CALCULUL STRUCTURILOR CU PERETI STRUCTURALI LA

ACTIUNEA ÎNCARCARILOR VERTICALE SI ORIZONTALE

Indicatii generale

Pentru constructiile curente se permite utilizarea metodelor de calcul din categoria A,

conform P100/92, care admit urmatoarele simplificari principale:

a) Calculul la actiunea seismica se face la încarcarile de calcul stabilite conform

Normativului P100/92, aplicate static pe structura considerata ca având o
comportare elastica;

b) Dirijarea formarii unui mecanism structural de disipare a energiei favorabil, cu

deformatii plastice dezvoltate în riglele de cuplare si la baza peretilor structurali;

c) Cerintele de ductilitate se considera implicit satisfacute prin respectarea conditiilor

de calcul si de alcatuire constructiva;

d) În cazul cladirilor cu forme regulate, cu elementele structurale (peret 232e47c i,

eventual cadre) orientate pe doua directii principale de rigiditate ale structurii,
calculul se efectueaza separat pe cele doua directii. În cazul în care elementele
structurale verticale sunt orientate pe directii care difera de directiile principale ale
constructiei, calculul se efectueaza pe mai multe directii stabilite ca potential
nefavorabile din punctul de vedere al comportarii structurale la actiuni orizontale;

e) Deformatiile planseelor se considera neglijabile în raport cu deformatiile peretilor.

În aceste conditii pentru calculul unei structuri cu pereti structurali la actiunea

încarcarilor verticale si orizontale sunt necesare urmatoare operatii principale:

(i) Alcatuirea initiala a structurii (dispunerea peretilor structurali, alegerea formei

sectiunilor, a dimensiunilor elementelor structurale, etc.), inclusiv ale
infrastructurii;

(ii) Schematizarea structurii pentru calculul (stabilirea sectiunilor active ale

peretilor structurali, pentru fiecare directie de actiune a încarcarilor orizontale si
ale riglelor de cuplare);

(iii) Stabilirea nivelului la care se considera încastrarea peretilor;

(iv) Determinarea încarcarilor verticale aferente fiecarui perete structural si a

eforturilor sectionale de compresiune produse de aceste încarcari;

(v) Verificarea preliminara a sectiunilor peretilor structurali si eventual modificarea

acestora (prin marirea grosimii inimii, prevederea de bulbi la capetele libere,
marirea clasei betonului de la nivelurile inferioare ale cladirilor cu înaltimi mari,
etc.);
(vi) Determinarea caracteristicilor de rigiditate ale peretilor structurali pentru
fiecare directie de actiune a încarcarilor orizontale;

(vii) Stabilirea încarcarilor orizontale de calcul P100/92 ;

(viii) Determinarea eforturilor sectionale din actiunea încarcarilor orizontale. Se

recomanda calculul cu programe de calcul automat care sa ia în considerare
comportarea spatiala a structurii;

(ix) Determinarea eforturilor sectionale de dimensionare din încarcarile orizontale;

(x) În cazurile speciale când încarcarile verticale se aplica cu excentricitati

pronuntate (de exemplu, constructii cu balcoane în consola pe o singura parte
a cladirii, constructii cu nucleu de pereti încarcat excentric, etc.), determinarea
pe aceeasi schema de calcul si eforturile sectionale din aceste încarcari, care
se însumeaza cu eforturile produse de încarcarile orizontale;

(xi) Calculul si armarea grinzilor de cuplare, la încovoiere si la forta taietoare;

(xii) Calculul si armarea elementelor verticale la compresiune (întindere)

excentrica, la forta taietoare în sectiuni înclinate si în rosturile de turnare;

(xiii) Calculul, în cazul structurilor prefabricate, al îmbinarilor verticale si orizontale

ale peretilor si al îmbinarilor dintre planseu si peretii structurali;

(xiv) Determinarea eforturilor în diafragmele orizontale formate de plansee si

calculul armaturilor necesare;

(xv) Alcatuirea peretilor structurali si a riglelor de cuplare;

(xvi) Evaluarea initiala a dimensiunilor elementelor infrastructurii si a fundatiilor;

(xvii) Schematizarea infrastructurii pentru calcul: stabilirea încarcarilor (a fortelor de

legatura cu suprastructura si cu terenul), modelarea legaturilor structurale ale
elementelor infrastructurii, etc.;

(xviii) Calculul eforturilor sectionale în elementele infrastructurilor prin metode de

calcul (eventual cu programe de calcul automat) compatibile modelului de
calcul stabilit la xvii);

(xix) Calculul de dimensionare a elementelor infrastructurii si al fundatiilor.

