FIŞA DE INFORMAŢII

MODULUL 712205.2 Utilizarea documentaţiei de execuţie:

LECŢIA 712205.2.1 Elementele construcţiilor:
 A.Noţiuni generale despre construcţii şi părţile lor componente:

Prin clădiri se înţeleg construcţiile cu unul sau mai multe nivele, care
cuprind spaţii împărţite în încăperi cu anumite destinaţii.
Lucrările prin care
se realizează
construcţiile sunt, în
general, lucrări de
zidărie.
După scopul
pentru care au fost
construite, construcţiile
se împart în;
-clădiri de locuit
(locuinţe individuale,
blocuri de locuinţe etc);
-clădiri social-
culturale, administrative
pentru transport şi sport
(creşe, spitale, cămine
culturale, şcoli, teatre,
sedii pentru instituţii, săli
pentru sporturi, gări Fig.1.Împărţirea unei clădiri pe
etc.); înălţime.
-clădiri industriale
(uzine, fabrici, ateliere, depozite, birouri etc.);
-clădiri agricole (silozuri, magazii, remize, ateliere pentru utilaj
agricol, adăposturi pentru animale etc.).

A1.Împărţirea clădirilor pe înălţime şi în plan orizontal;

A1.1 Împărţirea clădirilor pe înălţime;

După poziţia pe care o ocupă pe înălţime, fiecare nivel a unei clădiri

poartă denumiri diferite şi anume:
-subsolul, format din încăperi care au pardoseală sub nivelul
terenului; când subsolul se foloseşte numai pentru depozitare, se
numeşte pivniţă;
-parterul, format din încăperi care au pardoselă la nivelul terenului
sau câteva trepte deasupra acestuia;
 -etajele, situate deasupra parterului (etajele I, II, III etc.). Peste
ultimul etaj, este situat podul care cuprinde spaţiul dintre planşeul ultimului
etaj şi acoperiş (Fig.1);

A1.2 Împărţirea clădirilor în plan orizontal;

Fiecare nivel al clădirii este împărţit în încăperi (camere) care

poartă diferite denumiri, după destinaţia care li se dă. De exemplu în
clădirile de locuit există dormitoare, camere de zi, bucătării, cămări, băi
etc. În clădirile industriale există încăperi pentru producţie, depozite,
birouri 聥 ჴ‫ء‬ゆ考➾胣撅䗵 Ꮔろࠖ㐔 ჺ 斺 ၥ 눋脤螎黨彄㢃䅣鹽 ⃫ ⃫ᡁ轄鵁䘥㓋
뉢摊悴샤䀑謽䍻豤╅
� 悴 샤䀑 謽 䍻 豤 ╅ ꐣ Л 左遺睁か �┘鲡䅎府 ೳᫎШ 摚 dᘀ㇌潓 Ó߻コ恥 ᐖ
䪅㕵 ߵ阡 ϩ ꦍ 肆慨 Â᫇᫽鰗⒑宴ๅ⃹ 刚̋�⥈ꦄ 攠 чç 䬈ꃦ䁸 В ᢣ 兟䡾℥⌡အ ೥အ ࠢä 䤨 ١
㥡≓虣 怢鄡킄 ၦ%ћ 营梍壶⑶轵남還蘳䉂꧴ ॑ 䩉 ࠤ茨 Œ⢡령谜 ῦ 臐婔 Ⱦഀꍀ䲡
ᔖ ᢋ ϴ อ 㛌 ൪ 䎉䤦倰쉜⛟앋䍣䐁堘 �䐁≄ �堘੽≄fƺ 숝鵌闄 ӄ팼䘎 ኘ 䠠恩ꁃ갪 Ǚ 䥠쯮
羈隊 ᛊ 㚊훚요쬅귈舝䐳㇙䃠 噑⚌ ꋥ 噑៉䙦^삾꼚牫永哋䩆 ࡂ堄ꬤ∰鰏揄瘡 ꔆ 䉡恠
莂 ࢑堩 롑줸 視鶁驱 ⇮ ᬆ 쯫 ଯ␢ ꁍ⍄ 㓀  ဖோ ோ≇
ဖ 쩕 ₳윢 ꢘ⪱Ć 阙 ዄ じ뢪뉢捄 ⥠ 㾥
䘄 ᤇ$≣颅።䪧 ѭႤ 穂頡셤 Җ 偡䁻 ၚ 儚䰜 ೩ 禜䂩䈄婢 उ 산 ᾱ 돀镞锨ꇌ ‫ݨ‬鱐 မ쩰 ‫ז‬
脍蓃닡 ɂ ᱫ㈀耶 ǯ 䨷 ጢ੆ཨ 颰ャ홀䉱࠼いಁ偫䋩퀩쐒葦 ɋ⫐쌸/ͥ  ࠡɔ 鉖䫩䝣 ⱀ ᆽ᡿
琂䣔>꼮腼쐺 ‫⽋ޜޢ‬怂졷⠅蘊୾ল 俺ެ튃丂⡣ꩱ ꁣ鈂-聑 Չѩ≢⅊ም Î 囉윐耴∖墑 M䐑₀
䅱 ࠰।ꦊ 䏠豼 ం 灠얊 9 챗舏 핅넗峄偗 Ġ 륰ㆩ Ԑ 襰 ੠ 䦡鄪洈⬫ 洈 ⬫ ꤠ 0 䣭ㅕ ᒏ 煠젆
℻╻Ökʠ⩀葀  㚨 ⊰ 耺蝸㓲鈔礻선샌䈪䃗䢡 ‫אַ‬汗 ⤞ 佽 ⍸ 꿈䃄赗荝뀤僊쾒 ㉄ ❉ ㉄
袺䩴 ꢄ톩᎙캂ິ焦䡪铃珫 �ꥣ⩱ ꥣ K퇙囐 ဋ 䀀ᆵ顃䢴报蠑 ࠌ˫䰧陌ၳ腥㘄秳ᄥ›⡻ᓖ
酱䈂툔켖덣幠䪲妁ꈢ즡䔇듙檎 ‫ﱊ‬ꑈૺ䑼ᅛ芌쌼㠐쁪譹⠽⨕肰✌邔⇍慊乜 ჱ ১ 捙 ile,
pereţii, planşeele, scările şi acoperişul; denumirea lucrărilor „de roşu” vine
de la culoarea roşie a zidăriei de cărămidă netencuită, iar denumirea „de
gri”de la culoarea gri a betonului, panourilor mari sau a altor prefabricate
din care se exescută pereţii.
Cele mai importante lucrări care se execută pentru realizarea
elementelor principale de construcţie sunt următoarele :
-lucrări de terasamente pentru fundaţii (săpături de pământ,
umpluturi, nivelări etc.), la care iau parte săpători, dulgheri şi mecanici de
utilaje pentru terasamente;
-lucrări de beton şi beton armat (fundaţii, schele portante, pereţi ,
planşee etc.), la care iau parte betoniştii sau zidarii, mecanicii de utilaje
de preparat şi transportat beton pe şantier şi dulgheri pentru executarea
cofrajelor;
-lucrări de zidărie (de cărămidă, de blocuri mici sau mari, de plăci
prefabricate, de zidărie mixtă etc.), la care iau parte zidarii şi mecanicii de
utilaje pentru preparat şi transportat mortare şi betoane;
-lucrări de montaj a prefabricatelor (stâlpi, grinzi, panouri de pereţi,
fâşii sau panouri de planşeu etc.), la care iau parte montatorii de
prefabricate sau zidarii care sau specializat în astfel de lucrări şi mecanicii
de macarale;
-lucrări de dulgherie (cofraje, schele portante, pereţi şi planşee de
lemn, acoperişuri etc.) la care iau parte dulgherii şi mecanicii de utilaje de
ridicat.
B.1.2.Lucrări de finisaj;

Aceste lucrări finalizează execuţia clădirilor prin tencuieli, pardoseli,

spoieli, zugrăveli, vopsitorii şi tapete.

B.1.3.Lucrări de izolaţii;

Scopul izolaţiilor este acela de a apăra contra pătrunderii prin pereţi

şi planşee a umezelii, zgomotelor, frigului şi căldurii excesive din exterior.

B.1.4.Lucrări de instalaţii;

Permit o folosire bună a clădirilor, cum sunt instalaţiile electrice, de

apă, încălzire, ventilaţie etc.

B.1.5.Lucrări de instalaţii tehnologice şi de montaj ale utilajelor de

producţie;

Aceste lucrări se execută la clădirile industriale.

C.Elementele de construcţie:

Elementele de construcţie care alcătuiesc structura unei clădiri sunt

următoarele:

C1.1.Fundaţia, este elementul de construcţie care suportă

greutatea clădirii , adică preia încărcările de la pereţii exteriori şi interiori
sau de la stâlpii clădirii şi le transmite terenului pe care este aşezată
construcţia. Acest teren se numeşte teren de fundaţie, iar suprafaţa
fundului fundaţiei se numeşte talpa fundaţiei. Fundaţiile se execută din
beton simplu sau beton armat. Forma şi dimensiunile lor depind de natura
terenului şi de greutatea pe care trebuie să o suporte.

