Dream

Management
 Dream
Management
Fișa postului
pentru cei care aleg
să fie managerii propriilor vieți

Mirela Oprea

ediția a II-a

EDITURA CARTEX
 Concepția grafică a copertei: Mădălina Pricop

Lector: Lucian Pricop

Corectură: Ilie Barangă

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

OPREA, MIRELA
Dream Management. Fișa postului pentru cei care aleg să
fie managerii propriilor vieți / Mirela Oprea. Ed. a II-a -
București : Cartex, 2020
ISBN 978-606-8893-66-2
I. Oprea, Mirela

159.9

Pentru comenzi și informații, vă rugăm să ne contactați la:

 Tel/fax: 021/323.41.30; 021/323.00.76
 Tel: 0745.069.898; 0729.951.763
 www.edituracartex.ro
 e-mail: comenzi@edituracartex.ro
 O.P. 4, C.P. 184, București
 Frica noastră cea mai mare
nu este faptul că suntem inadecvați.
Frica noastră cea mai mare
este de a fi peste măsură de puternici.
Lumina noastră și nu întunericul din noi
ne înspăimântă cel mai tare.
Ne întrebăm: „Cine sunt eu ca să fiu briliant,
talentat, fabulos?”
De fapt, cine ești tu ca să nu fii?
Suntem fiii lui Dumnezeu.
Jocul nostru la scară mică nu folosește nimănui.
Nu este nimic înțelept
în a ne micșora pe noi înșine astfel încât ceilalți
să nu se simtă nesiguri în preajma noastră.
Ne-am născut cu toții pentru a străluci,
așa cum fac copiii.
Ne-am născut ca să manifestăm
Gloria lui Dumnezeu care e înăuntrul nostru.
Nu doar în unii din noi,
în fiecare din noi.
Și când permitem Luminii noastre
să strălucească, inconștient dăm
altora posibilitatea de a face același lucru.
Și când ne eliberăm de fricile noastre,
prezența noastră în mod automat îi eliberează și pe ceilalți.

Marianne Williamson
 Foarte scurt ghid pentru cititorul
care încearcă să decidă dacă dorește să cumpere această carte

Înainte de a fi scriitoare, sunt o cititoare avidă de când mă știu. Am început să

cumpăr cărți la vârsta de 8 ani și probabil că am cumpărat sute de volume.

Ca să decid dacă vreau să cumpăr o carte, eu procedez așa: 1. Consult titlul, ca

să văd dacă îmi spune ceva. 2. Răsfoiesc rapid cartea ca să înțeleg dacă mă
interesează și conținutul – unele cărți au titluri foarte promițătoare și nu de
puține ori m-am înșelat. 3. Citesc prima pagina. 4. Dacă prima pagină mă
convinge, mă uit la preț și îl compar cu intensitatea dorinței mele de a dispune
de acea carte la orice oră din zi și din noapte.

De multe ori mi-aș fi dorit ca această decizie să fie mai simplă. Să existe un loc
în carte care să îmi spună clar dacă vreau sau nu să cumpăr acea carte. Așa că
am decis ca în cartea aceasta să includ un astfel de loc, care să ajute cititorul să
ia o decizie informată.

Locul acesta e pe pagina 30, sub forma unei întrebări. Dacă răspunzi negativ la
această întrebare, atunci e puțin probabil să îți placă această carte. Însă dacă
răspunzi afirmativ, atunci e foarte posibil să îți facă plăcere să citești această
carte în întregime, caz în care vei fi fericit să o cumperi.
Cuprins
Prefață / 11
Cum să fac să îmi dezamăgesc auditoriul? / 11
Visurile noastre: balauri cu șapte capete? / 14
O metodă rațională pentru managementul visurilor noastre / 15
La umbra turnului de fildeș: cum s-a scris această carte? / 16
Ce vei găsi în această carte / 20
Mulțumiri / 23

Capitolul I. E posibil să îți îndeplinești visurile? / 26

1. Ce este un vis în contextul acestei cărți? / 31
2. Oameni obișnuiți care au înfăptuit visuri aparent imposibile / 35
3. De ce o carte despre managementul visurilor / 39
4. De unde vin visurile pe care le avem? / 44
5. Cum îți prioritizezi visurile? / 47
6. Mituri referitoare la visuri / 50
7. Ce fel de visuri trebuie să urmărim? / 56
Concluzii / 60

Capitolul II. Funcțiile managerului de visuri / 62

1. Reprezentarea visului / 68
2. Planificarea visului / 74
3. Organizarea în vederea realizării visului / 81
4. Crearea și gestionarea echipei visului / 88
5. Conducere pe calea visului / 95
6. Monitorizarea progresului spre vis / 104
Concluzii / 110
8 DREAM MANAGEMENT

Capitolul III. Metodele managerului de visuri / 112

1. Vizualizarea visului / 114
2. Jurnalul visului / 122
3. Contrastul mental / 127
4. Cel mai mic pas / 134
5. Crearea de mini-obiceiuri / 139
6. Îndrumar pentru buna utilizare a metodelor / 145
Concluzii / 147

Capitolul IV. Abilitățile managerului de visuri / 149

1. Dezvoltarea conștiinței de sine / 151
2. Motivarea / 168
3. Comunicarea / 175
4. Rezolvarea de probleme / 187
5. Abilitatea de a cere ajutor / 195
Concluzii / 204
Capitolul V. Dincolo de viața privată:
transformarea organizațiilor în care lucrăm
prin visurile pe care le avem / 206
1. De la management prin obiective la management prin visuri / 207
2. O lovitură și două lecții învățate / 208
3. Un sistem de Dream Management / 209
4. Un antidot pentru demisia motivațională / 212
5. Primul atelier de Dream Management din România / 214
6. Dream building versus team building / 217
7. Managementul prin visuri. Spre o definiție / 219
 DREAM MANAGEMENT 9

Capitolul VI. Visul meu caută manageri și colaboratori / 227

1. Profesori, părinți și psihologi școlari / 229
2. Manageri și antreprenori / 231
3. Specialiști în resurse umane / 232
4. Directori și manageri de bănci / 233
5. Angajați și voluntari în organizații neguvernamentale / 234
6. Membri și simpatizanți ai partidelor politice (noi) / 236
7. Lideri și membri ai asociațiilor românilor din străinătate / 236
8. Membri ai familiilor extinse / 237
9. Cititorii și ambasadorii acestei cărți / 239
10. Alții pe care spațiul nu îmi permite să îi includ aici / 240
11. Ce poți să faci dacă vrei să mă ajuți? / 241
Index de noțiuni / 244
Prefață
Uneori pentru ca un vis să se împlinească e suficient să îl ai.
Ursula Zybura

Curiozitatea era palpabilă în sala cu tavan de lemn a hotelului în care se reu-

niseră mai bine de cincizeci de femei de afaceri din orașul Sibiu. Era ianuarie,
vremea marilor „rezoluții” de început de an, iar titlul evenimentului promitea
din plin: „Dream Big and Make it Happen!”. „Visează la scară mare și fă să se
întâmple”. Descrierea evenimentului ridicase și mai mult expectaţiile: „2019
vine cu noi oportunități de business, dar și provocări cărora trebuie să le faci
față. Nu îți face griji, căci alături de tine există oameni cu viziuni similare ce te
pot ajuta ca rezultatele tale să depășească așteptările”.
Eram primul speaker din listă, deci cel mai puțin important. În general, la astfel
de evenimente, speaker-ul vedetă vorbește ultimul. Din meseria mea anterioa-
ră nu eram obișnuită să fiu primul speaker, dar în noul meu rol a trebuit să mă
obișnuiesc cu lucruri mult mai provocatoare decât atât: să îmi deschid o firmă,
să învăț despre organizarea de evenimente, să negociez prețuri pentru eveni-
mentele mele, să mențin echilibrul între ce acceptam să fac în mod voluntar și
ce trebuia plătit, să gestionez și să produc conținut (inclusiv video-uri) pentru
câteva canale de social media și, cel mai important, să îmi dozez energia pentru
a nu sucomba sub propriul meu entuziasm.
Însă, dacă nu eram cel mai important speaker de pe agendă, eram cu siguranță
cel mai îndrituit să vorbească aici. Eram expertul în visuri! Mai exact, în mana-
gementul acestora. Eram managerul de visuri: „The Dream Manager”. Spre
bucuria mea, începeam să fiu tot mai cunoscută cu acest titlu, pe care mi-l
arogasem cu câteva luni în urmă, la începutul anului sabatic pe care mi-l luasem
ca să explorez această nouă și neașteptată pasiune.

Cum să fac să îmi dezamăgesc auditoriul?

Toți ochii erau ațintiți spre mine, iar scopul meu era să le dezamăgesc. Da, ai
citit bine. Scopul meu era să le dezamăgesc pe aceste femei! Să le scot din transa
12 DREAM MANAGEMENT

lui „Dream Big” și a citatelor așa-zis „inspiraționale” și „motivaționale” pline de

contradicții și aiureli siropoase menite să creeze o emoție de moment îndeajuns
de „înălțătoare” încât să justifice sumele adesea disproporționate pe care le
solicitau cei care le proferau.
Voiam să le vorbesc pe șleau, dar am simțit că nu se cade. Așa că le-am povestit
mai întâi despre Amna al Haddad. O femeie din Dubai care a decis să devină
halterofilă, într-o țară în care această opțiune aproape că a ostracizat-o. Locul
ei în societate era de a se supune bărbatului în contextul unei căsătorii agreate
de părinți, din care să rezulte un număr de copii, dintre care neapărat unul sau
mai mulți să fie băieți. Truda ei de a-și construi musculatura și forma fizică
pentru a ridica greutăți în cadrul unor concursuri cu public era fie profund
disprețuită, fie descurajată, fie, în cel mai bun caz, cu greu tolerată. Cu toate
acestea, Amna al Haddad a câștigat concursuri internaționale, obținând nume-
roase medalii de aur, argint și bronz. La multe dintre aceste concursuri, Amna
era prima și singura femeie acoperită din cap până în picioare, conform codului
vestimentar impus sportivelor musulmane.
Datorită dârzeniei și succesului său, Amna a ajuns un model pentru mii și mii de
fetițe din întreaga lume. În unul dintre interviurile sale Amna a spus așa:
„Indiferent de câte greutăți te lovești, nu-ți abandona niciodată visul!
Cu cât insiști mai mult, cu atât ești mai aproape de atingerea țelului.
Când situația devine mai grea, trebuie să devii și tu mai tare“.
Am rugat femeile din sală să ridice mâna sus dacă erau de acord cu acest citat.
Toate femeile au ridicat mâna, mai puțin cea care urma să fie ultimul speaker al
serii, care tocmai scria o postare pe Facebook despre eveniment. În pregătirea
prezentării mele nu mă îndoisem că acesta va fi rezultatul micului meu test. Pe
de o parte, eu fiind dream managerul, persoanele din sală se așteptau ca eu să
fiu susținătoarea unor mesaje de acest tip. Nu știau că eu complotam pentru a
le dezamăgi. Pe de altă parte, acest tip de îndemn e așa de des întâlnit încât
ridici mâna fără să te mai gândești cu adevărat atunci când îl auzi. Le-am
mărturisit lipsa mea de entuziasm:
„Genul ăsta de îndemn e complet inutil. E pe toate gardurile. Îl știm cu
toții și totuși cântăm dezlânat prohodul visurilor noastre, în timp ce le
conducem demn pe ultimul lor drum, cel al cimitirului. Și la fiecare 100
de metri mai vedem o pancartă cu o versiune a acestui îndemn. Mai rău,
acest îndemn mai e și stupid. Ba e bine, doamnelor, să abandonăm
 Prefață 13

unele dintre visurile noastre! Uneori am fost influențate sau prost sfă-
tuite în stabilirea lor. Alteori am fost naive și am crezut că tot ce zboară
se mănâncă. Alteori am crescut și visul acela nu mai e decât un balast
în viețile noastre”.
Am văzut priviri consternate, așa încât m-am simțit încurajată să merg mai
departe:
„Unul dintre motivele pentru care mă enervează afirmația asta este că
nu are nicio bază științifică. Vă spuneam mai înainte că sunt doctor în
dezvoltare internațională. Asta înseamnă că am scris o teză de câteva
sute de pagini în care fiecare paragraf, adică vreo 1500 de unități, a
trebuit să fie documentat printr-o referință bibliografică. Sufăr efectiv
când văd chestii din astea care zboară prin văzduh fără nicio bază
științifică. Care cercetător de la care universitate a demonstrat fără
putință de tăgadă și cu grup de control la purtător că efortul este
întotdeauna, fără excepție și musai direct proporțional cu succesul? Nu
spun că nu există studii despre relația dintre efort și succes. Dar, de
obicei, ele sunt mult mai nuanțate decât acest enunț. Îndeajuns de
nuanțate încât să fie și oarecum utile celor care le citesc”.
Și dă-i și luptă, vorba lui Caragiale, cu alte și alte argumente, în speranța de a le
pune pe gânduri într-o măsura suficientă încât să creez o breșă acolo unde
înainte nu era decât un zid al truismului inutil. Miza era cu atât mai mare cu cât
visurile acestor femei puternice nu erau doar ale lor. Ele țineau în palmele lor
catifelate și frumos parfumate destinele a zeci de angajați, a căror bunăstare
depindea de cât de frumos și mai ales eficient puteau să viseze ele. Mă simțeam
responsabilă nu doar față de ele, audiența mea primară, cât mai ales față de cei
de acasă, audiența secundară. La o adică, deși nu aș fi recunoscut cu voce tare,
de ele mă îngrijoram mai puțin decât de cei de acasă care poate contau pe
visurile lor mari.
Prin urmare, am început să le vorbesc despre ce ne spune știința că trebuie să
facem atunci când avem un vis pe care vrem să îl realizăm. Citisem tone de cărți
pe tema gestionării obiectivelor personale și în mintea mea lucrurile deveneau
tot mai clare: folosește metode prietenoase cu creierul tău și vei putea să faci
aproape tot ce vrei; sau, adoptă metode care nu ți se potrivesc și îți vei aduce
frustrare, necaz și întristare. Nu știam atunci, dar ce le-am povestit lor cu timpul
a devenit metoda COPIL. COPIL e, desigur, un acronim: C vine de la „clarifică
visul”; O vine de la „identifică obstacolul care îți stă în cale”, P vine de la „pasul
14 DREAM MANAGEMENT

cel mai mic, ridicol de mic” pe care trebuie să îl facil; I vine de la „inimă bună”,
o metaforă pentru a reprezenta prietenii pe care îi aduni în jurul visului tău;
L înseamnă „liniștea” pe care ai nevoie să o cultivi în mintea ta pentru a putea
să te concentrezi asupra visului. Pe măsură ce vorbeam o liniște luminoasă se
lăsa asupra sălii, iar ochii scăpărau cu interes. La finalul evenimentului, câteva
dintre doamnele din sală au venit la mine și mi-au mulțumit. Una dintre ele a
spus că s-a simțit ca și cum cineva ar fi făcut o mică vrajă în mintea ei. Eu am
zâmbit în sinea mea, pentru că știam că știința este magie care funcționează.

Visurile noastre: balauri cu șapte capete?

Oamenii au visat de când se știu oameni și cei cu visuri mari au trecut în istorie
ca fiind mistuiți de un foc interior care i-a împins spre fapte ieșite din tiparele
vremurilor în care au trăit. Nu se știe cum (sau poate mai corect ar fi să spun că
nu știu eu cum), înțelepciunea colectivă contemporană a ajuns la ideea că
trebuie cu orice preț să îți urmărești visurile chiar și atunci și mai ales atunci
când „urmărirea” devine extrem de grea. O idee stahanovistă, exprimată mai
sus de Amna al Haddad, dar și de mulți, mulți alții, conform căreia visurile tale
sunt însetate de sacrificiu omenesc. Mai mult, acest sacrificiu chiar li se cuvine,
dat fiind că, în lipsa lor, viața ar fi complet lipsită de sens.
Cu astfel de idei care ne împresoară la tot pasul, mulți oameni renunță să mai
viseze de teamă că asta le atrage numai greutăți, anxietate, confuzie, durere.
Fiind atât de greu să ne ținem agățați de un vis care nu vrea altceva decât să se
scuture de noi, ne încurajăm unii pe alții pe Facebook și alte canale de social
media, prin citate frumos împănate și cimilituri variate, să nu renunțăm în niciun
caz și niciodată la visurile noastre. Cei puțini care nu au renunțat încă nu
îndrăznesc să facă primii pași spre visurile lor, pentru că își imaginează furcile
caudine și focurile iadului până să iasă la un liman cu visul lor. Așa, visurile
noastre ajung să fie cei mai mari dușmani ai noștri, iar în inimile noastre trăim
emoția de a ne realiza visurile cu teamă, îndoială de sine, furie, vinovăție și chiar
ură. „Oare ar trebui să renunț la tot ca să pot să fac ce cred că mi-ar plăcea cu
adevărat? Și copiii? Și părinții? Și toți anii ăștia în corporație? Și pensia?”.
Mai știi când erai mic și adulții te întrebau: „Pe cine iubești mai mult: pe mama
sau pe tata?”. O întrebare aparent dulce și inocentă, dar care de fapt era un
adevărat instrument de tortură. Tu rămâneai acolo, stors de energie și îngrozit
că trebuie să faci o alegere atât de grea, la o vârstă atât de fragedă. Fețișoara
începea să ți se încrețească a plâns, moment în care adulții izbucneau într-un
 Prefață 15

râs amuzat-pervers. Ei, acum întrebarea aceasta s-a transformat în „Să îmi ur-
mez visul sau să îmi văd liniștit de viață?”. Între timp, studiind întrebarea despre
mama și tata, experții au ajuns la concluzia că e o întrebare abuzivă, o adevărată
tortură psihologică pentru copilul mic și au sfătuit adulții să o scoată din reper-
toriul de interacțiuni cu copiii. Dar întrebarea aceea a rămas acolo, în sistemul
tău, iar acum ți-o pui tu însuți într-o altă formă, la fel de chinuitoare.

O metodă rațională pentru managementul visurilor noastre

Dar lucrurile nu trebuie să fie așa. Chiar și atunci când realizarea visurilor pare
o chestiune guvernată de noroc și alți factori în afara controlului celui care
deține visul – un contact care a facilitat încheierea acelei afaceri, o sumă de bani
oferită de părinți – de fapt există un set de „strategii” (să le spunem așa) pe care
cei care își realizează visurile tind să le urmeze mai mult sau mai puțin conștient
și organizat.
Studiile științifice riguroase confirmă existența și eficiența acestor strategii.
Aplecându-mă asupra acestor cercetări și studiind oameni obișnuiți care își
realizează visurile am început să înțeleg că aceste strategii sunt mai degrabă
regula decât excepția în viețile celor care nu doar că au un vis, dar reușesc să îl
și îndeplinească. Mai mult, am început să întrezăresc ideea că, împreună, aceste
strategii pot forma o „metodă”. O metodă rațională prin care oamenii își pot
gestiona visurile. Și care desigur nu va rezolva toate problemele planetei, dar
care ne poate ajuta să ne creștem șansele de a ne realiza visurile și să fim astfel
mai împliniți și mai fericiți.
Încetul cu încetul și fără să îmi dau bine seama cum, am îmbrățișat „meseria”
de „manager de visuri” pentru că, devenind tot mai conștientă de această meto-
dă, am început să îmi doresc să fac ceva cu ea: să o testez, să găsesc informații
care să o confirme sau să o infirme, să vorbesc despre ea, să o împărtășesc și
altora, să o pun la lucru. În etapele de început, senzația pe care o aveam nu era
că eu descopeream ceva – această metodă – ci că acest ceva mă trăgea spre el
și făcea asta în mod consecvent, cu o forță doar cu puțin mai mare decât cea pe
care eu o utilizam ca să fug de schimbarea radicală pe care avea să o aducă în
viața mea.
Chiar de la început, în timp ce căutam informații care să infirme sau să confirme
ideea că există o astfel de metodă, s-a întâmplat ceva care m-a luat prin sur-
prindere. Am înțeles că aceste strategii pe care unii dintre noi le urmează
intuitiv sunt adesea confirmate de studii științifice serioase. Un articol ducea la
16 DREAM MANAGEMENT

un alt articol și o carte citită ducea la altă carte citită, iar puzzle-ul seducător al
cunoașterii se așternea tot mai clar în fața mea, pentru că fiecare piesă nouă
completa piesele deja existente. Am început să accept că de fapt există un
anumit mod de gândire și acțiune, care le permite unora dintre noi să își creeze
un adevărat obicei din a-și realiza visurile. Pentru mine acesta a fost un gând
salvator. Deci așa cum unii dintre noi au obiceiul de a bea cafea dimineața sau
de a merge la sală de două ori pe săptămână, alții și-au format bunul obicei de
a-și îndeplini visurile. Am vrut să aflu mai mult. Acum nu mai trebuia să mă mai
„tragă” nimic. Curiozitatea mea a devenit o forță motivațională care mă presa.
Continuând cercetările, am înțeles ceva ce fusese tot timpul sub nasul meu, dar
nu putusem să îl accept ca să îl articulez clar. Și anume: în turnul de fildeș al
lumii academice, cercetătorii știu care sunt acele strategii care, dacă ar fi adop-
tate, ar conduce mai repede și mai lin spre realizarea visurilor celor care au
visuri de realizat. Secretele sunt cunoscute și nici măcar nu mai sunt secrete. Le
poate accesa oricine pentru a le utiliza în viața sa. În mod gratuit, uneori doar la
un click distanță, alteori la capătul unei analize statistice, sau la finalul a două
sute de pagini frumos așezate într-o carte!
Singura problemă? Ele nu sunt „traduse” pe înțelesul tuturor! Limbajul acade-
mic poate să fie uneori arid, chiar țepos. Și, mai mult, uneori rezultatele cele
mai interesante sunt obținute la confluența a mai multor științe: psihologie,
economie, neuroștiințe, medicină etc.
De aceea „secretele” acestea nu au ajuns încă decât la unii dintre cei care stăm
cuminți la baza turnului de fildeș. Pe de o parte, acest lucru este firesc. Nu toți
oamenii adoptă noutățile în același ritm. Teoria difuziunii sociale a inovației
arată că din acest punct de vedere oamenii sunt împărțiți în cinci categorii. Cam
2,5% dintre noi suntem inovatori, descoperim lucruri noi, pe care abia așteptăm
să le putem împărtăși cu cei din jur. 13,5% dintre noi adoptă inovațiile de îndată
ce aud despre ele. Acestora le place să fie printre primii care fac lucrurile într-un
fel nou și de aceea pe aceștia îi numim adoptatori timpurii (early adopters, în
limba engleză). Apoi 34% formează majoritatea timpurie, 34% majoritatea
târzie, iar 16% dintre noi sunt cei care adoptă ultimii noutățile.

La umbra turnului de fildeș: cum s-a scris această carte?

