CURS 2

1. Populația și resursele umane ale Terrei

Populaţia umană este colectivitatea persoanelor fizice care locuiesc pe un anumit teritoriu şi
într-o anumită perioadă de timp. Resursele umane sunt reprezentate de totalitatea populaţiei la un
moment dat care poate presta o activitate social-economică. Fără forță de muncă resursele nu pot fi
exploatate, de aici primatul resurselor umane faţă de cele materiale.
1.1. Dinamica populației
In prezent numărul populaţiei a depășit 7.9 mld. de locuitori, insă ritmul de creștere de la
desăvârşirea antropogenezei şi până la începutul secolului al XIX-lea a fost foarte lent.
Până târziu, în secolul al XVIII-lea, oamenii politici şi de cultură au avut o imagine foarte vagă
asupra numărului locuitorilor din diferite ţinuturi ale Terrei, ca urmare a lipsei unor înregistrări
complete, uneori a absenţei unei administraţii suficient de conştiincioase şi chiar a tendinţei unor
grupuri umane de a se sustrage de la orice fel de înregistrare1.
Estimările realizate de-a lungul timpului, atât de oamenii de știință, cât și de instituțiile
internaționale (O.N.U.) arată faptul că primul miliard a fost înregistrat abia în 1820, după un secol în
1927 s-a înregistrat al doilea miliard , în 1960 al treilea, în 1974 al patrulea, în 1987 al cincilea miliard,
în 1999 al şaselea miliard, iar la sfarșitul anului 2011 al șaptelea miliard.Se observă din datele
prezentate o reducere progresivă a timpului necesar saltului de la un miliard la altul. Acest lucru
reprezintă pentru unele ţări un factor pozitiv dar pentru altele un factor negativ.
1.1.1.Perioada contemporană
Cea mai scurtă dintre etapele evoluţiei numerice a populaţiei Globului dar şi cea mai
spectaculoasă, acoperă timpul scurs după 1950, caracterizat prin cel mai înalt ritm de creştere atins
vreodată, efect al exploziei demografice manifestate în continentele rămase anterior în afara acesteia :
Africa, Asia şi America Latină. În primii 20 de ani de după cel de al Doilea Război Mondial populaţia
Terrei s-a caracterizat printr-o accentuare fără precedent a exploziei demografice, care s-a manifestat
aproape exclusiv în ţările în curs de dezvoltare, unde a avut loc o restrângere semnificativă a
mortalităţii şi un avânt excepţional al sporului natural. Dacă în anii 1950 – 1955 sporul natural
mondial se ridicase deja la 17,9‰ anual, acesta a atins vârful de 20,6 ‰ anual înanii 1965 – 1970,
Anul O.N.U- 2000 J.N. Durand Haub McEvedy, Thomlinson O.N.U - 1973

1
Printre alţii, şi evreii din Antichitate manifestau o veritabilă repulsie faţă de înregistrarea populaţiei, considerată ca un act
de impietate. Respectând ad litteram Biblia, unele secte creştine din Franţa şi Anglia, s-au opus recenzării chiar şi în sec. al
XVIII-lea.
1
 var. var. Biraben var. var. Jones Var. var. var. var.
joas înaltă joasă înaltă Joasă înaltă joasă înaltă
ă
-10 000 1 10 4 1 10

-8 000 5 5

-6 500 5 10 5 10

-5 000 5 20 5 5 20

-4 000 7 30 15 7

-3 000 14 50 50 14

-2 000 27 100 27

-1 000 50 50

- 500 100 100

- 200 150 231 231 150
1 170 400 255 270 330 300 170 200 300 200 400
200 190 256 256 190
400 190 206 206 190
500 190 206 206 190
600 200 206 206 200
800 220 224 224 220
900 226 240 226 240
1000 254 345 254 275 345 265 240 310
1100 301 320 301 320
1200 360 450 400 450 360
1250 400 416 416 350 400
1300 360 432 432 360 400
1340 443 443
1400 350 374 374 350
1500 425 540 461 440 540 425 500
1600 545 579 579 545 500 470 545
1650 470 545 500 545
1700 600 679 679 610 600
1750 629 961 771 735 805 795 720 700 790 961
1800 813 1125 954 900 900 980 1125
1820 1000
1900 1550 1762 1643 1650 1710 1656 1625 1600 1650 1762
1910 1750 1750
1920 1860 1860
1927 2000
1940 2300 2300
1950 2400 2556 2527 2566 2566 2500 2400 2486 2520 2556
1960 3000
1974 4000
1987 5000
1999 6000
2011 7000
Tabelul nr.1: Evoluţia populaţiei Globului între 10 000 î.C. şi 2011 ( în milioane locuitori)
Surse : Historical Estimation of World Population, document on-line al Population Reference Bureau al O.N.U.; J.N.Biraben, An Essay Concerning
Mankind’s Evolution, Population, 4/1980; J.D.Durand, Historical Estimates of World Population, Population Center, Univ.of Pennsylvania, 1974; C.Haub,
2
 How Many People Hase Ever Leved On Earth, Population Today, nr.2/1995, pp.5;C..McEvedy, R.Jones, A Population Atlas of World Population,
Routledge, London, 1979; R.Thomlinson, Demografic Problems. Controversy of Population control, Population Today, nr.1/1975, pp.5; var – varianta.

