând
informațiile secrete de stat se comunica Serviciului Român de
Informații, Serviciului de Informații Externe și, după caz,
celorlalte structuri informative cărora le revin, potrivit legii,
sarcini de organizare a măsurilor specializate de protecție.
Articolul 23
(1) Instituțiile deținătoare de informații secrete de stat poarta
răspunderea elaborării și aplicării măsurilor procedurale de
protecție fizica și protecție a personalului care are acces la
informațiile din aceasta categorie.
(2) Măsurile menționate la alin. (1) vor fi conforme
standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate.
Articolul 24
(1) Documentele cuprinzând informații secrete de stat vor
purta pe fiecare pagina nivelul de secretizare, precum și
mențiunea "personal", când sunt destinate unor persoane
determinate.
(2) Prin hotărâre a Guvernului vor fi stabilite regulile de
identificare și marcare, inscripționările și mențiunile obligatorii
pe documentele secrete de stat, în funcție de nivelurile de
secretizare, cerințele de evidenta a numerelor de exemplare și
a destinatarilor, termenele și regimul de păstrare, interdicțiile
de reproducere și circulație.
(3) Încadrarea informațiilor secrete de stat în unul dintre
nivelurile prevăzute la art. 15 lit. f), precum și normele privind
măsurile minime de protecție în cadrul fiecărui nivel se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(4) Informațiile clasificate potrivit art. 15 lit. f) pot fi
declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată
a emitentului.
(5) Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor,
datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii,
erorilor administrative, limitării accesului la informațiile de
interes public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi
ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime.
(6) Nu pot fi clasificate ca secrete de stat informațiile, datele
sau documentele referitoare la o cercetare științifică
fundamentală care nu are o legătura justificată cu securitatea
națională.
(7) Autoritățile publice care elaborează ori lucrează cu
informații secrete vor întocmi un ghid pe baza căruia se va
realiza o clasificare corecta și uniforma a informațiilor secrete
de stat, în stricta conformitate cu legea.
(8) Ghidul se aproba personal și în scris de funcționarul
superior autorizat să clasifice informațiile secrete de stat.
(9) Persoanele autorizate care copiază, extrag sau reproduc în
rezumat conținutul unor documente secrete vor aplica pe noul
document rezultat mențiunile aflate pe documentul original.
(10) Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare
este realizată de persoanele sau autoritățile publice
competente să aprobe clasificarea și nivelul de secretizare a
informațiilor respective.
Articolul 25
(1) Coordonarea generală a activității și controlul măsurilor
privitoare la protecția informațiilor secrete de stat se realizează
de către unitatea specializată din cadrul Serviciului Român de
Informații.
(2) Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne,
Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de
Informații Externe, Serviciul de Protecție și Paza și Serviciul de
Telecomunicații Speciale stabilesc, pentru domeniile lor de
activitate și responsabilitate, structuri și măsuri proprii privind
coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția
informațiilor secrete de stat, potrivit legii.
(3) Coordonarea activității și controlul măsurilor privitoare la
protecția informațiilor secrete de stat pentru Oficiul Central de
Stat pentru Probleme Speciale și Administrația Națională a
Rezervelor de Stat se realizează de structura specializată a
Ministerului Apărării Naționale.
(4) Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul și
Consiliul Suprem de Apărare a Tarii stabilesc măsuri proprii
privind protecția informațiilor secrete de stat, potrivit legii.
Serviciul Român de Informații asigura acestor instituții
asistență de specialitate.
(5) Protecția informațiilor nedestinate publicității, transmise
României de alte state sau de organizații internaționale,
precum și accesul la informațiile acestora se realizează în
condițiile stabilite prin tratatele internaționale sau înțelegerile
la care România este parte.
Articolul 26
(1) Pentru reprezentantele României în străinătate coordonarea
activității și controlul măsurilor privitoare la protecția
informațiilor secrete de stat se realizează de Serviciul de
Informații Externe în condițiile prezentei legi.
(2) Coordonarea și controlul măsurilor referitoare la protecția
informațiilor secrete de stat privind activitatea specifica a
atașaților militari din cadrul misiunilor diplomatice ale României
și a reprezentanților militari pe lângă organismele
internaționale se realizează de către structura specializată a
Ministerului Apărării Naționale.
Articolul 27
Autoritatea Națională de Securitate exercita atribuții de
reglementare, autorizare și control privind protecția
informațiilor clasificate NATO, în condițiile stabilite prin lege.
Articolul 28
(1) Accesul la informații secrete de stat este permis numai în
baza unei autorizații scrise, eliberate de conducătorul persoanei
juridice care deține astfel de informații, după notificarea
prealabilă la Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete
de Stat.
(2) Autorizația se eliberează pe niveluri de secretizare,
prevăzute la art. 15 lit. f), în urma verificărilor efectuate cu
acordul scris al persoanei în cauza asupra acesteia. Persoanele
juridice, cu excepția celor prevăzute la art. 25 alin. (2) și (3),
notifica Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de
Stat eliberarea autorizației de acces.
(3) Accesul la informațiile clasificate NATO se face în baza
eliberării de către Autoritatea Națională de Securitate a
autorizațiilor și certificatelor de securitate, după efectuarea
verificărilor de securitate de către instituțiile abilitate.
(4) Durata de valabilitate a autorizației este de până la 4 ani;
în aceasta perioada verificările pot fi reluate oricând.
(5) Neacordarea autorizației sau retragerea motivată a acesteia
determina de drept interdicția de acces la informații secrete de
stat.
Articolul 29
Conducătorii agenților economici sau ai altor persoane juridice
de drept privat, precum și persoanele fizice cărora le-au fost
încredințate informații secrete de stat, în cadrul raporturilor de
colaborare, au obligația să respecte prevederile legale privind
protecția acestora.
Articolul 30
Accesul cetățenilor străini, al cetățenilor români care au și
cetățenia altui stat, precum și al persoanelor apatride la
informațiile secrete de stat și în locurile în care se desfășoară
activități și se expun obiecte sau se executa lucrări din aceasta
categorie este permis numai în situațiile și în condițiile stabilite
prin tratatele internaționale la care România este parte sau
prin hotărâre a Guvernului.
Capitolul III Informații secrete de serviciu
Articolul 31
(1) Informațiile secrete de serviciu se stabilesc de conducătorul
persoanei juridice, pe baza normelor prevăzute prin hotărâre a
Guvernului.
(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) vor purta pe fiecare
pagina și mențiunea "personal", când sunt destinate strict unor
persoane anume determinate.
(3) Dispozițiile art. 28 se aplica în mod corespunzător în
domeniul informațiilor secrete de serviciu.
(4) Neglijența în păstrarea informațiilor secrete de serviciu
atrage, potrivit legii penale, răspunderea persoanelor vinovate.
Articolul 32
Conducătorii autorităților și instituțiilor publice, ai agenților
economici cu capital integral sau parțial de stat și ai altor
persoane juridice de drept public ori privat sunt obligați să
stabilească informațiile care constituie secrete de serviciu și
regulile de protecție a acestora, să coordoneze activitatea și să
controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de
serviciu, potrivit competentelor, în conformitate cu normele
stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 33
Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor
care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure
informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public
sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii
sau obstrucționarea justiției.
Capitolul IV Atribuțiile Serviciului Român de Informații
Articolul 34
În vederea coordonării activității și exercitării controlului
asupra măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate
din sfera sa de competenta, Serviciul Român de Informații are
următoarele atribuții principale:
a) elaborează, în colaborare cu autoritățile publice, standardele
naționale pentru informațiile clasificate și obiectivele de
implementare a acestora;
b) supraveghează acțiunile întreprinse de autoritățile publice
pentru aplicarea prevederilor prezentei legi;
c) acorda aviz de specialitate asupra programelor de prevenire
a scurgerilor de informații clasificate, întocmite de autoritățile
și instituțiile publice, regiile autonome și societățile comerciale
deținătoare de asemenea informații;
d) verifica modul în care sunt respectate și aplicate normele
legale privind protecția informațiilor clasificate de către
autoritățile și instituțiile publice;
e) realizează la față locului verificări și revizuiri de programe
care vizează protecția informațiilor clasificate;
f) conlucrează cu Oficiul Registrului Național al Informațiilor
Secrete de Stat și cu Autoritatea Națională de Securitate în
toate problemele privind aplicarea prezentei legi;
g) acorda sprijin pentru stabilirea obiectivelor și a locurilor
care prezintă importanta deosebita pentru protecția
informațiilor clasificate, la cererea conducătorilor autorităților și
instituțiilor publice, a agenților economici și a persoanelor
juridice de drept privat, și supune spre aprobare Guvernului
evidenta centralizata a acestora;
h) organizează și răspunde, potrivit dispozițiilor legale, de
colectarea, transportul și distribuirea în țara a corespondentei
cu caracter secret de stat și a corespondentei oficiale cu
caracter secret de serviciu;
i) analizează și stabilește măsurile în legătura cu reclamațiile
sau cu sugestiile legate de modul în care sunt aplicate
programele de protecție a informațiilor clasificate;
j) constata nerespectarea normelor privind protecția
informațiilor clasificate și aplica sancțiunile contravenționale
prevăzute de lege, iar atunci când faptele constituie infracțiuni,
sesizează organele de urmărire penală.
Articolul 35
Serviciul Român de Informații este obligat să informeze
Parlamentul și Consiliul Suprem de Apărare a Tarii, anual și ori
de câte ori se impune, sau la cererea acestor autorități, în
legătura cu constatările și concluziile rezultate din activitatea
desfășurată pentru protecția informațiilor clasificate din sfera
sa de competenta.
Capitolul V Obligații, răspunderi și sancțiuni
Articolul 36
(1) Persoanele fizice cărora le-au fost încredințate informații
clasificate sunt obligate să asigure protecția acestora, potrivit
legii, și să respecte prevederile programelor de prevenire a
scurgerii de informații clasificate.
(2) Obligațiile prevăzute la alin. (1) se mențin și după
încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau profesionale,
pe întreaga perioada a menținerii clasificării informației.
(3) Persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie
încadrată într-un loc de muncă ce presupune accesul la
informații clasificate va prezenta conducătorului unității un
angajament scris de păstrare a secretului.
Articolul 37
(1) Autoritățile publice, precum și celelalte persoane juridice
care dețin sau cărora le-au fost încredințate informații secrete
de stat sau informații secrete de serviciu vor asigura fondurile
necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor care le revin,
precum și luării măsurilor necesare privitoare la protecția
acestor informații.
(2) Răspunderea privind protecția informațiilor clasificate
revine conducătorului autorității sau instituției publice ori altei
persoane juridice deținătoare de informații, după caz.
Articolul 38
(1) Informațiile secrete de stat se transmit, se transporta și se
stochează în condițiile stabilite de lege.
(2) Este interzisă transmiterea informațiilor secrete de stat prin
cablu sau eter, fără a se folosi mijloace specifice cifrului de stat
sau alte elemente criptografice stabilite de autoritățile publice
competente.
Articolul 39
(1) Încălcarea normelor privind protecția informațiilor
clasificate atrage răspunderea disciplinară, contravențională,
civilă sau penală, după caz.
(2) Persoanele încadrate în serviciile de informații și siguranța
sau ale armatei, aflate în serviciul relațiilor externe, precum și
cele special însărcinate cu protecția informațiilor secrete de
stat, vinovate de deconspirări voluntare ori de acte de
neglijența care au favorizat divulgarea ori scurgerea
informațiilor secrete, își pierd irevocabil calitatea.
Articolul 40
(1) Contravențiile la normele privind protecția informațiilor
clasificate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(2) Sancțiunile contravenționale pot fi aplicate și persoanelor
juridice.
Capitolul VI Dispoziții finale
Articolul 41
(1) În cadrul autorităților, instituțiilor publice și al agenților
economici care dețin informații clasificate se organizează
compartimente speciale pentru evidenta, prelucrarea,
procesarea, păstrarea, manipularea și multiplicarea acestora,
în condiții de siguranța.
(2) Compartimentele speciale prevăzute la alin. (1) se
subordonează conducătorului autorității sau instituției publice
ori al agentului economic.
Articolul 42
În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în
Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va stabili prin
hotărâre:
a) clasificările informațiilor secrete de stat și normele privind
măsurile minime de protecție în cadrul fiecărei clase;
b) regulile generale privind evidenta, întocmirea, păstrarea,
procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul,
transmiterea și distrugerea informațiilor secrete de stat;
c) obiectivele, sectoarele și locurile care prezintă importanta
deosebita pentru protecția informațiilor secrete de stat;
d) obligațiile și răspunderile autorităților și instituțiilor publice
și ale agenților economici, ale altor persoane juridice, pentru
protecția informațiilor secrete de stat;
e) normele privind accesul la informațiile clasificate, precum și
procedura verificărilor de securitate;
f) condițiile de fotografiere, filmare, cartografiere și executare
a unor lucrări de arte plastice în obiective sau locuri care
prezintă importanta deosebita pentru protecția informațiilor
secrete de stat;
g) regulile privitoare la accesul străinilor la informațiile secrete
de stat;
h) alte norme necesare aplicării prezentei legi.
Articolul 43
Prezenta lege va intra în vigoare la 60 de zile de la data
publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 44
(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea
nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat în România,
publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 157 din 17 decembrie
1971, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 19/1972 privind
unele măsuri în legătura cu apărarea secretului de stat,
publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 14 ianuarie
1972, precum și orice alte dispoziții contrare.
(2) Pe aceeași data expresia "secrete de stat" din conținutul
actelor normative în vigoare se va înlocui cu sintagma
"informații secrete de stat".
Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința
din 26 februarie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.
(2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 8 aprilie
2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din
Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA

13. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între

femei şi bărbaţi;
LEGE nr. 202 din 19 aprilie 2002
(**republicată**)
privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați
EMITENT PARLAMENTU
L
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 5 iunie 2013