Mi se pare un lucru nedrept și cu această carte mi-am dorit să pot să pun umărul
la un efort de „traducere” care să ajute cât mai mulți oameni de la baza turnului
de fildeș să înțeleagă știința realizării visurilor și să o folosească pentru a avea o
 Prefață 17

viață mai împlinită și mai fericită. De aceea, la fundația acestei cărți se află sute
de ore de lectură a celor mai relevante studii științifice și sute de ore în care am
reflectat la următoarea întrebare: „Cum se pot explica aceste lucruri într-un
mod simplu și atractiv, pe înțelesul tuturor, inclusiv al acelora care nu au studii
în psihologie, medicină, neuroștiințe etc.?”.
O altă întrebare care m-a călăuzit în tot timpul acesta și care se află și ea la baza
acestei cărți este: „Ce fac altfel oamenii care își fac un obicei din a-și realiza
visurile?”. Aceasta este o întrebare simplă, care însă e insuficient explorată.
Într-o zi mi-ar plăcea să fac parte dintr-un amplu proiect de cercetare care să se
ocupe exclusiv de această întrebare. Între timp, din observațiile mele, mi s-a
părut că înțeleg că unul dintre lucrurile pe care oamenii care au obiceiul să își
realizeze visurile le fac în mod diferit este modul în care se raportează la visul
lor: la fel cum managerii se raportează la proiectul lor cel mai important.
Inițial, această idee mi-a venit prin intermediul unei cărți despre care o să poves-
tesc un pic mai târziu. Primul meu gând a fost: „Ce metaforă stupidă!”. Eram eu
însămi manager în acel moment. Echipa mea era formată din circa cincisprezece
persoane – angajați, consultanți și interni – din opt țări diferite, iar eu trudeam
sub povara ei. Mai precis, sub povara luptei surde, nedeclarate niciodată ca ata-
re, cu una dintre persoanele din echipă. Mereu nemulțumită, persoana aceasta
scruta fără încetare orizontul ca să mă prindă „la colț”, să îmi vâneze greșelile.
Fără ca eu să știu, petrecea nenumărate ore în întâlniri online ca să adune
„dovezi” despre lipsa mea de adecvare la rol. În momentul în care am început
să prind de veste, eram complet nepregătită pentru o confruntare. Fusesem
aruncată într-o apă prea adâncă înainte de a ști să fac măcar pluta și habar nu
aveam ce să fac cu acest gen de comportament. În întreaga mea viață profesi-
onală nu avusesem niciodată vreun conflict cu nimeni, iar asta mă dezavantaja
clar, colega mea fiind experimentată în războaie de toate felurile.
Acumulam stres și mi se părea că munca de manager e cea mai irațională muncă
de pe planetă: cum să asociezi visurile cu așa ceva? Dar așa cum se întâmplă ade-
sea, lucrurile nu vin degeaba spre noi. Intrigată de această asociere, am început
să citesc cărți de management. Pentru prima oară în viață. Așa cum se întâmplă
adesea, fusesem un manager făcut în grabă și din păcate nu avusesem timp să mă
instruiesc. Începeam acum, pentru că nevoia e cel mai bun învățător. Îmi amintesc
și acum emoția pe care am simțit-o când mi-a sosit acasă primul tom: o carte de
600 de pagini cu coperți de carton albastru. O carte a lui Peter Drucker, unul dintre
părinții fondatori ai științei managementului. Și am citit tomul acela, și apoi alt
18 DREAM MANAGEMENT

tom, și apoi altele, și apoi am înțeles de ce cuvintele „vis” și „management” tre-

buie să stea împreună nu din întâmplare, ci cu tot dinadinsul!
Următorul pas a fost să încep să culeg povești ale unor oameni obișnuiți, ca mine
și ca tine, care au visuri pe care vor să le realizeze sau pe care le-au realizat deja.
Am ascultat aceste povești, prin filtrul managerului care nu fusesem dar care
deveneam, în contextul atelierelor de Dream Management pe care le organizam
în principalele orașe din România. Sute de oameni au împărtășit cu mine visurile
lor pentru o viață mai bună, cu mai mult zvâc. Și câteva zeci dintre ei mi-au scris
mesaje private după ateliere – uneori după câteva săptămâni, alteori după
câteva luni – ca să îmi spună cum au procedat ca să realizeze un anume vis. Am
înțeles cum cei care aveau succes foloseau câteva principii simple de manage-
ment: își planificau ce aveau de făcut, identificau și organizau resurse, atrăgeau
oameni în povestea lor formând o echipă a visului, reflectau periodic dacă sunt
pe drumul cel bun etc.
La un moment dat, a încolțit în mine dorința de a scrie o carte. Această carte.
Însă îmi era teamă să mă bazez doar pe observațiile mele, care poate erau prea
influențate de evenimentele din propria mea viață. Așa că am început să culeg
informații în mod mai organizat și mai structurat, cu ajutorul unui chestionar.
Mi-am rugat cititorii de pe platforma www.republica.ro să mă ajute:
„Până acum nu am avut obiective majore în viață. M-am lăsat purtată
de oportunități, în funcție de ceea ce părea să fie potrivit în acel mo-
ment. Am fost norocoasă pentru că am găsit mereu mentori care nu
m-au lăsat să fac greșeli majore. Dar acum aș vrea ca în următorii 5 ani
să contribui la identificarea și realizarea a cel puțin 1000 de visuri. Pen-
tru a documenta această experiență și lucrurile incredibile care cu sigu-
ranță se vor contura, dar și pentru a-mi organiza propriile gânduri, am
decis să scriu o carte. Nu doresc să scriu o carte motivațională, ci una
bazată pe experiențele concrete ale oamenilor care își urmează sau nu
visurile (dar se gândesc la ele), care au curaj sau nu să facă ceva pentru
a le realiza, care au sau nu un partener sau o echipă pentru a le realiza,
care le împărtășesc sau nu celor din jur, care mai cred sau nu în ele, care
îi ajută sau nu pe alții să își realizeze propriile visuri. Îmi propun să încep
cu o etapă de cercetare. Pentru care, dragi cititori, vă cer ajutorul: dacă
aveți 15 minute la dispoziție, vă rog să răspundeți la întrebările din acest
chestionar. M-ați încurajat atunci la început: mi s-a părut firesc să vin
spre voi să vă spun ce ați declanșat și, de data asta, să vă rog să mă
ajutați în continuare”.
 Prefață 19

Au răspuns 78 de persoane. Fiecare dintre acești oameni a răspuns la o serie de

40 de întrebări iscoditoare: Care e prima ta amintire legată de dorința de a realiza
acest vis?; De ce dorești să realizezi acest vis?; În ce măsura talentele și abilitățile
tale sunt aliniate cu visul tău?; În ce măsură te aștepți ca realizarea visului tău să
fie unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-ai făcut vreodată?; Ce abilități
trebuie să mai dobândești ca să realizezi acest vis?; Care crezi că va fi un obstacol
important în realizarea visului tău?; și alte întrebări asemănătoare.
Citind răspunsurile, am simțit nevoia să mă întorc la teorie. Unele visuri se reali-
zau ușor, de îndată ce deținătorul lor vedea clar ce dorea să obțină. Ca prin
magie, în acel moment, resurse care fuseseră dintotdeauna acolo apăreau în
raza conștiinței celui care avea un vis, iar omul trebuia doar să întindă mâna și
să alinieze stelele care îi picau în poală. Alte visuri aveau nevoie ca deținătorul
lor să opereze schimbări mai profunde în modul său de gândire, simțire și
acțiune. Ele păreau a veni pe lume ca să ajute acea persoană să devină o ver-
siune mai bună a sa însăși. Motivați de visul lor, oamenii își doreau să opereze
schimbări complexe în viețile lor.
Astfel, am început să mă gândesc tot mai mult la schimbările de comportament
și o vreme m-am pierdut în mulțimea teoriilor din acest domeniu. Autorul care
m-a marcat cel mai mult a fost James Prochaska, cu modelul său trans-teoretic
al schimbărilor de comportament. La un moment dat, învățasem atât de multe
lucruri despre asta, încât la serviciu am creat un curs online despre schimbarea
de atitudini și comportament, în care am inclus șase dintre zecile de teorii și
modele care există. Zeci de colegi din Europa, Africa, Asia și America Latină au
participat la acest curs și unii dintre ei mi-au spus că acesta a fost unul dintre
cele mai utile cursuri pe care l-au făcut în întreaga lor viață profesională.
Pas cu pas, dansând între teorie și practică, între cărți și ateliere de Dream
Management, între articole științifice și interviuri cu oameni care își realizau
visurile, am ajuns să construiesc structura acestei cărți. Prima versiune a cu-
prinsului a inclus mult mai multe capitole decât cele incluse aici. Nu știam unde
mă va duce inspirația și cercetarea, așa că am lăsat porți deschise. Care ulterior
s-au închis singure pe măsură ce mesajul cărții devenea tot mai clar. Un capitol
pe care am regretat să îl exclud a fost unul legat de fricile pe care le au oamenii
în raport cu visurile lor. Un altul era legat de modalitățile prin care părinții ar
putea să își susțină copiii să își realizeze visurile. Simt, însă, că aceasta nu va fi
singura mea carte pe această tema, așa că e foarte probabil ca următoarea să
includă aceste capitole, împreună cu cele care vor fi sugerate de către cititorii
acestui volum.
20 DREAM MANAGEMENT

Pentru programul de Dream Management eu am plantat o sămânță, dar el a

crescut apoi pentru că oamenii au venit cu sugestii, idei și încurajări. Atunci când
am început nu m-am gândit că o să ajung cu el în companii sau în școli. Dar
oamenii care veneau la ateliere erau angajați undeva și își doreau programul
pentru echipa din care făceau parte. După cum erau și părinți care își doreau
programul pentru copiii lor, la școală. Mă aștept să se întâmple la fel și cu
această carte, așa încât aștept ideile și sugestiile voastre.
Unul dintre argumentele majore ale acestei cărți e faptul că orice vis se poate
realiza, cu condiția ca deținătorul acelui vis să își trateze visul așa cum un
manager foarte dedicat și competent își tratează unul dintre cele mai impor-
tante proiecte. Este o idee simplă. O paralelă care ar putea părea subînțeleasă,
dar care mie mi-a schimbat complet modul de a mă gândi la felul în care putem
să ne organizăm pentru a ne realiza cele mai îndrăgite aspirații. Astfel, din
momentul în care această idee a intrat în raza conștiinței mele, am început să
devorez manuale de management care până atunci îmi stârneau doar un interes
moderat. Acest lucru se reflectă în natura resurselor bibliografice citate mai jos.
Astfel, veți observa că multe din lucrările citate provin din domeniul mana-
gementului, în timp ce restul provin din sfera psihologiei, în special din ramura
psihologiei pozitive. Mai jos am menționat doar o parte dintre resursele
consultate, respectiv pe acelea pe care le menționez explicit în text. Matricea
mea informațională generală, opiniile implicite și eventualul dram de înțelep-
ciune pe care am putut să îl pun la baza acestei cărți provin din sutele de volume
și articole pe care le-am citit de-a lungul timpului și care mi-au orientat gândirea
în feluri care s-au integrat profund în ceea ce sunt acum.

Ce vei găsi în această carte

Greșit atribuit lui Nelson Mandela, poemul care deschide acest volum exprimă
în formă succintă esența acestei cărți. Și anume că în noi toți se află talente,
abilități și resurse extraordinare, care se află în slujba noastră, pentru a realiza
cele mai frumoase lucruri la care mintea noastră poate să aspire.
Nu este adevărat că ne e teamă că, pornind să realizăm lucruri înălțătoare pen-
tru noi înșine și pentru societate, nu vom avea instrumentele interioare pentru
a reuși. Mulți dintre noi se auto-cenzurează în ambiție și aspirație, pentru a fi la
fel ca alții și pentru ca aceștia „să nu se simtă nesiguri în preajma noastră”.
Pentru a nu trebui să ieșim dintr-o zonă călduță, dar limitativă, a confortului de
zi cu zi. Pentru a nu descoperi cine suntem cu adevărat, crezând că această
descoperire ne va „obliga” apoi la lucruri pentru care nu suntem pregătiți.
 Prefață 21

Ne tragem în jos pe noi înșine și unii pe alții, jucăm „la scară mică”, într-un mod
care „nu folosește nimănui”. Este paradoxal ceea ce facem, pentru că fiecare
dintre noi poartă în sine lumina orbitoare a perfecțiunii umane, pe care, însă,
prea adesea o punem sub oborocul cutumelor sociale, a tradițiilor, a „cumin-
țeniei”. Ne este frică de visurile noastre cele mai îndrăznețe, pentru că suntem
convinși că plata pentru ele ne va zdrobi. Credem că visurile noastre cer jertfă
și sacrificiu și le ascundem în cele mai întunecate sertare ale sufletelor noastre.
Făcând așa, ceea ce sacrificăm de fapt sunt toate acele talente ieșite din comun
– inteligența noastră în primul rând – care ne-au fost date tocmai pentru a putea
să fim cea mai frumoasă versiune a noastră.
În primul capitol clarific termenul „vis”, oferind două definiții ale acestui con-
cept, astfel încât să știm despre ce vorbim în contextul acestei cărți. Îmi doresc
ca acest volum să fie o resursă și o sursă de inspirație pentru oameni obișnuiți,
„ca mine și ca tine”, așa încât în pasul imediat următor aduc exemple, povești
de viață, ale unor oameni ca noi, dintre care pe unii îi cunosc personal, care și-au
îndeplinit visuri pentru care viața nu păruse să îi sortească absolut deloc. Ter-
menul „management al visurilor” este nou, așa încât am dorit să explic motivele
pentru care am decis să scriu o carte pe această temă și, de asemenea, am
încercat să clarific câteva mituri în legătură cu realizarea visurilor. De exemplu:
numai oamenii norocoși își realizează visurile sau visurile sunt pentru oameni
slabi și idealiști. În partea a doua a capitolului răspund la câteva întrebări
importante: cum se formează în noi visurile pe care le avem? De unde vin ele?
În ce măsură suntem influențați de mediul înconjurător și în ce măsura această
influență este benefică? Apoi: Cum putem să prioritizăm visurile atunci când
avem multe pe listă, iar viața ne cheamă în direcții diferite? În fine: Ce fel de
visuri trebuie să urmărim? Sunt ele „egale”, toate bune și frumoase, sau nu?
Cu capitolul al doilea intrăm în „substanța” cărții și vorbim despre funcțiile
managerului de visuri, pornind de la premisa că pentru a realiza un vis, ceea ce
trebuie să facem este să ne comportăm cu visul nostru, așa cum un manager se
comportă cu proiectul său. Un manager de succes nu e de succes pentru că are
noroc în viață, ci pentru că își știe rolul și îl îndeplinește conform unui set de
așteptări relativ standardizate. Pe parcursul unei zile de muncă, toți managerii,
din orice domeniu, fac cam aceleași lucruri. Dar care sunt aceste lucruri? Care
sunt funcțiile managerului? În acest capitol descriu șase funcții: reprezentarea
visului în lume, planificarea visului, organizarea în vederea realizării lui, crearea
și gestionarea echipei visului, conducerea pe calea visului și monitorizarea pro-
gresului. Pentru fiecare dintre aceste funcții propun o „fișă de post”, o listă cu
sugestii de activități care corespund fiecăreia dintre aceste funcții. Astfel, dacă
22 DREAM MANAGEMENT

ai vrea să te „angajezi” pe tine însuți pentru a-ți realiza visul, ai ști exact ce să îți
ceri și apoi cum să te verifici.
În capitolul al treilea înveți despre metodele managerului de visuri. Managerii
își conduc proiectele utilizând anumite moduri de lucru care au fost testate și
validate de experiența îndelungată a diferite generații de profesioniști din
domeniul managementului. Desigur, există loc pentru inovație și dezvoltare
continuă, dar există metode clare, care, dacă sunt folosite, ajută managerul să
gestioneze un volum uriaș de muncă – al său și al altora. Dintre zecile de metode
de lucru ale managerului de visuri, în acest capitol am inclus doar metode care
îndeplinesc două criterii: sunt testate și validate științific și sunt ușor de utilizat.
Astfel, în acest capitol vei afla despre următoarele metode: vizualizarea visului,
jurnalul visului, contrastul mental, cel mai mic pas și crearea de mini-obiceiuri.
Pentru fiecare metodă primești sugestii concrete de utilizare pentru cazul în
care ești managerul propriului vis și pentru cazul în care dorești să ajuți pe
cineva să își realizeze visul. Acest capitol include și un îndrumar pentru buna
utilizare a metodelor, care oferă câteva scenarii menite să te ajute să alegi
metoda sau combinația de metode cea mai potrivită cazului tău.
Capitolul al patrulea se referă la abilitățile managerului de visuri. Termenul „abi-
litate” se definește ca un set de deprinderi teoretice și practice, dobândite în
urma unui proces de învățare, care permit obținerea rezultatelor dorite. Mana-
gerii nu își conduc valoroasele proiecte, uneori de ordinul a milioane de euro, pe
baza unor ipotetice talente înnăscute, ci prin intermediul unui set de deprinderi
pe care le-au învățat în diferitele școli de management pe care le-au absolvit. Cu
alte cuvinte, oricine învață ceea ce este necesar poate să devină manager al
propriului său vis și poate să îi ajute pe alții să își realizeze visurile lor. Abilitățile
descrise în acest capitol sunt: dezvoltarea conștiinței de sine (având în vedere că
sinele este principalul instrument al managerului de visuri), capacitatea de a-și
înțelege și cultiva propria motivație, capacitatea de a comunica eficient despre și
în procesul realizării visului, rezolvarea problemelor care apar pe parcurs și abi-
litatea de a cere ajutor. Oricine stăpânește aceste cinci abilități de bază își crește
considerabil șansele de a-și realiza visul, oricare ar fi acela.
Capitolul al cincilea, mai scurt decât cele anterioare, își propune să facă trecerea
de la viața privată la viața publică și, mai ales, cea profesională. Până acum am
vorbit în mod special despre felul în care putem să ne transformăm propriile
vieții. În acest capitol discutăm despre felul în care am putea să transformăm
organizațiile în care lucrăm prin visurile pe care le avem. Eroii acestui capitol
sunt Craig Handley și Mary Miller, proprietarii a două companii din Statele
 Prefață 23

Unite, care au adoptat conceptul de management al visurilor, revoluționând

modul în care funcționează companiile lor. Pe scurt, acești antreprenori de suc-
ces au decis să organizeze activitatea companiilor lor astfel încât să își ajute
angajații să își realizeze visurile. Oamenii au fost încurajați să vină la serviciu
însoțiți de aspirațiile lor personale cele mai înalte, să se ajute unii pe alții să și le
realizeze și să utilizeze resurse pe care compania le-a creat și le-a pus la dispo-
ziție în acest scop. Managerii acestor companii au observat o reducere consi-
derabilă a fluctuației personalului și o creștere considerabilă a motivației anga-
jaților. Capitolul include și o sugestie cu privire la modul în care companiile
românești – dintre care unele se confruntă cu o importantă fluctuație a per-
sonalului – ar putea să utilizeze acest model al managementului prin visuri, în
completarea clasicului model al managementului prin obiective.
În fine, cel de-al șaselea și ultimul capitol al acestui volum, vorbește despre visul
meu de a promova acest concept în societatea românească. Am început sin-
gură, cu un prim atelier de Dream Management, într-o organizație neguver-
namentală din București. Articolul pe care l-am scris și publicat pentru a descrie
acea experiență și conceptul în sine de management al visurilor mi-a schimbat
viața, pentru că m-a luat din contextul profesional în care eram, pentru a explo-
ra potențialul a ceea ce între timp a devenit… un vis al meu. Până la momentul
la care scriu aceste rânduri mai mult de 500 de persoane au participat la
evenimente de Dream Management pe care le-am organizat în marile orașe din
țară. Există deja un număr mare de fani și susținători ai acestui concept. Dar
pentru a realiza cea mai frumoasă versiune a visului – ca fiecare cetățean din
România, adult sau copil, să știe care e visul său și să aibă în jur oameni care să
îl ajute să îl realizeze – este nevoie de un alai întreg. Chem la oaste: profesori,
părinți și psihologi școlari, manageri și antreprenori, specialiști în resurse uma-
ne, directori și manageri de bănci, angajați și voluntari în organizații neguver-
namentale, membrii și simpatizanți ai (noilor) partide politice, lideri și membri
ai asociațiilor românilor din străinătate, membrii ai familiilor extinse, cititori și
ambasadori ai acestei cărți și, mai ales, pe tine! Hai!

Mulțumiri
Sunt foarte recunoscătoare. În general pentru că acest concept – Dream
Management – a venit în viața mea. Practic m-a salvat dintr-o cumpănă profe-
sională, cea pe care am început să o povestesc câteva pagini mai înainte. După
luni de tensiuni și îndoieli, m-am îmbolnăvit. În burta mea, în partea stângă jos,
a început să crească un fluture care se zbătea să iasă afară. Întâi delicat, iar apoi
24 DREAM MANAGEMENT

tot mai violent. Era nerăbdător și nu mai voia să stea acolo. Mă trezea chiar și
noaptea, ca să îmi spună cât de tare ura faptul că era singur, în întuneric.
Numele în jargon medical al fluturelui meu era „colită spastică”. Medicii din
două țări diferite mi-au spus că nu se cunoaște originea acestei boli și că trebuie
să mă obișnuiesc așa pentru tot restul vieții mele.
Prima schemă de tratament a fost inutilă, iar a doua a inclus valium. După trei
luni de valium eram suficient de îngrozită încât să încep să îmi studiez boala pe
internet. Știți cum medicii spun să nu ne „consultăm” pe internet? Ei bine, eu
luasem de bun sfatul lor și refuzam să fac asta. Când am început să citesc eu
însămi, am aflat că unul dintre cele mai frecvente motive ale acestei boli era
legat de stres. Evident! Le spusesem mereu medicilor că trec printr-o perioadă
grea, dar niciunul dintre ei nu se gândise să identifice cauza. Cu informația asta,
am început să caut alternative pentru viața mea. Să mă întreb pentru prima oară
cu adevărat: „Dar eu ce vreau cu adevărat? Care este visul meu?”. Ca întot-
deauna când sunt la o răscruce în viață am început să citesc. Carte după carte,
articol după articol, poveste după poveste.
E o listă lungă de autori cărora le sunt recunoscătoare pentru cărțile minunate
pe care le-au scris, pe care eu le-am sorbit și care m-au adus în punctul acesta
în care eu scriu această carte și coordonez programul de Dream Management.
Ar fi așa: Matthew Kelly (The Dream Manager), Sonja Lyubomirsky (Cum să fii
fericit), Martin Seligman (nu doar pentru cărțile sale, dar și pentru că a pus
bazele unei noi ramuri ale psihologiei: psihologia pozitivă), Gabrielle Oettingen
(Rethinking Positive Thinking), Giorgio Nardone (care mi-a deschis ochii asupra
consilierii orientate spre soluții) și mulți alții.
Apoi le mulțumesc celor care m-au susținut atunci, la început, cu acest proiect.
Raluca Negulescu, care m-a invitat să susțin o activitate de team building în
organizația ei, dându-mi mână liberă: acela a fost primul atelier de Dream
Management. Doru Toma, de la Young Leaders for Justice, care a citit primul
articol pe care l-am scris pe această temă și care m-a invitat să susțin un atelier
pentru tinerii lideri în domeniul justiției. Andrada Sorca (acum Mazilu) care mi-a
deschis porțile orașului ei, Timișoara, unde acum este una dintre cele mai dina-
mice comunități de Dream Management. Melania Medeleanu, care mi-a as-
cultat poveștile despre ateliere și m-a încurajat să continui. Vlad Voiculescu,
care a găzduit în sufrageria lui primele ateliere din București. Irina Mihălcuț,
care m-a invitat la Roman. Prietenei mele Roxana Todea, care mi-a dat cele mai
bune sfaturi și instrumente pentru activitățile de promovare online (îi datorez
printre altele, multe fotografii frumoase și site-ul). Elena Herlea, o altă prietenă,
 Prefață 25

care mi-a dăruit identitatea vizuală a programului. Celui mai frumos bărbat din
lume – Matteo – pentru că a fost întotdeauna prezent și încurajator.
Și, desigur, le sunt foarte îndatorată celor 78 de persoane care au răspuns la ches-
tionarul meu. Și, în egală măsura, celor 500 de persoane care au participat la
evenimentele de Dream Management și care au avut încredere ca să își împăr-
tășească visurile cu mine. Le mulțumesc în mod deosebit celor care mi-au scris
apoi mesaje private ca să îmi spună cum au realizat visurile și ca să mă încurajeze
să continui acest program. Le mulțumesc cititorilor mei de pe platforma
www.republica.ro și editorului Raluca Ion, care m-a încurajat mereu, deși cred că
noi nu ne-am cunoscut niciodată față în față. Am fost foarte emoționată când
platforma a creat secțiunea https://republica.ro/dream-management și a pus
acolo toate articolele mele pe această temă. Le mulțumesc lui Sergiu Vlăsceanu
și Sabinei Șelaru, care sunt alături de mine în demersul de a promova conceptul
de Dream Management în România și care sunt și ei atât de pasionați și fascinați
de acest concept.
Îi mulțumesc tatălui meu, în mod special. Care nu mai este printre noi acum, dar
care a fost mereu eroul meu și care mă ajută în continuare cu cel mai sănătos
simț al umorului din câte am cunoscut. Datorită lui știu să fiu autoironică atunci
când risc să mă iau prea în serios.
Capitolul I
E posibil să îți îndeplinești visurile?

Un vis este un microscop prin care privim la

manifestările ascunse în sufletul nostru.
Eric Fromm

Faptul că ai luat în mână această carte înseamnă că iscodești cu mintea această

întrebare și că poate că ai un vis, mai nou sau mai vechi, care îți dă târcoale. Ca
mulți oameni probabil ai încercat deja să faci ceva în legătură cu visul tău și ai
început să speri că se poate realiza. Sau poate doar ai construit castele de nisip
în minte fără să fi făcut încă niciun pas concret. Sau poate că ai o viață liniștită,
„frumos curgătoare” (vorba lui Ion Creangă, care spunea așa despre râul
Ozana), ai un job relativ stabil și relativ plăcut, o familie ca multe alte familii, cu
bune și mai puțin bune, dar simți că lipsește ceva și un colț al minții tale se
întreabă mereu: „Dar, cum ar fi dacă….”
Această carte pornește de la principiul că în teorie orice vis poate să fie înfăptuit.
Zborul i-a fascinat dintotdeauna pe oameni: prima legendă despre oameni care
zboară, Dedal și Icar, își are originea în vremuri atât de străvechi, încât ne e
aproape imposibil să le ancorăm pe o axă a timpului. Mai aproape de noi, în
urmă cu aproape cinci sute de ani, Leonardo da Vinci a imaginat mașinării care
au devenit elicopterele moderne. Acum o sută de ani Henri Coandă aducea o
contribuție importantă care a făcut posibilă inventarea avionului modern. Acum
zborul e ceva banal: cu mai puțin de o sută de euro, la bordul unui avion
low-cost, poți să ajungi dintr-o parte într-alta a Europei, în mai puțin de două
ore. Diferite grupuri de cercetători testează aparate individuale de zbor și e
posibil ca în curând să putem deține astfel de aparate, în locul clasicelor mașini.
Omenirea a îndeplinit un vis nebunesc. Un vis care, pentru mult timp, a fost mai
degrabă o fantezie (o să vedem într-un capitol viitor care e diferența dintre un
vis și o fantezie) ce părea realmente imposibil de realizat.
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 27

Istoria a consemnat experiența unor oameni care nu doar că și-au îndeplinit cele
mai improbabile visuri, dar au făcut asta în ciuda (sau poate datorită?) unor
obstacole aparent insurmontabile, la vârste șocant de tinere. Alexandru cel
Mare pornea să cucerească alte țări înainte de a fi major (conform standardelor
actuale). Octavian, cel cunoscut ca primul împărat al Romei, a devenit senator
la vârsta de 20 de ani. Ioana d’Arc lupta în războiul care a transformat-o într-o
eroină când era încă o adolescentă de 17 ani. Blaise Pascal a inventat primul
calculator la 19 ani. Mozart a scris prima sa simfonie la 8 ani. Mary Shelley a
publicat Frankenstein când avea abia 20 de ani. Malala Yousafzai a câștigat
Premiul Nobel pentru Pace la vârsta de 17 ani, pentru că a îndrăznit să înfrunte
talibanii care doreau să închidă toate școlile pentru fete. În fine, prima gimnastă
din lume care a luat un 10 curat la Jocurile Olimpice, Nadia Comăneci, avea doar
14 ani atunci când a realizat această performanță absolut incredibilă.

