STRUCTURI 2

CURS 1 SI 2 - Pereţi structurali din beton armat

Conform dex on line:
- perete, pereți - element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din
lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de
exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul.
Conform P100-1/2013:
- perete (perete structural): element structural vertical care susţine alte elemente, la care raportul
dimensiunilor laturilor secţiunii transversale lw /bw ≥ 4.
Conform Curs Clădiri, vol. 2, Institutul de construcţii din Bucureşti, 1974, cap. XII:
- pereţii sunt elemente principale de construcţie ce îndeplinesc următoarele funcţiuni: a) sunt
elemente principale verticale de rezistentă; b) închid clădirea spre exterior; c) compartimentează
clădirea la interior.
Cerinţe şi condiţii ce se impun la proiectarea pereţilor sunt:
- durabilitate;
- rezistenţă la foc;
- greutate;
- rezistenţă;
- rezistenţă la umiditate;
- elasticitate;
- izolare termică şi fonică;
- aspect exterior;
- preţ de cost, etc.
Clasificarea pereţilor după materialul din care sunt alcătuiţi:
- pereţi din pământ;
- pereţi din zidărie (cărămidă, piatră naturală, blocuri din beton, BCA, etc.);
- pereţi din beton armat;
- pereţi din lemn;
- pereţi din elemente metalice;
- pereţi din sticlă, azbociment;
- pereţi din materiale uşoare;
- pereţi din polimeri; etc.

Clasificarea pereţilor după rolul în construcţie:

- pereţi de rezistenţă (portanţi) – sunt pereţii ce preiau şi transmit în afară de greutatea proprie şi
alte sarcini;
- pereţi neportanţi, de umplutură sau despărţitori care nu suportă decât greutatea proprie;

Principalii factori ce influenţează alegerea tipului de structură:

(alegerea soluţiei de structură este un proces complex în care intervin o gamă largă de factori, cu
condiţionări reciproce. Se poate face numai o analiză calitativă a influenţei acestor factori,
nefiind posibil de stabilit reguli stricte, ci numai cu caracter general)
- destinaţia clădirii – precizează modul de organizare şi de compartimentare generală a spaţiului
în plan şi pe înălţime. Stabilitatea organizarii spaţiului poate conduce la alegerea de sisteme
structurale cu schemă rigidă sau flexibilă.
- alcătuirea partiului de arhitectură ...
- regimul de înălţime: este influenţată de densitatea construită în teren, aspect, condiţiile de
amplasament, materialele existente, cost, condiţiile de exploatare, etc.
- condiţiile de amplasament: prin stratificaţia terenului, caracteristicile fizico-mecanice ale
straturilor, nivelul apei freatice, etc.
- materialele utilizate: materialele disponibile pentru realizarea unei clădiri condiţionează
alegerea tipului de structură.
Doua variante structurale propuse spre analiză:
- un cadru de beton armat cu opt nivele, cu înălţimea de nivel de 3,0m, deschiderile egale între
ele cu valoarea de 6m. Stâlpii au secţiunea de 70x70cm (arie = 0.49mp), iar secţiunea
transversală a grinzilor este de 30x60cm. Cadrul este încărcat cu forţe laterale 100kN la nod
lateral peste parter, 200kN la nod lateral peste etaj1, ......... 800kN la nod lateral peste etaj 7
(nivel opt).
- un cadru de beton armat în care, în deschiderea centrală este înfilat un perete de beton armat cu
grosimea de 0.25m. Regimul de înălţime, deschiderile, înălţimea de nivel, secţiunile elementelor
(grindă şi stâlpi) sunt idenţice cu ale cadrului de beton armat anterior. Încărcările laterale sunt
identice pentru cele două cadre.
Pereții de beton armat se utilizează, de regulă, la construcţii expuse la încărcări laterale
predominate. Acestia preiau şi transmit la infrastructură o mare parte din încărcările laterale
datorită rigidităţii şi rezistenţei mari. Sub acest aspect rolul lor structural este deosebit de
important, pereţii de beton armat fiind elementele principale ale structurii de rezistenţă la acţiuni
laterale.
Funcţie de proporţia pereţilor de beton armat într-o structură, aceasta poate fi clasificată ca:
- structură cu pereţi ( >70% din F.T.B. vor prelua pereţii).
- structură duală ( între 30 şi 70% din F.T.B. vor prelua pereţii) (cu cadre preponderente sau cu
pereţi preponderenţi)
- structură în cadre (sub 30% din F.T.B. este preluat de pereţi).
În România, structurile cu pereţi se dimensionează pentru acţiunea seismică conform cu
prevederile codurilor P100-1 (Cod de proiectare seismică) şi CR2-1-1.1 (Cod pentru proiectarea
construcţiilor cu pereţi structurali din beton armat).
Alcătuirea generală a construcţiilor (prevederi extrase din CR2-2013, cap.3):
- La stabilirea formei şi a alcătuirii de ansamblu a construciilor, se vor alege, de preferinţă,
contururi regulate în plan, compacte şi simetrice. Se vor evita disimetriile pronunate în distribuţia
volumelor, a maselor, a rigidităţilor şi a capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor şi ale celorlalte
componente structurale, în vederea limitării efectelor de torsiune generală la acţiunea seismică şi
a altor efecte structurale defavorabile. Prin alcătuirea structurii se va realiza un traseu sigur, cât
mai scurt, de transmitere a încărcărilor verticale şi orizontale la terenul de fundare.
- Suprafaţa planşeului la fiecare nivel va fi, pe cât posibil, aceeaşi, iar distribuţia în plana
pereţilor va fi, de regulă, aceeaşi la toate nivelurile, astfel că aceştia să se suprapună pe verticală.
Se admit retrageri la ultimele niveluri, inclusiv cu suprimări parţiale sau totale ale unor pereţi,
urmărindu-se să se evite apariţia unor excentricităţi importante de mase şi de rigidităţi.
Dimensiunile pereţilor se vor păstra, de regulă, constante pe înălţimea construcţiei. La construcţii
cu înălţimi mari, dimensiunile pot fi micșorate gradual, fără salturi bruşte între nivelurile
consecutive.
- Pereţilor structurali cărora le revin cele mai mari valori ale forţelor orizontale trebuie să li se
asigure o încărcare gravitaţional suficientă (pereţii să fie suficient “lestaţi”), astfel încât să se
poat obţine condiţii avantajoase de preluare a eforturilor din încărcări orizontale şi de transmitere
a acestora la terenul de fundare.
- La construcţiile cu forma în plan dreptunghiulară, pereţii structurali se vor dispune, de regulă
după două direcţii perpendiculare între ele. Soluţiile cele mai avantajoase se obţin atunci când
rigidităţile de ansamblu ale structurii după cele două direcţii au valori apropiate între ele.
- Dintre pereţii interiori, se vor proiecta cu precădere ca pereţi structurali, aceia care separă
funcţiuni diferite sau care trebuie să asigure o izolare fonică sporită, necesitând ca atare grosimi
mai mari, şi care, în acelaşi timp, nu prezintă goluri de uşi, sau la care acestea sunt în număr
redus.
Alcătuirea de ansamblu a structurilor cu pereţi trebuie să urmărească exigenţele generale de
conformare referitoare la structuri proiectate seismic. Este necesară realizarea unor forme
regulate în plan ale structurii, compacte şi simetrice, cu alcătuire monotonă pe înălţime. Se
recomandă ca rigiditatea să fie cât mai uniformă pe cele două direcţii principale ale structurii.
Alcătuirea secţiunilor în plan ale pereţilor: avem astfel pereţi individuali sau pereţi cuplaţi,
alegând de preferinţă forme de secţiuni cât mai simple.

