CONSTRUCŢII CIVILE I

STRUCTURA DISCIPLINEI
ANUL III
Semestrul I : 3 ore curs/săptămână - examen - notă
3 ore proiect/săptămână - predare - notă
Număr credite : 5
Nota finală: 2/3 nota la examen ; 1/3 nota la proiect

BIBLIOGRAFIE :
Andreica, H.-A.– CONSTRUCŢII, UT PRES Cluj-Napoca
Comşa, E. ş.a. – CONSTRUCŢII CIVILE, vol.I şi II, U.T.C.-N.
Comşa, E. ş.a. – PROIECTAREA FUNCŢIONALĂ ŞI CONSTRUCTIVĂ
A CLĂDIRILOR DE LOCUIT, U.T.C.-N.
Focşa, V. – HIGROTERMICA ŞI ACUSTICA CLĂDIRILOR, EDP
Ghiocel, D. ş.a. – CONSTRUCŢII CIVILE, EDP
Negoiţă, Al. ş.a – CONSTRUCŢII CIVILE, EDP
Peştişanu, C. – CONSTRUCŢII, EDP
Standarde, normative, reglementări tehnice specifice
 CONŢINUTUL CURSULUI

SECŢIUNEA I Elemente generale de teorie

şi tehnică a construcţiilor

SECŢIUNEA a II- a Elemente de construcţie

SECŢIUNEA a III- a Fizica construcţiilor(clădirilor)

SECŢIUNEA a IV-a Acţiuni în construcţii

 ELEMENTE GENERALE DE TEORIE
ŞI TEHNICĂ A CONSTRUCŢIILOR

ALCĂTUIREA GENERALĂ ŞI CLASIFICAREA

CONSTRUCŢIILOR

Construcţiile sunt produse imobile care se folosesc, în

general, acolo unde au fost create, fiind legate direct de
terenul pe care sunt amplasate.

Rolul construcţiilor este de a crea un mediu artificial

cu condiţii optime pentru satisfacerea utilizatorilor, definiţi în
termeni generali (oameni, animale, păsări, plante, obiecte,
materiale, activităţi umane, etc).
 Factorii determinanţi în concepţia şi
alcătuirea construcţiilor

1. Omul, indiferent de zona geografică, are

nevoie de aceleaşi condiţii fiziologice şi
igienice (volume, gabarite, temperatură,
umiditate, lumină, nivel sonor etc.),
determinate de anatomia şi fiziologia sa,
în vederea asigurării celor mai bune
condiţii de sănătate, activitate, odihnă şi
recreere.
2. Activitatea umană, pentru care este destinată
construcţia are aspecte foarte diferite.
Diversitatea proceselor funcţionale şi tehnologice,
care sporeşte neîncetat odată cu dezvoltarea
economică şi cu progresul tehnic şi social,
determină mărimea şi forma spaţiilor construite,
modul de compartimentare şi distribuţie, legăturile
pe orizontală şi verticală, gradul de iluminare,
acţiunile (mecanice, fizice, chimice şi uneori
biologice) ce decurg din procesele funcţionale sau
tehnologice etc. În acelaşi timp, realizarea
construcţiilor se face şi din considerente de ordin
arhitectural şi urbanistic.
3. Natura, exercită asupra construcţiilor acţiuni
mecanice, fizice, chimice şi biologice deosebit de
variate, datorită atât condiţiilor de climă (vânt,
temperatură, precipitaţii etc.), cât şi datelor
specifice amplasamentului (proprietăţile fizico-
mecanice ale terenului, prezenţa apei subterane şi
gradul ei de agresivitate, seismicitatea etc.).

• Factorii de mai sus trebuie analizaţi în diverse cazuri concrete, astfel încât
construcţiile să corespundă sub toate aspectele, inclusiv din punct de
vedere estetic, având în vedere că majoritatea construcţiilor reprezintă
mesaje pentru generaţiile viitoare.

• Se menţionează că mai sunt o serie de construcţii care nu adăpostesc

procese funcţionale sau tehnologice (poduri, tunele, canale tehnice, baraje,
turnuri, coşuri de fum, rezervoare etc.), care nu creează spaţii închise şi
medii artificiale, dar care sunt indispensabile în diversele activităţi, mai ales
industriale (de producţie, transport etc.).
CLASIFICAREA CONSTRUCŢIILOR

A. Criteriul destinaţiei :

- clădiri (civile, industriale, agrozootehnice);

- construcţii inginereşti (hidrotehnice, pentru comunicaţii,

industriale).
 A.1. Clădirile

• Clădirile civile sunt destinate unei game foarte largi

de procese funcţionale, cele mai importante fiind:
locuire, învăţământ, sănătate, administraţie, comerţ,
sport, cultură, alimentaţie publică etc.

