Rugăciune  

                       Şi pururea fecioară,

                        Crăiasă alegându-te                         Marie!

                        Îngenunchem rugându-te, Somnoroase păsărele…

                        Înalţă-ne, ne mântuie                         Somnoroase păsărele

                        Din valul ce ne bântuie:                         Pe la cuiburi se adună,

                        Fii scut de întărire                         Se ascund în rămurele –

                        Şi zid de mântuire,                         Noapte bună!

                        Privirea-ţi adorată  

                        Asupră-ne coboară,                         Doar izvoarele suspină,

                        O, maică prea curată,                         Pe când codrul negru tace;

                        Şi pururea fecioară,                         Dorm şi florile-n grădină –

                        Marie!                         Dormi în pace!

   

                        Noi, ce din mila sfântului                         Trece lebăda pe ape

                        Umbră facem pământului,                         Între trestii să se culce –

                        Rugămu-ne-ndurărilor,                         Fie-ţi îngerii aproape,

                        Luceafărului mărilor;                         Somnul dulce!

                        Ascultă-a noastre plângeri,  

                        Regină peste îngeri,                         Peste-a nopţii feerie

                        Din neguri te arată,                         Se ridică mândra lună,

                        Lumină dulce clară,                         Totu-i vis şi armonie –

                        O, maică prea curată                         Noapte bună!

Revedere de Mihai Eminescu

                        – Codrule, codruţule,  

                        Ce mai faci, drăguţule,                         – Ia, eu fac ce fac de mult,

                        Că de când nu ne-am văzut                         Iarna viscolu-l ascult,

                        Multă vreme au trecut                         Crengile-mi rupându-le,

                        Şi de când m-am depărtat,                         Apele-astupându-le,

                        Multă lume am umblat.                         Troienind cărările

                        Şi gonind cântările;

                        Şi mai fac ce fac de mult,

                        Vara doina mi-o ascult

                        Pe cărarea spre izvor

                        Ce le-am dat-o tuturor,

                        Umplându-şi cofeile,

                        Mi-o cântă femeile.

                        – Codrule cu râuri line,

                        Vreme trece, vreme vine,

                        Tu din tânăr precum eşti

                        Tot mereu întinereşti.

                        – Ce mi-i vremea, când de

veacuri

                        Stele-mi scânteie pe lacuri,

                        Că de-i vremea rea sau bună,

                        Vântu-mi bate, frunza-mi sună;

                        Şi de-i vremea bună, rea,

                        Mie-mi curge Dunărea.

                        Numai omu-i schimbător,

                        Pe pământ rătăcitor,

                        Iar noi locului ne ţinem,

                        Cum am fost aşa rămânem:

                        Marea şi cu râurile,

                        Lumea cu pustiurile,

                        Luna şi cu soarele,

                        Codrul cu izvoarele.