Se recomandă ca secţiunile în plan ale pereţilor să fie de tip lamelar, cu bulbi la extremități (tip
halteră) sau cu tălpi de dimensiuni limitate.
Se vor evita intersecţiile între pereţii dispuşi pe cele două direcţii principale care duc la formarea
unor secţiuni cu profile complicate. Se vor evita mai ales formele de secţiuni pronunat
nesimetrice, cu tălpi dezvoltate numai la una dintre extremităţile secţiunii
Se vor adopta, când funcţiunea construcţiei o impune, şiruri de goluri suprapuse, cu dispoziţie
ordonată, ducând la pereţi formaţi din plinuri verticale (montanţi) legate între ele prin grinzi de
cuplare având configuraţia generală a unor cadre etajate.
Grinzile de cuplare vor avea grosimea egal cu aceea a inimii pereţilor verticali sau, dacă este
necesar, dimensiuni mai mari decât aceasta (marginile dinspre gol ale pereţilor vor avea cel puţin
grosimea grinzilor).
Pereții cu secţiuni cu nesimetrie pronuţată prezintă răspuns neomogen la acţiuni laterale pentru
cele două sensuri relevante ale acţiunii seismice fiind, din acest punct de vedere, nerecomandate
şi se recomanda să fie evitate.
Trebuie evitate structurile cu pereţi structurali care se intersectează, deoarece comportarea
acestor structuri este greu de anticipat prin calcul. Este preferabilă utilizarea unei densităţi mai
reduse a pereţilor în structură cu condiţia ca aceştia să aibă secţiuni regulate şi să fie dispuşi
astfel încât comportarea de ansamblu a structurii să fie predictibilă.

Funcţie de forma în elevaţie pereţii pot fi împărţiţi în două categorii:

- pereţi izolaţi, fără goluri, care au o comportare de consolă sub acţiunea forţelor laterale. În acest
caz grinzile, dacă există, au rigiditate redusă comparativ cu pereţii şi nu pot influenţa, decât în
mică măsură, comportarea de ansamblu a acestora.

- pereţi cuplaţi prin grinzi de cuplare. Pereţii cuplaţi apar acolo unde, din necesităţi funcţionale
sau structurale, în pereți sunt dispuse goluri. Dacă golurile au dimensiuni semnificative, cum este
cazul golurilor pentru uşi sau ferestre, se formează doi pereţi (montanţi) cuplaţi prin intermediul
grinzilor care se formează deasupra golurilor.
- Dacă golurile sunt relativ mici, atunci riglele de cuplare sunt foarte puternice şi pot asigura un
cuplaj „perfect” între montanţii ce se formează. Dacă dimpotrivă golurile sunt foarte mari, atunci
riglele de cuplare sunt slabe şi montanţii se comportă ca pereţii izolați.
Moduri de cedare a pereţilor de beton armat:
1. Cedarea din încovoiere prin strivirea betonului comprimat, după intrarea în curgere a armăturii
longitudinale întinse. Acest mod de cedare este specific pereților lungi de beton armat la care
solicitarea de încovoiere este predominantă. Este un mod de cedare ductil care conduce la
scăderea progresivă a capacității de rezistență şi rigiditate, iar capacitatea de deformare plastică
este relativ ridicată.

