Sunteți pe pagina 1din 41

CURS 1

Factori care influenţează concepţia construcţiilor

Orice construcţie trebuie să satisfacă o serie de cerinţe sintetizate în trei factori esenţiali, care
concurează la concepţia, proiectarea şi alcătuirea lor. Avem astfel:
ƒ Factorul om – care impune realizarea unor condiţii de confort necesare activităţii omului,
de exemplu condiţii de: temperatură, umiditate, iluminare, zgomot, etc. Acestea depind de tipul
activităţii pe care o desfăşoară omul în construcţie.
ƒ Factorul activitate omenească – impune alcătuirea funcţională a construcţiei astfel încât să
satisfacă cerinţele impuse de tipul activităţii. Astfel se concepe diferit o construcţie de locuit de o
construcţie pentru producţia de automobile sau un depou de locomotive.
ƒ Factorul natură – implică toate acţiunile care rezultă din interacţiunea construcţie – mediu
referitoare la: gradul de seismicitate al zonei, intensitatea acţiunilor climatice (vânt, zăpadă, ploaie,
chiciură, etc), calitatea terenului de fundare, nivelul apelor freatice, agresivitatea apelor subterane,
etc.
Toţi aceşti factori enunţaţi s-au constituit de-a lungul timpului în “legi” ale construcţiilor sub
formă de: instrucţiuni tehnice provizorii, instrucţiuni tehnice, manuale de proiectare, norme de
proiectare, normative tehnice, STAS-uri, etc.

Clasificarea construcţiilor

Construcţiile se împart în 2 categorii mari: clădirile, respectiv construcţiile inginereşti.

CLĂDIRILE – sunt acele construcţii care adăpostesc o activitate omenească, în funcţie de


aceasta având:
ƒ Clădiri civile, care cuprind clădirile de locuit, social – culturale, pentru educaţie, sănătate,
etc
ƒ Clădiri industriale, care adăpostesc o activitate omenească de producere sau depozitare a
unor bunuri materiale, cum ar fi: fabrici, ateliere, depozite, etc
ƒ Clădiri agro – zootehnice, care adăpostesc producţii animale sau vegetale, depozitarea
unor produse agricole, înnobilarea speciilor animale sau vegetale, cum ar fi: sere, solarii, silozuri,
crescătorii de animale, etc

CONSTRUCŢII INGINEREŞTI – sunt construcţii cu caracter special, cum ar fi:


ƒ Căi de comunicaţii terestre, poduri, tuneluri, baraje, turnuri radio – TV, etc

Clădirile se mai împart şi sub alte criterii, cum ar fi:


a) După structura de rezistenţă, clădirile pot fi:
ƒ Cu structură rigidă, având pereţi de rezistenţă din cărămidă, beton
ƒ Cu structură elastică având structura verticală realizată din cadre de beton armat
sau metal
ƒ Structuri mixte, având şi pereţi portanţi, dar şi cadre

-1-
Casa scarilor

Pereti

Structura rigida
casa scarilor

stâlpi

rigle

Structura elastica

scara

stâlpi
lifturi

diafragme rigle

Structura mixta

-2-
b) După rezistenţa la foc avem, funcţie de materialul din care se execută structuri şi elemente
nestructurale:
ƒ Rezistente ( beton armat )
ƒ Semirezistente ( metal )
ƒ Semicombustibile ( lemn masiv tratat )
ƒ Combustibile ( lemn masiv netratat)
ƒ Inflamabile ( lemn de secţiune mică, paie, stuf, polistiren, etc)
c) După materialele din care1 se execută, avem construcţii din: lemn, cărămidă, beton armat
monolit sau prefabricat, metal, mixte.
d) După metodele tehnologice de realizare clădirile pot fi executate tradiţional sau în
tehnologii moderne.

Elementele componente ale clădirilor

Toate construcţiile de tip clădire sunt realizate din 3 categorii de elemente:


1) Elemente structurale, portante, de rezistenţă.
În această categorie intră următoarele 4 elemente componente, care definesc structura de
rezistenţă a clădirii:
ƒ Fundaţiile – preiau încărcările de la structura verticală de rezistenţă şi le
transmit terenului de fundare. Uzual se realizează din beton simplu sau armat, dar întâlnim şi
fundaţii din cărămidă, lemn, etc.
Fundaţiile se pot realiza sub formă de: fundaţii izolate, continue sub ziduri, radier general sub
formă de placă groasă cu sau fără îngroşări, reţele de grinzi, piloţi, etc. Adâncimea de fundare se
stabileşte în funcţie de: poziţia terenului bun de fundare, adâncimea de îngheţ a zonei, înălţimea
totală a construcţiei, nivelul apelor freatice, etc.
ƒ Structura verticală de rezistenţă se poate realiza sub forme de: pereţi portanţi,
cadre sau mixt din lemn, cărămidă, beton, metal şi preia încărcările de la structura orizontală şi
acoperiş şi le transmite fundaţiilor.
ƒ Structura orizontală de rezistenţă sau planşeele preiau încărcările care le revin,
verticale şi orizontale, permanente, temporare sau excepţionale şi le transmit structurii verticale de
rezistenţă. Se pot realiza cu sau fără grinzi, plane sau curbe, monolit sau prefabricat, din lemn,
metal, cărămidă sau beton.
ƒ Acoperişul preia încărcările din greutatea proprie şi din acţiunile dinamice
(vânt, zăpadă, ploaie, chiciură, etc) şi le transmit structurii verticale de rezistenţă. Acoperişul se
poate realiza sub formă de acoperiş cu pantă denumit şarpantă, sau fără pantă, denumit terasă.