C.1.2.Pereţii. Se numesc pereţi elementele de construcţie aşezate

vertical, care sunt destinate să separe încăperile unei clădiri unele de
altele şi de exterior, să susţină planşeele dintre niveluri, terasa sau
acoperişul şi să transmită la fundaţie greutatea lor proprie şi a celorlalte
elemente pe care le susţin etc.
 Din punct de vedere a poziţiei pe care o ocupă într-o clădirea, se
deosebesc pereţi interiori şi pereţi exteriori:
-pereţii exteriori au rolul de a închide clădirea pe conturul ei şi de ai
apăra interiorul de intemperii;
-pereţii interiori au rolul de a despărţi încăperile între ele.
Din punct de vedere al destinaţiei, se deosebesc pereţi de rezistenţă
(portanţi) şi pereţi despărţitori (neportanţi). Atât pereţii interiori cât şi cei
exteriori pot fi de două categorii:
-pereţi portanţi (de rezistenţă, de susţinere, purtători) ,care preiau
încărcările date de alte elemente de construcţie, cum sunt greutatea
pereţilor de la etajele superioare, greutata şi încărcarea planşeelor şi a
acoperişului;
-pereţii neportanţi, care nu primesc încărcări ci sunt susţinuţi de alte
elemente de construcţie.
Când pereţii interiori sau exteriori neportanţi sunt executaţi din
zidărie sau alte materiale între stâlpii scheletului de beton armat, ei se
numesc pereţi de umplutură.
Pereţii exteriori care se montează din panouri mari, rezemate pe
planşee se numesc pereţi purtaţi respectiv pereţi cortină.
Pereţii interiori neportanţi se mai numesc şi pereţi desărţitori,
deoarece servesc numai la desparţirea încăperilor şi se pot sprijini pe
grinzile scheletului clădirii, pe nervurile planşeelor sau direct pe placa
acestora.
Pereţii portanţi se execută din zidărie de cărămidă sau din blocuri
mici de beton, din zidarie mixtă de cărămidă şi beton, din beton turnat în
cofraje sau din panouri mari prefabricate.
Pereţii despărtitori se execută din materiale uşoare: zidărie de
cărămidă plină sau găurită cu grosimea de ¼ sau ½ cărămidă, blocuri
mici de beton uşor, plăci de ipsos sau panouri prefabricate din materiale
etc.
În pereţii exteriori şi interiori – portanţi şi neportanti despărţitori - se
prevăd golurile necesare pentru tâmplarie (uşi şi ferestre). Pentru
susţinerea zidăriei de deasupra golurilor, se montează grinzişoare de
lemn, oţel sau beton armat numite buiandrugi sau se execută arce din
zidărie de cărămidă.
Pentru fixarea tâmplăriei în golurile prevăzute în zidăria pereţilor, se
montează ghermele şi prasnuri de lemn.
În scopul îndepărtării fumului şi a gazelor provenite din arderea
diferiţilor combustibili în sobele de încălzit, precum şi pentru asigurarea
aerisirii (ventilării) încăperilor, se exectă coşuri de fum şi coşuri de
ventilaţie, fie în grosimea pereţilor, dacă aceştia sunt executaţi din zidărie
groasă, fie alături de pereţi, în cazul în care aceştia (pereţii despărţitori)
nu au grosime suficientă.
 C.1.3. Scheletul de rezistenţă (portant, de susţinere). Sistemul
de rezistenţă care susţine greutatea unei construcţii împreună cu toate
încărcările ce se aplică pe ea şi prin intermediul căruia acestea se
transmit la fundaţie, se numeşte schelet de rezistenţă. Acesta este
alcătuit din stâlpi legaţi între ei cu grinzi care susţin planşeele şi poate fi
executat din beton armat, oţel sau lemn.
Scheletul din beton armat –stâlpi şi grinzi formând cadre –poate fi
turnat în cofraje (monolit) sau poate fi montat din elemente prefabricate.
Între cadre se execută pereţi de umplutură sau pereţi despărţitori.
Scheletul metalic constă tot din stâlpi şi grinzi formând cadre, care
sunt executate din piese de oţel având diverse profile legate între ele cu
nituri, buloane sau prin sudură.
Scheletul din lemn este format din stâlpi (popi), o grindă orizontală-
cosoroabă, care leagă stâlpii de lemn la partea lor superioară şi care
susţine planşeul de lemn sau acoperişul. Cadrele formate din stâlpi, talpă
şi cosoroabă se întăresc spre a nu se deforma, cu piese înclinate numite
contrafişe sau contravântuiri. Piesele scheletului de lemn se imbină la
locurile unde se întâlnesc prin îmbinări esecutate în diferite moduri şi se
fixează cu buloane, cuie sau scoabe.
În general, pentru scheletul de rezistenţă se foloseşte lemn de brad
sau de stejar, cioplit sau ecarisat.
Clădirile cu schelet din lemn se esecută din ce în ce mai rar,
deoarece execuţia lor nu este economică şi cu acest schelet nu se pot
realiza clădiri cu mai multe niveluri. Astfel de clădiri cu schelet din lemn se
folosesc pentru construirea barăcilor necesare pentru şantierele de
construcţii (birouri, magazii, dormitoare etc.).
C.1.4.Planşee sunt elemente de construcţie care se execută
deasupra fiecărui nivel al clădirii, având rolul de a susţine pardoseala şi
încărcările utile din diferite încăperi (oameni, mobile, maşini etc.).
Planşeele se reazemă pe pereţii portanţi sau pe grinzile scheletului de
rezuistenţă. Ele se pot reliza din beton armat monolit sau prefabricat,
grinzi metalice sau din lemn şi uneori din bolţi de cărămidă.
Planşeele din beton armat pot fi alcătuite fie numai dintr-o placă
plană, fie dintr-o placă cu grinzi, nervuri sau grinzi şi nervuri (grinzi cu
dimensiuni reduse). Ele pot fi marcate în două moduri: din beton armat
turnat pe loc în cofraje (monolit), odată cu turnarea scheletului de beton
armat şi din fâşii sau panouri mari prefabricate din beton armat sau
precomprimat, montate pe elemente portante.
Planşeele metalice se execută din grinzi din oţel profilat, aşezate
distanţat şi rezemate pe elementele de susţinere (zidurile sau grinzile
scheletului). În spaţiul dintre grinzile metalice, ca elemente de susţinere
se pot folosi: plăci de beton armat turnate în cofraje, plăci prefabricate din
beton armat, corpuri de umplutură ceramice sau de beton, bolţişoare
executate din zidărie de cărămidă sau de beton etc.
Planşeele de lemn sunt alcătuite din grinzi de lemn ale căror
capete reazemă pe elemente portante (ziduri de cărămidă sau de blocuri
mici). Peste grinzi se montează pardoseala din duşumele simple, din
parchet bătut pe duşumea oarbă etc. Între grinzi se execută o umplutură
de moloz sau nisip uscat pe o astereală de scândură pe şipci bătute în
cuie pe laturile grinzilor. Sub grinzi se execută tavanul de tencuială pe
şipci şi trestie sau plasă de rabiţ, din scânduri geluite şi profilate etc.
Planşeele de lemn se execută dn
ce în ce mai rar şi numai la case
de locuit, construcţii
agrozootehnice şi altele de mică
importanţă.

C.1.5 Scările sunt

elemente de construcţie pe care
se circulă între nivelurile clădirilor
(scări interioare) şi între nivelul Fig.2.Elementele componente ale unei scări:
terenului şi parterul clădirilor 1-treaptă; 2-contratreaptă; 3-podest; 4-balustradă;
(scări exterioare). 5-mână curentă.
Scările sunt alcătuite din
trepte, contratrepte şi podeste , având balustradă cu mână curentă.
Scările interioare se execută din
beton armat monolit, din
prefabricate din beton armat şi
uneori din lemn sau metal; cele
exterioare se execută din
beton simplu, zidărie de
cărămidă, beton armat monolit
sau prefabricate din beton armat.

C.1.6.Acoperişurile sunt
elemente de construcţii aşezate
peste planşeul ultimului etaj,
Fig.3.Elementele şarpantei:
având ca scop să apere clădirea 1-coardă; 2-pop; 3-arbaletier; 4-contrafişă;
de acţiunea intemperiilor (ploaie, 5-coamă; 6-pană; 7-căprior.
zăpadă, vânt etc.) şi să constituie spaţiul pentru pod .
Acoperişul este alcătuit din şarpantă care constituie un schelet
portant şi din învelitoare.
Şarpanta acopeişului poate fi executată din piese de lemn, piese de oţel
sau din prefabricate de beton armat. Ea este formată în general din ferme.
În figura de mai sus estre arătată o şarpantă din lemn pe ferme precum şi
denumirile pieselor componente. Între ferme se aşază pane, peste care
se montează căpriorii. La acoperişurile din lemn, pe căpriori, se bat în
cuie scânduri formând astereala, peste care se aşază învelitoarea.
Învelitoarea se execută din materiale rezistente la acţiunea
intemperiilor (carton asfaltat, plăci de azbociment, ţigle, olane, tablă etc).
Cea mai simplă învelitoare este cea din carton asfaltat prins în cuie
pe astereală din scândură. Uneori , peste primul strat de carton se lipeşte
cu bitum cald un al doilea strat; spre a nu fi luat de vânt, cartonul asfaltat
se fixează cu şipci.
La acoperişurile clădirilor industriale, învelitoarea de carton asfaltat
se aplică direct pe plăcile de beton armat aşezate între ferme pe pane.
Învelitoarea cea mai uşoară, dar care este suficient de rezistentă ,
este aceea din plăci de azbociment plane sau ondulate aşezate pe şipci.
Cele mai rezistente învelitori pentru casele de locuit sunt cele din
ţigle sau olane. Învelitoarea din ţiglă se poate executa fără astereală,
ţiglele aşezându-se direct pe şipci bătute pe căpriori.
La unele construcţii agricole, învelitorile se execută şi din şiţă,
şindrilă, paie etc.
Porţiunea de acoperiş care iese în afara faţadei se numeşte
streaşină şi are rolul de a apăra faţada clădirii de scurgerea apei de ploaie
de pe învelitoare. Apa se adună în jgheaburi din tablă montate la margina
streaşinilor, apoi se scurge prin burlanele din tablă până la trotuar de
unde este preluată de rigole sau de reţeaua de canalizare .
Pentru ieşirea din pod pe acoperiş, în scopul luminării podului , se
lasă goluri, în care se montează tabachere alcătuite din rame cu capac
prevăzute cu gheam. La acoperişurile cu ţiglă se execută lucarne din lemn
prevăzute cu ferestre.

C.1.7.Terasele înlocuiesc acoperişul tip şarpantă în cazul în care

clădirea nu are nevoie de pod. În acest caz planşeul peste ultimul etaj
este amenajat ca terasă protejată cu izolaţii hidrofuge, termice şi fonice,
precum şi cu pardoseală din plăci de mozaic. În majoritatea cazurilor,
blocurile de locuinţe şi clădirile social-culturale, administrative şi pentru
sport, cât şi cele industriale sunt prevăzute cu terase în loc de acoperiş.

D.Lucrări de finuisaj:
Cele mai importante lucrări care finalizează clădirile executate „de
roşu” sau „de gri”, alcătuite din elementele principale arătate mai sus sunt
următoarele:

D.1.Lucrările de tâmplărie;
 Prin lucrări de tâmplărie se înţeleg uşile şi ferestrele, care pot avea
dimensiuni şi forme diferite; ele executându-se pe toc.
Ferestrele sunt prevăzute cu cercevele de lemn sau metal la care se
montează geamurile şi sunt în general duble, adică cu două rânduri de
cercevele; ele se pot prevedea afară cu obloane sau rulouri. Uşile pot fi
simple sau duble şi de asemenea pot fi executate din lemn sau metal.

D.2. Lucrări de tencuieli şi placaje;

Sunt lucrări care se execută la interiorul şi exteriorul clădirilor la care

pereţii se îmbracă cu tencuieli sau placaje iar tavanele cu tencuieli;
uneori, pereţii se execută din cărămidă aparentă, eliminându-se tencuiala
sau placarea .
Pereţii ai căror feţe trebuie să fie rezistenţi la uzură se îmbracă cu
placaje de marmură, piatră, mozaic, gresie, faianţă etc. În băi, bucătării,
W.C.-uri etc. unde pereţii trbuie să se spele uşor, se execută placaje de
faianţă, sticlă, material plastic, ori vopsitorii în ulei.
La pereţii interiori se pot executa şi îmbrăcăminţi de lemn decorative
denumite lambriuri.
La exterior, partea inferioară a faţadelor (soclu) se îmbracă cu
tencuieli rezistente (din mortar de ciment şi praf de piatră sau mosaic etc.)
ori cu placaje (piatră, marmură etc).
Faţadele clădirilor se tencuiesc sau se plachează cu cărămidă, plăci
de piatră etc. În jurul ferestrelor se execută uneori profiluri ornamentale,
numite ancadramente; la partea de jos, ferestrele au spre exterior un
solbanc. Sub streaşină se pot executa profiluri ieşite de la linia faţadei,
alcătuind împreună cornişa.