2. Cedarea din forţă tăietoare în fisură înclinată. Acest mod de cedare este specific pereților
scurți sau pereților lungi insuficient armaţi transversal pe inima secțiunii. Peretele prezintă o
stare redusă de avariere până la producerea cedării, cedarea fiind neductilă, fără avertizare. La

structurilor noi, prin proiectare trebuie să se evite acest mod de cedare.

3. Cedarea prin zdrobirea inimii după mai multe cicluri de încărcare-descărcare în domeniul
plastic. După mai multe cicluri de amplitudine mare, fisurarea inimii grinzii corespunzătoare
celor două sensuri de acțiune seismică, conduce la deterioarea ireversibilă a inimii de beton a
secțiunii, ea nemaiputând transmite eforturile din diagonala comprimată.
4. Flambajul local al pereților sub acțiunea eforturilor de compresiune: flambajul tălpii pereților
favorizat de reducerea de rigiditate cauzată de fisurarea prealabilă la întindere şi flambajul inimii
pereţilor lamelari subţiri după degradarea stratului de acoperire cu beton şi flambajul barelor
longitudinale comprimate.

5. Cedarea pereţilor la compresiune excentrică prin zdrobirea betonului comprimat înainte de

curgerea armăturii longitudinale întinse. Acest tip de cedare este neductil şi incompatibil cu
proiectarea seismică. Prevenirea acestui mod de cedare se face în faza de proiectare prin
limitarea efortului axial în pereţi.
6. Cedarea pereților la forţă tăietoare se poate produce şi prin lunecare în rosturi orizontale
prefisurate. Astfel de rosturi sunt, de exemplu, rosturile de turnare ale pereţilor situate, de regulă,
la fața superioară a fiecărui planşeu. La proiectare, este necesară verificarea prin calcul pentru
prevenirea acestui mod de cedare în special în zona critică a pereţilor.
Moduri de cedare a pereţilor de beton armat:
x. Grinzile de cuplare
Grinzile de cuplare sunt elemente scurte solicitate predominant la forță tăietoare, modul lor de
cedare fiind caracteristic acestei solicitări predominante. La grinzile de cuplare de proporții
medii, forţa tăietoare şi momentul încovoietor influenţează deopotrivă modul de cedare. Apar
fisuri înclinate şi fisuri normale la axa barei. Fisurile înclinate au deschideri mari similare celor
din încovoiere. Fibrele extreme comprimate de beton în zonele de moment maxim se zdrobesc.
Dacă deformațiile plastice ale armăturii longitudinale sunt mari apar fisuri de despicare a
betonului în lungul acetora care indică pierderea conlucrării armăturii longitudinale.
Dimensionarea preliminară a secţiunilor pereţilor structurali:
- Aria totală a inimii pereţilor pe o direcţie va fi cel puţin cea obţinută cu relaţia (conform CR2-
1/2013 cap. 6.2.1.1.):

- În cazul clădirilor de tip curent pentru birouri şi locuinte, proiectate pentru clasa DCH, relaţia

generală (anterioară) poate fi pusă sub forma (conform CR2-1/2013 cap. 6.2.1.2.):
- Dacă se prelucrează relaţia anterioară:
Relaţia de mai sus reprezintă proporţia din suprafaţa totală a planşeului reprezentată de aria
necesară a pereţilor dispuşi după o direcţie.
- Grosimea pereţilor (bw) va fi cel puţin 150mm şi cel puţin hs / 20. La clădiri cu până la 12
niveluri, se recomandă să se păstreze dimensiuni constante ale secţiunilor pereţilor pe toată
înălţimea.
- Ariile bulbilor sau ale tălpilor Af prevazute la capetele secţiunii pereţilor cu aria inimii Ac, se
determină cu relaţia (conform CR2-1/2013 cap. 6.2.1.4.):

- Grosimea pereţilor (bw) va fi cel puţin 150mm şi cel puţin hs / 20.

- Dimensiunile bulbilor vor respecta condiţiile:

- Se va evita amplasarea golurilor pentru uşi sau ferestre în

apropierea capetelor libere ale pereţilor structurali. Se
recomandă ca distanţa de la extremitatea peretelui până la
marginea primului gol să fie mai mare de 1200 mm. În
cazurile în care aceast condiţie nu poate fi respectată,
montantul de capăt va fi prevăzut cu bulb la marginea
golului.
- La pereţii având goluri decalate pe verticală, se recomandă
ca plinul dintre golurile de la două niveluri succesive să fie
de minimum 600 mm.
-Înălţimea grinzilor de cuplare ale clădirilor obişnuite se ia
egală cu dimensiunea plinului de deasupra golurilor de uşi
sau ferestre. Lăţimea grinzilor se ia egală, de regulă, cu grosimea peretelui.
Curs 3 – Plansee din beton armat
Conform dex on line:
-planşeu - element de construcție de lemn, de beton armat etc. care serveşte ca suport pentru
fixarea unei maşini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri
(constituind duşumeaua sau acoperişul) etc.