acoperis

pereti

planseu

fundatii

-3-
2) Elemente nestructurale, neportante, care participă la alcătuirea funcţională şi protecţia
construcţiei, această categorie fiind realizată din mai multe elemente:
ƒ Pereţii despărţitori, de compartimentare sau închidere, care delimitează
funcţiunile într-o clădire, respectiv închid clădirea la exterior.
ƒ Învelitoarea – închide acoperişul la partea superioară, protejând panoul sau
ultimul nivel, fiind realizată din produse ceramice (ţiglă, olane), paie, stuf, şiţă, şindrilă.
ƒ Izolaţiile – protejează clădirea sau elemente ale clădirii împotriva apei
(hidroizolaţii), împotriva pierderilor de căldură (termoizolaţii) sau a propagării zgomotului
(fonoizolaţii).
ƒ Tâmplăriile de la uşi şi ferestre au rolul de a închide golurile de lumină şi
circulaţie, de a izola interiorul faţă de exterior şi a asigura o iluminare naturală corespunzătoare.
ƒ Finisajele elementelor de construcţii au rol estetic, dar şi igienic, de protecţie
mecanică (uneori) etc. În această categorie intră: tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje, pardoseli,
tapete, etc.
ƒ Scările asigură circulaţia pe verticală în clădire, fiind dimensionate pentru
evacuarea tuturor persoanelor, eventual bunurilor, în caz de necesitate (incendiu, cutremur,
inundaţii) scara este practic o continuare a planşeului în zona casei scărilor, în pantă, deci ar putea fi
considerată ca şi element structural.
3) Elemente de echipare tehnică – sunt componente care asigură confortul în activitatea
omului, fiind practic o serie de instalaţii, numărul şi complexitatea lor depinzând de tipul clădirii,
confortul interior impus, posibilităţile financiare, etc. În această categorie se includ:
ƒ Instalaţii de alimentare cu apă şi evacuare a apelor uzate
ƒ Instalaţii de încălzire
ƒ Echipamente de transport pe verticală (lifturi, ascensoare)
ƒ Instalaţii de curenţi şi curenţi slabi (sonerie, interfon, telefon)
ƒ Instalaţii de evacuare a deşeurilor
ƒ Instalaţii de aer condiţionat etc.

Acţiuni în construcţii

Prin acţiune se înţelege orice cauză care generează un efort sau o deformaţie, acţiunile
manifestându-se sub forma unor sisteme de forţe sau de deplasări.
Acţiunile se manifestă sub forma unor încărcări, care se reprezintă sub forma unor forţe
aplicate asupra construcţiei.
Încărcările normate ale unei construcţii sunt valori medii multianuale determinate
probabilistic, ţinând cont de variaţii ale valorilor lor, datorită influenţelor umidităţii, temperaturii,
etc.
Încărcările de calcul rezultă din cele normate înmulţite cu coeficienţii încărcărilor, care ţin
cont de posibilitatea ca valorile medii să fie depăşite sau supraevaluate. Aceşti coeficienţi pot fi deci
supra sau subunitari, valorile lor fiind luate în calcul în funcţie de modul cum încărcarea acţionează
favorabil sau defavorabil asupra construcţiei.
Principala clasificare a acţiunilor se face în funcţie de perioada cât timp acţionează şi de
valoarea la care acţionează.
Avem astfel:
ƒ Acţiuni permanente – care acţionează în permanenţă şi la valoarea maximă,
cum ar fi: greutatea proprie a elementelor de construcţie, împingerea pământului sau a muntelui,
efectul precomprimării, etc.
ƒ Acţiuni temporare – care nu acţionează în permanenţă sau nu la valoarea
maximă. În această categorie intră:
o Încărcarea din mobilier şi persoane
o Încărcări climatice, cum ar fi: zăpadă, vânt, ploaie, chiciură
-4-
o Încărcări din autovehicule
o Împingerea apei din rezervoare
o Încărcări din variaţii de temperatură climatică
o Încărcări din variaţii de temperatură tehnologică
o Împingerea pământului depozitat
Alte criterii de clasificare a acţiunilor pot fi:
- După direcţia de acţionare pot fi: verticale, orizontale, oarecare
- După modul de acţionare: concentrate, distribuite uniform sau oarecare
- După frecvenţa de apariţie: cvasipermanente, frecvent întâlnite, rar întâlnite, etc
ƒ Acţiuni excepţionale – sunt acelea care pot să nu apară niciodată în viaţa unei
construcţii sau nu la intensitatea maximă. În aceeastă categorie avem:
o Acţiuni seismice
o Cedarea unor reazeme
o Exploziile
o Ruperea unor elemente structurale etc.
Pentru calculul şi dimensionarea elementelor structurale se fac combinaţii de încercări posibil
a acţiona împreună rezultând:
a) gruparea fundamentală cuprinzând acţiunile permanente şi acţiunile temporare care pot
să apară simultan.
b) gruparea specială cuprinzând acţiunile permanente, acţiunile temporare care pot acţiona
simultan cu o acţiune excepţională.

-5-
CURS 2

ELEMENTE DE CALCUL HIGROTERMIC


Generalităţi
Îndeplinirea criteriilor impuse de factorul om impune realizarea condiţiilor de confort din
punct de vedere al temperaturii, respectiv umidităţii naturale. Astfel temperaturi confortabile într-o
clădire de locuit sunt de 18-22o C, iar umiditatea interioară de 55-65%. Pentru a realiza aceste
exigenţe cu valorile de performanţă enunţate trebuie dimensionate astfel elementele anvelopei
clădirii (elementele de construcţie în contact cu exteriorul, cum ar fi: pereţii exteriori, planşeele de
acoperiş sau peste subsoluri, pereţii casei scărilor neâncălzite, planşeele peste ganguri de intrare sau
holuri de casa scării etc).

Elemente de calcul şi dimensionarea termotehnică

Căldura se transmite prin elementele de construcţie prin conducţie (între solide), convecţie şi
radiaţie (între un solid – lichid, gaz – aer).
Relaţia generală a rezistenţei totale la transfer termic al unui element al anvelopei este:
R0 = Ri + ∑ R + Re
Ri şi Re sunt rezistenţele la trecerea căldurii de la aerul interior la suprafaţa interioară,
respectiv de la suprafaţa exterioară la aerul exterior prin convecţie şi radiaţie.
∑R este suma rezistenţelor la trecerea căldurii prin elementele componente ale anvelopei.
Diagrama de variaţie a temperaturilor de grosimea unui perete exterior este conform figurii,
în condiţii de regim staţionar şi pentru condiţii de iarnă.

beton armat
T [ C] termoizolatie

Ti > Te
Int
Ti
Ext
q => Ri

Re
Te
ΣR

d (m)

-6-
Definitoriu pentru trecerea căldurii sunt următoarele caracteristici:
ƒ α i şi α e - coeficienţii de transfer termic interior sau exterior, cu ajutorul cărora se
1 1
calculează rezistenţele superficiale Ri = şi Re =
αi αe
ƒ coeficientul de conductivitate termică λ , caracteristic pentru fiecare material, având
valori mari pentru materiale care transmit uşor căldura (ex. metale) şi valori foarte mici pentru
materiale termoizolante uşoare, poroase, cum ar fi: vată minerală, polistiren, poliuretan, BCA etc.
Cu coeficientul λ se calculează rezistenţa la transfer termic prin conducţie a fiecărui strat:
dj
Rj =
λj ⋅bj
d j = grosimea stratului j
λ j = coeficientul de transfer termic pentru stratul j
b j = coeficientul de calitate, de compresibilitate al materialului j

