OLIMPIADA DE LECTURĂ LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ – LAV

Secțiunea liceu –
nivelul 4 – clasele a XI-a și a XII-a
LICEUL SANITAR,,ANTIM IVIREANU”
Înainte de a răspunde la cerințele formulate, citește cu atenție următoarele precizări:
 Toate subiectele sunt obligatorii.
 În cazul subiectelor care presupun încadrarea într-o limită de rânduri, vei numerota fiecare rând
pe care îl vei scrie.
 În cazul cerințelor în care limita maximă de rânduri este precizată, nu se vor lua în
considerare rândurile excedentare.
 Timpul de lucru este de trei ore.

Citește cu atenție fiecare text, apoi cerințele, și răspunde la fiecare dintre acestea.

SUBIECTUL I 30 de puncte

STUDENTUL
de Anton Pavlovici Cehov

„De dimineaţă timpul fusese foarte frumos şi liniştit. Sturzii şuierau, iar de departe, dinspre
bălţi, se auzeau nişte vaiere, de parcă sufla cineva într-o sticlă goală. Un sitar trecu în zbor, apoi răsună
un foc de armă şi zgomotul se rostogoli vesel prin văzduhul de primăvară. Dar când se lăsă noaptea
peste pădure, începu să bată dinspre răsărit un vânt rece, pătrunzător, şi totul amuţi. Peste băltoace
prinseră a se întinde ace subţiri şi lungi de gheaţă şi pădurea se mohorî, neprietenoasă şi tăcută. Era
încă iarnă.
Ivan Velikopolski, student la Academia de teologie, fiul dascălului de la biserică, se întorcea de
la vânătoare; mergea pe o cărare din lunca râului. Îi îngheţaseră degetele şi îi ardeau obrajii din pricina
vântului. I se părea că frigul acesta neaşteptat tulburase echilibrul şi armonia celor din jur, că însăşi
natura nu se simte la îndemână, şi de aceea amurgul serii şi-a îndesit pânza de întuneric mai repede ca
de obicei. De jur împrejur era pustiu şi deosebit de posomorât. Numai pe lângă râu, la grădinile
văduvelor, lumina un foc; mai încolo însă şi până la sat, la o depărtare de peste patru verste, totul era
înecat în întunericul rece al serii. Studentul îşi aminti că la plecarea sa de acasă, mama lui şedea
desculţă pe jos în tindă şi curăţa samovarul, iar tatăl lui era culcat pe cuptor şi tuşea; cum era Vinerea
Mare, nu se gătise în casă nimic de mâncare şi îl chinuia foamea. Rebegit de frig, studentul se gândea
că acelaşi vânt bătea şi pe timpul lui Petru cel Mare, şi pe timpul lui Ivan cel Groaznic, şi pe timpul lui
Riurik şi că pe atunci era aceeaşi sărăcie lucie şi aceeaşi foame aprigă, aceleaşi acoperişuri de paie,
pline de găuri, aceeaşi tristeţe în suflet şi lipsă de cultură, acelaşi urât pretutindeni, aceeaşi impresie de
apăsare, de părăsire, de întuneric. Toate aceste grozăvii au fost, sunt şi vor fi mereu şi nici peste o mie
de ani viaţa n-are să fie mai bună. Studentul nu se mai grăbea acum să se întoarcă acasă.