-planşeele : sunt elemente de construcţie de regulă plane, orizontale sau înclinate, ce

compartimentează clădirea pe verticală, şi formează împreună cu celălalte elemente structurale
(verticale) structura de rezistenţă.

Planşeele servesc la:

-preluarea încărcărilor verticaleşi transmiterea lor către reazeme, caz în care eforturile se
dezvoltă normal (perpendicular) pe planul planşeelor;
-preluarea încărcărilor orizontaleşi distribuirea lor la elementele portante verticale, asigurând
comportarea solidară a acestora sub acţiunea forţelor orizontale, jucând rol de şaibă rigidă, de
diafragmă. În acest caz eforturile se dezvoltă în planul planşeelor.

O sintagmacare definestemodullorde comportareeste: “Planșeele sunt infinit rigide în planul lor

și infinit flexibile perpendicular pe planul lor”(în realitate nu sunt nici infinit rigide dar mai ales
nici infinit flexibile).
Clasificarea planşeelor:
După modul de realizare:
-planşee monolite;
-planşee prefabricate;
-planşee mixte (din elemente prefabricate şi beton monolit).

După modul de rezemare şi alcătuire:

Planşee cu plăci rezemate continuu pe două sau mai multe laturi:

-planşee cu plăci;
-planşee cu plăci şi grinzi;
-planşee cu nervuri dese;
-planşee casetate.

Planşee cu plăci rezemate pe stâlpi:

-planşee ciuperci;
-planşee dală (cu dala plină sau nervurată).

După modul de transmitere a încărcărilor la reazeme;

-planşee care transmit încărcările după o singură direcţie;
-planşee care transmit încărcările după două direcţii.
Alegerea tipului de planşeu se face pe considerente tehnico-economice cu respectarea condiţiilor
de rezistenţă, de rigiditate şi de funcţionalitate privind:
-izolarea fonică;
-izolarea termică;
-izolarea hidrofugă (la terase şi acoperişuri);
-protecţie anticorozivă;
-protecţia contra incendiilor.

Planşeele simple (cu placi).

-sunt alcătuite din plăci de beton armat rezemate direct pe elementele portante verticale (de
regula pereţi structurali de beton armat sau zidărie);

-se recomandă ca suprafaţa acoperită de planşeele simple să nu depăşească 35-40mp (înainte de

1990 valoarea recomandata era 20-25mp);

-Ca elementele verticale să fie considerate portante trebuie să aibă grosimea de cel puţin 15cm la
pereţii de beton armat şi de 25cm la pereţii din zidărie.

Planşeu simplu -din beton armat monolit:

Planşeu simplu –alcătuit din elemente prefabricate, monolitizate pe reazemul intermediar:

Planşeu simplu -din elemente tip predală prefabricată cu suprabetonare:

Planşee cu plăci şi grinzi -alte criterii şi condiţii puse grinzilor:

-lăţimea minimă a grinzilor participante la structuri cu ductilitate înaltă este 20cm (conform
P100-1/2013 –cap.5.3.2.1.)

-raportul între lăţimea bwşi înălţimea secţiunii hwnu va fi mai mic decât 1/4;

-excentricitateaaxuluigrinzii, înraportcu axulstâlpuluila noduri, vaficelmult 1/3din lăţimea bca

stâlpului, normală la axa grinzii.

-la grinzi solicate predominant gravitaţional raportul hw/ bwse alege corespunzător secţiunilor
zvelte (>=3), dar trebuie acordată atenţie verificărilor privind deschiderea fisurilor şi
deformaţiile, condiţia de rezistenţă nefiind, de regulă, dimensionantă.

-dacă încărcările utile sunt mari (3-30kN/mp), se recomandă utilizarea planşeelor cu grinzi
principale şi secundare. Grinzilesecundare se dispun în lungul deschiderii mai mici la distanţe
care să conducă la o descărcare unidirecţională a plăcilor. Utilizarea numai a grinzilor principale
ar necesita creşterea grosimii plăcii către valori nejustificate economic conducând la creşterea
consumului de beton şi a greutăţii planşeului.

- grinzile secundare pot avea înălţimi reduse (nivelul de solicitare este moderat):
- grinzile secundare se folosesc atunci când celulele sunt mari iar grosimea plăcii devine foarte
mare;
- grinzi secundare se mai dispun şi sub ziduri sau alte sarcini concentrate mari;
- grinzile secundare au rol şi de sporire a rigidității planşeului;
- grinzile secundare se dispun din considerente structurale sau arhitecturale.

Planşee speciale

-a) placa planşeu cu grosime constantă ...

-b) se concentraza armatura din placa în zone la distanţa d ...

-c) se elimina betonul din zona întinsă dintre grinzile ce se formează.

Planşee cu nervuri dese sunt planşeele cu rezemare continuă la care lumina dintre nervuri nu
depăşeşte 700mm; pot avea forme dreptunghiulară, poligonală, circulară, etc.