Unele din aceste procese funcţionale necesită spaţii

relativ reduse (locuinţe, hoteluri, cămine, corpurile
de cazare la spitale, clădirile administrative pentru
birouri etc.), spaţii de mărime medie (şcoli, grădiniţe)
sau spaţii mari cum sunt sălile de spectacol,
expoziţii sau sport, magazinele universale,
stadioane, etc., astfel de clădiri fiind dotate şi cu
spaţii anexe de dimensiuni relativ reduse.
• Clădirile industriale (uzine, fabrici, hale,
ateliere, clădiri pentru depozitare etc.) au ca
destinaţie adăpostirea şi servirea diverselor
procese tehnologice din toate ramurile
industriei.

• Clădirile agrozootehnice sunt destinate

proceselor de producţie şi servire, inclusiv
anexe, din sectorul zootehnic şi agrovegetal.
 A.2. Construcţiile inginereşti

Cuprind domenii diverse:

- pentru comunicaţii: drumuri, căi ferate, poduri,
tunele, turnuri pentru antene etc.;
- construcţii hidrotehnice: baraje, canale etc.;
- construcţii industriale speciale: coşuri de fum,
rezervoare, silozuri, turnuri de răcire a apei
industriale, etc.
- pentru producerea energiei electrice: hidrocentrale,
termocentrale, centrale nucleare etc.;
- pentru sport: trambuline pentru schi, turnuri pentru
paraşutism etc.
 B. Criteriul calităţii
durata normală de viaţă - NP 135-99
f. mare : > 100 ani
mare : 50 – 100 ani
medie : până la 50 ani
mică : până la 25 ani
siguranţa la foc
5 grade de rezistenţă la foc
3 grade de risc de incendiu
5 categorii de pericol de incendiu
gradul de confort
confort termic
confort acustic
nivelul dotărilor
calitatea instalaţiilor
finisajele

Alte criterii de clasificare :

- după tipul structurii de rezistenţă;
- după înălţime;
- după preţul de cost, etc.
 Părţile principale ale clădirilor
- Infrastructura clădirii, situată sub cota 0,00, vine în contact direct
cu terenul, asigurând stabilitatea construcţiei. Cuprinde:
- fundaţiile;
- elementele constructive ale subsolului;
- planşeul peste subsol.
Prin intermediul fundaţiilor infrastructura transmite terenului de
fundare toate încărcările care acţionează asupra construcţiei.

- Suprastructura clădirii – cuprinde toate elementele constructive

(verticale şi orizontale), situate deasupra cotei 0,00, inclusiv acoperişul.
Suprastructura se realizează din elemente de construcţie care au rolul
de a crea spaţiile necesare utilizatorilor, spaţiul construit fiind delimitat în
plan orizontal în încăperi de către pereţi şi pe verticală în niveluri de căre
planşee.
Pereţii de pe conturul clădirii sunt pereţi exteriori (sau de închidere).
În cazul existenţei subsolurilor, primul planşeu se numeşte planşeul
peste subsol, iar ultimul - planşeul de pod sau planşeul terasă. Planşeele
intermediare se numesc planşee curente.
Circulaţia pe verticală (între niveluri) se realizează prin intermediul
scărilor. La clădiri civile (de locuit, administrative etc.) cu peste trei etaje se
prevăd şi ascensoare (lifturi).
Numerotarea nivelurilor se face de jos în sus astfel: S+P+nE
 Elementele componente ale clădirilor
Întreaga clădire, atât infrastructura cât şi suprastructura,
este formată din elemente de construcţie.

Acestea sunt :

- elemente structurale (de rezistenţă) : fundaţii, grinzi,

plăci, planşee, stâlpi, cadre, diafragme (pereţi de rezistenţă),
cadre cu diafragme (mixte), grinzi cu zăbrele (ferme), arce,
cabluri, structuri reticulare (reţele reticulare), contravântuiri,
scări, etc.