1
 Grădinile se numeau ale văduvelor pentru că erau ţinute de două văduve, mama şi fiica. Focul
ardea cu vioiciune, trosnind şi aruncând până departe un cerc de lumină pe pământul arat. Văduva
Vasilisa, o bătrână înaltă şi grasă, îmbrăcată într-o scurtă bărbătească, stătea lângă foc şi se uita
gânditoare la flăcări; fiica ei, Lukeria, mărunţică, cu o expresie năucă întipărită pe faţa ei ciupită de
vărsat, stătea pe jos şi spăla ceaunul şi ligheanul. Tocmai mâncaseră. Se auzeau glasuri bărbăteşti,
ţăranii din sat îşi adăpau caii la râu.
— Iată că s-a întors iarna, zise studentul, apropiindu-se de foc. Bună seara!
Vasilisa tresări, dar îi recunoscu numaidecât şi-i zâmbi prietenos.
— Nu te-am recunoscut, bătu-te-ar norocul, zise dânsa. Ai să te îmbogăţeşti!
Şi se puseră la vorbă. Vasilisa, care slujise mai demult la case boiereşti ca doică şi apoi dădacă,
ştia să vorbească în cuvinte mai alese şi în timp ce vorbea, un zâmbet blând şi potolit îi lumina faţa;
fiica ei însă, Lukeria, femeie de la ţară, bătută mereu de bărbatul ei, căpătase o expresie stranie,
asemănătoare cu a surdomuţilor; clipind din ochi, îl privea pe student şi tăcea mâlc.
— Pe o noapte rece ca cea de astăzi se încălzea lângă foc şi apostolul Petru, zise studentul,
întinzându-şi mâinile spre căldura flăcărilor. Asta înseamnă că şi atunci a fost vreme rece. Vai, ce
noapte îngrozitoare a fost aceea, bunicuţo, ce noapte tristă şi fără de sfârşit!
Se uită la întunericul din jur, scutură nervos din cap şi întrebă:
— Ai fost la cele douăsprezece evanghelii?
— Am fost, răspunse Vasilisa.
— Dacă-ţi aminteşti, în timpul cinei cea de taină, Petru i-a spus lui Isus: „Doamne, gata sunt să
merg cu tine şi la temniţă, şi la moarte”. Iar Domnul i-a răspuns: „Adevărat grăiesc ţie, Petre: în
noaptea aceasta nu va cânta cocoşul până ce nu te vei lepăda de mine de trei ori”. După ce a ieşit de la
cină, Isus s-a dus ca de obicei pe muntele Măslinilor urmat de ucenicii săi şi a început să se roage, iar
pe sărmanul Petru, de mâhnire, l-a doborât somnul şi a adormit. Apoi tu ştii cum în aceeaşi noapte Iuda
l-a sărutat pe Isus, vânzându-l chinuitorilor. Şi, punând mâna pe Isus l-au dus legat la arhiereu şi îl
băteau, iar Petru trezit din somn, neliniştit şi plin de jale, înţelegi tu, şi presimţind că avea să se
întâmple în lume ceva îngrozitor, îl urma de departe. El îl iubea nespus de mult pe Isus, îl iubea până la
întreaga uitare de sine, şi acum vedea de departe cum îl băteau…
Lukeria puse deoparte lingurile şi îşi ţinti privirea nemişcată asupra studentului.
— Au ajuns la arhiereu, urmă acesta, şi au început să-l cerceteze pe Isus, iar slugile au aprins în
mijlocul curţii un foc mare, să se încălzească la el, căci le era frig. Şi s-a aşezat şi Petru printre ei şi se
încălzea şi el la foc, aşa cum mă încălzesc eu acum. O slujnică l-a văzut şi a spus: „Şi acesta a fost cu
Isus”, cu alte cuvinte, şi el trebuie dus la arhiereu. Şi pesemne că toţi cei ce se aflau lângă foc l-au privit
bănuitor şi răutăcios, căci el s-a tulburat şi a spus: „Eu nu-l cunosc pe el”. Ceva mai târziu iar l-a
recunoscut cineva că este unul dintre ucenicii lui Isus şi a spus: „Şi tu eşti dintre ei”. Dar el din nou s-a
lepădat. Şi când un al treilea i-a spus: „Nu pe tine te-am văzut eu astăzi cu el în grădină?”, el s-a lepădat
a treia oară. Şi de cum s-a lepădat a treia oară, îndată a început să cânte cocoşul, şi Petru, zărindu-l de
departe pe Isus, şi-a amintit cuvintele pe care i le-a spus el la cină… Şi-a amintit totul şi a ieşit din
ogradă şi a plâns amarnic. În evanghelie stă scris: „Şi a purces afară şi cu amar Petru a plâns!” Îţi poţi
închipui: o grădină liniştită şi foarte întunecoasă, fără niciun zgomot, şi în liniştea asta mare, abia auzit,
un plâns înăbuşit… cu sughiţuri adânci…