durata dublării populaţiei mondiale limitându-se la 37 de ani. Deoarece explozia demografică s-a
aplicat acum la mase mult mai mari de oameni în comparaţie cu perioada anterioară (locuitorii Asiei,
Africii şi Americii Latine), şi valorile absolute anuale ale sporului natural au devenit cu mult mai mari
în comparaţie cu orice altă perioadă din istoria omenirii, urcând de la 47 mil. anual în 1950 - 1955 la
72,2 mil. anual în anii 1965 – 1970. În pofida exploziei demografice, omenirea a reuşit să asigure, la
nivelul ansamblului Globului, în special prin tehnologii mai performante, o creştere mai rapidă a
producţiei materiale decât aceea a populaţiei : în anii 1955 – 1980 valoarea produsului mondial brut, în
preţuri curente, a crescut de trei ori iar produsul brut mediu pe locuitor a crescut de la 1320 $ la 2510 $,
chiar şi în condiţiile în care, după 1975, ca urmare a declanşării crizei mondiale a resurselor naturale,
ritmul mediu anual de creştere a produsului mondial brut s-a redus de la 5,1 % la 3,1% (M. Bulgaru,
1984). S-a redus continuu ponderea celor care suferă de subnutriţie şi au devenit tot mai rare cazurile
de foamete generalizată.
A crescut însă, în mod continuu ponderea ţărilor în curs de dezvoltare în totalul populaţiei
Globului, de la 67 %, în 1950, la 83,6%, în anul 2020 ; doar 8 state au ajuns să grupeze 89,2% din
populaţia ţărilor în curs de dezvoltare – R. P. Chineză, India, Indonezia, Brazilia, Bangladesh, Pakistan,
Nigeria şi Mexic. În acelaşi timp, statele dezvoltate au intrat într-o perioadă de echilibru demografic,
efect al unei orientări generale spre scăderea natalităţii şi, deci, şi a valorilor bilanţului natural, dar şi
drept consecinţă a unei uşoare tendinţe de reviriment al mortalităţii, ca urmare a îmbătrânirii populaţiei.
În ultimii 35 de ani amploarea exploziei demografice a început să se reducă, pe de o parte
datorită măsurilor denataliste guvernamentale2, dintr-o serie întreagă de state, iar pe de alta – datorită
modernizării generale a comportamentului demografic, sub influenţa educaţiei, a mijloacelor de
răspândire în masă a informaţiei etc. sau, pur şi simplu, ca efect al ridicării standardului material de
viaţă. Valorile relative ale sporului natural mondial au coborât la 19,6 ‰ anual în anii 1970 – 1975, la
17,4 ‰ anual, pentru anii 1975 – 1990, la 16,8 ‰ anual, în anii 1990 – 1995, la 14,5 ‰ în anii 1995 –
2000, la 11,1 ‰ în anii 2000 – 2014 și la 10.4‰ în anul 2020.
În Europa, la nivel naţional şi regional s-au menţinut o serie de trăsături tradiţionale, cum este
aceea a dinamicii pozitive susţinute a populaţiei din statele şi regiunile cu un bilanţ natural net pozitiv
(Albania, şi Kosovo-Metohia) ca şi a celor cu o dinamică economică care atrage puternici curenţi

2
Şi în perioada contemporană, un mare număr de demografi şi economişti au continuat să pună în faţa organelor
guvernamentale şi organismelor internaţionale problema necesităţii luării unor măsuri denataliste, cel mai cunoscut dintre
aceştia fiind Paul Ehrlich, autorul cărţii « Bomba demografică », publicată în 1968. Un spirit malthusian respiră şi din mult
discutata lucrare „Limitele creşterii”, elaborată de un colectiv de economişti de la Institutul Tehnologic din Massachussets.
3
migratorii (sudul şi sud-vestul Germaniei, landul austriac Salzburg, Regiunea Pariziană şi litoralul
mediteranean al Franţei, Suedia centrală, sud-vestul Norvegiei, litoralul finlandez al Golfului Finic,
Grecia centrală, aglomeraţia Istanbulului), alături de arii clasice de depopulare prin plecarea masivă a
populaţiei rurale (Meseta spaniolă, estul Portugaliei, Masivul Central Francez şi regiunea Champagnes-
Ardenne, Calabria, nordul Finlandei şi al Suediei) sau prin dezindustrializare (estul Germaniei, Lorena,
Toscana). Au apărut însă şi fenomene noi – în primul rând depopularea unor teritorii destul de întinse
din Europa central-estică (Bulgaria, Macedonia, Ungaria, sud-vestul României, Voivodina, Letonia,
Estonia), consecinţă a suprapunerii peste un grav declin demografic a unei puternice emigraţii
determinate de înrăutăţirea situaţiei economice a majorităţii populaţiei.
În contrast cu evoluţiile din ţările în curs de dezvoltare, în ţările dezvoltate, această ultimă
perioadă a ciclului actual este marcată de tendinţa generală de scădere a ritmului de creştere a
populaţiei. Acest fenomen este specific ultimei faze a modernizării comportamentului demografic, în
multe state fiind datorat deficitului natural, o raritate specifică doar Germaniei şi Ungariei până în
1990, dar devenită o situaţie obişnuită în majoritatea statelor din sudul şi estul Europei, cu tendinţa de
generalizare la scara întregului continent iar în perspectiva imediată şi în Canada, estul Asiei etc. Este
de fapt tendinţa inversă exploziei, de implozie demografică, fenomen care nu îngrijorează atât prin
efectul reducerii populaţiei cât prin acela, deja puternic resimţit, al îmbătrânirii acesteia. Este o situaţie
care va determina modificări majore în ierarhia regională sau mondială chiar dacă globalizarea
mişcărilor migratorii ar putea compensa diferenţele dintre cele două categorii de state, cele mai multe
state vest-europene menţinându-se în afara declinului prin soldul migratoriu pozitiv (tab.nr.8).
Cu toate acestea, o creştere a ponderii continentelor în care explozia demografică îşi menţine
încă prin inerţie influenţa, este indubitabilă. Asia nu-şi va pierde poziţia, dar Europa, inclusiv partea
europeană a Rusiei, va pierde teren în faţa Africii şi Americii. America de Sud a recuperat diferenţa
care o separa de America de Nord dar nu va mai înregistra pe viitor o creştere notabilă iar Oceania va
rămîne la acelaşi nivel coborît de populare.
Evoluţiile din ultima jumătate de secol au adus în prim plan o serie de state care au devansat statele
cele mai populate din Europa – Indonezia, Brazilia, Pakistan, Bangladesh, Nigeria, Mexic, toate cu
peste 100 mil. locuitori în 2020, la care se adaugă Vietnamul, Filipinele, Egiptul, Turcia, Iranul,
Thailanda, Etiopia, state a căror pondere depăşeşte 1% din populaţia mondială.
Evoluţia viitoare a populaţiei mondiale este una din marile teme de interes ale geografiei
populaţiei, antrenând tot mai mulţi cercetători care se bazează pe o serie de modele de prognoză,