D.3. Pardoselile;

Sunt lucrări executate pe planşee şi au menirea de a permite

circulaţia persoanelor. Ele se execută din diferite materiale, potrivit cu
destinaţia încăperilor şi cu modul de circulaţie.
Pardoselile rigide se execută din beton, mosaic sau plăci diverse de
mozaic, gresie ori marmură.
Pardoselile din lemn sunt alcătuite din duşumele, parchete sau
calupuri din lemn tare .
Pardoselile speciale se execută din linoleum, xilolit, covoare din
materiale plastice etc.

D.4. Vopsitorii, zugrăveli şi tapete;

 Tâmplăria şi uneori pereţii tencuiţi se vopsesc în culori de ulei
sau de materiale sintetice. De obicei, pereţii tencuiţi se spoiesc cu lapte
de var sau se zugrăvesc cu vopsele de apă, humă şi clei, iar uneori pe ei
se lipesc tapete de hârtie.
D.5. Sobele;

Se execută din cărămidă sau plăci de teracotă şi se folosesc la

încălzirea camerelor.
E. Lucrări de izolaţii;
Sunt de trei categorii:
E.1.Izolaţiile hidrofuge care au scopul de a apăra clădirea
împotriva acţiunii distrugătoare a umezelii;
E.2.Izolaţiile termice protejează clădirea împotriva pătrunderii
frigului sau a căldurii excesive din exterior prin pereţi sau prin planşeul
peste ultimul etaj.
E.3.Izolaţii fonice au rolul de a împiedica pătrunderea
zgomotului dintr-o încăpere în alta sau de la exterior spre interior.

F.Lucrări de instalaţii interioare;

O clădire ca să fie funcţionabilă necesită şi diferite lucrări de de

instalaţii, care să permită o bună folosire a clădirii precum şi obţinerea
unui confort cât mai mare.
F.1.Instalaţiile sanitare au ca scop alimentarea cu apă a
clădirii (aducerea apei la lavoare, băi etc.) şi canalizare (scurgerea apelor
întrebuinţate).
F.2.Instalaţiile electrice sunt destinate iluminatului clădirilor ,
funcţionării motoarelor, maşinilor etc. În această grupă se mai cuprind
instalaţiile de sonerie, telefon, radio, televizor, perecum şi posturile de
transformare.
F.3.Instalaţiile de încălzire centrală servesc la încălzirea
clădirilor prin radiatoare. Acestea funcţionează fie cu apă caldă, abur, sau
aer cald, fie cu energie electrică.
F.4.Instalaţiile de gaze se folosesc la aducerea gazului
pentru încălzirea sobelor, alimentarea instalaţiilor de încălzire centrală etc.
F.5.Ascensoarele servesc la circulaţia între etaje pentru
personae sau materiale (pentru greutăţi).
F.6.Crematoriile sau arzătoarele de gunoi sunt folosite la
arderea gunoaielor menajere de la apartamente.

G. Sistemele de construcţii ale clădirilor:

 La executarea clădirilor de locuit, social-culturale, administrative şi

Fig.4.Împărţirea unei clădiri în plan

orizontal

industriale se aplică diverse sisteme de construcţie şi anume sistemele de

construcţii portante (de susţinere, de rezistenţă).
Având posibilitatea de a se alerge sistemul de construcţie, se
permite şi găsirea unor soluţii de organizare a lucrărilor şi a unor metode
de muncă prin care să se asigure durata cea mai scurtă de execuţie a
lucrărilor şi calitatea cea mai bună.

G.1. Sistemul de construcţie ,,pe ziduri portante”;

Caracteristica acestui sistem constă în orientarea zidurilor

portante, ceea ce duce la următoarele variante ale sistemului:
-ziduri portante longitudinale a, b, c (Fig.4) la care zidurile
exterioare longitudinale şi zidurile mediane longitudinale fiind portante ,
fâşiile de planşeu sau planşeele întregi se aşează pe direcţie
perpendiculară pe aceste ziduri , pe care se reazemă;
-ziduri portante transversale 1-6 (Fig.4) în care caz zidurile
exterioare longitudinale sunt neportante şi au numai rolul de a izola
clădirea termic şi fonic de mediul exterior, iar zidurile mediane
longitudinale, de asemenea, au numai rolul de pereţi despărţitori; fâşiile
de planşeu sau planşeele
întregi se aşează pe direcţia
perpendiculară pe zidurile
transversale, pe care se
reazemă;
-zidurile portante pe
ambele direcţii, la care
încăperile se formează între
zidurile portante longitudinale şi
cele transversale; fâşiile de
planşeu pot fi aşezate pe
oricare din cele două direcţii, iar
planşeele întregi pot fi
rezemate pe toate laturile,
deoarece pe ambele direcţii
zidurile sunt portante;
-ziduri transversale şi
ziduri mediane longitudinale
portante, în care caz zidurile
longitudinale exterioare sunt Fig.5.Clădire cu schelet de beton armat sau
metalic:
portante şi au numai rolul de a 1-fundaţii; 2-sţâlpi interiori, 3-stâlpi exteriori; 4-
izola clădirea termic şi fonic de grinzi,
mediul exterior;
5-grinzi fâşiile
principale; de de
6-grinzi planşeu se
planşeu, 7-
aşează pe direcţia longitudinală, pereţi rezemând pe zidurile
exteriori de umplutură; portante
8-pereţi despărţitori
transversale, iar planşeele întregi pot fi aşezate
aşezaţi pe trei ziduri portante.
pe planşeu.
La clădirile cu înălţimea până la 5 niveleuri, zidurile portante pot fi
executate din zidărie de cărămidă, din blocuri mici ceramice sau din
beton.
 La clădirile cu mai mult de 5 nivele, pereţii portanţi se execută din
beton turnat în cofraje de inventar alunecătoare (glisante) ori din panouri
prefabricate.

G.2. Sistemul de construcţie ,,pe schelet de beton armat”;

Structura portantă a clădirii în acest sistem se compune din stâlpi,

grinzi şi planşee. Sistemul se numeşte ,,pe cadre de beton armat”. El se
aplică la clădirile care au mai mult de 5 niveluri.
Stâlpii, grinzile şi planşeele pot fi executate fie monolit, adică
executate pe loc în cofraje de inventar, fie din elemente prefabricate, care
se montează şi se îmbină la şantier .
Elementele prefabricate pot fi: stâlpi, grinzi sau cadre întregi şi fâşii
sau panouri de planşeu.
Între cadre, pereţii se execută din zidărie de cărămidă, blocuri
ceramice, beton uşor, precum şi din panouri mari. Pereţii despărţitori se
pot executa din plăci de ipsos, beton uşor, plăci fibrolemnoase etc.
Aceeaşi structură se poate executa „pe schelet metalic”, în care caz
cadrele (stâlpii şi grinzile), uneori şi planşeele, sunt alcătuite din elemente
metalice.

G.3.Sistemul de construcţie ,,din

panouri mari”;

Este unul din cele mai folosite

sisteme de execuţie a clădirilor de locuit.
Panourile mari se prefabrică pe cale
industrială, iar transportul, ridicarea şi
montarea lor se execută mecanizat.
Deoarece panourile mari de pereţi
au dimensiunile unei camere, alcătuirea
încăperilor se face uşor prin îmbinarea
panourilor de pereţi exteriori cu cele de
pereţi interiori. Fig.6.Clădire executată
Pereţii portanţi din panouri mari se din panouri mari din beton
montează în două variante:
-pereţii portanţi pe ambele direcţii,
când toţi pereţii interiori şi exteriori fiind portanţi, fâşiile de planşeu pot fi
aşezate pe orice direcţie, rezemând pe oricare perete, iar panourile mari
de planşeu pot rezema pe 4 pereţi;
-pereţi transversali şi pereţi mediani-portanţi, în care caz pereţii
exteriori sunt neportanţi; fâşiile de planşeu reazemă pe pereţii
transversali, iar panourile mari de planşeu pot rezema pe pereţii
transversali şi pe peretele median.

G.4. Sistemul de construcţie ,,din elemente spaţiale prefabricate”;

Elementul spaţial poate fi o cameră, o cameră cu anexe, două

camere, un grup sanitar (baie, W.C.) etc. Acest sistem prezintă avantajul
de a scurta cel mai mult durata lucrărilor pe şantier, deoarece elementele
spaţiale se prefabrică în fabrici prin module industriale şi sunt aduse şi
montate pe şantier, gata finisate. În modul acesta , se realizează un grad
de mecanizare înalt şi în acelaşi timp se reduce consumul de materiale şi
preţul de cost al clădirilor. Acest sistem de construcţie a început să se
aplice din ce în ce mai mult.

G.5.Sistemul de construcţie ,,cu etaje ridicate”;

Potrivit acestui sistem, întâi se montează stâlpii prefabricaţi din

beton armat sau metal, iar apoi la parter se execută din beton armat toate
planşeele clădirii suprapuse în pachete (între ele se aşează hârtie, nisip
etc. care împiedică lipirea planşeelor unul de altu). Pe planşeul superior
se execută terasa sau acoperişul, după care, cu ajutorul unor vinciuri
(prese) hidraulice montate pe capul stâlpilor, planşeul este ridicat la
nivelul necesar. Planşeele au găuri cu gulere metalice care permit atât
lunecarea lor de-a lungul stâlpilor cât şi fixarea lor de stâlpi. Pe planşeul
următor se montează pereţii din panouri, pardoselile, tâmplăria şi se
execută finisajele, după care planşeul cu etajul finisat se ridică la nivelul
necesar. În acelaşi mod se procedează cu toate planşeele, respectiv cu
toate etajele, montându-se şi toate instalaţiile necesare.
Avantajele principale oferite de folosirea acestui sistem, sunt
următoarele: se lucrează numai la nivelul solului, se elimină cofrajele,
eşafodajele şi schelele, precum şi utilajele grele de ridicat care ocupă
spaţii mari, iar durata execuţiei se reduce simţitor.
 A. Reprezenrarea elementelor unei construcţii în desenul tehnic:

A.1.Linii;

Grosimea de baza (b) se alege în funcţie de mărimea şi natura

desenului între 0,2 şi 2 mm.
Clasa de precizie se simbolizează printr-o cifră şi anume:
-linia groasă (b) prin cifra 1;
-linia mijlocie (circa b/2) prin cifra 2;
-linia subţire (circa b/4) prin cifra 3.
Tabel 1
Tipul liniei Destinaţia
Contururi de secţiune sau tabele;
Groasă (C1) chenare pentru desene;

Muchii văzute în vedere şi secţiuni;

Mijlocie (C2) Curbe de nivel principal;
Construcţii geometrice.
Linii de cote, linii ajutătoare de cotă,
haşuri, axe de goluri la uşi şi
ferestre, linii de ruptură şi
întrerupere ;
Linii de referinţă sau de indicaţie
pentru cote, notări sau observaţii
Continuă Subţire (C3) făcute pe desen;
Curbe de nivel curente;
Contururi de secţiuni rabătute.
Întreruptă(I) Mijlocie (I2) Muchii nevăzute ascunse după alte
elemente;

Mijlocie (P2) Orice fel de axe, cu excepţia axelor

indicate la C3 şi P3.
Axe geometrice ale pieselor
componente;
Trasee de secţionare;
Linie-punct Subţire (P3) Linii de întrerupere;
(P) Părţi situate în faţa planului de
secţionare .