Mașina de realizat visuri

Creierul nostru este proiectat pentru a ne ajuta să ne îndeplinim visurile. De-a
lungul dezvoltării rasei umane, din vechime și până în prezent, creierul și-a
construit mecanisme extraordinar de sofisticate care au acest unic scop. Pe de o
parte, creierul nostru este o mașină incredibil de performantă de rezolvare a
problemelor care stau în calea lucrurilor pe care vrem să le realizăm. Pe de altă
parte, de fiecare dată când suntem aproape de îndeplinirea unui obiectiv, creierul
nostru eliberează o substanță numită dopamină, care produce bucurie intensă.
Dopamina este semnalul creierului că un lucru pe care îl dorești sau de care ai
nevoie e pe cale să se întâmple și îți dă nu doar energie dar și plăcere pentru a
continua eforturile. În înțelepciunea ei, natura ți-a făcut cel mai important cadou
pentru ca tu să supraviețuiești și să te dezvolți, realizând lucruri ieșite din comun.
Și atunci de ce există mai multe visuri cu aripi frânte decât visuri împlinite? Dacă
istoria noastră celebrează oamenii cu realizări ieșite din comun, cum se face că
mulți dintre noi își amână constant visurile sau preferă să le trăiască în imaginar?
Dacă anatomia și fiziologia creierului nostru sunt de natură să ne susțină în orice
întreprindere posibilă și uneori chiar imposibilă, cum se face că renunțăm la ceea
ce ne dorim cu adevărat? Dacă alții pot să aibă realizări incredibile la cele mai
fragede vârste, cum se face că noi la 40 de ani nu avem curaj să facem acele
schimbări care ne-ar pune pe traiectoria a ceea ce dorim cu adevărat?
De la principiul care spune că în teorie orice vis poate să fie împlinit la practică,
este o distanță pe care puțini știu cum să o parcurgă și ajung să creadă că totul
depinde de noroc sau de niște sacrificii atât de mari încât poate că nici nu merită
eforturile.
28 DREAM MANAGEMENT

Cartea aceasta își propune să creeze o punte între teorie și practică și să arate
că orice vis poate să fie împlinit, cu o singură condiție principală și pe baza unui
set de principii generale. Doar o singură condiție principală. Numai una! Dar
înainte de a dezvălui această condiție, aș vrea să fac două lucruri.
În primul rând, aș vrea să îți spun câteva lucruri importante despre această
condiție. Aș vrea să ți-o prezint ca și cum ți-aș prezenta o persoană care ar putea
să îți devină o foarte bună prietenă sau – cine știe – poate chiar viitoarea soție
sau viitorul soț. Știu că acum oamenii se prezintă simplu, doar cu numele:
– Vă rog să faceți cunoștință. Mihai, ea e Maria. Maria, el e Mihai.
Iar apoi cei doi își dau grăbit mâna, se privesc uneori ușor stânjeniți și gata. Eu
sunt de modă veche. Mie îmi place să spun așa:
– Vă rog să faceți cunoștință. Maria, el e Mihai, prietenul acela al meu
despre care îți spuneam că e pasionat de escaladă și care de curând s-a
întors dintr-o expediție prin intermediul căreia a strâns bani pentru copiii
cu cancer.
Apoi m-aș întoarce spre Mihai și aș spune:
– Mihai, despre Maria nu cred că ți-am povestit. E prietena mea care de
curând a revenit din Africa, unde a făcut voluntariat pentru copiii cu
dizabilități.
Dintre miile de caracteristici pe care cei doi le au, eu încerc să le aleg pe acelea
care îi unesc în vreun fel. Punctele comune care ar putea reprezenta tot atâtea
punți de comunicare între doi oameni care acum că se cunosc poate își vor uni
resursele și poate chiar destinele pentru a face mult bine celor din jur și lor înșiși.
Așa aș vrea să îți prezint această condiție, pentru că lucrul cel mai bun pe care
eu mi-l pot imagina ca rezultat al acestei cărți este situația în care cât mai mulți
oameni își unesc destinele cu ceea ce reprezintă această condiție întru realiza-
rea unui număr cât mai mare de visuri. Nu îmi propun o sarcină ușoară pentru
că, în timp ce pe ea o cunosc foarte bine, pe tine, cel care citește, te cunosc mult
mai puțin. Intuiesc câteva dintre calitățile pe care le ai, precum: dragostea
pentru lectură și cunoaștere, interesul pentru a deveni cea mai bună versiune a
ta însăți/însuți, preferința pentru a trăi o viață cu sens, dorința de a cunoaște și
de a face binele. Dar nu pot să fiu sigură de prea multe lucruri, așa încât o să mă
ierți dacă introducerea o să fie mai stângace decât aș prefera eu.
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 29

În al doilea rând, aș vrea să îți cer voie să îți adresez o întrebare. O întrebare
foarte simplă, la care o să te rog să răspunzi onest, cu „daˮ sau „nuˮ. Dacă răs-
punzi „daˮ atunci cred că ți-ar face mare plăcere să citești cartea în întregime,
o dată sau chiar de mai multe ori. Să îi pătrunzi ideile și să faci exercițiile pe care
o să le propun. Să o comentezi cu prietenii și colegii tăi și să o recomanzi altor
persoane cărora poate că o să le aducă unele schimbări în viață. Dacă răspunzi
cu „daˮ, atunci poate ar fi util să cumperi această carte ca să o ai mereu la
îndemână sau să o împrumuți de la cineva, ca să o ai la îndemână măcar tem-
porar, până te pui pe linia pe care cartea o desenează. Dacă nu ai posibilitatea
materială de a cumpăra această carte, dar ești deosebit de motivat/ă să îi
cunoști conținutul, te rog să mă contactezi și o să găsim o modalitate inovativă
pentru ca setea ta de cunoaștere să poată să fie satisfăcută.

Doamna Condi
Acum a sosit vremea să îți prezint condiția despre care îți spuneam. Dacă ea ar
fi o persoană, atunci aș numi-o Doamna Condi și aș prezenta-o așa:
– Dragă cititorule, te rog să faci cunoștință cu doamna Condi. Doamna
Condi este fiica regretatului domn Peter Drucker, profesor, scriitor și con-
sultant de renume. Domnul Drucker a inventat teoria managementului,
aducând o contribuție extraordinară la dezvoltarea întreprinderilor de
varii tipuri. Doamna Condi continuă studiile tatălui său, dar le aplică la
viața oamenilor obișnuiți, ca mine și ca tine, care doresc să își realizeze
aspirațiile profesionale și personale de orice fel. Ea a demonstrat științific
că orice vis se poate realiza cu o singură condiție. Și anume ca deținătorul
visului să își trateze visul la fel cum ar trata orice alt proiect important al
vieții sale, folosind câteva dintre principiile de management dezvoltate
de tatăl său.
Apoi m-aș întoarce către doamna Condi și aș spune:
– Doamnă Condi, vă rog să faceți cunoștință cu cititorul meu. La fel ca
mulți oameni, de-a lungul vieții sale, cititorul meu a avut foarte multe
visuri. Pe unele le-a îndeplinit, la altele a renunțat, iar pe altele speră să
le îndeplinească în curând. Cititorul meu își dorește să trăiască o viață
împlinită, pune mare preț pe devenirea sa ca om și dorește să îi ajute și
pe cei din jur să își îndeplinească visurile. Cititorul meu nu s-a gândit
niciodată că ar putea să aplice principii de management pentru realizarea
propriilor visuri și e un pic sceptic să audă o astfel de idee. Mereu a crezut
că aceia dintre noi care își îndeplinesc visurile sunt mai norocoși sau că
30 DREAM MANAGEMENT

au muncit enorm, plătind un preț foarte mare. Poate chiar prea mare,
uneori. Dar iată că au sosit alți doi invitați. Vă las să explorați împreună
această temă fascinantă și nu pot decât să regret că nu voi fi de față la
conversația voastră. Dar îmi voi imagina cum a decurs, iar apoi poate vom
scrie împreună o carte.
Așadar, condiția necesară pentru ca o persoană care are un vis să îl poată realiza
este ca aceasta să își trateze visul ca pe un proiect important, pe care să îl
gestioneze folosind câteva principii și abilități de management, care vor fi
descrise în această carte. Acum că ai aflat condiția necesară pentru îndeplinirea
oricărui vis, aș vrea să îți adresez întrebarea despre care îți spuneam mai sus.
Presupunerea de la care pornește această întrebare este că ai un vis, mai vechi
sau mai nou, pe care ai vrea să îl realizezi. Sau, dacă nu ai deja un astfel de vis,
simți că ar putea să existe lucruri mai importante în viața ta, genul de lucruri
care dau sens vieții, care te fac să simți că orice obstacol poate fi ușor depășit.
Iată întrebarea:
– Acum că știi că orice vis poate să fie realizat aplicând câteva principii
de management, ai fi interesat/ă să afli care sunt aceste principii și să
le aplici pentru a-ți împlini visul?

Îmi dau seama că e posibil ca tu să nu fii convins/ă de ideea doamnei Condi.

Drept pentru care o să reformulez întrebarea:
– Dacă ai ști că există dovezi științifice care susțin teoria doamnei
Condi, ai fi interesat/ă să citești despre ele în această carte și apoi să le
urmezi pentru a-ți îndeplini visul?

Da sau nu? Asta-i întrebarea!

 E posibil să îți îndeplinești visurile? 31

Exercițiu de reflecție: O conversație cu tâlc

Acesta e o carte practică. În fiecare capitol vei găsi sugestii de exerciții care te
vor aduce mai aproape de identificarea și îndeplinirea visului tău. Majoritatea
acestor exerciții sunt exerciții de reflecție, dintre care unele ar fi bine să fie
făcute în scris. Așa că, îți propun să îți alegi un caiet în care să îți notezi
gândurile. O să denumim acest caiet Jurnalul visului. Iată prima temă: Ima-
ginează-ți că ești cititorul despre care vorbeam în pasajul de mai sus. Tocmai
te-am prezentat doamnei Condi, după care a trebuit să întâmpin alți oaspeți.
Cum ai continua discuția? Ce întrebări ai pune? Ce răspunsuri crezi că ai putea
să primești? Notează aceste întrebări în caietul tău.

1. Ce este un vis în contextul acestei cărți?

Am susținut primul atelier de Dream Management la organizația Policy Center
for Roma and Minorities, care lucrează cu cei mai dezavantajați copii, de pe cea
mai săracă stradă, din cel mai rău famat cartier al Bucureștiului. Raluca, direc-
toarea organizației, m-a invitat să susțin o sesiune de team building. Eu mă
aflam sub entuziasmul unei cărți recent citite, așa că am creat un program inspi-
rat din ea. Am lucrat până în ultimul moment la concept și i-am fost recunos-
cătoare Ralucăi că nu mi-a cerut prea multe detalii despre ce urma să fac. Am
intrat în sala în care se aflau 23 de angajați și un copil de 9 ani și le-am povestit
despre cartea The Dream Manager a lui Matthew Kelly, iar apoi i-am rugat să se
prezinte spunându-și numele și un vis pe care l-au avut în copilărie.
În scurt timp, am început să râdem cu hohote: o participantă își dorise să ajungă
cântăreață deși îi era clar încă de pe atunci că era complet afonă. O altă partici-
pantă ar fi dorit să devină mamă a exact 15 copii, niciunul mai mult și niciunul mai
puțin. Era fixată asupra acestui număr înainte să fi împlinit vârsta de 6 ani. O altă
participantă (erau mai multe femei în sală) și-ar fi dorit să contribuie la realizarea
Canalului Dunăre – Marea Neagră și cred că cititorii mai tineri nu vor înțelege prea
bine de ce unii au izbucnit în râs zgomotos la auzul acestui vis. Coordonatorul unui
program important al organizației își dorise să devină birjar, măcelar și apoi
cântăreț, în această ordine, în diferite momente ale copilăriei. Iar președintele
organizației își dorise să devină un simplu și umil mecanic auto, ceea ce i-a amuzat
foarte mult pe angajați. Atmosfera s-a destins în doar câteva minute cu un joc așa
de simplu: e ok să vorbești despre varianta ta mai tânără, pentru că, deși e vorba
despre tine, nu mai ești chiar tu, a trecut timpul, ai devenit altcineva.
32 DREAM MANAGEMENT

Am făcut zeci de ateliere de atunci și deși în timp am modificat multe dintre

momentele de pe agendă, acesta a rămas neschimbat. Mi-am dat seama că
oamenii înțeleg instinctiv conceptul de „visˮ atunci când se gândesc la vremea
copilăriei. Spre deosebire de unele dintre visurile de la vârsta adultă, ne e ușor
să vorbim despre visurile din copilărie și nu ne rușinăm să le spunem oricui
pentru că sunt învăluite în inefabilitatea și misterul timpului aceluia.
Ca adulți, am creat un întreg vocabular ca să vorbim despre acele lucruri care
ne inspiră și pe care am dori să le realizăm. Vorbim despre obiective, scopuri,
țeluri, aspirații, dorințe, speranțe, rezoluții. Uneori, ne pierdem inutil în hățișul
acestor termeni: există cursuri chiar de nivel universitar unde se studiază dife-
rența dintre scop și obiectiv, cu rigoare și seriozitate academică.

Două definiții
În această carte voi opera cu două definiții ale visului. O primă definiție este una
mai largă și cuprinde întregul vocabular mai sus menționat. La un anumit nivel,
nu consider că e important dacă un lucru pe care îl dorim realizat este denumit
„obiectivˮ, „dorințăˮ sau în alt fel. Atunci când recomand oamenilor să își facă
lista celor 100 de visuri, îi îndemn să lasă să vină spre ei toate acele lucruri
despre care cred că ar putea să îi împlinească. Unele dintre lucrurile de pe listă
vor fi mai mici, iar altele mai mari și asta e ok: în viață uneori sunt lucrurile
mărunte cele care ne fac fericiți. În plus, unii dintre noi suntem foarte puțin
obișnuiți să ne gândim la ceea ce dorim să realizăm. Trăim viața zi după zi: dimi-
neața mergem la serviciu, după-amiaza venim acasă și ajutăm copiii la teme,
seara pregătim cina și ziua următoare o luăm de la capăt.
O a doua definiție este mai restrânsă și e inspirată de John C. Maxwell. Nu sunt
fanul numărul 1 al acestui autor și om de afaceri, dar această definiție mi-a plăcut:
în cartea sa Put Your Dream to the Test spune că un vis este ca o fotografie sau o
imagine a viitorului care îți energizează voința, mintea și sufletul și te motivează
să faci tot ce poți pentru a o aduce la îndeplinire. Accentul aici este pus pe ima-
ginația care ne permite să imaginăm lucrurile a căror realizare ne va face (mai)
împliniți și pe forța motivațională (dată de dopamina menționată anterior) care
ne face să nu pierdem visul din vedere, chiar în prezența unor obstacole.

Vis versus obiectiv

Mulți oameni mă întreabă care e diferența dintre visuri și obiective. Eu spun că
un vis e un obiectiv aflat în afara zonei de confort a persoanei care îl deține. Sau
că un obiectiv e un vis aflat în zona de confort al celui care îl urmărește. De
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 33

exemplu, îți propui să alergi o jumătate de maraton, în contextul în care ești o

fire sportivă și îți e deja destul de ușor să alergi 10 kilometri. Acesta ar fi mai
degrabă un obiectiv, pentru că saltul de la 10 km la 20 de km este destul de ușor
de realizat atunci când ai rutine de antrenament și știi cum trebuie să îți dozezi
resursele fizice pentru eforturi mari. Am vorbi mai degrabă despre un vis în
situația în care punctul tău de pornire e mult mai jos: nu ai fost niciodată cine
știe ce sportiv, gâfâi chiar și când urci scările și mai ești și ușor supraponderal.

Vis versus corvoadă

De asemenea, ca să putem vorbi de un vis și nu de o corvoadă, ar fi necesar ca
tu să te simți cu adevărat inspirat să faci acest lucru, să îi admiri pe cei care îl fac
și să ți se pară că ai fi un semi-zeu dacă ai putea să faci și tu la fel. Să te simți mai
înalt/ă și mai puternic/ă chiar și numai când te gândești că tu ai putea să faci
așa ceva. Un alt exemplu: vrei să îți faci o firmă. E un obiectiv dacă în trecut ai
creat deja o firmă, care a mers mai mult sau mai puțin bine, dar cel puțin ți-a
oferit o experiență în domeniul antreprenoriatului. Este mai degrabă un vis în
contextul în care toată viața ta ai avut statut de angajat într-un context care
solicita foarte puțin spirit de inițiativă, nu ai pe nimeni în familie sau cercul tău
de prieteni care a făcut așa ceva și care ar putea să te ajute și poate nici nu ai o
idee de afacere în care să crezi 100%. În schimb, crezi că te-ar împlini cu ade-
vărat să devii antreprenor, ai o părere foarte bună despre antreprenori, poate
chiar admiri pe cineva care a creat o afacere de la zero și simți că a deveni
antreprenor ar fi cel mai bun lucru care ți s-ar putea întâmpla vreodată. E o
corvoadă dacă simți că numai gândul la acel lucru îți ia din energie, te „seacă”
de bucurie și entuziasm și te face să vrei să faci orice altceva cu timpul tău.

Vis versus fantezie

Dacă distincția vis – obiectiv mi se pare doar relativ importantă, voi face o
distincție la care țin cu adevărat. Diferența între vis și fantezie. Un vis e ceva ce
poate fi realizat, în contextul unei strategii ambițioase și al existenței resurselor
necesare. Uneori, un vis ni se pare imposibil de realizat pentru că nu știm să
dezvoltăm strategia potrivită. Nu avem gândire strategică, nu ne-a învățat ni-
meni să planificăm cum ajungem de la punctul A la punctul B, în contextul unor
resurse date și a altora lipsă, a unor oameni prietenoși și a altora care ne vor
pune piedici. Alteori, distanța dintre resursele existente și cele necesare este
atât de mare, încât renunțăm nu doar să ne gândim la o strategie, dar și să mai
visăm. O fantezie, în schimb, e ceva ce nu s-ar putea realiza niciodată pe căi
licite și fără intervenție divină, oricâte strategii și resurse am utiliza. Exemple de
34 DREAM MANAGEMENT

fantezie: să câștigi la loto, să îți crească aripi de înger cu care să poți să zbori, să
dobândești darul ubicuității și să poți să fii în mai multe locuri în același timp, să
poți să te teleportezi (dacă nu ești un fizician care lucrează în avangarda
timpurilor noastre, în laboratoare de nivelul celor de la NASA).

Visuri versus vise

O altă distincție evidentă este între visuri și vise. În limba română substantivul
„visˮ, are două forme de plural care înseamnă lucruri diferite. Visele sunt
imaginile care se formează în creierul nostru în timp ce dormim și sunt expresii
fiziologice ale experiențelor noastre reale și dorite. În această carte nu ne vom
referi la vise, ci la visuri: dorințele noastre cele mai arzătoare, din categoria celor
care au dat expresia „a-și vedea visul cu ochiiˮ.

Exercițiu de reflecție: vis – obiectiv – fantezie

Gândește-te la câteva obiective ale tale. Pot să fie din orice sferă a vieții tale: să
mergi anul acesta în vacanță, să slăbești un număr de kilograme, să îți cumperi o
casă sau o mașină, să îți schimbi serviciul, să îți deschizi o afacere pe cont propriu,
să te căsătorești cu persoana ideală, să scrii o carte așa cum fac eu în acest
moment. Orice! În Jurnalul visului desenează un tabel cu trei coloane. Pe prima
coloană listează toate obiectivele la care te-ai gândit. Apoi, gândește-te la fiecare
dintre obiectivele de pe prima coloană a tabelului și reflectează la următoarea
întrebare: Cum aș putea transforma fiecare dintre aceste obiective într-un vis?
Amintește-ți diferența dintre vis și obiectiv. Acum, scrie în coloana a doua a tabe-
lului ce a rezultat. În fine, reflectează la următoarea întrebare: „În ce condiții
acest vis al meu ar fi o pură fantezie?“. Scrie și fantezia în tabel, pe a treia coloană.
În final, ia-ți un pic de timp ca să te gândești la ce a rezultat din acest exercițiu și
așază aceste gânduri pe hârtie, sub tabel. Poți să scrii despre ceea ce te-a surprins
la rezultatele acestui exercițiu, despre dificultățile pe care le-ai avut în realizarea
lui, despre emoțiile pe care le-ai trăit în timp ce îl făceai (ce ai simțit), despre
gânduri la care nu te-ai fi așteptat și orice altceva îți vine în minte.
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 35

2. Oameni obișnuiți care au înfăptuit visuri aparent imposibile

Mulți dintre noi credem că numai oamenii extraordinari își realizează visurile, în
timp ce oamenii „obișnuiți” sunt mai înțelepți să se mulțumească în viață cu mai
puțin. În jurul meu am mulți oameni care demontează această credință limita-
tivă și, de când am început să lucrez cu oameni care au visuri pe care vor să le
realizeze, am colectat sute de exemple de oameni cât se poate de „obișnuiți”
(adică oameni ne-faimoși sau care au o faimă foarte restrânsă) care au împlinit
visuri ce inițial păreau imposibil de realizat.

Povestea lui Steli Juganu

Stelian Juganu are un motto-îndemn: „Să credeți mereu în puterea de a vă trăi
visul, pentru că în viață TOTUL începe cu un VIS!ˮ. Steli ar putea să fie unul dintre
ultimii oameni care să aibă un astfel de motto. Viața lui a început mai degrabă
ca un coșmar, decât ca un vis frumos. S-a născut în București în aprilie 1983, dar
a fost abandonat de părinți la două luni după naștere și a crescut în îngrozitoa-
rele case de copii: „centre de plasamentˮ, în jargonul rece al României post-de-
cembriste. Recent, Institutul de Cercetare și Investigare a Crimelor Comunis-
mului a cerut investigarea celor vinovați pentru atrocitățile care s-au petrecut
în unul dintre cele mai inumane orfelinate din România, cel de la Sighet. Dar e
suficient să vorbești cu oricine a crescut în vreunul din orfelinatele României ca
să afli că bătăile crunte erau la ordinea zilei. Primul vis al lui Steli: să intre la
liceu. Aparent banal, dacă Steli s-ar fi născut într-o familie „normală”. Aproape
imposibil de realizat în condițiile sale. Al doilea vis al lui Steli: să intre la
facultatea de asistență socială, ca să îi ajute pe cei care, ca și el, s-au născut în
contexte neprivilegiate. Al treilea vis al lui Steli: să scrie și să publice o carte
despre experiența sa, care să îi inspire și pe alții să depășească obstacole și să
își îndeplinească visurile. Autobiografia Vise împlinite este disponibilă pe siteul
său și descrie parcursul extraordinar al lui Steli și felul în care el și-a creat un
obicei din a-și realiza visurile.

Povestea lui Ionuț Ursu

Ionuț Ursu e un alt tânăr care a crescut în centrele de plasament. Când l-am
cunoscut avea pe mână un tatuaj impresionant, ca un pian. Am fost uimită de
frumusețea oarecum tristă a tatuajului, așa că l-am întrebat despre el. Mi-a spus
că e un tatuaj în memoria tuturor bătăilor și schingiuirilor pe care le-a pătimit
36 DREAM MANAGEMENT

în centre. A pus degetul pe o clapă a pianului și mi-a spus: „Acesta e de când

m-au legat de un calorifer și m-au bătut până am leșinat. Au trebuit să cheme
salvarea și să mintă ceva despre cum am căzut. Am stat mult în spital și unei
doamne doctor i s-a făcut milă de mine. Așa am ajuns să fac, de mic, voluntariat
pe ambulanță. Asta m-a salvat practicˮ. La fel ca Steli, Ionuț a avut o dorință
neostoită de a studia. Pe când era student la Geografie la București și continua
să facă voluntariat pe ambulanță, salvând vieți, a văzut la televizor imaginile
îngrozitoare ale cutremurului din Nepal. Și-a dorit imediat să plece. Mi-a
povestit că a simțit o atracție enormă și imposibil de explicat în cuvinte. El stătea
în cămin și nu prea avea de niciunele. A vândut bruma de lucruri pe care le avea
și a început să răspândească vorba: să spună tuturor că el vrea să plece ca să
ajute în Nepal. Oamenii au început să doneze. Împreună cu două prietene am
donat ca să poată să își cumpere un cort, pentru că în acel moment acesta era
ultimul articol de care avea nevoie înaintea plecării. Ionuț nu doar că a ajuns în
Nepal, dar a dus și medicamente și articole de prim-ajutor. A bandajat brațe,
picioare și capete sparte, a asistat la operații, s-a jucat cu copiii rămași orfani, a
făcut tot ce a putut ca să își împlinească visul de a fi de folos unor oameni
deznădăjduiți. Revenit în țară, a creat asociația Volunteer for Life și de atunci își
continuă visul: azi, o acțiune de ajutor pentru oamenii străzii, mâine, o acțiune
în favoarea copiilor din centrele de plasament, poimâine, încă o tură în Nepal,
răspoimâine, o misiune de ajutorare în Irak sau unde mai lovește năpasta.

