Proceduri de Practică Pentru Asistenții Medicali Generaliști

PROCEDURI DE
PRACTICĂ
PENTRU
ASISTENȚII
MEDICALI
GENERALIȘTI
1
CUPRINS
A PROCEDURI GENERALE
A-1 PREVENIREA ȘI CONTROLUL INFECȚIILOR
A-1.1. Definiții, factori şi surse de contaminare, căi de transmitere
A-1.2. Politici şi programe de supraveghere şi control a infecțiilor
A-1.3. Ghid de precauții standard
A-1.4. Precauții de prevenire a infecțiilor transmise pe cale aeriană
A-1.5. Precauţii de prevenire a infecţiilor transmise prin picături Flugge
A-1.6. Precauţii de prevenire a infecţiilor transmise prin contact direct
A-1.7. Spălarea mâinilor
A-1.8 Utilizarea mănușilor
A-1.9. Echipamentul de protecție
A-1.10. Utilizarea echipamentului de protecție
A-1.11. Colectarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitatea medicală
A-1.12. Dezinfecția
A-1.13. Deparazitarea
A-2 INSTRUMENTARUL ȘI STERILIZAREA
A-2.1. Pregătirea instrumentarului în vederea sterilizării
A-2.2. Pregătirea materialului textil în vederea sterilizării
A-2.3. Pregătirea aparaturii medicale sensibile în vederea sterilizării
A-2.4. Sterilizarea
A-3 CIRCUITUL PACIENTULUI ÎN SPITAL
A-3.1. Internarea
A-3.2. Transferul
A-3.3. Externarea
A-3.4. Intervenții în caz de deces
A-4 CONFORTUL PACIENTULUI
A-4.1. Schimbarea lenjeriei unui pat neocupat
A-4.2. Schimbarea lenjeriei unui pat ocupat cu pacient imobilizat
A-4.3. Schimbarea lenjeriei de corp la pacientul imobilizat
A-5 IGIENA PACIENTULUI
A-5.1. Toaleta generală
A-5.2. Baia parțială la pat
A-5.3. Igiena ochilor
A-5.4. Igiena mucoasei nazale
A-5.5. Igiena urechilor
A-5.6. Igiena cavității bucale
A-5.7. Igiena protezelor dentare
A-5.8. Igiena zilnică a părului prin pieptănare
A-5.9. Igiena părului prin spălare
A-5.10. Igiena unghiilor
2
A-6 CAPTAREA ELIMINĂRILOR
A-6.1. Captarea urinei
A-6.2. Captarea materiilor fecale
A-6.3. Captarea sputei
A-6.4. Captarea vărsăturilor
A-7 MOBILIZAREA ȘI TRANSPORTUL PACIENTULUI
A-7.1. Schimbarea poziției pacientului imobilizat la pat, adinamic
A-7.2. Mobilizarea pacientului
A-7.3. Transportul pacientului în spital
A-7.4. Transportul pacientului în afara spitalului
A-7.5. Transportul accidentaților
A-7.6. Transportul nou născuților, sugarilor și copiilor mici
A-8 ALIMENTAREA PACIENTULUI
A-8.1. Alimentația activă la pat
A-8.2. Alimentația pasivă

A-8.3. Alimentația artificială
A-8.3.1. Alimentația artificială – parenterală
A-8.3.2. Alimentația artificială pe sondă nazo-gastrică
A-8.3.3. Alimentația artificială prin gastrostomă
B SONDAJE, SPĂLĂTURI, CLISME
B-1. Sondajul gastric
B-2. Îndepărtarea sondei gastrice sau duodenale
B-3. Spălătura gastrică
B-4. Sondajul vezical la femeie
B-5. Sondajul vezical la bărbat
B-6. Sondajul vezical – îndepărtarea sondei
B-7. Spălătura auriculară
B-8. Spălătura oculară
B-9. Spălătura nazală
B-10. Spălătura vezicală
B-11. Spălătura vaginală
B-12. Clisma evacuatoare
B-13. Clisma pe colostomă (irigarea colostomei)
B-14. Utilizarea tubului de gaze
C PROCEDURI DE MONITORIZARE CLINICĂ ȘI BIOLOGICĂ
C-1 MONITORIZAREA PARAMETRILOR CLINICI
C-1.1. Măsurarea, supreavegherea și notarea temperaturii corporale
C-1.2. Măsurarea, supreavegherea și notarea pulsului
C-1.3. Măsurarea, supreavegherea și notarea tensiunii arteriale
C-1.4. Măsurarea, supreavegherea și notarea respirației
C-1.5. Măsurarea, supreavegherea și notarea diurezei
C-1.6. Măsurarea, supreavegherea și notarea greutății și înălțimii
C-1.7. Pulsoximetria
C-1.8. Monitorizarea Holter
C-1.9. Scorul Glasgow
RECOLTĂRI DE PRODUSE BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE PENTRU
C-2
EXAMENE DE LABORATOR - NOȚIUNI GENERALE
3
C-3 RECOLTAREA SÂNGELUI
C-3.1. Puncția capilară
C-3.2. Puncția venoasă
C-3.3. Puncția arterială
C-3.4. Recoltarea sângelui pentru examen hematologic
C-3.5. Recoltarea sângelui pentru teste de coagulare și fibrinogen
C-3.6. Recoltarea sângelui pentru determinarea VSH-ului
C-3.7. Recoltarea sângelui pentru examen biochimic
C-3.8. Recoltarea sângelui pentru determinarea glicemiei
C-3.9. Determinarea hemoglobinei glicozilate (glicate)
C-3.10. Recoltarea sângelui pentru examen serologic
C-3.11. Recoltarea sângelui pentru examen imunologic
C-3.12. Recoltarea sângelui pentru examen bacteriologic - hemocultura
C-4 RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN DE LABORATOR
C-4.1. Recoltarea urinei pentru examen sumar
C-4.2. Recoltarea urinei pentru examen bacteriologic - urocultura
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU DE

C-5
EXAMEN LABORATOR
C-5.1. Recoltarea materiilor fecale pentru coprocultură
C-5.2. Recoltarea materiilor fecale pentru examen coproparazitologic
C-5.3. Recoltarea materiilor fecale pentru hemoragii oculte
C-6 RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN
C-7 Recoltarea sputei pentru floră banală
C-7.1. Recoltarea sputei pentru examen bacteriologic al bacilului Koch

C-8 RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE
C-8.1. Recoltarea secrețiilor purulente din plăgi și colecții deschise
C-8.2. Recoltarea secrețiilor purulente din colecții închise
C-8.3. Prelevarea produselor pentru examene micologice
C-9 RECOLTAREA SECREȚIILOR GENITALE
C-9.1. Recoltarea secreției uretrale la bărbat
C-9.2. Recoltarea secrețiilor cervico-vaginale
D PROCEDURI DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
D-1. Aspecte generale referitor la administrarea medicamentelor
D-2 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ
D-2.1. Injecția intradermică (ID)
D-2.2. Injecția subcutanată (SC)
4
D-2.3. Injecția intramusculară (IM)
D-2.4. Injecția intramusculară în formă de Z
D-2.5. Injecția intravenoasă directă
D-2.6. Montarea cateterului venos periferic (CVP)
D-2.7. Îndepărtarea cateterului venos periferic (CVP)
D-2.8. Participarea la montarea și îndepărtarea cateterului venos central (CVC)
D-2.9. Administrarea medicamentelor pe injectomat (seringă automată)
D-2.10. Administrare parenterală prin implant subcutanat (Port-a-cath) – camera
implantabilă
D-2.11 Perfuzia
D-2.12. Transfuzia sanguină
D-2.13. Protocol de investigare/înregistrare a unei reacții acute transfuzionale
D-2.14. Autotransfuzia (transfuzia autologă)
D-3. Administrarea medicamentelor pe cale orală
D-4. Administrarea medicamentelor pe tegumente
D-5. Administrarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivală – instilația oculară
D-6. Administrarea medicamentelor în conductul auditiv extern
D-7. Administrarea medicamentelor prin instilație nazală
D-8. Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie - aerosoloterapia
D-8.1 Nebulizarea
D-9. Administrarea medicamentelor pe cale rectală
D-10. Administrarea medicamentelor pe cale vaginală
D-11. Administrarea medicamentelor prin sondă nazogastrică
D-12 ADMINISTRARE DE MEDICAMENTE DIVERSE
D-12.1. Administrarea oxigenului
D-12.2. Administrarea cortizonului
D-12.3. Administrarea insulinei
D-12.4. Administrarea anticoagulantelor
D-12.5. Administrarea diureticelor
D-12.6. Administrarea digitalicelor
D-12.7. Administrarea chimioterapicelor
D-12.8. Intradermoreacția la tuberculină
D-12.9. Vaccinarea BCG (Bacillus Calmette Guerin)
E PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚII – ASPECTE
GENERALE
E-1. Puncția pleurală – toracocenteza
E-2. Puncția abdominală – paracenteza
E-3. Puncția pericardică
E-4. Puncția rahidiană
E-5. Puncția articulară
E-6. Puncția osoasă – medulară
E-7. Puncția osoasă – biopsia medulară
E-8. Puncţia biopsică hepatică
E-9. Puncţia biopsică renală
E-10. Puncţia biopsică a unui nodul mamar

E-11. Biopsia cutanată
E-12. Puncția vezicii urinare
E-13. Puncția fundului de sac Douglas
5
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMINĂRI
IMAGISTICE
PROCEDURI GENERALE DE EXAMINARE IMAGISTICĂ- ASPECTE
F
GENERALE
F-1. Examinarea radiologică convențională cu radiații ionizante (raze x) - radioscopia /
radiografia
F-2. Examinarea imagistică convențională neiradiantă (cu ultrasunete) ecografia,
echoendoscopia
F-3. Examinarea imagistică de înaltă performanță cu radiații ionizante (raze x) –
tomografia computerizată (CT) fără substanță de contrast
F-4. Examinarea imagistică de înaltă performanță cu radiații ionizante (raze x) –
tomografia computerizată (CT) cu substanță de contrast
F-5. Examinarea imagistică de înaltă performanță cu radiații ionizante (raze x) – prin
angio-computer tomografic (angio-CT)
F-6. Examinarea imagistică de înaltă performanță neiradiantă – cu radiounde – prin
rezonanță magnetică nucleară (IRM, RMN) fără substanță de contrast
F-7. Examinarea imagistică de înaltă performanță neiradiantă – cu radiounde – prin
rezonanță magnetică nucleară (IRM, RMN) cu substanță de contrast
F-8. Examinarea imagistică de înaltă performanță neiradiantă – cu radiounde – prin angio-
IRM (ANGIO-RMN)
F-9. Examinarea imagistică cu radioizotopi - scintigrafia
F-10. Examinarea tomografică cu emisie de pozitroni (PET-CT)
F-11. Examinarea termografică cu radiații infraroșii
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
G
EXAMINĂRI IMAGISTICE PE APARATE
G-1. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A SISTEMULUI OSTEOARTICULAR
G-1.1. Radioscopia / radiografia osteoarticulară
G-1.2. Artrografia
G-1.3. Osteodensimetria segmentară DXA
G-1.4. Scintigrafia osoasă
G-2. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI RESPIRATOR
G-2.1. Radioscopia /radiografia standard pulmonară
G-2.2. Scintigrafia pulmonară
G-3. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR
G-3.1 Ecocardiografia Doppler
G-3.2 Ecografia transesofagiană
G-3.3. Angiocardiografia
G-3.4 Angiografia coronariană
G-3.5. Aortografia
G-3.6. Angiografia diverselor vase
G-3.7. Angiografia digitalizată
G-3.8. Flebografia
G-3.9. Limfografia
G-3.10. Scintigrafia miocardică în perfuzie
G-4. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A TUBULUI DIGESTIV, COLECISTULUI ȘI
CĂILOR BILIARE
G-4.1. Radioscopia / radiografia abdominală simplă
G-4.2. Tranzit baritat cu contrast simplu
G-4.3. Irigografia – clisma baritată
6
G-4.4. Colangiografia
G-4.5. Examinarea ecografică a organelor digestive
G-5. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI RENAL
G-5.1. Radiografia renală simplă
G-5.2. Pielografia retrogradă

G-5.3. Cistografia
G-5.4. Scintigrafia renală
G-5.5. Examinarea ecografică renală
G-6. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A SISTEMULUI NERVOS
G-6.1. Radiografia craniană simplă
G-6.2. Radiografia cu substanță de contrast
G-6.3. Mielografia
G-7 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI GENITAL
G-7.1. Mamografia
G-7.2. Histerosalpingografia
EXAMINAREA IMAGISTICĂ A GLANDELOR ENDOCRINE
G-8. Scintigrafia tiroidiană
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
H
EXAMINĂRI ENDOSCOPICE
H-1. Artroscopia
H-2. Fibrobronhoscopia
H-3. Pleuroscopia (toracoscopia)
H-4. Esofagogastroduodenoscopia
H-5. Colonoscopia
H-6. Rectosigmoidoscopia
H-7. Cistoscopia
H-8. Histeroscopia
H-9. Colposcopia
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXPLORĂRI
I
FUNCȚIONALE PE APARATE
I-1 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A APARATULUI RESPIRATOR
I-1.1. Spirometria
I-1.2. Spiroergografia
I-2. EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR
I-2.1. Electrocardiograma (în repaus și în efort)
I-3. EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A GLANDELOR ENDOCRINE
I-3.1. Testul toleranţiei la glucoza orală (TTGO)
I-4. EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A SISTEMULUI NERVOS
I-4.1. Electroencefalografia EEG)
I-4.2. Electromiografia (EMG)
I-5 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A ANALIZATORULUI VIZUAL
I-5.1. Determinarea acuității vizuale
I-5.2. Determinarea câmpului vizual
I-5.3. Determinarea simțului cromatic
I-5.4. Electroretinograma (ERG)
I-5.5. Tonometria oculară
I-5.6. Oftalmoscopia directă
I-5.7. Dilatarea pupilei
7
I-6 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A ANALIZATORULUI ACUSTIC
I-6.1. Teste auditive (audiometria tonală liminară)
J PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PROCEDURI DE
ÎNGRIJIRE SPECIFICE
J PROCEDURI CHIRURGICALE SPECIFICE
J-1. Îngrijiri preoperatorii
J-2. Îngrijiri preoperatorii specifice
J-3. Ablația firelor de sutură sau a agrafelor
J-4. Îngrijiri pre și post operatorii în afecțiunile oculare chirurgicale
J-5. Drenajul chirurgical
J-6. Drenajul pleural
J-7. Intubația traheală
J-8. Aspirația traheo-bronșică
J-9. Aspirația gastrică
J-10. Ventilația manuală
J-11. Ventilația mecanică
J-12. Îngrijirea pacientului cu colostomă /schimbarea pungii
J-13 Îngrijirea pacientului urostomizat
J-14. Tehnica generală a pansamentului
J-15. Efectuarea bandajului
K-1. Îngrijiri în candidoza bucală
K-2. Îngrijiri în intertrigo micozic
K-3. Îngrijirea pacientului cu ulcer de gambă
K-4. Îngrijirea picioarelor la un pacient cu erizipel
K-5 Îngrijirea pacientului cu cecitate
K-6. Îngrijirea escarelor
K-7. Conduita asistentului medical în cetoacidoza diabetică
K-8 Conduita asistentului medical în hipoglicemie
K-9. Managementul durerii – proceduri nemedicamentoase (relaxare, masaj)
K-10. Hemodializa
K-11. Dializa peritoneală
K-12. Manevra Heimlich
K-13. Defibrilarea externă automată
K-14. Resuscitarea cardio-pulmonară la adult
K-15. Resuscitarea cardio-pulmonară la copil
L PROCEDURI SPECIFICE ÎN PEDIATRIE
L-1. Supravegherea funcţiilor vitale și vegetative la copil
L-2. Măsurarea temperaturii corporale la copil
L-3. Măsurarea pulsului și tensiunii arteriale la copil
L-4. Măsurarea și supravegherea respirației la copil
L-5. Observarea și supravegherea scaunului la sugar și copilul mic
L-6. Scorul APGAR
L-7. Îngrijirea plăgii ombilicale
L-8. Baia nou născutului protejat de scutec
L-9. Îngrijirea feței copilului
L-10. Recoltarea probelor pentru laborator la sugar şi copilul mic
L-11. Recoltarea sângelui la copil prin puncție capilară
L-12. Testul Guthrie
L-13. Recoltarea sângelui la copil prin puncţie venoasă
8
L-14. Recoltarea / colectarea urinei la copil
L-15. Recoltarea materiilor fecale la copil
L-16. Supravegherea nou-născutului în incubator
L-17. Supravegherea nou-născutului aflat la fototerapie
L-18. Abordarea venelor periferice
L-19. Efectuare injecției intramusculare la sugar
L-20. Administrarea medicamentelor pe cale orală la copil
L-21. Instilarea endotraheală de surfactant
L-22. Oxigenoterapia la nou născut
L-23. Măsuri în cazul unor reacții apărute după administrarea medicamentelor la copil
L-24. Nutriția clinică enterală
M PROCEDURI SPECIFICE ÎN GERIATRIE- Noțiuni introductive
M-1. Evaluarea funcțională a vârstnicului
M-2. Îngrijirea persoanelor vârstnice
M-3. Tulburări de somn
M-4. Îngrijirea persoanelor cu demență
M-5. Căderile
M-6. Sindromul de imobilizare al vârstnicului
M-7. Incontinența urinară
COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-8 ALIMENTAREA PACIENTULUI
A-8.1. ALIMENTAȚIA ACTIVĂ LA PAT
1. Definiție Ajutarea pacientului nedeplasabil sau cu restricție de mobilizare să se alimenteze

singur la pat
2. Scop Asigurarea necesităţilor calorice şi calitative în funcţie de vârsta şi starea
organismului
Favorizarea procesului de vindecare, consolidarea rezultatelor terapeutice şi
prevenirea cronicizării unor îmbolnăviri
3. Indicații Pacienți cu fracturi sau arsuri grave ale membrelor
inferioare, hemipareză/hemiplegie
Pacienți cu restricții de mobilizare: insuficiență cardiacă, edeme masive ale
membrelor inferioare, IMA, operați pe membrele inferioare, pe cord
4. Materiale necesare Tavă, tacâmuri, farfurii, cană cu cioc pentru supă/ ciorbă
Pahar cu apă, pai, șervețele de masă, prosop
Măsuță rulantă, adaptabilă la suprafața patului
Materiale pentru igiena mâinilor, cavității bucale
5. Pregătirea mediului Se îndepărtează, din salon, obiectele ce pot influența negativ apetitul pacientului
(urinare, ploști, tăvițe renale)
9
Se izolează cu paravane, cu mult tact, pacienții cu aspect dezagreabil pentru
ceilalți: pacienți cu arsuri în zone expuse, cu piodermite întinse, cu plăgi
infectate
Se aduce măsuța pentru alimentare lângă pat
Se aerisește salonul
6. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică:

o Se informează pacientul despre orarul meselor
o Se explică dieta pacientului și importanța acesteia pentru promovarea
sănătății
Pregătirea fizică:
o Se ajută pacientul să adopte o poziție cât mai confortabilă, care să
favorizeze alimentarea (șezând, semișezând)
o Se servește pacientul cu materialele necesare pentru spălarea mâinilor,
se protejează lenjeria de corp a pacientului cu un prosop curat prins în
jurul gâtului
7. Pregătirea materialelor Se adaptează măsuța pentru alimentare la pat și se fixează blatul în poziție
orizontală pentru a preveni înclinarea mesei și vărsarea alimentelor
Se așează pe măsuță tava cu felurile de mâncare incluse în dieta indicată de medic
Se respectă regulile de igienă pentru stimularea apetitului pacientului: halat curat,

mâini curate cu unghii tăiate scurt, servire igienică, prezentare atractivă a mesei
Se verifică dacă farfuriile cu alimentele servite sunt suficient de calde
Se sugerează pacientului să servească supa din cană cu cioc sau să bea lichidele cu
paiul pentru a evita riscul de răsturnare și deci de arsură, acolo unde este cazul
Se taie în bucăți carnea, legumele, pâinea, la nevoie
8. Supravegherea Se observă apetitul pacientului, respectarea dietei, mai ales în cazul celor cu dietă
pacientului hiposodată
Se notează abilitățile pacientului de a se hrăni singur, la pat, legate de ducerea
alimentelor la gură, masticație, deglutiție
Se îndepărtează, la sfârșitul mesei, materialele folosite
Se servește pacientul cu materialele necesare pentru spălarea mâinilor, a dinților
9. Evaluarea procedurii Se consemnează comportamentul pacientului în timpul meselor
10
• Se notează progresele, dificultățile prin:
o Observarea porțiilor consumate în timpul meselor, refuzul de a mânca o
Consemnarea aprecierilor pacientului: satisfacție, plăcere, dezgust/ repulsie
• Se notează manifestările apărute după mese: durere, greață, vărsături,
balonare, sughiț
• Se înscriu datele în fișa alimentară zilnică a pacientului și se analizează
pentru a
adapta/ îmbunătăți autonomia pacientului în ce privește alimentarea la pat
A-8.2. ALIMENTAȚIA PASIVĂ
1. Definiție Introducerea, cu ajutor, a alimentelor pe cale naturală pentru menținerea unei stări
nutriționale satisfăcătoare.
2. Indicații • Pacienți aflați în dificultate: cu fracturi sau arsuri grave ale membrelor
superioare, hemipareză/hemiplegie, tulburări de deglutiție, demență etc
• Pacienți cu dispnee, fatigabilitate și intoleranță la activitățile de autoîngrijire
Pacienți cu tulburări de echilibru
3. Pregătirea mediului • Se îndepărtează ,din salon, obiectele ce pot influența negativ apetitul pacientului
(urinare, ploști, tăvițe renale)
• Se izolează cu paravane, cu mult tact, pacienții cu aspect dezagreabil pentru
ceilalți: pacienți cu arsuri în zone expuse, cu piodermite întinse, cu plăgi infectate
• Se aduce măsuța pentru alimentare lângă pat
• Se aerisește salonul
4. Materiale necesare Se pregătesc pe o tavă:
• Alimentele conform regimului alimentar, porționate în farfurii
• Tacâmuri
• Șervețele de masă
• Cană simplă sau cu cioc, tub păi pentru administrarea lichidelor, după caz
• Măsuță rulantă adaptabilă la suprafața patului
• Prosop pentru protecția lenjeriei de corp
5. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică: o Se identifică pacientul și regimul
alimentar recomandat o Se obține acordul pacientului
pentru a fi hrănit
o Se câștigă încrederea pacientului de către ajutor prin afișarea unei
aparențe fizice adecvate relației de ajutor: halat curat îmbrăcat peste
echipamentul obișnuit, părul strâns, eventual acoperit cu o bonetă, mâini
curate, unghii tăiate scurt Pregătirea fizică: o Se așează
pacientul în poziție semișezândă prin ridicarea extremității cefalice a
patului
o Se protejează lenjeria de corp cu un prosop curat așezat pe toracele
anterior și prins în jurul gâtului
o Se adaptează măsuța specială la patul pacientului și se așează tava cu
alimentele porționate pe aceasta, astfel încât pacientul să vadă ce i se
introduce în gură
o Se verifică temperatura alimentelor
11
6. Efectuarea procedurii • Asistentul medical se așează în dreapta pacientului, pe un scaun
• Se administrează lichidele (supe, ceaiuri) cu lingură, lingurița sau cu paiul în
funcție de posibilitățile de înghițire ale pacientului
• Se ridică ușor de pe pernă, cu mâna nedominantă, capul pacientului care nu poate
fi ridicat din poziția orizontală, iar cu mâna dominantă se introduce
lingura/lingurița, pe jumătate plină, dincolo de arcadele dentare, pentru a favoriza
înghițirea
• Se taie alimentele solide în bucăți mici, în prezența pacientului
• Se adaptează ritmul de administrare a alimentelor la posibilitățile de masticație și
deglutiție ale pacientului
Se laudă performanțele pacientului, în timpul alimentării pentru a-l încuraja să
continue
Se fac pauze dacă pacientul acuză greață, senzație de plenitudine, oboseală sau
refuză alimentele
Se îndepărtează materialele folosite
7. Îngrijirea pacientului Se așează pacientul în poziție comodă ,dacă nu poate singur

Se reface patul, se îndepărtează eventualele resturi alimentare, se schimbă lenjeria
de pat la nevoie
Se ajută pacientul să-și facă toaleta bucală, să se spele pe mâini
8. Evaluarea şi notarea Se apreciază eficacitatea procedurii prin:

procedurii o Aspectul și culoarea tegumentelor, mucoaselor
o Greutate, indice de masă corporală, nivel de energie, stare generală
Se notează procedura în foaia zilnică de alimentație a pacientului, cu notificările
specifice legate de apetit, toleranța digestivă, cantitatea de alimente și lichide
ingerate
A-8.3. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ
1. Definiție Alimentaţie artificială, la adult, reprezintă introducerea alimentelor în organism

pe alte căi (artificiale) decât calea naturală – orală.
2. Tipuri de alimentație Artificial → alimentele sunt introduse în organism
artificială prin o Sondă nazo- gastrică o gastrostomă o
parenteral o clismă (hidratare)
3. Scop/indicații Punerea în repaus a esofagului după intervenții chirrugicale

Asigurarea aportului hidric și nutrițional la pacienții:
o inconștienți
o cu tulburări de deglutiție o psihopaților
o cu negativism alimentar o cu intoleranţă digestivă sau
hemoragii digestive superioare o operați pe tubul digestiv o
cu stricturi esofagiene
A-8.3.1. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ – PARENTERALĂ
1. Definiție Aportul nutritiv și hidric pe cale venoasă (parenterală), la pacientul adult, în caz
de imposibilitate, contraindicații sau insuficientă ingestie orală de alimente și
lichide
12
2. Indicații Intervenții chirurgicale digestive, fistule digestive
Diaree severă
Pancreatită, stări de șoc, come
Neoplazii ORL
Enterite grave de iradiere
3. Materiale necesare Soluții nutritive, energetice prescrise de medic în funcție de vârstă, sex, suprafață
corporală, patologie, metabolism bazal:
o Hidrolizate de proteine care conțin aminoacizi și potasiu o
Soluții lipidice
o Emulsii cu glucoză- lipide- acizi amânați o Soluții de glucoză
5%, 10 % o Ser fiziologic o Suplimente vitaminice, dacă este cazul
(polivitamine, vitamine. B1, B6, C ,K o Folați, oligoelemente, în
special zinc și seleniu pentru susținerea imunității sau a funcției
miocardice
Trusă de perfuzie, racorduri
Pentru asepsie:
o Comprese sterile o
Soluții antiseptice
4. Pregătirea soluției Se pregătește soluția nutritivă (condiționată, de regulă, în pungă de plastic și
nutritive conservată la o temperatură cuprinsă între 2 și 8 grade Celsius) conform utilizării
proprii a produsului
Se lucrează într-un mediu închis, curat, degajat
Se spală mâinile de manieră antiseptică, de către asistentul medical
Se verifică integritatea ambalajului, doza, cantitatea și data prescripției
Se desface ambalajul prin locul marcat
Se răstoarnă punga, de mai multe ori, pentru a omogeniza conținutul
Se atașează la pungă trusa de perfuzat conform procedurii

a. Se identifică și se informează pacientul despre necesitatea procedurii,
timpul de realizare, pentru a obține acordul și colaborarea
o Se invită pacientul să-și golească vezica
o Se așează pacientul în poziția cea mai confortabilă care să permită
accesul la abordul vascular (poziție de decubit dorsal, semidecubit
lateral)
6. Efectuarea procedurii Se atașează amboul perfuzorului de la punga cu soluția nutritivă la robinetul de la
abordul venos, în condiții de asepsie perfectă
Se stabilește debitul conform prescripției medicale
Se supraveghează pacientul și alimentația parenterală pe toată durata derulării

procedurii
13
7. Evaluarea şi notarea Absența efectelor secundare, nedorite, a complicațiilor Timpul,
procedurii debitul și cantitățile sunt respectate
Pacientul câștigă în greutate
Rezultatele investigațiilor (ionogramă sanghină, proteinemie, trombocite, pH – ul

sanghin, metabolismul bazal ) sunt satisfăcătoare
Se notează procedura în fișa de alimentare a pacientului
8. Complicații, incidente Frisoane sau greață în cazul perfuzării prea rapide a produsului nutritiv
și accidente Incompatibilități între diferitele produse perfuzate
Intoleranță la soluțiile perfuzate
Acidoză metabolică, trombocitopenie, insuficiență renală
A-8.3.2. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ PE SONDĂ NAZO-GASTRICĂ
1. Definiție Alimentarea și hidratarea pacientului prin intermediul unei sonde nazogastrice
2. Indicații Pacienți în stare critică, intubați
Pacienți cu probleme mari de deglutiție (paralizie, abolirea reflexului de deglutiție,
alterarea stării de cunoștință)
Pacienți denutriți, deshidratați
3. Materiale necesare Mănuși de unică folosință

Mască facială de protecție pentru asistentul medical
Materiale pentru igiena gurii și a foselor nazale: tampoane de vată, comprese de

tifon, ser fiziologic steril, soluție antiseptică bucală
Sondă nazo-gastrică sterilă
Produsul de alimentație prescris de medic: produse farmaceutice ce conțin toți

nutrienții necesari (exemplu – fresubin, survimed) sau produse oficinale (de
bucătărie) reprezentate de produse măcinate și dizolvate sau suspendate în apă,
pentru a fi administrate printr-un tub relativ subțire cu diametru de 2-3 mm.
Adeziv transparent
Seringă de 50 ml, nutripompă sau infuzomat, în funcție de modalitatea de

alimentare
Stativ pentru perfuzie
o Se informează pacientul conștient pentru a obține acordul informat și

colaborarea acestuia în timpul derulării procedurii
14
o Se așează pacientul în poziție semișezând sau șezând, dacă este posibil
o Se spală mâinile
o Se protejează toracele anterior al pacientului cu o aleză o Se oferă
pacientului tăvița renală
o Se îndepărtează proteza dentară, la nevoie
▪ Se pregătește soluția prescrisă de medic pentru igiena bucală
▪ Se îmbracă mănușile de unică folosință și se curăță succesiv,
schimbând tampoanele: gingiile, fața internă a obrajilor, bolta
palatină, limba și apoi fosele nazale
o Se măsoară distanța de la aripa nasului la tragus și apoi de la tragus la
scobitura sternală pentru a stabili pe ce lungime va fi introdusă sonda
gastrică
5. Efectuarea sondajului Se solicită pacientului să mențină capul ușor deflectat pentru a facilita înaintarea
nazo-gastric sondei
Se introduce sonda, pe cale nazală, până la nivelul orofaringelui
Se fac pauze lăsând pacientul să se relaxeze și să respire calm:

o Prima pauză, după introducerea sondei pe nas și înainte de pasajul
orofaringian
o A doua pauză, după trecerea sondei de pasajul orofaringian; această
trecere poate fi ușurată de înghițirea unei mici cantități de apă
Se continuă, apoi, progresia sondei, lent, până în stomac
Se verifică poziția sondei în stomac prin:

o Injectarea de aer
o Aplicarea stetoscopului în regiunea epigastrică o Ascultarea
zgomotelor aerice caracteristice
Se fixează sonda de aripa nasului cu un adeziv transparent
Se aspiră, cu seringă, reziduul gastric înainte de a începe alimentarea
Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
6. Efectuarea procedurii Se îmbracă mănuși de unică folosință

de alimentare Se verifică prescripția medicală: cantitatea, calitatea compoziției nutritive, modul
și debitul de administrare
Se pregătește pompa de alimentare enterală în proximitatea pacientului,
infuzomatul sau seringa de 50 ml conform prescripției
Se alimentează pacientul respectând modul de alimentare prescris:
o Continuă, cu infuzomatul, cu minimum 2 întreruperi/ zi cu durată de 30
minute fiecare, sincronizate cu alte manevre de îngrijire (igienă,
mobilizare)
o În bolusuri, cu seringa sau cu o nutripompă, asigurându-se un ritm lent
de 20 ml/min. pentru a evita distensia bruscă a stomacului și implicit
vărsătura
o Intermitentă, cu repaus nocturn de 8 ore, cu ajutorul pompei
Se adaptează volumul nutrițional administrat cu pompa sau cu injectomatul la
durata administrării (300/400 ml maxim la o masă)
Se spală sondă cu 30-40 ml de apă, după efectuarea alimentării, și apoi se închide
15
7. Supravegherea Se verifică permeabilitatea sistemului de alimentare

pacientului și a Se schimbă zilnic plasturele adeziv și se observă semnele de intoleranță locală:
sistemului de iritație, roșeață
alimentare Se notează semnele de intoleranță digestivă : greață, vărsături, diaree
Se măsoară greutatea corporală
Se verifică, la indicația medicului, glicemia la cei cu alimentație enterală continuă
Se notează volumul și aspectul reziduului gastric
8. Evaluarea şi notarea Se apreciază eficacitatea procedurii prin:

procedurii o Curba ponderală, care trebuie să fie stabilă sau în ascensiune o Toleranță
digestivă bună, fără grețuri, vărsături
o Aspectul tegumentului și mucoaselor
o Criterii biologice prin intermediul analizelor de laborator : proteine
totale, albuminemie, transferinemie.
Se notează în fișa de alimentație a pacientului critic: cantitatea, tipul de aliment,
ritmul de administrare, pauze, tipul de alimentare (continuă, intermitentă, în
bolusuri)
A-8.3.3. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ PRIN GASTROSTOMĂ
1. Definiție Alimentarea și hidratarea pacientului prin intermediul unei gastrostome

Gastrostoma este deschiderea chirurgicală şi fixarea la peretele stomacului în
scopul alimentării cu ajutorul unei sonde, atunci când calea esofagiană nu este
abordabilă
În stomă se fixează o sondă de cauciuc prin intermediul căreia alimentele sunt
introduse în stomac cu o pâlnie sau seringă
2. Indicații Pacienți în stare critică, intubați
Pacienți cu probleme mari de deglutiție (paralizie, abolirea reflexului de deglutiție,
alterarea stării de cunoștință)
Pacienți denutriți, deshidratați
Pacienți cu gastrostomă
Punerea în repaus a esofagului după operații, arsuri cu substanțe caustice după

ingestie voluntară sau accidentală
Stricturi esofagiene postcaustice sau obstacole
Când alimentarea artificială se impune vreme mai îndelungată
3. Materiale necesare Alimente pasate, cu consistență foarte redusă, la temperatura corpului

Pâlnie sau seringi de cel puţin 20-50 ml
Șervețele de hârtie
Baghetă pentru împingerea alimentelor
Material pentru protecţia stomei
Material pentru protecţia patului
16
4. Pregătirea pacientului Este instruit cum se poate alimenta singur
5. Efectuarea procedurii Pacientul îşi spală mâinile
Să îndepărtează pensa care închide sonda
Să adaptează pâlnia la capătul liber al sondei sau să monteze seringa
Se introduc pe rând alimentele fără să se depășească 100 ml odată, pentru a nu

destinde stomacul şi pentru ca alimentele să nu se scurgă înafara
Se alternează introducerea lichidelor cu semisolidele
Doza pentru o masă nu trebuie să depășească 400 ml
La sfârşitul mesei se administrează un lichid, pentru a spăla lumenul sondei
Se închide sonda la sfârşitul alimentației
Se fixează sonda în poziţie verticală
Pacientul rămâne în poziţie şezândă sau semișezând (poziţia de decubit dorsal

favorizează „regurgitarea” conţinutului pe sondă)
Este ajutat să-şi spele mâinile
6. Supravegherea Se observă tegumentele din jurul stomei Se

pacientului protejează pielea
Se reface pansamentului din jurul stomei în capul regurgitării sucului gastric
7. Observații Alimentarea poate fi făcută şi de altă persoană instruită în acest sens

Când indicația de alimentare prin gastrostomă nu mai este de actualitate, sonda se
retrage şi se aşteaptă închiderea stomei
COD
SONDAJE, SPĂLĂTURI, CLISME
procedură
B
B-1. SONDAJUL GASTRIC
1. Definiție Sondajul gastric reprezintă introducerea unei sonde în stomac prin nas
(nazogastric) sau gură (orogastric)
2. Scop Diagnostic:
o Prelevare pentru examene de laborator (evidențierea agenților patogeni
microbieni în gastritele microbiene, cercetarea bacilului Koch la
pacienții care înghit sputa, examen toxicologic în intoxicații
medicamentoase)
o Confirmarea şi monitorizarea pierderilor de sânge în hemoragia
digestivă superioară
Terapeutic o Aspirarea conţinutului
gastric o Alimentația enterală o
Spălături gastrice în intoxicații o
Introducerea unor medicamente
3. Materiale necesare Paravan
17
Tavă sau cărucior pentru tratamente
Sondă sterilă din material plastic Levine sau Faucher CH 25-35 din PVC cu vârf
atraumatic prevăzut cu un conector luer, transparentă cu linie radiopacă cu gradație
la 1cm de la 15 la 75 cm, lungimea totală de 100 cm
Seringă sterilă de 50 ml
Pensă Kocher
Stetoscop biauricular
Soluţie pentru lubrifiere hidrosolubilă (aqua gel)
Tăviță renală
Mănuși sterile
Comprese de tifon
o Eprubete
o Recipient gradat/pungă colectoare pentru colectarea conţinutului
eliminat
o Alimente, medicamente în funcție de scop şi indicație
Leucoplast, foarfecă
Prosop, câmp pentru protecţia lenjeriei
Pahar cu apă și pai/tub de sucțiune
Prosop/aleză
Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical
Mănuși de unică folosință
Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale

o Se informează pacientul despre scopul și modul de derulare al procedurii
pentru a obține colaborarea
o Se obține consimțământul informat
o Se respectă intimitatea pacientului prin izolare cu paravan
o Evaluarea resurselor pacientului
o Așezarea pacientul în poziție șezând sau semișezând dacă starea permite
sau în decubit lateral stâng
o În cazul sondei nazogastrice, pacientul este rugat sau ajutat să-şi curețe
nasul și se alege nara în funcție de permeabilitate, punând pacientul să
respire alternativ pe o nară sau alta
5. Efectuarea procedurii Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănușilor de unică folosință
Îndepărtarea protezei dentare (dacă pacientul prezintă)
Protejarea lenjeriei pacientului cu un prosop sau un câmp plasat sub bărbie
18
Măsurarea cu sonda gastrică a distanței dintre lobul urechii şi vârful nasului și
apoi distanța de la lobul urechii până la apendicele xifoid (în total aproximativ
50 cm la adult) o Marcarea distanței pe sondă (sau se notează distanțele dacă
sonda este gradată
Plasarea tăviței renale sub bărbia pacientului și susținerea ei de către pacient cu
o mână
Lubrifierea vârfului sondei pentru a asigura înaintarea
Introducerea cu grijă a sondei prin nara selectată, împingând-o spre spate în

jos
Încurajarea pacientului conștient să înghită lent saliva sau apă din pahar,
înghițirea se face lent și se împinge lent sonda până ajunge la primul semn o
Observarea permanentă a stării pacientului (dacă sonda a ajuns în trahee pot
să apară: tuse, cianoză, tulburări respiratorii)
Înghițirea sondei de către pacient încet, până la al doilea semn o
Verificarea poziției sondei prin una din următoarele metode
o Introducerea aerului pe sondă cu seringa și auscultația zgomotelor cu
stetoscopul
o Aspirarea conţinutului stomacal cu seringa
o Introducerea capătului liber al sondei într-un pahar cu apă
o Pentru alimentație sau introducerea unor medicamente verificarea
trebuie făcută prin control radiologic
Fixarea sondei cu leucoplast pe nas astfel încât să nu împiedice vederea şi să
nu preseze nasul o Realizarea unei bucle din partea liberă a sondei pentru a
permite mişcarea liberă a capului şi se face a doua fixare
Continuarea sondajului conform scopului şi indicației o Atașarea la sondă a

sistemului de aspirație/punga colectoare/ recipientul cu alimente/cu
medicamente
Așezarea pacientului în poziție comodă
Pensarea sondei cu pensa Kocher
Închiderea sondei între două folosiri
Reorganizarea locului de muncă:

o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile
medicale o Îndepărtarea mănușilor de unică folosință și spălarea
mâinilor o Aerisirea salonului
6. Supravegherea sondei Verificarea poziției sondei o Verificarea narinei și igienizarea zilnică cu un
și a pacientului tampon se vată umezit cu apă caldă sau soluție hidrosolubilă
o Mobilizarea sondei zilnic printr-o mișcare ușoară de rotire
pentru a evita apariția aderențelor
o Schimbarea leucoplastului de fixare şi locul acestuia o
Verificarea permeabilității sondei
o Asigurarea igienei cavității bucale de 3 ori pe zi o
Asigurarea hidratării buzelor
o În cazul nutriției enterale, irigarea sondă cu aproximativ 30
ml de apă sterilă înainte și după alimentație
19
Supravegherea pacientului după procedură o Așezarea pacientului într-o
poziție comodă sau într-o poziție recomandată
o Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
7. Evaluarea şi notarea Se notează procedura
procedurii Măsurarea și notarea :
o Cantității, aspectului, conţinutului (mucos, alimentar, bilios, fecaloid,
sânge), simptomelor premergătoare și orice alte acuze ale bolnavului
8. Complicații, incidente și Măsuri pentru combaterea incidentelor o Dacă pacientul nu colaborează,
accidente la recomandarea medicului se poate folosi spray anestezic la montarea
sondei
o Dacă sonda a pătruns în căile respiratorii (pacientul tuşeşte, se
cianozează) se retrage sonda, pacientul este lăsat să se liniștească, se
încearcă din nou montarea sondei
o Senzația de vomă se combate prin respirații profunde
9. Indicații pentru Sondele siliconate pot fi lăsate pe loc 4-7 zile, iar cele de latex 2-3 zile
schimbarea sondei Când există indicația de schimbare a sondei, între îndepărtare şi montare este
necesar un repaus de 6-8 ore în timpul nopții
Sondajul se realizează folosind cealaltă narină
B-2. ÎNDEPĂRTAREA SONDEI GASTRICE SAU DUODENALE
1. Responsabilități Îndepărtarea sondei gastrice intră în competența asistentului medical

2. Scop Se îndepărtează sonda la terminarea procedurii de sondaj sau lavaj gastric
sau duodenal
3. Materiale necesare Tavă sau măsuță pentru materiale
Pensă Kocher
Tăviță renală
Prosop
Pahar cu apă

o Se informează pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
o Se așeză pacientul în poziție semișezând sau șezând în funcție de
starea generală
o Aplicarea unui prosop sub bărbia pacientului
5. Efectuarea procedurii Se verifică recomandarea medicului privind îndepărtarea/schimbarea sondei
Spălarea mâinilor și îmbrăcarea mănușilor de unică folosință
Pensarea sondei cu pensa Kocher
Îndepărtarea leucoplastului cu blândețe de pe nas şi faţă
20
Pacientul este rugat să inspire şi să rămână în apnee
Prinderea sondei între degete, pensarea ei, retragerea lentă până aproape de
faringe, apoi cu o mișcare rapidă îndepărtarea ei o În timpul extragerii, sonda
poate fi ghidată cu cealaltă mână folosind șervețele sau prosop de hârtie,
prinzând capătul liber
6. Supravegherea Pacientul este rugat să respire normal
pacientului Se oferă un pahar cu apă pentru clătirea gurii
Se așează pacientul într-o poziție comodă sau recomandată
7. Evaluarea şi notarea Procedura este notată

procedurii
B-3. SPĂLĂTURA GASTRICĂ
1. Definiție Prin spălătură gastrică se înțelege evacuarea conținutului stomacal și curățarea

mucoasei gastrice de exudate și substanțe străine
Spălătura gastrică se practică introducând în stomac o sondă de calibru mare care
permite într-un prim timp să se verse în stomac mai mulți litri de apă pentru a
evacua conţinutul
2. Scop Evacuarea conținutului stomacal toxic
3. Indicații contraindicații Indicații:

o Intoxicații alimentare o
Intoxicații cu substanțe toxice
o Stază gastrică însoțită de procese

fermentative o Pregătire preoperatorie de urgență
o Pregătire pentru gastroscopie
Contraindicații:
o Intoxicații cu substanțe caustice o Hepatite
cronice, varice esofagiene o Afecțiuni cardio-
pulmonare decompensate o Ulcer gastric în
perioada dureroasă
o Cancer gastric
21
4. Materiale necesare • Paravan
• Tavă sau cărucior pentru tratamente
• Sonda Faucher sau sonde gastrice mai mici sterile, adaptate vârstei o Pâlnia de 1
l – 1,5 l o Seringă de 50 ml pentru aspirație o Seringă de 20 ml pentru insuflație
o Cană de 5 l
o Lichid pentru spălătură în funcție de scop
o Vas colector gradat de cca 5 l o Soluţie
pentru lubrifiere (aqua gel)
• Eventual deschizător de gură, ustensile de intubație şi aspirație pentru pacient
inconștient
• 2 șorturi impermeabile, pentru asistentul medical și pentru pacient
• Bandă leucoplast
• Cărbune animal, soluții antidot după caz
• Eprubete pentru recoltare, în caz de intoxicații
• Prosop, câmp pentru protecția lenjeriei
• Tăviță renală Scaun Pahar cu apă
• Pensă Kocher Șervețele de hârtie
• Stetoscop biauricular
• Mănuşi de unică folosință
• Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
o Asistentul medical identifică pacientul și se verifică recomandarea medicală o
Se informează pacientul asupra necesității procedurii
o Se explică pacientului modul de derulare a procedurii și că poate avea
senzație de vomă
o Se instruiește pacientul să asculte comenzile asistentului medical o Se obține
colaborarea şi consimțământul o Se asigură respectarea intimității prin izolarea
pacientul cu un paravan Pregătirea fizică:
o Se evaluează resursele pacientului
o Pacientul este așezat pe scaun cu fața spre lumină, dacă starea permite o În
cazul pacienților inconștienți sau comatoși se asigură poziția decubit lateral
stâng
o Se îndepărtează proteza
o Se oferă pacientului tăvița renală şi este rugat să o ţină sub bărbie cu ambele
mâini (imobilizează mâinile şi captează salivă)
6. Efectuarea procedurii • Asistentul medical aduce vasul colector lângă pacient
• Se spală mâinile și se îmbracă mănuşi de unică folosință o Protejarea lenjeriei
pacientului cu un prosop sau un câmp plasat sub bărbie
o Îmbrăcarea pacientului cu șorțul de cauciuc
• Măsurarea cu sonda gastrică a distanței dintre lobul urechii şi vârful nasului și
apoi de la lobul urechii până la apendicele xifoid (aproximativ 50 cm la

adult) și marcarea locurilor măsurate pe sondă (dacă sonda nu este gradată)
Se umezește sonda cu apă pentru a asigura înaintarea
Se aşează asistentul în partea dreaptă a pacientului şi se fixează capul

acestuia între torace şi antebraț
Se solicită pacientului să deschidă gura şi să respire profund
22
Se introduce capătul rotunjit al sondei până la peretele posterior al
faringelui, aproape de rădăcina limbii, pacientul fiind invitat să înghită
Se supraveghează permanent starea pacientului pentru a evita pătrunderea
sondei în căile respiratorii (atenție la facies, respirație, apariția tusei)
Sonda înaintează încet în esofag spre stomac până la diviziunea 45-50 cm
la arcada dentară
Se adaptează pâlnia la capătul liber al sondei o Se coboară pâlnia sub
nivelul toracelui şi se umple cu lichid la temperatura de 25-26°, 300-
500 ml
o Se ridică ușor pâlnia deasupra capului pacientului pentru a
permite pătrunderea lichidului în stomac
o Înainte de terminarea coloanei de lichid din pâlnie, aceasta se
coboară sub nivelul stomacului pentru a permite întoarcerea
lichidului din stomac conform principiului sifonajului
o Se golește conţinutul pâlniei în vasul colector
Se repetă procedura de 4-5 ori până când lichidul eliminat este curat, fără
resturi alimentare sau alte substanțe, cantitatea de lichid folosit fiind de 3-
5-10 l în intoxicații o Se detașează pâlnia
o Se pensează bine capătul liber al sondei pentru a nu permite
conţinutului din lumenul sondei să curgă în faringe sau cavitatea
bucală de unde ar putea fi aspirat
o Retrage sonda lent până la nivelul faringelui apoi cu o mișcare
rapidă se îndepărtează
Se oferă pacientului un pahar cu apă să-şi clătească gura
Se șterge gura şi bărbia pacientului
Se îndepărtează tăvița renală
7. Verificarea poziției Se introduce capătul liber al sondei într-un pahar cu apă şi se observă dacă
sondei apar bule de aer
Se introduce aer prin sondă şi se ascultă pătrunderea aerului cu ajutorul
unui stetoscop plasat la nivelul regiunii epigastrice
Aspirația conținutului gastric cu seringa
8. Supravegherea Se supraveghează pacientul: dacă se cianozează, apare reflexul de tuse

pacientului este semn că sonda a ajuns în căile respiratorii – se retrage sonda
Se supraveghează funcțiile vitale
Este posibil ca pacientul să acuze disfagie ușoară care dispare fără

tratament
Pacientul este așezat într-o poziție comodă sau poziție recomandată
9. Reorganizarea locului Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale

Se golesc recipientele și le curăță/dezinfectează
Se îndepărtează mănuși de unică folosință și se spală mâinile
Se aerisește salonul
10. Evaluarea şi notarea Se notează data, ora ,toleranța pacientului la procedură, aspectul,
procedurii conținutul, mirosul lichidului de spălătură
23
Bilanț pozitiv: o Pacientul este colaborant și demonstrează înțelegerea
informaţiilor o Sonda este introdusă fără dificultate o Sonda
este permeabilă
o Pacientul nu acuză disconfort major
Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul nu colaborează și demonstrează
neînțelegerea
informaţiilor:
▪ Asistentul medical explică cu răbdare importanța
procedurii și la nevoie anunță medicul
▪ Se poate folosi un spray anestezic la recomandarea
medicului pentru a îndepărta senzațiile neplăcute
o Pacientul tuşeşte, se cianozează, prezintă tulburări respiratorii
pentru că sonda a ajuns în trahee:
▪ Se retrage sonda, se oferă pacientului un moment de
relaxare să se liniștească și se încearcă din nou
manevrând sonda cu blândețe
o Pacientul acuza senzație de voma, de iritație și stare de
disconfort:
▪ Pacientul este sfătuit să respire profund pentru a
combate greața; se anunță medicul în caz de iritație și se
aplică măsurile stabilite de aceasta
11. Observații O spălătură gastrică nu este dureroasă dar este neplăcută
Nu necesită spitalizare
În caz de intoxicații, primul lichid eliminat se captează separat pentru

a se putea face examinări!
După efectuarea spălăturii, înainte de retragerea sondei, la indicația
medicului se administrează pe sondă antidot sau purgativ care va rămâne
în stomac
B-4. SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE
1. Definiție Sondajul vezical (cateterismul uretro-vezical) reprezintă introducerea unei

sonde/cateter vezical prin uretră în vezica urinară pentru evacuarea urinii.
2. Principii Procedura se execută cu respectarea regulilor de asepsie și antisepsie
Selectarea tipului de sondă și a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie
cateterizată
Golirea lentă a vezicii cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a
150-200 ml urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
3. Scop Diagnostic:
o Prelevarea de probe sterile pentru examene de laborator
o Depistarea modificărilor patologice de la nivelul uretrei și vezicii
urinare
o Determinarea reziduului vezical
o Introducerea unei substanțe de contrast în vederea cistografiei
24
Terapeutic o Evacuarea conţinutului vezicii urinare când aceasta nu se
produce spontan
o Captarea urinei în caz de incontinență
urinară o Monitorizarea diurezei o
Realizarea spălăturii vezicale o Pregătirea
preoperatorie o Introducerea unor
medicamente
Tavă sau cărucior pentru tratamente o Sondă uretro-vezicală sterilă (sonda
Foley cu 2 căi și balonaș este cea mai frecvent utilizată)
o Ser fiziologic sau apă sterilă o Seringă sterilă
de 5-10 ml o Pensă Kocher
o Soluţie antiseptică pentru mucoase
o Soluţie sterilă pentru lubrifierea sondei (aqua
gel)
o Tampoane şi comprese sterile o Tăviță renală
o Bazinet o Mănuşi sterile
o Câmp steril
Mănuși de examinare
Materiale pentru toaleta organelor genitale
Mușama, aleză
Pungă colectoare de urină
1-2 recipiente sterile pentru recoltarea urinei
Substanțe de contrast/medicamente în funcție de scop şi indicație
Recipiente pentru colectare deșeuri
5. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică o Se explică scopul, modul de derulare a

procedurii și a duratei o Se explică modul de colaborare și
se obține consimțământul
Pregătirea fizică o Se evaluează resursele
pacientei o Așezarea pacientei în poziție
ginecologică
o Respectarea intimității prin izolarea pacientei cu un paravan
6. Efectuarea procedurii Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mânușilor de unică folosință.
o Dezbrăcarea părții inferioare a corpului pacientei o
Poziționarea bazinetului sub șezutul pacientei o Efectuarea
toaletei regiunii vulvare cu apă şi săpun o Îndepărtarea
bazinetului
o Acoperirea pelvisului cu un câmp steril, lăsând abordabil
meatul urinar
Schimbarea mănușilor de examinare cu cele sterile
25
Evidențierea meatului urinar prin îndepărtarea labiilor mari și mici
Dezinfectarea orificiului uretral de sus în jos cu soluție antiseptică, folosind

2-3 tampoane
Prinderea sondei între police, index și degetele mediu şi inelar ale mâinii
dominante
Lubrifierea sondei cu lubrefiant steril
Introducerea sondei în uretră, la o adâncime de 4-5 cm, până apar primele

picături de urină o Continuarea sondajului conform scopului și indicației
Se introduc 5-10 ml de ser fiziologic /apă sterilă pe calea balonașului pentru

a-l umfla și poziționa sonda în vezică
Atașarea la sondă a pungii colectoare /recipientului pentru recoltarea urinei
Poziționarea pungii colectoare la marginea patului pacientei verificându-se

periodic
medicale o Îndepărtarea mânușilor și spălarea mâinilor o
Aerisirea salonului
7. Supravegherea Pe toată perioada procedurii se comunică cu pacienta pentru susținerea psihică
pacientei și identificarea eventualelor situații de risc
Supravegherea sondei o Verificarea
poziției sondei o Verificarea
permeabilității sondei
Supravegherea pacientei după
procedură o Îmbrăcarea pacientei
o Așezarea pacientei într-o poziție comodă sau
recomandată o Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
8. Evaluarea şi notarea Notarea procedurii
procedurii Se notează eventualele simptome ale pacientei, cantitatea, aspectul urinei
eliminate, eventuale situații speciale
B-5. SONDAJUL VEZICAL LA BĂRBAT
1. Definiție Sondajul vezical (cateterismul uretro-vezical) reprezintă introducerea unei

sonde/cateter vezical prin uretră în vezica urinară pentru evacuarea urinii.
2. Principii Procedura se execută cu respectarea regulilor de asepsie și antisepsie
Selectarea tipului de sondă și a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie
cateterizată
Golirea lentă a vezicii cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a 150-
200 ml urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
3. Responsabilități Primul sondaj vezical la bărbat se efectuează de către medic
Procedura poate fi făcută de către asistentul medical pe baza unui protocol stabilit
şi semnat de medic
26
4. Scop Diagnostic:
o Recoltare de probe sterile pentru examene de laborator o
Identificarea modificărilor patologice de la nivelul uretrei și vezicii
urinare
o Determinarea reziduului vezical o Introducerea unei substanțe de
contrast în vederea cistografiei
Terapeutic:
o Evacuarea conţinutului vezicii urinare când aceasta nu se
produce spontan
o Captarea urinei în caz de incontinență urinară o
Monitorizarea diurezei o Realizarea spălăturii vezicale o
Pregătirea preoperatorie o Introducerea unor medicamente

Tavă sau cărucior pentru tratamente o Sondă uretro-vezicală sterilă (sonda Foley
cu 2 căi și balonaș este cea mai frecvent utilizată)
o Ser fiziologic sau apă sterilă o Seringă sterilă de 5-10 ml
o Pensă Kocher
o Soluţie antiseptică pentru mucoase
o Soluţie sterilă pentru lubrifierea sondei (aqua gel) o
Tampoane şi comprese sterile o Tăviță renală o Bazinet o
Mănuşi sterile o Câmp steril
Materiale pentru toaleta organelor genitale
Mușama, aleză
Pungă colectoare de urină
1-2 recipiente sterile pentru recoltarea urinei
Substanțe de contrast/medicamente în funcție de scop şi indicație
Recipiente pentru colectare deșeuri
6. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică o Explicarea scopului, a modului de derulare a

procedurii și a duratei o Explicarea modului de colaborare o
Obținerea consimțământului
o Respectarea intimității prin izolarea pacientului cu un paravan
Pregătirea fizică o Evaluarea
resurselor pacientului
o Așezarea pacientului în decubit dorsal, cu picioarele în extensie, ușor
depărtate cu o pernă tare sub bazin
27
7. Efectuarea procedurii Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mânușilor de unică folosință
o Dezbrăcarea părții inferioare a corpului pacientului
o Poziționarea bazinetului sub șezutul pacientului o
Efectuarea toaletei glandului cu apă şi săpun o
Îndepărtarea bazinetului
o Acoperirea pelvisului cu un câmp steril, lăsând abordabil meatul urinar
Schimbarea mănușilor de examinare cu cele sterile
Evidențierea meatului urinar
Dezinfectarea orificiului uretral cu soluție antiseptică, folosind 3 tampoane
Prinderea sondei între police, index și degetele mediu şi inelar ale mâinii
dominante
Lubrifierea sondei cu lubrefiant steril
Introducerea sondei în uretră, la o adâncime de 10-15 cm
În timpul introducerii sondei, penisul se ține în poziție verticală, se respectă

traiectul fiziologic al uretrei o Continuarea sondajului conform scopului și
indicației
Se introduc 5-10 ml de ser fiziologic /apă sterilă pe calea balonașului pentru a-l
umfla și poziționa sonda în vezică
Atașarea la sondă a pungii colectoare /recipientului pentru recoltarea urinei
Poziționarea pungii colectoare la marginea patului pacientului

o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
o Îndepărtarea mânușilor și spălarea mâinilor o Aerisirea salonului.
8. Supravegherea Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea psihică
pacientului și identificarea eventualelor situații de risc
Supravegherea sondei o Verificarea
poziției sondei o Verificarea
permeabilității sondei
Supravegherea pacientului după procedură o
Îmbrăcarea pacientului
o Așezarea pacientului într-o poziție comodă, recomandată o
Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
9. Evaluarea şi notarea Notarea procedurii în dosarul de îngrijire
procedurii Se notează eventualele simptome ale pacientului, cantitatea, aspectul urinei
eliminate, eventuale situații speciale
B-6 SONDAJUL VEZICAL - ÎNDEPĂRTAREA SONDEI
1. Materiale necesare Tavă sau măsuță pentru materiale

Pensă Kocher
Mănuşi de unică folosință
Tăviță renală
Seringă de 10/20 ml
28
2. Efectuarea procedurii Se verifică recomandările medicului privind îndepărtarea/schimbarea sondei
o Se explică procedura pacientului/pacientei o Se așează pacientul în
poziție decubit
o Se spală mâinile, se îmbracă mănușilor de unică folosință
o Se atașează seringa sondei și se aspiră serul fiziologic dezumflând
balonașul sondei o Se extrage sonda
o Se introduce împreună cu punga colectoare după ce s-a golit, în
containerul special pentru colectarea deșeurilor medicale
o Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile o Se așează comod
pacientul/pacienta
3. Evaluarea şi notarea Procedura se notează în fișă
procedurii Se notează eventualele reacții negative ale pacientului/pacientei
B-7 SPĂLĂTURA AURICULARĂ
1. Definiție Spălătura auriculară este introducerea de lichid de irigare în conductului auditiv

extern pentru îndepărtarea secrețiilor sau a corpilor străini
2. Scop Terapeutic:
o Îndepărtarea secrețiilor (puroi, cerumen) o
Îndepărtarea corpilor străini intraauriculari
3. Materiale necesare Tavă sau cărucior pentru tratamente
Mușama, aleză
Prosop
Materiale pentru spălarea mâinilor
Mănuşi de unică folosință
Recipiente pentru colectare deșeurilor
Tăviță renală
Pensă porttampon
Seringa de 20-50 ml, sterilă o Lichid de spălătură: apă

sterilă încălzită la 37°C o Soluţie medicamentoasă
prescrisă de medic
Tampoane auriculare.

o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei o
Explicarea modului de colaborare, obținerea consimțământului o Se
asigură respectarea intimității prin izolarea pacientul cu un paravan
o Evaluarea resurselor pacientului o Așezarea pacientul în poziție șezândă
o Protejarea scaunului /patului cu aleză şi cu mușama
o Protejarea pacientului cu prosopul așezat pe umăr, sub urechea afectată
o Așezarea pacientul în poziție șezândă
5. Efectuarea procedurii Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănușilor de unică folosință
Poziționarea tăviței renale sub urechea afectată, susținerea ei de către pacient şi
înclinarea ușoară a capului spre tăviță pentru ca lichidul să se scurgă în această
29
Verificarea temperaturii lichidului de spălătură şi aspirarea lichidului în seringă
Deschiderea gurii de către pacient, pentru lărgirea conductului auditiv
Tragerea pavilionul urechii pacientului, în sus şi înapoi, cu mâna nedominantă
Injectarea lichidului de spălătură în conduct, spre peretele postero-superior, cu

mâna dominantă şi apoi evacuarea lichidului
Repetarea spălăturii de mai multe ori, până când lichidul este curat
Uscarea conductului auditiv extern cu tampoane auriculare
Introducerea în conductul auditiv extern a unui tampon de vată

o Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea mâinilor o
Aerisirea salonului
6. Supravegherea Așezarea pacientului în repaus, în decubit dorsal 15-30 minute şi evitarea curentului
pacientului de aer
7. Evaluarea şi notarea Se notează procedura

procedurii Se precizează aspectul, conţinutul lichidului de spălătură și acuzele bolnavului
B-8. SPĂLĂTURA OCULARĂ
1. Definiție Spălătura oculară este introducerea de lichid de irigare în sacul conjunctival

pentru îndepărtarea secrețiilor sau a corpilor străini.
2. Scop Terapeutic:
o Îndepărtarea secrețiilor o
Îndepărtarea corpilor străini
Mușama, aleză
Prosop
Mănuşi de unică folosinţă
Recipiente pentru colectarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale
Tăviță renală
Pensă porttampon
Pipetă sterilă
30
Lichid de spălătură:
o Ser fiziologic încălzit la 37°C
o Soluţie medicamentoasă prescrisă de medic
Comprese sterile
Tampoane de tifon sterile
4. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii

și a duratei o Explicarea modului de colaborare, obținerea
consimțământului o Se asigură respectarea intimității prin izolarea
pacientul cu un paravan
o Așezarea pacientul în poziție șezândă cu capul în extensie sau în decubit
lateral
o Protejarea scaunului /patului cu aleză şi cu mușama
o Protejarea pacientului cu prosopul așezat pe umăr, sub ochiul afectat
5. Efectuarea procedurii Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă
Poziționarea tăviței renale lângă obrazul pacientului, pe partea ochiului afectat,
susținerea ei de către pacient/alt asistent medical şi înclinarea ușoară a capului spre
tăviță pentru ca lichidul să se scurgă în această
Poziționarea unei comprese sterile pe celălalt ochi
Se așeză pe pleoapa superioară și pe cea inferioară a ochiului afectat a două

comprese mici de tifon îmbibate în soluția de spălare o Verificarea temperaturii
lichidului de spălătură şi aspirarea lichidului în pipetă
Deschiderea fantei palpebrale de către asistentul medical apucând de cele două

tampoane, cu mâna nedominantă
Picurarea încet a lichidului de spălătură în sacul conjunctival cu mâna
dominantă, cu pipeta, de la o distanță de 6-7 cm de ochiul pacientului
o Solicitarea ca pacientul să își miște ochiul în toate direcțiile o
Repetarea spălăturii de mai multe ori
Îndepărtarea tampoanelor de tifon de pe pleoape
Îndepărtarea compresei de pe celălalt ochi
Îndepărtarea tăviței renale
Verificarea prezenței eventualilor corpi străini în lichidul de spălătură o

Ștergerea lichidului rămas în unghiul nazal al ochiului cu tampoane de
tifon
o Ștergerea feței pacientului cu prosopul
o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale o
Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea mâinilor
6. Supravegherea Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea
pacientului psihică a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
Așezarea pacientului în repaus, după efectuarea procedurii, în decubit dorsal 1530

minute şi evitarea curentul de aer
31
7. Evaluarea şi notarea Se notează procedura și se menționează:

procedurii o Aspectul, conţinutul lichidului de spălătură și acuzele bolnavului
B-9. SPĂLĂTURA NAZALĂ
1. Definiție Spălătura nazală este evacuarea conținutului nazal prin introducerea de lichid de
irigare în cavitățile nazale. Se poate efectua baia nazală sau dușul nazal
2. Scop Terapeutic
Explorator

Mușama, aleză
Prosop
Tăviţă renală
Pipetă sterilă /irigator nazal steril
Lichid de spălătură:
o Ser fiziologic încălzit la 37°C
o Soluţia medicamentoasă prescrisă de medic
4. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică o Se explică pacientului scopul, modul de derulare a
procedurii și a duratei, a modului de colaborare și se obține consimţământul
Pregătirea fizică o Se valuează resurselor pacientului și se așează în

poziţie șezândă o Se protejează pacientul cu prosopul așezat sub
bărbie
5. Baia nazală Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă
Poziționarea tăviței renale sub bărbia pacientului și susținerea ei de către pacient
sau altă persoană şi poziționarea în extensie a capului pacientului, ușor într-o parte
o Verificarea temperaturii lichidului de spălătură şi aspirarea lichidului în pipetă
o Așezarea pipetei la orificiul nazal și picurarea lentă a lichidului de spălătură
în cavitatea nazală cu mâna dominantă
Se solicită pacientului să pronunțe „aaa” pentru obturarea foselor nazale și

ridicarea vălului palatin, împiedicând pătrunderea lichidului în căile respiratorii
Se solicită pacientului să aducă capul în flexie pentru ca lichidul de spălătură să se
scurgă în tăvița renală o Repetarea spălăturii de mai multe ori pentru fiecare nară
Se îndepărtează tăvița renală
Examinarea lichidul de spălătură
Se șterge fața pacientului cu prosopul
32
Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea
psihică a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc.
6. Dușul nazal Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă
Poziționarea tăviţei renale sub bărbia pacientului și susținerea ei de către
pacient/alt asistent medical o Verificarea temperaturii lichidului de spălătură şi
aspirarea lichidului în irigatorul nazal
o Așezarea irigatorului la o înălțime de 30 cm în raport cu nivelul nasului
bolnavului:
▪ Golirea de aer a tubului irigatorului
Se solicită pacientului să respire pe gură liniștit, fără a înghiți, fără a vorbi:
o Introducerea olivei nazale în nară și injectarea lentă a lichidului de
spălătură care se va scurge pe cealaltă nară în tăvița renală
o Repetarea spălăturii de mai multe ori pentru fiecare nară
Îndepărtarea tăviței renale
Examinarea lichidul de spălătură
Ștergerea feței pacientului cu prosopul

psihică a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc.
7. Reorganizarea locului Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea mâinilor
8. Supravegherea Așezarea pacientului în repaus, în decubit dorsal 15-30 minute Întinderea

pacientului lenjeriei de corp şi de pat.
9. Evaluarea şi notarea Notarea procedurii o Aspectul, conţinutul
procedurii lichidului de spălătură o Acuzele bolnavului
B-10. SPĂLĂTURA VEZICALĂ
1. Definiție Spălătura vezicală este introducerea de lichid de irigare și soluții medicamentoase

prin sondă în vezica urinară
2. Responsabilități Medicul:
o Recomandă efectuarea procedurii o
Efectuează primul sondaj la bărbat
Asistentul medical:
o Montează sonda o
Efectuează spălătura o
Notează tehnica
3. Scop Diagnostic:
o Pregătirea pentru examinări: cistoscopie, pielografia
Terapeutic:
o Introducerea unor medicamente
o Îndepărtarea exsudatelor patologice rezultate din inflamația pereților
vezicii urinare
33
Materiale pentru protecţie:
o Paravan o Muşama, aleză o
Prosoape
o Materiale pentru spălarea mâinilor o
Mănuși sterile
o Recipiente pentru colectare de
deșeuri rezultate din activitățile medicale
Materiale pentru dezinfecţie şi toaletă externă:
o Betadină sau oxicianură de mercur 1/5000
o Bazinet o Tăviţă renală o Tampoane sterile
o Comprese sterile o Mănuşi de unică
folosinţă o Pensă porttampon
Materiale pentru spălătură:

o Sonda urinară Foley (dacă nu este montată)
o Două pense hemostatice
o Seringă sterilă de 20-50 ml sau dispozitiv de irigație steril o Medii de
cultură, la nevoie
o Ser fiziologic steril
o Soluţie de spălătură sterilă, la temperatura corpului, recomandată de
medic
o Soluţie de rivanol 0,1 -2% o Nitrat de argint 1-4‰
o Ulei de parafină pentru lubrifiere
o Pungă colectoare pentru lichidul de spălătură
Explicarea modului de colaborare, obţinerea consimţământului o Se
asigură respectarea intimităţii prin izolarea pacientul cu un paravan
o Izolarea pacientul cu un paravan o
Evaluarea resurselor pacientului o
Protejarea patului cu aleză şi cu muşama
6. Efectuarea procedurii Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de unică folosinţă
Se efectuează toaleta organelor genitale externe
Se efectuează sondajul vezical evacuator o Se adaptează la sonda

vezicală seringa sau dispozitivul de irigație o Se introduc 80-100 ml
soluţie
o Se detașează seringa /dispozitivul de irigație şi se lasă să se elimine lichidul
în punga colectoare
Se repetă etapele spălăturii până când lichidul evacuat este clar, limpede
Se extrage sonda vezicală după pensarea ei sau sonda rămâne pe loc, fiind
racordată, după caz, la o pungă colectoare de urină
o Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea mâinilor o
Aerisirea salonului
34
7. Supravegherea Așezarea pacientului într-o poziţie comodă sau într-o poziţie recomandată.
pacientului Întinderea lenjeriei de corp şi de pat.
8. Evaluarea şi notarea Se notează procedura în dosarul de îngrijire
procedurii o Cantitatea o Aspectul
o Conţinutul lichidului de spălătură o
Acuzele bolnavului
B-11. SPĂLĂTURA VAGINALĂ
1. Definiție Spălătura vaginală reprezintă irigarea vaginului cu apă, soluţii antiseptice sau
medicamentoase la o presiune scăzută.
2. Scop Terapeutic:
o Prevenirea și tratarea infecțiilor cervico-vaginale o
Asigurarea igienei şi a confortului pacientei
Evacuator:
o Evacuarea secrețiilor cervico-uterine și vaginale, acumulate în vagin
Muşama, aleză
Materiale pentru igiena vulvei pacientei: apă caldă, săpun, prosop
Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului

medical o Specul sau valve vaginale sterile o
Tăviţă renală o Irigator cu tub de cauciuc o
Soluție pentru spălătura vaginală:
▪ Soluţii antiseptice sau medicamentoase călduțe
▪ Pentru spălătura antiseptică a vaginului se poate utiliza 1000-
2000 ml de soluţie de betadină la temperatura de 37-38°C

o Canulă vaginală
sterilă o Mănuşi
sterile o Vas gradat o
Tampoane de vată
Pensă pean
Tampoane vulvare
4. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică o

Identificarea
pacientei
o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a
duratei o Obţinerea consimţământului, explicarea modului de
colaborare o Respectarea intimităţii prin izolarea pacientei cu un
paravan
35
resurselor pacientei o
Evacuarea vezicii urinare
o Dezbrăcarea părții inferioare a corpului
o Acordarea de ajutor la așezarea pacientei în poziție ginecologică, pe
masa ginecologică
5. Efectuarea procedurii Spălarea și dezinfectarea mâinilor
Pregătirea lichidului de spălătură în vasul gradat și ajustarea temperaturii
lichidului
Introducerea lichidul de spălătură din vasul gradat în irigator, evacuarea
aerului, închiderea tubului irigatorului și suspendarea irigatorului pe stativ
la o înălțime de 50-70 cm deasupra mesei ginecologice o Acordarea de
ajutor pacientei la dezbrăcare și adoptarea poziției corespunzătoare pe
masa ginecologică
o Îmbrăcarea mănuşilor
sterile o Introducerea
valvelor în vagin
▪ Vizualizarea colului şi vaginului
▪ Retragerea valvelor
Introducerea în vagin a canulei vaginale conectate la irigator:
o Îndepărtarea labiilor cu o mână, iar cu cealaltă mână introducerea
canulei în vagin aproximativ 8-10 cm, orientând-o la început spre
simfiza pubiană, apoi spre sacrul pacientei
o Deschiderea tubului irigatorului pentru a permite soluției să curgă
(prin forța gravitației)
o Rotirea lentă a canulei în timpul irigației o Observarea lichidului
evacuat
o Închiderea tubului înainte de terminarea lichidului și retragerea
lentă a canulei din vagin
Rămânerea pacientei pe masa ginecologică timp de câteva minute,
pentru a se elimina lichidul de spălătură o Spălarea vulvei cu apă şi
săpun și ștergerea cu un prosop o Aplicarea unui tampon la nivelul
vulvei
o Acordarea de ajutor pacientei la coborârea de pe masa ginecologică
medicale o Îndepărtarea mănuşilor și spălarea mâinilor o
Aerisirea salonului.
6. Supravegherea Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacienta pentru susținerea
pacientului psihică a acesteia și identificarea eventualelor situații de risc
Îmbrăcarea pacientei
Așezarea pacientei într-o poziţie comodă în pat
Supravegherea eliminărilor pe cale vaginală

procedurii
36
B-12. CLISMA EVACUATOARE
1. Definiție Clismă evacuatoare reprezintă introducerea unei sonde în intestinul gros prin
anus pentru a evacua conținutul intestinal
2. Scop general al clismei Evacuator:
o Evacuarea conținutului intestinului gros
o Pregătirea pacientului pentru examinări endoscopice şi radiologice
cu sau fără introducerea de substanțe de contrast
o Pregătirea pentru intervenții chirurgicale
Terapeutic:
o Introducerea unor medicamente
3. Indicații Clisma evacuatoare simplă:
o Pregătirea preoperatorie în intervențiile pe colon și intestin o
Pregătirea pentru investigații radiologice
o Eliminarea fragmentelor solide de fecale din părțile
superioare ale colonului
Clisma prin sifonaj se efectuează pentru îndepărtarea exsudatelor, toxinelor
microbiene de pe suprafața mucoaselor, în pareze, suspiciune de ocluzie
intestinală
Clisma uleioasă de utilizează la pacienții cu constipații cronice

Materiale pentru
protecţie: o
Paravan o
Muşama, aleză o
Învelitoare/pătură
o Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical o
Mănuși de unică utilizare
o Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile
medicale
Materiale pentru clismă:
o Irigator, tubulatură de unică folosință de 1,5-2 m și 10 mm
diametru o Canulă rectală sterilă sau de unică folosință
o Pară de cauciuc pentru sugar o Tăviţă renală o Ploscă
o Apă caldă (35-37°C) 500-1000 ml pentru adulți, 150 ml pentru
copii,
50-60 ml pentru sugari o Stativ pentru
irigator o Materiale pentru creşterea
efectului purgativ:
▪ Ulei de ricin (4 linguri la 1 l apă)
▪ Glicerină (40 g la 500 ml apă)
o Vaselină pentru lubrifierea canulei
o Comprese sterile o Vas colector
37
procedurii și a duratei o Explicarea modului de colaborare o
Obţinerea consimţământului o Se asigură respectarea intimităţii
Pregătirea fizică o Izolarea pacientul cu un

paravan o Evaluarea resurselor pacientului o
Așezarea pacientul în funcție de starea
generală:
▪ Decubit lateral stâng cu membrul inferior întins şi cel drept
flectat
▪ Decubit dorsal cu membrele inferioare ușor flectate şi
coapsele depărtate (pentru pacienții adinamici)
▪ Genupectorală
6. Tipuri de clismă Clismă evacuatoare simplă
evacuatoare Clismă înaltă
Clismă prin sifonaj
Clismă uleioasă
Clismă purgativă
7. Efectuarea clismei Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de unică folosinţă

evacuatoare simplă Fixarea canulei la tubul irigatorului şi închiderea robinetului (la nevoie se
aplică o pensă)
Verificarea temperaturii apei
Umplerea irigatorului
Deschiderea robinetul şi eliminarea aerului după care se închide din nou
Lubrifierea canulei cu vaselină folosind comprese de tifon
Fixarea irigatorului pe stativ o Evidențierea orificiului anal cu mâna

nedominantă şi introducerea canulei 10-12 cm prin anus în rect cu vârful
orientat anterior spre vezica urinară apoi spre planul sacrului (pentru a
respecta curbura rectului)
o Deschiderea robinetului sau a pensei şi ridicarea irigatorului la
aproximativ 50 cm pentru a favoriza scurgerea lichidului
o Comunicarea cu pacientul pentru ca să inspire adânc, să se relaxeze
şi să rețină soluţia 10-15 minute
o Dacă pacientul acuză durere, disconfort sau crampe abdominale se
coboară irigatorul pentru a scădea presiunea lichidului
o Închiderea robinetului înainte de terminarea scurgerii lichidului
(pentru a nu pătrunde aer în colon)
o Retragerea canulei din rect, detașarea de tubul irigatorului şi
punerea ei în tăvița renală
Schimbarea poziției pacientului din decubit lateral stâng în decubit dorsal și
menținerea câteva minute, apoi în decubit lateral drept câteva minute, pentru
ca soluția să pătrundă mai profund o Evacuarea conținutul colonului se face
în ploscă sau la toaletă
Realizarea igienei perineului în cazul pacientului imobilizat la pat
38
medicale o Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea
mâinilor o Aerisirea salonului
8. Efectuarea clismei Se efectuează la fel ca şi clisma simplă
înalte Se înlocuiește canula rectală cu o canulă flexibilă care poate pătrunde în colon
la o profunzime de 30-40 cm
Irigatorul se ridică la 1,5 m pentru a crește presiunea apei
Cantitatea de apă utilizată este 2-3 litri la o temperatură mai scăzută (15-16°C)
pentru a crește efectul purgativ o Pacientul este poziționat pentru fiecare 0,75
l apă în decubit lateral stâng, decubit dorsal, decubit lateral drept
9. Efectuarea clismei prin Se efectuează la fel ca şi clisma simplă o Canula este înlocuită cu o sondă
sifonaj semirigidă de 35-40 cm lungime cu diametru de 1,5 cm prevăzută cu
orificii largi
o Irigatorul se înlocuiește cu o pâlnie de 1,5 l conectată la tubul
irigatorului
o Cantitatea de apă utilizată este 6-10 litri la o temperatură mai ridicată
(35-40°C)
Pensarea tubului de cauciuc lângă canulă
Lubrifierea sondei şi introducerea ei prin mișcări de rotație până în colonul

sigmoid
Ridicarea pâlniei la înălțimea de 1 m şi deschiderea pensei pentru a permite
pătrunderea apei în colon
Înainte de golirea completă a apei din pâlnie se coboară pâlnia sub nivelul
colonului, lichidul de irigație scurgându-se înapoi în pâlnie împreună cu
fragmente de fecale, puroi, mucozități etc.
Evacuarea lichidului de irigație în vasul colector
Repetarea sifonajului de 5-6 ori până se elimină apă curată
10. Efectuarea clismei Se efectuează la fel ca şi clisma simplă

uleioase Se utilizează 200-400 ml ulei vegetal încălzit la 37°C care se introduce lent,
în 15-20 minute
Se menține uleiul în rect 6-12 ore
Se execută seara, eliminarea se face dimineaţa
11. Efectuarea clismei Efectul se bazează pe crearea unui mediu hiperton, atrage apa din țesuturi şi
purgative formează un scaun lichid ușor de eliminat
Se efectuează la fel ca şi clisma simplă
Se folosește o soluţie concentrată (250 ml apă cu 2-3 linguri MgSO4)
pacientului Întinderea lenjeriei de corp şi de pat.
procedurii Se notează aspectul și conţinutul lichidului de clismă și orice acuze ale
bolnavului
În practică se pot folosi kituri de procedură pentru „clisma evacuatoare”
39
B-13. CLISMA PE COLOSTOMĂ (IRIGAREA COLOSTOMEI)
1. Definiție Introducerea unei cantităţi de apă prin colostomia stângă, pentru golirea
intestinului
2. Scop Golirea completă a intestinului de gaze, mucus şi materii fecale, pentru evitarea
purtării unei pungi colectoare, astfel încât pacientul să-şi poată efectua
activităţile zilnice
Prima clismă se face a 8-a – a 10-a zi postoperator şi numai la recomandarea
medicului
Cea mai favorabilă perioadă este în convalescență, între 3 săptămâni şi 2 luni
după intervenția chirurgicală
Se face la interval de 2-3 zile, întotdeauna la aceiași oră
3. Materiale necesare Un scaun decupat la mijloc, având dedesubt un colector

Irigator pentru colostomie, tub adaptor
Canula colotip (sub formă conică, de pâlnie) folosită în acest scop
Apă călduță 700-800 ml
Vaselină
Un deget de mănușă (din latex)
Un manșon de irigație
Tampon opturator sau o pungă mică colectoare
Mănuşi de unică folosinţă, comprese nesterile
Un prosop
Aleză
Apă, săpun pentru curățirea zonei
Doi saci pentru colectarea deşeurilor
4. Pregătirea pacientului Se explică pacientului procedura

Se instalează pacientul în poziţia semișezând
Se urmărește efectuarea educaţiei pentru autonomie în viitor
5. Efectuarea procedurii Se spală mâinile și se pun mănușile

Se îndepărtează dispozitivul aplicat de pe planul cutanat
Se curăță pielea din jurul stomei cu apă şi săpun neutru, se usucă foarte bine
Se aplică manșonul (o pungă colectoare deschisă la cele două extremităţi)
Se închide extremitatea inferioară printr-un nod sau prin clampare sau se
introduce într-un recipient colector
Folosind degetul de mănușă, se face un tuşeu la nivelul stomei, pentru a repera

poziţia pâlniei (colotipului)
Se pregătește irigatorul cu apă călduţă (700-800 ml), se suspendă pe un suport,
aproximativ la înălțimea umărului pacientului
40
Se elimină aerul din tubul irigatorului
Se introduce colotipul lubrifiat la nivelul colostomei prin extremitatea

superioară a manșonului
Se deschide circuitul şi apa se scurge în intestin în aproximativ 6-10 minute
La terminarea irigației, se îndepărtează colotipul, se închide partea superioară a

manșonului cu o pensă şi se îndepărtează
Se aşteaptă golirea totală a intestinului
Evacuarea se face sub supravegherea asistentului medical
Se curăță stoma cu apă şi săpun
Stoma se acoperă cu pansament
În timpul procedurii, pacientul este rugat să observe toate etapele, pentru a se

putea autoîngriji
6. Supravegherea La nivelul stomei se face un pansament
pacientului Se pune un tampon obturator sau o pungă mică opacă
Pot apărea dureri abdominale, grețuri dacă golirea nu este completă
Durerile pot fi produse şi de viteza prea mare a lichidului de spălătură, iar

acestea pot fi prevenite prin controlarea ritmului de scurgere
B-14. UTILIZAREA TUBULUI DE GAZE
1. Definiție Utilizarea tubului de gaze reprezintă introducerea unui tub semirigid în colon
prin anus
2. Scop Evacuator
3. Indicații Evacuarea gazelor din colon în caz de meteorism abdominal
Paravan
Muşama, aleză
Învelitoare/pătură
Tub steril semirigid din plastic de 30-35 cm lungime şi 8-12 mm diametru cu

marginile rotunjite
Tăviţă renală
Ploscă
Vaselină pentru lubrifierea tubului
Comprese sterile
41
procedurii și a duratei o Explicarea modului de colaborare, obţinerea
consimţământului o Se asigură respectarea intimităţii prin izolarea
pacientul cu un paravan
Pregătirea fizică o Evaluarea resurselor pacientului
o Așezarea pacientul în funcție de starea
generală:
▪ Decubit lateral stâng cu membrul inferior întins şi cel
drept flectat
▪ Decubit dorsal cu membrele inferioare ușor flectate şi
coapsele depărtate (pentru pacienții adinamici)
6. Efectuarea procedurii Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de unică folosinţă
Se lubrifiază tubul cu vaselină folosind comprese de tifon
o Se îndepărtează fesele pacientului cu mâna nedominantă

şi se introduce tubul prin anus în rect cu vârful orientat
anterior spre vezica urinară apoi spre planul sacrului
(pentru a respecta curbura rectului)
o Se introduce tubul 15-20 cm în colon o Se menține tubul
de gaze maxim 2 ore în colon
Se retrage tubul din colon

medicale o Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea
mâinilor o Se aerisește salonul
pacientului Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
8. Evaluarea şi notarea Se notează procedura în fișă
procedurii Se notează în dosarul de îngrijire acuzele bolnavului
COD
PROCEDURI DE MONITORIZARE CLINICĂ ȘI BIOLOGICĂ
procedură
C-1 MONITORIZAREA PARAMETRILOR CLINICI
MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA

C-1.1.
TEMPERATURII CORPORALE
1. Definiție Menținerea temperaturii corpului în limite normale este necesitatea
organismului, de a-și menține starea de sănătate, înțeleasă ca o stare de bine
psihic, somatic și social a individului
Menținerea temperaturii corpului în limite normale se realizează pe baza
principiului termostatului (termogeneză/termoliză)
Uzual temperatura se măsoară la orele 7,00 și 18,00
La nevoie pacientul poate fi termometrizat și la 30-60-120 minute sau se poate

face monitorizarea continuă a temperaturii
2. Scop Evaluarea funcției de termoreglare și termogeneză
42
Aprecierea evoluției unei boli, a refacerii pacientului după boală
Determinarea răspunsului pacientului la măsurile inițiate în cazul creșterii sau

scăderii temperaturii corpului
3. Indicații Termometrul se dezinfectează după fiecare pacient.
Termometrele digitale vor fi șterse cu un tampon îmbibat în alcool
medicinal.
4. Locul determinării Axilă
Plica inghinală
Cavitatea bucală
Rect
Vagin
5. Tipuri de termometre Termometru instantaneu (axial)

Termometru digital
Termometru oral tip suzetă
Termometru cu infraroșu fără atingere
Termometru timpanic
Febertest
6. Factori care Fumatul: eroare +/- 0,2 C0 dacă pacientul a fumat (în cazul determinării
influențează orale)
determinarea Ingestia de alimente /lichide reci /lichide fierbinți (în cazul determinării orale
Clisma în cazul determinării rectale
Transpirația /împachetările reci (în cazul determinării axilare)
7. Materiale necesare Termometrul maximal, digital sau oricare alt termometru avut la dispoziție
Tampoane de vată sau comprese
Recipient cu soluţie dezinfectantă - cloramina 1%
Alcool medicinal
Lubrifiant dacă se folosește calea rectală
Tăvița renală
Ceas
Foaie de temperatură
Creion albastru

o Se explică procedura pentru a obține colaborarea
43
o Se așază pacientul în poziția cea mai adecvată căii utilizate
▪ Decubit dorsal – pentru măsurarea în cavitatea bucală și axilară
▪ Decubit lateral - pentru măsurarea în cavitatea rectală
9. Măsurarea Se spală mâinile și se pun mănușile
temperaturii în axilă Se șterge termometrul electronic cu alcool
Se ridică brațul pacientului și se șterge axila cu prosopul prin tamponare
Se plasează termometrul cu bulbul în axilă paralel cu toracele
Se apropie brațul de trunchi și se flectează antebrațul pe torace
Dacă pacientul este slăbit, agitat, precum și la copii, brațul este susținut în această
poziție de către asistent
Se menține termometrul în axilă timp de 1 minut, cel electronic se menține până se
aude un semnal sonor
Se îndepărtează apoi termometrul și se citește gradația/displayul termometrului,
valoarea se notează în foaia de temperatură grafic și cifric
Se spală, se clătește și se șterge cu un tampon cu alcool
10. Alte determinări în În cazul termometrului electronic timpanic, se introduce captatorul acestuia
funcție de tipul de adaptat la un capișon de unică utilizare, în urechea pacientului, trăgându-se cu
termometru utilizat mâna liberă ușor de lobul urechi (pentru copilul mai mic de 1 an se trage de lob în
spate și în sus) o Această mișcare va permite canalului urechii să se închidă
perfect. Din momentul în care termometrul este poziționat corect se apasă butonul
de pornire. Se citește temperatura după 3-4 secunde
Termometrul de tip suzetă, care este ușor de utilizat la copii, pentru determinarea
valorii temperaturii, emite, de asemenea, un semnal sonor când se înregistrează
valoarea maximă (necesită 3 minute)
În cazul termometrului cu infraroșu pentru determinare temperaturii la nivelul
frunții, acesta realizează o înregistrare rapidă (câteva secunde); se apasă butonul
termometrului și se citește valoarea temperaturii ce apare pe ecranul lui
11. Reprezentarea grafică a Se socotește pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte două
temperaturii diviziuni de grad
Se notează grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră așezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineață (D) sau
seară (S) pentru cifrele cu soț (pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră așezat
în mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) dacă cifrele sunt fără
soț (impare), exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc
Se unesc astfel punctele obținute și se obține curba febrilă
Se unește primul punct cu rubrica pentru temperatură aflată în partea dreaptă a

sistemului de coordonate din foaia de temperatură
12. Evaluarea procedurii Bilanț pozitiv:
o Temperatura obținută relevă o stare bună de sănătate a pacientului, iar
tegumentele sunt intacte fără iritații sau transpirație
o Temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, fiind cu
4-5 zecimi de grad mai joasă decât cea centrală o Temperatura măsurată
rectal este mai mare decât cea măsurată axilar cu 0,4-0,5°
Valorile normale ale temperaturii corporale:
44
Metoda de
Scala Celsius Scala Fahrenheit
determinare
Orală 37°C +/- 0,3 - 0,6 98,6°F +/- 0,5 - 1,0
Rectală 37,5°C +/- 0,3 - 99,6°F +/- 0,5 - 1,0
0,6
Axilară 36,5°C +/- 0,3 - 97,6°F +/- 0,5 - 1,0
0,6

o Pacientul prezintă disconfort, frisoane, tegument congestionat, iritat,
transpirat sau palid, rece, iar temperatura înregistrată impune măsuri
adecvate (valori mari, peste normal)
o Perioadele hipertermiei - temperatură peste 370 C
▪ Subfebrilitate – valoarea temperaturii între 37 - 38 0 C
▪ Febră moderată - valoarea temperaturii între 38 - 39 0C
▪ Febră ridicată - valoarea temperaturii între 39 - 40 0 C
▪ Hiperpirexie - valoarea temperaturii peste 400 C
13. Observații Materialele necesare se pregătesc în funcție de calea aleasă pentru măsurare
Se evită măsurarea temperaturii în cavitatea bucală și rectală în caz de leziuni
Se amână măsurarea temperaturii în axilă dacă pacientul a făcut recent baie
Se așteptă 15-30 minute înainte de măsurarea în cavitatea bucală dacă pacientul a

băut lichide calde sau reci
C-1.2. MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA PULSULUI
1. Definiție Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan osos și
este sincronă cu sistola ventriculară
2. Scop Evaluarea funcției cardiovasculare
3. Obiectivele procedurii Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut
Obținerea de informații despre activitatea inimii și starea arterelor
Aprecierea răspunsului inimii la medicația cardiacă, activitate sau stres
4. Locul determinării Oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos: artera
radială, artera femurală, artera humerală, artera carotidă, artera temporală
5. Elemente de apreciat Ritmul
Frecvența
Amplitudinea
Celeritatea
6. Materiale necesare Ceas cu secundar

Creion roșu
45

o Se anunță pacientul şi se explică tehnică pentru a obține colaborarea: o stare
emotivă poate modifica valoarea
o Repaus fizic şi psihic 5-10 minute înainte de determinare o Se așeză pacientul
în poziție confortabilă în funcție de starea generală: ▪ Decubit dorsal cu membrul
superior întins pe lângă corp, articulația mâinii în extensie, mâna în supinație
(palma orientată în sus)
▪ Poziție semișezând (în pat sau în fotoliu) antebrațul în unghi drept sprijinit
pe suprafața patului, mâna în supinație şi extensie
8. Efectuarea procedurii ▪ Asistentul medical se sepală pe mâini
▪ Se repereazăi artera radială la extremitatea distală a antebrațului, pe fața anterioară
(internă) în șanțul radial aflat în prelungirea policelui
▪ Se plasează degetele index, mediu și inelar deasupra arterei radiale reperate
▪ Se exercită o ușoară presiune asupra arterei pe osul radius, astfel încât să percepeți
sub degete pulsațiile sângelui
▪ Fixați-vă un reper pe cadranul ceasului de mână
▪ Numărați timp de un minut pulsațiile percepute sub degete (se poate măsura şi
timp de 15 secunde sau 30 secunde – pulsul regulat – iar valoarea obținută se
înmulțește cu 4 sau cu 2)
▪ Se apreciază ritmul, amplitudinea și elasticitatea peretelui arterial în timp ce
măsurați frecvența
▪ Măsurarea – după aceiași tehnică – se poate face şi pe alte artere
9. Notarea pulsului Notarea pulsului se poate face cifric sau grafic.

Consemnarea valorii obținute printr-un punct pe foaia de temperatură, ținând
cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsații
Se realizează unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obținerea
curbei pulsului
Consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor
pulsului se face după modelul de mai jos:
o PD = 80
/min o PS =
90 /min
46
10. Evaluarea şi notarea Bilanț pozitiv:
procedurii o Pulsul este bine bătut, regulat iar frecventa se înscrie în
limite normale corespunzătoare vârstei
o Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate o
Pacientul este liniștit o Valori orientative:
Vârsta Rața Aproximativă Rata medie
Nou-născut 120-160 140

1-2 luni 100-140 120
12 -2 ani 80-130 110
2- 6 ani 75-120 100
6 – 12 ani 75-110 95
Adolescent 60-100 80
Adult 60-100 80
Vârstnic Peste 80-90

o Rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei
o Pulsul radial nu este perceptibil
o Pulsul este aritmic
o Amplitudinea este mică sau crescută
o Pacientul este palid, anxios, acuză palpitații, extrasistole
o Pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependența
următoare :
▪ Intoleranță la activitate ▪ Alterarea confortului
▪ Deficit de volum lichidian
▪ Exces de volum lichidian
▪ Alterarea perfuziei tisulare
11. Observații Căutați alte artere accesibile dacă pulsul radial nu este palpabil și măsurați
pulsul la:
o Artera temporală - la un lat de deget deasupra și lateral de stâncă
temporalului, în dreptul pavilionului auricular
o Artera carotidă externă – dreapta sau stânga-pe fata anterioară a
gâtului, în șanțul delimitat de laringe (anterior) și mușchiul
sternocleidomastoidian (lateral ) o Artera pedioasă – pe fata dorsală a
piciorului, în dreptul primului sunt intermetatarsian
o Artera femurală – în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa
o Apex (vârful inimii )- pulsul apical- în spațiul V intercostal (i.c.) pe linia
medioclaviculară stânga
Evitați măsurarea pulsului radial la copii sub 2 ani întrucât rata crescută și aria
mică de palpare pot determina valori eronate/inexacte
La aceștia rata pulsului o obțineți când aceștia dorm sau sunt liniștiți, deoarece
este dificil să obții colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemișcată
Numărați rata pulsului timp de un minut, la copil pentru o valoare exactă
12. Educarea pacientului Pacientul este învățat să-și măsoare singur pulsul periferic la arterele carotida sau
temporală întrucât sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu
47
Se instruiește pacientul să exercite o presiune ușoară folosind trei degete pentru
palpare
Se informează pacientul/familia care sunt valorile normale caracteristice vârstei
Se instruiește pacientul/familia să ia legătura cu medicul ori de câte ori valorile

ratei pulsului sunt deviate de la normal și starea generală a pacientului se modifica
Se oferă eventual, un tabel cu valorile orientative
MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA TENSIUNII

C-1.3.
ARTERIALE
1. Definiție Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de coloana de sânge asupra
peretelui vascular, în special asupra tunicii interne (endoteliul) în timpul
contracției și relaxării ritmice a inimii
2. Scop Evaluarea funcției cardio-vasculare (forța de contracție a inimii, rezistența
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor)
3. Obiectivele procedurii Determinarea presiunii sistolice și diastolice la internare pentru a compara starea
curentă cu valorile normale
Evaluare stării pacientului în ce privește volumul de sânge, randamentul inimii și
sistemul vascular
Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și medicamente
4. Recomandări Măsurarea corectă a tensiunii arteriale prin metoda clasică - aparate cu mercur -
procedurale sau aparate electronice trebuie să respecte câteva reguli o Măsurarea tensiunii
arteriale (TA) să se facă după 5 minute de repaus, șezând
o Brațul să fie la nivelul inimii o Să nu se fumeze cu minim 15
minute înaintea măsurătorii o Să nu se consume cafea în ora
precedentă examinării o Să nu se administreze stimulente
adrenergice (ex. Epinefrina)
o La pacienții peste 65 de ani, diabetici sau sub tratament
antihipertensiv tensiunea arterială (TA) se va măsura și în
picioare (ortostatism), imediat și la câteva minute după
schimbarea poziției
5. Materiale necesare Stetoscop biauricular
Tensiometru cu manșeta adaptată vârstei
Comprese cu alcool medicinal
Culoare roșie ( pix, cariocă, creion)
Foaie de temperatură (F.T.)
Carnet de adnotări personale

o Se explică pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obține
colaborarea
48
o Se așază pacientul în poziție confortabilă de decubit dorsal ori semișezând
sau în ortostatism conform indicației medicale
o Se alege brațul potrivit pentru aplicarea manșetei, permițând pacientului
să adopte poziția culcat sau așezat cu brațul susținut la nivelul inimii şi
palma îndreptată în sus
o Se amână măsurarea tensiunii arteriale dacă pacientul este tulburat

emoțional, are dureri, a făcut exerciții de mișcare, sau măsurarea nu este
o urgență
o Se descoperă brațul pacientului fie prin ridicarea mânecii, fie prin
dezbrăcare dacă aceasta (mâneca) este prea strâmtă pentru a nu crește
presiunea deasupra locului de aplicare a manșetei
7. Efectuarea procedurii Se șterg olivele şi părțile metalice ale stetoscopului cu comprese cu alcool
Se verifică dacă manșeta conţine aer, și se scoate aerul din manșetă, la nevoie,
deschizând ventilul de siguranță şi comprimând manșeta în palme
Se închide ventilul de siguranță înainte de a umfla manșeta care se aplică circular,
în jurul brațului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului şi se fixează
Se palpează artera brahială sau radială exercitând o presiune ușoară cu degetele
Se aşează membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceți olivele

în urechi
Se umflă manșeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce se
privește acul manometrului, până când presiunea se ridică deasupra punctului în
care pulsul la artera radială nu se mai simte (nu se mai aud bătăi în urechi);
Se decomprimă manșeta lent, deschizând ușor ventilul de siguranță; se
înregistrează mental cifra indicată de acul manometrului în oscilație în momentul
în care, în urechi, se aude prima bătaie clară (lup-dup); această cifră reprezintă
presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă
Se înregistrează numărul care corespunde bătăii de final în timp ce se continuă
decomprimarea manșetei; acesta reprezintă TA diastolică sau minimă
Se îndepărtează manșeta, se curăță şi dezinfectează olivele stetoscopului
Se înregistrează valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele pacientului,

data înregistrării, valorile obţinute
o (TA = 130/70 mmHg sau TA= 13/7 cmHg)
8. Supravegherea Pacientul este așezat comod în pat, se simte bine, nu este agitat
pacientului
49
9. Reprezentarea grafică a Socotiți pentru fiecare linie
TA orizontală din foaia de temperatură, 10
cmHg sau 1 cmHg
Reprezentați grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de

culoare roșie, așezat pe verticală timpului (D sau S); latura de sus a
dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea sistolică), iar latura de jos a
dreptunghiului reprezintă
T.D. (tensiunea diastolică)
10. Evaluarea şi notarea Pe foaia de temperatura TA se poate nota cifric în rubrica rezervată acestui scop
procedurii sau grafic prin hașurarea cu creion roșu între valoarea maximă și minimă – un
pătrățel egal o unitate
Bilanț pozitiv:
o TA. a pacientului este în limitele normale corespunzătoare vârstei;
pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru
o Valorile normale ale tensiunii arteriale
Valori normale ale Limite superioare
Vârsta
TA. ale normalului
1 an 95/65 cmHg Nedeterminate
6-9 ani 100/65 cmHg 119/79 cmHg
10-13 ani 110/65 cmHg 124/84 cmHg
14-17 ani 110/70 cmHg 134.89 cmHg
18 – adult 110/70 cmHg 139.89 cmHg
o Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rață
normală a persoanelor de aceiași vârstă
o Sunetele obţinute nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a
facilita o apreciere exactă a TA
50
11. Observații În lipsa stetoscopului auricular, presiunea arterială se poate determina prin
metoda palpatorie, se obține numai valoarea tensiunii sistolice prin această
metodă.
C-1.4. MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA RESPIRAȚIEI
1. Definiție Respirația reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul
înconjurător, necesar procesului de oxidare din organism, și de a elimina dioxidul
de carbon rezultat din arderile celulare
2. Scop Determinarea respirației reprezintă un indiciu pentru stabilirea diagnosticului,
aprecierea evoluției bolii, recunoașterea unor complicații, aprecierea
prognosticului
3. Obiectivele procedurii Determinarea ratei respiratorii la internarea pacientului, servește drept bază de
comparare cu determinările ulterioare
Monitorizarea evoluției bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului
respirator
Evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele primite
4. Recomandări Monitorizarea, măsurarea și înregistrarea respirației depinde de o serie de condiții

procedurale care țin de pacient o Intenția de măsurarea a respirației nu va fi anunțată
pacientului, deoarece există posibilitatea ca acesta să își modifice ritmul și
profunzimea respirației
5. Elemente de apreciat Tipul de respirație:
o Costal superior (femei) o Costal inferior
(bărbați)
o Diafragmatică/abdominal (copii, bătrâni)
Amplitudinea mișcărilor respiratorii:
o Hipopnee(hipoventilație) o
Hiperpnee ( hiperventilație)
Ritmul respirator: o
Ritm normal o
Ritm modificat:
▪ Respirație Kussmaul (în acidoză, comă diabetic, sepsis, uremie)
▪ Respirație Chyne-Stokes (acidoză, intoxicație cu salicilați,
afecțiuni ale sistemului nervos central)
▪ Respirație Biot ( encefalită, sepsis)
Frecvența respirației: eupnee, tahipnee, bradipnee, apnee
Simetria mișcărilor toracice
6. Materiale necesare Ceas cu secundar

Creion verde (albastru)
7. Pregătirea pacientului Asigurarea unui repaus de cel puțin 10 minute înainte de măsurarea respirației
8. Efectuarea procedurii Se verifică identitatea pacientului
Se măsoară respirația pacientului fără al avertiza ( poate fi realizată în tipul
somnului) deoarece avertizarea lui poate determina modificări ale frecvenței,
amplitudinii sau ritmului respirator
51
Se înregistrează rata respiratorie obținută în foaia de temperatură, foaia de
observație
Se spală mâinile
9. Supravegherea Încercați să comunicați cu pacientul și în cazul unei respirații dificile,

pacientului modificate, informați medicul imediat și consemnați aceasta în documentele
medicale
Administrați medicația conform indicațiilor medicului
10. Reprezentarea grafică a Se socotește câte o respirație pentru fiecare linie orizontală din foaia de
respirației temperatură
Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare verde/albastră
așezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineață (D)
sau seară (S)
Se unește primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respirației aflată în
partea dreaptă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură
Prin unirea cu o linie a valorii prezente cu valoarea anterioară se obține curba
respirației
În alte documente medicale se poate nota cifric atât valoarea obținută cât şi
caracteristicile respirațiilor: Ex. RS = 20 resp/min o RD = 18 resp/min de
amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat
procedurii o Respirația pacientului este în limite normale caracteristice vârstei:
respirația se face pe nas, este liniștită, fără zgomote, fără efort, regulată
o Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate, pacientul nu prezintă
dispnee
o Valori normale caracteristice vârstei
Vârsta Rata medie/minut
Nou-născut 30-50
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 16-18
Bărbat 14-18
Femeie 16-20
Vârstnic 15-25
o Rata respiratorie este mai mare (tahipnee, polipnee) sau mai mică
(bradipnee) față de valorile normale caracteristice vârstei o
Pacientul poate avea una sau mai multe probleme de dependență:
▪ Intoleranță la efort
▪ Anxietate
▪ Alterarea confortului
▪ Clearance ineficient al căilor respiratorii
▪ Posibila insuficiență respiratorie
▪ Alterarea schimburilor gazoase
Pacientul se așază în poziție semișezând, se administrează oxigen și se anunță
medicul
12. Erori procedurale Măsurarea respirației nu s-a efectuat după o perioadă de repaus (pacientul poate să
efectueze o serie de activități care pot determina modificări respiratorii false)
52
Măsurarea respirației s-a făcut imediat după ce pacientul a fumat, a mâncat sau are
dureri
Pacientul este neliniștit, agitat
Timpul în care s-a făcut măsurarea a fost prea scurt
C-1.5. MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA DIUREZEI
1. Definiție Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore
2. Scop Obținerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra altor
îmbolnăviri
Cunoașterea volumului diurezei
Efectuarea unor determinări calitative (analize biochimice) din cantitatea totală de

urină emisă
Urmărirea bilanțului lichidian (intrări – ieșiri)
3. Materiale necesare Vase cilindrice gradate, de 2-4 litri, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă distilată
(pentru a nu modifica compoziția urinei) şi acoperite
Etichetă pentru notarea numelui pacientului
Pix de culoare albastră
Foaia de temperatură

o Se informează pacientul asupra necesității colectării corecte a urinei şi se
obține consimțământul
o Se va evalua pacientul pentru a determina capacitatea lui de a participa
la efectuarea procedurii
o Colectarea începe dimineață, la o anumită oră, şi se termină în ziua
următoare, la aceiași oră
o Se asigură spațiu de depozitare a recipientului de colectare a urinei
5. Efectuarea procedurii Se verifică identitatea pacientului
Se verifică prescripția
Se etichetează recipientul gradat cu datele de identificare ale pacientului: numele/

prenumele pacientului, etajul, numărul salon, volumul de urină; recipientul se ține
la răcoare şi ferit de lumină, pentru a preveni descompunerea urinei
53
Se înmânează recipientul pacientului și i se prezintă desfășurarea procedurii o
Pacientul urinează dimineață la o oră fixă (ora 7,00) la toaletă sau la
pacientul sondat se golește punga urinară
o Se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua
zi, la aceiași oră, păstrându-se şi urină de la ultima emisie (ora 7,00) o
Golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare
Ne asigurăm că pacientul a înțeles cum trebuie să procedeze
A doua zi se verifică recipientul și se notează volumul de urină (diureza)
6. Reprezentarea grafică Diureza se notează zilnic în foaia de temperatură a pacientului

a diurezei Prin hașurarea pătrățelelor corespunzătoare cantității de urină şi zilei respective
Spațiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de
urină
procedurii a. Diureza pacientului este în limite normale corespunzătoare vârstei
b. Pacientul se simte bine nu acuză tulburări la micțiune
o Diureza este sub valoare normală o
Diureza este peste valoarea normală o
Pacientul acuză jenă, dureri la micțiune
MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA GREUTĂȚII ȘI

C-1.6.
ÎNĂLȚIMII
1. Definiție Măsurarea greutății și înălțimii reprezintă criterii de apreciere a stării de sănătate a
pacientului
2. Indicații Toți bolnavii internați în spital vor fi cântăriți, cu excepția acelora la care
mobilizarea activă este contraindicată
3. Contraindicații Pacienți cu infarct de miocard, tromboflebite, hemoragii, stări de șoc, traumatism
4. Scop Pentru aprecierea stării de nutriție și a reținerii apei în organism
Pentru stabilirea dozei terapeutice de medicamente
Pentru calcularea rației alimentare, conform cu necesitățile calorice ale

organismului
Pentru a urmări evoluția bolii
Pentru urmărirea efectelor unui tratament (de exemplu tratamentul cu diuretice la

bolnavii cu edeme), se observă eficiența prin scăderea în greutate a pacientului,
după eliminarea lichidelor în exces
5. Materiale necesare Cântar pentru adulți sau balanță antropometrică
Carnet pentru notarea valorilor
54
o Se informează pacientul despre necesitatea măsurării greutății și
înălțimii
o Se obține consimțământul informat al pacientului
o Cântărirea se face dimineața pe nemâncate, eventual după ce pacientul a
urinat și a avut scaun
o Cântărirea se face la adult, de preferat, îmbrăcat în pijamale, fără
pantofi
o Pacientul va fi instruit să stea cu călcâiele lipite de tijă antropometrului
7. Determinarea greutății Se verifică funcționalitatea cântarului sau balanței
corporale Se invită pacientul să își scoată halatul gros și încălțămintea și să se urce pe
platforma cântarului
Se deschide brațul balanței/cântarului și se echilibrează greutățile
Se citesc valorile obținute
Se imobilizează brațul cântarului/balanței, se coboară pacientul și se conduce în

salon
8. Determinarea înălțimii Se așază pacientul în picioare cu spatele la tija și sub cursorul taliometrului
corporale Pacientul este rugat să stea cu spatele drept și călcâiele lipite de tijă taliometrului
Se deplasează cursorul până la nivelul vertexului pacientului și se citește pe tijă
înălțimea indicată de cursor.
9. Îngrijirea pacientului Pacientul este condus în salon, până la pat și instalat în poziție comodă
Se acoperă cu pătura
10. Evaluarea şi notarea Valorile greutății și înălțimii se notează în foaia de observație a pacientului Se
procedurii poate constata:
o Cântărirea s-a efectuat corect, rezultatul atestă o evoluție bună o Valorile
obţinute indică o scădere a greutății pacientului – se va verifica respectarea
regimului de către acesta
11. Observații Menținerea greutății ideale este una din condițiile esențiale ale sănătății.
C-1.7. PULSOXIMETRIA
55
1. Definiție Metodă neinvazivă de determinare a saturației în oxigen a sângelui periferic şi
frecvenţei (eventual formei) pulsului periferic o SaO2 = raportul dintre conţinutul
total în O2 al hemoglobinei şi capacitatea potențială maximă a Hb de transport a
oxigenului
o Normal SaO2 = 97 – 100%
o Sub SaO2 94% = hipoxemie; pacientul necesită oxigenoterapie o
SaO2= 88 – 83% = hipoxemie medie o SaO2 <83% = hipoxemie gravă
Principiul metodei este spectrofotometric (măsurarea cantității de lumină, o
anumită lungime de undă:
o Raze roșii sau infraroșii adsorbite de sângele integral circulant în rețeaua
capilară
o Restul razelor ajungând la un fotodetector aşezat diametral opus, pentru
determinarea SaO2) şi pletismografic (prin determinarea variațiilor de
volum se înregistrează frecvența pulsului şi eventual – în funcţie de tipul
monitorului – forma undei de puls)
o Forma traductorului aplicat în periferie variază în funcţie de vârsta
bolnavului şi locul de aplicare (clește / traductor flexibil)
2. Indicații/ Limite Indicații o Determinarea şi monitorizarea SaO2 în cazul
pacienților
o Chirurgicali – „standard de aur” în monitorizarea
intra şi post operatorie
o Cu afecţiuni cardio-respiratorii o Critici
Limite
Rezultate false în cazul:

o Tegumentelor murdare, nedegresate sau cu strat cornos de dimensiune
importantă, scuame, cruste groase
o Unghiilor colorate
o Cianozei periferice( tegumente „închise”) (hipotermie, şoc)
Pulsoximetria oferă date corecte în cazul Hb normale şi valori ↓ în caz de:
o Methemoglobinemie (intoxicație cu nitriți) o
Carboxihemoglobinemie (intoxicație cu CO)
3. Pregătirea pacientului Pregătirea materialelor:
o Pulsoximetru o Păduri alcoolizate, acetonă,
dacă este nevoie
Pregătirea pacientului:
o Psihică – se explică pacientului modul de desfăşurare a procedurii şi
contribuția sa la realizarea acesteia și se obține consimțământul
o Fizică - se alege poziţia în funcţie de starea generală a pacientului: în
cazul pacientelor asistenta se va asigura că acestea nu au unghii false sau
ojă (se va șterge oja)
4. Efectuarea procedurii Se spală simplu mâinile
Nu este nevoie de mănuşi (traductorul nu se aplică pe tegument cu leziuni
sângerânde din cauza riscului de rezultate false)
Se curăță şi degresează locul aplicării
56
Se aplică traductorul: o Sub formă de clește: la nivel
digital/ pavilionul urechii
o Flexibil (atenție: așezați fotodetectorul în poziţie diametral opusă faţă de sursa
de lumină!):
✓ La nivel digital /regiune hipotenară, în cazul nou-născuților şi
sugarilor
✓ În cazul perceperii unei jene circulatorii locale se schimbă poziţia
traductorului
Se pornește pulsoximetrul, se așteaptă câteva secunde și se citește rezultatul în
timp real pe monitor pulsoximetrul va afișa atât saturația în oxigen, cât și pulsul
Dacă se va măsura saturația montând pulsoximetrul pe lobul urechii, se masează
zona întâi timp de 10-20 secunde cu un pad alcoolizat pentru a îmbunătății
circulaţia. Se lasă pulsoximetrul să măsoare timp de 3 minute până se va stabiliza
sau se măsoară de mai multe ori masând de fiecare dată zona înainte de a așeza
pulsoximetrul
După măsurătoare, se îndepărtează pulsoximetrul și se șterge cu grijă cu un pad
alcoolizat, pacientul așezându-se comod în pat
5. Evaluarea şi notarea Se notează valorile găsite în foaia de observație
procedurii
6. Observații În cazul deplasării traductorului, jenei circulatorii locale, tegumentelor / unghiilor
necurățate, șocului / hipotermiei sau hemoglobinelor anormale se obțin rezultate
false
C-1.8. MONITORIZAREA HOLTER
1. Definiție Holterul permite înregistrarea activităţii cardiace timp de 24 h prin intermediul

unor electrozi montați pe toracele pacientului şi legat de o cutie pe care acesta o
poartă tot timpul cât durează înregistrarea
2. Scop Examenul este foarte important pentru înregistrarea fenomenelor paroxistice care
apar sau dispar brutal: aritmii, modificări ischemice
Permite aprecierea efectelor tratamentului cu antiaritmice
3. Montarea electrozilor Se îndepărtează pilozitatea, dacă este necesar

Se aplică electrozii având grijă să fie bine montați pentru a limita cât mai mult
parazitarea înregistrării
4. Instruirea pacientului Pacientul are obligația să supravegheze cutia aparatului în timpul celor 24 ore
Nu face duș
Duce o viață normală /obișnuită tot timpul înregistrării
Pe o hârtie specială se înregistrează din oră în oră toate manifestările particulare:

palpitații, oboseală mare, efort mare
Pacientul notează toate activităţile efectuate şi toate evenimentele la care
participă în 24 ore
Nu trebuie să folosească aparatura electrică sau electronică (aparat de ras)
deoarece modifică traseul ECG
5. Efectuarea procedurii Se verifică dispozitivul de înregistrare
Se declanșează înregistrarea
57
6. Observații Interpretarea rezultatelor se face de către medic, la sfârşitul înregistrării
(după 24 ore)
C-1.9. SCORUL GLASGOW
1. Definiție Scala de comă Glasgow este un instrument prin care se poate evalua și monitoriza
nivelul de conștiență al unui pacient, de a cuantifica starea comatoase,
profunzimea comei în faza iniţială a unui traumatism cranian și în toate cazurile
de confuzie, indiferent de etiologie
Scala de comă Glasgow este și un criteriu prognostic, utilizat în practica curentă,
în special în urgențe fiind un mijloc simplu și rapid de evaluare a pacientului
2. Descriere Scorul Glasgow (Glasgow Coma Scale, GCS) a fost conceput de Teasdale şi
Jennett (1974) pentru a stadializa tulburările stării de conștiență
Scorul cuprinde trei aspecte comportamentale măsurate independent
o Răspunsul ocular – eyes (E) sau (O) o Răspuns verbal – (V)
o Răspunsul motor (M)
şi a căror punctare însumată generează scorul total o

Minimum 3, maximum 15
3. Confirmarea comei Examen fizic
Teste de laborator
Examinări cerebrale: CT, RMN, EEG
4. Indicații Traumatisme craniene

Accident vascular acut
Comă nontraumatică
Stop cardiac
Trauma
Hemoragii cerebrale
Boli craniene degenerative
Afectări fiziologice /metabolice severe (anoxie, hipotermie, diabet, dezechilibru

electrolitic sever)
Encefalită/meningită
Intoxicația cu medicamente, droguri
Monitorizare: pacienți cronici în secția de terapie intensivă, pacienți în staționar
Indicator al intervențiilor terapeutice - necesitatea de intubare a pacientului (scor

< 8 recomandă intubarea pacientului)
5. Efectuarea procedurii Se verifică factorii ce pot interfera cu abilitatea pacientului de a răspunde la
stimuli
Se vor observa mișcările oculare, capacitatea de a vorbi și mișcările corpului cu și
fără aplicarea stimulilor
1. Deschiderea ochilor – eyes (E) sau (O)
58
Criterii Rată Scor
Deschidere spontană înainte de - spontană 4p
stimul
După solicitarea de a deschide ochii - la stimuli verbali 3p
După stimul tactil (presiune la - la stimuli dureroși/presiune 2p
nivelul unui deget)
Nu deschide ochii fără răspuns ocular, chiar
- 1p
la presiune supraorbitală
2. Răspunsul motor (M)
Răspunde la comenzile de mișcare ✓ răspunde la comenzi verbale 6p
Duce mâna la clavicula după ✓ răspuns motor prin 5p

aplicarea unui stimul la acel nivel localizarea stimului dureros
Îndoaie coatele normal cu mișcări ✓ răspuns motor prin 4p
normale retragerea unui membru
sau a ambelor, la stimulare
dureroasă – flexie normală
Îndoaie coatele, dar nu în mod ✓ răspuns motor prin flexie 3p
normal anormală (fără orientare
spre locul dureros) a unui
membru sau a ambelor
membre superioare, la
stimularea dureroasă
(decorticare)
Întinde coatele ✓ răspuns motor prin extensia 2p
membrului la stimularea
dureroasă (decerebrare)
Nici o mișcare a membrelor ✓ nici un răspuns motor 1p
3. Răspuns verbal (V)
Spune numele corect, locul, data adaptat, pacient orientat 5p
Comunică coerent dar neorientat, confuz 4p
conversația confuză, dar are
capacitatea de a răspunde
Cuvinte sporadice inteligibile cuvinte fără legătură 3p Doar
gemete și sunete neinteligibile sunete neinteligibile 2p Fără
răspuns verbal nu există răspuns verbal 1p
• Pentru copii sub 5 ani, răspunsul verbal se stabilește astfel:
Scor 2-5 ani 0-23 luni
5 Cuvinte și fraze potrivite
Zâmbește și gângurește
corespunzător
4 Cuvinte nepotrivite Plânge și răspunde la consolare
3 Plâns persistent/țipete Plâns persistent nepotrivit și/sau
țipete
2 Sunete neinteligibile, Mormăieli, agitație și neliniște mormăieli
1 Fără răspuns verbal Fără răspuns verbal
59
6. Evaluarea şi notarea Scorul se exprimă sub forma GCS (scor total)= scor E + scor V + scor M
procedurii Interpretarea scorului total:
o În traumatisme craniocerebrale (TCC)
▪ Scor 15 (maximum) = normal
▪ Scor 13-15 = TCC uşor /minor (letargie,
somnolență)
▪ Scor 9-12 = TCC moderat (sedare, amorțire)
▪ Scor 3-8 = TCC sever (comă) o În evaluarea
comelor
▪ GCS 8 = comă grad I (vigilă)
▪ GCS < = 6-7 = coma grad II (propriu-zisă)
▪ GCS 4-5 = comă grad III (carrus)
▪ GCS 3 = comă grad IV (depășită)
• Sub 3 nu se poate clasifica
• În situația în care pacientul este intubat sau este prezent edemul palpebral,
aprecierea răspunsului verbal și respectiv ocular este imposibilă. în acest
caz pentru aceste răspunsuri se atribuie punctaj 1 și un indiciu atașat:
o E 1i și V 1t, unde "i" este "închis" și "t" este "tub endotraheal"
• Exemplu o GCS 9 = E 2+ V 4+ M 3 indicând un scor total de 9, cu scor 2
pentru răspunsul ocular, scor 4 pentru răspunsul verbal și scor 3 pentru
răspunsul motor – pacientul deschide ochii la stimul de presiune/durere,
comunică coherent dar este confuz și poate îndoi coatele după aplicarea
stimulului, dar nu în mod normal
COD
RECOLTĂRI DE PRODUSE BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE
procedură
C -2 PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
NOȚIUNI GENERALE
Recoltarea produselor biologice și patologice(sânge, urină, secreții, umori etc)

1. Responsabilități pentru examene de laborator reprezintă una din intervențiile importante ale
asistentului medical
Pentru recoltare produselor se impune cunoașterea, de către asistentul medical, a
algoritmului de recoltare și a regulilor recoltării, funcție de produsul recoltat și
de protocolul laboratorului
Nerespectarea protocolului de recoltare poate determina o serie de valori false cu
influență asupra evoluției următoare a afecțiunii pacientului
Solicitarea examinărilor paraclinice se face de către medicul specialist și primar
(solicită teste complexe) sau medicul rezident ( teste de rutină)
2. Scop Aduce informații și completează simptomatologia bolilor cu elemente obiective
Confirmă sau infirmă diagnosticul clinic
Reflectă evoluţia afecțiunii precum şi eficacitatea tratamentului aplicat
• Confirmă vindecarea
• Semnalează apariția unor complicații
• Permite depistarea agenților infecțioși implicați în etiologia bacteriană, infecțioasă
60
• Permite depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni patogeni
3. Rolul asistentului • Să respecte orarul recoltărilor

medical • Să pregătească pacientul în vederea recoltării
• Să recolteze probele recomandate
• Să primească probele auto-recoltate de către pacienți Pentru bolnavii internați
recoltarea se face:
o „a jeun” (recoltări între orele 7,00 – 9,00 a.m.) pentru testele curente o
24 de ore din 24, pentru bolnavii critici
• Etichetează recipientele probelor cu etichete cu coduri de bare tipărite din sistemul
informatic
• Transportă probele de la laborator în condiţii de securitate
• Să utilizeze materiale și instrumentar steril, în termen de valabilitate
• Să realizeze pregătirea fizică și psihică a pacientului
• Să obțină consimțământul pacientului
• Să respecte algoritmul recoltării și să efectueze procedura cu profesionalism
• Să pregătească probele pentru laborator completând imediat și corect fie solicitarea
electronică fie buletinul de analize și să transporte în timpul recomandat probele al
laborator, evitând alterarea acestora
• Să supravegheze pacientul după procedură, iar dacă apar modificări în starea
pacientului să anunțe de urgență medicul pentru a se interveni
• Să colecteze materialele sanitare rezultate din activitatea medicală conform
reglementărilor în vigoare ( Ordin M.S. 1226/2016, Ordin M.S. 1101/2016)
4. Tipuri de analize - • Tipuri de examene o Hematologice o Biochimice o Bacteriologice o Serologice,
Recoltări de sânge imunologice o Parazitologice
• Modalități de recoltare
o Puncție capilară/înțepare:
▪ La adult: pulpa degetului, lobul urechii
▪ La copii: fața plantară a halucelui, călcâi o
Puncție venoasă o Puncție arterială
• Recoltarea se face cu sistemul de vacuum, direct în vacutainer!
• Nu se recoltează în seringă pentru a transfera apoi în vacutainer ! Coagularea
începe imediat după scoaterea sângelui din vase !
• Atenție la proporția sânge -anticoagulant ! Proporție incorectă modifică rezultatele
testelor de coagulare şi a testelor hematologice
C-3 RECOLTAREA SÂNGELUI
C-3.1. PUNCȚIA CAPILARĂ
1. Definiție Puncția capilară reprezintă prelevare de sânge capilar prin înțepare pentru analize
de laborator (HLG, dozarea hemoglobinei, glicemie)
2. Precauții Plânsul excesiv poate influența rezultatele unor teste cum ar fi numărătoarea
leucocitelor
61
Se recomandă o perioadă de așteptare de circa 30 minute între momentul calmării
copilului și efectuarea propriu-zisă a puncției
Dacă proba este recoltată în timpul plânsului se solicită notarea pe cererea de
analize a acestui lucru
Dacă un pacient este deshidratat sau prezintă circulație periferică săracă (ex. în
stare de șoc) poate fi imposibilă obţinerea unei probe de sânge corespunzătoare
3. Scop Explorator:
o Puncţia este solicitată în special la copii mici dar și la adulți în
anumite cazuri:
▪ Arsuri severe întinse ▪ Obezitate
▪ Tendință la tromboze
▪ Pacienți vârstnici la care venele nu sunt accesibile sau sunt
foarte fragile
4. Locul de elecție La adult:
o Pulpa degetului inelar sau
mijlociu o Lobul urechii
La copil:
o Faţa plantară a
halucelui o Călcâi
5. Materiale necesare Tavă medicală/cărucior medical
Ace seringă sau lamelă sterilă
Tampoane de vată
Soluţie dezinfectantă
Hârtie de filtru
Mănuşi de protecţie
Lame de sticlă
Tuburi; pipete
Seruri

o Informați şi explicați pacientului procedura
o Obțineți consimțământul informat
o Poziționați pacientul: șezând cu mâna
sprijinită sau decubit, în funcţie de
o starea generală o Alegeți locul
7. Efectuarea procedurii Verificați recomandarea medicală
Spălaţi-vă pe mâini
Îmbrăcați mănusile de protecţie
Masați uşor locul efectuării puncţiei
Aseptizați regiunea aleasă cu tampon de vată îmbibat în dezinfectant
Așteptați evaporarea soluției dezinfectante

62
Pe locul perfect uscat înfigeți acul la 2-3 mm profunzime (ca sângele să
țâșnească singur), perpendicular pe straturile cutanate
Ștergeți prima picătură cu hârtie de filtru sau uscată
Prelevați sângele în funcţie de scopul urmărit:
o Pe lama perfect uscată şi curată (frotiu- hemograma, grupa
sanguină, timp de sângerare şi coagulare)
o Se aspiră în tuburile (pentru analiza gazelor sanguine) o
Picătura se pune pe bandeletă sau stripsuri (glicemie)
o 2-3 picături pe fiecare extremitate a lamei (picătura groasă-
dg. malarie şi tifos exantematic)
o Ștergeți cu un tampon steril l o Faceţi o ușoară
compresiune
Reorganizarea locului o Acele, lanțetele folosite se colectează în recipiente
speciale pentru obiecte
o tăietoare, înțepătoare (cu pereți duri)
o Tampoanele de vată sau hârtia de filtru, mănusile se colectează în
recipiente speciale pentru materiale cu potențial infecțios
Dezbrăcați mănusile
Spălaţi-vă pe mâini
8. Supravegherea Observați starea pacientului

pacientului Aplicați un tampon steril uşor compresiv
9. Evaluarea şi notarea Notați procedura în dosarul /planul de îngrijire:
procedurii o Data, motivul efectuării puncţiei
o Semnătura
Bilanț pozitiv:
o Pacient colaborant
o Pacientul nu prezintă sângerare
o Frotiul realizat este uniform, nu prezintă goluri
Bilanț negativ (probleme potenţiale) /Ce faceţi?
o Sângerare la locul puncţiei
▪ Comprimați locul înțepăturii mai multă vreme
o Nu se obține suficient sânge
▪ Strângeți degetul de la distanță
o Apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi
modifică rezultatele
o La nevoie repetați înțepătură
C-3.2. PUNCȚIA VENOASĂ
1. Definiție Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul

unei vene (de regulă periferică, superficială) în vederea obținerii/recoltării
unui eșantion de sânge sau administrării unor medicamente (primul timp
al injecției intravenoase)
2. Responsabilități Asistentul medical răspunde de corectitudinea efectuării procedurii, de
pregătirea fizică și psihică a pacientului și de respectarea condițiilor de
asepsie și antisepsie
3. Indicațiile procedurii Recoltarea unor eșantioane de sânge
63
Obținerea unor informații despre statusul biochimic și biofizic a
organismului uman
Cale de acces intravenoasă pentru injectarea medicamentelor
Asigurarea accesului la venă pentru perfuzii de scurtă durată pentru

reechilibrare hidroelectrolitică și acidobazică
Administrarea preparatelor de lipide injectabile, a aminoacizilor şi a
soluțiilor glucozate izotone
4. Contraindicațiile Epuizarea capitalului venos periferic, consecutivă flebitelor superficiale
procedurii repetate Prezența de arsuri, eczeme sau infecții tegumentare la locul ales
pentru puncție
Traumatismele (fracturi) care interesează membrul unde se dorește
efectuarea puncției
Paralizia membrului unde se dorește efectuarea puncției.
Mastectomie cu limfadenită
Prezența fistulei arterio-venoase(dializă)
5. Loc de elecție Orice venă superficială (periferică) de orice calibru,

În mod obișnuit, puncția venoasă se realizează la nivelul:
o Venelor superficiale de la plica cotului (vena cefalică, vena
bazilică, vena mediană) – pentru recoltarea probelor de sânge
o Venele de pe fata dorsală a mâinii- arcada palmară superficială,
vene metacarpiene – utilizate mai ales pentru istalarea cateterului
venos periferic
o În ultimă instanță venele de pe fata dorsală a piciorului !
ATENȚIE risc mare de flebită.
La sugari se utilizează venele membrului inferior (arcada venoasă dorsală
a piciorului, venele gambei) și venele epicraniene
6. Materiale necesare Recomandarea medicului pentru recoltare