Schematizarea pentru calcul a structurilor cu pereti structurali

Sectiunile de calcul (active) ale peretilor structurali.

În calculul simplificat admis pentru structurile cu pereti structurali, constând în calcule

independente pe doua sau mai multe directii, problema sectiunilor active ale peretilor
(a conlucrarii talpilor cu inima peretilor) intervine la:
(i) Evaluarea rigiditatilor la deplasare laterala si implicit la stabilirea eforturilor
sectionale din actiunea fortelor orizontale care revin peretilor structurali;

(ii) Determinarea încarcarilor verticale aferente peretilor structurali;

(iii) Evaluarea ductilitatilor sectionale;

(iv) Stabilirea fortei taietoare de calcul, asociate capacitatii de rezistenta la

încovoiere cu efort axial.

În cazul în care talpa este constituita dintr-un bulb (fig.5.1a), latimea activa se ia egala
cu latimea reala a bulbului bp = Bp.

Fig.5.1

În cazul peretilor structurali a caror sectiune prezinta talpi la una sau ambele
extremitati (rezultate, de exemplu, din intersectia peretilor de pe cele doua directii,
fig.5.1b), latimea activa bp de conlucrare a talpilor este data de relatia:

unde se va stabili pe baza relatiilor

si distanta pâna la primul gol (pâna la marginea peretelui).

 Fig.5.2

S-a notat:

b = grosimea inimii;

hi , hi+1= înaltimile sectiunilor unor pereti paraleli consecutivi;

lo = distanta libera între doi pereti consecutivi.

La structurile cu etaje înalte si

goluri relativ mici se recomanda
considerarea în calcul a peretelui
ca element unic, cu sectiunea
indeformabila, cu conditia
asigurarii, prin modul de alcatuire
al grinzilor de cuplare rigide, a
unei comportari în domeniul
elastic a acestor elemente.

În situatiile în care peretii se

intersecteaza formând un nucleu,
întreg nucleul poate fi considerat
Fig.5.3
un element unic.

Pentru calculul deformatiilor

produse de fortele taietoare
sectiunea activa se ia egala cu
sectiunea inimii.
 Fig.5.4

Sectiunile de calcul (active) ale grinzilor de cuplare

a)Pentru calculul
deformatiilor produse de
momentele
încovoietoare, la
determinarea eforturilor
sectionale sectiunea
activa a grinzii de cuplare
se ia conform fig.5.5:
Fig.5.5

- daca planseele sunt prefabricate sau turnate ulterior peretilor si nu se

realizeaza si conlucrarea placii cu rigla, sectiunea se considera dreptunghiulara
ca în fig.5.5a cu înaltimea hr pâna sub placa planseului;

- daca planseele se toarna odata cu peretii sau se prevad masuri de realizare a

conlucrarii placii cu rigla, se tine seama de conlucrarea placii luând:

unde lo = lumina libera a golului;

hp = grosimea placii.

Determinarea eforturilor axiale de compresiune în peretii structurali din actiunea

încarcarilor verticale

Încarcarile verticale transmise de planseu peretilor structurali se determina pe baza

suprafetelor aferente sectiunilor acestora, tinând seama de alcatuirea planseelor care
influenteaza distributia reactiunilor pe contur (placi armate pe o singura directie sau pe
doua directii, placi cu grinzi). Se admite ca eforturile unitare de compresiune din
încarcarile verticale sunt uniform distribuite pe suprafata sectiunii transversale a
peretilor.

Valoarea fortei axiale de compresiune din încarcarile gravitationale se obtine prin

înmultirea valorii medii a eforturilor unitare de compresiune cu suprafata sectiunii
active a peretelui.

Metoda simplificata pentru determinarea eforturilor sectionale, în domeniul elastic

Ipoteze si scheme de baza

1. În calculul cu structura
formata din bare, se tine
seama de toate tipurile de
deformatii produse de
actiunea diferitelor eforturi
sectionale: momente
încovoietoare, forta taietoare
si eforturi axiale. În cazurile
curente se admite sa se
neglijeze deformatiile datorate
eforturilor axiale în grinzile de
cuplare.