**) Republicată în temeiul art. II din Ordonanța de urgență a

Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii
nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între
femei și bărbați, publicată Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 839 din 13 decembrie 2012, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 115/2013, publicată Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 240 din 25 aprilie 2013, dându-se
textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 202/2002 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 150 din 1 martie 2007 și ulterior a mai
fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului
Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a activității instituțiilor
aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din
1 iulie 2010, aprobată prin Legea nr. 173/2011, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 17
octombrie 2011.
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
(1) Prezenta lege reglementează măsurile pentru promovarea
egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, în
vederea eliminării tuturor formelor de discriminare bazate pe
criteriul de sex, în toate sferele vieții publice din România.
(1^1) Statul român, prin autoritățile competente, elaborează și
implementează politici și programe în vederea realizării și
garantării egalității de șanse și de tratament între femei și
bărbați și eliminării tuturor formelor de discriminare pe criteriul
de sex.
(la 10-10-2015, Alin. (1^1) al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al
art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(2) În sensul prezentei legi, prin egalitate de șanse și de
tratament între femei și bărbați se înțelege luarea în
considerare a capacităților, nevoilor și aspirațiilor diferite ale
persoanelor de sex masculin și, respectiv, feminin și
tratamentul egal al acestora.
Articolul 2
(1) Măsurile pentru promovarea egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați și pentru eliminarea tuturor
formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex se aplică în
sectorul public și privat, în domeniul muncii, educației,
sănătății, culturii și informării, politicii, participării la decizie,
furnizării și accesului la bunuri și servicii, cu privire la
constituirea, echiparea sau extinderea unei întreprinderi ori
începerea sau extinderea oricărei altei forme de activitate
independentă, precum și în alte domenii reglementate prin legi
speciale.
(2) Toate instituțiile enumerate în cuprinsul prezentei legi cu
atribuții în domeniul egalității de șanse și de tratament între
femei și bărbați, fiecare pentru domeniul său de activitate, au
obligația de a aduce prin toate mijloacele adecvate în atenția
persoanelor în cauză dispozițiile adoptate în temeiul prezentei
legi, împreună cu dispozițiile relevante care sunt deja în
vigoare.
(3) Prezenta lege reglementează regimul general al ocupației
de expert în egalitate de șanse și de tehnician în egalitatea de
șanse, așa cum sunt prevăzute acestea în Clasificarea
ocupațiilor din România.
(la 22-07-2018, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie 2018 )
(4) Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, civile și
militare, cu un număr de peste 50 de angajați, precum și
companiile private cu un număr de peste 50 de angajați au
posibilitatea să identifice un angajat căruia să îi repartizeze,
prin fișa postului, atribuții în domeniul egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați. În limita bugetului existent
pentru cheltuieli salariale, angajatorul poate opta pentru
angajarea unui expert/tehnician în egalitate de șanse.
(la 22-07-2018, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie 2018 )
(5) La nivelul instituției/companiei, din perspectiva domeniului
specific al fiecărei entități în care își desfășoară activitatea,
expertul/tehnicianul în egalitatea de șanse sau persoana
desemnată cu atribuții în domeniul egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați are următoarele atribuții
principale:
a) analizează contextul de apariție și evoluție a fenomenului de
discriminare de gen, precum și nerespectarea principiului
egalității de șanse între femei și bărbați și recomandă soluții în
vederea respectării acestui principiu, conform legii;
b) formulează recomandări/observații/propuneri în vederea
prevenirii/gestionării/remedierii contextului de risc care ar
putea conduce la încălcarea principiului egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați cu respectarea principiului
confidențialității;
c) propune măsuri privind asigurarea egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați, evaluează impactul acestora
asupra femeilor și bărbaților;
d) elaborează planuri de acțiune privind implementarea
principiului egalității de șanse între femei și bărbați în care să
fie cuprinse cel puțin: măsuri active de promovare a egalității
de șanse și de tratament între femei și bărbați și eliminarea
discriminării directe și indirecte după criteriul de gen, măsuri
privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă,
măsuri privind egalitatea de tratament în ceea ce privește
politica de remunerare, promovare în funcții și ocuparea
funcțiilor de decizie;
e) elaborează, fundamentează, evaluează și implementează
programe și proiecte în domeniul egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați;
f) acordă consultanță de specialitate pentru aplicarea
prevederilor legislației naționale și comunitare în domeniul
egalității de șanse între femei și bărbați.
(la 22-07-2018, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie 2018 )
Articolul 3
Prevederile prezentei legi nu au aplicabilitate în cadrul cultelor
religioase și nu aduc atingere vieții private a cetățenilor.
Articolul 3^1
Egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați se
realizează în conformitate cu următoarele principii: a) principiul
legalității, potrivit căruia sunt respectate prevederile
Constituției și legislației naționale în materie, precum și
p r e ve d e r i l e a c o r d u r i l o r ș i a l t o r d o c u m e n t e j u r i d i c e
internaționale la care România este parte; b) principiul
respectării demnității umane, potrivit căruia fiecărei persoane îi
este garantată dezvoltarea liberă și deplină a personalității; c)
principiul cooperării și al parteneriatului, potrivit căruia
autoritățile administrației publice centrale și locale colaborează
cu societatea civilă și organizațiile neguvernamentale pentru
elaborarea, implementarea, evaluarea și monitorizarea
politicilor publice și a programelor privind eliminarea tuturor
formelor de discriminare pe criteriul de sex, precum și pentru
realizarea de facto a egalității de șanse și de tratament între
femei și bărbați; d) principiul transparenței, potrivit căruia
elaborarea, derularea, implementarea și evaluarea politicilor și
programelor din domeniu sunt aduse la cunoștința publicului
larg; e) principiul transversalității, potrivit căruia politicile și
programele publice care apără și garantează egalitatea de
șanse și de tratament între femei și bărbați sunt realizate prin
colaborarea instituțiilor și autorităților cu atribuții în domeniu la
toate nivelele vieții publice.
(la 10-10-2015, Art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din
LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 4
Termenii și expresiile de mai jos, în sensul prezentei legi, au
următoarele definiții:
a) prin discriminare directă se înțelege situația în care o
persoană este tratată mai puțin favorabil, pe criterii de sex,
decât este, a fost sau ar fi tratată altă persoană într-o situație
comparabilă;
b) prin discriminare indirectă se înțelege situația în care o
dispoziție, un criteriu sau o practică, aparent neutră, ar
dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport
cu persoanele de alt sex, cu excepția cazului în care această
dispoziție, acest criteriu sau această practică este justificată
obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acestui
scop sunt corespunzătoare și necesare;
c) prin hărțuire se înțelege situația în care se manifestă un
comportament nedorit, legat de sexul persoanei, având ca
obiect sau ca efect lezarea demnității persoanei în cauză și
crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau
jignitor;
d) prin hărțuire sexuală se înțelege situația în care se
manifestă un comportament nedorit cu conotație sexuală,
exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca
efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea
unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau
jignitor;
d^1) prin hărțuire psihologică se înțelege orice comportament
necorespunzător care are loc într-o perioadă, este repetitiv sau
sistematic și implică un comportament fizic, limbaj oral sau
scris, gesturi sau alte acte intenționate și care ar putea afecta
personalitatea, demnitatea sau integritatea fizică ori
psihologică a unei persoane;
(la 10-10-2015, Lit. d^1) a art. 4 a fost introdusă de pct. 3 al
art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
d^2) prin sex desemnăm ansamblul trăsăturilor biologice și
fiziologice prin care se definesc femeile și bărbații;
(la 10-10-2015, Lit. d^2) a art. 4 a fost introdusă de pct. 3 al
art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
d^3) prin gen desemnăm ansamblul format din rolurile,
comportamentele, trăsăturile și activitățile pe care societatea le
consideră potrivite pentru femei și, respectiv, pentru bărbați;
(la 10-10-2015, Lit. d^3) a art. 4 a fost introdusă de pct. 3 al
art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
e) prin acțiuni pozitive se înțelege acele acțiuni speciale care
sunt întreprinse temporar pentru a accelera realizarea în fapt a
egalității de șanse între femei și bărbați și care nu sunt
considerate acțiuni de discriminare;
f) prin muncă de valoare egală se înțelege activitatea
remunerată care, în urma comparării, pe baza acelorași
indicatori și a acelorași unități de măsură, cu o altă activitate,
reflectă folosirea unor cunoștințe și deprinderi profesionale
similare sau egale și depunerea unei cantități egale ori similare
de efort intelectual și/sau fizic;
g) prin discriminare bazată pe criteriul de sex se înțelege
discriminarea directă și discriminarea indirectă, hărțuirea și
hărțuirea sexuală a unei persoane de către o altă persoană la
locul de muncă sau în alt loc în care aceasta își desfășoară
activitatea, precum și orice tratament mai puțin favorabil
cauzat de respingerea unor astfel de comportamente de către
persoana respectivă ori de supunerea sa la acestea;
h) prin discriminare multiplă se înțelege orice faptă de
discriminare bazată pe două sau mai multe criterii de
discriminare;
i) prin statut familial se înțelege acel statut prin care o
persoană se află în relații de rudenie, căsătorie sau adopție cu
altă persoană;
i^1) prin stereotipuri de gen se înțelege sistemele organizate
de credințe și opinii consensuale, percepții și prejudecăți în
legătură cu atribuțiile și caracteristicile, precum și rolurile pe
care le au sau ar trebui să le îndeplinească femeile și bărbații;
(la 10-10-2015, Lit. i^1) a art. 4 a fost introdusă de pct. 4 al
art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
j) prin statut marital se înțelege acel statut prin care o
persoană este necăsătorit/ă, căsătorit/ă, divorțat/ă, văduv/ă.
k) prin bugetare din perspectiva de gen se înțelege analiza
bugetului public în vederea identificării impactului pe care îl are
asupra vieții femeilor și bărbaților și alocarea resurselor
financiare în vederea respectării principiului egalității de șanse
între femei și bărbați;
(la 10-10-2015, Lit. k) a art. 4 a fost introdusă de pct. 5 al art.
I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
l) prin violență de gen se înțelege fapta de violență
direcționată împotriva unei femei sau, după caz, a unui bărbat,
motivată de apartenența de sex. Violența de gen împotriva
femeilor este violența care afectează femeile în mod
disproporționat. Violența de gen cuprinde, fără a se limita însă
la acestea, următoarele fapte: violența domestică, violența
sexuală, mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forțată, avortul
forțat și sterilizarea forțată, hărțuirea sexuală, traficul de ființe
umane și prostituția forțată.
(la 22-07-2018, Articolul 4 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie 2018 )
m) prin «concediu de îngrijitor» se înțelege un concediu pentru
lucrători în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin personal unei
rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie ca
lucrătorul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin semnificativ
ca urmare a unei probleme medicale grave, astfel cum este
definită de fiecare stat membru;
(la 03-05-2022, Articolul 4 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din
28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 431 din
03 mai 2022 )
n) prin sintagma «formule flexibile de lucru» se înțelege
posibilitatea lucrătorilor de a-și adapta programul de lucru,
inclusiv prin utilizarea formulelor de muncă la distanță, a
programelor de muncă flexibile sau a unor programe de muncă
cu timp redus de lucru.
(la 03-05-2022, Articolul 4 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din
28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 431 din
03 mai 2022 )
Articolul 5
În materia reglementată de prezenta lege dispozițiile prevăzute
la art. 4 prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte
normative, iar în caz de conflicte în domeniu prevalează
dispozițiile menționate.
Articolul 6
(1) Este interzisă orice formă de discriminare bazată pe
criteriul de sex în domeniile menționate la art. 2 alin. (1).
(1^1) Este interzis orice comportament de hărțuire, hărțuire
sexuală sau hărțuire psihologică definite conform prezentei
legi, atât în public, cât și în privat.
(la 09-08-2018, Articolul 6 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 232 din 2 august 2018,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 679 din 06 august 2018 )
(1^2) Hărțuirea morală la locul de muncă pe criteriul de sex
este interzisă. Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în
mod corespunzător.
(la 10-08-2020, Articolul 6 din Capitolul I a fost completat de
Articolul II din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )
(2) Este interzis orice ordin sau dispoziție de a discrimina o
persoană pe criteriul de sex.
(3) Statutul familial și cel marital nu pot constitui motiv de
discriminare.
(4) Respingerea unui comportament de hărțuire și hărțuire
sexuală de către o persoană sau supunerea unei persoane la
un astfel de comportament nu poate fi folosită drept justificare
pentru o decizie care să afecteze acea persoană.
(5) Nu sunt considerate discriminări:
a) măsurile speciale prevăzute de lege pentru protecția
maternității, nașterii, lăuziei, alăptării și creșterii copilului;
b) acțiunile pozitive pentru protecția anumitor categorii de
femei sau bărbați;
c) o diferență de tratament bazată pe o caracteristică de sex
când, datorită naturii activităților profesionale specifice avute în
vedere sau a cadrului în care acestea se desfășoară, constituie
o cerință profesională autentică și determinantă atât timp cât
obiectivul e legitim și cerința proporțională.
Capitolul II Egalitatea de șanse și de tratament între femei și
bărbați în domeniul muncii
Articolul 7
(1) Prin egalitatea de șanse și de tratament între femei și
bărbați în relațiile de muncă se înțelege accesul
nediscriminatoriu la:
a) alegerea ori exercitarea liberă a unei profesii sau activități;
b) angajare în toate posturile sau locurile de muncă vacante și
la toate nivelurile ierarhiei profesionale;
c) venituri egale pentru muncă de valoare egală;
d) informare și consiliere profesională, programe de inițiere,
calificare, perfecționare, specializare și recalificare
profesională, inclusiv ucenicia;
e) promovare la orice nivel ierarhic și profesional;
f) condiții de încadrare în muncă și de muncă ce respectă
normele de sănătate și securitate în muncă, conform
prevederilor legislației în vigoare, inclusiv condițiile de
concediere;
g) beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum și la
sistemele publice și private de securitate socială;
h) organizații patronale, sindicale și organisme profesionale,
precum și la beneficiile acordate de acestea;
i) prestații și servicii sociale, acordate în conformitate cu
legislația în vigoare.
(2) În conformitate cu prevederile alin. (1), de egalitatea de
șanse și de tratament între femei și bărbați în relațiile de
muncă beneficiază toți lucrătorii, inclusiv persoanele care
exercită o activitate independentă, precum și soțiile/soții
lucrătorilor independenți care nu sunt salariate/salariați sau
asociate/asociați la întreprindere, în cazul în care acestea/
aceștia, în condițiile prevăzute de dreptul intern, participă în
mod obișnuit la activitatea lucrătorului independent și
îndeplinesc fie aceleași sarcini, fie sarcini complementare.
(3) Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor,
funcționari publici și personal contractual din sectorul public și
privat, inclusiv din instituțiile publice, cadrelor militare din
sectorul public, precum și celorlalte categorii de persoane al
căror statut este reglementat prin legi speciale.
Articolul 8
Pentru prevenirea și eliminarea oricăror comportamente,
definite drept discriminare bazată pe criteriul de sex,
angajatorul are următoarele obligații:
a) să asigure egalitatea de șanse și de tratament între
angajați, femei și bărbați, în cadrul relațiilor de muncă de orice
fel, inclusiv prin introducerea de dispoziții pentru interzicerea
discriminărilor bazate pe criteriul de sex în regulamentele de
organizare și funcționare și în regulamentele interne ale
unităților;
b) să prevadă în regulamentele interne ale unităților sancțiuni
disciplinare, în condițiile prevăzute de lege, pentru angajații
care încalcă demnitatea personală a altor angajați prin crearea
de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire
sau ofensatoare, prin acțiuni de discriminare, astfel cum sunt
definite la art. 4 lit. a)-e) și la art. 11;
c) să îi informeze permanent pe angajați, inclusiv prin afișare
în locuri vizibile, asupra drepturilor pe care aceștia le au în
ceea ce privește respectarea egalității de șanse și de tratament
între femei și bărbați în relațiile de muncă;
d) să informeze imediat după ce a fost sesizat autoritățile
publice abilitate cu aplicarea și controlul respectării legislației
privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și
bărbați.
Articolul 9
(1) Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către
angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un
anumit sex, în legătură cu relațiile de muncă, referitoare la:
a) anunțarea, organizarea concursurilor sau examenelor și
selecția candidaților pentru ocuparea posturilor vacante din
sectorul public sau privat;
b) încheierea, suspendarea, modificarea și/sau încetarea
raportului juridic de muncă ori de serviciu;
c) stabilirea sau modificarea atribuțiilor din fișa postului;
d) stabilirea remunerației;
e) beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum și la
securitate socială;
f) informare și consiliere profesională, programe de inițiere,
calificare, perfecționare, specializare și recalificare
profesională;
g) evaluarea performanțelor profesionale individuale;
h) promovarea profesională;
i) aplicarea măsurilor disciplinare;
j) dreptul de aderare la sindicat și accesul la facilitățile
acordate de acesta;
k) orice alte condiții de prestare a muncii, potrivit legislației în
vigoare.
(2) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a)
locurile de muncă în care, datorită naturii activităților
profesionale respective sau cadrului în care acestea sunt
desfășurate, o caracteristică legată de sex este o cerință
profesională autentică și determinantă, cu condiția ca obiectivul
urmărit să fie legitim și cerința să fie proporțională.
Articolul 10
(1) Maternitatea nu poate constitui un motiv de discriminare.
(2) Orice tratament mai puțin favorabil aplicat unei femei legat
de sarcină sau de concediul de maternitate constituie
discriminare în sensul prezentei legi.
(3) Orice tratament mai puțin favorabil aplicat unei femei sau
unui bărbat, pe motiv că a solicitat sau a efectuat concediul
pentru creșterea copiilor, concediul paternal, concediul de
îngrijitor ori că și-a exercitat dreptul de a solicita formule
flexibile de lucru, constituie discriminare în sensul prezentei
legi.
(la 03-05-2022, Alineatul (3) din Articolul 10 , Capitolul II a
fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 57 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 431 din 03 mai 2022 )
(4) Este interzis să i se solicite unei candidate, în vederea
angajării, să prezinte un test de graviditate și/sau să semneze
un angajament că nu va rămâne însărcinată sau că nu va naște
pe durata de valabilitate a contractului individual de muncă.
(5) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (1) acele
locuri de muncă interzise femeilor gravide și/sau care
alăptează, datorită naturii ori condițiilor particulare de prestare
a muncii.
(6) Concedierea nu poate fi dispusă pe durata în care:
a) salariata este gravidă sau se află în concediu de
maternitate;
b) salariata/salariatul se află în concediul pentru creșterea
copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul
copilului cu dizabilități;
c) salariatul se află în concediu paternal.
d) salariata/salariatul se află în concediul de îngrijitor;
(la 03-05-2022, Alineatul (6) din Articolul 10 , Capitolul II a
fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 57 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 431 din 03 mai 2022 )
e) salariata/salariatul și-a exercitat dreptul de a solicita
formule flexibile de lucru.
(la 03-05-2022, Alineatul (6) din Articolul 10 , Capitolul II a
fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 57 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 431 din 03 mai 2022 )
(7) Este exceptată de la aplicarea prevederilor alin. (6)
concedierea pentru motive ce intervin ca urmare a
reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării
angajatorului, în condițiile legii.
(8) La încetarea concediului de maternitate, a concediului
pentru creșterea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3
ani în cazul copilului cu dizabilități, a concediului paternal sau a
concediului de îngrijitor, salariata/salariatul are dreptul de a se
întoarce la ultimul loc de muncă ori la un loc de muncă
echivalent, având condiții de muncă echivalente, și, de
asemenea, de a beneficia de orice îmbunătățire a condițiilor de
muncă la care ar fi avut dreptul în timpul absenței.
(la 03-05-2022, Alineatul (8) din Articolul 10 , Capitolul II a
fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 57 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 431 din 03 mai 2022 )
(9) La revenirea la locul de muncă în condițiile prevăzute la
alin. (8), salariata/salariatul are dreptul la un program de
reintegrare profesională, a cărui durată este prevăzută în
regulamentul intern de organizare și funcționare și nu poate fi
mai mică de 5 zile lucrătoare.
(la 10-10-2015, Alin. (9) a art. 10 a fost introdus de pct. 6 al
art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 11
Constituie discriminare bazată pe criteriul de sex orice
comportament nedorit, definit drept hărțuire sau hărțuire
sexuală, având ca scop sau efect:
a) de a crea la locul de muncă o atmosferă de intimidare, de
ostilitate sau de descurajare pentru persoana afectată;
b) de a influența negativ situația persoanei angajate în ceea ce
privește promovarea profesională, remunerația sau veniturile
de orice natură ori accesul la formarea și perfecționarea
profesională, în cazul refuzului acesteia de a accepta un
comportament nedorit, ce ține de viața sexuală.
Articolul 12
(1) Constituie discriminare și este interzisă modificarea
unilaterală de către angajator a relațiilor sau a condițiilor de
muncă, inclusiv concedierea persoanei angajate care a înaintat
o sesizare ori o reclamație la nivelul unității sau care a depus o
plângere, în condițiile prevăzute la art. 30 alin. (2), la
instanțele judecătorești competente, în vederea aplicării
prevederilor prezentei legi și după ce sentința judecătorească a
rămas definitivă, cu excepția unor motive întemeiate și fără
legătură cu cauza.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător
membrilor organizației sindicale, reprezentanților salariaților
sau oricărui alt salariat care au competența ori pot să acorde
sprijin în rezolvarea situației la locul de muncă potrivit
dispozițiilor art. 30 alin. (1).
Articolul 13
Pentru prevenirea acțiunilor de discriminare bazate pe criteriul
de sex în domeniul muncii, atât la negocierea contractului
colectiv de muncă la nivel de sector de activitate, grup de
unități și unități, părțile contractante vor stabili introducerea de
clauze de interzicere a faptelor de discriminare și, respectiv,
clauze privind modul de soluționare a sesizărilor/reclamațiilor
formulate de persoanele prejudiciate prin asemenea fapte.
Capitolul III Egalitatea de șanse și de tratament în ceea ce
privește accesul la educație, la sănătate, la cultură și la
informare
Articolul 14
(1) Este interzisă orice formă de discriminare bazată pe
criteriul de sex în ceea ce privește accesul femeilor și bărbaților
la toate nivelurile de instruire și de formare profesională,
inclusiv ucenicia la locul de muncă, la perfecționare și, în
general, la educația continuă.
(2) Instituțiile de învățământ de toate gradele, factorii sociali
care se implică în procese instructiv-educative, precum și toți
ceilalți furnizori de servicii de formare și de perfecționare,
autorizați conform legii, vor include în programele naționale de
educație teme și activități referitoare la egalitatea de șanse și
de tratament între femei și bărbați.
(la 10-10-2015, Alin. (2) a art. 14 a fost modificat de pct. 7 al
art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(3) Instituțiile prevăzute la alin. (2) au obligația de a institui, în
activitatea lor, practici nediscriminatorii bazate pe criteriul de
sex, precum și măsuri concrete de garantare a egalității de
șanse și de tratament între femei și bărbați, conform legislației
în vigoare.
(4) Restricționarea accesului unuia dintre sexe în instituții de
învățământ publice sau private se face pe criterii obiective,
anunțate public, în conformitate cu prevederile legislației
antidiscriminare.
(5) Este interzis să se solicite candidatelor, la orice formă de
învățământ, să prezinte un test de graviditate și/sau să
semneze un angajament că nu vor rămâne însărcinate sau că
nu vor naște pe durata studiilor.
Articolul 15
(1) Ministerul Educației Naționale asigură, prin mijloace
specifice, instruirea, pregătirea și informarea corespunzătoare
a cadrelor didactice, la toate formele de învățământ, public și
privat, pe tema egalității de șanse pentru femei și bărbați.
(2) Ministerul Educației Naționale va promova, în mod direct
sau prin intermediul organelor și instituțiilor specializate din
subordine, recomandări privind realizarea cursurilor
universitare, instrumente de evaluare a manualelor școlare,
programe școlare, ghiduri pentru aplicarea programelor școlare
care să excludă aspectele de discriminare între sexe, precum și
modelele și stereotipurile comportamentale negative în ceea ce
privește rolul femeilor și al bărbaților în viața publică și
familială.
(3) Ministerul Educației Naționale în mod direct sau prin
intermediul inspectoratelor școlare din subordine, precum și
unitățile de învățământ superior monitorizează modul de
respectare a principiului egalității de șanse și de tratament
între femei și bărbați, în activitatea curentă a unităților de
învățământ.
Articolul 16
Este interzisă orice formă de discriminare bazată pe criteriul de
sex în ceea ce privește accesul femeilor și bărbaților la toate
nivelurile de asistență medicală și la programele de prevenire a
îmbolnăvirilor și de promovare a sănătății.
Articolul 17
Ministerul Sănătății, celelalte ministere și instituțiile centrale cu
rețea sanitară proprie asigură, prin direcțiile de sănătate
publică județene și a municipiului București, respectiv
structurile similare ale acestor direcții, aplicarea măsurilor de
respectare a egalității de șanse și de tratament între femei și
bărbați în domeniul sănătății, în ceea ce privește accesul la
serviciile medicale și calitatea acestora, precum și sănătatea la
locul de muncă.
Articolul 18
(1) Instituțiile publice de cultură, precum și orice alte structuri
și formațiuni care promovează actul cultural sub orice formă au
obligația să aplice măsurile necesare pentru accesul tuturor
persoanelor, fără discriminare bazată pe criteriul de sex, la
producțiile culturale.
(2) Sursele de cultură menționate la alin. (1) asigură
nediscriminatoriu condițiile necesare de manifestare și de
valorificare a aptitudinilor persoanelor de sex masculin și,
respectiv, feminin și tratamentul egal al acestora în domeniul
creației culturale.
Articolul 19
(1) Publicitatea care prejudiciază după criteriul de sex
respectul pentru demnitatea umană, aducând atingere imaginii
unei persoane în viața publică și/sau particulară, precum și a
unor grupuri de persoane este interzisă.
(2) Este interzisă utilizarea în publicitate a situațiilor în care
persoanele, indiferent de apartenența la un sex, sunt
prezentate în atitudini degradante, umilitoare și cu caracter
pornografic.
(3) Firmele de publicitate au obligația de a cunoaște și de a
respecta principiul egalității de șanse și de tratament, precum
și de a nu utiliza stereotipurile de gen în producțiile publicitare.
(la 10-10-2015, Alin. (3) a art. 19 a fost modificat de pct. 8 al
art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 20
(1) Instituțiile publice, autoritățile publice, precum și
organizațiile guvernamentale asigură accesul la informațiile din
sferele lor de activitate, în limitele legii, solicitanților, femei sau
bărbați, fără discriminare.
(2) Informațiile distribuite prin mass-media vor respecta
egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați și nu
vor conține, promova sau provoca nicio formă de discriminare
bazată pe criteriul de sex.
Capitolul IV Egalitatea de șanse între femei și bărbați în ceea
ce privește participarea la luarea deciziei
Articolul 21
(1) Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, civile și
militare, unitățile economice și sociale, precum și partidele
politice, organizațiile patronale și sindicale și alte entități
nonprofit, care își desfășoară activitatea în baza unor statute
proprii, promovează și susțin participarea echilibrată a femeilor
și bărbaților la conducere și la decizie și adoptă măsurile
necesare pentru asigurarea participării echilibrate a femeilor și
bărbaților la conducere și decizie.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și la nominalizarea membrilor
și/sau participanților în orice consiliu, grup de experți și alte
structuri lucrative manageriale și/sau de consultanță.
Articolul 22
(1) Pentru realizarea în fapt a egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați, instituțiile și autoritățile
publice centrale și locale, structurile de dialog social,
patronatele și sindicatele, partidele politice asigură
reprezentarea echitabilă și echilibrată a femeilor și bărbaților la
toate nivelurile decizionale.
(2) Toate comisiile și comitetele guvernamentale și
parlamentare asigură reprezentarea echitabilă și paritară a
femeilor și bărbaților în componența lor.
(3) Partidele politice au obligația să prevadă în statutele și
regulamentele interne acțiuni pozitive în favoarea sexului
subreprezentat la nivel de decizie, precum și să asigure
reprezentarea echilibrată a femeilor și bărbaților în propunerea
candidaților la alegerile locale, generale și pentru Parlamentul
European.
Capitolul V
Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și
Bărbați
(la 10-10-2015, Titlul capitolului V a fost modificat de pct. 9 al
art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 23
(1) Se înființează Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse
între Femei și Bărbați, denumită în continuare ANES, organ de
specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate
juridică, în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și
Egalității de Șanse, care promovează principiul egalității de
șanse și de tratament între femei și bărbați în vederea
eliminării tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul
de sex, în toate politicile și programele naționale.
(la 03-05-2022, Alineatul (1) din Articolul 23 , Capitolul V a
fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 57 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 431 din 03 mai 2022 )
(2) ANES îndeplinește următoarele funcții:
a) de strategie, prin care se asigură fundamentarea,
elaborarea și aplicarea strategiei și politicilor Guvernului în
domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și
bărbați;
b) de armonizare cu reglementările Uniunii Europene a
cadrului legislativ din domeniul său de activitate;
c) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului
român, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său
de activitate;
d) de autoritate de stat, prin care se asigură integrarea activă
și vizibilă a perspectivei de gen în toate politicile și programele
naționale, controlul aplicării și respectării reglementărilor din
domeniul său de activitate și funcționarea organismelor din
subordinea și coordonarea sa.
(3) Atribuțiile ANES se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea ministrului familiei, tineretului și egalității de
șanse.
(la 03-05-2022, Alineatul (3) din Articolul 23 , Capitolul V a
fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 57 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 431 din 03 mai 2022 )
(4) În exercitarea funcției de strategie în domeniul egalității de
șanse între femei și bărbați, ANES finanțează sau, după caz,
cofinanțează proiecte specifice și proiecte din cadrul
programelor de interes național în domeniul egalității de șanse
între femei și bărbați și al prevenirii și combaterii violenței în
familie și împotriva femeii.
(5) În exercitarea funcției de autoritate în domeniul egalității
de șanse între femei și bărbați, ANES primește reclamații/
plângeri privind încălcarea dispozițiilor normative referitoare la
principiul egalității de șanse și de tratament între femei și
bărbați și al nediscriminării după criteriul de sex, de la
persoane fizice, persoane juridice, instituții publice și private, și
le transmite instituțiilor competente în vederea soluționării și
aplicării sancțiunii și asigură consilierea victimelor în condițiile
legii.
(la 10-10-2015, Art. 23 a fost modificat de pct. 10 al art. I din
LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 23^1
(1) ANES este condusă de un secretar de stat, numit prin
decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului familiei,
tineretului și egalității de șanse, ajutat de un subsecretar de
stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea
ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse.
(la 03-05-2022, Alineatul (1) din Articolul 23^1 , Capitolul V a
fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 57 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 431 din 03 mai 2022 )
(2) Secretarul de stat reprezintă ANES în raporturile cu
ministerele, cu alte autorități ale administrației publice, cu
organizații, precum și în raporturile cu persoane fizice și
juridice, române sau străine.
(3) În îndeplinirea atribuțiilor sale, secretarul de stat al ANES
poate consulta experți/experte în domeniul egalității de șanse
și de tratament, cu recunoaștere la nivel național și
internațional.
(4) În scopul îndeplinirii atribuțiilor sale, ANES poate solicita
informații de la autorități ale administrației publice centrale și
locale, alte instituții și autorități publice, societăți la care statul
este acționar sau asociat, organizații patronale și sindicale
reprezentative la nivel național, acestea având obligația de a
furniza datele solicitate.
(la 10-10-2015, Art. 23^1 a fost introdus de pct. 11 al art. I
din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 23^2
(1) Instituțiile și autoritățile prevăzute la art. 20 alin. (1):
a) elaborează anual planuri de acțiune pentru aplicarea
prevederilor legale privind egalitatea de șanse și de tratament
între femei și bărbați atât în politicile interne de gestionare a
resurselor umane, cât și în politicile, programele și proiectele
specifice domeniului de activitate;
b) raportează ANES, anual, progresele obținute.
(2) Instituțiile, autoritățile și organizațiile prevăzute la art. 22
alin. (1) și (2) raportează ANES, anual, stadiul privind
reprezentarea femeilor și bărbaților la nivel decizional, precum
și măsurile propuse și realizate pentru îmbunătățirea situațiilor
care nu respectă principiul reprezentării echilibrate.
(3) Planurile de acțiune prevăzute la alin. (1) sunt evaluate și
avizate de ANES, care urmărește aplicarea lor.
(la 10-10-2015, Art. 23^2 a fost introdus de pct. 11 al art. I
din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 23^3
(1) ANES elaborează și propune proiectul de buget propriu, pe
care îl înaintează Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității
de Șanse, spre aprobare, în condițiile legii.
(la 03-05-2022, Alineatul (1) din Articolul 23^3 , Capitolul V a
fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 57 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 431 din 03 mai 2022 )
(2) Secretarul de stat al ANES este ordonator terțiar de credite.
(3) În exercitarea atribuțiilor sale, secretarul de stat al ANES
emite ordine și instrucțiuni.
(la 03-05-2022, Alineatul (3) din Articolul 23^3 , Capitolul V a
fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 57 din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 431 din 03 mai 2022 )
Articolul 23^4
(1) Organizarea și funcționarea ANES se stabilesc prin
Regulamentul de organizare și funcționare al ANES, aprobat
prin ordin al ministrului familiei, tineretului și egalității de
șanse.
(2) Numărul maxim de posturi și structura organizatorică a
ANES se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea
ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse.
(la 03-05-2022, Articolul 23^4 din Capitolul V a fost modificat
de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57
din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 431
din 03 mai 2022 )
Articolul 23^5
(1) ANES va prelua personalul Departamentului pentru
Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați pe bază de protocol
de predare/primire, cu respectarea regimului juridic aplicabil
fiecărei categorii de personal, fără afectarea drepturilor
salariale ale acestora.
(2) Patrimoniul Departamentului pentru Egalitate de Șanse
între Femei și Bărbați va fi preluat de ANES pe bază de protocol
de predare-primire, în condițiile legii.
(la 10-10-2015, Art. 23^5 a fost introdus de pct. 11 al art. I
din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 23^6
(1) ANES poate beneficia de donații și sponsorizări în condițiile
legii.
(2) Pentru finanțarea activității ANES pot fi utilizate și fonduri
externe rambursabile și nerambursabile.
(la 10-10-2015, Art. 23^6 a fost introdus de pct. 11 al art. I
din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Capitolul V^1
Abordarea integrată de gen în politicile naționale
(la 10-10-2015, Capitolul V^1 a fost introdus de pct. 12 al art.
I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 24
(1) Se înființează Comisia națională în domeniul egalității de
șanse între femei și bărbați, denumită în continuare CONES,
care își desfășoară activitatea în coordonarea ANES.
(la 10-10-2015, Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de pct. 13
al art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(2) Secretarul de stat al ANES este președintele CONES.
(la 10-10-2015, Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 13
al art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(3) CONES este alcătuită din reprezentanți ai ministerelor și ai
altor organe de specialitate ale administrației publice centrale
din subordinea Guvernului sau ai autorităților administrative
autonome, ai organizațiilor sindicale și ai asociațiilor patronale
reprezentative la nivel național, precum și din reprezentanți ai
organizațiilor neguvernamentale, cu activitate recunoscută în
domeniu, desemnați prin consens de acestea.
(4) Componența CONES este propusă de președintele acesteia,
cu consultarea autorităților publice, organizațiilor și asociațiilor
prevăzute la alin. (3), și se aprobă prin decizie a prim-
ministrului.
(5) Atribuțiile CONES, inclusiv cele prevăzute de prezenta lege,
sunt prevăzute în regulamentul propriu de organizare și
funcționare, elaborat de către ANES, avizat de membrii CONES
și aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(la 10-10-2015, Alin. (5) al art. 24 a fost modificat de pct. 13
al art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(6) CONES asigură coordonarea activității comisiilor județene și
a municipiului București în domeniul egalității de șanse între
femei și bărbați (COJES).
(7) Reuniunile CONES se desfășoară semestrial la sediul ANES.
Secretariatul CONES este asigurat de un compartiment
desemnat în acest sens din cadrul ANES, prin decizie a
secretarului de stat.
(la 10-10-2015, Alin. (7) al art. 24 a fost modificat de pct. 13
al art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(8) În cadrul reuniunilor, CONES analizează rapoartele
periodice transmise de comisiile județene, respectiv a
municipiului București, în domeniul egalității de șanse între
femei și bărbați (COJES) și decide asupra măsurilor necesare
pentru eliminarea deficiențelor în asigurarea egalității de șanse
între sexe, constatate în teritoriu, în anumite domenii de
activitate.
(9) ANES prezintă, anual, comisiilor parlamentare pentru
egalitatea de șanse raportul privind activitatea desfășurată și
utilizarea fondurilor bugetare și extrabugetare, precum și
planul anual de măsuri adoptat de fiecare instituție membră a
CONES pentru promovarea egalității de șanse între femei și
bărbați în domeniul sectorial de activitate.
(la 10-10-2015, Alin. (9) al art. 24 a fost modificat de pct. 13
al art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 25
(1) În fiecare județ și în municipiul București funcționează
comisia județeană, respectiv a municipiului București, în
domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (COJES).
(2) COJES este alcătuită din reprezentanți ai autorităților
administrației publice locale, ai structurilor subordonate
autorităților administrației publice locale, ai structurilor
deconcentrate ale autorităților administrației publice centrale,
ai confederațiilor sindicale, ai confederațiilor patronale, precum
și din reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale
reprezentative la nivel local, desemnați de acestea.
(la 22-07-2018, Alineatul (2) din Articolul 25 , Capitolul V^1 a
fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17
iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19
iulie 2018 )
(2^1) Nu pot fi membri ai COJES persoanele care:
a) au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei
infracțiuni sau sancționate pentru fapte de discriminare de
către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin
hotărâre rămasă definitivă;
b) au fost revocate anterior din calitatea de membru al COJES.
(la 22-07-2018, Articolul 25 din Capitolul V^1 a fost completat
de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie 2018 )
(3) Atribuțiile COJES sunt prevăzute în regulamentul de
organizare și funcționare al comisiilor județene, respectiv al
municipiului București, în domeniul egalității de șanse între
femei și bărbați, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea CONES.
(la 10-10-2015, Alin. (3) al art. 25 a fost modificat de pct. 14
al art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(4) COJES-urile colectează date relevante în vederea elaborării
și publicării, trimestrial, a rapoartelor privind condiția femeilor
și bărbaților în diferite domenii de activitate.
(5) Rapoartele COJES sunt înaintate de către președintele
COJES secretarului de stat al ANES pentru a fi dezbătute și
aprobate în ședințele CONES, urmând a fi date publicității.
(la 10-10-2015, Alin. (5) al art. 25 a fost modificat de pct. 14
al art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(6) Președintele COJES este reprezentantul în teritoriu al
Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și
Bărbați, fiind persoana desemnată din cadrul agențiilor
județene pentru plăți și inspecție socială și, respectiv, a
municipiului București, cu atribuții în domeniul egalității de
șanse.
(la 22-07-2018, Alineatul (6) din Articolul 25 , Capitolul V^1 a
fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17
iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19
iulie 2018 )
(7) Vicepreședintele COJES este persoana desemnată din
cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția
copilului/Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului
București.
(la 22-07-2018, Articolul 25 din Capitolul V^1 a fost completat
de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie 2018 )
(8) Structura de conducere a COJES este constituită din
președinte, vicepreședinte și secretar executiv.
(la 22-07-2018, Articolul 25 din Capitolul V^1 a fost completat
de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie 2018 )
(9) Secretarul executiv este reprezentantul consiliului
județean, respectiv al Consiliului General al Municipiului
București.
(la 22-07-2018, Articolul 25 din Capitolul V^1 a fost completat
de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie 2018 )
(10) Activitățile de pregătire și organizare a ședințelor COJES
sunt asigurate de un secretariat tehnic.
(la 22-07-2018, Articolul 25 din Capitolul V^1 a fost completat
de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie 2018 )
Articolul 26
(1) Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor
Vârstnice asigură respectarea și exercită controlul asupra
aplicării prevederilor prezentei legi în domeniul său de
activitate, prin instituțiile aflate în structura, subordinea, sub
autoritatea sau în coordonarea sa, care au în responsabilitate
aplicarea de măsuri de promovare a egalității de șanse și de
tratament între femei și bărbați și de eliminare a discriminării
pe criteriul de sex, după cum urmează:
(la 10-10-2015, Partea introductivă a alin. (1) al art. 26 a fost
modificată de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6
octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din
7 octombrie 2015. )
a) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă asigură
respectarea principiului egalității de șanse și de tratament între
femei și bărbați în domeniul aplicării măsurilor pentru
stimularea ocupării forței de muncă, precum și în domeniul
protecției sociale a persoanelor neîncadrate în muncă;
b) Casa Națională de Pensii Publice asigură aplicarea măsurilor
de respectare a egalității de șanse și de tratament între femei
și bărbați în domeniul administrării și gestionării sistemului
public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale;
c) Inspecția Muncii asigură controlul aplicării măsurilor de
respectare a egalității de șanse și de tratament între femei și
bărbați în domeniul său de competență;
d) abrogată;
(la 10-10-2015, Lit. d) a alin. (1) al art. 26 a fost abrogată de
pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie
2015. )
e) Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul
Muncii și Protecției Sociale - I.N.C.S.M.P.S. este responsabil cu
promovarea și asigurarea egalității de șanse și de tratament
între femei și bărbați în domeniul specific de activitate și pune
la dispoziție datele și informațiile pe care le deține, necesare
elaborării strategiilor și politicilor în domeniu;
(la 22-07-2018, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 26 ,
Capitolul V^1 a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din
LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 627 din 19 iulie 2018 )
f) Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială asigură
aplicarea măsurilor de egalitate de șanse și de tratament între
femei și bărbați în elaborarea și aplicarea politicilor și
strategiilor din domeniul asistenței sociale.
(1^1) Ministerul Cercetării și Inovării asigură respectarea și
exercită controlul asupra aplicării prevederilor prezentei legi
prin Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru
Protecția Muncii «Alexandru Darabont» - INCDPM București,
care este responsabil cu promovarea și asigurarea egalității de
șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul specific
de activitate și pune la dispoziție datele și informațiile pe care
le deține, necesare elaborării strategiilor și politicilor în
domeniu.
(la 22-07-2018, Articolul 26 din Capitolul V^1 a fost completat
de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19 iulie 2018 )
(2) Instituțiile prevăzute la alin. (1) și (1^1) pun la dispoziția
ANES, trimestrial, informațiile rezultate din exercitarea
atribuțiilor lor în domeniul egalității de șanse și de tratament
între femei și bărbați, precum și al eliminării discriminării pe
criteriul de sex.
(la 22-07-2018, Alineatul (2) din Articolul 26 , Capitolul V^1 a
fost modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 178 din 17
iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 19
iulie 2018 )
Articolul 27
(1) Institutul Național de Statistică sprijină activitatea și
colaborează cu ANES pentru dezvoltarea statisticii de gen și
pentru implementarea în România a indicatorilor de gen
promovați de Comisia Europeană.
(la 10-10-2015, Alin. (1) al art. 27 a fost modificat de pct. 18
al art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
(2) Institutul Național de Statistică introduce indicatorul de sex
în toate documentele și lucrările privind viața economică,
socială, politică și culturală și publică periodic date statistice,
segregate pe sexe, referitoare la condiția femeilor și bărbaților
în societatea românească.
Articolul 28
Consiliul Economic și Social, prin comisia de specialitate,
sprijină, în conformitate cu atribuțiile sale, integrarea
principiului egalității de șanse și de tratament între femei și
bărbați în actele normative cu implicații asupra vieții
economico-sociale.
(la 10-10-2015, Art. 28 a fost modificat de pct. 19 al art. I din
LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
Articolul 29
(1) Confederațiile sindicale desemnează, în cadrul organizațiilor
sindicale din unități, reprezentanți cu atribuții pentru
asigurarea respectării egalității de șanse și de tratament între
femei și bărbați la locul de muncă.
(2) Reprezentanții sindicali desemnați primesc de la persoanele
care se consideră discriminate pe baza criteriului de sex
sesizări/reclamații, aplică procedurile de soluționare a acestora
și solicită angajatorului rezolvarea cererilor angajaților, în
conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1).
(3) În unitățile în care nu există organizație sindicală unul
dintre reprezentanții aleși ai salariaților are atribuții pentru
asigurarea respectării egalității de șanse și de tratament între
femei și bărbați la locul de muncă.
(4) Opinia reprezentanților sindicali din unități, cu atribuții
pentru asigurarea respectării egalității de șanse și de tratament
între femei și bărbați la locul de muncă, se menționează în mod
obligatoriu în raportul de control privind respectarea
prevederilor prezentei legi.
Capitolul VI Soluționarea sesizărilor și reclamațiilor privind
discriminarea bazată pe criteriul de sex
Articolul 30
(1) Angajații au dreptul ca, în cazul în care se consideră
discriminați pe baza criteriului de sex, să formuleze sesizări/
reclamații către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este
direct implicat, și să solicite sprijinul organizației sindicale sau
al reprezentanților salariaților din unitate pentru rezolvarea
situației la locul de muncă.
(2) În cazul în care această sesizare/reclamație nu a fost
rezolvată la nivelul angajatorului prin mediere, persoana
angajată care prezintă elemente de fapt ce conduc la
prezumția existenței unei discriminări directe sau indirecte
bazate pe criteriul de sex în domeniul muncii, pe baza
prevederilor prezentei legi, are dreptul atât să sesizeze
instituția competentă, cât și să introducă cerere către instanța
judecătorească competentă în a cărei circumscripție teritorială
își are domiciliul ori reședința, respectiv la secția/completul
pentru conflicte de muncă și drepturi de asigurări sociale din
cadrul tribunalului sau, după caz, instanța de contencios
administrativ, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii
faptei.
Articolul 31
(1) Persoana care prezintă elemente de fapt ce conduc la
prezumția existenței unei discriminări directe sau indirecte
bazate pe criteriul de sex, în alte domenii decât cel al muncii,
are dreptul să se adreseze instituției competente sau să
introducă cerere către instanța judecătorească competentă,
potrivit dreptului comun, și să solicite despăgubiri materiale și/
sau morale, precum și/sau înlăturarea consecințelor faptelor
discriminatorii de la persoana care le-a săvârșit.
(2) Cererile persoanelor care se consideră discriminate pe baza
criteriului de sex, adresate instanțelor judecătorești
competente, sunt scutite de taxa de timbru.
(3) Orice sesizare sau reclamație a faptelor de discriminare pe
criteriul de sex poate fi formulată și după încetarea relațiilor în
cadrul cărora se susține că a apărut discriminarea, în termenul
și în condițiile prevăzute de reglementările legale în materie.
Articolul 32
Instanța judecătorească competentă sesizată cu un litigiu, în
vederea aplicării prevederilor prezentei legi, poate, din oficiu,
să dispună ca persoanele responsabile să pună capăt situației
discriminatorii într-un termen pe care îl stabilește.
Articolul 33
(1) Instanța de judecată competentă potrivit legii va dispune
ca persoana vinovată să plătească despăgubiri persoanei
discriminate după criteriul de sex, într-un cuantum ce reflectă
în mod corespunzător prejudiciul pe care aceasta l-a suferit.
(2) Valoarea despăgubirilor va fi stabilită de către instanță
potrivit legii.
Articolul 34
(1) Angajatorul care reintegrează în unitate sau la locul de
muncă o persoană, pe baza unei sentințe judecătorești rămase
definitive, în temeiul prevederilor prezentei legi, este obligat să
plătească remunerația pierdută datorită modificării unilaterale
a relațiilor sau a condițiilor de muncă, precum și toate sarcinile
de plată către bugetul de stat și către bugetul asigurărilor
sociale de stat, ce le revin atât angajatorului, cât și
angajatului.
(2) Dacă nu este posibilă reintegrarea în unitate sau la locul de
muncă a persoanei pentru care instanța judecătorească a decis
că i s-au modificat unilateral și nejustificat, de către angajator,
relațiile sau condițiile de muncă, angajatorul va plăti
angajatului o despăgubire egală cu prejudiciul real suferit de
angajat.
(3) Valoarea prejudiciului va fi stabilită potrivit legii.
Articolul 35
(1) Sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s-a
formulat sesizarea/reclamația sau, după caz, cererea de
chemare în judecată, pentru fapte care permit a se prezuma
existența unei discriminări directe ori indirecte, care trebuie să
dovedească neîncălcarea principiului egalității de tratament
între femei și bărbați.
(2) Sindicatele sau organizațiile neguvernamentale care
urmăresc protecția drepturilor omului, precum și alte persoane
juridice care au un interes legitim în respectarea principiului
egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați pot, la
cererea persoanelor discriminate, reprezenta/asista în cadrul
procedurilor administrative aceste persoane.
Capitolul VII Control, constatare și sancționare
Articolul 36
Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea
disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală,
după caz, a persoanelor vinovate.
Articolul 37
(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă
contravențională de la 3.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu a
fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să
fie considerată infracțiune, încălcarea dispozițiilor art. 6 alin.
(1), (1^1) și (2)-(4), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1), art.
10 alin. (1)-(4), (6), (8) și (9), art. 11-22 și art. 29.
(la 09-08-2018, Alineatul (1) din Articolul 37 , Capitolul VII a
fost modificat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 232
din 2 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 679
din 06 august 2018 )
(2) Constituie contravenție și se sancționează potrivit
dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările și completările ulterioare, discriminarea bazată pe
două sau mai multe criterii.
(3) Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute de
prezenta lege se fac de către:
a) Inspecția Muncii, prin inspectorii de muncă din cadrul
inspectoratelor teritoriale de muncă, în cazul contravențiilor
constând în încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9
alin. (1), art. 10 alin. (1)-(4), (6), (8) și (9), art. 11-13,
precum și art. 29;
(la 10-10-2015, Lit. a) a alin. (3) al art. 37 a fost modificată de
pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie
2015. )
b) Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în cazul
contravențiilor constând în încălcarea dispozițiilor art. 6 alin.
(1), (2), (3) și (4), precum și ale art. 14-22.
c) Ministerul Afacerilor Interne, prin ofițerii și agenții de poliție
din cadrul Poliției Române, ofițerii și subofițerii din cadrul
Jandarmeriei Române, ofițerii și agenții de poliție din cadrul
Poliției de Frontieră Române, în zona de competență, precum și
de către polițiștii locali, în cazul contravențiilor constând în
încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1^1).
(la 09-08-2018, Alineatul (3) din Articolul 37 , Capitolul VII a
fost completat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 232
din 2 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 679
din 06 august 2018 )
Capitolul VIII Dispoziții finale
Articolul 38
Dispozițiile prezentei legi referitoare la contravenții se
completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 39
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării
ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 40
Prezenta lege transpune:
a) art. 10 și 12 din Directiva a Consiliului 92/85/CEE a
Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de
măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a
sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care
au născut de curând sau care alăptează [a zecea directivă
specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva
89/391/CEE], publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților
Europene, seria L, nr. 348 din 28 noiembrie 1992;
b) clauza 2 din Directiva 2010/18/UE a Consiliului din 8 martie
2010 de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind
concediul pentru creșterea copilului încheiat de
BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES și de abrogare a
Directivei 96/34/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, seria L, nr. 68 din 18 martie 2010.
(la 10-10-2015, Art. 40 a fost modificat de pct. 22 al art. I din
LEGEA nr. 229 din 6 octombrie 2015, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 749 din 7 octombrie 2015. )
c) art. 10 alin. (1) și (2), art. 11, art. 12, art. 20 alin. (3) din
Directiva 2019/1.158/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viața
profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de
abrogare a Directivei 2010/18/UE, publicată în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene, seria L, nr. 188 din 12.07.2019.
(la 03-05-2022, Articolul 40 din Capitolul VIII a fost completat
de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57
din 28 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 431
din 03 mai 2022 )
Notă
Reproducem mai jos prevederile care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii
nr. 202/2002 și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale actelor
modificatoare:
1. Norma de transpunere a legislației europene din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și
de tratament între femei și bărbați, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 decembrie 2012,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2013:
”Prezenta ordonanță de urgență transpune parțial Directiva
2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5
iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de
șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în
materie de încadrare în muncă și de muncă (reformă),
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 204
din 26 iulie 2006, respectiv art. 1, 2, 3, 4, 14, 15, 16, 17, 18,
19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 29, 30, precum și parțial
Directiva 2010/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului
din 7 iulie 2010 privind aplicarea principiului egalității de
tratament între bărbații și femeile care desfășoară o activitate
independentă și de abrogare a Directivei 86/613/CEE a
Consiliului, respectiv art. 2, 3, 4, 5, 9, 10, 11, 12, 13.”
2. Art. II alin. (2) din Legea nr. 115/2013 privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru
modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind
egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din
25 aprilie 2013:
”Articolul II. - În termen de 90 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei legi, președintele Comisiei naționale în
domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (CONES)
propune componența acesteia, care se aprobă prin decizie a
prim-ministrului. CONES este legal constituită la data publicării
deciziei prim-ministrului în Monitorul Oficial al României, Partea
I.”
14. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea
tuturor formelor de discriminare, republicată;
ORDONANȚĂ nr. 137 din 31 august 2000
(**republicată**)
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare**)
EMITENT GUVERNU
L
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 166 din 7 martie 2014