A.2.Cotarea:

A.2.1. Reguli generale;

Prin cotarea unui desen de construcţii se înţelege înscrierea în acel

desen a dimensiunilor parţiale şi totale, necesare pentru determinarea
precisă şi clară a tuturor elementelor construcţiei. Cotarea trebuie făcută
în aşa fel încât să nu fie nevoie de calcule suplimentare pentru
determinarea dimensiunilor elementelor przentate. Măsurarea directă pe
un desen nu poate servi drept bază pentru determinarea dimensiunilor
necotate ale elementelor ce urmează a fi executate.

A.2.2.Elementele cotării sunt;

-cota, care indică valoarea numerică a dimensiunii considerate,

în unele cazuri poate fi exprimată şi printr-o literă;
-linia de cotă, care indică lungimile sau unghiurile la care se
referă cota;
 liniile ajutătoare, care delimitează porţiunile cotate şi se
folosesc în cazurile când linia de cotă nu taie conturul elementului;
 liniile de indicaţie sau de referinţă (linii frânte), care se folosesc
când spaţiul dintre extremităţile liniei de cotă nu este suficient pentru
înscrierea cotei (vezi Fig.7). Liniile de referinţă se folosesc pentru diferite
alte notări;

Fig.7.

 cota de nivel, care indică valoarea diferenţei de nivel dintre o

faţă a elementelor şi un reper ales;
 simbolul pentru înscrierea cotei de nivel.

Liniile ajutătoare pot să înceapă direct de la reprezentarea

elementului sau de la o distantă apropiată de aceasta. În general ele
sunt perpendiculare pe pe linia de cotă şi le depăşeşte cu aproximativ 2
mm. În mod excepţional, liniile ajutătoare pot să se întretaie cu liniile de
cotă la 45o sau 60o, dacă cotarea devine astfel mai clară. La
reprezentările conturate cu linii groase, liniile ajutătoare se duc la
exteriorul conturului (vezi Fig.7).
Fiecare cotă are o linie de cotă corespunzătoare. Liniile de contur,
axele, liniile ajutătoare şi prelungirile lor, nu pot fi utilizate ca şi linii de
cotă.

Fig.8.

Liniile de cotă se trasează paralel cu dimensiunile la care se

referă.
Pentru cotarea arcelor de cerc , sau a elementelor cu alte curburi ,
linia de cotă se duce echidistanţată de curba elementului sau prin
translatarea curbei şi se delimitează cu linii ajutătoare care să fie
normale la curbă sau paralele între ele.
Deasupra cotelor, măsurând lungimi curbilinii, se pune semnul
de arc( )(Fig.8).
Pentru cotarea unui unghi, linia de cotă se duce circulară, cu
centrul în vârful unghiului şi se delimitează cu laturile unghiului sau cu
prelungirea acestora prin linii ajutătoare.
Delimitările liniilor de cotă se indică prin puncte, linioare scurte la
45 faţă de linia cotei, sau săgeţi.
o

Pentru accentuări ale indicaţiilor, liniile de referinţă pot fi terminate

cu puncte când se opresc pe o suprafaţă şi cu săgeţi, când se opresc pe
o linie (Fig.9 şi 10).
Pe acelaşi desen
se va folosi un
singur mod de
delimitare a liniilor Fig.9.
de cotă. In cazul
liniilor de cotă terminate cu săgeţi, pentru cotarea intervalelor mici,
săgeţile extreme pot fi plasate la exterior şi intrmediar înlocuite cu
puncte.
Dacă este necesară cotarea
reprezentărilor perspective, liniile
ajutătoare se vor trasa urmând
direcţiile liniilor din reprezentarea perspectivă (Fig.11).
Fig.10.
Fig.11
Grosimea stratelor, foliilor,
plăcilor se poate indica fără linii de
cotă, pe linii de referinţă, cota fiind
precedată de indicaţia d=…………,
sau de indicarea stratului (Fig.9.).

Fig.11.
Cotele dimensiunilor
prezentate la scară se
subliniază, cu excepţia
elementelor de construcţie figurate întrerupt.
Cotele care nu
se pot indica şi trebuie
verificate la faţa
locului, vor fi
precedate de semnul Fig.12
(~) (vezi Fig.12).
Pe desenele
de ansamblu, dacă
specificul desenului nu are alte reglementări, cotele mai mari
sau egale cu 1,00 m se indică în metri, cu două zecimale (chiar
dacă acestea sunt zero), iar cele mai mici de 1,00 m se indică
în centimetri. Dacă trbuie indicaţi milimetrii, aceştia se înscriu
sub formă de exponenţi (2,355, respectiv 245). Pe desenele de
detaliu, cotele se indică după specificul desenului (Fig.13).
Pe desenele de ansamblu, cotele vor fi cele ale dimensiunilor de
coordonare, iar pe desenele de detaliu elementele se vor cota cu
dimensiunile lor de bază. Exemplu: grosimea pereţilor de cărămidă din
desenele de ansamblu se vor cota cu 75, 125, 25, 375 cm etc.; iar în
desenele de detaliu, cotele vor fi 6 3, 115, 24, 365 cm sau 63, 115, 240,
365 mm.
Înainte de cotele diametrelor se trece semnul convenţional Ø.
Această notare nu este obligatorie pe reprezentările cu contururi
circulare. În cazul cercurilor concentrice se vor evita prea multe cote
Fig.13.
trecând prin acelaşi centru şi se va folosi cotarea la exterior sau cu
semnul convenţional Ø pe linia de referinţă (vezi Fig.14).
Cotarea razelor arcelor de cerc se face de semnul convenţional,
litera R dacă nu este dat în desen centrul arcului de cerc.

Fig.14.

Centrele arcelor de cerc se vor indica printr-un cerculeţ sau printr-o

cruciuliţă, în caz că nu sunt determinate de intersecţia a două axe. Dacă
centrul nu poate fi
reprezentat în
cadrul desenului ,
dar indicarea lui
este totuşi
necesară, linia de

Fig.15.
cotă a razei se va trasa în direcţia centrului şi se va proceda ca în
Fig.15.

Dacă în reprezentare, linia de cotă a razelor, diametrelor sau

unghiurilor este mai mică de 6mm, săgeţile se indică dinspre exterior,
sau se utilizează o linie de referinţă (vezi Fig. 16).

Fig.16

Cotele se scriu imediat deasupra liniei de cotă, fără să fie lipite de

aceasta şi pe cât posibil la mijlocul intervalului. Se recomandă înălţimea
nominală de 2,5 sau 3,5 mm.
La reprezentările făcute la aceeaşi scară, pe aceeaşi planşă,
scrierea cotelor se face cu aceleaşi dimensiuni nominale.
Scrierea cotelor faţă de înclinarea liniei de cotă se face astfel încât
să poată fi citită din faţă şi din dreapta, desenul având poziţia normală
(cu indicatorul în
Fig:17
dreapta jos). Se va
evita trasarea liniilor
de cotă cu
înclinarea cuprinsă
în zona de 30o
haşurată ( Fig.17).
Valoarea
unghiurilor se va scrie după aceeaşi regulă pe linia de
cotă circulară, înclinarea liniei de cotă fiind asemuită cu direcţia coardei
unghiului respectiv (vezi Fig.17).
Dacă distanţa dintre extremităţile liniei de cotă este prea mică
pentru scrierea cotei, aceasta se poate scrie, alternat peste şi sub linia
de cotă, pe prelungirea acesteia, în dreptul unei linii de indicaţie, sau
imediat pe prelungirea liniei de cotă, respectiv în intervalul cotei
vecine. Vezi Fig.18 precum şi desenul planului din Fig.14 .
Pe cât posibil, cotele înscrise nu trebuie să fie
intersectate de linii din desen care ar indica citirea lor sau ar
putea produce confuzii.
Haşurile unui câmp se întrerup pentru scrierea cotelor Fig.18.
(Fig.18).
Pe desenele unui element simetric, reprezentat integral, cotele pot
fi induicate până la axa sa de simetrie într-o singură parte; cotele
generale se indică obligatoriu complete .
Dacă elementul simetric este
reprezentat numai până la axa sa de
simetrie, cotele se vor indica şi raporta până
la această axă (Fig.19).
În cazul elementelor circulare, linia de
cotă întreruptă depăşeşte cu 5……10 mm
axa de simetrie şi se cotează cu valoarea
diamerului precedat de semnul convenţional
Ø.
În toate cazurile, este obligatorie Fig.19.
marcarea axei de simetrie cu semnul:

Pantele se
vor indica printr-o
săgeată paralelă cu
panta şi având sensul
de urcare pentru scări,
rampe de circulaţie etc.
şi de coborâre pentru
pantele de scurgere
(acoperiş, terasament,
canalizare ect.).
Valoarea pantei se scrie Fig.20.
sub formă de raport sau
de procent făcut între proiecţia pe verticală şi cea pe orizontală a pantei,
iar valoarea se înscrie deasupra săgeţii (Fig. 20).
Exemplu de calcul al pantei :

În planuri, săgeţile care indică direcţia pantelor la rampe şi scări,

vor avea lungimile elementului respectiv.
Distanţa între două linii succesive, ca şi distanţa între linia de cotă
şi elementul cotat, va fi de minimum 7 mm. În caz că nu se poate
respecta această distanţă, se admite întreruperea liniei de cotă care,
după necesităţi, poate fi trasată la o distanţă mai mare faţă de elementul
cotat.
Cotele aşezate pe linii de cotă paralele, intersectate de o axă de
simetrie se scriu alternativ, de o parte şi de alta a axei, sau se întrerupe
axa în dreptul cotelor (Fig.19).
Ordinea de trasare a liniilor de cote se va face începând cu cele
pentru cotele parţiale -în imediata apropiere a conturului elementelor - şi
terminând cu cele pentru cotele generale.
Se vor evita pe cât posibil:
 intersectarea liniilor de cotă între ele sau cu liniile ajutătoare
ale altora;
 pătrunderea liniilor de cote exterioare în interioru
reprezentării obiectului;
 trecerea liniilor de cotă prin goluri;
 intersectarea liniilor de indicaţie sau de referinţă;
 trasarea liniilor de indicaţie sau de referinţă paralele cu liniile
de contur, cu axele de simetrie, cu liniile de cotă şi cu haşurile din zonele
învecinate sau traversate;
 repetarea cotelor pe un acelaşi element, sau pe mai multe
reprezentări ale acestuia din acelaşi desen.
Regulile stabilite pentru cotare prin cifre se aplică şi simbolurilor
literale utilizate în desenele necotate cifric.