Povestea Adelinei Toncean

Diana Oncioiu, jurnalista, s-a întâlnit cu Adelina Toncean, mama adoptivă, la un
atelier de Dream Management. A rezultat articolul „Copiii Adelineiˮ, care
descrie modul în care a prins aripi visul Adelinei. La 25 de ani Adelina lucra în
asigurări și câștiga enorm de mulți bani. Dar ea se simțea ca afaceristul din Micul
Prinț, care atunci când e întrebat ce face cu atâtea stele spune că își cumpără
alte stele pentru că e bogat și poate să facă asta. Într-o zi, Adelina a văzut în ziar
fotografia unui copil de doi ani internat cu o boală gravă, pe care o ducea singur
singurel, fiind abandonat de părinți. A simțit instantaneu că trebuia să facă ceva
pentru acel copil. Că acela trebuia să devină copilul ei. Iată cum relatează Diana:
„La două luni după ce Cristi împlinise trei ani, Adelina a reușit să-l scoată din
spital. Nu l-a putut adopta legal pentru că a refuzat mama naturală. L-a luat însă
în plasament. În prima săptămână a plâns neîncetat. I se părea că are febră. Îi
era o frică teribilă că dacă răcește, moareˮ. În repetate rânduri, medici din
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 37

România și din alte țări i-au spus Adelinei că băiatul „eiˮ mai are puțin de trăit,
dar Cristi a trăit până la 11 ani, suficient ca să o învețe pe Adelina multe lucruri.
Diana a notat cu grijă felul în care Adelina și-a descris durerea: „E ceva…”, îmi
spune Adelina, „…că nici nu știi ce să faci cu durerea aia. Atâta lume îmi spunea
că trebuie să fiu puternică, să merg mai departe. Și întrebam cum arată acest
trebuie că mi-ar plăcea și mie să-l cunosc. Cea mai grea vorbă era: «oricum știai
că moare». Cum vine asta? Toți știm că vom muri. Înseamnă că știm exact când?
Înseamnă că ești pregătit atunci când se întâmplă?”. La două săptămâni după
plecarea lui Cristi, Adelina a aflat despre Andrei. Care avea exact același diag-
nostic ca al lui Cristi, doar că era cu un an mai mic decât Cristi, atunci când acesta
intrase în viața ei. A știut imediat că trebuie să îl ia pe Andrei acasă. La fel ca și
cu Cristi, mulți medici i-au spus că Andrei nu are nicio șansă. Dar ea l-a adoptat
și acum Andrei e un băiat zburdalnic și drăgălaș, în afara pericolului. Adelina a
înțeles că dragostea e cu adevărat puternică și că face minuni, așa că a început
să viseze la o zi în care niciun copil să nu mai fie singur în spital. Așa că, în liniște
și cu tenacitate, a creat un program de voluntariat prin care seniorii comunității,
bunici care doresc să dăruiască timp, vin la spital și au grijă de copiii cu boli grele.

Apartamentul cu tavane înalte

Am rugat mulți oameni să îmi spună dacă au cunoscuți, persoane obișnuite, ca
mine și ca tine, care și-au realizat visurile. Ba am introdus întrebarea chiar și în
chestionarul pe care l-am folosit pentru a culege date și informații pentru
documentarea acestei cărți. Mi-au răspuns 78 de persoane. Una dintre respon-
dente a formulat în felul următor: „Da! Eu! A fost un vis material, aparent
imposibil. De mică visam să am și să stau într-un apartament cu tavane înalte,
frumos renovat, într-o clădire istorică din centrul Aradului. Era o nebunie curată,
pentru că prin conjunctura familiei mele avem un apartament la bloc și o casă
tot centrală, ambele închiriate și încă o casă mare, frumoasă și renovată, unde
locuiam doar eu și soțul meu. Casa în care stăteam era a mamei mele, care a
lucrat și locuit mulți ani în alt oraș din România. Aveam tot ce aveam nevoie,
dar tot eram de-a dreptul obsedată de a avea și sta într-un apartament vechi în
centru. La un moment dat, mama mea s-a întors acasă și, deși era foarte frumos
să locuim împreună, obsesia mea s-a intensificat. Nu știu cum am făcut și ce am
făcut, dar după 6 luni după ce s-a întors ea semnam un contract de vân-
zare-cumpărare pentru apartamentul visurilor mele... nerenovat. După încă 9
luni era superb renovat și eu și soțul meu mutați acolo. Un vis împlinit. A fost
38 DREAM MANAGEMENT

exact așa cum mi-am imaginat. Nebunia adevărată începe însă doar acum: după
aproximativ un an și jumătate am rămas însărcinată și au început renovări
extinse, gălăgioase și costisitoare la clădirea în care stăteam. Am hotărât că
trebuie să ne mutăm în casa în care am crescut eu, construită de mânuțele
bunicului meu, cea centrală, închiriată dar nerenovată. Am reușit să vindem
apartamentul visurilor mele fără nici cel mai mic regret din partea mea. Din
banii luați pe el să ne și achităm datoriile și să și rămânem cu un buget realist
pentru renovarea casei. A început cea mai grea perioadă din viața mea: primul
copil, care evident ne-a dat viața peste cap, și renovarea, șantierul, stresul,
munca și două mutări cu copil cu tot pentru a ne realiza visul: casa noastră
minunată. Au fost câteva luni infernale cu lacrimi, mult prea puțin somn și de
toate, dar cumva am reușit și acum s-a închis cercul și copilul meu crește în casa
în care și eu am crescut, doar că acum e mai frumoasă și renovată și exact așa
cum am visat-o!!! Repet: a fost o nebunie curată, dar cumva visul meu, obsesia
mea a devenit realitate, nu odată, ci de două ori la rând! Și chiar acum, după doi
ani de când ne-am mutat aici, nu trece o zi în care să nu mă minunez și să nu mă
bucur și să nu fiu extrem de recunoscătoare”.

Buna și alții
O altă persoană mi-a scris despre bunica ei: „Buna, cum o alintam noi, s-a născut
la țară, într-o familie de oameni simpli dar muncitori, în care însă nu a fost
încurajată să-și depășească condiția. A plecat de acasă la 16 ani, a muncit mult
tot de atunci și-a finalizat studiile (liceul) după mult timp, deși acest vis al ei
părea de neatins. Buna ne vorbea des, mie și surorii despre «visul» ei de a-și
termina școala și despre cât de norocoase suntem noi acum că putem învăța,
fără sacrificii majore”. Altcineva mi-a scris despre prietenul ei care își realizează
mai tot timpul visurile, ultimul fiind „un record de a merge în toate cele 28 de
țări ale Uniunii Europene cu avionul în 3 zile, cu care a intrat in Guinness World
Record”. Un fotograf, devenit amic, a menționat-o pe prietena lui care și-a
îndeplinit visul de a merge să facă voluntariat în India, deși în acea perioadă a
vieții, ea nu avea deloc resursele financiare necesare pentru o astfel de
aventură. Cineva a scris despre o fostă colegă de apartament care „avea un job
pe care îl ura. Ea iubea însă enorm animalele. Visul ei era să salveze cât mai
multe animale și să le dea spre adopție. Face asta acum. Este afacerea ei și îi
merge de minune. S-a mutat la casă, are o curte superbă, numai bună pentru
răsfățul multor animăluțe și un loc de muncă unde sunt sigură că nu simte că
lucrează, pentru că face ceea ce iubește”.
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 39

Exercițiu de reflecție: Oameni care ne inspiră

Gândește-te la oameni din jurul tău care și-au îndeplinit un vis. Scrie despre ei în
Jurnalul visului, punându-ți întrebări care să te ajute să înveți și să te inspiri din
experiența lor. Exemple de întrebări: Ce trăsături de caracter crezi că i-a ajutat în
realizarea visului? Ce crezi că au învățat în procesul realizării acelui vis? Ce e
admirabil în legătură cu faptul că au realizat acel vis? Ce ai putea să înveți din
experiența lor? Ce ai fi făcut diferit dacă ai fi fost în locul lor? Dacă dorești, descrie
acest vis împlinit pe site-ul www.dreammanagement.eu. Unul dintre visurile
mele e să realizez o bibliotecă virtuală de visuri împlinite pentru a oferi o sursă
de inspirație pentru oameni din toată țara și poate chiar din lume.

3. De ce o carte despre managementul visurilor?

În una dintre cărțile sale, Peter Drucker arată că inițial economiștii percepeau
comportamentul omului de afaceri ca fiind unul pur pasiv. Succesul în afaceri
era explicat prin adaptarea rapidă și inteligentă a omului de afaceri la eveni-
mentele specifice unei economii influențate de forțe obiective și impersonale,
care nu erau controlate de omul de afaceri și care nici nu erau influențate de
reacția acestuia la ele. Omul de afaceri era un „neguțător” care profita de niște
întâmplări. Nu chiar ca un parazit, dar nici departe, contribuția sa fiind pur
mecanică, prin transferarea unor resurse dintr-o parte în alta, pentru un uz mai
productiv. Mai apoi, economiștii au început să înțeleagă că rolul omului de
afaceri este mai complex, bazat pe alegeri raționale cu impact real asupra
economiei. Omul de afaceri era văzut în continuare ca fiind predominant pasiv,
pentru că în esență el continua să se adapteze la evoluții economice care erau
în afara controlului său. Abia mai târziu, s-a ajuns la ideea că omul de afaceri e
în primul rând un manager, adică un profesionist care își asumă rolul de a
încerca să „ajusteze” mediul economic. Managerul planifică, inițiază și lucrează
pentru a produce schimbări în mediul său economic, în funcție de obiectivele
pe care și le stabilește și pe care le urmărește cu tenacitate.

Norocul și-l face omul cu mâna lui

În mod similar, în societatea noastră există o tendință de a considera că mulți
dintre cei care au rezultate deosebite au fost mai degrabă beneficiarii mai mult
sau mai puțin activi ai unor împrejurări favorabile care i-au plasat pe o traiectorie
ascendentă. Succesul lor este explicat pe baza unor elemente care țin mai mult
40 DREAM MANAGEMENT

de noroc, de întâmplare sau chiar de grația divină. Observând pe cineva care și-a
îndeplinit un vis, unii dintre noi se gândesc: „Da, dar a avut și noroc!”. Sau: „A fost
deștept și a profitat de ocazie”. Sau: „L-a ajutat Dumnezeu”. Alții consideră că
norocul a fost dublat de un nivel superior de inteligență, care i-a permis celui în
cauză să facă alegerile potrivite, dar în esență acea persoană a fost „sortit/ă” să
realizeze acele lucruri prin talentul său special, prin inteligență, prin efortul pă-
rinților (dacă e vorba de un copil sau de un tânăr).
Fără a nega influența întâmplărilor favorabile și a trăsăturilor personale frumoase
și dezirabile, această carte este construită pe o teză foarte simplă: nu norocul sau
alți factori externi asupra cărora nu avem control ne ajută să ne împlinim visurile.
Ceea ce ne ajută să ne înfăptuim țelurile sunt o serie de acțiuni și abilități specifice
unei categorii de profesioniști care au devenit omniprezenți în societatea noastră
și fără de care entitățile noastre publice și private ar fi în haos: managerii. În
această carte susțin că fiecare dintre noi poate deveni managerul propriului vis și
chiar al visurilor altor persoane. Gândind și acționând la fel cum face un manager
cu un proiect important, această carte spune nu doar că putem să ne îndeplinim
unele visuri, ci chiar să ne dezvoltăm obiceiul de a ne realiza visurile, în măsura în
care suntem dispuși să învățăm câteva abilități noi, asemănătoare întrucâtva ce-
lor de management.
Așa cum am arătat deja, am început să folosesc conceptul de „management al
visurilor” și „manager de visuri” în mod aproape întâmplător. Dar cum nimic nu e
cu adevărat întâmplător pe lume, ulterior am decis să utilizez rolul profesional al
managerului pentru a ilustra conceptele de bază ale acestei cărți. Figura manage-
rului ne este foarte familiară. Dacă am avut vreodată statutul de angajat, fiecare
dintre noi am avut un manager. Sau poate chiar noi înșine am avut în trecut sau
avem în prezent acest rol profesional. În mare știm destul de bine ce este și ce
face un manager, deși uneori noțiunea de manager e interpretată în moduri
diferite. De aceea, o să clarific că pentru scopul acestei cărți eu folosesc definiția
clasică a managerului, adică acea persoană care are următoarele roluri: definirea
viziunii (visul) și stabilirea obiectivelor, organizarea și coordonarea, motivarea și
comunicarea, măsurarea rezultatelor, dezvoltarea echipei.

Primul motiv: ca să ne debarasăm de o credință limitativă

Așadar, de ce o carte despre managementul visurilor? În primul rând pentru că
vreau să combat ideea că succesul e datorat norocului, grației divine sau chiar
unei inteligențe superioare care conduce la decizii juste. Nu că aceste lucruri nu
ar contribui deloc, dar cu siguranță nu sunt suficiente. În plus, această credință
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 41

are un rol debilitant în viața noastră prin faptul că ne menajează egoul. Ea ne

permite să credem faptul de a ne mulțumi cu mai puțin este justificat în bună
măsură. În definitiv, norocul, grația divină și inteligența sunt lucruri cu care te
naști. Îți sunt sortite sau nu și nu sunt multe lucruri pe care poți să le faci, odată
ce ai venit cu ele în lume într-o anumită doză pe care nu tu ai stabilit-o. Dar, pe
de altă parte, această credință ne limitează devenirea, fiind responsabilă pentru
multe visuri visate și niciodată realizate, iar acest lucru e o pierdere nu doar
pentru persoana în cauză, ci și pentru întreaga societate. Aproape jumătate
dintre participanții la atelierele de Dream Management au visuri legate de „con-
tribuțieˮ: doresc să le fie de folos semenilor, să îi ajute pe ceilalți. Ancuța, o
participantă la unul din atelierele de Dream Management, își dorea să îi ajute
pe copiii foarte deznădăjduiți ai vecinei sale foarte sărace. O căsuță care stătea
să cadă pe ei toți, copii flămânzi mai tot timpul, analfabeți și cu dureri perma-
nente de dinți care nu au fost niciodată văzuți de un stomatolog. De la școală a
aflat că nu numai ei nu știu să scrie și să citească, ci majoritatea copiilor din sat.
Acționând la fel ca un manager care are în grijă un proiect și utilizând câteva
dintre tehnicile despre care vei citi în această carte, Ancuța a ajuns să organizeze
o școală de vară pentru copiii nevoiași din sat. Desigur, inițial bani nu erau. Dar
au apărut, așa cum foarte adesea apar resurse în calea celor care ar putea să le
pună la bun folos. Visul Ancuței a ajutat-o pe ea să devină mai bună, mai
generoasă și mai înțeleaptă. Și în același timp a ajutat un sat întreg.

Al doilea motiv: ca să avem o busolă

În al doilea rând, pentru că auzim adesea îndemnul de a ne urmări visurile. „Ur-
mează-ți visul!”, „Urmează-ți inima!” și „Urmează-ți pasiunea!” au ajuns un fel
de mantre. Suntem bombardați din toate părțile cu citate motivaționale și
inspiraționale, care încearcă să ne comunice ideea că e ok să lăsăm totul și să
ne împlinim „menirea”. La o căutare rapidă pe google am găsit, la momentul în
care scriu aceste rânduri, 800.000 de pagini (doar în limba română) cu
„Urmează-ți visul”, 1.050.000 de pagini cu „Urmează-ți pasiunea” și 725.000 de
pagini cu „Urmează-ți inima!”. Acest gen de îndemnuri „mobilizatoare” pot să
ne facă mai mult rău decât bine. Pe de o parte, omniprezența lor ne poate crea
falsa impresie că nu suntem împliniți dacă nu avem o pasiune, un vis sau o
„inimăˮ. Pe de altă parte, mulți dintre cei care au decis să își „urmeze visulˮ au
ajuns să regrete acest lucru, pentru că au pornit la un drum pentru care nu au
fost pregătiți. Cartea aceasta nu va încerca să te convingă să „îți urmezi visulˮ.
Dar, dacă ai un vis pe care dorești să îl urmezi, îți va oferi o busolă, un ghid ca să
nu te rătăcești. Sau, dacă te rătăcești, pentru că uneori asta face parte din călă-
torie, să poți să revii la drumul tău cu o tolbă și mai plină de resurse.
42 DREAM MANAGEMENT

Al treilea motiv: ca să înțelegem și să folosim instrumente testate științific

În al treilea rând, cercetările recente din domeniul științelor sociale (și aici includ
și practica managementului) au avansat mai repede decât capacitatea noastră de
a le absorbi. Descoperirile din ultimii 20 de ani sunt cu adevărat uimitoare. A
apărut, de exemplu, o nouă ramură a psihologiei, denumită psihologie pozitivă,
care a reprezentat o adevărată revoluție în domeniu. Părinții fondatori ai acestei
ramuri au reacționat la o prea mare concentrare a științei psihologiei pe suferința
psihică și pe ceea ce e în neregulă cu individul. Ei au arătat că asta e doar o față a
monedei. Că nu se poate reduce totul la ceea ce nu funcționează, pentru că există
nu doar punctele slabe ale vieții noastre interioare și sociale, ci și punctele tari. Ei
doresc o știință care nu doar să amelioreze și să corecteze ceea ce nu funcțio-
nează, dar să și descopere angrenajele psihice a ceea ce merge bine pentru a ajuta
oamenii nu doar să supraviețuiască traumelor, dar și să înflorească. Cu o metaforă
pe care ei o folosesc adesea: pe o scară de la -10 la +10, e necesar nu doar să
aducem oamenii de la -8 la 0, dar și de la +2 la +8. Similar, în domeniul manage-
mentului, Peter Drucker a formulat conceptul de „self-managementˮ sau mana-
gementul de sine, pentru a defini acele situații în care o persoană e angajată pe
baza unei misiuni și are libertatea de a-și crea propriul plan de acțiune atâta
vreme cât contribuie la obiectivul ultim al organizației. În domeniul personal și în
domeniul profesional există instrumente testate științific care ne pot ajuta să
transformăm (aproape) orice vis în realitate. Cartea aceasta va deschide o fe-
reastră spre aceste instrumente și va închide fereastra spre truisme pernicioase
și „părerisme” ilustre ale unor eventuali „guru” auto-proclamați. Nu există soluții
magice, dar știința e magie care funcționează.

Al patrulea motiv: ca să trăim mai mult și mai bine

În al patrulea rând pentru că a avea un scop înalt, un vis, ține medicul la distanță,
mai abitir decât vestitul măr. În cartea sa De ce e important un scop în viață?,
profesorul Victor J. Strecher ne îndeamnă să ne imaginăm că ar exista un medi-
cament-minune care ar putea reduce riscul decesului prematur și ar prelungi
viața cu câțiva ani. Nu-i așa că acea companie ar deveni cea mai bogată din lu-
me? Nu-i așa că omenirea ar conferi cea mai înaltă distincție pe care umanitatea
a inventat-o, premiul Nobel, celor care au făcut importanta descoperire?
Dar acest medicament există deja, este gratuit și este legat de a avea un scop înalt
în viață. Conform unui studiu pe un număr de 7000 de persoane, extins pe durata
a șase ani, s-a descoperit că existența unui scop clar reduce numărul zilelor de
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 43

spitalizare de care au avut nevoie persoanele cu un scop, față de cele care nu

aveau un scop. Conform unei cercetări realizate de Elizabeth Blackburn, câștigă-
toare a premiului Nobel pentru Medicină, mamele care un scop în viață au
telomeri mai lungi și mai viguroși. Telomerii sunt ca un fel de „dopuri” așezate la
capătul fiecărui cromozom, care ajută la menținerea intactă a acestuia. Când
telomerii se subțiază, cromozomii sunt mai predispuși la deteriorare și proba-
bilitatea de a ne îmbolnăvi este mai mare. Un studiu realizat pe 6000 de adulți
arată că un scop bine conturat reduce cu 22% riscul de atac cerebral, iar un alt
studiu realizat pe 1500 de cardiaci arată că existența unui scop reduce cu 27%
riscul de infarct. Un studiu pe 900 de vârstnici a arătat un alt lucru uimitor și
anume că persoanele fără un scop real în viață erau de 2,4 ori mai predispuse să
dezvolte boala Alzheimer. Mai mult, cei la care boala se instalase aveau un
parcurs mai lent dacă aveau un scop în viață. Alte studii arată că oamenii care au
un scop sunt mai relaxați ziua și dorm mai bine noaptea. Un scop în viață nu doar
prelungește viața, dar o și face mult mai frumoasă și demnă de a fi trăită.

Al cincilea motiv: pentru o viață împlinită

Așadar, o astfel de carte e necesară celor care își doresc o viață împlinită. Feri-
cirea a fost definită în multe moduri, iar unul dintre ele spune că ea este senzația
de a progresa înspre un obiectiv. Sonja Lyubomirsky, faimoasă pentru studiile
sale în domeniul fericirii și autoare a cărții Cum să fii fericit, arată că identificarea
și realizarea obiectivelor personale are cel puțin șase beneficii importante.
Astfel, atunci când trăim o viață în care știm care ne sunt aspirațiile personale
și lucrăm la realizarea lor, construim sentimentul că noi suntem cei care contro-
lează propria viață, în loc ca lumea să ni se pară un loc periculos, dominat de
forțe pe care nu le putem controla. Acest sentiment ne poziționează altfel în
fața provocărilor vieții și ne ajută să fim mai puternici, mai deciși în fața lor.
Apoi, faptul de a ști care ne sunt obiectivele ne ridică nivelul respectului de sine,
pentru că ne structurează viața interioară în jurul a ceea ce ne dorim noi înșine,
lăsând mai puțin spațiu pentru a fi la „cheremul” dorințelor altcuiva. În al treilea
rând, urmărirea unor țeluri oferă o structură și un înțeles vieții cotidiene, care
altfel ar fi dominată de rutină și plictis. În al patrulea rând, Lyubomirsky spune
că obiectivele ne ajută să ne folosim mai bine timpul, pe care altfel l-am utiliza
în scopuri inutile. În al cincilea rând, obiectivele ne ajută să facem față mai bine
problemelor cu care ne confruntăm. În fine și poate cel mai important:
44 DREAM MANAGEMENT

urmărirea unor obiective personale implică relaționarea cu alte persoane, ceea

ce – spune ea – e factorul numărul unu în construirea unei vieți fericite.

Exercițiu de reflecție: Alte motive?

Mai sus am oferit cinci motive principale pentru care eu cred că această carte
e necesară. Din perspectiva ta de cititor, ce alte motive crezi că mai există? Ce
am uitat sau nu am știut să menționez? Dacă ai fi tu autorul, ce ai mai fi
adăugat? Ajută-mă să îmbunătățesc următoarea ediție a cărții, trimițându-mi
gândurile tale la datele de contact incluse la finalul acestei cărți.