*) Republicată în temeiul art. II din Ordonanța de urgență a

Guvernului nr. 19/2013 pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și
sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 2 aprilie
2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
189/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 380 din 27 iunie 2013, dându-se textelor o nouă
numerotare.
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 a fost republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie
2007 și, ulterior, a mai fost modificată și completată prin:
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind
stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte
financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 76/2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 8 aprilie 2009;
– Legea nr. 61/2013 pentru modificarea Ordonanței Guvernului
nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 158 din 25 martie 2013;
– Rectificarea referitoare la forma republicată a Ordonanței
Guvernului nr. 137/2000, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 133 din 24 februarie 2014.
Notă
**) Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.325 din 4 decembrie 2008 referitoare la
excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, s-a constatat
că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea
tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea
se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să
refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
Capitolul I Principii și definiții
Articolul 1
(1) În România, stat de drept, democratic și social, demnitatea
omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a
personalității umane reprezintă valori supreme și sunt
garantate de lege.
Notă
***) Prin Decizia Curții Constituționale nr. 818 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția
de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 din Ordonanța
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie
2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din
acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1)-(3), art. 6 și art. 27 alin. (1)
din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537
din 16 iulie 2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1)
din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din
acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008, referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537
din 16 iulie 2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1)
din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din
acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 821 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și (11) și art. 27 din
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537
din 16 iulie 2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1)
din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din
acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
(2) Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și
discriminării sunt garantate în special în exercitarea
următoarelor drepturi:
a) dreptul la un tratament egal în fața instanțelor judecătorești
și a oricărui altui organ jurisdicțional;
b) dreptul la securitatea persoanei și la obținerea protecției
statului împotriva violențelor sau maltratărilor din partea
oricărui individ, grup sau instituție;
c) drepturile politice, și anume drepturile electorale, dreptul de
a participa la viața publică și de a avea acces la funcții și
demnități publice;
d) drepturile civile, în special:
(i) dreptul la libera circulație și la alegerea reședinței;
(ii) dreptul de a părăsi țara și de a se întoarce în țară;
(iii) dreptul de a obține și de a renunța la cetățenia română;
(iv) dreptul de a se căsători și de a-și alege partenerul;
(v) dreptul de proprietate;
(vi) dreptul la moștenire;
(vii) dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie;
(viii) dreptul la libertatea de opinie și de exprimare;
(ix) dreptul la libertatea de întrunire și de asociere;
(x) dreptul de petiționare;
e) drepturile economice, sociale și culturale, în special:
(i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de
muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva
șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o
remunerație echitabilă și satisfăcătoare;
(ii) dreptul de a înființa sindicate și de a se afilia unor
sindicate;
(iii) dreptul la locuință;
(iv) dreptul la sănătate, la îngrijire medicală, la securitate
socială și la servicii sociale;
(v) dreptul la educație și la pregătire profesională;
(vi) dreptul de a lua parte, în condiții de egalitate, la activități
culturale și sportive;
f) dreptul de acces la toate locurile și serviciile destinate
folosinței publice.
(3) Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului
articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
(4) Orice persoană fizică sau juridică are obligația să respecte
principiile enunțate la alin. (2).
Articolul 2
(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege
orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de
rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală
cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o
categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca
scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii,
folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor
omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor
recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și
cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
(2) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre
temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare
în înțelesul prezentei ordonanțe.
(3) ) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe,
prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care
dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute
la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care
aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de
un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt
adecvate și necesare.
Notă
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 818 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 din Ordonanța
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie
2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din
acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1)-(3), art. 6 și art. 27 alin. (1)
din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537
din 16 iulie 2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1)
din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din
acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537
din 16 iulie 2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1)
din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din
acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 821 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și (11) și art. 27 din
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537
din 16 iulie 2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1)
din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din
acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe
care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat
ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un
grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane,
grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea
contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră
sub incidența legii penale.
(5) Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice
comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă,
religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală,
apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap,
statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la
crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.
(5^1) Constituie hărțuire morală la locul de muncă și se
sancționează disciplinar, contravențional sau penal, după caz,
orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către
un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un
subaltern și/sau de către un angajat comparabil din punct de
vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să
aibă drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă
prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin
afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin
compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament
manifestat în oricare dintre următoarele forme:
a) conduită ostilă sau nedorită;
b) comentarii verbale;
c) acțiuni sau gesturi.
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )
(5^2) Constituie hărțuire morală la locul de muncă orice
comportament care, prin caracterul său sistematic, poate
aduce atingere demnității, integrității fizice ori mentale a unui
angajat sau grup de angajați, punând în pericol munca lor sau
degradând climatul de lucru. În înțelesul prezentei legi, stresul
și epuizarea fizică intră sub incidența hărțuirii morale la locul
de muncă.
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )
(5^3) Fiecare angajat are dreptul la un loc de muncă lipsit de
acte de hărțuire morală. Niciun angajat nu va fi sancționat,
concediat sau discriminat, direct sau indirect, inclusiv cu privire
la salarizare, formare profesională, promovare sau prelungirea
raporturilor de muncă, din cauză că a fost supus sau că a
refuzat să fie supus hărțuirii morale la locul de muncă.
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )
(5^4) Angajații care săvârșesc acte sau fapte de hărțuire
morală la locul de muncă răspund disciplinar, în condițiile legii
și ale regulamentului intern al angajatorului. Răspunderea
disciplinară nu înlătură răspunderea contravențională sau
penală a angajatului pentru faptele respective.
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )
(5^5) Angajatorul are obligația de a lua orice măsuri necesare
în scopul prevenirii și combaterii actelor de hărțuire morală la
locul de muncă, inclusiv prin prevederea în regulamentul intern
al unității de sancțiuni disciplinare pentru angajații care
săvârșesc acte sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă.
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )
(5^6) Este interzisă stabilirea de către angajator, în orice
formă, de reguli sau măsuri interne care să oblige, să
determine sau să îndemne angajații la săvârșirea de acte sau
fapte de hărțuire morală la locul de muncă.
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )
(5^7) Angajatul, victimă a hărțuirii morale la locul de muncă,
trebuie să dovedească elementele de fapt ale hărțuirii morale,
sarcina probei revenind angajatorului, în condițiile legii.
Intenția de a prejudicia prin acte sau fapte de hărțuire morală
la locul de muncă nu trebuie dovedită.
(la 10-08-2020, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de
Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )
(6) Orice deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată
pe două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1) constituie
circumstanță agravantă la stabilirea răspunderii
contravenționale dacă una sau mai multe dintre componentele
acesteia nu intră sub incidența legii penale.
(7) Constituie victimizare și se sancționează contravențional
conform prezentei ordonanțe orice tratament advers, venit ca
reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la
încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării.
(8) Prevederile prezentei ordonanțe nu pot fi interpretate în
sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la
opinie și a dreptului la informație.
(9) Măsurile luate de autoritățile publice sau de persoanele
juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de
persoane sau a unei comunități, vizând asigurarea dezvoltării
lor firești și realizarea efectivă a egalității de șanse a acestora
în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau
comunități, precum și măsurile pozitive ce vizează protecția
grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul
prezentei ordonanțe.
(10) În înțelesul prezentei ordonanțe, eliminarea tuturor
formelor de discriminare se realizează prin:
a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea
unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în
vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucură
de egalitatea șanselor;
b) mediere prin soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor
apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare;
c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în
dispozițiile alin. (1)-(7).
(11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1)-(7)
atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după
caz, în condițiile legii.
Articolul 3
Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor
fizice sau juridice, publice sau private, precum și instituțiilor
publice cu atribuții în ceea ce privește:
a) condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de
recrutare, selectare și promovare, accesul la toate formele și
nivelurile de orientare, formare și perfecționare profesională;
b) protecția și securitatea socială;
c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri și
facilități;
d) sistemul educațional;
e) asigurarea libertății de circulație;
f) asigurarea liniștii și ordinii publice;
g) alte domenii ale vieții sociale.
Articolul 4
În înțelesul prezentei ordonanțe, categorie defavorizată este
acea categorie de persoane care fie se află pe o poziție de
inegalitate în raport cu majoritatea cetățenilor datorită
diferențelor identitare față de majoritate, fie se confruntă cu un
comportament de respingere și marginalizare.
Articolul 5
Diferența de tratament bazată pe o caracteristică legată de
criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) nu constituie discriminare
atunci când, în temeiul naturii activităților ocupaționale sau al
contextului în care acestea se desfășoară, o asemenea
caracteristică reprezintă o cerință profesională reală și
determinantă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim și cerința
proporțională.
Capitolul II Dispoziții speciale
Secţiunea I Egalitatea în activitatea economică și în materie de
angajare și profesie
Articolul 6
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe,
condiționarea participării la o activitate economică a unei
persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei profesii de
apartenența sa la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie,
categorie socială, respectiv de convingerile, de sexul sau
orientarea sexuală, de vârsta sau de apartenența sa la o
categorie defavorizată.
Articolul 7
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe,
discriminarea unei persoane pentru motivul că aparține unei
anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau
unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor,
vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport
de muncă și protecție socială, cu excepția cazurilor prevăzute
de lege, manifestată în următoarele domenii:
a) încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea
raportului de muncă;
b) stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de
muncă sau a salariului;
c) acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând
salariul;
d) formarea, perfecționarea, reconversia și promovarea
profesională;
e) aplicarea măsurilor disciplinare;
f) dreptul de aderare la sindicat și accesul la facilitățile
acordate de acesta;
g) orice alte condiții de prestare a muncii, potrivit legislației în
vigoare.
Articolul 8
(1) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe,
refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja în muncă
o persoană pentru motivul că aceasta aparține unei anumite
rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei
categorii defavorizate ori din cauza convingerilor, vârstei,
sexului sau orientării sexuale a acesteia, cu excepția cazurilor
prevăzute de lege.
(2) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe,
condiționarea ocupării unui post prin anunț sau concurs, lansat
de angajator ori de reprezentantul acestuia, de apartenența la
o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială
sau la o categorie defavorizată, de vârsta, de sexul sau
orientarea sexuală, respectiv de convingerile candidaților, cu
excepția situației prevăzute la art. 2 alin. (9).
(3) Persoanele fizice și juridice cu atribuții în medierea și
repartizarea în muncă vor aplica un tratament egal tuturor
celor aflați în căutarea unui loc de muncă, vor asigura tuturor
persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă accesul liber
și egal la consultarea cererii și ofertei de pe piața muncii, la
consultanța cu privire la posibilitățile de ocupare a unui loc de
muncă și de obținere a unei calificări și vor refuza sprijinirea
cererilor discriminatorii ale angajaților. Angajatorii vor asigura
confidențialitatea datelor privitoare la rasa, naționalitatea,
etnia, religia, sexul, orientarea sexuală sau a altor date cu
caracter privat care privesc persoanele aflate în căutarea unui
loc de muncă.
Articolul 9
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe,
discriminarea angajaților de către angajatori, în raport cu
prestațiile sociale acordate, din cauza apartenenței angajaților
la o anumită rasă, naționalitate, origine etnică, religie,
categorie socială sau la o categorie defavorizată ori pe baza
vârstei, sexului, orientării sexuale sau convingerilor promovate
de ei.
Secţiunea a II-a Accesul la serviciile publice administrative și
juridice, de sănătate, la alte servicii, bunuri și facilități
Articolul 10
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă
fapta nu intră sub incidența legii penale, discriminarea unei
persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza
apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează
persoana juridică la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie,
categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din
cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a
persoanelor în cauză prin:
a) refuzarea acordării serviciilor publice administrative și
juridice;
b) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de
persoane la serviciile de sănătate publică - alegerea medicului
de familie, asistență medicală, asigurările de sănătate,
serviciile de urgență sau alte servicii de sănătate;
c) refuzul de a vinde sau de a închiria un teren sau imobil cu
destinație de locuință;
d) refuzul de a acorda un credit bancar sau de a încheia orice
alt tip de contract;
e) refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane
la serviciile oferite de teatre, cinematografe, biblioteci, muzee
și expoziții;
f) refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane
la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri,
discoteci sau de orice alți prestatori de servicii, indiferent dacă
sunt în proprietate privată ori publică;
g) refuzul accesului unei persoane sau unui grup de persoane
la serviciile oferite de companiile de transport în comun - prin
avion, vapor, tren, metrou, autobuz, troleibuz, tramvai, taxi
sau prin alte mijloace;
h) refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de
persoane a unor drepturi sau facilități.
Secţiunea a III-a Accesul la educație
Articolul 11
(1) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe,
refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane
la sistemul de educație de stat sau privat, la orice formă, grad
și nivel, din cauza apartenenței acestora la o anumită rasă,
naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie
defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului
sau orientării sexuale a persoanelor în cauză.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică tuturor fazelor sau etapelor
din sistemul educațional, inclusiv la admiterea sau la înscrierea
în unitățile ori instituțiile de învățământ și la evaluarea ori
examinarea cunoștințelor.
(3) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe,
solicitarea unor declarații doveditoare ale apartenenței acelei
persoane sau acelui grup la o anumită etnie, care să
condiționeze accesul unei persoane sau unui grup de persoane
la educație în limba maternă. Excepție face situația în care în
învățământul liceal și universitar candidații concurează pe
locuri special acordate pentru o anumită minoritate și se
impune dovedirea, printr-un act din partea unei organizații
legal constituite a minorității respective, a apartenenței la
această minoritate.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) nu pot fi interpretate în sensul
restrângerii dreptului unității ori instituției de învățământ de a
refuza înscrierea sau admiterea unei persoane ale cărei
cunoștințe ori rezultate anterioare nu corespund standardelor
sau condițiilor de înscriere cerute pentru accesul în instituția
respectivă, atât timp cât refuzul nu este determinat de
apartenența persoanei în cauză la o anumită rasă,
naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie
defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului
sau orientării sexuale a acesteia.
(5) Prevederile alin. (1) și (2) nu pot fi interpretate în sensul
restrângerii dreptului unității ori instituției de învățământ
pentru pregătirea personalului de cult de a refuza înscrierea
unei persoane al cărei statut confesional nu corespunde
condițiilor stabilite pentru accesul în instituția respectivă.
(6) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, orice
îngrădiri pe criterii de apartenență la o anumită rasă,
naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie
defavorizată în procesul de înființare și de acreditare a
instituțiilor de învățământ înființate în cadrul legislativ în
vigoare.
Secţiunea a IV-a Libertatea de circulație, dreptul la libera alegere
a domiciliului și accesul în locurile publice
Articolul 12
(1) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, orice
acțiuni constând în amenințări, constrângeri, folosirea forței
sau orice alte mijloace de asimilare, strămutare sau colonizare
de persoane, în scopul modificării compoziției etnice, rasiale
sau sociale a unei zone a țării sau a unei localități.
(2) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, orice
comportament constând în determinarea părăsirii domiciliului,
în deportare sau în îngreunarea condițiilor de viață și de trai cu
scopul de a se ajunge la renunțarea la domiciliul tradițional al
unei persoane sau al unui grup de persoane aparținând unei
anumite rase, naționalități, etnii sau religii, respectiv al unei
comunități, fără acordul acestora. Constituie o încălcare a
prevederilor prezentei ordonanțe atât obligarea unui grup de
persoane aflate în minoritate de a părăsi localitatea, aria sau
zonele în care locuiește, cât și obligarea unui grup de persoane
aparținând majorității de a se stabili în localități, arii sau zone
locuite de o populație aparținând minorităților naționale.
Articolul 13
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, orice
comportament care are ca scop mutarea sau alungarea unei
persoane sau unui grup de persoane dintr-un cartier sau dintr-
un imobil din cauza apartenenței acestora la o anumită rasă,
naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie
defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului
sau orientării sexuale a persoanelor în cauză.
Articolul 14
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe,
interzicerea accesului unei persoane sau al unui grup de
persoane în locurile publice din cauza apartenenței acestora la
o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială
sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza
convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a
persoanelor în cauză.
Secţiunea a V-a Dreptul la demnitatea personală
Articolul 15
Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă
fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament
manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-
șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel
comportament care are ca scop sau vizează atingerea
demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile,
degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva
unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și
legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate,
etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată
ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.
Secţiunea a VI-a Consiliul Național pentru Combaterea
Discriminării
Articolul 16
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, denumit în
continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul
discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub
control parlamentar și totodată garant al respectării și aplicării
principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă
în vigoare și cu documentele internaționale la care România
este parte.
Articolul 17
În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul își desfășoară
activitatea în mod independent, fără ca aceasta să fie îngrădită
sau influențată de către alte instituții ori autorități publice.
Articolul 18
(1) Consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul
respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de
activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea
dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative
care contravin principiului nediscriminării.
(2) Consiliul elaborează și aplică politici publice în materia
nediscriminării. În acest sens, Consiliul va consulta autoritățile
publice, organizațiile neguvernamentale, sindicatele și alte
entități legale care urmăresc protecția drepturilor omului sau
care au un interes legitim în combaterea discriminării.
Articolul 19
(1) În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul își
exercită atribuțiile în următoarele domenii:
a) prevenirea faptelor de discriminare;
b) medierea faptelor de discriminare;
c) investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de
discriminare;
d) monitorizarea cazurilor de discriminare;
e) acordarea de asistență de specialitate victimelor
discriminării.
(2) Consiliul își exercită competențele la sesizarea unei
persoane fizice sau juridice ori din oficiu.
Articolul 20
(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza
Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de
la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
(2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului
director prevăzut la art. 23 alin. (1).
(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se
consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea
consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației
anterioare discriminării.
Notă
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 997 din 7 octombrie 2008 referitoare la excepția
de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, s-a constatat că
dispozițiile art. 20 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea
și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în
care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea
Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să
refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
(4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice
constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a
părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură
confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică
soluționarea sesizării.
(5) Acțiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se
desfășoară la sediul instituției sau în alt loc stabilit de acesta.
(6) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate
fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte,
iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine
sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului
egalității de tratament. În fața Colegiului director se poate
invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional
al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video
sau date statistice.
(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări
se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și
cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis
hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul
sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare,
motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii
Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este
cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate
exercita.
(8) Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de
la adoptare și produce efecte de la data comunicării.
(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de
contencios administrativ, potrivit legii.
(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu
sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu
executoriu.
Articolul 21
Prevederile art. 20 se aplică în mod corespunzător în cazul în
care Consiliul investighează din oficiu fapte sau acte de
discriminare.
Articolul 22
(1) Consiliul este condus de un președinte cu rang de secretar
de stat, ales de membrii Colegiului director din rândul acestora,
pentru un mandat de 5 ani. Președintele este ordonator
principal de credite. Președintele este ajutat în activitatea sa de
un vicepreședinte, ales de Colegiul director dintre membrii
acestuia, pentru un mandat de 2 ani și jumătate.
(2) Raportul anual de activitate al Consiliului se dezbate și se
aprobă de Parlament. Raportul de activitate se depune la
birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului până
la data de 15 aprilie a anului următor.
Articolul 23
(1) Colegiul director al Consiliului este organ colegial,
deliberativ și decizional, responsabil pentru îndeplinirea
atribuțiilor prevăzute de lege.
(2) Colegiul director este compus din 11 membri cu rang de
secretar de stat, dintre care un reprezentant al Grupului
parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților,
propuși și numiți, în ședință comună, de cele două Camere ale
Parlamentului.
(la 02-07-2022, Alineatul (2) din Articolul 23 , Sectiunea a VI-a
, Capitolul II a fost modificat de Articolul I din LEGEA nr. 193
din 28 iunie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 643 din
29 iunie 2022 )
(3) Poate fi numit membru al Colegiului director orice cetățean
român care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) are capacitate deplină de exercițiu;
b) are studii superioare absolvite cu diplomă de licență;
c) nu are antecedente penale și se bucură de o bună reputație;
d) are o activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor
omului și combaterii discriminării;
e) nu a fost agent sau colaborator al poliției politice comuniste;
f) nu a colaborat cu organele de securitate și nu a aparținut
acestora.
(4) La numirea membrilor Colegiului director se va urmări ca
minimum două treimi dintre aceștia să fie licențiați în științe
juridice.
(5) Membrii Colegiului director pot fi revocați sau eliberați din
funcție numai în următoarele cazuri:
a) demisie;
b) expirarea duratei mandatului;
c) incapacitate de muncă, potrivit legii;
d) dacă au fost condamnați definitiv pentru o faptă prevăzută
de legea penală;
e) dacă nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (3);
f) la propunerea fundamentată a cel puțin două treimi din
numărul acestora.
(6) În situația în care împotriva unui membru al Colegiului
director se pune în mișcare acțiunea penală, acesta se
consideră suspendat de drept din funcție până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătorești. Dacă prin hotărâre se
constată nevinovăția persoanei în cauză, suspendarea ei din
funcție încetează, este repusă în toate drepturile avute anterior
suspendării și i se achită drepturile bănești de care a fost
lipsită.
(7) În situația prevăzută la alin. (5) lit. d) calitatea de membru
al Colegiului director încetează de drept la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare.
Articolul 24
(1) Propunerile nominale pentru Colegiul director se înaintează
birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, cu
60 de zile înainte de data la care mandatele vor deveni
vacante. Propunerile vor fi însoțite de: curriculum vitae, cazier
judiciar și declarații pe propria răspundere ale candidaților din
care să reiasă că nu se încadrează în prevederile art. 23 alin.
(3) lit. e) și f).
(2) Birourile permanente ale celor două Camere ale
Parlamentului publică pe paginile de internet ale Camerei
Deputaților și Senatului candidaturile depuse și înaintează
propunerile comisiilor permanente de specialitate, în vederea
audierii candidaților în ședință comună. În termen de 10 zile de
la publicarea candidaturilor se pot depune la comisiile
permanente de specialitate, în scris, obiecțiuni argumentate cu
privire la candidaturile depuse.
(3) În urma audierii candidaților, comisiile permanente de
specialitate întocmesc un aviz comun, pe care îl prezintă în
ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, până la
data la care expiră mandatele.
(4) Candidaturile se aprobă cu votul majorității deputaților și
senatorilor prezenți.
Articolul 24^1
(1) Mandatul membrilor Colegiului director se exercită de la
data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a
hotărârii Parlamentului de numire a acestora.
(2) Mandatul membrului Colegiului director al Consiliului
durează până la publicarea în Monitorul Oficial al României,
Partea I, a hotărârii Parlamentului de numire a noului membru,
dar nu mai mult de 6 luni de la data împlinirii termenului
prevăzut de art. 25 alin. (2).
(3) Mandatul președintelui și vicepreședintelui Consiliului
durează până la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I, a hotărârii Colegiului director prin care au fost aleși
noul președinte și noul vicepreședinte al Consiliului, dar nu mai
mult de 6 luni de la data împlinirii termenului prevăzut la art.
22 alin. (1).
(la 13-04-2020, Sectiunea a VI-a din Capitolul II a fost
completată de ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ
nr. 45 din 9 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
309 din 13 aprilie 2020 )
Articolul 25
(1) Membrii Colegiului director al Consiliului sunt garanți ai
interesului public.
(2) Durata mandatului membrilor Colegiului director este de 5
ani, iar numirea acestora se face eșalonat, în funcție de
expirarea mandatelor.
(3) În cazul în care un loc în Colegiul director devine vacant
înaintea expirării mandatului, acesta va fi ocupat de o altă
persoană numită, conform procedurii reglementate de prezenta
ordonanță, pentru restul de mandat rămas vacant.
(4) Activitatea depusă de membrii Colegiului director pe
perioada exercitării mandatului se consideră vechime în
specialitate.
(5) În soluționarea cazurilor de discriminare, membrii
Colegiului director au calitatea de agent constatator care aplică
sancțiunile pentru contravențiile stabilite prin prezenta
ordonanță. Aceștia își pot delega calitatea de agent constatator
persoanelor din aparatul de lucru al Consiliului.
(6) La solicitarea președintelui, membrii Colegiului director
licențiați în științe juridice pot reprezenta Consiliul în instanțele
de judecată în cauzele ce privesc fapte de discriminare.
Capitolul III Dispoziții procedurale și sancțiuni
Articolul 26
(1) Contravențiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) și (7),
art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) și (6), art. 12, 13, 14 și
15 se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei,
dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu
amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea
vizează un grup de persoane sau o comunitate.
(1^1) Constituie contravenție hărțuirea morală la locul de
muncă săvârșită de către un angajat, prin lezarea drepturilor
sau demnității unui alt angajat, și se pedepsește cu amendă de
la 10.000 lei la 15.000 lei.
(la 10-08-2020, Articolul 26 din Capitolul III a fost completat
de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )
(1^2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă:
a) de la 30.000 lei la 50.000 lei neîndeplinirea de către
angajator a obligațiilor prevăzute la art. 2 alin. (5^5);
b) de la 50.000 lei la 200.000 lei nerespectarea de către
angajator a prevederilor art. 2 alin. (5^6).
(la 10-08-2020, Articolul 26 din Capitolul III a fost completat
de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )
(2) Consiliul sau, după caz, instanța de judecată poate obliga
partea care a săvârșit fapta de discriminare să publice, în
mass-media, un rezumat al hotărârii de constatare, respectiv
al sentinței judecătorești.
(2^1) Ori de câte ori va constata săvârșirea unei fapte de
hărțuire morală la locul de muncă, instanța de judecată poate,
în condițiile legii:
a) să dispună obligarea angajatorului la luarea tuturor
măsurilor necesare pentru a stopa orice acte sau fapte de
hărțuire morală la locul de muncă cu privire la angajatul în
cauză;
b) să dispună reintegrarea la locul de muncă a angajatului în
cauză;
c) să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a
unei despăgubiri în cuantum egal cu echivalentul drepturilor
salariale de care a fost lipsit;
d) să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a
unor daune compensatorii și morale;
e) să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a
sumei necesare pentru consilierea psihologică de care
angajatul are nevoie, pentru o perioadă rezonabilă stabilită de
către medicul de medicină a muncii;
f) să dispună obligarea angajatorului la modificarea evidențelor
disciplinare ale angajatului.
(la 10-08-2020, Articolul 26 din Capitolul III a fost completat
de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )
(2^2) Ori de câte ori va constata săvârșirea unei fapte de
hărțuire morală la locul de muncă, Consiliul aplică, în condițiile
legii, oricare dintre măsurile prevăzute la alin. (2^1) lit. a) și
e).
(la 10-08-2020, Articolul 26 din Capitolul III a fost completat
de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )
(2^3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de
la 100.000 lei la 200.000 lei neaducerea de către angajator la
îndeplinire a măsurilor dispuse de către Consiliu. Plata amenzii
nu exonerează angajatorul de aducerea la îndeplinire a
obligațiilor prevăzute la alin. (2^1).
(la 10-08-2020, Articolul 26 din Capitolul III a fost completat
de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7 august 2020,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07 august 2020 )
(3) Sancțiunile se aplică și persoanelor juridice.
(4) Abrogat.
(la 10-08-2020, Alineatul (4) din Articolul 26 , Capitolul III a
fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 7
august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 07
august 2020 )
(5) La cererea agenților constatatori, reprezentanții legali ai
autorităților și instituțiilor publice și ai agenților economici
supuși controlului, precum și persoanele fizice au obligația, în
condițiile legii:
a) să pună la dispoziție orice act care ar putea ajuta la
clarificarea obiectivului controlului;
b) să dea informații și explicații verbale și în scris, după caz, în
legătură cu problemele care formează obiectul controlului;
c) să elibereze copiile documentelor solicitate;
d) să asigure sprijinul și condițiile necesare bunei desfășurări a
controlului și să-și dea concursul pentru clarificarea
constatărilor.
(6) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (5) constituie
contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 lei la
1.000 lei.
Articolul 27
(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în
fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de
despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau
anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului
comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu
este condiționată de sesizarea Consiliului.
Notă
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 818 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 din Ordonanța
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie
2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din
acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1)-(3), art. 6 și art. 27 alin. (1)
din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537
din 16 iulie 2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1)
din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din
acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537
din 16 iulie 2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1)
din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din
acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
– Prin Decizia Curții Constituționale nr. 821 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și (11) și art. 27 din
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537
din 16 iulie 2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1)
din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din
acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
Notă
Potrivit DECIZIEI ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE nr. 10 din 23 mai 2016,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 5 iulie 2016, în interpretarea și aplicarea
dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea
și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să
soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare
discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau
tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și
valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul
unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor
subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi
judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale.
(2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge
de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana
interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
(3) Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.
(4) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate
fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte,
iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine
sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului
egalității de tratament. În fața instanței se poate invoca orice
mijloc de probă, respectând regimul constituțional al
drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video
sau date statistice.
(5) La cerere, instanța poate dispune retragerea sau
suspendarea de către autoritățile emitente a autorizației de
funcționare a persoanelor juridice care, printr-o acțiune
discriminatoare, cauzează un prejudiciu semnificativ sau care,
deși cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat
prevederile prezentei ordonanțe.
(6) Hotărârea pronunțată de instanța de judecată se comunică
Consiliului.
Notă
Decizie de respingere: HP nr. 56/2021, publicată în Monitorul Oficial nr.1071 din 9
noiembrie 2021.
Articolul 28
(1) Organizațiile neguvernamentale care au ca scop protecția
drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea
discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care
discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate și
aduce atingere unei comunități sau unui grup de persoane.
(2) Organizațiile prevăzute la alin. (1) au calitate procesuală
activă și în cazul în care discriminarea aduce atingere unei
persoane fizice, la cererea acesteia din urmă.
Capitolul IV Dispoziții finale
Articolul 29
(1) Structura organizatorică și celelalte atribuții de funcționare
ale Consiliului și ale Colegiului director vor fi reglementate prin
ordin al președintelui Consiliului.
(2) În vederea exercitării atribuțiilor sale, Consiliul își constituie
structuri teritoriale de control și de monitorizare.
Articolul 30
(1) Bugetul Consiliului face parte integrantă din bugetul de
stat. Proiectul de buget se întocmește de Consiliu, cu avizul
Ministerului Finanțelor Publice.
(2) Salarizarea funcționarilor publici și a personalului încadrat
cu contract individual de muncă din cadrul Consiliului se face la
nivelul corespunzător celorlalte autorități publice autonome
aflate sub controlul Parlamentului, potrivit anexei nr. I la
Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea
drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici
pentru anul 2006, respectiv anexei nr. I la Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a
salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul
bugetar, cu modificările și completările ulterioare.
Notă
**) La data republicării prezentei ordonanțe, salarizarea personalului plătit din fonduri
publice este reglementată de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Abrogat.
(la 01-07-2017, Alineatul (3) din Articolul 30, Capitolul IV a
fost abrogat de Punctul 3, Alineatul (1), Articolul 44, Capitolul
IV din LEGEA -CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 28 iunie 2017 )
Articolul 31
Prezenta ordonanță intră în vigoare în termen de 60 de zile de
la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 32
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă
orice alte dispoziții contrare.
Notă
Reproducem mai jos mențiunea referitoare la transpunerea normelor comunitare în
dreptul intern din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2013 pentru modificarea
și completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea
tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 183 din 2 aprilie 2013:
Prezenta ordonanță de urgență transpune prevederile Directivei 2000/43/CE a
Consiliului din 29 iunie din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității
de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) seria L, nr. 180 din 19 iulie 2000, și
ale Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru
general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și
ocuparea forței de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene
(JOCE), seria L, nr. 303 din 2 decembrie 2000.
----------
15. Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcționarea
Ministerului Afacerilor Externe;
HOTĂRÂRE nr. 16 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Afacerilor Externe

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 40 alin. (1) din Legea nr.
90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu
modificările şi completările ulterioare, şi al art. 11 şi 20 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice
centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1

(1) Ministerul Afacerilor Externe, denumit în continuare M.A.E., este organ de specialitate
al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică,
având sediul în municipiul Bucureşti, aleea Modrogan nr. 14, sectorul 1.

(2) M.A.E. realizează politica externă a statului român, inclusiv prin îndeplinirea sarcinilor
din sfera sa de competenţă care revin României în calitate de stat membru al Uniunii
Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, şi participă la promovarea
intereselor economice ale României.

(21) În vederea realizării politicii externe, MAE colaborează cu toate autorităţile publice cu
atribuţii în domeniul politicii externe.

(la data 14-ian-2020 Art. 1, alin. (2) completat de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 9/2020 )

(3) Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, M.A.E. exercită
următoarele funcţii:

a) strategică, prin care contribuie la elaborarea şi urmăreşte aplicarea Programului de

guvernare în domeniul său de activitate;

(la data 14-ian-2020 Art. 1, alin. (3), litera A. modificat de Art. I, punctul 2. din Hotarirea
9/2020 )

b) de reglementare, prin care asigură elaborarea cadrului normativ şi de politici publice

pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate;

c) de reprezentare, prin care asigură, în numele statului şi al Guvernului României,

reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate;

d)de autoritate de stat, prin care asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării
reglementărilor legale din domeniul său de activitate şi a celor privind organizarea şi
funcţionarea instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sa;

e) de coordonare, prin care asigură coordonarea la nivel naţional şi local a activităţii de

implementare a obiectivelor de politică externă; de asemenea, asigură coordonarea în
domeniul afacerilor europene în scopul participării României la procesul decizional al
instituţiilor Uniunii Europene;

(la data 14-ian-2020 Art. 1, alin. (3), litera E. modificat de Art. I, punctul 2. din Hotarirea
9/2020 )

f) de administrare, prin care asigură administrarea patrimoniului său, potrivit dispoziţiilor

legale. Art. 2

În realizarea funcţiilor sale, M.A.E. are următoarele atribuţii principale:

1. apără şi promovează pe plan extern drepturile şi interesele statului român, ale

cetăţenilor şi ale persoanelor juridice române, în conformitate cu legea română şi dreptul
internaţional aplicabil, precum şi cu practica internaţională;

2. iniţiază şi sprijină activităţi internaţionale menite să ducă la dezvoltarea de relaţii

paşnice şi de cooperare cu toate statele, întemeiate pe principiile fundamentale şi pe
normele în vigoare ale dreptului internaţional; promovează în plan internaţional valorile
democraţiei, ale statului de drept, respectarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, colaborarea paşnică şi solidaritatea umană;

3. contribuie la promovarea intereselor naţionale ale României în organizaţii şi alte

structuri internaţionale;

4. urmăreşte, analizează şi semnalează aspecte privind evoluţia relaţiilor internaţionale şi

coordonează activităţile de cooperare bilaterală şi multilaterală;

5. asigură legătura cu misiunile diplomatice şi cu oficiile consulare din România, în

conformitate cu dreptul internaţional şi cu practica internaţională;

6. organizează, îndrumă şi controlează activitatea misiunilor diplomatice şi a oficiilor

consulare ale României;

7. gestionează corespondenţa cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României

în străinătate şi cu autorităţile statelor de reşedinţă; corespondenţa pe problematici
sectoriale cu misiunile diplomatice se poate realiza şi direct de către autorităţile naţionale
competente din administraţia publică, cu informarea concomitentă a M.A.E.;

8.elaborează sau, după caz, cooperează cu ministerele şi cu celelalte autorităţi publice ale
administraţiei publice centrale la elaborarea proiectelor de acte normative care au
legătură cu relaţiile externe ale României;

9. avizează orice document şi orice proiect elaborat la nivelul administraţiei publice

centrale care are legătură cu relaţiile externe ale României sau care are implicaţii asupra
politicii externe a României, pentru asigurarea coerenţei acţiunii de politică externă;

10. contribuie la elaborarea şi/sau avizează strategiile şi programele guvernamentale şi

sectoriale, precum şi proiectele de acte normative şi orice alte documente vizând
cetăţenii români cu domiciliul/reşedinţa în străinătate;

11. contribuie la identificarea, avizează şi urmăreşte, împreună cu autorităţile responsabile

conform legii, implementarea proiectelor vizând cetăţenii români cu domiciliul/reşedinţa în
străinătate;

12. contribuie la elaborarea politicii statului român vizând românii de pretutindeni, la

întărirea legăturilor cu aceştia şi la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor
etnice, culturale, lingvistice şi religioase, în conformitate cu dreptul internaţional şi Legea
nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi cu respectarea legislaţiei statului ai cărui
cetăţeni/rezidenţi sunt. În acest scop:

a) avizează strategiile şi programele guvernamentale şi sectoriale, precum şi proiectele de

acte normative şi orice tipuri de documente vizând persoanele aparţinând minorităţii
române;

b) contribuie la identificarea, avizează şi urmăreşte implementarea, împreună cu

autorităţile responsabile conform legii, a proiectelor vizând protejarea şi promovarea
identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii
române şi conservarea patrimoniului cultural şi păstrarea tradiţiilor şi a obiceiurilor în
rândul persoanelor aparţinând minorităţii române;

pag. 1

2/4/2020 : mae@mae.ro

Hotarirea 16/2017 - forma sintetica pentru data 2020-02-04

c) negociază tratatele şi alte documente internaţionale care au incidenţă în domeniul

protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale;

d)asigură copreşedinţia română a comisiilor mixte privind minorităţile naţionale, stabilite în

temeiul tratatelor internaţionale la care România este parte;

e) cooperează cu autorităţile publice şi/sau cu alte persoane juridice relevante din statele
de cetăţenie/reşedinţă ale persoanelor aparţinând minorităţii române, precum şi cu
organizaţii internaţionale, pentru asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii
naţionale româneşti, conform normelor internaţionale în materie;

f)monitorizează modul în care autorităţile statelor de cetăţenie/reşedinţă îşi respectă

obligaţiile asumate în conformitate cu dreptul internaţional pentru protejarea şi
promovarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române;

g) asigură elaborarea, promovarea şi susţinerea în plan internaţional a poziţiei României în

ceea ce priveşte protejarea şi promovarea de către statele de cetăţenie/reşedinţă a
drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române şi stabileşte linii de acţiune în acest
scop;

h) contribuie, în orice alt mod prevăzut de lege, la păstrarea, promovarea şi dezvoltarea

identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii
române;

13. coordonează, singur sau împreună cu ministerele/ instituţiile cu responsabilităţi în

domeniu, procesul de raportare la mecanismele internaţionale în domeniul drepturilor
omului şi coordonează procesul de raportare la mecanismele internaţionale în domeniul
protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, în conformitate cu
obligaţiile internaţionale asumate de România;

14.iniţiază şi/sau participă la negocierea tratatelor internaţionale, în conformitate cu Legea

nr. 590/2003 privind tratatele şi Legea nr. 276/2011 privind procedura prin care România
devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană şi statele membre, pe de o
parte, şi state terţe sau organizaţii internaţionale, pe de altă parte;

15. prezintă Guvernului, singur sau, după caz, împreună cu celelalte ministere, propuneri
privind semnarea, ratificarea, aprobarea ori acceptarea tratatelor, aderarea la acestea ori
denunţarea lor, renunţarea la acestea sau retragerea, elaborează şi efectuează schimbul
instrumentelor de ratificare, depune instrumentele de ratificare, aderare ori de acceptare,
notifică aprobarea sau acceptarea tratatelor internaţionale şi denunţarea lor, renunţarea la
acestea ori retragerea, eliberează, în condiţiile legii, documente certificând deplinele
puteri, în conformitate cu Legea nr. 590/2003 şi Legea nr. 276/2011;

16.păstrează originalele tratatelor bilaterale la nivel statal şi guvernamental, copiile

certificate ale tratatelor multilaterale la care România este parte şi originalele tratatelor al
căror depozitar este România şi îndeplineşte obligaţiile ce decurg din această calitate, în
conformitate cu Legea nr. 590/2003;

17. urmăreşte, în limitele competenţelor stabilite prin lege, singur sau în colaborare cu alte
ministere sau autorităţi ale administraţiei publice centrale sau cu autorităţi ale
administraţiei publice locale, aplicarea prevederilor tratatelor internaţionale la care
România este parte şi prezintă, în limitele competenţelor stabilite prin lege, singur sau
împreună cu acestea, propuneri pentru îndeplinirea întocmai şi cu bună-credinţă a
obligaţiilor internaţionale asumate de România, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.
590/2003;

18.avizează, din perspectivă de oportunitate, intenţiile de negociere a înţelegerilor de

cooperare ale autorităţilor administraţiei publice locale cu autorităţi similare din alte state
şi avizează, anterior semnării, proiectele de înţelegeri de cooperare pe care autorităţile
administraţiei publice locale intenţionează să le încheie cu autorităţi similare din alte state,
în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu completările ulterioare, şi ale Legii nr. 590/2003;

19. îndeplineşte celelalte atribuţii care îi revin conform Legii nr. 590/2003 şi Legii nr.
276/2011;

20. coordonează punerea în aplicare de către autorităţile române:

a)a sancţiunilor internaţionale obligatorii pentru România, adoptate prin rezoluţii ale
Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi prin decizii şi regulamente sau
alte instrumente juridice ale Uniunii Europene;

b) a sancţiunilor adoptate prin decizii unilaterale ale României;

c) a sancţiunilor internaţionale care nu au caracter obligatoriu pentru România, adoptate

în cadrul unor organizaţii internaţionale sau prin decizii unilaterale ale altor state, în
măsura în care acestea devin obligatorii pentru România în conformitate cu dispoziţiile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor
internaţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările şi
completările ulterioare; 21.coordonează şi pregăteşte întrunirile Consiliului
interinstituţional, înfiinţat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi activitatea de modificare a cadrului legislativ specific;

22. participă la realizarea şi implementarea politicii externe şi de securitate comună a

Uniunii Europene şi coordonează, în plan naţional, participarea României la politica de
securitate şi apărare comună, inclusiv la misiunile derulate sub egida Uniunii Europene.
Coordonează participarea României la misiuni internaţionale civile, urmărind îndeplinirea
obiectivelor de politică externă şi a angajamentelor asumate în plan internaţional; decide
cu privire la trimiterea, menţinerea şi retragerea experţilor români proveniţi din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a celor din sectorul neguvernamental, în misiuni
internaţionale civile, în funcţie de priorităţile de politică externă ale României şi de
specificul fiecărei misiuni; cooperează cu alte instituţii guvernamentale în ceea ce priveşte
participarea experţilor acestora la astfel de misiuni;

23. asigură coordonarea sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene din

perspectiva participării României la procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene;

24.asigură realizarea atribuţiilor care îi revin în conformitate cu Legea nr. 373/2013 privind
cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, respectiv în
conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 34/2017 privind organizarea şi funcţionarea
Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la
procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene;

25. organizează şi coordonează registrul mandatelor naţionale elaborate şi transmise cu

privire la proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene;

26. coordonează, în plan naţional, participarea României la acţiunea externă a Uniunii

Europene şi aspectele legate de modificarea sau implementarea tratatelor constitutive ale
Uniunii Europene, cu implicaţiile instituţionale care derivă din acestea;

27. urmăreşte obiectivele la nivel UE rezultând din calitatea României de stat membru al
Uniunii Europene;

pag. 2

2/4/2020 : mae@mae.ro

Hotarirea 16/2017 - forma sintetica pentru data 2020-02-04

28. asigură reprezentarea României la Consiliul Afaceri Externe şi la Consiliul Afaceri

Generale, cu excepţia Consiliului Afaceri Generale - coeziune;

29. asigură, prin direcţiile de specialitate, reprezentarea României în domeniul de

competenţă al M.A.E., la grupurile de lucru ale Consiliului Uniunii Europene;

30. asigură coordonarea interministerială în vederea transpunerii directivelor Uniunii

Europene şi asigurării cadrului de aplicare directă a regulamentelor şi deciziilor Uniunii
Europene;

31. avizează, în mod obligatoriu, proiectele de acte normative care urmăresc

transpunerea sau asigurarea cadrului de aplicare directă în legislaţia naţională a actelor
legislative ale Uniunii Europene ori care au relevanţă europeană şi examinează, sub
aspectul compatibilităţii cu reglementările Uniunii Europene, propunerile legislative în
vederea formulării punctului de vedere al Guvernului asupra acestora;

32. coordonează şi supraveghează fundamentarea de către autorităţile şi instituţiile

publice a poziţiilor naţionale care urmează a fi comunicate Comisiei Europene, în cadrul
solicitărilor de informaţii ale acesteia, transmise prin intermediul bazei de date electronice
constituite în acest scop;

33. coordonează procesul de notificare electronică a legislaţiei naţionale care transpune

dreptul Uniunii Europene;

34. urmăreşte evoluţia politicilor Uniunii Europene şi propune măsuri pentru adaptarea
politicilor României la acestea în vederea asigurării compatibilităţii acţiunilor autorităţilor
române cu obligaţiile rezultate din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene;

35.urmăreşte, în limitele de competenţă prevăzute de lege, împreună cu ministerele de

linie şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, respectarea obligaţiilor României
în calitate de stat membru al Uniunii Europene;

36. reprezintă coordonatorul naţional al Semestrului European şi punctul tehnic de

contact în problematica Strategiei «Europa 2020»;

37. coordonează şi este punctul de contact al Strategiei Uniunii Europene pentru

Regiunea Dunării; prezidează Grupul interministerial pentru implementarea Strategiei şi
asigură secretariatul Forumului naţional pentru implementarea acesteia;

38. reprezintă punctul naţional de contact pentru Oficiul TAIEX al Comisiei Europene;

39. gestionează Centrul Naţional SOLVIT;

40.este coordonator naţional al Sistemului de informare al pieţei interne (I.M.I.) şi

coordonator al ariei legislative servicii din cadrul acestui sistem;

41.reprezintă punctul naţional de contact cu Uniunea Europeană, care gestionează

informaţii prin intermediul sistemelor informatice şi de comunicaţii conectate la instituţiile
europene; asigură diseminarea, în plan naţional, a informaţiilor clasificate ale Uniunii
Europene, primite de la instituţiile europene prin sisteme informatice sau în format hârtie,
cu respectarea normelor de securitate ale Uniunii Europene şi naţionale; în vederea
asigurării condiţiilor tehnice şi de securitate necesare protecţiei informaţiilor clasificate ale
Uniunii Europene, cooperează cu instituţiile naţionale competente, potrivit atribuţiilor
acestora;

42. răspunde de aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 92/2002 pentru aprobarea participării
României, cu drepturi depline, la Consiliul de Administraţie al Colegiului Europei şi a plăţii
cotizaţiei anuale, cu modificările ulterioare;

43. exercită, în numele Guvernului României, prerogativele de Agent guvernamental

pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pentru Tribunalul Uniunii Europene, precum
şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb şi asigură, prin
acesta, reprezentarea juridică a statului român în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene,
a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene, în cadrul
procedurilor prevăzute la art. 218 alin. (11), art. 256, art. 258-260, art. 263, 265 şi art.
267-272 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în legătură cu etapele
precontencioase sau contencioase, după caz, ale respectivelor proceduri, precum şi în
faţa Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb;

44. urmăreşte evoluţia jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi prezintă

rapoarte şi informări periodice cu privire la chestiunile cu relevanţă pentru România;

45.exercită, în numele Guvernului României, prerogativele de Agent guvernamental pentru

Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi asigură, prin acesta, reprezentarea intereselor
statului român la Consiliul Europei în procedurile jurisdicţionale, în procedurile de
rezolvare pe cale amiabilă, în procedurile de aviz consultativ şi în celelalte proceduri în
faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi în procedurile execuţionale în faţa
Comitetului Miniştrilor în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale protocoalelor adiţionale la aceasta;

46. colaborează la elaborarea politicii României în domeniul relaţiilor economice

internaţionale şi contribuie la stabilirea şi încheierea de parteneriate strategice în domenii-
cheie, în concordanţă cu priorităţile şi interesele naţionale ale R o m â n ie i;

47.coordonează, planifică şi operaţionalizează politica naţională în domeniul cooperării

internaţionale pentru dezvoltare, conform legii;

48.iniţiază sau participă la negocierea şi la încheierea tuturor documentelor internaţionale

care conţin prevederi referitoare la acordarea de fonduri financiare nerambursabile de la
bugetul de stat către state terţe în curs de dezvoltare, care intră în categoria asistenţei
oficiale pentru dezvoltare, potrivit legii;

49. asigură organizarea activităţii de prestare a serviciilor consulare şi de acordare a

asistenţei şi protecţiei consulare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2019 privind
activitatea consulară; asigură finanţarea acţiunilor de gestionare a crizelor, alertelor
consulare şi reacţie rapidă, în condiţiile legii;

50.coordonează, conform legii, prin Departamentul pentru controlul exporturilor, sistemul

naţional de control al exporturilor, importurilor şi al altor operaţiuni cu produse militare,
sistemul naţional de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare; supraveghează
şi coordonează activităţile privind aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea
dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, semnată
la Paris la 13 ianuarie 1993, ratificată prin Legea nr. 125/1994, precum şi a oricăror tratate
internaţionale relevante în domeniu;

51. asigură asistenţă permanentă şi coordonare în domeniul relaţiilor internaţionale pentru

toate ministerele, inclusiv prin intermediul consilierilor diplomatici, care îşi desfăşoară
activitatea pe lângă membrii Guvernului;

52. formulează norme şi asigură sprijin instituţiilor centrale de stat în materie de protocol
şi curtoazie internaţională. În acest scop, participă în cadrul Consiliului Protocolului
Naţional conform reglementărilor legale în vigoare;

53. îndeplineşte atribuţiile care îi revin potrivit legii cu privire la scrisorile de acreditare şi
de rechemare, cererile de agrement şi de exequatur;

pag. 3

2/4/2020 : mae@mae.ro

Hotarirea 16/2017 - forma sintetica pentru data 2020-02-04

54. îndeplineşte, în conformitate cu dispoziţiile legale, atribuţiile care revin României în

calitate de stat acreditar în baza Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice,
adoptată la Viena la 18 aprilie 1961, ratificată prin Decretul nr. 566/1968, şi ale Convenţiei
de la Viena privind relaţiile consulare, adoptată la Viena la 24 aprilie 1963;

55. păstrează sigiliul de stat al României;

56. realizează demersurile şi ia măsurile necesare pentru pregătirea şi participarea

României la expoziţii mondiale şi internaţio nale;

57. avizează, din punctul de vedere al oportunităţii, deplasările în străinătate, în interes de

serviciu, ale demnitarilor şi asimilaţilor acestora din administraţia publică, precum şi
mandatele acestora şi este informat în legătură cu rezultatele principale ale acestor vizite,
pentru a putea urmări într-o manieră sistematică şi coerentă obiectivele de politică
externă ale României;

58.poate încheia contracte de comodat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind
Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, cu reprezentanţele din România ale
organizaţiilor internaţionale, având ca obiect imobile proprietate privată a statului, deţinute
de M.A.E. în condiţiile legii, necesare pentru desfăşurarea activităţilor acestora, conform
obligaţiilor asumate de România;

59.contractează, în condiţiile legii, servicii de specialitate, inclusiv servicii de consultanţă

pentru realizarea unor activităţi în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale;

60. editează publicaţii de specialitate;

61. orice alte atribuţii specifice stabilite prin acte normative pentru domeniul său de
activitate.

