Curs SUINE nr 8 sem I

ŞEDINŢĂ DE INFORMARE-DEZBATERE PRIVIND

MODALITATEA DE ABORDARE A DISCIPLINEI
“MANAGEMENTUL CREŞTERII SUINELOR“

- ELEMENTE PRIVIND ÎNTREŢINEREA ŞI HRĂNIREA

PURCEILOR ÎN MATERNITATE –

SPECIALIZAREA ZOOTEHNIE 2023-2024

 Obţinerea în sistem modern, industrial, a cărnii de porc presupune existenţa a mai
multor verigi tehnologice şi manageriale, respectiv:

1 2 3 4 5 6
Sectorul
Montă- Abatorizare Valorificare
Sectorul Sectorul Sectorul
Gestaţie + magazine
Maternitate Creşă Îngrăşătorie
sau Prelucrare proprii
„Aşteptare”

Aspecte tehnice în creşterea purceilor sugari

Expoatarea intensivă a scroafelor de reproducţie se materializează în final prin
înţărcarea unui număr cât mai mare şi uniform de purcei, garanţia obţinerii unor indici de
producţie şi reproducţie superiori la categoriile următoare de suine.
Aceste deziderate sunt dependente, în mare măsură, de felul cum hrănim şi îngrijim
purceii sugari, de modalităţile de înţărcare şi de evitare a pirderilor pe perioada alăptării.

Pierderile de purcei sugari şi evitarea lor

La categoria purcei sugari se înregistrează cele mai mari pierderi, care variază între
12-25% din efectivul iniţial, a căror cauze sunt foarte diferite, primând deficienţele în
îngrijirea acestora imediat după fătare, alături de condiţiile de întreţinere neadecvate, legate
mai mult de protejarea purceilor din boxa de fătare-alăptare. Trebuie menţionat că, 1-2 purcei
morţi din lotul de fătare reprezintă 15-20 % din totalul celor născuţi, deci se impune
asigurarea securităţii purceilor în primele 2-3 zile de la naştere.
Implicaţiile economice sunt foarte mari, deoarece o scroafă consumă pentru fiecare
purcel care trebuie să-l fete numai în perioada de gestaţie, cca. 35 kg de furaje concentrate.
Dacă mortalitatea se înregistrează în preajma înţărcării, atunci cheltuielile sunt şi mai mari,
deoarece intervin şi alte elemente foarte costisitoare, toate grevând costurile de producţie pe
purcelul înţărcat.
CAUZELE care determină aceste pierderi aparţin atât crescătorului cât şi, într-o mai
mică măsură, animalului, fiind categorisite în indirecte şi directe.
Dintre cauzele indirecte care provoacă moartea purceilor cu puţin timp înainte, sau în
timpul parturiţiei, enumerăm:
 netratarea la timp a unor boli la mame pe perioada de gestaţie (bruceloză, leptospiroză
etc);
 netratarea unor infecţii banale ale aparatului genital la scroafă;
 neasigurarea unui tratament eficace la scroafe pentru sincronizarea actului parturiţiei şi
ejecţia laptelui ( a colostrului);
 furajarea scroafelor în ultima parte a gestaţiei cu nutreţuri alterate, îngheţate, precum şi
incomplete din punct de vedere al conţinutului în substanţe nutritive etc.
Dintre cauzele directe ale pierderilor de purcei sugari, ponderea o deţin strivirile în
primele momente după fătare, alături de neglijenţa în acordarea ajutorului imediat după
naştere (ştergerea de mucozităţi, uscarea corpului, dirijarea spre sursa de încălzire, timpul
scurs până a primul supt etc.). Pierderile prin striviri reprezintă cca. 50% din totalul
pierderilorde purcei sugari în perioada de alăptare.
Neacordarea importanţei unor afecţiuni digestive şi respiratorii mai reduc efectivul
cu încă 15-25% din cei rămaşi în lotul de fătare.
Tehnologiile actuale cuprind şi rezolvă aceste elemente, pe faze, locuri şi timp, poate
mai puţin atitudinea îngrijitorului faţă de scroafă şi purcei (datorate efectivelor mari).
Pierderile de purcei sugari prin mortalitate mai sunt influenţate şi de o serie de
factori favorizanţi, cum ar fi: vârsta când s-a produs pierderea acestora; vitalitatea purceilor;
dezvoltarea corporală a purceilor la naştere; anemia feriprivă; temperamentul scroafelor;
starea de întreţinere şi sănătatea acestora; depăşirea unor crize datorate insuficienţei laptelui
matern, anotimpul etc.
Vârsta purceilor. Cele mai mari pierderi de sugari, din totalul pierderilor pe parcursul
perioadei de alăptare, se înregistrează în primele 2 zile, între 50-60%, putând totaliza în prima
săptămână de viaţă 80-90%.
Numai neasigurarea temperaturii optime la nivelul patului de odihnă a purceilor în
primele momente de după fătare (între 30-32°C) afectează funcţia de termoreglare, ducând la
metabolizarea excesivă a glucozei din organism şi instalarea stării de hipoglicemie la purcei,
manifestându-se prin tremurături musculare, nesiguranţă în mers şi chiar la supt. Această stare
se poate preveni parţial prin administrarea unei soluţii de glucoză (pe cale bucală, sau
parenteral) şi total prin asigurarea căldurii optime după fătare.
Neingerarea de colostru în primele ore după fătare afectează imunitatea purcelului;
acesta rămânând neprotejat în faţa mediului microbian. Imunitatea activă se instalează destul
de târziu, la peste 30 de zile de viaţă.
Vitalitatea purceilor are importanţă în nivelul pierderilor, constatându-se că produşii
rezultaţi din împerecherile înrudite au vitalitate scăzută, în schimb cei obţinuţi din imperecheri
neînrudite, precum şi de la scroafe metise aparţinătoare la rase diferite sau chiar linii materne
(dar neînrudite, din cadrul aceleaşi rase), sunt mult mai viguroşi. Aşa se explică rezultatele
slabe în creşterea purceilor obţinuţi din împerecheri consangvine, punând în pericol existenţa
liniilor consangvinizate.
Numărul şi greutatea individuală la naştere influenţează nivelul pierderilor prin
mortalitate, în sensul că ponderea este mai mare la scroafele cu peste 15 purcei (de până la
45%), faţă de cele cu 9-12 purcei; proporţia de 20-22% este înregistrată atât la scroafele cu 8
purcei cât şi la cele cu 10 purcei. Aceasta ne face să apreciem că este mai avantajoasă
exploatarea unor scroafe cu prolificitate bună (între 10-15 purcei) decât a acelora cu prea
mulţi (peste 15) sau prea puţini purcei (sub 8 la naştere).
Aceste concluzii impun, mai ales în unităţile industriale, egalizarea numărului de
purcei sugari pe scroafe, încă din a doua zi de după fătare. Cu cât purceii au o dezvoltare
corporală mai bună, apreciată în general prin masa corporală individuală, cu atât pierderile
sunt mai reduse.
Cumularea celor 2 factori (numărul şi greutatea la naştere) este consemnată prin
rezultatele din tab. 1, de unde rezultă că cele mai reduse şi acceptabile procente de pierderi
(prin mortalitate), sunt atunci când loturile de fătare deţin în medie 10 purcei cu 1,25 kg.
 Tabelul 1
Influenţa numărului şi greutăţii purceilor la naştere asupra
pierderilor până la înţărcare
Greutatea Numărul de purcei fătaţi:
purceilor la 5-7 8-10 11-13 14-19
naştere (kg) Mortalitatea (%) în perioada de alăptare:
0,5-0,7 67 54 71 87
0,8-1,0 57 38 42 48
1,0-1,3 23 18 22 31
1,3-1,6 10 12 12 19
1,6-1,9 10 8 11 11
1,9-2,3 0 4 5 16

