CREȘTEREA BOVINELOR, PARTEA I-a

CURS 9
CONSIDERATII PRIVIND BUBALINELE

TITULAR: PROF. UNIV. DR. VASILE MACIUC

 Din punct de vedere taxonomic, bubalinele reprezintă o subfamilie alcătuită din două
genuri principale: Bos, cu subgenurile –Taurus, Bison, Bibos şi Poephagus, precum şi Bubalus,
cu subgenul –Indicus.
Ca urmare, bubalinele reprezintă după taurine cea mai importantă grupă de bovine.

Această semnificaţie rezultă din aspectele următoare:

• efectivul de bubaline ocupă locul doi în lume după taurine, numărul de bubaline fiind de cca
168 milioane capete; ponderea bubalinelor din total bovine este de 10,9%;
• furnizează 6% din producţia mondială de lapte şi 10,4% din cea a bovinelor;
• laptele are compoziţie chimică foarte valoroasă (82,5% substanţă uscată, 7,9% grăsime, 4,9%
lactoză, 4% proteină şi 0,7% săruri minerale), fiind asemănător în privinţa substanţei uscate şi
lactozei, cu laptele de oaie (diferenţe apar la grăsime, fiind mai mare la laptele de bivoliţă cu
1,2 ori, dar proteina este mai scăzută de 1,3 ori); diferenţe foarte seminificative apar faţă de
laptele de vacă, inferioare celui de bivoliţă (conţinutul în substanţă uscată este mai mare cu
6,2% la substanţa uscată, cu 4% la grăsime, 0,2% la lactoză şi cu 0,7% la proteină);
• laptele de bivoliţă este foarte apreciat pentru fabricarea brânzeturilor (Mozzarella, Feta,
Telemea de bivoliţă etc.), precum şi pentru producerea iaurturilor şi friscei;
• producţia de carne asigurată de bubaline reprezintă 1,3% din producţia mondială de carne şi
5,0% din producţia de carne de bovine;
• cantitatea şi calitatea cărnii este inferioară celei de taurine, cu excepţia cărnii de viţel şi de
malac îngrăşat intensiv şi valorificat la cca 18 luni;
• carnea de bubaline se pretează la procesare pentru obţinerea unor preparate specifice
(salamurile), crescându-i valoarea atunci când carnea se foloseşte în combinaţie cu cea de
taurine;
• bubalinele sunt eminamente animale ecologice datorită însuşirilor valoroase pe care le au
(constituţie robustă, longevitate ridicată, manifestă rusticitate, rezistenţă foarte mare la boli –
se îmbolnăveşte foarte rar de tuberculoză şi febră aftoasă), valorifică foarte bine nutreţurile
grosiere, fiind puţin pretenţioase la hrană, dar şi la îngrăşare;
• bivolii au capacitate energetică foarte ridicată (realizează un randament mult mai mare decât
al boilor, cu 30-50% superior); forţa de tracţiune a bivolilor se foloseşte pentru tractare, mai
ales în agricultura tropicală şi subtropicală, unde participă în proporţie de cca 50% din
tracţiunea animală, trebuie menţionat însă că în ţările dezvoltate economic nu se foloseşte
această sursă energetică; la noi în ţară se folosesc la lucrări agricole şi transporturi pe terenuri
mlăştinoase şi cu pante mari.

Bubalinele sunt răspândite cu deosebire în Asia, se cresc 161 milioane, reprezentând

95,83%. De asemenea bubalinele se întâlnesc şi pe alte continente: Africa –3,717 milioane
(2,24% din efectivul mondial), aproape în totalitate în Egipt; în America de Sud –3,3 milioane
(1,96%), în Australia –40 mii capete (0,02%) şi în Europa 500 mii capete (0,30%).

România reprezintă o ţară mare crescătoare de bubaline, având condiţii naturale de

creştere specifice. Cel mai mare efectiv de bubaline în ţara noastră s-a întâlnit în anul 1980 (228
mii capete).
După anii 1980 efectivul s-a diminuat continuu. Astfel, la începutul mileniului trei
efectivul a scăzut continuu (după FAO efectivul total de bubaline era de 100 mii capete şi de
femele matcă, de 42300 capete).
 Începând cu anul 2004, efectivul de bubaline din România a înregistrat un declin foarte
mare. Astfel, după datele statistice ale ANARZ, efectivele totale de bubaline au scăzut în
perioada 2004-2008, cu 41,7%, iar efectivul matcă cu 31,2%, ca şi efectivul pe regiuni de
dezvoltare( tab. şi fig. ).
Dinamica efectivului matcă bubalin, pe regiuni de dezvoltare

35000
cap 31315

30000 28830

24661
25000
22273
Efectivul matcă

20000
16948

15000

10000

6028 5996 5641

4684
5000 3822
1862 2380 2527
1982
1614
1371 1328 1220 1153
1123
0 242 253 225 221 314
2004 2005 2006 2007 2008

Sud Sud-Vest Vest Nord-Vest Centru

Efectivele de bubaline au scăzut foarte seminificativ, în special datorită exportului

masiv făcut în ţările europene (Germania, Anglia), unde prezintă o bună adaptabilitate la
condiţiile de exploatare şi manifestă un potenţial deosebit pentru producţia de lapte.
 .
Dinamica efectivului de bubaline în România
(după datele statistice A.N.A.R.Z.)

Nr. Regiunea 2004 2005 2006 2007 2008

crt. Judeţul Ef. Ef. Ef. Ef. Ef. Ef. Ef. Ef. Matcă Ef. Catag Ef. Matcă
Catag Matcă Catag Matcă Catag Matcă Catag

1 SUD 1354 1123 1692 1371 1639 1238 1445 1220 1364 1153
Călăraşi 248 188 247 192 212 177 201 180 176 155
Giurgiu 346 295 615 519 617 521 424 400 288 278
Teleorman 760 640 830 660 810 630 820 640 900 720
2 SUD-VEST 265 242 268 253 271 225 261 221 365 314
Dolj 68 55 56 56 40 32 38 28 38 28
Olt 197 187 212 197 231 193 223 193 327 286
3 VEST 2421 1862 3270 2380 3258 2527 2914 1982 1982 1614
Arad 2223 1807 2262 1905 2033 1706 1667 1300 1605 1285
Caraş- Severin - - 575 186 693 333 835 393 - -

Hunedoara 198 55 433 307 532 488 412 289 377 329
4 NORD-VEST 39130 31315 36983 28830 31157 24661 27977 22273 21499 16948

Bihor 6024 4540 6478 4408 4879 3391 4042 3126 3312 2652
Bistrita Nasaud 2794 2218 2498 2067 2915 2423 2717 2209 1548 1296

Cluj 10081 8337 9173 7548 7625 6583 7416 6097 5370 4118

Maramureş 5452 4762 5399 4650 4605 3939 3540 3180 3050 2573
Satu-Mare 2468 1693 2476 1702 2206 1487 2403 1574 2193 1681
Sălaj 12311 9729 10959 8455 8627 6838 7859 6087 6026 4628

5 CENTRU 7519 6028 7413 5996 7034 5641 6010 4684 4864 3822
Alba 521 401 520 450 379 330 367 306 246 230
Braşov 4268 3279 1099 3176 3721 2861 3490 2661 2861 2101
Covasna 38 32 30 26 49 42 30 22 6 5
Harghita 114 89 108 84 70 58 76 56 78 57
Mureş 70 70 77 73 80 35 53 36 46 44
Sibiu 2508 2157 2579 2187 2735 2315 1994 1603 1627 1385
TOTAL 50689 40570 49626 38830 43359 34382 38607 30380 30074 23851
 Din analizele efectuate de ANARZ, rezultă următoarele:
• efectivul matcă la nivel naţional a înregistrat o scădere seminificativă, fiind însă şi judeţe unde
s-a înregistrat o creştere, dar nesemnificativă;
• declinul efectivului s-a realizat diferit de la un an la altul, astfel, efectivul femel a scăzut cu
2,1% în anii 2005/2004, ajungând la 22,1% în 2008/2007;
• ponderea bubalinelor din efectivul femel bovin catagrafiat a fost de 2,3% în anul 2004 şi de
1,5% în anul 2008;
• exporturile au fost de 3 mii capete tineret femel şi bivoliţe din judeţele –Sălaj, Cluj şi Braşov;
• efectivul naţional de bivoliţe este de 30 074 capete, iar cele din judeţele din Nord-Vestul
Transilvaniei este de 26 333 capete, reprezentând 87,7%;
• efectivele cele mai mari de bivoliţe se întâlnesc în ordine descrescândă în judeţele Sălaj (20,0
%), Cluj (17,9%), Bihor (11,0%), Maramureş (10,0%), Braşov (9,5%), Satu Mare (7,3%),
Sibiu (5,4%) şi Bistriţa (5,1%).

Deşi efectivul de bubaline a scăzut foarte semnificativ, totuşi România deţine locul doi,
după Italia (265 mii capete) din cele 6 ţări crescătoare de bubaline (Italia, Turcia, Bulgaria,
Grecia şi Albania). O poziţie mai slabă se întâlneşte în producţia de lapte (1200 kg/ lactaţie),
ocupând locul patru (după Italia -2175 kg, Bulgaria-1870 kg şi Turcia 1247 kg, după FAO 2003).

În consecinţă, Agenţia Naţională pentru Amelioare şi Reproducţie în Zootehnie,

ţinând seama de situaţia de fapt va elabora o strategie atât pe termen scurt, cât şi lung având la
baza experienţa proprie, dar în mod deosebit a Italiei şi Bulgariei. Strategia va fi elaborată la
nivel naţional, dar mai ales pentru judeţele din Centrul şi partea de Nord-Vest a Transilvaniei,
areal de creştere şi zone demografice cu mare tradiţie în creşterea şi exploatarea bubalinelor.
 Criterii de clasificare a raselor de bubaline
Pentru clasificarea raselor de bubaline se folosesc unele criterii commune cu ale
taurinelor, dar mai ales specifice bubalinelor, redând în continuare pe cele mai importante.
D e z v o l t a r e a c o r p o r a l ă. În acest scop se iau în considerare, cu deosebire
talia şi greutatea corporală a animalelor. După acest criteriu, rasele de bubaline se împart în trei
grupe, astfel:
• rase cu dezvoltare corporală mică sau hipometrice;
• rase cu dezvoltare corporală mijlocie sau eumetrice;
• rase cu dezvoltare corporală mare sau hipermetrice.
A p t i t u d i n e a sau criteriul economic. Bubalinele se împart în trei grupe, fără a fi
foarte bine delimitate ca specializare, astfel:
• rase cu aptitudine principală de lapte;
• rase cu aptitudine principală de carne;
• rase cu aptitudini mixte;
• rase cu aptitudini energetice (forţă de tracţiune).
G r a d u l d e a m e l i o r a r e. Din acest punct de vedere, bubalinele se pot încadra
în trei grupe şi anume:
• rase naturale (bubalinele care nu au suferit deloc sau puţin sunt cele naturale folosite pentru
capacitatea energetică ridicată);
• rase ameliorate pentru producţie (lapte-carne), în care se încadrează o mare parte din rasele de
bubaline.
 Z o n a g e o g r a f i c ă d e p r o v e n i e n ţ ă. Rasele de bubaline provin din
anumite zone ale globului pământesc, şi anume:
• rase din Asia (Murrah, Nili-Ravi, Jafarabadi, Surti, Fuling, Dehana, Xilin, Fuzhang, Kundhi
etc.), care ocupă aproape 96% din totalul raselor de bubaline din lume;
• rase din Europa, respectiv zona mediteraneană –Italia, România, Bulgaria, Turcia, Egipt, unde
se cresc rase specifice (locale) –rasa mediteraneană (italiană, românească, bulgărească,
anatoliană, etc.);
• rase din America, cu deosebire din Brazilia, unde efectivul este cel mai mare (3 mil. capete),
dar care este importat din India şi Pakistan, fiind reprezentate, cu deosebire de rasele Murrah
şi Jafarabadi;
• rase din Australia, efectiv redus (mai puţin de 50 mii capete), cu provenienţă în special
europeană, şi câteva bubaline de râu provenite din SUA;
• rase din Africa, provenind din cele mediteraneene, în Egipt, iar in unele ţări (Zimbabwe) a fost
domesticit bivolul sălbatic african şi au fost folosite pentru tracţiune .
Z o n a e c o l o g i c ă d e c r e ş t e r e. Rasele de bubaline trăiesc în 3 zone de
habitat şi anume:
• rase din zona de râuri, de ape curgătoare sau riveran (acestea se întâlnesc practic pe toate
continentele, cuprinzând cele mai multe rase din lume);
• rase din zone mediteraneană (cuprind rasele care se întâlnesc în zona riverană, dar grupate în
jurul Mării Mediterane);
• rase din zona de bălţi –populaţii de bubaline care sunt răspândite astfel: din Sud-Estul Chinei
către Vest în Vietnam, Laos, Cambogia, Tailanda, Birmania, iar spre Sud în Malaezia,
Indonezia precum şi alte populaţii de bivoli din India (Madras), Australia, Trinidad etc.
 Istoria genetică.
Bubalinele din România îşi au originea în bivolul sălbatic Indian (Bubalus arni),
respectiv în cel domestic- bivolul comun (Bubalus microceros sau Bubalus bubalis).
Sub raport genetic şi ecologic, bubalinele din România aparţin Bivolului de râu, respectiv
Bivolului riveran comun –mediteranean.

Cu privire la perioada de pătrundere a bubalinelor în România sunt emise două ipoteze

şi anume:
• prima ipoteză, bubalinele ar fi pătruns în ţara noastră în secolul al V-lea d.Ch. (Velea, C. şi
col. 1983);
• a doua ipoteză că bivolii au fost aduşi în ţara noastră în secolul al XI-lea şi al XII-lea d. Ch.
(Moldoveanu, Gh., 1962, citat de Georgescu, Gh.- 1988, care opinează pentru această
ipoteză).

În ceea ce priveşte locul de pătrundere a bubalinelor, părerile sunt unanime, admiţându-

se următoarele:
• prin Sud din Turcia, Grecia şi Bulgaria, fiind aduşi de către turci, prin Peninsula Balcanică de
unde au trecut în Dobrogea şi Câmpia Dunării;
• prin Vest, din Ungaria, fiind aduşi de către huni (triburi asiatice nomade, de neam Turanic, din
primul val al marii migraţii de la sfârşitul Antichităţii şi începutul Evului Mediu, care s-au
aşezat în Panonia în secolul IV) şi răspândiţi de avari (populaţie turcică aşezată în timpul
marii migraţii a popoarelor în Panonia, unde a creat un stat în perioada 568-796 d. Ch., distrus
de franci şi de bulgari).
 E v o l u ţ i a b u b a l i n e l o r din România s-a facut sub impactul factorilor naturali
specifici (selecţie naturală), ca şi sociali, începând din anii 1972 când s-a elaborat Programul de
Ameliorare pentru principalele specii de animale. Acest program a avut impact şi asupra
bubalinelor, care au beneficiat de introducerea factorilor ameliorării: selecţie, încrucişare,
dirijarea împerecherilor. În acelaşi timp s-a eleborat în 1985, de către Velea, C. şi col. Proiect de
program pentru ameliorarea bubalinelor din Transilvania. Astfel, în anul 1980 s-au importat din
Bulgaria 32 capete (14 turmaci şi 18 juninci), cu diferite proporţii de sânge (62,5-75% sânge de
rasa Murrah şi 25-50% sânge de Bivol bulgăresc), iar ulterior s-a importat în cantităţi mici
material seminal congelat provenit de la turmaci Murrah cu pondere de sânge din această rasă de
75-100%. Ca urmare, materialul biologic importat s-a folosit la încrucişare cu bubalinele
româneşti. Astfel, că în timp la Staţiunea pentru Creşterea Bivolilor de la Şercaia a I.C.P.C.B.
Baloteşti s-au format familii valoroase crescute în rasă curată, în număr de 9 şi 8 cu diferite
ponderi de sânge din rasa Murrah (31,25 –62,50 %). Totodată ameliorarea, a fost asociată cu
îmbunătăţirea mediului de creştere, în cadrul Staţiunii de la Şercaia.

În esenţă, tinând seama de mărimea efectivului, izolarea reproductivă faţă de Bivolul

European, de arealele de creştere, de carcterele specifice (biochimice, fiziologice, productive şi
ecologice) de adaptabilitate perfectă la condiţiile de mediu din ţara noastră, Bivolul românesc a
fost omologat în anul 1987 sub denumirea de Rasa de bubaline românească.
E f e c t i v u l de bubaline a înregistrat o evoluţie sinuoasă. Astfel, efectivul total a fost 145 856
capete (1919), ajungând la 200 000 capete (1945), atingând efectivul maxim (1980), după care a
înregistrat un declin continuu, ajungând la 64 028 capete (2005).