(la data 14-ian-2020 Art. 2 modificat de Art. I, punctul 3. din Hotarirea 9/2020 )

Art. 3

(1) M.A.E. contribuie la promovarea imaginii României în lume.

(11) [textul din Art. 3, alin. (1^1) a fost abrogat la 14-ian-2020 de Art. I, punctul 4. din
Hotarirea 9/2020]

(2) M.A.E. organizează pe plan intern şi internaţional şi finanţează acţiuni de comunicare

publică, de diplomaţie publică şi de diplomaţie culturală, activităţi de cercetare ştiinţifică
şi dezbateri pe teme de politică externă şi relaţii internaţionale, activităţi arhivistice
specifice, de protecţie a informaţiilor şi securitate cibernetică, în conformitate cu
priorităţile M.A.E. şi cu obiectivele de politică externă ale României, cum ar fi, dar fără a
se limita la:

(la data 01-aug-2017 Art. 3, alin. (2) modificat de Art. 1, punctul 2. din Hotarirea
546/2017 )

a) congrese, conferinţe, forumuri sau reuniuni internaţionale, campanii şi evenimente de

comunicare pe plan intern; b) campanii şi evenimente de promovare a intereselor şi a
imaginii ţării noastre pe plan extern;

(la data 14-ian-2020 Art. 3, alin. (2), litera B. modificat de Art. I, punctul 5. din Hotarirea
9/2020 )

c) campanii şi evenimente de promovare culturală;

d) gestionarea şi valorificarea ştiinţifică a arhivei M.A.E.;

e) gestionarea sistemelor aferente protecţiei informaţiilor clasificate;

f) aniversarea unor evenimente la nivel naţional, european sau mondial;

g) [textul din Art. 3, alin. (2), litera G. a fost abrogat la 14-ian-2020 de Art. I, punctul 6. din
Hotarirea 9/2020]

h) participarea la festivaluri internaţionale ori evenimente organizate cu prilejul vizitelor

bilaterale sau al reuniunilor multilaterale;

(la data 14-ian-2020 Art. 3, alin. (2), litera H. modificat de Art. I, punctul 5. din Hotarirea
9/2020 )

i) evenimente destinate promovării comunităţilor româneşti din străinătate;

j) reuniunea anuală a diplomaţiei române.

k) dezbateri ştiinţifice pe teme de politică externă, drept internaţional şi afaceri europene,

în parteneriat cu institute de cercetare, laboratoare de idei sau think-tankuri, comunitate
universitară, precum şi alte instituţii publice şi private, din ţară sau străinătate;

(la data 14-ian-2020 Art. 3, alin. (2), litera K. modificat de Art. I, punctul 5. din Hotarirea
9/2020 )

l) parteneriate de cercetare ştiinţifică cu institute de cercetare, laboratoare de idei sau

think tank-uri, comunitate universitară, precum şi alte instituţii publice şi private, din ţară
sau străinătate, care desfăşoară programe şi proiecte de cercetare ştiinţifică privind
aspecte de politică externă şi relaţii internaţionale.

(la data 01-aug-2017 Art. 3, alin. (2), litera J. completat de Art. 1, punctul 3. din Hotarirea
546/2017 )

(3) Acţiunile şi activităţile prevăzute la alin. (11) şi (2) se finanţează din fondurile aprobate
MAE. prin legile bugetare anuale.

(la data 01-aug-2017 Art. 3, alin. (3) modificat de Art. 1, punctul 4. din Hotarirea
546/2017 )

(4) În vederea realizării acţiunilor şi activităţilor prevăzute la alin. (2) pot fi finanţate
următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuieli de protocol, potrivit legislaţiei în vigoare în
materie;

b) achiziţii publice de produse, servicii sau lucrări necesare realizării acţiunilor şi

activităţilor prevăzute la alin. (2), efectuate în condiţiile legii;

c) încheierea, în condiţiile legii, de contracte civile cu participanţii la acţiunile de

comunicare, diplomaţie publică şi culturală, la dezbaterile si activităţile de cercetare
ştiinţifică, precum si la activităţile arhivistice, de protecţie a informaţiilor şi securitate
cibernetică prevăzute la alin. (2), prin care să fie suportate cheltuielile de cazare, transport
intern şi/sau internaţional, masă şi onorariu ori diurnă, după caz;

(la data 01-aug-2017 Art. 3, alin. (4), litera C. modificat de Art. 1, punctul 5. din Hotarirea
546/2017 )

d) taxe de participare, afiliere sau alte contribuţii aferente acţiunilor şi activităţilor

prevăzute la alin. (2);

e) editarea şi tipărirea de lucrări de specialitate şi volume de documente diplomatice.

Art. 4

(1) M.A.E. avizează, în mod obligatoriu, acţiunile pe care le iniţiază celelalte ministere şi
autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale în probleme care ţin de activitatea lor
specifică, dar care au legătură cu relaţiile internaţionale ale României, înainte de
încheierea documentelor aferente sau desfăşurarea acestor acţiuni, şi este informat
asupra rezultatelor respectivelor acţiuni.

pag. 4

2/4/2020 : mae@mae.ro

Hotarirea 16/2017 - forma sintetica pentru data 2020-02-04

(2) M.A.E. avizează în prealabil, în mod obligatoriu, în conformitate cu Legea nr. 590/2003
şi Legea nr. 276/2011, proiectele de tratate şi alte înţelegeri internaţionale pe care le
încheie ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale, precum şi proiectele de
documente de cooperare internaţională pe care le încheie autorităţile administraţiei
publice locale cu autorităţi similare din alte state.

(3) M.A.E. avizează acţiunile şi poziţiile promovate în cadrul activităţilor Uniunii Europene
de către celelalte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale, pe domeniile lor
de competenţă. Ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale au
obligaţia de a informa M.A.E. despre rezultatele participării reprezentanţilor români la
activităţile Uniunii Europene.

(la data 14-ian-2020 Art. 4, alin. (3) modificat de Art. I, punctul 7. din Hotarirea 9/2020 )

Art. 5

(1) Ministrul afacerilor externe conduce întreaga activitate a M.A.E. şi îl reprezintă în

raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din
străinătate, precum şi în justiţie.

(2) Ministrul afacerilor externe poate delega atribuţiile prevăzute la alin. (1) secretarilor de
stat, subsecretarului de stat, secretarului general, secretarului general adjunct şi/sau altor
persoane cu funcţii de conducere din M.A.E., în raport cu obiectul delegării, în condiţiile
legii.

(3) Ministrul afacerilor externe îndeplineşte, în domeniul de activitate al M.A.E., atribuţiile

generale prevăzute de lege. (4) Ministrul afacerilor externe răspunde de întreaga activitate
a M.A.E. în faţa Guvernului, precum şi, în calitate de membru al Guvernului, în faţa
Parlamentului, şi cooperează cu Preşedintele României, având în vedere atribuţiile
acestuia în domeniul politicii externe stabilite în plan constituţional.

(la data 14-ian-2020 Art. 5, alin. (4) modificat de Art. I, punctul 8. din Hotarirea 9/2020 )

(5) Ministrul afacerilor externe are calitatea de ordonator principal de credite.

(6)Ministrul afacerilor externe poate delega calitatea de ordonator principal de credite

secretarilor de stat, subsecretarului de stat, secretarului general, secretarului general
adjunct şi/sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin ordin al ministrului
afacerilor externe se vor preciza limitele şi condiţiile delegării.

(7) În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul afacerilor externe emite ordine şi instrucţiuni în
condiţiile legii.

Art. 6

Structura din cadrul Ministerului Afacerilor Externe responsabilă de gestionarea

domeniului afacerilor europene funcţionează potrivit art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice
centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

(la data 14-ian-2020 Art. 6 modificat de Art. I, punctul 9. din Hotarirea 9/2020 )

Art. 7

(1) Ministrul afacerilor externe este ajutat în activitatea sa de 4 secretari de stat şi un

subsecretar de stat.

(2) Atribuţiile secretarilor de stat şi ale subsecretarului de stat se stabilesc prin ordin al
ministrului afacerilor externe.

(la data 14-ian-2020 Art. 7 modificat de Art. I, punctul 10. din Hotarirea 9/2020 )

Art. 8

(1) În condiţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României
la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale
Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi
convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2001,
cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul M.A.E. funcţionează Agentul
guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu rang de director
general, subordonat ministrului afacerilor externe. Acesta are în subordine o direcţie
generală pentru activitatea Agentului guvernamental.

(la data 14-ian-2020 Art. 8, alin. (1) modificat de Art. I, punctul 11. din Hotarirea 9/2020 )

(2)Atribuţiile Agentului guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului se

stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.

Art. 9

(1) În cadrul M.A.E. funcţionează, în coordonarea directă a ministrului afacerilor externe,

Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pentru Tribunalul
Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului
Schimb, prin intermediul căruia se asigură reprezentarea juridică a statului român în faţa
Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituţii
ale Uniunii Europene şi în faţa Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.

(la data 14-ian-2020 Art. 9, alin. (1) modificat de Art. I, punctul 12. din Hotarirea 9/2020 )

(2) Agentul guvernamental are rang de subsecretar de stat, fiind numit şi eliberat din
funcţie prin decizie a prim- ministrului.

(3) Agentul guvernamental are în subordine o structură specializată în contenciosul Uniunii

Europene, precum şi o structură specializată în compatibilizarea legislaţiei naţionale cu
dreptul Uniunii Europene.

(4) Agentul guvernamental poate delega personalului din structura specializată în

contenciosul Uniunii Europene aflată în subordinea sa atribuţiile privind reprezentarea
României în faţa Curţii de Justiţie, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale
Uniunii Europene, precum şi a Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.

(5) În activitatea de reprezentare, agentul guvernamental este sprijinit de un grup de lucru

interinstituţional specializat. (6) În cadrul activităţii de reprezentare, agentul guvernamental
coordonează procesul de stabilire a poziţiilor naţionale şi întocmeşte actele necesare.

(7) În scopul exercitării atribuţiilor agentului guvernamental, autorităţile şi instituţiile

publice sunt obligate să trimită, la cererea şi în termenul stabilit de acesta, toate actele,
datele şi informaţiile solicitate.

Art. 10

(1) În M.A.E. îşi desfăşoară activitatea un secretar general şi un secretar general adjunct,
numiţi potrivit legii.

(2) Secretarul general şi secretarul general adjunct exercită atribuţiile stabilite de lege şi
pot îndeplini şi alte însărcinări încredinţate de ministru.

Art. 11

(1)În cadrul M.A.E. funcţionează, în subordinea directă a ministrului, Corpul de control şi

evaluare diplomatică al

pag. 5

2/4/2020 : mae@mae.ro

Hotarirea 16/2017 - forma sintetica pentru data 2020-02-04

afacerilor externe, condus de un inspector general şi de un inspector general adjunct.

(2) Corpul de control şi evaluare diplomatică al afacerilor externe are următoarele atribuţii:

a) desfăşoară o activitate permanentă de prevenire, verificare şi evaluare a modului în care

sunt respectate şi aplicate prevederile legale şi normele de deontologie şi etică
diplomatică în funcţionarea misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor
culturale ale României în exterior, precum şi a structurilor specifice, departamente, direcţii
şi servicii independente din centrala M.A.E. şi unităţile subordonate, ţinând seama de
atribuţiile şi sarcinile pe care acestea le au, potrivit legii;

b) îndeplineşte rol operaţional de exercitare a autorităţii de stat a ministrului afacerilor

externe în materie de investigare în cadrul cercetării disciplinare prealabile a faptelor
comise de toate categoriile de personal încadrate în M.A.E. şi unităţile subordonate,
având competenţa de a verifica şi modul de respectare a normelor de deontologie şi etică
diplomatică, cu excepţia situaţiei în care legea prevede expres o altă procedură;

(la data 14-ian-2020 Art. 11, alin. (2), litera B. modificat de Art. I, punctul 13. din Hotarirea
9/2020 )

c) îndeplineşte rol strategic privind implementarea Strategiei naţionale anticorupţie şi

exercită orice alte atribuţii în domeniul controlului şi evaluării performanţelor diplomatice
stabilite de ministrul afacerilor externe, în condiţiile legii.

Art. 12

(1) Structura organizatorică a M.A.E. este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin
ordin al ministrului afacerilor externe, se pot înfiinţa şi desfiinţa direcţii, servicii şi birouri, în
condiţiile prevăzute de lege.

(2) Ministrul afacerilor externe poate numi şi elibera din funcţie reprezentanţi cu însărcinări
speciale, cu rang de director general, director general adjunct sau director, precum şi alţi
reprezentanţi speciali, cu încadrarea în numărul total de posturi. Numirea, respectiv
eliberarea din funcţia de reprezentant cu însărcinări speciale sau de reprezentant special,
precum şi condiţiile exercitării mandatului acestora se stabilesc prin ordin al ministrului.

(3) Ministrul afacerilor externe poate înfiinţa, organiza şi desfiinţa, prin ordin, structuri
specifice sau grupuri de lucru pentru realizarea unor activităţi sau operaţiuni în domeniile
de competenţă ale M.A.E.

(4) Pentru realizarea obiectivelor Ministerului Afacerilor Externe sau pentru elaborarea
unor proiecte specifice, ministrul afacerilor externe poate constitui, prin ordin, pe perioade
determinate, consilii de experţi sau colective de lucru formate din specialişti.

(5) Prin ordin al ministrului afacerilor externe se aprobă Regulamentul de organizare şi

funcţionare al M.A.E., în condiţiile legii.

(6) Numărul maxim de posturi din cadrul M.A.E. este de 2.434, exclusiv demnitarii,
cabinetul ministrului, cabinetele secretarilor de stat şi cabinetul subsecretarului de stat,
din care 946 în Centrala M.A.E., exclusiv demnitarii, cabinetul ministrului, cabinetele
secretarilor de stat şi cabinetul subsecretarului de stat.

(7) În contextul demersurilor de pregătire şi exercitare de către România a preşedinţiei

Consiliului Uniunii Europene, numărul maxim de posturi din cadrul M.A.E. prevăzut la alin.
(6) se suplimentează, pentru perioada 1 august 2017-31 decembrie 2019, cu 60 de
posturi în Centrala M.A.E.

(8) Numărul maxim de posturi prevăzut pentru serviciul exterior este de 1.488.

(la data 14-ian-2020 Art. 12 modificat de Art. I, punctul 14. din Hotarirea 9/2020 )

Art. 13

(1) În coordonarea ministrului afacerilor externe funcţionează, ca organ consultativ,

Colegiul M.A.E., precum şi alte organe consultative, constituite în condiţiile legii.

(2) Componenţa şi regulamentul de funcţionare ale Colegiului M.A.E. se aprobă prin ordin
al ministrului afacerilor externe.

(3) Colegiul M.A.E. se întruneşte, de regulă, trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, la
cererea şi sub preşedinţia ministrului afacerilor externe, pentru dezbaterea unor probleme
importante privind activitatea M.A.E.

Art. 14

(1) M.A.E. este încadrat cu personal diplomatic şi consular, cu personal pe funcţii de

execuţie specifice M.A.E. şi cu alte categorii de personal contractual, precum şi cu
funcţionari publici.

(la data 30-mai-2018 Art. 14, alin. (1) modificat de Art. 1, punctul 4. din Hotarirea
356/2018 )

(2)Înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice şi oficiilor

consulare se fac potrivit legii. Înfiinţarea şi desfiinţarea institutelor culturale româneşti din
străinătate se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M.A.E., a Ministerului
Culturii şi a Institutului Cultural Român, în condiţiile legii.

(la data 14-ian-2020 Art. 14, alin. (2) modificat de Art. I, punctul 15. din Hotarirea 9/2020 )

(3) Numirea ataşaţilor apărării şi a personalului care este încadrat în birourile ataşaţilor
apărării se face de către ministrul apărării naţionale, cu respectarea procedurilor de
acreditare specifice M.A.E.

(4) Numirea personalului cu atribuţii de promovare economică şi a ataşaţilor de turism se

face de către ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri, cu avizul M.A.E.

(la data 14-ian-2020 Art. 14, alin. (4) modificat de Art. I, punctul 15. din Hotarirea 9/2020 )

(5) Numirea ataşaţilor de afaceri interne şi a personalului care este încadrat în birourile
ataşaţilor de afaceri interne se face de către ministrul afacerilor interne, cu avizul M.A.E.

(6) [textul din Art. 14, alin. (6) a fost abrogat la 14-ian-2020 de Art. I, punctul 16. din
Hotarirea 9/2020]

(7) Numirea ataşaţilor pe probleme de muncă şi sociale se face de către ministrul muncii
şi protecţiei sociale, cu avizul M.A.E.

(la data 14-ian-2020 Art. 14, alin. (7) modificat de Art. I, punctul 15. din Hotarirea 9/2020 )

(8) Numirea ataşaţilor agricoli se face de către ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, cu
avizul M.A.E.

(9) [textul din Art. 14, alin. (9) a fost abrogat la 14-ian-2020 de Art. I, punctul 16. din
Hotarirea 9/2020]

Art. 15

(1) Institutele culturale româneşti din străinătate funcţionează în subordonare

administrativă faţă de M.A.E.

(2) În bugetul M.A.E. sunt cuprinse fondurile necesare funcţionării administrative a

institutelor culturale româneşti din străinătate.

(3) M.A.E. asigură condiţiile necesare pentru derularea programelor şi proiectelor

institutelor culturale româneşti din

pag. 6

2/4/2020 : mae@mae.ro

Hotarirea 16/2017 - forma sintetica pentru data 2020-02-04

străinătate, cu încadrarea în fondurile prevăzute la alin. (2).

(4) M.A.E. asigură transportul, în regim de curier diplomatic, al materialelor documentare

necesare activităţii pe linie administrativă a acestor institute.

Art. 16

(1) Şeful misiunii diplomatice este reprezentant unic al României în statul în care este
acreditat.

(2) Personalul trimis în misiune în străinătate acţionează sub îndrumarea şefului misiunii
diplomatice.

(3) Personalul cu atribuţii de promovare economică, ataşaţii apărării şi personalul încadrat

în birourile ataşaţilor apărării, ataşaţii de afaceri interne şi personalul încadrat în birourile
ataşaţilor de afaceri interne, ataşaţii pe probleme de muncă şi sociale, ataşaţii agricoli,
ataşaţii de turism, precum şi reprezentanţii altor instituţii sunt supuşi autorităţii şefului
misiunii diplomatice în care îşi desfăşoară activitatea şi acţionează sub îndrumarea
acestuia pentru îndeplinirea atribuţiilor aferente domeniului specific de activitate, stabilite
de autoritatea trimiţătoare.

(la data 14-ian-2020 Art. 16, alin. (3) modificat de Art. I, punctul 17. din Hotarirea 9/2020 )

(4) Personalul prevăzut la alin. (3) este învestit cu atribuţii de consiliere a şefului misiunii
diplomatice pe linia relaţiilor bilaterale dintre România şi statul de acreditare, potrivit
domeniilor de competenţă ale instituţiilor trimiţătoare.

Art. 17

Personalul M.A.E. poate fi trimis în cadrul organizaţiilor internaţionale, în condiţiile legii.

Art. 18

(1) Reprezentarea României la Uniunea Europeană se asigură de către Reprezentanţa

Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, cu sediul la Bruxelles.

(2) Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană este condusă de

Reprezentantul Permanent, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, sau, pe timpul
absenţei acestuia, de locţiitorul său de drept.

(3) Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană este alcătuită din
secţiuni politice şi de specialitate, în funcţie de politicile Uniunii Europene şi organizarea în
cadrul Consiliului Uniunii Europene, precum şi din secţiuni logistice. Structura
Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană se aprobă, în
condiţiile legii, prin ordin al ministrului afacerilor externe.

Art. 19

(1) Pentru încadrarea pe posturile structurilor prevăzute la art. 18 alin. (3), ministerele şi
celelalte instituţii publice desemnează, în limita posturilor alocate, specialişti care să îşi
desfăşoare activitatea în cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea
Europeană, pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, în vederea participării la activităţile
Uniunii Europene.

(2) Modul de alocare a posturilor în schema Reprezentanţei permanente în aplicarea alin.

(1) este prevăzut în anexa nr. 2.

(3) Propunerile ministerelor şi ale altor instituţii publice pentru trimiterea în misiune
permanentă în străinătate sunt validate de către M.A.E., conform procedurilor specifice
pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate.

(4) Pe durata misiunii lor, specialiştii desemnaţi să îşi desfăşoare activitatea potrivit alin. (1)
şi (2) sunt detaşaţi la M.A.E., în condiţiile legii, şi se subordonează şefului Reprezentanţei
Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

(5)Specialiştilor desemnaţi de ministere şi de alte instituţii centrale pentru a-şi desfăşura

activitatea în cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană
li se acordă, pe perioada misiunii în exterior, grade diplomatice, în condiţiile legii.

(6) M.A.E., potrivit celor prevăzute la lit. B din anexa nr. 2, va desemna personal
diplomatic şi personal de specialitate şi administrativ pentru încadrarea pe posturile
structurilor prevăzute la art. 18 alin. (3).

(7) Instituţiile din care sunt detaşaţi specialiştii pot stabili în sarcina acestora atribuţii
specifice activităţii instituţiilor în cauză, în vederea participării la activităţile Uniunii
Europene, cu informarea prealabilă a Reprezentantului Permanent şi a M.A.E.

Art. 20

Prin ordin al ministrului afacerilor externe se stabilesc situaţiile şi modurile de utilizare a

spaţiilor disponibile la misiunile diplomatice ale României.

Art. 21

În subordinea M.A.E. funcţionează Institutul Diplomatic Român, instituţie publică cu

personalitate juridică. Activitatea Institutului Diplomatic Român este finanţată din venituri
proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.

Art. 22

În subordinea M.A.E. funcţionează Agenţia de Cooperare Internaţională pentru

Dezvoltare, instituţie publică cu personalitate juridică. Activitatea Agenţiei de Cooperare
Internaţională pentru Dezvoltare este finanţată din subvenţii acordate de la bugetul de stat
şi din venituri proprii.

Art. 23

(1)În coordonarea M.A.E. îşi desfăşoară activitatea Comisia Fulbright, organizaţie

binaţională, nonprofit, care administrează schimburile educaţionale şi ştiinţifice dintre
Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii.

(2) MAE virează Comisiei Fulbright sumele aprobate în buget în scopul desfăşurării
activităţilor prevăzute la alin. (1). Art. 24

În coordonarea M.A.E. funcţionează Institutul European din România, instituţie publică cu

personalitate juridică.

Art. 25

(1) Prin bugetul M.A.E. se finanţează de la bugetul de stat, potrivit legii, funcţionarea
instituţiilor prevăzute la pct. I din anexa nr. 3.

(2) Din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat se finanţează instituţiile
prevăzute la pct. II din anexa nr. 3. (3) M.A.E. sprijină activitatea instituţiilor cu preocupări
în domeniul relaţiilor internaţionale, prevăzute la pct. III din anexa nr. 3.

Art. 26

Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi şi în noua structură organizatorică se

face în termenele şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţie pentru fiecare
categorie de personal.

Art. 27

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

pag. 7

2/4/2020 : mae@mae.ro

Hotarirea 16/2017 - forma sintetica pentru data 2020-02-04

Art. 28

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 8/2013 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare,
se abrogă.

-****-

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

C ontrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Ana Birchall

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor

europene, Sevil Shhaideh

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

Ministrul muncii şi Justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

ANEXA nr. 1: STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Ministerului Afacerilor Externe

[POZĂ - A se vedea actul modificator]

(la data 14-ian-2020 anexa 1 modificat de Art. I, punctul 18. din Hotarirea 9/2020 )

ANEXA nr. 2: STRUCTURA POSTURILOR din cadrul Reprezentanţei Permanente a

Românie pe lângă Uniunea Europeană

A._

- Ministerul Afacerilor Interne

- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - Ministerul

Apărării Naţionale

- Ministerul Culturii

- Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei

- Ministerul Fondurilor Europene

- Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri

- Ministerul Educaţiei şi Cercetării

- Ministerul Finanţelor Publice

- Ministerul Justiţiei

- Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

- Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale

- Ministerul Sănătăţii

- Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor

- Consiliul Concurenţei

- Banca Naţională a României

Total:

*) Din care un post de înalt reprezentant. B. Ministerul Afacerilor Externe, din care:

4 posturi

8 posturi, din care: 2 posturi

2 posturi

1 post

7 posturi

4 posturi

6 posturi

2 posturi

5 posturi

4 posturi*)

3 posturi

4 posturi

1 post

4 posturi

2 posturi

1 post

58 de posturi

(la data 14-ian-2020 anexa 2 modificat de Art. I, punctul 18. din Hotarirea 9/2020 )

- personal diplomatic

- personal administrativ

Total:

Total general (A+B): 116 posturi

ANEXA nr. 21:

31 de posturi diplomatice 27 de posturi de specialitate şi administrative

58 de posturi

[textul din anexa 2^1 a fost abrogat la 14-ian-2020 de Art. I, punctul 19. din Hotarirea
9/2020]

ANEXA nr. 3: INSTITUŢIILE a căror finanţare este asigurată şi prin bugetul Ministerului
Afacerilor Externe

I. Instituţii finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe:

- Comisia Fulbright.

II. Instituţii finanţate din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Afacerilor Externe: 1. Institutul Diplomatic Român (36 de posturi);

2. Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare (30 de posturi);

3. Institutul European din România (56 de posturi).

III. Instituţii cu preocupări în domeniul relaţiilor internaţionale sprijinite de către Ministerul

Afacerilor Externe:

1. Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale;

2. Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est Europene;

3. Casa Americii Latine.

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 44 din data de 16 ianuarie 2017

16. Hotărârea Guvernului nr. 34/2017 privind organizarea şi funcționarea

Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea
participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii
Europene;
HOTĂRÂRE nr. 34 din 27 ianuarie 2017
privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de
gestionare a afacerilor europene în vederea participării
României la procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 30 ianuarie 2017

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al

art. 12 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în
cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea
unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi
al art. 11 alin. (1) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în
domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea
şi completarea unor acte normative,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Prezenta hotărâre reglementează organizarea şi funcţionarea
Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene în
vederea participării României la procesul decizional al
instituţiilor Uniunii Europene, condus de ministrul delegat
pentru afaceri europene din cadrul Ministerului Afacerilor
Externe.
Articolul 2
În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos
au următoarele semnificaţii:
a)mandat - poziţia de negociere a României pentru temele
aflate pe agenda Consiliului Uniunii Europene, inclusiv pentru
proiectele de acte juridice ale Uniunii Europene cu caracter
obligatoriu, precum şi pentru propunerile de acte de punere în
aplicare a unor acte juridice ale Uniunii Europene cu caracter
obligatoriu;
b)mandat general - poziţia de negociere a României pentru
temele aflate pe agenda Consiliului Uniunii Europene, inclusiv
pentru proiectele de acte juridice ale Uniunii Europene cu
caracter obligatoriu, precum şi pentru propunerile de acte de
punere în aplicare a unor acte juridice ale Uniunii Europene cu
caracter obligatoriu, în cazul în care implicaţiile economice,
sociale sau de mediu ale acestora au o importanţă majoră sau
privesc mai multe domenii sectoriale.
Articolul 3
(1) Instituţiile cu atribuţii în procesul de gestionare a afacerilor
europene reglementat de prezenta hotărâre sunt Ministerul
Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru afaceri
europene, precum şi celelalte ministere şi organe de
specialitate organizate în subordinea Guvernului sau a
ministerelor, denumite în continuare organele de specialitate,
în domeniile specifice sectoarelor lor de activitate.
(2) Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru
afaceri europene, asigură consultarea autorităţilor
administrative autonome pentru pregătirea mandatelor şi a
mandatelor generale pe temele aflate în aria de competenţă a
acestora. Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat
pentru afaceri europene, poate încheia protocoale de
colaborare cu acestea, pentru a asigura o coordonare eficientă
în domeniul afacerilor europene şi promovarea unor poziţii
coerente ale României la nivelul Uniunii Europene.
(3) Coordonarea procesului de luare a deciziilor şi adoptare a
poziţiilor României în ceea ce priveşte problematica afacerilor
europene se realizează la următoarele niveluri decizionale:
a) Guvernul României;
b) Comitetul de coordonare a Sistemului naţional de gestionare
a afacerilor europene, denumit în continuare Comitet de
coordonare;
c) grupurile de lucru ale Sistemului naţional de gestionare a
afacerilor europene, denumite în continuare grupuri de lucru.
Articolul 4
(1) Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru
afaceri europene, îndeplineşte următoarele funcţii:
a) coordonează procesul de elaborare, adoptare şi promovare a
poziţiilor naţionale care vor fi promovate de autorităţile române
în negocierile din cadrul instituţiilor Uniunii Europene şi
structurilor de lucru ale acestora;
b) transmite poziţiile României adoptate prin mandate sau
mandate generale către Reprezentanţa permanentă a României
pe lângă Uniunea Europeană;
c) conduce reuniunile şi asigură activitatea executivă şi de
secretariat a Comitetului de coordonare, inclusiv stabilirea
agendei de lucru, şi urmăreşte îndeplinirea deciziilor stabilite
de acesta;
d) monitorizează şi informează instituţiile cu atribuţii în
procesul de gestionare a afacerilor europene cu privire la
activitatea Parlamentului European, inclusiv din perspectiva
poziţiilor naţionale promovate la nivelul instituţiilor Uniunii
Europene;
e) col aboreaz ă cu Mi ni sterul Dez vol tări i Regi onal e,
Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în aspecte legate
de impactul politicilor europene asupra procesului de
gestionare a fondurilor europene;
f) sprijină activitatea Consiliului interministerial pentru
finalizarea negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual al
Uniunii Europene - CFM, prin corelarea fundamentărilor şi
soluţiilor tehnice ale Consiliului cu direcţiile de politică externă
şi de politică generală europeană şi naţională;
g) coordonează procesul de pregătire şi exercitare a
preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene pe care România o va
deţine în primul semestru al anului 2019.
(2) Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru
afaceri europene, prezintă periodic spre aprobare prim-
ministrului:
a) propuneri privind priorităţile politice naţionale ale României
în calitate de stat membru al Uniunii Europene, stabilite în
cadrul Comitetului de coordonare, pe baza programului de
guvernare, raportat la orientările şi priorităţile politice generale
definite de Consiliul European, la priorităţile preşedinţiei
Consiliului Uniunii Europene, la instrumentele de programare
legislativă sau de strategie politică ale Comisiei Europene,
precum şi la priorităţile Parlamentului European;
b) propuneri sau opţiuni pentru soluţionarea aspectelor
divergente nesoluţionate la nivelul Comitetului de coordonare;
c) informări privind priorităţile preşedinţiei Consiliului Uniunii
Europene şi relevanţa acestora pentru România;
d) informări cu privire la îndeplinirea de către România a
obligaţiilor asumate prin Tratatul de aderare la Uniunea
Europeană;
e) propuneri de măsuri destinate exercitării de către România a
preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al
anului 2019;
f) rapoarte de monitorizare privind implementarea de către
România a angajamentelor asumate în contextul Semestrului
european (Strategia Europa 2020, Pactul Euro Plus, Pactul
pentru creştere şi ocupare);
g) propuneri de măsuri necesare pentru aplicarea pe plan
intern a regulamentelor, directivelor, deciziilor, recomandărilor
şi avizelor adoptate de către instituţiile Uniunii Europene;
h) propuneri de politici, programe naţionale, planuri de acţiune
şi măsuri pentru derularea procesului de integrare europeană a
României;
i) propuneri pentru modernizarea şi dezvoltarea Sistemului
naţional de comunicare în domeniul afacerilor europene şi a
sistemului informatic şi de comunicaţii aferent;
j) orice alte propuneri, măsuri sau informări care necesită
aprobarea prim-ministrului, în condiţiile legii.
Articolul 5
Ministerul Afacerilor Externe elaborează documentele necesare
participării la Consiliul European, pe baza contribuţiilor
ministerelor, ale organelor şi instituţiilor de specialitate, în
funcţie de agendă, şi informează cu privire la rezultatele
reuniunii, pe baza raportului de participare redactat de către
Reprezentanţa permanentă a României pe lângă Uniunea
Europeană.
Articolul 6
(1) În scopul coordonării interinstituţionale a procesului de
luare a deciziilor şi adoptare a poziţiilor României în
problematica afacerilor europene funcţionează Comitetul de
coordonare a Sistemului naţional de gestionare a afacerilor
europene, organism de lucru, fără personalitate juridică,
condus, sub îndrumarea prim-ministrului, de ministrul delegat
pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor Externe.
(2) Comitetul de coordonare are următoarele atribuţii:
a) asigură coordonarea interinstituţională a procesului de
elaborare a poziţiilor României în ceea ce priveşte problematica
afacerilor europene;
b) desemnează, cu acordul instituţiilor vizate, instituţia
responsabilă de elaborarea şi susţinerea mandatelor sau
mandatelor generale;
c) stabileşte lista mandatelor generale ale României care vor fi
elaborate în cadrul sistemului naţional de coordonare a
afacerilor europene;
d) discută şi agreează proiecte de mandate generale, care sunt
transmise pentru aprobare la nivelul Guvernului;
e) pregăteşte mandatele de negociere la nivelul Uniunii
Europene, în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai
guvernelor statelor membre, denumit în continuare Coreper, şi
al Consiliului Uniunii Europene;
f) soluţionează aspectele aflate în divergenţă între ministere
sau alte organe de specialitate, care nu au fost rezolvate la
nivelul grupurilor de lucru;
g) urmăreşte şi poate solicita îndeplinirea de către ministerul,
respectiv organul de specialitate care elaborează mandatele
generale, a obligaţiei de a informa şi consulta, după caz,
autorităţile locale, organizaţiile patronale, sindicale, civice sau
alte organizaţii active în domeniile acoperite de proiectele de
acte juridice ale Uniunii Europene, precum şi propunerile de
acte de punere în aplicare a unor acte juridice ale Uniunii
Europene cu caracter obligatoriu;
h) soluţionează aspectele aflate în divergenţă între ministere
sau alte organe de specialitate în legătură cu respectarea
obligaţiilor prevăzute de legislaţia UE şi monitorizează
îndeplinirea respectivelor obligaţii;
i) analizează listele anuale ale proiectelor de acte juridice ale
Uniunii Europene pentru care cele două Camere ale
Parlamentului vor declanşa procedura de examinare
parlamentară şi urmăreşte conţinutul avizelor motivate ale
celor două Camere;
j) urmăreşte îndeplinirea unor sarcini specifice ce decurg din
statutul României de stat membru al Uniunii Europene şi
agreează conţinutul planurilor de acţiune, programelor
naţionale şi rapoartelor de monitorizare aferente;
k) prezintă, printr-o notă de informare adresată prim-
ministrului de către ministrul delegat pentru afaceri europene
din Ministerul Afacerilor Externe, opţiunile de poziţionare pe
teme europene, inclusiv proiecte de mandat sau mandat
general, pentru care există poziţii divergente ale ministerelor
responsabile în vederea adoptării unei decizii la nivelul prim-
ministrului.
(3) Comitetul de coordonare este format din reprezentanţi ai
ministerelor şi ai altor organe de specialitate, cu funcţii de
secretar de stat sau alte funcţii cu rang de secretar de stat, cu
atribuţii în domeniul afacerilor europene. Aceştia vor fi însoţiţi
la reuniunile Comitetului de coordonare de către funcţionari din
structurile responsabile de gestionarea afacerilor europene.
(4) Comitetul de coordonare este condus de ministrul delegat
pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor Externe sau,
în absenţa acestuia, de persoana cu funcţie de conducere
desemnată de acesta.
(5) Reprezentantul permanent al României pe lângă Uniunea
Europeană sau reprezentantul permanent adjunct al României
pe lângă Uniunea Europeana pot fi invitaţi să participe la
reuniunile Comitetului de coordonare.
(6) Comitetul de coordonare se reuneşte săptămânal, ca regulă
generală la sediul Guvernului.
(7) La activitatea Comitetului de coordonare pot fi invitaţi să
participe şi specialişti din cadrul Academiei Române,
Institutului European din România, institutelor de cercetare
ştiinţifică, din învăţământul superior, din cadrul organizaţiilor
neguvernamentale profesionale, experţi independenţi sau
reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai organizaţiilor patronale,
sindicale, civice sau ai altor organizaţii neguvernamentale
active în domeniile gestionate.
(8) Rapoartele scrise ale reuniunilor Comitetului de coordonare
se redactează de structura aflată sub conducerea ministrului
delegat pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor
Externe şi sunt transmise spre informare prim-ministrului,
precum şi tuturor ministerelor şi organelor de specialitate
participante, care pot exprima, în scris, în termen de două zile
lucrătoare de la data primirii, observaţii asupra conţinutului lor.
Netransmiterea unui punct de vedere reprezintă acceptarea
tacită a conţinutului raportului.
Articolul 7
(1) În scopul facilitării procesului de decizie în cadrul
Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene şi
pentru pregătirea lucrărilor Comitetului de coordonare se pot
constitui grupuri de lucru la nivel de experţi, care:
a) pregătesc documentele necesare în vederea îndeplinirii de
către Comitetul de coordonare a atribuţiilor prevăzute la art. 6
alin. (2);
b) contribuie la elaborarea proiectelor de mandat general şi de
mandat care urmează a fi susţinute de către reprezentanţii
României la nivelul grupurilor de lucru în cadrul Consiliului
Uniunii Europene sau în cadrul comitetelor, constituite potrivit
p r e v e d e r i l o r Re g u l a m e n t u l u i ( U E ) n r. 1 8 2 / 2 0 1 1 a l
Parlamentului European şi al Consiliului din 16 februarie 2011
de stabilire a normelor şi principiilor generale privind
mecanismele de control de către statele membre al exercitării
competentelor de executare de către Comisie, denumit în
continuare Regulamentul (UE) nr. 182/2011;
c) supun dezbaterii Comitetului de coordonare aspectele aflate
în divergenţă între ministere şi/sau alte organe de specialitate.
(2) Constituirea grupurilor de lucru se realizează la propunerea
ministrului delegat pentru afaceri europene din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe sau a secretarilor de stat
responsabili pentru afaceri europene din ministerele de linie,
inclusiv pe baza listei grupurilor de pregătire ale Consiliului
Uniunii Europene actualizată şi publicată periodic de
Secretariatul General al Consiliului.
(3) Grupurile de lucru sunt alcătuite, în funcţie de tematica
abordată, din reprezentanţii ministerelor şi ai altor instituţii
publice, un reprezentant al structurii conduse de ministrul
delegat pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor
Externe, precum şi expertul din cadrul Reprezentanţei
permanente a României pe lângă Uniunea Europeană care
gestionează domeniul respectiv.
(4) Coordonatorul grupului de lucru este reprezentantul
ministerului, respectiv al instituţiei de specialitate a
administraţiei publice centrale cu principale responsabilităţi în
domeniu sau al structurii aflate sub conducerea ministrului
delegat pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor
Externe, în funcţie de obiectivul şi tematica acestuia.
(5) Modalitatea de lucru este stabilită de comun acord între
membrii grupului, la iniţiativa coordonatorului acestuia sau a
structurii aflate sub conducerea ministrului delegat pentru
afaceri europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
(6) La activitatea grupurilor de lucru pot fi invitaţi să participe
şi specialişti din cadrul Academiei Române, Institutului
European din România, institutelor de cercetare ştiinţifică, din
î n v ă ţ ă m â n t u l s u p e r i o r, d i n c a d r u l o r g a n i z a ţ i i l o r
neguvernamentale profesionale, experţi independenţi sau
reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai organizaţiilor patronale,
sindicale, civice sau ai altor organizaţii active în domeniile
gestionate.
Articolul 8
Elaborarea, adoptarea şi susţinerea poziţiei naţionale a
României în cadrul instituţiilor europene şi al structurilor de
lucru ale acestora se realizează prin mandate sau, după caz,
mandate generale, elaborate şi adoptate în condiţiile prezentei
hotărâri şi cu respectarea prevederilor legale în domeniu.
Articolul 9
(1) Proiectele de mandat, inclusiv de mandat general, sunt
elaborate de către ministerul sau de către organul de
specialitate responsabil, respectiv participant la toate nivelurile
de negociere în cadrul Uniunii Europene în care este dezbătut
subiectul, inclusiv pe baza contribuţiilor ministerelor şi ale
celorlalte organe de specialitate cu responsabilităţi în domeniu,
în funcţie de tematica abordată.
(2) În elaborarea proiectului de mandat, inclusiv de mandat
general, ministerul, respectiv organul de specialitate, poate
informa sau consulta, după caz, autorităţile administraţiei
publice locale, organizaţiile patronale, sindicale, civice sau alte
organizaţii active în domeniile acoperite de proiectele de acte
juridice ale Uniunii Europene, precum şi propunerile de acte de
punere în aplicare a unor acte juridice ale Uniunii Europene cu
caracter obligatoriu.
(3) Ministerele sau organele de specialitate pot trimite
Reprezentanţei permanente a României pe lângă Uniunea
Europeană elemente de detaliere a mandatelor, respectiv a
mandatelor generale, care nu pot fi în contradicţie cu poziţia
aprobată prin acestea, cu informarea ministrului delegat pentru
afaceri europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
(4) Proiectele de mandat, inclusiv de mandat general, conţin
următoarele elemente:
a) descrierea pe scurt a temei aflate pe agenda Consiliului
Uniunii Europene sau a comitetelor constituite potrivit
prevederilor Regulamentului (UE) nr. 182/2011;
b) prezentarea pe scurt a actelor juridice ale Uniunii Europene
aflate în vigoare la nivel european şi a altor angajamente
internaţionale asumate anterior de partea română în domeniul
respectiv;
c) impactul economic, social sau de mediu asupra României în
cazul proiectelor de acte juridice ale Uniunii Europene, precum
şi în cazul propunerilor de acte de punere în aplicare a unor
acte juridice ale Uniunii Europene cu caracter obligatoriu;
d) obiectivele României în raport cu tema aflată pe agenda
Consiliului Uniunii Europene sau a comitetelor constituite
potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 182/2011;
e) limitele ce pot fi acceptate de România în procesul de
negociere;
f) eventuale poziţii de negociere ale altor state membre ale
Uniunii Europene, ale Comisiei Europene şi ale Parlamentului
European sau ale comisiilor acestuia;
g) lista actelor normative din legislaţia română care
reglementează materia la care face referire proiectul de act al
Uniunii Europene, precum şi o analiză a modificărilor pe care
le-ar determina adoptarea respectivului proiect de act al
Uniunii Europene.
Articolul 10
(1) Mandatul general este avizat de Ministerul Afacerilor
Externe, prin ministrul afacerilor externe şi ministrul delegat
pentru afaceri europene, aprobat de prim-ministru şi promovat
la toate nivelurile de negociere din cadrul Consiliului Uniunii
Europene.
(2) Mandatele pentru negocierea la nivelul grupurilor de lucru
în cadrul Consiliului Uniunii Europene sau la nivelul comitetelor
constituite potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr.
182/2011 sunt asumate la un nivel de decizie corespunzător,
potrivit reglementărilor interne ale fiecărei instituţii din
Sistemul naţional de gestionare a afacerilor europene, şi
avizate de ministrul delegat pentru afaceri europene din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe.
(3) Mandatele pentru negocierea la nivelul Coreper, agreate în
cadrul Comitetului de coordonare, sunt asumate la un nivel de
decizie corespunzător, potrivit reglementărilor interne ale
fiecărei instituţii din Sistemul naţional de gestionare a
afacerilor europene, cel puţin la nivel de secretar de stat, şi
transmise cu avizul ministrului delegat pentru afaceri europene
din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
(4) Mandatele pentru negocierea la nivelul celorlalte comitete
instituite prin tratatele Uniunii Europene sau prin decizie
interguvernamentală, agreate în cadrul Comitetului de
coordonare, sunt asumate la un nivel de decizie corespunzător,
potrivit reglementărilor interne ale fiecărei instituţii din
Sistemul naţional de gestionare a afacerilor europene, cel puţin
la nivel de secretar de stat, şi transmise cu avizul ministrului
delegat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului
Afacerilor Externe.
(5) Mandatele pentru negocierea la nivelul formaţiunilor
Consiliului Uniunii Europene sunt avizate de Ministerul
Afacerilor Externe, prin ministrul afacerilor externe şi ministrul
delegat pentru afaceri europene şi aprobate de prim-ministru.
(6) Decizia prim-ministrului privind aspectele divergente
nesoluţionate la nivelul Comitetului de coordonare este
comunicată de către ministrul delegat pentru afaceri europene
din cadrul Ministerului Afacerilor Externe ministerului sau, după
caz, organului de specialitate responsabil, care va proceda în
consecinţă.
(7) Finalizarea negocierii la nivelul Coreper, al celorlalte
comitete instituite prin tratate sau prin decizie
interguvernamentală ori al grupurilor de lucru din cadrul
Consiliului Uniunii Europene se consemnează în raportul
săptămânal al Comitetului de coordonare sau în mandatul
pentru reuniunea Consiliului Uniunii Europene pe agenda căruia
este inclusă tema respectivă, ca punct aprobat fără dezbatere.
(8) În situaţii excepţionale, în cazul în care din evoluţia
negocierilor rezultă o situaţie diferită de cea cuprinsă în
mandat, reprezentantul României în Coreper poate susţine o
nouă poziţie, după consultarea ministerului, respectiv a
organului de specialitate responsabil. Prezentarea scrisă a
motivelor deciziei este transmisă ulterior către conducerea
instituţiei respective şi ministrului delegat pentru afaceri
europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
(9) În situaţii excepţionale, în cazul în care din evoluţia
negocierilor rezultă o situaţie diferită de cea cuprinsă în
mandat, reprezentantul României în Consiliul Uniunii Europene
poate susţine o nouă poziţie, după consultarea ministerului,
respectiv a organului de specialitate responsabil. Prezentarea
scrisă a motivelor deciziei este transmisă ulterior către prim-
ministru şi ministrul delegat pentru afaceri europene din cadrul
Ministerul Afacerilor Externe.
Articolul 11
(1) La reuniunile grupurilor de lucru ale Consiliului Uniunii
Europene, ale comitetelor instituite prin tratate sau prin decizie
interguvernamentală ori ale comitetelor constituite potrivit
prevederilor Regulamentului (UE) nr. 182/2011 participă
reprezentanţi desemnaţi de ministere, respectiv de către
organele de specialitate sau reprezentanţi din cadrul
Reprezentanţei permanente a României pe lângă Uniunea
Europeană, în funcţie de tipul reuniunii.
(2) Reprezentantul permanent al României pe lângă Uniunea
Europeană participă la reuniunile Coreper II. Reprezentantul
permanent adjunct pe lângă Uniunea Europeană participă la
reuniunile Coreper I.
(3) La reuniunile formaţiunilor Consiliului Uniunii Europene
participă ministrul sau ministrul delegat responsabil pentru
domeniul respectiv.
(4) În situaţia în care, din motive obiective, miniştrii sau
miniştrii delegaţi nu pot participa la reuniunile formaţiunilor
Consiliului Uniunii Europene, aceştia supun spre aprobare prim-
ministrului, motivat, participarea unui alt demnitar, la nivel de
secretar de stat, sau a reprezentantului permanent al României
pe lângă Uniunea Europeană ori a reprezentantului permanent
adjunct pe lângă Uniunea Europeană.
(5) Din delegaţia României poate face parte şi un reprezentant
al structurii conduse de ministrul delegat pentru afaceri
europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, dacă există
o solicitare expresă în acest sens a structurii conduse de
ministrul delegat pentru afaceri europene din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe, cu informarea corespunzătoare
a şefului de delegaţie.
Articolul 12
(1) Rapoartele participării reprezentanţilor desemnaţi de
ministere, respectiv de către organele de specialitate la
reuniunile grupurilor de lucru ale Consiliului Uniunii Europene,
reuniunile comitetelor instituite prin tratate sau prin decizie
interguvernamentală ori reuniunile comitetelor constituite
potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 182/2011 se
redactează în termen de cel mult două zile lucrătoare de la
desfăşurarea acestora şi se transmit ministrului delegat pentru
afaceri europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,
precum şi reprezentantului permanent al României pe lângă
Uniunea Europeană.
(2) Rapoartele participării experţilor din cadrul Reprezentanţei
permanente a României pe lângă Uniunea Europeană la
reuniunile grupurilor de lucru ale Consiliului Uniunii Europene,
reuniunile comitetelor instituite prin tratate ori prin decizie
interguvernamentală sau reuniunile comitetelor constituite
potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 182/2011 se
redactează în termen de cel mult două zile lucrătoare de la
desfăşurarea acestora şi se transmit ministerelor, respectiv
organelor de specialitate şi ministrului delegat pentru afaceri
europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
(3) Rapoartele participării la reuniunile Coreper sunt redactate
şi transmise de către Reprezentanţa permanentă a României pe
lângă Uniunea Europeană, în termen de cel mult două zile
lucrătoare de la desfăşurarea acestora, Ministerului Afacerilor
Externe, ministerelor şi organelor de specialitate cu atribuţii în
domeniile abordate.
(4) Rapoartele participării la reuniunile Consiliului Uniunii
Europene se redactează de către ministerele participante şi se
prezintă spre aprobare prim-ministrului, în termen de cel mult
3 zile lucrătoare de la data desfăşurării acestora. După
aprobare, acestea se transmit spre informare Ministerului
Afacerilor Externe.
Articolul 13
(1) Ministerul Afacerilor Externe, în calitatea de punct naţional
de contact cu Uniunea Europeană, asigură funcţionarea şi
dezvoltarea sistemelor informatice şi de comunicaţii conectate
la instituţiile Uniunii Europene, conform cerinţelor directivelor
tehnice şi de securitate ale acestora.
(2) Diseminarea în plan naţional a informaţiilor din domeniul
afacerilor europene se asigură prin sisteme informatice şi de
comunicaţii organizate şi administrate de Ministerul Afacerilor
Externe.
(3) În vederea asigurării implementării cerinţelor tehnice şi de
securitate necesare protecţiei informaţiilor UE clasificate
gestionate în format electronic, Ministerul Afacerilor Externe
cooperează cu instituţiile naţionale competente, potrivit
atribuţiilor acestora.
(4) Gestionarea la nivel naţional a afacerilor europene se
bazează pe un sistem de comunicare care asigură schimbul
operativ de informaţii între structurile desemnate în acest sens
din ministere şi organele de specialitate.
(5) Structurile desemnate sunt reprezentate, după caz, de
puncte de contact care se stabilesc pe niveluri decizionale
c o r e s p u n z ă t o a r e , î n c o n fo r m i t a t e c u r e g l e m e n t ă r i l e
ministerelor, respectiv ale organelor de specialitate.
(6) Fluxurile informaţionale, între punctele de contact, se
asigură în format electronic prin sistemul informatic şi de
comunicaţii EXTRANET RO şi în format letric prin intermediul
Componentelor Sistemului Naţional de Registre - CSNR,
corespunzător nivelului de clasificare al documentelor
gestionate.
(7) Ministerul Afacerilor Externe coordonează Autoritatea
Operaţională a Sistemului Informatic şi de Comunicaţii
EXTRANET RO - AOSIC EXTRANET RO, formată din
reprezentanţi desemnaţi ai instituţiilor conectate la sistem şi
destinată implementării cerinţelor tehnice şi de securitate
conform cadrului normativ naţional şi standardelor de
securitate ale Uniunii Europene.
Articolul 14
(1) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă
Hotărârea Guvernului nr. 379/2013 privind organizarea şi
funcţionarea Sistemului naţional de gestionare a afacerilor
europene în vederea participării României la procesul decizional
al instituţiilor Uniunii Europene şi pentru completarea art. 2
alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 8/2013 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din
27 iunie 2013.
(2) Trimiterile la Hotărârea Guvernului nr. 379/2013 existente
în actele normative în vigoare se vor considera făcute la
prezenta hotărâre.

OECD
The Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD) is an international organisation that
works to build better policies for better lives. Our goal is to shape policies that foster prosperity, equality,
opportunity and well-being for all. We draw on 60 years of experience and insights to better prepare the
world of tomorrow.
Together with governments, policy makers and citizens, we work on establishing evidence-based
international standards and finding solutions to a range of social, economic and environmental challenges.
From improving economic performance and creating jobs to fostering strong education and fighting
international tax evasion, we provide a unique forum and knowledge hub for data and analysis, exchange of
experiences, best-practice sharing, and advice on public policies and international standard-setting.

The OECD is a force for good in the world. All of us have a collective responsibility to use it to its full
potential. Our core purpose, under our Convention, is to preserve individual liberty and to increase the
economic and social well-being of our people. Our essential mission of the past – to promote stronger,
cleaner, fairer economic growth and to raise employment and living standards – remains the critically
important mission for the future.

The OECD brings together Member countries and a range of partners that collaborate on key global issues at
national, regional and local levels. Through our standards, programmes and initiatives, we help drive and
anchor reform in more than 100 countries around the world, building on our collective wisdom and shared
values.

Member countries
Today, our 38 Member countries span the globe, from North and South America to Europe and Asia-Pacific.
They are represented by ambassadors at the OECD Council, which defines and oversees our work, as set out
in the OECD Convention. Member countries engage with our experts, use our data and analysis to inform
policy decisions, and play a key role in our country reviews, which are designed to encourage better
performances. The European Commission participates in our work, but it does not have the right to vote.

OSCE
Who we are
With 57 participating States in North America, Europe and Asia, the OSCE – the Organization for Security
and Co-operation in Europe – is the world’s largest regional security organization. The OSCE works for
stability, peace and democracy for more than a billion people, through political dialogue about shared values
and through practical work that aims to make a lasting difference.
The OSCE is a forum for political dialogue on a wide range of security issues and a platform for joint action
to improve the lives of individuals and communities. The organization uses a comprehensive approach to
security that encompasses the politico-military, economic and environmental, and human dimensions.
Through this approach, and with its inclusive membership, the OSCE helps bridge differences and build trust
between states by co-operating on conflict prevention, crisis management and post-conflict rehabilitation.

With its Institutions, expert units and network of field operations, the OSCE addresses issues that have an
impact on our common security, including arms control, terrorism, good governance, energy security, human
trafficking, democratization, media freedom and national minorities.

What we do
The OSCE works for stability, peace and democracy for more than a billion people, through political
dialogue about shared values and through practical work that contributes to sustainable progress. The
OSCE's comprehensive concept of security covers the politico-military; the economic and environmental;
and the human dimensions.

Politico-military dimension
Within the politico-military dimension, the OSCE seeks to create greater openness, transparency and co-
operation and has developed the world’s most advanced regime of arms control and confidence-building
measures. Areas of work include reforms in the security sector and the safe storage and destruction of small
arms, light weapons and conventional ammunition.
Arms control
A comprehensive set of confidence and security-building measures (CSBMs) underpins the OSCE’s co-
operative approach to security in the area of arms control.

Border management
The OSCE enhances border management and security while facilitating legitimate travel and commerce,
protecting human rights and promoting human contacts.

Conflict prevention and resolution

The OSCE works in conflict prevention and resolution, facilitating settlements of conflicts and promoting
peacebuilding and post-conflict rehabilitation.

Countering terrorism
The OSCE implements effective measures to countering terrorism, as a serious crime that has no
justification, whatever its motivation or origin may be.

Policing
In the area of policing, the OSCE’s strategy focuses on building modern, democratic and pro-active police
services able to respond to transnational threats.

Reform and co-operation in the security sector

In reform and co-operation in the security sector, focus is on legislation reform, downsizing/converting
armies, training personnel and humanitarian law.
Economic and environmental dimension
Economic and environmental factors can pose threats and challenges to security and stability. Within the
economic and environmental dimension, the OSCE supports its participating States in promoting good
governance and environmental awareness, tackling corruption, sharing natural resources and in the sound
management of environmental waste.

Economic activities
The OSCE’s economic activities include supporting sustainable economic growth and fostering international
economic co-operation to counter security threats.

Environmental activities
The OSCE’s environmental activities strengthen co-operation on environmental issues to prevent conflict,
build confidence and promote neighbourly relations.

Good governance
Good governance at all levels is fundamental to economic growth, political stability, and security. The OSCE
works to tackle many aspects of weak governance, including corruption and money-laundering, and to
promote full respect of the rule of law, increase transparency, and develop effective legislation as the
foundation of a functioning State.

Human dimension
All OSCE participating States agree that lasting security cannot be achieved without respect for human
rights and functioning democratic institutions. The OSCE helps its participating States strengthen democratic
institutions; hold genuine and transparent democratic elections; promote gender equality; ensure respect for
human rights, media freedom, the rights of persons belonging to national minorities and the rule of law; and
promote tolerance and non-discrimination.

Democratization
The OSCE supports states build and consolidate democratic institutions, by helping governments become
more responsive, accountable and representative.

Human rights
Respect for human rights and fundamental freedoms are key to the OSCE's comprehensive security concept.

Elections
Recognizing that democratic elections form the basis for legitimate government, the OSCE observes
elections and provides technical assistance.

Media freedom and development

The OSCE works for freedom of the media and engages in media development through training and support
for editors and journalists.

National minority issues

The OSCE promotes the rights of persons belonging to national minorities, identifying and seeking early
resolution of ethnic tensions.

Roma and Sinti

The OSCE promotes the rights of Roma and Sinti through political participation, education, housing, civil
registration and combating racism.

Rule of law
The concept of rule of law is a cornerstone of the OSCE's human rights and democratization activities.

Tolerance and non-discrimination

To confront racism, xenophobia and other forms of intolerance, the OSCE promotes tolerance and non-
discrimination for a stronger sense of security.

Cross-dimensional
The OSCE addresses security challenges that pose a threat across borders, such as climate change, terrorism,
radicalization and violent extremism, organized crime, cybercrime and trafficking in drugs, arms and human
beings. The organization promotes stronger ties and co-operation between states, creating partnerships
between the private and public sectors, and engaging civil society.

Combating Trafficking in Human Beings

The OSCE works in combating human trafficking through prevention, prosecution, protection and
partnerships in a victim-centric, human rights based approach.

Cyber/ICT Security
The OSCE works in the area of cybersecurity by building confidence among participating States to reduce
the risk of conflict and enhance cyber/ICT security.

Education
Education programmes are an integral part of the OSCE's efforts in conflict prevention and post-conflict
rehabilitation.

Gender equality
The OSCE aims to integrate gender equality into policies and practices in order to foster peace, sustainable
democracy and economic development.

Migration
To address migration cross-dimensionally, the OSCE provides capacity-building, policy advice, awareness
raising and advocacy, as well as dialogue support.

Youth
The OSCE works on youth protection, promotion and participation to include youth in the peace and security
agenda and ensure participation mechanisms.

Where we are
The OSCE region includes 57 participating States from Europe, Asia and North America. (Dreamstime)
Most of the OSCE’s staff and resources are deployed in the OSCE’s field operations in South-Eastern
Europe, Eastern Europe, the South Caucasus and Central Asia. These operations have tailor-made mandates,
which are agreed by consensus of the participating States. Field operations are only established with the
agreement of the host country. In addition to their headquarters, some field operations also have field offices,
regional centres, and/or training centres in their host countries.
The OSCE’s field operations assist host countries in putting their OSCE commitments into practice and
fostering local capacities through concrete projects that respond to their needs. These include initiatives to
support law enforcement, minority rights, legislative reform, the rule of law and media freedom, promote
tolerance and non-discrimination, as well as many other areas. A number of field operations contribute to
early warning and conflict prevention. In accordance with their respective mandates, some field operations
also monitor and report on developments on the ground. A number of field operations, enabling them to
manage crises and to play a critical post-conflict role.

Field operations create and maintain many partnerships with local and national authorities, agencies and
institutions, civil society, as well as with international organizations. Such partnerships support the co-
ordination of efforts, ensure complementarity, and mutually reinforce their impact in areas of shared
engagement.

The OSCE’s Conflict Prevention Centre (CPC) is responsible for planning the establishment, restructuring
and closure of field operations. The CPC plays a key role in supporting and co-ordinating the OSCE's
activities in the field, providing analysis and policy advice, as well as serving as liaison between the field
operations, the Secretariat and the OSCE Chairmanship.

Resources
https://www.osce.org/files/f/documents/d/d/35775_9.pdf
https://www.osce.org/files/f/documents/6/5/74783_3.pdf

COE
Consiliul Europei este organizația principală a continentului în privința drepturilor omului
Ea cuprinde 46 de state membre, inclusiv cele 27 ale Uni.
Toate statele membre ale Consiliului Europei au semnat Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, un
tratat conceput în scopul protejării drepturilor omului, democrației și statului de drept

Drepturile omului, Democrația, Statul de drept

Consiliul Europei militează pentru libertatea de expresie și pentru libertatea presei, libertatea întrunirilor,
egalității și protecția minorităților. A lansat campanii pe probleme precum protecția copilului, discursul de
ură online, și drepturile romilor, cea mai mare minoritate a Europei. Consiliul Europei ajută statele membre
să lupte împotriva corupției și terorismului, și să adopte reforme juridice necesare. Grupul său de experți
constituționali, cunoscut drept Comisia de la Veneția, oferă consiliere juridică țărilor de pe tot globul.
Consiliul Europei promovează drepturile omului prin convenții internaționale, precum Convenția privind
prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice și Convenția privind
infracțiunile cibernetice. El monitorizează progresul statelor membre în aceste domenii și face recomandări
prin organisme organisme experte şi independente de monitorizare. Niciun stat membru al Consiliului
Europei nu mai aplică pedeapsa cu moartea.

Statele membre
Albania
Andora
Armenia
Austria
Azerbaidjan
Belgia
Bosnia și Herțegovina
Bulgaria
Cipru
Croatia
Danemarca
Elveția
Estonia
Finlanda
Franța
Georgia
Germania
Grecia
Irlanda
Islanda
Italia
Letonia
Liechtenstein
Lituania
Luxembourg
Macedonia de Nord
Malta
Moldova
Monaco
Muntenegru
Norvegia
Olanda
Polonia
Portugalia
Regatul Unit
Republica Cehă
Republica Slovacă
România
San Marino
Serbia
Slovenia
Spania
Suedia
Türkiye
Ucraina
Ungaria
Țări Observatoare
Canada
Israel (Observator pentru Adunarea Parlamentară)
Japonia
Mexic
Sfântul Scaun
Statele Unite ale Americii

Realizări
Abolirea pedepsei cu moartea
Consiliul Europei a jucat un rol de pionierat în lupta pentru abolirea pedepsei capitale, pe care o consideră a
nu avea loc într-o societate democratică. În aprilie 1983, el a adoptat Protocolul Nr 6 la Convenția Europeană
privind Drepturile Omului, abolind pedeapsa cu moartea, urmat în mai 2002 de Protocolul Nr 13, privind
abolirea în orice circumstanță.

Consiliul Europei a stabilit ca abolirea pedepsei cu moartea să fie o precondiție pentru aderare. Începând cu
1997, nicio execuție nu a mai fost efectuată în niciunul dintre cele 46 de state membre ale Organizației.

Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea

Întărirea drepturilor omului

Orice țară care intră în Consiliul Europei este de acord să fie obiectul mecanismelor de monitorizare
independentă, care evaluează respectarea drepturilor omului și a practicilor democratice.

Un exemplu este Comitetul Consiliului Europei pentru Prevenirea Torturii, care efectuează regulat vizite
neanunțate în locurile de detenție din cele 46 de state membre (închisori, poliție, centre de reținere pentru
străini), cu scopul de a evalua modul în care sunt tratate persoanele private de libertate.

În ce privește Comitetul European pentru Drepturile Sociale, acesta verifică dacă drepturile la locuință,
sănătate, educație, locurile de muncă și libertatea de mișcare, garantate de Carta Socială Europeană, sunt
implementate de către țările în cauză.

Un alt exemplu îl constituie Grupul de State împotriva Corupției (Greco), care identifică deficiențele în
politicile naționale anti-corupție și încurajează statele să ducă la îndeplinire reformele legislative,
instituționale sau administrative necesare. Evaluările sale se bazează pe convențiile relevante ale Consiliului
Europei.

Mecanisme independente de monitorizare

Nediscriminarea și lupta împotriva rasismului

Nediscriminarea și lupta împotriva rasismului
Convenția Europeană privind Drepturile Omului interzice orice formă de discriminare din partea autorităților
publice, indiferent de motiv. Consiliul Europei desfășoară diferite activități pentru protecția minorităților,
inclusiv a celei mai mari minorități din Europa, romii.

Alianța Europeană a Orașelor și Regiunilor pentru Includerea Romilor, de pildă, reprezintă o inițiativă a
Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. Un rezultat vizibil al Alianței este
proiectul Romact, desfășurat în colaborare cu Uniunea Europeană.

În ce privește Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței, ea analizează acele probleme

specifice și face recomandări regulate celor 46 de state membre ale Consiliului Europei.
Consiliul Europei joacă de asemenea un rol conducător în lupta împotriva discriminării pe motiv de orientare
sexuală sau identitate de gen.

În sfârșit, Convenția Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale prevede un mecanism de monitorizare
care evaluează și îmbunătățește protecția minorităților în țările respective.

Alianța Europeană a Orașelor și Regiunilor pentru Includerea Romilor

Drepturile romilor
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței Discriminarea pe motiv de orientare sexuală
Protecția minorităților naționale

Susținerea libertății de expresie

Nu poate exista democrație reală fără libertate de expresie și fără o mass-media liberă și pluralistă.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului acordă presei o protecție extrem de cuprinzătoare, în
special atunci când este vorba de natura confidențială a surselor jurnaliștilor. În opinia Curții, absența unei
astfel de protecții ar putea împiedica sursele să ajute presa în a informa publicul în legătură cu subiecte de
interes public.

Dreptul la libertatea de expresie se aplică și noilor forme de comunicare în masă, inclusiv Internetului.
Consiliul Europei este activ în mod constant în apărarea acestui drept, luând în considerare orice evoluții.

El ajută mai multe state membre să-și îmbunătățească legislația și politicile privind libertatea de expresie și
libertatea presei. Sunt organizate de asemenea cursuri de instruire și vizite de studiu pentru profesioniștii din
mass-media.

Mass-media și libertatea de expresie

Societatea informațională

Egalitatea de gen
În sfera justiției și democrației, egalitatea de gen este considerată acum importantă pentru creșterea
economică a țărilor. Scopul instrumentelor relevante ale Consiliului Europei este să combată orice formă de
discriminare împotriva femeilor și să promoveze rolul femeii în societate.

Convenția Consiliului Europei privind Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor, care
constituie un pas înainte semnificativ în acest domeniu, se bazează pe premisa că această violență nu poate fi
eradicată până nu se vor face eforturi să se realizeze o mai mare egalitate între femei și bărbați.

Violența împotriva femeilor

Egalitatea de gen

Protecția drepturilor copiilor

Protecția drepturilor copiilor
Copiii sunt vulnerabili și depind de adulți pentru cea mai mare parte a nevoilor lor. Scopul programului
pentru copii al Consiliului Europei este să le protejeze drepturile, să prevină orice fel de violență împotriva
lor, să asigure urmărirea făptașilor și să promoveze participarea copiilor la acele decizii care îi privesc.

Din acest motiv, Convenția pentru Protecția Copiilor împotriva Exploatării Sexuale și Abuzului Sexual
reprezintă primul instrument care încriminează abuzul sexual împotriva copiilor, inclusiv acasă ori în cadrul
familiei. Convenția a intrat în vigoare pe 1 iulie 2010.

În plus, Consiliul Europei a adoptat linii directoare pentru îmbunătățirea accesului copiilor la justiție.

Violența împotriva copiilor

Program pentru copii
Campania UNU din CINCI

Apărarea diversității culturale

În urma adoptării în anul 2008 a „Foii Albe privind Dialogul Intercultural”, Consiliul Europei a demarat
câteva programe în legătură cu instruirea profesorilor, protecția minorităților și coeziunea socială, inclusiv un
dialog anual cu comunitățile religioase și reprezentanți ai credințelor non-religioase. O rețea de Orașe
Interculturale le ajută pe orașele sale membre să se ocupe de diversitatea culturală și are grijă de amestecul și
interacțiunea între grupurile eterogene în locurile publice cu scopul de a promova coeziunea lor. Ea
realizează instrumente pentru rezolvarea conflictelor culturale.

În scopul de a promova înțelegerea interculturală, Consiliul Europei pregătește programe și instrumente

pentru îmbunătățirea predării limbilor străine.

Dialog intercultural
Orașe Interculturale
Promovarea limbilor străine

Observarea alegerilor
Prin intermediul activităților lor de consultare și observare, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și
alte câteva instituții europene, precum OSCE, ajută la garantarea unor alegeri democratice, libere și corecte
pe tot continentul.

Congresul Autorităților Locale și Regionale observă în mod periodic alegerile locale și regionale din cele 46
de state membre ale Consiliului Europei. Misiunile sale de observare acoperă întregul proces electoral și
întregesc activitățile sale de monitorizare a Cartei Europene a Autoguvernării Locale.

Mai mult, pentru o mai bună desfășurare a alegerilor, Consiliul Europei redactează programe de asistență
pentru o reformă fundamentală a legislației electorale, pentru redactarea listelor electorale și pentru instruirea
de observatori naționali și de oficiali electorali.

Adunarea Parlamentară
Congresul Autorităților Locale și Regionale
Instituții democratice

Educația în spiritul drepturilor omului și democrației

Educația în spiritul drepturilor omului și democrației
Democrația se extinde de asemenea către o participare publică activă în viața comunității, în special în
contextul activităților societății civile. Consiliul Europei dezvoltă strategii și instrumente pentru promovarea
învățării drepturilor omului și democrației. Carta privind Educația pentru Cetățenie Democratică și
Drepturile Omului, elaborată de Consiliul Europei, ne arată cum să punem în practică acele valori.

Peste 5.000 de lideri de tineret sunt instruiți în fiecare an în Centrele Tineretului European ale Consiliului
Europei din Budapesta și Strasbourg. Cursurile oferite produc un efect de cascadă, prin trecerea cunoștințelor
dobândite de tinerii lideri către membrii asociaților lor. Mai mult de 15.000 de tineri beneficiază de asemenea
de proiecte sprijinite de Fundația Tineretului European, în scopul promovării înțelegerii, toleranței și
solidarității.

Educație și instruire
Tineret

Calitatea medicamentelor și îngrijirea sănătății

Calitatea medicamentelor și îngrijirea sănătății
Misiunea Directoratului European pentru Calitatea Medicamentelor & Asistenței Medicale (DECM) al
Consiliului Europei este de a contribui la dreptul de bază al omului de a avea acces la medicamente și
asistență medicală de calitate, și de a promova și proteja sănătatea oamenilor și animalelor.

Activitatea DECM cuprinde domenii specifice, precum medicamentele, transfuzia de sânge, transplantul,
precum și cosmeticele și materialele care iau contact cu mâncarea. În conformitate cu misiunea sa, toate
activitățile DECM vizează asigurarea standardelor optime pentru a proteja sănătatea publică pe tot
continentul.

Historie Părinți fondatori

Constructorii
Acești constructori ai Europei au fost oamenii care au lansat procesul construcției europene, punând bazele
Consiliului Europei în 1949 și înființând Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (ECSC) în 1950 și
Comunitatea Economică Europeană (EEC) în 1957.

Acești oameni ai dialogului, care au trecut prin două războaie mondiale, având o experiență directă a
numeroase culturi europene, au fost pionierii unei Europe a păcii, bazată pe valorile drepturilor omului,
democrației și statului de drept.

IAEA
About the IAEA
The IAEA is the world's centre for cooperation in the nuclear field and seeks to promote the safe, secure and
peaceful use of nuclear technologies.

TOPICS
NUCLEAR TECHNOLOGY AND APPLICATIONS

Energy
Health
Addressing environmental issues
Water
Food and agriculture
Industry
Nuclear science
NUCLEAR SAFETY AND SECURITY

Human and organizational factors

Governmental, legal and regulatory framework
Nuclear installation safety
Radiation protection
Security of nuclear and other radioactive material
Radioactive waste and spent fuel management
Transport
Emergency preparedness and response
SAFEGUARDS AND VERIFICATION

Basics of IAEA Safeguards

Safeguards implementation
Safeguards legal framework
Assistance for States
 O NOUĂ AGENDĂ
STRATEGICĂ
2019 – 2024

ryzhkovoleksand@123RF

Consiliul European
INTRODUCERE

În ultimii ani, lumea a devenit din ce în ce mai marcată de tulburări, complexă și

supusă unor schimbări rapide. Această stare de fapt aduce cu sine atât oportunități,
cât și provocări. În următorii cinci ani, UE poate să își consolideze rolul în acest
mediu în schimbare și o va face. Împreună, vom fi hotărâți și orientați, fructificând
valorile noastre și punctele forte ale modelului nostru. Este singurul mod eficace
de a modela lumea viitoare, de a promova interesele cetățenilor, întreprinderilor și
societăților noastre și de a proteja modul nostru de viață.

Prezenta agendă strategică oferă un cadru și o direcție generale pentru acest

răspuns. Agenda este menită să călăuzească lucrările instituțiilor UE în următorii
cinci ani. Se axează pe patru priorități principale:

■ protejarea cetățenilor și a libertăților

■ dezvoltarea unei baze economice solide și pline de vitalitate

■ construirea unei Europe verzi, echitabile, sociale și neutre din punctul de

vedere al impactului asupra climei

■ promovarea intereselor și valorilor europene pe scena mondială.

În ultima parte, agenda stabilește modalități de transpunere în practică

a respectivelor priorități.
Protejarea cetățenilor
și a libertăților
Europa trebuie să fie un loc în care oamenii să se
simtă liberi și în siguranță. UE trebuie să apere
drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor
săi, astfel cum se recunoaște în tratate, și să îi protejeze
împotriva amenințărilor existente și emergente.
Valorile comune care stau la baza modelului nostru democratic
și a modelului nostru de societate constituie temelia libertății,
securității și prosperității europene. Statul de drept, care are
un rol crucial în toate democrațiile noastre, este o garanție
esențială că aceste valori sunt bine apărate; el trebuie să fie pe
deplin respectat de către toate statele membre și de către UE.
Trebuie să asigurăm integritatea teritoriului nostru. Trebuie să știm
cine intră în UE și să decidem noi înșine cine are dreptul să o facă.
Controlul eficace al frontierelor externe este o condiție prealabilă
esențială pentru garantarea securității, menținerea legii și a ordinii,
precum și pentru asigurarea funcționării corespunzătoare a
politicilor UE, în concordanță cu principiile și cu valorile noastre.
Suntem hotărâți să dezvoltăm în continuare o politică
cuprinzătoare, pe deplin funcțională, în domeniul migrației.
Vom continua și vom aprofunda cooperarea noastră cu țările de
origine și de tranzit pentru a combate migrația ilegală și traficul
de persoane și pentru a asigura returnări efective. În ceea ce
privește dimensiunea internă, e nevoie să ne punem de acord
asupra unei politici eficace în domeniul migrației și azilului.
Trebuie să se ajungă la un consens referitor la Regulamentul
Dublin în vederea reformării acestuia pe baza unui echilibru
între responsabilitate și solidaritate, ținând seama de persoanele
debarcate în urma operațiunilor de căutare și de salvare.
Vom lua măsurile necesare pentru a asigura funcționarea
corespunzătoare a spațiului Schengen.
Ne vom consolida activitățile de combatere a terorismului
și a criminalității transfrontaliere, valorificând rezultatele
obținute până acum în acest sens, îmbunătățind
cooperarea și partajarea de informații și dezvoltând
și mai mult instrumentele noastre comune.
Vom spori reziliența UE la dezastre, atât la cele naturale, cât
și la cele provocate de om. O solidaritate activă și punerea
în comun a resurselor sunt esențiale în acest sens.
Trebuie să ne protejăm societățile împotriva activităților
cibernetice răuvoitoare, a amenințărilor hibride și a dezinformării
ADDICTIVE STOCK@Fotolia
provenite de la actori statali și nestatali ostili. Abordarea
unor astfel de amenințări necesită o abordare cuprinzătoare
însoțită de o cooperare sporită, o coordonare sporită, mai
multe resurse și mai multe capacități tehnologice.
Dezvoltarea bazei
noastre economice:
modelul european
pentru viitor
O bază economică solidă are o importanță capitală pentru
prosperitatea și competitivitatea Europei, precum și pentru
rolul său pe scena mondială și pentru crearea de locuri
de muncă. Întrucât provocările de la nivel tehnologic și în
materie de securitate și de sustenabilitate remodelează
peisajul mondial, trebuie să reînnoim baza pentru o
creștere economică pe termen lung, durabilă și favorabilă
incluziunii și să întărim coeziunea în UE. Acest lucru
necesită obținerea convergenței ascendente a economiilor
noastre și abordarea provocărilor demografice.
Trebuie să garantăm că moneda euro lucrează în interesul
cetățenilor noștri și că își menține reziliența, aprofundând
uniunea economică și monetară sub toate aspectele sale,
finalizând uniunea bancară și uniunea piețelor de capital,
precum și întărind rolul internațional al monedei euro.
Pentru a obține impactul maxim, avem nevoie de o abordare
mai integrată, care să conecteze toate politicile și dimensiunile
relevante: aprofundarea și consolidarea pieței unice și a celor
patru libertăți ale acesteia, elaborarea unei politici industriale
adaptate cerințelor viitorului, abordarea revoluției digitale,
precum și asigurarea unei impozitări echitabile și eficace.
Piața unică, sub toate aspectele sale, constituie un atu
esențial în această privință. UE nu își poate permite să
exploateze insuficient potențialul unei piețe de jumătate
de miliard de persoane, mai ales în domeniul serviciilor. Nu
putem invoca dificultățile întâmpinate pe termen scurt ca
argument împotriva unei strategii pe termen lung care să
fie îndrăzneață, atotcuprinzătoare și orientată spre viitor.
Aceasta trebuie să fie combinată cu o politică industrială
mai ambițioasă, coordonată și cuprinzătoare. UE are
nevoie de ambele elemente, iar nevoia este urgentă.
În următorii câțiva ani, transformarea digitală se va accelera
și va avea efecte de anvergură. Trebuie să ne asigurăm că
Europa este suverană la nivel digital și că obține partea sa
cuvenită de beneficii de pe urma acestei evoluții. Politica
noastră trebuie modelată astfel încât să încarneze valorile
noastre societale, să promoveze incluziunea și să rămână
compatibilă cu modul nostru de viață. În acest scop,
UE trebuie să depună eforturi în ceea ce privește toate
aspectele revoluției digitale și ale inteligenței artificiale:
infrastructură, conectivitate, servicii, date, reglementare și
investiții. Acest lucru trebuie să fie însoțit de dezvoltarea
economiei serviciilor și de integrarea serviciilor digitale.
În același timp, trebuie să accelerăm investițiile în
competențele și în educația oamenilor, să facem mai mult
pentru stimularea spiritului întreprinzător și a inovării și
pentru intensificarea eforturilor în domeniul cercetării, în
special prin diminuarea fragmentării de la nivelul cercetării,
dezvoltării și inovării europene. A investi în viitorul nostru
înseamnă și a încuraja și a sprijini investițiile publice și private,
inclusiv investițiile în infrastructură, pentru a finanța creșterea
economiei și a întreprinderilor noastre, inclusiv a IMM-urilor.
Într-o lume în care normele și standardele comune sunt puse
tot mai mult sub semnul întrebării, promovarea unor condiții
de concurență echitabile, inclusiv în domeniul comerțului, va
avea o importanță capitală. Acest lucru înseamnă asigurarea
unei concurențe loiale, în UE și pe scena mondială, promovarea
accesului pe piață, combaterea practicilor neloiale, a măsurilor
ReeldealHD images@Fotolia
extrateritoriale și a riscurilor la adresa securității provenite din
partea țărilor terțe, precum și securizarea lanțurilor noastre de
aprovizionare strategice. Vom continua să actualizăm cadrul
nostru european în domeniul concurenței, din perspectiva
noilor evoluții tehnologice și de pe piața mondială.
Construirea unei Europe
verzi, echitabile, sociale și
neutre din punctul de vedere
al impactului asupra climei
Europa are nevoie de incluziune și de sustenabilitate,
îmbrățișând schimbările pe care le-au provocat tranziția
către economia verde, evoluția tehnologică și globalizarea
și garantând totodată că nimeni nu este lăsat în urmă.
Pe măsură ce efectele schimbărilor climatice devin mai vizibile
și mai răspândite, avem urgent nevoie să ne accelerăm acțiunile
de gestionare a acestei amenințări existențiale. UE poate și
trebuie să fie motorul acestei schimbări, angajându-se într-o
transformare profundă a propriei sale economii și societăți
pentru a ajunge la neutralitatea climatică. Acest lucru va
trebui făcut într-un mod care să țină seama de circumstanțele
naționale și care să fie echitabil din punct de vedere social.
Tranziția climatică ne va oferi o ocazie reală de a ne moderniza
și de a deveni totodată un lider mondial în economia verde.
Politicile noastre ar trebui să fie în concordanță cu Acordul de la
Paris. UE nu poate acționa de una singură: toate țările ar trebui
să facă progrese și să își intensifice acțiunile în domeniul climei.
Succesul tranziției către economia verde va depinde de o
mobilizare semnificativă a investițiilor publice și private,
de existența unei economii circulare eficace, precum și de
existența unei piețe europene a energiei care să fie integrată,
interconectată și să funcționeze în mod corespunzător și
care să furnizeze energie durabilă, sigură și accesibilă din
punctul de vedere al costurilor, cu respectarea deplină
a dreptului statelor membre de a decide cu privire la
propriul mix energetic. UE va accelera tranziția către surse
de energie regenerabile, va spori eficiența energetică,
va reduce dependența de surse externe, își va diversifica
furnizorii și va investi în soluții de mobilitate ale viitorului.
În paralel, trebuie să continuăm să ne îmbunătățim
starea mediului înconjurător în orașe și sate, să
ameliorăm calitatea aerului și a apelor noastre, precum
și să promovăm agricultura durabilă, de o importanță
vitală pentru garantarea siguranței alimentare și pentru
stimularea calității producției. Vom fi un vârf de lance în
eforturile de combatere a declinului biodiversității și de
conservare a sistemelor ecologice, inclusiv a oceanelor.
Construirea unui viitor mai verde, mai echitabil și mai
favorabil incluziunii va presupune costuri și provocări
pe termen scurt. De aceea este foarte important
să călăuzim comunitățile și persoanele în această
schimbare, ajutându-le să se adapteze la noua lume.
Acest lucru necesită o atenție sporită acordată chestiunilor
sociale. Pilonul european al drepturilor sociale ar trebui pus
în aplicare la nivelul Uniunii și al statelor membre, acordând
atenția cuvenită competențelor respective. Inegalitățile, care
îi afectează mai ales pe tineri, constituie un risc politic, social
și economic major; clivajele intergeneraționale, teritoriale și
educaționale se adâncesc și apar noi forme de excluziune.
Este de datoria noastră să oferim oportunități tuturor. Trebuie
să facem mai mult pentru a asigura egalitatea între femei și
bărbați, precum și drepturi și șanse egale pentru toți. Acesta
reprezintă atât un imperativ social, cât și un atu economic.
O protecție socială adecvată, piețe ale muncii favorabile
incluziunii și promovarea coeziunii vor ajuta Europa să-
și mențină modul de viață, la fel de importante în acest
sens fiind un nivel înalt de protecție a consumatorilor,
existența unor standarde alimentare înalte și un
acces corespunzător la asistența medicală.
Syda Productions@Fotoli
Vom investi în cultură și în patrimoniul nostru cultural,
care se află la baza identității noastre europene.
Promovarea intereselor
și a valorilor
europene în lume
Într-o lume caracterizată printr-un grad din ce în ce mai
ridicat de incertitudine, complexitate și schimbare, UE
trebuie să urmărească o direcție strategică de acțiune și
să își sporească capacitatea de a acționa în mod autonom
pentru a-și proteja interesele, a-și susține valorile și modul
de viață și a ajuta la modelarea viitorului global.
UE va rămâne un promotor al multilateralismului și al ordinii
internaționale bazate pe norme la nivel mondial, asigurând
deschiderea și echitatea, precum și reformele necesare. UE va
sprijini ONU și organizațiile multilaterale de importanță majoră.
UE își va folosi influența pentru a se situa în fruntea răspunsului
la provocările globale, arătând care este calea de urmat în
combaterea schimbărilor climatice, promovând dezvoltarea
durabilă și punând în aplicare Agenda 2030, precum și
cooperând cu țările-partenere în materie de migrație.
UE își va promova propriul model unic de cooperare ca
sursă de inspirație pentru alții. Va susține perspectiva
europeană pentru statele europene care pot și doresc să
adere. Va urmări o politică de vecinătate ambițioasă. Va
dezvolta un parteneriat cuprinzător cu Africa. Împreună
cu partenerii globali care ne împărtășesc valorile, UE va
continua să depună eforturi în direcția păcii și stabilității
mondiale și să promoveze democrația și drepturile omului.
Însă, pentru a-și apăra mai bine valorile și interesele și pentru
a contribui la modelarea noului mediu global, UE trebuie să
se afirme cu mai multă hotărâre și să fie mai eficace. Aceasta
presupune să fim mai uniți în luările noastre de poziție, precum
și mai hotărâți și mai eficace în exercitarea influenței noastre.
Presupune totodată mobilizarea mai multor resurse și o
mai bună utilizare a celor pe care le avem deja la dispoziție.
Și presupune acordarea clară de prioritate intereselor
economice, politice și în materie de securitate europene,
prin punerea tuturor politicilor în slujba acestor interese.
O politică comercială ambițioasă și solidă, care să
asigure o concurență loială, reciprocitate și beneficii
mutuale, constituie un element central în acest sens,
atât la nivel multilateral, în cadrul unei OMC reformate,
cât și în relațiile bilaterale dintre UE și partenerii săi.
PESC și PSAC ale UE trebuie să devină mai reactive și mai
active și să fie mai bine conectate la celelalte domenii ale
relațiilor externe. De asemenea, UE trebuie să își asume
o mai mare responsabilitate pentru propria securitate
și apărare, în special prin consolidarea investițiilor
în domeniul apărării, a dezvoltării capabilităților și a
pregătirii operaționale; va coopera îndeaproape cu NATO,
cu respectarea deplină a principiilor stabilite în tratate
și de către Consiliul European, inclusiv a principiilor de
incluziune, reciprocitate și autonomie decizională a UE.
Relațiile cu partenerii strategici, inclusiv cu partenerii
noștri transatlantici, și cu puterile emergente trebuie să
fie o componentă-cheie a unei politici externe robuste.
În acest scop, este nevoie de mult mai multe sinergii între
UE și nivelurile bilaterale. UE poate dialoga de pe picior
de egalitate cu alte puteri mondiale numai dacă evită
abordarea fragmentată și dacă prezintă un front comun,
@European Union
susținut de resursele UE și de cele ale statelor membre.
TRANSPUNEREA
ÎN PRACTICĂ A
PRIORITĂȚILOR NOASTRE

UE trebuie să abordeze provocările interne și externe într-un mod

integrat. Pentru ca acțiunea externă să fie eficace, avem nevoie de o bază
economică internă solidă.

Instituțiile noastre de la nivelul UE trebuie să se concentreze asupra a

ceea ce contează. În concordanță cu principiul subsidiarității și cu cel
al proporționalității, UE trebuie să acorde o atenție sporită aspectelor
importante și o atenție redusă amănuntelor. Trebuie să le acorde actorilor
sociali și economici suficient spațiu să respire, să creeze, să inoveze. Va fi
important să se colaboreze cu cetățenii, cu societatea civilă și cu partenerii
sociali, precum și cu actorii regionali și locali.

Instituțiile noastre de la nivelul UE vor lucra în conformitate cu litera și

spiritul tratatelor. Ele vor respecta principiile democrației, statului de drept,
transparenței și egalității între cetățeni și între statele membre. Buna
guvernanță depinde și de o punere în aplicare riguroasă și o asigurare
riguroasă a respectării normelor și politicilor asupra cărora s-a convenit,
procese care trebuie monitorizate îndeaproape.

Fiecare instituție ar trebui să își revadă metodele de lucru și să reflecteze

asupra modului optim de a-și îndeplini rolul prevăzut în tratate.

UE trebuie să își acorde mijloacele de a se ridica la nivelul ambițiilor sale, de

a-și atinge obiectivele și de a-și duce la îndeplinire politicile.

Instituțiile și statele membre trebuie să lucreze umăr la umăr și să-și

utilizeze resursele considerabile într-un efort comun. Talentele actorilor de
la nivel regional și local ar trebui fructificate în favoarea efortului general.

Prezenta agendă strategică reprezintă primul pas dintr-un proces care va

fi continuat de către instituțiile UE și de către statele membre. Consiliul
European va urmări îndeaproape punerea în aplicare a acestor priorități și
va defini direcții și priorități politice generale suplimentare, după caz.
Rue de la Loi/Wetstraat 175
1048 Bruxelles/Brussel
BELGIQUE/BELGIË
Tel. +32 (0)2 281 61 11

/eucouncil
PROGRAM MULTIANUAL STRATEGIC

privind
cooperarea internaţională pentru dezvoltare
şi asistenţa umanitară în
perioada 2020-2023

Ministerul Afacerilor Externe

 MISIUNEA NOASTRĂ

România este un donator emergent de asistenţă oficială pentru dezvoltare care a

demonstrat că dispune de o expertiză considerabilă în diverse domenii de interes pentru
partenerii de dezvoltare, precum reforma administraţiei şi soluţii de e-guvernare, guvernarea
obiectivelor de dezvoltare durabilă, politici publice, proceduri electorale, educaţie, sănătate,
schimbări climatice, instruire pentru reconstrucţie postdezastru şi postconflict.

Asistenţa oficială pentru dezvoltare (AOD) rămâne cel mai important instrument de soft
power al Uniunii Europene şi al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Migraţia, schimbările climatice şi pandemia de COVID-19 au evidenţiat necesitatea folosirii
AOD atât pentru un răspuns rapid, prin contribuţii la organizaţiile internaţionale, cât şi ca
mijloc de prevenţie şi educaţie prin proiecte implementate în parteneriat cu autorităţi de profil
din ţara noastră. Statele şi organizaţiile care furnizează AOD la nivel mondial se află în faţa
imperativului de a-şi modifica şi reorienta domeniile şi programele prioritare de sprijin, pentru
a-şi adapta în mod eficient la noul context actual acţiunile care vizează atenuarea efectelor
socioeconomice ale acestor fenomene în statele sărace, cele cu venituri mici şi cele cu venituri
medii.

România sprijină adoptarea unor soluţii multilaterale la criza mondială prin Planul
global umanitar de răspuns coordonat al ONU şi pachetul european de măsuri din cadrul
iniţiativei Team Europe. România rămâne angajată în implementarea Agendei 2030 a ONU, cu
cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD), a noului Consens european pentru dezvoltare
şi a principiilor şi criteriilor Comitetului de asistenţă pentru dezvoltare al Organizaţiei pentru
Cooperare şi Dezvoltare Economică (DAC/OCDE) privind asistenţa oficială pentru dezvoltare.

Considerăm că adoptarea unui răspuns rapid şi eficient la consecinţele umanitare, de sănătate,

sociale şi economice ale crizei generate de pandemie, ca şi eradicarea sărăciei în toate
dimensiunile sale constituie cea mai mare provocare globală şi o precondiţie pentru dezvoltare
durabilă, rezilienţă, justiţie, pace şi securitate.

Pe termen scurt, România urmăreşte să îşi extindă numărul de parteneriate cu agenţii

de profil din alte state donatoare, cu structurile responsabile ale Uniunii Europene şi cu
organizaţiile internaţionale relevante, cu care să deruleze proiecte de asistenţă în ţări terţe, în
vederea susţinerii propriilor obiective de dezvoltare.

2
 CUPRINS
Misiunea noastră...................................................................................................................................2
1. Introducere........................................................................................................................................4
1.1 Istoric şi argument...........................................................................................................................5
1.2 Avantajele comparative ale României.............................................................................................6
1.3 Angajamentele României la nivel internaţional..............................................................................7
2. Obiective strategice...........................................................................................................................9
2.1. Transferul propriei experienţe de tranziţie.....................................................................................9
2.2 Furnizarea asistenţei umanitare, inclusiv susţinerea păcii............................................................10
2.3 Cooperarea cu societatea civilă şi sectorul privat..........................................................................11
2.4 Promovarea transparenţei şi comunicarea.....................................................................................12
2.5 Creşterea resurselor şi consolidarea capacităţii MAE de coordonator naţional în domeniul
asistenţei pentru dezvoltare şi al asistenţei umanitare.........................................................................13
3. Principii...........................................................................................................................................15
3.1 Eficienţa cooperării pentru dezvoltare..........................................................................................15
3.2 Asumarea responsabilităţii de către ţara beneficiară ...................................................................15
3.3 Coordonarea la nivel naţional şi cu alţi donatori..........................................................................15
3.4 Coerenţa politicilor pentru dezvoltare durabilă ..........................................................................16
4. Priorităţi politice..............................................................................................................................17
4.1 Regiuni de interes..........................................................................................................................17
4.2 Ţări prioritare................................................................................................................................18
5. Tematici de interes...........................................................................................................................20
5.1 Guvernanţa şi societăţile incluzive................................................................................................20
5.2 Consolidarea statului de drept, inclusiv prin intensificarea luptei împotriva corupţiei şi a altor
forme grave de criminalitate................................................................................................................21
5.3 Pacea şi securitatea........................................................................................................................22
5.4 Dezvoltarea economică durabilă...................................................................................................23
5.5 Educaţie şi promovarea tinerilor...................................................................................................24
6. Teme transversale................................................................................................................................25
7. Modalităţi de cooperare pentru dezvoltare...........................................................................................27
8. Parteneriatul cu alţi donatori.................................................................................................................28
9. Asigurarea vizibilităţii acţiunilor de cooperare internaţională pentru dezvoltare...............................29
10. Resurse bugetare............................................................................................................................30
11. Monitorizarea, raportarea şi evaluarea............................................................................................31
ANEXĂ: Lista abrevierilor..................................................................................................................32
3
 1. INTRODUCERE

Prin Programul multianual strategic privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare

şi asistenţa umanitară în perioada 2020-2023, denumit în continuare Programul, România
promovează în continuare acţiuni ce vizează consolidarea democraţiei şi a statului de drept,
respectarea drepturilor omului, pacea şi securitatea, dezvoltarea economică durabilă, combaterea
efectelor schimbărilor climatice şi creşterea rezilienţei în statele mai puţin dezvoltate, în
scopul consolidării contribuţiei ţării noastre la eforturile internaţionale de combatere a sărăciei
extreme şi de creştere a securităţii în lume. Vulnerabilităţile din care au derivat priorităţile
Agendei 2030 s-au adâncit în contextul pandemiei de COVID-19, fapt ce ameninţă evoluţiile
înregistrate până în prezent în implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
În acelaşi timp, pandemia de COVID-19 a pus în evidenţă, poate mai pregnant decât oricând,
relevanţa cooperării internaţionale şi a instrumentelor sale conexe - asistenţa pentru dezvoltare
şi asistenţa umanitară - după ce, timp de un secol, arhitectura internaţională a fost dominată
de puterea militară. În acest context, Programul urmăreşte corelarea aspiraţiilor României cu
cele ale comunităţii internaţionale privind identificarea şi adoptarea rapidă a celui mai potrivit
răspuns pentru minimizarea efectelor negative ale crizei generate de pandemie în rândul ţărilor
aflate în cele mai vulnerabile situaţii. Programul va contribui la integrarea acţiunilor României
în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare în context european, prin crearea de
sinergii între proiectele româneşti şi cele similare finanţate de Uniunea Europeană.
Programul este în acord cu Planul global umanitar de răspuns coordonat al ONU în contextul
crizei generate de COVID-19 şi cu iniţiativa Team Europe. Totodată, ţine cont şi de iniţiativele
globale şi europene actuale în domeniul cooperării pentru dezvoltare, respectiv Agenda 2030
a ONU, cuprinzând cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, noul Consens european pentru
dezvoltare şi principiile şi criteriile DAC/OCDE privind asistenţa oficială pentru dezvoltare,
care au eradicarea sărăciei drept obiectiv central şi care corelează dimensiunile economică,
socială şi de mediu în vederea asigurării unei dezvoltări durabile. De asemenea, Programul
este racordat la Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 (SNDDR),
adoptată în noiembrie 2018 şi a cărei implementare este coordonată de Departamentul de
Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.
Deşi acoperă o perioadă de patru ani (2020-2023), implementarea Programului va ţine
seama de promovarea intereselor şi valorilor fundamentale ale României, de evoluţiile care
se înregistrează pe plan internaţional în ceea ce priveşte pandemia de COVID-19 şi nivelul
final de severitate al acesteia, de apariţia de tematici relevante noi, precum şi de modificări/
ajustări în politicile de dezvoltare adoptate la nivelul UE şi OCDE. Astfel, ca prim răspuns la
criza sanitară au fost reevaluate proiectele AOD planificate pentru 2020 şi redistribuite 65%
din fondurile alocate, cu obiectivul concentrării acestora pe combaterea efectelor pandemiei
în ţările partenere.
Atingerea obiectivelor generale şi specifice aferente Programului se realizează prin
activităţile aprobate sub formă de programe şi proiecte în cadrul planurilor anuale.

4
 1.1 Istoric şi argument

În ultimii 30 de ani, România a traversat un proces de transformare fundamentală în

plan politic, economic şi social. Astăzi, România este o ţară cu un venit ridicat, cu un produs
intern brut (PIB) pe cap de locuitor de 29.909 USD (2019) şi un indice de dezvoltare umană
semnificativ, ocupând locul 51 în Raportul privind dezvoltarea umană din 20191. Venitul
naţional brut (VNB) al României pe cap de locuitor a fost în valoare de 12.630 USD în anul
2019.
În acelaşi timp, dezvoltarea globală a suferit modificări substanţiale odată cu apariţia unor
noi actori şi noi provocări. Deşi s-au obţinut unele succese (de exemplu, în ceea ce priveşte
eradicarea sărăciei extreme), pe plan global inegalitatea şi dezechilibrele economice şi sociale
au crescut. Conflictele armate, provocările multiple provenite din situaţii de securitate volatile
şi contexte sociale instabile, lipsa oportunităţilor, precum şi schimbările climatice au determinat
milioane de persoane să îşi părăsească ţările de origine. În consecinţă, cooperarea internaţională
pentru dezvoltare a devenit un instrument esenţial de politică externă, cu implicaţii pentru
securitatea şi dezvoltarea economică a României şi pentru obiectivele de politică externă ale
ţării noastre.
În 2007, prin aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit stat donator şi a început, în
acest nou cadru, să ofere asistenţă oficială pentru dezvoltare2. Temeiul legal pentru angajamentul
asumat de România în calitate de donator este în prezent Legea nr. 213/2016 privind cooperarea
internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, care prevede rolul de coordonator la
nivel naţional al Ministerului Afacerilor Externe în cele două domenii. Pornind de la acest cadru
legislativ, la 21 decembrie 2016 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1.006/2016 privind
organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare şi pentru
completarea Hotărârii Guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Afacerilor Externe, cu modificările ulterioare. Agenţia de Cooperare Internaţională pentru
Dezvoltare (RoAid) reprezintă mecanismul instituţional naţional dedicat AOD, având ca
principale atribuţii: implementarea, monitorizarea şi evaluarea programelor şi proiectelor
de asistenţă pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară finanţate de România, prin Ministerul
Afacerilor Externe (MAE), asigurarea de expertiză de specialitate, încheierea de parteneriate
şi protocoale de colaborare în domeniu.

1. Human Development Report 2019, publicat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), disponibil la
adresa http: //www. hdr.undp .org/.
2. Cooperarea pentru dezvoltare se referă la toate activităţile întreprinse pentru a susţine obiectivele internaţionale de
dezvoltare sau priorităţile de dezvoltare naţională ale unei alte ţări. Asistenţa oficială pentru dezvoltare (AOD) este un
termen definit de Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare (DAC) al OCDE. Transferurile de resurse - fie în numerar,
fie sub formă de mărfuri sau servicii - reprezintă AOD dacă îndeplinesc următoarele criterii: (i) sunt de natură oficială,
(ii) vizează promovarea dezvoltării economice şi a bunăstării în ţările şi teritoriile care se regăsesc în Lista DAC a ben-
eficiarilor de AOD şi (iii) sunt de natură concesională. Pentru a sublinia câmpul extins de aplicare, precum şi principiul
cooperării între partenerii de dezvoltare, MAE utilizează termenul “cooperare pentru dezvoltare”.
5
 În luna septembrie 2017 au fost adoptate Hotărârea Guvernului nr. 690/2017 pentru
aprobarea Normelor metodologice cu privire la realizarea activităţilor de cooperare internaţională
pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 678/2017 pentru
înfiinţarea Comitetului consultativ în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare
şi asistenţă umanitară. Principala sarcină a Comitetului consultativ, prezidat de MAE, este
asigurarea unităţii planificării strategice şi stabilirea consensuală a priorităţilor geografice şi
tematice în politica de cooperare pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară a României.
De asemenea, Comitetul consultativ are printre atribuţii stabilirea de poziţii comune ale
instituţiilor participante pe tematici specifice din domeniul cooperării internaţionale pentru
dezvoltare şi asistenţă umanitară.
Astfel, România dispune de un cadru legislativ complet pentru definirea politicilor în
materie de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, precum şi pentru
implementarea acestora.
În anul 2018, asistenţa financiară acordată de România prin intermediul sectorului public
s-a ridicat la valoarea de 980,9 milioane RON, reprezentând 0,11% din venitul naţional brut
(VNB). Începând cu anul 2015, MAE publică anual un raport însumând toată asistenţa oficială
pentru dezvoltare acordată de statul român. Raportarea este făcută conform standardelor
OCDE/DAC, având în vedere calitatea de participant pe care România o are la Comitetul de
asistenţă pentru dezvoltare (OCDE/DAC).
Programul ţine seama de lecţiile învăţate din implementarea de către România a AOD în
perioada 2007-2019, de angajamentele internaţionale asumate anterior de ţara noastră, precum
şi de tendinţele globale în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare. Informaţii şi
recomandări relevante pentru Program au fost, de asemenea, obţinute în urma consultărilor
cu ministerele de linie, reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi cu experţi naţionali şi
internaţionali în domeniu.
1.2 Avantajele comparative ale României
România a traversat un proces fundamental de tranziţie de la începutul anilor ’90, susţinut
atât prin propriile eforturi, cât şi prin asistenţa oferită de alte state sau organizaţii internaţionale.
Ca atare, dispunem de o experienţă directă de modernizare la nivelul instituţiilor naţionale,
care poate fi oferită către state din vecinătate sau din regiuni geografic îndepărtate, interesate
să îşi asigure o dezvoltare pe baze sustenabile.
Fiind un donator emergent, România dispune, pentru moment, de resurse şi capacităţi
operaţionale limitate. Cu toate acestea, ţara noastră a reuşit să conceapă modalităţi inovatoare
şi rapide de cooperare pentru dezvoltare, care sunt apreciate de ţările partenere (cum ar fi
Fondul de mobilitate pentru experţi guvernamentali şi neguvernamentali). Astfel de mecanisme
permit României să răspundă rapid şi de o manieră flexibilă la solicitările de sprijin formulate
de statele partenere.

6
 România a beneficiat ea însăşi de fonduri din partea altor donatori şi continuă să se
preocupe de rezolvarea provocărilor de dezvoltare remanente. Această experienţă ajută
România să înţeleagă mai bine nevoile ţărilor beneficiare şi să participe la dialog cu o bună
expertiză privind priorităţile şi provocările asociate proceselor de tranziţie.
1.3 Angajamentele României la nivel internaţional
România îşi situează eforturile de cooperare pentru dezvoltare în contextul mai larg al
sprijinului acordat Planului global umanitar de răspuns coordonat al ONU şi al contribuţiei
la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă incluse în Agenda 2030. În acest context,
s-a alăturat angajamentelor asumate la nivel multilateral în următoarele domenii: finanţarea
pentru dezvoltare (Consensul Monterrey, Declaraţia de la Doha, Agenda de acţiune de la Addis
Abeba); creşterea eficienţei cooperării pentru dezvoltare şi a ajutorului umanitar (Agenda Accra
pentru acţiune şi Parteneriatul de la Busan privind cooperarea eficientă pentru dezvoltare,
Declaraţia “Grand Bargain” privind eficienţa asistenţei umanitare, adoptată la Summitul
umanitar mondial din 2016); gestionarea dezastrelor (Conferinţa de la Sendai) şi a efectelor
schimbărilor climatice (Acordul de la Paris, Pactul ecologic european).
În calitate de stat membru al UE, România sprijină iniţiativa Team Europe şi pachetul de
măsuri propus de Comisia Europeană în sprijinul statelor partenere în contextul pandemiei de
COVID-19, acordând prioritate focalizării eforturilor europene de asistenţă pentru ţările aflate
în vecinătatea estică şi sudică, în special statelor din Parteneriatul Estic, Balcanii de Vest şi
Africa Subsahariană.
În conformitate cu abordarea adoptată de G20 şi promovată de ONU, răspunsul din
partea UE vizează consecinţele umanitare, sanitare, sociale şi economice ale crizei. Acesta ia
în considerare atât necesităţile urgente, pe termen scurt, cât şi impactul structural pe termen
lung asupra societăţilor şi pieţelor economice, reducând astfel riscul destabilizării în statele
partenere.
Iniţiativa Team Europe constă într-o strategie integrată pentru ansamblul răspunsului
european în sprijinul partenerilor vulnerabilizaţi de criza COVID-19 şi fixează priorităţile
comune ale statelor membre UE pentru acţiunea colectivă de asistenţă: 1. focalizarea pe
răspunsul pentru situaţii de urgenţă care vizează criza sanitară actuală şi nevoile umanitare
pe care aceasta le generează; 2. întărirea sistemelor de sănătate, apă şi salubritate, precum
şi a capacităţilor de cercetare ale partenerilor în vederea gestionării pandemiei; 3. abordarea
consecinţelor sociale şi economice ale crizei generate de COVID-19.
Măsurile speciale şi extraordinare necesare pentru combaterea pandemiei nu sunt de
natură să conducă la regrese în privinţa valorilor şi principiilor fundamentale care stau la baza
societăţii europene. UE va continua să promoveze şi să susţină buna guvernare, drepturile
omului, statul de drept, egalitatea de gen şi nediscriminarea, condiţiile decente de muncă,
precum şi valorile fundamentale şi principiile umanitare.

7
 România acţionează în continuare în sensul promovării valorilor europene şi îşi propune
să implementeze angajamentele asumate de statele membre în cadrul Agendei 2030 a ONU, al
noului Consens european pentru dezvoltare (2017), al Planului de acţiune 2016-2020 referitor
la egalitatea de gen şi al celui subsecvent, precum şi al Agendei UE pentru schimbare (2011).
Noul Consens european pentru dezvoltare reprezintă principalul cadru de referinţă la
nivelul UE în domeniul cooperării pentru dezvoltare, fiind corelat cu implementarea ODD-
urilor Agendei 2030. România se aliniază viziunii comune şi se angajează să implementeze
angajamentele asumate pentru eradicarea sărăciei şi realizarea dezvoltării durabile.
Viitoarea perspectivă financiară 2020-2027 în domeniul cooperării pentru dezvoltare
va structura, de asemenea, maniera de racordare a României la eforturile UE de acordare
a sprijinului extern. România urmăreşte evoluţiile din cadrul dezbaterii în curs la nivel UE
privind viitorul arhitecturii financiare europene în domeniul dezvoltării, precum şi modalităţile
de adaptare a viitorului Instrument de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare
internaţională (NDICI) la contextul actual şi va acţiona pentru amendarea Programului, în
funcţie de rezultatele acesteia.
În anul 2014, Comisia Europeană a lansat EU Aid Explorer, care a fost operaţionalizat în
anul 2019. Acest instrument online furnizează o cartografiere detaliată a activităţilor donatorilor
UE pentru facilitarea planificării şi programării şi va fi utilizat şi de România ca instrument de
coordonare a asistenţei şi de asigurare a transparenţei decizionale.
România urmăreşte îndeplinirea ţintei de alocare a 0,33% din VNB până în anul 2030 în
domeniul asistenţei pentru dezvoltare, conform angajamentelor asumate în anul 2015, la nivel
ONU şi UE.
Contribuţia României la bugetul UE, în calitate de stat membru, include şi fonduri destinate
finanţării instrumentelor UE de cooperare pentru dezvoltare, reprezentând aproximativ 59% din
asistenţa pentru dezvoltare oferită de ţara noastră. În acest context, se va urmări identificarea
oportunităţilor de colaborare cu Comisia Europeană pentru activităţi finanţate de UE, precum
şi cu alte instituţii internaţionale (ONU, Consiliul Europei, Organizaţia pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică şi instituţii financiare internaţionale precum Banca Mondială, Banca
Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare etc.).

8
 2. OBIECTIVE STRATEGICE

Obiectivul strategic global al României, având la bază angajamentele internaţionale în

materie de cooperare pentru dezvoltare, este acela de a contribui la eradicarea sărăciei extreme
prin promovarea securităţii şi prosperităţii, prin intermediul unor parteneriate eficiente cu
ţările beneficiare, în vederea susţinerii propriilor lor obiective de dezvoltare. Statele partenere
ale României, beneficiare de asistenţă oficială pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, sunt
cele cuprinse în categoriile: state cel mai puţin dezvoltate, state cu venituri mici şi state cu
venituri medii, aşa cum sunt prezentate în lista statelor beneficiare de asistenţă oficială pentru
dezvoltare a OCDE/DAC. În acest scop, România va urmări să contribuie la atingerea ţintei de
0,20% din asistenţa colectivă a UE şi statelor membre pentru ţările cel mai puţin dezvoltate.
Domeniile-cheie promovate de România sunt: gestionarea situaţiilor de urgenţă şi
răspunsul la dezastrele naturale, consolidarea sistemelor de sănătate, educaţie şi tineret,
dezvoltare socială, adaptare la schimbările climatice, apă şi securitate, pace şi securitate,
reconstrucţie postconflict, bună guvernare şi statul de drept, rezilienţă. România consideră că
această abordare a cooperării pentru dezvoltare oferă avantaje atât beneficiarului, cât şi ţării
donatoare, prin crearea unor parteneriate pentru dezvoltare comună. O atenţie sporită va fi
acordată consolidării legăturii dintre implementarea AOD şi diplomaţia economică.
Dezvoltarea este un proces gradual, în continuă evoluţie. Din această perspectivă,
România doreşte să sprijine eforturile statelor de a elimina factorii negativi care influenţează
dezvoltarea sustenabilă şi să susţină strategii de dezvoltare ale statelor partenere în materie
de rezilienţă, schimbări climatice şi protecţia mediului, care iau în calcul contextul specific
fiecărei ţări.
Prin Program, România urmăreşte obiective precum:
2.1. Transferul propriei experienţe de tranziţie
Pentru a contribui la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, România doreşte să
rămână relevantă, implicându-se în proiecte concrete, care vor folosi experţi români în domenii-
cheie. Avantajele comparative ale României rezultă, în mod preponderent, din experienţa
recentă de tranziţie în chestiuni precum guvernanţa democratică, statul de drept, dezvoltarea
economică durabilă, educaţia, sănătatea, protecţia mediului, protecţia persoanelor vulnerabile,
implementarea acquis-ului UE în diferite domenii conexe.

9
 2.2 Furnizarea asistenţei umanitare, inclusiv susţinerea păcii
Asistenţa umanitară are drept scop salvarea de vieţi, reducerea suferinţei, păstrarea şi
protecţia demnităţii umane pe durata şi după declanşarea situaţiilor de urgenţă. Ne confruntăm
cu un număr record de urgenţe umanitare în ultimii ani, cu crize în curs şi provocări cronice.
Oferirea asistenţei umanitare este atât un imperativ moral, cât şi o manifestare a solidarităţii
României în raport cu statele vulnerabile, în consonanţă cu principiile fundamentale ale
organizaţiilor internaţionale la care a aderat (în special ONU şi UE). Ţara noastră este
pregătită să contribuie la prevenirea, dar şi la diminuarea efectelor situaţiilor de criză în rândul
populaţiilor afectate.
Acţiunile umanitare finanţate sau întreprinse de România se aliniază celor patru principii
de bază ale asistenţei umanitare: umanitate, neutralitate, imparţialitate, independenţă1. De
asemenea, ţara noastră respectă “Consensul european privind asistenţa umanitară” (2007) şi
depune eforturi de cooperare în vederea complementarităţii cu alţi donatori.
România susţine abordarea bazată pe consolidarea rezilienţei. Cu alte cuvinte, acţiunile
umanitare, răspunsul la dezastre şi crize, precum şi activităţile de reconstrucţie vor fi completate
prin proiecte de dezvoltare pe termen lung.
România va aborda rezilienţa în trei etape, după modelul UE: (i) anticiparea crizelor prin
evaluarea riscurilor; (ii) concentrarea pe prevenire şi rapiditatea de reacţie; şi (iii) consolidarea
răspunsului în situaţii de criză, prin intervenţii imediate şi pe termen lung (rezultate, în principal,
din experienţa României şi bunele practici în materie de management al situaţiilor de urgenţă).
România se va înscrie în tendinţa generală de integrare a dimensiunii climatice în asistenţa
umanitară, spre exemplu, prin implementarea de tehnologie ecologică în tabere de refugiaţi
sau centre de tranzit, pentru ameliorarea presiunilor pe care gestionarea unor astfel de structuri
le exercită asupra resurselor din comunităţile gazdă.
Etapele tranziţiei de la asistenţa de urgenţă la recuperare, reconstrucţie şi dezvoltare
trebuie să fie corelate pentru un impact semnificativ, în conformitate cu nexus-ul umanitar -
dezvoltare - pace, lansat prin Recomandarea OCDE din 2019. În acţiunile sale, România va
ţine cont de complementaritatea domeniilor umanitar şi protecţie civilă, atât în ceea ce priveşte
prevenţia şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, cât şi în intervenţia postcriză.
În contextul crizelor recurente, cu tendinţe de permanentizare, generate de situaţiile de
conflict, România va acorda asistenţă umanitară cu prioritate pentru a reduce efectele acestor
crize asupra categoriilor de persoane aflate în situaţii vulnerabile, precum refugiaţi şi persoane
strămutate intern.