Anemia feriprivă determină pierderi la purceii sugari (mai ales la cei obţinuţi în
unităţile de tip industrial), deoarece rezervele de fier se epuizează în prima săptămână de
viaţă.
Un purcel mediu dezvoltat posedă la naştere cca. 50 mg fier, din care peste 90% este
stocat în sânge, respectiv în hemul din hemoglobină. Necesarul zilnic de fier este de cca. 7
mg, iar aportul prin laptele mamei de doar 2,5 mg, aşa încât, după 8-9 zile, se instalează starea
de anemie. Alţi autori arată că între producţia de lapte şi conţinutul acestuia în fier este o
corelaţie negativă, deci cantităţile sporite de lapte ingerate nu rezolvă situaţia. Pentru
aceasta, în ziua a 3-a sau a 4-a după naştere, se administrează un preparat pe bază de fier
(FER DEXTRAN, FERODEX, MIOFER sau URSOFERAN), intramuscular, în doze de 1-1,5
ml/purcel, cu o repetare după 8-9 zile (la cei insuficienţi dezvoltaţi corporal).
În unităţile gospodăreşti, anemia feriprivă se poate preveni prin umectarea sfârcurilor
scroafei, înainte de supt, cu o soluţie de sulfat de cupru 1,0 ‰ şi sulfat de fier 2,5‰, sau se
administrează o asemenea soluţie pe cale bucală (câte 10 ml/purcel).
După vârsta purceilor de 10 zile, când încep să consume concentrate, se poate îngloba
soluţia în furaj. De asemenea, se poate administra (separat) lut feruginos (proaspăt recoltat,
bine uscat şi mărunţit).
Introducerea în hrana scroafelor gestante, în ultima perioadă, a sulfatului de fier,
măreşte rezerva de fier din corpul fetuşilor.
Vârsta scroafelor are influenţă asupra pierderilor, în sensul că la scroafele primipare,
precum şi la cele peste vârsta de 3 ani, mortalitatea este mai ridicată decât între vârstele de
1,5-2,5 ani, respectiv între fătările a 2-a şi a 5-a. Scroafele bătrâne sunt mai greoaie, îşi reduc
din instinctul matern, au o producţie de lapte mai redusă şi uneori strivesc purceii.
Anotimpul influenţează nivelul pierderilor, atât direct cât şi indirect.
Acţiunea indirectă este favorizată de reminiscenţa ancestrală moştenită de la porcul
sălbatic, când fătările aveau loc primăvara. Se observă că la fătările de primăvară, procentele
de mortalitate sunt mai reduse, faţă de celelalte sezoane.
Direct, influenţa este mai mare, deoarece pe parcursul sezonului de toamnă târzie şi
iarnă temperaturile scăzute din adăposturi determină la purcei diferite afecţiuni ale aparatului
respirator, mai ales în unităţile gospodăreşti, unde nu sunt surse suplimentare de încălzirea
locală.
Alte cauze. În această categorie intră schimbarea uşoară a compoziţiei laptelui de
scroafă, ca urmare a administrării unor furaje alterate, a adăpării cu apă prea rece sau
necorespunzătoare calitativ, precum şi a degradării stării de întreţinere a mamei, ca urmare a
unei alimentaţii deficitare cantitativ şi calitativ. Temperatura prea scăzută a apei pentru
adăparea purceilor influenţează negativ starea de sănătate, fapt ce impune preîncălzirea
acesteia în bazine speciale, sau instalaţii speciale.
Slăbirea accentuată a scroafelor, în special a celor bune mame, contribuie la creşterea
pierderilor din lot.
Neobişnuirea purceilor cu consumarea furajelor suplimentare la vârsta de 6-9 zile,
aduce pagube mari ulterioare.
Mai menţionăm că, după 7-8 zile de la naştere, aşternutul purceilor se elimină, mai
ales când aceasta constă din rumeguş, pentru a nu fi ingerat de către purcei.
Starea de igienă necorespunzătoare din boxă şi compartimentul în care sunt întreţinuţi
scroafa şi purceii, afectează starea de sănătate ale acestora, şi care nesesizată la timp,
determină pierderi însemnate.
Igenizarea trebuie să se facă de 2 ori pe zi, fără a folosi prea multă apă, mai ales în
primele 2 săptămâni de la fătare.
În unităţile de producţie, castrarea masculilor trebuie să se efectueze la vârsta de 7-8
zile şi nu mai târziu, deoarece la vârsta de 14-15 zile deja apare o primă criză a insuficienţei
laptelui, care este depăşită uşor, dacă purcelul este deja vindecat şi dacă furajul combinat
prestarter (de bună calitate) este pus la dispoziţia acestuia încă de la vârsta de 8-9 zile.
Alte elemente sunt specificate prin tehnologia practicată în majoritatea complexelor
pentru creşterea suinelor pentru carne, fiind prezentată în tabelul 2, valabilă şi pentru unităţile
gospodăreşti.
Tabelul 2