Garou
Ac de puncție
Tampoane cu dezinfectant ( alcool, povidone etc.)
Tăviță renală
Alte materiale în funcție de obiectivul

urmărit o Holder
o Ac dublu/ canulă buterfly (fluturaș);
o Eprubete - sistem vacuum (vacutainere) cu aditivi specifici în funcție
de analiza cerută
o Etichete/cod de bare o Bandă adezivă non alergică o Formulare
pentru laborator
Recipient pentru colectarea materialelor folosite
64
o Se informează şi se explică pacientului necesitatea procedurii
o Se explică pacientului cum poate participa la procedură, se
încurajează pentru a reduce anxietatea
o Pacientul este întrebat dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a
simțit leșin, transpirație, stare de greață, vărsătură
o Se asigură poziția corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului,
cu scopul şi locul puncției
▪ Decubit dorsal cu membrul superior în adducție pentru recoltarea în
spital
▪ Șezând pe scaun cu membrul superior sprijinit în extensie și supinație
– recomandat pentru recoltarea în ambalator
8. Efectuarea procedurii Se identifică pacientul și se verifică indicația medicului privind scopul puncției
venoase
Se examinează calitatea şi starea venelor şi se alege locul puncției
Se selectează locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica

cotului, mai rar cele de pe faţă dorsală a mâinii
Se pregătesc materialele și se notează numărul setului și numele bolnavului pe
eticheta recoltorului
Se spală mâinile şi se pun mănușile
Se aplică garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncție; capetele garoului fiind

direcționate departe de zona de puncție
Se palpează vena
Se atașează acul dublu la holder sau montați seringa și atașați acul
Se recomandă pacientului să strângă pumnul o Dacă venele

nu sunt vizibile şi nu se pot simți la palpare:
▪ Se roagă pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
▪ Se dă drumul la garou şi pacientul este rugat să-şi coboare
mâna sub nivelul inimii pentru a i se umple venele, apoi se
reaplică garoul şi se bate încet pe venă pentru a deveni mai
vizibilă
▪ Se înlătură garoul şi se pune o compresă caldă şi umedă pe
venă timp de 10-15'
Se dezinfectează tegumentul cu alcool 70% sau tinctură de iod
Se poziționează mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncție şi cu policele

se întinde pielea dreaptă pe venă
Se ține acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi se introduce în venă sub un
unghi de 15°-300, de deasupra venei
Pătrunderea în venă se constată prin scăderea rezistenței la înaintare, se
urmărește cursul venei 1-2 cm o În cazul recoltării sângelui se continuă puncția
conform obiectivului: se introduc în holder, respectând ordinea de recoltare,
întâi vacutainerele fără aditivi (pentru testele de biochimie, imunologie,
serologie, hormoni, toxicologie)
65
și apoi cele cu anticoagulant iar la final probele de coagulare, VSH-ul cu
desfacerea garoului. Garoul nu va fi menținut mai mult de 1 minut.
Dacă s-a efectuat recoltarea conform recomandărilor, se extrage acul sub un

tampon cu dezinfectant și se roagă pacientul să exercite o compresie de max. 5
minute, fără a flecta brațul sau masă locul puncției, până se oprește sângerarea
După oprirea sângerării se aplică un plasture
Vacutainerele cu anticoagulant se răstoarnă cu mișcări lente pentru a realiza un

amestec omogen
Se aplică etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului,
proba recoltată, secția care trimite proba de sânge la laborator
Se colecteze deșeurile în recipientele speciale
Se așază pacientul în poziție comodă în pat și se supraveghează
9. Supravegherea Așezați pacientul în poziție comodă
pacientului Observați faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
Întrebați pacientul dacă are stare de greață sau vomă
Verificați locul puncției venoase pentru a fi siguri ca nu s-a dezvoltat un

hematom
10. Evaluarea şi notarea Se notează procedura în fișa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire: data,
procedurii ora, ce probe s-au luat, cine a efectuat-o, dacă pacientul a prezentat reacții
atipice, dacă puncția a fost făcută pentru recoltare de sânge specificând
probele recoltate sau alt pentru alt scop.
Bilanț pozitiv:
o Puncția s-a efectuat fără incidente o Pacientul a înțeles scopul
puncției venoase
o Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate, semnele vitale
sunt normale
o Pacientul nu a prezentat leșin, stare de greață, vărsături, hematom
Bilanț negativ:
o Pacientul prezintă stare de rău: leșin, starea de greață sau vărsături:
▪ Se anunță medicul
o Pacientul prezintă anxietate:
▪ Se discută cu pacientul care este încurajat
o Refuzul pacientului privind puncția venoasă:
▪ Se anunță medicul
o Perforarea venei cu extravazarea sângelui în țesuturile din jur și
apariția hematomul:
▪ Se comprimă locul cu un tampon steril, nu se va repeta
puncția în aceiași zonă; se aplică o compresă rece, unguente
care favorizează resorbția
o Hemoliza sângelui recoltat:
▪ Se repetă recoltarea cu acordul pacientului
o Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
11. Complicații( incidente și Imposibilitatea de puncționare a unei vene superficiale – situație întâlnită la
accidente) obezi, persoane cu vene subțiri ori sclerozate ca urmare a multor injecții
66
intravenoase făcute anterior, precum şi la persoane aflate în șoc (colaps);
impune puncționarea unei vene profunde sau descoperire de venă
Neexteriorizarea de sânge la aspirație – în situația în care bizoul acului nu a

pătruns complet în lumen, ori dacă vârful acului a trecut prin ambii pereți ai
venei şi a ajuns înapoia acesteia; puncția va trebui repetată în alt loc
Puncționarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoaște după aspectul
arterial al sângelui exteriorizat
Lezarea nervului median în foseta antecubitală
Hematomul la locul puncției – prin nerespectarea indicației de comprimare a
venei puncționate
Reacția inflamatorie la locul puncției – consecutivă nerespectării măsurilor de
asepsie şi antisepsie
Tromboflebita superficială
12. Observații Niciodată nu efectuaţi puncția venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braț,
o venă deja utilizată pentru terapia i.v. o Opriți perfuzia şi așteptați 5 min
Nu recoltați din locuri aflate deasupra liniei intravenoase:

o Risc de hemodiluţie
Nu efectuaţi puncția venoasă pe un loc deja infectat
Evitați vena care este dureroasă la palpare
Nu efectuaţi puncția venoasă, nu recoltați sânge dintr-o arie edematoasă, shunt

arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primește terapie anticoagulantă,
se menține o presiune fermă pe locul puncției venoase minim 5' după retragerea
acului din venă pentru a preveni formarea unui hematom
Evitați folosirea venelor de la picioare pentru puncția venoasă, deoarece aceasta
crește riscul de tromboflebită
La bătrâni, dacă este posibil, evitați venele dorsale ale mâinii la brațul dominant
pentru puncția venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independența
vârstnicului
La copii locurile uzuale pentru puncția venoasă sunt scalpul sau piciorul
În cazul imposibilității realizării abordului venos periferic pe una din căile

menționate anterior se poate realiza puncția venei jugulare externe, venei
subclaviculare, venei femurale
C-3.3. PUNCȚIA ARTERIALĂ
1. Definiție Procedura ce constă în crearea unei căi de acces într-o arteră prin intermediul
unui ac de puncție
2. Responsabilități Medicul execută puncția arterială și recoltează sânge arterial
Asistentul pregătește materialul necesar, ajută medicul şi supraveghează locul
puncției după recoltare o Asistenta poate recolta sânge arterial, la indicația
şi sub supravegherea medicului
3. Scop Recoltare de sânge arterial (pentru determinarea gazelor sanguine arteriale)

Administrare de medicamente intraarterial
67
Efectuarea arteriografiei
Monitorizarea invazivă continuă a tensiunii arteriale sau a gazometriei.
4. Loc În general, recoltarea se face de la nivelul arterei radiale deoarece permite un

abord facil şi o compresie eficientă ulterioară
Mai rar se puncționează artera femurală, deoarece NU permite un control
adecvat al hemostazei
Extrem de rar este puncționată artera humerală.
5. Materiale necesare Trusă de puncție arterială ce conţine:

o Seringă sterilă de 1 ml preheparinată
o Ac de puncție de calibru redus, pentru a nu traumatiza artera
o Comprese sterile, pansament, leucoplast o Soluţie aseptică
(Betadine etc.)
Seringă sterilă de 2 ml cu ac şi anestezic local ( plasturi cu xilină 1%)
Aparat special (ASTRUP) care calculează parametrii
o Se anunță pacientul și se explică importanța, necesitatea și modul de
realizare şi riscul de apariţie a durerii obținându-se colaborarea și
consimțământul
o Pacientul va fi așezat în decubit cu antebrațul sprijinit pe pat şi
articulația radiocarpiană în hiperextensie (până la 60°) peste un sul
așezat sub articulație; se preferă membrul superior nedominant
o Locul puncției este ras, dacă este cazul, şi dezinfectat din abundență.
Dacă seringa conţine heparină în soluţie, se golește complet pentru
ca rezultatele să nu interfere cu prezența bulelor de aer sau a unui
surplus de heparină
7. Efectuarea procedurii Spălarea mâinilor şi folosirea de mânuși nesterile
Se palpează artera, se dezinfectează segmentul
Se puncționează artera cu acul adaptat la seringa heparinată sub un unghi de

30° faţă de axul arterei în șanțul radialei, avansând proximal ușor:
o Presiunea sistemică umple seringa cu sânge, împingând pistonul
acesteia
Se scoate acul de la seringă şi se îndepărtează
Se scot eventualele bule de aer din seringă şi se pune un căpăcel adecvat
Se aplică un pansament compresiv, necircular, la locul puncției
Se aruncă acele în containerul special rezervat acestui scop
Se spală mâinilor
8. Supravegherea Asistentul medical comprimă câteva minute locul puncției, pentru a evita
pacientului formarea hematomului; la pacienții sub tratament anticoagulant se menține
compresia mai mult timp
Se supraveghează regulat locul puncției, în special dacă bolnavul este sub
tratament anticoagulant
68
9. Evaluarea şi notarea Asistentul medical completează o fișă în care notează numele bolnavului,
procedurii înălțimea, greutatea, temperatura acestuia, condițiile de oxigenare (aer
ambiant, O2 pe sondă nazală, ventilație mecanică)
Această fișă însoțește proba sanguină care trebuie transportată cât mai repede
la laborator
10. Complicații, incidente și Frecvent apar hematoame la locul puncției.
accidente Extrem de rar pot apărea:
o Puncția nervului radial
o Abcese în cazul puncționării repetate în aceiași zonă o
Fistule arterio-venoase o Complicații ischemice locale.
11. Observații În cazul abordului femural frecvent se puncționează vena (se constată că
sângele urcă extrem de greu în seringă şi este mult mai închis la culoare)
Puncția arterială interferă cu medicația trombolitică
Este importantă compresia eficientă de minimum 5 minute la locul puncției
Prelevarea de sânge arterial este un gest de rutină în mediul spitalicesc, în

special în secțiile de terapie intensivă
Deși este un gest simplu, necesită o îndemânare adecvată
C-3.4. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN HEMATOLOGIC
1. Definiție Hemoleucograma completă (HLG) este o analiză de laborator care măsoară

următorii parametri din sânge:
o Numărul de globule roșii - eritrocite (RBC) o
Numărul de globule albe - leucocite (WBC) o
Cantitatea totală de hemoglobină (HGB) o
Procentul de globule roșii (hematocrit) (HCT)
o Media volumului globulelor (MCV) mărime
globulelor roșii o Media globulara a hemoglobinei
(MCH) o Concentrația medie a hemoglobinei
(MCHC) o Numărul de trombocite (PLT)
2. Scop Furnizează informaţii despre numărul tuturor tipurilor de elemente figurate
ale sângelui, cât şi despre mărime, formă, şi alte caracteristici fizice ale
acestora
Furnizarea de informații pentru stabilirea diagnosticului
Determinarea stării de sănătate a unui individ
Monitorizarea unor afecțiuni: anemia
3. Materiale necesare Tavă medicală/cărucior
Holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac

mov )
Soluţie dezinfectantă (alcool)
Tampon de vată
Garou
69
Tăviță renală

o Se informează şi se explică pacientului procedura şi se obține
consimțământul informat
o Se atenționează pacientul să nu mănânce cu cel puțin 12-8 ore
înainte şi să stea în repaus fizic la pat
o Se poziționează pacientul în decubit dorsal cu mâna pentru puncție
venoasă sprijinită și în extensie
o Se alege vena cea mai proeminentă
5. Efectuarea procedurii Se identifică pacientul
Se spală mâinile
Se pun mănușile de protecție
Se montează acul dublu la holder prin înșurubare
Se aplică garoul și se puncționează vena cu acul dublu
Se fixează tubul vacutainer destinat recoltării HLG şi se umple cu sânge
recipientul până la semn
Se desface garoul şi se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool timp
de 2- 5 minute
Se răstoarnă vacutainerul de câteva ori
Se aplică un plasture la locul puncției
Se colectează deșeurile în recipiente speciale conform precauțiunilor
standard
Se îndepărtează mănușile /se spală mâinile cu apă şi săpun
Se etichetează vacutainerul, completând apoi buletinul pentru laborator cu
nume/prenume, CNP-ul pacientului, numărul F.O., analiza cerută, secția etc.
Se transportă la laborator produsul imediat
6. Supravegherea Se aşează pacientul în poziție comodă, în pat, se observă faciesul,
pacientului tegumentele, comportamentul
7. Evaluarea şi notarea Se notează procedura în foaia de observație cu data și ora recoltării
procedurii Bilanț pozitiv o Puncția se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă
stare de confort, iar sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu
apare hematom
o Perforarea venei şi apariția hematomului – se întrerupe puncția o
Pacientul poate prezenta amețeli, paloare, lipotimie – așezarea în
decubit dorsal a pacientului
o Se produce coagularea, hemolizarea sângelui sau nu s-a respectat
raportul sânge/anticoagulant – se repetă recoltarea
8. Observații Nu se recoltează niciodată de la brațul sau piciorul care au fost
folosite pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deoarece rezultatul
poate fi afectat
Se evită recoltarea din zonele edemațiate, șunturi arterio-
venoase, zone cu hematoame sau răni vasculare
70
Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau face tratament cu
anticoagulante, compresia la locul puncției se face cel puțin 15 minute
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU TESTE DE COAGULARE

C-3.5. ȘI
FIBRINOGEN
1. Definiție Fibrinogenul este factorul I al coagulării fiind o proteină sintetizată în
ficat care, în cursul procesului de coagulare este transformată în fibrină.
Este o analiză biochimică efectuată din sânge venos
Timpul Quick – indice de protrombină (TQ; PT) evaluează activitatea
factorilor implicați pe calea „extrinsecă” și „comună” a coagulării:
FVIIproconvertina, FX-factorul Stuart-Prower, FV-proaccelerina, FII-
protrombina și FI-fibrinogenul
Timp Quick, include INR
2. Scop Explorator
3. Materiale necesare Materiale pentru puncția venoasă
Vacutainer cu capac bleu/albastru cu anticoagulant (citrat de sodiu)
Pentru timp de protrombină - vacutainer cu citrat de Na (raport citrat de

sodiu – sânge=1/9). Ex. Vacutainer de 2,7 ml cu 0,3 ml citrat sau vacutainer
de 1,8 ml cu
0,2 ml citrat
Pentru fibrinogen vacutainer de 4,5 ml cu 0,5 ml citrat de Na (raport citrat
de sodiu – sânge=1/9)
o Se explică tehnica
o Se obține
consimțământul
o Recoltare à jeun (pe nemâncate)
5. Efectuarea procedurii Se identifică pacientul și se verifică recomandarea
Se realizează puncția venoasă pentru recoltarea sângelui – fibrinogen,
TP, INR
Se aplica tamponul
Se retrage acul și se face compresiune la locul puncționării timp de 3-5

minute.
6. Exprimarea Ca timp de coagulare – în secunde
rezultatelor pentru teste Ca procent (%) din activitatea normală = activitatea protrombinică (AP);
de coagulare domeniul măsurabil = 10-100%
Ca raport protrombinic (PR=PT pacient în sec/PT plasma normală în sec)
Ca INR (Internațional Normalized Rațio)
71
Valori de referință o Normal activitatea de protrombină > 70%; valorile
> 100% nu prezintă semnificație clinică o Interval terapeutic:
▪ INR=2.0–3.0 (2.5): pentru majoritatea situațiilor clinice:
profilaxia și tratamentul trombozei venoase; tratamentul
embolismului pulmonar; profilaxia emboliei sistemice la
pacienții cu fibrilație atrială, infarct miocardic (dacă se asociază
aspirina), boala valvulară mitrala reumatica, prolaps de valva
mitrală, calcificare inelara mitrala, trombus mobil de arc aortic,
valve cardiace biologice sau proteze mecanice bivalvulare
aortice, chirurgia soldului și genunchiului, tromboza de sinus
venos sindrom antifosfolipidic
▪ INR=2.5-3.5 (3.0): valve cardiace mecanice, episoade
tromboembolice repetate la pacienți anticoagulanți cu INR
terapeutic
▪ INR=3.0-4.0 (3.5): infarct miocardic, pacienți cu tromboza
remisă de proteză valvulară mecanica aortică
▪ INR=3.5-4.5 (4.0): pacienți cu tromboza remisă de proteză
valvulară mecanica mitrală
▪ INR=1.5-1.9: pacienți cu un prim episod neprovocat de
tromboza venoasă profundă sau embolism pulmonar, după
primele 3 luni de tratament, în cazul în care nu este posibilă
testarea INR la interval de 4 săptămâni pentru monitorizarea
tratamentului; prevenția primară a infarctului miocardic la
pacienți cu risc crescut
Valori critice:
o INR>6 – risc hemoragic (mai ales la pacienții cu boli gastro-intestinale,

HTA, boli renale, cerebro-vasculare, tratament antiagregant, alte
medicamente potențiatoare).
7. Exprimarea Valori de referință – variază în funcție de
rezultatelor pentru vârstă:
fibrinogen Vârsta Valori de referință (mg/dl)
0-1 an 160-390
2-10 ani 140-360
11-18 ani 160-390
> 18 ani 200-400
72
Valori critice – <100mg/dl o ! La valori <50mg/dl pot apărea evenimente
hemoragice după
intervenții chirurgicale traumatice
o Valorile > 700mg/dl (determinări repetate după remiterea procesului
inflamator acut) indică un risc crescut pentru apariția bolilor
coronariene și cerebrovasculare
o Scăderi:
▪ Creșterea consumului de fibrinogen: în coagulare
intravasculară diseminată (CID) și în reacțiile de
hiperfibrinoliză din cancere metastatice, leucemie acută
promielocitară, complicații
obstetricale
▪ Consumul moderat de alcool scade nivelul de fibrinogen ▪
Scăderea sintezei de fibrinogen: în afecțiuni hepatice severe:
ciroza hepatică, intoxicație cu ciuperci; insuficientă cardiacă
dreapta
▪ Terapia trombolitică: streptokinaza și urokinaza determina
scăderea pronunțată a fibrinogenului (valori < 10mg/dl)
▪ Terapia cu L-asparaginază
▪ Afibrinogenemia congenitală, caracterizată prin lipsa completă
a fibrinogenului, este una din cele mai rare deficiențe de factori
ai coagulării, este moștenita autosomal recesiv și apare la
homozigoți său dublu heterozigoți pentru mutațiile respective.
PT și APTT sunt prelungite la infinit datorită incapacității de a
produce fibrină
▪ La pacienții cu disfibrinogenemie congenitală fibrinogenul
coagulabil este scăzut, iar concentrația plasmatică a acestuia
este normală sau scăzută. Disfibrinogenemia congenitală este
moștenită autosomal dominant, aproximativ 50% din pacienți
sunt asimptomatici fiind descoperiți la testările de laborator de
rutină datorită timpilor de coagulare prelungiți, unul din patru
pacienți prezintă sângerare prelungită postoperator, iar 20%
prezintă tendința spre tromboza
o Creșteri:
▪ Creșterea sintezei de fibrinogen:
• În cadrul răspunsului de fază acută din infecții, inflamații,
tumori, traumatisme, arsuri. În cazul destrucției celulare
întinse (de ex. Intervenții chirurgicale, infarct miocardic,
radioterapie) fibrinogenul revine la normal după răspunsul
de faza acută, spre deosebire de procesele inflamatorii
cronice active din afecțiuni reumatismale și boli de colagen,
în care nivelul acestuia rămâne crescut pe durate lungi de
timp.
• Ca răspuns compensator la pierderea de proteine (în special
a albuminei) la pacienții cu sindrom nefrotic, mielom
multiplu
• Boala hepatică, ciroza, tratament cu estrogeni, coagulare
intravasculară compensată
73
• Hipertensiune, diabet, obezitate
o Nivelurile crescute de fibrinogen se asociază cu risc crescut de boala
cardiovasculară atero-sclerotică (de ex. infarct miocardic acut și accident
vascular cerebral)
o Influența medicamentelor asupra valorilor fibrinogenului:
▪ Creșteri: contraceptive orale și estrogeni, aspirină, chimioterapice,
pirazinamida, uleiul de pește
▪ Scăderi: nivele crescute ale antitrombinei III, steroizi anabolizanți,
androgeni, L-asparaginaza, activatori ai plasminogenului, acid
valproic, atenolol, pentoxifilin, cefamandol, preparate cu fier,
5fluorouracil, clofibrat, danazol, kanamicina, medroxiprogesteron,
prednison, ticlopidina
8. Observații Dacă puncția venoasă a eșuat, o nouă tentativa pe aceeași venă nu se poate face
decât după 10 minute
La nou născuți concentrația fibrinogenului poate fi scăzută datorită imaturității
sistemului hemostatic și atinge nivelul de la adulți până la 21 zile postnatal
La gravide fibrinogenul este crescut în mod fiziologic
Niveluri crescute de fibrinogen pot fi întâlnite la fumători
C-3.6. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU DETERMINAREA VSH-ULUI
1. Definiție Viteza de sedimentarea a hematiilor(VSH) este o analiză curentă,

nespecifică, destul de frecventă care evidențiază existența unei inflamații şi
monitorizează evoluţia acesteia
VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge
anticoagulat într-o oră. Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât
VSHul este mai mare, fiind un indicator de răspuns de fază acută. O creștere
a VSHului apare la cel puțin 24 ore după inițierea răspunsului inflamator, iar
după încheierea răspunsului de faza acută scade cu un timp de înjumătățire de
96-144 ore
2. Scop Test screening în suspiciunea de reacții inflamatorii, infecții, boli autoimune,
discrazii plasmocitare
Monitorizarea evoluției și tratamentului în anumite boli: arterita temporală,
polimialgie reumatică, artrita reumatoidă, reumatism articular acut, lupus
eritematos sistemic, boala Hodgkin, tuberculoză, endocardită bacteriană
Diagnosticul arteritei temporale, polimialgiei reumatice
3. Materiale necesare Materiale pentru puncția venoasă

Holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
Vacutainer cu capac negru cu citrat de sodiu 3,8%

o Se informează şi se explică pacientului procedura
o Se informează pacientul că recoltarea se face à jeun /postprandial;
poziția ca pentru puncția venoasă şi se alege vena cea mai ușor
abordabilă
74
5. Efectuarea procedurii Se recoltează sânge venos prin puncție venoasă
Se identifică pacientul, se pregătesc materialele și se spală mâinile
Se pun mănușile de protecție
Se parcurg pașii ca pentru puncția venoasă, iar după puncționarea venei se

desface garoul şi se introduce vacutainerul cu dop negru în holder realizându-
se umplerea lui până la semn (de obicei 1,6 ml sânge + 0,4 ml citrat de sodiu
3,8%) raportul sânge/anticoagulant fiind de 4/1
Se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se explică pacientului
că trebuie să îl mențină pe loc timp de 2- 3 minute
Se răstoarnă lent vacutainerul de câteva ori
Se colectează materialele folosite
Se etichetează vacutainerul, se completează fișa de laborator și se transportă

la laborator
Se notează procedura în foaia de observație cu data și ora recoltării
6. Supravegherea Se aşează pacientul în poziție comodă, se aplică un plasture la locul punției

pacientului Se observă faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului, locul puncției
7. Evaluarea şi notarea Bilanț pozitiv o Puncția venoasă se desfăşoară fără incidente, pacientul
procedurii exprimă stare de confort
o Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematomul
local
o Pacientul prezintă amețeli, paloare accentuată, lipotimie – se
întrerupe puncția
o Se produce coagularea sângelui sau hemoliza sângelui - greșeală de
recoltare, se cere acordul medicului şi pacientului pentru repetarea
recoltării
o Perforarea venei şi apariția hematomului – se aplică o compresă rece
şi apoi un unguent care favorizează resorbția
8. Observații Nu se recoltează niciodată de la brațul sau piciorul care au fost
folosite pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deoarece rezultatul
poate fi afectat
Se evită recoltarea din zonele edemațiate, șunturi arterio-venoase,
zone cu hematoame sau răni vasculare
Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau face tratament cu
anticoagulante, compresia la locul puncției se face cel puțin 15 minute
C-3.7. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN BIOCHIMIC
1. Definiție Recoltarea sângelui reprezintă una dintre cele mai comune proceduri
medicale
Examene biochimice: uree, creatinină, glicemie, rezervă alcalină, acid uric,
lipide, trigliceride, colesterol amilazemie, bilirubină, calciu, sideremie,
electroforeză etc
75
2. Scop Recoltarea sângelui venos pentru examene biochimice se face
pentru: o Completarea datelor furnizate de examenul clinic
o Urmărirea evoluției stării pacientului sub tratamentul recomandat
3. Obiective Determinarea componentelor biochimice ale sângelui în vederea aplicării
măsurilor competente în timp util în cazul modificărilor patologice
Cercetarea prezenței sau absenței anticorpilor în serul pacientului pentru
diagnosticarea bolilor infecțioase
4. Materiale necesare Materiale pentru puncție venoasă
Vacutainere cu capac roșu/tuburi vacuette unele cu gel care ajută la
separarea mai rapidă a serului
Ac dublu și holder

o Se informează
pacientul o Se explică
procedura o Se obține
consimțământul
o Pacientul este atenționat să nu mănânce şi să stea în repaus fizic cel
puţin 12 ore
o Recoltarea se face de regulă dimineaţa (între orele 7,00-9,00), pe
nemâncate (a jeun), cu excepția urgențelor medicale
o Se poziționează pacientul în funcţie de starea sa (șezând sau decubit
dorsal) cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă
o Se alege vena cea mai turgescentă
6. Efectuarea procedurii Se identifică pacientul, se verifică indicația și pregătesc materialele necesare

Se notează numărul setului și numele bolnavului pe eticheta recoltorului
Se spală mâinile / dezinfectează
Se îmbracă mănușile de unică folosinţă
Se realizează puncția venoasă
Se introduce vacutainerul (vidat, etanș) cu dop roșu, destinat recoltărilor

pentru examene biochimice în holder
Se umple până la semn recipientul cu sânge (5-7 ml)
Se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se exercită presiune

asupra acestuia 2-3'
Se poate aplica o bandă adezivă nonalergică deasupra tamponului
Colectați deșeurile rezultate în recipientele speciale
Scoateți mănușile și spălați mâinile
Proba recoltată se transportă la laborator în condiții de siguranță
7. Supravegherea Așezați pacientul în poziţie comodă

pacientului Observați faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
76
8. Evaluarea şi notarea Notați procedura în dosarul/planul de îngrijire
procedurii Bilanț pozitiv:
o Prelevarea se face fără incidente, pacientul
colaborează o Pacientul prezintă stare de confort
Bilanț negativ o Hematom prin infiltrarea
ţesutului paravenos o Amețeli, paloare
accentuată, posibilă lipotimie o Sânge
bemolizat
C-3.8. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU DETERMINAREA

GLICEMIE
1. Definiție Glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentrația glucozei în
sânge
2. Responsabilități Asistenta medicală răspunde de efectuarea corectă a procedurii, de
corectitudinea datelor pe care le consemnează în foaia de observație
3. Scop Monitorizarea (controlul rapid) al nivelului glucozei din sânge la pacienții
cu diabet zaharat
Autocontrolul în cadrul monitorizării diabetului zaharat insulino-
dependent și insulino necesitant
Realizarea screening-ului pentru depistarea diabetului zaharat
Depistarea hipoglicemiei
Diagnostic diferențial între coma diabetică și cea non-diabetică
4. Loc Determinarea capilară – pulpa degetului medius / inelar sau lobul urechii
pentru adulți, călcâie pentru nou născut
Determinare venoasă – vezi puncția venoasă
5. Materiale necesare Pentru determinarea prin puncție

capilară o Glucometru, o Teste,
o Lansete sterile, o Dispozitiv de
înțepare, o Mănuși o Tampon cu
alcool o Comprese uscate o
Tăviță renală
Pentru determinarea prin puncție

venoasă o Garou o Mănuși
o Tampon cu dezinfectant
o Ac dublu cu holder sau seringă de 2 ml cu ac steril
o Vacutainer cu capac gri cu 4 mg fluorură de sodiu sau cu capac
roșu fără anticoagulant
o Tăviță renală
6. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică o Se comunică pacientului procedura pentru a-i

reduce anxietatea și a ne asigura de cooperarea sa
77
Pregătirea fizică o Pentru
determinare capilară
▪ Pacientul se spală pe mâini cu apă și săpun
▪ Uscarea mâinilor înainte de a începe testarea o Pentru
determinare venoasă
▪ Recoltarea se face a jeun
▪ Pacientul fiind în repaus alimentar de cel puțin 8 ore
▪ Poziția fiind de decubit sau semișezând pe scaun cu
mâna
sprijinită
7. Efectuarea procedurii Determinare capilară o La prima utilizare a glucometrului se
va face setarea acestuia:
▪ Se scoate o bandeletă test
▪ Se introduce capătul bandeletei de test în fanta pentru
bandeletă a glucometrului
▪ Se împinge bandeleta înăuntru până când se oprește
▪ Glucometrul pornește automat şi apare ora, luna şi ziua –
setam datele corecte
▪ Mesajul „aplicați proba de sânge”, indică faptul că
glucometrul este pregătit să se aplice proba de sânge pe
bandeleta de test pentru glicemie
o Se identifică pacientul și recomandarea o Se spală mâinile și se
pun mănușile o Se selectează locul puncţiei
▪ Daca este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot
aplica comprese calde, umede timp de 10 minute
o Se deschide aparatul prin introducerea bandeletei test în fanta
pentru bandeletă
o Se puncționează degetul inelar sau mijlociu lateral la nivelul
ultimei falange, iar prima picătură se șterge cu un tampon uscat
o A doua picătură de sânge se aplică pe bandeleta test atunci când
apare mesajul „aplicați picătura” asigurându-ne că este o
cantitate suficientă de sânge și se așteaptă apoi câteva secunde
până aparatul afișează rezultatul
▪ După recoltare se aplică un tampon cu alcool menținând
compresie pe locul puncționării până se oprește
sângerarea
o Se notează rezultatul afișat pe ecranul glucometrului, data și ora
▪ Rezultatul testării glicemiei apare pe ecranul de afișaj şi
este stocat în memoria glucometrului valoarea glicemiei
o Oprirea glucometrului
▪ Când se scoate bandeleta test din fanta aparatului,
glucometrul se oprește automat
78
Determinare venoasă o Se verifică identitatea
pacientului și recomandarea o Se spală
mâinile, se îmbracă mănusile o Se alege locul
de elecție
o Se aplică garoul deasupra locului de elecție o Se dezinfectează
locul de elecție
o Se puncționează vena cu acul dublu atașat la holder, acul fiind cu
bizoul în sus
o Se introduce vacutainerul, fie cel cu capac gri, fie cel cu capac
roșu în holder
o Se face recoltarea sângelui
o Se aplică tamponul, se retrage acul, se face compresie cu
tamponul 3-5
minute
o Proba de sânge va fi dusă la laboratorul de biochimie după ce a fost
etichetată cu datele de identificare a pacientului
Se îndepărtează mănușile și materialele folosite selectate conform
precauțiunilor universale
8. Supravegherea Se notează procedura în foaia de observație, specificând valoarea
pacientului glicemiei, data, ora efectuării
Pacientul prezintă stare de bine, este cooperant
9. Evaluarea şi notarea Valoarea normală a glicemiei: 70-110

procedurii mg/dl Bilanț pozitiv:
o Determinarea glicemiei s-a făcut în condiţii bune, fără a afecta
starea pacientului, nu prezintă sângerare la locul puncției
Bilanț negativ / Ce faceți?
o Glucometru indică eroare → Se repetă determinarea
o Pacientul refuza determinarea glicemiei →Discutați încă o dată
cu pacientul, apelați la aparținători dacă este cazul
o Pacientul prezintă sângerare la locul puncției →Compresați
locul înțepăturii mai multă vreme
10. Observații Pacienții cu diabet zaharat pot folosi pentru automonitorizarea glicemică
atât glucometrele, cât și senzorii de glicemie care permit un control
glicemic continuu
Senzorul de glicemie mai poartă denumirea și de monitorizare glicemică
continuă sau CGM („continous glucose monitoring”).
Senzorul de glicemie testează glicemia din lichidul interstițial. Este un
mod mai puțin invaziv de testare a glicemiei, funcționează 24 ore pe zi și
poate include alarme care alertează pacientul când nivelul glicemiei este
prea mare sau prea mic.
Valoarea glicemiei recoltate din sânge capilar este cu aproximativ 20 mg
mai mare decât cea recoltată din sângele venos
C-3.9. DETERMINAREA HEMOGLOBINEI GLICOZILATE (GLICATE)
1. Definiție Hemoglobină glicată (hba1c) constituie un test de evaluare şi monitorizare pe

termen lung a controlului glicemic la pacienții cu diabet zaharat
Are rol predictiv în ceea ce priveşte riscul complicațiilor diabetului: nefropatia,
retinopatia, neuropatie
79
Glicozilarea hemoglobinei este implicată în neuropatia diabetului zaharat și în
retinopatia diabetului zaharat. În ciclul de 120 de zile cât trăiesc globulele roșii,
moleculele de glucoză se leagă de hemoglobină formând hemoglobină
glicozilată
Creșterea concentrației de hemoglobină glicozilată din sânge reflectă nivelul
mediu de glucoză la care au fost expuse hematiile în cursul ciclului vieții lor.
Măsurând hemoglobină glicozilată putem determina eficacitatea tratamentului
prin monitorizarea pe termen lung a reglării nivelului de glucoză serică
2. Recomandări Testul se execută la un interval de:
o 3-4 luni la pacienții cu diabet zaharat tip 1
o 6 luni la pacienții cu diabet zaharat tip 2 (excepție: în sarcina -
control la 2 luni)
Pacienții cu valori ale hba1c cuprinse în intervalul 5.7-6.4% ar fi bine să fie
incluși în categoria celor cu risc crescut pentru diabet, împreuna cu cei care
prezintă glicemie bazală modificată (impaired fasting glucose = IFG) sau
intoleranță la glucoză (impaired glucose tolerance = IGT)
3. Indicații Diabet zaharat tip 1 instabil, cu modificări mari ale glicemiei de la zi la zi
Diabetul copilului
Diabetul la care pragul renal al glucozei este anormal
Diabetul zaharat de tip 2, la paciente care devin însărcinate sau pacienți care
șiau modificat recent dietă, stilul obișnuit de viață sau medicația, astfel încât
controlul lor metabolic pare mai bun decât este în realitate
Diabet gestațional
4. Materiale necesare Materiale pentru puncţie venoasă

Vacutainer cu EDTA K3 cu dop mov
5. Pregătirea pacientului À jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după masă)

6. Efectuarea procedurii Recoltarea se face prin puncție venoasă
Se recoltează sânge venos în vacutainer cu dop mov, cu EDTA
7. Valori normale Valorile normale ale hemoglobinei glicozilate

sunt: o 4%–5.9%.
▪ Persoanele cu diabet zaharat au adesea concentrații crescute de
hemoglobină glicozilată
Corelația dintre HbA1c și nivelul de glucoză din sânge este următoarea:
Testul nu se recomandă persoanelor care recent au avut o schimbare majoră în

dietă sau s-a instituit un tratament în ultimele 6 săptămâni
80
De asemenea, testul nu este utilizat pentru cei diagnosticați cu anemie
hemolitică sau cu alte hemoglobinopatii
8. Interpretarea Creșterea HbA1c indică prezența unei hiperglicemii în ultimele 2-3 luni
rezultatelor Valorile sunt crescute la persoanele cu diabet zaharat controlat deficitar sau
nou diagnosticat
Diabetul zaharat este controlat adecvat când se obțin valori sub 7%
Nivelul HbA1c poate crește până la 20% în cazul unui control glicemic
deficitar
Scăderea HbA1c are loc treptat, pe durata mai multor luni, pe măsură ce
hematiile cu hemoglobină glicată normal le înlocuiesc pe cele cu niveluri
crescute
Un rezultat crescut obținut la un pacient asimptomatic trebuie repetat pentru
confirmarea diagnosticului de diabet zaharat
Avantajul analizei hemoglobinei glicate este că, spre deosebire de clasica
analiză care măsoară glicemia și care trebuie făcută pe nemâncate, nu necesită
repaus alimentar o În prezent, testarea hemoglobinei glicate se poate face și cu
ajutorul aparatelor care utilizează sânge capilar
C-3.10. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN SEROLOGIC
1. Definiție Prin examen serologic se determină prezența sau absența anticorpilor în serul
pacientului pentru diagnosticarea bolilor infecțioase
2. Examene serologice Reacția Weill-Felix-pentru diagnosticul tifosului exantematic
Reacția de precipitare sau floculare ca: Citochol, Kahn, Meinikè
Reacția VDRL de microfloculare pe lama -în diagnosticul sifilisului
Reacția Bordet-Wassermann - de fixare a complementului, pentru

diagnosticul sifilisului
Dozarea antistreptolizinelor ASLO – pentru diagnosticarea reumatismului
articular acut, scarlatina
Reacția Waler-Rose – pentru diagnosticarea P.R.(poliartrita reumatoidă)
Reacția de hemaglutinare, hemaglutinoinhibare - diagnosticarea unor

viroze
Reacția Widal și reacția aglutinarea „Vi″- în diagnosticul febrei tifoide și
paratifoide
3. Scop Determinarea componentelor biochimice ale sângelui în vederea aplicării
Vacutainere cu capac roșu/tuburi vacuette unele cu gel care ajută la separarea
mai rapidă a serului
Ac dublu și holder

o Informați pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
81
o Pacientul este atenționat să nu mănânce şi să stea în repaus fizic cel
puțin 12 ore, recoltarea se face de regulă dimineață (între orele
7,009,00), pe nemâncate (a jeun) – cu excepția urgențelor medicale.
o Se poziționează pacientul în funcție de starea sa (șezând sau decubit
dorsal) cu mâna sprijinită ca pentru puncție venoasă și se alege vena
cea mai turgescentă
6. Efectuarea procedurii Se identifică pacientul, se verifică indicația și se pregătesc materialele
necesare
Se spală mâinile și se dezinfectează
Se îmbracă mănușile de unică folosință
Se introduce vacutainerul (vidat, etanș) destinat recoltărilor pentru examene
serologice în holder
Se umple până la semn recipientul cu sânge (5 - 7 ml)
Se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se exercită presiune
asupra acestuia 2-3'
Notați procedura în dosarul/planul de îngrijire
8. Evaluarea şi notarea Bilanț pozitiv o Recoltarea sa făcut

procedurii fără incidente o Pacientul prezintă
stare de confort
o Pacientul acuză durere, se produce sângerare: se va lucra cu blândețe
o Suprainfecție cu alţi germeni: se va respecta asepsia şi antisepsia
9. Complicații, incidente Hematom prin infiltrarea țesutului paravenos
și accidente Amețeli
Paloarea accentuată
Posibilă lipotimie
C-3.11. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN IMUNOLOGIC
1. Definiție Sistemul imunitar este esențial pentru supraviețuirea organismelor multicelulare

datorită agresiunii permanente a agenților infecțioși (microorganisme și viruși)
Unele persoane au o imunitate naturală, adică sunt rezistente din naștere la o serie
de boli
Alte persoane își câștigă imunitatea, rezistența la boli, fie făcând o boală (pe care
a doua oară nu o mai fac), fie vaccinându-se contra unor anumite boli
2. Generalități La baza imunității stă formarea de substanțe protectoare numite anticorpi
82
Anticorpii sunt substanțe chimice complicate pe care îi fabrică organismul ca
răspuns la pătrunderea în sânge a numeroase substanțe străine organismului
(antigene) așa cum sunt microbii, virusurile, paraziții etc.
Toate aceste reacții imunologice făcute fie în eprubetă, fie pe pielea omului
(indiferent dacă sunt pozitive sau negative) se repetă la diferite intervale de timp,
atât pentru stabilirea unui diagnostic corect, cât și pentru a constata dacă
tratamentul făcut a avut efectul scontat
Aceste analize se fac pentru descoperirea acelor boli la care nu este posibilă
punerea în evidență a agentul patogen cauzator de boală din anumite motive
3. Scop Explorator - pentru diagnosticarea unor boli: sifilis, HIV, reumatism
articular acut, febra tifoida, bruceloza, boli virale (determinare de Antigen HBs,
Anticorpi anti HBs, Hepatita A, Anticorpi anti HCV, Rubeola, Rujeola, Oreion,
Varicela Zoster) , boli parazitare – depistare de anticorpi : Echinococcus,
Toxocara, Chlamidia etc.
4. Examene imunologice Markeri endocrini o
( exemple) 17-cetosteroizi o
ACTH
o Aldosteron seric o Aldosteron urinar
o Beta Crosslaps (marker pentru osteoporoză)
Markeri tumorali o Alfa-fetoproteina
A.F.P. (Calitativ) o Alfa-Fetoproteina
A.F.P. (Cantitativ) o Antigen
carcinoembrionar – CEA o
Catecolamine urinare
Markeri infecțioși o Ig G - Anticorpi Virus Epstein Barr, Anticorpi Antivirus
Rujeolic,
Anticorpi Helicobacter Pylori, Citomegalovirus o Ig M -
Anticorpi Virus Epstein Barr, Anticorpi Antivirus Rujeolic,
Anticorpi anti HAV, Citomegalovirus, anticorpi anti Rickettsia Conori o
Testul ELISA
o Anticorpi anti malarie
o Test Paul Bunell - Anticorpi antimononucleoza infecțioasă o Anticorpi
HERPES 1 / 2 o Ig G + Ig M - Anticorpi Virus urlian
o Anticorpi virus Varicelo – Zosterian
5. Obiectivele procedurii Determinarea componentelor biochimice ale sângelui în vederea aplicării
Vacutainere cu capac roșu/tuburi vacuette unele cu gel care ajută la separarea mai
rapidă a serului
Ac dublu și holder

o Informați pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea o
Obțineți consimțământul informat
83
o Pacientul este atenționat să nu mănânce şi să stea în repaus fizic cel puțin
12 ore, recoltarea se face de regulă dimineață (între orele 7,00-
9,00), pe nemâncate (a jeun) – cu excepția urgențelor medicale o Se
poziționează pacientul în funcție de starea sa (șezând sau decubit dorsal) cu
mâna sprijinită ca pentru puncție venoasă și se alege vena cea mai
turgescentă
8. Efectuarea procedurii Se identifică pacientul, se verifică indicația și se pregătesc materialele necesare
Se spală mâinile și se dezinfectează
Se introduce vacutainerul (vidat, etanș) destinat recoltărilor pentru examene

imunologice în holder
Se umple până la semn recipientul cu sânge (5 - 7 ml)
Se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se exercită presiune asupra

acestuia 2-3'

Notați procedura în dosarul/planul de îngrijire
10. Evaluarea şi notarea Bilanț pozitiv o Pacientul nu

procedurii acuză durere
o Recoltarea s-a făcut în condiţii de asepsie, nu există risc de
suprainfectare
o Pacientul acuză durere şi se produce sângerare:
▪ Lucraţi cu blândețe
o Suprainfectare cu alţi germeni:
▪ Respectați cu strictețe asepsia şi antisepsia
11. Complicații, incidente și Hematom prin infiltrarea țesutului paravenos
accidente Amețeli
Paloarea accentuată
Posibilă lipotimie
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC -

C-3.12.
HEMOCULTURA
84
1. Definiție Hemocultura este un test diagnostic care permite identificarea prezenței
anormale a microorganismelor patogene (bacterii, fungi) în sângele
pacientului, prin metode microbiologice ± imunohisto-chimice (însămânțarea
pe un mediu de cultură)
2. Responsabilități Pentru evitarea surselor de eroare menţionate asistentul medical răspunde de:
o Respectarea strictă a măsurilor de asepsie la recoltarea sângelui
pentru hemocultură şi în cursul manipulării probelor (tehnică
impecabilă respectarea proporției sânge/mediu = 1/5-1/10, evitarea
contaminării probelor în cursul inoculării sângelui venos)
o Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în
primele
24 de ore de la evocarea diagnosticului posibil de
septicemie/endocardită infecțioasă (înainte de inițierea
antibioticoterapiei sau în „fereastră terapeutică")
o Avizarea laboratorului de microbiologie asupra datelor clinice ale
pacientului şi supozițiilor de diagnostic emise de medicul clinician
(colaborare multidisciplinară, lucrul în echipă)
3. Scop Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânțare pe
medii de cultură
Efectuarea antibiogramei
4. Indicații Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii

evocatoare pentru septicemii, infecții severe de focar cu risc septicemie
(pielonefrite, Bronhopneumonii) ori endocardită
infecțioasă: o Sindrom infecțios sever (stare septică)
o Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă o
Sindrom febril la un pacient valvular /protezat
valvular o Șoc septic o Frison
5. Materiale necesare 2 seturi de recipiente în sistem închis, cu dispozitive speciale de tip

vacutainer
(sistem BACTEC) care conțin medii sterile de cultură (câte un flacon
separat pentru germeni aerobi şi anaerobi), furnizate de laboratorul de
microbiologic o Pentru fiecare tip de mediu de cultură se verifică atent
cantitatea de sânge venos care trebuie recoltată, astfel încât să se
asigure raportul optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau
5 ml sânge venos la 50 ml mediu de cultură)
Mănuși sterile
Garou
Holder
Mască
Antiseptice: betadină, alcool iodat, cloramina (pentru pacienții alergici

la iod)
Tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecția
dopurilor flacoanelor cu medii de cultură)
85
o Se informează şi se explică pacientului procedura, avertizându-l
că recoltarea se poate repeta și se obține consimțământul
informat
o Se poziționează pacientul în decubit dorsal cu membrul superior
sprijinit deoarece poate prezenta frisoane
o Se alege vena cea mai turgescentă
o Se spală regiunea plicii cotului cu apă şi săpun (la nevoie) și se
dezinfectează cu alcool iodat, betadină
7. Efectuarea procedurii Se verifică indicația de recoltare a hemoculturii; identitatea pacientului
cu sistem închis tip Se spală mâinile şi se îmbrăcă mănușile de protecție
vacutainer (sistem Se aseptizează tegumentele cu Betadină în vederea efectuării puncției
BACTEC, Signal, venoase Se parcurg pașii ca pentru puncția venoasă,
BacT/Alert) Dacă se folosește sistemul vacutainer se introduc flacoanele cu gât subțire
în holder și se realizează recoltarea
Dacă se utilizează flacoane BacT/Alert se recoltează cu seringa 10 ml
sânge și se introduce sângele venos recoltat în flaconul de hemocultură
cu respectarea atentă a următoarelor etape:
o Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte
de introducerea celor 10 ml sânge venos /flacon (previne
contaminarea)
o Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare
manipulare a probei biologice (previne contaminarea)
o Rotirea ușoară a fiecărui flacon pentru omogenizarea probei
Se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se explică
pacientului că trebuie să îl mențină pe loc timp de 2- 3 minute
Se colectează materialele folosite
Se etichetează vacutainerele, se completează fișa de laborator și se

transportă la laborator
Se notează procedura în foaia de observație cu data și ora recoltării
8. Supravegherea Pacientul este reinstalat în poziție comodă şi este acoperit pentru că

pacientului frisonează Se observă faciesul, tegumentele (extremităților),
comportamentul pacientului
9. Evaluarea procedurii Bilanț pozitiv o Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de
strictă asepsie şi antisepsie
Bilanț negativ /Ce faceți? o Pacientul prezintă amețeli, paloare
accentuată, lipotimie – se întrerupe puncția
o Perforarea venei şi apariția hematomului – se aplică o compresă rece
şi apoi un unguent care favorizează resorbția
10. Observații Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea
antibioticelor!
În buletinul care însoțește probele se vor preciza:
o Datele generale ale bolnavului, diagnosticul medical
prezumptiv,
86
temperatura cutanată a pacientului în momentul recoltării, tratamentul
efectuat anterior cu antibiotice (medicamentul, doza şi durata terapiei),
medicul curant al bolnavului şi asistenta medicală care a efectuat recoltarea
probelor, ora recoltării
• Hemoculturile recoltate sunt trimise rapid laboratorului de microbiologie
pentru a fi puse la termostat, la 36,5 - 37°C
COD
procedură
RECOLTAREA URINEI
C-4 RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN DE LABORATOR
1. Definiție Urina reprezintă soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanțele rezultate
din metabolismul intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism.
Micțiune = emisiune de urină, act fiziologic conștient de eliminare
Diureză = cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore
2. Scop Recoltarea probelor de urină pentru examenele biochimice, bacteriologice

aduc informații legat de
o Balanța hidro-electrolitică și acidobazică
o Funcționare rinichiului și starea căilor urinare, precum și asupra
stării întregului organism
o Identificarea germenilor patogeni și efectuarea antibiogramei în
infecții de tract urinar
o Eficiența tratamentelor în unele afecțiuni
3. Responsabilitățile Pregătește pacientul în vederea recoltării
asistentului medical Recoltează probele
Primește probele auto-recoltate de la pacient
Etichetează recipientele probelor cu etichete cu coduri de bare tipărite din

sistemul informatic
Transportă probele de la punctul de recoltare în laborator în condiţii de
securitate a transportului şi a integrității probei
4. Tipuri de examene Examen macroscopic al urinei cuprinde determinarea volumului urinar, a
aspectului urinei, al culorii și mirosului acesteia
Examen fizic al urinei - se determină densitatea urinară și pH-ul
Examen microscopic constă în examinarea sedimentului urinar -

proteinemie, glicozurie, corpi cetonici, amilazurie, uree urinară, ionogramă
urinară(Ca, K, Na, acid uric etc.)
Examen bacteriologic( urocultura)
5. Modalități de recoltare Din urina emisă spontan dimineața

Prin sondaj vezical
Prin puncție suprapubiană
De pe sonda à demeure
87
Colectarea urinei din 24 ore cu prelevarea unui eșantion din volumul total
6. Transportul probelor la Transportul și conservarea probelor de urină se face de către asistent imediat
laborator după recoltare.
Recipientele cu urină se etichetează și se expediază pentru a fi examinate în
maxim o oră de la recoltare.
Daca acest interval nu poate fi respectat proba trebuie refrigerata la 4 grade.
În afara datelor de identificare a pacientului cererea de analiza a probelor de

urina trebuie să specific: tipul produsului recoltat (din jet mijlociu, aspirat
suprapubian etc.), ora prelevării, dacă pacientul a fost sub cură de diureză
sau antibioterapie, examen solicitat.
C-4.1. RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN SUMAR
1. Definiție Sumarul de urină reprezintă proba de urină care include determinarea

caracterelor fizice (culoare, aspect), caractere chimice (pH, proteine, glucoză,
corpi cetonici, hematii, bilirubină, urobilinogen, leucocite, nitriți) și examenul
microscopic al sedimentului urinar
2. Scop Explorator:
o Identificarea substanțelor și a materialului celular din sumarul de urină
care pot semnifica stări patologice ale aparatului urinar, afecțiuni
hepatice sau metabolice
o Este un test utilizat atât pentru screening, cât și pentru diagnostic.
3. Materiale necesare Recipient curat, uscat şi transparent
Recipient gradat pentru colectarea urinei din 24 ore
Pensă pentru clamparea sondei când recoltarea se face de pe sonda a demeure
Materiale pentru toaleta organelor genitale externe
Etichete/cod de bare
Materiale pentru dezinfecția mâinilor
Seringă de 20 ml cu ac hipodermic
Tampon cu dezinfectant
Paravan.

o Se informează pacientul cu o seară înainte şi se explică tehnica o Se
apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea o Dacă
pacientul este capabil să recolteze singur corect proba de urină i se explică
clar etapele pe care trebuie să le respecte
o Se explică pacientului dacă sunt restricții alimentare, lichidiene sau aportul
de lichide este normal
5. Efectuarea procedurii Se identifică pacientul și se verifică recomandarea
88
Recoltarea de către pacient din micțiune spontană o Se
explică clar pacientului etapele care trebuie respectate o Se
face toaleta perineală; o Se spală mâinile;
o Pacientul va realiza recoltarea din prima urină de dimineață 5 ml de urină
într-un recipient curat, uscat care ulterior se va închide etanș
o Se etichetează şi se trimite la laborator pentru determinarea albuminei,
glucozei şi a sedimentului urinar
Recoltarea de către altă persoană din micțiune spontană (când pacientul nu are
capacitatea de a recolta singur) o Se face toaleta perineală
o Se spală mâinile și se îmbracă mănușile de unică utilizare
o Se invită pacientul să declanșeze micțiunea, se recoltează din mijlocul
jetului
o Se închide colectorul o Se etichetează și se expediază la laborator.
Recoltarea urinei la pacientul cu sondă o Se

spală mâinile și se îmbracă mănușile
o Se clampează sonda urinară la câțiva cm deasupra locului prelevării o
Se aşteaptă 15-20 minute
o Se dezinfectează sonda la locul de prelevare, folosind alcool 70% sau
un alt dezinfectant adaptat
o Se puncționează sonda cu un ac hipodermic şi se aspiră cantitatea
necesară cu o seringă de 20 ml
o Se transferă urina din seringă în recipintul de colectare o Se
etichetează proba și se pregătește pentru laborator o Se colectează
materialele utilizate conform reglementărilor
o Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
Recoltarea urinei din 24 ore:

o Indicații: teste analitice cantitative (proteinurie, glicozurie, electroliți) o
Etapele recoltării: la ora stabilită bolnavul urinează la toaletă. Urina
provenită din celelalte micțiuni din intervalul de 24h se adună într-un
recipient gradat, adecvat probei solicitate și se păstrează la rece. Un eșantion
( 10 ml ) din volumul total de urină se trimite la laborator întrun recipient
curat însoțit de buletinul de analize pe care sunt notate următoarele date:
nume, prenume, vârstă, sex, volumul total de urină din 24h, greutatea
pacientului, natura regimului alimentar, volumul de lichide ingerate,
medicamente administrate
6. Supravegherea Pacientul prezintă stare de bine, se așează comod în pat
pacientului
7. Evaluarea şi notarea Se notează procedura în fișa pacientului
procedurii Bilanț pozitiv o Mostra de urină nu este contaminată, are culoare aurie
(normocromă)
Bilanț negativ /ce faceți?
o Proba de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau sânge
menstrual → se aruncă proba; se recoltează în afara perioadei de
menstruație
o Urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut → se anunță medicul o
Sedimentul urinar conține numeroase elemente: leucocite, hematii – se
anunță medicul pentru a recomanda eventual alte analize mai relevante
89
8. Erori de colectare Pacientul nu este corect informat
Colectoarele nu sunt curate/uscate
Cantitatea recoltată nu este suficientă sau este păstrată necorespunzător
RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC -

C-4.2.
UROCULTURA
1. Definiție Urocultura este metoda ce constă din analiza unei probe de urină pentru
identificarea agenților patogeni care produc infecții ale tractului urinar
Examenul bacteriologic al urinei presupune recoltarea adecvată a mostrelor de
urină, transportul corect al probelor la laborator, estimarea cantitativă a
conținutului bacterian al uroculturii și determinarea antibiogramei în cazul
uroculturilor pozitive
În mod normal urina conținută în căile urinare este sterilă, exceptând segmentul
inferior al uretrei, învecinat meatului urinar, prezentând o abundentă flora
microbiană saprofită care contaminează în momentul micțiunii porțiunea inițială
a jetului urinar
2. Scop Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor
Efectuarea antibiogramei
3. Materiale necesare Pentru recoltarea uroculturii prin emisie

spontană: o Apă şi săpun pentru toaleta genito-
urinară o Antiseptic pentru dezinfecția meatului
uretral o Comprese sterile o Recipient pentru
colectarea sterilă a urinei o Bazinet steril la
nevoie
o Container pentru deșeuri o
Paravan
Pentru recoltarea uroculturii pe sonda urinară à demeure:
o Tavă medicală/cărucior o Mănuși de
unică utilizare o Comprese sterile
o Antiseptic; soluţie de clorhexidină/
alcool iodat o Seringă şi ace sterile,
recipient/eprubeta sterilă o Container
pentru aruncarea materialelor folosite
o Paravan

o Se explică pacientului necesitatea prelevării, instruindu-l cum să
recolteze singur proba, dacă acesta este conștient și capabil să facă
recoltarea
o Pacientul va fi de asemenea instruit cum să colecteze urina din 24 ore
o Se face toaleta genito-urinară la pacientul nedeplasabil, iar la cel
care se deplasează se asigură condiţii pentru toaletă locală
o Se asigură intimitatea pacientului
5. Efectuarea procedurii Se verifică prescripția medicală și se identifică pacientul
90
Recoltarea se face prin una din metodele enumerate, în funcție de starea
pacientului sau recomandarea medicală
o Recoltarea de către pacientul conștient şi capabil să urineze în mod
voluntar
▪ Se explică pacientului modul de derulare a procedurii: recoltarea
se face din porțiunea mijlocie a primei micțiuni matinale emise
spontan, după toaleta riguroasă (cu apă și săpun) a regiunii
perineale.
▪ Nu se vor folosi soluții antiseptice pentru toaletarea organelor
genitale externe
▪ Se înmânează pacientului recipientul steril
▪ Se cere pacientului să-şi spele mâinile după recoltarea urine
o Recoltarea pe sonda urinară à demeure
▪ Se spală mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
▪ Se folosesc mânuși de unică folosință
▪ Se dezinfectează locul de prelevare,
▪ Se puncționează sonda clampată cu 10-15' înainte de recoltare şi
se recoltează cantitatea necesară de urină
▪ Se transferă urina din seringă în recipientul steril pentru
laborator
▪ Se aruncă acul şi seringa în containerul special
o Recoltarea uroculturii prin sondaj: metoda este utilizată numai
la pacienți comatoși sau necooperanți, deoarece riscul infectării
vezicale, chiar în condiții riguroase de asepsie, este crescut:
▪ Se execută procedura sondajului vezical și se face recoltarea
urinei
▪ Se îndepărtează sonda şi se dezinfectează meatul urinar
▪ Se îndepărtează materialele folosite în container
▪ Se spală mâinile și se ajută pacientul să se îmbrace
o Recoltarea prin puncție suprapubiană este rezervată unui
număr restrâns de indicații (pacienților necooperanți, cu septicemii
sau stare generală foarte gravă, de vârste extreme) competența
executării fiind a medicului
Proba de urină recoltată se transportă imediat la laborator (în max. 60 min)
pentru a evita multiplicarea germenilor (la temperatura camerei numărul
germenilor se dublează în 30 min.)
Proba de urină recoltată poate fi păstrată la frigider la +4°C în cazul în care
examenul se face mai târziu (dar nu mai mult de 12 ore)
Se etichetează mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP, data şi
ora recoltării
6. Supravegherea Pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale
pacientului Se supraveghează pacientul purtător de sondă, asigurându-ne că este
permeabilă şi racordată la punga colectoare
7. Evaluarea şi notarea Se notează procedura Bilanț pozitiv o Absența contaminării în timpul emisiei
procedurii şi recoltării ca urmare a toaletei genito-urinare şi dezinfecției meatului
urinar

o Contaminarea probei de urină recoltate cu bacterii prezente în regiunea
91
periuretrală în timpul emisiei (bacteriurie slabă < 10000
germeni/ml):
▪ Se repetă procedura respectând normele de igiena locală o
Multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de o oră în
afara frigiderului sau păstrarea prea mult la rece duce la
precipitarea uraților ceea ce împiedică analiza ulterioară a
urinei:
▪ Se respectă normele generale de pregătire a produsului pentru
laborator
o Emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic:
▪ Se oferă timp pacientului
▪ În caz de urgență se poate face recoltarea prin sondaj vezical
8. Observații Antibiograma este obligatorie în orice bacteriurie semnificativă
C-5 RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMEN DE LABORATOR
1. Definiție Scaunul (materii fecale, excremente) reprezintă un amestec de materii

neabsorbabile de către organism (alimente nedigerate, bacterii, mucus și celule
moarte) și eliminate din organism prin actul defecaţiei.
2. Generalități Recoltarea materiilor fecale se realizează în vederea examinării lor
macroscopice, biochimice, bacteriologice şi parazitologice
Examenele biochimice şi de digestie permit descoperirea unor tulburări în secreţia
fermenților digestivi, prezența microscopică a sângelui etc
3. Scop Explorator o Depistarea germenilor patogeni responsabili de afecțiuni
infecțioase ale tubului digestiv
o Depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni patogeni
o Depistarea unor tulburări în digestia alimentelor o Evaluarea
eficacității tratamentului
4. Tipuri de examene Examen coproparazitologic
Examen bacteriologic (coprocultură)
Determinarea hemoragiilor oculte în scaun
Determinarea lipidelor în scaun
C-5.1. RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU COPROCULTURĂ
1. Definiție Coprocultura reprezintă examenul bacteriologic din scaun

2. Scop Diagnosticarea bolilor infecțioase, gastrointestinale
Depistarea bacilului tific, dizenterie, tuberculos, vibrioni holerici şi
enterobacteriile toxiinfecțiilor alimentare
Supravegherea evoluției bolilor
3. Indicații Investigația urmărește izolarea şi identificarea agenților etiologici motiv pentru

care recoltarea trebuie făcută cât mai aproape de debutul bolii şi înaintea instituirii
oricărui tratament antimicrobian
92
Recoltarea se face din scaunul emis spontan sau direct din rect
4. Materiale necesare Coprocultor steril

Tampoane sterilizate montate pe porttampoane şi introduse în eprubete sterile
prevăzute cu dop
Sonda Nelaton sterilă în cazul recoltării de la copil
Prosop de hârtie/hârtie igienică
Pungă de hârtie
Formular de recoltare

o Se informează pacientul sau familia despre procedură pentru a obține
colaborarea şi pentru a preveni o eliminare necorespunzătoare și obțineți
o Se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea:

dacă pacientul este capabil să realizeze recoltarea corect i se vor
explica foarte clar etapele procedurii
o Se atenționează pacientul să nu amestece scaunul cu urina o Se
instruiește pacientul să își facă toaleta perianală
o Se asigură toaleta perianală în cazul recoltării coproculturii
6. Efectuarea procedurii Recoltarea coproculturii din scaun emis spontan o Se recomandă în toate
formele de diaree acută când emisia de materii fecale este frecventă
o Se recoltează 3-5 cm3 materii fecale în recipiente sterile din material
plastic care pot fi îndepărtate cu ușurință după folosire. În lipsa acestora
se folosește un vas de metal dezinfectat prin fierbere
o Se recoltează din masa fecaloidă cu spatula coprocultorului, în mod
deosebit din porțiuni lichide mucoase sau sanghinolente dacă există
Recoltarea coproculturii cu ajutorul tamponului steril o
Se spală mâinile şi se pun mănușile de unică folosință o
Se descoperă regiunea inferioară a corpului
o Se aşează pacientul în decubit lateral cu membrul inferior de deasupra în
flexiune maximă a coapsei pe abdomen, iar celălalt întins
o Se evidențiază orificiul anal
o Se introduce tamponul steril prin anus în rect şi se efectuează câteva
mișcări de rotație
o Se îndepărtează apoi, tamponul şi se introduce în eprubetă sterilă fără să
a se atinge marginea acesteia
o Se îndepărtează mănușile şi se spală mâinile
o Se etichetează recipientul și se trimite imediat la laborator pentru
însămânțare
93
Recoltarea coproculturii la copilul mic utilizând sonda Nelaton o
Se aşează copilul, cu blândețe, în decubit lateral sau dorsal
o Se spală mâinile se pun mănușile și se vizualizează orificiul anal o Se
introduce sonda Nelaton pe o distanță de ≈ 10 cm, respectând
regulile de asepsie
o Se aspiră conţinutul colonic cu o seringă adaptată la capătul sondei o
Se îndepărtează seringa şi sonda din rect
o Se transferă conţinutul seringii (2-3 ml) într-un recipient steril pentru
coprocultură sau curat şi uscat pentru alte examene
o Se efectuează toaleta regiunii perianale, la nevoie o Se îndepărtează
mănușile și se spală mâinile
o Se etichetează recipientul și se trimite imediat la laborator
5. Recoltarea materiilor Pacientul se instruiește să consume timp de 3 zile o dietă cu 100 grame lipide
fecale pentru (grăsimi)/zi
determinarea Se colectează scaunele emise în 3 zile consecutive notându-se data și ora la care a
cantitativă a lipidelor fost obținut fiecare eșantion
Se transportă probele la laborator
În cazul copiilor, în special a nou-născuților, care nu pot ingera această cantitate de

grăsimi, se calculează un coeficient de retenție a lipidelor conform formulei:
o Coeficient de retenție a lipidelor = (lipide ingerate - lipide fecale)/lipide
ingerate x 100%. Un coeficient <95% indică steatoree
Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile pentru a preveni contaminarea
7. Supravegherea Se îmbracă pacientul şi se aşează comod Se

pacientului aerisește camera
Materialele folosite se colectează în containere speciale
8. Evaluarea şi notarea Se notează procedura în fișa pacientului Bilanț pozitiv o Pacientul este
procedurii compliant şi respectă întocmai instrucțiunile oferite
o Materiile fecale nu sunt amestecate cu urina

o Materiile fecale sunt amestecate cu urina
o Pacientul nu respectă dieta, ceea ce duce la obținerea unor reacții fals
pozitive → Se explică consecințele nerespectării dietei
o Materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura: camerei (peste o
oră) sau la frigider (peste 12 ore) ceea ce modifică acuratețea testului→
Se respectă condițiile păstrării
o Pacientul refuză recoltarea→ Discutați încă o dată cu el și anunțați
medicul
9. Observații Pentru punerea în evidenţă a agenților patogeni intestinali se fac coproculturi timp
de 3 zile consecutiv; dacă scaunul este lichid se recoltează 0,5 - 1 ml
Probele se trimit fără întârziere la laborator (germenii sensibili mor repede
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMEN

C-5.2.
COPROPARAZITOLOGIC
1. Definiție Prin acest examen este detectată prezența unor paraziți cu localizare intestinală, în
limitele impuse de ciclul biologic al fiecărui parazit
94
2. Paraziți Protozoare: Giardia lamblia, Trichomonas intestinalis, Entamoeba spp.,
Blastocystis hominis
Helminţi o Nematode: Ascaris lumbricoides, Trichuris trichiura, Enterobius
vermicularis, Strongyloides stercoralis
o Trematode: Fasciola hepatica
o Cestode: Taenia spp., Hymenolepis nana, Diphyllobotrium latum
3. Scop Explorator o Depistarea paraziților sau a ouălor de paraziți o
Depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de paraziți o
Evaluarea eficacității tratamentului aplicat
4. Indicații contraindicații Recoltarea se face fără utilizare de purgative uleioase sau laxative pe bază de
cărbune
Bazinet (ploscă), mușama, aleză
Pungă de hârtie

o Se informează pacientul sau familia despre procedură pentru a obține
colaborarea şi pentru a preveni o eliminare necorespunzătoare și obțineți
o Se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea: dacă
pacientul este capabil să realizeze recoltarea corect i se vor explica foarte
clar etapele procedurii
o Se asigură toaleta perianală în cazul recoltării coproculturii
7. Efectuarea procedurii Întrucât defecarea nu se poate produce la cerere, se instruiește pacientul:
o Să-şi spele mâinile
o Să folosească mânuși de unică folosință
o Să defece în bazinet sau într-un recipient curat (oliță, spre exemplu, la
domiciliu)
o Să recolteze, cu lingurița coprocultorului câteva fragmente de fecale
(cca 50 g) din diferite zone, suspecte, ale scaunului (mucus, alimente
nedigerate)
o Să introducă lingurița coprocultorului în coprocultor și să îl închidă o
Să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănușilor
Se etichetează recipientul cu nume, prenume, data şi ora recoltării, examenul cerut
Se transportă produsul imediat la laborator (max. 4 ore de la recoltare) sau dacă

nu este posibil să-l introducă într-o pungă de hârtie şi să-l păstreze în frigider nu
mai mult de 24 ore
95
8. Evaluarea şi notarea Bilanț pozitiv o Pacientul este compliant şi respectă întocmai
procedurii instrucțiunile oferite o Materiile fecale nu sunt amestecate cu urina
o Produsul recoltat este transportat imediat la laborator evitâdu-se
suprainfectarea sau distrugerea ouălor de paraziți prin refrigerare
o Materiile fecale sunt amestecate cu urina
o Materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura: camerei (peste o
oră) sau la frigider (peste 12 ore) ceea ce modifică acuratețea testului
→ se respectă condițiile păstrării
Pacientul refuză recoltarea → discutați încă o dată cu el și anunțați medicul
9. Observații Dacă pacientul nu este capabil să realizeze recoltarea se instruiește o persoană din
familie; în cazul pacientului internat incapabil să recolteze produsul, prelevarea se
va realiza de către o persoană instruită sau de către asistentul medical
Examenul coproparazitologic trebuie repetat de 3 ori din scaune emise spontan

consecutive (dacă pacientul are un scaun pe zi se aduce câte o probă în fiecare zi;
dacă are două scaune în aceiași zi se aduc ambele probe în recipiente diferite şi
încă o probă din ziua a doua)
C-5.3 RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU HEMORAGII

OCULTE
1. Definiție • Proba ADLER (numit și test ADLER) reprezintă metoda prin care se
permite punerea în evidență a prezenței sângelui în materiile fecale –
hemoragii oculte în scaun În mod normal nu există sânge în materiile
fecale
• Prezența sângelui în materiile fecale indică o afecțiune sângerândă a tubului
digestiv: ulcer gastric sau duodenal, polipi intestinali, rectocolita
ulcerohemoragică, neoplasm, hemoroizi interni
• Determinarea hemoragiilor oculte este un test screening deosebit de
important pentru medicina preventiva. Numeroase studii au arătat că
folosirea regulată a acestui test, izolat sau împreună cu sigmoidoscopia,
reduce semnificativ mortalitatea prin cancer colo-rectal.
2. Scop • Depistarea cancerului colo-rectal
• Depistarea hemoragiilor digestive superioare sau inferioare
3. Indicații contraindicații • Anemie cu etiologie necunoscută
• Screening la persoanele cu vârstă mai mare de 50 de ani şi antecedente
heredocolaterale pentru neoplasm gastrointestinal o Screening-ul
pacienților asimptomatici în scopul depistării cancerului colo-rectal (se
recomandă efectuarea anuală a testului la pacienții peste
45-50 ani) o Suspiciune de hemoragie digestivă superioară sau
inferioară (indiferent de etiologie: benignă sau malignă) la pacienți cu
disconfort abdominal, alterări ale tranzitului intestinal, pierdere
ponderală recentă sau anemie feriprivă cronică inexplicabilă.
• Nu se recomandă recoltarea în următoarele situaţii: o La femei în
perioada menstruației sau la mai puțin de 3 zile de la terminarea
menstruației
o La pacienți cu leziuni hemoroidale
sângerânde o La pacienți cu hematurie
96
Bazinet (ploscă), mușama, aleză
Pungă de hârtie

o Se informează pacientul despre procedură pentru a obține
colaborarea şi pentru a preveni o eliminare necorespunzătoare
o Se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur
recoltarea: dacă pacientul este capabil să realizeze recoltarea
corect i se vor explica foarte clar etapele procedurii
o Înaintea recoltării scaunului pentru hemoragii oculte se
recomandă o dietă bogată în fibre vegetale sau un regim „alb"
timp de 3 zile
o Se exclud 3 zile: carnea ,pește, legume și fructe verzi,
medicamente și suplimente nutritive cu conținut de fier, fără
cochicină, salicilați, potasiu, fenilbutazonă, indometacin, steroizi
sau compuși de bismut pentru a evita o posibilă sângerare cauzată
de aceste medicamente se asigură intimitatea pacientului
o Se verifică ca scaunul emis să nu fie contaminat de sânge provenit
din hemoroizi sângerânzi
6. Efectuarea procedurii Recoltarea se poate face în același mod ca și la celelalte probe
Se pot recolta materii fecale emise în orie moment al zilei, porțiuni de
mărimea unei alune din 3 locuri diferite (max. jumătate din recipient)
Se transportă la laborator recipientul etichetat cu datele de identificare ale
pacientului și analiza cerută
Se notează procedura în foaia de observație
7. Supravegherea Se îmbracă pacientul şi se aşează

pacientului comod Se aerisește camera
8. Evaluarea şi notarea Bilanț pozitiv o Pacientul este compliant şi respectă întocmai
procedurii instrucțiunile oferite o Materiile fecale nu sunt amestecate cu
urina o Produsul recoltat este transportat imediat la
laborator
97
o Materiile fecale sunt amestecate cu urina o Pacientul nu respectă
regimul alb, ceea ce duce la obținerea unor reacții fals pozitive
→ se explică consecințele nerespectării dietei
o Reacții fals pozitive → contaminarea fecalelor cu sânge menstrual
sau cu urină hematurică
o Reacții fals negative:
▪ Difuzarea sângelui din bolul fecal în apa din WC.
o Reacții pozitive:
▪ Medicamente care produc sângerare gastrointestinală:
aspirina, corticosteroizi, antiinflamatoare nesteroidiene
(indometacin, ibuprofen, adagin, movalis etc.)
▪ Medicamente care produc colita (ex.:metildopa și unele
antibiotice)
C-6 RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN
1. Definiție Exsudatul faringian este o examinare ce consta din recoltarea de secreții de la

nivelul cavitații faringiene (gâtului)
2. Microorganisme de la • Candida albicans, acest fung (ciupercă) determină apariția de afte bucale, o
nivelul faringelui infecție a cavității bucale și a limbii
• Neisseria meningitidis care poate determina meningita
• Streptococul β hemolitic de tip A, poate determina infecția streptococică a
faringelui, scarlatina sau febra reumatică
3. Scop Explorator
• Identificarea prezenței unei infecții bacteriene, fungice sau virale la
nivel orofaringian Identificarea stării de portaj (depistarea persoanelor
sănătoase purtătoare de germeni)
• Efectuarea antibiogramei pentru stabilirea sensibilității la antibiotic
Monitorizarea tratamentului
4. Materiale necesare • Masca de tifon
• Spatula linguală
• Eprubetă cu tampon faringian steril
• Tăviță renală
• Mănuși de unică folosință
5. Pregătirea pacientului • Pregătirea psihică: o Informați pacientul despre procedură pentru a
obține colaborarea o Obțineți consimțământul informat
• Pregătirea fizică: o Se anunță pacientul să nu mănânce, să nu bea apă,
să nu ia antiseptice pentru gât, să nu instileze soluții dezinfectante în nas,
să nu facă gargară, să nu se spele pe dinți, în dimineață recoltării
o Poziția pacientului va fi șezând pe scaun cu capul plecat către spate
98
6. Efectuarea procedurii • Se verifică identitatea pacientului și dacă acesta a respectat recomandările
privind procedura
• Se spală mâinile cu apă şi săpun și se îmbraca mănușile de unică folosință
Se folosește masca de protecție
• Se invită pacientul să deschidă gura larg și să încline capul pe spate
• Cu ajutorul unei spatula linguale se efectuează presiune pe limba pentru a
vizualiza gâtul Cu tamponul faringian steril se va recolta o mostră de secreții de
la nivelul părții posterioare a faringelui, prin mișcări de translație cu o ușoară
apăsare asupra mucoasei faringiene. De asemenea se recoltează secreții de pe
suprafața amigdalelor și zona periamigdaliană sau din oricare zonă faringiană dacă
există semne de inflamație locală
• Se retrage tamponul cu atenție pentru a nu atinge limba, dinții și buzele
• Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
• Se etichetează produsul și se transportă al laborator cât mai repede posibil
• Se notează în foaia de proceduri efectuarea acesteia
7. Supravegherea Pacientul va fi așezat confortabil în pat
pacientului
8. Evaluarea şi notarea • Bilanț pozitiv o Recoltarea s-
procedurii a făcut fără incidente o
Produsul nu a fost
suprainfectat
• Bilanț negativ /Ce faceți? o
Rezultate eronate
→ În timpul recoltării tamponul faringian se îmbibă cu salivă sau s-au
atins dinții, limba - se repetă recoltarea folosind alt tampon
o Pacientul prezintă senzație de greață, voma prin atingerea luetei
→ Pacientul este rugat să inspire adânc şi apoi să stea nemișcat în
timpul recoltării
COD PROCEDURI DE MONITORIZARE CLINICĂ ȘI BIOLOGICĂ

procedură
RECOLTAREA SPUTEI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
C-7 RECOLTAREA SPUTEI PENTRU FLORĂ BANALĂ
1. Definiție Sputa reprezintă totalitatea secrețiilor traheobronșice ce se expulzează din căile

respiratorii în urma unui acces de tuse.
2. Scop Explorator o Identificarea germenilor responsabili de infecții
respiratorii o Diagnosticarea tuberculozei
o Identificarea celulelor modificate de procese inflamatorii sau neoplazice
3. Tipuri de examene Examenele macroscopice (aspect, miros, cantitate, stratificare)
Examene citologice (depistarea celulelor modificate, euzinofile )
Examene bacteriologice (floră banală și antibiogramă)
Examene parazitologice
99
4. Materiale necesare Recipient steril cu capac etanș
Etichetă / formular cerut de laborator
Aerosol (clorură de sodiu hipertonă, acetilcisteină,) pentru a induce tusea, dacă

medicul indică
Aparat de aerosoli
Batiste igienice
Pungi din material plastic
Recipient colector pentru materialele folosite
5. Pregătirea Pregătirea psihică:

pacientului o Informați pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea,
asigurându-ne că a înțeles cum se procedează
o Se instruiește pacientul să nu mănânce, să nu fumeze, să nu se spele pe
dinți sau să-şi clătească gura cu soluții dezinfectante înainte de recoltare
pentru a nu influența rezultatul
o Se instruiește să nu înghită sputa, să nu o împrăștie, să expectoreze numai
în recipientul dat,
6. Efectuarea Recoltarea sputei prin tuse spontană o Recoltarea se face într-o cameră
procedurii special amenajată, sau în aer liber, pe balcon, nu în salon cu ceilalți pacienți
o Se verifică recomandarea și identitatea pacientului o
Pacientul va fi condus în camera de spută
▪ Se instruiește pacientul să inspire şi să expire profund de câteva ori
provocându-şi tusea (cel puțin de 3 ori); la ultima expirație este
sfătuit să tușească profund şi să expectoreze în recipient, circa 15
ml de spută
o Se pun mănușile de unică folosință și se acoperă
recipientul cu capacul o Se șterge exteriorul recipientului
cu un șervețel o Se introduce recipientul într-o pungă de
material plastic
Recoltarea sputei prin spălătură gastrică (la copii) – vezi tehnica spălăturii
gastrice o Se introduce sonda Nelaton/Levine, în stomac, dimineață, pe
nemâncate o Se introduc prin sondă 200 ml apă distilată, bicarbonatată, călduță,
care este evacuată imediat sau extrasă cu seringa
o Lichidul recoltat se trimite imediat la laborator deoarece germenii
căutați pot fi distruși dacă stau mai mult timp în contact cu mediul acid
al sucului gastric
o Dacă recoltarea se face pentru însămânțare şi lichidul trebuie trimis la
alt laborator, sucul obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na
Recoltarea sputei utilizând aerosoloterapia
100
o Se utilizează la pacienții care nu expectorează
o Pacientul așezat în semișezând va efectua aerosoli cu ser fiziologic
hiperton sau o altă soluție expectorantă timp de 10 minute până la
aerosolizarea întregii cantități de soluție
o Ulterior pacientul începe să tușească, iar sputa expectorată se
recoltează într-un recipient steril, transparent, cu capac, care va fi
etichetat și transportat la laborator
o Se colectează materialele utilizate o Se îndepărtează mănușile și se
spală mâinile
7. Supravegherea Pacientul va fi condus la salon, în pat și așezat comod
pacientului
8. Evaluarea şi Bilanț pozitiv o Pacientul este compliant şi reușește să-şi
notarea procedurii recolteze sputa
o Respectarea indicațiilor de recoltare se reflectă în acuratețea rezultatului
testului
o Pacientul nu reușește să expectoreze şi înghite sputa (mai ales femeile şi
copiii) – se va instrui pacientul
▪ Se anunță medicul care recomandă altă tehnică de recoltare
o Sputa este amestecată cu salivă şi resturi alimentare din cavitatea
bucală: ▪ Se repetă recoltarea instruind încă o dată pacientul şi ajutându-
l să respecte indicațiile de recoltare
RECOLTAREA SPUTEI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC AL

C-7.1.
BACILULUI KOCH
1. Scop Explorator, în vederea stabilirii diagnosticului de tuberculoză pulmonară
Sunt necesare 2 probe de spută pentru pacienții suspecți de tuberculoză, cât și pentru
pacienții aflați sub tratament antituberculos pentru urmărirea rezultatelor
chimioterapiei
Probele de spută se vor recolta fie „pe loc” (produs extemporaneu), fie dimineața
devreme (produs matinal)
2. Materiale necesare Recipiente din plastic transparent (3-4 cm diametru, 5-6 cm înălțime și 30-50 ml
capacitate) cu capac cu filet
Formular pentru laborator în trei exemplare standardizat
Șervetele sau batiste de unică întrebuințare

pacientului o Se anunță și se explică pacientului necesitatea recoltării
o Se instruiește să nu înghită sputa, să nu o împrăștie, să expectoreze numai în
recipientul special
o Pacientul va fi condus pentru recoltare într-un spațiu /cameră de recoltare
(în cazul în care aceasta nu există va fi condus afară sau pe balcon)
o Este sfătuit să nu consume alimente înainte de recoltare o I se arată
cum ce deschide recipientul
o Va realiza câteva inspirații profunde urmate de câteva secunde de apnee pentru
o bună mobilizare a secrețiilor traheo-bronșice și inducerea tusei
101
4. Efectuarea Se identifică pacientul și se verifică recomandarea
procedurii Se explică pacientului cum să expectoreze – vezi recoltarea sputei pentru floră banală
Pacientul se conduce în camera de recoltare unde este supravegheat prin vizor /geam
sau direct de către asistentul medical
După ce pacientul realizează recoltarea (primul eșantion) este condus în salon:
o Se verifică cantitatea și calitatea sputei (3-5 ml spută purulentă)
o Dacă aceasta nu corespunde se repetă manevra de recoltare o Se
informează pacientul când să aducă următorul eșantion
Depozitarea eșantioanelor recoltate se va face în frigiderul (+40) din camera de
recoltare, după verificarea etanșeității lor
• Se va completa formularul de analiză ce va însoți probele la laboratorul de
bacteriologie, respectând indicațiile de pe verso lui
• Transportul probelor de spută la laboratorul de bacteriologie se va face fie
imediat, fie în maxim o săptămână de la recoltare (în funcție de locul unde este
situat laboratorul) într-o cutie de transport prevăzută cu despărțituri pentru
fixarea flacoanelor
• La persoanele care nu tușesc și nu expectorează spontan sau înghit expectorația
(copii, femei) se vor aplica tehnici speciale de provocare și recoltare a sputei:
o Aerosoli expectoranți cu soluție de NaCl 10% o Lavaj
laringo-traheal cu ser fiziologic steril o Tubajul gastric
folosind sonde Nelaton la copii
o Aspiratul bronșic sau lavajul bronhoalveolar prin
fibrobronhoscopie
COD
procedură
C-8 RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE
102
RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE
C-8.1.
DIN PLĂGI ȘI COLECȚII DESCHISE
1. Definiție Colectarea de secreții purulente dintr-o leziune deschisă pentru identificarea, prin
examen de laborator, a microorganismelor care provoacă infecția
2. Scop Identificarea germenilor responsabili de infecție
Precizarea diagnosticului
Determinarea antibiogramei, în vederea stabilirii tratamentului cu antibiotic
3. Indicații Plăgi infectate

Fistule
Apariția unor colecții bacteriene la nivel o

Cutanat - pustule, furuncule, abcese,
o În tesuturile musculo-scheletale - abcese, flegmoane, osteomielita o În
ganglionii limfatici, o În viscere - abcese
o În cavități preformate (sinusuri paranazale, meninge, peritoneu,
sinovialele articulare).
4. Materiale necesare Trusă de mică chirurgie (trusă pentru efectuarea unui pansament) cu pense
anatomice, chirurgicale, hemostatice, foarfece, bisturiu etc.
Material moale steril (tampoane, comprese, feșe)
Soluții antiseptice pentru plagă şi tegument
Mănuși sterile
Ser fiziologic, pentru spălarea plăgii
Bandă adezivă (romplast)
Eprubetă cu tampon faringian steril
Tăviță renală
Containere sau saci pentru deșeuri medicale

pacientului o Se informează pacientul despre procedură și se explică necesitatea o
o Se informează pacientul că procedura poate fi dureroasa
o Se aşează în poziție comodă, în funcție de localizarea plăgii, se
administrează un calmant, la recomandarea medicului
6. Efectuarea Se identifică pacientul și recomandarea
procedurii Procedura se execută de medic sau de asistent (la recomandarea medicului)
Se spală mâinile și se îmbracă mănușile sterile
Se îndepărtează dacă leziunea este pansată vechiul pansament cu mișcări blânde, cu

ajutorul a două pense sterile
Se aseptizează tegumentul din jurul plăgii,
103
Se recoltează cu ajutorul tamponului, prin ștergerea secrețiilor din părțile profunde ale
plăgii sau din zonele cu granulație, de sub cruste
Se introduce tamponul în eprubetă şi se aplică capacul prin înfiletare
Pe tub și pe cererea de analize se lipesc etichete cu cod de bare unic corespunzător,

identic pentru cerere și tuburi sau alte recipiente cu produse recoltate în același
moment pentru același pacient o Atât pe cerere cât si pe tubul cu produs se notează
zona din care s-a făcut recoltarea
Produsele recoltate se trimit la laborator
Se continuă efectuarea toaletei plăgii, se pansează steril locul (sau se aplică o

compresă cu marginile adezive)
Se reorganizează locul de muncă și îndepărtarea materialelor folosite
7. Supravegherea Pacientul se așează comod în pat și se supraveghează pansamentul aplicat Se

pacientului monitorizează pacientul în continuare
Se notează în foaia de evoluție a pacientului procedura, aspectul secreției, leziunii,
tegumentelor din jur
8. Evaluarea şi Bilanț pozitiv o Pacientul nu
notarea procedurii acuză durere
o Recoltarea s-a făcut în condiţii de asepsie, nu există risc de suprainfectare
o Pacientul acuză durere şi se produce sângerare → lucraţi cu blândețe o
Suprainfectare cu alţi germeni → se respectă cu strictețe asepsia şi
antisepsia
o Rezultatul nu este corect pentru că produsul nu s-a trimis în timp util la
laborator
C-8.2. RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE DIN COLECȚII ÎNCHISE
1. Definiție Colectarea de secreții purulente dintr-o leziune închisă, pentru identificarea, prin
examen de laborator, a microorganismelor care provoacă infecția, în vederea
precizării diagnosticului
2. Scop Identificarea bacteriilor din colecții închise
Precizarea diagnosticului
Determinarea antibiogramei, în vederea stabilirii tratamentului cu antibiotic.
3. Loc Pustule
Abcese
Furuncule
4. Materiale necesare Seringă cu ac steril de 5-10 ml,

Alcool 700
Tampoane de vată sterile
Eprubete cu mediu de cultură/eprubetă sterilă cu tampon fixat pe porttampon
Mănuși sterile
104
Tăviță renală.
Containere sau saci pentru deșeuri medicale

pacientului o Se informează pacientul despre procedură și se explică necesitatea o
o Se aşează în poziție comodă, în funcție de localizarea plăgii, se administrează
un calmant, la recomandarea medicului
6. Efectuarea Se identifică pacientul și recomandarea
procedurii Se conduce pacientul în sala de tratamente/intervenții chirurgicale
Recoltarea este efectuată de medic o Asistentul pregătește materialele necesare,
pregătește pacientul și servește
medicul
Se aseptizează locul cu un tampon îmbibat în alcool 700, pe zona unde există colecția
Se puncționează cu un ac adaptat la seringă, în locul de maximă fluctuenţă şi se aspiră

cam 1 ml de secreție
Conținutul din seringă se poate introduce, imediat după ce a fost recoltat într-o
eprubetă sterilă
Pe eprubetă și pe cererea de analize se lipesc etichete cu cod de bare, unic,
corespunzător, pentru același pacient o Se notează pe cerere regiunea puncționată
Se închide eprubeta cu capacul, se etichetează, se trimite la laborator;
Se aplică de către medic, conduita terapeutică în cazul colecției purulente(evacuare,

toaletare, meşare și se pansează şi bandajează steril locul puncționat)
Materialele folosite se îndepărtează
7. Supravegherea Pacientul se așează comod în pat și se supraveghează pansamentul aplicat pe zona

pacientului colecției
Se notează în planul de evoluție a pacientului procedura, aspectul secreției, leziunii,
tegumentelor din jur
8. Evaluarea şi Bilanț pozitiv o Pacientul nu
notarea procedurii acuză durere
o Recoltarea s-a făcut în condiţii de asepsie, nu există risc de suprainfectare
o Pacientul acuză durere şi se produce sângerare → lucraţi cu blândețe o
Suprainfectare cu alţi germeni → respectați cu strictețe asepsia şi antisepsi
C-8.3. PRELEVAREA PRODUSELOR PENTRU EXAMENE MICOLOGICE
1. Definiție Micozele (ciuperci) pot genera infecții micotice pe suprafața pielii şi / sau pe anexele
pielii
2. Scop/indicații Examen microscopic
Examen bacteriologic
Diagnosticul dermatomicozelor
105
3. Materiale necesare Tampon sau compresă sterilă
Alcool 700/ alcool izopropilic
Bisturiu steril
Cutii Petri sterile
Tampon de exsudat
Ser fiziologic
Bandă adezivă transparentă
Lame de microscop
Ac de seringă steril
Pensă chirurgicală sterilă
Foarfecă sterilă
Apăsător de limbă steril / de unică folosință
Mănuși
Container pentru deșeuri medicale
4. Pregătirea Se anunță bolnavul și se lămurește asupra caracterului inofensiv al recoltării

pacientului Prelevarea probelor se fa face în cabinetyl de dermatologie
5. Efectuarea Se spală mâinile cu apă și săpun Se
procedurii îmbracă mănuşilor
Prelevarea în micozele scalpului:
o Se examinează scalpul cu lampa Wood
o Se recoltează firele de păr fluorescente cu ajutorul unei pense sterile o
Firele de păr se obțin sprin smulgere atât din centrul cât și de la periferia
leziunii; se colectează într-o cutie Petri sterilă.
106
o Pe cutia Petri sterilă se aplică eticheta cu codul de bare identic cu cel din cererea
electronică de analize.
• Prelevarea în micoze cutanate:
o Se recomandă ca recoltarea să se facă din leziuni tinere , apărute recent și care
nu au fost tratate cu antimicotice
o Se badijonează suprafața leziunii cutanate cu un tampon sau compresă
îmbibată în alcool 700 pentru îndepărtarea bacteriilor de suprafață
o După uscarea zonei(evaporarea alcoolului), se raclează tegumentul de la
circumferința activă ( marginea leziunilor circinate) cu lama unui bisturiu
steril.
o Scuamele rezultate se colectează într-o cutie Petri sterilă
o Pe cutia Petri se lipeste eticheta cu codul de bare identic cu cel din cererea
electronică de analize.
o În cazul în care leziunea nu prezintă scuame sau este prea inflamată se
folosește un tampon de exsudat îmbibat în prealabil în ser fiziologic steril și
cu care se șterge energic zona respectivă.
o Pe eprubeta cu tamponul de exsudat se lipesșe eticheta cu codul de bare identic
cu cel din cererea electronică de analize.
o În cazul leziunilor veziculare sau buloase se va recolta plafonul veziculei care
se detașează utilizând vârful unui ac de seringă steril. Produsul se depune într-
o cutie Petri sterile pe care se lipește eticheta cu codul de bare identic cu cel
din cererea electronică de analize.
• Prelevarea în micozele mucoaselor (faringiana, nazala, linguala, vaginala) o Se
reiau manevrele și precauțiile de la recoltarea exsudatelor faringian, nazal și al
secrețiilor vaginale
o Se notează pe tampon „examen micologic”. o Se lipește eticheta cu codul de
bare identic cu cel din cererea electronică de analize.
o Pentru exsudatul lingual se procedează astfel
✓ Pacientul se aşează pe scaun cu capul aplecat pe spate şi deschide gura la
maximum pentru a se evidenția peretele posterior al faringelui,
amigdalele, pilierii şi vârful palatin.
✓ Cu muchia unui apăsător de limbă se raclează suprafața limbii
✓ Exsudatul astfel recoltat se șterge de pe apăsătorul de limbă cu tamponul
de exsudat
✓ Se notează pe tampon „examen micologic”.
✓ Se lipește eticheta cu codul de bare identic cu cel din cererea electronică
de analize.
• Prelevarea în onicomicoze:
o Se recomandă două metode de recoltare:
o Se taie cu foarfeca sterilă extremitatea distală a unghiei afectate
o Se raclează cu lama unui bisturiu steril stratul superficial compact pentru
obținerea de scuame
o Indiferent de metoda folosită, produsul obținut (unghie sau scuame) se pune
în cutie Petri sterile pe se lipește eticheta cu codul de bare identic cu cel din
cererea electronică de analize Reorganizarea locului de muncă: o Se aruncă
materialul infectat (ace, seringi, tampoane) în recipiente speciale care se vor
incinera
o Se decontaminează, se dezinfectează și se pregătesc pentru sterilizare
instrumentele folosite
107
6. Supravegherea • Bolnavul este ajutat să se instaleze într-o poziţie cât mai confortabila în pat
pacientului • Se notează procedura
COD
procedură
C-9 RECOLTAREA SECREȚIILOR GENITALE
C-9.1. RECOLTAREA SECREŢIEI URETRALE LA BĂRBAT
1. Definiție Examenul secreției uretrale este metoda prin care se identifică agenții patogeni
responsabili de infecția uretrei masculine și / sau a prostatei
Examenul secreției uretrale poate releva atât bacterii „obișnuite”, cât și fungi
(ciuperci), dar și microorganisme „speciale”, cum ar fi Chlamydia trachomatis,
Mycoplasma hommini sau Ereaplasma urealiticum, responsabile de uretrite sau uretro-
prostatite
2. Scop Obţinerea informaţiilor referitoare la agenţii patogeni care produc infecții uretrale
3. Materiale necesare Tampon de exsudat și mediu de transport
Comprese sterile
Mănuşi sterile
Etichete
Pentru antigene genitale din secreția uretrală (Antigene Chlamydia trachomatis și

Mycoplasma/Ureaplasma) o Flacon cu mediu pentru Ag Chlamydia trachomatis
procurat din laborator
(capac mov); se păstrează la temperatura camerei o Flacon cu mediu pentru
Ag Mycoplasma/Ureaplasma procurat din laborator (capac alb); se păstrează la
frigider dacă nu este folosit în ziua respectiva
o Se informează pacientul cu privire la necesitatea efectuării examenului,
momentul recoltării
o Se explică procedura, anunţându-se pacientul să nu urineze cu cel puțin 2 ore
înainte de recoltare
o Se asigură pacientul de păstrarea confidențialității și se obține
consimțământul
o Poziția pacientului este de decubit dorsal
o Recoltarea se realizează dimineața fără ca pacientul să nu își facă toaleta
organelor genitale sau să urineze
o Se atenționează că recoltarea prevede o manevră neplăcută o Se obține
colaborarea o Se asigură intimitatea
5. Efectuarea procedurii Se identifică pacientul
Se spală mâinile și se pun mănușile
Se exercită o presiunea blândă asupra meatului uretral
108
Se recoltează pe tampon secreția uretrală spontană sau provocată o Dacă nu apare
scurgere spontană, se prinde penisul între degetul medius și inelar, iar cu degetul
mare și indexul se deschide meatul urinar.
o În afara excitației sexuale și a micțiunii recente meatul urinar nu trebuie să
conțină fluid vizibil. o Dacă în afara acestor două condiții, meatul prezintă urme
de fluid, acestea se prelevează pe tampon
Dacă nu se poate face prelevare la nivelul meatului, se recoltează intrauretral cu
tamponul o Tamponul se introduce în uretră, blând, cu mișcări fine de rotație până
la o adâncime de cca 2 cm
o La retragere se imprimă tamponului tot mișcări de rotație, evitând contactul cu
regiunile adiacente
Se introduce tamponul în mediul de transport la laborator
Recoltarea pentru antigene genitale din secreţia uretrală (Chlamydia trachomatis și

Mycoplasma hommini / Ureaplasma urealiticum) trebuie să se desfășoare în
urma aceleiași pregătiri și în aceleași condiţii o După recoltare, vârful tamponului se
introduce în recipientele speciale corespunzătoare fiecărui antigen având grijă
ca partea cu produs (dopul de vată) să fie imersat în mediul de transport
Pe recipiente se lipește eticheta cu cod de bare identică cu cea de pe cerere sau alte
recipiente recoltate pacientului în același timp
Se colectează materialele
6. Supravegherea Pacientul se așează comod în pat

pacientului Se supraveghează funcțiile vitale, apariția durerii
Se notează procedura în dosarul de îngrijire
C-9.2. RECOLTAREA SECREŢIILOR CERVICO-VAGINALE
1. Definiție Este un test calitativ indirect care permite evaluarea funcției ovariene pe baza
modificărilor histologice şi citologice suferite de epiteliul vaginal sub influența
hormonilor ovarieni
Examenul citotumoral Babeș-Papanicolau este un test complex utilizat pentru
depistarea leziunilor necanceroase şi a cancerelor incipiente cervicale la femeile
asimptomatice
2. Indicații Indicații generale:
o Amenoree patologică, tulburări ale ciclului menstrual, menometroragii,
sterilitate, infertilitate, disfuncții endocrine cu repercusiuni asupra activităţii
ovariene, (hipofiza, tiroida, suprarenală) afecţiuni tumorale benigne sau
maligne mamare, controlul eficacităţii tratamentului hormonal
Indicațiile examenului citotumoral Babeș-Papanicolau o O dată pe an la femeile în
vârstă de peste 18 ani care au activitate sexuală o La femeile care nu prezintă
leziuni cervicovaginale vizibile precum şi la cele cu leziuni care evocă un proces
inflamator sau distrofic la examenul clinic sau colposcopic
Contraindicații:
o Infecții acute şi subacute genitale înalte, inflamaţii cervicovaginale prolaps
genital, cancerul genital
109
3. Materiale necesare Spatula Ayre (se evită spatulele de metal) pentru prelevarea vaginală și exocervicală
Perie mică cilindrică pentru prelevarea endocervicală
Tampon de vată montat pe un porttampon pentru recoltare endocervicală
Lame de sticlă cu extremități aspre, curate, degresate, uscate
Fixator, alcool, eter în proporții egale
Valve vaginale sau specul vaginal
4. Pregătirea Se evită contactele sexuale şi spălăturile vaginale cu 5 zile înainte de începerea

pacientei prelevărilor şi pe parcursul acestora
Este avertizată asupra programului de recoltare:
• La femeile cu ciclul ovarian scurt (21-24 zile) prelevările încep în ziua a 7-a la
interval de 2 zile
• La femeile cu ciclul de 28-32 zile se recoltează începând cu zilele 8-10 la
interval de 2 zile
• Nu se recoltează în caz de sângerare vaginală
Pentru testul citotumoral Babeș-Papanicolau:
Este avertizată sa nu efectueze nici o manevră vaginală cu 72 ore înaintea examenului

(toaleta vaginală, aplicații de ovule, creme vaginale)
Se evită raporturile sexuale cu 24 ore înainte de recoltare
Nu se efectuează manevre obstetricale cu 24 ore înainte (tușeu vaginal, colposcopie,

tamponamente vaginale etc.)
Prelevarea se face în afara menstruației, în afara infecției locale şi de preferinţă în
perioada de mijloc a ciclului
5. Efectuarea Se recoltează cu ansa de la nivelul fundurilor de sac vaginale laterale şi posterior
procedurii Se realizează frotiuri care se trimit la laborator
Recoltare pentru testul citotumoral Babeș-Papanicolau o Se evidențiază cavitatea
vaginală prin introducerea valvulelor sau speculului nelubrifiate - recoltarea se
face de la mai multe niveluri:
o Din fundul de sac vaginal
o De la nivelul exocolului utilizând pentru ambele tehnici spatula Ayre efectuând o
mișcare de raclaj
o De la nivel endocervical utilizând peria cilindrică (mai rar tamponul care
absoarbe unele celule)
o Se fac lame pentru fiecare zonă din care s-a efectuat recoltarea
o Întinderea secreției pe lama se face printr-o mișcare sinuoasă a spaţiului, de la
un capăt la celălalt fără a apăsa prea tare
o La extremitățile lamelor se notează numele pacientei precum şi tipul prelevării
(v-vaginală, c-exocol, e-endocol)
o Lamele se trimit la laborator
110
6. Evaluarea şi notarea Se face după mai multe clasificări (Papanicolaou, Richard, Bethesda)
procedurii Clasificarea Papanicolaou împarte frotiurile în 5 clase în funcţie de gradul de deviere
morfologică de la tipul normal:
o Clasa I – absența de celule anormale sau atipice
o Clasa a II-a – citologie atipică dar fără evidenţă pentru malignitate o Clasa
a III-a – citologie sugestivă, dar neconcludentă pentru malignitate o Clasa a IV-
a – citologie puternic sugestivă pentru malignitate o Clasa a V-a – citologie
concludenta pentru malignitate
7. Observații Pentru completarea informaţiilor se mai pot realiza:
o Frotiul vaginal (la femei cu histerectomie totală pentru displazie sau carcinom)
o Frotiul vulvar (pentru leziuni vulvare vizibile)
COD
PROCEDURI DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Procedură
D
D-1. Aspecte generale referitor la administrarea medicamentelor
1. Definiție Prin medicament se înțelege orice produs de origine animală, vegetală, umană sau
chimică transformat într-o formă de administrare ( solidă sau lichidă), prescris de medic
și care este utilizat pentru tratamentul, prevenirea, ameliorarea sau vindecarea unor boli
și simptomele lor
2. Clasificare în Sunt medicamente destinate pentru:

funcție de scop o Uz intern
▪ Cuprind toate medicamentele care acționează după ce ajung în circulaţia
sanguină pe diferite căi: orală (per os) sau parenterală (pe altă cale decât
cea digestivă)
▪ Se prezintă sub formă de: pudre, siropuri, picături, poţiuni, suspensii,
comprimate, tablete, drajeuri, capsule, granule, supozitoare
o Uz extern
▪ Unele sunt aplicate pe suprafața pielii sănătoase, altele sunt folosite
pentru tratarea unor leziuni cutanate
o Uz local
▪ Sunt destinate tratamentului afecţiunilor locale, spre exemplu colirurile
pentru afecțiunile oculare sau aerosolii în diferite afecţiuni pulmonare
3. Responsabilități Prescrierea medicamentelor intră în aria de competență și responsabilitatea medicului
Modul de administrare al medicamentelor este prescris de medic ținând cont de

următoarele considerente:
111
o Starea generală şi toleranță individuală a pacientului o
Particularități anatomice şi fiziologice ale pacientului o
Capacitatea de absorbție şi timpul acesteia o Efectul asupra căii
de administrare (mucoase, tegumentare) o Interacțiunea dintre
combinațiile de medicamente administrare o Scopul urmărit şi
evoluţia bolii pacientului
Asistentul medical va respecta regulile generale de administrare a medicamentelor, va nota
și semna în planul de îngrijire al pacientului administrarea unui medicament, va
supraveghea pacientul după administrare și va anunța medicul în cazul apariției reacțiilor
adverse la medicamentele administrate
112
4. Forme • Pentru calea orală:
farmaceutice ✓ Forme solide: comprimate, drajeuri, tablete, capsule, granule,
✓ Forme lichide
▪ Soluții: substanțe dizolvate în apă, alcool
▪ Mixturi: amestecuri de soluții sau soluții cu substanțe insolubile care rămîn în
suspensie
▪ Infuzii : sunt soluții care se obțin din produse vegetale ( frunze, flori) ce se mențin
în contact cu apa la o temperatură apropiată de cea de fierbere
▪ Decocturi: soluții extractive obținute prin fierberea unor materii prime
farmaceutice în apă
▪ Emulsii: preparate din două lichide ce nu se pot amesteca, unul fiind dispersat în
celălalt.
• Pentru calea parenterală:
Sunt preparate medicamentoase sterile și apirogene sub formă de soluții,
suspensii sau pulberi, care se administrează parenteral cu seringa sau utilizând trusa de
perfuzie. Termenul „parenteral” provine din cuvintele grecesti „par” = în afară
de” și „enteron”= „intestin”, semnificând medicamente care ocolesc tractul gastro -
intestinal. 1. Forme farmaceutice injectabile administrate cu seringa
a) Soluții / suspensii sterile, ambalate în fiole sau flacoane
Aceste solutii pot fi :
✓ apoase putând fi administrate i.m. sau i.v.
✓ uleioase (de uz exclusiv intramuscular profund)
✓ depôt (creând un depozit de principiu activ la nivelul mușchiului sau
țesutului subcutanat; substanța medicamentoasă se eliberează lent, rărind
astfel ritmul de administrare)
b) pulberi pentru preparate injectabile - Sunt substanțe solide, sterile, ambalate
în flacoane exact dozate.
2. Forme farmaceutice perfuzabile
Sunt forme farmeceutice izotone, hipertone, sterile și apirogene, numai sub formă de
soluție apoasă, administrate strict intravenos cu dispozitive de perfuzare.
Solutiile perfuzabile pot conține :
✓ Substituenți de volum plasmatic (Dextran; Rheomacrodex) pentru bolnavii cu
volum circulant redus
✓ Electroliți ( NaCl 0,9%, sol. Ringer, soluții molare de KCl )
✓ Substanțe hepatoprotectoare (arginina; sorbitol)
✓ Glucoză, utilizată postoperator pentru alimentația parenterală, până la reluarea
tranzitului
✓ Hidrolizate de proteine care conțin aminoacizi și potasiu
✓ Substanțe hipertone care cresc diureza osmolară și reduc edemul cerebral Pentru
calea rectală formele farmaceutice folosite sunt:
✓ lichide, ex. clismele medicamentoase, volumul utilizat odată variind între 100 și
150 ml
✓ semisolide: unguente ano – rectale
✓ solide: supozitoarele
Forme farmaceutice vaginale
Sunt forme farmaceutice semisolide, sau solide administrate pe mucoasa vulvo -
vaginala în scopul obținerii unui efect terapeutic local.
113
Distingem:
✓ unguentele vulvo - vaginale - cu efect antifungic sau antiinflamator ✓
ovulele
✓ comprimate vaginale
Forme farmaceutice administrate pe mucoase

1. Forme farmeceutice oftalmice o coliruri
o unguente oftalmice- se aplica pe pleoape si gene o
solutii care permit umectarea lentilelor de contact
2. Forme farmaceutice otologice- sunt forme farmaceutice lichide si semisolide care
instilate sau aplicate in conductul auditiv
3. Forme farmaceutice rino - faringiene
Sunt forme farmaceutice lichide sau semisolide, care instilate, pulverizate sau
aplicate la nivelul mucoasei nazale contribuie la tratamentul unor afecțiuni nazo -
faringiene.
Nazal pot fi administrate : o picăturile nazale cu efect
decongestionant local sau antialergic local o spray-uri nazale cu
efect antialergic local o unguente nazale, cu efect emolient local
4. Forme farmaceutice buco - faringiene
Sunt forme farmaceutice lichide sau solide destinate tratamentului sau profilaxiei
unor afectiuni gingivo - buco - faringiene sau igienei cavității bucale.
Pe cale bucofaringiană pot fi administrate :
a) gargarisime („gargara” = a clăti cavitatea bucală fără a înghiți lichidul
respectiv)
b) colutorii, sunt forme farmaceutice lichide, de consistență vascoasă ce se aplică
pe gingii, limba și pereții interni ai cavității bucale, avand un efect terapeutic
local (antimicotic, antiinflamator, antiseptic local).
c) apă de gură- sunt solutii apoase sau hidroalcoolice cu efect dezodorizant și
antiseptic local
d) comprimate bucale (pentru supt)
e) comprimate sublinguale- utilizate în urgențe, întrucât eliberează rapid
principiul
activ
Forme farmaceutice aplicate pe tegumente :

a) loțiuni
b) soluții alcoolice- utilizate pentru frecții sau badijonări locale
c) unguente cutanate cu efect antiinflamator și antibacterian
d) dispozitive transdermice
114
5. Căile de • Căi directe:
administrare o Calea cutanată o Calea mucoaselor
o Calea digestivă → orală,
sublinguală, gastrică, intestinală) o
Calea respiratorie → nazală, traheo-
bronşică o Calea ureterală și vaginală
• Căi indirecte – parenteral(injecții): o calea subcutanată o
calea intramusculară o calea intravenoasă o calea
intradermică o alte căi parenterale
✓ calea intraarterială (rar)
✓ calea intrarahidiană
✓ calea seroaselor: intraperitoneal, intrapleural, intrapericardic,
intraarticular (acțiune locală administrare de antiinflamator) ✓ calea
intracardiacă - în stop cardiac
6. Reguli generale Respectarea medicamentului prescris (înlocuirea acestuia se face cu aprobarea

de administrare medicului)
Identificarea medicamentelor de administrat – asistenta trebuie să recunoască forma de
prezentare, culoarea, mirosul, consistenţa, diametru, grosimea, inscripții, inițiale, etichete
Verificarea calităţii lor (timp de valabilitate, ambalaj, miros, decolorare, supracolorare,

precipitare, floculare – când nu este specificată flocularea în prospect, integritate,
tulburare, opalescență, lichefiere, modificarea consistenţei solidelor). Medicamentele
vor fi păstrare – în funcţie de recomandările din prospect – la rece, la cald, la
temperatura camerei, ferite de lumină sau umiditate
Respectarea căilor de administrare a medicamentelor este obligatorie! Soluţiile
uleioase se administrează stric intramuscular, soluţiile hipertone se administrează strict
intravenos. Nerespectarea căii de administrare poate duce la complicații grave: de
exemplu, soluțiile uleioase introduse intravenos produc embolia uleioasă și chiar decesul
pacientului, soluțiile hipertone sunt incompatibile cu țesutul muscular, subcutanat și
produc necroza acestora.
Respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic este important (
ritmul de eliminare din organism al medicamentelor este diferit, în unele cazuri dozele
administrate mai repede se pot cumula și atunci medicamentele devin toxice, altele se
elimină repede din organism și nu mai sunt eficiente sau pot determina chimiorezistență
- cazul antibioticelor) – unele medicamente se administrează înainte de masă –
pansamentul gastric, altele se administrează în timpul mesei – fermenții digestivi, altele
după masă – antiemetizante. Orarul de administrare se stabilește în funcţie de alimentaţie,
efectul terapeutic al medicamentului, timpul de eliminare din organism, intoleranţă la
medicamente, starea generală
Respectarea dozei de administrare
Respectarea somnului fiziologic al pacientului (excepţie fac antibioticele etc.)
Evitarea incompatibilităților. Prin asociere unele medicamente pot deveni toxice sau
dăunătoare. Nu se asociază histamine cu antihistamine, sulfamide cu acidul
paraaminobenzoic, medicamente cu antidoturile lor. Unele incompatibilități sunt căutate
(procaina cu adrenalina, morfina cu atropina) pentru a obține efectul terapeutic scontat
115
Servirea bolnavului cu doza unică de medicament (TSS – tratament strict supravegheat)
Respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor: tablete, capsule, soluţii,

picături, injecții, ovule, supozitoare
Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise (indicații, contraindicații,
incompatibilități, efecte secundare)
Anunţarea imediată a greșelilor de administrare a medicamentelor (schimbarea
medicamentul, nerespectarea dozei, nerespectare căii, nerespectarea orarului)
Administrarea imediată a medicamentului desfăcut sau deschis
Prevenirea infecțiile asociate asistenței medicale prin respectarea măsurilor de

asepsie, igienă şi antisepsie pentru fiecare cale de administrare.
7. Doze de În funcţie de cantitatea administrată, același produs poate acționa ca aliment, medicament
medicament sau toxic diferențiind:
o Doza terapeutică: doza administrată cu scop terapeutic, fără efect toxic.
Variază de la doza minimă cu efect terapeutic la doza maximă cu efect
terapeutic
o Doza maximă: doza administrată în cantitatea cea mai mare fără acţiune toxică
asupra organismului
o Doza toxică: doza administrată care provoacă fenomene toxice grave pentru
organism
o Doza letală: doza care conduce la decesul pacientului
o Doza de medicament introdusă în organism acționează diferit şi în funcţie de
calea de administrare datorită absorbției diferite:
▪ Administrate pe cale digestivă medicamentele sunt inactivate parțial de
sucurile digestive, astfel că medicamentul se absoarbe în sânge în
cantitate mai mică
▪ Administrate pe cale intramusculară medicamentele sunt absorbite lent ▪
Administrate pe cale intravenoasă medicamentele acționează în doză
integrală, cu efect rapid, puternic, violent
Astfel, aceeași substanţă, în aceeași cantitate, datorită căii de administrare, poate acţiona
diferit, în unele cazuri chiar ca un toxic
Doza de medicament acționează în funcţie de:
o Cantitate o Vârstă
o Cale de
administrare o
Medicație asociată o
Reactivitatea
organismului o Starea
generală a pacientului o
Greutate şi înălțime o
Boli asociate
8. Observații Se interzice depozitarea medicamentelor în noptiera bolnavului!
Administrarea medicamentelor în spital este sarcina asistentei medicale
Pentru prevenirea infecţiilor intraspitalicești se vor respecta strict normele igienice de

administrare
Medicamentele se administrează pe calea şi după orarul stabilit de medic
116
COD
Procedură
D-2 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ
1. Definiție Introducerea în organism a unor medicamente, substanțe active, cu ajutorul unor seringi
şi ace sterile, ocolind tubul digestiv
2. Indicații Aplicarea tratamentelor medicamentoase injectabile
Realizarea de monoteste sau intradermoreacții
Teste de sensibilizare sau cure de desensibilizare
Injectarea de produse necesare realizării unor investigații (produse radioopace,

radioactive, izotopi)
3. Loc de elecție Injecțiile se pot face:
o În țesuturile organismului: intramuscular, subcutanat, intradermic o
Direct în circulația sanguină: injecția intravenoasă
4. Materiale O tavă medicală curată
necesare Seringi sterile adaptate volumului de injectat
Ace sterile: pentru aspirarea medicamentului de injectat, pentru realizarea injecției
Medicamentele prescrise
Comprese sterile
Soluții antiseptice
Un garou (în caz de injecție i.v.)
Container pentru colectarea deșeurilor medicale
5. Pregătirea Se oferă informaţii despre procedură şi despre modul de administrare Se

pacientului explică natura produselor injectate şi utilitatea lor
Se realizează instalarea confortabilă şi în siguranță a pacientului pentru ca injectarea să se
facă în cele mai bune condiții
6. Prepararea Se verifică prescripția medicală, data prescripției produsului, integritatea ambalajelor,
soluției de înainte de a începe procedura
injectat Se prepară medicamentul de injectat în funcție de condiționarea substanței active: fiolă
cu doză unică, flacon cu doze multiple, flacon cu pulbere de dizolvat o În cazul fiolei /
flaconului cu doză unică:
▪ Se dezinfectează gâtul fiolei cu o compresă îmbibată în alcool timp de
30 de secunde (timp de contact recomandat de Precauțiunile
Universale) și se rupe apoi gâtul fiolei
117
▪ Se montează acul de aspirație (mai gros) la amboul seringii
▪ Fiola, ținută între indexul şi degetul mare al mâinii nedominante, este
poziționată cu deschiderea în jos pentru a aspira conţinutul său
▪ Se aspiră numai cantitatea prescrisă de medic
▪ Se aruncă fiola
▪ Se tapotează ușor seringa şi se elimină bulele de aer
▪ Se îndepărtează acul de aspirație şi se aruncă în container
▪ Se adaptează la seringă acul pentru injectare, capișonat, şi se repune seringa
în ambalaj
o În cazul unui flacon cu doze multiple ▪ Se verifică data
deschiderii flaconului şi modul de conservare:
• Ca regulă generală, un flacon deschis de mai mult de 8 ore,
nu mai trebuie utilizat
• În cazul insulinei, poate fi utilizată timp de 30 de zile de la
deschiderea flaconului
▪ Se șterge dopul de cauciuc al flaconului cu o compresă îmbibată în soluţie
antiseptică (în cazul primei utilizări trebuie mai întâi să se îndepărteze
căpăcelul metalic de deasupra)
▪ Se montează la seringă acul de aspirație
▪ Se aspiră cantitatea prescrisă din flaconul ținut răsturnat ▪ Se
îndepărtează bulele de aer din seringă
▪ Se îndepărtează acul de aspirație şi se aruncă în container
▪ Se adaptează la seringă acul pentru injecție protejat (capișonat) o În cazul
flaconului cu pulbere de dizolvat
▪ Se aspiră în seringă solventul (lichidul) pentru dizolvare (ser fiziologic)
▪ Se dezinfectează dopul de cauciuc al flaconului
▪ Se injectează solventul în flaconul cu pulbere
▪ Se amestecă soluția până la dizolvarea completă a pulberii, fără să se
retragă acul cu seringa
▪ Se aspiră medicamentul diluat în seringă şi se elimină bulele de aer
▪ Se îndepărtează acul cu care s-a aspirat, se aruncă în container şi se
adaptează acul pentru injecție lăsându-l în teaca protectoare
D-2.1. Injecția intradermică (ID)
1. Definiție Introducerea unei cantități mici de produs (mai puțin de 1 ml) în stratul dermic al pielii
2. Scop Explorator
Terapeutic
3. Indicații Injectarea de alergeni în piele ca metodă de diagnostic pentru aprecierea reacției la

contraindicații alergeni
Testarea la tuberculină
Testarea unor medicamente cu potențial de sensibilizare a organismului (antibiotice,

anestezice)
Vaccinarea BCG
4. Loc de elecție Fața anterioară a antebrațului, porțiunea medie
118
Zona scapulară, subclaviculară
Fața externă a brațului şi a coapsei o Se evită zonele pigmentate, păroase sau intens
keratinizate (îngroșate),
infectate
5. Materiale Seringă sterilă de 1 ml. / seringă pentru tuberculină
necesare Ac steril de 1-1,5 cm lungime, solidar, de regulă, la seringă
Comprese sterile / tampoane de vată
Soluţie antiseptică necolorată
Soluția medicamentoasă corect dozată
Colector de ace utilizate

pacientului o Se informează pacientul despre procedură pentru a obține
colaborarea o Se obține consimțământul informat Pregătirea fizică: o Se
intervievează pacientul pentru a identifica profilul alergologic al acestuia precum şi
experienţa legată de testare
o Se alege locul de elecție
o Pacientul poate rămâne în picioare sau așezat
7. Efectuarea • Se spală mâinile şi se îmbracă mânușile
procedurii • Se aspiră soluția în seringă respectând procedura
• Se dezinfectează zona aleasă
• Se îndepărtează capacul de la ac prin tracțiune
• Se întinde pielea din zona aleasă folosind policele mâinii nedominante
• Se poziţionează seringa astfel încât acul să fie aproape paralel (tangent) cu pielea
pacientului la un unghi de 10-15" faţă de planul cutanat şi cu bizoul orientat în sus
• Se introduce acul aproximativ 4 mm astfel încât vârful să fie vizibil prin piele
• Se injectează lent soluția( 0,1 ml) împingând pistonul fără să se aspire
• Se observă formarea la locul inoculării a unei papule albe, cu aspect de coajă de portocală
și cu diametrul de 5-6 mm
• Se retrage acul fără să se maseze locul
• Se aruncă acul cu seringa în containerul special
• Se îndepărtează mănușile, se aplică un gel dezinfectant pe mâini Se supraveghează
atent bolnavul şi reacția locală
8. Supravegherea • Se solicită pacientului să rămână așezat încă 20- 30 de minute după injectare
pacientului • Se supraveghează locul injecției după administrare
• Se monitorizează comportamentul, funcțiile vitale
• Se citește reacția locală în funcție de scopul ei
• Se notează procedura în fişa cu proceduri
119
9. Evaluarea Bilanț pozitiv o Medicamentul este administrat respectând cele cinci reguli: pacientul
procedurii identificat, medicamentul prescris, doza corectă, calea adecvată, timpul potrivit
o Pacientul este liniştit, relaxat iar la locul inoculării nu apar reacţii majore de
sensibilizare Bilanț negativ o Vârful acului nu pătrunde în derm şi soluţia se scurge
în afară o Se pătrunde cu aproximativ 1 mm mai profund în grosimea dermului
o Acul pătrunde prea adânc, determinând o infiltraţie difuză fără să se formeze papulă
albă delimitată → Se retrage uşor acul şi se repoziţionenză în grosimea dermului
o La locul testării apar reacţii pozitive sau intens pozitive: vezicule, ulceraţii, necroza
ţesutului → Se anunţă medical
o Lipotimie, risc de accidentare prin cădere dacă pacientul nu rămâne în repaus la pat
→ Se lămureşte pacientul despre obligativitatea menţinerii repausului la pat 30 de
minute după injecţie
o Reacţie anafilactică sau şoc anafilactic care ameninţă viaţa → Se anunţă medicul și
se intervine de urgenţă conform protocolului
10. Observații • Dacă produsul este conservat la rece, se lasă la temperatura ambiantă timp de o oră,
înainte de injectare
• Produsul liofilizat este reconstituit cu diluantul furnizat sau cu ser fiziologic
• Se prepară diluția pentru testare în cazul antibioticelor, conform procedurii standard
D-2.2. Injecția subcutanată (SC)
1. Definiție Injectarea în țesutul subcutanat a unui produs terapeutic hidrosolubil, noniritant, în

condiții relativ simple și indolore
2. Responsabilități În cadrul rolului propriu, asistentul medical este abilitat să practice injecția sau să aplice
un protocol care este datat și semnat de medic!
3. Scop Terapeutic
4. Indicații/obiective Administrarea de insulină și de anticoagulante livrate în seringi preumplute

Administrarea de produse medicamentoase ce nu pot fi utilizate pe cale venoasă sau
intramusculară
Administrarea unor vaccinuri (ROR, varicelic)
5. Loc de elecție Regiunea periombilicală la 2-3 cm distanță faţă de ombilic şi faţă de linia de centură
Fața dorsolaterală a brațului la 8-12 cm deasupra cotului
Fața antero-laterală a coapsei la 5-6 cm deasupra genunchiului
Regiunea supra şi subspinoasă a omoplaților
6. Materiale necesare Seringi preumplute pentru anticoagulante cu greutate moleculară mică Seringă
specială pentru insulină,
Stilou injector pentru insulină
Produsul de injectat
Ser fiziologic/apă distilată pentru reconstituirea soluției, dacă produsul este liofilizat
Tampoane de vată, soluție dezinfectantă
120
Cutii colectoare/ incineratoare pentru materialele rezultate din activitatea medicală

pacientului o Se informează pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea o
Se obține consimțământul informat
o Se selectează zona de elecție
o Se poziționează pacientul în funcție de locul ales: decubit dorsal, poziție
șezândă cu mâna sprijinită în șold, decubit ventral pentru zonele supra şi sub
spinoase ale omoplaților
o Înainte de administrare se identifică un eventual profil alergologic al
pacientului
8. Efectuarea Se verifică prescripția medicală și identitatea pacentului
procedurii Se verifică integritatea ambalajelor seringilor și termenul de valabilitate
Se pregătește produsul pentru injectat folosind tehnica aseptică
Se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință
Se dezinfectează zona aleasă pentru injecție

! Nu se dezinfectează zona cu alcool în cazul injecției cu insulină
Se formează un pliu cutanat, pentru a evita pătrunderea acului intramuscular, prinzând
pielea între degetele index, mediu și police și detașând-o de pe planurile profunde
Se introduce acul perpendicular cu menținerea pliului sau în unghi de 45 grade la baza
pliului (în funcție de produs)
La sfârșitul injectării, se retrage rapid acul cu seringa și se dezinfectează locul
9. Supravegherea Se ajută pacientul să se îmbrace, să adopte o poziție comodă

pacientului Se supraveghează locul injecției după administrare
Dacă apar echimoze la locul injecției cu heparină, se recomandă aplicarea unei pungi cu
gheață în primele 5 minute după injectare urmată de compresie locală
Se observă faciesul pacientului, tegumentele, comportamentul (posibil frison, agitaţie)
10. Evaluarea şi Se apreciază eficacitatea procedurii prin:

notarea o Absența modificărilor locale, la locul injectării (roșeață, edem, hematom,
procedurii lipodistrofie)
o Atingerea obiectivelor terapeutice
o Pacientul a primit toate informațiile necesare
Se notează procedura în fişa de proceduri (nume, data şi ora administrării, tipul soluției,
doza)
11. Complicații, Durere violentă prin atingerea unei terminații nervoase sau /şi distensie bruscă a
incidente și țesutului
accidente Durere la injectarea soluției de insulină direct de la frigider
Hematom prin masarea locului de injectare a soluțiilor anticoagulante sau prin
injectarea produsului superficial, aproape de vasele epidermului
Lipodistrofii prin injectarea repetată a produsului (în special a insulinei) în același
loc, fără a respecta principiul rotației locurilor în sensul acelor de ceasornic, precum și
distanța de 2 cm. între locurile de inoculare din aceeași zonă
Semne de inflamație locală (căldură, roșeață, durere, tumefacție) prin nerespectarea
regulilor de asepsie
121
12. Observații Nu se aspiră atunci când se fac injecții cu insulină şi cu heparină (în acest ultim caz
aspirarea poate produce hematom)
D-2.3. Injecția intramusculară (IM)
1. Definiție Introducerea unei soluții medicamentoase în țesutul muscular cu ajutorul unei seringi şi
a unui ac sterile
2. Scop Terapeutic
3. Indicații Administrarea soluțiilor uleioase, a medicamentelor cu efect retard (neuroleptice,
peniciline de tip Moldamin etc.)
Administrarea unor vaccinuri (vaccinul antihepatită B, vaccinul HPV)
Administrarea soluțiilor colorate prin metoda Z
Injecția I.M. este efectuată, în general, când se dorește o absorbție rapidă sau când calea
orală este contraindicată
4. Loc Cadranul supero-extern fesier (cel mai folosit)
Treimea medie a feței externe a coapsei
Mușchiul deltoid
5. Materiale Ace din oțel inoxidabil sau nichel cu bizoul lung, cu lungime variabilă între 5 și 10 cm
necesare în funcție de reprezentarea țesutului adipos; grosimea acelor va fi între 0,7-0,9 mm în
funcție de natura soluției de injectat
Seringă adaptată cantității de injectat
Produsul medicamentos de injectat (fiole, flacoane)
Ser fiziologic sau soluția recomandată pentru prepararea soluției dacă produsul este
liofilizat sau se prezintă sub formă de pulbere
Comprese de tifon /tampoane de vată, soluție dezinfectantă (alcool medicinal)
Recipiente pentru colectarea materialelor folosite

pacientului o Se informează pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea o
Se obține consimțământul informat
o Se stabilește locul pentru injecție după inspectarea și palparea zonelor de
elecție
o Se poziționează pacientul în funcție de locul ales şi de starea sa generală:
▪ Decubit ventral
▪ Decubit lateral
▪ În picioare, dacă pacientul dorește, dar această poziție este de
evitat o Se evaluează riscul de alergie al pacientului prin anamneză
înainte de administrarea oricărui medicament nou
o Dacă există suspiciunea unei alergii se va efectua testarea pacientului înainte
de administrarea medicamentului, la indicația medicului
122
7. Efectuarea Înainte de administrarea medicamentului, asistentul medical se va informa despre
procedurii acţiunea medicamentului, motivaţia administrării drogului, doza normală şi calea de
administrare, contraindicații şi reacții adverse
Se verifică recomandare și identitatea pacientului
Se practică un lavaj antiseptic al mâinilor sau lavaj simplu plus fricțiune cu o soluție
hidroalcoolică
Se montează acul la seringă și se pregătește soluția dacă medicamentul este liofilizat sau
se prezintă sub formă de pulbere
Se aspiră în seringă medicamentul
Se elimină aerul din seringă și se schimbă acul cu altul protejat de teaca protectoare
Se dezinfectează locul ales
Se introduce rapid acul în țesut în unghi de 90° până la ambou, ținând seringa în mâna
dominantă, între police şi celelalte degete
Se fixează amboul seringii între policele şi indexul mâinii nedominante
Se aspiră încet, trăgând pistonul înapoi cu mâna dominantă, pentru a verifica poziția
acului o Dacă apare sânge în seringă se retrage ușor acul şi se modifică poziția după
care se aspiră din nou; dacă şi de data aceasta se aspiră sânge se retrage complet acul
şi se reia procedura în alt loc.
Se injectează lent soluția în țesutul muscular, o Se observă
reacțiile pacientului la primii mililitri injectați
Se cere pacientului să rămână relaxat și se încetinește injectarea dacă produsul este
dureros
Se retrag rapid acul și seringa la sfârșitul injectării și se aplică un tampon la locul
injecției masând ușor
Se aruncă acul necapişonat în containerul special și se reorganizează locul de realizare
a procedurii
Se îndepărtează mănușile, se spală mâinile
8. Supravegherea Se ajută pacientul să se îmbrace, să adopte o poziție comodă

pacientului Se supraveghează dacă apare durere după injecție
Se evaluează locul injecției după 2-4 ore de la administrare
Se îndepărtează mănușile, se spală mâinile

notarea procedurii o Absența durerii și a tulburărilor funcționale la nivelul membrului inferior o
Absența modificărilor locale, la locul injectării (roșeață, edem, noduli, supurație)
o Atingerea obiectivelor terapeutice
doza)
10. Complicații, Durere vie, amorțeli, furnicături sau alterarea funcției musculare în zona injecției
incidente și determinate de nerespectarea locurilor de elecție şi de iritarea nervului sciatic
accidente Paralizia membrului inferior prin lezarea nervului sciatic
Embolie prin injectarea într-un vas de sânge a soluției uleioase
123
Noduli prin injectarea unor soluții care precipită sau a unui amestec de soluții
incompatibile
Flegmon prin nerespectarea regulilor de asepsie/ antisepsie
Reacții alergice în cazul injectării unui produs nou la care pacientul nu este testat
Iritație periostală prin injectarea soluției la nivelul osului
Ruperea acului
Hematom prin lezarea unui vas de sânge
D-2.4. Injecția intramusculară în formă de Z
1. Definiție Introducerea unor soluții medicamentoase exclusiv în mușchiul gluteal din cadranul
supero-extern fesier
2. Scop Terapeutic
3. Indicații Administrarea substanțelor iritante şi a celor care colorează țesutul, cum ar fi produsele
contraindicații pe bază de fier
Administrarea unor soluții medicamentoase la pacienții vârstnici, subnutriți
4. Loc Mușchiul gluteal din cadranul supero-extern fesier

5. Materiale Aceleași ca la injecția intramusculară Soluția
necesare medicamentoasă
Recipiente de colectarea deșeurilor medicale
6. Pregătirea Se identifică pacientul și se obține consimțământul informat

pacientului Se aşează pacientul în poziția care permite expunerea zonei gluteale din cadranul
supero-extern fesier (decubit dorsal sau decubit lateral relaxat)
7. Efectuarea Se verifică prescripția medicală
procedurii Se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință
Se dezinfectează locul de elecție
Se trage pielea în lateral în formă de „Z”, îndepărtând-o de pe locul ales pentru

injecție, manevră care se menține până la sfârșitul injectării
Se introduce acul în țesutul muscular în unghi de 90°
Se aspiră pentru a verifica poziția acului o Dacă apare sânge în seringă se retrage ușor
acul şi se modifică poziția după care se aspiră din nou; dacă şi de data aceasta se
aspiră sânge se retrage complet acul şi se reia procedura în alt loc
Se injectează soluția lent, dacă nu s-a aspirat sânge, şi apoi, aerul aspirat în seringă odată
cu substanța medicamentoasă
Injectarea aerului după terminarea soluției ajută la prevenirea scurgerii de substanță din
ac în țesutul subcutanat în timpul retragerii
Se aşteaptă încă 10 secunde după injectare şi apoi se retrage acul o Se eliberează
pielea care a fost trasă în „Z” pentru a acoperi locul de inoculare
Se evită masarea locului pentru a nu favoriza pătrunderea substanței iritante în țesutul

subcutanat
Se solicită pacientului să se miște pentru a favoriza absorbția medicamentului
124
Se colectează materialele folosite în containere speciale
Se verifică după 1-2 ore locul injectării
Se spală mâinile
Se notează procedura în fişa cu proceduri a pacientului
8. Supravegherea Dacă pacientul este imobilizat la pat, după injectare va fi ajutat să facă exerciții pasive
pacientului şi active în pat, pentru a facilita absorbția medicamentului
D-2.5. Injecția intravenoasă directă
1. Definiție Furnizarea unei linii pentru administrarea medicamentelor direct în sistemul circulator
al pacientului, într-un timp scurt
2. Scop Terapeutic
Explorator
3. Indicații Administrarea soluțiilor izotone, hipertone

contraindicații Administrarea substanțelor de contrast pentru explorări radiologice
Realizarea unei concentrații înalte a medicamentului, în sânge, într-un timp scurt
4. Materiale Seringă cu ac sterilă adaptată la cantitatea soluției de injectat

necesare Produsul de injectat o Se verifică calitatea produsului și termenul
de valabilitate
Garou
Comprese de tifon/tampoane de vată
Soluție dezinfectantă
Câmp nesteril protector, pentru brațul pacientului și pentru pat
Recipient pentru colectarea materialelor rezultate din activitatea medicală

pacientului o Informați pacientul despre procedură, efectele așteptate și
eventualele reacții nedorite
o Se obține colaborarea pe parcursul derulării procedurii o Obțineți
o Se verifică locurile de elecție evitând zonele cu echimoze, pilozitate accentuată
sau cu semne de infecție
▪ Injecția intravenoasă nu va fi efectuată în venele de la brațul cu
fistulă arterio-venoasă sau shunt arterio-venos, cu mastectomie, cu
paralizie sau alte tulburări circulatorii şi neurologice
o Se stabilește locul pentru injecție o Se poziționează pacientul în funcție de
locul ales şi de starea sa generală:
▪ Decubit dorsal ▪ Poziție semișezând o Se aplică eventual un gel/cremă
anestezică pe zona ce urmează a fi puncționată
125
6. Efectuarea Se face un lavaj antiseptic al mâinilor sau un lavaj simplu și o fricțiune hidroalcoolică
procedurii Se reperează vena pentru puncție
Se aplică garoul în jurul brațului, la cca.10 cm deasupra locului ales pentru puncție și se
palpează traiectul venei
Se dezinfectează apoi, zona ce va fi puncționată
Se puncționează, de preferință, vena bazilică de la plica cotului,
Se aspiră ușor pentru a verifica dacă acul este în venă, situație în care se constată un
retur venos
Se desface garoul
Se începe injectarea lentă a soluției și se observă reacțiile pacientului
Se extrage rapid acul adaptat la seringă, la sfârșitul injectării
Se comprimă locul injecției cu tampon cu alcool 2 minute pentru hemostaza completă
7. Supravegherea Se ajută pacientul să se îmbrace și să adopte o poziție comodă

pacientului Se cere pacientului să anunțe o eventuală stare de rău sau persistența durerii după
injecție
8. Evaluarea şi Se apreciază eficacitatea procedurii prin: o Absența modificărilor locale, la locul
notarea procedurii injectării (roșeață, edem, hematom) o Atingerea obiectivelor terapeutice
Pacientul are o stare generală bună
doza)
9. Complicații, Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluției sau prin introducerea unor substanțe
incidente și iritante pentru intima vasului
accidente Hematom prin perforarea venei sau prin retragerea acului fără eliberarea garoului
Amețeli, lipotimie, colaps
Reacții anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator (soluții iodate)
Accident de expunere la sângele pacientului
Extravazarea soluției medicamentoase cu apariția flebitei
D-2.6. Montarea cateterului venos periferic (CVP)
1. Definiție Abordul vascular periferic la o venă superficială este realizat prin punerea unui cateter
venos, pe cale transcutanată
2. Scop Recoltare de sânge
Administrare de medicamente sau spluții perfuzabile
3. Indicații La pacienții aflați în stare gravă, în urgență

La nou-născuți (venele epicraniene)
4. Materiale Garou
necesare Cateter venos periferic /branulă/flexulă corespunzător calibrului venei, care poate fi
menținut chiar 2-3 zile în anumite condiții
126
Comprese de tifon/tampoane de vată
Soluție dezinfectantă
Pansament steril, transparent, adeziv
Câmp nesteril protector, pentru brațul pacientului și pentru pat
Tăviță renală
Ser heparinat pentru spălarea cateterului (10-20 ui heparină/ml ser fiziologic).
Container pentru materialele folosite
5. Pregătirea Se avertizează/ informează pacientul, se instalează confortabil în pat și se asigură

pacientului și a cooperarea
materialelor Se menține pacientul în poziția decubit pentru prevenirea tulburărilor de tip vagal și
pentru sprijinirea brațului
Se evită, brațul de partea mastecomiei, chiuretajului ganglionar axilar, radioterapiei, cu
fistulă arterio-venoasă, hemiplegie, focar infecțios
6. Efectuarea Se identifică pacientul și se verifică recomandarea Materialele
procedurii se aduc lângă pacient
Se aplică garoul aproape de locul puncției
După plasarea garoului pacientul este rugat să închidă şi să deschidă pumnul de mai
multe ori pentru creşterea fluxului sanguin în membrul respectiv și o mai bună
vizualizare a venelor;
Se identifică vena ce urmează a fi puncţionată;
Se dezinfectează zona pe o suprafaţă largă cu alcool;
Se fixează pielea sub nivelul locului de puncţie cu policele mâinii stângi;
Se ia cateterul venos periferic (CVP) în mâna dreaptă fără a atinge cu mâna sau cu
obiectele din jur zona care urmează a fi introdusă în venă. Se pătrunde prin piele la un
unghi de 10o-15o până în venă după care înaintăm cu acul sau CVP de-a lungul venei
În cazul în care montăm un CVP pentru a evita străpungerea vasului după ce vârful
CVP a ajuns intravascular, fapt marcat de apariţia unei picături de sânge la capătul
transparent al mandrenului, acesta va fi menţinut pe loc împingându-se în continuare în
venă doar canula de plastic prin culisare pe mandren. După ce canula de plastic a fost
introdusă în totalitate intravenos se desface garoul, mandrenul metalic va fi retras cu o
mână, în timp ce mâna cealaltă va comprima vena pe canulă pentru a evita extravazarea
de sânge. Se spală canula cu ser heparinat după care se ataşează căpăcelul, trusa de
perfuzie sau seringa cu medicaţia care trebuie administrată.
Fixarea CVP se va face cu plasturi transparenți pentru vizualizarea locului de inserție a
cateterului pe care se va nota data şi ora la care a fost montată canula
7. Întreținerea unui Zona în care este montat cateterul va fi frecvent inspectată pentru a observa eventual
cateter venos apariţia inflamaţiei (flebita) care necesită extragerea imediată a cateterului;
periferic și După terminarea administrării medicaţiei sau soluţiilor perfuzabile pe cateter, acesta va
supravegherea fi spălat cu ser heparinat şi închis;
pacientului Un cateter nefolosit se va spăla cel puţin de două ori pe zi cu ser heparinat;
127
Plasturele murdar cu sânge sau udarea lui cu soluţii perfuzabile face obligatorie
schimbarea lui.
Un cateter va fi schimbat la 3 zile sau 72 ore
8. Montarea unei Se face în condiţii de maximă sterilitate; Se

truse de perfuzie desface trusa de perfuzie sterilă;
Se închide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare;
Se introduce în dopul flaconului sau în punga de perfuzie trocarul camerei de picurare.