Elemente de calcul şi dimensionare higrotermică

Umiditatea în construcţii se manifestă sub diferite forme de prezentare a apei, important în


construcţii fiind umiditatea materialelor de construcţii, respectiv a aerului interior sau exterior.
Din punct de vedere al dimensionării hidrotehnice interesează diminuarea fenomenului de
condens în elementele anvelopei construcţiei. O umiditate ridicată favorizează mucegaiul, afectează
calităţile materialelor, sănătatea oamenilor şi confortul interior.
Trecerea vaporilor de la interior spre exterior în perioada rece a anului, denumită şi difuzia
vaporilor, întâmpină o rezistenţă din partea materialelor de construcţii dependentă de compactitatea
acestora, de fapt de impermeabilitatea lor. Astfel materialele poroase uşoare lasă să treacă vaporii
de apă, iar materiale ca straturi de bitum, folie plastic, membrane hidroizolatoare, folii metalice
(ex Al) etc au un grad ridicat de impermeabilitate şi se mai numesc şi bariere contra vaporilor.
Interesul este ca prin modul de alcătuire să se îndeplinească condiţii ca să nu avem fenomenul
de condens al vaporilor pe suprafaţa interioară a anvelopei, respectiv condens cât mai redus în
interiorul elementelor anvelopei.
Condensul pe suprafaţa interioară a anvelopei se elimină dacă Tsi > τ r
Tsi = temperatura suprafeţei interioare a elementului anvelopei ( de exemplu a peretelui
exterior)
τ r = temperatura la care umiditatea interioară devine umiditate de saturaţie, vaporii de apă
trransformându-se în picături de apă de condens – rouă (temperatura punctului de rouă).
Condensul în interiorul elementelor anvelopei se limitează din următoarele condiţii:
a) m w − mv ≤ 0
b) ∆Wef ≤ ∆Wadmis
a) condiţia impune ca să nu avem acumulare de apă de condens de la an la an, adică dacă se
produce condens iarna, acesta să se evapore în perioada rece a anului, unde
m w = cantitatea de apă de condens din perioada rece
mv = cantitatea de apă care se poate evapora în perioada caldă
b) condiţia impune ca în condiţiile că se produce condens totuşi, chiar dacă se uscă vara,
cantitatea de apă de condens să nu fie prea mare pentru a nu afecta caracteristicile fizico – mecanice
ale materialelor, de exemplu:

-7-
∆Wadmis , BCA = 3%
∆Wadmis , PFL = 0%

Observaţii privind dimensionarea higrotermică

În scopul limitării pierderilor de căldură alcătuirea elementelor anvelopei trebuie să


îndeplinească condiţia ca: R0 ≥ R0,nec
De exemplu: R0,nec , perete = 1.4m 2 ⋅o K / W
Dacă condiţia nu este îndeplinită se modifică alcătuirea peretelui de exemplu cu o
termoizolaţie mai bună sau mai groasă.
Limitarea sau evitarea condensului se face în special printr-o bună alcătuire a termoizolaţiei
peretelui, o ventilare corespunzătoare a aerului interior şi prin dispunerea unor straturi
impermeabile de bariere contra vaporilor, cât mai spre interiorul încăperilor delimitate de anvelopa
clădirii.

HIDROIZOLAŢII

Generalităţi. Clasificare
Lucrările de hidroizolaţii au rolul de a proteja elemente sau părţi din construcţii împotriva
efectelor apei sub diferitele ei forme de manifestare.
În construcţii apa se poate manifesta sub forme ca:
- apă subterană, freatică
- apă din umiditatea naturală a terenului
- apă de infiltraţii
- apă de condens
- apă tehnologică, de exemplu în băi, bucătării, uscătorii
- apa pluvială
- apa de stropire de pe trotuar etc
Apa influenţează calitatea materialelor de construcţii, confortul interior şi sănătatea
oamenilor, fiind necesare lucrări de protecţie denumite hidroizolaţii.
După modul şi materialele utilizate hidroizolaţiile pot fi:
ƒ hidroizolaţii rigide, realizate din mortare sau betoane impermeabile, care au în amestec
substanţe hidrofuge (sub formă de prafuri sau lichide)
ƒ hidroizolaţii bituminoase elastice din membrane de bitum cauciucat, aplicate în straturi
de 2 – 6 mm, 1 sau mai multe straturi (membrane), în funcţie de presiunea apei
ƒ hidroizolaţii metalice din foi de tablă Pb, Cu, Al, foarte bune, dar scumpe
ƒ hidroizolaţii din mase plastice
ƒ hidroizolaţii mixte
Dintre cele de mai sus cele mai utilizate sunnt cele rigide, respectiv membranele
bituminoase. La clădirile existente mai vechi, cu terase întâlnim soluţia clasică de straturi de carton
sau pânză bitumată, alternate cu straturi de bitum topit sau soluţie bituminoasă, variantă depăşită,
ieşită din garanţie şi care nu se mai utilizează.
După rolul pe care îl au hidroizolaţiile pot fi:
a) împotriva apelor fără presiune hidrostatică
b) împotriva apelor cu presiune hidrostatică
c) împotriva umidităţii naturale a terenului

-8-
După poziţia lor pot fi orizontale sau verticale la fundaţie, pereţi, pardoseli, acoperişuri, etc.

Hidroizolaţii la construcţii fără subsol împotriva umidităţii terenului

Lucrările de hidroizolaţii au rolul în acest caz de a proteja pereţii şi pardoseala împotriva


ascensiunii apei prin capilaritate (igrasie) în pereţi şi pardoseală, respectiv apei de stropire de pe
trotuar şi a infiltrării apelor pluviale de pe trotuar la terenul de fundare. Se utilizează membrane
hidroizolatoare, mortare impermeabile, respectiv pietriş pentru ruperea capilarităţii terenurilor.

suport pardoseala
tencuiala tencuiala strat separare
pietris 8 -10 cm
hidroizolatie rigida membrana umplutura compacta
hidroizolanta

trotuar >25 cm
2%

dop bitum
soclu

fundatie

-9-
suport pardoseala
hârtie KRAFT sau folie plastic strat separare
pietris 8 -10 cm
membrana umplutura compacta
hidroizolanta