4
printre care şi cel enunţat al tranziţiei demografice. Un stimulent al acestui interes îl constituie relaţiile
foarte strânse dintre creşterea populaţiei şi dezvoltare. În ultimii ani a crescut foarte mult numărul
Tabelul nr.2 :Evoluţia ierarhiei primelor 10 state cele mai populate (milioane locuitori),1000 a.C.-2020
Sursa : Population Reference Bureau, O.N.U, INED

Nr. statul 1000 statul 1 d.C. statul 1000 statul 1900 statul 2020
crt a.C
1 China 16.2 China 62.0 China 67.0 China 415.0 China 1439
2 India 12.0 India 33.0 India 62.0 India 227.0 India 1380
3 Pakistan 3.7 Italia 7.0 Turcia 7.3 S.U.A 77.0 S.U.A 331
4 Egipt 3.5 Turcia 6.7 Franţa 6.5 Fed .Rusă 71.0 Indonezia 273
5 Turcia 3.4 Franţa 6.5 Bangladesh 6.5 Japonia 45.8 Pakistan 220
6 Iraq 2.5 Spania 6.0 Pakistan 6.0 Germania 43.0 Brazilia 212
7 Italia 2.3 Egipt 5.8 Egipt 5.7 Franţa 41.2 Nigeria 206
8 Franţa 2.2 Pakistan 5.0 Spania 5.5 M. Britanie 41.1 Bangladesh 164
9 Iran 2.1 Iran 3.9 Nigeria 5.2 Indonezia 40.5 Rusia 145
10 Spania 2.0 Germania 3.5 Italia 5.0 Italia 34.2 Mexic 128

studiilor de prognoză asupra perspectivelor evoluţiei populaţiei la nivel mondial şi la nivelul diferitelor
state, studii generate de problemele pe care le-a pus explozia demografică. Aceste prognoze se bazează
pe extrapolarea tendinţelor actuale de evoluţie a natalităţii şi mortalităţii, pe analiza tendinţelor de
modificare a comportamentului demografic, în funcţie de ridicarea standardului de viaţă, pe influenţa
pe care o vor avea asupra natalităţii şi mortalităţii structura pe grupe de vârstă a populaţiei şi
modificările care vor interveni în această structură (prin creşterea ponderii vârstnicilor şi reducerea
celei a tineretului) ca şi pe efectele politicii demografice a statelor. Toţi aceştia nu pot fi anticipaţi decât
cu o marjă de eroare destul de mare, unele accidente politice majore – cazul căderii comunismului, care
a dus la instalarea deficitului natural în cele mai multe state fost-comuniste din Europa, neputând fi
prevăzute.
Tabel nr. 3. Perspectivele evoluţiei populaţiei Globului, în prima parte a sec. al XXI-lea (după ipoteza medie a O. N. U.,
evaluările Biroului pentru Recensământ al S. U. A. şi ale I. N. S. E. E. - Franţa)

Populaţia în Ponderea în Populaţia Dinamica Populaţia

anul 2005, populaţia prognozată prognozată prognozată
mil loc. Globului în anul pentru anul pentru anii pentru anul
2005 2025, mil. loc. 2005 – 2025 2050, mil. loc.
Asia (fără C.S.I.) 3 847,9 59,4 % 4 680,7 + 21,6 % 5 191,2
Europa (fără C.S.I. şi 524,7 8,1 % 519,8 - 0,9 % 485,0
statele baltice)
C.S.I. şi statele baltice 291,5 4,5% 294,5 + 1,0 % 277,7
Africa 894,0 13,8 % 1 286 + 43,8 % 1 862,9
America Anglofonă 330,4 5,1 % 387 + 17,1 % 454,1
America Latină 557,1 8,6 % 690 + 23,9 % 779,6
Australia şi Oceania 32,4 0,5 % 42 + 29,6 % 49,5
Total mondial 6 478 7 900 + 22,0 % 9 100

5
1.1.2.Componentele dinamicii populaţiei
Elementul determinant al dinamicii populaţiei este Bilanţul său natural, cu cele două
componente ale sale – natalitatea şi mortalitatea, bilanţ care produce o creştere a populaţiei atunci
când este pozitiv (caz în care este denumit şi spor natural) şi, dimpotrivă – o reducere a populaţiei
atunci când este negativ (caz în care este denumit deficit natural). Bilanţul natural al populaţiei este
redat, de regulă, în promile şi poate fi exprimat, foarte simplu, ca o diferenţă între natalitate,
componenta activă, şi mortalitate, componenta pasivă :
Bn= N – M
1.1.2.1. Natalitatea
Natalitatea este elementul dinamic (activ) al bilanţului natural, aceasta aflându-se, în comparaţie
cu mortalitatea, într-o măsură mult mai mare sub controlul intenţiilor umane şi putând înregistra, sub
acest control, oscilaţii negative sau pozitive la distanţe de timp relativ scurte. Această particularitate
implică o mare variabilitate în timp, natalitatea putând înregistra salturi remarcabile, conjuncturale 3.
Spre deosebire, mortalitatea este mai greu de controlat, factorul biologic fiind mult mai puternic
impunând o evoluţie mai lentă.
În calculele demografice curente se uzează cel mai adesea de indicatorul natalităţii brute, N,
(sau al ratei natalităţii), exprimate prin numărul de născuţi vii în decurs de un an (Nv) raportat la
efectivul populaţiei care le-a dat viaţă (P). Ca şi majoritatea indicatorilor demografici, şi natalitatea
brută se exprimă în promile (‰):
N = Nv. 1000 / P
Deşi este sistematic folosită, natalitatea brută este un indicator imperfect, în unele situaţii acesta
estompând capacitatea reală de reproducere a unei populaţii, ca urmare a diferenţelor mari dintre
diversele grupuri umane din punctul de vedere al structurii pe grupe de vârstă şi sexe.
Aceasta a impus imaginarea unor corective, printre care menţionăm indicele fertilităţii
populaţiei (F), care constă în raportarea aceluiaşi număr de născuţi vii într-un interval de un an (Nv) la
efectivul populaţiei feminine în vârstă de reproducere, aceasta fiind considerată ca fiind cuprinsă între
15 şi 49 de ani (Pf15 – 49)4 :
F = Nv . 1000 / Pf15 – 49

3
O situaţie des citată este aceea care a urmat măsurilor nataliste ale puterii comuniste din 1966 în România, când natalitatea
s-a dublat într-un singur an.
4
Deşi mai rare, naşteri se produc şi în afara acestui interval de vârstă
6
 Natalitatea este influenţată de o serie de factori, dintre care unii sunt incontestabili iar alţii sunt
discutabili sau parţial valabili.
a. Dintre factorii incontestabili, menţionăm :
- Starea de sănătate a populaţiei, exprimată prin faptul că ameliorarea stării de sănătate
a populaţiei, în primul rând a sexului feminin, contribuie în mod categoric la ridicarea natalităţii, prin
reducerea frecvenţei sterilităţii, produse de bolile transmisibile, cu maximum de frecvenţă înzona
intertropicală umedă (sifilisul, malaria ş.a.). Acest fapt s-a produs în perioada postbelică într-o serie de
state din Africa Subsahariană – Angola, Uganda, Guineea-Bissau sau Ruanda, precum şi din sudul
Asiei5.
- Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe. Populaţiile cu o pondere mai ridicată a
adulţilor, în special a tinerilor adulţi, de 15 – 45 de ani, în detrimentul proporţiei vârstnicilor, precum şi
cu o structură echilibrată pe sexe, au, în mod firesc, natalităţi potenţiale ridicate – cazul clasic al
tinerelor oraşe industriale care atrag populaţie de origine rurală, în contrast cu regiunile rurale, părăsite
de migranţi, îmbătrânite şi excesiv feminizate. Dar sunt şi grupuri de migranţi cu o proporţie anormal
de mică a femeilor şi cu natalităţi potenţiale sub nivelul normal – imigranţii africani din Europa
Occidentală, cu o proporţie redusă a femeilor, deoarece acestea se adaptează greu la condiţiile de
muncă din Europa, ca urmare a analfabetismului ş.a.
- Condiţiile climatice îşi spun cuvântul în sens restrictiv asupra natalităţii potenţiale în
zonele polare şi subpolare, prin adaptarea la o climă rece, la resursele limitate de hrană şi la îndelungată
noapte polară, lipsită de lumină, regiuni în care omul s-a şi aşezat recent – cazul eskimoşilor (inuit), cu
o natalitate potenţială modestă6.
- Nivelul de trai material şi spiritual al grupului uman respectiv. În general, cu cât
standardul de viaţă este mai înalt, cu atât natalitatea tinde să coboare mai jos, în primul rând deoarece
familiile, ca urmare a scăderii mortalităţii infantile, îşi văd asigurată descendenţa fără să dea naştere
unui număr prea mare de copii.
- Un puternic efect a fost şi acela al instruirii, mamele cu o pregătire mai avansată având
mult mai puţini copii decât acelea cu o instruire elementară sau fără instruire : studii efectuate în
S.U.A., arată că în rândul femeilor analfabete, numărul copiilor este mai mare (3.86) decât al celor cu

5
Natalitatea potenţială este rareori atinsă, fiind influenţată de starea sănătăţii populaţiei, de bolile endemice şi cele venerice,
susceptibile a induce sterilitatea. Aşa a fost cazul Africii înainte de 1950, unde pe arii extinse 20-25% dintre femei erau
afectate de astfel de boli (boala somnului, sifilis), situaţie schimbată după 1950. Eradicarea malariei într-un stat tropical
precum Sri Lanka, a condus după 1950 la creşterea rapidă a natalităţii,cu valori de peste 50‰.
6
Oscilaţiile climatice sezoniere, acolo unde sunt bine marcate, influenţează, la rândul lor, sezonalitatea concepţiilor (în
Europa, cu un maximum în lunile iunie – iulie) cu efect direct asupra sezonalităţii naşterilor (în Europa – cu un maximum în
lunile martie – aprilie).
7
studii superioare (1.38). Se instaurează, în paralel, la nivelul păturilor sociale mijlocii, o mentalitate tot
mai individualistă, specifică societăţii de consum, soţii căutând să se bucure cât mai mult de
binefacerile civilizaţiei (achiziţionarea unei mari varietăţi de bunuri, unele perfect inutile, ca şi a unor
locuinţe cât mai confortabile şi spaţioase, a mai multor autoturisme, participarea la vacanţe şi excursii
îndepărtate şi costisitoare), rămânând o parte mai redusă din bugetul bănesc şi de timp al familiei
pentru creşterea şi educarea unui număr mare de copii. Se accentuează şi gradul de urbanizare a
societăţii, mediul urban având, de regulă, condiţii mai grele de creştere a copiilor (ponderea mai mare a
alimentelor în bugetul familiilor, în absenţa propriei producţii agricole, lipsa de spaţiu etc.)
- Mentalităţile dominante referitoare la organizarea familiei :
Obişnuinţa, în cadrul diferitelor grupuri umane, de a încheia de timpuriu căsătorii, de a le
menţine cât mai stabile şi de a trăi într-o proporţie cât mai mare în cadrul familiilor contribuie, în mod
indiscutabil, la menţinerea unei natalităţi relativ mai ridicate. În acest sens trebuie luat în considerare
indicatorul demografic al nupţialităţii, care exprimă numărul căsătoriilor încheiate în decurs de un an,
raportat la 1000 de locuitori.
O tendinţă foarte periculoasă şi cu consecinţe negative asupra natalităţii, specifică statelor
dezvoltate şi celor care au trecut prin experienţa economiei centralizat planificate, este aceea de
creştere a gradului de instabilitate a familiilor şi chiar de descompunere a acestei celule fundamentale a
societăţii. Aceasta se reflectă în creşterea divorţialităţii (numărul de divorţuri pronunţate într-un an
raportat la 1000 de locuitori). Divorţialitatea a ajuns la valorile cele mai mari în fostele şi actualele state
cu o economie centralizat planificată, unde este un reflex al debusolării morale generale a indivizilor şi
al răspândirii alcoolismului (5,3 ‰ în Rusia, 3,8 ‰ în Belarus, 3,7 ‰ Ucraina, 3,5 ‰ în R. Moldova,
valori de peste 2,5 ‰ şi în Cuba, ţările baltice, R. Cehă, Ungaria etc.).
Politica demografică a statelor joacă, pe planul natalităţii reale, un rol din ce în ce mai
important în perioada contemporană. Ea se manifestă, însă, în trei maniere, foarte diferite :
- Politica denatalistă (malthusiană) este aceea care îşi propune să contribuie la reducerea
sporului natural prin reducerea natalităţii, folosind ca mijloace – propaganda în vederea introducerii
planningului familial, prin utilizarea diverselor mijloace şi metode anticoncepţionale, ca şi punerea la
dispoziţie, în mod gratuit, a acestor mijloace, stimularea căsătoriilor tardive, consilierea familiilor de a
avea cât mai puţini copii, liberalizarea întreruperilor de sarcină, educarea tineretului, în special a fetelor
etc.; se practică şi impozitarea progresivă a familiilor cu mulţi copii, chiar şi măsuri şocante de tipul
sterilizărilor în masă (India, China, Thailanda, atât lafemei cât şi la bărbaţi).

8
 - Politica natalistă (antimalthusiană) este, dimpotrivă, practicată de statele ameninţate cu
restrângerea populaţiei, a resurselor de forţă de muncă şi a efectivelor mobilizabile, state, care, de
regulă, au şi mijloace bugetare mai însemnate, permiţându-le să aloce sume considerabile pentru
sprijinirea mamei şi a copilului, prin acordarea de alocaţii familiale, locuinţe sau credite fără dobândă
pentru locuinţe, concedii plătite de maternitate sau paternitate, reduceri de preţuri, scutiri de tarife
pentru diferite servicii, instituirea unui sistem şcolar care preia copiii încă de la trei ani, ocupându-se de
aceştia atât dimineaţa cât şi după amiazaetc.; unele state au legiferat şi interzicerea sau limitarea
întreruperilor de sarcină.O astfel de politică a fost adoptată de majoritatea statelor Europei, începând cu
statele totalitare de dinainte de cel de al Doilea Război Mondial, care urmăreau să-şi asigure o anumită
forţă militară şi resurse umane colonizabile (Italia, Germania, fosta U.R.S.S.), apoi şi de Australia sau
unele state latino-americane cu o natalitate moderată (Argentina). În virtutea principiilor nataliste ale
Coranului, şi majoritatea statelor musulmane duc o astfel de politică, deşi aici ea nu se impune din
necesităţi demo-economice.
- Politica indiferentă este aceea care lasă procesele demografice să evolueze de la sine, fără
intervenţia directă a statului. Ea este practicată, pe de o parte, de administraţia S.U.A., care consideră
că o adaptare spontană a comportamentului demografic al populaţiei la posibilităţile de subzistenţă
corespunde cel mai bine principiului liberului arbitru al individului, şi, pe de alta – de majoritatea
statelor Africii Subsahariene, motivată aici, însă, de lipsa de mijloace materiale.
Distribuţia actuală a natalităţii pe Glob. Datorită gamei largi de valori ale natalităţii, statele
Globului formează un număr destul de mare de categorii, şi anume cinci, distribuţie care, în linii
generale este invers proporţională cu nivelul de dezvoltare social-economică :
A. Statele cu natalitate foarte mare (peste 40 ‰) sunt ţări foarte înapoiate, caracteristice, în
primul rând, pentru Africa Subsahariană (Niger, Ciad, Mali, Somalia, R. D. Congo, Nigeria, Angola
etc.), dar întâlnite, izolat, şi în aria islamică a Orientului Apropiat şi Mijlociu(Yemen, Afganistan).
B. Statele cu natalitate mare (20 – 40 ‰) sunt fie ţări tradiţionaliste, dar în care au început să se
resimtă unele efecte modeste ale modernizării comportamentului demografic, situate în aria Africa de
Nord – Orientul Apropiat şi Mijlociu – Asia centrală şi de Sud (Sudan, Iordania, Siria, Irak,
Turkmenistan, Tadjikistan, Pakistan), fie ţări de nivel social-economic mai modest ale Americii Latine
şi Oceaniei (Guatemala, Honduras, Nicaragua, Bolivia, Paraguay, Papua - Noua Guinee), fie ţări ale
Africii Subsahariene deja puternic afectate de pandemia de S. I. D. A. (Zimbabwe, Lesotho, Botswana,
Namibia etc.), fie state insulare dens populate (Haiti, Insulele Capului Verde etc.).