Tehnologia creşterii purceilor sugari la “COMTIM-SMITFIELD”

Vârsta
Acţiuni tehnologice Observaţii
zile
Formarea şi uniformizarea loturilot;
Tăierea colţilor, amputarea cozilor, Rehidratarea pe cale orală cu
1
Alăptarea artificială cu colostru a purceilor soluţii electrolitice în prima
mici; săptămână de viaţă; ulterior
Administrarea preparatului de fier; rehidratarea se face per os,
2-3 Extragerea purceilor care au pierdut sfârcul şi până la înţărcare.
formarea loturilor la doici;
Continuarea alăptării artificiale cu colostru a
4 Tratamentul purceilor minus-
purceilor orfani;
variante se face zilnic cu
5-7 Castrarea masculilor;
antibiotice (pe bază de
8-10 Începerea furajării suplimentare cu reţeta 0-1;
antibiograme) şi extracte
Scoaterea purceilor rămaşi în creştere şi tisulare;
11
formarea loturilor la doici (din cele fătate);
 Inlocuirea scroafelor slabe cu doici din
15 înţărcare;
Se asigură temepratura de 29-
Se începe administrarea nutreţului verde;
25°C la pardoseala patului
Scoaterea purceilor minus-variante şi formarea
18 purceilor în primele 15 zile de
loturilor la doici (din cele înţărcate);
viaţă;
Înlocuirea scroafelor slabe cu doici (din cele
22
înţărcate);
Scoaterea purceilor minus-variante şi formarea
25
loturilor la doici (din cele înţărcate);
Se asigură temperatura
Marcarea scroafelor destinate ca doici;
ambinată de 22-18°C în
34 Reformarea scroafelor necorespunzătoare;
halele de fătare;
Suprimarea furajării scroafelor;
35 Înţărcarea scroafelor

Alimentaţia suplimentară a purceilor sugari

Particularităţile digestive la purceii sugari ne indică faptul că, în primele zile de după
naştere, aceştia ingeră cantităţi destul de limitate de colostru şi apoi de lapte, impunând
supturi la intervale scurte de timp, de cca. 40-50 minute.aceasta se datoreşte faptului că
volumul stomacului purcelului la naştere este de numai 30-40 ml, iar lungimea intestinului
subţire de 3,5-4,0 m; după cca. 10 zile stomacul îşi măreşte volumul de cca. 3 ori
(100-110 ml), iar intestinele îşi dublează lungimea.
Calitatea sucului gastric la purceii sugari se deosebeşte de cea a suinelor adulte; în
acesta găsindu-se o cantitate suficientă de chimozină capabilă să cuaguleze laptele supt, însă
pepsina este în cantitate redusă, iar acidul clorhidric este aproape absent (deoarece glandele
stomacale nu sunt formate definitiv). Cu toate acestea, digestia intestinală la purcei se
desfăşoară în condiţii mai bune decât cea stomacală, deoarece pH-ul de 6,5 permite activitatea
enzimelor carbohidrazice ca: lactaza, sucraza, maltaza etc. Sucul pancreatic conţine o serie de
fermenţi proteolitici, amilolitici şi lipolitici, atestând o capacitate bună de digestie.
Toate acestea indică la purceii sugari un echipament enzimatic în formare, încă
neeficient pentru alte categorii de furaje, decât laptele matern. Ca urmare, în această perioadă,
dezvoltarea purceilor este determinată în mare măsură de cantitatea de lapte supt şi care, prin
elementele sale nutritive, imprimă o mare intensitate de creştere. Aşa cum s-a arătat, purceii
îşi dublează greutatea în cca. 15 zile, iar la vârsta de 8 săptămâni greutatea este sporită de 10-
12 ori. Se mai constată că, între săptămâna a 3-a şi a 4-a, ritmul de creştere în greutate al
purceilor sugari prezintă o uşoară stagnare (evidenţiată mai ales la populaţiile puţin
ameliorate), după care se revine la normal. Aceasta se datoreşte nesatisfacerii nevoilor
nutritive numai prin laptele de scroafă, favorizată de neobişnuirea consumului de furaje
suplimentare pentru acoperirea necesarului. După unii autori această criză (la rasele şi metişii
actuali), are loc mai de timpuriu, după cca. 14-16 zile de la naştere.
Purceii încep să consume nutreţuri combinate (de foarte bună calitate) la vârsta de 4-9
zile, însă echipamentul enzimatic nu este suficient de bine pregătit, aşa încât pot apărea unele
tulburări gastro-intestinale, manifestate prin diaree. Succesul depăşirii fazei depinde de modul
cum preparăm şi punem la dispoziţia purceilor un furaj suplimentar de calitate, din
componente foarte uşor digestibile.
Importanţa sau efectul alimentaţiei suplimentare este evidenţiată după vârsta purceilor
de 3 săptămâni, când cerinţele organismului sunt satisfăcute de combinaţia dintre laptele
matern şi furajul suplimentar; numai unul sau altul duc la rezultate negative, atât ale creşterii
cât şi ale stării de sănătate (tab. 3)
Tabelul 3
Cerinţele de substanţe nutritive şi aportul prin laptele matern

Energie digestibilă (Kcal) Proteină brută (g)

Vârsta Greutate aport % de % de
aport
(săptăm) (kg) necesar prin acoperire necesar acoperire
prin lapte
lapte prin lapte prin lapte
1 2,7 950 950 100,0 - - -
2 4,0 1250 1250 100,0 - - -
3 5,9 1625 1400 86,1 83 58 69,8
4 7,7 2000 1250 62,5 92 54 58,6
5 9,9 2375 1250 52,6 102 58 56,8
6 12,7 2750 1150 41,8 118 56 47,4

Începând cu vârsta de 3 săptămâni, dacă purceii au fost obişnuiţi cu furajele încă de la