Clasificarea planşeelor cu nervuri dese:

-după modul de dispunere a nervurilor:
-cu nervuri dispuse pe o singură direcţie;

Clasificarea planşeelor cu nervuri dese:

După modul de dispunere a nervurilor:
-cu nervuri dispuse pe două direcţii ortogonale (planşeu chesonat), la care distanţa între nervuri
este aceeaşi după cele două direcţii.

După modul de alcătuire a planşeului:

-planşeu alcătuit din nervuri şi placă la partea superioară;
-planşeu alcătuit cu nervuri şi placă la partea superioară, şi corpuri de umplutură;

După modul de alcătuire a planşeului:

-planşeu alcătuit din nervuri şi placi la partea superioară şi la partea inferioară;

Nervurile pot fi:

-din beton armat monolit;
-din prefabricate de beton armat, sau din beton precomprimat.

-Plăcile pot fi:

-turnate monolit;
-prefabricate din beton armat.

Sunt planşee cu consumuri de oţel şi beton moderate, dar cu consumuri de cofraj şi manoperă
ridicate, pentru care execuţia trebuie atent realizată pentru a evita lucrările de rectificare.

Prevederi generale privind utilizarea planşeelor cu nervuri dese:

-se pot utiliza când încărcările temporare sunt uniform distribuite (sau asimilabile cu acestea) şi
sunt aplicat static, iar valoarea încărcărilor temporare nu depaşeşte de 1,5 ori valoarea
încărcărilor permanente.

În cazul încărcărilor aplicate dinamic nu se folosesc corpuri de umplutură.

Dacă sunt încărcări concentrate mari mai mari de 7,5kN acestea se transmit nervurilor prin
intermediul unor nervuri transversale.
Nu se recomandă utilizarea planşeelor cu nervuri dese în cazul încărcărilor concentrate, dinamice
aplicate direct pe placă şi mai mari de 3kN.
-planşeele chesonate se recomandă a fi utilizate dacă raportul deschiderilor nervurilor după cele
două direcţii este 1.0 ,,, 1.5
-pe planşeele cu nervuri pe o singură direcţie se permite asezarea de ziduri despărţitoare uşoare şi
numai dacă sunt asezate perpendicular pe nervuri.

Prevederi constructive privind alcătuirea planşeelor cu nervuri dese:

-înălţimea minimă a nervurilor se recomandă să fie de
-1/20•L la planşee cu nervuri pe o singură direcţie, simplu rezemate;
-1/25•L la planşee cu nervuri pe o singură direcţie, cu continuitate pe cel puţin un reazem; unde
L este deschiderea de calcul a nervuri.
-1/30•L•L la planşee chesonate, simplu rezemate pe contur;
-1/35•L•L la planşee chesonate, cu continuitate pe cel puţin una din laturi; unde L•L este
deschiderea cea mai mică dintre deschiderile de calcul ale nervurilor planşeelor chesonate.
-dacă încărcările depăşesc valoarea de 5kN/mp înălţimea minimă a nervurilor se determină şi din
condiţiile de limitare a deplasărilor.
-lătimea minimă a nervurii la planşeele monolite este de 60mm, iar la nervurile prefabricate
lăţimea minimă este de 50mm.

Prevederi constructive privind alcătuirea planşeelor cu nervuri dese:

-grosimea minimă a plăcii trebuie să fie minim 1/10 din lumina dintre nervuri sau 30mm la
planşeele cu corpuri de umplutură sau prefabricate, respectiv 50mm la planşeele turnate monolit
fără corpuri de umplutură;
-la planşeele cu nervuri dispuse pe o singură direcţie şi deschidere mai mare de 4.0m se prevăd
nervuri tranversale de rigidizare la distanţa de maxim 3.0m.
-la planşeele chesonate dimensiunile secţiunilor nervurilor se stabilesc cu aceeaşi dimensiune.

Planşee casetate (cu reţele de grinzi):

-sunt planşeele alcătuite din grinzi cu secţiuni transversale identice, dispuse după două direcţii,
alcătuind o reţea pe care reazemă o placă continuă, legată monolit de grinzile reţelei. Lumina
dintre grinzile retelei este de minim 700mm.

Prevederi constructive privind alcătuirea planşeelorcasetate (cu reţele de grinzi):

-la planşeelecu grinzi ortogonale raportul între laturi trebuie să fie mai mic decât 1.50, iar la
planşeele cu grinzi diagonale raportul trebuie să fie mai mic de 3.0;
-casetele trebuie să aibă dimensiuni identice în plan, admiţându-se diferenţe de maxim 5% între
ele;
-casetele trebuie să aibă raportul laturilor mai mic de 1.50;
-latura mare a unei casete trebuie să aibă maxim 2.0m;
-grosimea minimă a plăcilor planşeelor casetate este de 60mm;
-planşeele cu grinzi diagonale se alcătuiesc astfel încât în fiecare punct de intersecţie a laturilor
planşeelor să concure câte o grindă;
-planşeele casetate sunt rezemate întotdeauna pe tot conturul;
-la stabilirea dimensiunilor secţiunii transversale se pastrează aceleaşi criterii de la planşeele cu
nervuri dese.