soclu

fundatie

ZIDĂRII

Generalităţi. Clasificare

Zidăriile sunt elemente de construcţii realizate din 2 materiale, piatra de zidărie şi un liant,
mortarul, aşezate după anumite reguli astfel încât să formeze un masiv continuu.
După materialul din care se execută zidăriile pot fi:
ƒ din lut, argilă sau pământ bătut, armat sau nu cu paie, stuf, lemn, etc
ƒ din piatră naturală de râu sau carieră, piatra putând avea diferite grade de prelucrare
(piatră brută, lucrată, cioplită, etc)
ƒ din produse arse, ceramice, din argilă arsă – de ex cărămizi, blocuri cecramice etc
ƒ din produse nearse, ex: BCA, blocuri de beton uşor sau greu cu goluri etc
ƒ din sticlă sub formă de cărămizi, plăci, profile – fâşii, etc
ƒ metalice sub formă de cărămizi, produse metalice asamblate etc.
După poziţia în care sunt dispuse într-o construcţie, zidăriile pot fi subterane sau supraterane.
După rolul pe care îl au în construcţii pot fi:
ƒ portante sau de rezistenţă
ƒ neportante
ƒ autoportante (suportă greutatea proprie)
După tipul elementului zidăriile pot fi dispuse în:
ƒ zidării normale, în pereţi, stâlpi, arce, bolţi
ƒ zidării la poduri şi podeţe
ƒ zidării la coşuri de fum, silozuri, rezervoare, etc
ƒ zidării la elemente de protecţie – de ex la hidroizolaţii etc
După greutatea pietrei de zidărie şi modul de manipulare:
ƒ zidării din blocuri mici, manipulate manual de un singur om, până la 20 kg (de ex o
cărămidă = 3 kg, un bloc de beton cu goluri = 13-18 kg etc)
ƒ blocuri medii (greutatea până la 50 kg) – manipulate manual de 2 persoane

- 10 -
ƒ blocuri mari – peste 50 kg – manipulate mecanic
Zidăriile sunt elemente de construcţii care preiau în bune condiţii eforturile de compresiune,
dar au rezistenţe scăzute la întindere, forfecare sau încovoiere.

Reguli generale de execuţie a zidăriilor

Având în vedere rezistenţele scăzute ale zidăriilor la eforturi de întindere, forfecare şi


încovoiere, la execuţia zidăriilor se evită apariţia acestor solicitări, respectiv zidăriile se utilizează în
elemente supuse preponderent la compresiune.
ƒ Regula 1: Pietrele de zidărie trebuie să aibă suprafeţele de aşezare plane şi paralele,
pentru a realiza o suprafaţă plană de aşezare ca să nu apară eforturi de încovoiere în piatră.
P P

Feţele laterale ale pietrelor de zidărie trebuie să fie plane şi perpendiculare pe suprafeţele de
aşezare, pentru a evita fenomenul de împănare în zidărie a pietrelor. Fenomenul ar avea ca şi
consecinţă dislocarea unor rânduri întregi de zidărie.

P
P

Concluzie: forma optimă a pietrelor de zidărie este aceea de paralelipiped dreptunghic.


ƒ Regula 2: Încărcările care acţionează asupra zidăriilor trebuie să fie cât mai
perpendiculare pe suprafaţa de aşezare, în caz contrar componenta din planul orizontal al forţelor
putând conduce la dislocarea unor rânduri de zidărie.

α P

T <= V*f
V P
f = forta de frecare dintre
T mortar si piatra de zidarie

Concluzie: pentru ca relaţia să fie respectată unghiul α trebuie să fie α ≤ 15 ÷ 17 o la zidăriile


normale.
ƒ Regula 3: Elementele de zidărie, chiar dacă sunt realizate din 2 sau mai multe
materiale, trebuie să lucreze ca un masiv continuu, şi nu din elemente disparate, independente.
Pentru a realiza caracterul de masiv continuu se realizează aşa-numita ţesere a zidăriilor, care
presupune alternarea – decalarea rosturilor verticale de la un rând la altul.

- 11 -
Concluzie: prin realizarea ţeserii zidăriei se obţine un masiv continuu, în care încărcările se
distribuie sub un unghi acceptat de 60o.

Zidăria de cărămidă

Generalităţi. Tipuri

Cărămizile sunt cele mai utilizate pietre de zidărie, chiar dacă sunt tot mai mult înlocuite de
alte produse, înlocuitori de dimensiuni mai mari şi calităţi mai bune.
Cărămizile se obţin din mase argiloase presate, uscate şi arse. Se pot realiza ca şi cărămizi
pline, cu goluri verticale sau orizontale, cu lambă şi uluc, etc.
Cărămizile au mărci (rezistenţe la compresiune) între 50 şi 200 în funcţie de elementul în care
se utilizează şi calităţi A,B,C, densităţi C1,C2,C3.
Mortarele utilizate sunnt pe bază de var – ciment, ciment – var sau ciment cu mărci între 25 –
200, funcţie de tipul de construcţie.
De exemplu în zona Timişoara la grgadul seismic local se impune cărămidă cu marcă minim
75 şi mortar cu marcă minim 50 (MP001 – 96).

În funcţie de modul de realizare a zidăriilor de cărămidă, avem:


ƒ Zidării din cărămidă plină normală
ƒ Zidării de cărămidă cu goluri
ƒ Zidării cu goluri, din cărămidă
ƒ Zidării de cărămidă armată
ƒ Zidărie mixtă
ƒ Zidărie complexă (înrămată)

Zidăria din cărămidă plină normală


Utilizează cărămizile pline sau cu perforaţii de uscare de max 15% din suprafaţa de aşezare.
Utilizează dimensiunile standardizate de 63(88) x 115 x 240 mm.

- 12 -
Cu aceste cărămizi se pot realiza pereţi, stâlpi, coşuri de fum , etc, pereţii find neportanţi sau
portanţi, cu grosimi conform tabelului.
Grosime în plan detaliu Grosime în plan ansamblu
Grosime perete
[mm] [mm]
¼C 63 (88) 7.5 (10)
½C 115 12.5
1C 240 25
1½ 365 37.5

Se defineşte ca şi asiză un rând orizontal de cărămizi cu rosturile aferente.

Cu grosimile de cărămidă menţionate se pot realiza pereţi despărţitori şi pereţi de rezistenţă,


stâlpi, coşuri de fum, etc.
a) pereţi despărţitori din cărămidă plină – au grosimea de 7,5 (1/4 c) sau 12,5 (1/2 c) şi se
utilizează numai ca pereţi despărţitori, preluând în general numai greutatea proprie (pereţi de ½ c
preiau şi sanitare).
Pereţii de ¼ c preiau greutatea proprie şi a instalaţiilor electrice. Se realizează prin ţesere la
fiecare rând, alternând rosturile verticale cu ½ c. Ca şi notaţii se utilizează cele din figură.

- 13 -
Perete de 1/4 C
R2
R1 PV
R2
R1

R1
PH
R2

Cărămizile se aşează pe cant (pe grosime).


Pereţii de ½ c suportă greutateea proprie şi a instalaţiilor electrice şi sanitare. Cărămizile se
aşează pe lat, cu ţesere la fiecare rând, cu decalaj între rosturi de ½ c.