2
 Studentul oftă şi căzu pe gânduri. Vasilisa zâmbea mereu, dar ochii i se umplură deodată de
lacrimi; ele i se prelingeau pe obrajii pe care, de ruşine că plângea, şi-i acoperi cu mâneca, de parcă s-ar
fi ferit de dogoarea focului, iar Lukeria se uita ţintă la student, roşie, cu faţa încordată şi plină de
suferinţă, ca a unui om chinuit de o durere nemărginită.
Ţăranii se întorceau de la râu, şi unul dintre ei, călare pe un cal mărunt, trecu atât de aproape de
foc, încât flăcările îi luminară faţa. Studentul le ură noapte bună văduvelor şi-şi văzu de drum.
Întunericul îl împresură din nou, şi mâinile începură să-i îngheţe iar. Bătea un vânt aspru, un adevărat
vânt de iarnă şi nu-ţi venea a crede că peste două zile avea să fie Paştele.
Acum studentul se gândea la Vasilisa: dacă a început să plângă înseamnă că este o legătură între
bătrâna asta şi întâmplarea cu Petru din acea groaznică noapte…
Se opri şi se uită înapoi. Focul singuratic clipea liniştit în întuneric, dar oamenii de lângă el nu
se mai zăreau. Studentul se gândi iarăşi la Vasilisa: dacă a plâns şi dacă fiica ei s-a tulburat, auzind cele
povestite de el, întâmplări vechi de acum nouăsprezece veacuri, este că era o legătură între acele
evenimente, vremea de azi şi aceste două femei şi poate şi acest sat uitat de Dumnezeu şi el însuşi şi
toţi oamenii din lume. Dacă a plâns bătrâna, n-a fost pentru că el ştia să povestească frumos, ci pentru
că Petru îi este aproape şi fiindcă ea lua parte cu întreaga ei fiinţă la suferinţa lui Petru din acea noapte
grozavă…
Şi deodată, o fericire fără seamăn îi covârşi sufletul, o fericire atât de mare, încât îi tăie suflarea
şi fu nevoit să se oprească să respire. „Da, gândea el, trecutul este legat cu prezentul printr-un lanţ
neîntrerupt de evenimente care decurg unele dintr-altele”. Şi era prima oară când îi părea că vede cele
două capete ale lanţului: izbutise să atingă un capăt, şi celălalt răspunsese…
Trecu râul cu podul umblător, apoi urcă coasta şi ajunse în capul dealului, învălui în aceeaşi privire
satul său natal şi asfinţitul, unde ardea o fâşie îngustă purpurie, zăvorând zarea, şi se gândea că
adevărul şi frumuseţea nu pier; adevărul şi frumuseţea care s-au arătat în grădina de pe muntele
Măslinilor şi în curtea arhiereului au rămas aceleaşi, astăzi ca şi odinioară, şi dacă au rămas aceleaşi, se
vede că fac parte din esenţa vieţii omeneşti şi a întregii firi.
Şi încetul cu încetul simţi, crescând în el, băiat de 22 de ani, un sentiment de tinereţe, de
sănătate, de putere, şi aşteptarea negrăit de dulce a unei fericiri pline de taină, a unei fericiri
necunoscute încă… Viaţa îi părea un dar minunat, o binecuvântată minune, plină de un adânc înţeles”.

A. (2 puncte: 0,5 puncte pentru fiecare răspuns corect)

Scrie, pe foaia de concurs, litera corespunzătoare răspunsului corect.

1. Ivan Velikopolski era fiul:

a. preotului din sat;
b. dascălului de la biserică;
c. învățătorului;
d. văduvei Vasilisa.
2. Văduva Vasilisa zâmbea prietenos, deoarece:
a. s-a întâlnit cu fiica sa, Lukeria;
b. și-a amintit de vremurile de odinioară;
c. l-a recunoscut pe student;

3
d. a auzit-o pe slujnică.

3. Țăranii se întorceau de la:

a. râu;
b. coasă;
c. vânătoare;
d. biserică.

4. Studentul se gândea că același vânt pătrunzător bătea și pe timpul lui:

a. Constantin Brâncoveanu;
b. Petru Rareș;
c. Riurik;
d. Ivan cel Mare.

B. (4 puncte: 0,5 puncte pentru fiecare idee plasată corect)

Stabilește ordinea logică și temporală a următoarelor idei ale textului, apoi notează pe foaia
de concurs doar cifrele corespunzătoare acestora, într-o casetă similară celei de mai jos:

1. Viața i se părea studentului binecuvântată.

2. Vasilisa îl recunoscu pe student.
3. Văduva și fiica sa au rămas impresionate de relatarea lui Ivan.
4. Ivan Velikopolski se întoarcea de la vânătoare.
5. Noaptea rece îi amintește studentului de o parabolă biblică.
6. Tânărul nu se grăbea să ajungă acasă.
7. Văduva Vasilisa stătea pe gânduri.
8. Țăranii se întorceau de la râu.

C. (12 puncte: 3 puncte pentru răspunsul corect la fiecare cerință)

Răspunde, pe foaia de concurs, formulând enunțuri, la fiecare dintre următoarele cerințe:

1. Precizează motivul pentru care grădinile de lângă râu se numeau grădinile văduvelor.
2. Menționează două trăsături ale Lukeriei, așa cum reies din comportamentul său.
3. Recitește cel de-al doilea paragraf al textului-suport care surprinde întoarcerea lui Ivan Velikopolski
de la vânătoare.
Explică, în 5-10 rânduri, de ce personajul nu se mai grăbea să ajungă acasă.
4. În text există următoarea secvenţă:
„«Da, gândea el, trecutul este legat cu prezentul printr-un lanţ neîntrerupt de evenimente care decurg
unele dintr-altele ».”
Prezintă, în cel mult șase rânduri, semnificaţia acestei secvențe, raportându-te la întregul fragment
citat.

4
 D. (12 puncte)
Un coleg care a citit opera „Studentul” de Anton Pavlovici Cehov inițiază un dialog cu tine:
— Ce l-a determinat pe Ivan Velikopolski să-și schimbe percepția despre viață și starea de
spirit originară?
Redactează un schimb de 10 replici care să reprezinte continuarea dialogului dintre tine și
colegul tău, pe tema propusă de acesta.

SUBIECTUL AL II-LEA 20 de puncte

— Biblioteca are o poveste a ei?
— Bibliotecile au, ca și oamenii, o viață a lor, au trecut și ele, săracele, prin tot felul de
întâmplări. Ceea ce numesc eu scrin avea și o parte superioară cu vitrină, unde țineam cărțile vechi în
limba germană, legate în piele. Acum a rămas doar partea de jos, e din lemn de cireș cu intarsii,
moștenire de la bunicul. Când a fost cutremurul din ‘77, în legănarea aceea teribilă, scrinul s-a răsturnat
înspre mijlocul sufrageriei, unde eu eram în picioare. În același moment, s-a răsturnat și corpul din
stânga – pe atunci era altul, mai masiv – și ăsta a fost marele meu noroc, pentru că cele două au căzut în
așa fel, încât s-au sprijinit unul pe celălalt, lăsând un spațiu între ele. M-au trântit jos, sub ele, dar, în
afară de un hematom de la cot până la umăr, nu am avut nimic decât o spaimă îngrozitoare. Era
întuneric beznă în casă și nu știam ce se întâmplă, am crezut că a venit sfârșitul lumii. Cărțile din
vitrină cădeau pe mine și eram convinsă că s-a prăbușit de fapt zidul și că mă loveau cărămizile. Mai
târziu am sacrificat un șifonier vechi pentru a face o nouă bibliotecă în locul celei din stânga, care s-a
dezmembrat la cădere.
— Cum s-a ivit pasiunea pentru lectură?
— Se pare că mi-au plăcut foarte mult literele, fiindcă am învățat devreme să citesc, adică pe
la jumătatea clasei I primare – eu am mers la școală de la șase ani și câteva luni. Atunci locuiam la
bunici, pentru că părinții, fiind artiști – mama balerină și tata violonist –, erau mai mult plecați prin
turnee în Germania, Belgia, Olanda, și nu veneau prin țară decât cel mult o dată pe an…
În momentul în care am început să formez cuvinte și mi-am dat seama că ele capătă sensuri,
joaca asta m-a pasionat din ce în ce mai mult. Ea mi-a fost alimentată de către bunicii mei, care îmi
cumpărau săptămânal reviste pentru copii – pe vremea aia erau vreo trei: Universul copiilor, Dimineața
copiilor, Curentul copiilor. Exista un editor care era și scriitor pentru copii – cei mai în vârstă poate își
amintesc de el, se chema Nae Batzaria. (Creatorul faimosului Haplea – n.r.)… Erau și alte cărți care ni
se recomandau la școală, de Emil Gârleanu sau Brătescu-Voinești, care erau inspirate din viața
animalelor. Se cultiva iubirea pentru natură, mila față de animale – niște metode educative care creau
un fel de societate umană.
Aveam de mică o atracție specială pentru citit, totdeauna am crezut că este o surpriză între
coperțile unei cărți, lăsată în mod special pentru mine. Pe la vârsta de opt ani, am văzut pe biroul
bunicului o carte pe care scria Adolphe, numele autorului era Benjamin Constant. Bineînțeles că eu,
silabisind, am citit „A-dol-phe”. De unde să știu eu franceza pe atunci? Am deschis cartea, literele erau
cele pe care le învățasem la școală, dar când am încercat să citesc, nu înțelegeam absolut nimic. Mi s-a
părut, crede-mă, așa un miracol, și mă întrebam: „Cine mi-o fi lăsat mie darul ăsta nemaipomenit?”.