Planşeele dală
-sunt planşee din beton armat monolit, alcătuite din plăci plane rezemate direct pe stâlpi sau
pereţi.
-secţiunea transversala a planşeelor dală poate fi plină sau chesonată (cu goluri interioare);
totodată secțiunea chesonată este mai eficientă pentru că măreşte braţul de pârghie al armăturii
(capacitatea portantă) păstrând greutatea limitată în acelaşi timp, dar pe de altă parte (spre
deosebire de planşeele casetate) duce la un tavan neted (dorit la spitale, cantine) cu pierderea
cofrajelor; la astfel de planşee secţiunea din jurul stâlpilor va fi plină.
-se recomandă să se evite folosirea lor în zone cu seismicitate ridicată, pentru că sunt elemente
structurale foarte grele şi nu permit dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare de energie.
-prezintă avantaje din punct de al reducerii înălţimii constructive prin suprimarea spaţiului dintre
placă şi faţa inferioară a grinzii.

Planşeele dală
-grosimea plăcii planşeului dală va fi L / 30÷35, unde L este deschiderea cea mai mică dintre
dimensiunile tramei.
Pentru mărirea portanţei şi/sau reducerea grosimii se poate recurge la precomprimarea
planşeelor.
Planşeele dală se pot realiza cu predală şi suprabetonare, păstrându-se monolite benzile din
dreptul stâlpilor, pe ambele direcții.
Principala problemă în cazul planşeelor tip dală este străpungerea sau poansonarea sau forfecarea
în jurul stâlpului.

Dacă verificarea grosimii dalei nu este respectată, adică pentru preîntâmpinarea fenomenului de
poansonare, se recurge la mărirea suprafeței critice de forfecare (la mărirea perimetrului critic).
Pentru a evita îngroşarea întregii dale se localizeaza zonele îngrosate în jurul stâlpilor,
rezultândcapitelurisauciuperci.

Rolul principal al capitelului, în cazul planşeelor dală, este de a micşora deschiderea de calcul a
plăcii şi de a asigura rezistenţa la străpungere a plăcii.

Calculul planşeelor de beton armat se referă la:

-calculul plăcii de beton armat
-calculul elementelor suport pentru placă –grinzi, centuri, capiteluri.

Cursul vizează doar calculul plăcii planşeelor.

De asemenea, în prezentul curs nu sunt prezentate aspecte legate de calculul plăcii sub solicitări
în planul său (calcul de saibă la forţe orizontale, calcul din contracţie-dilatare, etc).
Calculul plăcilor se realizează ţinând cont de următoarele 4 condiţii (tipuri de verificări):
-condiţia de confort acustic;
-condiţia de impact;
-condiţia de rezistenţă;
-condiţia de rigiditate (de deformabilitate sau de săgeată).
Clasificarea plăcilor planşeelor după tipul (direcţiile) de calcul privind armarea:
-plăci armate pe o direcţie:

(plăci la care raportul laturilor este mai mare

decât 2)
–vezi figurile a ... f
-plăci armate pe două direcţii:

plăci la care raportul laturilor este mai mic decât

2 şi sunt rezemate ... (vezi figurile g,h,i)

Predimensionarea grosimii plăcii planşeelor de

beton armat:
- plăcile armate pe o direcţie (ce descarcă
preponderent pe o direcţie):

unde d0 este deschiderea minimă a ochiului de

placă
- plăcile armate pe două direcţii (ce descarcă pe
două direcţii):

unde Upl este perimetrul unui ochi de placa (de regulă cel mai mare din alcătuirea unui planşeu)
Valorile obţinute pentru grosimea plăcii se rotunjesc la centimetru pentru plăci cu grosimea mai
mică de 30cm.
Obs: relaţiile de mai sus conduc, în general, la respectarea condiţiilor impuse plăcilor.

Respectarea condiţiei de comfort acustic:

-este o condiţie ce ţine în principal de fizica construcţiilor şi nu ingineria structurală.

-în principiu se urmăreşte îndeplinirea unor criterii şi reguli stabilite prin norme (mai ales norme
proprii, locale ale diferitelor ţări, sau ale unor clădiri care îndeplinesc anumite funcţiuni) astfel
încât valoarea intensităţii zgomotului transmis între două nivele succesive să fie limitată.

De exemplu, în normele româneşti, în cazul construcţiilor etajate grosimea minimă a plăcii este
de circa 13-15cm –echivalentul a 450kgf/mp greutate totală a ansamblului placă (adică sunt
cuprinse toate straturile, inclusiv finisaje), în condiţiile în care nu există alte sisteme pentru
izolarea la zgomot aerian (nu de impact).

Respectarea condiţiei de impact:

-se referă la calculul plăcii planşeelor sub acțiunea căderii de obiecte grele şi / sau dispozitive
explozive.
-este o particularizare a verificărilor de rezistență şi deformabilitate sub o acţiune dinamică mult
mai complexă.

Normativele româneşti prevăd în mod constructiv, grosimi minime ale planşeelor din beton
armat care acoperă adăposturile ALA.
De exemplu planşeul de peste adăpostul ALA va avea minim 25 cm grosime în situaţia în care
planşeul respectiv se găseşte în interiorul amprizei construcției (are şi alte planşee deasupra) sau
minim 40 cm când adăpostul se găseşte în exteriorul amprizei construcţiei (atunci când zona de
subsol care include ALA este mai întinsă în plan decât suprastructura).

