O călătorie într-o coajă de nucă

Călătoria mea în coaja de nucă a început când am aflat ce înseamnă să iubești o

persoană. Călătoria pe care eu o așteptam de ceva vreme, bătându-mi capul cu stăpânirea
gândurilor mele în timpul călătoriei.
Niciodată n-am crezut că vreodată n-aș mai putea să văd viața pe care am văzut-o și
simțit-o la acel moment. Orice călătorie pornește dintr-un loc. A mea a pornit din auz. Să auzi
pe cineva și să iubești tot ce ți se întâmplă. Să iubești tot ce e în jurul tău și să nu ai nicio
grijă. Credeam că sunt jumătatea ta, dar cu timpul mi-am dat seama că dacă eram jumătatea
ta, eram jumătatea rea. Coaja de nucă are o jumătate frumoasă și una rea.
Nopțile-s anoste, fără a scoate un cuvânt, fără a mă gândi la ceva. Ți-am spus să fii
sincer. Cojile de nucă sunt inegale, dar asemănătoare. Nu voiam să te las, dar m-ai dezamăgit.
Sunt acasă, dar gândul e încă la tine. Prea multe nopți și prea puține zile am alergat după nuca
ce se ascundea în spatele cojii.
Gândurile din cap mă făceau să cred că n-am cum să reușesc, mă simt prost, iar acum
încerc doar să ma revanșez. Încerc să mă opresc. Încerc să reduc ce mă face să mă simt bine
când mă gândesc la tine. Miroși a amintiri și nu cred că e bine căci nu mai e nimeni ca să mă
ajute. Am rădăcinile prinse intre noi. Mi-aș vinde floare ca să ajung la tine, dar tu ai vinde-o ?
Mi-a rămas trupul în continuare, însă sufletul e prins între rădăcini. Rădăcinile nucii ce stă
ascunsă și mi-e teamă că nu o voi vedea. Coaja nucii e mai puternică. Dar coaja ta de ce nu
m-a putut apăra? Am știut că vei decide să pleci. În același timp am știut că voi rămâne aici,
așteptându-te.
Povestea rădăcinilor e prinsă în visul cu viitorul ce nu a existat, iar personajele
principale eram noi. Lacrimile prinse de tine, pierdute în apus. Sun acasă căci mama e acolo.
Mama n-ar vinde floarea mea pentru nimic. Ochii nostri nu se mai cunosc, dar eu îi recunosc
pe ai tăi. I-aș recunoaște și din viața mea anterioară dacă ar trebui. Prafurile de stele mă fac să
uit. Să uit de dorul tău. Dar nu să uit de tine. Nu să uit de amintiri. Nu să uit răsetele mele.
Însă mi-a reamintit cum am sunat și nu am primit niciun răspuns.
A fost doar o ilusie combinată cu perfuzie. Fericirea nu persistă. Îmi voi aștepta coaja
de nucă prinsă într-un labirint, iar până atunci mă voi scufunda în umilința pe care mi-a redat-
o el.