9
 C. Statele cu natalitate mijlocie (15 – 20‰) sunt, în general, ţări cu un nivel mediu de
dezvoltare economică, caracteristice pentru America Latină (Argentina, Perù, Ecuador, Columbia,
Venezuela, Mexic, R. Dominicană etc.), Africa de Nord – Orientul Apropiat şi Mijlociu (Maroc,
Algeria, Egipt, Israel, Liban, Turcia, Iran), şi Asia Centrală (Kazakhstan), dar prezente şi în Africa
Australă (Africa de Sud). În statele în care trăieşte majoritatea populaţiei Asiei Musonice, chiar dacă
standardul de viaţă este modest şi ne-am aştepta la o natalitate mult mai mare (de exemplu, în India,
Indonezia, Sri Lanka, Myanmar, Malaysia, Vietnam sau Filipine), un astfel de nivel îşi găseşte
explicaţia în energica politica statală denatalistă iar prezenţa în această categorie a unor state arabe
foarte bogate în petrol (de exemplu, Kuweitul) este, în pofida mentalităţii nataliste generale, rezultatul
deformării structurii pe sexe, ca urmare a unei puternice imigraţii preponderent masculine.
D.Statele cu natalitate mică (10 – 15‰) formează o categorie în care intră, drept cele mai
tipice, cele mai multe ţări ale Europei Occidentale (Marea Britanie, Franţa, Olanda, Belgia, Spania, ş. a.
m. d. ), Americii de Nord (S.U.A., Canada), Extremului Orient (R. P. Chineză, Coreea de Nord) şi
Oceaniei (Australia, Noua Zeelandă). Dintre statele latino-americane intră în această categorie
Uruguayul şi Chile, care sunt şi ţările sud-americane cu cea mai ridicată proporţie a locuitorilor de
origine europeană, apoi Brazilia, iar dintre cele ale Europei de Estşi Transcaucaziei – ţările care au avut
în trecut, în mod tradiţional, o natalitate mai ridicată (Rusia, Polonia, România, Serbia, Georgia)
E. Statele cu natalitate foarte mică (sub 10‰) sunt grupate în Europa Centrala, Balcanică și
Mediteraneană (Austria, Germania, Ungaria, Bulgaria, Bosnia, Serbia, Italia, Grecia, Portugalia), dar și
în Extremul Orient (Japonia, Singapore, Thailanda, Coreea de Sud) ca efect al degradării tradiţiei
familiale şi al exacerbării individualismului.

1.1.2.2. Mortalitatea
Mortalitatea, elementul pasiv al dinamicii naturale a populaţiei, se calculează, într-un mod
similar cu natalitatea, prin raportarea numărului de decese survenite în decurs de un an la numărul
locuitorilor în rândurile cărora s-au produs decesele respective. Şi indicatorul mortalităţii (sau, mai
precis, al mortalităţii generale) se exprimă în promile, ca şi majoritatea celorlalţi indicatori demografici
M = D.1000 / P
În funcţie de specificul fiziologiei umane, există foarte mari diferenţe între mortalităţile
specifice ale diferitelor grupe de vârstă : mortalitatea este mai ridicată la grupele de vârstă mică,
datorită sensibilităţii deosebite a organismului copiilor la bolile transmisibile ş.a., se reduce la un