A.2.3.Indicţii de detaliu;

Axele de trasare ale construcţiei se marchează cu cifre arabe şi

litere majuscule înscrise în pătrate cu latura de 6…..9 mm, după scara
desenului.
Se recomandă să se marchze cu cifre, axele transversale sau
radiale ale construcţiei şi cu litere axele longitudinale sau circulare
(Fig.21).
Dacă în
afara
axelor de
trasare

Fig.21

Fig.22
este
necesar
a se
indica
încă un sistem de axe intermediare sau dacă axele se referă la două
corpuri distincte alăturate, se recomandă marcarea celor două notaţii sub
formă de fracţie sau prin indicativ literal şi cifric (Fig.22).
 Cotele de nivel se indică în metri, cu două zecimale (chiar dacă
acestea sunt zero ).
Cotele de reper se indică prin ± 0,00; cotele de deasupra cotei
reper sunt precedate de semnul plus (+) iar cotele de sub acest nivel
sunt precedate de semnul minus (-).
Drept nivel de reper se ia, în general, nivelul pardoselii finite de la
parterul corpului principal al clădirii numită cota zero, notată cu semnul
± 0,00.
În cazuri speciale, sau pentru alt gen de construcţii, se poate lua ca
reper şi alt nivel caracteristic.
Pentru înscrierea cotelor de nivel se utilizează, atât în secţiuni şi
faţade cât şi în planuri, simboluri triunghiulare (triunghi echilateral cu
înălţimea egală cu a cifrelor de cotă ). Simbolurile se utilizează astfel:
 pentru cote în raport cu nivelul reper, simbolul jumăte
înnegrit;
 pentru cote în raport cu alt nivel decât cel de reper stabilit,
simbolul neînnegrit, menţionându-se care este acel nivel;
 în planuri, simbolul se completează cu un dreptunghi, în care
se înscrie cota.
Simbolurile pot fi reprezentate şi numai prin jumătate triunghi
echilateral folosind pe acelaşi plan o notaţie unitară (Fig. 23).

Pentru

Fig.23

claritatea înscrierii cotei de nivel, se poate distanţa după necesitate,

braţul orizontal pe care se scrie cota, sau se înscrie pe o linie de
referinţă, cu indicarea simbolului triunghiular. În funcţie de claritatea
desenului, braţul poate fi orientat la stânga sau la dreapta, iar vârful
săgeţii în jos sau în sus.
Poziţiile golurilor din pereţii exteriori se vor indica prin cotarea
succesiunii din plinuri şi goluri. Facultativ, se poate cota şi distanţele de
la axele lor la un reper determinat .
 Poziţiile golurilor din pereţii interiori se vor indica prin cota de la
marginea golului la reperul cel mai apropiat (zid, stâlp etc. Fig.13).
Fig.24

Dimensiunile stâlpilor vor fi cotate ca în Fig 24, poziţia lor se va

Fig.26
Fi. 25

Fig.26
Fig.25
indica, după necesităţile impuse de construcţie, fie prin distanţa dintre
axele lor, fie prin distanţa dintere feţele lor.
La repetarea în şir a unor elemente identice sau echidistante,
aşezate pe aceeaşi linie, se poate înlocui şirul de cote parţiale cu o cotă
totală între axele sau feţele elementelor marginale, scrisă sub forma unui
produs între numărul distanţelor egale şi dimensiunea care se repetă. La
capătul şirului se cotează unul sau două elemente, precum şi
dimensiunea care se repetă( Fig. 25 şi 26).
Pentru poziţionarea unor elemente de construcţii amplsate diferit
între ele, se pot utiliza şi Fig.27
cote cumulate faţă de
un reper comun. În
acest caz, linia comună
de cotă va fi terminată
cu un punct pe linia de
referinţă şi cu săgeţi pe
liniile de indicare a cotelor (Fig. 27).

Secţiunile elementelor
mici (traverse, grinzi de lemn,
coşuri, şanţuri pentu conducte
etc.), pot fi cotate şi prin Fig.28.
înscrierea pe o linie de
referinţă a cotelor celor două laturi înmulţite
între ele. Prima cotă va fi latură de bază a
 elementului, după poziţia sa în construcţie sau din poziţia normală a
desenului (Fig.28).
Înălţimea de la care începe golul unui coş de fum sau canal de
ventilaţie faţă de nivelul pardoselii, se înscrie sub cota secţiunii lui şi
precedată de notaţia h =……
Literele sau cifrele romane din dreptul acestor goluri indică nivelul
Fig.29.
pe care îl deservesc:
subsol, parter, etaj I etc. Dacă este necesar a se diferenţia în plan
destinaţia anumitor canale, se pot utiliza simbolurile din Fig. 29.
Golurile în plăci se vor reprezenta ca în Fig. 30.
La scări, dimensiunile treptelor se înscriu pe linia pasului, şi anume
lăţimea deasupra, iar înălţimea dedesupt.
Treptele vor fi numerotate de la palier la palier, sau în continuare.
Lăţimea pardoselilor va fi cotată până la linia contratreptei (linia
întreruptă). În cazul scărilor fără contratrepte, cotele se vor da până la
vârful treptei.
Nivelul planului de secţionare se va
indica prin îngroşarea liniei treptei respective .
Pe palierele rampelor şi scărilor se vor
Fig.30
indica obligatoriu cotele de nivel respective
(Fig.31).

Fig.31

Înălţimea de la care începe golul unei ferestre se notează prin

p=……….şi reprezintă cota parapetului respectiv care este distanţa de
la nivelul pardoselei până la cota de începere a golului de fereastră.
Trimiterile la detalii sau la note explicative se indică prin fracţii
Fig.32.
înscrise în cerculeţe; la numărător se trece numărul sau indicativul
detaliului, iar la numitor nr. planşei în care este desenat detaliul (Fig.32).
Când sunt prevăzute două alternative de execuţie, cotele pentru a doua
alternativă vor fi scrise între paranteze. În desenele destinate execuţiei
se recomandă a se evita această dublă cotare, preferându-se întocmirea
a două desene.
Scrierea cotelor şi delimitarea lor pe desenele
executate în creion se va face de preferinţă în tuş.

A.3.Reprezentări convenţionale;

Fig.32. A.3.1.Secţiuni;

În desenele ce construcţii, secţiunea este reprezentarea unui

obiect după tăierea imaginară a acestuia cu un plan convenţional şi
îndepărtarea părţii dintre planul de tăiere şi ochiul observatorului.
Ea se execută paralel cu unul din planele de proiecţie pe care este
reprezentat obiectul.
În caz de necersitate, ele se pot executa şi în alte poziţii, cu
condiţia ca planul de tăiere să fie perpendicular pe unul din planele de
proiecţie.
Secţiunea orizontală făcută printr-o construcţie la un nivel
caracteristic se numeşte plan (Fig.13). Denumirea simplă de secţiune
se utilizează, în general, numai pentru secţiunile verticale (Fig. 33 şi 34).
Fig.33

Fig.34
 Fig.35 În desenele de construcţii se
utilizează două feluri de reprezentări:
-secţiuni propriu-zise, în care
desenul reprezintă numai ceea
ce găseşte în planul de tăiere (Fig.
35-a);
-secţiuni cu vedere, în care
desenul reprezintă şi vederea
elementelor ce se găsesc în spatele
planului de tăiere şi a căror
reprezentare este necesară pentru o
mai bună înţelegere a desenului (Fig. 35-b).
Pe secţiunile cu vedere se pot reprezenta şi elemente care se află
în faţa planului desenându-le cu linie punct subţire.
Elementele secţionate se cotează cu linii mai groase, pentru a se
deosebi uşor de cele văzute, pentru mai
multă claritate şi în anumite cazuri, se pot şi
înnegri sau haşura câmpurile secţionate
(Fig. 33 şi 36).
În planuri, elementele de construcţii
care nu merg până la tavan vor fi indicate şi
cotate prin trimitere la nota explicativă. În
cazul pereţilor despărţitori, înălţimea lor se
poate indica şi prin notaţia h=……scrisă în
lungul peretelui.
Elementele pentru care se întocmesc Fig.36.
alte desene sau detalii pot să nu mai fie indicate în
secţiuni, sau pot fi indicate simplificat (de exemplu foi de uşi; buiandrugi,
prefabricate de planşee, şarpante, straturi de pardoseli, de terase etc.)
Urma planului de tăiere de pe planul de proiecţie pe care este
perpendicular se numeşte traseu de secţionare .
Traseu de secţionare are rolul de a scoate în evidenţă cât mai
multe elemente ale unui desen şi se stabileşte în funcţie de necesităţile
de indicare, prin secţiuni, a porţiunilor caracteristice din construcţii şi se
marchează cu cifre sau litere. Traseul de secţionare se reprezintă printr-
o linie-punct subţire (P3), având la capetele traseului şi în locurile de
frângere ale acestuia, segmente de dreaptă trasate cu linie continuă
groasă (C1). Segmentele de linie continuă groasă, nu trebuie să
intersecteze linii de contur.
Direcţia de privire se indică prin săgeţi subţiri, perpendiculare pe
traseul de secţionare, care se sprijină pe segmentele groase.
 În funcţie de traseul de secţionare, avem ( Fig. 37):
1. secţiuni rectilinii,
făcute după un traseu drept
de secţionare;
2. secţiuni decalate
făcute după un traseu de
secţionare compus dintr-o
serie de segmente paralele,
decalate între ele, urma
planului de decalare fiind
perpendiculară pe aceste
segmente şi reprezentată cu
Fig.37
o linie continuă subţire (C3)
( Fig.13 şi 37);
3. Secţuni desfăşurate, făcute după un traseu de secţionare în
linie frântă, secţiunile parţiale fiind desenate în ordine succesivă,
desfăşurat. În acest caz, direcţia de privire se indică la mijlocul
segmentelor (Fig. 13 şi 34). Dacă este necesar a se schimba traseul de
secţionare la unele nivele, acesta se va indica pe planul fiecărui nivel în
parte .
Obiectele simetrice se pot reprezenta secţionate şi numai până la
axa de simetrie (Fig. 36).

A.3.2.Reprezentarea convenţională a materialelor;

Reprezentările convenţionale ale materialelor în secţiuni sunt cele

din tabelul 1.
Reprezentările convenţionale de materiale se folosesc numai când
în alcătuiri complexe, este necesar a se scoate în evidenţă materialele.
Dacă, din cauza scării desenului sau a dimensiunilor mici ale
câmpului sau din alte cauze, nu se pot figura reprezentările din tabel 1,
se admite haşurarea uniformă, înnegrirea continuă, lăsarea fără nici o
reprezentare a câmpului, sau alte reprezentări, adăugându-se în caz de
necesitate o notă sau legendă explicativă.
În general haşurile oblice se trag la 45 0 faţă de cadrul desenului .
Dacă liniile de contur ale elementului reprezentat au faţă de planşă, o
înclinare de 450, sau apropiată, haşurile oblice se pot trage la 45 0, faţă de
direcţia principală din conturul elementului.
În astfel de cazuri, precum şi atunci când este necesară o
diferenţiere a suprafeţelor în contact, se pot folosi şi haşuri la 60 0,
respectiv 300 faţă de cadrul desenului, corespunzător folosirii normelor
echerelor curente. Pe câmpuri învecinate, haşurile cu aceeaşi înclinare
se decalează sau se inversează.
 TABELUL 1
Materialul Reprezentarea Materialul Reprezentarea
Pământ Beton armat monolit la
stâncă scara ≥ 1:50
Beton armat la scara ≤
1:50

Lichide Beton armat

prefabricat la scara ≥
1:50

Umplutură Metal: profile şi bare

rotunde

Piatră Lemn în secţiune

naturală longitudinală

Zidărie în Lemn în secţiune

general transversală

Zidărie de Izolaţie termică,

părâmat fonică, etc.

