Istorie[modificare 

| modificare sursă]

Beiuș în Harta Iosefină a Comitatului Bihor, 1782-85

Ca si asezare este pomeninita inainte de 1096. Ca oraș a existat dinainte 1241, dovadă fiind că
la 1241 se vorbește de un district al Beiușului complet pustiit de tătari în timpul invaziilor de la 1241–
1246. În documentele din perioada 1291-1242, localitatea apare cu
toponimele Benenus, Benens, Belenus, Voyuoda de Bivinis sau Belenyes, indicand o regiune cu
zimbri. Până la începutul secolului al XX-lea s-a folosit mai mult denumirea de Binș (și continuă să
fie numit așa în graiul regiunii).
In 28 octombrie 1454 ii este atribuita denumirea de oras.
Într-un document emis la 27 noiembrie 1413 de către episcopul Andrea Scolari a fost menționat
faptul că la Beiuș exista o biserică cu hramul Sfânta Agatha „pe locul celei vechi”, care era a doua
catedrală episcopală după cea de la Oradea.[4] Ruinele acesteia pot fi văzute în cimitirul romano-
catolic din deal. Actuala biserică romano-catolică din Beiuș, monument istoric, datează de la mijlocul
secolului al XVIII-lea.
Documentele atestă că în secolul al XVIII-lea în orașul Beiuș și împrejurimi, înfloresc agricultura,
meștesugurile, comerțul, astfel că spre sfârșitul secolului și începutul noului secol districtul
Beiuș cuprindea un târg (Beiușul) și 72 de sate.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea a fost ridicată biserica română unită cu hramul Sf. Dumitru, sfințită
în anul 1800 de episcopul Ignațiu Darabant.
Ceea ce a impulsionat în mod deosebit dezvoltarea orașului și ridicarea sa culturală a fost înființarea
în 1828 de către episcopul Samuil Vulcan a unui gimnaziu român unit (greco-catolic), devenit
în 1998 Colegiul Național "Samuil Vulcan". Înființarea gimnaziului de la Beiuș a fost un eveniment de
mare însemnătate pentru românii din Transilvania, deoarece a format intelectuali români care au
devenit purtători ai emancipării culturale și politice a românilor transilvăneni.