4-9 zile, aceştia cresc şi se dezvoltă mai bine decât cei care nu au primit aceste suplimente, iar
criza de insuficienţă a laptelui este depăşită fără probleme majore, după cum şi criza de
înţărcare.
După mai mulţi autori, se poate trage concluzia că este mai economic să punem la
dispoziţia purcelului un furaj de foarte bună calitate , chiar dacă acesta este mai scump, decât
să hrănim scroafele o perioadă mai îndelungată; deci putem să-i înţărcăm mai devreme şi să
evităm degradarea stării de întreţinere a mamelor.
Pe de altă parte, furajarea suplimentară a purceilor sugari determină sporirea
capacităţii tubului digestiv, ducând la creşterea eficienţei valorificării hranei în etapele
următoare. Desigur, valorile biologice ale substanţelor nutritive din lapte sunt mult mai
ridicate, faţă de cele din hrana suplimentară, însă se mizează mai mult pe pregătirea
organismului, în mod gradat, pentru consumarea furajelor clasice.
Necesarul de substanţe nutritive şi calităţile furajului suplimentar
În vederea susţinerii ritmului intens de creştere la purceii sugari se impune un aport
energetic corespunzător, alături de satisfacerea optimă în toate substanţele nutritive necesare,
deci creşterea densităţii nutritive, secondată de mărirea palatabilităţii furajului suplimentar.
În prima perioadă a lactaţiei întreg necesarul energetic este asigurat prin laptele
matern, însă după 2-3 săptămâni energia trebuie completată şi prin furajele suplimentare,
urmând ca după vârsta de 5 săptămâni, indiferent dacă purcelul a fost înţărcat sau nu,
majoritatea energiei să fie asigurată prin furaje. Cu privire la conţinutul în energie al furajului
suplimentar se impune ca acesta să fie cât mai mare, între 3100-3400 Kcal EM/kg nutreţ
combinat, şi chiar de 3600 Kcal la începutul administrării, dacă şi înţărcarea se face mai
precoce.
Cerinţele crescute în proteine sunt impuse de ritmul de creştere accelerat, aşa încât
într-un volum cât mai mic de furaje să existe un procent de 20-22% proteină brută, în care
se găsească 1,1-1,3% lizină, 0,7% aminoacizi cu sulf (metionină+cistină) şi cca. 0,2%
triptofan (tab.70). Nivelul proteic poate fi de 22-24% PB, la metişii şi hibrizii de mare
productivitate, iar conţinutul în lizină poate fi între 1,5-1,7%.
Nivelul proteic din amestecurile furajere depinde şi de componentele care intră în
reţetă. Aşa, de exemplu, dacă în acestea intră laptele praf, sau caseina, atunci nivelul proteic
poate fi ceva mai redus, deoarece proteina din aceste componente au coeficienţi de
digestibilitate mai ridicaţi la purceii sugari. Proteinele cu moleculă mare sunt la început mai
greu utilizabile din cauză că atât pepsina cât şi tripsina sunt puţin active.
Cerinţele de vitamine. Vitamina A este de cea mai mare importanţă pentru purcel,
aceasta asigurându-se în totalitate prin lapte şi parţial din organismul purcelului (din ficat).
Carenţa hranei scroafei în vitamina A, reduce vitalitatea purcelului, încetineşte creşterea şi
favorizează apariţia unor tulburări digestive. Capacitatea de sinteză a vitaminei A de către
organismul purcelului este foarte scăzută. Dacă şi grăsimile adăugate la nutreţurile combinate,
ca energizante, nu sunt tratate cu substanţe antioxidante, se inactivează şi o parte din vitamina
A. Din această cauză se procedează la vitaminizarea purceilor sugari insuficienţi dezvoltaţi şi
a scroafelor, cu vitamina A şi D2.
Cerinţele de vitamină D trebuie apreciate în funcţie de sistemul de întreţinere a scoafei
cu purcei, avându-se în vedere că accesul la razele solare, la păşunat etc, poate înlesni
procurarea unei părţi din necesar. În unităţile de tip industrial, administrarea vitaminei D este
absolut necesară, în special după înţărcare şi transferul purceilor în creşă.
La purceii sugari s-a semnalat o legătură între carenţa hranei în vitamina E şi lipsa
fierului, componente care dacă nu sunt corect administrate se traduc prin mortalitate ridicată
în primele 24 ore după injectarea fierului. Pentru aceasta se indică administrarea vitaminei E
cu 1-3 zile înaintea injectării fierului.
Carenţa în vitaminele din complexul B se pot satisface uşor prin introducerea în
amestecuri de drojdii furajere.
 Tabelul 4
Necesarul de energie şi de substanţe nutritive pentru purceii sugari
până la greutatea de 10 kg (după N.R.C.)
Necesar în % sau cantităţi
Necesar zilnic
per kg furaj
Explicaţii
purcei purcei purcei purcei
UM UM
1-5 kg 5-10 kg 1-5 kg 5-10 kg
Consum de furaje uscate în aer - - - g 250 500
Spor mediu zilnic aşteptat - - - g 200 300
Consum specific (furaj/kg spor) - - - - 1,23 1,67
Energie şi proteină
- energie digestibilă Kcal 3700 3500 Kcal 925 1750
- energie metabolizabilă Kcal 3600 3400 Kcal 900 1700
- proteină brută % 27 20 % 67,5 100
Aminoacizi esenţiali
- lizină % 1,28 0,95 % 3,2 4,8
- arginină % 0,33 0,25 % 0,8 1,3
- histidină % 0,31 0,23 % 0,8 1,2
- izoleucină % 0,85 0,63 % 2,1 3,2
- leucină % 1,01 0,75 % 2,5 3,8
- metionină+cistină % 0,76 0,56 % 1,9 2,8
- fenilalanină+tirozină % 1,18 0,88 % 3,0 4,4
- treonină % 0,76 0,56 % 1,9 2,8
- triptofan % 0,20 0,15 % 0,5 0,8
- valină % 0,85 0,63 % 2,1 3,2
Substanţe minerale
- calciu % 0,90 0,80 % 2,3 4,0
- fosfor % 0,70 0,60 % 1,8 3,0
- sodiu % 0,10 0,10 % 0,25 0,5
- clor % 0,13 0,13 % 0,33 0,7
- potasiu % 0,30 0,26 % 0,75 1,3
- magneziu % 0,04 0,04 % 0,10 0,2
- fier mg 150 140 mg 38 70
- zinc mg 100 100 mg 25 50
- mangan mg 4 4 mg 1 2
- cupru mg 6 6 mg 1,5 3
- iod mg 0,14 0,14 mg 0,04 0,07
- seleniu mg 0,15 0,15 mg 0,04 0,08
Vitamine
- vitamina A UI 2200 2200 UI 550 1100
- betacaroten mg 8,8 8,8 mg 2,2 4,4
- vitamina D UI 220 220 UI 55 110
- vitamina E UI 11 11 UI 2,8 5,5
- vitamina K mg 2 2 mg 0,5 1,1
- riboflavină mg 3 3 mg 0,75 1,5
- niacină mg 22 22 mg 5,5 11
- acid pantotenic mg 13 13 mg 3,3 6,3
- vitamina B12 mg 22 22 mg 5,5 11
- colină mg 1100 1100 mg 275 550
- tiamină mg 1,3 1,3 mg 0,33 0,65
- vitamina B6 mg 1,5 1,5 mg 0,38 0,75
- biotină mg 0,1 0,1 mg 0,03 0,05
- acid folic mg 0,6 0,6 mg 0,15 0,30
 Cerinţele în minerale sunt şi ele mari, ca urmare a proceselor de creştere intense.
Cerinţele zilnice sunt: 8-10 g calciu, 9 g fosfor, 3-6 g potasiu, 1-2 g sodiu şi 2-4 g clor.
Calciul şi fosforul se asigură uşor prin carbonat de calciu, fosfat dicalcic, făină de oase etc.
Dintre microelemente, în mod deosebit se pune problema pentru fier, care trebuie
administrat intramuscular în unităţile de tip industrial sub forma unor preparate speciale şi mai
puţin în unităţile gospodăreşti, când se poate procura din lut feruginos, sulfat de fier etc.
Cerinţele de microelemente, toleranţa şi pragurile de toxicitate sunt prezentate în tabelul 5.
Tabelul 5
Cerinţele în microelemente, toleranţa şi toxicitatea la purcei

Cerineţe (mg/kg furaj) Toleranţa Pragul toxic

Microelementul
(ppm) (ppm) (ppm)
Fier 80,0 1000 4000
Cupru 10,0 100-150 250
Cobalt 0,1 - -
Mangan 40,0 80 500
Zinc 50,0 1000 2000
Iod 0,2 - -
Seleniu 0,1 2,5 7
Molibden 0,1 5 10

În creşterea industrială, de mare importanţă este asigurarea seleniului, răspunzător de

distrofiile musculare la purceii sugari.
Componentele indicate pentru amestecul de furaj suplimentar, depind atât de
particularităţile de digestie cât şi de preferinţele purceilor pentru anumite furaje.
Laptele ecremat praf este componentul principal şi cel mai indicat, deoarece
echipamentul enzimatic este adecvat pentru digestia acestuia. Proporţia de lapte praf din
amestecul de concentrate depinde de vârsta la care se face înţărcarea, aceasta stimulând
consumul şi accentuând independenţa
faţă de laptele matern. Proporţiile de lapte praf sunt între 10-20% din amestec, putându-se
înlocui parţial şi cu alte preparate ca: extracte solubile din şroturi de soia şi ovăz, sau
concentrate proteice din suc de lucernă şi subproduse de origine animală de tip COLUROM
(aceasta din urmă după vârsta de 15 zile).
Zahărul este un component energizant indicat pentru creşterea palatabilităţii
amestecului furajer. Proporţiile de participare sunt între 5-10%. Se mai utilizează în proporţii
mai reduse şi melasa, mai ales ca liant pentru granulare.
Cerealele pot participa în proporţie de 45-50%, cu condiţia să fie bine măcinate
(granulaţie fină spre medie), de foarte bună calitate şi uneori tratate, în sensul că la ovăz şi la
orz trebuie să se îndepărteze prin cernere paleele, iar în unele situaţii boabele se prăjesc. Orzul
prăjit este consumat cu multă plăcere, fiind mai gustos, cu substanţe nutritive mai uşor
digestibile, iar paleele caramelizate (sau arse) absorb o parte din gazele de fermentaţie.
 În vederea reducerii proporţiei laptelui praf din reţetele de fabricaţie a nutreţurilor
combinate pentru purceii sugari şi cei înţărcaţi (reţetele R 0 - 1 şi R 0-2), AURELIA, C. şi
colab. (1999), recomandă tratarea barotermică a porumbului şi a orzului (timp de câteva
minute, la 10 atmosfere) pentru a spori digestibilitatea amidonului.
Tabelul 6

Structura şi caracteristicile nutritive ale nutreţului combinat 0-1

Specificare %
Structura
Porumb 20,00
Orz 15,00
Grâu 10,00
Tărâţe de grâu 5,00
Şroturi de soia* 15,00
Făina de peşte 5,60
Drojdie furajeră 2,45
Zahăr 5,25
Grăsime de porc 3,15
Carbonat de calciu 1,05
Fosfat dicalcic 0,35
Sare 0,35
Zoofort 1,05
Porlavit** 15,75
TOTAL 100,00
Caracterisitici nutritive
Umiditate 11-12
Proteină brută 20,5
Fibre brute 3,0
Sare (maximum) 0,5
Grăsime brută (minimum) 5,0
Granulaţie (rest pe sita de 2 mm, maximum) 1,5
Notă: * şroturile de soia sunt măcinate cu sita de 2 mm;
** porlavitul cuprinde în componenţa sa: 65% lapte praf, 6% făină de orez,
7% drojdie furajeră, 9% grăsimi, 2,3% zahăr, 3% zeamil, premixuri vitaminice
şi minerale, antibiotice etc.

S-a constatat că această “extrudare” a cerealelor administrate în hrana tineretului porcin, între
vârstele de 25-50 de zile, a contribuit la ridicarea sporului mediu zilnic cu 8-12%, faţă de lotul
martor, iar consumul specific s-a redus cu 6-17% (tab.7).
 Tabelul 7
Indicatorii tehnico-economici înregistraţi la hrănirea cu cereale extrudate

Varianta cu 19% P.B. Varianta cu 21,5% P.B.