Tencuială Izolaţie hidrofugă

Mozaic Azbociment, produse

din ipsos

Rabiţ Geam
Beton simplu Indiferent de material,
pentru dimensiuni mici
ale câmpului, haşurare
uniformă

Haşurarea precum şi reprezentarea convenţională, se fac mai rar

sau mai dese, în funcţie de scara mai mare sau mai mică a desenului.
Haşurarea secţiunilor se face cu linii echidistante.
Desimea haşurilor pentru reprezentarea aceluiaşi material, trebuie
să fie identică pe toate desenele la aceeaşi scară a unuia şi aceluiaşi
element.
În secţiunile la care părţile componente în contact sunt din acelaşi
material, se modifică distanţa dintre haşuri.
Reprezentarea convenţională într-o secţiune a umpluturilor,
materialelor în praf, tencuielilor,
Fig.38.
betoanelor etc. se face cu un desen
mai des lângă liniile de contur şi
mai rar spre mijlocul câmpului ce se
detaliază; dacă în reprezentare se
foloseşte o haşurare, aceasta se
trasează uniform pe întreaga
suprafaţă a câmpului (Fig. 38).
În cazul când câmpul are dimensiuni mari, reprezentarea
materialelor se poate face numai pe o fâşie îngustă, la marginea
câmpului.
Dacă este necesară reprezentarea materialelor pe vederi, aceasta
se poate face şi numai pe o porţiune redusă în zona de contur a
câmpului respectiv.
A.4. Rupturi;

Ruptura este o reprezentare convenţională care indică ruperea şi

îndepărtarea presupusă a unei porţiuni din obiectul
reprezentat în vederea unei reprezentări simplificate şi mai
reduse ca întindere .
Fig.39
Liniile de ruptură sau întrerupere pentru
diferite materiale sunt indicate în Fig. 38. Când
ruptura delimitează mai multe elemente din acelaşi material,
pentru calitate, se poate folosi linia-punct P2. (Fig. 35 şi 39).
În cazul elementelor întrerupte, indiferent de material, indicarea
întreruperii se poate face
prin două linii-punct (P3)
(Fig.12 şi 40).
 Indicarea liniilor de ruptură nu este necesară la câmpurile
haşurate sau cu reprezentări convenţionale de materiale Fig.40
din secţiuni (Fig. 38).

A.4.1.Uşi şi ferestre;

În desenele executate la scara 1:100 şi mai mici, uşile şi ferestrele

se reprezintă în plan ca în Fig. 41.
Cotarea este obligatorie numai în desenele de execuţie, de
asemenea sensul deschiderii uşilor.
În desenele executate la scara 1:50 şi mai mari, reprezentările sun
Fig.412.
indicate în tabelul Fig.42.

Fig.42

Tabelul 2
Denumire Reprezentarea convenţională
Uşi simple, fără
prag

Uşi simple, cu
prag
Uşi duble, cu
deschidere în
ambele sensuri,
fără prag

Uşi duble, cu
deschidere în
ambele sensuri,
cu prag

Uşi duble, cu
deschidere în
acelaşi sens, cu
prag

Uşi batante

Uşi (glasvanduri)
cu părţi laterale
fixe

Uşi glisante

Uşi turnante
OBSERVAŢII:
-Cotele înscrise pe linia axei, indică dimensiunile modulate ale
golurilor în pereţi astfel;
lăţimea golului

înălţimea golului

-În cercul de pe linia axei, se înscrie indicativul uşii din tabelul de

tâmplărie;
-Sensul deschiderii uşilor poate fi reprezentat şi prin linie înclinată
(uşa întredeschisă), dacă spaţiul respectiv nu este necesar pentru
scrierea cotelor.

Uşi (glasvanduri) în
3 şi 4 canate

Uşa armonică

Ferestre simple, fără

şi cu urechi

Ferestre duble, fără

şi cu urechi
Uşi-ferestre, fără şi
cu urechi

Ferestre şi uşi –
ferestre cu nişă de
radiator la parapet

Ferestre duble cu
obloane exterioare

Ferestre cu obloane
rulante cu chingă în
stânga sau în
dreapta
Fereastră ghişeu

OBSERVAŢII:

-Cotele înscrise sub formă de fracţie indică dimensiunile modulate

ale golului în pereţi, astfel;
lăţimea golului
înălţimea golului
 -În cercul
de pe linia axei Fig.43.
se înscrie
indicativul
ferestrei din
tabelul de
tâmplărie,
cercurile se
fixează în
exteriorul clădirii.
-Înălţimea
parapetului, de la
nivelul pardoselii
finite, se notează
cu
p=…………..şi
se trece :
a. la câteva ferestre, atunci când este acelaşi;
b. la toate ferestrele cu parapete de înălţimi diferite.
-Nişele pentru radiatoare de încălzire din perete se indică punctat;
-În caz de necesitate, ca de exemplu pentru precizarea poziţiei
balamalelor, se poate indica punctat sensul de deschidere.
Golurile suprapuse se reprezintă şi se cotează separat după cum
sunt cuprinse în planul de secţiune sau situate desupra planului de
secţionare (Fig.43).
Pentru golurile cu
forme variate, se dau
cotele dreptunghiului de
gabarit, cu trimitere la
detaliu (Fig. 44).
În cazul golurilor în
zidărie în care nu se
montează tâmplărie, se
păstrează acelaşi sistem
de cotare fără a se mai
înscrie indicativul.

Fig.44.
B. Explicarea detaliilor din
desenele de execuţie:

B.1.Detaliul este o porţiune

dintr-un desen de ansamblu care
scoate în evidenţă dimensiunile şi
formele elementelor desenate.
Scările utilizate în desenul
de execuţie sunt:
1. scări grafice uzuale:
 1:200;
 1:100;
 1:50.
2. scări pentru detalii:
 1:10;
 1:20.
Elementele de zidărie se
cotează prin poziţionarea în raport Fig.45.Cotarea elementelor de zidărie:
cu axele de trasare ale sistemului a-în plan;
constructiv (Fig.45.), considerând b-în elevaţie
că axa zidurilor exterioare este
întodeauna la 125 cm faţă de interior, iar cea a zidurilor interioare de
rezistenţă se află în axa geometrică.
Poziţia se mai cotează şi prin diminsiunea şi distanţa dintre pereţi,
prin cote interioare.
Linia de cotă este trasată în aşa fel încât să intersecteze
elementele caracteristice, la distanţa de minimum 1 cm faţă de perete.
Golul din zidărie
se cotează la
dimensiunea lui
nominală (Fig.46), fără
urechi, tencuială sau
tâmplărie, printr-o
fracţie care la
numărător are scrisă
lăţimea, iar la
numărător, înălţimea
golului de la faţa
pardoselii, la uşi, sau
de la parapet, la Fig. 46.Goluri pentru ferestre:
ferestre. a-reprezentare;b-cotare.

În Fig 46 b. se prezintă un gol de fereastră în care:

 -p=90; arată înălţimea de la cota pardoselii (parapetul notat
cu p are înălţimea de 90 cm);
-180 cm este lăţimea golului de fereastră;
-150 cm este înălţimea golului în care se va introduce tocul
de fereastră.
În Fig. 47 se prezintă un gol de uşă în care:
-90 cm este lăţimea golului de uşă în care va intra tocul;
-2,10 m reprezintă înălţimea golului egală cu înălţimea tocului
de uşă.
Tot în această figură
este prezentată cu linie
intreruptă o fereastră la etajul
inferior în care p (parapetul )
este egal cu 2,50 m, lăţimea
ferestrei este egală cu 80 cm
iar înălţimea ei este de 1,80
m.
Arcul de cerc figurat în Fig. 47.Reprezentarea şi cotarea golurilor
detaliu arată sensul de pentru uşi.
deschidere a uşii.
În cerculeţul care însoţeşte detaliul, se află o linie de fracţie unde la
numărător se trece numărul sau indicativul detaliului (b), iar la numitor se
trece nr. planşei (15) în care este desenat detaliul.

Golurile exterioare la uşi şi ferestre se cotează în exterior, poziţia

fiind indicată prin cotarea succesiunii de plinuri şi goluri. La golurile
înferioare, poziţia se indică faţă de peretele cel mai apropiat. Golurile
superioare (Fig. 47) se reprezintă şi se cotează separat; cele care nu
sunt cuprinse în planul de secţionare sunt reprezentate prin linii
întrerupte şi prin cota respectivă a parapetului.
 La partea superioară a golului se prevăd buiandrugi, în general
prefabricaţi. Alegerea schemei de montare a acestora este prezentată în
(Fig. 48 ) fiind în funcţie de grosimea zidului şi de lăţimea golului.

Fig.49. Detaliu fereastră:

a-cu glaf din lemn;
b- cu glaf din marmură sau
plăci mozaicate.

Fig. 48. Buiandrugi prefabricaţi pentru zidărie:

1, 2, 3, 4 şi 5-pentru ziduri portante; 6, 7 şi 8 – pentru ziduri neportante.

La partea inferioară, golul pentru ferestre (Fig. 49) se termină spre

exterior cu solbanc, prevăzut cu lăcrimar, care permite îndepărtarea
rapidă a apei provenite din ploi sau din topirea zăpezii, de pe profilul
golului. La interior se prevede un glaf din lemn (Fig. 49, a) sau din plăci
mozaicate (Fig. 49, b).
 La uşile exterioare (Fig. 50) între nivelul pardoselii din interior şi cel
din exterior se realizează o denivelare de 2 cm care împiedică
pătrunderea apei
la interior.
Pentru
mascarea unor
goluri de ferestre
se utilizează
traforuri realizate
din zidărie de
cărămidă sau
elemente
prefabricate.
Fig. 50. Secţiune prin pragul unei uşi la balcon
Fig. 51. Trafor de cărămidă aparentă sau tencuită:
1-gol; 2-plin de cărămidă; buiandrug; 4-zidărie de cărămidă cu goluri verticale; 5-pantă
din tencuială la glaf; 6-pantă din tencuială pe elementele de cărămidă.