- elemente nestructurale (cu rol de a realiza confortul şi

funcţionalităţile necesare) : elemente de compartimentare
(pereţi nestructurali), de închidere, de izolare şi etanşare, de
finisaj, de instalaţii.
 CONDIŢII TEHNICE
Condiţii capitale
- durabilitatea (HGR 964 - 1998)
* ridicată (≥ 50 ani)
* obişnuită (20 - 50 ani)
* redusă (sub 20 ani)
- rezistenţa la foc
Durabilitatea este determinată de rezistenţa materialelor din care
sunt formate elementele de construcţie la acţiunea distructivă a
mediului, care se manifestă prin îngheţ-dezgheţ, umiditate, agresivitate
chimică, microorganisme, radiaţii solare, etc.
Rezistenţa la foc este determinată de rezistenţa la foc a
materialelor din care sunt realizate elementele de construcţie ale
clădirii. Normativul P 118-99 defineşte o serie de noţiuni specifice, cum
sunt : combustibilitatea, categoria de pericol de incendiu, riscul de
incendiu, rezistenţa la foc, comportarea la foc, stabilitatea la foc, etc.

Condiţii mecanice (se referă în special la structura de rezistenţă):

- stabilitatea şi rigiditatea elementelor structurale;
- rezistenţa la şoc;
- rezistenţa la uzură;
- limitarea deschiderii fisurilor;
- oboseală, etc.
Condiţii fizice (se referă la confortul interior şi condiţii de
igienă):
- elemente de izolare şi etanşare la transferul de căldură;
- elemente de izolare faţă de influenţa curenţilor de aer
(vânt);
- elemente de izolare faţă de intemperii (precipitaţii);
- elemente de limitare a nivelului sonor;
- asigurarea iluminării naturale, etc.

Condiţii estetice (plastica arhitecturală, decoraţiuni interioare,

etc.)
Plastica arhitecturală se realizează prin volumetria şi
proporţiile clădirii, distribuţia şi evidenţierea spaţiilor şi
volumelor pe verticală şi orizontală, sau / şi prin elemente
decorative, finisaje etc. ; stabilirea lor este, în general, apanajul
arhitectului.

Condiţii economice (alcătuirea constructivă şi realizarea

tehnologică trebuie să asigure indici tehnico-economici
eficienţi).
 EXIGENŢE ŞI CRITERII DE PERFORMANŢĂ

Conceptul de performanţă - sistem organizat de stabilire a

caracteristicilor calitative ale construcţiilor, la nivelul cerinţelor
utilizatorului.

Prima etapă a analizei de performanţă o reprezintă stabilirea

exigenţelor utilizatorilor pentru o construcţie, în funcţie de tipul
activităţii desfăşurate de acesti utilizatori, ţinând seama de posibile
modificări în timp.

Pentru clădiri de locuit, de exemplu, se pot formula

următoarele exigenţe:
- exigenţe de siguranţă (rezistenţa structurală, stabilitate,
siguranţa la foc, siguranţă în exploatare etc.);
- exigenţe de confort (funcţionalitate, ambianţă climatică,
acustică, luminoasă, igienică, estetică, etanşeitate, etc.);
- exigenţe economice (durabilitate, consum de energie în
exploatare, cost de întreţinere etc.).
 Etapa a II-a a analizei - stabilirea exigenţelor de performanţă a
elementelor construcţiei
Astfel, pentru un element nestructural de închidere, de exemplu, se
pot formula următoarele exigenţe:
- de stabilitate (la presiunea vântului sau la şocuri accidentale);
- de siguranţă la foc;
- de etanşeitate la apă;
- higrotermice (rezistenţa la transfer termic, risc de condens etc.);
- acustice (izolare acustică);
- vizuale (realizate prin ferestre)
- economice (raport calitate/preţ avantajos, întreţinere şi reparaţii
necostisitoare etc.)
- - estetice, etc.
Fiecărei exigenţe de performanţă i se ataşează unul sau mai multe
criterii de performanţă care se exprimă cantitativ prin valori normate.
Astfel, pentru rezistenţa la transfer termic se impun valori normate, care
reprezintă valori minime necesare care trebuie îndeplinite de orice soluţie
concretă, indiferent de material şi mod de alcătuire.

Modul concret de apreciere şi realizare a criteriilor de performanţă îl

reprezintă compararea fiecărei performanţe efective (reale) a unei soluţii
propuse sau realizate cu valori normate (date în acte normative oficiale).
 PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR

Proiectarea în construcţii reprezintă concretizarea într-un ansamblu

de documente a intenţiilor funcţionale, tehnologice, constructive,
arhitecturale, estetice, de confort, etc. ale unui investitor, cu respectarea
condiţiilor de calitate şi economice cerute de acesta şi de normele legale
în vigoare, impunându-se colaborarea inginerului tehnolog, arhitectului,
inginerului constructor, inginerului instalator şi a specialistului în
ecologie.
La proiectarea construcţiilor se cer rezolvate următoarele cerinţe şi
corelări esenţiale:
- amplasamentul construcţiei;
- sistematizarea ansamblului;
- arhitectura ansamblului şi a construcţiilor precum şi dispunerea faţă
de punctele cardinale, de direcţia vântului dominant, etc;
- dotări tehnico-edilitare : apă, canalizare, energie electrică, transport
urban, etc;
- materiale de construcţii utilizate;
- sistemele constructive;
- corelarea cu diferitele tipuri de instalaţii care echipează construcţia;
- tehnologia de execuţie a lucrărilor şi organizarea şantierului;
- dezvoltarea ulterioară a ansamblului.
 FAZELE PROIECTĂRII

Tema de proiectare
Prin tema de proiectare se stabilesc, cu date cât mai complete,
caracteristicile funcţionale şi cerinţele constructive specifice, indicaţii
privind valoarea investiţiei, punerea ei în funcţiune etc.) precum şi date
asupra terenului (aşezare, poziţie, dimensiuni, suprafaţă, orientare,
acces, legături, clădiri existente pe teren etc.), date privind utilităţile
(energie, apă-canal, etc).
Tema de proiectare este însoţită, de obicei, de un plan de situaţie al
terenului şi al eventualelor construcţii existente.
Proiectarea clădirilor cuprinde o serie de etape succesive:
- elaborarea schemei funcţionale în cazul clădirilor civile,
respectiv a schemei tehnologice în cazul construcţiilor industriale sau
agrozootehnice;
- elaborarea partiului;
- proiectarea constructivă;
- proiectarea instalaţiilor;
- proiectarea tehnologiei de execuţie a clădirii.
 Proiectul tehnic - P.T. (P.E)

În cadrul acestei faze se aprofundează datele tehnico-economice

necesare adoptării soluţiilor constructive şi de instalaţii precizându-se
datele referitoare la tipul şi caracteristicile elementelor de construcţie
structurale şi nestructurale.
În cadrul acestei faze se vor soluţiona :
- planul general, cuprinzând dispoziţia în plan a construcţiilor,
căilor de transport, reţelelor de instalaţii etc;
- proiectele de arhitectură, construcţii şi instalaţii ale clădirilor, cu
precizarea dimensiunilor lor în plan şi secţiuni orizontale şi verticale;
- - proiectele construcţiilor şi instalaţiilor aferente alimentării cu
apă, canalizare, încălzire, ventilaţie şi frigorifice, a instalaţiilor
electrice, tehnologice, telefonice, radio, etc.

Detalii şi devize de execuţie + caiete de sarcini - D.D.E. + C.S.

Această fază cuprinde piese desenate cu detaliile necesare

execuţiei, antemăsurătoare pentru lucrări, devize pe categorii de
lucrări şi devize pe obiect + condiţiile specifice de execuţie şi calitate
pe care trebuie să le îndeplinească diferitele categorii de lucrări sau
elemente de construcţie
Prezentarea proiectului
Activitatea de proiectare desfăşurată conform fazelor de mai sus se
concretizează în:

A) Piese scrise, care cuprind:

- avizele necesare începerii execuţiei, conform legislaţiei în vigoare;
- studiul geotehnic;
- memorii tehnice-justificative ale soluţiilor de arhitectură, rezistenţă şi
instalaţii, cuprinzând şi condiţiile impuse de Normele de tehnică a
securităţii muncii şi a măsurilor de pază împotriva incendiilor şi de
stingere a incendiilor;
- note sau breviare de calcul ale structurii de rezistenţă, a instalaţiilor, etc.;
- antemăsurătoare, devize (general şi pe categorii de lucrări), calculul
indicilor tehnico-economici, extrase de materiale, analize de preţuri,
necesarul de forţă de muncă etc.;
- tablouri de tâmplărie, liste de prefabricate, baze de preţuri, costuri de
transport, etc.;
- memorii tehnice privind organizarea şantierului, tehnologia de
execuţie (dacă nu s-a întocmit un proiect separat privind tehnologia de
execuţie a lucrărilor), grafice de eşalonare în timp a lucrărilor etc.;
- indici tehnico-economici specifici - aria utilă (Au), aria construită (Ac),
aria desfăşurată (Ad), aria locuibilă (Al), indici de confort, etc.
B) Piese desenate:

- planuri cadastrale
- planuri de încadrare în zonă
- planuri de situaţie (scara 1:500, 1:1000);
- planul general al terenului cu indicarea zonei de execuţie
a lucrărilor (scara 1:500, 1:1000) ;
- profilul general al terenului (scara 1:500, 1:1000);
- planurile tuturor nivelurilor clădirilor, complet cotate,
cu amplasamentul utilajului sau mobilierului respectiv
(scara 1:50);
- secţiuni caracteristice cotate (scara 1:50);
- faţade (scara 1:100);
- planuri de rezistenţă (planuri fundaţii, planuri ale
structurii de rezistenţă, planuri cofraj, armare, plan
acoperiş, plan montaj prefabricate etc. - scara 1:50,
1:100);
- planuri privind instalaţiile (scara 1:50, 1:100);
- detalii de arhitectură, construcţii, instalaţii
(scara 1:1; 1:2; 1:5; 1:10)
 Elaborarea schemei funcţionale (tehnologice)

Schema funcţională este o reprezentare grafică (schiţă) care

indică toate spaţiile necesare pentru clădirea proiectată şi legăturile
dintre acestea. Ea se poate referi la un apartament, un tronson de
clădire, o clădire întreagă sau chiar un grup de clădiri, urmărind
legăturile necesare pentru asigurarea confortului funcţional optim,
respectiv a fluxului tehnologic optim.

Partiul de arhitectură

Partiul de arhitectură reprezintă concretizarea practică a

schemei funcţionale. Cunoscând dimensiunile necesare pentru fiecare
încăpere, acestea se proiectează prin delimitarea lor de către
elementele de construcţie (pereţi şi planşee).
În paralel cu elaborarea partiului pe baza schemei funcţionale,
se concepe şi structura de rezistenţă a clădirii în funcţie de
dimensiunile spaţiilor proiectate, urmărind dispunerea ordonată a
elementelor portante verticale (stâlpi, diafragme), după axele modulare
a căror poziţie rezultă prin adoptarea unui modul şi a seriei modulare
corespunzătoare modulului ales.
 Proiectarea constructivă
Proiectarea constructivă constă în stabilirea alcătuirilor constructive
pentru toate elementele de construcţie (structurale şi nestructurale) care
formează clădirea, astfel încât acestea să corespundă tuturor categoriilor
de exigenţe impuse (durabilitate, rezistenţă la foc, rezistenţă şi stabilitate,
izolare - termică, fonică şi hidrofugă, estetică, economicitate).
Proiectarea structurală
Proiectarea structurii de rezistenţă presupune rezolvarea prealabilă a
alcătuirii tuturor elementelor, pentru a putea evalua încărcările
permanente. Se determină eforturile secţionale din acţiunile cele mai
defavorabile ale încărcărilor, apoi se verifică - utilizând o metodă de calcul
adecvată - secţiunile elementelor care trebuie să asigure siguranţa
necesară a clădirii.
Proiectarea instalaţiilor
Proiectarea instalaţiilor se face în conformitate cu destinaţia clădirii,
astfel amplasate încât să fie necesare cât mai puţine coloane de conducte.
Proiectarea tehnologiei de execuţie
În această etapă de proiectare se stabileşte tehnologia de execuţie a
clădirii.
Tot în faza de proiectare tehnologică se elaborează planul de
organizare al şantierului.
 Legislaţia privind proiectarea şi realizarea construcţiilor în
România

Proiectarea, execuţia, recepţia şi exploatarea construcţiilor trebuie

să respecte un ansamblu de condiţii tehnice, economice şi juridice
care cuprind : legi, hotărâri (ordonanţe) guvernamentale, standarde,
normative, instrucţiuni tehnice, norme interne, condiţii tehnice
speciale, fişe tehnologice etc.

LEGEA NR. 10-1995 PRIVIND CALITATEA ÎN CONSTRUCŢII

instituie, în mod diferenţiat în funcţie de categoriile de importanţă ale
construcţiilor, sistemul calităţii în construcţii care impune realizarea şi
menţinerea pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor a
următoarelor cerinţe :
a) rezistenţă şi stabilitate;
b) siguranţă în exploatare;
c) siguranţă la foc;
d) igienă, sanătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului;
e) izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie;
f) protecţia împotriva zgomotului.
 Respectarea acestor cerinţe devine obligatorie pentru investitori,
cercetători, proiectanţi, verificatori de proiecte, fabricanţii şi furnizorii de
produse pentru construcţii, executanţii, proprietarii, utilizatorii,
responsabilii tehnici cu execuţia, experţii tehnici, precum şi autorităţile
publice şi asociaţiile profesionale de profil.