Specificare R 0-1 + porumb R 0-1 + porumb
martor martor
extrudat extrudat
Greutatea la vârsta de 23
4,87 4,89 4,70 4,87
zile (kg)
Greutatea la vârsta de 50
8,23 8,76 8,73 9,21
de zile (kg)
Sporul mediu zilnic (g) 128 143 149 161
Consum specific
2,10 1,73 1,81 1,70
concentrate (kg)

În hrana purceilor sugari se pot utiliza proporţii reduse de mazăre şi numai în urma
unor tratamente termice speciale, ce constau în fierberea făinurilor timp de 20-30 minute la
140°C, ocazie în care se inactivează factorul antitriptic şi a celui toxic (aglutinator al
hematiilor). Aceleaşi considerente sunt valabile şi pentru făinurile de orz (cernute şi fierte
după măcinare), când glutenul devine mai uşor digestibil. Acest procedeu este cunoscut sub
numele de “extrudare” şi este superior prăjirii boabelor de orz.
Cu privire la utilizarea componentelor proteice vegetale, de soia trebuie tratate
obligatoriu termic, iar şroturile de floarea soarelui sunt cernute; participarea acestora în
amestec fiind între 12-17%.
Dintre făinurile de origine animală este preferată făina de peşte, de foarte bună
calitate, în proporţie de până la 5% din amestec.
În fermele de tip gospodăresc, amestecurile furajere destinate suplimentării hranei
purceilor sugari trebuie să posede aceleaşi caracteristici ca nutreţul combinat 0-1, adică să
conţină peste 20,5% proteină brută, cel mult 3.0% celuloză brută, peste 5,0% grăsime brută şi
0,5% sare (NaCl). Granulaţia trebuie să fie medie spre fină, adică restul de pe sita de 2 mm de
cel mult 1,5%.
În ultimul timp, în România (S.C. Nutrimold S.A Iaşi) se produc concentrate proteino-
vitamino-minerale (P.V.M.) care participă în raţiile de hrană în proporţie de 30%, iar celelalte
componente constau din făină de porumb (40%), şi făină de orz (maximum 30%).
Concentratul P.V.M. conţine 40% P.B., cu 3,5% lizină, 1,4% metionină, 0,5% cistină, 0,5%
triptofan, 4,5% calciu, 1,8% fosfor etc, alături de enzime şi vitamine. Valoarea energetică este
de 3050 Kcal EM/kg P.V.M., în condiţiile când substanţa uscată este de 91,8%, iar grăsimea
brută de 3,4%. Prin urmare, unitatea gospodărească îşi procură concentratul P.V.M. pe care îl
omogenizează foarte bine cu făinurile de cereale. Se scontează pe un consum de cca.10 kg
furaj pentru un purcel sugar de la naştere până la greutatea de cca. 12 kg, din care cca. 3 kg îl
reprezintă concentratul P.V.M.. Denumirea comercială este de UNIKEM PPS-30 şi este
produs de S.C. UNIREA S.A. Iaşi.
În unităţile gospodăreşti se poate administra şi laptele tras proaspăt, în cantităţi de
50 ml la vârsta de 10 zile şi până la 500 ml la vârsta de 56 zile. De asemenea, se poate
administra suplimentar şi lucernă verde, însă numai după vârsta de 15 zile şi în cantităţi de
100-200 g/purcel/zi.
Orzul prăjit se introduce suplimentar în hrană, în cantităţi de 50 g/purcel/zi, la vârsta
de 15 zile şi de 200 g la vârsta de o lună, pe tăviţe şi în zonele curate şi izolate faţă de scroafă.
În unităţile gospodăreşti se instituie 3-4 tainuri pe zi, iar în cele de tip industrial,
nutreţurile combinate se administrează la discreţie, în hrănitori semiautomate, începând cu
vârsta de 8 zile. Furajele neconsumate se adună în aceeaşi zi şi se dirijează la porcii graşi.
Consumul zilnic, la vârsta de 21 de zile, ajunge la 30 g, la 35 zile la cca. 250 g, iar la
vârsta de 56 zile la 500 g.
Cantităţile de nutreţ combinat consumate până la vârsta de 35 de zile sunt de cca.
9 kg/purcel şi de cca. 11 kg la 42 de zile.
Accesul la adăpătoare trebuie să fie de la vârsta de 4 zile; apa la discreţie pentru băut
este o condiţie esenţială pentru realizarea de rezultate bune ale creşterii şi de menţinere a
sănătăţii.
În alimentaţia tineretului sugar trebuie să se pună un accent deosebit pe îmbogăţirea
amestecurilor furajere cu unele energizante, substanţe minerale şi vitamine. În acest sens,
nutreţurile combinate vor conţine cel puţin 5% grăsimi, aceasta realizându-se atât prin
componentele clasice cât şi prin introducerea în reţetă a grăsimii de porc de calitate
superioară, de uleiuri vegetale şi de zahăr (unde sunt resurse suficiente ).Grăsimile au rolul de
energizante, pe lângă asigurarea friabilităţii, în cazul granulării nutreţului combinat de tip
prestarter, mult recomandat în hrana purceilor sugari. Granulele care se sfărâmă uşor sunt
consumate cu mai multă plăcere de către purcei, mai ales după vârsta de 10-15 zile, deoarece
dentiţia este încă în formare. Grăsimile sunt introduse în masa furajului combinat prin
pulverizare, în stare încălzită, necesitând unele cheltuieli în plus, dar care se regăsesc în
pregătirea organismului purcelului pentru consumarea integrală şi timpurie a tuturor
componentelor.
Alimentaţia minerală a scroafelor lactante şi a purceilor sugari (după vârsta de 7-9
zile) are foarte mare importanţă, mai ales în cazul exploatării intensive. În unităţile de tip
industrial substanţele minerale trebuie să se asigure la nivelul cerinţelor, în caz contrar
efectele negative ale deficitului se resimt imediat, cu manifestări nespecifice şi greu de stabilit
în timp util.
Unele experienţe efectuate mai recent scot în evidenţă necesitatea suplimentării
minerale a raţiilor de hrană pentru scroafele lactante şi chiar a celor gestante, cu influenţă
favorabilă asupra capacităţii reproductive şi a viabilităţii purceilor.
În general, la suinele crescute în unităţile gospodăreşti se utilizează suplimente
minerale, în proporţie de 3-4%, la reţetele sau raţiile de bază, formate din: 55 de părţi fosfat
dicalcic, 15 părţi carbonat de calciu, 20 părţi NaCl şi 5 părţi magneziu. Acest supliment
asigură cca. 20% Ca, 10% P, 5% Na, 3% Mg, 0,15% Fe, 0,15% Zn, 0,10% Mn, 0,03% Cu şi
0,001% I, proporţia fiind relativ satisfăcătoare.
În unităţile de tip industrial se utilizează cu precădere P.V.M. specifice purceilor
sugari, care participă în proporţie de 30% în furajul combinat. În această situaţie, furajul
combinat de tip prestarter, specific purceilor sugari (reţeta 0-1), asigură substanţele minerale
prin proporţiile de 3% carbonat de calciu, 1% făină de oase, 1% sare de bucătărie şi 3%
zoofort P1.
 Înţărcarea purceilor
Înţărcarea purceilor constituie o acţiune zootehnică, prin care se face trecerea de la o
alimentaţie bazată pe laptele matern la o alimentaţie cu furaje specifice hrănirii suinelor.
Înţărcarea este faza cea mai critică din viaţa purcelului, datorată atât eliminării
laptelui din hrană cât şi stresului provocat de izolarea faţă de mamă. Criza de înţărcare se
manifestă prin stagnarea în creştere, prin stări de diaree şi de agitaţie exagerată, urmate de
apatie, lipsa poftei de mâncare, sesizate prin pierderea luciului părului.
Pentru atenuarea efectelor nedorite, atât în timpul cât şi după înţărcare, trebuie să se
respecte o anumită tehnică de înţărcare, alegându-se şi cea mai adecvată metodă în funcţie
de tipul de exploataţie şi de condiţiile concrete din unitate.
Tehnica înţărcării
În general, se caută modalităţi prin care purcelul să sufere cât mai puţin de pe urma
acestei acţiuni şi să se integreze într-un timp cât mai scurt în noile condiţii de viaţă.
Pentru aceasta, încă din timpul alăptării, deci înainte de înţărcare, se iau următoarele
măsuri:
 de la vârsta de 5-8 zile se introduce în hrănitorul purceilor o cantitate redusă de nutreţ
combinat, uneori împrăştiindu-se în faţa acestuia. Concomitent se îndepărtează rumeguşul
de sub hrănitor şi din apropiere. Zilnic se face reîmprospătarea cu nutreţ combinat;
 cu 4-5 zile înainte de data planificată pentru înţărcare se reduce numărul de supturi, prin
izolarea mamei faţă de purcei. Această operaţiune se face numai în boxele tip danez şi în
cele gospodăreşti (prevăzute cu incinte pentru purcei);
 cu 2-3 zile înainte de înţărcare se reduce cantitatea de furaj administrat scroafei, pentru
diminuarea secreţiei de lapte, prevenindu-se şi apariţia mamitelor după înţărcare;
 în ziua înţărcării se poate reduce, pe lângă furaje, şi cantitatea de apă pentru adăparea
scroafei (însă cu atenţie).
Pe perioada înţărcării şi după aceasta se iau următoarele măsuri:
 din boxa de fătare-alăptare se scoate scroafa cu 2-3 zile înainte, purceii rămânând pe loc;
 se evită, în această perioadă, mişcarea de suine adulte prin adăpost, sau prin apropiere;
 hrănirea purceilor se va face cu aceeaşi reţetă care s-a administrat în perioada de sugar, cel
puţin 10 zile după înţărcare;
 formarea loturilor de tineret pentru creşă se face cu multă grijă, prin extragerea din boxe a
indivizilor, limitându-se efortul fizic. Pentru aceasta se aglomerează purceii într-o parte a
boxei cu ajutorul unor panouri mobile, preluându-se mai întâi indivizii insuficienţi
dezvoltaţi, apoi cei cu greutatea medie şi în final cei mai mari;
 asigurarea mijloacelor de transport adecvate până la adăpostul de creştere, evitându-se
perioadele de caniculă sau friguroase.
 manipularea extragerii şi prinderii purceilor trebuie să se facă cu foarte mare atenţie,
ţinânudu-se cont de elementele menţionate la contenţie;
 lotizarea şi finalizarea acesteia în boxele din creşă pe sexe, unde diferenţele de greutate nu
trebuie să varieze cu ±200 g;
 separarea şi rezervarea celor mai bune boxe pentru purceii slab dezvoltaţi corporal, în
vederea recuperării lor;
 adăpătorile se pun în funcţie după cca 30 de minute de la populare, când acesta se
dereglează uşor pentru ca purceii să o găsească uşor, după care se reduce nivelul apei la
0,2 cm faţă de buza superioară.
Metode de înţărcare a purceilor
Intensivizarea exploatării scroafelor de reproducţie (respectiv mărirea indicelui de
utilizare) prin scurtarea perioadei dintre două fătări, a impus şi reducerea perioadei de
alăptare a purceilor, deci înţărcarea la vârste din ce în ce mai timpurii, în concordanţă cu
condiţiile concrete din unitate.
În funcţie de vârsta de înţărcare a purceilor se pot distinge următoarele metode: ultra
precoce, foarte precoce, precoce, semiprecoce sau timpurie, semitardivă şi tardivă (sau
gospodărească).
Înţărcarea ultra precoce se practică mai rar, în scop experimental, pentru obţinerea
de purcei “liberi de boli” (Disease Free Pigs) necesari preparării unor vaccinuri sau pentru
popularea unor unităţi cu animale perfect sănătoase.
În acest scop purceii sunt recoltaţi prin operaţia de cezariană, sau sub “clopot” imediat
după fătare, aşa încât să nu vină în contact cu mama sau mediul ambiant.
Purceii se întreţin în incubatoare, în camere sterile, apoi se cresc în boxe colective de
câte 10 capete, fiind hrăniţi cu substituienţi de lapte. În compoziţia substituienţilor de lapte
matern intră laptele ecremat praf (40-70%), substanţe minerale, vitamine şi antibiotice , alături
de alte ingrediente.
Înţărcarea foarte precoce se face la 2-7 zile după fătare, deci după perioada
colostrală, urmând ca purceii să consume în continuare substituienţii de lapte de scroafă sub
formă lichidă.
Creşterea se face în mai multe faze.