Fig. 52 Cotarea coşurilor

de fum din cărămidă.
Pentru realizarea traforurilor din cărămidă aparentă, figurată în elevaţie
cu linie plină, sau din cărămidă tencuită, figurată în elevaţie cu linie
întreruptă (Fig. 51), se folosesc scările de detaliu 1:20 sau 1:10, în
vedere fiind desenat sistemul de ţesere a cărămizilor, prin poziţia şi
dimensiunile lor faţă de gol. Vederea se completează cu o secţiune
orizontală şi una verticală, în care se indică şi poziţia de montare a
tâmplăriei ferestrelor respective. Se cotează golurile ferestrelor, golurile
traforului şi dimensiunea cărămizilor care le încadrează, grosimea
rosturilor dintre cărămizi, precum şi grosimea zidurilor.
Coşurile de fum şi de ventilaţie se reprezintă în planuri printr-o
secţiune a canalelor, realizate prin ţeserea zidăriei din cărămidă sau din
elemente prefabricate. Coşurile de cărămidă se cotează cu dimensiuni
multiplu de 12,50 (Fig. 52), ţinând seama de amplasarea canalelor în
afara centurilor zidurilor de rezistenţă şi de toate detaliile de alcătuire a
racordării cu învelitoarea (Fig. 53).
Coşurile din elemente prefabricate se reprezintă ca în Fig. 54.
Suprafeţele vizibile ale coşurilor căptişite cu cărămidă se desenează ca
în Fig. 55.
Fig. 53.Reprezentarea străpungerii coşului din cărămidă prin învelitoare.

Fig. 54. Modalităţi de grupare a coşurilor prefabricate:

a-cu două fumuri; b-cu trei fumuri; c-cu patru fumuri.
 Fig. 55.Copertină prefabricată la coşurile de fum

Copertina de la partea de sus a coşurilor estre redată în Fig. 55.

Fig. 56.Căptuşirea coşurilor de fum şi de ventilaţie.

 Fig. 57. Înălţimea coşului faţă de coamă.

Înălţimea coşurilor se cotează în funcţie de poziţia lor faţă de

coamă (Fig 57. ) iar la terase, faţă de nivelul ultimului strat (1,50 m).

Ventilaţiile se reprezintă şi se cotează la fel ca şi coşurile de fum,

deoarece au secţiuni similare.

Reprezentarea coşurilor realizate pentru regiuni seismice indică şi

consolidarea lor în porţiunea de peste ultimul nivel: armarea la exterior,
zidirea cu mortar de ciment şi aplicarea unei tencuieli de mortar M50
(marca mortarului) cu grosimea de 3 cm (Fig.58).
 Fig. 58.Armarea şi ancorarea coşurilor de fum.

C.Desenarea planurilor:

În desenul proiectului, planul este determinant, reprezentând

primul element al rezolvării clădirii. Cu ajutorul planului se rezolvă
simultan funcţiunea, circulaţia, sistemul constructiv şi plastica clădirii.
Planurile unei construcţii sunt secţiuni orizontale obţinute prin
secţionarea clădirii cu un plan orizontal imaginar, la o înălţime de
1,10….1,20 m aleasă în aşa fel încât să taie toate elementele
caracteristice ale clădirii. Planul la scara 1:200 şi 1:100 (Fig. 59)
constituie o reprezentare corectă a dimensiunilor elementelor
constructive (ziduri, stâlpi) şi a tuturor compartimentărilor interioare. În
aceste desene se indică golurile uşilor şi ale ferestrelor, treptele scărilor
etc. În planurile la scara 1:200 nu se indică sensul de deschidere a
uşilor, această indicaţie apărând numai în planurile la scara 1:100 sau la
scară mai mare. Cotele date sunt cele principale: În interior; pentru
lungimi ale încăperilor, pentru grosimi de ziduri, iar în exterior, pentru
interaxele structurii de rezistenţă şi dimensiunile totale. Uneori se indică

Fig.59.

şi mobilarea indicativă a planurilor.

Fig.60-a. Reprezentarea
planului unei clădiri
(plan parter)

12
 Scara 1:50 se utilizează la desenarea planului în proiectele de
execuţie (Fig. 60. a şi b) permiţând o reprezentare clară şi o cotare

amănunţită a elementelor de construcţie, completate cu precizări privind:

zidurile,
Fig.60-b.coşurile
Reprezentarea
de fumplanului
şi canalele de ventilaţie, golurile în zidării în
unei clădiri (plan etaj)
funcţie de dimensiunile şi tipurile folosite, glafuri, solbancuri, parapete,
nişe pentru instalaţii, nişe pentru elementele de calorifer; pe plan se mai
reprezintă scările prin proiectarea ortogonală a acestora la nivelul
respectiv, traforurile pentru ferestrele de la subsoluri, curţile de lumină şi
sobele de încălzire etc., folosind semnele convenţionale specifice. Planul
se completează cu desenul pardoselilor la cămări, băi, closete,
coridoare, laboratoare, spălătorii etc.,cu indicarea dotărilor, cu mobilarea
încăperilor, cu amplasarea indicaţiilor, echipamentelor şi cu precizarea
tehnologiilor (în cazul halelor industriale şi al construcţiilor
agrozootehnice), toate desenele la scara proiectului şi cu indicarea
utilizării cât mai economice a spaţiilor disponibile. De asemene, pe plan,
se indică toate cotele necesare execuţiei: grosimi de ziduri, dimensiunile
încăperilor, gabarite, deschideri de goluri şi determinarea lor în plan,
niveluri, parapete etc. Este obligatorie cotarea corectă a dimnensiunilor
golurilor şi corespondenţa în tabelele de tâmplărie prin numărul înscris
într-un cerc ce corespunde cu simbolul înscris în acestea .
În planuri este importantă trasarea arcului deschiderii foii de uşă,
pentru a determina în încăperi spaţiul necesar bunei funcţionări la
deschidere–închidere, fără a stânjeni circulaţia sau amplasarea
mobilierului. Ferestrele şi uşile exterioare se amplasează urmărind axele
de compoziţie şi principiile stabilite pentru rezolvarea armonioasă a
faţadelor.
La fiecare încăpere se scrie destinaţia, suprafaţa (la construcţiile
industriale se cere uneori şi volumul), finisajele folosite (pardoseli şi
zugrăveli); Fiecare încăpere se numerotează, de exemplu P 05, P 06…
etc, adică P =parter iar 05 şi 06 etc., arată numărul camerelor uşurând
operaţiile de recunoaştere din documentaţia economică. Pe plan se trec
axele zidurilor cu numere (1,2,3…) în sens longitudinal şi cu cifre
(a,b,c…) în plan transversal, nivelele, parapetele ferestrelor, simbolul
golurilor, traseul de secţionare (stabilit după necesităţi), astfel ales încât
să treacă prin goluri de ferestre şi uşi. Dacă acest traseu trece la alte
niveluri prin părţi mai puţin importante, planul de secţionare se poate
decala. Se fac trimiteri la detaliile de construcţii, prin fracţii înconjurate de
un cerc, în care la numărător se trece numărul planşei al proiectului
respectiv şi la numitor numărul detaliului (de exemplu etc).
De asemenea, pe plan se scriu note cu referiri la dispoziţiile constructive,
indicaţii pentru întocmirea pieselor economice, etc.
Pentru proiecte de transformare sau adaptare, în legenda planului
se menţionează felul haşurilor utilizate şi măsurile de luat pentru
succesiunea operaţiilor de ordin constructiv.
Dacă unele elemente importante din încăperi se află deasupra
planului de secţionare, şi care teoretic sunt invizibile pentru observator,
ele se pot totuşi reprezenta punctat (de exemplu boilere, un pod rulant, o
hotă de ventilaţie deasupra unei maşini de gătit, plafoane decorative
etc.).
 Planul parterului (Fig. 60-a) reprezintă partea din clădire amplasată
fie direct pe teren, fie înălţată cu una sau mai multe trepte, care primeşte
cota de nivel zero la nivelul pardoselii finite a parterului corpului principal
şi se reprezintă în dreptul uşii de intrare, arătată cu semnul următor:
±0,00 Planul parterului mai poate reprezenta în exterior treptele
scărilor exterioare de la intrări, intrarea principală,
peronul de intrare şi intrările secundare, scara exterioară pentru
etaje, porticul acoperit sau descoperit, trotuarul din jurul clădirii,
jardiniere, eventual curţi de lumină, indicarea acceselor la subsol,
linia soclului etc. În interior, planul conţine piesele de intrare spacifice
parterului, holului de intrare, accesul la scări şi lifturi, piese specifice la
clădiri publice (portar, informaţii etc.).
Scara este reprezentată considerând că este secţionată de un plan
secant la 1,1…1,2 m de la nivelul pardoselii. În consecinţă apar numai
primele trepte de la pornire, linia de întrerupere dusă la 45 0 şi treptele
care vin de la subsolul clădirii, secţionarea scării considerându-se înainte
de palierul intermediar.
În planurile etajului, desenul scării apare în întregime, cu podestele
respective, având liniile de întrerupere la 45 0, pentru marcarea nivelului
planului secant al etajulu; numai scara de la ultimul nivel, dacă nu are
acces la pod, apare completă (Fig. 60- b). Ca detalii speciale ale planului
etajelor apar podestele de sosire şi plecare ale scărilor şi lifturilor,
prezenţa balcoanelor, logiilor, terasele cu accesele exterioare, cotele de
nivel ale etajelor. În rest planul etajelor se reprezintă la fel ca planul
parterului fără amenajările terenului. În unele cazuri se prezintă şi planul
de deasupra ultimului etaj (planul podului) când poate fi amenajat special
pentru locuit (ca mansardă dacă este suficient de înalt).
Planul subsolului are toate cotele de nivel negative, fiind sub
nivelul parterului, în întregime sau numai parţial pe spaţiul de sub parter.
În general, acest plan cuprinde spaţiile amenajate pentru depozitare
(pivniţă) sau pentru accesoriile instalaţiilor clădirii (centrală termică,
garaje, postul de transformare, spălătorii, atelier de întreţinere, boxe etc.)
şi uneori spaţii pentru locuit, cu respectarea anumitor condiţii de igienă şi
confort.
Planul acoperişului se desenează la scările 1:100 sau 1:50, atât
pentru acoperişurile cu pante, cât şi pentru cele în terasă. La
acoperişurile cu pante se trasează întâi liniile perimetrale, respectiv
picătura, (Fig. 61), apoi se duc bisectoarele unghiurilor, care se întâlnesc
două câte două, determinând coame de pantă sau dolii. Linia care
uneşte punctele de intersecţii ale coamelor pe pantă formează coama de
creastă.
Pentru intersecţii de volume diferite, reprezentarea acoperişului se
bazează pe acelaşi principiu al trasării liniilor de intersecţie la 45 0,

Fig. 61.Reprezentarea planului învelitorii.

-varinta cu şarpantă-
rezolvarea fiind în funcţie de lăţimea volumelor, înălţimea lor, sau unghiul
sub care se intersectează.