4. De unde vin visurile pe care le avem?

O tânără care își dorea să devină procuror rememora: „Țin minte că despre
acest job mi-a vorbit prima dată un fost polițist care mi-a spus că asta m-ar
vedea, dat fiind caracterul meu autoritar. Am apreciat mult acea idee și de
atunci a devenit visul meu”.
O altă persoană al cărei vis este să deschidă un centru de dezvoltare personală
pentru femei povestește că prima sa amintire în legătură cu acest vis este de pe
vremea când se pregătea să dea admitere la facultate. S-a înscris la psihologie
și la economie și a optat pentru economie. În timp, și-a uitat visul, dar „recent
mi-a spus mama mea că de fapt eu vorbeam despre ce spun acum că vreau să
fac de când am terminat școala generală și urma să merg la liceu, unde și atunci
am urmat indicațiile mamei și am urmat economic”. Ca urmare, în acești ani
„am trăit o tristețe interioară profundă, ca și cum nu mă găseam pe mine, ca și
cum m-am abandonat și nu știam cine sunt și de ce sunt. O tristețe interioară
inexplicabilă. Acum simt că trăiesc din nou. Vibrează de bine sufletul meu”.
O plimbare poate să aducă nu doar o gură de oxigen, dar și un vis. O colegă care
visează să aibă o căsuță a sa spune: „Mergeam pe o stradă foarte frumoasă din
orașul meu natal și mă uitam la căsuțele și vilele de pe ea, una mai frumoasă decât
cealaltă. Atunci mă gândeam cât de mult mi-aș dori să am și eu o casă a mea”.
Copilăria e o sursă nesfârșită de visuri. O persoană care își dorește să salveze
animale povestește: „Aveam 2 ani și mama m-a lăsat cu căruciorul în fața unui
magazin, iar când s-a întors eu eram cu mâna în gura unui doberman. Ca
amintire proprie, eram în clasa întâi și nu îmi mâncam mâncarea la școală ca să
o pot da cățeilor”. O prietenă foarte dragă care își dorește cu ardoare să aibă o
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 45

familie a sa, în condițiile în care a încercat în van timp de 15 ani să aibă un copil,
spune că originea visului ei este în copilărie: „Vreau să ofer ceva altfel decât am
avut eu în copilărie”. Cineva care dorește să contribuie la o lume mai bună prin
activități educaționale spune: „Cărțile copilăriei mi-au trezit primele sentimente
în acest sens, sub forma dorinței de a lupta împotriva nedreptăților și de a ajuta
acolo unde e nevoie”.
Toate visurile au legătură cu mediul din care provenim. Cu ceea ce știm, vedem
în jurul nostru, auzim, citim, observăm. Cu o bunică sau un bunic care a sădit în
noi ceva, cu un părinte sau un învățător care ne-a încurajat, cu o carte care ne-a
înaripat imaginația, cu un coleg pe care l-am admirat, cu un erou din copilărie
sau un model la vârsta adultă. Cele ce ne înconjoară ne influențează chiar fără
ca noi să ne dăm seama, prin niște mecanisme subtile, care au întins atât de
multe și fine antene în conștiința noastră, încât nici nu ne mai dăm seama de
ele. Psihologul James Shah a făcut un experiment care demonstrează acest
lucru. El a organizat o serie de interviuri cu studenți pentru a descoperi în ce
măsură tații lor erau interesați de succesul în viață. După ce a aflat acest lucru,
el i-a rugat pe acești studenți să rezolve o serie de probleme dificile. În timp ce
rezolvau probleme, o parte dintre studenți au fost expuși, în mod subliminal, la
numele tatălui lor, în timp ce ceilalți au rezolvat problemele fără a „beneficiaˮ
de această expunere. Chiar dacă nu au fost conștienți de acest „jocˮ, cei care au
fost expuși în acest fel s-au străduit mai mult și au avut rezultate mai bune decât
cei care nu au fost expuși. De asemenea, cu cât erau mai legați de tatăl lor, cu
atât rezultatele erau mai bune. În mod evident, aspirațiile celor din jurul nostru
și mai ales aspirațiile celor care ne sunt foarte apropiați influențează, în bine
sau în rău, propriile aspirații.
Tatăl Claudiei a fost profesor universitar. Provenind dintr-o familie modestă, el
a fost foarte mândru de realizarea sa și și-a dorit ca singura lui fiică să îi calce pe
urme. A îndrumat-o cu grijă spre o facultate, chiar dacă nu una tehnică, așa cum
și-ar fi dorit el. Imediat după facultate, Claudia a început să aibă un succes
neașteptat ca profesoară de limba română pentru străini. Ea îi învăța pe ei limba
română, iar ei o învățau pe ea despre afacerile fascinante pe care le conduceau,
despre deciziile complicate pe care trebuiau să le ia, despre felul în care se
vedea România de la distanța unei alte cetățenii, despre apariție și aparență în
evenimentele mondene. Claudia își cumpăra rochii lungi pentru evenimentele
la care era mereu invitată, era înconjurată permanent de oameni foarte
interesanți, avea o rețea socială de invidiat și credea despre ea că e foarte
fericită, pentru că avea ocazia să facă toate astea în timp ce transmitea altora
pasiunea ei pentru limba română și pentru România.
46 DREAM MANAGEMENT

Ba mai mult, avea suficient de mulți clienți care o plăteau suficient de bine
pentru ca ea să își permită creditul pentru o locuință, astfel încât ea să devină o
femeie independentă, așa cum își dorea. În acest tablou, exista o singură umbră,
dar una care se lungea și se lățea tot mai mult: visul tatălui ei ca ea să devină
profesor universitar, la fel ca el. Singura lui fiică, singura care ar fi putut să ducă
„tradițiaˮ mai departe. Claudia se simțea tot mai presată să îndeplinească
dorința tatălui ei. A renunțat la clienții și la mugurele de business pe care și-l
crease și a început un doctorat menit să îi deschidă calea spre cariera univer-
sitară. După etapele obișnuite, Claudia a început să predea, îndeplinind visul
tatălui. Acum o umbră și mai mare se lățea și se lungea asupra vieții ei. Claudia
nu era fericită. Împlinise visul tatălui ei, cu costul propriului său vis. Se străduia
să intre într-un personaj care nu o reprezenta, care avea contururi colțuroase și
îi înghesuia lumina în unghere sufletești de unde nu luminau pe nimeni. Lumea
ei se restrângea de la an la an. Pierdea prieteni, pierdea contacte profesionale,
pierdea un stil de viață care îi plăcuse, pierdea bani, pierdea vitalitate, pierdea
ani din viață, pierdea șansa de a-și crea o familie a ei, pierdea plăcerea de a trăi,
pierdea din șarmul care atrăgea oamenii faini spre ea. Câștiga în schimb lucruri
pe care nu și le dorea: kilograme în plus și centimetrii în talie. Ca de un vis urât
în care lucrurile se întâmplă cu încetinitorul, Claudia a început să se dezlipească
încet-încet de visul tatălui său. Și, într-un final, după multe ezitări, a decis să
revină la pasiunea ei de a preda limba română. În amintirea vremurilor bune și
pentru a le atrage din nou și-a cumpărat o rochiță lungă, neagră. Apoi a îndrăznit
să trimită din nou CV-ul său celor care aveau nevoie de un profesor de limba
română. Acum a găsit un prim client și speră să găsească în curând și alții.
Pentru multă vreme, Claudia a fost „infectatăˮ cu visul tatălui său și a fost nefe-
ricită. Unele aspirații în viață sunt contagioase. „Ce vrei să te faci când o să fii
mare?ˮ e o întrebare pe care o adresăm fiecărei generații de copii și fiecare
generație are moda ei. În generația părinților mei, foarte mulți copii își doreau
să devină învățător sau, cei mai ambițioși, profesori sau medici. Meseriile res-
pective erau încărcate cu o aură și erau obiectul fanteziilor tuturor. Doar cei mai
buni copii din clasă putea îndrăzni să aibă o aspirație așa de înaltă.
Există multe studii care arată cât de expuși suntem contagiunii sociale, inclusiv în
ceea ce privește visurile pe care le avem. Într-un astfel de studiu, un grup de stu-
denți a citit despre Johan, un băiat care se duce să muncească pentru a-și plăti
vacanța. Un al doilea grup a citit despre același Johan care, de data asta, prefera
să facă voluntariat. Toți studenții au fost apoi rugați să rezolve un set de proble-
me. Cei care au citit despre Johan muncitorul au fost cu 10% mai rapizi în rezol-
varea acestui set de probleme, față de cei care au citit despre Johan voluntarul.
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 47

Totuși, studiile arată că un obiectiv este contagios numai în măsura în care el

este cel puțin parțial dezirabil. Nimic nu îi poate determina pe oameni să
depună eforturi pentru realizarea unui vis în care nu cred sau care este nociv.
Cu alte cuvinte, tatăl Claudiei a putut să o influențeze pe aceasta în alegerile
sale doar pentru că și ea credea, într-o anumită măsură, că ar putea să îi fie bine
ca profesoară universitară. Dar, în momentul în care Claudia a înțeles că urmă-
rirea acestui vis îi face rău și îi distruge viața, a putut să ia decizia de a se des-
prinde dintr-o situație care nu o mai convingea. Desigur, toleranța pe care o
avem la suferință poate avea un rol foarte important în determinarea momen-
tului desprinderii. Unii dintre noi urmează o viață întreagă un vis fals, un vis care
nu este al nostru, pentru că am învățat de mici să suferim și putem să ducem o
mare povară de suferință fără ca nici măcar să nu ne treacă prin cap că am putea
să ne eliberăm de ea. De-a lungul istoriei, suferința a fost glorificată și mulți
dintre noi cred că asta li se cuvine sau chiar că asta le e menirea.

Exercițiu de reflecție: Obiectivule, de unde vii?

Ia-ți un pic de timp pentru a te gândi la propriile tale obiective. Poți să revii la
lista pe care ai făcut-o un pic mai devreme, ca parte a exercițiului obiectiv – vis
– fantezie. Care sunt primele amintiri pe care le ai în legătură cu acest obiectiv?
Cum a apărut acest obiectiv în viața ta? În ce fel crezi că ai fost influențat/ă de
cei din jur în legătură cu acest obiectiv? Acum că ai făcut această analiză a mo-
dului în care a apărut acest obiectiv, se schimbă ceva în ceea ce privește moti-
vația ta pentru a-l realiza?

5. Cum îți prioritizezi visurile?

O reacție pe care o întâlnesc mereu este: „Un atelier de Dream Management?
Sună interesant! Pot să particip chiar și dacă nu am un visuri?”. În mod similar, la
unul dintre ateliere o participantă m-a întrebat: „Există oameni care nu au un vis?”.
Ideea că unii oamenii au o defecțiune la departamentul „visuri” apare mereu.
Literatura de specialitate e clară în această privință: toți oamenii de pe planetă
au capacitatea de a formula obiective, aspirații și visuri. Ba, mai mult, în preis-
torie specia umană a supraviețuit și a reușit să domine alte specii cu colți mai
ascuțiți și gheare mai lungi în mare măsură datorită acestei capacități specifice
rasei noastre. Oamenii au visat să nu mai fie prada animalelor sălbatice și au
48 DREAM MANAGEMENT

învățat să construiască locuințe. Au visat să nu mai sufere de foame și au învățat

să cultive pământul. Tehnic, toți suntem echipați pentru a putea visa, dar nu toți
formulăm visuri. Există mai multe motive pentru care unii dintre noi nu au
aspirații dincolo de realitatea imediată. De exemplu, unii dintre noi au fost
descurajați să viseze. Cei cărora le e teamă să își urmeze propriile visuri nu le
place să îi vadă pe alții că reușesc să facă asta. Alții au fost dezamăgiți în trecut
și nu au trecut niciodată peste acele dezamăgiri, ajungând la concluzia că e mai
bine pentru ei să nu se mai gândească la „cai verzi pe perețiˮ. Alții s-au obișnuit
să trăiască de pe o zi pe alta, într-o stare de mediocritate, care îi menține într-o
zonă de confort nesatisfăcătoare, dar cel puțin constantă.
Mulți oameni, însă, au problema opusă: au prea multe visuri, pe care nu știu
cum să le prioritizeze. Unul din momentele mele preferate la atelierul de Dream
Management este cel al „concursuluiˮ, când rog participanții ca, într-un interval
de 7 minute, să scrie un număr cât mai mare de visuri. Foarte adesea, cele 7
minute devin 10 minute sau chiar 15 și concursul e câștigat de persoane care
scriu 40, 50 sau chiar 60 de visuri. Pentru mine acele minute sunt nu doar o mică
pauză, dar și un spectacol al minților trădate de mici gesturi și expresii care
relevă o părticică din sutele de micro-decizii pe care le iau participanții:
„Ah, nu pot să scriu visul ăsta: nu e destul de serios, parcă nici nu e vorba
despre mine. Of, dacă îl pun pe ăsta pe hârtie, după aceea nu mai am nicio
scuză. În niciun caz: visul ăsta e cam pervers, o să mă ducă într-o zonă de
care îmi e frică. Yes! În sfârșit, am curaj să recunosc față de mine însămi că
mi-ar plăcea să fac asta. Ah, uitasem de visul ăsta, ce bine că mi-am
amintit! Fir-ar să fie, tot nu mi-a trecut fixația asta, hai să îl pun pe hârtie
să văd ce iese! Doamne, Dumnezeule, la visul ăsta nu m-am mai gândit de
secole și iată ce viu și prezent e acum, de îndată ce mi-am dat un pic de
timp. Dar cum o să fac eu să realizez așa ceva? De fapt are rost să fac lista
asta de visuri? Hai, lasă, nu te mai gândi la cai verzi pe pereți. În fine, trece
timpul și tu nu ai scris nimic, ia uite la tipa aia, parcă i-a luat mâna foc, așa
repede scrie, Speedy Gonzalez ce să mai. Dar e posibil ca toată lumea să
mai aibă încă de scris și numai eu să stau aici cu ochii în gol după numai
trei așa-zise visuri?”.
Și tot așa înainte, până când încet-încet vacarmul gândurilor scade din intensitate
și apoi parcă încetează de tot. Oamenii încep să se miște ca și cum ar fi cu
încetinitorul, iar apoi se uită lung la ce au scris. Unii cu drag, alții zâmbind, alții
ușor încruntat, alții neîncrezători, unii cu ochi ușor umezi, alții surprinși, alții parcă
un pic îngrijorați, alții ușurați, unii uimiți, alții liniștiți.
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 49

308 a fost numărul de visuri formulate în 14 minute de cei zece participanții

adunați în sala Centrului Național de Volunatariat Pro Vobis din Cluj-Napoca.
308 idei care dacă ar fi îndeplinite ar umple lumea cu energie mai bună, ar face
mulți oameni fericiți, ar rezolva probleme sociale, ar angrena resurse care altfel
zac neutilizate, ar aduce oamenii împreună pentru bine. 308, un număr care l-a
condus pe Cristi la întrebările: „Ok, și acum ce facem? Cum prioritizăm visurile?
Cineva care a scris 54 de visuri în 14 minute, cum decide de care să se apuce
mai întâi?ˮ.
Spun adesea participanților că fiecare dintre noi ar trebui să își creeze o listă cu
cel puțin 100 de visuri. Mulți tresar când rostesc cifra asta. 100 de visuri! Apoi
le spun că visurile pot să fie din orice domeniu: viață personală, carieră, sănă-
tate, timp liber, familie, aventură, „moștenire” (ce lași în urma ta pe acest pă-
mânt), bunuri materiale etc. Din experiență știu că primele 20-30 de visuri vin
ușor, pentru că sunt acele lucruri la care ne gândim mereu, acelea care abia
așteaptă să iasă la lumină. Visurile de la 30 în sus până spre 60-70 sunt cele care
au stat mai mult la dospit, cele care vin numai cu invitație specială, de la niveluri
mai profunde. Iar cele de la 70 încolo sunt cele cu adevărat creative, cele care
vin din partea aceea de personalitate care continuă să ne ia prin surprindere,
care dacă am vrea într-o zi să ne reinventăm, ne-ar da materia primă și instru-
mentele de bază.
Dar dacă reușești să creezi lista celor 100 de visuri, cum le prioritizezi? Cu care
începi mai întâi? Unul din instrumentele pe care îl recomand e „testul pasiuniiˮ,
care mi-a fost inspirat de cartea cu același nume: The Passion Test: The
Effortless Path to Discovering Your Destiny. Împarte lista celor 100 de visuri în 5
liste de câte 20 de visuri. Uită-te la primul vis de pe prima listă și compară-l cu
al doilea. Dacă în viața asta ți-ar fi dat să poți să realizezi unul și doar unul dintre
cele două visuri, pe care l-ai alege? Compară această alegere cu visul numărul
trei și repetă întrebarea: Dacă dintre visul acesta și visul cu numărul 3 aș putea
să realizez doar un singur vis, ce aș alege? Să spunem că alegi visul cu numărul
3. Compară-l cu visul numărul 4. Și tot așa până la finalul listei. Repetă procesul
de încă două ori (eliminând itemul pe care l-ai ales deja la prima și la a doua
rundă) și vei avea top 3. Teoretic, acelea sunt prioritățile tale. Practic, mai ai
ceva important de făcut: verifică dacă faptul că au „ieșitˮ aceste trei visuri te
face fericit/ă. Dacă ai energie sau ești un pic dezamăgit/ă. Dacă ești bucuros sau
parcă nu chiar. Dacă îți vine să te apuci de ele imediat sau dacă brusc tânjești
după vreunul care nu a intrat în top. Emoțiile, ceea ce simți când vezi lista scurtă,
îți vor da cele mai bune indicii.
50 DREAM MANAGEMENT

Exercițiu de reflecție: Testul pasiunii

A venit vremea să faci o primă listă a visurilor tale. Pentru acest exercițiu o să
folosim definiția extinsă a noțiunii de vis: poți să pui pe hârtie orice obiectiv,
țel, dorință, aspirație, etc. Pentru prima fază a exercițiului, acordă-ți 15-20 de
minute și pune pe hârtie cât mai multe visuri (definiția extinsă). Ideal ar fi să
ajungi la 100, dar dacă ți se par multe încearcă întâi cu 50. Pune-le pe listă în
ordinea în care îți vin în minte, lasă frâu liber, fără să te gândești acum la nimic
altceva. Când ai terminat, lasă lista acolo pentru un timp: câteva ore sau câteva
zile. Apoi revino la listă. Dacă vrei, mai adaugă visuri. Apoi fă Testul pasiunii,
așa cum e descris mai sus.

6. Mituri referitoare la visuri

În momentul în care am început să scriu cartea asta, visul meu era să ajut la
îndeplinirea a 1.000 de visuri în următorii 3 ani, a 10.000 de visuri în următorii
5 ani și a 100.000 de visuri în următorii 10 ani. După cum poate ai intuit, presu-
punerea mea e că va exista o creștere exponențială. Îmi imaginez că în mo-
mentul în care voi fi ajutat 1.000 de oameni să își îndeplinească visurile, voi fi
învățat ceva foarte important despre „meseriaˮ aceasta și că în următorii doi
ani voi folosi acea știință și/sau abilitate pentru a accelera considerabil ritmul.
Un salt de la 1.000 la 10.000 în doar doi ani e foarte ambițios și uneori mă întreb
dacă e înțelept din partea mea să îmi propun un astfel de obiectiv. Cumva saltul
de la 1.000 la 10.000 mi se pare mult mai dificil decât saltul de la 10.000 la
100.000. Nu am nicio explicație logică pentru asta, e doar o intuiție.
Pentru că am început să mă gândesc constant la obiectivul meu, am început să
fiu foarte atentă la lucrurile care m-ar putea împiedica să îl realizez. Desigur,
sunt multe astfel de lucruri: capacitatea mea de a urma un proiect pe 10 ani,
ceea ce implică un nivel de concentrare și constanță peste media a ceea ce am
făcut până acum (dar, dacă nu ar fi așa, atunci nu ar fi un vis); sănătatea fizică și
mentală pe care contez, pentru că dintr-un ceainic gol nu varsă nimeni nimic,
chiar dacă ai cel mai frumos serviciu de porțelan; presupunerea că noi, ca
națiune și grup de națiuni, dacă e să mă gândesc la Uniunea Europeană, vom
continua să trăim vremuri de pace și stabilitate, care să ne ofere „luxulˮ de a ne
gândi la visuri și nu doar la simpla supraviețuire; priceperea mea de a găsi o
formulă economică, o modalitate de a-mi asigura traiul zilnic, astfel încât grijile
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 51

materiale să nu mă „înghesuieˮ într-un consum al timpului care să mă țină de-

parte de visul meu. Și câte și mai câte. Sunt multe lucruri.
Dar cred că niciunul nu e așa de periculos și de dușmănos ca miturile care circulă
pe seama îndeplinirii visurilor. Așa că am decis să le scriu aici, ca să încep cu
începutul.

Mitul nr. 1: Ca să realizezi un vis trebuie să ai un plan de acțiune foarte clar.

„Am un vis, dar nu știu cum să îl realizez” este o propoziție pe care o aud foarte
adesea. Răspunsul meu: „Felicitări! 60% dintre cei pe care i-am întrebat dacă au
un plan de acțiune pentru visul lor, mi-au spus că nu au. Ești în companie
numeroasă!”. Dar asta nu înseamnă că nu îți vei putea îndeplini visul. Părinții lui
Vlad construiseră o casă care lui i se părea prea mare, într-un sat de lângă
Târgoviște, unde el nu avea de gând să se întoarcă pentru a locui permanent. El
lucra atunci la Viena și ajuta copii bolnavi de cancer să aibă acces la medica-
mente care în România nu erau disponibile. „Rețeta” lui era simplă: părinții
copiilor îl anunțau despre medicamentele lipsă de care aveau nevoie, iar el
mergea la farmacie, cumpăra medicamentele, iar apoi le trimitea în țară prin
prieteni și cunoscuți. Se ajunsese ca niciunul din prietenii lui Vlad să nu mai
poată pleca din Viena fără medicamente în bagaj. La un moment dat, Vlad s-a
uitat la casa mare, care stătea mereu goală și a zis: „Ce fain ar fi să îi aducem
aici, la liniște și la aer curat, pe câțiva dintre copiii care se luptă cu cancerul…”.
Apoi, făcând o plimbare într-o zi pe dealuri și-a zis: „Ce fain ar fi ca pe dealul
ăsta să construim tot felul de jocuri pentru copii!”. A vorbit cu părinții lui, cu
medici, cu copii, cu prieteni, cu toată lumea care voia să vorbească cu el. Prima
oară când mi-a arătat un fișier Excel cu detaliile proiectului, mi-a fost greu să îl
iau în serios. Dar viziunea lui s-a întâlnit apoi cu forța delicată a Melaniei
Medeleanu, iar împreună au construit MagicCamp, tabăra pentru copii cu
cancer, al cărei slogan este… „Joacă la greu”.
Atunci când ai un vis, în minte ai un punct de sosire. Cel mai important lucru pe
care trebuie să îl faci imediat după ce ai identificat punctul de sosire e să găsești
punctul de pornire. Iar apoi să pornești. Va veni și momentul în care vei avea
nevoie de un plan de acțiune cu toți pașii incluși și bine conturați – de unde
obțin finanțare, cum îmi fac planul de marketing, cum reduc riscurile și așa mai
departe – dar acest moment încă nu a venit. Într-o zi, după primii ani de tabără,
Melania a fost izbită de situația părinților acestor copii. Luni de zile, aceștia își
vegheau copiii în spital în condiții inumane. Un scaun la căpătâiul patului era
patul, masa, capela pentru o rugăciune, receptorul lacrimilor ascunse și al
52 DREAM MANAGEMENT

sfârșelii fizice și emoționale. Campania lor, MagicHome, a emoționat o țară în-

treagă. Zeci de vedete și oameni mai puțin cunoscuți s-au așezat pe un scaun
într-o galerie din centrul Bucureștiului și nu s-au ridicat de acolo până nu au
strâns suma necesară pentru construirea unui refugiu al părinților.

Mitul nr. 2: Visurile sunt pentru oameni slabi și pierde-vară.

E adevărat că unii oameni se rătăcesc în visuri și visare și nu trec niciodată la
acțiune. Fac planuri mărețe care nu se îndeplinesc niciodată pentru că mereu
intervin forțe externe neprevăzute, care parcă s-au vorbit între ele. Trec prin
viață ca prin ceață, parcă sunt, dar nu chiar, îi vezi dar parcă nu-s chiar ei de-a
binelea. Există multe diferențe între veșnicul visător aiurit, trist sau ghinionist și
oamenii care și-au creat un obicei din a-și îndeplini visurile. O să studiem obi-
ceiurile oamenilor care își îndeplinesc visurile în capitolele care urmează, dar
adevărul e că toate realizările extraordinare încep cu o idee în mintea celui care
le va realiza. Nu cred că poate cineva să spună despre Napoleon sau Alexandru
cel Mare că au fost niște oameni slabi și nepricepuți. Dar înainte de a porni la
cucerirea lumii, ei au visat un vis de mărire, faimă și bogăție.

Mitul nr. 3: Nu are rost să mă gândesc la visurile mele,

pentru că oricum ele nu se vor îndeplini.
Mai degrabă ele nu se vor îndeplini dacă nu te gândești la ele. Există o cercetare
realizată de Universitatea Dominicană, care a arătat că oamenii care își alocă
timp pentru a se gândi la obiectivele lor le îndeplinesc în proporție de 43%. Dacă
oamenii se gândesc și scriu despre obiectivele pe care le au, probabilitatea de a
le îndeplini depășește 60%. Aceia dintre noi care se gândesc la obiective lor, le
pun pe hârtie și apoi verifică felul în care se apropie de ele, le îndeplinesc în
proporție de 76%. Practic, simplul fapt de a ne gândi la visurile noastre și a le
pune pe hârtie, de a înțelege așadar ce vrem, ne asigură o mare parte din succes.

Mitul nr. 4: E nevoie de enorm de multă muncă

pentru a-ți putea îndeplini un vis.
Un alt lucru care ne împiedică să ne realizăm visurile e ideea că o să fie greu și
extrem de greu. Avem agende care sunt deja extrem de încărcate, copii care
trebuie crescuți, case care trebuiesc îngrijite, servicii supra-solicitante și mult
prea puțin timp liber pentru a mai face loc și unui vis. Am inclus în chestionarul
meu de cercetare următoarea întrebare: „În ce măsură te aștepți ca realizarea
visului tău să fie unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-ai făcut vreodată?”.
Aproape trei sferturi din respondenți au spus că se așteaptă ca realizarea visului
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 53

să fie unul din cele mai grele lucruri pe care le-au făcut vreodată, 10% au spus
nivelul de greutate o să fie la nivelul 4 pe o scară de la 1 la 7 (unde 1 „în foarte
mică măsură”, iar 7 e „în foarte mare măsură”) și abia 15% au spus că ar fi între
1 și 3 (adică în mică măsură). Oamenii par să fie de acord că numai cine mun-
cește din greu poate să își vadă visul cu ochii și probabil că mulți sunt îngroziți
de această perspectivă. Dar nu trebuie să fie neapărat așa. Sau nu trebuie să fie
neapărat numai așa. În această carte vei descoperi o metodă – metoda pașilor
(ridicol de) mărunți – care va demonta acest mit. Deocamdată nu o să încerc să
te conving că acesta e cu adevărat un mit, pentru că ar fi cuvântul meu în fața
convingerii a 75% dintre oameni. Dar o să ai ocazia să te convingi singur/ă de
acest lucru. Când am început să visez la ideea de a scrie această carte aveam un
serviciu full-time, cu multe deplasări în țară și în străinătate. La început, am
decis să maximizez timpii morți din timpul deplasărilor. Mi-am cumpărat un
caiet special, de mici dimensiuni ca să înceapă în orice bagaj, și am început să
îmi organizez gândurile în el. Apoi, când am văzut că am rezultate bune, am
decis să încerc un pic mai mult. Mi-am creat regula de 15 minute: în fiecare zi
voi scrie 15 minute pentru carte. În unele zile am scris mai mult, dar am încercat
să nu las să treacă nicio zi fără să scriu timp de 15 minute. Acum aș putea să
scriu o carte despre cum e să scrii o carte în 15 minute pe zi. Dar nu o să fac
asta. O să îți spun în schimb că acest vis nu a fost deloc un lucru greu sau foarte
greu de realizat. A fost un lucru plăcut, extrem de interesant (având în vedere
cantitatea de informație cu care am venit în contact în timpul documentării
cărții) și pe alocuri chiar înălțător pentru că am avut șansa de a vorbi cu oameni
care au făcut lucruri extraordinare.
Avem ideea asta stahanovistă înșurubată în cap, conform căreia e greu să îți
realizezi visurile. Ce e mai greu decât să îți realizezi visurile e de fapt să renunți
la astfel de convingeri, pentru că, de fapt, realizarea visurilor poate să fie cel
mai distractiv, interesant și frumos lucru pe care l-ai făcut vreodată.

Mitul nr. 5: Numai oamenii norocoși își îndeplinesc visurile.

Înainte de a deveni psiholog, Richard Wiseman a fost iluzionist. Poate de aceea
are curaj să cerceteze teme neconvenționale de care mulți alți cercetători se
feresc. Pe când era deja psiholog a fost invitat să susțină o prelegere în fața unei
mari audiențe. Ca să capteze din start atenția publicului a vrut să își înceapă
prezentarea cu un număr de iluzionist. A invitat pe scenă un voluntar, căruia i-a
cerut o bancnotă de 20 de dolari. A pus bancnota într-un plic, pe care l-a ames-
tecat într-un teanc de alte 20 de plicuri. Apoi a solicitat voluntarei, o doamnă
din public, să aleagă un plic, după care a dat foc celorlalte plicuri. După ce
54 DREAM MANAGEMENT

plicurile au ars a rugat-o pe acea doamnă să deschidă plicul pe care îl alesese

din teanc. Evident, în plic se afla bancnota de 20 de dolari. Toată lumea a fost
uimită, mai puțin doamna cu pricina care a spus că pentru ea întâmplarea e
complet lipsită de relevanță, pentru că ea a fost întotdeauna o norocoasă.
Dezamăgit că nu a avut efectul scontat, Wiseman și-a propus să studieze ce este
norocul și dacă el există într-adevăr. A testat cu metode științifice mai multe
ipoteze și a ajuns la concluzia că, de fapt, norocul nu e ceva ce se întâmplă pur
și simplu, ci e ceva care poate să fie creat. Fiecare dintre noi poate să devină
mai norocos prin urmarea unor principii specifice, pe care el le prezintă în cartea
sa. Mai mult, a creat o școală a norocului – The Luck School – ai cărui absolvenți
au declarat în proporție de 80% că au devenit mai norocoși.
O să enumăr pe scurt cele patru principii ale norocului, așa cum le predă
Wiseman, și o să te las pe tine să descoperi detaliile dacă vei fi interesat de
dorința de a deveni mai „norocos”:
1. Maximizează oportunitățile întâmplătoare prin: construirea de rețele,
o atitudine relaxată față de viață și atitudinea de a fi deschis față de noi
experiențe);
2. Ascută-ți instinctul și găsește metode pentru a-ți dezvolta intuiția;
3. Așteaptă-te să ai noroc, perseverează în fața eșecurilor, așteaptă-te ca
interacțiunile cu cei din jur să fie utile și aducătoare de succes;
4. Transformă ghinionul în noroc, privește partea pozitivă a ghinionului,
nu rămâne blocat dacă s-a întâmplat să ai ghinion, acționează pentru a
preveni alte ghinioane în viitor.

Mitul numărul 6: Ca să îți îndeplinești visurile, ai nevoie în primul rând de bani.

Banca Raiffeisen, al cărei motto este „Banking așa cum trebuie”, a creat un
program de asigurare denumit „Senior Protect”, pornind de la întrebarea „Ce
visuri ai?”. Un exemplu ilustrativ sub formă de grafic ne arată ce am putea
obține dacă am economisi 100 de lei pe lună timp de 15 ani. Exemplul este un
pic greu de citit, dar graficul de sub el, cu titlul „Tu decizi cât de mari sunt visurile
tale”, este foarte clar: dacă economisești 50 de RON pe lună timp de 15 ani
suma asigurată este de 11.135 RON, dacă alegi să economisești 100 RON – suma
asigurată este de 22.271, iar dacă alegi 200 de RON – atunci suma asigurată este
de 44.541. Deci, cu siguranță, tu decizi cât de mari sunt visurile tale! Legătura
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 55

dintre visuri și bani este creată și utilizată de nenumărate companii care propun
și vând vacanțe „de vis”, case „de vis”, nunta „de vis”, experiențe „de vis”.
Pe de o parte asocierea cu „visul” este benefică pentru acele companii care
investesc în mod real în cercetarea nevoilor reale ale clienților lor pentru a
putea să le ofere acestora exact ceea ce își doresc ei, deci satisfacție maximă.
Pe de altă parte, această practică, multiplicată de mii și mii de ori, a introdus în
mentalul colectiv ideea că banii sunt absolut necesari pentru a-ți îndeplini
visurile și că lipsa lor este cel mai mare impediment. Fals! Deși multe visuri au o
componentă financiară, există un lucru chiar mai important decât banii și care
uneori îi face aproape irelevanți.
Este vorba despre oameni! E adevărat, nu orice oameni, ci aceia care pot și do-
resc să îți netezească accesul la resurse. Există o diferență uriașă între resurse
și bani.
Banii sunt o resursă, care adesea poate să fie înlocuită cu alte resurse, deși
sistemul economic în care trăim ne împinge să credem că banul este resursa
supremă. Ceea ce poate să fie adevărat pentru cei care îi au în cantități nemă-
surate. Dar pentru noi toți ceilalți, resursa supremă sunt oamenii și ne facem un
deserviciu major dacă credem altceva. Mai devreme, vă povesteam despre visul
Ancuței de a crea o școală de vară pentru copiii foarte săraci din satul ei. Inițial
își dorise să îi ajute pe cei trei copii ai vecinei, care erau foarte în urmă la
învățătură. A luat legătura cu profesorii și așa a aflat că un număr foarte mare
de copii din școală ar avea o enormă nevoie de un astfel de ajutor. Ancuța a
calculat că ar avea nevoie de un buget de aproximativ 7.000 de EUR, pentru a
oferi copiilor un mic dejun și un prânz în fiecare zi timp de două săptămâni,
ateliere creative și educative susținute de facilitatori externi, materiale didac-
tice atrăgătoare și, la final, o excursie în orașul învecinat pe care mulți dintre
copii nu îl văzuseră niciodată. Ancuța nu a reușit să strângă suma propusă, dar
s-a dus vorba despre inițiativa ei și au început să apară oameni care au donat
mâncare, rechizite, timp, bilete la film pentru toți copiii și multe alte lucruri.
Încurajată de susținerea lor, Ancuța a început să viseze chiar mai sus: acum vrea
să renoveze un spațiu de lectură din școală și să creeze un club de joacă
permanent, iar apoi o asociație prin care să facă mult mai multe lucruri pentru
copiii din sat.
Un alt exemplu. Cel al lui Adrian. De la vârsta de 8 ani, Adrian a crescut la casa
de copii, în condiții deznădăjduite. Când a devenit adult, i-a încolțit în minte un
vis irealizabil în condițiile situației sale financiare: deși lucra, salariul abia dacă îi
56 DREAM MANAGEMENT

ajungea pentru chirie și mâncare și era așa de mic încât nicio bancă nu l-ar fi
creditat. Dar pentru Adrian, copilul crescut la casa de copii, faptul de a fi proprie-
tarul unei locuințe avea o semnificație aparte, care îi furniza o motivație ieșită
din comun. Lipsa banilor nu l-a împiedicat, ci l-a făcut mai creativ. A creat o serie
de magneți inscripționați cu mesajul „Fă parte din viitorul meuˮ, pe care îi
oferea tuturor celor care doreau să îl ajute în vreun fel la realizarea acestui vis.
Au fost oameni care i-au oferit sfaturi, alții care l-au pus în legătură cu agenți
imobiliari de încredere, alții care au donat bani, alții care au ajutat cu actele care
trebuiau întocmite și așa mai departe. Acum, Adrian este fericitul proprietar al
unei mici locuințe în București. Pe frigiderul meu se află un magnet care îmi
amintește că toate lucrurile se realizează în primul rând prin oameni, iar banii,
atunci când sunt cu adevărat necesari, tot prin oameni vin.

Exercițiu de reflecție: Mituri și visuri

Ia-ți un timp pentru a reflecta la aceste mituri: 1. Ca să realizezi un vis trebuie

să ai un plan de acțiune foarte clar; 2. Visurile sunt pentru oameni slabi și
pierde vară; 3. Nu are rost să mă gândesc la visurile mele pentru că ele oricum
nu se vor îndeplini; 4. E nevoie de enorm de multă muncă pentru a-ți putea
îndeplini un vis; 5. Numai oamenii norocoși își îndeplinesc visurile; 6. Ca să îți
îndeplinești visurile ai nevoie în primul rând de bani.

Ce informații te-au surprins cel mai mult din acest sub-capitol al cărții? Care
dintre aceste mituri ți se pare cel mai aproape de tine, în sensul de a fi total
sau parțial de acord cu el? Care dintre aceste mituri este cel mai departe de
tine? Ce alte mituri crezi că mai există și nu au fost surprinse aici?

7. Ce fel de visuri trebuie să urmărim?

În cartea sa Put Your Dream to The Test, pe care am citat-o și un pic mai devre-
me, John C. Maxwell spune că oamenii urmăresc în viață tot felul de lucruri pe
care le confundă cu visurile. El aduce următoarele exemple:
 reverii – ceea ce ți se întâmplă atunci când ești distras de la o activitate
productivă precum munca sau studiul;
 visuri de tip „luna de pe cer” – idei trăsnite care nu au nicio strategie
sau tangență cu realitatea;
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 57

 visuri urâte – îngrijorări care conduc la o stare de anxietate și paralizie

emoțională;
 visuri idealiste – felul în care ai vrea să fie lumea dacă tu ai fi la cârma ei;
 visuri indirecte sau prin intermediar – visuri trăite prin intermediul altor
persoane;
 visuri romantice – credința că o anumită persoană te va face fericit/ă;
 visuri despre carieră – credința că doar succesul în carieră te va „salva”;
 visuri „destinație” – credința că o poziție, o funcție sau un premiu te va
face să te simți împlinit/ă.
La această listă eu aș mai adăuga visurile false, acele visuri care ți-au fost
insuflate de cei din jur, cel mai adesea fără ca tu să îți dai seama, și care nu te
reprezintă cu adevărat și care nu sunt cu adevărat ale tale.
În mod evident, această carte nu este despre astfel de „visuriˮ, a căror realizare
ar putea să îți facă mai mult rău decât bine. Această carte este despre acele
visuri a căror realizare poate să aducă un maxim de fericire pentru tine și chiar
și pentru cei din jur. Prin urmare, pentru a răspunde la întrebarea de mai sus –
Ce fel de visuri trebuie să urmărim? – trebuie să înțelegem câteva lucruri impor-
tante despre fericire.
Deși fericirea a fost o preocupare filozofică de mii de ani, pentru multă vreme
cercetătorii în domeniul psihologiei nu au considerat că fericirea poate fi un
obiect de studiu. Ei considerau că acesta e un concept prea abstract și alunecos.
Ba, mai mult, timp de aproape 100 de ani, știința psihologiei s-a ocupat aproape
exclusiv cu studiul nefericirii: depresia, comportamente obsesiv-compulsive,
schizofrenia, demența etc. Acum 50 de ani, un cercetător care ar fi dorit să
studieze fericirea s-ar fi expus oprobiului profesional. De când a apărut însă
psihologia pozitivă, care se ocupă cu studiul științific a ceea ce face viața demnă
de a fi trăită, lucrurile stau altfel.
Martin Seligman, părintele psihologiei pozitive, a formulat teoria fericirii auten-
tice, care reunește trei mari tradiții de conceptualizare a fericirii: teoria hedo-
nismului, teoria dorinței și teoria listei obiective. Teoria hedonismului spune că
fericirea e o funcție a unei vieți care maximizează plăcerea și minimizează sufe-
rința. Teoria dorinței spune că fericirea se obține atunci când obții de la viață
ceea ce îți dorești. Într-o anumită măsură, teoria dorinței și a hedonismului se
suprapun, atunci când ceea ce dorim este o mulțime de plăcere și cât mai mică
suferință. Dar teoria dorinței este diferită de teoria hedonismului atunci când
prima susține că îndeplinirea unei dorințe conduce spre fericire, indiferent de
58 DREAM MANAGEMENT

cantitatea de plăcere (sau suferință) creată, așa cum se întâmplă acelor persoa-
ne – eroii – care luptă pentru idealurile lor chiar dacă asta înseamnă suferință
sau chiar moartea. În fine, teoria listei obiective spune că fericirea există doar
atunci când sunt „bifateˮ anumite lucruri pe o listă care fac viața demnă de acest
nume: bunuri materiale, o carieră, prietenie, sănătate, acces la cunoaștere,
iubire, frumusețe, o conștiință împăcată etc.
Teoria fericirii autentice propusă de Seligman aduce împreună aceste trei tra-
diții și spune că există trei tipuri distincte de fericire: Viața Plăcută, Viața Bună
și Viața Semnificativă, cu Sens. Viața Plăcută este trăită atunci când savurăm
plăceri de bază precum tovărășia, mediul înconjurător și nevoile corpului. Viața
Bună este realizată atunci când ne descoperim virtuțile unice și punctele forte,
utilizându-le pentru a spori calitatea vieții pe care o trăim. Viața Semnificativă
există atunci când utilizăm punctele forte pe care le avem pentru a ne pune în
slujba unui scop mai înalt și mai mare decât existența proprie. Ca să fie cu
adevărat fericit, un om trebuie să experimenteze atât Viața Plăcută, cât și Viața
Bună și Viața Semnificativă. Ca urmare, visurile pe care trebuie să le urmărim
trebuie să fie în așa fel selectate încât să ofere un echilibru de ansamblu.
Mulți oameni urmăresc mai ales dorințe și aspirații hedonice: o mașină mai
frumoasă, o casă mai mare, bijuterii mai multe etc. Un studiu al Barbarei
Friedrickson, fosta președintă a Asociației Internaționale de Psihologie Pozitivă,
arată că excesul de obiective de acest fel poate să fie nociv nu doar din punct
de vedere spiritual, dar și din punct de vedere fizic. Astfel, în acest studiu, adulții
sănătoși au completat un chestionar care măsura nivelul fericirii hedonice și
nivelul fericirii care e mai degrabă bazat pe împlinire, sens, contribuție în
societate etc. Apoi, participanții la studiu au completat un chestionar cu privire
la nivelul de depresie și li s-au făcut analize de sânge. S-a descoperit că ambele
tipuri de fericire sunt asociate cu niveluri mai scăzute de depresie. Dacă vrei să
ții depresia departe de viața ta, atunci nu prea contează de unde îți obții starea
de bine, principalul este să o obții într-un fel sau altul. Dar, dacă dorești să fii
sănătos per ansamblu, atunci atenție la excesul de plăceri hedonice: cercetătorii
au descoperit că participanții care aveau un scor mai mare pe scara hedonică
erau mult mai înclinați spre manifestarea genelor inflamatorii și sub-manifes-
tarea genelor răspunzătoare de anticorpi.
Sonja Lyubomirky arată că există studii care demonstrează că tipul de vis și felul
în care îl urmezi te poate fericit sau nu. Ea arată că există șase tipuri de scopuri
a căror urmărire te poate conduce spre fericire: scopuri intrinseci versus scopuri
extrinseci; scopuri autentice versus scopuri inautentice; scopuri orientate spre
abordare versus scopuri orientate spre evitare; scopuri armonioase versus
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 59

scopuri conflictuale; scopuri bazate pe o activitate versus scopuri bazate pe

circumstanțe; scopuri flexibile versus scopuri rigide. În cadrul acestor perechi,
primul element e mai probabil să te conducă spre un nivel mai înalt de fericire
decât al doilea.
Scopurile intrinseci sunt cele pe care le urmărești fiindcă te satisfac prin ele
însele, îți permit să te dezvolți și să experimentezi bucuria de a trăi. De exemplu:
îți place să alergi, deci îți propui să te înscrii la un semi-maraton; îți place să
citești, așa că îți propui să colecționezi cărți dintr-un anumit domeniu. Opuse lor
sunt scopurile extrinseci, pe care le urmărești pentru că ai posibilitatea să câștigi
bani, faimă sau aprobarea celor din jur. Scopurile autentice sunt cele care îți
aparțin 100%, fiind aliniate cu personalitatea ta și cu punctele tale forte. Sco-
purile inautentice sunt cele pe care le urmărești pentru că ți-au fost impuse de
părinți, soț/ie sau alte persoane. Scopurile orientate spre abordare sunt cele
prin care te orientezi spre un anumit rezultat, mai degrabă decât să faci lucruri
pentru a-l evita. De exemplu, îți propui să faci ceva nou în fiecare lună versus
a-ți propune să nu te plictisești. Îți propui să devii un profesionist căutat și bine
plătit versus a-ți propune să nu ajungi șomer. Scopurile armonioase sunt cele
care sunt complementare, mai degrabă decât în conflict între ele. De exemplu,
îți place să petreci timp în natură, așa că îți propui să te faci ghid turistic, mai
degrabă decât bibliotecar. Scopurile flexibile sunt cele pe care poți să le schimbi
atunci când situația ta (ex. starea de sănătate, vârsta, starea materială) se
schimbă, mai degrabă de a „rămâne încremenit în proiectˮ și a experimenta
frustrarea de a nu mai putea să faci ce făceai odată. Scopurile legate de acti-
vitate sunt cele prin care te implici în activități, mai degrabă decât să lupți să
îmbunătățești o situație circumstanțială.

Exercițiu de reflecție: Visuri pentru trei vieți

Întoarce-te la lista celor 100 de visuri pe care ai realizat-o un pic mai devreme.
Dacă din orice motiv ai sărit peste acel exercițiu, ia-ți acum 10-15 minute
pentru a scrie o listă a visurilor tale (urmând definiția extinsă a visului). La final,
privește această listă. Câte dintre visurile pe care le-ai notat ți se pare că sunt
visuri hedonice? Sunt majoritare sau minoritare? Dacă lista e lipsită de
echilibru, ce ai vrea să adaugi sau să ștergi ca să re-echilibrezi balanța?
Imaginează-ți că peștișorul de aur se oferă să îți îndeplinească 3 visuri: unul
care corespunde Vieții Plăcute, unul care corespunde Vieții Bune și unul care
corespunde Vieții Semnificative. Ce alegi?
60 DREAM MANAGEMENT

Concluzii
Creierul nostru are un mecanism extrem de eficient pentru a ne ajuta să ne
realizăm visurile. Istoria omenirii, din cele mai vechi timpuri și până în prezent,
nu e nimic altceva decât o culegere de povești de viață ale celor care au avut un
vis la care nu au vrut să renunțe. Dar nu numai eroii din manualele de istorie
și-au realizat visurile, ci și oamenii obișnuiți ca mine și ca tine pot să facă asta.
Studiind ce fac diferit oamenii care își realizează visurile, acum știm că ei nu sunt
pur și simplu mai iubiți de soartă. În schimb, ei își formează o serie de abilități și
atitudini pe care le folosesc pentru a acționa coerent și sistematic, așa cum face
un manager cu unul dintre proiectele sale importante. Cercetările științifice din
ultimul deceniu ne furnizează instrumente testate și validate pe care le poate
folosi oricine are un vis pe care vrea să îl realizeze. Știința arată că nu e adevărat
că trebuie să îți sacrifici viața întreagă pentru a realiza un vis. Realizarea unui vis
nu trebuie deloc să fie un proces dureros; dimpotrivă, poate să fie o activitate
plăcută, care aduce bucurie în sine. Nu doar rezultatul – visul realizat – e o sursă
de fericire, ci și procesul prin care visul se îndeplinește. De asemenea, știința
demontează o serie întreagă de mituri și acum știm că nu e adevărat că numai
oamenii norocoși își realizează visurile sau că pentru a realiza un vis ai nevoie în
primul rând de bani. Banii nu strică, dar în primul rând ai nevoie de un nou mod
de a gândi și acționa. Această carte reunește informații valoroase și exerciții de
reflecție, care îți pot schimba radical perspectiva. Cu alte cuvinte, această carte
ar putea să îți schimbe viața, dacă tu îți vei da voie să experimentezi o astfel de
transformare.

Bibliografie
Janet Bray Atwood, Chris Attwood, The Passion Test: The Effortless Path to
Discovering Your Life Purpose, Plume, 2008.
Loretta Graziano Breuning, Habits of a Happy Brain: Retrain Your Brain to Boost
Your Serotonin, Dopamine, Oxytocin, & Endorphin Levels, Adams Media,
2015.
Henry Cloud, The Power of the Other. The Startling Effect Other People Have on
You, from the Boardroom to the Bedroom and Beyond - and What to Do
About It, HarperBusiness, 2016.
Peter F. Drucker, Management: Tasks, Responsibilities, Practices, Harper
Business, Reprint edition, 1993.
 E posibil să îți îndeplinești visurile? 61

Barbara Fredrickson, Positivity: Groundbreaking Research Reveals How to

Embrace the Hidden Strenght of Positive Emotions, Overcome Negativity,
and Thrive Positive Emotions, Oneworld Publications, 2011.
Heidi Grant Halvorson, Succeed: How We Can Reach Our Goals, Plume, 2011.
Florin Jbanca, Voluntariat cu repetiție. Ionuț Ursu revine în Nepal cu dotări
medicale pentru un spital din capitala lovită de cutremur, www.adevarul.ro.
Mai multe informații despre Ionuț Ursu pot fi găsite pe siteul său:
http://ionutursu.ro.
Stelian Juganu, Autobiografia Vise Împlinite, 2018.
Matthew Kelly, The Dream Manager, Hyperion, 2007.
Sonja Lyubomirsky, Cum sa fii fericit. O abordare științifică pentru a avea viața
pe care ți-o dorești, Amsta Publishing, 2010.
John C. Maxwell, Put Your Dream to the Test: 10 Questions to Help You See It
and Seize, HarperCollins Leadership, 2011.
Diana Oncioiu, Copiii Adelinei, https://beta.dela0.ro/copiii-adelinei.
Mirela Oprea, Fenomenul angajaților care „își dau demisia” fără să plece din
firmă. Cum pot deveni oamenii mai implicați, îndeplinindu-și în același timp
visele, https://republica.ro/fenomenul-angajatilor-care-zisi-dau-demisia-
fara-sa-plece-din-firma-cum-pot-deveni-oamenii-mai-implicati.
Martin E. P. Seligman, Authentic Happiness: Using the New Positive Psychology
to Realize Your Potential for Lasting Fulfillment, Free Press, 2002.
Ancuța Sîrbu, Educația la sat, https://www.facebook.com/scoala.lasat/.
Victor J. Strecher, De ce e important un scop în viață, Litera, 2018.
Richard Wiseman, The Luck Factor: The Four Essential Principles, Miramax
Books, 2004.
Capitolele II-V nu fac parte din această
previzualizare.
Capitolul VI
Visul meu caută manageri și colaboratori
Un vis pe care îl visezi singur e doar un vis.
Un vis pe care îl visezi împreună cu alții e realitate.
John Lennon

„Îți scriu pentru a-ți povesti despre visul meu împlinit. Cumva este
cadoul meu pentru tine, cea care faci daruri atât de minunate celor care
ajung în preajma ta. La atelierul tău de Dream Management am glăsuit
intenția ca, la un moment dat, să ies din corporație și să îmi dedic timpul
și energia acolo unde îmi bate inima – să fac art terapie. Părea așa
nebunesc atunci... Am făcut pași mici, am continuat formarea de bază
cu încă 2 ani de formare continuă, am început să închiriez spațiu cu ora,
au început să vină clienți constant, am oferit ședințe pro bono, apoi am
subînchiriat un spațiu două zile / săptămână și când a sosit momentul
să cresc am ales să am spațiul meu de art terapie pe care îl împart cu o
colegă. Și activitatea a crescut, încet, organic, cu bucurie.
Apoi, am ales să îmi dedic timpul și energia doar către terapie și mi-am
anunțat demisia de la job la finalul lunii octombrie. A fost fascinant cum,
după ce am anunțat decizia de a pleca, au început să apară clienți noi,
oportunități și cărări frumoase pe care să merg și să construiesc. Sunt
fericită acum, deși încă mă mai însoțește puțin teama. Dar este decizia
cea mai bună și mai loială față de mine. Știu că la atelierul tău a fost
plantată sămânța și atunci am spus cu glas tare care este visul meu. Și
visul meu a prins aripi. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ești și dăruiești”.
Acesta este doar unul dintre multele mesaje pe care le primesc spontan, ca urma-
re a atelierelor de Dream Management. Mesajul de mai sus a fost scris de Anca
Ghearăsămescu, a cărei identitate o puteți verifica în spațiul online și pe care, în
mod evident, o recomand pentru activitățile de terapie prin artă. Nu îmi deranjez
participanții cu solicitări post-atelier. Mi se pare greu chiar și să menționez faptul
că există o pagină de Facebook numită Dream Management pe care o administrez
228 DREAM MANAGEMENT

eu și pe care aș fi fericită dacă ar aprecia-o printr-un „like”. Și totuși, oamenii scriu.