Perete de 1/2 C

R1

R2
R2
R1 PH
PV

b) pereţi de rezistenţă din cărămidă plină – au rol de rezistenţă, având grosimea de minim
25 cm, adică 1 c. Ţeserea se face la fiecare rând, decalând rosturile verticale cu ¼ c.
Pereţii de 25 cm (1 c) se utilizează la pereţi interiori de rezistenţă, dar se pot utliza şi ca pereţi
exteriori, dar obligatoriu cu termoizolaţie.

- 14 -
c) stâlpi – se utilizează în structuri şi stâlpi de rezistenţă, având totodată un caracter estetic.
Dimensiunile min. 25x25 şi cresc în modul de ½ c.

R1 R2

- 15 -
CURS 3

Zidăria din cărămidă cu goluri


Se utilizează în pereţi despărţitori sau de rezistenţă, cărămizile având goluri verticale sau
orizontale, rezultând pereţi mai uşori, respectiv mai buni izolanţi termic.
Cărămizile cu goluri verticale pot să aibă diferite dimensiuni de goluri, respectiv formă a
acestora. Se găsesc în 3 clase de densitate, cu dimensiunile cecle mai frecvente de 88x140x290.
Există o diversitate mare de produse, în această categorie intrând şi cărămizile POROTHERM.

Cărămizile cu goluri orizontale – se utilizează, în special, la pereţi despărţitori uşori, subţiri,


folosind cărămizi cu unul sau două goluri orizontale (în lungul acestora), cărămizi cu lambă şi uluc.

Regulile de alcătuire şi de ţesere sunt aceleaşi ca şi la zidăria de cărămidă plină.


În aceeaşi categorie de “ cărămizi cu goluri ” se pot introduce principalii înlocuitori ai
cărămizii şi anume BLOCURILE DE BETON CU GOLURI, beton uşor sau greu. Ele se produc în
mai multe variante, funcţie de provenienţa utilajului de vibropresare (Ploieşti, Franţa, Germania,
Italia). Blocul de tip Ploieşti înglobează în volum 7 cărămizi pline normale.

- 16 -
gol pentru stâlpisori
beton armat
bloc pentru
buiandrugi sau
centura

Regulile de alcătuire şi de ţesere la blocurile de beton cu goluri sunt aceleaşi ca şi la zidăria


de cărămidă plină.

Zidăria cu goluri din cărămidă


Se mai numeşte şi “ zidărie americană ”, fiind utilizată la pereţi despărţitori, de umplutură şi
compartimentare. La pereţi mai groşi de 1 şi ½ c şi număr redus de niveluri se pot considera şi ca
pereţi de rezistenţă.
Pereţii se realizează din 2 pereţi cu interspaţiu între ei, lăsat gol cu aer sau umplut cu termo
sau fonoizolaţie. Se obţin astfel pereţi uşori, termo şi fono izolanţi. Grosimile pot fi de 1 c, 1 şi ½ c,
etc.
Pereţii de 1 c se realizează din 2 pereţi de ¼ c cu un interspaţiu de ½ c. Legăturile dintre cei 2
pereţi de ¼ c se realizează la fiecare 2 rânduri, aşezând cărămizile pe lat, transversal, ca nişte
capace.
a

R1

R2

Gol sau
termoizolatie
a-a

R1

R2

R1

R2

- 17 -
Zidăria mixtă
În scopul îmbunătăţirii comportării pereţilor din zidărie, în alcătuire se utilizează 2 sau mai
multe straturi, unul din zidărie, iar celelalte cu rol de a îmbunătăţii estetica, izolaţia termică sau
fonică, etc. În calcule se utilizează toate straturile dacă au cel puţin rezistenţa de compresiune de
10 daN / cm2.
Variantele de alcătuire suunt multe, la dispoziţia proiectantului, uzual întâlnind:
• Zidărie de piatră naturală cu beton simplu
• Zidărie de piatră naturală cu beton simplu şi cărămidă
• Zidărie de cărămidă cu zidărie de BCA la exterior, etc.

piatra naturala

R1 Zidarie simpla

R2
Ext Int
R1

R2
piatra naturala beton simplu

caramida

Ext Int

BCA

caramida

Ext Int

- 18 -
Zidăria armată
În scopul măririi capacităţii portante a zidăriilor, în special la sarcini seismice, dar şi la sarcini
gravitaţionale aplicate excentric, se utilizează armarea zidăriei.
Armăturile au rolul de a prelua eforturile de întindere, iar zidăria cele de compresiune.
Armăturile se pot dispune:
a) în rosturile orizontale
b) verticale, în rosturi sau alveole (profile) special concepute.
a) armarea transversală – presupune dispunerea armăturilor în rosturile orizontale la un
procent de armare de 0,1...1%. Armăturile preiau eforturile generate de deformaţiile (umflările)
transversale la elementele supuse la compresiune, respectiv eforturile principale de întindere în
cazul solicitării la seism.
O armare la procent minim poate conduce la un spor de cca 25% a rezistenţei la compresiune.
Armăturile se dispun la maxim 4 rânduri, înglobate în mortarul rostului, fără a îngroşa rostul
(se limitează diametrtul armăturii la maxim Ф8 pe un rând sau Ф4+Ф4 pe 2 rânduri).

∆v

armaturi
∆o

<8

Armăturile care se folosesc pot fi sub formă de bare independente, carcase plane sudate, plase
sudate, pieptene, sistem MURFOR (Belgia) (la pereţi), respectiv grătar, pieptene (la stâlpi).

- 19 -
bare independente
plase sudate

pieptene

gratar (plase)

MURFOR

pieptene

R1 R2
b) armarea longitudinală – presupune dispunerea de armături verticale amplasate în rosturile
verticale sau în alveole – profile speciale. Armăturile se pot dispune şi exterior elementului de
zidărie, chiar ulterior (zidărie existentă).
Acest tip de zidărie armată este recomandată în zone seismice la preluarea eforturilor din
compresiune excentrică, forfecare sau eforturi principale de întindere.

- 20 -
R1

R2
2..3 cm M100

etrier agrafa
R1 etrier Φ6/25...30 R2

Zidăria înrămată complexă


Pentru mărirea capacităţii portante a zidăriilor, în special la sarcini seismice, se realizează
zidăria complexă denumită în standardele europene ÎNRĂMATĂ sau CONFINATĂ.
Aceasta se realizează prin dispunerea de stâlpişori din beton armat care împreună cu centurile
din dreptul planşeelor formează o suprafaţă înrămată.
Stâlpişorii se dispun la colţur, intersecţii, ramificaţii, de o parte şi de alta a golurilor mari, sub
elemente care aduc forţe concentrate (grinzi, stâlpi) în câmpul pereţilor mai lungi de 5 m.
Suprafaţa înrămată este de 12 -18 mp, în funcţie de intensitatea zonei seismice.
La zidăriile obişnuite, dispunerea stâlpişorilor este obligatorie la peste P+1E.
B
S1 stâlpisor zidarie înramata

S1 S2
A
25x30 H etaj

S2
25x25

S1
centura

Secţiunea minimă a stâlpişorilor este de 20x20 cm, iar maximă de 900 cm2. În pereţii
exteriori, stâlpişorii nu ocupă întreaga secţiune a peretelui, ei placându-se spre exterior cu o
termoizolaţie de exemplu, min 7,5 BCA. Excepţie situaţia când pereţii exteriori sunt termoizolaţi la
exterior.

- 21 -
Stâlpişorii se armează din calcul, dar cu minim armare longitudinală 4Ф12 (OB37) sau 4Ф10
(PC52) şi etrieri Ф6/25..30.
La structurile de cărămidă obişnuită, stâlpişorii se leagă de zidăria adiacentă, din 60 în 60 cm
cu etrieri din Ф6 intraţi în rosturile zidăriei minim 50 cm.

SECTIUNE
STALPISOR INTERMEDIAR

15 15

14

SECTIUNE
STALPISOR INTERMEDIAR

15 15

În cazul utilizării unor blocuri ceramice sau din beton cu goluri, având gol special pentru
realizarea stâlpişorilor nu este necesară dispunerea armăturilor Ф6/60, legătura dintre pereţi fiind
realizată prin ţeserea blocurilor. Golurile din blocuri au dimensiuni în mod normal de 15x15 sau

- 22 -
20x20 cm în care se recomandă introducerea nu a 4 bare, ci 2Ф16(minim) sudate în scăriţă (carcasă
plană).

R1

25 : 30

R2

min 2Ø16

Stâlpişorii se realizează după execuţia zidăriei utilizând un beton mai fluid, excesul de apă
fiind absorbit de zidărie.

- 23 -
CURS 4

PLANŞEE

Generalităţi. Clasificare
Planşeele sunt elemente structurale, de rezistenţă, care preiau încărcările care le revin,
gravitaţionale şi orizontale (vânt, seism) şi le transmit structurii verticale de rezistenţă.
Planşeele compartimentează pe verticală clădirea, pe lângă rolul de rezistenţă îndeplinind şi
exigenţe de izolare termică, hidrofugă sau fonică (după necesităţi).
Un planşeu este alcătuit, în principiu, din următoarele 3 părţi componente:
• tavanul (plafonul), cu rol de finisaj la partea inferioară a planşeului
• planşeul propriu-zis, cu rol de rezistenţă din diferite materiale
• pardoseala, cu rol de finisaj, uzură şi estetic la partea superioară a planşeului,
incluzând de regulă prin alcătuirea ei funcţiuni ca cea de hidroizolare, fonoizolare sau
termoizolare.
Planşeele se clasifică după mai multe criterii:
a) după poziţia lor:
• peste subsoluri sau pivniţe
• curente sau intermediare
• de pod sau terasă
b) după forma lor:
• plane
• curbe
• cu grinzi
• fără grinzi
c)după materialele din care se execută:
• din zidărie
• cu grinzi metalice
• lemn
• beton armat monolit sau prefabricat
d) după tehnologia de execuţie:
• executate cu metode tradiţionale
• executate cu metode moderne

Planşee din cărămidă


Se realizează sub formă de bolţi cu una sau 2 curburi, le întâlnim la construcţii vechi, în
special peste subsoluri.
Acest tip de planşeu are dezavantajul că este greu, nu asigură rolul de şaibă rigidă necesar în
zone seismice şi dau împingeri mari la pereţii exteriori ai construcţiei.

- 24 -
pervaz parchet LU
grinzisoare
dusumea oarba

nastere cheie umplutura usoara

tirant

contrafort

În cazul deschiderilor sau a încărcărilor mari se realizează planşee cu grinzi metalice, spaţiul
dintre grinzi de 60,80,100,120 cm fiind închis (umplut) in diverse soluţii.
Grinzile se pot realiza din profile laminate I, U, etc sau profile din tablă presată la rece.
Spaţiul dintre grinzi se poate umple cu beţişoare din cărămidă, bolţişoare din beton simplu,
plăci prefabricate plane sau cu nervuri, corpuri de umplutură cu goluri, beton monolit armat dispus
la partea inferioară sau superioară a profilului metalic laminat.

boltisoara din
beton simplu boltisoara din
caramida

- 25 -
placi
prefabricate

elemente corpuri prefabricate cu goluri


prefabricate

placa b.a. monolit

placa b.a. monolit

O altă variantă de realizare a grinzilor este aceea cu grinzi din profile din tablă presată la rece.
Rezultă planşee uşoare care necesită dispunerea în alcătuirea pardoselii a unor fonoizolaţii în
diverse alcătuiri.

- 26 -
suport pardoseala mortar
fonoizolatie
sapa mortar

corp de umplutura elemente prefabricate placi prefabricate

Planşee din lemn

Se utilizează mai rar având în vedere că nu asigură rolul de şaibă rigidă necesar izolării
seismice. Se folosesc la tavane, moteluri, construcţii pentru organizare de şantier, diverse construcţii
provizorii, respectiv la construcţii integral din lemn.
Chiar şi în condiţiile realizării planşeului din lemn, acesta poate realiza rolul de şaibă rigidă
dacă se utilizează contravânturi, de regulă, metalice, în planul planşeului care leagă grinzile între
ele.
Planşeele au dezavantajul că sunt afectate, degradate de umiditate, bacterii (mucegai), insecte
şi sunt combustibile sau chiar inflamabile. Pentru cele de mai sus, la construcţii definitive lemnul se
tratează.
Un planşeu din lemn este alcătuit, în principiu, din:
• elemente de rezistenţă, grinzile dispuse la 70-90 cm între ele şi ancorate la pereţii de
rezistenţă cu ancore metalice
• elemente auxiliare cum ar fi:duşumea, umplutură, grinzişoare, podină, şipci,
pardoseală propriu-zisă, etc.
Grinzile reazemă cca 20 cm pe pereţii de rezistenţă, fiind tratate la capete obligatoriu
împotriva umidităţii din perete.
Planşeele se compun mai simplu sau mai complex funcţie de caracterul provizoriu sau
definitiv al lor.
Putem avea în consecinţă variante ca:
a) planşeu cu grinzi şi podină cu rol de uzură
b) planşeu cu grinzi, podină şi duşumea
c) planşeu cu grinzi, podină, umplutură şi duşumea, grinzile fiind aparente.
d) planşeu cu grinzi, podină, umplutură, duşumea, grinzile fiind parţial înfundate,
executându-se şi un tavan fals.

- 27 -
podina

grinda

podina dusumea LU

grinda

grinzisoare dusumea umplutura


parchet LU

c podina
sipci ornament
grinda

grinzisoare dusumea oarba parchet LU

umplutura
folie plastic sau
ICA
podina
sipci sustinere
d podina
plasa armatura
scândura rara rabit
trestie tencuiala
tencuiala

Soluţiile a şi b se utilizează la construcţii provizorii. Umplutura este realizată din materiale


uşoare, de exemplu: zgură, cenuşă, spărturi ceramice, etc.
La varianta d, tavanul fals poate fi realizat în una din variantele prezentate sau varianta
modernă: prefabricate din ipsos sau rigips, profile metalice sau din plastic, etc.
Grinzile reazemă cca 20 cm pe pereţi, la reazem grinzile fiind protejate împotriva umidităţii.

- 28 -
CURS 5

Planşee din beton armat monolit


Au avantajul că urmăresc orice formă a conturului încăperilor, se pot utiliza la deschideri şi
încărcări mari, dar presupun cofraj, timp de aşteptare pentru întărire, decofrare, condiţii pentru
turnarea betoanelor (temperatură, umiditate).
Există o varietate foarte mare de soluţii de realizare a planşeelor din beton armat monolit,
principalele tipuri predominante fiind:
a) planşeu cu placă rezemată pe contur, fără grinzi, de maxim 25 mp
b) planşee cu placă şi nervuri (grinzi) pe direcţia scurtă a încăperilor la suprafeţe peste 25 mp
prin dispunerea nervurilor obţinându-se ochiuri de placă sub 25 mp
c) planşeu cu placă, grinzi principale şi grinzi secundare, utilizat la suprafeţe mari. Grinzile
principale se dispun pe latura scurtă fiind rezemate pe pereţi sau stâlpi, grinzile secundare sunt
dispuse după latura lungă a încăperii fiind rezemate pe grinzile principale şi pe pereţi. Placa
reazemă pe grinzile secundare, iar acestea pe grinzile principale.
d) planşeu cu placă şi nervuri dese, la suprafeţe mari de placă (holuri, săli), având nervurile
(grinzile) la 50..70 cm între ele. Placa are grosimea mică fiind preferată o armare cu plas ă sudată.
e) planşee casetate, având placa rezemată pe o reţea ortogonală de grinzi dispuse
perpendicular sau înclinat faţă de pereţi.
f) planşee ciupercă, având placa rezemată pe stâlpi prin intermediul unor capiteluri (îngroşare
cap stâlp)
g) planşee dală, la care placa reazemă pe stâlpi, fără capiteluri, rezultând o placă mai groasă
decât în cazul f)

placa

a
centura

placa

b
nervuri

- 29 -
placa

c
GS
GP

placa

d
nervuri dese

placa

caseta nervuri
e

placa placa placa

capitel capitel

stâlp stâlp stâlp

- 30 -
4φ12

centura

etrier

φ6/25
Dispunerea grinzilor e

45

În cazul planşeelor casetate, casetele formate între nervuri pot rămâne “ la vedere” sau se pot
masca cu un tavan fals.

- 31 -
CURS 6

Planşee prefabricate din beton armat


Având în vedere volumul mare de material, manoperă, timp, consumate pentru realizarea
planşeelor şi în intenţia de industrializare a lucrărilor de construcţii s-a trecut la o prefabricare de la
parţial la integral a planşeelor. În consecinţă se obţin elemente calitativ superioare, fiind executate
sub control, se pot dispune în construcţii pe orice vreme, rapid, fără cofraje, fără a aştepta perioada
de întărire, etc.
Dacă prefabricatele sunt unicate, ele costă mai mult din cauza cofrajelor – tiparelor de unică
folosinţă, motiv pentru care se folosesc prefabricatele de serie mare, dar care impun tipizarea /
modularea dimensiunilor construcţiilor, în special a distanţelor dintre pereţi.
S-au dezvoltat o serie de sisteme, parţial sau integral prefabricate, cum ar fi:
• planşee cu corpuri de umplutură prefabricate şi nervuri monolite
• Planşee de tip fâşie
• Planşee din prefabricate pentru deschideri mari (T, Π, cheston)
• Planşee predale
• Planşee tip panou mare prefabricat etc

a) planşee cu grinzi şi corpuri de umplutură prefabricate – este conceput din grinzi T întoarse
pe care reazemă corpuri de umplutură, de regulă cu goluri. Pe reazeme, respectiv pe tot conturul
încăperii se realizează centuri monolite, iar în zone seismice este obligatorie suprabetonarea cu
minim 4 cm din beton armat.

suprabetonare

centura

suprabetonare monolitizare

grinda

bucla de armatura

- 32 -
b) planşee de tip fâşie – sunt planşee prefabricate, impunând o modulare a distanţelor dintre
axele pereţilor de rezistenţă sau grinzilor. Pentru a satisface rolul de şaibă rigidă necesită o
suprabetonare de minim 4 cm armată.
Pe tot conturul pereţilor de rezistenţă se realizează centuri din beton armat cu minim
4Ф10..12 şi etrieri Ф6/25 cm. Cele mai utilizate tipuri sunt:
• Fâşiile cu goluri
• Chesoanele (în special la industriale)
• Dulapi precomprimaţi din beton
• Fâşii armate din BCA
Fâşiile cu goluri – se realizează din beton armat până la 6 m şi peste din beton precomprimat.
Au lăţimi de 40,60,100,120 cm şi înălţimi (grosimi) de 14,19,22,25 cm, în funcţie de lungimea lor.
Fâşiile reazemă pe pereţi sau grinzi, având lungimi de 3.00, 3.30, 3.60, 4.00, 4.40, 5.00, 6.00
etc, până la 12.00 m, ceea ce impune aceste dimensiuni între axele pereţilor de rezistenţă sau grinzi.
Din fâşii, la capete ies bucle sau mustăţi de armătură care se ancorează în centuri.

bucle sau
a mustati a-a

b b
a
goluri
b-b

capac PVC
centura
fâsie
termoizolatie

Chesoanele, utilizate în special la construcţii industriale sunt realizate dintr-o placă cu nervuri
pe contur, iar la dimensiuni mari şi nervuri intermediare. Au lungimi până la 6 m şi lăţimi de 100,
150 cm. Pentru a fi şaibă rigidă necesită suprabetonare.