Respectarea condiţiilor de rezistenţă şi deformabilitate:

Se referă la la calculul de rezistenţă şi de deformaţii. Acesta trebuie să ţină cont de:
-încărcările aplicate pe placă;

-schema statică de calcul;

-tipul (modul de descărcare) şi geometria plăcii;
-natura materialelor utilizate.

Încărcările aplicate pe placă:

-sunt reprezentate de suma acţiunilor normale pe planul plăcii.
-asupra încărcărilor se aplică coeficienţi funcţie de tipul verificării şi de tipul încărcării;
-încărcările sunt împărţite în două categorii: încărcări permanente şi cvasipermanente şi încărcări
temporare –împărţirea este impusă de modul de calcul şi de schemele statice de calcul.
Schema statică de calcul:
-variante de rezemare:
-latura încastrată cu trasmitere de moment -încastrarea se obține fie prin efectul de continuitate al
plăcii peste reazem / elementul suport (o placă care reazemă pe o grindă de câmp va beneficia de
efectul continuității) fie prin fixarea plăcii într-un element vertical puternic şi continuu –un
perete de beton armat de minim 15cm grosime sau de cărămidă de minim 25cm (darnu în cazul
plăcii de la ultimul etaj);

-latura simplu rezemată –rezemarea se face pe o grindă marginală sau pe un perete ale cărui
dimensiuni nu-i conferă statutul de element portant;

-latura liberă (laturile plăcilor în consolă, altele decât latura comună cu restul structurii, laturi
care nu sunt bordate cu grinzi).
Observaţii:
Se remarcă faptul că structura şi natura formulei de calcul rămân neschimbate atât în cazul
momentului încovoietor (ql2) cât şi în cazul deformaţiei (săgeții) (ql4/EI).
Diferă numai coeficientul αsau α’, care depinde de tipul rezemării perimetrale a ochiului de placă
(de schema statică în definitiv).
La fel se întâmplă şi în calculul plăcilor definit de data aceasta de Teoria Elasticităţii la care
structura formulei momentului încovoietor şi a săgeţii este identică.
Diferă însă numai coeficientul α(în Normativ α1, α2, α3, α4)pentru momentele încovoietoare de
pe cele două direcţii –pozitiv în câmp, la partea de jos a plăcii, negativ pe reazemele plăcii la
partea de sus a acesteia, respectiv α0, pentru săgeată, coeficienți care depind de schema statică
dar şi de raportul laturilor ochiului de placă.

Curs 4 – Infrastructuri (Fundatii)

Conform dex on line:
-infrastructură-ansamblul elementelor care susțin partea principală a unei construcții, care o
fixează de teren și care transmite acestuia forțele.

Infrastructură –cuprinde elementele substructurii și fundațiile construcției

(aceasta poate cuprinde, în anumite cazuri, și nivele situate deasupra cotei 0.00).
Fundații de suprafață:
-funcție de adâncimea de fundare avem:
-fundații de suprafață directe când D ≤ 3.00m sau De/ B ≤ 1.50

unde D –este adâncimea de fundare

B –latura mică a bazei fundației rectangulare
-fundații de suprafață parțial încastrate când D >3.00m sau1.5< De/ B ≤5.0

Precizari: -în cazul fundațiilor de suprafață directe, reacțiunile laterale ale terenului (frecarea sau
rezistența pasivă) se neglijează.
-în cazul în care condiția (D ≤ 3.00m) este îndeplinită iar datele pentru calcului adâncimii de
fundare echivalente Denu sunt disponibile, se recomandă ca fundația să fie încadrată în fundațiile
de suprafață directe.
Regulile prezentate mai jos se referă la fundații de suprafață de tipul:
-fundații izolate;
-fundații continue, dispuse după una, două sau mai multe direcții;
-radiere generale.
Fundații de suprafață:
-fundatii izolate
-fundații continue (formând o rețea de grinzi de fundații pe două direcții sub elementele
structurale verticale)
-fundații continue tip radier (sub forma unor plăci groase)

Fundații de adâncime:
-piloți
-barete
-pereți mulați
-chesoane
-Etc.
Criterii de stabilire a adâncimii de fundare (pentru fundațiile de suprafață):
-geometria (prin dimensiuni) și detaliul de fundație
-adâncimea de îngheț;

Tipuri de infrastructură cu fundare directă – exemplificare.

Infrastructuri alcătuite doar din fundații:
- fundații izolate sub stâlpi sau pereți individuali de zidărie sau beton armat (fundațiile vor avea
dimensiunile necesare pentru transmiterea la teren a eforturilor de la baza elementelor
suprastructurii) – cap. II.6.1.1 – fundații tip talpa din b.a.

fundații izolate sub stâlpi sau pereți individuali de zidărie sau beton armat (fundațiile vor avea
dimensiunile necesare pentru transmiterea la teren a eforturilor de la baza elementelor
suprastructurii) –cap. II.6.1.2 –fundații tip bloc și cuzinet
–fundații continue sub stâlpi și pereți
-fundațiile sunt alcătuite ca grinzi independente sau ca retele de grinzi;
-de regulă, soluția de fundație continuă sub stălpi sau pereți poate fi impusă de următoarele
cazuri:
-a) fundații izolate care nu pot fi suficient de extinse în plan (construcții cu travei sau deschideri
mici care determină “suprapunerea” fundațiilor existente, stâlpi lângă un rost de tasare sau la
limita proprietății, etc.
-b) fundații izolate care nu pot fi centrate sub stâlpi, etc.
–fundații continue sub stâlpi și pereți
-de regulă, soluția de rețele de grinzi de fundare se adoptă în cazul construcțiilor civile, în
condiții normale de fundare și fără prezența apei freatice la:
-construcții cu pereți de beton armat sau zidărie (cu substructură sau rezemare directă pe
fundații);
-construcții cu cadre de beton armat sau metalice, eventual conlucrând cu pereți de beton armat
sau zidărie.