10
minimum în anii adolescenţei şi la tinerii maturi (20 - 40 de ani) şi creşte din nou, până la valori foarte
ridicate, la o vârstă înaintată, ca urmare a uzurii fiziologice a organismului.
De aici derivă importanţa cunoaşterii, pe lângă mortalitatea generală, a mortalităţii infantile,
care se calculează prin raportarea numărului de decese survenite în decurs de un an în rândul copiilor
mici, cu vârsta sub un an, la numărul de născuţi vii din decursul aceluiaşi an (calculul făcându-se, şi în
acest caz, în promile)7 :
Mi = D<1. 1000 / Nv
Acest indicator cunoaşte o distribuţie sensibil diferită de aceea a mortalităţii generale (brute)
fiind puternic corelat cu nivelul de dezvoltare.Astfel, valorile sale oscilează la nivel mondial între 3 şi
105‰. În Europa, valorile care depăşesc 10‰ sunt rare (R.Moldova, Ucraina, Albania,Serbia) în
contrast cu Africa unde valorile de peste 50‰ constituie regula, cu excepţia unor state care au făcut
progrese remarcabile în domeniul controlului medical (nordul Africii, Rep.Africa de Sud, etc.).
Factorii care influenţează mortalitatea (generală şi infantilă):
Cel mai important factor, din acest punct de vedere, este nivelul de trai material şi spiritual al
populaţiei respective. Statele şi grupurile umane cu un nivel de trai superior celorlalte şi cu mentalităţi
mai avansate obţin, de regulă, mortalităţi mai mici, deoarece în aceste situaţii populaţia are la dispoziţie
o alimentaţie satisfăcătoare, locuinţe corespunzătoare, încălzite în anotimpul rece şi cu instalaţii de apă
caldă, apă potabilă controlată, acces la consultaţiile medicale şi la medicaţia necesară în cazul unor
îmbolnăviri
Progresele medicinii reprezintă de asemenea un factor pozitiv şi general care şi-a pus amprenta
într-un mod decisiv asupra reducerii mortalităţii populaţiei Globului, cu deosebire în perioadele
modernă şi contemporană, în contrast cu stagnarea şi înapoierea medievală. Însă, capacitatea diferitelor
segmente ale umanităţii de a pune în aplicare aceste progrese a rămas foarte inegală, până în zilele
noastre. O etapă de progres remarcabil a fost aceea a descoperirii vaccinurilor (vaccinul împotriva
variolei, descoperit în anul 1796, vaccinul antirabic, descoperit în 1885, cel împotriva ciumei, datând
din 1897, vaccinul B. C. G., destinat prevenirii tuberculozei, datând din 1921) şi a serurilor (serul
antidifteric, descoperit în 1890, cel antiholeric, din 1896), cu ajutorul cărora s-a reuşit combaterea
multor boli transmisibile (mai întâi a variolei, care până la finele sec. al XVIII-lea era responsabilă
pentru 10 % din decese). Mai târziu au fost descoperite antibioticele, care au dat rezultate foarte bune
în combaterea unei game vaste de maladii microbiene, gamaglobulinele ş.a.

7
Mai rar se utilizează şi un alt indicator al mortalităţii infantile, care ţine seama de totalul deceselor înregistrate în cadrul
unui grup de nou născuţi, până la vârsta de 5 ani, raportat la totalul nou născuţilor respectivi.
11
 Structura pe grupe de vârstă a populaţiei. Populaţiile cu ponderi mari ale tineretului şi ale
tinerilor adulţi au ajuns astăzi la mortalităţi foarte scăzute, chiar atunci când au făcut doar unele
progrese modeste pe linia ridicării standardului de viaţă – cazul populaţiei multor state din America
Latină (Honduras, Nicaragua, Paraguay etc.), pentru simplul motiv că populaţia vârstnică, cu o
mortalitate specifică fatalmente ridicată, este relativ slab reprezentată. În schimb, populaţia unor state
extrem de civilizate (în primul rând, din Europa de Nord-Vest) dar unde vârstnicii sunt bine
reprezentaţi au ajuns astăzi la valori ale mortalităţii care depăşesc media mondială.
Structura populaţiei pe sexe. În mod natural, mortalitatea feminină este mai mică decât
mortalitatea masculină, mai ales la vârstele foarte tinere (uneori, mortalitatea fetiţelor fiind cu 25 %
mai mică decât aceea a băieţilor, ca urmare a rezistenţei mai mari a fetelor la o serie de boli), în tinereţe
şi la vârstele mai înaintate, femeile trăind mai mult decât bărbaţii, deoarece duc o viaţă mai echilibrată,
cu mai puţine excese, mai puţin expusă accidentelor, cu un consum mai mic de alimente, alcool, tutun
şi stupefiante. Dacă la vârsta maturităţii, de regulă între 25 şi 55 de ani, mortalitatea celor două sexe nu
înregistrează diferenţe foarte mari, în schimb mortalitatea mai ridicată a populaţiei masculine de la
vârstele de peste 55 de ani creează, de regulă, serioase probleme sociale, deoarece în rândul populaţiei
feminine de vârste înaintate predomină în mod net văduvele, adesea cu o stare materială precară – în
Franţa, de exemplu, văduvele reprezintă 50 % din femeile de peste 75 de ani şi peste 75 % din cele de
peste 85 de ani.
Şi urbanizarea este un factor care a jucat un rol contradictoriu, însă în timp.
Starea conflictuală internă, revoluţiile şi războaiele civile, răsturnarea unor stări social-
economice tradiţionale, conflictele etnice, rasiale şi confesionale care au afectat sau încă mai afectează
numeroase state ale Globului au reprezentat şi încă reprezintă o piedică foarte serioasă în calea
introducerii unor elemente de civilizaţie şi de progres, reduc posibilitatea asigurării unei asistenţe
sanitare corespunzătoare, generează masacre ale populaţiei civile, până la genocid, refugieri în masă,
foamete şi epidemii, toate cu efecte dureroase, şi menţin sau au menţinut mortalităţi ridicate.
Distribuţia regională specifică a unor obişnuinţe pernicioase se manifestă prin diferenţe ale
morbidităţii (frecvenţa unor îmbolnăviri) şi mortalităţii induse de alcoolism, tabagism, consumul de
stupefiante ş.a.
Repartiţia spaţială a valorilor mortalităţii generale oscilează între extreme mult mai apropiate
decât în cazul natalităţii, ceea ce nu ne permite decât evidenţierea a trei grupuri de state :
A.Statele cu mortalităţi mici, sub 8,0 ‰. Acestea sunt, în general, ţări care au avut până nu cu
mult timp în urmă natalităţi mari, ceea ce face ca proporţia vârstnicilor să rămână deocamdată redusă

12
sau moderată iar aceea a tineretului – mare sau chiar foarte mare, progresele civilizaţiei contemporane
fiind, în acelaşi timp, foarte evidente. Cele mai tipice din acest grup sunt statele Asiei Musonice –
China, Indonezia, Correa de Sud, Vietnamul, Thailanda, Malaysia, Singapore, Sri Lanka, Filipine.
B. Statele cu mortalităţi mijlocii (8,0 – 13,0 ‰) formează un grup contrastant, unde, pe de o
parte, intră o serie de state europene, cu un sistem sanitar performant dar cu o pondere apreciabilă a
vârstnicilor în structura populaţiei (Italia, Spania, Grecia, Franţa, Belgia, Olanda, Germania, Marea
Britanie, Polonia, Cehia, ş.a.) apoi – o serie întreagă de ţări în curs de dezvoltare în care progresele
civilizaţiei au fost deocamdată mai modeste, situate în sudul şi centrul Asiei (Myanmar, Kazahstan),
zonele marginale ale Africii Subsahariene (Ghana, Guineea, Guineea-Bissau, Sudan), America de Sud
(Uruguay) sau Europa de Sud-Est (România, Serbia) şi, în sfârşit – unele state cu o structură etno-
socială foarte eterogenă a populaţiei, ca Statele Unite.
C. Statele cu mortalităţi mari, de peste 13,0 ‰, sunt, în marea lor majoritate, ţările cele mai
înapoiate. sub aspectul civilizaţiei şi al standardului de viaţă, specifice, în primul rând Africii
Subsahariene, unde scăderea mortalităţii este împiedicată şi de răspândirea pandemiei de S. I. D. A. (cu
mortalităţi care depăşesc pe alocuri 15,0 ‰, ca în Botswana, Namibia, Malawi, Angola, Sierra Leone).
Mai neaşteptată este însă revenirea masivă în acest grup a multor state până de curând cu o economie
centralizat planificată, din Europa Estică, ajunse astăzi într-o fază alarmantă de depopulare, printre
altele şi datorită mortalităţii excesive – Federaţia Rusă (15.6 ‰) 8, Ucraina (17 ‰), Belarus, Letonia,
Estonia, Lituania, Ungaria şi Bulgaria.
În raport de proporţionalitate inversă cu mortalitatea se află un indicator demografic foarte larg
folosit pentru determinarea standardului de viaţă al populaţiei – speranţa medie de viaţă la naştere,
denumit în trecut şi durata medie a vieţii. El influenţează în mod indiscutabil structura pe vârste a
populaţiei iar valoarea sa medie, la nivelul Globului, a crescut foarte mult în perioada contemporană, ca
urmare a reducerii mortalităţii – de la 45 de ani (media anilor 1950 – 1955) la 72.8 de ani (în anul
2020)9. Datorită diferenţelor de mortalitate dintre cele două sexe şi speranţa medie de viaţă la naştere se
calculează separat.
De regulă, în statele dezvoltate speranţa medie de viaţă la naştere trece de 70 de ani, ajungând la
valorile cele mai mari în Japonia (84,8 ani, în anul 2020), în tinerele state industrializate din Extremul
Orient (China, Singapore, Malaysia, Thailanda, R. Coreea, Correa de Sud ş.a.), în Europa Nordică
(Islanda, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Estonia, Letonia etc.), Europa Vestică şi Centrală (Elveţia -
8
După aprecierile demografilor americani Elisabeth Brainerd şi D. Cutler, o pătrime din creşterea mortalităţii în
Rusia după 1991 este datorată răspândirii extraodinare a alcoolismului, mai ales la bărbaţi (Natalie Nougayrède – Les
hommes russes sont décimés par l’alcool et le « zapoï” – Le Monde, 22. VII. 2005).
9
www.ined.fr
13
cu 79 ani la bărbaţi şi 84 ani la femei, Germania, Austria, Olanda, Marea Britanie, Franţa, Belgia
ş.a.m.d.), Europa mediteraneană (Italia, Spania, Portugalia, Grecia), Europa Central-Estică (Polonia, R.
Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria, România, Serbia şi Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Albania),
America de Nord, Israel, Australia şi Noua Zeelandă.
B. Populaţia statelor cu un nivel mediu de dezvoltare are, de regulă, o speranţă medie de viaţă la
naştere de 60 – 70 de ani. Cele mai caracteristice state de acest tip se află în Asia de Sud, Sud-Est şi
Est (India, Pakistan, Filipine, ş.a.), Asia Centrală şi Orientul Apropiat (Irak, Yemen, Uzbekistan,
Kazahstan, Tadjikistan, Mongolia etc.), în America Latină (Bolivia, Guyana) precum şi în nord-vestul
Oceaniei (Papua-Noua Guinee).
C. În fine, în ţările slab dezvoltate, deşi valoarea acestui indicator este în plină fază de creştere,
(de exemplu, în ţările Africii Centrale s-a ridicat cu circa 10 ani numai în ultimele două decenii)
speranţa medie de viaţă la naştere este sub media mondială.Acestea au o speranţă medie de viaţă la
naştere cuprinsă între 46 şi 60 de ani, situate, în principal, în statele din Africa (Sudan şi majoritatea
statelor de pe litoralul Golfului Guineei –Sierra Leone, Togo, Benin, Nigeria, Camerun, Gabon).

14