Dacă flaconul este din sticlă, lângă trocarul trusei de perfuzie se introduce şi un ac
pentru aer.
Se umple jumătate din camera de picurare prin exercitarea unei presiuni asupra acesteia;
se deschide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare şi se umple trusa de perfuzie cu
soluţia perfuzabilă având grijă să se elimine tot aerul de pe tub. Se închide dispozitivul
de reglare a picăturilor,
Se conectează la cateter după care se deschide dispozitivul de reglare a picăturilor la
ritmul dorit;
Camera de picurare are încorporat un filtru care împiedică particulele de cauciuc care
se pot desprinde din dopul flaconului la introducerea trocarului trusei să ajungă
intravascular.
Trusele prin care se administrează soluţii cristaloide sau coloide (trusele de perfuzie)
sunt diferite de trusele prin care se administrează sânge sau produse de sânge (truse de
transfuzie), diferenţa constă în filtrele specializate pentru administrarea de sânge şi
produse de sânge.
9. Evaluarea şi Cateterismul venei este eficient:
notarea procedurii o Canula este permeabilă o Nu există durere
o Nu sunt semne inflamatorii locale
Montarea cateterului permite administrarea tratamentului conform indicației
10. Complicații și Risc septic:

riscuri o Este indispensabilă respectarea protocolului secției (procedura de dezinfecție la
momentul montării cateterului, ritmul de refacere a pansamentului și
schimbarea tubulaturii perfuziei)
Obstrucția cateterului prin formarea de cheaguri o Se verifică permeabilitatea
canulei și se desfundă, la nevoie, respectând protocolul secției
Durere în momentul plasării cateterului și după aceea o

Se asigură anestezia locală
o Se respectă procedura de administrare a soluțiilor hipertone, iritante pentru
tunica venei
o Se observă traiectul venei pentru a surprinde semnele de flebită
Embolia gazoasă; se scoate aerul de pe tubul perfuzorului înainte de montare, se
schimbă flaconul la timp
Risc de contaminare cu sângele pacientului o Se respectă precauțiunile de expunere
prin contactul cu sânge prin purtarea mănușilor de cauciuc, necapișonarea acului
după folosire, colectarea acelor folosite în containere speciale
D-2.7. Îndepărtarea cateterului venos periferic (CVP)
128
1. Scop Prevenirea complicațiilor locale
2. Materiale necesare Comprese sterile
Soluţii antiseptice
Bandă adezivă
Tăviţă renală
Recipiente pentru colectarea deşeurilor
3. Recomandări Dispozitivele intravenoase sunt schimbate în următoarele situaţii:

o La indicația medicului care întrerupe terapia intravenoasă
o Schimbarea locului puncţiei la 72 de ore pentru a continua terapia
intravenoasă
o Dacă la locul puncționării apar roşeaţă, edem, durere sau infiltrație
subcutanată
o Pentru a preveni sângerarea sau hematomul
Nu se schimbă niciodată un dispozitiv intravenos în funcțiune la un pacient în stare
critică până când nu se execută cu succes, o altă puncţie venoasă
4. Efectuarea Se identifică pacientul o Se explică procedura pacientului şi se avertizează pacientul
procedurii că va simți o ușoară senzaţie de arsură
Se spală mâinile și se pun mănușile
Se verifică dacă ordinul de terminare a terapiei i.v. a fost alocat
Se îndepărtează plasturele şi pansamentul dacă există
Se observă şi se notează starea locului puncţionat şi a ţesutului din jur
Se aşează o compresă/tampon cu dezinfectant deasupra locului puncţionat, exercitând o

ușoară presiune
Se îndepărtează acul din venă şi se comprimă locul
Se verifică dacă dispozitivul din venă este intact
Se îndepărtează compresa când sângerarea se oprește
Se colectează materialele conform precauțiunilor standard
Se îndepărtează mănușile
Se spală mâinile
5. Supravegherea Se verifică din nou după 15 minute locul puncţiei, pentru a ne asigura că sângerarea s-
pacientului a oprit
Se instruiește pacientul să evite orice activitate la nivelul segmentului afectat

și să anunțe asistenta medicală dacă sângerarea reapare la locul puncţionat
Se încurajează pacientul să crească ingestia de lichide dacă este posibil
6. Evaluarea şi Se notează procedura de îndepărtare a dispozitivului intravenos în fişa de proceduri a

notarea procedurii pacientului
Pacientul nu prezintă durere, flebită, edem sau eritem
129
D-2.8. Participarea la montarea și îndepărtarea cateterului venos central (CVC)
1. Definiție Cateterul venos central este un cateter venos steril, confecționat din cauciuc
poliuretan sau silicon, care se introduce transcutan, într-o venă centrală de calibru mare
( vena subclaviculară, jugulară sau femurală)
2. Responsabilități Terapia venoasă centrală este o procedură de mare tehnicitate care intră în atribuțiile
medicului
Asistentul medical ajută efectiv medicul în realizarea acestei proceduri
Montarea unui cateter într-o venă centrală se va face obligatoriu în condiţii de sterilitate
absolută (altfel există riscul să apară infecţia de cateter sau chiar endocardita)
3. Indicații/avantaje, Indicaţii/avantaje o Colaps circulator periferic (venele periferice sunt colabate prin
Riscuri/dezavantaje prăbușirea circulaţiei periferice
o Administrarea unor cantităţi mari de
fluide în urgențe, hipertone/catecolamine
o Tratament intravenos de durată o Monitorizarea presiunii
venoase centrale
Riscuri/dezavantaje o Complicații cu risc vital: pneumotorax, sepsis, formarea de
trombi, perforarea de organe şi vase intratoracice în timpul montării
o Întreruperea temporară a masajului cardiac extern o
Timp lung de instalare
4. Materiale necesare Pentru inserția cateterului venos central:
Echipament steril: mănuşi, mască facială, bonetă şi halat pentru persoana care urmează
să efectueze manopera de montare a cateterului;
Soluţii dezinfectante, alcool iodat 1%, povidone iodine 10% sau clorhexidină 2%;
Comprese, câmpuri sterile;
Pensă şi portac sterile;
Ac şi aţă sterilă pentru fixarea cateterului;
Anestezic local: xilină 1% + seringă 5 ml şi ac pentru infiltraţie
Trusă cateter venos care conține: o

Seringă de 5 ml;
o Ac de puncţie venoasă centrală sau canulă venoasă
cu mandren metalic; o Ghid seldinger în „j”; o Dilatator;
o Cateter cu 1, 2, 3 sau mai multe lumene; o Sistem de
fixare a cateterului la piele
Sistem transparent de pansare a cateterului ✓
Pentru îndepărtarea cateterului venos central:
o Mănuşi de unică folosinţă o Trusă cu pense sterile,
bisturiu o Paduri alcoolizate /comprese sterile o
Pansament transparent, adeziv o Foarfece sterilă,
unguent cu betadină
o Recipiente sterile cu medii de cultură pentru
însămânțarea sângelui recoltat de pe vârful cateterului
extras, dacă este necesar
5. Pregătirea Se identifică pacientul

pacientului Se obține consimțământul informat al pacientului /familiei
130
Se face anamneza pacientului de către medic pentru a exclude un eventual istoric de
alergie la iod, xilină, latex
Se monitorizează ECG+ puloximetrie
Se poziționează pacientul îndecubit dorsal, cu membrele superioare întinse pe lângă

corp, în poziţie Trendelenburg cu un sul sub umeri cu capul în hiperextensie şi foarte
uşor rotat în partea opusă locului de puncţie. Poziţia Trendelenburg determină creşterea
presiunii venoase în teritoriul cav superior şi creşterea astfel a calibrului vaselor la acest
nivel.
Se pregătește zona de intervenție:
o Radere la nevoie o
Dezinfecţie /aseptizare
o Evitându-se zonele iritate, inflamate
6. Efectuarea Medicul care urmează să efectueze procedura va fi echipat steril Se
procedurii pregătește câmpul larg cu soluție dezinfectantă de 3 ori
Se acoperă zona de intervenție cu un câmp steril decupat la mijloc, astfel încât,
deschizătura să corespundă traiectului venei
Se izolează zona care urmează a fi puncţionată cu comprese sterile(câmp steril) astfel
încât să realizăm un câmp steril cu o rază de cel puţin 40 cm în jurul locului de puncţie.
Se oferă medicului seringa cu Xilină pentru a efectua anestezia locală
Se deschide şi se oferă medicului în mod steril trusa cu cateterul
Medicul va realiza montarea cateterului, care va fi fixat cu ac și ață cu ajutorul

dispozitivului de fixare la 12-15 cm la piele, și pansat apoi steril
Se aplică apoi fixatorul transparent, semipermeabil şi eticheta cu data inserției
cateterului venos central
7. Menținerea unui Cateterul venos central (CVC) se pansează zilnic steril;
cateter venos Orice manipulare (recoltare de sânge, administrare de soluţii perfuzabile sau
central și medicamente, măsurare de presiune venos centrală) la nivelul porturilor cateterului se
supravegherea va face în condiţii de maximă sterilitate;
cateterului și a Pentru a putea utiliza mai uşor şi în condiţii de securitate porturile CVC la nivelul
pacientului acestora se vor monta prelungitoare şi robineţi cu 3 căi:
o Prelungitorul este un tub lung de plastic care poate fi conectat între CVC şi
trusa de perfuzie, pacientul are astfel posibilitatea să se mobilizeze fără riscul
de a-şi extrage accidental cateterul,
o Robinetul cu 3 căi este un sistem care are două căi de intrare şi una de ieşire,
oferind posibilitatea administrării concomitente a două soluţii perfuzabile în
acelaşi timp pe un singur port de cateter. De asemenea are un dispozitiv care
permite închiderea separată a fiecărei căi sau concomitentă a tuturor celor 3 căi
fapt ce permite manipularea în condiţii de siguranţă a porturilor cateterului,
ataşarea şi detaşarea diferitelor soluţii perfuzabile putându-se astfel realiza fără
riscul de refluare a sângelui sau de apariţie a emboliei gazoase (embolia
gazoasă poate să apară în cazul în care portul cateterului este lăsat deschis,
pacientul este aşezat astfel încât cordul să fie situat decliv faţă de cateter fapt
ce va duce la aspiraţia aerului de pe cateter).
Trusele de perfuzie, prelungitoarele şi robineţii care se ataşează la porturile CVC vor fi
schimbate zilnic;
131
După terminarea tratamentului perfuzabil înainte de închiderea porturilor CVC acestea
vor fi spălate cu ser heparinat, deasemenea porturile care nu sunt utilizate şi rămân
închise se vor spăla cu ser heparinat de două ori pe zi.
Se verifică periodic locul de inserție pentru a surprinde eventualele semne de inflamație,
deconectare sau drenaj
Orice semn de infecţie la nivelul locului de inserţie al cateterului ne obligă la extragerea
acestuia şi însămânţarea vîrfului de cateter
8. Îndepărtarea Se explică procedura pacientului

cateterului Se aşează pacientul în decubit dorsal
Se spală mâinile, se îmbracă mănuşi şi se aplică masca pe faţă
Se îndepărtează şi se aruncă pansamentul vechi, fixatorul
Se îndepărtează mănusile şi se fricționează mâinile cu un gel antiseptic
Se îmbracă apoi mănuşi sterile
Se inspectează zona de inserție a cateterului pentru a vedea dacă sunt semne de

inflamație
Se taie firele de sutură utilizând bisturiul şi o pensă sterilă
Se scoate cateterul printr-o mișcare sigură
Se aplică unguent cu betadină pe locul de inserție, se acoperă cu o compresă sterilă şi se

fixează cu un bandaj adeziv, transparent şi semipermeabil
Se inspectează cateterul îndepărtat pentru a vedea dacă este întreg şi dacă nu prezintă
semne de infecție o În cazul în care se suspectează o infecție, se taie vârful cateterului
cu o foarfece sterilă, se introduce în recipientul steril cu mediu de cultură, se
etichetează şi se trimite la laborator pentru examinare
Se aruncă materialele folosite în recipientele de colectare
9. Complicații, Se monitorizează cu atenţie pacientul pentru a surprinde precoce semnele unor

incidente și complicații:
accidente o Embolie: paloare, cianoză, tuse seacă, dispnee, tahicardie, sincopă, şoc o
Pneumotorax: respirație superficială, asimetria mișcărilor toracice, tahicardie,
junghi toracic
▪ Se anunță medicul şi se intervine de urgenţă în caz de complicații
D-2.9. Administrarea medicamentelor pe injectomat (seringă automată)
1. Definiție Principiul utilizării seringii automate constă în împingerea, cu ajutorul unui braț mobil,
a pistonului seringii în mod progresiv și constant, pentru a facilita înaintarea și
administrarea soluției cu un debit prestabilit
2. Scop Administrarea unor concentrații medicamentoase cu o cantitate mică de solvent, pe o
perioadă de cel puțin 12 ore
132
3. Indicații Administrarea pe cale intravenoasă a unor medicamente:
contraindicații o Heparină standard o
Chimioterapice o Cardiotonice,
diuretice o Produse radio-
opace o Sandostatine
o Vasodilatatoare,
antianginoase o Opiacee
4. Materiale O tavă medicală decontaminată sau de unică folosință
necesare Comprese sterile
Soluție antiseptică iodată
Două ace
O seringă sterilă de capacitate adecvată volumului soluției medicamentoase
O seringă sterilă de 50 ml, opacă, dacă produsul trebuie protejat de lumină
Tubulatura conectoare prevăzută cu robinet la capătul său
Injectomat
Produsul prescris pentru administrare
Solventul prescris pentru utilizare (ser fiziologic sau glucoză 5%)
Tăviță renală
5. Pregătirea Se calculează, în prealabil, dozele necesare la prepararea produsului și la diluția sa,

produsului de conform prescripției medicale Se spală mâinile
administrat
Se pregătește soluția medicamentoasă prescrisă de medic (se dizolvă pulberea de
antibiotic sau liofilizatul)
Se aspiră în seringă de 50 ml medicamentul pregătit și apoi se completează cu solventul
prescris până la 50 de ml
Se detașează acul cu care s-a aspirat și se elimină în containerul special
Se adaptează tubulatura specială la seringa de calibru mare și se elimină bula de aer
Se purjează apoi tubulatura
Se trec datele de identificare pe o etichetă atașată la seringă: numele pacientului,

denumirea produsului, diluția, debitul selecționat, data/ora când a început și când se va
sfârși administrarea produsului
Se elimină deșeurile medicale conform precauțiunilor universale
Se spală mâinile
133
pacientului o Se informează pacientul despre procedură și importanța acesteia pentru a
obține colaborarea
o Se explică pacientului riscurile la care se expune dacă, spre exemplu,
trântește suportul seringii
o Se explică pacientului semnificația semnalelor luminoase și sonore ale
aparatului:
▪ Licărirea unui indicator luminos arată buna funcționare a sistemului ▪
Înainte de terminarea administrării va fi declanșat un semnal sonor (o
prealarmă)
o Se așează pacientul în poziție confortabilă ținând seama și de poziționarea
cateterului venos periferic
o Se verifică funcționalitatea cateterului
7. Efectuarea Se aşează seringa încărcată în injectomat, pe un suport stabil, adaptat Se
procedurii atașează aseptic tubul conector la cateter/ branulă
Se pune seringa în funcțiune
Se selectează, apoi, debitul, în ml/oră, calculat și verificat conform prescripției
Se pornește injectomatul apăsând pe poziția start
8. Supravegherea Se controlează în mod regulat dacă sistemul funcționează eficient prin:

pacientului o Verificarea menținerii debitului o Volumul
administrat/minut/oră
o Volumul rămas raportat la ora de montare a seringii
Se verifică abordul venos
Se detectează eventuale efecte indezirabile legate de produsul administrat și se

raportează medicului
9. Evaluarea şi Se asigură buna cooperare a pacientului în ceea ce privește protecția aparatului și
notarea procedurii semnificația semnalelor sonore o Se identifică cauza la cel mai mic semn de alarmă
Se notează procedura în dosarul pacientului și în foaia de supraveghere
Administrarea parenterală prin implant subcutanat (PORT-A-CATH)

D-2.10.
camera implantabilă
1. Definiție PORT-A-CATH este un cateter central, cu o extremitate plasată într-o venă profundă
de calibru mare, iar cealaltă adaptată unei camere de injectare
Cateterul este din poliuretan sau silicon
Ansamblul sistemului este radioopac
2. Condiții / reguli Cunoașterea anatomiei circuitului venos toracic (cunoștinte despre circuitului venos
toracic)
Recunoașterea semnelor de tromboză, de inflamație a membrului superior, de apariție a
circulației colaterale
Recunoașterea semnelor (indicatorilor) procesului de cicatrizare
134
3. Indicații Utilizarea camerei implantabile se recomandă în diferite situații:
o Menajarea capitalului venos al pacientului:
▪ Pentru administrarea chimioterapicelor cu risc crescut de necroză
tisulară (în caz de extravazare sanguină)

▪ Pentru administrarea unui tratament de lungă durată (citostatice,
chimioterapice)
o Administrare parenterală sau în cazurile de administrare a chimioterapicelor
la domiciliu (chimioterapie administrată la domiciliu)
o Când venele sunt greu accesibile (capital venos „modest”), fragile, distruse,
suprasolicitate
o În vederea diminuării riscului infecțios, prin evitarea contaminării directe a
sângelui prin poarta de intrare cutanată.
4. Materiale Pregătirea materialelor necesare:
necesare o Pentru utilizarea cateterului:
▪ Acul Huber pentru cameră implantabilă – ac curb cu bizou lateral de
22 G sau 20 G, în funcție de vâscozitatea produsului de puncționat
(un ac drept se utilizează pentru simpla clătire a cateterului)
▪ Racord de 10 cm prevăzut cu 3 căi
▪ Seringa de 10 ml cu „zăvor” ▪ 1 trocar
▪ O fiolă de 10 ml cu ser fiziologic
▪ Soluție anesteziantă de contact
o Există material gata pregătit pentru utilizare:
▪ Sistem prevăzut cu o pernuță sub ac pentru confort și un prelungitor
cu poziție laterală de injectare, clemă și vârf de metal
Pentru respectarea asepsiei: o Comprese sterile îmbibate cu antiseptic
(conform protocolului secției) o Pansament steril o Tăviță renală
o Recipient pentru ace folosite o Comprese sterile
o Un decontaminant și dezinfectant (conform
protocolului secției)
Pentru asistentul medical: o

Mască
o Mănuși sterile
o Material pentru spălarea antiseptică a mâinilor (conform protocolului)
5. Pregătirea Pregătirea psihică: o Se
pacientului informează pacientul
o Se liniștește
o Se solicită consimțământul informat
Pregătirea fizică o Se verifică integritatea pielii pacientului la nivelul
zonei de puncție o Se instalează pacientul confortabil în pat sau
fotoliu
o Se aplică pomada anesteziantă cu minim 1/2 ore înainte de procedură în zona
camerei implantabile (în jur)
Se evaluează dacă pacientul este pregătit fizic și psihic
6. Efectuarea Se așează materialul pe câmpul steril care este ambalajul mănușilor o

procedurii Acest gest se face după ce s-a desfăcut ambalajul steril
135
Purtarea materialului se face în mod steril, în cursul procedurii
Se pregătesc compresele sterile și soluția dezinfectantă (prin îmbibarea compreselor

sterile)
Asistentul medical: o
Aplică masca o Își
spală mâinile
o Organizează mediul, poziționează suportul pentru perfuzor lângă pacient, pe
partea cu camera
o Așează materialele necesare pe căruțul cu rotile, curat și decontaminat în
prealabil
o Solicită pacientului să întoarcă capul pe partea opusă celei cu camera și i se
aplică și lui masca
o Șterge pomada anesteziantă și decontaminează pielea

o Evaluează aspectul pielii, să nu prezinte anumite semne locale: durere,
eritem, edeme
o Îmbracă mănușile sterile o Dezinfectează (aseptizează) pielea
o Aspiră 10 ml de ser fiziologic din fiola, ținând-o într-o compresă sterilă o
Purjează racordul legat la acul Huber cu seringa, apoi închide robinetul, lăsând
seringa cu ser fiziologic atașată la racord
o Se fixează camera implantată cu două degete și reperează cu indexul locul
puncției
▪ Se previne pacientul înainte de a puncționa
o Se efectuează puncția septumului poziționând acul perpendicular pe planul
cutanat și în centrul zonei flexibile de implantare, între două degete
o Se împinge acul, avansând până când atinge fundul metalic al camerei o Se
deschide robinetul, verificând:
▪ Permeabilitatea sistemului
▪ Să nu întâmpine rezistență dacă există durere ▪ Absența tumefacției
prin extravazarea sângelui
o Se închide robinetul o Se aplică pansamentul steril
o Se racordează perfuzia la robinet, acesta se închide și începe perfuzarea o
Se reglează debitul perfuziei
7. Supravegherea Apariția frisoanelor și a hipertermiei (prin „descărcare bacteriană”) o Se oprește
pacientului perfuzia și injectarea efectuându-se o serie de hemoculturi conform protocolului
(pe cateter și pe calea periferică)
Apariția durerii
Debitul (catetere venoase centrale)
Viteza perfuziei poate fi modificată în funcție de poziția cateterului
8. Evaluarea şi Cateterul este manevrat aseptic și netraumatizant

notarea procedurii Supravegherea este eficientă Este
respectat protocolul
Pacientul participă la îngrijire
136
Rezultatele sau obiectivele propuse:
o Cateterul este permeabil, neinfectat, putând fi utilizat în orice moment o
Cateterul rămâne „a demeure”, pentru perioada prevăzută, fără a se ivi alte
complicații
9. Complicații și Infecție locală și generală Extravazare
riscuri
Scurgerea lichidului în exterior
Deplasarea (mișcarea) camerei sub piele
Ruptura materialului
Tromboză pe traiectul cateterului
Flebita membrului superior sau inferior în cazul camerei implantate femural
Intoleranță la material
Deplasarea cateterului în circulația venoasă
Accident de expunere la sânge
Ablația acelor este riscantă pentru personal, se vor folosi sisteme de protecție aflate
pe piață, ortoză, spatulă
10. Observații Pacientul va fi informat și educat referitor la igienă (dușul este permis abia când plaga
este cicatrizată)
Femeile vor păstra sutienul permanent (zi și noapte) până la cicatrizarea completă,
pentru a evita exercitarea tracțiunii asupra suturii
I se va înmâna pacientului o fișă cu recomandări, informări
vizând: o Riscurile legate de material (infecție, flebită,
rejecție) o Fotografia materialului utilizat cu explicații
referitor la:
▪ Anatomia, traiectul cateterului, materialul și rolul său
o Precauții speciale pentru practicarea anumitor sporturi, care ar
conduce la mobilizarea (deplasarea) CIP-ului (tir
cu pușca, arcul, raliuri
automobilistice, parașutism)
D – 2.11. Perfuzia
1. Definiție Puncționarea unei vene periferice în condiții de asepsie riguroasă, cu ajutorul unui cateter
flexibil
2. Scop Obținerea unui abord venos continuu
• Administrarea picătură cu picătură a soluțiilor medicamentoase
3. Indicații Hidratare și aport de electroliți
• Nutriția parenterală
• Aport de medicamente
• Administrarea de produse de contrast pentru examene imagistice
4. Materiale Stativ pentru perfuzie, de preferință mobil dacă pacientul este autonom necesare
Material pentru protecția patului
• Mănuși de unică folosință
• Garou
• Comprese sterile
137
• Un produs antiseptic iodat sau clorhexidină alcoolică, dacă pacientul este alergic
la iod
• Trusă de perfuzie
• Robinet cu 3 cai de acces o Pentru a permite introducerea simultană, pe branulă,
a 2 soluții medicamentoase
• Un cateter flexibil, ales în funcție de scop și de locul de puncție, prevăzut cu
sistem autoretractabil pentru a proteja personalul de riscul de accident prin
înțepare
• Pansament ocluziv steril
• Colector de ace folosite
pacientului o Se informează pacientul despre importanța, durata și, eventual, aspectul dureros al
procedurii pentru a obține colaborarea
o Se obține consimțământul informat Pregătirea fizică: o Se recomandă
reducerea aportului hidric pe cale orală pe durata procedurii o Se
instalează pacientul confortabil
o Se alege, de regulă, brațul nedominant și se practică depilarea zonei
alese în caz de pilozitate importantă
o Se explică pacientului gesturile ce trebuie evitate pentru a proteja
abordul venos precum și simptomele, complicațiile potențiale
• Se verifică prescripția medicală
• Se spală mâinile
• Se pregătește aseptic linia principală de perfuzie:
6. Pregătirea liniei o Se adaptează trusa de perfuzat la punga cu
de perfuzie soluție o Se umple picurătorul la jumătate
o Se elimină aerul (se purjează) de pe linia de
perfuzie o Se închide prestubul perfuzorului
o Se atașează, dacă este cazul, robinetul cu 3 căi,
apoi prelungitorul care se va racorda la cateter
după introducerea acestuia în venă
• Se pregătește, dacă este indicat, și a doua linie de perfuzie, folosind tubulatura
anexă și se conectează la robinetul cu 3 căi
• Se clampează tubulatura perfuzorului și se conservă sterilitatea racordului
terminal al liniei venoase cu suportul protector sau cu o compresă sterilă
îmbibată în antiseptic iodat
• Se aplică eticheta de identificare pe punga/ pungile cu soluțiile perfuzabile
(numele pacientului, produse adăugate, data și ora preparării, ora administrării
soluției)
• Se datează tubulatura principală, ea fiind schimbată la 24 de ore
7. Efectuarea Se plasează brațul pacientului pe materialul de protecție a patului
procedurii Se așează în proximitate perfuzia și racordul terminal al liniei de perfuzie, protejat
Se caută vena adecvată pentru puncționare
Se îmbracă mănuși de unică folosință
Se montează cateterul venos periferic conform procedurii standard
138
Se adaptează capătul terminal al liniei de perfuzie la cateter și se fixează cateterul cu
pansament ocluziv, incluzând și racordul terminal
Se deschide linia venoasă și se stabilește debitul (nr. Picături/minut) conform indicației
medicale, după formula:
Debit= V/T x 3
V= volumul soluției în ml
T= Timpul, în minute, înmulțit cu 3, un factor de corecție
Se colectează materialul folosit conform normelor în vigoare
Se explică pacientului autonom că acel cateter flexibil (care se află în totalitate în venă)
îi permite să-și păstreze libertatea de mișcare, în limite rezonabile
Se supraveghează locul puncționat pentru a detecta orice risc de extravazare sau de
inflamație, debitul, comportamentul pacientului, funcțiile vitale și vegetative
8. Supravegherea Se verifică refluxul sanguin la racordul proximal care leagă cateterul la linia de
pacientului perfuzie, de cel puțin 3 ori/zi și înaintea oricărei administrări de produse
medicamentoase sau sanguine
Se reface pansamentul (întotdeauna în condiții de asepsie) în cazul în care se pătează
sau se dezlipește
Se retrage definitiv cateterul după închiderea liniei venoase și îndepărtarea
pansamentului ocluziv, în cazul in care nu mai este nevoie de el; în caz contrar se
schimbă cateterul la 4 zile (96 de ore)
Se comprimă locul puncționat și se realizează un pansament compresiv, urmărind
evoluția locală
Se supraveghează funcțiile vitale și vegetative (P, TA, Diureză, T)
Se face bilanțul hidric pentru a preveni manifestările de supraîncărcare lichidiană și

creștere a presiunii în circulația pulmonară
notarea procedurii o Absența semnelor inflamatorii locale o Funcții vitale
și vegetative în limite normale o Linia de perfuzie
rămâne funcțională cel puțin 4 zile o Rezultatele
terapeutice sunt atinse
Se notează procedura în Fișa de proceduri, zilnic, cu numele persoanei care a utilizat
linia venoasă, data și ora, soluții, doze, efecte
10. Complicații, Reacție locală inflamatorie: eritem, durere, edem, căldură locală, care necesită
incidente și retragerea imediată a cateterului și punerea unei linii noi de perfuzie într-un loc diferit
accidente Obstrucția cateterului care, de asemenea, necesită instalarea unei linii noi de perfuzie,
în alt loc
Supraîncărcarea lichidiană cu creșterea TA și apariția EPA; necesită respectarea
debitului de perfuzare și controlul funcțiilor vitale și vegetative, efectuarea bilanțului
hidric
D-2.12. Transfuzia sanguină
1. Definiție Este o procedură medicală ce prezintă introducerea de sânge izogrup izo_Rh, plasmă
sau derivate de sânge în sistemul circulator al pacientului
2. Responsabilități Administrarea sângelui, plasmei și derivatelor de sânge se realizează doar de către medic
sau de asistentul medical
139
3. Scop refacerea volumului intravascular (atunci când au avut loc pierderi mari de sânge, deşi
resusitarea volemică de urgenţă se realizează cu soluţii cristaloide/coloide),
corectarea hemoglobinei(cu masă eritrocitară), a numărului de leucocite(cu masă
leucocitară), a numărului de trombocite sau a factorilor de coagulare 8 cu plasmă
proaspătă congelată sau concentrate trombocitar
4. Tipuri de transfuzii Transfuzie Homologă:

o Procedura prin care un component sanguin /sânge recoltat de la un donator o
Este administrat unui pacient, altul decât donatorul
Transfuzie Autologă:
o Procedura prin care un component sanguin /sânge recoltat de la o
persoana, special în acest scop este administrat aceleiași persoane
5. Tipuri de produse Sânge integral o Este recoltat într-un container de plastic steril, apirogen, de unică
sanguine folosinţă care conţine o soluţie anticoagulanta
o La adult, o unitate de sânge integral are un volum de 400/450/500ml
Concentrat eritrocitar o Este

obţinut din sânge integral
o O unitate adult de concentrat eritrocitar conţine 200-250 ml,
Concentrat trombocitar standard:
o Se obține prin concentrarea majorității trombocitelor
dintr-o unitate de sânge integral într-un volum redus de
plasmă
o O unitate adult conţine 50-60 ml o Indicații:
trombocitopenie severă
Concentrat leucocitar:
o Se obține din sânge integral din care s-au extras prin citafereza eritrocitele și
80% din plasmă
Plasmă proaspătă /congelată: o Se obține fie dintr-o unitate de
sânge total, fie prin plasmafereza
o Se congelează la o temperatura (-250C) și într-un interval de timp care permit
menținerea adecvată a factorilor de coagulare în stare funcțională
o O unitate conţine 200-300 ml
Albumină (proteină plasmatică) în concentrație de 5%, 25%:
6. Materiale necesare Trusă de transfuzie Mănuşi
Halat curat
Pungă/ flacon cu Ser fiziologic
Produsul sanguin izogrup, izo-Rh încălzit la temperatura corpului
Stativ pentru suspendarea pungii cu produsul sanguin
Materiale pentru montarea branulei, cateterului dacă este necesar
140
pacientului o Se explică procedura pacientului o Se
obține consimțământul scris o În cazul
minorilor semnează părinții o Se măsoară
funcțiile vitale ale pacientului
Pregătirea fizică o Se solicită pacientului să rămână nemâncat cu cel puţin 2 ore
înainte sau după terminarea transfuziei
o Poziţia pacientului - va fi de decubit dorsal;
o Se alege locul pentru puncţia intravenoasă și se măsoară funcțiile vitale ale
pacientului
8. Efectuarea Se spală mâinile, se îmbracă mănuşile
procedurii Se verifică indicaţia de transfuzie şi cantitatea de sânge, identitatea pacientului
integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic al sângelu
Se recoltează 2-4 ml de sânge pentru proba de compatibilitate JEANBREAU
✓ Verificarea finală, la patul bolnavului, este ultima ocazie de a depista o
eventuală eroare de identificare, care ar putea duce la transfuzarea unui
produs incompatibil!
Se încălzește sângele la temperatura corpului
Se deschide trusa de transfuzat şi se adaptează la punga cu ser fiziologic
o Dacă transfuzorul are 2 capete (transfuzor în y), un capăt se adaptează la punga

cu ser fiziologic, iar celălalt capăt la punga cu produsul sanguin
Se suspendă punga /pungile în stativ
Se umple camera de picurare la jumătate cu ser fiziologic, în timp ce tubul racordat la

punga cu sânge este închis
Se elimină aerul din transfuzor lăsând să curgă câteva picături din soluţia de ser
fiziologic o Dacă trusa de transfuzie are un singur tub, se închide prestubul, se schimbă
punga cu ser fiziologic cu cea cu sânge
Se atașează apoi amboul transfuzorului la branulă sau cateter şi se ajustează ritmul de

scurgere în funcţie de tipul produsului sanguin o Dacă transfuzorul este în y, se
procedează la fel numai că nu mai este nevoie să se schimbe pungile; în acest caz, se
închide tubul adaptat la punga cu ser şi se deschide tubul adaptat la punga cu sânge
Se efectuează proba biologică Oelecker lăsând să curgă în jet 20 ml sânge după care se
reglează ritmul de scurgere la 10-15 pic./min timp de 5 minute o Se supraveghează
pacientul în acest interval şi dacă nu apar semne de incompatibilitate se repetă
operația (se lasă alţi 20 ml sânge să curgă în jet, se reajustează ritmul la 10-15
pic./min. Timp de 5 min, în care se observă bolnavul)
Dacă nici de data aceasta nu apar semne de incompatibilitate se continuă transfuzia în
ritmul stabilit
Se aplică pe pungă o etichetă cu data şi ora la care a început transfuzia
Dacă apar reacții adverse /semne de incompatibilitate se oprește transfuzia cu sânge, se

continuă perfuzia cu soluţia salină şi se anunță imediat medicul
După terminarea transfuziei se închide prestubul, se retrage acul şi aplică un tampon cu
alcool
141
Punga sau flaconul utilizat în care trebuie să rămână aprox. 5-6 ml de sânge se
păstrează, în eventualitatea unor verificări în caz de accidente posttransfuzionale
tardive
9. Supravegherea Se așează pacientul în poziție comodă și se supraveghează la fiecare 15 min în fiecare
pacientului jumătate de oră sau la o oră după transfuzie
Se înregistrează orice eveniment apărut în cursul transfuziei (febră, frison, erupție
alergică)
Se cere pacientului să semnaleze imediat orice senzație nouă sau anormală ce apare în
timpul sau după transfuzie
În caz de reacţie adversă se aplică procedura standard
Se supraveghează pacientul în următoarele 24-48 ore posttransfuzie
10. Evaluarea şi Notarea procedurii:

notarea procedurii o După terminarea transfuziei se notează în fișa bolnavului ora, starea generală
a pacientului, sub semnătura asistentei care a efectuat transfuzia
o Descrieţi reacția pacientului şi starea sa
o Consemnați orice manifestare care ar putea schimba ceva în planul de
îngrijire
Eficiența procedurii este influențată de:
o Compatibilitatea dintre sângele donatorului și cel al primitorului o
Respectarea condițiilor standard de pregătire și transfuzare
o Competența asistentului medical care efectuează transfuzia (de regulă
asistent medical de la UTS)
Bilanț pozitiv:
o Pacientul este bine instruit și colaborează pe toată durata de pregătire și
transfuzare
o Nu apar reacții adverse
o Scopul și obiectivele transfuziei sunt atinse
Bilanț negativ:
o Pacientul acuza dureri o Discutaţi
încă o dată cu pacientul
o Apelați la aparținători dacă este cazul
11. Complicații, Accident infecțios manifestat prin:

incidente și o Stare de rău general apărută brutal, frisoane, hiper-, sau hipotermie o
accidente Dureri abdominale, grețuri, vărsături, diaree, dispnee etc.
Accident alergic manifestat prin:
o Prurit mai mult sau mai puțin important, edem Quincke, dificultate în
respirație
Simptomele pot să se agraveze în mod extrem de rapid
Se recomandă respectarea normelor de hemovigilență și aplicarea intervențiilor

standard
12. Observații Nu se administrează în punga cu produsul sanguin medicamente sau alte soluţii
perfuzabile
Nu încălziţi sângele în apă caldă, sau deasupra surselor de căldură, evitaţi agitarea
pungii/flaconului
Se respectă asepsia
142
Nu se umple camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate urmări ritmul de curgere
Se păstrează punga 2 ore după terminarea perfuziei
D-2.13. Protocol de investigare /înregistrare a unei reacții acute transfuzionale
1. Intervenții Se oprește transfuzia şi se păstrează abordul venos cu ser fiziologic în timp ce se face
o evaluare iniţială a reacției acute
Se anunță medicul
Se raportează imediat toate reacțiile transfuzionale responsabilului cu hemovigilență şi

centrului de transfuzii de sânge furnizor
2. Înregistrări Se înregistrează în foaia de observaţie a pacientului:
o Tipul reacției (febrilă, alergică, şoc)
o Intervalul între începutul transfuziei şi apariția reacției o Tipul şi volumul
transfuzat
o Codurile unice ale produselor transfuzate
3. Recoltări Imediat după apariția reacției se recoltează următoarele probe de sânge, se completează
formularul de cerere de analize şi se trimite pts/cts furnizor o Probă fără anticoagulant
+ o probă pe anticoagulant (EDTA) de la brațul opus
o Hemocultură dacă se suspectează şoc septic o Unitatea psl + trusa de
transfuzie
o Prima emisie de urină post reacţie + proba pretransfuzională a pacientului
folosită la determinarea grupei sanguine şi a compatibilității
o Se completează un formular de raportare a reacțiilor transfuzionale o După
investigațiile inițiale se trimit la pts/cts
o Probe de sânge (1+1/EDTA) recoltate la 12 ore şi 24 ore de la apariția
reacţiei (de la brațul opus)
o Toate emisiile de urină (probe + volum) din următoarele 24 ore
D-2.14. Antotransfuzia (transfuzia autologă)
1. Definiție Autotransfuzia este reinfuzia propriului sânge după ce a fost colectat şi filtrat
Este efectuată înainte, în timpul şi după intervențiile chirurgicale sau traumatisme
2. Avantaje Nu apar reacții postransfuzionale datorită incompatibilităților sau greșelilor de stabilire

a grupelor de sânge
Nu se transmit boli
Pierderea de sânge este înlocuită imediat
Sângele autotransfuzat conţine un nivel normal de 2,3 diposfoglicerat care ajută la

oxigenarea țesuturilor
3. Linii directoare Recoltarea de sânge pentru autotransfuzie se poate face preoperator şi este recomandată
pacienților cu intervenţii chirurgicale ortopedice, în timpul cărora se pierde mult sânge
Colectarea de sânge se poate face cu 4 până la 6 săptămâni înainte de operație
De multe ori, în intervențiile chirurgicale cu pierderi mari de sânge, se foloseşte un

aparat conectat intraoperator şi postoperator la tubul de dren al plăgii, care preia sângele
pacientului, îl procesează şi îl autotransfuzează
143
Trebuie monitorizată şi notată cantitatea de sânge care se autotransfuzează
4. Observații Pacienții care au donat preoperator sânge vor fi sfătuiți să rămână în repaus la pat încă
10 minute după donare, să bea cât mai multe lichide în orele imediat următoare
Pacienții cu autotransfuzie vor fi monitorizați cu atenţie în timpul transfuziei şi după
aceea întrucât pot să apară reacții vasovagale (hipotensiune, bradicardie şi hipovolemie
în special la pacienții vârstnici)
D-3. Administrarea medicamentelor pe cale orală
1. Definiție Introducerea în organism, pe cale orală, prin înghițire, sublingual sau translingual, a unei
cantități de medicament
2. Scop Scop terapeutic cu efect local și general
3. Indicații Administrarea tuturor formelor medicamentoase solide (comprimate, tablete, drajeuri,

capsule) și a unor forme lichide (siropuri, suspensii)
Administrarea medicamentelor la domiciliu, de către pacient
Diminuarea sau dispariția unor semne locale sau generale
4. Materiale Se pregătesc pe căruciorul pentru medicamente:

necesare Lista cu numele și prenumele pacienților, salonul, medicamentele prescrise, doza și
orarul de administrare sau un hebdomadar săptămânal (o schemă de tratament prescrisă
de medic) pentru pacientul tratat la domiciliu
Medicamentele prescrise: comprimate, tablete, spray-uri o Se verifică calitatea fiecărui
medicament (culoare, aspect, integritate), precum și termenul de valabilitate
condiționare (blistere, flacoane)
o Se decupează blisterul cu foarfeca dacă medicamentul nu este condiționat într-
o alveolă individuală
o Se pun medicamentele pentru ora prescrisă într-un păhărel cu întrebuințare
unică, înainte de a le da pacientului.
O pereche de foarfece
Pahare de unică folosință / recipiente speciale pentru medicamente
Flacon cu soluţie hidroalcoolică
144
pacientului o Se explică pacientului importanţa luării medicamentelor conform prescripției
medicale
o Se identifica capacitățile pacientului de a-şi administra tratamentul şi de a-l
supraveghea
o Se adaptează demersul educativ la nivelul de instruire al pacientului pentru a
asigura securitatea şi calitatea administrării tratamentului
o Se explică pacientului modalitățile de luare a medicamentelor:
▪ Pe nemâncate (à jeun), în timpul mesei sau după masă
▪ Cu un pahar cu apă, pentru capsule, tablete, comprimate
▪ Dizolvat în apă, pentru comprimatele care se dizolvă sau pentru
pulberi
▪ Fără diluție, pentru siropuri, suspensii sau pentru comprimatele care se
administrează sublingual
▪ Ținut sub limbă pentru cele care se absorb prin mucoasa sublinguală
(nitroglicerina, dicarbocalm, captopril)
▪ Pulverizare pe limbă (translingual) pentru spray-uri medicamentoase
și așteptată 10 secunde, după administrare, pentru a înghiți
o Se instalează pacientul confortabil (poziție semișezând sau șezând în pat sau
pe marginea patului)
o Se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate
6. Efectuarea Se identifică pacientul
procedurii Se verifică încă o dată prescripția medicală la patul bolnavului, în momentul
administrării
Se realizează o fricțiune hidroalcoolică a mâinilor sau se face un lavaj simplu înainte de
fiecare distribuire
Se păstrează medicamentele în blisterele sau formele de condiționare proprii, până când
sunt luate
Se aplică demersul educativ de autonomizare a pacientului şi de creștere a complianței
la tratament
Se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate
7. Supravegherea Se supraveghează comportamentul, starea de conștiență, funcțiile vitale, aspectul

pacientului tegumentelor
Se notează orice modificări apărute în starea fizică și psihică a pacientului pentru a fi
raportate medicului (erupții cutanate, somnolență, stări depresive, răspuns psihotic)
8. Evaluarea şi Se apreciază eficacitatea procedurii în funcție de rezultatele așteptate Se
notarea procedurii notează procedura în fișa pacientului, sub semnătură
D-4. Administrarea medicamentelor pe tegumente
1. Definiție Administrarea medicamentelor pe suprafața tegumentelor face parte din tratamentul

topic, de uz extern
2. Indicații Afecțiuni dermatologice, reumatologice
Pregătirea câmpului operator înaintea intervențiilor chirurgicale
Stimularea circulației.
145
3. Materiale Tavă medicală sau cărucior pentru medicamente o Se pregătesc
necesare materialele pe tava medicală sau pe cărucior
Medicamente prescrise: lichide, pudre, unguente/creme, mixturi, plasturi o Se
verifică termenul de valabilitate al medicamentului, integritatea ambalajului
Material pentru protecția patului
Comprese de tifon
Spatulă chirurgicală
Pense porttampon
Pansament semipermeabil transparent
Tăviță renală

pacientului o Se identifică pacientul și zona ce urmează a fi tratată
o Se informează despre scopul procedurii pentru a obține acordul și
colaborarea acestuia
o Se explică procedura pacientului, mai ales dacă, după externare, va trebui să-
și administreze singur medicamentul, la domiciliu
o Se așează pacientul într-o poziție confortabilă care să permită accesul la zona
ce trebuie tratată
o Se sfătuiește pacientul să rămână relaxat
5. Efectuarea Se spală simplu mâinile și se îmbracă mănușile de unică folosință
procedurii Se curăță, la nevoie, pielea de secreții, cruste, celule moarte sau de aplicațiile
medicamentoase vechi și apoi se schimbă mănușile
Aplicarea unguentelor/cremelor:
o Se deschide tubul cu unguent/cremă punându-se capacul cu faţă externă în jos
pentru a evita contaminarea suprafeței interne a capacului
o Se aplică crema sau unguentul pe suprafața afectată direct din tub sau cu
ajutorul unei spatule
o Se masează zona prin mișcări lente, ușoare, până când unguentul pătrunde în
piele, rămânând un ușor luciu al pielii
o Se îndepărtează excesul de medicament cu o compresă sterilă o
Se evită frecarea zonei pentru a nu produce iritații
Aplicarea aerosolilor spray:
o Se agită flaconul pentru a omogeniza compoziția
o Se ține flaconul la 10-15 cm de piele și se pulverizează fin medicamentul pe
zona indicată
Aplicarea pudrei:
o Se usucă suprafața pielii după ce a fost curățată de reziduuri
o Se aplică un strat subțire de pudră cu ajutorul pulverizatorului, direct din
flacon
o Se protejează ochii, căile respiratorii dacă zona tratată se află în proximitatea
acestora
146
Aplicarea patch-urilor (plasturilor):
o Se cercetează zona de aplicare și se rad pilozitățile la nevoie
o Se respectă instrucțiunile de aplicare în cazul plasturilor cu eliberare treptată
a substanței active
o Se notează data și ora aplicării patch-ului, pe suprafața sa externă (durata de
aplicare este de 12-24 de ore)
6. Supravegherea Se alternează locurile de aplicare și se monitorizează pacientul pentru depistarea unor
pacientului eventuale efecte adverse, în cazul plasturilor cu efecte vasodilatatoare sau a celor
antireumatici
Se șterge suprafața pielii cu un tampon îmbibat în soluția antiseptică (betadină, violet
de gențiană) montat pe un port-tampon
Se supraveghează reacția locală
7. Evaluarea şi Se apreciază eficacitatea procedurii prin: o

notarea procedurii Atingerea efectelor terapeutice scontate o
Toleranță locală și generală bună
Se notează procedura în fișa de îngrijire a pacientului
8. Complicații și Reacție alergică locală Cefalee

riscuri
Hipotensiune arterială în cazul plasturilor cu efecte vasodilatatoare
Congestie locală intensă
Senzație de arsură
Prurit în cazul plasturilor antireumatici
Administrarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivală – instilația

D-5.
oculară
1. Definiție Instilația este o metodă de administrare, prin picurare, pe suprafața ochiului, a diferitelor
soluții medicamentoase
2. Scop Spălătura oculară pentru îndepărtarea secrețiilor, a corpilor străini
Irigația oculară continuă pentru dezinfecția și anestezia ochiului înaintea unor
intervenții
Dilatarea pupilei pentru examinarea fundului de ochi
Calmarea durerilor și a reacțiilor alergice locale
3. Indicații Afecțiuni inflamatorii oculare: conjunctivite virale, bacteriene, alergice

Ulcere corneene, glaucom
Uveite
Infecția cavității oculare după enucleație
Arsuri chimice
4. Materiale Comprese sterile

necesare Mănuși de unică folosință, tăviță renală
147
Flaconul cu soluția prescrisă prevăzut cu picurător sau soluții monodoze o
Se verifică prescripția
o Se verifică integritatea ambalajului, data deschiderii flaconului
o Un flacon deschis nu se conservă mai mult de 15 zile o Se
examinează aspectul soluției

pacientului o Se informează pacientul despre necesitatea procedurii
o Se obțin acordul și colaborarea pacientului în timpul desfășurării procedurii
o Se previne pacientul despre necesitatea ștergerii pleoapelor și a genelor cu o
compresă îmbibată în ser fiziologic
o Se așează pacientul în poziție semișezândă sau șezândă
o Se cere pacientului să încline ușor capul pe spate pentru a evita scurgerea
colirului direct în canalul lacrimal
6. Efectuarea Se identifică pacientul Se
procedurii spală mâinile
Se îndepărtează pansamentul ocular, dacă există și apoi se spală, din nou, mâinile
Se continuă procedura în funcție de prescripția medicală, astfel:
Instilație oculară:
o Se invită pacientul să privească în sus o Se deprimă pleoapa inferioară
o Se instilează 1-2 picături, direct din flaconul cu picurător, fără să se atingă
corneea
o Se eliberează pleoapa inferioară după instilare
o Se solicită pacientului să închidă ușor pleoapele și să nu mai clipească astfel
încât colirul să se mențină mai mult timp pe suprafața ochiului
o Se șterge blând excesul de lichid de pe pleoape și obraji cu o compresă o Se
învață pacientul cum să-și instileze singur ochiul în condiții de asepsie și de
securitate și să evite automedicația; în caz contrar, trebuie să apeleze la un
ajutor apropiat
Spălătură oculară:
o Se invită pacientul să-și țină tăvița renală sub bărbie, dacă este în poziția
șezând
o Se așează tăvița renală sub maxilarul inferior de partea ochiului la care se va
face spălătura, dacă pacientul este în decubit
o Se spală mâinile
o Se șterg cu grijă pleoapele pentru a îndepărta crustele, secrețiile
o Se îndepărtează pleoapele cu policele și indexul unei mâini, iar cu cealaltă se
spală ochiul dirijând jetul de soluție către unghiul extern al ochiului, către
tâmplă
o Se continuă irigarea până când sunt îndepărtate toate secrețiile o Se irigă
blând pentru a evita lezarea ochiului, a corneei
o Se șterg, pe rând, obrazul, pleoapele închise, cu tampoane diferite, la sfârșitul
procedurii
148
Irigația oculară continuă o Se procedează în aceeași manieră ca și la spălătura
oculară, dar mult mai mult timp, cel puțin 15 minute iar soluția se lasă să curgă în
jet
o Se recomandă în scopul anestezierii ochiului la pacienții cu arsuri oculare sau
în vederea intervenției chirurgicale pentru cataractă
o Poate fi urmată de aplicarea unei mici cantități de pomezi sau unguent, direct
din tub pe conjunctiva pleoapei inferioare din unghiul intern al ochiului; după
aplicare, se solicită pacientului să închidă ochiul și se masează ușor pleoapa
superioară pentru a împrăștia pomada pe suprafața ochiului
7. Supravegherea Se supraveghează reacțiile locale, comportamentul pacientului
pacientului
8. Evaluarea şi Procedura este eficace dacă:
notarea procedurii o Sunt respectate precauțiunile de utilizare
o Procedura este indoloră, pacientul nu resimte durere sau arsură
o Efectul local a fost atins: ochiul este curat, fără secreții, zona oculară este
pregătită pentru intervenție, pupila s-a dilatat
9. Complicații, și Risc de contaminare și de lezare a corneei dacă nu se respectă regulile de igienă și se

riscuri atinge corneea cu vârful flaconului
• Reacții adverse prin instilarea unui produs expirat sau care a fost deschis cu mai
mult de 15 zile înainte
• Creșterea presiunii intraoculare prin administrarea de soluții midriatice la un
pacient cu glaucom
• Se recomandă instilarea numai a soluțiilor prescrise de medicul specialist
149
D-6. Administrarea medicamentelor în conductul auditiv extern
1. Definiție Aplicarea unor produse medicamentoase prescrise de medic în conductul auditiv extern
2. Indicații Inflamații și infecții otice fără leziuni timpanice

Îndepărtarea cerumenului
Anestezie locală
Îndepărtarea insectelor ajunse accidental în ureche
3. Materiale Se pregătesc materialele pe o tavă medicală o Se verifică termenul de

necesare valabilitate al produselor medicamentoase o Se încălzește soluția la
temperatura camerei
o Se prepară, în funcție de indicație, soluția pentru instilare (exemplu- instilația
cu hidrocortizon) - soluția prescrisă de medic în flacon cu picurător
o Tubul cu unguentul prescris
Aplicator cu capăt de vată
Dopuri pentru urechi din vată
Sursă de lumină

pacientului o Se verifică identitatea pacientului și urechea afectată
o Se explică pacientului necesitatea și modul de derulare a procedurii o Se
obține consimțământul informat
o Se așează pacientul în decubit lateral, pe partea opusă urechii afectate o
Se observă, cu ochiul liber, conductul extern auditiv
o Se șterge cu blândețe orice secreție observată întrucât poate diminua
efectul medicamentului
5. Efectuarea Se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință
procedurii Se lărgește conductul auditiv extern trăgând în sus și în spate pavilionul auricular,
pentru a facilita pătrunderea medicamentului o Se aplică numărul de picături
recomandat ținând picurătorul astfel încât soluția să cadă pe peretele conductului
auditiv și nu pe timpan
o Dacă se indică administrare de picături și unguent, se vor aplica întâi picăturile
Se cere pacientului să rămână culcat încă 5-10 minute pentru a lăsa medicamentul să
acționeze
Se spală mâinile
6. Supravegherea Se pune un dop de vată, lejer, în meatul auditiv, pentru a împiedica scurgerea
pacientului medicamentului și pentru a proteja pacientul de curenții de aer
Se supraveghează pacientul pentru identificarea efectelor secundare nedorite : greață,
durere, vertij
Se explică pacientului să evite ridicarea bruscă în caz de vertij

notarea procedurii o Medicamentele au fost administrate corect, respectând indicațiile medicale
o Pacientul exprimă stare de confort și diminuarea acuzelor o Pacientul
demonstrează înțelegerea informațiilor primite
150
Se notează procedura în fișa de îngrijire a pacientului cu reacțiile acestuia la procedură
8. Recomandări Să evite curenții de aer și variațiile bruște de presiune atmosferică

pentru pacient / Să nu utilizeze, pentru curățarea conductului auditiv, obiecte cu potențial lezional local
familie
Să evite înotul în piscină
9. Observații Se repetă procedura pentru cealaltă ureche la interval de cel puțin 10 minute, dacă este
indicat
Se învață pacientul metoda de administrare a medicamentelor la domiciliu dacă
tratamentul necesită continuare la domiciliu
D-7. Administrarea medicamentelor prin instilație nazală
1. Definiție Administrarea unor medicamente sub formă de picături, spray sau aerosoli, care se
absorb prin mucoasa nazală
2. Scop Scop terapeutic cu efect local și general
3. Indicații Catar nazal
Rinite alergice
Sinuzite
Vegetații adenoide
Diabet insipid
4. Materiale Se pregătesc pe o tavă medicală sau cărucior pentru tratamente:

necesare o Medicația prescrisă: soluții pentru instilație, flacon cu aerosoli, tuburi cu
unguente
▪ Se verifică integritatea și termenul de valabilitate ale medicamentului
▪ Se citește posologia/modul de administrare dacă medicamentul este
nou
o Mănuși de unică folosință o Tăviță renală
o Comprese de tifon/ șervețele de unică folosință
pacientului o Se identifică pacientul și se informează despre necesitatea procedurii o Se
obțin acordul și colaborarea pacientului în timpul derulării procedurii
o Se invită pacientul să-și sufle nasul o
Se așează pacientul în decubit dorsal
151
6. Efectuarea Administrarea de picături nazale:
procedurii o Se spală mâinile și se îmbracă mănuși opțional
o Se solicită pacientului culcat să încline capul spre zona afectată
o Se fixează nara ridicând-o ușor şi așezând picurătorul exact la orificiul de
intrare orientându-l în sus şi spre linia mediană a nasului, pentru ca
medicamentul să ajungă în spatele cavității nazale și nu în gât
o Se introduce apoi picurătorul aproximativ 1 cm în nară fără a o atinge şi se
administrează doza prescrisă de medicament
o Se indică pacientului să-şi mențină poziția încă 5 minute de la administrare şi
să respire pe gură, permițând astfel medicamentului să acționeze local și să nu
se scurgă în afară
o Se explică pacientului că poate expectora în tăviță dacă medicamentul a ajuns
în gură sau gât
o Se șterge cu o compresă curată excesul de medicament de pe faţă pacientului,
dacă este cazul
o Se spală picurătorul cu apă caldă şi se lasă să se usuce, fiind indicat să se
folosească doar la același pacient
Administrarea de spray-uri nazale:
o Se așează pacientul cu capul în hiperextensie
o Se comprimă o nară a pacientului şi se introduce capătul flaconului în cealaltă
nară
o Se instruiește pacientul să inhaleze eliberând concomitent o doză de
medicament, repede şi ferm, și să expire apoi pe gură
o Se va repeta manevra în aceiași nară sau în cealaltă, dacă este necesar o Se
instruiește pacientul să-şi mențină poziția încă câteva minute după
administrare, să inspire blând pe nas şi să expire pe gură, să evite să îşi sufle
nasul câteva minute
Administrarea de medicamente sub formă de aerosoli:
o Se solicită pacientului să-şi sufle nasul
o Se agită flaconul înainte de utilizare şi se îndepărtează capacul o Se ține
flaconul între degetul mare şi arătător
o Se indică pacientului să întindă capul pe spate şi se introduce capătul
flaconului într-o nară în timp ce o comprimăm pe cealaltă
o Se eliberează o doză de medicament printr-o mișcare fermă şi rapidă o Se
agită din nou flaconul şi se introduce şi în cealaltă nară
o Se îndepărtează adaptatorul flaconului, se spală cu apă călduță şi se lasă să
se usuce fiind indicat să se folosească doar la același pacient
7. Evaluarea şi Se apreciază eficacitatea procedurii prin: o
notarea procedurii Atingerea efectelor terapeutice scontate o
Toleranță locală și generală bună
8. Observații Tuburile sub presiune (ca sprayurile şi aerosolii) trebuie verificate să nu fie accidentate
sau perforate
Pentru a evita contaminarea şi răspândirea infecțiilor, flacoanele se etichetează şi se
folosesc doar la un pacient
Pacientul trebuie învăţat să îşi administreze singur şi corect medicamentele dacă este
necesar să continue administrarea şi acasă
152
Pacientul trebuie avertizat să nu îşi administreze medicația un timp mai îndelungat
decât este prescris, deoarece aceasta îşi poate pierde efectul terapeutic sau dimpotrivă,
poate da dependență
Pacientul trebuie informat asupra posibilelor efecte adverse ale tratamentului cât şi a
anumitor particularități ale medicamentelor administrate (de exemplu, la administrarea
de corticosteroizi sub formă de spray sau aerosoli, efectul poate apărea la un interval
cuprins între 2 zile şi 2 săptămâni)
Pacientul va fi învăţat să îşi mențină o bună igienă orală şi nazală
Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie

D-8.
Aerosoloterapia
1. Definiții • Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezintă introducerea
medicamentelor gazoase si volatile prin mucoasa respiratorie cu absorbtia acestora la
nivelul alveolelor pulmonare.
• Vascularizatia întinsă și suprafata mare a alveolelor pulmonare constituie factori
favorizanți pentru absorbția gazelor, substanțelor gazificate, lichidelor sub formă de
vapori sau fin pulverizate, instilatie și inhalarea prafurilor nedizolvabile.
• Inhalarea substantelor medicamentoase cu ajutorul vaporilor de apă au scopul de a
dezinfecta si de a descongestiona mucoasele inflamate ale căilor inflamatorii
2. Scop Terapeutic
• Dezinfecție, decongestionarea mucoasei căilor respiratorii
• Îmbogățirea aerului inspirat în oxigen, pentru combaterea hipoxiei
Fluidificarea sputei, expectoratiei
3. Indicații • Bronhopneumonii respiratorii
• Infecții ORL
• Încărcătură traheo- bronșică
• Uscăciunea mucoasei căilor respiratorii
4. Dispozitive de La ora actuală există trei tipuri de dispozitive de aerosoloterapie:
terapie • dispozitivele inhalatorii presurizate cu eliberare standardizată (spray-ul –
inhalatorie- pMDI)
aerosoloterapie • dispozitivele inhalatorii cu pudră uscată (dry powder inhalers- DPI)
nebulizoarele
5. Materiale • Recomandarea medicală
necesare • Medicamentul sub forma
✓ dispozitivului presurizat (spray) sau
✓ dispozitiv cu pulbere uscată (turbohaler, diskhaler, handihaler )
6. Administrarea Se asează pacientul într-o poziţie relaxată, pe un scaun (sau în picioare);
153
aerosolului • Se scoate capacul de protectie al spray-ului;
utilizând pMDI( • Se ține spray-ul cu piesa bucală în jos, în ,,pensa’’ formată între degetul mare şi
spray) arătător;
• Se agită flaconul de 3 – 4 ori;
• Se instruiește pacientul
✓ să realizeze o expiraţie profundă, să plaseze piesa bucală în cavitatea
bucală între dinţi şi să strângă buzele în jurul ei, fără a o muşca
✓ să înceapă un inspir profund; imediat ce a început inspirul, să apese
o singură dată pe flacon;
✓ să contine inspirul pînă la capăt şi să își blocheaze respiraţia 10
secunde (numără pînă la 10);
• Pentru a administra un al doilea puf, pacientul păstrează flaconul în poziţie verticală şi
aşteaptă aproximativ o jumătate de minut înainte de a repeta etapele (expir profund,
inspire profund, eliberarea unui puf)
Se instruiește pacientul să curețe flaconul cel puţin o dată pe săptămână.
• Se scoate flaconul de metal din învelişul de plastic al inhalatorului şi se îndepărtează
capacul piesei bucale.
• Se clăteste învelişul de plastic şi piesa bucală cu apă caldă.
• Se lasă la uscat într-un loc cald dar evitand căldura excesivă. Se pune flaconul şi
capacul piesei bucale.
• Se poate adăuga în apă un detergent slab sau o soluţie de tipul celor folosite la
curăţarea biberoanelor pentru copii.
• Se clătește apoi cu apă curată înainte de uscare.
• NU SE PUNE FLACONUL DE METAL ÎN APĂ.
154
7. Inhalatoarele cu Pentru cei care nu pot utiliza corect dispozitivele tip spray sau pentru cei care nu
pulbere uscată tolerează gazul din aceste dispozitive, au fost concepute şi realizate inhalatoare cu pulbere
uscată. Cele mai cunoscute, în prezent, pe piaţa românească sunt:
1.Dispozitivul tip turbohaler - este un dispozitiv cilindric în care au fost încărcate doze
de medicament (50-200), sub formă de pulbere foarte fină
Cum se utilizează un turbohaler ? Pacientul va fi instruit astfel:
• Se deşurubează capacul de protecţie;
• Se ţine dispozitivul vertical, în mâna stîngă;
• Cu mâna dreaptă se răsucește inelul colorat aflat la baza turbohalerului spre dreapta,
15-20 grade, apoi spre stînga, pînă se aude un ,,clic”;
• Se trece dispozitivul în poziţie orizontală;
• Pacietul realizează o expirație forțată apoi își lipește buzele de vîrful dispozitivului şi
inspiră profund;
• Își ţine respiraţia 10 secunde, după care reia respiraţia normală.
• Se şterge turbohalerul şi se înşurubează capacul protector.
• O fereastră laterală îl va anunţa, prin apariţia unei benzi roşii, de ultimele doze.
Pacientul își clătește gura, cu multă apă, după fiecare administrare, pentru a evita
dezvoltarea ciupercii bucale (candida).
✓ Nu se folosesc dispozitivele tip Turbuhaler în crize sau exacerbări
deoarece este necesar un inspir profund pentru a elibera doza optimă.
2.Dispozitivele tip ,,Diskhaler”

Dispozitive cu pulbere uscată tip ,,Diskhaler”, se utilizează datorită uşurinţei de
utilizare. Acest tip de dispozitiv poate fi încărcat cu 30 sau 60 doze şi este prevăzut cu un
contoar care semnalează numărul de doze rămase.
Cum se utilizeaza un Diskhaler ? - Instruirea pacientului
• Pacientul ține dispozitivul cu mîna stîngă, în poziţie orizontală;
• Cu mîna dreaptă împinge clapeta capacului de protecţie; va observa o a doua clapetă şi
un orificiu ovalar de inhalaţie (piesa bucală);
• Împinge pînă la capăt clapeta a doua, care armează aparatul;
• Își lipeștebuzele în jurul piesei bucale şi inhalează profund iar apoi își blochează 10
secunde rrespirația, urmată de reia o respiraţie normală;
155
• Închide dispozitivul tragînd simultan cele două clapete.
• Marele avantaj al acestui aparat este simplitatea de utilizare.
• Poate fi folosit în timpul crizelor sau în exacerbări deoarece cantitatea de
medicament eliberată nu depinde de fluxul inspirator !
După fiecare utilizare pacientul este rugat să își clătească gura cu apă (şi intermitent cu
soluţie de bicarbonat de sodiu alimentar).
3. Dispozitiv tip Handihaler -Mod De Administrare
Pentru a asigura administrarea corectă a medicamentului de către pacient, când se
utilizează handihaler-ul, pacientul va fi instruit de către medic/asistentul medical
asupra modului de utilizarea a inhalatorului. Dispozitivul Hadihaler este alcătuit din:
1.Capacul de protecţie împotriva prafului
2.Aplicatorul bucal
3.Baza
4.Dispozitivul pentru perforare
5.Camera centrală
Instruireea pacientului
• Pentru a debloca capacul de protecţie împotriva prafului, se explică pacientului să
apese dispozitivul pentru perforare până la capăt şi apoi să îl elibereze.
• Să deschidă complet capacul de protecţie împotriva prafului, prin împingerea lui în
sus. Apoi se deschide aplicatorul bucal prin împingerea lui în sus
• Pacientul scoate o capsulă Spiriva din blister (numai înainte de administrare) şi se
pune în camera centrală. Nu are importanţă modul în care se pune capsula în cameră.
• Închide bine piesa bucală până se aude un clic, lăsând deschis capacul de protecţie
împotriva prafului.
• Ține dispozitivul HandiHaler cu piesa bucală în sus şi se apasă numai odată complet
dispozitivul de perforare şi apoi se eliberează. Astfel se perforează capsula şi se
permite eliberarea medicamentului pentru inhalare.
• Să expire complet. Important: a se evita expirarea în piesa bucalăl
• Să introducă piesa bucală a dispozitivului HandiHaler în gură şi să strângă ferm
buzele în jurul lui. Să menţină capul în poziţie verticală şi să inspire încet şi profund,
dar suficient de puternic, pentru a auzi sau simţi vibraţia capsulei. Să inspire până ce
plămânii sunt plini cu aer; apoi să își ţină respiraţia cât mai mult posibil şi, în acelaşi
timp, să scoate dispozitivul HandiHaler din gură.
• Să reia respiraţia normală. Să repetă etapele încă o dată, până la golirea completă a
capsulei
• Să deschidă încă odată piesa bucală şi să îndepărteze capsula utilizată şi să o arunce
• Să închidă piesa bucală şi capacul de protecţie împotriva prafului în vederea păstrării
dispozitivului HandiHaler
8. Supravegherea Se urmăresc reacțiile pacientului, apariția tahicardiei, gust amar în gură
pacientului
9. Evaluarea şi • Se notează procedura, se monitorizează efectelor secundare
notarea procedurii Bilanț pozitiv: Pacientul se simte bine, criza de dispnee se
remite
• Bilanț negativ / Ce faceți? o Pacientul acuză tahicardie,
căldură, durere în piept o Se întrerupe procedura şi se anunță
medicul
156
D-8.1 Nebulizarea
1. Definiție Transformarea unei substanțe /soluţii medicamentoase, cu ajutorul unui aparat de

aerosoli atașat unui flux de aer, în vapori fini ce pot fi inhalați cu ajutorul unei măști
faciale
Pentru a putea fi inhalate diametrul particulelor inhalabile trebuie să fie de 1-5 µm
2. Medicamente Medicamente disponibile pentru administrarea sub formă de aerosoli nebulizaţi

o Bronhodilatatoare de tip beta-2 agonişti cu acţiune scurtă pentru tratarea
crizelor: fenoterol, terbutalină, salbutamol etc.
o Bronhodilatatoare de tip anticholinergice: ipatropium şi tiotropium o
Corticosteroizi inhalatori pentru combaterea inflamației bronșice:
▪ Fluticasone, budesonide, beclometazonă etc.
o Expectorante: ambroxol, fluimucil, acetilcisteină etc.
3. Scop/obiective Îndepărtarea bronhospasmului (astm bronşic, bronșită cronică, emfizem, alte afecțiuni
pulmonare în care bronhospasmul este un factor agravant)
Fluidizarea secrețiilor şi vâcozităților pentru ușurarea expectorației
4. Indicații Afecțiuni pulmonare cronice obstructive (astm bronșic, BPOC)

Fibroză chistică
Infecție cu Pneumocystis carinii
Laringită acută, edem laringian al copilului
Bronșită acută
Pneumonie comunitară
Rinite, sinuzite, otite acute sau cronice
5. Materiale Nebulizator/ Sursă de oxigen Soluţia

necesare de nebulizat
Ser fiziologic 0,09 %
Mască facială cu rezervor de unică utilizare pentru soluția medicamentoasă
Seringă sterilă, ace sterile
Ambalaj de polietilenă
Recipient de colectarea deșeurilor

pacientului o Terapia cu aerosoli nu se va începe fără o pregătire prealabilă a pacientului
în legătură cu necesitatea procedurii, în ce constă această, utilizarea corectă
a dispozitivelor, mânuirea, curățirea /dezinfecţia lor, eventualele efecte
secundare după administrare
o Se obține, astfel acordul pacientului în vederea cooperării
157
o Se recomandă pacientului să nu fumeze înainte de nebulizare şi să nu
vorbească pe durata acesteia
o Se educă pacientul ca pe durata nebulizării să efectueze respirații adânci,
regulate, prin masca nebulizatorului pentru a ne asigura că medicația ajunge
în bronhii, bronhiole şi nu în orofaringe
7. Efectuarea Se spală mâinile
procedurii Se pregătește şi se asamblează echipamentul
Se așează pacientul într-o poziţie confortabilă, șezând de obicei
Se prepară doza pentru administrare într-o seringă sterilă
Se introduce soluţia în nebulizator
Se încurajează pacientul să respire vaporii prin masca de aerosoli pentru un efect maxim
o Normal soluţia se administrează în 10-15 minute şi se explică acest lucru pacientului
o Se rămâne cu pacientul până ce toată soluţia a fost vaporizată
Pacientul spală masca de aerosoli la jet de apă şi usucă tubulatura şi piesa bucală/masca
facială după utilizare după care o introduce într-un ambalaj de polietilenă până la
administrarea următoare
La externarea pacientului masca se va arunca la deșeuri contaminate de către asistentul
medical
Se spală mâinile
8. Supravegherea Dacă se utilizează o mască de aerosoli pacientul va trebui să se spele pe faţă după
pacientului efectuarea aerosolilor
După procedură pacientul va fi instruit să își clătească gura cu apă cu bicarbonat sau cu
ceai de mușețel (prevenirea apariția candidozei oro-faringiene)
Se aşează pacientul într-o poziţie comodă şi se observă eventuale reacții adverse
9. Evaluarea şi Se notează procedura, se monitorizează efectelor secundare şi se vor raporta imediat ce

notarea procedurii apar
Bilanț pozitiv:
o Pacientul se simte bine, criza de dispnee se remite
o Pacientul acuză tahicardie, căldură, durere în piept
▪ Se întrerupe procedura şi se anunță medicul
10. Observații Menținerea unui mediu sigur o Nebulizarea nu este o procedură sterilă, dar trebuie
menținute standarde de curățenie şi dezinfecţie
Asistenta trebuie să se spele pe mâini înainte şi după procedură
Echipamentul pentru pacienţi trebuie menținut curat şi uscat şi va fi schimbat la 24 ore

când nu este folosit
D-9. Administrarea medicamentelor pe cale rectală
11. Definiție Introducerea prin anus în rect a unor medicamente care se topesc la temperatura corpului
si se absorb lent
12. Indicații Stimularea peristaltismului intestinal și favorizarea defecației
158
Reducerea fenomenelor inflamatorii locale
Combaterea febrei și a simptomelor specifice unor aparate
13. Materiale necesare Se pregătesc materialele pe o tavă medicală sau cărucior pentru medicamente o
Medicamentele prescrise de medic:
▪ Supozitoare, unguentul cu aplicator special, dispozitiv medical
pentru microclismă
o Se verifică corespondența între medicația prescrisă și cea eliberată de
farmacie
o Se verifică calitatea şi integritatea supozitoarelor, tuburilor cu unguente,
termenul de valabilitate
Lubrifiant pentru supozitoare, dacă este nevoie
Comprese de tifon/ prosop de hârtie
Paravan pentru izolarea pacientului

pacientului o Informați pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea o
o Se asigură pacientul de respectarea intimității
o Se aşează pacientul în poziția SIMS (decubit lateral stâng cu membrul inferior
stâng întins și cel drept flectat)
o Se acoperă pacientul expunându-i doar zona fesieră
15. Efectuarea Pentru supozitoare:
procedurii o Se îmbracă mâna dominantă cu o mănușă de cauciuc
o Se scoate supozitorul din ambalaj și se lubrifiază vârful la nevoie o Se
îndepărtează fesele cu mâna nedominantă pentru a evidenția zona anală o Se
cere pacientului să inspire adânc pentru a inhiba senzația de defecație și a
reduce disconfortul
o Se introduce supozitorul prin anus cu vârful conic orientat înainte și se
împinge până trece de sfincterul anal intern (cca 6 cm)
o Se curăță zona anală cu șervețele de hârtie
o Se solicită pacientului să rămână în aceeași poziție și să rețină supozitorul cel
puțin 15 minute până se topește, pentru a-și face efectul
Pentru unguente:
o Se pun mănușile
o Se atașează aplicatorul la tub şi se lubrifiază
o Se așează pacientul în poziția SIMS şi se acoperă expunându-i doar zona
fesieră
o Se ridică fesa dreaptă cu o mână pentru a expune anusul
o Se indică pacientului să respire profund pe gură pentru a relaxa sfincterul
anal şi a reduce anxietatea şi disconfortul în timpul inserției
o Se introduce cu blândețe aplicatorul lubrifiat, direcționându-l spre ombilic o
Se presează încet pe tub pentru a elibera unguentul
o Se scoate aplicatorul şi se plasează comprese interfesier pentru a absorbi
excesul de unguent
159
o Se detașează aplicatorul şi se spală bine cu apă caldă şi săpun (se va folosi
doar la același pacient)
Pentru dispozitivele medicale:

o Se deschide microclisma îndepărtând capacul canulei de siguranță o Se aplică
câteva picături în zona perianală și apoi se introduce ușor canula în rect
o Se apasă microclisma (recipientul sub formă de burduf) până la capăt o La
sfârșitul aplicării monodozei, se menține comprimarea recipientului tip
„burduf” până la extracția completă a canulei, pentru a evita ca produsul să
fie aspirat
notarea procedurii o Rezultatele așteptate sunt atinse o
Pacientul exprimă stare de confort o
Nu apar efecte adverse
17. Complicații Pacienți cu tulburări de ritm întrucât introducerea supozitoarelor intrarectal stimulează
nervul vag şi determină aritmii
Pacienți operați recent în zona rectului sau a prostatei
Pacienți cu rectoragie
18. Observații Deoarece ingestia de lichide şi mâncare stimulează peristaltismul, supozitoarele pentru
combaterea constipației trebuie administrate cu 30 de minute înainte de masă
Pacientul va fi învăţat să se abțină de la expulzia supozitorului
Unii pacienți (de exemplu cei cu hemoroizi) nu-şi pot suprima senzația urgentă de
defecare şi nu pot reține supozitorul mult timp
Pacientul trebuie informat că anumite supozitoare pot schimba culoarea scaunului
următor
D-10. Administrarea medicamentelor pe cale vaginală
1. Definiție Aplicarea unguentelor, a capsulelor moi și ovulelor, a comprimatelor care conțin

substanțe antiparazitare /antibacteriene /antimicotice /hormonale în interiorul cavității
vaginale
2. Indicații și Indicații:
contraindicații o Inflamații ale mucoasei vaginale produse de bacterii
parazite, Trichomonas sau ciuperci parazite (candida)
o Atrofie vaginală prin carență estrogenică o Întârzierea
cicatrizărilor cervico-vaginale
160
Contraindicații:
o Alergie la una din componentele medicamentelor
o Cancer estrogenodependent (pentru cele care conțin hormoni) o
Sarcină, alăptare
3. Materiale Unguent /cremă de uz vaginal, ovule, capsule moi, comprimate Aplicator
necesare de cremă
Comprese de tifon
Material pentru spălătură vaginală (dacă este necesar)
4. Efectuarea Se verifică prescripția medicală și se confruntă cu medicamentele eliberate /procurate

procedurii Se verifică termenul de valabilitate
Se identifică pacienta
Se evaluează capacitatea acesteia de a-și administra singură medicamentele
Se face instruirea privind administrarea
Se asigură intimitatea
Se așează pacienta în decubit dorsal cu genunchii flectați, coapsele depărtate sau în

decubit lateral
Se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință
Dacă medicul recomandă se face la început o spălătură vaginală
5. Administrarea Se scoate medicamentul din ambalaj

ovulelor, Folosind două comprese se îndepărtează labiile mari evidențiind orificiul vaginal Se
capsulelor, introduce medicamentul în canalul vaginal și se împinge ușor până în fundul de sac
tabletelor posterior
Se instruiește pacienta să rămână în decubit 15 minute pentru a favoriza topirea și
absorbția
Unele tablete (tricomicon) se umezesc ușor aproximativ 30 de secunde înainte de
administrare o Administrarea se face de regulă seara, uneori și dimineața
6. Administrarea Se deschide tubul de cremă perforând capacul de aluminiu cu extremitatea opusă a

cremelor cu capacului
ajutorul Se înșurubează aplicatorul pe filetul tubului
aplicatoarelor Se presează tubul în partea terminală până la umplerea completă a aplicatorului cu
cremă o În caz de rezistență a pistonului, acesta se retrage puțin
Se detașează aplicatorul și se închide tubul
În poziție culcat, cu genunchii flectați, depărtați, se introduce cu atenție aplicatorul

profund în vagin
Se împinge pistonul până la completa golire a aplicatorului
Se retrage aplicatorul fără a atinge pistonul
După utilizare aplicatorul se spală cu apă călduță și săpun, se usucă și se păstrează în

cutie până la folosirea următoare
7. Supravegherea Pacienta poate acuza local, uneori, fenomene de sensibilizare (arsuri, iritații) ceea ce
pacientei impune anunțarea medicului
161
Tratamentul nu se întrerupe în timpul menstruației
În cazul vaginitelor se tratează și partenerul
În timpul tratamentului nu se fac spălături vaginale, decât la indicația medicului
Nu se folosesc tampoane intravaginale
D-11. Administrarea medicamentelor prin sondă nazogastrică
1. Definiție Administrarea medicamentelor pe cale enterală în cazul imposibilității /restricției de

ingestie pe cale orală
2. Linii directoare Se va evita administrarea medicației la ora mesei pentru a preveni introducerea unei
cantităţi prea mari de lichide odată (peste 400 ml la adulți)
În cazul în care trebuie administrată şi medicația şi masa în același timp, se va administra
întâi medicația
Dacă sonda nazogastrică este atașată la o pungă colectoare sau sistem de aspirare, acesta
trebuie oprit şi sonda clampată, cel puţin 30 minute după administrare
3. Indicații Obstrucţie la nivel bucal sau esofagian (cancer, arsuri)
contraindicații Tulburări majore de deglutiție (paralizie, dispariția reflexului de deglutiție, alterare
vigilenței)
4. Materiale Medicația prescrisă
necesare Aleză
Seringă obișnuită de 50-60 ml
Comprese de tifon /șervețele de unică folosinţă
Recipient pentru mixarea medicamentelor, dacă este necesar
Pensă pentru clampat sonda
Apă la temperatura corpului
5. Efectuarea Se identifică pacientul

procedurii Se verifică prescripția medicală
Se spală simplu mâinile
Se explică procedura pacientului conștient
Se aşează pacientul în poziţie proclivă (capul şi toracele uşor ridicat) în cazul

administrării medicamentelor pe sondă nazogastrică
Se mixează medicamentele solide şi se dizolvă cu apă
Se aspiră în seringă soluţia medicamentoasă pregătită sau livrată ca atare
Se verifică permeabilitatea sondei
Se atașează seringa la sonda nasogastrică şi se introduce lent soluţia
Se spală sonda nasogastrică cu 30-50 ml de apă caldă pentru a îndepărta urmele de

medicament
Se detașează seringa şi se clampează sonda nazogastrică pentru 20-30 de minute după
administrarea medicamentelor
Se poziționează pacientul pe partea dreaptă încă 30 min Pentru a facilita pătrunderea
medicamentelor în stomac şi pentru a preveni refluxul gastro-esofagian
162
Se notează procedura în fișa de proceduri a pacientului
COD
Procedură
D-12 ADMINISTRAREA DE MEDICAMENTE DIVERSE
D-12.1. Administrarea oxigenului
1. Definiție Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în scopul

îmbogățirii aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge până la
100%
2. Scop Terapeutic o Asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la țesuturi prin
combaterea hipoxiei determinată de: ▪ Scăderea oxigenului alveolar ▪
Diminuarea hemoglobinei ▪ Tulburări în sistemul circulator o La nivelul
țesuturilor O2 este utilizat sub formă dizolvată în plasmă, cantitatea de 0,3 ml
oxigen la 100 ml sânge
o Oxigenoterapia necesită 1,8-2,2ml la 100 ml sânge la administrarea O2 sub o
atmosferă
3. Indicații Hipoxie circulatorie o

Insuficientă cardiacă o
Edem pulmonar o
Infarct miocardic
Hipoxie respiratorie o
Șoc
o Anestezie generală o
Complicații postoperatorii o
Nou născuți
4. Materiale necesare Sursă de oxigen o Stație centrală de oxigen
sau microstație
o Butelie de oxigen (de 300-10.000 l oxigen comprimat la 150 atm o
Concentratoare /extractoare de oxigen
Sistem de delivrare a
oxigenului o Reductor o
Umidificator
o Debitmetru
Dispozitiv adaptat de administrare a oxigenului funcție de starea pacientului:

o Sondă nazală o
Mască de oxigen
163
Interfețe utilizate în administrarea oxigenului:
o Mască cu rezervor „The non rebreathing mask” - asigura un debit de oxigen(10-
15 l/min) și un FIO2 de 0.8-0.95(fracție inspirată a O2=FIO2)
o Mască cu reinhalare parțială „The parțial rebreathing mask”- asigură un Fi
O2 de 0.7-0.85
▪ Ajută la livrarea unor concentrații crescute de O2 la un flux redus
▪ La 6 L/min eliberează o concentrație de oxigen de 40-50 %, iar la 10-
15l/min de 60 %
o Mască Venturi care asigură un FIO2 controlat de 24%, 28%, 35%, 40% sau
60%. FIO2=20%+(4 x debit de O2 în l/min) o
Mască facială simplă - asigură un FIO2 de 0.40-0.60
pacientului o Dacă este conștient informați pacientul explicând procedura şi necesitatea ei
pentru a obține colaborarea
o Asiguraţi pacientului o poziţie comodă, semișezândă şi verificați libertatea căilor
respiratorii
6. Efectuarea Administrare prin mască facială simplă o Se
procedurii verifică scurgerea oxigenului din sursă
o Se pune masca în mâna bolnavului pentru a ușura controlul măști și i se
susține mâna
o Debitul oxigenului poate ajunge până la 10-12 l/minut o Se așează masca pe
piramida nazală și apoi pe gură
o Când bolnavul s-a obișnuit cu masca, se așează cureaua de fixare în jurul
capului
o În general este greu suportată de bolnav datorită hamului de etanșeizare
Administrare prin canulele nazale/ochelarii nazali o Permite
administrarea oxigenului în concentrație de 25-45%
o Se așează pacientul în poziție semișezândă - care favorizează expansiunea
pulmonară
o Se dezobstruează căile aeriene, dacă este nevoie
o Ochelarii pentru oxigen se fixează după urechi și apoi sub bărbie (prezintă 2
mici sonde de plastic care pătrund în nări)
▪ La flux mai mare de 4l/min apare uscăciunea mucoaselor, iritația și
disconfortul(este necesară umidificarea)
7. Supravegherea Se supraveghează pacientul şi se controlează frecvent debitul și saturația oxigenului, se
pacientului observă faciesul, semnele vitale (respirația în special), culoarea tegumentelor, starea de
conștiență
Se asigură îngrijirea nasului şi cavității bucale deoarece O2 usucă mucoasa
orofaringiană
Se monitorizează saturația pacientului utilizând fie pulsoximetria, fie gazometria
arterială funcţie de starea pacientului
8. Evaluarea şi Se notează data şi durata oxigenoterapie şi debitul /min Se
notarea procedurii notează saturația oxigenului
164
9. Complicații, Dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi împins de
incidente și oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
accidente În cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate,
pot apărea:
o Iritare locală a mucoasei o
Congestie și edem alveolar o
Hemoragie intraalveolară
o Atelectazie
• Pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală
D-12.2. Administrarea cortizonului
1. Definiție Cortizonul este un hormon de tip steroid, mai exact un glucocorticoid secretat de
glandele suprarenale, în mod natural
Adesea, mai este numit și „hormonul de stres", deoarece nivelul său fluctuează în funcție
de starea emoțională și de stres fizic al persoanei
Cortizonul (analogi de sinteză) reprezintă o clasă de medicamente care combat
inflamația, au efect antiinflamator marcat şi acţiuni importante asupra metabolismului
glucoproteic
2. Efecte Micșorează nivelul inflamației în organism, diminuează formarea edemului local şi
menţin răspunsul vaselor la catecolamine
Au proprietăți antialergice marcate
Sunt eficace în toate tipurile de şoc circulator
Influențează constantele hemogramei
Scad apărarea organismului la infecții întârziind cicatrizarea
Cresc secreţia gastrică de HCL
Stimulează sistemul nervos central creând o stare de bine dar pot declanșa reacții
psihotice
Favorizează retenția de sare şi apă
Favorizează gliconeogeneza pe seama proteinelor
3. Indicații Indicații
Boli reumatismale
Lupus eritematos sistemic
Scleroza multiplă
165
Stări edematoase (glomerulonefrite sau nefrita lupică)
Boli neoplazice în stadiul terminal pentru îmbunătățirea calităţii vieții şi pentru profilaxia
stărilor de greață şi vărsături provocate de chimioterapia antineoplazică
Boli alergice
4. Forme de prezentar Preparate orale: prednison, medrol

Preparate pentru administrare parenterală intramusculară și intravenoasă (SoluMedrol,
dexametazonă, hidrocortizon hemisuccinat)
5. Pregătirea pacientu Se anunță pacientul și se obține consimțământului lui
Se pregătește funcție de calea de administrare ( orală, intravenoasă, intramusculară)
6. Pregătirea Se pregătesc funcție de calea de administrare: vezi administrarea orală, parenterală

materialelor (intramuscular și intravenos) a medicamentelor
7. Constituirea Constituirea și administrarea SOLUȚIEI DE CORTIZON o Pentru
soluțiilor în cazul administrarea intramusculară de văzut injecția intramusculară o Pentru
administrării administrarea intravenoasă de văzut injecția intravenoasă Solu-Medrol -
parenterale Flacon compartimentat:
o Se apasă pe activatorul de plastic pentru a forța pătrunderea solventului în
compartimentul inferior
o Se agita ușor pentru obținerea soluției
o Se îndepărtează porțiunea de plastic care acoperă centrul dopului o Se
sterilizează fata superioară a dopului cu un bactericid adecvat
o Se pătrunde cu acul prin centrul dopului până când vârful său este abia
vizibil
o Se întoarce flaconul cu gura în jos pentru a se extrage soluția
Hidrocortizon Hemisuccinat - Flacon: o În condiții aseptice se adaugă
solventul în flaconul cu pulbere sterilă o Se folosește numai solvent
special
Prepararea soluției perfuzabile:
o Mai întâi se reconstituie soluția așa cum este indicat
o Terapia poate fi inițiată prin administrarea soluției de metilprednisolon
succinat de sodiu intravenos timp de cel puțin 5 minute (pentru doze mai mici
de 250 mg) până la 30 de minute (pentru doze mai mari de 250 mg)
o Dozele ulterioare pot fi administrate similar
o Dacă se dorește, medicația poate fi administrata în soluții diluate, prin
amestecul soluției reconstituite cu dextroza 5% în apă, ser fiziologic sau
dextroza 5% în soluție de nacl 0,45% sau 0,9%
o Soluțiile rezultate sunt stabile din punct de vedere fizic și chimic timp de 48 de
ore
8. Precauții speciale • Doza este strict individualizată de către medic
• Preparatele cortizonice se administrează 2/3 din doză zilnică dimineaţa şi 1/3 după
amiază pentru a respecta nivelul maximal al secreției fiziologice a cortizolului
• Doza de întreținere se administrează dimineaţa
• Dozele sub 250 mg se pot administra i.v. lent în cel puţin 5', iar cele peste 250 mg în
PEV, în cel puţin 30'
• Doza se scade treptat conform recomandării medicale
• Soluţia obținută prin dizolvarea liofilizatului se păstrează maximum 48h
166
9. Supravegherea ✓ Se monitorizează TA - există risc de creștere prin retenție hidrosalină
pacientului ✓ Se recomandă dietă hiposodată, alimente bogate în calciu şi vitamina C (pentru
funcţionarea glandei corticosuprarenale şi prevenirea osteoporozei, în cazul
tratamentului de lungă durată cu cortizon)
✓ Se cântărește periodic în timpul tratamentului de lungă durată: există risc de obezitate
✓ Apar pirozisul şi epigastralgii -se administrează inhibitori ai secreției gastrice şi regim
alimentar de protecţie
✓ Se supraveghează scaunul, există risc de acutizare a ulcerului gastro-duodenal
✓ Se monitorizează glicemia: o Crește prin gluconeogeneză o Se recomandă regim
hipoglucidic
o Se supraveghează atent pacienții cu diabet
✓ Pacientul poate acuza slăbiciune musculară, se pierde potasiu în timpul tratamentului - se
recomandă dieta hiperproteică
✓ Se supraveghează comportamentul pacientului: pot apare stări de agitație, insomnie,
tulburări psihotice
✓ Se observă aspectul tegumentelor - pot apărea edeme
10. Educația Pacientul trebuie instruit:
pacientului o Să ia medicamentele după masă sau împreună cu gustarea
o Să respecte orarul de administrare: 2/3 din doză la ora 8 şi 1/3 din doză la ora
16°° și să nu omită nici o doză de medicamente
o Să aibă asupra lui şi la îndemână medicamentele pentru a putea fi folosite în caz
de urgenţă
o Să evite situațiile de stres accentuate (febră, infecțiile, lucrări dentare, accidente,
crize personale sau familiale)
o Să nu modifice dozele fără acordul medicului
o Să-şi monitorizeze semnele şi simptomele care pot apare: anorexie, greață,
vărsături, slăbiciune, depresie, amețeală, poliurie, pierdere în greutate şi să
anunțe medicul
o Să se cântărească periodic, să observe modificarea feței (faţă în lună plină),
prezenţa edemelor, să-şi măsoare TA. În cazul creșterii ponderale să se adreseze
medicului
o Să consume o dietă hiposodată şi hiperproteică în timpul tratamentului şi să
consume moderat glucide
o Să echilibreze efortul fizic cu repausul și să evite activităţile suprasolicitante o Să
nu facă vaccinări, există risc de complicații neurologice
o Să nu întrerupă tratamentul brusc sau fără acordul medicului, fiind necesară
scăderea dozelor treptat
D-12.3. Administrarea insulinei
1. Definiție Insulina este medicamentul care asigură supraviețuirea pacienților cu diabet zaharat tip
1 şi controlul glicemiilor pentru un număr semnificativ (în creștere) dintre pacienții cu

diabet zaharat 2 şi gravide cu diabet gestațional
2. Scop Promovarea şi menținerea stării de bine, clinic şi psihologic al pacienților
Evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice şi a cetoacidozei
3. Indicații Diabet zaharat tip 1 (indicaţie absolută)

167
Diabet zaharat tip 2:
o Atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice
orale combinate cu dieta nu se ating obiectivele terapeutice
o Episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecții moderate sau
severe)
o Pre-, intra- şi postoperator când se suspendă medicația orală
o În cazul contraindicațiilor preparatelor orale (insuficienţa hepatică şi renală) o
Reacții adverse ale unor preparate orale
Diabetul zaharat gestațional care nu se rezolvă prin dietă
Urgențe hiperglicemice (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară)
4. Tipuri de insulină Insuline prandiale: analogi de insulină cu acțiune rapidă și insulină cu durată scurtă de
acțiune (regular)
Insulinele prandiale se pot administra subcutanat și sunt singurele care se pot administra
intravenos, intramuscular și în pompele de insulină
Analogii de insulină cu acțiune rapidă au absorbție rapidă (10-15 minute) și se
administrează cu 15-20 minute preprandial, însă pot fi administrați și în timpul mesei sau
postprandial
Tipuri de analogi de insulină cu acțiune rapidă:
o Insulina Lispro (Humalog) o Insulina Aspart (Fiasp. Novorapid) o Insulina
Glulisine (Apidra)
o Insulinele cu durată scurtă de acțiune intră în acțiune în 30-60 minute din
momentul injectării și de aceea se administrează cu 30 minute înainte de masă
o Tipuri de insuline cu durată scurtă de acțiune: Humulin R, Insuman Rapid o
Insuline cu acțiune intermediară (NPH): Monotard, Insulatard, Humulin N,
Insuman basal prezintă vârf de acțiune la 5-8 ore și variabilitate crescută a
acțiunii
o Analogi de insuline cu acțiune lungă (insuline bazale) - au durata de acțiune
între 18 -24 ore
Tipuri de analogi de insuline cu acțiune lungă:
o Insulina Glargine (Toujeo) o Insulina Detemir
(Levemir)
o Insulina Abasaglar – medicament biosimilar
(medicamentul de referință este insulina Glargine)
Amestecurile de insulină se realizează între insuline prandiale și insuline bazale:
o Formele premixate conțin, în proporții variabile (25/75, 30/70, 50/50), insulină
cu durată scurtă de acțiune și insuline NPH (Mixtard 30, Insuman Comb 25,
Insuman Comb 50, Humulin M3) o Există și insuline premixate cu analog rapid
Lispro și insulină NPH modificată în proporții 25/75 și 50/50 (Humamix 25,
Humamix 50), cât și cu analogul rapid Aspart și insulină NPH (Novomix 30)
5. Forme de Insulina se prezintă în țara noastră astfel:
prezentare o Flacoane de 5ml sau 10 ml ce conțin insulină în concentrație de 100UI/1 ml.
Din flacon insulina se administrează cu seringa o Cartușe de 3ml ce conțin
insulină în concentrație de 100UI/1 ml. Insulina se administrează cu ajutorul penului
sau, dacă se defectează, se poate folosi seringa
o Sisteme preumplute (optiset, novolet, solostar) care conțin insulină în concentrații
diferite 100 UI/1 ml, 200 UI/1ml, 300 UI/1 ml ceea ce înseamnă că nu se poate
folosi seringa pentru administrare
168
Administrarea insulinei se mai poate face și prin POMPĂ DE INSULINĂ care asigură
substituția bazală de insulină (rata bazală) și substituția prandială de insulină (bolus
prandial). Insulina administrată prin pompa de insulină poate fi insulină cu durată scurtă
de acțiune sau analogi rapizi de insulină.
Păstrarea insulinei:
o Se păstrează de regulă la frigider între 2-8°, nu în congelator sau aproape de
acesta
o Nu trebuie utilizată insulina care a fost congelată
o În vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte o Nu
se încălzește înainte de administrare o Flaconul integru şi/sau cel din care se
face administrarea se poate păstra sub 30° la întuneric, nu mai mult de 28 de
zile o Dacă timpul este depășit se pierde valabilitatea
6. Stabilirea dozei și Se face de către medic, individualizat
tipului de Medicul o Instruiește pacientul cum să-şi ajusteze dozele în funcţie de conţinutul de
insulină hidrocarbonați din dietă
o Tipul de insulină este ales în funcţie de toleranţa pacientului o
Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic
Asistentul medical o Administrează insulina conform indicațiilor, instruiește pacientul
cum să-și administreze injecția de insulină și îl asistă asigurându-se că acesta și-a
însușit corect modul de administrare și de păstrare a insulinei
o Instruiește de asemenea pacientul pentru recunoașterea semnelor de hipoglicemie
(transpirații, piele rece și umedă, palpitații, tremur, greață, neliniște, paloare,
creșterea tensiunii arteriale)
7. Materiale necesare Insulină în flacoane, cartușe sau PEN-uri preumplute Seringi
pentru insulină
Tăviță renală
8. Pregătirea Pregătirea pacientului (vezi injecția subcutanată)

pacientului Loc de elecție (vezi injecția subcutanată)
9. Efectuarea Se verifică identitatea pacientului
procedurii Se verifică concentrația insulinei ce urmează a fi administrată
Administrarea insulinei se face prin injecție subcutanată în mod uzual
Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări:

o Insulinele rapide au aspect limpede, clar
o Insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, fără flocoane;
prezenţa flocoanelor presupune schimbarea flaconului
Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în poziţie
orizontală şi rulare blândă între palme de 30-40 de ori o Agitația în poziţie verticală
produce bule şi imperfecțiuni la dozare o Dacă nu se omogenizează, nu se administrează
Nu se amestecă insuline cu concentrații diferite şi nici tipuri diferite de insulină.

Dacă este necesar se folosesc seringi separate
10. Precauții speciale Insulinele rapide o Sunt singurele insuline care se folosesc în situaţii de urgenţă
metabolică, în stări febrile, boli infecțioase, traumatisme, intervenţii chirurgicale
o Sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. Intrând în acţiune în mai puţin
de 10 minute
o Se pot administra pe cale S.C. şi I.M.
169
Alegerea locului în funcţie de tipul de insulină:
o Pentru insulinele rapide:
▪ Flancurile abdominale, cu excepția a 5 cm în jurul ombilicului, zonă în
care absorbția e cea mai rapidă
o Insuline intermediare:
▪ Coapsă
▪ Fesă o Pentru pacienții slabi, normoponderali, copii, injectarea se face
în zona deltoidiană şi coapsă, într-un unghi de 45°
o În regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face înțepând sub un unghi de
90°
Exercițiul fizic crește rata absorbției prin creşterea fluxului sanguin
Expunerea la căldură (baie, masarea zonelor, plajă) favorizează absorbția mai rapidă şi
glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme
Expunerea la frig încetinește absorbția, alimentele fiind administrate cu câteva minute
mai târziu
Rotația locului de injecție (în aceiași arie ținând seama de timpul de absorbție al
insulinei)este importantă pentru prevenirea complicațiilor: o Lipohipertrofia - depunere
excesivă de grăsime o Lipoatrofia - topirea ţesutului grăsos subcutanat
Dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8 secunde fără să se maseze
pentru a nu grăbi absorbția insulinei
Reducerea durerii este posibilă dacă:
o Soluţia se injectează la temperatura camerei o Aerul se
elimină corect
o Zona se spală sau se dă cu alcool şi se aşteaptă evaporarea
o Zonă trebuie să fie relaxată o Pătrunderea în piele se face
rapid o Nu se schimă direcţia acului
o Se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) în funcţie de
regiune
11. Complicații Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15g hidrocarbonați (3 bucăți de zahăr)
Edemul insulinic - apare la pacienții nou descoperiți din cauza retenției hidrosaline la
începutul inițierii tratamentului cu insulină
Lipodistrofia hipertrofică - creşterea în volum a ţesutului adipos nevascularizat ceea ce
încetinește mult absorbția insulinei
Lipodistrofia atrofică - diminuarea ţesutului adipos subcutanat la locul administrării
insulinei, mai frecventă la femeile tinere
Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros
Alergia generalizată - de la urticarie până la șocul anafilactic
Cu excepția hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi interpretate şi

evaluate de medicul specialist
D-12.4. Administrarea anticoagulantelor
1. Definiție Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare, fiind

administrate pentru prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei tromboembolice
2. Factori favorizanți • Alterarea peretelui vascular
• Staza circulatorie din cauza imobilizării
170
• Hipercoagulabilitatea
3. Indicații Flebitele membrelor inferioare în: o

Obstetrică - după naștere sau avort
o Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, intervenţii pelvine
la femei cu obezitate sau cu boli venoase; după intervenţii pentru proteză de şold
sau genunchi
o Medicală - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungită o
Embolie: pulmonară, periferică în membrele inferioare, în teritoriul mezenteric, în
cardiopatii embolice
o Tromboza coronariană: infarct miocardic
o Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare o Chirurgia
cardiacă, a vaselor mari
4. Forme de A. Soluţii injectabile: o Heparina care se poate administra intravenos (vezi injecția
prezentare intravenoasă) o Heparine cu greutate moleculară mică (clivarine, fraxiparine,
enoxaparinum etc.) Care se administrează prin injecție subcutanată
B. Forme pentru administrare pe cale orală: o Anticoagulante cumarinice
(Antivitamine K) - acenocumarolum produs sub
denumirea de: acenocumarol cp.-2mg, sintrom cp.- 4mg, trombostop cp.-2
5. Efectuarea Pregătirea pacientului se va face în funcție de calea de administrare a anticoagulantelor

procedurii (oral, parenteral)
Vezi administrarea orală, parenterală (subcutanată, intravenoasă) a medicamentelor
Precauţii speciale privind administrarea subcutanată:

o Injectarea subcutanată se pretează la cantităţi mici de soluţie
o Se folosesc ace subţiri, lungi de 12 mm, care garantează injectarea
medicamentului în țesutul subcutanat și scade riscul antrenării germenilor
o Se preferă introducerea verticală la 90° scăzând riscul lezării unor filete
nervoase şi vaselor de sânge, ceea ce face că durerea să fie mai mică şi riscul de
hematom scăzut
o Acele mai lungi pot fi introduse sub un unghi de 45°, cu atenție, pentru a nu
ajunge în grosimea mușchiului
6. Supravegherea Înaintea tratamentului o Se determină grupul sanguin
pacientului şi Rh o Medicul stabilește bolnavii cu risc de
hemoragie:
▪ Ulcerul gastroduodenal
▪ Boli hemoragice
▪ Insuficienţa hepatică şi renală
▪ AVC recent
▪ Gravide
▪ Hipotensiunea arterială severă
o Se determină timpul de protrombină înaintea tratamentului cu anticoagulante
cumarinice (este crescut în ciroză şi hepatită)
171
În timpul tratamentului o Nu se fac injecții intramusculare și subcutanate,
există risc de hematom o Se supraveghează apariția hemoragiilor
▪ Gingivoragii, epistaxis
▪ Hemoragii după ras
▪ Hematuria (se colectează urina într-un borcan şi se examinează) ▪
Scaunul cu sânge
o În cazul sângerărilor, la recomandarea medicului, se administrează
PROTAMINA în tratamentul cu Heparină şi FITOMENADIONĂ în tratamentul
cu trombostop
o Nu se fac endoscopii şi nici puncții
o Se face controlul biologic al coagulării: timpul Howell, INR în heparinoterapie
şi timpul de protrombină în tratamentul cu anticoagulante orale
o În timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la celălalt braț
o În cazul administrării subcutanate recoltarea se face la 6-8 ore de la injecție o
Se monitorizează starea generală întrucât pot apare: frison, febră, vomă o
Pacientul este informat să nu ia alte medicamente fără recomandarea medicului
deoarece unele potențează efectul anticoagulantelor, iar altele îl diminuează
Atenție deosebită se acordă pacientului tratat cu anticoagulante cumarinice, deoarece
tratamentul se face ambulator şi nu poate fi supravegheat permanent
Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor:
o Salicilați o Paracetamol o
Fenilbutazonă o Laxative o
Hormoni tiroidieni
o Unele antibiotice (tetraciclină,
cloramfenicol) o Sulfamide o
Analgetice
Medicamente care scad efectul anticoagulantelor:

o Pansamentele gastrice
o Antiacide o Barbiturice o
Unele tranchilizante şi
neuroleptice
o Diuretice mercuriale o
Digitalice o Inhibitori tiroidieni
172
7. Educația Se instruiește pacientul:
pacientului o Să ia medicamentele după orarul stabilit de medic; administrarea se face mai
ales seară pentru ca medicul să poată corecta la nevoie doza după valoarea
timpului de protrombină determinat în timpul zilei
o Dacă omite o doză, o poate lua în interval de 8 ore, după care se sare peste priză
şi se ia doza la ora obișnuită în ziua următoare
o Să nu-şi modifice singur dozele o Să nu întrerupă brusc tratamentul
▪ Există risc de hipercoagulabilitate şi tromboembolie
o Să se autosupravegheze şi să depisteze semnele de supradozare (hemoragii) o Să
se prezinte cu regularitate la medic pentru recoltarea probelor de coagulare o
Să anunțe stomatologul sau alt medic, dacă este cazul, că este în tratament cu
anticoagulante orale (ACO)
o Să nu practice sporturi violente care presupun lovituri, căderi sau muncă intensă
o Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a tratamentului
(2-4 săptămâni) pentru că acţiunea se menţine între 2-5 zile după încetarea
administrării, în funcţie de anticoagulantul folosit
o Să evite expunerea la căldură, canicula crește efectul
o Să consume o alimentaţie echilibrată şi să nu exagereze cu alimente bogate în
vitamina K:
▪ Brocoli, spanac, varză, conopidă, sparanghel, mărar, mazăre verde,
soia, tomate, urzici, gălbenuș de ou, ficat (porc, vită), salată verde, suc
de grape-fruit
▪ Să nu consume alcool în exces, potențează efectul ACO
▪ Să nu folosească plante medicinale care influențează efectul ACO: ✓ Scad
timpul de protrombină: sunătoarea, lucerna, ceaiul verde, gingseng,
coacăze negre
✓ Cresc timpul de protrombină sau riscul de hemoragie:
usturoiul, ceaiul verde, ginko biloba
▪ Să evite fumatul, deoarece fumul de țigară poate scădea efectul ACO
o Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant
o Să evite tăieturile; în caz de hemoragie să aplice un pansament compresiv şi să
se prezinte de urgenţă la spital
o Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguină şi
anticoagulantul folosit; data începerii tratamentului şi durata probabilă, doza
administrată, modul de administrare (un comprimat seara, sau două administrări
pe zi la 12 ore preferabil la aceiași oră)
D-12.5. Administrarea diureticelor
1. Medicamentele diuretice sunt medicamente care au drept scop eliminarea surplusului

de apă din organism. Diureticele afectează balanța electrolitică a organismului,
acționând în special pe concentrațiile sanguinice de poatasiu și natriu.
Clasificarea diureticelor țn fucnție de mecanismul de acțiune:
o Diuretice osmotice- manitol, glicerină o
Diuretice de ansă- furosemid o Diuterice tiazidice
– indapamida
o Diuretice economositoare de potasiu-
spironolactona o Iinhibitori de anhidrază
carbonică - acetazolamidă
173
2. Responsabilități Recomandarea diureticului, stabilirea dozei şi orarului de administrare sunt de
competența medicului
3. Scop/indicații Eliminarea surplusului de apă din organism

Scăderea presiunii intaroculare sau intracraniene ( insufiicență acută cu oligurie de
cauză ischemică)
Insuficiență cardiacă congestivă
Edem pulmonar acut
Hipertensiune arterială
Hipepotasemie, hipercalcemie
4. Modalități de Intravenoasă – când este necesar un efect rapid Oral

administrare - tablete
5. Supravegherea Curba diurezei
tratamentului Curba greutății
Semnele clinice şi starea de hidratare
Se recoltează probe biologice, urmărind principalii parametri ai funcției

renale: o Uree sangvină o Creatinină
o Ionograma sangvină şi urinară
Se face dozarea regulată a proteinelor, uricemia, glicemia, calcemia, permițând
depistarea efectelor indezirabile ale tratamentului
D-12.6. Administrarea digitalicelor

1. Definiție Digitalicele sunt glucozide cardiotonice care au ca efect creşterea forței de contracție a
miocardului, reducerea frecvenţei cardiace, încetinirea conducerii intracardiace şi creşterea excitabilității
miocardului ventricular
2. Responsabilități Recomandarea tonicardiacului, stabilirea dozei şi orarului de administrare sunt de
competența medicului
3. Indicații Insuficienţa cardiacă
Tulburările de ritm supraventricular
4. Pregătirea Pacientul este avertizat că, la apariția semnelor precoce de intoxicație digitalică, să
pacientului meargă imediat la medic pentru o conduită terapeutică adecvată
5. Supravegherea Observarea stării generale a pacientului pe durata tratamentului
tratamentului Transmiterea oricăror semne de intoxicație sau efecte adverse care pot
apărea, precum:
o Semne digestive: anorexie, grețuri,
vărsături o Semne oculare: discromatopsie
la verde şi galben o Semne neurologice:
cefalee, fatigabilitate, vertij
174
o Semne cardiace: tulburări de ritm şi de
digitalic conducere relevate prin
electrocardiogramă
o Manifestări alergice şi trombopenie (rar) o
Efecte adverse asupra sistemului nervos:
▪ Slăbiciune musculară, stare de rău
▪ Apatie
▪ Fatigabilitate
▪ Astenie
▪ Cefalee
▪ Tulburări de vedere
▪ Depresie
▪ Foarte rar psihoze o Ginecomostia (în
administrarea pe termen lung)
• Depistarea intoxicației digitalice trebuie să se facă sistematic la toţi pacienții
aflați sub tratament Se obţin prin interogări date despre manifestările
extracardiace, adesea foarte precoce şi prin ECG, care evidențiază extrasistole
izolate, bloc atrioventricular sau fibrilație atrială şi ritm ventricular lent
• Un mijloc simplu de supraveghere este urmărirea frecvenţei cardiace
6. Observații • Medicul poate cere un dozaj plasmatic al digitalicului în suspiciune de
supradozare
D-12.7. Administrarea chimioterapicelor
1. Definiție Chimioterapia reprezintă administrarea unui produs (cel mai adesea reconstituit) în
cadrul terapiei sau îngrijirilor paliative în bolile (afecțiunile) tumorale
Aceste produse pot fi injectate printr-un cateter central venos sau periferic,
intramuscular (în cazuri speciale) prin cameră implantabilă, cateter intraabdominal,
intrapleural, sau administrat pe cale orală
Tratamentul se însoțește de administrarea unor medicamente adjuvante: antiemetice,
antiinflamatoare steroidiene, antihistamice, antisecretorii, antipiretice,
chimioprotectoare, factori de creștere leucocitară, antianemice
Pregătirea medicamentelor chimioterapice se efectuează sub o „hota” cu flux laminar
pentru protecția personalului și pentru calitatea reconstituirii produselor sau sub un
izolator în farmacia spitalului de către personalul farmaciei
2. Condiții Cunoașterea medicamentelor prescrise, a intervalului de acțiune, a căii si modului de
indispensabile administrare, a efectelor secundare (locale și generale)
Cunoștințe asupra protocolului și tehnicilor serviciului
Utilizarea materialelor și a spaţiului (sanitar) specific
Cunoștinte despre patologia în cauza și simptomele bolii (canceroase) respectiv

cunoștințe în cancerologie
Cunoașterea medicamentelor adjuvante (prescrise individual sau incluse în protocol)
3. Indicații Se va administra pacienților cu cancer, cu excepția celor care sunt tratați doar chirurgical
sau prin radioterapie
În unele afecțiuni reumatismale
175
4. Materiale Pentru medicamentele cu administrare pe cale orală, pentru protecție, este necesară
necesare purtarea mănușilor de unică folosință în timpul manipulării produselor
(medicamentoase)
Pentru formele cu administrare parenterală (injectabilă) sunt importante precauțiile
de preparare: în unele unități spitalicești produsele sunt reconstituite – pregătite –în
izolator de către un „preparator farmacist” o Izolatorul este un spațiu cu un capac de
plexiglas ermetic, care constituie un plan dur de lucru
o Accesul se face printr-o pereche de mănuşi fixe, evitându-se orice contact direct
cu exteriorul, spre a preveni riscul de pătrundere a germenilor în izolator, sau
proiectarea pulberilor în exterior
În secție, locul (spațiul) rezervat pregătirii produselor trebuie să fie închis, spre a evita
mișcarea aerului
Spațiul cuprinde:
o O hotă cu flux laminar dotată
o Extractor de aer care creează o depresiune pentru a evita dispersia picăturilor
de chimioterapie
o Un plan de lucru metalic perforat spre a permite circulația aerului
o Un geam vertical protector al feței, până la circa 30 cm deasupra planului de
lucru (amovibil pentru a permite întreținerea planului)
o O trapă pentru evacuarea deșeurilor, cu sac pentru deșeuri, ermetic, dublu, în
exteriorul hotei
o O ușă cu deschizătură strâmtă pentru trecerea produsului finit (pregătit) spre
exterior (secție)
o Un dulap de stocare (depozitare) a medicamentului cu frigider pentru
conservarea produsului
Pentru reconstituire: o
Trocare o Seringi cu
„zăvor”
o Flacoane pentru perfuzie (soluție nacl, glucoza, soluţie Ringer) o Tubulatură
standard
o Tubulatură specifică ( opaca sau Codan pentru Taxol)
o Seturi de transferare adaptate flacoanelor (permit transferul între flacoane
pentru reconstituirea de produse liofilizate)
o Sistem de prelevare
Pentru asepsie:
o Câmp de masă absorbant și impermeabil pentru a evita dispersia picăturilor
o Comprese sterile o De reținut! o Să se evite supraîncărcarea planului de
lucru pentru a facilita circulația fluxului (de exemplu: tăvița renală e inutilă)
o Să se elimine deșeurile prin trapa destinată acestui scop (eventual într-o cutie
ermetică fără a tria deșeurile)
Ținuta vestimentară:
o Calotă
o Bluză (a doua bluză) nesterilă, cu mâneci mari, asigurând protecţia întregului
corp (peste costum cu tunică și pantalon)
o Mască, ochelari, două perechi de mănuși suprapuse sterile
176
5. Pregătirea Pentru administrarea orală:
materialelor o Comprimatele sau gelurile se păstrează în ambalajul original până le înghite
pacientul
o Unele geluri se păstrează în frigider
o Se păstrează în loc uscat, neluminat, temperatura sub 250C
Pentru formele injectabile:
o În general, se pornește hota cu 30 de minute înainte de începerea reconstituirii
medicamentului și se oprește la 30 de minute după încheierea activității
(sfârșitul pregătirii)
o Deșeurile se elimină în hotă fără a contamina interiorul sau exteriorul hotei
(spațiul, pe cei care pregătesc, manipulează, medicamentul) o
Se informează pacientul referitor la protocolul chimioterapiei
o Se explică perioada de tratament, numărul curelor, intervalul dintre ele,
ritmul, modul de administrare
o Se supraveghează funcțiile vitale, diureza, efectele secundare imediate și
tardive, tratamentul adjuvant, hiperhidratarea
o Se întreține comunicarea cu pacientul spre a-l îndruma spre participare și
adeziune
o Pacientul să fie susținut, încurajat
o Se protejează pacientul conform protocolului: casca refrigerantă pentru
diminuarea riscului de alopecie; de asemenea protejarea extremităților în
etuiuri refrigerante
o Se informează pacientul că aceste măsuri asigură o protecție parțială
6. Efectuarea Pentru formele cu administrare orală:
procedurii o Se distribuie comprimatul sau gelula pacientului la ora prescrisă, în ambalajul
original
o Se oferă medicamentul, direct pacientului și, după caz, în timpul mesei sau la
distanța de aceasta, eventual cu medicamentul adjuvant, cu respectarea
riguroasă a prescripției medicale
Pentru formele injectabile:
Asistentul medical:
o Își spală mâinile (lavaj antiseptic)
o Poartă echipamentul de protecție (a 2-a bluză, calotă, masca chirurgicală –
nesterile conform protocolului)
o Montează perfuzia, soluţiile se administrează prin cateter periferic sau
central, camera implantabilă
o Supraveghează perfuzia și pacientul (parametrii vitali)
o „Clăteşte” calea de abord după perfuzie (după trecerea chimioterapicului) o
Elimină deșeurile cât mai aproape de pacient cu sac dublu ermetic
7. Supravegherea Tratamentul se realizează în spital, dar și la domiciliu
pacientului Necesită supravegherea medicului sau a asistentului medical în ambele situaţii
Pacientul este obligatoriu informat asupra medicamentului, prescripției, protocolului de
absorbție a medicamentului
Se previne pacientul asupra eventualelor efecte secundare, pentru a putea anunța
medicul dacă apar
Este necesară colaborarea cu pacientul, informarea educativă
177
Anumite produse provoacă fotosensibilizarea, de aceea se va proteja de soare
În caz de sângerări (gingivoragii, epistaxis etc,) frisoane, febră, arsuri gastrice, vărsături
sau orice reacție neobișnuită – se anunță medicul curant
8. Evaluarea şi Pacientul colaborează (are o atitudine cooperantă față de tratament), acceptă aplicarea
notarea procedurii protocolului
Pacientul se simte (și exprimă) încurajat, susținut prin îngrijirile individualizate
Curele să fie cât mai puţin anxiogene
Tratamentul contribuie la îmbunătățirea calității vieții pacientului
9. Complicații și Complicații caracteristice chimioterapiei în funcţie de medicament:

riscuri o Hipoplazie medulară
o Intoleranță digestivă (grețuri, vărsături, diaree, constipație) o Astenie o Febră
o Alopecie o Stomatită o Sterilitate
o Hipersensibilitate la medicamente (HTA, urticarie, bronhospasm) o Toxicitate
cardiacă, renală, hepatică, imunologică, auditivă, neurologică
(neuropatii periferice) o
Fotosensibilitate
Complicații pentru calea parenterală

o Limfangite o Inflamarea venelor
o Extravazare, necroză tisulară
D-12.8. Intradermoreacția la tuberculină (IDR)
1. Definiție IDR la tuberculină constă în injectarea intradermică de antigene din MTB (derivat de
proteine purificate = Purified Protein Derivative - PPD), care provoacă o reacţie de
hipersensibilitate întârziată ce constă în acumularea locală de celule mononucleare
(limfocite şi fagocite mononucleare) exprimată macroscopic printr-o zonă de indurație la
locul injectării.
2. Scop Este folosită numai pentru diagnosticul infecției tuberculoase
Nu poate face diferența între prezenţa infecției latente şi prezenţa bolii tuberculoase active
PPD este standardizată la nivel internațional
3. Indicații Indicații o Copii contacti din focarele de

contraindicații tuberculoză
o Copii simptomatici la care se ridică suspiciunea de tuberculoză o Infectații HIV
o Colectivitățile de copii preșcolari, la intrarea în colectivitate și cu ocazia
apariției unui focar de tuberculoză în această colectivitate
o În scopul estimării riscului anual de infecție (studii epidemiologice)
Contraindicații o De principiu nu există
contraindicații
o Se recomandă amânarea efectuării testării în caz de stări febrile, boli eruptive în
faza acută
4. Loc Faţa anterioară a antebrațului, la unirea 1/3 superioare cu 2/3 inferioare, la distanță
de leziuni cutanate sau cicatrici
178
5. Materiale Fiolă de tuberculină standardizată în concentrație de 20U/ml (2U/0,1 ml) Seringa
necesare de 1 ml de tuberculină
Tampon cu dezinfectant
6. Pregătirea Pregătirea psihică o Se explică necesitatea realizării

pacientului intradermoreacției
o Se obține consimțământul
Pregătirea fizică o Pacientul se așază comod în