2. Deschiderile teoretice ale

cadrului etajat, care
schematizeaza peretii cuplati
cu goluri suprapuse, se iau
între axele elementelor
verticale.

3. Pentru grinzile de cuplare Fig.5.7

(fig.5.7) se considera
deformabila (la încovoiere si
la forta taietoare) numai
portiunea centrala lo, având
lungimea luminii (deschiderii
libere) golului, iar portiunile
laterale (L - lo) se admit a fi
indeformabile (aria sectiunii
se considera în calcul
infinita).
4. În cazul peretilor cu rigle de
cuplare înalte în raport cu
înaltimea nivelului, se va tine
seama de variatia sectiunii
montantilor, considerând ca
deformabile zonele cuprinse
între grinzile de cuplare
(lumina), iar în rest
indeformabile (fig.5.8b).

Fig.5.8
Valorile de calcul ale rigiditatilor elementelor structurale

Valorile de calcul (echivalente) ale caracteristicilor geometrice sectionale utilizate în

determinarea caracteristicilor de rigiditate a elementelor structurale se iau dupa cum
urmeaza:

a) Pentru pereti structurali:

• daca

• daca

• daca

b) Pentru grinzile de cuplare:

• în cazul armarii cu bare ortogonale (bare longitudinale si etrieri):

• în cazul armarii cu carcase diagonale:

Metode de calcul structural

Pentru stabilirea eforturilor sectionale în elementele structurilor cu pereti de beton

armat se pot utiliza metodele de calcul pentru structurile spatiale alcatuite din bare.

În cazurile curente în care planseele de beton armat satisfac conditia de diafragme

practic infinit rigide si rezistente pentru forte aplicate în planul lor, se vor aplica metode
de calcul în care deformatiile solidare ale peretilor pot fi definite de numai trei
componente ale deplasarii la fiecare nivel (doua translatii si o rotire).

Pentru structuri cu alcatuire complexa, cu forme complicate de sectiuni de pereti

rezultate din intersectia peretilor structurali, cu goluri de dimensiuni diferite de la nivel
la nivel sau/si care nu sunt dispuse ordonat sau în cazurile în care este necesar sa se
determine starea de eforturi pentru directii ale fortelor orizontale care nu se suprapun
cu directiile principale ale structurii, se recomanda utilizarea modelarii peretilor din
elemente finite de tip panou, grinda si stâlpi. În acest scop se pot folosi programele de
calcul care permit o asemenea abordare.

Metode de calcul în domeniul postelastic

Metodele de calcul în domeniul postelastic se aplica unor structuri cu capacitatile de

rezistenta cunoscute, respectiv la structuri la care armaturile longitudinale sunt
cunoscute.

a) Procedee de prima aproximatie, care constau în exprimarea echilibrului limita pe

un mecanism cinematic de cedare cu articulatii plastice formate la capetele tuturor
riglelor si la baza peretilor structurali, fara sa se poata pune conditii privind
încadrarea rotirilor din aceste articulatii plastice, în capacitatile de rotire respective.

b) Procedee de calcul static neliniar, care constau într-un calcul static pas cu pas al
structurii (“calcul biografic”), marind treptat încarcarile laterale, determinând la
fiecare treapta de încarcare eforturile sectionale si deformatiile structurii si
verificând compatibilitatea rotirilor în articulatiile plastice formate la capetele
riglelor de cuplare si la baza peretilor. Stadiul ultim de solicitare a structurii se
considera stadiul în care se atinge deformatia limita într-una din articulatiile plastice
formate la baza peretilor structurali.

c) Procedee de calcul dinamic neliniar, obtinute prin adaptarea metodelor de calcul

dinamic a structurilor în bare sau a structurilor bidirectionale. Pornind de la
accelerogramele unor cutremure reale înregistrate sau de la accelerogramele
etalon caracteristice amplasamentului se determina elementele raspunsului
structural în evolutia lor pe durata actiunii seismice, diagramele de eforturi
sectionale, tabloul articulatiilor plastice în fiecare moment, cerintele de ductilitate,
energia absorbita si energia disipata în articulatiile plastice, etc.