De asemenea, LEGEA 10-1995 impune componenţa sistemului

calităţii în construcţii, care cuprinde:
a) reglementările tehnice în construcţii;
b) calitatea produselor folosite la realizarea construcţiilor
c) agrementele tehnice pentru noi produse şi procedee;
d) verificarea proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi expertizarea
proiectelor şi a construcţiilor;
e) conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii;
f) autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări
în activitatea de construcţii;
g) activitatea metrologică în construcţii;
h) recepţia construcţiilor;
i) comportarea în exploatare şi intervenţii în timp;
j) postutilizarea construcţiilor;
k) controlul de stat al calităţii în construcţii.
 PRESCRIPŢII TEHNICE ÎN CONSTRUCŢII

Prescripţiile tehnice sunt documente tehnice şi economice pentru

construcţii şi instalaţii aferente construcţiilor.
Ele stabilesc modul de rezolvare optimă şi unitară a problemelor
care intervin cu frecvenţă mare în procesul de proiectare, realizare şi
recepţie în construcţii, instalaţii, şi materiale pentru construcţii şi
instalaţii.
Principalele prescripţii tehnice sunt standardele, normele
interne, normativele tehnice, condiţiile tehnice speciale,
proiectele tip şi cataloagele tip etc.
Standardele sunt prescripţii tehnice care conţin principii şi
date studiate complet şi verificate teoretic şi practic şi se referă la
materiale, elemente şi părţi de construcţii, instalaţii şi alte dotări
necesare construcţiilor, având mare aplicabilitate pe plan naţional.
Pe plan internaţional se elaborează prescripţii asemănătoare de
către Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO), multe dintre
acestea fiind asimilate ca prescripţii oficiale în România.
Normele interne sunt prescripţii tehnice prin care se
stabilesc date caracteristice pentru produsele şi elementele încă
nestandardizate sau reglementate numai parţial prin standarde.
 Normativele sunt prescripţii tehnice care completează şi detaliază
elementele din standarde, stabilind îndrumări şi metode concrete de
aplicare în proiectare şi execuţie. Normativele pot fi experimentale, cu
aplicare condiţionată precum şi definitive.
Instrucţiunile tehnice dau precizări suplimentare asupra
prevederilor din standarde şi normative, mai ales pentru anumite
probleme cu caracter restrâns.
Condiţiile tehnice speciale sunt elaborate de proiectanţi pentru
unele lucrări deosebite care, prin natura lor, necesită anumite
completări ale prescripţiilor tehnice cu aplicare generală.
Fişele tehnologice stabilesc modul de organizare şi desfăşurare
a diferitelor procese de lucru la execuţia construcţiilor, prin aplicarea
celor mai eficiente metode.
Proiectele tip cuprind un ansamblu de piese scrise şi desenate,
cu detalii, pentru executarea construcţiei urmând a se proiecta numai
fundaţiile, pe baza datelor reale ale terenului.
Cataloagele tip cuprind date pentru elemente prefabricate,
precizându-se caracteristicile elementelor (dimensiuni, alcătuire,
capacitate portantă etc.), şi detalii de execuţie.
 COORDONAREA MODULARĂ
ÎN CONSTRUCŢII. TOLERANŢE

COORDONAREA DIMENSIONALĂ

Orice construcţie, indiferent de perioada când a fost realizată,

se caracterizează prin respectarea anumitor rapoarte între propriile
sale părţi componente.

S-au stabilit astfel o serie de reguli referitoare la dimensiunile

spaţiilor şi elementelor de construcţie precum şi a rapoartelor dintre
aceste dimensiuni, reguli care impuneau coordonarea în ansamblu a
dimensiunilor construcţiilor şi ale părţilor acestora.
 COORDONAREA MODULARĂ