șezut pe scaun
7. Efectuarea Identificarea pacientului și verificarea prescripției Se
procedurii spală mâinile, se pun mănușile
Se încarcă seringa
Se dezinfectează locul de elecție cu alcool sanitar
Se injectează strict intradermic 0,1 ml din soluţia de 20 U/ml o Injectarea corectă este
urmată de apariția unei papule albe ,în coajă de portocală; lipsa papulei indică
injectarea subcutanată şi impune reluarea manevrei în altă zonă (la antebrațul opus)
Nu se tamponează, nu se scarpină, nu se spală, nu se freacă locul inoculării până la

citirea reacției
8. Evaluarea şi Citirea reacției se face la 72 de ore de la injectare o İdentificarea marginilor laterale
notarea procedurii ale INDURAȚIEI prin palpare, eventual prin trecerea unui pix /creion peste
margini cu presiune foarte ușoară
o Măsurarea cu precizie (cu rigla transparentă) a diametrului transversal al
INDURAŢIEI şi exprimarea în mm
▪ Nu măsuraţi diametrul longitudinal şi Nu măsuraţi eritemul din jurul
indurației!!
În funcţie de diametrul reacției:
o Reacţie tuberculinică > /= 10 mm este considerată pozitivă; diagnosticul este de
infecție tuberculoasă prezentă
o Reacţie tuberculinică < 10 mm este considerată negativă; diagnosticul este de
infecție tuberculoasă absentă
o Reacţie tuberculinică 5 mm este considerată pozitivă la cei cu risc mare de
progresie spre boală prin imunodepresie: infectați HIV, transplant de organe,
tratament imunosupresor (minim 15 mg/zi de prednison timp de minim o lună)
În funcţie de testări consecutive (la 2 luni interval):
o Viraj tuberculinic = trecerea de la o reacţie negativă (< 10 mm) la una pozitivă
(10 mm) este
o Diagnostic pentru infecție tuberculoasă recentă
o Salt tuberculinic = creşterea diametrului reacției tuberculinice cu peste 10 mm
faţă de testarea anterioară; semnificație incertă
Din anul 1982 se folosește la citire și aspectul calitativ al reacției după scara Palmer:
o Tip I – indurație fermă, lemnoasă la palpare sau/și flictene, necroză o Tip
II - indurație remitentă, elastică o Tip III – indurație depresibilă
o Tip IV – ușoară împăstare a tegumentului la nivelul reacției, sesizabilă la
palpare superficială
179
Rețineți o Reacția la tuberculină nu informează asupra vechimii infecției și a gradului
de activitate a acesteia cu excepția următoarelor situații care exprima risc crescut
de îmbolnăvire
o Virajul recent al reacției la tuberculină în condițiile testării repetate la intervale
mai mici de 12 luni spunem că s-a realizat virajul când, fără vaccinare BCG se
înregistrează trecerea de la negativ la pozitiv
o Reacția pozitivă la copii mici până la 3 ani și cu cicatrice vaccinale sub 3 mm o
Saltul tuberculinic, adică creșterea intensității alergiei tuberculinice între 2
testări succesive cu > 10 mm, într-un interval de 6-12 luni, exprimând evoluția
infecției tuberculoase
o Intensitatea reacției locale la tuberculină nu semnifică obligatoriu prezența
bolii
o Interpretarea ei trebuie făcută în context epidemiologic, clinic, bacteriologic și
radiologic
9. Observații Repetarea testărilor la intervale prea scurte, de exemplu la 2-3- luni, duce la o
sensibilizare cutanată cu răspuns mai intens („boster effect”) care poate fi
interpretat eronat drept salt tuberculinic
D-12.9. Vaccinarea BCG ( Bacillus Calmette Guerin)
1. Definiție Vaccinarea BCG reprezintă o vaccinare obligatorie în țara noastră, pentru profilaxia
tuberculozei
Se efectuează în maternitate tuturor nou-născuților cu greutatea mai mare de 2500 g,
începând din ziua 4-5 până la vârsta de 60 zile
Nu se recomandă revaccinările
Vaccinarea BCG se realizează pe cale intradermică,
2. Materiale Seringă de 1ml cu ac intradermic, 5 ml cu ac intramuscular sterile Fiolă

necesare de vaccin şi solvent
Tampoane cu dezinfectant, tinctură de iod
180
3. Prepararea Se ia fiolă de vaccin și cea de solvent

suspensiei de Se dezinfectează gâtul fiolelor cu tinctura de iod și se pilește ușor Se
vaccin deschide fiolă de solvent
Se trece la deschiderea fiolei de vaccin după ce îi înfășurăm gâtul în foița de material
plastic ce se găsește în ambalaj
Deschiderea se face lent pentru a evita risipirea conținutului prin pătrunderea bruscă
a aerului (ele fiind condiționate în vid)
Cu seringă de 5 ml se aspiră 2 ml solvent și se trec în fiola de vaccin
Aspirăm de 2-3 ori lichidul în seringă pentru omogenizare
Suspensia astfel obținută conține 0,10 mg bacili/0,1ml și se utilizează cât mai curând
(după cel mult o oră) fiind tot timpul protejată de lumina directă și de căldură
4. Efectuarea Se verifică recomandarea

vaccinării BCG Se spală mâinile și se pun mănușile
Se aspiră suspensia de vaccin cu un ac pentru injecție intramusculară
Se atașează seringii acul pentru injecție intradermică
Se eliberează brațul stâng şi se dezinfectează cu alcool faţa posterioară a treimii medii

a brațului stâng
După evaporarea alcoolului, cu mâna stângă prindem brațul respectiv întinzând
tegumentul treimii medii a acestuia între police și medius, iar cu mâna dreapta se
introduce strict intradermic acul (cât mai superficial), apoi injectăm 0,1 ml vaccin; la
locul injectării se realizează o papulă cu diametrul de 6-7 mm, albicioasă, ischemică,
cu aspect în „coajă de portocală”
Se retrage acul am realizat vaccinarea
Reacția locală vaccinală se formează în 2-4 săptămâni sub formă unui nodul roșu–
violaceu:
o Nodulul poate ulcera, formându-se o crustă care se elimină
o La locul vaccinării rămâne o cicatrice denivelată față de tegumentele din
jur, la început de culoare violacee, apoi alb-sidefie cu diametrul de 5-6 mm
și care constituie locul vaccinării
o Reacțiile vaccinale durează în medie 2-3 luni, uneori mai mult
▪ Cicatricile vaccinale cu dimensiunea sub 3 mm dovedesc o
vaccinare ineficientă
Nu se aplică tratament local la nivelul reacției vaccinale
După un interval de 8-10 săptămâni de la vaccinare se instalează alergia vaccinală
5. Contraindicațiile IDR pozitiv, tuberculoză activă, imunodeficiențe congenitale SIDA,

vaccinării BCG boli febrile, convalescență după boli infecțioase
6 luni după hepatită virală
Afecțiuni dermatologice acute, leucemii, limfoame, boli maligne
Greutate < 2500 gr la naștere
6. Complicații, Sunt rare și benigne

incidente și Rar apar reacții locale precoce cu evoluție rapidă spre ulcerație (fenomenul Koch la
181
accidente alergici)
Altele sunt reacții de dimensiuni mari de 18-20 mm la nodulii și de 10-20 mm la

ulcerații sau abcese locale cu evoluție îndelungată, că urmare a introducerii unei
suspensii vaccinale insuficient omogenizate sau a unei injectări subcutanate
Excepțional pot apărea adenopatii axilare de peste 10mm, cu evoluție spre abcedare
Nu se administrează chimioterapie antituberuloasă, ci numai tratament local

(chiuretarea abcesului și aplicarea locală de rifampicină)
7. Observații 1ml suspensie conține 1mg bacili, iar la 0,1 ml cât este doză vaccinală avem 0,1 mg
bacili, teoretic aproximativ 200 000 corpi bacilari
Vaccinul se păstrează la adăpost de lumină, la temperatura de +40C (frigider) și se
utilizează numai în limitele de valabilitate înscrise pe fiecare fiolă
COD
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚII
Procedură
E Aspecte generale
1. Definiție Puncţia reprezintă introducerea unui ac trocar într-un organ parenchimatos sau într-o
cavitate, crearea unei comunicări prin intermediul unui ac între mediul intern și cel extern
2. Responsabilități Medicul execută procedura

Este o procedură delegată la care este nevoie de doi asistenți medicali
o Unul va susține și supraveghea pacientul o Celălalt va servi
medicul cu materialele necesare
3. Scop Explorator o Evidențierea prezenței
lichidului o Examen histopatologic,
bacteriologic o Investigare endoscopică
o Examinare cu substanță de contrast o
Examinare biopsică
Terapeutic o Evacuarea lichidului o
Administrare de medicamente
4. Indicații Indicații diagnostice:

contraindicații o Existența unei colecții lichidiene evidențiate clinic şi radiologic o
Recoltarea se face pentru identificarea naturii revărsatului
Indicații terapeutice:
o Evacuarea unor colecții lichidiene mari
o Introducere topică de substanțe medicamentoase (antibiotice, citostatice etc.)
Contraindicații:
o Colecții închistate paramediastinale sau paravertebrale o
Procese inflamatorii tegumentare în zona locului puncției o
Infecții tegumentare la locul puncției o Diateze hemoragice
o Bolnavi febrili, cu stare generală alterată
o Tratament cu anticoagulant sau existența unei coagulopatii o
Refuzul pacientului
5. Loc Va fi ales de către medic în funcție de experiența acestuia sau riscul estimat pentru
eventuale accidente /incidente
182
Pentru puncția hepatică:
o Fața anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană, imediat sub rebordul
costal sau în plină matitate
o De-a lungul liniei axilare posterioare în spațial IX sau X i.c. Dreaptă
Petru puncția splenică:
o Spațiul VIII sau IX i.c. Stâng între linia axilara anterioară și cea medie în afara
rebordului costal
Puncția ganglionară și a tumorilor solide o Locul se alege în funcție de masa ganglionară
sau tumorală selecționată pentru examenul histopatologic
Pentru puncția abdominală:

o În fosă iliacă stângă pe linia spino-ombilicală o
Subombilical, la jumătatea distanței ombilico-pubiană o
Supraombilical la 2-3 cm pe linia mediană
Pentru puncția rahidiană:
o Puncția lombară la nivelul spațiilor interspinoase L2-L3, L3-L4 sau L4-L5,
D12-L1 o Puncția
dorsală - D6-D7
o Puncția suboccipitală, între protuberanța occipitală externă și apofiza axisului,
pe linia mediană
Pentru puncția articulară:
o Se puncționează frecvent articulațiile genunchiului, cotului, gleznei
6. Materiale Cărucior de tratamente / tavă medicală acoperite cu câmp steril
necesare Trusa pentru puncţie sterilă care conţine ace trocare specifice tipului de puncție
Medicamente prescrise de medic- hemostatice, tonice-cardiace
Trusa de transfuzie și sânge izo-grup, izo-Rh
Anestezice: xilină novocaină,
Seringi de 10 ml, 20 ml cu ac adaptat
Soluţii fixatoare, lame de sticlă
Flacoane sterile pentru examen bacteriologic și anatomopatologic
Robinet cu 3 căi, tubulatură de legătură
Tăvițe renale
Pentru supraveghere: tensiometru, puloximetru
Mănuşi sterile, nesterile
Comprese/ tampoane de vată
Soluţie dezinfectanta, betadină
Câmpuri sterile
Pansament colant
Colector pentru ace folosite
183
Sac pentru eliminarea deșeurilor septice
7. Pregătirea Pregătirea psihică o Se informează pacientul cu privire Ia necesitatea, importanța,

pacientului durata procedurii
o Se obține consimțământul informat și colaborarea pacientului
Pregătirea fizică o Se controlează TS, TC, indice de

protrombină, o Se măsoară şi se notează funcțiile vitale
şi vegetative
o Se administrează medicație: coagulantă, sedativă prescrisă de medic cu 1-2 zile
înainte, care se continuă și după puncție 1-2 zile (acesta pregătire se face în
special pentru puncția hepatică, splenică, renală)
o Se aşează pacientul în poziţie corespunzătoare în funcție de zona /locul
puncţionat astfel:
▪ Decubit dorsal cu trunchiul ușor ridicat
▪ Decubit dorsal cu membrele superioare pe lângă corp, necontractate
▪ Decubit lateral stâng cu mâna dreaptă sub cap
▪ Decubit lateral drept cu mâna stânga sub cap
▪ Decubit ventral cu un săculeț de nisip sau sul de material textil sub
abdomen
▪ Poziţie ginecologică o Medicul stabilește locul şi pacientul este așezat
în funcție de zonă care urmează să fie puncționată
8. Efectuarea Se asigură temperatura camerei în jur de 20°C
procedurii Se identifică pacientul și se verifică recomandarea
Se măsoară şi se notează funcțiile vitale şi vegetative
Se spală mâinile și se pun mănușile o Se aşează pacientul în poziţia

corespunzătoare în funcție de tipul puncției
• Medicul şi asistentul se spală pe mâini cu apă curată şi săpun, apoi îmbracă mănuşi
sterile o Se dezinfectează locul puncţiei cu betadină și se protejează zona cu câmp steril
o Se pregătește seringă cu Xilină şi se oferă medicului pentru a efectua anestezia o
Se efectuează puncţia de către medic
• Medicul extrage acul de puncție brusc la sfârşitul procedurii
• Se dezinfectează din nou locul puncţiei cu betadină
• Se aplică o compresă sterilă, care se fixează cu leucoplast
• Se îndepărtează mănusile și se spală pe mâini cu apă curentă şi săpun o Lichidul sau
fragmentul recoltat se pregătește pentru laborator și se completează buletinul de analize
o Se introduc fragmentele de ţesut recoltat într-un recipient cu soluţie fixatoare sau
ser fiziologic
o Se transportă probele la laboratorul de antomie patologică, biochimie,
hematologie, bacteriologie însoțite de buletinul cu datele pacientului
9. Supravegherea • Asistentul supraveghează cu atenție pacientul pe tot timpul procedurii, susține bolnavul în
pacientului poziţia adecvat Se ajută pacientul să se îmbrace, eventual se transportă pacientul la
salon și se menține în repaus 24-48 ore
• Se aşează pacientul comod în pat
• Se aplică o compresă rece sau pungă cu gheață pe regiunea puncționată 30 minute pentru
prevenirea unei eventuale hemoragii
• Se administrează medicația prescrisă de medic (hemostatice, antalgice)
• Se monitorizează în permanență starea pacientului, funcțiile vitale şi vegetative
184
• Dacă apare febră sau hematuria, durerea, greața, dispneea, cianoza se anunță medicul
10. Evaluarea şi Se notează: o Procedura în fișa pacientului şi în dosarul /planul de

notarea procedurii îngrijire o Data, ora, organul puncţionat
o Orice observaţie legată de starea şi reacția pacientului o
Recomandările privind îngrijirile
o Scopul puncţiei, specificându-se şi ce probe au fost recoltate şi când
au fost trimise la laborator
11. Complicații, Sunt în funcție de tipul puncției
incidente și • Hemoragie
accidente • Ruptură de organ, țesut
• Tuse instantanee
• Pneumotorax
• Hemotorax
• Şoc neuro-vegetativ
• Bacteremie, septicemie (enterococ)
• Reacții alergice la anestezie, etc.
E-1. Puncția pleurală – toracocenteza
1. Definiție Toracocenteza (puncția pleurală) constă în stabilirea unei legături între cavitatea
pleurală și mediul exterior prin intermediul unui ac de puncţie
3. Scop Explorator – diagnostic
Terapeutic
4. Indicații Indicații diagnostice:

contraindicații o Existența unei colecții lichidiene intrapleurale evidențiate clinic (matitate
toracică cu abolire a vibrațiilor vocale şi a murmurului în zona respectivă) şi
radiologic
o Recoltarea se face pentru identificarea naturii revărsatului
Indicații terapeutice:
o Evacuarea unor colecții intrapleurale mari: ▪ Hidrotorax
(în insuficiența cardiacă)
▪ Hematom masiv posttraumatic
▪ Pleurezie serofibrinoasă abundenta nerezolvată medical ▪
Pleurezie purulenta
185
o Introducere topică de substanțe medicamentoase (antibiotice,
citostatice)
Contraindicații:
o Colecții închistate paramediastinale sau paravertebrale (vezi diagnostic
diferențial cu anevrisme de aorta sau abcese reci osifluente)
o Pneumotorax traumatic ventilat mecanic – risc de transformare în
pneumotorax cu supapă și de fistulă bronhopleurală
o Suspiciune de anevrism de aortă o Coexistentă unui abces rece osifluent
5. Materiale Antiseptice: alcool iodat, betadină
necesare Tampoane și porttampon (pensă)
Seringi, ace sau trocare sterile, de unică folosinţă
Anestezic (Xilină) 1-2 %, atropină%
Robinet cu 3 căi
Eprubete sterile pentru examene bacteriologice
Eprubete cu anticoagulant - heparină - pentru examene citologice și biochimice
Dispozitiv de aspirație
Tuburi de dren, recipient colector max. 2-2,5 l
Comprese sterile și leucoplast
6. Pregătirea Pregătirea fizică și psihică a pacientului:

pacientului o Se explică pacientului gestul medical ce urmează a fi efectuat, rațiunea acestuia,
beneficiul scontat, riscul eventual, precum și măsurile medicale de minimalizare
a acestuia
o Manevra nu va fi făcută fără consimțământul pacientului
o Înainte de efectuarea puncției se va face radiografia toracică și este benefic a
se determina TS, TC și grupul sanguin al pacientului
Premedicație:
o Se administrează codeină, cu o oră înainte, pentru prevenirea tusei o Atropină
1% S.C. administrată cu 20-30 minute înaintea puncției pleurale pentru a evita șocul
vagal, în absența contraindicațiilor (glaucom sau adenom periuretral cu retenție
cronică de urină)
o Ne se administrează medicație sedativă - benzodiazepine sau opiacee -
datorită riscului de detresă respiratorie, în special la vârstnici
186
Poziția bolnavului:
o Clasic bolnavul este așezat pe marginea patului, cu torace ușor flectat anterior
şi coate sprijinite pe o masă cu pernă (deschidere maximă a spațiilor
intercostale), susținut de ajutor în această poziție
o Poziţie șezând, călare pe scaun, cu fața la spătarul acestuia, cu brațele
sprijinite pe spătar sau cu brațul de partea hemitoracelui puncționat ridicat
deasupra capului
o Poziţie șezândă, pe scaun, în lateral cu partea sănătoasă înspre spătarul
acestuia, cu brațul de partea sănătoasă sprijinit pe spătar, iar celălalt braț
ridicat deasupra capului, punându-se în evidentă locul de elecție al puncției
o Dacă pacientul nu poate menține poziția șezândă puncția pleurală se poate
efectua în decubit lateral de partea sănătoasă, cu spatele la operator şi brațul
de partea bolnavă ridicat deasupra capului
Indiferent de poziție, ridicarea brațului și apneea la sfârşitul unui inspir profund în
momentul puncționării determină lărgirea spațiilor intercostale, facilitând execuția
manevrei
7. Efectuarea Se dezinfectează regiunea toracică cu tinctura de iod/betadină
procedurii Se realizează anestezia strat cu strat (inclusiv pleura)
Se așteaptă 10-15 minute instalarea efectului o Pentru majoritatea pacienților este

inutilă realizarea anesteziei dacă puncția se realizează cu ace de puncție obișnuite
Se reperează cu vârful indexului marginea superioară a coastei ce delimitează

inferior spațiul intercostal respectiv
Primul asistent medical va pregăti sistemul pentru recoltare /aspirare a lichidului
pleural:
o Se montează acul la seringa de 20 ml sau se interpune un robinet cu 3 cai între
ac și seringă
o La capătul lateral al robinetului cu 3 căi, după închiderea lui, se va racorda
sistemul de aspirație (dacă se dorește evacuarea colecției lichidiene)
o Cu sistemul astfel pregătit medicul va pătrunde brusc, perpendicular, prin piele,
razant cu marginea superioară a coastei; se străbat apoi mușchii intercostali
(1-3 cm grosime), fascia endotoracică şi pleura parietală
Se aspiră 20-30 ml de lichid pleural pentru analiza biochimică, bacteriologică,
citologică o În cazul puncției evacuatorii, se vor evacua maxim 1500 ml de lichid
pleural într-o ședință terapeutică
Se închide robinetul și se retrage acul, se masează locul de puncție cu tampon de alcool,

se aplică pansament steril
Eprubetele cu lichidul recoltat, etichetate corespunzător, se vor transporta la laborator
cât mai repede posibil
Se îndepărtează materialele folosite respectând PU
8. Supravegherea Pe toată durata manevrei, o asistentă medicală se va plasa în fața pacientului,

pacientului supraveghindu-l
După puncție pacientul va fi supravegheat urmărindu-se eventuala apariţie a tusei, a
durerilor toracice, dispneei, transpirației, tahicardiei, setei sau hipotensiunii arteriale
După puncție se recomanda repetarea radiografiei toracice obligatorie în cazul apariției
semnelor menționate (suspiciune de pneumotorax sau mărire a epanșamentului pleural)
187
9. Complicații, Incidente:
incidente și o Lezarea unui vas din pachetul subcostal, cu scurgere de sânge pe ac, durere
accidente vie iradiată intercostal, hematom al peretelui
▪ Retragerea acului
▪ Compresie locală
o Înțeparea pulmonului, cu scurgere de sânge aerat: ▪ Retragerea acului
o Oprire bruscă a jetului (obliterare a acului de către pulmon sau false
membrane) ce denotă fie evacuarea aproape totală a lichidului, fie obstruarea
lumenului acului printr-un fragment biologic:
▪ Mobilizarea acului ▪ Dezobstrucție cu mandren
▪ Dacă se suspicionează o pleurezie închistată cu cloazonări, după
reverificare radiologică, se va repeta puncția la nivelul altui spațiu
intercostal
o Puncție „albă”:
▪ Eventuala repetare sub ghidaj ecografic
o Tusea apare relativ frecvent și impune:
▪ Oprirea manevrării acului
▪ Retragerea ușoară a acestuia
▪ Întreruperea temporară a evacuării pleurale
o Uneori tusea precede instalarea sincopei vagale
Accidente:
o Edem pulmonar acut (evacuare prea rapidă, evacuare a mai mult de 1200 ml
lichid), cu dispnee, cianoza, tuse, expectorație rozată spumoasă, raluri
subcrepitante „în valuri”, semne de insuficiență cardiacă; datorat evacuării
188
rapide a unei cantități prea mari de lichid într-o singură ședință, la cei cu colecții
lichidiene mari cronice:
▪ Tonicardiace
▪ Oxigenoterapie
o Sincopa vagală (prin reflex vagal cu punct de plecare pleural) manifestată prin
bradicardie hipotensiune reflexe urmate de pierderea cunoștinței:
▪ Întreruperea toracocentezei
▪ Resuscitare cardiorespiratorie o Pneumotoraxul poate rezulta ca
urmare a lezării plămânului sau prin pătrunderea aerului în
pleură, prin lumenul acului de puncție: ▪ Drenaj aspirativ sau
drenaj tip Béclère o Hemotorax secundar lezării vaselor
intercostale, cu hemoragie intrapleurală o Hemoragii interne cu
șoc hemoragic secundare:
▪ Lezări ale ficatului sau splinei
▪ Hemoperitoneu sau hemoragii intraparenchimatoase sau capsulare
▪ În cazul în care puncția a fost efectuată prea decliv ,fără ghidaj
radioscopic
o Infectarea revărsatului pleural (transformare în pleurezie purulentă), datorită
nerespectării regulilor de asepsie:
▪ Evacuare puroi
▪ Antibioticoterapie
E-2. Puncția abdominală – paracenteza
1. Definiție Paracenteza reprezintă traversarea peretelui abdominal și pătrunderea în cavitatea

peritoneală, cu ajutorul unui ac sau trocar
În cazul plasării unui cateter intraperitoneal, care permite efectuarea fie a lavajului, fie
a dializei peritoneale, vorbim de lavaj peritoneal
3. Scop Explorator:
o Pentru confirmarea prezenței sau precizarea naturii unui revărsat peritoneal
diagnosticat clinic, precum şi în cazul unui traumatism abdominal cu
suspiciune de hemoperitoneu prin leziune de viscer parenchimatos
Terapeutic evacuator:
o Pentru evacuarea lichidului peritoneal din colecții libere
voluminoase care produc tulburări respiratorii şi hemodinamice,
ca urmare a compresiunii pe diafragm, venă cavă inferioară
o Pentru drenajul colecțiilor septice intraabdominale o Pentru
dializă peritoneală
189
4. Indicații Indicațiile paracentezei o Analiză unui revărsat peritoneal
contraindicații pentru diagnosticat clinic
o Depistarea unui hemoperitoneu la pacienții politraumatizați la care se
suspectează leziuni ale organelor interne
o Evacuarea unui revărsat lichidian peritoneal în vederea ameliorării funcției
respiratorii și circulatorii
o Ascită în tensiune (în cadrul unei insuficiențe cardiace, ciroze hepatice sau
sindrom nefrotic)
o Ascită la pacienți decompensați (febrili, cu distensie abdominală dureroasă,
iritație peritoneală, hipotensiune, encefalopatie)
o Evidențiere a colecțiilor pelvine, la femei (sarcină extrauterină ruptă, chist de
ovar, hidrosalpinx, piosalpinx), prin puncționarea fundului de sac
Douglas o Suspiciune de ascită
neoplazică
o Pacienți cu dializă peritoneală care acuză dureri abdominale, febră sau alte
semne și simptome de sepsis
Contraindicațiile paracentezei o Bolnavii

febrili, cu stare generală alterată
o Hemoragii digestive recente o Abdomenul acut chirurgical, sarcina
o Colecții închistate (peritonită tuberculoasă, ascită închistata)
o Prezența de aderențe peritoneale (zone cicatriciale posttraumatice sau
postoperatorii)
o Diateze hemoragice (necorectate) o Pacienți cu meteorism abdominal
o Infecții tegumentare (celulită) la locul puncției
5. Locul puncției În fosă iliacă stângă pe linia spino-ombilicală, la unirea 1/3 distale cu 2/3 proximale
(corespondentul punctului mcburney pe stânga) sau la jumătatea distanței dintre cele 2
repere (punctul Monroe-Richter). Puncția se poate realiza și sub ghidaj ecografic,
pentru mai multă siguranță și pentru depistarea colecțiilor localizate
Subombilical - la jumătatea distanței ombilico-pubiană, în dializa peritoneală de
preferat
Supraombilical la 2-3 cm pe linia mediană în caz de suspiciune de fractură de bazin
sau dacă vezica urinară destinsă nu poate fi evacuată
6. Materiale necesare Pentru anestezie local o Fiola cu
soluţie anestezică o Ace
pentru S.C. și I.M.
o Seringa de 20 ml
Pentru puncţia cu scop diagnostic o Ace I.M. sau specifice o Seringi de 20
ml o Flacoane sterile pentru examen bacteriologic și
anatomopatologic
Pentru puncţia evacuatoare o Ace I.M. sau
specifice sau cateter venos
o Seringa de 20 ml o Robinet cu 3 cai o Tub de
legătură
o Flacon steril pentru colectare
190
Pentru supraveghere o Tensiometru
o Cantar pentru asepsie o
Mănuşi sterile o Comprese
sterile o Soluţie dezinfectanta
o Câmpuri sterile o Pansament
colant o Colector pentru ace
folosite
o Sac pentru eliminarea deșeurilor septice
7. Pregătirea Pregătirea psihică o Se explică
pacientului necesitatea tehnicii o Se obține
consimțământul informat o Se explică
derularea procedurii
o Se explică poziția din timpul procedurii și necesitatea de a nu se mișca o
Pacientul este prevenit că procedura durează aproximativ 30 minute pentru
puncția exploratorie
Pregătirea fizică o Se măsoară circumferința taliei și se
cântărește pacientul o Se măsoară TA și pulsul înaintea
procedurii
o Înainte de efectuarea paracentezei, pacientul va fi evaluat prin examen
general şi local
o În caz de politraumatism este importantă starea de conștiență
o Cunoașterea antecedentelor permite stabilirea precauțiilor
sau
contraindicațiilor
o Statusul respirator şi hemodinamic vor fi monitorizate în situația unei

evacuări importante de lichid, generatoare de hipovolemie prin deplasare
intercompartimentală a lichidelor organismului
o Testele de hemostază sunt obligatorii
o Se recomandă efectuarea unei ecografii abdominale pentru localizarea
lichidului şi evaluarea cantității
Cu 15 minute înainte se administrează un tonicardiac
Pacientul își golește vezica
Se așează mușamaua cu aleză în regiunea lombară și cearșaf împăturit
8. Poziția pacientului Pentru puncția peritoneală cu abord în fosa iliacă stângă pacientul este așezat în
decubit dorsal, ușor înclinat spre stânga (sau chiar în decubit lateral stâng), la
marginea patului, (favorizând astfel acumularea declivă a lichidului)
9. Efectuarea Asistentul medical verifică recomandarea și identitatea pacientului, pregătește
procedurii materialele necesare și așază pacientul în poziția corespunzătoare
Se spală mâinile și se pun mănușile atât de către medic cât și de către asistentul
medical
Se dezvelește regiunea abdominală
Se dezinfectează zona cu tinctura de iod și se izolează cu câmpuri sterile
Asistentul medical pregătește și servește medicul cu seringă cu Xilină 1% pentru

anestezie locală
191
Se pregătește sistemul pentru puncție:
o Se atașează acul la o seringă, având interpus un robinet cu 3 căi între ele, cale
pentru evacuare a robinetului fiind închisă
Medicul introduce acul/trocarul perpendicular pe peretele abdominal (3-4 cm); și se
aspiră inițial cu seringa lichid peritoneal pentru analiza acestuia (biochimică, citologică,
bacteriologică) o Dacă puncția este evacuatoare, se atașează tubul de dren (sistemul
de perfuzie) la ac/trocar/cateter și se permite scurgerea lichidului în recipientul
colector
▪ Nu se vor evacua mai mult de 3-4-5 litri/ședința și nu se va depăși un
debit de 1 litru/5 minute
▪ Dacă se tentează evacuarea a mai mult de 5 litri, pacientul va primi
simultan lichide în perfuzie intravenoasă
▪ Acul trocar se fixează la tegument
o Dacă puncția este terapeutică, după evacuarea colecțiilor septice/neoplazice se
introduc antibiotice/citostatice
Asistenta urmărește scurgerea lichidului care se realizează sub influența presiunii
intraabdominale, fără să depășească 4-6 l la prima puncţie
După evacuarea cantității de lichid stabilite, se extrage brusc acul/trocarul, apoi se
masează zona pentru stricarea paralelismului planurilor și se pansează
Se cutează pielea de o parte și de altă a locului puncției și se fixează cu pansament
adeziv
Se înfășoară strâns abdomenul pacientului cu cearșaf și capetele se fixează cu agrafe
Se îndepărtează mănușile și se spală pe mâini cu apă curată şi săpun
Se îndepărtează materialele folosite conform precauțiunilor
Se etichetează şi se trimit imediat probele la laborator
10. Supravegherea Se așează comod pacientul în pat, rămânând în repaus

pacientului Se aşează pacientul în așa fel încât locul puncţiei să fie cât mai sus
Se asigură în salon o temperatură optimă de 20-22C° şi liniște pentru pacient
Se menţine bandajul compresiv în jurul abdomenului 5-6 ore
Se monitorizează locul puncţiei pentru sângerare, scurgerea în continuare a lichidului,

apariția semnelor de inflamație
Se monitorizează funcțiile vitale și se supraveghează în permanență pacientul cel puțin
24 de ore după puncție, anunţându-se medicul la orice modificare a stării pacientului
Se alimentează pacientul la pat și se oferă acestuia toate materialele de care are nevoie
Pacientul va fi servit la pat
Se măsoară circumferința abdominal, se cântărește și se compară datele înainte de

puncţie
Se administrează medicația prescrisă şi se urmăresc efectele acesteia
11. Evaluarea şi Se notează în foaia de observație procedura data, ora, cantitatea de lichid evacuată,
notarea procedurii aspectul lui, cine a efectuat procedura și eventualele modificări în starea generală a
pacientului
192
Bilanț pozitiv: o Pacientul are o
stare de confort.
o Pacientul este mulțumit de îngrijirile primite
o Pacientul acuza dureri o
Pacientul refuză procedura:
▪ Discutați încă o dată cu pacientul
▪ Apelați la aparținători dacă este cazul
12. Complicații, Imposibilitatea pătrunderii trocarului (se incizează tegumentul cu vârful bisturiului)
incidente și Puncție negativă, prin obstrucția acului cu fragmente tisulare (se introduce Xilină sau
accidente ser fiziologic pentru dezobstruare sau se repetă puncția în alt loc), alegerea eronată a
locului de puncție
Oprirea scurgerii lichidului peritoneal denotă obstrucția acului cu un franjur epiploic
sau cu membrane fibrinoase (se va încerca minima mobilizare a acului sau repetarea
puncției)
Sincopă (reflexul vagal sincopal poate apărea datorită înțepării peritoneului sau
evacuării prea rapide a unei cantități mari de lichid): o Se va practica resuscitarea
cardiorespiratorie.
Hemoragii digestive sau intraperitoneale (apar datorită decompresiunii bruște a
cavitații peritoneale, în special la persoanele cu risc hemoragic - cirotici, ulceroși,
malnutriți)
Hematoame (prin lezarea vaselor parietale)
Lezarea splinei (la pacienții cu splenomegalie importantă) o

Necesită hemostaza chirurgicală
Lezarea ficatului (la pacienții cu hepatomegalie importantă, când puncția se practică în
fosă iliacă dreaptă)
Lezarea viscerelor cavitare (anse intestinale, vezica urinară)
Fistule parietale la locul puncției
Supurații locale (apărute ca urmare a nerespectării măsurilor de asepsie și antisepsie)
13. Observații În alegerea locului de puncție vor fi evitaţi muşchii drepţi abdominali (risc de
hemoragie prin lezarea vaselor epigastrice), cicatricile abdominale (risc de perforare a
organelor cavitare aderențe la peretele abdominal), precum şi cadranele superioare ale
abdomenului
E-3. Puncția pericardică
1. Definiție Puncția pericardică este manevra medicală efectuată în scop diagnostic sau terapeutic,
presupunând extragerea sterilă a revărsatului lichidian acumulat în sacul pericardic
2. Responsabilități Puncția pericardică va fi efectuata numai de către medic, ajutat de 2 asistente medicale
Puncția pericardică electiva trebuie efectuată de un medic experimentat
În urgentă, în tamponada cardiacă cu compromiterea hemodinamică severă, puncția

pericardică evacuatorie va fi efectuată de medic
3. Scop Scop explorator/diagnostic:
193
o Pentru precizarea diagnosticului pozitiv și etiologic al pericarditelor /colecțiilor
pericardice exsudative sau obţinerea de informaţii privind mecanismul
creșterii presiunii venoase centrale
Scop terapeutic:
o Evacuarea lichidului pericardic cauzator de tamponadă cardiacă
o Introducerea intrapericardică a unor droguri în scop terapeutic (citostatice,

antibiotice, corticoizi, substanțe cu efect simfizant)
4. Contraindicații Contraindicații absolute o Incertitudine asupra diagnosticului etiologic al
tamponadei (disecție de aorta
,ruptură cardiacă în cadrul unui infarct miocardic acut) până la obținerea
datelor de diagnostic imagistic
o Condiții tehnice sau personal necalificat
Contraindicații relative o Diateze
hemoragice o Tratament
anticoagulant oral
5. Precauții Evitarea unei manevre oarbe, când există posibilitatea tehnică a efectuării puncției cu
ghidaj imagistic (de preferință ecocardiografic 2d - metoda Calaghan sau eventual,
radiologic - metoda Standford)
Pregătirea corectă a pacientului premergătoare manevrei și verificarea bunei funcționări
a dotărilor tehnice necesare, inclusiv a trusei de urgență și a
defibrilatorului
6. Loc Va fi ales de către medic în funcție de experiența acestuia sau riscul estimat de către
operator pentru eventuale accidente /incidente
Locul de puncție recomandat este punctul Marfan (situat în unghiul format de
apendicele xifoid şi rebordul costal stâng - la 0,5 cm în stânga apendicelui xifoid şi la
0,5-1 cm inferior de rebordul costal stâng) o Ca alternative: abordul prin unghiul
xifocostal drept, abordul subxifoidian, abordul prin spațiul V intercostal stâng la
1-2 cm medial de marginea stângă a ariei matității cardiace (procedeul
Curschmann) sau abordul prin spațiul VII sau VIII intercostal stâng pe linia
scapulară (abord posterior prin procedeul Volkmann)
7. Materiale Monitor ECG și tensiometru
necesare Masa sterilă pentru instrumente o
Comprese sterile, leucoplast o
Tampoane și porttampon
o Dezinfectant pentru tegumente - alcool iodat, betadină o Câmpuri sterile
pentru delimitarea câmpului operator
o Echipament steril pentru medicul operator - halat, mănuși, bonetă o Anestezic
local - 20 ml Xilină 1%
o Seringa de unică folosință de 10 ml și ace sterile subțiri pentru anestezia
locală
o Seringa de unică folosință de 20 ml
o Robinet steril cu 3 căi și conector de polietilenă
o Canula sterilă lungă (minim 10 cm) cu bizou scurt, lumen larg 16 G
Recipiente pentru prelevări de laborator - eprubete sterile pentru prelevări
bacteriologice, eprubete curate, uscate și heparinate sau citrate pentru examenele
biochimice și citologice ale lichidului extras
194
Medicație de urgență: Xilină 1% .adrenalină, atropină
Trusa pentru resuscitare cardiorespiratorie - în stare optimă de funcționare - balon

AMBU pentru ventilație asistată, trusa de intubație orotraheală, defibrilator
8. Pregătirea Pregătirea psihică o Pacientului i se va explica necesitatea manevrei obținându-se
pacientului acordul lui pentru efectuarea puncției pericardice
Pregătirea fizica o Poziția pacientului este de regulă decubitul dorsal pe un plan dur
(cu toracele ușor elevat la 30 de grade faţă de planul orizontal) sau poziție
sprijinită, semișezând (45 grade față de planul patului) cât mai confortabil
o Administrarea de atropină 1mg s.c cu 20-30 min înaintea puncției pentru
prevenirea reacțiilor vagale, cu agravarea hipotensiunii arteriale, bradicardie
sau asistolă
o Asigurarea unei linii venoase și instituirea perfuziei cu ser fiziologic o
Combaterea anxietății prin sedare, eventual anestezie de scurtă durată cu
diazepam 5-10 mg i.v. sau midazolam inițial 2mg i.v în bolus în 30

sec.(repetabil până la doza totală de 0,07mg/kg, fără a depăși 1,5 mg i.v la
vârstnic)
▪ Riscurile anesteziei intravenoase: detresă respiratorie acută prin
mecanism central. În cazul acestui accident, antagonizarea specifică se
va efectua prin administrare rapidă de flumazenil 0,2 mg i.v în 15 sec,
apoi 0,1 mg i.v. Rapid la fiecare minut, până la reluarea
respirației sau atingerea dozei maxime de 1 mg
o Monitorizare ECG și automată a TA
o Eventual oxigenoterapie pe sondă nazală sau mască pe parcursul
manoperelor
o Pregătirea câmpului operator, prin aseptizarea largă și repetată a
tegumentelor toracice și plasarea câmpurilor sterile operatorii
9. Efectuarea Puncția se va realiza într-o încăpere unde există instalație de O2
procedurii Se identifică pacientul și se verifică indicația
Se spală mâinile
Se administrează premedicația cu 30 minute înainte
Se dezbracă toracele pacientului și se așează în poziția recomandată de medic
Se realizează toaleta cu antiseptic şi izolarea cu câmpuri sterile a locului de puncţiei
Se servește seringă cu anestezic medicului pentru anestezia locală la nivelul locului de

puncție (infiltrarea plan cu plan) pe circa 4-5 cm în profunzime, cu acul orientat spre
fosa supraclaviculară stângă
195
Medicul execute puncția o Pătrunderea se va face cu acul montat la seringă orientat
în sus şi medial, aproape în contact cu peretele toracic (sub un unghi de 20-30
grade faţă de planul frontal în abordul Marfan), menținând o aspiraţie continuă
asupra pistonului seringii
o La momentul pătrunderii în cavitatea pericardică se extrage lichid sau se
percep impulsuri sincrone cu contracțiile cordului
o În acest moment, avansarea acului trebuie oprită şi se plasează un monitor pe
tegument
o Prin ac poate fi introdus la nevoie un cateter în scopul drenajului pericardic o
Retragerea bruscă a acului la finalul puncţiei
Masarea locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima traiectul de
puncţie prin deplasarea laterală a planurilor)
Aplicarea unui pansament steril pe locul de puncție
Lichidul aspirat va fi transferat în eprubete și etichetat pentru a fi expediat la laborator
10. Supravegherea Monitorizarea faciesului, respirației, pulsului, a ECG-ului continuă permite sesizarea
pacientului modificărilor determinate de înțeparea pericardului, a miocardului ventricular sau atrial
(denivelare ST, PR, aritmii, tulburări de conducere atrioventriculare)
Îngrijirea pacientului după procedură o Pacientul se așază în
decubit dorsal cu toracele ușor ridicat
o Se monitorizează funcțiile vitale pentru identificarea eventualelor fenomene de
insuficiență cardiacă prin decomprimarea bruscă produsă de eliminarea
lichidului – se anunță medicul
11. Complicații, Complicațiile puncţiei pericardice sunt următoarele:
incidente și o Sincopa vagală – cu hipotensiune şi bradicardie
accidente ▪ Impune așezarea pacientului în poziţie Trendelenburg
▪ Măsuri de reechilibrare volemică
o Tulburări de ritm cardiac, inclusiv fibrilație ventriculară, asistolia, prin
puncționarea epicardului
▪ Necesită retragerea acului o Hemopericard prin lezarea unei
artere coronare sau puncționarea unei
cavități a inimii
o Leziune coronariană cu infarct miocardic consecutiv o Contaminarea
bacteriană a pericardului
▪ Necesită evacuarea colecției purulente şi tratament antibiotic
o Supurația la locul de puncţie
Incidentele şi accidentele puncţiei pericardice sunt reprezentate de:

o Lezarea vaselor mari cu apariția de hematoame
o Lezarea unor viscere învecinate (ficat, stomac) cu apariția semnelor de iritație
peritoneală
o Pneumotorax prin înțeparea pleurei stângi
o În cazul pericardiocentezei cu traversarea accidentală a pleurei există riscul
de contaminare pleurală dacă avem dea face cu o colecție septică pericardică
o Injectarea accidentală de aer în cavitățile inimii cu intenție de injectare în
sacul pericardic
12. Observații Abordul propriu-zis va fi efectuat la 10 min după anestezia locală cu Xilină 1% a
planurilor superficiale, cu ajutorul trocarului/canulei 16 G montată la seringa de 20 ml
prin intermediul robinetului cu 3 căi
196
Progresia intrapericardică se va face lent, sub aspirație continuă cu urmărirea atentă a
derivației electrocardiografice de monitor și a aspectului lichidului aspirat
Apariția aritmiilor sau modificarea aspectului fazei terminale ST-T a complexelor de
bază sugerează leziune epicardică miocardică și impune retragerea acului
E-4. Puncția rahidiană
1. Definiție Puncția rahidiană reprezintă gestul medical de pătrundere cu un ac special în spațiul

subarahnoidian la nivel:
o Lombar (puncţia lombară) o Toracal (puncţia
toracală)
o Suboccipital (puncţia suboccipitală)
Până la vizualizarea lichidului cefalorahidian (LCR)
2. Scop Explorator:
o Măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian (LCR)
o Recoltarea unei cantități pentru examene: citologice,
biochimice, bacteriologice
o În traumatismele cranio-cerebrale şi accidentele vasculare cerebrale pentru
aprecierea aspectului LCR sanguinolent, semn de hemoragie, pentru măsurarea
presiunii acestuia
o Injectarea unor substanțe de contrast în mielografie
Terapeutic:
o Administrarea de anestezice, antibiotice sau a agenţilor antimitotici (?) o
Decomprimarea în cazul în care presiunea LCR este crescută (asociind cefalee şi
edem papilar)
Anestezic (rahianestezie)
3. Indicații Indicațiile puncţiei rahidiene sunt următoarele:

contraindicații o Diagnostică
▪ Pentru diagnosticul meningitei bacteriene, virale, fungice, tuberculoase,
luetice, hemoragia subarahnoidiană, afecţiuni maligne sau
demielinizante ale SNC (tumori, scleroză multiplă)
▪ Sindromul Guillain-Barre sau după traumatismele craniocerebrale; se
bazează pe recoltarea LCR în vederea examenului macroscopic,
microscopic (fizico-chimic, citologic, bacteriologic)
o Terapeutică
▪ Pentru administrarea medicației specifice în unele afecțiuni neurologice
(antibiotice, citostatice)
▪ Pentru realizarea accesului la spațiul subarahnoidian în vederea injectării
de aer (pneumoencefalogramă), substanțe de contrast sau izotopi
radioactive (proceduri imagistice)
▪ Efectuarea anesteziei subarahnoidiene - rahianestezia
Contraindicațiile metodei sunt următoarele:
o Infecții ale tegumentului sau ale spaţiului peridural în vecinătatea locului de
puncţie
197
o Tratamentul cu anticoagulante sau existenţa unei
coagulopatii o Hipertensiunea intracraniană prin
formațiuni expansive intracraniene
(hematom subdural, abces cerebral, tumori de fosă posterioară) cu edem papilar
la examenul fundului de ochi sau semne neurologice de focar
o Come de etiologie neprecizată o Convulsii tonico-
clonice o Refuzul bolnavului
4. Loc de elecție Puncția lombară la nivelul spațiilor interspinoase L2-L3, L3-L4 sau L4-L5, D12-L1 o
Pentru aceasta se va alege ca reper anatomic linia orizontală care unește cele două
crește iliace (linia Tuffier) care corespunde apofizei interspinoase L4
Puncția dorsala- D6-D7
Puncția suboccipitală – între protuberanța occipitală externă și apofiza axisului, pe linia

mediană
5. Materiale Cărucior rulant pentru materiale sau tavă medicală Mănuşi
necesare sterile, câmpuri sterile, comprese sterile
Ace sterile pentru puncţie lungi de 8-10 cm, subțiri cu bizou scurt, prevăzute cu mandren
şi uneori cu „introducer"
Soluţii dezinfectante (betadină sau alcool iodat)
Anestezic local
Seringi sterile de 2-5 ml
Eprubete sterile
1-2 tăviţe renale
Monometru Claude pentru măsurarea presiunii LCR
Soluţii de injectat când este cazul

pacientului o Se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate,
importanță, durată
o Se recomandă golirea vezicii urinare și a rectului
o Se administrează premedicație destinată prevenirii sincopei vagale
o Se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea sa, cu scopul şi
locul puncţiei
o Poziţia pacientului este de regulă șezând pe un plan dur, cu capul flectat la
maximum pe piept şi coatele sprijinite pe genunchi în vederea unei deschideri cât
mai mări a spaţiilor interspinoase
▪ Membrele inferioare sprijinite pe un scăunel. Această poziţie poate fi
menținută de un ajutor plasat în faţa bolnavului
▪ Se atenționează pacientul să mențină poziţia exactă, iar în timpul
procedurii să nu se miște
o În decubit lateral la marginea mesei de operație sau a patului, pe un plan rigid
cu coapsele flectate pe abdomen şi gambele flectate pe coapse, capul în flexie
maximă, coloana vertebrală arcuită, umerii în plan vertical (poziția „spate de
pisică”)
198
o Se asigură intimitatea pacientului cu paravan dacă procedura se execută la salon
7. Efectuarea Se identifică pacientul și indicația

procedurii Se aşează pacientul într-una din pozițiile amintite în funcție de starea sa şi recomandarea
medicului
Se măsoară şi se notează funcțiile vitale şi vegetative
Se controlează ca temperatura camerei să fie de 20°C
Se spală mâinile și medicul își pune mănușile sterile
Se realizează toaleta locului puncției cu antiseptic (betadină) în 3 rânduri
Medicul va repera spațiul interspinos ales pentru puncţie și fixează locul puncţiei intre
L4-L5 în mod obișnuit:
o Se dezinfectează locul puncţiei cu betadina
o Se oferă medicului mănuşi sterile

o Se încarcă seringă cu anestezic și se oferă medicului pentru anestezia locală la
nivelul locului de puncţie (infiltrarea plan cu plan)
o Se oferă medicului acul de puncţie steril
o Pătrunderea se va face cu acul cu mandren perpendicular pe linia mediană, în
mijlocul spaţiului interspinos
▪ Introducerea acului se va face progresiv prin ligamentul interspinos,
ligamentele galbene şi dura mater, însoțită de retragerea periodică a
mandrenului pentru a verifica poziţia acului
o Penetrarea ligamentului galben şi a durei mater conferă medicului senzația de
diminuare a rezistenței la avansarea acului
▪ Se scoate mandrenul, observând scurgerea primelor picături de LCR pe
ac
▪ Recoltarea de LCR se va face în 3 eprubete sterile 5-10 ml LCR care se
vor eticheta și se transportă la laborator
▪ Se oferă medicului manometrul Claude pentru măsurarea presiunii LCR
▪ Se etichetează eprubetele si se trimit imediat la laborator
▪ Se oferă medicului seringile cu soluţii medicamentoase dacă puncţia se
face în scop terapeutic
o La finalul puncției medicul retrage acul brusc
199
Se masează locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima traiectul de
puncţie prin deplasarea laterală a planurilor)
Se aplică un pansament steril pe locul de puncţie
Se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform PU
Se îndepărtează mănușile și se spală pe mâini cu apă curată şi săpun
8. Supravegherea și Se supraveghează pacientul tot timpul puncţiei

îngrijirea Se asigură pacientului repaus la pat pe plan orizontal, fără pernă, minimum 8 ore Se
pacientului menţine pacientul fără pernă şi nemişcat în decubit dorsal, cel puțin 6 ore până la 24 ore
Se alimentează pacientul la pat numai după 6 ore
Se oferă pacientului pernă după 24 ore
Se observă cu atenție mișcările extremităților
Se anunță medicul dacă apar furnicături sau amorțeli în picioare
Se evaluează capacitatea de micțiune a pacientului
Se monitorizează funcțiile vitale ale pacientului
Se notează realizarea procedurii și eventualele modificării în starea pacientului pe

parcursul ei
9. Precauții Temporizarea procedurii la pacienții cu edem papilar sau semne neurologice de
hipertensiune intracraniană, până la excluderea procesului expansiv intracranian
10. Evaluarea şi Notați în registru şi în dosarul/planul de îngrijire data, ora și persoana care a efectuat
notarea procedurii procedura
Descrieţi reacția pacientului şi starea sa
Consemnați orice manifestare care ar putea schimba ceva în planul de îngrijire
Bilanț pozitiv:
o Procedura s-a desfășurat în condiţii optime o
Pacientul are o stare de confort o Pacientul este
mulțumit de îngrijirile primite
Bilanț negativ / Ce faceți? o Pacientul acuza
dureri o Pacientul refuza o Discutați încă
o data cu pacientul o Apelați la
aparținători dacă este cazul
11. Complicații, Incidentele şi accidentele puncţiei rahidiene sunt reprezentate de:
incidente și o Puncţia „albă” (nu se extrage LCR):
accidente ▪ Introducerea defectuoasă a acului
200
▪ Cauzele pot fi poziţia necorespunzătoare a pacientului
▪ Obstruarea acului cu un fragment tisular, obstacol osos (necesită
retragerea acului şi repuncţionare)
▪ Lungimea insuficientă a acului, direcţia lateral a acestuia
▪ Hipotensiunea marcată a LCR
o Scurgere foarte lentă a LCR prin pătrunderea insuficientă a acului în spațiul
subarahnoidian:
▪ Impune împingerea ușoară a acului
o Puncție traumatică cu apariția de lichid sanguinolent pe ac:
▪ Prin lezarea unui vas din plexul peridural
▪ Dacă lichidul nu se limpezește după câteva picături, se va retrage acul
şi se va puncționa alt spațiu interspinos
o Durere brutală într-un membru inferior:
▪ În caz de înțepare a unei rădăcini nervoase
o Imposibilitatea puncționării foarte frecventă la vârstnici din cauza osificării
ligamentare şi la obezi (canalul rahidian situat profund)
o Lipotimie mai ales la pacienţi care nu au fost sedați anterior şi la care puncţia
se realizează în șezând
o Cefalee şi rahialgie, o complicație frecvent întâlnită care pare a fi determinată
de scăderea presiunii LCR
Complicațiile puncţiei rahidiene sunt următoarele:
o Sincopa vagală:
▪ La pacienții anxioși, datorată reflexelor vagale inhibitorii declanșate de
emoție sau durere, lipsei sedării ori a anesteziei incorect efectuate
▪ Impune decubitul dorsal, măsuri de reechilibrare volemică o Cefaleea:
▪ Poate fi prevenită prin folosirea de ace foarte subțiri şi respectarea
decubitului dorsal după puncţie
o Contaminarea LCR cu apariția meningitei sau empiemului subdural sau
peridural:
▪ Foarte rară, datorită nerespectării asepsiei o Hematomul compresiv
subarahnoidian:
▪ Apare în cazul efectuării puncţiei rahidiene la pacienții cu tulburări de
coagulare sau aflați sub tratament anticoagulant (prin înțeparea unui vas)
şi poate duce la paraplegie
o Sindromul de angajare:
▪ Complicație foarte gravă, letală, apare în urma efectuării puncţiei la un
pacient cu hipertensiune intracraniană
o Supurație la locul de puncţie
12. Observații Înainte de efectuarea puncţiei lombare, este obligator un examen neurologic, precum şi
examinarea fundului de ochi pentru a exclude un sindrom de hipertensiune intracraniană
Poziția corectă a pacientului reprezintă o condiţie absolută a reușitei puncţiei
E-5. Puncția articulară
1. Definiție Puncția articulară (artrocenteza) reprezintă realizarea unei comunicări instrumentale

intre cavitatea articulară și mediul extern
201
3. Scop Explorator o Punerea în evidență a lichidului articular (diagnosticul artropatiilor)
seros, purulent, sanguinolent
o Recoltarea lichidului articular în vederea examinării o
Substanțe de contrast (artrografie)
Terapeutic
o Evacuarea lichidului când determină disconfort, jenează articulară o

Administrare de medicamente în cavitatea articulara o Corticosteroizi o
Agenți pentru sinovectomiei medicală, inducerea de anestezice locale
4. Contraindicații Procese inflamatorii tegumentare în zona în are urmează a se efectua puncția
5. Loc Se puncționează frecvent articulațiile genunchiului, cotului, gleznei
Articulația cotului o Se poate face pe cale
laterală și cale posterioară o Poziția bolnavului
▪ Șezut, cu cotul sprijinit pe masa de consultație ▪ În
decubit ventral cu cotul flectat la 900 o Calea laterală
▪ Cea mai frecvent folosită: epicondilul lateral humeral, vârful
olecranului sau capul radial
o Calea posterioară
▪ Utilizată în luxația traumatică de cot (pentru anestezie loco-regională,
înainte de reducere)
▪ Pacientul va avea poziționat antebrațul în pronație, cu cotul flectat peste
90°
Articulația radio- carpiană o
Se poate face pe cale:
o Postero-externă (radială) = calea de elecție:
▪ Pacientul va fi așezat în șezut iar mâna va fi flectată la maximum în
poziţia palmară şi în abducţie cubitală (înclinare cubitală) pe un câmp
operator făcut sul
o Postero-internă (cubitală) - poziţia mâinii:
▪ Flexie palmară şi de adducţie (înclinare radială) sprijinită pe un câmp
operator făcut sul
202
Articulația scapulo-humerală o
Se poate face pe:
o Cale anterioară:
▪ Periartrita scapulo-humerală
▪ Poziţia bolnavului
• Decubit dorsal cu membrul homolateral puncţiei în abducţie
15° şi cotul flectat la 90°
• Antebrațul şi mâna vor fi sprijinite pe abdomen
• Se poate utiliza şi poziţia şezândă, cu cotul flectat şi sprijinit
de membrul superior contralateral
o Cale laterală (transdeltoidiană):
▪ Este utilizată doar în luxația traumatică scapulo-humerală anterioară
când se practică anestezia loco-regională
o Cale posterioară:
▪ Poziţia bolnavului șezând sau decubit ventral
Articulația coxo-femurală
o Se face pe două căi o
Calea anterioară:
▪ Poziţia bolnavului: decubit dorsal cu genunchiul ușor flectat sau în
extensie, coapsă în abducţie şi rotație externă de aproximativ 5°
▪ Risc: puncționarea arterei /venei femurale - se scoate acul și se execută
o apăsare de câteva minute pe arteră /venă
o Calea laterală (externă)
▪ Poziția bolnavului: decubit dorsal, cu genunchiul mult flectat cu coapsă în
abducție și rotație internă
Articulația genunchiului o
Calea anterioară
▪ Poziția bolnavului: decubit dorsal cu genunchiul în flexie maximă sau în
poziție șezândă, cu gamba și piciorul atârnate peste marginea mesei
de consultație
o Calea laterală externă
▪ Poziția bolnavului: decubit dorsal cu genunchiul în extensie
Articulația tibio-tarsiană o Calea antero-medială și
calea antero-laterală
▪ Poziţia bolnavului: decubit dorsal cu piciorul în flexie plantară
6. Materiale necesare 3
Trusă cu seringi 5, 10, 20 cm
Ace de diverse mărimi 0,8 x 50 mm, 0,8 x 100 mm
2-3 pense
Tampoane, mănuși sterile
Pansamente sterile
Câmpuri sterile
Antiseptice – betadină, alcool iodat
Soluţie anestezică: Xilină 1% 20 ml
203
Medicamente antiinflamatoare, antibiotice, substanțe de contrast radiologic
Eprubete sterile (pentru culturi microbiologice, evaluarea numărului de leucocite)
Recipiente pentru determinări speciale: factor reumatoid, microscopie în lumină

polarizată
Tăvița renală
Mușama, aleză pentru protecția patului
7. Pregătirea Pregătirea psihică o Informarea pacientului

pacientului o Obținerea consimțământului informat
Pregătirea fizică o Pacientul se așează într-o poziție care să permită efectuarea

puncției, cu articulația relaxată
o Eventual articulația se așează pe o pernă
o Se marchează reperele anatomice și se îndepărtează pilozitatea
8. Efectuarea Se identifică pacientul și se verifică indicația
procedurii Se așează pacientul în funcție de articulația afectată și va fi susținut în cazul în care nu
își poate susține poziția singur
Se protejează patul sub articulația puncționată
Se spală mâinile și se pun mănușile - asistent medical și medic
Se realizează de 2 ori dezinfecția locală (de la centru la periferie) efectuată cu tinctură

de iod
Se izolează articulației cu câmpuri sterile
Medicul efectuează anestezia locală cu Xilină 1 % (atenție la alergie!)-se va face

subcutanat - periaarticular-intraarticular
Se realizează dezinfecția încă odată și apoi medicul efectuează puncția prin care se va
extrage lichid articular pentru laborator
Dacă puncția are rol terapeutic se vor introduce medicamentele prescrise o Asistentul
medical va trece lichidul din seringă în eprubete și acestea vor fi duse la laborator
funcție de recomandarea medicului
Se măsoară cantitatea de lichid și se notează aspectul lui
Se extrage acului de puncţie
Se aplică pansament steril, fixat cu fașă
Se așează pacientul în poziție comodă în pat
9. Supravegherea Se asigura repausul regiunii

pacientului Se supraveghează starea generală, funcțiile vitale, aspectul pansamentului
Se menține pansamentul compresiv și imobilizarea în atele eventual, timp de 24-48 ore
sau atelă gipsată și repaus până la 7 zile atunci când se realizează tratament intraarticular
10. Evaluarea şi Se notează în foaia de observație procedura, ora, aspectul lichidului, cantitatea,
notarea eventualele modificări în starea generală a pacientului pe parcursul puncției
procedurii
204
11. Complicații, Complicații imediate o Lezarea pachetului vasculo-nervos,
incidente și tumefieri, sângerări Complicații tardive o Infecția articulației
accidente o Depigmentarea pielii în zona în care a fost introdus acul
12. Observații În cazul citostaticelor şi izotopilor radioactivi se recomandă ca acul de puncţie să fie
3
spălat cu 1-2 cm ser fiziologic, înainte de a fi extras din articulație (pentru prevenirea
necrozelor periarticulare)
Ce nu trebuie făcut:
o Nu se va face puncţia articulară în săli septice o Nu se va
face puncţia articulară la domiciliul bolnavului
E-6. Puncția osoasă – medulară
1. Definiție Puncția osoasă reprezintă crearea unei comunicări prin intermediul unui ac, între mediul
extern și zona spongioasă a unui os lat sau scurt, străbătând stratul cortical
2. Scop Evaluarea morfologiei măduvei
Administrarea unor medicamente, transfuzii de sânge intraosoase (când celelalte căi de
administrare nu pot fi utilizate, din cauza arsurilor, obezității, aparate ghipsate)
3. Indicații • Boli hematologice - explorarea anomaliilor hematologice
• Confirmarea diagnosticului în afecțiuni hematologice oncologice ( boala Hodgkin,
leucemia mieloidă cronică, mielom multiplu, policitemia vera ert) Recoltarea de celule
stem
4. Loc La nivelul oaselor superficiale, ușor accesibil:
o Sternul - manubriul sau corpul sternului la înălțimea coastei a-IV sau V sau în
spaţiul al 2-lea sau al 3-lea intercostal, puțin în afară de linia mediană
o Spina iliacă posterosuperioară o Creasta iliacă a maleolele tibiale
o Apofizele spinoase ale ultimelor vertebre dorsale și primele vertebre lombare o
Calcaneu
5. Materiale • Câmp steril cu deschidere central
necesare • Seringă de 2-5 ml cu ace sterile pentru anestezie
• Soluție dezinfectantă
• Flacon cu soluție fixatoare
• Novocaină sau gel anestezic
• Trocar Mallarmé
o Seringă de 10-20 ml pentru aspirarea țesutului medular
o Materiale pentru dezinfectarea regiunii puncționate o
Mănuși sterile o Comprese sterile
• O sticlă de ceasornic
• Lame sau lamele pentru examenul microscopic
• Leucoplast
• Pansament uscat
• Soluții medicamentoase o Materialele se pregătesc pe o măsuță acoperită cu un
câmp steril, în
condițiile de asepsie perfectă,
205
6. Pregătirea • Pregătirea psihică o Se informează pacientul asupra necesității intervenției(etape,
pacientului colaborare) o Se obține consimțământul informat
• Pregătirea fizică o În preziua puncției se realizează timpul de sângerare, timp de
coagulare și timpul Quick
o Pentru creșterea confortului pacientului se administrează un tranchilizant
• Poziția pacientului
▪ În decubit dorsal, cu trunchiul ușor ridicat – puncția sternului
▪ Decubit ventral pe un plan dur sau
▪ Decubit lateral cu genunchii flectaţi pentru puncția în creasta
iliacă Locul de elecție ales pentru puncţie va fi spălat, la nevoie ras, apoi
dezinfectat cu alcool şi badijonat cu tinctură de iod
7. Efectuarea • Se identifică pacientul și se verifică indicația și se conduce în sala de tratament
procedurii • Se spală mâinile (asistenta și medicul)
• Se dezbracă regiunea și se așază pacientul în poziția corespunzătoare
• Se badijonează locul puncției cu tinctură de iod
• Se izolează regiunea dezinfectată cu câmpuri sterile
• Asistentul medical prezintă medicului soluţia de novocaină aspirată în seringă pentru
realizarea anesteziei
• După 10-15 min, medicul execută puncţia
• Asistenta medicală prezintă medicului instrumentele în timpul puncţiei
• Medicul realizează puncția aspirativă
o Măduva roșie hematogenă are aspectul sângelui, însă întinsă pe lamă e vâscoasă,
cu multe sfacele de țesut grăsos
• Se continuă puncția puncție de scopul ei
• După terminarea procedurii se extrage acul de puncţie
• Se badijonează locul puncţiei și se aplică un pansament steril adeziv Asistentul
medical preia produsul recoltat și fie se realizează un frotiu fie produsul extras se
examinează aplicat pe o sticlă de ceas
• Produsul aspirat, se transferă în flaconul cu substanța conservantă și se trimite la
laborator imediat în condițiile cerute de medic
• Se colectează materialele utilizate, se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
8. Supravegherea • Se asigură repausul la pat
pacientului • Se supraveghează starea generală a pacientului și semnele vitale
• Se observa pansamentul dacă se îmbibă cu sânge
9. Complicații • Puncția albă – ac înfundat (se desfundă cu mandrenul steril)
• Perforarea lamei posterioare a sternului
• Pneumotorax
• Hematom
• Infecție a cavității medulare – osteomielită
• Tulburări de creștere la copii după puncția tibială
206
10. Evaluare și notarea • Se notează în fișa pacientului procedura, reacția acestuia, complicațiile ce por să apară
procedurii • Bilanț pozitiv:
o Pacientul are o stare de confort
o Pacientul este mulțumit de îngrijirile primite
Bilanț negativ / Ce faceți? o Pacientul acuză dureri – se anunță medicul și se
administrează antalgice o Pacientul prezintă hemeatom- se aplică pungă cu
gheață o Pacientul refuză procedura:
o Discutați încă o data cu pacientul o Apelați la aparținători dacă este cazul
11. Observații Puncţia osoasă se poate executa şi la persoane sănătoașe, pentru recoltarea de celule stem în
vederea realizării unui transplant
E-7. Puncția osoasă – biopsia medulară
1. Definiție Biopsia medulară constă în obţinerea unui fragment de măduvă hematogenă în vederea
analizării și ulterior enunțării unui diagnostic pozitiv sau nu de boală hematologică
2. Scop Stabilirea diagnosticului și stadializarea afecțiunii hematologice , mai ales în cazul

afecțiunilor oncohematologice
Verificarea remisiunii sau răspunsului la tratament a unor afecțiuni neoplazice de tip
limfom
3. Indicații Suspiciunea de boală hematologică ( hemoleucogramă modificată)
În scop diagnostic în afecțiuni de tip mieloproliferativ cronice sau limfoproliferative
cronice - limfom, mielom, mielodisplazii, sindroame mielodisplazice, aplazii
medulare.
Pentru stadializarea bolii - mai ales în cadrul limfoamelor, dar și a altor patologii
cum ar fi aplazia medulară - aceasta procedură evidențiază în ce măsură este afectată
măduva hematogenă sau cât țesut sănătos restant mai există
Evaluare terapeutică – absolut necesară în cazul limfoamelor care au avut
determinare medulară inițială și leucemiilor acute care nu au expresie moleculară sau
citogentică dovedită
4. Materiale Trocar Jamshidi sau Mazabrand
necesare Flacon cu lichid conservator pentru fragmentul recoltat
Aceleași materiale ca pentru puncţia medulară
5. Pregătirea La fel ca pentru puncţia osoasă

pacientului Locul de elecție este creasta iliacă
Poziţia pacientului este decubit ventral pe un plan dur cu o pernă sub abdomen sau
decubit lateral cu genunchi flectaţi
Pacientul este avertizat că aspirația măduvei poate fi dureroasă
6. Efectuarea Se face la fel și în aceleași condiţii ca și puncţia medulară

procedurii Fragmentul recoltat este transferat în flaconul cu substanță conservată
Locul puncţiei se presează folosind un tampon și se aplică un pansament steril adeziv
7. Supravegherea Pacientul se va așeza comod în pat

pacientului Se observă starea pacientului și se va anunța medicul dacă intervin modificări în starea
alui
207
8. Evaluarea şi Se notează în registru şi în dosarul de îngrijire data, ora și persoana care a efectuat
notarea procedurii procedura
Se descrie reacția pacientului şi starea sa
Se consemnează orice manifestare intervenită în starea paicentului
Bilanț pozitiv:
o Pacientul are o stare de confort o Pacientul
este mulțumit de îngrijirile primite
o Pacientul acuză dureri – se anunță medicul și se administrează antalgice
o Pacientul prezintă hemeatom- se aplică pungă cu gheață o Pacientul
refuză procedura:
▪ Discutați încă o data cu pacientul
▪ Apelați la aparținători dacă este cazul
9. Complicații, Puncție albă
Hemoragie
Infecție
Fractură sternală
Înțeparea accidentală a marilor vase ca urmare a perforării lamei osului
Pneumotorax
E-8. Puncția biopsică hepatică
1. Definiție Puncţia biopsică hepatică reprezintă procedura prin care, cu ajutorul unui ac se
colectează o mostră de țesut de la nivelul ficatului, care este analizată ulterior în
laborator
2. Responsabilități Puncția biopsică este de competența medicului

Asistentul medical ajută medicul la realizarea puncției, pregătește, supraveghează
pacientul, pregătește materialele și duce probă la laborator
3. Scop Explorator: procedură standard în evaluarea afecțiunilor hepatice
4. Indicații Icter aparent inexplicabil
contraindicații Anomalii la nivelul ficatului descoperite în timpul unei ecografii ori a unui examen
computer tomograf
• Hepatomegalie
• Stadializarea hepatitei B sau C în vederea tratamentului
• Diagnostic diferențial între steatoza hepatică non-alcoolică și cea alcoolică
• Contraindicații: o Diateze hemoragice
o Pneumonia în antecedentele recente o
Ascita
5. Loc • Faţa anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană, imediat sub rebordul costal sau
în plină matitate - la un ficat mărit
• De-a lungul iniei axilare posterioare în spaţiul IX sau X intercostal drept - la ficat în
limite normale
208
6. Materiale • Muşama şi aleză
necesare • Mănuşi de unică utilizare
• Alcool, tinctură de iod
• Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei
• Soluţii anestezice - Xilină 1%
• Ac pentru biopsie
• Seringi sterile
• Tampoane
• Recipient cu soluție fixatoare
• Medicamente hemostatice, tonice cardiace
• Tăviţă renală
7. Pregătirea • Se anunță bolnavul, se explică tehnica, scopul și riscurile acesteia şi se încurajează (
pacientului procedura nu durează mai mult de 5 minute)
• Se obține consimțănântul scris al pacientului
• Se asigură pacientul că durerea va fi îndepărtată prin anestezie locală
• Se determină înainte TS, TC, TQ, trombocite
• Se întrerupe administraraea medicamentelor antiinflamatoare și a aspirinei cu o
săptămână înainte,
• Poziţia pacientului: o Decubit dorsal cu trunchiul ușor ridicat sau decubit lateral
stâng cu mâna dreaptă sub cap
o Este important ca pacientul să stea complet nemișcat în timpul puncției
8. Efectuarea • Se verifică prescripția și identitatea pacientului
procedurii • Se administrează un sedativ pacientului
• Se conduce pacientul în sala de operație și este pregătit în mediul steril Se spală şi
se dezinfectează mâinile.
• Se îmbracă mănuşile de protecţie
• Pacientul este ajutat să se dezbrace și va lua un halat special apoi va fi așezat pe masa
de operație în poziția corespunzătoare
• Se dezinfectează cu alcool iodat locul de elecție
• Asistenta medicală va prezenta medicului seringa cu anestezic
• Medicul realizează anestezia locală
• Se roagă pacientul să expire profund și apoi să își țină respirația cît timp medicul
introduce acul de puncție transcutan(se evită riscul de puncționare a plămânului)
• Medicul va recolta fragmentul tisular
• După extragerea acului se aplică pansament pe locul puncției
• Se conduce pacientul la pat și se asigură repausul
• Se colectează corect materialele utilizate
• Fragmentul biopsic este dus la laborator însoțit de formularul de examinare completat
corect și complet
! Este important ca pacientul să fie compliant și să încerce pe cât posibil să nu se miște pe

timpul puncției ( se evită riscul unor accidente)
Procedura nu durează mai mult de 15-30 minute și se efectuează sub ghidaj ecografic
9. Supravegherea Se asigură repaus la pat 24-48 ore în decubit lateral drept
pacientului • Se supraveghează funcțiile vitale 24 ore
• Se aplică pungă cu gheață la locul puncţiei
• La nevoie se administrează calmante ale tusei
• Se informează medicul în cazul apariției complicațiilor – hemoragii
209
• Se recomandă pacientului să nu ridice greutăți sau să efectueze efcorturi intense pentru
o perioadă de timp
10. Complicații • Tuse instantanee

• Hemoragie
o Se administrează hemostatice
• Pneumotorax
• Leziuni traumatice ale intestinului, stomacului sau rinichilor Infecții
peritoneale
11. Evaluarea Bilanț pozitiv: o Pacientul prezintă stare de confort o Pacientul este mulțumit de îngrijirile
pacientului primite Bilanț negativ / Ce faceți? o Pacientul acuză durere cu localizare retrosternală,
epigastică cu sau fără iradiere în umăr sau braț – se anunță medicul și se administrează
antalgice
o Pacientul prezintă hemoragie - se aplică pungă cu gheață, hemostatice o
Pacientul prezintă dispnee, semne sau simptome sugestive de șoc (tegumente palide,
reci, umede, puls filiform), febră, tahicardie, balonare, scaun cu sânge
– se anunță medicul pentru a interveni în consecință
12. Observații Biopsia hepatică nu este recomandată pacienților cu tulburări de hemostaza, cu deficit de
factori de coagulare, cu infecții sistemice sau afecțiuni cutanate active.
- O altă metodă prin care se poate realiza biopsia hepatică este reprezentată de cea
transvenoasă ce consta în introducerea unui cateter prin vena jugulară, cateter care este
apoi ghidat spre ficat. La nivelul ficatului se poate recolta prin acest cateter fragmentul
tisular necesar.
- În cazul în care este necesar un fragment tisular de dimensiuni mai mari, se poate
realiza o biopsie deschisă, în cadrul unei intervenții chirurgicale clasice sau
laparoscopice.
- Biopsia prin aspirație cu ac fin este recomandată când se dorește recoltarea unui
fragment tisular sau doar a unor celule, dar și a unei cantități de lichid. Dacă este
suspicionată o infecție, se pot realiza culturi microbiologice folosind lichidul recoltat. O
astfel de biopsie se poate realiza ghidată imagistic prin tomografie computerizată,
ecografie sau chiar rezonanță magnetică nucleară.
E-9. Puncția biopsică renală
1. Definiție Biopsia renală este procedura prin care se obțin fragmente bioptice de la nivelul
parenchimului renal utilizând un ac sau alt instrument chirurgical. Fragmentele obținute
vor fi analizate microscopic cu scopul confirmării unor diagnostice pentru afecțiuni ale
rinichiului.
Modalități de prelevare:
o Biopsie percutană – prelevarea se realizează printr-un ac special semiautomat
de 16-18 G
o Biopsie deschisă – prelevarea de parenchim renal se realizează direct din
rinichi în timpul unei intervenții chirurgicale. Modalități de realizare
o Biopsie renală ghidată prin ultrasunete – cea mai frecventă o Biopsie renală
ghidată prin computer tomograf
210
o Biopsia renală prelevată în cursul unei intervenții chirurgicale
2. Responsabilități Puncția biopsică este de competența medicului

Asistentul medical o Ajută medicul la realizarea puncției
o Pregătește și supraveghează pacientul o
Pregătește materialele și duce proba la laborator
3. Scop Explorator:
o Examinare histopatologică
o Examinare bacteriologică a fragmentului de ţesut extras o
Stabilirea diagnosticului
contraindicații • Insuficiență renală acută (care nu este determinată de necroza tubulară acută)
• Sinfrom nefrotic
• Proteinurie sau hematurie de cauză necunoscută
• Afecțiuni sistemice asociate cu afectare renală ( lupus eritematos sitemis, sindrom
Goodpasture granulomatoza Wegener
• Suspectarea rejetului de grefă renală, pentru a diferenția de alte cauze de insuficiență
renală
• Glomerulonefrita rapid progresivă Pentru ghidarea tratamentului
Contraindicații absolute și relative o
Diateze hemoragice
o Rinichi unic congenital, ectopic
o Refuzul pacientului
o Neoplasm renal(risc de diseminare a celulelor tumorale) o Hipertensiune
arterială severă necontrolată o Infecție urinară o Boală renală stadiul 5 o Rinichi
polichistic o Deformări severe ale coloanei vertebrale o Obezitatea
o Rinichi cu dimensiuni reduse
5. Loc Regiunea lombară o În dreptul discului intervertebral L1-L2 la 8

cm de linia mediană
o Se preferă puncția rinichiului drept față de cel stâng, pentru a evita lezarea splinei
sau a unor vase mari
211
6. Materiale • Cărucior de tratamente / tavă medicală acoperite cu câmp steril Trusa
necesare pentru puncţie sterilă care conţine acul de puncție
• Comprese sterile, câmpuri sterile
• Soluţie antiseptică - betadină
• Mănuşi sterile şi romplast
• Seringi sterile de 20 ml sau de alte capacități
• Eprubete şi recipiente sterile cu soluții fixatoare
• Anestezice (Xilină% - 20 ml, novocaină)
• 1-2 tăviţe renale
• Echipament cu ultrasunete sau raze X pentru puncția biopsie renală percutanată
7. Pregătirea • Pregătirea psihică o Se informează pacientul cu privire Ia efectuarea
pacientului procedurii: necesitate, importanță, durată
o Se obține consimțământul informat (în scris) al pacientului
• Pregătirea fizică o Se controlează TS, TC, TQ şi numărul de trombocite
o Se prelevă probe de urină pentru a exclude o patologie infecțioasă o Se
măsoară şi se notează funcțiile vitale şi vegetative
o Se recomandă evitarea aspirinei și a anticoagulantelor timp de 1-2 săptămâni
înainte
o Poziția pentru puncţia renală - decubit ventral, iar la pacienții transplantați
decubit dorsal
8. Efectuarea • Se identifică pacientul și se verifică recomandarea

procedurii • Se poziționează pacientul în poziţia corespunzătoare și se descoperă regiunea unde se
efectuează puncția
Medicul şi asistentul se spală pe mâini cu apă curată şi săpun, apoi îmbracă mănuşi
sterile
Utilizarea echipamentului cu ultrasunete sau raze X pentru localizarea rinichiului
Se marchează locul și se dezinfectează locul puncţiei cu betadină sau alcool iodat
Asistentul medical pregătește seringa cu Xilină şi o înmânează medicului care efectuează

anestezia
Pacientul este rugat să își țină respirația în timpul realizării manevrei care durează
aproximativ 30 secunde, sau câteodată mai mult atunci când se are în vedere prelevarea
de mai multe fragmente bioptice.
Medicul efectuează puncția iar la finalul ei extrage acul brusc
Se aplică o compresă sterilă pe locul puncției care se fixează cu leucoplast
Se îndepărtează mănusile și se spală pe mâini cu apă curentă şi săpun
Se pregătește fragmentul prelevat pentru laborator și se completează buletinul de

analize
9. Supravegherea Se transportă pacientul la salon și se menține în repaus în decubit dorsal câteva ore Se
pacientului monitorizează funcțiile vitale și se vor preleva probe biologice pentru a identifica o
eventuală hemoragie (tradusă prin scăderea hemoglobinei, a hematocritului) – necesită
transfuzie
Se poate aplica o compresă rece sau pungă cu gheață pe regiunea puncționată 30 minute
pentru prevenirea unei eventuale hemoragii
Se administrează medicația prescrisă de medic (hemostatice, antalgice etc).
212
Dacă apare febră sau hematurie, durere, greață, dispnee, cianoză - se anunță medicul
10. Evaluarea şi Se notează:

notarea procedurii o Procedura în fișa pacientului şi în dosarul /planul de îngrijire o
Data, ora, organul puncţionat
o Orice observaţie legată de starea şi reacția pacientului o
Recomandările privind îngrijirile
o Scopul puncţiei, specificându-se şi ce probe au fost recoltate şi
când au fost trimise la laborator
11. Complicații Hematurie mai mult de 24 ore
Glob vezical
Febră
Pneumotorax
Durere cu intensitate progresiv crescândă la nivelul locului biopsiei
Vertij sau lipotimie
Puncționarea unui vas mare de sânge
E-10. Puncția biopsică a unui nodul mamar
1. Definiție • Puncţia biopsică mamară este procedura prin care se obține un fragment mic de țesut
mamar considerat suspect sau patologic la examenul ecografic, cu scopul de a fi
analizat anatomopatologic.
Procedeele de biopsie mamara sunt de 2 tipuri:
• Biopsia percutană: se face cu ac de punctie special ecoghidată și se recoltează un
fragment mic (biopsia aspirativă cu ac fin sau biopsia cu ac gros tru-cut)
• Biopsia chirurgicală: incizională (se recoltează un fragment mai mare) sau excizională
(se recoltează in totalitate leziunea suspectă).
2. Responsabilități • Procedura medicală propriu-zisă este de competența medicului

• Asistentul participă activ la această manevră medicală și respectă cele precizate în
protocolul procedurii
3. Scop Stabilirea diagnosticului
4. Materiale necesare • Trusă cu instrumentar steril și ace sterile

• Dezinfectat pentru tegument
• Comprese
• Mănuşi chirurgicale
• Flacon cu substanță fixatoare pentru fragmentul de țesut recoltat
Soluţie Xilină 1-2% (dacă pacienta este alergică o alta soluţie tolerată)
213
5. Pregătirea • Pregătirea psihică o Pacienta va fi informată despre tehnica propusă, beneficiile și
pacientei riscurile asociate biopsiei mamare;
o Se va obține consimțământul informat
• Pregătirea fizică o Pacienta va fi supusă unui examen clinic al sânilor și se vor
evalua rezultatele analizelor și ale investigațiilor efectuate.
o Pacienta este așezată în decubit dorsal sau lateral cu brațele ridicate deasupra capului
pentru a etala glanda mamară pe planul osos al toracelui
o Pacienta va fi informată să intrerupă tratamentul anticoagulant dacă urmează unul o
Procedura se poate executa în condiții ambulatoriale, nefiind necesară spitalizarea
pacientei.
6. Efectuarea • Pacienta este așezată confortabil pe pat
procedurii • Se realizează examenul ecografic care confirmă leziunea și stabilește traectul optim
pentru efectuarea puncției
• Se dezinfectează tegumentele cu betadină
• Medicul va realiza anestezia locală și ulterior o incizie mică prin care se introduce acul
de puncție iar sub ghidaj ecografic se va realiza recoltarea mai multor fragmente de
țesut din leziunea suspect
• Fragmentele vor fi conservate imediat și trimise la laborator pentru examen
histopatologic
• Se expediază la laborator
• Se face compresiune la locul puncției ( previne hematomul) și se aplică un plasture
pentru 12 ore
• În cazul biopsiilor chirurgicale după sutura și pansamentul plăgii operatorii, pacienta va
fi supravegheată 2-3 ore si se va externa/transporta la salon cu recomandările specifice
pentru plaga chirurgicală.
• Se poate aplica gheață locală timp de 15 minute
7. Evaluarea şi Se notează procedura în registru de consultații / planul de îngrijire data, ora și persoana
notarea procedurii care a efectuat-o
Bilanț pozitiv: o Procedura s-a desfășurat în condiţii
optime
o Pacienta are o stare de confort, este mulțumită de îngrijirile primite Bilanț
negativ / Ce faceți? o Biopsie percutană - pacienta acuză durere locală,
hematom sau echimoză, tumefacție – se anunță medical,
o Biopsie chirurgicală - pacienta prezintă durere, cicatrice hemoragie,
suprainfecție- se intervine în fucnție de caz
o Pacienta refuză - discutați încă o dată cu pacienta sau apelați la aparținători
dacă este cazul
E-11. Biopsia cutanată

1.Definiție • Biopsia cutanată este procedura medicală ce constă în prelevarea unui fragment tisular
tegumentar
• Este o procedură realizată de abicei de medicul dermatolog, sub anestezie locală.
2.Tipuri de biopsie 1. Biopsia de suprafață- shave biopsy
2. Biopsia prin puncție – punch biopsy
3. Biopsia chirurgicala: incizională sau excizională
Alegerea tipului de biopsie depinde de tipul de leziune existentă și de boala suspectată, de
întinderea și localizarea procesului patogen
214
3.Scop/ Indicații Diagnosticarea cancerului de piele și stabilirea tipului histopatologic(în cazul unor leziuni
care sângerează, și-au schimbat culoarea etc.)
Diagnosticarea unor afecțiuni dermatologice: psoriazis, dermatită
Diagnosticarea unor infecții cutanate micotice sau bacteriene
Stabilirea diagnosticului de certitudine în pemfigus bulos
4.Materiale necesare Seringă sterilă cu ac steril conţinând lidocaină 1%

Comprese sterile, soluţii antiseptice
Mănuşi sterile,
Bisturiu
Electrocauter
Material pentru pansamentul plăgii steril;
Hemostatice locale
Material de sutură în cazul biopsiilor chirurgicale
Flacon cu soluţie fixatoare
Etichete
5.Pregătireea Psihic
pacientului o Medicul explică pacientului în ce constă procedura și cum se efectueazăbeneficii
și riscuri
Fizic o
Se întrerupe tratamentul anticoagulant
o Se investighează dacă pacientul este alergic la medicamente : antibiotice,
antiinflamatoare nesteroidiene, anestezice
6.Efectuarea Se identifică pacientul și se verifică recomandarea pentru biopsie
procedurii Se aşează pacientul în poziţie confortabilă, funcție de locul unde este situată leziunea
Se dezinfectează locul ales cu alcool iodat, betadină
Medicul realizează anestezia locală și realizează biopsia
După biopsie se realizează compresia locală sau se aplică pansament funcție de tipul
biopsiei,
Produsul recoltat se trimite la laborator împreună cu buletinul de examen
Se colectează deşeurile conform precauțiilor universale
Se spală mâinile
7.Supravegherea Pacientul este instruit cum să îngrijiească plaga astfel încât să nu apară complicații În
pacientului cazul în care s-a procedat la sutura chirurgicală, firele se vor scoate la câteva
zile(maximum 2 săptămâni) de la efectuarea procedurii
Bandajele autoadezive hemostatice vor fi lăsate pe plagă până când cad singure(cam 714
zile)
8.Complicații Hemoragii locale
215
Hematoame
Infecție locală, celulită
Febră, frisoane, tumefacție locală

Se va anunța medicul în aceste cazuri pentru a se interveni în consecință
E-12. Puncția vezicii urinare
1. Definiție Puncția vezicii urinare (puncția suprapubiană) reprezintă introducerea percutană a

unui ac/trocar în vezica urinară
2. Responsabilități Puncţia este efectuată de către medic ajutat de 1-2 asistenți medicali
3. Scop Explorator o Prelevarea de probe sterile de urină pentru examene de laborator atunci
când sondajul uretro-vezical nu poate fi efectuat
o Introducerea unei substanțe de contrast pentru examenul radiologic al vezicii
urinare
Terapeutic o Evacuarea conţinutului vezicii urinare în retențiile acute de urină când
sondajul vezical nu poate fi executat (stricturi uretrale, hipertrofie de prostată)
o Când sondajul este contraindicat (traumatisme uretrale sau ale vaginului)

Muşama, aleză
Pernă pentru zona sacrală
Antiseptic pentru tegumente: betadină
Câmpuri sterile
Tampoane sterile
Mănuşi sterile
Pensă porttampon sterilă
Anestezic local Xilină 1%
Seringă sterilă de 2 ml cu ace sterile pentru administrarea anestezicului o Ac/trocar

pentru puncția vezicii urinare, asemănător celui pentru puncția lombară (lungimea
10 cm, diametrul 1-1,5 mm)
o Seringă sterilă de 20 ml cu ace sterile
Tăviţă renală o Substanțe de contrast în funcție de scop şi
indicație o Pungă colectoare de urină
o 1-2 recipiente sterile pentru recoltarea urinei o
Vase colectoare pentru urină
Pansament steril cu leucoplast, postpuncție
Materiale pentru îndepărtarea pilozității
216
5. Pregătirea Pregătirea psihică o Explicarea scopului, a modului de derulare a

pacientului procedurii și a duratei o Obţinerea consimţământului o Explicarea
modului de colaborare o Respectarea intimităţii prin izolarea
pacientului cu un paravan
Pregătirea fizică o Evaluarea resurselor
pacientului o Așezarea pacientului în
decubit dorsal
o Raderea părului pacientului în regiunea pubiană și subombilicală
6. Efectuarea Se identifică pacientul și se verifică recomandarea Medicul:
procedurii o Stabilește locului de puncție:
▪ Deasupra simfizei pubiene pe linia mediană la 2 cm deasupra
simfizei o Îmbracă mănușile sterile o Efectuează anestezia locală
o Izolarea locului prin acoperire cu câmpul steril o Executarea puncţiei şi
aspirarea urinei
o Adaptarea tubului de scurgere al urinei în vasul colector
Retragerea acului de puncție
Asistentul medical I:
o Spălarea și dezinfectarea mâinilor
o Pregătirea locului puncției, dezinfecție de tip iii
o Servirea medicului cu mănuși sterile, cu anestezic, cu câmpul steril, cu acul de
puncție atașat la seringă
o Recoltarea urinei în recipiente sterile o Urmărirea evacuării de urină
o Dezinfectarea locului puncției după retragerea acului o -aplicarea
pansamentului postpuncție
Asistentul medical II:
o Spălarea și dezinfectarea mâinilor o Pregătirea
materialelor
o Ajutor acordat pacientului la
dezbrăcare și adoptarea poziției
corespunzătoare (decubit dorsal) cu o pernă sub zona sacrală
o Supravegherea pacientului în timpul puncţiei o
Urmărirea evacuării de urină
o Îndepărtarea mănuşilor și spălarea mâinilor o Aerisirea salonului
7. Supravegherea Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea psihică a
pacientului acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
Se îmbracă pacientul
Așezarea pacientului într-o poziţie comodă la pat
Supravegherea funcțiilor vitale și a pansamentului aplicat
217
8. Evaluarea şi Notarea procedurii în dosarul de îngrijire
notarea Măsurarea și notarea în dosarul de îngrijire:
procedurii o Cantitatea, aspectul urinei eliminate o
Simptomele pacientului
E-13. Puncția fundului de sac Douglas (culdocenteza)
1. Definiție Puncția fundului de sac Douglas (culdocenteza) reprezintă introducerea

transvaginală a unui ac/trocar în fundul de sac Douglas
2. Responsabilități Puncţia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical
3. Scop Explorator:
o Evidențierea colecțiilor pelvine (sarcină extrauterină ruptă, chist de ovar,
hidrosalpinx, piosalpinx)
Evacuator:
o Evacuarea colecțiilor pelvine
4. Materiale necesare Materiale pentru spălătura vaginală: irigator cu tub de cauciuc, canulă vaginală
sterilă, soluție pentru spălătura vaginală
Paravan
Muşama, aleză
Antiseptic pentru tegumente și mucoase: betadină

o Mănuşi sterile o Tampoane sterile o
Câmpuri sterile
o Specul sau valve vaginale sterile o Pensă porttampon
sterilă o Pensă pentru col sterilă
o Ac/trocar steril pentru puncția fundului de sac Douglas
cu lungimea 10-
15 cm și diametrul 0,8-1 mm o Seringă sterilă
de 2 ml, 5 ml, 10 ml și ace sterile o 1-2 recipiente
sterile pentru recoltarea lichidului
Medicamente sedative, analgezice
Medicamente anestezice
Ser fiziologic
Tăviţă renală
Tampoane vulvare
5. Pregătirea Pregătirea psihică o

pacientului Identificarea pacientei
o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei
o Obţinerea consimţământului o Explicarea modului de colaborare
218
o Respectarea intimităţii prin izolarea pacientei cu un paravan

resurselor pacientei o Evacuarea
vezicii urinare
o Acordarea de ajutor la așezarea pacientei în poziție ginecologică
antitrendelenburg, pe masa ginecologică
o Efectuarea unei spălături vaginale
6. Efectuarea Medicul:
procedurii o Îmbrăcarea mănuşilor sterile
o Introducerea valvelor vaginale/speculului vaginal în interiorul vaginului o
Introducerea pensei de col în vagin și fixarea ei pe colul uterin
o Vizualizarea fundului de sac vaginal Douglas (fundul de sac vaginal
posterior)
o Aplicarea unui antiseptic în fundul de sac vaginal Douglas o Efectuarea
anesteziei locale
o Executarea puncţiei şi aspirarea lichidului
o Retragerea acului de puncție și tamponarea locului puncţiei o Îndepărtarea
pensei de pe colul uterin
o Îndepărtarea valvelor vaginale/speculului vaginal prin retragerea lor din
vagin
Asistentul medical:
o Spălarea și dezinfectarea mâinilor o Pregătirea materialelor
o Acordarea de ajutor pacientei la dezbrăcare și adoptarea poziției
corespunzătoare pe masa ginecologică
o Servirea medicului cu mănuși sterile, anestezic, seringă, ac de puncție o
Îmbrăcarea mănuşilor sterile
o Menținerea valvelor vaginale speculului vaginal în vagin în timpul
efectuării puncției
o Urmărirea evacuării de lichid
o Introducerea lichidului extras prin puncție în recipient steril care se
etichetează pentru a fi trimis la laborator
o Supravegherea pacientei în timpul puncţiei o Aplicarea unui tampon la
nivelul vulvei o Acordarea de ajutor pacientei la coborârea de pe masa
ginecologică
o Îndepărtarea mănuşilor și spălarea mâinilor o Aerisirea salonului
7. Supravegherea Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacienta pentru susținerea psihică a
pacientului acesteia și identificarea eventualelor situații de risc
Îmbrăcarea pacientei după procedură
Așezarea pacientei într-o poziţie comodă în pat
Supravegherea funcțiilor vitale și a eliminărilor pe cale vaginală
219
8. Evaluarea şi Notarea procedurii în dosarul de
notarea procedurii îngrijire Notarea în dosarul de îngrijire:
o Aspectul lichidului eliminat o
Simptomele pacientei
9. Interpretarea Sângele proaspăt sugerează hemoragia de corp luteal (sarcină extrauterină, hemoragia
rezultatelor unui chist de ovar):
o Dacă sângele nu coagulează demonstrează existenţa hemoperitoneului o
Dacă are microcheaguri sugerează sarcină ectopică
Sângele vechi sugerează un endometriom rupt (chist ovarian endometriozic)
Lichidul seros poate fi de origine inflamatorie, neoplazică sau din chist de ovar
Lichidul purulent sugerează boala inflamatorie pelvină acută (BIP), piosalpinx
Lichidul sebaceu sugerează chist ovarian dermoid
Puncţia albă nu exclude sarcină ectopică
10. Complicații, Incidente:

incidente și o Puncţia negativă (obturare a vârfului acului cu un mic fragment tisular) -
accidente necesită introducerea de Xilină sau ser fiziologic pe ac, eventual schimbarea
locului de puncţie
Accidente:
o Sincopă (reflexe vegetative produse prin înțeparea peritoneului sau golirea
rapidă a lichidului) - necesită măsuri de resuscitare cardiorespiratorie
o Hemoragie prin puncționarea unui vas
o Înțepare a viscerelor cavitare (intestin, colon, vezică) rar, dar grav (risc de
peritonită generalizată)
o Supurație parietală (nerespectarea regulilor de asepsie-antisepsie)
COD PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMINĂRI

Procedură IMAGISTICE
PROCEDURI GENERALE DE EXAMINARE IMAGISTICĂ
F. Aspecte generale referitor la examinarea imagistică
1. Definiție Imagistica medicală este o specialitate ştiinţifică recentă, care reunește o largă varietate
de științe în scopul studierii modului în care se formează, înregistrează, transmit,
analizează, procesează, percep şi se stochează imagini ale organelor sau țesuturilor,
prin diferite tehnici
2. Responsabilități Medicul:
o Stabilirea indicațiilor şi contraindicațiilor examinării imagistice sau procedurii
de radiologie intervențională
o Explicarea derularări procedurii o Informarea în legătură cu riscurile o
Obţinerea consimţământului pacientului o Efectuarea unor examene imagistice
o Interpretarea examenelor imagistice o Explicarea rezultatului examinării
o Explicarea tipului de îngrijire postexaminare /postprocedură
220
Asistentul medical:
o Participarea la pregătirea specifică a pacientului pentru examenul imagistic
/procedura de radiologie intervențională în funcţie de organul sau aparatul
examinat
o Pregătirea materialelor și documentelor care vor însoți pacientul la serviciul de
radiologie
o Stabilirea mijlocului de transport adecvat pacientului o Însoțirea pacientul la/de
la serviciul de radiologie
o Supravegherea pacientului după examenul imagistic /procedură de radiologie
intervențională
o Obţinerea rezultatelor examenului imagistic /procedurii de radiologie
intervențională pentru a fi prezentate medicului
3. Scop Stabilirea diagnosticului
Supravegherea evoluției unor boli
Monitorizarea tratamentului
Aplicare de terapii miniminvazive sub control radiologic
4. Indicații Obţinerea unor informaţii despre aparate, organe și țesuturi, care sunt vizibile cu sau fără
substanțe de contrast
Evaluarea durerii sau disconfortului
Identificarea unor anomalii
5. Tipuri de examene Examene imagistice în funcţie de factorul fizic utilizat:

o Investigații convenționale cu radiații ionizante (radiații x):
▪ Radioscopia
▪ Radiografia
▪ Osteodensitometria segmentară DXA
o Investigații convenționale neiradiante, cu ultrasunete:
▪ Ultrasonografia (ecografia)
▪ Ultrasonografia Doppler (ecografia Doppler)
o Investigații de înaltă performanță cu radiații ionizante (radiații x):
▪ Tomografia computerizată CT ▪ Angio-CT
o Investigații de înaltă performanță neiradiante, cu radiounde:
▪ Imagistica prin rezonanță magnetică IRM
▪ Angio-RMN
o Investigații de medicină nucleară, cu radioizotopi:
▪ Scintigrafia
▪ Tomografia computerizată prin emisie de pozitroni PET CT
o Investigații neiradiante, cu infraroșii:
▪ Termografia
6. Materiale Se pregătesc materialele necesare în funcție de procedura recomandată
necesare
7. Pregătirea Pregătirea psihică o Explicarea scopului, a modului de derulare a
pacientului procedurii și a duratei o Obţinerea consimţământului și colaborarea
pacientului o Respectarea intimităţii pacientului
221
o Îndepărtarea bijuteriilor sau obiectelor metalice de pe și din jurul corpului
pacientului
o Dezbrăcarea părții corpului care urmează a fi investigată sau pacientul va
rămâne îmbrăcat sumar
o Îndepărtarea pansamentelor, a unguentelor care ar putea influența imaginea
radiologică
o Calmarea durerii prin administrarea prealabilă a unui analgezic, la
recomandarea medicului, dacă în timpul examenului zona dureroasă va necesita
mobilizare
o Acordarea de ajutor pacientului în adoptarea poziției recomandate de medic
pentru examinare
o Testare preventivă a sensibilității la substanțele de contrast (conjunctivale,
intradermice) se efectuează la recomandarea medicului
8. Efectuarea Pe toată perioada procedurii pacientul trebuie să rămână nemișcat
procedurii Va fi supravegheat de către asistentul medical dintr-o cameră alăturată
9. Supravegherea Se vor supraveghea funcțiile vitale, starea de conștiență, culoare tegumentelor
pacientului şi Se va comunica cu pacientul prin intermediul unui speaker pentru susținerea psihică a
notarea acestuia și identificarea eventualelor situații de risc.
procedurii Notarea procedurii în dosarul de îngrijire, precum și a eventualelor manifestări , modificări
în starea pacientului
10. Complicații, Substanțele de contrast iodate pot produce:
incidente și o Fenomene anafilactice sau chiar șoc anafilactic o
accidente Reacții adverse- de intoleranță
Substanțele de contrast iodate non-ionice cu osmolaritate mică sau izoosmolare au efecte
adverse puţine şi sunt bine tolerate de pacient
Fenomenele de intoleranță în urma utilizării substanţelor de contrast iodate sunt de regulă
ușoare şi dispar spontan. Aceste fenomene pot fi:
o Digestive (căldură abdominală, greață, vărsături)
o Respiratorii (prurit nazal, strănut, tuse, senzație de constricţie laringiană) o
Nervoase (senzaţie de neliniște, cefalee, tulburări vizuale)
▪ Aceste manifestări nu necesită, în general, nici o terapie specială şi dispar
chiar în timpul injectării substanţei de contrast
▪ Unele manifestări cutanate (urticaria localizată) dispar 5-10 minute mai
târziu
222
Reacții adverse:
o Respirația - dispneea inspiratorie şi stridorul indică edem laringian, dispneea
expiratorie indică bronhospasm
o Culoarea - cianoză (hipoxie), roşeaţă (manifestări anafilactice), paloare (jenă
vagală)
o Aspectul cutanat - urticarie, edem facial
o Tensiunea arterială şi pulsul - tahicardia indică şoc anafilactic sau colaps
cardiovascular, bradicardia indică şoc vagal
o Se intervine la recomandarea medicului:
▪ Întreruperea administrării de substanţă de contrast
▪ Administrare de oxigen pe mască în cantitate mare (10-12l /minut) şi
aerosoli cu betamimetice (câte 2-3 pufuri de Salbutamol la fiecare 3-5
minute)
▪ Administrarea de adrenalină 0,3-0,5 mg subcutanat la fiecare 10-15
minute, hemisuccinat de hidrocortizon (250 mg la 6 ore),
antihistaminice (Tagamet 200-400 mg i.v. La 6 ore)
▪ Cateterizarea unei vene şi instalarea unei perfuzii cu ser fiziologic sau
Ringer (1 litru în 20 de minute) şi adrenalină (diluţie 10% – se începe cu
0,2 mg (2 ml) i.v.
▪ Solicitarea serviciului de ATI, în cazul în care, cu mijloacele mai sus
menţionate, nu se obțin rezultate
11. Observații În cazurile în care sunt absolut necesare investigații cu substanțe de contrast la persoanele
cu antecedente alergice sau când examinările au un risc ridicat este recomandabilă
colaborarea cu un medic reanimator, iar examinarea să fie efectuata numai în secții de
imagistică medicală dotate corespunzător cu mijloace de rezolvare a complicațiilor
Examenele imagistice se execută în servicii de radiologie și imagistică medicală de către

personal specializat şi special instruit o Asistenții medicali din secțiile de spital şi cei din
serviciile de radiologie și imagistică medicală au obligația să identifice fenomenele de
intoleranţă, reacțiile adverse şi incidentele produse de substanțele de contrast iodate
o Asistenții medicali au obligația să acționeze prompt în cazul apariției unor reacții
adverse, la recomandarea şi sub supravegherea medicului sau conform unui
protocol semnat de medic
Secțiile de imagistică medicală necesită dotare corespunzătoare pentru administrarea
substanțelor de contrast și pentru intervenție de urgență în cazul apariției complicațiilor
la administrarea substanțelor de contrast
Examinarea radiologică convențională cu radiații ionizante (raze x) –

F.1.
radioscopia / radiografia
1. Definiție Examenele radiologice convenționale cu radiații ionizante sunt investigații imagistice
realizate cu ajutorul radiațiilor X, vibraţii electromagnetice cu lungime de undă
foarte scurtă, care au capacitatea de a penetra țesuturile şi de a produce imagini sau
umbre (în funcţie de densitate) ce pot fi înregistrate pe film fotografic
Radioscopia expune atât pacientul, cât și examinatorul la pericolul iradierii, motiv pentru
care se tinde la înlocuirea procedurii cu radiografia
2. Investigații Radioscopia este examinarea radiologică ce poate pune în evidență leziuni minime sau
chiar permite o apreciere a substratului patologic precizând sediul afecțiunii, întinderea
ei, starea evolutivă, eventualele complicații
223
Radiografia (radiofotografia) este metoda care constă în expunerea pacientul la aparatul
de investigare cu raze X și fixarea imaginii furnizate de ecranul radioscopic pe un film
special de dimensiuni diferite
3. Scop Explorator
4. Contraindicații Nerecomandat femeilor însărcinate
5. Materiale Film radiologic pentru radiografii
necesare
6. Pregătirea Pregătirea psihică o Identificarea pacientului o Explicarea scopului, a

pacientului modului de derulare a procedurii și a duratei o Obţinerea
consimţământului o Explicarea modului de colaborare o Respectarea
intimităţii pacientului

pacientului
mobilizare
pentru examinare
7. Efectuarea Introducerea pacientului în sala de examinare radiologică
procedurii Acordarea de ajutor pacientului la dezbrăcare și adoptarea poziției corespunzătoare
Supravegherea pacientului în timpul procedurii
Acordarea de ajutor pacientului la îmbrăcare
8. Supravegherea Pe toată perioada procedurii pacientul rămâne nemișcat și va fi supravegheat de către

pacientului asistentul medical dintr-o cameră alăturată
Se va comunica cu pacientul prin intermediul unui speaker pentru susținerea psihică a
acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
notarea Notarea în dosarul de îngrijire: simptomele pacientului
procedurii
10. Observații Personalul medical care lucrează în laboratorul de radiologie cunoaște și respectă
protocoalele operaționale de imagistică medicală.
Examinarea imagistică convențională neiradiantă (cu ultrasunete) – ecografia,

F-2.
echoendoscopia
1. Definiție Ecografia (ultrasonografia) este examinarea neinvazivă realizată cu ajutorul
ultrasunetelor pentru vizualizarea structurilor din țesuturile moi ale corpului, prin
înregistrarea reflectării undelor sonore îndreptate către țesuturi
2. Scop Explorator
224
3. Indicații, Indicații o Vizualizarea în timp real a organelor toracice și abdominale (aortă
Avantaje, abdominală, inimă, ficat, vezică biliară şi canalele biliare, pancreas, rinichi,
Dezavantaje ureterele, vezică urinară)
o Evaluarea motilității unor organe, a formei, dimensiunilor, poziției o
Evaluarea unor structuri slab vizualizate radiologic sau inaccesibile
o Stabilirea diagnosticului de sarcină, urmărirea ritmului de creștere a
sarcinii, evaluarea anexelor fetale, depistarea malformații fetale
Avantaje:
o Pregătirea este minimă o Nu este dureroasă o Nu
prezintă risc de radiații o Nu necesită substanțe de contrast
o Se poate repeta fără risc o Nu are contraindicații
o Nu necesită spitalizare, se poate efectua ambulatoriu
Dezavantaje:
o Nu pot fi examinate structurile pline cu aer (plămân, intestin) o
La pacienții obezi undele ultrasonore sunt atenuate
o Gazele se pot interpune în faţă fluxului undelor

o Nu se utilizează pe zonele cu piele lezată (gelul se aplică numai pe piele
integră)
o Necesită imobilizarea copiilor
o Unele examene necesită post alimentar, unele necesită administrarea de lichide
pentru a folosi vezica urinară plină ca reper ecografic.
4. Materiale Paravan
necesare Tavă sau cărucior pentru tratamente
Muşama, aleză
Gel ecografic
Prosop de hârtie
-ecograf
5. Pregătirea Psihică o Identificarea pacientului o Explicarea scopului, a modului de

pacientului derulare a procedurii și a duratei o Obţinerea consimţământului,
explicarea modului de colaborare o Obținerea de informații privind
alergiile la latex
o Respectarea intimităţii prin izolarea pacientului cu un paravan
Pregătirea fizică o Evaluarea resurselor pacientului o Dezbrăcarea
părții corpului care urmează a fi investigată o Acordarea de ajutor
la așezarea pacientului în poziția necesară
6. Efectuarea Ecografia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical. Medicul:
procedurii o Aplicarea gelului ecografic o
Efectuarea ecografiei
225
Asistentul medical:
o Spălarea mâinilor o Pregătirea materialelor
o Acordarea de ajutor pacientului la dezbrăcare și adoptarea poziției
corespunzătoare
o Supravegherea pacientului în timpul procedurii
Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea psihică a
acesteia și identificarea eventualelor situații de risc
Ecocardiografia permite vizualizarea şi aprecierea funcţiilor cordului o Ecografia
transtoracică se realizează cu transductorul pe toracele pacientului o Ecografia
transesofagiană este un examen endoscopic şi ultrasonor pentru vizualizarea
cordului din poziţia retrocardiacă
o Ecografie Doppler vasculară apreciază direcția fluxului sangvin, măsoară viteza
fluxului sangvin din artere și vene cu ajutorul ultrasunetelor
o Examenul ecografic duplex al arterelor carotide vizualizează arterele carotide,
măsoară amplitudinea pulsului carotidian, apreciază viteza şi direcţia fluxului
sanguin
o Ecografia tiroidiană diferențiază nodulii tiroidieni
o Ecografia abdominală permite vizualizarea aortei abdominale, ficatului, vezicii
biliare şi căilor biliare, pancreasului, rinichilor, ureterelor şi vezicii urinare
o Ecografia pelvină permite vizualizarea vezică urinară, uter și ovare (la femei),
prostată (la bărbați), principalele vase de sânge și ganglionii limfatici
o Ecografia de prostată şi rect la bărbați permite evaluarea prostatei, veziculelor
seminale, rectului şi țesutului perirectal
o Ecografia pelvină în ginecologie se efectuează de regulă pe cale transvaginală
și este utilă în:
▪ Diagnosticarea tumorilor genitale benigne si maligne
▪ Diagnosticarea afecțiunilor trompelor uterine și a inflamațiilor
226
pelvine
▪ Stabilirea cauzei sângerărilor pe cale vaginală
▪ Identificarea sarcinilor extrauterine
▪ Monitorizarea ovulației prin vizualizarea foliculilor ovarieni la
persoanele cu infertilitate
o Ecografia în obstetrică oferă informații asupra existenţei sarcinii, locului de
nidaţie (cavitatea uterină sau în afara acesteia), inserției placentare (placenta
praevia), sarcinii unice sau multiple, prezentației, vârstei sarcinii, asupra
dezvoltării fătului în raport cu vârsta sarcinii, asupra feților macrosomi sau
retard de creștere intrauterin. Examinarea este inofensivă pentru făt
o Ecografia mamară permite studierea structurilor sânului, diferențierea
formațiunilor mamare benigne de cele maligne (împreună cu tehnica mai
avansată numită sonoelastografie), permite ghidarea puncțiilor mamare
percutane, aprecierea răspunsului tumoral la chimioterapie
o Ecografia scrotală poate vizualiza tumori testiculare benigne sau maligne,
orhita, hidrocelul, varicocelul, epididimul, hernia scrotală, criptorhidia,
infarctul testicular, torsiunea testiculară. Se poate utiliza pentru ghidarea
acului de biopsie în cazul unei suspiciuni de cancer de testicul
o Ecografia ochiului permite examinarea părților exterioare atunci când mediile
transparente sunt opace şi este utilă în diagnosticarea dezlipirii de retina,
retinoblastomului, dezlipirii de coroidă, corpilor străini intraoculari,
melanomului malign. Transductorul lubrefiat se aplică pe pleoapa închisă sau
direct pe cornee după o anestezie prealabilă cu picături
o Ecografia transfontanelară la nou-născuți și sugari permite vizualizarea
creierului, fereastra ecografică fiind, de obicei, fontanela anterioară și este
indicată în: prematuritate, hemoragii intracraniene și hidrocefalii (pentru
monitorizare), injurii hipoxice și traumatisme la naștere, meningită, malformații
de sistem nervos central, infecții congenitale, convulsii, retinopatie, malformație
cardiacă congenitală, anorexie, distrofie. În cazul bebelușilor născuți prematur,
ecografia transfontanelară se efectuează cât mai timpuriu și se repetă după ce
copilul împlinește 4-8 săptămâni
o Ecografia articulațiilor face posibilă identificarea patologiilor articulațiilor
șoldului la copii din primul an de viață. Ecografia de șold este o examinare
importantă pentru depistarea displaziei de dezvoltare a șoldului la nou-născuți
și sugari, de preferat, la vârsta de 4-6 săptămâni de viață, cu o monitorizare
dinamică ulterioară la necesitate. Această metodă de examinare ecografică face
posibilă detectarea prezenței nucleelor de osificare, care apar la vârsta de 3-6
luni
▪ Investigarea altor articulații: genunchiul, umărul, cotul, încheietura
mâinii și articulațiile mâinii, glezna și piciorul, se realizează atât la
adulți, cât și la copii. Metoda de investigare este foarte informativă,
cu posibilitatea de a efectua teste funcționale, permite evidențierea
modificărilor inflamatorii, metabolice, de vârstă, posttraumatice
o Ecografia țesuturilor moi este utilizată pentru diagnosticarea diferitelor
formațiuni patologice sau tumorale (hemangioame, lipoame), traumele și
procesele inflamatorii la nivelul gâtului, feței, abdomenului și a altor părți ale
corpului. De asemenea cu ajutorul acestei investigații se efectuează evaluarea:
stratului cutanat și subcutanat, țesutului adipos, ganglionilor limfatici
227
superficiali, herniilor inghinale și femurale, mușchilor, permițând evaluarea
structurilor ce se află la o adâncime de până la 4-5 cm
Reorganizarea locului de muncă o Segregarea selectivă a deșeurilor

rezultate din activitățile medicale o Îndepărtarea mănuşilor și
spălarea mâinilor o Aerisirea cabinetului
7. Supravegherea Pacientul este ajutat la îndepărtarea gelului cu șervetul de hârtie Îmbrăcarea
pacientului pacientului
228
notarea Notarea în dosarul de îngrijire: simptomele pacientului procedurii
Examinarea imagistică de înaltă performanță cu radiații ionizante (raze x) –

F-3.
tomografia computerizată (CT) fără substanță de contrast
1. Definiție Tomografia computerizată (Computed Tomography, C.T. scan,
Tomodensitometrie) și este o metodă de investigație imagistică extrem de precisă,
atraumatică şi foarte rapidă, care foloseşte radiația X pentru a obține imagini detaliate, de
înaltă rezoluție, ale organelor interne, cu ajutorul computer-tomografului o Deși se
bazează pe utilizarea razelor X nu produce o imagine directă prin fasciculul emergent, ci
prin intermediul unor foarte numeroase măsurători dozimetrice cu prelucrarea
matematică a datelor culese
o Ea construiește, prin calcul, imaginea radiologică a unui strat transversal al
corpului examinat
o Este folosită pentru a investiga diferite segmente ale corpului: cap, gât, torace,
abdomen, pelvis şi musculo-scheletal
2. Avantaje Rapiditate în examinare
Doză mică de iradiere
Furnizarea de imagini foarte clare
Poate fi efectuată și pacienților aflați în stare gravă, cu funcţii vitale instabile, ce necesită
monitorizare (pacienţi conectați la aparate speciale - razele X nu interferează cu aceste
aparate)
Furnizează date rapide legate de hemoragii interne sau alte leziuni grave, în cazul unor
traumatisme
Recomandată în investigarea pacienților cu afecțiuni cardio-respiratorii grave, datorită
timpului scurt de achiziție al imaginilor, fapt ce reduce la numai câteva secunde timpul de
apnee
Poate fi folosită în radioterapie pentru „planul de tratament” – identificarea cu precizie a
zonei ce trebuie iradiată
În comparație cu radiografia tradițională, permite evidențierea unor structuri a căror
diferenţă de radioopacitate faţă de țesuturile învecinate este atât de redusă încât ea nu poate
să fie evidențiată prin examene radiologice tradiționale
Realizarea de imagini tridimensionale ale regiunii studiate, detalii de structură, studiul
rapoartelor anatomice a regiunii explorate și evidențiază extensia de vecinătate a unui
proces patologic, putându-se efectua și reconstrucții tridimensionale, prin prelucrarea
imaginilor obţinute
Utilizare în ghidarea procedurilor intervenționale
3. Scop Explorator
229
4. Indicații Indicații:
contraindicații o Cap: diferite afecțiuni
o Torace: afecțiuni ale inimii, aortei, plămânilor și esofagului. Afecțiunile care pot
fi descoperite la scanare sunt infecțiile, cancerul pulmonar, embolia pulmonară
anevrismele, metastazarea cancerului la nivelul toracelui sau în alte părți ale
corpului
o Abdomen: abcese, chisturi, infecții, tumori, anevrisme, corpuri străine,
hemoragii, adenopatii, obstrucții, diverticulită, litiază biliară
o Tract urinar: litiaza renală, obstrucții, tumori, infecții, hiperplazie de prostată
o Glande suprarenale: tumori sau creșterea în volum a glandelor o Splină: leziuni
traumatice ale splinei și determină dimensiunea acesteia o Sistem musculo-
scheletal: afecțiuni ale membrelor, articulațiilor o Ghidarea acului în timpul
drenării unui abces sau în timpul unei biopsii
Contraindicații:
o Nerecomandată femeilor însărcinate în primele 3 luni de sarcină, excepție cazul în
care viața femeii depinde de examinarea CT (de exemplu în cazul unui anevrism
cerebral rupt)
5. Metode CT fără substanță de contrast
CT cu substanță de contrast
Angio-CT
6. Materiale Nu sunt necesare

necesare
7. Pregătirea Pregătirea psihică o Identificarea
pacientului pacientului o Identificarea
următoarelor situații:
▪ Pacientă însărcinată - din cauza riscului de apariție a malformațiilor fetale ▪
Pacientă care alăptează
▪ Pacient care prezintă alergii la vreun medicament sau la substanța de contrast
▪ Pacient cu diabet și care utilizează metformin ca medicament hipoglicemiant
▪ Pacient cu hipertiroidie - substanța de contrast poate cauza crize tireotoxice
▪ Pacient care urmează tratament cu iod radioactiv - substanța de contrast va
anula efectele tratamentului și va inhiba tiroida
▪ Pacient cu mielom multiplu
▪ Pacient cu astm, insuficiență cardiacă, renală, hepatită, ciroză
▪ Pacientul claustrofobic - care va fi sedat pe timpul examinării
▪ Pacient care a făcut alte radiografii în care s-a fost folosit bariul sau i s-a
administrat un tratament ce conține bismut în ultimele patru zile înaintea
investigației - aceste două substanțe sunt vizibile pe radiografie și fac dificilă
interpretarea rezultatului tomografiei computerizate
Obţinerea consimţământului, explicarea modului de colaborare
230
pacientului
o Dezbrăcarea părții corpului care urmează a fi investigată sau pacientul va rămâne
îmbrăcat sumar
radiologică
mobilizare (pacienți cu fracturi, luxaţii, inflamaţii articulare acute)
o Folosirea de atele radiotransparente dacă membrul lezat nu poate fi menţinut fără
atele
o Recomandarea ca pacientul să nu mănânce cu 4 ore înainte dacă se investighează
abdomenul
o Administrarea prealabilă, la recomandarea medicului, a unui laxativ sau
efectuarea unei clisme dacă se investighează tractului intestinal inferior
o Sedarea pacientului, la recomandarea medicului, în cazul în care este considerat
necesar: pacienții agitați, cei care suferă de claustrofobie, copiii
pentru examinare
8. Efectuarea Tomografia computerizată este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent
procedurii medical din serviciul de radiologie
Medicul:
o Interpretarea examenului CT
Asistentul medical de la serviciul de radiologie:
o Spălarea mâinilor
o Introducerea pacientului în sala de examinare radiologică
corespunzătoare; decubit dorsal, pe masa tomografului, care va aluneca în
interiorul cilindrului, în timp ce scanerul din interior se va roti în jurul corpului
pentru a prelua imaginile
o Efectuarea CT
o Acordarea de ajutor pacientului la îmbrăcare
Pe toată perioada procedurii pacientul trebuie să rămână nemișcat și va fi supravegheat de

către asistentul medical dintr-o cameră alăturată
rezultate din activitățile medicale o Spălarea mâinilor
9. Supravegherea Nu este necesară o supraveghere strictă, pacientul poate părăsi imediat serviciul de
pacientului radiologie
Transportul pacientului din sala de investigație la salon

procedurii
231
11. Observații Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de căldură și gust metalic în gură la
injectarea substanței de contrast
În cazul în care pacienta alăptează, va fi sfătuită să nu mai alăpteze 1-2 zile după
investigație, timp în care va fi eliminată din organism substanța de contrast
Personalul medical care lucrează în laboratorul de radiologie cunoaște și respectă
protocoalele operaționale de imagistică medicală

F-4.
tomografia computerizată (CT) cu substanță de contrast
1. Definiție Tomografia computerizată (Computed Tomography, C.T. scan,
Tomodensitometrie) și este o metodă de investigație imagistică extrem de precisă,
atraumatică şi foarte rapidă, care foloseşte radiația X pentru a obține imagini detaliate, de
înaltă rezoluție, ale organelor interne, cu ajutorul computer-tomografului
În tomografia computerizată sunt utilizate cel mai frecvent substanțe de contrast iodate
o Substanța de contrast nu este radioactivă, este incoloră și hidrosolubilă și permite
vizualizarea mult mai clară a țesuturilor
2. Avantaje Rapiditate în examinare
Doză mică de iradiere
Furnizarea de imagini foarte clare
Poate fi efectuată și pacienților aflați în stare gravă, cu funcţii vitale instabile, ce necesită
monitorizare (pacienţi conectați la aparate speciale - razele X nu interferează cu aceste
aparate)
Furnizează date rapide legate de hemoragii interne sau alte leziuni grave, în cazul unor
traumatisme
Recomandată în investigarea pacienților cu afecțiuni cardio-respiratorii grave, datorită
timpului scurt de achiziție al imaginilor, fapt ce reduce la numai câteva secunde timpul
de apnee
În comparație cu radiografia tradițională, permite evidențierea unor structuri a căror
diferenţă de radioopacitate faţă de țesuturile învecinate este atât de redusă încât ea nu
poate să fie evidențiată prin examene radiologice tradiționale
Realizarea de imagini tridimensionale ale regiunii studiate, detalii de structură, studiul
rapoartelor anatomice a regiunii explorate și evidențiază extensia de vecinătate a unui
proces patologic, putându-se efectua și reconstrucții tridimensionale, prin prelucrarea
imaginilor obţinute
3. Scop Explorator
contraindicații o Cap: diferite afecțiuni
o Torace: afecțiuni ale inimii, aortei, plămânilor și esofagului. Afecțiunile care
pot fi descoperite la scanare sunt infecțiile, cancerul pulmonar, embolia
pulmonară anevrismele, metastazarea cancerului la nivelul toracelui sau în alte
părți ale corpului
232
o Abdomen: abcese, chisturi, infecții, tumori, anevrisme, corpuri străine,
hemoragii, adenopatii, obstrucții, diverticulită, litiază biliară
o Tract urinar: litiaza renală, obstrucții, tumori, infecții, hiperplazie de prostată
o Glande suprarenale: tumori sau creșterea în volum a glandelor o Splină:
leziuni traumatice ale splinei și determină dimensiunea acesteia o Sistem
musculo-scheletal: afecțiuni ale membrelor, articulațiilor o Ghidarea acului în
timpul drenării unui abces sau în timpul unei biopsii
Contraindicații:
o Nerecomandată femeilor însărcinate în primele 3 luni de sarcină, excepție cazul în
care viața femeii depinde de examinarea CT (de exemplu în cazul unui anevrism
cerebral rupt)
Muşama, aleză
Substanța de contrast
Medicamente pentru prevenirea și combaterea reacțiilor adverse
Materiale pentru puncția venoasă
Materiale pentru puncția articulară
Mănuși sterile

▪ Pacient care prezintă alergii la vreun medicament sau la substanța de contrast
▪ Pacient cu diabet și care utilizează metformin ca medicament hipoglicemiant
▪ Pacient cu hipertiroidie - substanța de contrast poate cauza crize
tireotoxice
investigației- aceste două substanțe sunt vizibile pe radiografie și fac dificilă
interpretarea rezultatului tomografiei computerizate o Explicarea scopului, a
modului de derulare a procedurii și a duratei o Obţinerea
consimţământului, explicarea modului de colaborare
233
▪ Pacientul poate fi chemat cu o oră înainte de examinarea abdomenului și cu o
oră jumătate înainte de examinarea de abdomen și pelvis, astfel încât
substanța de contrast să aibă timp să acționeze

pacientului
o Recomandarea ca pacientul să nu mănânce cu 4 ore înainte, dacă se
investighează abdomenul
o Administrarea prealabilă, la recomandarea medicului, a unui laxativ sau
efectuarea unei clisme dacă se investighează tractului intestinal inferior
o Sedarea pacientului, la recomandarea medicului, în cazul în care este
considerat necesar: pacienții agitați, cei care suferă de claustrofobie, copiii
o Acordarea de ajutor pacientului în adoptarea poziției recomandate de medic pentru
examinare
7. Efectuarea Tomografia computerizată cu substanță de contrast este interpretată de către medic și
procedurii efectuată de către un asistent medical din serviciul de radiologie
Medicul:
o Interpretarea examenului CT o
Efectuează puncția (la nevoie)
corespunzătoare; decubit dorsal, pe masa tomografului, care va aluneca în
interiorul cilindrului, în timp ce scanerul din interior se va roti în jurul corpului
pentru a prelua imaginile
o Efectuarea CT
o Supravegherea pacientului în timpul procedurii o Acordarea de ajutor
pacientului la îmbrăcare
234

procedurii
10. Complicații, Echimoze sau hematoame la locul de puncție
incidente și Infecție și durere la locul de puncție
accidente Alergie la substanța de contrast sau unele medicamente
Hemoragie importantă ce poate necesita transfuzie sangvină
11. Observații Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de căldură și gust metalic în gură la
Se recomandă pacientului, consumul unei cantități crescute de lichide pentru eliminarea
substanței de contrast
PROTOCOALELE OPERAȚIONALE DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ

F-5.
angiocomputer tomografic (angio-CT)
1. Definiție Angio-computer tomografia (Angio-CT), combină tehnologia clasică a tomografiei
computerizate cu cea a angiografiei convenționale, pentru a crea imagini detaliate ale
vaselor de sânge din corp
Tomografia computerizată standard se bazează pe absorbția diferențiată a razelor de tip
X de către structurile anatomice examinate. Procesarea computerizată a datelor permite
obţinerea de secțiuni fine ce pot fi reconstruite tridimensional în imagini detaliate ale
structurilor anatomice ale organismului uman
Angio-CT este o investigație similară computer-tomografiei convenționale, dar
pacientului i se injectează substanța de contrast printr-o venă periferică cu puțin timp
înaintea investigării tomografice. Astfel, pentru că locul de injectare este reprezentat de
o venă periferică, angio-CT-ul reprezintă o investigație mult mai puțin invazivă decât
angiografia clasică
2. Scop Explorator
3. Indicații Evaluarea structurilor vasculare
Evaluarea afecțiunilor neurovasculare
Caracterizarea anevrismelor, stenozelor și anomaliilor vasculare
235
Analizarea vascularizației capului și a gâtului, incluzând arcul aortic și emergențele
arterelor cervicale o Planificarea tratamentului intervențional
În cazul accidentelor vasculare cerebrale, angio-CT este utilă pentru determinarea

etiologiei AVC, pentru evaluarea circulației cerebrale și a situației parenchimului
cerebral:
o Exclude cauzele care mimează AVC
o Indică prezența ocluziei, gradul și localizarea acesteia
o Precizează extensia trombului
o Evidențiază circulația colaterală și starea parenchimului cerebral o Exclude
disecția arterială cranio-cervicală o Evidențiază și evaluează stenozele
vasculare
o Poate face diferențierea între un tromb ocluziv total, subocluziv sau stenoză
aterosclerotică - patologie trombo-stenotică
Pentru evaluarea pacienților cu AVC acut, angio-CT este o metodă rapidă și de acuratețe,
informațiile relevante în ceea ce privește atât calibrul și permeabilitatea vasculară, cât și
perfuzia parenchimatoasă fiind obținute la prima trecere a substanței de contrast aplicată
în bolus
În afecțiunile carotidiene, angio-CT este folosită pentru evaluarea plăcilor extracraniene
(plăci calcificate și plăci moi) și pentru detecția trombului intraluminal
o Angio-CT și RM sunt minim invazive (se evită complicațiile inerente cateterizării
invazive), sunt mai rapide și mai ieftine decât angiografia rx convențională
Muşama, aleză
Mănuși sterile
236
▪ Pacient care prezintă alergii la vreun medicament sau la substanța de
contrast
▪ Pacient cu diabet și care utilizează metformin ca
medicament hipoglicemiant
▪ Pacient cu hipertiroidie - substanța de contrast poate cauza crize tireotoxice

investigației- aceste două substanțe sunt vizibile pe radiografie și fac dificilă
interpretarea rezultatului tomografiei computerizate o Explicarea scopului, a
modului de derulare a procedurii și a duratei o Obţinerea consimţământului,
explicarea modului de colaborare
pacientului
o Recomandarea ca pacientul să nu mănânce cu 4 ore înainte
pentru examinare
6. Efectuarea Angio-CT este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent medical din
procedurii serviciul de radiologie
Medicul o Interpretarea examenului
angio-CT
237
o Introducerea pacientului în sala de examinare radiologică o Efectuarea
puncției venoase și administrarea substanței de contrast o Acordarea de ajutor
pacientului la dezbrăcare și adoptarea poziției corespunzătoare; decubit dorsal, pe
masa tomografului, care va aluneca în interiorul cilindrului, în timp ce scanerul din
interior se va roti în jurul corpului pentru a prelua imaginile
o Efectuarea CT o Supravegherea pacientului în timpul investigației
o Realizarea unui pansament compresiv la locul puncției arteriale
o Acordarea de ajutor pacientului la coborârea de pe masa de examinare
radiologică
o Acordarea de ajutor pacientului la îmbrăcare o Îndepărtarea mănușilor și
spălarea mâinilor o Supravegherea pacientului în timpul procedurii o Acordarea
de ajutor pacientului la îmbrăcare
Pe toată perioada procedurii pacientul trebuie să rămână nemișcat și va fi supravegheat
de către asistentul medical dintr-o cameră alăturată
7. Supravegherea Este necesară o supraveghere strictă, pacientul nu poate părăsi imediat serviciul de

procedurii
10. Observații Atenționarea pacientului că poate resimți senzație de căldură și gust metalic în gură la
238
• În cazul în care pacienta alăptează, va fi sfătuită să nu mai alăpteze 1-2 zile după
• Personalul medical care lucrează în laboratorul de radiologie cunoaște și respectă
Examinarea imagistică de înaltă performanță neiradiantă – cu radiounde prin

F-6.
rezonanță magnetică nucleară (RMN), fără substanță de contrast
1. Definiție Imagistica prin Rezonanță Magnetică (IRM), având denumirea veche Rezonanță
Magnetică Nucleară (RMN) este o tehnică imagistică avansată, precisă, atraumatică,
fără efecte nocive asupra organismului, care utilizează un câmp magnetic foarte puternic,
undele radio și un computer pentru a produce imagini ale structurilor corpului o Scanerul
pentru IRM este un tub înconjurat de un magnet de dimensiuni apreciabile de formă
cilindrică
o Pacientul este plasat pe un pat mobil care se introduce în magnet. Principiile de
bază ale explorării imagistice prin rezonanță magnetică se bazează pe
fenomenul fizic al rotației protonilor de hidrogen în jurul axului propriu
(mișcare de spin) o În stare de repaus, protonii de H din corpul omenesc sunt
orientați anarhic o Dacă sunt supuși unui câmp magnetic extern intens, ei se aliniază
cu axul paralel sau antiparalel cu direcţia câmpului magnetic
o Sub acţiunea unui alt câmp exterior, protonii îşi pierd orientarea şi alinierea,
revenind la poziţia lor iniţială de echilibru, trec printr-o fază de tangaj, care
constă într-o mișcare de rotație analogă mișcării unui titirez în timpul căreia
emit un semnal de rezonanță recepționat de bobinele detectoare
o Receptorul scanerului IRM detectează toate aceste schimbări, informațiile fiind
procesate de către un computer pentru a fi elaborată o imagine
2. Responsabilități IRM (RMN) fără substanță de contrast
IRM (RMN) cu substanță de contrast
Angio-IRM (RMN)
3. Scop Explorator
4. AVANTAJE, Avantaje:
Indicații o Furnizează imagini foarte clare
contraindicații o Exactitate în detectarea anomalii structurale, de compoziție și de funcţionare
ale corpului
o Poate fi repetată de câte ori este nevoie
o Furnizează date rapide legate de hemoragii interne sau alte leziuni grave, în
cazul unor traumatisme
o Nu iradiază
o Nu exista efecte secundare cunoscute
o Poate fi efectuată gravidelor, dar se recomandă evitarea în primele 12
săptămâni de sarcină
o Poate fi efectuată și pacienților aflați în stare gravă
239
Indicații o Cerebral - evaluează în detaliu anatomia SNC și detectează cele mai mici
modificări. Se utilizează pentru evaluarea vaselor sangvine, a parenchimului
cerebral, urechii medii si interne etc.
o Coloana vertebrală - oferă informații foarte precise despre discurile
intervertebrale, nervii spinali, integritatea corpurilor vertebrale, a ligamentelor
și a meningelui. În cazuri patologice, caracterizează foarte bine modificările
produse și extensia lor, fiind o unealtă foarte utilă pentru neurochirurgi,
neurologi și în recuperarea neuromotorie
o Sâni - evaluarea și diagnosticul pozitiv al complexei patologii mamare, pentru
depistarea cancerului de sân la femei și bărbați
o Gât - conține multe elemente viscerale ce pot fi investigate facil prin IRM
o Cardiac - evaluează morfologia și funcționalitatea cordului

o Articular-caracterizează mijloacelor de unire, cartilaje de acoperire, meniscuri,
ligamente, tendoane, segmentele osoase ce participă la alcătuirea articulației,
detectează rupturi de tendoane, ligamente, menisc, întinderi ligamentare,
acumulare fluidă, edem, bursite etc.
o Abdomen - informații valoroase despre organele abdominale, în special cele
parenchimatoase, glande, vase sangvine, ganglioni limfatici abdominali. Este o
metodă de caracterizare superioară a structurii organelor, față de Tomografia
Computerizata (CT) sau ecografie
Contraindicații:
o Interzisă pacienților cu stimulator cardiac (pace-maker), proteze valvulare
cardiace (metalice), stimulator neuronal, baterii implantate în corp, clipsuri
/stenturi /spirale intravasculare metalice cu componentă feroasă, fragmente
metalice (schije, așchii) la nivelul capului, în special ochi sau orbită, aparatele
auditive
Precauții o Firele metalice de sutură sternală după operațiile pe cord deschis sunt în
general compatibile, dar este nevoie a se verifica specificațiile
o Materialele de osteosinteză utilizate în ortopedie (plăci, tije, șuruburi) pot fi
compatibile cu rezonanța magnetică, este necesar ca pacientul să furnizeze
datele tehnice ale acestora pentru verificare o
o Protezele articulare (șold, genunchi) pot fi de obicei scanate în funcție de
caracteristicile tehnice
o Lucrările dentare (plombe, proteze, implanturi dentare) sunt în general
compatibile, dar pot cauza artefacte în imagine (lipsa de informație, distorsiuni)
în zonele de apropiere
o Cateterele venoase centrale sunt în general compatibile, dar teste nevoie de
datele tehnice ale acestora, obținute de la medicul curant
o Plasele utilizate în operațiile de hernie sunt compatibile cu examinarea, chiar
dacă sunt metalice
o Dispozitivele uterine implantabile sunt de obicei compatibile cu examinare, dar
pot crea artefacte locale
o Cristalinul implantabil (in urma unei operații de cataracta) este compatibil o
Plasturii cu substanțe medicamentoase (nitroglicerina, nicotina,
anticoncepționale) trebuie îndepărtați înaintea examinării (conțin o parte
metalică ce poate cauza probleme in timpul examinării)
240
o Unele produse cosmetice conțin diferite pudre metalice care pot interfera cu
imaginea, producând artefacte și alterând calitatea imaginii, de aceea pentru
examinarea regiunii capului este bine să se realizeze demachierea prealabilă
5. Materiale Sunt necesare auxiliare, ca părți componente ale aparatului RMN, pentru anumite zone de
necesare examinare.
pacientului Identificarea pacientului
o Identificarea următoarelor situații
▪ Pacientul claustrofobic poate fi sedat pe timpul examinării ▪
Pacient cu obiecte metalice în interiorul corpului
pacientului
o Atenționarea pacientului că metoda IRM poate implica un disconfort relativ în
ceea ce priveşte zgomotul aparatului în funcţionare
pentru examinare
7. Efectuarea IRM (RMN) este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent medical din
IRM
241
corespunzătoare
o Decubit dorsal pe masa scanerului IRM, care va aluneca în interiorul
cilindrului
o Efectuarea IRM

procedurii
Examinarea imagistică de înaltă performanță neiradiantă – cu radiounde

