PLANSEE

Notiuni generale
Planşeele sunt elemente de construcţie cu suprafaţa plană, orizontală, având rolul funcţional de
compartimentare interioară a clădirii pe verticală şi de izolare a acesteia de mediul exterior (în cazul planşeului
peste ultimul nivel). În funcţie de poziţia lor, planşeele pot fi curente sau intermediare, planşeul de pod sau
planşeul terasă şi planşeul peste subsol în cazul clădirilor cusubsol.
Pe lângă rolul funcţional, planşeele au şi rol de rezistenţă, ele fiind elemente structurale şi fac parte din
structura de rezistenţă a clădirii.
Din punct de vedere constructiv, planşeele sunt formate din două părţi distincte : elementele de rezistenţă
(placa de planseu ) şi pardoseala
Din punct de vedere structural, planşeul propriu-zis ,cu rol de rezistenţă, trebuie analizat sub două aspecte: de
preluare şi transmitere a încărcărilor gravitaţionale (verticale) catre elementele structurale verticale si de
realizare a conlucrării elementelor structurale verticale sub acţiunea încărcărilor orizontale din vânt sau seism.
 Preluarea
încărcărilor verticale (inclusiv greutatea proprie) se face de către elementul de rezistenţă al planşeului, în
funcţie de alcătuirea constructivă adoptată. În acest scop elementul de rezistenţă trebuie să aibă o rigiditate
corespunzătoare la încovoiere, astfel încât săgeţile maxime să fie în limita celor admisibile, ceea ce asigură o
exploatere normală a cădirii.
În ceea ce priveşte cel de al doilea aspect, respectiv realizarea conlucrării elementelor portante verticale este
posibilă dacă planşeele au o rigiditate corespunzătoare în planul lor (plan orizontal) astfel încât planşeul în
ansamblu să nu se deformeze în plan orizontal sub acţiunea încărcărilor orizontale din vânt sau seism, respectiv
planşeele de la diversele niveluri ale clădirii se deplaseze fără deformatii in planul lor.

Planşeul propriu zis, elementul de rezistenta, poate fi alcătuit într-o varietate constructivă foarte largă, în funcţie
de destinaţia construcţiei, zona de amplasament, dezvoltarea pe înălţime etc;
Pardoseala este dispusă deasupra elementului structural şi este alcătuită din mai multe elemente nestructurale
(strat de uzură şi finisaj, strat suport finisaj, strat de egalizare, stratul de izolare fonică etc);
Partea inferioară a planşeului se numeşte tavan şi se poate realiza dintr-o simplă tencuială şi zugrăveală sau
sub formă de tavan suspendat, cu rolul de mascare a grinzilor planşeului brut sau pentru a crea spaţii necesare
pentru instalaţii.
Rezolvarea constructivă pentru stratul de uzură al pardoselii şi pentru tavanse stabileşte în funcţie de
destinaţie şi cerinţele impuse de confortul interiorprecum şi de cerinţele de exploatare a clădirii.

EXIGENTE DE PERFORMANTA
Planşeele, ca subsisteme (subansamble) structurale ale clădirilor, trebuie să fie astfel concepute,
proiectate şi realizate încât să satisfacă, pe toată durata de exploatare, următoarele exigenţe de performanţă:
- rezistenţă şi rigiditate la solicitări statice şi dinamice;
- siguranţă în caz de incendiu;
- izolare termică, fonică şi hidrofugă;
- aspecte arhitecural- estetice şi economice.
Rezistenţa şi rigiditatea planşeelor trebuie asigurate atât la preluarea încărcărilor verticale, cât şi a încărcărilor
orizontale.
Prin exigenţa de rezistenţă se impune ca planşeele să asigure preluarea încărcărilor verticale (permanente şi
variabile) şi transmiterea acestora , în condiţiide siguranţă, la elementele de susţinere (pereţi, stîlpi), în ipotezele
cele mai defavorabile de încărcare care pot să apară în timpul exploatării sau execuţiei.
Exigenţele de rigiditate trebuie să fie asiguarate atât sub acţiunea încărcărilor verticale cât şi sub acţiunea
încărcărilor orizontale.
Exigenţele de rigiditate sub acţiunea încărcărilor verticale impun ca planşeele să nu se deformeze peste limitele
admisibile, iar sub acţiunea încărcărilor orizontale (vânt, seism), planşeele trebuie să asigure rigidizarea
clădirilor în plan orizontal, respectiv să asigure efectul de şaibă orizontală rigidă,în special la clădirile amplasate
în zone seismice.
Siguranţa în caz de incendiu se impune tuturor tipurilor de planşee,indiferent de funcţiile îndeplinite şi modul
de alcătuire. În general, planşeele trebuie să fie astfel alcătuite încât să asigure rezistenţa la foc şi toate
exigenţele privind riscul de izbucnire a incendiului, durata de propagare şi de supravieţuire în clădire după
declanşarea incendiului până la evacuarea ocupanţilor din clădire (conform normelor in vigoare).
Limita minimă a rezistenţei la foc se stabileşte în funcţie de gradul de importanţă şi de rezistenţă la foc a
clădirii.
Exigenţele de izolare, termică, fonică şi hidrofugă se impun planşeelor, înfuncţie de poziţia şi funcţiile pe
care le au în structură.
Exigenţa de izolare termică se impune planşeelor de acoperiş ( de tip terasă sau şarpantă) şi planşeelor situate
deasupra unor spaţii neîncălzite (pivniţe,ganguri circulabile etc).
Exigenţele de izolare, fonică se impun tuturor tipurilor de
planşee, în mod diferenţiat: planşeele intermediare trebuie să asigure izolarea fonică necesară împotriva
zgomotelor aeriene şi de impact, iar planşeele peste subsoluri şi de pod nu impun măsuri speciale de izolare
fonică. Exigenţe de
izolare hidrofugă se impun planşeelor de acoperiş de tip terasă, în băile apartamentelor, băi comune, bazine de
înot etc.
Exigenţele de ordin arhitecural şi estetic se impun planşeelor din încăperi cu destinaţii speciale (săli de
recepţie, de spectacole, restaurante,etc), care trebuie să îndeplinească şi o funcţie decorativă, ce se realizează
atât prin intermediul finisajelor ( plafoane şi tencuieli decorative) cât şi prin geometria elementelor de rezistenţă
a planşeelor.
Exigenţele economice depind în general, de alegerea soluţiei constructive şi sunt exprimate prin indici tehnico-
economici privind: consumul de material,consumul de manoperă, consumul de energie înglobată, durata de
execuţie,gradul de industrializare etc.

CLASIFICAREA PLANŞEELOR

Clasificarea planşeelor se poate face dupa mai multe criterii astfel:

- după materialul utilizat: din lemn, zidărie, metal, beton sau material combinate;
- după sistemul de susţinere: pe pereţi portanţi (din zidărie sau beton) , pe grinzi, pe stâlpi;
- după forma tavanului: plană, curbă, cu grinzi, cu nervuri etc.;
- după tipul elementelor de rezistenţă: din plăci plane, fâşii cu goluri, panouri mari, grinzi şi corpuri de
umplutură etc.;
- după modul de comportare la zgomot de impact : cu ecran acustic simplucând pardoseala vibrează simultan cu
planşeul brut şi transmit uşor zgomotele deimpact şi cu ecran acustic dublu, când pardoseala vibrează
independent deplanşeul brut şi sunt fonoizolante la zgomote de impact, numite şi planşee cupardoseală flotantă ;
- după rigiditatea în plan orizontal sunt clasificate în două categorii:
a. planşee rigide în plan orizontal;
b. planşee cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal
Sunt considerate planşee ,, rigide în plan orizontal” planşeele care au următoarea alcătuire constructivă:
- planşee din beton armat monolit sau din predale cu suprabetonare continuă cu grosimea ≥ 60 mm,
- planşee din panouri sau semipanouri prefabricate din beton armat îmbinate pe contur prin piese metalice
sudate, bucle de oţel beton şi beton de egalizare;
- planşee executate din elemente prefabricate de tip ,, fâşie “, cu bucle sau cu bare de legătură la extremităţi şi
cu suprabetonare continuă cu grosimea ≥ 60mm
Sunt considerate planşee cu ,, rigiditate nesemnificativă în plan orizontal” planşeele care au următoarea
alcătuire constructivă:
- planşee executate din elemente prefabricate de tip ,, fâşie “ cu bucle sau cu bare de legătură la extremităţi, fără
suprabetonare armată sau cu şapănearmată cu grosimea ≤ 30 mm;
- planşee executate din elemente prefabricate din beton cu dimensiuni mici,sau din blocuri ceramice, cu
suprabetonare armată;
- planşee din lemn.
PLANŞEE DIN LEMN
Planşeele de lemn se utilizează în prezent la construcţii de locuit sau de mică importanţă în mediu rural şi la
unele construcţii cu caracter touristic tradiţional amplasate în zone rurale, montane.
De obicei se folosesc la clădiri cu pereţi din zidărie sau din lemn.
În scopul măririi durabilităţii, elementele componente se
protejează împotriva focului şi putrezirii cu substanţe ignifuge şi antiseptice.
Avantaje
- au greutate proprie redusă;
- execuţia lor este simplă;
- conferă posibilităţi largi de plastică arhitecturală tradiţională a tavanului;
- asigură condiţii bune de izolare termică şi fonică;
- au o comportare bună în anumite medii agresive chimic;
Dezavantaje
-durabilitate redusă;
- consumul de material lemnos este mare;
- rigiditatea la încărcări laterale este scăzută;
- săgeţile de încovoiere sunt mari;
- nu se realizeaza saiba rigida
Planşeele din lemn fiind considerate planşee cu rigiditate
nesemnificativă în plan orizontal, pot fi folosite, numai pentru:
- toate planşeele construcţiilor cu nivel ≤3, din clasele de importanţă III şi IV,în zona seismică cu ag = 0,10 g
(cu excepţia planseului peste subsol).
- planşeul peste ultimul nivel al construcţiilor cu nivel ≤2, din clasa deimportanţă IV, situate în zonele seismice
cu 0,15 g ≤ ag ≤ 0,20 g.

ALCĂTUIRE
Planşeul brut este format din grinzi de lemn (sau produse superioare din lemn) şi podina de rezistenţă din
dulapi.
Grinzile din lemn, dispuse la distanţa de 60-100 cm pe direcţia scurtă a încăperilor, reazemă pe pereţi portanţi
prin intermediul unor tălpi din dulapi de lemn de esenţă tare impregnate sau protejate cu două straturi de carton
lipite cu
bitum. Capetele grinzilor se protejează cu substanţe antiseptice, se izolează hidrofug cu substanţe bituminoase,
pe o lungime de 50 cm, locaşurile de montaj având spaţii de aer de 3-4 cm pentru ventilare iar grinzile paralele
cu pereţii se aşează la o distanţă de3….4 cm pentru a asigură uscarea lor şi evitarea contactului cu peretele
încăneuscat. Grinzile care reazemă pe pereţii interiori de rezistenţă pot fi continue sauîmbinate cap la cap.
Planşeul brut se poate completa cu umplutură (cu rol deizolare fonică sau termică); peste podină se prevede un
strat de finisaj şi uzură din duşumele sau parchet, tavanul poate să fie neted (cu scânduri aparente sautencuit),
respectiv cu grinzi aparente
Pentru alcătuirea constructivă a planşeului este necesar să se asigure conlucrarea grinzilor planşeului între ele
pentru repartizarea (preluarea) mai favorabilă a încărcărilor concentrate şi micşorarea săgeţilor din încovoiere,
iar
prin solidarizarea tuturor grinzilor de rezistenţă se asigură comportarea planşeului ca diafragmă cu oarecare
rigiditate laterală. La planşeele cu grinzi amplasate după două direcţii, se asigură , în general , o bună conlucrare
şi rigiditate.
În cazul planşeelor cu grinzi dispuse după o singură direcţie având deschideri şi încărcări mari, sunt necesare
elemente speciale de rigidizare, dispuse constructiv sau rezultate din calcul .

La calculul elementelor de rezistenţă ale planşeului, pe lângă verificarea stării limită ultime a capacităţii
portante, este necesară verificarea săgeţii maxime din încovoiere, care trebuie să fie inferioară săgeţii limită
prescrisă, de exemplu :
săgeata grinzilor planşeelor curente, care suportă tencuiala plafonului, nu trebuiesă depăşească valoarea: L / 350
, unde L este dechiderea de calcul a planşeului.
PLANŞEE DIN ZIDĂRIE
 Au în prezent un domeniu de utilizare foarte restrâns (clădiri tradiţionale,restaurări, anumite pasaje sau
subsoluri cu plastică arhitecturală specifică)întrucât prezintă o serie de dezavantaje tehnici-economice, dintre
care: aucomportare slabă ca diafragme orizontale, dau împingeri mari din descărcarea bolţilor sau cupolelor, au
costuri ridicate etc.
Elementul principal de rezistenţă al planşeului este bolta sau cupola, de diverse forme geometrice sau alcătuiri
constructive, bolţile cilindrice predominând.

PLANSEE DIN BETON ARMAT

Planşeele din beton armat, datorită multiplelor avanaje pe care le prezintă înraport cu alte tipuri de planşee, au
în prezent cea mai mare utilizare. Din punct devedere constructiv, aceste planşee se pot realiza din beton armat
monolit sau dinbeton armat prefabricat.
PLANSEE DIN BETON ARMAT MONOLIT
Planşeele din beton armat monolit se caracterizează prin faptul că se toarnăla faţa locului, la fiecare nivel, în
poziţie definitivă, utilizând diverse tipuri decofraje.
Domeniul de utilizare al planşeelor din beton armat monolit este :
- la clădiri unicat precum şi la clădiri cu forme în plan neregulate şideschideri variate, la care nu se pretează
utilizarea prefabricatelor;
- la plaşee cu deschideri şi încărcări mari;
- la planşee cu încărcări concentrate şi acţiune dinamică a încărcărilor (vibraţii, şocuri, trepidaţii);
- la construcţii industriale, unde din considerente tehnologice se impuneprevederea unor goluri de dimensiuni
mari;
- la clădiri amplasate în zone seismice.
Planseele din beton armat monolit au o serie de avantaje cum sunt :
- au capacitate de a prelua încărcări mari, statice şi dinamice;
- datorită monolitismului se asigură o foarte bună conlucrare între planşee şielementele verticale de rezistenţă
ale clădirii
- comportându-se ca şaibe orizontale rigide, asigură o marerigiditate de ansamblu a structurii clădirii şi o foarte
bună comportare la preluareaşi repartizarea încărcărilor orizontale (vânt, seism);
- au durabilitate ridicată în timp şi costuri reduse de întreţinere;
- pot acoperi practic orice forme geometrice în plan şi cu orice fel dedistribuţie a elementelor portante (stâlpi,
pereţi);
- au posibilităţi largi de realizare constructivă şi rezolvări de ordin architectural prin variate sisteme de
dispunere a grinzilor de forme şi dimensiuni diverse;
Dezavantajele planşeelor din beton armat monolit sunt :
- au durata de execuţie şi consumul de manoperă pe şantier mai mari,comparativ cu planşeele din beton armat
prefabricat;
- necesită un consum ridicat de cofraje şi elemente de susţinere;
Exista o mare varietate de tipuri constructive pentru planşeele din betonarmat monolit, respectiv:
- planşee sub formă de plăci plane;
- plansee cu plăci şi grinzi dispuse pe o singură direcţie;
- planşee cu nervuri dese;
- planşee cu plăci, grinzi principale şi grinzi secundare (nervuri );
- planşee pe retele de grinzi (planşee casetate);
- planşee ciuperci;
- planşee – dală ;
PLANŞEE SUB FORMĂ DE PLĂCI PLANE
Planşeele cu plăci plane reazemă pe elementele structurale verticale aleclădirii (pereţi portanţi) sau pe riglele
cadrului, situate la distanţe relativ mici de maximum 5 .. 6 m.
Sub acţiunea încărcărilor, placa lucrează la încovoiere cu forţe tăietoare,respectiv planul median al plăcii se
deformează sub forma unei suprafete curbe înspaţiu. Aceasta poate fi o suprafaţă cilindrică, respectiv cu o
singură curbură sau poate fi o suprafaţă cu dublă curbură.
PLĂCI PLANE CU O SINGURĂ CURBURĂ
Avem o suprafaţă cu o singură curbură, deci încovoiere cilindrică, în situaţia în care placa, încărcată cu o
incarcare uniform distribuită pe suprafaţa ei, este rezemată doar pe două laturi opuse, celelalte două laturi
fiind libere. În acest
caz, placa se curbează pe deschiderea l, egală cu distanţa dintre cele două reazeme opuse şi rămâne
nedeformată pe direcţia paralelă cu reazemele.

Datorită acestei particularităţi a deformării plăcii, se poate admite descompunerea ei în făşii elementare de
lăţime unitară (un metru). Deoarece toate făşiile se deformează la fel, este suficient să se calculeze doar una
dintre
ele, ca o grindă de secţiune dreptunghiulară având latura b egală cu 100 cm şiînălţimea egală cu grosimea plăcii
(hf).
Există următoarele situaţii:
1. Placă simplu rezemată pe două laturi opuse
a- înainte de deformare; b- după deformare; c- fâşie unitară;d- scheme de calcul.
a b c

2. Placă încastrată pe două laturi opuse (dublu încastrată)

a- înainte de deformare; b- după deformare; c- schema de calcul.

3.Placă încastrată pe o latură şi simplu rezemată pe latura opusă

a- înainte de deformare; b- după deformare; c- schema de calcul.
4.Placă în consolă
a- înainte de deformare; b- după deformare; c- schema de calcul.

De menţionat că în toate aceste situaţii, deschiderea de calcul este întotdeauna cea în lungul căreia se produce
curbarea plăcii, adică direcţia perpendiculară pe laturile legate (simplu rezemate sau încastrate după caz – a se
vedea cele patru cazuri prezentate mai sus).
Armătura de rezistenţă se dispune perpendicular pe laturile rezemate.
Raportul dintre laturile plăcii nu influenţează în nici un fel fenomenul de încovoiere cilindrică şi în
consecinţă valoarea lui nu interesează şi nu intervine în calcul.

PLĂCI PLANE CU ÎNCOVOIERE PE DOUĂ DIRECŢII (DUBLĂ CURBURĂ )

Este cazul frecvent întălnit în practică respectiv, plăcilor rezemate pe două laturi adiacente, pe trei laturi sau
pe toate laturile.
În acest caz planul median se curbează pe ambele direcţii, încovoierea numai este cilindrică şi deci se vor
produce momente încovoietoare pe ambele direcţii paralele cu laturile plăcii – a se vedea figura de mai jos.

Deformarea plăcii dreptunghiulare pe două direcţii

În această situaţie prin analizarea pentru două fâşii unitare cu deschiderile lx respectiv ly a modului de
transmitere a solicitărilor la reazemele aferente s-aconstatat că fâşiile de pe direcţia scurtă sunt mai încărcate
decât cele de pe direcţia lungă, adică incarcarea se transportă la reazeme, pe drumul cel mai scurt, direct
proportional cu rigiditatea,pe direcţia laturii celei mai mici.
Se poate deci concluziona că, pe măsură ce o placă este mai lungă, incarcarea ce se repartizează pe direcţia
laturii scurte creşte, iar cea care se transmite pe direcţia lungă scade. Astfel, când raportul dintre cele două laturi
este egal cu 2, pe direcţia scurtă se repartizează circa 94% din incarcarea q, iar pe direcţia lungă doarcirca 6%.
Rezultă aşadar că în cazul plăcile care sunt supuse la încovoiere pe două direcţii raportul dintre cele două
laturi are importanţă şi influenţează calculul acestor plăci.
Avem astfel două situaţii :
a. Cazul plăcilor la care raportul dintre latura mare şi latura mică are valoare mai mare decât 2 , respectiv : l2 /
l1 >2.
Este cazul plăcilor calculate şi armate pe o direcţie . În această situaţie deschiderea de calcul este
deschiderea mică.
Momentele încovoietoare ce apar totuşi pe cealaltă direcţie se vor preluaprin călăreţi de capăt şi prin armătura
de repartiţie ce se dispune constructiv.

b. Cazul plăcilor la care raportul dintre latura mare şi latura mică arevaloare egală sau mai mică decât 2,
respectiv: l2 / l1 ≤ 2 .
Este cazul plăcilor calculate şi armate pe două direcţii, transportul de incarcari pe cele două direcţii fiind
comparabil.
Plăcile care îndeplinesc condiţiile pentru armare pe două direcţii, cu solicitări mici şi cu raportul laturilor
apropiat de doi, se pot calcula ca plăci armate pe osingură direcţie cu armături de repartiţie dispuse paralel cu
laturile lungi.

Reguli generale de alcătuire

Determinarea grosimii plăcilor din beton armat
Dimensionarea grosimii plăcilor trebuie să asigure:
- realizarea unui procent mediu de armare atat la plăcile armate pe două direcţii cat si la cele armate pe o
direcţie;
- deformaţii (săgeţi) în limitele admise (condiţia de rigiditate);
- masa necesară pentru asigurarea izolării la foc şi la zgomotele din aer;
Grosimea minimă a plăcilor din condiţia de rigiditate (deformaţii-săgeţi) se va lua după cum urmează:
a) La plăci armate pe o direcţie (l2 / l1 >2):
l1 /30 – când placa este simplu rezemată pe tot conturul;
l1 /35 – când placa este încastrată pe tot conturul;
l1 /25 – când placa este simplu rezemată pe două laturi paralele;
l1 /30 – când placa este încastrată elastic pe două laturi paralele;
l1 /12 – când placa este în consolă;
b) La plăci armate pe două direcţii (l2 / l1 <2 ):
l1 /40 – când placa este simplu rezemată pe tot conturul;
l1 /45 – când placa este încastrată elastic pe tot conturul;
Tot din condiţii de rigiditate grosimea plăcii (hf) se va considera conform
următoarei relaţii: hf = (P/180) + 20 mm , unde P este perimetrul plăcii în mm.
Aşa cum am precizat mai sus înafara condiţiei de rigiditate la determinarea grosimii plăcilor se vor avea în
vedere neapărat şi condiţiile privind rezistenţa la foc, respectiv limita de rezistenţă la foc a unui element, adică
durata până la care
acesta îşi epuizează capacitatea de rezistenţă la acţiunea unui incendiu.
Din condiţia de izolare fonică, grosimea plăcii trebuie să fie de cel puţin 13 cm
Pentru a îndeplini rolul de diafragmă orizontală pentru încărcările aplicate în planul lor, plăcile de beton armat
trebuie să aibă grosimi de cel puţin 80 mm.
Grosimea plăcilor monolite variază din 10 în 10 mm.
Pentru plăcile armate după două direcţii, suprafaţa acestora nu trebuie să depăseasca 25 …30 m2, iar pentru
plăcile armate după o direcţie, deschiderea decalcul se limitează la 2,5 .. 3,0 m .
Alegerea materialului
Materiale
Calitatea betonului, respectiv clasa de rezistenţă se alege în funcţie declasele de expunere a construcţiei în
condiţiile de mediu.
În SR EN 1992-1-1:2004, sunt precizate clasele de expunere si clasele de rezistenţă abetonului în funcţie de
clasele de expunere.
Armarea plăcilor se realizează cu armătură de rezistenţă şi armătură de repartiţie.
PLANŞEE DIN BETON CU GRINZI DISPUSE PE O DIRECŢIE
Când suprafaţa plăcilor depăşeşte 25…30 m2 sau când deschiderile suntmai mari de 5,0 …6,0 m se prevăd pe
deschiderea scurtă grinzi din beton armatca reazeme intermediare care, împreună cu pereţii portanţi, constituie
reazemeleplanşeelor.
Dispunerea în plan a grinzilor trebuie să ţină seama de diverse cerinţetehnico-economice, estetice şi funcţionale.

Astfel la clădirile cu pereţii portanţi longitudinali din zidărie se realizează planşee cu plăci şi grinzi transversale
dispuse la 3 …5 m, care reazemă pe zidărie prin intermediul centurilor din beton armat.
Această soluţie de planşeu poate fi utilizată şi la clădirile cu pereţi portanţi din beton armat (diafragme tip
celular), dispuşi la distanţe mari (8 ….10 m), delimitând conturul unei unităţi funcţionale (de exmplu o sală de
clasă, un apartament etc).
Soluţia de planşeu cu plăci şi grinzi dispuse după o singură direcţie se poate utiliza şi în ca zul construcţiilor
având structura de rezistenţă cu schelet (cadre) de beton armat.
În toate situaţiile, grinzile de beton armat împreună cu pereţii portanţi (când este cazul) subîmpart planşeul în
plăci armate pe una sau două direcţii, după cum raportul laturilor este mai mare sau mai mic decât 2.
Distanţa dintre grinzi ( l ) se stabileşte în funcţie de mărimea încărcării, astfel încât sa rezulte o armare raţională
a plăcii (cu procente optime de armare), directia grinzilor fiind paralela cu latura scurta.
De regulă, secţiunea transversală a grinzilor de planşeu este în formă de T deoarece prin încovoiere este
antrenată de o parte sau de ambele părţi ale grinzii şi o anumită zonă din placă.
Grinzile sunt solicitate de încarcarea ce le revine de pe deschiderile învecinate: P2 = p1 ( l/2 + l/2 ), unde p1
este încarcarea pe placa ( în daN/m2 ), P2fiind incarcarea pe grinda ( în daN/m ).
Inaltimea grinzilor depinde de mărimea încărcării, distanţa dintre grinzi sideschiderea lor, în mod obişnuit fiind
de (1/10…1/15 )L, (L fiind deschiderea), iar latimea de cca ½ din inaltime.
Grinzile se execută din beton armat, de regulă de aceeşi clasă de beton ca şi a planşeului.

PLANŞEE CU GRINZI PRINCIPALE SI SECUNDARE

Planşeele cu grinzi principale şi secundare se utilizează pentru imbunatatirea capacitatii portante a planseului la
încărcări mari.
Sunt formate din următoarele elemente:
- grinzi principale dispuse pe direcţia scurtă a încăperii cu deschiderea de 6-12 m, ce reazemă pe pereţi portanţi
sau stâlpi din beton armat; Distanţa l dintregrinzile principale este curpinsă între 3,5…6,0 m.
- grinzile secundare (care se mai numesc nervuri), sunt dispuse în senslongitudinal şi reazemă pe grinzile
principale. Distanţa dintre nervuri (l2) – care corespunde cu deschiderile plăcii,este de 1,5 – 2,5 m.
- placa care este continuă reazemă pe grinzile secundare şi lucreaza după o direcţie (paralelă cu grinzile
principale).
Din condiţii de rigiditate se impune înălţimea grinzilor să fie h > 1/15 din deschidere pentru grinzile principale
şi h > 1/20 pentru grinzile secundare, iarlălţimea lor b = (0,30 – 0,50) h.

PLANŞEE CU NERVURI DESE (figura de mai jos)

Se utilizează la acelaşi tip de încăperi ca şi planşeele cu grinzi pe o direcţie, cu diferenţa ca în loc să se dispună
grinzi rare şi cu secţiuni mari, se prevăd grinzi dese (numite nervuri) cu secţiuni transversale mai mici .
Distanţa dintre nervuri, ( l - interax) este de max. 1,0 m.
Tavanul poate fi cu nervurile aparente sau neted, prin realizarea unui tavan suspendat sau prin folosirea
corpurilor de umplutură care se înglobează între nervuri la turnarea betonului.

PLANŞEE PE REŢELE DE GRINZI (PLANŞEE CASETATE)

Sunt planşee alcătuite din placă plană continuă de aceeaşi grosime şi o reţea de grinzi de aceeaşi secţiune,
dispuse după două direcţii, prin încrucişarealor rezultând o reţea de casete.
 Lumina casetelor l1 şi l2 se recomandă a fi de 1,5….3,0 m din condiţia dimensionării economice a
structurii planşeului (reţea de grinzi, plăci). Dinconsiderente arhitecturale şi estetice, lumina casetelor se poate
lua şi mai micăde 1,5 m, respectiv la limită 0,70 m.
Sunt două soluţii de realizarea a acestor tipuri de planşee:
- cu dispunerea reţelei de grinzi paralel cu laturile de rezemare ( a );
- cu dispunerea reţelei de grinzi în diagonală (b).

Reţeaua cu grinzile paralele cu reazemele planşeului lucrează după ambele direcţii numai când raportul laturilor
l1 / l2 este mai mic sau egal cu 1,5.
Raportul laturilor este cuprins între 1 ...1,5 ( l1 > l2 ) .
Deschiderea încăperii ( L2 ) poate fi de 6-12 m, iar lungimea ( L1 ) de max.1,5 L2 .
La un raport mai mare de 1,5 reţeaua lucrează nefavorabil, întrucât grinzilemai scurte (dispuse după latura l2)
având rigidităţi mult mai mari la încovoiere, secomportă ca reazeme (rol de grinzi principale) pentru grinzile
dispuse după latural1 (rol de grinzi secundare), deci se pierde efectul de conlucrare pe două direcţii şistructura
devine neeconomică; în asemenea condiţii se recomandă dispunerea
oblică a reţelei de grinzi, respectiv grinzile se dispun la 45 grade faţă de laturileîncăperii (b), acestea lucreaza
favorabil pentru raportull2/l1<=3.
Rezemarea planşeelor casetate pe pereţii portanţi se asigură prin centuri din beton armat care monolitizează
capetele grinzilor şi placa.
Aceste tipuri de planşee sunt utilizate în general la următoarele tipuri declădiri:
- clădiri cu cerinţe privind arhitectura tavanului;
- la încăperi cu suprafeţe şi înălţimi mari, condiţie care asigură realizareaefectului estetic;
- în general, la clădiri social-culturale, la clădiri comerciale, holuri mari etc.
Avantajele planşeelor casetate sunt :
- aspectul architectural este superior celorlalte tipuri de planşee;
- poziţia pereţilor despărţitori autoportanţi şi a încărcărilor concentrate estenecondiţionată ;
- se comportă ca diafragme orizontale rigide pe ambele direcţii;
- descărcarea este aproximativ uniformă pe elementele de susţinere aleplanşeului;
Dezavantajele acestor tipuri de planşee sunt :
- au consum ridicat de beton ;
- greutate proprie mare ;
- manopera este mai ridicată şi consumul de cofraje este mai mare decât laalte tipuri de planşee.
Consumul de cofraje se poate reduce prin utilizarea cofrajelor de inventar din metal, materiale plastice armate
etc., de forma unor cutii întoarse, cu colţuri rotunjite.
Acest sistem de cofrare conduce la economii de material lemnos şi totodată obţinerea unor suprafeţe suficient de
netede pentru execuţia unor lucrări de finisaj simple
( zugrăveli, vopsitorii etc. ).
Casetele pot avea formă pătrată (l1 = l2) sau dreptunghiulară (l1 ≠ l2).
Placa este continuă pe două direcţii, avînd grosimea minimă de 7 cm pentruconstrucţii civile şi 8 cm pentru
construcţii industriale.

PLANŞEE FARA GRINZI

Din această categorie fac parte planşeele-ciuperci şi planşeele dala .
a. Planseele –ciuperci sunt alcatuite din placi de beton
armat rezemate pestalpi fără intermediul grinzilor . Evazarea stălpilor la partea superioară sub formăde
capiteluri a condus la denumirea de planşee ciuperci (fig.a. b,c,d).
Capitelurile asigură rezistenţa plăcii la străpungere şi măresc rigiditatealegăturii stâlpului cu placa.
Pe contur plăcile reazemă pe pereti portanti sau grinzi marginale,iar placapoate fi scoasă în consolă.
Planseele-ciuperci se folosesc mai mult la clădiri industriale cu încărcări utilepe planşee foarte mari ( peste 500
daN/m2), iar la clădiri civile numai atunci cândforma capitelurilor şi reţeaua de stâlpi nu ridică probleme de
ordin estetic şi
funcţional. Grosimea plăcii rezultă în funcţie de încărcare şi distanţa dintre stălpi, grosimea minima din condiţii
de rigiditate fiind 1/30 din deschiderea maximă, darcel puţin 15 cm, iar secţiunea stâlpilor minim 30 x 30 cm
Trama maximă obişnuită 6,0 m x 6,0 m .
Pentru încărcări mari pe planşeu cuprinse între 1000 – 3000 daN/m2, grosimea plăcii este de 15 – 18 cm.
Sistemul de armare folosit la planseele ciuperci este dupa doua directii . In panoul din campul placii, armaturile
dupa cele doua directii sunt asezate la partea inferioara, iar in panourile situate deasupra stalpilor, armatura se
aseaza la partea superioara.
b. Planseele – dala sunt folosite la clădiri de locuit, administrative, precum şi la construcţii industriale cu
încărcari mari. Planseele sunt alcatuite din placi debeton armat monolit avand grosimea de 15 .. 22 cm care
reazema direct pe stalpi( fig. e ). Armarea planşeelor –dala se execută cu bare independente sau cuplase sudate.
In zonele de rezemare ale plăcilor pe stălpi, pentru a preveni forfecarea (străpungerea) plăcilor, armătura se
execută sub forma unei reţeleduble, evitarea îngroşării plăcilor, necesară numai din aceste condiţii se obţine prin
fixarea unor piese metalice (juguri) din profile laminate în zonele de rezemarea plăcilor pe stălpi.
Alcatuire, comportare şi principii de calcul ale planşeelor dală
Planşeele dală sunt rezemate de regulă pe stalpi, fara a beneficia de aportul grinzilor, cu eventuala
excepţie a celor situate pe contur. Aceste planşee se comportă ca plăci armate pe doua direcţii, cu eficienţă
optimă in cazul in care deschiderile sunt egale sau aproximativ egale pe ambele direcţii. Soluţiile obişnuite de
planşee cu grinzi sunt analizate in mod curent considerand comportarea plăcilor separat de comportarea
grinzilor. In cazul planşeelor rezemate direct pe stalpi, placa preia şi transmite sută la sută din încarcarile pe
ambele direcţii la reazeme, astfel incat analiza se face unitar pe întregul sistem al planşeului (placa si stalp).
Mecanismul de transmitere al încarcarilor de la placa la stalpi include eforturi din încovoiere, forfecare si
torsiune.
O analiza elastica convenţionala în vederea obtinerii eforturilor secţionale în planşeul dală şi in
elementele sale de reazem (stalpi) implica împartirea acestuia intr-o serie de panouri, fiecare conţinand un rand
de stalpi şi porţiunea de placă aferentă acestora. Aceasta zona aferenta este formata din jumatate din
deschiderile adiacente liniei de stalpi considerate. Aceste panouri se formeaza atat in direcţie transversala cat şi
in direcţie longitudinala astfel incat sa asigure o buna transmitere de eforturi catre reazeme (fig.). Secţionarea cu
plane verticale pe liniile acestor panouri transformă structura in doua serii de cadre rigide, una pe direcţie
transversala si cealalta pe direcţie longitudinala. Fiecare din aceste serii de cadre poate fi analizata nivel cu
nivel,

Fig.Definiţia cadrului echivalent

Fig. Cadru rigid echivalent – direcţie longitudinală

 Fig.Cadru rigid echivalent pe un nivel – direcţie longitudinală
un nivel constand dintr-o placă plus jumătate din stalpii nivelurilor adiacente plăcii respective . Prin utilizarea
acestei proceduri de secţionare si divizare, calculul unei structuri cu planşee dală este redus la acela al unei serii
de cadre rigide echivalente.
Proiectarea planşeelor de tip dală la încărcări gravitaţionale se poate face aplicand una din următoarele
metode simplificate:
a) Metoda directă este o metoda cu caracter oarecum empiric, ce utilizează coeficienţi aplicaţi momentului
de grindă simplu rezemata incarcată uniform distribuit pentru a se putea determina eforturile secţionale
in ansamblul placă-stalp.
b) Metoda cadrului echivalent, prin care se realizează o analiza elastică, parţială, a unui cadru plan alcatuit
din dală (“riglă”) şi şirul de stalpi aferent
Pentru ambele metode de calcul, panoul de planşeu este împarţit în faşii de reazem si faşii de camp; o
faşie de reazem este definită ca o faşie de calcul ce include şirul stalpilor si are laţimea de fiecare parte a
acestora egală cu un sfert din cea mai mica deschidere iar faşia de mijloc este faşia marginită de doua faşii de
reazem.

Impărţirea panoului de planşeu in faşii de reazem şi faşii de camp

Grosimea minimă admisibilă pentru planşeele dală
Calculul deformaţiilor unui astfel de sistem de planşeu este un procedeu complex.

Pentru a satisface criteriile de verificare la starea limita de deformaţie , se recomanda ca grosimea dalei să se
aleaga intre 1/28 si 1/36 din marimea deschiderii maxime, in conformitate cu precizarile din tabelul 5.2.
Tabel 5.2. Grosimi minime pentru planşee dală conform “Ghid pentru proiectarea planşeelor de tip dală groasa
la acţiuni seismice”

Marca Planşee dală cu

rezemare direct pe
otelului stalpi
Panou exterior Panou interior
Fara grinda de contur Cu grinda de contur
lmax/33 lmax/36 lmax/36
PC52 lmax/30 lmax/33 lmax/33
PC60 lmax/28 lmax/31 lmax/31
l max = distanta interax pe direcţia deschiderii maxime
Grosimea minima a plăcii este limitata inferior la 150mm.
Verificarea la deformaţii a planşeului dală
In cazul plăcilor, deformaţiile se referă la sageata sub eforturile de incovoiere. Calculul deformaţiilor in
conformitate cu prescripţiile romaneşti constă in determinarea săgeţii elementelor in condiţii de solicitari de
exploatare şi compararea acestora cu valoarea limita admisă. In calcul se ia in considerare fisurarea zonelor
intinse de beton si cresterea deformatiilor betonului sub efectul actiunilor de durata si a conditiilor ambientale
de temperatura si umiditate. Limitarile sagetii sunt impuse de: destinatia cladirii, functionalitatea acesteia, tipul
sistemului structural, natura elementelor nestructurale, tipul încărcărilor.

Transmiterea forţei taietoare şi momentului incovoietor către stalpi

In cazul planşeelor dală, transferul momentelor de la placa la stalp este un fenomen complex ce reclamă
o analiză atentă. Bazat pe studii experimentale şi analitice, s-a stabilit faptul ca la transmiterea momentului intre
placă şi stalp, aproximativ 60% este transferat prin eforturi de incovoiere de-a lungul perimetrului secţiunii
critice, iar 40% prin excentricitatea forţei taietoare faţă de centrul secţiunii critice (fig.). Tot din rezultate
experimentale s-a ajuns la concluzia ca laţimea secţiunii de placa ce participa efectiv la transmiterea fractiunii
de moment prin incovoiere cuprinde o zona egala cu de 1.5 ori inaltimea plăcii (1.5h) de-o parte şi de alta a
fetelor stalpului (fig). Aceasta faşie de latime egala cu lăţimea stalpului +3h trebuie armată astfel incat să poată
prelua fracţiunea de moment transmisă prin incovoiere. Se practică de regulă, concentrarea armăturii pe această
porţiune prin micşorarea distanţelor intre bare sau prin introducerea de bare adiţionale. Eforturile din forţă
tăietoare introduse suplimentar la transferul de moment se vor insuma cu cele induse din reactiunea reazemelor.
Fig. Transferul momentelor de la placa la stalp
a) fracţiunea de moment transmisa prin incovoiere
Fig.5.18. Transferul momentelor de la placa la stalp.
b)fractiunea de moment transmisa prin excentricitatea forţei taietoare

Efectul de strapungere al planşeelor dală

In cazul planşeelor rezemate pe stalpi (supuse la încovoiere pe cele doua direcţii) cedarea la forta
taietoare se poate produce prin fenomenul de strapungere, adica de formare a unor planuri de cedare (de
alunecare) in jurul reazemului care generează apariţia unei secţiuni in forma de trunchi de piramida (sau trunchi
de con in functie de forma secţiunii stalpului) (fig.). Efortul care genereaza acest fenomen poarta numele de
efort de strapungere, iar indeplinirea conditiei de rezistenta la strapungere in zona reazemelor are o importanta
esentiala pentru comportarea unui planşeu dală.
In prescripţiile romanesti se prevede ca verificarea să se efectueze considerand că secţiunea activa la
strapungere este secţiunea determinată de intersecţia unor plane la 45 de grade duse de pe conturul secţiunii
stalpului cu planul median al plăcii.

Fig. Fenomenul de strapungere – formarea planurilor de cedare

Principii de dimensionare. Detalii de armare
Aria de armatura necesara rezulta din calcul luandu-se in considerare valorile momentelor calculate şi
distribuite prin metodele prezentate anterior, dar nu mai puţin de accea corespunzătoare procentului minim
recomandat de normative.
Efectul cedarii la forfecare a unui planşeu dală in dreptul stalpului poate duce la smulgerea armaturii din
placa de la partea superioara şi impingerea ei catre exterior (fig), ceea ce da nastere unui fenomen de distrugere
a plăcii in dreptul reazemului. Acest fenomen conduce catre un tip progresiv de colaps.
Pentru a se putea preveni acest tip de colaps progresiv, un numar minim de bare de armatura (A sb),ancorate
corespunzator şi dispuse continuu peste reazem trebuiesc prevazute la partea inferioara, in fiecare deschidere,
fig.
Normativele propun un numar minim de bare pe fiecare deschidere in acest scop. Acestea vor servi la
“agatarea” planşeului de reazem in cazul cedarii locale a plăcii in zona acestuia.

Efectul cedarii la forfecare a unui planşeu dală in dreptul stalpului:

- smulgerea armaturii de la partea superioara a plăcii
 - necesarul minim de armatura pentru "agatarea" planşeului de placa in dreptul reazemului
(Asb)

PLANŞEE PREFABRICATE DIN BETON ARMAT

Planşeele prefabricate au următoarele avantaje:

prin utilizarea lorse reduce manopera pe şantier, se scurtează durata de execuţie, se eliminăcofrajele şi sunt
necesare lucrări reduse de finisaj pe şantier.
Au însă şi unele dezavantaje cum sunt :
- se pierde parţial avantajul monolitismului şi al rigidităţii orizontale şi deansamblu a clădirii, comparativ cu
planşeele din beton armat monolit.
- necesită lucrări de volum mic pe şantier, dar mai pretenţioase ca precizieşi calitate privind pozarea, fixarea,
monolitizarea etc;
- uneori ridică dificultăţi la transport şi montaj ;
- necesită spaţiu de manipulare şi depozitare pe şantier ;
- domeniul de utilizare este condiţionat de producţia prefabricatelor, deciplanşeele prefabricate se pot utiliza
numai la clădiri modulate ca deschideri;
- necesită măsuri speciale de monolitizare a planşeelor prin suprabetonări,centuri etc, în cazul construcţiilor
amplasate în zone seismice;

Din punct de vedere constructiv, planşeele prefabricate pot fi din fâşii prefabricate, panouri mari, grinzi
prefabricate, corpuri de umplutură, grinzialăturate etc.
PLANŞEE DIN FÂŞII PREFABRICATE cu goluri rotunde

Sunt planşee integral prefabricate, alcătuite dintr-un singur tip de elementeaşezate alăturat şi solidarizate între
ele şi elementele pe care reazemă (grinzi saupereţi). Până la deschideri de circa 2,0 m fâşiile pot fi plăci din
beton armat cusecţiunea plină. Pentru deschideri de aproximativ 2…6 m, fâşiile se realizeazăcu goluri
longitudinale de formă circulară.
Aceste planşee se realizează prin dispunerea alăturată a fâşiilor dupălatura scurtă a încăperilor, acestea fiind
simplu rezemate pe pereţii portanţi aiclădirii, pe grinzi sau pe riglele cadrelor (fig.)
Făşiile prefabricate cu goluri longitudinale sunt tipizate în funcţie dedeschidere şi încărcare astfel:
a. pentru clădirile civile cu încărcări până la 300 daN/m2 se utilizează fâşii înguste cu lăţimea nominală de 40
sau 60 cm (lăţimea de fabricaţie fiind mai micăcu 0,5 cm) şi lungimi nominale de 2,10; 3,00; 3,60; 4,20 şi 5,10
m, lungimile de fabricaţie fiind mai scurte cu 8 cm.
Grosimea fâşiilor este de 14 cm pentru lungimi mai mici sau egale cu 3.90m, respectiv de 19cm pentru celelalte
lungimi
b. la clădiri social-administrative şi industriale cu încărcări mai mari de 300daN/m2 şi deschideri care depăşesc
5,00 m se utilizează făşii din beton precomprimat cu lăţimea de 1,00 m şi lungimea nominală de 6,00 m,
grosimeafiind de 22 cm pentru încărcări de 500-750 daN/m2, respectiv 26 cm, pentru
încărcări de 1000-1500 daN/m2.
Pentru realizarea golurilor pentru instalaţii, precum şi în cazul când pe o tramă nu intră un număr întreg de faşii,
se prevăd faşii monolite dispuse ,după caz, lângă pereţii structurali sau în câmpul tramei. Se admit goluri
realizate prin spargerea făşiilor dar numai dacă acestea nu depăşesc diametrul unui gollongitudinal din făşie
(care este mai mic cu 5 cm faţă de grosimea făşiei) .
Spargerea şi în acest caz se realizează numai în zona golurilor din făşii.
Pereţii de compartimentare din cărămidă plină pe cant (muchie) de 7,5 cm sau pe lat (de 12,5 cm), precum şi
alte tipuri de pereţi cu grosimi şi greutăţisimilare, reazemă direct pe făşii, cu precizarea că în cazul pereţilor de
12,5 cm din
cărămidă plină sau alte materiale dar similari ca şi greutate, dispuşi paraleli cufăşiile, se prevăd făşii monolite
sub pereţi.
Pentru clădiri de locuit, din considerente economice, pentru aceleaşidimensiuni geometrice fâşiile sunt tipizate
în tipul F- fasii intarite şi FU- fasii usoare.
Făşiile uşoare FU se utilizează când pe planşeu nu intervin încărcări dinpereţi despărţitori purtaţi.
PLANŞEE DIN GRINZI ŞI CORPURI DE UMPLUTURĂ
Grinzile se realizează din beton armat, beton precomprimat sau corpuriceramice speciale asamblate prin
precomprimare.
Grinzile se montează paralel cu latura scurtă a încăperilor la distanţe de 40 -60 cm, putând ajunge până
la 1,20 m în cazul folosirii unor corpuri speciale deumplutură. Deschiderea grinzilor poate ajunge până la 12 m,
dar la deschiderimari grinzile trebuie rigidizate între ele prin turnarea unor nervuri monolite dispuseîn planul
grinzilor şi perpendiculare pe acestea la treimile deschiderii.
Elementele de umplutură sunt corpuri ceramice sau din beton uşor, realizatecu goluri şi înălţimea egală cu a
grinzilor. Reazemă la partea inferioară a grinzilor,
care au secţiunea în formă de T întors.
În regiuni seismice, pentru a crea efectul de şaibă orizontală rigidă aplanşeului, se realizează suprabetonări cu
grosimea de cel puţin 6 cm armate cuplasă de oţel beton cu aria ≥ 250 mm2/m (de exemplu, ≥ 5Ø 8/m);
Pe lângă grinzile cu secţiunea în formă de T, se folosesc şi cele în formă deU, jgheab etc.).
PLANŞEE DIN PANOURI MARI
Panourile mari prefabricate au dimensiunile unei trame obişnuite(pentru clădiri de locuit), fiind destinate pentru
a înlocui planşeele monolite de tipulplăcilor plane. Dimensiunile nominale coincid cu cele modulare, iar
dimensiunilede fabricaţie rezultă în funcţie de elementele pe care reazemă (pereţi de zidărie,din beton armat,
panouri mari sau rigle de cadre).
Îmbinările care se realizează pe şantier între panourile de pereţi şi planşeeasigură realizarea continuităţii
aproape de monolit a întregii structuri, în cadrulcărora planşeele se comportă ca diafragme orizontale rigide.

