Harald al III-lea Sigurdsson 

(n. 1015,[1][2][3][4] Ringerike, Buskerud, Norvegia – d. 25
septembrie 1066, Stamford Bridge(d), East Riding of Yorkshire(d), Anglia, Regatul Unit), supranumit
ulterior Harald Hardråde (în nordică veche: Haraldr harðráði, în traducere aproximativă "sfat
hotărât" sau "conducător dur") a fost rege al Norvegiei din 1047[6] până în 1066. A fost și Rege al
Danemarcei până în 1062. Multe dintre faptele sale sunt consemnate în Heimskringla. Moartea lui
este ades folosită pentru a marca sfârșitul erei vikinge.

Tinerețea[modificare | modificare sursă]
Născut în 1015, Harald a fost cel mai mic dintre cei trei frați vitregi ai regelui Olaf al II-lea, mama sa
fiind Åsta Gudbrandsdatter. Când Harald avea doar 15 ani, regele Olaf a fost ucis în timp ce își
apăra tronul de Knut cel Mare în 1030 în Bătălia de la Stiklestad. Harald a luat parte la Bătălie și
deși rănit a reușit să scape și să părăsească ulterior Norvegia în exil. A fost ajutat de un grup de
războinici, exilați și ei la moartea lui Olaf. În 1031 Harald și oamenii săi au ajuns în Rusia
Kieveană unde au slujit în armata lui Iaroslav I cel Înțelept, Mare Cneaz al Rusiei. Se presupune că
Harald a luat parte la campania acestuia împotriva polonezilor fiind asociat la comanda forțelor de
apărare.