F-7.
prin rezonanță magnetică nucleară (RMN), cu substanță de contrast
1. Definiție Pentru examinarea IRM în unele patologii este folosită substanță de contrast care se
injectează printr-o venă periferică cu puțin timp înaintea investigației, pentru a da detalii
suplimentare în legătură cu procesul patologic
Cel mai utilizat contrast în IRM este cel care are în componență gadoliniu.
Substanțele de contrast utilizate în IRM determină mai puține reacții adverse decât
substanțele de contrast iodate nonionice
Muşama, aleză
Mănuși sterile
242

▪ Pacientul claustrofobic poate fi sedat pe timpul examinării
▪ Pacient cu obiecte metalice în interiorul corpului

pacientului
pentru examinare
4. Efectuarea IRM (RMN) este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent medical din
IRM
o Administrarea substanței de contrast pe cale intravenoasă, la nivelul
antebrațului /brațului, pentru vizualizarea clară a vaselor de sânge
corespunzătoare
o Decubit dorsal pe masa scanerului IRM, care va aluneca în interiorul
cilindrului
o Efectuarea IRM

procedurii
243
8. Observații Atenționarea pacientului că metoda IRM poate implica un disconfort relativ în ceea ce
priveşte zgomotul aparatului în funcţionare, un aspect normal în această procedură.
Pacientul poate solicita dopuri pentru urechi înainte de începerea procedurii, dar nu va
mai avea posibilitatea de a comunica cu echipa medicală pe parcursul procedurii
Atenționarea pacientului că poate resimți senzație de căldură și gust metalic în gură la
Pacientul poate solicita oprirea procedurii în orice moment al derulării ei printr-o simplă
apăsare de buton

Examinarea imagistică de înaltă performanță neiradiantă – cu radiounde – prin

F-8.
angio-IRM (ANGIO-RMN)
1. Definiție Angio-imagistica prin Rezonanță Magnetică (Angio-IRM, Angio-RMN), explorează
prin tehnici cu flux lent şi rapid artele şi venele din orice regiune a corpului și oferă
informaţii despre fluxul sanguin
2. Scop Explorator
3. Indicații Afecțiuni ale venelor sau ale arterelor: anevrisme vasculare, tromb la nivel vascular,
ruptura parţială a peretelui vascular
Detectarea bolilor aterosclerotice (plăci de aterom) în arterele carotide ce pot limita fluxul
sanguin cerebral și pot provoca accidente vasculare cerebrale
244
Detectarea bolilor aterosclerotice la nivelul membrelor inferioare
Detectarea afecțiunilor arterelor renale
Vizualizarea fluxul de sânge la pacienții propuși pentru un transplant de rinichi
Evaluarea unui stent după implantare și în evaluarea vaselor la pacienții propuși pentru
stentare
Evaluarea arterelor care vascularizează o tumoră, înainte de intervenția chirurgicală sau
de alte proceduri precum chemoembolizarea sau radioterapia
Identificarea disecțiilor de aorta sau a ramurilor sale majore
Examinarea arterelor pulmonare pentru detectarea embolismului pulmonar sau

malformațiilor arterio-venoase pulmonare
Tumorile ce prezintă raporturi strânse cu vasele arteriale
Muşama, aleză
Mănuși sterile

▪ Pacientul claustrofobic poate fi sedat pe timpul examinării
▪ Pacient cu obiecte metalice în interiorul corpului
pacientului
pentru examinare
6. Efectuarea Angio-IRM (Angio-RMN) este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent
procedurii medical din serviciul de radiologie
245
Medicul
o Interpretarea examenului angio-IRM

o Administrarea substanței de contrast pe cale intravenoasă, la nivelul
antebrațului/brațului, pentru vizualizarea clară a vaselor de sânge
corespunzătoare - decubit dorsal, pe masa scanerului IRM, care va aluneca în
interiorul cilindrului
o Efectuarea angio-IRM

procedurii
Hemoragie importantă ce poate necesita transfuzie sangvin
10. Observații Atenționarea pacientului că metoda angio-IRM poate implica un disconfort relativ în
ceea ce priveşte zgomotul aparatului în funcţionare, un aspect normal în această
procedură. Pacientul poate solicita dopuri pentru urechi înainte de începerea procedurii
dar nu va mai avea posibilitatea de a comunica cu echipa medicală pe parcursul
procedurii
Pacientul poate solicita oprirea procedurii în orice moment al derulării ei printr-o simplă
apăsare de buton
Atenționarea pacientului că poate resimți senzație de căldură și gust metalic în gură la
F-9. Examinarea imagistică cu radioizotopi - scintigrafia
246
1. Definiție Scintigrafia foloseşte tehnica detectării emisiei radiației gamma a unei substanțe de tip
radiotrasor (radioizotopi, substanțe radiofarmaceutice) ce prezintă afinitate ridicată
pentru un anumit tip de organ sau ţesut, introdusă în organism anterior examinării o
Scintigraful este aparatul care detectează radiația gamma si formează imaginea
scintigrafică
2. Generalități Examenele cu izotopi se efectuează numai în departamentul de medicină nucleară
Radiotrasori:
o Iod131 (radioactivitate beta și gama, perioada de înjumătățire de 8 zile) este folosit
de peste 50 de ani pentru studiul activității tiroidei
o Tc-99m (o stare excitată metastabilă a nucleului de technețiu-99 cu o perioadă
de înjumătățire de 6 ore) este folosit pentru a studia scheletul și organe precum

creierul, ficatul sau plămânii
o Radiul și stronțiul sunt folosite pentru schelet
o Galiu-67 (Ga-67) util în diagnosticul bolilor inflamatorii sau infecții active,
tumori și abcese
3. Scop Explorator
4. Indicații Indicații o Detectarea modificărilor structurale ale unor organe bazată pe existenţa
contraindicații unor diferențe de concentrație a materialului radioactiv în țesuturile normale şi
anormale în ariile studiate
o Vizualizarea unor organe şi regiuni care nu pot fi investigate ecografic,
radiologic, la computer tomograf sau RMN
o Depistarea tulburărilor perfuziei tisulare la nivelul organelor şi țesuturilor o
Diferențierea tumorilor maligne de cele benigne
o Monitorizarea evoluției tumorilor şi a răspunsurilor la tratamente (iradiere,
chimioterapie)
Contraindicații:
o Nerecomandată femeilor însărcinate, care alăptează și care sunt în perioada de
menstruație
5. Avantaje, Avantaje:
dezavantaje o Pregătirea este minimă o Procedura nu este dureroasă o Eliminarea
substanţei radioactive se face relativ repede prin urină şi fecale: ▪ Technețiu, cel
mai utilizat trasor, se reduce după 6 ore şi dispare după 24 ore
Dezavantaje:
o Produsul radiofarmaceutice administrat poate determina senzație temporară de
căldură, reacții cutanate (prurit, eritem)
Muşama, aleză
Radiotrasor
Seringi sterile
Ace sterile
Pipete
247
Pahare de unică folosință
Garou
Tampoane de tifon
Mănuși sterile
Halat impermeabil de unică folosință
Mască facială de unică folosință
Botoșei de unică folosință

consimţământului, explicarea modului de colaborare o Respectarea
intimităţii prin izolarea pacientului cu un paravan
o Recomandarea de evitare a contactului fizic cu alte persoane în primele 24 de ore
de la examinare și de a sta la distanța de cel puțin 1 m față de copii și femeile
însărcinate timp de 1 săptămână
pacientului
o Dezbrăcarea părții corpului care urmează a fi investigată o
Acordarea de ajutor la așezarea pacientului în poziția recomandată
8. Efectuarea Scintigrafia este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent medical din
procedurii departamentul de medicină nucleară
Medicul:
o Interpretarea scintigrafiei
Asistentul medical din departamentul de medicină nucleară:
o Introducerea pacientului în sala de administrare a radiotrasorului o
Administrarea dozei pregătite o Însoțirea pacientului în sala de așteptare o
Însoțirea pacientului în sala de examinare
corespunzătoare

rezultate din activitățile medicale o Îndepărtarea echipamentului de
radioprotecție o Spălarea mâinilor
9. Supravegherea Îmbrăcarea pacientului
pacientului
248
procedurii
11. Observații Personalul medical care lucrează în laboratorul de medicină nucleară cunoaște și respectă
protocoalele operaționale de medicină nucleară
F-10. Examinarea tomografică cu emisie de pozitroni (PET-CT)
1. Definiție Tomografia computerizată prin emisie de pozitroni (PET-CT) este cea mai avansată
tehnică de medicină nucleară care oferă informaţii rapide şi complete referitoare la
localizarea formațiunilor tumorale şi metabolismul acestora
2. Generalități Echipamentul PET/CT combină două tipuri de scanare independente, ale căror rezultate
le procesează computerizat într-o singură imagine precisă ce conţine informaţii detaliate:
o PET (Positron Emission Tomography) detectează activitatea metabolică
intensă a celulelor de tip tumoral
o CT (Computed Tomography) furnizează o imagine anatomică precisă oferind
detalii referitoare la locația, mărimea şi forma tumorilor
Pentru examinarea PET-CT se foloseşte un radiotrasor o moleculă de glucoză marcată
radioactiv cu fluor (18F) - fluorodeoxyglucoza (FDG), care permite vizualizarea
activităţii metabolice a țesuturilor şi relevă modificările funcționale care apar.
Radioactivitatea injectată se înjumătățește la fiecare 110 minute şi va dispărea total în 12
ore. FDG-ul nu este toxic, a fost aprobat pentru acest tip de procedură medicală şi nu au
fost raportate reacții adverse
Procedura de investigație PET/CT presupune realizarea a două etape de examinare
succesive, efectuate de același aparat:
o În prima etapă se va efectua o scanare de tip CT
o În etapa a două se va efectua scanarea PET ce implică utilizarea unei
substanțe radio-emisive (radiotrasor) care se injectează intravenos pacientului
anterior efectuării examinării; prin examinarea PET vor fi evidențiate
acumulările radiotrasorului în țesuturile cu activitate metabolică crescută,
celulele canceroase consumând energie /zahăr în cantităţi mai mari decât cele
normale
o Prin compunerea de către computer a celor două rezultate se obţin simultan

imagini referitoare la schimbările intervenite în metabolismul organismului
cauzate de tumori sau leziuni şi imagini privind localizarea, mărimea şi forma
acestora. Imaginea obținută prin combinarea celor două scanări oferă mult mai
multe detalii decât oricare tip de investigație dintre cele două considerate
separat
3. Scop Explorator:
o Diagnosticarea precoce
o Localizarea, stadializarea şi evaluarea eficienţei conduitei terapeutice în
afecțiunile oncologice
249
4. Indicații Indicații o Diferite afecțiuni ale
contraindicații creierului
o În multe afecțiuni şi, în special în cazul cancerului, investigația PET/CT poate
detecta schimbări morfologice cu 6 până la 12 luni înainte ca acestea să poată
fi detectate la nivel anatomic prin investigații tradiţionale (Investigația
Rezonanță Magnetică sau Tomografia Computerizată) o Literatura ştiinţifică
arată că investigația PET/CT poate duce la schimbări semnificative în schema de
tratament în circa 40% din cazuri
Contraindicații:
o Femei însărcinate/care alăptează
o Insuficienţa renală severă o
Hiperglicemie peste 150 mg/dl
Muşama, aleză
Pahar pentru administrarea orală de radiotrasor
Mănuși sterile

▪ Pacientă însărcinată /care alăptează
▪ Pacient cu diabet
▪ Pacient care urmează tratament cu iod radioactiv
▪ Pacient cu astm, insuficiență renală
▪ Pacientul claustrofobic care va fi sedat pe timpul examinării
▪ Pacienții purtători de proteze ortopedice, stimulatoare cardiace, proteze
arteriale, proteze venoase implantate nu se expun niciunui risc (este
oportun să informeze medicul despre existenţa acestora)
▪ Pacient care a făcut alte radiografii în care s-a fost folosit bariul sau i sa
administrat un tratament ce conține bismut în ultimele patru zile
înaintea investigației - aceste două substanțe fac dificilă interpretarea
rezultatului
Investigația PET-CT durează în medie 2-3 ore, din care scanarea propriu-zisa
(timpul în care pacientul este expus la aparat) va fi de aproximativ 15 - 30 de
minute, în funcţie de tipul afecţiunii de care suferă
o Obţinerea consimţământului, explicarea modului de colaborare
250
Pregătirea fizică o Măsurarea înălțimii, greutății şi nivelului glicemiei
pacientului o Evaluarea resurselor pacientului
pacientului
o Recomandarea ca pacientul să consume alimente cu un conținut scăzut de
carbohidrați (fără dulciuri, pâine, paste făinoase, mazăre, fasole, sucuri) și
1,5-2 l de apă plată, cu o zi înaintea examinării o Recomandarea ca pacientul
să nu consume alcool sau cafea cu o zi înaintea examinării
o Recomandarea, ca pacientul să nu consume alimente și lichide bogate în calorii
(cafea, ceai negru, alte băuturi dulci sau carbogazoase) cu 6 ore dinaintea
examinării, pentru a nu altera sensibilitatea examinării printr-un nivel ridicat de
glucoză în sânge. Poate consuma lichide fără zahăr (de preferat apă plată)
În cazul în care examinarea este programată după-amiaza, pacientul poate să consume
micul dejun cu 6 ore înainte de ora investigației (doar legume, carne şi lactate) o
Recomandarea ca pacientul să continue tratamentul medicamentos, conform indicației
medicului curant, însă nu medicamente care conțin zahăr (exemplu: siropul de tuse)
o Recomandarea ca pacientul diabetic, să-și mențină, cu câteva zile înainte de
examinare, glicemia sub 150 mg/dl
o Interzicerea activităților fizice şi sportive cu cel puțin 72 ore înainte de
examinare
Deoarece terapia produce modificări metabolice în zona tratată, examinarea PET-CT se
poate face la interval minim de:
o 2-3 luni după radioterapie o 2-3 săptămâni după
chimioterapie o 6 săptămâni după o intervenție chirurgicală
o Acordarea de ajutor pacientului în adoptarea poziției
recomandate de medic pentru examinare
7. Efectuarea PET-CT-ul este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent medical din
procedurii departamentul de medicină nucleară
radiologic
Asistentul medical din departamentul de medicină nucleară:
o Introducerea pacientului în sala de administrare a radiotrasorului
o Administrarea pe cale intravenoasă, la nivelul antebrațului /brațului, a unei
cantități mici de substanţă radioactivă (10 mci FDG)
o Așteptarea timp de aproximativ 60 minute în acea încăpere special amenajată,
pentru ca substanţă de urmărire să se distribuie în organism și consumarea de
către pacient a 10 ml de substanţă de contrast, dizolvată în 1 litru de apă, acest
pas fiind necesar pentru o mai bună vizualizare a cavității abdominale
o Pentru a asigura eficiența examinării, în timpul de așteptare este indicată
relaxarea totală a pacientului, fără cel mai mic efort fizic şi fără utilizarea
telefonului
Însoțirea pacientului în sala de examinare
251
Acordarea de ajutor pacientului la dezbrăcare și adoptarea poziției corespunzătoare:
o Decubit dorsal pe masa tomografului care va aluneca în
interiorul cilindrului o Efectuarea PET-CT
o Supravegherea pacientului în timpul procedurii o Acordarea de
ajutor pacientului la îmbrăcare
de către asistentul medical dintr-o cameră alăturată. Se va comunica cu pacientul prin
intermediul unui speaker pentru susținerea psihică a acestuia și identificarea eventualelor
situații de risc
rezultate din activitățile medicale
8. Supravegherea Este necesară o supraveghere timp de 20 de minute a pacientului după care poate părăsi
pacientului serviciul
Transportul pacientului din sala de așteptare la salon

procedurii
11. Observații Se recomandă pacientului, consumul unei cantități crescute de lichide pentru eliminarea
În cazul în care pacienta alăptează, va fi sfătuită să nu mai alăpteze 12 ore după
Personalul medical care lucrează în laboratorul de medicină nucleară cunoaște și respectă
protocoalele operaționale de medicină nucleară
F-11. Examinarea termografică cu radiații infraroșii
1. Definiție Termografia(CTI Computerised Thermal Imaging, IRT Infrared Thermal

Imaging), una dintre cele mai moderne metode de imagistică medicală, constă în
expunerea pacientului la o termocameră, măsurarea non-invazivă a radiației infraroșii
emise de corpul pacientului și generarea, cu ajutorul computerului, de hărți termice
colorate
Principiul termografiei se bazează pe creșterea activității metabolice și a circulației
sangvine la nivelul unei leziuni, inflamații sau tumori o Prin măsurarea cu termocameră
a diferențelor termoenergetice minime în diferite locuri, devine posibilă identificarea
proceselor patologice în organism, iar modificările organice sau funcționale pot fi
detectate înaintea apariției simptomelor
o Este complementară celorlalte investigații, nu le înlocuiește
252
2. Avantaje, Avantaje o Non-invazivă, nedureroasă, fără riscuri (nu iradiază, nu necesită substanțe
dezavantaje de contrast)
o Poate fi folosită la orice vârstă, pe orice zonă a corpului
o Nu presupune contactul cu aparatul, pacientul stă la distanță de aparat o
Poate să ofere informații asupra numeroaselor anomalii asimptomatice,
zonelor inflamate, tulburărilor circulatorii, modificărilor
articulare, proceselor tumorale
o Emisia de căldură a majorității țesuturilor inflamatorii și celulelor tumorale în
creștere este intensă, în timp ce producția de căldură a celulelor atrofice,
cicatrizate, cu tulburări funcționale este redusă
o Monitorizează procesele fiziologice din organism o Durată relativ scurtă (5-30
minute)
o Costuri mai mici decât investigațiile de înaltă performanță (IRM, CT ș.a.) Sau
de medicină nucleară
Dezavantaje o Poate detecta căldura la o adâncime de maxim 5 mm de la suprafața
corpului o Nu se pot investiga: cutia craniană, cavitatea toracică, abdominală și
pelvină.
3. Scop Explorator: poate detecta afecțiuni ale pielii (neoplasme), ale aparatului genital
(afecțiuni mamare), afecțiuni ale coloanei vertebrale (artroze, spondiloze, discopatii,
hernia de disc), sinovite, tendinite, nevrite, bursite, afecțiuni ale venelor (varice) sau ale
arterelor (arteriopatia obliteranta), afețiuni ORL (sinuzita, rinita), endocrine (tiroidiene)
ș.a.
Screening: poate detecta cancerul la sân cu mult timp înaintea mamografiei, cancerul de
piele
4. Materiale Nu este cazul
necesare
o Obţinerea consimţământului, explicarea modului de colaborare o
Respectarea intimităţii prin izolarea pacientului cu un paravan
253
Pregătirea fizică o Nu se
recomandă:
▪ Expunerea la soare timp îndelungat (mai ales arsuri solare) cu 5 zile
înainte de examinare
▪ Folosirea de loțiuni, creme, pudră sau fard în ziua examinării
▪ Raderea şi epilarea în ziua examinării
▪ Folosirea deodorantelor sau antiperspirantelor în ziua examinării
▪ Stimulări fizice sau alte tratamente (acupunctură, terapie fizică,
stimulare electrică a mușchilor, ultrasunete, masaj, comprese cu apă
rece sau caldă) cu 24 ore înainte de examinare
▪ Exerciții fizice cu 4 ore înainte de examinare
▪ Duș sau baie cu 1 oră înainte de examinare
▪ Administrarea de medicamente analgezice cu 4 ore înainte de
examinare
▪ Tutun, cafea, alcool cu 24 ore înainte de examinare
▪ Să se alimenteze cu 4-6 ore înainte
o Așteptarea în repaus, timp de 30 minute, în încăperea cu termograful pentru ca
organismul pacientului să se acomodeze cu temperatura mediului ambiant
pacientului
o Acordarea de ajutor la dezbrăcare și așezarea în poziția recomandată de medic
6. Efectuarea Efectuarea procedurii Medicul:
procedurii o Interpretarea examinării imagistice
Asistentul medical:
o Introducerea pacientului în sala de examinare
corespunzătoare (la distanță de 110-120 cm de aparat, nu mai departe de 200
cm)
o Supravegherea pacientului în timpul investigației o Acordarea de ajutor
Pe toată perioada procedurii pacientul va fi supravegheat și se va comunica cu pacientul
prin pentru susținerea psihică a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
Reorganizarea locului de muncă o
Spălarea mâinilor
7. Supravegherea Pacientul nu necesită o supraveghere atentă și poate părăsi imediat cabinetul de
pacientului termografie
procedurii
9. Observații Personalul medical care lucrează în cabinetul de termografie cunoaște și respectă
254
Procedură IMAGISTICE PE APARATE
G-1 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A SISTEMULUI OSTEOARTICULAR
G-1.1. Radioscopia / radiografia osteoarticulară
1. Definiție Examinarea radiologică a sistemului osteoarticular reprezintă examinarea cu raze X a

sistemului osteoarticular
2. Metode de Radioscopia Radiografia
examinare
Artrografia
Osteodensitometria segmentară DXA
3. Scop Explorator:
o Studierea morfologiei oaselor şi a funcționalității unor articulații pentru stabilirea
diagnosticului
4. Indicații Radioscopia este metoda cea mai simplă de examinare radiologică a sistemului
contraindicații osteoarticular care poate pune în evidenţă leziuni minime, iar în unele cazuri permite
chiar o apreciere a substratului patologic, precizând sediul afecțiunii, întinderea ei, starea
evolutivă, ca şi eventuale complicații
Radiografia (radiofotografia) este metoda de bază în examinarea sistemului
osteoarticular
Nerecomandat femeilor însărcinate

Pregătirea fizică o Evaluarea resurselor pacientului o Îndepărtarea bijuteriilor sau
obiectelor metalice de pe și din jurul corpului pacientului
radiologică
recomandarea medicului, dacă în timpul examenului zona dureroasă va
necesita mobilizare (pacienți cu fracturi, luxaţii, inflamaţii articulare acute)
o Folosirea de atele radiotransparente dacă membrul lezat nu poate fi menţinut
fără atele
o Efectuarea unei clisme evacuatorii, la recomandarea medicului, înaintea
radiografiei bazinului
pentru examinare
255
6. Efectuarea Radiografia/radioscopia sistemului osteoarticular este interpretată de către medic și
procedurii efectuată de către un asistent medical din serviciul de radiologie o Introducerea
pacientului în sala de examinare radiologică
corespunzătoare
o Pe toată perioada procedurii pacientul trebuie să rămână nemișcat și va fi
supravegheat de către asistent dintr-o cameră alăturată
o Se va comunica cu pacientul prin intermediul unui speaker pentru susținerea
psihică a acestuia și identificarea situații de risc
7. Supravegherea Nu este necesară o supraveghere strictă
pacientului Pacientul poate părăsi imediat serviciul de radiologie
Se asigură transportul pacientului din sala de investigație la salon

procedurii
G-1.2. Artrografia
1. Definiție Artrografia este un examen radiologic care permite vizualizarea interiorului unei
articulații și realizarea unei explorări de finețe a suprafețelor articulare și a învelișului
cartilaginos
2. Responsabilități Medicul execută puncția articulară
Asistentul medical din serviciul de radiologie ajută medicul, pregătește și susține
pacientul și execută procedurile de examinare radiologică
3. Scop Explorator:
o Studierea morfologiei oaselor şi a funcționalității unor articulații pentru stabilirea
diagnosticului
4. Indicații Artrografia necesită o puncție articulară și injectarea unui produs de contrast:
contraindicații o Care poate fi aerul (artrografia gazoasă)
o Produs de contrast iodat (artropatia opacă sau iodată) o Amestec al
celor două metode (artrografie cu dublu contrast)
Muşama, aleză
Substanța de contrast, dacă este cazul o Medicamente pentru prevenirea

și combaterea reacțiilor adverse
Tampoane sterile
Pansament steril
Seringi sterile de 5 ml, 10 ml
256
Ace sterile
Tăviţă renală o Medicamente

anestezice: Xilină
Mănuși sterile

pacientului
radiologică
recomandarea medicului
pentru examinare
7. Efectuarea Artrografia necesită puncția articulară efectuată de medic, cu anestezie locală, în sala
procedurii de tratament, ajutat de către un asistent medical de la serviciul de radiologie
Medicul:
o Îmbrăcarea mănuşilor sterile o Efectuarea anesteziei locale o

Efectuarea puncției articulare și injectarea substanței de contrast o
Aplicarea unui pansament la nivelul articulației
▪ Pregătirea materialelor
▪ Acordarea de ajutor pacientului la dezbrăcare și adoptarea poziției
corespunzătoare
▪ Îmbrăcarea mănuşilor sterile
▪ Servirea medicului cu mănuși sterile, cu anestezic, cu seringi, cu
instrumente
▪ Supravegherea pacientului în timpul puncției articulare
▪ Acordarea de ajutor pacientului la coborârea de pe masa de tratament
▪ Îndepărtarea mănușilor și spălarea mâinilor o Asigurarea transportului
din sala de tratament în sala de examinare
radiologică, cu fotoliul mobil
corespunzătoare
257

către asistent dintr-o cameră alăturată
acestuia și identificarea situații de risc.
8. Supravegherea Nu este necesară o supraveghere strictă

pacientului Pacientul poate părăsi imediat serviciul de radiologie
9. Evaluarea şi Medicul interpretează artrografia

notarea Atenționarea pacientului că poate prezenta dureri câteva zile Poate
procedurii apărea tumefacția articulației
Recomandări pentru pacientul care a efectuat artrografie:
o Evitarea conducerii autoturismului și a efortului fizic timp de 24 de ore după
procedură
o Anunţarea medicului dacă durerea este intensă, articulația se înroșește,
tumefacția este accentuată sau apare febra
10. Complicații, Durere
incidente și Infecție
accidente Reacții adverse la substanța de contrast
G-1.3. Osteodensimetria segmentară DXA (dual x-ray absorbtiometry)
1. Definiție Osteodensitometria segmentară DXA (dual x-ray absorbtiometry) este o metodă

radiologică de evaluare a densității osoase în zonele cele mai predispuse fracturilor
osteoporotice (col femural, coloană vertebrală, antebraț)
2. Scop Explorator:
o Studierea densității osoase pentru stabilirea diagnosticului
o Calculul riscului de demineralizare osoasă în timp o
Evaluarea răspunsului la tratament
258
pacientului modului de derulare a procedurii și a duratei
▪ Cu o expunere minimă la radiații examinarea durează 5-7 minute

pacientului
îmbrăcat sumar
pentru examinare
4. Efectuarea DXA este interpretată de către medic
procedurii Examinarea este efectuată de către un asistent din serviciul de radiologie o
Spălarea mâinilor
corespunzătoare
5. Supravegherea Nu este necesară o supraveghere strictă Se

pacientului îmbracă pacientul
Pacientul poate părăsi imediat serviciul de radiologie

procedurii
G-1.4. Scintigrafia osoasă
1. Definiție Scintigrafia osoasă este utilizată pentru a diagnostica:

o Cancerul de os o Metastazele
osoase o Localizarea infecțiilor
osoase
o Fracturile care nu sunt vizibile
radiografic
259
o Sindromul algoneurodistrofic
o Osteonecrozele
Scintigrafia osoasă se folosește și pentru a monitoriza:

o Evoluția protezelor o
Bolilor metabolice osoase o
Tumorilor benigne osoase
2. Avantaje Avantajul examinării scintigrafice este faptul că scintigrafia este un test funcțional, în
sensul ca diferitele afecțiuni osoase sunt detectabile in faza metabolică, precoce, față de
celelalte tehnici imagistice care oferă preponderent informații anatomice. Scanarea
durează 30-60 minute
3. Rolul Administrarea de Technețiu-99 i.v.
asistentului Administrarea se face cu 1-3 ore înainte de înregistrare
medical
4. Observații Se recomandă ca pacientul să bea cel puţin 2 litri de apă între injectare şi examinare pentru
eliminarea trasorului
G-2 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI RESPIRATOR
G-2.1. Radiografia standard pulmonară
1. Definiție Examinarea a organelor conținute în cavitatea toracică, a aparatului respirator și

mediastinului, cu ajutorul razelor X
2. Metode de Radiografia
examinare
3. Scop Explorator:
o Studierea morfologiei aparatului respirator și a mediastinului, a funcționalității
aparatului respirator, a afecțiunilor aparatului respirator și a afecțiunilor
mediastinale pentru stabilirea diagnosticului
4. Indicații Afecțiuni ale organelor toracice: aparat respirator, cardiovascular, sistem osos și a
mediastinului

o Obţinerea consimţământului și a colaborării pacientului o
pacientului
îmbrăcat sumar
pentru examinare
260
6. Efectuarea Asistentul medical din serviciul de radiologie invită pacientul în sala de examinare Se
procedurii verifică identitatea pacientului și recomandarea medicului( radiografie posteroanterioară
sau de profil)
Se explică pacientului modul de desfășurare a examinării și să execute indicațiile
medicului/asistentului medical din radiologie ( să inspire profund, să rămână în apnee, să-
și schimbe poziția)
Se ajută pacientul să se dezbrace și să adopte poziția corespunzătoare
Se realizează radiografia,
Pe tot parcursul efectuării acesteia se va supraveghea pacientul, care va rămâne nemișcat și

va executa comenzile primite
acestuia și identificarea situații de risc
Se ajută pacientul să se îmbrace și este predat asistentului medical de salon care însoțește
pacientul
7. Supravegherea Asistentul medical de pe secție va prelua și conduce pacientul la salon și îl va așeza comod
pacientului în pat
Va recupera, de asemenea, foaia de observație a pacientului cu rezultatul investigației și o
va preda medicului curant al pacientului
procedurii
G-2.2. Scintigrafia pulmonară
1. Definiție Metodă de explorare a plămânilor cu ajutorul izotopilor radioactivi administrați pe cale

intravenoasă sau inhalatorie. Se efectuează în serviciul de medicină nucleară Principiul
metodei
Determinarea distribuției fluxului sanguin regional pulmonar, datorită blocării particulelor
marcate radioactiv la nivelul capilarelor pulmonare, proporțional cu debitul sanguin regional.
Se achizitionează imagini statice scintigrafice ale ariilor pulmonare în incidențe
anteroposterioare, oblice posterioare dreapta și stânga, oblice anterioare dreapta și stânga și
dacă este necesar se pot efectua și achiziția de cupe tomografice cu reconstrucție 3D a ariilor
lezionale pulmonare. Se pot face determinări semicantitative ale perfuziei pulmonare în cadrul
unui bilantului preoperator cu estimarea capacității reziduale postrezectie pulmonară sau lobară
în cancerul pulmonar.
261
2. Tipuri • Scintigrafia pulmonară de perfuzie
• Scintigrafie pulmonară ventilație – se realizează cu un circuit spirografic în care s-a
introdus un gaz radioactiv (Kr,Xe) permite studii cantitative ale ventilației, global pe cei
doi plamâni, dierențiat stânga/dreapta, sau regional(baze, vârfuri)
• Scintigrafia cu trasori tumorali – se realizează prin injectarea intravenoasă a nuor
radiotrasori cu acumulare selectivă în țesutul neoplazic( Ca- citrat, Tc- bleomicină).
Procesele neoplazice se evidențiază prin imagini scintigrafice „pozitive”.
Radiofarmaceutice utilizate clinic sunt:
• 99m
Tc-macroagregate de albumina umana (99mTc-MAA), formate prin denaturarea la
căldură a seralbuminei umane, livrate sub formă de truse cu preparare extemporanee,
relizează o legătură chimică stabilă pentru circa 3 ore după preparare.
• 99m
Tc-microsfere de serumalbumina umana (99m-Tc-MSAU)
• ¹³³Xe (solutie injectabila) - radiotrasor obtinut in reactorul nuclear din 235-U, solvit in
ser fiziologic si administrat i.v., cu pacientul in apnee, va ajunge prin ventriculul drept in
circulatia pulmonara, iar apoi prin difuziune, în alveole.
3. Indicații • Diagnosticul tromboembolismului pulmonar
• Monitorizarea postterapeutică a unei embolii pulmonare (în certificarea evoluției
posttratament anticoagulant)
• Bilant preoperator cu estimarea capacității reziduale postrezecție pulmonară sau lobară în
cancerul pulmonar
• Monitorizare pre și postoperator a unui transplant pulmonar
• Evaluarea unor malformații congenitale pulmonare și a șunturilor cardiace
• Evaluarea și monitorizarea hipertensiunii pulmonare
• Evaluarea perfuziei regionale în boli pulmonare (BPOC, astm bronșic, fibroze pulmonare)
4. Materiale • Substanța radiofarmaceutică - Technetiu 99 fiole pentru administrare intravenoasa sau

necesare Xenon133 care se administrează inhalator.
• Sistem de perfuzie
• Materiale pentru puncție venoasă
5. Pregătirea Psihică
pacientului • Se informează paicentul cu privire la desfășurarea procedurii, se anunță că nu este
traumatică
• Se ia consimțământul- pacientul va completa și semna declarația de acord pentru
efectuarea investigației Fizică
• Se avertizează pacientul să nu mănânce în dimineața examenului
• Se întrerupe medicația cu o zi înainte
• Se așează în decubit dorsal pe masa de investigație
6. Efectuarea Procedura este realizată de către medic, asistentul medical va pregăti pacientul, materialele
procedurii necesare și ajută medicul în realizarea procedurii
262
1. Scintigrafia de perfuzie o Se realizează puncția venoasă și se administrează în
perfuzie intravenoasă substanța radioactivă
o După injectare substanța se distribuie funcție de debitul de perfuzie
pulmonară și se blochează la nivelul capilarelor pulmonare
o Se preiau imaginile de la nivelul plămânilpr cu ajutorul unei camere de
scintilație, pacientul fiind așezat în decubit dorsal
2. Scintigrafia de ventilație o Se cere pacientului ca înainte de investigație să
inhaleze prin inspir profund substanța radioactivă, urmată de apnee 10 secunde
o Pacientul se așează în decubit dorsal și cu ajutorul camerei de scintilație se
vizualizează aria pulmonară
După procedură pacientul este condus la salon și așezat comod în pat
G-3 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR
G-3.1. Ecocardiografia Doppler
1. Definiție • Ecocardiografia (uneori denumita “eco doppler de cord sau ecografie cardiacă“)
este o evaluare a inimii folosind ultrasunete, ce poate oferi imagini precise ale
mușchiului, camerelor și structurilor inimii, cum ar fi valvele sau alte formațiuni.
Tipuri de ecocardiografie
• Ecocardiografia Doppler poate măsura fluxul de sânge (direcția, viteza, volumul) din
diferite părți ale inimii.
• Ecocardiografia avansată – practicată la pacienții cu afecțiuni (boli valvulare grave,
evaluări preoperatorii și postoperatorii (proteze, valvuloplastii), în cardiomiopatii, boli
congenitale, miocardite, post chimioterapie sau în neoplasme) care necesită un set
suplimentar de măsurători complexe, făcute în aceleasi conditii ca o ecografie simplă.
• Ecocardiografia de resincronizare – în boli cardiace care afectează secvențialitatea
contracției, inima bate asincron, ineficient. Există o serie de parametri ecografici
speciali ce măsoară sincronismul contracțiilor cardiace, fiind măsurati la pacienții care
au nevoie de terapie de resincronizare sau pentru a monitoriza eficiența acesteia.
2. Scop • Explorator
Se obțin informații despre structura și funcția inimii
• Dimensiunile inimii – dilatări ale cavităților sau îngroșări ale pereților
• Forța de contacție a inimii – se evaluează funcția de pompă a inimi atât global
(exprimată prin fracție de ejecție, care la o persoana normală este între 55-65%), cât
și regional (exprimat ca cinetică regională). Identificarea unor zone de contractilitate
redusă poate indica medicului afectarea arterelor coronare, caz în care pot fi indicate
investigații suplimentare precum coronarografia.
• Valvele cardiace – sunt evaluate deschiderea și închiderea lor Pericardul –
prezența lichidului
263
3. Indicații, Indicații o La pacienții cu modificări
electrocardiografice o Afecțiuni valvulare
o Suspiciunea de defecte cardiace
congenitale o Tumori cardiace
o Prezența unor trombi în cavitățile inimii
o Înainte de coronarografie o La pacienții cu
valve mecanice o Ca evaluare screening la
sportivi
4. Materiale • Paravan
necesare • Tavă sau cărucior pentru tratamente
• Muşama, aleză
• Gel ecografic
Prosop de hârtie
Ecograf
5. Pregătirea Psihică o Se explică pacientului scopul, modul de derulare a procedurii și a duratei o

pacientului Pacientul va fi informat că este o procedură nedureroasă, neinvazivă, poate mănca și
își poate lua medicația înainte, nu durează mult și poate fi repetată fără probleme, nu
iradiază
o Se obţine consimţământul,
o Se respectă intimitatea pacientului prin izolarea pacientului cu un paravan
Fizică o Evaluarea resurselor
pacientului
o Dezbrăcarea pacientului până la brâu și așezarea acestuia în decubit dorsal stâng
cu brațul stâng sub cap
6. Efectuarea Verificarea identității pacientului și a recomandării
procedurii Ecografia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical
Medicul aplică gelul ecografic și efectuează ecografia
Asistentul medical:
corespunzătoare
7. Supravegherea Acordarea de ajutor pacientului la îndepărtarea gelului cu șervetul de hârtie Îmbrăcarea

pacientului pacientului și conducerea acestuia la pat, în salon
procedurii
G-3.2. Ecografia transesofagiană
1. Definiție Ecocardiografia este o tehnică de diagnostic ce folosește ultrasunetele pentru a vizualiza

structura și funcția inimii precum și emergența marilor vase de la nivelul cordului.
264
În ecografia transesofagiană se folosește un tub flexibil subțire la vârful căruia este atașat
transductorul care emite ultrasunete, acest tub fiind introdus în esofag pentru vizualizarea
structurilor cardiace.
Procedura se poate efectua la pacient în ambulatoriu, dar și internat în spital
2. Scop Explorator – diagnostic

3. Indicații, Depistarea unor surse cardiace de embolie (trombi, tumori, placi aterosclerotice care pot
determina AVC sau embolii la nivelul membrelor inferioare/superioare, rinichilor etc.)
Evaluarea completă a funcționării protezelor valvulare (în special a protezelor în poziție
mitrală)
Evaluarea completă a afectării valvelor cardiace în cazul endocarditei infecțioase
Bolile aortei toracice (anevrism de aortă, disecție de aortă)
Diagnosticul complet și evaluarea preoperatorie a anumitor boli cardiace congenitale

(defect de sept atrial)
4. Materiale Anestezic local sub formă de aerosoli Piesa

necesare bucală de plastic
Sonda de examinare
Monitor cardiac
Ecograf
5. Pregătirea Psihică o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei acesteia(

pacientului
aproximativ 10 minute)
o Obţinerea consimţământului, și a colaborării pacientului
o Obținerea de informații privind alergii la medicamente, latex, anestezice locale
Pregătirea fizică o Se evaluează resurselor pacientului, dacă poartă proteza aceasta va
fi scoasă pe durata procedurii
o Se obțin informații cu privire la evenualele afecțiuni esofagiene, gastrice sau
hepatice ale pacientului
o Pacientul va fi în repaus alimentar cu 6 ore înainte de efectuarea ecografiei o
Poziția pacientului va fi fie sezând, fie decubit lateral
6. Efectuarea • Pacientul va fi condus de asistentul medical în sala de investigații
procedurii • Se așează pacientul în poziția recomandată de medic
• Se aplică electrozii pentru monnitorizrea activității cardiace
• Medicul realizează anestezia locală – la nivelul oro-faringelui
• Fixează apoi între arcadele dentare piesa bucală de plastic prin care se introduce
ulterior sonda de examinare
• Medicul efectuează investigația
• Asistenta va ajuta pacientul după investigație să se ridice și va înmâna acestuia
rezultatul dat de medic
7. Supravegherea Pacientul poate prezenta senzație de greață cu vărsătură sau tuse la introducerea sondei de
pacientului examinare
După realizarea investigației se instruiește pacientul că nu are voie să mănânce 2 ore, iar
în cazul în care s-a administrat un sedativ nu are voie să conducă
265
G-3.3. Angiocardiografia
1. Definiție Angiocardiografia este o metodă radiologică de vizualizare a cavităților cardiace (drepte

– dextrograma, stângi - levograma) prin injectarea substanţelor de contrast iodate pe calea
unei vene periferice sau prin cateterism
Se asigură efectuarea de radiografii înainte de administrarea substanţei de contrast
Este necesară utilizarea unei seringi automate care să permită injectarea sub presiune şi
rapid a substanţei de contrast, precum şi un seriograf care efectuează radiografii rapide, la
intervale scurte de timp (6 / secundă)
2. Scop Explorator o Cardiopatii congenitale şi câștigate: cardiopatii
cianogene, anomalii
tricuspidiene, ale aparatului valvular aortic şi mitral, ale venelor pulmonare
3. Contraindicați Nerecomandat femeilor însărcinate
i
4. Loc Angiografiile se efectuează de medic în laboratorul de cateterism cardiovascular, în
condiții sterile și sub anestezie locală
În timpul procedurii, pacientul nu va resimți durere, va rămâne conștient și poate comunica
cu medicul
Muşama, aleză o Substanța de contrast nonionice: Iopamiro 370, Ultravist,
Omnipaque o Catetere venoase periferice o Catetere sterile pentru
angiografie o Seringi automate o Medicamente pentru prevenirea și
combaterea reacțiilor adverse
Tampoane sterile
Pansamente sterile
Câmpuri sterile
Ace sterile
Tăviţă renală
Medicamente anestezice: Xilină
Mănuși sterile

266
pacientului
îmbrăcat sumar
pentru examinare
În cazul investigațiilor cu substanțe de contrast:
o Întreruperea tratamentului anticoagulant (de tipul sintrom, trombostop,
heparină) sau antiagregant plachetar (aspirină, plavix, trombex) sau ajustare
dozelor, cu câteva zile înainte de procedură, la recomandarea medicului curant
şi/sau cardiolog
o Întreruperea alimentării cu 4 ore înainte de procedură
7. Efectuarea Examinarea radiologică prin cateterizare arterială Medicul:
procedurii o Spălarea chirurgicală a mâinilor
o Îmbrăcarea echipamentului steril de protecție (halat, bonetă, mască, mănuși) o
Efectuarea asepsiei tegumentului o Efectuarea anesteziei locale
o Puncționarea arterei (în cazul arterei femurale, în triunghiul Scarpa, bolnavul
fiind în decubit dorsal)
▪ Introducerea prin acul de puncţie, în artera aleasă ca abord, a unui ghid
spiral metalic (mandren) şi îndepărtarea acului din arteră
▪ Introducerea cateterului, prin mișcări de înșurubare, până în zona de
investigat
▪ Extragerea mandrenul şi adaptarea cateterului la seringa de injectare sub
presiune
▪ Injectarea prin cateter a substanţelor de contrast 60-70 ml cu un debit de
30 ml/secundă
▪ Efectuarea de radiografii seriate la nivelul inimii și vaselor de sânge
▪ Interpretarea examinării imagistice
o Discutarea cu pacientul a rezultatului examinării imagistice
o Realizarea unei angiografii diagnostice durează aproximativ 30-60 de minute,
incluzând pregătirea pacientului
▪ În cazul identificării unor leziuni, angiografia diagnostică se poate
continua cu o procedură terapeutică
o În angiografia terapeutică, angiografia se efectuează în general în regim
ambulatoriu și nu necesită spitalizare
o La finalizarea procedurii miniminvazivă sau procedură de cardiologie
intervențională (sau ambele), se efectuează extragerea cateterului și se realizează
compresiunea manuală fermă a arterei folosite ca abord
Asistentul medical de la serviciul de radiologie: o Introducerea
pacientului în sala de examinare radiologică o Spălarea și
dezinfectarea mâinilor o Pregătirea materialelor
corespunzătoare
267
o Îmbrăcarea mănuşilor sterile
o Servirea medicului cu echipament steril, cu anestezic, seringi, catetere,
instrumente
o Supravegherea pacientului în timpul investigației
radiologică
• Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea psihică a
• Reorganizarea locului de muncă o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din
activitățile medicale o Spălarea mâinilor.
8. Supravegherea • Pacientul poate părăsi imediat serviciul de radiologie
pacientului • În cazul pacientului cu abord femural se recomandă o perioadă de repaus la pat de 8 – 12
ore, fără a face mișcări de flexie ale coapsei pe abdomen, cu membrul inferior în extensie,
acest interval putându-se prelungi la recomandarea medicului
• Se asigură transportul pacientului la salon, cu patul mobil
9. Evaluarea şi • Notarea procedurii în dosarul de îngrijire
notarea • Notarea în dosarul de îngrijire: simptomele pacientului
procedurii
10. Complicații, • Echimoze sau hematoame la locul de puncție
incidente și • Infecție și durere la locul de puncție
accidente • Alergie la substanța de contrast sau unele medicamente
• Hemoragie importantă ce poate necesita transfuzie sangvină
• Formarea de trombi în artere
• Infarct miocardic
• Ruperea arterei
• Accident vascular cerebral
• Deces
11. Observații • Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de căldură la injectarea substanței de
contrast
• Compresiunea manuală fermă a arterei folosite ca abord este necesară pentru a permite
formarea unui mic cheag de sânge la locul de puncție și a evita apariția ulterioară a
hematoamelor importante. În timpul compresiunii, pacientul poate resimți disconfort,
senzație de presiune sau chiar durere (de diferite grade) o Se recomandă pacientului,
consumul unei cantități crescute de lichide pentru eliminarea substanței de contrast
o Se recomandă femeilor care alăptează să întrerupă alăptarea timp de 24 de ore după
investigațiile cu substanțe de contrast, pentru eliminarea substanței de contrast
protocoalele operaționale de imagistică medicală.
G-3.4. Angiografia coronariană
1. Definiție Angiocoronarografia (angiografia coronariană) este o procedură de investigație ce

utilizează razele X și o substanță de contrast în vederea vizualizării arterelor coronare și a
eventualelor leziuni (stenoze, ocluzii) produse prin depunerea de grăsimi la nivelul pereților
acestora și înregistrarea drumului substanței de contrast pe un film radiologic, prin clișee la
intervale diferite sau în serie
268
2. Scop Explorator o Angina
pectorală o Infarct
miocardic
o Modificări importante ale electrocardiogramei
o Cardiomiopatie dilatativă o Insuficiența
cardiacă congestivă
o Stop cardiac resuscitat o Afecțiuni cardiace congenitale

o Lipotimii, sincope la pacienți cu factori de risc
cardiovasculari: hipertensiune arterială,
hipercolesterolemie, diabet zaharat
În cazul unor leziuni stenozante (obstrucții), coronografia diagnostică se continuă cu o
procedură terapeutică o Tratament medicamentos
o Angiopatie coronariana cu implant de stent o
Procedură chirurgicală (by-pass coronarian)
3. Indicații Procedura este utilă pentru explorarea bolii coronariene, indică locul exact și severitatea unei
contraindicații ocluzii și aduce informații decisive în legătura cu tratamentul ulterior (medicamentos,
intervențional sau chirurgical)
Muşama, aleză o Substanța de contrast nonionice: Iopamiro 370, Ultravist,
Omnipaque o Medicamente pentru prevenirea și combaterea reacțiilor
adverse o Catetere venoase periferice o Catetere sterile pentru
angiografie o Seringi automate
Tampoane sterile
Pansamente sterile
Câmpuri sterile
Ace sterile
Tăviţă renală
Mănuși sterile

269
pacientului
îmbrăcat sumar
pentru examinare
şi/sau cardiolog
Efectuarea asepsiei tegumentului
270
o Efectuarea anesteziei locale
o Puncționarea arterei (în cazul arterei femurale, în triunghiul Scarpa, bolnavul fiind
în decubit dorsal)
investigat
presiune
▪ Injectarea prin cateter a substanţelor de contrast 60-70 ml cu un debit de 30
ml/secundă
▪ În cazul identificării unor leziuni, angiografia diagnostică se poate continua
cu o procedură terapeutică
intervențională (sau ambele), se efectuează extragerea cateterului și se realizează
compresiunea manuală fermă a arterei folosite ca abord Asistentul medical de
la serviciul de radiologie: o Introducerea pacientului în sala de examinare
radiologică o Spălarea și dezinfectarea mâinilor o Pregătirea materialelor
o Acordarea de ajutor pacientului la dezbrăcare și
adoptarea poziției corespunzătoare
o Servirea medicului cu echipament steril, cu anestezic, seringi, catetere, instrumente
radiologică
• Reorganizarea locului de muncă o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate
din activitățile medicale o Spălarea mâinilor
procedurii
271
accidente • Alergie la substanța de contrast sau unele medicamente Hemoragie importantă ce
poate necesita transfuzie sangvină
• Ruperea arterei
• Deces
contrast
hematoamelor importante:
o În timpul compresiunii, pacientul poate resimți disconfort, senzație de presiune sau
chiar durere (de diferite grade)
• Se recomandă pacientului, consumul unei cantități crescute de lichide pentru eliminarea
• Se recomandă femeilor care alăptează să întrerupă alăptarea timp de 24 de ore după
• Personalul medical care lucrează în laboratorul de radiologie cunoaște și respectă protocoalele
operaționale de imagistică medicală
G-3.5. Aortografia
1. Definiție Aortografia constă în examinarea radiologică a aortei şi a ramurilor sale după injectarea
substanței de contrast și înregistrarea drumului substanței de contrast pe film radiologic,
prin clișee la intervale diferite sau în serie
2. Scop Explorator o Anevrism
de aortă o Disecție de
aortă
o Formarea și existența unor trombi
Coarctație de aortă
3. Indicații Tehnica ortografiei diferă în funcție de porțiunea explorată:

contraindicații o Aortografia toracică o
Aortografia abdominală
Aortografia toracică o Constă în injectarea substanţei de contrast în aorta toracică, prin
cateterism pe calea humerală, axilară, subclaviculară sau pe cale femurală urmată
de efectuarea de radiografii seriate la nivelul aortei toracice, abdominale şi a
arterelor periferice ale membrelor inferioare şi superioare
o Tot prin cateterism se pot efectua explorări ale ramurilor aortei (arterele
carotide, subclaviculare, vertebrale, coronare, renale trunchiul celiac, artera
mezenterică etc.)
o Se realizează arteriografii selective
272
Aortografia abdominală o Se realizează prin puncţie translombară (metoda directă)
sau pe cale femurală prin cateterism retrograde
o Introducerea substanței de contrast și efectuarea de radiografii înainte de
administrare permite vizualizarea aortei, a femuralelor, arterelor gambei, până la
arterele digitale
o Prin folosirea cateterului cu vârful curbat se pot vizualiza ramurile viscerale ale
aortei abdominale, constituind arteriografia selectivă
Muşama, aleză
Substanța de contrast nonionice: Iopamiro 370, Ultravist, Omnipaque
Tampoane sterile
Pansamente sterile
Câmpuri sterile
Ace sterile
Catetere venoase periferice
Catetere sterile pentru angiografie
Seringi automate
Tăviţă renală
Mănuși sterile

273
pacientului
îmbrăcat sumar
pentru examinare
şi/sau cardiolog
investigat
presiune
▪ Injectarea prin cateter a substanţelor de contrast 60-70 ml cu un debit de
30 ml/secundă
o La finalizarea procedurii se efectuează extragerea cateterului și se realizează
compresiunea manuală fermă a arterei folosite ca abord
corespunzătoare
274
instrumente
radiologică
activitățile medicale o Spălarea mâinilor
procedurii
accidente • Alergie la substanța de contrast sau unele medicamente Hemoragie importantă ce
poate necesita transfuzie sangvină
• Ruperea arterei
• Deces
contrast
senzație de presiune sau chiar durere (de diferite grade)
G-3.6. Angiografia diverselor vase
Definiție Angiografia este un examen radiologic care permite investigarea:

o Arterei pulmonare și a ramurilor principale o
Studiul circulației funcționale pulmonare prin:
▪ Angiopneumografia
▪ Angiografia pulmonară
275
Metode de explorare radiologică a arterelor prin injectarea substanţelor de contrast
nonionice:
o Arteriografia carotidiană o
Arteriografia renală
o Arteriografia a membrelor inferioare
și superioare o Arteriografia cerebrală o
Arteriografia viscerală
Scop Diagnosticul trombozelor
Diagnosticarea emboliilor pulmonare
Diagnosticarea malformațiilor arterio-venoase pulmonare
Loc Angiografiile se efectuează de către medic în laboratorul de cateterism cardiovascular, în

cu medicul
Cea mai frecvent utilizată este cateterizarea femurală
Materiale Paravan
Muşama, aleză
Tampoane sterile
Pansamente sterile
Câmpuri sterile
Ace sterile
Catetere venoase periferice
Catetere sterile pentru angiografie
Seringi automate
Tăviţă renală
Mănuși sterile
276
Pregătirea Pregătirea psihică o
pacientului
îmbrăcat sumar
pentru examinare
şi /sau cardiolog
Efectuarea Examinarea radiologică prin cateterizare arterială
procedurii Medicul: o Spălarea chirurgicală a mâinilor
▪ Introducerea prin acul de puncţie, în artera aleasă ca abord, a unui ghid spiral
metalic (mandren) şi îndepărtarea acului din arteră
investigat
277
presiune
▪ Injectarea prin cateter a substanţelor de contrast 60-70 ml cu un debit de 30
ml/secundă
▪ Interpretarea examinării imagistice o Discutarea cu pacientul a rezultatului
examinării imagistice
▪ În cazul identificării unor leziuni, angiografia diagnostică se poate continua cu o
procedură terapeutică
intervențională (sau ambele), se efectuează extragerea cateterului și se
realizează compresiunea manuală fermă a arterei folosite ca abord
Asistentul medical de la serviciul de radiologie: o Introducerea pacientului în
sala de examinare radiologică o Spălarea și dezinfectarea mâinilor o Pregătirea
materialelor
corespunzătoare
instrumente
radiologică
• Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea psihică
a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
• Reorganizarea locului de muncă o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate
din activitățile medicale o Spălarea mâinilor
Supravegherea • Pacientul poate părăsi imediat serviciul de radiologie
Evaluarea şi • Notarea procedurii în dosarul de îngrijire
procedurii
278
Complicații, • Echimoze sau hematoame la locul de puncție
• Hemoragie importantă ce poate necesita transfuzie sangvină
• Ruperea arterei
• Deces
Observații • Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de căldură la injectarea substanței de
contrast
senzație de presiune sau chiar durere (de diferite grade)
• Se recomandă pacientului, consumul unei cantități crescute de lichide pentru
eliminarea substanței de contrast
G-3.7. Angiografia digitalizată
279
1. Definiție Angiografia digitalizată este o metodă modernă de investigație radiologică care
evidențiază şi leziunile arterelor mici o Se injectează substanţă de contrast într-un vas
periferic de unde este antrenată în teritoriul de explorat
o Prin prelucrare electronică după sistemul digital al imaginilor se obţin informaţii
asupra morfologiei vasculare, estompându-se celelalte structuri anatomice
2. Contraindicații Nerecomandat femeilor însărcinate.

3. Loc Angiografiile se efectuează de către medic în laboratorul de cateterism cardiovascular, în
cu medicul
Muşama, aleză
Tampoane sterile
Pansamente sterile
Câmpuri sterile
Ace sterile
Tăviţă renală
Mănuși sterile

pacientului
îmbrăcat sumar
pentru examinare
280
şi /sau cardiolog
6. Efectuarea Examinarea radiologică prin cateterizare arterială
procedurii • Medicul: o Spălarea chirurgicală a mâinilor
o Îmbrăcarea echipamentului steril de protecție (halat, bonetă, mască, mănuși)
▪ Injectarea substanţelor de contrast 60-70 ml cu un debit de 30 ml/secundă
▪ Interpretarea examinării imagistice digitale
o Discutarea cu pacientul a rezultatului examinării imagistice Asistentul
medical de la serviciul de radiologie: o Introducerea pacientului în sala de
examinare radiologică o Spălarea și dezinfectarea mâinilor o Pregătirea
materialelor
corespunzătoare
o Servirea medicului cu echipament steril, seringi, instrumente o Supravegherea
pacientului în timpul investigației o Realizarea unui pansament compresiv la locul
puncției
radiologică
• Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea
psihică a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
• Reorganizarea locului de muncă o Segregarea selectivă a deșeurilor
7. Supravegherea Pacientul poate părăsi imediat serviciul de radiologie
pacientului
procedurii
contrast
G-3.8. Flebografia
281
1. Definiție Flebografia este o metodă de examinare radiologică a venelor prin administrarea
intravenoasă a substanţei de contrast și înregistrarea drumului substanței de contrast pe un
film radiologic, prin clișee la intervale diferite sau în serie o Spre deosebire de aortografie
și arteriografie, în flebografie concentrația substanţei de contrast trebuie să fie mai
scăzută de 30%, pentru prevenirea acțiunii iritante, întrucât viteza de circulație este mai
mică, în special în condiţii patologice, şi contactul cu endovena este mai lung
o Ritmul de injectare al substanţei de contrast este mai lent decât la arteriografie,
iar efectuarea clișeelor radiografice se face la intervale mai mari de timp
Flebografia transosoasă este indicată atunci când abordul venos este dificil. Cu ajutorul
unui trocar se pătrunde în spongioasa calcaneană în care se injectează substanţă de contrast
2. Contraindicații Nerecomandat femeilor însărcinate
3. Loc Flebografia se efectuează de către medic în laboratorul de cateterism cardiovascular, în

cu medicul
Muşama, aleză
Tampoane sterile
Pansamente sterile
Câmpuri sterile
Ace sterile
Tăviţă renală
Mănuși sterile

282
pacientului
îmbrăcat sumar
pentru examinare
şi/sau cardiolog
Efectuarea asepsiei tegumentului o Puncționarea venei
▪ Adaptarea la acul de puncție a seringii cu substanțe de contrast
▪ Efectuarea de radiografii seriate
corespunzătoare
o Servirea medicului cu echipament steril, seringi o Supravegherea pacientului în
timpul investigației
o Realizarea unui pansament compresiv la locul puncției
radiologică
procedurii
283
contrast
G-3.9. Limfografia
1. Definiție Limfografia reprezintă o metodă de investigare radiologică a vaselor limfatice şi

ganglionilor după administrarea unei substanțe de contrast și înregistrarea drumului
substanței de contrast pe un film radiologic, prin clișee la intervale diferite sau în serie
2. Scop Explorator
3. Indicații Tumorile maligne ganglionare o Examinarea ajută la precizarea diagnosticului, a
contraindicații stadiului de evoluție, a tratamentului aplicat şi a prognosticului bolnavilor tratați
Examinarea nu este recomandată femeilor însărcinate
4. Loc Limfografia se efectuează de către medic în laboratorul de cateterism cardiovascular, în

cu medicul
Muşama, aleză o Substanța de contrast: Lipiodol ultrafluid sau substanţă de contrast
hidrosolubilă
o Medicamente pentru prevenirea și combaterea reacțiilor adverse o Seringi sterile
de 5 ml, 10 ml
o Ace sterile
o Catetere venoase periferice
o Seringi automate
Mănuși sterile
Câmpuri sterile
Tampoane sterile
Pansamente sterile
Tăviţă renală
284


pacientului
îmbrăcat sumar
examinare
şi/sau cardiolog
7. Efectuarea Medicul :
o Îmbrăcarea echipamentului steril de protecție (halat, bonetă, mască, mănuși)
o Efectuarea asepsiei tegumentului

o Injectarea unei substanțe colorate (patent bleu-violet sau albastru de metilen) pe
faţa dorsală a labei piciorului sau mâinii, interdigital și colorarea vaselor
limfatice
o Descoperirea chirurgicală a vasului limfatic prin incizie cutanată
deasupra locului de injectare a colorantului
o Puncționarea vasului limfatic cu un ac de calibru mic
o Injectarea substanţei de contrast în vasul limfatic, cu presiune constantă
într-un interval de timp lung. Injectarea se poate face cu seringa automată
o Închiderea chirurgicală a vasului limfatic
o Efectuarea de radiografii la diferite intervale de timp în funcţie de teritoriul
limfatic explorat, imediat după terminarea injectării
o Ganglionii inghinali se opacifiază la 5-10 minute după injectare, ganglionii
pelvini la 10-15 minute, ganglionii lomboaortici la 20-25 minute, iar canalul
toracic după o oră
o Persistenţa substanţei de contrast la nivelul ganglionilor limfatici este de 5-6 luni
până la un an
▪ Discutarea cu pacientul a rezultatului examinării imagistice
285
corespunzătoare
o Servirea medicului cu echipament steril, seringi, ace, anestezic, instrumente
o Supravegherea pacientului în timpul investigației o Realizarea unui pansament
compresiv la locul puncției
radiologică
8. Supravegherea • Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea psihică a
pacientului acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
• Pacientul poate părăsi imediat serviciul de radiologie
• Se asigură transportul pacientului din sala de investigație la salon
procedurii
11. Observații • În cazul în care nu este urmată de vreo procedură terapeutică, limfografia se efectuează în
general în regim ambulatoriu și nu necesită spitalizare îndelungată, uneori este recomandată
spitalizarea de zi
• Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de căldură la injectarea substanței de
contrast
G-3.10. Scintigrafia miocardică de perfuzie
1. Definiție Scintigrafia miocardică de perfuzie permite detectarea și urmărirea bolilor coronariene

oferind informații despre funcția miocardului o Se poate efectua în condiții de efort și în
repaus pentru a putea compara funcția cardiacă în cele două situații
În scintigrafia cardiacă de repaus:
o Se folosesc technețiu 99, taliu 201
o Se administrează i.v. Cu 15 minute sau 4 ore înaintea examenului
În scintigrafia de perfuzie:
o Injectarea radiotrasorului (technețiu 99, taliu 201) se face în timpul efortului o
Înregistrarea se face câteva minute mai târziu
286
2. Pregătirea Nu mănâncă cel puţin 4 ore înainte Nu
pacientului fumează cel puţin 4-6 ore înainte
Se întrerupe medicația (cu acordul medicului) cel puţin cu 24 ore înainte
3. Rolul Administrarea de Technețiu-99 i.v., Taliu 201

asistentului Administrarea se face cu 1-3 ore înainte de înregistrare
medical
4. Observații Se recomandă ca pacientul să bea cel puţin 2 litri de apă între injectare şi examinare pentru
eliminarea trasorului
EXAMINAREA IMAGISTICĂ A
G-4
TUBULUI DIGESTIV, COLECISTULUI ȘI CĂILOR BILIARE
G-4.1. Radiografia abdominală simplă
1. Definiție Tubului digestiv se examinează cu raze X prin următoarele metode:

o Radiografia abdominală simplă (vedere
generală a abdomenului) o Radiografia
abdominală cu substanță de contrast (tranzitul
baritat) o Irigografie (clisma baritată)
o Colecistografia o Colangiografie
Radiografia abdominală simplă (radiografia abdominală pe gol) constă în expunerea
bolnavului la raze X și fixarea imaginii furnizate de ecranul radioscopic pe un film
special, de diferite dimensiuni, putând pune în evidență: o Pneumoperitoneul
o Acumularea anormală de aer în tractul digestiv o Prezența unor mase abdominale
o Abcese intraabdominale
o Prezența calculilor radioopaci sau micști
o Prezența unor calcificări și a corpilor străini radioopaci
2. Responsabilități Radiografia abdominală simplă (radiografia abdominală pe gol) este interpretată de către
medic și efectuată de către un asistent medical de la serviciul de radiologie
3. Scop Explorator
4. Indicații Stabilirea diagnosticului în ulcer gastroduodenal, litiaza biliară, perforații, ocluzii,
contraindicații diverticulită, tumori ale tubului digestiv
Evidențierea varicelor esofagiene, herniei hiatale şi a refluxului gastro-esofagian
Examinarea nu este recomandată femeilor însărcinate
5. Pregătirea Nu e necesară în cazul radiografiei abdominale simple Pregătirea

pacientului psihică o Identificarea pacientului o Explicarea scopului, a modului de
derulare a procedurii și a duratei o Obţinerea consimţământului,
explicarea modului de colaborare o Respectarea intimităţii prin izolarea
pacientului cu un paravan
287
pacientului
îmbrăcat sumar
examinare
Nu este necesară întreruperea alimentației / hidratării în ziua examinării
6. Efectuarea Medicul realizează interpretarea examinării imagistice Asistentul

procedurii medical de la serviciul de radiologie:
corespunzătoare
Pacientul trebuie să rămână nemișcat pe toată perioada procedurii

7. Supravegherea Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea psihică a acestuia
pacientului și identificarea eventualelor situații de risc
Pacientul poate părăsi imediat serviciul de radiologie

procedurii
G-4.2. Tranzit baritat cu contrast simplu
1. Definiție Tranzitul baritat cu contrast simplu constă în ingerarea unei cantități de aproximativ
200-250 ml de suspensie apoasă de sulfat de bariu, a cărei progresie este urmărită pe
ecranul radiologic o Se fac radiografii, în diferite incidențe pe segmentele ce prezintă
interes din punct de vedere patologic, în primele 3-4 ore pentru intestinul subțire si la 24
ore pentru colon
o Oferă informații utile referitoare la funcționalitatea esofagului, stomacului,
intestinului, dar nu prezintă acuratețe în ceea ce priveşte morfologia segmentelor
examinate
2. Scop Explorator
contraindicații o Stabilirea diagnosticului în esofagite, ulcer gastroduodenal, stenoze, perforații,
diverticulită, tumori ale tubului digestiv
o Evidențierea varicelor esofagiene, herniei hiatale şi a refluxului gastroesofagian
288
Contraindicații o Hemoragii digestive recente și importante, perforațiile organelor
abdominale, ocluziile intestinale, fistulele digestive, bolnavii șocați și traumatizați,
femeile în perioada menstruală, femeile însărcinate
4. Materiale Substanța de contrast: sulfatul de bariu 150 g Recipient
necesare cu 100-250 ml apă;
Spatula/lingura de lemn pentru omogenizare

pacientului
îmbrăcat sumar
pentru examinare
▪ Întreruperea tratamentului cu preparate de bismut, calciu, fier, iod sau
cărbune timp de 2-3 zile înainte de examen, la recomandarea medicului
curant şi/sau gastroenterolog
▪ Respectarea unui regim alimentar fără reziduuri timp de 3 zile înainte de
examen:
o Se evită alimentele bogate în fibre vegetale, fructele crude sau uscate, semințele,
cerealele, brânza fermentată, sosurile
▪ Recomandarea unui regim alimentar ușor care să includă produse lactate
nefermentate, carne albă (peşte, pasăre), supă, ouă, pâine prăjită,
unt, biscuit, ceai
▪ Întreruperea alimentării cu o seară înainte de examinare ▪
Întreruperea fumatului cu 12 ore înainte de examinare
▪ Întreruperea alimentării și hidratării în ziua examinării
procedurii o Interpretează examinarea imagistică
o Pregătirea suspensiei de bariu prin adăugarea sulfatului de bariu 150 g
la 100-
150 ml apă și omogenizarea cu spatula /lingură de lemn o
Introducerea pacientului în sala de examinare radiologică
corespunzătoare
o Acordarea de ajutor pacientului la ingerarea suspensiei de bariu o
Efectuarea radiografiei abdominale o Acordarea de ajutor pacientului la
îmbrăcare o Spălarea mâinilor
către asistentul medical /tehnician dintr-o cameră alăturată
289
7. Supravegherea Transportul pacientului de la sala de investigație la salon

pacientului Pentru a urmări sub ecran evacuarea bariului din stomac, umplerea intestinului subțire și a
colonului, pacientul va reveni la serviciul de radiologie și se vor efectua radiografii
abdominale la 2, la 8 și la 24 de ore
Informarea pacientul că va putea să se alimenteze după 2 ore de la prima radiografie
abdominală
Informarea pacientul că va evacua scaune albicioase în intervalul de 1-3 zile după
examinare
Atenționarea pacientului că este posibilă constipația datorită ingestiei suspensiei de sulfat
de bariu
procedurii
9. Observații Examinarea stomacului se mai poate face şi prin metoda tranzitului baritat cu contrast
dublu o Ea se realizează, fie prin insuflarea de aer în stomac cu ajutorul unei sonde, fie
prin administrarea orală a unui amestec care generează gaze
o Amestecul gazogen utilizat este format din acid tartric şi bicarbonat de sodiu
G-4.3. Irigografia – clisma baritată

1. Definiție Irigografia (clisma baritată) este metoda de vizualizare ra diologică a colonului cu
ajutorul unei substanțe de contrast radiopace (sulfat de bariu)
2. Scop Explorator
contraindicații o În modificările anatomice ale colonului
o Poate evidenția polipi, dolicocolon, tumori
Contraindicații:
o Sarcină
o Cașexie
o Insuficiență circulatorie
o Abdomen acut
o Peritonite
o Tromboze
4. Materiale o Paravan
necesare o Muşama, aleză
o Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical
290
o Mănuși de unică utilizare
o Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile
medicale o Substanţă de contrast: sulfatul de bariu 300-500 g o Apă
caldă (35-37°C) 1000-1500 ml pentru adulți, o Irigator, tub de cauciuc
lung de 1,5-2 m și 10 mm diametru o Canulă rectală sterilă o Sonda
Strauss o Pompă de aer o Tăviţă renală o Bazinet
o Stativ pentru irigator o Vaselină pentru lubrifierea canulei o
Comprese sterile
5. Pregătirea • Pregătirea psihică o Identificarea pacientului o

pacientului Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și
a duratei o Obţinerea consimţământului, explicarea
modului de colaborare o Respectarea intimităţii prin
izolarea pacientului cu un paravan
• Pregătirea fizică o Evaluarea resurselor pacientului
pacientului
îmbrăcat sumar
examinare
▪ Întreruperea tratamentului cu preparate de bismut, calciu, fier, iod sau
cărbune timp de 2-3 zile înainte de examen, la recomandarea medicului
curant şi/sau gastroenterolog
▪ Respectarea unui regim alimentar fără reziduuri început cu de 3 zile
înaintea efectuării investigației(se elimină produsele integrale sau pe bază
de tărâțe)
▪ Ultima masă înaintea examinării este la ora 12,00. De laaceastă oră până
după examinare nu se mai consumă alimente, pacientul consumă doar
lichide( supe,compot,ceai)
o Evacuarea colonului prin efectuarea a 2 clisme evacuatorii (una cu o seară înainte
și cea de-a doua în dimineața examinării) sau prin administrarea de soluție
Fortrans în preziua examinării cu suprimarea alimentației
o Administrarea medicației purgative la indicația medicului începe cu 24 ore înaintea
examinăriii
o La pacienții anxioși se administrează medicație sedativă Prepararea soluției de
Fortrans: o Foarte important este ca după ultima masa ingerată să treacă minim 4
ore până se începe a se bea soluția de pregătire
o sunt necesare 4 plicuri de Fortrans. o Incepând cu ora 17 în ziua dinaintea
examinării, se beau în decurs de circa 4 ore – 4 litri de Fortrans (1plic/litru de apa),
într-un ritm cât mai constant. Ritmul lent, constant, previne balonarea abdominală,
greața și voma (aceasta din urmă nu este de dorit deoarece se pierde din substanța
activă). Dacă gustul soluției de pregătire este greu tolerabil se poate adauga zeamă
de lamâie, zahar și în general orice fel de lichide limpezi (ceaiuri, sucuri - fără pulpa
de fructe) In final, se elimină un scaun apos limpede. În cazuri rare, dacă scaunul
nu este apos, explorarea este dificil de efectuat și este bine de contactat asistenta sau
291
medicul endoscopist înainte ca pacientul să vina la explorare Explorarea se face
după ora 8:00.
6. Efectuarea • Medicul:
• Asistentul medical de la serviciul de radiologie:
292
o Spălarea mâinilor o Pregătirea materialelor o Pregătirea suspensiei de bariu
corespunzătoare
o Irigografia se efectuează în decubit dorsal și cuprinde trei etape succesive:
▪ Examenul în repleţie completă
• Se introduc retrograd 1-1,5 l de suspensie sulfat de bariu prin clismă
Examinatorul urmărește progresia substanţei de contrast în fiecare
segment al intestinului gros, schimbând poziţia bolnavului în raport cu
poziţia și flexurile pe care le face intestinul gros în abdomen
• Rectul şi sigmoidul se examinează în poziţii oblice şi/sau de profil,
flexurile colice se examinează în poziţii oblice pentru a putea fi bine
desfăşurate, înlăturându-se suprapunerile, iar transversul se vizualizează
mai bine în decubit dorsal
• Se urmărește coloana suspensiei baritate până la nivelul cecului
• Depășirea valvei ileocecale atrage de la sine opacifierea ileonului şi
mascarea sigmoidului şi a cecului
• Se efectuează radiografii ale fiecărui segment
▪ Examenul după evacuare (mucografie) După repleţie bolnavul evacuează
substanța de contrast și revine pentru efectuarea unei radiografii
•Lumenul intestinului gros se reduce și resturile de substanţă de contrast
rămân între pliurile de mucoasă
▪ Examenul cu insuflaţie (examen în dublu contrast, proba Fischer)
• După ce suspensia baritată a fost evacuată, se închide rectul cu sonda
Strauss, al cărei balon introdus în rect va fi umplut cu aer
• Se introduc apoi în colon 100 ml aer, cu o presiune moderată, sub control
radiologic Metoda cere precauţii, aerul sub presiune poate perfora
colonul modificat patologic
• Metoda permite vizualizarea mai bună a contururilor mucoasei colonului
o Acordarea de ajutor pacientului la îmbrăcare o Spălarea mâinilor
7. Supravegherea Transportul pacientului din sala de investigație la salon
pacientului Informarea pacientul că va evacua scaune albicioase în intervalul de 1-3 zile după
examinare
Atenționarea pacientului că este posibilă constipația datorită suspensiei de sulfat de bariu

procedurii
9. Observații În suspiciuni de perforații sau ocluzii se folosesc substanțe de contrast hidrosolubile
Pregătirea copiilor pentru examenul radiologie al colonului se va face după o pauză de
alimentaţie de 12 ore. Stomacul şi intestinele astfel golite nu mai necesită nici un purgativ.
Se va administra 400-500 g substanţă de contrast, conţinând 100-150 g sulfat de bariu și
canula rectală se va introduce la o adâncime de 5-10 cm
293
G-4.4. Colangiografia
1. Definiție Colangiografia este examinarea radiologică a veziculei biliare și a căilor biliare

extrahepatice, după administrarea unei substanțe de contrast pe cale intravenoasă
2. Scop Explorator
3. Indicații Indicații o Evidențierea poziției, mobilității, formei, volumului și evacuării veziculei
contraindicații biliare, iar în cazul colangiografiei, și asupra căilor biliare principale
o Litiaza biliară
Contraindicații o
Femeile însărcinate o
Insuficiență hepatică o
Hepatită în evoluție
o Intoleranță față de substanțele de contrast iodate o
Unele boli ale sângelui
Muşama, aleză
Substanța de contrast Pobilan 50%, Biligrafin o Medicamente pentru

prevenirea și combaterea reacțiilor adverse o Seringi sterile de 5
ml, 10 ml
o Ace sterile
o Catetere venoase periferice o Garou
Antiseptice pentru tegumente și mucoase: betadină, alcool sanitar
Mănuși sterile
Tampoane sterile
Tăviţă renală
Pansamente sterile

294
pacientului
îmbrăcat sumar
pentru examinare
examen:
▪ Recomandarea unui regim alimentar cu alimente grase (ouă, smântână,
unt cu pâine) pentru a favoriza golirea vezicii biliare, în preziua
examenului
▪ Întreruperea alimentării cu 12 ore înainte de examinare
▪ Întreruperea fumatului cu 12 ore înainte de examinare ▪ Întreruperea
alimentării și hidratării în ziua examinării
o Evacuarea colonului prin efectuarea a 2 clisme evacuatorii (cu 12 ore înainte și
cu 3 ore înaintea examinării)
Administrarea de cărbune medicinal 6-10 drajeuri, cu 10 ore înaintea examenului și
triferment, la recomandarea medicului, pentru absorbția gazelor colice care pot masca
imaginea colecistului o Administrarea în perfuzie a 250 ml ser fiziologic, cu 200 mg
hemisuccinat de hidrocortizon și 40 ml Pobilan 50%, la recomandarea medicului
6. Efectuarea • Medicul:
• Asistentul medical de la serviciul de radiologie: o Introducerea pacientului în sala de
examinare radiologică o Spălarea și dezinfectarea mâinilor o Pregătirea materialelor
corespunzătoare
▪ Efectuarea puncției venoase și administrarea lentă, în decurs de 10 minute,
a substanţei de contrast. La 10-20 minute după injectarea substanței de
contrast, aceasta opacifiază coledocul, iar la 30-60 minute devine vizibilă și
vezicula biliară
o Aplicarea unui pansament la locul puncției venoase
▪ Realizarea clișeelor radiologice la intervale scurte de 15 minute, dată fiind
eliminarea rapidă a substanței de contrast
radiologică
spălarea mâinilor
• Pe toată perioada procedurii pacientul trebuie să rămână nemișcat și va fi supravegheat de
• Se va comunica cu pacientul prin intermediul unui speaker pentru susținerea psihică a
295
7. Supravegherea • Transportul pacientului din sala de investigație la salon

pacientului • Pacientul poate părăsi imediat serviciul de radiologie
procedurii
10. Observații • Colangiografia se efectuează de către medic în laboratorul de radiologie, în condiții de
asepsie și antisepsie
• În timpul procedurii, pacientul nu va resimți durere, va rămâne conștient și poate comunica
cu medicul
• Dacă nu se evidențiază căile biliare, la 40 minute după administrarea intravenoasă a
substanței de contrast, se administrează 2-3 linguri sirop de codeine 2% într-o singură doză
G-4.5. Examinarea ecografică a organelor digestive
1. Definiție Ecografia (Ultrasonografia) este examinarea neinvazivă realizată cu ajutorul

ultrasunetelor pentru vizualizarea structurilor din țesuturile moi, prin înregistrarea
reflectării undelor sonore îndreptate către țesuturi
2. Scop Explorator
296
8. Indicații, Indicații o Vizualizarea în timp real a organelor abdominale (ficat, vezică biliară şi
Avantaje, canalele biliare, pancreas)
3. Dezavantaje
o Evaluarea motilității unor organe, a formei, dimensiunilor, poziției o

Evaluarea unor structuri slab vizualizate radiologic sau inaccesibile
Avantaje:
Dezavantaje:
o Nu pot fi examinate structurile pline cu aer (intestin) o La pacienții obezi undele
ultrasonore sunt atenuate o Gazele se pot interpune în faţă fluxului undelor
o Nu se utilizează pe zonele cu piele lezată (gelul se aplică numai pe piele integră)
o Necesită imobilizarea copiilor
o Unele examene necesită post alimentar şi întreruperea fumatului
Muşama, aleză
Gel ecografic
Prosop de hârtie
Ecograf

alergiile la latex
la așezarea pacientului în poziția necesară
o Post alimentar (inclusiv băuturi acidulate și cafea) cu cel puțin 6 ore înainte de
investigație, astfel ca stomacul să fie gol și conținutul gazos intestinal să fie redus,
permițând vizualizarea adecvată
o Cu 24 de ore înaintea examinării nu se vor consuma dulciuri sau alimente care
pot fermenta (fructe, lapte), iar cina din ziua precedentă trebuie să fie ușoară și
servită cel târziu la ora 19:00
o Poziționarea pacientului în funcţie de organul vizat, de obicei decubit dorsal
(prezenţa gazelor şi bariului în abdomen distorsionează imaginea)
297
6. Efectuarea Ecografia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical Medicul:
Asistentul medical:
corespunzătoare
o Aplicarea gelului ecografic
Ecografia abdominală permite vizualizarea structurilor și organelor abdominale: aortei
abdominale, ficatului, vezicii biliare şi căilor biliare, pancreasului, rinichilor, ureterelor şi

vezicii urinare
Ecografia de rect permite evaluarea rectului şi țesutului perirectal o Efectuarea unei
clisme evacuatorii cu aproximativ o oră înainte (prezența materiilor fecale poate
altera vizualizarea)
o Poziționarea în decubit lateral stâng sau decubit dorsal
procedurii
G-5 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI RENAL
G-5.1. Radiografia renală simplă
1. Definiție Examinarea radiologică a aparatului renal reprezintă examinarea cu raze X a rinichilor

și a căilor urinare
Radiografia renală simplă constă în expunerea bolnavului la raze X și fixarea imaginii
furnizate de ecranul radioscopic pe un film special, de diferite dimensiuni
2. Metode de Radiografia renală simplă
examinare Radiografia de tract urinar cu substanţă de contrast (urografia) Pielografia
radiologică retrogradă
Cistografia
3. Scop Explorator
4. Indicații Indicații o Evidențierea conturului rinichilor, cavităților pielocaliceale, a căilor urinare,
contraindicații prezenţa calculilor radiopaci sau radiotransparenţi, a tumorilor
o Stabilirea diagnosticului în malformațiile congenitale, boala chistică renală
Contraindicații:
o Nerecomandate femeilor însărcinate
298
5. Materiale Cărbune mineral Ulei
necesare de ricin
Materiale pentru clisma evacuatorie

pacientului
îmbrăcat sumar
pentru examinare
examen:
▪ Recomandarea unui regim alimentar cu produse lactate nefermentate,
carne albă (pește, pasăre), supă, ouă, pâine prăjită, unt, biscuiți, ceai cu 2-
3 zile înainte
▪ Recomandarea unui regim alimentar hidric cu o zi înainte
▪ Întreruperea alimentării cu 12 ore înainte de examinare
▪ Întreruperea fumatului cu 12 ore înainte de examinare
Administrarea de cărbune medicinal 6-10 drajeuri, cu 2 zile înaintea examenului și
triferment 2 tb de 3 ori pe zi, la recomandarea medicului, pentru absorbția gazelor colice
care pot masca imaginea colecistului
Administrarea a 2 linguri ulei de ricin (sau alt purgativ) în seara dinaintea examenului, la
recomandare medicului
Efectuarea unei clisme evacuatoare în dimineața examinării
Recomandarea pacientului să-şi golească vezica înaintea examinării
7. Efectuarea Radiografia renală simplă este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent
procedurii medical de la serviciul de radiologie
Medicul:
o Interpretarea examinării imagistice
corespunzătoare
o Supravegherea pacientului în timpul investigației o Acordarea de ajutor
299
8. Supravegherea Transportul pacientului din sala de investigație la salon Pacientul

pacientului nu necesită o supraveghere atentă
Poate părăsi imediat serviciul de radiologie

procedurii
G-5.2. Pielografia retrogradă
1. Definiție Pielografia retrogradă este examinarea radiologică a rinichilor și a căilor urinare,

executată cu substanță de contrast administrată prin cateter ureteral, sub controlul
cistoscopului
2. Scop Explorator
3. Indicații Indicații o Examinarea radiologică a ureterelor pacienților la care urografia este
contraindicații contraindicată
o Suspiciune de obstrucţie o
Rinichi nefuncţional
Contraindicații o Intoleranță la iod o
Insuficiență renală o Insuficiență
hepatică o Afecțiuni cardiace grave
o Hipertiroidismul o Femeile în
perioada menstruală
o Femeile însărcinate
necesare Tavă sau cărucior pentru tratamente o
Substanța de contrast: odiston 30%
o Medicamente pentru prevenirea și combaterea reacțiilor adverse
o Medicamente anestezice: gel uretral lubrifiant cu lidocaină pentru anestezie
locală
o Câmpuri sterile o Tampoane sterile
o Seringi sterile de 5 ml, 10 ml, 20 ml
o Ace sterile o Mănuşi sterile
Antiseptice pentru tegumente și mucoase: betadină, alcool sanitar
Muşama, aleză o Ser

fiziologic 200 ml o
Pense sterile
300
o Sonde ureterale radioopace lungi de 60-70 cm o
Sonde vezicale sterile
2 tăviţe renale
Materiale pentru igiena organelor genitale ale pacientului

pacientului
îmbrăcat sumar
pentru examinare
Respectarea unui regim alimentar fără reziduuri timp de 3 zile înainte de examen:
Recomandarea unui regim alimentar cu produse lactate nefermentate, carne albă (pește,
pasăre), supă, ouă, pâine prăjită, unt, biscuiți, ceai cu 2-3 zile înainte o Recomandarea
unui regim alimentar hidric cu o zi înainte o Întreruperea alimentării cu 12 ore înainte de
examinare o Întreruperea fumatului cu 12 ore înainte de examinare
Administrarea de cărbune medicinal 6-10 drajeuri, cu 2 zile înaintea examenului și
triferment 2 tb de 3 ori pe zi, la recomandarea medicului, pentru absorbția gazelor colice
care pot masca imaginea calculilor renali
Administrarea a 2 linguri ulei de ricin (sau alt purgativ) în seara dinaintea examenului, la
recomandare medicului
Efectuarea unei clisme evacuatoare în dimineața examinării
Recomandarea pacientului să-şi golească vezica înaintea examinării

o Întreruperea tratamentului anticoagulant (de tipul sintrom, trombostop, heparină)
sau antiagregant plachetar (aspirină, plavix, trombex) sau ajustare dozelor, cu
câteva zile înainte de procedură, la recomandarea medicului curant şi/sau
cardiolog
6. Efectuarea Pielografia se efectuează de către medic în laboratorul de radiologie, în condiții de
procedurii asepsie și antisepsie, ajutat de un asistent medical
301
Cistoscopia diagnostică poate fi efectuată sub anestezie locală, mai ales în situația
folosirii cistoscopului flexibil o În timpul procedurii, pacientul nu va resimți durere, va
rămâne conștient și poate comunica cu medicul
Medicul:
o Efectuarea cistoscopiei
o Introducerea, sub controlul cistoscopului, a 5-10 ml substanţă de contrast ușor
încălzită pentru fiecare ureter
o Introducerea soluției se face cu presiune moderată, pacientul fiind supravegheat
o Recuperarea unei părţi din substanța de contrast prin aspirare o Interpretarea
examinării imagistice
o Introducerea pacientului în sala de examinare radiologică o Spălarea și
corespunzătoare
o Acordarea de ajutor medicului la efectuarea cistoscopiei și pielografiei o
Efectuarea de clișee radiologice după 5 minute de la introducerea substanţei de
contrast
radiologică
spălarea mâinilor
către asistentul medical/tehnician dintr-o cameră alăturată
7. Supravegherea Transportul pacientului din sala de investigație la salon Așezarea

pacientului pacientului într-o poziţie comodă în pat
Supravegherea funcțiilor vitale timp de 2 ore
Recomandarea consumului crescut de lichide în primele 1-2 zile
Anunţarea medicului dacă:

o Urina este roșie și conține cheaguri de sânge după mai multe urinări
o Dacă pacientul nu urinează în ultimele 8 ore o Dacă prezintă febră,
frisoane sau dureri abdominale o Dacă urinează frecvent cantități mici
de urină
procedurii
incidente și Hemoragie
accidente Infecție urinară
302
Complicații datorate anesteziei
Tromboză venoasă profundă
Alergie la substanța de contrast sau unele medicamente
10. Observații Atenționarea pacientului că poate prezenta: urinări frecvente și disurie câteva ore după
examinare și o ușoară sângerare în ziua examinării
G-5.3. Cistografia
1. Definiție Cistografia (cisto-uretrografia micțională) este examinarea radiologică a vezicii urinare

și uretrei, după administrarea unei substanțe de contrast o Acest examen se practică în 2
variante:
▪ Cistografia prin urografie intravenoasă se efectuează prin opacifierea
vezicii cu produsul de contrast injectat pe cale venoasă
▪ Cistografia pe cale retrogradă, în care substanța de contrast este
administrată în vezică prin cateterism
2. Scop Explorator
3. Indicații Indicații o Stabilirea diagnosticului în litiaza urinară, tumori, polipi
contraindicații vezicali o Existența unui reflux al urinei către rinichi în cursul
micțiunii
Contraindicații o Intoleranță la iod o
Insuficiență renală o Afecțiuni
cardiace grave o Hipertiroidism o
Femeile în perioada menstruală o
Femeile însărcinate
4. Efectuarea 1. Cistografia prin urografie intravenoasă

procedurii a. Procedura este identică ca la urografie
2. Cistografia pe cale retrogradă
a. Procedura este identică ca la pielografia retrogradă
5. Observații Clișeele radiologice sunt realizate în timp ce vezica urinară se umple în timpul micțiunii
sau după micțiune
G-5.4. Scintigrafia renală
1. Definiție Scintigrafia renală este o metodă de investigare a funcției renale alături de urografie, față
de care prezintă câteva avantaje:
o Este ușor de realizat
o Oferă informații atât despre funcționarea rinichilor cât și despre anatomia lor
chiar și la nou-născut
o Radiofarmaceuticele utilizate nu au efecte sistemice și nu determină apariția
alergiilor
o Poate fi repetată ori de cate ori este nevoie
303
2. Indicații Se poate realiza atât dinamic, cât și static cu multiple indicații:
• Evaluarea malformațiilor renale înainte și după intervenția chirurgicală
corectivă
• Obstrucții ale tractului urinar
• Studierea funcției renale la nivelul fiecărui rinichi în caz de uropatie uni- sau
bilaterală
• Transplant renal
• Identificarea cicatricilor
• Aprecierea extinderii cicatricilor după infecții acute
3. Observații Se recomandă ca pacientul să bea 2 pahare de lichid.cu 0,5-1 oră înainte de investigație
G-5.5. Examinarea ecografică renală
1. Definiție Ecografia (Ultrasonografia) este examinarea neinvazivă realizată cu ajutorul

ultrasunetelor pentru vizualizarea structurilor din țesuturile moi, prin înregistrarea
reflectării undelor sonore îndreptate către țesuturi
2. Scop Explorator
3. Indicații, Indicații o Vizualizarea în timp real a rinichilor, ureterelor, vezici urinare
Avantaje, o Evaluarea motilității unor organe, a formei, dimensiunilor, poziției o
Dezavantaje Evaluarea unor structuri slab vizualizate radiologic sau inaccesibile
Avantaje:
Dezavantaje:
o La pacienții obezi undele ultrasonore sunt atenuate o Gazele se pot
interpune în faţă fluxului undelor
o Nu se utilizează pe zonele cu piele lezată (gelul se aplică numai pe
piele integră) o Necesită imobilizarea copiilor
Muşama, aleză
Gel ecografic
Prosop de hârtie
Ecograf
304
alergiile la latex
la așezarea pacientului în poziția necesară o Pentru ecografia
abdominală:
Post alimentar (inclusiv băuturi acidulate și cafea) cu cel puțin 6 ore înainte de investigație,
astfel ca stomacul să fie gol și conținutul gazos intestinal să fie redus, permițând
vizualizarea adecvată
Recomandarea, cu 24 ore înaintea examinării, să nu consume dulciuri sau alimente care
pot fermenta (fructe, lapte), iar cina din ziua precedentă trebuie să fie ușoară și să nu fie
servită mai târziu de ora 19:00
Poziționarea pacientului în funcţie de organul vizat, de obicei decubit dorsal (prezenţa
gazelor şi bariului în abdomen distorsionează imaginea) o Pentru ecografia pelvină
▪ Recomandarea consumului a 500 ml de apă plată într-un interval de 30
minute, cu o oră înainte de investigație
▪ Pacientul să nu urineze în acest interval chiar dacă există această senzație,
astfel vezica urinară va fi plină și va permite vizualizarea optimă a
structurilor învecinate (prostată)
▪ O vezică urinară parțial umplută poate să nu permită vizualizarea unor mici
detalii de perete (polipi, cancer vezical incipient)
▪ Uneori este necesară examinarea ecografică și după golirea vezicii urinare o
Pentru ecografia de prostată
▪ Efectuarea unei clisme evacuatorii cu aproximativ o oră înainte (prezența
materiilor fecale poate altera vizualizarea)
▪ Poziționarea în decubit lateral stâng sau decubit dorsal
6. Efectuarea Ecografia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical Medicul:
Asistentul medical:
corespunzătoare
o Aplicarea gelului ecografic
Ecografia abdominală permite vizualizarea structurilor și organelor abdominale:
rinichilor, ureterelor şi vezicii urinare
Ecografia pelvină permite vizualizarea organe de la nivelul pelvisului: vezică urinară,
prostată (la bărbați)
Ecografia de prostată la bărbați permite evaluarea prostatei, veziculelor seminale
305
procedurii
G-6 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A SISTEMULUI NERVOS
G-6.1. Radiografia craniană simplă
1. Definiție Examinarea radiologică a sistemului nervos reprezintă examinarea cu raze x a

encefalului, măduvei spinării, nervilor spinali și cranieni
2. Responsabilități Personalul medical care lucrează în laboratorul de radiologie cunoaște și respectă
3. Scop Explorator
4. Contraindicații Indicații o Vizualizarea structurilor cerebrale șu
osoase o Tumori cerebrale sau
neuromeningiene
o Înaintea unei intervenții chirurgicale intrarahidiene, pentru a-l ghida pe chirurg
Contraindicații:
o Examinare nerecomandată femeilor însărcinate
o Îndepărtarea bijuteriilor sau obiectelor metalice de pe și din jurul capului /
corpului pacientului
pentru examinare
6. Efectuarea Se execută o radiografie de craniu - față și profil Medicul
procedurii interpretează examinarea imagistică
pacientului
notarea
procedurii
306
9. Observații Metode de examinare
radiologică o Radiografia simplă
o Radiografia cu substanţă de
contrast o Mielografia
G-6.2. Radiografia cu substanță de contrast
1. Definiție Examinarea radiologică a sistemului nervos reprezintă examinarea cu raze x a

encefalului, măduvei spinării, nervilor spinali și cranieni
Radiografia de craniu se poate face și cu substanță de contrast administrată parenteral
2. Indicații Indicații o Vizualizarea structurilor cerebrale

contraindicații o Tumori cerebrale sau neuromeningiene
o Înaintea unei intervenții chirurgicale intrarahidiene, pentru a-l ghida pe chirurg
Contraindicații:
Muşama, aleză
Substanța de contrast iodată hidrosolubilă
Tampoane sterile
Pansamente sterile
Câmpuri sterile
Ace sterile
Tăviţă renală
Mănuși sterile

307
Pregătirea fizică o În cazul investigațiilor cu substanțe
de contrast:
▪ Întreruperea tratamentului anticoagulant (de tipul sintrom, trombostop,
heparină) sau antiagregant plachetar (aspirină, plavix, trombex) sau
ajustare dozelor, cu câteva zile înainte de procedură, la recomandarea
medicului curant şi/sau cardiolog
pacientului
Efectuarea asepsiei tegumentului o Administrarea substanței de contrast o
Interpretarea examinării imagistice
Asistentul medical din serviciul de radiologie:
o Introducerea pacientului în sala de examinare radiologică o Spălarea și

corespunzătoare pentru puncția rahidiană
o Aplicarea unui pansament steril la locul puncției rahidiene o Servirea
medicului cu echipament steril, materiale, instrumente
corespunzătoare pentru investigație
• Efectuarea de radiografii
radiologică
spălarea mâinilor
• Pe toată perioada procedurii pacientul trebuie să rămână nemișcat și va fi supravegheat
pacientului
notarea
procedurii
8. Complicații, • Cefalee
incidente și • Alergie la substanța de contrast sau unele medicamente
accidente
308
9. Observații • Introducerea IRM-ul și a CT-ului, investigații de înaltă performanță și precizie, a făcut ca
această metodă de examinare să fie din ce în ce mai puțin utilizată
• Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de disconfort la injectarea substanței
de contrast
substanței de contrast în primele 24 de ore
G-6.3. Mielografia
1. Definiție Mielografia este o metodă radiologică de investigare a măduvei spinării, a rădăcinilor

nervilor cranieni și spinali și a meningelui, prin injectarea în spaţiul subarahnoidian a
unei substanțe de contrast iodate hidrosolubile, urmată de efectuarea de radiografii
2. Indicații Indicații o Vizualizarea structurilor vertebrale şi paravertebrale lombare (vertebre,
contraindicații discuri intervertebrale, ligamente musculare, măduva spinării) în diferite sindroame
neurologice
o Tumori cerebrale sau neuromeningiene
o Înaintea unei intervenții chirurgicale intrarahidiene, pentru a-l ghida pe
chirurg
Contraindicații:
Muşama, aleză
• Substanța de contrast iodată hidrosolubilă

• Medicamente pentru prevenirea și combaterea reacțiilor adverse
• Antiseptic pentru tegumente și mucoase: betadină
• Tampoane sterile
• Pansamente sterile
• Câmpuri sterile
• Seringi sterile de 5 ml, 10 ml
• Ace sterile
• Materiale și instrumente pentru puncție rahidiană
• Tăviţă renală
• Mănuși sterile
• Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical
• Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
309
4. Pregătirea • Pregătirea psihică o Identificarea pacientului o Explicarea scopului, a modului de
pacientului derulare a procedurii și a duratei o Obţinerea consimţământului, explicarea modului
de colaborare o Respectarea intimităţii prin izolarea pacientului cu un paravan
• Pregătirea fizică
o În cazul investigațiilor cu substanțe de contrast:
▪ Întreruperea tratamentului anticoagulant (de tipul sintrom, trombostop,
heparină) sau antiagregant plachetar (aspirină, plavix, trombex) sau
ajustare dozelor, cu câteva zile înainte de procedură, la recomandarea
medicului curant şi /sau cardiolog
pacientului
• Puncția rahidiană se efectuează de către medic, în condiții sterile și sub anestezie
locală. În timpul procedurii, pacientul nu va resimți durere, va rămâne conștient și poate
comunica cu medicul
5. Efectuarea • Medicul: o Spălarea chirurgicală a mâinilor
procedurii o Îmbrăcarea echipamentului steril de protecție (halat, bonetă, mască, mănuși) o
o Puncționarea rahidiană, introducerea substanței de contrast iodate prin acul de
puncţie şi îndepărtarea acului
o Interpretarea examinării imagistice
o Discutarea cu pacientul a rezultatului examinării imagistice Asistentul
medical din serviciul de radiologie: o Introducerea pacientului în sala de
examinare radiologică o Spălarea și dezinfectarea mâinilor o Pregătirea
materialelor
corespunzătoare pentru puncția rahidiană
o Aplicarea unui pansament steril la locul puncției rahidiene
o Servirea medicului cu echipament steril, cu anestezic, materiale, instrumente o
Acordarea de ajutor pacientului la dezbrăcare și adoptarea poziției
corespunzătoare pentru investigație
• Efectuarea de radiografii
radiologică
o Acordarea de ajutor pacientului la îmbrăcare o
Îndepărtarea mănușilor și spălarea mâinilor
• Pe toată perioada procedurii pacientul trebuie să rămână nemișcat și va fi supravegheat
pacientului
310
notarea
procedurii
8. Complicații, • Cefalee
incidente și • Echimoze sau hematoame la locul de puncție
accidente • Infecție și durere la locul de puncție
• Alergie la substanța de contrast sau unele medicamente
9. Observații • Introducerea IRM-ul și a CT-ului, investigații de înaltă performanță și precizie, a făcut ca
această metodă de examinare să fie din ce în ce mai puțin utilizată
• Atenționarea pacientului că poate resimți o senzație de disconfort la injectarea substanței
de contrast
substanței de contrast în primele 24 de ore
G-7 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI GENITAL
G-7.1. Mamografia
1. Definiție Mamografia este examinarea convențională (cu raze x) a sânilor o Este una din cele mai
utilizate şi comune metode de investigație imagistică practicate în medicina curentă
2. Scop Explorator
3. Indicații Indicații o Obţinerea imaginilor structurii anatomice a sânului, în vederea
contraindicații diagnosticării cu acuratețe a afecţiunilor mamare
o Evaluarea comparativă în cazul pacientelor cu istoric cunoscut de malignitate,
fie pentru evaluarea sânului restant, în cazul intervențiilor conservatoare, fie
pentru urmărirea sânului contralateral în cazul unei mastectomii
o Procedura de screening valoroasă, care poate detecta cancerul mamar într-un
stadiu incipient, chiar cu 2 ani înainte ca un nodul să poată fi palpat
▪ Majoritatea țărilor europene și S.U.A. Au programe de screening pentru
cancerul de sân. Acestea se adresează femeilor cu vârsta cuprinsă între
50 și 70 ani și constau într-o examinare mamografică, efectuată la
interval de 2 ani.
▪ Există încă dezbateri în privința rolului screening-ului pentru femeile cu
vârsta între 40 și 49 de ani.
▪ Recomandarea actuală este de a particulariza indicația în funcție de
antecedentele familiale ale fiecărei femei din acest grup de vârstă
▪ Nu există date certe privind beneficiul screening-ului peste vârsta de 74
de ani
Recomandările american cancer society (2015) sunt:
o Screening mamografic, începând cu vârsta de 45 ani, cu examinare anuală
până la 55 ani
o Evaluare mamografică la 2 ani interval după vârsta de 55 de ani
▪ În cazul pacientelor care au avut un cancer de sân, mamografiile se
efectuează anual 5 până la 10 ani postoperator
311
Examene mamografice pot fi efectuate și bărbaților, în scop diagnostic, pentru
caracterizarea atât a leziunilor benigne, cât și maligne
Contraindicații o Sarcină sau suspiciune
de sarcină
4. Materiale Nu sunt necesare
necesare
o Explicarea modului de colaborare, obţinerea consimţământului o
Respectarea intimităţii prin izolarea pacientei cu un paravan
Pregătirea fizică o La femeile care prezintă menstruație se recomandă efectuarea
examenului în zile 8-12 ale ciclului menstrual, când sânii sunt mai puțin sensibili și
nu există riscul de apariție a unei sarcini
▪ La femeile cu sâni foarte sensibili se recomandă, administrarea de
paracetamol sau ibuprofen cu o oră înainte de investigație
o Evitarea consumului de produse pe bază de cofeină cu 2 zile înainte de
mamografie
o Evitarea utilizării de deodorante, pudre, loțiuni, parfumuri sau creme la nivelul
sânilor sau axilei
pacientului
o Evaluarea resurselor pacientei o Dezbrăcarea părții superioare a corpului
o Acordarea de ajutor pacientei în adoptarea poziției recomandate de medic pentru
examinare
6. Efectuarea Mamografia este interpretată de către medic și efectuată de către un asistent medical de
procedurii la serviciul de radiologie
Medicul o Interpretarea
radiografiilor
o Introducerea pacientei în sala de examinare radiologică
corespunzătoare
▪ Fiecare sân va fi examinat radiografic separat și se va cere pacientei să
fie în apnee pentru câteva secunde în timp ce se realizează fiecare
radiografie
▪ Pentru unele radiografii, sânul va fi comprimat pentru scurt timp între
doua plăci din material plastic radiotransparent
o Supravegherea pacientei în timpul procedurii o Acordarea de ajutor pacientei
la îmbrăcare
Pe toată perioada procedurii pacienta vă rămâne nemișcată și va fi supravegheată de către
asistentul medical dintr-o cameră alăturată
Se va comunica cu pacienta prin intermediul unui speaker pentru susținerea psihică a
o Îndepărtarea mănuşilor și spălarea mâinilor
312
7. Supravegherea Îmbrăcarea pacientei
pacientului
notarea Notarea în dosarul de îngrijire: simptomele pacientei
procedurii
9. Observații Atenționarea pacientei că poate prezenta disconfort în timpul mamografiei, în funcție
de dimensiunea sânilor și de sensibilitatea lor
Examenul mamografic se adresează și femeilor cu implante o Acestea trebuie să
informeze despre acest aspect pentru alegerea protocolului de examinare
adecvat
G-7.2. Histerosalpingografia
1. Definiție Histerosalpingografia este examinarea radioscopică a canalului endocervical, a cavității

uterine şi a trompelor după injectarea pe cale intracervicală a unei substanțe radioopace
2. Scop Explorator
3. Indicații Indicații o Studierea permeabilității trompelor
contraindicații uterine
o Verificarea reușitei intervenției chirurgicale după intervenții plastice pentru
restabilirea permeabilității trompelor uterine
o Decelarea unor anomalii uterine sau tubare, precizarea sediului şi gradului
obstrucției
o În sângerarea internă se pot diagnostica polipi endometriali, fibroame uterine,
cancerul de endometru, endometrioza
Contraindicații o Procese inflamatorii de
orice cauză o Hemoragii uterine
abundente o Sarcină sau suspiciune de
sarcină o Alergie la iod
Câmpuri sterile
Muşama, aleză
Tampoane sterile
Specul sau valve vaginale sterile
313
Pensă pentru col sterilă
Tăviţă renală
Trusă sterilă cu dilatatoare de col uterin Hegar
Salpingograf (aparat Schultz)
Substanţă de contrast radioopacă: odiston, Ultravist
Medicamente sedative, seringi pentru administrare (dacă este cazul)
Tampoane vulvare
Mănuşi sterile

o Explicarea modului de colaborare, obţinerea consimţământului o
examenului în zile 8-12 ale ciclului menstrual
o La femeile în menopauză se recomandă, de către medic, administrarea de
Etinilestadiol cu 8-10 zile înaintea examenului pentru a ușura dilatarea colului o
Evaluarea resurselor pacientei o Evacuarea vezicii urinare

o Acordarea de ajutor la așezarea pacientei în poziție ginecologică, pe masa
ginecologică
6. Efectuarea Histerosalpingografia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical o
procedurii Histerosalpingografia se poate efectua cu anestezie locală
314
Medicul:
o Introducerea valvelor vaginale /speculului vaginal în interiorul vaginului o
Introducerea pensei de col în vagin și fixarea ei pe colul uterin o Vizualizarea
colului uterin
o Aplicarea unui antiseptic la nivelul colului uterin o Efectuarea anesteziei
locale o Dilatarea colului uterin cu dilatatoare Hegar (nu este întotdeauna
necesară) o Introducerea canulei histrosalpingografului în canalul cervical și
injectarea lentă a substanței de contrast prin uter în trompe și peritoneu
o Retragerea histrosalpingografului o Îndepărtarea pensei de pe colul uterin
o Îndepărtarea valvelor vaginale /speculului vaginal prin retragerea din vagin
Asistentul medical:
o Însoțirea pacientei la serviciul radiologie pentru efectuarea unei radiografii simple
a bazinului, fără substanțe de contrast
o Servirea medicului cu mănuși sterile, cu anestezic, cu seringi, cu instrumente
o Menținerea valvelor vaginale/speculului vaginal în vagin în timpul procedurii
o Supravegherea pacientei în timpul procedurii o Aplicarea unui tampon la
nivelul vulvei o Acordarea de ajutor pacientei la coborârea de pe masa
ginecologică o Efectuarea mai multor radiografii ale bazinului:
▪ Un clișeu de umplere
▪ Un clișeu de umplere completă
▪ Un clișeu lateral
▪ Un clișeu de control la 15-20 minute de la injectarea substanței de
contrast
Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacienta pentru susținerea psihică a
spălarea mâinilor o Aerisirea salonului
pacientului Așezarea pacientei într-o poziţie comodă în pat

notarea Notarea în dosarul de îngrijire: simptomele pacientei
procedurii
9. Complicații, Lipotimia (la pacientele anxioase) Lezarea
incidente și colului uterin
accidente Sângerare abundentă și prelungită
Infecția uterină
315
Durerea abdominală accentuată
Perforația uterină
Alergie la substanța de contrast sau unele medicamente
10. Observații Atenționarea pacientei că poate prezenta:

o Dureri sub formă de crampe o O
ușoară sângerare 1-2 zile
Anunţarea medicului în caz de sângerare importantă, asociată cu febră şi dureri
abdominale
G-8. EXPLORAREA IMAGISTICĂ A GLANDELOR ENDOCRINE

Scintigrafia tiroidiană
1. Definiție Scintigrafia tiroidiană este utilizată cel mai frecvent pentru a face un bilanț complet si
complex al funcției tiroidiene în corelare cu dozările hormonale și ecografia tiroidiană:
o Diagnosticarea cancerului tiroidian
o Evaluarea cancerelor tiroidiene înainte și după tratament
o Investigarea complexă a nodulilor tiroidieni identificați
ecografic o Diagnosticul hiperfuncției tiroidiene o
Diagnosticarea hipofuncției tiroidiene
2. Pregătirea Înainte cu 3-4 săptămâni de investigație se exclud:
pacientului o Preparatele care blochează glanda tiroidă (preparate de iod, sedative,
valeriană, L-thyroxin, cordaron ș.a.)
o Substanțele de contrast o Alimentele care conțin iod

Procedură ENDOSCOPICE
H
H-1. Artroscopia
1. Definiție Artroscopia este vizualizarea cavităților articulare și tratarea unor afecțiuni articulare,
cu ajutorul unui aparat denumit artroscop. Frecvent, astroscopia este folosită pentru
examinarea genunchiul şi umărului şi mai rar în cazul șoldului, gleznei, pumnului,
cotului sau articulației temporo-mandibulare
2. Scop Explorator:
o Stabilirea diagnosticului în poliartrita reumatoidă, boala artrozică, afecţiuni ale
meniscului, chisturi, sinovită
Terapeutic o Efectuarea unor proceduri
chirurgicale: ▪ Eliminare de menisc sau
pinteni osoşi
▪ Reparare de ligamente
316
▪ Biopsie
Muşama, aleză
Tampoane sterile
Pansament steril
Ace sterile
Tăviță renală
Artroscop cu anexe
Trusă chirurgicală
Material pentru sutură
Mănuşi sterile
Recipient pentru material biologic recoltat prin biopsie

Pregătirea fizică o Recomandare să nu consume alimente sau lichide cu 8 ore înainte
de
investigație
o Evaluarea resurselor pacientului o Dezbrăcarea regiunii care
urmează a fi investigată
o Acordarea de ajutor la așezarea în poziția recomandată, pe
masa de operație o Efectuarea unei spălături vaginale
5. Efectuarea Artroscopia este efectuată de către medic, în sala de operație, ajutat de către un asistent
procedurii medical
Artroscopia se poate efectua cu anestezie locală, regională sau generală.
Intervențiile operatorii artroscopice se realizează sub anestezie regională sau generală, dar
artroscopia diagnostică poate fi efectuată sub anestezie locală
317
Medicul:
o Îmbrăcarea mănuşilor sterile o
Efectuarea anesteziei locale o Efectuarea
inciziilor o Efectuarea artroscopiei
o Recoltare de material biologic prin
biopsie o Sutura inciziilor o Aplicarea
unui pansament la nivelul articulației
Asistentul medical:
corespunzătoare
o Servirea medicului cu mănuși sterile, cu anestezic, cu seringi, cu instrumente o
o Supravegherea pacientului în timpul artroscopiei
o Acordarea de ajutor pacientului la coborârea de pe masa de operație o
Asigurarea transportului din sala de operație la salon, cu patul mobil
pacientului Aşezarea pacientului într-o poziţie comodă în pat
Observarea semnelor de infecție (febră, tumefacție, durere intensă, eritemul, scurgerea

în continuare a lichidului prin incizie)
7. Evaluarea Notarea procedurii în dosarul de îngrijire
şi Notarea în dosarul de îngrijire: simptomele pacientului
notarea
procedurii
8. Complicații, o Durere
incidente și o Leziuni intraarticulare
accidente o Hemoragie intraarticulară
o Infecție
o Complicații datorate anesteziei
o Tromboză venoasă profundă
9. Observații Atenționarea pacientului că poate prezenta dureri câteva zile și că poate apărea tumefacția
articulației
Recomandări pentru pacient:
o Poziționarea cu membrul inferior va fi mai sus o
Evitarea flectarea genunchiului câteva zile
o Aplicarea de gheață, comprese reci pentru reducerea
edemului o Folosirea mijloacelor de sprijin (baston, cârje)
când se deplasează
318
Anunţarea medicului dacă durerea este intensă, articulația se înroșește, tumefacția este
accentuată său apare febra
Prezentarea la medic pentru suprimarea firelor de sutură după 7-10 zile
H-2. Fibrobronhoscopia
1. Definiție Fibrobronhoscopia reprezintă manevra medicală care permite vizualizarea directă a
mucoasei laringiene și traheo-bronșice, cu ajutorul fibroscopului flexibil.
• Este o investigație de competența medicului, care va fi asistat pe timpul realizării
investigației de către asistentul medical de la sala de endoscopie.
• Asistenta de salon va trebui să pregătească pacientul pentru investigație, să îl
însoțească până la sala de endoscopie, apoi să îl conducă înapoi la salon după
realizarea endoscopiei și să îl supravegheze pentru a sesiza eventualele
complicații ce ar putea să apară
2. Scop Explorator
Terapeutic
3. Indicații Indicațiile fibroscopiei sunt foarte largi, acoperind aproape toată patologia
pulmonară:
contraindicații o Indicații diagnostice:
▪ Pneumonie recurentă sau persistentă
▪ Tuse persistentă, wheezing, stridor, disfonie
▪ Hemoptizie
▪ Suspiciune de fistulă bronhopleurală
▪ Aspecte radiologice anormale: adenopatie hilară
sau mediastinală, atelectazii, ascensionarea
diafragmului
▪ Pneumopatii interstițiale difuze
▪ Evaluarea leziunilor posttraumatice ale căilor
aeriene ▪ Evaluarea si supravegherea
transplantului pulmonar ▪ Stadializarea
cancerului pulmonar etc.
o Indicații terapeutice:
▪ Tratamentul stenozelor traheo-bronșice
▪ Montarea stenturilor sau protezelor endobronșice
▪ Rezecții tumorale endobronșice
▪ Hemoptizii, supurații pulmonare
▪ Extragerea corpilor străini
▪ Crioterapie
▪ Laserterapie
▪ Electrocauterizare
Contra
indicaț
ii o
Absol
ute:
319
▪ Absența consimțământului pacientului sau a aparținătorilor sau
reprezentanților legali
▪ Efectuarea bronhoscopiei de către o persoană neexperimentată, fără
supraveghere competentă, într-un serviciu fără personal calificat şi
fără posibilitate de intervenție în situaţii de urgenţă (posibilitate de
oxigenare în cursul intervenției cu menținerea PaO2 peste 65mmHg,
serviciu de ati disponibil imediat)
▪ Disfuncții ventilatorii obstructive severe, astm bronşic instabil, cu valori

vems sub 30% din prezis
▪ Insuficiență respiratorie cu hipoxemie moderată severă sau cu hipercapnie
▪ Hipoxemie severă refractară sub 65mmhg pao2 după oxigenoterapie
▪ Aritmii maligne, cu instabilitate hemodinamică
▪ Diateze hemoragice severe o Relative:
▪ Pacient necooperant
▪ Anevrism de aortă, infarct miocardic recent (sub 6 săptămâni), angină
pectorală instabilă
▪ Obstrucție traheală parțială și stenoze laringiene
▪ Ventilație mecanică
▪ Uremie si hipertensiune pulmonară (risc de hemoragii importante)
▪ Obstrucție de venă cavă superioară
▪ Debilitate, vârstă avansată, malnutriție, stări terminale
▪ Alergie sau contraindicațiile administrării anestezicelor
▪ Epilepsie, insuficiență circulatorie cerebrală
4. Materiale Examenul se realizează în sala de endoscopie o
necesare Flaconul cu anestezic - xilocaină 1% sau 2% o
Flaconul cu ser fiziologic
o Flaconul cu soluție de adrenalină 1%
o Seringi de 5 ml, 10 ml , 20 ml, de unică folosință o Tampoane,
comprese de tifon sterile o Măști de unică folosință sau casolete cu
măști sterile o Mănuși sterile o Pense porttampon o Oglindă frontală o
Seringă laringiană o Tăviță renală
o Fibrobronhoscop cu instrumentar accesoriu care se introduce pe
canalul de lucru și cu ajutorul căruia sunt posibile diverse tehnici
speciale: pense de biopsie, de corpi străini, perii de brosaj (periajul
bronșic), electrod electrocauter etc.
o Aspirator de secreții o Pulsoximetru o Tensiometru
o Echipament pentru administrarea oxigenului o Recipient pentru
material biologic recoltat prin biopsie o Materiale pentru spălarea
mâinilor asistentului medical
o Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
320
5. Pregătirea • Pregătirea psihică o Identificarea pacientului și informarea asupra necesității
pacientului examenului
o Obţinerea consimţământului – pacientul trebuie convins că, deși este neplăcut,
examenul nu e dureros în sine, iar eventualele incidente/accidente survin foarte rar
o Pacientul va semna un consimțământ scris
o Se creează un climat de siguranță pentru a asigura cooperarea pacientului în toate
momentele examinării, punându-l în legătură cu alți pacienți cărora li s-a efectuat o
fibrobronhoscopie
• Pregătirea fizică o Întreruperea tratamentului anticoagulant (de tipul sintrom,
trombostop, heparină) sau antiagregant plachetar (aspirină, plavix, trombex), cu
câteva zile înainte de procedură, la recomandarea medicului curant şi/sau
pneumolog
o Efectuarea unor investigații cu câteva zile înainte de procedură, la recomandarea
medicului: analize de sânge (hemoleucogramă, timp de sângerare, timp de coagulare),
raduografie pulmonară, spirometrie, ECG
o Stabilirea momentului optim pentru procedură dacă pacientul are diabet zaharat
insulino-dependent (eventual după doza și masa de dimineață)
o Administrarea unui sedativ seara și dimineața, înainte de investigație, la pacienții cu
anxietate
o Recomandarea să nu consume alimente sau lichide cu 6-8 ore înainte de investigație o

Acordarea de ajutor la așezarea în poziție semișezândă, pe scaunul stomatologic o
Monitorizarea tensiunii arteriale, pulsului, saturației oxigenului prin plasarea unui
pulsoximetru pe degetul pacientului și manșeta tensiometrului la nivelul brațului
Pacientului i se montează o cale de acces venos periferic (branulă sau cateter venos
periferic)
6. Efectuarea Asistentul medical de salon conduce pacientul la sala de endoscopie însoțit de
procedurii documentația acestuia(foaie de observație, radiografii, analize etc) unde este predat
asitentului de la sala de endoscopie
Fibroscopia este efectuată de către medic, în sala de endoscopie .
Pacientul este așezat comod în poziție semișezîndă în scaunul stomatologic
Pentru monitorizarea pacientului se plasează pulsoximetrul pe degetul pacientului

(pentru monitorizarea saturației oxigenului) și manșeta tensiometrului pe braț ( pentru
măsurarea tensiunii arteriale); este pregătită și sursa de oxigen pentru a se putea
administra la nevoie oxigen pacientului
Medicul și asistenta medicală își spală mâinile și își pun mănușile, vor purta de asemenea
halat de unică utilizare, bonetă și mască
Pacientul va ține în mâna dreaptă o tăvița renală, iar cu mâna stângă, după ce îşi deschide
larg gura, îşi scoate limba și-o imobilizează cu două degete deasupra și policele dedesubt
Asistenta începe anestezia locală care se realizează în 3 timpi ( difuziune transmucoasă:

faringian, laringian și traheal) care va fi continuată de către medic o Pacientului într-un
prim timp, cu ajutorul unui spray cu Xilină 2%, i se anesteziază limba, orofaringele și
hipofaringele
o Apoi medicul urmează să anestezieze arborele traheobronşic, instilând, picătură cu
picătură, anestezicul ușor încălzit, cu ajutorul unei seringi laringiene
Medicul realizează examinarea( dacă pacientul mai prezintă reflex de tuse, medicul va
administra anestezic prin fibroscop pentru “calmarea bronşiilor”).
321
Pe durata examenului paicentul va sta relaxat, va respira calm, nu va încerca să vorbească,
nu va face mișcări bruște, nu va pune mâna pe fibroscop. Dacă ceva nu este în regulă se
va ruga pacientul să ridice o mână.
După examen pacientul va fi condus la salon, transportul realizându-se pe fotoliu rulant
Produsele patologice (secreții, biopsiile efectuate) se transportă la laborator cu buletinele

de analize completate corect
7. Supravegherea Aşezarea pacientului într-o poziţie comodă în pat Supravegherea
pacientului funcțiilor vitale
Timp de o oră nu mănâncă şi nu bea lichide (anestezie la nivel oro-faringian)
Administrare de O2 pe canula nazală spo2>92%
În caz de biopsie transbronşică se face radiografie toracică (la o oră de la examenul

fibrobronhoscopic) pentru a exclude pneumotorax
Pacientul va fi atenționat că este posibil să expectoreze o cantitate mică de sânge o
Trebuie să nu se alarmeze, să semnaleze sângerarea pentru a primi tratament
Administrarea de hemostatice, analgezice, sedative, calmante ale tusei, la recomandarea
medicului
Se va nota în dosarul de îngrijire realizarea endoscopiei și reacția pacientului după
examinare
8. Complicații Durere
Infecție
Sângerare
Hemoptizie
Pneumotorax
Alte complicații posibile sunt: laringospasm, bronhospasm sever, tuse excesivă, desaturare
ușoară, hipoxemie moderată, aritmii cardiace, edem subglotic, infecții post-
procedurale, perforații bronșice și extrem de rar edem pulmonar acut sau infarct
miocardic, respectiv stopul cardio-respirator
H-3. Pleuroscopia(toracoscopia)
1. Definiție Toracoscopia (pleuroscopia) este o procedură medicală ce permite examinarea cavității

pleurale, biopsia și/sau rezecția unor mase tumorale cu ajutorul unui dispozitiv de tipul
endoscopului numit toracoscop sau pleuroscop.
2. Responsabilități Toracoscopia este efectuată de către medic, în sala de operație, ajutat de un asistent
medical
322
3. Scop Explorator:
o Revărsat pleural (pentru stabilirea caracterului benign sau malign al acestuia) o
Noduli pleurali (pentru stabilirea diagnosticului de mezoteliom sau determinări
secundare pleurale)
o Noduli pulmonari solitari o Bolile pulmonare interstițiale difuze
o Ganglioni limfatici mediastinali, care nu sunt accesibili biopsierii prin
mediastinoscopie
o Mase mediastinale chistice sau solide
Terapeutic:
o Revărsat pleural malign (pentru evacuarea lichidului și realizarea
pleurodezei chimice)
o Pneumotorax, o Rezecții pulmonare
o Drenajul unui revărsat pericardic cu efectuarea unei ferestre
pleuropericardice la pacienții stabili hemodinamic și care pot tolera
ventilația pe un singur plămân (cel opus părții pe care se intervine
chirurgical)
o Simpatectomii toracice (pentru hiperhidroză palmară și axilară) o
Excizie chist pericardic, chist bronhogenetic
4. Contraindicații Aderențele pleurale dense (între plămân și cutia toracică) formate la pacienții care au în
antecedente o intervenție chirurgicală la nivelul toracelui sau la cei care au urmat
tratament chimio-radioterapic centrat pe cutia toracică
Mase pulmonare mari cu dimensiuni de peste 7 cm
Imposibilitatea de intubație oro-traheală cu sondă cu dublu lumen
Instabilitate hemodinamică
5.Materiale necesare Câmpuri sterile

Tampoane sterile
Seringi sterile de 5 ml, 10 ml, 20 ml;
Ace sterile
Toracoscop/pleuroscop, cu anexe
Pense sterile
Tăviţe renale
Mănuşi sterile
Materiale și substanțe pentru spălarea mâinilor asistentului medical
6.Pregătirea Pregătirea psihică o Explicarea scopului, a modului de derulare a

pacientului procedurii și a duratei; o Obţinerea consimţământului, explicarea
modului de colaborare
323
Pregătirea fizică o Administrarea unui sedativ seara și dimineața, înainte de investigație,
la pacienții cu anxietate
o Recomandarea să nu consume alimente sau lichide cu 12 ore înainte de
investigație
o Dezbrăcarea părții superioare a corpului(a toracelui)
o Acordarea de ajutor la așezarea în decubit lateral pe partea sănătoasă, pe masa
de investigație, brațul de deasupra va fi ridicat deasupra capului, palma va fi
așezată pe ceafă
o Se întrerupe medicația anticoagulantă cu cel puți o zi înainte
o Se realizează analize de sânge, urină, timp de sîngerare și coagulare, grup
sanguin și Rh, electrocardiogramă, radiografie pulmonară cu o zi înainte
7.Efectuarea Toracoscopia:
procedurii o Se poate efectua cu anestezie generală și pacientul va fi intubat
Medicul și asistentul medical spală mâinile
Asistentul medical de la sală preia pacientul și îl ajută la dezbracarea toracelui și adoptarea

poziției corespunzătoare pe masa de examinare
Se realizează dezinfecția toracelui, se plasează câmpurile sterile pe toracele pacientului
Medicul
o Realizează anestezia generală și intubarea pacientului
o Realizează pneumotoraxul (prin introducerea a 300-400 ml aer în cavitatea
pleurală)
o Efectuarea toracoscopiei
o Recoltarea de material biologic prin biopsie
o Montarea unui tub de dren racordat la un sistem de aspirație, la sfârșitul
procedurii
Asistentul medical:
o Va supraveghea pacientul în timpul toracoscopiei o
Trimite produsele recoltate la laborator
După realizarea intervenției pacientul rămâne în secția ATI sub supraveghere pentru 24
ore
8.Supravegherea Îmbrăcarea pacientului
notarea procedurii Supravegherea funcțiilor vitale timp de 24 ore
și
Efectuarea unei radiografii pulmonare de control, la recomandarea medicului
Administrarea de analgezice, sedative, calmante ale tusei, la recomandarea medicului
Notarea procedurii în dosarul de îngrijire
Notarea eventualelor modificări survenite în starea pacientului
9.Complicații Durere
Infecție
Hematom al peretelui toracic
324
H-4. Esofagogastroduodenoscopia
1. Definiție Esofagogastroduodenoscopia (gastroscopia) reprezintă vizualizarea directă a

mucoasei esofagiene, gastrice și duodenale cu ajutorul unui instrument optic, numit
esogastroduodenoscop
2. Responsabilități Esofagogastroduodenoscopia este efectuată de către medic, în sala de examinare, ajutat
de 1 asistent medical
3. Scop Explorator (diagnostic):
o În tumori benigne sau maligne
o În hernia hiatală, esofagită, gastrită, duodenită, varice esofagiene o În
infecția cu Helicobacter Pylori
Terapeutic:
o Polipectomie
o Tratament endoscopic pentru hemoragiile digestive o Tratament
cu laser
Muşama, aleză
Câmpuri sterile
Antiseptic pentru tegumente și mucoase
Tampoane sterile
Lubrefiant steril
Esogastroduodenoscop cu anexe
Pense sterile
Seringi sterile de 2 ml
Tăviţe renale
Mănuşi sterile

325
Pregătirea fizică o Întreruperea tratamentului anticoagulant (de tipul sintrom,
trombostop, heparină) sau antiagregant plachetar (aspirină, plavix, trombex) sau
ajustare dozelor, cu câteva zile înainte de procedură, la recomandarea medicului curant
şi/sau gastroenterolog
o Administrarea unui sedativ seara, înainte de investigație, la pacienții cu anxietate o
Întreruperea alimentării cu o seară înainte de examinare (repaus digestiv minim 6
ore înainte de examinare)
o Pacientul nu se alimentează în dimineața investigației
pacientului
o Acordarea de ajutor la dezbrăcare și așezarea în decubit lateral stâng, cu membrele
inferioare ușor flectate
6. Efectuarea Esofagogastroduodenoscopia se poate efectua: o
procedurii Cu anestezie locală a mucoasei faringelui o
Cu anestezie intravenoasă de scurtă durată
Medicul:
o Îmbrăcarea mănuşilor sterile o Efectuarea
anesteziei o Efectuarea
esofagogastroduodenoscopiei o Recoltarea de
material biologic prin biopsie
Asistentul medical:
o Spălarea și dezinfectarea mâinilor o Pregătirea materialelor o
o Servirea medicului cu mănuși sterile, dezinfectant, anestezic,
instrumente
esofagogastroduodenoscopie
o Transportul pacientului din sala de investigație la salon o
Trimiterea materialelor recoltate la laborator de
Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul:
o Pentru susținerea psihică a pacientului o
Identificarea eventualelor situații de risc

Administrarea de analgezice, sedative, la recomandarea medicului

notarea Notarea în dosarul de îngrijire a simptomelor pacientului
procedurii
326
9. Complicații, Durere toracică, abdominal
incidente și Sângerare
accidente Perforație
Infecție
10. Observații Atenționarea pacientului să nu se alimenteze timp de 2 ore după investigație