Panourile mari care alcătuiesc planşeele clădirilor de locuit se realizează, deobicei din plăci pline de 10 ...14 cm
grosime şi mai rar sub formă de plăcichesonate, casetate sau cu goluri care ridică o serie de probleme la
prefabricare,
la realizarea îmbinărilor pe şantier şi la finisarea tavanelor. În general panourilemari se utlizează la trame
obişnuite cu suprafaţa până la 25 m2.
In cazul în care încăperea este mai mare sau nu se dispune de utilaje deridicat corespunzatoare, se utilizează
doua panouri pentru aceeaşi tramă, care senumesc semipanouri. Pe contur panourile sunt prevăzute cu praguri,
precum şi cuarmături sub forma de mustăţi sau bucle necesare pentru realizarea îmbinărilor şirigidităţii
palnşeului, pentru a asigura efectul de şaibă rigidă şi conlucrareaelementelor portante verticale sub acţiunea
încărcărilor orizontale (fig.).
Planşeele din panouri mari se utilizează la clădiri de locuit, la clădiriadministrative (birouri) etc., în general la
clădiri civile cu structura integral realizatădin panouri mari cu o dezvoltare pe înălţime de până la 8...10 etaje.
Planşeele din panouri mari se pot utiliza şi la clădiri cu structura derezistenţă din pereţi din zidărie sau cadre din
beton armat, cu condiţia adaptăriiformei geometrice de contur a panourilor la condiţiile de rezemare şi montaj
respective.
Eficienţa tehnico-economică a panourilor mari de planşeu se obţine numaipentru un raport între laturi mai mic
de 2, panoul în acest caz lucrează şi searmează pe ambele direcţii.
Avantajele panourilor mari prefabricate de planşeu sunt următoarele:
- se elimină cofrajele şi susţinerile;
- lucrările pe şantier sunt minime datorită gradului de prefinisare a tavanelorşi prin montarea instalaţiilor în
panouri la prefabricare ;
- productivitatea lucrărilor pe şantier este bună şi darea în exploatare aclădirii se face rapid ;
- planşeele din panouri mari asigură o bună comportare la preluarea şitransmiterea încărcărilor verticale de pe
planşeu, fiind plăci armate pe douădirecţii şi, în general, încastrate pe contur, respectiv elemente continue
pereazemele intermediare
Dezavantaje :
- utilizarea panourilor mari de planşeu reclamă tipizarea partiurilor clădiriilor,care este posibilă mai uşor la cele
de locuit, dar mai dificilă la cele de altecategorii de clădiri;
- necesită utilaje şi dispozitive mai pretenţioase pentru transport şi montaj ;
- comportarea mecanică a planşeelor ca şaibe orizontale rigide estecondiţionată de calitatea şi precizia execuţiei
lucrărilor de pozare şi a îmbinărilorpe contur a panourilor de planşeu, respectiv de gradul de monolitism,
rezistenţă şi rigiditate a conlucrării cu panourile verticale de rezistenţă ale clădirii .
PLANŞEE DE TIP PREDALĂ CU SUPRABETONARE
TIPURI DE PLANSEE MODERNE (utilizand betonul autocompactant)
In situatia actuala, cand ideea de flexibilitate functionala a cladirilor a condus la utilizarea pe scara din
ce in ce mai larga unor anumitor tipuri de sisteme structurale, cu deschideri mari si inaltimi considerabile de
nivel a aparut stringenta rezolvarea solutiilor pentru plansee la astfel de cladiri.
Primul pas a fost utilizarea planseelor dala in proportie mult mai mare decat se uzita, in detrimentul
celorlate tipuri de plansee, cu retele de grinzi dispuse pe una sau doua directii si placa cu grosime mica.
In momentul de fata se pune problema micsorarii greutatii proprii a unor astfel de elemente, ideea de
baza fiind de eliminare a betonului din zona mediana a placii si introducerea unor corpuri de umplutura.
In acest scop se cauta utilizarea unor corpuri de umplutura cat mai usoare care pot fi cofraje pierdute sau
reutilizabile, de diverse forme, cautandu-se sa se obtina o structura casetata la care elementele componente sa
aiba grosimi a ordinul a cativa centimetri.
Betonul utilizat in aceste elemente trebuie sa ofere o lucrabilitate ridicata si sa curga sub greutate proprie
proprietati ale unui material special: Betonul Autocompactant.

Betonul autocompactant (BAC), una dintre cele mai revolutionare descoperiri in domeniul betonului din ultimii
50 de ani, a fost produs pentru prima dată in Japonia, in 1988, beneficiindde rezultatele inregistrate in domeniul
betonuluide inaltă rezistenţă (BIR). Dacă betonul autocompactant intărit prez intă proprietăţi similare cu cele ale
BIR, calitatea superioară a elementelor de construcţii realizate din BAC se datorează proprietăţilor deosebite ale
betonului in stare proaspătă:
-lucrabilitate,
-capacitate deumplere şi trecere,
-rezistenţă la segregare.

Betonul autocompactant (BAC) are proprietatea să curgă sub greutatea proprie, să umple complet cofrajul,
inclusiv in cazul elementelor puternic armate şi să rămană omogen, fără a necesita niciun fel de operaţii de
compactare. Precizări legate de betoanele autocompactante, performanţele, producţia şi conformitatea lor, sunt
date de “Ghidul european pentru beton autocompactant” (BIBM, CEMBUREAU, ERMCO, EFCA, EFNARC,
2005). Proprietăţile care conferă betonului calitatea de autocompactant sunt:
- capacitatea de răspandire: aptitudinea de a umple complet suprafeţele, colţurile şi volumele cofrajului in care
este turnat;
- capacitatea de trecere: aptitudinea de a trece printre armături chia r şi in zonele de armare congestionată fără a
se produce separarea constituenţilor sau bloca rea acestora;
- rezistenţa la segregare: aptitudinea de a reţine componentele grosiere ale amestecului in suspensie, pentru a se
menţine caracterul omogen al materialului.
Aceste proprietăţi trebuie satisfăcute impreună cu alte cerinţe specifice betonului intărit. In general proprietăţile
betonului autocompactant in stare intărită sunt similare sau superioare, in raport cu cele ale unui beton
convenţional echivalent. Se poate spune că gradul de compactare al betonului şi in
consecinţă şi durabilitatea sa sunt asigurate in mai mare măsură dacă se utilizează un beton autocompactant,
pentru că se reduce riscul potenţial al erorilor umane ce apar in cazul unei vibrări incorecte şi neuniforme.

Utilizarea acestui tip de beton dar si a tipurilor de plansee luate in discutie necesita insa analizarea in detaliu a
solutiilor structurale ce vor fi utilizate pentru viitoarea cladire si adoptate decizii esentiale in ceea ce priveste
preluarea si transmiterea actiunilor exercitate in plan vertical si orizontal
Planseele BEEPLATE

Planseele COBIAX-BuBBLE DECK

Aceste plansee au in componenta sfere din material plastic dispuse conform proiectului si montate intre plase de
armatura.
Materialul din care sunt realizate sferele nu interactioneaza chimic cu betonul si armatura, nu este poros si
prezinta rigiditate si rezistenta suficienta pentru preluarea incarcarilor atat la turnarea betonului cat si in fazele
ulterioare acestui proces. Grosimile pot varia intre20-28 cm sau 30-60 cm sau in sistem prefabricat.