Planul acoperişului este proiecţia în plan orizontal a pantelor, cu

trasarea coamelor, a doliilor şi detaliilor, fixarea poziţiilor coşurilor de
fum, ventilaţiilor, răsuflătorilor de la closete luminatoarelor, tabacherelor,
lucarnelor, a gurilor de scurgere, jgheaburilor etc. Se conturează punctat
zidurile exterioare ale ultimului nivel, se trasează linia exterioară a
cornişei, sau a streaşinii acoperişului şi se cotează pe două direcţii toate
elementele, pentru determinarea cu precizie a poziţiei lor şi pentru a
uşura ralizarea lor de către constructor. Panta se indică cu săgeţi pe
care se precizează valoarea în procente ( de exemplu, 3%, 4,5% etc.).
Planurile acoperişurilor se cotează prin indicarea cotelor (dimensiunilor)
generale ale conturului la picătură, corelate cu dimensiunile ultimului
nivel şi cu cotele de detaliu pentru toarte elementele constructive ale
acoperişului. Se ţine seama că acoperişul unei clădiri poate avea pante
de mărimi diferite şi că liniile de la picătură pot să nu fie la acelaşi nivel.
Dacă acoperişul are linia picăturii la acelaşi nivel şi pantele de
aceeaşi mărime, proprietăţile geometrice esenţiale pentru a efectua
trasarea lor sunt următoarele: liniile vârfului sunt la aceeaşi distanţă de
liniile de picătură şi proiecţia liniilor coamelor înclinate şi a doliilor sunt
bisectoarele unghiurilor formate de liniile picăturii sau de prelungirile lor.
Pentru acoperişurile cu linia picăturilor la mai multe niveluri, în

Fig. 62. Reprezentarea planului învelitorii.

-varinta cu terasă-

primul rând se execută trasarea punctată a planului construcţiei şi apoi a

perimetrului versanţilor.
Pe planul acoperişului de tip terasă (Fig. 62) este figurat planşeul
de beton armat al ultimului nivel, parapetul (aticul) şi izolaţiile hidrofuge şi
termice.

Pentru a putea preciza poziţia sifoanelor de scurgere interioară sau

a jgheaburilor şi burlanelor pentru scurgerea exterioară, zidurile se
trasează cu linii punctate.
Pe planul acoperişului de tip terasă se desenează şi rosturile de
dilataţie şi de tasare. De asemenea, pe plan se mai prevăd rebordurile la
două clădiri alăturate cu niveluri diferite, punctele de străpungere a
hidroizolaţiei pentru antenele de televiziune, ventilaţii, paratrăsnete,
chepenguri de acces etc. Pantele de separaţie ale suprafeţelor înclinate
formează panouri în formă de triunghi; pe ele se trasează o săgeată pe
care se indică panta de scurgere a apelor (de exemplu 2%, 5% etc.).
Planul terasei se desenează, ca şi la acoperişurile cu pante, la
scara ultimului nivel (1:100 sau 1:50); se indică toate elementele terasei,
se cotează dimensiunile generale şi parţiale, determinându-se poziţia
fiecărui element din plan.

D. Desenarea secţiunilor;

Planurile nu pot preciza în mod explicit diferite înălţimi ale

construcţiilor proiectate. Pentru rezolvarea acestor probleme se folosesc
secţiunile verticale imaginare prin volumul construcţiei, realizate printr-un
plan secant perpendicular pe planurile orizontale. În felul acesta se
determină, la scară, diferite înălţimi caracteristice, interioare şi exterioare
ale construcţiei. Secţiunea longitudinală este planul secant paralel cu
faţada longitudinală, iar secţiunea transversală, considerată
caracteristică pentru clădire (de obicei prin intrarea principală a clădirii),
este planul secant paralel cu faţada laterală. Numărul secţiunilor
verticale depinde de complexitatea construcţiei. De multe ori traseul de

Fig.63.Reprezentarea unei
secţiuni transversale.
secţionare se poate desfăşura după o linie frântă, trecând prin
elementele caracteristice ale clădirii, pentru evidenţierea cât mai multor
detalii constructive, trasând prin goluri nu prin ziduri pline. Secţiunea
caracteristică este considerată cea transversală, întrucât cuprinde
majoritatea elementelor constructive.
Traseul secţiunii se marchează în planuri prin secmente liniare mai
groase (linie-punct), cu vârful săgeţilor indicative îndreptate spre planul
de vedere. Într-o clădire se pot figura una sau alta din cele doua feţe
secţionate, aceasta depinzând numai de interesul reprezentat din punct
de vedere constructiv, în general fiind preferată vederea de la dreapta
spre stânga.
Secţiunile determină dimensiunile pe verticală ale clădirii (Fig. 63)
şi evidenţiază principalele ei elemente constructive (ziduri, planşee,
scări, podeste, fundaţii, acoperiş etc.); de asemenea, redau detaliile de
finisaj, panta învelitorii etc. Dacă clădirea are mai multe etaje deservite
de o scară principală, secţiunea verticală trebuie să treacă în mod
obligatoriu prin scară, pentru a scoate în evidenţă caracteristicile casei
scării.
În secţiune se arată suprapunerile zidăriei de la fundaţie până la
nivelurile superioare, materialele din care sunt executate (cărămidă,
blocuri de zidărie etc.), felul planşeelor folosite (monolite, prefabricate,
din lemn etc.), acoperişul cu pante, terasele, dacă există pod, mansardă
etc. În cazuri speciale, se evidenţiază rezolvarea decorativă a traseelor
cu indicarea detaliilor studiate la scări convenabile; de asemenea se
evidenţiază: înălţimile de ziduri, parapetele, buiandrugii, balcoanele,
nişele de calorifer, coşurile, ventilaţiile, stâlpii, arcele, înălţimile golurilor,
glafurile, solbancurile, ferestrele cu supralumină, luminatoarele,
acoperişurile cu pante diferite, precum şi alte particularităţi ale
construcţiei, concordanţa detaliilor din secţiuni cu cele la scară mărită
(detalii); se marchează curţile de lumină, subsolurile, accesele,
trotuarele, scările exterioare etc., accesoriile acoperişului (cornişe,
streaşini, lucarne, tabachere, jgheaburi etc.), şarpante.
Metoda desenării secţiunilor este identică cu cea a planurilor,
ţinându-se seama de axele principale şi secundare luate din plan şi
urmărindu-se traseul părţilor secţionate.
Dacă scara permite, pe secţiuni, se figurează şi profilul decoraţiilor
exterioare, ancadramentele ferestrelor şi uşilor, frontoanelor, brâurilor,
soclul etc. Desenul porneşte de la cota ± 0,00 care reprezintă nivelul finit
al pardoselii parterului.
 E. Desenarea faţadelor:

Desenul faţadelor reprezintă proiecţiile vederilor clădirii pe un plan

vertical de proiecţie. La toate clădirile se desenează întâi faţada
principală, cu indicarea intrării principale, apoi faţada posterioară şi
faţadele laterale; dacă faţadele laterale sunt asemănătoare, se prezintă
numai una dintre ele. Faţadele redau grafic aspectul exterior al viitoarei
construcţii. Ele reprezintă imaginea plastică şi reală a volumelor, cu
indicarea precisă a poziţiilor ferestrelor, a uşilor de intrare (principale şi
secundare), a decoraţiilor exterioare, a finisajelor arhitecturale. Faţadele
se desenează după ce sau desenat planurile tuturor nivelurilor şi
secţiunilor clădirii. Planurile, secţiunile şi faţadele trebuie corelate,
determinând împreună volumul construcţiei.
Pentru desenarea faţadei (Fig. 63.) se iau din planuri dimensiunile
pentru lungimi sau lăţimi, iar pentru înălţimi, cotele sau nivelurile de
secţiuni. Tot la scară se rezolvă şi celelalte elemente ale faţadei, care se
iau din planşele de detalii, pentru indicarea streaşinii, cornişei,
profilaturilor, a soclului, a scărilor exterioare etc.

Fig.63.Reprezentarea faţadei principale .

Pentru desenarea corectă a faţadelor, se ridică din plan axele

principale şi secundare de compoziţie şi traveile, se determină poziţia
golurilor şi, în prima fază se trasează toate elementele componente cu
linii uşoare de creion; apoi se fixează dimensiunile soclului, brâurilor,
profilelor etc.
 Desenarea elementelor funcţionale şi plastice ale faţadelor începe
de la linia de pământ până la coama acoperişului sau linia superioară a
parapetului terasei.
În cazul clădirilor cu volume compuse şi curţi interioare, se pot uni
faţadele cu secţiunile respective, desenul primind denumirea de
secţiune-faţadă. La scara 1:200 sau 1:100, faţadele se desenează într-o
formă schematică, reprezentând în special volumele şi golurile.
La scara 1:50 se indică amănunţit toate elementele din proiecţia
verticală şi se reprezintă materialele de finisaj ale faţadei (tencuiele din
praf de piatră, cu desenele respective; cărămida aparentă; placajele
ceramice, piatra brută sau în apareiaj, prelucrată cu bosaje, cu sclupturi;
betonul aparent; bârnele din lemn etc.

b Fig.64.Reprezentare detalii acoperiş :

a-detaliu streaşină, varianta cu şarpantă;
b-detaliu cornişă cu jgheab, varianta la planşeu-terasă.
 Acoperişul se desenează în pante, în terasă sau cu formele
specifice; indicativ se redau: materialele învelitorii (ţigla, şiţa, şindrila
etc.), forma streaşinilor şi a cornişelor, cu profilurile de legătură, conform
cu indicaţiile date la construcţiile grafice. Pe desen se figurează şi
elementele accesorii, ca: jgheaburi, burlane, lucarne, tabachere, coşuri,
ventilaţii etc. De asemenea se redau toate elementele constructive ale
faţadei: balcoane, logii, porticuri, cerdacuri, copertine, decroşuri, profiluri,
scări exterioare, trotuare, parapete, jardiniere, balustrade etc.
Faţadele se desenează cu linii subţiri, reprezentarea materialului
să fie cât mai sugestivă. La această scară se prevăd cote pe verticală,
pentru delimitarea diferitelor registre, pentru toate elementele ce nu pot fi
reprezentate în planuri. Aceste cote se scriu, pe cât posibil, pe o linie
comună de referinţă, verticală; de asemenea se dau note explicative
pentru finisaje şi se fac trimiteri pentru găsirea detaliilor de faţadă în
planşele respective.
În proiectele de execuţie se detaliază toate elementele constructive
şi de finisaj, care nu apar suficient de clar în cadru desenului efectuat la
scara 1:50, 1:20 sau 1:10 sau care nu sunt tipizate. Astfel, pe traveea de
faţadă, pe secţiunea transversală sau longitudinală, în plan şi chiar pe
faţade, sunt incercuite zonele care urmează să se detalieze şi se fac
trimiteri la planşele care conţin detaliile respective. Detaliile se
desenează la scara 1:5, pentru elementele de beton sau zidăie (Fig.
64), şi chiar la scara 1:1, dacă se detaliază tâmplăria sau alte
elementecare nu pot fi suficient de explicite la o scară mai mică.
Pentru un proiect de execuţie, numărul detaliilor care se
desenează nu este limitat, depinzând de complexitatea construcţiei şi de
rezolvările diferitelor elemente. Aceste detalii trebuie să fie suficiente ca
număr şi grad de detaliere, pentru a face posibilă execuţia.