Atenționarea pacientului că poate prezenta disfagie ușoară, disfonie și senzație de
balonare câteva ore după examinare (din cauza insuflării de aer în timpul endoscopiei)
H-5. Colonoscopia
1. Definiție Colonoscopia este examinarea endoscopică ajutorul unui colonoscop a interiorului:

o Colonului sigmoid o
Colonului descendent o
Colonului transvers o
Colonului ascendent o
Ultimei anse ileale
2. Responsabilități Colonoscopia este efectuată de către medic, în sala de examinare, ajutat de 1 asistent
medical
3. Scop Explorator:
o Diagnosticarea polipilor și tumorilor colonice:
▪ Screening pentru cancer colorectal
o Screening al recurenței la pacienții cu cancer colorectal operat
o Screening în bolile inflamatorii ale colonului (rectocolita ulcerohemoragică,
boala Crohn) sau diverticuloză
o Afecțiuni colorectale manifestate sub formă de:
▪ Tulburări de tranzit intestinal (diaree / constipație)
▪ Sângerări oculte sau vizibile în scaun ▪ Dureri în etajul abdominal
inferior
o Aspect anormal, dar insuficient pentru diagnostic, al irigografie (clismă
baritată)
o Stabilirea cu certitudine a diagnosticului de colon iritabil, prin excluderea
leziunilor de mucoasă colonică
o Recoltarea de biopsii de mucoasă colonică sau din tumori
Terapeutic:
o Hemostază prin injectare o Electrocoagulare sau
ligatură
o Polipectomii simple sau cu injectare, ligatură și
electrorezecție cu recuperarea polipului pentru
anatomie patologică
4. Contraindicații Diverticulită acută
Peritonită
Colite bacteriene acute
Sarcină
327
Muşama, aleză
Câmpuri sterile
Tampoane sterile
Lubrefiant steril
Colonoscop, cu anexe
Pense sterile
Tăviţe renale
Mănuşi sterile

Obţinerea consimţământului o Explicarea modului de colaborare
328
Pregătirea fizică o Continuarea tratamentului cu medicație cardiologică, conform
indicațiilor medicului curant, cu o cantitate mică de apă
o Stabilirea momentului optim pentru procedură dacă pacientul are diabet zaharat
insulino-dependent (eventual înainte de doză de dimineață)
o Întreruperea tratamentului cu preparate de fier sau cărbune timp de 8 zile
înainte de examinare, la recomandarea medicului curant şi/sau
gastroenterolog
o Administrarea unui sedativ seara și dimineața, înainte de investigație, la
pacienții cu anxietate
o Respectarea unui regim alimentar fără reziduuri timp de 3 zile înainte de
examen:
▪ Se evită alimentele bogate în fibre vegetale, fructele crude sau uscate,
semințele, cerealele, brânza fermentată, sosurile
▪ Regim alimentar care să includă produse lactate nefermentate, carne albă
(peşte, pasăre), făinoase, pâine albă, biscuiţi, produse dulci şi produse
grase
o Întreruperea alimentării cu o seară înainte de examinare
o Administrarea unui laxativ (Fortrans, moviprep, Picoprep, endofalk), la 3-4 ore
distanță de la ultima masă, pentru pregătirea colonului.
▪ Cantitatea medie ingerată este de 2-4 litri de soluție laxativă, pe durata a
2-6 ore, începând cu 8-14 ore înainte de intervenție, în funcție de ora
programării și soluția folosită
▪ La soluția laxativă se pot asocia lichide limpezi: apă, sucuri (fără pulpa
de fruct), supă, ceai, cafea slabă.
▪ Pregătirea colonului va fi terminată cu minim 5 ore înaintea examinării
propriu-zise
▪ Obiectivul pregătirii este eliminarea de scaune apoase, limpezi
o Întreruperea alimentării cu lichide cu 4 ore înainte de procedură
pacientului
o Acordarea de ajutor la dezbrăcare și așezarea în decubit lateral stâng, cu
membrele inferioare flectate
7. Efectuarea Colonoscopia se poate efectua cu:
procedurii o Anestezie intravenoasă o
Anestezie generală
Medicul:
o Efectuarea anesteziei o Efectuarea colonoscopiei
329
Asistentul medical:
o Acoperirea zonei anoperineale cu un câmp steril prevăzut cu deschidere
centrală
o Servirea medicului cu mănuși sterile, dezinfectant, anestezic, instrumente
o Supravegherea pacientului în timpul colonoscopiei o Transportul
pacientului din sala de investigație la salon o Trimiterea materialelor
recoltate la laborator
Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru:
o Susținerea psihică a pacientului o
Identificarea eventualelor situații de risc

procedurii
incidente și Sângerare rectală Perforație
accidente
Infecție
11. Observații Atenționarea pacientului să nu șofeze în ziua investigației
H-6. Rectosigmoidoscopia
1. Definiție Rectosigmoidoscopia este examinarea endoscopică cu ajutorul

unui rectosigmoidoscop a:
o Pereților rectului o Pereții
colonului sigmoid o Partea joasă
a colonului stâng
2. Responsabilități Rectosigmoidoscopia este efectuată de către medic, în sala de examinare, ajutat de 1
asistent medical.
3. Scop Explorator
330
4. Indicații Indicații o Vizualizarea hemoroizilor, polipilor și tumorilor colonice (screening pentru
contraindicații cancer colorectal)
o Screening al recurenței la pacienții cu cancer colorectal operat o În bolile
inflamatorii ale colonului (rectocolita ulcerohemoragică, boala
Crohn) o Stabilirea cu certitudine a diagnosticului de colon iritabil, prin
excluderea leziunilor de mucoasă colonică
o Recoltarea de biopsii de mucoasă colonică, rectală sau din tumori
Contraindicații o
Diverticulită acută o
Peritonită
o Colite bacteriene acute
o Sarcină
Muşama, aleză
Câmpuri sterile
Material pentru clismă
Tampoane sterile
Lubrefiant steril
Rectosigmoidoscop, cu anexe
Pense sterile
Tăviţe renale
Mănuşi sterile

331
Pregătirea fizică o Continuarea tratamentului cu medicație cardiologică, conform
indicațiilor medicului, cu o cantitate mică de apă
o Întreruperea tratamentului cu preparate de fier sau cărbune timp de 8 zile înainte
de examinare, la recomandarea medicului curant şi/sau
gastroenterolog
o Administrarea unui sedativ seara și dimineața, înainte de investigație, la
o Respectarea unui regim alimentar fără reziduuri timp de 3 zile înainte de
examen: se evită alimentele bogate în fibre vegetale, fructele crude sau uscate,
semințele, cerealele, brânza fermentată, sosurile
o Recomandarea unui regim alimentar care să includă produse lactate
nefermentate, carne albă (peşte, pasăre), făinoase, pâine albă, biscuiţi, produse
dulci şi produse grase
o Întreruperea alimentării cu o seară înainte de examinare
o Efectuarea unei clisme evacuatorii înalte cu o seară înainte de examinare și a
unei clisme evacuatorii înalte sau prin sifonaj cu 2-3 ore înaintea examinării,
pentru a îndepărta complet resturile de materii fecale şi exsudatele patologice
o Întreruperea alimentării cu lichide cu 4 ore înainte de procedură
pacientului
o Acordarea de ajutor la dezbrăcare și așezarea în decubit lateral stâng, cu
membrele inferioare flectate
7. Efectuarea Rectosigmoidoscopia se poate efectua fără anestezie sau cu anestezie intravenoasă de
procedurii scurtă durată
Medicul:
o Îmbrăcarea mănuşilor sterile o
Efectuarea anesteziei o Efectuarea
rectosigmoidoscopiei
Asistentul medical:
o Acoperirea zonei anoperineale cu un câmp steril prevăzut cu deschidere
centrală
o Servirea medicului cu mănuși sterile, dezinfectant, anestezic,
instrumente o Supravegherea pacientului în timpul rectosigmoidoscopiei o
Transportul pacientului din sala de investigație la salon o Trimiterea
materialelor recoltate la laborator
332

procedurii
incidente și Sângerare rectală Perforație
accidente
Infecție
H-7. Cistoscopia
Definiție Cistoscopia este examinarea endoscopică a vezicii urinare, uretrei, şi ureterelor cu

ajutorul unui aparat denumit cistoscop
Scop Explorator:
o Pentru observarea mucoasei vezicale, a orificiilor ureterale, a colului vezical şi
a uretrei, efectuarea de prelevări
o Introducerea unei sonde ureterale ghidate până în rinichi pentru a depista cauza
unei sângerări
Terapeutic o Plasarea cateterelor ureterale în pielografia
retrogradă
o Realizarea unor intervenții chirurgicale: rezecția unor tumori, rezecția
prostatei hipertrofiate
o Extragerea calculilor vezicali sau extragerea unor corpi străini
Contraindicații Infecții ale vezicii urinare, prostatei, uretrei
Traumatismele abdominale
Adenoame periuretrale voluminoase
Tuberculoză vezicală
Materiale Paravan
Muşama, aleză
Câmpuri sterile
Tampoane sterile
Seringi sterile de 5 ml, 10 ml, 20 ml
Ace sterile
333
Ser fiziologic 200 ml
Medicamente anestezice: gel uretral lubrifiant cu lidocaină pentru anestezie locală
Cistoscop (rigid sau flexibil), cu anexe
Pense sterile
Două sonde uretrale radioopace lungi de 60-70 cm
Sonde uretrovezicale sterile
2 tăviţe renale
Mănuşi sterile
Materiale pentru igiena organelor genitale ale pacientului
Pregătirea Pregătirea psihică o

Atenționarea că va avea senzația de micțiune la trecerea cistoscopului prin
uretră
Pregătirea fizică o Administrarea unui sedativ cu 30 minute înainte de investigație la
o Recomandarea să consume 500 ml lichide înainte de examen pentru a asigura
fluxul urinar, în cazul anesteziei locale
o Recomandarea să nu consume alimente sau lichide cu 12 ore înainte de
investigație în cazul anesteziei generale
o Evaluarea resurselor pacientului o Recomandarea să micționeze înaintea
realizării investigației o Dezbrăcarea părții inferioare a corpului
o Acordarea de ajutor la așezarea în poziție ginecologică, pe masa de
investigație
o Efectuarea igienei organelor genitale cu apă şi săpun o Efectuarea, uneori, a
unei clisme evacuatoare
o În unele cazuri medicul recomandă antibiotice cu o zi înainte şi 3 zile după
procedură
Efectuarea Cistoscopia este efectuată de către medic, în sala de operație, ajutat de un asistent
procedurii medical
Cistoscopia se poate efectua cu anestezie locală, regională sau generală.
Intervențiile operatorii cistoscopice:

o Se realizează sub anestezie regională sau generală
Cistoscopia diagnostică:
o Poate fi efectuată sub anestezie locală, mai ales în situația folosirii
334
cistoscopului flexibil
Medicul:
o Îmbrăcarea mănuşilor sterile o Dezinfecția organelor genitale
o Plasarea câmpurilor sterile pe abdomen și coapsele pacientului
o Efectuarea anesteziei locale la nivelul uretrei, prin instilarea gelului lubrifiant
cu Lidocaină
o Efectuarea cistoscopiei
o Recoltare de material biologic prin biopsie
Asistentul medical:
corespunzătoare
o Servirea medicului cu mănuși sterile, cu câmpuri sterile, cu dezinfectant, cu
anestezic, cu seringi, cu instrumente
o Supravegherea pacientului în timpul cistoscopiei
o Acordarea de ajutor pacientului la coborârea de pe masa de investigație o
Însoțirea pacientului din sala de investigație la salon
Supravegherea Îmbrăcarea pacientului
Evaluarea Notarea procedurii în dosarul de îngrijire

şi Notarea în dosarul de îngrijire: simptomele pacientului
notarea
procedurii
Complicații, Durere
incidente și Hemoragie
accidente Infecție urinară
Tromboză venoasă profundă
Observații Atenționarea pacientului că poate prezenta: o

Urinări frecvente o Disurie câteva ore
după examinare o O ușoară sângerare în
ziua examinării
335
Recomandări pentru pacient:
o Anunţarea medicului dacă urina este roșie şi conţine cheaguri de sânge după
mai multe urinări
o Dacă nu urinează în ultimele 8 ore
o Dacă prezintă febră, frisoane sau dureri abdominale o Dacă urinează frecvent
cantităţi mici de urină
H-8. Histeroscopia
1. Definiție Histeroscopia este vizualizarea cavității uterine prin endoscopie, cu ajutorul unui aparat
denumit histeroscop, după distensia cavității uterine
Mediile de distensie utilizate cel mai frecvent sunt:
o Ser fiziologic
o Soluție Ringer
lactat
o Glucoză o
Glicină o Dextran
o Manitol o
Sorbitol
2. Scop Explorator:
o În cancerul endometrial: stadializare, evaluarea extinderii spre colul uterin,
„second look” după tratamentul nechirurgical o Evaluare postoperatorie
postmiomectomie, postcezariană, postablație histeroscopică de endometru (excizia
histeroscopică a mucoasei uterine)
o Evaluarea endometrului după embolizarea fibroamelor uterine
Explorator și terapeutic:
o Polipi endometriali /fibrom submucos (diagnostic și îndepărtarea acestora) o
Sinchii uterine (sindrom asherman) – diagnosticul și îndepărtarea acestora o
Sept uterin– diagnosticul și îndepărtarea acestora
o Sângerare uterină anormală – identifică cauza și oferă modalitatea
terapeutică (ablația de endometru)
o Evidențierea steriletelor inclavate în mucoasa uterină și extragerea lor
3. Contraindicații Boala inflamatorie pelvină

Infecțiile cu virus herpes
Sângerarea pe cale vaginală
Sarcina intrauterină
Cancerul de col
Stenoza cervicală severă
Pacientă instabilă hemodinamic
Câmpuri sterile
Muşama, aleză
336
Tampoane sterile
Pensă pentru col sterilă
Tăviţă renală
Ser fiziologic
Trusă sterilă cu dilatatoare de col uterin Hegar
Histeroscop
Tampoane vulvare
Mănuşi sterile
5. Pregătirea Pregătirea psihică o Identificarea pacientei o Explicarea scopului, a

intimităţii prin izolarea pacientei cu un paravan
examenului în zile 8-14 ale ciclului menstrual; recomandarea nu e valabilă în
urgențe şi la femeile care utilizează contraceptive orale
Etinilestadiol cu 8-10 zile înaintea examenului pentru a ușura dilatarea colului o
Evitarea alimentării cu cel puţin 8 ore înainte
o Evaluarea resurselor pacientei o Evacuarea vezicii urinare
ginecologică
6. Efectuarea Histeroscopia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical Histeroscopia
procedurii se poate efectua cu anestezie locală, regională sau generală
Intervențiile operatorii histeroscopice se realizează sub anestezie regională sau
generală în sala de operație, dar histeroscopia diagnostică poate fi efectuată într-un
cabinet de ginecologie sub anestezie locală
337
Medicul:
Introducerea pensei de col în vagin și fixarea ei pe colul uterin o Vizualizarea
colului uterin
o Aplicarea unui antiseptic la nivelul colului uterin
o Dilatarea colului uterin cu dilatatoare Hegar (nu este întotdeauna necesară) o
Introducerea histeroscopului în cavitatea uterină, distensia uterului și inspecția
uterului
o Realizarea unui act terapeutic dacă este cazul o Retragerea histeroscopului o
Îndepărtarea pensei de pe colul uterin
o Îndepărtarea valvelor vaginale/speculului vaginal prin retragerea din vagin
Asistentul medical:
o Servirea medicului cu mănuși sterile, cu anestezic, cu seringi, cu
instrumente o Îmbrăcarea mănuşilor sterile
o Menținerea valvelor vaginale/speculului vaginal în vagin în timpul
efectuării histeroscopiei
o Supravegherea pacientei în timpul histeroscopiei o Aplicarea unui tampon
la nivelul vulvei
o Acordarea de ajutor pacientei la coborârea de pe masa ginecologică o
Transportul produsului biologic recoltat prin biopsie la laborator
pacientului Aşezarea pacientei într-o poziţie comodă în pat

notarea Notarea în dosarul de îngrijire a simptomelor pacientei
procedurii
9. Complicații, Durerea abdominală accentuată sau durerea pelvină care durează peste 48 ore
incidente și Lezarea colului uterin
accidente Perforația uterină
Infecția uterină
Sângerare abundentă și prelungită
Tromboza venoasă profundă
338
10. Observații Atenționarea pacientei referitor la prezența senzației dureroase abdominale sub formă de
crampe şi o ușoară sângerare 1-2 zile
Anunţarea medicului în caz de sângerare importantă, asociată cu febră şi dureri
abdominale
Nu se recomandă utilizarea tampoanelor interne cel puțin o lună după histeroscopie,
pentru a nu favoriza o infecție
Atenționarea pacientei că prima menstruație după histeroscopie este de regulă mai
abundentă sau mai prelungită decât normal, iar menstruațiile pot fi neregulate timp de
câteva luni
H-9. Colposcopia
1. Definiție Colposcopia este o metodă de investigație care permite vizualizarea colului uterin și a
vaginului, cu ajutorul unui aparat denumit colposcop
2. Scop Explorator:
o Evidențiază leziunile displazice de la nivelul colului uterin și indică biopsia
țintită
o Recunoaște caracterul benign al leziunilor de la nivelul colului uterin și
vaginului, evitând biopsiile inutile
o Monitorizarea evoluției neoplaziilor cervicale o Evaluare după tratament
Câmpuri sterile
Muşama, aleză
Acid acetic 3%
Soluție lugol 1% (soluție de iodură de potasiu și de iod în apă)
Tampoane sterile
Tăviţă renală
Colposcop
Mănuşi sterile
339
examenului în zile 8-14 ale ciclului menstrual
Etinilestadiol cu 8-10 zile înaintea examenului o Evitarea toaletei vaginale, a
contactului sexual, a tratamentelor intravaginale, a explorărilor endouterine
(histerosalpingografie, chiuretaje, histeroscopie) cu
5 zile înaintea examinării o
Evaluarea resurselor pacientei o
Evacuarea vezicii urinare
ginecologică
5. Efectuarea Colposcopia este efectuată de către medic ajutat de un asistent medical Medicul:
procedurii o Îmbrăcarea mănuşilor sterile
Badijonare cu acid acetic a colului uterin
o Poziționarea colposcopului în fața vulvei, la o distanță de aproximativ 20 cm și
inspecția vaginului și a colului uterin
o Aplicarea soluției lugol la nivelul colului uterin prin badijonare (testul
lahmschiller)
o Poziționarea colposcopului în fața vulvei, la o distanță de aproximativ 20 cm și
inspecția vaginului și a colului uterin
o Retragerea colposcopului
o Îndepărtarea valvelor vaginale/speculului vaginal prin retragerea lor din vagin
Asistentul medical:
o Spălarea și dezinfectarea mâinilor o Pregătirea
materialelor
o Acordarea de ajutor pacientei la dezbrăcare și adoptarea
poziției corespunzătoare pe masa ginecologică
Servirea medicului cu mănuși sterile, soluții, instrumente o
Menținerea valvelor vaginale/ speculului vaginal în vagin în timpul efectuării
colposcopiei o Supravegherea pacientei în timpul colposcopiei o Acordarea de ajutor
pacientei la coborârea de pe masa ginecologică
6. Supravegherea Acordarea de ajutor la îmbrăcarea pacientei.
pacientului
340
notarea Notarea în dosarul de îngrijire a simptomelor pacientei
procedurii
8. Observații Asistentul medical va avea pregătite materialele și instrumentele necesare recoltării de
secreții vaginale pentru examenul bateriologic, examenul citologic și pentru biopsie
de col, care pot fi realizate de medic în timpul colposcopiei
Colposcopia nu este o metodă de diagnostic invazivă, astfel că efectele secundare sunt
rare și se rezumă la un eventual disconfort vaginal, senzația de crampe și o ușoară
sângerare vaginală, dacă medicul a decis să efectueze și biopsie în timpul investigației
COD PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXPLORĂRI

Procedură FUNCȚIONALE PE APARATE
I-1 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A APARATULUI RESPIRATOR
I-1.1. Spirometria
1. Definiție • Spirometria este un test simplu ce măsoară cantitatea de aer pe care o persoană o poate
inspira sau expira într-o unitate de timp cu ajutorul unui aparat numit spirometru și
obținerea unei spirograme
• Spirograma este o curbă volum–timp
• Se poate efectuat atât în spital cât și în ambulatoriu
2. Obiectiv • Evaluarea funcției ventilatorii: capacitate vitală (CV), capacitate vitală forțată (CVF),
volum expirator maxim pe secundă(VEMS)
• Evaluarea fluxurilor expiratorii forțate, ventilația voluntară maxima (MVV), peak
expiratory flow (PEF), maximal (mid-)expiratory flow (MMEF) , FIF50%, FIFmx
(PIF).
3. Scop/Indicații Indicații: o Detectarea prezenței /absenței disfuncției (obstructive sau restrictive) sugerată
contraindicații de anamneză sau ex clinic, de alte teste diagnostice radiografia toracica, gazele sanguine
o Cuantificarea unei boli pulmonare cunoscute
o Evaluarea în timp a funcției pulmonare sau a tratamentului
o Evaluarea efectelor potenţiale sau a răspunsului la noxe profesionale sau de mediu o
Evaluarea riscului intervențiilor chirurgicale cunoscute ca afectând funcția
pulmonară (preoperator)
o Evaluarea alterării și/sau dizabilității: ex. Recuperarea funcțională respiratorie,
motive legale, militare
Contraindicații: o
Hemoptizia
o Pneumotoraxul
o Boli cardio-vasculare instabile o Anevrismul (cerebral, aortă) o
Chirurgie oculara recenta, o Intervenţii chirurgicale abdominale sau
toracice recente
4. Materiale • Spirometru
necesare • Piese bucale sterile/dezinfectate
• Piesa pentru pensat nasul
• Scaun
• Recipient cu soluție dezinfectantă pentru piesele bucale folosite
341
5. Pregătirea Pregătirea fizică - pacientul va fi instruit o Să nu mănânce copios, să nu
pacientului bea băuturi acidulate înainte de procedură o Să își golească vezica urinară
înainte de test; o Să poarte îmbrăcăminte lejeră, să nu strângă o Să nu
fumeze cu 4-6 ore înainte ,
o Se cântărește pacientul și se măsoară înălţimea: măsurarea se face fără încălţăminte, cu
picioarele apropiate, capul drept
o Se sfătuiește pacientul să nu își adimistreze medicația bronhodilatatoare înainte de
efectuarea testului
Spirometria se efectuează optim cu pacientul șezând pe scaun
Pregătirea psihică o Pacientul se informează legat de efectuarea procedurii și se calmează
anxietatea legată de executarea corectă a testului
o Asistentul medical va explica cu răbdare tehnica, acompaniată eventual de o
demonstrație ar fi folositoare
6. Efectuarea • Se identifică pacientul și se conduce la laboratorul de explorări funcționale
procedurii • Se explică testul şi demonstrează procedura corectă
• Pacientul este rugat să respire calm/relaxat și complet
• Pacientul va prelua în mâna tubul aparatului
• Se aplică clipul nazal rugând pacientul să asculte comenzile
• Se roagă pacientul să introducă piesa bucală în gură, având grijă ca buzele să fie lipite
în jurul tubului, pacientul respiră linistit 30-40 secunde, doar pe gură prin piesa bucală
• La comandă pacientul efectueză o inspiraţie maximală
• Apoi, tot la comandă va sufla cu putere maximă prin tub, expirând tot aerul din
plămâni; va expira „atât de puternic şi atât de rapid, încât să-şi simtă plămânii
complet goliți de aer”, pauza să dureze maxim 1-2 secunde – curba inscrisă va fi
capacitatea vitală (CV) reală
• Se încurajează permanent pacientul să expire puternic şi prelungit în limite rezonabile,
apoi să respire din nou relaxat
• Se solicită, apoi, pacientului să execute o inspirație maximă urmată de o expirație
forțată maximă, se măsoară, astfel, cantitatea de aer expirat în prima secundă - aceasta
reprezintă VEMS-ul
• Pacientul va continua expirul până când nu mai există aer de respirat, ceea ce, în
cazurile severe de BPOC poate dura 15 secunde sau mai mult
• Se vor efectua cel puţin 3 măsurători
Testele ce produc tuse sau dureri toracice nu sunt corespunzătoare şi nu vor fi luate în
considerare
7. Evaluarea şi • Pacientul este condus la salon
notarea • Nu reclamă durere sau stare de rău
procedurii • Pacientul poate prezenta dispnee – se
administrează oxigen, medicație
bronhodilatatoare fie prin nebulizare fie parenteral funcție de gradul de dispnee
• Se monitorizează saturația oxigenului prin pulsoximetrie
8. Complicații, • Pneumotorax
incidente și • Hipertensiune intracraniană
accidente • Sincopa, amețeli
• Durere toracică
• Tuse paroxistică
• Desaturare în oxigen
• Bronhospasm
342
9. Observații Pentru diagnosticul astmului spirometria se repetă după administraea prin nebulizare a unui
bronhodilatator cu acţiune rapidă (test de bronhodilataţie) sau după administrarea unui
substanțe bronhoconstrictoare ce reproduce astfel simptomele astmului (test de
provocare la metacolină sau inhalarea de aerosoli salini concentraţi)
I-1.2. Spiroergografia
1. Definiție Spiroergografia este un test de efort cu ajutorul căruia se analizează capacitatea de

adaptarea a reparației la solicitări suplimentare, limitele acestei capacități și se pun în
evidență modificări funcționale neevidențiate în repaus (acest test este comun aparatului
cardiovascular și respirator)
În timpul testului se urmăresc o serie de parametri:
o Ventilația pulmonară o Eliminarea co2 o Consumul
de oxigen o Saturația sângelui arterial în o2 o Pulsul
o Tensiunea arterială
Testele de efort se pot efectua: o Prin păstrarea

intensității efortului de la început
o Prin creșterea intensității efortului treptat, cu perioade de repaus și perioade de creștere
a intensității efortului până la limita capacității, când nu mai crește consumul de O2,
iar în sânge apar valori scăzute ale oximetriei
2. Materiale • Spirograf
necesare • Oximetru
• Bicicleta ergometrică
• Covor rulant
3. Efectuarea • Dacă nu există contraindicații ale probei, se pregătește pacientul ca și pentru
procedurii spirometrie, se determină înainte TA, pulsul, frecventa respiratorie și se efectuează
electrocardiograma
• Bolnavul se racordează la spirograf și se determină oximetria, volumele pulmonare,
debitele ventilatorii după metodele obișnuite ale spirografiei, înainte de proba de
efort
• După determinarea parametrilor, pacientul respiră în repaus până la stabilirea
echilibrului respirator (minut-volum și consum de oxigen devin constant)
• Pacientul este invitat să execute un lucru mecanic dozat – bicicleta ergometrică,
banda rulantă - cu aceiași intensitate, urmărindu-se modul de adaptare a
organismului. Persoana examinată trece prin trei faze funcționale ale probei de efort:
o Faza de adaptare care durează 2-3 minute, caracterizată prin creşterea valorilor
funcționale evaluate înainte de efort
o Faza de echilibru funcțional, în care parametri funcționali rămân la valori
crescute. Pacientul poate să realizeze același efort fără modificări
funcționale.
În condiţii normale, modificări funcționale apar numai la eforturi
mai mari de 150W
o Faza de revenire este perioada de după întreruperea efortului în care
parametrii funcționali revin la valorile inițiale din repaus, în mod normal în
3-5 minute. Dacă această perioadă este mai lungă înseamnă că organismul
are o capacitate de efort deficitară.
343
4. Evaluarea şi Se notează procedura în fișa pacientului
notarea Se notează reacțiile pacientului
procedurii Medicul va interpreta rezultatele testului
o În funcţie de gradul de saturație în O2 al sângelui arterial la intensități
diferite de lucru se apreciază gradul insuficientei cardiorespiratorii
o Prin compararea parametrilor de repaus cu valorile obţinute în timpul
efortului se apreciază modul de adaptare a organismului
o O probă de efort modificată se face determinând „deficitul spirografic de
O2”

I-2 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR
I-2.1. Electrocardiograma (în repaus și în efort)
1. Definiție Electrocardiograma (EKG) înregistrează activitatea electrică a miocardului cu

ajutorul unor electrozi care captează polarizarea şi depolarizarea atriilor şi
ventriculelor
2. Responsabilități Asistentul medical realizează înregistrarea, interpretarea fiind făcută de către
medic
3. Tipuri de Electrocardiograma simplă
electrocardiogramă Electrocardiograma de efort
Monitorizarea Holter
4. Indicații contraindicații Angină pectorală

Suspiciune de infarct sau pericardită
Aritmii
Evaluare în cadrul testului de efort
Monitorizarea evoluției și a unor tratamente
5. Pregătirea pacientului Se informează pacientul că înregistrarea nu comportă nici o gravitate și nu este

dureroasă o Pacientul este rugat să colaboreze urmând întocmai recomandările
asistentului medical
o Este așezat în decubit pe o canapea, brațele fiind lejer întinse pe lângă
corp
o Membrele inferioare sunt întinse, ușor depărtate, pentru ca electrozii să
nu se atingă între ei
o Legătura între pacient şi aparat se face prin cabluri de culori diferite
344
6. Efectuarea procedurii Înregistrarea electrocardiogramei o Se
fixează electrozii pentru înregistrare
o Pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceștia se
ung cu un gel bun conducător de electricitate
o Montarea electrozilor se face astfel:
▪ La nivelul membrelor
▪ Roșu = mâna dreaptă
▪ Galben = mâna stângă
▪ Verde = picior stâng
▪ Negru = picior drept
▪ În zona precordială, fixarea se face astfel:
▪ V1 = numit punct parasternal drept situat în spațiul IV
intercostal, pe marginea dreaptă a sternului
▪ V2 = punctul parasternal stâng, situat în spaţiul IV
intercostal, pe marginea stângă a sternului
▪ V3 = situat între punctele V2 şi V4
▪ V4 = situat în spaţiul V intercostal pe linia medio-claviculară
stângă
▪ V5 = situat la intersecția de la orizontala dusă din V4 şi linia
axilară anterioară stângă
▪ V6 = situat la intersecția dintre orizontala dusă din V4 şi linia
axilară mijlocie stângă
Se înregistrează:
o 3 derivații bipolare standard notate cu D1, D2, D3 o 3 derivaţii

unipolare ale membrelor aVR, aVL, aVF o 6 derivaţii
precordiale : V1, V2, V3, V4, V5, V6
o După ce pacientul se liniștește, se face întâi testarea aparatului şi
apoi înregistrarea propriu-zisă
o Dacă aparatul înregistrează corect, se trece la efectuarea
examenului propriu-zis
o Pacientul este avertizat când trebuie să rămână în apnee o
Electrocardiograma este o succesiune de:
▪ Unde notate convențional cu litere: P, Q, R, S, T, U
▪ Segmente = distanța dintre 2 unde: PQ, ST
▪ Intervale = (unda + segment) notate QRS, PQ, QT, TP
7. Electrocardiograma de Este un examen realizat sub supravegherea medicului, care poate fi asistat de o
efort asistentă, şi are rolul de a identifica insuficienţa coronariană care se manifestă la
efort.
Pacientul este informat cu privire la modul de desfăşurare a testului.
345
Efectuarea procedurii:
o Se montează electrozii
o Se face mai întâi o electrocardiogramă simplă
o Este pus apoi să pedaleze o bicicletă ergonomică sau să meargă pe un
covor rulant
o Programul durează în mod normal 20-30 minute
o În timpul efortului se înregistrează ECG, presiunea arterială o Pacientul
să aibă îmbrăcăminte lejeră o Nu fumează înainte de test o Mănâncă cu
2 ore înainte de test o Comunică medicului tratamentul care l-a luat în
ziua respectivă o Pacientul este sfătuit să anunțe orice manifestare în
timpul examenului:
durere, palpitații, jenă respiratorie
8. Evaluarea şi notarea Pe electrocardiogramă se notează: o
procedurii Numele şi prenumele pacientului o
Vârsta, înălțimea, greutatea
o Medicația folosită (care influențează înregistrarea) o Data şi
ora înregistrării
o Semnătura celui care este înregistrat
9. Observații Interpretarea electrocardiogramei este de competența medicului

I-3 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A GLANDELOR ENDOCRINE
I-3.1. Testul toleranţiei la glucoza orală (TTGO)
1. Definiție Testul de toleranță la glucoză reprezintă testul ce evaluează capacitatea

organismului de a metaboliza administrarea unei doze măsurate de glucoză, cu
determinarea nivelurilor plasmatice şi urinare ale glicemiei la intervale regulate,
utilizat în special pentru diagnosticarea diabetului zaharat
2. Scop Determinarea toleranței la glucoză în vederea stabilirii diagnosticului de diabet
zaharat la persoanele la care glicemia bazală(a jeun)este între 110-126 mg/dl
3. Indicații contraindicații Indicații pentru efectuarea testului de toleranță la glucoză oral (TTGO) o
Pacienţi cu glicemie bazală modificată (impaired fasting glucose, IFG) o
Antecedente familiale de diabet zaharat o Obezitate
o Istoric de infecții recurente (cutanate sau urinare)
o Episoade inexplicabile de hipoglicemie
o Gravidă ( săptămâna 24-28) cu istoric familial de diabet zaharat sau
paciente cu avorturi spontane, nașteri premature, nașteri de feţi
morţi sau macrosomi
o Glicozurie tranzitorie sau hiperglicemie în cursul sarcinii
o După intervenții chirurgicale, traumatisme, stres, infarct miocardic sau
administrare de ACTH
Contraindicațiile testului o Testul nu trebuie efectuat la pacienții cu
paralizie hipokaliemică periodică
346
o De asemenea testul nu este indicat în caz de hiperglicemie bazală
≥ 126 mg/dl la două determinări
o Valori ale glicemiei bazale constant normale
o Valori ale glicemiei postprandiale ≥200mg/dl la două
determinări o Diabet zaharat clinic manifest
o Diabet secundar (ex. După administrare de hormoni)
4. Materiale necesare Materiale necesare puncției venoase pentru recoltarea glicemiei
• 75 gr. Glucoză pulbere
• Cană de apă (200ml) cu apă
5. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică o Se explică necesitatea efectuării și modul de derulare a
procedurii obținându-se consimțământul și cooperarea pacientului
Pregătirea fizică o Se face după de 3 zile de activitate fizică şi dietă
obișnuite, fără restricție de glucide
o Cu 12 ore înainte de test pacientul nu mai mănâncă nimic, nu
fumează, nu bea cafea
o Se informează că ingerarea de glucoză se face în 5 minute o Este
interzis fumatul și efortul fizic pe durata efectuării testului
Efectuarea testului – orar de desfășurare 7, 30-
10,00 o Identificarea pacientului și verificarea
6. Efectuarea procedurii
prescripției
o Se spală mâinile și se pun mănușile
o La ora 7,30 se recoltează o probă de sânge prin puncție venoasă ▪
Se administrează apoi oral, într-un interval de 5-10 minute, 75 gr.
Glucoză pulbere dizolvate în 200 ml apă, (la copii cantitatea de
glucoză este administrată funcție de greutatea pacientului:
1,75g/kgcorp – max. 75g)
o Apoi pacientul va sta 2 ore liniștit la pat, în repaus, poate bea apă,
nu consumă alte alimente
o După 2 ore( 9,30) se va recolta o altă probă de sânge
o În anumite situații clinice, la solicitarea medicului, se pot recolta
mai multe probe la: 30, 60, 90, 120, 180 minute
7. Supravegherea • Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
pacientului • Probele de sânge se etichetează și se duc la laborator
• Se verifică dacă pacientul prezintă greață, transpirații, stare de anxietate,
simptome vaso-vagale o Dacă manifestările apar în timpul probei
aceasta se întrerupe și pacientul primește mâncare
8. Evaluarea şi notarea • Se notează în foaia de observație efectuarea testului, data, ora, eventuale
procedurii reacții apărute
• Interpretarea valorilor glicemiei bazale și în cadrul testului de toleranță la
glucoză se efectuează conform criteriilor ADA (American Diabetes
Association):
Normoglicemie
mmol/L) Condiții asociate cu Diabet zaharat
(7.0 mmol/L)
modificată)
Risc crescut de DZ
100-126 mg/dl (5,6-6,9
<100 mg/dl (<5.6 ≥126 mg/dl
Glicemie bazală mmol/L) (glicemie bazală
347
Glicemie la 2 ore
140-200 mg/dl (7.8-
după <140 mg/dl ≥200 mg/dl
11.1mmol/L) (intoleranța la
administrarea a (7.8 mmol/L) (≥11.1 mmol/L)
glucoză)
75g glucoză
• Testul de toleranță la glucoza este util nu numai în diagnosticul diabetului
zaharat, ci și în identificarea pacienților cu intoleranță la glucoză
(impaired glucose tolerance, IGT)
• Persoanele cu glicemie bazală modificată IFG, ca și cele cu cele cu
intoleranță la glucoză IGT, fac parte dintr-un grup intermediar, care, deși
nu îndeplinește criteriile de diagnostic ale diabetului zaharat, prezintă
niveluri ale glucozei prea mari pentru a fi considerate normale o Aceste
persoană trebuie considerate categorii de risc crescut pentru diabet și
afecțiuni cardiovasculare
o IFG și IGT se asociază cu obezitate (în special abdominală),
hipertensiune arterial și dislipidemie (trigliceride crescute și
HDLcolesterol scăzut)
o Creșterea activității fizice, scăderea ponderală și administrarea
anumitor agenți farmacologici previn sau întârzie dezvoltarea
diabetului la persoanele cu intoleranță la glucoză
COD PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA

Procedură EXPLORĂRI FUNCȚIONALE PE APARATE
I .4 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A SISTEMULUI NERVOS
I-4.1. Electroencefalografia (EEG)

1. Definiție • Electroencefalografia (EEG) reprezintă o tehnică de înregistrare și interpretare a
activităţii electrice a creierului
• Electroencefalograma (EEG) reprezintă înregistrarea, în timp, a activităţii
bioelectrice cerebrale
• Captarea se face prin intermediul unor electrozi așezați pe scalp, cuplați la un aparat
numit electroencefalograf
2. Indicații Stabilirea diagnosticul în:
• Epilepsie
• Sindromul confuzional
• Stările de leșin
• Traumatisme cranio-cerebrale
• Tumori cerebrale
• Infecții cerebrale, furnizând informaţii despre existența și localizarea unei
leziuni cerebrale sau focar declanșator pentru crizele epileptice
• Test adjuvant în diagnosticul de moarte cerebrală
348
3. Pregătirea pacientului Pregătirea fizică:
• Cu 3 zile înainte se întrerupe medicația care poate influența activitatea
cerebrală
• Se poziționează pacientul în decubit dorsal pe targă sau într-un fotoliu
prevăzut cu rezemătoare pentru cap
• Părul trebuie să fie spălat proaspăt sau degresat cu un amestec de alcooleter-
acetonă
• În timpul tehnicii pacientul va sta cu ochii închiși, nemişcat, pentru evitarea
înregistrării biocurenților din timpul contracțiilor musculare și a interpretării
eronate a EEG
• Copii mici vor fi adormiți și apoi se va efectua înregistrarea Pregătirea
psihică:
• Se vor înlătura factorii emoționali
• Se va lamuri pacientul asupra inofensivității tehnicii (nu e dureroasa, este o
tehnica de o durata mai mare)
• Se va explica pacientului că această mașină nu citește gândurile
• Se va asigura odihna și liniștea necesară (inclusiv în timpul examinării)
4. Efectuarea procedurii • Se fixează electrozii metalici pe pielea capului cu ajutorul unor benzi elastice,
după o degresare prealabilă a acesteia (dacă este cazul)
• Se aşează la distanță egală (3-5 cm) simetric în regiunile frontale, parietale,
occipitale, temporale, precum şi pe ureche pentru derivațiile referențiale
• Biocurenții captați şi amplificați de dispozitivul electronic de amplificare sunt
înregistrați pe o hârtie specială, cu un oscilograf magnetic prevăzut cu o peniță
inscriptoare
5. Rezultate • Se înregistrează 3 unde normale (alfa, beta şi theta) şi o undă patologică în
stare de veghe, dar normală pentru anumite faze de somn - unda delta o
Undele alfa au o frecvență de 8-12 Hz şi se înscriu la subiectul cu ochii închiși
o Undele beta se caracterizează printr-o frecvență de 14-30 Hz și se
înscriu când subiectul este treaz şi atent
o Undele theta au o frecvență de 4-7 Hz. Incidența undelor theta crește
progresiv pe măsura instalării fazelor de somn profund
• În caz de tulburări circulatorii majore, EEG arată o scădere globală a activităţii
corticale. Se produce o scădere a frecvenţei şi amplitudinii undelor alfa în
principal
6. Riscuri • În cazul efectuării unei electroencefalograme riscurile sunt minime, însă

stimularea luminoasă intermitentă sau hiperventilația pot produce crize
epileptice și de aceea examinarea se efectuează sub supervizarea unui medic ce
poate recunoaște criza și va institui imediat măsurile de siguranță și terapeutice
adecvate
• De reținut: electroencefalograma (EEG) nu reprezintă un test de cuantificare a
inteligenței!
7. Observații După examinare se îndepărtează electrozii, se va șterge părul cu un prosop și
pacientul va fi condus la salon
I-4.2. Electromiografia (EMG)
349
1. Definiție Este o metodă de investigare neurologică care înregistrează biocurenții produși de
muşchii scheletici în activitate (în timpul contracției musculare voluntare, în
repaus neînregistrându-se nimic)
2. Scop • Observarea şi înregistrarea tonusului muscular reflectat prin nivelul bazal al
activității electrice asociat mușchiului în repaus
• Compararea EMG a brâului dominant şi cel nedominant
• Înregistrarea activităţii electrice ale mușchilor în timpul efortului
• Observarea şi înregistrarea fenomenului de recrutare
• Compararea contracției izotonice cu cea isometrică
• Ascultarea „sunetelor” produse în timpul înregistrării EMG şi corelarea
acestora cu fenomenul de recrutare
3. Indicații Diagnosticarea unor boli nervoase și musculare
• Inflamația musculară (miozita) Bolile musculare (miopatie)
• Slăbiciune musculară (miastenie)
• Tulburări musculare prelungite patologic (miotonie)
• Sindromul lambert-eaton
• Myasthenia gravis
• Diastazei recti
4. Pregătirea pacientului Pregătirea fizică: o Poziţia va fi corespunzătoare mușchiului interesat (decubit
dorsal /ventral) Pregătirea psihică:
o Informarea pacientului despre durata mare de timp a explorării, lămurirea
asupra necesității tehnicii și a posibilului disconfort (sau chiar dureri) la
inserarea electrozilor
5. Efectuarea procedurii Se deosebesc doua tipuri de examene:
• Examenul detectării activităţii musculare consta în înregistrarea activității
electrice spontane a unui mușchi, mai întâi în repaus, apoi în cursul unei mișcări
voluntare, cu ajutorul unui electrod, cel mai des în formă de ac, înfundat în
mușchi prin piele și legat la un aparat care furnizează pe un ecran și pe hârtie
un grafic, succesiune a unor unde sub forma de limbă, fiecare reprezentând
contracția unei unităţi motorii (grupa de celule musculare comandate de una și
aceiași celulă nervoasă).
• Examenul de stimulare și de detectare a activității musculare se bazează pe
aceleași principii, dar procedează în mod diferit, stimulând un nerv printr-un
curent electric de scurtă durată, nedureros. Nervul declanșează atunci propriile
reacții electrice care se propagă în toată lungimea sa înainte de a fi transmise
mușchiului corespunzător, de unde ele sunt culese.
Se poate astfel, pe de o parte să se calculeze viteza de conducție prin nerv și, pe
de altă parte, să se studieze conducție neuromusculara
Examenul se desfăşoară într-un cabinet medical sau în regim de consultație
spitalicească, fără o pregătire deosebită și durează între 20 și 30 minute

I-5 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A ANALIZATORULUI VIZUAL
I-5.1. Determinarea acuității vizuale
350
1. Definiție • În practica optometrică, acuitatea vizuală este o măsură cantitativă a abilității de a
identifica simboluri negre pe un fond alb, la o anumită distanță standard, pe măsură
ce mărimea simbolurilor variază.
• Acuitatea este cea mai cunoscută metodă clinică de măsurare a funcției vizuale și
este reprezentată de cea mai mică mărime care poate fi identificată
• Bine-cunoscuta expresie „vedere 20-20” se referă la distanța (măsurată în picioare)
la care diverse obiecte văzute („separate”) sub un unghi de 1 minut de arc pot fi
distinse clar ca și obiecte separate.
• Echivalentul metric este de „vedere 6-6”
2.Materiale necesare • Optotipul Snellen, care este un panou iluminat electric ce conţine 11
rânduri de litere de mărimi diferite destinate a fi văzute sub un unghi
vizual de 50 de la o anumită distanță. În dreptul fiecărui rând este
precizată distanța de la care un ochi emetrop le citește. Pentru copii şi
analfabeți literele sunt înlocuite de figuri geometrice sau alte semne
• Trusa cu lentile pentru aprecierea dioptriei de corecție Ocluzor
3.Pregătirea pacientului Pregătirea psihică - se explică pacientului în ce constă procedura și se obțin
acordul și colaborarea acestuia în timpul derulării procedurii Pregătirea
fizică:
o Se plasează pacientul la o distanță de 6 metri față de optotip asigurându-se o
iluminare corespunzătoare pe suprafața panoului
o Se acoperă cu un ocluzor ochiul care nu este testat
4.Efectuarea procedurii • Se evaluează mai întâi ochiul cu vederea mai slabă, apoi celălalt
• Se începe arătând pacientului literele mari și apoi cele mai mici
• Se solicită pacientului să le identifice pe fiecare în parte, cu ochiul examinat, și să
le comunice examinatorului
• După ce au fost evaluați ambii ochi pentru vederea la distanță, se verifică acuitatea
vizuală pentru vederea de aproape ( de la 40 cm)
• Se măsoară apoi acuitatea vizuală binoculară
d
În principiu AV , unde:
D
D = distanța de la care ochiul examinat a deosebit o literă
D = distanța de la care ochiul emetrop deosebește aceiași literă
6.Evaluarea şi notarea Simbolurile modelului se numesc optotipuri
procedurii La modelul Snellen tradițional, optotipurile sunt litere de tipar care au o anumită
geometrie și anume:
o Grosimea liniilor este egală cu grosimea spațiilor albe dintre linii o
Înălțimea și lățimea unui optotip este de 5 ori grosimea liniei
o Modelul Snellen utilizează numai 9 litere: C, D, E, F, L, O, P, T, Z
o Rândul desemnat ca 20/20 (sau 6/6) este cel mai mic rând pe care o
persoana cu acuitate vizuală normală îl poate citi de la o distanță de 20 de
picioare (sau 6 metri)
Dacă vederea este scăzută, bolnavul vede numai rândurile cu litere mai mari, care
în mod normal sunt văzute de la distanțe mai mari
Dacă AV este mai mică decât 1/50, examinatorul plimbă degetele prin faţa
ochiului, exprimându-se AV prin numărarea degetelor (n.d.) La 1 m, 50 cm sau
20 cm (se notează AVOD = n.d. 1 m)
351
Uneori bolnavul percepe doar mişcarea mâinii sau numai lumina proiectată la
nivelul ochiului într-o cameră obscură
2. Observații Se stabilește, de către medic, tipul de deficiență vizuală ( viciu de refracție,
ambliopie, cecitate) precum și lentilele necesare pentru corecția vederii de aproape
sau/și de la distanță
Se notează rezultatul în fișa de consultații / scrisoarea medicală sau foaia de
observație
I-5.2. Determinarea câmpului vizual
1. Definiție Câmpul vizual (CV) este reprezentat de totalitatea punctelor din spațiu care-și
proiectează imaginea pe retină atunci când ochiul (CV monocular) sau ochii (CV
binocular) se afla imobili în poziție primară
Explorarea CV furnizează informații topografice asupra întregului
analizator vizual în cele trei segmente ale sale (de recepție, de transmisie și
central) permițând:
o Aprecierea sensibilității retinei
o Localizarea topografică a leziunilor pe căile optice
o Aprecierea sediului și întinderii leziunilor scoarței cerebrale
CV poate fi: monocular sau binocular
2. Scop Examinarea CV permite diagnosticul pozitiv și topografic al diferitelor
leziuni precum și urmărirea evoluției afecțiunii
3. Clasificarea metodelor După maniera de prezentare a testului:
de examinare o În mișcare (perimetrie cinetică) o
Static (perimetrie statică)
După valoarea de stimulare a testului:
o Liminară o
Supraliminară
o Frecvența critică
de fuziune o Metoda
Armaly-Drance
După maniera de execuție:
o Manual o
Automat
Tehnicile de perimetrie automată prezintă avantaje deosebite:
o Fiind metode statice dau rezultate mult mai precise o
Elimină subiectivismul examinatorului o Permit
monitorizarea perfectă a fixației
o Există posibilitatea de a retesta automat punctele anormale o
Permit o gamă variată de programe de testare a CV
• Metode cinetice o Implică prezentarea unui stimul cu luminozitate cunoscută în

mișcare dinspre nevăzut spre văzut până când pacientul raportează că stimulul a
fost perceput
• Principalele metode cinetice sunt:
o Metoda prin comparație
o Cu ecran plat: campimetria, angioscotometria, skiascotometria o Cu
cupolă: perimetria Goldmann
352
4. Metoda prin Metoda prin comparație permite obţinerea de informaţii grosiere privind câmpul
comparație vizual
Efectuarea procedurii:
o Pacientul și examinatorul se plasează la o distanță de 60-100 cm astfel
încât ochii să fie plasați la aceiași înălțime
o Atât pacientul, cât și examinatorul îşi înlătură ochelarii o Pacientul și
examinatorul acoperă ochiul de aceiași parte o Pacientul va fixa tot timpul
ochiul examinatorului
o Examinatorul va plasa la mijlocul distanței dintre ei un obiect (indexul) pe
care-l va deplasa treptat în cele 4 sau 8 direcții ale privirii dinspre nevăzut
spre văzut, respectiv dinspre periferie spre centru
o Deplasarea obiectului se face segmentar, iar după fiecare deplasare se
solicită pacientului să afirme dacă a văzut sau nu acest obiect
o După ce pacientul a văzut obiectul, deplasarea acestuia se continuă același
mod până în centru (permite evidențierea unor scotoame)
o Rezultatul se interpretează în funcţie de simultaneitatea perceperii de către
pacient și examinator a obiectului și va fi raportat la cv al examinatorului
5. Perimetria Goldmann Perimetria Goldmann este cea mai folosită metodă de perimetrie cinetică
• Instrumentul constă într-o cupolă hemisferică cu raza de 30-33 cm, iar fondul este
alb mat
• Posedă un sistem constant de iluminare al fondului și un proiector de test cu un
indice mobil, cu suprafața și intensitatea luminoasă variabilă, în timp ce fondul
rămâne fix ca valoare Efectuarea procedurii:
• Reglarea luminantei fondului la nivel fotopic, mezopic sau scotopic
• Subiectul cu ochiul congener ocluzat este lăsat 5 minute cu bărbia așezată în
mentonieră, pentru preadaptare
• În acest timp i se explică regulile pe care trebuie să le respecte pentru o bună
colaborare (fixare strict centrală, răspuns prompt prin „da” și „nu” la apariția sau
dispariția spotului)
• Se alege nivelul de iluminare și dimensiunea spotului
• Se plasează diagrama perimetrică, se notează diametrul pupilar
• Se centrează ochiul examinat prin vizor
• Se anunță pacientul că proba începe o Cu ajutorul tamburului spotul este deplasat
pe un meridian dinspre nevăzut spre văzut cu viteză constantă până când bolnavul
îl observă
o În acest moment spotul este stins și se continuă apoi
deplasarea până în centru
o Se trece ulterior pe alt meridian o „Latitudinea “ observării
este punctată pe diagramă
• Conversația trebuie redusă la minim pentru a nu obosi bolnavul, fixația trebuie
permanent controlată și corijată Avantaje:
o Oferă o imagine globală asupra CV foarte corectă în periferie, mai puţin
corectă în regiunea centrală, cu informaţii destul de precise privind forma și
suprafața deficitelor Dezavantaje:
o Nu dă informaţii despre intensitatea deficitelor
o Durată relativ mare pentru explorare complete (20’)
353
6. Metode statice Perimetria statică implică prezentarea unor stimuli cu luminozitate variabilă în
aceeași poziție, pentru a obține limita verticală (profunzimea) a câmpului vizual Exista
doua tehnici principale de testare în perimetria statică: o Tehnica prag (liminară sau
threshold) care utilizează un stimul staționar cu intensitate variabilă pentru a măsura
pragul vizual la o anumită poziție în CV
o Tehnica supraliminară (suprathreshold sau screening) constă în prezentarea unui
stimul cu o intensitate dată, constantă, ce permite sesizarea lui în orice parte a
câmpului vizual
Efectuarea procedurii
• Verificarea refracției și determinarea celei mai bune AV cu corecție pentru
distanță
• Dilatarea pupilei dacă aceasta este mai mică de 3 mm;
• Se explică pacientului care este scopul perimetrie și ce se aşteaptă de la el
Pacientul va trebui să fixeze lumina spotului de culoare galbenă ce apare
permanent în centrul cupolei
• În jur vor apărea spoturi luminoase albe cu diferite mărimi și intensități
• Pacientului i se explică să nu privească după acele spoturi, dar să semnalizeze
recepționarea lor prin apăsare pe un buton pe care-l va ține în mână
• Se alege tipul de test dorit
• Se introduc datele personale ale pacientului
• Se calculează corecția optică necesară în funcţie de corecția determinată pentru
distanță
• Acuitatea vizuală și alte date specific afecțiunii
• Se plasează lentila pentru corecție, se acoperă ochiul controlateral al pacientului
cu un ocluzor special, se aşează pacientul cu capul pe suport astfel încât să stea
într-o poziţie cât mai comodă (pacientul trebuie să țină fruntea și bărbia
permanent în contact cu suportul) și se începe testarea Interpretarea cuprinde
diferite componente:
• Informaţii generale despre pacient și programul utilizat
• Indici de siguranță
• Date de bază
• Parametri ce caracterizează pierderea difuză a sensibilității
7. Tehnici de perimetrie • SWAP (short wavelength automated perimetry) sau perimetria albastru pe galben
automată permite identificarea precoce a leziunilor și progresiei în glaucom.
Tehnica este utilă de asemenea în urmărirea persoanelor cu hipertensiune
intraoculară sau pentru detectarea unor afecţiuni neurologice
• HIGH-PASS RESOLUTION PERIMETRY utilizează ţinte circulare cu mărimi
variabile ce constau într-un centru alb și un inel întunecat la periferie prezentat pe
un fond alb
• PERIMETRIA CU DISCRIMINAREA MODELULUI (pattern
discrimination perimetry) prezintă un stimul ca o tablă de șah
I-5.3. Determinarea simțului cromatic
1. Definiție Simțul cromatic este facultatea retinei de a percepe diferitele radiații

monocromatice din spectrul vizibil, emise sau reflectate de obiectele din jur
354
2. Vederea cromatică Obiectele sunt văzute colorate, în măsura în care ele reflectă mai mult radiații
normală monocromatice şi le absoarbe pe celelalte o Obiectele roșii reflectă radiații roșii
o Cele verzi reflectă radiații verzi etc. o Obiectele albe reflectă toate culorile o
Obiectele negre absorb toate culorile
Variațiile culorilor sunt în funcţie de calitățile caracteristice fiecărei culori în parte:

o Tonul /nuanța
o Luminozitatea o Saturația (gradul de

puritate al culorii)
• Pentru a se explica cromatismul ochiului, se admite că în retina diurnă ar exista 3
feluri de conuri, ce conțin fiecare din ele un pigment fotosensibil pentru o anumită
culoare fundamentală:
o Unul pentru roșu o
Altul pentru verde o
Altul pentru violet
• Zona privilegiată a retinei în elaborarea mesajului colorat este la nivelul maculei
• Anomaliile senzației de culoare se manifestă prin confuzia culorilor de către
persoanele afectate care socotesc asemănătoare sau identice culori ce sunt
diferențiate de ochiul normal
3. Indicații Diagnosticarea:
• Discromaziilor congenitale: anomalia DALTON (lipsa de percepție a senzației
de roșu); lipsa senzației de verde (denteranopie); lipsa senzației de violet
(tritanopie)
• Cromatopsiilor - tulburări dobândite ale senzației cromatice în urma unor
intoxicații exogene sau prin perturbarea mediilor transparente (cataractă, afakie,
hemoragii în corpul vitros)
355
4. Metode de testare • Metode colorimetrele şi anomaloscoapele o Reprezintă aparatura utilizată în
cercetare sau centre specializate şi are ca principiu obţinerea unei senzații
cromatice identice cu aceea a unei plaje de referinţă, prin amestecul altor culori
pentru care se cunosc anumiți parametri. aceste egalizări se pot realiza şi pe
calculator
• Probe de asortare şi clasificare presupun recunoașterea de către subiect a unor
eșantioane colorate cu tonalități diferite şi clasificarea lor în ordinea tonalităților;
eșantioanele pot fi bucăți de lână sau pioni colorați
• Metode de confuzie
o Se bazează pe confundarea tonalităților la străluciri identice de către subiecții
cu vedere cromatică deficitară
o Există mai multe tipuri de tabele pseudoizocromatice, cele mai cunoscute fiind
Isihara şi Rabkin
o Aceste tabele reprezintă planșe în care anumite simboluri (cifre, litere, figuri
geometrice) sunt formate din plaje colorate de aceiași tonalitate, saturație şi
luminozitate diferite, pe un fond format din alte tonalități de aceiași saturație
şi luminozitate cu simbolurile
• Discromaţii (persoanele cu alterări ale simțului cromatic) identifică după
luminozitate tonurile pe care nu le văd, de cele pe care le văd. Testul este cu atât
mai sensibil, cu cât diferențele între tonuri sunt mai mici
o Există planșe de contraprobă, percepute doar de către discromaţi, nu şi de către
subiecții normali, ușoară diferenţă între semne şi fond e dată de componenta
albastră şi mascată de roșu şi verde). De asemenea, există şi planșe de
demonstrație pentru înțelegerea principiului percepute şi de către normali şi de
către discromaţi
o Timpul de recunoaștere al simbolului prezentat este de 15 sec
• Probe de denumire: din această categorie fac parte lanternele colorate (sau
cromatoscoapele). Metoda constă în prezentarea de stimuli colorați subiectului,
de diferite mărimi ce trebuie recunoscuți la distanță de 5m, subiectul trebuind să
precizeze tonul (culoarea). Intensitatea culorilor se poate modifica cu ajutorul
unor filtre, simulând modificarea culorii în funcţie de condițiile atmosferice
5. Importanța depistării • La omul modern transmiterea informației prin organele de simț se face astfel: Văz
discromaziilor 90% ; Auz 5% ; Pipăit 2%; Gust 2%; Miros 1%.
• De aceea nu e totuna dacă exploatăm la maximum posibilitățile existente în
vedere. Pierderile de informație în cazul percepției culorilor diminuează calitatea
vieții, degradează siguranța prelucrării informaţiilor şi prin acestea influențează
în mod negativ timpul de reacţie a recunoașterii
Dintre discromaziile congenitale, daltonismul sau lipsa de percepție a
senzației de roșu este cea mai importantă prin consecințele pe care le are.
I-5.4. Electroretinograma (ERG)

1. Definiție Electroretinograma reprezintă înregistrarea grafică a potențialului de acţiune retiniană,
provocat printr-o stimulare luminoasă
Potențialul electric de acţiune reprezintă activitatea cuplului receptor celula
senzorială-celula bipolară
2. Interpretare În perioada de debut a unor afecţiuni ale nervului optic (nevritele retrobulbare, atrofia
optică, edem papilar) apar înregistrări ERG supranormale cu timpul retinocortical modificat
356
• În atrofiile optice (ereditare) și în unele nevrite retrobulbare (din scleroza
multiplă) componentă fotopică a ERG are amplitudine redusă
• Neuropatia prin alcool metilic determină un traseu subnormal prin reducerea
amplitudinii undei B din stadiul de preatrofiere
• ERG cu traseu plat apare în glaucomul absolut
3. Responsabilități Asistentul medical este responsabil de pregătirea cu atenţie a materialelor necesare și de
a ajuta medicul atunci când este cazul.
4. Tehnica Pentru a realiza o electroretinogramă este necesară plasarea a 2 electrozi: unul
electroretinogramei pe cornee (lentila de contact) și unul periocular Protocolul standard al înregistrării
ERG presupune o perioadă iniţială de adaptare la întuneric (aproximativ 10 minute) pentru a înregistra
componenta scotopică
(răspunsul bastonașelor), urmată de un flash luminos pentru a obține un efect
maximal
• Componenta fotopică este analizată separat, în condiţii de adaptare la lumină
• ERG de rutină este bifazică, fiind compusă dintr-o undă negativă „a”
(generată de fotoreceptori) urmata de o unda pozitiva „b”(generate de
celulele Muller și celulele bipolare)
• Alte variante tehnice includ: „flicker ERG”(stimularea exclusivă a conurilor
printr-un stimul luminos intens repetitiv) și „multi-input ERG”(permite
înregistrarea obiectiva a câmpului vizual)
• În „pattern-ERG” prezentarea unui stimul luminos în formă de tablă de șah
generează un răspuns bifazic care pare să aibă origine la nivelul celulelor
bipolare și ganglionare
• Aceasta ultimă metodă are aplicație directă în evaluarea leziunilor precoce
din glaucom
• Eversarea pleoapelor pentru îndepărtarea de corpi străini și a secrețiilor
• Întoarcerea pleoapelor se efectuează în scop explorator când trebuie să
examinam conjunctiva pleoapei
• Procedura se aplică când există senzația de corpi străini, conjunctivită
• Procedura îşi demonstrează eficacitatea în îndepărtarea corpilor străini și a
secrețiilor
5. Materiale necesare Pentru întoarcerea pleoapei superioare se pot folosi degetele, bețișor cu vată în vârf,
depărtător Desmarres
6. Pregătirea Pacientului i se explică procedura și necesitatea ei pacientului
Pacientului i se face o anestezie de suprafață prin instilații conjunctivale
7. Efectuarea procedurii Pacientul este aşezat pe scaunul biomicroscopului, este rugat să lase puţin capul
pe spate și să privească în jos
• Apoi cu degetul mijlociu al aceleiași mâini (bețișor cu vată în vârf) se apasă
în pliul de flexie al pleoapei în timp ce simultan ridicăm genele în sus; când
genele sunt scurte vom prinde uşor pielea marginii ciliare a pleoapei
• După examinare revenirea pleoapei în poziţie normală se produce spontan
prin reflexul de clipit, în caz contrar împingem cu degetele marginea ciliară
în jos
• Uneori este necesară examinarea conjunctivei palpebrale posterioare, pentru
aceasta vom practica dubla pliere a pleoapei superioare; în acest caz se
utilizează
357
un depărtător Desmarres cu care vom întoarce pleoapa superioară, după care se
depărtează Desmarres-ul spre anterior descoperind astfel conjunctiva palpebrală
posterioară și fundul de sac conjunctival superior
Reorganizarea locului:
Se strâng materialele folosite și se aşează la locul lor și cele de unică folosinţă
se aruncă
8. Îngrijirea pacientului Se șterge surplusul de lacrimi cu o compresă și se administrează picăturile
recomandate de medic
I-5.5. Tonometria oculară
1. Definiție Este o metodă de măsurare a presiunii intraoculare cu ajutorul unui aparat numit
tonometru.
Există mai multe tipuri de tonometrii care au la bază același principiu:
o Măsurarea deformării corneei sub acţiunea unei forțe externe
2. Indicații Control oftalmologic de rutină, mai ales la persoanele cu vicii de refracție
Monitorizarea tratamentului antiglaucomatos.
3. Materiale necesare Tonometru manual (Schiotz) pentru tonometria prin indentaţie (presiune)
Tonometru electronic care afișează pe un monitor valoarea tensiunii
intraoculare (TIO)
Soluţii anestezice oculare
Comprese sterile

O Informare
O Explicare
O Obţinerea acordului
O Obţinerea cooperării în timpul procedurii
o Nu bea mai mult de 400-500 ml lichid înainte de test o Nu consumă
alcool cu cel puţin 12 ore înainte de test o Nu fumează
o Se îndepărtează lentilele de contact, la nevoie
o Se aşează bolnavul în decubit dorsal pe o canapea, fără pernă
5. Efectuarea procedurii Se spală mâinile
Se instilează în ambii ochi câte 1-2 picături de soluţie anestezică indicată de
medicul specialist o Se cere pacientului să rămână nemişcat, să nu tușească, să
nu clipească sau să strângă pleoapele deoarece orice mișcare de acest tip poate
mări presiunea intraoculară
o Pacientul va fi rugat să-şi fixeze privirea asupra unui punct fix de pe tavan
în timp ce se apasă ușor corneea cu tija tonometrului, pentru câteva
secunde
Se notează valoarea TIO indicată de tonometru
6. Supravegherea Se anunță pacientul că s-ar putea să aibă o senzaţie de furnicătură la nivelul

pacientului ochiului în următoarele 24 ore
Se interzice purtarea lentilelor de contact cel puţin 2 ore după efectuarea testului
358
7. Evaluarea şi notarea Procedura este eficace dacă:
procedurii o Pacientul respectă instrucțiunile date o
Valorile obținute sunt interpretate corect
Indentația corneană produsă este apreciată în unități de scală între 0 ( TIO maximă)
și 20 diviziuni (TIO minimă) o Cu ajutorul unui tabel, unitățile de scală sunt
transformate în mmhg (5 unități= 17,3 mmhg, valoarea tensiunii intraoculare)
Valorile TIO convertite în mmhg sunt considerate normale dacă se situează în
intervalul 10- 21 mmHg.
Se notează procedura în fișa de consultații /foaia de observație a pacientului
I-5.6. Oftalmoscopia directă
1. Definiție Este un procedeu optic de examinare a polului posterior al globului ocular (corp
vitros, corp ciliar, papila nervului optic, retină, coroidă)
2. Responsabilități Medicul execută explorarea, asistentul medical pregătește si supraveghează
pacientul
3. Indicații Boli sistemice: HTA, AVC
Boli oculare: glaucom, retinopatie diabetică etc.

o Informarea pacientului privind derularea procedurii o
Obţinerea acordului şi a colaborării în timpul examinării
Pregătire fizică:
o Se instilează o soluţie midriatică (atropină, Mydrum) pentru dilatarea
pupilei
o Se conduce pacientul în camera obscură pentru examinare
5. Efectuarea procedurii Medicul se aşează aproape de pacient şi cu oftalmoscopul la ochi (oftalmoscop
electric); se apropie la 5 cm de ochiul pacientului, proiectând fasciculul luminos
prin pupilă
Se examinează ochiul drept al pacientului cu ochiul drept al medicului
oftalmolog şi ochiul stâng cu ochiul stâng al examinatorului
o Imaginea obținută este mărită de 15-20 ori
Se cercetează papila nervului optic, vasele retiniene, regiunea peripapilară,
regiunea
Maculară şi periferia retinei
6. Supravegherea Se explică pacientului că din cauza pupilei mărite s-ar putea să vadă dublu până la
pacientului resorbția soluției midriatice
Să poarte ochelari fumurii pentru că are fotofobie
Să evite șofatul şi expunerea la soare (dacă examenul este făcut ambulatoriu).
I-5.7 Dilatarea pupilei

1. Responsabilități Responsabilitatea asistentei medicale este legată de cunoașterea midriaticelor și
cicloplegicelor și a modului lor corect de administrare
2. Scop Explorator: instilații de midriatice sau cicloplegice în vederea examinării fundului de ochi sau a
refracției
359
• Terapeutic: administrare de midriatice și cicloplegice în
diverse boli (uveite, iridociclite, dezlipire de retină operată) o Procedura se aplică pentru
administrarea medicamentelor topice care au drept rezultat dilatarea pupilei 3. Materiale
necesare Compresie steril
• Picături
4. Pregătirea Pregătirea psihică: se explică pacientului necesitatea tehnicii; vom explica pacientului
pacientului că picăturile pot induce o senzație de usturime ușoară, încălzire sau arsură, dar care este
tranzitorie
Pregătirea fizică: se aşează pacientul confortabil pe scaun sau culcat cu ochii
deschiși și privirea ridicată
5. Efectuarea procedurii Se trage uşor în jos pleoapa inferioară cu mâna liberă sau cu degetul mic al
mâinii care ține flaconul, deschizând fundul de sac conjunctival inferior
• La persoanele anxioase este nevoie să imobilizam și pleoapa superioară pentru
a învinge blefarospasmul
• Strângem apoi flaconul pentru a instila 1-2 picături; nu vom instila mai multe
picături imediat, deoarece urmatoarele picături le spală pe primele și nu vom
crește eficacitatea terapeutică
• De asemenea trebuie să respectăm un interval de minim 3-5 minute între
instilațiile unor coliruri diferite pentru a permite absorbția lor completă
• Pentru a limita efectele adverse sistemice, dar și pentru a crește remanența în
sacul conjunctival vor fi obturate căile lacrimale
Se șterge surplusul de picături cu compresii sterile și se informează pacientul că o

perioade de timp variabilă vederea va fi neclară, neputând efectua diverse activități
(în special cele ce necesită vederea de aproape) și se sfătuiește pacientul să evite
lumina intensă deoarece îl va deranja
Se strâng flacoanele cu picături și se aşează la locul lor, iar compresele folosite se
aruncă în locul special amenajat
6. Observații Procedura îşi demonstrează eficacitatea în tratamentul diverselor afecţiuni
oftalmologice sau în depistarea altora

I-6 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A ANALIZATORULUI ACUSTIC
I-6.1. Teste auditive (audiometria tonală liminară)
1. Definiție Măsurarea acuității auditive a pacientului cu ajutorul audiometrului.

După natura sunetului întrebuințat, audiometria poate fi:
o Audiometrie tonală o
Audiometrie vocală
2. Indicații Evaluarea auzului
Identificarea nivelului și a tipului de hipoacuzie
Aprecierea eficienței intervențiilor chirurgicale și a protezării auditive
3. Materiale necesare Audiometru, aparat ce conține soluții tehnice și program de calculator Caști
auditive
360
Vibrator
Cabină antifonată / insonoră
Pregătirea mediului o Acustica încăperii

fără reverberații
o Intensitatea sunetelor ambientale trebuie să fie suficient de mică pentru a nu
masca semnalul test
o Nivelul de zgomot ambiental trebuie să corespundă nivelelor stabilite de
normele internaționale
pacientului o Se explică pacientului cum va decurge testarea o Se instruiește
pacientul:
▪ Să răspundă imediat ori de câte ori aude tonul în căști, chiar și atunci
când are impresia că aude sunetul
▪ Să se oprească atunci când nu mai aude sunetul
o Despre modalitatea de semnalizare: apăsarea pe buton atunci
când pacientul este perfect sănătos fizic și psihic; ridicarea
unui deget; răspuns verbal (este ultimul răspuns acceptat
pentru că vocea poate modifica acustica conductului auditiv)
Pregătirea fizică o Pacientul nu va fi expus la zgomot cu cel puțin 3 ore înainte de
testare o Se recomandă să fie odihnit, relaxat pentru a se putea concentra în timpul
testării
o Este așezat în camera insonoră, pe un scaun, orientat cu profilul către audiolog
pentru a nu observa mișcările făcute de acesta
5. Efectuarea Se selectează, în screeningul audiometrului, tonuri pure de sunete, generate electronic
procedurii precum și intervalul între frecvențele semnalelor testate (o octavă)
Sunetele sintetizate sunt oferite pacientului:
o Prin intermediul unor căști auditive (când se studiază performanța auditivă a
urechii externe și medii)
o Prin intermediul unor vibratoare plasate direct pe craniu (în spatele urechii)
care au rolul de a transmite sunetele direct la urechea internă, pentru a obține
informații precise despre nivelul de auz al acesteia
Sunetele au o intensitate succesiv crescătoare, iar pacientul trebuie să semnalizeze cea
mai mică intensitate la care aude sunetul o Rezultatul obținut pentru fiecare frecvență
(atât pentru cele acute, cât și pentru cele grave) este denumit prag auditiv și se notează
pe un grafic
(audiograma) o Înregistrarea succesiva a auzului prin stimulare la cască, apoi
la vibrator, permite o estimare destul de precisă a sediului unde s-a instalat
leziunea care a provocat scăderea auzului
▪ Se testează separat auzul la fiecare ureche, acoperind, pe rând urechea
care nu face obiectul testării
▪ Se începe întotdeauna cu urechea cea mai bună, procedura de testare
vizând frecvențele conversaționale
▪ Se reinstruiește pacientul dacă semnalizează în absența sunetului
Pe graficul audiogramei sunt reprezentate simbolurile corespunzătoare pragurilor de
auz, obţinute pe cele două căi, pentru ambele urechi
Se utilizează culori diferite: o Roșie
pentru urechea dreaptă o
Albastră pentru stângă
361
6. Evaluarea şi Eficiența procedurii este influențată de:
notarea procedurii o Capacitatea de colaborare a pacientului (fiind uneori dificil sau imposibil de
înregistrat la copii sau vârstnici)
o Respectarea condițiilor standard de mediu
o Nivelul de pregătire profesională a personalului care efectuează testarea
Procedura este eficace dacă:
o Pacientul este bine instruit și colaborează pe toată perioada de testare ( maxim
15 minute)
Graficele obținute reflectă cu fidelitate pierderile auditive
Se notează pe audiogramă numele și prenumele pacientului, vârsta, rezultatul

testării
COD PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PROCEDURI DE

Procedură ÎNGRIJIRE SPECIFICE
J PROCEDURI CHIRURGICALE
J-1. Îngrijiri preoperatorii
1. Definiție Procedură de îngrijire preoperatorie se face pentru intervenția chirurgicală

2. Scop Reducerea impactului psihologic negativ legat de frica intervenției chirurgicale
Evaluarea și corectarea eventualelor dezechilibre, tare
Reducerea impactului biologic asupra organismului
Reducerea consecințelor și pregătirea unei evoluții postoperatorii favorabile și de

scurtă durată
Evitarea unor greșeli /neclarități
3. Pregătirea Materiale în funcție de tipul investigației /tratamentului administrat

materialelor Materiale pentru toaleta generală și locală cu crearea câmpului operator: apă caldă,
săpun, prosoape, unghieră, pieptene, dezinfectanți tegumente și comprese sterile
dacă se recomandă acoperirea câmpului cu pansament steril
Sistem de perfuzie, transfuzie, soluții perfuzabile, medicamente în funcție de tipul
tratamentului recomandat
Sistem pentru efectuarea clismei, a spălăturii vaginale (dacă se recomandă), urinar,
bazinet
Lenjerie de pat /de corp curate
Mănuși, echipamente protecție, recipiente colectoare, alte echipamente necesare
4. Pregătirea Pregătirea psihică o Are la bază îndepărtarea stresului psihic generat de intervenția
pacientului chirurgicală ce urmează a fi efectuată
o Începe de la internare cu prezentarea și ajutarea pacientului să se adapteze la
362
condițiile de spital, de cazare și satisfacerea nevoilor legate de igiena intimă și
servirea mesei
o Ajutarea pacientului să țină legătura cu familia prin asigurarea programului de
vizită
o Respectarea pacientului și a opiniilor sale privind credința /obiceiurile etnice o
Ajutarea pacientului să cunoască medicul și echipa formată din categoriile de
personal, pe toți cei care îl vor ajuta pentru practicarea în cele mai bune condiții
a intervenției chirurgicale și o evoluție postoperatorie cât mai bună
o Câștigarea încrederii pacientului în ceea ce privește o îngrijire de calitate, în
eficiența operației, și vindecarea sa
o Se vor oferi pacientului informaţii clare, pe înțelesul său legate de boală și de
intervenția chirurgicală și care sunt riscurile ei
o Se explică de asemenea care sunt riscurile dacă nu se acceptă practicarea
operației
o Se încearcă în permanență ridicarea moralului pacientului, îndepărtarea fricii
legate de procedură și de o eventuală durere insuportabilă
o Se liniștește pacientul legat de anestezie și de riscurile acesteia
o Când avem un diagnostic (prezumție de neoplasm), sub coordonarea medicului
chirurg se alege modalitatea de informare a pacientului asupra adevărului privind
diagnosticul parțial sau total
o După discuția cu pacientul și informarea acestuia se cere consimțământul
/acceptul scris al acestuia (este responsabilitatea medicului, asistenta medicală
se asigură că pacientul a înțeles toată discuția legată de diagnostic și intervenția
chirurgicală)
o Se programează intervenția
o Se completează lista de operații cu datele pacientului
o Se verifică încă o dată toate documentele medicale ale pacientului
o Se combat anxietatea prin administrarea de anxiolitice și a unui hipnotic, la
recomandarea medicului anesteziat în seara dinaintea intervenției chirurgicale -
pentru asigurarea unui somn liniștit
Pregătirea fizică o Evaluarea paraclinică și corectarea eventualelor deficiențe /tare
în vederea practicării intervenției chirurgicale - se face din momentul internării, fiind
completată pe parcurs până în preziua practicării intervenției
o Evaluarea obligatorie pentru toate tipurile de intervenții chirurgicale: grup
sanguine și Rh, hemogramă, glicemie, uree, probe de coagulare, creatinine,
electroliți serici, probe hepatice, sumar de urină
o Se completează cu următoarele evaluări: radiografie toracică standard,
electrocardiografie+/- consult cardiologic
o În funcție de rezultatele evaluării biologice +/- consult de specialitate - se
corectează pregătirea preoperatorie
5. Supravegherea • Se face evaluarea paraclinică
înainte de operație • Se măsoară și se trec în foaia de observație funcțiile vitale
• Se cântărește pacientul și se apreciază talia pentru dozarea premedicație și a
anestezicelor
• Se semnalează medicului eventualele modificări ale tegumentelor din zonele
prevăzute pentru intervenție cum ar fi semnele de inflamație sau de alergie
• Se notează și se raportează eventualele simptome de infecție a căilor respiratorii
superioare, urinare precum și apariția menstruației la femei
363
6. Restricționarea • Se scade aportul alimentar oral cu o zi înainte de operație
alimentației • Se vor consuma alimente ușor digerabile până la prânz și 2-3 litri de lichid până la
ora 21,00 din seara dinaintea operației
• Se interzice fumatul cu o seară înainte, precum și consumul de băuturi alcoolice
Nu se alimentează pacientul în ziua operației
7. Pregătirea • Se face clismă evacuatorie în seara dinaintea operației și în dimineața intervenției,
intestinului dacă aceasta este pe tubul digestive
• Se poate face pregătirea intestinului prin administrarea de Fortrans
8. Pregătirea Măsuri generale o Se supraveghează pacientul să nu mănânce, să nu consume

preoperatorie din lichide și să nu fumeze
ziua intervenției o Se măsoară funcțiile vitale
o Se apreciază starea generală și comportamentul
o Se comunică medicului eventualele modificări patologice ale funcțiilor vitale,
tusea, coriza, diareea, apariția menstruației la femei, modificări din
zona de intervenție
o Se îndepărtează bijuteriile, peruca, ceasul, protezele (dentare, membrele
artificiale) agrafele de păr, lentile de contact, obiectele de valoare se predau
la aparținători
o Se cere pacientei să își facă toaleta de dimineață fără folosirea machiajului
sau a lacului de unghii, a rujului pentru o bună observare a extremităților
o Se strânge părul într-o bonetă, sau se împletește în coadă, iar pacientul
îmbracă o pijama curate, deschisă sau cămașă de noapte la femei
o Se pregătesc documentele: foaia de observație, analizele, radiografiile care
însoțesc pacientul în sala de operație
Administrarea premedicației o Se administrează medicația preanestezică cu 60
minute înainte de operație în administrarea parenterală, dacă administrarea este
orală se poate face cu 45 minute înainte de operație
o Se interzice pacientului să se mai ridice din pat după administrarea
premedicației deoarece are acțiune sedativă și deprimă circulația,
determinând hipotensiune arterial ortostatică
o Se predau obiectele de valoare, bijuteriile familiei sau în lipsa acestora
asistentei de salon care le preia cu proces verbal și le predă asistentei șefe
Transportul pacientului la sala de operație o Se realizează transportul
pacientului cu un mijloc adecvat stării sale - targă, brancardă, pat rulant, bine
acoperit și însoțit de asistentă
o Se evită transportul prea devreme la sală pentru a nu stresa pacientul o
Se verifică lista operatorie (data, ora, regiunea operatorie)
9. Pregătirea salonului Se aerisește salonul
postoperator Se schimbă lenjeria patului, aleza, mușamaua, traversa Se
verifică instalația de oxigen și/sau de aspirație
Se pregătesc: stativ, tensiometru cu stetoscop, trusă de perfuzat, soluții
perfuzabile, medicamente prescrise de medic pentru perioada postoperatorie,
tăviță renală, alte materiale în fucnție de tipul intervenției și de îngrijiri (borcan
de drenaj, de aspirație etc.)
Se pregătește de asemenea bazinet, urinar
364
10. Evaluarea şi notarea Notarea procedurii o Notarea codului de procedură /procedura efectuată în foaia
procedurii de observație, la recomandarea medicului, în etapa preoperatorie
o Se consemnează eventualele aspect patologic: culoarea, consistența, prezența
sângelui, puroiului, mucusului
o Se înregistrează rezultatele investigațiilor, valorile parametrilor monitorizați
(temperatură, puls, tensiune arterială, respirație)
Bilanț pozitiv o Pacientul își învinge teama și capătă încredere în echipa operatorie
o Pacientul colaborează scopul de a reduce impactul actului operator este
atins
Bilanț negativ o Pacientul nu îți poate învinge teama și nu are încredere în echipa
medicală și de îngrijire
o Pacientul nu comunică, cu personalul medical și pot scăpa unele informaţii
importante, nu colaborează și procedurile de îngrijire se aplică cu greutate
o Pot apărea probleme intraoperatorii și/sau complicații postoperatorii
11. Responsabilitățile Să asigure pregătirea fizică și psihică a pacientului
asistentului Să asigure pregătirea materialelor și a investigațiile recomandate în vederea medical
practicării intervenției chirurgicale
• Monitorizarea și înregistrarea funcțiilor vitale
365
J-2. Îngrijiri preoperatorii specifice
1. Definiție Procedură preoperatorie pentru intervenția chirurgicală

2. Scop Corectarea deficiențelor constate la evaluarea pacientului
Restabilirea echilibrului fiziologic pentru o bună suportabilitate a actului operator
Evitarea complicațiilor grave în timpul intervenției sau în postoperator
3. Indicații Pacienți cu risc operator crescut creat de aparatul sau organul pe care se va interveni
Pacienți cu afecțiuni preexistente: cardiovasculare, pulmonare, hepatice, renale,
diabet zaharat
4. Măsuri specifice Măsuri specific legate de aparatul sau organul pe care se va desfășura operația
În cazul intervențiilor pe APARATUL RESPIRATOR se practică:
o Aspirarea secrețiilor traheo-bronșice
o Medicație specific: fluidifiante ale secrețiilor,
expectorante, bronhodilatatoare
o Intubația cu sonde speciale - sonda CARLENS( prezintă 2 brațe, câte unul
pentru fiecare bronhie) când este necesară excluderea temporară a unui
plămân sau pentru a preveni inundația bronşică cu secreții (ex. Chist hidatic)
În cazul operațiilor pentru stenoză pilorică și a operațiilor pe STOMAC o Montarea
unei sonde nazo-gastrică de aspirație a stazei gastrice, cu 3-4 zile înainte de
operație
o Spălătura gastrică în seara dinaintea operației
În caz de OCLUZIE INTESTINALĂ o
Aspirație nasogastrică
o Reechilibrare hidroelectrolitică intravenoasă
În cazul intervențiilor pe COLON ȘI RECT o Golirea conținutului
colonului cu 48-72 de ore înaintea operației prin:
▪ Regim alimentar cu puține reziduuri (carne, brânză, ouă, lapte, iaurt)
▪ Regim exclusive hidric cu 24 ore înaintea operației
▪ Administrarea de soluții hipertone cu 24 ore înainte operației: Fortrans
(care nu este metabolizat de flora intestinală și nu se absoarbe prin
mucoasa intestinală)
Se administrează 4 plicuri dizolvate fiecare în câte 1 litru de apă
(4 litri în total) în seara care precede intervenția, fiecare litru
fiind băut într-o oră
▪ Reechilibrare hidroeletrolitică parenterală
▪ Clisma evacuatorie în cazul în care administrarea fortransului este
contraindicată (stare generală alterată, insuficiență cardiacă,
hipertensiune arterial etc.)
▪ Aseptizarea colonului prin administrarea parenterală de antibiotic
366
Măsuri specifice legate de afecțiunile preexistente o Se recomandă obținerea avizului
de la medicul de specialitate (diabetolog, cardiolog, gastroenterolog, neurolog etc.)
Cu specificare riscului anestezicochirurgical și eventual a măsurilor terapeutice
necesare pre- și postoperatorii
o Se vor evita intervențiile pentru afecțiuni cronice în primele 6-12 luni după un
infarct miocardic acut, accident vascular cerebral
o Se convertește medicația cardiacă și antihipertensivă sau de reglare a glicemiei
pe cale orală în terapie parenterală până la reluarea tranzitului și alimentației
postoperator
o Se face reechilibrarea hematologică parenterală (transfuzii) în cazul pacienților
cu anemie severă postoperator
Se aplică măsuri specifice pentru PACIENȚII HEPATICI:
• Aplicarea tratamentelor pentru corectarea unor dezechilibre, tare

• Respectarea normelor de asepsie și antisepsie
367
o Dieta hipercalorică, predominant glucidică o Vitaminoterapie
o Reducerea aportului de proteine pentru a scădea riscul de apariție a
encefalopatiei portale (la cirotici)
o Se recomandă profilaxia riscurilor: infecțios, tromboembolic și al
hemoragiilor digestive acute „de stres” la pacienții cu risc major
5. Evaluarea şi notarea Notarea procedurii o Notarea și înregistrarea parametrilor
procedurii funcțiilor vitale o Notarea și supravegherea bilanțului
hidric
o Notarea procedurilor aplicate în vederea corectării dezechilibrului hidric și a
tarelor organice
Bilanț pozitiv o Corectarea deficiențelor
o Restabilirea echilibrului fiziologic
o Asigurarea unei bune pregătiri a organismului pentru practicarea intervenției
chirurgicale
o Prevenirea complicațiilor intra- și postoperatorii o Bilanț negativ
o Pacientul nu reacționează la tratamentele aplicate
Crește perioada de pregătire preoperatorie, dar și riscurile intra și postoperatorii.
6. Responsabilitatea Să asigure pregătirea fizică și psihică a pacientului

asistentului medical Să asigure pregătirea materialelor și a investigațiile recomandate în vederea practicării
intervenției chirurgicale
Monitorizarea și înregistrarea funcțiilor vitale
Aplicarea tratamentelor pentru corectarea unor dezechilibre, tare
Respectarea normelor de asepsie și antisepsie
J-3. ABLAȚIA FIRELOR DE SUTURĂ SAU A AGRAFELOR
1. Definiție Ablaţia firelor de sutură cutanată este un act medical prescris de medic, realizat la
nivelul unei plăgi cicatrizate
2. Responsabilități Decizia de îndepărtare a firelor de sutură o ia medicul după 3-10 zile de la operație,
în funcţie de localizarea şi evoluţia plăgii, precum şi de tehnica de sutură utilizată
(fire sau agrafe)
3. Materiale necesare Un câmp steril
O pereche de pense sterile tip Kocher
Un scalpel sau o foarfece mică sterilă
O pensă pentru scos agrafe, sterilă în cazul îndepărtării agrafelor
O pereche de mănuşi sterile
Un flacon cu ser fiziologic
Un flacon cu soluţie iodată (tip betadină)
Bandelete autoadezive sterile
O tăviță renală pentru colectarea materialelor folosite
368
4. Pregătirea pacientului Se informează pacientul despre procedură pentru a obține cooperarea Se
instalează confortabil
Se asigură pacientul că procedura este indoloră, poate să resimtă o foarte ușoară
pișcătură
Se solicită pacientului să semnaleze orice durere apărută în timpul procedurii şi să nu
pună mâinile pe plaga suturată
5. Efectuarea procedurii Se verifică prescripția medicală, încă o dată, pentru a ne asigura asupra datei de
îndepărtare a firelor de sutură sau a agrafelor precum şi a metodei de realizare (de
către asistenta medicală de la sala de pansamente)
Se spală mâinile
Se îmbracă mănuşi sterile de cauciuc
Se îndepărtează pansamentul şi mănușile utilizate
Se spală din nou mâinile
Se observă aspectul plăgii pentru a decela eventuale puncte de infecție şi /sau o
cicatrizare proastă
Se avertizează medicul în caz de cel mai mic dubiu
Se deschide trusa cu materiale sterile conservându-se sterilitatea acestora
Se îmbracă mănuşi sterile de cauciuc
Se curăță plaga cu comprese sterile îmbibate într-o soluţie antiseptică conform

prescripției medicului şi se lasă liberă
În caz de sutură în puncte separate:
o Se localizează primul fir, menținând nodul cu o pensă sterilă şi
decolânduse uşor de piele
o Se secționează capătul firului puţin mai sus de piele o Se trage uşor firul
totdeauna spre centrul plăgii
o Se pune firul pe o compresă uscată pentru a ne asigura de îndepărtarea
totală a firelor
o Se procedează în aceiași manieră pentru fiecare fir pus
La sfârşit, se poate aplica o bandeletă autoadezivă pentru a consolida cicatrizarea
plăgii dacă aceasta pare fragilă în momentul îndepărtării firelor
În caz de sutură cu agrafe:
o Ablaţia se realizează progresiv, ea necesitând în prealabil desfacerea
acestora
o Se îndepărtează numai o agrafă din două
o Pentru aceasta, se fixează agrafa cu o pensă sterilă ținută într-o mână, iar
cu cealaltă mână (de regulă mâna dominantă) se ține pensa de pus agrafe
astfel încât să poată fi deschisă
o Se fixează uşor pensa Michel pe mijlocul agrafei apoi se închide /strânge
delicat
o Extremitățile agrafei trebuie apoi să se extragă din piele fără durere pentru
pacient
o Se pune agrafa pe o compresă uscată şi se procedează în aceiași manieră
pentru fiecare din agrafele restante
369
o Se verifică apoi ablația în totalitate a agrafelor recomandate de medic
6. Supravegherea Se supraveghează plaga în cursul îndepărtării materialului de sutură (semne de

pacientului infecție, dezunirea marginilor suturate, durerea pacientului)
Se instruiește pacientul să facă duş în zilele următoare şi nu baie în cadă
Se educă pacientul să supravegheze plaga şi igiena după întoarcerea la domiciliu
J-4. Îngrijiri pre și post operatorii în afecțiunile oculare chirurgicale
1. Îngrijiri preoperatorii Se pregătește pacientul pentru intervenția chirurgicală (dacă medicul indică şi
pacientul îşi dă acordul) astfel:
o Se pregătește pacientul psihic (informare, explicare, obţinerea
consimţământului informat)
o Se face pregătirea preoperatorie locală prin:
▪ Tunderea genelor cu o forfecuță unsă cu vaselină, în timp ce
pacientul stă în poziţie semișezândă pe scaunul oftalmologic, cu
ochii închiși ca atunci când doarme
▪ Verificarea permeabilității canalului lacrimal prin injectarea unei
soluţii saline (ser fiziologic) prin orificiul intern inferior al canalului
lacrimal, cu un ac bine adaptat la o seringă de 1-2 ml
▪ Spălarea ochiului prin instilarea repetată a unei soluţii izotone (ser
fiziologic) pentru îndepărtarea cililor şi a secrețiilor oculare
o Se măsoară şi se notează funcțiile vitale şi vegetative: t°, p, TA o Se
măsoară tensiunea intraoculară în caz de glaucom
o Se administrează soluţii micotice local, iar pe cale generală, diuretice
indicate de medic
o Se sistează alimentația cu cel puţin 12 ore înainte de operație (în caz de
anestezie generală)
o Se face clismă evacuatoare dacă medicul indică (în seara premergătoare
intervenției)
o Se recoltează produse biopatologice pentru examene de laborator:
glicemie, uree, TS, TC, examen sumar de urină, examen citobacteriologic
al secreției oculare
o Se perfuzează i.v. Manitol 10%, în dimineaţa zilei intervenției, la indicația
medicului
2. Îngrijiri postoperatorii Se supraveghează şi se ajută pacientul în desfăşurarea activităţilor de bază:
o Alimentare, igienă, eliminare întrucât există riscul de accidentare mai ales la
cei cu binoclu
370
Se schimbă pansamentul ocular la indicația medicului
Se face tratamentul topic prescris, cu soluţii sau unguente pentru a preveni infecțiile,
a reduce inflamația şi a stimula vederea
Se verifică acuitatea vizuală şi presiunea intraoculară şi se recomandă ochelari, de
regulă cu dioptrii mai mici decât înainte de operație
În cazul intervențiilor prin facuemulsionare, se face o incizie foarte mică prin care se
introduce cristalinul foldabil (transplant de cristalin), iar pacientul nu necesită
internare în spital o Se recomandă revenirea la control a doua zi şi apoi la intervale
fixate de medic, în funcţie de evoluţia locală
J-5. Drenajul chirurgical
1. Definiții Drenajul constă în scurgerea lichidelor conţinute într-o plagă, într-un organ sau într-
o cavitate patologică cu ajutorul unui dren, unor meșe care se lasă pe loc sau a unor
laniere în scopul obținerii unei cicatrizări rapide
Drenul este un tub suplu sau rigid, din cauciuc, material plastic, care servește la
evacuarea lichidelor patologice dintr-o plagă
Lanierele sunt din cauciuc, ondulate, sterile şi sunt plasate într-o regiune unde se
produce o colecție
Meșa este o bandă fină din pânză de bumbac care se introduce într-o plagă sau întro
fistulă, pentru a împiedica închiderea printr-o cicatrizare prea rapidă şi a facilita astfel
scurgerea serozității
2. Indicații Drenarea puroiului, a unei infecții, colecții
Epanșamente pleurale
Evacuarea lichidului în perioada post operatorie
3. Materiale necesare Este nevoie de un cărucior supraetajat, curat şi decontaminat o

Pe etajul superior se aşează tot ce este steril şi curat
▪ Trusă pentru pansamente conţinând:
• Pense Kocher
• Un bisturiu sau o foarfece sterilă
• Un ac de siguranță steril în caz de laniere
▪ Câmp steril
▪ O pereche de mănuşi sterile
▪ Soluţii antiseptice iodate tip betadină
▪ Ser fiziologic
▪ Benzi adezive
▪ Material protector pentru pat
▪ Mănuşi nesterile
o Pe etajul inferior ▪
Tăviţe renale
▪ Saci pentru colectarea deşeurilor
▪ Un container pentru ace
4. Efectuarea procedurii Se îndepărtează pansamentul murdar cu o pensă sau cu o mănușă de unică folosinţă
371
Cu o foarfecă sterilă, se despică compresele în „y”, cu condiția să fie puse apoi întro
pungă sterilă o Se îndepărtează acul de siguranță vechi astfel:
o Se prinde acul cu o pensă anatomică;
o Se fixează cu pensa Kocher şi apoi se deschide cu pensa anatomică
o Se depun pensa Kocher şi acul de siguranță în recipientul rezervat
Se curată şi se dezinfectează plaga începând cu partea cea mai curată
Se curată în jurul drenului prin mișcări circulare sau centrifuge
Se fixează drenul, se trece acul de siguranță prin dren și se închide apoi cu o pensă
anatomică
Se taie segmentul de dren aflat deasupra acului de siguranță
Dacă trebuie să se injecteze un antibiotic:

o Se dezinfectează drenul
o Se clampează apoi drenul cu o pensă Kocher
o Se înțeapă drenul pe partea laterală, sub pensă şi se injectează soluţia o Se
îndepărtează seringa şi acul o Se declampează tubul de dren
Se înconjoară drenul cu comprese sterile crestate pe mijloc
Se acoperă apoi partea de deasupra drenului cu alte comprese necrestate
Se fixează prin bandajare sau cu benzi adezive hipoalergice
Se observă zilnic aspectul lichidului, cantitatea și se notează în foaia de observație
5. Observații Îndepărtarea drenului se face la recomandarea medicului, atunci când nu se mai scurge
lichid
J-6. Drenajul pleural
1. Definiție Drenajul pleural este o manevră medicală aseptică (intervenție chirurgicală)

având ca scop introducerea intrapleurală a unuia sau mai multor tuburi sterile de
dren, racordate la un sistem de aspiraţie, destinat evacuării conţinutului patologic
pleural
El se compune dintr-un tub suplu de 1 cm diametru, plasat între cele 2 foițe pleurale
şi dintr-un sistem de aspiraţie exterior adaptat la o sursă de vid
Procedura este executată, în exclusivitate, de către medic, care este ajutat de
asistentul medical, aceasta realizându-se în sala de operație
2. Responsabilități Manevra va fi efectuată în condiţii corecte de asepsie, de către medic (chirurg,
pneumolog, ATI-st), cu ajutorul asistentei medicale
3. Indicații contraindicații Indicaţii:
o Evacuarea unui pneumotorax spontan /accidental /iatrogen semnificativ
o Evacuarea unui hemotorax spontan/accidental/iatrogen
o Evacuarea unei colecții pleurale purulente constituite (empiem pleural)
Contraindicații:
o Tulburări de coagulare
o Incertitudinea diagnosticului medical
4. Materiale necesare Masă sterilă pentru instrumentar
Câmpuri sterile
372
Mănuşi sterile
Porttampon, tampoane, soluţie dezinfectantă (alcool iodat, betadină)
Anestezic (Xilină 1% 20 ml)
Seringi sterile de 10-20 ml şi ace pentru injecţii intramusculare 2 pense Kocher

Bisturiu cu lamă fină
Comprese sterile, pansamente sterile, leucoplast
Foarfec steril
Ac, portac şi fire de ață /nylon nr. 8 sterile
Tuburi pentru drenaj pleural (tip Monaldi sau Nelaton, nr. 14-20)
Borcan steril, gradat, cu ser fiziologic /apă sterilă şi racord steril pentru fixarea
drenului pleural la borcanul de drenaj
Eprubete pentru eventuale prelevări de laborator
Materiale pentru supraveghere:

o Monitor cardiac o Aparat de
măsurat TA
o Pulsoximetru pentru măsurarea saturației de oxigen
5. Pregătirea Pregătirea psihică
pacientului o Informarea pacientului asupra intervenției şi necesității efectuării acesteia şi

obţinerea consimţământului bolnavului
Pregătirea fizică o Pacientul condus în
sala de operație
o Verificarea radiografică (faţă şi profil) a colecției pleurale şi identificarea
acesteia prin examenul clinic, cu alegerea sediului toracotomiei
o Verificarea TA, pulsului şi a rezultatelor examenelor de laborator (Hb, Ht,
grup sangvin, Rh, TS, TC, trombocite, fibrinogen) o Administrarea
premedicației cu 30 min. Înaintea intervenției: codeină 1-3 cp, atropină 1
mg. S.c. Sau i.m. Şi diazepam 5-10 mg im. (dacă nu există contraindicații)
o Pregătirea instrumentarului şi verificarea obligatorie a funcţionării
corecte a sistemului de drenaj aspirativ
o Plasarea pacientului în decubit dorsal (pentru toracotomia efectuată pe
cale anterioară) sau în decubit lateral pe partea sănătoasă (în cazul
abordului pe linia axilară mijlocie)
6. Efectuarea procedurii Pregătirea aparatului de aspiraţie:
o Se scoate din ambalajul steril, se verifică integritatea
o Se umplu rezervoarele (borcanele) cu apă sterilă (cel pentru aspiraţie la
nivelul prescris)
o 20 cm coloană de apă, celălalt care aspiră aerul conținut în spaţiul pleural,
500 ml, în funcţie de marca aparatului
o Se branșează la dispozitivul de vidare, se unește cu aparatul de aspiraţie,
se verifică funcționalitatea sa
o Se protejează extremitatea tubului steril care va fi racordat la drenul pus
în spaţiul pleural
373
o Se pregătește monitorul pentru supravegherea cardiacă, tensiometru şi
pulsoximetru
Realizarea câmpului aseptic:

o Se reperează zona aleasă de medic pentru drenaj o Se
depilează larg zona toracică dacă este necesar o Se spală,
se decontaminează locul puncţiei cu betadină
Pregătirea mediului:
o Se aşează o masă adaptabilă la suprafața patului pe care se aşează
materialul steril
o Se pregătește căruciorul cu materiale de urgenţă o Toate persoanele
prezente trebuie să poarte mască şi calotă o Se face spălarea chirurgicală a
mâinilor
o Se ajută medicul să îmbrace halatul steril şi mănusile sterile
7. Toracostomia pe tub Verificarea clinică şi radiologică a prezenței colecției pleurale
prin pleurotomie Alegerea atentă a sediului toracostomiei Poziționarea
minimă adecvată a pacientului
Aseptizarea riguroasă a tegumentelor cu betadină
Realizarea anesteziei locale cu Xilină 1% (5 mg/kg), prin infiltrarea spaţiului

intercostal plan cu plan şi așteptarea instalării efectului anesteziei (minim 3 minute)
Aşezarea câmpurilor sterile operatorii
Incizia tegumentelor cu bisturiul, paralel cu marginea superioară a coastei ce

delimitează inferior spaţiul de toracostomie fixat, pe o lungime de 1-2 cm
Disocierea cu pensa Pean introdusă perpendicular pe planul toracic a planurilor moi
(mușchi intercostal), până la pleura parietală
Verificarea digitală a libertății cavităţii pleurale prin breșa produsă instrumental
Introducerea tubului de toracostomie cu ajutorul unei pense curbe, cu avansarea

atraumatică a drenului superior şi anterior, maxim 15 cm
Pensarea tubului de dren cu o pensă Kocher
Fixarea la piele a tubului de dren prin coasere cu fir de ață sau nylon
Racordarea tubului de dren pleural la sistemul de aspiraţie
Depensarea tubului de dren pleural și verificarea acumulării lichidului în borcan

/sistem de drenaj pleural
Dacă cantitatea de lichid pleural este mare se va pensa tubul pentru a preveni
revenirea prea rapidă a plămânului
Medicul realizează pansamentul steril în jurul drenului
374
Verificarea radiologică a poziției intraplurale a drenului şi a expansionării
pulmonului (radiografie de faţă şi profil)
În tot timpul punerii drenului, asistenta supraveghează faciesul pacientului,
frecvenţa respiratorie, saturația în oxigen, frecvenţa cardiacă, durerea, percepția
8. Supravegherea Aşezarea pacientului în poziţie antalgică (ridicat pe 3 perne, la 45°)
postoperatorie a Plasarea borcanului de drenaj la minim 50 cm sub nivelul toracostomei
pacientului Verificarea poziției tubului de dren în borcanul de aspiraţie (2 cm sub nivelul
lichidului steril din borcan) și verificarea aspirației
Verificarea etanșeității sistemului de drenaj
Verificarea permeabilității tuburilor
Absența cudurilor tubului de dren
Supravegherea atentă a aspectului şi cantității de lichid drenate
Pensarea drenului la fiecare evacuare a conţinutului borcanului de drenaj
Manevrarea pacientului şi deplasarea sa se va face numai după pensarea drenului
Se monitorizează funcțiile vitale: T°, P, TA, R
Se monitorizează durerea şi nivelul de anxietate al pacientului
9. Evaluarea şi notarea Notarea procedurii:

procedurii o Notați în registru şi în dosarul /planul de îngrijire data, ora și persoana
care a efectuat drenajul pleural
o Descrieţi reacția pacientului şi starea sa
o Consemnați orice manifestare care ar putea surveni în starea pacientului și
anunțați medicul la nevoie
Bilanț pozitiv o Pacientul are o
stare de confort.
o Pacientul este mulțumit de îngrijirile primate o
Sistemul de aspirație/ drenaj funcționează
Bilanț negativ /Măsuri: o Pacientul acuză dureri, pe tubul de dren apare
sânge – se anunță medicul, se administrează antalgice, hemostatice la
recomandarea acestuia
o Dispneea se accentuează – se anunță medical și pacientul va fi condus la
radiologie să facă radiografie pentru poziția drenului
10. Suprimarea drenului Suprimarea drenului se va face la 24 ore după ce nu a mai evacuat aer sau când
pleural cantitatea de lichid drenat scade < 50 ml/24 ore
În cazul pneumotoraxului menținerea drenului durează 7 zile, având ca scop
pleurodeza efectul direct iritant al drenului şi instilarea pe dren a 1-2 ml din soluţii
iritante sterile, 3-4 zile
Înainte de suprimarea drenului, acesta va fi pensat 24 ore, cu verificarea la pensare
şi după 24 ore a reexpansionării pulmonului şi absenței colecțiilor reziduale
Suprimarea drenului pleural se va efectua de către medic
Plasarea pacientului în decubit lateral pe partea sănătoasă sau decubit dorsal

înlăturarea aseptica a pansamentului, iodarea tegumentelor din jurul tubului de dren
Secționarea firelor ce fixează drenul la piele cu un foarfec steril
375
Pensarea tubului tangent la piele cu o pensă Kocher
Bolnavul va respira cu glota închisă
Se fixează tegumentele de la nivelul pleurotomiei între index şi police
Se retrag lent primii centimetri ai drenului, apoi rapid
Pasarea sterilă a plăgii de toracotomie şi fixarea pansamentului
11. Complicații în cursul Complicațiile oricărei puncții pleurale

drenajului pleural Complicații specifice drenajului pleural:
o Edem pulmonar acut ex vacuo o Malpoziţia subpleurală a drenului
o Durere locală prin lezarea unui nerv intercostal
o Emfizem subcutanat
o Infecția lichidului pleural de la exterior o Supurația pe traiectul drenului o
Astuparea drenului o Ieşirea drenului
o Hemoragii exteriorizate pe dren (debit > 100 ml/h impune hemostaza
chirurgicală)
J-7. Intubația traheală (IOT)
1. Definiție Intubația traheală (IOT) este cea mai bună metodă de asigurare a unei căi aeriene
patente şi protejate intraresuscitare
Dacă este corect efectuată realizează următoarele:
o Cale aeriană patentă o Cale aeriană protejată
o Posibilitatea aspirației căilor aeriene
o Posibilitatea de a ventila adecvat pacientul în timpul compresiilor
toracice
o Eliberarea unui membru al echipei de resuscitare
Cale alternativă pentru administrarea de droguri
376
Tentativa de intubare impune întreruperea compresiilor toracice dar, odată
asigurată calea aeriană, ventilațiile se pot desfășura fără oprirea compresiilor
Salvatorul antrenat în managementul avansat al căilor aeriene trebuie să efectueze
laringoscopia directă fără întreruperea compresiilor toracice o O scurtă pauză
în efectuarea compresiilor este necesară doar când sonda trece printre corzile
vocale
o În caz contrar, pentru a evita întreruperea compresiilor toracice, tentativa
de intubaţie este amânată până la reluarea circulaţiei spontane
În anumite situaţii laringoscopia directă şi tentativa de intubaţie pot fi
imposibil de efectuat sau pot induce prin ele însele deteriorări în starea
pacientului
Asemenea circumstanțe includ epiglotita, patologia faringelui (flegmoane,
tumori), trauma cerebrală (unde laringoscopia poate conduce la creşterea
importantă a presiunii intracraniene), trauma vertebrală cervicală (gesturile
intempestive pot transforma o leziune amielică în una cu interesare mielică) o
Acestor situaţii le sunt rezervate tehnici alternative (laringoscopia cu fibră
optică, cricotiroidotomia)
2. Dezavantajele IOT Necesită instruire specială și experienţa
Poate agrava o obstrucție aeriană de tipul epiglotitei
Există riscul leziunilor locale: dinți, limbă, palat moale, boltă palatină, epiglotă
Poate agrava eventualele leziuni ale coloanei cervicale
3. Indicații Indicații IOT:

contraindicații o Stopul cardio-respirator o Pacienți care nu ventilează în mod eficient:
▪ Frecvența respiratorie <5/min sau >30/min
▪ Apare în cazul statusului astmatic sau edemului pulmonar acut ▪
Hipertensiunea intracraniană
o Trauma: gcs<8 sau gcs<12 și în scădere vizibilă, traumatisme
craniocerebrale, faciale, volete costale, arsuri la nivelul feței și căilor
aeriene superioare, inhalare de fum
o În cazul în care există risc de aspirație: pacienți comatoşi cu gcs<6,
stomac plin, în cazul în care este necesară spălătura gastrică la
pacienții inconștienți
o În intoxicațiile cu gaze și la înecați la care este necesară furnizarea unei
fracții de oxigen maxime
o Aspirația secrețiilor bronșice sau spălătură bronşică
o În cazul pneumotoraxului, intubația se realizează după efectuarea
drenajului pleural
Contraindicațiile relative ale IOT sunt:
o Laringita acută, traumatisme laringiene, edem laringian
▪ Corpi străini în căile aeriene superioare
▪ Infecții ale oro-faringelui, abcese sau complicații locale cu risc
hemoragic
o Intubația la pacienții cu leziune de coloană cervicală se face cu
menținerea capului în poziție intermediara de către o altă persoană
377
4. Materiale necesare Mărimea sondei de IOT diferă în funcție de vârstă, sex și tipul constituțional:
o Femei și bărbați de constituție mică: 7-7,5
o Femei si bărbați de talie mare: 8-8,5-9 o
Copii: (16 + vârsta) /4
Laringoscop, în cele mai multe din situaţii laringoscop cu lama curbă tip
Macintosh
Sonde t raheale din material plastic siliconat, hipoalergenic, care au în structura
lor:
o Un balon gonflabil situat la extremitatea distală a sondei (care se
gonflează prin intermediul unui tub extern prevăzut cu supapă
unidirecțională)
o Un balonaș de control şi un racord situat la extremitatea proximală a
sondei la care se va adapta balonul Ambu sau tubulatura aparatului de
ventilație mecanică
▪ Valoarea imprimată cu caractere groase la nivelul 1/3 distale a
sondei arată valoarea în mm a diametrului intern al sondei.
Sondele cu diametrul intern cuprins între 7mm şi 9mm sunt
potrivite pentru marea majoritate a adulților
▪ Valorile imprimate cu caractere subţiri şi dispuse în lungul
sondei măsoară lungimea acesteia în cm. Aceste valori sunt de
mare importanță pentru a evita, fie intubația bronhiei principale
drepte prin introducerea în exces, fie plasarea sondei în faringe
prin introducerea insuficientă
▪ Se va urmări poziționarea sondei cu gradația de aproximativ 24
cm la bărbat şi 22 cm la femeie, măsurat la nivelul comisurii
bucale
Seringi pentru umflarea balonașului (volumul de aer necesar este (inscripționat pe
balonaș)
Piesă în „L” şi racord extensibil pentru balonul Ambu
Mandren
Pensă MAGILL pentru corpi străini
Aspirator, sondă dură Yankauer şi sonde de aspiraţie flexibile
Stetoscop
5. Verificarea poziției Vizualizarea trecerii sondei printre corzile vocale

sondei de intubație Observarea expansiunii cutiei toracice, care trebuie să fie simetrică bilateral
Auscultația murmurului vezicular bilateral
Lipsa zgomotelor în epigastru
Prezența vaporilor de apă pe sonda de intubaţie
Capnografie: detectarea CO2 la sfârșitul expirului o Nu are valoare absolută,

deoarece, în cursul opririi cardiace, valoarea CO2 expirat este mai mică
Pet CO2 are o valoare mai mare în detectarea reluării circulației spontane, în
timpul manevrelor RCP (se înregistrează o creștere imediată a acesteia)
Pulsoximetrie
378
Gaze arteriale
6. Efectuarea Se pregătește trusa de intubaţie, balonul pentru ventilație și se verifică integritatea

intubației balonașelor sondelor de intubaţie
Se deschide cu blândețe cavitatea bucală a pacientului, se îndepărtează eventualele
proteze și lucrări dentare mobile sau corpii străini
Se aspiră secrețiile, sângele sau lichidul de vărsătură
Se ține laringoscopul în mâna stângă, iar lama se introduce în cavitatea bucală pe

la nivelul comisurii drepte
Lama încarcă limba și o împinge spre stânga
Se avansează sub control vizual până când lama laringoscopului atinge șanțul
glosoepiglotic
Se exercită o tracțiune pe laringoscop în sus și înainte, mișcare ce ridică limba și
maxilarul inferior
Sonda ținută în mâna dreaptă este introdusă cu concavitatea în sus în vecinătatea
comisurii labiale drepte și se introduce ușor, sub control vizual, în orificiul glotic
Balonașul sondei de intubaţie trebuie să treacă dincolo de corzile vocale (sonda

de intubaţie este introdusă 22-23 cm de la nivelul arcadei dentare)
După umflarea balonașului se scoate lama laringoscopului din șanțul
glosoepiglotic
Decompresiunea bruscă a planșeului bucal poate declanșa reflexul de vomă
înainte de a fi securizate căile aeriene
Se verifică poziționarea sondei prin ascultarea celor 2 arii pulmonare (în regiunea
axilară) și a zonei epigastrice
Simetria murmurului vezicular și absența zgomotelor hidroaerice la nivel
epigastric arată că sonda este poziționată corect
Sonda este fixată cu fașă sau fixator de sondă
Pentru a evita mușcarea sondei, se introduce o pipă Guedel o În cazul eșecului

IOT, este de preferat retragerea sondei și continuarea ventilației pe mască
și balon sau folosirea uneia dintre metodele alternative
7. Efectuarea Se poziționează capul pacientului:
intubației o Atunci când este posibil (când nu există suspiciune de leziune de coloană
orotraheale cervicală) se face extensia capului din articulația atlantooccipitală, în
scopul alinierii căilor aeriene
Preoxigenare-ventilaţie pe balon şi mască cel puţin 30 sec. Cu un fio2 (fracția de
inspir=fio2) de minim 0.85 (85% concentrație în oxigen)
Intubația nu trebuie să dureze mai mult de 30 sec o Depășirea acestui
interval de timp impune reluarea preoxigenării
379
Se deschide gura, îndepărtând mandibula cu mâna dreaptă:
o Inspecţie rapidă a cavităţii bucale pentru identificarea eventualilor corpi
străini şi aspirarea acestora dacă este necesar
o Cu laringoscopul în mâna stângă se pătrunde în cavitatea bucală la
nivelul comisurii bucale drepte, astfel încât limba să fie în întregime spre
stânga şi să permită identificarea următoarelor trei repere: ▪ Amigdalele
/lojele amigdaliene:
Nu introduceți lama laringoscopului cu toată lungimea
▪ Căutați reperul
• Lueta. Împingeți lama către stânga încărcând limba din aproape în
aproape
• Epiglota. Avansați uşor încărcând baza limbii,
vizualizând epiglota
Se poziționează vârful lamei laringoscopului în șanțul glosoepiglotic şi se
efectuează o mișcare rectilinie oblic ascendentă în lungul mânerului
laringoscopului ca şi cum ați dori să duceți mânerul laringoscopului la unirea
tavanului cu peretele din faţă
o Această mișcare ridică epiglota şi evidențiază corzile vocale
Se vizualizează glota
Apertura laringiană este de formă triunghiulară sau rombică, corzile vocale fiind
albe-sidefii
Compresia cricoidiană (manevra Selick), efectuată de către un ajutor poate aduce
mai bine glota şi corzile vocale în câmpul vizual
Se aspiră secreţiile, vomismente şi eventualii corpi străini lichizi sau semilichizi
Se introduce sonda oro-traheală sub control vizual, ținută între degetele mâinii
drepte ca un creion, cu vârful îndreptat în sus şi spre dreapta în direcţia orificiului
glotic
o Sonda este lăsată să alunece pe partea dreaptă a cavităţii
bucofaringiene, astfel încât introducerea acesteia prin orificiul glotic să
se facă „la vedere” şi va progresa până când balonașul depășește corzile
vocale (şi nu mai mult)
o Orice dubiu privind plasarea corectă a sondei trebuie să conducă la
retragerea acesteia şi repetarea întregii secvențe
Se umflă balonașul în scopul fixării sondei în trahee şi limitării pierderilor
aeriene. Presiunea parietală pe trahee la nivelul punctului de ocluzionare trebuie
să fie sub valoarea presiunii hidrostatice capilare (30mmhg)
Se atașează balonul Ambu sau aparatul de ventilație mecanică
Se verifică acuratețea intubației vizual şi prin auscultația toracelui în cele patru

puncte toracice (subclavicular drept, subclavicular stâng, axilar drept, axilar
stâng) şi în epigastru o Auscultația se va face totdeauna în toate cele cinci puncte
şi totdeauna în aceiași secvență
Se ventilează cu o frecvență de 10-12 ventilații /min. Administrând O2 în
concentrație cât mai mare
Se fixează sonda orotraheală la nivelul comisurii bucale cu benzi de leucoplast
/dispozitive speciale.
380
Se plasează canula orofaringiană, pentru a preveni obstruarea sondei
o Laringoscopia şi intubația traheii vor dura cel mult 30 sec o
Depășirea acestui interval impune reoxigenarea
o Orice dubiu referitor la plasarea corectă a sondei în trahee duce la
retragerea acesteia, reoxigenare şi reluarea secvenței de intubaţie
8. Configurația poziției Nerecunoașterea intubării esofagului este cea mai importantă complicație a
corecte a sondei de tentativei de intubaţie traheală o Acest risc este redus prin utilizarea de rutină a
intubație traheală tehnicilor primare şi secundare de confirmare a poziției corecte a sondei
Evaluarea primară:
o Observarea expansiunii ambelor hemitorace, auscultația câmpurilor
pulmonare axilar bilateral (murmurul vezicular trebuie să fie simetric)
şi în epigastru (unde nu trebuie să se audă zgomot)
o Semne clinice de confirmare a poziției corecte a sondei de intubaţie
(formarea de condens pe tub, ridicarea peretelui toracic, murmur
vezicular prezent la auscultația câmpurilor pulmonare, lipsa zgomotelor
de intrare a aerului în stomac) nu sunt eficiente în toate situațiile
Metodele secundare de confirmare a poziției sondei (concentrația CO2 expirat
sau dispozitiv de detecție esofagiană) reduc riscul de nerecunoaștere a intubării
esofagiene o Dacă există dubii asupra poziției se reia laringoscopia directă
pentru a vedea dacă sonda trece printre corzile vocale
Nici una dintre tehnicile secundare de confirmare a poziției nu poate face
diferența între o sondă inserată în bronhie principală sau una corect plasată în
trahee o Există prea puţine informaţii pentru a spune care este metoda optimă de
confirmare a poziției corecte a sondei de intubaţie intraresuscitare
o Toate dispozitivele trebuie considerate ca fiind adjuvante ale unei alte

tehnici de confirmare
o Nu există date care să cuantifice eficiența lor în monitorizarea poziției
sondei după plasarea iniţială
Dispozitivul de detecție esofagiană generează o forță de sucțiune la capătul
traheal al sondei fie prin retracția pistonului unei seringi de volum mare, fie prin
gonflarea unei sfere flexibile comprimate o Aerul din căile aeriene inferioare
este uşor aspirat printr-o sondă plasată în trahee (al cărei lumen este menţinut
datorită cartilagiilor rigide)
o Când sonda este amplasată în esofag, nu se poate aspira aer (esofagul se
colabează când este generată forța de sucțiune)
o În general, dispozitivul de detecție esofagiană poate fi utilizat cu succes
atât în prezenţa circulaţiei spontane cât şi în stopul cardiac, dar poate
genera confuzii în caz de obezitate excesivă, sarcină avansată sau astm
sever cu secreții traheale în cantitate mare
o În aceste circumstanțe traheea se poate colaba la aspiraţie
381
Dispozitivul de detecție a dioxidului de carbon măsoară concentrația de CO2 în
aerul expirat o Persistența CO2 în aerul expirat după 6 ventilații indică poziţia
sondei în trahee sau în bronhie principală
o Confirmarea poziției sondei deasupra carinei impune auscultaţia
toracelui bilateral, pe liniile axilare medii
o La pacienții cu circulație spontană prezentă, lipsa CO2 în aerul expirat
indică intubația esofagiană
o În timpul stopului cardiac, fluxul sanguin pulmonar poate fi atât de
scăzut încât concentrația de CO2 în aerul expirat este foarte redusă, iar
dispozitivul de detecție nu poate da informaţii asupra poziției sondei o
Prezenţa CO2 în volumul de aer expirat, în timpul resuscitării, este un
indicator de certitudine a poziției intratraheale (sau în bronhie
principală) a sondei; în absența CO2 în aerul expirat, cel mai bine,
poziţia sondei este confirmată printr-un dispozitiv esofagian
o Există o gamă largă de detectoare colorimetrice de CO2, dispozitive
electronice simple şi ieftine care pot fi utilizate atât în spital, cât şi în
prespital
9. Presiunea Se efectuează în timpul laringoscopiei, de către un ajutor, cu scopul de a preveni
cricoidiană regurgitarea conţinutului gastric cu aspirația consecutivă a acestuia în arborele
(manevra Selick) bronşic
Dacă este incorect executată sau este aplicată o forță excesivă, ventilația şi
intubația pot deveni mult mai dificile
Dacă ventilația este imposibilă se reduce sau încetează complet presiunea aplicată
pe cartilagiul cricoid
Dacă pacientul varsă se eliberează imediat cartilagiul cricoid
Se aplică în sens anteroposterior, presând inelul cricoidian spre înapoi şi

comprimând astfel esofagul pe versantul anterior al corpului vertebrei cervicale
VI
Presiunea trebuie menţinută până când sonda traheală este introdusă printre
corzile vocale şi balonașul este umflat
10. Complicații, Probleme potenţiale în timpul intubației traheii:
incidente și o Particularități anatomice: gât scurt, dentiție proeminentă, mobilitate
accidente redusă a coloanei cervicale
o Fracturi dentare sau ale protezelor fixe o Vărsătură şi regurgitare
o Trismus
o Traumă facială; arsuri ale feţei o Intubația esofagiană
o Leziuni ale coloanei vertebrale cervicale
382
• În timpul manevrei de intubaţie pot apărea o Edentație parțială o
Vărsături și aspirație bronşică
o Declanșarea unor reflexe cu potențial nociv: laringo-vagale -
bradicardie, hipotensiune, laringo- sau bronhospasm sau simpatice:
tahicardie, hipertensiune, aritmii
o Intubația bronhiei drepte, cu ventilarea unui singur plămân o
Pneumotorax
o Deplasarea unei leziuni cervicale instabile o Intubația cu o sondă
necorespunzătoare ca mărime o Spargerea balonașului sondei
Complicații:
o Intubația dificilă: la pacienții obezi, la cei cu circumferința mare a
gâtului, la gravide, la cei cu malformații ale arcadei dentare sau la
nivelul feței, trismus, microglosie, prognatism, retrognatism, edem
laringian (Quincke, arsuri de căi aeriene), deviații traheale traumatice
o Intubația esofagiana, nerecunoscută
o Traumatizarea orificiului bucal, a palatului moale, arcadei dentare,
corzilor vocale, cu sângerare secundară
J-8. Aspirația traheo-bronșică
1. Definiție Aspirația traheobronşică constă în îndepărtarea secrețiilor din trahee şi bronhii prin
introducerea unei sonde cuplate la aspirator fie prin cavitatea bucală, fie prin fosele
nazale, prin traheostomă, prin canula traheală sau prin sonda endotraheală
2. Scop Prevenirea pneumoniei determinată de stagnarea secrețiilor în căile aeriene la pacienții
imobilizați, la care reflexul de tuse este diminuat sau abolit sau care nu pot să tușească
3. Recomandări Se verifică semnele vitale ale pacientului (P, R, TA), zgomotele respiratorii (cornaj,
tiraj, respirație stertoroasă) şi starea generală pentru a putea face comparație cu starea
sa după aspirare
Se verifică, la indicația medicului, concentrația gazelor sanguine prin recoltarea de
sânge arterial
Se verifică capacitatea pacientului de a respira profund şi de a tuși, deoarece aceste
manevre ajută la mobilizarea secrețiilor spre partea superioară a arborelui
traheobronşic, facilitând aspirarea lor
În cazul în care se efectuează aspiraţie nasotraheală, se va face un istoric al pacientului
în ceea ce priveşte deviaţia de sept, polipii nazali, epistaxisul, traumele nazale etc.
Diametrul sondelor se aspiraţie trebuie să fie mai mic de jumătate din diametrul
traheostomei sau sondei de intubaţie pentru a minimaliza hipoxia în timpul aspirării
Aspirația trebuie efectuată regulat, din 3 în 3 ore sau mai des dacă pacientul este foarte
încărcat
Se verifică aspiratorul
4. Materiale necesare Sursă de oxigen portabilă sau pe perete

Balon Ruben cu mască detașabilă
Aspirator de perete sau portabil
Sonde de aspirare de diferite mărimi
383
Mănuşi sterile şi nesterile, mască facială
Seringă pentru umflarea balonașului
Soluţie cu ser fiziologic, flacon cu apă sterilă
Comprese sterile
Seringă de 10 ml
Recipient de colectare
5. Pregătirea Se explică procedura pacientului chiar dacă nu este total conștient

pacientului Se avertizează pacientul că aspirarea îi poate provoca tuse tranzitorie şi reflex de
vomă (uneori)
Se poziționează pacientul în poziţie proclivă sau semișezând pentru a ușura

expansiunea plămânilor şi tusea productivă
6. Efectuarea Se spală mâinile şi se îmbracă echipamentul de protecţie Se
procedurii pune masca facială
Se pregătesc două recipiente:
o Unul cu ser fiziologic o
Altul cu apă sterilă
Folosind tehnica aseptică, se deschide folia protectoare a sondei de aspiraţie
Se îmbracă mănuşi sterile considerând mâna dominantă sterilă şi cea nedominantă

nesterilă
Cu mâna dominantă se scoate sonda de aspiraţie din ambalaj şi se înfășoară în jurul
mâinii pentru a nu atinge obiecte sau suprafețe nesterile cu ea
Cu cealaltă mână, nesterilă se conectează se conectează capătul sondei la tubul de la
aspirator şi se setează acesta la valori cuprinse între 80-120 mmhg
Cu mâna sterilă se introduce vârful cateterului în recipientul steril cu ser fiziologic
pentru a-l umecta
Se introduce apoi cu seringa sterilă, soluţie sterilă prin lumenul sondei pentru a facilita
trecerea secrețiilor prin sondă
Se oxigenează pacientul înainte de aspirare
Se introduce sonda de aspiraţie pe una din fosele nazale (dacă pacientul este
neintubat), pe sonda de intubaţie (dacă este intubat) sau pe canula traheală prin mișcări
blânde, de rotație pentru a-i facilita înaintarea, până când pacientul începe să tușească
(15-20 cm)
Se aspiră blând, intermitent, câte 10-15 sec., nu mai mult o Pentru a nu crește timpul
de aspirare se recomandă ca cel care face aspirația să rămână în apnee
o Între retrageri, sonda se va înfășura în jurul mâinii dominante pentru a preveni
infectarea
Dacă secreţiile sunt abundente şi vâscoase, se va spăla sonda introducând-o în
recipientul cu apă sterilă şi se va aspira din nou
Se aspiră pe rând fiecare bronhie (dreaptă şi stângă), bronhia stângă fiind mai greu de
aspirat întrucât este mai lungă şi mai subțire decât cea dreaptă
Se repetă procedura de aspiraţie a pacientului până când nu mai sunt secreții şi dispar
zgomotele hidroaerice şi semnele de tiraj o Se evaluează aspectul secrețiilor
bronșice
384
După aspirare se aruncă materialele şi echipamentele folosite în recipientele de
colectare specifice
Se spală tubul de conectare de la aspirator cu soluție normal salină
Se scot mănușile și se spală mâinile
7. Supravegherea Se poziționează pacientul comod

pacientului Se supraveghează funcțiile vitale, saturația oxigenului
Se descarcă și se notează procedura în fișa pacientului
Se observă și se notifică medicului apariția de sânge în secreții, sau alte modificări
După aspirație pacientul trebuie hiperventilat scurt timp fie mecanic fie manual
8. Evaluarea şi Se notează procedura în Fişa pacientului

notarea procedurii
J-9. Aspirația gastrică
1. Obiective • Spălătura gastrică /lavaj gastric