În faza I, care durează până la 28 zile, purceii se hrănesc cu lapte de vacă ecremat
proaspăt, la care se adaugă diferite ingrediente pentru a ajunge la valoarea nutritivă a laptelui
de scroafă. Hrana se administrează sub formă lichidă, în 9 tainuri pe zi, procedându-se în
prima zi la aplecarea forţată în jgheaburi speciale;
În faza a -II-a , de la vârsta de 29 la 50 de zile, purceii se cresc în hale, în boxe
comune, câte 22-24 exemplare în lot, asigurându-se 0,15 m 2 pentru fiecare individ. Furajul
este adecvat vârstei, preparat pe bază de lapte ecremat praf şi alte cereale administrate sub
formă de pastă, în 6 tainuri pe zi.
În faza a III-a, de la vârsta de 51 la 80 de zile, purceii se întreţin în hale, în boxe
comune, asigurându-se câte 0,18 m2 de animal şi un front de furajare de 18 cm. Hrănirea se
face cu nutreţuri combinate specifice vârstei, administrarea făcându-se sub formă umectată,
în 6 tainuri/zi;
În faza a IV-a , de la 81 la 95 de zile, purceii sunt întreţinuţi în continuare în boxe
comune, asemănătoare cu cele din îngrăşătorii. Hrănirea se face tot cu nutreţuri combinate
specifice vârstei. Greutatea la finele acestei faze este de peste 25 kg, după care sunt livraţi
pentru îngrăşare la alte unităţi. Toate procesele de distribuire a hranei, de reglare a
microclimatului sunt automatizate şi dirijate electronic.
Înţărcarea precoce se face când purceii au vârsta de 2-3 săptămâni, deci după ce au
consumat colostrul şi o anumită cantitate de lapte matern. Încă de la vârsta de 8-9 zile se
administrează nutreţul combinat de tip prestarter, care are un nivel proteic între 22-24% P.B.
şi în a cărei structură intră laptele ecremat praf în proporţie de 20-30%, cereale de foarte bună
calitate şi tratate special, zahăr şi alte ingrediente. La înţărcare (2-3 săptămâni) purceii se
hrănesc exclusiv cu aceste nutreţuri combinate, împrospătarea făcându-se zilnic. La vârsta de
3 săptămâni greutatea purceilor poate fi de cca. 5 kg, după care se poate utiliza un amestec de
furaje combinate de tip prestarter şi starter cu nivelul proteic mediu între 18-20% P.B. În
compoziţia nutreţului prestarter şi starter intră, de asemenea, laptele ecremat praf şi zerul praf,
în proporţie de 10-15%, alături de alte componente de foarte bună calitate şi uşor digestibile.
Înţărcarea timpurie se face când purceii au vârsta între 4-5 săptămâni şi o greutate
între 5-6 kg. Este considerată ca înţărcare fiziologică, deoarece echipamentul enzimatic la
acest stadiu este destul de eficient pentru digestia substanţelor nutritive din furajele
concentrate utilizate în hrana tineretului suin.
Purceii trebuie să fie deja obişnuiţi cu consumarea de nutreţuri combinate (cu nivel
proteic de 20-22% P.B.). După înţărcare, purceii sunt hrăniţi timp de 10-15 zile, tot cu nutreţ
combinat utilizat pe perioada alăptării, după care se trece treptat, în 3-4 zile, la înlocuirea
acestuia cu nutreţ combinat de tip starter.
În unităţile industriale de la noi din ţară predomină această metodă de înţărcare
timpurie, sau fiziologică, la care se înregistrează o greutate medie a purceilor de cca. 6 kg şi
chiar mai mult în cazul hibrizilor comerciali (7-9 kg).
Înţărcarea timpurie sau fiziologică, este indicată şi pentru scroafele mame, deoarece
acestea trebuie să intre în călduri în 5-8 zile de la izolarea purceilor, pe când la înţărcările de
sub 21 de zile nu se realizează refacerea optimă a aparatului genital.
În condiţiile în care preţul furajului combinat R 0-1 este ridicat, înţărcarea purceilor
sub vârsta de 35 de zile nu este economică din punct de vedere al costului furajelor
concentrate pentru realizarea a 1 kg spor de creştere.
Înţărcarea semitardivă se face la vârsta purceilor de 42 de zile şi este specifică
unităţilor care au ca sarcină producerea de material de prăsilă. Purceii beneficiază de lapte
matern o perioadă îndelungată, contribuind la o dezvoltare corporală mai armonioasă şi la o
stare de sănătate bună, greutatea medie fiind de cca 7,5 kg şi chiar mai mult (10-12 kg).
Înţărcarea gospodărească sau tardivă se face la vârsta purceilor de 56 de zile,
respectiv la 8 săptămâni. Scroafele pot fi scoase, pe timp de vară, la păşune, împreună cu
purceii, pe parcele apropiate. Încă din perioada de lactaţie se poate introduce furajul starter, cu
care apoi se continuă hrănirea fără dificultate, modalitate prin care înţărcarea se poate face
mai uşor.
Cu 1-2 săptămâni înainte de înţărcare se răreşte numărul de supturi, aşa încât la vârsta
purceilor de 56 de zile, aceştia să beneficieze doar de o partidă pe zi. Această metodă se
practică mai rar, deoarece epuizează scroafele.
 Tehnica şi metodele de înţărcare a purceilor sugari sunt foarte importante pentru
realizarea, în etapele viitoare, a indicatorilor de producţie şi a dezvoltării corporale
armonioase.
În unităţile care au ca scop de producţie producerea porcului de carne, înţărcarea se
efectuează între vârstele de 28-35 de zile (uneori la 21 de zile), iar în cele pentru asigurarea de
reproducători la vârsta de 42 de zile (mai rar la 49 de zile).
Specialistul trebuie să analizeze în mod corect condiţiile reale din unitate, corelate cu
sarcinile de producţie, aşa încât rezultatele să fie pe măsura competenţei.
Trebuie avut în vedere că, de măsurile luate în timp util, depinde exploatarea raţională
a două categorii de suine foarte importante: scroafele de reproducţie şi tineretul înţărcat.

VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE

ŞI COLABORARE