- 33 -
a
a-a

bucle
b b

b-b

centura de monolitizare

Planşee predală – sunt planşee semifabricate, fiind alcătuite dintr-o placă prefabricată subţire
de 5-7 cm, peste care vine o suprabetonare armată până la grosimea finală necesară (12-20cm).
Placa prefabricată are dimensiunile unei încăperi sau ½ încăpere, pe contur având mustăţi minim
Ф8, care se sudează la mustăţile plăcii alăturate.
Legătura de conlucrare dintre placa prefabricată şi suprabetonare este realizată fie cu nişte
conectori Ф6..8/6..8/mp buc (la suprafeţe mici de prefabricat) sau grinzişoare cu zăbrele (la
suprafeţe mari de prefabricat). Placa prefabricată este prevăzută şi cu 4..6 bucle din Ф10..14 mm
pentru ridicarea prefabricatului la cota de montaj.
După întărirea suprabetonării, planşeul lucrează similar cu un planşeu monolit.

- 34 -
grinzisoare cu
mustati zabrele

mustati

conectori

bucle
ridicare

armatura sus în
grinda cu zabrele
centura suprabetonare

suprabetonare

placa
prefabricata
armatura jos în
prefabricat

Planşee tip panouri mari prefabricate


Se utilizează, în special, la structuri intergral prefabricate din panouri mari, planşeele fiind
realizate din plăci integral prefabricate la grosimea finală, rezemate pe contur. Au dimensiunea unei
încăperi sau ½ încăpere, având pe contur mustăţi care se sudează de cele ale planşeului alăturat.
Prefabricatele pe lângă armarea interioară au bucle de ridicare la cârlig macara pentru montaj la
cotă.
Se utilizează 3 sisteme de rezemare pe contur şi anume:
a) pe dinţi de rezemare (rezemare discontinuă)
b) rezemare continună pe tot conturul
c) rezemare prin intermediul unor bucle de armătură
Prefabricatele au pe contur interior rânduri – alveole care după umplerea cu beton de
monolitizare şi sudarea mustăţilor participă la preluarea lunecărilor din prefabricate generate de
acţiuni orizontale, îndeplinind astfel rolul de şaibă rigidă.

- 35 -
alveola

b b

a a
dinte de
rezemare
mustati

b-b
a-a mustati alveola
monolitizare

bare
longitudinale
în
monolitizare

alveole

a a

b b

mustati

- 36 -
b-b
a-a mustati alveola
monolitizare

cupon sudat
de mustati

bucle

monolitizare armata

reazem
provizoriu

- 37 -
CURS 7

ACOPERIŞURILE
Generalităţi. Clasificare

Acoperişurile sunt elemente structurale de rezistenţă care preiau încărcările de la învelitoare


şi climatice şi le transmit structurii verticale de rezistenţă.
Pot fi de două feluri:
• Cu pantă (şarpantă)
• Fără pantă (cu pantă mică) – (terase)
Panta, în general, a acoperişurilor ete dată de gradul de impermeabilitate al învelitorilor.
Prin învelitoare se înţelege stratul de impermeabilizare al acoperişului şi se poate realiza din
produse ceramice (ţigle, olane), tablă ondulată, foi de tablă metalică, până la învelitori bituminoase
(membrane).
Şarpante – sunt acoperişuri cu pantă, panta fiind dată de tipul învelitorii. Elementele
geometrice ale unui acoperiş şarpantă sunt:

coama (^)

creasta (^)

dolie (v) streasina

Acoperişurile şarpantă pot să aibă una sau mai multe pante.

1p
2p

3p 4p

- 38 -
Structura şi forma în plan a unui acoperiş este dictată de criteriile:
• Mărimea încărcărilor
• Deschiderile în plan (distanţa dintre pereţii longitudinali exteriori)
• Modul de dispunere a elementelor structurale
• Considerente tehnico – economice
Până la deschiderea de 14 m se utilizează aşa numitele şarpante clasice dulghereşti din lemn.
Peste 14 m, din considerente economice, se adoptă şarpantele inginereşti sub formă de ferme (grinzi
cu zăbrele, grinzi cu inimă plină, ferme casice, etc).
Elementul de rezistenţă al şarpantei îl costituie forma acestuia. Din acest punct de vedere
avem următoarele sisteme clasice dulghereşti:
• Şarpante cu căpriori ( la deschideri mici 4-6 m)
• Şarpante pe scaune (7 -14 m), în funcţie de numărul de scaune
• Şarpante cu macaz (7-12 m), în funcţie de sistemul adoptat
• Şarpante mixte, combinând 2 din variantele de mai sus.
Se exemplifică câteva tipuri de şarpante:

Sarpanta cu capriori

capriori talpa

Sarpanta pe scaune

capriori pane

clesti pop

talpa

- 39 -
Sarpanta cu macaz simplu

caprior
coarda
arbaletier
pana

Terase

Sunt aşa numitele acoperişuri fără pantă, din punct de vedere al alcătuiri existând 2 tipuri:
• Terase necirculabile, având pantă de 3 – 7% spre gurile de scurgere
• Terase circulabile cu pantă de 1,5 – 3 %
Straturile componente ale unei terase, în principiu, sunt următoarele:
1. tavanul sau plafonul cu rol de finisaj la partea inferioară a planşeului
2. planşeul propriu-zis cu rol de rezistenţă
3. strat de pantă, din materiale uşoare, cu grosimea minimă de 4 cm la gura de
scurgere. Se poate realiza din betoane uşoare BCA sau chiar din materiale ca poliuretanul turnat în
pantă.
4. şapă de egalizare din mortar, care poate să lipsească dacă stratul de pantă este
neted
5. strat de difuzie a vaporilor, care pus în contact cu exteriorul în diverse soluţii
elimină vaporii care au tendinţa de migrare de la interior spre exterior.
6. barieră contra vaporilor care să împiedice trecerea vaporilor, în zona rece a
acoperişului, unde ar condensa. Se folosesc materiale impermeabile.
7. termoizolaţia acoperişului din diverse materiale uşoare izolante: polistiren,
poliuretan, betoane uşoare, BCA, zgură expandată, etc.
8. strat de protecţie, impermeabil al termoizolaţiei
9. strat de protecţie mecanică a termoizolaţiei şi de suport al hidroizolaţiei, de
regulă din şapă din mortar de ciment
10. hidroizolaţie din membrane bituminoase
11. protecţia hidroizolaţiei:
• la terasele necirculabile cu membrane este inclusă în alcătuirea
ultimului strat de membrană
• la terase circulabile dintr-o şapă de mortar sau strat de nisip pe care se
montează – execută pardoseala prefabricată sau monolită.

- 40 -
T.C. T.N.C.

11
10
9
8
7
6
5
4
3

2
1

Probleme deosebite la terase sunt în principal detaliile de rezolvare a racordării hidroizolaţiei la gurile de
scurgere, respectiv la elementele verticale existente pe acoperiş, exemplu aticul de contur al terasei, casa
liftului, porţiune de clădire mai înaltă, chepengul de ieşire pe terasă, etc.

!BAFTĂ!

- 41 -