• Golirea stomacului cu ajutorul unei sonde în caz de stază
• Ocluzie intestinală
• Pregătirea înaintea unei intervenţii chirurgicale
• Postoperator pentru prevenirea vărsăturilor
• Spălătura gastrică/ lavaj gastric
2. Materiale necesare Sonde radioopace de cauciuc sau din material plastic steril (sonde Faucher sau
Einhorn)
• Seringa de 20 ml, seringa Guyon (50ml) sterilă
• Soluție pentru lubrifiere (aqua gel)
• Mănuşi de unica folosinţă
• Comprese
• Eprubete, pungă colectoare pentru colectarea conţinutului
• Pahar mat
• Leucoplast
• Prosoape, șervețele de hârtie
• Prosop, câmp sau alte materiale pentru protecţia lenjeriei
• Medicația prescrisa de medic pentru administrare Nutriția enterală prescrisă
3. Pregătirea • Pregătire psihică o Explicați pacientului scopul și necesitatea, modul
pacientului de derulare a procedurii, durata
o Explicați modul de colaborare și contribuția pacientului la realizarea
procedurii
o Obțineți consimțământul informat al pacientului /aparținătorului în funcţie
de starea sa psihică
• Pregătire fizică o Se alege poziţia în funcţie de starea generală
o Se îndepărtează proteza dentară și se pune într un pahar mat cu apă o
Sonda se poate introduce pe cale nazală sau bucală o Pacientul este ajutat
să-și curețe nasul
o Se alege nara în funcție de permeabilitate, punând pacientul să respire
alternativ pe o nară sau alta
385
4. Efectuarea • Se verifică prescripția medicală
procedurii • Se aleg materialele în funcţie de indicații
• Se identifică pacientul
• Se instalează pacientul în poziţie șezând sau semișezând
• Se spală mâinile
• Se îmbracă mănuşi de unică folosinţă
• Se protejează lenjeria pacientului cu un prosop sau un câmp plasat sub bărbie
• Se măsoară distanța dintre lobul urechii și vârful nasului până la apendicele xifoid
Se marchează locul celor două măsurători sau se notează distanțele dacă sonda este
gradată
• Se dă pacientului să țină tăvița renală sub bărbie
• Se umezește vârful sondei pentru a asigura înaintarea
• Sonda se introduce cu grijă prin nara selectată împingând-o spre spate în jos
Înghițirea se face lent, dând pacientului la nevoie cantităţi mici de apa
• Se observă starea pacientului deoarece pot apărea tusea, cianoza, tulburări respiratorii
ceea ce arată că sonda a ajuns în trahee
• Pacientul este rugat să înghită încet până la al doilea semn
• Cantitatea de lichid aspirată se măsoară, se notează și se ia în calcul la bilanțul hidric
• Se consemnează aspectul lichidului aspirat
• Se verifică poziţia sondei prin una din urmatoarele metode: o Aspirarea conţinutul
stomacal o Introducerea aerului
o Introducerea capătului liber al sondei într-un pahar cu apă
o Pentru alimentație sau introducerea unor medicamente verificarea trebuie
făcută prin control radiologic
• Când sonda a ajuns în stomac la diviziunea 45 sau 55, în funcţie de calea pe care s-a
introdus, se fixează un leucoplast pe nas astfel încât să nu împiedice vederea și să nu
preseze nasul
• Se realizează o buclă din partea liberă a sondei pentru a permite mișcarea liberă a
capului și se face a doua fixare
• Pacientul este aşezat în poziţie comodă
• Se continuă tubajul conform scopului și indicației Între 2
folosiri:
o Sonda se clampează
o Se atașează la sondă punga colectoare
5. Supravegherea • Se verifică permeabilitatea sondei
aspirației • Dacă sonda se înfundă va fi permeabilizată cu ajutorul unei cantităţi mici de aer sau
ser fiziologic introdusă cu o forță moderată
• Se pensează sonda aproximativ 6 ore
• Se supraveghează starea pacientului
• Se identifică eventualele semne de intoleranță gastrică
• Sonda se extrage cu grijă respectând recomandările medicale
• Reorganizarea locului o Scoateți din salon materialele folosite la aceasta
procedură o Spălaţi-vă pe mâini
386
6. Evaluarea şi • Notarea procedurii
notarea procedurii o Notați în registru și în dosarul /planul de îngrijire data și ora și persoana
care a efectuat procedura
o Descrieţi reacția pacientului și starea sa
îngrijire
• Bilanț pozitiv o Pacientul are o stare de confort o
Pacientul este mulțumit de îngrijirile primare
• Bilanț negativ o Pacientul acuza dureri o Pacientul
refuză o Discutaţi încă o dată cu pacientul o Apelați
la aparținători dacă este cazul
J-10. Ventilația manuală
1. Definiție Ventilația manuală se face cu ajutorul balonului Ruben care are un dispozitiv de
atașare la mască, la sonda de intubaţie la traheostomă sau mască, putând astfel ventila
mecanic orice tip de pacient
De obicei este folosită în urgențe
Ventilația manuală poate fi folosită și temporar: o Pacientul

este decuplat de la ventilator pentru aspiraţie o
Schimbarea sau repoziționarea sondei o Înainte de
intubare o Înainte de aspirare
o În timpul transportului unui pacient intubat
Oxigenul administrat prin ventilația mecanică poate îmbunătăți un sistem
cardiorespirator compromis
2. Materiale necesare Balon Ruben
Mască
Sursă de oxigen (portabilă sau în perete)
Mănuşi
Tub conector la sursa de oxigen
Pregătirea echipamentului o Chiar dacă pacientul este intubat sau traheostomizat

se va alege și o mască de mărime potrivită care se va atașa la balon
o Se atașează balonul la sursa de oxigen și se va ajusta rata în funcţie de nevoile
pacientului
3. Efectuarea Se pun mănușile
procedurii Înainte de folosirea balonului se verifică căile aeriene superioare ale pacientului
pentru depistarea eventualilor corpi străini și, dacă este posibil, vor fi înlăturați, acest
lucru putând duce la revenirea respirației spontane a pacientului
De asemenea se aspiră pacientul pentru a îndepărta eventualele secreții (indiferent dacă
este sau nu intubat sau traheostomizat)
Dacă se poate, se va îndepărta tăblia patului și se va sta la capul pacientului, în spate,
pacientul având capul și gatul în hiperextensie pentru a alinia căile aeriene și a ușura
resuscitarea
387
Dacă pacientul este intubat se va scoate masca de la balon și se va atașa balonul la
sonda de intubat sau la traheostomă, apoi se va cupla la balon prelungirea de la sursa
de oxigen
Dacă pacientul este neintubat și netraheostomizat, se va pune masca pe față (pe nas,
gură și bărbie), se va atașa balonul la mască și apoi se va atașa la balon prelungirea de
la sursa de oxigen
Se menţine mana nondominantă pe mască pentru a o menţine etanșă pe față, iar cu
mâna dominantă se va comprima balonul la fiecare 5 secunde pentru un adult, oferind
astfel aproximativ 1l de oxigen pe minut. La copii se va comprima balonul la fiecare
3 secunde
Compresia pe balon se va face o dată cu inspirul pacientului dacă acesta respiră.
Niciodată nu se va face compresie pe balon în timpul expirului pacientului
Se va supraveghea pacientul pentru a observa dacă pieptul se ridică și coboară în
concordanță cu compresiile balonului. Dacă nu apar mișcările respiratorii, se
reverifică poziţia căilor aeriene și permeabilitatea lor
4. Complicații, Aspirarea lichidului de vărsătură care poate duce la pneumonie Distensie
incidente și gastrică
accidente
5. Observații Dacă pacientul are traumatisme cervicale se va evita hiperextensia capului, folosindu-
se în schimb subluxația de mandibulă pentru alinierea căilor aeriene
Se va observa dacă pacientul varsă o Dacă varsă, se va opri manevra, se va aspira
imediat și apoi se va continua ventilația
J-11. Ventilația mecanică
1. Definiție Ventilația mecanică introduce și scoate aerul din plămânii pacientului

Deși oferă ventilație, aparatura nu poate oferi și schimbul de gaze
Ventilația mecanică oferă presiune negativă sau pozitivă pentru a ventila pacientul
2.Responsabilități Asistenta va trebui să aibă pregătite circuitele pentru ventilator și să știe să le monteze
în caz de urgență
Asistenta trebuie să supravegheze pacientul ventilat mecanic
3.Pregătirea pacientului Se va explica procedura (când este posibil) pacientului sau familiei acestuia pentru a
reduce anxietatea
Se face o investigaţie amănunțită a pacientului, inclusiv gazele sangvine pentru a stabili
punctul de pornire al terapiei
Se va aspira pacientul ori de câte ori va fi nevoie
Se setează alarmele ventilatorului și se adaugă umidificatorul
Se verifică periodic conectarea dintre sondă și ventilator și se auscultă pacientul

urmărind mișcările pieptului
Se reevaluează starea pacientului după aproximativ 30 de minute de la începerea
ventilației mecanice pentru a vedea dacă aceasta este eficientă sau trebuie modificată
Se verifică tubulatura ventilatorului pentru a observa formarea condensului. Dacă s-a
format condens pe tubulatură se va decupla rapid ventilatorul și se va scutura
tubulatura într-un recipient pentru a îndepărta apa formată deoarece poate fi aspirată
388
de pacient. Condensul nu se va goli niciodată în umidificator, deoarece el poate fi deja
contaminat cu secrețiile pacientului
Se verifică termometrul atașat ventilatorului pentru a verifica dacă temperatura aerului

administrat pacientului este apropiată de cea a corpului său
Se va schimba și curăța tubulatura ventilatorului la un interval de aproximativ 48-72

de ore sau și mai des dacă este nevoie
Când se indică se încep manevrele de desprindere treptată a pacientului de ventilator
4.Supravegherea Se va schimba periodic poziţia pacientului intubat și se vor face exerciții pasive cu
pacientului extremitățile sale
Când pacientul este mutat sau se schimbă tubulatura se va avea grija ca să nu ajungă
în plămânii săi condensul format pe tubulatura ventilatorului
Se va verifica circulația periferică a pacientului, cât și volumul diurezei, pentru a
observa din timp eventualele semne de scădere a debitului cardiac
Pacientul intubat este sedat și curarizat (acestea trebuie administrate împreună
deoarece curarizantele nu afectează nivelul de conștiență a pacientului), deci, cu atât
mai mult trebuie atent supravegheat pentru a-i suplini nevoile pe care nu le poate
exprima
Se vor spăla periodic și acoperi ochii pacienților intubați sedați și curarizați
Se oferă intimitate, lumina să nu fie puternică și să fie liniște pentru ca pacientul să se

poată odihni (oboseala poate întârzia momentul desprinderii de ventilator și recăpătării
respirației spontane
5.Sevrarea de ventilator Sevrarea de ventilator începe odată cu stabilizarea leziunii pulmonare şi cu
soluționarea problemei ce a dus la instituirea ventilației mecanice o Întreaga atenţie
trebuie îndreptată spre desprinderea de ventilator cât se poate de repede
o Problema recunoașterii momentului în care disfuncția pulmonară nu mai are
nevoie de protezare este extrem de dificilă
Standardizarea nu este posibilă, parametrii clinici sunt supuși subiectivității, nu există
studii prospective, randomizate dezvoltate în această direcție
De cele mai multe ori evaluarea la care sunt supuși bolnavii este o combinație de
elemente subiective cu măsurători obiective, precum gazele sanguine şi imaginile
radiologice pulmonare
Procesul de sevrare de ventilator este în numeroase unităţi de terapie intensivă din
întreaga lume, cuantificat şi condus de medici rezidenți, asistente medicale şi
fiziokinetoterapeuţi
Modalitatea clasică de abordare a unui bolnav ce trebuie sevrat de ventilator este
scăderea în trepte a suportului, marea majoritate a bolnavilor nu au însă nevoie de
acest abord prin care, din nefericire, se prelungește durata ventilației mecanice
La două treimi din bolnavi, sevrarea de ventilator şi extubarea sunt simple după o
scurtă perioadă de respirație pe tub şi bineînțeles, după ce cauza pentru care au fost
puși pe ventilator a fost rezolvată
Rămân 30% din bolnavii care au avut nevoie de intubaţie şi suport ventilator mai
mult de 24 de ore, care nu pot tolera tentativele inițiale de a respira fără suportul
aparatului
389
Pentru ei s-au dezvoltat strategii de desprindere şi au fost analizate cauzele de potențial
insucces:
o Supunerea bolnavilor la teste de respirație spontană ce durează 5-10 min de
mai multe ori pe zi până ce clinicianul consideră că sunt apți a fi detubaţi
o Utilizarea metodelor de suport ventilator parțial simv sau psv, cu scăderea
suportului în trepte, până se ajunge în ore sau cel mai adesea zile, la ceea ce
se consideră suportul minim, după care bolnavii pot fi detubaţi
o Sau evaluarea bolnavului o singură dată în zi şi supunerea lui unui test de
respirație spontană în urma căruia dacă îl tolerează va putea fi detubat
o Desprinderea pacienților de ventilator este recomandat a se face pe baza unei
examinări zilnice, care să evalueze dacă cauza pentru care au fost ventilați s-
a remis, dacă sunt stabili hemodinamic şi în aceste condiţii pregătiți pentru
un test de respirație spontană
o O astfel de evaluare zilnică, care nici nu necesită intervenția medicului,
scurtează timpul de sevrare cu aproximativ 2 zile, reducând în final şi durata
globală a ventilației mecanice şi costul spitalizării în terapie intensivă, fără
însă a modifica durata globală a spitalizării sau mortalitatea
o Această evaluare zilnică a funcției respiratorii asociată stării generale a
pacientului, care să permită instituirea testului de respirație spontană, trebuie
să cuprindă:
▪ Semne de oxigenare corectă exprimată prin pao2/fio2>150-300 la
fio2=0.4-0.5 sau pao2>60mmhg la fio2 max. 0.4
▪ Peep<5-8cmh2o
▪ Tuse eficientă la aspirația traheală
▪ Stabilitate hemodinamică fără suport vasopresor sau inotrop
▪ Absența sedativelor în perfuzie continuă sau întreruperea lor din timp
▪ Posibilitatea de a iniția respirație spontană
▪ Conștient, cu gcs>13
▪ Fără disfuncții electrolitice, cu un ph>7.25
▪ Temperatură <380C
▪ Hemoglobina 8-10g/dl
o Dacă bolnavul a trecut de această evaluare îndeplinind condițiile, se trece la
etapa următoare şi anume efectuarea testului de respirație spontană
6. Testul de respirație Testul de respirație spontană este cea mai veche modalitate de sevrare de ventilator o
spontană În forma sa tradițională, bolnavul este decuplat de la ventilator şi primește un
supliment de oxigen umidificat
o Această modalitate poartă denumirea de sevraj pe tub în t, după aspectul
piesei ce se foloseşte
o Durata testului de respirație spontană variază, nefiind stabilit un timp anume
Testul, în variantă mai modernă şi datorită ajutorului noilor aparate performante, poate
fi efectuat şi fără a desprinde bolnavul de ventilator. Generația nouă de ventilatoare
răspunde foarte uşor la solicitările pacientului, în special cele ale căror valve sunt
declanșate de modificările de flux:
o Există mai multe avantaje în a face testul în această modalitate
o Nu este necesar nici un echipament adițional, iar dacă pacientul are
dificultăți, ventilația mecanică poate fi prompt restabilită
o În plus, el va putea beneficia de toate sistemele de monitorizare şi alarme pe
care le oferă ventilatorul (volum curent, frecvență respiratorie, minut/volum,
390
fio2 etc.), ceea ce va duce la identificarea rapidă a acelor bolnavi care nu pot
respira spontan
Bolnavii ce au depășit cu succes un test de respirație spontană au 90% şanse să rămână

detubaţi mai mult de 48 de ore
Cei ce nu tolerează un test de respiraţie spontană o fac destul de repede după instituirea
acestuia, media descrisă de diferiți autori
7. Observații Trusa de urgență trebuie întotdeauna să fie la îndemână în cazul unui pacient curarizat
pentru a putea interveni rapid în caz de detubare accidentală
J-12. Îngrijirea pacientului cu colostomă /schimbarea pungii
1. Definiție Colostoma reprezintă deschiderea şi fixarea colonului la suprafața peretelui abdominal

printr-o intervenție chirurgicală
Colostomia este provizorie sau definitivă
2. Scop Utilizarea unui dispozitiv etanș şi discret pentru colectarea materiilor fecale şi
menținerea integrității cutanate, ceea ce permite pacientului să desfășoare o activitate
fizică normală
3. Indicații Colostomie provizorie în pediatrie o
contraindicații Malformație anorectală înaltă şi joasă o
Maladia Hirschsprung (dolicocolon) o
Atrezia de colon o Traumatisme
Colostomia provizorie la adult
o Polipoza familială o
Diverticuloză
o Cancer de colon
4. Materiale necesare Punga pentru colostomie (nevidanjabilă, cu filtru de protecţie cutanată)

Monoloc (pungă şi suport solidar) sau bibloc (pungă detașabilă de suport)
Mănuşi sterile
Comprese sterile
Pudră cicatrizantă şi absorbantă, dacă pielea peristomală este iritată
Tăviță renală
Doi saci colectori
Foarfecă, un model pentru decupare (ghid de măsurare)
Apă şi săpun neutru
Pastă protectoare, pentru a asigura etanșeitatea
391
Material pentru protecţia patului
5. Pregătirea Se explică pacientului modul de desfăşurare a îngrijirii

pacientului În primele 2-3 zile, plaga abdominală se pansează ca orice plagă chirurgicală
În a 2-a sau a 3-a zi, se poate elimina prin stomie un scaun păstos mirositor
Pacientul trebuie avertizat şi ajutat treptat să accepte noua imagine corporală
Este anunțat că în a treia zi va purta o pungă
Este susţinut şi ajutat pentru ca în viitor să fie capabil să se autoîngrijească (să-şi

schimbe singur punga)
Se alege prima schimbare a pungii dacă este posibil, dimineța, înainte de masă, sau la
2-3 ore după masă
Este aşezat în poziţie decubit la primele schimbări sau în poziţie şezândă la următoarele,
când este capabil să-şi privească stoma şi să-şi schimbe punga singur
6. Efectuarea Se spală mâinile, se dezinfectează Se
procedurii pun mănuşi de unică folosinţă
Se îndepărtează conţinutul pungii, dacă punga este vidanjabilă
Se desface încet punga de sus în jos, fără să se tragă, pentru a evita evisceraţia:
o O mână fixează pielea abdominală, cealaltă detașează punga
Se curăță tegumentele din jurul stomei cu apa şi săpun neutru
Se usucă foarte bine zona peristomală prin tamponare cu un prosop de bumbac sau de
hârtie
Se observă stoma care normal trebuie să fie umedă, roșiatică spre roz
Se aplică pudra cicatrizantă şi absorbantă
Se acoperă stoma cu o compresă
Se selectează mărimea deschiderii stomei, folosindu-se ghidul de măsurare
Se decupează cu ajutorul unei foarfeci porțiunea de aderare a dispozitivului stomic pe

piele sub formă de cerc, astfel încât deschiderea să fie cu jumătate de milimetru mai
mare decât stoma; dacă stoma nu este perfect rotundă se desenează cu ajutorul unui
marker conturul acesteia pe un suport de plastic transparent, care apoi se pune pe planșa
pungii coelctoare pentru decuparea cât mai corectă a deschiderii
Pentru o mai bună aderare a pungii colectoare la piela, este preferabil să se încălzească
1-2 minute flanșa pungii colectoare între palme, aceasta devenind mai maleabilă și cu
o priză mai bună la tegument
Se îndepărtează compresa
Se îndepărtează hârtia din porțiunea de lipire a dispozitivului stomic şi se aplică pe piele

începând de la polul inferior şi apăsând puţin până se lipește
Se continuă îndepărtarea hârtiei şi lipirea dispozitivului
Se lipește în continuare, prin apăsare uniformă, în sens circular, în jurul stomei, până
se fixează
392
Se închide fanta de evacuare doar după aplicarea pungii pentru a preveni acumularea
de aer în interior. Dacă se folosește o pungă colectoare din două compartimente, se
aplică prima dată flanșa adezivă decupată al fel cca și în cazul pungii colectoare
unitare, apoi se atașează punga coelctaore pe inelul de plastic și se presează ușor până
la apariția unui „clic” și închiderea completă a pungii, în acest caz pungile colectoare
se pot schimba individual de câte ori este nevoie, flanșa rămânând
neschimbată până la 4-5 zile dacă nu prezintă scurgeri sau nu își schimbă culoarea din
cauza macerări(devine albicioasă și umflată). În cazul ileostomelor pungile colectoare
vor fi golite mai des, ținând cont că secrețiile sunt în cantitate mai mare și mai fluide
decât în cazul colostomelor
În primele zile postoperator este bine să se aplice pungi transparente care permit
vizualizarea stomei și conținutului acesteia fără a mai fi nevoie să se dezlipească
punga pentru control
Se colectează şi se îndepărtează materialele folosite
Se îndepărtează mănușile
Se spală mâinile
7. Supravegherea Se aşează pacientul în poziţie şezândă sau decubit Se

pacientului evaluează reacția după schimbare
Se supraveghează să nu apară arsuri, iritații, necroză, eviscerații
Se observă dacă punga este lipită
Sistemul de colectare se schimbă la 2-3 zile, dacă nu se dezlipește
Se urmărește starea de nutriție a pacientului pentru a controla pierderile de principii

alimentare
Se consiliază pacientul asupra regimului alimentar adaptat perioadei postoperatorii și
afecțiunii acestuia
Mobilizarea pacientului se realizează cu ajutor, la indicația medicului
8. Evaluarea şi notarea Notarea procedurii o Notați în registru și în dosarul /planul de îngrijire data, ora și
procedurii persoana care a efectuat schimbarea pungii
o Descrieţi reacția pacientului și starea sa
îngrijire
Bilanț pozitiv o Schimbarea pungii s-a efectuat în
condiţii optime o Pacientul are o stare de confort o
Pacientul este mulțumit de îngrijirile primite
Bilanț negativ o Pacientul acuză oboseală,
dureri o Pacientul refuză o Discutaţi încă
o dată cu pacientul o Apelați la
aparținători dacă este cazul
J-13. Îngrijirea pacientului urostomizat
1. Definiție Urostomia reprezintă deschiderea şi fixarea ureterului la suprafaţa peretului

abdominal printr-o intervenţie chirurgicală.
393
Urostomiile pot fi unilaterale sau bilaterale, temporare sau definitive
2. Indicații Afectiuni maligne ale aparatului renal (cancer de vezica, cancer de cai urinare,
cancer de ureter, cancer de uretra, cancer de bazinet renal, cancer de prostata)
Traumatisme,
Malformații congenitale,
Vezica neurologică
3. Materiale necesare Punga pentru urostomie cu valvă antireflux; monobloc (pungă şi suport solidar) sau
bibloc (pungă detaşabilă de suport);
mănuşi de examinare;
comprese sterile;
prosop de bumbac sau hârtie
pudră cicatrizantă şi absorbantă, crema protectoare dacă pielea peristomală este

iritată;
tavită renală;
1-2 pungi de urină cu evacuare ambalate individual pentru colectarea urinii
foarfecă, un model pentru decupare (ghid de măsurare);
• apă şi săpun neutru;

• pastă adezivă , pentru a asigura etanşietatea (dacă este cazul);
• oglindă
• material pentru protecţia patului
4. Pregătirea Se explică pacientului modul de desfăşurare a îngrijirii;
pacientului • pacientul trebuie avertizat şi ajutat treptat să accepte noua imagine corporală;
• este anunţat că în următoarele zile va purta o pungă pentru colectarea urinii
• este susţinut şi ajutat pentru ca în viitor sa fie capabil să se autoîngrijească (să-şi
schimbe singur punga);
• este aşezat în poziţie decubit dorsal la primele schimbări sau în pozitie şezândă sau
în ortostatism la următoarele, când este capabil să-şi privească stoma şi să-şi
schimbe punga singur.
394
5. Efectuarea • Se spală mâinile, se dezinfectează;
procedurii • Se pun mănuşi de unică folosinţă;
• Se îndepartează conţinutul pungii, dacă punga este vidanjabilă;
• Se desface încet punga de sus în jos, fără să se tragă, pentru a evita evisceraţia:
o mână fixează pielea abdominală, cealaltă detaşează punga;
• Se curăţă tegumentele din jurul stomei cu apă şi săpun neutru;
• Se usucă foarte bine zona peristomală prin tamponare cu un prosop de bumbac
sau hârtie ;
• Se aplică pudra cicatrizantă şi absorbantă (daca este cazul)
• Se aplică cremă protectoare în cazul apariției iritațiilor peristomale, care se va
menține 30-60 min, după care se spală tegumentele cu apă și săpun, se usucă și
apoi se aplică punga;
• Se acoperă urostoma cu o compresă;
• Se selectează mărimea deschiderii urostomei, folosindu-se ghidul de măsurare;
• Se decupează cu ajutorul unei foarfeci porţiunea de aderare a dispozitivului
stomic pe piele sub formă de cerc, asftel încât deschiderea să fie cât urostoma;
• Pentru o mai bună adezivitate a pungii colectoare la piele este preferabil să se
încălzească 1-2 minute flanșa pungii colectoare între palme, aceasta devenind
mai maleabilă si cu o priză mai bună la tegument
• Se îndepărtează compresa;
• Se îndepărtează hârtia din porţiunea de lipire a dispozitivului stomic şi se aplică
pe piele începând de la polul inferior şi apăsând puţin până se lipeşte.
• Se continuă îndepărtarea hârtiei şi lipirea dizpozitivului; - se lipeşte în
continuare, prin apăsare uniformă, în sens circular, în jurul urostomei, până se
fixează;
• Se închide orificiu de evacuare doar după aplicarea pungii pentru a preveni
acumularea de aer în interior
• Dacă se folosește pungă colectoare din două componente se aplică prima dată
flanșa adezivă decupată la fel ca și în cazul pungii colectoare unitare, apoi se
atașează punga colectoare pe inelul de plastic și se presează ușor până la apariția
unui ,,clic" și închiderea completă a pungii, în acest caz pungile colectoare se
pot schimba individual de câte ori este nevoie, flanșa rămânând neschimbată
până la 4-5 zile dacă nu prezintă scurgeri sau nu își schimbă culoarea din cauza
macerării (devine albicioasă si umflată), apoi se atașează punga colectoare de
urină cu evacuare.
• În primele zile postoperator este de preferat să se aplice pungi transparente care
permit vizualizarea urostomei și conținutului acesteia fără a mai fi nevoie să se
dezlipească punga pentru control.
• Se colectează şi se îndepărtează materialele folosite; Se îndepartează
mănuşile;
• Se spală mâinile.
6. Supravegherea Se aşază pacientul în poziţie şezândă sau decubit;
395
pacientului • Se evaluează reacţia după schimbare;
• Se supraveghează să nu apară arsuri, iritaţii, necroză, evisceraţii, hemoragii;
• e observă dacă punga este lipită;
• Sistemul de colectare se schimbă la 2-3 zile, dacă nu se dezlipeşte.
• Se urmărește starea nutrițională și hidratarea pacientului pentru a se controla
pierderile de principii alimentare
• Se consiliază pacientul asupra regimului alimentar adaptat perioadei
postoperatorii și afecțiunii acestuia
• Mobilizarea pacientului se realizează cu ajutor, la indicația medicului .
7. Evaluarea şi Se notează în dosarul de îngrijire efectuarea manevrei

notarea procedurii Se notează orice modificare apărută în stare de sănătate a pacientului
Bilanț pozitiv
Schimbarea pungii s-a efectuat în condiţii optime Pacientul
are o stare de confort
Pacientul este mulțumit de îngrijirile primite
Bilanț negativ
Pacientul acuză oboseală, dureri
Pacientul refuză
Discutaţi încă o dată cu pacientul
Apelați la aparținători dacă este cazul
J-14. Tehnica generală a pansamentului
1. Definiție În sens strict, pansamentul chirurgical reprezintă actul prin care se realizează și se
menține asepsia unei plăgi, în scopul cicatrizării ei
În sens larg, pansamentul reprezintă totalitatea mijloacelor și metodelor care
realizează protecția unui țesut sau organ față de acțiunea agresivă a diverșilor agenți;
pansamentul gastric (administrarea unor medicamente cu rol protector asupra
mucoasei gastrice); pansamentul antiinflamator (aplicarea unor comprese umede
peste o regiune inflamată)
2. Responsabilități Pentru realizarea unui pansament chirurgical sunt necesare:
o Cunoștințe de asepsie-antisepsie
o Cunoștințe de mică chirurgie o
Cunoștințe de biologie a plăgii
Responsabilitățile asistentei medicale o Să
pregătească pacientul o Să pregătească
materialele necesare
o Să schimbe pansamentul la recomandarea medicului chirurg o Să
ajute medicul dacă el face pansamentul o Să colecteze deșeurile cu risc
biologic corespunzător
o Să pregătească instrumentarul corespunzător pentru sterilizare
după
utilizarea lui
Procedura se aplică pentru îngrijirea unei plăgi provocate /plăgi operatorii, în sistemul
medical în serviciile de chirurgie
3. Scop Să prevină infectarea plăgii
396
Să protejeze plaga împotriva factorilor externi
Asigurarea hemostazei prin compresie
Favorizarea vindecării rănii/plăgii
Absorbția secrețiilor
Protejează aplicațiile locale terapeutice
Permite aplicații umede pe plăgile uscate
4. Tipuri de Pansamentul uscat o Se caracterizează prin utilizarea de comprese neimpregnate,

pansamente menținute printr-o bandă adezivă și care acoperă o plagă simplă, curățată în
prealabil cu ajutorul unei comprese sterile îmbibată cu un antiseptic
Pansamentul umed o Poate fi

de două feluri:
▪ Pansamentul alcoolizat constituit din comprese îmbibate în alcool,
în general de 70, și acoperite cu un strat gros de vată și apoi de un
bandaj. Acest pansament provoacă o vasodilatație locală și o acțiune
antiinflamatorie și calmantă. El se aplică îndeosebi pe panariții și pe
plăgile foarte infectate. El trebuie reînnoit cu regularitate, cel puţin de
4 ori pe zi
▪ Pansamentul pe bază de pastă antiflogistică are o acțiune
decongestionantă și antiseptică. El este utilizat mai ales în caz de
dermatoză acută și zemuindă. Pasta, încălzită la bain-marin, se pune
între două comprese, menținute dacă este posibil printr-un bandaj.
Pansamentul este aplicat cu grijă, cu scopul de a evita o arsură pe zona
inflamată. El trebuie să fie reînnoit de două ori pe zi
Pansamentul gras este format dintr-o compresă și substanță grasă. Pansamentul gras
favorizează cicatrizarea. El nu aderă la plagă și permite reconstituirea epidermului o
Pansamentele grase preunse sunt făcute din tifon impregnat cu ulei, camfor,
amestecuri de produse cu acțiune antiinflamatorie și antibiotică sau doar cu
antibiotice
o Pansamentele grase pe bază de pomadă sau balsam sunt acoperite cu
comprese uscate, menținute cu bandă adezivă
o Substanțele utilizate au proprietăți protectoare și favorizează regenerarea
epidermului
Pansamentul peliculă se obține prin pulverizarea unei substanțe. El se aplică de
plăgile în curs de cicatrizare și realizează o protecție cutanată invizibilă, sterilă,
permeabilă la aer, constituită dintr-un film (peliculă) de material plastic sau acrilic
Pansamentul compresiv exercită o presiune asupra plăgii, este aplicat atunci când
plaga sângerează. El este menținut cu ajutorul unei benzi elastice adezive timp de
maximum 20 de minute
5. Materiale necesare Masă de lucru pansamente
Tăviță renală
Mănuși examinare/sterile
Ochelari de protecție, mască
397
Trusă /pachete cu instrumentar steril: pense hemostatice, pense anatomice, foarfece
Tuburi de dren sterile
Pungi /sisteme la care se racordează tuburile de dren
Câmpuri sterile absorbante
Soluții antiseptice pentru plagă și tegumentele din jur
Substanțe medicamentoase: soluții, pulberi, unguente
Pansamente grase /reconstructive sterile
Material pentru înfășare și fixare: feșe de tifon, feșe elastice, romplast, benzi adezive,
plasă adezivă
Recipient colectare materiale ascuțite, tăioase
Sac /recipient colectare deșeuri rezultate în urma efectuării pansamentului, cu risc

biologic crescut
Sac negru pentru gunoi menajer

pacientului o Se explică procedura pacientului și necesitatea efectuării pansamentului o
Se obține consimțământul
o Se asigură intimitatea pacientului dacă este cazul
o Se poziționează pacientul în funcție de zona/segmentul ce urmează a fi
pansat
o Se alege poziția de decubit pentru a evita stările lipotimice
7. Efectuarea Se identifică pacientul, zona de pansat și tipul de pansament necesar
procedurii Se evaluează pacientul pentru a stabili dacă pansamentul se poate face la pat sau la
sala de pansamente; dacă se poate deplasa sau transporta cu scaunul cu rotile /targă
Se pregătesc materialele în funcție de tipul pansamentului
Strângem și acoperim părul, punem masca, spălăm mâinile și le dezinfectăm cu alcool

sau alt dezinfectant pentru mâini
Îmbrăcăm mănuși sterile
Se deschide trusa /kit-ul pentru pansamente sterile şi luăm 2 pense sterile
Se îndepărtează pansamentul existent fără să agresăm pacientul o Dacă

pansamentul este lipit se umezește cu apă oxigenată sau ser fiziologic o Se
inspectează plaga, prezenţa congestiei, starea cicatricei
Se observă starea pansamentului: prezintă secreţiile, cantitatea, aspectul, culoarea,
mirosul
Se curăță tegumentele din jurul plăgii folosind tampoane îmbibate în eter pentru a
efectua degresarea sau îndepărtarea de pe tegumente a urmelor lăsate de materialele
folosite pentru lipirea pansamentului
Apoi se dezinfectează tegumentele din jurul plăgii cu tampoane îmbibate în alcool,
alcool iodat /betadină de la marginea plăgii spre exterior, pentru a evita agresiunea
chimică /contaminarea
398
Se spală plaga prin turnare pentru a nu produce durere, folosind una din soluțiile
dezinfectante recomandate
Se absorb secrețiile din plagă prin tamponare pentru a nu produce durere
Se efectuează în continuare tratamentul plăgii în funcție de natura și evoluția acesteia,

aplicând pomezi /medicamente /pansamente umede, în funcție de recomandări
Se acoperă cu comprese de tifon sterile care să nu depășească marginea plăgii cu 1-2

cm și aplicăm deasupra un strat de vată sterilă sau alt strat de comprese sterile, în
funcție de tipul pansamentului
Se fixează pansamentul cu materiale adezive sau prin bandajare cu feșe, folosind un
procedeu adaptat regiunii (circular, în spirală, în evantai, cu fașă răsfrântă, în spic)
Se transportă pacientul la salon și îl așezăm comod în pat dacă pansamentul s-a realizat
în sala de pansamente, punând regiunea lezată /cu plagă în repaus
Reorganizarea locului o Deșeurile cu caracter infecțios se debarasează în sacul
galben o Deșeurile menajere (ambalaje se debarasează în sacul de culoare
neagră o Tăvița renală se degajează, se curăță, se spală și se imersează într-un
recipient care conține o soluție clorigenă
o Pensele, la sfârșitul pansamentului:
▪ Se imersează într-un recipient cu o soluție antiseptică și
dezinfectantă (de ex. Anyosime 0,5 %) pentru 15 minute
▪ Se scot și se clătesc
▪ Se imersează într-un alt recipient (încă odată) cu soluție antiseptică și
dezinfectantă (de ex. Anyosime 0,5 %) pentru încă 15 minute
▪ După cele 15 minute se scot și se spală cu o perie moale
▪ Se clătesc cu apă din abundență
▪ Se usucă
▪ Se pregătesc pentru sterilizare
▪ Se împachetează în folie
▪ Se așează în truse (sterilizare la poupinel)
o Se îndepărtează mănusile și se spală mâinile
o Se curăță măsuța de pansamente o Se spală mâinile
8. Supravegherea Se monitorizează pacientul pentru a sesiza eventuale modificări în starea pacientului
pacientului Se observă faciesul și comportamentul la durere
Observăm aspectul tegumentelor pentru ca pansamentul să nu jeneze circulaţia
Se notează procedura în dosarul pacientului notând starea pansamentului şi a plăgii
9. Evaluarea şi Bilanț pozitiv o Pacientul nu acuză durere, pansamentul nu-l

notarea procedurii deranjează o Pansamentul este curat și bine fixat
399
o Plaga este în curs de vindecare
o Pansamentul protejează plaga de acțiunea factorilor externi
• Bilanț negativ o Pacientul acuză durere o Plaga este edemațiată și
pansamentul infiltrat:
▪ La recomandarea medicului se aplică îngrijirea locală
necesară o Tegumentele își schimbă culoarea, apar amorțeli, furnicături
▪ Se reface pansamentul este prea strâns o Pansamentul este infiltrat
din cauza secrețiilor/ limfa/sânge
o Se asigură un pansament protector și absorbant cu mai multe straturi de
comprese și vată
o Ajutăm medicul să monteze unul sau mai multe tuburi de dren dacă este cazul
o Pansament infiltrat se schimbă ori de câte ori este nevoie
J-15. Efectuarea bandajului
1. Definiție Bandajarea reprezintă fixarea pansamentului prin înfășare

2. Scop Fixarea pansamentelor:
o În regiuni în care substanțele adezive nu asigură acest lucru
(extremitate cefalică, regiuni articulare, extremități) o
În cazul unui pansament compresiv
o Imobilizarea temporară în traumatismele membrelor (entorse, luxații,
fracturi)
3. Materiale necesare Feși de tifon de diverse mărimi: lățimea 5-20 cm, lungimea 2-5 m
Feși elastice de diverse mărimi
Foarfecă
Leucoplast, cleme de prindere, plasă pentru fixare
Paravan
Recipiente pentru colectarea deșeurilor medicale
4. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică o Identificarea pacientului o Explicarea scopului, a

intimităţii prin izolarea pacientul cu un paravan
pacientului
o Așezarea pacientul în funcţie de starea generală și de zonă care urmează să
fie bandajată
5. Efectuarea procedurii Spălarea mâinilor
Alegerea feșelor de dimensiuni corespunzătoare regiunii care urmează să fie
bandajată și scopului
400
Alegerea tehnicii în funcție de regiunea care urmează să fie bandajată:
o Bandajare circulară o
Bandajare în spic o
Bandajare în spirală o
Bandajare în evantai o
Bandajare în „opt” o
Bandajare recurentă
Executarea tehnicii cu fața către pacient o Poziționarea feșii în mâna
dominantă și realizarea a 2-3 ture circulare suprapuse de fașă, la 10-15 cm
distanță de plagă, pentru fixare
o După primul tur al bandajării, colțul liber al fâsei se răsfrânge peste
bandaj și se acoperă cu a doua tură de fașă pentru o fixare mai bună
o Continuarea bandajării aplicând ture de fașă suprapuse parțial, în funcție
de modalitatea selectată, până se acoperă zona interesată
o Menținerea feșii într-o tensiune moderată și aplicarea ei constantă și
uniformă, fără pliuri de material
Realizarea bandajării la nivelul membrelor o De la distal

spre proximal, în sensul circulației venoase
o Verificarea pulsului la extremități și a culorii tegumentelor pe parcursul
bandajării membrelor
o Finalizarea prin realizarea a 2-3 ture circulare suprapuse de fașă, la
10-15 cm distanță de plagă, tăierea fâsei dacă e cazul și fixarea cu clemă
de prindere sau benzi de leucoplast
Aplicarea de plasă de fixare, peste bandaj, în funcție de regiunea bandajată

Reorganizarea locului: o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din
o Aerisirea cabinetului /salonului
6. Supravegherea Verificarea bandajului:
pacientului o Să fie bine fixat
o Să nu afecteze circulația sangvină o Să nu producă
leziuni cutanate
Aşezarea pacientului într-o poziţie comodă sau într-o poziţie recomandată
7. Evaluarea şi notarea Notarea procedurii în dosarul de îngrijire, a tipului de bandaj utilizat Notarea
procedurii în dosarul de îngrijire a acuzelor bolnavului
COD ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE DE ASISTENTUL MEDICAL

PROCEDURĂ
K
K -1. Îngrijiri în candidoza bucală
401
1. Scop Suprimarea factorilor favorizanți, de proliferarea locală a candidei:
o Corectarea glicemiei o Prezenţa protezei
dentare o Uscăciunea gurii
o Medicamente, mai ales antibiotice
2. Îngrijiri Echilibrarea diabetului
Oprirea tratamentului favorizant, dacă este posibil
Spălarea cavității bucale cu o suspensie antifungică, a protezei dentare
Pacientul este instruit ca după spălarea protezei aceasta să fie ținută în soluţie
nahco3
Spălarea de 3-4 ori pe zi cu soluţie de bicarbonat de sodiu pentru creşterea pH-ul
bucal
Administrarea tratamentului recomandat
K-2. Îngrijiri în intertrigo micozic
1. Îngrijiri în intertrigo Se face baie zilnică la picioare timp de 10 minute cu permanganat de potasiu diluat
micozic 1/10.000
Se usucă bine cu prosop uscat
Aplicarea de antifungice sub formă de cremă între degetele de la picioare
Plasarea unor comprese rulate între degete pentru a permite pliurilor interdigitale să
fie bine aerate
2. Când plicile sunt afectate Se dezinfectează pliurile cu comprese îmbibate cu soluţie de clorhexidină sau dacă
pliurile sunt foarte umede se va utiliza betadină sau nitrat de argint 1% în
conformitate cu recomandarea medicală
Se usucă plicile folosind comprese absorbante
Se poate lăsa în plică o compresă uscată
3. Recomandări Se schimbă hainele

Îngrijirile sunt efectuate de două ori pe zi în cazul în care secrețiile sunt umede
Tratamentul durează în jur de 15 zile
4. Educarea pacientului Igiena riguroasă

Consiliere dietetică dacă pacientul pierde în greutate
Pacientul poate să poarte șosete
Foloseşte prosoape personale
Suprimarea factorilor favorizanți atunci când se poate
K-3. Îngrijirea pacientului cu ulcer de gambă
1. Îngrijirea pacientului Leziunea reprezintă pierderea de substanţă cutanată, de profunzime variabilă,

putând ajunge la os
402
Este complicația cea mai gravă a tulburărilor trofice ca urmare a dificultăților
circulatorii locale, arteriale sau venoase
2.Supravegherea Se evaluează durerea înainte şi după pansament Se
pacientului supraveghează:
o Aspectul ulcerului: înmugurirea (burjonarea) excesivă, necroza, extensie
a leziunii, suprainfecția, culoarea verde şi mirosul caracteristic arată o
infecție cu piocianic) scurgeri /secreții
o Moralul pacientului, starea nutrițională, mobilitatea pacientului
Se apreciază eficacitatea tratamentului /îngrijirii prin:
Diminuarea durerii
Evoluție favorabilă a plăgii:

o Absența secrețiilor o
Absența mirosurilor o
Epidermizarea o
Curățirea
Mobilizarea pacientului
Se observă efectele secundare: o Starea

tegumentelor din jurul ulcerului
o Intoleranța pansamentului o
Semne de infecție
3.Educarea pacientului Să evite ortostatismul prelungit
Să poarte haine lejere
Să evite supragreutatea
Să evite căldura
Să ţină picioarele puţin mai sus când este în decubit dorsal
Să practice înotul, mersul pe jos
Baie la duş cu apă călduță pentru a evita vasodilatația
K-4. Îngrijirea picioarelor la un pacient cu erizipel
1. Definiție Prevenirea erizipelului face apel la o bună igienă corporală şi la o folosire corectă
a antisepticilor topice, pentru că o mică leziune poate fi poarta de intrare pentru
streptococ responsabil de dermatoze infecțioase grave
2. Educația pacientului Antisepticele alese nu trebuie să fie iritante şi hipersensibilizante pentru piele şi
mucoase
3. Îngrijiri igienice Igiena picioarelor să se facă zilnic
Se spală picioarele şi spaţiul interdigital cu apă călduță şi săpun neutru
Se clătesc bine şi se usucă prin tamponare
În absența infecției se face o baie de picioare o dată pe săptămână, cu o durată de

aproximativ 5-7 min o Depășirea poate predispune la uscarea tegumentelor şi
la leziuni
Unghiile trebuie tăiate drept, fără să fie foarte scurte, pentru a evita unghia
403
încarnată
• Se hidratează pielea de pe picioare în fiecare zi cu o cremă nutritivă (fără
lanolină, deoarece este alergizantă), evitând spațiile interdigitale
• Se preferă ciorapii de bumbac, pentru a se evita macerația şi tulburările
circulatorii o În cazul în care picioarele transpiră sau emană miros
neplăcut, medicul recomandă un antiseptic şi un antitranspirant specific
pentru a preveni umezeala şi încălzirea
• Schimbarea regulată a încălţămintei în funcţie de activităţile cotidiene o
Alegerea încălţămintei astfel încât să nu jeneze circulaţia şi să nu producă
leziuni
• Evitarea plasturilor autocolanți şi a spray-urilor deodorante, care
deteriorează pielea
• Nu se merge în picioarele goale, pentru a evita rănirea
• Se evită toate sursele de căldură care poate produce arsuri
• Se autoobservă picioarele şi orice modificare (roşeaţă, edem, fisură,
leziune, scurgere – se raportează medicului)
K-5. Îngrijirea pacientului cu cecitate

1. Definiție Cecitatea este pierderea treptata a vederii datorita unor leziuni ale mediilor
transparente oculare, ale retinei, ale nervului optic sau ale centrilor corticali
2. Clasificare Clasificare:
o Orbirea absoluta(fără perceptive luminoasă)
o Orbire „socială” atunci când pacientul nu poate efectua o
activitate practica având o acuitate vizuala sub 1/2
• După momentul apariției poate fi:
o
Congenital
ă o
Dobândită:
▪ Temporară (datorită unor tulburări ischemice tranzitorii, HTA edem
cerebral)
▪ Definitivă (invazie tumorală, destrucția centrilor corticali, etc.)
3. Cauze Glaucom, cataracta și miopie forte
• Traumatismele și arsurile
• Dezlipire de retină
• Sifilisul (afecțiunea sistemului nervos central=> atrofia nervului optic)
• Mai rar anomalii congenital
o Cecitatea corticală nu are tratament curativ

o Cataracta și lipsa congenitală a cristalinului se operează
efectuând-se implant de cristalin artificial
o În cecitatea pitiatică este indicată psihoterapia
Strategia terapeutică cuprinde însă în principal două componente:
o Profilaxia și recuperarea /reeducarea orbilor, iar prima este de
dorit dat fiind faptul că e mult mai ieftină și mai confortabilă pentru
pacient
404
o Profilaxia se face prin prevenția accidentelor de muncă și auto,
evitarea conflictelor armate, vaccinare, printr-un tratament adecvat
medical și/sau chirurgical al bolilor infecțioase, degenerative sau
tumorale care pot duce la orbire
o Reeducarea persoanelor cu cecitate dobândită este un proces
complex prin care acestea învață cu ajutorul celorlalte simțuri să se
autoîngrijească și să-și găsească un alt loc de muncă. Această
reeducare cuprinde mai multe faze:
▪ Reeducarea psihoterapeutică
▪ sistemul
Reeducarea
Dichtepedagogică
pentru ași presupune învățarea
putea continua studiile
scrisului și cititului
Braille, Hebold, Wagner, dactilografie la mașină de scris pe
▪ Reeducarea profesională care presupune învățarea unor meserii ca
masaj, împletituri de nuiele, de papură, țesături, tricotat, activităţi
artistice cântat la un instrument muzical și vizează reintegrarea în
muncă, atât pentru beneficiile materiale, cât mai ales pentru cele
psihice
5. Observații În condițiile în care pacientul cu cecitate este spitalizat, având în vedere faptul că
nu este mediul pe care îl cunoaște el trebuie însoțit de către personalul sanitar de
câte ori este nevoie (sală consultații, sală mese, toaletă, etc.), este familiarizat cu
mobilierul din salon
Pacientul trebuie ajutat să își facă toaleta zilnică
K-6. Îngrijirea escarelor
1. Definiție Escara este definită ca o leziune a tegumentului rezultată din exercitarea unei presiuni
locale(compresie sau forfecare) de durată, pe un plan dur, os şi pat, ce duce la
tulburări ale circulației sanguine și limfatice, hipoxie periferică ( aport redus de
oxigen și nutrienți la accea zonă)
2. Cauze Factori predispozanți

• Factori intrinseci: vârsta înaintată, deficit neurologic, afecțiui vasculare, deficiențe
nutriționale, deshidratare. Cancer, diabet, septicemie, obezitate, cașexie, sedare
• Factori extrinseci: compresia, forțele de forfecare, incontinența, transpirația,
tehnici defectuoase de mobilizare și poziția inadecvată în pat, igiena precară,
umezeala, medicația, îmbrăcămintea improprie
405
3. Regiuni predispuse 1) Decubit dorsal
escarelor - Regiunea occipitală
- Omoplaţi
- Coate
- Regiunea sacrococcigiană
- Călcâie
2) Decubit lateral
- Umăr
- Regiunea trohanteriană
- Feţele laterale ale genunchilor
- Maleole 3) Decubit ventral
- Tâmple - Umeri
- Creasta iliacă
- Genunchi
- Degetele picioarelor
4. Evaluarea ulcerelor de Evaluarea riscului la escare se face la internarea pacientului în spital şi la fiecare 8-10
presiune zile, în funcţie de evoluţie.
• Gradul I: prurit, eritem tegumentar, microcirculația intactă
• Gradul II: eritem, microcirculație afectată, escoriații superficiale, vezicule
• Gradul III: pierdere de substanță în grosimea pielii și subcutanat, exudat
• Gradul IV: afectarea fasciei profunde, distrugere musculară, până la os, exudat,
necroză
• Gradul V: apariția fistulelor
5. Materiale necesare • Mănuși de unică utilizare
• Mănuși sterile
• Trusă de mică chirurgie pentru debridarea zonelor de necroză
• Ser fiziologic
• Seringi sterile de 20 ml
• Materiale pentru tratamentul local – pansamente hidroactive (Tender Wet 24,

Sorbalgon, PermaFoam, Hydrosorb/HydroTac/Hydrocoll, Grassolind pansament
Atrauman etc) utilizate funcție degradul escarei/tipul de leziune
• Material de fixare a pansamentului
• Recipinte de colectarea a materialului infecțios
406
6. Efectuarea procedurii Funcție de gradul escarei
• Se spală mâinile și se pun mănușile
• Se evaluează zonele predispuse escarelor
• Se dezinfectează tegunmentele din jurul plăgii, sănătoase cu alcool iodat, iar plaga
se va iriga cu ser fiziologic la temperatura corpului
• Escarele neinfectate trebuie acoperite cu pansament steril, schimbat zilnic. Poate fi
utilizat în escarele nesupurate pensamentul Operfilm, Hidrofilm care permite
vizualizarea evoluției plăgii și are avantajul că pacientul poate face duș.
• Dacă escarele depășesc stadiul 2 sau rana este deschisă, trtamentul va fi acordat de
medic
• Se realizează tratamentul local în funcție de stadiul escarei: doar în stadiul I, II și III
al escarelor
• Tratamentul constă în debridare autolitică (curățare non-invazivă a plăgii cu
păstrarea țesutului sănătos intact) – cu tender wet 24 sau Sorbalgon ce pot fi aplicate
și pe plăgi infectate
• Se vor utiliza pansamente hidroactive care reduc încărcătura microbiană și realizează
un control optim al calității de exudat prin absorbția secrețiilor în exces și menținerea
unui mediu umed necesar proliferării țesuturilor noi
• În faza de granulație ( formarea de țesut nou), în funcție de cantitatea de secreții din
plagă, se utilizează PermaFoam (secreții abundente). Hydrocoll (secreții moderate)
sau Hydrosorb/HydroTac (secreții minime sau plagă fără secreții). Nu
se aplică pe plaga infectată!
• La escara de gradul IV, cu afectarea mușchilor și oaselor (posibil infecție osoasă)
tratamentul cu pansamente hidroactive se va realiza numai după o intervenție
chirurgicală ( curățare în profunzime a escarei)
• După curățarea plăgii, la nevoie pansamentul poate fi fixat cu Omnifix
• Se colectează materialele utilizate conform precauțiunilor standard
! Nu se utilizează soluții pe bază de clor: citotoxice, inhibă circulația în capilare, toxice

pentru șesutul de granulaței, emnțin infalamația plăgii, irită pielea sănătoasă ! Apa
oxigenată: distruge țesutul de garnulație, amcerează pielea sănătoasă, risc de embolie
la irigarea plăgilor cavitare închise, poate cauza durere la contact.
! Povidone iodat: poate întărzia vindecarea și dă risc de toxicitate la iod dacă este
folosit în plăgi mari
7. Prevenirea escarelor de • Schimbarea poziţiei în pat. Mobilizarea se face la 2 ore sau mai des, la nevoie. În
decubit foaia de observaţie se vor nota poziţia şi ora şi se va urmări aspectul cutanat.
• Asigurarea confortului şi menţinerea într-o stare perfectă de igienă. Evitarea cutelor
lenjeriei de pat şi de corp. Spălarea zilnică cu apă şi săpun şi masarea regiunii cu
soluţii speciale.
• Folosirea materialelor complementare pentru prevenirea escarelor: saltele speciale
antiescară, perne de diverse mărimi şi colaci de silicon; ungerea pielii cu soluţii de
oxid de zinc cu vitamina A şi D2.
• Alimentație bogată în proteine și hidratare echilibrată.
8. Factori care întârzie Hipoxia, deshidratarea, exudatul în exces, scăderea temperaturii locale, prezența
vindecarea necrozei, corpi străini, noi traume, infecții, edem, inflamația, steroizi în doze mari și
timp îndelungat, deficit de nutriție/circulație, tehnici deficitare și materiale
nepotrivite
407
Scăderea temperaturii prin expunere îndelungată a plăgii la temperatura ambiantă în
timpul efectuării pansamentului
Irigarea(spălarea) plăgii cu soluții reci
Deshidratarea prin expunerea plăgii la aer
9. Supravegherea Pacientul va fi așezat comod în pat

pacientului și notarea Se vor urmări reacțiile acestuia și va fi anunțată orice modificarea în starea lui
procedurii Procedura se notează în dosarul de îngrijire a pacientului
K-7. Conduita asistentului medical în cetoacidoza diabetică
1. Definiție • Cetoacidoza diabetică se caracterizează prin deficiență absolută de

insulină, însoțită de alterarea severă a metabolismului lipidic și proteic
și diureză osmotică
• Pentru definirea ei este obligatorie prezenţa a doi factori: o
Hiperglicemia
o Cetoza (creşterea producției şi concentrației corpilor cetonici în sânge) o
La aceștia se adaugă de multe ori şi un al treilea: acidoza
2. Circumstanțe de • Circumstanțe de apariţie (cauze)
apariție Diabet zaharat tip 1 Diabet zaharat tip 2
Debutul diabetului zaharat Afecțiuni intercurente:

Deficitul acut de insulina, prin IMA, AVC, pneumonie,
întreruperea tratamentului infecții, boli infecțioase
Boli infecțioase (bacteriene, virale) Medicație: corticosteroizi,
diuretice tiazidice,
Vărsături cu deshidratare severă Stres
simpaticomimeticele Stres
medical, emoțional sau chirurgical
chirurgical său medical
Obstruarea cateterului de infuzie a
insulinei la pompele de insulina
• Coma cetoacidozică este o comă vigilă, pierderea stării de conștiență reprezintă

un indicator al severității acesteia sau al prezenței unei complicații o Definiția
comei este eminamente biologică: ▪ Ph < 7,00, RA < 10 mmol/L.
▪ Laboratorul mai arată hiperglicemie peste 700-800 mg%, glicozurie
şi cetonurie intense, precum şi tulburări
hidroelectrolitice
408
3. Manifestări de • Semne şi simptome care anunță coma: o Greață, vărsături, dureri
dependență abdominale, cefalee, mialgii, polipnee cu halenă acetonică, glicemie peste 400
mg% , prezenta glicozuriei, cetonuriei, RA = 16-20 mEq/l, pH> 7,35 – 7,31
• Semne şi simptome care anunță precoma diabetică: o Aspect general
modificat, cu facies palid sau, din contră, vultuos, uneori cu extremități reci
o Semne de deshidratare: limbă uscată, prăjită, cu depozite alb-gălbui,
tegumente uscate cu pliu persistent, globi oculari hipotoni, tahicardie,
tendință la hipotensiune arterială, oligurie
o Respirație Kussmaul ca semn de acidoză
o Semne digestive: grețuri, vărsături (prin pareză gastrică), dureri
abdominale intense şi chiar apărare musculară („pseudoabdomen acut”,
ce poate duce la confuzia cu abdomenul acut chirurgical şi la laparotomii
inutile, mai ales în cetoacidozele inaugurale)
o Semne neurologice: astenie accentuată, scădere a tonusului muscular,
reducere până la abolire a reflexelor osteotendinoase, dezorientare şi
somnolenţă (aceste manifestări sunt cauzate de deshidratare, acidoză şi
creşterea osmolarităţii serului) Semne şi simptome din comă: o Coma
diabetică cetoacidozică este o stare extrem de gravă, ce pune în pericol
viața bolnavului în absența unui tratament competent.
o Semnele clinice sunt asemănătoare cu cele din precoma diabetică, dar

mult mai intense.
o Deshidratarea este maximă
o Dispneea Kussmaul devine impresionantă prin frecvența şi amplitudinea
respirațiilor, simptomatologia digestivă este severă
o Bolnavul este inert, flasc, cu sau fără pierdere de conștiență
▪ Trebuie menționat faptul că termenul de comă, în acest caz, nu are
semnificația clasică, aceea de pierdere a conştienţei.
▪ Aceasta este abolită numai în puţine cazuri (sub 10%)
4. Principii terapeutice Evaluarea pacientului: funcții vitale, stare de conștiență, abuz de alcool, evaluarea
toleranței digestive, identificarea factorilor favorizanți
Transport la spital
Îndepărtarea/tratarea cauzei favorizante /precipitante a cetoacidozei
Corectarea deficitului de insulină prin administrare de insulină rapidă
Corectarea deficitelor hidroelectrolitice și acidobazice
Evitarea complicațiilor terapiei CAD
5. Intervenții în spital Primul gest terapeutic în cetoacidoza este realizarea unui abord venos și
administrarea de soluții saline
409
Normalizarea echilibrului glicemic prin scăderea glicemiei funcție de
recomandările medicului o Se utilizează doar insulină cu acțiune scurtă
(Humulin R, Insuman
Rapid), administrată intravenos o De preferință, insulina se
administrează în infuzie continuă, doza inițială fiind de 10 U/oră sau 0,1
u/kg/oră, cu posibilitatea creșterii dozei în funcție de valorile glicemiei
o Doza de insulină se poate dubla la fiecare 2 ore, până la realizarea
obiectivelor glicemice
o Eficiența insulinoterapiei se consideră la o reducere a glicemiei cu
aproximativ 75mg/dl
▪ Dacă nu se poate realiza infuzia continuă, se recurge la
administrare i.v.
▪ Se poate administra i.m sau s.c dacă pacientul nu este în colaps
▪ Dozele mari de insulina trebuie evitate deoarece ele pot favoriza
• Hipoglicemie
• Hipokalemie
• Edem cerebral
6. Corectarea echilibrului Hidratare cu monitorizarea tensiunii arteriale și a diurezei o
hidroelectrolitic Obiectivele hidratării:
și acidobazic ▪ Refacerea volumului circulator
▪ Protecție împotriva hipoperfuziei coronariene, cerebrale și renale
▪ Înlocuirea pierderilor hidrice totale și intracelulare
▪ În primele 30-60 minute se va administra un litru, urmat de încă
un litru în următoarea oră
▪ La cei cu hipotensiune sau cu deshidratare severă se
administrează 3 litri
▪ Ulterior ritmul de hidratare va fi de 150-500ml/oră
▪ Se utilizează inițial soluții izotone, respectiv ser fiziologic
(soluție salină 0,9%) sau la nevoie soluții hipotone (soluție salină
0,45%), în fucnție de natremie și statusul cardiac
▪ La valori glicemice sub 300 mg/dl se începe administrarea și de
soluții de glucoză 5% sau 10% tamponate cu insulină cu acțiune
scurtă
Monitorizarea glicemică frecventă o Monitorizarea glicemiei se face la fiecare
oră, până la atingerea valorilor optime, după care poate fi continuată la 2-4
ore
Corectarea dezechilibrului electrolitic o Capitalul total al
K+ este întotdeauna foarte scăzut.
o Aprecierea potasemiei prin dozări repetate este extrem de importantă
pentru conducerea tratamentului, iar hipopotasemia trebuie corectată
prompt, din cauza riscului mare al aritmiilor ventriculare
o Administrarea kcl 7,45% se face pe vena periferică sau abord venos
central
410
Soluția de kcl se folosește întotdeauna ca adaos în soluții perfuzabile o
Nu se administrează la cei cu insuficiență renală acută sau cronică
▪ 1g kcl =13,5 mmol K (lmmol kcl =lml sol. Kcl 7,45%)
▪ Dacă K+ plasmatic > 5,5 mEq/I - nu se administrează kcl
▪ 3,5- 5,5 mEq/1 -se administrează 20 mmol kcl/1 litru lichid
perfuzat 20 ml kcl 7,45% =1,5g kcl
▪ < 3,5 mEq/1 -se administrează 40 mmol kcl/1 litru lichid perfuzat
= 40 ml sol. Kcl 7,45% =3g kcl
Kaliemia o Este crescută la majoritatea pacienților cu CAD în momentul
diagnosticului
o Scăzută în momentul diagnosticului - indică un deficit sever în depozitele
de K+ ale organismului şi necesită corecție imediată
o Media deficitului de K+ este 3-5 mEq/kg corp
7. Combaterea acidozei Indicații o PH < 7 și bicarbonat plasmatic sub 5
mmol/l o Semne de hiperkaliemie pe EKG
o Se utilizează cu prudență în amestec cu SF, ser bicarbonatat, până se atinge
valoarea de pH =7,10, aceasta înseamnă:
▪ Maxim 100 ml soluție bicarbonat 8,4%
▪ Maxim 600 ral sol. Bicarbonat 1,4%
▪ Numeroase come CAD pot şi trebuie a fi tratate fără
administrarea de bicarbonat
▪ Deficitul de bicarbonat = baze exces (RA normală – RA actuală
)*G*0,35 =mEq bicarbonat în practică se utilizează numai 1/3
din cantitatea calculată, cu prudență
Riscurile administrării de bicarbonat o Agravarea hipokaliemiei prin
favorizarea pătrunderii K+ în celule o Acidoza paradoxală a SNC o Apare
datorită permeabilității diferite pentru C02 (rapidă) şi HCO3"
(lentă) la nivelul barierei hematoencefalice o Administrarea
bicarbonatului crește concentrația C02 în LCR acidoză localizată la nivelul
SNC crește fluxul sanguin cerebral, edemul cerebral şi creşterea presiunii
intracraniene
o Supravegherea şi monitorizarea funcţiilor vitale o
Măsuri nespecifice:
▪ Sondaj vezical în cazul tulburărilor de conștiență- prezența
globului vezical, absența diurezei
▪ Sondă de aspirație nazo-gastrică - la pacienții comatoși
▪ Oxigenoterapie
▪ Colac pneumatic pentru a preveni escarele
▪ Antibiotice în cazul suspiciunii de infecție GA > 25000/mm3;
temp.= 37° C)
▪ Tratarea bolilor asociate
▪ Supravegherea eliminărilor patologice (vărsături) pentru
prevenirea bronhopneumoniei de aspiraţie
8. Observații Medicul stabilește diagnosticul și planul terapeutic ce trebuie urmat
Asistentul medical recunoaște simptomele cetoacidozei, anunță medicul și va
aplica planul terapeutic stabilit de medic
Pacientul va fi supravegheat permanent pe durata episodului cetoacidozic și după
aceea pentru prevenirea complicațiilor
411
K-8. Conduita asistentului medical în hipoglicemie
1. Definiție Hipoglicemia este definită ca fiind o scădere a concentrației de glucoză din sânge
(glicemie) sub 70 mg/dl.
o În funcție de severitatea hipoglicemiilor, se clasifică în:
▪ Hipoglicemie ușoară când persoana în cauză reușește să și-o corecteze
singură
▪ Hipoglicemie severă când este nevoie de intervenția anturajului
▪ Coma hipoglicemică, cea mai gravă formă o Cantitatea de glucoză din
sânge este reglată în principal, de trei hormoni: insulina, glucagon și
adrenalină
2. Diagnosticul de • Diagnosticul de hipoglicemie este stabilit de către medic și se bazează pe Triada
hipoglicemie Whiple:
o Simptome şi semne sugestive de hipoglicemie o
Valori scăzute ale glicemiei (< 70 mg/dl) o Dispariția
simptomelor după administrarea de glucoză
• Medicul stabilește planul terapeutic ce trebuie urmat
• Asistentul medical
o Recunoaște semnele hipoglicemiei o Identifică
cauzele și anunță medical
o Acordă primul ajutor conform protocoalelor
existente o Aplică planul terapeutic
3. Cauze și factori de risc • Doze prea mari de insulină, sulfondiureice, combinații de 2 sau mai multe clase de
medicamente cu acțiune hipoglicemiantă
• Aport caloric redus
• Efort fizic fără adaptarea dozelor de insulină
• Consum de alcool Alterarea funcției renale
• Boli intercurente sau perioade de stres asociate cu inapetență
• Primele luni de sarcină
• Vechimea mare a diabetului zaharat
4. Simptomatologia • Simptomele hipoglicemiei
hipoglicemiei Autonome Neuroglicopenice Neurologice
Transpirații Slăbiciune Instabilitate
Tremurături Somnolență Tulburări Coordonare dificilă
Palpitații, de concentrare Vedere dublă
tahicardie Paloare Amețeală Încețoșarea vederi
Anxietate Confuzie Tulburări de vorbire
Nervozitate Senzație de „cap tare”
Comportament bizar
• Starea clinică: o TA normală sau crescută o Pupile

dilatate
o Reflexe osteotendinoase accentuate o
Babinski pozitiv bilateral
412
5. Conduita de urgență • Recunoașterea semnelor și simptomelor de hipoglicemie
• Identificarea cauzelor
• Aplicarea planului terapeutic Stabilirea nivelului de conștiență
• Evaluarea primară: A,B,C,D, la pacienții cu leziuni evaluăm și E
o Dacă hipoglicemia este percepută şi pacientul conștient, consumul de
zahăr (de preferinţă dizolvat în apă sau sub forma de suc cu zahăr) este
indicat cât de repede posibil
o Imediat ce starea generală se ameliorează, este indicată măsurarea
glicemiei din deget, şi, în funcţie de situație, consumul unei gustări cu
absorbție mai lentă (de exemplu pâine, biscuiți, fructe)
Dacă este un pacient comatos:

o Abord venos + 30-50 ml soluție glucoză 33% intravenos + instituirea
perfuziei cu glucoză 10-20%, 1 mg glucagon subcutanat sau
intramuscular
Atenție! Frecvența relativ mare în populație a hipoglicemiilor apărute în special
în contextul verii și al eforturilor mari, a indus o falsă concepție cum că aceste stări
pot fi normale. Hipoglicemia poate fi însă vârful de iceberg ce ascunde o afecțiune
cu mult mai serioasă ce trebuie tratată!
6. Supravegherea și Pacientul va fi instruit cum poate preveni hipoglicemia:
educarea pacientului o Să-şi noteze într-un carnet simptomele care au avertizat hipoglicemia; o
Să discute cu medicul cauzele hipoglicemiei care poate modifica schema
de tratament;
o Să-şi testeze glicemia pentru o anumită perioadă de timp după
hipoglicemie;
o Să aibă permanent asupra lui tablete de glucoză sau zahăr şi să consume
când apar semne de hipoglicemie;
o Se evită alimentele grase
Dacă dimineaţa sunt semne de neuroglicopenie:
o Se cercetează glicemia în timpul nopții
o Să consume un supliment de glucide atunci când face un efort fizic
susținut
o Se ia o gustare mai târziu seară pentru a preveni hipoglicemia nocturnă
o Să schimbe locul injectării pentru evitarea lipodistrofiei hipertrofice
care împiedica absorbția insulinei
o Să-şi controleze glicemia când se urcă la volan sau pe bicicletă şi să
înceteze să conducă la cel mai mic semn de hipoglicemie.
Pacientul trebuie atenționat că hipoglicemiile severe şi prelungite pot conduce la
afectarea ireversibilă a sistemului nervos
K-9. Managementul durerii – proceduri nemedicamentoase (relaxare, masaj)
1. Definiție Stabilește modul de asigurare a tratamentului durerii acute și al dureri cronice pentru
pacienții internați în spital
Durerea este un simptom tratabil
2. Responsabilități Medicul: stabilește tratamentul optim pentru pacient

Asistent medical: realizează manevrele medicale stabilite de medicul curant
413
3. Scop Scopul tratamentului durerii este de îmbunătăţire a funcţionării, permițând
individului să lucreze, să meargă la școală sau să participe la alte activităţi zilnice
4. Durerea acută Durerea acută trădează, din punct de vedere biologic, o destrucție tisulară cu potențial
de gravitate
Este de fapt, un semnal de alarmă al organismului, menit să-i permită oprirea unei
activităţi distructive, facilitând procesul regenerator
Durerea acuta rezulta în cea mai mare parte din boală, inflamație sau lezare a
țesuturilor
Acest tip de durere apare în general brusc, de exemplu după traume sau intervenţii
chirurgicale, și poate fi însoțit de anxietate sau stres emoțional
Cauza durerii acute poate fi de regulă diagnosticată și tratată iar durerea este
autolimitativă, adică este limitată la o perioadă de timp și la o anume severitate
În unele cazuri rare ea poate deveni cronică
Servește ca o avertizare privind o boală ori o amenințare pentru organism
Durerea acută poate fi cauzată de multe evenimente sau circumstanțe, incluzând:
Intervenția chirurgicală o
Oase rupte o Arsuri
sau tăieturi o Lucrări
dentare
5. Durerea cronică Durerea cronică este larg privită ca reprezentând boala însăși
Ea poate fi mult înrăutățită de către factorii de mediu și cei psihologici.
Durerea cronică persistă o perioadă de timp mai lungă decât durerea acută și este
rezistentă la majoritatea tratamentelor medicale
Ea poate și adesea chiar cauzează probleme grave pentru pacient
Semnalele dureroase rămân active în sistemul nervos timp de săptămâni, luni sau
ani
Efectele fizice includ tensiunea musculară, mobilitatea limitată, lipsa de energie și
schimbări în pofta de mâncare
Efectele emoționale includ depresie, supărare, anxietate și teama de reîmbolnăvire
O asemenea teamă poate împiedica persoana să revină la munca sa obișnuită sau la

distracțiile sale
Acuzele frecvente de durere cronic includ:
o Durerea de cap o Durerea dorsolombară o Durerea legată de cancer o
Durerea artritică
o Durerea neurogenă (durerea rezultată din lezarea nervilor)
o Durerea psihogenă (durere datorata nu unei boli trecute sau leziuni sau
vreunui semn vizibil de leziune interioara)
Durerea cronică poate avea la origine o traumă iniţială /leziune sau infecție sau poate
exista o cauză permanentă a durerii
Totuși, unii oameni suferă de durere cronică în absența oricărei leziuni trecute sau a
oricărei dovezi de leziune corporală
Sute de sindroame dureroase sau tulburări compun spectrul durerii
414
Există cele mai benigne, trecătoare senzații de durere, cum sunt cele ca înțepătura de
ac
Există durerile nașterii, durerea infarctului miocardic, precum și durerea ce uneori
survine după amputarea unui membru
Exista și durerea care însoțește cancerul și durerea care urmează unei traume severe,
cum este cea legată de leziuni la nivelul capului și al coloanei vertebrale, mostra
sindroamelor dureroase frecvente este expusa mai jos în ordine alfabetică:
o Arahnoidita o Artrita
o Boli vasculare sau leziuni
vasculare
o Durerea de spate o Durerea de
arsura o Durerea de cancer o Durerile
de cap o Dureri de intervenție
chirurgicala o Durerea neuropatică o
Leziuni de stres repetat o Răniri
sportive
o Sindroamele de durere musculara
miofasciale
o Sindromul distrofiei simpatice
reflexe o Sciatica o Stenoza spinală
o Tulburări temporomandibulare o
Traume
Zona Zoster si alte tulburări dureroase care afectează pielea
6. Tratamentul durerii Tratament: antalgice + antiinflamatoare + derivați de morfină + analgezice +

mialgin
Durerea poate fi controlata prin:
o Utilizarea schemei terapeutice în trei trepte conform OMS în funcţie de
intensitatea durerii
o Treapta I de tratament: paracetamol + antiinflamator nesteroidian +
adjuvante
415
o Treapta II de tratament: paracetamol + antiinflamator nesteroidian
+ derivați de morfină (tramadol / DHC) + adjuvante
o Treapta III de tratament: paracetamol + antiinflamator nesteroidian
+ derivați de morfină (tramadol / DHC) + morfina + adjuvante
o Medicamente antalgice, cum ar fi acetaminofen (paracetamol) sau
antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi aspirina sau ibuprofenul.
Aceste medicamente trebuie administrate urmând prescripția
medicala și prospectele medicale. Nu se recomandă administrarea
de antiinflamatoare nesterioidiene fără prescripție medicală mai
mult de 10 zile fără a consulta medicul curant
o O dietă sănătoasă
o Suplimentarea dietei cu vitamina D. Studii recente indică faptul că
o deficiență de vitamină D în dieta zilnică poate contribui la durerile
cronice. Vitamina D este vitală pentru absorbția calciului și fixarea
lui în oase și îmbunătățarea forței musculare
o Exerciții fizice zilnice, cum ar fi plimbatul sau înotul o Somnul
suficient
o Terapii complementare, cum ar fi acupunctura sau meditația
• Tratamentul paliativ poate ameliora o serie de simptome legate de boala, ca
greața sau dispneea (respirația dificilă). Durerea și controlul simptomelor
este o parte importantă a tratamentului bolii și a îmbunătăţirii calităţii vieții
• Dacă o persoană prezintă dureri în zilele dinaintea morţii, acest lucru se
datorează tipului de boală. Unele boli terminale ca și cancerul osos sau
pancreatic, sunt mai frecvent acompaniate de dureri decât alte boli terminale
• Durerea și alte simptome pot fi așa de importante, încât pacientul se poate
gândi la eutanasie. Cu toate acestea, durerea asociată morţii poate fi uşor
controlată. Orice durere trebuie comunicată medicului. Multe medicamente
și metode alternative (ca masajul) sunt disponibile pentru tratamentul durerii
apărută înainte de procesul morţii. În cazul în care afecțiunea împiedică
pacientul să comunice cu medicul, se recomanda ca acesta să comunice cu
persoanele apropiate
• Exista pacienţi care vor să-și protejeze familia în legătură cu suferința lor.
Cu toate acestea, este indicat ca aceștia să comunice gradul de tolerabilitate
al durerii, pentru a putea fi informat medicul curant
K-10. Hemodializa
1. Definiție Hemodializa este o metodă de tratament care constă în schimbul de apă şi solvați,
între sângele bolnavului şi o soluţie cu o compoziție de electroliți analogă celei a
plasmei normale (soluţie de dializă sau dializant), printr-o membrană
semipermeabilă
Tratamentul prin hemodializă este o metodă de epurație extracorporală intermitentă
care se aplică, în special, bolnavilor cu insuficienţă renală
2. Responsabilități Tratamentul prin hemodializă este ambulator (spitalizare de zi) dacă situaţia
bolnavului o permite, cu excepția inițierii tratamentului (primele 6-12 şedinţe de
hemodializă), care trebuie efectuată în condiţii de spitalizare
416
3. Scop Terapeutic o Insuficienţa renală
acută o Insuficienţa renală
cronică
o Intoxicații cu substanțe organice devalizabile (exogene, endogene)
o Dezechilibre grave hidro-electrolitice sau acido-bazice o
Insuficienţa cardiacă congestivă, ireductibilă o Schizofrenie o
Psoriazis
Rinichiul artificial suplinește parțial şi discontinuu numai funcțiile excretorii şi
homeostazia rinichiului normal, în timp ce funcțiile endocrină şi metabolică nu
sunt deloc substituite
4. Contraindicații Stare de şoc
Alergie la heparină
Bolnav cu peritonită septică difuză şi tulburarea funcţiilor cerebrale, cardiace sau

pulmonare
Bolnav cu perturbarea a patru funcţii vitale
Bolnav cu vârsta peste 60 ani cu perturbarea a trei funcţii vitale
Bolnav ventilat pentru insuficienţă respiratorie
Sindroame hemoragipare (hemofilia, angiohemofilia von Willebrand etc.)

Muşama, aleză
Câmpuri sterile
Antiseptic pentru tegumente și mucoase: alcool sanitar, betadină
Tampoane sterile
Leucoplast
Seringi sterile de 5 ml, 10 ml, 20 ml, 30 ml, 50 ml
Ace sterile
Fistuline
Perfuzoare
Seturi linii sânge (pompă simplă sau pompă dublă);
Canule pentru puncționarea fistulei (arteriale, venoase sau pentru puncţie unică)
Catetere
Conectoare
Adaptoare
Aparatul de hemodializă
417
Soluţia de hemodializă
Sistem închis de drenare a soluţiei de dializă evacuată de aparat
Priză pentru apă purificată
Pense péan
Tensiometru cu stetoscop biauricular
Termometru
Garou
Vacutainere
Cântar
Ser fiziologic
Medicamente anestezice pentru anestezie locală
Medicamente: agenți stimulatori ai eritropoezei; preparate de fier injectabile;

heparine fracționate; derivați ai vitaminei D3¸ chelatori ai fosfaților; masă
eritrocitară
Tăviţe renale
Mănuşi sterile
Materiale pentru spălarea și dezinfecția mâinilor asistentului medical
6. Pregătirea pacientului • Pregătirea psihică o Identificarea pacientului o Explicarea scopului, a

consimţământului, explicarea modului de colaborare
• Pregătirea fizică o Intrarea pacientului în salonul de dializă se face în
echipament de spital curat şi adecvat (pijama, trening), fără bagaje sau
însoțitori;
o Cântărirea bolnavului și notarea greutății în protocolul de dializă, înainte
de începerea dializei
o Măsurarea și notarea temperaturii și tensiunii arteriale în protocolul de
dializă, înainte de începerea dializei
o Controlul stării de igienă a bolnavului, examinarea sumară a
418
tegumentelor, sclerelor, cavităţii bucale
o Examinarea fistulei arterio-venoase cu alegerea locurilor de puncţie o
Recoltarea de sânge pentru determinarea compușilor azotați, a rezervei
alcaline, hemogramei şi hematocritului, la recomandarea medicului,
înainte de începerea intervenției
o Aşezarea bolnavului într-un pat balanță, comod, deoarece şedinţa poate
dura 4-4,5 ore; capul şi toracele bolnavului vor fi uşor ridicate, iar
membrele superioare fixate în poziţii accesibile puncționării vaselor de
sânge
Pregătirea tehnică o Pregătirea aparatului pentru hemodializă: dializor (tip
de membrană, tip de sterilizare, dată de expirare), verificarea dacă aparatul
este alimentat electric; parcurgerea programului de spălare şi dezinfectare a
aparatului; destinderea (spălarea) circuitului de dializă inițial cu 2 litri de ser
fiziologic, apoi cu 2 litri de ser fiziologic la care se adaugă 5 000
UI heparină o Verificarea compoziției dializantului: concentrația în K+,
Na+, Ca2+,
Mg2+, HCO3; dacă are sau nu glucoză o Stabilirea parametrilor şedinţei
actuale de dializă: conductivitate, ultrafiltrare, corecția electroliților şi a
bicarbonatului
o Verificarea sistemelor de monitorizare: aparatul îşi face testul, se
montează liniile de sânge pe aparat,
o Montarea seringii de heparină la pompa de injectare automată, având
grijă să fie umplut şi capilarul de legătură cu linia de sânge (arterial), se
programează debitul şi timpul de funcţionare ale pompei de heparină
7. Efectuarea procedurii Asistentul medical:
o Verificarea stării tehnice a aparatului de dializă înaintea fiecărei dialize,
împreună cu inginerul/tehnicianul
o Pregătirea medicamentelor, materialelor și instrumentelor necesare o
Acordarea de ajutor pacientului la dezbrăcare și adoptarea poziției
corespunzătoare
o Respectarea normelor de igienă privind soluţia de dializă
Branșarea bolnavului cu fistulă arterio-venoasă Cimino-Brescia:
o Pregătirea unei seringi de 10 ml și încărcarea ei cu 0,3 ml heparină + 10
cm³ ser fiziologic; o Aplicarea unui câmp steril sub antebrațul bolnavului;
o Aplicarea sau nu a garoului la nivelul brațului;
o Dezinfectarea tegumentului cu alcool şi, după uscare, puncționarea
fistulei cu acul de puncţie arterială în porțiunea din amonte a fistulei, dar
nu mai aproape de 5 cm de anastomoza arterio-venoasă;
o Injectarea pe fistulina arterială de heparină pregătită în seringa de 10 ml.
Este doza de încărcare cu heparină
o Dezinfectarea tegumentului cu alcool, puncționarea fistulei cu acul de
puncţie venoasă în porțiunea din aval a fistulei, dar nu mai aproape de 5-
7 cm faţă de puncţia arterială.
Branșarea bolnavului cu cateter venos central (cu lumen dublu) nu diferă la
conectare faţă de momentele precedente:
▪ Sunt necesare două persoane, dintre care una poartă mănuşi sterile şi
va manipula ansele cateterului care sunt clampate
419
Îndepărtarea capacului ansei arteriale şi montarea la linia arterială, după ce s-a
îndepărtat soluţia fiziologică heparinată din ansă
Pornirea pompei de sânge cu un debit de 50-70 ml/min, cu înlocuirea cu sânge a
soluţiei fiziologice rămase în linie după destindere
Pornirea pompei de injectare automată a heparinei
Conectarea liniei venoase umplută cu sânge la fistulina de puncţie venoasă sau la

ansa venoasă a cateterului, după caz
Creşterea treptată a debitului pompei de sânge cu 20-30 ml/min până la un debit

sanguin de ≥ 250 ml/min
Pornirea ultrafiltrării, fixarea timpului de dializă
Urmărirea parametrilor dializei specificați de medic în protocolul de dializă
Heparinarea corectă şi adecvată a circuitului extracorporal şi efectuarea

tratamentelor medicamentoase în cursul dializei, conform prescripției medicale o
Măsurarea și notarea temperaturii și pulsului bolnavului la interval de
30 minute pe toată durata hemodializei şi ori de câte ori este necesar o
Informarea de urgenţă a medicului despre orice modificare a stării generale
a bolnavului dializat
o Recoltarea şi transportul la laborator în timp util a produselor biologice
recoltate la recomandarea medicului și notarea rezultatelor în Protocolul
ședinței de hemodializă;
La bolnavii cu fistulă arterio-venoasă se oprește pompa de injectare a heparinei cu
30 minute înainte de terminarea hemodializei o Oprirea aparatului de
hemodializă după 4 ore
Măsurarea și notarea TA şi frecvenţei pulsului
Administrarea pe linia venoasă a medicamentelor care au fost, eventual, indicate
Oprirea pompei de sânge
Extragerea acului de puncţie arterială, hemostază la locul de puncţie cu o compresă

sterilă
Pornirea pompei de sânge cu un debit de 50-60 ml/min, până ce tot sângele este
restituit și apoi oprirea ei
Extragerea acului de puncţie venoasă şi hemostază locală cu o compresă sterilă;
Executarea pansamentul abordului vascular la sfârşitul dializei; pansamentul se

menţine 10-12 ore;
Cântărirea pacientului, măsurarea temperaturii, tensiunii arteriale și pulsului (în
clino- şi ortostatism) și notarea lor în Protocolul ședinței de hemodializă;
Supravegherea şi participarea la distribuirea hranei bolnavilor în timpul dializei,
luând toate măsurile de respectare a normelor de igienă;
Însoțirea pacientului din sala de hemodializă la salon;
Respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie la branșarea sau debranșarea

bolnavului de la aparatul de dializă şi pe toată durata şedinţei de dializă;
Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea psihică
a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
420
Reorganizarea locului de muncă o Demontarea în bloc a
liniilor şi dializorului de pe monitor
o Spălarea şi dezinfecţia aparatului de dializă la sfârşitul fiecărei şedinţe
de tratament, conform indicațiilor
pacientului Așezarea pacientului într-o poziţie comodă în pat
9. Evaluarea şi notarea Evidenţa şi monitorizarea bolnavilor hemodializaţi se face prin următoarele

procedurii documente medicale:
o Registrul de evidenţă a bolnavilor hemodializaţi o Dosarul
medical al bolnavului hemodializat care include:
▪ Fişa pentru de spitalizare de zi – completată la inițierea
tratamentului prin hemodializă şi actualizată la fiecare ședință de
dializă
▪ Consimțământul bolnavului de a efectua tratament prin
hemodializă
▪ Protocoalele şedinţelor de hemodializă – adăugate după fiecare
ședință de dializă
Fişa sintetică de monitorizare a bolnavului dializat;
o Carnetul bolnavului dializat. o Evidenţa serviciilor de hemodializă se face

prin Protocolul şedinţei de hemodializă şi Fişa pentru de spitalizare de zi
10. Complicații, incidente și Hipotensiunea arterială, mai frecventă la femei și la pacienții cu vârsta de peste 60
accidente de ani
Crampe musculare, în a doua parte a ședinței de dializă
Aritmii
Grețuri, vărsături, cefalee, confuzie
Infecții, mai ales dacă pacientul are un cateter venos ca linie de acces pentru
dializă
Formarea trombilor și obstrucția liniei de acces, mai frecvent pe cateter
Apariția pruritului: se agravează adesea în timpul sau imediat după finalizarea

ședinței
Tulburări ale somnului
Anemie
Afecțiuni osoase ca urmare a incapacității rinichiului de a se implica în

metabolismul vitaminei D
Depresie, anxietate
Supraîncărcare volemică când pacientul nu respectă restricțiile dietetice impuse de

către medic
Hemoragii, uneori severe, în funcţie de tipul de acces
Infecții sistemice, endocardite, osteomielite, sepsis
421
Complicații tehnice: emboli în dializor
Filtrarea inadecvată a sângelui (produșii de metabolism se pot acumula în

organism)
Blocarea completă a căii de acces prin trombi
Neuropatii
Apariția unor afecțiuni cardiovasculare
Accidente vasculare cerebrale
Amiloidoza dacă pacienții sunt sub hemodializă mai mult de 5 ani
K-11. Dializa peritoneală
1. Definiție Dializa peritoneală este o metodă de tratament al insuficienței renale,

complementară cu hemodializa în care cavitatea abdominală a bolnavului este
folosită ca dializor, rolul de membrană dializantă revine peritoneului; lichidul
dializant este introdus în peritoneu, realizându-se o ascită artificială pe durata
tratamentului
Tratamentul prin dializă peritoneală este o metodă de epurație intracorporală care
poate fi efectuat la domiciliu sau ambulator (spitalizare de zi), cu excepția inițierii
tratamentului (primele 14-21 zile de tratament prin dializă peritoneală), care
trebuie efectuată în condiţii de spitalizare
Dializa peritoneală poate fi efectuată:
o Manual: dializă peritoneală continuă ambulatorie o
Automat: dializă peritoneală automatizată
Dializa peritoneală continuă presupune prezenţa permanentă a soluţiei de dializă
în cavitatea peritoneală (24 ore pe zi, 7 zile pe săptămână), în vreme ce dializa
peritoneală intermitentă se administrează numai câteva zile pe săptămână sau
câteva ore pe zi, de obicei în cursul nopții
În insuficiența renală acută durata dializei este 24 ore, volumul soluţiei de dializă
2.000 ml/schimb; 48 l/24 ore cu o durată a ciclului de 60 minute
În insuficiența renală cronică durata dializei este 24 ore, volumul soluţiei de dializă
2.000 ml/schimb; 4 schimburi/24 de ore, 8 l/24 ore.
Dializa peritoneală continuă ambulatorie este o formă de dializă portabilă, care
necesită pungile cu lichid de dializă şi o linie de conectare a acestora la
cateterul de dializă peritoneală. Schimburile sunt efectuate manual de către pacient

sau de altă persoană din anturajul acestuia. Simplitatea sa, prețul de cost redus şi
independența de aparatura automată au făcut ca dializa peritoneală continuă
ambulatorie să devină forma cea mai populară de dializă peritoneală. Ea permite
menținerea stabilității fiziologice, controlul volemiei şi al tensiunii arteriale la
majoritatea pacienților
422
Dializa peritoneală automatizată este o formă de dializă peritoneală, în care
schimburile sunt efectuate cu ajutorul unei mașini. Schimburile sunt mai scurte şi
mai frecvente decât în dializa peritoneală continuă ambulatorie. Dializa
peritoneală automatizată permite creşterea volumelor de dializat infuzate până la
20–30 litri în 24 ore, prin aceasta fiind utilă la pacienții anurici (în special, cei cu
masă corporală mare) și la pacienții care nu pot realiza Clearance-uri sau
ultrafiltrări adecvate în dializa peritoneală continuă ambulatorie. Administrarea
nocturnă a dializei peritoneale automatizată conferă în plus avantajul de a nu
perturba activitatea pacienților şi de a permite infuzarea unor volume mai mari
2. Responsabilități Avantajele dializei peritoneale în comparație cu hemodializa:
o Controlul mai bun al volemiei şi al tensiunii arteriale (cel puţin în primii
ani de dializă peritoneală), datorită ultrafiltrării uniforme, continue a
sângelui
o Prezervarea mai bună a funcției renale reziduale, probabil datorită
stabilității tensiunii arteriale
o Pacienții cu dializă peritoneală necesită tratament cu eritropoietină în
doze semnificativ mai mici decât pacienții cu hemodializă, probabil
datorită prezervării mai bune a funcției renale reziduale şi absenței
pierderilor de sânge, ce apar în cursul hemodializei.
o Reducerea riscului de infecții virale hematogene (hepatită virală, HIV),
datorită lipsei accesului vascular şi a circulaţiei extracorporale
mai bună calitate a vieții, în comparație cu hemodializa, oferind pacienților mai
multă libertate în organizarea vieții profesionale şi a timpului liber
o Dializa peritoneală nu necesită acces vascular, aparatură, anticoagulante,
iar personalul medical de îngrijire este mai redus și costurile dializei
peritoneale sunt, în medie, cu 25% mai mici decât ale hemodializei
Dezavantaje ale dializei peritoneale, în comparație cu hemodializa sunt:
o Riscul complicațiilor infecțioase (peritonite) o Degradarea structurală şi
funcțională, în timp, a membranei peritoneale o Complicații metabolice:
malnutriția proteică, hiperglicemia şi dislipidemia
3. Scop /indicații Scop terapeutic /indicații o
,contraindicații Insuficienţa renală acută o
Insuficienţa renală cronică
o Intoxicații cu substanțe organice dializabile (exogene, endogene)
o Dezechilibre grave hidro-electrolitice sau acido-bazice o
Insuficienţa cardiacă congestivă, ireductibilă o Schizofrenie o
Psoriazis
Contraindicații o Rezecții
mezenterice întinse o Tumori
abdominale mari o Ileus
o Obezitate extremă o Comunicări pleuro-peritoneale largi
înnăscute/dobândite o Intervenţii chirurgicale cu deschiderea
peritoneului posterior o Enterostomii o Cisto-/ureterostomii o
Insuficienţă respiratorie o Cecitate
423
o Tulburări psiho-neuro-motorii importante: psihoze, demență, retardare
mintală, paralizii, osteo-artropatii cu deficit funcțional al mâinilor,
împiedică efectuarea schimburilor.
4. Materiale necesare Pregătirea medicamentelor, materialelor, instrumentelor și aparatelor
necesare o Paravan
o Tavă sau cărucior pentru tratamente o Muşama, aleză o
Câmpuri sterile
o Antiseptic pentru tegumente și mucoase: alcool sanitar,
betadină o Tampoane steril o Leucoplast
o Seringi sterile de 5 ml, 10 ml, 20 ml, 30 ml, 50ml o Ace
sterile o Pense sterile o Perfuzoare o Catetere peritoneale
o Conectoare o Adaptoare
o Aparatul de dializă peritoneală
Soluţia de dializă peritoneală, încălzită la temperatura corpului o Stativ pentru

suspendarea pungilor prevăzut cu două agățători reglabile la înălțimi diferite
o Tensiometru cu stetoscop biauricular
o Termometru o Garou o Vacutainere
o Cântar
o Ser fiziologic
o Medicamente anestezice pentru anestezie locală
Medicamente: agenţi stimulatori ai eritropoiezei; preparate de fier injectabile;

heparine fracționate; derivaţi ai vitaminei D3¸ chelatori ai fosfaților; masă
eritrocitară
Tăviţe renale
Mănuşi sterile
Materiale pentru spălarea și dezinfecția mâinilor asistentului medical
5. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică o

Identificarea pacientului
o Explicarea scopului, modului de derulare a procedurii și a duratei o
Obţinerea consimţământului, explicarea modului de colaborare o Bolnavi
sub 18 ani, dacă nu există aparținători care îşi asumă
responsabilitatea terapiei
424
pacientului
o Cântărirea bolnavului și notarea greutății în protocolul de dializă, înainte
de începerea dializei
o Măsurarea și notarea temperaturii, pulsului și tensiunii arteriale în
protocolul de dializă, înainte de începerea dializei
o Controlul stării de igienă a bolnavului, examinarea sumară a
tegumentelor
o Aşezarea bolnavului într-un pat comod, deoarece şedinţa poate dura 24
de ore, de obicei în schimburi; capul şi toracele bolnavului vor fi uşor
ridicate
Pregătirea pentru tehnică o Pregătirea
aparatului pentru dializă o Verificarea
compoziției dializantului
425
6. Efectuarea procedurii Asistentul medical:
• Spălarea și dezinfectarea mâinilor
• Verificarea stării tehnice a aparatului de dializă înaintea fiecărei dialize
• Pregătirea medicamentelor, materialelor și instrumentelor necesare
• Acordarea de ajutor pacientului la dezbrăcare și
adoptarea poziției corespunzătoare
• Participarea la puncţia abdominală efectuată de medic și la montarea
cateterului peritoneal
• Conectarea setului de transfer la cateterului peritoneal o Drenarea
dializantului din cavitatea peritoneală: declampează tubul principal al
setului de transfer şi ramul conectorului în Y corespunzător pungii goale,
permițând drenarea dializantului din cavitatea peritoneală a bolnavului
o Spălarea conexiunii (flush) – clamparea tubului principal al
setului de transfer şi deschiderea ramului conectorului în Y
corespunzător pungii de dializant proaspăt, permițând trecerea a
100 ml de lichid dializant proaspăt prin conexiune, spre punga cu
dializant efluent. Prin această manevră, se îndepărtează
eventualele microorganisme contaminante
o Umplerea cavităţii peritoneale – ramul eferent al conectorului în
Y este clampat, tubul principal declampat, ceea ce permite
trecerea dializantului proaspăt pentru a umple cavitatea
peritoneală
o Deconectarea: se clampează toate tuburile şi se deconectează
setul de transfer (împreună cu cele două pungi) de extensia
cateterului peritoneal Informarea de urgenţă a medicului despre
orice modificare a stării generale a bolnavului dializat
• Recoltarea şi transportul la laborator în timp util a produselor biologice
recoltate la recomandarea medicului și notarea rezultatelor în Protocolul
ședinței de dializă peritoneală
• Executarea pansamentul la sfârşitul dializei care se menţine 10-12 ore
• Cântărirea pacientului, măsurarea temperaturii, tensiunii arteriale și pulsului
(în clino- şi ortostatism) și notarea lor în Protocolul ședinței de dializă
peritoneală
• Supravegherea şi participarea la distribuirea hranei bolnavilor în timpul
dializei, luând toate măsurile de respectare a normelor de igienă
• Respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie la conectarea sau deconectarea
bolnavului de la aparatul de dializă şi pe toată durata şedinţei de dializă
• Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea
• Educația pentru sănătate a bolnavului care va efectua dializa peritoneală la
domiciliu pentru cunoașterea și respectarea:
o Normelor de igienă
o Camera unde se fac schimburile, spaţiul de depozitare a
materialelor pentru dializă
o Modului de transport şi de depozitare a soluţiei de dializă o Orei
de efectuare a schimburilor o Modului de îngrijire a cateterului
peritoneal o Cantității de lichid care va fi introdusă în cavitatea
426
peritoneală o Cântărirea cantității de lichid din punga
evacuatoare
o Notarea într-un caiet, după efectuarea fiecărui schimb: cantitatea
de lichid evacuată, aspectul lichidului drenat din cavitatea
peritoneală, puls, tensiune arterială, diureză, scaun
o Notarea într-un caiet, în fiecare dimineaţa, a greutății corporale
o Prezentarea de urgenţă la unitatea de dializă, în cazul unor
complicații: hiperhidratare, dureri abdominale, modificări ale
aspectului dializantului evacuat, ultrafiltrare scăzută,
deconectări accidentale ale sistemului
Reorganizarea locului
o Spălarea şi dezinfecţia aparatului de dializă la sfârşitul fiecărei şedinţe
de tratament, conform indicațiilor
8. Evaluarea şi notarea Evidenţa şi monitorizarea bolnavilor dializaţi se face prin următoarele

procedurii documente medicale:
o Registrul de evidenţă a bolnavilor dializaţi o Dosarul
medical al bolnavului dializat care include:
▪ Fişa pentru de spitalizare de zi – completată la inițierea
tratamentului prin dializă şi actualizată la fiecare ședință de
dializă
▪ Consimțământul bolnavului de a efectua tratament prin dializă
▪ Protocoalele şedinţelor de dializă peritoneală– adăugate după
fiecare şedinţa de dializă
▪ Fişa sintetică de monitorizare a bolnavului dializat
▪ Carnetul bolnavului dializat
Evidenţa serviciilor de dializă se face prin Protocolul şedinţei de dializă şi
Fişa pentru de spitalizare de zi
9. Complicații, incidente Complicații mecanice o Imposibilitatea

și accidente introducerii cateterului o Leziuni ale
organelor abdominale
o Hemoragii ale peretelui abdominal/intraperitoneale
o Tulburări de drenaj al dializantului o Leziuni ale
tegumentului abdominal o Scurgeri de dializant o
Hernii/pseudo-hernii o Ileus dinamic/mecanic o Dureri
lombare
Complicații inflamatorii o Inflamaţii ale orificiului
cutanat/tunelului subcutanat
o Inflamaţii ale peritoneului: peritonite acute, insuficienţa membranei
peritoneale tip I, insuficienţa membranei peritoneale tip II (peritonita
sclerozantă)
427
Alte complicații o Tulburările
metabolismului lipidic o Tulburările
metabolismului glucidic o Malnutriția
protein-calorică
K-12. Manevra Heimlich
1. Definiție Manevra Heimlich reprezintă o intervenție de urgență care constă în

compresiunea bruscă a abdomenului pentru dezobstrucţia căilor aeriene în cazul
unui pacient care se sufocă prin aspirarea unui corp străin
Este o manevră neinstrumentală (manuală) de dezobstrucție a căilor aeriene,
efectuată în mod „reflex” la toţi pacienții suspecți de o inhalație de corp străin
Principiul manevrei este de a crea o hipertensiune abdominală bruscă, vizând
împingerea diafragmei în sus. Presiunea astfel transmisă aerului din aparatul
respirator permite mobilizarea corpului străin obstruant, care este practic ejectat ca
un „dop de șampanie”, întrucât inhalarea corpului străin se realizează prin aspirația
accidentală, având plămânii plini cu aer
2. Obstrucția cu corp Moartea accidentală prin obstrucția cu corp străin a căilor aeriene deși rară, poate
străin a căilor aeriene fi prevenită; mai puțin de 1% din evenimentele de obstrucție cu corp străin sunt
mortale.
o Deoarece majoritatea cazurilor de obstrucția cu corp străin a căilor
aeriene apare, atât la copii cât și la adulți, în timpul mesei, frecvent, aceste
evenimente au martori
o Este nevoie de intervenție rapidă, cât timp victima este încă responsivă
Recunoașterea obstrucția cu corp străin a căilor aeriene o Pentru
supraviețuirea unui eveniment de obstrucția cu corp străin a căilor aeriene
este necesară recunoașterea rapidă a urgenței
o Obstrucția cu corp străin a căilor aeriene nu trebuie confundată cu leșinul,
infarctul miocardic, epilepsia sau alte situații care pot produce
insuficiență respiratorie acută, cianoză sau pierderea stării de conștiență
o În general obstrucția apare în timpul mesei, victima ducându-și frecvent
mâinile spre gât
o Pacienții cu obstrucție ușoară, în picioare sau așezați, conștienți, pot
vorbi, tuși și respiră cu dificultate
o Pacientul se agită pentru a atrage atenţia celor din jur şi îşi pune mâinile
în „v” pe piept
o Cei cu obstrucție severă nu pot vorbi, răspund prin mișcări ale capului și
nu mai pot respira sau au respirații zgomotoase, eforturile de tuse sunt
ineficiente, nezgomotoase și devin în scurt timp inconștienți
o Tirajul, semn al efortului inspirator, este prezent la nivelul mușchilor
cervicali
o Victima este căzută, inconștientă şi în stop respirator
o În recunoașterea evenimentului de obstrucție cu corp străin a căilor
aeriene este indicat că salvatorul să întrebe victima conștientă: „te-ai
înecat?”
428
3. Indicații • Toate stările de sufocare prin inhalare de corpi străini solizi
• Cel mai adesea este vorba de un corp străin blocat la nivelul laringelui
• Obstrucția căilor aeriene poate antrena un stop cardio-respirator
4. Scop Terapeutic:
o Evacuarea corpilor străini care obstrucționează căile respiratorii ale
victimei
5. Materiale necesare Nu sunt necesare materiale
6. Efectuarea procedurii Algoritmul de intervenție în caz de obstrucția cu corp străin a căilor aeriene la
adult (poate fi utilizat și în cazul copiilor peste un an):
o Dacă victima prezintă semne de obstrucție ușoară a căilor aeriene:
▪ Se încurajează victima să tușească, fără a mai face altceva
o Dacă victima prezintă semne de obstrucție severă a căilor aeriene și este
conștientă, în picioare sau în șezut, se aplică până la 5 tracțiuni bruște:
o Salvatorul:
▪ Se va poziționa lateral și ușor în spatele victimei
▪ Una dintre mâini este plasată cu policele în jos, în punctul
„piston” situat între ombilic şi apendicele xifoid, iar cealaltă mână
o acoperă pe prima
▪ Se efectuează 4-5 tracțiuni bruște în sus şi în adâncime pentru a
crește presiunea abdominală şi a ridica diafragma ▪ Manevra se poate
repeta de câte ori este nevoie
o După fiecare manevră se verifică dacă a fost înlăturat obstacolul
▪ Scopul nu este acela de a aplica toate cele 5 lovituri, ci ca fiecare
lovitură să fie capabilă să disloce corpul străin
o Dacă după cele 5 lovituri între omoplați, corpul străin nu a fost înlăturat,
se efectuează 5 comprimări abdominale bruște
o Salvatorul:
▪ Se poziționează în spatele victimei cu ambele brațe în jurul părții
superioare a abdomenului acesteia ▪ Va înclina ușor victima spre
înainte
▪ Va plasa un pumn între ombilic și apendicele xifoid
▪ Va prinde pumnul cu cealaltă mână și va trage brusc spre în sus
și înapoi
▪ Va repeta de maxim 5 ori această manevră.
o Dacă obstrucția nu a fost înlăturată, se continuă alternând 5 lovituri între
omoplați cu 5 comprimări bruște ale abdomenului
429
La marii obezi și la femeile gravide în ultimul trimestru, manevra este dificil
de efectuat, locul aplicării compresiunilor abdominale fiind jumătatea
inferioară a sternului o Dacă victima devine inconștientă:
▪ Se așează ușor victima pe sol, în decubit dorsal
▪ Se alertează imediat Sistemul Medical de Urgență
▪ Se începe suportul vital de bază (SVB) direct cu aplicarea
compresiilor toracice.
▪ Personalul medical antrenat și cu experiență în detectarea pulsului
carotidian, va începe aplicarea compresiilor toracice chiar dacă
pulsul este prezent (pacient inconștient și cu obstrucția cu corp
străin a căilor aeriene)
▪ Salvatorul se plasează deasuprea victimei, în genunchi, de o
parte şi de alta a
coapselor victimei şi comprimă brusc epigastrul, totdeauna cu o
mișcare ascendentă
▪ Se execută 4-5 compresări abdominale scurte
▪ Pacientului inconștient, plasat în decubit dorsal lateral stâng, i se
pot aplica lovituri toracice posterioare
o Când victima este un sugar sau un copil mic
▪ Se prinde sugarul de picioare, cu capul în jos
▪ Se aplică 3-4 lovituri, în regiunea toracală posterioară între
omoplați sau se culcă copilul cu capul în jos peste genunchii
salvatorului
▪ Se aplică 3-4 lovituri la nivelul toracelui posterior
▪ În cazul în care corpul străin nu este ejectat în afară, se caută la
nivelul orofaringelui de unde este îndepărtat
7. Supravegherea Chiar și în cazul rezolvării cu succes al unei obstrucții cu corp străin a căilor
pacientului aeriene, sunt posibile complicații ulterioare datorate retenției de material străin
la nivelul tractului respirator superior sau inferior
Pacienții cu tuse persistentă, dificultăți de deglutiție sau cu senzația de corp
străin retenționat la nivelul gâtului, dar și cei la care s-au efectuat comprimări
abdominale care pot determina leziuni interne grave, necesită evaluare medicală,
motiv pentru care necesită supravegherea funcțiilor vitale și a stării de conștiență
până la examinarea de către un medic
procedurii
430
K-13. Defibrilarea externă automată
1. Definiție Defibrilarea externă automată reprezintă o intervenție de urgență care constă în

trecerea unui curent electric prin miocard, prin intermediul electrozilor
defibrilatorului, pentru a restabili ritmul cardiac normal. Este o manevră esențială
în lanțul supraviețuirii
Defibrilarea precoce este manevră care influențează decisiv succesul unei
resuscitări la adult, deoarece în peste 80-90% din situațiile de stop cardiac
nontraumatic la adult sunt produse de tahiaritmii.
o Aducerea la timp (< 10 minute) a unui defibrilator crește de 5-6 ori rata
supraviețuirii în resuscitarea cardiorespiratorie.
o Apariția defibrilatoarelor automate (DEA) face posibilă utilizarea
acestora și de către asistenții medicali cu o pregătire minimă anterioară
2. Scop Terapeutic o Tratamentul de urgență al victimelor care prezintă simptome de
stop cardiac, nu reacționează, nu respiră deloc sau nu respiră normal
3. Materiale necesare Defibrilatorul extern automat (DEA) poate fi utilizat la adulți şi copiii peste 8
ani o Pentru copii între 1 şi 8 ani se va folosi modulul pediatric
o Pentru copii sub 1 an nu se recomandă utilizarea defibrilatorului extern
automat
Defibrilarea se realizează cu o 150-
360 J (defibrilator bifazic) o 360 J
(defibrilator monofazic)
Defibrilatorul extern automat (DEA) prezintă:
o Analiza ritmului cardiac
o Alarmare înainte de eliberarea șocului electric o Specificitate pentru
recunoașterea ritmurilor defibrabile apropiată de 100%
4. Pregătirea pacientului Așezarea pacientului în decubit dorsal
431
5. Efectuarea procedurii Se asigură securitatea victimei, a salvatorului şi a persoanelor din jur o În cazul în
care victima nu respiră şi este inconștientă, salvatorul va alerta serviciul de
ambulanță
o Salvatorul va proceda la resuscitare cardiorespiratorie, conform
suportului vital de bază
o După sosirea defibrilatorului:
▪ Salvatorul îl va porni
▪ Îi va atașa padelele
▪ Va urma comenzile afișate
▪ În timpul șocului electric se va asigura că nimeni nu atinge
victima
o Defibrilarea externă va fi inițiată cât mai rapid, prin intermediul
padelelor defibrilatorului.
o Padelele pentru defibrilare externă la adult au diametrul de 8–12 cm și
vor fi plasate astfel încât să genereze un flux adecvat de curent
transmiocardic:
▪ O padelă subclavicular drept, laterosternal
▪ Cealaltă padelă în spațiul 5 intercostal pe linia medio-axilară o
Pentru a reduce impedanța transtoracică (rezistența la curgere a
curentului electric) padelele vor fi aplicate ferm pe torace (scade
distanța pe care o are de parcurs curentul electric)
Dacă se indică şoc:
o Salvatorul se va asigura că nimeni nu atinge victima
o Va apăsa butonul de şoc şi va continua conform comenzilor vocale
Dacă nu se indică şoc:
o Salvatorul va reîncepe suportului vital de bază, cu un raport compresii
toracice /insuflații de 30:2
o Va continua conform comenzilor afișate
6. Supravegherea Necesită supravegherea funcțiilor vitale și a stării de conștiență până la preluarea
pacientului pacientului de către un echipaj specializat în suportul vital avansat
procedurii
K-14. Resuscitarea cardio-pulmonară la adult
432
1. Definiții • Resuscitarea cardiorespiratorie (RCR) reprezintă un sistem standardizat de
manevre, tehnici şi droguri, care se aplică în cazul stopului cardiac şi / sau
respirator şi care au drept scop asigurarea transportului sângelui oxigenat
la ţesuturi pentru protejarea funcţiei organelor vitale şi pentru crearea
condiţiilor favorabile reluării circulaţiei spontane.
• Stopul respirator (SR) apneea, reprezintă absența mișcărilor respiratorii. Inițial
pentru 5-10 minute, pulsul este prezent.
• Stopul cardiac (SC) este definit prin absența activității mecanice de pompă, ale
cărei caracteristici clinice sunt absența pulsului central ți pierderea stării de
conștiență. Respirația agonică (gasp-urile) poat fi prezentă pentru circa 5 minute
după oprirea cordului.
Stopul cardio-respirator se definește ca fiind abolirea completă a funcției respiratorii
şi circulatorii.
• Moarte clinică = absenţa conştienţei, mişcărilor respiratorii şi absenţa
pulsului la arterele mari, stare cu potenţial de reversibilitate.
• Moarte biologică = absenţa ireversibilă a funcţiilor organismului datorită
leziunilor celulare structurale ireversibile.
• Moarte cerebrală = absenţa ireversibilă a funcţiei creierului şi a trunchiului
cerebral generată de leziuni ireversibile (moarte neuronală).
Stare vegetativă persistentă = este statusul cronic caracterizat de pierderea
funcţiilor scoarţei cerebrale (pierderea funcţiilor de relaţie) cu păstrarea
totală sau parţială a funcţiilor trunchiului cerebral (păstrarea totală sau
parţială a funcţiilor vegetative
Moartea subită reprezintă moartea care survine pe neaşteptate, în 1-24 h
după debutul simptomelor, în prezenţa sau absenţa unei afecţiuni preexistente
cunoscute. (Mosby`s Medical Dictionary, 8 th edition, 2009, Elsevier)
• Întreruperea circulaţiei cerebrale pentru 10 secunde duce la → scăderea aportului
de oxigen şi pierderea stării de conştienţă; deorece după 2-4 minute rezervele
cerebrale de glucoză şi glicogen sunt consumate iar după 4-5 minute întreaga
cantitate de ATP este epuizată.
2. Cauze stop • Stopul cardiac poate fi:
cardiorespirator o Primar, care se instalează după producerea unor tulburări de ritm şi de conducere
severe
→ Fibrilaţia ventriculară (FV) şi tahicardia ventriculară (TV) fără puls
(63% din cazuri, marea majoritate pe fondul bolii coronariene) ;
→ Asistolia (30% din cazuri);
→ Activitatea electrică fără puls (AEFP) : disociaţia electro–mecanică
(DEM) (ritmuri idioventriculare, ritmuri ventriculare de scăpare) (7% din cazuri),
având drept cauze: hipovolemia, pneumotoraxul, tamponada cardiacă, embolia
pulmonară, tulburări electrolitice severe (hipopotasemie severă, hipocalcemie,
hipomagneziemie), acidoză, supradozări de droguri (beta–blocante, blocante ale
canalelor lente de calciu, sulfat de magneziu ). o Secundar, care apare ca o
consecinţă a afecţiunilor altor organe şi sisteme → Stopul cardiac rapid indus:
asfixia prin obstrucţie a căilor aeriene, electrocutarea, înecul.
→ Stopul cardiac lent indus: insuficienţă respiratorie, leziunile cerebrale
acute etc.
• Stopul respirator determinat de:
o Obstrucţia căilor aeriene superioare (prin căderea bazei limbii şi obstruarea
433
oro-faringelui la pacientul comatos, prin aspirarea de corpi străini sau
vărsătură, sânge sau prin laringo – spasm)
o Obstrucţia căilor aeriene inferioare: bronhospasm sever.
Stopul cardio-respirator se instalează consecință a scăderii perfuziei tisulare și
instalarea hipoxiei. Hipoxia duce la scăderea rapidă a nivelului de adenozintrifosfat
(ATP) și alterarea transportului transmembranar activ de sodiu și potasiu și acumularea
de ioni de calciu în celulăce determină o cascadă de reacții biochimice care induc
leziuni celulare ireversibile.
Elementul esențial este aplicarea promtă și corectă a manevrelor de resuscitare cardio-
respiratorie care să asigure reluarea circulației spontane și a funcției neurologice
adecvate post-resuscitare.
3. Lanțul supraviețuirii Reușita resuscitării este determinată de o serie de factori care se află în interrelație,
aceștia fiind cuprinși în noțiunea ”lanțul supraviețuirii”. Verigile lanțului
supraviețuirii sunt reprezentate de:
1. Recunoașterea rapidă a stopului cardiac și apelarea sistemului medical de
urgență 112.
2. Începerea manevrelor de resuscitare cât mai precoce; poate dubla sau tripla
supraviețuirea după un episod de fibrilație ventriculară
3. Defibrilarea precoce: resuscitarea imediată şi defibrilarea poate determina o
rată de supraviețuire de 49- 75%. Fiecare minut de întârziere duce la scăderea
supraviețuirii cu 10-15%
4. Asigurarea unui suport vital avansat adecvat
Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai
434
4.Suportul vital de bază Resuscitarea cardio-respiratorie cuprinde 2 faze
(SVB) 1. Suport vital de bază (SVB)
2. Suport vital avansat (SVA)
SVB reprezintă menţinerea libertăţii căilor aeriene, suportul ventilaţiei şi circulaţiei
fără ajutorul vreunui echipament cu excepţia dispozitivelor de protecţie. Algoritmul
suportului vital de bază:
Evaluează starea de conștiență
Strigă după ajutor
Deschide căile aeriene
Absența ventilațiilor
normale
Alertează 112
30 compresii
toracice
2 ventilații
30 compresii
La adult
1. Se asigură securitatea salvatorului, pacientului și a persoanelor din jur
435
Salvatorul se plasează în partea dreaptă a victimei la nivelul extremităţii cefalice.
436
2. Se evaluează starea de conştienţă a pacientului:
• se scutură uşor de umeri şi se întreabă cu voce tare:
"S-a întâmplat ceva?" „Sunteți bine /totul e în regulă?”
• asistentul medical în prezența unui pacient în colaps sau aprent inconștient,
afalt în spital, va chema ajutor întâi și apoi va evalua starea de conștiență a
victimei
3. a) Dacă pacientul/victima răspunde verbal sau prin mișcare:
• Se lasă victima în poziţia găsită, se evaluează starea ei și se solicită ajutor la
nevoie; în spital dacă pacientul este conștient, se administrează oxigen, se
monitorizează și i se stabilește o linie venoasă până la sosirea liniei de gardă
• Se reevaluează starea pacientului periodic
b) Dacă pacientul/victima nu răspunde:
• Se strigă după ajutor
• Se poziționează în decubit dorsal, pe plan dur şi se eliberează căile aeriene
(o mână se plasează pe fruntea pacientului şi se împinge capul spre spate,
păstrând policele și indexul libere pentru eventuala pensare a nasului –
hiperextensia capului
• Cu vârfurile degetelor celeilalte mâni plasate sub menton se ridică
mandibula pentru a deschide căile aeriene
• În spital se îndepărtează orice corp străin cu o pensă sau se aspiră secrețiile
vizibile la nivelul cavității bucale cu aspiratorul
• Dacă se suspicionează traumă cervicală se vor deschide căile aeriene
folosind subluxaţia anterioară a mandibulei; menţinerea deschisă a căilor
aeriene şi ventilaţia adecvată eprezintă o prioritate în faţa unei suspiciuni de
leziuni spinală; dacă subluxaţia mandibulei este insuficientă pentru
deschiderea căilor aeriene se va recurge la o minimă extensie a capului
pentru deschiderea acestora folosind stabilizarea manuală a capului pentru
menţinerea acestuia în ax cu trunchiul ( sunt necesari mai mulţi salvatori)
4. Menținând căile aeriene libere se verifică dacă pacientul respiră, în maxim
10 secunde:
• Privind mișcările peretelui toracic anterior
• Ascultând zgomotele respiratorii de la nivelul căilor aeriene superioare
• Simțind fluxul de aer pe obraz
În primele minute după un stop cardiac, victima poate să respire foarte
superficial sau foarte neregulat. Nu trebuie confundat acest mod de respiraţie cu
cel normal, de aceea pacientul nu trebuie evaluat mai mult de 10 secunde iar
dacă există dubii asupra modului în care respiră pacientul trebuie luată o
atitudine conformă cu cea din cazul în care pacientul nu respiră
5. a) Dacă respiră normal:
• Se aşează în poziţia de siguranță
• Se trimite după ajutor
• Se reevaluează respirația
b) Dacă nu respiră normal:
• Se trimite după ajutor
• Se începe masajul cardiac extern
Masaj cardiac extern
• Se plasează podul palmei în centrul toracelui pacientului/victimei
437
• Se plasează podul palmei celeilalte mâini peste mâna aflată pe torace și se
întrepătrund degetele mâinilor, evitând compresia pe coste; poziționarea
mîinilor va fi perpendicular pe torace, cu coatele întinse
• Se comprimă sternul aproximativ 4-5 cm; după copresia toracele trebuie să
reeină la normal fără însă de a pierde contctul măinilor cu sternul. Frecvenţa
438
compresiilor este de 100/min
o În spital asistentul medical va căuta timp de 10 secunde exitența semnelor de
circulație sanguină
o Dacă pacientul nu are tuse, respirație, puls la carotidă (evaluare făcută nu mai
mult de 10 secunde) se începe suportul vital de bază - masaj cardiac extern
o Dacă pacientul nu respiră dar are puls la carotidă se va ventila cu o frecvență
de 10 ventilații/minut verificând pulsul carotidian la fiecare 10 ventilații
6. a) Se combină compresiile toracice cu ventilația artificială

• După 30 de compresii toracice se eliberează căile respiratorii prin
hiperextensia capului și pensarea nasului
• Assitentul medical/salvatorul inspiră normal, pune buzele în jurul gurii
victimei asigurând o bună etanșietate și expiră constant în gura victimei; în
timpul expirului se va privi ridicarea toracelui anterior.
• Se menține capul în hiperextensie, se îndepărtează gura de pacient/victimă
și se urmărește revenirea toracelui la poziția inițială Se execută 2 respirații
succesive
• Se continuă compresiile toracice cu alternanța compresii-respirații 30:2
• Se întrerupe resuscitarea numai dacă pacientul respiră normal
• Dacă ventilațiile inițiale nu au determinat ridicarea peretelui toracic, ca într-
o respirație normală, atunci înaintea următoarei tentative se verifică gura
pacientului/victimei și se îndepărtează obstrucția vizibilă
b) Resuscitarea doar cu compresii toracice
• Se execută compresia toracică cu o frecvență de 100 compresii/minut
7. Resuscitarea se continuă până când:
• Pacientul/victima începe să respire normal
• Sosește ajutor calificat
• Salvatorul este epuizat
În spital
• O persoană începe resuscitarea - suport vital de bază, iar celelelate cheamă
echipa de resuscitare, pregătesc echipamentul și aduc defibrilatorul
• Dacă este un singur salvator accesta păsăsește pacientul pentru alertarea
echipei de resuscitare
• Secvența resuscitării este 30 compresii toracice cu 2 ventilații efectuate cu
echipament adecvat (pocket mask, mască laringiană sau mască-balon de
ventilație), intubația traheală fiind efectuată de personal antrenat și cu
experiență. Se administrează oxigen cât mai repede posibil
• După intubație compresiile toracice se efectuează neîntrerupt ( cu excepția
momentelor de defibrilare) cu o frecvență de 100/minut și 10
ventilații/minut, evitându-se hiperventilarea pacientului. Dacă nu există
echipament de ventilație se practică ventilația gură la gură. În cazul în care
salvatorul nu poate sau nu vrea să facă ventilații se vor efectua doar
compresii toracice până la sosirea ajutorului sau echipamentului de
ventilațiedacă defibrilatorul este accesibil se aplică padelele pentru analiza
ritmului. Padelele autoadezive vor fi aplicate fără întreruperea compresiilor
toracice. Compresiile toracice vor fi începute imediat după defibrilare.
• Resuscitarea se continuă pănâ la sosirea echipei de rsuscitare sau până când
apcientul prezintă semne de viață.
439
• Dacă există personal suficient se obține acces venos și se administrează
medicamente conform protocolului de resuscitare
• În cazul unui pacient monitorizat care instalează stop cardio-respirator în
prezența salvatorului o Se va continua resuscitarea și se cheamă ajutor
o Se aplică lovitura precordială dacă ritmul este șocabil iar
defibrilatorul nu este imediat disponibil
440
5.Poziția de siguranță Utilizată în managementul victimelor inconștiente care respiră și cu semne de
circulație sanguină, fără leziuni ale coloanei cervicale.
• Poziția: decubit lateral

• Obstrucția căilor respiratorii în decubit dorsal la o victimă inconștientă se
poate realiza prin o Vomă
o Secreții o Limbă
• Scopul poziției:
o Menținerea libertății căilor
aeriene o Monitorizarea o Respectarea
curburilor anatomice ale coloane
vertebrale o Evitarea compresiilor pe
pachetele vasculonervoase.
Dezavantaj: compresia unui braț
.
• Se recomandă urmărirea circulației periferice a brațului și înlăturarea
compresiei, când este necesa menținerea poziției mai mult timp prin
schimbarea poziție la fiecare 30 minute.
• Consiliul național al resuscitării recomandă următoarea secvenţă de manevre
pentru poziţia de siguranţă:
o dacă este cazul, se îndepărtează ochelarii victimei;
o salvatorul îngenunchează lateral de victima aflată în decubit dorsal şi cu
membrele pelvine întinse;
o braţul de partea salvatorului se poziţionează în unghi drept cu corpul, cotul fiind
îndoit şi palma orientată în sus;
o braţul de partea opusă se aduce peste torace de aceeaşi parte cu salvatorul şi se
poziţionează cu dosul palmei în contact cu obrazul;
o salvatorul prinde membrul inferior de partea opusă cu mâna chiar deasupra
genunchiului şi îl trage în sus, dar păstrând contactul piciorului cu solul (o
flectare incompletă a coapsei pe abdomen);
o cu o mâna pe genunchiul flectat şi cu cealaltă menţinând dosul mâinii victimei
pe obraz, se roteşte victima spre salvator în poziţie laterală, până când piciorul
flectat se sprijină pe sol;
o se ajustează poziţia membrului inferior de deasupra astfel încât coapsa şi
genunchiul să fie flectate în unghi drept
o se împinge şi se menţine capul spre posterior pentru a asigura libertatea căilor
aeriene; această manevră se realizează prin ajustarea poziţiei mâinii de sub
obraz;
o se verifică respiraţia la intervale regulate.
În ciuda dificultăţilor ce pot apare atât la antrenamente cât şi într-o situaţie reală,
rămâne fără îndoială faptul că plasarea unei victime inconştiente în poziţie de
siguranţă poate fi un gest salvator de viaţă.
441
6.Defibrilarea electrică
automată (DEA) ALGORITMUL UTILIZĂRII DEA
1. Trebuie asigurată securitatea salvatorului, victimei şi a celor din jur.
2. Dacă victima este inconştientă şi nu respiră normal, salvatorul va trimite pe
cineva după DEA şi va chema ambulanţa.
3. Salvatorul va începe RCP conform protocoalelor SVB
4. Imediat după sosirea defibrilatorului:
• va porni defibrilatorul şi ataşează padelele. Dacă există mai mult de un
resuscitator, SVB trebuie continuat în timpul efectuării acestor manevre
• vor fi urmate comenzile vocale sau cele afişate
• resuscitatorul se va asigura că nimeni nu atinge victima în timp ce DEA
analizează ritmul
5a. Dacă există indicaţie de şoc
• resuscitatorul se va asigura că nimeni nu atinge victima
• va apăsa butonul de şoc urmând instrucţiunile (DEA complet automate vor
administra şocurile direct)
• va continua conform comenzilor vocale sau celor afişate 5b. Dacă nu există
indicaţie de şoc
• salvatorul va reîncepe imediat SVB cu un raport compresii toracice: ventilaţii

de 30:2
• va continua conform comenzilor vocale sau celor afişate
6. Resuscitarea va continua până când:
• soseşte un ajutor calificat care preia resuscitarea
• victima începe să respire normal
• salvatorul este epuizat fizic
9. Eliberarea căilor aeriene • Trei manevre menite să elibereze CAS obstruate prin căderea limbii, şi anume:
- Adjuvanții căii o hiperextensie la nivelul articulaţiei atlanto-occipitale, o ridicarea mandibulei,
aeriene o subluxaţia mandibulei.
• Hiperextensia capului şi ridicarea mandibulei
Realizare : o mână plasată pe fruntea pacientului împinge uşor capul spre spate, în
timp ce cealaltă mână ridică mentonul producând extensia structurilor cervicale
anterioare
• Subluxaţia mandibulei o Este o manevră alternativă pentru deplasarea spre
anterior a mandibulei şi înlăturarea obstrucţiei produsă de palatul moale şi
epiglotă. Indexul şi celelalte degete se plasează în spatele gonionului
mandibular, împingând în sus şi spre anterior; policele împing uşor mentonul
menţinând cavitatea bucală deschisă.
o Când există suspiciunea de leziune de coloană cervicală, eliberarea căii
aeriene se face prin manevra de subluxare a mandibulei sau de ridicare a
acesteia, combinate cu stabilizarea manuală în linie a capului şi gâtului.
• Adjuvanții căii aeriene o Pipa oro-faringiana( pipa Guedel) o Pipa nazo-
faringiană
o I-gel/Masca laringiană
o Combitubul
o Intubația traheală
442
10. Inserția pipei • Inserția pipei oro-faringiană reprezintă introducerea canulei oro-faringiană,
orafaringiene cel mai frecvent denumită pipa Guedel în cavitatea bucală a pacientului între
limbă şi palatul dur, având drept scop menţinerea permeabilităţii căilor
aeriene.Pipa orofaringeală facilitează şi aspiraţia orofaringeală
• La pacientii cu reflexele de fund de gât păstrate este permanent prezent riscul
de stimulare a reflexului de vomă şi/sau de inducere a unui laringospasm; din
acest motiv canula oro-faringiană este rezervată stărilor de comă profundă.
Materiale necesare:
• pipa orofaringiană de mărime potrivită
• apăsător limbă, mănuși
• echipament necesar aspirației nasofaringeale
• trusă de urgeță
• apă oxigenată, apă
• taviță renală
• aplicator cu capăt de bumbac pentru testarea reflectivității
Tehnica de inserție: o se pun mănuşile, se plasează pacientul în

decubit dorsal cu capul în hiperextensie dacă nu sunt contraindicaţii
o se verifică dimensiunea pipei: estimarea dimensiunii necesare pentru fiecare caz
se face prin măsurarea distanţei de la comisura bucală la unghiul mandibulei
o se deschide gura pacientului şi se verifică dacă există corpi străini susceptibili de
a fi împinşi în laringe, se îndepărtează proteza dacă există
o se introduce canula în cavitatea orală cu concavitatea spre palatul dur, urmând
ca la capătul cursei să fie rotită cu 1800 . Această rotaţie minimalizează riscul
împingerii limbii spre posterior
o se poziționează pacientul în decubit lateral sau doar capul întors într-o parte,
pentru a preveni astfel aspiratul gastric în caz de vărsături
o dacă pipa va fi menținută mai mult, ea se va scoate și se va spăla la fiecare 4 ore
cu apă oxigenată și apoi cu apă simplă, se va efectua toaleta bucală standard. La
fiecare schimbare de pipa, se va inspecta gura pentru a observa eventualele
leziuni bucale datorită acesteia
o se va verifica frecvent poziționarea pipei
o când pacientul îți recapată conștiența și este capabil să înghită, se va îndepărta
pipa trăgând-o afara și în jos, urmând curbatura naturală a gurii. După
îndepărtare, se testează reflexele de tuse și de vomă ale pacientului pentru a se
asigura că pipa nu a fost îndepărtată prematur ( se atinge peretele posterior al
faringelui pentru reflexul de vomă și orofaringele posterior pentru cel de tuse cu
un aplicator cu capăt de bumbac )
Complicații: o spargerea dinților, leziuni bucale, sângerări etc. o sunt complicații
care pot apărea la inserția pipei o dacă respirația nu este eficientă se poate administra
suplimentar oxigen pe mască.
11. Suportul vital avansat • Suportul vital avansat necesită intervenția unei echipe de resuscitare dotate cu
(ALS) echipamentele și medicamentele necesare. Ritmurile cardiace ce apar în stopul
cardio-respirator și care necesită SVAsunt: o Șocabile: fibrilația ventriculară
(FV), tahicardia ventriculară fără puls (TV) o Nonşocabile: asistolia, activitatea
electrică fără puls (AEFP)
• Algoritmul de resuscitare avansată presupune existența echipei de resuscitare
instruită și antrenată, având toată dotarea și medicația necesară funcție de
443
situați/ritm cardiac apărut, medicul reanimator fiind cel care va conduce echipa de
resuscitare.
K-15. Resuscitarea cardio-pulmonară la copil
1. Definiție Masajul cardiac extern se efectuează la nou-născut cu două degete plasate pe

linia intermamelonară, la copilul mic cu o singura mână plasată în treimea
inferioară a sternului; în ambele situații deplasarea sternului va fi de 1-2 cm, iar
frecvența masajului va fi > 100/min
Respirația artificială – frecvența > 20/min, durata insuflației 1-1,5 secunde,
volumul – cât să determine expansionarea toracelui
Medicație: Adrenalina 10 – 100 micrograme/kg corp
2. Recunoașterea Semne sugestive de insuficiență respiratorie:

insuficienței o Tahipnee
respiratorii și o Utilizarea mușchilor respiratori accesori o Retracția
circulatorii la copil toracică severă
o Zgomote respiratorii absente/diminuate
o Agitație, scăderea nivelului de conștiență o Hipotonie
o Cianoză (semn tardiv și preterminal)
Semne sugestive de insuficiență circulatorie:
o Puls rapid, filiform o Respirații profunde, rapide
o Agitație sau diminuarea nivelului de conștiență
o Tegumente palide, reci cu timp de reumplere capilară prelungit o
Oliguria
o Hipotensiunea (semn tardiv)
3. Suport vital de bază Noile ghiduri de RCR la copil au încercat să simplifice protocolul de resuscitare
(SVB) la copil astfel încât să dispară situațiile în care copiii nu sunt resuscitați din cauza fricii de
a face rău. Această frică a fost alimentată de faptul că aceste protocoale erau
diferite faţă de cele de la adult
În urma studiilor efectuate, s-a demonstrat că supraviețuirea este considerabil mai
mare dacă se practică RCR indiferent de protocolul aplicat (adult sau copil), faţă de
situaţia în care nu se resuscită, ci se aşteaptă o echipă specializată
Raportul compresii /ventilații o Se recomandă ca în situaţia în care este doar
un singur salvator să se practice RCR cu un raport 30:2 (ca la adult)
o În cazul în care sunt doi sau mai mulți salvatori se va practica RCR cu un
raport 15:2
444
Masajul cardiac extern o La sugar MCE se practică cu două degete în cazul
unui singur salvator, iar dacă sunt doi se practică folosind ambii polici
o La copilul mai mare de un an se practică MCE folosind una sau ambele
mâini
o Reevaluarea circulației și respirației se face după aproximativ un minut
o Activarea sistemului medical de urgență: după un minut de resuscitare
4. Defibrilarea electrică Studii recente au arătat că defibrilatoarele electrice automate sunt capabile să
automată evalueze corect ritmul cardiac la copii şi extrem de rar ar putea să recomande
incorect administrarea unui şoc
Conform noilor ghiduri de resuscitare se recomandă administrarea șocurilor la
copiii mai mari de un an (4J/kgc)
Pentru administrarea șocurilor se recomandă folosirea padelelor pediatrice în cazul
copiilor intre 1 şi 8 ani (se pot folosi şi padelele pentru adulți în cazul în care nu
sunt disponibile cele pentru copii)
În cazul copiilor mai mari de 8 ani se foloseşte protocolul de la adulți
COD
PROCEDURI SPECIFICE ÎN PEDIATRIE
Procedură
L
L-1. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative la copil
1. Definiție Funcțiile vitale sunt considerate acelea a căror întrerupere bruscă și / sau
prelungită duce la decesul copilului, ceea e obligă la o intervenție terapeutică de
urgență
În categoria funcțiilor vitale se încadrează următoarele funcții:
o Funcția respiratorie, reprezentată prin ventilația pulmonară, transportul
gazelor (oxigenul și dioxidul de carbon) prin sânge și respirația celulară
o Activitatea cardiacă, reprezentată prin contracțiile ritmice și eficiente ale
cordului, cu frecvența corespunzătoare vârstei(care va fi redată mai jos,
într-un tabel)
o Echilibrul sistemului vascular periferic, tensiunea arterială, frecvență și
amplitudinea pulsului periferic
o Funcția de termoreglare reprezentată prin păstrarea căldurii corporale și
a temperaturii organismului în limitele de 36 0 – 370 C. Reprezentat prin
temperatura extremităților
2. Culegerea datelor Rapid se culeg informațiile furnizate de către aparținători sau însoțitori
Se face o foarte scurtă observare și palpare a micului pacient
Intervenția cu aparatură de profil pentru culegerea datelor de finețe și de mare

exactitate
Aproape simultan încep manevrele de resuscitare (dacă este cazul)
3. Indicații contraindicații Mijloace de evaluare și materiale necesare pentru aprecieri de exactitate