5
Cred c-am ajuns la vreo zece pagini, tot silabisind și neînțelegând nimic, dar până la urmă am lăsat-o
baltă.
S-ar putea ca aceste lucruri citite de copil să-mi fi format nu numai cheful de lectură, ci să-mi fi
maturizat puterea de percepție asupra unor lucruri mai serioase, ceea ce a fost un imens câștig pentru
performanțele mele la liceu și la facultate, căci am fost o elevă bună. Este extraordinar ce poată să facă
literatura și cum poate să modeleze caracterul unui copil care mai târziu începe să gândească într-un
anume fel. […]
— Aveți cărți la care țineți foarte mult dintr-un motiv sau altul?
— Lecturile sunt uluitor de importante în formarea personalității unui om. Îmi dau seama
acum, cu o luciditate extraordinară, care cărți anume au reușit să mă facă ceea ce sunt. Micul Prinț de
Exupéry este cartea mea de suflet, cartea care m-a impresionat cel mai mult, m-a și format ca om care
iubește lumea, viața, natura, seninătatea. Poate de-asta tinerii cititori de astăzi mă iubesc și vin special
să m-audă – sunt naturală, nu am alt merit. Nu îl consider pe Exupéry un foarte mare scriitor, dar e câte
o carte care-ți place și te marchează, cum mi-a plăcut la nebunie Spuma zilelor de Boris Vian.
(text preluat de pe https://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-nora-iuga.html)

A. (8 puncte: 2 puncte pentru fiecare răspuns corect)

Formulează, sub formă de enunțuri, răspunsuri la fiecare din următoarele cerințe, raportându-te
la textul citat:
1. Menționează dacă secvența „Micul Prinț de Exupéry este cartea mea de suflet, cartea care m-a
impresionat cel mai mult, m-a și format ca om care iubește lumea, viața, natura, seninătatea” conține un
fapt sau o opinie.
2. Precizează trei schimbări pe care lectura le aduce în viața Norei Iuga.
3. Explică motivul pentru care autoarea a avut, încă din copilărie, o atracție pentru citit.
4. Prezintă semnificația secvenței: „Lecturile sunt uluitor de importante în formarea
personalității unui om.”

B. (12 puncte)
De ce crezi că autoarea mărturisește că „Bibliotecile au, ca și oamenii, o viață a lor…”?
Redactează un text de cel mult 20 de rânduri care să conțină opinia ta referitoare la afirmația
Norei Iuga.

SUBIECTUL AL III-LEA 10 de puncte

(câte 2 puncte pentru cerințele 1-2; 6 puncte pentru cerința 3)
Privește cu atenție captura de ecran de mai jos, apoi răspunde, în enunțuri, la următoarele
cerințe:
1. Menționează scopul pentru care este organizat evenimentul.

2. Precizează semnificația semnului grafic .

6
3. Explică, într-un text de 15-20 de rânduri, relația dintre mesajul verbal și elementele componente
ale afișului.