Coordonarea modulară este o convenţie pe baza căreia se

unifică şi se limitează dimensiunile construcţiilor asigurându-se
cerinţele funcţionale şi economice.
În anul 1948, arhitectul francez Le Corbusier publică lucrarea
"Le Modulor" conciliind sistemul metric cu cel anglo-saxon,
considerând ca dimensiune principială de bază înălţimea omului.
Coordonarea modulară reprezintă coordonarea dimensională
realizată prin utilizarea unui modul de bază şi ai unor moduli derivaţi
din modulul de bază.
La noi în ţară, precum şi în majoritatea ţărilor lumii, valoarea
modulului de bază (M) s-a stabilit la 10 cm, componentă a sistemului
metric.
Ca moduli derivaţi, sunt multipli ai modulului de bază (3M,
6M, 12M, 15M, 30M, 60M) şi submultipli ai modulului de bază (M/2,
M/5, M/10).
Multiplii şi submultiplii modulului de bază se mai numesc
multimoduli, respectiv submoduli.
 Pentru aplicarea coordonării modulare în scopul amplasării în plan a
elementelor structurale verticale (stâlpi, diafragme), respectiv pe verticală
a elementelor orizontale (grinzi, plăci), acestea se raportează la un sistem
de referinţă modular.
Sistemul de referinţă modular este alcătuit din planuri de referinţă şi
axe modulare de referinţă (rezultate prin intersecţia planurilor), care
formează reţeaua modulară.
Poziţia axelor modulare de referinţă coincide cu poziţia elementelor
structurale verticale, ţinând seama de dimensiunile în plan ale tuturor
elementelor structurale, influenţând şi dimensiunile şi poziţia elementelor
nestructurale.

Axele modulare apar în toate planurile orizontale ale construcţiei: plan

fundaţii, plan parter, plan etaj curent. Axele modulare verticale sunt vizibile
în secţiuni verticale (transversală sau longitudinală), însă în general
acestea nu se reprezintă în desenele de execuţie.
Seriile modulare sunt şiruri de numere rezultate prin înmulţirea unui
modul cu numerele naturale 1, 2, 3,..., n, de forma 1M, 2M, 3M,..., nM, M
fiind modulul de bază, un submodul sau un multimodul.
 Poziţia axelor modulare de referinţă coincide cu poziţia elementelor
structurale verticale, însă, este necesar să se precizeze poziţia acestor axe
ţinând seama de dimensiunile în plan ale elementelor astfel:
a) În cazul diafragmelor :
- pentru diafragmele interioare, transversale şi longitudinale axele
modulare coincid cu axele geometrice mediane ale diafragmelor;
- pentru diafragmele exterioare poziţia axelor modulare se stabileşte din
condiţia ca pentru placa de rezistenţă a planşeului să rezulte condiţii identice
de rezemare pe contur.
b) Stâlpii se dispun în structură pe cele două direcţii principale ale
clădirii sub formă de şiruri, poziţia axelor modulare stabilindu-se astfel:
- în cazul şirurilor interioare axele modulare coincid cu axele mediane ale
riglelor dintre stâlpi;
- în cazul şirurilor exterioare poziţia axelor modulare se stabileşte în raport
cu riglele dintre stâlpi, având în vedere ca pentru plăcile de planşeu să rezulte
condiţii identice de rezemare pe două laturi opuse.
Dimensiunile modulare pentru coordonarea pe verticală sunt, de regulă,
distanţele dintre feţele finite a două planşee succesive (înălţimea etajului),
distanţele dintre feţele finite ale pardoselilor şi plafoanelor (lumina încăperii).
Pentru înălţimea etajelor locuinţelor se recomandă 26M, 27M, 28M şi 30M
(M = 10 cm), iar pentru lumina încăperilor 20M, 21M, ..., 28 M.
 DIMENSIUNI ÎN SISTEMUL MODULAR

Distanţa dintre două axe modulare se numeşte dimensiune (sau

distanţă) modulară.
Distanţele dintre axele modulare principale reprezintă dimensiunile
de coordonare generală în plan orizontal pentru elementele structurale
orizontale.
Dimensiunile tehnice sunt dimensiuni nemodulate rezultate din
considerente economice sau tehnologice, independente de coordonarea
modulară. Elementele de construcţie se caracterizează prin dimensiuni
tehnice nominale, dimensiunile de fabricaţie şi dimensiunile reale.
Dimensiunile nominale (lungimi de grinzi, dimensiuni de panouri
pentru planşee etc.) sunt egale cu dimensiunile de coordonare.
Dimensiunile nominale pot fi modulate.
Dimensiunea de fabricaţie (sau constructivă) rezultă din dimensiunea
nominală din care se scade rostul de montaj (distanţa necesară pentru
îmbinare) sau se adună suprapunerea elementelor (în cazul în care există
asemenea îmbinări) .
Datorită impreciziilor de execuţie ale elementelor, dimensiunile reale
(care se obţin prin măsurători după realizarea lor) diferă, în plus sau în
minus, faţă de dimensiunile de fabricaţie.
 TOLERANŢE ÎN CONSTRUCŢII

Diferenţa algebrică dintre dimensiunea efectivă şi

dimensiunea de fabricaţie se numeşte abatere dimensională. Dacă
abaterile dimensionale depăşesc anumite valori limită, stabilite pentru
diverse cazuri concrete, atunci elementele respective nu se pot utiliza,
fiind rebuturi.
Există astfel abaterea limită superioară (diferenţa algebrică
dintre dimensiunea maximă şi cea de fabricaţie) şi abaterea limită
inferioară (diferenţa algebrică dintre dimensiunea minimă şi cea de
fabricaţie).

Toleranţa dimensională este diferenţa dintre dimensiunea maximă

şi cea minimă sau suma modulelor abaterilor limită:

T = DM – Dm = /Ai/ + /As/
Ansamblul toleranţelor, stabilite în raport cu clasa de precizie şi
mărimile caracteristicilor geometrice, formează sistemul de toleranţe.

Clasa de precizie reprezintă un şir de toleranţe (în funcţie de

mărimea caracteristicilor geometrice) corespunzător aceluiaşi grad de
precizie.
 STRUCTURI PENTRU CLĂDIRI CIVILE

Clasificarea structurilor pentru clădiri civile

După modul de organizare al spaţiului
- cu organizare rigidă (tip fagure, tip celular)
- cu organizare flexibilă
- tip sală
După înălţime
- parter,
- cu înălţime mică (P + 1...P + 4)
- cu înălţime medie (P + 8...P + 15)
- cu înălţime mare (peste P + 15).
După tipul elementelor portante
- cu pereţi portanţi (diafragme) din zidărie
- cu diafragme din beton armat monolit
- din panouri mari prefabricate
- în cadre din beton armat
- mixte (cadre şi diafragme)
- cu nucleu central
- cu reţele spaţiale
- învelitori subţiri
- structuri suspendate etc.
După forma în plan
dreptunghiulare - tip bară
părate - tip punct, sau turn (dacă sunt înalte)
în formă de L, T, U, circulare, curbe etc.
 După forma în elevaţie
- cu înălţime constantă
- cu retrageri
După tehnologia de execuţie
- structuri monolite
- structuri prefabricate
- structuri mixte
După raportul dintre înălţimea şi lăţimea construcţiei (H/B) – acesta
reprezintă un criteriu de apreciere a modului de comportare la acţiunea
încărcărilor orizontale
După rigiditatea laterală – după perioada fundamentală de vibraţie
a structurii (T)
rigide dacă T < 0,35-0,45 s,
semirigide sau semiflexibile dacă T=0,9-1,0 s
structuri flexibile dacă T > 0,9-1,0 s.
Conformarea structurilor clădirilor civile
Prin conformarea structurilor se înţelege respectarea unor principii
(reguli) de alcătuire având ca scop realizarea unor structuri cât mai
simple care să conducă la o comportare cât mai bună a acestora sub
acţiunea încărcărilor orizontale, în special a celor seismice.
Prin realizarea conformării structurale se simplifică execuţia, atât a
elementelor portante verticale, cât şi a celor orizontale.
 Reguli de alcătuire constructivă

- dispunerea ordonată în plan a elementelor portante veticale,

utilizând coordonarea modulară şi urmărind realizarea unor trame
structurale ordonate;
- forma în plan a tronsoanelor va fi, de preferinţă, regulată,
compactă şi cât mai simetrică, (se vor evita disimetrii pronunţate în
distribuţia volumelor, maselor, încărcărilor şi rigidităţilor în cadrul
aceluiaşi tronson de clădire, în vederea limitării efectelor
defavorabile de torsiune generală sub acţiunea seismică;
- se va urmări ca elementele portante verticale să aibă rigiditatea
constantă pe înălţime, golurile în pereţii portanţi şi diafragme fiind
suprapuse sub formă de şiruri verticale de goluri, iar golurile dintr-
un şir să aibă aceleaşi dimensiuni;
- clădirile cu forme neregulate în plan (L, T, U etc.), precum şi
cele cu zone de înălţimi şi mase diferite se vor separa prin rosturi în
forme apropiate de dreptunghiuri;
- se va căuta ca forma în plan pentru tronsoanele diferite de
dreptunghi să fie compactă şi simetrică, cu rigidităţile pe cele două
direcţii cât mai apropiate ca valoare;
- planşeele să reprezinte şaibe orizontale cât mai rigide;
- infrastructura clădirii să formeze un sistem rigid.