Iar faptul că o fac fără ca eu să le-o cer, pentru mine are o valoare pe care nu o
pot descrie în cuvinte, deși iată că am scris o carte întreagă...
Am lucrat timp de douăzeci de ani în domeniul dezvoltării sociale. Cu o scurtă
sincopă descrisă în prefața acestei cărți, mi-a plăcut întotdeauna jobul meu și am
fost întotdeauna mândră că pot să fac lucruri importante și bune pentru societate.
În 2016, din întâmplare, am făcut un prim atelier de Dream Management. Nu știam
atunci, dar acel atelier, mai bine zis, articolul pe care l-am scris după acel atelier,
urma să îmi schimbe viața. Pentru că acest proiect început inconștient a ajuns să
îmi umple viața și a ajuns să mă facă să îmi pot dedica lui întreaga mea energie. În
2018 am decis să fac pasul cel mare și din octombrie am renunțat la serviciul meu
cu normă întreagă și mi-am acordat un an sabatic plătit (de mine însămi) în avans,
pentru a înțelege mai bine noua mea menire în a ajuta oamenii să își identifice și
să își realizeze visurile. Și, în egală măsură, să îmi înțeleg mai bine propriul vis și să
îl realizez, cu ajutorul tuturor celor care vor decide să îmi dea o mână de ajutor. Nu
a fost ușor: au fost necesare multe mesaje precum cele de mai sus și multe încu-
rajări din partea celor care au crezut în mine.
În acest moment, visez la o lume în care e firesc să îi întrebi pe cei din jur: „Care
e visul tău?”. Poate părea un lucru banal, dar pornesc la drum de la un moment
prezent în care ne întrebăm unii pe alții: „Ce mai faci?”. Iar apoi dăm și primim
răspunsuri de complezență, care nu fac decât să ascundă străveziu rănile din
suflet și, adesea, singurătatea în care ne scăldăm oricât de mulți oameni am
avea în jur. Irosim mii de ore în conversații lipsite de importanță, după care ne
dăm seama cât sunt de plictisitoare zilele noastre, lunile noastre, anii noștri și
toată viața noastră. Nu irosim doar ore, ci și energii incredibile, care ar putea să
fie folosite pentru a face din România un loc mult mai bun, un loc în care poate
că unii dintre cei patru milioane de oameni plecați s-ar întoarce, un loc în care
celor rămași ne-ar face cu adevărat plăcere să trăim.
„Care e visul tău?” e o întrebare aparent banală, dar care, dacă ar deveni obicei
național, ar putea să schimbe… cam totul. E cea mai importantă întrebare pe
care părinții ar putea să o adreseze copiilor lor, profesorii – elevilor lor, șefii –
subordonaților lor, oamenii în general – semenilor lor. Toate lucrurile mărețe
au început cu un vis și toate destinele pe care le studiem în cărțile de istorie au
fost ghidate de un vis.
Această întrebare ar putea să ne ajute să antamăm alt gen de conversații. În
familii am vorbi mai puțin despre conflictele mocnite și mai mult despre cum
 Visul meu caută manageri și colaboratori 229

organizăm resursele familiei, inclusiv energia demnă de o cauză mai bună a

celor în conflict, pentru a realiza obiective mici și mari, obișnuite sau cu totul
ieșite din comun. Am folosi mai puțin timp pentru a certa copiii și mai mult ca
să îi ajutăm să își formuleze și realizeze micile sau marile dorințe. I-am antrena
mai puțin pentru un sport oarecare și mai mult pentru a deveni atleți ai
propriilor visuri. În școli și licee am simplifica mult prea sofisticata programă
școlară, ca să îi învățăm pe copii lucruri mult mai importante: cum să fie cu
adevărat fericiți prin dobândirea de cunoștințe cu adevărat utile și utilizarea lor
și a talentelor înnăscute pentru a realiza lucruri care le plac cu adevărat. În
companii sau la locul de muncă, oriunde ar fi el, am petrece mai puțin timp în
activități de socializare negativă (bârfă, obstrucționări, certuri) și mai mult
ajutându-ne unii pe alții să evoluăm. Seniorii noștri ar continua să se bucure de
viață cu adevărat și în loc să se simtă inutili în societate, ar putea să își înceapă
o a doua – mai energică și mai fericită viață – în care nimic nu îi mai oprește să
își îndeplinească visuri la care poate au năzuit toată viața. Partidele noastre
politice (cele reale și nu cele care funcționează ca grupuri de crimă semi-or-
ganizată) ar adapta această întrebare în „Care e visul tău pentru România?” și
ar avea dezbateri de substanță, care să ne pregătească pentru viitorul tot mai
automatizat și robotizat al omenirii.
Și totuși, „Care este visul tău?” este o întrebare pe care nu o punem niciodată.
De câte ori îi întrebăm pe colegii noștri, cei alături de care petrecem 8 ore din
zi, acest lucru? De câte ori îi întrebăm asta pe vecinii noștri, cei alături de care
petrecem o viață întreagă? De câte ori îi întrebăm asta pe reprezentanții noștri
politici (cu varianta „Care e visul tău pentru România?”)? De câte ori îi întrebăm
asta pe dragii noștri, cei pentru care ne-am da viața dacă ar trebui?
Visul meu e ca fiecare cetățean din România – adult sau copil – să aibă un răs-
puns la această întrebare și oameni în jur care să îl ajute să își realizeze visul.
Iar, pentru asta, visul meu are nevoie de mulți manageri și de mulți colaboratori.
Iată câțiva dintre cei pe care îi caut.

1. Profesori, părinți și psihologi școlari

Ia-ți un moment să te gândești cum ar fi fost viața ta dacă ai fi avut alături un
manager de visuri. Un părinte sau un cadru didactic (pe vremea noastră nu erau
încă psihologi școlari) care să îți fi pus această întrebare și care să te fi ajutat să
înțelegi ce înseamnă să ai acel vis, cum trebuie să te dezvolți ca să îl poți realiza
și unde se află resursele pe care trebuie să le accesezi. Cât de diferită ar fi fost
230 DREAM MANAGEMENT

viața ta dacă ai fi avut alături o astfel de persoană? Unde ai fi fost acum? Ce ai

fi inventat și ce contribuție ai fi adus societății?
Profesorii, părinții și psihologii școlari sunt cei mai „chemați” manageri de visuri.
Poate că acesta ar trebui să fie unul dintre cele mai importante roluri ale lor: să
îi ajute pe elevii, respectiv copiii, lor să își identifice visurile și apoi să le orienteze
gândirea și resursele pentru realizarea lor. Desigur, nu să le netezească drumul,
fără a-i lăsa să facă propriile greșeli. Ci să îi ajute să învețe acele abilități care
sunt necesare unui om care are obiceiul de a-și realiza visurile. În schimb, prea
adesea, la școală și acasă, ne grăbim să oferim tinerei generații un bagaj enorm
de idei și cunoștințe care sunt uitate imediat după teste, teze sau examene.
Fiecare materie vine cu o cantitate uriașă de informație care trebuie reținută,
uneori, fără a corela capacitatea cognitivă și emoțională a elevului cu ceea ce i
se cere. Rezultatul este că doar unul din patru copii ajunge să își dea bacalau-
reatul, că sute de mii de copii din țară au abandonat deja școala, că un număr
uriaș de copii sunt analfabeți funcționali, neînțelegând ceea ce citesc, că sute
de mii de tineri nu știu ce vor să facă în viață.
Ce putem face ca să îi ajutăm pe copiii noștri să aibă visuri și să le realizeze? Cum
am putea să creăm un program de nivel național, astfel încât niciun copil să nu
rămână neîntrebat despre visurile sale? Prima idee care mi-a venit în minte a fost
de a începe să ofer eu cât mai multe ateliere de Dream Management pentru copii
și tineri. După care mi-am dat seama că impactul meu ar fi tare mic în acest fel.
Eu sunt doar una – în România sunt peste 3 milioane de minori. Hai să zicem că
aș oferi programul doar de la 10-12 ani în sus. Tot ar însemna circa un milion de
copii. Nu-i realist.
Următoarea idee care mi-a venit în minte a fost să creez un program de „for-
mare de formatori”, prin care să explic metoda, cu toată știința din spatele ei și
cu toate abilitățile de care are nevoie un bun manager de visuri, pentru un nu-
măr cât mai mare de profesori, părinți și psihologi școlari. Care apoi să lucreze
ei, la rândul lor, cu copiii și tinerii, pentru a ajunge la un număr cât mai mare
dintre aceștia. Să zicem că aș forma inițial 50 de formatori: oameni care înțeleg
metoda, încep să o aplice în viețile lor, iar apoi încep să îi formeze și pe alții.
Dacă fiecare dintre cei 50 de formatori inițiali ar forma 50 de manageri de visuri
în decursul unui an, în cadrul a cinci ateliere diferite (presupunând că fiecare
atelier se adresează unui număr de 10 participanți), atunci, într-un an, am avea
2500 de manageri de visuri. Hm! Ar fi un bun început. În anul al doilea aș putea
să mai formez încă 50 de formatori. Împreună cu cei din primul an am ajunge să
 Visul meu caută manageri și colaboratori 231

formăm 5000 de manageri de visuri. Și tot așa, în 5-10 ani am putea să avem
rezultate la nivel național.
Cea de-a treia idee care mi-a venit și cea mai bună, cred, este să așez această
idee în această carte și să rog cititorii să vină și ei cu propriile idei. Sunt sigură
că împreună ne vom gândi la lucruri mult mai interesante și mai eficiente!
Unde-s doi, puterea intelectuală crește și poate că apar și soluțiile financiare
pentru ca un astfel de program să fie posibil.

2. Manageri și antreprenori
Hai să presupunem că ești un manager sau un antreprenor care vede cum
potențialul echipei sale nu se exprimă în rezultatele dorite. Angajații sunt apatici
și neimplicați. Pleacă dintr-o sumedenie de motive și ție îți e tot mai greu să
găsești înlocuitori. Fluctuația de personal și pretențiile oamenilor te seacă de
energie. Ești conștient/ă că așa cum tu nu ești mulțumit de oameni, nici oamenii
nu sunt mulțumiți de jobul lor. Te străduiești să le crești motivația, dar parcă
nimic nu îi mai interesează și situația devine tot mai neplăcută. Ai încercat
diferite metode de a recompensa oamenii, dar aceste metode au dat rezultate
parțiale sau chiar deloc. Ești dispus să încerci ceva nou. Ceva ce puține companii
din România au încercat, dar ceva ce a fost testat cu succes în alte țări.
Nu ai foarte mulți bani de investit, așa că alegi să participi mai întâi tu însuți la
un atelier de Dream Management, să vezi dacă genul ăsta de activitate s-ar
potrivi în firma ta. În cel mai rău caz te alegi „doar” cu mai multă claritate asupra
unui vis al tău, resurse pentru a-l realiza și contacte noi, oameni care îți vor fi
alături dacă decizi să îi primești în barca visului tău. Într-un caz mai bunicel,
poate decizi să replici tu însuți unele din lucrurile pe care le-ai învățat de la
atelier, în echipa ta. Nu ai fi nici primul și nici ultimul care a făcut asta. Sau poate
decizi că vrei să îl inviți pe unul dintre facilitatorii specializați, pentru o prezen-
tare sau o sesiune demo. Iar apoi, dacă toată lumea crede că e o investiție bună,
poate decizi să aduci programul sau o versiune a acestuia (cea mai potrivită
pentru voi) în compania ta.
În orice caz, îți las aici câteva întrebări de reflecție pe care le-a formulat Sabina
Șelaru, coach și manager de resurse umane, cu care am vorbit despre asta:
„Oare cum ar fi ca oamenii să își poată îndeplini visurile cele mai mari,
datorită companiei în care lucrează și a oamenilor pe care aceasta îi
angajează? Cum ar aborda omul pe care colegii l-au ajutat să își
232 DREAM MANAGEMENT

împlinească un vis, comunicarea cu aceștia, în cazul unei neînțelegeri

sau a unei probleme? Cum ar fi ca firma să știe ce îl motivează cu
adevărat pe fiecare dintre angajații săi? Cum ar fi ca pe lângă forța
mobilizatoare a obiectivelor firmei să aduci forța motivațională a aspi-
rațiilor personale ale angajaților? Cât de grăbiți ar mai fi oamenii să
plece din firmă dacă, pe lângă obișnuitele beneficii – cam aceleași pe
care le oferă și concurența –, ei ar avea un mediu în care să fie ajutați
să își îndeplinească dorințele cele mai arzătoare?”.
Dacă aceste întrebări ți se par interesante și ai vrea să le explorezi, eu și echipa
mea de colaboratori așteptăm un mesaj de la tine.

3. Specialiști în resurse umane

Acum câteva luni am călătorit pe autobuz de la Sibiu la Lugoj cu o doamnă care
lucra la o firmă cu capital străin. Fiind pe final de an, mi-a povestit despre recen-
ta lor activitate de team building. Era supărată. De la băutură și mâncare în
exces, la relații nepotrivite între colegi și colege, am auzit de toate. Mi-a spus că
anul acesta a ales să nu participe decât la prima parte a evenimentului și deci să
nu rămână peste noapte. Mi s-a părut trist și mi-am dorit să pot să contribui și
la un fel de „reformă” a activităților de team building. La rândul meu, sunt și eu
o „supraviețuitoare” a unor activități de team building fără sare și piper, din
care nu am înțeles prea multe și care cu siguranță nu au condus la o îmbu-
nătățire a performanței mele la locul de muncă.
Pe de altă parte, se întâmplă să am mulți prieteni în domeniul resurselor umane
și știu cât e de greu și pentru managerii de HR să găsească activitatea potrivită, să
antameze logistica pentru câteva zeci sau chiar sute de oameni, să se asigure că
nu se depășește bugetul alocat etc. Una dintre prietenele mele îmi spunea că a
ajuns să îi fie foarte greu să mai organizeze această activitate și că simte cum
imediat după team building oamenii din firmă sunt mult mai reci cu ea. După
team building lansează o adevărată campanie de recăpătare a simpatiei colegilor,
pe care abia reușește să o recâștige până la următorul eveniment de acest fel.
Dar nu trebuie să fie așa. Cu ceva înțelepciune în plus, aceste activități ar putea
să fie așezate un pic mai sus pe piramida lui Maslow. În loc să fie un timp al
comportamentelor îndoielnice, acesta ar putea să fie un timp care să contribuie
la transformarea radicală a celor care aleg să participe. Toți oamenii au capaci-
tatea de a formula și realiza obiective. Este ceea ce ne diferențiază ca rasă
umană de regnul animal și vegetal. Ieșirea anuală cu ocazia activității de team
 Visul meu caută manageri și colaboratori 233

building ar putea să fie începutul unui proces de transformare care să dureze

tot anul și care să îi facă pe angajați mai fericiți și mai împliniți în ciuda eveni-
mentelor negative din firmă sau indiferent de acestea. Dacă oamenii își dezvoltă
abilitatea de a formula și realiza obiective în plan personal, ar fi foarte posibil
ca, în timp, ei să dorească să transfere această abilitate în plan profesional.
Dorința dezvoltării personale și a împlinirii este sădită în toți oamenii și într-o
companie; poate nimeni altcineva nu înțelege mai bine acest lucru decât
departamentul de HR.
Eu am încredere că practica și conceptul de Dream Management poate să îi
ajute pe oameni să își găsească propria motivație. În plus, pe oamenii de HR ar
putea să îi ajute ca motivația oamenilor să nu mai fie o problemă de HR, ci
responsabilitatea lor înșiși. O responsabilitate pe care angajații ar putea să fie
chiar foarte fericiți să o aibă și care să le aducă bucurie adevărată. În plus, ca un
om de HR ce își dorește este ca oamenii să se ajute unii pe alții în echipă nu doar
pentru că așa trebuie, ci pentru că le pasă cu adevărat. Și mai vrea ca atunci
când pleacă din firmă să recomande compania altor persoane. Toate acestea ar
fi posibile și ușor de realizat dacă firma devine locul în care oamenii merg la
serviciu și de unde se întorc cu visuri împlinite.

4. Directori și manageri de bănci

Foarte multe dintre produsele bancare sunt promovate cu ajutorul ideii de vis.
Logica e simplă. Oamenii au visuri și pentru multe dintre ele au nevoie de bani.
„Noi” (inserează aici numele unei bănci oarecare) suntem aici ca să vă împru-
mutăm acești bani. De exemplu, Raiffeisen Bank spune așa: „… pentru viitorul
tău te poți baza pe asigurarea de viață Senior Protect. Aceasta (…) te poate ajuta
să-ți îndeplinești unul dintre visele tale (…)”. Serviciul de online banking al băncii
Unicredit există pentru ca tu să „îți transformi visele în obiective clare”, prin
faptul că „aloci cu cap banii strânși în contul de economii”. BCR promovează
creditul de nevoi personale DIVERS, cu următorul slogan: „Pentru visuri din ce
în ce mai mari, noi te susținem cu dobânzi din ce în ce mai mici la creditul de
nevoi personale”. Banca Transilvania propune Aegon: „Un produs bancar ideal
pentru împlinirea nevoilor si visurilor familiei tale. Garantat!”. OTP Bank „Dă
credit visurilor tale la Târgul Național Imobiliar”. Alpha Bank oferă contul Alpha
Dreams pentru visurile copilului tău.
Toate aceste bănci și altele pe care nu le-am menționat aici par să înțeleagă
foarte bine puterea motivațională a visurilor. O menționează entuziast în recla-
mele pentru cele mai importante produse ale lor și își atrag clienți prin faptul că
234 DREAM MANAGEMENT

arată oamenilor care ar putea să fie soluția financiară pentru realizarea a ceea
ce își doresc cel mai mult: o casă, o mașină, siguranța financiară la bătrânețe, o
viață mai bună pentru copiii lor. Adevărul e că multe visuri au o componentă
financiară și mulți oameni cred că singurul obstacol pe care îl au între ei și rea-
lizarea visului sunt banii. În alt capitol din această carte am arătat că lucrurile
nu stau chiar așa, dar această credință a multora dintre noi ajută băncile în
activitatea lor economică și, desigur, disciplina financiară va fi întotdeauna utilă
oricărui vis, de orice natură ar fi acesta.
Dar cum ar fi o lume în care entuziasmul băncilor pentru conceptul de vis ar fi
mai mult decât o figură de stil în strategia de marketing? Cum ar fi dacă băncile
ar fi interesate de visurile clienților lor, la un nivel mult mai profund? Cum ar fi
dacă în activitățile de responsabilitate socială corporatistă băncile ar trece de la
marketing la impact real, oferind programe de Dream Management clienților
lor și chiar propriilor angajați, pentru ca aceștia să poată să vorbească din
propria experiență despre frumusețea visurilor împlinite? Cum ar fi dacă băncile
ar susține programe de Dream Management în rândul copiilor și tinerilor, care,
în definitiv, sunt generația următoare de clienți pentru produsele lor? Cum ar fi
dacă mai multe bănci ar crea un mega-proiect, un proiect comun, care să scoată
România din inerție, prin puterea visurilor clienților lor? Cum ar fi? Visul meu
este să aflu asta în această viață și dacă ești un director sau manager de bancă
și vrei să îmi dai o mână de ajutor, te rog dă un semn.

5. Angajați și voluntari în organizații neguvernamentale

Am lucrat în asociații și organizații ale societății civile de când mă știu. Împreună
cu un grup de prieteni adolescenți, la 15 ani cel mai mare vis al meu era să pot
să înființez o asociație, pentru a putea să derulăm activități de timp liber și inte-
grare socială pentru copiii din cartierul nostru – Valea Aurie – din Sibiu. Obsta-
colul: eram toți minori, iar legislația pentru ONG-uri a anului 1992, imediat după
Revoluție, era… ei bine, nu mai țin minte dacă era doar foarte ambiguă sau pe
alocuri inexistentă.
Știu din proprie experiență că oamenii care lucrează în organizații ale societății
civile – angajați, consultanți și poate mai ales voluntari – au unele dintre cele
mai îndrăznețe visuri, uneori mai mult pentru societate și pentru cei din jur
decât pentru ei înșiși. Cred că în niciun alt domeniu un sistem de management
al visurilor sau de management prin visuri nu este mai important decât în
acesta. Și totuși, dacă lucrezi în acest domeniu sau ești voluntar într-o orga-
nizație neguvernamentală, amintește-ți când ai fost întrebat ultima oară de
 Visul meu caută manageri și colaboratori 235

cineva despre aceste visuri. Care a fost una dintre ultimele ședințe în care v-ați
dat voie să vă gândiți la asta, mai degrabă decât la rezultatele ultimei campanii
de strângere de fonduri, la lista proiectelor depuse și aprobate sau respinse, la
viitoarele acțiuni ce trebuiesc planificate? Cât timp a trecut de la acea conver-
sație? Sau poate nu a existat niciodată o astfel de conversație în organizația ta.
Cum ar fi ca această conversație să fie una recurentă și, mai ales, cum ar fi ca
oamenii să se ajute unii pe alții în realizarea acestor visuri?
Pe vremea când eram coordonator de voluntari, am creat un sistem de mana-
gement al acestora, care includea acțiuni de motivare, recompensare și recu-
noaștere a meritelor acestora. Da, știu că se presupune că voluntarii au
motivație intrinsecă și ajută în principal pentru o nevoie sau un interes al lor
personal. Dar eu cred că acesta este în mare măsură un mit și, chiar dacă nu ar
fi, simțeam chiar eu nevoia de a oferi ceva în schimb. Era nevoia mea. Am creat
un seminar-cadou inspirat de cartea bine cunoscută a lui Gary Chapman: „Cele
cinci limbaje de iubire ale copiilor”. A fost prima și singura oară când l-am livrat.
Nu pentru că nu a ieșit bine. Ci pentru că a ieșit atât de bine (cu lacrimi în ochi,
revelații emoționale, oameni care mi-au scris despre acest eveniment după ani
și ani), încât mi s-a făcut un pic frică de puterea lui.
Ei bine, acum îmi doresc să creez ceva asemănător, care să fie livrat unui număr
cât mai mare de voluntari și angajați în domeniul non-profit din întreaga țară.
Și pentru că vorbim despre numere, știai că în România sunt active circa 43.000
de ONG-uri, care angajează circa 100.000 de persoane? Poate nu ți se pare mult,
dar, prin comparație, industria imobiliară angajează circa 32.000 de persoane,
iar industria extractivă circa 60.000 de persoane. Un studiu arată că fiecare din-
tre cele 43.000 de organizații active implică circa 15 voluntari pe an, ceea ce
înseamnă că în România există mai bine de 600.000 de voluntari. O altă estima-
re spune că numărul oamenilor implicați în activități de voluntariat este situat
în jurul a 10% din populație, ceea ce ar însemna circa 2.000.000 de persoane.
Visul meu e ca toți angajații și toți voluntarii din domeniul non-profit să afle des-
pre metoda științifică de management al visurilor și să aibă oameni în jur care să
îi susțină în realizarea acestora. Sunt convinsă că societatea noastră ar fi mult mai
dezvoltată atunci când acest lucru se va întâmpla, pentru că, după cum spuneam
mai sus, acești oameni au mult mai multe visuri sociale, decât personale. Și având
în vedere contribuția enormă pe care o aduc societății, atunci când au și visuri
personale, merită cu atât mai mult să fie sprijiniți de noi toți.
236 DREAM MANAGEMENT

6. Membri și simpatizanți ai partidelor politice (noi)

M-am gândit mult dacă fac sau nu bine să mărturisesc aici visul meu în legătură
cu partidele politice. Știu că acest vis are potențialul de a-i dezamăgi pe mulți
dintre cititori, pentru că în România s-a încetățenit această idee că politica e o
mocirlă, o troacă de porci în care oameni buni și corecți nu se bagă. Mulți dintre
noi credem că politica e corupătoare și chiar dacă oamenii buni și corecți intră
în horă, în timp, se pervertesc și ei. Și poate că așa este. Însă eu tot nu pot să nu
îmi doresc altceva. Îmi doresc mecanisme prin care idealurile celor buni și
corecți care intră în politică să poată să fie prezervate. Și îmi doresc să aduc și
eu o contribuție la crearea unor astfel de mecanisme. Îmi doresc ca dezbaterile
din interiorul partidelor să fie așezate la un nivel aspirațional mai înalt, pentru
ca „troaca” să nu mai atragă oamenii care ne fac de rușine și ne mint cu zâmbe-
tul pe buze cu gândul la mărgăritarele pe care le vor găsi în ea.
Partidele politice atrag tineri și vreau ca acești tineri să aibă claritate cu privire
la visurile lor pentru România, pentru a putea să și le apere atunci când „bătrâ-
nii” acelei organizații politice le uită sau le trădează pe ale lor. Vreau ca tema
aspirațiilor să fie suficient de ancorată în discuțiile zilnice „mici“, din partide,
încât să poată influența discuțiile „mari”. În mod evident, tinerii de azi vor fi
politicienii de mâine, cei care vor decide locul nostru într-o lume tot mai globa-
lizată și automatizată, în care multe din locurile de muncă de acum vor dispărea,
fiind înlocuite de roboți sau componente robotice.
În plus, există o veste tare proastă, și anume că noi, ca națiune, părem să mer-
gem spre dezagregare. Românii părăsesc țara în proporții amețitoare și refuză
să mai facă (mulți) copii: se estimează că până în 2060 în țară vom mai rămâne
circa 14 milioane de locuitori sau, în varianta cea mai pesimistă, chiar 12
milioane de locuitori. Desigur, nu vom dispărea. Există națiuni care numără mult
mai puține persoane și sunt foarte prospere. Însă, ca să fim și noi printre ele,
avem nevoie să nu risipim capitalul aspirațional al țării, singurul care o să con-
teze în viitor.

7. Lideri și membri ai asociațiilor românilor din străinătate

În 2002 am plecat și eu. Cu cei 163 de dolari pe lună, câștigam mai bine decât
mama mea după o viață întreagă de muncă, iar asta mi se părea înspăimântător.
Nu voiam să fug din România, să plec de tot. Voiam numai să mai capăt niște
abilități. Să mai pun distanță între mine și spectrul sărăciei, care prin acei ani ai
tranziției nici nu știai de unde îți putea sări în poală. Am revenit în țară după ce
 Visul meu caută manageri și colaboratori 237

am terminat masterul și, deși stătusem doar 10 luni, întoarcerea a fost dură.
Plecasem la studii în Italia cu toată agoniseala mea de 450 de dolari și muncisem
în fabrică pentru a mă întreține. Dar, după primele câteva luni mai grele,
puteam să trăiesc decent. Revenită în România pe un salariu mai mare decât cel
anterior, am mers să cumpăr de-ale gurii și am lăsat în magazin mai mult de o
treime din salariul meu. M-a apucat iar groaza. Am înțeles că sărăcia încă era
foarte aproape. Am plecat din nou și am venit din nou și am plecat iar până
„m-am îmbetat de cap” (cum ar zice bunica mea) și am înțeles că eu sunt bine
așa, trans-națională. Nu vreau să plec din România de tot, dar nici nu pot să mă
bazez doar pe ea pentru siguranța mea.
Știu că în străinătate trăiesc, cu dorul de acasă și prinși între două identități, unii
dintre cei mai creativi, antreprenoriali și curajoși dintre noi. Oameni care au
avut visul de mai bine și au plecat ca să îl construiască, pas cu pas, zi de zi,
pornind de jos (cel mai adesea), în cele mai grele condiții. Românii din diaspora
s-au antrenat pentru a-și realiza un vis măreț și tocmai de aceea această metodă
științifică ar putea fi cu atât mai importantă pentru ei: ar veni pe un teren deja
pregătit. Însă, în același timp, știu și că românii din diaspora sunt una dintre cele
mai dezbinate comunități. Mi-a atras atenția asupra acestui lucru un coleg sârb,
care îmi zicea că oriunde se întâlnesc doi sârbi e bucurie mare, în timp ce
românii se evită între ei.
Poate că aceasta e o generalizare și nu se întâmplă la fel peste tot, dar îmi doresc
ca diaspora română să fie mult mai unită prin visurile de mai bine pe care le are
pentru ea însăși și poate chiar pentru țară. Îmi doresc ca și românii de peste
hotare să se întrebe unii pe alții despre visurile lor și să se ajute unii pe alții la
realizarea lor. Unul dintre proiectele la care mă gândesc pentru viitor este un
curs online de Dream Management și o comunitate virtuală a românilor de
peste hotare care vor să se susțină unii pe alții, indiferent unde se află pe glob,
în realizarea visurilor lor. Momentan nu știu dacă ar fi o idee bună. Nu am tes-
tat-o încă. Așa încât, dacă această carte e citită de cineva din diaspora care
poate să îmi ofere un feed-back, eu aș fi foarte recunoscătoare.

8. Membri ai familiilor extinse

Prietena mea Claudia a fost căsătorită cu un danez. Am aflat cu uimire de la ea
despre o tradiție foarte frumoasă în familiile daneze, mai ales cele care sunt
globalizate (majoritatea), cu membrii care trăiesc în diferite țări de pe planetă.
La fiecare doi ani, familiile daneze se reunesc. Am întrebat-o pe Claudia de ce o
dată la doi ani, mai degrabă decât în fiecare an. Mi-a spus că în felul acesta,
238 DREAM MANAGEMENT

oamenii își pot vedea și de concediile și viața lor, în anii în care familiile nu se
întâlnesc. Astfel, fiecare familie are un anumit weekend dintr-o anumită lună
(de obicei vara), de exemplu: primul weekend din iulie. Toată familia știe că în
primul weekend din iulie, o dată la doi ani, toți membrii vin de peste mări și țări
sau doar de la câțiva kilometrii distanță pentru reuniunea de familie. Desigur, la
fel ca și noi, danezii se întâlnesc și la nunți, botezuri și înmormântări, dar ei țin
să aibă o reuniune care e strict pentru familie, fără alt pretext decât dorința de
a sărbători pur și simplu familia. După posibilități, pentru cele două zile de
„întâlnire”, oamenii închiriază un hotel cu mai multe sau mai puține stele și se
bucură să depene amintiri, să își împărtășească planuri, să pună la cale afaceri
noi, să își dea sfaturi unii altora.
Familia mea e o familie mare. Tatăl meu a fost al șaptelea dintre frați, iar unul
dintre frații lui a avut unsprezece copii. E adevărat că acesta a fost o excepție
pentru că media a fost de doi-trei copii. Așadar, eu am peste douăzeci de veri
primari, pe care îi văd mult prea rar ca să am o relație adevărată cu ei, iar pe
alții nu îi cunosc chiar deloc. Au plecat prea devreme în alte colțuri ale țări sau
ale lumii. Acesta e un capital relațional uriaș care se pierde în familia mea, așa
după cum cred că se pierde în multe alte familii. Studiile despre migrația
românilor arată că practic nu este familie în România care să nu aibă membrii
plecați în străinătate, iar asta îmi spune că adoptarea unei astfel de „tradiții” ar
fi cu atât mai importantă, pentru a nu ne pierde unii de alții.
Sper ca în timpul vieții mele să văd un nou „trend” social: cel al familiilor române
care se reunesc periodic, pentru a păstra legăturile familiale, pentru a continua
să fie familii în adevăratul sens al cuvântului. Însă despre ce vorbești cu oameni
cu care ești de același sânge, dar pe care de fapt nu îi cunoști prea bine? Cum
ar fi să începem aceste întâlniri cu amintiri din copilărie și să vorbim despre
visurile noastre de atunci? Iar apoi să continuăm natural conversația aducând
în discuție visurile noastre de acum, ca să vedem cine suntem cu adevărat și
cum putem să ne ajutăm unii pe alții să realizăm acele lucruri care contează cu
adevărat pentru noi.
Aș fi foarte fericită să particip la cât mai multe de astfel de reuniuni. Nu doar în
familia mea extinsă, dar și în alte familii, pentru a-i ajuta pe membrii lor să se
cunoască și prin intermediul visurilor pe care le au pentru viitor și pentru a
facilita momente de reflecție și acțiune prin care membrii se ajută unii pe alții
să și le realizeze.
 Visul meu caută manageri și colaboratori 239

9. Cititorii și ambasadorii acestei cărți

Eu și colega mea Antonia am primit odată o carte (fiecare cu exemplarul ei) de
la o altă colegă de serviciu care tocmai își lansase prima sa carte. M-am bucurat
de cadou și de realizarea autoarei, dar nu am putut să citesc imediat cartea.
Fluturele despre care am vorbit în prefață devenise foarte exigent și îmi lăsa
mult prea puțină energie. După o vreme, schimbarea stilului de viață mi-a adus
liniștea înapoi și mi-am adus aminte de cartea colegei noastre. Am citit-o cu
nesaț și am întrebat-o pe Antonia dacă a citit-o și ea. Mi-a spus că nu a reușit.
Era și ea prinsă cu multe lucruri și, în plus, se întreba în ce măsură era o idee
bună să citească un autor la început de drum, într-o lume în care există așa de
multe cărți bune, pe care ea nu o să aibă niciodată timp să le citească.
I-am simțit amărăciunea timpului mereu insuficient și am decis pe loc ca, dacă
eu însămi voi scrie vreodată o carte, să fac două lucruri. În primul rând să mă
abțin de la a oferi cartea mea în dar, cu așteptarea ca alții să o citească. Și, în al
doilea rând, să fiu foarte recunoscătoare fiecăruia dintre cititorii mei. Și chiar
dacă o să am un singur cititor (contez pe mami, evident), să mă bucur așa de
mult că acea persoană și-a alocat timp, ca și cum planeta întreagă și toți
extratereștrii ar fi citit-o în cor și la unison.
Așadar, dragă cititorule, aș vrea să îți mulțumesc foarte mult pentru faptul că ai
citit această carte. Ba poate ai și plătit bani pe ea. Sunt conștientă că timpul tău
este extrem de prețios într-o lume în care sunt atât de multe cărți frumoase pe
care tu nu o să ai timpul fizic de a le citi, chiar dacă nu ai mai face nimic altceva
pentru tot restul vieții tale. De asemenea, sunt foarte conștientă că și banii tăi
sunt foarte prețioși, într-o lume în care sunt așa de multe lucruri de făcut, de
văzut și de experimentat. Sincer, de fapt nici nu înțeleg cum este posibil să am
un cititor în persoana ta. Drept pentru care, ce să mai zic? Îți mulțumesc!
E posibil ca unii dintre cititori să fie foarte entuziasmați de carte și să vrea să
devină ambasadori ai săi. Așa s-a întâmplat și cu atelierele de Dream Manage-
ment și mă gândesc că, fiind același concept, poate așa se va întâmpla și acum.
Dacă dorești să devii un ambasador al cărții, te rog foarte mult să mă contactezi.
Sunt tot felul de lucruri pe care ai putea să le faci fără prea mult efort și care pe
mine m-ar ajuta foarte mult să mă apropii cu un pas în plus de visul meu.
Așa de exemplu, ai putea să vorbești despre carte celor din jurul tău. Sau să le-o
dăruiești. Sau să le împrumuți exemplarul tău. Te rog să observi că nu te-am
240 DREAM MANAGEMENT

îndemnat să le sugerezi oamenilor să o cumpere. Obiectivul meu cel mai impor-

tant nu e „să fac vânzare”, ci să răspândesc o idee. Dacă ai un profil de Facebook
(sau alte canale de social media), te rog să faci o poză cu tine și cu cartea și, dacă
vrei, să le spui oamenilor ce ți-a plăcut la carte, de ce o recomanzi și ce ai vrea
să faci pentru propriile tale visuri. Poate îi faci și o recenzie pe pagina de Dream
Management sau pe pagina cărții (dacă o să decid că merită să fac o pagină a
cărții, decizie pe care o să o iau în funcție de reacțiile cititorilor).
Dacă ești abonat/ă la vreo bibliotecă, poate le sugerezi bibliotecarilor să o cum-
pere, ca să aibă mult mai mulți oameni acces la ea. Dacă vrei să faci un cadou
cuiva care nu prea are visuri sau are, dar le ține la sertar, poate îi aduci această
carte în atenție.
Dacă îți dorești ca programul de Dream Management să ajungă în compania ta,
oferă un exemplar (cadou sau împrumut) managerului tău. Poate se simte inspirat
și îi spune managerului său, care poate îi va spune directorului, care poate va
decide în favoarea dorinței tale. Vorbește și cu colegii tăi despre asta, pentru că
unde-s doi puterea crește. Și, dacă nu-i chip și loc, nu-i bai. Te aștept la unul dintre
atelierele pe care le voi organiza în orașul tău sau lasă-mi un mesaj și poate orga-
nizăm împreună un eveniment, în caz că orașul tău nu e deja pe harta programului.

10. Alții pe care spațiul nu îmi permite să îi includ aici

Da, e o problemă de spațiu. Lista ar putea continua. Dar adevărul e că mi-ar
plăcea foarte mult să se întâmple și lucruri la care nu m-am gândit. Dacă nu
aparții niciuneia dintre categoriile de mai sus, dar ai o idee despre cum concep-
tul de Dream Management ar putea să fie utilizat în contextul căruia îi aparții,
contactează-mă! Sunt sigură că o să facem lucruri tare faine împreună. Sau dă-i
bătaie, aplică ideea ta și apoi anunță-mă despre felul în care a funcționat ca să
ne bucurăm împreună. Sau, dacă nu a funcționat prea bine, să găsim împreună
soluții. Gândul mă duce la asociații de seniori, la asociații de proprietari, la
ansambluri de dansuri, la cluburi sportive sau grupuri de oameni care practică
împreună un sport (chiar dacă nu sunt organizați într-un club sportiv), la grupuri
de prieteni din diaspora, la asociații studențești, la grupuri de tineret, la cluburi
ale copiilor. Scriu aceste rânduri în ultima zi a anului 2018. Și îmi vine spontană
o urare: „Tuturor acestora și multor altora, le doresc să își realizeze cele mai
mărețe visuri!”. Și dacă au nevoie de un ghid, această carte și eu însămi le stăm
la dispoziție.
 Visul meu caută manageri și colaboratori 241

11. Ce poți să faci dacă vrei să mă ajuți?

Vreau ca primul pas să fie foarte ușor de făcut pentru cei care doresc să mă
ajute. Așa că dacă vrei să mă ajuți trebuie să faci un singur lucru: să mă anunți
că dorești să fii manager sau colaborator al visului meu. Atât. Un mesaj de la
tine către mine.
Adresa mea personală de email este mirela@mirelaoprea.com, iar pe Facebook
mă găsești ușor cu fotografia care apare pe coperta acestei cărți. Dacă preferi,
poți să scrii un mesaj pe pagina de Facebook Dream Management sau în for-
mularul de pe site-ul meu personal www.mirelaoprea.com.
Știu că uneori ne codim să trimitem mesaje celor pe care nu îi cunoaștem. Ne
temem că am putea să deranjăm. Percepem existența unei distanțe sociale care
ne face să credem că persoana cealaltă nu e interesată să ne cunoască sau să
ne asculte ideile. Și, poate cel mai mult, ne temem de dezamăgirea unui
non-răspuns. Sunt multe bariere, îmi dau seama.
Așa că vreau să te asigur din start că nu, nu o să mă deranjezi dacă o să mă
contactezi. Apoi, aș vrea să clarific faptul că sunt foarte interesată să îmi cunosc
cititorii. Dacă ar fi posibil aș vrea să cunosc personal fiecare cititor în parte: cu
visurile, cu frământările, cu contextul lui familial și profesional, cu tot ce vrea să
împărtășească cu mine. Pentru mine e o bucurie să cunosc oameni noi, inclusiv
(dar nu doar) din pricină că acesta este singurul mod în care eu pot să aflu
despre visurile lor, iar asta e ceea ce mă interesează și mă pasionează cel mai
mult în acest moment al vieții mele.
În fine, în ce privește posibilitatea de a te dezamăgi pentru că nu o să răspund
la mesajul tău, trebuie să îți spun că am destul de multă încredere în mine că nu
o să fac această greșeală. Cu o condiție pe care o să o împărtășesc imediat, dar
mai întâi dă-mi voie să îți spun de ce nu cred că o să fac această greșeală. Am
avut perioade în viața mea profesională în care primeam 100-150 de emailuri
pe zi, la care se adăugau sms-uri și mesaje pe diferite aplicații precum whatsapp,
messenger, telegram etc. Sunt foarte mândră să pot spune că răspundeam la
toate. Poate nu pe loc. Poate nu în aceeași zi. Poate nu pe larg. Poate nu atât de
elegant și încurajator pe cât aș fi vrut. Dar răspundeam. La toate. Deci este
testat și dovedit că pot să gestionez 150-200 de mesaje pe zi și, sincer, nici în
visurile mele cel mai frumoase nu mă aștept ca acest capitol să genereze un
aflux așa de mare de mesaje.
242 DREAM MANAGEMENT

Acum, dă-mi voie să îți spun și care e condiția despre care spuneam mai sus. E
una foarte simplă. Dacă vrei să comunici cu mine, te rog să folosești cuvinte. Dacă
îmi scrii pe Facebook (ceea ce e foarte bine, pentru că sunt foarte prietenă cu
acest mod de comunicare), te rog să nu îmi faci cu mâna (wave), să nu îmi trimiți
un emoticon sau să îmi scrii un „cf” și să aștepți să îți răspund. Scriu aceste rânduri
în prima zi a anului 2019. Aseară am petrecut o grămadă de timp răspunzând
personal la toate urările pe care le-am primit pe Facebook. Am aproape 5000 de
persoane în listă. Pe unii dintre ei nu îi cunosc personal și au ales să îmi trimită un
mesaj din acela standard cu o fotografie cu două pahare de șampanie și un
text-șablon. Am răspuns inclusiv la acelea. Dar, din păcate, nu îmi vine natural să
răspund la „wave”, „poke”, „cf” și alte manifestări de acest fel.
Acestea fiind zise, ca să îți fie chiar foarte simplu, am pregătit un text standard
pe care ai putea să îl folosești dacă vrei să îmi scrii un mesaj:
„Dragă Mirela,
Îți scriu acest mesaj pentru că tocmai am citit în cartea ta că îți dorești
să găsești manageri și colaboratori pentru visul tău. Eu am o idee pe
care vreau să o împărtășesc cu tine.
[Aici câteva detalii despre ideea ta]
Aștept cu interes răspunsul tău!
Îți doresc o zi frumoasă [alte formule de încheiere, după preferințele
tale].
[Numele tău]”.
Desigur, poți să îmi scrii și dacă nu ai o idee foarte clar conturată. De fapt, poți
să îmi scrii și dacă nu ai absolut nicio idee, dar simți că ai vrea să contribui în
vreun fel la acest proiect.
Cel mai probabil, în funcție de numărul de mesaje, eu voi propune să ne întâlnim
în viața reală sau cea virtuală, după caz. Cum ziceam mai sus, îmi doresc mult să
îi cunosc pe toți cititorii care vor dori acest lucru. Dorința mea secretă (care
acum nu mai e secretă, așadar) este să organizăm o reuniune de una-două zile,
ca să ne cunoaștem mai bine, să discutăm despre felul în care se întâlnesc
visurile noastre și să le avem ca punct de pornire pentru lucruri minunate pe
care să le realizăm în viețile noastre.
Așadar, aștept cu drag mesajul tău! Nu ezita! Dacă poți, scrie-l acum.
Mulțumesc!
 Visul meu caută manageri și colaboratori 243

Bibliografie
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Romania 2017, Sectorul
neguvernamental. Profil, tendinte, provocari, disponibil la: http://www.fon-
dong.fdsc.ro/romania-2017-sectorul-neguvernamental-profil-tendinte-
provocari.
Sana (Nemțeanu) Marcela Sefora, Rezumat doctoral. Satisfacția și
angajamentul voluntarilor, disponibil la, https://econ.ubbcluj.ro/fisier-
evenimente/SANA%20Marcela%20Sefora.pdf.
Index de noțiuni

abilitatea de a cere ajutor 22, 154, 195-204 conexiunea emoțională 71, 72

abilități de management controlate 153
abilități de management dezvoltate 153
abilitățile managerilor 22, 87, 94, 149-154,
160
afilierea primordială a voluntarilor
216-217
ajutorul ca relație 195-204
anti-metoda de rezolvare a problemelor
187, 188, 194
apelul 92-94
asumarea răspunderii față de vis 96-100
auto-învinuirea 97, 98
automatizarea procesului de luare a
deciziilor 101
capcanele cererii de ajutor 199-202
capcana neîncrederii 199
capcana „ușurării” 200
capcana confirmării 201
cel mai mic pas 134-139
cele trei creiere 134-135
creierul reptilian 135
creierul mamalian 135
neocortexul 135
cinci oameni de care ai nevoie 93-94
mentor 93, 94
coach 93, 94
influentul 93, 94, 202
suporterul 93, 94, 95
conectorul 202
clarificarea valorilor personale 101, 102,
173, 174
consecințele monitorizării obiectivelor
106-109
construirea și aplicarea unei strategii noi
193, 194
conștiința de sine de tip extern 160
conștiința de sine de tip intern 160
conștiința sinelui 160, 162, 166
conștiință emoțională 160, 161
corpul amigdalian 135, 136
crearea de mini-obiceiuri 22, 139-145, 147
definirea problemei 188
demisia motivațională 212-214
dezvoltarea conștiinței de sine 154-168
dopamină 27, 32, 96, 109
dream building 217-219
„efectul negativității“ 114, 146
entuziasm în comunicarea visului 184
eseurile de Crăciun 74, 75
excepțiile pozitive 191
experiența angajaților la locul de muncă
219, 224
fantezie 33, 34
fericire 43, 56-59, 158, 210
fluctuația de personal 23, 209, 213, 214,
223
folosirea intuiției 101

funcțiile managerilor 64-68
previziunea 65
organizarea 64, 65, 67
comanda 64, 66
coordonarea 64, 65, 66, 67
controlul 64, 65, 66, 67
funcțiile managerului de visuri 62-110
reprezentarea visului 68-73
planificarea visului 74-81
organizarea în vederea realizării visului
81-88
crearea și gestionarea echipei visului
88-95
conducerea pe calea visului 95-104
monitorizarea progresului spre vis
104-110
gândirea magică 75, 76
gruparea activităților 84
identificarea „ancorelor“ 78, 140, 141,
143, 145
identificarea pasiunilor 163
Identificarea resurselor 84-87
resurse interne 86, 87
resurse externe 86, 87
identificarea soluțiilor deja testate 190, 191
implicarea angajaților 219, 220, 224
indexul aspirațiilor 164
influența mediului asupra visurilor 45-47
introspecția 158
încrederea în sine 161, 162, 163
întrebarea „de ce?” în succesiune 188,
189, 190
„întrebarea miracol” 192, 193
întrebările-ghid 89-92
Index de noțiuni 245
Jurnalul visului 22, 82, 122-127
justa auto-evaluare 160, 161
lărgirea perspectivei 159, 160
luarea deciziilor 100, 101, 102
management (definiție) 62
management prin obiective 207, 219
management prin visuri 219, 220, 221
mentalitate de creștere 98
mentalitate fixă 98
mentalitatea de victimă 96, 99, 104
metoda contrastului mintal 126, 127-139
metoda Imaginilor vizuale mentale 115
metoda lui „Ce?” 166, 167
metoda scrierii expresive 123, 124, 146
metode de planificare 75, 77, 78, 79, 80, 81
pe bază de obiective 77
obiective SMART 77
planul când-unde 78
metoda „dacă –atunci” 78
metoda intențiilor de implementare 78
metoda cățărătorului 78, 80
conștientizarea oportunităților 81, 82
metode principale folosite în conducere 95-96
supervizarea 95
comunicarea 95
motivarea 95
leadership-ul 95
micro-comportamente 140, 141
modelul Spectrului Motivațional 170-171
motivarea dezinteresată 170-171
motivarea externă 171, 172
motivarea impusă 171, 172
motivarea aliniată 171, 172
motivarea integrată 171, 172, 173
motivarea inerentă 171, 173
246 DREAM MANAGEMENT
nevoia de autonomie 174
nevoia de competență 174
nevoia de relaționare 174
noroc 39, 40, 41, 53, 54, 79, 80
percepția propriei inferiorități 197
principiul obiceiurilor foarte mici 139, 140,
141, 142, 143
procesul ironic al controlului mintal 118
psihologie pozitivă 24, 57, 58
reorientarea conexiunilor sociale 70, 71
repetiția vizuală mentală 115
rețele neuronale „bătătorite“ 142
reverii 56
rezistența la schimbare 76
rolurile managerilor 65
interpersonale 65
informaționale și decizionale 65, 66
scenariul dincolo de problemă 192, 193
scop în viață 42, 43
self-management 42
sindromul auto-handicapării 99
sinele 22, 155, 156, 157, 158, 159, 160
sistem organizațional pentru susținerea
realizării visurilor 221, 222
sistemul reticulat ascendent activator 80
sursa vulnerabilității din relația de ajutor
198, 199
team building 217, 218, 219, 232, 233
tehnica înrăutățirii situației 191, 192
teoria dorinței 57, 58
teoria fericirii autentice 57, 58
teoria hedonismului 57, 58
teoria învățării sociale a abilităților de
management 152, 153
teoria listei obiective 57, 58
teoria stabilirii obiectivelor 105
teoria X a motivării umane 168, 169
teoria Y a motivării umane 168, 169
testul „valorilor în acțiune” 101, 102
testul lui Dostoievski 118
testul pasiunii 49, 50
tipuri de scopuri 58, 59
scopuri intrinseci versus scopuri
extrinseci 58, 59
scopuri autentice versus scopuri
inautentice 58, 59
scopuri orientate spre abordare versus
scopuri orientate spre evitare 58, 59
scopuri armonioase versus scopuri
conflictuale 58, 59
scopuri bazate pe o activitate versus
scopuri bazate pe circumstanțe 58, 59
scopuri flexibile versus scopuri rigide 59
unicornii conștiinței de sine 162, 166, 167
vechiul consens pentru comunicarea
visului 175, 177
Viața Bună 58
Viața Plăcută 58
Viața Semnificativă 58
viitorul muncii 224
vis fals 47, 57, 126
visuri „destinație” 57
visuri de tip „luna de pe cer” 56
visuri despre carieră 57
visuri idealiste 57
visuri indirecte sau prin intermediar 57
visuri romantice 57
visuri urâte 57
vizualizarea procesului 117, 121
vizualizarea rezultatului 117, 120, 121, 145
vizualizarea visului 114-122