-se poate adopta la orice tip de construcție la care se dorește realizarea unei infrastructuri relativ
rigide care să asigure conlucrarea spațială a elementelor structurale, iar presiunile de pe teren nu
impun realizarea unui radier general.

-grinzile pot fi alcătuite ca tălpi de beton armat sau în soluția bloc de beton simplu și cuzinet de
beton armat.

-pentru fundațiile cu secțiunea tipbloc și cuzinet se adoptă conditiile de la fundațiile izolate.

-pentru fundațiile cu secțiunea tip grindă de beton armat:

–fundații continue sub perețistructuralide zidărie

-fundațiilese diferențiază funcție de următoarele condiții: condiții geotehnice ale
amplasamentului, zona seismică de calcul a amplasamentului (ag<0,15g sauag>0,15g), prezența
sau absența subsolului;
-fundațiile pereților sunt de tip continuu, și mai rar în anumite situații pot fi avantajoase
fundațiile cu descărcări pe reazeme izolate.
-fundațiile se pozitioneaza de regula centric si numai în anumite situații particulare excentric față
de pereții pe care îi susțin.
-Fundații la clădiri amplasate pe teren favorabil în zone cu seismicitate ag<0,15g
-fundații la clădiri fără subsol
-lățimea soclului Bs sau a blocului de fundație B (în situația în care nu este prevăzut soclu)
trebuie să fie mai mare decât grosimea peretelui structural b cu minim 50mm de fiecare parte.
-aceeași prevedere se aplică și pentru lățimea blocului B față de lățimea soclului Bs.
-blocul de fundație se poate realiza cu una sau două trepte.

–fundații continue sub perețistructuralide zidărie

-Fundații la clădiri amplasate pe teren favorabil în zone cu seismicitate ag<0,15g
-fundații la clădiri fără subsol

-înălțimeasocluluișia treptelorbloculuide fundațieva fi de cel puțin 400mm (se va respecta și

valoare min tgα).
-dimensiunea minimă a lățimii fundației pentru realizarea săpăturii (și a lățimii blocului) sunt
date în tabelul de mai jos:

fundații la clădiri cu subsol

-pereții subsolului se prevăd sub pereții structurali (pe cât posibil axați față de acestia).
-fundațiile pot fi din beton simplu sau din beton armat. Dacă se realizează din beton simplu,
peretele de subsol va fi prevăzut cu două centuri (la nivelul planșeului de peste subsol și la baza
peretelui).

–fundații la clădiri amplasate pe terenuri speciale

terenuri speciale: -pământuri cu umflări și contracții mari –normativ special pentru acest tip de
pământuri NP 126
-pământuri sensibile la umezire –normativ special pentru pământurile de acest tip NP 125.

Tipuri de infrastructură cu fundare directă.

fundații tip radier–fundații directe realizate asemeni unei plăci inversate.

Radierele pot avea întindere (ca suprafață) întrega suprafață a construcției, oferind astfel o
suprafață maximă ca rezemare pentru construcție, putând fi chiar extinsă (suprafața, față de
conturul exterior al construcției, acolo unde se poate). Acest tip de fundație este unul dintre cele
mai utilizate –mai ales dacă regimul de înălțime al construcției crește, dacă zona seismică este cu
seismicitate ridicată, etc.

Radierele sunt folosite dacă:

-terenul de fundare are capacități portante scăzute, iar fundațiile ies din calculul ingineresc cu
suprafețe mari;
-condiții de teren dificil sau teren neomogen, cu risc ridicat de tasări diferențiate.
-prezența apei subterane cu o cotă ridicată, care conduce la cerința unui subsol impermeabil
(împreună cu pereții perimetrali se formează o cutie).
-elementele verticale sunt poziționate la distanțe mici una față de alta și face dificilă realizarea de
fundații izolate sau fundații continue (care s-ar suprapune unele peste celălalte).
-atunci când radierele împreună cu celălalte elemente structurale trebuie să alcătuiască la partea
inferioară a construcției o cutie rigidă și rezistentă.
-când suprastructura transmite, spre infratructura și apoi spre terenul de fundare, încărcări cu
valori foarte mari.

fundații tip radier.

-relația de predimensionare pentru radiere este : ℎ𝑟𝑎𝑑𝑖𝑒𝑟=𝑛𝑛𝑖𝑣∗10𝑐𝑚

(dar aceasta valoare nu ține cont de tipul de teren, de distanța între elementele verticale, de
forțele pe care le aduc stâlpii, etc.).
-grosimea minimă pentru ca o placă să fie considerată radier este de 400mm.

-radier “ciupercă”
-radierchesonat;
-radiercu grinzi și plăci groase.