1. Fundamentate de dreptul umanitar internaţional şi Convenţiile de la Geneva din 1949.

10
 2.3 Cooperarea cu societatea civilă şi sectorul privat
Numeroase documente ale UE şi ONU recunosc şi încurajează implicarea societăţii
civile drept partener important în cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă
umanitară. Reprezentanţii societăţii civile sunt parteneri de dialog în formularea politicii de
cooperare pentru dezvoltare, factori de acţiune şi promotori activi ai obiectivelor de dezvoltare
durabilă. România recunoaşte rolul societăţii civile în identificarea nevoilor statelor partenere
şi specificului lor de dezvoltare, precum şi în promovarea diverselor misiuni ale educaţiei,
anume cea de a asigura pacea, de a eradica sărăcia sau de a sprijini dezvoltarea durabilă.
România urmăreşte să stimuleze o implicare din ce în ce mai mare a diverşilor actori de
dezvoltare, precum organizaţiile neguvernamentale (ONG), mass-media, mediul academic,
partenerii sociali şi sectorul privat. Obiectivul principal este de a-i sensibiliza şi de a întări
gradul de participare a acestora la acţiuni specifice, în special în cadrul instrumentelor externe
ale UE. Drept urmare, România acţionează pentru intensificarea dialogului cu ONG-uri şi
mediile academice şi susţine consolidarea capacităţii acestora de a implementa proiecte de
dezvoltare în ţările beneficiare de AOD. Un partener de dialog şi acţiune pentru activităţile
de dezvoltare promovate de sectorul public este Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale
pentru Dezvoltare din România (FOND).
Documentele programatice la nivel internaţional (Agenda 2030, Agenda de acţiune
Addis Abeba) menţionează că sectorul privat va avea un rol semnificativ în implementarea
obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Agendei 2030.
La nivelul UE, Planul european de investiţii externe şi Fondul European pentru Dezvoltare
Durabilă reprezintă instrumente inovatoare de atragere a actorilor privaţi şi a băncilor naţionale
de dezvoltare în iniţiative investiţionale în statele partenere din Africa şi Vecinătatea Uniunii
Europene. Pentru viitoarea perioadă de programare (2021-2027), Instrumentul de vecinătate,
cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională va îngloba aproape toată finanţarea
externă a UE.
Sectorul privat românesc poate reprezenta un partener tot mai relevant în procesul
cooperării pentru dezvoltare. Ca atare, un rol mai important, în linie cu evoluţiile europene şi
internaţionale, va fi acordat sectorului privat din România, cu accent pe derularea de proiecte
destinate dezvoltării în statele recipiente de AOD.
Ministerul Fondurilor Europene are în curs de implementare un proiect referitor la crearea
unei platforme online cu rol de punct unic de acces care va cumula informaţii privind fonduri
din mai multe surse de finanţare cu scopul de a facilita, într-un mod integrat şi facil pentru
utilizatori, conectarea cu portalul online administrat direct de către Comisia Europeană şi care
ar putea fi mai uşor accesate de actorii privaţi interesaţi de dezvoltarea unor proiecte destinate
statelor beneficiare de AOD.

11
 Din perspectiva instrumentelor/fondurilor de acţiune externă gestionate centralizat de
către Comisia Europeană este necesar să se asigure complementaritatea între obiectivele politice
ale României din sfera externă şi creşterea implicării agenţilor economici sau a altor actori în
acţiunile finanţate cu fonduri europene din vecinătatea UE sau în politica de dezvoltare.
2.4 Promovarea transparenţei şi comunicarea

Părţi interesate: comunicare & educaţie pentru dezvoltare

• Reprezentanţii autorităţilor publice centrale implicate în cooperarea

pentru dezvoltare;
• Misiunile diplomatice ale României, în special în ţările prioritare
identificate în cadrul politicii de cooperare pentru dezvoltare;
• Ministerul Educaţiei şi Cercetării, inspectoratele şcolare, profesorii şi
studenţii implicaţi în educaţia şcolară globală dedicată dezvoltării;
• Membrii Parlamentului României şi membrii români ai Parlamentului
European;
• Organizaţii ale societăţii civile care implementează programe
educaţionale dedicate dezvoltării şi programe de cooperare pentru
dezvoltare;
• Actori europeni şi internaţionali, inclusiv donatori, care contribuie
la elaborarea politicii privind cooperarea pentru dezvoltare la nivel
european şi internaţional;
• Organizaţii internaţionale;
• Autorităţile locale implicate sau care şi-au exprimat interesul de a se
implica în programele educaţionale dedicate cooperării internaţionale
şi dezvoltării;
• Beneficiarii fondurilor de cooperare pentru dezvoltare din ţările
partenere;
• Sectorul privat;
• Reprezentanţii mass-media;
• Mediul academic;
• Publicul larg, în calitate de colaborator şi susţinător al cooperării
pentru dezvoltare;
• Reprezentanţii sectorului privat care pot fi interesaţi de susţinerea
cooperării pentru dezvoltare şi ale căror practici comerciale înglobează
valori şi principii de cooperare pentru dezvoltare (corporate social
responsability).

12
 Comunicarea şi transparenţa sunt esenţiale pentru îmbunătăţirea eficienţei cu care sunt
cheltuite fondurile publice, pentru creşterea încrederii cetăţenilor români şi încurajarea
participării efective la procesul de luare a deciziilor. În acelaşi timp, transparenţa este necesară
pentru a măsura eficienţa serviciilor publice.
România aplică standardele de raportare OCDE/DAC şi respectă cele mai bune practici
internaţionale în materie. România va depune eforturi în special pentru a îmbunătăţi în mod
constant calitatea şi accesibilitatea datelor privind cooperarea pentru dezvoltare.
În acest scop, România susţine Iniţiativa privind transparenţa asistenţei internaţionale
(International Aid Transparency Initiative - IATI) şi va publica în Registrul public IATI date
privind cooperarea pentru dezvoltare folosind Standardul IATI.
România va acorda o atenţie specială publicării şi comunicării informaţiilor privind
cooperarea pentru dezvoltare. Pentru conturarea profilului de donator emergent al României
este necesară consolidarea eforturilor întreprinse în materie de comunicare şi sensibilizare.
MAE şi, în special, Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare (RoAid) vor
asigura vizibilitatea proiectelor implementate, vor utiliza în mod transparent fondurile alocate,
vor monitoriza trasabilitatea acestora şi vor educa publicul, abordând teme relevante pentru
cooperarea pentru dezvoltare.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, România se va asocia, în măsura posibilului, la
campaniile şi evenimentele europene pe teme de dezvoltare, precum Campania #2030 is now
organizată anual de DG DEVCO din cadrul Comisiei Europene, respectiv la prelegerile pe
tematici de dezvoltare Kapuczinski, un proiect desfăşurat de Comisia Europeană cu începere
din anul 2009. În România s-au desfăşurat cinci astfel de ediţii ale prelegerilor Kapuczinski,
cea mai recentă în anul 2019, pe durata Preşedinţiei rotative a Consiliului UE deţinute de ţara
noastră.
2.5 Creşterea resurselor şi consolidarea capacităţii MAE de coordonator naţional
în domeniul asistenţei pentru dezvoltare şi al asistenţei umanitare
Ministerul Afacerilor Externe este responsabil de asigurarea coerenţei şi coordonării
interinstituţionale a cooperării pentru dezvoltare, la nivel naţional. În acest scop, colaborează
cu toate ministerele, agenţiile şi instituţiile de linie care oferă asistenţă pentru dezvoltare sau
umanitară, din bugetele proprii. Pentru consolidarea capacităţii de coordonare, MAE va iniţia
demersuri de întărire a aparatului administrativ intern care are atribuţii în cele două domenii
rubricate.
Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare (RoAid), care funcţionează în
subordinea MAE, are atribuţii privind implementarea, monitorizarea şi evaluarea proiectelor
în domeniul cooperării pentru dezvoltare, finanţate de la bugetul de stat prin bugetul MAE
şi din venituri proprii, precum şi în ceea ce priveşte utilizarea expertizei de specialitate în
domeniul cooperării pentru dezvoltare şi asistenţei umanitare.

13
 Pentru a asigura coerenţa activităţii de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi
asistenţă umanitară, a fost înfiinţat un Comitet Consultativ. Acesta reuneşte reprezentanţii
instituţiilor relevante care activează în domeniu, conform Hotărârii Guvernului nr. 678/2017:
MAE; RoAid; Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei; Ministerul Afacerilor
Interne; Ministerul Educaţiei şi Cercetării; Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale; Ministerul
Finanţelor Publice; Ministerul Justiţiei; Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
În calitate de donator emergent, România urmăreşte să îşi promoveze capacitatea şi
expertiza internă în materie de cooperare pentru dezvoltare. Pentru a răspunde angajamentelor
europene şi internaţionale în domeniu, RoAid va avea în vedere identificarea de resurse
financiare suplimentare din venituri proprii reţinute potrivit legii pentru proiectele în domeniul
cooperării pentru dezvoltare.

14
 3. PRINCIPII

În calitate de stat membru, România respectă principiile cooperării pentru dezvoltare

convenite la nivelul Uniunii Europene. În implementarea portofoliului său de cooperare pentru
dezvoltare, România ia, de asemenea, în considerare recomandările şi activitatea analitică a
organizaţiilor multilaterale, în special ONU şi OCDE/DAC. Eforturile României în materie de
cooperare pentru dezvoltare vor avea la bază, în primul rând, următorul set de principii:
3.1 Eficienţa cooperării pentru dezvoltare
România susţine eforturile globale de creştere a eficienţei cooperării pentru dezvoltare.
În mod concret, România se va concentra pe proiectele bilaterale în care şi-a confirmat deja
expertiza şi poziţia de partener donator de încredere, în vederea unei gestionări eficiente a
resurselor disponibile, bazată pe rezultate în beneficiul statelor recipiente de AOD. Această
abordare va oferi ţării noastre oportunitatea de a deveni un important actor în cooperarea
pentru dezvoltare la nivel regional. România va încerca să crească treptat numărul proiectelor
multianuale şi predictibilitatea fluxurilor sale de activităţi de cooperare pentru dezvoltare, ceea
ce presupune proiecte mai ample şi extinderea colaborării cu alţi donatori.
Odată ce nevoile şi capacităţile statului partener sunt clare, va fi selectată soluţia cea
mai adecvată de asistenţă dintre modalităţile de cooperare disponibile. Pentru a încuraja
testarea unor noi instrumente şi inovarea în materie de cooperare pentru dezvoltare şi asistenţă
umanitară, noi iniţiative pot fi implementate, sub formă de proiecte-pilot.
3.2 Asumarea responsabilităţii de către ţara beneficiară
Asumarea responsabilităţii pentru procesul propriu de dezvoltare de către ţările partenere
în curs de dezvoltare este un pilon fundamental pentru politica de cooperare pentru dezvoltare
a României, ţinând cont de solicitările şi nevoile respectivelor state. România va urmări,
de asemenea, să crească implicarea ţărilor beneficiare la toate nivelurile (guvernamental,
reprezentanţi aleşi, autorităţi locale, organizaţiile societăţii civile) în diferite etape ale unui
proiect/ciclu de program, în vederea consolidării responsabilităţii statului recipient. Această
abordare va creşte eficienţa cooperării şi va încuraja asumarea răspunderii la nivelul ţării
partenere.
3.3 Coordonarea la nivel naţional şi cu alţi donatori
România îşi va coordona eforturile de cooperare pentru dezvoltare prin activităţi legate
de dialogul politic, relaţii comerciale şi participarea la misiuni internaţionale. La nivelul ţării
beneficiare, România va încuraja raporturile din cadrul mecanismelor existente de coordonare
a asistenţei.

15
 În acelaşi timp, se va urmări complementaritatea cu acţiunile altor donatori în sectoare
prioritare ale cooperării pentru dezvoltare (de exemplu, prin programare comună), dar şi în
domenii care influenţează sectoarele prioritare naţionale ale statului beneficiar. România se
va adresa atât donatorilor consacraţi, cât şi unor donatori emergenţi din plan european şi
internaţional. O atenţie deosebită va fi acordată armonizării acţiunilor româneşti cu instrumente
de acţiune externă ale UE şi cofinanţării programelor susţinute prin fonduri UE.
O condiţie prealabilă pentru întărirea coordonării este transparenţa. Acesta este motivul
pentru care România îşi va intensifica eforturile de a face publice informaţiile privind cooperarea
pentru dezvoltare şi de a le comunica printr-o manieră transparentă şi proactivă. Pentru o mai
bună coordonare la nivel naţional, vor avea loc consultări constante, cel puţin semestriale, în
cadrul Comitetului Consultativ, cu reprezentanţii societăţii civile, mediului academic, mediului
de afaceri şi cu alţi factori de interes.
3.4 Coerenţa politicilor pentru dezvoltare durabilă
România sprijină pe deplin eforturile de creştere a coerenţei politicilor pentru dezvoltare
durabilă (CPDD). În calitate de stat membru al UE, România contribuie cu date privind
politicile proprii şi progresul înregistrat la raportul bianual al Comisiei Europene privind
CPDD. România este aderentă la Recomandările OCDE privind coerenţa politicilor pentru
dezvoltare durabilă.
România va promova parteneriatele cu sectorul privat, cel neguvernamental şi societatea
civilă, având în vedere rolul din ce în ce mai important al acestora în dezvoltarea internaţională,
urmărind creşterea coerenţei politicilor ca instrument important pentru implementarea Agendei
2030.

16
 4. PRIORITĂŢI POLITICE

4.1 Regiuni de interes

Ariile geografice de interes pentru România în materie de cooperare pentru dezvoltare
sunt: regiunea extinsă a Mării Negre, Balcanii de Vest, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu,
Africa Subsahariană, Asia Centrală şi Asia de Sud-Est, Caraibi, precum şi state insulare mici
în curs de dezvoltare din Pacific (PSIDS). Activităţi de cooperare pentru dezvoltare pot fi, de
asemenea, implementate în afara regiunilor de interes şi a ţărilor beneficiare prioritare (de
exemplu, programe tematice adresate în special statelor cel mai puţin dezvoltate şi ţărilor fragile;
acordarea de burse persoanelor din aceste zone, programe de formare). Este de menţionat că,
în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19, accentul prioritar va fi pus pe regiunea
extinsă a Mării Negre, Balcanii de Vest şi statele fragile şi vulnerabile din Africa Subsahariană.
România urmăreşte creşterea relevanţei eforturilor sale de cooperare pentru dezvoltare
într-un context regional. Prin politica sa externă, atât la nivel bilateral, cât şi la nivelul UE, ţara
noastră susţine angajamentele regionale pentru construirea încrederii şi eliminarea surselor
de instabilitate, în scopul asigurării securităţii şi prosperităţii ţărilor din regiune. România va
identifica oportunităţi de sinergii şi îşi va multiplica eforturile în cadrul proceselor regionale în
curs, în special Parteneriatul Estic, Strategia globală de politică externă şi de securitate a UE,
Strategia UE pentru Regiunea Dunării, Sinergia Mării Negre, Parteneriatul UE-Africa etc.
Regiunea extinsă a Mării Negre şi Balcanii de Vest prezintă un interes particular. România
va acorda asistenţă ambelor regiuni, cu scopul facilitării apropierii şi racordării statelor
respective la spaţiul comunitar, la valorile şi acquis-ul european, dincolo de asistenţa imediată
în domeniul sanitar în contextul pandemic actual. Vor fi susţinute atât proiectele din plan
bilateral, cât şi cele cu semnificaţie regională, vizând promovarea cooperării transfrontaliere.
În acest sens, strategiile regionale reprezintă oportunităţi de dezvoltare prin investiţii care
vizează creşterea economică şi securitatea, precum şi prin utilizarea unor resurse comune
(transport, energie, apă, agricultură, siguranţă alimentară, dezvoltare rurală, turism, protecţia
şi salvgardarea patrimoniului cultural şi natural, reducerea riscurilor la dezastre şi consolidarea
managementului în caz de dezastre).
În regiunea Africii Subsahariene, România vizează relansarea relaţiilor tradiţionale
dezvoltate de-a lungul timpului cu statele africane, prin dinamizarea dialogului bilateral şi
dezvoltarea de proiecte de asistenţă pentru dezvoltare, în special în domeniul educaţiei şi
formării profesionale, prin acordarea de burse de studii şi stagii de instruire. De asemenea este
urmărită acordarea de asistenţă prin proiecte care vizează consolidarea sistemelor de sănătate,
minimizarea efectelor negative ale pandemiei de COVID-19 în domeniile social şi economic,
reducerea riscurilor la dezastre şi răspunsul la situaţii de criză, eroziunea solului, siguranţa
alimentară.

17
 Sprijinul oferit ţărilor celor mai puţin dezvoltate din Africa în gestionarea efectelor
pandemiei este crucial pentru evitarea apariţiei unor crize umanitare, pe fondul penuriei de
hrană şi al unor sisteme sanitare în colaps, care ar putea genera tulburări sociale şi un nou val
de migraţie spre Europa. De asemenea, criza sanitară generată de SARS-CoV-2 în regiunea
Sahel ar putea avea un impact serios asupra situaţiei de securitate, cu urmări grave care riscă
să fie resimţite şi în zonele limitrofe, generând noi deplasări masive de populaţie şi noi crize
umanitare.
În ţările din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, activităţile de cooperare pentru dezvoltare
vor viza întărirea statului de drept, tranziţia spre democraţie, pacea şi securitatea, gestionarea
durabilă a migraţiei, educaţia şi formarea profesională, precum şi dezvoltarea economică
durabilă, agricultura şi schimbările climatice.
În statele insulare mici în curs de dezvoltare (SIDS) din Caraibi şi Pacificul de Sud, proiectele
de cooperare vor viza reducerea riscurilor la dezastre şi consolidarea managementului în caz
de dezastre, combaterea efectelor climatice, inclusiv creşterea nivelului mărilor şi oceanelor,
răspunsul la situaţii de criză, eroziunea solului şi programe de reconstrucţie în urma dezastrelor
naturale, dezvoltarea de oportunităţi educaţionale pentru tineri, programe de formare pentru
instructori, siguranţă alimentară.
4.2 Ţări prioritare
Date fiind apropierea geografică şi legăturile culturale şi istorice, Republica Moldova
reprezintă beneficiarul prioritar al politicii României de cooperare pentru dezvoltare. Ţinând
cont de bunele practici internaţionale, AOD oferită de România va fi orientată cu prioritate
către proiecte destinate consolidării sectorului sanitar şi combaterii efectelor negative ale
pandemiei de COVID-19, precum şi către proiecte de interes direct pentru cetăţenii Republicii
Moldova, de natură să sprijine deopotrivă conectarea acestora la spaţiul european de valori şi
dezvoltare, precum şi menţinerea unităţii de acţiune şi coordonării demersurilor la nivelul UE.
Obiectivele vor acoperi, dar nu se vor limita la, următoarele domenii: guvernanţa
modernă, aplicarea valorilor şi principiilor UE, promovarea investiţiilor, energie, agricultură,
siguranţa alimentară, sănătate publică, protecţia mediului, protecţia şi gospodărirea apelor,
reducerea riscurilor la dezastre şi consolidarea managementului în caz de dezastre, dezvoltare
economică, dezvoltare rurală, dezvoltare regională, educaţie şi formare profesională, servicii
publice, societate civilă, mass-media şi consolidarea statului de drept cu implicaţii directe
asupra conectării la spaţiul european, reforma penitenciarelor, prevenirea şi combaterea
corupţiei şi criminalităţii organizate.
În acelaşi timp se va acorda asistenţă bilaterală Ucrainei şi Georgiei. Domeniile vizate
sunt: statul de drept, aplicarea şi respectarea valorilor şi principiilor UE, implementarea
acordurilor de liber schimb cu UE, reforma administraţiei publice, dezvoltarea socioeconomică,
consolidarea societăţii civile, reducerea riscurilor la dezastre şi consolidarea managementului
în caz de dezastre, educaţie şi formare profesională, agricultură, siguranţa alimentară, creşterea
rezilienţei, prevenirea şi combaterea corupţiei şi criminalităţii organizate.

18
 Sprijinul constant la nivel politic pentru aderarea statelor din Balcanii de Vest la UE
va fi completat prin transfer de expertiză şi asistenţă tehnică în format consolidat. Suportul
tehnic oferit de ţara noastră se va realiza atât în virtutea experienţei şi a lecţiilor învăţate în
contextul gestionării propriului proces de aderare la UE, cât şi prin transfer de expertiză la
nivel sectorial în arii de succes ale integrării României în UE (reforma administraţiei publice,
prevenirea şi combaterea diverselor forme de criminalitate, inclusiv combaterea corupţiei
şi a criminalităţii organizate, protecţia mediului, combaterea discriminării, reglementarea şi
monitorizarea concurenţei, reducerea riscurilor la dezastre şi consolidarea managementului
în caz de dezastre). Va fi valorificat potenţialul programului de cooperare transfrontalieră cu
Serbia în cadrul Instrumentului de preaderare al UE (IPA). Totodată, se va urmări implicarea
experţilor români în proiecte de tip TAIEX şi Twinning (inclusiv în parteneriat cu alte state).
Asistenţa bilaterală va fi oferită statelor partenere din această regiune: Republica Serbia,
Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Republica Macedonia de Nord şi Republica Albania.
Asistenţa oficială pentru dezvoltare va fi acordată, de asemenea, Tunisiei, Iordaniei,
Libanului, Irakului, Palestinei, Egiptului şi Afganistanului, pentru proiecte vizând consolidarea
statului de drept, reforma administraţiei publice, transfer de expertiză în procesul de tranziţie,
servicii publice, dezvoltare socioeconomică, gestionarea frontierelor şi a migraţiei, schimbări
climatice, educaţie şi formare profesională, reducerea riscurilor la dezastre şi consolidarea
managementului în caz de dezastre, agricultură, siguranţa alimentară şi fitosanitară, prevenirea
şi combaterea corupţiei şi criminalităţii organizate.
Pentru toate celelalte ţări din regiunile prioritare în domeniul cooperării pentru dezvoltare,
proiectele tematice şi regionale vor constitui principalele mijloace de acţiune.
Criteriile principale de selecţie a ţărilor partenere sunt:
Criteriul 3
Criteriul 4

Criteriul 2
Criteriul 5

Criteriul 1

Criteriul 6

19
 5. TEMATICI DE INTERES
Pentru a stabili priorităţile tematice ale Programului au fost realizate consultări cu părţile
interesate, în plan intern şi extern, care au jucat un rol important în procesul de selectare a
domeniilor. Temele de interes nu sunt limitate la cele prezentate şi vor fi dezvoltate şi adaptate
în funcţie de context, fiind posibilă abordarea şi a altor aspecte în cadrul proiectelor desfăşurate
anual sub egida AOD.
Reducerea sărăciei extreme reprezintă principalul obiectiv al Agendei 2030. Sărăcia este
un fenomen care generează conflicte şi dezechilibre sociale şi care trebuie eradicat. România
s-a angajat să contribuie la implementarea Agendei 2030, asigurând mobilizarea resurselor
interne şi derularea de programe şi politici pentru eliminarea sărăciei în toate formele sale,
până în anul 2030, în statele beneficiare de AOD.
Ţările cel mai puţin dezvoltate sunt şi cele mai vulnerabile în faţa pandemiei actuale, cu
consecinţe profunde socioeconomice, existând riscul apariţiei unor crize umanitare, provocate
de colapsul sistemelor de sănătate extrem de fragile, de penuria unor bunuri de bază şi de
intensificarea fenomenului migraţiei.
5.1 Guvernanţa şi societăţile incluzive
Experienţa României post-1989 demonstrează importanţa respectării libertăţilor
cetăţenilor, apărării drepturilor omului şi dezvoltării unei societăţi civile dinamice şi incluzive.
De aceea, România este un puternic susţinător al promovării democraţiei şi drepturilor omului
şi va sprijini alte ţări în apărarea acestor valori, inclusiv în vederea consolidării instituţiilor
democratice şi a cooperării dintre instituţiile publice şi societatea civilă în ţările beneficiare.
În ceea ce priveşte societăţile incluzive, o atenţie deosebită este acordată împărtăşirii
experienţei României în reforma din domeniul protecţiei copilului şi a persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale. Domeniile concrete de cooperare includ (dar nu se limitează la):

modernizarea sectorului public

politici pentru tineret
egalitate de şanse
educaţie incluzivă
reforma sistemului de asistenţă socială (inclusiv a celui de protecţie a copilului)
sănătate publică, medicină de urgenţă, telemedicină
dezvoltare rurală
organizarea şi desfăşurarea proceselor electorale
consolidarea societăţii civile
protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale
drepturile omului

20
 5.2 Consolidarea statului de drept, inclusiv prin intensificarea luptei împotriva
corupţiei şi a altor forme grave de criminalitate
Principiile care caracterizează statul de drept garantează că instituţiile statului şi cetăţenii
săi pot lucra împreună într-un spirit de încredere reciprocă, încrederea în instituţiile publice,
inclusiv în sistemul de justiţie, fiind crucială pentru buna funcţionare a societăţilor democratice.
Statul de drept se dovedeşte a fi cheia unui sistem de organizare democratică, motiv pentru
care acesta devine un deziderat şi o aspiraţie pentru statele în curs de tranziţie.
În conformitate cu principiile statului de drept, toate autorităţile publice trebuie să
acţioneze în limitele stabilite de lege, respectând valorile democraţiei şi ale drepturilor
fundamentale, sub controlul unor instanţe de judecată independente şi imparţiale. Statul de
drept înglobează, printre altele, următoarele principii: legalitatea - care implică un proces de
adoptare a legislaţiei transparent, desfăşurat în condiţii de responsabilizare, democratic şi
pluralist -, securitatea juridică, interzicerea exercitării arbitrare a puterii executive, o protecţie
jurisdicţională efectivă asigurată de instanţe independente şi imparţiale, un control judiciar
efectiv, inclusiv respectarea drepturilor fundamentale, separarea puterilor şi egalitatea în faţa
legii.
Pornind de la aceste principii, România poate contribui la asigurarea securităţii naţionale
prin întărirea statului de drept în vecinătatea de interes (de exemplu, în Republica Moldova,
Ucraina, statele din Balcanii de Vest, iar din perspectivă migraţionistă, în statele din Nordul
Africii), inclusiv prin exportul de bune practici în materiile invocate.
România a acordat o atenţie deosebită luptei împotriva fenomenului corupţiei, atât din
perspectiva prevenirii, cât şi a combaterii acestuia, dar şi luptei împotriva altor incidente de
integritate (de exemplu, conflictele de interese, incompatibilităţile).
România poate sprijini statele eligibile în elaborarea politicilor publice anticorupţie şi
integrarea acestora în arhitectura politicii penale naţionale, în virtutea experienţei şi a bunelor
practici generate de Strategia naţională anticorupţie (SNA) 2016-2020, precum şi în promovarea
măsurilor anticorupţie din SNA.
În paralel, România este interesată să acţioneze în zonele geografice care exportă sau care
se află pe rutele internaţionale prin care tranzitează, pe cale terestră sau maritimă, fenomene
infracţionale grave ce afectează mediul de criminalitate autohton, cu precădere formele de
criminalitate organizată transfrontalieră precum traficul de persoane, traficul de migranţi,
traficul de droguri, spălarea banilor.
În egală măsură, România poate acorda asistenţă în materia prevenirii şi combaterii
criminalităţii organizate pentru transpunerea în legislaţia naţională a convenţiilor internaţionale
la care este parte (de exemplu, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale
organizate şi protocoalele adiţionale sau Convenţia Consiliului Europei privind spălarea,
descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului).
Abordarea propusă are în vedere arhitectura instituţională şi experienţa dobândită la nivel
naţional în materia prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate.
21
 Prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI),
România propune o abordare integrată a recuperării activelor provenite din infracţiuni,
combinând funcţiile suport pentru organele de urmărire penală şi instanţe cu cele de cooperare
internaţională, de gestionare efectivă a bunurilor indisponibilizate şi de reutilizare socială a
bunurilor şi valorilor confiscate. ANABI a găzduit vizite de studiu pentru delegaţii din ţări
considerate prioritare precum Libia, Egipt, Ucraina, Republica Moldova, Tunisia şi Republica
Macedonia de Nord. Temele înscrise pe agenda de discuţii au vizat activitatea Agenţiei în
domeniul identificării şi administrării bunurilor indisponibilizate, cooperarea internaţională cu
instituţii similare la nivelul Uniunii Europene, precum şi cu state terţe, schimbul de informaţii
în cadrul Platformei ARO şi al reţelei CARIN.
În acest context, ANABI poate contribui la acordarea asistenţei oficiale pentru dezvoltare
prin organizarea unor vizite de lucru având ca obiect schimbul de bune practici care să
urmărească familiarizarea statelor eligibile pentru AOD cu modul de organizare şi funcţionare,
dar şi cu experienţa Agenţiei pe cele patru paliere pe care îşi desfăşoară activitatea:

Schimb de date şi informaţii cu

structurile similare din Uniunea Reutilizarea bunurilor imobile
Europeană şi reţelele internaţionale confiscate în cadrul proceselor
specializate în identificarea şi
recuperarea creanţelor provenite penale; partajarea sumelor de bani
din infracţiuni (ANABI asigură obţinute în urma executării unui
implementarea Deciziei 2007/845/ ordin de confiscare privind bunuri
JAI a Consiliului din 6 decembrie imobile, mobile sau sume de
2007 privind cooperarea dintre
oficiile de recuperare a creanţelor din bani, emis de o instanţa străină şi
statele membre în domeniul urmăririi recunoscut de o instanţă de judecată
şi identificării produselor provenite din România
din săvârşirea de infracţiuni sau
a altor bunuri având legătură cu
infracţiunile)
Identificarea, administrarea şi
valorificarea bunurilor mobile
indisponibilizate în cadrul proceselor
penale

5.3 Pacea şi securitatea

Pacea şi securitatea sunt precondiţii esenţiale pentru dezvoltare. În absenţa unui mediu
de securitate stabil şi predictibil, procesul de dezvoltare este serios ameninţat, iar o dezvoltare
ulterioară pe baze sustenabile este aproape imposibilă. România susţine ţările în procesul de
stabilizare şi reconstrucţie postconflict, oferind proiecte de AOD atât pentru consolidarea
procesului de tranziţie, cât şi pentru prevenirea şi combaterea riscurilor de securitate. O atenţie
deosebită va fi acordată reformei sectorului public în context postconflict.

22
 Astfel, domeniile de cooperare pot include:

mecanismele de avertizare timpurie

reducerea riscurilor şi consolidarea managementului în caz de dezastre
creşterea rezilienţei şi planuri de continuitate
protecţia civilă
prevenirea conflictelor
stabilizare şi reconstrucţie postconflict
furnizarea de servicii în situaţii postconflict
gestionarea situaţiilor de urgenţă
măsuri de consolidare a încrederii (grupuri etnice, minorităţi)
gestionarea eficientă a frontierelor
educaţia tinerilor şi asigurarea de locuri de muncă drept instrumente de prevenire a radicalizării

5.4 Dezvoltarea economică durabilă

România susţine ţările aflate în procesul de tranziţie spre edificarea unei economii de
piaţă. Creşterea economică depinde de un mediu de afaceri activ şi competitiv, perceput drept
stabil şi predictibil. În acest scop, România va sprijini dezvoltarea sectoarelor competitive la
nivel local, susţinând reformele legislative care să favorizeze tranziţia spre economia de piaţă
şi reglementarea cadrului de dezvoltare a acesteia.
România oferă, de asemenea, asistenţă în facilitarea accesului la servicii financiare şi
economice, modernizarea politicilor agricole şi reducerea riscului la dezastre. Transferul de
expertiză tehnică va avea un rol central în proiectele de cooperare pentru dezvoltare care
vizează activităţile de dezvoltare economică. Domeniile concrete de susţinere pot include:
● reglementări economice şi comerciale;
■ reforma fiscală;
● antreprenoriatul, inclusiv economia socială;
■ antreprenoriatul feminin;
● cooperarea şi comerţul transfrontalier;
■ agricultura (cu accent pe agricultura ecologică);
● siguranţa fitosanitară şi veterinară;
■ libera concurenţă;
● dezvoltarea rurală;
■ turism;
23
 ● protecţia şi salvgardarea patrimoniului cultural şi natural;
■ apa şi salubritatea;
● energia regenerabilă;
■ protecţia mediului, inclusiv pe componenta de cercetare şi dezvoltare (R&D);
● combaterea efectelor schimbărilor climatice;
■ includerea pe piaţa muncii a categoriilor vulnerabile (persoane cu dizabilităţi,
migranţi);
● implicarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri);
■ eficientizarea şi transparentizarea sistemului de achiziţii publice.
5.5 Educaţie şi promovarea tinerilor
România poate oferi sprijin ţărilor beneficiare în domeniul învăţământului preuniversitar,
inclusiv profesional şi tehnic, precum şi în domeniul învăţământului superior. Bursele acordate
elevilor/studenţilor din ţările în curs de dezvoltare vor reprezenta o componentă principală a
eforturilor României pe linia asistenţei în domeniul educaţiei şi vor fi acordate pe baza unei
analize prealabile de oportunitate politică. Acordarea de burse în domenii specifice de studiu
va ţine cont inclusiv de nevoile pe termen lung ale ţărilor beneficiare, dar şi de capacitatea de
şcolarizare a României. Domeniile concrete de susţinere includ:
● burse de studiu pentru elevi şi studenţi;
■ burse de studiu în domeniul AOD şi asistenţei umanitare;
● formarea continuă a studenţilor şi cadrelor didactice;
■ egalitatea de şanse şi de gen;
● accesul femeilor la educaţie;
■ reforme educaţionale şi ale sistemelor de formare profesională la toate nivelurile;
● asigurarea calităţii procesului de învăţământ;
■ acces echitabil la educaţie.
România va continua să promoveze copiii şi tinerii în politicile de dezvoltare, în continuarea
priorităţii orizontale de lucru asumate pe durata mandatului de preşedinţie a Consiliului UE.
O atenţie specială va fi acordată proiectelor care vizează implementarea obiectivului 4
de dezvoltare durabilă din Agenda 2030 - “Garantarea unei educaţii de calitate şi promovarea
oportunităţilor de învăţare de-a lungul vieţii pentru toţi”. În acest scop, în cadrul preşedinţiei
Comunităţii Democraţiilor (CoD) exercitate de România în perioada septembrie 2019 -
septembrie 2021, una dintre temele prioritare ale mandatului vizează promovarea tinerilor şi
încurajarea participării acestora la procesul decizional.

24
 6. TEME TRANSVERSALE

România susţine proiecte multilaterale prin contribuţii financiare

oferite Secretariatului General al ONU, precum şi agenţiilor
specializate ONU, inclusiv Grupului Băncii Mondiale, Organizaţiei
Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Organizaţiei
Internaţionale a Muncii (ILO), Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru
Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii (OMS), Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru
Refugiaţi (UNHCR), Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
(PNUD), Secretariatului Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite privind
schimbările climatice (UNFCCC).

De asemenea, contribuie la proiecte ale organizaţiilor regionale şi

internaţionale la care este membră, precum Organizaţia Cooperării
Economice a Mării Negre (OCEMN), Consiliul Europei (CoE),
Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF) şi Organizaţia pentru
Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Schimbările climatice, drepturile omului, egalitatea de gen, buna guvernare sunt teme
care se intersectează în cadrul tuturor proiectelor şi programelor româneşti de cooperare pentru
dezvoltare. Schimbările climatice sunt asociate cu creşterea frecvenţei catastrofelor naturale
din ultimii ani; lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice şi a situaţiilor de criză sunt
modalităţi de prevenire a dezastrelor.
România va continua să promoveze în formatele multilaterale de specialitate priorităţile
în domeniul umanitar avansate pe durata Preşedinţiei României la Consiliul UE: reducerea
riscului la dezastre (RRD), educaţia în situaţii de urgenţă (cu accent pe tineret, educaţie pentru
ciclul superior şi formare vocaţională), sprijinirea statelor partenere în răspunsul la crize,
triplul nex (umanitar-dezvoltare-pace), inovaţia în sectorul asistenţei umanitare (cu accent pe
soluţiile pentru energie regenerabilă, pentru reducerea impactului crizelor umanitare asupra
mediului), protejarea civililor în caz de conflicte (respectarea de către părţile beligerante a
prevederilor dreptului internaţional umanitar).

25
 Respectarea drepturilor omului şi a egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi rămâne
o provocare la nivel global şi, prin urmare, trebuie susţinută în cadrul tuturor activităţilor
de dezvoltare, în conformitate cu Strategia naţională şi Planul naţional de acţiune privind
implementarea Rezoluţiei 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor
Unite - Femeile, pacea şi securitatea pentru perioada 2020-2023, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 561/2020 şi cu evoluţiile subsecvente de la nivelul UE. În acest context, România
va urmări ca 85% dintre proiectele de dezvoltare să contribuie de o manieră semnificativă la
promovarea egalităţii de gen; ţinta este asumată de toate statele membre ale UE în cadrul GAP
II (Planul de acţiune al UE pentru egalitatea de gen II), iar criteriul este preluat din prevederile
agreate la nivelul OCDE.
Printre acţiunile de promovare care vor fi avute în vedere cu prioritate de instituţiile
care desfăşoară activităţi de asistenţă pentru dezvoltare se vor număra: acordarea de burse de
studiu pentru femei; programe de formare profesională desfăşurate de experţi români care să
privească atât femei, cât şi bărbaţi din statul beneficiar; programe de formare profesională în
state terţe privind combaterea traficului de persoane; asistenţă vocaţională pentru ocuparea
forţei de muncă. De asemenea, MAE, RoAid, precum şi celelalte instituţii româneşti cu
responsabilităţi în domeniul AOD vor urmări includerea pe cât posibil a unor dispoziţii în
proiectele din domeniul asistenţei pentru dezvoltare care să prevadă obligativitatea respectării
egalităţii de gen şi a principiilor asociate bunei guvernări. Se va avea în vedere inclusiv
posibilitatea aplicării principiului discriminării pozitive în activităţile de dezvoltare.
Buna guvernare se referă la interacţiunile fundamentale dintre stat şi societate, respectiv
regulile, procesele şi comportamentul prin care se articulează interesele, se coordonează
resursele şi se exercită puterea în cadrul societăţii.

26
 7. MODALITĂŢI DE COOPERARE PENTRU DEZVOLTARE

România oferă asistenţă bilaterală, tematică, multilaterală şi umanitară statelor beneficiare,

inclusiv cu luarea în considerare a listei statelor beneficiare de asistenţă oficială pentru
dezvoltare a OCDE/DAC.
Asistenţa bilaterală reprezintă asistenţa financiară acordată de România şi implementată
în mod direct sau indirect într-o ţară beneficiară, aşa cum este definită în Legea nr. 213/2016.
Asistenţa oferită de România se va baza pe experţi naţionali şi va implica, în măsura în care
este posibil, societatea civilă din România în proiectele şi programele rubricate. Rapiditatea,
flexibilitatea şi respectul faţă de angajamente, împreună cu asumarea responsabilităţii de către
ţara beneficiară, vor orienta asistenţa bilaterală a României. Aceasta include folosirea prioritară
şi în cea mai mare măsură posibilă a sistemelor ţărilor partenere.
Asistenţa tematică se referă la contribuţia destinată domeniului prioritar de politică
tematică la nivel global, indiferent de statul beneficiar. Contribuţia oferită va avea în vedere
caracteristicile complexe, extinse şi interconectate din domeniul tematic, precum şi prioritatea
naţională în cooperarea internaţională pentru dezvoltare.
Asistenţa multilaterală constă în contribuţii la bugetul general al organizaţiilor
internaţionale şi supranaţionale, inclusiv contribuţii către agenţiile specializate, la instituţiile
financiare internaţionale (IFI), programele şi fondurile UE şi ONU care au drept obiectiv
cooperarea pentru dezvoltare. Asistenţa acordată de România pentru dezvoltarea multilaterală
constă, în principal, în contribuţii la bugetul Comisiei Europene pentru instrumentele de
acţiune externă. În prezent, România contribuie la fonduri extrabugetare ale Comisiei Europene
precum Fondul European de Dezvoltare (FED) şi Facilitatea UE pentru refugiaţii din Turcia.
Asistenţa umanitară are drept scop salvarea de vieţi, reducerea suferinţei, protejarea
demnităţii persoanelor pe durata şi după încheierea situaţiilor de urgenţă, consolidarea
rezilienţei. Asistenţa umanitară se va acorda la nivel bilateral şi/sau multilateral.
Gestionarea situaţiilor de urgenţă reprezintă un domeniu strategic pentru fiecare ţară, iar
România poate reprezenta un pol de expertiză în acordarea de asistenţă umanitară şi protecţie
civilă. România deţine experienţă recunoscută pe plan internaţional în elaborarea planurilor
de continuitate a operaţiunilor în vederea gestionării dezastrelor care pot afecta infrastructura
critică, reducând astfel vulnerabilităţile din ţările partenere.
Pe termen mediu şi lung, România se poate implica şi prin oferirea de burse de pregătire
în domeniul medicinei de urgenţă, contribuind astfel la dezvoltarea capacităţilor de formare
în statele recipiente de AOD. Prin procesul de asistenţă umanitară, la nivel bilateral sau
multilateral, România se poate angaja să trimită personal calificat care să contribuie la
dezvoltarea sistemelor de urgenţă şi prim ajutor.

27
 8. PARTENERIATUL CU ALŢI DONATORI

Politicile de colaborare pentru dezvoltare ale statelor membre UE se bazează pe principiul

complementarităţii. România îşi poate folosi experienţa de tranziţie ca avantaj comparativ
în vederea colaborării şi realizării unei acţiuni în comun cu statele membre UE şi donatorii
emergenţi în zone de interes comun atât geografic, cât şi tematic. Mai mult, în cadrul UE,
noile state membre îşi pot împărtăşi abordarea naţională cu privire la modul în care se poate
modela politica de dezvoltare europeană într-o manieră inovatoare, bazându-se pe propria
lor experienţă de tranziţie. România va încerca să maximizeze eficienţa acţiunilor sale prin
sinergii şi prin colaborarea cu aceste ţări.
România este dedicată consolidării Parteneriatului global pentru dezvoltare. În acest
sens susţine cooperarea triunghiulară şi va căuta oportunităţi de colaborare în acest format.
Cooperarea triunghiulară reprezintă un parteneriat de dezvoltare între cel puţin o ţară
beneficiară, un donator emergent şi un donator tradiţional sau o organizaţie multilaterală în
scopul planificării, finanţării şi implementării în comun a acţiunilor de dezvoltare. Sprijinul
poate include atât asistenţă tehnică, cât şi alocarea de resurse financiare.
De asemenea, România urmăreşte promovarea coordonării cu parteneri care au expertiză
şi resurse pentru gestionarea crizei provocate de pandemia de COVID-19, precum agenţiile de
profil din statele membre ale UE, din SUA, Japonia, Coreea de Sud etc.

28
 9. ASIGURAREA VIZIBILITĂŢII ACŢIUNILOR DE COOPERARE
INTERNAŢIONALĂ PENTRU DEZVOLTARE

Comunicarea eficientă privind dezvoltarea este esenţială pentru implementarea,

coordonarea şi succesul programelor României de cooperare pentru dezvoltare. Aceasta va
contribui la o mai bună înţelegere a rolului ţării noastre de donator cu experienţă recentă, a
raţiunii din spatele acţiunilor sale şi a nişelor specifice de asistenţă pe care le promovează. De
asemenea, va creşte vizibilitatea ţării noastre pe plan internaţional şi va contribui la asigurarea
transparenţei procesului de cooperare.
Orice comunicare publică în materie de cooperare pentru dezvoltare va avea la bază un
set de mesaje-cheie care definesc poziţia şi misiunea României. Va fi obligatorie folosirea
elementelor de comunicare pentru toate proiectele şi programele dezvoltate de instituţiile
publice româneşti. De asemenea, tuturor părţilor interesate care implementează proiecte de
cooperare pentru dezvoltare finanţate de Guvernul României, precum şi beneficiarilor acestor
proiecte li se va impune utilizarea identităţii vizuale RoAid şi a instituţiilor cofinanţatoare.

29
 10. RESURSE BUGETARE

În anul 2018, AOD acordată de România s-a situat la valoarea de 980,9 milioane RON
(aproximativ 200 milioane de euro), reprezentând 0,11% din venitul naţional brut (VNB).
Suma totală raportată de România reprezintă cumulul tuturor formelor de asistenţă acordată
bilateral şi multilateral de instituţiile din România. Contribuţiile multilaterale continuă să
concentreze cea mai mare parte a AOD, reprezentând 76,2% din totalul fondurilor acordate.
În vederea realizării proiectelor specifice AOD vor fi identificate venituri proprii reţinute
potrivit legii pentru proiecte în domeniul cooperării pentru dezvoltare. Guvernul României
şi-a asumat angajamentul de a majora bugetul asistenţei pentru dezvoltare şi de a aloca, până
în anul 2030, asistenţă pentru dezvoltare reprezentând 0,33% din VNB.
Pentru o onorare echilibrată a angajamentelor asumate de România în materie de
asistenţă pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară se va urmări alocarea echitabilă a fondurilor
aprobate anual prin legea bugetară între cele 5 obiective strategice, în acord cu politica de
cooperare internaţională în materie şi evoluţiile la nivelul OCDE, inclusiv adaptarea formelor
şi instrumentelor noi de implementare.
Anual, se va asigura un procent minimal de 10% pentru asistenţă umanitară din bugetul
aprobat cu destinaţia cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară,
gestionat de Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare, fiind avut în vedere un
mecanism de alocare flexibil care să permită un răspuns rapid la situaţii de criză şi nevoile
statelor beneficiare.
Prin alocarea tematică şi geografică se va valorifica şi evidenţia corespunzător impactul
AOD acordată de România în calitate de stat donator.

30
 11. MONITORIZAREA, RAPORTAREA ŞI EVALUAREA

România se angajează să ofere asistenţă ţărilor partenere într-un mod eficient şi predictibil.
Din această perspectivă se va avea în vedere crearea unei culturi a asistenţei pentru dezvoltare
în cadrul MAE şi în celelalte instituţii guvernamentale implicate în cooperarea internaţională
pentru dezvoltare.
În calitate de coordonator naţional al cooperării internaţionale pentru dezvoltare, MAE
va monitoriza implementarea Programului şi coerenţa programelor româneşti de cooperare
pentru dezvoltare şi va ajusta obiectivele pe baza feedbackului obţinut prin monitorizare.
Conform Legii nr. 213/2016, MAE va elabora un raport naţional anual pe baza informaţiilor
primite de la instituţiile care acţionează în domeniu, care va fi transmis Guvernului şi va fi
făcut public. Ministerele de resort/Instituţiile publice implicate în acţiuni/proiecte/programe
de cooperare pentru dezvoltare vor fi responsabile de monitorizarea implementării propriilor
acţiuni, precum şi de raportarea periodică la termen către MAE.
MAE îşi va stabili politica de evaluare şi va încuraja alte instituţii guvernamentale să îşi
evalueze propriile activităţi în domeniul AOD, bazate pe principiile OCDE/DAC. România
va folosi rezultatele evaluărilor în cadrul proceselor de adoptare a deciziilor şi de formulare a
politicilor, în vederea creşterii relevanţei, eficienţei şi diversităţii portofoliului său de cooperare
pentru dezvoltare.
O evaluare intermediară a acestui Program este planificată pentru sfârşitul anului 2022.
Evaluarea finală va avea loc la începutul anului 2024.

31
 ANEXĂ: LISTA ABREVIERILOR

ANABI - Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate

AOD - asistenţă oficială pentru dezvoltare
CERF - Fondul Central de Răspuns în Situaţii de Urgenţă
CoD - Comunitatea Democraţiilor
CoE - Consiliul Europei
CPDD - coerenţa politicilor pentru dezvoltare durabilă
DAC - Comitetul de asistenţă pentru dezvoltare al OCDE
ECHO - Direcţia generală de asistenţă umanitară şi protecţie civilă a Comisiei Europene
FAO - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură
FCD - Forumul de Cooperare pentru Dezvoltare
FED - Fondul European de Dezvoltare
GAP II - Planul de acţiune al UE pentru egalitatea de gen II
IATI - Iniţiativa internaţională privind transparenţa ajutoarelor
ILO - Organizaţia Internaţională a Muncii
MAE - Ministerul Afacerilor Externe al României
OCDE - Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
OCHA - Oficiul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare
OIF - Organizaţia Internaţională a Francofoniei
OMS - Organizaţia Mondială a Sănătăţii
ONG - organizaţie neguvernamentală
ONU - Organizaţia Naţiunilor Unite
OSCE - Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa
PNUD - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
PSIDS - state insulare mici în curs de dezvoltare din Pacific
RRD - reducerea riscului la dezastre
SIDS - statele insulare mici în curs de dezvoltare
TPD - ţara/ţările cel mai puţin dezvoltată(e)
UE - Uniunea Europeană
UNESCO - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
UNFCCC - Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice
UNHCR - Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Organizaţiei Naţiunilor Unite
VNB - venitul naţional brut

32
Ministerul Afacerilor Externe

Aleea Alexandru nr. 31, Sector 1, Bucureşti, cod 011822

București, România
Telefon: +40 21 431 11 00
Fax: +40 21 319 68 62
E-mail: updu@mae.ro
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ

1. Politicile UE

1.1 Accesibilitatea produselor și serviciilor pentru persoanele cu

handicap și pentru persoanele în vârstă

Obiectivul UE este ca diferite produse și servicii să devină mai accesibile pentru persoanele
cu handicap și pentru persoanele în vârstă, cu respectarea principiului egalității de tratament.
• în UE, 80 de milioane de persoane sau 1 persoană din 6 au o formă sau alta de handicap
• până în 2020, aproximativ 120 de milioane de persoane din UE vor avea forme minore sau
multiple de handicap

Infografic - Produse și servicii mai

accesibile pentru cetățenii UE

Vizualizați întregul infografic

Îmbunătățirea funcționării pieței

interne pentru produse și servicii accesibile
specifice răspunde atât necesităților acestor
consumatori, cât și celor ale industriei. Un
mediu în care produsele și serviciile sunt mai
accesibile permite o mai mare incluziune și
participare a cetățenilor în societate.
Directiva privind accesibilitatea site-urilor
web din sectorul public vizează sporirea
accesibilității pentru toți utilizatorii a
produselor și serviciilor digitale.

La ce ne servește aceasta?

Cerințele naționale actuale în materie de accesibilitate referitoare la produse și servicii

specifice diferă de la un stat membru la altul, ceea ce duce la o fragmentare a pieței unice.
Cererea de produse și servicii accesibile este deja ridicată, iar numărul cetățenilor cu handicap sau
cu limitări funcționale va crește semnificativ odată cu îmbătrânirea populației UE. Există
diferențe între legislațiile, standardele și orientările referitoare la accesibilitate și este foarte probabil
ca acestea să se accentueze pe măsură ce statele membre dezvoltă noi norme în acest domeniu, cum
ar fi următoarele două exemple:
• accesibilitatea site-urilor web, în cazul căreia statele membre utilizează versiuni diferite ale
orientărilor W3C/WCAG
 • serviciile mass-media audiovizuale, în cazul cărora sunt utilizate standarde diferite pentru
subtitrare și pentru descrierea audio

Serviciile mass-media audiovizuale (informații generale)

Politica privind accesibilitatea (informații generale)

În detaliu

De noile norme vor beneficia nu numai zeci de milioane de europeni cu handicap, dar și
numeroase persoane în vârstă din UE.
Actul european privind accesibilitatea include cerințe de accesibilitate pentru produse și servicii-
cheie, cum ar fi:
• telefoane, calculatoare, terminale pentru plăți sau terminale pentru autoservire pentru achiziția
biletelor de transport de călători
• servicii bancare destinate consumatorilor
Convenția Națiunilor Unite privind
• servicii de comunicații electronice, cum
drepturile persoanelor cu handicap:
ar fi, de exemplu, serviciile de telefonie
Persoanele cu handicap includ persoanele care
și de internet
au incapacități fizice, mentale, intelectuale sau
• apeluri la numărul de urgență 112
senzoriale pe termen lung, care, în interacțiune
• acces la servicii mass-media
cu diferite bariere, pot împiedica participarea lor
audiovizuale
deplină și efectivă la viața socială în condiții de
• cărți electronice
egalitate cu ceilalți.
• comerț electronic
Convenția Națiunilor Unite privind drepturile
persoanelor cu handicap
Produse

Produsele ar trebui să respecte:

• cerințe de accesibilitate comune cu privire la proiectarea produselor din punctul de vedere al
interfeței pentru utilizatori și al funcționalității
• cerințe de accesibilitate mai specifice pentru unele echipamente electronice de consum
• de asemenea, ar trebui să fie accesibile ambalaje, instrucțiuni de instalare și alte informații
despre produsele de consum

Servicii

Directiva include, de asemenea, unele cerințe specifice serviciilor:

• cerințe comune referitoare în special la site-urile web
• accesibilitatea serviciilor de asistență
Printre cerințele de accesibilitate specifice terminalelor pentru autoservire se numără următoarele:
• automatele pentru bilete sau bancomatele vor trebui să ofere posibilitatea utilizării de căști
personale, astfel încât persoanele cu deficiențe de vedere să poată urmări instrucțiunile audio
• în cazul în care un terminal pentru autoservire oferă moduri de operare vizuale, acesta trebuie
să ofere cel puțin un mod de operare care să nu necesite percepția culorilor de către utilizator
Microîntreprinderile – sub 10 salariați și cu o cifră de afaceri anuală sub 2 milioane EUR – care
oferă servicii sunt exceptate de la această directivă, iar cele care oferă produse vor fi scutite de
anumite obligații.
Accesibilitatea site-urilor web și a aplicațiilor

Directiva privind accesibilitatea site-urilor web din sectorul public a intrat în vigoare în
decembrie 2016. Statele membre au avut obligația de a o transpune până la sfârșitul lunii septembrie
2018 în legislația națională.
Directiva vizează sporirea accesibilității pentru toți utilizatorii a produselor și serviciilor
digitale. În acest scop, directiva a stabilit standarde tehnice, a instituit un mecanism de monitorizare
și a introdus, de asemenea, un control al conformității.
Aceste elemente noi se aplică site-urilor web și aplicațiilor mobile ale administrațiilor,
spitalelor publice, instanțelor și altor organisme publice.
În practică, acest lucru înseamnă că utilizatorii pot solicita informații specifice în cazul în
care conținutul este inaccesibil și pot raporta probleme de conformitate făcând un simplu clic pe un
link de feedback.
Dispozițiile directivei încep să se aplice la trei date diferite: septembrie 2019, septembrie
2020 și, respectiv, septembrie 2021, luându-se în considerare data creării site-ului web și dacă este
vorba de un site web sau de o aplicație.

Site-uri web și aplicații accesibile pentru toți: Consiliul adoptă pentru prima dată un set de
norme la nivelul UE (comunicat de presă, 18/07/2016)

La nivelul Consiliului

Comisia și-a prezentat propunerea în decembrie 2015. Aceasta a fost examinată în detaliu de
către Grupul de lucru pentru chestiuni sociale.
Președinția slovacă a asigurat progresul discuțiilor privind directiva și a adoptat o abordare pas cu
pas în ceea ce privește modificarea textului, punând accentul în special pe:
• clarificarea domeniului de aplicare
• îmbunătățirea clarității juridice a textului
• evitarea posibilelor suprapuneri sau conflicte cu legislația UE în vigoare

Propunere de directivă de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative

ale statelor membre în ceea ce privește cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și
serviciilor - Raport intermediar, 18 noiembrie 2016

Grupul de lucru pentru chestiuni sociale (informații generale)

 În cursul discuțiilor, atât la nivel tehnic, cât și la nivel politic, președinția malteză a pregătit
o serie de sugestii de redactare pentru a răspunde unor preocupări exprimate de delegații, printre
care necesitatea:
• de a se concentra asupra unor produse și servicii selectate
• de a nu stabili cerințe de accesibilitate noi dacă legislația UE anterioară a stabilit deja cerințe
de accesibilitate
• de a conveni să se mențină aceeași structură ca cea propusă de Comisie
• de a preciza cu mai multă claritate care aspecte ar trebui incluse în Directiva privind serviciile
mass-media audiovizuale și care în Actul privind accesibilitatea
• omiterii prevederii unui marcaj specific în materie de accesibilitate de teama sarcinilor
administrative și financiare
Președinția a făcut un pas important în direcția unei poziții a Consiliului cu privire la directivă.

Propunere de directivă de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative

ale statelor membre în ceea ce privește cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și
serviciilor - Raport intermediar, 1 iunie 2017

După reformulări și discuții intense, Consiliul a convenit, în timpul președinției estoniene,

asupra poziției sale (abordare generală) referitoare la Directiva privind accesibilitatea. În cursul
discuțiilor, delegațiile au formulat observații cu privire la domeniul de aplicare larg al propunerii, la
numeroase legături cu alte acte
legislative ale UE și la diferite Politica de accesibilitate a Consiliului
lacune din evaluarea impactului. Secretariatul General al Consiliului (SGC) depune eforturi
Chestiunile politice cele mai pentru a se asigura că site-ul său web este ușor de utilizat.
importante au fost soluționate în Acest lucru este în conformitate cu Directiva UE privind
cadrul ultimului trilog, care s-a axat accesibilitatea site-urilor web.
în special pe domenii precum: Obiectivul accesibilității site-urilor web este de a face ca
• transporturile și turismul textele, imaginile, formularele și navigarea pe internet să
• locuințele fie accesibile și ușor de înțeles pentru publicul larg.
• serviciile de alimentație Pentru a face față evoluției criteriilor de accesibilitate a site-
• mediul construit urilor web, se iau în considerare aspecte precum:
• acte conexe ale UE • „alt tags” – descrieri de imagini cu ajutorul cărora
• microîntreprinderile utilizatorii care folosesc cititoare pentru ecran pot
înțelege la ce se referă imaginile
• contrastul dintre text și fundal – poate fi ajustat
pentru a îmbunătăți lizibilitatea
• navigabilitatea – navigarea exclusiv prin intermediul
tastaturii este disponibilă pentru utilizatorii care nu
pot folosi mouse-ul

Politica privind accesibilitatea (informații generale)

Directiva UE privind accesibilitatea site-urilor web (Jurnalul
Oficial al UE)

Accesibilitatea produselor și serviciilor: Consiliul convine asupra poziției sale (comunicat

de presă, 7/12/2017)
Negocierile dintre Consiliu și Parlamentul European au început în martie 2018 și s-au încheiat cu un
acord provizoriu în noiembrie 2018.
Comitetul Reprezentanților Permanenți al Consiliului a aprobat acordul provizoriu la 19
decembrie 2018.
Consiliul a adoptat Actul privind accesibilitatea la 9 aprilie 2019, ca urmare a adoptării poziției
sale în primă lectură de către Parlament la 13 martie 2019.

Îmbunătățirea accesibilității produselor și serviciilor pentru persoanele cu handicap și

pentru persoanele în vârstă: Consiliul adoptă Actul privind accesibilitatea (comunicat de
presă, 9/04/2019)

Produse și servicii mai accesibile pentru cetățenii UE: Consiliul aprobă acordul provizoriu
cu Parlamentul European (comunicat de presă, 19/12/2018)

Cronologie

2019

9 aprilie
Îmbunătățirea accesibilității produselor și serviciilor pentru persoanele cu handicap și pentru
persoanele în vârstă: Consiliul adoptă Actul privind accesibilitatea
În urma votului Parlamentului European din 13 martie 2019, Consiliul a adoptat Actul privind
accesibilitatea.

Îmbunătățirea accesibilității produselor și serviciilor pentru persoanele cu handicap și

pentru persoanele în vârstă: Consiliul adoptă Actul privind accesibilitatea (comunicat de
presă, 9/04/2019)

2018

8 noiembrie
Produse și servicii mai accesibile pentru cetățenii UE: acord provizoriu
Comitetul Reprezentanților Permanenți al Consiliului a aprobat acordul provizoriu la care s-a ajuns
cu Parlamentul European la 8 noiembrie 2018 referitor la Actul european privind accesibilitatea.
Produse și servicii mai accesibile pentru cetățenii UE: Consiliul aprobă acordul provizoriu
cu Parlamentul European (comunicat de presă, 19/12/2018)

2017

7 decembrie
Accesibilitatea produselor și serviciilor: Consiliul convine asupra poziției sale
Consiliul a convenit asupra poziției sale (abordare generală) referitoare la Directiva privind
accesibilitatea. Acest act legislativ va facilita foarte mult accesul persoanelor cu handicap la produse
și servicii.
Consiliul Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori,
07-08/12/2017
Propunere de directivă de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative
ale statelor membre în ceea ce privește cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și
serviciilor - Abordare generală

2015

4 decembrie
Accesibilitatea produselor și serviciilor: propunere
Comisia a prezentat propunerea sa Consiliului. Această propunere urmărește să sporească
accesibilitatea pentru persoanele cu handicap a diverse produse și servicii din UE.
Propunere de directivă de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative
ale statelor membre în ceea ce privește cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și
serviciilor

Documente conexe

Politica privind accesibilitatea (informații generale)

Serviciile mass-media audiovizuale (informații generale)

A se vedea și

Adoptarea Convenției privind drepturile persoanelor cu handicap (CRPD), organizată de

Adunarea Generală a ONU

Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap (Comisia Europeană)

1.1 Acordul de la Cotonou
La 3 decembrie 2020, UE și Organizația statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific
(Organizația statelor ACP) au ajuns la o înțelegere politică privind un nou acord care să succeadă
Acordului de parteneriat de la Cotonou. Acordul „post-Cotonou” a fost parafat la 15 aprilie 2021,
marcându-se astfel încheierea negocierilor.
Un nou acord de parteneriat UE-Organizația statelor ACP
Noul acord de parteneriat va constitui noul cadru juridic pentru relațiile UE cu 79 de state din
Africa, zona Caraibilor și Pacific (statele ACP).
Acordul are drept obiectiv consolidarea capacității UE și a statelor ACP de a aborda împreună
provocările globale.

Acesta stabilește principii comune și acoperă următoarele domenii prioritare:

• democrația și drepturile omului
• dezvoltarea și creșterea economică durabilă
• schimbările climatice
• dezvoltarea umană și socială
• pacea și securitatea
• migrația și mobilitatea

Acordul va include un fundament comun la nivelul ACP combinat cu trei protocoale

regionale pentru Africa, zona Caraibilor și Pacific, axate pe nevoile specifice ale regiunilor.

Cadrul post-Cotonou: negociatorii ajung la un acord politic privind un nou acord de

parteneriat între UE și statele din Africa, zona Caraibilor și Pacific (Comisia Europeană)

Către o strategie cuprinzătoare cu Africa (Comisia Europeană)

Acordul de la Cotonou

Actualul cadru de parteneriat, Acordul de la Cotonou, a fost adoptat în 2000 pentru a înlocui
Convenția de la Lomé din 1975. Acesta a fost încheiat pentru o perioadă de 20 ani.
Acordul de la Cotonou a fost inițial prevăzut să expire în februarie 2020. Dispozițiile acestuia au
fost prelungite până la 30 noiembrie 2021, cu excepția cazului în care noul acord de parteneriat
dintre UE și statele ACP se va aplica cu titlu provizoriu sau va intra în vigoare înainte de această
dată.
Obiectivul Acordului de la Cotonou îl reprezintă reducerea și, în cele din urmă, eradicarea sărăciei,
precum și contribuția la integrarea treptată a statelor ACP în economia mondială.
Acesta se bazează pe trei piloni:
• cooperarea pentru dezvoltare
• cooperarea economică și comercială
• dimensiunea politică

Acordul de la Cotonou
Instituții comune (Acordul de la Cotonou)
Consiliul de miniștri ACP-UE este instituția supremă în cadrul parteneriatului ACP-UE. Acesta se
reunește o dată pe an, la Bruxelles sau într-o țară ACP, alternativ, fiind alcătuit din:
• membrii Consiliului UE
• un membru al Comisiei
• un membru al guvernului fiecărui stat ACP
Comitetul ambasadorilor ACP-UE asistă Consiliul de miniștri și monitorizează punerea în
aplicare a Acordului de la Cotonou.
Comitetul de cooperare ACP-UE pentru finanțarea dezvoltării analizează implementarea
cooperării pentru finanțarea dezvoltării și monitorizează progresele înregistrate.
Comitetul ministerial comercial mixt ACP-UE discută orice chestiune legată de comerț relevantă
pentru toate statele ACP. Acesta monitorizează negocierile și punerea în aplicare a acordurilor de
parteneriat economic și examinează totodată impactul negocierilor comerciale multilaterale asupra
comerțului dintre ACP și UE și asupra dezvoltării economiilor ACP.
Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE este un organism consultativ compus dintr-un număr
egal de reprezentanți ai UE și ai statelor ACP. Adunarea promovează procesele democratice și
facilitează o mai bună înțelegere între popoarele Uniunii Europene și cele ale statelor ACP. În plus,
discută chestiuni legate de dezvoltare și de parteneriatul ACP-UE, inclusiv acordurile de parteneriat
economic.

Domenii de lucru actuale

1. Dezvoltare

UE sprijină programe și inițiative în beneficiul mai multor țări din grupul statelor ACP. De
asemenea, UE derulează programe de consolidare a creșterii economice regionale și a dezvoltării
regionale pentru regiuni specifice din cadrul ACP.
În cadrul noului buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027, UE finanțează majoritatea
programelor sale de dezvoltare pentru țările partenere ACP prin intermediul Instrumentului de
vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională – Europa în lume
(IVCDCI). IVCDCI va beneficia de un pachet financiar total de aproximativ 79,5 miliarde EUR (în
prețuri curente). Fondul european de dezvoltare (FED), care era finanțat prin contribuții directe din
partea statelor membre, încetează să existe din 2021.

2. Comerț

UE a negociat o serie de acorduri de parteneriat economic (APE) cu cele 79 de state ACP.

Aceste acorduri vizează crearea unui parteneriat comun în domeniul comerțului și al dezvoltării,
dublat de sprijin pentru dezvoltare.
Consiliul acordă Comisiei mandatul de a negocia aceste acorduri și semnează acordurile definitive
după finalizarea acestora.
APE cu țările africane
Negocierile privind APE regional cu 16 state din Africa de Vest, Comunitatea Economică a
Statelor din Africa de Vest (CEDEAO) și Uniunea Economică și Monetară Vest-Africană
(WAEMU) s-au încheiat în iulie 2014. Procesul de semnare este în curs. Până la adoptarea APE
regional complet cu Africa de Vest, acordurile de parteneriat economic preliminare cu Côte d’Ivoire
și Ghana au început să se aplice cu titlu provizoriu la 3 septembrie 2016 și, respectiv, la 15
decembrie 2016.
APE cu Africa de Vest
Tot în iulie 2014, au fost încheiate cu succes negocierile cu țările din Comunitatea de Dezvoltare
a Africii Australe. Acordul a fost semnat la 10 iunie 2016 la Kasane, Botswana. Acordul a început
să se aplice cu titlu provizoriu la 10 octombrie 2016.

UE urmează să semneze un acord de parteneriat economic cu grupul APE din cadrul

Comunității de Dezvoltare a Africii Australe, 1 iunie 2016

APE cu statele părți la APE din SADC

Fișă informativă: principalele avantaje ale APE între UE și statele părți la APE din SADC
(Comisia Europeană)

În octombrie 2014, au fost încheiate cu succes negocierile cu Comunitatea Africii de Est. Procesul
de semnare este în curs.

Comunitatea Africii de Est: UE urmează să semneze un acord de parteneriat economic cu

Burundi, Kenya, Rwanda, Tanzania și Uganda

Camerunul a fost singura țară din regiune care a semnat, la 15 ianuarie 2009, acordul de parteneriat
economic dintre UE și Africa Centrală. La 4 august 2014, acordul a început să se aplice cu titlu
provizoriu.

Acordul de parteneriat economic Africa Centrală-UE

Din regiunea Africii de Est și de Sud, Mauritius, Seychelles, Zimbabwe și Madagascar au semnat
un acord de parteneriat economic în 2009. Acest acord se aplică cu titlu provizoriu de la 14 mai
2012.

Acordul de parteneriat economic între state din Africa de Est și de Sud și UE

APE în regiunea Caraibilor

În octombrie 2008, UE a semnat un APE cu Forumul caraib al statelor din Africa, Caraibi și
Pacific (CARIFORUM), un grup de 15 state din zona Caraibilor. APE CARIFORUM-UE se aplică
cu titlu provizoriu de la 29 decembrie 2008.

Acordul de parteneriat economic CARIFORUM-UE

APE în regiunea Pacificului

APE interimar între UE și statele ACP din Pacific a fost semnat de Papua-Noua Guinee în iulie
2009 și de Fiji în decembrie 2009. Papua-Noua Guinee a ratificat acordul în mai 2011. În iulie
2014, Fiji a decis începerea aplicării cu titlu provizoriu a acordului. Dintre cele 14 țări din regiunea
Pacificului, Papua-Noua Guinee și Fiji dețin cea mai mare cotă a comerțului UE-Pacific. Samoa a
aderat la APE la 21 decembrie 2018, iar Insulele Solomon la 17 mai 2020.

Acordul de parteneriat economic între state din Pacific și UE

3. Migrație

Migrația este un aspect important al relațiilor UE-ACP. Cadrul de cooperare în acest

domeniu este prevăzut la articolul 13 din Acordul de la Cotonou.
Acest articol cuprinde alineate privind
îmbunătățirea condițiilor în țările de origine și
de tranzit, migrația legală și returnarea Răspunsul la presiunile exercitate de
imigranților aflați în situație neregulamentară. migrație

În noiembrie 2015, liderii din UE și liderii Consiliul și Consiliul European depun eforturi în
africani ai țărilor celor mai vizate au participat vederea instituirii unei politici europene
la un summit pentru a consolida cooperarea cuprinzătoare privind migrația
politică privind migrația. Aceștia au convenit
asupra unui plan de acțiune, care cuprinde 16 Găsirea de soluții la presiunile exercitate de
acțiuni concrete. În plus, în cadrul summitului migrație (informații generale)
a fost lansat și Fondul fiduciar de urgență al
UE pentru stabilitate și pentru abordarea
cauzelor profunde ale migrației neregulamentare și ale strămutărilor de persoane în Africa.

Summitul de la Valletta privind migrația, 11-12 noiembrie 2015

4. Procedura de consultare (articolul 96)

Acordul de la Cotonou prevede o procedură care poate fi utilizată în cazurile în care una dintre părți
nu respectă elementele esențiale ale parteneriatului. Acestea includ respectarea drepturilor omului, a
principiilor democratice și a statului de drept.
Obiectivul acestei proceduri este revenirea la o relație normală între parteneri. În cazul în care nu se
ajunge la un acord, partea care a lansat acest proces poate lua măsuri în legătură cu proiectele de
cooperare și cu asistența pentru dezvoltare.
În ceea ce privește UE, Consiliul poate lansa acest proces printr-o invitație la consultări. Acesta
conduce consultările și adoptă decizia care marchează încheierea acestora.

Articolul 96 din Acordul de la Cotonou – procedura de consultare

1.2 Aderarea la zona euro
În prim-plan

Croația va adera la zona euro

La 12 iulie 2022, Consiliul a adoptat cele trei acte

juridice finale necesare pentru a-i permite Croației
să introducă moneda euro la 1 ianuarie 2023.

Astfel se încheie procesul din cadrul Consiliului

care îi permite Croației să devină membru al
zonei euro și să beneficieze de utilizarea monedei
comune a UE, euro, începând cu anul viitor.

Vizualizați întregul infografic

Croația urmează să adere la zona euro la 1 ianuarie 2023: Consiliul adoptă actele
juridice finale necesare (comunicat de presă, 12 iulie 2022)

Condiții pentru aderarea la zona euro: criterii de convergență (informații generale)

Zona euro

În prezent, zona euro cuprinde 19 state Date-cheie privind euro

membre ale UE: Austria, Belgia, Cipru, Estonia,
Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda,
Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta,
Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania și Țările de
Jos.
Euro este în prezent moneda a 19 state
membre ale UE, fiind utilizat de
aproximativ 341,9 milioane de oameni (date
demografice: 2019).

La 1 ianuarie 1999, euro a fost introdus ca

Clauzele de neparticipare
monedă în care se ține evidența contabilă în
11 state membre.
Toate statele membre ale UE sunt, în
principiu, obligate să introducă moneda euro
Bancnotele și monedele euro au început să
odată ce îndeplinesc criteriile de convergență.
circule la 1 ianuarie 2002.
Singura excepție este Danemarca, care dispune
Monedele euro au o față comună și o față
de o „clauză de neparticipare” în tratatele UE și
națională, care indică țara emitentă.
care este scutită de obligația de a adopta moneda
euro.
Totuși, Danemarca poate solicita să adere la zona euro dacă decide acest lucru.

Zona euro (Comisia Europeană)

Cum aderă o țară din UE la zona euro

Pentru a putea introduce moneda euro, statele membre ale UE trebuie să

îndeplinească criteriile de convergență. Acestea sunt condiții economice și juridice convenite
prin Tratatul de la Maastricht în 1992, fiind cunoscute și drept „criteriile de la Maastricht”.
Decizia finală privind aderarea unei țări din UE la zona euro este luată de Consiliul UE. Decizia se
bazează pe o propunere a Comisiei Europene și se ia după ce Parlamentul European a fost consultat
și Consiliul European a dezbătut propunerea.

Condiții pentru aderarea la zona euro: criterii de convergență (informații generale)

Evaluarea gradului de pregătire a țării: rapoartele de convergență

Cel puțin o dată la doi ani, Banca Centrală Europeană (BCE) și Comisia Europeană examinează
dacă statele membre care nu fac parte din zona euro (așa-numitele „state membre cu derogare”)
îndeplinesc criteriile de convergență și, prin urmare, sunt pregătite să introducă moneda euro.
Fiecare dintre acestea emite un raport de convergență care prezintă constatările lor.

Rapoartele sunt transmise Consiliului UE în vederea examinării și a fundamentării eventualelor

decizii ulterioare.

BCE și Comisia pot, de asemenea, pregăti un astfel de raport în orice moment la cererea unei țări
care nu face parte din zona euro, dar își dorește să adere la aceasta.

Rapoarte de convergență (Comisia Europeană)

Rapoarte de convergență (Banca Centrală Europeană)

Luarea deciziei privind extinderea zonei euro

Consiliul UE decide dacă o țară poate să introducă moneda euro.

Consiliul adoptă o astfel de decizie după ce:

• a primit o propunere din partea Comisiei
• a primit o recomandare din partea statelor membre ale zonei euro
• a consultat Parlamentul European
• în cadrul Consiliului European a avut loc o dezbatere

Decizia finală este luată de toate statele membre ale UE. În legislația UE, acest lucru este
menționat drept „abrogarea derogării”.

Stabilirea cursului de schimb

În plus, Consiliul UE stabilește în mod irevocabil cursul la care euro substituie moneda statului
membru.

Consiliul ia această decizie pe baza unei propuneri din partea Comisiei și după consultarea Băncii
Centrale Europene.

Decizia este luată de statele membre ale zonei euro și de țara care introduce moneda euro, prin
vot în unanimitate în Consiliu.

Rolul statelor membre ale zonei euro

Țările din zona euro emit o recomandare adresată Consiliului UE cu privire la gradul de pregătire a
unei anumite țări pentru adoptarea monedei euro.

Statele membre ale zonei euro trebuie să emită recomandarea în termen de șase luni de la primirea
de către Consiliu a propunerii Comisiei privind introducerea monedei euro într-un stat membru.

Recomandarea trebuie să fie adoptată cu majoritate calificată a statelor membre care fac parte din
zona euro.

Cronologie

Filters: Consiliul Uniunii Europene ; Eurogrup

2022

12 iulie

Croația urmează să adere la zona euro la 1 ianuarie 2023: Consiliul adoptă actele juridice finale
necesare

Consiliul a adoptat cele trei acte juridice finale necesare pentru a-i permite Croației să introducă
moneda euro la 1 ianuarie 2023.

Astfel se încheie procesul din cadrul Consiliului care îi permite Croației să devină membru al
zonei euro și să beneficieze de utilizarea monedei comune a UE, euro, începând cu anul viitor.
Aș dori să îl felicit pe omologul meu, Zdravko Marić, și întreaga Croație pentru că a devenit cea de-
a 20-a țară care aderă la zona euro. Adoptarea monedei euro nu este o cursă, ci o decizie politică
responsabilă. Croația a îndeplinit cu succes toate criteriile economice necesare și va plăti în euro
începând cu 1 ianuarie 2023.
Zbyněk Stanjura, ministrul de finanțe al Cehiei

Croația urmează să adere la zona euro la 1 ianuarie 2023: Consiliul adoptă actele juridice
finale necesare (comunicat de presă, 12 iulie 2022)

17 iunie
Extinderea zonei euro: Croația

Consiliul a adoptat o recomandare care reprezintă prima parte a unui proces juridic care va permite
Croației să devină membră a zonei euro și să beneficieze de utilizarea monedei noastre comune,
euro, începând cu 1 ianuarie 2023.

Croația va fi cel de al 20-lea stat membru al UE care adoptă euro ca monedă națională.

Consiliul Afaceri Economice și Financiare, 17 iunie 2022

16 iunie

Croația este pe cale să adere la zona euro

Eurogrupul a fost de acord cu evaluarea pozitivă a Comisiei Europene și a Băncii Centrale

Europene cu privire la îndeplinirea de către Croația a criteriilor de convergență.

Acesta este primul pas în cadrul unui proces prin care Consiliul UE adoptă acte juridice care
vor permite Croației să devină membră a zonei euro și să beneficieze de utilizarea monedei euro,
începând cu 1 ianuarie 2023.

Statele membre din zona euro recomandă ca Croația să devină cel de al 20-lea membru
al zonei euro (comunicat de presă, 16 iunie 2022)

2015

1 ianuarie
Lituania a aderat la zona euro

2014

1 ianuarie
Latvia joined the euro area

2011

1 ianuarie
Estonia a aderat la zona euro

2009

1 ianuarie
Slovacia a aderat la zona euro

2008
1 ianuarie
Cipru și Malta au aderat la zona euro

2007

1 ianuarie
Slovenia joined the euro area

2001

1 ianuarie
Grecia a aderat la zona euro

1999

1 ianuarie
Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia și
Spania au aderat la zona euro

Documente conexe

Articolul 140 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (criteriile de convergență)

Protocolul (nr. 13) privind criteriile de convergență (Tratatul privind funcționarea UE)

A se vedea și

Istoric

Despre moneda euro