R ă s p â n d i r e. În perioada interbelică şi imediat după aceasta bubalinele erau

răspândite astfel:
• centrul din Câmpia Dunării (Judeţele Vlaşca, Ilfov, Teleorman, Ialomiţa şi Romanaţi), unde se
creştea un bivol de talie mai mică şi cu aptitudini mai bune de lapte;
• centrul din Transilvania (pe valea Oltului, în judeţele Făgăraş, în Ţara Bîrsei, pe Tărnave şi pe
Someş), unde se creşte un bivol mai corpolent, mai puţin bun de lapte şi bun de muncă;
• centrul din Dobrogea, respectiv în Cadrilater, unde bivolii au fost aduşi de către turci din
Peninsula Balcanică.

În perioada postbelică (după 1970) bivolii se creşteau de asemenea în trei centre şi

anume:
• centrul cel mai populat în Transilvania, cu deosebire în zonele Braşov, Sibiu, Cluj, Sălaj (pe
văile Oltului, Mureşului şi Someşului)
• centrul din Dobrogea, bubaline asemănătoare ca talie, conformaţie şi producţie cu cele din
Bulgaria.
 Bivoliţe de Transilvania şi vaci Pinzgau
Râul Alb Hunedoara

-centrul din Câmpia Dunării, zona întinsă de-a lungul Dunării din Muntenia şi Oltenia;
 Cireadă de bivoliţe la păşune –Staţiunea
Experimentală Ruşeţu

În prezent, bubalinele din România sunt răspândite tot în trei centre, dar cu efective diferite,
astfel:
• centrul din Transilvania, pe văile râurilor Olt, Mureş, Criş şi Someş, din judeţele Arad, Alba,
Bihor, Satu Mare, Braşov, Bistriţa Năsăud, Cluj, Sălaj, Hunedoara, Sibiu, Maramureş, Mureş,
etc.;
• centrul de-a lungul Dunării, respectiv Câmpia Dunării, în judeţele Caraş Severin Dolj, Olt,
Teleorman şi Giurgiu;
• centrul din Dobrogea, în judeţul Tulcea, dar efectivul este nesemnificativ (52 capete).
 Caracterele morfologice. Aceste caractere morfologice sunt redate în continuare:

Dezvoltarea corporală este relativ mică şi variabilă în funcţie de sex şi zona de creştere
(bivoliţele din Transilvania au greutatea de 490 kg şi talia de 132 cm, iar cele din Câmpia Dunării
greutate corporală – în medie de 487 kg şi talia de 132 cm la bivoliţe şi cu 110 kg şi 6 cm mai
mult la masculi). În medie, pe rasă greutatea corporală la bivoliţe este de 487 kg, iar talia de 132
cm.
F ă p t u r a este mai apropiată de a animalelor de tracţiune la bubalinele din
Transilvania (cu trenul anterior dezvoltat) şi făptura mai uscăţivă la cele din Câmpia Dunării,
favorabilă producţiei de lapte, comparativ cu cele din Transilvania.

Rasa de bubaline românească

 C o n f o r m a ţ i a corporală este specifică arealului de creştere. Astfel, la bubalinele
din Transilvania, trunchiul este mai scurt şi membrele mai lungi, iar la cele din Câmpia Dunării
aspectul corporal este mai uscăţiv, mai dezvoltat şi membrele mai subţiri.
În general, însă conformaţia acestei rase se carcaterizează prin următoarele:
cap mare, coarne semilunare, întoarse înapoi şi în lături, frunte largă şi bombată, faţă relativ
lungă şi maxilare puternice;
• gâtul este subţire, scobit, fără salbă, purtat orizontal;
• trunchiul este masiv (adâncimea toracelui este de 54-55%), scurt (106-110%), fiind mai scurt
la bivolul din Transilvania şi mai lung la cel din Câmpia Dunării, având grebănul ridicat,
spinarea lăsată cu circa 5% faţă de grebăn; crupa este lungă, largă la şolduri şi strâmtă la
ischii, unghiuloasă –teşită; coada prinsă jos; piept şi torace descins; abdomen voluminos;
ugerul de mărime mijlocie-mică, globulos sau conic, cu mameloane subţiri;
• membrele groase (indicele osaturii de cca 16) şi puternice, având ongloanele mari, plate,
depărtate şi pigmentate;
• pielea şi părul prezintă caracteristicile următoare: pielea este pigmentată în negru, foarte
groasă însă sensibilă, lipsită de glande sudoripare, iar secreţia glandelor sebacee este
abundentă producând o iritaţie a pielii în sezonul călduros, bubalinele preferând apele
stătătoare pentru a se scălda şi a diminua efectul iritaţiei pielii, mâncărimii sau pruritului;
părul este negru brun, puţin mai deschis pe uger, scurt, rar şi gros.

C u l o a r e a. Aceasta este de regulă neagră, însă există şi bivoli de culoare brun-

închis, foarte rar alb-albinoide (alb-galbene) şi albinotică (culoare alb-roz), culori care nu sunt
dorite.
 Bivoliţe albinotice întâlnite în Baia de Criş –Hunedoara

Caracterele biologico-fiziologice. Rasa de bubaline românească prezintă caractere

biologico-fiziologice specifice, care sunt redate mai jos.
P r e c o c i t a t e a -care, în general reprezintă însuşirea organismului bubalinelor de a-
şi termina procesul de creştere şi dezvoltare.
Această însuşire se exprimă prin precocitatea somatică, reproductivă şi de producţie.
P r e c o c i t a t e a s o m a t i c ă se exprimă prin coeficientul de creştere (gradul de
creştere al unui organism la un moment dat, faţă de creşterea totală, la vârsta de adult). La Rasa
de bubaline românească precocitatea somatică este mai slabă faţă de alte rase din aceeaşi grupă.
Astfel, greutatea corporală a tineretului bubalin de reproducţie la vârsta de un an este de peste
200 kg, iar la doi ani de circa 285 kg.
La tinretul bubalin supus îngrăşării diferă în funcţie de sistemul de îngrăşare utilizat şi
de vârsta de valorificare (la îngrăşarea intensivă valorificarea la 17-18 luni, greutatea tineretului
bubalin depăşeşte 400 kg).
 P r e c o c i t a t e a d e r e p r o d u c ţ i e. Indicatorii privind precocitatea de
reproducţie la Rasa de bubaline românească sunt următorii:
• vârsta pubertăţii cca 23 luni (18-30 luni);
• vârsta la prima montă fecundă 27 luni (21-37 luni);
• vârsta primei fătări, în medie 37 luni, cu variaţii de 30-47 luni; în consecinţă rasa este tardivă.
P r e c o c i t a t e a p r i v i n d p r o d u c ţ i a d e l a p t e. Aceasta se exprimă prin
indicatorii următori:
• vârsta primei lactaţii, în medie 38,5 luni;
• vârsta la care realizează producţia maximă de lapte este de 5-6 ani.
L o n g e v i t a t e a r a s e i. Aceasta poate fi:
• longevitate de exploatare (numărul de ani sau lactaţii de exploatare a bivoliţelor de lapte);
bubalinele se pot exploata 15-20 ani, fiind indicator important pentru exploatarea ecologică);
• longevitatea biologică (durata vieţii) este foarte mare (20-30 ani).
C o n s t i t u ţ i a la Rasa de bubaline românească este variabilă (fină-grosolană), dar
cea mai frecvent întâlnită şi doită este constituţia robustă.
T e m p e r a m e n t u l şi c a r a c t e r u l. Rasa de bubaline românească se
caracterizează printr-un temperament vioi, însă liniştit.
Caracterul rasei este blând, însă încăpăţânt (se fereşte de oamenii necunoscuţi şi animalele greu
pot fi oprite să aibă acces la apă şi să iasă din apă pe timp călduros).
S ă n ă t a t e a ş i r e z i s t e n ţ a. Animalele din această rasă, ca întrega specie sunt
sănătoase
 Rezistenţa rasei este foarte bună la boli (tuberculoză, febră aftoasă, piroplasmoză etc.),
dar aceasta este puţin rezistentă la caniculă (căldură mare, specifică zilelor de vară), respectiv0 la
insolaţie (expunere la soare) şi la frig (animalele suportă greu frigul).
D i m o r f i s m u l s e x u a l. Indivizii din cadrul rasei, dar din sexe diferite, se
deosebesc sub raportul diverselor caractere (formă, mărime etc.)
La Rasa de bubaline românească, diferenţele legate de sex nu sunt pronunţate.

Caracterele reproductive şi productive.

Caracterele de reproducţie, producţie şi economice sunt următoarele:
C a r a c t e r e l e d e r e p r o d u c ţ i e. Evaluarea reproducţiei rasei se realizează tot
prin indicatori specifici pentru precocitatea reproducţiei, în special vârsta introducerii la
reproducţie şi vârsta primei fătări, ale căror valori sunt prezentate mai sus, cât şi intervalul mediu
între fătări.
Intervalul mediu dintre fătări sau calving intervalul (CI). Se calculează numai la bivoliţele care
au fătat de minimum două ori succesiv, fie individual fie pentru un grup sau populaţie de bivoliţe,
stabilindu-se C.I. mediu.
Acesta reprezintă un indicator de reproducţie foarte important, întrucât reflectă ritmicitatea şi
economicitatea reproducţiei.
Intervalul dintre două fătări are două componente şi anume:
• intervalul dintre fătare şi monta fecundă sau service-period, care la rasa de Bubaline
românească este, în medie de 132 zile;
• durata gestaţiei este puţin variabilă, având durata medie de 315 zile.
În consecinţă, durata intervalului între fătări este de 447-481 zile.
 C a r a c t e r e l e p r o d u c ţ i e i de l a p t e ş i e c o n o m i c e. Rasa de
Bubaline românească prezintă caracterele următoare:
• durata lactaţiei 8-9 luni, înregistrând variaţii de 25-30%, în funcţie de calitatea materialului
biologic şi de condiţiile de creştere (în condiţii de exploatare necorespunzătoare bivoliţele
realizează o durată a lactaţiei mai scurtă, respective de 5-7 luni);
• canitatea de lapte pe lactaţie este, în medie de 1100-1200 kg, cu variaţii cuprinse între 600-
1500 kg şi chiar peste 2000 kg;
• cantitatea de grăsime medie de 82 kg/lactaţie şi de proteine –46 kg;
• calitatea laptelui –grăsimea (7,1-7,4%) şi proteină (3,9-4,0%), iar lactoza (4,8-4,9%);
• valoarea energetică (1150 kcal/kg lapte);
• indicele lapte –1,0/3,9.

C a r a c t e r e l e p r o d u c ţ i e i de c a r n e ş i e c o n o m i c e.
Rasa de Bubaline românească prezintă caracterele de carne următoare:
• greutatea corporală la valorificare este variabilă, în funcţie de diferiţi factori (vârstă, sistem
de îngrăşare, stare de îngrăşare, sex, etc.), acesta variind între 390 şi peste 550 kg;
• sporul mediu zilnic de creştere, variază în raport de aceeaşi factori, fiind de 300-400 g –la
îngrăşarea extensivă, de 550-650 g la îngrăşarea semiintensivă şi 700-800 g/zi la îngrăşarea
intensivă, iar viţeii (malacii)valorificaţi la 4 luni (îngrăşaţi intensiv)realizează greutatea de 100
kg şi carne de foarte bună calitate;
• consumul de hrană (UN/kg spor zilnic de creştere), variază seminificativ în funcţie de vârsta
şi sistemul de îngrăşare; astfel la animalele adulte îngrăşate extensiv, consumul este de 10-14
UN/kg, la cele semiadulte îngrăşate semiintensiv, de 9-10 UN/kg spor şi la tineret (turmaci)
îngrăşati intensive de cca 7 UN/kg spor;
• greutatea carcasei, variază între 190 kg şi peste 250 kg;
• randamentul la tăiere este de 45-50% la îngrăşarea extensivă şi semiintensivă, iar la cea
intensivă 53-54%;
• raportul carne/oase 3,0-4,1/1,0 şi carne-seu+flaxuri, de 2,8/1,0 (la îngrăşarea extensivă
raportul carne/oase este de peste 3,9/1);
• compoziţie chimică specifică –substanţa uscată 24-27%, proteine 18,2-21,8%, grăsime 1,8-
4,8%, substanţe neazotate 0,24-1,42% şi săruri minerale 0,75-1,630%;
• însuşirile senzoriale diferă cu deosebire de vârstă, astfel la tineretul bubalin este, în linii
generale asemănătoare cu cea a taurinelor, fiind de culoare roşie, fragedă şi suculentă, iar la
adulte şivârstnice –carnea este de culoare roşie-brună, puţin gustoasă, cu structură fibroasă şi
seul de culoare albă.

C a r a c t e r e l e e n e r g e t i c e. Bivolii acestei rase prezintă caracterele energetice

următoare:
• aptitudinea de a executa lucrări pe terenuri mlăştinoase şi cu pante mari, atât la lucrările
agricole, cât şi la transporturi şi exploatări silvice;
• bivolul manifestă o forţă de tracţiune mai mare decât boii, cu 30-40%;
• bivolii sunt longevivi, rezistenţi, tenace şi răbdători, dar au mersul mai lent;
• bivolii manifestă tardivitate şi longevitate mari privind utilizarea la tracţiune (se folosesc la
tracţiune la vârsta de 3-4 ani şi până la 18-20 ani);
• bivolii sunt foarte sensibili la căldură şi ca urmare necesită a fi folosiţi pe timp răcoros.
 Perspectivele de creştere şi dezvoltare. P e r s p e c t i v e d e c r e ş t e r e. Rasa şi
specia de bubaline reprezintă entităţi toxonomice ecologice.
În general, în România producţia ecologică este reglementată prin. H.G. nr. 34 din 14
aprilie 2000.
Rasa de bubaline românească se pretează la creşterea şi exploatarea ecologică prin
ereditatea sa manifestată prin caracterele următoare:
• longevitate ridicatăm productivă şi biologică;
• fecunditate şi natalitate crescută;
• heritabilitate ridicată a caracterelor calitative de lapte şi carne;
• sănătate foarte bună, respectiv la boli, în special la bolile infecţioase, afecţiunile podale şi
mamare;
• parturiţie uşoară şi mortalitate scăzută perinatală şi postnatală la viţei, etc.

În munca de ameliorare a rasei se poate folosi modulul S. Boku folosit la taurine pentru
exploatarea ecologică şi anume: (ponderea caracterelor de lapte)
• valoarea de selecţie prin producţia de lapte să fie o pondere de 36%;
• valoarea de selecţie pentru carne 19%;
• valoarea fitness (durata de exploatare, indicatorii de fecunditate şi natalitate, rezistenţă la
mastite, rata pierderii la viţei, etc)- 55%.
 Perspectivele ameliorării rasei.
Ca urmare direcţia de ameliorare a rasei poate fi puţin diferită de a taurinelor şi unele
caractere: lapte (45%), fitness (30%) şi carne (20%), întrucât caracterele de fitness sunt
semnificative şi bine fixate ereditar.
O b i e c t i v e l e ameliorării Rasei de bubaline românească diferă în funcţie de natura
lor.
Pentru caracterele morfologice se prevăd parametrii următori:
• sporirea masei corporale (greutatea corporală la bivoliţe 500-600 kg şi talia 134-136cm);
• realizarea formatului corporal mai pronunţat dreptunghiular (peste 100%);
• indicele adâncimii toracelui de peste 55%;
• îmbunătăţirea formei şi simetriei morfologice şi structurale a corpului mamar, precum şi a
mărimii şi simetriei mameloanelor;
• corectarea defectelor de conformaţie şi de aplomb.

Pentru caracterele reproductive şi productive şi economice se prevăd o b i e c t i v e l

e următoare:
• sporirea producţiei medii de lapte la peste 1500 l /lactaţie;
• creşterea cantităţii de grăsime din lapte la peste 115kg /lactaţie şi de proteine la peste 61kg;
• sporirea procentului de grăsime din lapte, la peste 7,5% şi de proteine, la 4,0-4,2 %;
• creşterea sporului de greutate la peste 800g /zi, în cazul îngrăşării intensive şi a greutăţii
corporale la 400-500 kg;
• sporirea ponderii cărnii în carcasă de calitatea I;
• sporire greutăţii carcasei la 220-280 kg şi a randamentului la tăiere, la 54-56%;
• îmbunătăţirea capacităţii de conversie a furajelor la sub 7 UN /kg spor
• îmbunătăţirea însuşirilor senzoriale, fizice şi a compoziţiei chimice a cărnii.
 În acest scop trebuie să se folosească un management, o m e t o d o l o g i e şi tehnică
adecvate de ameliorare şi anume:
• existenţa unei populaţii active cu dimensiune optimă, concentrate în ferme de elite pentru
bubaline;
• asigurarea unui mediu de creştere, exploatare şi manegement, pentru exprimarea
performanţelor productive de lapte şi carne la animale;
• aplicarea unor sisteme şi tehnice de ameliorare în rasă curată şi prin încrucişare, selecţie
riguroasă, dirijarea perechilor adecvate speciei şi rasei;
• folosirea unor indici de selecţie specifici –rata de înlocuire variabilă în funcţie de vârstă,
precum şi cea a bivoliţelor (10-40% mai mare în cazul vârstei primei fătări de 4,5 şi a
bivoliţelor de 7 ani şi mai mică la bivoliţele de 3 ani şi vârsta bivoliţelor de 13 ani şi
intensitatea de selecţie 23-94%, precum şi intervalul între generaţii de 6-7 ani);
• aplicarea selecţiei după fenotipul propriu (conformaţie corporală, constituţie, însuşirile de
producţie), precum şi selecţia după fenotipul ascendenţilor, rudelor colaterale şi
descendenţilor;
• folosirea sistemului de ameliorare, atât în rasă curată, cât şi prin încrucişarea ca şi dirijarea
împerecherilor.
 RASA MURRAH BULGĂRESC
O r i g i n e. Această rasă are o origine antică comună cu cea din România şi aparţine
grupei de rase riverane europene, respectiv mediteraniene.
F o r m a r e. Rasa Murrah bulgăresc provine din bivolul local mediteranian, care a fost
încrucişat cu rasa Murrah, importată din India.
Acţiunea de formare a rasei prin încrucişare practicată între bubalinele locale şi rasa
Murrah a început în anul 1962. Astfel, în anul 1962 s–au făcut importuri de rasa Murrah indian,
care au continuat până în anul 1975.
Această acţiune de încrucişare a fost efectuată sistematic şi metodic, sub controlul
ştiinţific al Institutului de Cercetare pentru bivoli din Shumen şi al Centrului Naţional de selecţie
la animalelor (A.Alexiev, citat de N.Borgheze şi M. Mazzi , 2005).
Pentru reuşita formării rasei s–a folosit un management tehnic modern (formarea
populaţiei active, consecutiv Controlului oficial al producţiei de lapte, biotehnologii de
reproducţie –însămânţarea artificială, testarea după descendenţi, etc).
E f e c t i v ş i r ă s p â n d i r e. În Bulgaria, înainte de 1950, s–a crescut un efectiv
foarte mare de bubaline (448.000 capete), ocupând primul loc în Europa. După anul 2000,
efectivul de bubaline a scăzut dramatic de cca 32 ori, faţă de sfârşitul primei jumătăţi a secolului
al XX lea, ajungând la 14.000 capete, iar în prezent efectivul total este de 9.200 capete, din care
efectivul matcă este de 5.880 capete, reprezentând 63% (11, 46).
R ă s p â n d i r e. Rasa Murrah bulgaresc este răspândită în Bulgaria, România şi
America de Sud.
 Caractere morfologice. Rasa Murrah bulgăresc se caracterizează prin însuşirile
morfologice următoare:
• greutatea corporală (până la 600 kg la bivoliţe adulte şi 700-800 kg la bivoli);
• conformatie relativ corectă;
• culoare neagră, brună sau gri închis.

Bivol din rasa Murrah bulgăresc –stânga şi cireada de animale din aceeaşi rasă – dreapta

C a r a c t e r e r e p r o d u c t i v e ş i p r o d u c t i v e. Această rasă prezintă unele

caractere specifice, astfel:
• vârsta primei fătări de 34-37 luni;
• durata lactaţiei de 278 zile;
• cantitatea de lapte pe lactaţie de 1870 kg şi recordul rasei de 5580 kg.
 POPULATIA DE BUBALINE ITALIANA
O r i g i n e. Bubalinele din Italia au o origine ancestrală, provenind din Orient. Astfel,
fosilele bivolilor au fost descoperite de Maymone, în 1956.
Prezenţa bivolilor domestici este datată de la sfârşitul secolului al VI lea, când
longobarzii făceau invazii în Italia. Dar creşterea bivolilor pe baze moderne se face de la sfârşitul
primei jumătăţi a secolului al XX -lea.
F o r m a r e. Populatia de bubaline s-a format sub impactul factorilor naturali, sociali şi
economici.
Evoluţia genetică a bivolilor italieni s-a făcut sub impactul factorilor ameliorării
(selecţia, încrucişarea, dirijarea împerecherilor, etc.) a tehnicii de reproducţie, ameliorare
evoluată. Totodată, s-au luat în consideraţie cerinţele deosebite de piaţă privind sortimentul de
brânză Mozzarella.
Ameliorarea bubalinelor este controlată de către Asociaţia italiană de ameliorare a
bivolilor (A.I.B.), iar în prezent cca 28% din totalul populaţiei de bivoli este supusă Controlului
Oficial al producţiei de lapte.

Efectivul. Populaţia de bubaline italiană este cea mai mare din Europa, aceasta sporind
în perioada 1946-2004, de aproape 8 ori. Ca urmare efectivul populaţiei în stadiul actual este de
265.000 capete, reprezentând peste 2 /3 din efectivul de bubaline din Europa.
R ă s p â n d i r e a. Populaţia de bubaline italiană este răspândită între paralelele 40-43.
Efectivul din această populaţie este concentrat în provinciile Caserta şi Salermo (Regiunea
Campania) şi provinciile Frasinone şi Latina (Regiunea Lazio), fiind importată şi în alte ţări
(Turcia, Egipt, etc.).
 Bivoliţa din populaţia italiană (mediteraniană) –stânga şi cireadă întreţinută –în stabulaţie liberă –dreapta

Caractere fenotipice. C a r a c t e r e m o r f o l o g i c e. Populaţia de bubaline italiană se

caracterizează prin următoarele:
• tip morfo- productiv de lapte;
• greutate corporală mare (la bivoliţele adulte 650 kg şi la taurii de bivol –turmaci, greutatea de
800kg);
• conformaţie corectă (cap proporţionat, gât dezvoltat, trunchi armonios, cu linia superioară aproape
orizontală, masiv şi în special cu ugerul dezvoltat, bine prins şi relativ simetric, iar membrele mai
subţiri dar rezistente cu aplomburi deschise;
culoarea neagră –brună, uniformă.
C a r a c t e r e r e p r o d u c t i v e ş i p r o d u c t i v e. Această populaţie prezintă principalii
parametri cu valorile următoare:
• vârsta primei fătări 28-32 luni;
• durata lactaţiei 270 zile;
• cantitatea de lapte pe lactaţie, 2175 kg şi cu foaret multe performanţe de peste 3000 kg/ lactaţie
(28%);
• procentul de grăsime din lapte, în medie este de 8,15% şi de proteine de peste 4,65%.
 În Italia, populaţia de bubaline este concentrată în crescătorii de dimensiuni sub 15
capete/ exploataţie, iar un număr de 70 exploataţii au mărimea de 16- 25 bivoliţe. Îndrumarea
tehnico-ştiinţifică şi sanitar veterinară a exploataţiilor de bubaline este realizată de numeroase
institute şi universităţi –Institutul de Cercetări Zootehnice din Roma, Universitatea Federico II
din Napoli şi Institutele Zooprofilactice Experimentale din Lazio şi Campania .Laptele de
bivoliţă, constitue materia primă pentru prepararea produselor lactate, cu deosebire pentru
fabricarea brânzei Mozzarella, sortiment de brânzeturi foarte căutat nu numai pe plan naţional, ci
şi internaţional.Deşi brânza Mozzarella este originară din Italia, astăzi se produce în toată lumea.
Acest sortiment de brânzeturi face parte din grupa celor cu pastă filată moale. Brânza Mozzarella
are o compoziţie specifică (substanţa uscată 35-38%, grasimea din substanţa uscată 35-38%,
lactoza 0,6-1,5%, calciu 0,5-0,7%,etc.) şi se foloseşte în consum direct, pentru prepararea de
pizza şi ca ingredient pentru salate.
RASA ANATOLIANĂ
Origine. Rasa Anatoliană are origine comună cu bubalinele riverane europene, de tip
mediteranian. Această rasă este crescută în Turcia de secole provenind din migraţie indiană (sec.
al VII-lea şi expansiunea islamului).
R ă s p â n d i r e. Rasa anatoliană este răspândită, cu deosebire în Turcia.
Efectivul total din Turcia este de 110.000 capete, iar cel matcă reprezintă peste 53% ,
respectiv 58.806 bivoliţe adulte.
R ă s p â n d i r e. Rasa anatoliană este răspândită, în special în Turcia (în regiunea
Mării Negre, centrul şi nordul Anatoliei, etc).
Caractere fenotipice. C a r a c t e r e l e m o r f o l o g i c e specifice sunt următoarele:
• dezvoltare corporală mică (410 kg la bivoliţe şi 510 kg la bivolii adulţi, cu variaţie foarte
mare -200 - 500kg, iar talia este mare, în medie de 138cm, atât la bivoliţe cât şi la bivoli;
• tip morfo –productiv de lapte;
• conformaţie mai puţin armonioasă;
• culoare neagră, adesea cu semne alb şi păr lung
Bubaline anatolien

C a r a c t e r e r e p r o d u c t i v e ş i p r o d u c t i v e. În esenţă, acestea sunt următoarele:

• vârsta la prima fătare -36 luni;
• durata lactaţiei -220 -270 zile;
• cantitatea de lapte relativ mică şi variabilă -700 -1250kg;
• substanţa uscată din lapte -de peste 17,7%;
• procent de grăsime -6,8 -8,1% şi de proteină -4,2 -4,6%;
• greutatea turmacilor la sacrificare -300 -350kg la vârsta de 18 -20 luni;
• sporul mediu zilnic de creştere -400g;
• randamentul la tăiere -53 -55%.
 În Turcia bubalinele se cresc în exploataţii familiale, cu mărimea de 3 -5 animale pe
exploataţie. Laptele de bivoliţă se foloseşte pentru producerea sortimentului de ‚,Brânză cu pastă
semi –tare’’ şi la obţinerea unei băuturi preparată din apă şi iaurt (Ayran).
În ceea ce priveşte carnea de bivol, aceasta se foloseşte la prepararea cârnaţilor, întrucât
costul acestora este mai redus cu 10%, faţă de cel al cărnii de vacă

RASA DE BUBALINE CAUCAZIANĂ (AZERA)

O r i g i n e. Rasa azeră îşi are originea în Valea Indului şi provin din Bivolul indian.
Formare. Această rasă s –a format sub impactul condiţiilor naturale specifice şi sub
acţiunea poporului azerbaidjan, majoritatea fiind şiiţi.
E f e c t i v u l din această rasă este 290.000 capete, din care bivoliţe adulte reprezintă
150.000 capete, respectiv cca 52%.
R ă s p â n d i r e. Rasa Azera este răspândită în estul şi vestul Adzerbaidjanului şi
până la Marea Caspică. De asemenea, se întâlneşte în Georgia şi Armenia, dar efectivul a scăzut
în mod semnificativ după anul 1940.
Caractere fenotipice. C a r a c t e r e l e m o r f o l o g i c e specifice sunt
următoarele:
• dezvoltare corporală bună (greutatea de 530 kg şi talia 133,5cm, bivolul având greutatea
corporală de 780 kg şi talia de 137,5cm);
• conformaţie mai puţin armonioasă, coarne mai scurte şi făptura mai uscăţivă;
• culoare neagră.
 Bubaline azere

Î n s u ş i r i r e p r o d u c t i v e ş i p r o d u c t i v e. Acestea constau în următoarele:

• vârsta primei fătări (36 -39 luni);
• durata lactaţiei (200 -220 zile);
• cantitatea de lapte (1000 -1600kg);
• procentul de grăsime (6,6%);
• greutatea medie a animalelor la sacrificare, respectiv vârsta de 15 luni (300kg);
• randamentul la tăiere (50%).
Laptele de bivoliţă se utilizează pentru prepararea produselor lactate (lapte iaurt, brânză
şi smântână proaspete, unt, îngheţată, zer deshidratat, ghee).
Bubalinele se folosesc şi în alte scopuri, astfel: pielea pentru industria tăbăcăriei,
respectiv industria pielăriei şi dejecţiile, drept combustibil neconvenţional, în zonele rurale.
În consecinţă, în Europa şi Orientul apropiat se cresc 500.000 capete bubaline,
respectiv 0,30% din efectivul mondial. Deşi efectivul de bubaline este redus, calitatea lor este
superioară, mai ales la bivoliţele din populaţia din Italia şi Bulgaria. Laptele produs este folosit cu
precădere pentru producerea sortimentului de brânză Mozzarella.
 RASA EGIPTEANĂ DE BIVOLI
O r i g i n e. Rasa egipteană îşi are originea în Bivolul indian. În Egipt, bivolii au fost
aduşi din India, Iran şi Irak, în secolul al VII-lea.
F o r m a r e. În decursul a peste 14 secole de existenţă, bivolii au evoluat sub incidenţa
mediului specific care a influenţat evoluţia bivolilor (climat mediteranian in Nord ) şi a populaţiei
egiptene (una din cele mai vechi civilizaşii cunoscute în istorie).
Mediul a contribuit la formarea diferitelor tipuri de bivoli egipteni.
E f e c t i v. În Egipt se cresc 3.717.000 capete, din care bivoliţe 1.485.000 capete,
având o pondere de numai 40%. Egiptul deţine 2,24% din efectivul mondial de bubaline.
R ă s p â n d i r e. Rasa egipteană de bivoli este răspândită pe toată suprafaţa Egiptului,
dar în principal în zonele peri–urbane şi în Delta Nilului.
Caractere fenotipice. Dintre c a r a c t e r e l e m o r f o l o g i c e specifice
menţionăm următoarele:
•dezvoltare corporală diferită, în funcţie de sex (la bivoliţe greutatea corporală de 500 kg şi talia
141,4cm, iar la bivoli de 600 kg, respectiv 178cm);
•tip morfo- productiv de lapte–carne;
•conformaţie specifică (cap lung şi ascuţit, coarnele variabile sub raportul formei de la cea de liră,
la cea de sabie, mandibula puternică şi lungă, iar urechile lungi şi atârnânde; gâtul lung, subţire,
cu linia superioară dreaptă; trunchiul proporţionat, având toracele adânc şi coaste late, crupa
înclinată şi membrele, cu deosebire cele anterioare sunt scurte având osatura puternic dezvoltată);
•culoarea este negricioasă.
 Bubaline din Rasa egipteană

Î n s u ş i r i l e d e r e p r o d u c ţ i e ş i p r o d u c ţ i e caracteristice rasei Egiptene

sunt următoarele:
• vârsta primei monte de 34 -41 luni, indicând că rasa este relativ tardivă;
• durata lactaţiei este variabilă (210 -312 zile);
• cantitatea de lapte (în medie 1600 kg, cu variaţii cuprinse între 1200 kg şi 2100 kg, iar
recordul cantităţii de lapte este de 3040 kg);
• procentul de grăsime (6,5 -7,0%), iar cantitatea de grăsime pe lactaţie (în medie, 60kg);
• greutatea corporală la valorificare, respectiv 18 -24 luni (500 kg);
• sporul mediu zilnic (700 g);
• randamentul la tăiere este, în medie de 51%
• greutatea corporală la valorificare, respectiv 18 -24 luni (500 kg);
• sporul mediu zilnic (700 g);
• randamentul la tăiere este, în medie de 51%.
 Rasele principale asiatice de râuri (ape curgătoare sau râuri)

RASA MURRAH
O r i g i n e. Rasa Murrah provine din bivolul comun indian (Bubalus indicus Arni),
subspecia microceros.
F o r m a r e. Această rasă s–a format sub acţiunea factorilor de mediu natural (climă
musonică, cu precipitaţii bogate -3000-5000 mm/an, cu excepţia zonei centrale unde sunt mai
scăzute) şi a celor artificiale (mediu de creştere, tehnici, sisteme şi metode de ameliorare
moderne).
E f e c t i v u l din această rasă este de 2.000.000 capete, reprezentând 2,1% din totalul
efectivului din India.
R ă s p â n d i r e. Rasa Murrah este răspândită în centrul originar Haryana. De aici s–a
răspândit în Punjab, Ravi şi Valea râului Sutley, Sindul de Nord şi Utar Pradesh.
Această rasă este cea mai răspândită din lume. Astfel, este răspândită din Bulgaria până
în America de Sud şi în Asia, cu deosebire în ţările din estul Asiei.
Caractere fenotipice. C a r a c t e r e l e m o r f o l o g i c e specifice sunt
următoarele:
• tip morfo –productiv de lapte;
• dezvoltare corporală mare (bivoliţele au greutatea corporală, în medie 650 kg şi talia de 133
cm, iar taurii 750 kg, respectiv 142cm);
• conformaţie corectă (cap proporţionat, prevăzut cu coarne scurte şi de formă uşor spiralată,
gât subţire, trunchi masiv cu ugerul bine dezvoltat şi membre puternice) şi făptura masivă;
• culoare neagră ca păcura, cu smocul cozii alb şi uneori culoarea gri –pal sau cafeniu închis.
 Rasa Murrah

Î n s u ş i r i f i z i o l o g i c e, r e p r o d u c t i v e ş i p r o d u c t i v e. Acestea sunt
caracteristice şi constau în următoarele:
• constituţie robustă şi temperament blând;
• vârsta la prima fătare (50,6 luni);
• service periode (146 zile) şi intervalul între fătări (480 zile) şi durata repausului mamar (144 zile);
• durata lactaţiei (în medie 305 zile);
• cantitatea de lapte (în medie 2230 kg, cu variaţii cuprinse între 1800 -2700 kg);
• procentul de grăsime (în medie 6,6%, cu variaţii între 6,6 -8,1%);
• procentul de proteine (4,2 -4,4%);
• aptitudini bune pentru carne şi tracţiune (în special datorită masei corporale mari).
Această rasă este cea mai răspândită în lume, cu aptitudini foarte bune de lapte, fiind
exploatate în ferme mari şi foarte mari pentru producţia de lapte (în Bombay se întâlnesc exploataţii cu
peste 2000 bivoliţe).
Rasa Murrah reprezintă sursa genetică cu rol foarte semnificativ în ameliorarea bubalinelor
 RASA NILI RAVI
O r i g i n e. Rasa Nili-Ravi este originară din Pakistan. Bivolul sălbatic din Pakistan a
fost domesticit de către civilizaţia Văi Indusului, în urmă cu 4500 ani. Bianca Moiolli şi Antonio
Borgheze (2005) arată că până în anul 1950 au fost două rase diferite, iar ulterior, datorită
metodologiei şi tehnicii de ameliorare, au făcut ca să devină o singură rasă.
F o r m a r e. Această rasă, ca şi rasa Murrah, s–a format şi a evoluat sub impactul
factorilor naturali specifici (climă tropicală uscată) şi a celor asigurate de om. Pentru evoluţia
rasei s–au utilizat tehnici, sisteme şi metode moderne de ameliorare şi exploatare (ferme mixte –
lapte + cultura plantelor de câmp).
E f e c t i v u l din aceste rase este de 6.500.000 capete, reprezentând peste 1/3 din cel
total.
R ă s p â n d i r e. Rasa Nili Ravi este răspândită atât în Pakistan (76% în provincia
Punjab şi 24% în alte provincii ale ţării –Sind şi alte provincii de pe frontiera de N-V şi
Baluchistan), cât şi în alte ţări, cu deosebire în India.

C a r a c t e r e f e n o t i p i c e. C a r a c t e r e l e m o r f o l o g i c e).
Rasa Nili Ravi prezintă următoarele caractere:
• dezvoltare corporală de bivol (greutatea corporală 600 kg şi talia 125cm la bivoliţe şi 700 kg
respectiv 135cm la bivoli);
• tip morfologic de lapte;
• conformaţie asemănătoare rasei Murrah, dar cu unele particularităţi (pielea cu multe riduri în
jurul ochilor şi coarnele mari puţin răsucite);
• culoarea neagră, însă cu unele semne albe pe extremităţi.
 Rasa Nili Ravi : bivol –stânga; bivoliţă –dreapta.
Î n s u ş i r i f i z i o l o g i c e, r e p r o d u c t i v e ş i p r o d u c t i v e. Aceste
însuşiri se prezintă, astfel:
• numărul de inseminare pe gestaţie (1,6);
• vârsta primei fătări de cca 40 luni ceea ce atestă o bună precocitate pentru producţia de lapte;
• service periode (151 zile);
• durata lactaţiei (305 zile ) şi calving intervalul (443 zile);
• cantitatea de lapte pe lactaţie maximă (în medie 2000kg);
• procentul de grăsime (6,5 -7,1%);
• cantitatea medie de grăsime pură (136 kg);
• rata mortalităţii la malaci, respectiv 0 -4 luni , de 7%.

Rasa Nili Ravi, constitue cu Murrah, o entitate biologică foarte eficientă pentru
ameliorarea altor rase de bubaline, în direcţia producţiei de lapte.
 RASA JAFARABADI
O r i g i n e. Rasa Jafarabadi are origine comună cu rasa Murrah, însă s–a format în
nordul statului Gujarad. În India a fost semnalată din anul 1937.
F o r m a r e. Această rasă s-a format după metodologia specifică celorlalte rase de
bubaline din India.
E f e c t i v u l din rasa Jafarabadi este de 600.000 capete.
R ă s p â n d i r e. Această rasă este una din cele mai răspândite şi importante rase din
Gujarat, cu deosebire între bazinele râurilor Mahi şi Sabmarti din nordul Gujaratului. Bivolii de
reproducţie au fost exportaţi în Brazilia.

Bivoliţe din rasa Jafarabadi.

Dintre caracterele morfologice specifice rasei menţionăm următoarele:
• dezvoltare corporală mare, dar variabilă (greutatea corporală 550 -800 kg şi talia 140cm la
bivoliţe şi 600 -1500 kg, respectiv 145cm la bivoli);
• făptura masivă (de butoi alungit şi conformaţie relativ corectă, având coarnele lungi, groase,
orientate în afară, uneori acoperă ochii şi înapoi, puternic arcuite şi cu vârfurile orientate spre
interior);
• culoarea este neagră.
 Î n s u ş i r i f i z i o l o g i c e, r e p r o d u c t i v e ş i p r o d u c t i v e. Acastea sunt
specifice astfel:
• constituţie robustă şi temperament vioi;
• precocitate slabă (prima fătare are loc la cca 64 luni;
• rată a concepţiei bună (1,4/ gestaţie);
• service-periodul de 161 zile şi calving intervalul, de 510 zile;
• rata medie a mortalităţii la viţeii 0 -3 luni este de 11%;
• durata lactaţiei este lungă (320 -350 zile);
• cantitatea de lapte pe lactaţie normală (305 zile), de 1950 kg şi totală, de cca 2100 kg cu
variaţii cuprinse între 1800 -2700kg;
• procentul de grăsime de 7,7 -8,5%.
• Rasa Jafarabadi este folosită pentru ameliorarea bubalinelor atât din India, câtşi din alte ţări, în
special din Brazilia.
RASA KUNDI
O r i g i n e. Strămoşii rasei Kundi au fost domesticiţi în valea Indusului din Pakistan cu
4500 ani în urmă.
F o r m a r e. Rasa Kundi s-a format şi evoluat sub impactul condiţiilor naturale din
arealul de creştere şi social economice specifice, fiind a doua rasă ca răspândire şi importanţă din
Pakistan.
Efectivul acestei rase este de 5.500.000 capete, reprezentând 25% din totalul bubalinelor din
Pakistan.
R ă s p â n d i r e. Rasa Kundi este răspândită în regiunea Sindului Sud–pakistanez.
C a r a c t e r e m o r f o l o g i c e:
• dezvoltare corporală mijlocie (greutatea corporală la bivoliţe 600 kg şi talia 125cm, iar la
bivoli 700kg şi 125cm);
• tip morfo –productiv de lapte;
• conformaţie specifică, cu menţiunea că această rasă are coarnele scurte;
• culoare neagră.
Î n s u ş i r i p r o d u c t i v e specifice şi anume:
• durata lactaţiei, de 320 zile;
• cantitatea de lapte în medie 2000 kg;
• procentul de grăsime -7,0% şi de proteină -6,0%;
• cantitatea de grăsime -140 kg de proteine -120 kg pe lactaţie.

RASA SURTI
O r i g i n e. Rasa Surti face parte din grupa de rase Gujarat, împreună cu Jafarabadi şi
Mehrana.
F o r m a r e. Această rasă are ca leagăn de formare Charofarr şi s–a format sub
impactul condiţiilor naturale din nordul Gujaratului (India) şi acţiunea omului prin factorii
ameliorării, în special a selecţiei artificiale a raselor indiene de bubaline. A fost recunoscută ca
rasă în anul 1940.
Efectivul rasei Surti este de 500.000 capete.
R ă s p â n d i r e. Rasa Surti este răspândită, cu deosebire între râurile Mahi şi
Sabarmah din Gujarat şi Rajasthan, fiind una din cele mai importante rase din arealul de creştere.
Din India s-a răspândit şi în ţările din vestul acesteia.
C a r a c t e r e l e m o r f o l o g i c e Dintre acestea menţionăm următoarele:
• dezvoltare corporală (bivoliţele adulte au greutatea corporală de 550 -650 kg şi talia de124
cm, iar bivoli de 700 kg şi 131cm);
• regiunile corporale prezintă unele particularităţi (coarnele sunt aplatizate, de lungime medie,
în formă de seceră şi orientate înapoi şi în jos, cu varjurile în formă de cârlig, fiind îndreptate
spre interior; ugerul este dezvoltat şi are pielea fină; coada este lungă şi flexibilă);
• culoarea este neagră, cu pielea neagră sau roşiatică, având două linii frânte albe pe piept
(sunt preferate animalele cu semne albe pe frunte, vârful cozii şi membre.

Bivoliţa din rasa Surti

Î n s u ş i r i l e d e r e p r o d u c ţ i e ş i p r o d u c ţ i e sunt caracteristice, astfel:
• vârsta la prima fătare de peste 53 luni;
• service –periodul –(207 zile);
• calving intervalul (510 zile);
• număr mare de inseminări ( 2,55 pe gestaţie);
• durata repausului mamar -234 zile;
• rata mortalităţii la viţei de 0 -3 luni -7,0%;
• durata lactaţiei lungă (311 -350 zile);
• cantitatea de lapte pe lactaţie normală (305 zile, cca 1300 kg şi pe lactaţie totală, de 350 zile -
2090 kg);
• procentul de grăsime -6,6 -8,1% şi procentul de proteine -4,2 -4,6%;
• cantitatea de grăsime pură, în medie 154 kg şi cantitatea de proteine de 92 kg.

RASA MESHANA
O r i g i n e. Rasa Meshana provine din Gujaratul de Nord (India).
F o r m a r e. Această rasă provine din bubalinele indiene, din arealul de provenienţă,
care au fost încrucişate cu rasele Murrah şi Surti şi a fost recunoscută în anul 1960.
E f e c t i v u l rasei este de 400.000 capete.
R ă s p â n d i r e. Rasa Meshana are arealul geografic de răspândire şi de creştere între
râurile Mahi şi Sabmarat din Gujaratul de Nord.
Caracterele morfologice

Juninci din rasa Meshana.

 Acestea evidenţiază caracterele de rasă, astfel:
• dezvoltarea corporală mai redusă (greutatea bivoliţelor 430 kg şi a bivolilor de 570 kg;
• tip morfo –productiv de lapte;
• conformaţia este intermediară între rasele Surti şi Murrah, cu unele particularităţi: cap lung şi
masiv, forma de seceră a coarnelor este mai curbată decât la Surti, gâtul subţire, trunchiul
masiv, ugerul este bine dezvoltat şi foarte bine vascularizat şi membre cu dezvoltare medie,
dar puternice;
• culoarea este neagră –smolită, fiind dată de pigmentul negru al pielii, ca şi al părului, care este
lucios.
Î n s u ş i r i l e f i z i o l o g i c e ş i c a r a c t e r e l e p r o d u c t i v e specifice
rasei sunt următoarele:
• constituţie robustă;
• temperament liniştit şi caracter blând;
• cantitatea de lapte pe lactaţie normală variabilă -1800 -2700 kg cu o medie de 2250 kg;
• procent de grăsime mediu de 7,25%, cu variaţii cuprinse între 6,6 -8,1%;
• procent de proteină mediu de 4,4%, cu variaţii între 4,2 -4,6%;
• cantitatea medie de grăsime pură de 163 kg;
• cantitatea medie de proteină de aproape 100 kg.
 Rase (populaţii) de bubaline de mlaştini (bălţi)
Taxonomie şi origine. Bubalinele de mlaştini din punct de vedere t a x o n o m i c
reprezintă o subspecie B. Bubalus carabanenis. Această subspecie nu se poate încrucişa facil cu
bubalinele de apă curgătoare (B. Bubalus bubalis) sau bubalinele de apă curgătoare (râuri). Totuşi
între aceste subspecii uneori pot apărea produşi fertili. În general, nu se acceptă hibrizi
interspecifici între bivolul de baltă (mlaştină) şi cel de ape curgătoare (28).
Taxonii inferiori subspeciei sunt infinit mai reduşi la bubalinele de mlaştină,
comparativ cu cele de râu. Astfel, rase de bivoli de mlaştini se întâlnesc în China (Binhu,
Xinyang, Fuan, Fujian, Yanjin, Xinglong, Xenzhou), iar în restul arealului de creştere se întâlnesc
diferite populaţii locale.
O r i g i n e. Bivolul de mlaştină îşi are originea în bivolul indian (B.Bubalus arnee).
Efectivul total este de cca 62.000.000 bubaline, reprezentând 39% din efectivul mondial
de bubaline. Acesta este concentrat, cu deosebire în China, ponderea cea mai mare având-o rasa
Binhu, care ocupă 47% din structura de rasă.
R ă s p â n d i r e. Bivolul de mlaştină este răspândit în Sud –Estul Asiei. Astfel, bivolul
de baltă se întâlneşte în Sud –Estul Chinei, Vietnam, Laos, Campogia, Thailanda, Birmania,
Nepal şi Sri Lanka. Această subspecie s-a introdus şi în alte ţări precum: Australia, Brazilia,
Venezuela, Peru, Cuba şi Trinidad Tobago.
Caractere genotipice. Între bivolul de baltă şi cel de râu, apar diferenţe semnificative
genotipice şi fenotipice, parametrii specifici bivolului de baltă sau mlaştină.
P a r a m e t r i i g e n e t i c i. Bubalinele de mlaştini se caracterizează prin parametrii
genetici următori:
• numărul de cromozomi este de 40, dintre care 19 perechi de cromozomi sunt metacentrici
(categorie de cromozomi caracterizaţi prin poziţia în zona mediană a centromerului);
• cromozomii s-au format din fuzionarea în tandem prin translocaţia cromozomului 4 şi a
cromozomului 9 ai bivolului de râu (D. Beradina şi Ianuzi), citaţi de A. Borgheze şi
M.Mazzi, 2005.
Caractere fenotipice.
P a r a m e t r i i m o r f o l o g i e i Bubalinele de mlaştini se caracterizează prin parametrii
redaţi în continuare.

Rase de bubaline de mlaştini, rasa Binhu (stânga)

şi Enshi (dreapta).
 Dezvoltare corporală. Aceasta este variabilă, în funcţie de sex. Astfel, la bivoliţe
greutatea corporală variază între 300 -500 kg şi talia între 120 -130 cm, iar la bivoli între 350 -
600 kg şi talia între 130 -150 cm.
Exteriorul este specific şi anume:
• tip morfo –productiv, este universal (muncă, carne, lapte), cu predominanţă celui de tracţiune;
• conformaţie specifică –cap mare, cu profil uşor convex, frunte îngustă, coarne orientate lateral
care au lungimea de 60 -65 cm şi anvergura de peste 215cm; trunchiul este scurt, dar are trenul
anterior dezvoltat, crupa are sacrumul proeminent, iar coada este scurtă, toracele este adânc,
abdomenul voluminos, ugerul este mic, prins posterior; membrele sunt puternice;
• culoarea este sură –închisă sau sură –ardezie, având particularităţi de culoare (pete albe).
Astfel, se întâlnesc pe cap (pete mici albe sau gri, lângă ochi şi pe faţă şi dungi albe pe buza
superioară), pe gât (dungi la nivelul gâtlejului şi în zona de trecere spre piept, unde pielea este
spălăcită şi părul alb sau sur) şi pe membre (în regiunea genunchiului şi jaretului şi uneori sub
genunchi sau pe chişiţe apare culoarea sur –deschis). Uneori apar bubaline bălţate negru cu alb
(apreciate pentru lapte şi sacrificii şi chiar culoarea roşie –deschisă), albinismul apare extrem
de rar, însă animalele albinoide mai frecvent;
• părul este negru variabil sub raportul desimii şi lungimii, în funcţie de rasă (populaţie),
vârstă, anotimp, altitudine, etc.
 Caractere fiziologice, productive şi economice.
Bubalinele de mlaştini se caracterizează prin î n s u ş i r i l e şi p r o d u c t i v e
următoarele:
• constituţie robustă -grosolană şi temperament vioi;
• precocitate relativ redusă atât de reproducţie cât şi în producţia de lapte, respectiv de carne;
• durata lactaţiei în medie de 280 zile, dar foarte variabilă (150 -300 zile);
• cantitatea de lapte medie 800 -1100kg pe lactaţie;
• capacitate energetică ridicată în zonele mlăştinoase;
• capacitate mare de adaptare la condiţiile de creştere, bubalinele manifestând rezistenţă la
căldură (până la 300C şi peste această valoare);
• valorifică eficient vegetaţia, respectiv nutreţurile din zonele mlăştinoase şi în general a
nutreţurilor de calitate slabă (bubalinele manifestă o digestibilitate a nutreţurilor mai ridicată 4
-5% şi a energiei metabolice pentru producţiile pe care le furnizează, în comparaţie cu
taurinele);
• capacitate energetică ridicată (bivolii asigură energie neconvenţională pentru agricultură,
transporturi marfă, ieftină şi deosebit de necesară pentru zonele mlăştinoase).

Perspective de creştere şi ameliorare. În urmă cu peste două decenii, în special în

China s–au înregistrat în domeniu o serie de realizări: dezvoltarea tehnologiilor de exploatare
(alimentaţie, întreţinere, folosire), de procesare a produselor, reproducţie (biotehnologii
moderne), patologie, precum şi tratamente eficiente, ameliorare (în special selecţia riguroasă şi
încrucişarea cu rase ameliorate (pentru lapte cu rasele Murrah şi Nili –Ravi), iar pentru carne, cu
rasa Santa Gertrude); aceste realizări preconizează o bună exploatare a bubalinelor de mlaştină în
perspectivă.
MULȚUMESC !