Observarea directă a micului bolnav, de preferință cât mai dezbrăcat.
o Astfel, prematurii și nou-născuți pot sta în incubator complet în pielea
goală (exceptând o aleză mică sub șezut) la o temperatură de 360–370C
o Copiii mai mari nu vor sta dezgoliți complet, pentru a li se menaja
pudoarea
445
Se observă următoarele modificări:
o Colorației pielii, paloare, zone de cianoză (perinazală, a buzelor,
unghială)
o Bătăi ale aripioarelor nazale
o Fenomenul de tiraj
o Fenomenul de basculare inspiratorie toraco-abdominală
o Tot prin observație se pot număra ampliațiile toracelui în cadrul
mișcărilor respiratorii și eventuale modificări ale ariei precordiale
(bombare, bătăi intense)
Palparea manuală simplă ne poate indica:
o Hipotermie sau hipertermie, confirmate ulterior prin măsurarea
termometrică
o Extremitățile reci (semn de colaps)
o Pulsații de amplitudine exagerată a unor artere periferice sau absența
totală a pulsațiilor din partea acestora
Se pot percepe zgomote la copil: o
Tusea caracterul ei o Cornajul
(stridorul) o Disfonia sau afonia
o Geamătul expirator o
Respirația ca un suspin (gasp)
4. Materiale necesare Pentru copiii mai mari, termometre pentru temperatura corporală, de preferință
cele cu afișaj electronic
Pentru prematuri și nou-născuții suferinzi există incubatoare computerizate
dotate cu senzori care se lipesc de piele, iar temperatura corporală, frecvența
respiratorie și ritmul cardiac apar afișate pe monitor (de notat că incubatorul are
și termometrul lui propriu pentru spațiul din interior)
Tensiometre cu manșete de dimensiuni adecvate vârstei, de preferință
electronice, care redau tensiunea arterială sistolică, cea diastolică precum și alura
ventriculară/minut
Puls-oximetre portative sau fixe, simple sau complexe, dotate cu senzori care
înregistrează transcutanat presiunea arterială a oxigenului, saturația periferică
în O2 presiunea parțială a dioxidului de carbon din sânge, date privind echilibrul
acidobazic din plasmă
5. Parametri normali în Pentru funcția ventilatorie, în repaus, numărul mediu normal de respirații /minut:
raport cu vârsta o Prematuri fără semne de suferință: 40-60 respirații /minut o
Nou –născut cu scor APGAR cel puțin 8:40 respirații /minut o
Sugari: 35/ minut o Copii mici 1-2 ani: 30 / minut o Copii de 4
ani: 25 /minut o Copii de 6 ani: 22 /minut o Copii de 10 ani: 20
/minut o Adolescenți: 18/minut o Femei adulte: 18 /minut o
Bărbați adulți: 16/minut
446
Concentrația normală a gazelor transportate în sânge, înregistrată prin
pulsoximetrie o Presiunea parțială arterială a oxigenului (pao2) 92 – 100mmHg
o Saturația periferică în oxigen (SatPO2): 100%
o Presiunea parțială arterială a dioxidului de carbon PaCO2 o
PH plasmatic: 7,35 – 7,45
Alura ventriculară (frecvența cardiacă), valorii medii în repaus (Atenție: pulsul
la arterele periferice este aproape imposibil de numărat manual la prematuri, nou-
născuți și sugari. Rezultatele se obțin numai prin aparatura de profil) o Prematuri
și nou- născuți cu scor Apgar cel puțin 8: 120 – 140 bătăi cardiace /minut
o Sugari: 120/ minut
o Copii de 2 ani: 110 / minut o

Copii de 4 ani: 100 /minut o Copii
de 5-7 ani: 90-100 /minut o Copii
de 8-10 ani: 80 /minut o Copii la
pubertate: 75-80 /minut o Adulți:
60-75 /minut
Tensiunea arterială sistolică /diastolică (valorii medii în repaus)
o Copii de 3 ani: 70/50 mmhg o Copii de 5 ani: 80/60 mmhg
o Copii de 6-8 ani: 90/60 mmhg – 100/60 mm Hg
o Copii de 10 ani: 100/70 mmhg o Copii de 12
ani: 110/70 mmhg
6. Evaluarea procedurilor Dispariția manifestărilor care semnalau afectarea uneia sau mai multor funcții vitale
De urmărit în continuare micul bolnav deoarece tulburările pot reapărea
Normalizarea parametrilor fiziologici ai funcțiilor afectate
Persistența dovezilor de beneficiu post terapeutic după tratament timp de mai multe
zile.
7. Observații Reguli generale de reținut:
o Frecvența respiratorie /minut este cu atât mai mare cu cât vârsta este mai
mică
o Frecvența cardiacă/minut este cu atât mai mare cu cât vârsta este mai mică
o Tensiunea arterială sistolică și cea diastolică cresc treptat odată cu vârsta
L-2. Măsurarea temperaturii corporale la copil
1. Scop Supravegherea sistematică în cadrul unei spitalizări

Supravegherea unui sindrom infecțios
2. Materiale necesare Termometrul electronic

Comprese, soluţie dezinfectantă
Capișoane pentru protecţia termometrului
Carnet pentru notarea valorilor
3. Pregătirea copilului Măsurarea se face dimineaţa şi seara sau conform recomandării medicale
447
Pentru supravegherea în timpul spitalizării măsurarea se face înainte ca pacientul
să se ridice din pat
4. Efectuarea procedurii Măsurarea în plici (axilar sau inghinală) o Se aplică captatorul termometrului
implicat în plica axilară având grijă să se asigure un contact bun cu pielea
o Termometrul trebuie să fie bine poziționat
o Se aşteaptă 30 secunde când se aude semnalul sonor se citește
temperatura afișată
o Se adaugă 0-5 grade pentru a obține temperatura reală
Măsurarea rectală o Termometrul se introduce în rect depărtând
fesele copilului
o Introducerea se face prin mișcări de rotație după ce termometrul a fost
capișonat
o În timpul măsurării termometrul se susține la copilul sugar
o Repetarea măsurării poate favoriza apariția ulcerațiilor la nivelul
peretelui rectal
o Măsurarea se face în repaus, la aceeași oră din zi
o În cazul infecţiilor măsurarea se face în frison în timpul convulsiilor în
transpirație
o Se scoate termometru se citește o Se îndepărtează capișonul
Măsurarea în cavitatea bucală
448
o Sonda termometrului se introduce într-un capișon din material
plastic o Se plasează sublingual o Se menţine termometrul
până sună
o Se scoate, se citește temperatura se îndepărtează capișonul
Măsurarea în conductul auditiv o Captatorul este protejat de un
capișon de unică folosinţă, se introduce în urechea pacientului
o Se rotește ușor fiind adus cât mai aproape de timpan
o Măsurarea se face înainte de sculare, copilul fiind în poziţie de decubit
L-3. Măsurarea pulsului și tensiunii arteriale la copil
1. Scop Stabilirea ratei pulsului

Depistarea unor modificări patologice
2. Efectuarea procedurii Măsurarea pulsului o La nou născut şi la sugar în primele luni de viață pulsul se
poate măsura în timpul somnului la nivelul fontanelei
o Pulsațiile se pot percepe şi număra aplicând mâna pe regiunea precordială
o La copii mai mari măsurarea se poate face prin comprimarea unei artere
pe un plan dur: radială, cubitală, temporală, pedioasă, humerală,
femurală, carotidă
o La copilul supravegheat sistematic în timpul unei spitalizări măsurarea se
face de 2 ori pe zi dimineaţa şi seara odată cu temperatura
▪ În timpul măsurării copilul trebuie să fie liniștit deoarece agitația şi
plânsul accentuează bătăile inimii
Măsurarea tensiunii arteriale o Nu face parte

dintre măsurările de rutină
o Atunci când este cazul măsurarea se face cu aparate pentru copii care au
manşeta îngustă adaptată mărimii brațului
o Tehnica măsurării este asemănătoare cu cea de la adult
3. Evaluarea şi notarea Pulsul la arterele periferice este aproape imposibil de numărat manual la prematuri,
procedurii nou-născuți și sugari
Rezultatele se obțin numai prin aparatura de profil o Prematuri și nou-născuți cu
scor Apgar cel puțin 8: 120-140 bătăi cardiace /minut
o Sugari: 120/ minut o Copii de 2
ani: 110 / minut o Copii de 4 ani:
100 /minut o Copii de 5-7 ani: 90-
100 /minut o Copii de 8-10 ani: 80
/minut o Copii la pubertate: 75-80
/minut
L-4. Măsurarea și supravegherea respirației la copil
1. Scop Depistarea modificărilor apărute în afecţiuni respiratorii

2. Efectuarea procedurii Se face prin inspecţie/observaţie în timpul somnului
Se dezbracă faţa anterioară toracelui şi a abdomenului
Se aplică mâna pe toracele copilului
449
Se aşteaptă 1-2 minute după atingerea copilului
Se cronometrează, se numără mișcările de ridicare a toracelui
În afară de frecvență se mai urmărește:
Simetria mișcărilor toracice
Ritmul şi amplitudinea respirației
Prezenţa unor zgomote
Se observă libertatea căilor respiratorii
Măsurarea se face dimineaţa şi seara sau după un orar stabilit de medic în funcţie
de starea copilului
3. Evaluarea şi notarea Parametrii normali la copil, în repaus ,respirații/ minut în raport cu vârsta:
procedurii o Prematuri fără semne de suferință: 40-60
respirații /minut o Nou-născut cu scor Apgar cel
puțin 8:40 respirații /minut o Sugari: 35/ minut
o Copii mici 1-2 ani: 30 / minut o Copii de 4
ani: 25 /minut o Copii de 6 ani: 22 /minut o
Copii de 10 ani: 20 /minut o Adolescenți:
18/minut
Respirația trebuie să fie suplă fără geamăt sau însoțită de zgomot
Faţa copilului trebuie să fie normal colorată
L-5. Observarea și supravegherea scaunului la sugar și copilul mic
1. Generalități Aspectul şi culoarea scaunului diferă în funcţie de:

o Vârsta copilului o
Alimentaţie o Stare
de sănătate
2. Scop Aprecierea modului de funcţionare a aparatului digestiv
Depistarea unor boli însoțite de diaree sau de constipație
3. Scaun fiziologic În primele 2-3 zile de la naștere, scaunul este verde-brun închis (meconiu)
Sugarul alimentat la sân elimină scaune de culoare galben aurie care în contact cu
aerul capătă o tentă verzuie din cauza oxidării bilirubinei
Numărul scaunelor la început este frecvent apoi scade fiind de 3-4 în jurul vârstei
de 6 luni
Are miros acru
Aderă la scutece
Numărul scaunelor este de 1-2 în 24 ore
Când alimentația se diversifică scaunul îşi schimbă culoarea
Copilul alimentat artificial elimină un scaun consistent, galben deschis, care nu

aderă la scutece
450
4. Scaun patologic Scaunul prezintă modificări privind consistenţa, cantitatea, compoziția, culoarea:
o Poate conţine elemente patologice o Se însoțește de dureri, borborisme,
tenesme
o Scaunele mucogrunjoase au consistență neomogenă, semilichidă, cu
particule solide şi mult mucus în forma de filamente şi flocoane, culoare
galben-verzuie
o Numărul poate ajunge la 5-10 în 24 ore
Scaunele lichide şi semi-lichide: o Au
aspect spumos o Sunt eliminate în jet
o Pot conţine grunji şi mucus o
Numărul lor ajunge la 30 în 24 ore o
Scaunele mucoase:
▪ Sunt lichide
▪ Cu mucus sub formă de grămezi vâscoase,
gălbui cenușii, asemănătoare unor plăgi Scaunele
mucopurulente:
o Conţin mucus şi puroi
o Au culoare galben verzui; scaune mucosanghinolente
o Conţin: mucus grunji de materii fecale, sânge în cantităţi variabile
sau numai mucus şi sânge
5. Notarea scaunului o Numărul şi aspectul scaunului eliminat se notează folosind semne
convenționale:
o Scaun normal (|)
o Scaun semiconsistent /semilichid (/)
451
o Scaun apos (-) o Scaun grunjos (z) o Scaun mucus (x)
o Scaun cu sânge (s) şi se notează cu roșu
o Când scaunul conţine mai multe elemente se folosesc toate simbolurile de
exemplu
o (xz) mucogrunjos o (xs) mucosanghilonet etc.
L-6. Scorul APGAR

1. Definiție Scorul APGAR este sistemul de scor pus la punct de anestezista americană VIRGINIA
APGAR pentru evaluarea funcțiilor vitale ale nou – născutului, din primele minute de
viață și evoluția din primele minute de viață și evoluția după 3, 5 și 10 minute de la naștere
A = APARENȚA (COLORAȚIA TEGUMENTELOR)
P = BĂTĂILE CORDULUI (PULSUL) G
= GRIMASA (REFLEXE)
A= ACTIVITATE MUSCULARĂ (TONUS)
R= RESPIRAȚIE
2.Principii Cinci parametri sunt notați de la 0 la 2, totalul putând ajunge la 10 (conform tabelului)
În funcție de rezultat, se vor aplica procedurile de îngrijire în vederea îmbunătăţirii scorului
3.Scop Urmărește copilul în evoluția sa și a mediului de viață Îngrijește
nou născutul în reanimare
4.Indicații Tuturor nou născuților din primul minut de viață
contraindicații
5.Loc Operațiunile se realizează în sala de naștere de către o moașă sau un pediatru
6. Efectuarea Cerințe
procedurii Să cunoască și să aprecieze funcțiile vitale ale unui nou-născut:
Frecvența cardiacă
Respirație
Tonus muscular
Excitabilitate (reflexe) Colorația
pielii
La La La
0 1 2 1 3 5
minut minut minut
PULS FĂRĂ < 100 / minut >100 / minut
(frecvența cardiacă) BĂTĂI
CORD
RESPIRAȚIE ABSENTĂ HIPOVENTILAȚI E VENTILAȚI E
NORMALA
TONUS MUSCULAR FLASC MIȘCĂRI SLABE MIȘCĂRI
ACTIVE
REFLEXE FĂRĂ GRIMASĂ REACȚIE
(EXCITABILITATE REACȚIE DE GENERALĂ,
) NEMULȚUMIRE ȚIPĂT
VIGUROS
COLORAȚIE ALB CIANOTIC ROZ
SAU LA
CIANOTI EXTREMITĂȚI
C
TOTAL
7. Supravegherea În toate cazurile, scorul va fi reevaluat pentru estimarea evoluției stării noului născut sau a
pacientului eficienței reanimării, dacă a fost efectuată
452
8. Evaluarea şi Cel ce aplică procedura informează părinții asupra scorului care este un indicator
notarea O cotație < de 5 indică o nevoie urgentă de îngrijiri specifice, realizate în sala de
procedurii naștere
O cotație medie între 5 si 7, nu este semnificativă pentru acordarea unor îngrijiri
speciale; aceste îngrijiri nu trebuie să fie însă insuficiente pentru starea nou
născutului
Între 7 si 10 copilul are o sănătate bună
Între 4 si 7 la 1 minut de viață, starea copilului necesită o dezobstrucție a căilor
respiratorii superioare prin aspirare rino-faringiană câteodată urmată de o
ventilație cu masca de O2 pur
Dacă scorul este mai mic de 3, copilul este în stare de moarte aparentă și este necesară
reanimare imediată prin intubare traheală cu aspirare a căilor
respiratorii
9. Observații Scorul APGAR este notat în carnetul de sănătate al copilului
L-7. Îngrijirea plăgii ombilicale
1. Definiție Sunt metode de îngrijire ce constau în operațiuni de curățare și dezinfectare a

cordonului ombilical pentru a evita infectarea și pentru a permite o bună cicatrizare
a ombilicului o Îngrijirea cordonului se face de la naștere până la căderea
cordonului
(între 5 și 12 zile)
o Îngrijirea ombilicului se face până la completa cicatrizare în zona
ombilicală
2. Cerințe obligatorii Cunoștinte de îngrijire a noului născut și privitoare la naștere
3. Indicații Evitarea infecției
contraindicații Favorizarea căderii cordonului ombilical
Asigurarea cicatrizării rapide a ombilicului
Accesați părinții în vederea obținerii autonomiilor în procesul de îngrijire
4. Materiale necesare Soluție Dakin (hipoclorat de sodiu + o cantitate mică de permanganat de potasiu
sau soluţie de clorhexidină)
Pubele
Comprese sterile
Set schimbare completă
Clește de tăiere pentru îndepărtarea clemelor Barr
5. Pregătirea copilului și Aceste îngrijiri trebuie efectuate cel puţin o dată pe zi, după baie, chiar în plus dacă
a părinților bontul ombilical este umed sau murdar
Pregătirea părinților și a copilului o Verificați cunoștințele lor
prioritare la aceste proceduri o Informați-vă asupra
posibilității participării părinților o Verificați temperatura
copilului o Îndepărtați inele sau ceas de la mână
Halat de protecție
6. Efectuarea procedurii Spălați-vă atent pe mâini o Cooptați mama, dacă și ea dorește să

asiste sau dacă e nevoie
453
Așezați copilul cu blândețe pe un covoraș de schimbat acoperit cu un prosop, într
–o poziție confortabilă, în siguranță
Îndepărtați compresele ce protejează bontul ombilical
Dacă cordonul este uscat:

o Procedați la îndepărtare cu cleștele Barr, cu dezinfectarea ustensilelor în
prealabil
o Curățați bontul ombilical printr-o dezinfectare largă din centru spre
periferie, atât în raza bontului, cât Și pe el însuși pentru a împiedica să se
aducă murdăriile spre capătul inserției
Începând cu a doua zi după naștere, nu mai este util să protejam bontul prin
comprese, dar înfășurați o compresa sterilă în jurul bazei bontului dacă aceasta
supurează sau cordonul este invaginat
Îndreptați sensul său spre bază (în caz că este băiat)
Curățați ombilicul cu soluție DAKIN sau soluție de clorhexidină după căderea

bontului ombilical
7. Reorganizarea locului Îmbrăcați copilul
Încredințați copilul părinților sau așezați-l confortabil în pătuțul său
Aranjați și curățați masa de lucru
Îndepărtați deșeurile
Spălați mâinile
8. Evaluarea şi notarea Ombilic curat și cicatrizare completă

procedurii
9. Complicații, incidente Infecție locală
și accidente
L-8. Baia nou născutului protejat de scutec
1. Definiție Scufundarea parțială a copilului în apă, înfășat într-un scutec

2. Scop Asigurarea confortului
Asigurarea stării de bine și de siguranță
3. Indicații contraindicații Igiena nou născutului sau a prematurului a cărui stare de sănătate este
satisfăcătoare și a cărui temperatură corporală este stabilă
Relaxarea copilului agitat
Îngrijirea relațională
4. Materiale necesare Cameră încălzită

Cădiță
Prosop
Șervețele
Bureți
Săpun
454
Scutece de schimb
Hăinuțe curate de schimb
Pânză bumbac (pentru cazul în care ar avea scaun)
Ser fiziologic pentru îngrijirea feței
Comprese sterile
Dezinfectant
Saci pubele
Mânuși de toaleta (facultativ)
5. Pregătirea pacientului Alegerea unui moment când copilul este treaz

Efectuarea băii în orice moment al zilei o Evitaţi să
faceți baie dacă copilului îi este foame
Vorbiți copilului și părinților săi dacă sunt prezenți o
Explicați scopul băii înfășat
6. Efectuarea procedurii Spălați mâinile
Umpleți cădiță cu apa la 370 o Verificați ca temperatura să fie mereu la 370 cât timp
este copilul scufundat
Puneți un prosop pe masa de înfășat deasupra lenjeriei fine (scutec de pânză)
Luați copilul, dezbrăcați-l o În cazul scaunelor

faceți o toaleta perineală
Săpuniți copilul (cu mâinile) făcând masaj în ordinea următoare:
o Gât o Brațe o Mâini o Trunchi o Picioare o Spate o Cap
o Șezut
Înfășurați copilul în scutec pentru a-i limita mișcările dezorganizate ale membrelor,
dar lăsând copilului un contact de piele liberă, pentru liniștea lui
Scufundați încet copilul în apă și țineți-l corect
Lăsați copilul să se relaxeze, să se obișnuiască cu apa și, progresiv, desfaceți scutecul

pentru a efectua spălarea (în mod special la cap)
Scoateți copilul din apă lăsând scutecul în cădiță o Înfășurați copilul imediat într-
un prosop apoi ștergeți-l (începând cu
capul)
o Îmbrăcați partea de sus a corpului
o Faceți toaleta ombilicului și genitală, ștergând bine pliurile și verificând
integritatea pielii
o Terminați de îmbrăcat copilul
Îngrijirea feței, nasului, ochilor, urechilor o
Folosiți ser fiziologic și comprese sterile
o Spălați mâinile o Vorbiți copilului
455
o Începeți cu ochii, apoi urechile și terminați cu
nasul
Ochii o Folosiți o compresă sau dischetă de bumbac umezită cu ser fiziologic,

apoi o compresă uscată
o Pornind de la unghiul intern către cel extern (dacă este prea murdar) o
Se îndepărtează cu grijă reziduurile
Urechile o Curățați pavilionul, zona retroauriculară și intrarea pe canalul
auditiv o Nu introduceți nimic pe canal
Nas o La nevoie, cu ajutorul unui bețișor de bumbac cu opritor, curățați fiecare

nară
o Fața este curățată cu ajutorul compreselor umede, apoi uscate
Nu utilizați produse parfumate (chiar dacă sunt special pentru copii)
7. Supravegherea Copilul prezintă tegumente rozate

pacientului Comportamentul său este cel normal
8. Evaluarea şi notarea • Baia este adaptată tehnicii de baie prin înfășurare
procedurii • Cel ce aplică procedura manifestă o completă disponibilitate
• Absența de contraindicații a acestei tehnici (prezenta de catetere de
exemplu) Copilul este calm și nu prezintă fenomene de stres
Aceste proceduri se fac în conformitate cu disponibilitatea copilului înainte sau
după baie pentru a nu pierde liniștea dobândită prin efectuarea băii
9. Complicații, incidente Apnee și/sau bradicardie la prematurii fragili
și accidente Stres (agitație, stări de disconfort) dacă mediul nu este adaptat
Inhalare bronşică în caz de manipulare greșită a lenjeriei (scutecul) în apă
Hipotermie
L-9. Îngrijirea feței copilului

1.Definiție • Această metodă de igienă a parților sensibile (ochi, nas, urechi) ale feței se efectuează
în orice moment al zilei, conform nevoilor copilului
• În afară de o bună igienă, aceste îngrijiri aduc confortul și siguranța copilului
2. Scop • Îngrijirea igienică a copilului
• Menținerea stării de securitate a copilului
3. Indicații • Pentru igiena curentă
contraindicații • Obstrucții nazale
• Ochi înlăcrimați cu secreții purulente
4. Materiale necesare • Ser fiziologic
• Comprese (sterile pentru îngrijirea ochilor, în caz de conjunctivită) Bumbac
hidrofil Halat de protecție
• Saci pubele
5. Pregătirea copilului • Găsiți momentul când copilul și părinții sunt disponibili
• Co-participanți: mama sau tatăl (dacă doresc)
456
• Așezați copilul cu blândețe, într-o poziție confortabilă și în siguranță pe un scutec de
schimb acoperit cu un prosop de baie
6. Efectuarea Ochi
procedurii o Se curăță ochiul, cu pleoapele închise, cu ser fiziologic, de la unghiul mai curat
al ochiului spre cel afectat, fără a se reveni
o Se schimbă compresa pentru fiecare ochi (reîncepeți cu o nouă compresă dacă
e nevoie)
Urechi
o Curățați pavilionul, lobul, zona retroauriculară și intrarea pe conductul
auditiv, cu o compresă sau dischete de bumbac ușor umed (ser fiziologic)
NU introduceți batoane de curățat urechea!!
Nas
o Rulați o bucată de bumbac între degete, umeziți-o cu ser fiziologic și curățați
fiecare nară (separat)
Tamponul se schimbă pentru cealaltă nară Întreaga față o Curățați fața cu
ajutorul unei dischete de bumbac sau comprese cu ser
fiziologic
7. Supravegherea În timpul procedurilor se vorbește copilului!
pacientului
8. Evaluarea şi • Etapele de îngrijire sunt respectate pentru evitarea infecțiilor
notarea procedurii • Compresele se schimbă cât de des este necesar, chiar dacă par curate
• Manevrele sunt blânde și pline de căldura (umană) însoțite de un ton al vocii relaxant
• Copilul este curățat de scuame sau impurități (mici bucățele de piele pot apărea)
• Pielea se poate înroși la o frecare exagerată
• Se permite observarea copilului, depistarea anomaliilor cutanate, a problemelor de
comportament
• Zilnic, la neonatologie, se poate repeta procedura
L-10. Recoltarea probelor pentru laborator la sugar şi copilul mic
1. Obiectivele • Stabilirea diagnosticului şi monitorizarea răspunsului terapeutic

activității • Stabilirea diagnosticului şi diferențierea tipului de anemie
• Identificarea tulburărilor de coagulare
• Monitorizarea hemostazei, a statusului trombolitic
• Identificarea tulburărilor metabolice şi endocrine
2. Probe recoltate • Sânge capilar
• Sânge venos
• Urină
• Scaun
3. Scop Explorator
457
4. Materiale Lame și lamele de laborator
necesare Alcool de 70 grade
Pipetă (vas capilar)
• Ac pentru înțepătură, lanțete sau lama pentru scarificare
• Mănuşi de unică folosinţă
• Pătură pentru înfășarea (imobilizarea) copilului
• Seringi /ace de unică folosinţă Vacutainere
• Material de dezinfecţie: Alcool 70 grade
Tampoane sterile
Mănuşi de unica folosinţă
5. Pregătirea • Se verifică identitatea copilului
pacientului • Se verifică recomandarea medicului
• Se aşează copilul într-o poziţie comoda
• Se dezvelește piciorul ales pentru recoltare
6. Proceduri de Recoltarea sângelui prin puncție capilară
recoltare Recoltarea sângelui prin puncție venoasă
Recoltarea probelor de urină la copil
Recoltarea probelor de scaun la copil
7. Evaluarea şi Procedurile de recoltare sunt notate în dosarul medical / dosarul e îngrijire al copilului
notarea
procedurii
L-11. Recoltarea sângelui la copil prin puncție capilară
1. Definiție Recoltarea sângelui prin puncție capilară presupune relevarea unei picături de sânge din
călcâi cu ajutorul unei lanțete
2. Cerințe Cunoașterea metodelor de recoltare a sângelui la un nou născut
3. Scop Obţinerea unei mostre de sânge pentru determinarea glucozei şi hematocritului
Efectuarea testelor de laborator pentru fenilcetonurie, galactozemie, hipotiroidism
4. Indicații Prelevarea sangvină prin micrometode Test

contraindicații de depistare neonatal
Glicemie
Gazometrie
5. Loc Călcâiul
6. Materiale Tavă medicală
necesare Tetină cu soluție îndulcită
Lanceta
Ac pentru înțepătură sau lama pentru scarificare
Glicotest
Cititor de glicemie și banda
458
Tuburi de prelevare
Microtuburi de sticlă pentru Gazometrie
Pipeta (vas capilar)
Lame şi lamele de laborator
Tăviță renală
Produse de decontaminare și dezinfectare Alcool de 70 grade
Comprese sterile
Halat de protecție, calotă, mască
Buletine de laborator /prescriere medicală /etichetate cu identitatea copilului
Carte de blotter (pentru unele analize)
Silicon bleu
Container pentru obiecte de tăiat și înțepat
Pungă, sac pentru deșeuri periculoase
7. Pregătirea Aplicați metodele de combatere a durerii:

copilului Vorbiți copilului, asigurați-l de un climat prietenos, liniștit, fără agresivitate
Așezați copilul confortabil
Informați-vă de eventuala participare a părinților
Prevedeți o soluţie îndulcită pe o tetină
Prevedeți un plasture analgezic (aplicat cu o oră înainte, acoperit ermetic)
Se verifică identitatea copilului
Se verifică recomandarea medicului
Se aşează copilul într-o poziţie comodă
Se dezvelește piciorul ales pentru recoltare
8. Efectuarea și Legați calota, masca, halatul și realizați o spălătură antiseptică a mâinilor

supravegherea Solicitați ajutorul părinților sau al unui coleg pentru ajutor Îndepărtați
procedurii pijamaua, încălțările sau ciorapii
Se examinează locul (marginea lateroexterna a călcâiului) o Încălziți prin masaj călcâiul
pentru a crește vascularizarea sangvină, ținând strâns piciorul
o Curățați (spălați cu săpun și tamponați pentru uscare) și dezinfectați pielea

(conform protocolului) o Se șterge surplusul de spirt cu o compresă uscată
o Se scarifică zona cu lama sau se înțeapă cu un ac steril, cu o lanțetă pe una din
părțile laterale (cu mănuși)
o Îndepărtați prima picătura cu un tampon uscat
459
Prelevați ușor, succesiv pentru a se forma picături de sânge pe care le colectați cu pipeta,
în tuburi sau pe hârtie absorbantă (blotter) o Dezinfectați zona înțepată
o Aplicați un pansament non adeziv și legați o compresa în jurul piciorului o
Încurajați copilul
Evaluaţi gradul de durere, notați-l în dosarul de îngrijire
Uscați hârtia absorbantă (blotter) timp de 3 ore la temperatura ambientală

Transmiteți produsele recoltate și etichetate la centrul de depistare neonatal
(în pungile prevăzute pentru tuburi), cu voucherele de laborator !!!
9. Evaluarea şi Etapele sunt respectate, ceea ce va conduce la evitarea unei prelevări în reluare și de a-i
notarea procedurii face rău copilului
Neîntârzierea rezultatului de depistare
Operativitate pentru un eventual tratament
10. Complicații, Sângerarea poate persista

incidente și Infectarea înțepăturii
accidente Risc de leziune în caz de puncție în zona mediană a piciorului
Risc de leziune de nerv în caz de puncție sub talpa piciorului
Dureri și frisoane
Accidente de expunere la sângerare!
L-12. Testul Guthrie
1. Definiție Testul de depistare a bolilor metabolice (testul Guthrie), realizat în primele zile de
viață este un episod de microprelevare sangvină din călcâi
1. Recomandări • Acest test se efectuează începând din ziua a 3-a de alimentație, în maternitate
sau în secția de neonatologie
• Efectuați testul înaintea unei transfuzii sau a unei exsangvinotransfuzia
1. Indicații Permite depistarea următoarelor afecțiuni: o
Fenilcetonurie, o Hipotiroidie
congenitală o Hiperplazie
suprarenală, o Drepanocitoza,
anemie hemolitică, o Mucovicidoza
2. Efectuarea procedurii • Examinări ale noului născut
• Verificarea vârstei exacte
• Se asigură că a primit 3 zile alimentație proteică (lapte) o Se întreabă părinții
dacă doresc să asiste la test și sunt informați de necesitatea acestuia
o Li se transmite o notă informativă și se cere un accept (semnătură pentru
depistarea genetică)
• Se identifică foaia de test cu numele copilului
• Se completează documentul cu ajutorul părinților
• Se alege momentul prelevării (somn, prezența privilegiată a părinților)
460
1. Evaluarea şi notarea • Prelevarea este înscrisă în carnetul de sănătate de către medic (se evită orice
procedurii eroare) Părinții sunt preveniți de efectuarea testului
• Dacă ei au fost absenți vor primi rezultatele sau vor fi contactați în caz de dubiu
sau în caz de prelevare eronată
• Testul se realizează suficient de devreme pentru a preveni sau trata patologia
eventual depistată, permițând copilului o dezvoltare normală
1. Complicații, incidente Risc de eroare în identitatea copilului

și accidente
L-13. Recoltarea sângelui la copil prin puncție venoasă
1. Responsabilități Puncţia poate fi recoltata de către medic sau de un asistent medical special instruit
pe baza unui protocol elaborat și semnat de către medic
2. Scop Obţinerea unei cantităţi mai mari de sânge pentru examene de laborator
3. Materiale necesare Pătura pentru înfășarea (imobilizarea) copilului
Seringi /ace de unică folosinţă
Vacutainere
Material de dezinfecţie: alcool 70 grade
Tampoane sterile
4. Pregătirea copilului Se înfaşă copilul după tehnica mumiei care permite imobilizare fără să jeneze şi se
lasă acces la zona jugulară
5. Efectuarea procedurii Se identifică copilul pacient o Se verifică
recomandarea medicală o Se stabilește
locul:
✓ Vena jugulara externă, copilul fiind aşezat cu capul mai jos
decât, corpul folosind un prosop rulat sau marginea mesei
✓ Vena femurală „poziţia broaștei” copilul fiind fixat la nivelul
genunchilor cu mâna, evitând presiunea pe coapse
o Se dezinfectează locul şi se face puncţia venoasă
o După recoltare pe locul înțepăturii se aplică un tampon cu care se face
compresie
o Specimenele recoltate se trimit la laborator
L-14. Recoltarea / colectarea urinei la copil

1. Definiție • Prin termenul de colectare ne referim la una dintre următoarele proceduri:
Obţinerea, dimineaţa, pe nemâncate, a unui eșantion de câțiva ml de urină,
care să fie însă suficient pentru efectuarea examenului sumar de urină
Colectarea întregii cantităţi de urină emisă pe 24 de ore, calculând astfel
diureza în acest interval de timp
• Recoltarea urinei pentru urocultură este o procedură mai pretențioasă ce trebuie
efectuată cu multă acuratețe, deoarece nerespectarea unor reguli stricte poate
duce la suprainfectarea probei şi deci, la un rezultat fals pozitiv
461
2.Materiale necesare • Pentru sugari şi copii mici există săculeţi (pungulițe) mici din material plastic
transparent având forme deosebite pentru băieți şi pentru fetițe, care sunt
autocolante şi se pot lipi destul de etanș la piele, ca să nu li se scurgă conţinutul
• Pentru copiii mari eprubete sau cilindri colectori mici, etichetați cu numele
copilului, numărul salonului şi al patului
• Pentru aprecierea diurezei /24 ore, există borcane mari cilindrice gradate, din sticlă
în care se deversează fiecare probă de urină emisă, pentru a se putea face totalul
pe 24 de ore
• Pentru urocultură sunt necesare: o Eprubete sau colectoare cilindrice mici, de o
sterilitate perfectă, cu dop etanș, steril şi el pe partea din interior
o Apă şi săpun pentru spălat regiunea care circumscrie meatul urinar şi
comprese sterile pentru uscare
3.Pregătirea copilului • Se face toaleta organelor genitale
• Se fixează în jurul perineului și vulvei o pungă sterilă din material plastic
• În lipsa pungii se urmărește atent copilul pentru a surprinde momentul micțiunii
4.Efectuarea procedurii Tehnica recoltării examenului sumar de urină
462
o Se recoltează dimineaţa, pe nemâncate o La sugari şi copii mici:
463
✓ Se lipesc săculeţii (pungulițele) autocolante cât mai etanș, în zonele unde
se prevede că va fi eliminată urina (diferite la băieți faţă de fetițe!).
✓ De îndată ce în pungulițe apare prima urină emisă, ele vor fi dezlipite cu
grijă, conţinutul va fi golit în eprubeta pregătită şi etichetată şi trimisă la
laborator
o La preșcolari se poate folosi prima urină, emisă într-o oliță foarte curată, din
care se toarnă în eprubete sau cilindri colectori cantitatea (cca 10 ml) necesară
pentru analize o La copiii mari eșantionul matinal de urină poate fi colectat
direct, prin micționare în eprubetă sau în cilindrul colector din material plastic
Tehnica pentru determinarea diurezei /24
ore o La copilul mare:
✓ Fiecare probă de urină emisă este deversată în borcanul gradat de
sticlă, aşezat de regulă sub pat şi acoperit
✓ După 24 de ore se calculează întreaga cantitate, se golește borcanul, se
spală şi se reîncepe imediat colectarea pentru următoarele 24 de ore
o La sugar şi copilul mic este necesară improvizarea unor dispozitive
ajutătoare şi realizarea unei imobilizări care să asigure buna funcţionare şi
să excludă riscul unei traumatizări locale
Tehnica recoltării pentru urocultură:

o Urina poate fi recoltată în oricare perioadă a zilei
o Proba trebuie să ajungă imediat la laborator pentru însămânțarea pe mediile
necesare identificării coloniilor de germeni
✓ Întârzierea în analiza probei poate modifica rezultatul deoarece la fiecare 20-
30 de minute, numărul de bacterii din urină (dacă
există) se dublează, falsificând situaţia reală Timpii
recoltării la copilul mare:
o Se spală zona de piele din jurul meatului urinar cu apă caldă şi săpun, apoi
se usucă cu comprese sterile
o Sunt contraindicate soluţii antiseptice pentru spălare deoarece o cantitate
mică de antiseptic pătrunsă în eprubeta colectoare poate împiedica formarea
coloniilor bacteriene de la germenii existenți în urina infectată, poate apărea
astfel un rezultat fals negativ
o Copilul începe să urineze
o Se scoate dopul eprubetei (colectorului) steril, fără a atinge partea din
interior
o Aproximativ pe la jumătatea actului micţional, se introduce eprubeta
(colectorul) steril în calea jetului urinar, astfel încât să capteze câțiva ml de
urină
o Imediat eprubeta (colectorul) este închisă cu dopul propriu, etichetată şi dusă
la laborator
ATENȚIE, este cu desăvârșire interzisă atingerea cu degetele sau cu vreun
obiect nesteril marginile deschise ale colectorului steril, a părții interne a
dopului de la eprubetă sau colector, a zonei din jurul meatului urinar odată
ce a fost spălată cu ser fiziologic steril. Toate aceste abateri pot duce la
apariția unui rezultat fals pozitiv prin suprainfectarea probei.
Timpii recoltării la sugar şi copilul mic: o Se spală
zona de piele din jurul meatului urinar
464
o Se instalează pungulița /săculețul colector de urină steril, din material
plastic, adeziv la piele
o După prima emisie de urină, săculețul de plastic steril este desprins cu grijă,
conţinutul deversat într-o eprubetă sterilă cu dop steril, etichetată cu numele
copilului, numărul salonului şi al patului
o Dacă produsul recoltat nu poate fi dus imediat la laborator, eprubeta va fi

păstrată în frigider în poziţie verticală
o Dacă timp de 45 de minute de la instalare, în săculețul steril nu se observă
nici o emisie de urină, acesta va fi dezlipit, aruncat şi toată operațiunea se
reia de la început, cu spălarea regiunii şi cu un nou săculeț steril
o Recoltarea urinei prin sondă uretro-vezicală sau prin puncţie suprapubiană
(care sunt metode invazive) este interzisă, exceptând unele situaţii
speciale, în care recoltarea va fi efectuată numai de către medic
o La oricare urocultură pozitivă (bacteriurie prezentă) sunt obligatorii
determinarea numărului de colonii bacteriene care se formează dintr-un
ml de urină pe mediul de cultură precum şi efectuarea antibiogramei.
5. Rezultate normale Pentru examenul sumar de urină:
o Aspect: clar, fără spumă
o Culoare: galben-citrin sau galben-pai
o Densitate (dacă a fost o cantitate suficientă pentru utilizarea
urodensimetrului): între 1002-1030
o PH: slab acid (între 6-7) o Albumină: absentă sau urme fine o
Urobilinogen: normal o Urobilină: normal
o Pigmenți biliari (bilirubină): absenți o Săruri biliare: absente o
Glucoză: absentă o Corpi cetonici: absenți
o Sediment urinar: celule epiteliale rare sau absente; hematii rare sau
absente; leucocite rare sau absente; cilindri absenți; cristale de urați,
fosfați, oxalați rare sau absente
Pentru diureza /24 ore
o La vârsta de 1 zi: până la 68 ml /24 ore o La 2 zile: până la 80 ml /24
ore o La 3 zile: până la 100 ml /24 ore o La 4 zile: până la 180 ml /24 ore o
La 5 zile: până la 220 ml /24 ore o La 6 zile: până la 270 ml /24 ore o La 7
zile: până la 300 ml /24 ore o La 8 zile: până la 330 ml /24 ore o La 9 zile:
până la 350 ml /24 ore o La 10 zile: până la 320 ml /24 ore o La 1-3 luni:
câte 4 ml /kgcorp /oră o La 4-9 luni: câte 3 ml /kgcorp /oră În continuare se
calculează:
✓ La sugar şi copilul mic: câte 1,5 ml urină /kgcorp / oră sau
aproximativ 900 ml /m2 /24 ore
✓ La copilul mare şi adolescent: câte 1 ml urină / kgcorp/ oră sau

aproximativ tot 900 ml /m2 /24 ore
Pentru urocultură
✓ În mod normal tractul urinar este steril
465
✓ Rezultat negativ - sub 10.000 de germeni (colonii) /ml:
✓ Rezultat nesemnificativ, posibilă suprainfectare - între 10.000–
100.000 de germeni (colonii) /ml:
✓ Rezultat nesigur - repetă proba
✓ Peste 100.000 de germeni (colonii) /ml şi pentru o singură
specie bacteriană:
• Se va cere antibiograma pentru a putea începe tratamentul etiologic
• Trebuie semnalată posibilitatea unor bacteriurie asimptomatice
L-15. Recoltarea materiilor fecale la copil
1. Efectuarea procedurii Recoltarea probelor din scaun pentru examene de laborator:

o Pentru examenul coproparazitologic se recoltează din scaunul emis
spontan fără supozitor
o Prelevarea se face din zone care prezintă mucus, fragmente nedigerate
cantitatea fiind aproximativ 5 g
o Dacă scaunul nu prezintă modificări, recoltarea se face din mai multe zone
o Pentru coprocultura recoltarea se face direct din rect cu sonda Nelaton
sterilă, materialele pentru recoltare, recipiente sterile
L-16. Supravegherea nou-născutului în incubator

1. Definiție • Incubatorul este un habitaclu închis cu pereți de plastic transparenți, prevăzut cu
ușițe ce permit:
o Observarea copilului
o Realizarea diferitelor manevre de îngrijire o Atingere
senzorială
• Totodată, orificiile incubatorului permit trecerea de tubulatură și sonde necesare
La interior, aerul ambient este încălzit, umidificat și împrospătat de către un aparat
2.Principiu de funcționare Incubator: habitaclu închis
o Se asigură reglarea automată a temperaturii incubatorului astfel încât
copilul se va găsi în condiții termice apropiate celor intrauterine
o Incubatorul permite o supraveghere vizuală a copilului, în conformitate cu
instrucțiunile de instalare, ținând cont și de patologia sa și asigură
protecție împotriva agenților infecțioși
Incubatorul de reanimare: spațiu deschis o Este constituit dintr-o platformă cu
planșe, mai largă decât în leagăn pentru a facilita manevrele de îngrijire
o Copilul este încălzit cu ajutorul unor lămpi radiante plasate deasupra lui,
existând posibilitatea autoreglării termice, în funcție de temperatura
copilului
Leagăn încălzit o Format dintr-o platformă cu planșe pe care se aşează o salteluță cu
apa încălzită printr-o rezistență a cărei temperatură este reglabilă
o Copilul este în aerul ambient, îmbrăcat, izolat de lumină și zgomot cu o
draperie și este mai aproape de părinți
3.Indicații, cerințe Indicații o
Nou născut prematur sau cu greutate mică la naștere
466
o Nou născut fragil (din punct de vedere hemodinamic, respirator,
instabilitate termică, alte patologii) având nevoie de supraveghere clinică
strică (colorație, mișcări anormale și depistarea de semne clinice care ar
putea duce la o agravare a stării de sănătate)
o Nou născut aflat sub fototerapie
Cerințe
o Cunoștințe în domeniu asupra noului născut sănătos și a celui cu riscuri
o Cunoașterea funcționarii incubatorului
o Reguli de reglare a temperaturii ambientale
o Utilizarea senzor de piele (pentru temperatura corporală)
o Alarme
o Toaleta și îngrijirea în incubator
o Prevenirea stresului și a stării de disconfort
4.Materiale necesare Material necesare

o Incubator spălat decontaminat, încălzit cu rezervor de apă
sterilă sau microbiologic controlată, fără calcar, umplut în
momentul folosirii
o Gradare metrică (40 %) reglată Pentru incubator
o O păturică pentru acoperirea saltelei

o O draperie o Lenjerie fina sub cap
o Un cocon
o O pânză pentru acoperirea incubatorului
Pentru copil o Un
scutec
o O mică cămașă și șosete
467
5.Efectuarea procedurii • Informați familia și explicați necesitatea folosirii incubatorului, funcționarea lui și
posibilitățile de contact cu copilul
Instalarea copilului o Dezbrăcați copilul o Montați senzorul de piele și reglați
temperatura medie în incubator
(termoreglarea este automată datorită prezenței electrodului) o Instalați
sau verificați alimentarea gastrică, perfuzia și oxigenul, dacă este nevoie
o Montați electrozii, reglați alarmele o Instalați un „buzunar“ pungă
pentru urină
o Așezați copilul în coconul său, având picioarele libere o Așezați
mânuța pe fața sa (securitate) o Acoperiți corpul cu lenjerie moale
o Respectați ritmul somn /veghe, acoperind incubatorul cu o draperie
în timpul somnului
o Diminuați lumina și zgomotele din jur
• Familia va fi informată despre aceste măsuri de confort și de posibilitatea de a lua
parte cu gesturi blânde de îngrijire
Îngrijirea zilnică a incubatorului
o Schimbați așternutul o
Curățați accesoriile
o Dezinfectați exteriorul și interiorul (cu apă sterilă sau ser fiziologic
la interior)
o Nu folosiți produse toxice, pe baza de fenili, aldehide, halogeni, acizi
sau alcool
o Refaceți patul și coconul și acoperiți cu o aleză înfășurată Scoaterea
copilului din incubator se face cu avizul medicului dacă o Are o stare
clinică și termică stabilă, maturitate suficientă o Dacă copilul este la termen:
temperatură stabilă
o Dacă copilul este prematur sau cu greutate mică: temperatura
corporală să fie stabilă și temperatura ambiantă necesară (în jur de 28/300)
o Dacă la îmbrăcarea în incubator temperatura din habitaclu este diminuată
(280) copilul conservă o temperatura corporală satisfăcătoare
• Scoaterea copilului din incubator se va face în perioada sa de veghe (deci de
îngrijire) și în prezența părinţilor
• Li se explica criteriile de scoatere din incubator, vor participa și ei la operațiuni
(îmbrăcarea copilului) pe toată perioada
• Se supraveghează temperatura corporală
• Se acoperă copilul în funcţie de necesitați (bonetă, hăinuțe suplimentare)
• Se evită agresiunile sonore și luminoase
• Se curăță și se decontaminează incubatorul
6.Supravegherea • Se observă și se notează temperatura copilului la ore fixe (din șase în șase ore)
pacientului • Asiguraţi-vă de poziţia corectă a senzorului de piele (va rămâne pe toata durata
sejurului copilului în incubator și nu trebuie îndepărtat)
• Se verifică higrometria
• Se întoarce copilul (în perioada de veghe) la dreapta, la stânga, pe spate
• Se curăță rezervorul de apă și se schimbă la 24 ore o Pentru favorizarea relației
părinți/copil, se recomandă contactul direct
cu copilul
468
7.Evaluarea procedurii • Controlul temperaturii Circulație corectă a aerului
• Mediul ambiant (lumina, zgomot) să nu deranjeze copilul (are grade de toleranța
scăzută)
• Așezarea în incubator adaptată copilului
• Se ține cont de patologia sa, astfel încât să nu l streseze
• Părinții participă la manevre observând și înțelegând procedurile
• Temperatura din incubator este menținută stabilă
• Copilul nu are dificultăți de termoreglare
• Curba ponderală este corectă
• Comportament adecvat
• Supravegherea stării sale clinice este optimă
8. Complicații, incidente și Probleme de termoreglare
accidente o Pierderi termice = regrupați operațiunile de îngrijire pentru a evita
deschiderea și închiderea ușițelor
o Temperatura neadecvată = efectuaţi reglaje, țineți ușițele închise,
supravegheați temperatura în caz de fototerapie (datorită căldurii
lămpilor)
Higrometrie inadecvata o Supravegheați
sistemul de umidificare o Mențineți
nivelul apei
Infecții nosocomiale din cauza lipsei de igiena in incubator o
Efectuaţi o întreținere minuțioasă zilnică
Disconfortul copilului
o Așezați-l în poziţie de flexie în cocon, nu împiedicați perioada de supt,
respectați perioada de somn
o Evitaţi agresiunile senzoriale o Evitaţi să-i vorbiți tare Probleme de
inhalare și regurgitare
Arsuri în lipsa circulației aerului în interiorul incubatorului o
Nu obturați circulația aerului
o Poziționați salteaua astfel încât să se mențină circulaţia aerului o Evitaţi
curenții de aer care pot provoca o supraîncălzire
9.Observații Incubatorul este un dispozitiv (aparat) electric care necesită supraveghere
permanentă
L-17. Supravegherea nou-născutului aflat la fototerapie
1. Definiție ICTERUL este colorația galbenă a pielii și tegumentelor cauzată de excesul de

bilirubină sangvină. Riscul este înainte de toate cerebral (icter nuclear prin
atingerea nucleilor cenușii diencefalici)
FOTOTERAPIA este o metodă de tratament al icterului fiziologic al noului născut o
Fototerapia utilizează acțiunea spectrului „bleu” al luminii în contact cu
pielea
Fototerapia este transformarea bilirubinei sangvine liposolubile într-un derivat
hidrosolubil non- toxic prin foto-izomerizare la nivelul pielii prin lumina bleu sau
verde (lungimi de undă ale luminii solare) produse de lămpi plasate deasupra și/sau
în jurul copilului, la o distanța de cca 30-40 cm
469
2. Tipuri de fototerapie Există 3 feluri de fototerapie:
Fototerapie moderată o Este vorba de un leagăn conținând
lămpi așezate sub copil o Radiații slabe o Utilizat pentru o
bilirubină < 200/250
Fototerapie clasică o Lămpile = lumina ajunge de sus, pe jumătatea de corp
expusa (față – spate)
Fototerapie intensivă o Tunelul = acest aparat îmbracă tot

corpul copilului o Bilirubina scade în ritm rapid de la 25%
la 50% în 6 ore
3. Indicații, cerințe Indicații
obligatorii Toți nou născuții prezintă icter o Bilirubina este peste cea
recunoscută ca non-toxică
o Limitele terapeutice sunt fixate printr-o curbă (de DIAMOND) în funcție de
4 criterii:
✓ Vârsta în ore de viață
✓ Greutate la naștere
✓ Rate, procente de bilirubinemie
✓ Termen
Cerințe obligatorii o Cunoștințe despre funcției hepatică și icterul fiziologic
al noului născut o Cunoștințe despre fiziopatologiei icterului (ciclul
bilirubinei) o Funcționarea rampei de fototerapie și a incubatorului o
Cunoștințe despre nou născutul normal și patologic
4. Materiale necesare Incubator
Lampa de fitoterapie
Ochelari de fitoterapie pentru ochii copilului
Punga de urina pentru băieți
Lenjerie pentru a realiza un cocon
Aleza absorbanta
Senzor și electrod
5.Pregătirea copilului Dezbrăcați copilul

Așezați punga de urină, dacă copilul este băiat
Montați electrozii
Montați sonda de temperatură a pielii
Montați ochelarii de fitoterapie
Informați părinții despre procedura
Dacă copilul este aşezat într un tunel de fitoterapie el stă pe plasă
470
6. Efectuarea procedurii Instalarea copilului
o Daca lămpile de fitoterapie sunt deasupra incubatorului se4 așeazăi
copilul fără a-l acoperi în coconul sau/ și pe o aleză absorbantă Rolul
asistentului medical Se verifică o Distanța dintre sursa de fitoterapie și
pielea copilului (30-40 cm) o Poziţia corectă a ochelarilor de fitoterapie o
Reglajul temperaturii incubatorului și higrometrie
o Temperatura corporală, frecvențele cardiace, respiratorii ale copilului
Se noteazăi
o Diureza, culoarea urinei și a scaunelor, greutatea copilului o
Comportamentul copilului
Se observă o Colorația și hidratarea pielii (bea la cerere, suplimentar prin perfuzie la
recomandarea medicului)
Alte îngrijiri
o Calmați copilul dacă este agitat prin cuvinte calde, puneți mâna pe obraz,
dați-i o tetina (cu acordul părinţilor)
o Evitaţi trezirea și asiguraţi-vă de confortul sau
o Evitaţi razele de lumină prin înfășurarea incubatorului (protecţie și față de
cei din cameră)
o Urmăriți evoluţia icterului măsurând bilirubina
Pentru realizarea manevrelor de îngrijire (schimbat, biberon) folosiți perioada de
veghe a copilului, stingeți lămpile de fitoterapie, înlăturați ochelarii copilului
Aceasta permite și verificarea eficacităţii fitoterapiei
După îngrijiri, în funcţie de intensitatea icterului, se poate propune părinţilor să-și
ia copilul în brațe (piele pe piele) pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă
Așezați la loc copilul alternând pozițiile față-spate
Alăptatul la sân accentuează icterul simplu, dar nu împiedică mama să alăpteze
7. Supravegherea Timpul de expunere la fitoterapie este prescris de pediatru în funcţie de gravitatea

pacientului icterului
În general se continuă până la regresia bilirubinei, apoi se întrerupe pentru a evita
fenomenul de recidivă (revenire) până în ziua 5
Deshidratare: hidratați „per os” sau intravenos
8. Evaluarea şi notarea Respectați timpii de expunere la fitoterapie, tăria, puterea lămpilor Vegheați
procedurii la confortul și poziţia copilului
Supravegheați evoluţia bilirubinei
Verificați perioada de utilizare a lămpilor (de schimbat in mod regulat)
Apreciați icterul în orele și zilele ce urmează (colorația pielii, urină, scaun)
Verificați bilirubina cu ajutorul unui bilirubinometru sau prin proba sangvină
9. Complicații, incidente Pericol de iradiere oculară, atenție la protecţia oculara

și accidente Risc de apnee, urmăriți frecvența cardiacă și saturația de O2
Hipertermie, urmăriți temperatura pielii copilului în mod continuu
Avertizați părinții de pericolul expunerii ochilor la lumina fitoterapiei
471
L-18. Abordarea venelor periferice
1.Definiție Introducerea unui cateter scurt sau a unui ac epicranian într-o venă periferică
2.Cerințe Cunoașterea anatomiei rețelei venoase la membrele superioare și la craniu
3.Scop • Terapeutic (perfuzii, injecții)
• Diagnostic (probe de sânge)
4.Indicații • Recoltarea de probe de sânge
• Injecții cu medicamente și cu derivate din sânge
• Menținerea sau restabilirea echilibrului hidroelectrolitic
• Menținerea unui mijloc de abordare venos
5.Materiale necesare Pentru abordarea venoasă și fixarea dispozitivului o Cateter scurt
(diametru recomandat 26, 24, 22 G) sau epicranian o Dispozitiv de
fixare transparent
o Seringi de 5 ml o Trocar
o Fiole cu soluție izotonică o
Tubulatură cu robinet pe 3 direcții o Soluție
perfuzabilă
o Soluție de medicamente si împingător
pentru seringă electrică, dacă este necesar
Pentru proba de sânge o Tub de
prelevare o Ac epicranian
o Etichete de laborator
Pentru mediul aseptic o
Comprese sterile o
Spatiu de îngrijire
o Produse de decontaminare și
dezinfectare o Mănuşi non sterile o Tăviţă o
Halate o Saci pubele
o Recipient pentru acele sterile
6.Pregătirea pacientului Acțiuni în vederea combaterii durerii: o
Vorbiți copilului
o Asigurați un climat sigur, silențios și senin, fără lumină agresivă
o Așezați copilul în poziție confortabilă
o Informații despre eventuala participare a părinților o Pregătiți o soluție
îndulcită, cu tetină
o Pregătiți un plasture cu soluție analgezică (puneți-l cu o oră înainte)
acoperit cu bandă ermetică
o Prevedeți un ajutor
472
7.Efectuarea procedurii După recomandarea medicală și a gradului de urgență:
o Evaluați starea venoasă a copilului o
Dezinfectați pielea
o Alegeți locul anatomic cel mai bun pentru puncția venoasă
o Reperați vena, aplicați un garou (dacă locul ales este la încheietura
pumnului), palpați și vizualizați vena
Locul ales de obicei este craniul, datorită venelor mai vizibile
Evitaţi pliul cotului, riscul de perforare de arteră fiind accentuat
Introduceți cateterul scurt sau epicranian asigurându-vă de buna
poziționare (un retur venos trebuie să fie vizibil)
Pentru recoltare de probe
o După terminarea recoltării, comprimați punctul de puncție venoasă și
protejați-l cu un pansament non adeziv
Pentru perfuzie
o Fixați cateterul pe piele cu un pansament adeziv transparent pentru a
vizualiza traseul, calculați debitul perfuziei și reglați
1. Evaluarea şi notarea • Se efectuează conform procedurii de practică
procedurii • Se ține cont de durerea copilului, se pun în aplicare metodele de calmare
• Mediul ambiant al copilului să nu fie agresiv
• Permeabilitate la perfuzii (debit, extravazare)
• Fixarea perfuziei adecvate și non-traumatizante
9.Complicații și riscuri • Extravazare
• Dureri locale Infecții locale
• Desprinderea cateterului
L-19. Efectuare injecției intramusculare la sugar
1. Definiție Introducerea unei soluţii medicamentoase recomandate de medic în țesutul

muscular
2.Loc Mușchiul gluteal posterior
Treimea medie a feței externe a coapsei (mușchiul vast lateral)
3.Materiale necesare Medicamentul recomandat

Ace pentru aspirarea medicamentului din fiolă/flacon
Ac subțire şi mic adaptat grosimii mușchiului o Seringi și ace de unică folosinţă,

de diferite dimensiuni, în funcție de vârstă
o Sunt de preferat branulele care se închid și pot rămâne în venă fiind
permeabile și reutilizabile
o Sunt indicate și ace cu aripioare de fluturaș (butterfly)
Seringă de capacitate corespunzătoare cantității de soluţie medicamentoasă
recomandată
Material de dezinfecţie - betadină nediluată
Recipient pentru colectarea materialelor folosite
4.Efectuarea procedurii Se verifica încă odată prescripția medicală

Se identifica copilul
473
Se alege locul:
o Treimea medie a feței externe a coapsei (mușchiul vast lateral) mai rar fața
anterioară
o Mușchiul gluteal posterior unde se fac de obicei injecții intramusculare
este foarte puţin dezvoltat la sugar și foarte aproape de nervul sciatic
o Se recomandă ca loc pentru injecție la copiii care merg de cel puţin 1 an
Se dezinfectează locul cu o mână se fixează piciorul o Cu o mișcare rapidă se
înțeapă mușchiul, acul fiind ușor orientat oblic o Se verifica poziţia acului
și se injectează soluţia
o După injectare se aplică un tampon cu soluţie dezinfectantă și se retrage
acul
Se colectează materialele folosite conform precauțiilor universale
Se spală mâinile
5.Îngrijirea copilului după Se liniștește copilul

procedură Se aşează într-o poziţie comodă
Se observă locul
6.Notarea procedurii Notați în registru și în dosarul /planul de îngrijire data, ora și persoana care a
efectuat procedura
Consemnați manifestarea care ar putea schimba ceva în planul de îngrijire
7.Observații Atenție, este cu desăvârșire interzisă administrarea injectabilă a oricărui

medicament sau a oricărei soluții la temperatura scăzută din frigider. Introducerea
i.v poate provoca tulburări grave de ritm cardiac, introducerea i.m sau s.c poate da
necroze!
L-20. Administrarea medicamentelor pe cale orală la copil
1.Definiție Se urmărește introducerea în organism pe cale orală unei cantităţi de medicamente

care să acționeze general sau local
2.Indicații contraindicații Inhibă procesele inflamatorii
3.Materiale necesare Pahare de unică folosinţă
Pipetă
Sticluță picurătoare
Medicamente prescrise
Apă, ceai, alt lichid recomandat
Lingură, linguriță
Apăsător de limbă
Tavă sau măsuță mobilă
4.Pregătirea copilului Se foloseşte metoda de joacă pentru a obține cooperare

Se informează copilul că va primi un medicament şi nu bomboane
474
Se informează asupra efectului şi reacțiilor adverse
Se explică părinţilor rolul medicamentului, importanţa administrării, acţiunea şi

eventualele reacții adverse
Se asigură o poziţie corespunzătoare în raport cu starea copilului
Se verifică dacă sunt îndeplinite condițiile pentru administrare
Dacă nu există nici o contraindicație se înlocuiește apa cu un alt lichid, de preferat

dulce (suc, ceai)
Nu se folosesc alimente sau lichide preferate de copil deoarece le-ar putea refuza
mai târziu!
5.Efectuarea procedurii Se aşează materialele pe o tavă sau cărucior pentru tratament
Se verifică prescripția medicală:
o Numele medicamentului
o Doza
o Modul de administrare o
Calea de administrare
Se identifică fiecare medicament pe care-l primește pacientul: eticheta ,
ambalajul
Se pun dozele ce trebuie administrate într-un păhărel din material plastic
Se verifică numărul salonului şi numele pacientului
Se aduce tăvița /măsuța cu medicamentele în salon
o Se explică pacientului /părinţilor ce medicament primește, acţiunea acestuia,

dacă are gust neplăcut
• Se aşează pacientul în poziţie șezând dacă nu e nici o contraindicație sau o poziţie
comodă în care să poată bea lichidul în funcţie de starea acestuia Se servește
pacientului doza unică
• Se zdrobește sau se fragmentează tabletele pentru a fi mai ușor de ingerat şi în
mod deosebit la copii mici
• Se foloseşte o cantitate mai mică de lichid pentru a coopera mai ușor
• La sugari se procedează astfel o Se zdrobește medicamentul şi se pune într-o
linguriță cu ceai
o Se introduce lingurița în gura copilului, se apasă ușor limba şi se răstoarnă
conţinutul
o Se aşteaptă până când copilul înghite şi apoi se retrage lingurița
6.Supravegherea pacientului Pacientul poate acuza greață - nu trebuie lăsat singur
Daca varsă o parte din medicament se anunță medicul Se
urmărește aspectul tegumentului: o Pot apărea erupții - se
anunță medicul
o La apariția tulburărilor respiratorii se anunță medicul o Se
pregătește trusa de urgență
475
7.Evaluarea şi notarea Bilanț pozitiv/ Rezultate dorite: o Medicamentele au fost
procedurii administrare fără incidente
o Copilul este capabil să ingere și să metabolizeze fără greață sau vărsături
o Copilul acceptă medicamentele, este cooperant
Copilul simte acţiunea și efectul medicamentului Bilanț
negativ /Ce faceți?
• Pacientul nu cooperează, refuză medicamentele → se anunță medicul
• Pacientul acuză senzaţie de greață și vomă o Se supraveghează pacientul până
când se simte bine o Dacă este cazul, anunțați medicul
• Pacientul are reacţie alergică sau anafilactică→ se oprește administrarea și se
anunță medicul, se pregătesc medicamente antihistamice o Daca reacția este
severă:
→ Se așează pacientul în decubit cu capul puțin ridicat → Se
evaluează semnele vitale la 10'-15'
→ Se urmărește prezența hipotensiunii sau a dispneii
→ Prezența dispneii impune administrarea de O2 pe mască
61/min
→ Se asigură suport psihologic pacientului pentru a reduce
anxietatea → Se notează tipul și evoluţia reacției alergice
L-21. Instilarea endotraheală de surfactant
1.Definiție Surfactantul este o substanță lipidică secretată în mod normal de celulele

alveolelor pulmonare ale fetusului, spre sfârșitul sarcinii
Permite o bună distensie a alveolelor favorizează ventilația și ameliorează
schimbul gazos
2.Generalități Boala membranelor hialine este o afecțiune pulmonară datorată unei insuficiențe
sau absenței de surfactant, ca un defect de maturizare a plămânilor
Provoacă o suferință respiratorie la copilul prematur născut (înainte de săptămâna
a 35 a de sarcină)
Suferința respiratorie este de gravitate variabilă, dar cu atât mai severă cu cât este
mai mare gradul de prematuritate
Dacă o naștere prematură este previzibilă corticoterapia maternă preventivă
reduce riscurile de apariție a maladiei membranelor hialine prin ameliorarea
procedurii de surfactant de către fetus
Absența surfactantului endogen (boala membranelor hialine) necesită injectarea
de surfactant exogen (produs natural de origine animală sau sintetic) în bronhiile
noului născut, printr-o sondă de intubație
3.Cerințe • Cunoașterea gradului de dezvoltare a fetusului

• Cunoașterea fiziologiei alveolare
• Cunoașterea patologiei pulmonare legate de apropierea nașterii
4.Indicații contraindicații • Tratament curativ al maladiei membrelor hialine
• La noul născut afectat de boală, criteriile gazometrice de gravitate indică
medicului necesitatea instilării endotraheale de surfactant o Nevoile de FiO2 > 40
o O hiperxie < 50 mm Hg o O hipercapnie > 55 mmhg
476
5.Materiale necesare Pentru instilare o Fiole de surfactant exogen, conservat în frigider la +2 0 si
+8 0 C o Clește de prindere steril o Seringă de 10 ml o Ace (trocar) o
Sondă de aspirație
o Material de aspirație (priză de vid, recipient și sonde de mărime
adaptată) o Racord
o Adaptor de sondă traheală Pentru mediu aseptic o Mănuşi sterile o
Halat steril de protecţie o Mască (pentru medic și ajutor)
o Câmp steril o Comprese sterile o Tavă sterilă o Tăviţă renală
Pentru supraveghere
o Pulsoximetru clește de prindere (sau bandă autocolantă)
o Aparat de supraveghere a ritmului cardiac (de monitorizare sau
electrozi)
o Aparat de tensiune arterială (manșeta)
o Aparat de supraveghere a TcPaO2 și TcPCO2 (cu electrozi) o
Cărucior de urgență
6.Montarea adaptorului Realizați montarea adaptorului pentru instilare de surfactant pe sonda de

pentru instilare intubare o Preparați produsul de injectat
o Încălziți la 37oc, punându-l în cuvă timp de 15 minute înainte de
instilare
o Amestecați ușor de sus în jos pentru a obține o suspensie uniformă o
Aspirați doza necesară în seringa de 10 ml o Adăugați un volum de aer
(5ml/kg) în seringă
7.Pregătirea pacientului • Verificați buna poziționare a sondei de intubare printr-o radiografie pulmonară,
partea distală a sondei de intubare din față să fie puțin mai sus, deasupra carenei
• Supravegheați starea hemodinamică a copilului (tensiunea arterială, pulsul și
parametrii de ventilație trebuie să fie stabili)
• Aspirați secrețiile bronhice ale copilului prin sonda de intubare
• Puneți în practică metodele de combatere a durerii
• Informați părinții și explicați necesitatea și rezultatul scontat al procedurii
8.Efectuarea procedurii • Adaptați seringa la sonda de aspirare
• Deschideți glisiera adaptorului
• Introduceți sonda de aspirație în glisiera adaptorului de la sonda traheală, prin
bronhia principală, până când se sprijină pe carenă
• Luați sonda de 1 cm și blocați-o (cu glisiera)
• Instilați jumătate din cantitatea de produs în 15 secunde
• Curățați sonda până la extremitatea sa
Întoarceți capul copilului în cealaltă parte pentru a-i injecta restul de produs în
cealaltă bronhie
Instilați restul produsului și volumul de aer
Îndreptați capul copilului
Retrageți sonda
477
Închideți glisiera adaptorului
Reporniți presiunea inspirată la valoarea inițială la FEL și FIO2
9.Supravegherea Supravegheați copilul:

pacientului o Reacție
o Frecvența respiratorie o Frecvența cardiacă o
Tensiunea arterială o Colorația tegumentelor o
Saturația de O2
Vorbiți cu copilul, inspirați atitudine liniștitoare, evitați zgomotele și lumina

agresivă-realizați o spălare antiseptică a mâinilor
10.Evaluarea şi notarea Instilarea de surfactant a fost realizată în cele 2 câmpuri pulmonare Procedura
procedurii a fost realizată în condiții aseptice necesare
Ventilația pulmonară și starea termodinamică a sugarului au fost ameliorate
11.Complicații, incidente și Bradicardie tranzitorie posibilă imediat după instilare

accidente Risc de hiperoxie ce impune la scăderea rapidă (conform recomandării) a
concentrației de O2 respirat cât și a substanțelor de ventilare
Hiperoxie cu risc de toxicitate cerebrală și oftalmică
La creşterea TcPCO2, medicul va scădea fio2 și va diminua frecvența respiratorie

și presiunea inspiratorie
Vigilența față de riscul de creștere secundară a nevoilor de O2, impune uneori o a
doua instilare de surfactant, la 12 sau 24 ore mai târziu.
12.Observații Nu folosiți aspirația bronşică în primele trei ore după instilare
Păstrați numărul de lot al produsului și lipiți eticheta pe dosarul copilului
Medicul mărește presiunea respiratorie cu 10 % si fio2 cu 10 % în timpul

injectării
L-22. Oxigenoterapia la nou născut
1. Definiție Administrarea unui amestec gazos îmbogățit cu oxigen permite lupta contra
tulburărilor de ordin respirator sau a unei hipoxii și ameliorarea stării generale în
procesele inflamatorii grave la copil
2. Cerințe • Cunoștinte legate de
• Patologia respiratorie pediatrică
• Complicațiile și supravegherea terapiei cu oxigen
• Complicațiile și supravegherea ventilației artificiale
478
3. Metode Terapia cu oxigen se poate administra conform indicațiilor și stării de gravitate a
copilului:
o Prin ochelari sau sondă cu oxigen
o Sub glugă HOOD
o Prin ventilație asistată invazivă (intubare endotraheală) o Prin
ventilație asistată non-invazivă (mască pentru CPAP o Prin ventilare
spontana și PEEP (positive and expiratory pressure) Terapia cu oxigen
este supravegheată prin: o Pulsoximetrie
o Aprecierea presiunii parțiale în oxigen și a presiunii parțiale în gaz
carbonic prin electrozi lipiți pe piele (SaO2= saturație arterială a O2
TcPaO2 (presiune parțială transcutanată a oxigenului ) și TcPCO2
(presiune parțială transcutanată de gaz carbonic)
4. Indicații • Risc respirator neonatal
• Boala membranelor hialine (defect în producerea de surfactant)
• Inhalare de lichid amniotic

• Prematuritate cu imaturitate respiratorie
• Retard în resorbția de lichid alveolar
• Apnee prematură
• Chirurgie neonatală
• Diferite tulburări cu apnee, bradicardie
• Disconfort respirator acut
• Insuficiența respiratorie cronică (displazie bronhopulmonară, cardiopatie
congenitală)
479
5. Materiale necesare Pentru metode de oxigenoterapie o Priza la sursa de oxigen centrală (mural) cu
prelungitor, manometru și racorduri
o Sistem de vidare (priză murală)
o Sistem de aer comprimat central (priză murală) o Manometre adaptate
o Sisteme de umidificare de unică folosință și racord
Pentru supraveghere cardio-respiratorie
o Pulsoximetru cu clemă senzor (sau bandă autocolantă)
o Aparat de supraveghere a ritmului cardiac și respirator (electrozi
adaptați corespunzător)
o Aparat de supraveghere a Tc pao2 și Tc PCO2 (electrozi )
o Cărucior de urgență (în eventualitatea necesității unui drenaj pleural)
Pentru oxigenare prin glugă HOOD
o HOOD (sistem de respirație prin care amestecul de oxigen este reîncălzit
și umidificat în interiorul unei glugi de plexiglas acoperind capul
copilului)
o Amestecul de aer și oxigen este conectat prin tuburi sterile și reglat prin
manometru
Pentru oxigenare pe cale nazală
o Sonda nazală (de mărime adaptată) o Ochelari de oxigen o Sistem de
fixare nazală
Pentru oxigenare prin ventilație asistată invazivă o Material de intubare
endotraheală permițând ventilația asistată o Laringoscop (cu lamele
adaptate, becuri și acumulatori de înlocuire o Pensă MAGILL o Fixare
nazală o Racord COBB o Filtre o Inel de fixare o Lubrifiant siliconat o
Stetoscop pentru copii o Cordon pentru fixare o Sonda gastrică
o Respiratorul (verificat) și circuitele de ventilație de unică folosință o
Umidificator, încălzitor de respirație
o Material de aspirație nazofaringiana și endotraheală: manometru de
aspirație interior la 200 mbar, sonde de aspirație adaptate la sonda de
intubare (CH 5 la 10 conform sondei de intubare) și conectoare adaptate
o Fiole de ser fiziologic și seringi de 1ml pentru instilare endotraheală și
după nevoi
o Masca de ventilare AMBU manuală cu silicon de mărime 00 sau 01 (cu
legături)
o Material de intubare și reanimare
Pentru oxigenare prin ventilație non invazivă o Aparat de respirat specific
o Sonda sau mască cu CPAP (continuous positive airways pressure)
480
o Stetoscop pentru copii
Pentru confort o Material de îngrijire
a gurii
o Filtru protector înainte de instalarea sondei nazale
Pentru mediul aseptic o
Mănuși nesterile
o Mănuşi sterile pentru aspirația endotraheală la copilul intubat o
Comprese sterile
o Saci pubelă o Mască
6. Pregătirea • Se pregătește sosirea oxigenului, conectorul la manometru, umidificatorul (apa
materialului sterilă, aparat ermetic) și verificați racordurile
• Se pregătește materialul de supraveghere: electrozi, bandă autocolantă, captatori
de TcPaO2 și TcPCO2
• Reglați sistemele de alarmă: SaO2: TcPaO2 , TcPCO2-
• Se pregătește materialul util pentru punerea în funcțiune a oxigenului
• Se reglează debitul de oxigen din HOOD conform prescripției medicale (după
SaO2) Un debit de 6 l/min corespunde la o fio2 sub HOOD.
• Se verifică și reglează umidificatorul
• Se pregătește sonda endotraheală pentru intubarea
• Se pregătește materialului necesar pentru ventilarea artificială non invazivă
(sistem „infant flow”)
• Se pregătește materialului necesar pentru ventilarea artificială invazivă :
7. Pregătirea sugarului • Conform prescrierii medicale se adaptează modul terapiei cu oxigen la mărimea,
greutatea și confortul sugarului
• Asigurați eliberarea căilor aeriene superioare, prin înlăturarea obstrucțiilor la
gură și căi nazale și adoptând poziția optimă (capul pe linia axului corpului)
• Este necesar să practicăm o aspirație digestivă conform prescripției medicale
ceea ce va conduce la evitarea erorilor
• Poziționați copilul în decubit dorsal (conform tipului de oxigenare)
• Instalați copilul într-un „cocon” (aleza rulată) pentru a-i asigura o poziție
confortabilă
• Mișcările trebuie să fie cu gesturi precise cât mai puțin agresive menținând o
atmosferă calmă care permite prevenirea durerii
• Vorbiți sugarului și preveniți familia
481
8. Efectuarea procedurii • Se spală mâinile
• Purtarea halatului de protecție
• Se atașează captatorul SaO2 în jurul unei extremități al unui membru (picior de
exemplu), fără a strânge
• Se lipesc electrozii de TcPaO2 și TcPCO2 pe torace unde electrozii monitorului
cardiac sunt deja plasați)
Pentru o oxigenare prin dispozitivul glugă HOOD o Procedați la aspirarea căilor
aeriene superioare (nas, gură) și aspiraţie traheală dacă este nevoie
o Poziționați gluga în jurul capului copilului o Reglați fio2 (debit aer/
oxigen) Pentru o oxigenare pe cale nazală o Puneți sonda nazală,
verificând distanța de la nas până la faringe o Fixați după protejarea
pielii (cu film protector) prin „mustăți” o Fixați ochelarii pentru oxigen
(2 canule de 1 cm/ pe nas) Pentru o oxigenare prin ventilație asistată
invazivă o Medicul intubează sugarul
o Sonda nazo-traheală este introdusă la 7 cm, (începând de la nara
copilului) când copilul cântărește 1000 g, câte un 1 cm este ajustarea
pentru fiecare 100 g suplimentare
→Fixați sonda la nas printr-un sistem de fixare adaptat, după
verificarea poziției sondei printr-o radiografie pulmonară

→Realizați aspirare endotraheală de manieră aseptică
→Branșați ventilatorul automat (reglat de medic) la sondă
→Instalați confortabil sugarul în incubator
→Dacă ventilatorul automat nu este branșat imediat, ventilați cu masca
AMBU
o În decursul intubării, puneți o sondă gastrică și fixați
o Conectați sonda gastrică la un aspirator sau în pantă cu anexarea unei
pungi colectoare
Pentru o oxigenare prin ventilație asistată non-invazivă o Un ventilator automat
sau un aparat specific („infant flow”), respectând aceleași condiții și pentru
copilul intubat
482
9. Supraveghere Controlul materialului o Verificați
montarea periodic
o Reglați alarmele diferitelor aparate și verificați funcționarea lor o
Respectați parametrii prescriși în mod regulat o Eliminați apa din
tubulatură o Asigurați-vă de buna funcționare și de reumplerea
încălzitorului
/umidificator o Supravegheați parametrii ventilatorului automat (fio2,
frecvența respiratorie, raport volumul, volum /min PEEP, reglare alarme)
o Temperatura electrozilor TcPaO2 și TcPCO2, să fie la 44 grade C (430C
pentru marii prematuri și schimbați electrozii la fiecare oră)
Supraveghere clinică
o Toate procedurile și elementele de observație trebuie notate pe o foaie de
supraveghere de către asistenta de serviciu
o Se supraveghează:
→Frecvența respiratorie
→Colorația tegumentelor
→Frecvența cardiacă
→Tensiunea arterială
→Starea de conștiență
→Amplitudinea mișcărilor toracice
→Sa O2 TcPaO2 și TcPCO2
→Eventuale semne respiratorii (tiraj, zgomote, scâncete)
o Starea respiratorie a copilului va conduce la modificarea parametrilor de
oxigenare
o Un fio2 aplicat la HOOD, dacă este superior față de 40 % trebuie avută în
vedere o eventuală intubare endotraheală
o Îngrijirile kineziterapeutice sunt efectuate o Evaluarea durerii
o Grija pentru confort: nas, gură, masaje, poziție, protecția pielii Specific
pentru ventilațiile artificiale o Supravegheați fio2, mișcările toracelui,
auscultația pulmonară o Realizați aspirare bronșică (aseptic) de câte ori
este posibil (cel puţin de 4 ori) pentru evitarea blocajelor, fiți rapizi pentru
a limita desaturarea în O2 și nu afundați sonda de aspirare mai jos decât
sonda de intubare
o Sonda este de folosință unică o Aspirați la retragerea sondei
o Verificați adaptarea sugarului la ventilatorul automat
o Realizați aspirații endotraheale conform celor prescrise și nevoilor de
aspirare gastrică
10. Evaluarea şi notarea • Se efectuează fără traumatisme pentru copil
procedurii • Se urmărește evitarea durerii și disconfortului
• Se respectă ritmul biologic al sugarului, somnul său, păstrarea unui ambient
liniștit
• Prezența părinților lângă nou-născut este indispensabilă
Frecvența respiratorie la nou-născut este de 30/min /la prematur 60/minut
Frecventa cardiacă la un nou născut este de 140/min, la prematur: 160/minut
Culoarea pielii: rozacee
Absența mișcărilor anomale
483
Nivelul de conștientă: reacție la îngrijiri, mișcări ale ochilor
TcPaO2 = 70-80 mmhg
TcPCO2 = 40- 50 mmhg
SaO2 = 95%
Diminuarea semnelor de luptă
11. Complicații Hipoxia este periculoasă pentru celulele cerebrale

Hiperoxia este nocivă și poate antrena sechele respiratorii și oculare
Există risc de ex-tubare
Arsuri cutanate prin electrozi TcPaO2 și TcPCO2 (trebuie schimbați la 4 ore)
Citirea SaO2, TcPaO2 și TcPCO2 poate fi eronată și rămâne peste 4 ore
Risc de escare la nări, evitați mișcările sondei
Măsuri în cazul unor reacții apărute după administrarea

L-23.
medicamentelor la copil
1.Instrumente și Seringi și ace sterile de diferite dimensiuni, branulele, ace cu aripioare de fluturaș
medicamente necesare ( butterfly)
Soluție de betadină nediluată
Dispozitive de administrare a oxigenului
Ventilator automat
Ser fiziologic
Sonde pentru intubație nazo-traheală sau oro-traheală
2.Administrarea Oxigenul se administrează o În incubator, unde concentrația maximă admisă este

medicamentelor de 40%, pentru a nu realiza o supradozare care să aibă drept complicație
fibroplazia retrolentală (retinopatia prematurului)
o Sub glugă de plexiglas („HOOD”) o Pe mască
facială o Prin sondă nazofaringiană o Prin
„ochelari” pentru oxigen o Sub clopot semietanș
o Ventilator automat, cu posibilitatea de a ajusta,
volumele ventilate, ritmul de funcționare, presiunea,
amestecul cu oxigen
Opțiunile la nou născut, când este cazul, sunt între ventilarea cu
presiune pozitivă continuă pe căile respiratorii (continuous
positive airways pressure=CPAP) sau ventilarea cu presiune
pozitivă la sfârșitul expirației (positive end-expiratory
pressure=PEEP)
1. Adrenalină o Soluție 1% de regulă administrată
subcutanat
o În urgențe (stop cardio-respirator) se poate injecta i.v lent după diluare 1/10
în ser fiziologic (soluție clorură de sodiu 0,9 %)
484
Pentru stările de acidoză este indicată soluția molară de bicarbonat de Na 8,4
% diluată în ser fiziologic și ușor încălzită la temperatura corpului, înainte de a fi
administrată i.v o La nou –născuți va fi soluție de 4,2 %
3.Necesarul debitului de Pentru un sugar sau copil mic o Este necesar un debit de oxigen
oxigen de 4-6 litri /minut o Umidificat printr-un barbotor cu apă
distilată și ușor răcit
4.Observații Atenție, este cu desăvârșire interzisă administrarea injectabilă a oricărui
medicament sau a oricărei soluții la temperatura scăzută din frigider. Introducerea
i.v poate provoca tulburări grave de ritm cardiac, introducerea i.m sau s.c poate
da necroze!
Pentru un sugar sau copil mic este necesar un debit de oxigen de 4-6 litri
/minut,
umidificat printr-un barbotor cu apă distilată și ușor răcit
L-24. Nutriția clinică enterală
1. Definiție • Este vorba de o alimentaţie (lapte) continuă sau discontinuă, cu o sondă gastrică
pusă pe cale nazală sau bucală
• Această alimentație este atât calitativ, cât și cantitativ, adaptată nevoilor copilului,
permițându-i o dezvoltare staturo-ponderală satisfăcătoare
2. Responsabilități • Asistentul medical este obișnuit să practice procedurile fie la prescrierea medicală
care în absența unei urgențe este scrisă cantitativ și calitativ, datată și semnată fie
aplicând un protocol scris calitativ și cantitativ, prealabil întocmit, datat și semnat
de un medic o Administrarea de alimentație pe sondă gastrică, sub rezerva celor
prevăzute și schimbarea sondei de alimentația gastrică
o Supravegherea pacienților și asistarea la nutriție enterală sau
parentală o Aplica sonde gastrice în vederea tubajului, aspirației, spălării
sau alimentației gastrice
• Actele privitoare la copii de la naștere până la adolescență și mai ales cele
enumerate aici, sunt dispuse pe priorități de către un asistent specializat în
puericultură și unul în curs de formare: o Urmărește copilul în dezvoltarea sau
mediul său de viață o Supraveghează regimul alimentar
o Consemnează îngrijirea nou născutului în reanimare
485
3. Indicații • Previne apariția problemelor metabolice (hipoglicemie, hipocalcemie), scade
oboseala copilului completând o alimentaţie parenterală și /sau orală,
reintroducând progresiv alimentația după un act chirurgical sau un tub digestiv
• Alimentația clinică enterală poate fi înlocuită de o alimentație parenterală, după
necesități
• La prematur ea va permite o bună maturare a suptului
• Reflex de supt absent sau supt ineficace o Datorită unei maturități neurologice
ineficiente (poate avea restricții în caz de sindrom neurologic accentuat )
o Deglutiția este ineficientă în mod real începând cu 34 săptămâni de vârstă
gestațională
• Prematurul cu probleme de creștere intrauterină
• Alterarea stării generale a copilului (cardiopatie, febră)
• Malformații ORL sau maxilo-faciale
• Probleme respiratorii (copilul este intubat și ventilat înainte de a fi alimentat)
• Realimentare postchirurgicală
• Nou născut de mamă diabetică
4. Cerințe • Cunoștințe în pediatrie
• Cunoștințe în nutriție
• Cunoștințe în manipularea sondelor gastrice
5. Materiale necesare Materiale pentru procedură o Lapte
matern de preferință
o Sonda gastrică de alimentare siliconată sau microsonde de tip nou de
mărime adaptată copilului
o Sondă lubrifiată în prealabil
o Stetoscop o Seringă de 20 ml
o Seringă de 50 ml pentru „LUER-LOCK”
o Împingător seringă electrică prelungitor sau nutripompă cu tubulatură
Materiale pentru confort și asepsie o
Material de îngrijire bucală (folie)
o Tinctură benzoică sau filtru protector înainte de a monta sonda la nas
o Comprese sterile
o Saci pubele
6. Pregătirea copilului Verificați o eventuala balonare abdominală

Instalați confortabil copilul
Vorbiți copilului
Aranjați un mediu confortabil și liniștit
Schimbați regulat pozițiile
Informați familia
7. Efectuarea procedurii Pregătiți un ajutor, spălați mâinile, purtați halat de protecție

Instalați seringa electrică sau nutripompa (testați funcționarea)
Înșurubați sonda nazo-gastrică (urmăriți recomandările care indică calea de urmat:

nas sau gură)
486
Testați poziția sondei nazo-gastrice, injectând 2 ml de aer cu ajutorul unei seringi
și ascultați la stetoscop fără a uita să retrageți aerul injectat
Fixați sonda la nas sau pe obraz având grijă să dați pe piele cu tinctură benzoică
(sau aplicarea unei benzi dermoprotectoare)
Alegeți prelungitor și conectați-l la sondă
Reglați împingătorul seringii electrice sau a nutripompei la debitul dorit, prezicând

ora de întrerupere
Reglati alarmele dacă nu sunt automatice
Vorbiți copilului, reconfortați-l și instalați-l confortabil
8. Supravegherea Supravegheați toleranța alimentației. Să nu apară:

pacientului o Greață o Vărsături o Regurgitări o
Balonări
Supravegheați-le, frecvența, aspectul
Notați frecvența cardiacă, respiratorie, coloratura pielii, greutatea
Supravegheați reziduurile, aspirând conținutul stomacului la fiecare schimbare a

seringii, pentru a constata cantitatea nedigerată și aspectul ei o
Reinjectați conţinutul gastric, conform protocolului
o În prezența unei cantități mari de reziduu, trebuie, sub prescripție să
reevaluați viteza sau numărul de administrări zilnice
Supravegheați poziția sondei, conform reperelor supravegheați sistemul de alarmă
și tubulatura
Folosiți o seringă fără a o expune (peste timpul de siguranță) la aer, chiar dacă ea
nu este goală
Supravegheați starea de hidratare prin uscarea tegumentelor sau pliuri cutanate și
mai ales greutatea
Supravegheați confortul copilului o Umeziți
gura, buza, mucoasa bucală
o Controlați nările și pielea
o Supravegheați apariția sau menținerea reflexului de supt o
Schimbați regulat sonda (conform protocolului) o Înlesniți legătura
părinte-copil
9. Evaluarea şi notarea Laptele este administrat în mod aseptic
procedurii Prescripțiile sunt respectate
Temperatura laptelui este respectată
Hrănirea este fracționată regulat conform indicațiilor
Creșterea în greutate este progresivă
Absența hipoglicemiei, hipocalcemiei, problemelor hidroelectrolitice
Absența semnelor de deshidratare și absența edemelor
487
10. Complicații Alimentația enterală poate fi
contraindicată: o În absența tranzitului
(ocluzie intestinala) o Probleme de
respirație acute
• Balonări (volumul stomacului unui prematur sub 27 săptămâni de vârstă
gestațională este de 5 ml)
• Diaree
• Enterocolite datorate laptelui sau creșterii prea rapide a alimentației
• Risc infecțios = lapte matern, pasteurizat, nesteril
• La apariția de reziduuri verzi, opriți hrănirea
• Căi greșite sunt de temut și trebuie foarte repede descoperite
COD
PROCEDURI SPECIFICE ÎN GERIATRIE
Procedură
M
Noțiuni introductive
Îmbătrânirea este un proces caracterizat prin modificări treptate şi spontane, având ca

1.Definiție efect maturizarea în timpul copilăriei, pubertății şi perioadei de adult tânăr, şi apoi
declinul multor funcţii ale organismului în timpul vârstei a II-a şi a III-a
Îmbătrânirea este un proces continuu care debutează la naştere şi continuă în toate etapele
vieții
Are atât componenta pozitivă a dezvoltării, cât şi componenta negativă, declinul
Tradițional, vârsta de 65 ani este considerată un „prag” deoarece este vârsta la care
oamenii sunt pensionați
M-1. Evaluarea funcțională a vârstnicului
1.Scop Este efectuată pentru a evalua nivelul stării de bine al persoanei cât şi capacitatea, ca adult
vârstnic, de a-şi purta în mod autonom de grijă
Va ajută la identificarea nevoilor personale şi a punctelor slabe în îngrijirea personală,
va furniza baza de la care se va porni întocmirea planului de îngrijire a cărui scop să fie
creşterea gradului de autonomie a vârstnicului, va oferi un feed-back în privinţa
tratamentului şi reabilitări
Evaluarea se va folosi pentru a identifica şi suplini nevoile vârstnicului cu serviciile
potrivite cum ar fi asigurarea menajului, îngrijirea la domiciliu, îngrijirea zilnică care să
ajute pacientul să-şi mențină autonomia
Sunt disponibile numeroase metode de întocmire a unei evaluări metodice funcționale
2.Metode de Indexul Katz: privind activităţile traiului de zi cu zi este o metodă foarte des folosită
evaluare pentru evaluarea abilităților de a realiza 6 activităţi zilnice de îngrijire personală:
îmbăiere, îmbrăcare, asigurarea igienei, transferul, controlul sfincterelor, hrănirea.
Descrie nivelul funcțional al pacientului la un anumit moment în timp şi punctează
obiectiv performanțele sale
488
Scala Lawton: evaluează capacitatea de a realiza activităţile de îngrijire personală mai
complexe. Se referă la activităţile necesare pentru a-şi susține traiul autonom cum ar fi:
capacitatea de a folosi telefonul, de a găti, de a face cumpărături, de a spăla rufe, de a
gestiona resursele financiare, de a-şi administra medicația şi de a-şi pregăti masa.
Activităţile sunt cotate pe o scală de la 1 la 3 începând cu autonomia (capacitate totală
de a realiza activităţile), continuând cu a avea nevoie de un oarecare sprijin şi sfârșind
cu incapacitatea totală
Scala şi indexul Barthel: evaluează următoarele 10 funcţii în autoîngrijire: hrănirea,
mutarea din căruciorul cu rotile în pat şi invers, efectuarea igienei personale, deplasarea
până şi de la toaletă, îmbăierea, deplasarea pe suprafețe drepte, fără denivelări,
împingerea căruciorului cu rotile, urcarea şi coborârea scărilor, îmbrăcare /dezbrăcare,
menținerea continenței intestinale, controlarea vezicii urinare. Fiecare item este notat
conform cu gradul de asistență necesară; după un timp, rezultatele vor arăta o
îmbunătăţire sau un declin. O scală similară numită Scală de evaluare a autoîngrijirii
Barthel, e o scală mai detaliată privind evaluarea funcțională. Ambele instrumente
furnizează informaţii care ajută la determinarea tipului de îngrijire necesară. Scala de
Resurse Sociale OARS (Cercetări şi servicii pentru. vârstnicii din America) este un
instrument de evaluare dezvoltat la Universitatea Duke în 1978. Este o metodă
multidimensională şi evaluează nivelul funcţionării în următoarele 5 domenii: resurse
sociale, resurse economice, sănătate fizică, sănătate psihică şi activităţi ale traiului de zi
cu zi. Principalele activităţi ale traiului de zi cu zi includ mobilitatea, îmbrăcarea, igiena
personală, hrănirea, mersul la toaletă şi factori legați de incontinență. Totuși, aceste
activităţi pot fi extinse pentru a include şi activităţi instrumentale (cumpărături, îngrijirea
locuinței, utilizarea telefonului, plata facturilor, administrarea medicației, gătitul şi
spălarea rufelor) cât şi alte activităţi mai complexe (activităţi sociale, voluntare,
ocupaționale, recreative). Fiecare domeniu e marcat pe o scală de la 1 la 6. La sfârşitul
evaluării este determinat un scor cumulativ privind deficiențele. Cu cât scorul este mai
mic, cu atât mai mare este nivelul deficienței
3.Materiale Documentaţia (formulare tip de completat) necesară uneia din metodele de evaluare
necesare funcțională care se foloseşte în spital
4 . Pregătirea Se explică testul pacientului şi i se va comunica locația efectuării sale (camera de spital
pacientului sau de tratament).
2. Efectuarea Se revede istoricul în materie de sănătate al pacientului pentru a obține date individuale
procedurii despre pacient şi pentru a înţelege problema în profunzime cât şi modificările fizice
subtile;
Se obțin date biografice, inclusiv numele pacientului, vârsta, data nașterii şi așa mai
departe dacă acestea nu există deja
Folosindu-se instrumente de evaluare funcțională, pacientul este rugat să răspundă la
întrebări. Dacă pacientul nu poate răspunde, se obțin răspunsurile de la cei care-i acordă
îngrijire
10. Considerații Evaluarea funcțională a vârstnicului trebuie făcută cât mai repede din momentul
speciale internării sale
Întreaga evaluare va fi revizuită şi actualizată de fiecare dată când o modificare
importantă apare în starea fizică şi mentală a pacientului
Când este folosită scala Lawton, evaluarea pacientului se va face în termeni
specifici siguranței: de exemplu, o persoană poate fi capabilă să gătească o masă
simplă pentru sine dar poate uita aragazul aprins după ce a gătit
489
Atât indexul Barthel cât şi scala de evaluare a autoîngrijirii Barthel sunt folosite
ca instrumente mai des în recuperarea vârstnicilor şi în îngrijirile pe termen lung
pentru a consemna îmbunătățirea capacităților pacientului
În ciuda modificărilor ce apar în organism odată cu înaintarea în vârstă, majoritatea
funcţiilor rămân adecvate pe parcursul vieții, deoarece cele mai multe organe au o
capacitate funcțională mult mai mare decât cea necesară organismului (rezervă
funcțională)
Boala, mai degrabă decât îmbătrânirea normală, este responsabilă pentru scăderea sau
pierderea capacității funcționale a organelor
Chiar şi așa, declinul funcțional înseamnă că persoanele în vârstă au dificultăți la
adaptarea la variațiile factorilor de mediu, sunt mai sensibile la agenţii patogeni şi la
infecții şi au o predispoziție mai mare la reacții adverse ale medicamentelor. Persoanele
vârstnice nu mai sunt capabile de performanțe fizice
Schimbările induse de vârstă sunt influențate şi de modul în care persoana a trăit. Un stil
de viață sedentar, dieta necorespunzătoare, fumatul şi abuzul de alcool şi droguri, pot
afecta multe organe pe parcursul timpului, adeseori mai mult decât îmbătrânirea singură
M-2. Îngrijirea persoanelor vârstnice
1. Particularități În cazul vârstnicilor, ne aflăm în faţa a două procese care pot coexista:
o Procesul normal, natural de involuție o
Procesul patologic
Este foarte important să stabilim dacă ne aflăm în faţa unui „pacient în vârstă”
sau în faţa unei „persoane cu modificări de îmbătrânire”
Adesea vârstnicii care solicită asistență medicală, nu acuză suferințe morbide, ci
„fenomene regresive somatice şi funcționale, insuficiențe, impotențe a căror
etiologie este însuşi procesul de senescență” care nu poate avea un tratament
anume
2. Anamneza Anamneza pacientului vârstnic are unele particularități:
vârstnicului o Datele furnizate de vârstnic nu sunt întotdeauna suficiente şi relevante,
ceea ce necesită orientarea interviului spre familie sau spre persoana
care îngrijește vârstnicul
o Bătrânului trebuie să i se vorbească mai tare şi mai ales mai rar şi mai
clar din cauza hipoacuziei de tip central (aude, dar nu înţelege)
o Presupune timp şi răbdare de a asculta vorbele pacientului, de cele mai
multe ori stufoase, cu reluări, mici amnezii
o Observația are rol important în aprecierea stadiului de îmbătrânire, a
vârstei cronologice sau biologice, mai ales pentru a vedea dacă vârsta
reală (în ani) a pacientului coincide cu vârsta biologică (felul cum arată)
▪ În cazul în care aprecierea ne sugerează o vârstă mai mare decât
cea reală, ne aflăm în faţa unei îmbătrâniri precoce sau accelerate
o Foarte importantă este cercetarea anamnestică a tratamentelor efectuate
anterior, suferinţele iatrogene fiind frecvente la vârstnic ca urmare şi a
tendinței acestuia de a lua multe medicamente
o O importanță deosebită o are observarea mersului
Semiologia geriatrică este întotdeauna mai bogată, la semnele clinice
adăugându-se şi stigmatele îmbătrânirii
490
M-3. Tulburări de somn
1. Considerații generale Organismul uman are nevoie de odihnă şi somn pentru a-şi conserva energia, a
preveni oboseala, a asigura o pauză în funcţionarea organelor şi a elimina tensiunea
Odihna depinde de gradul de relaxare fizică şi mentală. Se presupune că, dacă stai
întins în pat înseamnă odihnă dar, grijile şi alţi factori asociați de stres fac ca
muşchii din tot corpul să continue să se contracte chiar dacă activitatea fizică a
încetat. Realizarea odihnei depinde de această relație între psihic şi somatic
Funcțiile corpului au perioade de activitate şi odihnă într-un ciclu continuu de
activitate (bioritmuri)
Odihna „prin excelenţă” înseamnă somn neîntrerupt, revigorant şi recuperator
Calitatea somnului se deteriorează cu vârsta
Dissomnia reală a vârstnicului, care trebuie diferențiată de falsa insomnie (nu dorm
noaptea pentru că dorm ziua), include atât tulburări cantitative, hiposomnia, cât şi
tulburări ale ritmului normal (somn nocturn – veghe diurnă, în sensul inversării).
Studiile efectuate pe loturi de persoane vârstnice arată că:
o Nevoile de somn ale vârstnicului sunt mici comparativ cu adultul, cu toate
acestea timpul de somn total nu scade odată cu înaintarea în vârstă
o Comparativ cu adultul, la vârstnic, numărul de treziri poate însuma 1-2 ore
de veghe nocturnă, comparativ cu câteva minute la adultul tânăr
o Un alt parametru al somnului, eficacitatea, prin care se înţelege raportul
dintre timpul de somn total sau real şi timpul petrecut în pat, cu lumina
aprinsă, suferă modificări odată cu înaintarea în vârstă; eficacitatea
somnului are o cădere marcată spre 70 de ani atât la bărbați cât şi la
femei
o S-a observat că bătrânul îşi recuperează prin somn diurn, inclusiv siesta,
pierderile datorate veghii nocturne; dormind ziua, el va dormi mai greu,
mai puţin noaptea, ceea ce duce la un cerc vicios.
3. Cauzele dissomniei la • Hipertrofia de prostată, prin fenomenul de polakiurie nocturnă pe care-l determină
vârstnic • Insomnia din această cauză are repercusiuni importante asupra organismului
vârstnic prin epuizare psihică, intelectuală, determinată de imposibilitatea de
refacere a sistemului nervos
• Refluxul gastro-esofagian ce poate fi corectat prin măsuri de igienă şi alimentaţie
corectă seara (cina cu 2-3 ore înainte de culcare, evitarea meselor copioase) şi
culcare în poziţie proclivă (pe pernă mai înaltă)
• Reumatismul articular dureros, cu orar mai ales nocturn, crampe musculare ale
membrelor inferioare prin tulburări circulatorii
• Tusea rebelă la vârstnicii fumători, cu bronșită cronică
• Insomnia iatrogenă, medicamentoasă (medicamente stimulente ale snc, hipnotice)
Apneea nocturnă care se însoțește de sforăit puternic şi periodic, somn întrerupt
cu frecvente treziri, activităţi nocturne neobișnuite cum sunt ridicarea în șezut,
somnambulismul şi căderea din pat
491
4. Evaluarea calității • Informaţiile privind istoria somnului sunt importante şi se referă la: o Cât
somnului la vârstnic de bine doarme pacientul acasă o De câte ori se scoală pe noapte o La
ce oră se culcă
o Ce deprinderi are înainte de culcare: servește o gustare, urmărește
programele TV, ascultă muzică, lecturează ceva, face exerciții fizice
o Poziţia favorită în pat, condițiile de microclimat din cameră (tº, ventilație,
iluminare)
o Somnifere sau alte medicamente luate în mod obișnuit care-i pot afecta
capacitatea de a adormi
o Anumite hobby-uri o Starea de mulțumire existențială
o Percepția stării de sănătate (pentru a detecta posibile depresii)
• Datele obţinute de la persoana vârstnică trebuie confruntate cu ale
îngrijitorului sau ale membrilor familiei parte importantă a evaluării,
necesară pentru implementarea unor intervenţii adecvate este ținerea unui
jurnal al somnului. Acesta va asigura o înregistrare exactă a problemelor
legate de somn şi va identifica cauzele.
5. Intervenții Intervențiile vor avea loc după o edificare completă asupra istoricului somnului
Măsurile aplicate pentru asigurarea unui somn de calitate pentru pacientul în vârstă
vizează:
o Menținerea condițiilor care favorizează somnul (factori de mediu şi
obișnuințele dinainte de culcare)
o Ajutorul oferit pacientului pentru relaxare înainte de culcare prin masarea
spatelui, picioarelor sau servirea unor gustări dacă se solicită (lapte cald,
vin, coniac) o Poziționare în pat, calmarea durerilor şi asigurarea căldurii
știind că vârstnicii sunt mai friguroși)
o Eliminarea cafeinei şi a teinei după amiaza şi seara (cafea, ceai, ciocolată)
o Încurajarea exercițiilor zilnice şi reducerea somnului de zi la mai puţin de
2 ore
o Efectuarea unei băi calde dacă vârstnicul o agreează şi nu se plânge de
amețeli după baie
M-4. Îngrijirea persoanelor cu demență
1. Definiție Demența este o disfuncție intelectuală dobândită, persistentă şi cu evoluție

progresivă, afectând cel puţin două din următoarele procese mentale:
o Limbajul
o Memoria
o Orientarea temporo-spațială o Comportamentul emoțional o
Personalitatea
o Cogniția (calculul, raționamentul, gândirea abstractă etc.)
2. Particularități Cea mai precoce manifestare a demenței este de obicei uitarea
Urmează apoi pierderea memoriei recente
În final dezorientarea şi dezinserţia socială o Pacienții se simt stânjeniți şi

frustrați de pierderea abilităților, refuzând să fie ajutaţi
o Acest fapt duce la încercarea de a-şi ascunde dificultățile, la rezistență în a
primi ajutor şi la refuzul de a mai face unele activităţi
492
3. Diagnosticarea Tipul de demență (Alzheimer, demențe vasculare) influențează evoluţia şi
tratamentul acesteia
În numeroase cazuri demența coexistă cu depresia şi cu delirul
Diagnosticul se bazează pe:

o Istoricul bolii
o Examenul fizic şi al stării mentale
o Revizuirea atentă a medicației administrate şi a consumului de alcool
Investigații de laborator pentru a elimina alte cauze ale disfuncțiilor
cognitive: o Dozarea hormonilor tiroidieni
o VDRL
o Teste hepatice şi renale
o RMN-ul sau TC sunt recomandate în cazurile cu semne precoce de
demență apărute într-un interval de timp relativ scurt, de câteva luni
până la 1-2 ani
▪ Ambele investigații sunt utile pentru excluderea unor boli ce pot mima
demența de tip Alzheimer cum sunt hematoamele şi tumorile cerebrale,
accidentele vasculare ischemice sau hemoragice
4. Principii de îngrijire Se menţine independența pacientului prin încurajarea acestuia să facă singur
anumite activităţi care sunt mai ușor de rezolvat o Ajută la menținerea stimei de
sine şi previne frustrarea
Se evită confruntările de câte ori este posibil o Se încearcă să nu fie contraziși
dacă spun lucruri ciudate sau prosteşti o Li se distrage atenţia dacă doresc
să facă ceva nepotrivit, schimbând subiectul sau îndepărtându-l de sursa
interesului său absurd
Se stabilesc rutine în îngrijirea persoanei cu demență, făcând aceleași lucruri la
aceleași ore şi asigurând o anumită predictibilitate în îndeplinirea activităţilor
Se asigură un mediu sigur pentru pacientul cu demență o Confuzia, pierderea
coordonării fizice cresc posibilitatea de a cădea, de aceea trebuie verificate
zonele periculoase ca podelele alunecoase, mobila plasată incomod, mochetele
fixate necorespunzător
o Activităţile zilnice au un risc crescut pentru pacienţi:
▪ Pot deschide gazul
▪ Pot lăsa lumina aprinsă
▪ Arunca chibrituri aprinse într-un coș cu hârtie, etc.
▪ De aceea, anumite atenționări scrise („închideți gazul”, „opriți
apa”) ca şi eliminarea obiectelor periculoase pot diminua riscul
accidentelor casnice
Se menţin canalele de comunicare deschise o Pe măsură ce boala evoluează,
problemele de comunicare între pacient şi ceilalți vor fi din ce în ce mai mari
493
o Pacienții vor avea dificultăți în a se exprima şi a purta o conversație
Pentru a menţine canalele de comunicare deschise se recomandă:
o Să se verifice dacă pacientul nu este afectat de tulburări de auz,
vedere sau de probleme stomatologice
o Să se vorbească simplu, clar, rar, numai despre un singur subiect o
Să se acorde persoanei mai mult timp pentru a răspunde
o Dacă persoana este confuză, să i se amintească, cu răbdare,
informaţiile esențiale folosind un obiect sau o imagine
o Să se încerce, prin vocabular adecvat, să nu se simtă contraziși sau
să-i jigniți, corectându-i cu bruschețe o Să se folosească privirea şi
atingerea pentru exprimarea sentimentelor
M-5. Căderile
1. Considerații generale Căderile reprezintă o problemă majoră pentru vârstnici, mai ales pentru femei
Echilibrul şi mişcarea necesită o interconexiune complexă a conștientului, a
funcţiilor neuromusculare şi cardiovasculare, precum şi capacitatea de adaptare
rapidă la o schimbare ambientală
Vulnerabilitatea la cădere a persoanelor vârstnice, crește atunci când oricare
dintre aceste sisteme este suprasolicitat de un factor suplimentar, intern sau
extern
2. Cauzele căderilor Factorii de risc care predispun la căderi, pot fi intrinseci (tulburări senzoriale,
afecţiuni musculoscheletale, demențele, efectul secundar al unor medicamente,
etc.) dar şi factori de mediu, care țin de zona ambientală , de obstacolele din
mediul înconjurător ca în tabelele de mai jos
494
3. Factorii de mediu care Zona ambientală sau factorul de mediu - Obiective şi recomandări:
influențează riscurile o Toate zonele
de cădere ▪ Prevenirea riscului prin:
• Asigurarea de încuietori accesibile la toate ușile de la
camere
• Iluminatul nocturn al holului, băii, dormitorului
o Podelele
▪ Dosuri antiderapante pentru carpete, utilizarea de carpete cu
firul scurt
▪ Fixarea capetelor carpetelor
▪ Aplicarea de ceară antiderapantă pe podele
▪ Îndepărtarea obiectelor mărunte (ex. încălțăminte) o Scările
▪ Iluminare suficientă cu comutatoare la cele două capete ale
scărilor
▪ Balustrade bilaterale bine fixate şi la o distanță suficientă de
pereți
▪ Marcarea cu benzi reflectorizante a primei şi a ultimei trepte
▪ Evitarea depozitării unor obiecte pe treptele scărilor interioare o
Bucătăria
▪ Aşezarea obiectelor casnice în așa fel încât să nu fie necesară
întinderea sau aplecarea
▪ Folosirea unei scări-scaun pentru urcat
▪ Fixarea meselor pentru a nu se deplasa o Baia
▪ Bare de sprijin pentru cadă, dușuri şi toaletă
▪ Plasarea de covorașe antiderapante sau de cauciuc în cadă sau
la duş
▪ Utilizarea de scaune de duş cu cap de duş manevrabil
▪ Carpete antiderapante, scaun de toaletă înălțat
▪ Îndepărtarea încuietorilor de la uși pentru a înlesni accesul în
caz de urgenţă
o Curtea şi intrările
▪ Repararea spărturilor din pardoseală, a gropilor din curte
▪ Îndepărtarea pietrelor, sculelor şi a altor obstacole, precum şi a
frunzelor umede şi a gheții
o Instituţii
▪ Amenajări ca în exemplele de mai sus
▪ Patul să aibă o înălțime convenabilă (circa 60 cm)
▪ Curățarea promptă a petelor şi lichidelor vărsate pe podea
▪ Folosirea corespunzătoare a mijloacelor de sprijin pentru mers şi
a cărucioarelor rulante
o Încălțămintea
▪ Utilizarea de pantofi cu tălpi dure, nealunecoase şi neaderente
▪ Purtarea de încălțăminte cu tocuri joase
▪ Evitarea mersului în ciorapi sau în papuci largi de care se pot
împiedica
495
4. Intervenții Intervenții o Medicale (delegate) o Recuperatorii sau asupra
mediului (autonome şi delegate)
Reducerea acuității vizuale, a adaptării la întuneric şi a percepției în

profunzime o Ochelari corectori; tratamentul cataractei o Evaluarea
siguranței locuinței
Disfuncții vestibulare o Evitarea medicației care afectează sistemul vestibular
- examen neurologic, examen ORL dacă este necesar
o Exerciții de adaptare
Demența o Decelarea cauzelor reversibile şi tratabile cum ar fi
deshidratarea o Evitarea sedativelor sau a medicaţie cu acţiune pe
SNC o Exerciții şi deplasări supravegheate
o Evaluarea siguranței în mediu casnic şi îndepărtarea eventualelor
obstacole
Afecţiuni degenerative cervicale, neuropatie periferică, anemii, osteoporoză
o Evaluarea deficitului de vitamina B12 şi a gradului de osteoporoză o
Evaluarea stadiului de spondiloză cervicală şi a afectării circulaţiei
cerebrale - ameliorarea densităţii osoase
o Exerciţii de echilibru o Corecţia
adecvată a mersului o Corecţia
încălţămintei cu tălpi dure o Evaluarea
siguranței în mediul casnic
Afecţiuni musculoscheletale o Evaluarea integrității şi funcționalității
aparatului locomotor o Identificarea afecţiunilor piciorului care predispun
la instabilitatea:
calusuri, duriloane, deformări, edeme
o Curățarea calusurilor, extragerea duriloanelor, tratarea edemelor o
Antrenamentul echilibrului şi a mersului
o Exerciţii de tonifiere musculară - sprijinirea vârstnicului în timpul
mersului sau utilizarea unui suport
o (baston, cadru) în timpul deplasării o Evaluarea siguranței în mediu
casnic o Îngrijirea unghiilor, încălțăminte adecvată
Hipotensiune posturală o
Evaluarea medicației primite o
Rehidratarea
o Modificarea factorilor situaționali (exemplu: mesele, modificarea
poziției)
o Exerciţii de dorsoflexie - purtarea de ciorapi elastici cu presiune
reglabilă
o Ridicarea extremității cefalice a patului
o Folosirea măsuțelor adaptabile la suprafață patului dacă afecțiunea este
gravă
496
5. Efectuarea procedurii Medicamente (sedative, antidepresive, antihipertensive, antiaritmice,
anticonvulsivante, diuretice, hipoglicemiante) şi alcool o Reducerea numărului
total de medicamente administrate
o Evaluarea riscurilor şi beneficiilor pentru fiecare medicament în parte o
Selecționarea medicației: se alege agentul farmacologic cel mai puţin activ
asupra snc, cel mai puţin asociat cu hipotensiunea posturală şi cel cu timpul
de acţiune cel mai scurt
o Prescrierea celei mai reduse doze eficace
o Reevaluări frecvente ale riscurilor şi avantajelor medicației prescrise o
Supravegherea vârstnicului pentru evitarea tendinței la automedicație o
Educaţia vârstnicului/familiei privind efectele secundare ale unor
medicamente şi riscul de cădere
M-6. Sindromul de imobilizare al vârstnicului
1. Definiție Sindromul de imobilizare este un sindrom specific geriatric care aduce o

condiționare etiologică complexă şi implicații medicale şi economice importante
În producerea sindromului de imobilizare se disting factorii etiologici favorizanți
şi factorii determinanți, în realitate strâns intricați, în proporții şi cu ponderi
variabile de la caz la caz
2. Factori favorizanți Vârsta o Cu cât vârsta este mai înaintată, cu atât subiectul este mai expus să
facă sindrom de imobilizare
Terenul o Cu referire îndeosebi la bolile neuropsihice, subiecții anxioși,

depresivi, cei predispuși la îmbolnăviri psiho-somatice fiind mai expuși la a
face un sindrom de imobilizare
o Conduita anturajului familial, social, de îngrijire medicală, poate constitui
un factor favorizant sau chiar determinant în anumite situaţii
o Retragerea din activitatea profesională (pensionarea) pierdere
responsabilităţilor, a statutului şi rolurilor socio-profesionale, subminează
terenul predispunând la regresie intelectuală, fizică sau psihică
o Dacă familia/anturajul persoanei în cauză nu manifestă o conduită de
respect şi integrare, ci una de respingere sau dimpotrivă de hiperprotecţie,
se creează premisele viitoare imobilizări
o Imobilizarea este un concept care se referă şi cuprinde toate dimensiunile
ființei umane: socială, fizică, psihică, intelectuală şi spirituală
3. Factori determinanți Afecțiunile grave, severe, invalidante care impun imobilizări de lungă durată:
o Accidentele vasculare cerebrale o Accidentele
coronariene o Fracturile o Intervențiile chirurgicale o
Tulburările respiratorii o Crizele psihice
o Alterările stărilor generale prin boli intercurente
▪ În multe din aceste cazuri, instalarea sindromului de imobilizare, ar
putea fi evitată dacă, după perioada de reanimare, de repaus sau
imobilizare de necesitate, anxietatea pacientului pe de o parte şi
neglijența personalului de îngrijire pe de altă parte, nu ar perpetua
această stare.
497
Afecţiuni psihice:
o Stări de depresie cu apatie-abulie

o Negativism, care netratate corect se complică relativ repede cu sindrom
de imobilizare, pacientul devenind cașectic, incontinent şi confuz
Circumstanțe psihice în care vârstnicii îşi impun restricții de mobilizare, cum ar
fi:
o Teama exagerată pe care le-a provocat-o o criză episodică integral
reversibilă
o Vertijele benigne
o Atacurile ischemice tranzitorii

o O cădere soldată cu o leziune osteo-articulară fără gravitate (contuzie,
entorsă)
▪ Dacă nu se intervine energic, dar şi cu tact şi răbdare, acest „fals
sindrom de imobilizare”, autoimpus, poate duce spre
„organizarea” imobilizării şi deci spre o invaliditate greu de
reabilitat
Afecţiuni benigne cu evoluție scurtă, simple indispoziții, pot sta la baza instalării
unui sindrom de imobilizare o Pacientul se refugiază în boală, refuză să se ridice
imediat ce episodul acut /indispoziția au trecut şi ulterior nu se mai poate ridica
întrucât falsa imobilizare a devenit reală, prin somatizare
Indiferent de cauze, sindromul de imobilizare odată constituit, are o
simptomatologie şi o evoluție bine determinate, cu particularități individuale, în â
funcţie de caz şi de patologia existentă o Se apreciază că intervalul de timp scurs
de la debutul imobilizării până la instalarea invalidității este în medie de 5,5 luni
cu limite extreme între 10 zile şi 2 ani
o Familia/anturajul contribuie, de multe ori, la „fixarea” la pat a pacientului
prin aplicarea unei terapii exclusiv farmacologice şi nu o „conduită
reactivizatoare”, de stimulare, ajutorare a vârstnicului să se mobilizeze
În evoluţia sindromului de imobilizare se descriu 3 grupe de simptome:
o Psihice o
Somatice o
Metabolice
4. Simptomatologie Simptome psihice o Cele mai
frecvente sunt:
▪ Anxietatea
▪ Depresia
▪ Dezorientarea
▪ Dependență regresivă, infantilă, manifestată prin dezinteres,
apragmatism, negativism, plâns, insomnie
498
Simptome somatice o Un simptom important care se instalează rapid şi
progresiv, adâncind invaliditatea, este amiotrofia care limitează inițial
mișcările active, apoi mișcările pasive, ducând la instalarea de retracții
musculare şi redori articulare
▪ Sindromul devine dureros, se instalează frica şi rezistența la mișcări,
ceea ce întreține imobilizarea
o Alte tulburări somatice ce se dezvoltă tot pe fondul imobilizării sunt:
▪ Leziunile cutanate, diminuarea peristaltismului intestinal şi
favorizarea constipației şi a fecalomului, tulburări respiratorii,
circulatorii, infecții urinare şi pulmonare
Semne metabolice:
o Demineralizarea osoasă şi osteoporoza consecutivă
o Negativarea balanței azotate o Precipitarea
calculilor urinari
5. Tratament Tratamentul sindromului de imobilizare
499
• Este preventiv şi curativ
• Tratamentul preventiv include următoarele principii:
o Tratamentul bolii cauzale, inițiat de urgenţă şi continuat în scopul
depășirii fazei de decubit obligatorii
o Încă din perioada de aplicare a terapiei intensive, se impun măsuri
de nursing convențional pentru prevenirea complicațiilor legate de
imobilizare şi anume:
▪ Toaleta pe regiuni la pat pentru menținerea pielii şi
mucoaselor curate şi intacte
▪ Toaleta cavității bucale şi a ochilor la pacientul inconștient,
zilnic, pentru prevenirea stomatitelor şi a leziunilor
corneene
▪ Schimbarea poziției la interval de 2 ore ziua şi 3 ore
noaptea, observând şi masând punctele de sprijin pentru
activarea circulației
▪ Efectuarea de masaje la nivelul membrelor inferioare pentru
prevenirea trombozelor şi mobilizarea pasivă a articulațiilor
pentru prevenirea anchilozelor
▪ Controlul sfincterelor prin utilizarea de pampers sau prin
sondă à demeure
o Hidratarea adecvată a pacientului pe cale parenterală sau enterală
până la redobândirea reflexului de deglutiție:
▪ Utilizarea de saltele antidecubit sau blănițe sintetice de oaie pentru prevenirea
escarelor
• „Ergoterapie de funcţie” – când pacientul devine conștient şi cooperant, care
constă în:
o Stimularea şi sprijinirea pacientului pentru a trece la efectuarea
gesturilor cotidiene: toaletă, alimentare, schimbarea activă a
poziției, trecerea din pat în fotoliu pentru perioade progresiv
crescânde
o Kineziterapie de recuperare cu un specialist
o Când forma acută este lungă sau boala a survenit pe un teren cu
multe alte tare, la un subiect deprimat, echipa de îngrijire trebuie să
apeleze, alături de kineziterapie şi ergoterapie şi la psihoterapie din
partea unui specialist cu experiență în geropsihologie
• Tratamentul curativ o Se aplică cel mai bine în unitățile specializate
(servicii de cronici, convalescență sau post-cură, recuperare, geriatrie) care
au condițiile necesare să aplice măsurile dificile de terapie recuperativă
o Tratamentul curativ se referă la:
• Tratamentul medicamentos şi igieno-dietetic o Are indicații generale şi
speciale pentru fiecare pacient în funcţie de starea generală, de bolile
asociate, de gradul așa-zisei „uzuri de vârstă”
o Se urmărește combaterea denutriției prin aport de proteine,
vitamine, anabolizante, lichide, corectarea tulburărilor metabolice,
controlul infecţiilor urinare, corectarea anemiilor şi a stărilor de
hipercoagulabilitate, activarea metabolismului celulei nervoase
prin administrarea de psihoenergizante
• Reabilitarea vârstnicului o Se aplică subiecților cu deficiențe fizice şi
psihice şi presupune:
500
▪ Dezvoltarea acelor capacități şi forțe care să le permită independența în
autoservire, pentru nevoile de bază
▪ Mobilizarea din pat în fotoliu
▪ Mersul propriu-zis sau cu cârje, cadru metalic, baston o Reabilitarea se face
atât în interesul vârstnicului, cât şi al societăţii, chiar dacă „restitutio ad
integrum” nu mai este posibilă
o Reabilitarea este sinonimă cu alţi 2 factori:
▪ Readaptarea
▪ Recuperarea
Readaptarea persoanelor vârstnice, în viziunea experților OMS, are în vedere
3 acţiuni: o Reactivarea:
▪ Persoana vârstnică, pasivă, imobilizată, trebuie încurajată să-şi reia
viața cotidiană în mediul său normal
o Reinserţia socială:
▪ După boală sau chiar în timpul bolii, vârstnicul reia contactul cu
familia, prietenii, vecinii, încetând să mai fie izolat
o Reintegrarea:
▪ Vârstnicul îşi reia locul în societate, participă din plin la viața
normală, îşi reia adesea activitatea profesională sau alte activităţi
corespunzătoare capacității restante
6. Observații Reabilitarea geriatrică se întinde pe o perioadă mai lungă, de 4-5 luni şi obligă la
o abordare interdisciplinară: medicală, psihologică, sociologică şi educaţională
M-7. Incontinența urinară
1. Noțiuni introductive Este o tulburare funcțională a aparatului urinar întâlnită frecvent la vârstnici. Alături
de demență şi de imobilizare, incontinența urinară reprezintă o cauză majoră de
instituționalizare
Tratată fie în spital fie la domiciliu, incontinența urinară a vârstnicului este un
fenomen în creștere care necesită costuri ridicate pentru echipamentele utilizate,
tratamentul eventualelor complicații ca şi pentru personalul de îngrijire
2. Educarea pacientului Educarea pacientului /anturajului pentru prevenirea şi tratamentul
incontinenței urinare o Măsurile de prevenire a incontinenței urinare la vârstnici
trebuie să ţină seama de caracteristicile anatomo-fiziologice, psihologice şi de
morbiditate ale organismului vârstnic
o Astfel, se știe că vârstnicii au o capacitate vezicală mai redusă, iar golirea
acesteia se face la intervale mai scurte decât la adult
501
3. Măsuri de prevenire a Câteva aspecte practice trebuie cunoscute, atât de vârstnic, cât şi de anturaj pentru a
incontinenței preveni incontinența:
o Golirea completă a vezicii înainte şi după mese, şi la culcare o Urinare de
câte ori este nevoie
o Deprinderea de a urina la fiecare 2 ore în timpul zilei şi la fiecare 4 ore
noaptea, utilă în antrenamentul vezicii; acest lucru poate presupune
folosirea unui ceas deșteptător
o Se bea între 1½-2 l lichide pe zi înainte de orele 18,00; ajută la funcţionarea
normală a rinichilor
o Se elimină sau reduce consumul de cafea, ceai, cola şi alcool întrucât au
efect diuretic
o Diureticele prescrise se iau dimineaţa, după micul dejun
o Se limitează folosirea somniferelor, sedativelor şi alcoolului deoarece scad
senzația de micțiune şi pot produce incontinență mai ales noaptea;
o Persoanele supraponderale trebuie să slăbească;
o Se fac faceţi exerciții care să întărească muşchii pelvieni ce susţin vezica
urinară (femeile)
o Se asiguraţi că toaleta este aproape, uşor accesibilă şi luminată noaptea;
pot fi necesare bare de sprijin sau o toaletă supraînălțată
o Se folosește lenjerie protectoare de bumbac, tampoane igienice pentru femei
sau slipuri protectoare pentru bărbați dacă este necesar
o Zilnic se ia vitamina c sau se consumă citrice pentru a ajuta la acidifierea
urinei şi a diminua riscul unei infecții urinare
4. Măsuri generale de Atitudine adecvată o Rolul asistentului medical este de a da persoanelor mature
îngrijire informaţii şi mijloace care să permită acestora să-și mențină controlul corporal
Accesibilitatea toaletei
502
o Este o intervenție adesea neglijată
o Se știe că circumstanțele de mediu pot contribui la incontinență în măsura în
care distanța care trebuie parcursă pe jos este mai mare decât timpul
dintre apariția senzației de micțiune şi micțiunea proriuzisă
o Cazurile nedeplasabile vor fi servite cu ploscă la pat
• Evitarea complicațiilor iatrogene determinate de medicamente cu efecte
adverse pe - vezică şi uretră
• Lenjerie de corp protectoare care să formeze un strat protector între piele şi
materialul umed
• Utilizarea de saltele absorbante
• Tehnici comportamentale - constau în programarea obișnuințelor de a folosi
toaleta după un orar fix, exerciții de atenuare a senzației de micțiune şi a
stresului cauzat de incontinență, exerciții de întărire a musculaturii
planșeului pelvin şi a sfincterului vezical
• Îngrijirea pielii, este esențială întrucât menţine intactă prima linie de apărare
împotriva infecţiilor
• Pielea care vine în contact cu urina trebuie spălată şi apoi uscată complet,
după care se va aplica un strat protector lubrifiant
• Nu vor fi neglijați nici pacienții care au îmbrăcăminte de protecţie (pampers,
slip protector)
503

Proceduri de Practică Pentru Asistenții Medicali Generaliști

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proceduri de Practică Pentru Asistenții Medicali Generaliști

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PROCEDURI DE

A-8.2. Alimentația pasivă

C-3.1. Puncția capilară

C-3.2. Puncția venoasă

C-3.3. Puncția arterială

C-3.4. Recoltarea sângelui pentru examen hematologic

C-3.5. Recoltarea sângelui pentru teste de coagulare și fibrinogen

C-3.6. Recoltarea sângelui pentru determinarea VSH-ului

C-3.7. Recoltarea sângelui pentru examen biochimic

C-3.8. Recoltarea sângelui pentru determinarea glicemiei

C-3.9. Determinarea hemoglobinei glicozilate (glicate)

C-3.10. Recoltarea sângelui pentru examen serologic

C-3.11. Recoltarea sângelui pentru examen imunologic

C-3.12. Recoltarea sângelui pentru examen bacteriologic - hemocultura

C-4 RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN DE LABORATOR

C-4.1. Recoltarea urinei pentru examen sumar

C-4.2. Recoltarea urinei pentru examen bacteriologic - urocultura

RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU DE

C-5.2. Recoltarea materiilor fecale pentru examen coproparazitologic

C-5.3. Recoltarea materiilor fecale pentru hemoragii oculte

C-6 RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN

C-7 Recoltarea sputei pentru floră banală

C-7.1. Recoltarea sputei pentru examen bacteriologic al bacilului Koch

E-10. Puncţia biopsică a unui nodul mamar

G-5.2. Pielografia retrogradă

A-8.1. ALIMENTAȚIA ACTIVĂ LA PAT

1. Definiție Ajutarea pacientului nedeplasabil sau cu restricție de mobilizare să se alimenteze

Măsuță rulantă, adaptabilă la suprafața patului

Materiale pentru igiena mâinilor, cavității bucale

6. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică:

Se respectă regulile de igienă pentru stimularea apetitului pacientului: halat curat,

Se verifică dacă farfuriile cu alimentele servite sunt suficient de calde

Se servește pacientul cu materialele necesare pentru spălarea mâinilor, a dinților

9. Evaluarea procedurii Se consemnează comportamentul pacientului în timpul meselor

A-8.2. ALIMENTAȚIA PASIVĂ

7. Îngrijirea pacientului Se așează pacientul în poziție comodă ,dacă nu poate singur

8. Evaluarea şi notarea Se apreciază eficacitatea procedurii prin:

A-8.3. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ

1. Definiție Alimentaţie artificială, la adult, reprezintă introducerea alimentelor în organism

3. Scop/indicații Punerea în repaus a esofagului după intervenții chirrugicale

A-8.3.1. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ – PARENTERALĂ

Pancreatită, stări de șoc, come

Enterite grave de iradiere

Se spală mâinile de manieră antiseptică, de către asistentul medical

Se verifică integritatea ambalajului, doza, cantitatea și data prescripției

Se desface ambalajul prin locul marcat

Se răstoarnă punga, de mai multe ori, pentru a omogeniza conținutul

Se atașează la pungă trusa de perfuzat conform procedurii

5. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică:

Se supraveghează pacientul și alimentația parenterală pe toată durata derulării

Rezultatele investigațiilor (ionogramă sanghină, proteinemie, trombocite, pH – ul

Acidoză metabolică, trombocitopenie, insuficiență renală

A-8.3.2. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ PE SONDĂ NAZO-GASTRICĂ

3. Materiale necesare Mănuși de unică folosință

Materiale pentru igiena gurii și a foselor nazale: tampoane de vată, comprese de

Produsul de alimentație prescris de medic: produse farmaceutice ce conțin toți

Seringă de 50 ml, nutripompă sau infuzomat, în funcție de modalitatea de

4. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică:

o Se informează pacientul conștient pentru a obține acordul informat și

Se fac pauze lăsând pacientul să se relaxeze și să respire calm:

Se verifică poziția sondei în stomac prin:

Se aspiră, cu seringă, reziduul gastric înainte de a începe alimentarea

Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile